made by

www.readfwd.com

ZECE MII DE ORE...

Viaţa este un exerciţiu con-tinuu pentru rezolvarea cre-

ativă a problemelor.Michael J. Gelb

Zece mii de ore, sau 416 (spre 417 zile),semnifică peste un an!Zece mii de ore înseamnă 600.000 deminute. Adică peste 36.000.000 desecunde!O secundă nu înseamnă mai nimic în viaţaunui om. Tic. Tocmai a trecut o secundă.Tac. Uite, încă una! Tic - doamne, încăpuţin şi trec 36.000.000 de secunde - Tac!

Dacă secunda aceea este exact secundamorţii tale? De ce să fim aşa pesimişti,poate-i secunda naşterii tale. Mai estesecunda noastră doar un „Tic”?N-am descoperit de ce m-am născut. N-am descoperit ce caut aici. Nu ştiu dacă-s doar eu cu adevărat „în viaţă”, iar restulsunt roboţi, sau suntem cu adevărat cutoţii captivi în acest mic vis. Unde prin„vis” înţeleg, desigur, viaţă.Dar dacă tot am ajuns aici, de ce să nu amun vis bun?Aristotel spune că scopul nostru în viaţăeste fericirea. Şi de ce n-ar fi acesta?De asemenea, Malcolm Gladwell spunecă pentru a fi cu adevărat bun în cevatrebuie să exersezi acel ceva aproximativzece mii de ore. Şi de ce n-ar fi aşa?

Am 21 de ani. Ori 365 de zile. Ori opt orede somn pe zi. Deci am 53.655 de ore desomn “exersat”.Este, momentan, singura „abilitate” pecare o deţin la care teoria lui MalcolmGladwell se aplică. Sunt bun la dormit.Şi confirm asta. Dorm bine, visez color -uneori 3D, gălăgia din jur nu mă deran-jează...Dar întrebarea este: „Oare este somnul«abilitatea» ce doresc să mă descrie?”,„Îmi doresc eu, oare, ca somnul să fie ad-evăratul meu punct forte?”.Nu. De aceea m-am trezit şi m-am apucatde scris. De aceea scriu aceste rânduri întoiul nopţii. De aceea am doar 1.825 deore de scris „exersat”.Tu care vrei să fie abilitatea ta forte?

SCURTĂ INTRODUCERE

Cu cât mai repede vei aveaîncredere în tine, cu atât mairepede vei şti cum să trăieşti.

Johann Wolfgang von Goethe

E ora unu noaptea şi tocmai ce m-amaşezat la birou să-mi scriu prima carte. I-am dat titlul de acum, de la bun început,deşi am auzit că autorii de succes dautitlul cărţilor lor abia la final, după ce ter-mină cele 300 de pagini de scris mărunt.Eu nu sunt un scriitor ca oricare altul şiîn mod cert cartea aceasta nu va fi o carteca oricare alta. Am hotărât să fie mică, debuzunar, căci e precum o Biblie pe care

„trebuie” să o ţii mereu pe lângă tine. Vr-eau să fie un „manifest”. Un strigăt. Unmaterial motivaţional la care să simţi ne-voia să te întorci. Pe deasupra, şi titlul enebun! Nu? N-am verificat să văd de maiexistă cărţi cu un titlu asemănător, dar ce-i drept, e drept: cartea se va vinde pre-cum pâinea caldă, iar stocul se va epuizarapid. Nu, nu pentru că voi avea parte deun marketing incredibil, ci pentru că dela bun început am hotărât să printez unnumăr mic de „Biblii”, un număr limitat.Căci atunci când ceva e limitat, acel cevae folosit cu cap. Când avem ceva la infinit,ne permitem să ignorăm. Strigătul acestaeste pentru cei care vor să-l audă. Oricinepoate să-l audă, dacă vrea.Visul meu nu este ca această carte să fiecumpărată de o sută de mii de persoane.Ştiu de la bun început că nu-i o carte ce

se adresează oricărui fel de om. Visul meueste să vând cele câteva exemplare acumşi apoi, ani mai târziu, să-mi văd carteaîncă citită de adolescenţi sau bătrânei cumaxim interes.Cartea asta mică este pentru oamenii carevor să facă o schimbare radicală în viaţalor, pentru oamenii care vor să îşi con-cedieze şefii, pentru oamenii care vor să-şi urmeze pasiunea, pentru oamenii carevor să fie fericiţi... Pentru oamenii“ciudaţi” care s-au săturat de “confortul”unui job stabil cu salariu fix care le ocupă80% din partea activă a unei zile!Dilema “Să stau angajat sau să-mi mon-etizez pasiunea?” cred că a apărut odatăcu generaţia la 50-60 de ani de la Re-voluţia Industrială şi s-a intensificat acum,de curând, poate prin anii ’80. Şi cred căaceastă dilemă va deveni tot mai puternică

şi “omniprezentă” în viaţa oamenilor dingeneraţiile ce urmează. Dacă până acumzece ani oamenii căutau a se angaja înfirme cât mai mari, pe perioade cât mailungi pentru o anumită “siguranţă finan-ciară”, acum lucrurile se întâmplă fix in-vers. Chiar azi mi-a spus o studentă: “Eunu vreau să fiu angajată la 30 de ani. Sperca atunci să pot să am afacerea mea!”.Am întrebat-o ce afacere. Nu ştia. Ştiadoar că nu voia să fie angajată. Aceastădorinţă de a nu rămâne angajat s-apropagat. Viitorul e diferit... şi e cazul săne adaptăm.

Dar înainte de toate, nu te-ai întrebat cine sunt şi de

ce sunt eu o sursă de în-credere?

Eu, înainte să citesc orice carte, să ascultorice speech, să văd orice film, verificsursa. Vreau să văd că autorul este de în-credere. În ziua de azi absolutamenteoricine poate să scrie o carte, să facă unfilm, să ţină un speech – suntem bom-bardaţi în fiecare clipă de mult mai multeinformaţii decât putem, de fapt, săînghiţim.Sunt un om care are 21 de ani. De vreocinci ani de zile (da, de când aveam doar16 ani) sunt discriminat şi judecat de mulţioameni din cauza vârstei mele. În majorit-atea timpului sunt discriminat într-un modnegativ:“Vai, ce mic eşti!”

Dar uneori sunt discriminat şi într-un modpozitiv, ceea ce sper să faci şi tu acum:“Wow, câte ai făcut într-un timp atât descurt!”Pe plan local am devenit temporar o mini-vedetă când am fost exmatriculat din liceudatorită textelor pe care le publicam peblogul personal. Am fost “Primul bloggerexmatriculat în România”.Şi, da, acela a fost momentul în care euam realizat că orice om, oricât de mic arfi, poate afecta un sistem, oricât de mare,într-un mod pozitiv sau negativ.Vremea aceea a trecut şi deşi încă am unblog personal pe care scriu aproape zilnic(arielu.ro), acum îmi mai cultiv şi altepasiuni (scrisul fiind prima mea pasiunedescoperită – care în scurt timp a dat şiroade… căci am fost exmatriculat).

Revenind la sursele de încredere, cred de-spre mine că-s o sursă bună pentru că amo afacere socială – vasăzică o afacere carepe lângă faptul că produce bani şi aresalariaţi, investeşte în rezolvarea uneiprobleme a societăţii.O altă pasiune de-a mea este pedalatul.Iubesc bicicleta şi iubesc să pedalez. Dacădin scris făceam bani, voiam să fac banişi din pedalat. Astfel că la finalul anului2010 lansam proiectul “Tribul – Curieratde spiţă nobilă.”. Într-un an de zile, fărăinvestiţii, am reuşit să semnez contractecu firme de toate tipurile, să ofer locuri demuncă, să promovez pedalatul urban şi...să fiu fericit!Totul a pornit de la o pasiune.Trăim într-o perioadă în care oricine poatesă-şi ia pasiunile şi să le transforme într-un mod de viaţă, într-un venit constant, în

fericire! Şi nu numai că oricine poate săfacă asta, dar a venit momentul să facemasta! Cu toţii! Sau dacă nu cu toţii, măcarcei mai buni dintre noi!

Scurt despre Tribul

Stau uneori şi mă gândesc cum am ajunssă fac ceea ce fac acum. Şi nu ştiu să-mirăspund. Habar n-am prin ce-am trecut casă pot să zic azi: “Am o firmă de curieratrapid pe bicicletă în Bucureşti.”Îmi amintesc cu greu de unde am “furat”ideea. Ştiu că până să-mi fac “curaj” să măapuc de acest “proiect personal”, au tre-cut luni bune de gândire. Îmi amintesc, în-să, cu uşurinţă momentul în care bunicula găsit o bicicletă veche şi a reparat-o în

câteva ore, ca apoi să mă întrebe: “Ariel,de cât timp n-ai mai mers pe bicicletă?Vrei s-o testezi pe asta?”.Se întâmpla acum vreo trei, maxim patruani. Într-o zi de aprilie cred. Am ieşitatunci cu bicicleta aceea veche, recon-diţionată şi cu bunicul până în parcul dincartier. Am testat-o şi mi-a venit aşa, opoftă de pedalat. Mi-am amintit decopilărie şi de cum însuşi bunicul m-a în-văţat să pedalez când aveam vreo şapteani.Ulterior am început să pedalez de nebunprin Bucureşti. Pe trotuare. Cu timpul,desigur, mi-am schimbat bicicleta, am în-ceput să fac BikeWalk-uri (marşuri de bi-ciclete cu câte două-trei sute de parti-cipanţi) şi, cel mai important, să cunoscbiciclişti.

De acolo a mai fost un pas până la mo-mentul acela în care eu, organizator deBikeWalk-uri, întrebam diverşi bicicliştidacă n-ar vrea să mă ajute să fac o firmăde curierat. E aşa amuzant să stai uneorişi să te gândeşti la viaţa ta. E amuzant săvezi cum lucrurile se leagă, aşa, fără ca tusă fii conştient.

A VENIT MOMENTUL!

Când ne descoperim talen-tele, ne dezvăluim pasiunea.

Când ne dezvăluim pasiunea,ne aflăm scopul. Când neaflăm scopul, ne împlinim

destinul.Brian Souza

Şi nu pentru că-s eu clarvăzător şi ştiu căviitorul este în mâinile pasiunilor trans-formate în mici afaceri, ci pentru că tu aihotărât să citeşti o carte despre cum să facisă-ţi transformi o pasiune într-un stil deviaţă.

Dar totodată, da, momentul chiar a venit!Viitorul nu mai este în mâinile marilorcompanii. Multinaţionalele nu mai sunt lamodă. Cumpărătorul s-a săturat de prod-use nepersonalizate. E momentul calucrurile să fie făcute tot mai bine şi cu totmai multă pasiune, nu de nişte roboţi, cide nişte oameni pasionaţi cu adevărat!Siguranţa financiară oferită de un angajat-or mare nu mai aduce fericire. Zilele încare cu toţii stăteam la uzină se terminăfie că vrem, fie că nu! Roboţi tot mai in-teligenţi se inventează constant. Munca fi-zică pe care o făceam până acum pentruo pâine va fi executată de nişte bucăţi defier programate. În următorii ani, pentrua pune o pâine pe masă, oamenii vor finevoiţi să facă ceva special, ceva... ex-cepţional şi cu pasiune!

Soluţia noastră este creativitatea. Căci alt-fel vin roboţii peste noi şi ne iau locurilede muncă!Urmează să înşir în acest capitol cât maimulte motive şi argumente pentru care artrebui să ne monetizăm pasiunea:

Globalizarea

“Conceptul de Globalizarese referă la micşorarea lumii

şi la mărirea gradului deconştientizare a lumii ca un

întreg.”Roland Robertson

Globalizarea e un subiect larg care pe ma-joritatea dintre noi ne depăşeşte. Dar cusiguranţă termenul l-am auzit cu toţii.Wikipedia spune că: Globalizarea estetermenul modern folosit la descriereaschimbărilor în societăţi şi în economiamondială, care rezultă din comerţul in-ternaţional extrem de crescut şi din schim-buri culturale. Descrie creşterea comerţu-lui şi a investiţiilor datorită căderii bari-erelor şi interdependenţei dintre state. Încontext economic, este des întâlnită referi-rea, aproape exclusivă, la efectele comer-ţului şi, în particular, la liberalizareacomerţului sau la liberul schimb.De fapt, prin “globalizare” se înţeleg maimulte lucruri despre modul în care amevoluat noi aici, pe planetă. Eu, spre ex-emplu, înţeleg faptul că anumite companiiau ajuns atât de mari încât au acaparat

cu produse sau servicii toată planeta. Iaracesta-i un fel de semnal de alarmă!Globalizarea nu-i rea sau bună. Ea pur şisimplu este. Prin faptul că ea este, ea nearată că orice afacere poate câştiga atât demult teren pe planeta asta pe cât luptă saumerită.Totodată, pe lângă faptul că cel mai prob-abil avem cu toţii un McDonald’s în oraş,din cauza globalizării, avem şi acces la totfelul de alte servicii sau produse care, fiz-ic vorbind, probabil n-ar fi putut fi aici, la„botul calului”.Datorită globalizării putem noi, acum, săne lansăm cu uşurinţă mici afaceri.Viitorul nu este de partea firmelor care seaflă peste tot în acelaşi timp şi oferă exactaceleaşi produse. Puterea revine afacerilorlocale.

Timp liber

Ai timp liber? Ai, căci altfel nu ai aveacând să citeşti aceste rânduri.Gândeşte-te că acum ceva timp oameniinu puteau să meargă la supermarket săcumpere mâncare şi băutură. Acum şi maimult timp nici măcar nu existau bani! Noisuntem nişte fericiţi! Avem o singurăslujbă (sau două...) unde facem în mod re-petitiv aceleaşi task-uri şi suntem plătiţicu de toate: mâncare, băutură, sănătate,casă şi alte câte sub formă de bani.Oamenii iniţial nici n-aveau timp liber.Dar n-aveau nici slujbă. Cum ar fi ca toatăziua tu să fii nevoit să îti faci rost de mân-care? Cum ar fi să te trezeşti dimineaţa şisă n-ai ce mânca? Ce-ai face? Ai vâna! Aiface un foc! Ai pune prada pe foc şi ai

mânca. Apoi ţi s-ar face sete! Ce-ai face?Ai căuta un râu.Fie vorba între noi, oamenii din societateade azi nu mai sunt capabili să vâneze.Lasă-i fără supermarket şi o să moară defoame. Azi noi ştim că trebuie să facemnişte task-uri învăţate de-a lungul anilor(la şcoală, la liceu, la facultate, făcândpractică sau traininguri) în schimbul unuiban. Acest ban ne aduce de toate.Odată cu inventarea banilor oamenii audescoperit timpul liber! Desigur că timpulliber îl poate face pe un om să realizezelucruri foarte diferite:

- unii oameni nu au ce face în timpulliber - sau nu-şi găsesc nimic defăcut - şi astfel se plictisesc.

Am o teorie personală prin care cred cădoar oamenii proşti se pot plictisi! Tucând te-ai plictisit ultima dată?

- unii oameni îşi petrec timpul libercu prietenii şi familia.

Tu când ai stat ultima dată la o masă deprânz cu familia? Crăciunul trecut? Cândai ieşit la o bere cu amicii din liceu ultimadată?

- iar unii oameni folosesc acest timpliber pentru a-şi cultiva pasiunea.

Nu ne naştem cu pasiuni! Descoperimpasiuni de-a lungul vieţii şi le exersăm şicultivăm. De fapt asta ar şi trebui să fiedefiniţia “pasiunii” - un obicei sau maimulte ce te încântă şi te face fericit. Cândai stat ultima dată şi ai făcut singur-sin-gurel ceea ce îţi place? Fie că ai stat şi aizdrăngănit la chitară, ai stat şi ai pictat, aigătit sau ai scris?Ceea ce vreau să spun este că noi suntemunele dintre primele generaţii de oamenicu pasiuni. Noi suntem unii dintre primii

oameni care descoperim, datorită timpuluiliber pe care îl avem la dispoziţie, că ex-istă lucruri pe care le putem practica pen-tru a fi fericiţi. Se crede că homo sapienssapiens (omul inteligent, tu şi alţii ca tine)a ajuns în zona Europei undeva în anul40.000 î.H. Iar eu cred că oamenii au înce-put cu adevărat să-şi dea seama de pasiuniacum câteva sute de ani! Şi când zic astasunt “generos”.Zilele în care adunările de oameni(triburile) aveau grupuri de pădurari, gru-puri de culegători sau grupuri de bucătaris-au terminat. Azi fiecare din noi poateface ceea ce îi place, nu ceea ce îi necesitătribului.

Nu mai există mase!

În cartea “We Are All Weird” (“Suntemcu toţii ciudaţi”), Seth Godin demon-strează faptul că în ultimii zeci de ani oa-menii s-au “ciudăţit”. Oamenii dintr-o so-cietate formează tot mai greu o masă. Totmai rar găsim produse pe care le folosimcu toţii!E adevărat faptul că 99% dintre noi încăfolosim hârtie igienică, dar acum, maimult ca niciodată, unii dintre noi foloseschârtie igienică cu trei straturi, alţii cu cincistraturi, alţii cu parfum de prune, alţii cuparfum de mere, alţii fără parfum!Acum, mai mult ca niciodată, avem deunde alege ce mâncăm, ce îmbrăcăm, ceascultăm, ce citim, ce... orice! Iar astademonstrează din nou că a venit momen-tul să căutăm “ciudaţii” noştri! A venitmomentul să ne căutăm grupul de fanicărora să le oferim rodul pasiunii noastre!

Eu am găsit nişte ciudaţi care-s de acordsă le livrez printr-un oraş aglomerat pa-chetele pe biciclete. De ce m-au ales pemine? Pentru că ei sunt ciudaţii care susţinecologia! Ei sunt ciudaţii care admiră bi-cicliştii! Ei sunt ciudaţii care vor ca pa-chetele lor să ajungă foooarte repede ladestinaţie (şi, crede-mă, nimeni nulivrează mai rapid ca Tribul prin Bu-cureşti)!Acum, că masele se sparg în grupuri totmai mici de ciudaţi, e momentul cel maibun pentru a lansa produse şi servicii“ciudate”. Acum, pentru că “ciudăţenia”de ieri nu o să mai fie ciudată şi mâine!

E mai importantă fericirea!

“Să-ţi exersezi liber măies-tria, iată adevărata fericire.”

Aristotel

Deşi am doar 21 de ani am reuşit să trec şi,ca angajat, printr-o agenţie de publicitate.Am văzut cum este să lucrezi 10 ore pe zidintr-un birou. Am văzut cum este să ai unşef, am văzut cum este să ai deadline-uri,am văzut cum este să ai colegi de mun-că, am văzut cum este să ai un salariufix, am văzut cum este să alegi între mân-care de prânz adusă de acasă sau mâncarede prânz comandată cu colegii, am văzutcum este să nu te înţelegi cu clienţii, amvăzut ceea ce mulţi oameni din jurul meunumesc “fericire”!OAMENII ACEIA SUNT NEBUNI!

