Codul de procedura fiscal:

actele emise de organele fiscale

1

Codul de procedura fiscal:actele emise de organele fiscale

I. Noţiuni generale Actul administrativ fiscal este definit prin art. 41 Codul de Procedura Fiscala,

reprezentând actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.

„Actul administrativ fiscal” este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.Actele emise de organele fiscale pentru „administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat” constituie „acte administrativ fiscal”.

Cu privire la conţinutul actului administrativ fiscal, art. 43 alin 2 Codul de Procedura Fiscala stabileşte o serie de elemente obligatorii:

a) denumirea organului fiscal emitent;b) data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil,

după caz;d) obiectul actului administrativ fiscal;e) motivele de fapt;f) temeiul de drept;g) numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;h) ştampila organului fiscal emitent;i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la

care se depune contestaţia;j) menţiuni privind audierea contribuabilului.Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) al art. 43 din O.G. nr. 92/2003 prin

intermediul unui centru de imprimare masivă este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal şi ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie.

„Lipsa actului administrativ fiscal” are sensul de nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri a contribuabilului pentru emiterea unui act administrativ fiscal (pct. 1.2 din OpANAF nr. 2.137/2011). Orice persoană care formulează o contestaţie pentru lipsa unui act administrativ fiscal trebuie să demonstreze dreptul său sau interesul legitim lezat.

Raportat la aspecte de formă se aplică regula formei scrise, actul administrativ fiscal având caracter autentic.

Tot ca şi condiţie de formă cerută pentru opozabilitatea actului administrativ fiscal, acesta este supus procedurii comunicării, conform art. 44 Codul de Procedura Fiscala.

Formele de comunicare sunt multiple şi se raportează la situaţia de fapt şi la tipul actului administrativ fiscal.

Comunicarea se face prin:a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului

administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;

2

b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;

c) prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia;

d) prin publicitate.Faţă de contribuabil actul administrativ fiscal va produce efecte juridice, nu de la data

emiterii, ci de la data comunicării, probată prin intermediul înscrisurilor întocmite cu ocazia procedurii de comunicare. Procedura se completează cu prevederile C. Proc. Civilă privind citaţiile şi comunicarea actelor de procedură.

Cu privire la efectele actului juridic fiscal, principala funcţiei a acestora este individualizarea creanţei fiscale, în sensul de a constata prin raportare la textul normativ din Codul Fiscal, obligaţiile fiscale principale şi accesorii în cuantum concret.

Îndeplinesc acest rol, decizia de impunere, declaraţia fiscală, declaraţia vamală, documentul prin care se stabileşte şi se individualizează datoria vamală, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

Desfiinţarea sau modificarea actelor administrative fiscale se face în conformitate cu prevederile art. 47 din O.G. nr. 92/2003.Actul administrativ fiscal poate fi modificat, anulat sau desfiinţat în condiţiile art. 47 din O.G. nr. 92/2003.

Anularea ori desfiinţarea totală sau parţială, cu titlu irevocabil, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage anularea, desfiinţarea ori modificarea atât a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale individualizate în actele administrative fiscale anulate ori desfiinţate, cât şi a actelor administrative fiscale subsecvente emise în baza actelor administrative fiscale anulate sau desfiinţate, chiar dacă actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente au rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare.

În acest caz, organul fiscal emitent, din oficiu sau la cererea contribuabilului, va emite un nou act administrativ fiscal, prin care va desfiinţa sau modifica în mod corespunzător actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente.

Se anulează ori se desfiinţează, total sau parţial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat sau nu căi de atac, actele administrative fiscale prin care s-au stabilit, în mod eronat, creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale prin orice modalitate..

Soluţia fiscala individuala anticipata si acordul de pret in avans

Soluţtia fiscala individuala anticipata este actul administrativ emis de Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala, in vederea solutionarii unei cereri a contribuabilului referitoare la reglementarea unor situatii fiscale de fapt viitoare. Situatia fiscala de fapt viitoare se apreciaza in functie de data depunerii cererii.

