Upload
cfonai
View
40
Download
0
Embed Size (px)
DESCRIPTION
Continutul si formele pietei de capital
Citation preview
CAPITOLUL 1
CONŢINUTUL ŞI FORMELE PIEŢEI DE CAPITAL
1.1. CONŢINUTUL PIEŢEI DE CAPITAL
Piaţa financiară reprezintă locul sau ansamblul mijloacelor de comunicări care
facilitează vânzarea-cumpărarea activelor financiare nebancare la preţuri formate în
funcţie de cerere-ofertă şi sub influenţa unor factori economici, financiari, monetari,
psihologici şi tehnici.
Piaţa de capital, componentă a pieţei financiare, are ca obiect principal activele
de capital, sub formă concretă valori mobiliare. Ca pe orice piaţă, acestea sunt
cumpărate, vândute la anumite preţuri stabilite în funcţie de raportul cerere-ofertă.
Literatura franceză de specialitate consideră piaţa financiară ca o componentă a
pieţei de capital pe care se negociază valori mobiliare, alături de piaţa monetară şi de
piaţa creditului.
Literatura americană de specialitate consideră piaţa financiară drept întregul, din
care fac parte piaţa monetară (a titlurilor financiare pe termen scurt) şi piaţa de capital (a
titlurilor financiare pe termen lung).
Piaţa monetara realizează atragerea şi plasarea capitalurilor pe termen scurt prin
intermediul pieţei interbancare, a pieţei certificatelor de depozit, a pieţei efectelor de
comerţ , a pieţei euro-valutelor, ş.a.
Piaţa de capital este piaţa valorilor mobiliare, şi asigură investirea capitalurilor
pe termen mediu şi lung.
Trebuie însă observat faptul că între piaţa monetară şi piaţa de capital graniţele
nu mai sunt delimitate în mod clar datorită faptului că unele instrumente monetare
moderne se aseamănă tot mai mult cu valorile mobiliare.
3
Riscul operaţiunilor şi al instrumentelor pieţei monetare este mai redus decât în
cazul pieţelor de capital. Plasamentul de capital în instrumentele riscante se va face
numai în măsura în care profitul estimat justifica gradul sporit de risc asumat de
investitor.
Pieţele monetare sunt mai ales pieţe naţionale, în timp ce pieţele de capital sunt
mult mai bine integrate la nivel intemational, ivind din ce în ce mai mult o dimensiune
internaţională. În plus, prin durata lor, instrumentele pieţei de capital par a fi mai puţin
lichide dacât cele de pe piaţa monetară. Pentru a creşte lichiditatea acestora s-a
dezvoltat o puternică piaţă secundară.
Pe lângă cele două componente de bază ale pieţei financiare, mai există şi
pieţele valutare pe care se tranzacţionează în principal monede străine în schimbul
monedei naţionale. Unii specialişti includ pieţele valutare în cadrul pieţelor monetare,
alţii consideră aceste pieţe ca fiind o componentă distinctă în cadrul pieţei financiare
internaţionale.
Piaţa de capital din România este abordată în conceptul american şi reprezintă
locul sau ansamblul mijloacelor de comunicaţie care permite emisiunea şi negocierea
valorilor mobiliare prin intermediari (persoane abilitate) la un preţ reglementat, numit
valoare nominală şi, respectiv, la un preţ de piaţă stabilit în funcţie de cerere-ofertă.
Elementele pieţei de capital sunt:
obiectul format din valori mobiliare sinonim cu titlurile financiare pe
pieţele de capital anglo-saxone;
operatorii formaţi din intermediari persoane juridice (in România,
societăţi ale servicii de investiţii financiare), persoane fizice abilitate
(agenţi de servicii de investiţii financiare şi agenţi de bursa), specialişti
(creatori de piaţa);
operaţiunile care în înşiruirea logica formează un ansamblu numit
plasament, tranzacţie;
locul de desfăşurare format din mijloace de comunicaţii între intermediari
(piaţa interdealeri), între aceştia din urmă şi o instituţie numită bursă de
valori.
Piaţa de capital se subdivide în mai multe componente numite tot pieţe cu
denumiri specifice impuse de criteriul luat în considerare.
4
Cele mai utilizate criterii în delimitarea componentelor sunt:
natura valorii mobiliare emise şi negociate;
natura operaţiunilor;
organizarea teritorială.
În funcţie de natura valorii mobiliare, piaţa de capital se subdivide în următoarele pieţe:
piaţa acţiunilor, unde se emit şi tranzacţionează acţiuni;
piaţa obligaţiunilor, unde se emit şi negociază obligaţiuni;
piaţa opţiunilor, unde se emit şi negociază opţiuni financiare;
piaţa futures, unde se emit şi negociază contracte futures pe valori
mobiliare primare, pe opţiuni şi pe instrumente sintetice.
Piaţa acţiunilor şi piaţa obligaţiunilor sunt pieţe ale valorilor mobiliare primare
emise de către societăţi pe acţiuni, stat, colectivităţi publice şi tranzacţionate ulterior pe
un segment al pieţei secundare de capital.
Piaţa opţiunilor şi piaţa futures sunt pieţe ale valorilor mobiliare derivate
redactate (emise) şi negociate de instituţiile pieţei de capital (intermediari, burse de
valori).
În funcţie de natura operaţiunilor, piaţa de capital prezintă două componente:
piaţa primară de capital care facilitează emisiunea de valori mobiliare şi
participanţii sunt emitenţii în calitatea de vânzători şi investitorii în
calitatea de cumpărători;
piaţa secundară de capital, care permite tranzacţionarea valorilor
mobiliare emise pe piaţa primara, emisiunea şi tranzacţionarea valorilor
mobiliare derivate şi participanţii sunt investitorii în dubla calitate de
vânzători şi cumpărători.
Piaţa secundară de capital, numită şi piaţa bursieră, se divide în doua subpieţe:
- piaţa instituţionalizata (bursa de valori), în România Bursa de Valori
Bucureşti (BVB);
- piaţa la ghişeu (over the counter - OTC ) şi preluată de alte ţări sub
denumirea mai puţin corectă de piaţa extrabursieră, deşi este
organizată de dealeri - intermediarii pe piaţa de capital.
5
Aceasta ultimă piaţă se identifică cu sistemul de tranzacţionare, de exemplu: în
SUA, National Association of Securities Dealers Automated Quotation (NASDAQ), în
Marea Britanie, London Unlisted Security Market (USM), în România, Romanian
Association of Securities Dealers Automated Quotation (RASDAQ).
În funcţie de organizarea teritorială, piaţa de capital se subdivide în:
piaţa de capital descentralizată, care permite emisiunea şi negocierea
valorilor mobiliare de către societăţi pe acţiuni de subordonare locală şi
colectivităţi publice locale, de exemplu: bursa din Chicago, bursa din
Philadelphia;
piaţa de capital naţională fondată prin absorbţia celor descentralizate
(cazul Marii Britanii), prin existenta unei singure pieţe (Franţa), prin
conectarea sistemelor de tranzacţionare ale pieţelor descentralizate
(S.U.A.);
piaţa de capital regională care facilitează emisiunea şi negocierea
valorilor mobiliare din tarile aparţinând unei zone geografice, comerciale
sau monetare, de exemplu: Uniunea Monetara Europeană;
piaţa de capital internaţională care coincide cu o piaţa de capital
naţională, cu condiţia să permită emisiunea şi negocierea valorilor
mobiliare aparţinând ofertanţilor din alte ţări, de exemplu cele din New
York, Tokio, Londra, Frankfurt.
Piaţa de capital este piaţa în care guvernul ţării, organismele internaţionale,
societăţile comerciale pot lua cu împrumut sau, ca orice persoană fizică sau juridică, pot
investi sume de bani pe termen mediu şi lung. În accepţiunea anglo-saxonă, această
piaţă este concepută ca o componentă a pieţei financiare, alături de piaţa monetară.
Piaţa de capital reprezintă o importantă piaţă financiară pe termen lung pentru
activele financiare. Este piaţa titlurilor financiare cu o durată mai mare de un an, în care
se includ instrumente ce exprimă drepturi şi obligaţii pe o perioadă mai mare de un an,
acţiuni, obligaţiuni şi titluri de ipotecă.
Activele sunt bunurile mobile şi imobile, creanţele şi disponibilităţile băneşti pe
care le posedă o întreprindere şi care au capacitatea de a genera fluxuri de venituri în
viitor.
6
Cea mai generală grupare a lor o formează:
activele fizice (corporale, reale, tangibile) şi
activele financiare.
Activele fizice (corporale, reale, tangibile) reprezintă o parte a patrimoniului
unei întreprinderi, constând în bunuri de capital fix şi circulant, bunuri de consum de
folosinţă îndelungată, creanţe, titluri de plasament şi disponibilităţi băneşti etc.
Activele financiare reprezintă depozitele monetare şi semimonetare, implicit
titlurile financiare pe termen scurt şi pe termen lung. Ele pot fi:
- active financiare bancare, care generează dobânzi, au un grad redus
de risc, insa nu sunt negociabile;
- active financiare nebancare, care se concretizează în titluri financiare,
negociabile pe piaţa financiară secundară.
Pieţele de active financiare sunt acelea în care se tranzacţionează acţiuni, obliga-
ţiuni, bilete la ordin, ipoteci şi alte drepturi deţinute asupra unor active reale.
Activele financiare se pot grupa după diverse criterii, dintre care cele mai folosite
sunt:
a) Din punctul de vedere al perioadei de valabilitate sunt: pe termen scurt, acelea
care favorizează plasamente pe perioade mai mici de un an (titluri comerciale,
certificate de depozit, bilete de trezorerie); pe termen lung, acelea care mijlocesc
finanţări externe, adică asigura plasamente pe perioade mai mari de un an sau
tara termen. în aceasta grupa, se includ acţiunile şi obligaţiunile.
b) Din punctul de vedere al venitului pe care îl aduc: active cu venituri fixe (acţiuni
privilegiate şi obligaţiuni); active cu venituri variabile (acţiuni ordinare).
Instrumentele principale ale pieţei de capital sunt: acţiunile, obligaţiunile,
titlurile de ipotecă.
În mod corespunzător, pieţele de capital cuprind mai multe forme, ca: piaţa
acţiunilor; piaţa obligaţiunilor (emise de firme mari, emise de stat, emise de unităţile
administraţiei publice locale); piaţa titlurilor de ipotecă.
7
1.2. PIAŢA ACŢIUNILOR
Piaţa acţiunilor este piaţa pe care se tranzacţionează sistematic acţiuni.
Acţiunea este un titlul financiar prin care se demonstrează contribuţia
posesorului la capitalul social al unei societăţi comerciale pe acţiuni emise.
Suma înscrisă pe acţiune este valoarea sa nominală şi reprezintă o parte a
capitalului social al societăţii respective. Posesorul de acţiuni primeşte anual o parte din
profitul disponibil al societăţii pe acţiuni, numit dividend. Acesta este direct
proporţional cu profitul disponibil al societăţii pe acţiuni şi cu numărul de acţiuni
deţinute în momentul încheierii exerciţiului financiar, adică al întocmirii bilanţului.
