Upload
urtimud-ucanoi
View
171
Download
11
Embed Size (px)
Citation preview
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
CATEDRA DREPT PROCESUAL PENAL ȘI CRIMINALISTCĂ
IONAȘCU DUMITRU
CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A ACCIDENTELOR RUTIERE
SPECIALITATEA:12.00.08-DREP PENAL
(drept procesual penal, criminalistica)
Teză de licență
Șef Catedră: __________
(semnătura)
Conducător științific: __________Grumeza Mihail, magistru în drept,
(semnătura) lector universitar
Autorul: __________Ionașcu Dumitru
(semnătura)
CHIȘINĂU-2014
1
Cuprins
Introducere
Capitolul I:Caracteristica criminalistică a accidentelor rutiere.
1. Notiunea și clasificarea accidentelo rutiere...................................................42. Caracteristica criminalistica a accidentelor rutiere........................................73. Particularitățile planificării și organizării cercetării accidentelor rutiere....10
Capitolul II:Particularitățile efectuării actiunilor initiale de urmărire penală.
1. Cercetarea locului accidentului rutier...........................................................122. Constatarea medico-legală și expertiza medico-legală.................................343. Audierea martorilor și a părții vătămate........................................................36
Capitolul III:Particularitățile efectuării acțiunilor ulterioare de urmărire penală.
1. Interogarea bănuitului sau învinuitului accidentului rutier;2. Expertiza tehnică a mijloacelor de transport implicate în accidentul de
circulație;3. Expertiza auto-rutieră în cazul producerii accidentului rutier;
Concluziile.
2
Introducere:
Cerecetarea aciidentelor rutiere în opinia mea este o procedură foarte complicată din punct de
vedere a stabilirii adevărului și care au fost cauzele care au dus la acest accident, respectiv
motivul alegerii temei date este de a afla în detaliu toate actele procedurale care este necesar de a
fi efectuat, la fel și expertizele care au un rol important stabilirea stării autovehiculului implicat
în accident și multe alte coordonate legate de impact.
Actualitatea temei se evidențiază prin dezvoltarea rapidă a transporturilor cu tracțiune
mecanică, creșterea numărului de autovehicule, inclusiv a celor cu capacități dinamice sporite, în
condițiile unei evidente întârzieri față de construcția și menținerea în ordine a drumurilor
publice, a actualizat în ultimele decenii problema siguranței circulației rutiere. Statistica denotă o
creștere dramatică a accidentelor rutiere grave, soldate cu decese de persoane, vătămări corporale
ori pagube materiale semnificative. Respectiv cu cât dezvoltarea industriei tehnicii motorizate
este mai înaltă cu atât mai greu este de depistat cauzele accidentului și multe alte amănunte care
sunt importante. De aici reiese și scopul alegerii temeipentru că nu este așa de ușor de a cerceta
un accident de circulație rutieră. Întrucât sunt necesare cunoștințe aprofundate pe domeniu este
necesar de studiat literatura rusă, română atât teoria cercetării aciidentelor de circulație rutieră
unde se poate de găsit metode faze de cercetare noi care pot ajuta la o cercetare mai eficientă.
Astfel pornind de la definirea accidentului ca fiind un eveniment întâmplător și
neprevazut care cauzează o avarie sau aduce rănirea, mutilarea ori moartea undei persoane,
constatăm că în accidentul de trafic rutier sunt implicați în general doi factori importanți:
autovehicolul și omul în multiplele sale calități: conducător auto, pasager, pieton, biciclist, etc.
Actualitatea și importanța acestei teme este una deosebită deoarece numărul mijloacelor de
transport este în creștere respectiv în creștere este și numărul conducătorilor auto care obținând
permisul de conducere trebuie să realizeze faptul că își asumă responsabilitatea pentru a conduce
mijlocul de transport cât mai sigur pentru el însă-și cât și pentru cei din jur, fiind un mijloc de
pericol sporit.
Motivul alegerii temei de cercetare este aflarea adevarului într-un accident rutier cauzele
producerii accidentului, circumstanțele care au dus la producerea acestuia, respectiv pot fi multe
presupuneri, variante ale producerii accidentului rutier însă adevărul este doar unul și el este
ascuns la locul producerii accidentului, unde organul de urmărire penală constată toate
circumstanțele și purced la cercetarea criminalistică a accidentului rutier.
3
Caracteristica criminalistică a accidentelor rutiere
1.Noțiunea și clasificarea accidentelor rutiere
Primele vehicule rutiere au fost puse în mișcare folosindu-se forța vântului, apoi forța
aburului sub presiune ( Grifith în 1824 și după acee Charles Dietz ), culminând cu realizarea
motoarelor cu ardere internă. La începuturi drept combustibil s-au folosit praful de pușcă, gazul
de iluminat și petrolul, iar din 1877 consemnăm primul motor cu ardere internă care funcționează
cu benzină, datorat mecanicului german Nicolaus Otto.
Constructorul primului motor cu ardere internă este considerat însă Gottlieb Daimler,
care a obținut cei mai importanți parametri ceruți de automobil, putere mare la dimensiuni
reduse, suplețe, turație ridicată. În rândul pionerilor se înscriu: Louis Renault, care, în 1899,
înființează „Societatea Frații Renault”, care va construi, în 1903, primele două taxiuri iar în 1906
primul autobuz. În SUA, primul automobil este construit în 1895 de către Charles Daryea,
strămoșul automobilului modern este considerat automobilul Mercedes 1901, model care,
abandonând forma veche, a stârnit o deosebită senzație, utilizând radiatorul tip fagure, motorul
plasat în față, schimbătorul de viteze, arborele cardanic și rulmenții cu bile pentru lagare.
Mașinile au devenit accesibile ca preț în anii 1920, odată cu progresele făcute de mai
mulți producători auto americani precum Ford, General Motors sau Chrysler, însă, în acea
perioadă, pentru a conduce un autoturism nu era nevoie de permis de conducere, iar mașinile nu
aveau dotările de siguranță existente în prezent. Astfel, accidentele rutiere începuseră să devină o
problemă tot mai mare, în special după ce tehnica a făcut posibil ca mașinile să atingă o viteză de
până la 80 km pe oră1.
În ceia ce privește noțiunea de accident de circulație, acesta poate fi definit drept un
eveniment produs pe drumurile publice, constând din coleziunea a două sau mai multe vehicule,
ori a unui vehicul cu un alt obstacol, lovirea sau călcarea pietonilor ș.a. Având ca rezultat
vătămarea integrității corporale sau mortea unei persoane, pagube materiale, precum și
stânjeinirea circulației.
O definire mai complexă și mai exactă consideră accidentul ca fiind un eveniment cu
urmări socialmente periculoase care constau în distrugerea sau avarierea mijloacelor de transport
sau a altor bunuri, moartea sau vătămarea integrității corporale a unor persoane, eveniment care
1 http://www.historia.ro/galerii-foto/accidente-rutiere-epoca-marelui-boom-auto
4
apare în timpul circulației sau exploatării mijloacelor de transport ca urmare a acțiunilor sau
omisiunilor conducătorilor auto, pietonilor, călătorilor sau altor persoane ori altor cauze.
Accidentul de trafic rutier este un fenomen activ, în plină desfășurare .
Circulația rutieră este un fenomen la a cărui existență concură mai multe elemente
componente dintre care cele mai importante sunt: omul, vehicolul, drumul și legislația
corespunzătoare domeniului său care are influență asupra sa. Desfășurarea normală a traficului
rutier presupune existența unei tipologii determinate de relați între elementele componente.
Perturbările apărute în interacțiunea dintre aceste elemente constitue materializarea alterării
relațiilor dintre factorii care concură la realizarea circulației rutiere ca fenomen dinamic al vieții
sociale.
O parte din evenimentele negative produse pe drumurile publice sunt denumite generic
accidente de circulație.
În accepțiunea Dicționarului explicativ al limbii române, prin accident se înțelege o
întîmplare neprevăzută care poate provoca o avarie, sau rănirea ori moartea undei persoane.
Interpretând din punct de vedere juridic, această definiție trebuie să acceptăm sensul
corespunzător căruia întâmplarea nu a fost prevăzută deși putea și trebuia să fie, întrucât, astfel ar
însemna sa fim de acord cu faptul că accidentul în general, este imprevizibiil și prin urmare, încă
de la început nu s-ar mai pune problema tragerii la răspundere a celor care au concurat la
producerea sa.2
Categoria de accident rutier se aplică cu semnificația evenimentelor care se produc în
procesul de circulație a mijloacelor de transport și care au drept consecință traumatizarea sau
decesul persoanelor, avarierea mijloacelor de transport, încărcăturilor, construcțiilor sau cauzarea
altor daune materiale considerabile. În funcție de natura și gravitatea urmărilor survenite,
accidentele rutiere se subdivid în două mari categorii: 1)sancționate penal, prevazute în Codul
penal al Republicii Moldova, adică cauzate de încălcarea de către conducătorii mijloacelor de
transport a regulilor de securitate a circulației sau exploatare a mijloacelor de transport pe
drumurile publice și care au ca urmare vătămarea integrității corporale ori decesul uneia sau mai
multor persoane, sau provocarea de daune în proporții mari; 2)alte încălcări ale normelor de
circulație rutieră calificate drept delicte contravenționale și, respectiv, sancționate
contravențional.
2 Emilian Stancu, Criminalistica, vol.II, Editura Actami, București, 1995, p. 368; Camil Suciu ”Criminalistica”, Ed. Didactica și Pedagogica, București 1972, pag.52; Emilian Stancu ”Tratat de Criiminalistică”, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2004, pag. 613.
5
Printre cele mai frecvente și periculoase accidente, ce se referă la primul grup, pot fi
menționate: 1) lovirea și călcarea pietonilor; 2) coliziunea (ciocnirea) a două sau mai multe
mijloace de transport în circulație; 3) răsturnarea mijloacelor de transport; 4) coleziunea
mijloacelor de transport cu alte obiecte obstacole; 5) căderea pasagerilor din mijloacele de
transport în circulație.
Accidentele rutiere cad sub incidența Codului penal al Republicii Moldova pot fi
provocate de diverși factori care în literatura de specialitate se subdivid în subiectivi și obiectivi.
Categoria factorilor subiectivi cuprinde: a) factori ce țin de situațiile create în activitatea
conducătorilor mijloacelor de transport, de exemplu: excesul de viteză, depășirea
neregulamentară, nerespectarea semnificației culorilor semaforului electric sau a semnalelor și
gesturilor colaboratorilor poliției rutiere, a altor agenți investți să dirijeze circulația rutieră,
nesemnalarea direcției de deplasare, conducerea mijloacelor de transport în stare de oboseală,
boală, somnolență sau sub influența băuturilor alcoolice ori substanțelor narcotice. Statisticile
demonstrează că trei din cinci accidente grave se produc din vina conducătorului de transport,
mai cu seamă a celor din grupul de vârstă tânără (18-25 ani), care, pe lângă experiența redusă pe
care o au, adeseori se implică în trafic în stare de intoxicație cu alcool sau stupefiante. Fără a
intra în detalii, amintim, în acest context, că intoxicația, fie alcoolică, fie narcotică, reduce, în
primul rând, simțul de răspundere al conducătorului mijlocului de transport în trafic și, ca
urmare,duce la nerespectarea disciplinei, vitezomanie, supraestimarea propriilor capacități, a
nivelului de pregatire profesională etc. În al doilea rând, intoxicația afecteză atenția, concentrația
și stabilitatea acesteia, fapt care, la rândul său, cauzeză reacții tardive la situațiile ce intervin în
trafic, urmate de toate consecințele nefaste ale acestora3.
Practica demonstrează că sunt frecvente și accidentele rutiere cauzate de factori obiectivi,
în special de condițiile rutiere și de starea tehnică inadecvată a mijloacelor de transport. Situația
deplorabilă a drumurilor publice, învelișul degradat al acestora, intersecțiile periculoase, lipsa
indicatoarelor sau a celor confuze, vizibilitate redusă a părții carosabile a drumurilor, precum și
starea tehnică defectuoasă a mijloacelor de transport antrenate în circulație pot avaria transportul
și, în consecință, condiționa accidente rutiere grave.
