Upload
dorupara718747
View
214
Download
0
Embed Size (px)
DESCRIPTION
jandarmi
Citation preview
Categorii de obiective la care este instituită paza şi protecţia cu efective de jandarmi
În conformitate cu prevederile Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi Hotărârii de Guvern nr.1486/2005 privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi, completată şi modificată prin Hotărârea de Guvern nr. 191/2008, obiectivele la care este instituită paza şi protecţia cu efective de jandarmi sunt clasificate astfel:
obiective de importanţă deosebită pentru apărarea ţării; obiective de interes strategic;
localurile misiunilor diplomatice şi ale unor agenţii şi reprezentanţe economice străine;
sediile unor organisme şi organizaţii internaţionale;
obiective economice;
obiective financiar - bancare;
transporturile corespondenţei clasificate;
conducte magistrale de transport produse petroliere şi instalaţiile aferente acestora, utilizate de operatorii licenţiaţi;
transporturile de valori cu titlu de tezaur, opere de artă sau a altor bunuri cu valoare deosebită efectuate de unităţile bugetare;
transporturile de valori şi produse cu caracter special*, astfel definite prin lege, efectuate de către persoane juridice autorizate;
alte obiective, stabilite prin hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, la care se va asigura paza şi protecţia, pe timpul declarării mobilizării.
* Potrivit art. 25, alin (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor şi protecţia persoanelor, prin transporturi de valori se înţelege: sume de bani, titluri de credite, cecuri sau alte înscrisuri de valoare, metale şi pietre preţioase, valori ştiinţifice, tehnice, de cultură şi artă.
* Potrivit art. 25, alin (2) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor şi protecţia persoanelor, prin produse cu caracter special se înţelege: arme, muniţii, tehnică de luptă, materii explozive, stupefiante, substanţe toxice, materiale nucleare sau alte materii radioactive ori alte materii sau substanţe periculoase.