SEMIOLOGIA APARATULUI SEMIOLOGIA APARATULUI

LOCOMOTORLOCOMOTOR

OSTEOMIELITA, ARTRITA, OSTEOMIELITA, ARTRITA,

BURSITA, FRACTURI ŞI LUXAŢIIBURSITA, FRACTURI ŞI LUXAŢII

Scurt istoric

Termenul de osteomielită a fost introdus în practica medicală de către Reyno în 1831.

Tabloul clinic al osteomielitei acute şi cronice a fost descris de către Lannelong în

1879

Chirurgul finlandez M. Schulten pentru prima dată (1897) utilizează plastia musculară în

tratamentul cavităţilor osoase postosteomielitice.

Chirurgul bulgar Popchirova S. (1958) propune metoda de autoplastie osoasă a cavităţilor

postosteomielitice.

În istoria evoluţiei osteomielitei exogene se pot distinge 3 etape:1- din antichitate până la

apariţia armelor de foc, când omenirea se confrunta în exclusivitate cu osteomielita

posttraumatică. 2 - începutul sec. XVI până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial -

osteomielita prin armă de foc. Epata a 3-a începe odată cu implementarea metodei

chirurgicale de tratament (mataloosteosinteză, endoprotezare etc.), care au dat naştere la

aşa numita osteomielită “postoperatorie”

Academicianul Vitalie Beţişor

unul dintre fondatorii şcolii naţionale de

traumatologie

OSTEOMIELITA

Osteomielita este o inflamaţie

(acută sau cronică) supurativă a

măduvei osoase. Această

denumire include în sine şi

inflamaţia părţii compacte(ostită)

şi inflamaţia periostului

(periostită)

Clasificarea osteomielitei 1.După provenienţă:

a) Endogenă (hematogenă)

b) exogenă (posttraumatică, prin armă de foc, etc.)

c) Iatrogenă (postoperatorie)

2. După evoluţie:

acută, subacută, cronică-primară, cronică3. După tipul agentului microbian:

a) osteomielita provocată de stafilococi (60%-80%),streptococi(5%-30%), proteus v.,etc.

b) osteomielita provocată de flora anaerobă (clostridiană şi neclostridiană)

c) infecţia specifică (tuberculoza, sifilisul)

d) flora parazitară (echinococ,etc.)

Incidenţa afectării oaselor de osteomielită acută

Osteomielita acută hematogenă

Focar primar

Procese inflamatoare cronice în Sinusurile paranazale

Carie dentară, otită, angină adenovirală

Furuncul,abces,alte infecţii ţesuturi moi

Particularităţi anatomofiziologice ale structurii oaselor la copii

• oasele au o reţea bogată de vase sanguine

• sistem autonom de irigare sanguină epifizar, metafizar şi diafizar.

• prezenţa unui număr mare de vase mici, având o orientare radiară, care duc spre nucleul de osificare prin cartilagiul epifizar.

• la copii de până la 2 ani predomină un sistem de irigare sanguină epifizar, în timp ce cel metafizar începe să se dezvolte abia după 2 ani.

• un sistem comun de irigare sanguină se formează după osificarea epifizei.

• pentru copii de până la 2-3 ani este caracteristică localizarea procesului cu predilecţie la nivelul zonelor epifizare.

• odată cu formarea sistemului metafizar de irigare sanguină procesul osteomielitic se instalează predominant la nivelul metafizei.

Teoria embologenă Lexer (1894) (Tromboarteriită, tromboflebită, inflamaţie necrotică,hiperergie exudativă)

1. Embol infectat la nivelul porţiunii distale a arterei cu formarea focarului de necroză a compactei osoase

2. Embol infectat la nivelul divizării art. nutritia tibiae cu formarea de necroză corticală a osului.

3. Formarea osteonecrozei ca consecinţă a traumei (locus minoris resistentiae)

Hipertensiune intramedulară

Abces subperiostal cu detaşarea periostului

Flegmon intermuscular

Flegmon subcutanat

Deschiderea flegmonului cu formarea fistulei

P(im)=50mm.cl.H2O normaP(im)=300-400mm.cl.H2O ostml.