Factorii obiectivi, în special cei ce se referă la starea drumurilor, trebuie corelați cu
factorul uman în sensul că, potrivit legislației în vigoare, inclusiv a regulilor de circulație pe
drumurile publice ale Republicii Moldova, conducătorii mijloacelor de transport sunt obligați sa
manifeste prudență în trafic și să ajusteze modul de circulație la condițiile rutiere. Acest moment
3 Simion Gheorghe Doraș ”Criminalistica” Editura Știința, Chișinău 1996, pag.618.
6
provoacă dificultate în soluționarea cauzelor penale. Obligația urmării penale este să
demonstreze de fiece dată că, dintre cei doi factori care generează în mai multe cazuri
accidentele, omul, pe de o parte, automobilul și drumul, pe de altă parte, rolul determinat l-au
avut comportamentul uman, în special cel al șoferului4. Acesta trebuie sa-și conformeze regimul
de circulație situației rutiere care reprezintă o caracteristică complexă a categoriei de infracțiuni
în discuție. Ea cuprinde datele privind parametrii tehnici ai drumului, profilului și starea
învelișului acestuia, vizibilitatea, intensitatea și viteza admisă a circulației pentru anumite clase
de transport, prezența sau lipsa mijloacelor de reglementare a circulației și, firește,
comportamentul altor participanți la trafic. Situația rutieră poate fi simplă, când șoferul are
posibilitatea să perceapă la timpapariția unei împrejurări periculoase și să întreprindă măsurile
necesare pentru a preîntâmpina accidentul; complicată sau supracomplicată, când impune
șoferului acțiuni extraordinare pentru a evita accidentul, și accidentală, provocată, de obicei, de
comportamentul persoanelor participante la trafic sau ca urmare a avarierii mijloacelor de
transport în deplasare, când conducătorul auto nu are posibilitatea atât psihofiziologică, cât și
mecanică de a evita accidentul și urmările grave ale acestuia.
2.Caracteristica criminalistică a accidentelor rutiere
Determinarea corectă a situației rutiere, în care a avut loc accidentul, este o condiție
indinspensabilă stabilirii vinovăției în producerea acestuia. Identificării acestor circumstanțe îi va
fi consacrată o bună parte a activității de urmărire penală prin aplicarea unor metode bazate pe
cunoștințe speciale în domeniul exploatîrii mijloacelor de transport,a construcției și stării
drumurilor.
O caracteristică criminalistică importantă a accidentelor rutiere consistă în producerea la
locul faptei a diferitor categorii de modificări: urme care pot servi drept probe indupitabile
referitor la caracterul și mecanismul evenimentului rutier, la situația rutieră în care s-a produs
accidentul, la mijloacele de transport și la persoanele implicate, la condițiile ce au favorizat
producerea accidentului și a urmărilor acestuia.
E de accentuat, în acest context, că pentru fiecare categorie de accidente sunt
caracteristice anumite urme. Astfel, în cazul lovirii și călcării pietonilor, la fața locului rămân
urme:
1) Pe partea carosabilă: a)de sânge, de vestimentație (sub formă de fragmente de
îmbrăcăminte), cadavrul victimei și diverse obiecte care se găseau șa momentul critic
4 D. Voinea, V. Lăpăduși, Factorul uman în etiologia accidentelor rutiere/Investigarea criminalistică a accidentelor rutiere. Contribuția mass-media în prevenirea acestora, București, 2008, p.30.
7
asupra acesteia; b)ale cauciucurilor roților și caroseriei mijlocului de transport implicat,
inclusiv urme de frânare, părți din caroseria mijlocului de transport și încărcătura pe care o
transporta; c)pelicule de vopsea, picături, stropi sau pete de benzină, uleiuri și alte
substanțe folosite, precum și urme de sol care, în unele cazuri, sunt relevante pentru
urmărirea penală.
2) Pe mijlocul de transport: urme sub formă de încovoiere a metalului caroseriei în locul în
care a venit în contact, urmele parvenite din spargerea parbrizului, geamurilor, farurilor sau
a lanternelor de poziție; stratificări biologice de proveniență umană (de sânge, țesuturi moi,
epidermă, păr ș.a.).
3) Pe corpul și vestimentația victimei: depuneri de sol, uleiuri și, firește, avarieri ale
obstacolelor de pe îmbrăcăminte și încălțăminte și, corespunzător acestora, vătămări
corporale produse de părțile automobilului cu care a fost lovit, amprenta desenului
antiderapant al pneurilor.
În cazul coliziunii (tamponării) a două mijloace de transport sau a unui mijloc de transport
cu un obiect-obstacol se vor forma urme pe mijloacele de transport sub formă de deformări și
avarieri ale caroseriei, ale sistemelor de iluminare, ale barei de protecție, radiatoarelor, pe
segmentul de drum se pot găsi cioburi de sticlă, fragmente de plastic, urme de produse
petroliere, uleiuri, pelicule de vopsea pe obiectul-obstacol, precum și pe terenul din preajma
acestuia5.
Astfel încălcarea regulilor de circulație de către persoana care conduce un autoturism,
tranvai sau alt mijloc de transport, ce a dus la cauzarea unei vătămări medii a integrității
corporale, sau la cauzarea pagubelor materiale în proporții mari sau la moartea unei sau mai
multor persoane, de asemenea părăsirea locului accidentului rutier de către persoana care
conducea mijlocul de transport și care a încălcat regulile de circulație rutieră sau exploatare a
mijloacelor de transport în cazul survenirii consecințelor menționate mai sus.
Caracteristica criminalistică a accidentelor rutiere în mare măsură constată faptul că sunt
săvârșite din imprudență, adică neintenționat. În calitate de elemente se evidenționează
următoarele: circumstanțele în care s-a săvârșit accidentul rutier; mecanismul săvârșirii
accidentelor rutiere; urmele materiale tipice; studierea indentității persoanei care a încălcat
regulile de circulație rutieră; cauzele săvârșirii accidentului rutier.
5 Simion Doraș, op.cit., pag.396;Iurie Odagiu, Sergiu Nestor, Iurie Bulai. ”Metodologia investigării unor genuri de infracțiuni”. Chișinău 2012, pag. 162.
8
Cercetarea acestor infracțiuni trebuie să stabilească, în fiecare caz aparte, cauzele care au
dus la producerea consecințelor, precum și condițiile ori împrejurările favorizate.
Condițiile și factorii care facilitează producerea accidentelor de circulație pot fi grupați în
două mari categorii: factorii externi și factorii interni. Dintre aceștia amintim: caracteristicile și
starea drumului public; condițiile meteorologice și de vizibilitate; intensificarea traficului rutier
pe partea arteră respectivă; starea autovehiculelor angajate în accident; starea și comportamentul
participanților la traficul rutier.
Printre cauzele generatoare de evenimente rutiere grave, amintim: viteza neadecvată la
condițiile de trafic, în special, la starea drumului și la condițiile meteorologice; starea tehnică
necorespunzătoare a autovehiculelor, datorată neefectuării verificărilor tehnice anuale ori
ignorării unor defecțini la sistemele de direcție, frânare, iluminare-semnalizare; starea proastă a
unor drumuri și lipsa ori amplasarea defectuoasă a unor indicatoare rutiere; aprecierea eronată a
unor situații, fie din cauza lipsei de experiență la volan, fie din cauza oboselii, consumului de
alcool, medicamentelor ș.a.
După analiza circumstanțelor de comitere a accidentelor rutiere menționate mai sus, aș fi
vrut să menționez că cele mai multe accidente au loc în perioada mai-septembrie, în perioada
concediilor, plecării la vile. Cota maximă are loc vineri și duminică seara. Creșterea accidentelor
rutiere se atestă în zilele când condițiile climaterice îngreuneză traficul rutier, limitează zona de
vizibilitate (ploile puternice, ninsorile, ceața, lapovița etc. Subiecți ale accidentelor rutiere sînt
șoferii, pietonii, bicicliștii, persoanele responsabile pentru starea tehnică a autovehiculelor,
persoanele responsabile pentru starea tehnică a traseelor, mijloacelor de semnalizare etc6.
Partea cea mai mare a accidentelor rutiere are loc din cauza șoferilor (circa 60%), din ele
o treime sînt savârșite în stare de ebrietate. Vîrsta persoanelor vinovate este de la 19 (tinerii sunt
prea încrezuți dispuși la riscuri nefondate) și depășește 65 de ani (în categoria de vârstă
nominalizată persoanele acționează prea prudent, pierd viteza reacției, încalcă ritmul traficului),
cînd abilitățile de conducere nu sînt formate sau ele deja sînt afectate de vîrstă.
3.Particularitățile planificării a accidentelor rutiere
6 Iurie Odagiu, op.cit., pag.163.
9
Cercetarea accidentelor de circulație se particularizeză prin complexitatea problemelor
care urmează a fi soluționate în cadrul urmării penale. Acestea pot fi clasificate în trei categorii
după factorii care, de regulă, determină accidentele rutiere: factorul uman, rutier și public.
În prim-plan, firește, se află faptele și împrejurările de fapt ce caracterizează persoanele
implicate, modul în care acestea au acționat în perioada critică preaccidentală. Prezintă interes
starea conducătorului mijlocului de transport și a pietonilor implicați, a altor persoane, inclusiv a
celor care au de suportat urmările accidentului. Starea de intoxicare cu alcool sau substanțe
narcotice a acestora se va lua în calcul la stabilirea altor împrejurări de fapr, la încadrarea
juridică a faptei, dar și la stabilirea măsurii de pedeapsă în conformitate cu legea. În cazul unor
situații inexplicabile, de exemplu, când se constată că în condiții de plină vizibilitate nici nu s-a
făcut vreo încercare de a opri mijlocul de transport pentru a evita ciocnirea cu obiectul-obstacol,
conducătorul acestuia va fi examinat sub aspectul stării fizico-psihice în care se afla la momentul
săvârșirii accidentului. Starea precară a sănătății, oboseala, somnolența, extenuarea fizică și
psihică, surmenajul reprezintă împrejurări care determină reacția tardivă a șoferului cu toate
consecințele nefaste ale acestuia.
Referitor la mijlocul de transport, pe lângă cele enumerate mai sus, se va insista și asupra
nivelului de calificare profesională a acestuia (locul, anul și modul în care a urmat cursurile
respective și a obținut permisul de conducere a mijlocului de transport auto, experiența
acumulată pe parcurs).
Privitor la împrejurările în care s-a produs accidentul, urmărirea penală urmează să
stabilească locul și timpul acestuia, segmentul de drum public cu toate elementele caracteristice,
în special parametrii tehnici, profilul, învelișul și starea acestuia la momentul accidentului.
Pentru a putea aprecia, în mod obiectiv și adecvat relațiile factorii care au condiționat
producerea accidentului, persoanele investite cu cercetarea cauzei trebuie să stabilească, încă la
începutul urmăririi penale, starea tehnică a mijloacelor de transport implicate în accident. Este
cunoscut că coleziunile autovehiculare față-spate sunt generate fie din cauza neadaptării vitezei
autovehiculului din spate față de cel din față, fie de nerespectarea distanței în condițiile de drum
lunecos, fiedin cauza defecțiunilor sistemelor de frânare, iluminare semnalizare7.
Cunoașterea stării tehnice a mijloacelor de transport, în speecial a sistemului de frânare și
iluminare ale acestora, se impune în mod necesar și în cazurile tamponării și călcării pietonilor.
Punerea în evidență a defecțiunilor sistemellor menționate ale mijlocului de transport implicat
asigură stabilirea corectă a cauzelor și a mecanismului producerii aciidentului, a vinovăției
7 Simion Doraș, op.cit., pag.619.
10
conducătorului acestuia, care, conform legislației în vigoare, avea obligațiunea de a verifica la
plecarea în cursă că mijlocul de transport este în stare tehnică perfectă. În cazul tamponării sau
călcării pietonilor, urmărirea penală va stabili amănunțit comportamentul acestora în drum,
devreme ce, potrivit statisticilor oficiale, circa 50% din accidentele rutiere se produc în localități
din cauza nerespectării regulilor de circulație de către pietoni. De asemenea, reprezintă interes
direcția în care se deplasa pietonul-victimă, distanța parcursă de la trotuar sau acostament până la
locul în care a fost tamponat, viteza cu care se deplasa, distanța la care se afla pietonul de la
mijlocul de transport la momentul ieșirii pe partea carosabilă și creării situației accidentale.
Una dintre împrejurări, de a cărei clarificare va fi preocupată urmărirea penală pe
parcursul cercetării accidentelor de circulație, constă în stabilirea urmărilor acestora, deoarece
urmările evenimentului rutier, pe de o parte, asigură încadrarea juridică corectă a faptei, iar, pe
de altă parte, căutarea, descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor formate pe mijlocul de transport
implicat în accident și corespunderii lor cu urmele de pe corpul victimei, de pe obiectele-obstacol
cu care unitatea de transport a intrat în contact fizic.
Urmărirea penală are obligațiunea să stabilească cauzele care au provocat accidentul și
regulile de circulație care au fost ignorate de persoanele participante la trafic. Referitor la cauzele
accidentului, urmărirea penală trebuie să stabilească factorii (uman, tehnic, rutier) care au
determinat producerea accidentului cum ar fi: deplasarea cu viteză sporită pe un sector de drum
acoperit cu polei sau mâzgă ori deplasarea pe un drum aglomerat cu un mijloc de transpor cu
defecțiuni ale sistemului de frânare.
Evenimentele rutiere pot fi cauzate, după cum s-a menționat deja, și de starea deplorabilă
a drumului și amplasarea incorectă a aunor indicatoare rutiere ce pot dezorienta conducătorii
mijloacelor de transport și, în consecință, provoacă accidentul. Respectiv toate acestea făcând
parte din principalele împrejurări, ca obiect al probațiunii, care urmează a fi clarificate prin
cercetarea accidentelor de circulație8.