Deşi la jobul meu făceam ceea ce îmiplăcea – vasăzică-mi cultivam, mai multsau mai puţin, pasiunea (în mare partescriam şi gândeam campanii de publicit-ate), adesea nu eram fericit. Şi prin defin-iţie, pasiunea te face fericit!Eram fericit pentru că, în fond, făceamceea ce-mi plăcea, dar nu aveam o liber-tate totală de a fi creativ. Când eram labirou şi trebuia să gândesc o campanie depublicitate pentru o firmă de chipsuri, măblocam. Stăteam şi mă întrebam unde mi-a dispărut toată creativitatea. Când eramla birou şi trebuia să scriu un mic text, dinnou, aveam probleme.În schimb, acasă, la orice oră, în oricestare, puteam să fiu şi groaznic de bolnav,puteam cu uşurintă să gândesc campaniipentru cele mai proaste firme de chipsuri

şi să scriu texte legat la ochi şi în timp cecineva mă gâdila (căci, da, mă gâdil tare).Dificultăţile mele nu veneau de la mediu.Nu era spaţiul fizic în care mă aflam celcare mă făcea să nu mai pot lucra, să numai fiu creativ.Acolo, la birou, “la job”, cum se zice,aveam un mindset care nu mi-era deajutor. Ştiam că-s acolo ca să fac bani.Ştiam că-s acolo dintr-un fel de obligaţie.Şi totodată mindset-ul stresului că nu mi-aş mulţumi şeful mă făcea să nu fiu deloccreativ. Plus, desigur, mulţi alţi factori.În schimb, cred, dacă mi-aş deschide oagenţie de publicitate, aş scoate campaniide succes pe bandă rulantă!Mi-e greu să cred că există oameni fericiţi,care-şi urmează pasiunea la serviciu. Dacăexistă, mi-e clar că-s puţini şi fie:

- E afacerea lor. (cum ziceam, mi-aş deschide cu bucurie o agenţie depublicitate, căci îmi place publicit-atea)- Au un şef exceptional şi un mediupotrivit de lucru.

La vârsta de 12 ani deja ştiam că “banii nuaduc fericirea”. Nu credeam asta, desig-ur… dar auzisem vorba de multe ori înjurul meu.A trebuit totuşi să văd cu ochii mei că zeceore pe zi la birou, cinci zile pe săptămână,deşi aduc bani frumoşi la final de lună,nu aduc şi fericirea pe care credeam că oaduc. Iar pentru mine fericirea e importan-tă.Dacă, ipotetic vorbind, m-ai putea întrebaacum: “Care-i scopul tău în viaţă, Ariel?”- ţi-aş răspunde: “În clasa a 12-a, când atrebuit să fac ore de filosofie, am vorbit

despre scopul omului. Cel mai mult mi-aplăcut lecţia despre Aristotel, care spuneacă scopul nostru este fericirea.”.Fericirea este cea mai importantă, avândîn vedere că sunt de părere că doar cândsunt fericit pot să gândesc limpede, să fiuinspirat şi creativ şi, implicit, să fac bani.Deci schema corectă «şoc!» nu este cea pecare am acceptat-o ani de zile de la televi-zor şi părinţi:Job » bani » fericireci…Pasiune » fericire » monetizare » baniEste dovedit ştiinţific faptul că atuncicând avem o stare bună suntem creativi şifoarte productivi. Şi o stare bună nu vinedintr-un salariu fix, lunar, desigur, ci dinmicile bucurii ale vieţii, sau din pasiuni.

Astfel că, de acum înainte, poate până săne căuta un loc de muncă ar trebui să nedescoperim pasiunile.

Iar motivaţia personală...

…e mult mai mare, desigur!Atunci când motivaţia personală estemare, înseamnă că lucrezi cu plăcere şiuşurinţă.Poţi să fii tu şi primul şef de după propri-etarul multinaţionalei la care lucrezi, căcimotivaţia ta pesonală nu o să fie niciodatămai mare ca motivaţia personală ce o veisimţi atunci când vei face ceva ce este100% al tău!

Iar motivaţia personală este motivul prin-cipal pentru care eu nu sunt de acord cuoamenii care susţin faptul că este mult maiuşor să ai un job la o companie mare, cuun salariu şi un program de lucru fix!Dimpotrivă! E mult mai uşor să faci cevape plan personal, cu un program personal-izat şi o motivaţie personală imensă.Eu ştiu deja, spre exemplu, că viitorulmeu nu conţine perioade scurte de conce-diu, ci dimpotrivă: perioade temporare demuncă! Pentru că nu am un şef care-miface programul, ştiu că atât cât muncesc,atât o să şi mănânc.Şi atât cât muncesc, atât o să fiu fericit! Iareu, ca şi tine, şi asemeni oricărui alt om,vreau să fiu fericit cât mai des şi cât maimult.

Care este concluzia? Munca depusă demine în urma pasiunii mele nici nu poatefi comparată cu munca depusă de minesub un program rigid, strict, într-o firmămare, cu program fix. Munca depusă demine nu numai că-mi va aduce bani, darîmi va aduce constant fericire!

Competenţa de a faceceva?

Când aveam 17 ani am făcut siteulAmDoar18Ani.ro … Azi, la 21 de ani,nu mă mai ocup de acel site. Dar e unproiect care m-a ajutat să cresc, m-a ajutatsă câștig bani, m-a ajutat să organizezevenimente, m-a ajutat să cunosc oameni

mişto, m-a ajutat să-mi găsesc gagici (da,chiar şi cu asta m-a ajutat!) … m-a ajutat,per total, enorm, să mă dezvolt.Mereu am fost precoce în ochii unora, darnu şi în ochii mei. Azi am doar 21 de ani.Nu mă laud. În aroganţa mea, nu mi separe că a face bani din pasiunea ta la 21de ani e ceva “precoce”. În fond, MarkZuckerberg la 19 ani a făcut Facebook-ulşi deja avea oferte cu peste cinci zerouride la Microsoft … pe care, culmea, le re-fuza. Eu sunt un nimic în comparaţie cuMark.Azi, însă, la cei 21 de ani, îmi place săorganizez mici evenimente pe care lenumesc “workshopuri”. Adesea mă lovescde o prejudecată pe care o întâlnesc decând mă ştiu: vârsta.Cum poate un om de 21 de ani să îmivorbească mie despre viaţă sau experien-

ţă? Ei bine, chiar şi sora mea, care are9 ani, poate să vorbească despre viaţă şitot felul de experienţe pe care le are saule-a avut în trecut. O s-o asculte cineva?Probabil că nu. Pe mine mă asultă cineva?Apăi, dacă nu mă asculta cineva, probabilrenunţam.Undeva pe la vârsta de 19 ani fusesem lamulte conferinţe şi traininguri şi, per total,aveam multă-multă experienţă de a vorbiîn faţa unor copilaşi mai mici ca mine întabere evreieşti.Tot atunci, la 19 ani, mi-am dorit să devinun “speaker”. Şi prin asta înţelegeam fap-tul că voiam să dobândesc abilitatea de avorbi FOARTE BINE în faţa multor oa-meni despre ceva ce-mi place.Mi-am început drumul prin lansarea unuisite de dezvoltare personală: Motivonti.ro.A mers bine. A devenit în scurt timp des-

tul de citit ca să pot să am în faţa cui săvorbesc, să am pe cine să invit la eveni-mente.Când mi-am anunţat primul workshop s-au anunţat opt plătitori. Plătitori şi parti-cipanţi. Dar subliniez plătitori pentru căprin abilitatea pe care voiam s-o dobân-desc voiam să fac şi bani.Atunci vorbeam oribil în public. Acum,doi ani mai târziu, vorbesc tot oribil. Darmai puţin oribil, desigur.Zilele trecute am ţinut un workshop înBraşov unde au venit tot opt plătitori. Amfost întrebat de cineva: “Tu ce competenţăai de a ţine acest seminar?”Şi întrebarea mea este: “Ce înţelegem princompetenţă?”COMPETÉNT, -Ă, competenţi, -te, adj.1. Care este bine informat într-un anumit

domeniu; care este capabil, care este înmăsură să judece un anumit lucru. 2. Careare atribuţia, căderea, autoritatea legalăsă facă ceva; îndreptăţit.O competenţă autorizată nu am. Nu amterminat facultatea de psihologie. Asta încaz că-i nevoie de o facultate de psiholo-gie ca să vorbeşti oamenilor despre viaţata şi cum te-ai schimbat tu (în încercareade a le da lor un exemplu ce-i va impul-siona să se schimbe şi ei).Dar am o competenţă “neautorizată”. Suntinformat şi sunt capabil, aşa cum cerechiar definiţia cuvântului “competenţă”,să vorbesc despre ceea ce vreau săvorbesc. Am nevoie, oare, de altă compet-enţă?Tind să cred că nu. Şi tind să cred că dacănu vorbim de domenii precum medicină

sau construcţii, atunci niciodată nu estefoarte relevantă competenţa autoziată.Şi, de fapt, dacă stau bine să mă gândesc,oamenii din triburi n-au nicio competenţănici măcar în medicină sau construcţii -dar totuşi au descoperit medicamente şimetode de a-şi face case!Vorbeam cu cineva odată despre faptul căscriu o carte. Această carte. El zicea că ise pare stupid să scrii o carte dacă nu ai 30de ani, cel puţin.I-am zis: Am 21. Scriu de un an. Şi cred căla câte texte am scris pe bloguri, am dejavreo cinci cărţi “publicate” online.Prejudecata asta a vârstei nu ajută cu nim-ic. Pentru mine, faptul că la 17 ani mi-am făcut un site care se numea “Am doar18 ani” sau că la 21 de ani scriu o cartedespre pasiuni, mă ajută să cresc. Site-ul

făcut de mine, cartea scrisă de mine şi, îngeneral, tot ceea ce creez, poate nu o sădevină un “produs de top” din domeniu,dar asta nu contează. Contează că eucresc. Poate la 30 de ani voi fi avut deja10 cărţi şi destulă experienţă cât să scriu onouă carte, care să fie de data asta de top.(Asta apropos de cele zece mii de ore dinprimul capitol.)Timpul nu există. Timpul e o scuză. De cesă aştept vârsta de 30 de ani ca să scriu ocarte? De ce să aştept patru ani pe bancaunei facultăţi ca să spun într-un workshopdespre cum mi-am schimbat eu viaţa?Avem competenţa să facem orice dacă vr-em şi putem să facem ceva. Şi dacă vrem,putem.Să nu ne autolimităm! Nu ai nevoie de ni-cio competenţă autorizată pentru a-ţi urmapasiunea.

De fapt, asta-i cu ad-evărat libertatea decare tot vorbim.Un amic mi-a zis zilele trecute că vrea săse lase de facultate şi de job-ul part-time,să fie, în sfârşit, liber!L-am întrebat: “Adică tu acum nu eştiliber?”Şi mi-a răspuns: “Sunt, dar nu sunt. Adicăpot să fac ce vreau, dar nu am cum să facce vreau, chiar dacă pot. Am impresia că eo iluzie. Am foarte puţin timp pentru mineşi asta mă face să mă simt «neliber». Pedeasupra, chiar îmi doresc să pot să-miiau zile libere oricând vreau eu. Şi nu pot.Nu-s liber.”

I-am zis: “Păi şi dacă te laşi de facultateşi de job... cum vei fi liber?”Şi n-a ştiut ce să-mi zică. Pentru că, chiarşi atunci când n-ai un program fix precumfacultatea sau jobul, tot nu eşti liber.Oricât de mult spunem că banii nu con-tază, din păcate, sau poate din fericire,banii contează. Uneori pentru a te simţiliber ai nevoie de bani. Dar banii fără pasi-uni şi plăceri, din nou, nu oferă niciolibertate. Banii, în sinea lor, chiar nu aducfericirea. Dar, dacă nu cumva mă înşel,fericirea poate aduce bani. Şi uneori fer-icirea înseamnă libertate. Asta cumva în-seamnă că dacă suntem liberi şi, implicit,fericiţi, vom fi şi bogaţi? Poate.Şi, de fapt, asta este libertatea aceea decare tot vorbim cu prietenii, cu familia.Libertatea aceea pe care credem că alţiio au şi noi nu o avem. Libertatea de a

face ceea ce-ţi place cel mai tare, atât câtîţi place, iar din ceea ce faci să îţi câştigitraiul. Iar ceea ce câştigi, de fapt, este re-investit în tine. Adică în pasiunea ta. Şiatunci, inevitabil, tu devii una cu pasiuneata şi începi să investeşti în tine cum ar tre-bui, de fapt, să investească fiecare om însine.Atunci tu devii propriul tău şef şi poţi de-cide în ce zile vrei să-ţi urmezi pasiunea şiîn ce zile decizi să faci altceva. Libertateava fi mereu o iluzie, desigur.O libertate maximă nu există. Dar totodatăcred că urmărirea pasiunii este unul dintrecele mai înalte grade de libertate pe carele putem obţine momentan.

Roboţii ne vor concedia

Adevărul este că ne invadează roboţii.Firma Foxconn - care produce compon-ente pentru produsele Apple - a anunţatîn 2011 că va înlocui o parte dintre mun-citori cu… roboţi! Planul lor “malefic”este de a “angaja” un milion de roboţi caresă sudeze şi să asambleze iPhone-uri şiiPad-uri în următorii trei ani! Actualmenteau 10.000 de astfel de roboţi şi precon-izează că anul acesta, în 2012, vor ajungela 300.000.De ce a luat această firmă imensă aceastădecizie? Pentru că - şi nu le e jenă să de-clare acest lucru - roboţii sunt mai e-f-i-c-i-e-n-ţ-i şi mai i-e-f-t-i-n-i.Concluzia? Un milion de angajaţi vor ficoncediaţi şi înlocuiţi cu roboţi. Asta întimp ce populaţia lumii oricum este încreştere.

Ştiu, acum te gândeşti că tu niciodată nute-ai angaja ca sudor. Nu vreau să sune caşi cum aş fi un pesimist enervant, dar dacăîn ziua de azi avem roboţi care sudează şiasamblează, curând vom avea roboţi-doc-tori şi roboţi-poliţişti. Din păcate sunt un-ul dintre acei oameni nebuni care crede înfilmele Hollywoodiene cu roboţi. Acesta-i viitorul. Trebuie să ne adaptăm sau să...ne adaptăm.

Dar roboţilor le lipseşteceva...

… şi anume creativitatea. Deci există tot-uşi o speranţă! Deşi cred că viitorulseamănă cu ceea ce vedem în filmul “I,

Robot”, chiar nu cred că roboţii vor fivreodată mai (sau cel puţin la fel de) cre-ativi precum oamenii.De aceea oamenii cu joburi creative nuvor fi înlocuiţi de roboţi: copyrighterii,pictorii, desenatorii, designerii, creatoriide campanii publicitare, bucătarii (gătitule o artă, nu?), frizerii, fotografii, scriitoriişi lista poate continua.Ceea ce vreau să spun este că acum ar fiun bun moment să-ţi pui următoarea în-trebare: “Este pasiunea mea creativă?”.În 99% din cazuri ar trebui să fie. Rarvezi un om pasionat de tăiat copaci sausudat metale. Dacă răspunsul este pozitivatunci te informez că roboţii nu vor sta încalea succesului afacerii tale şi, mai multdecât atât, te asigur că ai fi avut succes cuafacerea asta încă de când ai început să tegândeşti la ea.

Nu zic asta doar ca să te fac să te simţibine. O zic pentru că noi, oamenii, clienţiităi, adorăm lucrurile “diferite”, lucrurilefăcute cu grijă, lucrurile făcute de cineva,nu de ceva! Şi când zic “ceva” pot revenicu uşurinţă la subiectul cu roboţi. Maibine mănânc o ciorbă la restaurantul tăudecât să-mi iau o supă la plic făcută într-o fabrică din China. Mai bine îmi cumpărun tricou desenat de tine (cel mai probabilpersonalizat) decât să-mi cumpăr untricou cu Mickey Mouse pe care poate să-laibă, de fapt, oricine!

Ce putem să facem cu unsalariu?

Dacă eşti genul de om orientat spre venit,bani, salariu şi tot ceea ce poţi face cubanii, atunci acest argument este pentrutine: cu salariile din ziua de azi nu poţi săfaci nimic!Hai să ne gândim la cât de simplă eraviaţa oamenilor acum câteva mii de ani,când tot ceea ce făceau era să mănânce,să se reproducă şi să doarmă, asemeni an-imalelor.Ştii ce fac bebeluşii toată ziua? Sau pisi-cile. Dorm şi mănâncă. Căci, da, iată, asta-i viaţa! Dar, de-a lungul timpului, omul aevoluat, şi-a dat seama că are un cap peumeri şi poate gândi cu el. Astfel că acumparcă nu-i de ajuns să dormi toată ziuacu burta plină. Viaţa e prea plictisitoarefăcând doar aceste două activităţi. Acumne place, mai mult ca niciodată, şi avemşi timpul necesar, să gândim, să creăm, să

discutăm, să filosofăm, să socializăm. Nuspun că Aristotel, care a trăit acum maibine de două mii de ani, nu gândea saufilosofa, dar era relativ unic pentru aceavreme.Hai, totuşi, să ne gândim la un salariu. Cepoate un om face cu un salariu mediu peeconomie? Sau un salariu puţin peste me-diu. Un salariu din ziua de azi.

- îşi poate plăti chiria.- îşi poate procura hrană de la super-market.- îşi poate cumpăra detergent pentruhaine.- pastă de dinţi şi alte consumabile.- plăteşte un telefon mobil, o con-exiune la internet şi, dacă încă estegenul de om care se uită la televizor,un abonament la cablu TV.

Câţi bani îi rămân pentru ieşiri în oraş?Câţi bani îi rămân pentru haine noi? Câţibani rămân pentru un gadget nou sau, cul-mea, pentru cadouri făcute prietenilor sausărbătoriţilor din luna cu pricina?Răspund eu: puţini. Foarte puţini. Spre de-loc, chiar.Dacă n-ai un post foarte bun, o vechimemare sau un şef/o firmă care îşi respectăangajaţii, probabil ai un salariu care nu-ţipermite mai multe decât lista de mai sus.Şi, dacă stăm să analizăm lista de maisus, nu cumva se aseamănă cu tot ceea cefăceau oamenii acum sute sau mii de ani,prin păduri, organizaţi în triburi? Aveauo casă, mâncau, spălau haine. Într-un cu-vânt: trăiau.Şi nu cumva este strigător la cer sămuncim opt, nouă ore pe zi pentru un

salariu care ne “permite” să supravieţuim?Căci un adăpost, hrana şi igiena sunt labaza piramidei lui Maslow. Ele sunt nevoiprimare, de bază.Nu-i oare strigător la cer să-ţi oferi pestejumătate din viaţă, peste jumătate din tim-pul tău pe Planetă pentru a rămâne la bazapiramidei existenţei?În fond, dacă tot ce poţi să faci cu salariultău se regăseşte în lista de mai sus, e maisimplu să-ţi dai demisia şi să te duci săvânezi în pădure nişte iepuri, în timp cedormi în cort şi stai în jurul unui foc detabără.Nu cumva meriţi mai mult?Şi, fără să încerc să fiu prea dur, nu cumvaaduce salariul acesta cu sclavagismul?Sclavii munceau pentru un adăpost şi niştehrană. Adică pentru nevoi primare.

Ce se întâmplă cu restul piramidei? Ce seîntâmplă cu nevoia de siguranţă, de dra-goste, de autorespect şi autorealizare?Sau oare poate oferi un salariu, careacoperă costurile adăpostului şi almâncării, siguranţă şi autorespect? Mă în-doiesc.

