Comportamentul Violent Intrafamilial

5/17/2018 Comportamentul Violent Intrafamilial - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/comportamentul-violent-intrafamilial 1/67

CUPRINS

INTRODUCERE ................................................................................................................................. 3CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE ..................................................................................... 5

1. ELEMENTE PRIVIND PSIHOLOGIA CUPLULUI ACTUAL ......................................................... 52. SUBIECŢII PRINCIPALI AI CĂSĂTORIEI................................................................................... 6

CAPITOLUL II. FAMILIA - CELULA DE BAZĂ SOCIETĂŢII ROMÂNEŞTI......................................... 91. Noţiunea de familie ..................................................................................................................... 92. Familia - caractere si funcţii........................................................................................................ 93. Noţiunea de căsătorie ..............................................................................................................114. Căsătoria - scop si caractere ....................................................................................................115. Drepturile şi îndatoririle patrimoniale ale soţilor ......................................................................... 12

CAPITOLUL. III ISTORICUL APARIŢIEI ŞI EVOLUŢIEI FAMILIEI, TIPOLOGII FAMILIALE .............15

1. Scurt istoric ............................................................................................................................... 152. Structura familiei....................................................................................................................... 183. Relaţiile familiei ........................................................................................................................194. Familii dezorganizate ................................................................................................................ 195. Climatul familial conflictual........................................................................................................ 20

CAPITOLUL IV. NOŢIUNEA ŞI FACTORII GENERATORI AI VIOLENŢEI INTRAFAMILIALE ÎNRAPORTUL SOŢ-SOŢIE ..................................................................................................................22

1 .Înţelesul noţiunii de violenţă intrafamilială ................................................................................. 222. Incidenţa penală a violentei în cuplul măritei............................................................................. 233. Factorii generali ai climatului violent în raporturile soţ-soţie .......................................................24

Influenţa mediului parental asupra violenţei premaritale a partenerilor ...................................... 24

3.2. Intervalul de timp parcurs de parteneri de la cunoaştere până la căsătorie .........................25

3.3. Diferenţa de vârstă dintre soţi............................................................................................ 253.4. Durata (vechimea) căsniciei............................................................................................... 26

3.5 Nepotrivirile de ordin sexual................................................................................................ 27

3.6. Adulterul............................................................................................................................ 28

3.7. Copii.................................................................................................................................. 28

3.8. Alcoolismul şi jocurile de noroc ..........................................................................................29

3.9. Nivelul de trai..................................................................................................................... 30

3.10. Şomajul........................................................................................................................... 31

3.11. Diferenţe profesionale şi de raport financiar ..................................................................... 31

3.12. Deosebirile religioase şi/sau etnice .................................................................................. 32

3.13. Diferenţe socioculturale şi de habitat ................................................................................32

4. Factorii de ordin exclusiv psihologic ..........................................................................................334.1. Gelozia .............................................................................................................................. 33

4.2. Cunoaşterea şi alegerea defectuoasa a partenerului......................................................... 35

4.3. Afecţiunile psihopatogene ale unui soţ sau ale ambilor soţi................................................ 35

4.4. Tulburări ale afectivităţii..................................................................................................... 37

4.5. Tulburări neuro-psihice ...................................................................................................... 37

CAPITOLUL V. MANIFESTĂRILE COMPORTAMNETULUI VIOLENT ÎN CADRUL CUPLULUIMARITAL .........................................................................................................................................391 .Evoluţia relaţionării cuplului conjugal......................................................................................... 39

1



2. Conflictualitatea în cuplu ........................................................................................................... 403. Semnificaţia tipului de relaţie agresor-victimă ............................................................................414. Procesul de vicitimizare şi evoluţia lui în cuplu .........................................................................41

4.1. Locul şi timpul.................................................................................................................... 41

4.2. Cearta ................................................................................................................................ 42

4.3 Modalitatea traumatizarii................................................................................................... 424.4 Reacţii post-violente ............................................................................................................43

5. Consecinţe psihosociale ale violenţei conjugale asupra interacţiunii dintre cuplu şi mediul socialextern ...........................................................................................................................................43

CAPITOLUL VI. PREVENIREA ŞI COMBATEREA COMPORTAMENTULUI VIOLENTINTRAFAMILIAL ..............................................................................................................................45

1. Mecanisme psihologice inhibitorii ............................................................................................. 451.1. Teoria legăturii sociale ....................................................................................................... 45

1.2. Teoria rezistenţei la frustrare ..............................................................................................46

2. Modalităţi sociale de prevenire şi combatere a violenţei intrafamiliale ....................................... 463. Modele generice de terapie a disfuncţionalităţilor familiale ........................................................48

4. Psihoterapia - metodă specială de tratament............................................................................ 495. Comunicarea- strategie de ocrotire a relaţiilor intrafamiliale ......................................................50CAPITOLUL VII. STUDIU PRACTIC ................................................................................................ 52

1. Eşantion ...................................................................................................................................522. Obiective şi metode de lucru .....................................................................................................533. Prelucrarea datelor şi interpretarea rezultatelor .........................................................................54

CAPITOLUL VIII. CONCLUZII ......................................................................................................... 581. Deducţii psihosociale ................................................................................................................ 582. În loc de epilog ..........................................................................................................................59

ANEXA PRIVIND MODELUL CHESTIONARULUI FOLOSIT ...........................................................61BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................66

2



Motto:

"Voi aveţi puterea de a vă face unul pe altul

fericit sau nenorocit..." DIDEROT

INTRODUCERE

Toate drumurile individului uman sunt legate de familie chiar dacă în

ceea ce priveşte frecvenţa şi intensitatea acestor legături sunt diferenţe mari

interindividuale, şi totodată diferenţe individuale în funcţie de vârstă; lăsând

la o parte excepţiile individual apare, creşte şi se dezvoltă în cadrul uneifamilii , pentru ca la o anumită vârstă să-şi creeze o nouă familie în care

îndeplineşte un nou rol-status.

Prima familie în interiorul căreia s-a născut constituie pentru el familia

de origine, iar familia nouă creată de el, devine familia nucleară. Şi istoria se

repetă de mulţi ani, de foarte mulţi ani, şi la noi şi pe alte meleaguri, unele

extreme de îndepărtate.

Deşi familia constituie elementul fundamental al valorilor sociale(crima discriminare între bine şi rău apare in familie), la antipod ea poate

deveni un calvar al creuzetului de legături interumane şi sociale, al structurării

unei personalităţi anomice şi îndoieli permanente mai ales atunci când copii şi

adolescenţii au dubii faţă de valorile părinţilor. în final, violenţa

intrafamilială, de anomie familială, care face din familie o instituţie anomica

în loc de a fi sanogenetică.

Prin tolerarea îndelungată a violenţei, în final, aceasta devine oadevărată cale a vieţii marcată de riscuri majore, cum ar fi delicventa la vârsta

adultă. De aceea, violenţa intrafamilială (violenţa intramaritală sau domestică)

prin implicaţiile sale psihologice, sociologice, medicale şi juridice devine o

problemă a abordării multidisciplinare. Dar, poate ca în nici un alt domeniu de

viaţă socială, în familie, lumea violenţei nu este şi lumea evidenţei şi deci a

realităţii1.

Lucrarea de faţă nu-şi propune cercetarea violenţei intrafamiliale numai1 G. Scripcaru, T. Pirozynsky, „Criminologie clinică şi relaţională”, Ed. Symposion, Iaşi 1995

3



din punct de vedere psihologic. Tratarea devianţelor comportamentale

maritale implică în sine şi numeroase cunoştinţe aparţinând istoriei,

sociologiei, medicinei şi nu în ultimul rând filosofiei.

Violenţa intrafamilială este o relaţie existentă în toate colţurile lumii, întoate mediile social-culturale şi, din păcate, nu are limite de vârstă. Născută

odată cu familia, violenţa intrafamilială va dispărea, mai mult ca sigur, odată

cu aceasta.

Între cele două componente ale speciei umane, bărbatul şi femeia,

domneşte o ostilitate latentă sau uşor vizibilă, ce pare a fi existat dintotdeauna

şi care poartă masca unor impulsuri neconştiente. Femeia suportă tendinţa

inconştientă a bărbatului de posesiune exclusivă şi totală asupra căreia el îşi

poate manifesta o sumedenie de drepturi şi interdicţii, nu de puţine ori

umilitoare. Conform lui Jean Delumeau există o bivalentă a

comportamentului masculin faţă de femei, exprimat printr-o oscilaţie

permanentă între extremele de atracţie-repulsie, veneraţie-ostilitate.

4



CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE

1. ELEMENTE PRIVIND PSIHOLOGIA CUPLULUI

ACTUAL

Înainte de a fi părinţi, suntem bărbaţi şi femei, suntem băieţi şi fete,

suntem „masculin şi feminin" - două principii complementare care acţionează

întru armonie. Exprimăm prin natura noastră biologică şi psihologică o eternă bipolaritate care permite dialogul mereu reînnoit al sexelor, ca şi şansa

împlinirii lor, unul prin intermediul celuilalt.

Mereu în căutarea identităţii şi autoîmplinirii, drumul fiinţei umane

către promisiunea fericirii oscilează între hazard şi certitudine, între bucuria şi

suferinţa regăsirii de sine prin altul, între iluzie şi realitate1.

Ch. Gelleman (1974) considera că stabilitatea şi fericirea cuplului ar fi

condiţionate de patru factori: dragostea, sexualitatea, căsătoria şi copiii. Dacănu există dragoste, atunci sexualitatea este doar mecanică, igienică, lipsită de

căldură şi imaginaţie, sineptă funcţie organică ce-1 poate umili sau face să

sufere pe celălalt.

Dacă nu există nici dragoste nici sexualitate cuplul realizează un sistem

terifiant care corespunde descrierii lui J.P. Sartre „Infernul este celălalt".

Fiinţa umană manifestă patru pulsiuni vitale ce se cer satisfăcute:

nevoia de aer, nevoia de apă şi hrană, nevoia de sexualitate şi nevoia desiguranţă. Dacă nesatisfacerea primelor două nevoi menţionate duce la moarte

„suprimare fizică şi psihică", nesatisfacerea ultimelor două antrenează o

formă subtilă de „moarte mentală", mai bine zis o formă de mortificare lentă

în chiar „spaţiul de trecere al viului", manifestată prin stări depresive şi

anxietate - veritabile autointoxicări psihice - ce epuizează treptat resursele

energetice ale organismului ca întreg biopsihic.

1 Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, „ Elemente de psihologie a cuplului", Ed."Şansa",

Bucureşti, 1999

5



2. SUBIECŢII PRINCIPALI AI CĂSĂTORIEI

O analiză obiectivă a partenerilor celulei familiale ne indică din start

inegalitatea relaţiei bărbat-femeie.

Liantul care stă ( sau care ar fi trebuit să stea ) la baza fiecărei căsătorii

este sentimentul de dragoste reciprocă.

Dragostea a fost definită de-a lungul timpului în multe chipuri; reţinem

şi noi câteva definiţii. în primul rând Leibnitz spune că dragostea înseamnă a

te bucura de fericirea altuia („Amor est gandere felicitate alterius"). Apoi,

poetul parnasian francez Treophile Gautier afirmă că iubirea este un egoism

în doi („un egoisme a deux"). „Dragostea adevărată este drumul în doi spre un

ideal comun", spunea J.D'Hormoy, dar cât de repede se poate întrerupe acest

drum când partenerii sunt tentaţi de propriile lor „ dramuri interioare", la

capătul cărora „luminează" în locul idealului comun singurătatea propriului

lor Eu.

Manuscrise egiptene datând de mii de ani adăpostesc numeroase poeme

de dragoste, poezii în care iubirea-pasiune este evidentă; chiar la vechii greci

literatura abundă de războaiele purtate din cauza răpirii unor femei.

Dar realitatea ne prezintă şi o altă faţetă a relaţiei bărbat-femeie.

Inegalitatea dintre sexe a făcut de-a lungul secolelor subiectul unei întregi

literaturi de profil. Chiar şi în prezent se face adesea referire, fie la mitul

atotputerniciei masculine, fie la necesitatea „eliberării" femeii.

Femeia face parte din categoria persoanelor (împreună cu copiii şi cei

foarte în vârstă) ce prezintă un grad mare de vulnerabilitate victimală, date

fiind caracteristicile sale bio-constituţionale şi psihocomportamentale.

Prin tradiţie, feminitatea desemnează o serie de trăsături de

personalitate specifice femeii, precum: sensibilitate, fineţe, activitate

ordonată, sentimente deosebite, preocupări pentru frumos, emotivitate,

inteligenţă analitică, aptitudini educaţionale. Dar tot prin tradiţie imaginea

femeii în raport cu cea a bărbatului a fost devalorizată , bărbaţii mai ales cei

căsătoriţi, având drepturi depline inclusiv de aplicare a sancţiunilor bazate pe

6



agresiunea fizică.

Femeia a trebuit să suporte de-a lungul timpului multe variante de

umilire, desconsiderare, şi chiar maltratare, şi toate acestea ca urmare a unor

norme social-culturale acceptate şi promovate de grupurile şi microgrupurilede apartenenţă.

Formele de victimizare la care a fost supusă femeia au variat de la o

cultură la alta, de la o etapă istorică la alta, de la forme mai uşor agresive până

la forme violente, fizic şi psihic traumatizante.

Uneori, femeia a trebuit să accepte, conform „comenzii sociale",

pedepsirea fizică ( bătaia ) din partea soţului sau tatălui ca pe ceva firesc şi

normal, alteori a trebuit să accepte completa izolare, acoperirea totală a

corpului, inclusiv a feţei, alteori a trebuit să suporte consecinţele „regulilor"

sociale privind conduita bărbatului adoptată pentru deflorarea femeii. Astfel,

unele din aceste „reguli" prescriau că femeia trebuia bătută chiar la începutul

căsătoriei, ca să ştie de „frica bărbatului" toată viaţa; altele permiteau

bărbatului să-şi etaleze capacităţile virile în funcţie de numărul de zile de

convalescenţă a femeii după deflorare1.

Deşi ne repugnă sclavia domestică şi considerăm o mare nedreptate ca

după orele de muncă femeia să se întoarcă acasă şi să ia munca de la capăt,

gătind, curăţind, făcând tot ce trebuie pentru a întreţine viaţa alimentară,

igienică, şi civilizată a familiei, bine, nu putem să ne mirăm că aceeaşi femeie

îşi creşte băieţii în mentalitatea: „ Tu eşti băiat, deci poţi să mergi în curte să

baţi mingea, în timp ce surioara ta va sta în casă să o ajute pe mămica!”.

În fond se acceptă de către societate ca femeia să fie condamnată la

suferinţă pentru că se consideră că suferinţa ar face parte din aşa-zisa „ natură

feminină".

Desigur că, de-a lungul timpului, transformările sociale şi modificările

în plan etno-cultural au acţionat profund asupra feminităţii şi, respectiv asupra

schimbării rolului femeii în societate, precum şi a raporturilor dintre

feminitate şi masculinitate.

Cucerirea unor drepturi egale cu ale bărbatului, accesul femeilor la

şcolarizare, exercitarea de profesii şi divergenţele dintre feminitate şi1N.Mitrofan, V.Zdrenghea, T.Butoi, "Psihologie judiciară", Casa de editură şi presă "Şansa"-

S.R.L., Bucureşti, 1997

7



masculinitate, în sensul ca feminitatea câştigă pe linia unor caracteristici

'comportamentale: iniţiativă, independenţă, spirit de organizare, îndrăzneală,

forţă, atitudini şi aptitudini de conducere.

8



CAPITOLUL II. FAMILIA - CELULA DE BAZĂ

SOCIETĂŢII ROMÂNEŞTI

1. Noţiunea de familie

Definirea noţiunii de familie ridică dificultăţi, putând fi privită atât din

punct de vedere sociologic, cât şi juridic.În sens sociologic familia - ca formă specifică de comunitate umană

-desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, care

se caracterizează prin comunitate de viaţă, interese şi întrajutorare.