Astfel temeiuriele de pornire a urmăririi penale pe cazurile de accidente rutiere sînt: a
avut loc un accident care s-a soldat cu decesul sau cu provocarea leziunilor corporale (art.264 CP
alRM), iclusiv depistarea cadvrului cu urme evidente ale impactului rutier; a avut loc un accident
în urma căruia au fost provocate daune materiale considerabile; a avut loc un eveniment rutier
care deși nu s-a soldat cu consecințe grave,dar putea să le genereze, care a încălcat grav regulile
de circulație rutieră, sau șoferul s-a aflat în stare de ebrietate la volan (art.2641 CP al RM) .
Pe cazurile de accidente rutiere se întâlnesc următoarele situații tipice:
8 Simion Doraș, op.cit., pag.620. Codul Penal al Republicii Moldova, art. 264, art. 2641., din 18.04.2002.
11
1. Șoferul și mijlocul de transport se află la locul accidentului;
2. Șoferul a părăsit cu mijlocul de transport locul accidentului;
3. Mijlocul de transport se află la locul accidentului, șoferul a părăsit locul infracțiunii.
Capitolul II: Particularitățile efectuării acțiunilor inițiale de urmărire penală
1.Cercetarea locului accidentului rutier
Cercetarea la fața locului în cazul accidentelor de circulație reprezintă unul din cele mai
importante acte de urmărire penală, cu caracter imediat și necesar, de modul în care este
efectuată acestă depinzând direct soluționarea cauzei.
Deplasarea organului de urmărire penală la fața locului este una din cele mai eficiente
măsuri procedurale. Organul de urmărire penală, ca și instanța de judecată, au posibilitatea să
investigheze direct la locul săvârșirii faptei și consecințele infracțiunii, să stabilească
împrejurările în care a fost comis actul penal și să-l identifice pe autor.
Cu atât mai mult este necesar să se sublinieze importanța unei asemenea activități
procedurale, cu cât există acțiuni a căror soluționare este practic de neconceput fără cercetarea la
fața locului, cum este cazul accidentelor de circulație.
Importanța cercetării se explică și prin aceia că, locul săvârșirii faptei este cel mai bogat
în urme sau date referitoare la infracțiune și la autorul acesteia. De modul în care se efectuează
întreaga cercetare, de căutare și rdicare a urmelor sau a probelor materiale,ca și fixarea
rezultatelor, va depinde într-o mare măsură soluționarea cazului, identificarea autorului, a
celorlalți participanți la comiterea faptei penale9.
La acțiunile inițiale de urmărire penală cu privire la accidentele rutiere se referă:
cercetarea la fața locului, cercetarea mijloacelor de transport, audierea martorilor oculari,
victimelor, șoferilor, examinarea sau expertiza narcologică așoferilor în cazul stării de ebrietate
în vederea stabilirii gravității, dispunerea expertizei medico-legale a victimelor, organizarea și
căutarea șoferului în cazul părăsirii de către acesta a locului infracțiunii, stabilirea locului de
aflare a mijloacelor de transport.
În unele cazuri ca acțiune de urmărire penală figurează și expertiza autotehnică, dar cel
mai frecvent expertiza în cauză ca și expertizele criminalistice, precum și alte expertize se dispun
la etapa ulterioară.
9 E. Stancu, op.cit., pag. 8.
12
Însî până a purcede mai detailat la cercetarea locului accidentului rutier, vom vorbi
despre situații le tipice și activitățile de urmărire penală specifice etapei inițiale de cercetare a
accidentelor de circulație rutieră. Respectiv procedura de urmărire penală în cazul accidentelor
de circulație poate fi declanșată în baza sesizărilor organului de urmărire penală în formele
prevăzute de legislația procesul-penală în cazul în care din conținutul actului de sesizare sau a
celui de constatare rezultă elementele infracțiunii prevăzute de Codul Penal. În cele mai
frecvente cazuri, urmărirea penală începe în urma analizei materialelor prezentate organului de
urmărire penală sau procurorului de către poliția rutieră, colaboratorii căreia, de regulă, primii se
deplasează la locul accidentului, desfășurând activitatea necesară pentru asigurarea pazei la fața
locului, acordarea primului ajutor necesar victimelor, înlăturarea periculelor iminente ( singerea
vehiculelor incendiate, descarcerarea victimelor ș.a. ), reținerea conducătorilor mijlloacelor de
transport implicați, urmărirea și reținerea șoferilor care au părăsit locul accidentului, înregistrarea
martorilor oculari, schița și cercetarea în pralabil a locului faptei, pentru ca, în situația existenței
semnelor componenței de infracțiuni, preavăzute de Codul Penal, să raporteze organului de
urmărire penală informația cu privire la accidentul rutier și rezultatele cercetării în prealabil a
locului acestuia.
Din momentul declanșării procesului penal, ofițerul de urmărire penală va întreprinde o
succesiune de acte procesuale și extraprocesuale în vederea depistării, fixării și conservării
probelor infracțiunii, prevenirii unor eventuale încercări de a se eschiva de la răspunderea penală
pentru fapta săvârșită sau de la despăgubirea prejudiciului material cauzat10.
Utilitatea activităților de urmărire penală, precum și succesiunea efectuării acestora la
etapa inițială de cercetare a accidentelor de circulație, este în funcție de situația informativ-
probantă, care decurge din materialele ce au servit drept temei pentru începerea urmăririi penale.
Din materialele prezentate de poliția rutieră,acestea servind, de cele mai dese ori, drept temei
pentru intentarea procesului de urmărire penală (raportul colaboratorului care a sosit primul la
locul accidentului și a efectuat cercetarea acestuia, fotografiile și înregistrările video a
împrejurărilor în care a avut loc accidentul, adeverința medicală referitor la diagnoza persoanelor
internate în spital sau actul examinării mediacale a cadavrului, explicațiile pe care le-au prezentat
persoanele implicate în accident într-o formă sau alta), rezultă, de obicei, una dintre următoarele
trei situații tipice care leam enunțat mai anterior însă acum mai detailat voi relata despre aceste
10 T. Manolescu, L. Tocan, Posibilități de identificare a persoanei care a condus un autovehicul implicat în accidente rutiere cu autor necunoscut, // Investigarea criminalistică a accidentelor rutiere. Contribuția mass-media în prevenirea acestora, București, 2008, p. 97.
13
ele determinând conținutul activității de urmărire penală la etapa inițială de cercetare a
accidentelor rutiere:
1. Conducătorul și mijlocul de transport au rămas la locul accidentului;
2. Transportul este la locul accidentului, conducătorul acestuia a fugit de la locul faptei;
3. Cconducătorul cu mijlocul de transport implicat în accident a părăsit locul accidentului și
locul aflării lui rămâne necunoscut.
Doctrina criminalistică propune pentru fiecare din situațiile enumerate construcții
metodice particulare, care în practică s-au dovedit a fi operante. Astfel, pentru situația când
conducătorul și mijlocul de transport au rămas la locul accidentului, sarcina urmării penale este
de a reconstitui mecanismul și împrejurările în care acesta s-a produs și, respectiv, vinovăția
persoanelor implicare. În acest scop, la etapa inițială este indicată următoarea succesiune de
acțiuni procesuale: cercetarea locului accidentului, a mijloacelor de transport implicate și a
cadavrului (cadavrelor), în cazul când accidentul s-a soldat cu jertfe; examenul medical al
conducătorilor mijloacelor de transport implicate și a persoanelor –victime ale accidentului în
vederea stabilirii excluderii intoxicației alcoolice sau narcotice a acestora; audierea martorilor,
persoanelor vătămate și a conducătorilor mijloacelor de transport implicate; ridicarea și
cercetarea documentelor ce confirmă sau infirmă conducerea mijloacelor de transport implicate
în accident de persoane neautoruzate să conducă un mijloc de transport (care nu au permis de
conducere) sau care au fost private de atare autorizație. Cercetarea documentelor este necesară și
pentru clarificarea problemelor legate de personalitatea șoferului, pregătirea lui profesională,
starea sănătății, experiența de conducere a mijloacelor de transport pe care o deține, durata
conducerii mijlocului de transport nemijlocit înaintea accidentului11.
În cazul celei de-a doua situații, când șoferul, abandonând mijlocul de transport la locul
accidentului, părăsește locul respectiv pentru a se ascunde, urmărirea penală trebuie să
întreprindă măsurile procesuale și de investigație operativă de rigoare în vederea stabilirii locului
aflării acestuia și reținerii sale, astfel încât în baza cunoașterii factorilor (fie starea psihologică
tensionată, fie că a vrut în acest mod să ascundă starea de ebrietate în care a condus mijlocul de
transport implicat în accident, sau conducea mijlocul de transport cu mare viteză), care i-au
impus un asemenea comportament, să efectueze acțiunile necesare pentru stabilirea
împrejurărilor care au provocat accidentul, preîntâmpinând eventualele încercări ale acestuia de a
prezenta alibiuri false. În acest scop, se vor dispune și efectua cercetări la fața locului a
mijlocului de transport, audierea martorilor și a persoanelor-victime, precum și a investigațiilor
11 Simion Doraș, op.cit.,pag.621.
14
operatiive în vederea obținerii de date informativ-probante de natură să contribuie eficient la
demascarea alibiurilor false.
Cea de-a treia situație, când șoferul cu mijlocul de transport a părăsit locul accidentului,
dorind în acest mod să se eschiveze de la răspunderea penală, sarcina primordială a urmăririi
penale constă în identificarea locului aflării conducătorului mijlocului de transport și a locului în
care a fost ascuns vehicolul. În acest scop, se va purcede la cercetarea locului aciidentului, la
audierea persoanelor care au avut de suferit în urma accidentului, examinarea mediaclă a
acestora în vederea determinării gravității urmărilor accidentului, eudierea victimelor și a
martorilor. Reprezentanții organelor investite cu dreptul de a desfășura măsuri operative de
investigații trebuie însărcinați să descopere și să rețină șoferul și vehicolul ascuns de acesta12.
Însă în conformitate cu regulamentul serviciului de patrulare și anume punctul 6.2 modul
de acțiune la primirea informației despre accident agentul de circulație raportează imediat sau la
prima ocazie în unitatea de gardă și acționează ulterior în conformitate cu dispozițiile primite.
Sosind la locul accidentului vor urma acțiuni care se vor menționa mai jos, și anume luarea
primelor măsuri la fața locului paza locului accidentului ș.a13.
Cercetarea la fața locului de regulă este prima acțiune de urmărire penală.
Consecutivitatea celorlalte poate fi diferită în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz
aparte. În cazul avariei mijloacelor de transport, organul de urmărire penală întreprinde măsuri
pentru ca ele să rămînă intacte, reparația efectuându-se doar cu permisiunea ofițerului de
urmărire penală. Paralel cu acțiunile inițiale de urmărire penală se desfășoară măsuri investgativ-
operative îndreptate spre depistarea mijloacelor de transport și a șoferului care au dispărut de la
locul infracțiunii.
În cadrul cercetării la fața locului pe cazurile de accidente rutiere se disting trei obiecte
principale 1. Partea de carosabil unde sînt urmele ale accidentului; 2. Cadavrul (dacă este
prezent); 3. Mijlocul de transport. În cadrul cercetării la fața locului trebuie să fie soluționate
următoarele sarcini: stabilirea ambianței locului accidentului, depistarea și fixarea urmelor care
indică mecanismul accidentului, stabilirea stării tehnice a mijlocului de transport, acumularea
informațiilor cu privire la mijlocul de transport și șofer, dacă ele lipsesc (autoturismul, șoferul),
de stabilit cauzele și condițiile care au favorizat comiterea accidentului rutier.
Luarea primelor măsuri la fața locului
Acordarea primului ajutor victimelor și identificarea lor.
12 Simion Doraș, op.cit., pag.622.13 Regulamentul Serviciului de Patrulare din Republica Moldova.
15
Lucrătorii poliției rutiere ajunși primii la fața locului accidentului, vor avea ca prim
obiectiv al activității lor culegerea de date și informații referitoare la victimele accidentului. De
regulă, acestea sunt transportate la spital de către alți conducători auto care ajung întâmplător la
locul accidentului, înaintea echipei de cercetare sau a vreunui lucrător de poliție. Totuși, dacă
victimele nu au fost transportate la o unitatea sanitară pentru îngrijiri medicale organele de
poliție care ajung primele la locul faptei vor lua măsuri pentru acordarea primului ajutor. Astfel
dacă la locul accidentului se află persoane cu pragătire medicală, acestea vor fi invitate pentru
acordarea primului ajutor medical. În caz contrar, lucrătorulul de poliție va întreprinde el însuși
măsurile necesare pentru oprirea hemoragiei, imobilizarea infractorilor, așezarea victimei într-o
poziție cât mai corespunzătoare în raport cu leziunile pe care le prezintă, efectuarea respirației
artificiale etc. Imediat ce s-a asigurat că victima poate fi deplasată, lucrătorul de poliție va folosi
mijlocul de transport cel mai rapid de care dispune pentru a o transporta la o unitate sanitară, în
măsură săacorde ajutorul medical de specialitate în funcție de vătămările pe care le-a suferit sau
pe care sau pe care se presupune că le are victima. În cazul victimelor găsite la locul
accidentelor, se va marca cu creta poziția acestora, după care vor fi transportate la spital14.
