5

Cei trei fraþi ºi zmeuladaptare prescurtatã dupã un basm popular

Clasele V-VI

IA fost odatã un om atât de sãrac, încât nu avea nici dupã ce bea apã;

Dumnezeu însã îl dãruise cu trei bãieþi tot unul ºi unul ºi-l învrednicise,cu chiu, cu vai, sã îi creascã pânã sã-i vadã flãcãiandri cu mustãcioaramijind pe buze. Atunci Dumnezeu avu îndurare de el ºi se hotãrî a-lculege dintr-astã lume, care pentru el fuse ciumã în loc de mumã. Cãzândla pat greu de tot, chemã la sine pe cei trei flãcãiandri ºi le zise:

— Feþii mei, vedeþi cã nu vã las la moartea mea altã stare decâtplugul ce e rezemat afarã de peretele casei; luaþi-l, duceþi-l la fieraruldin marginea satului, faceþi din el trei coase ºi puneþi-vã cu nãdejde pemuncã, cãci munca este fântâna cea nesecatã din care se poate îndestulaomul fãrã a avea teamã cã-i va da de fund. Dupã aceste cuvinte,unchiaºul închise ochii ºi se culcã ca sã nu se mai scoale.

Cei trei flãcãi scoaserã fierul plugului dintre lemne, cum le zisesetatã-sãu; ãl mai mare îl luã în spinare ºi se duse cu el la covaci, ca sã lefãureascã trei coase.

Dupã ce se vãzurã cãpãtuiþi fiecare cu câte o coasã, o luarã laspinare ºi apucarã ºi ei pe ãl drum mare încotro vãzurã cu ochii, aºteptândsã le pice în cale acea fântânã nesecatã ce se numeºte muncã.

Cãutarea lor nu fu atât de lungã, cãci într-una din laturile drumuluipe care umblau zãrirã o cãrare neumblatã de picior de om, iar pe olaturã a ei o câmpie mare ºi întinsã, pe care se legãna, ca valurile peîntinsul mãrii, mãnoasele spice ale unui lan de orz încã verde.

— Iatã lucru de muncit! strigã fratele cel mai mare; pe el, bãieþi, doaro þâºni din mijlocul sãu acea fântânã îmbelºugatã de care zicea tãtuca...

Orzul era încã crud ºi spicul încã necopt; dar ei, zoriþi sã gãseascãfântâna cea nesecatã, se puserã pe cosit ºi muncirã din zori de zi pânã lanãmiezi, ºi nu se lãsarã pânã nu culcarã la pãmânt o tarla bunicicã. Darfântâna nu se zãrea, iar burþile le chiuiau de goale ce erau. Pe când soareleera drept deasupra capetelor lor ºi-i sãgeta cu razele lui cele învãpãiate,ei lãsarã lucrul ºi se aºezarã sub un copac stufos, ca sã se adãposteascãpuþin de arºiþã ºi sã amãgeascã cu un pui de somn acea pustie de foame,care-i muncise de când se pomeniserã ºi ei oameni în lume, ºi care de lamoartea tatãlui lor îi chinuia ºi mai cumplit. Dupã ce dãdurã puþin ochiiîn gene, se trezirã ºi punând iar mâinile pe coase, începurã din nou sãcoseascã, cântând cât îi þinea gura, sã nu-ºi mai audã pântecele chiuind.

3. Care este sensul expresiei „fân-tânã îmbelºugatã” în contextul„... doar o þâºni din mijlocul sãu aceafântânã îmbelºugatã...”?A) sursã de apãB) sursã de bunãtateC) sursã de învãþãturãD) sursã de nefericireE) sursã de bunãstare

1. Ce le lasã, ca moºtenire, tatãlfiilor sãi?A) plugul B) trei coase C) sãnãtateaD) munca E) libertatea

2. Ce înseamnã cuvântul „covaci”?A) croitor B) fierar C) magazionerD) cositor E) potcovar

Citeºte textul cu atenþie! Dacã nu termini lectura sau nu rãspunzi la toate întrebãrile, nu te descuraja.Acesta este un text destul de dificil. Te felicitãm chiar ºi dacã parcurgi textul numai parþial. Succes!

Subiectele de la 1 la 10 valoreazã câte 3 puncte, cele de la 11 la 20 câte 4 puncte, cele de la 21la 30 câte 5 puncte, iar cele de la 31 la 50 din nou câte 4 puncte. Se acordã 40 de puncte din oficiu.

Se vor lua în calcul numai primele 40 de întrebãri la care ai indicat un rãspuns valabil.Dacã te-ai rãzgândit în privinþa unui rãspuns bifat deja, le poþi bifa pe celelalte trei pe care leconsideri rãspunsuri greºite ºi lãsa nebifat numai cerculeþul rãspunsului considerat bun.Dacã eºti un cititor experimentat, poþi trece peste întrebãrile 1-10 (ai la dispoziþie 50 de întrebãridintre care se puncteazã numai 40); nu neglija, însã, textul de pe primele pagini.

Pentru a vizualiza, pe Internet, analiza în detaliu a lucrãrii tale completeazã parola pe foaia derãspuns. Dupã ce vor fi afiºate rezultatele concursului, vei gãsi pe www.cangurul.ro analiza rãspunsurilortale. Explicaþiile date acolo te vor ajuta sã citeºti în profunzime, iar la anul vei fi mult mai bun.

6

Deodatã începu un vânt furios fãrã sã fie pe cer mãcar o palmã de nor,ºi începu sã sufle cu aºa turbare ºi putere, încât încovoia pânã la pãmântcrengile copacului sub care se pitularã. Odatã cu vântul se ivi spre soare-apuneun nor negru gãlbinicios, care venea repede ºi aºa posomorât, de þi se fãceapãrul mãciucã. Norul se despicã în douã ºi din el ieºi o arãtare mare ºi cumplitãla vedere, care veni spre ei cu o falcã în cer ºi cu alta în pãmânt. Vãzânddihania spurcatã, flãcãiandrii înþepenirã în loc, îngheþaþi de fricã, ºi-ºiaºteptau ceasul pierzãrii din clipã în clipã; dar zmeul, cãci asta era lighioana,în loc de a-i prãpãdi, se apropie de ei cu o înfãþiºare voioasã ºi le zise:

— Bun lucru, bãieþi!— Mulþumim dumitale, stãpâne! rãspunse cu inima pierdutã unul

din flãcãiandri.— Da’ ºtiu c-aþi cosit mult! zise iarãºi zmeul cam rânjind, plimbându-se

prin holdã. Bravo! halal de orzul meu cã este cosit de aºa mâini harnice.Dar ia ascultaþi, cine v-a zis sã-mi cosiþi orzul?

— Atât ne-a fost, ne-am topit! ºopti fratele cel mare.— Sã vezi, stãpâne, rãspunse cel mijlociu, n-aveam de lucru ºi, ca sã

nu stãm degeaba, îndatã ce am întâlnit în drum acest orz ne-am pus ºi l-amcosit, gândind cã facem ceva bine ºi stãpânul sãu ne va milui mãcar cucâte un blid de mâncare ºi cu o canã de apã de fântânã ... cã suntembãieþi orfani. Dar sã ne ierþi, mãrite stãpâne, dacã am fãcut ceva rãu... .

— Rãu!? De unde!? Dimpotrivã, foarte bine aþi fãcut ºi tare frumosmai cântaþi, cã m-aþi ºi sculat din somn! Ia ascultaþi, aþi mâncat voi cevade amiazã?

— Nicio îmbucãturã, rãspunse fratele cel mare, ºi nicio fântânã nuse aflã pe aici, sã ne amãgim setea.

— Ei, atunci lãsaþi, mãi bãieþi, din mânã coasele alea ºi veniþi dupãmine, cã masa vã aºteaptã plinã cu bucate ºi vin, precum ºi o mulþimede oameni dornici sã asculte cântecele ce le-aþi cântat.

Zicând aceste cuvinte fãcu semn cu mâna flãcãilor ca sã-l urmeze.II

Feciorul cel mic era nãzdrãvan, adicã om care ghicea gândurilealtuia, ºi astfel citea în viitor ºi ºtia de mai înainte ce are sã se întâmple.

— Fraþilor, zise el dupã ce se depãrtã zmeul puþintel, bucatele cevrea sã ne dea zmeul sã mâncãm ºi vinul ce vrea sã ne dea sã bem suntamestecate cu o licoare înºelãtoare; sã nu mâncaþi, ci mai bine sã fugim,cã mie nu-mi miroase a bine bunãtatea asta a lui.

— Eu nu fug, ci mã duc sã mãnânc, mãcar de-or fi gãtite cu otravã,cãci mi-e foame de nu mai vãd în faþa ochilor, rãspunse fratele cel marecu ochii scãpãrând.

— ªi eu asemeni, rãspunse cel mijlociu.— Bine, faceþi ce vreþi; eu v-am vestit; ce s-a întâmpla îþi vedea,

murmurã cu întristare cel mic. Mâncaþi voi, dar cel puþin faceþi tot ce vãva sta în putinþã ca eu sã nu mãnânc, dacã vreþi sã fie bine de noi.Spuneþi blestematului cã eu, de când m-am nãscut, carne n-am mâncatºi vin n-am bãut ºi lãsaþi-mã sã mãnânc numai mãmãligã goalã.

— Fie precum vrei, rãspunserã fraþii, plecând dupã zmeu; fratelemai mic îi urmã încetiºor, de departe.

Merserã ei dupã zmeu cât merserã, dar nu prea mult, cãci dupã cetãiarã în douã o limbã de pãdure ºi coborârã o muchie de deal, vãzurão casã mare de arendaº ºi, pe bãtãturã, o masã mare, pe care fumegaunenumãrate mãmãligi ºi bliduri pline cu merinde. Astã masã era înconjuratã

5. Ce explicaþie dau tinerii zmeuluidespre orzul cosit?A) Nu aveau de lucru ºi au vrut sãmunceascã.B) Orzul era copt ºi nu îl cosise încãnimeni.C) Aveau trei coase noi pe caredoreau sã le încerce.D) Doreau sã mãnânce orzul.E) Cãutau fântâna nesecatã promisãde tatãl lor.

6. Care afirmaþie este adevãratã?A) Zmeul i-a bãtut pe cei trei flãcãi.B) Zmeul a sosit din lanul cu orz.C) Flãcãiandrul cel mic i-a explicatzmeului de ce s-au apucat de cosit.D) Zmeul i-a întrebat dacã au mâncatceva de amiazã.E) Flãcãii s-au bucurat cã au vãzut zmeul.