În acest interes, se poate spune că familia este o realitate socială prin

comunitatea de viaţă dintre soţi, dintre părinţi şi copii, precum şi dintre alte

rude1.

O încercare de a defini în mod complet familia (cea mai completă, după părerea noastră) a fost făcută de către psihologul V.Lăscuşi: „Familia

reprezintă subsistemul unei anumite formaţiuni social-istorice determinate, cu

structură şi funcţionalitate proprie, celulă de bază a societăţii, care uneşte pe

soţi şi descendenţii acestora; microgrup social constituit prin căsătorie,

cuprinzând persoane înrudite prin uniune, sânge sau adoptare, cu structură

specifică, viţă comună, gospodărire comună şi relaţii interpersonale de ordin

natural-biologic, spiritual-psihologic, moral şi juridic".

2. Familia - caractere si funcţii

Constituţia României din 1991 prezintă caracterele familiei:

• Familia se întemeiază pe căsătoria liber consfiinţită între soţi, pe

egalitatea şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura

creşterea, educaţia şi instruirea copiilor (art.44 pct.l)1 P.Filipescu, „Tratat de dreptul familiei", Editura ,AU", Bucureşti 1995

9



• Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din

căsătorie (art.44 pct.3)

• Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de

asistenţă în realizarea drepturilor lor ( art.45 pct.1)• Persoanele handicapate se bucură de o protecţie specială (art.46

pct.1)

• Părinţii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri

educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine (art.21

pct.6)

Familia îndeplineşte următoarele funcţii:

a) Reproducerea populaţiei, perpetuarea speciei umaneAvându-se în vedere mai ales, funcţia biologică a familiei, s-au spus că

familia este o realitate biologică, prin uniunea dintre bărbat şi femeie şi prin

procreaţie1. Această funcţie asigură reproducerea populaţiei deoarece fără

perpetuarea speciei umane, societatea este de neconceput

b) Funcţia economică

Funcţia economică a familiei îşi găseşte expresia în ducerea în comun a

gospodăriei casnice şi comunitatea de bunuri a soţilor, precum şi în ajutorulacordat membrilor ei aflaţi în nevoie din cauza incapacităţii de muncă.

c) Funcţia educativă

Familia a avut în toate timpurile un rol important în educaţia copiilor,

Educaţia în familie are ca scop formarea unui om cu o dezvoltare multilaterală

şi armonioasă. Părinţii sunt datori să crească copilul îngrijind de dezvoltarea

şi sănătatea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a

acestuia, potrivit cu însuşirile lui, spre a-1 face folositor comunităţii (art.101

alin.2 Codul Familiei). De asemeni, trebuie subliniat faptul că există o unitate

între educaţia în familie şi educaţia în societate2.

1

A.Ionaşcu, M.Mureşan, M.Constantin, V.Ursa, "Familia şi rolul ei în societate", ed.Dacia-Cluj, 1975,p.52 V.Popeangă. "Şcoala şi colectivitatea socială", Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1970, p.226

10



3. Noţiunea de căsătorie

Legea foloseşte termenul de căsătorie în două sensuri.

În primul rând, căsătorie înseamnă actul juridic pe care îl încheie cei ce

vor să se căsătorească. Pentru încheierea căsătoriei este necesar acordul de

voinţă al viitorilor soţi, dar, odată încheiată ea devine independentă de acest

acord de voinţă pentru a fi cârmuită în întregime de norme egale.

În al doilea rând, căsătoria înseamnă situaţia juridică, în principiu

permanenta, a celor căsătoriţi. Această situaţie juridică este determinată de

reglementarea legată privind căsătoria care devine aplicabilă prin încheierea

actului juridic al căsătoriei şi există pe tot timpul cât durează raportul de

căsătorie.

Trăsăturile principale ale ambelor sensuri ale căsătoriei urmează a fi

cuprinse în definiţia acesteia. Aşadar, căsătoria poate fi definită ca fiind

uniunea liber consfinţită între un bărbat şi o femeie, încheiată potrivit

dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie şi reglementată de

normele imperative ale legii1.

4. Căsătoria - scop si caractere

Din definiţia căsătoriei, mai sus menţionată, rezultă caracterele

acestea:

- este o uniune liber consimţită, consimţământul exprimat nu trebuie

să fie viciat

- este monogamă, acest lucru însemnând că în acelaşi timp un bărbatnu poate fi căsătorit decât cu o singură femeie. Sunt posibile mai multe

căsătorii, dar succesive

- căsătoria se încheie în formele prevăzute de lege, ea este un act

solemn

- căsătoria are un caracter civil, înţelegând că instrumentarea ei este

de competenţa unui organ de stat nu a unuia religios. Ea se poate încheia şi

religios, dar numai după ce s-a încheiat civil. Căsătoria încheiată în formă1 Ion P.Filipescu, "Tratat de dreptul familiei", Edituara"AH", Bucureşti, 1995

11



religioasă nu produce efecte juridice ci numai de ordin moral;

- se încheie pe viaţa celor care se căsătoresc, căsătoria putându-se

desface în timpul vieţii soţilor prin divorţ.

- se caracterizează prin egalitatea soţilor din toate punctele de vedereScopul încheierii căsătoriei îl reprezintă întemeierea familiei. Având în

vedere noţiunea de cauză (scop), întemeierea familiei constituie cauza.

5. Drepturile şi îndatoririle patrimoniale ale soţilor

Conform codului familiei soţii au obligaţia de a contribui la cheltuielile

căsniciei. Acest lucru se raportează la mijloacele de care dispun soţii.

În cadrul unei casnicii, putem împărţi bunurile în două categorii: bunuri

comune ale soţilor şi bunuri proprii al fiecărui soţ.

Bunurile comune reprezintă bunurile dobândite de fiecare dintre soţi în

timpul căsătoriei. Bunurile proprii ale fiecărui soţ sunt reprezentate de

bunurile dobândite înainte de căsătorie de către soţul respectiv, precum şi

bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moştenire, legat sau donaţie, afară

numai dacă dispunătorul prevede că acestea sunt bunuri comune.

O altă categorie de bunuri proprii unui soţ, bunuri dobândite în timpulcăsătoriei, o reprezintă bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă.

Indemnizaţia de asigurare sau despăgubirea pentru pagubele pricinuite

persoane reprezintă tot bunuri proprii unui soţ.

Codul familiei prevede răspunderea soţilor cu bunurile comune pentru;

- cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile comune

- obligaţiile ce le-au contractat împreună

- obligaţiile contractate de fiecare dintre soţi pentru împlinirea nevoilor obişnuite ale căsătoriei.

Soţii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot

astfel de ele. În cazul desfacerii căsătoriei, bunurile comune se împart între

soţi conform învoielii acestora. În cazul în care soţii nu cad de acord asupra

modului de împărţire a acestora, atunci cea care este în măsură să dispună

modul de împărţire este instanţa judecătorească.

Conform legislaţiei române, bărbatul şi femeia au drepturi şi îndatoririegale în căsătorie. Astfel, soţii hotărăsc de comun acord în tot ce priveşte

12



căsătoria.

Soţii au posibilitatea de a-şi păstra numele dinaintea căsătoriei, de a lua

numele unuia dintre soţi sau numele lor reunite. Una din obligaţiile pe care le

au soţii în timpul căsătoriei, este aceea de a purta numele comun declarat. Numele încheiat de către soţi, la încheierea căsătoriei, în faţa delegatului de

stare civilă, nu va putea fi schimbat, pe cale administrativă, decât cu acordul

celuilalt soţ.

Statul român oferă, prin legislaţia existentă, protecţia şi ocrotirea

copiilor şi minorilor. Astfel, ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă

de copiii lor minori. Părinţii trebuie să ia măsuri la persoana şi bunurile

copiilor, numai de comun acord. Părinţii au obligaţia de a asigura o bunădezvoltare fizică şi psihică a copilului, condiţii optime de pregătire

profesională şi integrare în societate.

Bunurile copilului minor sunt administrate de către părinţi, care au

şi obligaţia de a-1 prezenta în actele civile până când acesta împlineşte

14 ani.

Dacă părinţii, prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin

purtare abuzivă sau prin neglijenţă gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte , ori dacă educarea învăţarea sau pregătirea profesională a

copilului nu se face în spirit de devotament faţă de România atunci ei

trebuie să răspundă în faţa instanţei judecătoreşti care, la cererea

autorităţii tutelare va pronunţa decăderea părintelui din drepturile

părinteşti.

Chiar dacă instanţa judecătorească a dispus decăderea din

drepturile părinteşti, părinţii nu sunt scutiţi de îndatorirea de a întreţine

copilul.

În cazul în care legătura dintre părintele decăzut din drepturile

părinteşti şi copil nu periclitează creşterea, educarea, învăţătura sau

pregătirea profesională a copilului, autoritatea tutelară va permite

legături personale între părintele decăzut şi copil, iar dacă aceste situaţii

nu mai există, instanţa judecătorească trebuie să redea părintelui decăzutdin drepturile părinteşti exerciţiul acestor drepturi. O bună dezvoltare

13



fizică şi psihică a copilului, condiţii optime de pregătire profesională şi

integrare în societate.

Bunurile copilului minor sunt administrate de către părinţi, care au şi

obligaţia de a-1 prezenta în actele civile până când acesta împlineşte 14 ani.Dacă părinţii, prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin

purtare abuzivă sau prin neglijenţă gravă în îndeplinirea îndatoririlor de

părinte , ori dacă educarea învăţarea sau pregătirea profesională a copilului nu

se face în spirit de devotament faţă de România atunci ei trebuie să răspundă

în faţa instanţei judecătoreşti care, la cererea autorităţii tutelare va pronunţa

decăderea părintelui din drepturile părinteşti.

Chiar dacă instanţa judecătorească a dispus decăderea din drepturile

părinteşti părinţii nu sunt scutiţi de îndatorirea de a întreţine copilul.

În cazul în care legătura dintre părintele decăzut din drepturile

părinteşti şi copil nu periclitează creşterea, educarea, învăţătura sau pregătirea

profesională a copilului, autoritatea tutelară va permite legături personale între

părintele decăzut şi copil, iar dacă aceste situaţii nu mai există, instanţa

judecătorească trebuie să redea părintelui decăzut din drepturile părinteşti

exerciţiul acestor drepturi.

14



CAPITOLUL. III ISTORICUL APARIŢIEI ŞI

EVOLUŢIEI FAMILIEI, TIPOLOGII

FAMILIALE

1. Scurt istoric

Apărută ca urmare a depăşirii condiţiei omului de convieţuire în ceata

primitivă şi a reglementării raporturilor sexuale prin prohibirea treptată a

incestului şi impunerea exogamiei, familia a evoluat odată cu dezvoltarea

societăţii.

De-a lungul timpului au existat mai multe tipuri de familii:

a) FAMILIA PE GRUPE a luat fiinţă ca urmare a căsătoriei pe

grupe. în cadrul ei toate femeile unei ginţi erau în mod vital soţiile tuturor

bărbaţilor dintr-o altă gintă, raporturile sexuale fiind interzise doar între fraţi

şi surori.

Familia pe grupe a constituit baza apariţiei ginţii matriarhale, în care

descendenţa se stabilea după mamă, numai aceasta fiind cunoscută cu

precizie, ea având cuvântul hotărâtor în viaţa de familie.

b) FAMILIA PERECHE s-a constituit în cadrul familiei pe grupe

(prin căsătoria pereche) caracterizată prin convieţuirea unui bărbat cu o

singură femeie. Această familie era însă foarte fragilă, relaţiile

conjugale rupându-se cu uşurinţă şi continuându-se în alte cupluri, situaţie

care a determinat menţinerea filiaţiei pe linie maternă.

c) FAMILIA PATRIARHALĂ SAU MONOGAMĂ Odată cu

complicarea relaţiilor economice şi sociale şi cu apariţia proprietăţii private

asupra mijloacelor de producţie se face trecerea de la familia matriarhală la

familia patriarhală, caracterizată printr-o mai mare stabilitate deoarece numai

bărbatul putea rupe această legătură.

Bărbatul era singurul proprietar al mijloacelor de producţie, el asigura

existenţa materială a întregii familii deţinând autoritatea supremă asupra soţiei

15



şi copiilor.

Femeia fusese idolatrizată în Comuna Primitivă şi în baza ignoranţei

bărbatului, aceasta neputând să-şi explice clar motivul pentru care naşterea de

urmaşi era un apanaj exclusiv feminin. Odată cu aflarea adevărului femeiaocupă în societate o poziţie din ce în ce mai insignifiantă.

În Roma republicană, militaristă şi naţionalistă, femeia (numită şi

„imbecillitas sexus") trebuia să se supună autorităţii absolute întruchipate de

„pater familias" care era stăpânul patrimoniului, şeful religios al familiei şi

avea drept de viaţă şi moarte asupra soţiei şi copiilor săi.

Femeia romană nu a avut parte de o soartă mai bună decât odată cu

apariţia Imperiului Timpuriu. Printr-o căsătorie „sine manu" ea putea să se

elibereze de autoritatea lui pater familias. Tot în aceeaşi epocă, ea câştigă

dreptul de a moşteni „ad intestat" o parte din averea soţului. Este înlesnit şi

divorţul, acesta putând să se producă dacă unul din soţi îi cerea celuilalt să

părăsească domiciliul conjugal şi dacă acesta nu se opunea1.

În civilizaţia ebraică se făceau adesea referiri la textele biblice pentru a

justifica social dispreţul faţă de femeie. Liderii religioşi au considerat-o

oficial „ o fiinţă păcătoasă menită să fie sclava bărbatului şi să-i nască

urmaşi"2.

Apariţia creştinismului nu a adus modificări substanţiale în ceea ce

priveşte statutul femeii. Mai mult exista convingerea religioasă clară şi

explicită că femeia era „pricina tuturor relelor". De aceea, profeţii creştini

porunceau femeii „să se supună bărbatului ei, aşa cum bărbatul se supune lui

Dumnezeu".

Epoca medievală aduce cu sine o oarecare decongestionare în relaţia

bărbat-femeie. Femeia era la loc de cinste în cântecele trubadurilor,

moravurile vremii promovând la loc de cinste frumuseţea, delicateţea şi

bunătatea eternului feminin.

În societatea medievală germanică, de exemplu, chiar dacă bărbatul

(era vânător şi războinic) era considerat superior femeii, aceasta primea

aceeaşi educaţie, nu era închisă în gineceu, se bucura de aceeaşi consideraţie

ca şi soţul ei, iar acesta îi respecta sfaturile.

1 E.Molcuţ, "Drept roman", Editura Şansa S.R.L, 19932 M.Niel, "Drama eliberării femeii"", Editura Politică, Bucureşti, 1974, p.36

16



Revoluţia franceză de la 1789 recunoaşte femeii egalitatea cu bărbatul

numai în ceea ce priveşte dreptul la succesiune.

Mai târziu, în epoca napoleoneană, doar femeia nemăritată se bucura de

drepturi civile. Femeia măritată pusă la Codul civil(art.ll24) laolaltă cuminorii şi nebunii, era considerata proprietatea bărbatului ei, alături de

celelalte bunuri materiale. Ea nu-şi putea folosi averea decât prin intermediul

soţului.

Deşi acesta avea dreptul să-şi înşele soţia( cu condiţia ca acest lucru să

se petreacă în afara domiciliului conjugal), el putea s-o întemniţeze sau chiar

s-o omoare dacă o prindea în flagrant delict de adulter.

Nietzsche scria că „ femeia este o problemă a cărei singură soluţie este

sarcina". Este bine cunoscut dispreţul cu care naziştii tratau femeia,

impunându-i faimosul program al celor trei „K" (Kirche, Kinder, Kuhe

-Biserică, Copii, Bucătărie).