În situația în care victimele sunt conștiente, vor putea fi chestionate în legătură cu date de
starea civilă și locul de domiciliu, precum și în legătură cu modul și împrejurările producerii
accidentului.
În cazul în care victimele sunt inconștiente sau au decedat, identificarea se va face prin
controlarea buzunarelor hainelor, a genților sau a sacoșelor, etc., pentru a se găsi actele de
identitate sau orice alte înscrisuri din care ar rezulta identitatea persoanei respective sau a altor
persoane care la rândul lor ar putea furniza date despre victimă. Subliniez faptul că, controlul
buzunarelot hainelor victimei precum și a obiectelor ce se aflau asupra acesteia în momentul
accidentului, trebuie să se facă în prezența a cel puțin un martor asistent, pentru a se preveni
complicațiile ulterioare ce ar putea rezulta din eventualele reclamații ale membrilor familiei ori
alte persoane, referitoare la bunurile sau sumele de bani aflate asupra victimelor.
Atunci când accidentele se produc pe teritoriul localităților rurale sau în cartiere ale
orașelor, acolo unde, îndeobște, persoanele care locuiesc în zonă se cunosc bine între ele,
identificarea victimelor se va putea face prin recunoașterea de către vecini, pietoni, cunoștințe
etc., verificându-se ulterior veridicitatea acestor date15.
Identificarea conducătorilor vehiculelor angajate în accident și a martorilor oculari
14 E. Stancu. ”Știința investigării infracțiunilor” , vol. II. Ed. Tempus SRL, București, 1992, pag, 69.15 E. Stancu, op.cit., pag. 374.
16
Identificarea conducătorilor vehiculelor angajate în accidentele de circulație este sarcina
lucrătorului de poliție care ajunge primul la locul evenimentului. Aceasta odată cu identificarea,
va reține și documentele corespunzătoare, ale conducătorilor de vehicule, pe care le va preda
șefului echipei de cercetare la sosirea acestuia.
În unele cazuri conducătorul atovehiculului, transportă el însuși victima la o unitate
sanitară, astfel că la sosirea echipei de cercetare, acesta nu se află la fața locului. Unul din
membrii echipei va căuta să afle de la persoanele aflate la locul accidentului, numărul de
înmatriculare al autovehiculului precum și alte elemente de identificare întrucât nu de puține ori,
autorii accidentelor care au plecat să transporte victimele la spital le-au abandonat fie pe drum fie
la unitatea sanitară, încercând astfel să se sustragă identificării16.
Printre curioșii adunați la locul accidentului se pot afla și martori oculari, persoane ce au
acordat primul ajutor victimei ori, chiar făptuitorului. Din aceste considerente, practica judiciară
recomandă ca înainte de îndepărtarea acestora din locul de conservare a urmelor infracțiunii să se
procedeze la o selecție, persoanele ce pot furniza date referitoare la accident, fiind identificate și
invitate să rămână pentru a fi audiate. Dacă făptuitorul a rămas la locul faptei fie din propria
inițiativă fie pentru că a fost reținut de alte persoane, acesta trebuie identificat și izolat, luânduse
măsuri de pază și asigurare a integrității sale corporale. Măsura se impune atât pentru a-l proteja
de eventualele agresiuni din partea celor prezenți și indignați de fapta comisă, cât și pentru a feri
martorii de ” influențele” venite din partea făptuitorului.
Dacă lucrătorul de poliție a ajuns primul la locul faptei ori echipa de cercetare constată că
autorul a luat victima și a plecat către o unitate sanitară, este bine să se comunice acest lucru
lucrătorului de poliție de la dispecerat, pentru ca acesta la rândul său să avertizeze camerele de
gardă ale unității sanitare în vederea preîntâmpinării situației când autorul ar încerca să
abandoneze victima în sala de așteptare după care să dispară17.
Paza locului accidentului
Punerea sub pază se face pentru conservarea și protejarea urmelor de așa-zisul ”val al
curioșilor „ care poate deterioara înfățișarea locului, distruge urmele faptei, schimba poziția
obiectelor, etc.
Locul accidentului se marchează cu semnalizatoare, iar dacă este noapte cu triunghiuri
reflectorizante. Se deviază circulația de pe artera respectivă a celorlalte autovehicule, dacă este
posibil.
16 I. Ursu și I. D. Cristescu. ” Ghidul procurorului criminalist” , vol, II, Ed. Helicon, Timișoara, 1994, pag. 164.17 E. Stancu, op.cit., pag. 373.
17
Se stabilește cu precizie o rută, pe ambele sensuri de circulație pentru a devia circulația.
Pentru paza se poate apela și la: militari în uniformă, conducători auto care se oferă voluntari să
oprească. Se cere sprijin prin stație pentru a se trimite personal de pază, pe timp de noapte dacă
este nevoie18.
Îndepărtare curioșilor din zona producerii accidentului și devierea traficului rutier
În general la locul producerii unui accident de circulație se concretizează un număr mare
de persoane, mai ales dacă evenimentul s-a produs în zone intens circulate și la ore de vârf de
trafic.
Șeful echipei de cercetare sau lucrătorul de poliție care a ajuns primul la locul producerii
accidentului rutier trebuie să procedeze la îndepărtarea curioșilor din zona evenimentului și să
asigure în cât mai bune condiții fie desfășurarea traficului (dacă acest lucru este posibil), fie
devierea acestuia pe alte artere sau drumuri. Îndepărtarea curioșilor tebuie să se facă cu mult tact
și politețe, explicându-le curioșilor că prezența lor împiedică efectuarea cercetării și poate fi
cauza distrugerea urmelor sau obiectelor ce constitue probe în aflarea adevărului referitor la
modul și împrejurările accidentului. Totodată o atitudine calmă și înțelegătoare dublată de
fermitate și siguranță de sine va impune respect, astfel încât curioșii vor respecta indicațiile
polițistului iar eventualii martori oculari vor colabora mai repede și mai bine cu acesta,
relatându-i cât mai exact ceea ce cunosc în legătură cu accidentul. De asemenea, nu ar fi exclus
ca printre aceștia să se afle chiar autorul accidentului19.
După îndepărtarea curioșilor, echipa de cercetare sau polițistul care a ajuns primul la
locul accidentului va evalua situația și dacă este posibil va permite reluarea traficului pe partea
de carosabil neafectată de accident sau de urmărirea acestuia sau dacă acest lucru nu este posibil
va devia circulația vehiculelor și pietonilor pe alte străzi sau drumuri. Zona afectată de accident
poate fi semnaliztă până la sosirea echipei de cercetare cu orice mijloace care să facă evident
sectorul unde nu trebuie să pătrundă vehiculele și pietonii, iar după sosirea echipei, cu mijloacele
de semnalizare speciale pe care orice echipaj de circulație trebuie să le aibă asupra sa. De
asemenea, tot cu mijloace specifice va fi semnalizată și o eventuală deviere a traficului, pe alte
străzi sau drumuri, deviere ce poate fi supravegheată cu unul sau mai mulți agenți de circulație20.
Recoltare probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei conducătorilor și victimelor
Chiar dacă în succesiunea abordării măsurilor ce trebuie luate cu prilejul producerii unui
accident rutier, recoltarea probelor biologice nu a fost una dintre primele activități prezentate, 18 E. Stancu, op.cit., pag. 323.
19 C. Suciu ” Criminalistica ” , Ed. Didactică și pedagogica. București, 1972, pag. 504.20 Vladimir Stoica ”Cercetarea accidentelor de circulație”, pag. 52.
18
totuși aceasta trebuie să fie una dintre principalele preocupări ale organelorce efectuaează
cercetarea la fața locului. Recoltarea probelor biologice nu se impune a fi efectuată ori de câte ori
s-a produs un accident de circulație. În numeroase cazuri este suficientă testarea conducătorilor
de autovehicule cu aparatul etilotest. Testarea cu aparatul etiolist se va face în prezența a cel
puțin unui martor, făcânduse ulterior mențiuni despre acest aspect în procesul verbal de cercetare
la fața locului. În cazul accidentelor de circulație soldate cu urmări ce pot atrage răspunderea
penală, practica a demonstrat că este imperios necesară recoltarea probelor biologice în vederea
stabilirii alcoolomiei persoanelor implicate direct în accident, sau cel puțin conducerea acestora
la o unitate sanitară în vederea recoltării probelor biologice, chiar dacă ulterior persoanele
respective refuză să li se recolteze probe de sânge necesare stabilirii alcoolemiei. Cei care
efectuează cercetarea la fața locului vor putea, de îndată ce au ajuns la locul faptei, să testeze cu
aparatul etiolist persoanele implicate în accident și prezente la locul acesteia. Dacă aparatul
etiolist indică consum de alcool, de îndată, se va proceda la conducerea persoanei respective la o
unitate sanitară unde i se va solicita acceptarea recoltării probelor biologice în vederea stabilirii
alcoolemiei. Dacă persoana refuză, se va încheia proces verbal în condițiile în care am subliniat
că trebuie procedat, cu ajutorul analizei măsurilor ce trebuie luate pentru probarea infracțiunilor.
De subliniat că în cazul accidentelor de circulație în care sunt implicate mai multe vehicule sau
autovehicule, este necesară testarea cu apartul etilotest și solicitarea recoltării probelor biologice
tuturor conducătorilor21.
De asemenea vor lua măsuri, astfel încât să se recolteze probe biologice și victimelor
accidentului, încât ulterior, la stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii acestuia, rezultatul
analizei toxicologice poate avea o importanță deosebită. Uneori încă din faza cercetării la fața
locului nu se cunoaște cine a condus autovehicolul datorită ascunderii acestui fapt, de către cei
care s-au aflat în mijlocul de transport. Sunt situații când deși mai multe persoane recunosc că au
fost în autovehicul, nici unul dintre ei nu recunoaște că l-a condus, fiecare susținând că un altul s-
a aflat la volanul mașinii.
În astfel de cazuri se impune ca recoltarea probelor biologice să se facă de la fiecare
dintre cei care ar fi putut să conducă autovehicolul, chiar dacă vreounul dintre ei nu este posesor
de permis de conducere. În situația în care din accident a rezultat moartea vreunei persoane,
acesta va fi transportată la cea mai apropiată unitate sanitară care dispune de condiții pentru
necrospiere, iar prin ordonanță, organul de urmărire penală, are obligația de a solicita și stabilirea
alcoolemiei decedatului, rezultatul putând avea relevanță în soluționarea cauzei.
21 I. Ursu, op.cit., pag. 165.
19
Este de subliniat că de o importanță majoră, în stabilirea alcoolemiei pe care o persoană a
avut-o în momentul accidentului, este reducerea cât mai mult posibilă a timpului scurs între
producerea evenimentului și cel al recoltării probelor biologice. În caz contrar se pot crea
premizele interpretării aproximative și deci a posibilităților de eludare a prevederilor legale.
În cazul în care există dubii cu privire la corectitudinea efectuării analizei toxicologice și deci a
rezultatului acestuia, se pot recolta probe bilogice duble. Una dintre ele va fi trimisă spre analiză
laboratorului medico-lega, pe a cărui rază de competență teritorială se află unitatea de poliție
care a solicitat-o iar ceia de a doua unui alt laborator medico-legal22.
Etapa propriu-zisă a cercetării locului faptei
Respectiv pricipalele faze: faza statică și faza dinamică.
Faza statică.
În acestă fază, urmele, obiectele, toate mijloacele materiale de probă sunt cercetate, fără a
fi mișcate din locul lor, fără a se modifica poziția acestora. Această fază debutează cu observarea
locului faptei prin parcurgerea acestuia, organele de urmărire penală și în special, șeful echipei
de cercetare, având posibilitatea să verifice în concret dacă locul de examinat a fost corect
delimitat și să procedeze în consecință23.
Delimitarea locului accidentului
Prin loc al accidentului nu trebuie de înțeles sensul restrictiv, adică locul unde s-a produs
impactul dintre vehicule, dintre vehicul și victimă pieton ori dintre vehicul și obstacol. Prin loc al
accidentului se înțelege întreaga suprafață de teren, care poate cuprindeși zone din afara
carosabilului, unde se găsesc urme sau obiecte ce provin sau au legătură cu accidentul. Uneori în
preajma locului unde se află cele mai numeroase urme sau obiecte provenite din accident se pot
găsi și obiecte și urme care la prima vedere nu ar avea nici o legătură cu evenimentul cercetat.
Locul accidentului va fi astfel considerat încât să cuprindă și aceste elemente. Delimitarea
locului accidentului înseamnă marcarea marginilor suprafeței în interiorul căreia se vor afla toate
obiectele sau urmele și în care accesul se va face numai în condițiile impuse de respectarea
regulilor de tactică criminalisică24.