Acţiunile pot fi: privilegiate, acelea cărora li se acorda un dividend fix; ordinare,
acelea cărora li se acorda un dividend variabil, în funcţie de mărimea profitului
societăţii comerciale pe acţiuni.
Spre deosebire de alte instrumente, acţiunile nu au maturitate, durata lor de viaţă
fiind dată de perioada în decursul căreia firma emitentă desfăşoară activitatea sa. Din
acest motiv, existenţa unei pieţe dezvoltate a acţiunilor este imperativă.
1.3. PIAŢA OBLIGAŢIUNILOR
Piaţa obligaţiunilor este o piaţa a activelor financiare pe termen lung emise de
firme mari, de stat sau de unităţile administraţiei publice locale.
Obligaţiunea este un titlu financiar pe termen lung, care are valoarea nominală
egală cu suma cu care emitentul (debitorul) este creditat de către subscriptor
(creditorul).
Emitentul este obligat să plătească deţinătorului, la termenul stabilit (scadenţă),
valoarea nominală a obligaţiunii şi, periodic (anual, semestrial), până la scadenţă, o
dobândă fixă, numită cuponul obligaţiunii.
Piaţa obligaţiunilor emise de firmele mari reprezintă piaţa pe care se
tranzacţionează titluri financiare ale împrumuturilor obligatorii.
Funcţiile obligaţiunilor pe piaţă sunt foarte importante pentru adoptarea deciziilor
de finanţare de către firme. Durata de viaţă a acestor titluri este, în general, cuprinsă între 10
8
şi 30 de ani, fiind comercializate pe pieţele interdealeri sau O.T.C. ("over the counter").
Multe dintre obligaţiuni cuprind unele clauze prin care devin mai profitabile pentru firmele
emitente.
Primii cumpărători ai acestor titluri sunt societăţile de asigurări, fondurile de
pensii, organizaţiile nonprofit. În general, cei care achiziţionează aceste titluri nu
urmăresc o lichiditate sporită.
Piaţa obligaţiunilor emise de stat este piaţa titlurilor prin care se acoperă
deficitele bugetare.
Pentru emisiunea acestor titluri sunt antrenate banca centrală şi băncile
comerciale. Banca centrală aplică politica sa prin cumpărarea şi vânzarea de titluri
guvernamentale, în funcţie de aceste operaţiuni reglându-se masa monetară.
Pe piaţa obligaţiunilor de stat mai apar, în calitate de participanţi, şi societăţile
comerciale, instituţiile financiare şi nefinanciare, persoanele fizice şi investitorii străini.
Pe pieţele ţărilor care se confruntă cu deficite bugetare, volumul tranzacţiilor cu titluri
de stat este enorm.
Piaţa obligaţiunilor emise de unităţile administraţiei publice locale este piaţa
titlurilor folosite pentru finanţarea investiţiilor de capital (şcoli, poduri, canalizări,
aeroporturi, transport subteran etc.), care intră în competenţa lor.
Achiziţionarea acestor titluri financiare este realizată de către băncile de
investiţii, care le revând băncilor comerciale, societăţilor de asigurări-reasigurări şi
investitorilor individuali.
1.4. PIAŢA TITLURILOR DE IPOTECĂ
Piaţa titlurilor de ipotecă este piaţa titlurilor financiare emise pentru a evidenţia
împrumuturile pe termen lung, în vederea achiziţiilor de proprietăţi (imobile, terenuri
etc.). Împrumuturile respective sunt garantate chiar cu proprietăţile achiziţionate.
Piaţa titlurilor de ipotecă este o componentă importantă a pieţei de capital, înre-
gistrând o amploare deosebită în ţările cu economie cu piaţă concurenţială, începând cu
SUA. Prin intermediul acestei pieţe sunt finanţate majoritatea construcţiilor de locuinţe,
de apartamente, de sedii pentru firme, de imobile destinate afacerilor.
9
Activele financiare pe termen lung sunt cerute preponderent de gospodării
(menaj) şi de unele instituţii financiare (casele de pensii, societăţile de asigurări-
reasigurări).
Cererea pentru aceste active financiare se dimensionează pe baza previziunilor
ce le fac cumpărătorii potenţiali, referitoare la următoarele criterii:
- randamentul active lor financiare pe termen lung sau câştigul
potenţial;
- riscul investiţiilor în active financiare pe termen lung;
- lichiditatea active lor financiare pe termen lung.
Randamentul sau câştigul activului financiar pe termen lung reprezintă venitul
preconizat a fi generat de activul financiar în raport cu preţul lui. El este câştigul asociat
plasamentului într-un activ financiar, având două componente: ca flux şi ca stoc. Ca
flux cuprinde câştigul aferent perioadei de deţinere a activului financiar respectiv. Ca
stoc cuprinde diferenţa dintre preţul activului financiar în momentul vânzării acestuia şi
preţul activului financiar respectiv, în momentul cumpărării lui. Vânzarea şi cumpărarea
sunt decalate în timp.
Schimbarea preţului titlului financiar declanşează interesul pentru tranzacţii
speculative, care pot fi încadrate în două grupe:
- tranzacţii "bear", care se bazează pe previziunea reducerii preţului
titlului financiar pana la scadenta;
- tranzacţii "bull", care se bazează pe previziunea creşterii preţului
titlului financiar până la scadenţă.
Riscul investiţiilor în active financiare pe termen lung reflecta gradul de
nesiguranţă pe care îl prezintă aceste investiţii pentru solicitanţii lor (investitori) şi care
da dreptul la venituri mai mari, în cazul unui activ financiar mai riscant. Astfel, acţiunile
sunt mai riscante decât obligaţiunile.
Lichidarea activelor financiare pe termen lung înseamnă previziunea şansei
vânzării acestora în mod rapid şi cu cheltuieli cât mai mici. În esenţă, activele financiare
pe termen lung listate la bursă au un grad de lichiditate mai mare decât cele nelistate.
10
1.5. FORMELE PIEŢEI DE CAPITAL
Pieţele financiare pot fi clasificate şi ca pieţe primare şi pieţe secundare.
a) Pieţele primare includ emisiunea şi plasarea de titluri financiare noi.
Emitenţii, adică vânzătorii, urmăresc obţinerea de capital bănesc, iar posesorii de
economii, în calitate de comparatori, urmăresc plasarea economiilor, a capitalului
bănesc, devenind astfel investitori.
Pieţele primare sunt pieţele pe care firmele achiziţionează capital nou şi unde se
emit noi valori mobiliare. Veniturile obţinute din vânzările efectuate pe această piaţă
primară se vor vira firmelor care emit acţiunile.
Preţul de vânzare al titlurilor financiare se numeşte curs şi este reprezentat de
valoarea nominală, respectiv de suma înscrisă pe titlu, fiind un preţ ferm. În anumite
condiţii, cursul perceput la plasarea titlurilor poate fi stabilit sub sau peste valoarea
nominala, răscumpărarea urmând să se facă la valoarea nominală.
Operaţiunile pe pieţele primare se execută, în principal, prin intermediul
băncilor, care percep un comision, ele realizând şi acţiunile de publicitate, precum şi
alte probleme specifice care se ivesc.
b) Pieţele secundare includ totalitatea tranzacţiilor cu valori mobiliare emise anterior.
Pe aceste pieţe se regăsesc valorile mobiliare, deja emise şi vândute în prealabil unor
investitori, care se tranzacţionează între aceştia. De asemenea, există pieţe secundare
pentru ipoteci şi alte active financiare.
Cea mai activă dintre pieţele secundare este piaţa de valori mobiliare.
Există două tipuri de baza de pieţe de valori mobiliare, astfel:
- pieţele organizate de valori mobiliare sau bursele de valori (sau
titluri);
- pieţele cel mai puţin formalizate de valori mobiliare O.T.C. sau pieţele
interdealeri.
Pieţele organizate de valori mobiliare sau bursele de valori (sau titluri) sunt
unităţi în cadrul cărora se tranzacţionează valori imobiliare listate (permise). Părţile
contractante sunt vânzătorii şi compărătorii de titluri. Aceştia efectuează tranzacţii prin
intermediul agenţilor de schimb, numiţi brokeri, care execută ordinele clienţilor lor, prin
respectarea unor reglementări sau uzanţe clare, ferme şi bine cunoscute. În fiecare ţară
11
se stabilesc ştiinţific condiţiile ce trebuie respectate pentru ca titlurile unui emitent să fie
listate sau admise la bursă, condiţii cărora trebuie sa li se supună toţi operatorii, toate
tipurile de operaţiuni şi mecanismul reglării acestora.
De obicei, bursele sunt organizate ca societăţi pe acţiuni, având un organism de
conducere operativă ales, numit Consiliul bursei sau Comitetul de guvernatori.
Problema fundamentală a tranzacţiilor la bursă o constituie formarea cursului
(preţului) titlurilor financiare, care se deosebeşte considerabil de valoarea nominală a
acestora. Cursul se stabileşte într-o manieră specifică (numită cotare) şi serveşte la
realizarea a două tipuri principale de operaţiuni bursiere: la vedere; la termen.
Pieţele cele mai puţin formalizate de valori mobiliare O.T.C. sau pieţele inter-
dealeri. Acestea reprezintă orice facilitate care înlesneşte tranzacţionările de valori
mobiliare, care nu au loc pe pieţele bursiere organizate. Asemenea facilităţi sunt: un
număr relativ mic de brokeri care posedă stocuri de valori mobiliare O.T.C. ("over the
counter" sau "peste tejghea") şi despre care se spune că sunt "creatori de piaţă" în
sectorul valorilor mobiliare în care tranzacţionează; un număr mare de alt gen de
brokeri, care acţionează ca agenţi intre primul tip de brokeri şi investitori; computere,
terminale şi reţele electronice, care înlesnesc comunicarea dintre brokeri.
1.6. CONDIŢIILE ÎNDEPLINIRII FUNCŢIILOR
PIEŢEI DE CAPITAL
Numărul şi conţinutul funcţiilor pieţei de capital depind de gradul de îndeplinire
a următoarelor condiţii:
lichiditatea;
eficienţa;
transparenţa;
corectitudinea;
adaptabilitatea.
Lichiditatea constă în existenţa pe piaţa de capital primară a volumului mare de
fonduri disponibile (oferta) şi a necesităţii de finanţare directă (cererea). Pe piaţa de
capital secundară, lichiditatea este dată în parte de cea existentă pe piaţa primară, dar şi
12
de volumul tranzacţiilor. Îndeplinirea acestei condiţii asigură funcţionarea continuă a
pieţei de capital şi recuperarea de către investitori în orice moment a capitalului investit.
Eficienţa constă în derularea operativa şi la costuri mici a emisiunilor pe piaţa
primară şi tranzacţiilor pe piaţa secundară. Această condiţie influenţează gradul de lichi-
ditate a pieţei.
Transparenţa constă în asigurarea directă şi rapidă a informaţiilor corecte
pentru investitori. Ea determină creşterea ofertei de fonduri pe piaţa primară, a
volumului tranzacţiilor şi funcţionării eficiente a pieţei secundare.
Corectitudinea are la bază reglementarea riguroasă a f1uxurilor de capital în
economie, a derulării tranzacţiilor pe piaţă. Această condiţie elimină tendinţele de mani-
pulare a pieţei, reduce riscul tranzacţiilor şi asigură îndeplinirea celorlalte patru condiţii.