Acordul de preţ in avans este actul administrativ emis de Agentia Naţionala de Administrare Fiscala, in vederea solutionarii unei cereri a contribuabilului, referitoare la stabilirea conditiilor si modalitatilor in care urmeaza sa fie determinate, pe parcursul unei

3

perioade fixe, preturile de transfer, in cazul tranzactiilor efectuate intre persoane afiliate, astfel cum sunt definite in Codul fiscal. Tranzactiile viitoare care fac obiectul acordului de pret in avans se apreciaza in functie de data depunerii cererii.

Soluţia fiscala individuala anticipata sau acordul de pret in avans se comunica numai contribuabilului caruia ii sunt destinate.

Soluţia fiscala individuala anticipata si acordul de pret in avans sunt opozabile si obligatorii fata de organele fiscale, numai daca termenii si conditiile acestora au fost respectate de contribuabil.

Prin cerere contribuabilul propune continutul soluţiei fiscale individuale anticipate sau al acordului de preţ in avans, dupa caz.

In scopul soluţionarii cererii, organul fiscal competent: a) se poate deplasa la domiciliul fiscal al contribuabilului sau in alt loc stabilit de comun acord cu acesta pentru analizarea documentaţiei in vederea fundamentarii proiectului de soluţie fiscala individuala anticipata ori acord de pret in avans, potrivit procedurii aprobate prin ordin al presedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala;b) poate solicita contribuabilului clarificari cu privire la cerere si/sau documentele depuse.

Organul fiscal competent prezinta contribuabilului proiectul soluţiei fiscale individuale anticipate sau acordului de preţ in avans, dupa caz, acordandu-i acestuia posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere, cu exceptia cazului in care contribuabilul renunta la acest drept si notifica acest fapt organului fiscal competent.

Contribuabilul poate prezenta clarificarile prevazute mai sus la lit. b) sau poate exprima punctul de vedere prevazut la alineatul precedent in termen de 60 de zile lucratoare de la data solicitarii clarificarilor necesare ori de la data comunicarii proiectului soluţiei fiscale individuale anticipate sau acordului de preţ in avans.

In soluţionarea cererii contribuabilului se emite soluţia fiscala individuala anticipata sau acordul de preţ in avans. In situaţia in care contribuabilul nu este de acord cu soluţia fiscala individuala anticipata sau cu acordul de preţ in avans emis, va transmite, in termen de 15 zile de la comunicare, o notificare la organul fiscal emitent. Soluţia fiscala individuala anticipata sau acordul de preţ in avans pentru care contribuabilul a transmis o notificare organului fiscal emitent nu produce niciun efect juridic.

Contribuabilul, titular al unui acord de pret in avans, are obligaţia de a depune anual la organul emitent al acordului un raport privind modul de realizare a termenilor si condiţiilor acordului in anul de raportare. Raportul se depune pana la termenul prevazut de lege pentru depunerea situaţiilor financiare anuale.

Solutia fiscala individuala anticipata si acordul de pret in avans nu mai sunt valabile daca prevederile legale de drept material fiscal in baza carora a fost luata decizia se modifica.

Pentru emiterea unei solutii fiscale individuale anticipate, precum si pentru emiterea sau modificarea unui acord de pret in avans, emitentul incaseaza tarife care se stabilesc prin hotarare a Guvernului.

Contribuabilul solicitant are dreptul la restituirea tarifului achitat in cazul in care organul fiscal competent respinge emiterea/modificarea solutiei fiscale individuale anticipate sau a acordului de pret in avans.

4

Principalele „acte administrativ fiscal” sunt: „titlul de creanţă”, „titlul executoriu” şi „somaţia”.

Alte acte administrative fiscale pot fi:1) dispoziţia de măsuri;2) decizia privind stabilirea răspunderii reglementată de art. 28 din Codul de procedură

fiscală;3) notele de compensare;4) înştiinţări de plată;5) procesul-verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului;6) declaraţiile vamale de punere în liberă circulaţie; 7) decizia de impunere;8) declaraţia fiscală;9) procesul-verbal de sechestru;10) decizia de soluţionare a unei contestaţii etc.