Executarea fotografiilor de fixare
22 A. Ciopraga ”Criminalistica tactică”, Universitatea din Iași, 1986, pag. 42.23 E. Stancu, op.cit., pag . 618.24 I. Ursu, op.cit., pag. 163.
20
În faza statică, pentru fixarea locului accidentului, se execută fotografia de orientare și
fotografia schiță.
Fotografia de orientare are ca sarcină fixarea în ansamblu a locului unde a avut loc
accidentul și terenului înconjurător. Importanța unei asemenea fotografii constă în faptul că ea
redă profilul, lățimea, serpentinele și amplasamentul, drumului public. Prin fixarea pe fotografie
a caracteristicilor de mai sus, se creează posibilitatea lămuririi cauzelor care au contribuit la
producerea accidentului de circulație rutieră. Unele fotografii de orientare se vor efectua din
locurile din care conducătorii auto și martorii oculari au observat fazele producerii accidentului,
acesta asigurând verificarea exactității celor relatate.
Fotografia schiță are ca sarcină fixarea locului accidentului, fără a fi incluse
împrejurimile. Pe o asemenea fotografie, urmează, să se fixeze tot ce intră în noțiunea de al
accidentului.
Pentru a se fixa cât mai bine locul accidentului se mai folosesc și filmarea sau video-
filmarea.
Prin fotografierea obiectelor principale se fixează diferite componente ale locului
accidentului la o scară mai mare, în așa fel încât să se redea: poziția și locul cadavrului în raport
cu autovehicolul, urmele de frânare sau derapare, etc.
Fotografia de detaliu fixează la o scară mai mare, diferitele urme și probe materiale, ale
accidentului cum sunt: urme de impact pe autovehicule, urmele de pe cadavru sau îmbrăcămintea
acestuia, urme de sânge sau vopsea, cioburi, etc. De câte ori dimensiunile obiectelor sau urmele
fixate prin fotografie pot avea importanță, se execută fotografia la scară25.
Vor fi efectuate, deci, fotografii judiciare operative de orientare, schiță, măsurători
fotografice, alte genuri de măsurători necesare ridicării schiței accidentului, o atenție deosebită
trebuind acordată măsurării urmei de frânare.
Căutarea, marcarea și fixarea urmelor accidentului
La locul accidentului pot fi descoperite anumite categorii de urme specifice:
Urme provenite de la faruri, lanterne de poziție, semnalizatoare, geamuri și parbrize. De
regulă, fragmente de sticlă provenite de la autovehiculele agrenate în accident rămân pe
partea carosabilă a drumului public, în blocurile optice sau alte porțiuni ale acestora, pe
corpul victimei etc. Numărul fragmentelor de sticlă este mai mare în locul unde s-a
produs impactul.
25 C. Suciu, op.cit., pag. 55-59.
21
Urme de vopsea. Pe puntea carosabilă, pe corpul victimei sau pe diferitele suporturi pot
rămâne urme de vopsea desprinse de pe autovehicolul angajat în accident.
Urme biologice: sânge, păr, țesut organic. Prezența acestora la fața locului determină
natura urmelor care trebuie căutate cu ocazia examinării autovehiculului bănuit că a fost
implicat în accident.
Urme de fragmente de țesuturi. Este posibil ca în locul impactului să fie descoperite mici
fragmente de țesuturi, fire textile, aderate pe partea carosabilă ( în urma de frânare) sau
pe părțile laterale ale autovehiculului.
Urme de ulei, vaselină, benzină sau alte substanțe provenite de la autovehicul. Ca urmare
a accidentului au loc deteriorări ale băilor de ulei, ale cilindrilor, rezervoarelor de
benzină, urmate de pirderea lichidelor respective și depunerea lor pe diferite suporturi,
inclusiv pe corpul victimei sub formă de scurgeri, pete, stropi, care pot contribui la
identificarea autovehiculului cu care s-a produs accidentul.
Urme provenite de la desprinderea unor părți componente ale autovehiculelor și resturi de
încărcătură. Pe partea carosabilă sau pe lateralele drumului pot rămâne bucăți din
garniturile sau racordurile din cauciuc, accesorii-oglindă retrovizoare, antenă radio,
emblemă de pe radiator, etc., precum și resturi de încărcătură ambalaje, transportate în
autovehicolul implicat în accident.
Urme de sol. Suprafața interioară a autovehiculului este îmbâcșită cu noroi iar în timpul
impactului o parte din această materie cade de pe carosabil.
Urme de anvelope și de frânare. La fața locului se găsesc, de regulă, numai urmele lăsate
de suprafețele de contact ale anvelopelor roților din spate, cele din față fiind acoperite
total sau parțial de acestea prin mișcarea spre înainteare a vehiculului, cu excepția
urmelor create în timpul virajelor. Suprafața antiderapantă a vehiculului cu tracțiune
mecanică se deosebesc foarte mult ca dese, lățime, lungime, de la un autovehicul la
altul26.
Executarea măsurătorilor
Măsurătorile au un rol important și sunt execuatate cu ajutorul ruletei și riglei gradate.
Măsurătorile propriu-zise sunt realizate de membrii echipei de cercetare și sunt consemnate în
agendă și pe schița accidentului. Principalele distanțe măsurate se referă la:
Distanța dintre autovehiculele angajate în accident;
Distanța dintre victimă și autovehicul;
Lungimea urmelor de frânare;26 E. Stancu ” Știința investigării infracțiunilor”, vol. I. Ed. Tempus SRL, București, pag. 156-158.
22
Dimensiunile obiectelor principale și ale urmelor descoperite la fața locului;
Distanța dintre victimă și toate obiectele aflate lalocul accidentului;
Lățimea șoselei și ecartamentului;
Dimensiunile urmelor de adâncime și celorlalte urme.
Marcarea cu ajutorul benzii gradate a districtelor importante este folosită cu rezultate
bune în cercetarea la fața locului. Banda este confecționată din material plastic, lată de 10 cm, și
divizată în pătrate de 10 cm., colorate alternativ în negru și alb. Folosirea benzii gradate ajută la
realizarea ulterioară a măsurătorilor fotografice. Măsurătorile tridimensionale se pot face prin
folosirea unor planșe speciale, prin sterefotografie, cu aparate având două obiective la o distanță
de 62 mm, precum și pe fotografii executate ocazional.
Fotogrammetria este singurul procedeu științific de efectuare a unor măsurători
fotografice tridimesionale precise, mai ales dacă împrejurările o impun27.
Întocmirea schiței locului accidentului
Schița locului accidentului, denumită și plan schiță, este destinată fixării și prezentării, în
ansamblu, a locului faptei, amodului în care sunt dispuse în plan, obiectele și urmele infracțiunii
precum și a distanțelor sau a raportului de poziție dintre acestea.
Din punct de vedere tehnic, modalitățile de efectuare a schiței pot fi împărțite în două
categorii, după cum se respectă sau nu proporțiile dintre dimensiunile reale și prezentările
grafice.
Planul schiță, executat la scară, în care sunt respectate riguros proporțiile dintre
dimensiunile reale ale suprafețelor, distanțelor, etc., și prezentările acestora din plan. Scara la
care se ridică planul este în funcție de suprafața și natura locului faptei.
Desenul schiță se realizează, de regulă, printr-o simplă desenare a locului faptei fără să se
respecte cu rigurozitate proporțiile dintre dimensiunile reale și reprezentările grafice, însă tot pe
baza măsurătorilor executate la fața locului și prezentarea în schiță.
Pentru fixarea poziției unui obiect în plan se recurge la mai multe metode stabilite în
funcție de întinderea și complexitatea locului faptei, astfel sunt:
Vizarea încrcișată și metoda punctului de întretăiere, executată în două puncte diferite,
denumite și puncte de stație;
Metoda tringulației, folosită în geodezie, în care punctul de dispunere a obiectelor aflate
la fața locului sunt determinate pe baza distanței față de o axă de referință și a unor
27 N. Ionescu ”Tratat practic de criminalistică”, Vol. I. Ed. Ministerului de interne, București, 1976, pag. 51.
23
puncte fixe de reper, după care se formează o rețea de triunghiuri,
aproximativechilaterale, ce vor indica coordonatele punctelor din teren28.
Faza dinamică
Faza dinamică a cercetării la fața locului începe după epuizarea activităților specifice
primei faze. Ordinea cercetării la fața locului în faza dinamică poate fi de la centru spre periferie
(excentrică) sau de la periferie spre centru (concentrică), în funcție de dimensiunile locului
accidentului, de împrejurimile concrete existente, precum și de necesitatea verificării urgente a
versiunilor elaborate în faza preliminară a cercetării.
Dacă unele urme ar putea să dispară cu timpul, este indicat ca cercetarea să înceapă cu
acestea indiferent dacă ele se găsesc la centru sau la periferie.
Sunt situații când până la sosirea organului care efectuează cercetarea la fața locului se
produc modificări în ambianța existentă, în sensul că se deplasează autovehiculul din poziția
inițială, se înlătură obiectele distruse în vederea degajării și stabilirii circulației, etc29.
Examinarea și interpretarea urmelor descoperite la locul accidentului
În faza dinamică echipa are posibilitatea mișcării obiectelor purtătoare de urme în funcție
de posibilitățile tehnice din dotare pentru examinarea minuțioasă a tuturor obiectelor și a
mijloacelor materiale de probă aflate în câmpul infracțiunii. Aceasta nu reprezintă o reluare a
cercetării locului faptei, prin metode specifice, ci este o continuare inevitabilă a fazei statice
printr-un registru tactic de activități diversificate, pentru că după prima fază, cercetarea nu se
întrerupe. Registrul diversificat de activități presupune examinarea fiecărei urme sau obiect în
mod complect sistematic și atent, dar și determinarea relațiilor logice ce există între anumite
date, fapte care au legătură cu cauza.
Se va face o examinare completă și multilaterală a fiecărei urme identificate și marcate în
prima fază, fixând-o topografic și criminalistic prin măsurători în raport cu alte urme, cadavru
sau reperele din ambianța locului faptei. Echipa de cercetare folosește mijloacele tehnice pentru
a releva, fixa, ambala și ridica toate urmele existente la locul faptei30.
Urme existente pe corpul și îmbrăcămintea victimei. Pe corpul și îmbrăcămintea victimei
rămân multiple urme, rezultat al accidentului. Descoperirea, relevare, fixare, ridicare și
28 S. A. Golunski ”Criminalistica” Ed. Științifică. București, 1961. Pag. 553.29 C. Suciu, op.cit., pag. 62.30 V. Bergheșan. C. Pletea și I. E. Sandu ”Tratat de criminalistică”, Academia de Poliție a M. I., Ed. Carpați, Craiova, 1992, pag. 46.
24
examinarea acestoara oferă posibilitatea stabilirii mecanismului producerii accidentului,
autovehiculului implicat, timpul survenirii morții, etc.
Un autovehicul în mișcare poate lovi victima producându-i leziuni la cap, torace,
abdomen sau membre. De obicei, lovirea capului se asociază cu tasarea victimei pe partea
carosabilă sau cu izbirea corpului de obiecte învecinate. Pe corp pot exista leziuni, fără a putea fi
observate la suprafață, aceste leziuni pot fi tipice sau atipice. Cele tipice se creează ca urmare a
imprimărilor diferitelor părți ale autovehiculului pe corpul victimei, pe când cele atipice sunt
diferite răni, fracturi, scurgeri de sânge, etc., ce pot fi întâlnite și în alte cazuri în afară de
accidentele de circulație.
Specificul leziunilor și fracturilor ce se creează cu ocazia producerii accidentelor de
circulație constă în aceea că ele sunt repartizate de obicei pe o singură parte a corpului victimei,
deoarece a avut un contact cu autovehiculul.
Forma leziunilor ce se găsesc pe cadavru, trebuie să corespundă cu relieful exterior al
diferitor părți ale autovehiculului sau a altor obiecte cu care s-a făcut atingerea. Dacă mijlocul de
transport se găsește la fața locului este indicat să se măsoare și să se compare nivelul diferitor
părți proeminente ale sale cu nivelul leziunilor ce există pe cadavru, iar în cazul în care
autovehicolul lipsește, această comparare se va face după ce acesta va fi identificat. Este necesar
să se facă interpretarea acestor urme31 .
Leziunile de târâre sau izbire pot îmbrăca fie forme mai ușoare: echimoze, hematoame;
fie forme grave, de tipul fracturilor craniene.
În cazul în care victima este târâtă pe distanțe mai lungi, pe corpul acesteia se vor găsi
leziuni multiple, complexe zgârieturi sub formă de benzi pe partea târâtă, numeroase echimoze și
plăgi contuze32.
