CONTRAATAC contraatac/contra 15.pdf · 1 GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL - ADJUD CONTRAATAC - Revistă de educaţie, cultură şi literatură, pentru elevi şi profesori - îndreptată împotriva

1

GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL - ADJUD

CONTRAATAC- Revistă de educaţie, cultură şi literatură, pentru elevi şi profesori -

îndreptată împotriva prostului -gust, imposturii şi agresiunii imoral-antiartistice

APARIŢIE SEMESTRIALĂ

Nichifor Crainic(1889/1972)

Anul VI, nr. 15, octombrie-noiembrie 2005

2

CUPRINS1-Interviu cu prof. MIRCEA DINUTZ(Colegiul Naţional “Unirea” -Focşani): Tânărul licean - o problemă foarteserioasă………………………………………………………………………………………….……… ................................ .32-Cuvânt duhovnicesc de dimineaţă: preot prof. ION MUNTEANU………………………………….…….......... .............93-Străji ale culturii ortodoxe româneşti: ASTĂZI – NICHIFOR CRAINIC(1889-1972).....................................................114-Porni luceafărul…(debuturi şi reveniri, ale elevilor G.Ş.A. -Adjud - cenaclul revistei Contraatac); DEBUT: ILIEIVAN-XII B; REVENIRI: MIHAELA MOSCU-XI B, ALINA BALAN-XI B, DIANA BORTĂ-XI C, ELENACHIRILĂ-XI C, ANDREEA ILIE-XII C, CRISTINA MORARU-XI A...........................................................................145-Pe-al nostru steag e scris unire(Versuri ale elevilor cenaclului “Hyperion”, al Colegiului Naţional “Unirea” -Focşani -profesori îndrumători: MIRCEA DINUTZ şi TRAIAN AIOANEI): ANDREEA PALADE-X C, IOANA FRANGA-XD, MIHAELA PRODAN - XI E, OANA NIŢU - XI A............................... ........................................................................176-O altfel de lecţie de dirigenţie: A sta în calea oamenilor – povestitor ADRIAN BOTEZ.................................................187-Jocul ielelor: Oamenii pământului şi Uniunea Europeană, de prof. MIRCEA DINUTZ………………………………19

8-Paradidactica: a-Război deschis inculturii şi mitocăniei , de prof. CĂTĂLIN MOCANU………………………………20 b- Inadaptare şi cauzalitate psihosocială, în comportamentul perturbator al elevilor , de

prof. CĂTĂLIN MOCANU...................................................................................................................................................219-Istoria mărturisitoare: Fapte şi moşteniri - personalităţi ale istoriei naţionale: Consideraţii istorico-lingvistice asupravoievodului Vlad Ţepeş. De-construcţia “mitului” Dracula , de prof. CĂTĂLIN MOCANU............................................2610- Calea, Adevărul şi Viaţa: Tinereţea şi liceul(eseuri ale elevilor) : eleva NICOLETA JALBĂ-IX C - şi elevulMARIUS IURAC-IX C.........................................................................................................................................................3011-Gânditorul de la Hamangia :”Răzbim noi cumva la lumină!”… - sau: Despre identitatea omului modern , de prof. dr.ADRIAN BOTEZ…………………………………………………………………………………………………………..3112-Aromânii –“fraţi di mumă şi di-un tată”(II): O istorie…, de prof. dr. ADRIAN BOTEZ...........................................35

13- Autori rememoraţi, texte reînviate: ASTĂZI – a-Serghei Esenin(1895-1925) - comemorare;...................................36 b -Ion Catina (1828-1851) – Marşul libertăţii.....................................3814-Pagina profesorului: Scurtă istorie a gimnasticii(II) : Educaţia fizică în Evul Mediu , de prof. GABRIEL ILIE.........3915-Cine sunt şi ce vor masonii(5 ), de prof. dr. ADRIAN BOTEZ........................................................................................4016-Cuvinte din bătrâni(din înţelepciunea oamenilor vechi... )................................................................................................4217-Un elev “năcăjit” - semnează: CAUTĂ-MĂ!......................................................... ..........................................................4318-Din scăpăriciul geniilor…pustiite ............................................................................................. ........................................4419-Să râdem cu scriitorii.........................................................................................................................................................4420-Ultima oră(ceasul din urmă…) ..........................................................................................................................................4521-Poşta redacţiei.................................................................................................. .................................................................46

NOTĂ: Autorii articolelor îşi asumă, în întregime, responsabilitatea conţinuturilor acestora! *

Editor: GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL – ADJUDRedactor coordonator: prof. dr. Adrian BotezColectivul redacţional : prof. MIRCEA DINUTZ(Colegiul Naţional “Unirea” -Focşani), prof. CĂTĂLINMOCANU(G.Ş.A.-Adjud),preot prof.ION MUNTEANU(G.Ş.A. -Adjud), prof.GABRIEL ILIE(G.Ş.A. -Adjud);

secretar de redacţie şi casier : eleva ANDREEA LAZĂR-XI B;elevi colaboratori permanenţi : ALINA BALAN-XI B, IRINA BIRTOLOM-IX B, DIANA

BORTĂ-XI C(şefa cenaclului revist ei Contraatac), IONELA CĂLUGĂRU-IX B, ELENA CHIRILĂ- XI C, SIMONAIVAN-XII B, NICOLETA JALBĂ-X C, LIDIA TANCĂU-IX A, ELENA TARAŞI-XI B(şef-adjunct al cenaclului revisteiContraatac) , COSTICĂ CLATEA-X C, ILIE IVAN-XIIB, IURAC MARIUS -XCRedactare computerizată : prof. dr. ADRIAN BOTEZ;Tehnoredactare şi scanare: informatician GABRIELA PUŞCAŞ;Multiplicare: laborant ELENA BOTEZ.

Adresa redacţiei: str. Republicii, nr. 107, etajul I, Adjud; tel: 640.681

MULTIPLICAREA ACESTUI NUMĂR A FOST POSIBILĂ GRAŢIE AJUTORULUI GENEROS (PENTRU CARE ÎI MULŢUMIM!), OFERIT DE DOMNUL PRIMAR AL MUNICIPIULUI ADJUD,

ing. CONSTANTIN ARMENCEAISSN 1841 - 4907

3

interviul revistei “contraatac”(august-septembrie 2005)

ASTĂZI:

TÂNĂRUL LICEAN - O PROBLEMĂ FOARTESERIOASĂ

- interviu luat domnului profesor MIRCEA DINUTZ , de la Colegiul Naţional “Unirea” -Focşani - cel mai important critic vrâncean contemporan.Este autor al următoarelor cărţi: Marin Preda. Patosul

interogaţiei(eseu), Ed. Pro Juventute, Focşani, 1997; Popasuricritice(critică literară), Ed. Psyhelp, Bacău, 2001. În colaborare:Textul literar. Orizonturi de lectură(în colaborare cu Ecaterina Creţu,Georgeta Cosma şi Lucreţiu Dragomir), Ed. Corgal Press, ed. I, 1999;ed. A II-a, 2000; ed. A III-a, 2003, Bacău(volumul a apărut sub

coordonarea lector univ. dr. Ecaterina Creţu şi se adresează elevil or şi profesorilor din învăţământul liceal);Manual de Limba şi literatura română, pentru clasa a XI -a(sub conducerea prof. univ. dr. Dumitru Micu,împreună cu Anca Petrache, Carmen Vlad şi Maria Mustăciosu), Ed. Constelaţii, Bucureşti, 2001(a redactatcapitolele Poezia paşoptistă şi Modernismul); Virgil Huzum. Schiţă monografică. Antologie de texteliterare(în colaborare cu Alexandru Deşliu), Ed. Pallas, Focşani, 2005(se inaugurează, cu aceată carte, seriaScriitori vrânceni contemporani , ce-i are în vedere pe scriitorii cei mai reprezentativi ai acestei zonespirituale).

A îngrijit patru ediţii critice:1-Mihai Eminescu – Sărmanul Dionis(studiu introductiv, referinţe bibliografice şi repere

istorico-literare de MIRCEA DINUTZ=, Ed. Porto -Franco, Galaţi, 1991.2-Duiliu Zamfirescu – Lydda(prefaţă, tabel cronologic, note critice, bibliografie şi repere

istorico-literare de MIRCEA DINUTZ), Ed. Porto -Franco, Galaţi, 1992.3-Duiliu Zamfirescu – Viaţa la ţară(roman), cu prefaţă, note critice, tabel cronolog ic,

bibliografie şi repere istorico -literare de MIRCEA DINUTZ – Ed. Porto-Franco, Galaţi, 1993.4-Camil Petrescu – Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (roman) ; prefaţă, tabel

cronologic, comentarii şi note critice, bibliografie şi repere i storico-literare de MIRCEA DINUTZ – Ed. Porto-Franco, Galaţi, 1993.

A publicat în revistele: Ateneu(1968-1987; 2004-2005); România literară(1982); Suplimentul literar-artistic al Scânteii Tineretului (1986);Luceafărul(1989);Contemporanul(1985-1986);ViaţaRomânească(1999-2005); Saeculum/Pro Saeculum (2003-2005) – unde este redactor; Salonul Literar(1998-1999); Revista V(1990-1994); Oglinda literară(2002-2003); 13 PLUS - Bacău(1999-2001);Revistanoastră(1998-2005), unde este profesor-redactor coordonator.

*

I – A.B.: - Stimate domnule profesor M.D., vă mulţumesc mult pentru că aţi acceptat acest interviu.Bineînţeles că avem foarte multe de discutat - având în vedere aria extrem de întinsă a preocupărilor dvs., a“rănilor spirituale”, pe care vi le -aţi deschis şi vi le deschideţi, mereu - în consonanţă cu rănile societăţiiromâneşti contemporane. Să vedem cât vom putea acoperi acum. Repetând bunăvoinţa dvs. de faţă, vom avea,în viitor, şi alte capitole de discuţie. Ştiind că, în persoana dvs., alături de criticul de anvergură naţională, cu o forţă şi o autoritate a vocii -unice (cel puţin în judeţul Vrancea) - sălăşluieşte un eminent profesor ( proaspăt decorat c u Ordinul “Meritulpentru Învăţământ”, în grad de OFIŢER), stăpân al unui rafinament pedagogic strălucit - vom încerca să-i

4

stabilim dialogului nostru, cu voia dvs., două linii de forţă: 1 - PROBLEMELE MAJORE ALE TINERETULUIROMÂN ACTUAL; 2- TÂNĂRUL SCRIITOR ROMÂN, LICEAN - condiţia sa. Sper să fiţi de acord. Tinereţea este un har(din păcate, sunt destui oameni care se nasc bătrâni…). Se ştie că un tânăr normalproduce, în jurul său, o energie uluitoare, de o generozitate a vibraţiei care îmbrăţişează cerul şi pământul. Căcitânărul normal are vise şi idealuri, atât de pure, încât, dacă şi -ar folosi optim vibraţia energetică(numită,esoteric, “vibraţia aurie”), se zice că ar putea schimba, de unul singur, destinul planetei Pământ, reconver tind-oîn spaţiu paradisiac – după modelul cristic. Din păcate, s -a observat, de aproape un secol încoace, nu doardiminuarea dramatică a acestei vibraţii, ci şi întunecarea îngrijorătoare a culorii aurii! Un june rocker, spreexemplu, emană, deja, o vibra ţie relativ puternică - dar BRUNĂ!!! Adică, înscrisă în zona profund malefică(nu e deloc întâmplătoare culoarea cămăşilor naziste…). Tinerii care ies dintr -o discotecă au “vibraţiaaurie”aproape anulată. N-a cercetat nimeni, încă,vibraţia tinerilor poli ticieni, care ies din Parlament…

Noi ştim că mediul natural, social şi cultural, în care se dezvoltă tineretul terestru(deci, şi cel român!),s-a schimbat semnificativ, în ultimul veac. Cum credeţi că influenţează mediul socio -cultural, pe tânărul zilelornoastre, din România? Care ar fi liniile principale ale profilului moral -spiritual al acestui tânăr contemporanromân?

M.D.: - E o întrebare foarte gravă. De altfel, nici nu mă aşteptam la altceva de la d -voastră.!!Raţionamentul pe care-l propuneţi obligă la nuanţări. Spre exemplu, afirmaţi că “tânărul normal are vise şiidealuri”. Nu e mai corect să folosim trecutul? Aşadar, tânărul “avea”, “a avut” - pentru că acum, azi, tânărulare ţinte, scopuri, mobiluri, obiective materiale mai mult sau mai puţ in greu de obţinut, dar care nu prea aunimic comun cu necesităţile spirituale!

Să fim drepţi: nici generaţia mea(sunt născut în 1948), nici promoţiile dinainte NU aveau, neapărat,“vise şi idealuri”. Unii da, alţii ba. Dar, în mod sigur, exista o mai mare puritate a trăirilor, pe care n -o mai văd,n-o mai întâlnesc, n-o mai recunosc la cei tineri!! Nici n -ar avea cum, într-o lume atât de pragmatică, atât decinică şi mercantilă, care cultivă aberant mirajul banilor, al puterii social -politice şi, mai mult decât oricând, alplăcerilor carnale. Deci, obiective şi ţinte - în locul idealurilor!!

Aşa se explică de ce Iisus şi Don Quijotte au devenit - în ochii lor - personaje derizorii! Ceea cespun eu acum consonează cu “întunecarea culorii aurii”, de car e vorbeaţi d-voastră…Glumind amar, aş spune:”cu cât e mai aproape de pământ, de necesităţile terestre, brutale, immediate, cu atât culoarea cerului desărbătoare se întunecă!” Se înţelege şi din ce am încercat să explic până aici că mediul socio -cultural preseazăasupra tânărului, îl de-formează, îl ctitoreşte asemenea societăţii în care trăieşte: oarbă, pleziristă şi cu simţurileracordate exclusiv spre exterior!! Se cultivă individualismul feroce, IMAGINEA care “contează” (un numemai elegant dat minciunii, mistificării/automistificării), rafinarea instinctelor şi întărirea forţelor pentruîncleştarea cea mare:”totul pentru binele personal, nimic pentru ceilalţi !”

Poate exagerez, dar în nici un caz nu mistific! Cum este şi cum poate să fie bravul nostru tânăr careare neşansa să se contopească cu aceste vremuri întunecate şi iraţionale?! Trufaş, pentru că “arată” bine, sigurde sine, pentru că ştie ce vrea, “credincios”, pentru că e propriul ideal pe care nu trebuie să -l împarţi cunimeni, arogant faţă de cultură şi de cei care o reprezintă, cel mult tolerant, un Oedip gângav şi cu vedereainterioară surpată şi - cine ştie? - poate convins că “trăim în cea mai bună dintre lumile posibile!!”…Existăexcepţii, fără îndoială, dar nu trebuie să uităm că sunt …excepţii!!

II-A.B. : - Stimate domnule profesor - ştiţi că, despre generaţia noastră, s -a spus că este“generaţie de sacrificiu”. Generaţia de tineri actuală este, oare, o altă “generaţie de sacrificiu”, experimentală?“Clasa muncitoare junioară”, cum t itra un ziarist al unui cunoscut cotidian românesc, în noiembrie 2004. Sau,între călău şi victimă(societate şi “creatură socială”), între sacrificat şi sacrificator, s -a stabilit un raport decomplicitate subtilă? Şi, în definitiv, nu vi se par abuzivi te rmenii: sacrificiu/sacrificat? “Sacrificat” înseamnă,câtă brumă de latină mai ştiu eu - “trimis spre zei”, oficiul de a trimite ceva/pe cineva, spre cele sfinte. Ecazul, oare, cu “tineretul experimental” - “seniorii”(de azi) ai anilor '50 -'60, respectiv “juniorii” anilor '90?Sacrificiu, măcel moral-spiritual - sau cvasi-degradare voluntară?

M.D. : - Am citit undeva, cu siguranţă, am reîntâlnit -o în cărţile d-voastră, stimate domnuleAdrian Botez, aveam - poate - această idee “îngropată” în mintea mea: că lumea în care trăim, cea de acum,este iraţională, în primul rând, pentru că amestecă, până la confuzie, “măştile”, în aşa fel încât nu mai ştii cine ecălăul şi cine e victima, cine zideşte şi cine distruge, cine e sacrificatul şi c ine e cel sacrificat, unde e răul şiunde e binele!…Un “joc al măştilor”, un carnaval sumbru, de natură să ascundă adevărurile, să le amestece cufalsurile, până la indistincţie!…Tânăra generaţie a primit un “rol” pe care şi -l joacă, de cele mai multe ori, fărăsă conştientizeze că “rolul” i-a fost pre-scris, că “joacă” după o partitură scrisă aiurea !! Pe de altă parte,

5

chiar dacă ar fi aşa cum spun, asta n -o scuză prea mult. Oricine, pe lumea asta, are de ales între bine şi rău: eldecide pe ce drum merge!

În punctul de plecare, evident, cauzele sunt exterioare, însă din momentul în care decizia a fost luată, sepoate aprecia că e vorba de o acceptare voluntară, chiar dacă nici unul dintre cei în cauză n -ar recunoaşte învreun fel că s-a angajat într-un proces de progresivă degradare!!… Sacrificaţi? Da, în măsura în care privimSOCIETATEA ca pe o entitate abstractă, care l -a născut pe GOLEM şi se lasă răpusă de acesta. Pe de altăparte, sunt şi sacrificatori, deci culpabili, vinovaţi de complicitate cu monst rul pomenit mai sus (“carpe diem”,adică “trăieşte-ţi clipa!”, “supune-te trupului şi el te va răsplăti!”.

III-A.B.: - Suntem, amândoi, dascăli, şi încercăm, pe cât putem, să -i orientăm, pe tinerii liceeni,pe ceea ce numim noi:”Calea cea dreaptă” (liceeni i ar putea răspunde cu vorba lui Creangă:”Ce -a mai fi şiaceea, ducă-se pe pustii!”). Vârsta lor, de 16 -17 ani este, zice Pedagogia(de la Commenius şi Rousseauîncoace) CRUCIALĂ, pentru destinul lor viitor - şi, implicit, pentru destinul viitor al neamul ui, din care fac eiparte, şi căruia ar trebui să -i fie avangarda… Dacă, la această vârstă, tânărul nu este şlefuit şi nu i s -au indus şin-a acumulat forţele cu care să pătrundă în societate, ca element activ şi influent BENEFIC - este foarte grav:Rousseau strigă, cu disperare, către pedagog, în veacul 18: “Opreşte -l!!! Nu-i da voie să intre în societate, căcio va distruge şi se va distruge!!!” Tânărul, pe de -o parte, va suferi impactul cu societatea, până la(auto)distrugerea lui (morală şi fizică) - dar şi societatea, la rândul ei, va fi profund şi grav perturbată, cuun/nişte tânăr/tineri care are/au energiile fie slabe, fie cu polii inversaţi, spre MALEFIC. Sunt convins că aţiconstatat şi dvs.: şcoala(liceul, îndeosebi) nu mai este considerată, d e tinerii elevi, SANCTUAR SPIRITUAL -iar ei, tinerii(jucând, majoritatea, tragi -comedia obedienţei), ies din liceu fără să păstreze într -înşii decât foartepuţin din ceea ce noi, dascălii, am încercat să le inducem, spiritual. Pentru că noi, dascălii, n u le-am descrisfavorabil şi n-am încurajat, în cei 4 ani de liceu ai lor - oferta brutală a socialului: IMPERIALITATEABANULUI. Deci, tinerii, în mod înăbuşit sau manifest, ne impută (deseori) că nu i -am pregătit pentruadaptarea rapidă şi perfectă la ac tualul mediu social. MAI ARE ROST O ASTFEL DE ŞCOALĂ? N -ar trebuiea desfiinţată, iar profesorii să fie înlocuiţi, în masă, cu FINANŢIŞTI, MANAGERI, DIRECTORI DEMARCKETING etc.? Sau, poate că noi, dascălii, ne facem vinovaţi că n -avem forţa, morală şi de convingere,dacă nu de a schimba mediul social, măcar de a avertiza(eficient şi credibil), asupra unor zone de MALEFIC,ale socialului?