A. Titlul de creanţă„Titlurile de creanţă” sunt actele prin care se stabileşte şi se individualizează obligaţia de

plată privind creanţele fiscale, întocmit de organele competente, constând în:a) decizia de impunere;b) declaraţia fiscală;c) decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii;d) declaraţia vamală;e) decizia prin care se stabilesc şi se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele şi

alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile;f) procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de organul

prevăzut de lege, pentru obligaţiile privind plata amenzilor contravenţionale;g) decizia de atragere a răspunderii solidare (a persoanelor prevăzute la art. 28 din O.G.

nr. 92/2003, care răspund solidar cu debitorul) emisă potrivit art. 28 din O.G. nr. 92/2003;h) ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanţei judecătoreşti ori

un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanţelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanţa judecătorească.Răspunderea solidară a debitorului cu persoanele prevăzute la art. 27 din O.G. nr. 92/2003, stabilită potrivit art. 28 din această ordonanţă, se face printr-o decizie, care constituie „titlu de creanţă privind obligaţia la plată a persoanei răspunzătoare”, care va cuprinde următoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;b) data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil,

după caz;d) obiectul actului administrativ fiscal;e) motivele de fapt;f) temeiul de drept;g) numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;h) ştampila organului fiscal emitent;i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la

care se depune contestaţia;j) menţiuni privind audierea contribuabilului;

5

k) codul de identificare fiscală a persoanei răspunzătoare, obligată la plata obligaţiei debitorului principal, precum şi orice alte date de identificare;

l) numele şi prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscală; domiciliul sau sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare;

m) cuantumul şi natura sumelor datorate;n) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligaţia debitorului

principal;o) temeiul legal şi motivele în fapt ale angajării răspunderii.Răspunderea se stabileşte atât pentru obligaţia fiscală principală, cât şi pentru accesoriile

acesteia.„Titlu de creanţă privind obligaţia la plată a persoanei răspunzătoare” se comunică

persoanelor obligate la plată. Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale accesorii, stabilite prin „titlurile de creanţă privind obligaţia la plată a persoanei răspunzătoare”, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării acestora, astfel:

a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 – 15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;

b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 – 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.

Titlul de creanţă comunicat potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 poate fi atacat în condiţiile legii. Procesele-verbale cu rezultatele verificărilor, dispuse de organele de urmărire penală, şi efectuate de organelor fiscale, nu constituie titlu de creanţă fiscală. Sumele plătite, de un debitor, fără existenţa unui titlu de creanţă, se restituie, la cererea acestuia.

B. Titlul executoriu Executarea silită începe prin emiterea, de către organul fiscal, a unui „titlu executoriu” şi

a unei „somaţii”, începând chiar cu prima zi de restanţă la plată a unei creanţe/obligaţii fiscale. Titlul executoriu şi somaţia fiscală se emit numai dacă sunt îndeplinite două condiţii:

1) există un înscris care să ateste existenţa creanţei bugetare;2) creanţa fiscală este certă şi exigibilă.În baza art. 141 şi 145 din O.G. nr. 92/2003, organul fiscal emite „somaţia” şi „titlul

executoriu” prin care înştiinţează contribuabilul cu sumele de plată cu care figurează în evidenţa sa fiscală, pentru care s-a început executarea silită în temeiul „titlului executoriu” şi a „somaţiei” emise, anexate la adresa de înaintare.

Cu excepţia cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, nici un titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă în baza căruia se stabilesc, în condiţiile legii, creanţe fiscale principale sau accesorii.

Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Modificarea titlului de creanţă atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.Titlul executoriu emis de organul de executare va conţine următoarele:

a) denumirea organului fiscal emitent;b) data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil,

după caz;d) obiectul actului administrativ fiscal;

6

e) motivele de fapt;f) temeiul de drept;g) numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; h) ştampila organului fiscal emitent; i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la

care se depune contestaţia;j) menţiuni privind audierea contribuabilului;k) codul de identificare fiscală;l) domiciliul fiscal al contribuabilului, precum şi orice alte date de identificare a acestuia;m) cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate;n) temeiul legal al puterii executorii a titlului.Pentru debitorii obligaţi în mod solidar la plata creanţelor fiscale se va întocmi un singur

titlu executoriu. Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanţe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor prevăzute la art. 136 din O.G. nr. 92/2003.

Netransmiterea proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în termen de 90 de zile de la emiterea de către organele competente atrage anularea acestora prin decizie de către conducătorul organului emitent.Conducătorul organului emitent al titlului executoriu are obligaţia emiterii deciziei de imputare a contravalorii contravenţiei personalului care se face vinovat de întârziere.