Bara autovehiculului va produce leziuni numai înzona membrelor inferioare, aripa poate
lovi abdomenul, în timp ce parbrizul și lada autovehiculului produce leziuni în zona toracelui și a
capului. De foarte multe ori lovirea este asociată cu proiectarea victimei, așa încât cadavrul este
găsit la distanțe destul de mari de autovehicul, iar leziunile, prin aspectul lor, se vor apropia de
cele cauzate de căderea de la înălțime. Dacă victima a fost călcată de una sau mai multe roți,
cadavrul va prezenta leziuni grave de zdrobire și strivire a țesuturilor.
După ce s-a fixat prin fotografie poziția cadavrului față de autovehicul și obiectele
înconjurătoare, se trec la examinarea detaliată a tuturor leziunilor existente pe corp, insistându-se
pe descrierea formei, mărimii, aspectului și amplasării lor. La examinarea victimei trebuie
31 C. Suciu, op.cit., pag. 509.32 M. Kembabach ”Medicina judiciară”, București, 1958, pag. 167.
25
acordată atenție ”împrejurărilor negative”. De exemplu o astfel de victimă prezintă multiple
leziuni, situație ce impune elaborarea versiunii omorului, disimulat în accident de circulație.
Examinarea victimei se continuă cu verificarea amănunțită a îmbrăcămintei și
încălțămintei pentru descoperirea: urmelor de natură biologică, noroi, vopsea, fragmentele
anvelopei, urma de târâre sau ale diferitor părți ale autovehiculului33.
Trebuie să se acorde atenția cuvenită fixării și ridicării urmelor de târâre ce se găsesc pe
încălțăminte sau urmelor de alunecare create de încălțăminte pe drumul public, deoarece prin
aceasta se va ajunge la stabilirea poziției și a felului cum s-a deplasat victima și autovehiculul
înainte și în timpul lovirii sau din ce direcție a fost lovită victima.
Începutul și sfârșitul urmelor de târâre vor da posibilitatea să se stabilească locul unde a
fost lovită victima, locul agățării sale cu îmbrăcămintea de diferite părți proeminente ale
autovehiculelor, precum și locul unde victima a fost abandonată sau a rămas după târâre.
Fixarea locului și a modului de repartizare a urmelor pe corpul și îmbrăcămintea victimei
oferă date cu privire la poziția acestuia față de sensul de mers al autovehiculului care a
accidentat-o. Dacă roțile au trecute peste victimă, uneori direcția de deplasare a autovehiculului
poate fi stabilită după felul în care sunt șifonate, boțite, așezate cutele hainelor unele peste altele.
Urmele create de pneurile autovehiculelor pe suprafața carosabilă. Aceste urme apar în
special, în timpul frânării, dar și în timpul procesului de rulare când drumul este acoperit cu
noroi, zăpadă, etc., și furnizează date potrivitoare la direcția de deplasare a autovehiculelor,
încărcătura acestora, intensitatea efortului de frânare, starea tehnică a frânelor, etc. Asemenea
urme nu apar în timpul rulării pe suprafețe tari și curate, ci numai în cazul frânărilor violente
efectuate la derapaje și demaraje, precum și la viraje strânse efectuate la viteze mari.
Urmele găsite vor fi ridicate și fixate în vederea examinării lor ulterioare, acordându-se
atenție deosebită determinării:
Limitelor părții carosabile în lungime și lățime, începând cu porțiunile apropiate, apoi
cele îndepărtate;
Dimensiunile șanțurilor și trotuarelor;
Urmele benzilor de rulare (longitudinale, simple, în zig-zag, cu creste înguste, cu
crestături de formă complicată, profil tip universale, etc.);
Urmele de vulcanizare, străpungere sau altor caracteristici individuale ale anvelopei
imprimate pe șosea;
33 V. Bergheșa , op.cit., pag. 48.
26
Ecartamentul autovehiculului după urmele anvelopei lăsate pe șosea de roțile de pe osia
din față și de pe cea din spate;
Bazei autovehiculului;
Urmele anvelopei care indică un viraj spre dreapta sau stânga;
Lungimii totale a urmei de frânare și faptului dacă acea urmă afost creată de roțile de pe
toate osiile autovehiculului, dacă urmele sunt suprapuse sau separate;
Urmele de noroi uscat căzute de pe părțile interioare ale aripilor34.
Dimensiunile urmelor vor fi folosite pentru determinarea corectă a vitezei autovehiculelor
după lungimea urmei de frânare, atunci când frânele acționează doar asupra roților de pe osia din
față sau din spate. Dimensiunile pneurilor vor da posibilitatea să se determine genul de
autovehicul care le utilizează. Atunci când în urmă se repetă de două ori una și aceeași
particularitate individuală, se poate identifica chiar chiar roata care a lăsat urmele.
Urmele create prin stratificare vor fi cele lăsate de autovehicul în cazul în care acesta a
trecut anterior peste o anumită substanță de altă culoare decât suprafața drumului public și ale
cărei particule au aderat pe anvelopă, fiind depuse apoi pe partea carosabilă a șoselei.
Urmele create prin destratificare vor fi cele lăsate de benzile de rulare ale anvelopei, în
cazul în care acesta desprinde de pe suprafața drumului public, particulele undei substanțe
colorate, umede sau noroioase, desprindere care care se produce după forma reliefului de contact
a desenului antiderapant35.
Suprafața antiderapantă a roților se deosebește foarte mult ca desen, lățime, de la un gen
de autovehicul la altul.
Caracteristicile individuale ale pneurilor pot consta din uzura parțială sau totală a
desenului antiderapant, uzura laterală datorată unghiului de barcaj defectuos reglat, găuri,
tăieturi, petice, urme de pietricele pătrunse în șanțurile dintre desenele antiderapante, urmele
folosiriilanțurilor, etc.36
Uneori din cauza frânării bruște, roțile autovehiculului se blochează pe toată distanța de
frînare sau pe o porțiune din ea, determinând patinarea în direcția de mers. Din această cauză pe
suprafața carosabilă se vor forma urme bine conturate și clare cu exces de particule de cauciuc pe
margini. Acest lucru trebuie reținut deoarece la calcularea vitezei se va aplica conflictul de
aderență, la limita inferioară valorii sale.
34 I. Ursu, op.cit., pag. 169.35 C. Suciu, op.cit., pag. 513.36 E. Stancu, op.cit., pag. 372.
27
Pe spațiile de frânare mari, urmele nu au aspectul unor linii duble continue pe toată
lungimea ci se repetă de două sau mai multe ori în funcție de numărul de acționari ale pedalei de
frânare, pana de blocare pe distanța parcursă cu roțile blocate coeficientul de aderență atingând
valoarea maximă.
Atunci când autovehiculul se deplasează în viraj strâns cu viteză neadecvată, forța
centrifugă fiind mai mare decât forța de aderență, produce derapajul lateral, urmele de derapare
putând fi rectilinii, curbe, de aceiași lungime pe toate roțile sau cu lungimi diferite pentru fiecare
pneu.
Urmele de demarare lăsate de pneuri la pornirea de pe loc, cu accelerații foarte mari
furnizează date privitoare la poziția inițială a autovehiculului la pornire. Astfel de urme sunt în
general scurte, circa, 1-2 m, mai pronunțate pe prima porțiune și mai estopate către final.
În cazurile în care urma creată de anvelopă pe șosea a rămas imprimată de două ori pe
aceiași particularitate, se va fixa distanța dintre cele două urme, pentru ca ulterior pe această bază
să se poată calcula perimetrul roții. Aceste particularități vor putea fi găsite în urmele lăsate de
către roțile din spate sau în urmele create de roțile din față, la virajele spre dreapta sau stânga.
Particularitățile existente în urma creată de roțile din față nu vor fi distruse de roțile din spate,
deoarece cele două urme au trasee separate.
Este relevant faptul că, în condițiile uneia și aceleiași vieteze dacă frânarea se face doar
cu roțile unei singure osii, se va crea o urmă de frânare mai mare cu 50-70% față de cazul în care
frânarea s-a făcut simultan pe ambele osii. Această se datorește faptului că în primul caz
suprafața de aderență a anvelopelor cu șoseaua este mai mică, din care cauză vehiculul parcurge
un spațiu mai mare până se oprește37.
Urmele de lichide provenite de la autovehiculele sau din autovehicule.
Urmele sau petele de ulei, vaselină, benzină, apă, lichid de frână și alte substanțe ce se
găsesc pe suprafața șoselei pot fi folosite în scopul identificării autovehiculului angajat în
accident.
Aceste urme apar fie datorită avariilor produse în momentul coliziunii la instalațiile de
răcire, ungere sau frânare, fie ca rezultat al unei defecțiuni anterioare impactului. Examinând cu
atenție aceste urme, organele de urmărire penală pot atrage concluzii referitoare la direcția de
deplasare a autovehiculului, integritatea instalației de frânare, dacă frânele sunt acționate
hidraulic, locul producerii impactului, etc. Urmele de ulei, provenite de la instalația de ungere, se
păstrează un timp mai îndelungat pe suprafața părții carosabile. Uneori, la locul accidentului,
37 E. Stancu, op.cit., pag . 327.
28
lichidele se pot prezenta și sub formă de scurgeri, dând posibilitatea să se precizeze locul unde s-
a oprit autovehiculul după impact și să se reconstitue parcursul acesteia.
Când apar urme de lichid de frână este important să se stabilească dacă aceasta există
înaintea locului de impact pentru a dovedi că pierderea de lichid nu are legătură cu accidentul.
Urmele de lichide, rămase pe diferite suporturi, inclusiv pe corpul victimei, sub formă de
scurgeri, pete, pot contribui la identificarea autovehiculului cu care a fost produs accidentul.
Urme produse prin lovirea sau frecarea dintre diferite părți ale autovehiculelor implicate
în aciident sau între autovehicule și alte obiecte.
Din acestă categorie ar putea fi clasificate astfel:
Urme provenite de la faruri, lanterne de poziție și semnalizatoare, geamuri parbrize;
Urme de vopsea;
Urme de sol, etc.
La fața locului pot fi descoperite fragmente din sticlă rezultate din spargerea farurilor,
lanternelor, geamurilor și parbrizelor. Aceste urme pot fi găsite pe partea carosabilă, în blocurile
optice ale autovehiculului, pe corpul sau îmbrăcămintea victimei38.
Cioburile apar de regulă atunci când tamponarea autovehiculelor cu diferite obiecte este
puternică. În acest caz, la fața locului rămân o parte din cioburi, iar în blocul optic al farului
distrus sau pe alte părți ale autovehiculului, restul. Fixarea și ridicarea corespunzătoare a acestora
va da posibilitate specialistului traseolog, să ajungă la concluzia că cioburile de la fața locului și
cele găsite pe autovehicul aparțin unuia și aceluiași far, lanternă, geam, sau parbriz.
Dacă se folosește examinarea traseologică a cioburilor de far după relieful exterior sau
microrelieful suprafețelor de profil și acesta nu dă rezultatul scontat se poate folosi și metoda
analizei spectrale. Cu ajutorul acesteia se stabilește compoziția chimică și proveniența diferitelor
elemente, se diferențiază diferitele tipuri de faruri fabricate la una și aceiași uzină sau la o uzină
diferită. Cioburile găsite vor fi fotografiate separat după regulile fotografiei la scară, apoi vor fi
împachetate corespunzător spre a fi transportate la organul care va efectua constatarea tehnico-
științifică.
Împachetarea se face în felul următor: cioburile sunt puse la o anumită distanță unul de
altul pe un strat dublu de tifon, vată sau alt material moale, apoi sunt acoperite cu alt strat din
același material, după care se împachetează în cutii cu pereți tari. Pe aceste cutii se fac mențiuni
38 I. Ursu, op.cit., pag. 182.
29
cu privire la data și locul unde a fost găsite, numărul de dosar, aplicându-se semnătura
lucrătorului operativ39.
Pentru identificarea autovehiculului angajat în accident, o deosebită importanță o are
descoperirea și fixarea urmelor de vopsea care rămân imprimate cu ocazia tamponării atât pe
autovehicul cât și pe alte obiecte găsite la fața locului. În vederea efectuării cu succes a
constatării tehnico-științifice sau a expertizei criminalistice, se trimit atât peliculele de vopsea
ridicate de la fața locului (împachetate în plic separat) cât și peliculele de vopsea ridicate de la
autovehiculul bănuit, împachetate tot în plicuri distincte (cu indicarea prin desen alocului de
unde au fost desprinse).
Ridicarea probelor de vopsea de pe autovehiculul bănuit se face cu ajutorul unui bisturiu
din diverse părți, în special de pe cele anterioare și laterale în care există goluri de vopsea
cauzate anterior sau crăpături. Necesitatea luării probelor din diverse zone ale tablei se explică
prin aceea că numărul straturilor de vopsea și grosimea acestora nu este aceeași pe toată
suprafața, deoarece datorită vopsirilor succesive, vechile straturi se înlătură numai în cazul în
care nu fac priză cu tabla. Acesta face ca pe porțiuni de tablă acoperite să existe diferențieri, care
ar putea deruta pe specialistul criminalist. Dacă aceasta este în posesia probelor care au aceeași
succesiune, număr și grosime a straturilor de vopsea (găsite la fața locului și celor luate
experimental) se va putea ajunge mai ușor la o concluzie de omogenizare.