Adaptabilitatea constă în adaptarea elementelor pieţei de capital la condiţiile
economico-financiare din ţara unde îşi are sediul, cât şi la cele internaţionale. Inovaţia
pe piaţa de capital este determinată de diversitatea investitorilor, profesionalismul
acestora.
Condiţiile enumerate determină manifestarea funcţiilor pieţei de capital şi rolul
acestora în economie, în finanţarea agenţilor economici, statului şi politicii de investire
a deţinătorilor de capital.
1.7. FUNCŢIILE PIEŢEI DE CAPITAL
Unul din criteriile de grupare a funcţiilor este cel al importanţei în sistemul
pieţei unei economii. În acest context, funcţii1e pieţei de capital sunt grupate în funcţii
principale şi auxiliare.
Cele mai importante funcţii principale sunt:
atragerea economiilor populaţiei;
participarea persoanelor juridice şi fizice la capitalul firmelor;
facilitarea întâlnirii cererii şi ofertei de capital;
reorientarea şi restructurarea sectoarelor economiei naţionale;
barometru al economiilor naţionale şi economiei mondiale.
Atragerea economiilor populaţiei este subordonată nevoii de fonduri a
agenţilor economici, a instituţiilor financiar-bancare, a statului şi chiar a persoanelor
13
fizice. Una din posibilităţile saturării acestei nevoi constă în emisiunea de titluri
financiare pe piaţa de capital primară şi vânzarea valorilor mobiliare deţinute pe piaţa de
capital secundară. Decizia populaţiei de a investi excesul de venituri pe piaţa de capital
este rezultatul comparării rentabilităţii acestei investiţii cu alte investiţii financiare, de
exemplu: depuneri la termen în conturi bancare, cumpărarea de valută. Piaţa de capital,
prin instituţiile specifice, oferă posibilitatea comparării, publicând rezultatele financiare
ale emitenţilor de titluri financiare şi evoluţia preţurilor acestora, inclusiv a indicilor
bursieri.
Participarea persoanelor juridice şi fizice la capitalul social al societăţilor pe
acţiuni se concretizează în difuzarea capitalului social al acestora din urmă sub formă de
acţiuni şi obligaţiuni pe piaţa de capital. Persoanele care cumpără aceste titluri devin
acţionari şi influenţează rezultatele financiare ale societăţilor pe acţiuni prin participarea
la luarea de decizii la Adunarea Generala a Acţionarilor şi Consiliul de Administraţie.
Facilitarea întâlnirii cererii şi ofertei de capital este o funcţie care explică
folosirea noţiunii de piaţă. Pe piaţa primară se întâlnesc nevoia de fonduri (formarea,
majorarea capitalului social, contractarea de împrumuturi) a societăţilor economice,
financiare, bancare, statului şi disponibilităţile de fonduri (capitalul disponibil). Nevoia
justifică cererea de capital şi disponibilul corespunde ofertei de capital pe piaţa de
capital primară. Piaţa de capital secundară cu cele două componente, bursa de valori şi
piaţa dealerilor, facilitează înfiinţarea ofertei de titluri financiare aflate în circulaţie de
către deţinătorii care doresc să-şi lichideze investiţia şi cererii de titluri financiare de
către deţinătorii de capital care doresc să devină investitori sau să câştige din evoluţia
preţurilor titlurilor. Prin mecanisme specifice de tranzacţionare, ambele componente ale
pieţei de capital echilibrează cererea şi oferta de capital, cererea şi oferta de titluri
financiare.
Reorientarea şi restructurarea sectoarelor economiei naţionale şi chiar a
economiei mondiale se realizează practic prin următoarele operaţiuni specifice pieţei de
capital:
reflectarea performanţelor emitenţilor de titluri financiare în preţ, care
permite investitorilor sa renunţe la titlurile financiare ale emitenţilor
neprofitabili şi sa investească în cele ale emitenţilor profitabili, alimen-
tându-i cu fonduri;
14
subevaluarea întreprinderilor noi ale căror titluri sunt cumpărate în defa-
voarea altora, alimentându-le cu fonduri şi aducându-le la valoarea reală
prin creşterea preţurilor titlurilor (de exemplu: companiile de calculatoare
în S.U.A.);
facilitarea cumpărării unei societăţi comerciale de către altă societate
comercială care păstrează obiectul de activitate sau îl modifică.
Barometru al economiei naţionale şi mondiale este consecinţa analizei evoluţiei
preturilor titlurilor financiare, a adoptării şi analizei unui indicator specific - indicele
pieţei naţionale sau internaţionale.
Preţul, rezultat al cotării, reflectă imediat situaţia economico-financiară a
emitentului, deci piaţa de capital dă semnalul creşterii sau scăderii presiunii asupra
titlului respectiv.
Indicele pieţei de capital (în special, al bursei de valori) în evoluţie oferă
informaţii privind emitenţii de titluri financiare, reprezentativi pentru o economie
naţională sau economia mondială. Evoluţia indicelui măsoară parţial trendul economiei.
Funcţiile auxiliare ale pieţei de capital sunt următoarele:
facilitarea investiţiilor; .
reducerea riscului investiţiilor financiare;
obţinerea de câştiguri la capitalul investit din evoluţia preţurilor titlurilor
financiare.
Facilitarea investiţiilor este un corolar al funcţiei de restructurare a sectoarelor
economiilor naţionale prin transformarea fondurilor deţinute de persoane juridice şi
fizice în titluri financiare emise de societăţi productive care îşi pot realiza programul de
investiţii.
Reducerea riscului investiţiilor în titluri financiare este o funcţie relativ recentă
a pieţei de capital. Ea se realizează prin reglementarea şi efectuarea tranzacţiilor cu
titluri derivate (contracte futures, opţiuni). Aceste tranzacţii permit modificarea poziţiei,
astfel încât cumpărarea sau vânzarea unei valori mobiliare primare care poate aduce o
pierdere investitorului să fie dublată de cumpărarea sau vânzarea unui derivat pe acelaşi
titlu financiar. Această funcţie specifică pieţei de capital secundare trebuie valorificată
cu prudenţă pentru a nu produce crahuri şi minicrahuri bursiere.
15
Facilitarea obţinerii de câştiguri este o funcţie care se manifestă la intervale mai
mici sau mai mari. Acest unic scop - obţinerea unui câştig cât mai mare - este
consecinţa tranzacţiilor de arbitraj şi speculative. Participanţii la aceste tranzacţii nu
emit şi nu deţin titlurile financiare. Ei sunt acceptaţi pe piaţa de capital deoarece
determină îndeplinirea condiţiei de lichiditate.
Funcţiile pieţei de capital sunt îndeplinite în grad diferit de la o ţară la alta.
Realizarea lor depinde de condiţiile existente pe piaţa respectivă. De exemplu, la Bursa
de Valori Bucureşti, reducerea lichidităţii a determinat renunţarea la şedinţele de bursă
din anumite zile ale săptămânii cu consecinţe asupra realizării tuturor funcţiilor. Cea
mai afectată a fost facilitarea întâlnirii cererii şi ofertei.
CAPITOLUL 2
FUNCŢIONAREA PIEŢEI DE CAPITAL
Funcţionarea pieţelor de capital presupune un ansamblu de corelaţii între
diverse reglementări, uzanţe, instrumente, decizii ş.a. menite să asigure îndeplinirea
rolului şi funcţiilor multiple ale acestor pieţe, ca expresie a confruntării permanente
între cererea şi oferta de titluri financiare.
2.1. CEREREA DE TITLURI FINANCIARE
Cererea de titluri financiare înseamnă solicitarea de titluri financiare de către
posesorii de capital bănesc, în scopul de a deveni, prin aceasta, investitori.
Cererea de titluri financiare poate fi ierarhizata astfel:
cererea structurală de titluri financiare, concretizate de investiţii
productive şi pentru acţiuni sociale, ca şi împrumuturi pentru
achiziţionarea de bunuri de investiţii;
constituirea titlurilor financiare ale societăţilor publice sau private,
respectiv a instituţiilor financiar-bancare şi de asigurări naţionale şi
internaţionale;
16
finanţarea unor programe de dezvoltare şi cererea legată de factori
conjuncturali tranzitorii, cum ar fi disponibilitatea resurselor financiare
interne pentru finanţări externe;
cererea generală de impunere a unor restricţii excesive de credite;
necesităţi financiare determinate de deficitele bugetare şi ale balanţelor
de încasări şi plăţi etc.
În ceea ce-i priveşte pe debitori, ii putem grupa după doua criterii: activitatea
economică şi scopul urmărit.
După activitatea economică distingem:
- guvernele centrale şi locale;
- întreprinderile publice şi private nonfinanciare;
- băncile comerciale şi alte instituţii bancare;
- instituţiile monetare centrale;
- alte instituţii publice şi private cu caracter financiar;
- organismele internaţionale etc.
După scopul urmărit de debitori distingem:
- industrie şi gospodărie comunală
- petrol şi gaze naturale;
- resurse naturale;
- transport şi servicii publice;
- bănci şi finanţe;
- organisme internaţionale;
- debitori cu scopuri generale.
Oferta de titluri financiare este realizata de către destinatorii acestora, cum ar fi:
- organizaţii economice;
- bănci; case de economii;
- societăţi de asigurări-reasigurări;
- populaţie etc.
Motivaţia investiţiei în active financiare o reprezintă capacitatea acestora de a
genera venituri în viitor. În acest sens prezintă importanţă indicatorul valoarea economică a
unui activ, care relevă capacitatea lui de a genera, pentru posesor, venit în viitor. Trebuie
avut în vedere faptul că o cantitate de bani obţinută în prezent are o valoare mai mare decât
17
o cantitate egală de bani care se obţine în viitor. De aceea, se realizează actualizarea valorii
economice a unui activ financiar, adică estimarea valorii prezente a unui venit viitor, pe
baza unei rate de actualizare. Astfel, valoarea economică a unui activ financiar, altul decât
un depozit monetar sau semimonetar, are relevanţa unui cost de oportunitate.
De regulă, rata dobânzii se utilizează ca rată de actualizare. Astfel, valoarea
prezentă a unui venit ce se va obţine peste cinci ani este dată de formula:
r
VVp
1
5
, în care r reprezintă rata dobânzii.
Valoarea prezentă este o potrivire cu mărimea unui depozit monetar care,
constituit în prezent, asigură peste cinci din venitul venit ce include şi dobânda
acumulată la venitul iniţial, respectiv:
pppr VrrVVV 1
Prin generalizare, înseamnă ca mărimea prezentă a unui anumit venit care
va fi obţinut prin n ani , reiese din formula
Pn
p Vr
VV
1
Această valoare este egală cu depozitul monetar care, constituit în prezent,
asigură peste cinci ani venitul ce însumează dobânda compusă la suma iniţială.
Decizia de a investi într-un activ pe termen lung este influenţată de diferiţi
factori, cum ar fi:
- preţul activului, în sensul că acesta se compară cu valoarea economică
a activului; valoarea economică netă, care se determină ca diferenţă
între valoarea economică a activului şi preţul lui;
- randamentul activului, care se realizează prin compararea valorii
economice a activului, cu preţul lui;
- starea de siguranţă sau riscul activului.