Decizia de imputare se comunică de către organul emitent persoanei vinovate, care trebuie să achite contravaloarea contravenţiei în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.La expirarea acestui termen, „decizia de impunere” (care este un „titlu de creanţă), devine „titlu executoriu”.

Contravaloarea contravenţiei înscrise în decizia de imputare se face venit la bugetul de stat sau bugetul local căruia i se datora, potrivit legii, amenda contravenţională.Termenul de 90 de zile se prelungeşte cu perioada scursă în procedura de contestare a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei.

În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis şi dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente.În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.

Instituţiile publice finanţate total sau parţial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz, care nu au organe de executare silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului general consolidat, spre executare silită, organelor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul din care sunt finanţate instituţiile publice.

Instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, care nu au organe proprii de executare silită, pot transmite titlurile executorii privind venituri proprii organelor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau, după caz, organelor fiscale ale unităţilor administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat sau la bugetul local, după caz.

7

Instituţiile publice finanţate total sau parţial de la bugetul local, care nu au organe de executare silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului local, spre executare silită, organelor fiscale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul local.Hotărârea judecătorească de menţinere a popririi constituie titlu executoriu, iar organul de executare poate începe executarea silită a terţului poprit în baza acesteia, în condiţiile art. 150 din O.G. nr. 92/2003.Procesul-verbal cu suma reprezentând diferenţa de preţ din adjudecarea bunului la licitaţia organizată de organele fiscale şi/sau cheltuielile prilejuite de o nouă licitaţie, stabilite de organul de executare, constituie titlu executoriu potrivit art. 164 din O.G. nr. 92/2003.

Procesul-verbal cu suma cheltuielilor cu executarea silită stabilită de organul de executare, constituie titlu executoriu potrivit art. 168 O.G. nr. 92/2003.Prin pct. 136.1 – 136.4 din Normele metodologice de aplicare a art. 136 (devenit art. 141, după republicarea din anul 2007) din O.G. nr. 92/2003 se prevede:

1. Titlul executoriu se întocmeşte de organul de executare pentru fiecare tip de creanţă fiscală reprezentând impozite, taxe, contribuţii, alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora.În cazul în care există debitori care răspund solidar pentru aceeaşi creanţă fiscală, organul de executare competent emite un singur titlu executoriu, făcând menţiune despre numele şi prenumele sau denumirea tuturor debitorilor.

2. Titlurile executorii se transmit printr-o adresă, care trebuie să cuprindă:a) denumirea completă a emitentului;b) temeiul legal al transmiterii titlului executoriu spre executare;c) numele şi prenumele sau denumirea debitorului;d) domiciliul sau sediul debitorului; e) alte elemente de identificare a acestuia: seria şi numărul actului de identitate sau, după caz, codul de identificare fiscală etc.;f) natura debitului şi suma de plată;g) alte informaţii necesare încasării creanţelor fiscale prin executare silită: bunuri urmăribile, surse de venituri, depozite bancare etc.

3. Atunci când este cazul, împreună cu titlurile executorii se vor transmite şi copii certificate de pe procesele-verbale de ducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii.Prin „Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.438 din 21 august 2009 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale”, publicat în Monitorul Oficial nr. 590 din 25 august 2009, sunt aprobate modelele, precum şi caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare şi păstrare ale următoarelor formulare:

1. Titlul executoriu, prevăzut în anexa nr. 1; 2. Somaţia, prevăzută în anexa nr. 2;3. Decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii, prevăzută în anexa nr. 3;4. Înştiinţare privind stingerea creanţelor fiscale, prevăzută în anexa nr. 4;5. Adresă de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, prevăzută în anexa nr.

5;6. Adresă de înştiinţare privind înfiinţarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti,

prevăzută în anexa nr. 6;7. Decizie de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităţilor băneşti,

prevăzută în anexa nr. 7.În formularul de titlu executoriu, prevăzut prin OpANAF nr. 1.438/2009, este înscris:1. Unitatea fiscală emitentă. Se menţionează denumirea organului fiscal emitent al

somaţiei (somaţie care constituie „act administrativ fiscal”), str., nr., localitatea, dosar de executare nr.

8

2. Contribuabilul: cod de identificare fiscală, str., nr., bl., sc., et., ap., sectorul, localitatea, judeţul, cod poştal.