TU CE VREI SĂ FACI?

Pasiunile sunt în moralăceea ce în fizică este miş-

carea. Mişcarea creează, dis-truge, conservă, însufleţeşte

totul şi fără ea totul estemort.

Claude Adrien Helvetius

Probabil acum te gândeşti că pasiunile talechiar nu pot fi monetizate. ţie îţi placesă mănânci, să te joci ping-pong, să facibungee-jumping, să citeşti cărţi desprefilosofie şi să faci karaoke. Atât. Poatechiar nu ai nicio altă pasiune. Şi nu, nu

sunt ironic când spun că mâncatul e opasiune. La fel şi karaokele.Din punctul meu de vedere, orice poate fio pasiune! Şi orice pasiune se poate mon-etiza cu puţină imaginaţie.Când am realizat că printre prietenii meisunt un fel de “curier” şi că toată ziuasunt cu bicicleta prin oraş - mi-am datseama că aş putea câştiga un ban sincerdin această pasiune de a pedala prin oraş.Aşa mi-a venit şi ideea Tribului, firmei decurierat pe care am creat-o.Dacă aş fi pasionat de ping-pong aşdeschide o şcoală de ping-pong în oraşulmeu. De ce? Pentru că nu am mai auzitde nicio şcoală de ping-pong până acumşi sunt sigur că există oameni care vor săînveţe acest sport. Totodată sunt convinscă există oameni care vor să joace ping-pong într-un loc gata amenajat. Dacă ar fi

o afacere profitablă? Ar fi, pentru că m-arpasiona.Dacă aş fi pasionat de karaoke probabilaş face un site numai cu melodii de calit-ate pregătite pentru karaoke. Desigur, ex-istă sute de mii de videouri cu karaoke peYouTube.com, dar nu oricine are răbdaresă le caute! Pe site-ul meu le-ai găsi şile-ai accesa uşor. Şi ţi-aş cere puţini banica să beneficiezi de cele mai noi melodiipregătite pentru karaoke. Dar eu suntgenul de om care gândeşte “mare”: aşa cămi-aş face un bar dedicat karaokeului! Zişi noapte aş face karaoke! Mai există ase-menea baruri în oraşul meu? Nu ştiu, n-am mai auzit până acum de aşa ceva. Ar fiprofitabil? Cu siguranţă! Şi asta din sim-plul motiv că m-ar pasiona.Orice pasiune se poate monetiza! Orice! Enevoie doar de puţină imaginaţie şi curaj

pentru început - apoi totul vine de la sine:clienţii, promovarea, feedbackul şi...banii.E adevărat că de când am deschis Tribulnu sunt cel mai harnic curier din echipă.Mersul pe bicicletă pentru bani nu maieste la fel de distractiv, dar nu este nicipe departe la fel de plictisitor ca un job labirou într-o corporaţie bine păzită! Şi cusiguranţă e un job muuuult mai sănătos!

Tu ce pasiune vrei să-ţimonetizezi?

Opreşte-te din citit şi fă un mic exerciţiude două minute (poţi să te cronometrezi):

Gândeşte-te bine la ceea ce-ţi place săfaci. Pune totul pe hârtie, într-o coloană.Îţi place să desenezi? Să scrii? Să foto-grafiezi? Să patinezi? Să dansezi? Săvorbeşti? (e şi asta o pasiune, adeseadeţinută de femei) Să cânţi? Să conduci?Să joci fotbal? Să te uiţi la filme?Orice lucru care-ţi place foarte mult se nu-meşte “pasiune”.PASIÚNE Sentiment foarte puternic, gen-erat de o dorinţă arzătoare sau de o în-clinare irezistibilă; patimă.Ce-ai putea face cu plăcere chiar şi în toiulnopţii? Chiar şi după trei zile nedormite?Chiar şi fără să te plătească cineva s-o faciatâtea zile la rând?Pasiunile sunt nesimţite. După ce că teconsumă atât, nici măcar nu-ţi aduc bani!Dimpotrivă, de cele mai multe ori îţi con-

sumă o mare parte din salariul actual! Oa-menii pasionaţi de fotografie ştiu asta celmai bine!De aceea pasiunile trebuie monetizate! Şicrede-mă că eu folosesc verbul “trebuie”foarte rar.Alege din listă pasiunea care consumă celmai mult din timpul tău, care te oboseştecel mai tare, la care te gândeşti cel mai desşi fără de care nu ai mai fi la fel de fericit!Ai ales-o? Sper că da. Haide, fără frică!

Dar cum monetizeziaceastă pasiune?

Gândeşte-te la oamenii care ar avea ne-voie de o persoană care să facă ceea ce

faci tu cu pasiune. Sexul e un exemplufoarte simplu. Se spune că preacurvireaeste cel mai vechi job de pe Planetă!Cineva a avut revelaţia faptului că îi placesă facă sex şi o poate face şi pentru…bani. Pentru că cineva are nevoie de sex şinu-l poate obţine altfel.Gândeşte-te la tine ca la o curvă: îţi placesă te ocupi de pasiunea ta, dar cine te-arplăti să te ocupi de ea?Nu e simplu. Multă vreme nici eu n-amvăzut nicio legătură între pasiunea mea dea merge pe bicicletă şi a face o firmă decurierat pe bicicletă. Dar repet, gândeşteca o curvă. Totul se plăteşte în ziua de azi!Şi de fapt nu doar în ziua de azi: totul seplăteşte din totdeauna!Gândeşte-te că există oameni angajaţi sătesteze jocuri video! Ei asta fac toată ziua!Stau la un calculator, se joacă şi câştigă

bani. E drept, între timp îşi notează erorilegăsite prin joc. Dar dacă există oamenicare să angajeze alţi oameni care să se jo-ace toată ziua, sigur există oameni care săte angajeze şi pe tine pentru pasiunea ta!Şi nu trebuie să creezi o “afacere” dinpasiunea ta. Când folosesc cuvântul“monetizare” nu încerc să-ţi sugerez să-ţifaci o firmă.În ziua de azi sunt atât de multe moduri dea face bani! Americanii zic “Think outsidethe box.” şi au dreptate.Dacă exemplul cu oamenii angajaţi sătesteze jocuri video nu te-a convins,atunci uite un alt exemplu: în ultimii doiani au apărut indivizi care se joacă jocullor favorit la calculator şi transmit live şipe internet, pe un canal privat. Au un mi-crofon, au o cameră web şi un cont la unsite de profil. Pe reţelele de socializare

anunţă când sunt online şi în timp ce sejoacă au câteva mii de oameni ce-iprivesc. Nu toţi, desigur. Unii au doarcâteva sute. Unii au doar câteva zeci. Dartoţi fac bani!Cum? Prin publicitate. Fie site-ul de profilprin care transmit are reclame ce întreruptransmisiunea live o dată la ceva timp,fie sunt plătiţi de creatorii jocului care îljoacă. De ce se uită alţi gameri la ei? Pen-tru că au ce învăţa! Aceşti gameri înrăiţidau sfaturi live, în timp ce se joacă,răspund pe un chat la întrebări - îi putemcompara chiar cu fetele sau băieţii ce facvideo-chat! Diferenţa este “jocul”.Cu puţină creativitate şi puţin curaj, înziua de azi poţi monetiza orice pasiune!

DE UNDE SĂ ÎNCEPI?

Nu pierde momentul acutalde teama celui care va veni.

Seneca

Acum ai ideea: ştii ce ţi-ar plăcea să faci,vizualizezi o mică afacere şi deşi ai multesemne de întrebare, te-am convins căacestea o să dispară încet-încet. De undeîncepi, totuşi?Răspunsul cel mai sincer este: nu conteazăde unde începi, dar începi odată!Contează să începi, să nu ratezi impulsul.Dacă simţi impulsul maxim acum, lasăcartea din mână şi du-te chiar acum şiapucă-te de treabă. Dacă simţi impulsul

mâine dimineaţă (pentru că peste noapteţi-au venit câteva idei geniale), nu te ducela şcoală/serviciu, ci apucă-te rapid de tre-abă. Merită!Primul lucru pe care l-am făcut atuncicând mi-a venit ideea serviciului de cur-ierat a fost să-i dau un nume. Când amfost convins că vreau să-i rămână numele„Tribul” am început să caut domeniul deinternet perfect. Practic, a fost doar unsearch pe internet. A durat 10 minute, ştiu,dar entuziasmul cu care am făcut asta, im-pulsul pe care-l trăiam şi în care mă aflammă ducea spre o abundenţă de idei! Apoiam cumpărat domeniul tribul.eu cu niştebani de sub saltea şi am petrecut vreodouă nopţi lucrând la site. N-aveam ech-ipă, n-aveam tarife, n-aveam exemple decontract sau idei de clienţi, dar eu lucramla site, la siglă, la slogan!

Lucrurile apoi au mers de la sine. Clienţiam găsit printre prieteni iniţial. Azi clien-ţii vin singuri. Dar cu clienţii trebuie săsemnezi un contract, iar eu habar n-aveamcum se face un contract, ce se scrie în eletc.În scurt timp am pus mâna pe un exemplude contract de la o firmă concurentă. L-ammodificat, să fie pe placul meu şi al clien-ţilor şi până în ziua de azi lucrez cu acelaşicontract modificat.Pe curierii (echipa) i-am căutat printre pri-eteni, din nou. Nu se arătau prea mulţi oa-meni dornici să lucreze cu mine iniţial,dar azi primesc aproape zilnic mailuri şitelefoane de la diverşi oameni care vor săfacă parte din „Tribul”. Când îi anunţ cănu mai sunt locuri în echipă, unii insistă şimă roagă să-i contactez imediat ce am ne-voie de un om nou. Când îi anunţ că nu-i

o meserie bănoasă (astfel verificând dacăpentru ei pedalatul e o pasiune sau doarcaută un mod rapid de a face bani), patrudin cinci oameni îmi răspund: “Ştiu, darvreau să fac asta!”. Ce spune asta despreTribul? Că atrage, momentan, oamenii pa-sionaţi, oamenii potriviţi!Ce înseamnă asta? Că Tribul are o ima-gine bună, bicicliştii din oraş rezonează cuconceptul şi ideea Tribului şi asta nu poateînsemna altceva decât un viitor strălucit.Şi crede-mă, cu fiecare telefon primit eudevin tot mai fericit! Nu-i lucru mic săvezi atâţia oameni care insistă că vor sălucreze cu tine!Important este să începi!Acum, cât eşti entuziasmat! Poţi să teapuci de site, de logo, de slogan... sau poţisă te gândeşti la preţuri. Apucă-te de ce îţivine mai întâi la îndemână.

Eu am început cu site-ul probabil pentrucă mă pricepeam la făcut site-uri. Un omde afaceri ar fi început cel mai probabil cunişte calcule într-un tabel de Excel. Dupăce şi-ar fi dat seama că profitul e prea micar fi renunţat la ideea afacerii pentru că elîncă e de părere că banii îl fac fericit, nupasiunea. (Mă repet? O fac intenţionat -pentru că acest om de afaceri este în jurulnostru şi se plânge de eşecuri constant.)

Povestea cu pescarul

La insistenţele doctorului, un business-man american a luat o vacanţă într-un satmexican de coastă. Frustrat de un telefonde la birou, americanul a ieşit pe plajă săse relaxeze. O barcă mică, cu un singur

pescar, se îndrepta spre mal. În barcă eraucâţiva toni de dimensiuni impresionante.“Felicitarile mele, frumoşi peşti. Cât timpţi-a luat să-i prinzi?”, a întrebat americ-anul.“Puţin timp”, a răspuns rezervat mexic-anul.“De ce nu stai mai mult că să prinzi maimult peşte?”, l-a întrebat atunci americ-anul.“Am destul cât să satisfac nevoile imedi-ate ale familiei mele”, a răspuns mexic-anul în timp ce descărca peştii din barcă.“Dar… Ce faci în restul timpului?”.Pescarul se uită în sus şi zâmbeşte, “Dormpână târziu, pescuiesc puţin, mă joc cucopii, iau o siestă cu soţia mea Maria,seara mergem în sat, savurăm nişte vincu prietenii şi cântăm la chitară până

noaptea târziu, am o viaţă plină şi fru-moasă, senor”.“Pff!”, exclamă americanul şi-i spuse,“Eu sunt MBA la Harvard şi te pot ajuta.Ar trebui să stai mai mult timp la pescuit,cu surplusul obţinut cumperi o barcă maimare şi reinvesteşti în continuare. Apoicumperi mai multe bărci, iar în final veiavea o flotă de pescuit.”.“În loc să vinzi către un intermediar, veivinde direct către consumatori, după careîţi vei deschide propria fabrică de con-serve. Vei controla producţia, procesareaşi distribuţia. Te vei muta iniţial în MexicoCity, apoi în Los Angeles şi în final la NewYork unde vei avea la dispoziţie resurselenecesare pentru a-ţi dezvoltă afacerea.”.Pescarul mexican întreabă timid, “Darsenor, cât va dură asta?”

Americanul răspunde încrezător, “Celmult 15-20 de ani.”.“Şi apoi, senor?”.Americanul zâmbeşte mândru şi-irăspunde, “Asta-i partea cea mai fru-moasă! La momentul potrivit, vei anunţao ofertă publică de vânzare (IPO), veivinde acţiunile companiei şi vei fi bogat, osă faci milioane!”.“Milioane senor? şi apoi…?”.Americanul răspunde încet, “Apoi te pen-sionezi, te muţi într-un sat pe coastă, undepoţi să dormi până târziu, să pescuieştipuţin, să te joci cu copii, iei sieste cu soţiaiar seara poţi să savurezi un vin şi să cânţila chitară cu prietenii.”.E o poveste din care fiecare înţelege cevrea. Eu, spre exemplu, am înţeles că nu-i cazul să-mi fac o firmă imensă ca să fiu

fericit, să fiu alături de familie, să am des-tui bani şi să fac ceea ce-mi place toatăziua. În schimb, oricât de tare îmi displaceamericanul din poveste, are şi ceva ce ad-mir la el: atitudinea, puterea imensă de avisa! Nu se limitează. Îi place să creascăalături de afaceri. Ceea ce nu e neapăratrău. Fiecare ar trebui să facă din pasiunealui ceea ce simte. Mexicanul era fericit aşacum era.

Pian sau HTML?

Mama mereu şi-a dorit să pot cânta la pi-an! Mic fiind m-a dus să fac meditaţii lapian. Nu pot să spun că nu îmi plăcea– îmi plăcea, eram fericit când realizamfaptul că din degetele mele iese muzică

plăcută urechilor! Dar după câţiva ani depian mi-am dat seama că nu este ceea cevreau să fac. Pianul nu mă făcea fericit, ciîmi asigura o plăcere temporară.Acum, ceva ani mai târziu, nu mai ştiu săcânt n-i-m-i-c la pian!Iar HTML-ul l-am descoperit singur.Stând ore în şir la calculator, pe internet,am înţeles ce înseamnă “limbaj de pro-gramare” şi am început să învăţ să scriulinii de cod pe la frageda vârstă de 12 an-işori. Cam tot atunci mi-am câştigat primiibani cinstiţi, prin muncă dedicată, cu pasi-une! 100$. Mult pentru vremea aceea. Câtun salariu mediu pe economie înRomânia. Mama a fost şocată când a văzutcă am putut să creez un site de la capla coadă pentru o editură românească. Arămas mult mai şocată când şi-a dat seamacă acele multe ore la calculator, ce în ochii

ei erau o pierdere de vreme, s-au concret-izat de fapt într-un salariu bun.Diferenţa dintre pian şi HTML este că pi-anul nu m-a pasionat nicio clipă, am în-cercat să-l învăţ într-un mod mecanic,având ca unic scop scoaterea unor sunete“potrivite” cu ajutorul degetelor. Înschimb HTML-ul m-a pasionat din primaclipă. I-am oferit ore în şir de exerciţiude bună voie, nesilit de absolutamente ni-meni.Azi încă ştiu să codez HTML, deşi m-amlăsat şi de această mică pasiune.Aşa-i şi cu jobul şi afacerea ta personalădespre care vorbim în această carte: una îţiaduce nişte satisfacţii – de cele mai multeori financiare, în timp ce cealaltă te facefericit din prima clipă, până când, prob-abil ca şi mine, descoperi că altceva te

pasionează mai tare. E perfect normal capasiunile tale să se schimbe uneori.

Nu-ţi fie frică!

ţi-e frică să începi, ştiu! E normal să-ţi fiefrică! Dar crede-mă că frica ta, de om pa-sionat, nici nu se poate compara cu fricaunui om care nu-i pasionat de ceea ce face- spre exemplu cu frica unui businessmance decide să deschidă o nouă afacere de-spre care a auzit că este mai profitabilă,dar pentru care nu simte cu adevărat nimic- vrea, de fapt, doar profit, crezând, desig-ur, că asta-l va face fericit.Noi ştim că nu-i aşa. Lui îi e frică de eşec.ţie nu. La el şansele de eşec sunt enormepentru că nu ştie foarte clar în ce se bagă.

Tu nu ai cum să nu reuşeşti să-ţi monet-izezi pasiunea - repet, pentru simplul faptcă te pasionează şi-ţi dai toată silinţa prindefiniţie.Despre frică am învăţat că ea trebuie în-fruntată în mod cât mai direct şi cât mairapid, după primele „sesizări”. Dacă real-izezi vreodată că ţi-e frică de ceva, nusta! Acţionează cât mai repede şi scapă defrică! Nu lăsa frica să „crească” în tine!De ce ţi-e frică cel mai tare acum? Acum,când te gândeşti că urmează să-ţi monet-izezi pasiunea.Ar putea să-ţi fie frică de multe lucruri:poate că nu ştii să-ţi faci un site deprezentare, poate că nu ştii încă ce preţ artrebui să pui pe munca ta sau poate, ca şimine, nu ştii să ţii contabilitatea afaceriitale.

Mie mi-a fost frică de contabilitateaafacerii mele. N-am făcut contabilitate înviaţa mea, n-am tăiat o factură, o chitanţă,nimic! O soluţie ar fi fost să angajez unom priceput, desigur, dar n-am avut baniinecesari - şi poate că dacă-i aveam, oric-um nu-i „investeam” în asta.După două luni de activitate am învăţatcum se face. Cum? Nu ştiu. Nu-miamintesc. Nu m-a învăţat nimeni. Am în-văţat singur, din dorinţa de a duce pasiun-ea mai departe, de a face totul să meargă.Chiar nu-mi pot aminti momentele în caream învăţat cum se face o factură, dar azimă pot lăuda că mă descurc!Mereu când ceva a stat în calea Tribuluis-a găsit şi o soluţie. Fie că a apărut unom binevoitor care m-a ajutat, fie că amstat o noapte întreagă şi am citit nişte legi,fie că am învăţat singur cum se ţine con-

tabilitatea - n-a existat problemă care săfi rezistat prea mult în calea mea sau aTribului.