Starea de siguranţă reflectă situaţiile în care anticipările sunt unice sau cuprinse
între limite foarte strânse. Riscul reflectă situaţiile în care anticipările nu sunt unice, însă pot
fi apreciate probabilităţile de realizare a fiecărei valori posibile.
18
Toţi aceşti factori constituie un fundament ştiinţific pentru evaluarea cererii şi
ofertei de active financiare pe termen lung, contribuind la elaborarea şi aplicarea unor
decizii profitabile pentru vânzătorii şi cumpărătorii care operează pe pieţele de capital.
2.2. FUNCŢIONALITATEA PIEŢELOR DE CAPITAL
Funcţionalitatea pieţelor de capital presupune înfăptuirea sistematică a transferurilor
de capital, între cei care economisesc şi cei care necesită capital. Acestea se pot realiza în
mai multe feluri, dintre care mai folosite sunt următoarele:
transferul direct de lichiditatea şi de active financiare atunci când o firmă
vinde anumite părţi din capitalul său social ori obligaţiuni în mod direct
posesorilor de economii pentru investiţii, fără a se apela la un
intermediar;
transferul de active financiare indirecte printr-un intermediar, numit
dealer, care facilitează emisiunea de active financiare. Prin mecanismul
său special, acest transfer reprezintă o tranzacţie proprie pieţei primare;
transferul de active financiare printr-un intermediar financiar, cum ar fi o
bancă sau un fond mutual. În această situaţie, intermediarul financiar
obţine fondurile de la posesorii de economii, prin emisiunea propriilor
sale active financiare şi apoi foloseşte fondurile băneşti, astfel obţinute,
pentru a cumpăra active financiare ale altor firme.
Transferul direct de fonduri de la investitori la firme este posibil în mod teoretic şi
chiar practic, însă, în general, este mai profitabil pentru orice firmă să apeleze la serviciile
unor instituţii financiare specializate numite case de intermediere sau de investiţii.
Existenţa intermediarilor în cadrul acestor transferuri face ca sumele totale de bani
rulate în cadrul economiei să crească considerabil şi, în acest fel, să se amelioreze eficienţa
pieţelor de capital.
Funcţionarea pieţelor de capital necesită prezenţa mai multor instituţii specifice,
cum ar fi:
comisia titlurilor financiare;
casele de brokeraj;
bursa de valori.
19
2.3. MECANISMUL DE FORMARE
A CURSULUI TITLURILOR FINANCIARE
Mecanismul de formare a cursului titlurilor financiare este o problemă complexă,
ţinând seama de sistemul factorilor care îl influenţează.
Cursul titlurilor financiare depinde de mai mulţi factori de ordin economic şi
extraeconomic, dintre care subliniem:
- raportul dintre cererea şi oferta de titluri financiare. Acesta tine seama
de dimensiunile cererii şi ale ofertei, ca şi de ordinele formulate de
solicitanţi şi de ofertanţi în ceea ce priveşte cursul (adică minim la
vânzare, maxim la cumpărare sau cursul pieţei);
- dimensiunea veniturilor anterioare aduse de titlurile financiare (divi-
dendele) şi perspectivele de viitor ale acestora. Indicatorul utilizat
pentru aceasta este o funcţie de minim şi se numeşte număr-ani
dividend, determinându-se ca raport între preţul titlului financiar şi
mărimea dividendului;
- rata inflaţiei influenţează direct proporţional nivelul cursului titlurilor
financiare;
- rata dobânzii influenţează invers proporţional cursul titlurilor
financiare calculându-se ca raport procentual între venitul anual adus
de titlul financiar şi rata dobânzii.
La aceşti factori se adăuga influenta altor factori ca:
- starea de ansamblu a conjuncturii economiei;
- climatul, social şi politic, intern şi internaţional;
- psihologia participanţilor la tranzacţiile de bursă ş.a.
Schimbul titlurilor financiare pe bani, adică tranzacţiile la bursa de titluri financiare
(de valori), se poate realiza prin mai multe operaţiuni, care se includ în două mari tipuri: la
vedere şi la termen.
Operaţiunile la vedere, care presupun schimbarea titlurilor financiare pe bani în
momentul tranzacţiei, la cursul existent (afişat).
Operaţiunile la termen, care presupun ca momentul contractării (To), adică al
înţelegerii referitoare la numărul titlurilor financiare, la mărimea cursului şi la scadenţă,
20
se separă de momentul efectuării tranzacţiei (Tn), care are loc ulterior, la ziua de
scadenţă. Unul dintre participanţii la tranzacţie câştigă, iar celalalt pierde, în funcţie de
evoluţia cursului contractat (ferm) până la scadenţă. Vânzătorul speră că va scădea
cursul titlului financiar şi astfel va câştiga, fiind considerat un jucător "a la baisse".
Compărătorul speră că se va mări cursul titlului financiar şi astfel va câştiga, fiind
considerat un jucător "a la hausse".
Realitatea economiei cu piaţa concurenţială demonstrează ca funcţionează deci
două categorii de pieţe: pieţele "spot" şi pieţele "futures".
Aceste categorii diferă prin modul în care titlurile financiare sunt cumpărate sau
vândute, adică, fie cu livrare pe loc (de fapt, în câteva zile), fie cu livrare la o data viitoare,
cum ar fi şase luni sau un an de la data tranzacţionării.
Pieţele futures (care pot sa includă şi pieţele de opţiuni - "options") au o importanţă
din ce în ce mai mare.
Funcţionalitatea pieţelor de capital ţine seama de tendinţele ce au loc în cadrul lor,
sub influenţa unor factori interni şi externi specifici perioadei actuale, care decurg din
evoluţia economică, pe baza progresului tehnico-ştiinţific, de perfecţionările legislative şi de
reglementare, ca şi din modificările fundamentale în natura relaţiilor economice şi
financiare.
CAPITOLUL 3.
PIAŢA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA
3.1. SCURT ISTORIC AL APARITIEI ŞI EVOLUŢIEI BURSEI DE
VALORI ÎN ROMÂNIA
Activitatea bursieră în ţara noastră a început încă din anul 1839, când au fost
înfiinţate primele burse de comerţ. Acestea nu s-au remarcat totuşi printr-o activitate
notabilă, datorită lipsei reglementarilor autohtone în domeniu. În anul 1840 va fi
promulgat, după Codul Comercial francez, "Codicele de comerţ al Tarii Romaneşti",
care va fi pus în aplicare şi în Moldova, după Unirea Principatelor. Bazele organizării
21
activităţii la bursă (de inspiraţie franceza) vor fi puse în vechiul regat, pe 1 iunie 1881,
odată cu promulgarea "Legii asupra burselor, mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor
de mărfuri". În Bucovina, în Transilvania şi în Banat, organizarea burselor era inspirată
de modelul austriac. În conformitate cu prevederile legii de la 1881, bursele puteau fi
infinitate prin Decret Regal la propunerea Ministerului Comerţului şi Industriei, numai
în oraşele în care Camerele de Comerţ şi Industrie dispuneau de mijloace pentru
întreţinerea localului şi a personalului acestora. Vor lua astfel fiinţă primele burse din
vechiul regat la Bucureşti, Brăila, Galaţi şi laşi.
Deschiderea Bursei de Valori din Bucureşti a avut loc în Iaşi, în decembrie
1882, iar peste o săptămână a apărut şi cota bursei (prin care erau anunţate tranzacţiile
realizate cu 21 de valori mobiliare), care va fi publicată în "Monitorul Oficial". Aceasta
cotă va dispărea însă peste câteva zile, datorită volumului redus al tranzacţiilor şi a
preferinţei samsarilor, a intermediarilor şi a unor bănci de a lucra în afara cotei, direct
cu clienţii.
Rezultatele slabe ale legii de la 1881 vor conduce la necesitatea promulgării unei
noi legi a burselor, care să elimine deficienţele funcţionale ale acesteia şi să o alinieze la
cerinţele sistemelor de bursă din zonele învecinate.
Legea asupra burselor de comerţ din 9 mai 1904 va crea în cadrul bursei un organ
nou, pe lângă cel al "mijlocitorilor oficiali", şi anume "corporaţiunea bursei". La baza
acestei legi, va sta principiul "libertăţii tranzacţiilor", prin care se acorda "membrilor
corporaţiunii bursei" dreptul de a efectua operaţiuni de bursă între ei, dar numai pentru
operaţiunile pe cont propriu, nu şi pentru cele de intermediere, care rămân în continuare în
sarcina agenţilor oficiali de bursă. "Membrii corporaţiunii bursei" erau numiţi prin decret
regal, la propunerea comitetului bursei, şi aveau ca atribuţiuni "negocierea efectelor publice,
acţiunilor, obligaţiunilor, devizelor şi monedelor, din ordinul şi pe contul clienţilor lor".
Regulamentul interior al Bursei din Bucureşti, aprobat în anul 1904 şi modificat în
1909, prevedea, de asemenea, şi noul program de funcţionare a bursei: "Bursa este deschisă
în toate zilele de lucru de la orele 9,30 la 10,30 pentru operaţiunile de cereale şi mărfuri de
tot felul, şi de la orele 11,00 până la 12,00 dimineaţa, pentru operaţiunile de schimb şi de
efecte. Deschiderea şi închiderea bursei se anunţă prin sunare de clopot".
Evenimentele sociale şi politice care vor urma în anii următori (Răscoala din
1907, Războiul balcanic din anii 1912-1913 şi Primul Război Mondial) vor afecta
22
activitatea bursei, care va fi redeschisă în anul 1918. În perioada 1919-1925, aceasta va
înregistra evoluţii pozitive, ca urmare a creşterii interesului pentru noile titluri înscrise
la cotă şi emise de societăţi din domeniul transporturilor, petrolier, cel bancar şi cel al
asigurărilor. Se remarcă, de asemenea, o prezenţă semnificativă a capitalului străin. În
anii următori se va înregistra însă un nou declin, datorat unor factori de natura internă
(emisiuni neîncetate de titluri, însoţite de distribuirea de dividende fără o bază reală) şi
externi (declanşarea crizei mondiale din anii 1929-1933).
În anul 1929 se votează o nouă lege bursieră, prin care cadrul legislativ în
domeniu va fi adaptat la noile realităţi româneşti de după Marea Unire de la 1918. Prin
această lege, se va unifica legislaţia bursieră şi vor fi aduse modificări impuse de
cerinţele dezvoltării activităţii bursiere în ţara noastră. Ea va defini mai bine statutul
burselor, acestea fiind declarate instituţii publice care beneficiază de personalitate
juridică şi autonomie şi sunt puse „sub supravegherea” şi controlul Ministerului de
Industrie şi Comerţ.
Noua lege a separat bursa de efecte, acţiuni şi schimb de bursă de mărfuri, lucru
care a avut un efect stimulator în ceea ce priveşte pătrunderea investiţiilor străine în
economia românească.
Prin noua lege sunt definite operaţiunile "pe bani gata" (singurul tip de
operaţiuni prin care se negociau acţiunile şi efectele la Bursa din Bucureşti) şi se
prevede posibilitatea constituirii "Camerei sindicale a agenţilor economici oficiali de
schimb", cu dreptul de a crea "fonduri speciale de prevedere şi garanţie", precum şi a
unei "Case de lichidare şi Compensaţiuni".