M.D.: - Profesorul se află faţă în faţă cu lumea! Acesta este un tip de relaţie. Răspunsurile suntsurprinzător de diferite, de la caz la caz. Dacă profesorul acceptă lumea aşa cum este, considerând -o firească,supunându-se necondiţionat falselor valori(banul, puterea, sexul), atunci valoarea lui de “pedagog” estediscutabilă!! În acest caz nefericit, el dev ine instrumentul unei societăţi malefice, doar desăvârşind - în spaţiulşcolii - ceea ce n-a reuşit GOLEMUL din afară! Elevul se află în faţă cu lumea! Şi aici, răspunsurile suntsubstanţial diferite, de la caz la caz! Unii opun rezistenţă la început, pentru ca să cedeze în final:” asta e, nusunt eu de vină”, gândeşte el, cu “conştiinţa împăcată”. Alţii se simt, de la început, în LUME, ca peştele înapă!!! Sunt alunecoşi, dacă trebuie, duri, dacă se impune, lipsiţi de scrupule, atunci când au de ales între osoluţie convenabilă, dar amorală, şi una frustrantă, dar morală, cu respectarea unor principii. Sunt şi tineri carese conservă(am cunoscut, cunosc), opun o rezistenţă activă şi tocmai ei sunt cei care “vor pierde” , în plansocial. Dacă nu joci după regulile ei, societatea te sancţionează!!

Profesorul se află în relaţie cu Elevul . Acest tip de relaţie, cu totul special, depinde, în esenţă, de relaţiile încare se află fiecare din cei doi parteneri - cu LUMEA. Povestea cu “elevul recunoscător”, ca re va purta toatăviaţa, în minte şi în inimă, “icoana” dascălului ce l -a învăţat carte - nu mai e de actualitate. Vorba unui cântecdin anii tinereţii mele:”e prea frumos să poată fi adevărat!” Oficial, se cere profesorului să -i pregătească peelevi pentru societatea în care trăim cu toţii, pentru lumea în care vieţuim, fără să ne punem întrebarea gravă(şi dureroasă) dacă această lume merită un asemenea “sacrificiu”!

În momentul de faţă, categoric, şcoala NU MAI E SANCTUAR SPIRITUAL, iar relaţia profe sor-elev NUse realizează cu o legătură sufletească, ci, mai degrabă, cu una strict cerebrală, limitată în timp şi spaţiu,meschină şi păguboasă, în plan spiritual. Dacă mai are vreun rost o astfel de şcoală?! În cazul de faţă, nucontează ce simt, ce gândesc, ce cred eu! Pur şi simplu, SOCIETATEA (care finanţează un asemenea proiect)are nevoie de un asemenea “combatant”! Plăteşte - şi aşteaptă să i se livreze “marfa” comandată.

IV-A.B.: - Doamne-Dumnezeule, am ajuns, iată, şi vremurile ELEVULUI -MARFĂ…comandată- de care societate? Nici măcar nu vine “comanda” din interiorul ţării..Nu cumva reforma învăţământului, decare se tot vorbeşte, de 15 ani, cu atâta pompă - “nici vorbă să fi început” - cum afirma, anul acesta, într -unziar, profesorul NICOLAE MANOLESCU? Şi în ce anume ar trebui să constea ea (dacă ar începe…), pentru a

6

avea consistenţa şi consecinţele (benefice!) ale unei veritabile reforme? Sau trebuie reformat, întâi, socialul,pentru a putea deveni credibilă, elocventă şi eficientă - reforma educaţională? Să vă -ntreb, oare, şi: cu cine?…

M.D.: - În revista 22, nr. 804, doi distinşi profesori care au examinat, în această vară, laFacultatea de Ştiinţe Politice (Universitatea Bucureşti), Cătălin Avramescu şi Cristian Preda, uluiţi şi revoltaţide marele deşert spiritual al celor care râvneau o carieră în diplomaţie(pentru unul dintre ei, Japonia se află înOceanul Indian, iar altcineva era ferm convins că Egiptul e în America Centrală), se întreabă, mai mult decâtîngrijoraţi:”Asistăm , în această ţară, la apocalipsa educaţiei ?”Aspiranţii cu ifose(tineri între 19 -22 de ani)“nu ştiau pe ce lume se află”, nici unde se află situată o ţară sau alta, nici în ce secol au trăit personalităţipolitice foarte mediatizate - însă ştiau, cu multă precizie, de ce vor să urmeze ştiinţele politice(atenţie!):” Sprea intra în rândul VIP-urilor”. Comentează profesorul Nicolae Manolescu, două săptămâni mai târziu, înRomânia literară: “Audienţa profesiei trece înaintea conţinutului ei”. Reformă educaţională?! Tocmai asta nuprea contează în ochii guvernanţilor, de ieri şi de azi! Criticul bucureştean face, cu această ocazie, câtevaobservaţii esenţiale, cu care nu pot decât să fiu de acord:”Primul dintre efectele perverse ale concepţiei demodernizare a şcolii româneşti din ultimele decenii este dispariţia culturii generale din liceu. [ Şi acum,atenţie!] O specializare precoce îl transformă pe elevul în vârstă de 15 -18 ani într-un IGNORANTCULTURAL. Defectul specializării este că NU form ează”.

Aici s-ar găsi una dintre explicaţiile pentru zidul, aproape de netrecut, între elevul “specializat” prematur şiprofesorul de literatură română, aflat într -o “misiune imposibilă”. Iar, mai departe, acelaşi N.Manolescuadaugă:”Al doilea efect per vers este preponderenţa acordată în liceu disciplinelor zise ştiinţifice, în fondtehnice, unele chiar aplicate, din ideea, de asemenea greşită, că modernitatea NU înseamnă umanioare, citehnologie de vârf. Nu e vorba doar de faptul că disciplinele umanist e sunt singurele care FORMEAZĂ, ci şide confuzia dintre mijloc şi scop.” Şi, în sfârşit, distinsul critic mai atrage atenţia şi asupra grosolanei greşeli dea aprecia valoarea unei discipline în funcţie de o presupusă valoare socială. Aşa se explică detur narea masivă avocaţiilor, iar mii, poate zeci de mii de tineri sunt “forţaţi” de părinţi, mătuşi, unchi, bunici, consiliaţi de vecini,prieteni, cunoştinţe – să se pregătească pentru o meserie/profesie ce nu corespunde neapărat calităţilor salereale, nici vreunei “chemări” anume! Într -un an, toată lumea la…Drept(v -aduceţi aminte anul 1995, când20.000 de candidaţi au ocupat capitala ţării?), în alt an - la A.S.E., Automatică, pe urmă…La ce e nevoie de“vocaţii”? Important e să fim VIP-uri!!! Încheind(oare?) , cred că nu poate exista reformă educaţională acolounde NU există o sinceră preocupare pentru educarea/îngrijirea spiritului.

V-A.B.: - 6 din 10 tineri ai liceului nostru declară deschis că, după ce termină liceul, pleacă la lucruîn Italia, Spania etc. Ceilalţi 4 nu declară nimic - dar pleacă la lucru în străinătate, cu mult înainte de a terminaliceul(chiar de pe băncile claselor mici – IX-X). E normal acest lucru - acestă stare este benefică - lor şiţării? Ştiu voci autorizate(de cine?) car e afirmă, dezinvolt şi tranşant, aducând omagii “căpşunarilor”(n.n.:tineri români, lucrând, în general, la negru, în Spania, Portugalia etc.): “Cu banii lor am întărit leul, am înviorateconomia, am desumflat inflaţia(…) am rezolvat sărăcia bătrânilor.” E u, cel puţin, mărturisesc că am rămas“mască”: ei, tinerii(liceeni şi studenţi, în primul rând ), trebuiau să facă toate astea??? La ce Dumnezeumai avem, atunci, stat??? În cazul ăsta, Ceauşescu avea strălucire de Platon, când AFIRMA DOAR, nu trimiteape nimeni la slugărit, înjositor, peste hotare - că şcoala e “domeniu neproductiv”. Uite că şcoala, prinasasinarea viitorului ţării - TINERII!!! - devine al naibii de productivă! Putem trimite Preşedinţia, Guvernulşi Parlamentul la pensie, în vacanţă perpetuă! Dar mai rămâne, oare, şcoala - ŞCOALĂ? Îşi mai poate face eadatoria faţă de viitorul unei ţări? Vă rog mult, stimate domnule profesor, să vă spuneţi opinia, în legătură cuacest exod al tineretului român - spre lume, nu spre a o cunoaşte(anali za, compara şi admira) - ci spre a reglamecanismele economico-sociale ale României.

M.D.: - Mirajul Occidentului?! De ce m -aş mira?! Asta mi-aduce aminte de un prieten al meu,Ivan, călător pe drumurile lumii, cu veşnica lui turbincă, cu drag ostea lui insaţiabilă de viaţă şi petreceri, aşacum mi-l imaginez pe Creangă însuşi. Ajuns la poarta raiului, află de la Sfântul Petre că acolo nu se găseştenici “tabacioc”, nici “votchi”, nici femei şi lăutari - ceea ce va găsi, în schimb, din plin, dincolo de poartaiadului: “haraşo! Aici e de mine!” Cam aşa e şi cu Occidentul ăsta!! Acesta e tipul uman pe care - cu eforturiunite - l-am creat: în dispreţul a tot ce -i românesc, în dispreţul tradiţiei, dar supralicitând “valorile” lucitoareşi zornăitoare ale unui Occident care ne dispreţuieşte mai mult decât pe marocani, dar care ne tolerează, dacăsuntem “cuminţi”; renunţând chiar la demnitate! Am stat de vorbă cu oameni de bună -credinţă, care trăiesc înOccident şi care-mi vorbeau de xenofobie(accentuată, când e vorba de români): Elveţia şi Suedia! Ţări caretrec de…modele europene, în multe privinţe!

7

Ceea ce-i atrage pe tineri spre Occident NU e modelul cultural( nici nu cred că-i interesează prea mult), ciacela SOCIAL, la limita vulgarizatoare: bani mulţi, maşini luxoase, vile impunătoare( neapărat cu piscină!),petreceri eclatante, bani, muzică isterizată, dans, cu dezlănţuirea simţurilor, la cote paroxistice… avem osingură viaţă, de ce să nu o terfelim ?! În ce are(încă) mai bun în ea, Şcoala românească pregăteşte cadrespecializate…pentru Occident!! Adică este, după expresia d -voastră, “foarte productivă”. Dacă un profesorîncearcă să lupte împotriva curentului(mai degrabă viitură!) - este privit cu mirare(la început), poate chiar cuîngăduinţă (de cei mai mulţi) , până la urmă cu dispreţ, dacă se încăpăţânează să nu înţeleagă vremurile pe carele trăim. Câţi se mai întorc acasă, dacă au succes?! Mai nimeni. Nu mă refer numai la “căpşunarii” (ce se supunla autoînjosire), ci la acei absolven ţi dotaţi în informatică sau automatică, care -şi găsesc uşor de lucru înOccident, la salarii onorabile, cel puţin! Niciodată nu s -a discutat, la nivelul cel mai înalt, această situaţiedramatică şi consecinţele acestei “depopulări intelectuale.

VI-A.B. : - Stimate domnule profesor, unii spun că, după integrarea României în U.E. - exodultinerilor va goli/depopula România. Bun - şi azi, sunt sate cu 1-4 locuitori. Bătrâni. Dar, atunci, CINE VAVENI PE PĂMÂNTUL ROMÂNIEI - pentru că aici e un pământ excelent(fizic) şi sfânt (spiritual) - unic,cel puţin în Europa? Credeţi în varianta depopulării? Dacă nu - ce anume o va putea împiedica? Înafaraintervenţiei divine directe, evident.

M.D.: - Nu sunt un adept al globalizării - în orice caz, nu în termenii în care se discută azi: seadună câteva zeci de inşi, care hotărăsc în numele a câtorva sute de milioane de oameni, fără să li se expliceacestora - cinstit, fără ocolişuri! - consecinţele faste, dar, mai ales, cele nefaste !! E înspăimântătoaredistanţa distanţa dintre modul în care înţelege integrarea locuitorul satelor de azi, urmaşul direct al zecilor degeneraţii ce au locuit acest pământ”sfânt”, cum spuneţi d -voastră - şi omul politic, care, orbit de agitaţiasterilă a suprafeţelor - înţelege chiar mai puţin, dar se ascunde sub falduri de cuvinte mincinoase!!! Între DAşi NU există o infinitate de nuanţe, ce le scapă mai marilor lumii!!! Nu cred, nu vreau să cred îndepopularea României, pentru că refuz să -mi închipui un popor întreg risipit pe toate coastele Europei, dinproprie voinţă! Noi nu suntem mongoli, să dispărem din istorie, pur şi simplu ! - avem o existenţă istorică demii de ani!! Îmi place să cred că, după haosul acesta planetar, după tulburările ce au loc în fiecare clipă,răscolind adâncurile nămoloase şi primejdioase, va veni vremea când apele se vor limpezi, când se va trezivederea interioară , organ esenţial al finţei umane, fără de care nu putem întemeia nimic - oamenii se vorregăsi în identitatea lor, parte naturală a unei lumi echilibrate şi armonioase. Atunci, de -abia, rezistenţaromânească ve impune respect şi ne va fi restituită demnitatea, ce acum se clatină atât de tare! Nu se poate sănu vină o asemenea zi . Dar când?!

VII-A.B. : - Numai Unul Dumnezeu poate şti când…Eu cred că şi gravitatea păcatelor noastrefaţă de tineri /tineret poate să aibă un cuvânt greu, în hotărârea termenelor terestre…Profesorul de azi, care seplânge(pe drept!) de indigenţa salariului, dar, în unele nefericite cazuri, p actizează şi se integrează (incorect!)cu/unui sistem , să-i zicem, al “corupţiei mici”(cedări morale vinovate) - mai are, oare, şansa de a -i fi receptatintegral(şi spre benefic!) mesajul, ca Sfinţilor Apostoli? Mai e posibil modelul “domnu' Trandafir” , în şcoalaromânească din contemporaneitate? Şi dacă da, cu ce modificări şi adaptări spirituale? Un înalt prelat catolicafirma, în 2004, că, astăzi, dacă ar reveni pe Pământ - până şi Sfântul Apostol Pavel n -ar mai merge pe jos, ciar folosi Internetul, pentru a predica, în mod “globalist” şi convingător…Chiar aşa?

M.D.: - Profesorul de azi nu poate fi privit ca o realitate uniformă! El ne apare în zeci deipostaze, de la caz la caz, în funcţie de relaţiile stabilite cu lumea, de cedările(morale ) sau ne-cedările sale.Profesorul - un apostol?! Suntem prea departe de aşa ceva, încât a discuta o asemenea ipostază (utopică),devine o aventură…”Domnu' Trandafir”, de existenţa căruia nu m-am îndoit niciodată (adică de existenţaunui om ce întrunea, în fiinţa sa, iubirea şi dăruirea, darul de a trăi pentru copiii pe care îi avea în grijă), NUmai e demult o prezenţă, în învăţământul românesc - şi nici nu cred că va mai exista. Cer iertare, dar cel puţinîn privinţa asta, sunt sceptic. Nu ştiu dacă Sfântul Apostol Pavel ar fi folosit INTERNET -ul , pentru a predicaoamenilor - dar am aflat, de la un post de televiziune, că un prelat catolic primeşte spovedania peINTERNET!…Comod, nu-i aşa?!

VIII-A.B.:-Care anume şi cât de mare este vina noastră, a d ascălilor, în acest proces dediminuare a prestigiului şcolii româneşti - bineînţeles, neeludând VINA SOCIETĂŢII, faţă de dascăl?

8

M.D.: - Nu cred că avem dreptul să vorbim de “vina dascălilor” - ci, eventual, de vinaunor dascăli, a căror cedare totală, în faţa sistemului, e mai mult decât condamnabilă . Având în vedere cărevista CONTRAATAC se adresează, în primul rând, elevilor, mă opresc aici cu răspunsul.

IX- A.B.: - Am înţeles - şi respect reţinerea dumneavoastră. Să trecem la o altă sferă a discuţieidespre tânăr/tineret. Unii dintre tinerii liceeni, dintre cei care, deocamdată, NU pleacă la lucru în străinătate -mai şi scriu literatură(autentică!). Trebuie consideraţi aceştia: a -nişte excepţii fericite, oameni capabili, încă, săviseze, sau: b- nişte naivi (de o naivitate -handicap!) , care ar trebui, pentru propriul lor interes, să fie coborâţicu picioarele pe pământ, “aduşi la realitate”, pentru a nu -şi pierde “şansa vieţii” )care va fi fiind aceea?…)?