3. Titlul executoriu, nr., data. În titlul executoriu se înscriu toate creanţele fiscale neachitate la scadenţă, precum şi accesoriile aferente acestora, stabilite în condiţiile legii.

4. Natura obligaţiei fiscale. Se precizează denumirea creanţei fiscale principale: impozit, taxă, contribuţie, amendă sau alte sume datorate bugetului general consolidat ori a creanţei fiscale accesorii.

5. Documentul prin care s-a evidenţiat suma de plată. Se menţionează: denumirea documentului, numărul, data şi emitentul.

6. Termenul legal de plată sau perioada pentru care au fost calculate majorări de întârzieri.

7. Cuantumul sumei datorate, în lei.8. Data emiterii.9. Conducătorul organului de executare: nume şi prenume.10. Precizarea că „Document editat prin sistemul informatic este valabil fără semnătură şi

ştampilă, conform prevederilor Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.364/2007 privind emiterea prin intermediul mijloacelor informatice a unor acte administrative.”

În titlul executoriu se precizează:„Întrucât a expirat scadenţa/termenul de plată a obligaţiilor fiscale înscrise în document,

prin care s-a stabilit sau individualizat suma de plată, a fost emis prezentul înscris care constituie titlu executoriu în temeiul art. 141 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestaţie la instanţa judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 172 şi 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită nu este obligatorie audierea contribuabilului.”

C. Somatia Executarea silită începe prin emiterea, către contribuabili, de către organele fiscale, a

unei „somaţii” şi a unui „titlu executoriu”, pe cât posibil începând chiar cu prima zi de restanţă la plată a unei creanţe/obligaţii fiscale. Somaţia fiscală şi titlul executoriu se emite numai dacă sunt îndeplinite două condiţii:

1) există un înscris care să ateste existenţa creanţei bugetare;2) creanţa fiscală este certă şi exigibilă.În baza art. 145 din O.G. nr. 92/2003, organul fiscal emite „somaţia” şi „titlul executoriu”

prin care înştiinţează contribuabilul cu sumele de plată cu care figurează în evidenţa sa fiscală, pentru care s-a început executarea silită în temeiul „titlului executoriu” şi a „somaţiei” emise, anexate la adresa de înaintare.

În formularul de somaţie, prevăzut prin OpANAF nr. 1.438/2009, este înscris:1. Unitatea fiscală emitentă. Se menţionează denumirea organului fiscal emitent al

somaţiei (somaţie care constituie „act administrativ fiscal”), str., nr., localitatea, dosar de executare nr.

9

2. Contribuabilul: cod de identificare fiscală, str., nr., bl., sc., et., ap., sectorul, localitatea, judeţul, cod poştal.

3. Natura obligaţiei fiscale: se precizează denumirea creanţei fiscale principale: impozit, taxă, contribuţie, amendă sau alte sume datorate bugetului general consolidat ori a creanţei fiscale accesorii.

4. Titlul executoriu, nr., data; în cazul în care s-au emis mai multe titluri executorii, se vor indica pentru toate numărul şi data emiterii.

5. Cuantumul sumei datorate.6. Data emiterii.7. Conducătorul organului de executare: nume şi prenume.8. Precizarea că „Documentul editat prin sistemul informatic este valabil fără semnătură

şi ştampilă, conform prevederilor Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.364/2007 privind emiterea prin intermediul mijloacelor informatice a unor acte administrative.”

9. În somaţie se precizează:„Dacă în termen de 15 zile de la primirea prezentei somaţii nu veţi achita sumele menţionate pentru care termenul legal de plată a expirat sau nu veţi face dovada stingerii acestora, în baza prevederilor art. 145 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se va proceda la continuarea măsurilor de executare silită.

Toate cheltuielile ocazionate de stingerea sumelor menţionate mai sus, exclusiv cele generate de comunicarea acestei somaţii prin poştă, vor fi suportate de către dumneavoastră.

Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestaţie la instanţa judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 172 şi 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită nu este obligatorie audierea contribuabilului”.

Somaţia este reglementată prin următoarele acte normative:1. „Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă”, publicată în Monitorul Oficial

nr. 485 din 15 iulie 2010, în vigoare începând cu 15 februarie 2013. A se vedea art.: 667; 668; 714; 743; 761; 838, 1.008, 1.051.