În orânduirea capitalistă, alături de familia burgheză a apărut (odată cu

naşterea unei noi clase sociale) şi familia proletară. Acest tip de familie nu

poseda decât forţa sa de muncă, reprezentând o unitate de consum şi nu de

proprietate. Întemeierea ei se baza mai puţin pe considerente materiale şi mai

mult pe sentimentele dintre parteneri.

Participarea femeii în procesul muncii, cu scopul asigurării condiţiilor

materiale necesare existenţei familiei, a condus la eliberarea ei treptată de

dependenţa economică faţă de bărbat, punându-se în felul acesta premisele

egalităţii între sexe în viaţa conjugală.

În toate timpurile s-a acceptat ( din punct de vedere social ) ca femeia

să fie condamnată la suferinţă. Majoritatea oamenilor (inclusiv femeia)

consideră că suferinţa ar face parte din aşa-zisa „natură feminină".

Recunoaştem în această concepţie atât poziţia psihanaliştilor freudieni,

pentru care femeia este în mod natural masochistă, cât şi poziţia unor preoţi

catolici care protestează împotriva uşurării suferinţelor naşterii.

Părerea noastră constă în faptul că femeile vor fi inferioare din punct de

vedere social bărbaţilor, numai atât timp cât ele vor continua să accepte

mental această mentalitate.

17



2. Structura familiei

Structura familiei este dată de membrii ei componenţi. După numărul

generaţiilor pe care le cuprind, se disting:

a) FAMILIA LARGĂ (TRADIŢIONALA) cuprinde trei sau chiar

patru generaţii (bunici-părinţi-copii sau străbunici-buniei-părinţi-copii) sub

conducerea unui şef: bărbatul cel mai în vârstă.

Acest tip de familie a devenit în ultimul secol din ce în ce mai restrâns.

b) FAMILIA NUCLEARĂ (SIMPLĂ) este structurată doar din două

generaţii (părinţii şi copii). în cadrul ei, conducerea revine unuia dintre soţi

sau amândurora.

Grupul familial reprezintă un cadru specific de „întâlnire" a

generaţiilor, precum şi de confruntare a lor. Existenţa a două sau trei generaţii

în acest grup este de natură să genereze ceea ce numim „conflictul dintre

generaţii".

Într-un mediu familial sănătos, în care părinţii îşi înţeleg corect

sarcinile social-educative, acest conflict nu poate produce contradicţii

antagoniste şi relaţii încordate (nici între soţi şi nici între aceştia şi copiii lor).

Cum nu peste tot există aceleaşi norme, tradiţii, reguli, obiceiuri,

comportamentul familial diferă de la o societate la alta, de la o zonă la alta,

ajungându-se uneori la situaţii paradoxale. Prin urmare, după modul în care

societatea acceptă şi recomandă tipul de relaţie matrimonială1, familia poate

prezenta una din următoarele forme:

a) MONOGAMIA

Cel mai des întâlnită este forma familiei monogame, în cadrul căreia

relaţia maritală este întreţinută de un singur soţ şi o singură soţie.

b) POLIGAMIA (un soţ cu mai multe soţii)

c) POLIANDRIA (o soţie cu mai mulţi soţi)

d) POLIGINANDRIA (mai mulţi soţi cu mai multe soţii)

După cum este cunoscut, în sistemul societal european şi în spiritul

tradiţiilor româneşti, alte forme decât familia monogamă nu numai că nu sunt

acceptate în plan socio-moral, dar sunt sancţionate şi juridic.1 lolanda Mitrofan. N.Mitrofan, "Elementele psihologice ale cuplului", Editura Şansa, Bucureşti 1994

18



3. Relaţiile familiei

Relaţiile familiale constau în :

a) Relaţii natural-biologice care sunt generate de atracţia firească cătresexul opus, de tendinţa normală de perpetuare a speciei.

b) Relaţii spiritual-psihologice se întemeiază pe componenta

afectivă a vieţii de familie. Ele sunt exprimate în dragostea conjugală (dintre

soţi), dragostea maternă şi paternă ( a mamei, respectiv a tatălui pentru copii),

dragostea filială (a copiilor faţă de părinţi) şi dragostea frăţească.

c) Relaţii morale din cadrul familiei se exprimă în atitudini şi conduite

cum sunt: respectul reciproc dintre soţi, părinţi şi copii, demnitatea, onoarea părintească şi filială, datoria reciprocă dintre membrii familiei.

d) Relaţii juridice vizează responsabilitatea părintească, obligaţia de

ocrotire părintească şi îndatoririle civile între soţi.

4. Familii dezorganizate

În ultimul timp se consideră că, de fapt, în cazul familiilor dezorganizate nu structura familiei ca atare se face vinovată de apariţia

conduitelor deviante, ci marile „lipsuri": „carenţa familiei, incapacitatea sa

psihologică, pedagogică şi morală".

Ce este, de fapt, familia dezorganizată? Este familia care îşi pierde

integritatea ca urmare a separării părinţilor datorită unor motive precum:

desfacerea căsătoriei prin divorţ, decesul unuia dintre părinţi, etc..

W.J.Goode (1961) realizează următoarea clasificare a familiilor dezorganizate:

a. Familia incomplet unită sau nelegitimă.

b. Familia dezmembrată prin îndepărtarea unuia dintre soţi ca urmare a:

anulării, separării, divorţului şi părăsirii.

c. Familia tip „cămin goi" în cadrul căreia partenerii trăiesc împreună,

însă interrelaţionarea şi intercomunicarea sunt realizate minimal, fără să

constituie unul pe celălalt, un suport emoţional.

d. Familia în criză, datorită unor cauze ce determină absenta temporară

19



a unuia dintre soţi: decesul, închisoarea, concentrarea, inundaţii, război,

deprimare.

e. Existenţa în cadrul familiei, a unor situaţii care determină

fundamental eşecurile comportamentului de rol marital: retardarea mintalăseveră a copilului, psihoza copilului sau a soţului ori condiţiile fizice cronic

incurabile.

5. Climatul familial conflictual

Există unele familii care, deşi sunt „organizate", se caracterizează prin

accentuate stări conflictuale care pot fi de intensitate diferită şi se pot întinde

pe diferite perioade de timp (plecând de la forme mai simple, cum ar fi cearta,

neînţelegerile, contrazicerea ascuţită, refuzul unor obligaţii conjugale sau

familiale, etc., şi ajungând la forme mai complexe, grave cum ar fi:

agresivitatea fizică, alungarea de la domiciliu, existenţa unor relaţii adultere,

etc.)1.

Modul de relaţionare intraconjugală diferă desigur de la un cuplu la

altul, ceea ce nu i-a împiedicat pe unii autori să încerce să realizeze unele

clasificări ale acestora în funcţie de o serie de criterii.Astfel, LF.Cuber (1971) realizează o interesantă tipologie maritală,

fiecare dintre cele cinci tipuri descrise fiind, de fapt, un mod diferit de

acomodare maritală, desemnând totodată, şi o anumită concepţie asupra

căsătoriei:

a) TIPUL CĂSNICIEI CELOR OBIŞNUIŢI CU CONFLICTELE

Caracterizat prin frecvenţa conflictelor, rareori ascunse copiilor, dar puţin

exteriorizate faţă de prieteni, rude, vecini. Deşi conflictul este oricând potenţial şi atmosfera de tensiune prezentă, cuplul ajunge rar la disoluţie,

după trecerea crizei totul reintrând în normal;

b) TIPUL CĂSNICIEI DEVITALIZATE actualizează problema

discrepanţei între „primii ani" de convieţuire şi cei care urmează. Specific

acestui tip este faptul că relaţiile de armonie, comunicare şi iubire se

devitalizează treptat, ajungând să contrasteze sensibil cu imaginea primilor

1 N.Mitrofan, V.Zdrenghea, T.Butoi, "Psihologie judiciară", Casa de editură şi presă "Şansa" S.R.L.,Bucureşti, 1997

20



ani (partenerii petrec mai puţin timp împreună, relaţiile sexuale sunt mai puţin

satisfăcătoare, interesele şi activităţile sunt mai puţin împărţite, cel puţin nu în

modul profund şi semnificativ în care erau odinioară);

c) TIPUL CĂSNICIEI PASIV-CORDIALE (binevoitoare) sedeosebeşte de tipul căsătoriei devitalizate, cu care are multe puncte comune,

prin faptul că pasivitatea caracterizează încă de la început relaţia, uneori,

angajarea intr-un astfel de mod de viaţă se face deliberat, intenţionat: este

vorba de către persoane ale căror energii creative şi interese sunt direcţionate

în alte sensuri decât parteneritatea (de exemplu, bărbaţii dedicaţi carierei lor,

femeile preocupate exclusiv de copii);

d) TIPUL CĂSNICIEI VITALE se bazează pe o relaţie empatică,

autentică, între parteneri, care devine esenţială pentru viaţa lor. Satisfacţia

centrală a partenerilor este de a trăi unul prin celălalt, aceasta dominându-le

interesul, gândurile şi acţiunile. Persoanele aflate într-o astfel de relaţie nu-şi

pierd identitatea proprie ; ei pot aparea în anumite situaţii în poziţii de

rivalitate sau competitivitate, conflictuale chiar;

e) TIPUL CĂSNICIEI BAZATE PE RELAŢIE TOTALĂ este

asemănător relaţiei vitale, cu adăugirea că punctele de mutualitate

vitală sunt mai numeroase, toate problemele importante ale vieţii sunt

vital împărţite. Între soţi există puţine zone de tensiune, iar diferentele de

opinie care au putut apărea au fost dizolvate au fost rezolvate uneori prin

compromis, alteori prin cedarea unuia sau altuia dintre soţi, problema

principală nefiind „cine are dreptate", ci „cum poate fi rezolvată mai bine

problema fără a strica relaţia".

21



CAPITOLUL IV. NOŢIUNEA ŞI FACTORII

GENERATORI AI VIOLENŢEI

INTRAFAMILIALE ÎN RAPORTUL SOŢ-SOŢIE

1 .Înţelesul noţiunii de violenţă intrafamilială

Înainte de a trece la o analiză concretă a fiecărui factor generator de

disuncţionalităţi intrafamiliale, este necesar să clarificăm unele noţiuni

corelative cum sunt agresivitatea şi violenţa,

AGRESIVITATEA (latinescul „agressio"= a ataca) se referă la starea

sistemului psiho-fiziologic prin care persoana răspunde printr-un ansamblu de

conduite ostile în plan conştient, inconştient şi fantasmatic, cu scopuldistrugerii, degradării, constrângerii sau umilirii unei fiinţe sau lucru

„investite cu semnificaţie", pe care agresorul le simte ca atare şi reprezintă

pentru el o provocare1.

VIOLENŢA (latinescul „vis" = forţă) are o arie mult mai restrânsă

decât agresivitatea. în esenţă, violenţa reprezintă o formă de manifestare

extremă a agresivităţii, presupunând obligatoriu acţiunea, Conform

Dicţionarului explicativ al limbii române, prin violenţă se înţelege: „însuşirea,caracterul a ceea ce este violent; faptul de a întrebuinţa forţa brutală;

constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale; faptă violentă

impulsivă", iar cuvântul „violent" desemnând „care se produce sau acţionează

cu putere, cu intensitate, cu violenţă; intens, puternic, tare; care are accese de

furie, care se lasă condus de mânie, care se înfurie uşor, care are manifestări

nestăpânite ; coleric, furtunos, nestăpânit, impulsiv. Deci, putem afirma că

violenţa reprezintă utilizarea forţei de către individ pentru a-şi manifesta cu1 C.Păunescu, "Agresivitatea şi condiţia umană", Editura tehnică, Bucureşti, 1994, p.lS

22



orice preţ superioritatea.

Prin urmare, VIOLENŢA INTRAFAMILIALĂ desemnează o

agresiune fizica între membrii aceleiaşi familii, determinată de o stare

conflictuală ce îşi are sorgintea în disfuncţionalităţi, neînţelegeri sau alteîmprejurări negative ce pot interveni în viaţa familiei,

Unii specialişti includ în termenul de „violenţă intrafamilială" şi

agresiunea psihologică sau mentală care poate consta în abuzuri verbale

repetate, privarea de libertate sau de posibilităţi financiare ori materiale.

2. Incidenţa penală a violentei în cuplul măritei

Din punct de vedere juridic violenţa intrafamilială este supusă aceloraşi

reglementări la care este supusă violenţa în general, legea penală nefăcând

discriminarea între familial şi extrafamilial.

Faptele penale ce se pot comite în cadrul familiei între soţi, sunt

următoarele:

- lovirea sau alte violenţe(art. 180 C. pen)

- vătămarea corporală(art 181 C. pen.)

- vătămarea corporală gravă(art 182 C. pen.)- lovirea sau vătămările cauzatoare de moarte(art 183 C. pen.)

- omorul calificat(artl75 litc C.pen.-„asupra soţului sau unei rude

apropiate"

- omorul deosebit de grav(art 176 C. pen.)

- uciderea din culpă(art 178 C. pen.)

- determinarea sau înlesnirea sinuciderii(art. 179 C. pen.)

- abandonul de familie(art3O5 C. pen.)

23



3. Factorii generali ai climatului violent în raporturile

soţ-soţie

Influenţa mediului parental asupra violenţei premaritale a

partenerilor

Cea mai mare parte a felului nostru de a gândi, simţi şi raţiona o

datorăm familiei din care provenim (normelor, obiceiurilor şi valorilor

promovate de ea).

Unele manifestări ale comportamentului nostru sunt conştiente, altele

ne dirijează comportamentul „din umbră", din subconştient. Ele sunt însăşi

fiinţa noastră peste care nu putem trece. în aceste pulsiuni interne ne regăsim

vechile traume şi conflicte care ne-au marcat copilăria.

Când s-a spus că „viciile adultului se află în copilărie" s-a intuit

probabil şi rolul familiei în geneza tulburărilor de comportament Nu de puţine

ori în microclimatul familial de origine se formează fundamentul

comportamentului aberant şi antisocial al individului.Toate atitudinile părinţilor sunt educative, indiferent dacă ei o doresc

sau nu. Se înşeală acei părinţi care cred că ei „fac educaţie" în şedinţa de

dădăceală, în predici frumos elaborate. Tot ceea ce un părinte gândeşte face şi

simte este educativ pentru copil (chiar dacă uneori părintelui nu-i convine)1.

Brutalitatea fizică este generatoare de agresivitate la copil, deoarece

prin durerea fizică (organică) se pune în mişcare o reacţie de apărare act

fundamental al oricărei fiinţe vii. Această apărare poate fi, evident, tot denatură fizică, o contra-lovitură,

Pe de altă parte brutalitatea verbală, umilirea, frustrarea

afectivă( respingerea copilului de către părintele său) va produce un efect

dezastruos în formarea personalităţii minorului: în timp, acesta îşi va dezvolta

sentimentele de devalorizare a Eu-lui şi , consecutiv, complexe de

inferioritate.

Cele expuse mai sus demonstrează în bună parte fundamentele reale ale1 Al.Mircea, N.Borcan-"Curs de poliţie criminală", voI.II, p.61

24



aşa-numitei teorii a „eşecului sau reuşitei familiei programate". Astfel spus,

modelul reuşitei sau nereuşitei unui adult în viaţa sa conjugală este întipărit cu

mult timp înainte în comportamentul sau chiar de către familia sa de

provenienţă.

3.2. Intervalul de timp parcurs de parteneri de la cunoaştere

până la căsătorie

Este lesne de înţeles că o cunoaştere reciprocă aprofundată a tânărului

cuplu nu poate avea loc în condiţii optime decât de-a lungul unei convieţuiri

cuprinse(de la caz la caz) într-un interval de la 6 luni la 1-2 ani (opinia

noastră).Deşii nu suntem adepţii unui concubinaj premarital prelungit, trebuie să

evidenţiem totuşi efectele dezastruoase pe care le provoacă asupra unei

căsnicii intervalul prea scurt de la cunoaşterea propriu-zisă până la

prezentarea în faţa ofiţerului stării civile.