Forme clinice ale osteomielitei acute

hematogene

• Toxică

• Septicopiemică

• Locală

Forma toxică Semne generale de intoxicaţie pronunţată:

• Debut insidios

• Febră hectică (> 40ºC)

• Slăbiciune, paliditate, pierderea cunoştinţei

• Vome repetate

• Dispnee

• Hipotonie şi tahicardie

• Splenohepatomegalie, icter,anemie toxică

Semne locale minime de inflamaţie:

• Hipersensibilitate la palpare sau în timpul mişcării extremităţii

Forma septicopiemică

• Semne generale de intoxicaţie

• Multiple abcese metastatice

în oase şi alte organe (preponderent plămâni)

• Simptome locale moderate de

inflamaţie

Forma locală

Simptome generale ne semnificative:

• Intoxicaţie moderată

• Febră (38 - 39ºC)

Simptome locale manifeste de inflamaţie:

• Durere permanentă pronunţată

• Durere la mişcare

• Limitarea mişcărilor, impotenţă funcţională

• Palpaţie sau percuţie dureroasă a osului

Schema examinării bolnavului

• Traumă în anamneză (frecventă

la copii)

• Surse de infecţie la distanţă

(furuncul, impetigo etc.)

Interogatoriu

Regiuni pentru examinare a unui copilpurtător de sindrom infecţios

Examen loco-regionalInspecţie Palpaţie Percuţie

Dureri circumferenţiare

Studiul mobilităţii în articulaţia genunchiului

Dureri la percuţieîn proiecţia

oaselor

- Regiuni cu tumefiere- Hiperemie uşoară- Cicatrice recentapărute după infecţii ale ţesuturilor moi

EXAMEN PARACLINIC

Semne indirecte radiologice ale

osteomielitei:

• mărirea în volum a muşchilor profunzi

• contur nedefinit al fasciei

•dispariţia conturului dintre muşchi şi ţesutul subcutanat

RadiologicDe laborator

Leucocitoză Stafilococi

RADIOGRAFIE

Semne radiologice osteomielită acută:

• detaşarea periostului (reacţie

periostală)

• îngroşarea periostului

• osteoliză

• tumefierea ţesuturilor moi

Manifeste la 10 – 14 zile de la debutul maladiei !

Radiografie

Semne radiologice osteomielită

Îngroşarea periostului

Reacţia periostală

Zone de osteoliză

Metode imagistice de diagnostic a osteomielitei

• Computer tomografie

• Rezonanţă magnetică nucleară

• Scintigrafie (Tehneţium 99, Gallium

67, leucocite marcate cu Indium 111)

• Ecografie

Osteomielita posttraumatică

Survine mai frecvent după fracturi

deschise ale oaselor şi

complicaţii septice în urma operaţiilor

ortopedice cu diferite implante

(osteomielita postoperatorie)

PRINCIPII DE TRATMENTMEDICAŢIE

• antibioterapie

• analgezie

• detoxificare

• imunoterapie

• laserterapie

IMOBILIZAŢIE

• delimitarea procesului patologic, calmarea durerii

CHIRURGIE

• disecţia şi drenarea flegmonului

• periostotomie

• trepanaţie osoasă

Forme atipice (primar-cronice) de osteomielită

• Osteomielita albuminoasă Ollie

• Abcesul Brody

• Osteomielita sclerozantă Garre

•virulenţă slabă a microorganismelor şi reactivitate specifică a organismului

•acumulare de exudat lipicios, transparent, bogat în proteine, care nu se transformă în puroi (inflamaţie seroasă).

• concentraţie sporită de mucus şi albumină în lichidul de exudaţie.