9. Care este motivul pentru care fraþiiau acceptat sã meargã cu zmeul?A) Le era foame.B) Doreau sã mai coseascã orz.C) Erau curioºi sã vadã o casã de arendaº.D) Doreau sã bea din licoarea înºelãtoare.E) Zmeul citea în viitor.

11. De ce-i scapãrã ochii frateluicel mare?A) Este furios. B) Este bolnav.C) Este nãzdrãvan. D) Este înfometat.E) Este confuz.

8. Ce le oferã flãcãilor zmeul?A) o mamã de bãtaie B) apã de bãutC) bucate ºi vin D) niºte coase mai buneE) lecþii despre cositul orzului

10. Mezinul le cere celorlalþi sã numãnânce bucatele zmeului pentru cã:A) sunt otrãvite B) sunt vechiC) sunt stricate D) sunt greþoaseE) sunt amestecate cu licoare înºelãtoare

7. De ce se spune cã mezinul este„nãzdrãvan”?A) Este neascultãtor cu fraþii sãi.B) Nu mãnâncã ceea ce i se oferã.C) Are puteri supranaturale.D) Face mereu glume pe seama celorlalþi.E) Este cel mai mic dintre fraþi.

4. Structura „soare-apune” semni-ficã în context:A) apusul soarelui B) venirea seriiC) sudul D) nordul E) vestul

7

cu o mulþime de argaþi care stau cu lingurile în mânã, gata de mâncare,precum stã soldatul cu puºca în mânã, gata de rãzboi, dar tremurau capiftiile uitându-se la stãpânul cel cumplit la vedere ... .

Zmeul se puse în capul mesei ºi pe flãcãiandri îi aºezã lângã sine,doi în dreapta ºi unul în stânga, ºi începurã cu toþii sã mãnânce.

— Dar pentru ce nu mãnânci ºi tu merinde ºi nu bei vin? zisezmeul, vãzând cã bãiatul cel mic mãnâncã numai mãmãligã, pe cândfraþii lui ºi toþi argaþii ceilalþi înghiþeau la merinde ºi sorbeau la vinparcã s-ar fi bãtut zece nebuni la gura lor.

— Sã-l iertaþi, mãria ta, rãspunse fratele cel mare, el de când s-apomenit pe lume n-a mâncat altceva decât mãmãligã ºi n-a bãut decâtapã. Carne ºi vin, de mic n-a pus în gurã, cãci mama, la moartea ei, l-alegat cu jurãmânt sã þinã post cât va trãi.

— Aºa e, încredinþã ºi cel mijlociu.Zmeul se încruntã, se uitã lung la ei, dar nu zise nimic, necitind

minciunã sau vicleºug în cãutãtura lor, cãci o parte din ceea ce spuseserãera adevãrat, cã pânã atunci sãrãcia îi împiedicase sã dea cu gura de carne.

Dupã ce se sfârºi masa, zmeul se ridicã; asemenea ºi argaþii ºimuncitorii.

— Aide, bãieþi, întoarceþi-vã degrabã la lucru, zise zmeul încruntat,ºi vedeþi de munciþi cu inimã pânã la scãpãtat, cã pânã disearã vreau sãcosiþi tot lanul, cã altminteri unde vã stau picioarele vã va sta ºi capul!

IIIPe la asfinþitul soarelui, cei trei fraþi încã mai aveau de cosit cam o palmã

de loc, când vãzurã cã vine spre ei zmeul, ºi cum ajunse lângã ei, le zise:— Bun lucru, bãieþi!— Bunã sã-þi fie inima, stãpâne! rãspunserã fraþii, tremurând.— Aide, lãsaþi lucrul, cã uite a asfinþit soarele ºi pânã la conac e o

bucatã zdravãnã de drum, ºi trebuie sã mai ºi cântaþi, sã vã audã fetelemele doinind.

Bãieþii lãsarã lucrul negãtat ºi plecarã împreunã cu zmeul.Ei fãceau paºii ca oamenii, iar zmeul cu crãcanele lui fãcea cât doi

paºi omeneºti, astfel cã dupã câteva sãrituri abia se mai vedea înaintea lor,deºi ei iuþeau paºii ºi se sileau din toate puterile ca sã se þinã dupã dânsul.Când era sigur cã zmeul nu îl aude, bãiatul cel nãzdrãvan zise fraþilor sãi:

— O mare primejdie ne aºteaptã acolo unde ne duce zmeul; bucatelefermecate ºi vinul lui amãgitor are sã vã arunce la o zãpãcealã care sãvã prosteascã mintea. De nu mã veþi asculta, mâine are sã vã zacãcapetele unde vã stau picioarele; iar dacã mã veþi asculta, atunci o sãfie bine de noi ºi o sã dãm peste cap pe blestematul de zmeu, zisebãiatul cu gândul la orzul necosit ºi la rãsplata pe mãsurã.

— Ce trebuie sã facem? întrebarã cei doi fraþi înspãimântaþi.— Sã vã siliþi din toate puterile sã nu adormiþi; când vi se vor lipi

ochii de somn, sã vã ciupiþi ca sã goniþi somnul, ºi dacã se va întâmplasã cãdeþi doborâþi, îndatã ce vã voi deºtepta eu, sã vã sculaþi fãrã zgomotºi sã nu mã mai întrebaþi nimicuþa.

— Bine, aºa vom face, rãspunserã cei doi.Zmeul se depãrtase mult, dar se opri în loc, se culcã la rãdãcina

unui copac ºi-ºi aºteptã oamenii. Bãieþii nu întârziarã d-a-l ajunge dupãurmã. Atunci el se sculã ºi toþi merserã ce merserã pânã ce se vãzurã într-ocâmpie largã ºi verde ca smaraldul, de-þi era drag sã-þi petreci zileleîntr-însa. În mijlocul acelei câmpii ochii lor se izbirã de o luminã cestrãlucea mai ceva ca un soare.

— Ce o fi asta? strigã feciorul cel mare, punând mâna la ochi.

13. Din ce motiv zmeul nu bãnuieºtecã este minþit de cei doi fraþi mai mari?A) Pentru cã le poate citi gândurile.B) Pentru cã zmeul nu cunoºtea binefirea umanã.C) Pentru cã, în parte, spuseserã adevãrul.D) Pentru cã zmeul se credea invincibil.E) Pentru cã zmeul era lipsit de minte.

14. Structura „rãspunserã fraþii” din„– Bunã sã-þi fie inima, stãpâne! rãs-punserã fraþii...” aparþine:A) fratelui mai mic B) fratelui mai mareC) fratelui mijlociu D) naratoruluiE) zmeului

12. Ce înþeles are formularea:„... ceilalþi înghiþeau la merinde ºisorbeau la vin parcã s-ar fi bãtutzece nebuni la gura lor”?A) Mâncau ºi beau fãrã chef.B) Se bãteau cu lingurile.C) Mâncau ºi beau cu poftã.D) Erau nãzdrãvani.E) Se pregãteau de rãzboi.

15. De ce tremurã bãieþii la vedereazmeului?A) Pentru cã se bucurau sã-l vadã,deºi nu au terminat de cosit.B) Pentru cã le era foame ºi sete.C) Pentru cã le era frig ºi somn.D) Pentru cã le era fricã, fiindcã îiameninþase cu moartea.E) Pentru cã erau foarte obosiþi.

16. Ce tip de formulã este: „... toþimerserã ce merserã pânã ce...”?A) o formulã de început a unui basmB) o formulã finalã a basmuluiC) o formulã medianã a basmuluiD) o formulã de salutE) o formulã fermecatã, menitã sã-isalveze

8

— Sunt razele soarelui care se rãsfrâng în învelitoarea de aur apalatului zmeului, rãspunse fratele sãu cel mic.

— Acolo ne duce el?— Atunci, zise fratele de-al doilea, nu crez sã ducem o proastã

viaþã într-o casã învelitã cu aur.— Nu te prea lua, frate, dupã podoabele de deasupra, cãci dedesubt

sunt temniþe în care zac de amar de ani mii ºi sute de oameni nenorociþiîn cele mai groaznice chinuri. De aia vrea sã cântãm la masa lui, sã nuse mai audã vaierele celor schingiuiþi ºi puºi în lanþuri.

— Poate, eu însã merg spre el fãrã teamã, cãci zmeul mi se pare afi om bun ºi casa lui mândrã la înfãþiºare.

— Sã fie precum zici, dar sã nu uitaþi ce mi-aþi fãgãduit.În sfârºit, ajunserã dinaintea palatului ºi lumina cea orbitoare scãzu,

pânã ce pieri împreunã cu soarele ce apuse. Dar o altã luminã se iviînaintea ochilor lor, roºiaticã de astã datã; era o vâlvãtaie de foc careieºea ca din pãmânt în mii ºi mii de limbi ce înconjurau palatul.Apropiindu-se ºi mai mult, vãzurã cã palatul era într-un ostrov ºiîmprejurul lui, în loc de apã, curgea un râu de flãcãri uriaºe.

— Ce ne facem noi acum? strigã bãiatul cel mare, vãzând balauriide foc ce se ridicau sfârâind pânã în slava cerului.

— O sã vedeþi, rânji zmeul, ºi numaidecât se descinse de un bici care-iînfãºura mijlocul ºi începu sã plesneascã cu el peste râul de foc; ºi deodatãrâul se desfãcu în douã: o parte se dete la dreapta, alta la stânga ºi mijloculrãmase uscat, de puturã zmeul ºi flãcãii sã treacã prin el ca pe uscat.

Dupã ce trecurã dincolo neatinºi, zmeul iarãºi plesni, ºi râul îºiveni în fire la locul sãu. Fratele cel mic se uitã unde pune zmeul biciulºi oftã din bãierile inimii, vãzând cã-l atârnã deasupra cãpãtâiului patului.

IVDupã ce puse biciul la locul sãu, zmeul zise bãieþilor:— Veniþi sã vã duc acum la casa ºi la masa ce v-am pregãtit, ca sã

vã ospãtaþi, sã cântaþi ºi sã dormiþi.Cei trei fraþi se luarã dupã el, trecurã prin mai multe sãli ºi cãmãri,

intrarã într-o casã în care mâncau la o masã trei fete tinere ºi mândre, ºidupã ce trecu ºi printr-însa, intrarã într-altã cãmarã, care n-avea nicioaltã ieºire decât uºa ce rãspundea în cãmara fetelor.