Prin art. 83 din Legea nr. 134/2010 a fost abrogată, începând cu 15 februarie 2013, „Ordonanţa Guvernului nr. 5 din 19 iulie 2001 privind procedura somaţiei de plată”, în vigoare pe perioada 15 august 2001 – 14 februarie 2013.2. „Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală”, publicată în Monitorul Oficial nr. 863/2005, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2004, art. 145, prin care se prevede.

„Art. 145. Somaţia(1) Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu.(2) Somaţia cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum şi indicarea consecinţelor nerespectării acesteia.”

3. „Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală”, publicată în Monitorul Oficial nr. 651/2004.În H.G. nr. 1.050/2004, somaţia este reglementată în art. 140,

10

fără a avea Norme metodologice de aplicare (art. 140, din forma iniţială a O.G. nr. 92/2003, a devenit art. 145, după republicarea din anul 2007).

Despre câteva aspecte practiceReamintim faptul că persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente,

cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, sunt obligate să depună, după încheierea fiecărui an fiscal, formularul 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România”.

Formularul 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România” este documentul prin care contribuabilul: 1) îşi stabileşte, în condiţiile legii, creanţele fiscale principale şi/sau accesorii; 2) comunică aceste creanţe fiscale organului fiscal, în termenul legal; 3) îşi asumă întreaga răspundere pentru legalitatea determinării acestora.

Formularul 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România”, până la termenul legal de plată, constituie „titlu de creanţă fiscală”.Începând cu prima zi în care o creanţă fiscală este trecută la „restanţe la plată”, această declaraţie devine „titlu executoriu”.Deci, titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.

Altfel spus, „ceea ce este declarat ca fiind datorat”, până la expirarea termenului de plată prevăzut de lege constituie „titlu de creanţă”.Începând cu prima zi în care „ceea ce a fost declarat ca fiind datorat” a fost trecute la „restanţe la plată”, această declaraţie devine „titlu executoriu”.

Titlul de creanţă stă la baza emiterii titlului executoriu. Nici un titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă. În nicio condiţie şi sub nicio formă nu se poate trece la încasarea unei obligaţii fiscale dacă nu există un document prin care aceasta să fie stabilită). Titlul de creanţă se comunică persoanei obligate la plată şi poate fi atacat în condiţiile legii. Modificarea titlului de creanţă atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.

Pe baza datelor din declaraţiile depuse de contribuabili, şi a celorlalte date pe care le deţin unităţile fiscale (precum cele din actele de control etc.), organul fiscal stabileşte „creanţele fiscale” ale contribuabilului, înscrise şi în formularul 250 „Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din România de persoanele fizice”, care se transmite şi contribuabilului în termenul prevăzut de lege.

Formularul 250 se utilizează la stabilirea, de către organul fiscal, a diferenţelor de impozit anual de regularizat, adică a sumelor care mai trebuie plătite sau a celor care trebuie să fie restituite de la buget, în conformitate cu informaţiile din Declaraţia 200 depusă de contribuabil şi cu datele administraţiei fiscale.

De la data la care creanţa fiscală este scadentă (prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege), formularul 250 „Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din România de persoanele fizice” devine titlului executoriu.Actele emise de organele fiscale prin care se stabilesc obligaţiile fiscale (precum titlurile de creanţă; titlurile executorii; deciziile de impunere; declaraţiile fiscale; declaraţii vamale; somaţiile etc.) constituie „acte administrativ fiscal”.

11

II. Proceduri de contestare Interpretarea şi aplicarea corectă a numeroase prevederilor legale depinde, decisiv în

unele cazuri, de faptul dacă noţiunile din cuprinsul acestora sunt folosite cu sensului şi conţinutul „în litera şi spiritul legii”, adică cu înţelesul avut în vedere de legiuitor când a elaborat reglementările respective. Edificator în acest sens este şi noţiunea de „act administrativ fiscal”. Insuficienta cunoaştere a sensului şi conţinutului noţiunii de „act administrativ fiscal” şi/sau interpretarea şi aplicea unor importante prevederi legale, precum în stabilirea datei de la care începe termenul de prescripţie fiscală, generând serioase prejudicii unui număr foarte mare de contribuabili.

