1

COLEGIUL TEHNIC „GHEORGHE BALŞ” -ADJUD

CONTRAATACRevistă de educaţie, cultură, literatură şi atitudine, pentru elevi şi profesori -

îndreptată împotriva prostului -gust, imposturii şi agresiunii imoral -antiartistice- apariţie semestrială -

[…]

MIHAI EMINESCU (1850-1889) :

120 DE ANI DE LA ÎNCHEIEREA MARTIRIULUITERESTRU ŞI SUIREA ÎN LUCEAFĂR

Anul X, nr. 22, mai 2009

2

CUPRINS

1-Editorialul revistei “Contraatac”: SFINŢI MILITARI, GENII PROTECTOARE DE NEAM, MUCENICI ŞI MARTIRI AI

CREDINŢEI: MIHAI EMINESCU (1850-1889) – de prof. dr. Adrian Botez – Adjud……………………………………3

2-In memoriam Artur Silvestri – de prof. dr. Adrian Botez – Adjud......................................................................................................12

3- “Doar o vorbă să-ţi mai spun”…despre cultura română contemporană: RESEMNARE. MĂRUNTE “MAFII” LITERARE – deLIVIU IOAN STOICIU – Bucureşti………………………………………………………………………………………………… 13

4-Interviurile revistei “Contraatac”: a-DIALOG cu IOAN EVU - Adjud-Hunedoara, 28 septembrie 2008; b-Despre filosofie,despre EMIL CIORAN, MIRCEA ELIADE, EMINESCU şi despre MIŞCAREA LEGIONARĂ – cu filosoful tecucean IONELNECULA………………………………………………………………………………………………………………………………..14

5-Cuvânt duhovnicesc de dimineaţă: ECUMENISMUL ŞI BISERICA – de preot prof. ION MUNTEANU – Adjud………………32

6-Străji ale culturii ortodoxe de azi: AZI: JUSTIN PÂRVU………………………………………………………..35

7-Porni luceafărul…: DEBUTURI: Maria TEODORESCU (IX B), Petrică GRAPĂ (XI C), Alexandra MANEA (XI C) ;REVIN: Valerian CĂLIN (XI-a f.r.), Elena NICULESCU (X C), , Simona TUJAN (XII B), Delia SAVIN (XII C), AlexandraNICULESCU (IX C), Corina MAFTEI (IX C), Ovidiu MOLEA (IX A), Cristina LUPU (XI B).....................................................39

8-Micii orfei din Berzunţi: Andreea Mogheor şi Andreea Olaru, clasa a VII-a (îndrumător: prof. MONICA MATEI-JITARU)....45

9-Istoria mărturisitoare: AUGUST 1919 – ARMATA ROMÂNĂ INTRĂ ÎN BUDAPESTA – prof. CĂTĂLIN MOCANU - Adjud

10-Consacrarea Tinereţii: LAURA LUCIA MIHALCA , Liceul de arte plastice “Nicolae Tonitza”-Bucureşti, DIANA BORTĂ,absolventă a C.T. “Gh. Balş” -Adjud, OANA BÎRA, studentă la “Al. I. Cuza” – Iaşi…………………………………………………..48

11-“Voluptos joc cu icoane” - Mari Scriitori Consacraţi, Modele Sublime: Eugen EVU – Hunedoara, Ioan EVU – Hunedoara,Cezarina ADAMESCU – Galaţi, Paul SPIRESCU – Adjud, Camelia CIOBOTARU – Focşani, Monica MATEI-JITARU –Oneşti, Angela CIOLTAN-ZAINEA – Galaţi........................................................................................... ............................................51

12-Calea, Adevărul şi Viaţa (eseuri şi interogaţii): In memoriam, Ilie Cleopa, de CRISTIAN NEAGU – Bucureşti; Ce este Iubirea...– de FLORIN BÂRA – student, absolvent al Colegiului „Gheorghe Balş”-Adjud; Cultura, Educaţia - şi devastarea lor actuală... –de VALERIAN CĂLIN , clasa a XI-a f.r., Colegiul “Gh. Balş” – Adjud................................................................................................5813-Arte plastice: a-Brâncuşi - personalitatea sa artistică, văzută prin prisma ansamblului de la Târgu -Jiu; b-Francisc Şirato –personalitate covarşitoare a plasticii româneşti - de LAURA LUCIA MIHALCA , Liceul de arte plastice “Nicolae Tonitza”-Bucureşti…………………………………………………………………………………………………………………… ……………61

14-Paradidactica: De ce ne furaţi ISTORIA, doamnelor şi domnilor ?! – de prof. dr. Adrian Botez – Adjud.....................................66

15-Gânditorul de la Hamangia: Israelul, bunul samarinean...şi nu neapărat şi Blândul Nazarinean...!!! – de prof. dr. Adrian Botez– Adjud................................................................................................................................................................................................... ...69

16-Politica mondială şi...Folclorul Sacral Românesc: INSULA ŞERPILOR - FORŢA DE ECHILIBRU MISTIC A ROMÂNIEI –de prof. dr. Adrian Botez – Adjud………………………………………………………………………………………………………..73

17-Meditaţii asupra unor cărţi şi asupra unor oameni : Când Lumina sărută Întunericul (reflecţii pe marginea cărţii „Logodnămistică”, de Cezarina Adamescu, apărută la Editura Arionda, Galaţi, 2007) – de NĂSTASE MARIN – Galaţi……………………...78

18- Orientalia: Fascinantul KÖRÖSI CSOMA SÁNDOR (1784-1842) – n. Chiuruş/Covasna: unul dintre marii tibetanologi ailumii – de prof. dr. FLORINEL AGAFIŢEI – Focşani............................................................................................ ...............................79

19-Pagina profesorului: Pledoarie pentru FIZICĂ – de prof. Ellen Popovici; Parodiile Logos-ului, de prof. CĂTĂLIN MOCANU

20-Un elev “năcăjit”: Gelozia, bat-o vina?! – de…Caută-mă!...............................................................................................................92

21-Umor…de dimineaţă ………………………………………………………………………………………………………………...92

22-Ultima oră / Ultima oară: România, „moldovenii şi ...”drăguţul de-mpărat” !!! – de prof. dr. Adrian Botez – Adjud.................94

23-Poşta redacţiei..................................................................... ............................................................................................................... 99

NOTĂ: Autorii articolelor răspund, personal şi integral, de conţinutul respectivelor materiale!!!

3

editorialul revistei “contraatac”

SFINŢI MILITARI, GENII PROTECTOARE DENEAM, MUCENICI ŞI MARTIRI AI CREDINŢEI:

MIHAI EMINESCU(1850-1889)Evident, nu e în intenţia noastră şi nici nu ne dorim a avea vreo şansă minimă,

de a schimba, total, viziunea românilor asupra geniului POETIC al

românilor – MIHAI EMINESCU (de la a cărui moarte fizică se

împlinesc, la 15 iunie 2009, 120 de ani) – dar vrem s-o completăm,

spre Adevăr: nu a fost “nebun”, decât prin “decret” masonic, n -a fost

“sifilitic”1, nici “paralizat general”, cum sună aceleaşi “decretăr i”

masonice de “asasinare civilă” a lui Eminescu… A scris (genial, cum

altfel?), până-n ultima clipă (atât poezie, cât şi jurnalistică fierbinte, de atitudine!). Dar, aproape până-n

ultima clipă a vieţii sale terestre, “ a fost bătut cu funia udă (precum Hristos la curtea lui Pilat…) ,

pentru…a-l <<calma>>”…!!! (cf. reţeaua culturală) . Suntem în deplin dezacord cu mercenari culturali,

de tipul lui Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu ori Horia Roman Patapievici 2 (revista noastră, Contraatac, care,

1 - “Lui Eminescu i s-a facut autopsia in ziua de 16 Iunie 1889, existand un raport depus la Academie, nesemnatinsa.Creierul sau, dupa autopsie (n.n. făcută de dr. G. Marinescu), s-a constatat ca are 1495 de grame, aproape cat alpoetului german Schiller. Iar apoi este ,,uitat“ pe fereastra, in soare (n.n.: de unde îl “preia” o…pisică!!!). Creierulsau era o dovada stanjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului – deoarece aceasta boala mananca materia cerebrala” .(cf.George Damian, Director Programe, office@civicmedia.ro Civic Media Association, şi din Ziua, Marile dosare, luni,21 ianuarie 2008).

2 - „Însă purtătorul de cuvânt al “ideilor progresiste”, totodată reprezentant la nive l de stat al canonului oficial, esteactualul şef al ICR, H.R.Patapievici. Acesta consemna în câteva fraze cheie, următoarele consideraţii despre modelulEminescu într-un cunoscut articol scris în 2002 şi dedicat "Inactualităţii lui Eminescu", reluat (resp ectiv asumat şiîntărit) şi mai recent, în 2006:- “Ca poet naţional Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi azi ieşim din zodia naţionalului”- “Eminescu nu mai e la modă, deoarece nu mai “dă bine””- “înţelegem amploarea prăbuşirii cotei lui Emin escu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei”- “azi, Eminescu a devenit suspect”- “patul lui Procust al noului canon importat din “ţările progresiste” a arătat fără dubiu că fostul poet naţional al României clasice e “politic incorect”- “Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil”- “Eminescu nu ne mai poate apărea decât ca exasperant de învechit”- “cultura română din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro -atlantică, nu doreşte decât să scape de tot ce esteînvechit adică să fie progresistă”

- “Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să -şi facă un nume bine văzut înafară,Eminescu joacă rolul cadavrului din debara”Sintagma utilizată de Patapievici, “cadavru din debara” pleacă de la expr esia, folosită “în ţările progresiste”, “skeleton from the closet”, cu sensul de secret stânjenitor. De expresia “corps in the closet” nu am auzit încă. Existăînsă sintagma “cadavru politic” şi mi se pare destul de plauzibilă ipoteza clivajului de sensu ri (intenţionat sau nu),

4

la primul ei număr, de exact acum 10 ani, s -a numit MANIFESTUL EMINESCU , a apărut TOCMAI ca

reacţie/”contraatac”, faţă de infamia/blasfemia comisă, în 1999, de Dilema lui Andrei Pleşu!), care, prin

instigarea la iconoclastie, nu reuş esc decât să “întărâte”, întru de plină fiinţare, miturile româneşti, printre

care cel eminescian ocupă un loc de frunte (aici, nu vom pier de vreme şi hârtie, cu oligofreni isteroizi, de

tipul consilierului prezidenţial Cristi Preda…!) 3 - şi suntem în deplin acord atât cu, să zicem, Rosa del

Conte, care, în Eminescu sau despre Absolut , Ed. Dacia, Buc., 1990, pp. 385 -386, afirmă, cu referire

directă la Eminescu: “Fiecare gnostic repetă în sine, în limitele posibilităţilor sale de înţelegere, experienţa

unui Zoroastru, a unui Buddha, a lui C hristos: momente ale unei revelaţii ce se arată, sclipindu -şi lumina,

în mintea opacă şi întunecată a oamenilor, cărora adevărul li se comunică într -o tradiţie discontinuă ce

cunoaşte întreruperi, eclipse. Aceşti deşteptători, aceşti revelatori ai unui ade văr pe care ei îl

încredinţează unei lumi impermeabile la lumina lor, apar în istorie, se inserează în ea, dar nu se

prelungesc în ea, nu îi modifică în chip substanţial, radical, direcţia şi sensul. Totuşi, nici ei nu se

identifică cu Absolutul, care este ABSOLUT transcendent” - dar, în primul rând, cu apostolul eminescian,

Perpessicius, care dă smerită mărturie, în articolul Cultul lui Eminescu (din vol. Eminesciana, Junimea,

Iaşi, 1983, p. 574) : “Cei ce gândesc astfel (având reticen ţe asupra cultului lui Eminescu), fac o îndoită

eroare. Întâi, că nu iau seama la exemplele altor literature şi mai vechi şi mai aşezate decât a noastră,

unde cultul marilor creatori naţionali, ba chiar universali, nu cunoaşte răgaz şi unde se poate vorbi de

întregi biblioteci, închinate nu numai marilor genii, dar şi încă celor de al doilea raft. Şi greşesc, după

aceea, pentru că nu sunt încă pătrunşi de vastitatea operei eminesciene şi de culmile la care s -a ridicat, în

atât de scurta lui viaţă, cel mai desăvârşit dintre crea torii noştri”.

Însă nici nu putem eluda adevărul istorico -sacral al românilor, întru care, după 1989, au început a da tot mai

viguros mărturie atât erudiţi, precum N. Georgescu ( A doua viaţa a lui Eminescu , Cercul strâmt, Boala şi

moartea lui Eminescu), Theodor Codreanu (Eminescu – drama sacrificării), Ion Spânu (Asasinarea lui

Eminescu) – cât şi ziarişti de onestitate spirituală, precum George Roncea şi Victor Roncea… - sau,

mărturisitori întru Adevăr, cu aplecare spre expertize ştiinţific-medicale, precum dr. Ovidiu Vuia (Misterul

morţii lui Eminescu) sau dr. Vladimir Beliş, fostul director al Institutului de Medicină Legală…

Voim a se şti, şi prin verbul nostru scris, precum că Eminescu a fost, precum geniile protectoare ale

sacralităţii CETĂŢII, din an tichitatea eroică, de semizei (Eschil, participant la epopeile de la Maraton şi

Salamina, sau Socrate, cel luptând cu avânt semi-zeiesc, cu neîntrecută bravură, în Potidea, Delion şi

mai ales având în vedere faptul că accentul pus asupra temei politice în textul “manifest” al viitorului secretar de statpus de administraţia prezidenţială să reprezinte cultura României în lume. Compunerea imaginii Eminescu -cadavruspune, intertexual, poate mult mai mult decât a intenţionat autorul. Vocaţia excremenţială din textele de debut ale luiPatapievici se rafinează aici, intervenind o subtilă abordare exegetică necromaniacă. Concepţia de abordare a tezeieste tot în cheie politică, de aici şi invocarea integrării euro -atlantice, un proces profund politic şi de siguranţănaţională, nu cultural.” – cf. George Roncea, Adevărul despre Eminescu – 120 de ani de la ucidere (2).3 - „Neîntâmplător, Gh. Grigurcu, unul din mercenari i curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul naţionalcu acela al lui Ceauşescu” – cf. reţeaua literară). „Eminescu trebuie contestat şi demitizat, dar nu pentru rudimentelesale de gândire politică. Din acest punct de vedere, el este realmente nul. Nu ai obiect” – „dixit” dl Cristi Preda...!!!

5

Amphipolis, amândoi având în suflet, ca scop al luptei lor, icoana Cetăţi i Sfinte a Athenei… - care icoană,

faţă de ultimul, s-a arătat extrem de nerecunoscătoare…! ) – nu doar un devot al muzelor, ci, înainte de

orice, un iubitor, până la mucenicie/martiriu, al CETĂŢII – adică, în lumea modernă: al României şi al

Neamului Românesc.

Ca urmare, dăm mărturie că Eminescu a luptat “şi cu spiritual, şi cu spada” (“ Militat spiritu, militat

gladio”…!), pentru Cetatea Română! Şi a crezut NEABĂTUT ÎN SF INŢENIA CAUZEI PATRIEI -

MOCŞĂ-MOŞIE”/NEAMULUI SALE/SĂU!!! Din păcate, trebuie să recunoaştem că oamenii CETĂŢII

au fost la fel de nerecunoscători cu semi -zeul Eminescu, pe cât au fost cu semi -zeul Socrate…Şi unul, şi

altul, au căzut victimă nu săbiei, pe câmpul unei lupte “pe faţă”, cavalereşti – ci victime ale unor cabale

oribile şi ale unor trădări incredibil de extinse, precum pecinginea! Lui Eminescu nu i -a rămas, deplin

credincios, dintre prieteni, decât sufletistul ţăran, rafinat iniţiat , povestaş genial, Ion Creangă…poate s-o

socotim pocăită, acum, şi pe Veronica Micle (care -l trădase anterior, cu Caragiale…) …în schimb,

bucovinenii lui, Chibici -Râvneanu, fraţii Ioniţă şi Vasile Bumbac etc. nu numai că se dezic, ca Petru de

Hristos, de Crezul Ardealului , precum şi de Apostolul Credinţei – AMINUL-EMINESCU – ci nu ştiu

cum să trădeze mai cu zel, ca Iuda, atât Crezul, cât şi pe Sacerdotul Credinţei : “Intimidaţi de aceste

măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a -şi salva

propria piele. Printre ei se află Simţion şi Chibici, p reşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu,

membri în conducerea aceleaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe

care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se vor

implica plini de zel în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu .” (cf. reţeaua literară).

…De fapt, ce se întâmplase, în (şi în jurul) acel (ui) an blestemat, 1883, anul decretăr ii “morţii civile” a lui

Mihai Eminescu (nu doar “capturat” de po liţiile secrete austro-româneşti, ci şi interzicându-i-se dreptul de

“viaţă auctorială” – DREPTUL LA SEMNĂTURĂ/PUBLICARE! 4)– şi, mai ales, în jurul zilei arestării, de

către poliţia secretă ( o “combinată” austro -română…)? Multe…În primul rând, se pregătea, la Viena şi

Bucureşti, un Tratat secret, prin care România trebuia să “uite”, pentru vecie, Ardealul 5 – despre care

Eminescu simţea clar că este “inima României”: “Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai

multe evenimente importante. A ustro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore.

4 - Ilarie Chendi, care a stat în gazdã pe strada Stirbei Vodã, nr.72, pe lângã Cismigiu, la aceeasi adresã pe care oavusese si Eminescu în anii ‘80 ai secolului XIX, va povesti cum bãtrânele gazde, nis te nemti, încep a-si aduce aminte:“Si mi-au spus, între altele, cã dupã moartea lui Eminescu, care a avut loc în 1889, au venit la dânsii doi domni careerau prietenii lui Eminescu si, împachetând toatã sãrãcia rãmasã în urma lui, au umplut douã cufere cu cãrti si cumanuscrise si au plecat”.

5 -„Litera secretă a tratatului – intuită, însă, de opinia publică a momentului (sunt numeroase dovezi în acest sens:discursuri parlamentare, articole de presă) – cerea amorţirea până la paralizie generală –ca să parafrazămdiagnosticul lui Eminescu – a vocii pentru Transilvania (...) Ardelenii nu mai pot fi sprijiniţi, în lupta lor, din RegatulRomânia: tratatele internaţionale IMPUN această clauză ” (cf. N.Georgescu, A doua viaţă a lui Eminescu , EuropaNova, Buc., 1994, p. 27). Nimic nou sub soare: azi, UE şi SUA, PRIN TRATATE SECRETE, impun României sănu se amestece în tragedia Basarabiei şi Herţei şi Nordului Bucovinei...

6

Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă

România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor

organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu. Este

închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară . La fel şi

Zamfir C.. Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von

Mayr, agent al serviciilor secrete austro -ungare.” (cf. reţeaua literară).

…Dacă subsemnatul, autorul editorialului, precum şi erudiţii mărturisitori, am putea fi acuzaţi de “d eviere

mentală” ori “complotită”…– apoi, ditamai Imperiul, cu tot cu serviciile sale secrete, nu pot fi supuşi la

acelaşi soi de termeni imbecili, precum “deviere mentală” şi “complotită”: “pe coada” lui Eminescu (socotit

PERICOLUL NR. 1, la nivel de Imperiu austro-ungar! - fusese pusă o întreagă reţea de spionaj austriacă,

“ghidată”, în plin Bucureşti, de la Viena! – şi condusă de câtumai baronul : Van Mayr…: “La 7 iunie 1882,

baronul Von Mayr îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro -ungare, o notă

informativă în care arăta: „Societatea Carpaţii (n.n.: Eminescu a intemeiat “Societatea Carpaţ ii”, care

avea ca scop unirea politică şi culturală a tuturor românilor din Ardeal, Bucovina ş i Basarabia,

ajungând să numere peste 20. 000 membri, gata oricând chiar de luptă armată – cf. reţeaua literară ,

vineri, 23 ianuarie 2009, la 11, 47 ) a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr -

o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [n.n după toate probabili tăţile sursa era chiar

Titu Maiorescu]. S-a stabilit că lupta împotriva Austro -Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor

principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care

frecventează instituţiile de învă ţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul

vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari.” Această notă a dus

în final la desfiinţarea Societăţii Carpaţi. Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atât mai periculos, cu cât

avea şi pârghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în mod magistral într -un ziar,

Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional. ”6

…Fireşte, nouă, celor învăţaţi de şcoala aproximativă , ba chiar parşivă, a ultimului veac, precum şi de

profesorii, uneori laşi, dar, de cele mai multe dăţi, ignoranţi (dar, la rândul lor, poate nevinovaţi de

ignoranţă, ci doar de lene intelectuală/tembelism !7 – pentru că secretul crimei/răstignirii Aminului a fost

6 - „Eminescu era membru activ în mai multe organizaţii care luptau pentru drepturile român ilor din Ardeal:Românismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, România Jună, Societatea Carpaţii , dincare făcea parte şi Slavici. Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că era constant urmărit atât de poliţia şiserviciile secrete româneşti, cât şi de cele austro -ungare. În anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori, printrecare se număra şi Ocăşanu de la Societatea Carpaţii” – cf. reţeaua culturală.

7 - “Manualele şcolare sunt pline de parascovenii despre Emines cu dar omit astfel de mici "amănunte" continuândperseverent să descrie circumstanţa morţii lui Eminescu ca urmare a îmbolnăvirii acestuia de o boală venerică. Cinesunt aceia care perpetuează falsul şi alimentează mituri mincinoase pe seama lui Mihai Emin escu? Ce fel de profesoride limba română predau tâmpenii peste tâmpenii pe seama lui Eminescu, copiilor? Cine le -a dat diplome, cine îigirează, cine le scrie manualele? Cine sunt aceia care se fac vinovaţi de risipirea zestrei lăsată de acesta? Ce fel de

7

păstrat sub şantaje cumplite şi prin expulzări şi asasinate exemplare! – …a se vedea cazul inginerului de

drumuri şi poduri, Nicolae Făgărăşanu, cel tăiat de r oţile unui “tren providenţial”, spre-o pildă… - cf.

N.Georgescu, op. cit., p. 438) – ne este cu totul peste mână să ni -l închipuim pe visătorul cu ochii mari,

trăgând cu puşca…şi instruindu-i şi pe alţii, mii multe, s-o facă…! Dar Adevărul ne spune că patria ţi -o

aperi din toate puterile pe care le-a sădit Dumnezeu în tine: cu “pana” muiată în f oc şi amar, a Scrisorii III,

partea a II-a, sau a Doinei scrâşnite, printre blesteme şi fulgere – sau în articole incendiare de ziar,

documentate cu o acribie incredibilă! … - dar, când cuvântul nu mai este ascultat, ba chiar îţi este dispreţuit,

iar patria, vorba revoluţionarului Danton, “ este în primejdie” – păi, pui mâna pe armă, aşa cum au făcut -o

voievozii şi “crăişorii” acestui Neam!: faţă de patrie nu există scuze, dacă şi când o trădezi - pentru că

ea este darul de lumină şi de mântuire al Lui Dumnez eu!

…Eminescu ne-a fost trimis de Ceruri, Eminescu a fost pogorât de Arhanghelul Duhului/MIKÄEL 9,

precum s-a fost pogorât Hristosul, în mijlocul iud eilor celor ce nu L-au recunoscut nici măcar prin

minuni!...nici măcar prin SUPREMA MINUNE, cea a Învierii… În economia divină, însă, până şi Iuda are

rost, în Drumul spre Golgota Mântuirii noastre (de aceea îi şi zice Iisus, Cel din Evanghelia ioanică: “ Du-te

şi fă mai repede ce ai de făcut !”), de aceea, nu ne miră câţi diavoli au roit în jurul lui: “ Au existat tentative ca

Eminescu să fie înrolat în masonerie. Fără succes. Eminescu lucra însă la crearea unei organizaţii româneşti şi

stat este statul român care recompensează detractorii lui Eminescu şi pune la loc de cinste falsificatorii memorieiacestuia?(…) Astfel, Eminescu a fost scos din viata publicã între 1883 si 1889, anul asasinãrii sale, fiind declaratnebun si, ca urmare, incapabil de a mai crea ceva. Ori, mãrturiile din acea perioadã ne aratã un Eminescu în plinãcreatie, lucru care nu ar fi fost posibil dacã era nebun, cãci un nebun e rupt de contactul cu realitatea si nu mai simtenevoia de creatie. Asadar, creatia artist icã din acea perioadã, însotitã de numeroasele dovezi (ale medicilor siprietenilor) ale sãnatãtii sale mentale ne aratã faptul cã Eminescu a fost asasinat printr -un proces lent de otrãvire.

Asasinarea lui Eminescu a continuat si continuã si în prezent pr in trecerea sub tãcere a activitãtii sale de jurnalismpolitic, a atitudinilor sale nationaliste si antiiudeo -masonice. Continuã prin prezentarea sa în scoli în mod voitdeformat, în ipostazã numai de poet genial, sãrac si fustangiu. Continuã si prin elimi narea din opera sa poeticã aacelor poezii cu caracter profund national, cum ar fi versiunea adevãratã a poeziei Doina. Continuã prin atacurile totmai dese si abia disimulate ale asa -zisei elite culturale române. Continuã prin atacurile tot mai nerusinate alecomunitãtii evreiesti din tarã si din afara granitelor.

Dar, cel mai mult continuã prin lipsa noastrã de cinstire a marelui român Mihai Eminescu, prin lipsa de informareasupra operei, a luptei si a dorintelor sale pentru neamul românesc ” – cf. Adevărul despre Eminescu , text alcãtuit de:Cezarina Bãrzoi şi Ionut Băiaş ("Permanenţe" Nr.1-2 2005) - cf. http://www.fgmanu.net/cultura/eminescu.htm

8 -„N. Făgărăşanu era un inginer de drumuri şi poduri, avusese o dură polemică scrisă cu o societate franţuzească deprofil – şi va muri curând după apariţia acestei broşuri, în sensul meseriei sale: tăiat de roţile unui tren ” (cf.N.Georgescu, op. cit., p. 43). Tot „ metrul” (maître... – maestrul unei loje masonice) de la Sinaia comandaseasasinatul...”accidental”... - acelaşi „metru” dă comanda şi în cazul Eminescu!!!9 - Geniul eminescian este primul spirit terestru care recepţionează, în 1871 (anul schimbării de “gardă” celestă:Arhanghelul Tehnicităţii, Gabriel, este înlocuit de Arhanghelul Spiritualităţii, Mikäell!), în mod evident şi fertil -spiritual, venirea, deasupra Pământului, a Duhului Arhanghelic al lui MIKÄEL!!! A se observa, în acest sens,schimbarea, spre percepţia, aproape exc lusivă, a cosmicităţii, a poeziei eminesciene, după 1871.

8

pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab şi aflată în afara controlului şi influenţelor francmasoneriei, care

masonerie se afla şi atunci în slujba unor interese supranaţionale. << O organizare între români>>, scria el.

<<Pretutindea oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să

devie bun. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. Ţinta? Unirea tuturor românilor,

emancipare economică şi intelectuală a întregului popor românesc >>.”10 Da, a face Dacia Mare (chiar mai mult

decât România Mare…) este un scop atât de sfânt pentru români, încât numai Mihai Viteazul ori

Crăişorul Horia au mai putut să viseze şi să -şi pună visul pe firul tăişului spadei… Dar, fireşte, Diavolul te

va umple de bale, ca măcar să te spurce, dacă nu-ţi poate opri lucrarea cerească: “ nebunul”, “sifiliticul”… -

şi asta , pentru dezvăluirea afacerii “regale”( “afacerea Stroussberg”, cu căile ferate…), pentru dezvăluirea

“cârpelilor” liberale, cu “steagul Domnului Tudor”: “Ţin'te pânză, să nu te rupi!” … - PENTRU

TRĂDAREA (LA ORDIN EUROPEANO-MASONIC…) A DUHULUI ROMÂNIEI !!! Deh, orice

martir îşi asumă, în primul rând, cununa de spini a martirajului, altfel n-ar exista martiri… - or, românii

cei mult prea modeşti şi prostiţi au cei mai mulţi martiri, din toată Europa creştină!

…Deci, nu ne miră nici trădarea cumplită a lui Caragiale ori Maiorescu (poate şi a lui Slavici, prin soţia lui

Slavici, Ecaterina Szöke Magyarosy…), Caragiale făcând -o pe agentul de legătură între “Cartierul G eneral

Masonic” al lui Maiorescu - şi Baia Mitraşevschi, unde Eminescu era “preparat” pentru arestare de că tre

Grigore Ventura… - nici parolele/formulele criminale masonice, la adresa Aminului: “ Mai potoliţi-l pe

Eminescu!”, a lui P.P.Carp, sau “Azvârliţi-l peste bord pe Eminescu” (a cărei paternitate s-ar putea să-i

aparţină lui “metru Ghiţă de la Sinaia”…11)…: “Neavand incredere in conservatori (masonii P.P.Carp si

Titu Maiorescu) si mai ales in liberali (I.C.Bratianu, C.A.Rosetti, tot masoni), Eminescu observa cu

luciditate mersul politic al vremii, criticand atitudinea inoportuna a celor de la conducere. In primavara

anului 1888, Eminescu se intoarce la Bucuresti influentat de Veronica Micle si mai scrie o serie de

articole, ultimul text, datat la 13 ianuarie 1889, zguduind din temelie guvernul, facandu -l pentru o clipa pe

Guna Vernescu sa demisioneze. Desi ac este articole sunt anonime, se afla totusi ca e in joc pana lui

Eminescu, acesta fiind cautat si internat iarasi la sanatoriu. Urmeaza apoi interviul prezentat la inceputul

capitolului, luat bineinteles de catre un maestru in Francmasonerie, evreu Gheorghe Brusan (Bursen),

cunoscut ca “metru Ghita”, aceasta fiind ultima tragicomedie pusa la cale de catre masoni lui Eminescu

(in timpul vietii)”(cf. reţeaua literară)..

10 -N.Georgescu este de părere ca Eminescu a pus capăt jurnalisticii de tip masonic, înconjurată de secrete şi parole,modă care proliferase din perioada pa şoptistă. Jurnalistica lui reda demnitatea proprietăţii cuvântului, cristalizândtotodată o doctrina naţională modernă, capabilă să oblăduiască aducerea României la locul meritat în rândul marilorculturi şi civilizaţii europene.Theodor Codreanu îl consideră pe Eminescu întemeietorul doctrinei naţionale moderne, doctrină care, din cauza“binevoitorilor”, nu a ajuns să marcheze politica românească. (Th. Codreanu, op.cit., pag.8)

11 -...dar prima „uzitare” a formulei a fost făcută de însuşi regele Carol I – în legătură cu „neascultarea” clauzelortratatului, de către bătrânul şef de partid, Lascăr Catargiu! (cf. N.Georgescu, op. cit., p. 29).

9

Aşa cum Lui Hristos nu ne mai miră (cel mult ne revoltă şi ne face , pe moment, neîncrezători în potenţialul

soteriologioc al speţei umane…) că i s -a strigat, la Gavafta, de către leproşii spălaţi, de orbii luminaţi, de

toţi schilozii/schilodiţii Duhului, schilodire prin “mintea mincinoasă”, luciferizată şi laşă şi trădătoare de

binefacere: “Să se răstignească Hristosul !”

…Răstignirea lui Eminescu-AMINUL MÂNTUITOR ŞI PROTECTOR DE NEAM a culminat, pe Golgota

mizeriei umane, cu …Deşteaptă-te, române!”, ca un fel de hristic “Doamne, iartă-i că nu ştiu ce fac!”),

atunci când, pe lângă otrava satu rnismului mercurial, “oferită” de “medicul” ( - ???!!! - “comandat-

teleghidat” de “metru Ghiţă de la Sinaia”…), Isaac din Botoşani, a avut parte şi de pietroiul în cap, zvârli t

de ciudatul mason Petrache Poenaru (scriitor? actor? profesor?): “La fel de putina lume stie cum a fost

ucis Eminescu, in urma cu 120 de ani: cantand <<DEŞTEAPTĂ -TE, ROMÂNE!!>>. Confesiunea

martorului ocular care a asistat la momentul mortii lui Eminescu, frizerul sau, a fost descoperita de

profesorul Nae Georgescu si introdusa in volumul << Boala si moartea lui Mihai Eminescu>>: << Ia

asculta, Dumitrache, hai prin gradina, sa ne plimbam si sa te invat sa canti <<Desteapta-te

romane!>>(…) Si a inceput sa cante <<Desteapta-te romane!>>, si eu dupa el. Canta frumos, avea voce.

Cum mergeam amandoi, unul langa altul, vine odata pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios care -

a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe

care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele

siruindu-i pe haine, spunandu-mi: <<...Asta m-a omorat!>>.” (cf. Victor Roncea – Războiul nevăzut al

lui Eminescu).

…Ce putem să mai zicem despre orbii care -au dat cu piatra, care-au insinuat, parşiv, otrava, în trupul

Hristosului Neamului Românesc, atunci - …dar şi uitarea, în “trupul” cărţilor şi manualelor de azi ?! Doar

vorbele Aminului mai conteaz ă:

“ (…) Nu lumina

Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,

Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt

Într-un mod fatal legate de o mâna de pământ;

Toate micile mizerii unui suflet chinuit

Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”

…Şi, când se vor sătura/plictisi de monotonul (pentru ei, fireşte, nu şi pentru mucenicul/martir…) spectacolal martirajului, “ei” vor da semnalul către călău (semnal convenit dinainte de începerea bachanaleicriminale şi iresponsabile…dinaintea deşucherilor or giasticei dezlănţuiri a demonilor sabatici) să curmesuferinţele celui de pe Cruce…Numai că, pe Golgota, s -a folosit suliţa, pe când în cazul lui Socrate şi alAminului – otrava…Orbii şi smintiţii de diavol! Ei nu-şi dau seama că abia mucenicia care i -a distrat atâtde copios, este semnalul DIN CERURI al începutului lucrării mistice, de deasupra şi de dedesubtulconştiinţei celor orbiţi de jocul dement al lumii , aflate în mijloc de Sabat! Aminul a fost confirmat, ca SfântMilitar, asemănător Arhanghelilor şi Sfântului Gheorghe, dar şi ca mucenic/martir, care prin Cununa Sa de

10

Spini îşi pregăteşte de Revelaţie Neamul, deocamdată Neam aflat sub influenţa mahmurelii şi sub aparenţaidioţeniei de nevindecat…DE LA 28 IUNIE 1883, VEGHETORUL VEGHEAZĂ LA PLINIREAMISIUNII MIHAELICE, DE ÎNVIERE ÎNTRU DUH, A NEAMULUI SĂU ROMÂNESC…!!!

…VEGHEAZĂ SUB CHIP DE LUCEAFĂR DE DIMINEAŢĂ /SOARE MISTIC/”SOARENEGRU”12…!!!

prof. dr. Adrian Botez

***

12 -Mihai Coman, Sora Soarelui , Bucureşti, Ed. Albatros, 1983.

11

“(…)Fereşte-te de una: ... Să te ferească ceriulCa-ntr-un moment de-uitare să li spuiadevărul...Te-or răstigni pe cruce, te-or huidui cu pietre,Vor risipi cenuşa iubitei tale vetre.Şi te vei stinge mizer... de nimenea jălit...Nu vezi ce drept e astfel ? Ce bine e -mpărţit

Pământul ? - Proşti de-o parte, de alta ceişireţiŞi patimelor rele aceştiia dau preţ...Nu merită nătângii să fie stăpâniţiSau pentru o idee să fie ei jertfiţi?Mai de dorit ce soarte pot ei să aibă -n lumeDecât să-i ducă-n lupte un mare, un sfântnume ?(...)

***

Stinge, puternic Doamne, cuvântul nimiciriiAdânc, demonic, rece, ce-n sufletu-mi trăieşteCoboară-te în mine, mă fă să recunoscC-a ta făptură slabă-s. Nu mă lăsa să sperCă liber, mare, mândru prin condamnarea taN-oi coborî în iaduri de demoni salutat,Ca unul ce menitu-i de a le fi stăpânStăpân geniilor pieirii! Ce gând superb! O, -

nceată,Inima mea cea stoarsă de-o cugetare beată.Nu răscoli-n bătaie-ţi ruinile sfărmateA lumii-mi dinăuntru.Văd cerul, lan albastru sădit cu grâu de stele,El ni arată planul adâncei întocmeleCu care-şi mişcă sorii. În sâmburul de ghindăE un stejar. Cum dânsul din propriirădăcine,Din planul vieţii sale ascuns în colţu-obscurÎşi creşte trunchiul aspru aşa, poporul meu,În tine e puterea-ţi, nălţarea-ţi şi pieirea-ţi.Eu cred că tot ce este menit de a fi mare Să-şiînnăsprească trebui superba rădăcinăPrin viscole turbate, prin arşiţă şi -ngheţ.Mai tare e-acea stâncă ce a trecut martirăPrin vijelii mai multe. Popoarele barbareCe-au cotropit românii sunt vijelii măreţe,Turbate, mândre, aspre ca orice vijelie,Dară şi trecătoare ca ele. Iar stejarul

Poporului meu tare ridică ş -azi în vânturiÎntunecata-i frunte şi proaspăta lui frunză.În lume văd popoare cuminţi şi fericite,Şi mă întreb ce soarte să doresc la al meu?Şi-un gând îmi vine aspru, adânc, fără de milăŞi sfărmător de lume. Nu, nu! N-aş vrea caaltePopoare să mai fie c-al meu nu merit eleSă-i semene. Poporu-mi menitu-i ca să fieAltfel de cumu-s alte. Eu nu cer fericirePentru a lui viaţă. O, naţie iubită!Vei înţelege doru-mi, vei şti să-l preţuieşti?Voi să te văd, iubito! nu fericită mare!Decât o viaţă moartă, un negru vis de jele,Mai bine stinge, Doamne, viaţa ginţii mele,Decât o soartă aspră din chin în chin s -opoarte,Mai bine-atingă-i fruntea suflarea măriimoarte !”

(Mihai Eminescu – ANDREI MUREŞANU - Tablou dramatic într-un act)

***

12

in memoriam artur silvestri 13

Cutremurat, până-n adâncul sufletului, ca de un trăsnet care despică arborele p ână la

rădăcină, am primit, pe 30 noiembrie 2008, vestea plecării dintre noi, la cele veşnice, în Lumina Fără de

Amurg, a titanului Culturii Româneşti Contemporane, a Campionului Luptei Naţionale Româneşti de azi, a

celui care, în "bezna noastră cea de toate zilele", a pipăit, cu Geniul său, Răsăritul/Renaşterea de Spirit

Românesc: Duhul Omului Universal-Enciclopedic, al lui ARTUR SILVESTRI...!!!

Cu durere în suflet, dau mărturi e că el, ARTUR SILVESTRI , a fost şi va rămâne, până la stingerea

stelelor din cer, Fratele Cel Mare al tuturor celor care nutreau şi vor nutri dragoste curată şi înflăcărată,

pentru Neamul Românilor şi pentru Patria Sacră a Românilor...Adică, ARTUR SILVESTRI s-a rânduit, în

Cerul Neamului nostru Metafizic, alături de Orfeu/Eminescu, de Dumitru/Dimitrie Cantemir, de Iorga,

Vasile Lovinescu ori Pârvan. Va rămâne, de azi încolo (până când Dumnezeu se va îndura şi va da semn de

aprindere a unei noi Stele de Că lăuză a Neamului nostru...), un imens loc gol, cât un hău, în Cultura

Românească Actuală - şi aşa bătută de crivăţuri, iar numai datorită Luminii Hristice a revistelor ARP

(ctitorite, cu atâta frământ de suflet şi zbatere de flacără, până la stingere... - de ARTUR SILVESTRI) şi a

cărţilor/scrierilor lui ARTUR SILVESTRI , încă rămasă spre priveghere, întru nădejdea viitorului de

Frumos, Bine şi Adevăr, pentru acest Neam al Veşnicei Aşteptări...Pentru că, iară, acest Neam, de azi

încolo, îşi va aştepta Lumină torul, Mesia Săracilor cu Duhul şi al Rătăciţilor cu Firea, pe care Dumnezeu,

13 -- Scriitor român, istoric al civilizaţiilor, promotor cultural, editor, fondator al consult anţei imobiliare în România,întemeietor de organizaţii culturale şi cetăţeneşti, filantrop, Artur Silvestri este o personalitate cu activitateenciclopedică. Născut în 1953, într -o familie de negustori aromâni (din partea mamei) şi de boieri olteni (din f amilia luiIancu Jianu), din partea tatălui. Strănepot al Mitropolitului Tit Simedrea, ultimul mitropolit al Bucovinei(1945), izgonitdin Scaunul Mitropolitan, de invazia rusă. Studii filologice la Bucureşti (1972 -1976); specializare în arheologie(Italia)şi istoria culturii (Sorbona- 1979).Doctor în literaturã medievalã al Universit ăţii din Madras, India, Doctor honoris causa al Institutului de StudiiMedievale al Cataluniei, Barcelona, Doctor în ştiinţe aplicate al Universităţii Francofone Internaţionale - Bruxelles etc..Artur Silvestri este creator al celei mai vaste reţele de reviste electronice din România - ARP- Asociaţia Românăpentru Patrimoniu. Autor a peste 200 de studii pe teme de istorie literară română, a peste 40 de cărţi şi 2.500 dearticole pe teme culturale.

Fondator al Asociaţiei Scriitorilor Creştini din România (2005). Distins, în anul 2004, cu „La Croix de Saint Antoinedu Désert“, marea distincţie a Bisericii Copto -Ortodoxe din Alexandria (Egipt) şi cu titlul de „accademico“, la Cent rulCultural Copto-Ortodox din Veneţia (Italia). „Doctor of Divinity“ (D.D.), la Institutul Sf. Efrem, din Puerto Rico.

Artur Silvestri a stimulat, sprijinit şi editat opere individuale, dar, mai ales, colective - (de tip politic, economic, culturaletc.): „Danie”, „Loc” şi „Bună-Voire”, Cuvinte pentru urmaşi (vol I-II), Al Cincilea Patriarh , Mărturisirea decredinţă literară (vol. I-II) etc.

13

scârbit de micimea noastră de suflet şi îndărătnicirea în Rău, ni l -a luat la El, spre a-şi spori, în putere şi

slavă, Zorii Cei Veşnici ai Raiului... – prof. dr. Adrian Botez

***

“doar o vorbă să-ţi mai spun”…despre cultura românăcontemporană

RESEMNARE. MĂRUNTE „MAFII” LITERAREUniunea Scriitorilor din România -USR (prin noul statut, votat în 2009, se revine la denumirea

iniţială: Societatea Scriitorilor din România -SSR, apărută în 1908; USR a fost continuatoare a SSR subregimul comunist, din 1949; anul trecut, SSR -USR şi-a sărbătorit Centenarul) e un sindicat, o organizaţienon-profit şi non-guvernamentală, o asociaţie profesională care stimulează şi apără teoretic interesele„omului-scriitor” şi numai indirect creaţia lui. De creaţie, în sine, se ocupă în exclusivitate scriitorul(scriitor căruia USR-SSR îi poate da drepturi de autor pe creaţia lui, creaţie ce poate fi premiată anual saunu, depinde de jurii, mereu contestate, i nclusiv la nivelul filialelor USR -SSR). USR-SSR îi pune „pe hârtie”la dispoziţie omului-scriitor o editură (la care apar însă numai cei ce trec de „grila valorică” aresponsabililor ei, cu „inevitabile” restricţii umorale colegiale) şi mai multe reviste l iterare (în care deasemenea publică şi sunt lăudaţi cei ce sunt pe placul redactorilor -şefi de la un moment dat, hachiţeleredacţionale tăind şi spânzurând), îl ajută material la nevoie (în caz de boală sau stare materială precară, saucu burse), sau îi pune la dispoziţie contracost o garsonieră la casa de vacanţă de la Neptun. USR -SSR nurăspunde de creaţia fiecărui membru al ei (creaţia în sine e numai treaba autorului, repet), dar o poategestiona. Cine ia puterea (cine conduce operativ USR -SSR), desigur, comandă în viaţa literară. Lui i separe că a devenit nemuritor, se umflă în pene şi e convins că va primi şi Premiul Nobel pentru Literatură(deşi, în istora literară s -a demonstrat că el, funcţionarul cu funcţii în USR -SSR, e o victimă sigură apropriei posterităţi), linguşit de membrii simpli ai USR -SSR. Scriitorii neafiliaţi la o gaşcă sau alta, sesubînţelege, sunt marginalizaţi (nu are legătură cu faptul că locuiesc în provincie sau în Bucureşti). Eadevărat, la masa de scris a fiecăruia nu are cum să intervină USR-SSR. Ne-am resemnat cu aceastăsituaţie, ca o gaşcă scriitoricească sau alta să controleze literatura română (găştile se schimbă eventual lapatru-cinci ani, când au loc noi alegeri în USR -SSR; dar gaşca dominantă s -a tot perpetuat de dinainte deRevoluţie). Nu e nimic de făcut, majorităţii membrilor USR -SSR i s-a dat de înţeles că e de umplutură.