M.D.: - Asta e una din cele mai complexe şi delicate întrebări! În primul rând, nu toţi cei carescriu literatură la 13-19 ani au şi talent! Cei mai mulţi, nu au. Poate să fie vorba de o sensibilitate relativcultivată, de un neobişnuit spirit mimetic, de o “ stare de poezie”, ce-şi caută o expresie pe măsură, uneori cusucces, alteori fără…Dar nu e obligatoriu să fie vorba de o vocaţie!!…Ne putem, cu uşurinţă, înşela. Doar unochi atent şi mult exersat ar putea distinge între ce este poezie adevărată şi ce promite doar, alunecă peaproape… Nici aşa, o prognoză sigură nu se poate da. În al doilea rând, trebuie să ţinem cont de faptul că aceiacare au talent cu siguranţă, ceva mai târziu, renunţă la creaţia literară, sub o presiune socială, care îi obligă săabandoneze “visătoria” - deşi (se ştie!) contemplativitatea, singură ea, îl mai apropie pe om de eternitate. Nunoi, cei care îi păstorim, îi aducem “cu picioarele pe pământ”, ci realitatea cea mai crudă, care nu dă nici oşansă visătorilor!!!Trebuie să fii foarte puternic, într -o asemenea lume, ca să nu-ţi trădezi vocaţia!!! Orealitate care nu e nici măcar tolerantă cu împătimiţii de bine şi frumos!…

X- A.B. : - Am stabilit, de comun acord, că unii tineri de azi scriu, pot scrie - literaturăautentică, valoroasă. Ce şansă au ei să se afirme, să-şi expună şi impună harul - atenţiei omului contemporande pe stradă? Dar criticilor literari? Dar culturii române? - având în vedere atomizarea ei excesivă - ajunsăla asemenea nivel, la care nici măcar o federalizare de tip(proiec tiv) UDMR-ist(sau masonic…) n-ar fi pututaduce ţara noastră (observaţi - încă mai putem zice “ţara noastră” - şi asta să mai însemne România: cât,încă, va mai fi posibilă această identificare?): un scriitor din Buzău nu -l ştie pe cel din Focşani, nemaiavândpretenţii ca un artist din Târgu -Jiu să cunoască creaţia colegului(teoretic!) din Suceava, sau Botoşani…

M.D.:Încă o dată, întrebarea e complexă şi, cu greu, admite un singur răspuns.A.B.: Totuşi, încercaţi…M.D.: De încercat, fireşte, voi încerca. Deci: evident că sunt destui tineri cu har, că unii scriu o

literatură de calitate, dar dacă e să ne întrebăm ce şanse au să se afirme…aş spune că minime! Din ce motive?a-Pentru că numărul cititorilor de literatură scade progresiv şi dramatic!b-Pentru că, rareori şi accidental, un critic aflat pe o poziţie privilegiată se va apropia cu sinceritate de

textele unui tânăr poet, trăitor în provincie, nerecomandat de nimeni şi care nu beneficiază de susţinerea un eireviste de prestigiu.

c-Pentru că s-au întrerupt, brutal, canalele de comunicaţie între provinciile literare!! Nu ştim prea binece se petrece la 100 de km de noi, nu putem face nici comparaţii, nici nu putem stabili ierarhii!…Cred că astaaţi vrut să spuneţi când vorbeaţi de “atomizarea culturii române”!!…

A.B.: - Întocmai…M.D.: - Mă bucur…că ne înţelegem în semnificaţii. Şi, revenind: culmea, nimeni nu face NIMIC să

îndrepte situaţia. Doar vorbim!…

XI-A.B.:- Se pare că atâta ştim şi putem, domnule pro fesor…À propos de contemporana culturăromânească - cine mai face cultură , în România postdecembristă? Profesorul de Română şi cel de Istorie -Filosofie? Pentru că: a- nu există, azi, în România, scriitor care să trăiască exclusiv din scris(profesorul Ni colaeManolescu zice că ar fi, totuşi, unul: Mircea Cărtărescu - după propria mărturie a acestuia din urmă…); b -mai mult şi mai grav - mass-media nu prea face cultură, ci anti -cultură.

M.D.:Cultura contemporană NU e “produsă” doar de prof esori, fie ei cât de creativi şidinamici ar fi; mai sunt - slavă Domnului! - şi alte categorii socio-profesionale în stare de “alertăculturală”!! Întâmplarea sau ne-întâmplarea face ca, în literatură, cei care produc, să spunem, cultură, să fie, înmajoritate, profesori! Dar nu putem absolutiza! Oricum, nimeni nu trăieşte din scris. Mircea Cărtărescu,scriitor de valoare, orice s -ar spune, trăieşte - chiar foarte bine! - din scris: e un răsfăţat al EdituriiHUMANITAS, al Fondului Literar, al Uniuni i Scriitorilor, beneficiază mereu de burse, călătorii în străinătate,

9

contracte bine plătite! Dar - e limpede - Mircea Cărtărescu este excepţia, MAREA EXCEPŢIE!!! Scriitorulde azi a ajuns să cerşească sponsorizări şi, mai apoi, să fie fericit dacă apa re cartea, fără să spere la vreun câştigbănesc! E una din marile anomalii ale lumii contemporane.

XII-A.B.: - Pentru a vă potoli bătăile inimii şi nerăbdarea, vă anunţ solemn: e ultimaîntrebare(complexă)!!! Cum credeţi că pot fi ajutaţi, concret, aceşti tineri scriitori liceeni? Cum pot ei să fiefăcuţi cunoscuţi - formându-li-se şi întărindu-li-se convingerea că sunt, cu adevărat, utili oamenilor, fiinddăruiţi cu un har - acela de a lansa mesaje benefice, către sufletele omeneşti sensibile, de oriu nde? O primă“mână de ajutor”, în lansarea tinerelor mesaje, în eter - s-o spunem(în cazul Vrancea) le -am dat-o, câtorva,spre exemplu - chiar noi doi, prin publicarea reciprocă, a versurilor şi prozei elevilor noştri cenaclişti -printr-un fel de “tratat bilateral”, de “asistenţă literară mutuală” ( a cărui propunere, al cărui capăt degenerozitate - se află la dvs., stimate domnule profesor M.D.!!!), în revistele liceelor noastre - REVISTANOASTRĂ (cenaclul HYPERION) – Colegiul “Unirea”-Focşani, respectiv CONTRAATAC-(cenaclulomonim) - G.Ş.A.-Adjud. Dar după ce aceşti tineri talentaţi termină liceul - ei nimeresc în haosul social şicultural românesc. Cum mai pot fi ei ajutaţi, susţinuţi, încurajaţi - spre a nu-şi pierde “cârma” spirituală şi acontinua să creadă în harul şi menirea lor? Şi să creeze, în continuare, fără a considera că actul de creaţieartistică este ceva inutil, superfluu - într-o societate a IMPERIOZITĂŢII BANULUI. Se mai poate? Cum?

M.D.: Într-o societate dominată de puterea banului, literatura devine, în mod cert - o aventurăpe cont propriu. Trebuie săţi asumi cu luciditate avantajele şi dezavantajele (la vedere) ale omului care scrie,fără a avea măcar garanţia că mesajul lui va ajunge unde trebuie şi la cine trebuie. Orice sprijin primit, laaceastă vârstă, îi poate încuraja să reziste, după cum orice “bleandă” primită îl poate descuraja, sau chiarîndepărta definitiv de literatură. Desigur, NU toţi cei care trec prin cenaclurile literare şcolare vor deveniscriitori (cei mai mulţi NU vor deveni…), dar au şansa de a deveni, cel puţin, cititori de calitate . Din păcate,după ce păşesc dincolo de pragul şcolii, NU le mai putem fi de folos!! Totul depinde de fibra lor morală, decredinţa pe care o au sau nu o au î n bine şi frumos. Aş preciza aici că(în timp) REVISTA NOASTRĂ “are peconştiinţă” câţiva scriitori: pe aici au trecut Virgil Panait, Florinel Agafiţei, Irimia Bălescu, LilianaEnache(seria Petrache Dima) - mai tinerii Costi Rogozanu(critic literar), Iulia Popovici(critic dramatic),Carmen Săpunaru(specialistă în civilizaţie şi cultură japoneză), afirmaţi în seria nouă a REVISTEINOASTRE(după 1990). Cum vor evolua, vom vedea…

XIII-A.B.:- Vă mulţumesc, stimate domnule profesor M.D. - atât pentru bunăvoinţa deosebităde a-mi acorda acest interviu (prim capitol, nu?) - cât şi pentru generozitatea propunerii “înfrăţirii”, spiritualeşi simbolice, a celor două reviste şi cenacluri, coordonate de noi - reviste atât de diferite ca rang: pe de oparte, istorica(1972-2005), splendida şi miezoasa REVISTA NOASTRĂ , la care colaborează mulţi membri aiAcademiei (revistă fondată, de decenii, prin strădania eminentului profesor care a fost PETRACHE DIMA -şi adusă la strălucirea ei de azi, prin eforturile, rodnice ş i combinate, ale cu nimic mai puţin eminenţilorprofesori TRAIAN AIOANEI , MIRCEA DINUTZ, precum şi JANET VOINEAG, DANIELAPOPESCU-PLĂIEŞU, GHEORGHE ZAHARIA… ) - şi modestul, de curând “ieşitul din ou”(1999 - subnumele, atunci, “Manifestul Eminescu”…) CONTRAATAC, care, de bine şi mult ce-i susţinut financiar, încăfoloseşte capse de prindere a foilor…Şi dvs., şi eu, facem eforturi, în primul rând, pentru a -i afirma (dar şiforma, şi informa!) pe tinerii liceeni: nu doar pe cei scriitori - ci pe toţi cei sensibili la cultură. Dar, dupătoată discuţia noastră, iată că nu mă pot ţine de cuvânt - căci s-au născut noi întrebări: Credeţi, stimatedomnule profesor M.D., că revistele şcolare chiar au o importanţă (reală şi de durată), în formarea spirituluitineresc din România de azi? Chiar mai sunt atât de mândri, tinerii de azi, cum eram noi, altădată - că apar“tipăriţi”? Şi, în definitiv, să nu ne referim doar la tinerii care publică: tinerii care citesc revista de cultură(aşcolii sau a şcolilor) - sunt ei, realmente, mulţi? Cu ce folos citesc ei o revistă, întocmită , de tineri şi de maipuţin tineri - pentru tineri? Şi dacă o anumită revistă şcolară, culturală, are vreo importanţă - care ar fi,anume, această importanţă - şi, mai ales, cu ce perspective şi efecte, în planul socio -cultural şi spiritual alRomâniei, de azi şi de mâine?

Iată, găsesc pe masă o pagină de ziar, cu următoarea afirmaţie a domnului Preşedinte al României - TraianBăsescu: “Cei mai buni ambasadori ai României nu sunt ziarele şi revistele - ci cultura simplă(s.n.), uşor deînţeles”. Mie, însă, mi-e greu să înţeleg ce-i aceea cultură simplă, înafara “ziarelor şi revistelor”; poateemisiuni TV, de tipul “Ciao, Darwin”? Sau “Big Brother”?

M.D.: - Nici cenaclurile, nici revistele şcolare nu mai au - nici pe departe - importanţa pecare o aveau până în 1990. Din toate motivele enumerate sau sugerate, în aceest interviu. Mai rău, în liceulunde lucrez, am constatat, cu mâhnire, că sunt destui elevi care cumpără REVISTA NOASTRĂ, cine ştie din

10

ce motive, dar NU o citesc. Sub prestare de jurământ. Ce poate fi mai trist decât acest lucru, pentru cei care s -au străduit să-i dea viaţă? Şi-atunci, firesc, apare un “gol” sufletesc şi o întrebare dureroasă: la ce bun să facirevista, dacă nu ajunge la sufletele şi minţile elevilor noştri? O statistică relativ recentă, a nivel naţional, aratăcă , în 2005, faţă de 2004, a crescut sensibil vânzarea de carte , cu 3 -4 %. Frumos, nu?! Dar aceeaşi statisticienise grăbesc să ne tempereze entuziasmul, odată ce mult mai puţini - din cei ce cumpără - mai şi citesc!!! Şi,uite-aşa, ne trezim la realitate!… N -avem de ales. Cine mai citeşte, spre exemplu, reviste de profil cultural?!?Uneori, nici aceia care ar trebui să o facă, prin p rofesiunea aleasă, nu o fac. Atunci, ce pretenţii să mai avem dela elevii noştri?! Pentru unii dintre ei, foarte puţini! – o revistă şcolară poate să însemne foarte mult !!!Măcar pentru ei, merită să ţinem în viaţă o asemenea revistă!!! Nu credeţi?

Cât priveşte afirmaţia unui foarte înalt demnitar român, conform căreia “cei mai buni ambasadori aiRomâniei nu sunt ziarele şi revistele - ci cultura simplă, uşor de înţeles” - mă tem că nu e nimic decomentat. Asta o fi regula pe navele de pescuit, cine şt ie?!

A.B.:- Navele de pescuit în ape tulburi…Încă o dată, mulţumesc din suflet, stimate domnuleprofesor MIRCEA DINUTZ! Începând din acest număr al CONTRAATAC -ului, am marea bucurie şi înaltaonoare de a anunţa colaborarea, la revista CONTRAATAC, cu rubrică permanentă(“ JOCULIELELOR”) a criticului vrâncean, profesorul MIRCEA DINUTZ. Rubrica domniei sale va propune şidezbate problemele cele mai “fierbinţi” ale tineretului român, ale spiritualităţii şi realităţii Neamului Românesc(cel care i-a născut şi aşteaptă acţiunea benefică, din partea tinerilor săi). Interviu luat şi consemnat de Adrian Botez

***

cuvânt duhovnicesc de dimineaţăCĂSĂTORIA CA TAINĂ – TEMELIE A FAMILIEI

CREŞTINECea mai veche din toate aşezămintele lumeşti este familia. Nici o

instituţie nu are un rol atât de hotărâtor, pentru om şi societate, cainstituţia familiei. Cu familia stă sau se pierde binele particular şi celpublic; de familie atârnă ruina sau prosperitatea naţiunilor. Am putea -oasemăna, foarte bine, cu o temelie de care depinde toată rezistenţaedificiului. Familia îşi are izvorul la Dumnezeu. Acel ce a întemeiatcea dintâi căsătorie din lume a fost însuşi Creatorul cerului şi al

pământului. Asupra primei perechi de oameni, Dumnezeu şi -a revărsat binecuvântarea Sa:”Dumnezeu i -abinecuvântat”(Facerea, 1, 28) – deci a sfinţit legătura dintre bărb at şi femeie. Prin urmare, Dumnezeu eîntemeietorul şi sfinţitorul familiei. Ea, familia, a fost întemeiată de Dumnezeu în rai - corespunzând pe deplinnaturii sociale a omului: “Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”(Geneza, II, 1),deci omul creat de Dumnezeu a trăit, de la început, în FAMILIE, care a fost cel dintâi nucleu social, din care afăcut parte :”Şi a făcut Dumnezeu pe om, după chipul Său(…) a făcut bărbat şi femeie şi i -a binecuvântat,zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi -l stăpâniţi”(Geneza, I, 22, 28).

Din cauza căderii în păcat şi în scurgerea timpului, această sfântă poruncă a unităţii căsătoriei a fost demulte ori şi în multe chipuri nesocotită. Oamenii, pierzând, mai mult sau mai puţin, c unoştinţa de Dumnezeu,au murdărit şi întunecat sfinţenia căsătoriei.

La evrei, cât şi la păgâni, păcatul şi corupţia au făcut ca, în locul unei singure legături între bărbat şi femeie,să apară practicarea poligamiei. Apare inegalitatea între bărbat şi f emeie. Femeia e obligată să fie supusăbărbatului său, în mod umilitor. Bărbatul avea puteri depline asupra soţiei. Putea, oricând, s -o alunge sau s-opăstreze. Putea avea mai multe concubine. Femeia, în Vechiul Testament, nu avea voie să facă desfrânare -era omorâtă cu pietre - dar bărbatul? Legea lui Moise oprea desfrânarea, dar inegalitatea între soţi făcea cafamilia să rămână departe de menirea ei iniţială, dată de Dumnezeu, în rai.

La popoarele vechi, bărbatul avea dreptul să -şi alunge soţia legitimă şi să se însoţească cu alta - sau să-şiia, alături de soţie, una sau mai multe concubine.

La evrei, putea lăsa femeia, dându -i carte de despărţire - care se dădea în anumite cndiţii - dar asta nurezolva pe deplin starea normală a familiei.

11

Din punct de vedere creştin, familia e aşezată de Dumnezeu în centrul operei de înnoire şi de mântuire alumii. Venind pe pământ, Mântuitorul Iisus Hristos a conferit familiei, prin naşterea Sa din sânul Fecioarei, caşi prin toate actele Sale răscumpărăto are, o demnitate supremă, făcând din ea un paradis regăsit, o “eclesiadomestica”. Familia creştină este matricea generatoare a vieţii spirituale – e laboratorul sacru în care sepregăteşte şi se formează, în fiecare ceas şi în orice loc, firea zidită ca a tare de Dumnezeu, restaurată, însă, înHristos, după cum se prelucrează şi se întreţine zestre vieţii creştine îndumnezeite. Mântuitorul Hristos a ridicatcăsătoria la rang de Taină – ea închipuind legătura dintre Hristos şi Biserică( Efeseni, 5, 32). Însuşirile eiesenţiale fiind unitatea şi indisolubilitatea. Prima arătând că ea se încheie între un bărbat şi o femeie, deci e ounitate din 2 persoane, iar a doua că această unitate nu se poate desface, ea fiind încheiată pe întreaga viaţă.Evanghelistul Matei ne istoriseşte că, într -o zi, s-au apropiat de Iisus fariseii şi L -au întrebat dacă îi e îngăduitbărbatului să-şi lase femeia, dându-i carte de despărţenie. Răspunsul Domnului a fost NU: “Ce a unitDumnezeu, omul să nu despartă!În căsătorie nu mai sunt doi, ci un singur trup. Eu vă spun că oricine va lăsa pefemeia sa, înafară de pricină de desfrânare, şi va lua pe alta, preacurveşte”( Matei 19, 6.9).

Sfinţii Părinţi(Sf. Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin etc.) numes c familia creştină “Imagine a Sfinte iTreimi”. Tatăl e cu adevărat tată, în măsura în care se conformează voii lui Dumnezeu, fiul e cu adevărat fiu,dacă participă la ordinea morală preconizată de tatăl, mama cu adevărat mamă, dacă e urzitoare a virtuţilorreligioase şi morale.

“Familia e chemată şi poate deveni un mic rai, în mijlocul lumii.”A rânduit Dumnezeu familia spre a scoate pe om din crusta egoismului şi din robia chinuitoarea pornirilor

josnice. Femeia a fost dată omului să -i fie ajutor mai întâi şi să formeze, împreună, o viaţă armonioasă,generatoare de fericire, de deplină mulţumire.

Mai mult decât atât, prin venirea Sa în lume, Hristos “Care S -a întrupat pentru noi şi pentru a noastrământuire”, restaurând natura umană în sine şi restabilind căsătoria în forma sa primară, pr in înălţarea ei la rangde Sfântă Taină - a restabilit, astfel, şi familia în sensul ei plenar. Aşa cum s -a mai arătat, în perspectivacreştină, CĂSĂTORIA apare ca o “Taină Mare”, “în Hristos şi în Biserică”( Efeseni, 5, 32) - ca “Sacrament alÎmpărăţiei lui Dumnezeu şi al iubirii”, care uneşte mirii cu Hristos şi întreolaltă, închipuind unirea dintreHristos şi mireasa Lui. Dacă Biserica mare e mireasa lui Hristos, tot aşa, fiecare familie, întrucât face parte dinBiserică, poate fi socotită, în mic, mire asă a lui Hristos, care, ca Mire şi cap al ei, o uneşte cu Sine, o umple deviaţă divină şi o încorporează în trupul mare al Bisericii, făcând -o mediu de realizare a Împărăţiei luiDumnezeu. Sub acest raport, familia îndeplineşte o misiune asemănătoare cu aceea a Bisericii. Dacă Biserica e“Sacramentul Împărăţiei” - familia e chemată să fie acelaşi lucru, în sfera ei mai restrânsă, având acelaşi scopca şi al Bisericii mari: EXTINDEREA ŞI LĂRGIREA HOTARELOR ÎMPĂRĂŢIEI LUI DUMNEZEU,PE PĂMÂNT. Asemănarea dintre funcţia Bisericii şi aceea a familiei creştine l -a făcut pe Sfântul Ioan Gurăde Aur să numească familia creştină “Biserica mică, unde se împreună cerul şi pământul, Dumnezeu cuoamenii, Hristos cu Biserica”. În căsătoria creştină, bărbatul şi feme ia, ca mădulare ale lui Hristos şi aleBisericii prin BOTEZ, devin “un singur trup”, prin EUHARISTIE, care îi uneşte deplin cu Hristos şiîntreolaltă. Aşadar, CĂSĂTORIA creştină îşi are rădăcina ăn BOTEZUL celor doi soţi şi împlinirea şidesăvârşirea ei în EUHARISTIE, prin care participă plenar la viaţa în Hristos şi Împărăţia Duhului Sfânt. (Seştie că, până în sec. X, în timpul lui Leon al VI -lea – 912 – căsătoria religioasă se oficia în cadrul SfinteiLiturghii şi se încheia cu împărtăşania mirilor, cu Trupul şi Sângele Domnului).