NU AM DESTUL TIMP

Oamenii care nu au niciod-ată timp, lucrează cel mai

puţin.Georg Christoph Lichtenberg

Simţi că nu ai (destul) timp pentru a îţitransforma pasiunea într-o afacere? Căcidacă simţi asta, eşti pe drumul cel bun!Dacă nu simţi asta, cu atât mai bine - în-seamnă că deja ai trecut peste “problematimpului”.Acum ceva timp am citit undeva (probabilîntr-o carte de dezvoltare personală) cătrebuie să-mi transform orice problemăîntr-o oportunitate. La început mi s-a părut

o nebunie! Cum să transformi faptul că nuştii să faci contabilitate într-un avantaj?!Imposibil!Cu timpul am început să-mi conduc viaţadupă conceptul acesta. Azi sunt un zeu altransformării problemelor în oportunităţi.A fost nevoie doar de puţin exerciţiu casă încep să văd obstacolele din calea meaprecum mici oportunităţi.Timpul este cel mai mare inamic al nostru.De când ne naştem până când murimtrăim cu acest inamic alături de noi. Înfond, se pare că cu toţii suntem de faptlimitaţi. Nu putem trăi pe această Planetăla infinit. Timpul, la un moment dat, neucide. Pe cât de dur sună, pe atât de dureste. E un adevăr pe care-l învăţăm încădin copilărie.Pentru mine, timpul a fost probabil celmai mare inamic atunci când eram anga-

jat, dar visam la ceea ce încă nu ştiam căurma să se numească “Tribul”.Vreme de peste o lună am “rumegat”ideea de curierat pe bicicletă ca angajat.Aveam destul timp să lucrez la site, laconcept, să povestesc celor din jur despreceea ce vreau să fac, dar să şi lucrez pen-tru un salariu la o agenţie de publicitate.Dar proiectul din capul meu lua încet-în-cet o formă fizică şi-mi ocupa tot mai multtimp, astfel că nu dădeam randament max-im nici la job, nici la Tribul. Atunci m-amîntrebat: “Să-mi dau demisia, să-mi in-vestesc tot timpul în pasiune sau să rămânangajat şi să încerc să lucrez la ambele?”.O vreme le-am făcut pe amândouă, căciriscul de a mă ocupa de o pasiune ce ovreme nu mi-ar fi adus bani mi se păreaprea mare.

Dar, inevitabil, după câteva săptămâni defăcut şi una şi alta deodată m-am decis să-mi asum riscul de a mă lăsa de job şi de a-mi concentra toată atenţia asupra pasiuniimele monetizate.

Cum ştiu când să-mi daudemisia?

Un om pe care-l admiram foarte mult pen-tru ceea ce făcea mi-a spus odată: “Ariel,faci prea multe. Fie faci una şi bună, fiefaci mai multe şi prost.”.Mult timp n-am fost de acord şi chiar m-am simţit jignit. Cum să nu pot eu să facmai multe deodată?

Dar n-a durat mult să ajung la concluziacă uneori trebuie să renunţi la mai tot cefaci şi să te axezi pe ceea ce vrei să facicel mai mult ca acel ceva să iasă cât maibine.Nu cred că există un punct anume în careTREBUIE să îţi dai demisia şi să renunţila tot ca să te axezi doar pe pasiunea ta.Unele pasiuni pot fi cultivate doar înweekend. Cred că şi tu şi eu cunoaştemoameni care sunt angajaţi şi lucrează pesteprogram pentru că le place ceea ce fac lajob şi au nevoie de bani, dar în timpulliber (mai ales în weekend) îşi cultivăpasiunea. Ştiu zeci de oameni care pelângă job au şi proiecte personale. Site-urisau magazine online de handmade.Este handmade-ul o pasiune monetizatab-ilă? Cu siguranţă! Necesită ea opt ore pe

zi de lucru? Nu mereu. Decizia îţi aparţineîn totalitate.După ce mi-am dat demisia ca să mă con-centrez 100% pe Tribul mi-am dat seamacă proiectul meu nici nu are nevoie demine opt ore pe zi! Ci doar de două sautrei ore maxim - de cele mai multe oriziua, când am întâlniri cu diverşi clienţi.Puteam să rămân angajat şi la agenţie şi sămă ocup şi două, trei ore pe zi de Tribul?Probabil că da, în cazul în care şeful meuar fi fost de acord. Şi ar fi fost dacă ştiamfoarte-foarte clar să-i explic cum vreau să-mi împart munca între pasiune şi job.Sfatul meu este să nu-ţi dai demisia dinprima. Rămâi o vreme angajat ca să vezice randament dai, să vezi cum merge.“Problema” jobului este, de fapt, o imensăoportunitate de a cunoaşte oameni care tepot ajuta mai departe cu proiectul tău. Nu

neg faptul că o parte din clienţii Tribuluisunt oameni pe care i-am cunoscut dator-ită jobului din cadrul agenţiei. E acest faptmoral? De ce n-ar fi?De când cu internetul, “problema” spaţi-ului nu prea mai există. Aş fi putut să fiula o întâlnire pentru Tribul şi să rezolv şiceva legat de job deodată fără nicio prob-lemă.

CERE ŞI ŢI SE VA DA!

* mulţi interpretează „greşit”citatul de mai sus. Mie-mi place săcred că Zig Ziglar nu se referea laun ajutor „divin” - dacă eşti buncu alţii, destinul e bun cu tine. Nu.Mă gândesc mai degrabă la unajutor reciproc: ajută acum, cândpoţi, căci vei fi ajutat la rândul tău.Tot la oameni şi socializare se re-zumă. Nu la ceva divin. Desigur,interpretări pot fi o groază!

Poţi obţine tot ceea ce îţidoreşti în viaţă dacă îi vei

ajuta pe alţii să obţină ceeace îşi doresc.

Zig Ziglar

Există un îndemn biblic ce spune: “Bateşi ţi se va deschide, cere şi ţi se va da,caută şi vei afla.“. Superb îndemn! Păcatcă e atât de simplu încât mulţi refuză să-lînţeleagă şi să caute subînţelesurile din el.De multe ori nu facem anumite lucruridin cauza temerilor. De exemplu, unoradintre noi ne e frică să nu fim refuzaţiatunci când cerem un ajutor celor mai“avansaţi”, mai “buni”. Chit că-i vorba deşcoală, serviciu, donaţie sau orice altceva.Avem o frică incredibilă faţă de refuzuri.Am ajuns la un moment dat în viaţa measă fiu şi eu bun la ceva. Nu contează lace. Ideea e că prieteni, dar şi necunoscuţi,au început să-mi ceară ajutorul cu diversechestii mici sau favoruri măricele. Amajutat pe absolut fiecare necunoscut caremi s-a adresat politicos şi totodată pefiecare prieten sau cunoştinţă. Apoi am

descoperit şi acea persoană care nu ştiacum să-mi zică dacă are nevoie de ajutorulmeu. Îi era jenă să îmi ceară ceva, deşieu ajutam deja tot felul de oameni. Tot cetrebuia să facă era să-mi zică. Dar nu-mizicea, îi era jenă şi frică că o să spun: “Îmipare rău, dar nu pot.“.Mie, în primul rând, îmi era jenă să refuzoamenii care aveau nevoie de ajutor. În aldoilea rând, în cele mai multe cazuri îmifăcea (şi îmi face) plăcere să ajut. Deci,oricum nu aş fi refuzat niciodată persoanaaceea.Între a primi un refuz şi a nu cere trebuiesă alegi MEREU să primeşti un refuz.Dacă primeşti un refuz înseamnă ca ai cer-ut. Dacă ai cerut, ai făcut tot ceea ce puteaisă faci ca să primeşti ce ai cerut. N-a fostsă fie de data asta, mergi mai departe, cerealtcuiva.

Imaginează-ţi, ca în Sims (joc faimos prinanii 2000), că ai deasupra capului o barăde viaţă, dar în loc de viaţă acolo strângirefuzuri. Cu cât mai multe, cu atât maibine. Când se umple bara faci un upgrade,deci devii mai bun.Eu am început să cer lucruri (atât miciajutoare cât şi bunuri sponsorizate) dupăce m-am prins că eu ajut cam mulţi oa-meni. Nu m-am gândit nicio clipă la refuzpentru că mă gândeam că dacă eu nu refuzoamenii, de ce aş putea eu fi refuzat?Mulţi din cei pe care i-am ajutat eu laînceput m-au ajutat mai târziu. Aş puteada o listă întreagă de oameni cărora lemulţumesc că m-au ajutat cu tot felul delucruri: de la mâncare pentru un eveni-ment, până la codare PHP (limbaj de pro-gramare) sau, de ce nu, bani.

Am văzut cât de uşor mi se deschid uşileşi am rămas plăcut surprins. Mi-ampropus apoi să ajung mai sus şi mai sus.Am cerut ajutor în stânga şi în dreapta.Am cerut sfaturi (deci… o putem consid-era consultanţă) unor oameni despre carenu credeam că îmi vor răspunde la un mailîn veci, am cerut închirierea gratuită a un-ui bar şi multe-multe altele.Am trimis mailuri, am dat telefoane, amfăcut cunoştinţă cu oameni, am cerutpăreri şi sfaturi şi nu cred că am primitpeste 10 refuzuri până acum. Zece re-fuzuri în cinci ani? Două refuzuri pe an?Pot să trăiesc cu două refuzuri pe an! Şiatunci când le-am primit să nu crezi căam început să plâng şi să mă retrag. Nu!Dimpotrivă! Cu atât mai tare m-am mo-tivat. Nu e vorba neapărat de “oameni răi”care nu vor să te ajute. Uneori poate chiar

nu poţi fi ajutat de cineva - motivele suntirelevante.Concluziile sunt două:

- Când ţi se cere ajutorul fă tot pos-ibilul să ajuţi. Vei primi la rândul tăuajutor fix atunci când e nevoia maimare.(Şi nu te gândi niciodată să nu ajuţipe cineva pentru că nu vezi cum arputea el să te ajute pe tine în viitor.Crede-mă pe cuvânt că şi un home-less te-ar putea ajuta la un momentdat.)- Fă cunoştinţă cu oamenii pe care-iadmiri sau care crezi că te pot ajutaşi nu-ţi fie frică să le ceri ajutorul. N-ai nimic de pierdut.

Ceea ce pentru tine poate însemna foartemult, pentru unii poate însemna foartepuţin. Şi invers. Ajută şi vei fi ajutat! Şi,

crede-mă, nu-s o persoană religioasă: nu-i vorba de Biblie, de religie sau de oricealtceva. Aşa funcţionează relaţiile dintreoameni: oferi şi primeşti. De cele maimulte ori pe neaşteptate. Iar asta-i fru-museţea vieţii.

FURĂ CÂT MAI MULT!

A fura idei de la o persoanăînseamnă plagiat. A fura dela mai multe înseamnă cer-

cetare.Edward A. Murphy

“Cum a început totul?”, am fost întrebatde un jurnalist care îmi lua un interviu de-spre Tribul.Şi, culmea, am fost şocat vreme de vreo20 de secunde. I-am zis: “Stai puţin, tre-buie să mă gândesc!”.Şi atunci mi-am dat seama că toată dorinţamea de a lansa un serviciu de curierat pebicicletă apăruse cu muuuuult timp

înainte să reuşesc să lansez cu adevăratTribul. Cam cu doi ani înainte văzusempe YouTube un video cu nişte curieri pebicicletă din New York. Multă vreme amştiut ce-i acela curieratul pe bicicletă, darnu-mi doream să lansez un astfel de servi-ciu. Nici măcar nu aveam bicicletă pe vre-mea aia!Cu timpul lucrurile s-au legat. Mi-amcumpărat bicicletă, am început să fiu unpromotor al pedalatului urban, am începutsă înţeleg ce-i aceea o afacere socială, amcitit o carte despre viaţa unui curier pebicicletă din Statele Unite, am văzut unfilm despre viaţa altor curieri pe bicicletă(QuickSilver), am văzut multe document-are, şi abia apoi, după ce în capul meuaveam toată structura unei firme de curi-erat a apărut şi dorinţa de a lansa Tribul.

Multă vreme nu mi-am dat seama căaproximativ doi ani de zile eu am fost unsimplu burete care absorbea absolut totceea ce putea despre curieratul pe douăroţi.Dorinţa mea n-a venit aşa, pur şi simpu,deodată. Am vizualizat multă vreme oechipă de biciclişti, un trib de oameni pa-sionaţi de pedalat, un serviciu super-rapidîn oraşul meu.Şi aici ajung la ceva mult mai important:furtul de meserie!Legal, poţi fura un singur lucru pe Planetaasta: meserie!N-ai voie să furi mere din piaţă, bani de labancă, biciclete din oraş, dar poţi oricândsă “furi” meserie de la oamenii pe care-iadmiri cel mai mult, de la oamenii care fac

ceea ce vrei tu să faci! “Cum?!”, te audcum ţipi în interiorul tău!Ha-ha! Pur şi simplu! Îi cauţi pe cei maibuni şi încerci să ajungi cât mai aproapede ei, să vezi cât mai clar ceea ce fac, săfuri ideile lor şi să le îmbunătăţeşti!Acum doi ani de zile nu cunoşteam niciunbiciclist din Bucureşti, iar azi fac parte din“la crème de la crème” a bicicliştilor dinBucureşti. Nu suntem mulţi, doar vreo 15reprezentanţi, oameni care au făcut cevaîn oraşul acesta, oameni care au organizatmarşuri sau care deţin un magazin de bi-ciclete - oameni dispuşi să facă mai multpentru acest oraş, de data asta într-o for-mulă mai puternică, cu forţe unite!Mi-a luat o vară ca să cunosc şi să măîmprietenesc cu biciclişti din Bucureşti.Făceam cunoştinţă cu unul câte unul, aşacum îi găseam pe străzi: “Salut, eu sunt

Ariel, fac un marş de biciclete sâmbătă,poate vrei să vii. Ne adunăm mulţi... vreo30!”.După două luni mă prezentam altfel:“Salut, sunt Ariel, fac marşul acela carepleacă din parcul Izvor... poate vrei să viişi tu sâmbătă. Ne adunăm vreo 200!”.Când m-am hotărât că vreau să fac Tribulmă opream în continuare pe stradă ca săcunosc acei biciclişti ce credeam eu căvor să se bage în proiectul meu: “Salut,eu sunt Ariel, tipul care a organizatmarşurile alea mari din vară. Ştii... vreausă fac un serviciu de curierat pe bicicletă,ai vrea să te bagi?”.Şi aşa, salut după salut, am cunoscut bi-ciclişti cu experienţă, biciclişti de la careaveam, clar, ce învăţa în materie de “cumsă te comporţi cu şoferii” sau “cum săajungi foarte repede din nordul oraşului în

sudul oraşului”. Am cunoscut şi oamenicare deja erau curieri pe la diverse altefirme! I-am întrebat atunci de salariu, deore de muncă, de tot ce puteam! Şi răspun-deau pentru că nu aveau nimic de pierdut!Eu eram fericit, colorat, cu un rucsacfrumos pe spate, le spuneam cât câştigpe livrare (fără să le zic că-s “şeful detrib”), iar ei erau fascinaţi de mine, ei fiindpe biciclete urâte, grele, cu genţi oribile,muncind opt ore pe zi şi câştigând subjumătate de euro pe livrare.N-a fost uşor să mă bag în seamă cu bi-ciclişti necunoscuţi pe stradă, dar a fost100% eficient!

Admiră oameni şi fură dela ei tot ce poţi - ei nu sevor supăra!

Oamenii care nu admiră alţi oameni suntnişte oameni lipsiţi de viziune, cel maiprobabil. Eu sunt fascinat de zeci de oa-meni! Aş fura meserie non-stop de la ei! Îiadmir pentru ceea ce fac, ceea ce zic, pen-tru atitudinea lor şi în fiecare clipă vreausă fiu ca ei!Şi o să fiu ca ei dacă îi studiez, dacă îi“urmăresc” (acum, de când cu internetul,e tare uşor să urmăreşti pe cineva online şisă vezi ce face, ce atitudine are).Înainte să ieşi pe teren trebuie să exersezi,să transpiri, să te laşi inspirat de cei mai

buni, şi să furi meserie de la cei mai ex-perimentaţi!Eu cred în “furtul de meserie“. E o treabălegală şi de foarte mare ajutor. Să zicemcă-ţi place să găteşti şi vrei să-ţi deschiziun restaurant, da? Ei bine, eu în locul tăum-aş duce la cel mai de succes bucătar dinonline şi m-aş băga în seamă cu el! I-aş daun mail spunându-i că-l admir. Apoi i-aşcere sfaturi. Apoi aş merge la evenimen-tele lui! Apoi i-aş gusta toată mâncarea.Aş încerca să mă împrietenesc cu el, să-l iau la întrebări, să văd ce experienţe aavut. Aş încerca chiar să lucrez alături deel. Şi tot aşa... Într-un mod indirect aş aveaenorm de mult de învăţat de la el.Când eram mic ştiu că exista “o teorie” cezicea că sportivii din ziua de azi au ajunssă se antreneze vizionând filmări cu ei saualţi sportivi (mai buni ca ei) antrenându-

se. Un documentar arăta cum muşchiisportivilor ce priveau video-uri se în-cordau şi “exersau singurei”. Cam aşa-i şicu furtul de meserie. Priveşti la alţii şi în-veţi fără ca măcar să-ţi dai seama.Dacă-i adevărată sau nu treaba asta cusportivii, chiar nu ştiu. Dar pentru mine“furatul meseriei” privind la ce fac cei maibuni din “branşă” a funcţionat de minune.

Oamenii sunt totul!

Cea mai importantă lecţie pe care amînvăţat-o în ultimii ani, de când tot încercsă-mi urmez diversele pasiuni, este că oa-menii sunt totul.

Suntem, într-adevăr, singuri pe lumeaasta. Părinţii, fraţii, familia cu totul, priet-enii şi cunoştinţele există, într-adevăr, darde fapt suntem singuri. şi în această sin-gurătate inexplicabilă paradoxul este căoamenii din jurul nostru, oricare ar fi ei,sunt extrem de importanţi.Orice am încercat să fac în viaţa asta şi,probabil, orice voi încerca să fac, va “ne-cesita” doi factori cruciali: dorinţa mea dea face acel lucru şi oamenii pe care-i im-plic, oamenii cărora le cer ajutorul sau oa-menii care ajută fără să trebuiască să le cereu ajutorul.Ultimul exemplu care-mi vine în cap esteun eveniment de 100 de oameni pe caream reuşit să-l organizez datorită celor trei,patru oameni care s-au implicat intens şitotodată datorită celor 15-20 de oameni pe

care-i cunoşteam şi cărora a trebuit doarsă le cer puţin ajutorul.Pe scurt: poate un site să strângă 100 deoameni la un eveniment de dezvoltare per-sonală? Acum doi ani de zile aş fi zis că eimposibil sau extrem de greu. Acum însămi-am dovedit că, da, se poate.Cunoşteam o persoană ce lucra ca PR la oagenţie care avea contract cu Coca-Cola.I-am povestit despre evenimentul pe care-l am în cap şi am întrebat dacă ne poateajuta. După doar câteva zile de discuţiine-au asigurat toată băutura pentru 100 şiceva de oameni.Credeam eu acum doi ani că voi avea unsponsor precum Coca-Cola? Nu. Pentrucă m-aş fi gândit că o firmă cu asemenearenume nu se uită la un puşti cu un vis.

