CAPITOLUL 7

ZONAREA POMICULTURII ÎN ROMÂNIA

Zonarea producţiei pomicole, în esenţă, îmbină totalitatea elemen-telor de ordin natural, biologic, tehnic, economic şi social pe teritorii ce se deosebesc între ele ca potenţial al resurselor naturale, economice şi umane.

Criteriul de bază pentru repartizarea teritorială a producţiei pomicole l-a constituit cadrul ecologic natural, reprezentat de factorii de ordin geomorfologic, pedologic, climatic şi biologic întâlniţi în diferite zone ale teritoriului ţării noastre.

Având în vedere cele de mai sus, în prezent, în ţara noastră există mai multe modele de zonări, toate de o valoare ridicată.

Prima hartă pomicolă a României a fost elaborată de ctitorul învăţă-mântului horticol din Moldova prof Mihai Costeţchi (1934) şi cuprindea 26 regiuni pomicole (inclusiv Basarabia, Bucovina, Dobrogea de sud). Profesorul N. Constantinescu (1959) şi prof. Th. Bordeianu (1965) prezintă o nouă zonare a pomiculturii în România formată din 13 regiuni pomicole diferenţiate pe baze biogeografice. Il. Isac (1982) întocmeşte o zonare a pomiculturii funcţie de formaţiunile de vegetaţie şi altitudine pe cinci zone (alpină, a pădurilor, de silvostepă, de stepă şi zona inundabilă a Dunării). Aceasta este completată de o zonare a principalelor specii pomicole cultivate în România.

Gr. Mihăescu şi Gh. Bădescu (1985) împart zona colinar montană a României în opt zone favorabile culturii pomilor, funcţie de favorabilitate, condiţii ecologice, vegetaţie. Totodată, autorii fac şi o repartiţie a speciilor în aceste zone :

- zona înaltă a Banatului;- zona înaltă şi depresionară din Subcarpaţii Olteniei;- zona înaltă şi depresionară din Subcarpaţii Munteniei;- zona înaltă şi depresionară din vestul Munţilor Apuseni;- zona înaltă şi depresionară din Subcarpaţii şi Carpaţii Orientali;- zona înaltă şi depresionară din N-E Transilvaniei;- zona înaltă şi depresionară din partea de est şi sud-est a Munţilor Apuseni şi Poiana

Ruscă.- zona înaltă şi depresionară din S-E Transilvaniei.Considerând aceste zonări ca anacronice şi inoperante, prof. V. Cireaşă (1995)

propune o nouă zonare a pomiculturii în România pe baza legii ierarhizării spaţiale în următoarele ecosisteme naturale: montan, subcar-patic, colinar, câmpie şi hidric. In viziunea ecosistemică a autorului, fiecare ecosistem este format din altele de dimensiuni mari (bazine pomicole) şi de dimensiuni mai mici (centre pomicole).

Tot în această viziune ecosistemică, modernă, zonarea pomiculturii (Zp) este o funcţie de Xn variabile antropice controlabile şi de Yn variabile ecologice necontrolabile conform formulei:

Zp = f (Xn, Yn), în care: Xn = factori socio-economici (Sec), biologici (B), agrotehnici (A); şi Yn = factori ecologici.

Facorii determinanţi în întocmirea acestei zonări sunt prezentaţi în figura 7.1. care reprezintă schema cibernetică a zonării pomiculturii.

Eficienţa zonării pomicole rezultă din satisfacerea optimă a cerinţelor ecologice a speciilor şi soiurilor.

1

Fig.7.1. Macrozonarea pomiculturii în România (după V. Cireaşă, 1995)

Legendă: XXX – ecosistem subcarpatic ------ - ecosistem colinar ……. – ecosistem de câmpie °°°°° - ecosistem hidric **** - ecosistem montan

Noua zonare pomicolă ţine seama de treptata descreştere a reliefului ţării noastre, începând din zona montană spre zona de şes. În acest sens s-au stabilit cele 5 mari regiuni pomicole prezentate anterior. În cadrul acestor regiuni pomicole s-a făcut o microzonare pe bazine şi centre pomicole.