— Iatã odaia voastrã ºi merindele care vã aºteaptã, zise zmeul,arãtând o masã îmbelºugatã ce era întinsã dinaintea unui pat moale ºilat; mâncaþi, cântaþi, urechile-mi bucuraþi cu cântul vostru, benchetuiþiºi apoi vã odihniþi.

— Aºa vom face, stãpâne.— Noapte bunã, copii, ºi pe mâine cu bine!— Noapte bunã, stãpâne!Zmeul plecã râzând ºi, dupã ce ieºi, cei doi fraþi mai mari vrurã sã

mãnânce, cã tare le era poftã, dar prâslea nu-i lãsã sã se amãgeascã defrumosul miros al bucatelor, ci scoase din sân codrul de mãmãligã ºi-lmâncarã pânã la cea din urmã fãrâmã; strânse în cãmaºã toate bucatelede pe masã ºi fãcu o boccea, o puse dupã uºã ºi trase cu urechea, sã ºtiece fac fetele zmeului.

În vremea asta, cei doi fraþi mai mari, nemulþumiþi cã nu au mâncatdin bucatele îmbelºugate ce fuseserã pe masã, se trântirã pe pat, bodogãnind.Dar deodatã se auzi trosc! hârr! pleosc! ... ºi patul se prãbuºi în adâncuri.Ce mai plângeau bieþii de ei vãzându-se în temniþã, nu-i de spus ... Cel mic

18. Recunoaºte personajul carespune urmãtoarea replicã „... cãcizmeul mi se pare a fi om bun ºi casalui mândrã la înfãþiºare”:A) mezinulB) fratele cel mareC) fratele de-al doileaD) arendaºulE) un argat

20. Selecteazã prima acþiune desfã-ºuratã din punct de vedere cronologic.A) Balaurii de foc se ridicau din râu.B) Râul ºi-a venit în fire la locul sãu.C) Zmeul s-a descins de bici.D) Fraþii au vãzut palatul zmeului.E) Bãieþii au rãmas cu gura cãscatã.

17. Ce reprezintã replica mezinului:„— Nu te prea lua, frate, dupãpodoabele de deasupra...”?A) un mod de a-ºi exprima fricaB) o formulã magicãC) o rugãciuneD) un avertismentE) o vorbã de duh

19. Structura „... ºi deodatã râulse desfãcu în douã: o parte se dete ladreapta, alta la stânga ºi mijloculrãmase uscat...” aminteºte de:A) o întâmplare istoricãB) o întâmplare biblicãC) un eveniment geograficD) o poveste poliþistãE) un eveniment politic

22. „Noapte bunã, copii, ºi pe mâinecu bine!” Ce exprimã zmeul prinaceastã formulã de adresare?A) Dragostea paternã a zmeului.B) Dorinþa de a-i cãsãtori cu fetele lui.C) Diferenþa mare de vârstã dintrezmeu ºi cei trei fraþi.D) Viclenia sa.E) Intenþia de a-i înfia pe cei trei fraþi.

21. De ce a oftat bãiatul cel micvãzând cã zmeul a pus biciul deasupracãpãtâiului patului?A) Îi pãrea rãu cã nu are ºi el unul la fel.B) ªi-a dat seama cã îi va fi foartegreu sã-l ia din acel loc.C) A început sã-l doarã inima.D) Îi era teamã de orice fel de lighioanã.E) Era invidios pe zmeu deoareceacesta era foarte bogat.

9

auzea tot mai tare vaierele ce veneau din mãruntaiele palatului, dar se pitidupã uºã taman la timp, cã fetele intrarã val-vârtej, zicând:

— Vãzut-aþi, surioarelor, cã iar a pus tãtuca la poprealã pe flãcãi,aºa cã nu prea mai avem cum sã ieºim de pe tãrâmul ãsta, sã vedem ºinoi lumea cea adevãratã, de care ne vorbea mãmuca înainte de-a muride supãrare cã nu mai poate vedea lumina soarelui, ce-o fi acela.

— Taci, surioarã, sã nu te audã tata, cã ne aruncã ºi pe noi în temniþã!zise alta. Hai mai bine sã tragem îndãrãt patul, cã mi se frânge inimacând aud vaierele nenorociþilor din adâncuri.

— Ei, de-am putea sã punem noi mâna pe biciul cel fermecat, decare ne spunea mãicuþa! Cu el faci orice vrei, deschizi orice uºã, prefaciorice casã, fie ºi-un palat ca ãsta, într-un mãr de aur, îþi faci orice drumºi te schimbi în orice fel de lighioanã vrei, numai sã te dai de trei oripeste cap ºi sã plesneºti o datã din bici.

— Parcã n-ai ºti cã nu poate fi atins de mânã femeiascã, zise cea mare.Hai mai bine sã dereticãm ºi sã ne culcãm, sã uitãm de nenorocirea care-afãcut-o pe mama sã-ºi piardã ziliºoarele plângând dupã lumea ei, oftã ea, ºise apucarã sã tragã patul ºi sã-l facã precum era când intraserã flãcãii.

În vremea asta, nãzdrãvanul, trãgând cu urechea la spusele fetelor,le sãpã pe lespezile inimii, dar se strecurã uºurel în iatacul lor, pusebiniºor pe masã bucatele din cãmara lor, le adunã iute pe celelalte ºi sevârî sub patul lor, aºteptând.

Fetele venirã oftând, ciugulirã din mâncare ºi se puserã în pat, aºteptândsã le fure somnul. Peste un ceas ºi mai bine, zmeul veni biniºor, se apropiede uºã, o deschise încetinel, ºi vãzând patul gol, se întoarse înapoi bucurosºi se duse sã se culce. Îndatã ce se depãrtã zmeul, nãzdrãvanul se apropiede fete, ºi se încredinþã cã le-a furat sântul ºi dorm duse. Se strecurãuºurel afarã ºi vãzu cã uºa de la cãmara zmeului era deschisã ºi prin ea seauzea un sforãit de tremurau ferestrele. Atunci, fãrã sã facã zgomot, intrãîn cãmara zmeului uºurel ca o pisicã, se apropie de patul lui ºi, aplecându-se peste dânsul, luã biniºor biciul din cui. Se întoarse tiptil în iataculfetelor ºi apoi în camera ce le fusese datã peste noapte fraþilor, plesniîncetinel cu biciul lângã pat ºi pãtrunse în întunericul temniþelor. I sefrângea inima auzind plânsetele nenorociþilor puºi la cazne ºi îi încredinþãcã va veni sã-i scape, dar mai întâi trebuie sã vadã dacã e cu putinþã sã-lbiruie pe zmeu. Îi gãsi pe fraþii lui vãitându-se amarnic, le dãdu sã mãnânceniþeluº din bucatele fetelor ce le avea în bocceluþã, dãdu restul celorlalþinenorociþi ºi, dupã ce plesni uºurel din bici, uºa temniþei se dete de perete;fuga-fuguþa ajunserã afarã, iar el plesni încã o datã cu biciul de se desfãcurâul de foc ºi câteºitrei îl trecurã, gonind de le scãpãrau cãlcâiele.

Când ieºirã la malul celãlalt, auzirã tunete ºi trãsnete în urmã, ºi vãzurã unnor gros din care ieºeau mii de fulgere. Dar pânã sã se spargã el, nãzdrãvanulapucã de plesni iarãºi din bici. Râul îºi veni la loc ºi norul se risipi.

— Aoleu, nesãbuitelor, ce mi-aþi fãcut, trãdãtoarelor?! strigã zmeulde se cutremurau ferestrele. Se nãpusti în iatacul fetelor care, bietele deele, dormeau duse, le luã pe tustrele în braþe ºi le aruncã pe patul flãcãilor,þipând din rãrunchi:

— În temniþã cu voi, nepricopsitelor! ªi patul se prãvãli spre adânculpalatului, iar þipetele sãrmanelor nevinovate îþi strãpungea inima. Apoizmeul se ivi pe malul celãlalt desculþ, ºi numai în cãmaºã, ca oricemuritor neputincios, scrâºnind din dinþi ºi silindu-se în deºert sãrãzbeascã dincoace prin râul de foc.

23. De ce nu ºtie fata zmeului ceeste soarele?A) Nu i-a spus mama ei.B) Este fatã de zmeu.C) Trãieºte numai în iatacul ei.D) Nu are voie sã se plimbe pe stradã.E) Nu l-a vãzut niciodatã, fiindcãtrãieºte pe celãlalt tãrâm.

24. De ce nu se elibereazã fetelesingure din captivitate?A) Sunt zmeoaice.B) Sunt mulþumite cu soarta lor.C) Nu ºtiu cum sã procedeze.D) Nu pot pune mâna pe biciul fermecat.E) Nu vor sã pãrãseascã tãrâmul celãlalt.

25. Care este semnificaþia struc-turii: „sãpã în lespezile inimii”?A) ascunse repede în sânB) uitã tot ce auziC) înscripþionã în piatrãD) fu impresionatE) memorã

26. De ce prâslea îºi riscã viaþapentru a lua biciul?A) Pentru cã este un rãufãcãtor.B) Pentru cã este un nerecunoscãtor.C) Pentru cã biciul este obiectul care-ipoate ajuta sã scape din captivitate.D) Pentru cã nãzdrãvanul se pregãteºtesã-ºi pedepseascã fraþii neascultãtori.E) Pentru cã vrea sã le arate fraþilormai mari cã este curajos.

27. Ce apare din norul care-lurmãrea pe feciorul cel mic?A) un foc mareB) o furtunã puternicãC) zmeul pornit în urmãrirea fraþilorD) fata cea micã a zmeuluiE) fratele cel mare cãlare pe un calnãzdrãvan

28. Care este motivul pentru carezmeul se simte „... ca orice muritorneputincios”?A) Este dezbrãcat de haine.B) Nu mai are biciul.C) A fost trezit din somn de bãieþi.D) A închis fetele.E) Bãieþii au trecut râul de foc.

10

— Ah! fecior de lele ce mi-ai fost, strigã el dupã ce vãzu cã toateîncercãrile lui rãmâneau fãrã de folos; orzul mi-ai stricat, din temniþã aiscãpat, iarã biciul mi-ai luat!

