CONSUMUL DE DROGURI.doc

7/27/2019 CONSUMUL DE DROGURI.doc

http://slidepdf.com/reader/full/consumul-de-droguridoc 1/9

UNIVERSITATEA “GEORGE BACOVIA”

BACAUFACULTATEA DE MANAGEMENT-SPECIALIZAREA DREPT

CONSUMUL DE

DROGURI ÎN

GRUPURILE DE TINERI

Student:Manea CatalinaGrupa:DR 13

-Bacau 2010-



CONSUMUL DE DROGURI ÎN

GRUPURILE DE TINERI

Am ales această temă deoarece consumul de droguri este o manifestare

devastatoare, un fenomen scăpat de sub control, care afectează direct ori indirect milioane

de tineri. Drogurile constituie o problemă îngrozitoare, a cărei seriozitate devine cu

fiecare zi mai vizibilă. Există milioane de oameni care recurg la droguri în toată

lumea, abuzând de felurite substanţe ilegale. Problemele produse de abuzul de droguri şi

de traficul ilegal sunt printre cele mai grave probleme cu care se confruntă lumea de

astăzi, ameninţând generaţiile viitoare şi, în acest fel, viitorul vieţii. Astăzi, fenomenulconsumului de droguri a pătruns în toate comunităţile, propagându-se extrem de rapid în

rândurile tineretului. E adevărat că, consumul de droguri reprezintă o problemă relativ

nouă pentru ţara noastră, cu care ne confruntăm în special din anul 1990.

Consumul de droguri fiind o conduită ca oricare alta, care se învaţă. Un individ,

este mai predispus spre consumul de narcotice halucinogene dacă are în imediata sa

apropiere prieteni sau amici care consumă.

Realizăm într-adevăr că, din ce în ce mai mult, drogurile sunt printre noi şi căexistă o posibilitate destul de mare ca cei atraşi de mirajul „paradisurilor artificiale” să

înregistreze o pondere din ce în ce mai elocventă.

Drogul face parte astăzi din realitatea de lângă noi. Prezent în societatea

frământată şi plină de incertitudini a începutului de mileniu, consumul se intâlneşte din

ce în ce mai mult în rândul românilor, mai ales al tinerilor. Încercările de identificare a

factorilor comportamentali sau sociali de risc în consumul de drog au început să fie bine

studiate şi este evident că nu există nici un mecanism specific de declanşare sau vreun

eveniment care să prezică consumul de drog la o persoană dată.

Tinerii care manifestă trăsături dominante de rebeliune, impulsivitate şi

nesiguranţă se expun unor riscuri crescute de a deveni consumatori de drog. În mod

frecvent ei manifestă o orientare hedonistă şi de aceea au dificultăţi în amânarea

trebuinţelor de satisfacţie.



Substanţele pe care astăzi le numim droguri au fascinat, bucurat sau fericit sute de

milioane de oameni, din epoca sumeriană şi până în prezent, într-o luptă într-un fel Don

Qujotească.

În toate societăţile şi în toate timpurile, oamenii au consumat droguri. Unele

societăţi au fost extrem de permisive faţă de acest consum, altele, mai ales cele

contemporane, au elaborat o serie de interdicţii ale acestuui consum. Istoria socială a

drogurilor permite constatarea că un drog nu este “bun” sau “rău” prin el însuşi. Aceste

valorizări, care se referă la dezirabilitatea sau indezirabilitatea percepută a drogurilor,

sunt, de fapt, un obiect de “definiţie socială” şi de “reacţie publică”.

Rădăcinile consumului de droguri sunt dificil de identificat. Însă, ceea ce

demonstrează istoria şi evoluţia în timp a drogurilor, este că acestea nu sunt decât în mică

măsură o invenţie a lumii moderne, cele mai multe droguri fiind cunoscute şi folosite demultă vreme, iniţial la scară redusă, în rândul anumitor populaţii şi în anumite zone

geografice, iar mai târziu la nivelul unui număr din ce în ce mai mare de indivizi,

răspândirea lor făcându-se în diverse împrejurări şi oarecum în mod particular pentru

fiecare drog în parte.1

Omul preistoric a aflat, aşadar, cu mirare şi teamă fără doar şi poate, proprietăţîle

extraordinare asupra organismului său, descoperindu-le accidental, când culegea plante şi

rădăcini.Oamenii, din timpuri imemoriale, au constatat că unele plante au proprietăţi ce pot