Pe parcursul convieţuirii premaritale contactele sociale dintre parteneri

sunt mult mai frecvente( distanţa psihologică fiind aproape absentă )

facilitând o intercunoaştere mai cuprinzătoare.

Îndrăgostiţii au tendinţa de a idealiza persoana iubită, de a-i oferi un

ansamblu de trăsături mult mai favorabile decât celorlalţi. De aici rezultă clar

dificultatea unei cunoaşteri reciproce reale într-un interval scurt de timp şi

implicit, o evaluare eronată a „celuilalt”.

Cercetătorii americani S.A.Murell şi J.S.Stachowiak au eleborat o

teorie conform căreia orice relaţie cuprinde - într-o anumită măsură -potente

conflictuale chiar de la constituirea ei. în consecinţă, cuplul necesită

modificări funcţionale cvasipermanente, modificări fără de care nu va putea fi

menţinut.

3.3. Diferenţa de vârstă dintre soţi

În cadrul celulei familiale, o diferenţă prea mare de vârstă între

parteneri constituie adesea un izvor nesecat de conflicte.

Prin analiza practicii judiciare s-a constatat că, în cadrul familiilor

disfuncţionale de tip conflictual, cei mai mulţi agresori aparţin vârstelor de

25



mare disponibilitate biologică (între 26 şi 38 de ani) cumulând 70% din total.

Sub acelaşi aspect, victimile cunosc o dispersie mult mai ridicată.

Conflictele dintre soţi cu vârste prea diferite (ne referim aici la o

diferenţă de vârstă mai mare de 8-10 ani) îmbracă diverse forme dar - mesenţă - la baza lor stau motive asemănătoare cu cele care creează conflictul

între generaţii: deosebiri în ceea ce priveşte modul de a privi şi aborda viaţa,

deosebiri în aprecierea normelor sociale şi morale şi, nu în ultimul rând,

deosebiri de gusturi şi preferinţe.

3.4. Durata (vechimea) căsniciei

Ipotetic convieţuirea în cuplu ar trebui să conducă la o tot mal strânsă

relaţionare pozitivă, la stabilitate şi mari şanse de supravieţuire în timp.

Realitatea însă ne demonstrează nu de puţine ori exact contrariul. Deşi

durata căsniciei reprezintă - în mod convenţional - o „carte de vizită" a

armoniei conjugale şi o scară valorică a sentimentelor care îi unesc pe

parteneri, sub aparenţa unei uniuni trainice pot exista accentuate stări

conflictuale, fiecare partener resimţind puternic elemente de frustrare, de

nerealizare a obiectivelor propuse.

Studii psihologice comparative asupra cuplurilor arată că cea mai mare

stabilitate în timp o va avea acela la care sentimentul iubirii dobândeşte o

componentă cognitiv-reflexivă. Altfel spus, disociate, nici sentimentul, nici

judecata nu dispun singure de forţa necesară pentru a rezista „uzurii”

timpului,

Se întâlnesc frecvent cazuri când un sentiment de iubire la început

vulcanic şi copleşitor slăbeşte şi se stinge după un timp scurt sau relativ scurt

(intervenind destul de repede stare de saturaţie şi indiferenţă), după cum nu

sunt rare cazurile când o evaluare cognitivă iniţial pozitivă, păleşte treptat

locul ei fiind luat de judecata critică, rejectivă. în asemenea condiţii, singurul

lucru care îi menţine împreună pe cei doi este interesul.

Un cuplu „fericit" care în faţa societăţii îşi ascunde cu grijă lipsurile,

viciile îşi dezvăluie în intimitate ariditatea, afişând numai o „simbioză”

motivată economic sau prin existenţa copiilor.

26



3.5 Nepotrivirile de ordin sexual

Realitatea ne demonstrează că pe măsură ce femeia se emancipează din

punct de vedere social, căsătoriile din dragoste scad în frecvenţă (mai ales în

mediul urban), crescând în schimb numărul căsătoriilor bazate dominant pelegătura sexuală.

Partenerii cuplului modern încearcă să obţină prin certificatul de

căsătorie garanţia fericirii erotice.

Din cercetările efectuate asupra familiilor cu o agresivitate pregnantă,

rezultă1, că în acele familii în care relaţia este bazată mai ales pe împlinirea

dorinţelor sexuale se produc cele mai grave insatisfacţii şi conflicte.

Actul sexual conţine în esenţa sa ancestrală un element de agresivitate.Odată cu desprinderea lui homo sapiens din animalitate s-a modelat

oarecum şi acest comportament.

Orice cuplu ştie că drumul spre apogeul împlinirii sexuale - orgasmul -

este străbătut mai rapid de bărbat şi mai lent de femeie. Ignorarea acestui fapt

de bărbat, încercarea de a modela natura, face ca femeia să resimtă actul

sexual ca pe un viol, ca pe un ultragiu la persoană, pentru că ea nu poate

ajunge la descătuşare.Practic, un act sexual nefinalizat reprezintă o situaţie de frustrare.

Repetarea unui astfel de act duce la un veritabil traumatism, devenind o

agresiune violentă faţă de scopul existenţei femeii şi a rostului cuplului.

Statistic vorbind, cel puţin 50% dintre soţiile societăţii moderne fac

parte din categoria „femei nesatisfăcute" şi astfel rezultă un risc

comportamental nevrotic-impulsiv ridicat

Referindu-ne la cauzele tulburării intrafamiliale trebuie să amintimobligatoriu de două situaţii extrem de răspândite în familia modernă:

a. FRIGIDITATEA FEMININA reprezintă o formă complexă de

tulburare a elaborării şi executării actului sexual(în tot sau în parte).

Gama de manifestări imediate a femeii nesatisfăcute nu este atât de

violentă precum a bărbatului; aceste manifestări acumulează treptat. Acest

cumul se va transforma cu timpul agresivitate, manifestându-se cel mai

adesea sub forma inhibiţei totale a apetitului sexual.1 C.Păunescu, "Agresivitatea şi condiţia umană", Editura tehnică, Bucureşti, 1994, p. 101

27



b. IMPOTENŢA MASCULINA reprezintă imposibilitatea bărbatului

de a executa actul sexual (total sau parţial). în societatea actuală, impotenţa

virilă constituie una dintre cele mai frecvente anomalii ale armoniei

conjugale. In general impotenţa constituie un simptom nevrotic ce polarizează o serie de alte manifestări: ipohondria, depresii nervoase,etc.

Atât în cazul impotenţei cât şi in cel al frigidităţii, perturbările

intervenite în comunicarea sexuală produc o serie de REACŢII AGRESIVE.

În acest domeniu orice infirmitate fizică sau psihică constituie un baraj

în faţa unui impuls ancestral, a unei dorinţe normale, a unui instinct Astfel va

rezulta fenomenul de frustrare afectiv-erotică.

Conform lui Freud, indiferent de forma de nerealizare a actului sexual

va rezulta obligatoriu agresivitate şi dezechilibru psihic.

3.6. Adulterul

Adulterul este o atitudine agresivă faţă de regulile morale familial-

sociale, constituind totodată o conduită sexuală imatură, deviantă.

Guerry în lucrarea sa „Eseuri asupra statisticii morale în Franţa"

constată că o mare parte a atentatelor asupra vieţii sunt rezultatul „triunghiului

conjugal".

Rolul femeii în aceste modalităţi de violenţă este mult mai accentuat

decât în celelalte tipuri de agresivitate familială.

Din acest punct de vedere criminalitatea conjugală, este, în cea mai

mare parte, opera ei. Femeia adulteră comite acte agresive care pot merge

până la crimă, când îşi apără aşa-zisul drept de a fi infidelă.

În cazul adulterului bărbatului căsătorit, reacţia soţiei este adoptarea

unei poziţii de pedepsire prin refuzul relaţiilor sexuale, ceea ce face ca

bărbatul să răspundă prin atitudini de mare violenţă, violuri maritale,

maltratări şi injurii.

Tot ca devianţe comportamentale trebuie adoptate şi acţiunile

adulterinilor care, ajunşi în impas ori descoperiţi fiind, vor să scape de

partenerii legitimi în forţă (mergând adesea până la omucidere).

3.7. Copii„Nici o bucurie nu se compară cu bucuria maternităţii" se spune în mod

28



curent Dar dacă este adevărat că acei copii care cresc şi se dezvoltă armonios

fac bucuria părinţilor, tot atât de adevărat este că există mulţi copii care, timp

de 20 de ani şi mai bine, pun părinţilor probleme legate de sănătatea lor, de

caracterul lor, de studii, ş.a.m.d.Există cazuri de copii atinşi de boli mintale sau fizice incurabile care

transformă viaţa părinţilor lor într-un veritabil infern.

Pe altă parte, cu cât numărul copiilor într-o familie este mai mare (după

unii experţi în educaţie cifra optimă ar fi de 4-5 copii/familie) cu atât sunt

şanse mai mari, şansele ca funcţionalitatea microgrupului familial să fie

afectată şi să apară unele discontinuităţi, determinate de diferenţa rangului pe

care aceştia îl ocupă în familie.

În condiţiile sociale actuale (postdecembriste) numărul mare al

membrilor unei familii, cerinţele naturale de întreţinere şi educare constituie

tot atâţia factori generatori de tensiune negativă intrafamilială. Efectele se

resimt mai ales în păturile pauperizate ale societăţii.

La polul opus, conflictele între soţi pot aparea şi datorită incapacităţii

sau refuzului unuia dintre ei de a procrea.

Putem menţiona ca factor perturbator al echilibrului familial şi modul

diferit în care înţeleg unii părinţi să-şi educe urmaşii (tradiţii, obiceiuri, norme

morale deosebite). Contradicţiile de mentalitate ale soţilor în legătură cu

modul de educare a copilului lor duc la conflicte şi violenţe intrafamiliale.

3.8. Alcoolismul şi jocurile de noroc

Este bine cunoscut faptul că sub influenţa alcoolului ( a drogurilor, în

general) se modifică semnificativ personalitatea şi conştiinţa omului, apărând

tulburări cu diferite grade de dezangajare faţă de valorile sociale.

Seneca arăta în una din lucrările sale: „Beţia nu creează viciile, ea doar

le face să izbucnească: impudicul îşi dă în vileag boala, violentul nu îşi

stăpâneşte nici limba, nici mânia, creşte trufia obraznicului, cruzimea

violentului, răutatea pizmaşului, orice vicii se extind şi se dezvăluie".

Pe fondul unui climat familial tensionat, consumul de băuturi alcoolice

se finalizează - de regulă - prin acţiuni spontane de răzbunare exercitată prin

mijloace violente.

29



Rolul nefast al alcoolului în destrămarea relaţiilor familiale poate fi

dedus fie şi numai din analiza speţelor din practica judiciară: alcoolul este

implicat cu mai mult de 50 % din agresiunile familiale grave. Şi dacă nu am

face abstracţie de cifra neagră a criminalităţii, procentul ar fi mult mai mare.Alcoolismul este influenţat în mod direct de temperamentul psihotic

sau nevrotic1:

a. alcoolismul acut , evidenţiat prin două forme:

• beţia uşoară ( este însoţită de o diminuare a atenţiei şi o lungire a

timpului de reacţie, cauzând un număr considerabil de infracţiuni

neintenţionate, comise din imprudenţă sau neglijenţă).

• beţia gravă (provoacă o stare tipică de confuzie mentală, exagerează

nevoile sexuale şi conduce Ia o stare de delir şi agresivitate căreia i se atribuie

o parte importantă a infracţiunilor săvârşite cu violenţă).

b. alcoolismul cronic (modifică mentalitatea fundamentală a individului

şi dezvoltă agresivitatea şi impulsivitatea; este însoţit de o pierdere a

sensurilor eticii şi moralei; determină abandonul de familie; provoacă gelozia

şi săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă având această bază.)

Jocurile de noroc - patimă care face aproape exclusiv apanajul

bărbaţilor - reprezintă de asemenea un factor destabilizator al armoniei

conjugale fie şi numai prin dezechilibrul financiar pe care îl produce în

bugetul cuplului.

Caracteristica comună a jucătorilor înrăiţi o reprezintă dezangajarea lor

familială treptată, rolul de balast social în cadrul sarcinilor familiale inerente

şi îngustarea preocupărilor acestor oameni aflaţi mereu în transa „marii

lovituri". Nu întâmplător, majoritatea indivizilor din această categorie trăiesc

sub semnul celibatului.

3.9. Nivelul de trai

Trebuie evidenţiat2 mai întâi că sărăcia nu are numai o dimensiune

economică, obiectivă, ci şi o dimensiune spirituală. Dimensiunea obiectivă se

raportează la un nivel de trai mediu într-o societate sau epocă precizată.

Dimensiunea subiectivă se referă la percepţia individuală, la evaluarea

1 G.Nistoreanu, C.Păun, "Criminologie", Editura Europa Nova, Bucureşti, 19962 G.Nistareanu, C.Păun, "Criminologie'*, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1996

30



personală pe care individul o face statutului său economic, situaţiei financiare

într-un mediu social şi în epoca în care trăieşte.

În funcţie de nevoie, aspiraţii şi obligaţii unii îşi consideră nivelul de

trai satisfăcător, alţii de-a dreptul mizer. Acelaşi salariu ar putea fi consideratfoarte satisfăcător de unele persoane, în timp ce altele îl pot considera jenant

sau insuficient pentru a trăi onest

Deci, pe lângă sărăcie, la limitele sale alarmante, care îi pot determina

inexonerabil pe unii indivizi la comiterea de infracţiuni (abandon de familie,

uciderea unor membrii din familie pentru a-i deposeda de bunuri sau valori)

se adaugă şi dorinţa de îmbogăţire sau de trai mai bun, care la rândul ei,

împinge spre delincventă un număr mare de persoane.

3.10. Şomajul

Influenţa şomajului asupra climatului familial se exercită nu numai prin

scăderea bruscă şi excesivă a nivelului de trai, ci şi prin instabilitatea

emoţională pe care o ocazionează.

Şomajul atacă în mod serios echilibrul interior al individului, punându-l

în imposibilitatea de a-şi mai putea realiza aspiraţiile şi de a recepta negativ

orice modificare în comportamentul individului.

Structura familială este atinsă grav chiar la baza sa. Autoritatea tatălui

se diminuează considerabil, rolul său de susţinător al familiei fiind alterat.

Inversarea rolurilor familiale poate produce stări de confuzie, de dezechilibru

interior, anxietate, alcoolism, dorinţa de revanşă împotriva societăţii.

Tensiunile din interiorul familiei cresc, apar reproşurile, iar membrii acesteia

devin de multe ori vinovaţi sau obiecte de revanşare a nereuşitei.

3.11. Diferenţe profesionale şi de raport financiar

Aproape peste tot în lume munca extrafamilială este considerată o

chestiune primordială pentru soţ şi una secundară pentru soţie. Aproape peste

tot în lume bărbatul pare dispus să lase femeia să lucreze cu condiţia ca ea să

câştige mai puţin decât el (o problemă de prestigiu masculin).

De asemenea, majoritatea bărbaţilor şi chiar multe femei consideră căeste normal ca femeia să aibă o poziţie socială inferioară soţului. Astfel

31



amorul propriu ai bărbatului este salvat, dar căsnicia „merge" mai departe.

Însă, conform afirmaţiilor cercetătoarei germane Elisabeth Trube-

Beker 1 (în studiul ,Brutalitatea faţă de femei"), „necesitatea economică de a se

adăuga venitului femeii la veniturile familiei nu o scutesc de grele munci alegospodăriei".