Prin urmare, dacă, în esenţa ei, CĂSĂTORIA este o Taină, privind un fapt teandric, familia creştină, ce areca fundament căsătoria este, la rândul ei, TAINA TRUPULUI LUI HRISTOS, “ecclesia domestica”(de care s -afăcut amintire mai sus). În felul acesta explică Sfântul Clement Alexandrinul înţelesul cuvintelor MântuitoruluiHristos:”unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo sunt şi eu , în mijlocul lor ”.

Sfinţenia familiei creştine nu e o sfinţenie în sine, ci una ade vărată, venind de la Hristos, care a iubitBiserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, “ca să fie sfântă şi fără de prihană”( Efeseni, 5, 27). Astfel, austeritatea şiascultarea, puterea şi datoria, care revin, într -u fel sau altul, membrilor familiei, privite t oate în perspectivasfinţeniei care pogoară de la Dumnezeu – încetează de a mai fi doar lucruri omeneşti. Ele aparţin familiei, dupăcum aparţin şi lui Hristos, descoperind în ele iubirea lui Hristos. Refacerea ordinii distruse în familie nu poateavea loc decât printr-o nouă “aprindere a Harului lui Dumnezeu”( II Timotei, 1, 6; I Tesalonicieni, 5, 19) –căci, de fapt, autoritatea şi ordinea din familie atârnă de una şi aceeaşi autoritate a Sfântului Duh.(va urma)

preot profesor Ion Munteanu * **

străji ale culturii ortodoxe româneşti:

12

NICHIFOR CRAINIC (1889-1972)Numele pe care şi l-a impus, încă din anii primului război mondial, şi sub care îl

cunoaşte posteritatea - Nichifor Crainic - este un “splendid pseudonim”(cf. RăzvanCodrescu – Nichifor Crainic. Schiţă de portret , în revista Rost , an II, nr. 12, 2004, p.3): gr. nike+phoros=purtător de victorie şi crainic=vestitor, derivat din crai, “vocabulăde nobleţe arhaică, dar şi de încărcătură religioasă, evocându -i pe regii magi=craii de laRăsărit. Deci: cel ce aduce vestea izbânzii .” ( Despre Crainic, spunea profesorulConstantin. Em. Bucescu, la 23 octombrie 2003, cu ocazia parastasului împlinirii a 31 deani de la moarte poetului şi Profesorului Nichifor Crainic: “[…] Covârşitoarepersonalitate care, ca un mic soare, a răspândit, mai bine de 60 d e ani, largi speteze delumină, peste cultura şi spiritualitatea românească, îmbogăţindu -le cu frumuseţi

neasemuite” - şi continua, avertizator: ”Astăzi, în învălmăşeala atâtor idei şi interese contrarii, cândconfuzia este atât de mare şi a devenit de -a dreptul îngrijorătoare şi când tineretul nostru este un tineretdezorientat şi doritor foarte avid de câştig fără muncă, sau gata să părăsească Ţara pentru himere şimirajuri de pe pământuri străine, întoarcerea la ideile lui Nichifor Crainic ar trebui să fie cu necesitateobligatorie, atât pentru faptul că afirmă năzuinţa creştină, în orice problematică - dar şi pentru faptulcă indică remedii creştine” - cf. revista Permanenţe, anul VI, nr. 10, oct. 2003, p.9 - Cronică, de AlexandruEmilian).

-Adevăratul nume este Ion Dobre. Născut în Bulbucata(Vlaşca), pe malurile Neajlovului, la 22 decembrie1889, într-o familie umilă. Va pleca la Bucureşti, ca elev bursier al Seminarului Central. Din 1907, îşi începeactivitatea publicistică, în periodice ortodoxe şi sămănătoriste ( în Sensul tradiţiei, 1929 - va defini astfel celedouă curente tradiţionaliste, sămănătorismul şi gândirismul: ”Sămănătorul a avut viziunea magnifică apământului românesc, dar n -a văzut cerul spiritualităţii sale.[…] Peste pământul r omânesc, pe care dinSămănătorul am învăţat să-l iubim, noi vedem arcuindu-se coviltirul de azur al Bisericii Ortodoxe”).

-Între 1912 şi 1916 urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. În anii războiului deîntregire(1916-1918-1919) va fi redactor permanent la Neamul românesc al lui N.Iorga - Iorga a fost farultinereţii lui Crainic şi omul pe care acesta l -a respectat cel mai mult de -a lungul vieţii sale.

-La terminarea studiilor teologice, conştient de nedesăvârşirile sale – a refuzat să se preoţească - devenind,însă, unul dintre marii profesori de teologie ortodoxă ai vremii : “Nichifor Crainic săvârşeşte o adevăratărestaurare a teologiei româneşti, în duhul ortodox”(cf. Dumitru Stăniloae – Gândirea, an XIX, nr. 4, aprilie1940).

-1916 - primul volum de versuri: Şesurile natale.-După război (1920-1921), îşi va desăvârşi studiile la Viena - întâlnind cultura germană(anii de glorie ai

expresionismului) - fără a sacrifica nimic din orientarea sa ortodoxă. Bunul -simţ l-a făcut să dea cea maifrumoasă, răspicată şi valabilă (până azi!) definiţie a Europei creştine :”Pacea Europei înseamnă: pământnaţional şi cer comun”(în art. Rasă şi religiune, unde face un aspru rechizitoriu nazismului rasist).

-1921 - colaborarea La Gândirea – în faza ei clujeană(conducerea lui Cezar Petrescu). O vreme,desfăşoară, în paralel, activitatea de gazetar şi pe aceea de consilier cultural şi editor. 1926 - va fi numitsecretar general al Ministerului Cultelor şi Artelor(ministeriatul lui Goldiş). A ţin ut pagina religioasă a ziaruluiCuvântul(publicaţia de faimă a lui Nae Ionescu!) şi a fos colaborator al lui Pamfil Şeicaru, la Curentul.

-Din 1926, N.C. preia conducerea Gândirii, devenind mentorul spiritual al revistei - aducându-i sediul laBucureşti şi imprimându-i direcţia ortodoxistă(ceea ce nu va împiedica, ci chiar va atrage gruparea, în jurulrevistei, a elitei literare şi culturale a acelor vremuri : Ion Barbu, Lucian Blaga, Vasile Băncilă, Dan Botta,Aron Cotruş, Mateiu I. Caragiale, Radu Gyr, Vasile Voiculescu, Gib I. Mihăescu, Ovidiu Papadima, VictorPapilian, Ion Pillat, Ion Petrovici, Adrian Maniu, V.I.Popa, Dumitru Stăniloae, Ion Marin Sadoveanu, Ionel şiAl.O.Teodoreanu, Sandu Tudor, Tudor Vianu; Pan Vizirescu, G.M.Zamfirescu etc. - dar, temporar, şi TudorArghezi, George Călinescu, Şerban Cioculescu, Petre Pandrea, Mircea Eliade, Emil Cioran… Tot în 1926 îşiîncepe cariera universitară. Între 1926 -1931 va fi profesor universitar la Chişinău, iar între 1932 -1944, laBucureşti.

-1930 - deschide deceniul cel mai bogat al scrisului său: Ţara de peste veac(versuri-1931), Cursul deteologie mistică(1935-1936), Puncte cardinale în haos (1936), Ortodoxie şi etnocraţie(1937), Nostalgia

13

paradisului(1940). Pe lângă directoratul Gândirii, îl va avea şi pe cel al ziarului Calendarul(1932-1933).Laureat al Premiului Naţional de Poezie(1930).

-22 mai 1941 – devine membru titular al Academiei Române, pe locul rămas vacant prin moartea luiO.Goga, poetul-patriot pe care N.C. îl va elogia în discursul de r ecepţie.

-După 1941 - se amestecă în politica vremii, “în divergenţă mai cu toată lumea” - dar, mai ales(şiregretabil), cu “umbra lui Nae Ionescu şi cu legionarii 1”(cf. Răzvan Codrescu, art.cit.). Viaţă agitată, scriepuţin, vânează, orgolios, onorur i…Ministru în guvernele Gigurtu şi Antonescu (1940 şi 1941), Doctor HonorisCausa al Universităţii din Viena(1940)…Asta nu înseamnă că nu merita, din plin, onorurile.

-Începe hăituiala comunistă: 1944 -1947 - se ascunde în diverse sate transilvane. Apoi , în 1947, e arestat:urmează lungi ani de suferinţă, umilinţe şi compromisuri dureroase. Este deţinut 15 ani!!!(la Văcăreşti şiAiud), fără sentinţă judecătorească!!!

-Eliberat în primăvara lui 1962 - o umbră…Acceptă compromisul de a deveni redactor la GlasulPatriei(publicaţie editată sub privegherea Securităţii, pentru românii din exil) - de unde se va pensiona în1968. N.Manolescu îl introduce, cu 5 poezii, în vol. I al antologiei Poezia română modernă . Îşi definitiveazăMemoriile (Zile albe, zile negre - despre perioada 1889-1944; Pribeag în ţara mea. Memorii din închisoareşi Memoriu. Răspuns la actul meu de acuzare - acoperă perioada 1944-1962 - ultimul document a fostrecuperat din arhivele Securităţii în 1993).

-Moare, marginalizat, la 20 august 1972. Comuniştii l -au urât, cât mai mult numai pe Codreanu şi NaeIonescu i-au urât… A închis ochii la Casa Scriitorilor de la Palatul Mogoşoaia şi a fost înmormântat laCimitirul Sfânta Vineri – Bucureşti.

-În anii din urmă, i s-au editat/re-editat numeroase volume - dar se lasă aşteptat Cursul de misticăgermană. La 22 noiembrie, foarte discret, a fost reconfirmat ca membru titular al Academiei Române. În ciudaslăbiciunilor şi orgoliilor sale - avea conştiinţa incomensurabilei sale valori culturale, în Ţara Românilor ;ştim că a dorit ca, pe crucea mormântului său, să i se scrie numai numele, fără nici o dată , căci spuneaginerelui său, Alexandru Cojan:” Acei care vor să ştie cine am fost, să mă caute în scrierile mele, în revistaGândirea, al cărei mentor am fost, în cursurile de la Facultatea de Teologie, la Academia Română, printremembrii căreia m-am numărat. Acolo sunt eu. Sub cruce e un pumn de ţărână ”.

“Supremul Judecător va hotărî, El şi numai El, dacă Nichifor Crainic va avea colţ ul lui de cer, în Ţara depeste veac. Dar noi suntem datori să ne rugăm pentru sufletul lui şi să liturghisim pe lângă Părintele Luminilor,pentru iertarea şi odihna lui. (…)Nichifor Crainic şi -a trăit viaţa sub semnul dăruirii. Sufletul de jertfelnicie afost, de bună seamă, pecetea vieţii şi a lucrărilor sale printre oameni. (…)Domnule profesor, învăţătorule bun,noapte bună!”(Din cuvântul rostit, la înmormântarea lui Nichifor Crainic, de preotul S.Dimancea - 24 august1972) .

*Cântecul potirului

1 -În 1938 avusese rectitudinea morală de a nu marşa la înscenarea judiciară împotriva lui Co rneliu Zelea Codreanu - labătrâneţe, însă, se va dezice, printr -o lucrare antilegionară, comandată de Securitatea comunistă: Cuibarul ucigaşilor…Aufost, însă, vremuri când scria frumos, vizionar, sincer exaltat: ”Fireşte, uşuratica zeflemea de presă şi de cafenea nu va cruţaacest fenomen[N.C. vorbeşte de mişcarea de transfigurare spirituală a românilor, Legiunea Arhanghelul Mihail, condusă deCodreanu], cu totul neaşteptat pentru sceptica noastră lume intelectuală. Dar nu e mai puţin adevărat că mistic ismul religiosdevine, de acum încolo, un element component al naţionalismului şi că acest naţionalism nou, care până ieri se târa pepământ, îşi scaldă avânturile în lumea nevăzută a îngerilor”(art. Tineretul şi creştinismul , aşezat în fruntea cărţii Punctecardinale în haos - 1936).

Când holda tăiată de seceri fu gata,Bunicul şi tataLăsară o chită de spice-n picioareLegând-o cucernic cu fir de cicoare;

Iar spicele-n soare sclipeau mătăsosSă-nchipuie barba lui Domnu Hristos.

Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,

14

Bunica şi mamaScoţând-o sfielnic cu semnele crucii,Purtau parcă moaşte cinstite şi luciiCă pâinea, dând abur cu dulce miros,Părea că e faţa lui Domnu Hristos.

Şi iată potirul la gură te-aduce,Iisuse Hristoase, Tu jertfă pe cruc e,Hrăneşte-mă, mamă de sfânt Dumnezeu.Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchineEşti totul în toate şi toate prin tine,Tu, pâinea de-a pururi a neamului meu.

Din coarda de viţă ce-nfăşură cramaBunica şi mamaMi-au rupt un ciorchine, spunându -i povestea;Copile, grăiră, broboanele-acesteaSunt lacrimi de mamă vărsate prinosLa casnele Domnului nostru Hristos.

Apoi, când culesul de struguri fu gata,

Bunicul şi tataÎn joc de călcâie zdrobind nestemateCe lasă ca rana şiroaie-nspumate,Copile, grăiră, e must sângerosDin inima Domnului nostru Hristos.

Şi iată potirul la gură te-aduce,Iisuse Hristoase, Tu jertfă pe cruce;Adapă-mă, sevă de sfânt Dumnezeu.Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchineEşti totul în toate şi toate prin tine,Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate şi lanuri mănoase,Pământul acesta, Iisuse Hristoase,E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.Priveşte-te-n vie şi vezi-ţi de grâneŞi sângerîn struguri şi frânge -te-n pâine,Tu, viaţa de-a pururi a neamului meu.

*Unde sunt cei care nu mai sunt?Întrebat-am vântul, zburătorul,Bidiviu pe care-aleargă norulCătre-albastre margini de pământ:Unde sunt cei care nu mai sunt?Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lorMă doboară nevăzute-n zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,Candelă ce leagănă-n tărieUntdelemnul cântecului sfânt:Unde sunt cei care nu mai sunt?Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascunsÎn lumina celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,Oarba care vee-n întunericTainele neprinse-n cuvânt:Unde sunt cei care nu mai sunt?Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădeaMarele-ntuneric, vei vedea.

* (din volumul Şoim peste prăpastie -versuri inedite create în temniţele Aiudului, Ed. Roza Vânturilor, Buc., 1990)

* * *

Statul etnocratic e stat moral. Cum nu există alt criteriu al binelui decât cel creştin, statul etnocratic e statcreştin.

Morala lui se exprimă prin formula: Legea lui Hristos e legea statului .Principiul acesta e valabil în familie, în societate, în cultură, în legislaţie, în administraţie şi în economie.Căsătoriile vor fi civil-religioase. Divorţurile nu se vor admite decât în ca zuri extreme.Toate dispoziţiile legilor democratice în contradicţie cu concepţia morală a educaţiei poporului se vor

suprima. Statul etnocratic nu poate legifera păcatul pentru a -şi crea venituri bugetare. Funcţionarii, indiferentde grad, sunt servitorii statului şi ai naţiunii . Nu poporul e în slujba lor, ci ei în slujba poporului.

Orice demnitate în stat atrage responsabilitatea personală, de la ministru până la uşier.Sancţiunile vor cădea fără milă, fiindcă abuzul şi traficul de autoritate constitu ie nenorocirea României.Delapidatorii, şperţarii, afaceriştii politici vor fi pedepsiţi ca trădătorii de ţară .Se vor revizui procesele de la controlul averilor.Se va controla averea tuturor foştilor demnitari din epoca democratică. Se va revizui che stiunea

portofoliilor putrede, a concesiunilor şi a împrumuturilor.

15

Prescripţia civilă şi penală, în ce priveşte responsabilitatea pentru administrarea bunurilor publice,se suprimă.”Din vol.Ortodoxie şi etnocraţie (Albatros, Buc., 1997, pp. 270 -271): cap. X-Statul şi moralitatea

* * *

“(…)Nostos – înseamnă întoarcere, în sens de întoarcere acasă sau în toarcere în patrie, şi algos, careînseamnă durere, în sensul unei copleşitoare afecţiuni subiective, căreia nu i se poate rezista. Nostalgia e astfeldurerea de a nu mai fi în locul unde ai fost odinioară, pe care amintirea îl păstrează meeu prezent, ca p e un cuibal fericirii pierdute. (…)Nostalgia paradisului nu mai e dorul de casă sau dorul de ţară din această lume, cidorul de patria cerească a spiritului nemuritor.(…) Civilizaţia îşi are impulsul primar în memoria paradisuluiterestru; Cultura îşi are impulsul primar în aspiraţia către paradisul ceresc.(…)Paradisul terestru e cu neputinţăsă-l realizăm, de vreme ce nu suntem în stare să născocim un leac împotriva suferinţei şi să eliminăm moartedin lume(…) Moartea desfiinţează într -o clipă stăpânirea noastră asupra lumii. (…)Paradisul nu mai e cuputinţă decât în cerul şi în pământul cel nou, al transfigurării finale(…)Ce este arta decât o schimbare lafaţă pe muntele Taborului? Puterea ei transformă realitatea particulară într -o făptură nouă, în trăsăturilecăreia recunoaştem imaginea a ceea ce a fost, dar dogorită cu înţelesuri vaste, de lumina misterioasă aînălţimilor. Arta e salvarea particularului în universal, a vremelnicului în etern. Mările îşi trimit respiraţiaaburoasă văzduhului şi acolo su s, ea se aprinde în curcubeie şi pluteşte în formele şi în culorile norilor. Parcăpământul îşi ridică visurile pe căile înalte de unde odinioară s -a rupt din soare. Tot astfel frumuseţea artisticăaspiră spre acel climat superior, din ale cărui grădini pa radisiace s-a fărâmiţat cândva . Cu rădăcini în spaţiu şiîn timp, ea năzuie să înfrângă spaţiul şi timpul .(…)În orice artist de rasă se reproduce ceva din lupta luiIacob cu îngerul: e lupta pentru cucerirea frumuseţii divine. Nu numai în morală, dar şi î n estetică e valabilcuvântul Evangheliei, că împărăţia lui Dumnezeu trebuie luată cu asalt . Hristos prin Biserica saîmbărbătează geniul la acest asalt, cel mai nobil după acela al sfinţilor, care a dus la făurirea atâtor strălucitesimboluri artistice ale credinţei(…).”(Din vol. Nostalgia paradisului , Moldova, Iaşi, 1994).