În legătură cu difuzarea cărţilor originale (de regulă, nevandabile) ale membrilor USR -SSR, ca şia revistelor ei literare (la fel de nevandabi le). USR-SSR a încercat să ţină în viaţă o reţea de librării ale saleîn marile oraşe, cu salarii asigurate pentru librari şi chirii plătite în locaţiile în care îşi desfăşurau activitatea– dar, în timp (în zece ani) au dat faliment şi USR -SSR le-a desfiinţat pe toate în 2008. Naivitatearentabilizării cărţii originale de literatură şi a revistelor literare a fost rapid trezită la realitate de „economiade piaţă”. USR-SSR nu are posibilităţi materiale să sponsorizeze librării (la care se vindeau cărţilemembrilor USR-SSR şi reviste literare) care nu au decât pierderi, din păcate. Ne convine sau nu, aceasta esituaţia. Sigur, sunt şi scriitori de succes, cu cărţi originale care se vând, dar sunt prea puţini. USR -SSR agăsit soluţia cooperării editurii ei, Ca rtea Românească, de câţiva ani, cu Editura Polirom (impusă pe piaţă,cu o cifră de afaceri impresionantă), căreia i s -a subordonat, fără să-şi piardă identitatea. S-a dovedit oinvestiţie inspirată (cele mai multe premii literare le primesc volumele apărut e la Cartea Românească, înnoua formulă), chiar dacă în rândul majorităţii membrilor simpli ai USR -SSR sunt nemulţumiri, selecţiapublicării cărţii originale aici fiind extrem de subiectivă, aşa cum subliniam mai sus, numai cei simpatizaţide gaşca dominantă putând să publice fără rabat de calitate. Practic, Editura SSR -USR, Cartea Românească

14

din Bucureşti era muribundă când s -a găsit soluţia preluării ei de către Editura Polirom din Iaşi, azi ea aredevenit un „brand” pentru scriitori. Cu atât mai mult e l ăudabil, cu cât cărţile originale apărute la EdituraCartea Românească intră în circuitul marilor librării din ţară, datorită reţelei remarcabile de difuzare aEditurii Polirom (numai o asemenea editură, repet, cu o cifră de afaceri impresionantă, are posi bilitatea săacopere mai toate librăriile din ţară). Sigur, fiecare scriitor român poate găsi soluţii ideale să -şi publiceopera şi să o difuzeze, numai de el ştiute, să aibă o strategie a lui, eventual. Eu, de exemplu fac parte dintreautorii care nu au cărţi la vânzare în librării, fiindcă am publicat la edituri care nu au nici un fel de difuzare(din nefericire, n-am publicat la Editura Cartea Românească decât înainte de Revoluţie). USR -SSR eincapabilă de mai mult, revistele ei literare nu se vând, doar săptămânalul România literară a intrat încircuitul particular de difuzare a presei în toată ţara, altul decât Rodipet, şi e cumpărat şi de cititorulnescriitor… E o resemnare generală, cartea originală (exceptând autorul român de succes, numărat pedegete) şi revista literară „nu se caută, nu se vinde”.

Ar trebui probabil să ne supărăm pe „vremurile noi” (dominate de televiziune şi distracţie, deconsumism şi entertainment) că ne-am poziţionat într-un punct mort, când am ajuns să fim întrebaţi „pentrucine scriem, dacă nu avem cititori”. Natural, scriitorul poate să răspundă că scrie pentru el – dar… Rămâneacest mare „dar”, creaţia literară originală în sine ar trebui cunoscută de public, în pofida faptului căscriitorul ar putea fi dezinteresat de asta. Dar cine să o facă? USR-SSR e neputincioasă, pentru AcademiaRomână literatura e doar un compartiment, şi Ministerul Culturii a desfiinţat „cultura scrisă”, practic (banulpublic e tocat în orice domeniu posibil, numai în cultura scrisă nu; sponsorizările pentru o listă de cărţioriginale se fac discret; Ministerul Culturii nu mai are nici o revistă literară a lui).

O promovare a cărţii valoroase în străinătate, prin traducerea ei? USR -SSR, Academia şiMinisterul Culturii nu se implică în traduceri ale auto rilor contemporani – ele organizează, în cel mai buncaz, rar, întâlniri în România cu scriitori străini, sau facilitează plecările la târguri de carte sau şezătoriliterare ale unor scriitori români (aleşi pe sprânceană, mereu aceiaşi) în străinătate. Exi stă un institut careprimeşte bani publici grei, pe nume Institutul Cultural Român, care traduce cărţi originale româneşti şitrimite scriitori români cu burse în străinătate (sau plăteşte burse unor traducători străini care traduc înromâneşte) – dar el dă dovadă de acelaşi balcanism de joasă speţă în selecţia autorilor: dacă nu eşti îngraţiile conducerii lui, „opera” ta nu înseamnă nimic, nu contează valoarea ei, promovarea se face pe ochifrumoşi. Personal, nu-mi mai bat capul, e un cerc închis care nu mai poate fi spart. Dacă n-ai ce face şiconteşti măruntele „mafii” literare constituite în România (care ţin o mână de scriitori pe locurile din faţăale ierarhiilor literare, care împart burse în străinătate şi care te traduc pe bani publici în limbiinternaţionale, sau care îşi scriu cronici favorabile reciproc), te trezeşti desfiinţat pe plan intern.

LIVIU IOAN STOICIU - 4 mai 2009. Bucureşti

***

15

interviurile revistei „contraatac”DIALOG CU IOAN EVU

Adjud-Hunedoara, 28 septembrie 2008

1. A.B.: – Dragă şi prea-onorate Poete/Bard (şi Menestrel) al Hunedoarei,nu ne cunoaştem, efectiv, la faţă – acesta n-ar fi un caz unic, în „zodiaInternetului”... – dar noi doi nici nu de multă vreme ne „e -mailăm” (…uneori îmidai tu câte-un telefon)... – şi totuşi, ne simţim atât de bine, unul pe altul, de parcăam fi suflete-pereche… Cititorii Contraatac-ului, din numerele trecute alerevistei, îţi cunosc şi Viaţa, şi Poezia. Aş vrea (şi voi încerca tot ce -mi stă înputeri) ca aceşti cititori să -ţi cunoască, măcar cât ţi -o cunosc eu – MUZICA (de o

frumuseţe clasică!) – dar… tot mai bine ar fi să faci TU un efort (deosebit, ştiu…!!!) şi să „te întinzi“ pânăla Adjud, şi s-o cânţi la Casa de Cultură de aici… Cunosc diafanul din tine (Poetul dublat deMuzician…sau invers!) şi faptul că respingi violenţa de orice fel (de limbaj, fizică etc.) – dar vremurile pecare le trăim, nu vor fi fiind, oare, vremurile înscăunării V iolenţei?! Crime însângerate pe stradă, crimechiar în şcoli (cazul din „liniştita” Finlandă e încă proaspăt în „memoria groazei”!), crime morale de celemai abjecte, perverse şi laşe – de tipul, spre exemplu, al linşajului pe care -l „execută”, în aceste zile, dlPreşedinte al USR, N. Manolescu, asupra prietenului nostru comun, scriitorul de mare verticalitate morală,Liviu Ioan Stoiciu (cel de obârşie adjudeană!)…De ce crezi că stăm şi ne complăcem, sub această zodie aViolenţei Pluridimensionale? Eu nu m ă număr printre cei care cred că Violenţa este apanajul exclusiv alunui regim politic sau altul: liberalismul şi aşa -zisa „democraţie” se pot dovedi la fel de distructive, pentruom, sfidătoare şi dispreţuitoare, faţă de esenţa divină din om – ca şi comunismul sau nazismul… A sevedea, începând cu vechile hrisoave europene, şi cazul asasinării „democratice” a athenianului Socrate…Ce zici tu, în lecuirea umanităţii de Durere şi Strigătoare la Cer Injustiţie – muzica ar mai putea avea, oare,efectul benefic, magic, ORFIC, din antichitate?

Lira orfeică a îmblânzit fiarele pădurii. Însă bestialitatea din om e mai greu de anihilat.Violenţa e o maladie recrudescentă, există peste tot, iar modalităţile ei de manifestare suntpluriforme. Arta nu se poate opun e crimelor de nici un fel. Măcar de ar reuşi să dezvinovăţeascăumanitatea pentru crimele comise, de ar putea să răscumpere măcar o parte din păcatele lumiiacesteia, şi tot ar fi ceva...

I.E.: – Oare nu mă gratulezi cu prea multe atribute, destul de greu de purtat pe umerii -mi nutocmai atât de vânjoşi pe cât par? Nu e, totuşi, prea mult: „poet, bard, menestrel, muzician?... Şitoate cu majusculă? Nu-ţi fie cu supărare dacă-ţi voi destăinui că eu, unul, percep folosirea verzaleica pe o expresie supremă/sublimă a Creatorului, şi că mă consider un simplu mărturisitor alfrământărilor „terestre”. Nu că aş suferi de modestivită, nici că aş rămâne insensibil la anumite„etichetări”, mai ales când ele vin dinspre un prieten... Hai, „menestrel”, mai trea că-meargă – chiarmi-am cântat de nenumărate ori versurile în stradă, prin parcurile urbei – dar vocabula „muzician”,tot cu majuscula (sic!), e uşor excesivă şi o pun pe seama entuziasmului tău, a prea -plinului tăusufletesc, a cărui debordanţă, recunosc, m-a surprins, nu o singură dată… Sunt unele cuvinte caremă sperie prin rezonanţa lor fastuoasă. Poate reticenţa mea faţă de cuvintele mari, e un gest reflex, o„engramă” moştenită din vremuri apuse (dar nu chiar de tot!), când erau la modă numele altor…barzi/trâmbiţaşi ai ideologiei egalitariste.

16

Nu am pretenderisirea că aş fi un „clasic”, deşi pun mare preţ pe tradiţie, mai precis, pesiguranţa ce o conferă „practica” ei îndelungată. De altfel, un critic literar chiar mă definea, recent,ca fiind „un clasic în viaţă”. Ce să zic? Mulţumesc Proniei că sunt în viaţă! Cât despre… clasicizareaoperei… să lăsăm timpul să hotărască, şi să ne desfătăm cu privilegiul pe care ni -l conferămaiestuosul anonimat al bucuriilor existenţei mundane, primi te ca dar/moştenire.

Păstrând albia, atât de patetică a enunţurilor tale, mă străduiesc să menţin ardenţa ce le -agenerat…. Dar nu promit că voi reuşi să rămân conectat, pe întreg parcursul dialogului nostru, laaceeaşi incandescentă altitudine… Când Cicero postula „Inter arma silent musae”, se referea,desigur, la violenţa războiului în sens generic, a luptelor armate, cu scop bine motivat, pragmatic.Utopici cum sunt, poeţii vor parafraza întruna, imaginându -şi că la auzul harpei armele v or tăcea…Dar ce ne facem, dragă poete, când „muzele” atâtor semeni ai noştri au devenit armele înseşi? Vaacoperi sonul pacifistului instrument muzical răpăitul mitralierelor, bubuitul ţevilor de tun? Liraorfeică a îmblânzit fiarele pădurii. Însă bestial itatea din om e mai greu de anihilat. Violenţa e omaladie recrudescentă, există peste tot, iar modalităţile ei de manifestare sunt pluriforme. Arta nu sepoate opune crimelor de nici un fel. Măcar de ar reuşi să dezvinovăţească umanitatea pentru crimelecomise, de ar putea să răscumpere măcar o parte din păcatele lumii acesteia, şi tot ar fi ceva...

2. A.B.: – În poemul „Dosar public” din volumul tău, Însoţitorul umbrei, spui: „Dar astăziparcă toate cuvintele mă dor./ Ce boală o fi aceas ta?/ Dă-i tu femeie nume./ Mă desfrunzesc de aripi/ suntpalid ca un nor/ şi m-aş retrage-n mine/ ca marea în izvor/ m-aş destrăma în zare, ticăloşită lume!// Uşorsunt ca o frunză rănită de eter/ greoi sunt ca stejarul rostogolit în tină/ când tac sun ca un clopot/ cudangătul în cer/ când strig sunt numai susur de rouă în lumină”. Duhul umanităţii – şi nu este DOAR oiluzie, o metaforă a Poetului Ioan Evu – suferă mari (dar deloc „măreţe”!) dureri. Din ce cauze suferăPoetul, mereu (în comunism ca şi în l iberalism… – deci, apolitic!), până la „desfrunzirea de aripi”? Carecrezi tu ar fi climatul spiritual care ar permite „re -înfrunzirea aripilor” Poetului?

Într-o vreme când numeroşi poeţi se lasă seduşi de latura parodică a existenţei, depersiflarea realităţii ori de frigiditatea exprimărilor sibilice, pretins savante, îmi rezervlibertatea de mă lua în serios, asumându -mi toate îmbucurările, dar şi vicisitudinile de careviaţa a avut grijă să nu duc lipsă.

I.E.: – „Suferinţele”, mâhnirile poeţi lor, sunt aceleaşi dintotdeauna, cu vagi deosebiri denuanţă, indiferent de sistemele social -politice ale comunităţilor umane. De fapt, aceste „suferinţe” potfi comune oricărei entităţi umane. Nu ai dreptul să spui nimănui „suferinţa mea e mai mare decât ata”, pentru că asta ar semnifica ipocrizie. Poetul, artistul în sens generic, are privilegiul de atransfigura caznele sufleteşti, de a da lacrimilor contur de cristal, prin datul nobiliar al katharsisuluiîntrezărit de Aristotel ca act purificator/regen erator. Furtunile, frământările osmotice ale spiritului,stau la geneza poeziei. Ea nu se va naşte din eutimie, aşa cum niciodată, în azur, nu vom zări măcarlicărul unui fulger.

Într-o vreme când numeroşi poeţi se lasă seduşi de latura parodică a existenţei, de persiflarearealităţii ori de frigiditatea exprimărilor sibilice, pretins savante, îmi rezerv libertatea de mă lua înserios, asumându-mi toate îmbucurările, dar şi vicisitudinile de care viaţa a avut grijă să nu duclipsă. Timpul „re-înfrunzirii aripilor”, al transmutării lor în text, e acel moment de graţie alspiritului, numit îndeobşte inspiraţie. Când Bacovia spunea: „Voi scrie un vers când voi fi liniştit”,

17

nu se referea la o linişte domestică, la starea dolce far niente, prilejuită de tihna unei existenţei„casnice”, ci la acalmia de după încetarea zbuciumurilor sale interioare, de sorginte metafizică. Sereferea la cerinţele suferinţei/durerii de a -şi duce până la capăt combustia. Abia în acea stare deliniştire „detaşată” a spiritu lui, actul creativ îşi poate desăvârşi lucrarea.

3. A.B.: – Ştiu că ţi s-au decernat, absolut îndreptăţit, mormane de diplome, pentru Poezia ta…Firav, cu greu, răzbate, pe la posturi de radio, şi muzica ta, de o mare şi tandră fineţe… Şi totu şi, nu eşti unclient al TVR-Cultural…!!! Şi totuşi, ROMÂNII te cunosc mult prea puţin, în raport cu valoarea Poeziei şiMuzicii tale! De ce crezi că, pretutindeni în lume, Artistul/Scriitorul – CÂND SUNT AUTENTICI! – suntţinuţi AFARĂ, „pe preş” – iar în casă se desfrânează toţi impostorii, toţi nechemaţii, care fac numai răuDuhului Omenesc? Copiii şi tinerii (români şi ai lumii terestre – EGAL!) ar avea nemăsurat mai multănevoie de Poezia ta şi a celor ca tine, pentru a se construi spiritual, iar nu de „deochiul” unor Vakulovski,Verdeş, Ioana Bradea etc. De ce societatea umană operează această CONTRASELECŢIE VALORICĂ? Terog să nu mă iei cu teoria că „asta se cere, asta se dă”, a dlor Liiceanu, Pleşu, Patapievici, în urmă şi…Flueraşu etc.! Că, în defin itiv, şi Ministerul Educaţiei, dar şi cel al Culturii, dar şi Televiziunea Română(cea pe care o plătim din banii noştri!) au obligaţia morală chiar de a educa Neamul ! Şi, în orice act social,mai ales în cel de educaţie (adică, de restrângere a fiarei din om…), este un act de constrângerebenefică…(ar fi şi imposibilă ORICE EDUCAŢIE, dacă nu ar fi AŞA!). Cu „bătaie lungă”, în evoluţiaspirituală a umanităţii!

Ştiu că acolo unde există valoare, va răzbate în cele din urmă! Şi nu e utopie.

I.E.: – Ca o prolegomene la chestiunea adusă în discuţie, aş aminti emblematicele versurimontaliene din poemul „Lămâii”: „Ascultă -mă, poeţii laureaţi/ se mişcă numai printre plante/ cunume rare: ligustrul sau acanta./ Eu iubesc drumurile/ sfârşite -n gropi ierboase/ unde prin bălţi pejumătate seci/ copiii prind câte -un ţipar subţire./ Potecile ce merg pe lângă povârnişuri/ coboară -ntufele de trestii,/ oprindu-se-n grădini printre lămâi”… Câtă „orgolioasă” modestie a poetului ceconştientizează că nimic nu se poate comp ara cu spectacolul „deloc măreţ” al vieţii, şi, totuşi,covârşitor… Îmi displace sintagma „mormane de diplome”! Şi chiar nu deţin un maldăr de astfel de…acte/patalamale… Însă păstrez cu drag în arhiva inimii mele câteva „înscrisuri” semnate de Şt efanAugustin Doinaş, Dumitru Radu Popescu, George Bălăiţă, Ion Mircea. Am mai spus -o, nu sunt unvânător de trofee literare. Am participat la multe concursuri/festivaluri de poezie, proză şi muzică,din dorinţa vie, „juvenilă”, de afirmare, dar şi din nec esitatea de a-mi verifica randamentul. Însăasta se întâmpla înaintea debutului meu editorial cu „Fereastră de apă”, debut ce a avut loc în urmaConcursului organizat de editura „Facla”. Îmi permit o parafrază a unui celebru vers al lui FrancoisVillon şi (mă) întreb: „Dar unde sunt… concursurile literare de altădată?”. Alea patronate de juriicompuse din scriitori de renume, cu un cuvânt greu de spus în arealul literar autohton. Că acumgeme „piaţa” de tot soiul de festivaluri de un nivel submediocru, orga nizate de te-miri-ce instituţie decartier. Arta nu e o competiţie sportivă… În sport, ordinea înălţării pe treptele podiumului se desfăşoarădupă criterii/grile bine clarificate, „legiferate”, astfel încât performanţa nu poate fi eludată. Înliteratură, lucrurile sunt puţin mai complicate şi necesită oarecari nuanţări. E foarte dificil săselectezi din „munţi” de poeme, din amalgamele de „semne”, acelea care să releve locul exact alfiecărui competitor pe o virtuală scară valorică! A nu se înţelege cumva că refuz noema de competiţie

18

artistică… Dimpotrivă, anumite concursuri literare – şi mă refer la cele prestigioase – chiar ajută laafirmarea unor nume de scriitori autentici. Îmi place să cred că poezia mea se află în competiţie cu ea însă şi. Cât despre lumea asta a„contraselecţiei valorice”, despre „traiectoriile” ei malefice relevate de tine, nu mă pot pronunţa atâtde categoric. Şi ştii de ce? În primul rând, pentru că eu cred în ceea ce fac – sunt de felul meu unoptimist, însă… temperat – şi, în al doilea, chiar nu am chef să mă erijez în pária instituţiilorabilitate cu promovarea valorilor culturale. Asta spre a nu da satisfacţie „corifeilor” zilei… Când amfăcut apel la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţiona l a judeţului Hunedoarasă-mi subvenţioneze o carte de versuri, şi m -am izbit de indiferenţa acestui „organ” (de stat…degeaba pe banii contribuabilului!), nu am capitulat, ci am tatonat alte căi, deloc facile, dar, în celedin urmă favorabile mie. O expe rienţă similară am avut cu prilejul editării albumului „Trenul deseară”, album inaugurând 30 de ani de activitate neîntreruptă ai grupului muzical CANON, cândam solicitat sprijinul Consiliului Judeţean, înaintând un proiect în acest sens… Nu am obţinut decâtpromisiuni… Trebuie să-ţi dau dreptate că instituţiile statului – şi, oho, nu numai cele cu profil cultural! – nu-şi justifică întotdeauna atribuţiile. Dar eu ştiu că, dincolo de toate aceste dificultăţi, există orânduială, un echilibru, o predestinare. Ştiu că acolo unde există valoare, va răzbate în cele dinurmă! Şi nu e utopie. Am accesat chiar acum câteva ore site -ul www.muzicabuna.ro şi sunt peste12.000 de downloadări ale cântecelor mele… Nu sunt un căuzaş al ideii ipocrite că arta are nevoiedoar de câştiguri spirituale… Totuşi, mă bucur „copilăreşte” când muzica mea ajunge la sufleteleoamenilor, când primesc un gând bun dinspre cei ce o ascultă. Poate că nici eu nu mă zbat cât ar finecesar spre a-mi promova scrisul sau muzica. Da r asta e altă poveste… Iar dacă „în casă – cum spui– se desfrânează toţi impostorii, toţi nechemaţii”, e treaba domniilor lor tovărăşeşti! Fii sigur, dragăAdrian, că n-o să mă afli cerşind la uşile lor.

4. A.B.: – Îmi spuneai, mai an, că îţi iei cărţile tale în rucsac şi te duci, cu chitara sub braţ, prinjudeţ… Cânţi… şi încerci să -ţi faci cunoscute cărţile – eventual, să ţi le şi vinzi. Chiar atât de primitivi amajuns, mai primitivi decât anticii, care aveau „librării”?! Statul (nu doar cel ROM ÂN!!!), USR, MinisterulCulturii etc. – nu sunt în stare să finanţeze MĂCAR două programe (FUNDAMENTALE!!!): unul depromovare (O AGENŢIE DE PROMO CULTURAL!) a valorilor artistice autentice (bun, ai să spui că aicie nevoie de critici… DAR CRITICI DE CALI TATE AVEM, DOAR CĂ SE OCUPĂ DE CABALE, ÎNLOC DE CRITICĂ OBIECTIVĂ, HERMENEUTICĂ!!!), şi celălalt, de distribuţie a operelor de artăautentice, ba, poate, chiar DECISIVE, în procesul de educaţie morală şi estetică a unui Neam, a Umanităţii?Comuniştii, după cât ştiu eu, parcă rezolvaseră, în felul lor, aceste două lucruri, fundamentale pentru ca unNeam să se culturalizeze, iar nu să se abrutizeze… Dar, măcar, se gândiseră şi făcuseră ceva, în acestsens!!! Chiar atât de mare duşman să le fie Artistul Auten tic – „Democraţilor Liberali”, de azi?!

Cred în poezia care se adresează oamenilor, nu plantelor de seră. Citesc cu interes critica empatică,tranzitivă, argumentată. Într-un cuvânt, vie.

I.E.: – Da, e adevărat, mi-am vândut cărţile, direct din… rucs ac, fără sprijinul„neprecupeţit” al defunctelor centre de librării, care – trebuie să recunoaştem –, în vremea „odioaseisale soţii”, aveau un rol foarte important la stabilirea tirajelor… Şi, te asigur, nu mi s -a părut nimicumilitor, descalificant, în întreprinderea mea. A fost, dacă vrei, un gest reflex – chiar dacă„primitiv” – de adaptare la noile cerinţe ale pieţei, o experienţă boem -incitantă pentru mine. Spre

19

exemplu „Amintirile unui pitic din vremea când era mai mic” am vândut -o neaşteptat de bine, ca dealtfel şi „Cenuşă vorbitoare”, încât ambele cărţi (având tiraj iniţial de 500 exemplare) le -amreeditat… O să ţi se pară neverosimil, dar am constatat că numărul celor interesaţi de„producţiunile” lirice şi muzicale ale subsemnatului e în creşte re.

Nu mă consider un esoteric iar hermeneutica mă depăşeşte. Cred în poezia care se adreseazăoamenilor, nu plantelor de seră. Citesc cu interes critica empatică, tranzitivă, argumentată. Într -uncuvânt, vie. Cea care nu aşează în prim plan aut orul – conform dictaturii impuse de trend ori deinterese extraliterare –, ci opera acestuia. Îmi repugnă tipul de critici „nemuritori şi reci”, suficienţi,plictisiţi şi, mai ales, plictisitori. E genul de scriptori încorsetaţi în grila savantlâcurilorautoreferenţiale, puşi mereu pe ierarhizări conjuncturale .

Uite ce e, dragă prietene, faci ce faci şi mă provoci, trăgându -mă „de mânecă” spre terenulpoliticii. Să ne înţelegem: nu am nimic împotriva acestei… meserii, numită eufemistic „cea mai vec hedin lume”. Nu-mi repugnă politicul în sine, atâta vreme cât serveşte intereselor vitale cetăţeanuluielectoral – ce-şi face omul cu mâna lui… vot se cheamă! – dar, prin însăşi natura ei, poeziasemnifică „dizidenţă”, şi – spunea cineva – ea erodează orice formă de putere. Arta înseamnă dialog,pe când politica e doar monolog al doctrinei. Între sintagmele „trestie gânditoare” şi „zoon politicon”nu a existat, să recunoaştem, niciodată compatibilitate.

Am sentimentul că aştepţi de la mine răspu nsuri tranşante, cu ţintă directă asupra unor numeamintite, cum ar fi cele din întrebarea anterioară. Însă eu nu pot fi atât de categoric ca tine. Şi astanu din teamă faţă de „zei”, ci pentru că -mi repugnă gâlceava. Eu nu pot anatemiza un scriitor saualtul pentru felul în care scrie sau îşi intitulează o carte. Dacă autorul consideră că prin scriitura luiiese „în faţă”, că e musai să fie în vogă, e treaba lui. Printre atâtea libertăţi, democraţia ne conferă şipe aceea de a alege. Nu ne poate obliga nim eni să citim ceea ce depăşeşte sfera orizontului nostruestetic de aşteptare. În timp, valorile se cern, nu cred că trebuie să fim atât de alarmaţi de invazianonvalorii. Fiecare pasăre (croncănitoare) pre limba ei piere…

5. A.B.: – Ai cunoscut, din interior, acel cenaclu numit, de mulţi, „controversat” – dar pe careeu îl consider, azi, de o importanţă naţională majoră, pentru vremurile acelea – Cenaclul „Flacăra” alScriitorilor din Hunedoara. Mi -ai scris şi zis, cu dor şi nostalgie gingaşă, cât eva lucruri de mare frumuseţe,despre dezbaterile furtunoase, dar atât de vii, inteligente, sensibile şi eficiente, din cadrul lui – dezbateriNU DESPRE NIMIC!!! (precum politichiile de azi…), ci despre frumuseţea şi profunzimea/puterea desugestie a unui vers sau altul, despre sublimul unei fraze muzicale sau alta… Spune -le mai mult cititorilornoştri, dintre care cei mai mulţi sunt tineri (n -au apucat acele vremuri şi acel incandescent fenomen demasă, „Flacăra”!) şi… grozav de sceptici, precum „epigonii ”, de care vorbeşte Eminescu: „Voi credeaţi înscrisul vostru, noi nu credem în nimic !”

Cenaclul hunedorean a fost o adevărată şcoală de literatură, chiar dacă nu deanvergura celor din oraşele universitare. Un cenaclu unde se scria poezie şi proză nealini ateproletcultismului, un adevărat laborator artistic ce nu ţinea cont de oficialităţileadministrative care decretau cine e scriitor sau nu. Singurul criteriu care funcţiona acolo eracel estetic.

I.E.: – Spre a elimina orice confuzie trebuie să specific dintru bun început: cenaclul„Flacăra” al Scriitorilor din Hunedoara nu avea nici o legătură cu cenaclul omonim condus de

20

Adrian Păunescu, apărut, de altfel, cu mulţi ani mai târziu. Cenaclul hunedorean a fost o adevăratăşcoală de literatură, chiar dacă nu de anvergura celor din oraşele universitare. Un cenaclu unde sescria poezie şi proză nealiniate proletcultismului, un adevărat laborator artistic ce nu ţinea cont deoficialităţile administrative care decretau cine e scriitor sau nu. Singurul criteriu care funcţionaacolo era cel estetic. Nici nu se putea altfel, atâta vreme cât gruparea era patronată de scriitori caDan Constantinescu, Iv Martinovici sau Neculai Chirica, toţi trei poeţi consacraţi la vremearespectivă şi traducători de anvergură din ma rea lirică universală. Să-i mai amintesc pe Otto Stark,Eugen Evu, Sotiris Vlahos, Valeriu Bârgău, Victor Isac, Martin Szegedi, Mariana Pândaru, RichardWagner, Victor Niţă, Ioan Radu Igna, Nicolae Balşan, Adrian Demea, Nicolae Crepcea, CarmenDemea… Era o atmosferă aristocratică şi efervescentă, unde veleitarismul nu -şi afla locul. Oricenegaţie sau afirmaţie vizavi de un vers „oarecare” trebuia justificata, susţinută. Îmi amintesc cumărturisită nostalgie, discuţiile aprinse, adesea contradictorii, aplic ate pe text, ce se prelungeautârziu în noapte. Am frecventat acel cenaclu, din primul an de liceu, până după terminarea stagiuluimilitar, şi trebuie să recunosc că acolo am deprins „meseria” scrisului temeinic, a muncii asidue petext, a şlefuirii versului până la contur de lamură.

Pe scena cenaclului condus de Adrian Păunescu am debutat singur, la Sibiu, în iarna lui 1976, cuun cântec compus de mine pe versurile poemului labişian „Scrisoare mamei”. În 1978, împreună cufratele meu, poetul Eugen Evu, am obţinut titlul de laureaţi ai Primului festival naţional de folkdesfăşurat la Costineşti. Festivalul acela a fost un adevărat maraton, desfăşurat de -a lungul a treinopţi incandescente, iar premiul a venit în urma votului celor peste o mie de spe ctatori prezenţi lateatrul de vară studenţesc. În 1982 a urmat, pe scena aceluiaşi cenaclu, debutul în formulă de cvartetal grupului muzical „Canon”, obţinând în scurt timp Premiul de consacrare. Am participat apoi lanenumărate emisiuni şi spectacole te levizate sau radiodifuzate. Debutul discografic al grupului a avutloc în 1987, pe LP-ul semnat de Victor Socaciu, „Viaţa, iubirea cea dintâi” (contribuţia „Canon” -ului rezumându-se la aranjamentul orchestral, acompaniament instrumental şi armonii vocale laşapte cântece de pe album). Însă debutul „de autor” al grupului „Canon” s -a petrecut abia în 1991 laElectrecord. Au urmat alte apariţii discografice, pe care nu le mai enumăr, spre a nu răpi din spaţiultipografic.

6. A.B.: – Crezi că scriitorii români au vreo şansă de afirmare, azi, în aşa -zisa UniuneEuropeană (un Moloh ce n-are nicio identitate, dar căruia îi creşte, ARTIFICIAL, prestigiul dinspre Vestspre Est…! – şi-i scade… pe ruta inversă!!!)? Unii zic că limba română ar fi un mar e impediment… – şi,deci, că degeaba se mai nevoiesc scriitorii să scrie, în România – mai bine s-ar spânzura, dacă nu sereprofilează, ca sculeri -matriţeri… Unde ne sunt traducătorii?! Ştiu că traduci din lirica poetului austriacThomas Bernhard… e foarte bine… – dar aş vrea să fie încă şi mai mulţi cei care să -i traducă, BINE SPREEXCELENT, pe Mihai Eminescu, Blaga, Nichita Stănescu, Sorescu, Mihail Sadoveanu, Rebreanu, ŞtefanBănulescu, Fănuş Neagu etc., din română în… toate limbile Pământului! Să se î nfiinţeze un DepartamentDE PROMOVARE REALĂ A CULTURII ROMÂNE, NU PRECUM ICR -ul ACTUAL AL DLUIPATAPIEVICI (…SUSŢINUT, ISTERIC ŞI IMBECIL, DE TOŢI „MAHĂRII” IRESPONSABILI AIZILEI, DE LA PLEŞU LA LIICEANU ŞI DE LA TRAIAIN UNGUREANU LA… CĂTĂLINAVRAMESCU!), CARE PROMOVEAZĂ (după tembelismele swastikoide şi cretin -obscene, de la NewYork) „OMAGIUL LUI IUDA”!!! …la Bochum-Germania…cu scabrozităţi şi satanisme, care, cică, „ ne-arreprezenta, ca tendinţe psihologice de Neam, la acest moment ”…Aş dori părerea ta s inceră, ca totdeauna,despre toate acestea.

21

Da, cred, ca şi tine că trebuie întreprins mai mult pentru promovarea în lume a numelor dereferinţă din literatura clasică şi contemporană. Să nu fim însă pesimişti! Unii paşi , deşi timizi – sărecunoaştem , totuşi, s-au făcut.

I.E.: – Sincer, nu prea înţeleg cum e cu creşterea/scăderea „prestigiului” zeului fenicianal războiului (Moloh) dinspre Vest spre Est, ş.a.m.d. Şi tot sincer, eu, unul, nu -mi pot permite sălipesc etichete de „iresponsabili” pe Andrei Pleşu („Minima moralia” e o carte extrem de valoroasă!)sau pe un Gabriel Liiceanu (aminteşte -ţi memorabilele întâlniri televizate ale domniei sale custudenţii, de după 1989, apoi… „Apelul către lichele”!). Să nu ne grăbim, dragă Adrian Botez, sătragem concluzii pripite asupra unor scriitori/filozofi importanţi ai culturii noastre! Altfel glisămfoarte uşor de la o extremă la alta! Şi chiar mergând pe linia logicii tale, la urma urmelor, sunt şi ei…oameni – nu-i aşa? – şi pot fi supuşi greşelii. Dar nu putem face tabula rasa pe indubitabilul lorprestigiu de oameni de cultură. Nu ştiu cine a emis enormitatea că lucrările street artiştilor români,IRLO, Omar şi Nuclear Fairy, expuse pe simezele expoziţiei de la New York „ne -ar reprezenta, catendinţe psihologice de Neam, la acest moment”… Dar de aici, până la a târî la… stâlpul infamieinumele sus amintite, mi se pare – scuze! – o exagerare din partea ta. Iată, dacă vrei, dovada„supremă” a sincerităţii mele! Da, cred, ca şi tine că trebuie întreprins mai mult pentru promovareaîn lume a numelor de referinţă din literatura clasică şi contemporană. Să nu fim însă pesimişti! Uniipaşi, deşi timizi – să recunoaştem –, totuşi, s-au făcut.

7. A.B.: – Crezi că foarte tinerii scriitori talentaţi, de azi (mă refer, în primul rând, la elevi şistudenţi) au vreo şansă de afirmare, în jungla culturală, în haosul cultural de azi – din România şi din lume?Ştiu că tu şi fratele tău, dl Eugen Evu, aţi fost şi sunteţi alături de tineri, în cenacluri… Crezi că re vistele şicenaclurile şcolare (sau, mă rog, cultural -şcolare… – cum este revista asta, Contraatac… – care are„aferent”, fireşte, cenaclul Contraatac…) mai folosesc la ceva, în acest climat troglodit -IMPUS (îmi spuitu, poate, de unde şi de cine IMPUS…), de azi?!

E foarte important ca tinerii scriitori aflaţi la început de drum să aibă în preajmă preceptorisensibili la frământările inerente oricărui învăţăcel.

I.E.: – E foarte important ca tinerii scriitori aflaţi la început de drum să aibă în preajmăpreceptori sensibili la frământările inerente oricărui învăţăcel. Ucenicia practicată sub tutela unorscriitori cu experienţă îşi pune amprenta pe întreaga evoluţie ulterioară a virtualului scriitor, cel carebate cu încredere la porţile afirmării. Climatul despre care faci vorbire nu poate fi „troglodit” decâtdacă mentorii legiferează primitivismul spiritului gregar, ce aparţine semidocţilor, nu oamenilor decultură. Regretatul Octavian Paler afirma că: „civilizaţia doar modernizează bruta din om – o învaţăipocrizia şi bunele maniere –, pe când cultura o ucide… Civilizaţia se poate mulţumi să -l transformepe analfabet în semidoct, pe când în cultură, semidocţii sunt mai periculoşi decât analfabeţii”…

Oricărui tânăr aspirant la arta scrisă i -aş sugera să ia aminte la spusele romancierului japonezNatsume Soseky: „Poate că simţurile poetului, fiind expuse tulburării mai mult decât ale omuluiobişnuit, au devenit şi ele mai ascuţite. Este adevărat că uneori el încearcă cele mai alese bucurii, dar

22

tot el suportă mult mai multă durere decât i s -ar cuveni. De aceea, trebuie să te gândeşti foarte bineînainte de a te hotărî să te faci poet”.

8. A.B. – Înainte de a întrerupe, vreau să -ţi pun o ultimă întrebare, având în vedere recurenţaimaginilor biblice, mai cu seamă neo -testamentare, în poezia ta: CREZI CĂ RELIGIA/CREDINŢARELIGIOASĂ, ar putea fi un factor prin care cultura, formele de expresie culturală, să se vindece de„lepră”… – …ar fi un factor prin care măreţia omului (şi a scriitorului, fi reşte!) să crească sau să scadă, înintensitatea de influenţare a evoluţiei spirituale terestre (în funcţie de conştientizarea /vs/ ignorarea laturiireligioase a Duhului omului)? Cu alte cuvinte, după această epocă a „flueraşilor” şi „patapievicilor”,„democraţi şi atei”… – speri şi tu, ca şi mine, că va re -veni o epocă a Măreţiei Omului, prin Re -îndumnezeirea Sa?! Sau faci parte dintre sceptico -pragmatici… Modelul Lui Hristos (socotit, de atât demulţi indivizi de azi, care se pretind „intelectuali”, ca f iind „utopic” şi „naiv”…) va fi având, oare, vreolegătură (prin adoptare sau părăsire), cu toate cele ce încerc eu să te întreb aici, pentru a mă lumina şi aîncerca să limpezesc Labirintul în care ne -a intrat Duhul, în aceste vremi tulburi?

Muzica pe care o cânt şi poezia pe care o scriu, sunt dovada explicită a crezului meuexistenţial… În mâna stângă ţin ghitara, în dreapta – o pană, care nu-i smulsă din aripa vreunui…înger… Ea se poate preschimba, uneori, în stilou, pix sau… creion, ascuţit de subse mnatul cumultă-multă băgare de seamă… Cuvintele pot provoca răni greu vindecabile. (...)

I.E.: – Iar am sentimentul că îmi „şopteşti” răspunsurile, şi faptul ăsta îmi provoacă ouşoară… inhibiţie. Nu vreau să mă erijez în judecătorul unor persoane/scr iitori anume, deoarece măconsider un creştin, ce încearcă – şi, uneori, chiar reuşeşte – să respecte biblica povaţă de a nu -mijudeca semenul, spre a nu fi la rândul meu judecat… Mă consider un om simplu, care nu crede că„ultima soluţie-i înc-o revoluţie”… Armele cu care lupt sunt dintre cele mai pacifiste cu putinţă.Muzica pe care o cânt şi poezia pe care o scriu, sunt dovada explicită a crezului meu existenţial… Înmâna stângă ţin ghitara, în dreapta – o pană, care nu-i smulsă din aripa vreunui… înger… Ea sepoate preschimba, uneori, în stilou, pix sau… creion, ascuţit de subsemnatul cu multă -multă băgarede seamă… Cuvintele pot provoca răni greu vindecabile. Cel mai uşor e să demolezi, mai greu e sărepari ce ai dărâmat… Teologul Paul Evdochimov afirma că „cel ce sugerează e Dumnezeu”...Artistul doar preia scânteia inspiraţiei divine… În ce măsură arta noastră e în stare să comunice cuAbsolutul, noi nu putem conştientiza. Până una-alta, dragă Adrian Botez, să ne bucurăm olaltă cuBlaga că suntem contemporani „cu fluturii, cu Dumnezeu”…

A întrebat şi consemnat Adrian Botez, spusele lui Ioan Evu, din 22-23 noiembrie 2008

***

23

Despre filosofie, despre Emil Cioran, Mircea Eliade ,Eminescu şi despre Mişcarea Legionară – cu filosoful

tecucean IONEL NECULAIată-ne, dragă IONEL NECULA, faţă în faţă, la o “lucrare” care, între noi doi, nu s -a mai făcut: uninterviu. Să începem repede, chiar abrup t, pentru că avem multe de discutat şi, eu, multe să te întreb:

1- A.B.: Cât a mai rămas, azi, din atitudinea filosofului antic grec, care, ca professor/”învăţător”,devenea, de fapt, Maestrul iniţierii în sine a ucenicilor săi – “ravvi/rabuni”, cum era numit, de ucenicii săi,Mântuitorul Hristos? Cât mau poate, azi, un filosof, să fie (şi să şi rămână…) – MAIEUTIC/SOCRATIC?Dar creştin – în sensul dat, la noi, de Nae Ionescu?

Cine a vizitat Voroneţul a văzut că Socrate şi Platon figurează printre precursorii creştinismului.(…)Nae Ionescu (…) a înţeles că Dumnezeu a dat omului minte să se f olosească de ea, sădesprindă răul de bine şi să ştie să -şi înfrâneze pornirile instinctuale.

I.N.:Maieutica a rămas în istorie ca o practică a celor vechi, prin care se puneala treabă intelectul, bombardându -l cu întrebări susţinute şi contradictorii, în vederea aflăriiadevărului, binelui şi frumosului din lume. Socrate nu făcea filosofie la catedră, de -abia Platon vaînfiinţa o şcoală specială în grădina Akademos, iar Aristotel – Liceul… - ca locuri specifice pentrupractica filosofiei în grup. Socra te, însă, făcea din filosofie un mod de viaţă şi de comuniune cuceilalţi din comunitate. Trecea drept un pehlivan, un pisălog şi un flecar dispus să oprească peoricine şi să-l iscodească asupra problemelor ce privesc cetatea şi omul. După cum se ştie, n -a scrisnimic, niciun rand, a rămas în istoria gândirii doar prin ceea ce ne -au transmis despre el Platon şiXenofon.

Insist. Socrate era un maieut şi filosofa prin întrebări. Discursul filosofic desfăşurat îl complexa şi -izăvora provocările profilactice . Dacă i s-ar fi oferit un postament de unde să.şi rostească discursul, arfi eşuat. Dovadă că, atunci când a fost adus la judecată în Areopag, şi a fost acuzat pentru vinovăţiiînchipuite, a trebuit să-şi retragă discursul de apărare şi să -şi construiască, punct cu punct, o replicăfundamentată, la acuzaţiile, destul de subţiri, de altfel, ce i se aduceau - A RATAT! Nu era unorator. Socrate ştia să pună întrebări, nu să peroreze. Daimonionul, despre care spunea că.i şopteşteîn ureche întregul montaj al dispunerilor maieutice, nu l -a mai ajutar, în momentul cel mai greu alexistenţei sale. A trebuit să bea cupa cu zeamă de cucută…!

Vorbind însă de maieutica practicată de cei vechi, mai trebuie subliniat un aspect. Prin tehnicadialogului, cultivată de Socrate, îşi oblige partenerii de dialog să gândească, fireşte, cu propriile lorposibilităţi – îi scotea din lenevia intelectuală şi -I punea în situaţia de a-şi folosi raţiunea pentru aprocesa logic un fapt de cunoaştere. Îi obliga la o gimnasticî a minţii , pentru a-şi fortifica aptitudineade a gândi. În grădinile Atenei, sub umbrarele de măslini şi chiparoşi, în pieţe publice, sau pemalurile mării, oriunde se întâmpla să întâlnească pe cineva, fiul pietrarului Sofroniscos ăl oblige săgândească, să caute, să găsească singur adevărul şi calea care duce la el. Din triada kalokagathonică(Adevăr/Bine/Frumos) – Adevărul era, cu precădere, ţinut în stare de graţie.

Analogia ta cu Nae Ionescu nu e deloc hazardată. La noi, doar el îşi oblige studenţii să gândeas că pecont propriu şi să nu se ralieze automat la o doctrină ce nu se potrivea cu simţămintele şiconvingerile lor. Nu-şi citea cursurile şi căuta să rămână la current cu toate noutăţile din domeniu.Cursurile sale erau impregnate cu ideile cumulate din ac este lecture, ceea ce a făcut pe uniicercetători să-l acuze de plagiat. Este o eroare, pentru că un curs destinat a fi expus oral şi liber nutrebuie şi n-are cum să conţină subsoluri, cu toate trimiterile necesare. Acuzaţia nu se susţine.Paralela dintre Socrate şi Nae Ionescu subîntinde, într -adevăr, şi învăţătura creştină. Cine a vizitat

24

Voroneţul a văzut că Socrate şi Platon figurează printre precursorii creştinismului. Învăţătura lordespre suflet, aşa cum e expusă în dialogul Charmides, al lui Platon , dar şi în alte dialoguri, este îndeplină concordanţă cu doctrina creştinismului. Nae Ionescu a fost unul dintre cei mai străluciţigânditori care a complinit credinţa şi convingerile religioase, cu temeiurile raţionale. A înţeles căDumnezeu a dat omului minte să se folosească de ea, să desprindă răul de bine şi să ştie să -şiînfrâneze pornirile instinctuale.

Nu spunea, oare, atât de frumos, Sfântul Ioan al Crucii? “ Sfătuieşte-te cu raţiunea ta/ Pentru a fce ce -ţi spune ea/Pe calea lui Dumnezeu,/ Şi acea sta va preţui mai mult în faţa Lui/Decât toate cele săvârşitede tine/Fără aceste sfaturi,/Şi decât toate savorile spirituale/Pe care le cauţi ”.

2- A.B.: Ce afinităţi de Duh ai găsit, în profunzimile tale, cu Emil Cioran şi cu Ion Petrovici – de te-ai specializat, cu atâta hărnicie, strălucire şi înverşunare, în opera lor – şi, de când te ştiu, tot despre ei scrii,cu mult har şi cu mare folos de Duh, pentru români?

Am fost cioranian dintotdeauna. Am avut, totdeauna, o pupilă prea deschisă pentru denunţarearăului din viaţă şi din lume.(…) Cu Petrovici e altceva. Descindea din Tecuciul meu afectiv şinu puteam să-l ţin în indiferenţă.

I.N.: Afinităţile mele cu Cioran nu se decontează din lecturile cioraniene. Am fostcioranian dintotdeauna. M -am născut cioranian, cu un anumit discomfort de viaţă şi cu o anumitădispoziţie de a lua realitatea în răspăr. Multe lucruri, din cele ce ne înconjoară şi ne afectează, nusunt aşa cum ar trebui, sfidează normalitatea şi, atunci, apare tentaţia de refuz, de frondă, deostilitate, de parc-aş avea aguridă în gură. Am avut, totdeauna, o pupilă prea deschisă pentrudenunţarea răului din viaţă şi din lume.

Spaimele mele au fost provocate de proliferarea nestăvilită a prostiei, a mediocrităţii şisubmediocrităţii. Mă îngri jotează, mai ales, faptul că această racilă s -a extins şi peste domeniirezervate, altpdată, elitelor. După 5 decenii de communism şi de supraevaluare a clasei muncitoare şia originii muncitoreşti – a strungarului, sudorului etc. – când intelectualul era privit cu neîncredere,ca un dizident potenţial, este greu acum să -I convingi că sunt şi domenii în care nu se poate performafără o anumită cultură sistematizată. Culmea este că, încurajându -se între ei, chiar ajung să creadăcă reprezintă ceva în ansambl ul general al valorilor, că au o misiune spirituală şi că lumea valorilortrebuie să se orienteze după strungul lor.