— Dac-o vrea Dumnezeu, ºi capul tãu, rãspunse bãiatul depãrtându-se.V

Pe la amiazã, cei trei fraþi care, cum scãparã din ghearele zmeului,o luarã la fugã încotro vãzurã cu ochii, ajunserã la marginea unui oraºmare, se strecurarã pe sub o poartã veche ºi se aºezarã pe pragul uneicase, ca sã-ºi tragã sufletul. Oamenii acelui oraº, vãzându-i cã intrãprin acea poartã ºi vin de pe acel drum blestemat, se uitarã la ei muþi demirare, fãcurã numaidecât roatã împrejurul lor ºi chemarã ºi pe alþii casã ia parte la mirarea lor.

— Dar asta ce înseamnã? zise fratele cel mare încet fraþilor sãi; cevãd oamenii ãºtia la noi de se uitã ca la urs?

— O sã trãim ºi o sã vedem, rãspunse feciorul cel mic.— Ar face mai bine ca în loc d-a-ºi fixa ochii în ochii noºtri, bombãni

cel mijlociu, sã ne dea o bucatã de pâine ºi ceva merinde, cã mã usucd-a-n picioarele de foame, cã bucatele ce aveai le-ai lãsat în temniþãnepricopsiþilor ãlora.

— Las’ sã se adune, frate, cât de mulþi, rãspunse iarãºi cel mic, cãcu cât se va face mai multã gloatã ºi îmbulzealã, cu atât mai mare norocare sã ne ajungã.

— Ce tot spui tu de noroc? Nu vezi cã murim de foame?— Nu ºtii vorba? Nu aduce anul ce aduce ceasul...Dorinþa feciorului cel mic se îndeplini cu prisos; lumea se înmulþea

împrejurul lor ºi oricine venea se minuna ºi se crucea ºi se îmbulzea casã-i vadã de parcã cine ºtie ce minune ar fi vãzut. Iar cei doi fraþi maimari mureau de ciudã, cãci nu ºtiau pentru ce, fiindcã ei stea în frunten-aveau, coarne de bou nu purtau pe cap ºi niciunul nu era ca neoamenii.Pe când îmbulzeala era mai mare, pe când lumea nu mai putea sã umblepe uliþã de colo pânã colo, se auzirã în depãrtare glasuri de oameni strigând:

— Faceþi loc, faceþi loc, cã trece mãria sa împãratul.Lumea se dete la o parte cu multã greutate pânã în dreptul celor

trei fraþi, dar în cealaltã parte nici gând n-avurã, astfel cã împãratul ºialaiul sãu care se întâmplase sã treacã p-acolo în plimbare fu nevoit sãse opreascã ºi sã întrebe ce însemneazã acea îmbulzealã.

— Sã trãiþi, mãria-ta, rãspunse unul din mulþime, s-a întâmplat ominune care nu s-a mai pomenit din moºi-strãmoºi ºi lumea dã nãvalãca s-o vazã.

— Ce minune? întrebã, apropiindu-se ºi el de trâmbã de gurã-cascã.— Azi, pe la amiazã, au intrat pe poarta cea pãrãsitã trei flãcãiandri,

care veneau drept dinspre palatul zmeului care v-a pustiit jumãtate dinîmpãrãþie ºi a rãpit atâþia oameni!

— Dinspre palatul zmeului?! strigã împãratul cutremurându-se.Poate or fi oameni d-ai lui?

— O! nu, stãpâne, n-au înfãþiºare de oameni rãi; dimpotrivã, par afi zdrobiþi de foame ºi ostenealã.

— Duceþi-i la palatul meu, ca sã vãd eu însumi cu cine am a face.Tinerii, care nu ºtiau nimic din ceea ce se petrecea la spatele gloatei

ºi nici nu bãnuiau cã împãratul a trecut p-acolo ºi i-a vãzut, se pomenirãnumai luaþi pe sus dintr-o datã de o ceatã de slujbaºi împãrãteºti ºi duºi,de voie, de nevoie, spre niºte case mândre care se cunoºteau cât de

30. Care credeþi cã sunt relaþiile dintrebãiatul cel nãzdrãvan ºi zmeu?A) Relaþii de prietenie.B) Relaþii de într-ajutorare.C) Relaþii de rudenie.D) Sunt amândoi de partea binelui.E) Cei doi se aflã într-o permanentãconfruntare.

31. De ce se uitã oamenii „ca la urs”la fraþii care intraserã în oraº?A) Pentru cã s-au aºezat pe pragulunei case ca sã se odihneascã.B) Pentru cã erau foarte slãbiþi, fiindflãmânzi.C) Pentru cã sunt sãrmani.D) Pentru cã au intrat în oraº pe poartapãrãsitã.E) Pentru cã arãtau cu totul altfeldecât ei.

32. De ce fratele cel mic se bucurãde îmbulzeala creatã în jurul lor?A) Pentru cã aºa puteau sã cunoascãmultã lume.B) Pentru cã ºi-ar fi gãsit neveste maiuºor.C) Pentru cã, având capacitãþi premo-nitorii, ºtia cã aºa o sã dea norocul peste ei.D) Pentru cã, fiind sociabil, îi plãcea sãfie înconjurat de cât mai mulþi oameni.E) Pentru cã aºa sunt întâmpinaþioamenii importanþi.

33. „Nu aduce anul ce aduceceasul” este ... .A) un banc B) o snoavãC) o poruncã D) un proverbE) o exclamaþie

34. Secvenþa „trâmbã de gurã-cascã”se referã la:A) o mulþime de oameniB) un om cu gura strâmbãC) un om care nu poate vorbi corectD) cei trei bãieþiE) alaiul împãratului

29. De ce le dorea zmeul rãul celortrei?A) Pentru cã îi mâncaserã mâncareaºi-i bãuserã vinul.B) Pentru cã îi tãiaserã orzul ºi-ifuraserã biciul.C) Pentru cã nu se spãlaserã pe mâiniînainte de masã.D) Pentru cã bãuserã licoareaînºelãtoare ºi nu mulþumirã.E) Pentru cã au fost nepoliticoºi.

11

colo cã erau palate domneºti. Cu chiu, cu vai se supuserã, merserãpânã la poarta acelor palate cu lume multã dupã ei, dar vãzând cã poartase închide dupã ei ºi mulþimea de lume rãmâne afarã, începurã sã intrela grijã ºi sã se creadã puºi iar la temniþã, fãrã sã ºtie pentru ce.

Se liniºtirã însã pe datã când vãzurã cã iese din palat un om numaifir ºi catifea pe el ºi dã poruncã guleraþilor ce-i târâserã pânã acolo sã-iducã în palat, cã vrea sã vorbeascã cu ei mãria sa. Frumuseþile ºiminunãþiile ce vãzurã cei trei fraþi nãscuþi într-o colibã ticãloasã îi fãcurãsã rãmâie cu gura cãscatã ºi sã le fie fricã sã calce p-acele covoare demare preþ ºi p-acele lespezi de marmurã strãlucitoare ca oglinda, dar cuchiu, cu vai merserã înainte, cãscând mereu gura. Dupã ce trecurã prinmai multe cãmãri, care de care mai mândre ºi mai bogate, slujitoriideschiserã niºte uºi cu totul ºi cu totul de aur ºi-i bãgarã într-o cãmarãmai mândrã ca toate, în mijlocul cãreia sta pe un tron de aur un moºneagverde ºi drept ca un brad.

— Ne închinãm la porunca pe care ne-aþi dat-o, slãvite împãrate, zisecapul slujitorilor, închinându-se pânã la pãmânt înaintea moºneagului.

Împãratul fãcu semn slujitorilor ca sã se depãrteze ºi alt semn celortrei fraþi ca sã se apropie.

— Ce-aþi cãutat voi pe poarta cea pãrãsitã? zise împãratul cam rãstit.— Ne iertaþi, slãvite împãrate, cã n-am ºtiut, strigã fratele cel mare

cãzând cu faþa la pãmânt; noi suntem strãini ºi nepricepuþi în înþelep-ciunea poruncilor mãriilor voastre.

— De unde veniþi voi?— Din lumea cea mare, prin care pribegim ca niºte sãraci ce suntem.— Nu se poate! Acel drum nu e umblat de oameni, cãci nu duce

nicãieri; acel drum e pãrãsit de orice suflare omeneascã de amar de ani,de când s-a pripãºit p-acolo un zmeu cumplit care rãpeºte ºi schingiuieºtepe orice om ce calcã pe acel drum blestemat. Pentru aceea eu am dat poruncãstraºnicã ca sã se pãrãseascã acea poartã ºi nimeni sã nu mai treacã prin eaºi sã nu mai umble pe acel drum. ªi voi nu v-aþi întâlnit cu el?

— Ba da, ºi am ºi mâncat împreunã cu el, se sumeþi cel mare.— Ce spuneþi voi? strigã împãratul din ce în ce mai uimit.— Ba încã ne-am ºi culcat sub un acoperiº cu el, ºi chiar în patul

sãu, se fãli mijlociul.— ªi nu v-a fãcut niciun rãu?— Ba a încercat el, dar mai mult noi i-am fãcut rele: i-am cosit

orzul încã necopt ºi i-am luat arma lui cea mai puternicã, care îl fãceasã fie primejdios ºi l-am fãcut sã-ºi arunce propriile fete în temniþã!

— Sã fie cu putinþã?— Da, de-acum înainte poarta cea pãrãsitã poate sã fie deschisã pentru

toatã lumea, ºi drumul cel nãpãstuit poate sã fie bãtãtorit de oricine, cãcizmeul este închis în ostrovul sãu, din care nu mai poate sã iasã cu niciunchip.

— Asta-i peste poate!— Fã o încercare, mãria ta, dãruieºte iertare la câþiva osândiþi la

moarte, cu îndatorire numai de a se duce pânã la marginea râului ceînconjoarã palatul zmeului ºi apoi sã se întoarcã, ºi vei vedea cã n-ausã pãþeascã nimic.

Împãratul îi gãzdui ºi îi ospãtã împãrãteºte, dar îi puse deocamdatãla temniþã, ºi nu le dete voie sã se depãrteze de palat pânã ce nu va faceîncercarea cu osândiþii.

36. Dã un antonim termenului„ticãlos” din sintagma „colibã ticãloasã”:A) agresivã B) sãrmanã C) bogatãD) nemernicã E) lacustrã

35. Din ce cauzã se cutremurãîmpãratul?A) Îi este frig.B) Aflã cã flãcãii au venit pe drumuldinspre palatul zmeului.C) Flãcãii i-au pustiit împãrãþia.D) Bãieþii au rãpit fetele zmeului.E) Bãieþii i-au murdãrit covoarele.