Din punct de vedere psihologic, bărbatul rămâne mai departe lipsii de

teamă, ambiţios, puternic, dominant în vreme ce femeia se caracterizează în

continuare prin anxiozitate, lipsă de ambiţie, dependenţă, slăbiciune înclinând

spre tendinţa de dispoziţie depresivă.

Cele de mai sus dezvoltă treptat în femeie acceptarea situaţiei de

inferioritate, alături de suportarea brutalizării şi abuzurilor de tot felul ale

bărbatului.

3.12. Deosebirile religioase şi/sau etnice

O analiză comună a celor doi factori este preferabilă tratării lor separate

întrucât, în esenţă, în ambele situaţii deosebirile rezidă în:

- modul cum înţeleg cuplurile eterogene să-şi educe copii

- tradiţiile şi obiceiurile respectate la fiecare partener

Deşi orice religie, în ansamblul său, joacă un rol puternic de influenţă

în prevenţie în combaterea comportamentelor antisociale, realitatea ne oferă şi

cazuri în care un conflict marital se poate alimenta din deosebiri religioase.

Practic, cele mai numeroase cupluri eterogene reuşesc să-şi păstreze

armonia conjugală prin mici convenţii, prin maleabilitatea axiologică şi, nu în

ultimul rând, prin vizarea exclusivă a intereselor comune ( a punctelor de

legătură între parteneri).

3.13. Diferenţe socioculturale şi de habitat

Analiza nivelului de educaţie şi de şcolarizare a subiecţilor violenţei

intrafamiliale ne înfăţişează o situaţie surprinzătoare care infirmă supoziţia că

acest fenomen ar fi mai difuz în mediile neinstruite decât în celelalte: conform

practicii judiciare nici un mediu social-cultural nu rămâne imun la acest tip de

agresiune.

Desigur se înregistrează frecvenţe mai ridicate pentru anumite categorii1 TBogdan, I.Sântea, "Analiza psihologică a victimei", Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1988, p.61

32



sociale.

În afara oricăror statistici, trebuie să avem în vedere că există şi o

„criminalitate neagră", foarte multe acte de agresiune intrafamilială nefiind

reclamate. Putem presupune că mediile deficitare sub aspect instructivdenunţă mai greu astfel de acte, după încercări mai îndelungate.

Din punct de vedere al apartenenţei la mediul de rezistenţă

(urban/rural), majoritatea subiecţilor violenţei intrafamiliale provin din mediul

urban, cu predilecţie din marile oraşe. Această realitate este lesne verificabilă

şi se justifică prin faptul că într-un mediu societal specific marilor oraşe,

calitatea intercunoaşterii se reduce considerabil.

Modificările ambianţei societale a familiei actuale precum schimbarea

fizică, structurală şi funcţională a habitatului au consecinţe adesea

nefavorabile asupra echilibrului şi armoniei conjugale.

Casa tradiţională (schimbată pe apartament), cu întreaga şi nelipsita ei

gospodărie anexă, nu avea doar o funcţie rezidenţială, pasivă, ci se constituie

totodată într-o unitate productivă, educativă şi socializatoare.

Spre deosebire de familia urbană, în familia din mediul rural există mai

multe pârghii de echilibrare, conflictele conjugale putând fi supuse unor

tratamente multiple şi succesive.

4. Factorii de ordin exclusiv psihologic

4.1. Gelozia

Gelozia este dificil de definit şi aceasta în primul rând datorită marii

diversităţi a manifestării comportamentale a celor care „suferă" de gelozie.

Knox (1984) o defineşte ca fiind „un set de emoţii care apar când o persoană

priveşte relaţia erotică cu persoana iubită ca fiind ameninţată. în acest caz

sentimentele specifice sunt: teama de pierdere sau de abandon, anxietate,

durere, apărare, vulnerabilitate şi lipsa de speranţă". Gelozia poate apare în

orice tip de relaţie, inclusiv cea de prietenie şi este dificil de evitat1.

Gelozia ca manifestare de comportament poate îmbrăca două ferme:1 loalanda Mitrofan, N.Mitrofan, "Elementele psihologice ale cuplului", Editura Şansa,

Bucureşti, 1994

33



- gelozia normală, justificată(tipică)

- gelozia patologică, delirantă (atipică)

Sentimentul de gelozie se dezvoltă acolo unde există o frustrare

afectivă concretizată prin aceea că obiectul pasiunii erotice este atras de o altă persoană.

Delirul de gelozie reprezintă o gelozie morbidă fără nici un motiv real,

fondată pe un mecanism de interpretare a unor fapte imaginare sau

neimportante.

Manifestările geloziei sunt cunoscute prea bine: dacă obiectul dragostei

pleacă în oraş, el se duce la amantă; dacă întârzie, inutil să nege adulterul;

dacă vine la timp sau mai devreme, vrea să dejoace bănuielile; daca se

îmbracă elegant, devine suspect; dacă se poartă amabil şi drăguţ, o face pentru

a spulbera bănuielile justificate.

Gelozia este trăită şi exprimată diferit de bărbaţi şi de femei.

Cercetările efectuate de Clanton şi Smith (1987) arată că bărbaţii sunt mai

geloşi faţă de activitatea sexuală a partenerilor, iar femeile sunt mai geloase

faţă de implicările emoţionale ale partenerilor în raport cu altele. Bărbaţii tind

să nege sentimentele lor de gelozie, dar o exprimă adeseori prin furie şi

violenţă, în timp ce femeile admit mult mai repede sentimentele lor de gelozie

şi reacţionează manifestând depresie. Bărbaţii mult mai frecvent tind să se

autoacuze şi să menţină relaţii strânse cu partenerii lor.

După Wallon gelozia apare ca o „simpatie suferindă" sau „identificare

mentală a subiectului cu rivalul său".

Stendhal afirmă că "gelozia este cel mai mare rău dintre ele". Unii

autori consideră că acest sentiment este universal şi înnăscut (R.Linton), alţii

îl consideră de origine culturală (O.Klineberg).

Gelozia „otrăveşte" viaţa conjugală, oferindu-i uneori dimensiuni

patogene. Delirul propriu-zis de gelozie este destul de des întâlnit în practica

medicală psihiatrică la bărbaţii alcoolici, gelozia lor fiind adesea favorizată

sau influenţată de impotenţa lor (totală sau parţială).

Soţiile acestor geloşi patologici, urmărite, silite să sosească acasă la

momente precise, calculate în funcţie de distanţa de parcurs (de la serviciu

acasă, de acasă la piaţă, etc), insultate, batjocorite, obligate de soţul gelos să

34



renunţe la orice cochetărie, silite să nu se fardeze ori să-şi vopsească părul,

lipsite de orice contacte cu rude, prieteni, vecini, sfârşesc prin a face stări

nevrotice serioase - de aici rezultând motivaţia unor crime pasionale, dar şi a

suicidului.

4.2. Cunoaşterea şi alegerea defectuoasa a partenerului

Perceperea partenerului de viaţă implică dificultăţi datorită naturii sale

complexe: el este un OM, o personalitate complexă, cu motivaţii, interese,

idei, stiluri comportamentale ce se combină într-o formulă unică.

Partenerul se schimbă pe parcursul relaţiei; unii „nu vor" să se lase

cunoscuţi, se „închid", sunt „opaci", în timp ce alţii oferă cu plăcere

informaţii despre ei înşişi, sunt „transparenţi".

Formarea la om a unor trăsături ca încrederea, sinceritatea,

sensibilitatea sau a unor trăsături ca neîncrederea, nesinceritatea, etc, şi a

capacităţii de a le diagnostica la alţii sunt „ mărturii ale ambianţei", ale

caracteristicilor oamenilor pe care individul i-a frecventat şi care au contribuit

la formarea acestor reprezentări.

Alegerea partenerului de viaţă poate fi determinată de mai multe

criterii; proximitate spaţială (vecinătate); similaritate de statut;

complementaritatea trăsăturilor de personalitate; „beneficiul" celui ce alege

( sub aspectul îmbogăţirii materiale, mentale sau spirituale).

Alegerea, deci, nu este o preferinţă spontană, aleatorie, ci este

determinată de valoarea celui preferat, de calităţile şi comportamentele

dovedite de acesta.

Se înţelege că o cunoaştere şi o valorizare eronată a partenerului

conduce obligatoriu la nepotriviri de ordin psihologic şi, inevitabil, la

conflicte.

4.3. Afecţiunile psihopatogene ale unui soţ sau ale ambilor soţi

Din constatările empirice asupra unei cazuistici extinse1 de cupluri cu

ambii parteneri normali din punct de vedere psihic, cu un partener anormal

din punct de vedere psihic (nevrotic, psihopat sau psihotic) şi cu ambii

parteneri anormali din punct de vedere psihic (nevrotici, psihopaţi sau1 I.Miroran, "Cuplul conjugal.Armonie şi dizarmonie", Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1989

35



psihotici), s-au conturat următoarele aspecte ca fiind relevante:

a. conflictul conjugal patogen este semnificativ frecvent în cuplurile

asimetrice din punct de vedere al normalităţii psihice, respectiv, în cuplurile

cu un partener nevrotic, psihopat sau psihotic. b. în cuplurile conjugale simetrice, cu ambii parteneri normali din

punct de vedere psihic, conflictul conjugal continuă să se manifeste afectând

relaţiile interpersonale; un procent semnificativ de cupluri de acest gen

evoluează după un model interacţional conflictual patogen, ceea ce în cursul

timpului facilitează dezvoltarea reacţiilor şi comportamentelor nevrotice şi

psihopatice la unul sau chiar la ambii parteneri, constituind o sursă de stres

psihopatogen continuu pentru toţi membrii familiei.

c. în cuplurile cu ambii parteneri nevrotici se constată o tendinţă la

perpetuarea unui model interreacţional nevrotic, care menţine în mod

paradoxal uniunea conjugală.

d. în cuplurile eu ambii parteneri psihopaţi, gradul de instabilitate şi

manifestările conflictuale sunt mult mai pregnant reprezentate deşi, şi în acest

caz, existenţa unor cupluri sudate, menţinute pe parcursul unei durate mari de

viaţă, nu permite o concluzie clară în acest sens.

e. în cuplurile patologice mixte, cu un partener nevrotic şi un partener

psihopat, se manifestă, de asemenea, o bogată simptomatologie conflictuală

familială.

Constance Pascal, medic psihiatru francez de origine română, fost

medic şef al azilelor publice de alienaţi din Departamentul Senei, afirmă în

una din lucrările sale că reacţiile anxioase la femeile căsătorite sunt întâlnite

mult mai des dacă partenerul lor suferă de nevroză ori psihopatie.

Aceste boli în asociere cu alcoolul creează un mediu familial

criminogen (prin dese ameninţări, loviri şi scandaluri pe care bolnavii le

exercită asupra partenerului normal).

Astfel, mezalianţele psihice provoacă şi partenerului normal stări

nevrotive nu atât prin „contagiune mentală" sau „ simpatie" cât mai ales ca

reacţie faţă de tulburările psihice ale partenerului de viaţă.

36



4.4. Tulburări ale afectivităţii

La rândul său, afectivitatea joacă un rol deosebit de important în viaţa

şi activitatea individului uman şi orice abatere de la normal creaşi probleme

serioase mai ales pe linia adaptativă1.

Cei problematici se caracterizează prin: lipsa unei autonomii afective;

insuficienta dezvoltare a autocontrolului afectiv, legat de insuficienţă

cunoaştere şi capacitate de stăpânire a reactivităţii emoţionale; slaba

dezvoltare a emoţiilor şi sentimentelor. Aceste caracteristici

psihocomportamentale conduc la lipsa unei capacităţi de autoevaluare şi

evaluare adecvată, la lipsa obiectivitătii faţă de sine şi faţă de alţii.

In categoria stărilor de dereglare a afectivităţii sunt incluse: stările de

frustraţie afectivă şi sentimentele de frustrare, conflictele afective,

instabilitatea afectivă, indiferenţa afectivă, absenţa emoţiilor şi a înclinaţiilor

altruiste.

Theodor Bogdan2 arată că una dintre cele mai frecvente caracteristici

psihice ale indivizilor violenţi este instabilitatea emotiv-acţională. Instabilul

se prezintă ca un element în care reacţiile lui trădează discontinuitate, salturi

de la o extremă la alta, inconstanţă în reacţii faţă de stimuli, inconstanţă de

origine endogenă specifică.

La rândul ei, instabilitatea emotivă, se asociază frecvent cu

agresivitatea, ducând la săvârşirea unor infracţiuni prin acte de violenţă a

căror victime sunt membrii familiei. T.Bogdan precizează că fenomenul de

agresivitate rezidă în acele forme de comportament ofensiv consumat pe plan

acţionai sau verbal, care obişnuit, dar nu în mod necesar, constituie o reacţie

disproporţionată la o opoziţie reală sau imaginară.

4.5. Tulburări neuro-psihice

Starea de sănătate psihică se constituie prin adaptarea adecvată a

personalităţii integrale la condiţiile mediului social, în aşa fel încât între

structurile psihofiziologice ale organismului, resursele sale şi circumstanţele

ambientale să se poată stabili un echilibru armonios.

1 N.Mitrofen, "Psihologie judiciară", Editura Şansa - S.R.L., Bucureşti, 1996, p.276 2T.Bogdan,2 Problemele de psihologie judiciară", Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, p.7I

37



Bolile mentale, cu precădere psihozele, care înlătură de răspunderea

penală a făptuitorilor, au fost enumerate drept cauză a comportamentului

violent intrafamilial, îndeosebi de către specialişti în medicină care au

efectuat primele cercetări în domeniu.Aceştia au scos în evidenţă că faptele bolnavilor mintali prezintă, prin

efectul lor un pericol social deosebit, care impune anumite forme de reacţie

socială (măsuri de siguranţă) cu caracter medical şi preventive, deşi nu

întrunesc, sub aspect subiectiv, toate elementele constitutive ale unei

infracţiuni.

Schizofrenia sau „demenţa precoce" este şi ea un factor criminogen.

Simptomatologia schizofreniei şi caracterul polimorf al acestei boli mentale

conduce la concluzia că săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi care

implică răspunderea penală a făptuitorilor au caracter de excepţie.

Schizofrenicii de regulă săvârşesc infracţiuni cu pericol social ridicat

îndeosebi prin violenţă (omucideri, vătămări corporale) dar şi infracţiuni care

privesc viaţa sexuală.

Epilepsia este de asemenea un factor criminogen. In aceste cazuri

întâlnim, de obicei, infracţiuni comise prin violenţă, unele săvârşite cu

ferocitate, datorate aşa numitelor „stări crepusculare" (stări confuzionale cu

alterarea conştiinţei dar cu păstrarea unei activităţi relativ coordonate) care

dacă sunt probate înlătură răspunderea penală a făptuitorului. Ca şi alte cauze

care înlătură răspunderea pentru propriile fapte se pune problema existenţei

discernământului.

Tulburările de comportament în urma leziunilor post cefalice sunt un

factor criminogen. Persoanele care au suferit asemenea traume au un

comportament disocial şi prezintă dificultăţi educative, ele săvârşind cu

predilecţie infracţiuni împotriva bunelor moravuri, tulburarea ordinii publice,

la viaţa sexuală, etc.

Alte boli considerate de către endocrinologi cauze în săvârşirea unor

acte violente intrafamiliale sunt: paranoia şi stările paranoide, psihoze

maniacale, depresiile, psihoze alcoolice, demenţa senilă, etc...