“Păcatul” meu este că am văzut răul din lume şi m -am convins că toate viziunile idilice despre om şidespre comunitate sunt eronate. În spe cial, realitatea românească este impregnată cu atâtea metehneşi beteşuguri, că descoperirea lui Cioran a avut pentru mine valoare de revelaţie. Obişnuiţi săidealizăm firea românească, n -am văzut, sau n-am dorit să vedem că, de fapt, cărăuşeşte un noian d edefecte – cornice, originare, arhetipale – greu de vindecat. Cartea sa, “ Schimbarea la faţă aRomâniei”, apărută în 1936, a scandalizat lumea românească. Mai précis, a împărţit scriitorimeavremii în 2 tabere opuse: cei mai mulţi (dreapta) îl aprobau, da r au fost şi destule voci care l -auatacat, cu toată recuzita vorbelor grele. Când un exemplar din carte a ajuns pe mâna lui CorneliuZelea Codreanu, acesta, dipă lectura ei, i -a scris acea tulburătoare scrisoare, publicată 5 ani maitârziu, în Buna Vestire de Duminică, din 12 ianuarie 1941: “ Dta voieşti ca neamul acesta să -şi scuturehaina de pigmeu pe care o poartă de amar de vreme şi să îmbrace haina de împărat. Şi el vrea. Dovadăcă te-a născut pe dta., din lutul spu (şi pe alţii) ca s -o scrii. Căci toţi cei ce scriem sau luptăm n-o facemde la noi, ci împinşi de lava românească a vulcanului care vrea să iasă din adâncuri către înălţimi. Unluptător spre zările împărăteşti ale românilor îţi strange mâna. ”

De asta spun: cum să nu fiu atras de Cioran? Apoi stilul lui, de o frumuseţe fără egal, în literaturenoastră, cum putea să mă lase indiferent? Sigir, am şi destule reserve faţă de ideile lui. Dar, una pestealta, recunosc c-a surprins cel mai bine tragedia acestui neam, care a înaintat în istorie cu vit eza

25

plugului înfipt în brazdă. Ulterior, am înţeles că întregul élan al cucernicului protopop de Sibiu,Emilian Cioran purta semnul ragicului, la cheia destinului.

Cu Petrovici e altceva. Descindea din Tecuciul meu afectiv şi nu puteam să -l ţin în indiferenţă.Aveam faţă de el o datorie morală, de care încă nu -s sigur că m-am achitat în întregime. Este,oricum, în atenţia mea, în continuare.

3- A.B.: Nu te supără faptul că unul, Petrovici, este mason (deci, după normele BOR, anatemizat…),iar celălalt, Cioran, este un renegat/apostat ideatic? Ei, în mod foarte sincer îţi spun, sunt lega t de MirceaEliade, în primul rând, prin Omul Drept (cum zic evreii) -Eliade, omul-Eliade fără atitudini de salciefoşnitoare spre toate orizonturile – un Eliade pe care l-am văzut, ca fiind un reper moral - în toată opera sa,dar, mai cu seamă, în riscul asumat de a nu -şi renege trecutul legionar…de a -şi accepta martiriul spiritual -intelectual… Cioran, din păcate, nu i -a călcat pe urme, moraliceşte, lui Eliade… Se vede treab a că nu toţiavem stofă de martiri…

C-a fost mason Petrovici? N-am o idiosincrazie faţă de această mişcare.(…) Părerea meae că nu se poate vorbi de fenomenul legionar, fără o precizare de termeni.(…) Din păcate, cei cerepudiază Mişcarea nu mai fac dist incţia întere cele două faze ale Mişcării.

I.N.: C-a fost mason Petrovici? N-am o idiosincrazie faţă de această mişcare. O privescdin exterior, dar cu obiectivitate şi detaşare. Sunt sigur că reuşitele lui s -au datorat unor calităţipersonale şi ju apartenenţei la masonerie. Gândeşte -te că, după o conferinţă rostită la Sorbona, presafranceză l-a ţinut în atenţie 3 luni de zile (cf. Elena Văcărescu, Discursul de recepţie cu prilejulprimirii în Academia Română ). Cât priveşte dezicerea lui Cioran de idealurile tinereţii sale, faptul ediscutabil. Sunt mai multe mărturii care dovedesc contrariul.

Din păcate, fenomenul legionar, ca doctrină şi ca viziune ce scruta împlinirea destinului românesc, afost prohibită complet, atât în jumătatea de secol communi st, cât şi în perioada post-decembristă. Or,nimic nu stârneşte mai mult interesul decât lucrurile interzise. Lovim mereu dintele care ne doare.Sigur că nu împărtăşesc felul în care a fost tratată această problemă, de către istorici, în lungiledecenii de domnie comunistă – tip Fătu şi Spălăţelu…! Părerea mea e că nu se poate vorbi defenomenul legionar, fără o precizare de termeni. Despre care Mişcare Legionară vorbim? Văd cătoate referinţele tale răsfrâng, în exclusivitate, legionarismul aşa cum l -a gândit întemeietorulMişcării – Corneliu Zelea Codreanu – deşi a existat, ştii bine, şi o perioadă marcată de prezenţa luiHoria Sima, în fruntea ei, care a rupt firul şi direcţia imprimate de întemeietor, ceea ce a însemnatun dezastru, pentru soarta legiona rismului românesc.

Din păcate, cei ce repudiază Mişcarea nu mai fac distincţia întere cele două faze ale Mişcării.

Eu nu cred că mai poate fi reînviată această mişcare. Lumea e conectată la doctrinele democratice şinu cred că după Auschwitz, Holocaust, K olâma şi Piteşti, după crimele lui Hitler, Stalin, Dej şi PolPot lumea mai poate credita regimurile autoritare. Ştiu că şi democraţia îşi are neajunsurile ei, dar,vorba lui Churchill, este “cea mai puţin rea, din câte se pot concepe”…

În plus, regimurile democratice au ajuns, şi ele, să impună atâtea practice nedemo cratice, că aproapele golesc de conţinut. Ne plângeam că ne sunt telefoanele ascultate, pe vremea lui Ceauşescu… -ascultarea telefoanelor a devenit, acum, legală şi neselectivă…

4- A.B.: Propaganda comunistă şi cea aşa -zis “democrat-liberală”, de azi, cântă, la unison, cele maisfruntate, mai tenace minciuni – şi fac să plouă afirmaţii isteroide, despre Cea Mai Înaltă Şcoală Spiritualădin Lume – Şcoala Spirituală a Schimbărilor Epocii Ar hanghelului Spiritului – MIKAEL. Şcoala careînvaţă omenirea să-şi domine ereditatea şi să-şi afirme şi dezvolte personalitatea spirituală. Această ŞcoalăSpirituală, unică în lume (deocamdată…), a existat în România, între 1927 -1938 (fusese, însă, vestită de

26

Eminescu, cel de după 1871… - anul care adduce Terra în Epoca Arhanghelului Spiritului, Mikael!) – dar“lumea” nu vrea să ştie despre ea, şi epitetele de “bandiţi”, “criminali”, “asasini”, “sceleraţi” etc. curgeau,pentru membrii Mişcării Legionare şi înain te de 1989, şi curg şi după 1989. Oamenii au ajuns să fieterorizaţi, au ajuns la o atât de mare nebunie a terorii, încât să nu mai îndrăznească să pronunţe…nu doarcuvântul “legionar”, ci nici măcar numele culorii…”verde”! Şi asta, în ciuda faptului că Mi şcareaLegionară n-a fost considerată şi nici acuzată ori judecată, ca mişcare fascisto -nazistă (anti-semită – NICIVORBĂ!), la Nürnberg! În ciuda faptului că destui evrei ori semi -evrei au făcut parte din Legiune. IarVERDELE este culoarea ÎNVIERII ÎNTRU DUH…! De ce, spre exemplu, Ungaria “ Crucilor cu săgeţi”(în maghiară “Nylaskerestesztes” sau “Nylas-Kerestes Part”) al lui Salaszi (a fost un partid politicgermanofil şi AUTENTIC antisemit şi rasist! – a se vedea articolul lui Sigismund Kolocsai – La masă cudiavolul, din revista orădeană Zodii în cumpănă , Anul II (XII), nr. 3(55), din vara lui 2008, p. 9) – nu este“întrebată de sănătate”?! – căci Szalasi and Comp. numai “spiritualişti” nu au fost, prin toate ororile pecare le-au comis, în al doilea răzb oi mondial! Nu crezi că românii au devenit, între timp, mult preaslugarnici şi laşi, şi se lasă masacraţi spiritual, cu condamnabilă uşurinţă, cu un fatalism CARE NU EMIORITIC, cum pretindea marele cărturar Octavian Paler, Dumnezeu să -l ierte! (Mioriţa esteRITUALUL ÎNVIERII!) – de către instanţe mondiale foarte dubioase, în ce priveşte moralacreştină?...Asta, în loc să -şi apere, cu toată cinstea, demnitatea şi onoarea (…sunt 3 cuvinte care, ultimaoară, au avut valoare semantică, în România, prin Mişca rea Legionară a lui Codreanu, întemeietorulnaţionalismului creştin, PE ORIUNDE A TRECUT!). Pentru că legionarismul, aşa cum l -a conceput CZC,este, înainte de toate, apărător al creştinismului, al valorilor de Duh ale Bisericii Strămoşeşti – apoi,imediat, al valorilor tradiţionale, de Ţară şi Neam. Sau creştinii vor fi având, totuşi, cum zice Cioran,“mentalitate de sclavi”?

(…)Ernest Maftei, “Bădia” (Dumnezeu să -l odihnească!) cochetase, în tinereţe cu MişcareaLegionară. “Mai poate fi re -înviată această mişcare?” – l-a întrebat moderatorul. “Nu, nu maipoate” - a răspuns bătrânul şi s-a explicat: “UNDE MAI GĂSEŞTI AZI O SUTĂ DE TINERI,DISPUŞI SĂ MOARĂ PENTRU ŢARĂ, PENTRU NEAM ŞI PENTRU VATRĂ? NOI NUŞTIAM CE-I ACELA INSTINCT DE CONSERVARE, CÂND NE ORDON ACĂPITANUL!”(…) Românii îşi vor reveni din această letargie doar a tunci când vor aveaconducători înţelepţi, cu clarviziune şi cu dragoste de ţară. (…) Ţara se va îndrepta, profetizaEminescu, când şcoala va fi şcoală, popa – popă, biserica plină şi crâşma pustie!

I.N.: Mişcarea Legionară a prins şi datorită carismei personale a Căpitanului ei. Cu cevatimp în urmă, am prins o emisiune ce -l avea invitat pe regretatul Ernest Maftei, “Bădia” (Dumnezeusă-l odihnească!) – se ştie că şi el cochetase, în tinereţe cu Mişcarea Legionară. “Mai poate fi re-înviată această mişcare?” – l-a întrebat moderatorul. “Nu, nu mai poate” - a răspuns bătrânul şi s-aexplicat: “UNDE MAI GĂSEŞTI AZI O SUTĂ DE TINERI, DISPUŞI SĂ MOARĂ PENTRU ŢARĂ,PENTRU NEAM ŞI PENTRU VATRĂ? NOI NU ŞTIAM CE-I ACELA INSTINCT DECONSERVARE, CÂND NE ORDONA CĂPITANUL !”

E drept că, la noi, la români, se resimte încă acel “complex voievodal”, care ne -a marcat întragaistorie. Românul vrea să se ştie condos, ditijat, îndrumat. Vrea ca altcineva să d ispună şi, fireşte, sărăspundă de soarta sa. Am devenit o ţară de “asistaţi”.

Proliferarea Mişcării Legionare, larga audienţă de care s -a bucurat în rândul tineretului s -a datorat,în mare parte, şi partidelor istorice. Nici liberalii, nici ţărăniştii nu arătau prea multă deschidere faţăde tineri – mulţi dintre ei foarte bine clădiţi spiritualiceşte. Exista în partidele istorice o gerontocraţiecare nu era dispusă să lărgească competiţia internă de partid. Noii veniţi ar fi avut, oricum, unascendant faţă de bătrânii politicieni, îmbătrâniţi în menajeria năravurilor rele. Intrarea în partidul

27

liberal sau ţărănist se făcea foarte grei, mai ales pentru tinerii ce nu proveneau dintr -o castă binesituată în partid. Ce le rămânea de făcut tinerilor trecuţi pri n universităţi şi doritori să se pună înslujba ţării? Era de aşteptat să acceseze Mişcarea Legionară, unde uşile erau totdeauna deschise. 14

Nu, nu cred că românii au devenit mai “slugarnici şi laşi” faţă de instanţele mondiale dubioase. Aşaau fost dintotdeauna. Îşi vor reveni din această letargie doar a tunci când vor avea conducătoriînţelepţi, cu clarviziune şi cu dragoste de ţară. Neamul românesc lâncezeşte nu atât din cauzadefectelor sale, evidente şi ele, cât din cauză că i -au lipsit conducătorii cu calităţi gospodăreşti, caresă-şi mobilizeze poporul şi să servească de îndrepptar. Ţara se va îndrepta, profetiza Eminescu, cândşcoala va fi şcoală, popa – popă, biserica plină şi crâşma pustie!

Cine va cerceta statisticile vechi, va constata că oriunde românii erau sub dominaţie străină – înBasarabia, Bucovina sau Transilvania – nivelul de viaţă era mult avansat, faţă de al celor din Regat.Aşa că mondialismul, adoptarea unor rânduieli supranaţion ale, nu-i neapărat o pacoste. Lăsată ladispoziţia politicienilor noştri, ţara va fi vândută bucată cu bucată…Am scris cu mare durere acestrăspuns, cu un ghimpe în loc de pix…

5-A.B.: Ce părere poate avea un om moral, citind două rânduri de vorbe, scrise de mâna aceluiaşi om,Cioran, despre acelaşi om, CZC:

-la Sibiu, 27 decembrie 1940: “Înainte de CZC, România era o Sahară populată (…) CZC n -avrut să îndrepte mizeria aproximativă a condiţiei noastre, ci să introducă absolutul în respiraţia zilnică aRomâniei. Nu o revoluţie a momentului istoric, ci una a i storiei (…) Într-o naţie de slugi, el a introdusonoarea şi într-o turmă fără vertebre, orgoliul. (…) În preajma Căpitanului, nimeni nu rămânea călduţ(…) Credinţa unui om a dat naştere unei lumi, ce să lase -n urmă tragedia antică a lui Shakespeare. Şiaceasta în Balcani! Pe un plan absolute, dacă ar fi trebuit să aleg între România şi Căpitan, n -aş fi ezitato clipă” – pentru ca, la Paris, în 1950, să spună, despre acelaşi CZC, că “ era un fel de ataman cazac”, iardespre legionari, că erau “o bandă de ucigaşi sceleraţi”?!

Dar apostazia nu i-a servit lui Cioran nu i -a servit acestuia la nimic…doar că n -a murit de foame şia putut să publice, la Paris…Ce folos că, la mormântul lui Cioran, în Parisul anului 1995, un academicianfrancez a zis despre răşinăreanu l nostrum că “ a fost cel mai mare şi rafinat stilist al limbii fran ceze”,când, până şi în 2007, un oarecare Laszlo Alexandru îl spurcă, în revista Tribuna, nr. 127, 15-31 decembrie2007 - acuzându-l, virulent, ca-ntr-o răfuială personală, de…anti-semitism turbat?! Un spirit atât de“dezgheţat”, precum Cioran, oare nu şi -a dat seama de zădărnicia lepădării /apostaziei, într -o lume care nu-şi permite, prin “liderii ei de opinie”, decât…CÂRDĂŞIA?! O lume în care, cui are crezuri, i se refuzăparticiparea la…”ospăţul trădării”…

Cred că vexaţiunile prin care a trecut Vintilă Horia, atunci când i s-a acordat PremiulGoncourt, trebuie să-l fi speriat aşa de tare pe Cioran, că şi-a revizuit discursul public.

I.N.: Cunosc textul lui Cioran, rostit în ziua de 27 d ecembrie, la postul de radio Bucureşti,exact în seara în care a fost asasinat Iotga şi s -au reînhumat osemintele Căpitanului, la Casa Verde.A devenit Cioran, ulterior, un apostat? Am îndoielile mele, dar nu le dezvolt aici. Ele alcătuiescconţinutul unui articol mai desfăşurat, pentru care sper să găsesc sălaş pe la o revistă. Dacă a făcutCioran astfel de declaraţii, care echivalează cu o dezicere – ŞI LE-A FĂCUT! – faptul trebuie privitîn context. Cred că vexaţiunile prin care a trecut Vintilă Horia, a tunci când i s-a acordat PremiulGoncourt, trebuie să-l fi speriat aşa de tare, că şi -a revizuit discursul public. Când a fost sincer şi

14 - N.red.: Nu este tocmai realitatea: CZC spunea şefilor de cuiburi că, dacă vor veni 20 să se înscrie înLegiune, abia dacă UNUL să fie primit...! Deci, Legiunea selecta după nişte criterii extrem de riguroase,moral-spirituale, cât a fost în viaţă Căpitanul...

28

când a făcut figuraţie e greu de precizat. Cioran, care s -a contrazis permanent şi la fiecare pagină, nuputea să se manifeste altfel şi în ceea ce priveşte “trecutul lui deocheat”…

6-A.B.: Ce părere ai despre spiritual românesc de azi – şi, mai ales, despre destinul acestui spirit? Îţiştiu opiniile din cartea ta, Disconfortul de a fi român – dar mă întreb dacă, între timp, nu ţi le-ai nuanţat…

Cred, totuşi, că Dumnezeu nu şi -a întors faţa de la noi, chiar dacă ne -am păcătoşit şi, dince în ce mai mult, rătăcim pe drumul pierzaniei.(…) Cred că ceea ce ne caracterizează, în primulrând, e invidia reciprocă, dusă până la ult imele consecinţe (…) Nu cumva, în România, romii aufost lăsaţi de izbelişte şi s -a închis ochii la toate ilegalităţile comise, pentru a evita eticheta de“discriminare”? (…) Oare există vreun arhiereu care să nu fie mason?

I.N.: Cred, totuşi, că Dumnezeu nu şi-a întors faţa de la noi, chiar dacă ne -am păcătoşit şi,din ce în ce mai mult, rătăcim pe drumul pierzaniei. Vina o purtăm noi, românii, care nu ne-amdebarasat de defectele noastre tribale. Nu suntem un neam de hoţi, de leneşi, de beţivani şi nucultivăm aceste defecte mai mult decât alte popoare. Cu toate acestea, avem o imagine proastă înEuropa.

Au fost înfiinţate Agenţii speciale pentru integrarea romilor, s -au încasat salarii enorme şi s -au irosit milioane de euro, dar de făcut nu s -a făcut nimic. Cei câţiva romi care s -au şcolit şi-aucăpătat anumite demnităţi publice – se ruşinează cu etnia din care provin şi se distanţează de ea, înloc să coboare cu discursul printer romi, să plămădească proiecte de ridicare a congenerilor lor. Dac -ar fi să facem o paralelă cu negrii din SUA, vom vedea că aceştia n -au procedat aşa, când s-a pusprobleme emancipării lor. Au intrat în magistratură, în poliţie – au pus umărul la civilizareacelorlalţi.

…Nu cumva, în România, romii au fost lăsaţi de izbelişte ş i s-a închis ochii la toateilegalităţile comise, pentru a evita eticheta de “discriminare”? Nu cumva se poartă cum se poartă înstrăinătate, pentru că, în ţară, în România, n -au ştiut de legi şi s-au considerat o etnie privilegiată şi,cu această mentalitate, au invadat Occidentul?!

Acum, sigur, lucrurile sunt încurcate. Problema romilor a devenit una europeană şi seimpun măsuri conjugate, pentru o rezolvare eficientă.

Revenind la problema spiritului românesc. Cred că ceea ce ne caracterizează, în primulrând, e invidia reciprocă, dusă până la ultimele consecinţe .15

15 - Circulă şi un banc, prin care se relevă marele şi durerosul adevăr al totalei lipse de solidari tate, al dihoniei continue,din pricina invidiei („capra vecinului”...), dintre români: „Sf. Petru se hotaraste într-o zi sa plece în inspectie... priniad! Zis si facut, se întalneste cu Scaraotchi care îi ofera un tur complet. Merg ei ce merg si ajung în "salacazanelor" unde erau mai multe cazane cu apa clocotita, pline cu oameni care încercau sa iasa afara. Din când incând, la cîte un cazan, un grup de draci îi loveau peste cap cu bastoanele pe cei ce încercau sa iasa.

- Ce se întîmpla aici? întreaba Sf. P etru.

- Aici este cazanul cu nemti si astia încearca tot timpul sa iasa în fata, a şa ca îi potolim imediat.

- Bun, si acesta? întreaba Sf. Petru aratând spre cazanul pe care scria "americani"?

- Acelasi lucru, raspunse Scaraotchi.

29

Mă întrebi de raportul românilor cu Divinul? Cred că este normal, darn u pentru că estepătruns românul de credinţă, ci pentru că aşa se cade, “dă bine” . Religia are o audienţă din ce în cemai scăzută, darn u din cauza masoneriei sau a altor secte bastarde, ci a slujitorilor ei, a preoţilor,care sunt de o calitate slabă – şi, în plus, interesul preoţilor noştri se îndreaptă, cu precădere, sprecele lumeşti şi pipăibile. N-am mai văzit de mult un preot circulând cu Dacie sau fără o vilă chipoasă.Când am văzut cum se promovează examenele la Facultatea de Teologie, m -am lămurit că lucrurilesunt stricate de sus. Oare există vreun arhiereu care să nu fie mason?

7-A.B.: Ce părere ai despre modul cum scriitorii de azi, d ar şi românii din diaspora, îl e xprimă,artistic, pe acest …”spirit”? …a se vedea saiturile scatologice, unde publică Ioana Bradea, Vakulovschi…

Sunt de-a dreptul îngrozit de mulţimea oportuniştilor -diletanţi, care bat la porţi leafirmării literare(…) Cred că ţara noastră duce o lipsă acută de critici, nu de scriitori. Nu poateexista o literatură performantă, fără o critică pe măsură. (…) CRITICUL FACE ŞCOALĂLITERARĂ, NU SCRIITORUL .

I.N.: Ce să spun? Sunt de-a dreptul îngrozit de mulţimea oportuniştilor -diletanţi, care batla porţile afirmării literare. Mă îngrozeşte maculatura cu care pornesc ofensiva lor ubu-ească.Proliferarea editurilor de provincie, conduse de diletanţi, generozitatea unor sponsori care nudeosebesc între valoare autentică şi surogat, au dus la proliferarea fără discernământ a autorilor decarte. Toţi, după ce le apare plachetuţa a treia, se grăbesc să -şi depună dosarul pentru a fi primiţi înUSR. Nefirească nu e graba cu care asaltează editurile, pentr u a-şi face numărul minim de cărţicerute de statutul USR – ci încredinţarea c-au devenit, peste noapte, persoana importante, tupeul cucare pretend să fie băgaţi în seamă şi să li se recunoască…”meritele”!!! Noroc că filtrul instituit laprimirea în USR a devenit mai exigent, iar grila cu care se operează la discutarea dosarelor a devenitmai severă. Multe edituri eu dobândit profituri serioase cultivând printer ofertanţi iluzia genialităţii.Până când Ministerul Culturii şi Cultelor nu va pune ordine în s istemul editorial, stabilind condiţiiminime pentru apariţia unei cărţi (girul unei personalităţi, referate interne şi externe etc), nu va fidescurajat acest dezmăţ al apariţiilor editoriale amatorice, pernicioase şi anodine.

Cum e respectată cartea de li teratură? Aleatoriu şi mai mult din condiţie provincială.Criticii mari (N.Manolescu, Alex Ştefăne scu, Daniel Cristea Enache, Ştefan Borbely) îşi au“abonaţii” lor, pe care îi ţin în atenţie. Cred că ţara noastră duce o lipsă acută de critici, nu descriitori. Nu poate exista o literatură performantă, fără o critică pe măsură. Epocile marilor izbânziliterar-artistice au fost marcate de prezenţa marilor critici la timona vieţii spirituale româneşti.CRITICUL FACE ŞCOALĂ LITERARĂ, NU SCRIITORUL. Junimea, Sămănătorul, Sburătorulsunt momente culturale româneşti dominate de autoritatea unor critici profilactici şi rezolubili.Criticul dispecerează fenomenul cultural şi impune viziuni, convenţii şi ideologii în concordanţă cuceea ce se petrece în lume, nu scr iitorul.

8-A.B.:Cum ţi se pare că decurge actul de receptare a operei scriitorului roman (autentic!) de azi?Crezi că, prin intrarea României în UE, această receptare ar trebui să sufere – şi, dacă da, cum? Oare mairămâne valabilă afirmaţia lui Goethe, de spre cultura/literature universală…?! – care respiră, trăieşte şi seîmbogăţeşte tocmai prin diversitatea de exprimare a spiritelor naţionale?!

- Bine, dar ce se întâmpla aici? întreaba contrariat Sf. Petru aratând spre un cazan care nu era pazit si unde dincând încând se ivea câte un cap afara din apa, dar dupa aceea disparea imediat !- Oh, acela e cazanul cu români! Cum încearca unul sa scoata capul, cum î l trag ceilalti la fund imediat !”

30

Cum să te desfaci de condiţia şi de rădăcinile tale entice? Cum să te detaşe zi de materiaspirituală în care te-ai născut şi te-ai format spiritual? Pecetea etnică se induce în structurileconştiente şi inconştiente ale mentalului şi creatorul, oricât ar încerca, nu poate să sedescotorosească de ea şi de ceea ce s -a stocat în subiect, în anii formării sale intelec tuale…De altfel,nici nu cred că rezistă vremuirii decât creaţiile ce pornesc din inimă, iar inima nu poate să nu -şisincronizeze bătăile cu cele ale neamului.

I.N.: Întrebarea ta implică o incursiune prin binefacerile suferinţei, în general – şi ascriitorului, în special. Dacă ar fi să fac o metafizică a suferinţei, precum Cioran, ar trebui săacceptăm că suferinţa e o durere conştientizată, o stare de discomfort şi de nelinişte, resimţite deconştiinţă. Există o suferinţă a scrisului? Fireşte, în măsura în care ne macină fiinţa şi nun e dă pace.Dumnezeu ştie pentru ce acceptăm această suferinţă. Poate pentru a ne împlini destinul, pentru că nuputem vieţui altfel. “Sunt puteri constructive în noi” – nota Eminescu, la cursul lui Zeller, laUniversitatea din Berlin. Înafara acestei dimensiuni constructive, spiritual decade în condiţielarvară.

Nu cred că naţionalismul a devenit prohibit în zilele noastre, deşi globalismul şimondialismul fac destule eforturi în acest sens. Ceea ce se poate omologa în poli tică (un anumitsincretism instituţional şi administrative), în plan estetic devine mai anevoios. Cum să te desfaci decondiţia şi de rădăcinile tale entice ? Cum să te detaşezi de materia spirituală în care te-ai născut şi te-ai format spiritual? Pecetea e tnică se induce în structurile conştiente şi inconştiente ale mentalului şicreatorul, oricât ar încerca, nu poate să se descotorosească de ea şi de ceea ce s -a stocat în subiect, înanii formării sale intelectuale…De altfel, nici nu cred că rezistă vremui rii decât creaţiile ce pornescdin inimă, iar inima nu poate să nu-şi sincronizeze bătăile cu cele ale neamului. Conştiinţa da, poateface curse cu obstacole, se poate conecta la forme de cultură şi la curente etranjere, dar inima nupoate trăda. Ea rămâne fidelă spaţiului cultural din care a descins.

9- A.B. Oare de ce nu vorbeşte nimeni, nici până la acest ceas, despre o Agenţie de Promo şi deMarketing al Cărţii, în România? Este asta, oare, suprema dovadă a impotenţei la care a ajuns criticaromânească de detectare a valorilor, de ierarhizare a valorilor – şi de curăţare a terenului de Duh Artistic -Scriitoricesc, de non-valori? De ce provincial, care a dat României marile valori/spirite – este sufocată deuitare/ignorare, din partea “centrului” – deşi, demagogic, se tot afirmă “autonomia şi libertatea filialelorUSR” – daaa, libertatea de a muri sau de a se sinucide, intelectual… - şi, deci, de a priva România (ceacare, spiritual, trebuie să se înţeleagă, pentru Dumnezeu, că nu are dreptil să se scideze! – şi aşa estescindată în toatre celelate feluri!!!) de (poate) multe, profunde şi de răscruce valori ale Duhului?!

Să sperăm că, odată cu formarea euroregiunilor, se va rezolva şi problema circulaţiei. (…)Printre convingerile mele ferme şi neclintite e şi aceea că societatea, statul, autorităţile – trebuie săse îngrijească, în special, de elite – pentru că ele pot mişca bornele progresului(…)

I.N.: Drama culturii româneşti nu e actul de creaţie, aşa cum este şi cât este, ci circulaţialui în ţară, intemperiile pe care le întâmpină o carte, în drumul ei spre masa cititorului. Opţiuneapentru o viaţă trăită intellectual a devenit un lux pe care puţini români şi -l permit. Preţul de cost alvieţii intelectuale nu şi-l mai permit decât cei ce nu sunt intere saţi de acest lucru, noii îmburgheziţi.Interesul pentru carte şi pentru “zăbava cititului” a scăzut îngrijorător, iar cartea circulă greu. Ceştim noi, cei din Regat, despre titlurile apărute la editurile din Timişoara sau chiar din Cluj? Săsperăm că, odată cu formarea euroregiunilor, se va rezolva şi problema circulaţiei cărţii, că va fi maibine gestionată, ca derivate al relaţiilor dintre euroregiuni. Au dispărut, din nefericire, librarii deprofesie, acei cărturari inimoşi, capabili să -ţi ţină o prelegere despre istoria oricărei cărţi, aflate înraft.

31

Problema disputei dintre margine şi centru e temeiul postmodernismului, aflat în mare vogă, înpresent. Şi Occidentul e viscolit de o ofensivă a provinciei, asupra centrului cultural autocrat şidiscreţionar. Problema se va rezolva prin emanciparea provinciei, până la concurenţa cu Centrul. ÎnGermania, bunăoară, problema e în mare măsură rezolvată, prin ofensiva nestăvilită a oraşelor,până la nivelul reprezentat de capitală. Cu ce sunt mai prejos Jena, T ubingenul sau Stuttgart-ul,decât Berlinul cultural? La fel în Franţa, Elveţia sau Suedia. Se uită, sau se ignoră că, în mare partefaptl că provincia a fost aceea care a furnizat intelectualitatea centrului şi l -a înnobilat cu ceea cereprezintă valoare şi competitivitate. Provincia e aceea care a alimentat centrul cu sânge proaspăt şioxigenat.

Printre convingerile mele ferme şi neclintite e şi aceea că societatea, statul, autorităţile – trebuie să seîngrijească, în special, de elite – pentru că ele pot mişca bornele progresului – cu un centimetru, cuun milimetru, cu un miligam – cu cât pot, dare le pot scoate comunitatea din băltire improductivă şipot îmbogăţi lumea cu, vorba lui Noica, “ceva nou” – esenţial pentru evoluţia lumii.

Ambiţiile provinciei au fost dintotdeauna să se evidenţieze (primarul de Mizil), sau să depăşeascăprestigiul centrului. În notaţiile sale, Cioran vorbea despre un orăşel din SUA, de cca 30.000 delocuitori, care are o Universitate urmată de pesre 100.000 de cursanţi.

10-A.B.: În România de azi nu văd decât un lucru bun: naşterea revistelor culturale. Câte din ele or fibune şi de folos? PĂcătuiesc ele prin elitism “olimpian”, lipsit de atitudine civică? În acest concertrevuistic, crezi că revista Contraatac, de la Adjud, şi-o fi aflat, oare, un loc propriu, o voce distinctă, demnăde remarcat, ba chiar de ascultat?

(…) Revista “CONTRAATAC ? Nu sunt prea multe colegiile din ţară care să aibă o publicaţie de oasemenea ţinută intelectuală. Iar faptul că apare cu o frecvenţă cur entă e o adevărată minune. Îmidau seama că şi eforturile sunt im ense. Nu-i coborî exigenţa şi ştacheta calitativă.

I.N.: Despre revistele culturale de azi…Ştii, eu consider că e firesc ca unele dintre ele sănu poată să se depărteze de destinul poporu lui român…Impostura – era caracteristica pe careCioran o considera definitorie pentru poporul român. Se poate să trebuiască a -i da dreptate, uneori,şi în legătură cu cultura revuistică , din România zilelor noastre. .. Revista Contraatac, în schimb, estebună. Nu sunt prea multe colegiile din ţară care să aibă o publicaţie de o asemenea ţinutăintelectuală. Iar faptul că apare cu o frecvenţă curentă e o adevărată minune. Îmi dau seama că şieforturile sunt imense. Nu-i coborî exigenţa şi ştacheta calitativă. Puteţi conta pe colaborarea mea.

11- A.B.: Acum, în final, îl iscodesc pe fostul dascăl, profesorul IONEL NECULA: tu mai aiîncredere că tineretul pe care -l vezi pe steadă, azi, va fi în stare să facă mai mult decât am făcut noi – adicăsă urce de la vorbă, la fapta prin care să salveze, de ea însăşi, România Istoriei Contemporane – şi s-o înalţecât mai aproape de România Metafizică, cea cu Misiun e Transistorică, de a cerceta Sc ări spre Senin, de asui/învia Neamul Românesc, înapoi în Cerul Lui Dumnezeu ? Şi dacă “da” - vorba lui Preda: “Pe ce tebazezi”?

ROMÂNIA METAFIZICĂ? Singurul gânditor român ce s -ar fi putut implica spornic înaceastă problemă e vrânceanul CONSTANTIN AMĂRIUŢEI( Amariu…), care trăieşte înFranţa.(…) Eu l-am invitat să revină în viz ită (…), dar mi-a spus că, la vârsta lui (împlineşte înacest an 82 de ani), nu mai poate rezista la o asemenea călătorie. Poate, dac-ar fi primit o invitaţieoficială, din partea autotităţilor vrâncene, ar fi reacţionat altfel. Cine s -o facă?

I.N.: Totdeauna mi-am dorit o ipostază de îndrumător, de mentor. Din nefericire, nu -i deajuns să doreşti tu, ca profesor, trebuie să găseşti şi pe cineva care să -şi dorească condiţia de alumn,

32

de ucenic. N-am avut noroc. Totuşi, îmi place să cred că, prin clasele pe unde am trecut, al lăsat urmeremanente, care nu vor dispărea repede şi vor produce efecte, în viaţa de cetăţeni a elevilor în faţacărora am stat.

ROMÂNIA METAFIZICĂ? Singurul gânditor rom ân ce s-ar fi putut implica spornic în aceastăproblemă e vrânceanul CONSTANTIN AMĂRIUŢEI( Amariu…), care trăieşte în Franţa. Eu l-aminvitat să revină în vizită în ţara pe care nu şi -a revăzut-o de 62 de ani (din 1947), dar mi -a spus că, lavârsta lui (împlineşte în acest an 82 de ani), nu mai poate rezista la o aseme nea călătorie. Poate, dac-ar fi primit o invitaţie oficială, din partea autotităţilor vrâncene, ar fi reacţionat altfel. Cine s -o facă?Cei de azi au pierdut obiceiul legendarei Vrâncioaia, care ştia să -şi cheme feciorii risipiţi prin munţi,atunci când ţara avea nevoie de ei…!!!

A.B.: Îţi mulţumesc mult, dragă prietene Ionel NECULA, pentru ampla ta deschidere ideatică, spredialogul Socratic al (Auto) Cunoaşterii, al Înţelegerii de Sine şi de Semen – şi, deci, în limbaj creştin: alMÂNTUIRII…

A întrebat şi consemnat prof. dr. Adrian Botez

***

cuvânt duhovnicesc de dimineaţă

ECUMENISMUL ŞI BISERICA (din culisele ecumenismului– II)

Se amintea, în numărul precedent, că “ ecumenismul – în forma actuală – doreşte cutot dinadinsul să nimicească Ortodoxia ”. Nimic mai adevărat. Se fac paşi tot maigrăbiţi şi mai mari spre marea înfrăţire religioasă. Se urmăreşte, acum, adaptare aCharta Oecumenica , ce se doreşte a fi un fel de lege peste canoane şi Dogmă aDogmelor, un fel de statut (ales “democratic”, desigur – de CMB), dipă care se vaconduce “biserica ecumenistă”.

Charta conţine, printre altele, toate hotărârile prin care „reprezentanţii ortodocşi” de -a lungul timpului, s-aulepădat de învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi de dreapta credinţă, de bună -voie – urmărind interese personale(sau şantajări, sau torturaţi) – a se vedea lupta protestanţilor împotriva icoanelor din şcoli, sau, în Ardeal,şantajele politice şi sutele de procese pe rol, inten tate de greco-catolici, parohiilor şi mânăstirilor ortodoxe(ridicate înainte de anul 1700), în vederea retrocedării, pe baza unor semnături luate sub tortură, de laortodocşi, în timpul cotropirii austriece şi ungureşti – făcând, astfel, pe mulţi ortodocş isă creadă că, primindcele ce li se par „creştine” ale ereticilor, iar aceştia primind o „spoială” de „ortodoxie”, vor deveni „fraţi”întru Hristos. Tocmai acest lucru face din ecumenism cea mai periculoasă erezie – căci, ce este erezia, fărănumai ascunderea, deformarea, negarea adevărului de credinţă al Bisericii celei UNA?! Aici a fost mareapiatră de poticnire a tuturor întemeietorilor de erezii: faptul că, Adevărul Bisericii, dincolo de învăţătură şide dogmă, este, de fapt, ÎNSUŞI HRISTOS, iar pe Hri stos poţi să-L ascunzi, să-L negi, să-L biciuieşti, să-Lhuleşti – dar nu poţi să-L birui, să-L desprinzi de Biserica Sa. A încercca să „legalizezi” erezia înBiserică este ca şi cum ai umbla să -L decapitezi pe Hristos .

33

Şi din neputinţa de a schimba Ortodo xia Bisericii, ecumeniştii şi -au întemeiat, pe baza propriilor inovaţii,un nou creştinism, ridicând o nouă biserică, prin unirea falselor biserici, în numele unei credinţe într -un fals„Hristos”.

Atâta timp cât o adunare, oricum s -ar numi ea – neagă, făţiş, hotărârile celor 7 Sinoade ale BisericiiOrtodoxe, nu reprezintă, pentru turmă, glasul ortodox şi cugetul Bisericii – de aceea, sunt socotiţi (cei cealcătuiesc o astfel de adunare) ca fiind înafara Bisericii – deci, înafara Mântuirii.

Bineînţeles că pentru unii ca aceştia – ca, de altfel, pentru gândirea generală a lumii de azi – a-L lega peDumnezeu de dogme, canoane şi bariere religioase, înseamnă „învechire” şi „barbarie”. A considera cădoar în Biserica Ortodoxă există Mântuire, înseamnă, pentru lum ea de azi, „îngustime” şi „ură”.

Între Protestantismul care spune că Hristos este undeva în ceruri – şi Hristosul Catolicismului, care viazănumai prin Papa de la Roma, Ortodoxia spune că Hristos cel văzut în icoană este viu, aici, printre noi, înSfintele Taine. Şi pentru ca Pâinea şi Vinul să se prefacă în Trup şi Sânge, trebuie ca şi preotul(săvârşitorul) şi credinciosul (cel ce se împărtăşeşte) să mărturisească singura credinţă, cea dreaptă şiapostolică – ŞI NIMIC MAI MULT. Unde sunt, aici, „ura”, „bigotismul”, „fanatismul”? - fără numai îngurile ecumeniştilor, care vor să defăimeze şi să facă dispreţuită rânduiala Bisericii.

Dacă privim comprativ lucrurile, între sectanţii care spun că „ doar ei se vor mântui” şi ecumenismul carespune că „toţi se vor mântui” – tocmai viziunea ortodoxă este cea echilibrată, atunci când zice că „ nu toţiortodocşii se vor mântui şi nu toţi ceilalţi se vor osândi ” (1). Trebuie să reţinem: 1 -Biserica nu lasăMântuirea sufletului în raţiunea oamenilor, ci în Judecăţile T ainice ale Lui Dumnezeu ; 2-nu omulortodox, ci Hristos are cârma creştinismului. Dar Hristos nu e undeva, în cer, de unde a lăsat Papei saului Luther, iehoviştilor, mormonilor sau ecumeniştilor din CMB (Consiliul Mondial al Bisericilor)conducerea creştinismului. Hristos e printre noi, e aici, în lume, de la Facere până la Apocalipsă, e Trupulcel Viu, în Tainele Bisericii. Creştinismul întemeiat de Hristos nu e unirea oamenilor cu oamenii, ci e ochemare la viaţă, o înviere, o restaurare lăuntrică, o lupt ă a omului cu sinele pătimaş, pentru A FI sau A NUFI întru Hristos, e Renaşterea omului înnoit în harul Duhului Sfânt. Desigir, e vorba de creştinismulautentic, cel de la începuturi, cel dreptmărturisitor – cel ORTODOX. Aşa se face că NUMAI în Ortodoxieavem sfinţi cu sfinte moaşte, NUMAI în Ortodoxie apa sfinţită – mai ales cea de Bobotează – nu se strică –şi NUMAI la ortodocşi vine, de Paşti, Sfânta Lumină a Învierii. Este, oare, „îngustă”, „fanatică” sau„habotnică” Ortodoxia, pentru că Dumnezeu a bin evoit ca aceste minuni văzute să se petreacă doar într -însa? – să fim bine înţeleşi: ortodocşii nu se împotrivesc dialogului, Ortodoxiei cu diverse culte şireligii, ci NEGOCIERII credinţei şi SCHIMBĂRII Ortodoxiei .

Din păcate, ortodocşii naivi aud informa ţiile despre ecumenism din exterior, filtrat, amestecat, neînţelegândprea bine ce înseamnă „roadele dialoguilui”, „intercomuniunea”, „charta oecumenică” – decât că...”e cevade bine”. Ortodocşii de rând nu-şi dau seama că nu pot avea o părere reală şi obi ectivă, atâta vreme cât nupot participa la întrunirile, dezbaterile şi negocierile ecumeniste şi nici nu li se arată documentele oficiale,pe care „reprezentanţii” le semnează.

La fel ca în Masonerie, structura Ecumenismului e piramidală, adică adică cei de jos habar nj au de ceea cefac şi hotărăsc cei de sus, cei micuţi „ştiind” numai ce li se spune. Vedem că, în rândul ortodocşilor, într -adins se menţine o atmosferă tainică, ceţoasă, o tăcere vinovată, ca pe vremea comunismului, în carenimeni nu avea voie să gândească „potrivnic”. Pe lângă toate acestea, prin comportamentul său făţarnic,ecumenismul este „cea mai perfidă manifestare a regulei”, pentru că lucrează formele evlaviei creştineîntr-un alt duh, căutând o altă unitate, „ împărtăşind înşelător din potirul ortodox, pe cei care numărturisesc Crezul şi nu cred în Hristosul Ortodoxiei ” (2).

34

- Din cele relatate mai sus nu trebuie să se înţeleagă că Biserica Ortodoxă nu doreşte şi nu luptă pentruunitatea Bisericii – nicidecum. Din punct de vedere ortodox, unitatea Bisericii din latura eiu dumnezeiascăe un dat fundamental de credinţă, un dat dumnezeiesc indestructibil şi însuşire ontologică a ei, avându -şioriginea în temeiul ei trinitar, hristologic şi pneumatologic; iar structurile ecleziale fund amentale apostoliceprin care se păstrează şi se exprimă unitatea ecumenică internă a Bisericii sunt: 1 -unitatea credinţei ,exprimată în aceeaşi mărturisire; 2 - unitatea liturgică , sacramentală şi euharistică – şi 3 – unitateaierarhiei sacramentale, prin episcopatul şi succesiunea apostolică neîntreruptă, care asigură Bisericiiunitatea canonică şi menţine legătura neîntreruptă de har şi credinţă, cu Biserica Apostolică.

Din latura ei dumnezeiască, unitatea ecumenică internă a Bisericii nu se sfâşie prin s chismă, nici nu secreeează după oarecare efortiri şi căutări; prin schismă se rup doar unele părţi din trupul Lui Hristos, fărăsă-i afecteze, însă, unitatea ecumenică internă.

Din latura ei umană, ca unitate ecumenică externă, Biserica e o realitate din amică perfectibilă, în continuăcreştere şi devenire şi se exprimă prin strădania permanentă a tuturor credincioşilor de a creşte întru toate înHristos, până ce vom ajunge toţi la UNITATEA CREDINŢEI şi a CUNOAŞTERII FIULUI LUIDUMNEZEU, „la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei şi plinătăţii în Hristos ” (3).

Întrucât între trupul fizic al Mântuitorului şi Trupul Său eclezial – Biserica – nu e un raport de identitate, cinumai unul de asemănare, fiecare mădular al Trupului Său eclezial trebuie să crească „până la măsuravârstei plinătăţii Lui Hristos”, şi trupul eclezial întreg se zideşte şi creşte prin strădania fiecărui membrucredincios al Spu, spre desăvârşire, de feriti de dezbinări şi schisme şi integrare cât mai deplină în Hristos,prin credinţă şi Sfintele Taine, precum şi prin integrarea liberă şi conştientă în Trupul Lui Hristos, a tuturorcelor care au fost mântuiţi în chip obiectiv, prin jertfa Sa de pe Cruce. Dat fiind că nu toţi ce cred în Hristpsse află în acelaşi stadiu de creştere duhovnicească, precum şi existenţa încă a multe altare „ extra murosecclessiae”, dar care toţi deopotrivă sunt mădulare potenţiale ale Trupului Lui Hristos, căci „ şi păgânii suntîmpreună moştenitori (cu iudeii) şi mădulare ale aceluiaşi trup şi împreună părtaşi ai făgăduinţei înHristos” (4), şi faptul că Hristos suferă în toţi aceştia „ durerile naşterii lor din nou, până ce va lua chipdeplin în ei” (5), se poate spune că unitatea ecumenică internă a Bisericii Lui Hristos nu poate ficonsiderată pe deplin exprimată şi realizată în unitatea unitatea ecumenică externă actuală a Bisericii.Unitatea ecumenică internă a Bisericii nu se restrânge numai la unitatea credincioşilor ei existenţi, cinăzuieşte să cuprindă actual pe toţi cei mântuiţi, împăcaţi şi u niţi obiectiv cu Hristos; adică toatemădularele Sale umane potenţiale.