*(selectarea notelor bio-bibliografice, din revistele Rost şi Permanenţe - precum şi selecţia textelor luiNichifor Crainic: prof. dr. Adrian Botez) * **

porni luceafărul… GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL – ADJUD - poeţi şi poezii

(membrii cenaclului revistei CONTRAATAC, coord. prof. dr. Adrian Botez)

AZI DEBUTEAZĂ:ILIE IVAN, clasa a XII-a BMi-e sete şi foameMi-e foame de libertate - mi-esete de idei.Mi se spune: Nebunul cumăreţe gânduri.Nebunul slab - pe nimeni să-nveţenu poate.Mi-e sete de libertate - mi-efoame de idei.“Şi mie mi-e sete…” - murmură El,Fratele Lumiide pe Cruce. “Şi mie mi-e foame…” *Ciclopul, bezmeticul şi zeiiCu al lui ochi nemişcător

Pe mulţi răpus-a: arzătoarea-i unicăPrivireBezmeticii-nşelă. Dar îi şi-apropie.Bezmetic rătăcit - atunci: te naşte!Ţine-te strâns de lâna de sub pânteceleOii.Te naşte - întocmai caOra hărăzită ţie – brav Ulysse!Curăţat vei fi deTină - zeii se vor teme de Înţelept.

*

16

REVENIRI:MIHAELA MOSCU , clasa a XI-a BStrigăteam vrut să mor odată cupăsările răpitoare - împuşcate devânătoriituturor - am vrut să facpaşii mai mari - să te-nconjur cufiinţa mea *

*aud - se-apropie paşi înceţinu acum - dar va veniincomod - Mântuirea: păcatuljenat - desenează pe văzduhpulberi *

ALINA BALAN, clasa a XI-a B ClarificareCuvântul nu intră în locul cuvântului,Iar mormintele nu se vor umple cuiarbă,Căci sunt versuri finite - portabile,Aruncate la suprafaţă de cunoşt inţe şi

Rutină - clare precum bucăţi de cristal.Se scriu singure:Eu doar le dau viaţă - pentru ca ele să seŞteargă – în fiecare zi.

*În teatrul umbrelorAm strâns palmaIar pumnul l-am oprit în umbrăUmbra ce-ţi surâde-n palmeŢi se plimbă-n mâini

Şi printre degete se scurge .S-o ţii bine că e făurită -Şi ceea ce e făurit e scos din întuneric!

*VulgarŢipă la zile păgâne - sângele-mi dinVene.Acest stilou improvizat din artere şiSânge - nu mă lasă să scriu decât numeleFocului.Sub depunerea stratului deCuvinte şi lavă - se află o mie de

Gânduri - o mie de litere. Pierdute de-a lungulfiecărui şirSunt pierdute ca să le adunPrea risipite - sub stiloul de sânge. *

Artă poeticăPoetul e cel care a minţitŞi-i cel care dezminteMinciuna lui se dezvoltă , seÎnalţă – e monstruoasă - darNu moare: Poetul e aici!Poezia e o rană deschisăE ultima zvâcnire a sângelui - iar tuNu vei putea să veziDecât cum tac

Deasupra colii albe de hârtie:Tu ştii că exist -Nu intra cu forţaÎn odaia mea!

*

DIANA BORTĂ, clasa a XI-a CMic scenariuArborii îşi şoptesc - printreNegurile groase ce se risipesc:Razele soarelui - acum - copleşesc

Crengile .Dedesubtul lor - un boboc deTrandafir - secat de lacrimi.

*

Scenarii intim-cosmice… Vreau să-mi arunci

17

Cenuşa printreAdierile vântului – caAtunci când teVoi mângâia să-ţiAduci aminteDe mine.

*Pentru iubireaNoastră înfloreauTrandafirii - pentruNoi doi răsăreaSoarele… - acum LunaVeghează asupraEternităţii noastre.

*Dacă petalele florilorS-au uscat - dacă frunzeleCopacilor au căzut – dacăOmătul s-a aşternut –Iubirea noastră a

Devenit nemuritoare. *

Suferinţele ce miLe-ai dăruit – înăbuşă durerileMorţii ce mă cheamăÎn prăpăstiiAbisale şi secate deOrice urmăDe lumină…esteLocul tău aici…

*ToamnaA copt poamele iarFrunzeleArămii suntRăvăşite de adiereaAmintirilorÎmprăştiate deDurere…

*

ELENA CHIRILĂ, clasa a XI-a CCâte ceva despre nunţile cereşti …Luna luminează întunericul ,Cerul îşi fardează tenul cu sclipiriFermecătoare.Întuneric cuprins de o palidă luminăPregătindu-se de nuntă

- *

Nunta veşnică a nopţii…O fi nunta Soarelui şi-a Lunii?Sau, în fiecare noapte,Are loc câte o nuntăÎntre stele?

Viaţa mugurilor din întunericPetale de razePlutind în întunericCertând uitareaZilelor de ieriLăsând în urmăDurerea cea din umbră.

*Viaţa înmugurind în întunericVisând la o rază de luminăRămânând doar cu visareaO rază de nicăieri aproapeE trăirea vieţii moarte în întuneric.

*ANDREEA ILIE, clasa a XII-a CÎnger-pedepsitUn înger pedepsitTrimis pe pământSă păcătuiascăS-a prăbuşit .

Frumuseţea de la-nceputul lumii

A dispărut ca fumul unei ţigări(Dar îngerului nu-i plăcea săFumeze…)

Îngerul e pedepsitSă-şi amintească.

*CRISTINA MORARU , clasa a XI-a AÎn amintire…Fulgerul aprinde Focul în inima mea - Luna-l cheamă din sufletul meu…Se ceartă Luna cu Focul. E târziu…Ploaiade lacrimi mi-a inundat visarea. Suferinţa îmi năruie trupul. Adorm…dorm…nu, nu mă pot trezi - sufletul urcă sprecer…muritoare am fost, acum simt nemurirea cea aspră şi curată. Oare îşi va aminti cineva, jos, acolo, pe pământ, demine? Măcar cât de un trandafir ofilit înainte de vreme, sub o fereastră de castel părăsit… * **

18

pe-al nostru steag e scris unireVersuri ale membrilor cenaclului “HYPERION ”, al

Colegiului Naţional “Unirea”-Focşani (profesori îndrumători : MIRCEA DINUTZ, TRAIAN AIOANEI )

ANDREEA PALADE , clasa a X-a CPe trepte de fildeşPăşesc pe treptele de fildeşDeasupră-mi infinitul deseneazălebede pe cer,de ce-or fi oare?!Doar paşii mă mai odihnesc

pe treptele de fildeşîn juru-mi elefanţi tăcuţiînchipuie zborul!E linişte, miroase a pustiuşi totul devineun gol cărămiziu.

*IOANA FRANGA , clasa a X-a D…PierdutPrintre valuri de vânt şi de nisip mai tremură floarea fericirii, petală cu petală, filă cu filă, până nu mai rămâne nimic.

Doar credinţa că ea există! Poate că tocmai de ast a evit pustiul: este prea uşor de găsit şi prea greu de uitat.E vis sau ne rostogolim şi cădem?! Ce căutăm, ce nu ştim, încă, noi care le ştim pe toate, ce tot căutăm şi ne pierdem

la răscruce de drumuri, cu gesturi încetinite, abia respirând de emoţie? !… Când eşti jos, la prima treaptă a verticalei,viaţa nu are decât trecut. Ar fi prea uşor să plângi atunci când reuşeşti să urci fără să te răneşti, atunci când totul devineun cânt care te acoperă, te protejează - nu-i aşa?!

Nu mai cred în iluzii, nu mai vreau să cred; vreau doar să -mi recâştig demnitatea de a aştepta, cine ştie, floarea aceearăsfirată filă cu filă , în rânduri atât de ilizibile, prea uşor de găsit, prea mult tulburate, pierdut printre acele rânduri…

*MIHAELA PRODAN , clasa a XI-a EIad albastruInfernul nu este o petală albastră de trandafir.Particule obraznice de praf se ridică (abia)spre cerdeasupra gesturilor noastre(inutile).De la înălţimea unui fir de romaniţă cerulse vede atât de albastru!Zorile, ah zorile, eliberează unsoare atât de cald,iar clipele, altele, se desprind din unduirealucernei,în timp ce albastrul necruţător ne inundăcapetele. *AlegorieO boabă becisnică dintr -un ciorchine,

ce se crede aciuată la un loc de cinste,îşi dă seama că a venit toamnaşi că s-a copt;că seva ce-l hrănea a secatşi mai primeşte doar otrava propriilor gânduri.Va coborî dintr-o Nirvana vegetalăîn pământul jilav, atât de aproape delumea vie a morţilor.

Nimic nu e mai frumos decâttoamna pe careo vei întâmpina cum se cuvine:îmbrăcată în raze de soare pe trupul becisnicşi ochii plânşi înainte de a fi strivităîntre dinţii naivităţii pierdute.

*OANA NIŢU, clasa a XI-a AÎntrebări pentru tineMarea problemă a lumiiTrece prin inima ta.Câte-ntrebări îţi vei puneŞi ce răspunsuri vei da?

Veacuri se-agită de-a rândulÎntre furii şi suspine

Câte-ntrebări se vor pune?!Tu - ce răspuns ai în trup?

Viaţa se-agită la colţuri,Moartea aşteaptă şi ea.Doar o-ntrebare e-n toate -Tu ce răspunsuri vei da?

19

* **

o altfel de lecţie de dirigenţieA STA ÎN CALEA OAMENILOR

Era frigul ascuţit şi jilav al unui sfârşit de martie câinos. Oraşul nu suferise de peurma inundaţiilor. Satele, însă, jur împrejur, fuseseră scufundate, mai mult dejumătate, într-o mlaştină neagră, uleioasă, greţoasă, deznădăjduitoare.

Era duminică, la un ceas după amiază.Tânărul desculţ stătea în mijloculstrăzii, pe carosabil - îngenuncheat. Şoferii, destul de rari, care treceau, îl înjuraupe cel îngenuncheat - grosolan şi sonor, spectaculos, ieşiţi afară cu trupul, pejumătate, din cabine.”Beţivule!” – strigă unul, cu o mirare victorioasă, de parcăatunci ar fi făcut o mare descoperire. Îl înjurau - şi treceau mai departe. Aveautreburile lor, atât de grabnice… Tânărul desculţ rămânea, în continuare, impasibil,îngenuncheat şi gol până la brâu, pe carosabil. Capul i se plecase, adânc, pânăaproape de asfaltul cu străluciri ferite, întunecate, bănuitoare. Asfaltul amestecatcu crâncena ură a apei.

Tânărul se ruga. Ochii nu i se vedeau. Buzele îi tremurau, se zvârcoleau de chinul cumplit al rugăc iunii. Petrotuar nu treceau decât umbre răzleţe. La un moment dat, una dintre umbre se dădu jos de pe trotuar şi înaintă,pe carosabil, până ajunse în dreptul tânărului îngenuncheat. Era un preot în reverendă, care tocmai ieşise de laslujbă. Poate - de la Sfânta Liturghie.

-De ce stai aici? – întrebă, cu blândeţe, preotul.Tânărul ieşi, cu greu, din adâncuri. Ochii îi erau tulburi, duşi în fundul capului, de parcă s -ar fi întors un

scafandru, din gropile beznelor pacifice. Buzele i se dezlipeau greu:-I-am ieşit lui Dumnezeu în cale. Trebuie să mă vadă, aici, în calea cea mare.Preotul se gândi, o clipă, cu ochii spre norii de plumb, care se târau, parcă, direct pe creştetele oamenilor

pământului. Apoi zise:-Dumnezeu te vede şi dacă eşti în fundul p ământului. De ce stai, deci, aici, în calea oamenilor?-Le-am ieşit şi oamenilor în cale. Altfel, oamenii nu mă vedeau. Dumnezeu, poate, vede, dacă nu a vrut să -

şi întoarcă faţa de la noi. Dar oamenii nu văd, decât dacă le stai în cale - murmură tânărul . Dar, ciudat, voceai se auzea de parcă ar fi strigat.

Preotul zăbovi din nou, de data asta, parcă, distrat, gândindu -se la cu totul altceva. Spuse, cu aceeaşi voceegală, monotonă, totuşi sfredelitoare:

-Oamenii te înjură, nu te văd îngenuncheat. De c e stai, deci, aici, în calea oamenilor?Pentru câteva zeci de clipe, capul tânărului deveni neobişnuit de greu, părând gata să se prăbuşească în

adâncul apelor negre, bănuitoare, ale asfaltului. Maşinile treceau, pe lângă cei doi oameni din mijlocul şosel ei- de data asta, maşini tăcute - de parcă, în mijlocul şoselei se ivise o insulă, pe care corăbiile -automobiletrebuiau s-o evite, ca să nu se scufunde. Apoi, cu aceiaşi ochi tulburi, tânărul desculţ îl privi pe preot. Treptat,tulbureala din ochi deveni flacără pâlpâindă, apoi străpungere cu flacără:

-Stau aici ca să mă vezi Sfinţia Ta. Pe Sfinţia Ta, după cum vezi, nu te înjură oamenii. Dacă Sfinţia Ta m -ai luat în seamă, mă vor lua oamenii şi pe mine în seamă. Pentru că Sfinţia Ta stai, acum, lân gă mine. Şi,poate, se vor gândi că, la câţiva kilometri de aici, fraţii noştri urgisiţi se roagă, din ape, lui Dumnezeu şi fraţilorlor oameni de pe uscaturi - se roagă din mijlocul apelor lui Dumnezeu, apele mâniei şi semnele ispăşirii - iarnu în mijlocul şoselei oamenilor. Şi sunt goi de tot, iar nu ca mine, doar pe jumătate. Şi picioarele lor, desculţe,nu mai calcă – nu mai au unde călca - poate că zboară…

Preotul căzu pe gânduri. Şi rămase, aşa, căzut pe gânduri, în picioare, lângă tânărul în genuncheat, până celuminile cerului şi pământului păliră şi se stinseră în seară. Atunci, în tăcere, preotul îngenunche lângă tânăr, înmijlocul şoselei - pe care, mute, se scurgeau automobile, sfârâind prin luciul amestecat, întunecat, al apei şiasfaltului. Şi, pe măsură ce treceau prin dreptul celor doi oameni îngenuncheaţi, farurile maşinilor seaprindeau, mari, uriaşe - perechi de ochi care se deschideau larg - poate, în sfârşit, văzând şi înţelegând.

(povestitor: Adrian Botez)***

jocul ielelor

20

ARGUMENT: “Am ales acest titlu de rubrică, pentru că admir, la Camil Petrescu, între altele, curajul de“a vedea” idei şi de a le înfrunta, fără a se teme de preţul care trebuie plătit. Nu împărtăşesc, însă, teama unuipersonaj din piesa cu acelaşi nume, conform căruia asta ne -ar îndepărta de omenesc. Dimpotrivă!” –MIRCEA DINUTZ

OAMENII PĂMÂNTULUI ŞI UNIUNEA EUROPEANĂÎi întâlnim peste tot, atâţia câţi au mai rămas.: cu obrajii brăzdaţi de multe griji, tăiaţi în linii dure, cu ochii

aproape stinşi, aplecaţi de spate, călcând greoi şi grav, ignoraţi şi marginalizaţi, loviţi de apele devastatoare, degrindini şi tornade, de nemernic ia guvernanţilor şi nepăsarea partidelor politice, de neînţelegerea celor care audevenit orăşeni la prima, a doua sau a treia generaţie. Ei sunt oamenii pământului , în sensul cel mai nobil şideplin al cuvântului. Etimologic, cuvântul ţăran vine de la “ţară, ţeară”, moştenit din latinescul“terra”(pământ), iar “-an” este sufixul de agent care ne indică ocupaţia, aria de preocupări, dar şi raportulintim, rezultat în veacuri, între om şi pământul său. Ei sunt cei care l -au trudit şi au ţinut neamul nostru s ute şimii de ani, în acord cu ritmurile, adânc rostuite, ale cosmosului - citind şi interpretând cartea mare şigeneroasă a naturii, cu uimire şi bucurie perpetuă, luptând cu ticăloşia fiarelor şi încrâncenarea oamenilor - şibiruindu-le - stăpânind şi lucrând cîmpiile nesfârşite din veacul vecilor, ridicându -se deasupra vremurilor şimustrându-le, ori de câte ori s-au îndepărtat de la calea lui Dumnezeu şi de la morala naturii.

Civilizaţia, în formele ei malefice, a adus după sine mecanismele explo atării maximale a pământului, înregim industrial intensiv, distrugând – aproape – viaţa ţărănească, în întreaga Europă şi producând mutaţii,greu de crezut, în mentalitatea oamenilor ce trăiseră, atâta amar de vreme, din rodul muncii lor, cunoşteaudulcea suferinţă de a trudi şi, mai ales, de a se bucura de acest rod. Treptat, au învăţat ce înseamnă cuvântul“profit/beneficiu” (de care se amuza peste poate Ilie Moromete), au învăţat să capitalizeze şi să sporeascăacest beneficiu, au învăţat gustul “ traiului dulce” şi drumul mai scurt la magazinele de stat, au umplut satul debaruri şi discoteci, uitându-şi tradiţiile şi rostul lor în această lume. Într -un cuvânt, au cam uitat ce înseamnă săfii ţăran şi să te respecţi ca atare. Cei adevăraţi sunt bătrânii, privind încă pieziş şi plini de suspiciuni, lumeabizară în care am intrat; aceştia “au sporit” numărul locuitorilor de la sate - şi nicicum tinerii, puşi pecăpătuială şi mizând totul pe distracţie! Satele tradiţionale, din ce în ce mai puţine, sunt ad evărate enclave, însălbăticia civilizaţiei - uimitoare prin capacitatea lor de rezistenţă, de găsit la distanţe cât mai mari decentrele puternic urbanizate. Acolo mai e speranţă.

Faţă în faţă cu Uniunea Europeană, ţăranul român este foarte puţin infor mat: ba că trebuie să-şi anesteziezeporcul înainte de sacrificare, să nu -şi streseze găinile, oferindu-le muzică adecvată şi un cocoş cât mai arătos,ba că va intra în Europa triumfător, găsind o piaţă largă de desfacere, lucru foarte greu de crezut. Mul t maiverosimilă e perspectiva ca România şi Bulgaria, în anii imediat următori integrării, să devină o imensă piaţăde desfacere pentru căpşunele spaniole, brânza franţuzească, vinul portughez şi - de ce nu?! - pentru puiibrazilieni. Totul va depinde de subvenţii ce nu au cum să avantajeze o agricultură disipată ca a noastră, încondiţiile în care ţările UE sunt angajate într -o competiţie ameţitoare a cantităţii, în defavoarea calităţii.