• absenţa simptomelor generale de inflamaţie purulentă.

• îngroşarea periostului şi formarea de sechestre mărunte corticale.

Osteomielita Ollie

• cavitate osoasă bine delimitată de celelalte zone ale osului printr-o capsulă de ţesut conjunctiv, ce conţine puroi.

• evoluţie clinică latentă sau asimptomatică.

• semne clinice – durere locală, rar hipertermie.

• radiologic – cavitatea încercuită cu contur bine definit.

Abcesul Brody

• proces patologic de scleroză a osului în zona diafizei in urma îngroşării şi induraţiei ţesutului osos.

• clinic poate decurge atât sub formă delimitată, cât şi sub formă de septicemie cu focare multiple piemice.

• radiologic – obliterarea canalului osteomedular, deformare şi sechestrare.

Osteomielita sclerozată

Garre

Osteomielita cronică

Tibia distrusă de osteomielită cronică

(expoziţie arheologică )

Osteomielită cronică Formarea sechestrelor este un semn important a osteomielitei cronice. Sechestrarea - este procesul de desprindere a unei porţiuni de os necrozate

(sechestru) şi formarea cavităţii sechestrare.

Osteomielită cronică

Sechestru plasat în cavitatea sechestrară, care reprezintă o cavitate patologică formată în os, ca rezultat al delimitării procesului cronic inflamator. Procesul de sechestrare durează 2 luni şi mai mult.

Osteomielită cronică Manifestare anatomo-patologică tipică fistulă externă – comunicare patologică a cavităţii sechestrare cu mediul extern

Manifestări clinice osteomielită cronică

Faza de acutizare a procesului - febră, durere locală, hiperemie a pielii cu eliminări purulente din fistulă.

Faza complicaţiilor –fractură patologică cu deformarea extremităţii şi formarea articulaţiei false

Semne radiologice osteomielită cronică

Sechestrare Deformare Fractură

Tratamentul osteomielitei cronice

În faza de acutizare este cel al osteomielitei acute

Tratament chirurgical: • sechestrectomie • rezecţie subperiostală a osului • amputaţie (rar)

Imagine tratament chirurgical osteomielită cronică

Înlăturarea sechestrelor şi părţilor infectate ale osului.

Tamponamentul cavităţilor cu implante îmbibate cu antibiotice.

ARTRITELEArtrita – inflamaţie acută sau

cronică a articulaţiei

ClasificareDupă modul de contaminare:• Artrite primare – infecţia pătrunde din ţesuturile învecinate sau în rezultatul traumei deschise (artrita posttraumatică) • Artrite secundare (metastatice) – propagarea infecţiei pe cale hematogenă din surse de infecţie preexistente (furuncul, tonzilită, pneumonie, uretrită etc.) După caracterul exudatului:

Artrită seroasă Artrită fibrinoasă Artrită purulentă Artrită purulent-hemoragică Artrită putridă

Manifestări clinice

Simptome generale:

• debut acut

• indispoziţie

• febră

• vome

• insuficienţă respiratorie

• insuficienţă cardiovasculară

Simptome locale:

• durere articulară

• tumefierea articulaţiei

• hiperemie,

• hipertermie

• restricţie de mişcări active şi pasive în articulaţie până la impotenţă totală

• fluctuaţie

Tratamentul

1. imobilizarea extremităţii (obligatoriu!)

2. Antibioterapie

3. Puncţia articulaţiei cu aspiraţia exudatului şi

introducerea antibioticelor

4. Artrotomie asociată cu drenarea articulaţie

5. Rezecţia extremităţilor articulare cu formarea

anchilozei

BURSITELEBursele sinoviale conţin un lichid fluid secretat

de celulele endoteliale. Situate la nivelul

ţesuturile paraarticulare, care lunecă intre ele,

descresc forţa de frecare prezentă.