Apoi am apelat la câteva cunoştinţe careţineau traininguri pe diverse teme: publicspeaking, scriere creativă, creativitate,motivare şi alte subiecte. Câteva telefoanesau mailuri către aceste persoane pe carele cunoşteam din locuri şi momente totaldiferite ale vieţii mele au făcut evenimen-tul pe care-l aveam în cap posibil.Plecând de la zero bani, am construit într-o lună de zile un eveniment de aproapedouă mii de euro. Pentru o companie pre-cum Coca-Cola 2.000 de euro înseamnătrei secunde, probabil. Pentru mine, însă,două mii de euro sună a ceva «wow!».şi pentru că oamenii sunt TOTUL, sfatulmeu se rezumă la un cuvând: socializează!Socializarea este cel mai bun instrumentde marketing gratuit pe care-l deţinefiecare dintre noi.

Dacă nu aveam diverse cunoştinţe din totfelul de companii de prin Bucureşti, firmade curierat pe biciclete n-ar fi avut clienţidin prima lună de activitate, ci probabildoar după o investiţie solidă în publicitate.Socializarea este, probabil, cea mai bunăinvestiţie pe termen lung atât pentruafacerea ta, oricare ar fi ea, cât şi pentrutine, personal.Cunosc un tip care are o firmă de făcuttorturi. La cine apelez când trebuie săcumpăr un tort? La acest tip, desigur, pen-tru că ne cunoaştem şi am asigurarea cătortul o să fie bun, poate mai ieftin decâtîn alte părţi şi, cu siguranţă, dacă am oproblemă cu produsul final nu o să rămânfrustrat că nu mă pot plânge, ci trebuiedoar să pun mâna pe telefon şi să-l sun peacest amic şi să-i bat obrazul.

La cine apelează prietenii mei când aude transportat ceva prin oraş? La cea maicunoscută firmă de curierat? NU! Lamine. Pentru că eu sunt la un apel distanţăşi pentru că eu, mai mult decât oricare altăfirmă, le “ofer”, involuntar, cea mai mareîncredere.şi aici nu-i vorba doar de prieteni. Eu ampuţini prieteni. Aici este vorba, predom-inant, de cunoştinţe. Cunoştinţele-s acelepersoane cu care nu vorbeşti lucruri per-sonale, dar între care există un respect re-ciproc, poate chiar mai mare ca între pri-eteni.Există, desigur, şi excepţii. Mi-am luat şiţepe de la cunoştinţe, dar nu pe asta vremsă ne concentrăm.Revenind la socializare, uite o listă culucruri pe care îţi recomand să le tot faci

începând de azi pentru un viitor personalşi profesional mai bun:

- Fă-ţi cărţi de vizită. ştiu, ştiu, înziua de azi există tehnologie. Multăvreme nici eu n-am crezut în cărţide vizită, zicând că-s de modă vec-he. Dar, ce-i scris, e scris! Aşa căfă-ţi un bine şi creează-ţi nişte cărţide vizită, ieftine, şi dă-le tuturor! Nuştii de unde “sare iepurele”.- Du-te la cât mai multe evenimentecare ţi se par mişto. Dacă găseştievenimente care se mulează pe pasi-unea ta, cu atât mai bine. Eu am găsit“primii angajaţi ai Tribului” la niştemarşuri pe biciclete. Am găsit col-aboratori pentru blogurile mele laevenimente de jurnalişti.şi situaţia poate fi şi inversă: nu ştiiniciodată ce oportunitate apare, nu

ştii niciodată ce om te descoperă laaceste evenimente.Nu are sens să spun că la acesteevenimente îţi recomand să fii vor-băreţ şi deschis, nu? Căci dacă teduci şi stai într-un colţ, cu mâinileîn buzunar, nu rezolvi nimic. Social-izarea este o abilitate ce se dezvoltăprin repetiţie, ca aproape orice altăabilitate. La început este greu iar ul-terior devine uşor.- Fă-ţi un blog personal. Neapărat!Nu trebuie să fi scris până acum înviaţa ta ca să-ţi faci un blog. Nu tre-buie să fii scriitor sau să fi terminatjurnalismul ca să scrii! Scrie aşacum ştii, aşa cum îţi vine. Scrie de-spre ce-ţi place, despre ce simţi şimai ales despre pasiunea ta. Scrie câtmai mult, chiar dacă ai impresia cănu te citeşte nimeni.

Azi trăim în dualitate: viaţa offlineşi viaţa online. Viaţa online e foarteimportantă. Dacă eşti cunoscutacolo, poţi fi foarte uşor cunoscut şioffline.În plus, blogul e o unealtă ex-traordinară de socializare pasivă.Cei care încep să te citească încep săte şi cunoască fără să fie nevoie ca tusă-i cunoşti neapărat pe ei.Să mai adaug faptul că un blog per-sonal este şi o unealtă foarte bunăde dezvoltare personală? Scrisul des,chiar şi pe blog, te ajută să îţi puiordine în gânduri, te învaţă să ar-gumentezi, te învaţă să legi idei, îţidezvoltă vocabularul... şi aş maiputea umple pagini întregi de avant-aje, dar nu despre asta-i cartea.- Fii, cel puţin online, o “persoanăpublică”. Deşi, repet, dacă eşti cun-

oscut online, probabil eşti cunoscutşi offline. Odată cu internetul estemuuuuuuuult prea uşor să social-izezi. şi asta este 100% spre avant-ajul tău.

Dacă socializarea offline necesită niştebani: mai plăteşti o cafea, o bere, un ceai,o pizza, cea realizată în mediul online estegratuită.Pe Facebook, instrumentul secolului pen-tru socializare, am mii de “prieteni”. Uniispun că nu-i bine, dar eu cred cu tărie că-iun avantaj. Eu las pe cine vrea să mă cun-oască aşa cum sunt. Profilele mele onlinesunt 100% neprotejate.De ce? Pentru că cea mai mare încredereo ai într-un om atunci când îl cunoşti aşacum este el cu adevărat. De aceea nu ezitsă pun poze cu mine şi să le las la liber.Las “fanii” şi “prietenii” să mă cunoască

aşa cum sunt - adică de treabă, inteligent,cu capul pe umeri, deschis la minte.Uneori, într-adevăr, se iscă discuţii. Nutoată lumea susţine homosexualitatea pecare eu, da, o susţin public, nefiindu-mi“frică” de faptul că vor fi oameni care măvor judeca greşit.Nu vreau să socializez cu oameni care numă plac sau nu sunt de acord cu mine.Online-ul şi sinceritatea mea mă ajută să“filtrez” oamenii din viaţa mea. Reuşescsă atrag doar oameni care-mi plac, pentrucă ei gândesc asemănător mie.şi lista poate continua: fii deschis,prezintă-te constant tuturor oamenilorcare ţi se par mişto, nu ezita să povesteştidespre pasiunea sau afacerea ta şi nu ezitasă apelezi la toţi oamenii pe care-i cunoşti,oricât de puţin. De cele mai multe ori

aceşti oameni se vor bucura că tu le oferioportunitatea de a se implica în ceva.Evenimentul de care vorbeam maidevreme a fost construit 100% pe bazacunoştinţelor pe care mi le-am făcut în ul-timii ani. Dacă nu eram un om sociabil, cusiguranţă îmi era foarte-foarte-foarte greusă găsesc sponsori, vorbitori şi chiar şiparticipanţi la eveniment.

CREEAZĂ CERCURI...

Există două lucruri esenţialecare vă vor face mai inţelepţi

- cărţile pe care le citiţi şioamenii pe care îi întâlniţi.

Charles “Tremendous” Jones

... DE OAMENI CARE VOR SĂ TE AJUTE,SAU CARE TE VOR AJUTA INVOLUNTAR!Există patru mari “triburi” în jurul proiec-tului meu: familia, prietenii/cunoştinţele,alţi oameni care şi-au monetizat pasiuneaşi, desigur, clienţii.Toate cele patru triburi mi-au adus clienţinoi.

Toate cele patru triburi mi-au dat feedbacksincer.Toate cele patru triburi m-au ajutat cândam cerut ajutorul.Familia - îţi oferă un lucru pe carecelelalte trei triburi nu îl pot oferi: te suşt-in pe plan emoţional.Deşi îmi place să mă consider un om op-timist şi fericit, am momentele mele cândceva mă supără atât de tare încât “mătransform” într-un mic pesimist. Dacă n-ar exista momente de tristeţe, n-aş putearecunoaşte momentele de fericire. Cum nuexistă bine fără rău, aşa nu există nici fer-icire fără tristeţe.FAMILIA - e mereu acolo să ascultesupărările mele, să încerce să vină cusoluţii (de foarte puţine ori practice), darcel mai important: să îmi ridice moralul

în momentele când moralul meu este lanivelul solului. Nu se întâmplă des, dar seîntâmplă.PRIETENII ŞI CUNOŞTINŢELE - sunt ceicare se laudă cu tine. Sunt cei care te ad-miră în secret pentru ceea ce faci, pentrufaptul că nu ai un job sau pentru că îţimonetizezi pasiunea, dar maschează totulîntr-un mişto continuu asupra ta atuncicând tu eşti de faţă. Ei sunt cei care râdde tine pentru că nu ai o slujbă serioasă,pentru că “te prostituezi” la firmele mari,pentru că-ţi petrecei viaţa pe bicicletă saupictând zi şi noapte. Indiferent de pasiune,unii prieteni tot vor râde de tine la un mo-ment dat. Dar, crede-mă, totul e un bluff.De fapt te admiră cu toţii în secret!Ei sunt cei care de cele mai multe ori aufăcut publicitate proiectului meu. Ei audus vorba mai departe fără să-i plătesc

vreodată. Până în ziua de azi nu am in-vestit niciun leu în publicitate şi totuşi amconstant clienţi noi! Prietenii şi cunoştin-ţele au fost publicitatea gratuită a proiec-tului meu.Deşi de faţă cu mine mă iau la mişto, abiaaşteaptă să mă ajute cumva.CEILALŢI OAMENI CARE ÎŞI MONET-IZEAZĂ PASIUNILE - sunt cei care teînţeleg perfect, cei care au nevoie deajutor, cei care sunt entuziasmaţi deproiectul lor, dar cumva, într-un mod in-teresant, sunt foarte entuziasmaţi şi deproiectul tău!Aceşti oameni sunt pe aceeaşi lungime deundă cu tine şi cu mine. Cu toţii avemaceleaşi probleme căci facem acelaşilucru: ne monetizăm pasiunea şi automattrebuie să învăţăm contabilitate, trebuie săînvăţăm să ne purtăm frumos cu clienţii

nervoşi, trebuie să învăţăm cum să necomportăm cu angajaţii şi, cel mai import-ant, cum să facem bani!Mie aceşti oameni mi-au ridicat moralulîn momentele în care eram cel maisupărat, mi-au dat sfaturile cele mai val-oroase când aveam nevoie şi au venit cuidei constructive de a ne promova re-ciproc.Spre exemplu, nişte cunoştinţe s-au decisrecent să-şi monetizeze pasiunea pentruceai deschizând un magazin virtual deceai. Şi astfel le-a venit ideea ca de 8 mar-tie, Ziua Internaţională a Femeii, să livrămtuturor clienţilor noştri două cutii de ceai.Astfel noi, Tribul, ne-am făcut clienţii fer-iciţi, oferindu-le un cadou neaşteptat, iarei şi-au făcut publicitate.Azi încă primim feedback: “Foarte bunceaiul pe care ni l-ai adus atunci!”. Eu,

desigur, dau feedbackul mai departe. Căciacesta mi-este rolul.Ne ajutăm reciproc pentru că aşa creştemîmpreună şi nu avem decât de câştigat!CLIENŢII - sunt probabil cel mai import-ant trib din jurul oricărei afaceri, fie eaafacere socială sau nu! Ei sunt cei care îţidau banii, deci ei îţi zic într-un mod dir-ect sau indirect dacă îţi faci bine sau nutreaba. Ei sunt cei care, dacă te plac, tevor promova absolutamente gratuit în celepatru triburi ale lor.Imaginează-ţi că ai patru clienţi pentrucare livrezi colete pe bicicletă. Aceştipatru clienţi sunt extrem de mulţumiţi deserviciul tău - eşti rapid, eşti politicos, ainişte angajaţi prietenoşi, te ţii de cuvântmereu şi nu dezamăgeşti niciodată. Te vorrecomanda ei clienţilor lor? Da! De ce?Pentru că nu au nimic de pierdut, au doar

de câştigat. Când clientul lor va avea uncolet de trimis către ei, poate ei vorprefera să fie trimis tot cu Tribul, pentrucă are angajaţii prietenoşi, nu cu“LivrămRepedeDeTot”, cei mai ieftini depe piaţă, dar cu angajaţii cei mai trişti depe Planetă.Din patru clienţi cu câte patru triburifiecare rezultă că vei avea, probabil, des-tul de rapid, un total de 16 clienţi.Ştiu, e doar o înmulţire, dar eu am păţitchestia asta grozavă fără să-mi dau seama!După ce am semnat un contract cu o firmăde produse bio, încet-încet am început săfiu contactat de "toată industria" de prod-use bio din Bucureşti. Am început cu unmagazin mic şi am ajuns să livrăm pentrumulte magazinelor de profil!Cum s-a întâmplat? Simplu, lumea din in-dustrie se cunoaşte - e, în fond, doar un alt

trib, o altă comunitate, iar vorba bună de-spre noi s-a dus, fără ezitare.

FII TURIFIC!

Fii atât de bun încât ei nu tevor putea ignora.

Steve Martin

Astfel sunt şanse minuscule ca proiectultău personal să fie un eşec.Ştiu, “turific” este un cuvânt pe care nu-lvei găsi în dicţionar. E un cuvânt inventat.Dar ce înseamnă?

CE ÎNSEAMNĂ “TURIFIC”, DEFAPT?În grupul meu de prieteni a în-ceput să prindă cuvantul “turif-ic” ca grad de comparaţie ab-solut. Înseamnă “cel mai cel!”.

Spre exemplu: “Ieri am vazutun meci de tenis turific intreNadal si Djokovic!”

Asta a fost a cincea întrebare pe care i-am pus-o lui Bogdan Neagu, omul turificde la “Turific!” (www.turific.ro), în inter-viul pe care i l-am luat la aproape un an decând ne-am cunoscut.Bogdan este unul dintre oamenii cu carerezonez 110%. Cu excepţia faptului că ele vegetarian iar eu încă nu, cred că neasemănăm destul de mult.L-am cunoscut în centrul oraşului, când l-am văzut pe bicicletă şi l-am luat la între-bări. Arăta ca un curier pe bicicletă luatde pe o stradă din New York. I-am zis căvreau să fac Tribul... şi uite aşa am ajunsamici.Dar, în afară de biciclete, Bogdan are opasiune mare pentru design vestimentar,

croitorie, treburi handmade. Asta-i pasi-unea lui. Pasiunea lui monetizată, desigur!

LAUDĂ-TE! CARE SUNT CELETREI LUCRURI DIN VIAŢA TADE CARE EŞTI CEL MAIMÂNDRU?Sunt mândru că la un momentdat am realizat că orice om (in-clusiv eu) se poate schimbaradical în mod conştient, cal-culat, muncit. Adică în loc săzici (ţie, în gând sau altora, îngura mare): “Eu nu sunt bun lamate, eu nu sunt bun la agăţat,eu nu reţin numere, eu n-am ni-cio treabă cu dansul etc.” maibine îţi iei în fiecare zi câte unsfert de ora (sau mai mult) şifaci ceea ce trebuie să faci casă devii bun (la mate, la agăţat,

la dans) dacă acest lucru îldoreşti sau îţi este necesar.Sunt mândru că am trăit şimuncit în multe colţuri alePlanetei şi recomand oricui săcălătorească mult, cât maimult!Sunt mândru de brandul Turif-ic! şi mândru că vorbele meledin adolescenţă (“Bă, în viaţătrebuie să faci ceea ce te facefericit!”) n-au fost vorbe goale.CE ÎNSEAMNĂ DE FAPT “UP-CYCLE” ŞI DE CE SĂCUMPĂRĂM GENŢI DE LATINE, CU MATERIALE RE-CICLATE, CÂND NE PUTEMLUA GENŢI NOI DE LAMAGAZIN?

“Upcycle” înseamnă să trans-formi ceva care a devenit ne-folositor în ceva util. Adică înloc să încarci Pământul cu gun-oaie, mai bine foloseştilucrurile pe care eşti pe cale săle arunci în alte scopuri. O cu-tie de ananas se poate trans-forma într-un ghiveci pentru ofloare, o cutie de ceai înpuşculiţă etc.Mai bine decât să cumperi ogeantă din materiale reciclate,realizată de mine, ar fi să-ţicreezi tu cu mâna ta o geantă,dintr-o geacă veche sau dintr-o pereche de jeanşi care ţi-aufost foarte dragi, atât de dragiîncât i-ai purtat până s-au rupt,dar nu te înduri să îi arunci.O să te simţi minunat dând o

nouă viaţă articolelor vesti-mentare. Dacă nu te pricepi lacusut, e bine să cumperi ogeantă făcută de cineva camine, în tihnă, cu good vibes,cu dragoste, nu de un copil de13 ani, forţat să muncească peundeva prin China. În plus, şiMama Pământ o să fie mai feri-cită pentru că un obiect din ma-teriale upcycled înseamnă maipuţin gunoi şi mai puţină ma-terie primă extrasă din sau depe scoarţa Pământului.

CE AVEM DE ÎNVĂŢAT DE LA BOGDAN?- Orice om se poate schimba radicalîn mod conştient, calculat, muncit.- Orice om poate fura meserie dinorice colţ al lumii.- Fă în viaţă ceea ce te face fericit.

- Fii cât de bun poţi! Este de preferatsă fii turific (cel mai bun)!- Fii diferit - el nu-i un croitor oare-care, ci şi-a construit un brand bazatpe upcycle, pe salvarea Planetei. Bo-gdan livrează în Bucureşti de unulsingur, pe bicicletă, orice produs de-al său!

De ce este Bogdan turificdin punctul meu devedere?

Pentru că doar de la el am putut să-micumpăr o căciulo-pălărie aşa cum am vrut.

Pentru că doar de la el am putut să-micumpăr o geantă pe mărimea laptopuluimeu, impermeabilă, roşie.Pentru că dacă vreodată am vreo problemăcu un produs Turific!, Bogdan sare înajutor.De fapt, Bogdan este turific pentru că noinu mai suntem mase! Acesta era unuldintre primele argumente pe care le-amoferit la începutul acestei cărţi.În viitor nu voi mai merge în magazinesă-mi caut căciula potrivită - care în ziuade azi n-aş găsi-o sub nicio formă, căcinu se comercializează căciuli pentru oa-meni cu dreaduri -, ci în viitor voi aveaun lovebrand (adică un brand pe care-liubesc!) care îmi va satisface nevoile.Colac peste pupăză, nu numai că Turific!este pe nişa mea şi face produse de bi-

ciclişti urbani, căciuli pentru oameni cudreaduri şi portofele din bannere reciclate,dar eu rezonez şi cu conceptul de salvare aPlanetei ce se află în spatele brandului luiBogdan.Deci, într-un oraş în care există sute demagazine de genţi şi căciuli, Bogdan şi-a găsit clienţi. Cum? Prin simplul fapt căeste turific! Aşa cum vei fi şi tu!

STAI ENTUZIASMAT...