Toţi autorii prezentaţi anterior au avut ca puncte de sprijin pentru efecuarea zonării temperatura medie anuală (t.m.a.), temperatura minimă şi temperatura maximă (t.m. şi t.M.), precipitaţiile anuale etc. Cosiderăm că dacă aceste date ar fi decalate pe perioade de vegetaţie (fenofaze) lucrările ar avea o siguranţă mult mai mare.

În continuare vom prezenta succint câteva date referitoare la cea mai uzitată zonare de până în prezent-după N. Constantinescu şi colab.

In ordinea favorabilităţii pentru cultura pomilor cele 13 regiuni sunt:Regiunea I. Dealurile subcarpatice meridionale-cuprind cca 42% din totalul zonelor

pomicole din ţară (cca. 200000 ha). Cuprinde următoarele bazine pomicole: bazinul Jiului (Strehaia, Baia de Aramă, Tismana şi Tg. Jiu), bazinul Oltului (Horezu şi Râmnicu Vâlcea), bazinul Argeşului (Curtea de Argeş, Merişani, Câmpulung Muscel, Piteşti ş.a.), bazinul Dâmboviţei (Malu, Voineşti, Gemenea, Cândeşti), bazinul Ialomiţei (Pucioasa, Târgovişte), bazinul Prahovei (Măgurele, Vălenii de Munte), bazinul Râmnicu Sărat (Podgoria şi Dragosloveni), bazinul Milcovului (Petreşti, Mera), bazinele intramontane (Tiţeşti, Ceraşu, Răteşti).

T.m.a. = 6-100C; Temperatura minimă absolută = -24 ...-270C, p.m.a. = 550-1000mm. Este zona cea mai favorabilă pentru cultivarea majorităţii speciilor pomicole din ţara noastră.

Regiunea a II a. Piemonturile de vest cu bazinele Cernei (Domaşnea, Iablaniţa), Caransebeş (Teregova, Zăguşeni, Armeniş), Mureşului (Haţeg, Sibişel, Geoagiu şi Orăştie), Crişurilor (Gurahonţ, Ineu, Beiuş, Harghita).Climatul este continental moderat: t.m.a. = 6-100C, temperatura minimă absolută = -24...-270C, p.m.a. = 550-1000mm. Solurile predominante sunt: brune argiloase, brune luvice podzolice, rendzine, ligosolurile albice etc. Specii de bază în această zonă: prun, cireş, vişin, măr, nuc.

2

Fig. 7.2. Harta regiunilor pomicole din România(după N. Constantinescu şi Th. Bordeianu)

3

Regiunea a III a-Podişul Someşan. Cuprinde dealurile Silvaniei, Podişul Someşului, o parte din dealurile Gherla-Dej. La nord ajunge până la Satu Mare, iar la sud până la Cluj-Napoca.

T.m.a. = 7,5-8,50C; p.m.a. = 650-800mm. Centre pomicole: Simleul Silvaniei, Somcuta Mare, Seini, Dej.

Regiunea a IV a. Bordura podişului Transilvaniei şi Tara Bârsei. Cuprinde dealurile situate la vest de Carpaţii Orientali şi la nord de Carpaţii Meridionali, până la Sebeş; t.m.a. = 8,50C; p.m.a. =700-1000mm. Centre pomicole: Baia Mare, Bistriţa-Năsăud, Sighet, Reghin, Apold, Sighişoara, Cisnădie-Cisnădioara.