Dacă bursa este suprasolicitată sau

traumatizată survine o inflamaţie a ei cu

tumefiere şi sindrom algic. Aceste condiţii

determină termenul de bursită.

Incidenţă bursite după regiunea anatomică

• Olecranon

• Prepatelar

• Infrapatelar

• Trohanrer maior

• Ileotibial band

• Psoas tendon

• Retrocalcaneu

Frecvent

Rar

Pentru bursita purulentă sunt

caracteristice semnele clasice ale

inflamaţiei:

Tumefierea regiunii în cauză

Durere

Hipertermie locală

Hiperemie a pielii

Funcţia articulaţiei din apropiere nu

este tulburată, rar restricţie parţială a

mişcărilor în articulaţie

Manifestări clinice

1. Extremitatea trebuie imobilizată

2.Preparate antiinflamatoare

3. Aplicarea compreselor

4. Puncţia bursei sinoviale cu extragerea exudatului şi

introducerea antibioticelor.

5. Chirurgical – deschiderea şi drenarea abcesului bursei

sinoviale sau excizia bursei sinoviale

Tratamentul

În majoritatea

cazurilor

FracturiFracturile sunt soluţii

de continuitate (discontinuităţi)

liniare ale oaselor produse

prin acţiunea unor forţe

care depăşesc modulul

lor de elasticitate.

Clasificarea fracturilor După provenienţă: congenitale şi traumaticeDupă localizare: epifizare, diafizare, metfizareDupă terenul pe care apar fracturile: fracturi ale oaselor sănătoase şi

fracturi patologiceDupă modul de producere: directe şi indirecte Fracturi incomplete: “fractură în lemn verde”, fractură prin tasare,

fisura osoasă.Fracturi complete. Traiectul de fractură poate fi: transversal, oblic,

longitudinal, spiroid. (fractură prin angrenare)Fracturi cominutiveFracturi complete cu deplasarea fragmentelor osoase şi fără

deplasareFracturi închise şi deschiseFractura de stres

Clasificarea “Association d`Osteosintese”(AO)

• Conform acestei clasificări diagnosticul fiecărei fracturi este constituit din 5 simboluri: 4 cifre şi o literă.

• I – prima cifră indică osul traumatizat• II – a doua cifră indică segmentul osului fracturat(1,2 şi

3)• III – apoi se indică tipul fracturii printr-o literă: A,B şi C.• IV – următoarea cifră indică grupul de fractură pentru

concretizarea fracturii şi se notează cu 1,2 şi 3.• V – cifra a cincia indică subgrupul fracturii pentru

detalizarea fracturii. De exemplu o fractură transversală a tibii în treimea superioară cu deplasare moderată va fi codificată în felul următor: (4,2,A,3,2.)

Fracturile patologice

Apar în urma unor traumatisme minore la nivelul unor oase fragilizate prin:

• Osteoporoză• Infecţii

(osteomielită,etc.)• tumori

Osteosarcom de femur

Ruptură corticală

Fractura de stres• Fractura de stres apare în urma

unor solicitări mecanice de intensitate redusă dar repetate ale osului

• Procesul patologic iniţial constă în resorbţia osoasă osteoclastică urmată de apariţia unui calus periostal şi este reversibil, in cazul în care agresiunea mecanică este sistată

• Fractura la nivelul metafizelor distale metatarsiene II-III la tinerii recruţi, după un marş de distanţă lungă (20-30кm) – fractuta Deutsch lander

• Fractura calcaneului la recruţi

Fractura directă apare la nivelul la care acţionează agentul

traumatizant

Fractura indirectă apare la distanţă de la locul de acţiune

al agentului traumatizant

Fracturi incomplete

În fracturile incomplete linia de fractură interesează doar parţial osul.

Apar mai ales la copii, cu elasticitate osoasă crescută şi un periost gros.