Entuziastmul este foarte ne-cesar mai ales atunci când

faci primii paşi.Marin Preda

... ŞI RĂSPÂNDEŞTE ENTUZIASMUL

Când vine vorba de pasiune, orice fel depasiune, se subînţelege că este prezent şientuziasmul. Dar când încerci să-ţi trans-formi pasiunea într-o afacere, vor existamomente când entuziasmul nu îşi va maiface simţită prezenţa.Vor exista anumite momente de stres,foarte normale. Nu de puţine ori am simţitcă vreau să renunţ la ideea Tribului. Nu

de puţine ori am zis că ar fi mai bine sărenunţ, decât să tot încerc şi să eşuez. Dar,mereu, renunţarea-i calea uşoară.Uneori e greu să stai entuziasmat,darămite să răspândeşti entuziasmul,atunci când ai de coordonat propriul tăuproiect. Dar, da, este, pe cât de greu, peatât de important să stai entuziasmat.Entuziasmul ne duce mai departe. Fără el,de multe ori, aş fi renunţat la multe. Deobicei când îmi vine să renunţ la ceva,mă uit în urmă şi încep să apreciez efortulpe care l-am depus pentru a ajunge undesunt. Când vezi că ai urcat 100 de trepte,chiar dacă mai ai de urcat 900, nu-ţi maivine să cobori. E important să sărbătoreştisuccesul primelor 100 de trepte urcatepentru a prinde putere şi a urca cu succesîncă 400 de trepte, pentru a sărbătorijumătatea traseului.

Totodată, dacă nu eşti singur în afacereata, este extrem de important să răspândeştientuziasm. Dacă tu nu eşti entuziasmat deceea ce faci, cum ar putea fi oricine alt-cineva entuziasmat?Iar dacă eşti singur într-un proiect şi aiprobleme cu entuziasmul, gândeşte-teserios să îţi găseşti un partener. Este omişcare cu două tăişuri foarte ascuţite. Pede-o parte poate să iasă rău, pentru că tepoţi certa cu acest partener şi asta ar puteasă te supere pentru o perioadă. Am trecutprin asta şi n-a fost deloc plăcut. Dar pede altă parte ar putea fi cheia succesului.Unde-s doi puterea creşte, mereu! Unpartener cu care te înţelegi bine te poateajuta să rămâi entuziasmat. În zilele taleproaste, el poate avea o zi bună, şiviceversa.

Dar a găsi acest partener este la fel decomplicat precum găsirea partenerului deviaţă. El trebuie să rezoneze cu ideea ta,cu pasiunea ta, cu afacerea ta, de parcă arfi totodată şi ideea, pasiunea şi afacerealui. Iar acest lucru este destul de com-plicat, dar nu imposibil.Şi, desigur, entuziasmul nu se rezumădoar la tine şi oamenii implicaţi înafacerea ta. Entuziasmul poate fi o atitud-ine foarte potrivită pe care să o ai şi atuncicând eşti în căutare de clienţi. Poveşteştecu entuziasm ce faci, lucrează cu entuzi-asm, răspunde la telefon cu entuziasm. Euam grijă să fiu cel mai bun dispecer dinlume când răspund la telefonul pentrulivrări. De ce? Pentru că-mi pasă. Pentrucă asta este imaginea afacerii mele, omuldin spatele telefonului. Mulţi dintre clien-ţii mei nu ştiu că eu sunt cel ce răspunde la

telefon. Şi asta e important, căci le placesă vadă că „angajaţii mei” sunt politicoşichiar şi la telefon. La fel este şi cândlivrez. Încerc mereu să fiu cel mai buncurier pe care îl am: să fiu rapid, să fiupoliticos, să fiu de treabă şi, desigur, săfiu entuziasmat. Căci entuziasmul serăspândeşte.Pe scurt: Orice ar fi, stai entuziasmat şi,pe cât posibil, încearcă să răspândeşti en-tuziasmul când e vorba de pasiunea şiafacerea ta. Nu renunţa, chiar dacă paregreu sau imposibil. Priveşte în urmă şiapreciază-ţi munca. Apreciază cele 100 detrepte deja urcate. Asta te va motiva sămergi mai departe.

FII ÎN FLOW!

O viaţă fericită este o creaţieindividuală şi nu poate fi

copiată dintr-o reţetă.Mihály Csíkszentmihályi

O pasiune are mereu „succes” când seîncearcă monetizarea ei şi asta pentru cătu eşti într-o stare de flow. Mihály Csík-szentmihályi, un doctor în filosofie, a de-scoperit că atunci când un om are ocaziasă facă ceva provocator într-un domeniupe care-l stăpâneşte, el automat intră într-ostare numită „flow” - adică o stare de con-centrare supremă, o stare de productivit-ate supremă, o stare a cărei rezultat este

fericirea, o stare în care dacă te afli, nicimăcar nu mai simţi nevoia de somn sauhrană.Flow-ul este o stare perfectă, o stare încare pot intra doar oamenii care sunt pa-sionaţi. După intervievarea a 8.000 de oa-meni, Mihály şi-a dat seama că existăşapte condiţii ce descriu un om într-o starede flow:

- e concentrat şi implicat în ceea ceface.- concentrarea intensă duce la ooarecare stare de extaz - omul numai observă „realitatea din jur”.- îi este foarte clar ceea ce vrea săfacă.- ştie că are abilităţile necesare de aduce la capăt ceea ce vrea să facă.

- nu îl îngrijorează propria sa per-soană - nu simte foamea sau nevoiade somn.- nu simte trecerea timpului.- e motivat intrinsec - ceea ce faceeste în mod direct câştigul urmărit,nu banii sau faima de pe urma a ceeace a făcut în timp ce era în starea deflow.

Acum întrebarea mea este: în câte dintrecele şapte puncte te-ai regăsit vreodatăfăcând ceva ce-ţi place?Teoria spune că nici măcar nu este nevoiede toate cele şapte condiţii pentru a fi într-o stare de flow! Deci, acum, întrebareaeste: când crezi că ai fost ultima dată într-o stare de flow?Îţi zic eu: atunci când provocarea a fost pemăsura abilităţilor tale!

Când vei fi următoarea dată într-o stare deflow? Atunci când îţi vei duce pasiuneapuţin mai departe - poate chiar atunci cândvei decide că este momentul să o monet-izezi!Rezultatul unei stări de flow, pe lângă pro-ductivitate de cea mai înaltă calitate, estefericirea.

NOTEAZĂ TOT!

Ideile sunt materia primă aprogresului.

Bertie Charles Forbes

Am mai zis pe undeva prin cartea asta căceea ce este scris, este aproape “sfânt”.Multă vreme, deşi scriam, eram de părerecă “notatul” nu are un rol prea important.Dar curând, informaţia, fluxul de idei ceîmi veneau constant, s-a mărit şi am eşuatmultă vreme să ţin minte tot ceea ce vreausă fac.Astfel am ajuns la concluzia că trebuie să-mi notez tot: de la to do lists până la idei

“mari”, poate chiar de proiecte, afaceri,evenimente, site-uri, orice.N-a durat mult până să-mi dau seama căde la un punct încolo chiar şi pasiuneamea, Tribul, printre altele, necesită unspaţiu pe care l-am intitulat “cutia cuidei”.Vorbesc, de fapt, despre un brainstormingpersonal pe care-l fac pe hârtie. De cândam Tribul am avut zeci, sute sau chiarmii de idei pentru proiect. Toate erau şisunt degeaba dacă nu le implementam. şide cele mai multe ori nu le implementamdacă nu le notam undeva.Astfel că, printre alte sfaturi pe care amtot încercat să le dau în această cărticică,un alt sfat este să-ţi faci un spaţiu de notattot ceea ce îţi trece prin cap. Un spaţiupe care să-l accesezi mereu, cu uşurinţă.Deşi trăim în perioada internetului, cred

că “notatul” chiar e mai bun atunci cândeste făcut cu creionul sau pixul pe o hârtie,într-o agendă, sau cu markerul pe otăbliţă.Cele mai bune idei îmi vin - şi cred căle vin oamenilor, în general - când corpuleste relaxat. Adică în duş sau în pat,înainte de culcare. Acolo nu ai laptopulsau telefonul mobil cu tine, astfel că uncarneţel e cea mai bună opţiune.Totodată, deşi nu sunt un mare fan al “pla-nurilor” sau al “plănuitului”, cred căatunci când vine vorba de o mică afacere -şi mai ales când vine vorba de o afacere întoată regula - este mai mult decât sănătossă-ţi faci planuri de viitor.Spre exemplu, eu ştiu ce vreau să fac cuTribul în următorul an. De cele mai multeori dorinţele îmi sunt depăşite tocmai pen-tru că mă gândesc la ele şi mi le notez.

Astfel le văd constant şi nu le uit niciod-ată.Dacă nu mi le-aş nota, cum nu mi le-amnotat mult timp, m-aş trezi uneoriamintindu-mi de o idee mai veche şidându-mi seama că nici acum, după atâtatimp, n-am implementat-o.Ce-i notat e sfânt! Notează-ţi tot!

FII FLEXIBIL!

Învaţă arta supravieţuirii dela arbori. Când eşti mic, tre-

buie să fii flexibil.Valeriu Butulescu

De foarte multe ori nu preţul unui produssau serviciu influenţează decizia clientu-lui. Adesea contează ambalajul. şi prinambalaj nu mă refer în mod necesar lamodul în care ai împachetat cana pe careai de gând s-o vinzi. Nu doar la asta. Mărefer la un tot.Într-un restaurant probabil mergi nu pen-tru că au cel mai ieftin vin, ci pentru căservirea este exemplară.

Pe lângă preţ, calitate, raportul dintre celedouă, ambalajul produsului, este necesarăşi o anume flexibilitate.Și vorbesc despre flexibilitate, ci nu de-spre ambalaj din simplul fapt că Tribuloferă un serviciu şi m-am lovit de câţivaclienţi care mi-au cerut să fiu flexibil cuei.Dar să încep cu două poveşti - una negat-ivă şi una pozitivă.Zilele trecute am fost la Pizza Hut, lanţfaimos de restaurante cu pizza de calitatela preţuri peste medie. M-am dus acolopentru că îmi place pizza lor - este unadintre cele mai bune pe care le-am mâncatvreodată. Pe lângă asta, restaurantele lorau wireless şi muzică bună. Preţul nu-i av-antajos, dar adesea-l mai trec cu vedereaavând atât de multe alte avantaje acest res-taurant.

Găsesc o “ofertă” cu pizza şi un pahar desuc inclus în aceiaşi bani. “Perfect” îmizic. Când ajunge chelneriţa îi spun ce felde pizza doresc şi îi spun că în paharul in-clus aş vrea apă plată. În meniu, ce-i drept,scria că paharul inclus ar fi cu suc “laalegere”. Eu, iată, voiam ceva mai ieftin:apă. Chelneriţa mi-a spus atunci, cu zâm-betul pe buze, că nu-mi poate da apă, căcioferta menţionează că-mi poate oferi doarsuc. Atunci o întreb dacă are suc fără acid.Ea-mi răspunde că are, dar nu-i inclus înaceastă ofertă.Îi explic că nu beau acidulat şi că suntsigur că îmi pot da apă în loc de suc -apa, după calculele mele, fiind mai ieftină.Atunci chelneriţa mi-a spus că-şi va în-treba superiorul şi va reveni.A revenit în câteva minute spunând că nu-mi poate oferi apă de niciun fel, ci doar

Cola, Fanta sau Sprite. Am început să râd.I-am spus atunci să-mi pună apă de larobinet în pahar şi sucul să mi-l aducă însticlă, să-l iau acasă. “Apă de la robinet?”,m-a întrebat chelneriţa mirată.Îi confirm - “Da, de la robinet, dacă altăapă nu puteţi să-mi daţi, sper că de larobinet puteţi.” Mi-a răspuns că poate să-mi dea apă de la robinet, dar sucul poatesă mi-l aducă doar în pahar, nicidecum însticlă, el fiind ţinut într-un dozator.Ei bine... Oferta de care credeam că măvoi bucura a fost un eşec. Voiam să beauapă, dar ei puteau să-mi dea doar suc. şi cutoţii ştim că apa este mai ieftină ca sucul.Sunt sigur că puteau, cu puţină flexibiliateşi înţelegere, să-mi ofere apa dorită. Ammai mers la alte restaurante şi am cerut, încadrul aceleiaşi oferte, apă în loc de suc.

Din cinci restaurante diferite, unul singurmi-a oferit o sticlă de apă în schimbul suc-ului din ofertă. Acesta-i un exemplu de“Aşa nu!”.Dar am şi o poveste pozitivă din punctde vedere al flexibilităţii. Aveam o roatăde bicicletă cu pană, aşa că, în drum sprecentrul oraşului, unde aveam o întâlnire,am zis să opresc la un magazin şi să lasroata pe care urma s-o recuperez gata re-parată a doua zi. Nu ştiam dacă vor ac-cepta ideea mea de a lăsa acolo un produs,dar am încercat.Ajuns în faţa magazinului de biciclete îmidau seama că-i ora prânzului - era ora13:15 cred. Uşa era încuiată si pe ea scria:“Pauză de prânz până la ora 14:00”. Ul-timul lucru pe care voiam să-l fac era sămă duc la întâlnirea din centrul oraşuluicu roata după mine. Acasă nu aveam timp

să mă întorc, căci aş fi întârziat la întâl-nire.Aşa că mi-a venit o idee: Caut un numărde telefon şi sun pe cineva dinăuntru, săvină să preia roata. Caut pe uşă un numărde telefon, dar nu găsesc. Intru pe internetcu smartphone-ul (oh, secolul 21, te ador!)şi caut site-ul magazinului de biciclete. Legăsesc site-ul şi caut pagina de contact.Acolo găsesc un număr de telefon. Apelezşi, într-un final, mi se răspunde.“Bună ziua. Magazinul de bicicleteXYZ.”“Bună ziua. Sunt în faţă magazinului cuo roată care are pană. Vreau să v-o las şisă revin mâine după ea. Nu ştiam că avetipauză de masă. Îmi pare rău că vă deran-jez. Poate totuşi să vină cineva să-mi preiaroata?”

Răspunsul a fost: “Sigur, imediat!”.şi a venit un tip cu gura plină de mâncare.Mi-am cerut din nou scuze, dar i-ammulţumit că a venit să-mi ia roata.Omul n-avea nicio obligaţie, dar a fostflexibil!O să mai merg la Pizza Hut? Da, dar osă ştiu că nu-s flexibili. O să mai mergla acest magazin de biciclete? Da, mai cupoftă decât până acum.La Tribul apar tot felul de cerinţe interes-ante. Unii oameni, în loc să ne ceară săle livrăm un colet, ne cer să cumpărăm depe traseu o cafea cu două linguriţe de za-hăr şi puţin lapte şi să livrăm la un spital,la un coleg de muncă, cu menţiunea: “Dela colegii tăi”. Livrăm noi în mod normalcafea gata făcută pe biciclete? Nu! Pentrucă se varsă, desigur.

Am făcut-o o dată la o cerinţă specială?Da. Ne va ţine minte clientul? Cu siguran-ţă. Ne va aprecia? Da.Fii flexibil cu cât mai mulţi dintre clienţiităi şi vei avea numai de câştigat.De cele mai multe ori nu-i atât de greu pecât pare să faci un client fericit. Şi, oricâtde greu ar părea, pe termen lung, acel cli-ent fericit, o să-ţi facă o groază de publi-citate.Desigur, nu spun să faci imposibilul. Nuvoi accepta să livrez niciodată o comandădin Bucureşti în Timişoara. Nici dacă aş fiimplorat sau clientul ne-ar plăti de o miede ori tariful.Dar, în limita putinţei, fă cât mai mulţi cli-enţi fericiti prin flexibilitatea ta. De celemai multe ori cheia este comunicarea.

Există multe produse pe care le aprecieznu pentru preţ sau ambalaj, ci pentru calit-ate.Există şi mai multe servicii pe care leapreciez nu pentru preţ, ci pentru modul încare comunică şi zâmbesc angajaţii.Dar există şi reversul: ştiu multe produseşi servicii de o calitate superbă, dar caremă dezamăgesc la capitolul flexibilitate şicomunicare. Pizza Hut e una dintre ele.

* *La o zi după ce-am scris acest mic capitolam fost, în grabă, iar la Pizza Hut. Amcerut din nou oferta cu suc, dar în schimb,am cerut apă. Nu mi s-a putut oferi. Niciosurpriză până aici. Flexibilitate zero încontinuare.Dar apoi, când să muşc din pizza, am datde cel mai lung fir de păr pe care l-am

văzut vreodată. Am chemat chelneriţa şi i-am făcut cunoştinţă cu firul de păr din far-furie.şi-a cerut scuze şi mi-a spus că-mi vaaduce altă pizza. Am fost de acord. Apoia venit managerul şi a insistat să-mi ofereun desert din partea casei, ca scuză. Iniţialam spus că nu doresc unul, dar, a insistatatât de mult încât pentru a scăpa de el m-am simţit obligat să-i accept oferta.După ce mi-am terminat noua pizza, lip-sită de fire de păr, mi-a fost adus desertuldin partea casei. Delicios. şi gratuit.Concluzia ar fi că nu este imposibil să fiiflexibil şi înţelegător cu clienţii tăi. Deser-tul pe care mi l-au adus valora cât o pizzanouă. şi a fost din partea casei. Sunt sigurcă în loc să-mi aducă suc, puteau să-miofere apă plată.

Încerc să calc cât mai rar pe la Pizza Hutacum.

TRANSFORMĂ MICA TAFERICIRE...

Munca îndepărtează de noitrei mari rele: urâtul, viciul

şi nevoia.Voltaire

... ÎN FERICIRE PENTRU CEI DIN JURULTĂU.Se spune că altruismul e doar un alt soi deegoism: dacă salvezi un om de la moarte,nu o faci neapărat pentru el şi viaţa lui, cio faci (şi) pentru un PR bun al branduluitău personal.

Să fie oare aşa? Poate că da, dar chiar dacăe aşa, ce-i rău în asta?Astfel că după ce m-am decis că vreausă-mi monetizez pasiunea, am hotărât, in-spirat fiind de profesorul MuhammadYunus, să nu-mi fac doar mie un bine, cisă fac un bine şi societăţii în care trăiesc.Muhammad Yunus, un profesor dinBangladeş, a avut ideea unor afaceri so-ciale: afaceri care cu o parte din profitpot rezolva mici probleme ale societăţii.Astfel, cu Tribul nu numai că am oferitsocietăţii locuri de muncă, ca orice altăafacere, dar am hotărât ca cu o parte dinpreţul fiecărei livrări efectuate cu noi săinvestim în promovarea pedalatului urban- o mare problemă socială în Bucureştiulanului 2012.E adevărat că nu ezităm să ne lăudăm cufaptul că facem asta! E de lăudat! În loc

să-mi măresc salariul, am decis să in-vestesc în montarea de rastele în şcoli sausponsorizarea unor evenimente ce pro-movează pedalatul!E vorba de altruism, dar şi de egoism. Darce este rău în asta? În fond, fac un bineoamenilor din jur, nu? Şi o fac cu toatăpasiunea! O fac pentru simplul fapt că amîncredere în biciclete, pentru că am în-credere în pedalatul urban, pentru că ştiucă dacă eu fac aceste lucruri mici pentruoraşul meu, poate copilul meu va pedalaspre şcoală, nu va mai sta aiurea prinstaţiile de autobuz. Poate luând acum unsalariu mai mic, voi lua mai târziu unsalariu mult mai mare.Nu contest faptul că partea “socială” dinmica mea afacere este şi marketing. Evorba de un marketing incredibil de bun!Când un client îmi plăteşte o factură cu

100 de livrări, el ştie că de fapt 10% dinlivrări au fost ceea ce se numeşte “re-sponsabilitate socială” - adică un soi deinvestiţie în acest oraş, în societate. Astaîl face pe el să se simtă bine. Astfel avemun win-win-win situation: eu sunt fericitpentru că îmi monetizez pasiunea, clientule fericit pentru că este responsabil şi in-vesteşte în societate, iar societatea e feri-cită pentru că are unde să-şi parcheze însiguranţă bicicletele.Şi acum te întreb: de ce să nu-ţi monet-izezi pasiunea când faci atâţia oameni fer-iciţi?Sfatul meu este să cauţi o latură socialăîn pasiunea ta monetizată. Eu, practic, amdecis să folosesc o parte din bani pentru aconstrui rastele de bicicletă. Tu ce laturăsocială poţi să găseşti în pasiunea ta?