37. Ce înseamnã „moºneag verde”?A) Cã era încã în putere.B) Cã nu se mai putea ridica.C) Cã mâncase multã verdeaþã.D) Cã ieºise la pensie.E) Cã trebuia sã plece în pãdure.

38. Gestul fratelui cel mare de a cãdeala picioarele regelui este un gest de ... .A) indiferenþã B) sinceritateC) umilinþã D) nepãsare E) sfidare

40. Care afirmaþie este falsã?A) Zmeul pustiise jumãtate din împãrãþie.B) Împãratul dorea sã-i cunoascã pecei trei flãcãiandri.C) Tinerii ºtiau cã împãratul este rudãcu zmeul.D) Împãratul s-a cutremurat când aauzit de unde veneau flãcãii.E) Flãcãii au sosit pe la amiazã.

39. De ce a poruncit împãratul sãnu se mai foloseascã poarta pe careau intrat bãieþii?A) Pentru cã pe acolo intrau fiicelezmeului.B) Pentru ca sã-ºi apere tronul de aur.C) Pentru cã purta rãzboi cu unîmpãrat vecin.D) Pentru cã zmeul îi rãpea pe cei caremergeau pe acolo.E) Pentru cã poarta scârþâia.

12

A doua zi, deschise temniþa la trei osândiþi la moarte ºi, petrecându-ipânã la poarta cea pãrãsitã, le zise:

— Duceþi-vã pe drumul cel pustiu pânã la palatul zmeului, ºi dacãvã veþi întoarce teferi ºi nevãtãmaþi, sã ºtiþi cã vã dãruiesc iertarea.

Osândiþii apucarã drumul cel blestemat cu inima cãtrãnitã, ºtiind cãse duceau la o moarte sigurã, dar spre searã se întoarserã teferi ºinevãtãmaþi, fãrã sã fi întâlnit în cale pui de zmeu. Vestea cã cei trei voiniciau scãpat lumea de zmeu, pe care l-au închis în ostrovul sãu, se duse întot oraºul chiar în acea searã ºi, de a doua zi, începurã sã umble pe drumulcel pãrãsit care, cãruþe, cãlãreþi ºi pedestraºi, mergând în oraºele vecinepe drumul cel drept care fusese lãsat în paraginã de când se pusese încalea lor acel crud zmeu.

Împãratul, de bucurie, scoase pe cei trei voinici de la temniþã, îiopri pe lângã sine ºi le dete la fiecare câte o sarcinã de tainã, crezând cãface bine sã aibã pe lângã el niºte oameni care au fost în stare sã deagata un zmeu aºa de spurcat.

VICei trei fraþi petrecurã multã vreme la curtea împãratului, care-i iubea ºi

le fãcea fel de fel de daruri; fãcurã chiar avere, dar cei mari nu furã delocfericiþi: demonul pizmei ºi al râvnei intrase pe sub pielea lor ºi le amãra zilele.

Fraþii cei mai mari îl pizmuiau pe cel mai mic, cãci prin deºteptãciuneaºi isteþimea minþii sale cãpãtase dragostea împãratului ºi se urcase pe otreaptã mai înaltã decât ei. Cu toate acestea, el, mãrindu-se, nu uitase pe ceice rãmãseserã pe sub el, ci îi iubea, îi ajuta, îi miluia ºi totdeauna le slujeadrept mânã dreaptã. Tocmai aceasta îi fãcea sã crape de necaz ºi sã seîntrebe cu ciudã pentru ce ei, fraþii mai mari, sã fie siliþi d-a primi milã ºiajutor de la un nepricopsit ºi pentru ce el întotdeauna sã-i umileascã,apãsându-i cu greutatea binefacerilor lui. Acest demon cumplit, care cândse încuibeazã în inima omului nu-l mai slãbeºte pânã la moarte, îi chinuimultã vreme ºi mult îºi bãturã capul cum sã scape de binefãcãtorul lor. Darnu le trecea prin cap cã, fãrã el, ei ar fi daþi afarã de la curtea împãrãteascã,cãci nu le mergea mintea nici cât douã mere degerate.

Aºadar, ca sã-ºi ajungã þelul, se silirã, cãutarã, cercetarã doar vorgãsi vreun cusur fratelui lor, doar îl vor prinde cu mâþa în sac, dar nu fuchip, cãci nãzdrãvanul era vrednic ºi cinstit, iar ei furã nevoiþi sã alergela clevetire.

În cuprinsul acelei împãrãþii, ºi mai cu seamã la palat, se vorbeaumulte minunãþii despre palatul zmeului ºi despre avutul lui; unii spuneaucã zmeul avea o cloºcã la care þinea ca la ochii din cap, cãci vorbeºte cuomul ºi face numai ouã ºi pui de aur; alþii spuneau cã are un cal caremãnâncã foc ºi jãratic ºi are douãsprezece aripi, cu care se înalþã pânã laslava cerului ºi într-o clipã zboarã de la rãsãrit la apus, numai nu poate casã treacã peste pustiul de foc; alþii, în sfârºit, cã în pivniþele zmeului suntatâtea comori, încât el întrece în bogãþie pe toþi împãraþii pãmântului, iarpietrele lui nestemate sunt mai mari ºi mai strãlucitoare decât toate pietrele.

Auzind aceste zvonuri, nerecunoscãtorii de fraþi plãnuirã sã scoatãdin ele un mijloc ca sã piardã pe ãl mai mic, ºi cãutarã prilej ca sã-l puiela încercare. Astfel, într-o zi, pe când împãratul se plimba în grãdinapalatului sãu, ei îi ieºirã înainte ºi, cãzându-i la picioare, ziserã:

— Sã trãieºti întru mulþi ani, slãvite împãrate!— Sã trãiþi ºi voi! rãspunse împãratul, fãcându-le semn ca sã se

ridice. Dar ce vreþi voi, ce aveþi sã-mi cereþi?

41. Când au fost trimiºi osândiþii lapalatul zmeului?A) Imediat dupã ce fraþii au spus cãdrumul putea fi bãtut de oricine.B) Dupã ce fraþii i-au arãtat împãra-tului biciul fermecat.C) A doua zi.D) Dupã ce puiul de zmeu a fost osândit.E) Dupã câteva zile.

42. De ce aveau osândiþii inima„cãtrãnitã”?A) Se duceau la moarte sigurã.B) Se duceau la o înmormântare.C) Aºteptau sã fie arºi pe rug.D) Fuseserã unºi cu catran.E) Erau supãraþi pe fata împãratului.

44. Cum au fost rãsplãtiþi flãcãiipentru faptele lor?A) Împãratul le-a dat jumãtate dinîmpãrãþie.B) Împãratul le-a dat câte o sarcinãde tainã.C) Împãratul le-a dãruit palatul zmeului.D) Au fost puºi la temniþã.E) Cu trei coase noi.

43. De ce poarta pãrãsitã putea fideschisã?A) Deoarece zmeul plecase în vacanþã.B) Deoarece zmeul era închis în ostrovulsãu.C) Deoarece bãieþii cosiserã orzulnecopt ºi zmeul se supãrase.D) Deoarece zmeul se îmblânzise.E) Deoarece cei trei fraþi izgoniserã zmeul.

45. Ce problemã aveau fraþii maimari?A) Împãratul nu-i respecta.B) Erau invidioºi pe cel mic.C) Erau siliþi sã recunoascã faptul cãsunt rãi.D) Fratele cel mic nu-i iubea.E) Erau îndrãgostiþi de fata împãratului.

13

— Nimic, mãria ta, nimic altceva decât sã dãm pe faþã viclenia ºilãcomia unui om pe care l-aþi îndopat cu toate bunãtãþile ºi care dreptrecunoºtinþã se aratã de rea-credinþã.

— Numiþi-mi acel om, ca sã piarã imediat, strigã împãratul furios.— Acel om, rãspunse fratele cel mare zâmbind cu bucurie, e

nepricopsitul de frate-meu.— Cum aþi zis?... strigã împãratul sãrind din loc.— Da, mãria ta, rãspunse cel de-al doilea; nu e vorba, fratele nostru e;

ar fi trebuit sã-l acoperim, dar datoria ce avem d-a fi credincioºi mãrieitale ne face sã deschidem gura ºi sã vã dãm pe faþã adevãrul.

— Ei, ºi ce rãu mi-a fãcut fratele vostru? întrebã împãratulîncruntându-se.

— Fãþiº nimic, dar pe ascuns mult: noi câteºitrei v-am scãpatcuprinsul împãrãþiei de prigonirile zmeului ºi cu toate acestea numai elsingur are asuprã-ºi un bici fermecat care ar putea sã vã scape de zmeuoricând ar vrea. Cu acest bici el ar putea sã ia cloºca cu puii ºi cu ouãlede aur în care stã toatã puterea zmeului, dar n-o face. Ieri, nu mai departe,l-am rugat sã vã aducã acea cloºcã, ºi ºtiþi ce ne-a rãspuns? Ne-a zis:„Dacã împãratul m-ar face cel dintâi sfetnic al sãu de tainã, i-aº aducecloºca, iar de unde nu, nu”.

— Aduceþi încoace pe fratele vostru, strigã împãratul bãtând furioscu piciorul în pãmânt.

Porunca împãratului fu pe datã îndeplinitã ºi bietul bãiat, deºinãzdrãvan, se mirã foarte tare ºi nu putu ghici pentru ce l-a chematîmpãratul înaintea sa cu aºa mare grabã, nefiind atunci ceas de slujbã.

— Ia ascultã, zise împãratul cu rãstire; lumea te laudã ºi chiar tuînsuþi ai spus prin lume cã poþi sã-mi aduci cloºca zmeului dacã te voiface cel dintâi sfetnic de tainã; du-te îndatã de mi-o adu, ºi dacã veiizbuti, pe cinstea mea împãrãteascã mã jur cã te fac cel dintâi sfetnic,iar de unde nu, îþi pui capul unde-þi stau picioarele.

— Mãria ta, rãspunse tânãrul uitându-se cu jale în ochii fraþilor sãi,acei ce m-au lãudat mãriei voastre nu m-au lãudat ca sã mã creascã, cica sã mã prãpãdeascã. Cu toate acestea, eu voi încerca, nu ca sã capãtslavã de la mãria voastrã, cãci mi-aþi dat destul, ci ca sã vã fac plãcerea.Vã las sãnãtoºi.