Ruperea incompletă sau “fractura în lemn verde” interesează corticala din zona de convexitate, produsă prin flexiunea osului, compacta controlaterală fiind intactă.

1.Fractură în lemn verde2.Manoperă de reducţie3.Fractură redusă completă

Fracturi complete

• În fracturile complete linia de fractură interesează întreaga grosime osoasă.

• 1 - traiect de fractură transversal

• 2 – oblic• 3 - spiroid

1 2 3

Fracturi cominutive

• De obicei sunt prezente două fragmente osoase

• Când traiecte de fractură multiple separă mai multe fragmente osoase, fractura se denumeşte cominutivă

Fragmente osoase

• În funcţie de poziţia şi raporturile fragmentelor osoase fracturile complete sunt cu deplasare şi fără deplasare

• Fragmentele osoase îşi pierd raporturile normale, iar deplasarea se poate face prin:

- translaţie

- ascensiune sau îcălecare

- rotaţie

- unghiulare

Se consideră deplasat fragmentul distal !

Fractură deschisă

• După absenţa sau asocierea unor soluţii de continuitate tegumentare sau mucoase fracturile sunt denumite închise şi deschise.

• Focarul de fractură comunică cu mediul extern – fractură deschisă

• Pielea este secţionată sau contuzionată prin acţiunea agentului traumatic sau prin fragmentele osoase deplasate

Manifestări clinice fracturi

• Semne de probabilitate• durere în focarul

traumatizat• echimoza, uneori mai

tardivă• deformarea regiunii

(edem al ţesuturilor sectorului traumatizat)

• Impotenţa funcţională

• Semne de certitudine• mobilitate anormală • crepitaţia osoasă• întreruperea continuităţii

osoase (se poate aprecia uneori prin palpare când oasele fracturate au o dispoziţie superficială)

• fragmente osoase vizibile în plagă (în cazul fracturilor deschise)

• lipsa transmiterii mişcării de-a lungul unui os

Simptome de certitudine• Mobilitatea anormală

poate lipsi în fracturile incomplete şi fracturile prin angrenare

• Crepitaţia osoasă nu trebuie căutată deliberat,mobilizarea fragmentelor fracturate putând determina leziuni ale părţilor moi

Examen loco – regional

• Fractură de claviculă • Fractură col chirurgical humerus

Inspecţie palpaţie

1. Tumefierea umărului2. Durere la palpaţie3. Echimoze răspândite

1. Asimetria umerilor2. Fragment osos vizibil3. Palpaţie dureroasă

Fractură de femur• Fractură indirectă accident

automobli• Fractură diafiză femurală

a – hematom masiv (≤ 1000ml sânge) a ţesuturilor moi care poate determina stare de şoc: insuficienţă circulatorie b – deplasare, de regulă importantă, a fragmentelor osoase

a

b

Complicaţii generale imediate ale fracturilor

• Şoc traumatic cauzat de: 1-hemoragie şi hipovolemie, 2-sindromul neuroreflector, 3-endotoxemia şi toxemia microbiană (în leziuni deschise)

• Embolii grăsoase care se produc în primele trei zile după accident şi se datorează macroglobulelor lipidice mobilizate din măduva osoasă, sau formare ca urmare a lipolizei generale de modificările hormonale postagresionale

• Anemie acută• În evoluţie apar complicaţii septice pulmonare, urinare,

generale mai ales pe un teren predispus de boli preexistente.• Aceste complicaţii duc la agravarea stării bolnavului şi pot

deveni cauza morţii lui. Sarcina primordială în acordarea primului ajutor este profilaxia şi tratamentul acestor complicaţii.