Gérard Onesta, vicepreşedintele Parlamentului European, fiu, nep ot şi strănepot de ţăran, aprecia că - pemoment - România ar mai avea şansa de a dobândi o “agricultură vie”, încă se mai poate salva. E foarteposibil ca înaltul personaj să aibă dreptate. Dar…mai târziu?! Pe de altă parte, nimeni nu ne spune cum put emevita un dezastru care - iată - a lovit agricultura din Ungaria, după integrare, în condiţiile în care ţara vecinăstătea mai bine decât noi la multe capitole. Acolo, piaţa liberă a câştigat rapid teren, spulberând sectoareleslabe ale agriculturii maghiare. “În multe oraşe - ne informează Miklos Kis, membru al AsociaţieiFermierilor Maghiari - nici nu mai vezi fructe şi legume produse în Ungaria ”2 Gospodăriile ţărăneştitradiţionale au fost falimentate în favoarea importurilor masive. Ce au avut de câştigat, din asta, oameniipământului - se înţelege de la sine…

Dincolo de aspectele pragmatice ale acestei integrări – de neocolit - se mai pune problema conservăriirealităţilor etnografice, a valorilor culturale autohtone: obiceiuri, cântece, o lărit, coregrafie populară. Chiardacă, în principiu, UE încurajează diversitatea culturală, prin intervenţia brutală în viaţa comunităţii, ea poateucide aceste valori, încă vii 3. Cu toată dreptatea, afirmă acelaşi Gérard Onesta:” Dacă, aderând la UE,românul îşi abandonează modelul cultural, nu se arată mândru de a fi român, şi acceptă să -şi sacrificesatele, industria, agricultura, mediul şi tradiţiile, doar de dragul acestei aderări, atunci România ar face

2 -Miklos Kis, în Formula AS, an XV, nr. 676, iulie 2005, p. 3.3 -În Japonia anului 2005, care nu e silită şi nu se sileşte să intre în nici o “uniune” păguboasă, există câteva zeci de oameni,pe care japonezul, că e ţăran s au ministru, îi respectă absolut şi îi numeşte, cu plecăciuni repetate, până la pământ,“oamenii împăratului”: ei sunt păstrătorii OFICIALI(adică, prin decret imperial!!!) celor câteva zeci de meşteşuguritradiţionale japoneze…(n.red.)

21

mai bine să nu intre în UE”4. Nimic mai adevărat. Trist e doar că o spune un străin, în loc să o afirme unromân; deprimant e că aproape nimeni nu discută, cu responsabilitate şi respect pentru adevăr, aceste lucruridureros de adevărate, politicienii şi gazetarii limitându -se - în intervenţiile publice - la aspecte generale,jonglând cu adevăruri parţiale şi mistifcând o realitate care ar putea deveni terifiantă.

…Îi întâlnim peste tot, atâţia câţi au mai rămas: cu obrajii brăzdaţi de multele griji, tăiaţi de linii dure, cuochii aproape stinşi, aplecaţi de spate, călcând greoi şi grav, ignoraţi şi marginalizaţi, loviţi de apele ticăloase,de grindini şi tornade, de nemernicia guvernanţilor şi a oamenilor politici, de neînţelegerea celor care au uitatcine sunt adevăraţii stăpâni ai acestor pământur i.

prof. Mircea Dinutz, Colegiul Naţional “Unirea” -Focşani***

paradidacticaRĂZBOI DESCHIS INCULTURII ŞI MITOCĂNIEI

Motto:”E pe placul lumii să vorbeşti despre fleacuri ca de lucruri serioase şi de lucrurileserioase ca de fleacuri.”(Montesquieu – 1689-1755)

De vreo câţiva ani, Şcoala Românească, în loc de a fi tărâmul binecuvântat de Dumnezeu, în care să fieeducat viitorul Neamului Românesc, a devenit locul unor nesfârşite şi proverbial -penibile experimente, în careau înflorit diletantismul, cabotinismul, indiferentismul, libertinismul, la toate nivelurile. RevistaCONTRAATAC a semnalat aceste periculoase derapaje, încă de la apariţia sa – şi a luat atitudine împotrivapermanentei degradări a sistemului educaţional românesc, cu riscul de a fi etichetaţi în fel şi chip (extremişti,paseişti, fundamentalişti etc.) şi chiar cu riscul desfiinţării revistei, de către nişte oameni care nu înţeleg ni micdin criza de conştiinţă şi identitate a învăţământului românesc. Cu orice riscuri, noi vom lua atitudine, încontinuare, semnalând tot ceea ce periclitează Şcoala Românească, de la legislaţia abuzivă, la agresiuneaprostului gust, a imposturii, incultu rii şi mitocăniei. Aceste din urmă două aspecte le considerăm cele mainocive, cu cea mai mare capacitate de penetrare a mediilor şcolare şi cu rezultatele cele mai durabile în timp,întrucât acţionează asupra structurilor mentalului colectiv.

Acelaşi filosof iluminist Montesquieu scria că “există două feluri de oameni: cei care gândesc şi cei care sedistrează. “ Din păcate, nimic mai adevărat, întrucât cei care (încă) gândesc sunt tot mai puţini, iar cei care(se)distrează cu surogatele inculturale - sunt tot mai mulţi. Şcoala nu a fost evitată de această agresiune ainculturii şi a mitocăniei, venită sub masca toleranţei şi a diversităţii. Ea este acum mediul propice în care seetalează vestimentaţia de plajă, se fac schimburi de ştiri mondene, se fre donează refrenele celor mai în vogămanele, se inversează “rolurile”(didactice şi…identitar -fiinţiale) şi…toate câte mai sunt şi pe care lecunoaştem. Exponente de vază ale scursorilor societăţii fac tot posibilul să convingă pe gură -cască, cum se potface bani, mai ales în absenţa educaţiei. Îi vedem permanent la TV cum perorează şi -i jignesc pe intelectualiiţinuţi la limita existenţei. Modelele preferate ale adolescenţilor noştri sunt, cu puţine excepţii, niştemăscărici jalnici, indivizi degeneraţi, care n-au nimic în comun cu speţa umană. În definitiv, nu ştiu dacăsocietatea românească şi -a dorit ceea ce are, dar, în mod sigur, a primit ceea ce a meritat…

În aceste condiţii şi -a propus revista CONTRAATAC să îndrepte lacunele din educaţia elevilor ş i săsuplinească răul produs de “educaţia” făcută la colţul străzii, în cârciumi şi la unele posturi TV. (Sub mascalibertăţii de exprimare, se revarsă, permanent, dejecţii inculturale asupra celor care, din varii motive, nu potdiscerne valoarea de nonvaloare). Am considerat că aceasta este misiunea noastră: nu suntem naivi, ştim căeste foarte grea(n.red.: grajdurile lui Augias 5…) - dar, pe cât ne ţin puterile, am dori s -o îndeplinim cusucces. Suntem încredinţaţi că valorile Şcolii Româneşti vor re -ieşi la suprafaţă, datorită strădaniei minunaţilordascăli care mai veghează la căpătâiul destinelor Viitorului Românesc. Suntem puţini, dar fără voinţă şicredinţă nu se poate face nimic. Dumnezeu să ne ajute!

prof. Cătălin Mocanu ***

4 -Gérard Onesta, în Formula AS, an XV, nr. 675, iulie 2005, p. 3.5 -A cincea “muncă” a lui Herakles -Hercule, constând în curăţarea grajdurilor regelui Augias, murdare de la 3.000 de vite,cu gunoi acumulat 30 de ani, care trebuia înlăturat într -o zi…

22

INADAPTARE ŞI CAUZALITATEPSIHOSOCIALĂ,

ÎN COMPORTAMENTULPERTURBATOR AL ELEVILOR

1-Generalităţi. Definirea terminologiei specificeNoile restructurări survenite după 1989, au marcat schimbări profunde, atât la nivel şcolar, profesional,

educaţional, cât şi în ansamblul societăţii ro mâneşti. Aceste modificări, nu întotdeauna pozitive, au generat, înplanul şcolii, apariţia unor fenomene negative la elevi, precum devierile comportamentale , cu toate formelelor. Acestea sunt rezultatul interacţiunii unor cauze individuale şi sociale , cu o serie de condiţii favorizante ,asupra cărora vom insista într -un număr viitor.

Devianţa este o “formă de comportament, caracterizat printr -o distanţare semnificativă de la normelesociale stabilite pentru statutul social respectiv”(R.K.Merton, 1961). Î ntrucât un conformism total la normelemorale şi legale e doar un deziderat, există o margine de toleranţă socială faţă de comportamentele deviate,aparente sau ascunse (latente), care nu periclitează semnificativ bunul mers al societăţii. În cazul în carecomportamentul deviant manifestat pune în pericol valorile fundamentale ale societăţii respective (viaţaoamenilor, proprietatea, ideile etc.), devianţa devine infracţiune, delincvenţă sau crimă şi e sancţionată ca atarede societate, ori ia expresia extr emă a comportamentului deviant(anormal), care atrage după sine nu sancţiuni,ci mai mult demersuri terapeutice medicale”. 6

Devierile comportamentale la elevi reprezintă, în această ordine de idei, aspecte particulare ale devianţeisociale. Aceste devieri comportamentale îşi au originea în fenomenul de inadaptare, ca “stare temporară saucronică a unui individ ce se manifestă în incapacitatea sa de a se acomoda adecvat mediului său biotic, abioticsau/şi social(familial, şcolar, profesional etc.) . Ea se po ate manifesta ca inadaptare şcolară, profesională, înmuncă, instituţională, la grupul social restrâns, culturală – toate aceste forme având în comun faptul generăriide insatisfacţii subiectului, de stări tensionale cumulative şi insuccese în acţiuni sau în relaţiile cu semenii”. 7

În alţi termeni, inadaptarea desemnează incapacitatea persoanei de a realiza, în mod echilibrat, procesele de“asimilare”(transformarea condiţiile mediului, în funcţie de scopurile şi aspiraţiile individuale ale persoanei) şi“acomodarea”(modificarea comportamentului persoanei în funcţie de exigenţele mediului socio -cultural).

Inadaptarea comportamentală a unor elevi vizează, în principal, tulburările de relaţionare a elevilor în cauză– cu părinţii, profesorii, colegii - şi încălcarea regulilor colectivităţii şcolare şi extraşcolare. Paleta acestortulburări e largă, ea cuprinzând atât modificări comportamentale mai puţin grave, sub raport juridic(penal), darsupărătoare, de tipul: minciună, inconsecvenţă comportamentală, viole nţă verbală, copiatul la ore, fumatulostentativ, bruscarea, de către băieţi, a fetelor, refuzul de a saluta, diferite atitudini nonconformiste - cât şiabaterile grave de la normele morale şi legislaţia penală, cum sunt: furtul repetat, vagabondajul, ac tele despargere sau tâlhărie, consumul curent de alcool sau droguri, prostituţie etc. Profesorii se confruntă, de obicei,cu tulburările de conduită mai uşoare, neinfracţionale, în sensul propriu al termenului, dar destul de răspânditesunt, în ultimul timp, şi abaterile severe de conduită, care cer mult timp şi efort, pentru a fi eradicate.” 8

Este evident că, atât devianţa, cât şi fenomenul de inadaptare, ar fi inexistente în lipsa cauzalităţilorpsihosociale, ca “relaţie dintre două evenimente, unul (ca uza) fiind prioritar în timp şi determinând producereaceluilalt(efectul). Cauzalitatea psihosocială exprimă tocmai faptul că nimic nu există în societate care să nuaibă corespondenţe, componente şi implicaţii psihosociale, faptul că omul nu e numai recep tor de influenţesociale, ci şi un subiect activ, care concură la producerea fenomenelor sociale.” 9

2.Comportamentul perturbator al elevilor. Analiza structurală a cauzalităţiiCercetătorii fenomenului, atât cei din zona psihopedagogică, cât şi cei ai p sihopatologiei cotidianului,

susţin că e tot mai dificil de stabilit cauzele care îi determină pe elevi să aibă un comportament perturbator. 10 În

6 -***Dicţionar de psihologie socială, Buc., 1981, p. 79.7 -Ibidem, p. 114.8 -Analiza formelor inadatării şcolare şi a factorilor care le explică, la T.Rudică, Devierile comportamentale şi combaterealor, în A.Cosmovici, L.Iacob coord ., Psihologia şcolară , Iaşi, 1999, pp. 107-115.9 -***Dicţionar de psihologie socială , p. 45.10 -L.Cohen, L.Manion, A Suide to Teaching Practice , Rontledge, Londra, 1989.

23

Occident, cercetările asupra problematicii comportamentului perturbator al elevilor sunt avansate 11, în vremece la noi analiza cauzelor, dar mai ales soluţiile oferite sunt, trebuie să recunoaştem, destul de timide. Ele suntcircumscrise problematicii managementului clasei, aşa cum procedează, de pildă, E.Joiţa şi E Stan, dar şi alţiautori.12

Cercetătorul E.Stan , într-o lucrare apărută de curând, analizează cele mai semnificative contribuţii dinliteratura de specialitate occidentală, asupra cauzelor comportamentului perturbator al elevului. Astfel, elsusţine, într-o secţiune a studiului său, că se poate realiza o tipologizare nu foarte precisă a cauzelorcomportamentului inadecvat în clasă, eficientă mai ales pentru profesorii tineri, recurgând la concluziile unuistudiu elaborat de M.Saunders:

1.Anticipaţie în raport cu şcoala . Întrucât nu face parte din antici pările lor, şcoala devine irelevantăpentru unii elevi, iar uneori, chiar “agasantă”. În astfel de circumstanţe, profesorul nu poate recurge la tradiţiascrisă sau nescrisă a şcolii, la regulile negociate împreună cu clasa etc. – deoarece, în cazul elevilo r aflaţi înaceastă situaţie, pedepsele decurgând din transgresarea respectivelor tradiţii, norme etc., devin irelevante, înplan educativ. În acest caz, profesorul trebuie să rezolve 2 probleme: mai întâi, creşterea relevanţei, a sensuluimuncii şcolare, apoi evitarea conflictelor de interes cu respectivii elevi. Relevanţa şcolii pentru reuşita înviaţă(mai ales echivalată cu un standard economic ridicat), pare cu totul pusă sub semnul întrebării azi, iarmunca profesorilor capătă, uneori, accente sisifice .

Rămâne posibilitatea motivării elevilor prin intermediul unor factori propriei instituţii şcolare, posibilitatecare solicită multă energie din partea profesorilor şi prin intermediul căreia nu se obţin totdeauna rezultatesemnificative. Este utilă solu ţia oferită de cercetătorul american K.Moore, prezentată într -o lucrare apărută în1992:

-A avea aşteptări maxime, în raport cu elevii. Cercetările au relevat că elevii au tendinţa de a fi la înălţimeaaşteptărilor profesorului. În acest caz, aceste aştep tări pot fi utilizate pentru motivarea elevilor;

-A oferi , prin exemplul propriu, un model pentru comportamentele dorite. Urmând exemplul profesorului,elevii îşi vor schimba propriul comportament;

-A împărtăşi elevilor aşteptările sale; e recomandabil ca profesorul să comunice elevilor scopurile pe care leurmăreşte, mijloacele şi strategia pe care intenţionează să le utilizeze în acest scop, pentru a -i implica atât înprocesul de fixare a obiectivelor, cât şi în acela de proiectare a mijloacelor şi a s trategiei adecvate. Aceastăimplicare determină asumarea de responsabilităţi din partea elevilor şi creşterea semnificativă a întăririlorpozitive, ca urmare a atingerii obiectivelor propuse;

-A stabili o atmosferă pozitivă, de empatie pentru fiecare elev în parte, dar fără a pierde din vederecentrarea lor pe ceea ce trebuie făcut în clasă;

-A implica elevii în mod activ, utilizând astfel disponibilitatea lor naturală, de a face ceva;-A releva foarte clar că merită să înveţe, că fiecare lecţie transmit e ceva important, decisiv pentru viaţa

elevilor;-A cultiva încrederea în sine a elevilor. Oricine vrea să se simtă preţuit şi respectat;-A utiliza interesele: cunoştinţele anterioare ale elevilor, plecându -se de la ceea ce a devenit aproape un

truism în educaţie: elevul acordă o atenţie mult mai mare şi se implică mai mult, dacă subiectul are o legăturăvizibilă cu experienţa şi interesele sale;

-A utiliza ideile elevilor, pentru că în acest caz interesul şi implicarea lor vor fi mai mari;-A utiliza curiozitatea naturală a elevilor;-A provoca elevii prin solicitările la care trebuie să răspundă;-A utiliza întăririle, pentru a recompensa comportamentele dezirabile;-A utiliza instruirea individualizată, adică a realiza o proiectare diferenţiată a activităţilor de învăţare, în

funcţie de interesele, nevoile şi abilităţile elevilor;-A utiliza competiţia, întrucât, în mod natural, elevilor le place să intre în competiţie şi să câştige, să fie cei

mai buni;-A reduce anxietatea elevilor; elevii neli niştiţi nu se pot concentra pe activitatea de învăţare. 13

11 -H.Conelius, S.Faire, Ştiinţa rezolvării conflictelor , Buc., 1996; M.Denscombe, Classroom Control:ASociological Perspective, Londra, 1985 etc.12 -E.Joiţa, Managementul şcolar. Elemente de tehnologie managerială , Craiova, 1995; idem, Management educaţional.Profesorul-manager: roluri şi metodologie , Iaşi, 2000. E.Stan , Managementul clasei, Buc., 2003. R.M.Iucu, Managementulşi gestionarea clasei de elevi , Iaşi, 2000.13 -K.Moore, Classroom Teaching Skills , McGraw-Hill, Inc., New York, 1992, apud E.Stan, op. cit., pp. 49 -50.

24

Conflictele de interese sunt generate de discrepanţa între sistemul de valori, interese, nevoi ale elevilor - şisistemul pe care-l reprezintă/întruchipează profesorul. Calea cea mai potrivită pen tru rezolvarea unui astfel deconflict de interese pare a fi negocierea.

Procedura de negociere cuprinde 4 paşi:a-confruntarea poziţiilor - exprimarea deschisă a sentimentelor, de către ambele părţi; sentimentele trebuie

orientate către problemele imp licate, şi nu către persoane;b-definirea conflictului în termeni acceptaţi de ambele părţi - în acest scop, centrarea trebuie făcută pe

comportamente, şi nu pe caracteristicile indivizilor, pe probleme şi nu pe persoane. De aceea, conflictul trebuiedefinit ca o problemă de rezolvat, şi nu ca o bătălie de câştigat;

c-stimularea dorinţei de comunicare - ceea ce va avea ca efect: reducerea suspiciunii şi neîncrederii, maibuna înţelegere a punctului de vedere opus, perceperea în termeni pozitivi a conf lictului; acceptarea mai rapidăa înţelegerii cu partea adversă, devenită acum partener de negociere;

d-negocierea şi adoptarea unei perspective comune de abordare a conflictului - aceasta presupunedetaşarea ede poziţia iniţială şi disponibilitatea de a privi problema şi din punctul de vedere al celuilalt.

2.Nevoia de recunoaştere socială . E resimţită mai ales din partea colegilor. Unii elevi simt nevoia unorîntăriri periodice, care să le ateste ascendenţa pe care o deţin printre colegi. Acest lucru s e poate realiza cel maiuşor provocând autoritatea profesorului; dacă provocarea nu e acceptată, prin contaminare, orice elev va credecă poate sfida autoritatea profesorului, iar clasa va fi scăpată de sub control.

3-Izolarea socială. Unii elevi, mai labili psihic, simt nevoia acută de a fi doriţi şi acceptaţi de către colegiilor; pentru că se integrează mai greu, de obicei sunt marginalizaţi, ceea ce le provoacă un mimetism exagerat,în raport cu comportamentul grupului; în dorinţa de a fi cu membrii g rupului, vor exagera, provocândprofesorului dificultăţi de control.