Regiunea aV a. Subcarpaţii Orientali. Cuprinde dealurile şi terasele de pe dreapta Siretului, parţial podişul Fălticeni, depresiunea Liteni-Suceava şi Rădăuţi; t.m.a. = 7-8,10C ; p.m.a. = 500-650mm. Bazine pomicole: Fălticeni (Rădăşeni, Spătăreşti, Horodniceni, Dumbrava), Ozana-Topolniţa (Tg. Neamţ, Grumăzeşti, Ghindăuani, Bălţăteşti, Agapia, Valea Seacă, Ocea), Piatra Neamţ (Girov, Dobreni), Trotuşului (Oituz, Dărmăneşti), Sucevei (Salcia, Ciprian Porumbescu).

Regiunea a VI a. Podişul Târnavelor. Centre pomicole : Sighişoara, Mediaş, Dumbrăveni, Târnăveni şi Harghita; t.m.a. = 7,5-9,50C; p.m.a. = 600-700mm.

Regiunea a VII a. Câmpia Transilvaniei-Centrul Transilvaniei şi Podişul Secaşelor; t.m.a. = 8,50C; p.m.a. = 550-650mm. Centre: Cluj- Napoca,Blaj, Turda, Aiud, Alba Iulia şi Ocna Mureş.

Regiunea a VIII a. Podişul Moldovei. Este cel mai întins şi mai reprezentativ bazin pomicol din ţară. Cuprinde Podişul Bârladului, Podişul Sucevei din partea estică a Siretului sub forma unei fâşii înguste; t.m.a. = 8,5-9,50C; p.m.a. = 500-600mm. Bazine pomicole: Comarna (Tomeşti, Goruni, Hiliţa, Costuleni, Osoi, Vişani), Strunga (Strunga, Fărcani, Tg. Frumos, Sârca), Cotnari (Cârjoaia, Scobinţi, Hârlău).

Regiunea a IX a. Câmpia Română de Vest.Cuprinde zona de silvostepă şi de pădure din Muntenia şi Oltenia,la vest de linia Mizil-Urziceni-Lehliu-Călăraşi; t.m.a.= 10-110C; p.m.a.= 450-600mm.Centre pomicole: Bucureşti,Copăceni, Greaca, Giurgiu, Hotarele, Găieşti, Titu, Târgovişte, Urlaţi, Pleniţa, Calafat, Craiova, Coşereni, Turnu-Măgurele, Tâmbureşti, Bechet.

Regiunea a X a. Câmpia de Vest a Banatului şi Crişanei. Bazine pomicole: Cenad, Lovrin, Sânicolau Mare, Periani, Gearmata, Miniş, Oradea, Secuieni, Valea lui Mihai; t.m.a.= 9-10,50 C; p.m.a.= 550-800mm; U.R.= 65-70%.

Regiunea a XI a. Câmpia Moldovei. Cuprinde Câmpia Siretu-lui,Bârladului Prutului şi Jijia-Bahlui; t.m.a.= 8 -9,50 C; p.m.a.= 450-500mm. Bazine pomicole: Iaşi (Copou, Miroslava, Sorogari, Vlădeni, Bârnova), Răducăneni (Bazga, Moşna, Bohotin, Dolheşti), Huşi (Dobreni, Avrămeşti) Săveni (Drăguşeni), Bârlad (Tutova).

Regiunea a XII a. Bărăgan şi Dobrogea . Baziunul din nordul Dobrogei (Tulcea, Babadag, Măcin), sudul Dobrogei (Mangalia), Medgidia (Valea lui Traian, Nazarcea, Neptun, Cernavodă); Bărăgan (Feteşti, Burduşeni, Insurăţei, Ianca, Carasu, Movila Miresei, Merleasca);

t.m.a.= 10-11,50C; p.m.a.= 350-450mm.Regiunea a XIII a .Zona inundabilă a Dunării şi gura Siretului. Cuprinde o fâşie îngustă de-a lungul Dunării, de la Giurgiu până la Călăraşi, cu prelungire peste bălţile Borcea şi Brăila, până la gura Siretului inclusiv Delta Dunării. Se cultivă gutuiul, părul altoit pe gutui, căpşunul precum şi caisul, piersicul, cătina albă, smochinul chinezesc.

4