Abia când Biserica va reuşi să -i cuprindă, real şi actual, pe toţi creştinii – va fi deplină şi pe măsura unităţiiei ecumenice fiinţiale, Dumnezeu fiind atunci „totul întru toate” (6 ). În acest sens, unitatea ecumenicăvotată a Bisericii are şi o dimensiune eschatologică şi e şi o nădejde comună a tuturor creştinilor. Căciavând „arvuna Duhului în inimile noastre ” (7), nădăjduim în împlinirea făgădunţei şi rugăciunii ultime aMântuitorului „ca toţi să fie una” (8), „o turmă şi un păstor” (9). Însă nădejdea aceasta nu înseamnăaşteptare pasivă, ci e însoţită de efortul credincioşilor de a creşte spre starea finală de desăvârşire, spreunirea credinţei şi cunoaşterii Fiului Lui Dumnezeu.

Străduindu-ne să fim „una”, Duhul Sfânt ne călăuzeşte paşii pe calea unităţii şi păcii, „ făcând să apară onădejde, acolo unde nu mai este nicio speranţă şi găsind un drum în imposibil ” (10). În acest fel, Ortodoxiadoreşte şi se roagă pentru unitatea Bi sericii, respectând pe cei dinafara Bisericii, dar nu renunţând laAdevărul de credinţă Apostolic, chemându.i pe toţi să lepede rătăcirea la care se află şi să revină laAdevărul de la care s-au rupt. În acest sens s-a exprimat şi Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului,Albei, Crişanei şi Maramureşului: „ Până la plinirea idealului evanghelic , ca toţi creştinii să fie una –Ioan, 17, 22 – adică „reuniţi într-un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez – Efeseni, 4-5,noi, ierarhii din Sinodul Mitropoliei Clujului, Albei, Cri şanei şi Maramureşului, îngrijoraţi de confuzia

35

creată în jurul noţiunii de ecumenism, pe care mulţi îl iau drept relativism doctrinar şi laxitatecomportamentală, socotim de cuviinţă că el trebuie înţeles a fi modalitatea prin care toate confesiunile săconvieţuiască în pace, bună înţelegere, respect reciproc, dialog între 2 sau mai multe entităţi bine definite,cooperare în probleme de interes umanitar, fiecare, însă, păstrându -şi tezaurul dogmatic, liturgic,disciplinar şi patrimonial care-i este propriu” (11). Prin urmare, aşa cum s-a mai arătat: „Credinţa înHristos nu se negociază, ci se crede. Adevărul în Hristos nu se demonstrează, ci se mărturiseşte. Iubirea înHristos nu duce la păcat şi dezbinare ” (12).

Hristos a murit răstignit de mâna celor care Îl aşteptau să I se închine. Ca să fie răstignit, Hristos a fosttrădat de cel care ar fi trebuit să -L propovăduiască lumii. Dacă Adevărul a stat întemniţat în numele„dreptăţii”, dacă umaniştii au ucis pe Fiul Omului şi Creatorul a fost scuipat şi pălmuit de făptură, înseamnăcă Ortodoxia, în creştinismul său, este cea mai de preţ „nebunie” şi „rebeliune”, este, de fapt, răsturnarea„normalităţii”, „virtuţilor” şi „credinţelor” acestei lumi.

Când cuvântul vestirii e străi n, când chemarea la viaţă este rostită de glasul morţii, când Evanghelia emăsluită şi cuvintele apostolilor falsificate, atunci nu mai putem vorbi de creştinism autentic, de AdevăratulHristos, de mântuire. (va urma).

NOTE BIBLIOGRAFICE ŞI LĂMURITOARE

1- Sf. Lavrentie de Cernigov spune că evreii care se vor împotrivi Antihristului vor câştiga mântuirea,considerându-se, prin pogorământ, botezaţi în propriul sânge, vărsat pentru adevărul credinţei, la fel camucenicii primelor veacuri, sau ca tâlharul de pe Cruce.

2- Ieromonahul Visarion Moldoveanu, Ecumenismul în întrebări şi răspunsuri, pe înţeleszl tuturor , Ed.Vicovia, Bacău, 2008, p. 56.

3- Efeseni, 3, 13-16.

4- Efeseni, 3, 5-6.

5- Galateni, 4, 19.

6- I Corinteni, 15, 28.

7- II Corinteni, 1, 22.

8- Ioan, 17, 21-22.

9- Ioan, 10, 16.

10- Sf. Grigore de Nisa, la preot prof. dr. Dumitru Abrudan, Ecumenismul creştin şi relaţiile intercreştineactuale – curs.

11 – Sursa: www.basilica.ro.

12 – Ieromonah Vasarion Moldovean u, op. cit., p. 51.

preot prof. Ion Munteanu

***

36

străji ale culturii ortodoxe de azi:

PĂRINTELE STAREŢ JUSTIN PÂRVUÎl aflaţi, dacă-l căutaţi, la Mănăstirea cu Hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavrildin Petru Vodă, judeţul Neamţ. Stareţul aşezămîntului, Părintele ArhimandritJustin Pârvu, unul din stîlpii ortodoxiei româneşti, a împlinit, pe 10 februarie 2009,frumoasa vîrstă de 90 de ani. Nouă decenii trăit e întru Domnul. Născut în PetruVodă, Justin Pârvu a îmbrăcat rasa monahală la 17 ani, la schitul Durău. Dupăcîţiva ani, a fost trimis la seminarul monahal de la Cernica, lîngă Bucureşti. Întimpul celui de-al doilea război mondial, Părintele Justin a slu jit ca preot militar pe

frontul de Est. După război, vederile sale au început să -i deranjeze pe noii mai mari ai acelor zile,comuniştii, care l-au închis. Doisprezece ani de temniţă grea, care, însă, l -au apropiat şi mai mult deDumnezeu. Din 1964 a sluji t la Mănăstirea Secu, dar, în 1975, comuniştii au început din nou să -lprigonească. A avut domiciliu forţat la Mănăstirea Bistriţa. După Revoluţie, Părintele Justin s -a reîntors lalocurile natale şi a înfiinţat Mănăstirea de la Petru Vodă, cu Hramul Sf. A rhangheli Mihail şi Gavril.Aşezămîntul a ajuns, la ora de faţă, la 70 de vieţuitori. Din 1991, an de an, zeci de mii de oameni vin înpelerinaj la Petru Vodă, pentru a se ruga şi pentru a asculta cuvîntul Părintelui Justin.

În primăvara lui 2006 (8 april ie), dl.prof.dr. Artur Silvestri, fondatorul ARP, a scris o scrisoare, intitulată“Sfârşitul înţelepţilor” - către mitropolitul de atunci al Moldovei, actualul Preafericit Patriarh Daniel,“autorul destituirii Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, stareţul M ânăstirii Poiana Teiului, unul dintremarii înţelepţi ai României de azi. Părintele Justin, respectat şi iubit de popor, un <<om viu>>, la cei 88de ani (n.n.: de atunci), a fost înlăturat cu brutalitate, sub motivul vârstrei, de la conducerea obştii (n.n.:neostenita prigonire, sub toate felurile/chipurile stăpânirilor lumeşti – comuniste, liberale etc. etc. - ,dar, mereu, fiind acelaşi DUŞMAN - …Diavolul…Satana - care se crede “Adversarul” LuiDumnezeu…, ŞI ACEEAŞI DUŞMĂNIRE: a Celui Bun, de către Cel Rău!), pe care, acum 15 ani, acreat-o, în apropiere de Ceahlău. Reacţia populară a fost impresionantă şi poate ca va constitui “începutulsfârşitului”, pentru cei ce îndrăznesc să batjocorească valorile acestui popor.

În acelaşi timp, cu titlul ÎMPOTRIVA “ÎNLĂTURĂRII ÎNŢELEPŢILOR”, ARP a deschis o listă desemnături pentru sprijinirea înţeleptului Stareţ al Mânăstirii Petru -Vodă , părintele Justin Parvu. Apelul,iniţiat în 8 Aprilie, a fost difuzat în mass -media şi prin toate mijloacele de informaţie avut e la îndemână şia fost reluat periodic, cu nădejdea că nu vom îngădui să se perpetueze răul .” (cf. Artur Silvestri, ”Sfârşitulînţelepţilor”, ARP).

…Şi, datorită intervenţiei viguroase a lui Artur Silvestri, lucrurile au re -intrat pe făgaşul normal…Ceea c edemonstrează, încă o dată (dacă mai era nevoie… - DAR, SE VEDE TREABA, CHIAR ESTE NEVOIE,MEREU!), că nu trebuie să dormim, nu trebuie să fim indiferenţi la patimile şi nedreptăţile suferite denimeni din lume, d-apoi de cele suferite de un “aproape sfân t”, care trăieşte numai pentru a se ruga spremântuirea noastră şi spre a fi apărat de spurcarea nebunilor şi răilor – Dumnezeu-Hristosul…

…Considerat aproape un sfînt în viaţă de către zecile de mii de pelerini, Arhimandritul Justin Pârvu estenumit, pe bună dreptate, “stîlp” al ortodoxiei româneşti, alături de Părintele Arsenie Papacioc dinDobrogea.

DESPRE CIP-URILE BIOMETRICE

37

Este vremea muceniciei!

Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa luiDumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s -a ridicatsă înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu puti nţă. Nu în calitatea mea de bietmonah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupraBisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec acestelucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vedereaglasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi -aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.

De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să -L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos,singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere,apocaliptice - dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toatepăcatele şi fărădelegile pe care le -am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţăacestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască suflet ele voastre cu semnulFiarei - 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie - scrisă cu 2000 de ani în urmă: „ Şiea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pecei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sauvinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei “(Apoc. 13:16-17).

Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern,românii sunt obligaţi să se încadreze într -un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial,proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să -şi pună pe paşapoartele şipermisele auto acest cip biometric ce conţine amprenta digitală şi imaginea facială. Poate pentru mulţidintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare aoamenilor, de codare şi stocare a datelor de i dentificare se ascunde o întreagă dictatură, un întregplan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite,este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, dupăcum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi căputem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vărăpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şioriginalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi săplătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi alecopiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „ se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decâtde oameni”.

De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singuracale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă,până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel algrecilor, al nostru este mai evlavios, ce -i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine câtde curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemuluiînsemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhu l acesta patristic, atâtîn familiile cât şi în şcolile lor - ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată -n fiu s-apredat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţislugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să

38

scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea - şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România,care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al căre i popor a îndurat cele mai cumplite crime şidecimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasădeoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi,bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numaiprin neştiinţă deoarece dacă el n -are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, dinsocietate - ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilorvoştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu -se cu viclenie detextul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii? - „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n -aţiascultat de cuvântul Evangheliei - păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic” . Aşaîncercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştiide azi îmbrăcaţi cu haine albe.

Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevăruluide credinţă prin ecumenism, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilornoştri. Dacă îi spui acum unui cet ăţean care are cinci copii în casă - „Măi, nu mai lua buletinul saupaşaportul” - păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi -l pui în faţa acestei situaţiigrele. Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din c opiii noştri? Nu suntempregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntemîn faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să -i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pemâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogatnaiv şi depăşit - ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurileacestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de -abia deschide Biblia de două trei ori pean, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestuipopor - de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.

Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înainteaoamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se valepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri .”(Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge legile care permit îndosarierea şiurmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne -am născut.

Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, derăscumpărat. Pentru că Hristos Şi -a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prinfruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi amrefuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseoriabsenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.

Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în partesufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea dea primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolounde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pămâ ntul nostru,şcoala noastră - în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşelenoastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi - pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cippruncului la naştere.

Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unuimoment de cumpănă în care ai de ales: să -ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s -ainteresat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.

39

Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.

Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca otorpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum s untem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice -stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţisfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă tem eţi! Aşa cum aînceput creştinismul, aşa va şi sfârşi - în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu muceniciavoastră!

Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest textcu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi. (sursa: wikipedia)

Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009

Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith

Arhimandritul Justin Pârvu***

porni luceafărul…

DEBUTURI

MARIA TEODORESCU, clasa a IX-a B, C.T. „Gh. Balş”- Adjud

APUS DE SOARE SÂNGERÂND

Apus de soare neîmblânzit

Din flori uscate revărsând

Mireasmă de sfârşit...

Aş da din inimă, oricând,

Şi pe „acum”, şi pe „curând”...

A mai rămas, din toate,

Doar Trandafirul sângerând...

***

PETRICĂ GRAPĂ, clasa a XI-a C, C.T. “Gh. Balş”- Adjud

SPUNEM “NU!” ORICĂREI RELUĂRI

Acum este iarnă

Încep să se piară sentimentele avute în vară

Răceala zăpezii omoară căldura din suflet :

Iubirea e din nou doar un pamflet

Desuet…

***

ARTĂ POETICĂ PENTRU UZU L PERSONAL

40

Şi – în fine – ce e Poezia?

Un cumul de cuvinte mărunte

Adunate pe rând

Adunate rând peste rând:

Focul se transformă în apă – ardoarea în plăcere

…Sunt vorbe scrise-n vânt…

***

PRIVIND LA LUNĂ

Doamna măiastră melancolic adună

Adună mereu pe cea rea cu cea bună – şi pe

Hoinarii cu suflete seci şi inimi pustii

Doamna măiastră cu mâinile -i reci

Mângâie fiinţele cu suflete seci

…Şi trebuie toate trădările cu vederea să -itreci…

***

ALEXANDRA MANEA , clasa a XI-a C, C.T. “Gh. Balş”-Adjud

PLECAREA LUI

Coline, dealuri înlăcrimate…

Aştept o pată de albastru…

Viaţa parcă-a-mbătrânit

Umerii – bătuţi de grea chemare

S-au gârbovit…

***

Feţele cereşti s-au închinat

Zâmbetul s-a spulberat

Vântul trece printre stele

***

Să plângi în hohote cereşti

Până vei afla cine eşti

Purtând visele în stele

Şi clipele în veac…

Norii s-au coborât din înaltul cerului

În faţa lui

Viaţa a împietrit pe veci

La plecarea lui…

Lacrimile lumânărilor suspină…

***

SORINA GHEORGHIU , clasa a V-a, Şcoala generală nr. 3 – Adjud

SCRISOARE CĂTRE EMINESCU

“Se bate miezul nopţii” De tine-mi este dor

41

“Din cerurile-albastre”

La mine să cobori…!

***

“Departe sunt de tine”

“Luceafărul”meu blând,

Adorm vorbind cu tine,

Tu mă-nsoţeşti în gând…

REVENIRI

VALERIAN CĂLIN, clasa a XI-a f.r., C.T. ”Gh. Balş”-Adjud

SMOCHIN SAU IUDADe atâtea ori

am desfăcut ateiiCu unghiile încleştate

în Iisus

De cruce i-am bătut pe Dumnezeii

Ce şi-au furat coroana din apus

Şi-mpiedicat să-mi mai aduc aminte

De ce am renăscut a doua oară

Mi-am pus pe frunte eclipsat de bine

''Treizeci de arginţi'' eterna mea comoară

.............................................................. Si acum Doamne

rogu-te lasa-mă să fiu

smochinul că am obosit Doamne

de atâta iertare***

CÂNTEC VECHISunetele cântă

desenate De un spirit vechi

pe jumătate

Jos de unde ascultă nerozii

Ce cântă noii şi vechii -

Irozii

Aplecaţi de aceeaşi nesătulă tăiere

Ţipă cuţitul în inimă cu putere

Soarele nu se întunecăDumnezeu amână

Sfârşitul lumii odată pe săptămână

Şi moartea supărată de sângele mielului

Desenează pe coasă îngerii porumbelului

Vestitor la porţile neferecate

Nici un suflet, astăzi aici nu va bate.

***

AZI NU SE MAI FAC ZEIAzi nu se mai fac Zei

azimă închin mieÎmi aduc ofrandă

o clipă de liniştesau o clipă de uitareŞi mă jertfesc

să pot să mă nasc mâineregăsindu-mă în golurile

siestei planetare.

***

42

ÎNTÂIUL SOMN

Întâia dată, eram unul

apoi, făcusem doi ochi

în timp am învăţat

să dorm cu tâmpla pe piatră

Noaptea, a venit pasărea

si cu un sărut

mi-a trezit

încă un ochi

şi încă unul

M-am umplut de atâţia ochi

încât,

ochiul meu interior

m-a blestemat

şi m-a alungat din somn

în somn de moarte.

Astăzi, cu ochii

îmi supăr Zeul

Zamolxis alungă copiii de piatră

între fărâme şi praf

dorm orbii

deja îmbătaţi de neclintita stea

a iluziei

Cavalerii mesei rotunde

se ceartă între ei

venerând animalul sacru

al zilei de mâine

Unde sunt corbii?

Nu-i mai văd-

-mesageri între două lumi

au ales

una şi aceeaşi...

Indiferenţi zborului

nimic nu se pierde

Bătrânii zei

se răsfiră în vânt

în ochii cui să stea?

Oamenii nu mai au ochi

nici mâini

nici artere

Numărate sunt zilele

tuturor ploilor

în ce pământ

ne mai albim oasele

negrelor păcate?

***

SIMONA TUJAN, clasa a XII-a B, C.T. “Gh. Balş” – Adjud

43

O LACRIMĂ E ÎNTREG UNIVERSUL

O lacrimă e întreg universul

Clopotele parcă au murit

Vinovată poate că nu sunt - dar

Nu pot să scriu pe ape nici schit…

Veacul ne priveşte cu ochi înlăcrimaţi

Cuvintele viscolesc întreg orizontul

Stele cad ucise-n răsărit

Cu toate gurile cerului strig

De tine mi-e frig – de vise mi-e frig…

***

PRIMĂVARĂ

Eu mă pot rătăci

În tăcerea dintre cuvinte

Rămânând luminişuri

Între cer şi pământ

Un mugur nou

Va încolţi spre ceruri

Fără păcatele curgătoare

***

PLOAIA

Un cer albastru ne inundă

Cercurile soarelui se destramă

Furând cheia despărţirilor

Suntem ca pietrele mute

Sub hipnoza ploii

Să-mi cobor tristeţile-n larg

Cu lacrimi puţine – aşa sperând

Că dragostea va putrezi

***

ELENA NICULESCU, clasa a X-a C, C.T. “Gh. Balş” – Adjud

CUVINTE

O lacrimă se îngână pe altarul vi sării

Lovesc binele răul şi potolesc fericirea

Opresc dragostea şi feresc limita

Zăresc în fereastră soarele fără aripi

Mânjesc pe o coală lupta de visuri

Merg treptat până mă lovesc de mine însămi

Puterea mi-e sleită de murmurul adâncurilorfiinţei mele

Torţa îngheţată încă arde în minte -mi

Alerg fără capăt şi caut răspunsuri … -

Îşi închid scoicile valvele peste ab isuri

***

ULTIMA RĂTĂCIRE

Moartă – îmi car singură trupul

Greu de păcate – prin grădina-n care răsar cruci

Albe-ngheţate

Mâinile-mi atârnă pe lângă un trup secat de timp

Picioarele vor să fugă să mă părăsească

E-un lăbărţat delir de fugi… – din artere

Copacul tot vrea să crească…

44

.***

CONSECINŢĂ DE CÂTEC

Se-aude cântecul unui pian nebun

Iar noi – doi îngeri

Numărăm stelele ce dispar…

Zgomotul inimii şi-al cerului m-asurzesc

De parc-aş fi într-o gigantică fabrică de cereascălumină:

Sunt sora îngerului – şi vreau să-l ucid

În sânge de vis – zbor îi grăbesc

Spre paradis…

***

DELIA SAVIN, clasa a XII-a C, C.T. “Gh. Balş” - Adjud

CHIROMANŢIE COSMICĂ

Citeşte-mi iubirea în mâini

Şi uită că-n lume sunt câini

Loveşte-ţi cuvântul de mine – ilău

Gândul cel bun, gândul cel rău…

Vorbeşte cu inima-mi să nu tacă

Tratează cu viaţa, viaţa cea seacă

Urmăreşte-mă-atent unde apun

Gândul cel rău, gândul cel bun…

Iubeşte femeia deplină din stea

Pândeşte-i vremea când va visa

Când aştrii, cu toţii, plouă din hău –

Gândul cel bun, gândul cel rău…

Gândeşte cu pieptul tău larg deschis

Cât de străini vom pluti -n paradis

Ascult abia-acum tot ce de-o viaţă îmi sun

Gândul cel rău, gândul cel bun…

***

ALEXANDRA NICULESCU, clasa a IX-a C, C.T. “Gh. Balş” – Adjud

REGIE PARADISIACĂ

Sunet de clopot cântec de frunză

Sub aripă-un înger ar vrea să m-ascunză…

Sunt foc şi tu mă stingi cu rouă

Eu şi lumina - zeiţe suntem două…

Arată-mi pomul fericirii

Unde în floare sunt toţi mirii

Când eu sunt naos – fii altar

A trecut Dumnezeu – …tresar

Mâna-mi deschisă-incediază

Trandafirii…

***

CORINA MAFTEI, clasa a IX-a C, C.T. “Gh. Balş” – Adjud

45

EŞUARE

Cincizeci de mii de lacrimi pentru el am plâns

Îl vedeam degenerând de la om la demon

…Lucruri mai străine chiar decât el

Îmi bântuie-acum preajma – nu văd defel

Nemurirea dezgolită de frunze

…Mă-nchid în zid dărâmat

Alunec din visul nestins – acum degerat

Usuc pentru el trepte de lacrimi

Mai sui într-un timp demult exilat…

Nimeni pe Lucifer nu l-a-ncercat -

Nu-mi mai şoptiţi despre-un biet demon salvat…

***

OVIDIU MOLEA, clasa a IX-a A, C.T. “Gh. Balş”-Adjud

CLEPSIDRA VIEŢII

Am învăţat că în viaţă este greu -

Fereşte-te de rău !

Pe Dumnezeu

Fă-l aproapele tău

Simte-l mereu - în inimă în vise în sufletul tău.

Nu te lăsa stăpânit de diavol

Nu te lăsa atras de Cel cu Compas -

De fiecare capcană întinsă la fiecare pas

Cântăreşte cu grijă fiecare ceas , minut – nu

Nu - mai curând

Secundă -

Fiindcă e tot ceea ce ţi-a mai rămas...

***

CRISTINA LUPU, clasa a XI-a B, C.T. “Gh. Balş” – Adjud

CAUTĂ LUMINA ÎN ÎNTUNERIC

Aud mereu tăcerea plângând

În foşnetele ierbii, într -un gând

Aud doar voci însetate de vreme

În lună şi-n stele – castelele

Au fost lăsate-n paragină – grele

Suflete de păcat… - îşi zornăie

Privirile rele… - până şi demonii tânjesc după

Lumină – himeric…

…Caută lumina în întuneric…

***

46

micii orfei din berzunţi (pagina copiilor atinşi de har , la Şcoala generală-Berzunţi, judeţul Bacău - îndrumaţi de doamna prof. MONICA MATEI-JITARU)

ANDREEA MOGHEOR, clasa a VII-a, Şcoala generală-Berzunţi

SĂ TE FAC STATUIE

Să te fac statuie, gîndule de seară,

Să te fac minune, gîndule de vară,

Să te fac cunună, gîndule pribeag,

Să te fac prieten, gîndul meu cel drag!

***

ANDREEA OLARU, clasa a VII-a, Şcoala generală-Berzunţi

BUNICUL

Un batrân sta,

În pragul casei lui,

Cu părul nins,

Cu barba albă,

Un batrîn slab şi plăpînd

Pe prispă - la atâtea gândind....

Cunoaşte toate locurile,

Toate legendele,

toate ţările.

***

În lume nimeni nu-i ca el

Niciodată n-o să-l părăsesc -

lîngă el o să cresc.

***

istoria mărturisitoare

AUGUST 1919 -ARMATA ROMÂNĂ INTRĂ

ÎN BUDAPESTA!Conferin ț a de Pace de la Paris, deschis ă la 12

noiembrie 1919, ș i-a propus reconstrucpacifiste, care să facă imposibilă repetarea tragediei din 1914 -1918. Dar sarcina conferin -a lovit de dificultă

insurmontabile şi, a ă a evenimentelor, deciziile adoptate î n capitalaFran -au dovedit a fi fragile, omenirea p lonjând, după numai câteva decenii, î ntr-o nouăconflagra , cu mult mai sângeroasă decât prima.

47

Una dintre cele mai discutate probleme la Paris a fost aceea a încheierii tratatului de pace cuUngaria. Este important ca citit orii noș tri să cunoască, măcar şi în parte, evenimentele care fac parte din“preistoria “ acestui tratat, şi aici ne referim la fenome nele social-politice care s-au înregistrat în Ungaria,imediat după sfârşitul războiului. Astfel, la 21 martie 1919 , Consiliul solda lor proclamăRepublica Sovietică Ungară. Se constituie un Consiliul revoluţ ionar guvernamental , care va deputerea timp de 133 de zile. Bėla Kun, conducatorul revoluportofoliul de komisar al poporului pentru afaceri le externe.

După instaurarea Republicii ungare a Sfaturilor, noile autorită , în pofida prevederilorarmisti ărit armata, au decretat mobilizarea ș i au atacat în două rânduriRomânia.

Guvernul de la Budapesta nu r ecunoș tea actul unirii Transilvaniei cu România.Trupel e bolș evicemaghiare au atacat în noaptea de 15/16 apr ilie 1919 armata română aflată î n zona munValea Some , Armata 9 română ripostează, planulprevăzând “o ac ț iune energică, spre vest , pe tot frontul, pentru a trece munobiectiv linia : Huszt, Satu Mare, Careii Mari, Oradea Mare, Salonta; apoi atingerea Vasaros -Nemeny (Gura Someș ului) - Debre -Oroshaza-Szeghedin ș i chiar dincolo de această linie, până la Tisa” .

La 30 aprilie, armata româna face jonc n nord cu armata cehoslovacă, ambele armatelegându-ș i liniile in regiunea Csap, intenţ ionând să taie armatei ungare posibilitatea unui eventual ajuto rmilitar. La 1 mai , armata română a pătruns î n zona de la Tisa, unde s-a oprit pe grani ăzută înConven , din august 1916.

Merită a fi reprodusă nota adresată guvernului român de către conducă torul revoluș i ministrul de externe , Bela Kun: “(…) am onoarea sa va comunic că recunoa ș tem fără rezerve,preten ătoprimării milenare exercitate asupra poporului Dvs. de clasa stăpâni toare a maghiarilor.

A

Fostul guvern n-a admis propunerile Dvs. invocând a ș a-zisul drept istoric, care din vecheasubjugare deducea dreptul de a continua oprimarea.

Din prima zi a venirii noastre la putere am rupt cu acest principiu, declarând in mod repretat sisolemn ca nu ne bizuim pe principiul integrita ă cărecunoaș tem fără nici o rezervă toate preten itorial-naincetare a ostilită ă nu vă amestecanoi să ne amestecăm in treburile Dvs. (…)”¹

Telegrama a fost trimisă ş i guvernelor cehoslovace, maghiare şi americane, precum şi unor partidecomuniste. Consiliul Miniș trilor de externe s-a întrunit la Quai d’Orsay, la 11 iunie 1919, pentru a lua î ndiscutie grani -vest ale României. Premierul I.I.C. Brătianu a respins ca nefondate “acuza” care i s-au adus din partea pre ș edintelui american Wilson ș i a premier ului britanic Lloyd George, dupăcare România ar fi contribuit , ’’prin actiunea sa, la instituirea bol ș evismului in Ungaria” ș i a subliniatcă guvernul român nu î ș i putea lua răspunderea unei retrageri a trupelor de pe Tisa, “ până nu se cunoscgrani ”, pentru a evita pe viitor “ complica ” . Luând act de observa ătianu,Consiliul mini ș trilor de externe a făcut cunoscută linia de frontieră dintre România ş i Ungaria, fa ă decare Brătianu a constatat că sunt “diferen ă ”, motiv pentru care el“nu-ș i putea asuma singur o hotarâre definitiv ă.” Totodată , Brătianu constată cu regret că “ stabilireafrontierei s-a facut fără participarea noastră.” În cadrul aceleiaș i reuniuni, ministrul britanic de externe

48

A. Balfour aprecia că “ frontierele stabilite sunt bune in timp de pace; ele nu sunt tot atat de bune din punctde vedere strategic”. Lui nu i se părea posibil să c eară românilor să se retragă înainte ca ungurii săevacueze teritoriul cehoslovac, opinie fa ă de care Wilson avea rezerve. Preşedintele american este depărere că “noi am putea să spunem românilor: dacă nu vă conformasă vă sprijinim revendicările si ve ămâne in afara teritoriului de pace. ”²

Premierul francez G. Clemencea u a cerut , la 12 iunie 1919, “înţ elegere” din partea colegilor săi,deoarece anticipa că I.I.C Brătianu va protesta , aflând că s-a stabilit o frontieră lipsită de apărare ș i varefuza să se retragă in spatele ei. Premierul francez recuno ș tea că Brătianu prezentase un argument logic:“În loc să tratăm Ungaria mai puBudapesta pentru a hotărâ, la f a ă argumentele lui Brătianu erau valabile si a discutaposibilitatea unui nou armisti ėla Kun”. Wilson si Lloyd George au fost câ ș tigat la punctul devedere al lui Clemenceau, dar au insistat să -i transmită lui Brătianu o no tă energică, ordonându-i-se săînceteze “actele agresive” ș i să-ș i retragă trupele în spatele ” frontierei permanente aprobate deConferin ”, dacă spera să semneze tratatul de pace cu Ungaria. Consiliul , care a discutat nota, i -a cerut lui Brătianu să se retragă după ce Kun va evacua Slova cia, opera ă până la18 iunie.

Guvernul de la Bucure ș ti, răspunzând la nota ultimativă din 11 iunie 1919, su blinia că Românianu avea inten ocuparea unei regiuni nerevendicate d e ea decât pe durata strict impusăpentru securitatea sa ă există”³. Acest punct de vedere erasus ărâre ș i de mareș alul francez Foch care considera că, “dacă nu se aprobă cererile justeale României, siguran ă.”

În zorii zilei de 20 iulie 1919, armata magh iară declanș ează o ofensivă pe întregul front , culovitura principală în sectorul Szolnok ș i atacuri secundare în regiunile Tokay ș i Csongrad. Î n faatacului violent al armatei ungare, trupele române de acoperire au trebuit sa se retragă. Armatele maghiareau trecut Tisa ș i au pătruns în direc -Oradea, pe o adâncime de circa 50 km. La 24 iulie 1919,armata română declan ș ează contraofensiva împotriva trupelor maghiare, care, lovite frontal ș i in ambeleflancuri, sunt înfrânte, iar la 26 iulie sunt respinse peste Tisa.

Guvernul român adresează Conferinurmărite prin ocuparea militară a Ungariei , care constau in garantarea actelor de unire nesocotite ș iîncălcate de al ă, cerând cooperarea ș i sprijinul puterilor aliate ș i asociate înrealizarea acestor obiective. La 2 augu st 1919, Bela Kun se refugiază î n Austria, iar Republica Ungară aSfaturilor îș i încetează existen

La 3 august 1919, primele unită -au făcutintrarea in Budapesta, iar la 4 august guvernul maghiar recent format, cond us de socialistul Peydel, cereînceperea negocierelor pentru armisti

După înfrângerea armatei ro ș ii maghiare ș i înlăturarea regimului instaurat de Bela Kun, î n cadrulraporturilor dintre România si Ungaria a î ncetat starea de război, dar situa ă a continuat pefondul unui pachet de probleme litig ioaseinteresele divergente ale marilor puteri, pentru controlul Europei est-centrale şi de sud.

Trupele române prezente în Ungaria nu numai că nu s -au dedat la acte de represiune sau ră zbunareinutile, ci s-au implicat, fără niciun fel de rezervă, î n efortul de redresare a unitaCu tot acest comportament decent, eviden ă ă suporteatitudinea ostilă a unor diploma şi englezi. Îndeosebi generalul americam H.H.Bandholtz,

49

membru în Comisia interaliată de la Budapesta, s -a dovedit a fi campionul campaniei antiromâ neș ti,atitudine de care a profitat din plin cercurile extremiste ș i ș ovine maghiare.

La 14 noiembrie 1919, guvernul român considera că obiectivele urmărite prin ac ră inUngaria fuseseră atinse. Începea retragerea armatei române î n spatele liniei de frontieră fixată deConferin Paris, iar evacuarea, executată î n patru etape, a luat sfârș it la 28 martie 1920.

Lua sfâr -maghiare.

NOTE BIBLIOGRAFICE

1-P.Bărbulescu, I.Clo ș că, Repere de cronologie interna ț ională( 1914-1945) , Bucureș ti ,1982, p.119.2-P.Mantoux,Les dėlibėrations du Conseil de s Quatres, II, Paris, 1955, PP.415-416, apud Istoria Românilor , VIII, Bucureș ti,2003, PP.16-17.3-Arhiva Ministerului Afacerilor Externe al României, fond 71, Conferin ăcii, 1919, dosar 222, f.226, apud IstoriaRomânilor, VIII, P.18

prof. Cătălin Mocanu

***

consacrarea tinereţiiLAURA LUCIA MIHALCA, Liceul de arte plastice “Nicolae Tonitza”-Bucureşti

POEM SECVENŢIAL AL NATURII

...mă simt un tei in iarna fără de zăpadă .Te privesc, te gândesc pe tine, omule - ce semeni cu un fag comun. Pentru tine e primăvară.

…Se poate ca plopul lombard să fi fost cea mai bună existenţă pentru mine:ca un stâlp natural al lumii, zvelt şi aproape atingâ nd cerul,

suplu şi ramificat, fără o tristeţe de început sau sfârş it de lume

în sufletul ascuns de coaja de copac.

Cred că sfârşesc a fi mesteacă n argintiu al timpurilor.

Te aştept.

...amorţirea fenomenului de a clipi.

...Iubesc cireşele poate pentru că sun t vara mea nelipsită şi cea mai evidentă.Sunt bucuria supremă în soarele august.

Sunt ceea ce mi-ar fi plăcut să fiu:

substanţă şi miez, culoare şi textură, miros ş i gust

în loc de rochii voi purta cireşe, multe, nenumă rate ! Acum !

...Te defineşti ca fiind o veşnică pisică, neagră .Eu mă-ncred în cerbul axis, cu privirea ta vie cuprinzînd toată iubirea de lume,

cu o anumită delicateţe ascunsă a firii, cu stilul tău unic de a fi

atât de drag mie.

50

...Am mai vorbit despre culorile, texturile ş i fenomenele naturii sentimentelor.Spuneam cândva

că în suflet poate să plouă , să bată vântul sau să dogorească soarele,

dar să ningă - să ningă

niciodată

...dar vreau să fiu toată ninsoare !

...dintotdeauna am adorat zăpada - tocmai pentru puritatea ei extremă din primele clipe,

tocmai pentru dansul nebun şi ameţitor al fulgilor,

tocmai pentru că era cea mai plăcută plapumă a sufletului meu.

...Să ningă, cu fulgi mari şi mulţ i !

Şi prin degringolada albă - să te uit să te pierd şi găsesc

...să te iubesc etern

asemeni zăpezilor de pe Kilimanjaro

...după timpii morţi ai visurilor, acum escaladez culmile raţiunii şi realităţ ilor.

Ştiu că vom fi buni prieteni - cum este macul atât de roşu pentru un câ mp

ştiu că poate niciodată altceva

prieteni

oricare ar fi realitatea dintre noi - îmi doresc şi cred sincer

că voi fi deşertul pe care nu-l vei uita

acel loc în care întotdeauna vei vrea să revii - .

vreau să fiu ploaie dacă viaţa ta va cuprinde seceta

să fiu austru dacă existenţa îţi va fi aspră

să fiu soarele care îmblânzeste zăpezile şi frigul vestic prevestitor al iernilor bătrâne. Să îmi spui peste anidacă va fi existenţa noastră asta,

dacă aşa voi fi eu !

***

DIANA BORTĂ, absolventă a C.T. “Gh. Balş”-Adjud

DINTRE TOATE STELELE...Iubirea mi-a acoperitOchii ca o pânza de

Păianjen şi amCăzut acolo unde nuEra nimic...doar

51

Când am atins hăulPrăpastiei mi-am datSeama că am trăitO iluzie....

***

Mi se scurg zileleÎncet...ca notele uneiMelodii...mă gîndesc doarDacă viaţa mea va ajungeCa Balada luiPorumbescu sauVei pieri ca oriceAnonim...

***

Stau cu ochiiÎnlăcrimaÎntreb...de ce îmi ceri mieMuritorul - NEMURIREA?Via -eDe ajuns?

***

Dintre toate stelele dePe cer a mea aTrebuit să cadă înAdâncuri neș tiute

de nimeni...CumSă mai sper spre...bine...?

***

Plîngi suflete ș iTe zbaMocirla lacrimilorTale cu cenuș aStrăbunilor tăi doarCa apoi să găse ș tiIubirea..?

***

PASTORALĂ...Oare a meritat să-Jertfeș ti Fiul Tată...pentruNoi care peZi ce trece uitămTot mai mult deCredinOare a meritat săNe dai suflu dacă îLuăm Numele înDeș ert neîncetat...?Aș tept Judecata deApoi să-mi măsoriPăcatele...doar tuȘ tii dacă a meritat... via

***

Simt miros de floride primăvară colorate laLăsarea serii luminate deAl lumânărilor licărNerăbdătoare să-SărbătoreascăSfânta Înviere...

***

Morminte luminateDe mii de flăcări miciCare mă călăuzesc pe caleaPrintre stele ce măVa duce la dreaptaJudecată de Apoi...

***

Ne-a bucurat ca pe niș teCopii ce primescPrăjituri - VESTEAȘ i am ajuns a sărbătoriCa niș te albine înJurul florilor - SFĂNTA ÎNVIEREA Fiului TăuCredincios...Doamne...

***

OANA BÎRA, studentă la “Universitatea Alexandru Ioan Cuza” - Iaşi

LUMINA (fragmente)

Întuneric de noapte...şi totuşi lumină…

Mă scald în văpaia divină

Mă leg cu gînduri curate de ramuri

Mă rog pentru frunţile plecate de neamuri...

Privesc în gol...respir lumină

52

Caut poartă spre ţara divină .

(...)Cer zâmbet şi-un dram de credinţă

Mă rog, mă căiesc, îndur suferinţă ...

...aş vrea să mă trezesc...(...) Tresar!

Sunt eu în întuneric...

Mă rog...

-lumina e stinsă-

Un înger coboară ...las uşa deschisă …

(...)...aud ,în dans de ape

şoapte:

“Mă rog pentru tine, străine....

Roagă-te cu mine!”

***

“voluptos joc cu icoane” - mari scriitori consacraţi,modele sublime

EUGEN EVU – HUNEDOARA

MERINDEA

Duh văzut în străvezime

Duh văzduh vederii-n parte

Duhoglinzilor departe

Duhfereastră prin treime

Duhuie duhovnicească

Uriel din cheruvime

Aura dumnezeaiască

Să nu flămânzească nime

Duh mâncat de omenime.

***

LA PIATRA ROŞIE

Memoriei părinţilor mei

Scăzută-i subţiimea cea rea dinspre pădure,

Urâtul cel bătrân prin spinuri saltă -n vânt

E-un sat sub satul lumii şi ţipăt de secure

Se mai aude-n vale de parcă sub pământ

Îmi pare că şi piatra-n fântâna oarbă creşte

Lichenii altui Nord ce invers se roti

Bătrâne trup, iertare îţi cer, neomeneşte,

Cuvânt mâncat de boala minunii de a fi

Am fost odată puiul sălbăticind divinul

Stelarei Cruci răbdarea duratei s-o îndur...

Dinspre pădurea verde Aleanul Dor, Străinul,

Cu mierla râde-n seară, mă fluieră-n azur.

Un clasic vag năluce între cuvânt şi gură

La sanctuarul dacic demult am fost primit

Chemarea ce alungă, venirea care fură

Cunoaşterea sunt darul prădat c-am fost iubit...

***

53

GOLICIUNEA

Mâncat de Timp ca via de răpciune

Butucul cel bătrân arde ursite

Pe-aceste dealuri sacru pedepsite

Ruginei de-a- înflori şi-a ne supune

Prin târâtoarea zbatere şi salt

Pe- aracii răsucirii - răstignire

Cu nebunia visului înalt

Vindecător altoiul ni-i iubire

Lăuntrica Memorie-i goliciune

Desculţ să se-mpreune vânt şi slavă...

Aceeaşi rodnicie- n veac bolnavă

S-o iarăşi primenim prin precesiune

Măsura ni-i a sevelor zburate

Freatic spic, genomicul ciorchine,

Străinul soare-n roiuri de albine

Prin seminţii popoare iarăşi zbate

Puzderiind spirala lumei ţine

Gigantica pulsaţie-n mişcare

Trecutul timp din seminţii divine

Să-şi tescuie sanctuarele prădate

Prin ciclic Verb noiezic ce ascuns

În goliciunea-Logostea miruns

Sacrifică Splendoarea-n lumi create

Din Logos

chiar de Sinea Lui străpuns.

***

IOAN EVU - HUNEDOARA

POEMUL PARAFRAZĂ

La secerişul morţii spic cu spic

otrepe îngeri iude miei şacali

atunci desigur împărţind nimic

vom fi ca parte din întreg egali.

Ce e de plâns nicicând nu vom cânta

ce-i de cântat vom dărui ca pâine

prin lacrimă ne vom cumineca

prădalnicului ceas de astăzi mâine.

Fără-ndoială n-avem de-mpărţit

nimic cu nimeni căci ni se cuvine

ca dric şi leagăn timpul moştenit

după tocmită legea din vechime.

Şi altceva ce-ar fi de divizat

pe ăst cântar cu tasuri măsluite

54

de-un astrolog avar şi deşănţat

ce-azvârle ceru-n iarmaroc de vite?

Şi altceva ce ar mai fi de spus

în vălmăşagul vocilor obscure?

Bat clopote-ntr-o dungă în apus

iar dangătul e trăsnet de secure.

Atârnă-mă pe ziduri ca trofeu

striveşte-mă ca frunză în ierbare

al roditoarelor furtuni arheu

crucifică-mă în slute galantare.

Şi-n viforul acest neiertător

mai lasă-mi totuşi dreapta care scrie

iar de va fi într-un poem să mor

Fă-mi, Doamne, învierea poezie.

***

MÂNĂSTIRE DE ZĂPADĂ

Să fie pace seară şi să ningă

peste armura veacului cernit

pe tâmpla ta zăpada să se stingă

încet ca un cuvânt neprihănit.

Un ornic din văzduh să-ţi amintească

lumina sfânt-a clipei care-a fost

liniştea ei în veci dumnezeiască

să-şi afle-n tine tainic adăpost.

Cu clinchete de clopoţei în seară

printre troiene asfinţite-n mit

s-auzi copilăria cum coboară

în fermecate săbii de argint.

Troiene de cenuşi imaculate

să se aştearnă lin peste trecut

pe derdeluş de lacrimi preacurate

s-aluneci prunc în timp neînceput.

Şi să te pierzi la ceasul de vecernii

printre nămeţi cu străvezimi de stea

să mai rămână-n labirintul iernii

înscrisă pe omăt doar urma ta.

În zori când vor sosi colindătorii

cu vestea bună-n lumea în declin

în dalba mănăstire a ninsorii

copil să-ngenunchezi si tu. Amin.

***

CEZARINA ADAMESCU - GALAŢI

O GURĂ DE VIAŢĂ(sau cântecul Cezarei într-o sumă de ipostasuri)

55

A arvunit moartea Cezara.

S-a dat danie morţii încă din naştere.

Preţul ei au fost aceste cuvinte.

Un preţ ridicol de mic, nesolvabil.

Numai aşa credea ea, că va rămâne.

Că nu i se vor şterge, până şi urmele.

***

Cuvinte scrise pe cer, pe stâncă,

Pe frunze, pe valuri.

Scrise pe albastru, scrise pe nori,

Pe coperte de cărţi,

Scrise-n dureri înăbuşite ori dimpotrivă, acute.

Scrise în lipsuri, scrise pe altar, pe cruce,

Scrise pe Lumina de început,

Scrise la lumânare.

Dar aşa credea ea că se poate trăi,

Scrijelând cuvinte.

Fie şi pe morminte.

Dar ce sunt aceste cuvinte?

***

De ce ne-ai născut, dacă nu ne scoţi la lumină?

Nu suntem prunci avortaţi, suntem vii,

Lasă-ne slobode. Strigă-ne pe numele mic.

Urlă-ne din bojoci, din rărunchi, din viscere,

Luptă pentru viaţa noastră, ce naiba!

Doar ele te-au costat viaţa.

Să coste viaţa atât de puţin?

Tace-ne, suspină-ne,

Plânge-ne de regăsire.

Suntem ale tale, dar vrem să ajungem

Sub privirile celor care mai preţuiesc puritatea.

Umple-ţi gura cu noi,

Şi leapădă-ne printre file.

Apoi, scuipă-ne împotriva vântului…

***

Cuvintele se revoltă. O muşcă.

O strâng de beregată. O apasă pe piept.

Îi strâng ca un cerc de foc, tâmplele.

O duşmănesc. O iubesc. O ignoră.

Cezara le binecuvântează şi le trimite

Perechi, în cele patru vânturi.

Acum e golită. E un cub de tăcer e.

Viaţa ei s-a sfârşit o dată cu naşterea.

***

Pornise de mult spre capătul celălalt.

Trecuse de jumătatea drumului şi nu se zărea

Nici un liman, nici o lumină.

Nici de dimineaţă, nici de-cu-seară.

Amurgul înmugurise copacii cu razele luisângerii,

Descompuse.

Cealaltă vreme a vieţii se apropia cu osârdie.

O aştepta la cotitură.

***

56

***

PAUL SPIRESCU – ADJUD

RÂURILE, MAMĂ

Fratelui Constantin Ghiniţă

Şi râurile, mamă, vai, râurile noastre călătoare,

Curgând în sens invers, mereu către izvoare,

Apele lor sticloase, cristaline,

Parcă vestind o naştere ce nu mai vine,

Ape de munte, reci, etern neînduplecate,

Domoalele aducătoare de păcate,

Torcându-şi visul şi purtând spre stele

Povara trupurilor înecaţilor în ele,

Da, mamă, râurile noastre, sărind din mal în mal,

Spre un izvor pustiu, de carnaval,

Care-şi refuză apele să-i vină

Mai noi, mai pure şi mai dătătoare de lumină,

Da, mamă, râurile noastre călătoare,

Goale de sens şi pline de uitare…!