Complicaţii în fracturi determinate de diverse cauze

• Leziuni viscerale, produse de agentul traumatizant direct sau prin deplasarea fragmentelor osoase (encefalice, medulare, toracice abdominale, pelviene)

• Leziuni vasculare (hemoragii)• Leziuni nervoase (pareze, paralizii)• Poziţie incorectă a fragmentelor osoase

(dispoziţie)• Interpoziţie (intercalarea între fragmente a

muşchiului sau fasciei)

Complicaţii fracturi

Interpoziţie musculară

Situarea între fragmente a muşchiului sau fasciei, duce, deregulă la formarea pseudoartrozei

Mână “căzând”

Paralizie prin lezare de nerv radial (a) în fractura

diafizei humerale (b)

a

b

Vindecarea fracturilor

opInflamaţie

postagresiuneOsteoliză şiosteosinteză

Remodelareosoasă

Imediat după fractură apare hematomul fracturar înconjurat de o reacţieinflamatorie

Hematomul este invadat de vase şi ţesut conjunctiv tânăr “calus fibros”

Calus osos primitiv cu trabecule dispuse dezordonat (4-6 săptămâni)

Proces de remodelare - calus osos lamelar (secundar)

Complicaţiile procesului de vindecare

• Calus vicios – vindecare osoasă în poziţii anormale• Întârzierea consolidării – prelungirea vindecării unei

fracturi peste timpul în care consolidarea se produce în mod obişnuit, în tipul respectiv de fractură

• Pseudartroza – consecinţă a interpunerii de ţesuturi moi între fragmentele osoase, reprezintă o articulaţie sinovială suplimentară

• Osteoporoză posttraumatică (Sudeк-Leriche) – se manifestă prin dureri la tentativa de mobilizare după consolidarea fracturii, atrofie musculară şi tulburări vazomotorii (edem, cianoză, hipotermie)

Principii de tratament al fracturilor

• Acordarea primului ajutor• Tratament pe principiul chirurgiei de urgenţă, având ca scop

salvarea vieţii (deşocare, hemostază definitivă, refacerea respiraţiei, rezolvarea compresiei cerebrale, etc.)

• În politraumatisme asistenţa chirurgicală se efectuează pe principiul leziunii dominante

• Profilaxia complicaţiilor infecţioase in fracturile deschise• Reducerea fragmentelor - ortopedică sau chirurgicală• Fixarea (stabilizare) fragmentelor osoase• Tratament funcţional

Acordarea primului ajutor

• Administrare analgezicelor• Imobilzare de transport cu mijloace standard

sau improvizate• În fracturile deschise în cazuri indicate

hemostază cu garou, pansament compresiv, aplicarea pansamentului aseptic.

• În cazurile decompensării funcţiei organelor vitale respiraţie artificială, masaj extern de cord, urgentarea transportării spre instituţia specializată

Imobilzare de transport cu atelaDieterichs în fractură de femur

a) Atela Diterichs înainte de aplicare

b) Atelă aplicată pe bolnav cuprinde trei articulaţii

c) Executare tracţiei pe atelă

a bc

Imobilzare de transport cu atelaКrammer traumatism membru superior

a) atelă Кrammer

b) atelă Кrammer

c) imobilizare de transport în fractura osului humerus

a

b

c

Imobilizare de transport

Fixare antebraţ

cu basma Atelă pneumatică

Reducerea ortopedică a fragmentelor deplasate poate fi:

• Manuală • Transscheletală

a

b

Repoziţie fractură humeruscu deplasarea fragmentelor

a,b – etape repozţie

Tracţie scheletală pe atela Beler în tratamentul fracturii

de fmur

Reducerea chirurgicală a fragmentelor deplasate poate fi :

• Cu deschiderea focarului de fractură• Cu focarul închis• După reducerea fragmentelor, se efectuează stabilizarea

lor prin utilizarea diverşilor fixatori – acest procedeu poartă denumirea de osteosinteză a fragmentelor.

I – osteosinteză internă cu amplasarea fixatoarelor sub tegumente, cu suturarea completă a plăgii chirurgicale

II – osteosinteză externă efectuată prin utilizarea aparatelor de fixaţie externă, cu care e posibilă şi reducerea fragmentelor, apoi stabilizarea lor.