Activitatea Bursei de Efecte, Acţiuni şi Schimb din Bucureşti va cunoaşte după
marea criză, încheiată în anul 1933, un moment de redresare, în paralel eu cea a economiei,
astfel că în anul 1935, volumul tranzacţiilor va fi comparabil cu cel înregistrat în anul 1929.
În anul 1939 activitatea acesteia va atinge nivelul maxim din perioada interbelică. La cota
bursei se tranzacţionau în acest an 56 de titluri din domeniul bancar, al transporturilor şi al
asigurărilor sociale. În anul 1941, înainte de a-şi închide porţile, la cota bursei erau înscrise
acţiuni emise de 93 de societăţi, din care 24 bancare, 9 petroliere, 7 miniere, 12 din
construcţii, 10 din industria alimentară, metalurgie, chimie, transporturi, telecomunicaţii etc.
În afară de acţiuni, mai erau înscrise în acest an la cotă şi 77 de titluri de valoare cu venit
fix, de tipul obligaţiunilor.
23
Activitatea bursei se va întrerupe în anul1941. După război, speranţa redresării
economice va stimula activitatea acesteia, care va atinge apogeul în anul 1945, când se
va înregistra cel mai mare volum de tranzacţii din întreaga istorie a bursei. Acest record
s-a datorat însă în mare măsură efectelor inflaţiei. Activitatea bursei va continua în
aceiaşi termeni (în aparenţă pozitivi, dar puşi la îndoială de efectele inflaţiei) până în
anul 1948, când, prin actul naţionalizării economice, va fi instaurată proprietatea de stat,
iar bursa îşi va închide porţile.
Reînfiinţarea bursei de valori în România
Premisele reînfiinţării pieţei de capital în România au fost create în anul 1990, odată
cu apariţia Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, care a constituit cadrul legal de
înfiinţare a societăţilor pe acţiuni. Această lege a constituit practic momentul înfiinţării
pieţei primare de capital, deoarece prevedea că societăţile comerciale se pot înfiinţa ca
societăţi pe acţiuni şi îşi pot majora ulterior capitalul social prin emisiune de acţiuni, făcând
apel la economiile publicului.
În anul următor, va apărea Legea nr. 5811991 a privatizării societăţilor comerciale,
care a relevat încă o dată necesitatea înfiinţării unei pieţe secundare de capital, deoarece
aplicarea ei a condus la apariţia unei mari cantităţi de hârtii de valoare la purtător (aşa-
numitele Certificate de Proprietate), a căror negociere trebuia să se facă într-un cadru
organizat. Această lege a prevăzut şi înfiinţarea primilor investitori instituţionali din
România (cele cinci fonduri ale proprietarii private), care urmau să-şi desfăşoare activitatea
pe piaţa secundară de capital. În anul 1992 a început emiterea şi distribuirea certificatelor de
proprietate şi s-au derulat primele oferte publice de acţiuni contra numerar din cadrul
procesului de privatizare. Inexistenţa unei pieţe secundare de capital a determinat ca
certificatele de proprietate să se negocieze pe o "piaţă gri", numeroşii deţinători ai acestor
titluri fiind astfel dezavantajaţi.
Către sfârşitul anului 1992 vor fi înfiinţate doua instituţii importante:
Agenţia Naţională pentru Titluri de Valoare, în cadrul Ministerului Finanţelor
(care va deveni "embrionul" organismelor de reglementare şi supraveghere a pieţei de
capital de mai târziu) şi Centrul de Proiectare şi Implementare a Pieţelor de Capital, în
cadrul Băncii Naţionale a României (care a reprezentat "embrionul" viitoarei Burse de
Valori Bucureşti. Pe lângă alţi factori asupra cărora nu dorim sa insistăm, se poate afirma
24
faptul că tergiversarea momentului înfiinţării pieţei secundare de capital a avut în perioada
următoare efecte negative asupra încrederii populaţiei în piaţa financiară din România.
Aceasta deoarece fondurile mutuale care s-au înfiinţat ulterior (SAFI, CREDITFOND etc.),
care trebuiau să desfăşoare o activitate specifică pieţei de capital, funcţionau în baza a două
legi apărute anterior, ele nefiind autorizate de nici o autoritate specifică pieţei bancare sau
celei de capital. Aceste fonduri au devenit un fenomen de masă, deşi nu existau nici produse
în care să-şi plaseze resursele şi nici o piaţă de tranzacţionare a acestora. Efectul negativ al
acestor factori s-a repercutat asupra lichidităţii fondurilor, iar starea de nelichiditate a
acestora a afectat numeroşi investitori, atraşi de perspectiva unor câştiguri rapide.
În anul 1994 a fost adoptată Legea nr. 52 privind valorile mobiliare şi bursele
de valori, care a creat condiţiile apariţiei instituţiilor pieţei de capital: Comisia Naţionala
a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), bursele de valori, societăţile de depozitare, societăţile
de registru, asociaţiile profesionale cu statut de organisme de autoreglementare etc.
După apariţia acestei legi şi a instituţiilor respective, cele două segmente ale pieţei de
capital (piaţa primară şi piaţa secundară) au devenit din ce în ce mai active, iar Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare va dezvolta în anii următori o intensă activitate de
reglementare şi autorizare a noilor instituţii şi societatea specifice pieţei de capital.
Cadrul instituţional de funcţionare a pieţei de capital din România
Funcţionarea eficientă a mecanismului de finanţare a economiei prin piaţa de capital
presupune satisfacerea în cele mai bune condiţii a intereselor tuturor participanţilor pe
această piaţă: solicitatori de fonduri, investitori, guverne, intermediari etc. Din această
cauză, este necesară reglementarea şi supravegherea întregii activităţi de intermediere a
valori1or mobiliare, în vederea eliminării oricăror abuzuri de pe piaţă şi a menţinerii
încrederii publicului în piaţa de capital.
3.2. CADRUL GENERAL REGLEMENTATOR AL PIEŢEI DE
CAPITAL DIN ROMÂNIA
Cadrul general reglementator al pieţei de capital din România este dat de Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare, care se află în subordinea Parlamentului şi care a avizat
înfiinţarea următoarelor instituţii specifice pieţei de capital:
25
Asociaţia Bursei de Valori Bucureşti (ABVB);
Asociaţia Naţională a Societăţilor de Valori Mobiliare (ANSVM);
Societatea Naţională de Compensare, Decontare şi Depozitare pentru
Valori Mobiliare (SNCDD);
Registrele indepedente;
Uniunea Naţională a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC).
1. Asociaţia Bursei de Valori Bucureşti (AVAB) este o instituţie formată din
membrii Bursei şi funcţionează din membrii Bursei şi funcţionează pe baza comunităţii şi
complementarităţii de interese ale membrilor săi. Membrii Asociaţiei Bursei sunt
societăţile de servicii de investiţii financiare autorizate de Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare să negocieze la Bursa de Valori Bucureşti şi care au fost acceptate de ceilalţi
membri ai Asociaţiei. Calitatea de membru al Asociaţiei Bursei este dobândită la data
înscrierii în Registrul de asociaţi. Asociaţia reprezintă organul suprem de decizie cu
privire la activitatea Bursei.
Membrii Asociaţiei Bursei se bucură în mod egal de toate drepturile conferite de
calitatea de membru, indiferent de momentul dobândirii acestei calităţi. Pentru aceasta,
ei trebuie să respecte Statutul Asociaţiei Bursei şi Regulamentele Bursei şi să desfăşoare
activitatea de intermediere a valorilor mobiliare, în conformitate cu dispoziţiile legale în
vigoare. În Adunarea Generală a Asociaţiei Bursei, fiecare membru are un singur drept
de vot. Deciziile care se iau cu aceste ocazii se referă la apărarea intereselor lor comune,
care sunt următoarele:
asigurarea execuţiei continue, ordonate, eficiente, echitabile şi transpa-
rente a tranzacţiilor cu valorile mobiliare înscrise la cota Bursei de Valori
Bucureşti;
asigurarea unei protecţii adecvate a investiţiilor;
buna funcţionare a mecanismelor de înregistrare, compensare şi
decontare a tranzacţiilor, în condiţii de minimizare a riscurilor;
asigurarea unei bune administrări a Bursei de Valori Bucureşti.
În desfăşurarea activităţii lor, membrii Asociaţiei Bursei trebuie să manifeste
corectitudine şi bună credinţă, să respecte confidenţialitatea informaţiilor, să aibă
capacitate profesională, să-şi cunoască bine clienţii şi să îi informeze corect şi să nu
26
intre în conflict de interese. De asemenea, ei sunt obligaţi să nu exercite presiuni asupra
personalului bursei, de natură să perturbe funcţionarea normală a pieţei, să nu furnizeze
informaţii false despre societăţile cotate, să nu exercite operaţiuni de manipulare a
pieţei, să asigure transparenţa acesteia, să-şi onoreze în mod corect obligaţiile faţă de
clienţi şi faţă de ceilalţi membri ai Asociaţiei cu care intră în relaţii de intermediere în
cadrul Bursei şi să păstreze confidenţialitatea informaţiilor referitoare la operaţiunile
derulate în numele clienţilor lor.
Atribuţiile Asociaţiei Bursei se referă la:
- alegerea membrilor în Comitetul Bursei de Valori;
- aprobă bugetul adoptai de Comitetul Bursei de Valori;
- aprobă bilanţul adoptat de Comitetul Bursei de Valori;
- desemnează persoanele care urmează a fi înscrise pe lista de atribuţii
ale camerei arbitrale a Bursei de Valori.
Activitatea membrilor Asociaţiei Bursei este supusă necondiţionat controlului şi
supravegherii bursei. Aceştia răspund, de asemenea, în mod exclusiv pentru repararea
pagubelor survenite ca urmare a folosirii de către agenţii de bursă a mecanismelor şi
sistemelor de tranzacţionare din cadrul bursei.
Conducerea Bursei este realizată de Comitetul Bursei, compus din 9
reprezentanţi aleşi de Asociaţia Bursei. Comitetul Bursei asigură conducerea unitară şi
eficientă a Bursei şi are obligaţia de a prezenta Adunării Generale a Asociaţiei Bursei şi
Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare raportul anual cu privire la activitatea
acesteia. Cele mai importante atribuţii ale Comitetului Bursei sunt următoarele:
numirea şi demiterea directorului general al Bursei;
adoptarea şi modificarea regulamentelor de organizare şi funcţionare a
Bursei de Valori Bucureşti;
adoptarea proiectului de buget al Bursei de Valori Bucureşti, care este
supus aprobării Asociaţiei Bursei;
prezentarea şi supunerea aprobării Asociaţiei Bursei a bilanţului însoţit
de raportul cenzorilor;
stabilirea nivelului şi a plafoanelor comisioanelor în Bursă;
stabilirea garanţiilor ce trebuie constituite de intermediarii de bursă şi
agenţii lor, în vederea asigurării lichidării integrale la scadenţă a
27
tranzacţiilor cu valori mobiliare negociate la Bursă, precum şi regimul de
utilizare şi reconstituire a acestor garanţii.