***

CÂNTEC MUT PIERDUT ÎN IARBĂ

Robit de chinuri şi răpus de boală,

Abia-mi mai port cununa mea de spini,

Secundele tot mai ades mă-nşeală,

Prietenii îmi sunt tot mai puţini,

Tot mai ades, în nopţile de toamnă,

Orbecăind absurd prin ceaţa deasă,

Bate discret la uşa mea o doamnă,

Rugându-mă să o primesc în casă,

Pe masa de stejar zace psaltirea,

Străluminând cu slove bezna grea,

Bătrână doamnă, nu vă pierdeţi firea,

Eu am plecat de mult din casa mea,

I-au putrezit până la grindă căpriorii

Şi duşumelele de mult s -au spulberat,

În hornul casei mele s-au aciuat cocorii,

Făcându-şi cuibul lor pentru iernat,

Mult - răbdătoarea mă aşteptă -n uşă

Cu flori de vâsc şi buruieni de leac…

Mi-e gura pardosită cu cenuşă

Şi e târziu şi nu ştiu ce să fac.

***

NUNTA DE ŢĂRÂNĂ

Poate că mai târziu sau mai devreme,

Când îndrăzni-va Moartea să mă cheme

Şi în parfumul florilor de tei

Să-mi pună-n deget verigheta ei,

Va fi atunci o nuntă ca-n poveste,

Cum n-a mai fost nicicând şi nici nu este,

57

Pământul se va zgudui puţin,

Apa din râu se va preface -n vin,

Oaspeţi de rang înalt ne vor aduce

În dar însemnul naşterii pe Cruce

Şi-ntr-un târziu, când vor fi albi arţarii

Şi vor fugi în lume lăutarii,

Când s-or sfârşi bucatele alese

Şi oaspeţii vor adormi pe mese,

Ne vom retrage şi noi doi în casă,

Eu – mire de ţărână, ea – mireasă!

***

CAMELIA CIOBOTARU – FOCŞANI

ŞOAPTA FULGILOR DE NEA

- Mami, mami, cad stelele!?

Sau îngerii îşi scutură

aripile?

- Sunt vorbele

lui Dumnezeu,

copile,

îmbrăcate în trup

de argint şi lumină

în zborul către noi.

- Sss!!!

Să le ascultăm şoapta...!

02. 02. 2009

NI-S SUFLETELE GRELE ŞI N-AU PACE

şi azi îi lăcrimează mamei ochiicând ne-aplecăm încet la uşa caseişi-i sărutăm la tâmplă ghioceiisădiţi, în timp, de doruri tumultoase

să-i fim mai mult aproape nu se poatecăci am ales la zbor să ne grăbim,captivi în preadorita libertateadesea ne dorim copii să fim...

la ea-n privire tot mereu e rouă

soarele-apare doar puţin spre seară

când ne întreabă, pentru-a câta oară:

-Când veţi veni să staţi o zi sau d ouă?

luceşte doar pe înserat speranţa

c-ai hotărât să mai rămâi o noapte

şi-nţelegând că iarăşi nu se poate

îi tremură-n continuu-n palmă clanţa

când te conduce zâmbetul îi plânge

spunând şoptit pentru a mia oară:

-Să mergi cu Dumnezeu!- şi-apoi se frânge

plecându-se încet ca de-o povară...

ni-s sufletele grele şi n-au pace...

58

***

MONICA MATEI-JITARU - ONEŞTI

Data şi locul naşterii: 26 Mai 1969, Oneşti, judeţul Bacău, România.Asistent laborator clinic, “Carol Davila”, Oneşti, j udeţul Bacău, România, 1995.Studii de jurnalistică la Writers Bureau, Anglia, 2000;”Arta Scrisului”, Quality of Course, Ottawa, Canada, 2007.Institutul de Artă Fotografică, New York, S.U.A, 2005; specializarea “Natura şi MediulÎnconjurător”, 2007.”Introducere în Artă”, 2004; “Creionare”, 2006, Cheltenham College, Anglia .”Comportamentul Animalelor” , J.C.Biology, Anglia, 2006.Aromaterapie, Universal College of Reflexology, Canada, 2008.Studentă la Facultăţile de Drept şi de Psihologie "Spiru Haret", Bacău.Materiale publicate ( articole, fotografii, desene, studii, etc ) în limba engleză, în diferite părţi alelumii: S.U.A., Anglia, Canada, Cipru, India, Australia, Olanda, au sedimentat o dorinţă mai veche:de a scrie cât mai obiectiv cu putinţă .

***

ŞI DACĂ…VISEZ! dedicată memoriei marelui poet naţional, de valoare europeană, Mihai Eminescu.

Şi dacă… -gîndul către zorii fără zorimă-nalţă până unde dorul efăr' de dor,e ca naşterea să fie fără plâns,trăind din amintiri.Şi dacă, pus la cale gându-mi,micşorează puterea, fără punct pe ”i”,refuzând întrebările,e ca regăsirea să fie silabisităcomprimată, în arii finale.Şi dacă… -

zicerea e fără ritmuriîncătuşând distanţele,adumbrind visele,e ca echilibrul să vie dinsprelumină.Şi dacă… -prin cronica râului,în iureşul nimbului despărţitor,nicicând prin calmul văii,e ca salcie plângătoare să fieaievea, la margine de tărâm.

***

ANGELA CIOLTAN-ZAINEA – GALAŢI

Poetă, prozatoare, traducătoare şi ilustratoare de cărţi, în special pent ru copii, Angela Cioltan-Zainea s-a născut la Iaşi, în urmă cu 70 de ani. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Naturale şi a profesatca biolog. Traducătoare în şi din limba engleză, cu o activitate bogată în ceea ce priveşte ilustraţia decarte, în special de carte pentru copii.

Ultima carte tradusă este: Ionel Marin. „ Inima – stea în devenire”, Ediţia a II-a. The Heart –Becoming Star, împreună cu Lucia-Luminiţa Ciucă, Editura Olimpias, Galaţi, 2008. A ilustrat celpuţin 30 de volume de versuri. Cărţile ilu strate de această autoare se găsesc pretutindeni în ţară şi înpaginile revistelor ARP.

***

59

POEME DE BUN RĂMAS (selecţie din volumul colectiv de versuri: „ Călătorie de vis”, Editura PaxAura Mundi, Galaţi, 2006)

CEASUL

Nemişcată-ascultam ceasul casei, plecat

Sub foşnetul orelor în zbor nicăieri.

Ninsori de secunde peste mine se -aştern,

Nu pot, vai, să privesc decât azi către ieri.

Adorm peste nori păsări albe, de vis,

Vânt de seară,-aromind, se anină prin plopi.

Un astru coboară spre ziuă pieziş,

Izvodesc, din visare, doar roiuri de stropi.

Unde e luna? Şi stelele...unde?

Să-mi dărui o noapte, o clipă măcar!

Visul mă cheamă, un frig mă pătrunde.

Ceasul bate mai rar…tot mai rar…

***

NEROSTITE CUVINTE

Poate-i prea târziu această noapte,

Sau dimineaţa va fi prea devreme.

Pe cerul nostru pâlpâie, încă necoapte,

Stelele. Şi axa timpului geme.

Cine ştie, vreo nechemată uimire

Înclina-va clepsidra pe-orizontală,

Alungând clipele spre nemurire,

Din zăpada înfiripând vreo petală.

Oricum, îmbrăţişaţi, adormi -vom cuminte

Pe-un aşternut de nerostite cuvinte.

***

calea, adevărul şi viaţaIn memoriam, Ilie Cleopa

La 2 decembrie 2008, s -a împlinit un deceniu de când Marele Părinte, Arhimandritul Ilie Cleopa ne -apărăsit, trecând în lumea veşniciei. Dacă botoşeneni i din comuna Suliţa nu au un monument comemoratival Preacucernicului, pot fi siguri că în scriptele bisericeşti şi în literatura religioasă, va fi rânduit de toţicei ce i-au citit pildele, cu mult mai mult decât importanţa unei siluete statuare . Personal, mai am încăimaginea straiului cernit, cartea şi toiagul, blândeţea şi înţelepciunea graiului a celui care a fostConstantin Ilie, tăinuit rugăciunilor profunde în spaţiul chiliei de la Schitul Sihăstria unde, adesea puteafi văzut în strădania de a împărtăşi din învăţăturile sale filocalice şi aghiografice, tuturor celor întruchemare către cuvântul Domnului Dumnezeul Nostru.

S-a născut la 10 aprilie 1912, împărţindu -şi copilăria între şcoală, păscutul oilor, şi învăţa tulAcatistului Maicii Domnului pe de rost. Rămas de multe ori la stână, purtându -şi mioarele pe dealurile şipoienile din preajma Schitului Cozancea, şi tot poposind la chilia pustnicului Paisie Olaru, a simţitchemarea către Cele Sfinte, dăruindu -se pentru marea nevoinţă călugărească. Călugărul Nil de la Mâ -năstirea Secu, l-a iniţiat în desenul şi pictura icoanelor devenind un nume în acest domeniu, iar ceva maitârziu, – între anii 1930-1942 – Părintele Monah Ilie Galaction, (1882 - 1946) îi plămădeşte şi

60

consolidează formarea duhovnicească apoi, însuşindu -şi învăţăturile Ieroschimonahului Paisie Olaru,(1897-1990) Ilie Cleopa, (nume primit la 2 august 1937 când este tuns în monahism, rostit pentruprima dată de Schimonahul Nicolae şi încuviinţat de Schimonahul Proclu) devine personalitatea mar -cantă a spectrului monahal după 1945, când a primit hirotonia în preot şi hirotesia în duhovnic.

Părintele Cleopa a fost un autodidact desăvârşit, însuşindu -şi cu pasiune scrierile Sfinţilor Părinţi şiSfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe, concepând în cele din urmă esenţe filozofice creştine, care au statla baza formării operei sale scrise.Astfel, în 1954 este coautor al „Scrisorii către Sfânta MânăstireVladimireşti” urmând, – în 1955 – din încredinţarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române învederea întoarcerii la credinţa de stil vechi, lucrarea „Cuvânt de lămurire în legătură cu rătăcirilestiliştilor” ; 1961-1962, retras în pustnicie, se dăruie scrisului obţinând cea mai reprezentativă lucrare asa, „Predici pentru monahi” iar Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei va reformula titlul care îifusese dat iniţial, adică: „Urcuş spre înviere” (Ediţia din 1992, şi ediţia din 1998 ) ocazie cu care estetradusă şi în limba greacă. Aparţinând aceleiaşi perioade, lucrarea „Spovedania preoţilor de mir” pecare am avut fericirea să o citesc, este un adevărat manual teologic conţinând modalităţi obligatorii decomportament, de îndreptare şi spovedanie, atribuite preoţilor... Învăţătura dogmatică a BisericiiOrtodoxe pe înţelesul tuturor, cu prefaţă semnată de Pr. Dumitru Stăniloaie, scrisă în perioada 1975 -1976, tipărită în două ediţii (1981 şi 1985) la Institutul Biblic Buc ureşti, se regăseşte în cartea intitulată

„Despre credinţa ortodoxă”

Trebuie să recunosc (spre ruşinea mea) că nu sunt în posesia datelor asupra întregii sale opere, în afaracelor amintite mai sus. Chiar şi aşa, am putut constata forţa spirituală deţinută de acest inegalabil „Trimis”Neamului Nostru întru Mântuire şi Învăţătură. Cât de liniştită a trecut ziua de 2 decembrie 2008, şi cât deabsentă a fost Pomenirea acestui Mare Părinte... Să fi avut Prea Fericitul în funcţie osteneala trupească dedupă festivismul destul de ieftin al Zilei Naţionale, încât să nu -i acorde câteva fraze într -un ritual ce l-ar fiobligat până la urmă, dacă ar fi citit şi domnia -sa „Spovedania preoţilor de mir” ?

Cristian Neagu- Bucureşti

***

Ce este Iubirea...Timpul a îngheţat, pentru o clipă - inima îmi bate prea tare ca sa aud, privirea e furata de atatea

ganduri...visez cu ochii deschisi ..si totul pare o realitate asa de ap oape...simt fiecare fluture purtat demireasma florilor ce zboara in inaltul cerului vrand sa ma ameteasca....

Ce este iubirea...acel vis frumos furat din amintiri, dintr -un rai pe care il cunosc... mi-e dor de El,la nesfârsit....Dar, în numele Lui, s-a ivit şi Ea!

Legat parca intr-un blestem, nu gasesc cuvinte sa vorbesc...privesc la nesfâ rsit ochii Ei si fiecarecuvant ma elibereaza, ma face mai trist si mai vesel...mai trist pentru ca ma vad prea mic si preaneputincios...ma smeresc...si asta ma face s a deschid ochii mintii...”cine esti tu, de vrei sa ai atata smeritaLumina”...plang...as vrea sa gasesc un raspuns...as vrea sa opresc stropii de roua, dar... ”i can`t stop therain, im not so stong”....mai vesel pentru ca am cunoscut un inger care mi -a zis...” iubeste chiar si pe cei cenu te iubesc, fii desavarsit ” ...si pentru ca am cunoscut o lume mai frumoasa . ..prin ochii ei, prin zambetulEi...prin cuvintele Ei....

61

Ce este Iubirea...acel dar pe care il daruiesti fara sa vrei nimic inapoi...Dumnez eu mi-a dat unsuflet si vreau ca toti s -a simpta iubirea Lui .

Clopotele ard in bataia vantului...si unele visuri se spulbera precum au inceput...ma simt ame tit deganduri...privesc ochii Ei si nu indrasnesc sa vorbesc...am gresit...cu ce mi -am hranit sufletul?...am dorit unsuflet si cu ce m-am ales?...oare mi-a auzit vocea, mi-a recunoscut glasul...? - totul se pierde in fiecare gandce trece...imi pare rau, atata durere, un gol imens...pe care odata il acopeream cu iluzii, imi cer iertare....

Lumina din candela coboara in ochii mei ... imi incalzesc sufletul, e atat de rece in lu me,gandurile nu imi dau pace: “o data poti sa zbori”...dar eu ...”i` cant fly”... şi, totuşi, ma ridic la nesfarsit ...

Un suflet ratacit printe ganduri...odata isi zicea...lasa sufletul sa gandeasca, el gandeste m ai frumosca mintea...se nasc vârtejuri, purtând cu ele prima roua a dimineţ ii, timpul n-a trecut pe aici niciodată.

Mâna Lui si a Ei sunt strans legate de puterea dragos tei, fiind sudate pe vecie, sfera de foc seuneste cu marea, scufundandu -se in ea. Orice persoana a iubit o data....

Rătăcesc prin Valea Plângerii si timpul s-a trezit, mai privesc o data chipul Ei...pentru ultimaoară...apoi o Lumina se înalţă către ceruri, un fulger încălzind Văzduhul şi Verbul...!

Florin Bîra– absolvent Colegiul „Gheorghe Balş ”-Adjud

***

CULTURA, EDUCAŢIA - ŞI DEVASTAREA LORACTUALĂ...

Cultura a devenit o stare latentă, lipsită de ingredientele primordia le creaţiei continue, din lipsă(sau “prezenţă” de foarte putini) oameni care să -şi însuşească, întru deplinătate şi excelenţă, cunoştinţ ele,de mici, din şcolile primare şi generale.

Aproape că e o modă lipsa de învăţătură solidă şi, aferent, neafirmarea ei.Lipsa educaţiei solideduc spre un comportament socio -cultural penibil şi spre o decădere prematură a societăţii şi/sau individului.

Lipsa impregnării educaţionale ş i lipsa interesului individului au o mai mare amploare î n prezent,unul dintre factori fiind nepromovarea educaţională, cumulată cu normele moderne (care cu discernământtrebuie preluate şi aplicate...) şi preponderenţa nevoilor material -sociale, în faţa celor spirituale. Precum şislaba utilizare a cunoştintelor proprii şi inducerea pe o scară mult prea largă a cunostinţ elor mecanice, slabindividualizate.

Neimplicarea psihologică a profesorului şi cadrului didactic educational duce la o forma depredare mecanica si intrinseca si la o deformare a liniei educationale.

Cerinţele din învăţământul actual predomină şi se pare ca soluţiile sunt prost alese ş i încă şi maiprost administrate.

Profesorul trebuie să aibă un caracter maleabil ş i predefinit, într-un spaţiu ambiental, şi social, şiprofesional – dar, în primul rând şi înainte de to ate, educatorul trebuie să-şi recapete, prin statutul săumoral-social schimbat (de sus în jos, pe scara socio -politică), dar şi prin prestanţa lui personală,AUTORITATEA MORALĂ , în faţa subiecţilor educaţi – ...e drept că, la rându-i, trebuie să-şi afle uncomportament adecvat mentalităţ ii fiecărui elev, pentru a-i dezvolta (fiecărei fiinţe încredinţate lui, depărinţi şi de Dumnezeu!), în mod subtil şi continuu, sămânţa harurilor lui, plantate şi ascunse, în afundulDuhului său uman (deocamdată, cu “mască” de copil...), de către Creator....La nivelul strict cultural, haosul este şi mai mare, valorile sunt şi mai amestecate, soluţiile nu doar călipsesc cu desăvârşire, dar, se pare, nici nu există cineva (cu carismă, cu autoritate morală, du pă ceOctavian Paler, Socratele modern al românilor, a plecat la îngeri...) care să se gândească, pragmatic şi solid,chiar vizionar, la ieşirea din labirint şi din mlaştină...!!! Domnul Ministru actual al Culturii, ToaderPaleologu, are de gând să nu mai subvenţioneze nici măcar patrimoniul Bisericii Ortodoxe - cea care,

62

mereu, în istoria noastră, a fost factorul de dezvoltare şi, mai ales, de păstrare a culturii româneşti... – ...d-apoi grija feluritelor şi harnicelor uniuni de artişti...grija de promovare a artelor/operelor de artă/creaţiilorefective, emergente în peisajul cultural românesc ...Un Horia Roman Patapievici, Director al ICR, este, înschimb, lăsat să promoveze o faţă scatologică şi aberant, halucinant -violentă, de nerecunoscut, a României- în SUA şi Germania, prin expoziţii revoltătoare!, ale unor tineri teribilişti şi aventurieri amorali, cheltuind,în acest scop, cam tot bugetul Ministerului Culturii (în schimb, o expoziţie Nichita Stănescu a fost refuzată- de acelaşi domn director...”cultural”...? ! - refuzată categoric, chiar cu dispreţ, în 2008, de către ICR, înfavorea Omagiului lui Iuda ...!!!). Scandal după scandal , în cultura română– şi niciun rezultat, palpabil şidătător de nădejdi...Din păcate, rezolvarea problemelor se loveşte, mereu, de răspunsul socio-politic, in general negativ, alfactorilor de decizie politico -socială – în speţă, de un Minister al Educaţiei, ca şi de un Minister al Culturii,veşnic în contratimp cu alarmele din mediul socio -cultural......Cei “iniţiaţi”, devoţii educaţiei şi culturii (încă mai există!...dar dacă va mai trece multă vreme întru haos,îi vom pierde şi pe... “ultimii mohicani”!!!) trebuie, totuşi să progreseze, fie şi în nume personal, pentruînceput... - dar având, mereu, “junimistic”, ca scop – re-construcţia ELITELOR CULTURAL-SPIRITUALE ROMÂNEŞTI!!!

Valerian Călin, clasa a XI-a F.R., Colegiul “Gh. Balş” - Adjud***

arte plastice

Brâncuşi (n. Hobiţa/Gorj, 1876-m. Paris, 1957)- personalitatea sa artistică, văzută prin prisma ansamblului de la Târgu -Jiu

....Sculptor, ceramist, fotograf şi autor de aforisme, Brâncuşi a fost un omcomplet, dedicat total artelor plastice, dar mai ales artei de a trăi, acelei simplităţice înfrumuseţează viaţa.

E cel care a înglobat şi o filosofie ancestrală, un mod simplu de a fi, plin desimboluri şi semnificaţii poate cel ma i bine denotate de colosul lucră rilor sale.Nu întâmplător André Salmon îl considera “ le Stephane Mallarmé de lastatuaire”.

Admirat de mulţi, contestat de şi mai mulţi, Brâncuşi a fost un deschizător de noi orizonturi în artă .Desigur, termenii aceştia, deveniţi deja cliş eu, nu par a mai exprima prea multe, dar sp usele oamenilor decultură rămân piscuri de neclintit î n receptarea operei sale.

Rousseau Vameşul (Le Douanier), bunul său prieten, i-a spus : “Eh bien, tu as transformé l'art antique enmoderne”, atribuindu-i rolul meritat, de înnoitor şi totuş i clasic al sculpturii secolului XX.

Arp îi dedica poemul “La colonne sans fin”, ilustrând expresiv, dacă mai era nevoie, imaginea Coloanei dela Târgu Jiu.

Opera sa devine astfel o stavilă a trecerii timpului, o imortalizare a imponderabilului, avolatilului şi a zborului, a efemerului şi a veş nicului.

In aceste condiţii, Ansamblul de la Tâ rgu Jiu e, indiscutabil aproape, una din tre cele maisintetice opere ale sale şi poate cea mai relevantă pagină vizuală, sculpturală, din ş irul impresionant deopere al marelui artist născut la Hobiţ a.

63

“Masa Tăcerii”, “Poarta Sărutului” şi “Coloana fără de sfârşit” devin, de-a lungul anilor, cele maidiscutate lucrări ale sale, cu valori de moştenire către poporul roman, de care era atât de ataşat Brâncuş i.

Gândit dintru început ca un tot unitar, Ansamblul de la Târgu Jiu, închinat eroilor neamului,avea ca scop secundar propunerea unu i alt mod de receptare a lumii ş i a universului sculptural al art istului.Acesta propuunea o altă viziune şi introducea privitorul că tre acest univers prin crearea unui itinerariu :“Masa tăcerii”, “Poarta sărutului”, şi ultimul pas : “Coloana infinitului” - toate cadrate liniar de bise ricaSfintilor Apostoli, un spaţ iu purificator.

De fapt, modest din fire şi î ntr-o continuă luptă spre simplificare absolută , numea aceste piese doar“Masa”, “Poarta”, “Coloana”, fiecare continând propriile semnificaţ ii.

“S-a scurs un timp”, ar spune însuşi Brâncusi, de când ne -a părăsit ori de când a lăsat acesteminuni vii pământului.

In 1938, toamna, malul Jiului (în oraşul cu acelaşi nume) îşi primeşte Masa ş i Scaunele.

Aşezată într -un luminiş din vechiul parc, Masa e constituită de un cilindru de piatră, î nalt de0,43 metri, cu diametrul de 2,13 m. Un alt cilindru doar puţin mai mic formează piciorul mesei. In cerc, ladistanţe egale, douăsprezece scaune î nalte de 0,55 m, formate dintr-o singură bucată de piatră rotundă,îngustată progresiv la mijloc, completează această suită.

O puternică senzaţie de materialitate se degajă din masivitatea expresivă cu care aceste forme ale pietreiapasă pământul.

Se formează o ciclicitate, un ritm ce pare să fi dominat de câ nd lumea: cerc peste cerc, cerc lângă cercuri,cercuri în jurul cercului.Văzute de sus, cele două sprezece cercuri ale Scaunelor par a forma un cadran alunui ceas cosmic, cu 12 ore ale lui, 12 p ietre, 12 fragmente de materie şi timp. O ieş ire dintr-un timp, ointroducere în alt timp, iată valenţ e posibile.

Masa devine un motiv vizual concret pentru privit or, un motiv legat de o aparenţă utilitară, cu substratmetaforic.

Pietrele morilor de apă, formând Masa şi Scaunele, aşezate una lângă alta în imediata apropiere a râuluiîntăresc sugestia metaforică prin asocierea directă, ideatică, vizuală şi auditivă cu apa - mediul din careprovin. Scaunele capătă sugestie de saci de grăunţ e ori de corpuri cosmice, clepsidre în continuă mişcare. Omoară simbolică stăpâneşte locul în tăcere absolută .

Singularul complex de la Târgu Jiu începe cu ceea ce e fără început şi sfârşe şte cu ceea ce e fără desfârşit, între început şi sfârşit, între “Masa tăcerii” şi “Coloana infinitului” aflându -se “Poarta sărutului”,viaţa.

Lucrată tot din piatră de moară , Poarta e formată din două coloane groase, paralelipipedice, cesprijină o arhitravă mai groasă decâ t ele.

Caracterizată ca fiind “o poartă prin care mai bine nu intri că ai şi ieş it, ca prin oricare alta. O clipădoar, o clipă care fiind viaţa, fapta omenească , te mută din ăacere în infinit”, impresionează prinverticalitatea vertebrelor ei.

Tip de construcţie funcţională şi simbol, poarta e văzută ca simbol al vieţii şi aminteşte de porţ ile de lemndin arhitectura populară românească, dar şi de tradiţiile ţără neşti legate de acest stâ lp sculptural.

64

In trecut, poarta avea un rol protector împotriva bolilor şi ră ului de orice fel - pentru noroc se ornamentaucu figuri antropomorfe.

Cam acesta e şi demersul lui Brâncuşi : construieşte o structură de trecere di ntr-un spaţiu în altul, ca o etapădintre rotirea primordială a materiei şi infinitul ce -i va succede.

“Sărutul” e încastrat de o parte şi de alta a Porţii, deosebindu -se de toate înfăţişările unei perechi.

Trecând peste poezia clipei, Brâncuş i ajunge să reprezinte bărbatul şi femeia ca o unitate mo nolitică denedesfăcut pentru eternitate. ”Sărutul” devine, aşa cum scria şi Vlahuţă : “ o îmbrăţişare dincolo de moarteîn acea lume fără timp”.

Dacă “Masa” îndeamnă spre răgaz ş i contemplare şi “Poarta” e o etapă intermediară , “Coloana”este monumentul cel mai lipsit de aspectul funcţ ional.

C. Zărnescu considera, în “Aforismele şi textele lui Brâncuşi” că simbolul spaţial al drumului ( propus deartist) e “ca o epopee a vietii barbatului si a femeii ”, de la tinereţea viguroasă , prin nuntă ( Poarta), până lamoarte.

Două trunchiuri de piramidă reprezintă modulul Coloanei, modul aflat într -o repetiţie înălţată, cuscopul de a atinge cerul, măcar ideatic. Sursele acestei sculpturi monumentale se regăsesc tot în vechime, înarhaic, sacru şi în tradiţiile româneş ti.

Coloana are ca element din vechime cocoşul de casă din satele olteneşti, dar şi stâlpii de mormântca straveche tradiţie.

Arborele-coloană, columna cerului, bradul-coloană - acestea sunt simboluri ce da tează din perioada geto -dacică, fiind întâlnite pe vasele de cult.

De Columna cerului, Brâncuş i a auzit vorbindu-se şi în satul său natal şi la stâna din Carpaţi, unde a deprinspăstoritul.

Văzută ca un “axis mundi”, Coloana e puntea de legă tură între lumesc şi ceresc, între teluric ş icosmic.Devine un joc al verticalei, simbolizând ridicarea, înălţ area. Prezintă patru feţe pentru fiecare modulşi deci o corespondenţă cu cifra pitagoreică patru, cu care era marcat <<Omul>>, formâ nd, cu perechea sa,un simbol al echităţii absolute.

Toata gândirea lui Brâncuşi a fost un drum spre echitate şi frumos, chiar el spunând: “ Frumuseţeae echitatea desăvârşita”.

Pentru ansamblul de la Târgu Jiu, Brâncuşi avea o denumire proprie: TRIGEMENEA, şi un modde a recepta lumea spre care ne invită , pe noi, ca privitori: “Priviţi până când veţi vedea.”

Cel care a influenţat complet sculptura ulterioară devine el însuşi o sculptură mereu vie pentruRomânia şi o figură de aur în istoria artelor.

“Masa tăcerii”, “Poarta sărutului” şi “Coloana infinitului” sunt poate chintesenţa gândirii plastice amarelui Brâncuşi.

Laura Lucia MIHALCA, Liceul de arte plastice “Nicolae Tonitza”-Bucureşti

***

65

Francisc Şirato (n. Craiova, 1877-m. Bucureşti, 1953)-personalitate covârşitoare a plasticii româneş ti-

Francisc Şirato este unul din fondatorii sistemelor estetice fundamentale alepicturii moderne românesti. Pictor şi grafician, acesta a învăţ at tehnicalitografiei la Institutul grafic din Craiova şi s-a specializat într-un atelier delitografie din Düsseldorf.

A terminat Belle Arte Bucureşti şi a avut desene publicate î n revistele“Paravanul”, “Furnica”, “Cronica”.

Expune pentru prima dată desene, picturi ş i litografii la SalonulOficial din 1907. Inainte de primul război mondial, între 1908 -1914, expune în cadrul “Tinerimii artistice”,fiind printre primii membri ai acestei asociaţii.

In 1917 este custode al Muzeului Naţional de Arta Populară . Din 1926, devine membru al grupării“Celor Patru” (format, în 1925, de Şirato, Tonitza, Ştefan Dimitrescu ş i Oscar Han ), iar din '33 , profesor laBelle Arte Bucureşti.

Colorist de prima mână şi fin desenator al societăţii contemporane lui, Francisc Şirato abordeazătoate genurile în pictura de şevalet. Prin pasteluri, acuarelă, guaşe, tuşuri, laviuri, cărbune şi creion prezintăîntr-o viziune unitar stilistică scene de interior, portrete şi autoportrete, peisaje şi compoziţii cu ţă rani.

Pictura lui se remarcă prin lirismul cromatic, print r-o fuzionare a sentimentelor, î ntr-un modspontan de a transcrie plastic senzaţiile şi stă rile.

Compoziţiile sale cu ţărani precum “Intâlnirea”, “Vânzător de covoare”, “Intoarcerea de la târg”fac trecerea de la viziunea monumentală de tip architectonic, la cea impresionistă a anilor 1927-1953 -caracteristică picturii româneşti din aceeaşi perioadă. Poate că î n cadrul acestor compoziţii se remarcă celmai bine influenţa puternic cézan-iana, vădită de volumele şi arhitectonica personajelor ce compuntablourile.

Scenele de gen “In faţa oglinzii”, “Albumul”, “Fată lucrând filet”, “Siesta”, “Femeia în halatroşu” descriu pictural o stare a lucrurilor cu valoarea unui instantaneu. In ca drul acestor scene de interior seobservă influenţa folclorului, a spaţiului popular, a tradiţiilor, simbolurilor şi formelor provenite din spaţ iulrural.

Portretele încântă prin expresia poetică degajată de atitudine ş i gest, opera “Privind albumul” fiindun exemplu edificator în acest sens.

Tabloul “Autoportret” este remarcabil prin colorismul sensibil, înscriindu -se în concepţia artistică a luiŞirato: “ Un portret nu trebuie să exprime un instantaneu plastic, ci o sinteză .”

Peisajele “Uliţă la Tuzla”, “Geamie”, “Dealul alb”, “Peisaj la Techirghiol”, “Timp noros laBalcic”, “Podul de la Băneasa”, “Valea Târnavei” sunt remarcabile pentru intensita tea emoţiei redateexpresiv.

Naturile statice sunt în principal studii ale florilor, ale vegetalului: “Cârciumarese”, “Flori în ulcicăverde”, “Trandafiri roşii şi roz”, “Gălbenele”, imagini transfigurate ce compun capodopera artistului, întoată amploarea sa.

66

Aprecierile nu au întârziat să apară, pentru preţiozitatea pi cturală, meritul fiind răsplătit cunumeroase premii, precum Medalia de aur de la Expoziţ ia de la Bruxelles, 1935; Medalia de aur de laExpoziţia Internaţională de la Paris- 1937; Medalia de bronz de la Expoziţ ia de la New York- 1939.

Alături de Nicolae Dărăscu primeşte Premiul de stat, î n 1946.

Oamenii de cultură aveau să scrie despre el, cu pasiune şi recunoaş tere a talentului incontestabil decolorist, desenator şi gravor.

"Şirato vibrează adânc în faţa realităţii, fiindcă ochiul său subti l nu se opreşte numai la aparenţele fiziceale oamenilor şi ale lucrurilor, ci trece dincolo de ele, pătrunzând în profunzimile lor spirituale ..." ...aveasă scrie Tonitza.

Arghezi îl definea ca fiind “artistul care, cu pensula şi culoarea, gândeşte. Şi gândul lui continuă departeîn tabloul zugrăvit, dincolo de el, şi nu se mai isprăveşte. El va umbla mereu când altora se va fi sfârşitîncă de mult" .

Mai puţin cunoscută este latura ziaristică a personalităţii lui Şirato. Artistul a avut şi o b ogatăactivitate publicistică, scriind numeroase articole şi cronici de artă în revista “Sbură torul”, a lui EugenLovinescu, cât şi în revista “Cugetul românesc”.

In 1938 elaborează o monografie a celui de neuitat în pictura românească, Nicolae Grigorescu.

La 4 august 1953 se stin ge din viaţă. Cel ce stabilise în arta românească un loc excepţ ional, prinpictura sa cu efecte de preţ iozitate tip vitraliu. In memoriam, se organize ază in '56 o expoziţie în parculHerăstrău, expoziţie ce se bucură de un real succes.

Spirit teoretic, înzestrat cu un dar analitic, Şirato rămâne unul din rafinaţii oameni de cultură româ ni.

Universul complex surprins de pictura lui, grafica s a politică militantă, cât şi prestanţa umană şiprofesională l-au situat printre artiştii de vârf ai artei din Româ nia.

Astfel, numele lui Francisc Şirato fixează un puternic ecou în pictura româneasca interbelică şi o reală sursăde inspiraţie pentru cei ce i-au urmat.

Laura Lucia MIHALCA, Liceul de arte plastice “Nicolae Tonitza”-Bucureşti

***

paradidactica

DE CE NE FURAŢI ISTORIA, DOAMNELOR ŞIDOMNILOR?!

Conform declaraţiei doamnei Ministru al M.E.C.I., doamna ECATERINA ANDRONESCU (cea desprecare avuseserăm, în mandatul trecut al d omniei sale, cuvinte bune, pentru că stopase, cât de cât, mafiamanualelor alternative…), începând cu Programa şcolară a anului viitor, 2009-2010, Istoria va fi scoasă –din manualele elevilor de clasa a XII -a, “filiera tehnologică”… - numai elevii de la liceele “de elită” vormai putea studia faptele înaintaşilor.“Mai precis, această disciplină va dispărea din clasa a XII -a la 80% din licee, începând cu anul şcolar2009 -2010.

67

Programa şcolară la disciplina istorie, atât la învăţământul primar cât şi la gimnazial, este astfelstructurată încât evenimente esenţiale ale istoriei românilor sunt fie ignorate, fie insuficient studiate, spunspecialiştii în educaţie. Istoria a fost ştearsă pur şi simplu din orarul elevilor de clasa a XII -a, la puţin timpdupă ce orele de educaţie fizică, diriginţie, latină şi a doua limbă străină au fost scoase din programaobligatorie. Drept urmare, istoria nu mai are nicio oră alocată în programul elevilor de clasa a XII -a, la80% dintre unităţile de învăţământ. Această mat erie a fost exclusă din aria curriculară la aproape 60 despecializări - industrial, agricol, telecomunicaţii, silvic, textile, construcţii etc. Conform noului ordin alministrului educaţiei, începând cu anul şcolar următor, istoria se va preda la clasa a XII-a doar în liceelede elită” – cf. Obiectiv sucevean, articol semnat de Oana PAULIUC.

Dar, stimate doamne şi stimaţi domni din M.E.C.I. – CE ÎNSEAMNĂ, ÎN MINTEA DVS., “ LICEE DEELITĂ”?! După înţelegerea/mintea noastră (…care se poate să fie puţină, d ar aşa gândesc majoritateaoamenilor din ţara numită România, în cazul când le pasă, fie şi cât negru sub unghie, de soarta NeamuluiRomânilor… - şi să vedeţi cât de puţină înţelegere/minte se va obţine, abia de -acum încolo, tocmaidacă se va şi urma, ceea ce, deocamdată doar propuneţi : scoaterea Istoriei, din Programaşcolară…!!!), “liceele de elită” , pe lângă factorul, criminal de discriminatoriu , pe care-l introduc, s-arputea să fie “liceele de fiţe”, în care “studiază” ( ?!) copiii de “mahări” şi “ştabi” din politică şi, eventual,din “finanţe”…!!! Şi, Dumnezeu să ne ierte bănuiala, dar aceşti copii, fiind cu părinţi sus -puşi, deci fiind…”asiguraţi pe viaţă”, nu credem că ar fi grozav de interesaţi să înveţe – nu doar Istoria, ci, aşa, îngeneral…!!!

…Sau, cine ştie, veţi fi vrând să formaţi (în aceste licee “de elită”…) - “elite secrete” (şi “discrete”…!), detip masonic, care să conducă, cu aroganţă, “masele”, “turma”ignorantă/”vite ignorante”, care vom fidevenit noi!!! Doamnelor şi domnilor, vă d eclarăm că, din acest moment, dacă vom fi avut vreo brumă deîncredere în domniile voastre, acum, prin această decizie (venită, chipurile, “din milă faţă de elevi”, pentrudescongestionarea orarului etc. etc.), ne -am pierdut-o complet, şi vă acuzăm, direct şi fără menajamente,de trădarea intereselor naţionale româneşti !!! De ce suntem atât de vehemenţi?! Pentru că simţim căexecutaţi planuri care nu vin din “arealul” românesc:

1-dacă v-ar fi fost CU ADEVĂRAT milă de elevii de la profiluri tehnice, aţi fi r euşit, de 20 de aniîncoace, de când vă tot lăudaţi cu “reforma” (şi mult trâmbiţata “reformă” începe să semene, leit, cuaruncarea în aer a învăţământului românesc! – transformarea învăţământului românesc nu în “altar deDuh”, ci în “zonă crepusculară”, d e pericol maxim pentru duhul copiilor/tineretului în formare… - pericolde grad ZERO!!!) să introduceţi diferenţierea bacalaureatelor, în funcţie de numărul de ore al materiilorcerute la bacalaureat: “celebrele fantasme”, de -acum: bacalaureat I (pentru liceele de filologie şipedagogice, unde Românei, spre exemplu, i se atribuie 5 -6 ore pe săptămână!) şi bacalaureat II (pentruliceeale tehnice, unde Românei i se acordă doar 3 ore pe săptămână!);

2-dacă v-ar fi fost milă, CU ADEVĂRAT, de elevii liceelor cu profil tehnic, nu-i condamnaţi, prinînsăşi “profilarea tehnică”, la şomaj sau la…”luarea câmpilor”, peste hotare… - ci le asiguraţi cadrullegislativ pentru stabilirea de contracte FERME, cu intreprinderi din România, contracte care ar fi implicat:

a- datoria intrepriderilor de a da burse elevilor, pe perioada studiilor, iar

b- după încheierea perioadei studiilor, datoria absolvenţilor de a se integra în munca pentru care aufost ajutaţi şi stimulaţi, prin burse, să se pregătească…I -aţi probozit în toate felurile pe “comuniştiiidinainte de 1989”, dar voi, doamnelor şi domnilor de după 1989 - n-aţi reuşit să asiguraţi, acestei ţări, nicimăcar cât i-au asigurat comuniştii: locuri de muncă, iar nu …“loc de fugă”, pentru tineretul ţării, care,orice s-ar spune, TREBUIE să fie şi viitorul ţării!!! Or, după cum arată acum tineretul ei, debusolat şidisperat…, numai viitor bun nu poate avea ţara asta!!!

68

Un studiu sumar asupra situaţiei absolvenţilor de licee tehnice arată că, în mod paradoxal, în loc să aibă EIloc de mumcă în România, aceste locuri de muncă sunt ocupate tocmai de cei fără pregătire specializată, înlicee de tahnice / de specialitate! Să nu veniţi iar cu “caterinca” veşnică, a “libertăţii de opţiune”, că un ţine!Subsemnatul este cadru didactic cu vechime de peste 3 decenii în învăţământul tehnic, şi a făcut destuleanchete, în rândul elevilor şi a părinţilor lor: ei (şi unii, şi alţii!!!) “fac ceva” pe ipocrita libertate de carefaceţi dvs. atâta caz – şi se pronunţă, ÎN UNANIMITATE, pentru siguranţa locului de muncă ÎNŢARĂ!!! Mai ales acum, în condiţiile “crizei” (artificiale, dar al naibii de dure!) din lumea “ ImperiuluiMondial American”… cât şi după experienţele dureroase, suferite în Italia (şi nu numai: cu acelaşicomportament discriminatoriu s-au confruntat tinerii absolvenţi în TOT VESTUL EUROPEI !!! – numaică M.E.C.I.- şi, în genere, mass media… - păstrează o discreţie cu totul nelalocul ei, legată de celelalte ţăriale UE, din Vest…);

3-Istoria NU ESTE UN OBIECT PENTRU ELITELE UNUI N EAM!!! – ci pentru toţi fiii şipentru toate fiicele unui Neam!!!

4-Ce înseamnă această mizerabilă discriminare, DISCRIMINARE DE CLASĂ SOCIO -SPIRITUALĂ, demnă de un Hitler ori Stalin!... - dar un credeam, până azi, că şi de o…EcaterinaAndronescu?! Care va să zică, de la anul, 80% dintre tinerii români vor purta în piept “ steaua galbenă” ainterdicţiei civilo-intelectivo-spirituale: “TU N-AI VOIE / DREPTUL LA CUNOAŞTERE DE SINE !”Dar, DE UNDE ŞTIŢI DOMNIILE VOASTRE, DOAMNELOR ŞI DOMNILOR, CĂ TOCMAI ÎNCEI 20% SE AFLĂ ELITELE?! Noi, subsemnatul, suntem gata să garantăm că tocmai fiii de ţăran, deoameni simpli (incluşi în cei 80% - adică, “discriminaţii” – cei revoltător de… majoritari!!!, de care nuvă întreabă “deştepţii” globalişti, ori “societatea civil ă” etc., cu flaşneta “drepturilor omului”, cu“correctness political” etc. ale lor !!!) sunt înclinaţi spre cunoaşterea de sine, de soarta (demnă!) aNeamului Românilor!!! Dacă după al doilea război mondial, într -o Românie pe cale de a fi sovietizată, cutancurile Armatei Roşii (Stalin, însă, fiind bunul fost prieten ideologic al lui Hitler !!!) se făceadiscriminarea, prin stabilirea “elitei” cu “origine sănătoasă”, în zona “muncitori şi ţărani”, democrat-liberalii şi social-democraţii de azi o fac invers: “origine sănătoasă” înseamnă să fii fiul/fiica dlui senatorsau om de afaceri (de obicei, un golan şi bandit “ţepar”!)… FELICITĂRI, DOAMNELOR ŞIDOMNILOR, PENTRU NEO -COMUNISMUL ALTOIT PE NEO -NAZISMUL, ÎN CURS DE AÎNFRÂNGE OMUL DE DUH - …ŞI A-L RE-INSTAURA PE…DINOZAUR, ÎN FRUNTEABUCATELOR LUMII!!!

…Dincolo de truismul (de acum.!), precum că “ Istoria este buletinul de identitate al oricărui neam ” -trebuie să remarcăm că, din 1989 încoace, în România se face simţită o mare frică, faţă de Istorie…! Dece?! E atât de ruşinoasă istoria românilor?! Eminescu spunea, amicului Panu, cu totul altceva: “ Panule, ştiitu că în lumea aceasta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui tot, toteste un şir neîntrerupt de martiri?”16…

…Vreţi ca elevii …”să se simtă bine”, întru confortul ignoranţei…Păi, şi vaca se simte grozav de bine, înconfortul ignoranţei, păscând smocuri de iarbă gălbejită … - dar tocmai de aceea ea rămâne vacă de muls,iar omul… o mulge!!! (Ne vreţi pe post de… “varianta unu”…, nu?!). IATĂ ce simţea Nicolae Iorga, pecare n-aveţi cum să-l ascundeţi sub masă, oricât vi s -ar cere, imperios, acest lucru, de “acolo”, din“depărtări” de bezne: ”Temniţa cea mai de temut e aceea în care te simţi mai bine ". Da, temniţaanimalităţii, asta pregătiţi Neamului Românesc, prin ocultarea istoriei lui...

16 Tudor Nedulcea: “M. Eminescu - V. Micle. Corespondenţa” Craiova, “Scrisul Românesc” 1992, p. 29.

69

...Nu zicem să scoateţi, din Programa şcolară, alte obiecte, în detrimentul tehnicii, DAR, ÎN NICIUNCAZ, NU AVEŢI DREPTUL MORAL SĂ SCOATEŢI ISTORIA, ADICĂ SĂ SCOATEŢIUMANITATEA DIN OAMENII ACESTUI NEAM!!!

...Ce vrem a spune, prin această intervenţie a noastră? Simplu ca bună -ziua: N-AVEM DE GÂND SĂAŞTEPTĂM, CU MÂINILE ÎNCRUCIŞATE, SĂ FIM FURAŢI DE IDENTITATE, ADICĂMĂCELĂRIŢI SPIRITUAL, PRIN DEZNAŢIONALIZARE ŞI PRIN ŞTERGEREA IDENTITĂŢIINAŢIONALE ŞI RELIGIOASE!!! Dacă veţi persista în împlinirea planului diabolic, de a scoate Istoriaşi conştiinţa istorică/identitatea de Duh, de la nivelul a peste 80% dintre viitorii români ai României (lăsând„grija” identităţii/identificări i neamului nostru pe „umerii” unei minorităţi, de, cică, 20%, „minoritate” fietotal dezinteresată de soarta României şi românilor, fie care a semnat pactul cu dracul, pentru a dez -identifica Neamul Românesc...), atunci vă veţi trezi în faţa unei realităţ i paradoxale: desfiinţând un obiect,el va renaşte prin toate celelalte obiecte de catalog !!! De exemplu, noi, subsemnatul, profesor deRomână, ne vom strădui să ne planificăm de aşa natură munca la catedră, încât să predăm, în ceipatru ani de liceu, în paralel cu Româna (...limbă şi literatură...), şi ISTORIA ROMÂNILOR!!! Şi canoi, vor face toţi profesorii care au mai păstrat sentimentul responsabilităţii, faţă de acest Dumnezeu, faţăde Neam şi faţă de această ţară, România-Grădina Maicii Domnului ...ca să n-o năpădească...”planteparazite”...Plante cu care, ciudat, au început să semene, teribil de mult, şi înalţii demnitari dinM.E.C.I...!!!- doamne şi domni, deopotrivă!!!

prof. dr. Adrian Botez

P.S.: Dar cu limbile străine – ce aveţi, doamnelor şi domnilor?! Ziceaţi, parcă, de intrarea României înUniunea Europeană...Noi n-am vrut-o, dar aşa aţi decis, singuri, peste capetele poporului... deci,FOAAARTE DEMOCRATIC ...!!! Dar, pentru Dumnezeu, dacă tot aţi vrut asta şi -aţi şi împlinit-o, cumne vreţi „intraţi”?! MUŢI, CUMVA?! Pentru că limba „stăpânilor” de la Bruxelles -Strasbourg nu esteromâneasca... - cel puţin, nu încă!!! Ci engleza, fran ceza...pe care dvs. le alungaţi din orar...Doamne, celogică întortocheată şi deocheată mai aveţi, doamnelor şi domnilor!!! Deci, vă urăm, tot mai puşi pegânduri: „să nu vă fie de deochi ...”!