38



CAPITOLUL V. MANIFESTĂRILE

COMPORTAMNETULUI VIOLENT ÎN

CADRUL CUPLULUI MARITAL

1 .Evoluţia relaţionării cuplului conjugal

Conform psihologului francez Jean Delumeau, dinamica relaţiilor între

partenerii de căsătorie parcurge cronologic următoarele faze:Stabilirea legăturilor erotice generate de dinamica pulsiunilor

inconştiente, care sunt aprobate, admise şi integrate de instanţele

conştientului. Urmează o perioadă în care ambii parteneri operează la o

reducere la cota zero a încărcăturii afective a lumii exterioare şi o

suprainvestire a cuplului. Reducerea maximă a agresivităţii cuplului însoţită

de o idealizare a vieţii conjugale. In această fază ia naştere o maximă

comunicare, mergând uneori până la armonie totală. Forţa reciprocă de

modelare poate transforma personalităţile partenerilor şi le aduce la un

numitor comun. Această stare de fapt poate rămâne stabilă uneori de-a lungul

întregii existenţe a cuplului. In această fază se petrece un fenomen invers

fazei a doua, adică se investeşte afectiv lumea exterioară şi se micşorează

afectivitatea internă a cuplului. Dintre efectele acestei etape enumerăm:

- creşterea agresivităţii şi scăderea la minimum a afectivităţii

partenerilor, conducând uneori la disocierea cuplului;

- perceperea de către cuplu a fragilităţii acestuia şi apariţia reacţiilor

de apărare prin: lipsă de comunicare, absenteism, crize familiale, tendinţe de

separare;

- etapa de criză cronică care poate fi acceptată tacit sau bogată în

evenimente agresive.

39



2. Conflictualitatea în cuplu

Conflictualitatea reprezintă o stare tensională neuropsiho-afectivă. Ea poate avea surse diverse. Din punct de vedere etimologic, conflictualitatea

semnifică o rezultantă a unei ciocniri între două tendinţe opuse. Această

„ciocnire" conduce la declanşarea unei tensiuni accentuate şi supărătoare în

psihicul individului.

În astfel de condiţii orice acţiune care permite trecerea de la o stare de

încordare (resimţită ca o durere nedefinită) la o stare de relaxare (resimţită ca

o satisfacţie) devine un fapt dorit. Acesta este cel mai propice moment în careîşi poate face apariţia pe scena familială agresivitatea.

Registrul de manifestare al agresivităţii se întinde de la altitudinea de

pasivitate şi indiferenţă, refuz de ajutor, ironie şi tachinare până la atitudini

ameninţătoare şi acte de violenţă propriu-zisă.

Conform lui Freud, izvorul conflictelor îl constituie în primul rând

tensiunea dintre pulsiunile abisale, de aici rezultând o mare parte din reacţiile

nevrotice.

După părerea lui Jung, conflictul are loc între conştient şi inconştient,

între introversiune şi extroversiune.

Istoria oricărei persoane se încarcă cu conflicte şi agresivitate în

condiţii aparent fireşti, dar care (în partea lor nevăzută) sunt viciate. Acestea

se referă la : absenţa familiei, familie disfuncţională afectiv-moral, familie

descompusă, concubină, amorală, agresivă, alcoolică, ş.a.m.d..

Stările conflictuale în cadrul intrafamilial pot preexista timp îndelungat,

au cauze iniţiale multiple şi - de regulă - aceste cauze se amplifică pe timpul

habitatului comun, acutizându-se la un moment-dat şi creând astfel tensiuni

care nu se eliberează decât printr-o agresivitate scăpată de sub control,

conducând la consecinţe foarte grave.

Odată declanşată, violenţa intrafamilială se autonomizează şi se

acutizează.

Plecând de la nişte forme uşoare, nişte „hărţuieli", gradualitatea are un

sens ascendent, cei doi protagonişti utilizând un arsenal din ce în ce mai greu.

40



3. Semnificaţia tipului de relaţie agresor-victimă

În cadrul familial este greu de conceput un act de agresiune spontan,aşa cum se întâmplă de multe ori în violenţa stradală.

Cvasitotalitatea actelor de violenţă intrafamilială se desfăşoară pe un

teren gata pregătit, relaţiile dintre membrii cuplului fiind caracterizate ca

necorespuzătoare şi presărate cu insulte, calomnii, violenţă de limbaj.

Majoritatea victimelor ce se adresează poliţiei sau instanţei de judecată

au suportat un timp mai mult sau mai puţin îndelungat injurii sau loviri

repetate, fapt ce dovedeşte că această suferinţă este adânc înrădăcinată înrelaţia de cuplu.

La nivelul violenţei verbale, victima şi agresorul nu sunt încă bine

diferenţiate, ambele părţi fiind antrenate în acest proces care cunoaşte o

tensiune intolerabilă, cuvinte obscene, triviale.

Revenind la violenţa fizică propriu-zisă, specificăm că „răbufnirile" în

cadrul familial pledează pentru faptul că ele nu sunt fenomene izolate, ci un

simptom al unei vieţi recurente, având o perioadă bine stabilită.

Aşadar, cuplurile „agresor-victimă" au relaţiile deteriorate, cronicizate

de-a lungul timpului; această deterioarare având o vechime considerabilă,

recurenţa victimizării conturând un veritabil cerc vicios din care partenerii nu

mai pot ieşi.

La aproape toate cuplurile conflictuale violenţa propriu-zisă este

precedată de violenţă de atitudine şi limbaj.

Concluzionăm că în asemenea condiţii, victimizarea apare ca un proces

imposibil de înlăturat.

4. Procesul de vicitimizare şi evoluţia lui în cuplu

4.1. Locul şi timpul

Violenţa intrafamilială nu se produce oriunde şi oricând. Marea

majoritate a actelor de violenţă între soţi se produc sub scutul locuinţei

41



comune, loc ferit într-o oarecare măsură de forţa coercitivă regulatoare a

societăţii.

Sadicul din familie face apel întotdeauna la regula constituţională a

inviolabilităţii domiciliului, la adagiul popular că „omul face ce vrea în casalui!".

În practica judiciară se mai constată că, acolo unde soţii nu au o

locuinţă comună, actele de violenţă se produc în locuinţa victimei, ceea ce

demonstrează caracterul ofensiv al agresorului.

Corelând locul comiterii cu timpul în care se produc actele de violenţă

dintre soţi se constată că aproximativ două treimi dintre acestea se produc

între orele 17:00 şi 24:001 .

4.2. Cearta

Cearta (sau violenţa de limbaj) care precede un act violent coexistă în

patru cincimi din cazuri, ea fiind recunoscută de victimele însele.

Conform declaraţiilor victimelor, toleranţa la frustrare a agresorilor

scade simţitor datorită consumului de alcool, a cuvintelor depreciative şi în

faţa reproşurilor aduse de victimă. Un simplu reproş sau o elementară

observaţie declanşează uşor comportamentul violent.

Dar dincolo de impulsivitatea şi irascibilitatea agresorilor, prin

recunoaşterea reproşurilor şi a acuzelor verbale, victimile îşi desconspiră rolul

de catalizator pe care îl au în declanşarea comportamentului violent.

4.3 Modalitatea traumatizarii

În cele mai multe cazuri, victima suportă lovituri nemijlocite cu pumnul

şi palma dar şi cu obiecte contondente, de cele mai multe ori găsite laîntâmplare în decorul menajer (umeraş, telefon, tigaie, etc.) sau cu obiecte

tăietor-înţepătoare (cuţit, furcă, etc).

Aproape două treimi din agresiuni sunt nişte hărţuieli cu „victorii" din

partea celui mai puternic, produse sub imboldul momentului, fără o deliberare

prealabilă.

Analizând obiectele folosite, observăm că întregul „arsenal" ţine efectiv

de peisajul casnic, accesul imediat la ele fiind singura explicaţie a folosirii lor.1 N.Borcan, Al.Mircea, "Curs de poliţie criminală", vol.2, pag.62

42



Din punct de vedere al sexului victimei este clar că femeile sunt în mai

mare măsură victimizate de către soţii lor.

Există însă cazuri paradoxale în care victima obişnuită - soţia -apare în

calitate de infractor (criminal). Până la comiterea crimei, soţul a fost cel careşi-a victimizat soţia, iar după un timp soţia - nemaisuportând tratamentul

violent răspunde prin violenţă extremă şi îl ucide.

4.4 Reacţii post-violente

Odată ce şi-a consumat energia şi inerţia, agresorul suferă o recluziune

depresivă imediată; unii părăsesc locuinţa comună pentru o perioadă mai

scurtă sau mai îndelungată, alţii îşi continuă în mod indirect comportamentul,

alungând victima din locuinţă.

În cazul victimelor, reacţiile post-violente sunt mult mai puternice

datorită - în primul rând - traumatismelor suferite. în această situaţie,

victimele sesizează organele juridice (poliţia în primul rând), părăsesc

locuinţa comună, denunţă medical agresiunea prin solicitarea certificatului

medico-legal, elaborează planuri răzbunare sau încep preparativele pentru

desfacerea pe cale legală a căsătoriei.

Există totuşi-realitatea o demonstrează - numeroase victime care nu

reclamă violenţa decât în fazele ei extreme.

Această situaţie este explicabilă prin complexul de prestigiu pe care îl

stârneşte reclamarea unei profunde nereuşite conjugale.

Un alt motiv de tăinuire a nefericirii familiale în faţa autorităţilor (dar şi

în faţa vecinilor şi partenerilor, dacă este posibil), o constituie dependenţa

materială faţă de soţ şi/sau ataşamentul faţă de copiii proveniţi din căsnicie.

5. Consecinţe psihosociale ale violenţei conjugale asupra

interacţiunii dintre cuplu şi mediul social extern

În ceea ce priveşte modificarea potenţială a manifestărilor individului

în societate (modificări patologice în cazul de faţă), aceasta va interveni

treptat în toate domeniile extrafamiliale ca urmare a tensionării şi a stresului

la care este supus subiectul în cadrul familial.

43



Modificările patogene ale comportamentului extrafamilial vizează atât

victima cât şi agresorul. Sunt dese cazurile când un om îşi descarcă tensiunea

acumulată în familie fiind impulsiv şi adoptând o conduită antisocială la locul

de muncă sau în orice alt loc.Menţionăm că acest transfer de energie negativă poate avea loc în

dublu sens : nefericirea conjugală este exteriorizară în societate dar, paralel,

mediul socio-profesional are şi el implicaţii indirecte în atmosfera familială a

subiectului.

Femeile nu-şi expun eşecul parital oprobiului public în mod direct, dar

- indirect - aceasta poate fi uşor dedus de un observator atent. Femeia încearcă

din motive de statut şi prestigiu să se comporte astfel încât să menţină la nivel

constant şi, pe cât posibil, valoric cât mai ridicat imaginea despre sine şi

prestigiul social câştigat. Dar disimularea permanentă a nefericirii nu poate

conduce practic decât la dezechilibre nervoase, lucru care poate fi constant

uşor: sunt numeroase gospodine care compun clientela spitalelor de psihiatrie.

Alternativa acestei situaţii o reprezintă divorţul, subiect evitat dar permanent

prezent în psihicul combatanţilor „redutei" conjugale.

Chiar dacă abandonul fizic şi juridic reprezentat de divorţ produce

stres, boli nervoase, serioase dezechilibre în funcţionare personalităţii umane

şi profunde perturbări ale comportamentului său social, credem că, uneori, în

locul relaţiilor infernale şi a scenelor vulgare dintre parteneri este preferabilă

atmosfera absenţei celuilalt.

Intr-o altă ordine de idei, nu pot fi ignorate nici modificările patologice

care se produc în comportamentul extrafamilial al celorlalţi membri ai

familiei, în special copiii. Copiii ar putea fi consideraţi adevărate „barometre

psihologice" ale furtunilor ce apar în cadrul atmosferei dintre părinţii lor.

Amprenta violenţei intrafamiliale afectează atât comportamentul lor

ludic, cât şi şcolar. Neavând capacitatea de disimulare specifică adulţilor, ei

găsesc în mod spontan, natural, pârghii de eliberare a stresului acumulat :

absenteism şcolar, jocuri agresive, fuga de acasă, vătămarea corporală a altor

persoane, etc.

44



CAPITOLUL VI. PREVENIREA ŞI

COMBATEREA COMPORTAMENTULUI

VIOLENT INTRAFAMILIAL

Reprimarea comportamentului violent în familie vizează atât factori

interni (ce ţin de persoana agresorului) cum ar fi rezistenţa la fustrare şi

toleranţă, cât şi factori externi reprezentaţi de poziţia pe care o adoptă

societate, în întregul ei, faţă de actele de violenţă provocate în familie.

1. Mecanisme psihologice inhibitorii

1.1. Teoria legăturii sociale

Criminologul american Travis Hirshi, autorul lucrării „Causes of

Delinquency" apărută în anul 1969, fundamentând „teoria apartenenţei

sociale" consideră că „toţi oamenii sunt pretabil să încalce legea penală, dar

cei mai mulţi dintre ei se tem că un comportament ilicit ar putea duce la oafectare ireparabilă a relaţiilor cu grupul şi instituţiile sociale de care aparţin

(prieteni, părinţi, vecini, colegi, etc.).

Există deci o legătură socială („social bound"), un sentiment puternic al

apartenenţei la o anumită comunitate umană, care îl împiedică pe individ să

comită fapte reproşabile. Conform opiniei lui Hirischi, legătura socială

include şi dezvoltă în psihicul individului următoarele aspecte:

a. ATAŞAMENTUL. Acceptarea normelor sociale şi dezvoltareaconştiinţei sociale individuale este în strânsă conexiune cu grija şi ataşamentul

faţă de alţi oameni. Ataşamentul faţă de familie este foarte important. în lipsa

lui este foarte puţin probabil ca un individ să-şi dezvolte sentimentul de

respect faţă de vreo altă autoritate.

b. RESPECTUL ŞI ACCEPTAREA SCOPURILOR (obiectivelor)

convenţionale ale societăţii globale (respectarea valorilor familiale, în

cazul de faţă).c. IMPLICAREA. O participare hotărâtă la activităţile sociale pozitive

45



lasă prea puţin timp individului pentru a comite fapte reprobabile.

d. CREDINŢA în validitatea regulilor morale şi sociale.

1.2. Teoria rezistenţei la frustrare

Încearcă să îmbine o explicaţie psihologică a comportamentului deviant

cu una sociologică.

Teoria a fost elaborată de W.C.Reckless în 1971, în lucrarea sa

„Containment Theory" şi analizează „structura interioară" a individului care

acţionează ca un mecanism psihologic de blocare a comportamentului violent.

În opinia autorului există o structură socială externă (familia, prietenii,

colegii) şi o structură psihică internă ca un mecanism de protecţie în calea

frustrării şi agresivităţii individului.

Structura interioară reprezintă o sumă de elemente care asigură omului

un control adecvat al comportamentului:

- o imagine favorabilă despre sine;

- practici morale şi comportamente etice puternic interiorizate;

- grad înalt de toleranţă la frustrare, etc.

2. Modalităţi sociale de prevenire şi combatere aviolenţei intrafamiliale

Secretul martirizării femeii în cadrul căsniciei are la bază (pe lângă alte

cauze) şi motivul că autorităţile (medicale, poliţieneşti, judiciare) în mod

obişnuit sunt alcătuite din bărbaţi, faţă de care femeia are o neîncredere

aproape instinctivă. Are loc un fenomen ce constă în extinderea neîncrederii

faţă de propriul bărbat la toţi bărbaţii.

Femeia maltratată acceptă să se confeseze numai în cazul unei disperări

fără margini.

Într-un interesant studiu, ofiţerul de poliţie Silvia Schlapfer 1 descrie

cum femeile-ofiţer, pregătite pentru munca de tratare delicată a femeilor-

victime, pot da un randament superior decât colegii lor bărbaţi.

Autoarea subliniază faptul că brutalizarea fizică aduce cu sine şi lezarea

demnităţii umane a victimei. O astfel de faptă declanşează la femeie1 Silvia Schlapfer - „Situaţia psihologică a femeii ca victimă a brutalităţii", revista Viktimologie, Ed.Ruegger,Grusch, 1986, p.19

46



debusolare, frică, dar mai ales inhibiţie. într-o astfel de stare confesarea celor

suferite constituie pentru ea un element de stres. Victima crede că, prin

confesiunea ei, va fi şi mai mult umilită şi înjosită.