4-Comportamentul impulsiv . E caracteristic acelor elevi care par incapabili să anticipeze consecinţelefaptelor lor. Lipsiţi de o socializare adecvată, incapabili să -ţi reprime pornirea de a provoca, aceşti elevi potconstitui o problemă dificilă pentru profesor. La concluziile lui Saunders, se pot adăuga şi cele ale lui W.Gnagey, publicate într -o lucrare apărută în 1981, la Londra şi New York. 14

5-Ignorarea regulilor . Nu presupune neapărat ignorarea lor cu bună-ştiinţă. Instituirea unui sistem dereguli cere timp şi, oricum, întotdeauna va funcţiona un sistem formal(mai strict) şi unul actual(mai lejer).Regulile actuale(cele care funcţionează de fapt) se instituie de multe ori prin “pre siunile” pe care elevii le facasupra profesorului, pentru a vedea în ce măsură acesta renunţă la sistemul formal.

6- Conflictele între sistemele opuse de reguli . Acestea apar atunci când un elev posedă seturi opuse dereguli, deoarece unul poate permi te ceea ce altul interzice. De obicei, un elev posedă un set de reguli pentruşcoală, unul pentru acasă şi unul pentru grupul de prieteni din care face parte. Invariabil, setul de reguli mailejer e cel de acasă. Ciocnirea dintre aceste ierarhii diferite p oate genera comportamente deviante, dacăprofesorul nu observă la timp acest lucru şi nu ia măsurile adecvate.

7-Transferul afectiv . Un comportament nepotrivit în clasă poate fi acceptat acasă, saucu prietenii. Pelângă transferul de comportamente, elevi i pot opera şi un transfer afectiv. Astfel, antipatia resimţită faţă de tatălsău, de pildă, poate acţiona prin transfer asupra profesorului şi, prin intermediul lui, asupra şcolii, în general.Transferul negativ, cu efecte negative în comportament – se produce mai ales când apar probleme în familie:divorţ, separarea părinţilor etc.

J.Thurston, J.Feldhusen şi J.Benning 15, într-un studiu publicat în 1973, menţionează, pe baza unor cercetăriefectuate în SUA, următorii factori proprii mediului familial, ca re induc un comportament perturbator în clasă:

-regulile tatălui sunt prea lejere, prea stricte sau lipsite de coerenţă;-supravegherea pe care mama o exercită este, în cel mai bun caz, corectă, dar poate fi şi total inadecvată;-părinţii manifestă indiferenţă, uneori chiar ostilitate, faţă de copii;-membrii familiei sunt angrenaţi în medii socio -profesionale diferite şi au prea puţine lucruri în comun;-părinţii nu vorbesc despre copii şi problemele lor;-relaţiile soţ-soţie sunt reci, ori nu sunt relaţii de egalitate;-dezaprobările părinţilor sunt cu mult mai numeroase decât încurajările;-mamele sunt nefericite în mediul în care trăiesc;-când copiii greşesc, sunt pedepsiţi; în aceste perioade, autocontrolul este mai dificil;

14 -W.Gnagey, Motivating Classroom Discipline , Macmillon, Londra, Colli er-Macmillon, New York, 1981, apud E.Stan,op. cit., p. 51.15 -J.Thurston, J.Feldhusen, J.Benning, A longitudinal study of delincvency and other aspects of children's bihaviour, înInternational of Criminology and Penalogy , 341-51, 1 nov. 1973, apud E.Stan , op. cit., p. 52

25

-pentru a-şi masca dezinteresul, părinţii preferă să creadă că influenţa hotărâtoare asupra copiilor lor o aucolegii/prietenii;

-timpul liber al părinţilor e lipsit de semnificaţii pozitive.8-Agresivitatea umană înăscută , care trebuie luată în considerare, deşi mulţi repr ezentanţi ai ştiinţelor

socio-umane neagă existenţa ei. Se preferă ipoteza rolului hotărâtor al mediului social în provocarea şipotenţarea agresivităţii umane, deoarece adepţii acestei teorii mizează pe educaţie, dar ignoră că fondul genetical individului îl pregăteşte pentru competiţii, în lupta pentru supremaţie.

9-Anxietatea poate genera comportamente inadecvate, ca o formă de apărare împotriva unor situaţii propriimediului educaţional: examinări, situaţia de a vorbi în faţa clasei, de a se şti judeca t de colegi etc.

10-Modul de manifestare al profesorului poate crea, de multe ori, probleme de disciplină, în loc să lerezolve. Iată câteva atitudini neadecvate şi, evident, nedorite:

-de asuprire a elevilor, plecând de la premiza că ordinea este alfa şi omega în educaţie;-de ignorare dispreţuitoare a elevilor;-de evaluare a elevilor în termeni constant negativi şi depreciativi.

Pentru profesorii britanici 16, principalele cauze ale comportamentului perturbator sunt:-mediul familial; presiunea colegilor; lipsa de interes pentru o anumită disciplină de studiu;

dezinteres pentru şcoală, în general; instabilitatea psihică/emoţională a elevilor; lipsa abilităţii de a lucra înclasă; revolta împotriva autorităţii adultului; lipsa de aprecier e pentru propria persoană; lipsa de afecţiunepentru profesor; utilizarea drogurilor.

Pentru contracararea acestor cauze, profesorii britanici au atenţionat că profesorul trebuie sădispună de anumite calităţi şi de oportunităţi din partea celorlalţi factori implicaţi:

-să posede o personalitate pozitivă; să folosească metode de predare eficiente; stabilirea şimenţinerea unor standarde comportamentale eficiente ; să dispună de sprijinul directorului, pentru măsuriledisciplinare luate de către profesor; să aplice consecvent standardele de comportament tuturor elevilor; sădispună de sprijinul părinţilor; “tratarea” cauzelor comportamentale inadecvate; să dispună de influenţapozitivă a directorului; să adopte măsuri stricte de respectare a disciplinei instituite în şcoală.

K.P.Kasambira, într-o lucrare publicată în 1973 17, consideră că principalele cauze ale problemelordisciplinare sunt proprii câmpului educativ şcolar şi se pot grupa în probleme legate de profesor şiprobleme legate de elev .

I-Probleme legate de profesor. De obicei, profesorii nu agreează ideea că propriul lorcomportament poate constitui sursa unor probleme de disciplină, dar eşecul în în elab orarea şi obiectivareaunui scenariu didactic relevant determină, uneori, incidente neplăcute în clasă; între factorii care potdetermina probleme de comportament în sala de clasă, Kasambira aminteşte:

A.Lipsa de experienţă . Profesorii începători nu ştiu c um să interacţioneze cu un anumit grup deelevi, sau nu ştiu cum să reacţioneze, în anumite situaţii concrete, iar efectul e, cel mai des, perturbareaactivităţilor din sala de clasă.

B. Probleme de comunicare . Profesorul comunică într -un mod neaecvat aşteptările sale, în raportcu elevii şi cu performanţele intelectuale ale acestora, ceea ce va lovi în nevoia lor de respect de sine şi vaanula rolul de factor de motivare al propriilor aşteptări.

C. Diferenţe de atitudine . Un management eficient al clasei p resupune acceptarea diferenţelor deopinie dintre profesori şi elev.

D.Probleme personale .Recomandarea cel mai des auzită e ca profesorul să -şi “lase”problemelepersonale la uşa sălii de clasă; doar în aceste condiţii îşi poate utiliza întreaga energie pen tru a crea oatmosferă stimulativă, favorabilă procesului de învăţare.

E. Proiectarea. În absenţa proiectării, lecţia se desfăşoară la întâmlare şi nu sunt rare situaţiile încare profesorul intră în clasă fără a avea un proiect, o strctură clară a activit ăţii anticipate.

F. Resurse materiale adecvate . Diferenţierea experienţelor de învăţare e strâns legată de prezenţaunui curriculum suficient de personalizat, dar şi de prezenţa resurselor materiale adecvate, care săconstituie împreună premizele uni învăţ ământ activ, individualizat. În aceste circumstanţe, elevul se vaimplica în activităţile desfăşurate în cadrul lecţiei, ceea ce va reduce la minimum situaţiile conflictuale însala de clasă.

16 -R.Dierenfeld, Classroom Disruption , în English Comprehensive Schools , Minnesota: Macalester College EducationDepartment, 1992, apud E.Stan, op. cit., pp. 53 -54.17 -K.P. Kasambira, Lesson Planning and Management , Longman Group Limited, Essex, 1973, apud E.Stan, op. cit., pp.54-57.

26

G. Mediul. Sala de clasă cuprinde mediul fizic şi mediul emoţion al; altfel spus, se poate vorbi de6 factori care constituie mediul educaţional: profesorul, elevul, strategiile şi tehnicile instrucţionale,conţinuturile, mediul social şi mediul fizic.

În ceea ce priveşte mediul fizic, profesorul ar trebui să aibă în ve dere iluminatul, aranjamentulmobilierului, curăţenia şi temperatura.

II-Probleme legate de elevi . Elevii sunt iniţiatorii frecvenţi ai situaţiilor conflictuale în sala declasă. Astfel:

A.Presiuni din partea colegilor . Pot juca un rol pozitiv(prin interac ţiunile pe care le presupun,ajută la socializarea rapidă şi adecvată a elevilor), dar pot juca şi un rol negativ(generând revoltă împotrivaregulilor clasei, a profesorului, a şcolii în general, revoltă care va strânge aderenţi, datorită nevoii deafiliere a elevilor).

B. Absenţa succesului şcolar . Elevii care obţin de regulă rezultate mediocre la învăţătură trăiescsentimentul insuccesului, al neputinţei de a se încadra în ritmul impus de colegi şi sfârşesc prin a -şi pierdeinteresul pentru valorile şcoli i. Conştientizarea unei situaţii de acest tip, la care se adaugă deplasareainteresului către domenii care îi permit să obţină şi el succese(unele aflate la limita legalităţii), constituie unmediu favorabil pentru izbucnirea conflictelor în sala de clasă.

C. Hrana şi somnul. Un mediu familial ostil şi care neglijează nevoia de hrană şi de somn aelevului – devine premiza unor posibile stări conflictuale, datorită unei munci intelectuale de slabă calitateşi a unei dispoziţii uşor iritabile.

D. Plictiseala. Mediul şcolar pare cenuşiu, anost, plicticos, în c omparaţie cu cel extraşcolar.Gradul de plictiseală e accentuat şi de lipsa de legătură dintre conţinutul celor predate la clasă şi intereselerealşe ale elevilor, la care se adaugă un învăţământ pasiv şi absenţa unor materiale auxiliare, adecvate.Plictiseala e una dintre cauzele majore ale problemelor minore de comportament.

Kasambira consideră că profesorii tineri au, în primul rând, probleme legate de disciplină şi nuneapărat unele referitoare la competenţele tehnice, care vizează deprinderile sau conţ inuturile specificeobiectului de studiu respectiv.

Conceptul de “disciplină” a primit accepţii diferite, în perioade de timp diferite. Astfel, cu nu preamulţi ani în urmă, disciplina şcolară era asociată cu liniştea, în timp ce, în prezent, disciplina nu se maiasociază neapărat cu liniştea: “expunerile şi demonstraţiile presupun un grad mare ee concentrare, deci delinişte; şedinţele de lucru la diverse cercuri, activităţile de laborator presupun o activitate mai relaxată,caracterizată de zgomote speci fice; cu alte cuvinte, în clasele de astăzi, grupuri de băieţi şi fete pot fi văzutediscutând despre munca lor, în timp ce alţii se deplasează cu treabă prin sala de clasă, iar alţii lucreazăsinguri la proiectele lor. Scena se aseamănă cu aceea dintr -un birou sau dintr-o firmă mare, în cadrul cărorase îndeplinesc mai multe activităţi în acelaşi timp.” 18

Acest concept nou al disciplinei i -a determinat pe unii autori să creadă că ordinea nu e necesară -mai mult, că e chiar dăunătoare. Aceste afirmaţii s unt lipsite de orice suport, atât teoretic, cât şi practic:”sala declasă e un spaţiu destinat învăţării; orice distragere a atenţiei împiedică sau întrerupe experienţele educaţionale,fapt pentru care nu trebuie tulburate; ordinea este o nevoie; diferenţadintre sala de clasă de ieri şi cea de azivizează tipul de ordine - iar nu abolirea ordinii.” 19

3. În loc de CONCLUZII. Prezentăm, în final, concluziile studiului lui E.Stan, având, concomitent,convingerea că încercarea noastră va fi utilă cititorilor, atât profesori, cât şi elevi: “Scopul pe termen mediu şipe termen lung în ceea ce priveşte disciplina este interiorizarea codurilor comportamental -valorice alecomunităţii şi crearea autodisciplinei individului; de aceea, un cod al comportamentului în sal a de clasă,elaborat serios, cu grijă, poate aduce o contribuţie vitală la dezvoltarea unor standarde comportamentaledezirabile, atât în interiorul şcolii, cât şi înafara acesteia. Problema nu e tocmai simplă, dacă luăm înconsiderare că în familii sau în cartierul de unde provin, elevii întâlnesc standarde şi criterii inacceptabilepentru sala de clasă, sau pentru imperativele profesorilor; în competiţie cu atractivitatea acestora, profesorultrebuie “”să se bazeze pe caracterul rezonabil şi pe fiabilitat ea standardelor din sala de clasă – şi mai puţin peautoritate” – cu alte cuvinte, elevii trebuie puşi în acele situaţii care să le arate că e mult mai profitabil ca sărespecte standardele comportamentale acceptate de profesor, printre altele şi pentru că acestea sunt consideratedezirabile de comunitatea în cadrul căreia trăiesc.

prof. Cătălin Mocanu***

18 -Ibidem, p. 101, apud E.Stan, op. cit., p. 56.19 -Ibidem, p. 102, apud E.Stan, o. cit., pp. 56 -57.

27

istoria mărturisitoareFAPTE ŞI MOŞTENIRI - PERSONALITĂŢI ALE ISTORIEI NAŢIONALE

CONSIDERAŢII ISTORICO-LINGVISTICEASUPRA VOIEVODULUI VLAD ŢEPEŞ.

DE-CONSTRUCŢIA “MITULUI”DRACULA

Figură proeminentă a Istoriei Naţionale, dovedită, cu timpul, cvasi -legendară, personalitatea şi opera istoric ă a lui Vlad Ţepeş (1448; 1456 -1462;1476-1477) au preocupat pe mulţi istorici şi cercetători(1), pentru a le descifraesenţa şi trăsăturile. Încă din timpul zbuciumatei sale vieţi, Vlad Ţepeş s -a

bucurat de o mare faimă europeană, manifestată printr -o abundentă producţie literară, răspândită încă din a 2 -ajumătate a celui de-al XV-lea veac în Europa central -răsăriteană. Personalitatea sa complexă, puternică şi, într -o oarecare măsură, contradictorie - a devenit celebră încă din timpul vieţii, când regel e maghiar MatiaşCorvin (1458-1590) - care primise mari subsidii din partea Apusului, pentru a susţine lupta anti -otomană - ainiţiat o amplă campanie propagandistică de discreditare a domnitorului român. În acest sens, regele Ungariei aîncurajat difuzarea în Europa a aşa-numitelor naraţiuni germane (sau săseşti), care urmăreau să -l compromităpe domnitorul Ţării Româneşti, din cauza măsurilor aspre adoptate, de acesta, împotriva negustorilor saşi .Drept răzbunare, povestirile au prezentat, cu multe ex agerări, numai faptele de cruzime din viaţa voievodului,înfăţişat ca un om crud, sadic, care nu ar fi urmărit decât satisfacerea instinctelor sale, de o cruzime patologică.

Paralel cu şi independent de aceste producţii, utilizate în scop propagandistic, şi care au creat, în jurulnumelui de Dracula trista faimă de tiran, crud şi sângeros, au existat şi alte tradiţii, care -i apreciau lupta pentrudreptate. În afara unor cronicari străini, precum Antonio Bonfini sau Laonic Chalcocondil - această latură apersonalităţii lui Vlad Ţepeş a mai fost pusă în lumină de autorul necunoscut al Povestirilor slavone , privitoarela viaţa lui Dracula. Manifestând o mare admiraţie faţă de voievod, acest cronicar a înregistrat câteva legendedespre viaţa şi faptele sale, prezentându-l ca pe un domn aspru, dar drept. “Aceste legende au răspândit, înrăsăritul Europei, faima unui alt Dracula, văzut ca un model de suveran autoritar, un justiţiar care foloseamăsurile cele mai aspre, pentru întărirea puterii centrale, pentru î ntronarea ordinii şi a cinstei, în ţara pe care oconducea.”(2)

1-Repere biograficeÎn continuare, prezentăm cîteva coordonate ale biografiei viteazului voievod muntean, fără de care faptele

sale nu ar putea fi înţelese.Anul morţii lui Vlad Ţepeş-Dracula este incert, istoricii avansând, ca date posibile: 1428(C.C.Giurescu),

1429(C.Rezachievici), 1430 -1431(N.Stoicescu), iar ca loc - cetatea Sighişoarei, unde tatăl său, viitoruldomnitor Vlad Dracul (1437 -1442; 1444-1447), era pribeag. Mama sa, Anastas ia, era una dintre fiiceledomnitorului moldovean Alexandru cel Bun(1400 -1432). În 1442 este adus ca ostatec, împreună cu fratele săumai mic, viitorul domnitor Radu cel Frumos (1462 -1473; 1473-1474; 1474; 1474-1475), la curtea sultanuluiMurad al II-lea(1446-1451), în schimbul eliberării lui Vlad Dracul, din închisoarea de la Galipoli - după caresultanul îi trimite pe cei 2 fraţi în cetatea Nimfeon(Egrigöz), din vilaietul Ghermiyan, în răsăritul Asiei Mici.Rămâne aici, unde a învăţat limba turcă, se pa re, până după moartea tatălui său, în prima decadă a luidecembrie 1447, decapitat în apropiere de Bucureşti, din ordinul voievodului Transilvaniei, Iancu deHunedoara(1441-1456). În acelaşi an, dar în mod mai tragic, moare şi fratele cel mai mare al lui Vlad Ţepeş,Mircea - care a fost întâi orbit, pentru a fi inapt succesiunii la tron, apoi fiind îngropat de viu, de cătrelocuitorii Târgoviştei. (3)

La numai un an după evenimente, profitând de împrejurări şi de ajutorul turcesc, încearcă să obţină dom niaŢării Româneşti. În vreme ce domnitorul Vladislav al II -lea(1447-1456), instaurat de Iancu de Hunedoara îndecembrie 1447, se afla cu acesta în campania antiotomană, care a culminat cu înfrângerea lor de laKossovopolje, la 17-19 octombrie 1448, Vlad, având de partea sa sprijinul unor paşale de la Dunăre şi, înspecial, ajutorul paşei de Nicopole, cât şi pe plan intern, climatul favorabil, oferit de alianţa unor boiericredincioşi familiei sale - reuşeşte să treacă Dunărea şi să se înscăuneze la Târgo vişte, ca voievod. Primadomnie se încheie la scurt timp, după 31 octombrie 1448, odată cu revenirea în Ţara Românească, dincampania de la sudul Dunării, a lui Vladislav al II -lea, a cărui stăpânire de drept, în condiţiiile date, nu oîntrerupr.(4).