2. Asociaţia Naţională a Societăţilor de Valori Mobiliare (ANSVM) a fost
înfiinţată prin avizul dat de CNVM în anul 1995 ca asociaţie profesională, neguver-
namentală, independentă şi non-profit. Această asociaţie a fost constituită din societăţile
de valori mobiliare membre în scopul creării unei pieţe de tranzacţionare (Bursa
Electronică RASDAQ) ca un sistem care să asigure crearea unei pieţe secundare a
acţiunilor rezultate din Programul de Privatizare în Masă (PPM).
Societăţile membre ANSVM au înfiinţat societatea RASDAQ SRL care avea
drept scop buna funcţionare a sistemului de tranzacţionare (Sistemul de Operare Portal,
conceput de firma Nasdaq Stock Market din S.U.A.). În septembrie 1996 a avut loc
inaugurarea Bursei Electronice RASDAQ şi a instituţiilor sale, iar pe 25 octombrie 1996
s-au înregistrat primele tranzacţii pe această piaţă. ANSVM a fost înfiinţat ca organism
de autoreglementare a Bursei Electronice RASDAQ. În acest sens, această instituţie a
elaborat şi a supus spre aprobare CNVM Regulile de Practică Onestă, care stabilesc
codul de conduită al brokerilor cu privire la regulile de tranzacţionare la Bursa
Electronică RASDAQ, normele de publicitate şi procedurile disciplinare aplicabile
acestei pieţe. Ca structură organizatorică, ANSVM este compus din Comitetul Director,
Comisiile speciale de lucru şi Secretariatul.
Comitetul Director este format dintr-un Preşedinte şi cinci Vicepreşedinţi, care
decid cu privire la societăţile membre, regulile de tranzacţionare, formularea
strategiilor, monitorizarea şi supravegherea pieţei, disciplină, societăţile tranzacţionate
pe piaţă etc. Comisiile speciale de lucru sunt:
Comisia de arbitraj şi disciplină;
Comisia de configurare RASDAQ;
Comisia de monitorizare şi supraveghere piaţă;
Comisia de reglementare, strategie şi implementare;
Comisia de legătură cu Bursa de Valori Bucureşti;
Comisia de pregătire profesională şi autorizare agenţi;
Comisia de relaţii internaţionale.
28
Comisia de monitorizare şi supraveghere a pieţei are un rol deosebit de
important în asigurarea transparenţei pieţei, protejarea intereselor investitorilor şi
asigurarea respectării de către societăţile de servicii de investiţii financiare a Regulilor
de practică onestă. În cazul în care se constată abateri grave. Comisia de disciplină poate
proceda la audierea părţilor şi la adoptarea unor măsuri corective şi/sau a unor sancţiuni.
3. Societatea Naţională de Compensare, Decontare şi Depozitare pentru
Valori Mobiliare (SNCDD) a fost înfiinţată în luna august 1996 cu un acţionariat
format din 111 participanţi pe piaţa valorilor mobiliare (societăţi de valori mobiliare,
bănci comerciale de decontare, ANSVM, BVB şi Bursa de Mărfuri Constanţa), fiecare
dintre aceştia având o limită maximă de participare la capitalul social de 3%. SNCDD
este un organism de autoreglementare şi este subordonată atât CNVM, cât şi BNR.
Această instituţie a fost înfiinţată în scopul asigurării serviciilor de decontare, necesare
procesului de vânzare-cumpărare de acţiuni. Principalele atribuţii ale SNCDD sunt:
ţinerea evidenţei tuturor tranzacţiilor executate între utilizatorii săi
direcţi, la Bursa Electronică RASDAQ, conform datelor transmise de
sistemul de tranzacţionare RASDAQ;
realizarea compensării tranzacţiilor pentru fiecare societate de servicii de
investiţii financiare în parte, precum şi coordonarea fluxurilor de numerar
de la societăţile de servicii de investiţii financiare la care volumul
cumpărărilor de titluri este mai mic decât cel al vânzărilor, respectiv,
livrarea valorilor mobiliare de la vânzători la cumpărători.
SNCDD are şi rolul de custode, păstrând în siguranţă valorile mobiliare deţinute
de utilizatorii direcţi în nume propriu sau în numele clienţilor. Ea este condusă de un
Consiliu de Administraţie format din reprezentanţii a patru societăţi de servicii de
investiţii financiare şi ai unei bănci.
4. Registrele independente sunt constituite ca societăţi comerciale pe acţiuni şi
funcţionează în baza Legii nr. 52/1994 şi a regulamentelor CNVM. Activitatea lor este
supusă autorizării şi supravegherii CNVM. Primul registru independent autorizat şi care
a asigurat serviciile de registru pentru societăţile cotate la Bursa Electronică RASDAQ a
fost Registrul Român al Acţionarilor (RRA), care a fost autorizat de CNVM în anul
29
1996. Ulterior au mai fost autorizate şi alte registre independente. Activitatea principală
a acestora constă în menţinerea şi păstrarea în siguranţă a tuturor datelor cu privire la
acţionarii societăţilor tranzacţionale pe RASDAQ. Listele cu acţionarii societăţilor
comerciale sunt modificate de către registrele independente ori de câte ori au loc
modificări în structura acţionariatului acestora. Registrele independente RASDAQ şi
SNCDD alcătuiesc un sistem integrat şi formează infrastructura pieţei RASDAQ. Deşi
sistemul de registru a fost proiectat pentru Bursa Electronica RASDAQ, el poate fi
utilizat şi de piaţa bursieră.
5. Uniunea Naţională a organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC) a fost
înfiinţată în anul 1996 în baza Legii nr. 52/1994. Ea este o asociaţie profesională non-
profit, neguvernamentală şi este subordonată CNVM. UNOPC este un organism de
autoreglementare creat în scopul promovării conceptului de investiţie colectivă în valori
mobiliare, al aplicării unor norme de etică şi conduită profesională specifice
domeniului, al dezvoltării standardelor profesionale în activitatea membrilor săi şi al
informării investitorilor în Organismele de Plasament Colectiv în Valori Mobiliare
asupra avantajelor şi riscurilor la care se expun prin efectuarea de investiţii colective în
valori mobiliare. Normele specifice emise de către această instituţie în domeniul
fondurilor mutuale şi al societăţilor de investiţii sunt Codul deontologic şi Codul de
sancţiuni şi proceduri disciplinare, ambele fiind aplicabile membrilor Uniunii.
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) - a fost înfiinţată prin Legea nr.
52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori în anul 1994 ca unitate administrativă
autonomă, având personalitate juridică. Ea se află în subordinea Parlamentului României şi
are, la rândul ei, în subordine toate instituţiile pieţei, menţionate anterior. Aceasta instituţie a
fost creată în scopul de a administra, de a pune în aplicare, precum şi de a supraveghea şi
controla respectarea prevederilor Legii or. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de
valori.
Principalele atribuţii ale acestei instituţii sunt:
- asigurarea funcţionării normale şi corecte a pieţei valorilor mobiliare;
- asigurarea protecţiei investitorilor contra practicilor neloiale, abuzive
şi frauduloase;
30
- asigurarea transmiterii către investitori de către societăţile comerciale
ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe pieţele organizate a tuturor
informaţiilor cu privire la activitatea desfăşurată de acestea, astfel
încât investitorii sa poată lua decizii în cunoştinţă de cauză asupra
investiţiilor pe care le fac;
- stabilirea cadrului şi a limitelor în care se poate desfăşura activitatea
de intermediere.
CNVM este compusă din 5 membri (inclusiv, preşedintele şi vicepreşedintele) care
sunt numiţi şi pot fi revocaţi de către Parlament, în şedinţa comună a Camerelor.
Durata mandatului unui membru CNVM este de 5 ani, fiecare membru putând fi
reinvestit o singura dată.
CNVM poate emite regulamente, instrucţiuni, decizii, ordonanţe, atestări şi avize.
Regulamentele emise de CNVM se referă la:
- organizarea şi funcţionarea burselor de valori şi a altor pieţe de valori
mobiliare;
- autorizarea şi funcţionarea organismelor colective de investiţii şi de
plasament în valori mobiliare, precum şi a societăţilor care le
administrează;
- organizarea şi funcţionarea sistemelor de depozitare colectiva a
valorilor mobiliare;
- funcţionarea Oficiului de Evidenta a Valorilor Mobiliare;
- autorizarea şi exercitarea activităţii de intermediere de valori
mobiliare;
- activitatea cenzorilor externi independenţi şi a consultaţiilor de plasa-
ment;
- promovarea şi derularea ofertelor publice de valori mobiliare;
- aprobarea şi modificarea regulamentelor de operaţiuni bursiere;
- funcţionarea oficiilor de compensaţii şi lichidare a tranzacţiilor cu
valori mobiliare;
- orice alte organisme şi operaţiuni specifice pieţelor de valori mobiliare
reglementate, controlate ori supravegheate, conform legii, de către
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
31
Instrucţiunile fixează reguli cu privire la: .
- constituirea şi funcţionarea asociaţiilor profesionale de intermedieri
pentru valori mobiliare şi de agenţi pentru valori mobiliare;
- situaţiile, datele şi informaţiile de comunicat către CNVM şi cele de
publicat pentru informarea publicului de către emitenţi, deţinătorii de
valori mobiliare şi intermediarii pentru valori mobiliare, modul de
ţinere a evidenţelor, procedurile, cazurile şi termenele de comunicare
şi/sau publicare;
- regimul informaţiilor confidenţiale şi al celor privilegiate;
- tranzacţiile care implică acţionari semnificativi şi efectuarea
tranzacţiilor private cu valori mobiliare;
- dispensele ce pot fi acordate de CNVM etc.
Deciziile sunt acte prin care CNVM înfiinţează sau dizolvă instituţii şi organisme,
acorda sau retrage autorizaţii, anulează ori confirmă acte ale agenţilor săi, acordă dispense,
delegă ori retrage puteri, aprobă regulamente ale instituţiilor şi organismelor pieţei de valori
mobiliare.
Ordonanţele sunt acte prin care CNVM da dispoziţii privind prezentarea de
documente, situaţii şi informaţii, impune restricţii sau suspendări de autorizaţii sau activităţi,
dispune anchete sau alte investigaţii, indisponibilizează bunuri sau fonduri sau aplică
sancţiuni disciplinare sau administrative.
Atestările sunt acte prin care CNVM avizează prospectele de oferta publică,
confirmă ori recunoaşte situaţii sau calităţi, raportări ori comunicări de date sau
informaţii.
Avizele sunt acte prin care CNVM formulează răspunsuri oficiale la chestiuni
privind aplicarea legii, a normelor sau a regulamentelor.
Pe piaţa de capital din România funcţionează mai multe instituţii specifice,
dintre care cele mai importante sunt bursele de valori.
3.3. BURSA DE VALORI BUCUREŞTI
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost înfiinţată în baza Deciziei nr.
20121.04.1995 a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Această decizie a fost
32
dată în urma solicitării a 24 de societăţi de servicii de investiţii financiare membre ale
Asociaţiei Bursei de a negocia acţiunile emise la acea vreme de 6 societăţi comerciale.