Dupã aceste cuvinte, ieºi din cetate, se abãtu la umbra unui copac ºicât fu ziulica de mare plânse întruna, nu pentru cã se ducea la pieire, cipentru cã era vândut chiar de fraþii sãi. Stãtu acolo pânã ce veni apusul.Cum se înnoptã, plecã p-aci încolo spre palatul zmeului ºi merse, mersepânã ce ajunse la malul râului de foc. Acolo plesni cu biciul de foc,despicã râul, trecu dincolo ºi, apropiindu-se de palat se uitã pe fereastrãºi vãzu pe zmeu dormind ºi sforãind de se cutremura ostrovul. Atunciplesni din nou cu biciul, deschise uºa coteþului în care era închisã cloºcacu puii de aur ºi întinse mâna ca s-o ia de pe cuibul pe care dormea.

— Câr, câr, câr! sari, stãpâne, cã mã furã Fãt-Frumos! strigã cloºcadând din aripi. El cum auzi, plesni iarãºi din bici, se dete de trei oripeste cap ºi, fãcându-se musculiþã, se ascunse sub aripa cloºtii, chiar înminutul când ea strângea aripile.

48. De ce nu a ghicit bãiatul moti-vul pentru care este chemat de împãrat?A) Pentru cã puterile sale suprana-turale nu-l mai ajutã.B) Pentru cã el nu gândeºte nimic rãu,nu are gânduri ascunse.C) Pentru cã a bãut licoarea înºelãtoare.D) Pentru cã are biciul fermecat.E) Pentru cã nu poate ghici gândurileoamenilor.

46. Este întemeiatã invidia fraþilormai mari?A) Da, pentru cã ei erau inteligenþi.B) Da, pentru cã ei erau mai mari.C) Nu, pentru cã ei nu erau proºti.D) Da, aveau aceleaºi calitãþi.E) Nu, fratele cel mic îi ajutaseîntotdeauna.

47. În ce basm ai mai întâlnit ocloºcã cu pui de aur?A) Fãt-Frumos din lacrimãB) GreuceanuC) Prâslea cel Voinic ºi merele de aurD) Croitoraºul cel ViteazE) Punguþa cu doi bani

49. De ce plânge fratele cel mic dupãce a pornit sã aducã împãratului cloºca?A) Se teme de zmeu.B) Se teme cã va fi ucis de împãrat.C) Este speriat de cloºca de aur.D) Este dezamãgit de comportamentulfraþilor sãi.E) Este laº.

50. Care dintre autorii de mai josnu este culegãtor de basme?A) Vasile Alecsandri B) Petre IspirescuC) Marin Preda D) Petre DulfuE) Ioan Slavici

SFÂRªIT CONCURS

14

Zmeul dormea dus, dar totuºi auzi þipãtul cloºtii ºi sãri ca vijelia din pat ºi intrã în coteþ; acolo însã nu vãzunimic, decât cloºca care aþipise din nou pe ouã.

Crezând cã i s-a pãrut ºi a visat cum cârâie cloºca, zmeul se întoarse în casã ca sã se culce, dar abia aþipi ºidin nou cloºca începu sã strige:

— Sari, stãpâne, cã mã furã Fãt-Frumos!De astã datã zmeul cãutã cu bãgare de seamã prin coteþ ºi p-afarã, dar nu gãsi nimic ºi se întoarse în casã

trãsnind ºi bufnind.Cum se culcã, însã, auzi iarãºi cârâitul pãsãrii ºi iarãºi veni, iarãºi se uitã pe tavan, scotoci pe sub cuib,

scormoni pãmântul pe jos, niciun perete nu rãmase necãutat de el, dar nu fu chip sã gãseascã ceva, cãci cui îi daîn gând sã caute prin aripile cloºtii? Mai cu seamã cã nici ea nu-l vãzuse pe bãiat zburând între pene, schimbatîn muscã. Dupã ce plecã zmeul fãrã de ispravã ca ºi mai înainte, musca ieºi din aripã, luã chipul lui Fãt-Frumosºi iar întinse mâinile ca sã ia cloºca. Pasãrea iarãºi strigã:

— Sari, stãpâne, cã mã furã Fãt-Frumos!— Sã te ia cu paie pe spinare, rãspunse zmeul obosit sã tot alerge, cã de frica ºi groaza lui nu pot eu sã mai trãiesc ... .Auzind acestea, cloºca nu mai cârâi, ºi nãzdrãvanul ieºi fuga cu ea din coteþ, plesni cu biciul peste râu, îl

trecu în fugã ºi când el era dincoace, zmeul dincolo era gata sã se nãpusteascã dupã el. Noroc cã plesni din bicila vreme ºi râul îºi veni într-ale sale.

— Ah! fecior de lele ce-ai fost, strigã zmeul înfuriat, orzul mi-ai stricat, din temniþã ai scãpat, biciul mi-ailuat ºi cloºca mi-ai furat!

— Dac-o vrea Dumnezeu, ºi capul tãu, — rãspunse voinicul, dând dosul cu cloºca în braþe.Pe searã el ajunse la palat ºi, dând cloºca cu ouãle ºi puii în mâna împãratului, îi zise:— M-am închinat, stãpâne, cu slujba ce mi-ai dat!— De azi încolo eºti cel dintâi sfetnic al meu de tainã, strigã împãratul minunându-se de frumuseþea cloºtii.

VIIFraþii cei nemulþumitori, vãzând cã pâra lor a adus fratelui lor noi cinstiri ºi mai multã dragoste împãrãteascã,

se înfuriarã ºi mai mult împotriva lui ºi se jurarã sã-l piardã cu orice chip; aºadar, cãutarã vreme sã gãseascã peîmpãrat în niºte toane mai îndrãcite, ºi vãzându-l într-o zi cã intrã în cãmara lui trãsnind ºi bufnind supãrat foc,cine ºtie pentru ce, se furiºarã ca pisicile în cãmara împãrãteascã ºi cãzând în genunchi la picioarele lui amândoistrigarã deodatã:

— Mãria ta, s-a întrecut cu obrãznicia fratele nostru.— Ce, iar a mai îndrãznit sã zicã ceva? strigã împãratul scânteind de mânie.— Da, ºi mai cu asupra ca oricând.— În ce fel mila ºi bunãtãþile mele l-au fãcut sumeþ pânã într-atâta, cu cât cuteazã sã-ºi dea pãreri ºi sã se

împotriveascã poruncilor mele?— Mila mãriei tale l-a fãcut sã se creadã cel mai mare om din împãrãþia mãriei tale, fiinþa care ne mai þine pe

acest pãmânt.— ªi ce s-a mai lãudat încã? strigã împãratul cu mânie.— A zis cã, dacã l-ai face mare vornic, þi-a aduce calul zmeului cel cu douãsprezece aripi.— A îndrãznit sã se laude cã-mi face astã treabã?— Da, mãria ta.— Prea bine; tocmai va prinde bine un asemenea cal în rãzboiul ce voi sã încep cu un vecin obraznic.

Chemaþi-l iute încoace.Porunca împãratului fu în grabã îndeplinitã, ºi cum îl vãzu, împãratul îi zise:— Am auzit cã te-ai lãudat în lume cã dacã te-aº face mare vornic mi-ai aduce calul zmeului cu douãsprezece

aripi. Purcede în grabã ºi adu-mi-l pânã mâine de dimineaþã, ºi-þi fãgãduiesc cã, izbutind, pânã seara eºti marevornic, iar dacã nu, sã ºtii cã unde îþi stau picioarele are sã-þi zacã ºi capul.

— Ei, mãria ta! zise bietul tânãr dând din cap cu întristare ºi uitându-se drept în ochii fraþilor lui. Mult mãlaudã lumea, mãria ta, dar nu ca sã mã creascã, ci ca sã mã prãpãdeascã.

De astã datã el nu mai plânse, ci aºteptã în cãmara lui pânã sã se însereze, ºi cum s-a înnoptat, ieºi din cetate,apucã drumul spre palatul zmeului ºi, despicând râul cu plesnetul biciului, trecu dincolo, ºi dupã ce se încredinþã cãzmeul doarme, intrã în grajd ºi puse mâna pe frâul calului care dormea întins pe paie proaspete.

Cum simþi mânã strãinã, calul se zbârli, se sculã repede ºi, nechezând cu putere, începu sã strige:

15

— Sari, stãpâne, de mã scapã, cã mã furã Fãt-Frumos!Pânã sã vie zmeul, el se schimbã într-o muscã de cal ºi se ascunse sub coama calului; pas’ de-l mai gãseºti!Degeaba se trudi zmeul, sãracul, de trei ori d-a rândul, degeaba cãutã, degeaba omorî toþi gândacii ºi

gângãniile ce gãsi prin grajd, cãci chip de a da peste duºmanul lui de moarte nu fu, cãci el se odihnea schimbatîn muscã, când sub coamã, când sub coada calului. ªi când calul nechezã pentru a treia oarã ºi strigã: „Sari,stãpâne, de mã scapã, cã mã furã Fãt-Frumos!” el, obosit ºi zdrobit de atâta cãutãturã nefolositoare, cãzu dinnou pe pat ºi rãspunse:

— Furã-te, facã ce-o vrea, cã de frica ºi de groaza lui nu ºtiu ce o sã mai fac.De astã datã calul se supuse, ca ºi cloºca. Fãt-Frumos încãlecã pe dânsul, dupã ce ieºi afarã din grajd, plesni

cu biciul ºi trecu ca vântul prin râu tocmai când zmeul ieºea din casã ca sã vie încã o datã în ajutorul prea-iubituluisãu telegar, dar era prea târziu; nãzdrãvanul trecuse râul ºi-i da cu sâc de dincolo, dupã mal.

— Ah! fecior de lele ce eºti! strigã zmeul scrâºnind din dinþi, orzul mi-ai stricat, din temniþã ai scãpat, biciulmi-ai luat, cloºca ºi calul mi-ai furat!

— Dac-o vrea Dumnezeu, ºi capul tãu, rãspunse voinicul zburând în slava cerului ºi apoi coborându-sedrept la scara împãratului.