Eu mi-am propus să găsesc o latură so-cială în orice fac!Chiar şi cu această carte am decis să facceva “pentru societate”. Vai, ce altruistsunt! Sau egoist? Am decis să ofer unnumăr gratuit de exemplare oamenilorsăraci din societate. În România existăsute de mii de tineri care nu ştiu ce să facăcu viaţa lor, care nu ştiu de ce sunt cu ad-evărat capabili! Mă gândesc acum la tin-erii din orfelinate, spre exemplu. Sistemullor de valori este “eronat”. Sunt sigur cănu se gândesc să dea bani pe o carte caresă le spună cum să facă bani fiind fericiţiîn acelaşi timp.Pentru mulţi “a face bani” înseamnă “apierde” ore din viaţă lucrând pentru alt-cineva. O mare parte din ei nici nu potconcepe faptul că pot face bani în timp celucrează, de fapt, pentru ei înşişi! De ce să

nu le ofer eu o şansă? De ce să nu le ofercartea asta gratuit? Cum ar fi ca la zececărţi vândute să ofer una gratuit?Fie că eşti unul dintre cei zece oamenicare au cumpărat cartea sau eşti unuldintre acei oameni care au primit carteagratuit, sfatul meu este să găseşti o laturăsocială în mini-afacerea ta!Ai doar de câştigat din asta! Fie că estevorba de publicitate gratuită, fie că îţihrăneşti spiritul cu gândul că faci un bineşi celor din jurul tău, repet: ai doar decâştigat!Totodată eu cred în karma. Deşi nu suntun om religios, conceptul de karma mi s-a“dovedit” real. Acest concept se regăseşteîn mai multe religii din jurul lumii:hinduism, budism, jainism şi altele. Pescurt el spune că ceea ce faci în prezentse va “întoarce” asupra ta cândva în viitor.

Poate nu neapărat în această viaţă, dar vaavea un impact asupra viitorului tău fie căeste vorba de un efect negativ sau (prefer-abil) pozitiv.Este vorba pur şi simplu de legea firii,unde ceea ce semeni, aia culegi! Faptelebune se vor întoarce cândva la tine, la felca şi cele negative.De aceea mă gândesc încă de acum laefectul rastelelor montate în şcoli prinbanii pe care îi câştig cu pasiunea meaasupra copiilor mei. Deşi nu mă gândescîncă să îmi creez o familie, mă gândescla cum peste ceva ani familia mea va trăiîntr-un Bucureşti fără noxe, dar cu mulţikilometri pedalaţi pe o pistă specială debiciclete, nu într-o sală de sport.Oricât de mic este acel lucru pe care îl facipentru cei din jurul tău, el este bun. Dacăîţi deschizi un restaurant - pentru că eşti

pasionat de gătit - nu arunca mâncarea lafinal de zi, ci du-o la o casă de nevoiaşi.Sau găteşte o dată pe lună pentru nevoiaşiioraşului! Şi nu-ţi fie jenă să-ţi anunţi cli-enţii că faci asta! Ei vor aprecia!Şi dacă pasiunea ta chiar nu poate aveao latură “socială” fix în acelaşi domeniu,caută un domeniu paralel prin care poţiajuta societatea cu o parte din profitul pecare-l faci prin monetizarea pasiunii tale.Caută cât mai multe situaţii win-win(câştig-câştig). Cu cât mai mulţi de “win”în ecuaţie, cu atât karma-i mai bună,crede-mă!

ASCULTĂ VOCEA INTERI-OARĂ...

Dacă doreşti să „guşti” cuadevărat viaţa, trebuie să as-culţi vocea ta interioară şi nu

părerile celorlalţi.Paramahamsa Yogananda

... ORI DE CÂTE ORI NU ŞTII CE SĂ FACI.Căci vocea interioară este acea voce careîţi spune la petreceri că ar fi cazul să teopreşti din băut, că ar trebui să conducimai încet, că ar trebui să-ţi ceri scuze faţăde cineva, că ar trebui să nu ajungi târziu

la întâlnire, că ar trebui să mănânci maipuţin sau, de ce nu, poate mai mult.Vocea interioară, desigur, eşti tot tu. Dareşti tu cu o moralitate şi luciditate max-imă. Vocea interioară e cea mai bună vari-antă a ta. Vocea interioară este cea maimorală versiune a ta. Totodată ea este ver-siunea cea mai instinctivă a ta.Vocea asta interioară este uneori neglijatăşi, atunci, în cele mai multe cazuri, cânde neglijată, noi facem ceva greşit. Apoi,desigur, regretăm faptul că n-am făcutceea ce ne-am zis prin intermediulaceastei voci ciudate că trebuia, de fapt, săfacem.Tribul are un “defect” - nu poate funcţionaiarna din motive meteorologice, din cauzazăpezii sau a temperaturilor foarte-foartescăzute. Mulţi prieteni mi-au spus că oafacere nu poate merge aşa, doar nouă luni

pe an făcând o pauză iarna, în decembrie,când probabil toată lumea vrea să livezecadouri.Şi asta m-a speriat. M-am gândit la soluţiio vreme. Mi-am zis că vom face livrăripe jos sau cu sania (glumesc). Bicicletaeste pur şi simplu inutilizabilă atunci cândzăpada are câţiva centimetri.Dar iarna a venit şi singura mea soluţie afost să spun clienţilor noştri că vom livraatâtea zile cât vom putea livra. Şi lunadecembrie a trecut şi am avut o lună plinăde livrări cu ocazia Crăciunului. Ianuariea trecut şi el cu noi livrând aproape zi dezi. Februarie, în schimb, a venit cu zăpezi.Şi ce-am făcut atunci? Mi-am ascultatvocea interioară care-mi zicea să inchid,oficial, până dispare zăpada de pe străzi.Şi mi-am luat telefonul şi mi-am anunţattoţi clienţii că în luna curentă, din cauza

zăpezii, nu vom livra - deloc! Ei au fost deacord şi astfel, până pe la jumătatea luniimartie am stat pe bară.Dar mie nu mi-a stricat pauza de o lună.Curierii, o bună parte din ei, au plecat învacanţe. Iar clienţii nu s-au plâns nicioclipă.Dacă era să nu ascult de vocea interioarăşi m-aş fi lăsat condus de toate gândurilenegative ale prietenilor, probabil că aş fifost foarte-foarte frustrat din cauza faptu-lui că nu pot livra iarna şi m-aş fi blocat laproblema că nu-mi pot satisface clienţii.Dar, de fapt, clienţii sunt mult maiînţelegători decât te aştepţi.

O SĂ FACI TOTUL SIN-GUR...

Nu abandona ceea ce nu ştiisă faci, ci combină cu ceea

ce ştii să faci.John Wooden

... LA ÎNCEPUT.Deşi e de mare ajutor să ai alţi oamenicare să lucreze alături de tine la mica tapasiune transformată în afacere, la începuttu trebuie să faci totul. Dar totul!Ziceam pe la începutul cărţii că a trebuitsă învăţ contabilitate. De ce? Pentru că nu

aveam bani să angajez un contabil care sămă ajute.În primul an de activitate al afacerii melede curierat pe bicicletă am făcut de toate!Am fost dispecer - adică omul care preiacomenzi de la clienţi, om de vânzări -adică omul acela care face rost de clienţi,om de agenţie de publicitate - iar în cadrulagenţiei eram atât copywriter (cel carevenea cu textele), cât şi designer (cel carevenea cu grafica) şi, da, în cele din urmăam fost şi curier. Am livrat mult în primulan de activitate. Am livrat aproapejumătate din totalul de comenzi ce au ven-it.Aş fi angajat cu drag oameni care să măajute, dar cum aş fi putut să le promit unsalariu? Nu aş fi putut. Cine ar vrea să seangajeze la o firmă abia lansată, care nupoate oferi un salariu fix? Doar un nebun

ca mine. Şi cum eu nu mă pot clona, a tre-buit să fac totul singur.Azi am curieri. Am şi contabil. E minunatsă nu mai fiu nevoit să fac eu totul, decapul meu. Dar faptul că am făcut totulde unul singur a fost un test. A fost testulsuprem care a verificat dacă ideea acesteiafaceri poate sta în picioare.Dar n-am trecut încă acest test în totalit-ate. Încă, deşi este afacerea mea, fac mun-că de curier uneori, muncă de contabil saude PR alteori şi, desigur, muncă de copy-writer şi grafician de foarte multe ori.Să fie un lucru rău? Deloc! Cred că dacămai multe firme ar avea directori pasionaţide munca sau afacerea lor, care ar rămâneimplicaţi în mod direct şi-n munca altorangajaţi, nu doar în munca de director saucoordonator, am trăi într-o lume mai bună.

Doar în această săptămână am păţit douălucruri interesante, ce merită povestite înacest mic capitol.Eu sunt, încă, dispecerul firmei mele decurierat. Totul se întâmplă prin telefoniemobilă, aşa că nu-i atât de complicat. Potsă fiu dispecer şi din vacanţă, de la mare,de la munte. Vara, de multe ori, preiaucomenzi bând bere pe plajă. Săptămânaasta, însă, am luat prima comandă de laaltitudinea de 1000 metri, dintr-un vârf demunte, din vacanţă. E o experienţă ex-traordinară să lucrezi în timp ce ai vacan-ţă.„Un curier? Sigur, acum vă trimitem.”,zic eu.„Ia uite, bă, ăsta lucrează de pe munte!”,aud din jur.

Oamenii-s invidioşi şi se amuză. De fapt,nu prea îşi explică cum pot să lucrez cuadevărat de pe un vârf de munte, la 600şi ceva kilometri distanţă de orașul în careare loc afacerea mea, fără să am niciunalt partener care să mă ajute. Ei bine, sepoate, şi e un sentiment de victorie de-menţial.A doua poveste este mai puţin victorioasă.Am fost invitat la o emisiune radio careera live şi trebuia să ţină 40 de minute. Fi-ind dispecer, am, oriunde aş fi, trei tele-foane mobile cu mine. Automat a inter-venit o problemă: n-aveam cum să preiaucomenzi în cele 40 de minute, decât înpauzele de radio care erau de două, treiminute.Desigur, legea lui Murphy se aplică şiatunci când eşti dispecer: atunci când nupoţi să răspunzi la telefon pentru a prelua

o comandă, atunci telefonul va suna celmai des. Mereu e aşa. Mereu!La 10 minute după începerea emisiuniilive, în timp ce vorbeam, a început să-misune telefonul. Am sunat înapoi după alte10 minute, când intrasem în pauză. Eraprea tâziu, dăduseră altcuiva comanda.Mi-am cerut scuze. Nu ştiu dacă au fostacceptate. E clar că ceea ce am făcut a fost„bad PR”, dar, ştii ce, asta-i frumuseţeaunei firme mici: ratez o comandă pentrucă sunt live la radio, dar fac alţi 100 de cli-enţi fericiţi cu flexibilitatea de care putemda dovadă de cele mai multe ori.La început vei face totul singur, dar astanu trebuie să te sperie. Asta, de fapt, tepregăteşte pentru situaţiile mai grele cevor urma. După ce treci de perioada încare faci totul singur, înseamnă că greul atrecut.

NU CONTEAZĂ PROFITUL...

Ideile sunt un capital careaduce profit doar în mâinile

talentului.Rivarol

... LA ÎNCEPUT.Îmi amintesc şi acum cuvintele mamei.Au fost dureroase. Mi-a zis: „Şi, crezi căpoţi să trăieşti cu 7 lei?”, după ce amajuns acasă atunci când am terminat primalivrare şi i-am arătat fericit banii făcuţi cuajutorul afacerii mele.M-a durut, pur şi simplu, să văd că nu măîncurajează. M-a durut să văd că mă iapeste picior.

Dar nu era vina ei. Educaţia pe care oprimise îi spunea că în viaţă trebuie săgăseşti un loc de muncă stabil care îţioferă un salariu stabil. În viaţă e nevoie destabilitate.Am trecut peste vorbele ei şi am încercatsă-i explic faptul că acum nu contează câţibani fac. Eu nu venisem la ea, de fapt, casă-i arăt că am făcut, fizic, 7 lei, ci doarfaptul că se pot face bani. Am venit să-iarăt că sistemul meu funcţionează.Şi asta-i o lecţie pentru oricine se apucă deo afacere: la început nu contează profitul.Banii contează, cu siguranţă, căci de aceease numeşte afacere. E foarte important „săfii pe plus”, cum se spune. Dar nu şi la în-ceput. La început e irelevant. La început efoarte important să verifici că ideea ta deafacere funcţionează, chiar dacă cea maimare parte din bani nu-ţi rămâne ţie.

Am investit în afacerea mea şi în multealte idei de proiecte mult mai mult timpdecât am investit bani. Şi cred că pe astase bazează orice idee: pe timp, nu pe bani.Am investit ore de convorbiri telefonicecu prieteni, cu potenţiali clienţi, cu mama,cu oameni cu care discutam ceva despreaceastă pasiune a mea pe care urma s-otransform în afacere.Am investit ore de stat la cafele cu zecide oameni. La început cu biciclişti, a cărorpărere o ceream. Apoi cu potenţiali clien-ţi. Apoi cu potenţiali angajaţi. Da, în or-dinea asta! Apoi cu tot felul de alţi oa-meni.Dacă stau să fac un calcul, am dat ogroază de bani pe telefonie mobilă şi pecafele. Bani care, în mod direct, nu s-audus în afacerea mea, ci s-au dus în timp.Iar acest timp s-a investit în afacerea mea.

Dacă era să scriu o carte mult mai „aca-demică”, probabil capitolul acesta se re-zuma la: „fă research despre afacereata”. Probabil aş fi zis: „plăteşte oamenicare să studieze piaţa, află care este ne-voia clienţilor faţă de un serviciu ca altău” şi alte chestii de genul. Dar ţi le-aş fizis, ar fi fost degeaba. Noi vorbim aici dealte afaceri. Mai mici şi mai frumoase.Pe scurt: verifică faptul că ideea ta fun-cţionează, indiferent de cât profit faci. In-veşteşte în pasiunea ta timp, nu bani.Timp, nu bani. Chiar dacă se spune căbanii sunt timp. Ai grijă unde plasezi aceibani.

ŞI DACĂ O SĂ FIE UNEŞEC?

Oamenii care vorbesc tottimpul despre lipsa banilornu vor ajunge să-i strângă.

Jeff Keller

Da, ştiu că te-ai gândit la asta! Cu toţii negândim la posibilitatea unui eşec încă dela începutul unui proiect, deşi nu-i tocmairecomandat să avem astfel de gânduri.De ce ar fi totul un eşec? De ce să tegândeşti vreodată că orice proiect de-altău ar putea fi un eşec? Dacă este să dev-

ină un eşec, atunci lasă-l să fie eşec, nu-ltransforma tu într-unul!Gândurile noastre, de orice fel ar fi ele,se transformă în cuvinte... şi cuvintele înacţiuni. Vrei ca proiectul tău să fie uneşec? NU! Atunci nu ai de ce să tegândeşti la asta, nu ai de ce să vorbeşti de-spre asta, nu ai de ce să propagi asta în vi-aţa ta!Ştii să joci domino? Atunci imaginează-ţi că fiecare din următoarele cuvinte esteo piesă de domino care cade peste ur-mătoarea piesă. Când o piesă cade în-seamnă că tu ai făcut acea acţiune.Gânduri » Cuvinte » Convingeri » Acţiuni» Rezultate

(schemă după Jeff Keller - “Atitudineaeste totul”)

Deci, la început ai nişte gânduri. De ex-emplu: “Mi-e foame.”, “Vreau să plec înlume.”, “Nu pot să gătesc.” sau chiar“Acest proiect ar putea fi un eşec.”. Gân-durile acţionează anumite cuvinte: “Măduc să-mi cumpăr o pizza.”, “O să plecîn lume!”, “Habar n-am să gătesc, aşa căvoi comanda o pizza!” sau “Nu sunt sigurcă ar trebui să fac acest proiect, ar puteasă se transforme într-un eşec.”.Cuvintele pe care tu le spui sunt “auzite”de subconştientul tău. Dacă tu repeţi con-stant anumite cuvinte, subconştientul le“învaţă” şi va face exact ce este învăţat.Adică va acţiona. În urma anumitor acţi-uni apar şi anumite rezultate.E logic şi simplu de înţeles. Uneori facemlucruri fără să ne gândim, nu-i aşa? Astase întâmplă pentru că subconştientulacţionează de fapt pentru noi.

Aşa că, orice gând negativ ar trebui lăsatdeoparte! Da, e adevărat, orice în viaţă sepoate transforma într-un eşec la un mo-ment dat, dar de ce să grăbeşti sau săgenerezi tu acel moment? Există o mareposibilitate ca acel moment să nu aibă locniciodată. Sau, ca să nu zici că sunt multprea optimist, ar putea să aibă loc sutede ani mai tâziu. Vezi inventatorul Coca-Cola. A pornit de la un medicament. Aeşuat în medicină şi s-a transformat în ceamai comercializată băutură carbogazoasă.O să devină Coca-Cola un eşec în viitor?Coca-Cola trebuia, de fapt, să fie unmedicament. Deci faimoasa băutură nunumai că are şanse să se transforme înviitor într-un eşec, dar încă din naştere afost un eşec transformat în oportunitateaunei băuturi carbogazoase plină de zahărşi cu o reţetă secretă! Cert este că invent-

atorul produsului nu mai este acum printrenoi. În viaţa lui, produsul său n-a apucatsă devină eşec!Am avut mai multe proiecte “eşec” decâtproiecte de succes până în acest momental vieţii. Pot să numesc măcar cinciproiecte în care am crezut, am investittimp şi bani, dar care în clipa de faţă numai există. Nu au avut succes şi le-ampărăsit. M-a durut? Da, puţin, dar poate cădacă nu învăţam din ele, acum Tribul nuar fi fost un succes.Ideea este să învăţăm tot ce putem dinfiecare eşec. Şi să trecem peste. Lament-area nu are sens. Viaţa-i scurtă. “Keepcalm and carry on” spunea un faimos afişenglezesc ce avea ca scop ridicarea mor-alului populaţiei la începutul celui de-AlDoilea Război Mondial.