înlătura diferite afecţiuni, creând, totodată, unele senzaţii plăcute sau pot provoca senzaţii

stranii, deformând trecerea timpului, precenţia sunetelor şi culorilor. De când au devenit

conştienţi de aceste efecte, drogurile au fost utilizate atăt în activităţile cu caracter

terapeutic, cât şi în practicile mistico-religioase.2

Aşa cum susţinea L. Lewin în cuvântul de deschidere al lucrării sale de referinţă

„Phantastica”, „nu există pe pământ, exceptând alimentele, alte substanţe care să fie

atât de intim asociate vieţii popoarelor, în toate ţările şi în orişicare timp, ca drogurile”.3

Robert Charroux presupune că biblicul Moise, arhiveneratul Budha, strălucitul

Pitagora, ca de altfel toţi marii oameni de cultură ai antichităţii, cunoşteau puterile secrete1 Beatrice Gabriela Ioan, Consumul de droguri şi toxicomania. Aspecte bio-psiho-sociale, medico-legale şi

legistative, Editura Junimea, Iaşi, 2003, p. 92 Jenică Drăgan, Aproape totul despre … droguri, Editura Militară, Bucureşti, 1994, p. 933 Lewin, apud Ibidem, p. 94



ale drogurilor şi recurgeau la ele, făcând numeroase aprecieri cu privire la efectele

acestora, deseori aşezate la loc de cinste în economia operelor lansate posterităţii de către

aceşti gânditori.4

În Egipt, opiul era folosit în scopuri mai ales ritualice, încă din timpul lui

Amenopshis I. Egiptenii cunoşteau această „buruiană de leacuri bune şi rele laolaltă

amestecate” atât pentru efectele imediate, benefice, dar şi pentru cele rele determinate de

consumul cronic. În papirusul lui Ebers, a fost găsit, un capitol care era intitulat

„ Remediu pentru a împiedica copii să plângă prea tare”, la baza acestui remediu fiind

tocmai seminţele de mac, numite de el „planta spenn”.

După Pliniu cel Bătrân si Discoride, egiptenii obţineau anestezia generală

utilizând opiul, sau mandragoră şi băuturi îmbătătoare, iar vechii afgani, cu trei milenii în

urmă, se foloseau de proprietăţile sedative ale aceleiaşi substanţe, în timp ce femeiletebane ţineau o băutură, considerată magică, din seminţele de cânepă.

Antichitatea deja cunoştea virtuţile anumitor plante, numite “divinatorii”un efect

halucinogen: macul, din care se extrăgea opiul, era cultivat de egipteni; ei făceau din el

filtre şi băuturi tămăduitoare sedative, de care vorbeşte Homer în Cartea a IV-a a

„Odiseei”, băutură pe care Elena, fica lui Zeus, îl face pe Menelaus s-o bea şi “care

dăruieşte uitarea celor rele”.5 Ca „băuturi magice” în literatura de specialitate sunt

menţionate pe cele numiteamitra

şi soma

, preparate în India. În Persia se întâlneştehaama, care face concurenţă ambroziei olimpiene.

Soma, iniţial o băutură cu proprietăţi îmbătătoare era oferită de către preoţi zeilor

hinduşi, însă de-a lungul anilor, acesta se transformă, devenind ea însăşi o divinitate

căreia i se dedicau imnuri şi i se aduceau ofrande considerându-se că prin consumul ei se

obţine nemurirea.

Faimoşii şamani siberieni cunoşteau şi preparau o băutură magica – braga – prin

infuzia unor ciuperci cu proprietăţi puternic halucinogene, al cărei efect era resimţit

imediat şi pentru mult timp. Prin translaţie Braga este zeul poeziei, al înţelepciunii şi al

elocvenţei la toate popoarele nordice, întruchipând chiar pe şi pe fiul tenebrosului stăpân

al Walhallei germanice – Ordin – Cupa lui Braga se plimba din mână în mână şi din gură

în anumite ritualuri teutonice.

4 Charroux, apud Ibidem, p. 965 Antoine Porot, Toxicomeniile, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1999, p. 5



O altă băutură cu virtuţi magice era considerată berea, fiind foarte apreciată la

curtea Irlandei.