Datorită impactului cu un pieton, autovehiculul sau obiectul fix, prin infrastructura
autovehiculului angajat în accident, de regulă îmbâcsită cu noroi, cad pe partea carosabilă urme
de sol. Compararea compoziției chimice a acestor urme cu probe pe sol prelevate de pe
autovehicul despre care există indicii că a fost angajat în accident și a părăsit locul faptei, chiar
dacă nu oferă o concluzie certă, este de natură să demonstreze că autovehiculul respectiv are
legătură cu accidentul. Datele obținute în acest mod corobarate cu alte probe și mijloace
materiale de probă duc la identificarea făptuitorului.
În momentul impactului se produce în majoritatea cazurilor și desprinderea unor părți ale
autovehiculelor, a unor obiecte aflate la locul accidentului sau a părții carosabilului. Dacă
coliziunea are loc sub un punct mic, atunci apar numai urme de frecare, nu și de deformare a
caroseriei, situație în care sensul de deplasare a autovehiculelorse stabilește numai prin analiza
de laborator. În cazul în care tabla caroseriei se deformează apar atât urme de frecare cât și de
deformare, indici care permit aprecieri asupra mișcării relative a autovehiculelor.
39 I. Coman, C. Pletea și I. Sandu „Tratat de practică criminalistică”, Academia de Poliție a M. I. Ed. Carpați, Craiova, 1992, pag. 22.
30
În multe accidente autovehiculele intrate în coliziune se desprind, nu rămân în contact și
se opresc în locuri deferite. Mișcările suplimentare ale autovehiculelor: de balans, de rotire în
jurul centrului de greutate cât și deformările suplimentare din momentul desprinderii sau
revenirii la forma inițială a unor deformări, aduc dificultăți în procesul de analiză a accidentului.
Rolul expertului este de a interpreta corect posibilitățile de deformare a diferitelor tipuri de
materiale cu dimensiuni și forme neidentice, astfel încât deformările produse să-i permită să
stabilească pozițiile reciproce ale autovehiculelor intrate în coleziune.
După producerea impactului se ivesc două situații:una în care autovehicolul se deplasează
pe pneuri până la oprire, când urmele lăsate de el pe carosabil, permit stabilirea traectorieiși deci
determinarea direcției de mers, iar alta în care autovehiculul se răstoarnă efectuând mișcări
complexe de rotire și translare, când reconstituirea se poate face numai în baza urmelor de
deformare și de frecare dintre caroserie și suprafața drumului40.
Alte categorii de urme, biologice, textile, digito-palmar1e, urme de sol, etc.
Urmele de sânge ce se găsesc la fața locului de cele mai multe ori pe șosea, pe
autovehiculul participant la accident sau pe corpul victimei, pot fi sub formă de stropi, scurgeri,
cruste, picături, etc. După formele pe care le au urmele de sânge se poate stabili care era poziția
victimei în timpul lovirii, știindu-se că picăturile de sânge cauzate de la distanță lasă pe șosea
urme circulare cu margini regulate și cu un diametru mai mic decât aceleași de sânge, în cazul în
care acestea cad de la o înălțime mai mare.
Urmele de sânge iau forma semnului exclamării dacă suprafața pe care au căzut are o
poziție oblică sau dacă sunt create în timp ce autovehiculul pe care se scurg astfel de urme era în
mișcare.
O deosebită importanță o are fixarea culorilor diferitelor urme de sânge la fața locului,
deoarece pe baza lor se va determina timpul când a avut loc accidentul, știindu-se că modificările
ce au loc în sânge se reflectă în nuanțele sale de culoare. La început petele au culoarea roșie, apoi
roșu închis iar în cele din urmă culoarea maro.
Culoarea roșie a urmelor de sânge se transformă în maro în decurs de 1-2 zile, în sensul
în care urmele sunt supuse influenței razelor solare. Aceeași transformare durează 5-6 zile pe
timp de temperatură moderată și 12-20 de zile în timp răcoros sau dacă urmele se găsesc l
aîntuneric. Fixarea acestor urme se face în felul următor. La început se menționează în procesul
verbal de cercetare la fața locului, locul unde au fost găsite aceste pete asemănătoare sângelui, se
descrie forma și culoarea lor. Următorul procedeu de fixare este fotografia, de preferință color.
40 V. Stoica „ Cercetarea accidentelor de circulție”, În Revista de Drept Penal, nr. 2/2004, pag. 58.
31
Când autovehiculul cu care s-a produs accidentul a fost abandonat la locul faptei trebuie
sa fie căutate, fixate și ridicate urmele digitale sau palmare de pe suporturile care păstrează astfel
de urme: portiera sau mânerele nichelate ale acestora, geamuri, parbrize, bord, maneta
schimbătorului de viteze, etc. În acest scop se folosesc cu rezultate bune: negru de fum, roșu de
sudan, oxidul de cupru, oxidul de zinc, carbonatul de plumb și alte substanțe.
În cadrul Institutului de Criminalistică a fost experimentată, cu rezultate bune, metoda
relevării urmelor digitale cu ajutorul afumării create prin arderea unor așchii de polister.
Calitatea urmelor obținute prin relevarea cu această metodă este superioară tuturor celorlalte,
atunci când obiectele suport sunt metale nichelate sau lucioase,geamuri, celuloid, ebonită și
altele similare și când urmele nu au vechime prea mare (peste 24 ore)41.
În interiorul autovehiculelor trebuie căutate urme biologice. Prin valorificarea acestor
urme se ajunge la identificarea persoanei care s-a aflat la volanîn momentul impactului. Având în
vedere faptul că forma leziunilor descoperite pe corpul victimei corespunde reliefului exterior al
autovehiculului, cu ocazia cercetării la fața locului se impune examinarea detaliată a tuturor
părților acestuia, bara de protecție, numărul de înmatriculare, cârligele de remorcare, roțile din
față, radiatorul, farurile, capot, parbrizul, caroseria, părțile din spate și infrastructura.
De pe infrastructura autovehiculului trebuie recoltate probe de sol, pentru afi comparate
cu cele descoperite pe partea carosabilă, ridicate din zone unde s-a produs accidentul.
Fixarea în detaliu a urmelor prin fotografie și descriere
Scopul fotografiei de detaliu este fixarea la o scară mai mare a diferitelor urme și probe
materiale ale accidentuli.
Asemenea obiecte pot fi: urmele de tamponare izolate pe autovehicul, urme de lovire,
urme de pe cadru sau de pe alte obiecte, desenele benzilor de rulare ale anvelopelor, diferite
obiecte distruse de la autovehiculele cu care s-a produs tamponarea, urmele de sânge sau de
vopsea, etc.
Aceste urme se pot fotografia metric, folosindu-se un liniar sau un metru de croitor pentru
a se putea ulterior calcula exact mărimea lor naturală. Liniarul sau metrul se așează la aceeași
înălțime cu suprafața deteriorată sau la nivelul obiectului ce urmează a fi fotografiat.
Această fixare în detaliu prin fotografie se execută și asupra urmelor de sânge pentru a se
stabili amănunțit: forma, dimesiunile, culoarea și locul în care a fost găsit. La început se
menționează în procesul-verbal de cercetarea la fața locului, locul unde au fost găsite aceste pete
asemănătoare sângelui. Urmele de sânge se găsesc sub diferite forme: de stropi, scurgeri, cruste,
41 E. Stancu, op.cit., pag . 330.
32
picături, pete, etc. Ele mai au forma semnului exclamării dacă, suprafața pe care au căzut are o
poziție oblică sau dacă mașina din care se scurg era în mișcare. Culoarea petelor de sânge
reflectă timpul scurs de la săvârșirea accidentului până la găsirea acestuia. La început petele au o
culoare roșie, apoi roșu închis, iar în cele din urmă culoarea maro. Pentru ca organul de urmărire
penală să poată determina dacă urmele găsite sunt într-adevăr de sânge, se poate folosi apa
oxigenată, luminalul sau bezidine, care produc o reacție chimică specifică, fiind vorba de urme
de proveniență organică. Spre exemplu, folosind praful de benzidină dizolvat în apă și
tamponând urma cu o vată îmbibată în acest reactiv, acesta se va colora în albastru.
Întreaga descriere amănunțită va fi trecută în procesul-verbal de cercetare la fața locului.
Fotografia de detaliu a cadavrului, ce reprezintă diferite răni va trebui să fie executată de
două ori. Prima dată se va executa o fotografie de ansamblu a rănilor și a amplasamentului lor și
apoi se va fotografia fiecare rană la o scară mai mare42.
Ridicarea urmelor
Ridicarea urmelor se face prin mai multe metode:
Prin fotografiere. Este metoda principală de ridicare a oricăror feluri de urme și în special
a celor de suprafață. Prin această metodă urmele nu sunt influențate cu nimic, existând
posibilitatea ca apoi să se aplice și alte metode de ridicare. În principiu,, urmele cum ar fi
digitale, dentare, etc., se fotografiază dacă se poate în laborator unde sunt condiții optime. Se
fotografiază la fața locului numai când obiectul pe care se găsesc nu poate fi transportat la
laborator.
Sunt fotografiate atât urmele de adâncime cât și cele de suprafață. Urmele invizibile cum
sunt cele papilare uneori, se fotografiază numai după ce au fost relevate.
Prin transferare pe pelicula adezivă. Acest procedeu se referă în special la urmele digitale.
El se aplică atunci când nu se poate face ridicarea prin fotografiere deoarece obiectul purtătotr de
urme este: becuri electrice mici, stilouri, eprubete, etc. De aceea, după relevare, astfel de urme se
pot transfera pe pelicula adezivă. La fel se procedează și cu urmele existente pe obiecte, care, din
cauza poziției lor sau a spațiului strâmt nu permit întrebuințarea aparatului fotografic. Pentru
ridicarea urmei cu ajutorul peliculei adezive este necesar ca urma să fie bine relevată numai cu
una din pudrele colorate. După aceea se taie o peliculă de culoare contrară prafului întrebuințat la
relevare. Se ia apoi pelicula și după ce se desprinde celuloidul de protecție de deasupra se aplică
peste urmă, apăsându-se bine cu degetul dintr-o parte în alta, pentru a se elimina aerul.
42 E. Stancu, op.cit., pag. 94.
33
2.Consatarea medico-legală și expertiza medico-legală
Constatarea medico-legală reprezintă unn mijloc de probă care constă în examinarea unui
cadavru sau în corporală a învinuitului ori persoanei vătămate, realizată în scopul de a furniza
organelor judiciare informații absolut necesare rezolvării cauzelor penale. Constatarea medico-
legală se dispune de organul de urmărire penală în caz de moarte violentă ori de moarte a cărei
cauză nu se cunoaște ori care este suspectă, precum și atunci când este necesară o examinare
corporală asupra învinuitului ori persoanei vătămate pentru a constata pe corpul acestora
existența urmelor infracțiunii. Se dispune prin rezoluție de organele de cercetare penală sau de
procuror și, de asemenea, de către instanță, care nu cooperează, însă, cu organul de constatare, ci
prin intermediul procurorului. Constatarea medico-legală se efectuează de către medici
specialiști din cadrul organului medico-legal căruia îi revine, competența să efectueze acesta
constatare, urmând a consemna operațiunile și concluziile într-un raport scris.
Expertiza criminalistică are un raport deosebit în clarificarea unor împrejurări privind
producerea accidentului și în identificarea autovehiculului, a persoanei vinovate, în deosebi în
ipostaza părăsirii locului accidentului.
Expertiza medico-legală va viza stabilirea morții, mecanismul de formare a leziunilor,
eventualele afecțiuni preexistente care au concurat la decesul persoanei ș.a. O problemă
importantă rezolvată prin expertiza medico-legală este aceea a determinării alcoolemiei ori a
stării conducătorului auto sau a victimei, unei boli psihice, cardiovasculare, de nutriție, stând și
ele la originea accidentului de circulație43.
Medicul legist, în prezența organelor de urmărire penală, va examina atât îmbrăcămintea,
cât și cadavrul, pentru identificarea și consemnarea urmelor de violență constatate. Dacă urgența
o impune și mijloacele tehnice din dotare sunt corespunzătoare, autopsia cadavrului se poate
face, în mod excepțional, și la locul accidentului, însă este indicat ca aceasta să fie transportat la
morgă.
La fața locului, medicul legist poate contribui la identificarea și ridicarea urmelor
biologice de natură umană, îndeosebi urme de sânge, fire de păr, resturi de țesuturi etc., găsite pe
corpul sau pe îmbrăcămintea victimei, pe suprafața carosabilă, în interiorul autovehiculului sau
43 I. Coman, Gh. Diniță „ Cercetarea la fața locului în cazul accidentelor de circulație” Ed. M. I. București, 1970, pag. 32.