Aceste grave erori au fost şi sunt generate (din anul 2004, de la aplicarea art. 91 şi art. 23 din O.G. nr. 92/2003) şi de faptul că se confundă (1) „baza de impozitare” şi „momentul în care s-a constituit baza de impozitare” cu (2) „actul administrativ fiscal” şi „momentul în care s-a emis actul administrativ fiscal".

1). Contestarea actelor administrativ-fiscaleSoluţionarea conflictelor privind actele de individualizare a creanţelor fiscale comportă

două nivele de contestare: contestarea administrativă şi contestarea judiciară. a. Contestarea administrativă – procedură prealabilă obligatorie Sediul materiei – art. 205 – 218 C.proc.fisc. C. Proc. Fiscală consacră prin art. 205 dreptul la contestaţie – cale administrativă de atac,

a celui ce se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, care însă nu înlătură dreptul la acţiune. Pot fi contestate deciziile de impunere, cu caracter patrimonial sau nepatrimonial. Declaraţiile fiscale şi cele vamale pot fi contestate numai în ceea ce priveşte intervenţia organului fiscal, nu şi cu privire la simplele declaraţii ale contribuabilului.

Controlul administrativ al actelor fiscale se declanşează printr-o contestaţie scrisă, care va cuprinde datele de identificare ale contestatorului; obiectul contestaţiei; motivele de fapt şi de drept; dovezile, pe care se întemeiază; semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila, în cazul persoanelor juridice.

Prin obiect al contestaţiei în sensul art. 206 salin. 2 C. Proc. Fiscală se desemnează baza de impunere - faptele juridice constatate, sumele şi măsurile stabilite prin titlul de creanţă fiscală sau alt act administrativ, precum şi refuzul nejustificat al organului fiscal de a emite un act administrativ fiscal.

Contestaţia este întocmită în formă scrisă şi se depune la organul fiscal al cărui act se contestă. Termenul de depunere este de 30 zile de la data comunicării actului administrativ fiscal. Acest termen este prevăzut sub sancţiunea decăderii.

Procedura este scutită de plata taxelor de timbru.Contestaţia va fi soluţionată de la nivel central sau local, criteriul de stabilire a acestei

competenţe fiind valoric – 1.000.000 lei. Decizia de soluţionare a organului competent va fi dată în formă scrisă şi va fi

structurată, similar unei hotărâri judecătoreşti pe trei componente: preambulul, (cuprinzând: denumirea organului învestit cu soluţionarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare competent, obiectul cauzei, precum şi sinteza susţinerilor părţilor atunci când organul competent de soluţionare a contestaţiei nu este organul emitent al actului atacat), considerentele – motivele de fapt şi de drept, care au fundamentat decizia organului fiscal şi dispozitivul conţinând soluţia pronunţată, calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia.

12

În sensul art. 210 C. Proc. Fiscală, organul fiscal de control, în urma analizării contestaţiei se va pronunţa prin intermediul unei decizii. Se pot formula în conţinutul acesteia trei tipuri de soluţii juridice: de admitere totală a contestaţiei, de admitere parţială a contestaţiei şi soluţia de respingere a contestaţiei.

Admiterea contestaţiei - În primele două cazuri, admiterea contestaţiei va duce la anularea, după caz totală sau parţială a actului administrativ fiscal; se va întocmi un nou act administrativ-fiscal, care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare.

Respingerea contestaţiei - Respingerea contestaţie, ca soluţie se poate pronunţa pe temei procedural, atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de C. Proc. Fiscală sau pe fond, lipsind temeiurile în fapt şi în drept ale contestaţiei.

b. Contestarea judiciară – a Deciziei de soluţionare sau a lipsei acestui actDecizia organului fiscal este susceptibilă de a fi atacată, la instanţa judecătorească de

contencios administrativ competentă. Procedura va fi guvernată de legea contenciosului-administrativ nr. 554 din 02/12/2004.

Contestaţia jurisdicţională, conform Legii nr. 554/2004 poate interveni în două modalităţi, ca alternativă faţă de contestaţia introdusă la organul fiscal de control sau ca şi cale de atac împotriva decizie acestuia. În ambele situaţii procedura de soluţionare a cererii va urma etapele specifice din dreptul comun.

2) Contestaţia la executare silită

Sediul materiei art. 172-174 C.proc.fisc.Obiectul contestaţiei constă în orice act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor

C.proc.fisc. de către organele de executare, precum şi refuzul organelor fiscale să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.

Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă – judecătoria în raza căreia se desfăşoară executarea silită şi se judecă în procedură de urgenţă.

Contestaţia va verifica condiţiile impuse de C.proc.civ. privind cererea de chemare în judecată, indicând motivele de fapt şi de drept ale contestării.

Termen de contestare. Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când:

a) contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;

b) contestatorul a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;

c) cel interesat a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.

Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării. Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică pe cel de-al treilea să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.

Judecarea contestaţiei. La judecarea contestaţiei instanţa va cita şi organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul poprit.

13

La cererea părţii interesate instanţa poate decide, în cadrul contestaţiei la executare, asupra împărţirii bunurilor pe care debitorul le deţine în proprietate comună cu alte persoane. Soluţia contestaţiei se dă printr-o hotărâre judecătorească – sentinţă.

Admiterea contestaţiei. Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, după caz, poate dispune:

anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseşi, anularea sau lămurirea titlului executoriu efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.Respingerea contestaţiei. În cazul respingerii contestaţiei, contestatorul poate fi obligat,

la cererea organului de executare, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi de la 50 lei la 1.000 lei.

Soluţia este supusă recursului.Contestarea procedurii de executare silită – Recurs în interesul legii nr. XIV/2007Sub acest aspect, este de observat că, dacă în cazul contestaţiei împotriva titlului de

creanţă fiscală sau a altui act administrativ-jurisdicţional s-a prevăzut expres, prin art. 188 alin. (2) din Codul de procedură fiscală (versiunea 1 ianuarie 2007), că "Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă", referirea de la art. 169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală că, în cazul executării silite, "Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă[...]", nu poate fi interpretată decât în sensul că o atare competenţă revine numai instanţei de drept comun care, în raport cu reglementarea de la art. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, este judecătoria.

Aşa fiind, pentru corecta aplicare a dispoziţiilor art. 169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, se impune a se stabili că judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, evident numai dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

În acest sens, actele de executare silită se contestă separat de titlu executoriu, la instanţa de executare.

3) Contestarea procesului-verbal de sancţionare a unei contravenţii fiscale

Procesul-verbal de sancţionare a contravenţiei este un act administrativ-fiscal, emis ca urmare a exercitării unor acţiuni de control, prin care sunt constate contravenţii la regimul fiscal. Spre exemplu: nedepunerea declaraţiei de înregistrare fiscală; nedepunerea declaraţiei fiscale, necomunicarea de documente; nevărsarea sumelor reţinute prin stopaj la sursă.

Acesta trebuie să verifice condiţiile impuse OUG nr. 2/2001, în sensul de a cuprinde datele de identificare ale contribuabilului, constatările organului fiscal, motivarea în fapt şi în drept a acestor constatări, precum şi posibilitatea de a fi contestat, cu indicarea termenului de contestare şi a organului, la care se depune contestaţia. Prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale, nr. 200/2004, în ipoteza în care, controlul se finalizează cu constatarea uneia sau mai multor contravenţii, contravenientul va adresa contestaţia direct instanţei competente – judecătoria - conform OUG nr. 2/2001.

14

Plângerea se depune la instanţa de judecată în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare [art. 31 alin. (1) OUG nr. 2/2001].

Obiectul contestaţiei constă în orice aspect de fond şi de formă, privind inexistenţa contravenţiei [spre exemplu, nu există culpa contribuabilului] ori imposibilitatea de a fi sancţionată [spre exemplu, s-a prescris răspunderea contravenţională].

Nulitatea. Lipsa menţiunilor privind (a) numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, (b) numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, (c) a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau (d) a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.

Plângerea poate privi atât contravenţia cât şi sancţiunea aplicată. [Spre exemplu, contribuabilul recunoaşte fapta, dar contestă modul de stabilire şi de calcul a sancţiunii aplicate].

Judecata. Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsura să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.

Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifica dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.

Instanţa poate decide menţinerea soluţiei din procesul-verbal de sancţionare a contravenţiei şi a sancţiunii aplicate ori poate constata nulitatea procesului-verbal şi dispune anularea acestuia.

Hotărârea judecătoreasca prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacata cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în fata instanţei. Recursul suspenda executarea hotărârii.

Plângerea şi recursul nu sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

15