Decizia CNVM a fost dată în baza Legii nr. 52/1994 cu privire la valorile mobiliare şi
bursele de valori, care prevede faptul că "CNVM poate decide înfiinţarea unei burse de
valori după ce minimum 5 societatea de valori mobiliare au solicitat şi primit autorizaţia de
negociere în bursă". Activitatea BVB se desfăşoară în baza Legii nr. 52/1994 şi are drept
scop crearea unei pieţe organizate pentru negocierea valorilor mobiliare admise la cotă. În
ceea ce priveşte resursele materiale necesare înfiinţării, BVB a primit finanţare de la bugetul
statului în primul an de activitate, aceste resurse urmând a fi restituite eşalonat la bugetul de
stat, începând cu cel de-al treilea an de funcţionare a bursei, pe parcursul a trei ani
consecutivi. BVB se autofinanţează din comisioanele percepute în conformitate cu
reglementările bursiere.
Structura organizatorica a BVB, după cum se poate observă din figura de mai
jos, este formată din următoarele organe şi organisme:
- organe decizionale (Asociaţia Bursei şi Comitetul Bursei);
- organe executive (Directorul General al Bursei);
- organisme de supraveghere (Comisarul General al Bursei);
- organisme consultative (Camera Arbitrală şi Comisiile speciale).
Asociaţia Bursei este organul suprem de decizie privind activitatea BVB. Ea
încredinţează conducerea bursei Comitetului Bursei.
Directorul General al Bursei este numit de Comitetul Bursei, dar nu este
reprezentant al vreunui membru al bursei. EI este reprezentantul legal al Bursei, ca persoană
juridică, în fata autorităţilor publice şi reprezintă instituţia în relaţiile acesteia cu terţii
(persoanele fizice şi juridice, române sau străine). El angajează patrimonial Bursa ca
persoana juridică şi exercită competentele de administrare a activităţii curente a acesteia,
inclusiv angajarea de personal, stabilirea unor măsuri de aplicare a normelor emise de
CNVM.
Rolul Bursei de Valori Bucureşti este:
- de a furniza o piaţa organizata pentru tranzacţionarea valorilor
mobiliare,
- de a contribui la creşterea lichidităţii valorilor mobiliare prin
concentrarea în piaţa a unui volum cat mai mare de valori mobiliare,
33
- de a contribui la formarea unor preţuri care să reflecte în mod cores-
punzător relaţia cerere-ofertă şi
- de a disemina aceste preţuri către public.
Principiile care guvernează Bursa de Valori Bucureşti ca piaţă organizată de valori
mobiliare sunt:
Accesibilitate – Bursa este angajată să asigure acces egal pentru
societăţile membre şi respectiv pentru societăţile emitente listate la Bursă
Informare – Bursa este angajată să asigure permanent agenţilor de bursă
şi investitorilor, suficientă informaţie despre societăţile tranzacţionate şi
despre preţurile valorilor mobiliare emise de acestea.
Etica pieţei – Bursa este angajată să asigure că piaţa valorilor mobiliare
funcţionează într-un mod care sporeşte încrederea utilizatorilor,
autorităţilor şi publicului larg în general.
Neutralitate – Bursa este angajată să acţioneze neutru şi să-şi menţină
integritatea în relaţia cu toţi participanţii la piaţă, precum şi cu alte
instituţii sau organizaţii care supraveghează sau operează în piaţa de
capital.
Indicii oficiali ai Bursei de Valori Bucureşti sunt:
- indicele BET (Bucharest Exchange Trading), ce a fost creat pentru
a reflecta tendinţa de ansamblu a preţurilor celor mai lichide şi
mai solide 10 acţiuni tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti.
- indicele BET-C, ce a fost creat datorită necesităţii unei
reprezentări complete a evoluţiei preţurilor titlurilor tranzacţionate
la Bursa de Valori Bucureşti, fiind calculat pe baza tuturor
societăţilor cotate la bursă;
- indicele BET-FI, ce monitorizează evoluţia celor 5 SIF-uri listate
la bursa de valori.
Metoda de calcul pentru toţii indicii BVB este aceea a mediei ponderate a preţurilor
cu anumiţi factori de ponderare. Fiecare factor de ponderare corespunde unei societăţi şi
este proporţional cu numărul de acţiuni emise de acea societate.
34
3.4. BURSA ELECTRONICĂ RASDAQ
Bursa Electronică RASDAQ (Romanian Association of Securities Dealers
Automated Quotations) este o piaţă de tip NASDAQ. Ea a fost înfiinţată în anul 1996 în
scopul realizării de tranzacţii cu titlurile rezultate din Programul de Privatizare în Masa
(PPM), în care au fost incluse 5774 de societăţi comerciale. Primele tranzacţii au fost
derulate la 1 noiembrie 1996 cu acţiunile a trei societăţi. În prezent sunt tranzacţionate pe
această piaţă următoarele valori mobiliare:
- acţiunile societăţilor incluse în Programul de Privatizare în Masă,
încheiat în anul 1996;
- acţiunile societăţilor comerciale româneşti distribuite deja pe calea
ofertelor publice iniţiale sau prin programele de privatizare, care fac
obiectul regimului de furnizare periodică de date financiare al
Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) şi care nu sunt
cotate la Bursa de Valori Bucureşti;
- orice alte acţiuni sau valori mobiliare a căror includere în sistem va fi
aprobată de C.N.V.M. şi A.N.S.V.M. (Asociaţia Naţională a Valorilor
Mobiliare);
Componentele principale ale Bursei Electronice RASDAQ sunt:
Asociaţia Naţională a Societăţilor de Servicii de Investiţii Financiare
(A.N.S. V.M.) care are rolul de reglementare şi urmărire a tranzacţiilor.
A.N.S.Y.M. reprezintă interesele societăţilor de servicii de investiţii
financiare şi are ca obiectiv dezvoltarea Bursei Electronice RASDAQ;
Societatea de suport tehnologic RASDAQ, care este o structură tehnică
afiliată A.N.S.Y.M. Societatea comercială RASDAQ S.R.L. are ca obiect
de activitate operarea şi menţinerea sistemului electronic (denumit tot
RASDAQ), asigurarea colectării de informaţii cu privire la oportunităţile
tranzacţionării titlurilor, mijlocirea negocierii electronice, ţinerea
evidenţei contractelor încheiate, raportarea situaţiei tranzacţiilor fiecărei
firme de brokeraj şi difuzarea de informaţii cu privire la preţurile şi
volumul zilnic al titlurilor tranzacţionate pe piaţă;
35
Societatea Registrul Român al Acţionarilor (R.R.A.). Numită şi
Registrator, ea este un registru independent care păstrează în siguranţă
toate datele cu privire la acţionarii rezultaţi din Programul de Privatizare
în Masă şi permite ca acţiunile să fie tranzacţionate pe RASDAQ şi
decontate la S.N.C.D.D. După înfiinţarea R.R.A., au apărut şi alte registre
independente ale acţionarilor;
Societatea Naţională de Compensare, Decontare şi Depozitare
(S.N.C.D.D.). Numită şi Depozitar, S.N.C.D.D. are rolul de a calcula
soldul pe fiecare titlu şi pentru fiecare utilizator al sistemului, de a efectua
transferul de proprietate şi de deţinere a valorilor mobiliare în numele
utilizatorilor şi al clienţilor acestora. De asemenea, S.N.C.D.D. ţine
evidenţa tuturor tranzacţiilor realizate între utilizatorii direcţi pe piaţa
RASDAQ şi facilitează compensarea tranzacţiilor şi derularea normală a
f1uxurilor de livrare a titlurilor şi a contravalorii lor.
În afara acestor componente principale, Bursa Electronica RASDAQ mai
conţine şi alte componente specifice, şi anume: utilizatorii sistemului de tranzacţionare,
utilizatorii sistemului de decontare, reprezentantele teritoriale ale societăţilor de servicii
de investiţii financiare, bănci, fonduri, agenţii de presa etc.
Tranzacţiile la Bursa Electronică RASDAQ sunt efectuate numai de către inter-
mediarii de valori mobiliare, respectiv, de către societăţile de servicii de investiţii finan-
ciare, autorizate şi supravegheate de către Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare
(C.N.V.M.).
În funcţie de activităţile pe care le desfăşoară, aceste societăţi se împart în:
societăţi de servicii de investiţii financiare care acţionează numai pe
contul clienţilor (BROKERI) - sunt acele societăţi care prin agenţii lor
pentru servicii de investiţii financiare (persoane fizice) vând şi/sau
cumpără valori mobiliare în numele şi pe contul clienţilor lor. Veniturile
acestor societăţi sunt reprezentate de comisioanele pe care le percep în
urma încheierii unei tranzacţii (maxim 8%, conform Regulamentului
privind autorizarea şi exercitarea intermedierii de valori mobiliare),
inclusiv taxele şi alte cheltuieli legate de executarea tranzacţiei;
36
societăţi de servicii de investiţii financiare care acţionează pe cont
propriu (DEALERI) - sunt acele societăţi care cumpără sau vând acţiuni
pentru sau din portofoliul propriu în scop speculativ. O societate dealer
poate acţiona şi în numele şi pe contul clienţilor;
societăţi de servicii de investiţii financiare formatoare de piaţa
(MARKET-MAKERS) - sunt acele societăţi care acţionează în nume
propriu şi care au rolul de a "face piaţa" prin afişarea permanentă de
cotaţii ferme, fiind gata în orice moment să cumpere sau să vândă
valorile mobiliare respective în cantitatea standard (impusa de ANSYM)
şi la preţul ferm de oferta. Un market-maker este deci un dealer care
"face piaţa" pentru una sau mai multe valori mobiliare, asumându-şi
astfel anumite obligaţii în plus faţă de un dealer obişnuit, şi anume să
ofere în orice moment un preţ de vânzare-cumpărare pentru titlul
(titlurile) respective. Societăţile care acţionează ca market-maker nu
percep comisioane. În funcţie de tipul tranzacţiei, profiturilor poate avea
o dublă natură:
- când societatea vinde unui client al sau o valoare mobiliară din portofoliu,
ea va înregistra un dublu venit: pe de o parte, din diferenţa dintre preţul de
achiziţie al titlului şi preţul sau de vânzare şi, pe de altă parte, venitul
rezultat din adaosul pe care societatea îl percepe ca rezultat al serviciului
prestat şi care se adaugă la preţul de execuţie al tranzacţiei (mark up);
- dacă societatea cumpără de la un client al sau o valoare mobiliară, ea va
înregistra la momentul achiziţionării un venit rezultat din prestarea
serviciului pentru clientul respectiv. Acest venit se numeşte reducere
(mark down), deoarece se deduce din preţul de execuţie al tranzacţiei;
- dacă societatea vinde/cumpără o valoare mobiliară din/pentru portofoliul
propriu de la o altă societate de valori mobiliare pe piaţa interdealeri,
venitul este obţinut doar la momentul vânzării ca diferenţă dintre preţul de
cumpărare şi cel de vânzare a titlului.
Pentru ca o societate de servicii de investiţii financiare sa "facă piaţa" pentru una
sau mai multe valori mobiliare, este necesar, ca aceasta să îndeplinească anumite
condiţii:
37
- să deţină un capital net minim (conform Regulamentului privind
autorizarea şi exercitarea intermedierii de valori mobiliare);
- să fie înregistrată la ANSVM ca formator de piaţă pentru valoarea
mobiliară respectivă;
- să îndeplinească o serie de condiţii legate de afişarea cotaţiilor şi
menţinerea lor în sistem etc.