Vikingii, recunoscuţi ca luptători aprigi, înainte de luptă îşi provocau o stare de

furie războinică, bând o licoare preparată din mescalină, puternicul alcaloid cu efecte

halucinogene, obţinut din ciuperca Amanita Muscariuia.

Scribonius Largos, în anul 17 î.d.H., menţionează opiul ca substanţă cu proprietăţi

curative deosebite. Pe aceeaşi linie, îl urmează medical grec din secolul I., renumitul

Pedonius Dioskuride iar medical particular al lui Nero, Andromahos, la ordinal acestuia,

prepară o tinctură pe bază de opiu, denumită “Theriaca” drept antidot împotriva

otrăvurilor. Peste ani şi ani, oamenii lui Mihai Viteazul cumpărau din Veneţia, alături de

postavuri,arme şi „teriaca”.6

Chinezii au cunoscut opiul adus de arabi în sec. IX-lea şi îl utilizau în scopurimedicale, mai ales în vindecarea afecţiunilor gastro-intestinale acute.

În momentul apariţiei spaniolilor, în secolul al XV-lea, Imperiul Incaş era în

declin. În această perioadă frunzele de coca nu mai erau folosite decăt de către clasa

conducătoare sau în scop ritualic. La început, spaniolii au încercat să-l avertizeze cu

privire la folosirea acestora, deoarece le considerau o barieră în calea convertirii la

creştinism. Mai târziu, a devenit o modalitate de recompensare a băştinaşilor pentru

munca acestora în minele de aur şi argint.Paracelsus, în secolul al XVI-lea, folosea opiul sub formă ingerabilă (opiofagie)

ca medicament, într-o tinctură pe care a numit-o laudanum; el denumea opiul „piatra

nemuririi”, „remediu eroic”, vorbind despre laudanum, îl considera „superior tuturor altor

remedii eroice”.

În secolul al XVIII-lea, Le Matt introduce termenul de „elixir palegoric”, tocmai

datorită capacităţii opiului de a linişti (în limba greacă, palegoric înseamnă liniştire).

Opiul şi haşişul şi-au făcut apariţia în occident abia la începutul secolului

al XIX-lea, iar publicul a învăţat să le cunoască mai ales prin intermediul mirajului unei

literature a esteţilor şi poeţilor în căutare de senzaţii noi (Thomas de Quincey, Thèophile

Gautier); Baudelaire le-a glorificat în ale sale „ Paradisuri artificiale”.

6 Jenică Drăgan, Aproape totul despre … droguri, Editura Militară, Bucureşti, 1994, p. 103



Acestei perioade de curiozitate literară i-a succedat repede o perioada de interes

medical şi pihologic. În 1840, un medic francez specialist în boli mintale, Moreau (de

Ttours), publică deja o carte importantă despre tulburările halucinatorii şi mentale…

precum şi degradările pe care aceste intoxicări prelungite le puteau impune

organismului.7

În 1862 Albert Neiman reuşeşte să extragă dintr-o substanţă cristalină derivată din

frunzele de coca, o formă pură de cocaină. Cocaina era extrem de preţuită în deceniile opt

şi nouă ale secolului al XIX-lea şi multe figure proeminente ale momentului recomandau

utilizarea terapeutică a cocainei. Sigmund Freud a publicat un articol despre potenţialul

terapeutic al cocainei în 1884. Sigmund Freud, Jules Verne şi Thomas Edison aprobau în

1888 folosirea cocainei, a băuturii Coca-Cola ce conţinea în mod natural cocaina şi se

recomanda singură ca fiind „băutura care înlătura oboseala”, între timp Coca-Cola aînlocuit conţinutul de cocaină cu cofeină. Autorităţile americane au recomandat cocaina

ca remediu pentru boli. După o anumită perioadă s-a observat că are capacitatea de a

induce intoxicaţii care produc tulburări psihice, precum şi pierderea controlului asupra

comportamentului, iar folosirea ei pe o durată mai indelungată duce la dependenţă,

Odată cu începutul secolului XX apar noi droguri şi noi căi de administrare, ceea

ce a condus la apariţia de noi probleme legate de consumul lor.

