Câmpul producţiei culturale de masă şi provocările pieţei

Lect.dr.Raluca PetreUniversitatea Ovidius Constanţa

Contextul dereglementării în Europa anilor optzeci

Premise: -concurenţa produselor culturale de masă americane ieftine-creşterea competitivităţii pieţei culturale de masă europene-accesibilizarea produselor culturale de masă

Rezultate: -”large-scale, low cost and low taste” (Denis McQuail)

Contextul dereglementării în România anilor nouăzeci

Premise: Mass-media ca expresie a libertăţii în contextul căderii comunismului, în accepţiunea gânditorilor liberalismului clasic “expresie a opiniei libere prin organismele unei prese independente ca protecţie vitală împotriva utilizării despotice a puterii de către stat” (John B.Thompson, 1996: 70)

Rezultate: -large-scale, low cost and low taste

Prin ce este valoros un produs cultural de masă?

Accepţiuni naţional/ideologic/estetic/marfă:

Valoare dată de contribuţia la construcţia naţiunii - valoarea naţională

Valoare dată de contribuţia la impunerea ideologiei oficiale - în versiunea comunistă, statul socialist, omul nou

Arta de dragul artei – valoare estetică Un bun care se produce şi tranzacţionează în funcţie de cerere

şi ofertă (accepţiunea europeană în ultimele decenii, cu excepţia Franţei care a introdus “excepţia culturală”)

Locul definirii bunurilor culturale de masă ca marfă:

PIAŢACe este piaţa?

Locul unde se întâlnesc cererea şi oferta prin liber schimb şi unde se stabileşte

preţul corect.

Virtuţile pieţei: Contextul libertăţii este cel în care liberul

schimb se poate dezvolta Intervenţia minimală a statului Structuri instituţionale simple, care trebuie

doar să supravegheze ca piaţa să nu derapeze (monopoluri, concurenţă neloială, etc.)

Stabilirea unei unici măsuri valorizatoare, care face bunurile comparabile, “preţul corect” (Kolakowski, 2005: 219-20)

Limitele pieţei pentru bunurile culturale de masă:

Valoarea de schimb este cea care dă greutate produsului. Un produs care se cere este, în

accepţiunea dată de piaţă, unul bun; un produs care nu se cere este, în aceeaşi

logică, prost (vezi PRO TV vs. TVR Cultural). Întrebare: care este spaţiul inovării într-un

context în care noutatea este un risc? (de exemplu, pierderea audienţelor în contextul experimentării de noi formate)

Ipoteze: Definirea bunului cultural ca marfă

favorizează proliferarea de produse culturale hibride, pre-testate, cu valoarea adăugată mică, aproprierea de formate deja existente în defavoarea producţiilor originale, riscante în contextul pieţei.

Crearea premiselor lohn-ului cultural, ca mecanism în câmpul producţiei culturale de masă, ce constă în formate cu valoare adăugată mică, importuri de formate creative dezvoltate în alte spaţii culturale, unde industriile culturale sunt mai bine dezvoltate.

Modalităţi de reglementare în câmpul producţiei culturale de masă:

Excepţia culturală definirea tuturor produselor ca marfă în

acordurile comerciale privind liberul schimb, mai puţin a bunurilor culturale; precedent creat de Franţa în acordul cu SUA

Directiva serviciilor mass-media audiovizuale (AVMSD)

Impune o logică a cotelor de produse media europene şi independente, creând spaţiul legislativ pentru dezvoltarea de produse originale

Provocări în România:

Capacitatea instituţională redusă: de negociere a unor acorduri comerciale

de liber schimb care să impună “excepţia culturală”

de implementare a legilor

Întrebări de cercetare:

1. Cum funcţionează un sistem în care este în vigoare “excepţia culturală”?

2. Care sunt mecanismele actuale de realizare a politicilor culturale şi de impunere a prevederilor directivelor europene în România?