...Bine, de Dirigenţie nici nu vă mai întreb de ce aţi exilat -o din orar: e clar, „animalele”/turmele umane, pecare le doriţi, ca rezultat al acestui proces de mancurtizare, n -au nevoie de sfat şi educaţie...cum nici decultură...Bine, dar atunci scoateţi, pentru o minimă conformare la logică, litera „ E”, precum şi litera„C”...dar şi litera „I” (ce să cercetezi-inovezi, dacă eşti redus la... animalitate?! Poate...căcăreze...maiştii?!). Şi, astfel, să rămână doar litera „ M”...În niciun caz de la vocabula „minister”, care implicăadministrare conştientă!

...Probabil, „M” de la...”mamifer”... – asta, până nu va veni ordin, de „acolo” de unde le primiţiordinele astea fistichii (de obicei), să nu ne mai hrănim puii cu lapte din mamele, ci să...ne ouăm...!!!Mda.

***

70

gânditorul de la hamangia

ISRAELUL, BUNUL SAMARINEAN...ŞI NUNEAPĂRAT ŞI BLÂNDUL

NAZARINEAN...!!!Ministrul de Externe al Israelului, dna Tzipi Litvi, a comunicat, pe toate posturilede televiziune, în decembrie 2008, că „Israelul nu va înceta războiul, odatăpornit, până când nu se va răzbuna pe toţi arabii palestinieni ”.

În definitiv, rabinatul şi -a făcut, în general, datoria, îndoctrinându -i pe israelienipentru genocidul anti -arab, căci: „toţi arabii sunt terorişti”...Iată ce spun tinerii

soldaţi israelieni (deja intraţi „în foc” sau aşteptând, c u nerăbdare, intrarea în măcel...) - despre „necesitateaextermininării arabilor palestinieni ”:

„<<A venit momentul să-i ştergem de pe faţa pământului>>, a spune Elan, unul dintre tinerii israelienicare abia aşteptau comanda de atac (în cadrul Operaţiunii “Plumb întărit”…), înainte ca ofiţerulcomandant să-i interzică să vorbească cu ziariştii.

<<Pentru mine e un festival pe care îl aşteptam de mult. Hamasul trebuie distrus şi acum ştiu că au venitşi trupe al-Qaida să-i ajute. Israelul face ce trebuie>>, ne spune, zâmbind, Noah, unul dintre tinerii sosiţisă privească în direct asaltul. În vârstă de 30 de ani, Noah şi i -a petrecut pe ultimii opt strângând înfiecare zi motive de ură împotriva Hamas. <<Numai în ultimii doi ani, la mai puţin de 100 de metri decasa mea au căzut 20 de Qassamuri. O vecină a murit şi alta a fost rănită. Cum să nu fiu fericit că au intratcu tancurile peste ei? O să stau aici toată noaptea şi o să mă bucur de priveliştea asta::>> - ne spunetânărul în spatele căruia se văd rachet ele brăzdând cerul şi explodând cu o forţă care zguduie pământulpână la Kefar Azza, ultima localitate înaintea barajelor militare, situată la patru kilometri de Gaza City.

La fel ca majoritatea tinerilor israelieni, Noah şi -a satisfăcut stagiul militar de trei ani şi aşteaptă cunerăbdare să fie chemat şi el la ordin să lupte împotriva Hamas. Va pleca la război hotărât să treacă pesteorice scrupule pentru a distruge organizaţia cu care Israelul a ajuns la concluzia că nu mai poatecomunica decât pe limba gloanţelor şi a rachetelor.

<<Îi tot aud pe europeni că sunt copii acolo. Da, sunt, dar Hamasul îi foloseşte ca scuturi ca să aperedepozitele de armament. Voi omorî şi copii dacă trebuie, deşi îmi pare rău pentru ei. E uşor să plângi demila lor de la 2.000 de kilometri, aşa cum fac politicienii europeni >>(s.n.), spune Noah, în timp ce sebucură cu prietenii lui de fiecare explozie pe care o aude ” (cf. Evenimentul zilei, nr. 5408).

Doamne-Dumnezeule, oare cât de multă îndoctrinare îţi trebuie, ca să ajun gi să rosteşti, senin, astfel devorbe? Dacă ne luăm după nazismul german (al anilor `30…), vreo 5-6 ani – dacă ne luăm după nazismulsionist (al anilor 2000…) , doar vreo câteva luni (n.n.: căci, de câteva luni, Israelul pregătea măcelul dinFâşia Gaza…!!!).

“Doctorul Alzagzoug Zakie ne -a povestit cu vocea aproape acoperită de zgomotul bombardamentelor dinfundal ce se întâmplă în Fâşie: << Sunt foarte mulţi copii morţi. Nimeni nu înţelege ce caută şi pe cine

71

vor să omoare de fapt soldaţii. Până acum, au tr as în tot ce vedeau în faţa ochilor >> - [s.n.]”(cf.Evenimentul zilei, nr. 5408).

Evident, dezinformarea este pricipala armă de îndoctrinare a rabinatului mozaic. Şi această îndoctrinare îiorbeşte, pe imensa majoritate a evreilor, cu privire la suferinţel e şi moartea a zeci şi sute de mii depalestinieni, de-a lungul istoriei de măcel, din 1948, anul înfiinţării (…“cu anasâna” cuirasatelor anglo -americane, subvenţionate de plutocraţia “cosmopolită” iudaică…) - a statului Israel, neţinând cont delocuitorii palestinerni ai locurilor, SINGURII băştinaşi, de 2000 de ani…!!! - şi până azi!!! – …şi-i facecaraghioşi şi revoltător de sensibili la rănirea uşoară/superficială, fie şi a unui singur evreu … - deparcă evreii ar fi, cu adevărat, RASĂ DE ZEI – iar ceilalţi locuitori ai Terrei ar fi, vorba împăratului romanCaligula – “VITE”!!!

Iată ce se afirmă, în paginile Archive for the religion Category:

“ O discuţie cu israelienii oferă suficiente ocazii să rămâi cu gura căscată. Chiar acum, în timp ce aviaţi aisraeliană asasinează ziua în amiaza mare sute de civili, persoane vârstnice, femei şi copii, poporulisraelian izbuteşte să se convingă singur că el este adevărata victimă a acestei saga violente.

Cei care sunt intim familiari cu poporul israelian reali zează că acesta din urmă nu este câtuşi de puţininformat în privinţa rădăcinilor conflictului care -i domină existenţa. Destul de des, israelienii ajung laargumente foarte bizare care -şi au întregul sens în discursul israelian, dar sunt lipsite de orice s emnificaţieîn afara străzii evreieşti. Unul dintre aceste argumente este următorul: “palestinienii ăştia, de ce insistă sătrăiască pe pământul nostru (Israel), de ce nu se duc pur şi simplu în Egipt, în Siria, în Liban sau în oricealtă ţară arabă?” O altă perlă a înţelepciunii ebraice este şi: “ce nu -i în regulă cu palestinienii? noi le -amadus apă, electricitate, educaţie şi tot ceea ce găsesc de făcut este să încerce să ne arunce în mare”. Într -un mod destul de uimitor, chiar şi israelienii aşa -zisei “stângi” şi chiar cei ai “stângii” intelectuale suntincapabili să înţeleagă cine sunt palestinienii, de unde vin şi care este rostul rezistenţei lor. Nu izbutesc săînţeleagă că Israelul a fost creat pe seama poporului palestinian, a pământului palestinian , a satelor, aoraşelor, a câmpurilor şi a livezilor palestiniene. Israelienii nu realizează că palestinienii din Gaza şi dintaberele de refugiaţi ale regiunii sunt în realitate populaţiile deposedate din Ber Şive, Jaffa, Tel Kabir,Şeikh Munis, Lod, Haifa, Ierusalim şi din multe alte oraşe şi sate. Dacă vă întrebaţi cum se face căisraelienii îşi ignoră istoria, răspunsul este foarte simplu: nu le -a fost niciodată povestită. Circumstanţelecare au condus la conflictul israeliano -palestinian sunt bine ascunse în interiorul culturii lor. În peisaj,trăsăturile civilizaţiei palestiniene dinainte de 1948 au fost şterse. Nu numai că Nakba, epurarea etnică din1948 a indigenilor palestinieni, nu face parte din programele şcolare israeliene, ea nu este nici măcarmenţionată sau discutată de niciun forum oficial sau universitar israelian.

În aproape toate centrele oraşelor israeliene se poate găsi o statuie comemorativă cu formă bizară,aproape abstractă, de ţevărie. Această ţevărie este numită Davidka şi este în realitate un tun israelian din1948. Este interesant de ştiut că Davidka era o armă deosebit de ineficace. Obuzele ei nu aveau o bătaiemai mare de 300 de metri şi aduceau puţine pagube. Dar dacă D avidka producea un minim de distrugeri,era în contrapartidă foarte zgomotos. Conform istoriei israeliene oficiale, arabii, adică palestinienii,fugeau pur şi simplu ca să-şi salveze vieţile imediat ce auzeau Davidka de departe. Conform discursuluiisraelian, evreii, adică israelienii “recenţi” făceau câteva focuri de artificii şi “arabii laşi” alergau canişte idioţi. În versiunea israeliană oficială, nu se găseşte nicio menţiune a numeroaselor masacreplanificate şi îndeplinite de tânăra armată israeliană şi unităţile paramilitare care au precedat -o. Nu existănici vreo menţionare a legilor rasiste care interzic palestinienilor să revină pe pământurile l or şi în caselelor.

Semnificaţia acestor lucruri este destul de simplă. Israelienii nu sunt absolut deloc familiari cu cauzapalestiniană(s.n.). În aceste condiţii, nu pot interpreta lupta palestiniană decât ca o elucubraţie ucigaşăiraţională. În interiorul universului israelian, cu caracterul său iudeo -centrat şi de singură realitateexistentă, israelianul este o victimă inocentă şi palestinianul nimic altceva decât un ucigaş barbar (s.n.).

72

Această gravă situaţie, care -l lasă pe israelian în ignoranţă tot ală în raport cu trecutul său, minează oriceposibilitate de reconciliere viitoare. Atât timp cât israelianul nu are o minimă înţelegere asupraconflictului, este incapabil să -şi imagineze posibilitatea unei soluţii alta decât exterminarea sauepurarea “inamicului”(s.n.). Tot ceea ce israelianul are posibilitatea să ştie sunt variaţii ale povestiriisuferinţei evreieşti. Suferinţa palestinienilor îi este complet străină. “Dreptul la reîntoarcere alpalestinienilor” îi pare o idee extravagantă. Nici chiar “u maniştii israelieni” cei mai proeminenţi nu suntgata să convieţuiască pe acelaşi teritoriu cu locuitorii indigeni. Ceea ce nu le lasă deloc altă posibilitatepalestinienilor decât să se elibereze ei înşişi. În mod vizibil, nu există un partener pentru pac e în tabăraisraeliană.

Săptămâna aceasta, am mai învăţat câte ceva despre arsenalul balistic al Hamas. Este evident că Hamas adovedit o anumită sobrietate în raport cu Israelul de prea multă vreme. Hamas s -a ferit să extindăconflictul la ansamblul sudului Israelului. Mi-a trecut prin minte că lansările de rachete care s -au abătutsporadic asupra oraşelor Sderot şi Aşkelon nu erau în realitate nimic altceva decât un mesaj alpalestinienilor întemniţaţi. Mai întâi un mesaj adresat pământului, câmpurilor şi livezilor furate:“Pământul nostru iubit, nu te -am uitat, continuăm să ne luptăm pentru tine, vom reveni cât de repede va ficu putinţă, vom recupera ce -am pierdut”. Dar mai era şi un mesaj clar adresat israelienilor. “Voi, cei deacolo, din Sderot, din Beer Şeva, Aşkelon, Tel Aviv şi Haifa, fie că ştiţi, fie că nu, trăiţi în realitate pepământul care ne-a fost furat.”

Să privim lucrurile în faţă, în realitate situaţia în Israel este destul de gravă. În urmă cu doi ani, Hizballahbombarda cu rachete nordu l Israelului. Săptămâna aceasta, Hamas şi -a dovedit fără îndoială capacitateade a distribui în sudul Israelului câteva cockteiluri de rachete răzbunătoare. În cazul Hizballah ca şi în celal Hamas, Israelul nu a găsit răspuns militar. Poate, desigur, să o moare civili, dar nu izbuteşte să punăcapăt tirurilor de rachete. Armata israeliană nu are mijloacele de a proteja Israelul, afară doar dacă nucumva acoperirea Israelului cu un acoperiş de be ton poate fi văzut ca o soluţie viabilă. În cele din urmă,poate că asta vor încerca să facă responsabilii israelieni.

Dar nu am ajuns la sfârşitul istoriei. De fapt, acesta nu este decât începutul. Toţi experţii în problemeleOrientului Apropiat ştiu că Hamas poate lua controlul Cisiordaniei în câteva ore. De fapt, controlulAutorităţii Palestiniene şi al Fatah asupra Cisiordaniei este menţinut de către armata israeliană. Imediatce Hamas îşi va însuşi Cisiordania, cele mai mari centre urbane israeliene v or fi la îndemâna sa. Pentrucei care nu izbutesc să înţeleagă, acesta va fi sfârşitul Israelului evreiesc. Se poate întâmpla în aceastăseară, în trei luni sau în cinci ani, problema nu este “dacă se va produce”, ci “când”. În momentul acela,întreg Israelul va fi sub tirul Hamas şi Hizballah iar societatea israeliană se va prăbuşi, economia ei va firuinată. Preţul unei case proprietate personală în Tel Aviv nord va fi echivalentul unei coşmelii în KiryatŞmone sau în Sderot. În momentul în care prima rac hetă va atinge Tel Avivul, visul zionist va fi isprăvit.

Exact în acel moment negarea israeliană a realităţii intră în joc. Israelul a depăşit “punctul dincolo decare întoarcerea devine imposibilă”. Destinul său funest este înscris în miezul fiecărei bomb e pe care osloboade asupra civililor palestinieni. N-a mai rămas nimic pe care Israelul să -l poată face pentru a sesalva pe sine. Nu există o strategie de ieşire. Nu poate negocia o soluţie a acestui conflict căci niciisraelienii, nici liderii lor, nu -i înţeleg parametrii fundamentali. Israelul nu are mijloacele militare ca sălichideze această bătălie. Poate reuşi să asasineze liderii bazei palestiniene, aşa cum face de câţiva ani,totuşi rezistenţa şi încăpăţânarea palestinienilor nu fac decât să se în tărească în loc să slăbească. Aşacum prezisese un general din serviciile de informaţii israeliene în timpul primei Intifada, “pentru aînvinge, tot ceea ce palestinienii trebuie să facă este să supravieţuiască”. Ei supravieţuiesc şi de faptînving.

Conducătorii israelieni înţeleg asta. Israelul a încercat deja totul, retragere unilaterală, foamete şi acumexterminare. Au crezut că se debarasează de problema demografică cuibărindu -se într-un ghettoevreiesc intim şi pufos. Nimic n -a mers. Tenacitatea palest iniană întruchipată de politica Hamas esteceea ce defineşte viitorul regiunii.

73

Tot ceea ce le rămâne israelienilor este să se agaţe de ochelarii lor de cal şi de negarea realităţii pentru aevita tristul destin care le-a fost deja fixat. De-a lungul întregii lor decăderi, israelienii vor intona diversecânturi de victimizare cu care sunt obişnuiţi. Impregnaţi de o realitate făcută din supremaţieegocentrată, vor fi hipersensibili la propriile lor suferinţe, rămânând concomitent orbi la cele pe care leprovoacă altora. Într-un mod destul de ciudat, israelienii se comportă ca un colectiv unit atunci când îibombardează pe ceilalţi dar, dacă sunt uşor răniţi, devin monade ale vulnerabilităţii inocente. Distanţaaceasta între modul în care israelienii se văd şi cel în care îi văd alţii îi transformă pe israelieni înexterminatori monstruoşi. Distanţa aceasta îi împiedică să înţeleagă tentativele numeroase şi repetate dedistrugere a statului lor. Distanţa aceasta îi împiedică pe israelieni să înţeleagă semnifica ţiaHolocaustului şi să fie capabili să -l evite pe următorul. Distanţa aceasta îi împiedică pe israelieni să facăparte din umanitate.

Încă o dată, evreii vor trebui să rătăcească spre o destinaţie necunoscută “(s.n.).

…Dar, citind şi împărtăşindu -vă şi dvs. rezultatul lecturii noastre, ne întrebăm: ce-ar fi, cum ar arătalumea, dacă TOŢI (sau imensa majoritate…) a evreilor, ar simţi precum izbăvitul de propagandarabinică, “robul lui Dumnezeu” (“rătăcit” în Israel…!) FRANÇOIS BRAMI, cu rude în…Focşani…???!!!:

“François Brami, un evreu mândru de religia sa şi de cei 59 de ani pe care i -a trăit, a simţit pe pielea luigrozăvia războiului de ambele părţi ale frontierei pe care astăzi nu o mai poate trece nimeni. Cei 17 ani deserviciu militar în Gaza şi zec ile de prietenii pe care le -a legat cu arabii din Fâşie nu l -au scutit de rachetacare i-a căzut, în urmă cu un an, pe casă, rănindu -l la piciorul stâng pe care abia îl mai poate mişca. Nicipe soţia sa nu au ferit-o de gloanţele care i-au perforat trupul într-un atac terorist din Ierusalim şi care aucondamnat-o să-şi trăiască zilele într-un scaun cu rotile. Emigrat din Tunisia încă din copilărie, FrançoisBrami vine în fiecare zi la bariera către Gaza instalată de soldaţii israelieni în apropiere de Seder ot,oraşul în care locuieşte. <<Vin să aflu ce se mai întâmplă, dar nu zice nimeni mare lucru. Văd fumul careiese din Gaza şi ştiu că acolo mor oameni nevinovaţi. Şi în Israel au murit. Îmi vine să plâng când audfiecare explozie, aici la noi sau acolo, î n Gaza, dar cred că n-o să se termine decât atunci când Hamas o sădispară, iar israelienii or să înţeleagă faptul că nu toţi arabii sunt terorişti.>>

Brami spune că îşi aminteşte de fiecare prieten arab pe care şi l -a făcut câtă vreme a stat în Fâşie c asoldat. „Mă întreb câţi dintre prietenii mei mai trăiesc. Nu am de unde să ştiu, pentru că nu am cum să iaulegătura cu ei. Îmi amintesc cum puteam să trăim atunci, înainte ca terorismul să devină stăpân. Nu contace spuneau politicienii, nu conta că eu sunt evreu şi ei musulmani. Ne întâlneam, vorbeam. Acum i -aşlua pe toţi la mine acasă dacă aş putea “ (s.n.).

Faţa crispată de durere a lui Brami se luminează însă la un moment dat: în secunda în care aude căsuntem din România: <<Ginerele meu e din România. S-a născut la Focşani!>>(s.n.) - cf. Evenimentulzilei, nr. 5408.

…Noi credem că, dacă ar fi poporul evreu format numai (sau, măcar, majoritar…) din FRANÇOIS-IBRAMI-S – lumea ar fi mai luminoasă şi mult mai logică…dar şi mai dragă Lui Dumnezeu! Înce rcaţi,dragi israeliţi, şi puneţi -l pe François Brami, Ministru de Externe (în locul doamnei aceleia cu apucături devampir, Tzipi Litvi…!!!) – şi, în mod sigur, pe Pământ nu vor mai fi războaie…!!!

…Sau poate că tocmai războiul este, dragi israeliţi îndo ctrinaţi rabinic, “mediul vostru natural propice”,războaiele sunt plămânii voştri…sensul vieţii voastre…iar Bunul Samarinean BRAMI se va alege, de lavoi (după destăinuirile făcute de el ziarelor…) - CU O MULŢIME DE PROEMINENTE CUCUIE ?! Totce se poate, atâta vreme cât Vechiul Testament şi Talmudul vor însemna pentru voi infinit ma i mult decât

74

omenia…SIMPLA OMENIE – …nu vin eu acum, “sculă cu basculă”, să vă propovăduiesc învăţăturaBlândului Nazarinean…!

prof. dr. Adrian Botez

***

politica mondială şi…folclorul sacral traco-românesc

INSULA ŞERPILOR - FORŢA DE ECHILIBRUMISTIC A ROMÂNIEI

Pe 3 februarie 2009, toate posturile de televiziune din România au clamat„victoria României, prin decizia CIJ de la Haga ”!

Este mai mult decât o diversiune şi o crimă mediatică – este, vorba luiTalleyrand-Perigord, Ministrul de Externe al Franţei, către Napoleon, dupăasasinarea (la ordinul imperial...) a ducelui d`Enghien – „o greşeală!” O

gravă greşeală de abordare a problemei. (Nu vorbim aici de „descoperirile/dezvăluirile” de a doua zi, 4februarie 2009...! - despre „vinderea pieii ursului din pădure”, – încă din 1992, „cu voiadumneavoastră”...).

Prin vocea lălăindă, aiurită, turmentată de o bucurie dezmăţată, a preşedintelui Băsescu (de laBudapesta...), prin vocea ignorant -triumfalistă a Ministrului de Externe al României, CristianDiaconescu, cât şi prin vocea, destul de posomorâtă, a reprezentantului MAE al României la Hag a,Bogdan Aurescu – s-a tot „plusat”, toată ziua de 3 februarie, şi românii au aflat că „ România a câştigat80% din platoul continental – 9.730 de kilometri pătraţi”, dimpreună cu „80 de miliarde de metri cubide gaze şi 12 milioane tone de petrol ” – submarine, toate...O fi...că prea ziceau, toţi, cu foc... - , dar,vorba fostului premier Radu Vasile – „dacă gazele şi petrolul sunt exact în cei 20% câştigaţi deUcraina?”...(s-a văzut, a doua zi, că erau destule, cel puţin după estimările „sterlinge”, şi în parteanoastră... – a se vedea Contractul dintre ANRM şi firma Sterling!). Partea ucraineană era suspect deliniştită, după ce „tanti” aia, Rosalyn Higgins, a citit un verdict întortocheat, de n -a ştiut nimeni nicimăcar că ăla era verdictul...!!! (...„tan ti” aia are o voce monotonă, de ar putea lansa navete spaţiale laNASA, Cap Canaveral...).

După câtă istorie ştim noi, problema Insulei Şerpilor, fie şi tratată strict politico -economic, trebuiaabordată „de la rădăcină”. „Victoria” reală ar fi constat în tratativele tenace ale diplomaţiei României,pentru ca să se „dreagă” o gafă trădătoare, şi Insula Şerpilor să revină României!!! – pentru că ea NUA APARŢINUT, LEGAL, NICI MĂCAR A URSS -ului de după 1945!!! (...iar Ucraina preamoşteneşte LEJER, fără să de a seamă DE NIMIC, un imperiu sovietic prădalnic şi extrem de viclean,din care R.S.S. Ucraina a făcut parte geo -politică, DAR NU ŞI DECIZIONALĂ !!!). În 1948 (ciudat...– pe 4 februarie 2009 se împlineau 61 de ani de la trădare/„autopăcăleală”...!), aceast ă insulă, careaparţinuse, o istorie întreagă (plus o sacralitate/mitologie întreagă, cum vom vedea mai jos...) a fostpierdută „ de facto”, NU „DE JURE”, prin prostia trădătoare a ministrului plenipotenţiar al României,Eduard Mezincescu, cel care a dat -o sovieticilor printr-un „proces verbal scris pe o foaie de caiet dematematică”...Iată „povestea” jalnică şi penibilă, pentru istoria României:

75

„La data de 4 februarie 1948, prim-ministrul Republicii Populare Române, dr. Petru Groza şi ministrulde externe al URSS, Viaceslav Molotov, au semnat la Moscova <<Protocolul referitor la precizareaparcursului liniei frontierei de stat între România şi URSS>> care, cu toate că invoca Tratatul de pacedin 1947, stabileşte, contrar prevederilor acestui Tratat, că <<Insula Şerpilor, situată în MareaNeagră, la răsărit de gurile Dunării, intră în componenţa URSS>> (art. 1, lit. b).În cursul acţiunii de delimitare pe teren a frontierei, mergându -se pe talvegul braţului Chilia, în maimulte rânduri s-a luat ca frontieră nu talvegul, ci braţe laterale pe partea dreaptă, incluzând de parteasovietică nu numai ostroavele Coasta Dracului (Tătarul mic), Dalerul mare şi Dalerul mic, ci şiOstrovul Limba de la gurile braului Chilia, ceea ce prelungea linia frontierei de la Golful Musura lasud de Insula Şerpilor, iar în procesul -verbal de descriere a traseului s-a menţionat trecerea acesteiala fosta U.R.S.S. (în acelaşi mod s -au mai pierdut şi insuliţa Maican de pe braţul Chilia). În schimb,ostroavele Tatomirului (Tătarul mare sau Tatanir) şi Cernofcăi, şi ele ocupate în 1944, sunt oficialrecunoscute ca aparţinând României, grănicerii sovietici retrăgându -se din ele.Acest protocol nu a fost niciodată ratificat de către România (s.n). Cu toate acestea, la data de 23 mai1948, reprezentanţii ministerelor de externe din cel e două ţări (Nikolai P. Şutov, p rim-secretar laAmbasada U.R.S.S. din Bucureşti şi Eduard Mezincescu, ministru plenipotenţiar) au semnat chiar peInsula Şerpilor (Zmeinâi) un proces -verbal de predare a insulei care mai departe va face parte din RSSUcraineană. În acel document, se afirma că “Insula Şerpilor a fost înapoiată U.R.S.S. de cătreR.P.România şi încadrată în teritoriul U.R.S.S.“, deşi aceasta nu aparţinuse niciodată UniuniiSovietice.La data de 25 noiembrie 1948, printr -un alt proces-verbal, s-a stabilit frontiera româno-sovietică peCanalul Musura, aflat la vest de Ostrovul Limba şi de Braţul Chilia.Aceste documente au fost păstrate mult timp secrete astfel că în martie 1949, căpitanul Copaciu,membru al comisiei de delimitare a frontierelor a fost arestat pentru că nu recunoştea URSS -lui InsulaŞerpilor şi nici alte 5 insule de pe Braţul Chilia. În august 1949 nave militare sovietice, au somat peromânii ce păzeau farul, i -au arestat şi i-au debarcat în oraşul Sulina. [4]

Imediat după ocuparea Insulei Şerpilor, sovieticii au instalat aici o importantă bază militară desupraveghere maritimă şi aeriană, cu scopul de a controla gurile Dunării, precum şi sisteme radarcare supravegheau întreaga zonă a Balcanilor. În mai multe rânduri, pescarilor români care au fostsurprinşi de furtună pe mare nu li s -a permis să se adăpostească pe insulă, fiind refuzaţi de cătreautorităţile militare sovietice, incidentele încheindu -se, de mai multe ori, cu victime.Posesia sovietică asupra Insulei Şerpilor a fost confirmată prin Tratatul încheiat între GuvernulRepublicii Populare Române şi Guvernul Uniunii Sovietice cu privire la regimul frontierei româno -sovietice, de colaborare şi asist enţă mutuală, semnat la Bucureşti la 27 februarie 1961.Documentele din anii 1948-1949 au fost ratificate la data de 20 iunie 1961 la pr opunerea luiGheorghe Gheorghiu-Dej (pe atunci preşedinte al Consiliului de Stat) doar de către Consiliul de Statal Republicii Populare Romîne. [5]

Din punct de vedere juridic, cele două înţelegeri bilaterale (protocolul şi procesul verbal de predare)semnate între România şi URSS sunt neconstituţionale, fiind astfel nule şi neavenite pentru dreptulinternaţiona.(s.n.). Orice înţelegere bilaterală prin care se cedau porţiuni din teritoriul românesc, nuputea să intre în vigoare, fără ratificarea ei de către Parlamentele celor două ţări (în acele vremuriSovietul Suprem al URSS, respectiv Marea Adunare Naţională a României), lucru care nu s-aîntâmplat. Astfel, se consideră conform dreptului constituţional că Insula Şerpilor nu a fostînstrăinată niciodată de jure” - s.n. (cf. Wikipedia, enciclopedia liberă).Dar, cum anunţam mai sus, problema are şi aspecte metafizice extrem de profunde, pe care, se vedetreaba, şi ruşii, şi ucrainienii (care au fost stăpâni pe stepele lor, iar nu aici, între TAINELE ŞIPUTERILE MISTICE ALE TRACILOR!!!), le ştiu mult mai bine decât noi, moştenitorii „legali” aiacestor taine şi puteri... Pe de o parte, iată ce spune Legenda lui Achile...:

76

„Insula a fost denumită de către greci cu numele de Insula Leuce - Λευκός ("Insula Albă"). O denumiresimilară a fost dată de către romani care i -au spus Insula Alba, probabil din cauza faptului că au fostgăsite pe insulă ruine de marmură alb ă.

Insula este pomenită pentru întâia oară în anul 777 înainte de Hristos. După mitologia greacă, zeiţaThetis s-a rugat de Neptun (zeul mărilor) să scoată din adâncul mării o insulă pentru fiul ei Achile,erou al Troiei. În conformitate cu un poem epic de spre războiul troian al lui Arctinus din Milet,rămăşiţele pământeşti ale lui Achile şi Patrocle au fost aduse în această insulă de către zeiţa Thetis,pentru a fi puse într-un sanctuar.

Conform legendelor, în antichitate, grecii au construit aici un templu măreţ în cinstea lui Ahile - eroual aheilor. De asemenea, aici ar fi fost şi alte edificii în care locuiau preoţii. Cercetările efectuate peinsulă în secolul al XIX-lea confirmă legendele, deoarece, în anul 1823, ruinele vestitului templuînchinat lui Achile şi alte vestigii din insulă au fost descoperite de căpitanul rus Kritzki. Alte descrieriale templului le avem de la germanul Kohler. Vestigiile descoperite de cei doi au fost ulterior expuseîn muzeele din ţările lor.

Edificiul antic ar fi avut un diametru foarte mare, de formă pătrată, fiecare latură având 29,87 m. Înpartea de est a sanctuarului se afla templul închinat eroului Achile. Arhitectura templului şi a altorvestigii din insulă era specifică epocii numită ciclopeană, asemănătoare cel or din Tesalia şi Tracia:ziduri formate din blocuri mari de piatră îmbinate fără ciment, iar calcarul din care au fost fasonateconferea construcţiei o culoare albă. Pe baza fragmentelor de construcţie descoperite, templul luiAchille a fost un monument d e artă, având lângă el mai multe camere, pentru funcţionarea oracolului,precum şi pentru depozitarea ofrandelor ce se aduceau eroului.

Acest templu este menţionat de poetul roman Publius Ovidius Naso (care fusese exilat la Tomis) înversurile sale, precum şi de geograful grec Ptolomeu şi de istoricul grec Strabon. Filozoful grecMaximus din Tir (care a trăit în secolul al II -lea după Hristos), afirmă în lucrarea sa “Discuţii“ că:“Achile locuieşte într-o insulă drept în faţa Istrului, în Marea Pontică. Acolo se află templul şi altarelelui Achile...“

Geograful grec Ptolomeu (care a trăit în secolul I după Hristos) menţionează în opera sa “Îndreptargeografic“ că: “Insulele situate în vecinătatea Moesiei Inferioare, în acea pa rte a Pontului pe care ampomenit-o, sunt: Boristene (la gurile Niprului, n.n.):57 grade, 15 minute - 47 grade, 40 minute şiinsula lui Achile sau Leuce (“Albă“)“.

Mai multe inscripţii antice au fost găsite pe insulă, inclusiv un decret olbiopolitan (din o raşul Olbia)datând din secolul al IV-lea înainte de Hristos care cere tuturor locuitorilor cetăţii Olbia să apereinsula şi să-i alunge pe piraţii care locuiau pe "insula sfântă".

Istoricul Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), în lucrarea sa “Marea Neagră de la origini până lacucerirea otomană“ (2 vol., Bucureşti, 1988), afirma prezenţa unor civilizaţii antice (ionieni,milesieni) pe litoralul Mării Negre. “Unul din popasurile cele mai vechi este cel din “insula Albă“,Leuke sau Achilleis, mică stâncă ce se înalţă în plină mare în largul gurilor Dunării, şi se numeşteastăzi Insula Şerpilor. Acest punct de escală al milesienilor era garnisit cu un sanctuar ridicat încinstea lui Achile Pontarches, protectorul navigaţiei şi al comerţului. (...) Istoria lor, trasată cuajutorul numeroaselor inscripţii scoase la lumină de săpături, indică strânse contacte între acesteporturi ale litoralului, care păstrează caracterel e principale ale civilizaţiei urbane a Greciei antice şipopulaţiei indigene ale hinterland -ului, geţi sau sciţi.“

77

O altă legendă se referă la faptul că în mitologia grecească Insula Leuke era considerată un locparadisiac, o lume în care se refugiau sufle tele morţilor. Astfel, o altă denumire atribuită de greciiantici este de Insula Makaron, adică “A fericiţilor“. Unii cercetători au mers şi mai departe cuspeculaţiile, traducând termenul Atlantis prin Fericire. Această speculaţie a fost alimentată de fap tulcă nu departe de Insula Şerpilor, arheologii sovietici au descoperit impresionante ruine subacvaticeatribuite atlanţilor [1]”

Pe de altă parte, există şi o hermeneutic ă încă mai profundă, a Misticii Trace a Insulei Şerpilor –expusă de Vasile Lovinescu, în lucrarea sa Dacia Hiperboreană (Ed.Rosmarin, Bucureşti, 1994, pp.24-30) – hermeneutică (mai „apăsată” spiritual şi logico -argumentativ, decât cea din Daciapreistorică, a genialului N. Densuşianu) prin care ni se dezvăluie ADEVĂRATELE CAUZE,PENTRU CARE DIPLOMAŢIA ROMÂNEASCĂ TREBUIA SĂ TRATEZE PROBLEMA CUINFINIT MAI MULT SIMŢ DE RĂSPUNDERE ŞI CU MAI MULTĂ PROFUNZIME, HOTĂRÂRE- CHIAR CU AGRESIVITATE ŞI EFICIENŢĂ BE NEFICE (pentru că toate datele sunt de partearomânilor, ŞI NIMIC, DECÂT ARBITRARIUL, de partea „cârdăşiei” tacite sovieto -ucrainiene...!!!) :

„Hecateu din Abdera vorbea de o Insulă Albă, în care era un templu al lui Apollo. Or, chiar în faţaDeltei dunărene este o mică Insulă a Şerpilor; în antichitate ea se numea Leuky, ALBA...Pe aceastăinsulă ALBĂ se găsesc ruinele unui mare templu al lui Apollo. (...) De altfel, toate localităţile din jurulinsulei ALBA poartă nume asemănătoare, Obliopolis, insula Apo llonia, moderna CETATEA ALBĂ,aproape de Nistru, Belgrad (oraşul alb). Se ştie, de asemenea, că marea care înconjura insula TULAse numea MAREA CRONIUM. Or, Marea NEAGRĂ care cuprinde insula ALBA, germene de aur, estede asemenea o mare saturniană, prin ex celenţă.

Hecateu din Abdera mai scrie că, din Insula ALBĂ a Hiperboreenilor, se vede LUNA (Seléne), care epuţin depărtată...În faţa Insulei ALBE din Marea Neagră, pe braţul central al Deltei dunărene(Boreostoma – Gura lui Boreu, Zeul Vânturilor...), est e portul SULINA... – care s-a numit, de cândlumea – SELINA, cum îl pronunţă încă poporul, cum se găseşte desemnat în De administrationeImperii, de Constantin Porfirogenetul şi în Periplul Catalan, din 1375.

Mama lui APOLLO şi a Dianei-SELENE este LETO, în dialect popular peleasg LETE. Laguna dintrebraţul superior şi central al Deltei se numeşte LETEA (acest ea este o deformaţie obişnuită în limbaromână: de exemplu, Manu a devenit Manea; Iovis, Iovea; Corbus, Corbea; Vulcanus, Vâlcea)...

Puţin mai înainte de punctul în care Dunărea se desparte în 3 braţe, păe Mânerul Tridentului, esteportul TULCEA. În legătură cu acest nume, avem de observat aceasta: e -ul intercalat înainte de a esteacelaşi fenomen lingvistic de care am vorbit câteva rânduri mai sus; câ t despre c – este o formăadjectivală obişnuită în româna vulgară (de exemplu o Rusoaică se spune în româneşte Rusă; înromâna vulgară, Ruscă; la fel, Evree, Evreică; Franceză, Franţuşcă). Să eliminăm, deci, casupraadăugare e-ul şi c-ul - şi rămâne pe deplin TULA[1] ...!!!

...Să privim din nou harta, cu această Mare Neagră (Pontus) saturniană, ascunzând la sânul săuInsula ALBA, aşezată vis-a-vis de SELINA, având la nord solara CETATEA ALBĂ şi puţin mai la sudlunara SELINA, numite curent în România cheile Mării Negre (cheile de aur şi de argint ale PuteriiSacerdotale şi Regale, ale Marilor şi Micilor Mistere, cheile lui Ianus şi lui Sânt-Ion); să privimlaguna LETEA, Tridentul Dunării, având pe mâner, în indistincţiune, TULA; să facem aceastăobservaţie capitală, înlăturând ultimele ezitări, că toate acestea sunt aşezate exact pe paralela 45,adică în mod riguros la jumătatea distanţei între Pol şi Ecuator, şi vom putea spune, parafrazându -lpe Sf. Ap. Pavel că sunt multe lucruri de spus, şi lucruri grele de explicat, pentru că noi înţelegem

78

greu...Cu toate astea, pare bine stabilit că Dacia a fost sediul Centrului Sup rem, într-o vreme foarteîndepărtată”(s.n.).

Da, şi am putea redeveni Centrul SACRU/Magic al Lumii, dacă ai noştri diplomaţi şi conducători,vorba lui Vasile Lovinescu, n-ar înţelege atât de greu ...Dar, interesant este că, în vreme ce diplomaţiaşi conducerea României contemporane se dovedesc atât de puţin sprintene la...”înţelegere” –diplomaţia şi conducerea Ucrainei (şi noi îl blestemam, cândva, pe Duca -Vodă, că a creat aceastăUcraină, din neant, la poruncă turcească...!!!) dau dovadă de o neobişnuită, al naibii de mare şisuspectă sprinteneală/iuţeală, şi la... „înţelegere”, şi, mai cu seamă, în făptuire... ŞI NU DOAR ÎNPLANUL FIZIC, CI ŞI ÎN CEL MISTIC!!! Adică, în planul lucrării metafizice...Imediat după 1989,pe Canalul de Mijloc-SULINA-SELENA, un vas ucrainean, încărcat cu BARE DE FIER(SATURNIAN!!!), vas pe nume „ROSTOCK”(ceea ce s-ar traduce, în slava veche, „rădăcină /plantărea”...), a fost sabordat de marinarii respectivului vas...Râzându -ne în nas, sub ochii noştri blegi,respectivii marinari l-au lăsat să se scufunde, pentru a bloca, aparent, doar traficul pe Dunăre...(...abiaprin 2005 am reuşit, târâş -grăpiş, să ridicăm Rostock-ul la suprafaţă...dar deja apăruse problemaCanalului Bâstroe...!!!). De fapt, EI (UCRAINIENII) SABOTAU HIEROGAMIA D INTRESOARE ŞI LUNĂ – DINTRE APOLLO ŞI SELENE!!! CREAU, DE FAPT, DEZECHILIBRULMETAFIZIC AL ROMÂNIEI - DEZECHILIBRU PE CARE, DUPĂ CUM SE VEDE ŞI SESIMTE DIN PLIN, ÎL SUFERIM PÂNĂ-N ZILELE NOASTRE!!! Iar noi, nici până azi (şi nuştim când şi dacă, în vii tor...!), n-am învăţat substratul ESENŢIAL al lucrurilor, măcar al acelora careprivesc, în mod direct, DESTINUL NEAMULUI NOSTRU ROMÂNESC...!!!

Propunem (dar ştim că o facem în van...) ca diplomaţii români să fie instalaţi în funcţie NUMAI DUPĂCE VOR FI BINE PUŞI LA PUNCT CU REALITĂŢILE METAFIZICE -SACRALE-DUMNEZEIEŞTI... Altfel, vom continua să ne bucurăm, ca fraierii, de orice păcăleală, pe care ne -otrag, râzând pe sub mustaţă, toţi păcălicii lumii...(incluzându -i aici şi pe cei din interiorul României!) –deposedându-ne de ţară şi de drepturile noastre sacrale multimilenare...Şi asta, tocmai nouă,moştenitorilor Centrului Sacru al Lumii... – dar care am devenit (prin diverse metode de tâmpire, castrategii venite şi acceptate - dinafară – dar şi printr-o lene/comoditate spirituală exasperantă,pasivitate iresponsabilă sinucigaşă... – PERSONALE ŞI INTERIOARE!!! - şi de care NUMAI NOISUNTEM VINOVAŢI!!!”) - IGNORANŢII LUMII...!!!

prof. dr. Adrian Botez

NOTĂ:

[1] - THULE: Fântâna-Balanţă, Centrul Spiritual al Vec hilor Germani (în mitologia germanică,de fapt, goto-getică: Iordannes spune că “germanii sunt rude de sânge cu dacii; aceştia din urmă,după Iordannes Gotul, le erau germanilor dux - conducători spirituali - şi germanos=fraţi maimari - sau, în unele tălmăciri, fraţi gemeni…) - era numele dat de cei din vechime tărâmului -insulă sau continent - cel mai septentrional pe care -l cunoşteau ei. Pytheas, cel care l-a pomenit celdintâi, îl situa la şase zile de navigare la nord de Marea Britanie; de aceea unii s-au gândit că ar fi fostvorba de insulele Shetland. Alţii l -au identificat cu Islanda, cu Groenlanda sau cu Orcadele. Dar Thuleeste şi un tărâm legendar: este Hyperboreea grecilor, insula Preafericiţilor a irlandezilor, Avalonulcelţilor etc.

***

meditaţii asupra unor cărţi şi asupra unor oameni

79

CÂND LUMINA SĂRUTĂ ÎNTUNERICULReflecţii pe marginea cărţii „ Logodnă mistică” de Cezarina Adamescu, apărută la Editura Arionda,

Galaţi, 2007

Cred că este greşită părerea că Lumina ucide Întunericul atunci c ândîl întâlneşte. Că Lumina este întro veşnică luptă cu Întunericul pe care -lînvinge de fiecare dată.

Astfel de idei reptiliene apar doar în hrubele unor capete întunecate, careconsideră jocul Luminii cu Întunericul ca un joc de -a şoarecele cu pisica.(adică invers).

În realitate, Lumina sărută Întunericul întâlnit în calea ei, pentru că eaeste izvorul Iubirii. Şi atunci când Lumina sărută Întunericul, sufletele poeţilorvibrează prelung, vibraţii de intensităţi şi amplitudini diferite, în funcţie de

sensibilitatea, dar, mai ales de harul fiecărui poet.

Însă poeta Cezarina Adamescu, dăruită de Dumnezeu cu un har de excepţie vibrează în astfel demomente până i se rup toate corzile sufletului său atât de sensibil, suflet sfârtecat în „ aşchii de lumină”,topite şi scurse în fluviul de Iubire.

Numai astfel poate fi caracterizată arderea sa în poemul „ Logodnă mistică”, editat în 2007 laEditura Arionda. S-a dovedit de multă vreme că întreaga operă poetică a domniei sale este o continuăofrandă depusă pe altarul Luminii divine, dăruită cu atâta generozitate. Dar acest poem al Luminii este ocurgere hiperbolică de ipostaze ale Luminii în jocul său de iubire cu Întunericul din care se nasc infinitestrăluciri şi umbre. Sufletul poetei se întrepătrunde cu aces t joc, „umplându-se cu lumină, stropindu-se culumină”, în toate fibrele sale. Jocul Luminii cu Întunericul se transfigurează întrun joc al poetei cu Lumina,în care „o ia de mână”, cu o „mână străvezie de zână”, care „îi alunecă printre degete lin”. În acest joc„se întrece măsura” : „lumina-i atinsă cu mâna/ cu ochii, cu gura, cu inima, cu piciorul, cu dorul”, joc încare lumina „sclipeşte în/ solzul de peşte/ în algă marină/ şi -n voal de meduză”, joc care-i oferă poeteiposibilitatea să-i descopere multe din infinitele ei feţe, cum ar fi : „ lumina de hiacint”, cea „dintrun potircu absint”; lumina căzută pe pânza unui tablou”; lumina neclară de seară”, cea nebuloasă, ceţoasă,lăptoasă”, „limpede ca de azur”; „lumini de velur, de catifea, de mătase”; „lu mina din oase”, „de sidef,de pe dinţi”, „din aureole de sfinţi”, „lumina pirpirie/ din zarea de fum, lumina de scrum” şi multe alte„feţe” de lumină, cum rar întâlneşti în desaga unui poet. În realitate, ca un adevărat magician, desfăşoarăaceastă splendidă curgere de metafore care să ne arate adâncul de complexitate ale „feţelor” de Iubire pecare le are Lumina divină în mângâierea ei cu Întunericul din sufletele omeneşti.