După cum anticipa Baudelaire în lucrarea sa „Invitation au voyage”, la începutulsecolului al XX-lea, „ fiecare om poartă asupra lui doza de opiu natural, doză continuu

secretată şi reînoită” .8

O altă clasă de substanţe psihoactive - amfetaminele - au fost introduse în uzul

clinic în 1932, dar au început să fie folosite ca drog în anii 1950 şi 1960. Preocuparea

socială pentru abuzul de halucinogene s-a intensificat în anii 1960 când consumul unei

noi substanţe, descoperite recent, cu un foarte mare potenţial halucinogen, se răspândeşte

foarte repede printre grupurile de tineri. Este vorba de LSD (dietilamida acidului

lisergic), este o substanţă cristalină, incoloră, inodoră şi insipidă, solubilă în apă şi alcool.

7 Op cit Antoine Porot, Toxicomeniile, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1999, p. 68 Beatrice Gabriela Ioan, Consumul de droguri şi toxicomania. Aspecte bio-psiho-sociale, medico-legale şi

legistative, Editura Junimea, Iaşi, 2003, p. 81



În anii 1970 creşte consumul de cannabis şi se răspândesc cazurile de abuz şi

dependenţa de amfetamine. Toate aceste substanţe nu sunt consumate doar în scopuri

medicale, ele sunt produse şi în laboratoare clandestine, ca droguri ilicite.

Consumarea substanţelor toxice devine individuală şi îşi pierde funcţia de reglare

socială pentru a devenii tentativă de reglare intra-psihică. Într-un contex marcat de

transformări socio-economic profunde, în care moartea lui Dumnezeu se accelerează şi în

care asistăm, în acelaşi timp, la modificarea raporturilor de plăceri şi dureri, căutarea

plăcerii în aici şi acum se dovedeşte esenţială. Din această nouă stare de lucruri, omul

contemporan a extras un beneficiu în termenii de emancipare sau de independenţă, dar

reversul medaliei nu este de neglijat, fie că este vorba de pierderea unor perspective

comune, a fragmentării solidarităţii sau tendinţa de automatizare ori de dez-afiliere.

Drogurilor integratoare de odinioară li se opun astăzi drogurile excluderii, ale perferiilor defavorizate, ale sărăciei şi respingerii.9

Datorită migrării populaţiilor şi evoluţiei modurilor de viaţă discontinuitatea sau

chiar contradicţia dintre cultura de origine şi mediu se face complexă şi chiar pune în

pericol construcţia identitară.

Lăcomia şi organizarea traficanţilor clandestini au favorizat, de la sfârşitul

secolului al XIX-lea, adevărate valuri de asalt, mai înâi sub formă de epidemii de

morfinomanie, apoi de cocainomania, de eteromanie, în cele din urmă de heroinomanie,de care puterile publice au trebuit să se ocupe ca de adevărate flageluri sociale. Problema

consumului de droguri a devenit o problemă socială. Lupta a trebuit dusă în primul rând

la scară naţională, cu ajutorul decretelor şi reglementărilor şi pe plan internaţional.10

Conform Statisticilor Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale, se constată

o tot mai mare creştere a traficului de droguri în ultima perioadă, aceasta rezultând atât

din creşterea numărului ţărilor în care se săvârşesc asemenea fapte, a numărului

persoanelor implicate şi din cifrele afacerilor rezultate din această activitate infracţională.

Astfel, în Statele Unite ale Americii, profitul de pe urma acestei activităţi este de peste 40

milioane dolari, iar în Canada, de 9,4 milioane dolari, anual.

Desigur că atunci când se vorbeşte despre traficul de droguri se are în vedere

numai traficul ilicit al acestora, aşa cum este el definit în Convenţia unică asupra

9 G Ferreol, Revista sociologică nr.5, Editura Societatea Ştiinţifică şi Tehnică, Bucureşti, 1994, p.1610 Antoine Porot, Toxicomeniile, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1999, p. 7



stupefiantelor din 1961 (art.l), pentru că drogurile sunt utilizate şi în medicină şi farmacie

pentru prepararea unor medicamente şi tratarea unor anumite maladii, dar în aceste

situaţii avem de-a face cu o utilizare a acestora în limitele legii, sub control strict şi de

către persoane autorizate, iar dozele utilizate sunt ştiinţific determinate.