Osteosinteză internă

Centromedulară Extracorticală

a) Tijă metalică plasată în canalul osteomedular alfragmentelor segmentuluifracturat

b) Placă situată pe stratulcortical al fragmentelorfixată cu şurupuri

ab

Osteosinteză externă

Osteosinteză cu aparat Ilizarov

Osteosinteeză prin fixator extern

Osteosinteza fragmenteloroaselor gambei cu aparatul Ilizarov

Fixator extern într-o fractură cominutivă

deschisă de tibie

Luxaţii

Luxaţiile sunt traumatisme articulare închise în care suprafeţele articulare ale oaselor îşi pierd raporturile normale, parţial (subluxaţii) sau în totalitate (luxaţii totale)

Radiografie de profil luxaţia cotului

Incidenţa luxaţiilor

57%

24%

9%

6%1%3%

1Luxaţia humerus

2Luxaţia oaselor antebraţului

3Luxaţia falangelor mânii,piciorului

4Luxaţia femurului

5Luxaţia oaselor gambei

5Luxaţia oaselor trunchiului

Clasificarea luxaţiilor

• A. În funcţie de gradul deplasării segmentului luxat:• 1. Luxaţie completă• 2. Luxaţie incompletă• B. În funcţie de provenienţa luxaţiei:• 1. Congenitale• 2. Patologice (afectări ligamentare, musculare, artrită, tbc, tumori)• 3. Traumatice (luxaţii izolate, fără alte leziuni, fracturi-luxaţii, luxaţii

complicate cu leziuni vasculare, ale nervilor periferici etc.)• C. În funcţie de durata posttraumatică până la reducere:• 1. recente (până la 3 zile)• 2. postrecente (învechite - până la 3 săptămâni)• 3. tardive (vechi – peste 3 săptămâni)

Cauzele luxaţiilor traumatice

• 1. Cauze predispozante (favorizante)• a) forma anatomică a articulaţiei, gradul şi zona de

contact a suprafeţelor articulare; cu cât zona de contact este mai mică cu atât mai uşor se produce o luxaţie.

• b.) volumul şi gradul de libertate a mişcărilor în articulaţie; cu cât mişcările într-o articulaţie sunt de un volum mai mare, cu atât mai uşor acest volum poate fi depăşit.

• c) durabilitatea, gradul de dezvoltare a structurilor capsulo-ligamentare, a muşchilor, care în mod normal stabilizează articulaţia.

• 2. Cauza determinantă este traumatizarea prin mecanism direct (mai rar) sau indirect (mai frecvent).

Acuze Inspecţie Palpaţie

-Deformarea articulaţiei-Poziţie vicioasă-Modificare de lungime a segmentului de membru luxat-Tumefierea articulaţiei-Echimoze

Modificarearaporturilor normaleale proeminenţelorosoaseperiarticulare

În momentul producerii luxaţiei apare:- durere violentă- impotenţă funcţională totală

Simptome clinice ale luxaţiilor

Diagnosticul pozitiv nu pune în mod obişnuit problemeExamenul radiologic este obligator!

Tratamentul luxaţiilor

1. Acordarea primului ajutor a) administrare analgezicilor în scopul diminuării

sindromului algic b) imobilizare prin mijloace standard sau improvizate c) transportarea urgentă a bolnavului în instituţia

specializată2. Reducerea luxaţiei (ortopedică sau chirurgicală -

luxaţii vechi, luxaţii recidivate sau luxaţii-fracturi)3. Imobilizarea segmentului traumatizat4. Tratament de recuperare funcţională

Complicaţii tardive

• Necroze aseptice osoase• Redori articulare (limitare a mişcărilor în

articulaţie)• Calcificări periarticulare• Instabilitate articulară sau luxaţii recidivate• Osteoartrite şi periartrite• Artroze• Anchiloze