Gradul de implicare a autorităţii statului în conflictele intrafamilialediferă de la o tară la alta.

Studiile efectuate relevă că atunci când poliţia intervine în astfel de

cazuri, ea este interesată mai degrabă să medieze conflictele existente, în

scopul reconcilierii părţilor, decât să aplice legea.

Uneori, apelurile victimelor nici nu sunt luate în considerare întrucât

poliţia acordă o mai mare importanţă protecţiei dreptului la viaţă privată a

individului decât dreptului la securitate a persoanei agresate în mediul

familial.

Interesul minim faţă de astfel de cazuri se justifică prin opinia larg

răspândită că victima a provocat violenţa agresorului, cât şi prin faptul că

adesea soţiile agresate refuză să susţină în instanţă acuzaţiile formulate în

timpul investigaţiilor, astfel încât acţiunea întreprinsă de poliţie nu se

finalizează prin hotărâre judecătorească.

Practic, poliţia are tendinţa de a ignora cererile femeilor de a le fi

arestaţi soţii (uneori, în ciuda loviturilor primite în mod repetat, victima

rămâne în bune relaţii cu agresorul) cu excepţia cazului când agresiunea a fost

gravă, s-a exercitat şi asupra altor persoane ori s-a constatat că a avut loc şi

tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În ceea ce priveşte reglarea judecătorească a conflictelor familiale,

conform specialiştilor, este preferabil ca perioada anterioară introducerii

acţiunilor în instanţă să fie scurtată cât mai mult posibil pentru a se reduce

şansele agresorului de a intimida şi descuraja victima în participarea la

procesul penal.

În cazul eliberării pe cauţiune a soţului agresor, instanţa poate adăuga

unele condiţii:

- confiscarea armelor de la domiciliul acuzatului;

- limitarea contactului acestuia cu victima;

- restrângerea libertăţilor de mişcare într-o anumită zonă;

- interzicerea consumului de alcool;

47



- garantarea dreptului la proprietate şi uz a victimei în ceea ce

priveşte locuinţa, alte bunuri, etc.

În general sentinţele pronunţate sunt mult mai puţin severe decât în

celelalte cazuri de infracţiuni comise cu violenţă. Aceste sentinţe pot fi:- condamnarea cu suspendarea executării pedepsei;

- liberarea pe cauţiune (condiţionată şi necondiţionată);

- punerea sub supravegherea comunităţii (în unele state occidentale);

- amenda;

3. Modele generice de terapie a disfuncţionalităţilor

familiale

Terapia familială se desfăşoară după trei modele posibile:

- MODELUL PREVENŢIEI (de profilaxie a tulburărilor familiale)

include : consilierea premaritală, planificarea familială, educaţia tinerilor

pentru viaţa de familie.

- MODELUL CRIZEI axează terapia familială în direcţia reducerii

nivelului tensiunii în familie prin mijloace psihologice şi eventualfarmacologice, a rezolvării stresului şi identificării ajutorului ce poate fi

acordat în cazul unor crize familiale ulterioare;

- MODELUL RECUPERĂRII. în cadrul acestui model s-a dezvoltat

o serie de modele ale recuperării familiale:

a. modelul homeostazei consideră familia ca un sistem care încearcă să-

şi păstreze echilibrul, modul de intervenţie în cazul familiei bolnave

prevăzând restabilirea „balanţei", permiţând familiei să facă faţă unor sarcininoi şi să realizeze un nivel diferit de adaptare. Această tehnică implică adesea

învăţarea familiei să se autoobserve.

b. modelul rezolvării conflictului presupune diagnosticarea relaţiilor

profesionale de către un terapeut, atribuie roluri participative membrilor

familiei implicaţi instrumentându-i în a face faţă conflictelor şi dezvoltându-le

abilităţile observaţionale, în ultimă instanţă restructurând organizarea familiei.

c. modelul activist sugerează să se introducă o schimbare în mediulfamilial, prin provocarea unei crize, rolul terapeutului fiind acela de a ghida

48



partenerii în rezolvarea crizei artificiale pe care au introdus-o.

4. Psihoterapia - metodă specială de tratament

Principala metodă de tratament în Criminologia clinică este

psihoterapia. Această metodă constă în stabilirea unei relaţii speciale de

comunicare verbală între terapeut şi membrii familiei, individual sau în

totalitatea membrilor.

Printre psihoterapiile individuale se întâlnesc psihoanaliza şi

psihoterapia raţională1 .

Psihoanaliza vizează identificarea motivelor inconştiente ale diverselor

tulburări, dezechilibre sau comportamente specifice ale unor persoane, în

scopul înlăturării lor, ori a dezvoltării şi înlăturării lor prin conştientizare.

Odată acceptată această colaborare, analistul va încerca să-1 influenţeze

pe individ, să-şi schimbe concepţiile să-şi formeze o nouă optică de viaţă.

Psihoterapia relaţională se bazează pe regresiunea psihologică, vizând

conştientizarea pacientului în legătură cu trăsăturile pozitive şi negative ale

caracterului său şi determinarea acestuia să se autoconcentreze şi să-şi

cenzureze comportamentul, să nu se lase influenţat şi intimidat de parteneriisăi, să ia decizii proprii, etc.

În cadrul psihoterapiei de grup, analizatul foloseşte intercalaţiile care

apar în grup pentru a analiza problemele de ordin personal pe care le ridică

participanţii(ceilalţi membri ai familiei).

Terapia se bazează pe discuţia liberă între membrii grupului, în cadrul

căreia subiecţii îşi expun propriile probleme şi încearcă să se „elibereze" de

tendinţele negative. Terapeuţi îi ajută să conştientizeze etiologia acestor tendinţe reacţionale şi comportamentale demonstrându-le că în situaţii

identice sau similare se pot lua decizii care să nu afecteze familia, membrii

acestora şi societatea.

1 G.Nistoreanu, C.Păunescu, "Criminologie", Editura Europa Nova, Bucureşti, 1996

49



5. Comunicarea- strategie de ocrotire a relaţiilor

intrafamiliale

Majoritatea părinţilor îşi doresc să se bucure mereu de armonie

conjugală, să evite orice fel de conflicte sau violenţe intrafamiliale, să-şi

crească copiii maturi, plini de încredere, capabili să ia decizii, isteţi şi să-şi

asume responsabilitatea acestora. Dar în îndeplinirea acestor scopuri este

nevoie de comunicare, între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, pentru o

înţelegere reciprocă.

Comunicarea este procesul de a primi şi transmite informaţii(în senslarg), dar în realitate înseamnă mult mai mult decât de a vorbi şi există puţini

oameni care să nu aibă nevoie de îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare.

Cheia comunicării eficiente constă în învăţarea abilităţii de a vorbi şi de

a asculta.

Sugestii pentru cel ce vorbeşte:

- Menţineţi-vă la subiect. Exprimaţi-vă precis, specificaţi problema.

- Fiţi atent la modul de a vorbi (gestică, ton, expresie facială).- Nu monopolizaţi conversaţia.

- Nu lăsaţi discuţia să degenereze în cicăleală, ceartă sau critici

repetate. Fiţi calmi, arătaţi politeţe şi răbdare.

- Nu presupuneţi că celălalt vă înţelege corect. Verificaţi dacă cealaltă

persoană a înţeles ceea ce i-aţi comunicat.

- Nu încercaţi să vă impuneţi stilul d-voastră de a vorbi. Nu vă impuneţi

propriile d-voastră opinii şi valori. Fiţi onest, cinstit, oferind ideile şisentimentele d-voastră asupra problemei discutate. Nu atacaţi cealaltă

persoană.

Sugestii pentru cel care ascultă:

• Ascultaţi. Arătaţi interes. Arătaţi-i celui care vorbeşte toată

atenţia d-voastră. Uitaţi-vă în ochii celeilalte persoane.

Răspundeţi-i. Puneţi întrebări pentru a verifica dacă aţi înţeles

corect.• Fiţi flexibil şi disponibil să vă schimbaţi ideile. Nu presupuneţi

50



că cunoaşteţi tot ce aveţi nevoie de la început.

• Evitaţi să vă înfuriaţi doar pentru că cealaltă persoană nu este de

acord cu d-voastră.

•

Aflaţi de ce cealaltă persoană are anumite idei şi opinii.• Arătaţi că sunteţi „pe aceeaşi lungime de undă" cu persoana care

vorbeşte, că-i împărtăşiţi sentimentele şi preocupările.

• Verificaţi dacă toate persoanele implicate în situaţie au înţeles

corect conversaţia la care s-a ajuns.

51



CAPITOLUL VII. STUDIU PRACTIC

Pentru o mai bună ilustrare a aspectelor teoretice subliniate pe

parcursul prezentei lucrări, autorul a efectuat un studiu practic, referitor la

chestiunea în cauză, astfel:

1. Eşantion

In vederea unei fundamentări corecte a factorilor criminogeni în

familie, în familie a fost utilizat un eşantion alcătuit din 38 de persoane de sexfeminin. Criteriile alegerilor sunt legate de prezenţa în familiile acestora a

unor multiple şi serioase disfuncţionalităţi, fapt de natură să le încadreze în

categoria familiilor probleme.

În alcătuirea eşantionului s-a urmărit cuprinderea tuturor grupelor de

vârstă, reuşindu-se ca fiecare element să fie cuprins în una din următoarele

grupe, după cum urmează:

a. între 19-25 de ani 23% b. între 26-39 de ani 21 %

c. între 39-50 de ani 28%

d. peste 50 de ani 28%

In ceea ce priveşte nivelul de şcolarizare al subiecţilor folosiţi,

repartiţia a fost următoarea:

a. 21.5% din subiecţi au absolvit mai puţin de 10 clase;

b. 36 % au absolvit 10 clase şi o şcoală profesională;

c. 33.5 % au absolvit 12 clase (cu sau fără bacalaureat);

d. 6 % au absolvit o formă superioară de învăţământ;

e. 3.5 % parcurg în prezent o formă superioară de învăţământ.

Ocupaţiile fiecărui element al eşantionului sunt extrem de variate

reuşind să cuprindem la 38 de persoane aproape tot atâtea profesii diferite

( pornind de la persoane casnice până la persoane implicate în procesul de

învăţământ).

Această gamă variată şi diversă de ocupaţii ne îndreptăţeşte să

52



considerăm că grupul în cauză este destul de reprezentativ astfel încât, în baza

chestionării se ajunge la rezultate veridice şi relevante.

2. Obiective şi metode de lucru

În baza studiului teoretic efectuat prin prezenta lucrare, ne-am propus

să folosim pentru investigarea psihologică a subiecţilor metoda chestionarului

şi cea a interviului dirijat.

Chestionarul folosit (vezi ANEXA), a fost astfel alcătuit încât să

cuprindă:- întrebări de rutină, pentru introducerea persoanei într-o atmosferă

psihologică favorabilă confesiunii. Prin discuţii preliminare s-a

încercat familiarizarea subiecţilor cu scopul şi obiectivele chestionării, li s-a

explicat că răspunsurile pe care le vor da vor fi folosite exclusiv în scopuri

didactice;

- întrebări de control, prin care am încercat să verificăm ulterior

sinceritatea/nesinceritatea răspunsurilor primite;

- întrebări relevante, (la subiect) prin care am încercat să determinăm

(cu ajutorul subiecţilor) statutul lor în familie şi să stabilim corect factorii de

disociere existenţi între aceştia şi partenerii lor.

Pentru a facilita un climat de încredere între subsemnatul şi persoanele

chestionate, studiul practic a fost efectuat într-un cadru familial acestora

(domiciliul sau locul de muncă) şi numai în mod excepţional în alte locuri.

Am observat că majoritatea persoanelor şi-au exteriorizat clar nevoia

omenească de confesiune dând dovadă, în general, de sinceritate şi dorinţa de

colaborare.

Obiectivul propus ( şi realizat în mare măsură) prin chestionare a fost

fundamentarea practică prin rezultate concrete, a problemelor teoretice atinse

pe parcursul capitolului IV, secţiunile 3 şi 4 din prezenta lucrare (influenţe

nocive ale alcoolului, vârstei, educaţiei, etc).

Sfera cunoştinţelor dobândite cu această ocazie a fost mult mai

cuprinzătoare, după cum se va putea observa.

53



3. Prelucrarea datelor şi interpretarea rezultatelor

În urma activităţilor întreprinse, rezultatele obţinute au fost, în esenţă,

următoarele:a. la întrebarea referitoare la durata de timp cuprinsă de la cunoaştere

până la căsnicie răspunsurile au arătat că: 37 % din căsnicii au avut loc după

mai mult de un an de la cunoaşterea partenerilor, în 51 % din cazuri, durata

este cuprinsă între 6 luni şi 1 an; în 21 % din cazuri, căsnicia a survenit după

mai puţin de 6 luni;

b. în legătură cu numărul de membrii ai celulei familiale a rezultat ca:

- 48 % din cupluri au 3 sau mai mulţi copii;- 21 % câte 2 copii;

- 28 % un singur copil;

- 3 % nici un copil;

În doar 1,8 % din cazuri unul dintre copii provine dintr-o căsătorie

anterioară a unui soţ ( 5.5 % din subiecţi fiind căsătoriţi pentru a doua oară).

c. în ceea ce priveşte capitolul „ preocupări extraprofesionale" am putut

constata că majoritatea soţilor îşi dedică timpul liber aproape exclusivtreburilor casnice inerente unui bun mers la vieţii alimentare, educaţionale şi

igienice a familiei, lucru care se prezintă oricum diferit de polul opus al diodei

conjugale:

- 24 % din soţii în cauză se îndeletnicesc cu activităţi lucrative

extraprofesionale;

- în 28,5 % din cupluri soţii sunt pătimaşi pescari, jucători de cărţi

sau pur şi simplu îşi petrec timpul liber cu diverşi prieteni (neagreaţi de soţiede obicei);

- 17 % dintre soţii se plâng că nu sunt ajutate deloc la treburile

casnice şi că soţii îşi petrec prea mult timp „în compania paharului „;

- 7,1% dintre parteneri îşi abandonează soţiile la sfârşit de săptămână

folosindu-se de diverse pretexte legate de sarcinile de serviciu;

- 23.5 % dintre soţii nu pot justifica exact modul de folosire a

timpului liber al soţilor datorită inconstanţei şi comportamentului labil alacestor parteneri (ne referim îndeosebi la cuplurile tinere).

54



Observăm că ultima categorie de vârstă( „peste 50 ani") cuprinde cea

mai mare categorie de soţi risipitori cu timpul lor liber - 43 % (pescuit, alcool,

jocuri de cărţi), aceştia fiind în majoritatea lor pensionari.

d. în legătură cu amestecul terţilor în problemele interne ale familiei,rezultatele arată că:

- în 22,5 % din cazuri amestecul este exercitat de către unul sau ambii

socri şi doar 8 % din cazuri de către părinţii proprii;

- în 19 % din cazuri această influenţă nefastă este exercitată de către

„prietenii lui";

- în restul cuplurilor nu există imixtiuni exterioare importante;

e. Numai 8,5 % dintre soţii sunt mulţumite , în general, de felul de a fi

al soţului lor. în schimb în 39 % din cazuri soţul este prezentat ca un om

certăreţ, veşnic nemulţumit, în general nervos, lipsit de dragoste, ş.a.m.d..

Un procent de 28,5% dintre soţii se plâng de „lipsă de comunicare", de

faptul că sunt adesea minţite, de atmosfera „rece" din relaţiile de familie,

(inclusiv în relaţiile părinţi-copii).