Orice eşec are un scop. Eu încerc să învăţdin fiecare proiect nereuşit. Încearcă săfaci şi tu asta cu orice eşec din viaţa ta- forţează-te să scoţi măcar trei învăţăturisau lucruri pozitive din orice proiect ce ţi-a eşuat.Şi niciodată nu porni ceva cu gândul căs-ar putea transforma într-un eşec căci nute va ajuta cu nimic. În fond, chiar şi ex-istenţa noastră, a mea şi a ta, se va trans-forma într-un eşec la un moment dat, nu?Da, vom muri! Dar nu ne gândim la astaîn fiecare clipă a vieţii noastre! Am lua-orazna dacă ne-am gândi doar la asta!

VOM AVEA CU TOŢII OAFACERE?

Dacă nu îţi faci treaba ex-celent, nu o mai face deloc.

Pentru că dacă nu este o tre-abă excelentă, nu va fi profit-

abilă şi nici distractivă. Iardacă nu ai intrat în afaceripentru distracție sau profit,

atunci ce cauţi în lumeaafacerilor?

Robert Townsend

... EŞTI NEBUN, ARIEL?

Răspunsul la întrebarea: “Deci tu zici căvrei să avem cu toţii o afacere?” este“Da, asta vreau!”.şi dacă tu apoi mă întrebi: “Păi şi dacăvom avea cu toţii o afacere pe cine vommai angaja?”.Eu răspund: “Dacă nu-ţi urmezi pasiuneaacum, ca să ai tu angajaţi, te va angajaaltcineva pentru pasiunea lui. Ultimullucru pe care vrei să-l faci este să lucrezipentru pasiunea altcuiva ca să ai stabilit-ate financiară (adică un salariu amărât)cu care vei încerca să investeşti în pasiun-ea ta. Vrei asta?”.Tu îmi vei zice: “Nu vreau asta, desigur,dar ştii că e imposibil să avem cu toţiicâte o afacere, nu?”.şi eu îţi voi răspunde: “Da, ştiu, e utopic.şi da, e imposibil. şi da, nu o să avem

niciodată cu toţii o pasiune monetizată,dar ştii care este cel mai bun moment săplantezi un copac? Acum 20 de ani. ştiicare este al doilea cel mai bun moment să-l plantezi? Acum. Ai face bine să începidin timp să-ţi urmezi pasiunea, adică deacum, ca să nu fii unul dintre cei celucrează pentru visul altora.”.Nu vom avea niciodată cu toţii o afaceresau o pasiune monetizată (sub oriceformă). Dar oricine are acest potenţial.Ultima problemă pe care o am cu Tribulsunt angajaţii. Mereu sunt oameni carevor să se angajeze la Tribul, am scris de-spre asta într-un capitol anterior. Mereuvom avea pe cine să angajăm. Mereu vorexista oameni care vor lucra întâi pentrupasiunile altora pentru a-şi da seama căvor să urmeze pasiunile lor.

CARE-I CEL MAI BUN MO-MENT…

Cel mai bun moment pentru aplanta un copac este acum 20de ani. Al doilea cel mai bun

moment este acum.proverb chinezesc

… CA SĂ TE SCOLI DIN PAT DIMINEAŢA?Acum, când ţi-a sunat ceasul pe care l-aiprogramat cu o seară înainte sau poate purşi simplu te-au trezit razele soarelui… Numai lenevi aiurea!… CA SĂ TE SPELI PE DINŢI?

Acum, imediat ce te-ai ridicat din pat! Esănătos şi apa rece te ajută să te “trezeşti”!… CA SĂ ÎŢI GĂTEŞTI MICUL DEJUN?Acum, imediat după ce ţi-ai făcut toaleta!Găteşte-ţi ţie şi leneşilor din jur! Putereaexemplului!… CA SĂ TE APUCI DE TREABĂ?Acum, imediat ce te-ai trezit complet şieşti plin de energie!… CA SĂ TE APUCI DE CARTEA PE CAREŢI-AI CUMPĂRAT-O ŞI VREI S-O CITEŞTI?Acum, după ce ţi-ai terminat treaba şi aitimp liber. şi dacă n-ai timp liber, fă-ţiacum timp liber.… CA SĂ SPUI CUIVA CE AI DE SPUS?Acum, când te vei întâlni cu el/ea.… CA SĂ-ŢI URMEZI PASIUNEA?Acum, căci ai terminat această carte şisper că eşti inspirat şi entuziasmat.

… CA SĂ TE BAGI ÎN PAT?Acum, când ziua s-a terminat şi nu maiai nicio treabă urgentă. Acum, cât caşti şicorpul tău îţi cere somn.De ce mereu “acum”?Pentru că dacă nu te trezeşti acum veiapăsa “snooze”-ul şi vei lenevi. Pentru cădacă nu mănânci acum micul dejun nu veiavea energie şi chef să-ţi faci treaba peziua de azi. Pentru că dacă nu te apuci azide cartea aceea… o vei lăsa de pe o zi pealta până când vei ieşi la pensie. Pentru cădacă nu-i spui acum ce ai de spus nu o să-i mai spui prea curând şi tu vei avea desuferit. Pentru că dacă nu-ţi urmezi acumpasiunea ta vei urma în curând pasiuneaaltora. Pentru că dacă nu te bagi în patacum o să-ţi fugă somnul.

Eu nu ştiu nicio situaţie “pozitivă” în carecel mai bun moment nu este ACUM…

LISTA CELOR CARE M-AUINSPIRAT...

În ultimii ani m-am tot “lovit” de oamenicurajoşi, care şi-au urmat pasiunea şiacum sunt nişte fericiţi. Cred că ei, de-alungul timpului, m-au inspirat să fac cefac azi şi ce am scris în această cărticică.Deşi niciunul din ei n-a venit la mine șin-a tras de mine să-mi urmez pasiunea,prin exemplul personal m-au convins căaşa este cel mai bine.Simt că lista asta nu o să fie niciodată ter-minată... dar poate aşa şi trebuie. Să fieveşnic deschisă.Să începem, deci, o listă de oameni caredeja-şi urmează pasiunea şi care m-au in-

spirat... O scriu aici ca semn de mulţu-mire, dar, şi mai important, ca să te inspireşi pe tine.

- Dalia - www.ganeden.roMi-a fost multă vreme, în diverse ocazii,ceea ce aş numi “mentor”. Mereu m-a in-spirat modul ei de lucru, deşi suntemfoarte diferiţi şi de multe ori ne-amciondănit. A dorit să-şi deschidă o grădin-iţă privată, adresată unui public foartenişat, deşi concurenţa era foarte mare. Areuşit. Şi, în ochii mei, pare a fi o femeiede succes, mai fericită ca niciodată. Dalia,iată, acum ai aflat ce gândesc despre tine.Mi-e greu să cred că mă înşel.

- Diana - www.sofashon.comNu ne ştim prea bine, dar o admir de cândam aflat de ea pentru modul în care a în-ceput din România să vândă haine făcute

de ea pe toate continentele. Cum? Cuajutorul internetului. Acum are câte ocolecţie pentru fiecare sezon şi, desi totul

a început pe internet, acum hainele desen-ate de ea pot fi găsite în mai multemagazine de profil.

- Viorel - www.copolovici.roL-am cunoscut fix în perioada în care de-misiona de la un job foarte stabil pentrua-şi deschide un restaurant, fiind pasionatde, ai ghicit, bucătărie, mâncare bună şigătit! E un exemplu foarte bun de om carerenunţa la un job care pentru alţii parefoarte important … pentru a-şi urma pasi-unea. Azi Viorel are acel restaurant încădeschis. Deci, un succes.

- Bogdan - www.turific.roDespre Bogdan am scris şi în capitolul“Fii turific!”. Deşi l-am cunoscut după ce

deja îmi urmam pasiunile, mereu a fost unbun exemplu de entuziasm şi constanţă şicreativitate. Pasiunea lui este să croiascăcele mai faine accesorii pentru bicicliştişi nu numai. Şi el, asemeni Dianei, vindeproduse şi pe alte continente (pe internet),dar aş putea spune că cel puţin un biciclistserios din zece biciclişti bucureşteni areun accesoriu de la Bogdan. Şi dacă n-are,sigur îşi doreşte şi o să aibă curând.

- Hari - www.clinicadebere.roNu-l cunosc pe Hari şi n-am schimbat înviaţa mea vreo vorbă cu el. Am aflat re-cent de el şi fabrica lui de bere (sau “clin-ica”, cum o numeşte). Putem spune că-l “pasionează berea”? Da. Îl pasioneazăatât de tare încât şi-a făcut o fabrică înTimişoara şi din câte înţeleg este “bereapreferată” din Timişoara în clipa de faţă.

Din nou - uite ce pasiune, uite cerezultat... şi uite ce curaj!

- Valentin - www.valentinbosioc.ro- Tavi - www.level-trainer.com

Valentin şi Tavi nu se cunosc. Dar au opasiune comună şi au curajul să-şi lasejoburile pentru a-şi monetiza pasiunea înaceeaşi perioadă. Eu îi cunosc personal peamândoi şi îi admir pe amândoi pentrufaptul că au renunţat la joburi pentru a-şi monetiza pasiunea pentru fitness/sport/mişcare. Amândoi fiind traineri personali.Băieţi, poate după ce citiţi rândurile asteafaceti cunoştinţă!Şi lista ar putea continua, de fapt, pânăajugem la pagina 500. Dar mă voi opriaici. Şi-ţi voi mai spune, din nou, să ad-miri. Eu admir oamenii de mai sus şi mulţi

alţi oameni. Prin admiraţie am învăţăt şim-am inspirat.Caută în jurul tău oameni care-şi urmeazăpasiunea şi o să vezi că-s mulţi, dacă-icauţi. Dacă ai impresia că pasiunea ta nupoate fi monetizată... atunci priveşte laHari, cel de mai sus, care şi-a făcut o fab-rică de bere. Crede-mă, orice pasiunepoate fi monetizată!

LA FINAL…

Este dificil, însă nu este im-posibil să conduci o afacere

corectă.Mahatma Gandhi

Acestea fiind scrise, cred că tocmai mi-amterminat prima carte. Sper să nu fie şi ul-tima.Cred că fiecare om care o va citi va fi in-fluenţat de modul meu de gândire şi se vagândi serios să-şi monetizeze o pasiune,cel puţin.Sper că nu te-am dezamăgit cu cele scriseşi că, dimpotrivă, te-am motivat şi entuzi-asmat să-ţi urmezi pasiunea. Chiar sper ca

această cărticică să fie un punct de plecarebun pentru tine.Sunt un om sociabil şi îmi place să cunoscoameni care gândesc la fel sau asemănătorcu mine. Îmi plac chiar şi cei cu care portdiscuţii în contradictoriu. Dacă vreodatăvrei să vorbim ceva anume, să ştii cărăspund la mailuri.Aştept orice formă de feedback şi oferorice ajutor pot oricărui om care-mi vascrie un e-mail după citirea acestei cărţi.Adresa mea poate fi găsită cu uşurinţă peblogul meu: www.arielu.ro.Îţi doresc o zi minunată şi multă-multă en-ergie!

10% din aceastăcarteStudiile arată că într-o carte 10% este sub-stanţă iar restul de 90% sunt poveşti.Cartea mea nu este o excepţie: din tot ceam scris, 90% este povestea mea person-ală, experienţa mea, iar restul de 10%reprezintă motivul pentru care am început,de fapt, să scriu şi probabil chiar şimotivul pentru care tu te-ai decis săciteşti.Astfel că m-am decis să fac o scurtă “re-capitulare” a cărţii sau, altfel zis, să re-scriu, sub o altă formă, acel 10% dinaceastă carte, pentru cei care nu-s faniipoveştilor, chiar de cred cu tărie că uneorie mult mai uşor să înveţi prin poveşti.

Bun, deci, iată cele 10 procente, rescrisesub formă de listă, uşor de digerat pentruoamenii grăbiţi sau uşor de recitit pentrucei ce au citit deja cartea dar vor să re-citească repede de tot câteva idei, scrisemai pe scurt:

- Trăim în era vitezei şi a mul-tinaţionalelor, era în care suntemfoarte conectaţi şi firmele mari facmulţi bani foarte repede. Dar şifirmelor mici le este tot mai uşor săiasă la suprafaţă şi să-şi găsească cli-enţi.- Acum câteva sute de ani oameniiaveau slujbe fie “moştenite” dinfamilie, fie formate în urma unorpasiuni. Azi succesul pare (doarpare!) să fie reprezentat de angajareape o durată cât mai lungă de timp

într-o companie cât mai mare cuputinţă.- În mare parte acest fals “succes”asigură o stabilitate financiară. Stab-ilitatea financiară pare să ofere sta-bilitate pe mai multe planuri, dar, dinnou, această stabilitate este falsă.Azi, cu un salariu, de cele mai multeori, poţi doar să supravieţuieşti.Supravieţuirea înseamnă întoarcereaîn pădure: ai un acoperiş deasupracapului şi nişte mâncare. Tind săcred că în secolul în care trăim artrebui să nu ne mai ocupăm doar desupravieţuire, ci de fericire, în gen-eral.- Fericirea vine de cele mai multe oridin plăcerea creaţiei, deci din pasi-uni. Gândeşte-te la acele lucruri pecare le faci fără să te plătească ni-meni. Gândeşte-te la acele lucruri pe

care le faci ore în şir fără ca nimenisă-ţi ceară asta, fără ca măcar săsimţi nevoia de mâncare sau somn.Acele lucruri te pasionează şi te facfericit. Când omul nu simte nevoi(hrană, somn, sex etc.), el se aflăîntr-o stare de flow, stare de pro-ductivitate maximă, stare ce duce in-evitabil la fericire.- Transformă aceste pasiuni într-unmod de a face bani, astfel împușcânddoi iepuri dintr-un singur foc:acoperirea nevoilor şi găsirea feri-cirii.- Orice om are o multitudine de pasi-uni. Dacă tu nu ştii ce te pasioneazăînseamnă că, pur şi simplu, încă nuţi-ai conştientizat pasiunea. Staicalm, nu e vina ta! Poate n-ai avuttimp până acum să faci doar ceeace îţi place! Ia-ţi nişte timp (poate

chiar weekendul ce vine) şi întreabă-te ce-ţi place să faci sau ceea ce aiputea să faci ore în şir fără ca cinevasă te plătească. Ai putea să mergipe bicicletă, să cânţi la chitară, săalergi, să scrii, să vorbeşti, să coşi,să găteşti, să desenezi, să pictezi, sămături străzi sau să tunzi animale.- După ce-ţi descoperi pasiunea saupasiunile, caută un mod de a tevinde. Începe cu prietenii tăi sau fa-milia ta şi vezi cum merge. Încet-încet caută clienţi noi folosindu-tede internet. Este prea uşor să te facicunoscut prin intermediul internetu-lui ca să nu faci asta.- A-ţi monetiza pasiunea este maiuşor decât a-ţi găsi un loc de muncăsau a fi angajat opt ore pe zi. Chiardacă la început vei simţi o frustrarepentru că banii nu vor curge, feri-

cirea pe care o vei simţi făcând doarceea ce îţi place va face ca frustrareasă dispară rapid.- Nu trebuie să ai o facultate de man-agement terminată, să ai un contabilsau să ştii să faci marketing ca săte vinzi. Oamenii vor cumpăra dela tine pentru simplul fapt că ceeace faci tu este de calitate. De undeştiu că-i de calitate? Tot ce este făcutcu şi din pasiune implică involuntarcalitate.- Orice problemă apare în calea mi-cii tale afaceri are o rezolvare. Nu tebloca. Cere ajutorul celor din jur şifură meserie de la oamenii pe care-iadmiri. Nu ezita să ceri ajutorul pri-etenilor, familiei sau chiar oamenilorde succes din jurul tău. Vei fi ajutat.- Creează în jurul tău mini-comunităţi: familia este o mini-

comunitate de foarte mare ajutor încazul meu. Prietenii sunt o altă mini-comunitate. Ei sunt probabil chiarprimii clienţi şi pot oferi cel mai sin-cer feedback al produsului sau alserviciului tău. Formează o mini-comunitate chiar şi din clienţii tăi.ţine-i aproape de tine şi încearcămereu să le oferi mai mult decât poţipromite. Fii flexibil cât de des poţi.- Povesteşte tuturor despre ceea cefaci. ţine la tine cărţi de vizită căciniciodată nu ştii unde găseştiajutoare sau clienţi. Mergi la cât maimulte evenimente care au legăturăcu pasiunea ta şi socializează.- Monetizarea pasiunii, în sine, esteun stil de viaţă. Vei deveni una cuslujba ta, una cu pasiunea ta, una cusursa ta de venit. Asta nu trebuie săte sperie, ci să te super-bucure.

- Se spune că banii sunt ochiulDracului. Odată ce banii vor aveade-a face cu pasiunea ta, te vei lovide tot felul de treburi mai puţinplăcute. Va trebui, ca mine poate, săînveţi să faci facturi şi chitanţe şicontracte. Nu-i nimic. Orice astfelde obstacol va trebui luat ca o opor-tunitate de a deveni mai bun. Baniinu sunt în mod necesar scopul prin-cipal, ci fericirea este. Iar banii nuaduc fericirea, ci pasiunea aduce fer-icirea. Banii vor veni dacă-ţi vei facetreaba bine, aşa cum o vei face in-voluntar şi inconştient.- Stai entuziasmat! Când nu mai eştientuziasmat, entuziasmează-te!Cum? Priveşte în urmă: ai reuşit sătransformi pasiunea ta într-un modde a face bani! Eşti deja un om desucces!

- Orice formă sau sentiment de eşecce are legătură cu pasiunea ta monet-izată este falsă. Eşecul nu există, purşi simplu, când vorbim de pasiuni.Orice s-ar întâmpla cu tine şi micata afacere nu poate fi considerat eşecdin simplul motiv că, pus în balanţăcu succesul total, eşecul devine in-signifiant. Orice eşec este o lecţie în-văţată.- Dacă tu crezi că pot să-ţi fiu deajutor vreodată te rog să-miscrii: www.arielu.ro.

MULȚUMIRI

Această carte n-ar fi existat fără...

... Ajutorul foarte multor oameni:

Ghinea Anca, Alin Gliga, Munteanu Ionuț Radu,Florea Marius, Ana-Maria Zamfirescu, SilviuRunceanu, Emilian Crețu, Dragoș Nicolaescu,Dragoș Stoian, Sonia Lențer, Andrei Neamțu, CristiLupescu, Florin Rosoga, George Hari Popescu, IoanSzabo Kovari, Adina Cristea, Paul Ardeleanu,Smaranda Lăzărescu, Sergiu Nicolae Brega, RaduChiran, Pera Novacovici, Alexandru Tiberiu Nistor,Cătălin Sandu

... și alți 38 ce mi-au cumpărat cartea în avans.

... Ajutorul curierilor cu care am lansat Tribul:

Bagoly Levente, Andrei Lucu, Bogdan Neagu,Dinu Cătălin, Călin Bogdan, Adrian Niță, MihaiCărănică și a altora care au livrat și ne-au sfătuitocazional.

... Ajutorul celor care mi-au corectat și revizuit tex-tul

și m-au ajutat cu DTP-ul, m-au încurajat, mi-au cititprimele câteva sute de cuvinte și mi-au zis să nu măopresc.

Mama, Corina Nițescu, Mihai Hurjui.

Mulțumesc!

Thank you for evaluating ePub to PDF Converter.

That is a trial version. Get full version in http://www.epub-to-pdf.com/?pdf_out