— Am dus la capãt, stãpâne, slujba care mi-ai dat, zise el intrând în cãmara împãrãteascã.Împãratul, dupã ce vãzu calul ºi zburã cu el câtva timp prin vãzduh, se coborî jos ºi, luând în braþe pe tânãr

ºi sãrutându-l pe amândoi obrajii, îi zise:— De azi încolo eºti mare vornic.Fratele nãzdrãvan, ajungând mare vornic, uitã relele ce-i gândeau fraþii sãi ºi, ca sã-i împace ºi sã-i facã sã

uite pizma ce le pricinuia mãrirea sa, îi fãcu pe amândoi sfetnici de tainã împãrãteºti ºi-i îmbogãþi cu fel de fel dedaruri ºi bani; ei însã cu cât se înãlþau ºi se însufleþeau prin ajutorul lui, cu atât se aprindea ºi mai tare în eidorinþa de a-i face de petrecanie.

Împãratul avea o fatã frumoasã ca un luceafãr, încât la soare te puteai uita, dar la dânsa ba, ºi dorea s-o deadupã un fecior de împãrat vrednic de ea. El o iubea ca ochii din cap ºi voia s-o vadã cu mult mai mare ºi maiputernicã decât dânsul; de aceea toþi feciorii de boier ai împãrãþiei sale, care-ºi ridicaserã ochii pânã la dânsa ºiîndrãzniserã s-o cearã de la tatã-sãu de soþie, plecaserã cu nasul în jos ºi fãrã de nicio ispravã, cãci tatã-sãu voias-o vadã mãritatã cu un împãrat mare.

Cei doi fraþi duºmani ºtiau aceasta ºi se hotãrârã într-o zi ca sã aþâþe pe împãratul împotriva fratelui lor chiarprin fiica lui. Mai întâi cercarã prin laude ºi cuvinte înfierbântãtoare sã aþâþe în inima lui dragostea pentru fatã ºisã-i dea fel de fel de nãdejdi îndemnãtoare ºi vãzând cã bãiatul îºi cunoºtea lungul nasului ºi nu se întindea maimult decât îi era pãtura, se duserã la împãratul ºi-i ziserã:

— Împãrate, mãria-ta, marele vornic s-a îndrãgostit de fata mãriei tale.— Cum se poate? strigã împãratul, spumegând de mânie; a îndrãznit mocofanul sã-ºi ridice ochii pânã la o

fatã de împãrat, care n-a gãsit de potriva ei pe cei mai de neam ºi mai bogaþi feciori de boieri?— Da, mãria ta, ba încã s-a lãudat cã, dacã i-ai da-o, þi-ar aduce chiar pe zmeul legat cobzã ºi bãgat într-un butoi.— S-a lãudat el cu una ca aceasta? striga împãratul cuprins de mirare.— Da, mãria ta.— Bine, fie, primesc; sã-mi aducã zmeul închis într-un butoi ºi-i dau pe fie-mea de nevastã.Bietul vornic, auzind din gura împãratului porunca d-a se duce sã-ºi împlineascã astã laudã, cãzu la picioarele

lui ºi-i strigã:— Nu-þi face pãcat cu mine, slãvite împãrate, nu mã da pierzãrii degeaba, cãci cu nimic nu sunt vinovat.

Niciodatã n-am îndrãznit sã-mi ridic ochii pânã la luceafãrul ceresc ce se numeºte fiica mãriei tale, niciodatã n-amîndrãznit sã rostesc o asemenea laudã, ci alþii au fãcut-o pentru mine, dar nu ca sã mã creascã, ci ca sã mãprãpãdeascã.

— Chip de scãpare nu e, strigã împãratul. Du-te!— Maria ta, ia-mi tot ce mi-ai dat: bogãþii, ranguri, mãrire, lasã-mã sã ajung iarãºi ce m-au lãsat pãrinþii, un

muncitor sãrac, dar dãruieºte-mi zilele!— Nu se poate, pleacã, sau de nu, îþi zace capul unde îþi stau picioarele.De astã datã, bietul bãiat plecã amãrât ºi cãtrãnit de nu-l mai þineau picioarele. Lesne lucru sã furi o cloºcã ºi

un cal, dar un zmeu groaznic ºi puternic, care a bãgat spaima într-o mulþime de împãraþi ºi a pustiit toate împãrãþiilevecine, nu era deloc lucru lesne; dimpotrivã, era peste putinþã, cu tot biciul ce avea el înfãºurat pe dupã coapse.

16

Nãzdrãvãnia lui de astã datã nu-i folosi la nimic altceva decât sã-i dea în gând sã facã o cercare într-odoarã, ce o ieºi sã iasã, ºi sã se cãpãtuiascã într-un noroc cu niºte unelte de dogar, adicã: secure, bardã, fierãstrãuºi niºte cercuri de fier. Cu aste unelte în desagã apucã el drumul spre palatul zmeului, coti la dreapta ca sã ajungãla malul râului drept în marginea pãdurii ºi, ajungând acolo, despicã râul ºi se înfundã în bungetul întunecos.

Dupã ce aduse râul în starea lui de mai înainte, se dete de trei ori peste cap ºi, schimbându-se într-un bãtrânalb ºi cu barba pânã la brâu, începu sã taie rãdãcina unui copac mare ºi sã facã ziua nãmiaza mare un zgomot devuia pãdurea întreagã. Zmeul, de când rãmãsese închis în ostrovul sãu ca leul în cuºca îmblânzitorului dedobitoace, nu fãcea decât sã dea ocol ostrovului ºi cât era ziulica de mare se învârtea ºi iar se învârtea, ca doarsã gãseascã un locºor pe unde sã treacã dincoace, dar pustiul de foc care ustura nevoie mare îl fãcea sã se tragãînapoi ºi sã-ºi rumege turbarea cu nãdejdea d-a ºi-o vãrsa pe cineva, când va gãsi vremea cu prilej.

Când auzi zgomotul ce ieºea din pãdurea sa, scoase un þipãt de bucurie ºi ca uliul alergã spre partealocului, strigând:

— El trebuie sã fie; în sfârºit am pus mâna pe dânsul, ca sã-mi izbândesc de toate neajunsurile ce mi-a fãcut.Într-adevãr, el era, dar dânsul nu îl cunoscu ºi, luându-l drept un unchiaº gârbovit de zile, îºi înecã un

suspin de pãrere de rãu ºi încruntându-ºi sprâncenele, îi zise:— Cine eºti tu care îndrãzneºti a-mi cãlca moºiile mele ºi a-mi tãia lemnele mele?— Om bun, rãspunse unchiaºul tãind fãrã contenire; dar dumneata cine eºti?— Cine sunt eu? Ce, nu mã cunoºti?— Nu, cãci nu te-am vãzut de când sunt ºi pe lângã asta am ºi vederea scurtã.— Eu sunt puternicul zmeu, stãpânul acestor cuprinsuri, rãspunse zmeul cu mãreþie.— Mãria ta! strigã unchiaºul aruncând securea cât colo ºi cuprinzându-i genunchii ºi sãrutându-i picioarele.

Oh! Dumnezeu te-a pus în calea mea ca sã mã izbândeºti ºi ca sã mã scapi de prigonirea afurisitului de Fãt-Frumoscare mi-a furat copila, un mãrgãritar de fatã, ºi apoi, ca sã scape de mine, m-a luat pe calul sãu cu douãsprezecearipi, m-a trecut râul de foc ºi m-a aruncat într-ãst bunget de pãdure, de unde nu mai pot ieºi.

— Fãt-Frumos! strigã zmeul. Care Fãt-Frumos?— Unul care se laudã cã a cosit orzul încã necopt al unui zmeu puternic, apoi i-a luat biciul fermecat ºi, în

sfârºit, i-a furat o cloºcã cu ouã ºi pui de aur ºi acel cal minunat care zboarã prin slava cerului.— Eu sunt acel nenorocit de zmeu.— Mãria ta? strigã moºneagul uitându-se la el cuprins de mirare; sã fie cu putinþã?— Da, a fost, rãspunse zmeul oftând din bãierile inimii.— ªi stai pe loc cu mâinile în sân ºi nu-þi izbândeºti?— Ah! dac-aº putea, i-aº sorbi toatã viaþa picãturã cu picãturã!— Nu poþi? ºi te numeºti cã eºti zmeu! strigã bãtrânul încruciºându-ºi mâinile cu ciudã; eu, vorba vine, sunt

un biet muritor ºi nu mi-a fãcut alt rãu decât mi-a furat o fatã ca sã se cunune cu ea, fãrã voia mea, ºi tot cum m-amvãzut într-astã pãdure, m-am gândit numaidecât la izbândire ºi m-am pus pe treabã.

— Dar ce ai de gând sã faci?— Ai sã vezi.— De ce tai ãst copac aºa de gros?— Ca sã fac un butoi mare ºi destul de gros ca sã nu-l poatã sparge când se va umfla ºi se va opinti în el.— ªi ce sã faci cu dânsul?— Sã închid în el pe duºmanul meu cel mai mare ºi apoi sã-l arunc în foc.— Bunã idee, dar cum s-o îndeplineºti? Cum sã-l îndupleci pe el ca sã intre înãuntru?— Cu ajutorul fetei mele voi rãzbi la dânsul noaptea, pe când doarme dus.— ªtii unde ºade?— Cum de nu!— Dar cum vrei sã ieºi d-aici peste râul înflãcãrat peste care n-am putut trece chiar eu?— Asta e taina mea; nu sunt de-a surda vrãjitor.— Vrãjitor?— Da, din aceia ce încheagã apele ºi amorþesc înfierbinþeala flãcãrilor.— Dacã-þi voi da mânã de ajutor, mã treci ºi pe mine dincolo?— Auzi întrebare! cum de nu?— Atunci sã ne punem pe treabã.

17

Cât te ºtergi la un ochi, copacul fu rãsturnat la pãmânt ºi, pânã la sfinþitul soarelui, doagele tãiate ºi netezitecu cuþitoaia, ºi butoiul înfundat într-o parte ºi cercuit.

— Ah! ce mai butoi þeapãn, strigã unchiaºul, însemnând pe unde sã tragã semnele pentru fundurile de sus;drac sã fie diavolul de Fãt-Frumos ºi tot nu va ieºi din el, dacã-l voi închide odatã înãutru.