O, de-am şti ori de am vrea să pătrundem toate aceste taine oferite de poetă în mes ajul ei extatic!De unde se observă la domnia sa, atâta sete şi foame de lumină, dar, mai ales, atâta dragoste cu care ni leoferă şi ni le împărtăşeşte cu generozitate. Acest joc, poeta îl continuă în toate coclaurile vieţii sale, alesufletului său, joc care-i creează infinite stări şi simţiri. Trăieşte o adevărată aventură sufletească , atuncicând urcă pe misterioasa scară a Luminii din spaţiul atemporal. Şi, în această uluitoare aventură, Lumina „ îiintră prin pori”, o simte ca „pe un ghimpe”, ca „pe un scaiete/ la căpătâi, la călcâi” . Lumina „o înţeapă”,începe „s-o usture”, „o pişcă şi o furnică”. Aleargă pe Lumină ca pe un cal înaripat evocând poveştilepline de farmec ale copilăriei.

În itinerariul atemporal şi aspaţial al Luminii, poeta descoperă n uanţele infinite ale acesteia şiefectele ei în sufletul său hipersensibil, efecte pe care ni le transmite cu atâta măiestrie şi dăruire. Astfel

80

realizează versuri cu sclipiri diamantine : „ ce reflex de lumină în plex/ şi cum se aştern fulgi de lumină pestern/ strop cu strop/ pic cu pic/ pe ombilic”. Înfometată, poeta „se ghiftuieşte cu lumină”, dar pentrusufletul său, lumina este şi medicament : „ mă curăţă de prihană/ lumina diafană”, în acest fel este şimântuitoare. Se tratează cu „boabe de soare/ dulci, acrişoare” şi cu „lacrimi de sfinţi/ strivite-ntre dinţi”.Colindă un munte de cer jucându -se cu Lumina : „mă-ncing cu ea/ ca şi cu o curea/ ca şi cu un brâu demaci…”

În drumul său prin „Ţara Luminii” stăruie unele urme de amar ale singurătăţii : „ Lumina în carenu vii/ lumina în care plâng/ şi în sine mă frâng.” În acest amplu poem Cezarina Adamescu se dovedeşte afi o neasemuită artizană a Luminii, cizelând neauzite forme de lumină : „ prinsă cu mâna în căuşul dinpalmă” şi „întinsă/ fir de mătasă/ prin casă/ prin tindă/ prin grădină/ spânzurată de grindă”, suită în pod”şi „aşezată pe calapod”. Şi jocul cu Lumina ia sfârşit „ aproape de asfinţit” când poeta „leoarcă delumină” observă că „lumina cerească de sus” este „numită Isus”.Superbă apoteoză a fulgurantului drum alluminii prin sufletul poetei, atunci când sărută întunericul!

Consider că poemul „Logodnă mistică” este şi, cred, va rămâne unul dintre cele mai frumoasepoeme ale Luminii din literatura noastră.

Galaţi, februarie 2009 Năstase MARIN

***

orientalia

Fascinantul KÖRÖSI CSOMA SÁNDOR (1784-1842) –n. Chiuruş/Covasna: unul dintre marii tibetanologi ai

lumiiNăscut în spaţiul românesc ocupat de se cui, el însuşineam de secui, Kőrösi Csoma Sándor este trecut penedrept sub tăcere în istoriografia de profil dinRomânia, care se ocupă cu studiul Orientului. Dincele studiate de noi, într -o singură lucrare este amintit

numele tibetanologului, sub forma unei informaţii succinte şi nimic mai mult; este vorba despre un curs deindianistică ai cărui autori sunt Mircea itu şi J.Moleanu, primul cunoscut orientalist român care în prezent

81

este profesor universitar în cadrul Universităţii „Spiru Haret” din Bucur eşti, iar cea de-a doua fiind cadruuniversitar la Universitatea din Oradea acolo unde predă, între altele, limba sanskrită. În rest, se păstreazăun anonimat inexplicabil, pentru noi, căci vorbim despre una din personalităţile marcante ale culturiiuniversale care a punctat decisiv, în prima jumătate a secolului al XIX -lea cunoaşterea spiritualităţiiorientale, în general, celei tibetane, în mod special. Unul din marii tibetanologi ai lumii, printre primiichiar, comparabil, probabil cu Giuseppe Tucci, Kőrösi Csoma Sándor este, pentru mulţi din România , unmare anonim. Lipsa informaţiei te poate menţine în ignoranţă, una ce se transformă, la un moment dat, înpenibil. Noi înşine ne-am însuşit critica şi am recunoscut că nu aveam nici cea mai vagă idee cu pr ivire lacalitatea intelectuală extraordinară a secuiului – cunoştea, între altele, 17 limbi străine! - până în clipaproiectării demersului de faţă, al cuprinderii într -o singură carte, a tuturor acelora care s -au ocupat custudiul civilizaţiilor şi cult urilor orientale, născuţi în spaţiul autohton. La Kőrösi Csoma Sándor am ajunsprintr-o întâmplare, lecturând o notă de subsol într -una din cărţile cu profil asiatic.

În cele din urmă, după investigaţiile făcute, am constatat că era, de fapt, primul dintr e cei născuţiîn spaţiul românesc, a cărui preocupare a constituit -o lumea orientală, în special Tibetul – deşi va ajunge sălucreze şi ca bibliotecar în Calcutta – din motive bine întemeiate: credea că pe undeva, prin acea regiune apodişului tibetan sau chiar în vecinătatea acestuia, ar fi putut detecta rădăcinile neamului său. Fabuloasă şidemnă de o carte de aventuri i -a devenit viaţa, mai cu seamă că a avut curajul deosebit de a porni spreOrient pe jos, chiar reuşind să ajungă acolo, traversâns, cum s -ar spune, mări şi ţări. Spre deosebire însă deMartin Honigberger, care se va reîntoarce în Europa de câteva ori, pentru a -şi da obştescul sfârşit în oraşulBraşov, secuiul Csoma nu va reuşi să -şi mai revadă locurile natale, căci moartea destul de timpuri e îl va luaîn lumea ei, ca urmare unei boli numite malarie.

Boala se va instala pe când acesta se găsea în oraşul Darjeeling, din India; de la Darjeeling ar fiurmat din nou traseul către Tibet, în aflarea misterioaselor rădăcini strămoşeşti. Din păcate, avea să închidăochii fără să elucideze acest fapt; totuşi, aventura asiatică a lui Csoma nu se va fi consumat inutil, întrucâtîn urma întâlnirilor cu tibetanii şi cu englezii vor rezulta cărţi de mare importanţă pentru cunoaşterea limbiitibetane, dar şi a celei sanskrite, căci, se ştie, în al treilea deceniu al veacului al XIX -lea, vor apărea laCalcutta atât o Gramatică a limbii tibetane, cât şi un dicţionar al termenilor tibetani.

Multe lucruri sunt fascinante în ceea ce -l priveşte pe savantul secui, dincolo de lungul drum făcutpentru a-şi afla rădăcinile etnice, uşurinţa de a -şi însuşi în timp foarte scurt limba vorbită în Tibet, slujireaca bibliotecar în celebra instituţie a Societăţii Regale Britanice Asiatice din Golful Bengalului, la Calcutta;de pildă, numele acestuia, care semnifică localitatea din care a provenit, Chiuruş, şi care a dat Kőrösi;apoi, şi mai interesant devine Csoma, care prin adăugarea consoanei „c” poate deruta lectorul neavizat,făcându-l să creadă că este vorba, într -adevăr de un nume caracteristic secuilor. Dacă se taie însă consoanarespectivă rămâne simplu „soma”, or, se ştie, în India, Soma era o băutură specială din care se foloseapentru a se obţine calităţi specifice zeităţilor. În Veda Soma era pomenită ca fiind şi z eitate, şi băutură darşi plantă, occidentalii asemănând -o cu ambrozia la greci, din care beau doar zeii.

De fapt, Indra şi Agni, cei mai importanţi zei din vremea Veda, după numărul imnurilor ce li s -auînchinat, în primul rând, consumau în cantităţi apr eciabile această licoare. Cercetătorii din epoca modernăşi contemporană s-au străduit să afle care era planta miraculoasă din care se dobândea Soma, ajungând laconcluzii diferite, unii susţinând că are la bază Canabisul, alţii lotulsul albastru etc. Loca lizarea era undevaîn regiunea Indusului sau a Kashmirului, adică spre nord, către Tibet.

Numele Csoma, pe de altă parte, poate avea explicaţii ce ţin de rădăcina etnică a secuilor, care înrudiţi fiindcu ungurii, de neam fino-ugric, este posibil să fi păstrat la nivelul limbajului nume de persoane, de plante,forme de relief, plante etc, care să -şi aibă originea în regiunea tibetană sau indiană, lucrul nefiind imposibil,

82

dacă ţinem cont, de pildă, că şi în limba română sunt câteva sute de termeni din limb a sanskrită al cărorconţinut şi formă sunt identice.

Păstrate aşadar milenar în fondul de aur al limbii române, ca de pildă Mangalia, să zicem; deşiacestei localităţi i s-a spus de către greci Callatis, ea şi -a păsatrat şi celălalt nume, mult mai vechi, desorginte indo-europeană, Mangalia, care în traducere înseamnă loc pitoresc. Tot aşa se poate să se fiîntâmplat şi cu numele de Csoma care a păstrat inclus pe cel al cunoscutei şi arhaice licori, Soma.

Pe de altă parte, există şi varianta adoptată în prezent de mulţi lingvişti care alătură numeleCsoma, bolii numite „ciumă”. Noi opinăm însă, având în vedere vechimea populaţiei secuieşti în zona sa deorigine, anume Asia, sprijinindu -ne şi pe întreaga viaţă a savantului secui plecat în Tibet tocmai pent ru a-şiafla acolo rădăcinile, convins fiind de acest fapt, că numele Csoma are clare origini asiatice, care trimit labăutura amintită, de sorginte divină.

În fine, un alt element aparte care ţine de posteritatea savantului secui este modul în care este elapreciat şi mai ales cunoscut azi, în România. Deşi s -a născut într-o localitate situată în vecinătateaimediată a oraşului Covasna, manifestările de omagiere ce i se consacră anual, au loc doar în regiuneaChiuruşului, nimic mai mult. În schimb, Academ ia din Budapesta, spre onoarea sa, nu numai că i -a publicatcărţile savantului, dar le -a şi tradus în engleză, acordându -i postum lui Csoma titlul de academician alUngariei.

Mai mult, s-a realizat şi un film cu viaţa acestuia, în vreme ce pe piatra tomba lă de la Darjeeling,frumos întocmită de unguri se află scrisă denumirea Academiei din Budapesta, cea care s -a îngrijit derecondiţionarea locului unde se află, la atâta distanţă de Europa, rămăşiţele marelui savant.Prin eforturile noastre, limitate, din varii motive, am reuşit totuşi să adunăm informaţii suficiente, cât săcreionăm o imagine a omului şi savantului Csoma, conştienţi fiind de atâtea şi atâtea materiale care ne vorfi scăpat, majoritatea acestora fiind redactate în limba maghiară.

Totuşi, am putut lectura din Gramatica limbii tibetane şi din Dicţionarul tibetan , lucrăriimportante asupra cărora vom face câteva referiri mai jos, nu înainte de a ne opri asupra vieţii savantuluisecui. De asemenea am avut acces la una din lucrările de referinţ ă semnate de Bernard Le Calloc’h,vicepreşedinte al Societăţii de studii fino -ugrice şi coordonator al Societăţii de Geografie, membru alSocietăţii asiatice din Paris, operă care se referă la călătoria lui Csoma din Transilvania şi până în Ladakh,după descrierile călătorilor contemporani savantului secui.

De asemenea, câteva note, de mare importanţă prin trimiterile făcute, am descoperit încomentariile realizate la manuscrisul sasului Martin Honigberger, Treizeci şi cinci de ani în Orient ,aparţinând tânărului savant român Eugen Ciurtin, contemporan nouă, şi a cărui activitate prodigioasă sederulează, între altele, şi în cadrul Societăţii de Studii Asiatice din Bucureşti.

Opera ştiinţifică

Grammar of the Tibetan language , apare la Budapesta, Akadémia Kiadó, 1984.*

Sanskrit-Tibetan-English vocabulary: editat la Budapesta, Akadémia Kiadó, 1984.

83

* Iniţial, lucrările menţionate apar în India, la Calcutta, în anul 1834, urmare a activităţii îndelungate aautorului în cadrul Bibliotecii Societăţii Regale d e Studii Asiatice şi a cerinţelor guvernului britanic de a fiîntocmite lucrările amintite.

Precizări necesare

La baza reconstituirii vieţii şi activităţii lui Kőrösi Csoma Sándor, am avut la dispoziţie lucrarea lui BernardLe Calloc’h, vicepreşedinte al S ocietăţii franceze de studii fino -ugrice, organizator al Societăţii deGeografie şi membru al Societăţii Asiatice din Paris, care a reuşit, după o îndelungată cercetare, săîntocmească o lucrare monografică, bazată, în principal, pe mărturiile celor care a u intrat în contact directcu secuiul transilvănean, plecat din ţara lui spre orient, în speranţa mărturisită a aflării originilor neamuluidin care provenea. Lucrarea lui Bernard Le Calloc’h a fost tipărită sub forma unor capitole sau subcapitole,în revista „Studia Asiatica”, începând chiar din anul 2000. Prima parte a studiului său, intitulat „ AlexandreCsoma de Kőrös dans les balkans, d’apres les descriptions des voyageurs contemporains ”, era editat înnumerele 1-2, la paginile 149-176, pentru ca apariţ iile ulterioare ale publicaţiei amintite să găzduiască şialte capitole în derularea lor cronologică, până aproape de zilele noastre. Prin urmare, am procedat la osintetizare a celor aflate de cercetătorul francez, în cele ce urmează, oferind titluri pro prii mini-capitolelornoastre, precum şi o repovestire a aventurilor trăite de savantul secui, în prima jumătate a veacului al XIX -lea cu deosebire. Precizăm, de asemenea, că am putut intra în posesia Dicţionarului Tibetan -Englez tipăritla Calcutta în anul 1834, cu ajutorul căruia ne -am putut da seama de travaliul depus de autor, într -uninterval relativ scurt, pentru întocmirea sa; o parte din datele biografice privindu -l pe Csoma au fostobţinute şi de pe site-urile Akademiei de la Budapesta, cea care, d e altfel, l-a şi recunoscut pe Csoma dreptmembru al amintitei înalte instituţii, aceeaşi care se îngrijeşte şi azi de mormântul savantului de laDarjeeling. Este bine să amintim, că despre viaţa lui Csoma s -a făcut şi un reuşit film de către unguri, iar î nUngaria există şi un loc special amenajat, cu suveniruri tibetane, indiene şi cu imagini ce ţin de viaţa luiCsoma, într-o casă memorială, devenită un adevărat punct de atracţie turistică, deşi, prea bine se cunoaşte,Csoma s-a născut în Covasna. În fapt , aşa cum reiese şi din scrierea lui Bernard Le Calloc’h, care -l citeazăpe Samuel Hegedüs, prieten al lui Csoma, un semnal privind dispariţia savantului se face chiar în anul1842, în „Pesti Hirlap”, (Jurnalul de Pesta), acolo unde apărea un articol intit ulat „Egy hazafi szó és egybaráti könny Kőrösi Sándor sírja fölött ”, adică „Un cuvânt patriotic şi o lacrimă prietenească pemormântul lui Kőrösi Sándor”, (vezi op. cit, p.149).

Colecţia Orientală a Bibliotecii Academiei din Ungaria conservă următoarele t itluri de carte de caree legat numele lui Alexandru Csoma : 1. [inv. no.: Csoma No. 3] [inv. no.: Csoma No. 3] “ A Ship Sailingon the Sea of (different) Philosophical Systems – Questions and Answers” (dris lan grub mtha’i rgyamtshor ’djug pa’i gru gzings) . – editată, probabil în anul 1824; 2. [inv. no.: Csoma No. 4a -d] “Answers tothe Questions of Sken dha (=Skander este însuşi Sándor) from India-Rum (rgya gar rum yul pa sken dhasdris lan). Autorul cărţii este Kun -dga’ Chos-legs, unul dintre aceia care l -au iniţiat pe Csoma în taineleTibetului; textul a fost realizat între anii 1823 -24; 3. [inv. no.: Csoma No. 6a -b] “Eight-Folded Medicine,or Comments to the Four Tantras ” (gso dpyad yan lag brgyad pa rgyud bzhi’i bsdoms tshigs bkod pa).Cartea reprezintă un rezumat al istoricului şi conţinutului celor Patru Tantra - (Rgyud bzhi) lucrarefundamentală legată de medicina tibetană. O altă scriere este “ Explanation of Chronology” (Rtsis kyi bstanbchos), care concentrează istoria, sistemul astronomic şi astrolo gic aşa cum sunt acestea în viziuneatibetanilor. 4. [inv. no.: Csoma No. 8] – în aceasta se discută despre gramatică (sgra), poezie -(snyan ngag)şi metrică (sdeb sbyor). Autorul este Sangs -rgyas Phun-tshogs.

Uluitoarea aventură a lui Kőrösi Csoma Sándor, din Transilvania până la Darjeeling

Începutul

84

Aventura vieţii lui Kőrösi Csoma Sándor începe în Transilvania aflată sub ocupaţie austriacă, respectiv înanul 1784. În legătură cu data naşterii sale, unii cercetători au alte păreri, propunând alţi ani, dar înmajoritatea cazurilor anul 1784 este unanim acceptat, aşa încât şi noi înşine îl luăm pe acesta ca fiindvalabil, precizând că în acelaşi an, la începutul lui aprilie copilul abia născut era botezat. Kőrösi CsomaSándor se naşte într-o familie umilă de secui, cu mulţi copii el fiind cel de -al şaselea. Tatăl său avea un locde muncă cu soldă de grănicer, căci păzea pe graniţa Imperiului Austriac din Transilvania.

Respectându-se vârsta copilului, la şase ani este dat la şcoala primară din Chiuruş satul de baştină,pentru ca la vârsta de aproximativ 15 ani să fie trimis în oraşul Aiud, la studii. Este însoţit de tatăl său careîl înscrie la Colegiul Gabriel Bethlen, perioadă de timp în care cunoştinţele lui Kőrösi Csoma Sándor sevor lărgi, permiţându-i, ulterior, înscrierea la Universitate. La început a încercat înscrierea la Heidelberg,dar în cele din urmă a urmat cursurile Universităţii destul de tinere din Göttingen, acolo unde se vaspecializa în cunoaşterea a 13 limbi străine. Va studia, între alţii c u profesorul Johann Gottfried limbileorientale, pentru ca la sfârşitul celei de -a doua decade a secolului al XIX -lea să revină în Transilvaniaplănuind să realizeze o călătorie spre Orientul îndepărtat, fiind convins că acolo, undeva în zona Tibetuluiva afla răspunsul cu privire la rădăcinile neamului din care provenea.

Pregătirile febrile pentru călătorie nu -l conving să-şi ia un loc de muncă stabil în Transilvania, deşiavea posibilitatea la Aiud să rămână ca profesor şi să câştige astfel banii necesar i existenţei. Refuză oasemenea posibilă alternativă şi face planuri de părăsire a Transilvaniei. Nu se încheie ce -l de-al doileadeceniu al secolului al XIX -lea când se decide a pleca traversând Carpaţii şi pornind spre Bucureşti, iar deacolo către Sofia, unde-l aflăm în anul 1820, căci a avusese o şedere mai îndelungată la Bucureşti. Drumulsău se va continua către capitala Imperiului Otoman, Istanbul unde va ajunge, conform datelor salebiografice recunoscute, la data de 7 februarie 1820. Anul nu este t ocmai unul fericit, căci Orientul Apropiateste bântuit de boli care-l forţează să părăsească spaţiul controlat de turci.

Drumul său ocolitor îl va purta pentru scurt timp în celebrul oraş Alexandria din Delta Nilului, darnici aici nu va putea sta mult d in cauza altor epidemii, deşi ar fi dorit să studieze limba arabă; aşa căvechiul Egipt este lăsat în urmă pentru a lua calea ce -l ducea spre ţinta sa stabilită iniţial, anume orientulîndepărtat. Traversează Marea Mediterană prin sudul acesteia, ajungând în Cipru, iar de acolo pe malulapusean al Orientului Apropiat, în vechile oraşe Beirut şi apoi în Tripoli. Împuţnarea banilor îl obligă săpornească spre oraşul Alepp pe jos. Întreg anul 1820 înseamnă un drum lung şi dificil, făcut prin eforturiproprii considerabile; totuşi drumul este continuat, aşa încât la jumătatea anului îl aflăm în oraşul Bagdad,acolo unde va sta aproximativ o lună şi jumătate fiind găzduit de un european, slovacul Anton Swoboda.Acesta se ocupa cu intermedierea unor afaceri între India şi occident; el îl va ajuta material pe călătorulnostru să-şi continue dificilul drum către Iran, ţară în care va ajunge în toamna aceluiaşi an, stabilindu -se încapitala Teheran. Este locul în care va sta o perioadă mai mare de timp, prilej cu care îşi va îmbunătăţicunoaşterea limbii persane cât şi a limbii engleze. În ţară, respectiv în Transilvania, scrisorile lui şi aşadestul de rare până atunci nu mai ajung, iar familia şi apropiaţii săi prieteni presupun că este mort.

Noua identitate – Skender bey

Actele sale de călătorie sunt lăsate la Teheran şi porneşte către Mashhad, oraş situat la răsărit de Teheran lao distanţă de aproximativ 850 de kilometri. Oraşul este situat azi la graniţa cu Afganistan şi Turkmenistan,al doilea fiind ca mărime dup ă capitala Iranului. Şi în vremea în care Csoma călătorea trecând prin el,acesta avea o importanţă reală, atât prn poziţia sa strategică, dar şi prin bogăţie. Când călătorul nostruajunge în Mashhad, nimereşte în derularea unui conflict local, fapt ce -l opreşte din drum pentru o jumătatede an. Momentul sosirii sale este ultima decadă a lunii aprilie, anul 1821. Făcuse deja aproximativ doi anide când plecase din Transilvania; abia în toamna aceluiaşi an, înainte de a intra în luna noiembrie porneştespre altă locaţie celebră, Bukhara. La începutul anului următor, în prima decadă a lunii ianuarie se încumetă

85

să traverseze munţii Hindukuş, tentativă încununată de succes căci reuşeşte să ajungă în oraşul Kabul, acolounde se decide să pornească spre sudul Afg anistanului.

În drumul lui ajunge în trecătoarea Khyber cunoscută şi sub numele de Khaiber sau Khaybar înurdu. În această trecătoare care face legătura cu Pakistanul, Csoma a întâlnit mai mulţi ofiţeri ai armateifranceze, care se îndreptau către Peshawa r şi Lahore. Nu ezită să se alăture acestora continuându -şi drumulcu nişte companioni de încredere şi pe deasupra înarmaţi, căci drumurile nu erau sigure, iar o securitate deasemenea fel nu-i strica. Trecătoarea este traversată cu bine, iar Csoma se îndr eaptă spre Amritsar, apoicătre Jammu. Amritsar se găseşte în partea de nord a Indiei şi este cunoscut, între altele, pentru Templul deaur pe care îl are. Este o regiune stăpânită de poporul sikh, al căror patron spiritual este celebrul GuruNanak.

Csoma n-a putut rata vizitarea celebrului oraş, fie măcar şi pentru a vedea templul de aur aşezat înmijlocul unui lac, considerat din nectar sfânt de unde şi numele oraşului, ca atare, Amritsar. DeschidereaTemplului de aur este legată de faptul că sunt accept aţi în interiorul său tot felul de oameni de diferitereligii şi bănuim că nici Csoma n -a exitat să pătrundă în el ţinând cont de libertatea oferită tuturorvizitatorilor. A pornit apoi către extremul nord al Indiei, spre Jammu, locaţie aflată în vecinătat eaKashmirului şi cunoscută pentru numeroasele temple pe care le are. Prin faptul că se află într -o regiunefoarte înaltă, ai impresia că aici poţi afla liniştea absolută, în preajma lăcaşelor sfinte; Csoma ajunge aici, înuna din cele mai vechi locaţii in diene, amintite în M.ahabharata. Recente cercetări arheologice făcute laaproximativ treizeci de kilometri de Jammu, la Akhnoor, arată că spaţiul ar fi făcut parte din acelaşi areal alculturii şi civilizaţiei Harappa. Din Jammu, Csoma a ajuns la Srinagar, adică în oraşul abundenţei şi alsănătăţii, oraşul binecuvântat de zeităţi, a cărui vechime trece de două milenii, azi. Nu se află departe deAsia Centrală unde doreşte să ajungă, fiind încredinţat că acolo poate afla rădăcinile neamului său. Drumulprin Karakorum este însă unul dificil şi riscant mai ales pentru un străin care sare imediat prin haine şicomportament în ochii băştinaşilor. Încercarea lui de a ajunge în capitala statutului Ladakh se soldeazătotuşi cu succes, el fiind însoţit şi de un brita nic, întâlnit întâmplător, pe numele lui William Moorcroft.Acesta nu numai că-l va însoţi până în oraşul Leh, dar va sta cu el mai bine de o lună, convingându -l săintre în slujba Marii Britanii.

Sub steagul Albionului

William Moorcroft se născuse în anul 1770, iar în momentul când îl întâlneşte pe Csoma, are aproximativ52 de ani. Pregătirea lui era de medic chirurg, însă se specializează în cea de medic veterinar în Franţa,pentru a-şi începe practica în Anglia. În anul 1795 scrie un text destul de acid la adresa modului în care sepractică în Anglia chirurgia veterinară, făcând trimitere în mod special la cea din India, ţară care era, seştie, colonie britanică. Comapnia indiilor de Est îi propune un loc de muncă în “perla coroanei britanice”,care era considerată India şi medicul Moorcroft nu refuză o asemenea ofertă, aşa încât în anul 1880părăseşte civilizata lume occidentală pentru India. Una din misiunile în catre este implicat Moorcroft esteaceea de a contribui la stabilirea unor bune relaţii comer ciale între India şi Asia Centrală, motiv pentru carepărăseşte localitatea Joshimath în prima jumătate a anului 1812.

După o lungă perioadă de peregrinări, se întoarce în Calcutta de unde avea să pornească din nou,şapte ani mai târziu, căci i se deschid e pofta de călătorii într -un mod aparte. Aşa ajunge în drumul lui cătrestatul Ladakh să-l întâlnească şi cunoască pe Csoma. Misiunea lui Moorcroft devine şi mai importantă încadrul dezvoltării schimburilor comerciale ale Marii Britanii cu Ladakh -ul cu atât mai mult cu cât prinaceastă regiune se putea ajunge foarte uşor în Asia Centrală; numai că era foarte importantă cunoaşterealimbii tibetane, fapt aproape imposibil de atins în acel moment întrucât nu exista un dicţionar şi nici ogramatică a limbii tibetane care să ajute la un asemenea demers; fusese tipărită, totuşi, o lucrare intitulată“Alphabetum Tibetanum” de Agostino Antonio Giorgi, dar acest lucru însemna prea puţin.

86

Ivirea lui Csoma în calea lui Moorcroft este providenţială pentru cel dintâi, în primul rând, care vede înfilologul şi lingvistul secui, omul capabil să se înhame la o muncă de proporţii pe care să o poată duce lafinal cu succes. Evident, exista şi o ofertă financiară pentru efortul intelectual al lui Corosi, aceea de 50 derupii pe lună, sumă infimă dar care -I asigura existenţa cotidiană a transilvăneanului. Pe de altă parte, ofertaenglezului nu-i displace lui Csoma, căci dincolo de finanţele necesare traiului cotidian întrezăreaoportunitatea cercetării literaturii tibetane, lit eratură care în acele timpuri era virgină cunoaşteriioccidentale. În travaliul său spera să afle informaţii despre trecutul poporului din care provenea, aşa încâtacceptă propunerea lui Moorcroft, amânându -şi pătrunderea în Asia Centrală şi rămânând în ca pitalastatutului Ladakh începând să studieze limba tibetană. Este o perioadă propice şi pentru relaţiile dintreLadakh – care se temea de atacurile sikh din regiunea Punjab – şi englezi, dar şi epntru Csoma care picăexact în mijolcul momentelor stabiliri i de bune relaţii diplomatice dintre englezi şi cei din Ladakh; maimult, se bucură de sprijinul lui Moorcroft care îi deschide toate căile necesare ajungerii în acele temple şi înpreajma acelor persoane capabile să -l ajute şi să înveţe pe Csoma limba tib etană.

Una dintre aceste persoane este şi tibetanul Sang -rgyas care-l va sprijini pe Csoma în demersurilesale cel mai mult. Csoma se stabileşte în Zangla, care este un orăşel situat la aproape 4 000 de metriînălţime, punct nodal între Padum şi Karsha şi lucrează în condiţii foarte grele la limita subzistenţei. Maibine de un an rezistă noului regim de viaţă, căci este şi o fire extrem de puternică, rezistentă la provocări deacest tip, în care mâncarea este extrem de frugală iar banii vin atunci când div initatea se milostiveşte desoarta sa precară. Deşi întâmpină greutăţile amintite, pune la punct un glosar de aproximativ 30 000 determeni tibetani, ce vor sta la baza viitorului dicţionar titeban -englez, cunoscut azi ca fiind primul din lumede acest fel. Condiţiile precare, probabil îl determină să părăsească Zangla şi să se îndrepte spre Sultanpour,locaţie unde urma să-l însoţească unul din cei trei lama care l -au ajutat în studiile sale, dar acest fapt nu seîntâmplă.

Situaţia îl obligă să se stabile ască în Sabathu, azi aflată în districtul Solan, statul HimachalPradesh, tot în nordul Indiei. Este anul 1824, iar Csoma apelează din nou la ajutorul lui Moorcroft care i -lacordă scriind recomandări şi petiţii către autorităţile britanice, însă acestea î ntârzie să-i acorde sprijinulaşteptat, istoriografia înregistrând gestul ca pe unul determinat de activitatea de spionaj dusă de ruşi şi sikhîn Sabathu şi deci având din acest motiv o anume reticenţă şi faţă de Csoma. Acesta se simte lezat îndemnitatea sa umană, mai cu seamă că lucrase pentru britanici şi nu pentru alţii dicţionarul tibetan -englez.Trece mai bine de un an, timp în care Csoma se descurcă cum poate, însă în anul 1825 reuşeşte să se facăapreciat la adevărata lui valoare în ochii britanicil or, în urma scrisorii trimise de el căpitanului englezC.P.Kennedy, scrisoare prin intermediul căreia se află de întreaga lui aventură din Transilvania şi până înnordul Indiei.

Totodată propune să i se acorde suficienta şi necesara încredere ştiinţifică p entru a i se permite să-şi pună întreaga lui ştiinţă în slujba Societăţii Asiatice Regale din Calcutta, Bengal. Răspunsul autorităţilorîntârzie luni bune, dar când soseşte exprimă nevoia de a -l sprijini în cercetările sale tibetane, căci interseulbritanic viza, în continuare, aceeaşi regiune din punct de vedere economic şi strategic. Susţinerea lui Csomade a face o nouă călătorie în Tibet şi de a -şi continua studiile acolo găseşte suport în inimatransilvăneanului care se aventurează din nou în zona Tibe tului. Ajunge, într-un timp să lucreze la cărţilelui în mănâstirea Phugtal nu departe de satul Tetha, însă această a doua încercare a sa de studiere înpreajma unui lama mai mult timp eşuează şi se întoarce în Sabathu. Anul 1827 îl prinde studiind înmănâstirea din Kanam, cu primul lama, Sangs -rgyas, iar munca este, de această dată, dusă cu succes. Secunosc detalii despre activitatea şi viaţa lui Csoma din această perioadă, de la unul din apropiaţii săi, JamesGilbert Gerard care îl vizitează şi observă c ă Csoma locuieşte în condiţii acceptabile şi că este sănătos.

Între timp, la insistenţele aceluiaşi Gerard pe lângă autorităţi, I se dublează suma de plată luiCsoma, de la 50 la o sută de rupii lunar, dar Csoma o refuză susţinând că se află aproape de fi nalul muncii

87

sale privind dicţionarul şi gramatica limbii tibetane. În anul 1830 se desprate de apropiatul lama care l -acălăuzit în cercetările sale şi porneşte apoi către Calcutta unde va ajunge în 1831. Aici va lucra în cadrulBibliotecii Societăţii Asiatice Regale din Calcutta şi va reuşi să -şi publice lucrările sale monumentale în1834: Gramatica tibetană şi Dicţionarul tibetan. Este apreciat pentru întreaga lui activitate şi mulţi vin să -iceară opinia ca savant şi ca om care cunoaşte numeroase limbi, care a studiat documente pe care nu le maivăzuse şi lecturase nici un occidental până la el, în Tibet. Este cel care ordonează literatura tibetană într -uncatalog special al Bibliotecii Societăţii Asiatice, căci instituţia deţinea suficiente cărţi trimis e aici deambasadorul Nepalului Brian Houghton Hodgson. Este poate cea mai prolifică perioadă din existenţa luicăci acum nu numai că-şi poate publica Dicţionarul tibetan şi Gramatica pentru care primise bani din parteabritanicilor, ci şi studiile sale în Analele Societăţii, respectiv în “Asiatic researches”, fapt care se petrece înmod regulat.

Acum, având anumite posbilităţi materiale, reuşeşte să realizeze peste 20 de copii ale lucrărilor luişi să le trimită în Ungaria, iar o parte din documentele str ânse de el în Transilvania, locul său de baştină,Recunoaşterea calităţilor saşe de savant survine imediat din partea Ungariei care -l alege membrucorespondent al Academiei din Budapesta, pentru ca în anul 1834 să devină membru onorific al Societăţiide Studii Asiatice. Urmează doi ani, între 1835 şi 1837 când Csoma părăseşte Calcutta pentru nordul Indiei,acolo unde rămâne să înveţe limba sanskrită. Revenit la Calcutta este vizitat de pictorul Ágost Schöfft, celare ne-a lăsat şi portretul savantului trans ilvănean. De la acest pictor aflăm că savantul trăieşte ca eremiţii,modest şi înconjurat de cărţile tibetane, de artciolele sale, mulţumindu -se cu un trai modest. În anul 1842Csoma se hotărăşte să-şi reia planul lăsat o vreme la o parte, acela de a ajung e în Lhasa, Tibet, iar de acolopână în ţinutul controlat de mongoli unde spera să desluşească misterul din jurul originilor sale etnice. Nuajunge să-şi ducă planul la capăt pentru că ajuns în Darjeeling este lovit de malarie şi moare când nu aveadecât 58 de ani.

Piatra sa tombală se află şi azi în cimitirul din oraş, pe ea stând scris în marmură că savantul esterecunoscut de Academia din Budapesta ca unul din savanţii de frunte ai lumii, nu numai ai Ungariei sauTransilvaniei, dacă e să luăm în calcul ţara care îl revendică şi de care Csoma însuşi era legat sau pământulîn care acesta a apărut, copilărit şi crescut o vreme, până când a hotărât să plece în aflarea rădăcinilor etniceale strămoşilor lui. Chiar dacă moare cu acest vis neîmplinit lovit de m alarie, Csoma rămâne savantulmondial care a reuşit să descifreze şi să construiască apoi un dicţionar şi o gramatică a limbii tibetane,lucrări atât de necesare englezilor din acele timpuri, cât mai ales urmaşilor care au dorit să pătrundă şi maimult tainele unei lumi atât de izolate, cum a fost până de curând lumea tibetană.

Kőrösi Csoma Sándor – primul autor din lume al Dicţionarului Tibetan şi al Gramaticii Tibetane

Körösi Csoma Sándor (1834) este primul tibetanolog, nu numai din spaţiul românesc, ci şi din lume alecărui opere s-au tipărit în prima jumătate a secolului al XIX -lea. Abia după savantul secui, vor apărea pecalea deschisă de el şi alţi cercetători din lumea largă, începând cu Isaak Jakob Schmidt – specialist încivilizaţia mongolă şi tibe tană (1841; 1843) continuând cu Heinrich August Jäschke – specialist încivilizaţia tibetană (1866; 1871 -76; 1881) C.H. Desgodins – misionar creştin în Tibet (1899), respectivSaratchandra Das (1902); am trecut, în paranteză, anii în care aceştia şi -au editat cărţile lor cele maiimportante legate de Orient. În rândurile următoare vom face câteva precizări privind, în primul rând,„Dicţionarul tibetan-englez”, apărut în anul 1834 la Calcutta şi semnat „Alexander Csoma de Körösi”, iarîn al doilea rând vom avea în vedere „Gramatica limbii tibetane”, editată şi ea tot în anul 1834, în acelaşioraş din Golful Bengal cu sprijinul unei misiuni baptiste care -şi avea sediul pe Circular Road, fapt cerezultă din informaţia cuprinsă chiar pe pagina de gardă a lucrări i. Aşadar, „Dicţionarul” reprezintărezultatul muncii autorului în Tibet, sub îndrumarea unor „lama” care l -au sprijinit în demersurile sale de aconcepe şi duce la bun sfârşit o muncă de uriaşe proporţii, căci „Dicţionarul” are 351 de pagini, fiecare

88

pagină conţinând câte două coloane de cuvinte şi expresii tibetane explicate direct în limba engleză. Încazul „Dicţionarului tibetan” realizat de Csoma, lectorul trebuie să ştie foarte bine cele treizeci de semnecaracteristice alfabetului tibetan şi alte cât eva sute de forme derivate din cele originale, pentru a putealectura în tibetană lucrarea ca atare. În fine, revenind asupra „Dicţionarului” putem afirma că acesta a fostdesăvârşit în timpul a două guvernări britanice succesive, aflate sub patronajul a d oi guvernatori generali aiIndiei, anume al lordului Amherst şi al lui William Cavendisch Bentinck. La realizarea „Dicţionarului” şi -au adus contribuţia - fiecare cum a putut - următorii: W.Moorcroft plus partenerii acestuia, pe vremeastudiilor lui Csoma în Ladak şi Kaşmir; e vorba despre George Trebeck şi Meer Izzet Ullah. Se adaugă lorcăpitanul ajuns maior C.P.Kenedy şi cunoscutul medicu J.Gerard, pe timpul şederii savantului în Subathu.În Calcutta, după ce savantul Csoma a ajuns, într -un târziu, a primit sprijinul celui care avea să devinăprofesor universitar de limba şi literatura sanskrită în cadrul Universităţii Oxford, H.H. Wilson secretar alSocietăţii Asiatice Regale din Calcutta înainte de a pleca în Marea Britanie pentru continuarea carierei l anivel universitar foarte înalt. De asemenea, cela care i -a succedat în funcţia de secretar lui Wilson,J.Prinsep, l.a sprijint în demersul său ştiinţific pe Csoma. Lista celor care l -au susţinut pe Csoma este multmai lungă, ea cuprinzându-i pe ofiţerii francezi Allard şi Ventura, ajunşi în serviciul Maharajahului deLahore, Ranjit Singh, Ignatz Pohle, comerciant din Boemia, Anton Swoboda etc. Studiind literaturatibetană în profunzimea acesteia, Csoma desprinde concluzia că, în întregimea sa, literatura tibetană îşi areoriginea în India. Studierea tibetanei i -a permis lui Csoma să se apropie de civilizaţia şi cultura indiană,căci a putut constata că tezaurul spiritual tibetan îşi are originea în India. E drept, că în anii ce au urmatşederii sale active în Tibet, Csoma s-a dedicat studiului sanskritei, găsind o satisfcaţie deosebită înaprofundarea acesteia, întrucât a putut observa destule puncte comune între limba sanskrită şi cea maghiară.De pildă, una dintre analogii ţine de câteva tipuri de verbe, ştiute ca active, pasive, cauzale, frecventativeetc., care sunt formate în limba maghiară ca şi în sanskrită. În nici unul din aceste cazuri nu se cere verbul„a avea” pentru a se putea forma trecutul perfect sau alte timpuri verbale, aşa cum se întâmplă în multelimbi din Europa de Vest. În Dicţionarul său sunt subliniaţi cu „h” termenii care arată importanţa folosiriilor în Tibet, mai ales pe aceia care ţin de tradiţie, obiceiuri, comportament cotidian, termeni ce incumbărespectul prezent între membri i societăţii tibetan; aceiaşi termeni sunt des utilizaţi în limbajul poetic, îngeneral în operele literare, ca şi în conversaţiile prezente între membrii claselor înalte, educate. DinDicţionarul Tibetan reiese că structura limbii tibetane ar fi una relat iv simplă; există o formulă generalăpentru toate felurile de cuvinte care se pot declina. În cazul verbelor nu există variaţii privind persoana saunumărul; există, totuşi, câteva verne neregulate care pentru a fi ştiute necesită o cunoaştere anterioară atimpului prezent, trecutului perfect şi al timpului viitor, precum şi al imperativului. Este vorba despreverbele compuse asupra cărora autorul s -a concentrat în Gramatica limbii tibetane. Aranjarea volumuluicare cuprinde peste trei sute de pagini se rea lizează în ordine alfabetică, autorul avertizând că”în primulrând se află cele treizeci de consoane, apoi cele cinci vocale; semnificaţia fiecărui termen tibetan a fostredată în caractere latine; afixele, respectiv prefixele, sufixele şi infixele – elemente fonetice care seregăsesc în rădăcina unui cuvânt având valoare morfologică – sau consoanele care ar putea forma finalulfiecărui cuvânt, sunt trecute în serii, într -o anumită ordine, după cum urmează: g, gs, ng, ngs, d, n, b, bs, m,ms, ah, r, l, s. Cel care doreşte să studieze Dictionarul trebuie să fie familiarizat cu această aranjare pentru aputea lectura şi pricepe conţinutul lucrării ca atare. De asemenea, mai trebuie precizat că principalelecuvinte sunt aşezate pe coloana întâi a fiecărei pagin i, fiind urmate de o serie de cuvinte compuse şiderivate, în alte patru coloane, acolo unde termenii nu respectă ordinea alfabetică” (conf. „TibetanDictionary”, în „Arrangement of the volume”, Calcutta, 1834). Interesante şi utile sunt explicaţiile privi ndmarcarea unor cuvinte cât şi prescurtările întrebuinţate în Dicţionar; astfel, folosirea lui „S” în dreptul unuicuvânt arată că este de origine sanskrită sau derivat din limba sanskrită; semnul unei mici cruci sau al unuiasterisc marchează rariratea t ermenului sau sensul său popular.

Csoma şi lumea Shambhallei

89

Şederea lui Csoma în Tibet i -a favorizat accesul la una dintre valorile spirituale aparte ale acelui areal:Kala-Chakra. Faptul se poate uşor constata dacă se are în vedere precizarea făcută de savant, în vreme celucra la Dicţionarul tibetan -englez şi la Gramatica tibetană, în „Notele privind originile sistemului Adi -Buddha”. Aici concentrează informaţiile dobândite privind tărâmul mirific al Shamballei, informaţii aflatepe când se găsea în Yangla. „Notele” sale originale care tratau problema Shambhallei apar în anul 1833 înJurnalul Societăţii Asiatice din Bengal şi ele atrag imediat atenţia savanţilor occidentali care nu aveau nicio idee despre un asemenea subiect deschis lumii în urma cercet ărilor lui Csoma. Savantul secui adaugă înnotele sale că renumita Kala -chakra este un summum de cunoştinţe filosofice, astronomice, astrologice,teologic-mistice care inscumbă şi anumite profeţii legate de viitorul Tibetului, despre care unii astăzi susţi ncă s-au împlinit, mai ales după ce Tibetul a intrat sub controlul puterii chineze. Cei care au acceptat legendacred în prezenţa unui tărâm mirific, al unui Paradis aflat aici pe pământ, manifestat undeva către nordulregiunii asiatice, existând chiar pe ntru mulţi ideea prezenţei concrete, palpabile şi detectabile după anumitelatitudini şi longitudini geografice cât se poate de reale. Însuşi Csoma spune despre ţinutul Shamballei dincare provenea Kala-chakra, că s-ar situa undeva între 45 şi 50 de grade latitudine nordică, dincolo de Sita.Mitul acesta care încălzeşte sufletele multor oameni care mai cred că este posibilă detectarea Paradisului pepământ – să nu uităm, că tremenul de paradis, tot din Orient provine, în vocabularul nostru, fiind derivatdin „pardesha”! – nu este singular în spiritualitatea lumii vechi, el regăsindu -se la mai multe popoare,începând cu celţii şi hyperboreenii şi terminând cu cei din zona Tibetului, care susţin existenţa unuiasemenea magic loc, unde lăcomia şi răutatea omene ască n-au pătruns, unde pacea şi armonia sunt al eleacasă după principiile propovăduite de însuşi Buddha,căci, se pare că învăţăturile au fost dobândite de cătreblândul rege Suchandra de la însuşi marele Iluminat încarnat pe tărâm indian. Conform tradiţi ei, se spunecă există trei Shamballe: 1. cea concretă, exterioară spiritului, care se poate plasa, ca şi Hyperboreea - dacăne raportăm la roza vânturilor - undeva la nord de Kaşmir; 2. Shamballa interioară care se află ascunsă,camuflată în propriul nost ru corp şi propria minte; 3. Shamballa reprezentată de Kalachakra mandala şizeităţile sale.

În tibetană, Shambalei i se spune “ bde byung”, ceea ce în traducere ar însemna “ sursa fericirii”. Iată cespune tradiţia cu privire la acest tărâm controversat: urmare a cererii regelui Suchandra, primul regeimportant al Shambalei, Buddha şi -a luat înfăţişarea unei zeităţi şi i -a dăruit acestuia cele mai înalteînvăţături. Regele venea din nordul Kaşmirului însoţit de 96 de generali şi alţi 96 prinţi din regate s upuselui. După ce învăţătura a fost primită regele a scris textul Kalacakra -tantra care cuprinde 12 000 de versuri.Regele a fost primul dintr -o lungă serie care coboară din secolul IX î.H. şi va ajunge până dincolo de anii2300. Târziu, în jurul anului 1 020 maestrul indian Somanatha a introdus Kalacakra -tantra în Tibet, pentruca învăţătura sa să fie preluată din secolul al XII -lea de Universitatea din Nalanda.

Această universitate avea să fie distrusă de invazia arabilor, care se vor “strădui” să distru gă nu numaicultul lui Buddha ci şi pe cel al Kalacakrei.