Departe de a pune la îndoială bunele intenţii ale persoanelor chestionate

şi sinceritatea răspunsurilor primite, trebuie să facem totuşi observaţia că, în

coroborare cu întrebarea de control nr.l7,(„ Cine declanşează în mod frecvent

discuţiile neplăcute în familie?"), şi nr.l9,(„Cine foloseşte în mod obişnuit

cuvinte injurioase în familia d-voastră?"), unde răspunsurile îi incriminează

100 % pe soţi, suntem tentaţi să interpretăm cu mai multă grijă obiectivitatea

soţiilor respective. La aceasta putem adăuga şi faptul că numai un procent

infim dintre victime, consideră că au şi ele un rol în declanşarea

comportamentelor violente ale soţilor lor.

Observăm aici o extindere, aproape generalizată, a nemulţumirii soţiilor

de la unele aspecte indezirabile (precum nesinceritatea ori lipsa de

comunicare) la întreaga personalitate a partenerului.

f. Majoritatea femeilor intervievate (62%) susţin că în familia lor

certurile şi jignirile au loc în mod obişnuit în faţa copiilor, iar - din totalul

acestora - mai mult de V% spun că au fost lovite în prezenţa acestora.

Cam acelaşi număr de soţii sunt de părere că în aplanarea conflictelor

familiale, un rol important revine copiilor (întrebarea nr.24), iar 19 % din total

55



adaugă alături de copii şi alte rude (îndeosebi părinţii şi socrii).

Conform statisticii alcătuite, numai în 3,9% din cazuri a fost necesară

intervenţia poliţiei, situaţie care contravine în bună parte răspunsurilor

întrebării nr.23 prin care rezultă că 39 % din soţii au fost silite adeseori să părăsească temporar domiciliul conjugal.

Un procent de 12 % dintre soţii sunt ajutate în rezolvarea conflictelor

familiale de către vecini, procent care coincide aproape de cel referitor la

părăsirea frecventă a domiciliului prin agresiunea partenerului. Victimele

acestor agresiuni ne-au declarat că se refugiază adesea la vecini în astfel de

situaţii.

g, Soţiile sunt convinse că partenerul lor are relaţii sexuale

extraconjugale în 28% din cazuri, iar 51% sunt convinse de contrariu. în 18%

din cupluri, astfel de relaţii ţin de domeniul trecutului, iar în 3% din cazuri nu

s-au exprimat păreri clare.

29% dintre soţi sunt convinşi că partenera are relaţii sexuale cu o altă

persoană, 41% nu-şi exprimă această convingere decât sub influenţa

băuturilor alcoolice, iar în 17,5% din cazuri nu s-a pus niciodată această

problemă.

h. Legat de consumul de băuturi alcoolice de către soţ, a rezultat că în

48% din cazuri acesta este considerat principalul factor generator de violenţă

în familie.

Soţiile au declarat că soţii lor consumă alcool:

• frecvent în 39% din cazuri;

• săptămânal în 51% din cazuri;

• ocazional, 10%.

În ierarhia cauzelor neînţelegerilor şi conflictelor ce apar în familie,

situaţia se prezintă astfel (în ordinea descrescătoare a importanţei acordate de

către persoanele chestionate):

1. alcoolul

2. banii

3. treburile casnice

4. educaţia copiilor

5. gelozia

56



6. viaţa sexuală

7. alte cauze.

i. Au fost puţine soţii care au declarat că au fost maltratate anterior

căsniciei (11,2%). în celelalte cazuri „prima palmă" a apărut, de regulă, după3-4 luni de la încheierea căsătoriei (52%), între 4 luni şi 1 an (22,5%) sau

chiar mult mai târziu (19%).

j. 29% dintre soţiile chestionate sunt de părere că soţii lor suferă —

neoficial - de o formă sau alta de maladie psihică, iar 17,5% susţin că ele

însele au contractat, în tot sau în parte, o astfel de maladie.

k. Se pare că toate femeile chestionate s-au gândit de multe ori la

desfacerea căsătoriei pe cale judecătorească. întrebate ce anume le-a oprit să

facă acest pas, am primit răspunsuri asemănătoare. Acest fapt a făcut posibilă

o ierarhizare a factorilor inhibatori în desfacerea căsătoriei.

În ordinea importanţei acestor factori, această scară valorică se

înfăţişează în felul următor;

1. existenţa şi numărul copiilor;

2. lipsurile materiale;

3. speranţa într-o evoluţie favorabilă a mariajului;

4. teama de a-şi pierde statutul;

5. alte cauze (mai ales de natură religioasă).

1. în final la întrebarea nr.32 („Cum credeţi că vor evolua lucrurile în

viitor?") am primit răspunsuri destul de tranşante, astfel:

- 68% dintre femei au declarat că îşi vor menţine şi mai departe

statutul dobândit prin căsătorie;

- 30% sun de părere că divorţul lor nu este decât o chestiune de timp;

- 1,5% nu şi-au exprimat o părere precisă.

57



CAPITOLUL VIII. CONCLUZII

1. Deducţii psihosociale

În finalul acestei lucrări, după toate problemele abordate, am observat

că modul în care se înfiripă şi evoluează fiecare relaţie conjugală depinde în

primul rând de întreaga structură bioconstituţională, psihică şi morală a celor doi parteneri: înfăţişarea fizică, temperamentul, caracterul, nivelul de instruire

şi cultură, dominantele motivaţionale, statutul profesional, forţa Eu-lui,

configuraţia gusturilor şi preferinţelor, autocontrolul, rezistenţa la frustrare,

virtuţile, viciile, şi multe altele.

Deducem astfel că o primă cerinţă în angajarea în actul căsătoriei este

realizarea unei cât mai bune cunoaşteri reciproce prealabile, ceea ce -desigur -

nu este nici simplu nici uşor.Simplificând puţin lucrurile, putem spune că viitorii soţi îşi formulează

reciproc trei principale espectaţii:

- de a-şi satisface la nivel optim trebuinţa sexuală;

- de a avea copii;

- de a realiza o atmosferă de înţelegere mutuală, de echilibru, de

securitate şi de afecţiune familială.

Constatăm că neîmplinirea uneia sau alteia dintre cele trei espectaţii

poate constitui o cauză a alterării conţinutului şi stabilităţii relaţiei conjugale.

Însă o bună convieţuire a microgrupului familial depinde într-o mare

măsură şi de modul cum înţeleg cele trei puteri din stat să ocrotească valorile

familiale, de statutul acordat de societate femeii căsătorite.

Înjosirea femeii nu este un fenomen ce ţine exclusiv de domeniul

trecutului; este ignorant cel ce susţine acest lucru. încălcarea demnităţii femeii

căsătorite de către societate, în general, şi de către soţul ei, în special, are loc

chiar şi în timpurile prezente.

58



Recent cotidianul englez „The Times" arăta într-un articol situaţia

disperată a femeii musulmane afgane „strivită" pe cale absolut legală de către

autorităţile islamiste prin legi absurde şi inspirate exclusiv din Coran.

Astfel autorităţile afgane au interzis femeii să iasă din casă în alt scopdecât cel de a face cumpărături „pentru ca bărbaţii să nu mai fie distraşi pe

stradă de la gândurile pioase pe care trebuie să le aibă orice bun musulman".

În concepţia autorităţilor legislative din această ţară, „femeia trebuie să

stea în casă, cu geamurile vopsite în negru, ca să nu mai poată fi văzută din

exterior" şi această situaţie este considerată absolut normală.

Ea nu poate merge nici măcar la studii indiferent de nivel, situaţie

nemaiîntâlnită în nici un alt stat.

Femeia care încalcă aceste interdicţii este biciuită în public sau

aruncată la închisoare de aşa numiţii mulahi (judecători religioşi)1.

Deşi nu ne-am propus să încheiem studiul nostru într-o manieră atât de

pesimistă, trebuie să recunoaştem că în domeniul unor relaţii armonioase

dintre bărbat şi femeie mai sunt încă destule lucruri de aprofundat.

Ne exprimăm totuşi speranţa de mai bine pentru viitor, având şi

convingerea că timpul va opera încetul cu încetul modificările necesare în

concepţia individului uman şi că bărbatul şi femeia vor înţelege pe deplin ceea

ce reprezintă cu adevărat unul pentru celălalt.

2. În loc de epilog

Realitatea vieţii de cuplu începe odată cu pătrunderea în spaţiul şi

timpul de „acasă" şi continuă cu reîntoarcerea în spaţiul şi timpul de "afară"

care nu fac decât să mărească instabilitatea nucleului familial contribuind la

denuclearizarea sa iminentă, cu toate consecinţele individuale pe care

membrii familiei le vor suporta inevitabil.

„Familia este o cetate în care cei de afară doresc să pătrundă, iar cei

dinăuntru doresc să evadeze"2.

Oare ce resorturi intime acţionează traiectoriile interferenţe şi

biunivoce ale dorinţelor umane?

1 publicat în "Evenimentul zilei", nr.1452, 5 aprilie 1997, p.5 (extras din cotidianul "The Times”)2 I. Mitrofan, N.Mitrofan, "Elemente de psihologie a cuplului", Editura "Şansa", Bucureşti, 1994

59



Să fie oare familia un glob de cristal, în care şi prin care poţi privi

lumea, în trecut, în prezent şi în viitor?

60



ANEXA PRIVIND MODELUL

CHESTIONARULUI FOLOSIT

61



Nr. __________

MODEL CHESTIONAR

1. Localitatea de domiciliu

__________________________________________

2. Cuplul legal constituit (specificaţi şi vechimea) ________________

concubinaj________________________________________

aţi mai fost căsătorit(ă) ______________________________

vârsta soţului______________________________________

vârsta soţiei_______________________________________

3. Nivelul de şcolarizare __________________________ soţul

___________________________soţia

4. Ocupaţia ____________________________soţul

_____________________________soţia

5. Nivelul veniturilor lunare - soţ _____________

- soţie _____________

6. Cu cât timp înainte de căsătorie v-aţi cunoscut?_____________

7. Locuinţa este - proprietate personală______________________

- proprietatea părinţilor (socrilor)______________

- închiriată________________________________

8. Copii - numărul ___________

62



- vârsta _________

- dacă sunt proveniţi şi din altă căsătorie ____________

9. Preocupări extraprofesionale - ale soţului _________________ - ale soţiei __________________

10. Neîmpliniri (lipsuri) majore ale cuplului:_________________

11. Imixtiuni (amestecuri) ale părinţilor(socrilor) în viaţa cuplului

- Da(în ce fel?) - Nu

______________________________________________________

12. Cum l-aţi putea caracteriza pe partenerul dumneavoastră de viaţă?

______________________________________________________

13. Dar pe socrii dumneavoastră?

______________________________________________________

14. Care sunt principalele reproşuri pe care le-aţi putea face soţului

(soţiei)? ____________________________________________________

15. Ce vă reproşează el (ea) dumneavoastră?

______________________________________________________

16. În căsnicia dumneavoastră neînţelegerile au ca punct de pornire:

- educaţia copiilor__________ -viaţa sexuală_________

- banii___________________ -alcoolul_____________

- treburile casnice__________ -gelozia_____________

- alte cauze ______________

17. Cine declanşează de obicei discuţiile neplăcute sau conflictele?

______________________________________________________ A.

63



18. In general se vorbeşte urât (jignitor) în familia dumneavoastră?

______________________________________________________

19. Cine foloseşte mai frecvent cuvinte injurioase? ______________________________________________________

20. Se întâmpla acest lucru şi înainte de căsnicie?

______________________________________________________

21. De câte ori aţi fost lovită de la încheierea căsătoriei şi de către cine?

______________________________________________________

22. Scandalurile şi bătăile au loc şi în faţa copiilor?

- niciodată -rar

-frecvent -niciodată

23. Aţi fost silită vreodată să părăsiţi temporar domiciliul conjugal?

- des ____________________________________

- de câteva ori ____________________________

- niciodată _______________________________

24. In rezolvarea neînţelegerilor din familia dvs. Un rol hotărâtor îl au:

-dvs. -prietenii

-soţul -vecinii

-copiii -poliţia

-părinţii(socrii) -alte persoane

25. Credeţi că soţul are o altă relaţie sentimentală?

______________________________________________________

26, Soţul vă bănuieşte că aveţi o altă relaţie?

______________________________________________________

64



27. Părinţii soţului dvs. sunt cunoscuţi ca violenţi sau scandalagii?

______________________________________________________

28. Dar ai dvs.? ______________________________________________________

29. Suferiţi sau aţi suferit de tulburări psihice (ce fel)?

- dvs. - amândoi

- soţul - nu este cazul

30 .Aveţi antecedente penale (în ce constau)?

-dvs. -amândoi

-soţul -nu este cazul

31. Dacă v-aţi gândit vreodată să divorţaţi, ce anume v-a oprit de la

acest proces?

-lipsuri materiale

-ruşinea de ceilalţi

-aţi sperat in îndreptarea situaţiei

-copiii

-religia

-alte cauze(precizaţi)

32. Cum credeţi că vor evolua lucrurile în viitor?

______________________________________________________________

______________________________________________________________

______________________________________________________________

65



BIBLIOGRAFIE

1. Bogdan, T. - „Probleme de psihologie judiciară", Editura

Ştiinţifică, Bucureşti, 1973

2. Bogdan, T.,Sântea I. - „Analiza psihologică a victimei", Editura

Ministerul de Interne, Bucureşti, 1988

3. Bogdosar, C. - „Aspecte ale dezvoltării afectivităţii feminine",

Editura Medicală, Bucureşti, 1981

4. Filipescu, Ion P. - „Tratat de dreptul familiei", Editura AII,

Bucureşti 1995

5. Golu, M - „Dinamica personalităţii", Editura Geneze, Bucureşti,

1982

6. Iancu, S. - „Comportament şi civilizaţie", Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1987

7. Mircea, Al., Borcan, N. - „Curs de poliţie criminală"

8. Mitrofan, I. - „Cuplul conjugal", Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1989

9. Mitrofan, I., Mitrofan, N.- „Elemente de psihologie a cuplului",

Editura „Şansa", Bucureşti 1994

10.Mitrofan, N. - „Cerinţele psihologice privind educarea tinerilor

pentru viaţa de familie"

11. Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Butoi, T. - „Psihologie

judiciară", Casa de editură şi presă „Şansa" - S.R.L. Bucureşti 1997

12.Molcuţ, E., Oancea, D. - „Drept roman", editura „Şansa" S.R.L.,

Bucureşti, 1993

13. Niel, M. - „Drama eliberării femeii", Editura politică, bucureşti,

1974

14. Nistoreanu, G., Dobrinoiu, V., Boroi, A., Pascu, I.,

Molnar, I., Lazăr, V., - „Drept penal. Partea specială", Editura Europa Nova,

Bucureşti 1997

15. Nistoreanu, G., Păun, C- „Criminologie", Editura Europa Nova,

Bucureşti, 1996

66



16. Pavelcu, V. - „Cunoaşterea de sine şi

cunoaşterea personalităţii", Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1982

17.Păunescu, C. - „Agresivitatea şi condiţia umană", Editura

Tehnică, Bucureşti, 199418.Schalpfer, S. - „Situaţia psihologică a femeii ca victimă a

brutalităţii", Revista „Viktimologie", Editura Ruegger, Grush, 1986

19. Scripcaru, G., Pirozynski, T. — „Criminologie

clinică şi relaţională", Editura Synposion, Iaşi, 1995

20. Văleanu, V., Daniel, C. - „Psihosomatică feminină",

Editura Medicală, Bucureşti, 1997

21.

Voinea, M. - „Psihosociologia familiei", EdituraUniversităţii, Bucureşti, 1996

22.Voinea, M., Dumitrescu, F. - „Sex şi sancţiune", Editura Media-

Uno, Bucureşti 2002

23.Voinea, M., Dumitrescu, FI.- „Psihologie judiciară", Editura

Splai, Bucureşti, 1999

24. Zlate, M-,Jntroducere în psihologie",Casa de editură si

presă „Şansa" S.R.L.Bucureşti 1996

67

Documents

Comportamentul Violent Intrafamilial