Sistemul de tranzacţionare RASDAQ
O altă componentă a pieţei de capital în ţara noastră o constituie sistemul
RASDAQ.
Sistemul electronic de tranzacţionare RASDAQ este o variantă a programului
NASDAQ-PORTAL care asigură formarea unei pieţe electronice şi securizate, ai cărei
participanţi sunt interconectaţi între ei printr-o reţea de date.
Această piaţă este creată de intermediarii de valori mobiliare, care se află între ei
în relaţii de concurenţă şi comunică între ei în mod direct şi în timp real.
Sistemul de tranzacţionare RASDAQ a fost proiectat şi este operaţional pentru
desfăşurarea de operaţii specifice atât pieţei primare, cât şi pieţei secundare.
Piaţa primară dezvoltată de sistemul RASDAQ este o piaţă privată de valori
mobiliare care sunt tranzacţionate ulterior în sistemul RASDAQ.
Oferta publică de acţiuni pe această piaţă este lansată de către managerul
sindicatului de intermediere.
Utilizatorii sistemului pot participa la o ofertă publică numai cu acceptul
acestuia, devenind astfel membri ai sindicatului de intermediere.
După finalizarea preţului tranzacţiei de către managerul sindicatului de
intermediere are loc alocarea titlurilor pentru fiecare membru al sindicatului.
Confirmările electronice sunt declanşate în momentul în care se realizează acordul
dintre cei care lansează oferta şi intermediarii participanţi la proces. În condiţiile în care
vor fi introduse în sistem acţiuni emise de alte societăţi decât cele incluse în Programul
de Privatizare în Masă, sistemul PORTAL va permite distribuirea acestora şi furnizarea
de informaţii cu privire la aceste societăţi.
38
Pe piaţa secundară, sistemul oferă posibilitatea de formare a preţului pentru
acţiunile tranzacţionate în sistem şi oferă dealerilor şi formatorilor de piaţă posibilitatea
de a-şi afişa propriile cotaţii.
Funcţiile care sunt oferite intermediarilor acestei pieţe sunt următoarele:
funcţia directori, care cuprinde lista participanţilor la sistem, lista
emisiunilor, lista codurilor de localitate etc.;
funcţia de afişare a cotaţiilor, care permite vizualizarea cotaţiilor,
ordonarea acestora după preţul de cumpărare şi de vânzare etc.;
funcţia de actualizare a cotaţiilor, folosita pentru introducerea şi
actualizarea cotaţiilor ori de câte ori formatorii de piaţa doresc acest
lucru;
tranzacţionarea, care permite vizualizarea unor câmpuri ce conţin date
referitoare la: denumirea acţiunii care face obiectul tranzacţiei, numărul
atribuit acestei acţiuni, moneda în care se exprimă tranzacţia, preţul la
care s-a realizat ultima tranzacţie etc.;
înregistrare-retragere, folosită pentru înregistrarea ca formator de piaţă
pentru o anumită valoare mobiliară, pentru actualizarea unor informaţii
sau pentru retragerea dintr-o emisiune;
comparaţii, care permite vizualizarea, confirmarea sau anularea
tranzacţiei făcute;
fişier personal al utilizatorului;
mesaje;
funcţia de negociere a ofertelor.
Alte caracteristici ale sistemului sunt transparenţa şi flexibilitatea acestuia. Prin
sistemul PORTAL se realizează pe piaţa secundară posibilitatea formarii preţului pentru
acţiunile tranzacţionate, iar dealerilor şi formatorilor de piaţă, posibilitatea afişării şi
actualizării propriilor cotaţii.
Acţiunile care se tranzacţionează la Bursa Electronica RASDAQ trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- să fie emise sub forma dematerializata de către societăţi deţinute
public;
- să fie înregistrate la Oficiul de Evidenta a Valorilor Mobiliare;
39
- emitentul acţiunilor să aibă contract de furnizare de servicii cu o
societate de registru independent autorizată de C.N.Y.M.
Acţiunile listate la Bursa Electronica RASDAQ sunt grupate în trei categorii:
Categoria I;
Categoria a II-a;
Categoria de bază.
La Bursa Electronică RASDAQ, se pot realiza patru tipuri de tranzacţii:
tranzacţia de agent;
tranzacţia de dealer;
tranzacţia de dealer fără risc;
tranzacţii încrucişate.
Tranzacţia de agent (TWO SIDE) este tranzacţia efectuată de trader în numele
clientului, fără a fi implicate valori mobiliare aflate în portofoliul societăţii. Pentru astfel
de tranzacţii, traderii percep de la clienţii lor un comision, al cărui procent este
negociabil şi trebuie să se încadreze în plafonul maxim stabilit prin reglementările pieţei
(8% în cazul Bursei Electronice RASDAQ). La o tranzacţie de agent participă clientul
(cumpărător sau vânzător), traderul la care acesta îşi are deschis contul şi o societate de
servicii de investiţii financiare cu care traderul negociază în numele clientului.
Tranzacţia de dealer, tranzacţia de dealer fără risc şi tranzacţiile încrucişate sunt
tranzacţii de tip ONE.
Tranzacţia de dealer este o tranzacţie care implică portofoliul propriu al interme-
diarului. În acest caz, societatea de servicii de investiţii financiare cumpără acţiuni de la
clientul său pentru completarea propriului portofoliu sau vinde acţiuni din acesta către
clienţi, cu obligaţia respectării regulii "celei mai bune execuţii". Câştigul societăţii îl
reprezintă partea din preţul de cumpărare (BID) reţinuţii la propriile cumpărări,
respectiv, partea adăugată la preţul de vânzare (ASK) la propriile vânzări. Tranzacţia de
dealer este raportată de către societatea de servicii de investiţii financiare la preţul care a
reprezentat baza de calcul a reducerii sau a adaosului
Tranzacţia de dealer fără risc este tranzacţia în cadrul căreia onorarea ordinelor
clienţilor nu se efectuează din portofoliul propriu al societăţii de servicii de investiţii
financiare, fie din cauza faptului că societatea nu deţine titlurile respective în portofoliu,
fie datorită faptului că nu doreşte să cumpere pentru portofoliul propriu acţiunile
40
vândute de un client. Aceste tranzacţii sunt considerate fără risc, deoarece există
întotdeauna un ordin echivalent din partea clientului.
De exemplu, în cazul primirii din partea unui client a unui ordin de cumpărare,
ea va negocia preţul cu dealerul care deţine respectiva valoare mobiliară, urmând ca
după cumpărarea titlului pentru propriul portofoliu, să îl transfere imediat clientului care
a transmis ordinul de cumpărare. Preţul la care va efectua această operaţiune este preţul
de ofertă ASK, la care se adaugă adaosul de dealer. Dacă societatea care a intermediat
acest ordin are calitatea de formator de piaţă, câştigul acesteia va fi format din două
elemente: diferenţa de preţ (spread) plus adaosul sau reducerea practicate în relaţia cu
clientul.
Tranzacţiile încrucişate (cross) sunt acele tranzacţii intermediate de o societate
de servicii de investiţii financiare unde atât cumpărătorul cât şi vânzătorul sunt clienţi
proprii. Comisionul este în acest caz perceput de la fiecare dintre cei doi clienţi. În cazul
tranzacţiilor încrucişate, decontarea se poate realiza într-un timp mai scurt, deoarece ele
nu implică existenţa unui depozitar.
Indicii pieţei Rasdaq sunt:
Indicele oficial al pieţei, Rasdaq-C, calculat pe baza evoluţiei cursurilor
tuturor societăţilor listate pe piaţă;
Indicele RAQ-l, calculat pe baza acţiunilor înscrise la categoria I a
Rasdaq;
Indicele RAQ-II, calculat pe baza acţiunilor înscrise la categoria a II-a a
pieţei.
Bursa Electronică Rasdaq se află într-un proces de fuziune cu Bursa de Valori
Bucureşti. Piaţa rezultată, ce va păstra numele şi infrastructura BVB, va oferi
investitorilor o ofertă integrată, mai eficientă şi mai vizibilă pe plan regional.
41
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
Pieţele de capital au devenit internaţionale, iar pentru a fi competitive la acest
nivel este nevoie de sume semnificative de capital financiar. Generarea sumelor de
capital sporite este foarte dificilă, exclusiv din surse interne. Totodată, competiţia
existentă între ratele comisioanelor percepute pentru serviciile de brokeraj este din ce în
ce mai dură. Aceste împrejurări au dus la crearea unor intermediari mari (investment
dealer) sau mari firme de brokeraj, de obicei, prin fuziuni între firmele mai mici.
Crearea unei instituţii mai mari duce la creşterea sumei de capital disponibile
pentru ca firmele să penetreze noi pieţe şi să ofere servicii.
Tranzacţionarea computerizată se corelează cu schimbările majore, petrecute în
toata lumea, în vederea introducerii sistemelor computerizate, care vor înlocui complet
arena tradiţională de tranzacţionare (ringul). Concomitent cu sporirea importantei
sistemelor computerizate, este posibilă introducerea tranzacţionării automate a activelor
ordinare.
Creşterea importantei pieţelor financiare internaţionale trebuie să o apreciem
ţinând seama de faptul că baza de capital necesară pentru a finanţa tranzacţii de
subscriere mai mari, atât pe plan intern, cât şi internaţional, este mult mai ridicată decât
suma care poate fi generata intern. Pentru aceasta sunt necesare dereglementări
semnificative, prin dezintegrarea barierelor artificiale dintre diferitele instituţii puternice
ale pieţelor de capital, ca şi realizarea chiar a unor fuziuni între acestea.
În prezent, pieţele de capital se confruntă cu schimbări fundamentale.
Reglementările se schimbă, iar forţele economice şi financiare explodează în
direcţii diferite, ceea ce influenţează profund deciziile de investiţii şi finanţare ale socie-
tăţilor comerciale.
În acest context, funcţionalitatea pieţelor de capital devine tot mai importantă, pe
măsură ce mecanismul este tot mai dinamic şi complex.
Pentru eficientizarea în continuare a activităţii pieţei de capital sunt necesare
acţiuni concertate în acord cu evoluţia economiei româneşti şi cu exigenţele ce rezultă
din înaintarea ţării pe traseul integrării organice în Uniunea Europeana şi al globalizării.
42
BIBLIOGRAFIE
1. Duma, Florin – Sebastian, - Plasamente bursiere;
2. Funar, Sabina; Vlad, Ioana - Relaţia cu bursa sursă de venit,
Editura
Academic Press Cluj-Napoca, 2002;
3. Prisăcariu, Maria, Stoica, Ovidiu; - Pieţe de capital şi tranzacţii bursiere,
Dornescu, Valeriu Editura Sedcom Libris;
4. prof. univ. dr. Popescu, Constatin - Teoria economică generală. Volumul
II
prof. univ. dr. Gavrilă, Ilie Macroeconomie;
prof. univ. dr. Ciucur, Dumitru.
5. * * * Legea nr. 297/2004 privind piaţa de
capital, Monitorul Oficial al României,
NR. 571, 29 iunie 2004;
6. http://www.bmfms.ro;
7 . http://www.bvb.ro;
8. http://www.cnvm.ro;
9. http://www.rasd.ro.
43