— Nu te prinde, cãci el e mai puternic decât dracul, rãspunse zmeul.— Pãcat cã nu sunt în floarea anilor mei! murmurã unchiaºul suspinând, cãci aº fi intrat în el, m-aº fi umflat,

ºtii colea voiniceºte, ºi aº fi fãcut o cercare sã vãd dacã poate sã-l spargã cineva, ori nu.— S-o fac eu, dacã vrei, zise zmeul.— De ce nu? dacã nu te superi; am fi mai siguri de isprava faptelor noastre.Zmeul, fãrã sã bãnuiascã nimic, intrã în butoi, se umflã o datã, se umflã a doua oarã, ºi când fu a treia oarã,

cercurile de fier plesnirã ºi zburarã cât colo, fãcute fãrâme.— Vezi cã era sã dãm de ºugubinã? strigã zmeul sculându-se de jos.— Vãz, dar nu e de vinã butoiul, ci mãria ta care eºti prea puternic, rãspunse unchiaºul cu ciudã; acum iacã

izbândirea noastrã peste putinþã!— Pentru ce peste putinþã?— Cãci cercurile ce se întâmplase sã am asuprã-mi au plesnit ºi, pânã sã caut altele, o sã treacã multã vreme

ºi mi-e fricã sã nu afle blestematul de Fãt-Frumos.— Nu purta grijã, cã am eu ac de cojocul lui.— Ce spui?— Am în pivniþã niºte cercuri de fier groase ca pe deget, pe care sunt sigur cã nu va putea sã le rupã; mã duc

sã le caut.Se vede cã zmeii erau rãi, puternici, dar minte n-aveau nici cât negru sub unghie, cãci el nu se gândi deloc

de unde gãsise unchiaºul sculele ºi cercurile de fier pe când fusese rãpit fãrã veste de Fãt-Frumos, dupã spusalui, ºi aruncat în acel ostrov, ci alergã spre casã, orbecãi prin pivniþã pânã ce dãdu de cercuri ºi, dupã ce le gãsi,veni cu ele, aºezã din nou butoiul, mai scoase din doage, cãci cercurile erau mai strâmte, îl încheie ºi dupãce-l bãtu bine, sãri iar înãuntru ºi începu sã se umfle din nou.

Acum lemnele trosnirã puþintel, dar fierul cercului nici nu se clinti.— Eu nu sunt încã sigur, rãspunse unchiaºul, pânã n-oi face o încercare ºi cu fundurile de deasupra puse la loc.— Ce e mai lesne, zise zmeul; tot sunt eu în butoi, pune-le, ca sã ne vedem pe deplin visul cu ochii.— Bucuros, rãspunse unchiaºul, — ºi fãrã a face multe nazuri, aºezã fundurile deasupra capului zmeului ce

se ghemuise în fundul strâmtului butoi, bãtu cu ciocanul deasupra, pânã intrarã doagele în ulucul gardenului, ºidupã aceea aºezã cercul de la gurã ºi, dupã ce-l bãtu strigã:

— Umflã-te acum, zmeule!Zmeul se umflã din toate puterile de trei ori pe rând, unul dupã altul, dar de astã datã nici doagele nu mai trosnirã.— Acum dacã oi vrea, m-oi mai scoate, rãspunse zmeul nãbuºit, dacã nu, aici rãmân pânã mi-o plesni

fierea, cã de ieºit nu mai e cu putinþã.— Mai umflã-te o datã, sã nu ne dea Fãt-Frumos de potcã. Zmeul se mai umflã o datã aºa de puternic, încât

sãri polobocul de un cot de la pãmânt, dar nu fu chip de a rupe cercurile sau doagele; dupã aceea zise:— Scoate-mã mai iute cã plesnesc de nãbuºealã.— Lasã cã bun loc þi-ai ales, rãspunse unchiaºul, fãcându-se iarãºi voinic: nu þi-am spus eu cã dac-o vrea

Dumnezeu ºi capul tãu? Acum pregãteºte-te de moarte, fârtate, cã þi-a sosit vremea.— Ah, fecior de lele ce eºti! strigã zmeul sãltând un stânjen cu butoiul de la pãmânt; orzul mi-ai stricat, din

temniþã ai scãpat, biciul mi-ai luat, cloºca ºi calul mi-ai furat, capul mi-ai mâncat.Voinicul, drept rãspuns, puse dopul la vranã, dete butoiul de-a rostogolul pânã ameþi bine pe bietul zmeu,

dupã aceea plesni cu biciul peste palaturi ºi cuprinsurile lui, ºi dupã ce le schimbã într-un mãr de aur, îl bãgã însân, luã butoiul cu zmeul la spinare ºi plecã p-aici încolo spre palatul împãrãtesc, fãrã de nicio împiedicare, cãcirâul de foc pierise.

A doua zi, înfãþiºându-se la palat, puse la picioarele stãpânului sãu butoiul cu zmeul înãuntru ºi-i zise:— M-am închinat, stãpâne, am îndeplinit porunca.Împãratul se cruci vãzându-l cã se întoarce viu, nevãtãmat, ºi se cuprinse de groazã mare auzind cã

spãimântãtorul zmeu, de frica cãruia a tremurat atâþia amar de ani, se afla în palatul sãu ºi zãcea fãrã de putereîn butoiul în care fusese închis de mâna unui fecior de plugar.

18

El vedea cu ochii ºi tot nu credea, ºi tot i se pãrea cã era jucãria unui vis sau a unei amãgiri din parteavornicului sãu. Doritor d-a se încredinþa de adevãr, el scoase dopul de la vranã ºi, aplecându-se spre dânsa, strigã:

— Acilea eºti, zmeule?— Aci, slãvite împãrate, rãspunse zmeul cu un glas nãbuºit; fã-þi pomanã de-mi dã drumul ºi-þi voi da

bogãþii numeroase ca nisipul mãrii.— Ce spui? zise împãratul râzând; degrabã þi-o fi? Lasã cã bun loc þi-a ales ginerele meu ºi mult ºi bine ai

sã stai tu acolo, aºteptând sã te scot eu. Pregãteºte-te mai bine a rãscumpãra prin moarte nelegiuirile ce aisãvârºit.

Zmeul scoase un urlet groaznic, încât fãcu sã zornãie toate geamurile ºi sãri în sus de izbi cu butoiultavanul, dar de ieºit nu putu ieºi. Împãratul nu mai putea de bucurie, chemã divanul întreg ºi împãrtãºi tuturorsfetnicilor sãi fericita veste, cã au scãpat cu totul de zmeu; chemã apoi pe fiica sa, ºi punându-i mâna ei în mânamântuitorului scaunului sãu, îi zise:

— Iatã bãrbatul tãu.Trei zile ºi trei nopþi de-a rândul fu veselie ºi petrecere în tot cuprinsul împãrãþiei, de bucurie c-a scãpat de

zmeu; împãratul ºi toþi supuºii sãi alergarã sã vadã locul unde a fost mai înainte groaznicul palat.VIII

Toatã suflarea din împãrãþie era fericitã ºi mulþumitã cã au scãpat de blestematul de zmeu. Numai fraþii ceinemulþumiþi îºi dãdurã seama cã au greºit. Însã era prea târziu. Împãratul porunci cu poruncã împãrãteascã cacei doi sã fie întemniþaþi. Degeaba se cãiau ei, împãratul era hotãrât sã le taie capetele. Atunci fratele cel mic seduse la ei ºi le spuse:

— Fraþilor, la grele încercãri m-aþi pus, însã eu vã dãruiesc iertare ºi ºtiu cã vã cãiþi, însã împãratul vrea sãvã pedepseascã cu orice chip. Am vorbit pe lângã dânsul ºi l-am înduplecat ca pedeapsa sã vi-o alegeþi voi.

— Scumpe frãþioare, zise cel mijlociu, fie ca noi sã plecãm de la curte aºa cum am venit, cu nãdragii pe noiºi coasele în spate, ºi poate, cutreierând prin lumea cea mare, sã ne dãm seama de greºalele noastre ºi cât de greue printre strãini.

— Aºa sã fie! strigã ºi împãratul voios când auzi ce pusese la cale Fãt-Frumos.Aºadar, nesãbuiþii fraþi furã nevoiþi sã-ºi sufere singurãtatea ºi sã rãtãceascã prin lume primind cu vârf ºi

îndesat rãsplata faptelor lor.Cununia fratelui lor se sãvârºi cu mare falã. Oraºul întreg se îmbrãcã cu flori ºi lucruri scumpe, tot norodul

se înveºmântã ca în zi de sãrbãtoare; drumul de la palat pânã la mitropolie fu semãnat numai cu trandafiri ºigaroafe, ºi din ciºmelele oraºului curse toatã ziua în loc de apã numai vin ºi sorbeturi rãcoritoare.

Mirele ºi mireasa erau înveºmântaþi numai în mãtãsuri ºi catifele albe ºi pietre scumpe; caleaºca lor eranumai aur ºi mãtase albã, ºi cei ºase cai înaintaºi erau albi ca laptele ºi împodobiþi cu pene albe ºi hamuri de aurºi de argint; ce nu vãzuse plugarul de când se nãscuse.

Dupã ce se sãvârºi cununia, împãratul, mirii ºi toþi nuntaºii urmaþi de norod ieºirã afarã din oraº ºi înconjurarãlocul ce se pregãtise pentru arderea zmeului. De acolo, nuntaºii ºi norodul se întoarserã în oraº ca sã se puie dinnou pe benchetuialã, ºi pe searã duserã pe miri la casa lor.

Care era casa lor nimeni nu ºtia; când sosi însã ceasul, apucarã cu toþii, luminaþi de mii ºi mii de fãclii, sprelocul unde fusese palatul zmeului ºi acolo vãzurã, cuprinºi de mirare, în locul ce cu douã zile mai înainte erasterp ºi uscat, un palat de toatã frumuseþea, învelit în aur ºi înconjurat de toate pãrþile de un râu de lapte,deasupra cãruia era un pod de argint.

Minunãþiile din palatul împãrãtesc erau nimica pe lângã minunãþiile din palatul zmeului. Fãt-Frumos ºi fatade împãrat, împreunã cu toþi nuntaºii, coborârã în pivniþe ºi eliberarã din temniþe toate fiinþele omeneºti careerau acolo de cine ºtie când, ºi pe fetele zmeului care vãzurã în sfârºit soarele. Apoi, cu multã bucurie, întinserãmasã mare la care se aºezarã cu toþii ºi petrecurã trei zile ºi trei nopþi, aºa cum se cade sã fie la o nuntã împãrãteascã.

Iar Fãt-Frumos cârmui cu dreptate ºi bunãtate mulþi ani de atunci înainte ºi toatã lumea din împãrãþievorbea de faptele cele bune pe care le fãcea.