34
pe părți proeminente ale acestuia (bară de protecție, aripi, faruri, pneuri etc), ori în alte locuri mai
greu de observat. De aceea, este recomandabil ca autovehiculul să fie examinat în atelier.
La terminarea cercetărilor, se întocmesc actele de constatare specifice fiecărui dintre
specialiști care au făcut parte din echipă.
Orgenele de urmărire penală vor întocmi două procese-vrbale de constatare, și anume: un
act de constatare a stării tehnice a mașinii, încheiat de ofițerul specializat în probleme de
mecanică auto, și un proces-verbal separat, în care se consemnează toate constatările făcute la
fața locului.
Medicul legist va întocmi acte de constatare distincte, pentru examinarea persoanelor care
prezintă leziuni corporale și alte urme de violență și pentru examinarea cadavrului și efectuarea
autopsiei44.
La fel este important pentru a dispune expertiza medico-legală a victimei. Expertiza
medico-legală avictimei este obligatorie practic în toate cazurile de accidente rutiere soldate cu
leziuni corporale. Scopul expertizei medico-legale este depistarea prezenței leziunilor,
mecanismul provocării lor, momentul provocării acestora (în timpul vieții sau după deces),
cauzele decesului persoanei. La soluționarea expertizei medico-legale pot fi puse următoarele
întrebări: sînt prezente leziuni pe corpul persoanei, dacă sînt, unde și prin ce se caracterizează,
care este mecanismul producerii lor, consecutivitatea provocării lor, în urma căror leziuni a
survenit decesul victimei, când a survenit moartea, când au fost provocate leziunile corporale,
leziunile provocate sunt rezultatul unui accident rutier, dacă da, care a fost mecanismul
provocării lor ( lovitură, comprimare, trecere a mijlocului de transport ), în ce poziție se afla
victima la momentul provocării leziunilor, cu ce părți ale automobilului puteau fi provocate
leziunile, înainte de deces a consumat victima alcool, substanțe narcotice, dacă da, în ce cantități
etc.
Lista întrebărilor poate fi completată în funcție de circumstanțele concrete ale unui sau
altui caz penal45.
3.Audierea martotilor și a părții vătămate.
În vederea completării informației probante în care s-a produs accidentul, modul în care
conducătorul mijlocului de transport, victima, alte persoaneimplicate au acționat și dacă au
respectat regulile de circulație,atrăgând atenția asupra vitezei cu care circula mijlocul de
transport implicat, asupra comportamentului altor participanți la trafic, stării drumului,
44 Aurel Ciopraga, Ioan Iacobuță „Criminalistică” Iași 2001, pag. 400.45 Iurie Odagiu, op.cit., pag 110.
35
condițiilor meteorologice și de vizibilitate în care s-a produs accidentul, comportamentului celor
implicați ( conducătorului mijlocului de transport, victima) după producerea accidentului,
organul de urmărire penală va efectua și alte acțiuni menite să servească la elucidarea cauzei
accidentului. Printre acestea se înscriu: audierea victimei (victimelor) accidentului, a martoriilor
oculari și a persoanelor implicate întrun mod sau altul în accident.
Sub aspect tactic, audierea victimei și a martorilor accidentului rutier se va efectua în
conformitate cu regulile generale ale audierii, și cu unele specificări și anume: pentru a exclude
posibilitatea sugestionării, dar mai ales, coruperii acestora de către persoanele cointeresate, este
indicat ca audierea lor să se efectueze în paralel sau imediat după finalizarea cercetării locului
accidentului.
Victima audiată imediat după consumarea accidentului va specifica calitatea pe care a
avut-o în traficul rutier (călător, pasager, pieton, ciclist); starea sănătății după accident; mijlocul
de transport care l-a accidentat ( marca, modelul, culoarea, numărul de înmatriculare); locul și
timpul producerii accidentului; condițiile meteorologice și de trafic în care a avut loc accidentul;
activitatea conducătorului mijlocului de transport implicat până și după accident; direcția și
modul în care a părăsit locul accidentului.
Când leziunile corporale sunt grave și pun în pericol viața victimei, este indicat ca
declarațiile acesteia să fie înregitrate pe peliculă videomagnetică.
Un important mijloc de administrare a probelor privind împrejurările accidentelor rutiere
îl constitue declarațiile martorilor, persoanelor care ocazional se aflau în apropierea locului faptei
și, de regulă, au perceput în întregime sau parțial evenimentul.
Prin urmare, audierea martorilor este o condiție indispensabilă cunoașterii împrejurărilor
accidentelor rutiere și factorilor care leau provocat.
Împrejurările, care urmează a fi clarificate în cadrul audierii martorilor, diferă în funcție
de natura accidentului rutier, precum și de specificul locului în care acesta s-a produs. În cazul
unei tampozări a două mijloace de transport, care circulau în direcții opuse ( în legătură cu
deplasarea altei mașini, audierea martorilor se va concetra asupra stabilirii: a) intensității
circulației, adică densității traficului pe sectorul de drum în perimetrul căruia s-a produs
accidentul; b) vitezei cu care se deplasau mijloacele de transport la momentul tamponării; c)locul
tamponării în raport cu linia de centru a drumului.
În cazul lovirii sau călcării pietonilor, martorul va fi solicitat să precizeze locul
accidentului, comportarea victimei și a conducătorului mijlocului de transport la memntul critic
al acestuia, chiar și mecanismul impactului cu urmările sale. Dacă șoferul a părăsit locul
36
accidentului cu tot cu autovehiculul iimplicat, martorului i se va cere să specifice marca
autovehiculului, culoarea numărul de înmatriculare, direcția și modul în care a părăsit locul
faptei46.
Capitolul III:Particularitățile efectuării acțiunilor ulterioare de urmărire penală
1. Interogarea bănuitului sau învinuitului accidentului rutier
Audierea bănuitului (învinuitului), se stabilește care este experianța lui de condus
automobilul. Starea sănătății, auzului, văzului, până la accident și în momentul acestuia, cât timp
s-a aflat la volan până la momentul accidentului, cu ce viteză și în ce direcție se deplasa, când a
observat șoferul obstacolul, cum s-au derulat evenimentele ulterior, de ce a părăsit locul
accidentului. Deoarece bănuiții, învinuiții se străduie să evite responsabilitatea pentru fapta
comisă, este necesar de folosit la audiere informațiile, probele acumulate din alte surse ca
exemplu: audierea martorilor aculari, rezultatele expertizelor etc47.
Respectiv la audierea bănuitului trebuie acordate un șir de întrebări bine formulate și
logice:
de când are permisul de conducere?
cui îi aparține mijlocul de transport?
de unde și în ce direcție se deplasa cu autovehicolul?
cum se derula deplasarea și cu ce viteză?
ce momente au apărut în momentul deplasării?
ce momente a întâlnit în față pe traseu?
când și cum a apărut obstacolul?
ce măsuri a întreprins pentru a evita accidentul?
ce a urmat concret și care au fost consecințele?
ce a întreprins el pentru a minimaliza consecințele accidentului?
cine a mai ajutat la localizarea consecințelor?
cine poate confirma acest fapt?
La acordarea acestor întrebări bănuitului este necesar de a îi păstra calmul și de a obține
contactul psihologic necesar, pentru a obține răspunsuri concrete la întrebările acordate. Însă
46 Simion Doraș, op.cit., pag.427.47 Iurie Odagiu, op.cit., pag. 111.
37
dacă bănuitului, învinuitului i se va crea o atmosferă de suspans și încordare psihică el va relata o
informație neclară și mai puțin reală48.
Audierea martorilor este necesară de stabilit: starea auzului, văzului, unde se afla la
momentul accidentului, ce i-a atras atenția asupra cazului ( a auzit strigătul, semnalul, zgomotul
frânelor etc.), care era vizibilitatea, condițiile climaterice, starea carosabilului, care era
intensitatea traficului, unde se afla mijlocul de transport, cu ce viteză și în ce condiții se deplasa,
locul unde se afla pietonul înainte de impact ( pe partea carosabilă, trecerea pentru pietoni,
trotuar ) sau locul pe unde a traversat, acțiunile pe care le-a întreprins pentru evitarea impactului
atât victima, cât și șoferul ( a frânat, a manevrat, a mărit viteza etc.), unde a avut loc impactul,
cine se mai afla în habitaclu în afară de șofer, ce a întreprins șoferul după impact.
La audierea victimei accidentului este necesar de stabilit: starea auzului, văzului,
aparatului locomotor ( capacitatea de a se deplasa normal), calitatea pe care a avut-o în traficul
rutier – călător, pieton, biciclist etc.; locul unde se afla înainte de impact ( pe partea carosabilă,
trecerea pentru pietoni, trotuar ) sau locul pe unde a traversat, ce semnal al semaforului era la
moment ( pentru pietoni și mijloace de transport), s-a angajat în traversare în pas normal sau
fugă, când a văzut el mijlocul de transport care se apropia, cu ce viteză și în ce direcție se
deplasa, cine era la volan, acțiunile pe care le-a întreprins pentru evitarea impactului atât victima,
cât și șoferul, în privința autovehiculului care a accidentat de stabilit tipul, marca, culoarea,
numărul de înmatriculare, acțiunile sau inacțiunile conducătorului auto atât înainte, cât și după
accident, cu ce parte a automobilului a avut loc impactul, direcția în care s-a deplasat pentru a
părăsi locul faptei, starea sănătății după accident și actele medico-legale care o atestă.
La victimele din rândul pasagerilor se stabilește: unde se afla victima ( în habitaclu alături
cu șoferul, în spate, în caroserie, în autobuz), cu ce viteză se deplasa mijlocul de transport, ce
spunea și cu ce se ocupa șeferul în momentul conducerii automobilului, care era vizibilitatea,
condițiile climaterice, starea carosabilului, când a apărut pietonul pe partea carosabilă ( locul și
timpul), ce a făcut până ce a văzut automobilul și după aceasta etc49.
Respectiv este necesar de stabilit întrebările concrete la care trebuie să răspundă martorii
victimele la audiere:
unde și cum a urcat în mașină?
cum se comporta șoferul înainte de accident?
dacă respecta semnele de circulație?
cum s-a petrecut accidentul nemijlocit?
48 Gheorghiță Mihail, lecții de curs ( conspect).49 Iurie Odagiu, op.cit., pag. 109.
38
cum s-a comportat șoferul după accident?
ce măsuri au fost întreprinse de șofer și alte persoane pentru a localiza
consecințele?
Desigur la producerea accidentelor pot fi alți martori ca: alți șoferi de autovehicule,
lucrători adică persoane care repară carosabilul sau mențin curățenia, agenți de circulație,
colaboratorii poliției, lor la fel le sunt acordate întrebări și anume:
unde se aflau?
ce au văzut?
ce au auzit?
viteza cu care se deplasa autovehiculul?
care au fost consecințele accidentului?
cum sau comportat după aceasta?
Respectiv este important de efectuat audierea și a altor persoane cum s-a menționat mai
sus, deoarece cu cît mai multă informație este acumulată cu atât mai ușor îi este organului de
urmărire penală de a stabili adevărul, orice detaliu fiind important pentru că poate schimba tot
mersul urmăririi penale50.
Audierea șoferului este necesar de stabilit: starea sănătății, a auzului, văzului până la
accident și în momentul acestuia, se afla sau nu în stare de ebrietate narcotică sau alcoolică
( imediat după cercetarea la fața locului se efectuează examinarea medicală), în ce stare tehnică
se află mijlocul de transport ( dacă a ieșit pe rută cu defecte, cine sunt persoanele responsabile
pentru starea tehnică), de unde și încotro se deplasa, cu ce viteză și în ce direcție se deplasa, care
era vizibilitatea, condițiile climaterice, starea carosabilului, care era intensitatea traficului
( mijloacele de transport și a pietonilor), când a observat șeferul obstacolul, locul unde se afla
pietonul și ce făcea până la impact, acțiunile pe care le-a întreprins șoferul pentru evitarea
impactului ( a frânat, a manevrat, a semnalat etc., cum s-a comportat în acel moment pietonul, cu
ce parte a automobilului a avut loc impactul, ce a întreprins șoferul după accident, cine se mai
afla în afară de șofer în habitaclu.
În cele relatate mai sus se observă desigur că întrebările acordate martorilor, bănuitului,
victimei unele din ele se aseamănă din perspectiva că a fi mai veridică informația despre
accidentul produs. Spre exemplu de la martor și victimă la întrebarea cu ce viteză se deplasa
mijlocul de transport implicat în accidentul rutier poate fi de 100 km, pe când la audierea
50 Gheorghiță Mihail, op., cit. conspect.
39
șoferului și la declarațiile făcute de acesta declară că nu avea mai mult 60 km la oră, fiind un
obstacol pentru organul de urmărire penală pentru a stabili concret viteza autovehiculului. Astfel
de complicații pot apărea la mai multe întrebări date victimei, bănuitului sau martorului.
Întrucât audierea bănuitului se efectuează ca acține ulterioară de urmărire penală, aspectul
cela mai important este ca această acțiune să fie efectuată la timp deoarece nu necesită amânare,
40