Shambhalla este aşezată pe râul Sita, cunoscut ca Tarim, în Asia Centrală, apa găsindu -se şi azi la nord deTakla Makan. Cetatea era înconjurată de munţi înzăpeziţi şi de păduri întinse, care o sep arau de Tibet.Pictural, este reprezentată ca o mandala în formă de lotus cu opt petale, unde se află clădiri minunatelocuite de maeştrii tantra. În centrul mandalei se află palatul Kalapa. La sud de acesta se găseşte parcul dinlemn de santal, la est lacul Manasa, iar la vest, lacul lotusului alb. Plasarea Shamballei în regiunea Tibetuluiare unele raţiuni care ţin de simbolismul şi sacralitatea regiunilor înalte. E. Bernbaum, care a participat laun congres (Trikala, aprilie, 1996) pe tema sacralităţii munţilor şi a respectului manifestat de oameni faţăde aceşti coloşi ai naturii, ale căror frunţi se sprijină undeva în transcendent, avea să susţină că munţiprecum cei din Bali (Gunung Agung) sau Tibet (Kailas) reprezintă modelele clasice pentru miticul munteMeru, principala axă cosmică în jurul căreia se situează cosmologia hindusă şi buddhistă. Ideea căShamballa se găseşte undeva dincolo de lumea concretă, fizică, ruptă de patologia deviată a societăţii

90

umane, este pusă în legătură cu dorinţă subconşt ientă a insului, regăsită în inconştientul colectiv, de aajunge o dată şi o dată să se identifice fiinţei de dinaintea căderii din Paradis. Ajungerea în Shamballapresupune trecerea într -un plan pe care mintea nu-l poate cuprinde cu atributele sale specif ice, limitate, şiunde se află o comunitate a fiinţelor perfecte şi pe cale de a deveni perfecte, al căror scop suprem estecontrolul şi ghidarea evoluţiei omenirii. Tibetanii – care dau dovadă de cel mai înalt misticism prinKalachakra, considerată drept izvorul din care se alimentează Shamballa - susţin că tărâmul înalt, undepoate ajunge doar o fiinţă pură, este bine păzită de fiinţe cu puteri supraomeneşti. În acest sens există chiarşi o “dovadă” publicată în anii 1900, în ziarul indian Statesman unde se afirmă că un britanic, aflat înHimalaya, în camping, a văzut o fiinţă foarte înaltă, luminoasă, cu păr lung. Fiinţa a dispărut brusc, iarmartorul britanic a povestit tibetanilor ce i s -a întâmplat, cu toată uimirea şi entuziasmul specificoccidentalului în aflare de senzaţional, însă replica locuitorilor Tibetului a fost una cât se poate de calmă şidezarmantă: ”ai văzut pe omul zăpezilor care străjuieşte la graniţa pământului sacru! ”

Este o istorioară care ar putea inspira neîncredere, dacă ar fi un c az singular şi izolat, însă mai aproape dezilele noastre, renumita exploratoare, care a petrecut în Tibet 14 ani, Alexandra David -Neel, autoare deimportante cărţi ce dezvăluie unele aspecte ale misticismului tibetan, a avut parte de o întâlnire misterioa să,cu o fiinţă ce se mişca extraordinar de rapid, ea descriind ulterior evenimentul astfel: “ L-am putut vedeaextrem de calm, cu o impasivitate a feţei extraordinară şi cu privirea aţintită undeva în înaltului cerului,acolo unde părea că se află situat u n straniu obiect invizibil. Omul acela stătea nemişcat, pentru ca apoi săpornească în salturi foarte mari, cu paşi de o elasticitate demnă de o minge şi regularitate specifică unuipendul”.

Faptul că vechile texte tibetane conţin evenimente istorice petr ecute în Shamballa la care se adaugă o listălungă de regi care au domnit şi domnesc în regat, îi determină pe tibetani să afirme hotărât că ea există cuadevărat.

În sprijinul acestora vin şi profeţiile regilor Shambhallei de acum un mileniu în urmă care avertizau asupradezintegrării budhismului în Tibet, a invadării sale de către chinezi, profeţii care s -au împlinit.

Arheologii din Orient au scos în ultimul secol suficiente vestigii care să dea impresia că Shamballa, acesttărâm spiritual prin excelenţă , s-ar fi aflat cândva şi în planul lumii fizice, materiale, printre recenteleizvoare istorice care ar putea trata despre acest subiect fiind “Gandhari Dhammapada”, izvor dat publicităţiiîn 1962, dar găsit în 1892, la Khotan.

Împletirea mitului cu realit atea face ca în jurul acestei lumi să persiste în continuare un mare mister, iar ceicredincioşi s-o caute în meditaţiile lor tantrice, pe când cei dornici de aflarea sa concretă apelează la ştiinţamanifestată sub diferitele sale forme de activitate: isto rice, arheologice, logice etc. cert este că savantulsecui Csoma îi oferă un loc aparte în preocupările sale tărâmului Shamballei, cuprinzând în „Dicţionarul”său însăşi definiţia acesteia:”Numele unui fabulos oraş sau a unei ţări uimitoare aflate în nordu l Asiei”,faptul demonstrând accesul direct al savantului la informaţii despre care Occidentul avea să se întrebuinţezeşi să le „exploateze” spiritual în secolele următoare. Precizările lui Csoma sunt folositoare mai ales atuncicând afirmă despre Mula -tantra că ar fi o interpolare în Kala -Chakra, avertizând astfel asupra intervenţiilorstrăine şi deci care afectează mesajul iniţial al lui Buddha. Deşi unele aprecieri ale lui Csoma par a fisupuse azi unei critici care vizează anumite erori explicabile îns ă din perspectiva timpului în care savantulsecui a desţelenit nişte drumuri către inima spiritualităţii tibetane, cercetările sale rămân de referinţă şi nupot fi lăsate la o parte, deşi ulterior au apărut mari nume care au adâncit şi făcut ordine pe tras eul stabilitiniţial de Csoma; ne gândim aici nu numai la bernbaum dar şi la Tucci care a studiat la rându -i acelaşi mital Shamballei ajungând la concluzii ştiute azi de toată lumea familiarizată subiectului ca atare.

Bibliografie consultată

91

1. Tibetan Dictionary”, în „Arrangement of the volume”, Calcutta, 18342. Bernard Le Calloc’h , Alexandre Körösi Csoma Sándor dans son voyage en Asie de la

Transylvanie au Ladakh, d’apres les descriptions des voyageurs contemporains , în StudiaAsiatica, Centre d’Histoire des religions, Université de Bucarest, 2000, 2001, 2002, 2003 -2004,2005, 2006

3. Cartea tibetană a morţilor, (Bardo Thödol), Colecţia Revsitei „Arca”, 1992, Arad4. Lama Anagarika Govinda, Bazele misticii tibetane, Humanitas, Bucureşti, 19985. Dalai Lama, Comorile budhismului tibetan, Editura Herald, Bucureşti, 20016. Lobsang Rampa, Cunoaşterea de sine, Editura Herald, Bucureşti, 20047. Lama Anagarika Govinda, Meditaţie creatoare, Editura Herald, Bucureşti, f.a.8. Lama Kasî Dawa Samdup, Yoga tibetană & Doctrinele secrete, Editura Sophia, Arad, 19939. Alexandra David-Néel, Tainele învăţăturilor tibetane, Nemira, 199510. Alexandra David-Néel, Mistici şi magicieni în Tibet, Aldo Press, 200111. Alexandra David-Néel, Iniţiaţii Tibetului, Aldo Press, 200112. David Snellgrove & Hugh Richardson, Istoria culturală a Tibetului , Editura Herald, Bucureşti,

200313. Lobsang Rampa, Muntele sacru, Editura Herald, Bucureşti, f.a.14. Sogyal Rinpoche, Cartea tibetană a morţii şi a vieţii , Editura Herald, Bucureşti, 200115. Georg Feuerstein, Tantra-Calea Extazului, Editura Mix, Colecţia „Alternative Spirituale”, Braşov,

200116. Rechung Dorje Tagpa , Milarepa, marele yoghin tibetan -Introducere în Yoga Maha-Mudra,

Imprimat în România, 1991, ca supliment al revistei „Impact”, Bucureşti17. Tsang Nyon Heruka, Marpa traducătorul, Editor Societatea Informaţia, Bucureşti, 1992

(Fragment din cartea aflată în curs de pregătire: „Pionieri, clasici şi urmaşi ai orientalismului în spaţiul românesc ”, autor Florinel Agafiţei)

prof. dr. Florinel Agafiţei - Focşani

***

pagina profesorului

PLEDOARIE PENTRUFIZICĂ

Nu de puţine ori am auzit elevii şinu numai, spunând: ”... fizica e grea, eo materie foarte grea…”, deşi înfiecare secundă fiecare dintre noi luămparte la un eveniment fizic sau altul .Ne exaltăm la auzul ştirilor prin carerezultate din fizica modernă suntaduse la cunoştinţa publiculuioferindu-se interpretări la modă înlumea fizicii şi suntem dispuşi săînghiţim diversele teorii fără nici unfel de analiză. Percepem fizica uneori,ca pe ceva exotic, prea depărtat de noi,şi chiar dacă n-o înţelegem, spunem căe frumoasă…oare de unde ştim asta?

92

Oare ce trebuie făcut ca să -i pătrundem tainele?

Este nevoie să ne întoarcem puţin spre începutul fizicii, nu în ordine istorică ci sub raport constructiv casă înţelegem câteva lucruri necesare pentru orientarea pe acest teren al ştiinţei.

Mai întâi trebuie spus că descrierea lumii fizice cu legile ei este facută prin…. m atematica. Fără oînţelegere clară a inter-relaţionării între fizică pe de o parte si logică, matematică si realitate pe cealaltăparte ne pierdem foarte uşor in sofisme zăpăcitoare.

Planul logic atinge probleme legate de identitatea logică a conceptel or din fizică. Planul matematic estepus în legătură cu numerele dar şi cu compunerea şi descompunerea obiectelor din fizică, generând diverseformulări matematice ale fenomenelor fizice. Planul fizic este cel care corelează prin teorie si experimentconceptele logico-matematice cu realitatea sensibilă. Planul realităţii este acela către care se îndreaptăcunoaşterea noastră; pe aceştia fizicienii revendicându -l, din păcate, destul de puţin. Amatorul de ştiinţă artrebui să ştie să se descurce cât de cât în toate cele patru planuri mai sus pomenite pentru a nu se rătăciprintre interpretările fizicii.

Vreţi un exemplu? Dragilor, avem matematica asta care învârte numerele comform cu logica; fizica ianumerele şi le aruncă prin diverse colţuri de lume după care aruncă priviri acolo unde le -a azvârlit să vadăcum se schimbă numerele cu pricina. Pentru aceasta construieşte experimente. Şi într -adevăr, unele numerese schimbă, altele nu. Dacă într -un colţişor de lume, un anumit număr care îl descrie rămâne con stant pânăla urma, atunci se spune ca avem un "sistem conservativ". Şi aşa mai departe…departe,…mult mai departe.

Aşadar, dragi actuali sau viitori elevi , sunteţi curioşi, doriţi ca măcar în proporţie de 1 % să ştiţi ce vi seîntâmplă, la ce fenomene fizice sunteţi supuşi în fiecare secundă??..Ei bine, atunci dezvoltaţi -vă consistenţalogică a gândirii, capacitatea de a opera cu obiecte abstracte şi corelaţi obiectele gândirii cu realitatea. Cumse poate face asta? Doar citind cu interes, studiind, rezolvând, căutând, documentându -ne şi… învăţândcultură generală!! Astea sunt singurele potecile care duc la MARELE DRUM. ( Iar scurtătură…nu există!)

prof. Ellen Popovici, C.T. “Gh. Balş” – Adjud

***

PARODIILE LOGOS-ULUI

I - După ce Omul Primordial

şi-a descoperit goliciunea,

a făcut un veşmânt de nori

şi a ascuns Lumina

***

II- Copiii săi – învăţând să urască –

Copiii săi – demonii Femeii uşuratice –

sodomizaţi neanderthalic,

sfâşie tăcerea spre vers

***

III – Între Styx şi Acheron,

Între Scylla şi Caribda,

dez-Întrupat, de-Crucificat,

Necuvântul

prof. Cătălin Mocanu, C.T. “Gh. Balş” – Adjud

***

93

un elev “năcăjit”GELOZIA, BAT-O VINA…?!

Stau şi privesc în jurul meu: pe stradă, în oraş, la şcoală – sunt fete frumoase, sau naşpete… - fete bune saufete rele…foarte frumoase şi, desigur, ciume înalte şi crăcănate… crimă, nu alta…!

Nu ştiu dacă în huiduma asta de lume e ceva mai naşpa, decât ura unei femei, “ contra la alta”… - cum ziceun gorobete de pe la noi. Te şi întrebi, mânca-ţi-aş: o fi frumuseţea un avantaj, ori o fi belea groasă?!

…Că, uite, se găseşte câte o profă (de -aia naşpete, cum naiba altfel…? ), care, când vede una bucată elevămai “valabilă”, cu tot ce -i trebuie la ea şi pe ea… - o ia la “concertat”, pe glasul al optulea: că “ ce temaschezi ca o traseistă, şi ce te aşa holbezi la mine, cu ochii ăia înnegriţi cu funingine …şi la gura taparcă-i incendiu, de aştepţi pompierii… - şi te îmbraci ca o sorcovă, băi pupăzoaico…!... ”, mă rog, totfelul de vise dintr-astea, inspitate cât şi Mozart , când o tulea în dosul casei…

…Sigur, las-o naibii de îmbrăcătură şi de ţoalele mă -sii… - dar, zău, nu-s dementă: multe fete chiar nu se“maschează”, şi nu-s cu tuş pe ele…dacă dau, colo, vreun “strugurel”…da' profa cu pricina are impresia căfata a atentat la moştenirea şi la moşia ei…! Unele fete, nu zic ba, îs tunse şi rase ca toţi dracii, îmbrăcatecu dezbrăcatelea…dar nu-s frumoase, îs ţoape, şi de aia nu se leagă nicio profă de soarta lor (care şi aşa, cuele, fu cruntă!)…! Da ' numa' naşpetele scapă – că alea care-s “pe bune”, după mintea unor profe, tre ' să se-mbrace în copârşeu, Doamne iartă! ...şi să-şi toarne, din gros, alge brune, pe muian…Da' să vezi ce“galerie” le fac naşpetele lingaice, la profele cu “bâzdâc”! Zici că e meciul cu Liverpool…! Ţi-e ogreaţă…Ptiu!

…Gelozia, doamnelor şi din'şoarelor, gelozia, aşa -i? Bat-o vina…! Maaaare durere a lăsat Dumnezeu, pePământ, aşa-i?! Maaare, n-o îndură decât deştepţii…Raison!

…Dar unora dintre noi, care am vrea să trăim viaţa de liceu, s -o sorbim picătură cu picătură şi întreagă, cubune şi cu rele, ne cam seacă ficaţii şi ne scurtează fericirea de a fi li cean, zău aşa, când… - “când dreptatenu e, nimic nu e”, parcă aşa era, no?!Credeţi-o pe mandea, că-i garfă bătrână, cu ciolan de lână . Eh, acu măduc s-o încasez, ca de-obicei… Mai vorbim noi, lasă – poate s-or deştepta şi adormitele Lui Dumnezeu!

Salut şi, după obicei… - CAUTĂ-MĂ! (…că-s prin preajmă, nu se “ezistă” să scăpaţi voi de mine, că v -arfi prea bine!)…

***

umor…de dimineaţăDeşi pe jumătate adormită, ea simţi mângâierile lui. La inceput timide, ca şi cum i -ar fi fost ruşine. Apoi,mângâierile deveniră mai indrăzneţe. Mai mult. şi mai mult, pe tot corpul ei, mâinile lui se plimbau cunesaţ asa cum se intimpla cam cu 4 -5 ani in urmă. Senzaţii pe care le credea uitate, se intorceau. Memoriasentimentelor era vie şi-o îndemnau şi pe ea să răspundă l a fel. Mângâierile se îngrămădeau, se repetau, el oînvăluia şi aproape o sufoca . Femeia era ca un vârtej de senzaţii de nedescris. Deodată... nimic. Totul securmă brusc.- Ce s-a întâmplat? - întreabă ea surprinsă. Te rog, nu t e opri, mai vreau!- Ssstt..., încercă el s-o liniştească, gata, am terminat!- Cum adică ai terminat???

94

- Gata, am găsit telecomanda, dormi liniştită!...***EA şi EL:- Dragul meu, ştii ce citesc în ochii tăi?- Ce iubito?- Că vrei să te căsătoreşti cu mine....- Analfabeto!***Cum se numeşte un bărbat sensibil, inteligent şi frumos?Un zvon !***Când se gândeşte un bărbat să aprindă lumânări la cină?Când e pană de curent !

***Sâmbăta dimineaţa m-am trezit devreme, m-am imbrăcat in linişte, mi -am pregătit un pachet cu mânca repentru prânz, am luat câinele, am mers apoi tiptil până la garaj, am ataşat barca la Jeep şi am vrut săpornesc la drum. Spre disperarea mea, la ieşirea din garaj am observat că afară era o vijelie de nedescris,ploaie amestecată cu fulgi de zăpadă şi v ântul care sufla cu peste 95km/h. Am revenit cu maşina in garaj şiam pornit radioul. La ştiri se anunţa că vremea se va inrăutăţi in continuu. M -am intors in casă. M-amdezbrăcat in linişte şi m-am strecurat lângă femeia mea din pat şopt indu-i la ureche:- E o vreme îngrozitoare afară.... Ea, a răspuns somnoroasă :- Îţi vine să crezi că soţul meu idiot e la pescuit pe fur tuna asta ?!***Într-o noapte, ţiganca se trezeşte şi scoate un ţipăt strident, după care î ncearcă să-l trezească pe ţigan:- Ţigane, scoală ţigane!!!- Lasă-mă, fa, dracu, să dorm!- Ţigane, scoalăăăăăă!... Se trezeşte ăsta nervos şi-i zice:- Ce-ai, fa?- E un gândac pe perete!!!- Păi da' ce-ai vrea, fa, să fie?... Un Rembrandt?

***- Ai auzit? A murit şefu'.- Da. Şi mă tot intreb cine a mai murit odată cu el..- De ce?- Păi scria în anunţ că "odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai firmei noastre... "***Un patron către alt patron:- Cum de angajaţii tăi sunt mereu aşa punctuali?- Simplu: am 30 de angajaţi şi 20 de locuri de parcare.***

Şeful: - Nu mă priviţi ca pe un şef, ci ca pe un prieten care are mereu dreptate..***Un băieţel privea atent la un preot care -şi repara gardul de la grădină.- De ce mă priveşti aşa de atent, fiule?- Vreau să aflu ce zice un preot cînd îşi dă cu ciocanul peste degete!***

95

Sună un evreu la linia erotică. Îi răspunde o voce suavă:- Iubitule, ce bine-mi pare că m-ai sunat. Fac orice pentru tine.- Chiar orice, orice?...- Bineînţeles, de aceea mă aflu aici.- Bine, atunci notează numărul meu şi sună-mă tu.***

Dimineaţă. Autobuzul pleacă din staţie, după el aleargă o doamnă şi strigă:- Oameni buni, opriţi vă rog autobuzul! Întâ rzii la lucru!Pasagerii îl roagă pe şofer să oprească. Doamna se urcă şi spune, bucuroasă :- Am reuşit.... Aşaa, biletele la control!***

Un ardelean şi un lepros stau în î nchisoare. La un moment dat, leprosului î i cade o ureche... o ia şi o aruncăpe geam. După un timp, leprosului îi cade nasul... îl ia şi îl aruncă pe geam. După un timp, leprosului î icade un deget... îl ia şi îl aruncă pe geam... Ardeleanul nu mai suportă: - No, după cum bag sama, dumneatavrei să evadezi!

***

ultima oră/ultima oară

ROMÂNIA, „MOLDOVENII” ŞI...”DRĂGUŢUL DE -MPĂRAT”...!!!

În secolul al XVIII-lea, românii ardeleni, escamotâ nd (uneori din ignoranţă, alteori cu bună -ştiinţă....)realitatea machiavellică, precum că înşişi împăraţii de la Viena, de la Maria Tereza şi Francisc I şi până laIosif al II (1741-1790) şi Leopold al II-lea (1747-1792) – au urzit (prin tot felul de intrigi şi iţe, care auculminat cu „stârnirea” răzvrătirii lui Horea, „vizitator” al mai multor loji masonice vieneze..., răzvrătireciudat de „doctă”, cu aşa un Program, de s -ar fi zis că Ardealul devenise laboratorul experimental alRevoluţiei Franceze regicide, de peste 5 ani... - !!!) otrava injustiţiilor şi terorii nemeşilor/grofilormaghiari din Ardeal, asupra satelor româneşti, pe care aceştia le-au trecut „prin foc şi sabie”... – şi-au totpus nădejdea în „drăguţul de -mpărat”...

Până şi Radu Gyr nu uită, în poemul Moţul, să amintească de această atât de ciudată (comodă!) naivitate aardelenilor, prin care mai că se -ajungea la identificarea lui Dumnezeu cu... „împăratul” vienez, „ carelenimica nu ştia de oful românilor, căci de -ar fi ştiut el, drăguţul, cât le este lor dat spre îndurare, apoi,eheeeei...” (şi după asta, urma, fiecare ascultător, să -şi închipuie, după cât îl duceau mi ntea sa şi imaginaţia,cele mai straşnice pedepse „împărăteşti”, pentru ...”injustiţiarul” cel cu „bâcă” pe de români...!!!): „Deveacuri îmi tot pun în sac oftatul /si toamna plec sa caut prin vâlcele/ pe Dumnezeu dragutul si -mparatul,/sa-I ud opincile de lacrimile mele.”

...Ei bine, peste mai bine de 200 de ani de la „Fata Morgana” a ardelenilor – exact la fel se comportă şi„moldovenii”/basarabenii, invocându -l, cu insistenţă obsesivă, pe „drăguţul de -mpărat”... – care, acum,fireşte, şi-a schimbat domiciliul, pe la Strasbourg, Bruxelles, Washington...Iată cum vorbesc DorinChirtoacă (primarul Chişinăului) şi liberalii lui, precum şi Asociaţia Istoricilor din „Republica Moldova”(?!):- din interviul luat, pe 16 aprilie 2009, de Lucreţia Berzinţu, din I srael, lui Dorin Chirtoacă :

96

Dorin CHIRTOACĂ: „Din acest punct de vedere, declaraţiile sunt incalificabile pentru Voronin şi degruparea din care face parte, urmând ca toate probele faptelor oribile care au avut loc, să fie prezentateorganismelor internaţionale, regimul comunist să fie izolat şi respectiv torţionat pentru aceasta. (...)

Au fost primele reacţii auzite ieri. Urmează să acumulăm şi alte reacţii, pentru a putea izola pe comuniştişi a obţine o poziţie fermă din partea Europei în vederea normal izării situaţiei, cum aţi spus şidumneavoastră. Vor fi traşi la răspundere cei care au dat ordin să fie bătuţi tinerii din Republica Moldovaîn asemenea hal.

(...)Lucreţia BERZINTU: Cum vedeţi evoluţia evenimentelor în viitorul apropiat, legat de celeîntâmplate în Republica Moldova?

Dorin CHIRTOACĂ: O poziţie fermă a Uniunii Europene, a Statelor Unite, în vederea condamnării aceea ce-au declanşat comuniştii la Chişinău, şi, după aceea, o acţiune cu termen pentru democratizareaRepublicii Moldova.

Lucreţia BERZINTU: Aveţi un apel pentru lumea democrată, pentru toţi basarabenii din toată lumea,cât şi pentru ceilalţi?

Dorin CHIRTOACĂ: Să facă lobby la nivelul tuturor, acelora care decid în lume, în vederea cunoaşteriişi conştientizării situaţiei din Republ ica Moldova, a situaţiei critice pe care o avem şi obţinerea unorpoziţii ferme şi inechivoce a europenilor în această privinţă, şi a americanilor, de asemenea, pentru a izolaregimul comunist totalitar .”

...Înduioşător...Ar mai rămâne numai să ne spună, s au să ne sugereze, straşnicele pedepse, pe care UE şiSUA le vor aplica la...”funduleţul” sovieto -bolşevicului Voronin...Sau, cine ştie, îl vor pune pe sovieto -bolşevic cu genunchii pe coji de nucă...Precis aşa!

...Cam la fel de naiv (dat fiind ADEVĂRATEL E reacţii ale UE şi SUA, faţă de „evenimentele” din„Republica Moldova”...!) se exprimă şi istoricii din Asociaţia Istoricilor din „Republica Moldova” (doarvreo 10 – ZECE!!! au avut curajul să se semneze... - ar fi fost bine şi folositor, chiar pentru mor alul şimoralitatea lor, să se semneze TOŢI membrii, nu doar... „ Comitetul de conducere”...!) – şi, din înalta lorcărturăreală, au ajuns, până şi ei, ISTORICII, la concluzia că ar exista o „Republică Moldova”...!!!:

„În aceste condiţii, conducerea de vâr f a ţării a substituit interesul naţional celui de partid şi a adusprejudicii importante societăţii, imaginii Republicii Moldova în străinătate şi viitorului european al ţării,precum şi a dus la împărţirea cetăţenilor în două tabere artificial antagonis te.

În legătură cu aceasta, Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova se pronunţă pentru:

Condamnarea fermă a acţiunilor iresponsabile şi ilegale ale conducerii comuniste de la Chişinău,precum ar fi încurajarea violenţelor din 7 aprilie prin infiltrar ea cu provocatori, chiar dinrândurile poliţiei, printre protestatari, aplicarea bătăilor neîntemeiate, a arestărilor şi a torturilorîmpotriva protestatarilor paşnici care au participat la evenimentele din 7 aprilie a.c.;

Tragerea la răspundere penală a tuturor celor care au încălcat normale legale şi internaţionaleprivind drepturile omului, precum ar fi dreptul de a participa la întruniri, dreptul la liberaexprimare, dreptul la libera circulaţie, dreptul la securitatea personală etc.;

97

Încetarea intimidărilor la adresa tineretului, a liceenilor, studenţilor, jurnaliştilor şi a tuturorcelor care exprimă atitudini anti -comuniste, pro-occidentale şi pro-româneşti;

Renunţarea autorităţilor de stat la căutarea unui ţap ispăşitor pentru situaţia deplorabil ă dinsocietate, de care numai guvernarea comunistă este responsabilă, încetarea de a culpabilizaprofesorii din învăţământul superior şi cadre didactice din sistemul educaţional pre -universitarpentru provocările violente din 7 aprilie a.c.;

Condamnarea ca neîntemeiate, ilegale şi contrar intereselor naţionale ale Republicii Moldova şi aangajamentelor europene şi internaţionale a expulzării ambasadorului României la Chişinău,introducerii vizelor pentru cetăţenii români, sistarea retransmisiei unor post uri de televiziune şiînvinuirea adusă Statului Român privind implicarea în evenimentele din 7 aprilie a.c.;

Iniţierea unei anchete internaţionale privind stabilirea responsabililor declanşării violenţelor dinziua de 7 aprilie a.c .”.

...Dar CINE ANUME va „condamna” şi „ancheta” şi „trage la răspundere”, şi, mai ales, CUM... - rămâneun mister nedezlegat, de către stimabilii istorici...Un singur lucru, o singură soluţie, din tot ce spundomniile lor, în Declaraţia din 15 aprile 2009, de la Chişinău, mer ită, cu adevărat, salutul nostru, profundrespectuos şi interesat de consecinţele REALE ale propunerii/soluţiei declarate:

„Îndemnăm profesorii de istorie, membrii Asociaţiei şi simpatizanţii acesteia să se informezecorect şi să explice cetăţenilor să nu se lase antrenaţi în ofensiva propagandistică a regimuluicomunist îndreptată împotriva opoziţiei politice, a societăţii civile, a României, a valorilornaţionale şi a viitorului european al Republicii Moldova .”

...Da, profesorii de Istorie să -şi facă datoria faţă de elevii lor..., dar şi să le predea... ADEVĂRATAISTORIE!!!... – nu cea impusă de factori politici obscuri, morganatici şi tranzitorii...adică, una în caretermenul de „Republica Moldova” (colportat până şi de membrii Asociaţiei...!) să fie înloc uit cu cel caremărturiseşte ADEVĂRUL: Basarabia...

...Şi, pentru ca să fie clar la ce ne referim, când vorbim de „reacţiile externe”, de la UE şi din SUA – desprecare până şi co-semnatarul-criminal moral (trădător al interesului naţional românesc!) al Tratatului cuUcraina, Adrian Severin, şeful delegaţiei PSD în Parlamentul European, spune că : „Reacţia ComisieiEuropene la evenimentele din Republica Moldova a fost una slabă din diverse motive, printre carecaracterul greoi şi birocratic în care funcţion ează executivul UE şi faptul că nu există un mecanism depolitică externă comună al Uniunii, ceea ce arată necesitatea reformării instituţiilor europene ” – iată…veşti despre reacţia “Apusului apunător de speranţă”, pentru Basarabia valahă:

„La Moscova se mizează, evident, pe faptul că Uniunea Europeană şi Washingtonul nu vor risca să -şicompromită din cauza Republicii Moldova relaţiile cu Rusia, abia reîncălzite după întâlnirea Obama –Medvedev de la Londra. O Rusie de care au nevoie nu numai în calitatea sa de furnizor major de energie(gaze naturale, petrol) pentru ţările occidentale, ci pentru a gestiona crizele din Afganistan, Iran şi Coreeade Nord. Presupunere care s -a dovedit până acum corectă, având în vedere tonul incolor -inodor aldeclaraţiilor pe acest subiect făcute atât la Washington de secretarul de stat american Hillary Clinton, câtşi de către Kalman Mizsei, reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova, în care nu suntcondamnate în niciun fel autorităţile de la Chişinău pentru violare a drepturilor omului, obstrucţionareapresei independente şi ridicarea ziariştilor moldoveni şi români de pe stradă.

98

În acest moment se pare că singura şansă ca poziţiile occidentale să se înăsprească cât de cât este caabuzurile şi derapajele agresive ale liderilor moldoveni să ajungă să fie semnificativ mai mult mediatizateîn Occident. Măcar a zecea parte din cât s -a vorbit ani de zile despre Guantánamo ” – revista “22”, aprilie2009;

- la care Oana Popescu, membră a clubului contributorilor FP România, atrage atenţia, cu lehamitelegitimă, pentru orbirea “materialiştilor dialectici” de la noi şi de la Vest de noi: “ România împarte cu UE şicu SUA o responsabilitate faţă de Republica Moldova şi faţă de tinerii care de bună credinţă si cu realadorinta de libertate si democratie au ieşit în centrul Chişinăului. În plus însă, responsabilitateaOccidentului este şi faţă de sine însuşi, pentru că jocul de putere pe care acesta pare a fi pe cale să -laccepte acum riscă să se transforme într -o gravă eroare strategica pe termen lung, care poate afectaprofund stabilitatea continentului şi a lumii, subminând statutul UE şi NATO, făcându -le şantajabile” ;

-Jurnalul naţional pare a pune “bomboana pe colivă”, cu declaraţiile ambasadorului american de laChişinău:

“Sâmbătă, ambasadorul american la Chişinău a criticat arestările de jurnalişti şi studenţi la Chişinău,după manifestaţiile care au avut loc zilele trecute. Unde? Într -un interviu acordat agenţiei de presămoldovene Infotag, citat de France Presse.

Vineri, acelaşi ambasador se declara "şocat şi neplăcut surprins de starea clădirilor vandalizate aleParlamentului şi Preşedinţiei moldovene, afirmând că autorităţile americane au condamnat protesteleviolente din capitala Moldovei". Unde? Într -o ştire difuzată de agenţia de presă oficială Moldpres.

Nu ştiu dacă noaptea a fost un sfetnic bun pentru domnul Asif Chaudhry, diplomat american, născut într -olocalitate de provincie din Pakistan şi care şi -a trecut în CV-ul oficial ca primă limbă străină cunoscutărusa. Nu pot şti nici cu câtă acurateţe i -au redat spusele jurnaliştii de la Moldpres. Sau cei de la Infotag.Lucrăm, cum s-ar spune, cu materialul clientului. Şi, atât timp cât informaţiile respective nu au fostdezminţite sau rectificate, le considerăm acceptat e de diplomatul american.

A fi ambasador al Statelor Unite în orice ţară de pe Glob înseamnă, în primul rând, a purta pe umeri oimensă responsabilitate, atât timp cât reprezinţi o superputere. Fiecare cuvânt pe care -l rosteşti îţi esteanalizat şi considerat a reprezenta poziţia oficială a statului tău. Nu ştiu, însă, în ce cheie ar trebui săcitesc informaţia Moldpres, potrivit căreia "preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a avutvineri o întrevedere cu ambasadorul SUA, Asif J. Chaudhry, ca re s-a declarat şocat de starea clădiriloroficiale vandalizate". Şi, conform aceleiaşi surse, "ambasadorul SUA şi -a exprimat regretul în legătură cuevenimentele care s-au produs marţi în capitala Republicii Moldova, Chişinău. Asif J. Chaudhry a afirmatcă autorităţile americane au condamnat protestele violente din capitala Moldovei. Şeful misiuniidiplomatice a Statelor Unite a afirmat că reacţia autorităţilor Republicii Moldova a fost adecvatăevenimentelor şi a apreciat declaraţia făcută în acest sens d e Preşedintele Republicii Moldova, potrivitcăreia mai curând ar permite distrugerea clădirilor administrative decât să rănească tineri şi să permităvărsări de sânge". Până la găsirea unui răspuns, i -aş aminti domnului ambasador că nici Revoluţiafranceză n-a fost tocmai una a florilor de păpădie, aşa cum nici Revoluţia română din 1989, acceptată şisalutată de Occident, n-a fost una paşnică, revoluţionarii distrugând, în transmisiuni live, tot ce însemna,în mentalul colectiv, simboluri ale unui sistem o presiv de care tocmai se dezbărau. Din păcate, majoritatea

99

revoluţiilor sunt marcate de violenţe, direct proporţionale cu gradul de opresiune la care este supuspoporul şi cu îndârjirea cu care se agaţă de putere dictatorii.

Ce i-aş reaminti domnului ambasador, pentru că nu este nevoie să facă un salt prea mare în timp, suntnumeroasele imagini cu militari americani cărând în spinări tot ce se putea subtiliza din palatele pe caretocmai le atacaseră, ale fostului dictator irakian Saddam Hussein. Cot la c ot cu irakienii, militariiamericani, deşi n-au trăit o clipă sub regimul lui Saddam, au participat la vandilizarea acelor palate,simboluri ale dictaturii liderului de la Bagdad, pe care poporul irakian a îndurat -o decenii, inclusiv printr-o complicitate americană, într-un anumit moment al istoriei . “

…O concluzie (sperăm că nu singura şi nici ultima!) o trage, încă de mult, euroscepticul, condamnat defoarte mulţi dintre “factorii politici europeni” (dar, de o vreme, sunt şi voci care îl aprobă, “mânate”de…REALITATEA CRUDĂ…şi extrem de…”expresivă”, a lumii contemporane!!!), Vaçlav Klaus(preşedintele Cehiei), de la tribuna Parlamentului European:

„<<Nu cu multă vreme în urmă, în partea noastră de Europă trăiam într -un sistem politic ce nu permiteaalternativă şi de aceea nici opoziţie parlamentară. Aici, în Parlamentul European, nu există decât oalternativă, iar cei care îndrăznesc să se gândească la alte opţiuni sunt calificaţi drept inamici ai integrăriieuropene>> (…)

Klaus nu este singurul care comp ară UE cu URSS. Mult mai mulţi sunt cei care din sânul UE criticăvehement chiar proiectul unional (…)Bunăstarea unională nu este asigurată, iată, în faţa niciunei crizeeconomice globale. Iar securitatea americană, care a garantat dezvoltarea Europei Occi dentale, abiaacum îi costă cu adevărat pe europeni - şi îi costă tot mai mult (probabil cât face). Până şi ideile politiceoccidentale sunt deja concurate la nivel global de alte idei (ajunse din China în America latină sau înAfrica, iar din Rusia în Caucaz şi în Asia Centrală). 17

17 - Ne încăpăţânăm să nu-i zicem „Republica Moldova”, pentru că numai trădarea preşedintelui Ion Iliescu & Comp.,din 27 august 1991, ne-a adus într-un nou raport de înstrăinare cu fraţii basarabeni...Da, la 27 august 1991, RepublicaMoldova îşi declară independenţa, iar România devine „ prima ţară care o recunoaşte în mod oficial ”...Ştim că suntpuzderie de ziarişti care „vorbesc discuţii” – şi pun problema aşa: „Ce, adică v-ar conveni dacă Republica Moldova s -ar amesteca în suveranitatea României ?!” Oameni buni, Basarabia face parte din România, iar România NU faceparte din Basarabia...!!!

Noi, subsemnatul, nu suntem diplom at, deci putem să vorbim pe şleau! Numai nimicnicia oamenilor „dâmboviţeni”,din dreapta Prutului, a determinat ca România, în 1997, să dubleze trăd area din 1991, făcând TRATATE CU SORAEI, BASARABIA!!! (...cedând, prin Tratatul cu Ucraina /tradus: ”Mărginimea”, „Fantoma/Iluzia de Ţară”, cum îizice Ucrainei, pe drept cuvânt, istoricul militar Mircea Dogaru... – cedând Basarabia, Bucovina, ţinutul Herţa, InsulaŞerpilor... - ca-n 1940, DAR FĂRĂ TANCURI RUSEŞTI, CI DE BUNĂ -VOIE!!!... şi nesiliţi de nimeni , ci doar deduhul trădării, care i-a cuprins până şi pe istorici de marcă, precum Dinu C. Giurescu, care clama, pe toate posturileTV, în gura mare, că trădarera asta ar fi fiind, de fapt -... dar noi suntem nişte proşti, nu intelectuali, precum domniasa...!!! - : „necesitate naţională”...) - prin „înţelepciunea” unui preşedinte numit Emil Constantinescu, avându-l caMinistru de Externe pe nepotul lui Saul Bruckner (Brucan Silviu...) – Adrian Severin...Ceea ce a făcut preşedinteleIliescu în 1991 a născut războiul transnistrean... - cu consecinţe profund umilitoare pentru România („ Războiul civil dinTransnistria din 1992 şi eliminarea României din procesul de negociere a încetării focului deschide calea unei lungiperioade de răcire, chiar ostilitate, în r elaţiile bilaterale” – sursa: BBC.) - ...rezultatele a ceea ce au făcut Ion Iliescu şiEmil Constantinescu atunci - se văd azi: cvasi-starea de război, dintre România (umilită de „generalul rus”, Voronin!)şi aşa-zisa „Republică Moldova”...condusă ca o ca zarmă!...

100

Occidentul – mica oază a democraţiilor totuşi consolidate – are în faţă crize care vin în rafală.Următoarea ediţia FP România arată cum Axei Răului îi urmează Axa Haosului. Primele găuri negre sunt:Somalia (un Afganistan africa n), Rusia (unde Putin nu mai are banii cu care şi -a cumpărat încrederearuşilor) şi Mexicul (căzut pradă traficanţilor de droguri). Pakistanul NUCLEAR a semnat deja un primpact cu talibani de sorginte afgană ”( cf. Wikipedia, 29 februarie 2009 - Preşedinţia anti-europeană cehă şinişte Obama europeni).

…Spre deosebire de veacul 18, când “drăguţul de-mpărat” (cu toate ifosele, mofturile şi interesele luimeschine, scoţând, mereu, castanele din foc doar cu mâna altora, fără nici cea mai mică tresărire deconştiinţă sau, Doamne fereşte, de…recunoştinţă!!!???) era, pentru vremea de -atunci, doar la VienaApusului (drăguţ-drăguţ, dar, în primal rând şi înainte de toate – CÂTUMAI ÎMPĂRATUL, nu?!) – pentrusărmanii şi naivii valahi de acum, din veacul XXI, “drăguţu l de-mpărat” este şi la Apus (viitorul URSS…),şi la Răsărit (re-înviatul URSS!)…de nu mai ştie, “ român săracul””, încotro să-şi îndrepte, mai degrabă,ploconelile şi …visele lui deşarte, veşnic amânatele lui vise…(…amânate din pricini care, lui, valahuluinăuc, îi rămân, mereu, absolut mistice, fermecător de revoltător de mistice !!!...deci, cam…perverse,mazochiste, de-acuma!!!).

prof. dr. Adrian Botez

***

POŞTA REDACŢIEICRISTINA LUPU, clasa a XI-a B: Scrii foarte mult (până aici, nimic grav...), dar nu eşti deloc atentă laacurateţea estetică a textelor tale. Tare aş dori să -ţi mai citeşti „confraţii”, cu state de muncă” mai vechi, cumult mai vechi, decât ale tale...şi cu reuşite remarcabile, în Grădina Sacră a Poeziei. Aşa-numiţii „clasici”ai poeziei româneşti şi universale (cei din urmă, în traduceri bune!). Mă mâhneşte că, deşi, în mod cert, aitalent, nu te străduieşti să fii mai grijulie cum şi cu ceea ce scrii - şi să obţii, astfel, texte mai constantevaloric, „spre sus”...Din nou, intri în revistă...”la limita de jos” .

MARIA GHERGHINIŞ , clasa a X-a C: Încă nu...Mai scrie, nu te descuraja! Poate, cine ştie...măcar nu veimai fi aşa de pesimistă: „Aş vrea să nu exist”... – ori cu nestăvilit „dor de ducă”: ” Aş da orice să plec dinţară”...Eu zic să nu dai nimic... – şi să rămâi, să-ţi găseşti norocul mincind printre conaţionalii tăi, săcontinui să auzi vorba cea dulce românească... (pe care, e dre pt, o poţi auzi şi în Italia ori Spania...dar cevamai puţun dulce şi deloc corectă...). Iar de singurătate, te pot scăpa mulţi semeni de -ai tăi, tot conaţionali...:„Of, singurătatea”...

GABRIEL PĂUN, clasa a IX-a A: Sunt absolut convins că nu-ţi va strica să mai citeşti şi din alţi poeţi,înainte de a te apuca să scrii, chiar tu, poezii...Îţi garantez că vei afla, citindu -i pe poeţii mai „bătrâni” şi, dece nu, consacraţi, că totul... „ se poate şi mai bine”!

Ion Z. Bardă

Noi, subsemnatul, am fost tratat drept nebun, când am zis că românii anilor 1990 -1991 n-au ştiut, sau n-au vrut săspeculeze, patriotic, momentul oportun, al „agoniei” URSS -ului, ŞI SĂ PUNĂ/PUNEM GRĂNICERI PE NISTRU!!!(dl istoric Mircea Dogaru merge chiar mai departe, amintind de o Moldovă medievală, cu graniţa pe Nipru...!!!).

...Iată urmările celor două trădări succesive ale fraţilor noştri basarabeni şi ale intereselor naţionale româneşti:şantajul rusesc, aroganţa, obrăznicia, pulverizatea (...a apărut până şi „statul Găgăuzia”...!!!) autorităţii„Republicii Moldova” (...care se teme, azi, prin Voronin, de o „pulverizare” prin influenţa criminală a „ fasciştilor,beţi de furie, români”...!!!), în zone (paradoxal, aparent!) „compacte”, de brut ală (şi fără niciun complex „psihologic”,fără SCĂPAREA NICIUNEI OPORTUNITĂŢI!!!) militarizare ruseasco -tiraspoleano-transnistrene, ale unui statartificial, la fel de artificial cât şi Ucraina – şi anume, a „Republicii Moldova”...!!!

101

Editor: Editura RAFET – RÂMNICU SĂRAT

Redactor coordonator: prof. dr. ADRIAN BOTEZ (Colegiul Tehnic”Gheorghe Balş”-Adjud)

Colegiul redacţional:

-LIVIU IOAN STOICIU- scriitor, jurnalist, critic, eseist - Bucureşti;

-CEZARINA ADAMESCU , scriitor, critic, eseist, jurnalist - Galaţi;

-prof. dr. FLORINEL AGAFIŢEI – scriitor, critic, jurnalist, prof. asociat al Colegiului Focşani/Facultatea de Psiho -Pedagogie – Universitatea Bucureşti;

-IOAN EVU, scriitor, critic, jurnalist – Hunedoara;

-AUREL POP, scriitor, critic, jurnalist, redactor şef al revistei literare " Citadela", directorul editurii „Citadela”, SatuMare;

-prof. CĂTĂLIN MOCANU – Colegiul Tehnic ”Gheorghe Balş”-Adjud;

-preot prof. ION MUNTEANU – Colegiul Tehnic „Gheorghe Balş”-Adjud;

-prof. ELLEN POPOVICI - Colegiul Tehnic „Gheorghe Balş”-Adjud;

-prof. GABRIEL ILIE – Colegiul Tehnic „Gheorghe Balş”-Adjud;

Secretar de redacţie: Irina BIRTOLOM , clasa a XI-a B;

Elevi colaboratori permanen ţi: Diana BORTĂ (absolventă a C.T. „Gh. Balş”), Ionela CĂLUGĂRU – cl. a XII-a B(C.T. ”Gh.Balş”); Cristina LUPU – cl. A XI-a B (C.T. ”Gh.Balş”), Laura Lucia MIHALCA – cl. a XII-a (Liceul dearte plastice “N.Tonitza”-Bucureşti); Alina NICHIFOR – cl. a X-a C (G.Ş. ”Gh. Balş”) ; Elena NICULESCU – cl. aX-a C (C.T. ”Gh. Balş”) ; Alexandra NICULESCU - cl. a IX-a C (C.T.”Gh. Balş”-Adjud); Delia SAVIN – cl. a XII-a C (C.T. ”Gh. Balş”); Adriana SUCIU – cl. a X-a C (C.T. ”Gh. Balş”); Cristian LUNGU, cl. A XI-a C (C.T.”Gh.Balş”);

Scanare: informatician GABRIELA PUŞCAŞ ;

Redactare computerizată: prof. dr. ADRIAN BOTEZ;

Corectură şi tehnoredactare: laborant ELENA BOTEZ.

Adresa redacţiei: str. Republicii, nr. 107, etaj II, camera 1, Adjud – cod poştal 625.100 – tel. 0237/640.681.

E-mail: adrian_botez_senior@yahoo.com

Varianta on-line (în colaborare cu revistele ARP – Artur Silvestri): http://revistacontraatac.wordpress.com

ISSN 1841 - 4907

102