Pe plan internaţional s-au adoptat următoarele instrumente juridice:

• Convenţia unică asupra stupefiantelor - 13 mai 1961;

• Protocolul de amendare a Convenţiei - 1972;

• Convenţia Naţiunilor Unite privind substanţele psihotrope - 21 februarie 1971;

• Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului de stupefiante şi substanţe psihotrope -

Viena, 20 decembrie 1988.11

Mai există, de asemenea, o serie de tratate şi convenţii bilaterale în această

materie, prin care statele - părţi au reglementat activităţile de cooperare în vedereacombaterii acestui flagel.

Evident că şi în acest domeniu, centrul de greutate al luptei pentru combaterea

fenomenului se află tot în cadrul legislaţiei interne a fiecărui stat. Din acest punct de

vedere se constată o diversitate de modalităţi în care statele înţeleg să reglementeze acest

domeniu. Astfel, în unele state, diferenţa există în funcţie de natura drogului avut în

vedere. Conform unor opinii ale specialiştilor, cannabisul nu ar prezenţa acelaşi pericol

ca alte droguri şi, pe această bază, se face distincţia între droguri „uşoare" şi „grele".Întrebuinţarea drogurilor depinde de tradiţie, obiceiuri religioase, climat, se

supune şi posibilităţilor de procurare.

Consumul de droguri reprezintă o problemă relativ noua pentru ţara noastră, cu

care ne confruntăm începând din anul 1990.

După 1990 România s-a transformat într-o ţară de tranzit pentru toate tipurile de

drog. Aflată la intersecţia a trei rute principale de trafic de droguri, România a devenit,

treptat o adevărată „placă turnantă” şi unul dintre depozitele şi furnizorii cei mai

importanţi pentru drogurile care ajung în toată Europa de Vest. În paralel cu această

activitate intensă de trafic, consumul de droguri a devenit, treptat, o problemă care se

conturează tot mai clar ca un fenomen social scăpat de sub control. Conform raportului

11 Mircea Roibu, Flagelul drogurilor , Editura Mirton, Timişoara, 1997, p. 104



anual privind traficul de droguri, realizat de SUA, România este considerată o ţară de

tranzit pentru traficul de droguri precum cocaina, opiul şi heroina.

Stupefiantele sunt transportate din Afganistan şi intră pe teritoriul României

dinspre Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova şi portul Constanţa. Drogurile au apoi ca

destinaţie state din centrul şi vestul Europei. Raportul american desemnează Bucureştiul

ca centru principal de consum al drogurilor din România. Statisticile ne informează

asupra faptului că în România preferinţele tind mai mult spre consumul de marijuana şi

heroină, iar media de vârsta a consumatorilor este cuprinsă între 14 şi 25 de ani , potrivit

studiului, o altă constatare ar fi că tinerii consumatorii se îndreaptă din ce în ce mai mult

către drogurile sintetice.

O ilustraţie adecvată a celor de mai sus este situaţia în care se află în prezent în

România, în ceea ce priveşte consumul de droguri. Ţara noastră a fost multă vremeizolată, chiar dacă prin constrângeri de ordin politic şi economic, de astfel de anomii

sociale; în plus, România nu are în cultura sa tradiţională modele de comportament care

să includă consumul de droguri, factori care au determinat fragilitatea şi vulnerabilitatea

deosebită la adevărata „invazie” a drogurilor. Fragilitatea este agravată de creşterea

incisivă a fenomenului ca urmare a deschiderii brutale a societăţii româneşti spre ţările în

care flagelul era deja la apogeu.12

În concluzie, având în vedere complexitatea fenomenului, el trebuie abordat cumaximum de atenţie. Consider că o mai bună informare asupra fenomenului poate ajuta

la crearea unei opinii obiective. Astfel, un mediu social echilibrat, o viaţă ordonată, în

care individul beneficiază de campanii de informare şi educare pot crea auspiciile

necesare unei conştiinţe civice echilibrate, cu un simţ al moralei mai bine dezvoltat şi cu

o percepţie vis a vis de problematici precum cea a consumului de droguri.

12 Beatrice Gabriela Ioan, Consumul de droguri şi toxicomania. Aspecte bio-psiho-sociale, medico-legale şi

legistative, Editura Junimea, Iaşi, 2003, p. 76

http://www.studentie.ro/Spune_nu_drogurilor_si_alcoolului-u28.html

http://www.studentie.ro/STATELE_UNITE_ALE_AMERICII-a870-1194887.html



http://www.studentie.ro/STATELE_UNITE_ALE_AMERICII-a870-1194887.html


Documents

CONSUMUL DE DROGURI.doc