28

Alungat de Vladislav al II-lea în nov. 1448, Vlad s-a refugiat în Moldova, la Petru al III -lea(1447;1448), cucare se înrudea, foarte probabil, pe linie maternă, rămânând aici până după moartea lui Bogdan al II -lea(1449-1451), la 15 octombrie 1451, după care, împreună cu Ştefan(cel Mare), trece în Transilvania, sub protecţia luiIancu de Hunedoara. La curtea acestuia, Vlad îl cunoaşte pe fiul acestuia, Matiaş Corvin, viitorul rege alUngariei.

Politica economică iniţiată de Vladislav al II -lea, faptul că el nu-şi arătase solidaritatea faţă de Iancu, dupăînfrângerea de la Kossovopolje, iar pe de altă parte, găzduirea în oraţele transilvănene a unor duşmani careunelteau împotriva sa - au făcut ca relaţiile dintre domnul muntean şi Transilvania să cunoască o vizibilădeteriorare - în urma expediţiei lui Vladislav al II -lea în nordul Transilvaniei, asupra stăpânirilor lui Iancu deHunedoara şi a unor sate săseşti, desfăşurate înainte de 6 aprilie 1456, Vlad devine pretendent susţinut de Iancula scaunul Ţării Româneşti. Expediţia pentru îndepărtarea lui Vladislav al II -lea, în condiţii, altfel, necunoscute- despre care însuşi Ţepeş spune că şi -a redobândit stăpânirea sa doar cu ajutorul lui Dumnezeu, fără spijinulaltora, a avut loc între 15 aprilie 1456, d ata ultimului document păstrat de la Vladislav al II -lea, şi înainte de 3iulie 1456, când Iancu de Hunedoara anunţa scaunele săseşti că a încredinţat apărarea lor lui “Vlad voievodul”.

În urma campaniei sultanului Mehmed al II -lea (1451-1481) în Ţara Românească, din a 2-a jumătate a luimai - sfârşitul lui iunie 1462, Vlad Ţepeş a trebuit să lupte, înainte de 28 iulie 1462, cu Radu, fratele său maimic. Luptele pentru tron, între cei doi fraţi, domnind concomitent, în două părţi ale Ţării Româneşti, au d uratpână spre începutul lui octombrie 1462. De la începutul lui octombrie, până la începutul lui noiembrie 1462,Vlad Ţepeş a petrecut peste 5 săptămâni la Sibiu şi Braşov, discutând cu regele Matiaş Corvin. Acesta a folositacuzele aduse de saşi împotriva lui Vlad Ţepeş, îndeosebi prin memoriul lui Johann Reudel, parohul BisericiiNegre din Braşov, în conflict de interese cu domnul muntean, încă din 1456, şi scrisorile false, de “trădare”,care i s-au atribuit lui Ţepeş, alcătuite, se pare, de acelaşi par oh, adresate sultanului, marelui vizir şi lui Ştefancel Mare, pentru a justifica, în faţa Europei, faptul că nu l -a ajutat pe Vlad, înfăţişat ca vasalul trădător, în luptacu sultanul, în vederea căreia regele Ungariei primise banii “cruciadei” din mai to ate statele catolice aleEuropei.(5)

Planul arestării lui Vlad Ţepeş a fost conceput de Matiaş Corvin în urma armistiţiului său cu Poarta, fiindîndeplinit când regele se afla la Braşov, înainte de 26 noiembrie 1462, răstimp în care domnul român a fostcapturat pe drumul de întoarcere, la cetatea de hotar Piatra Craiului, de către comandantul boem, în slujbaregelui maghiar, Jan Jiškra, din Brandys. După luarea în captivitate, Vlad Ţepeş a fost dus la Alba Iulia, apoi,de aici, la Buda şi, în cele din urm ă, la Vişegrad, unde a fost găzduit în fosta reşedinţă regală, vreme de 12 ani,de la sfârşitul lui 1462, până în 1474 sau 1475, când i s -a dat o locuinţă la Pesta. Înainte de 25 iunie 1475,Ţepeş a fost investit de Matiaş Corvin ca voievod al Ţării Române şti, spre satisfacţia lui Ştefan cel Mare, careîi ceruse regelui eliberarea voievodului muntean. (6)

La 8 nov. 1476, Vlad Ţepeş se afla din nou la Târgovişte, vechea sa capitală, de unde vestea că “amrăsturnat pe vrăjmaşul nostru Laiotă”(7) [domnitorul Basarab Laiotă cel Bătrân, 1475 -1476, a patra domnie -ad. ns.], care, apoi, a fugit la turci. Din nefericire, această ultimă domnie s -a dovedit a fi, însă, la fel de scurtăca şi prima, dar, de această dată, sfârşitul a fost tragic. Neînfricatul voievod , lăsat singur în faţa turcilor şi atrădătorilor din interior, este ucis mişeleşte, de un complot al boierilor, partizani ai lui Laiotă Basarab, lasfârşitul lui decembrie 1476 sau, mai curând, chiar la începutul lui ianuarie 1477.

Nu se cunoaşte locul unde este înmormântat Vlad Ţepeş, deşi ipotezele istoricilor pendulează întreMânăstirea Snagov şi biserica primei mânăstiri de la Comana. Oricum, după moartea sa violentă, a fostdecapitat - capul fiind trimis, la Constantinopol, sultanului Mehmad al II -lea, ca semn că temutul său rivaldispăruse.

2-“Voievod…pe nume Dracula, pe limba românească”(cronicile slavo -române)Într-o lucrare apărută în 1989, pe care am citat -o mai sus, istoricul E.Stoian face o analiză pertinentă şi

minuţioasă a numelui “Dracula”, din care vom cita şi noi, în cele ce urmează, valorificând şi contribuţiile mairecente.

Numele voievodului Ţării Româneşti, Vlad al II -lea, din familia Drăculeştilor, cunoscut în istoriografie caVlad Ţepeş, este legat de ziua de 8 februarie 1431. În acea zi, tatăl său, Vlad I, unul dintre fiii lui Mircea celBătrân, se afla la Nürnberg, ca invitat al împăratului Sfântului Imperiu Romano -German şi rege al Ungariei,Sigismund de Luxemburg(1387 -1437). În timpul acestei vizite, Vlad I are onoarea de a fi investit cavaler alOrdinului cruciat al Dragonului ( Ordinis Draconis), pentru meritele sale de a fi protejat catolicismul împotrivaturcilor. Dintre membrii străini ai Ordinului, alături de Vlad I, s -au numărat Vladislav, regele Poloniei şiLazarovici, despotul Serbiei.

Ordinul militar al Dragonului reunea, la început, 24 de baroni – şi fusese înfiinţat, la 14 decembrie 1408, decătre împăratul Sigismund de Luxemburg şi soţia sa, Barbara, pentru protejarea catolicismului occidental,

29

contra ereticilor şi necredincioşilor, contra husiţilor, cât şi în vederea unor cruciade antiturceşti. (8) Laceremonii, cavalerii Dragonului aveau costume de culoare roşie închisă, cu mantie de mătase verde, iar înzilele de vineri purtau costumaţie neagră. Purtau la gât co liere formate din 2 lanţuri de aur, unite printr -o crucecu bară dublă, ce susţinea un dragon. În lungul acestei cruci cu dragon, era închisă inscripţia “O, quammisericors est Deus”(“O, cât de milostiv este Dumnezeu”), iar pe latul ei “Pius et justus”(“Bun şi drept”).(9)

Aşa cum remarca V. Pârvan, simbolul dragonului(lat. “draco”) era frecvent în arta preistorică a euro -asiaticilor(10) şi a fost folosit mai târziu ca motiv heraldic, în diferite blazoane de familie sau de oraşe. Înantichitatea romană, dragonul, animal fantastic, a fost dedicat zeiţei Minerva, semnificând ideea că raţiunea,înţelepciunea - nu adorm niciodată. În creştinism, dragonul personifică spiritul malefic: forţa demonică.Cavalerii medievali l-au adoptat ca pe un simbol al unor obs tacole ce trebuiau învinse, sau ca semn al puterii.De la acest străvechi simbol al Ordinului Dragonului se apreciază că a venit şi numele de “Dracul”, atribuit, laînceput, sub formă de poreclă, voievodului Vlad I. Această poreclă, care, la origine, a fos t un titlu cavaleresceuropean, a devenit, ulterior, nume. Vlad I Dracul a emis chiar monede care aveau, pe revers, un dragon,aversul având un vultur, ca şi cel de pe pecetea sa domnească.

Numele fiului său, Vlad al II -lea, provine, fără îndoială, după t radiţiile de formare a numelor româneşti, dela numele său, Dracul, la care s -a adăugat desinenţa “-a” sau “-ea”, considerată a fi sufix patronimic, care puneîn evidenţă faptul că Dracula este fiul lui Dracul. Acest mod de derivare se întâlneşte şi la alt e antroponime dinonomastica românească(11), putându -se asemăna cu derivarea lui Rădulea de la Radu, lui Tătulea de la Tatuetc. Voievodul Vlad al II -lea este singurul din familia Drăculeştilor care apare în cronici şi documente, de celemai multe ori, cu acest nume.

Un alt fapt interesant este că Vlad al II -lea este cunoscut în istoriografia românească cu numele de “Ţepeş”,care nu este altceva decât un apelativ care i s -a dat încă din sec. al XV-lea. Această poreclă o primeşte caurmare a utilizării, cu preferinţă, a pedepsei tragerii în ţeapă.

Istoricul I.Bogdan precizează, într -o lucrare apărută la finele secolului al XIX -lea(12), că acest mod deexecuţie nu a fost creaţia lui Ţepeş, el fiind larg utilizat între mijloacele de execuţie medievale, fiind cunoscutdin vremuri preistorice. Despre el vorbeşte Herodot, istoricul grec din sec. al V -lea a.Chr., ca obicei desacrificii la geto-daci, când trimiteau mesager zeului Zalmoxis - fiind practicat şi de popoare ale stepei,precum tătarii, turcii, mongol ii şi ungurii. Îndeosebi în timpul domniei lui Vlad Ţepeş, tragerea în ţeapă areprezentat o sancţiune exemplară, care se folosea pentru faptele grave, intrând în aceeaşi categorie cu ardereape rug, spânzurarea sau lapidarea.(13)

Porecla de “Ţepeş” a fos t acceptată de istoriografie şi transformată în nume. Cu numele de Vlad Ţepeş,voievodul Ţării Româneşti a intrat şi în istoriografia străină. Astfel, cărturarul turc din sec. XV -XVI,Semeseddin Ahmed Suleyman, se referea la numele lui Vlad al II -lea, spunând:”având obiceiul de a trage înţeapă pe cei pe care-i osândea la moarte, fusese de aceea poreclit Kazâklu”(în limba turcă:Ţepeş).(14)

În documentele interne, numele de “Ţepeş” apare mai târziu, după moartea domnitorului, dovadă că acestnume este o poreclă pe care n-a avut-o în timpul vieţii. Numele de Ţepeş îl întâlnim prima dată la 21 ianuarie1506, în timpul domniei lui Radu cel Mare(1495 -1508)(15). Faptul că apelativul “Ţepeş” este o poreclă îlaflăm şi de la Radu Popescu vornicul, care în lucrarea sa Istoriile domnilor Ţării Româneşti îi spune:”VladVodă, carele s-au poreclit Ţepeş”(16). Cu numele de Dracula, voievodul apare în numeroase izvoare bizantine,germane, italiene, poloneze, maghiare, ruseşti, turceşti etc.

După cum arăta istoricul I.Bogdan, “Draculea era desigur forma populară, pe când Dracul era forma literarăa cuvântului. Dacă Vlad Ţepeş n -ar fi fost cunoscut în popor sub numele Draculea, nu înţelegem de unde ar filuat străinii numirile Dracula, Draculya”(17). La această apreciere tr ebuie adăugat că forma “Dracula” este denuanţă latină şi ea a fost utilizată în operele marilor umanişti, precum Nicolaus Olahus, Philippo Callimachus,Antonio Bonfini, Sebastian Münster, Dimitrie Cantemir etc.

Pe baza celor prezentate, putem face o seri e de precizări, în legătură cu atât de controversatul şi discutatulonomastic “Dracula”, menţionând, de la început, că acesta a fost folosit pentru a denumi atât pe Vlad I Dracul,cât şi pe fiii săi Vlad al II -lea şi Radu. De incomparabil mai multe ori, de cât pentru oricare alt voievod,onomasticul Dracula este folosit pentru a -l denumi pe Vlad al II-lea, fapt care a determinat pe cei mai mulţiistorici să-l considere aparţinător şi definitoriu lui.(18) Având în vedere că voievodul s -a semnat Dracula -adoptând acest apelativ sugestiv - trebuie să considerăm onomasticul “Dracula” , în mod firesc, adevăratul săunume, care s-a născut dintr-o poreclă a tatălui său, cunoscut ca întemeietorul familiei Drăculeştilor.

Preluând o tradiţie mai veche, istoriogra fia română a folosit mai mult numele de Ţepeş, care este de faptporecla creată în mediul duşmanilor otomani şi primită mai târziu de voievod. Dar ea a fost adaptată şi deistoricii moderni şi contemporani, pentru a nu elimina tradiţia, dar şi din necesita tea de a nu-l confunda pe

30

Ţepeş-Dracula, domnitorul Ţării Româneşti, cu “Dracula vampirul”, din naraţiunile şi filmele horror, care,începând cu sfârşitul sec. al XIX -lea au invadat lumea.

În încheiere, credem că e necesar şi interesant să prezentăm cum a fost creat “mitul” contelui vampirDracula din Carpaţi. Cu peste o sută de ani în urmă, universul spiritual al Occidentului asocia numeleprovinciei româneşti Transilvania cu diferite mituri, legende, tradiţiişi obiceiuri, învăluite în mister şinecunoscut. Chiar dacă intelectualitatea occidentală ştia multe despre cultura şi civilizaţia provincieiintercarpatice, numele de Transilvania - “ţara de dincolo de păduri” - se preta, prin rezonanţa sa legendară,prin sonoritatea sa misterioasă şi obscură, la subiecte de ficţiune terifiantă. Poate din aceste considerente, JulesVerne sau Alexandre Dumas-tatăl, de pildă, au ales drept cadru al cunoscutelor romane Castelul din Carpaţi şi,respectiv, Strigoiul Carpaţilor - ţinuturile străvechi ale Transilvanie i, poleite în legende miraculoase şiîncărcate cu o istorie fascinantă.

Caruselul mistificărilor a funcţionat teribil: în plin romantism, unul dintre numele folosite pentru demon,Belzebuth(“Vlad, boyard de Travis, appelé Belzebuth”) este utilizat de Vict or Hugo, când aminteşte de VladDracula, în poemul Sultan Murad, introdus în a sa Légende des siècles .

Prin 1871, în mintea hrănită de felurite povestiri cu vampiri, strigoi şi fantome a scriitorului irlandez BramStoker se năştea ideea creării unui roma n de ficţiune, în care groaza şi suspansul constituiau coordonateledominante. Romanul a apărut în 1897, fiind intitulat simplu: Dracula. Pasiunea pentru mitul vampirului şiapartenenţa la societatea secretă neo -păgână şi ocultă “Golden Down in the Oter”, au constituit cadrul cel maifavorabil creării acestui roman.

De la cele mai diverse fanzine şi incredibile afişe sau reclame, de la numele unor nave sau operaţiunimilitare (precum operaţiunea maritimă şi aeriană din aprilie/mai 1945, de cucerire a Rang oonului, aflat subocupaţie japoneză, de la reclame turistice, muzică şi formaţii de gothic and black metal, până la călătoriile înTransilvania, de la spectacolele de sunet şi lumină sau pelicule cinematografice de cele mai diverse orientări,până la cursuri universitare(cum este cel de la Southern University -Florida, intitulat “Demonologie şiDracula”), de la obiecte de artizanat şi artă, băuturi şi mobiliere, asociaţii filodraculiste ca “Amici di Dracula”,de la Frenze sau Societatea “Dracula” din Londra sau Florida, până la abandonatul proiect românesc “DraculaPark”, de cel mai autentic prost -gust, acest onomastic românesc este rostit în fel şi chip, de milioane deoameni, de cele mai felurite condiţii, preocupări şi vârste, în cadrul unui “mit” univers al fără egal încontemporaneitate. Creat în “laboratoarele” Occidentale, acest “mit” a găsit şi la noi destui aderenţi, convinşide incomensurabila cruzime a lui Ţepeş, fascinantă, de altfel, pentru minţile rudimentare. “A vorbi de cruzimealui Vlad Ţepeş - spunea cu deosebită sensibilitate N.Iorga - este o crimă faţă de neam.”(19)

Domnitorul Vlad Ţepeş “trebuie să rămână în memoria istoriei ceea ce a fost pentru poporul său: simbol aldreptăţii, exponent prin excelenţă al luptei pentru neatârnarea şi libertatea ţării sale, geniu militar plin deinventivitate, inegalat diplomat şi om politic de primă mărime în epocă. Cine cunoaşte istoria poporului român,poate cu uşurinţă să înţeleagă că fără Dracula voievod aceasta ar fi lipsită de una dintre cele mai de seamăpersonalităţi, dar şi de un moment de importanţă excepţională, pentru libertatea sa.”(20)

NOTE BIBLIOGRAFICE1-A se vedea, în acest sens, Şt. Andreescu, Vlad Ţepeş(Dracula). Între legendă şi adevăr istoric , Buc., 1998;I.Bogdan, Vlad Ţepeş şi naraţiunile germane şi ruseşti asupra lui , Buc., 1896; C.Karadja, Incunabulepovestind despre cruzimile lui Vlad Ţepeş , în Închinare lui N.Iorga , Cluj, 1931, pp. 196-206; R.McNally,R.Florescu, In search of Dracula , New York, 1972; R.Florescu, R.McNally , Dracula. A Biography of Vladthe Impoler(1431-1476), New York, 1973; Ş.Papacostea, Cu privire la geneza şi răspândirea povestirilorscrise despre Vlad Ţepeş, în Romanoslavica, XII, 1960, pp. 159-167; E.Stoian, Vlad Ţepeş. Mit şi realitateistorică, Buc., 1989; N.Stoicescu, Vlad Ţepeş, Buc., 1976. Bogata informaţie istorică prezentată în acestelucrări este însoţită de o amplă bibliografie.2-Şt.Ştefănescu, Vlad Ţepeş, în Istoria Românilor, IV, Buc., 2001, p. 363.3-E.Stoian, op. cit., pp. 42-43.4-C.Rezachevici, Vlad Ţepeş, în Cronologia domnilor din Ţara Românească şi Moldova (a. 1324-1881), I,Buc., 2001, p. 102.5-Ibidem, pp. 104-105..6-Ibidem, pp. 115-116.7-N.Iorga, Istoria armatei româneşti , Buc., 1970, p. 87.8-Şt.Andreescu, Vlad Ţepeş(Dracula), Buc., 1976, p. 157.9-E.Stoian, op. cit, pp. 24-25.10-V.Pârvan, Dacia, Buc., 1972, pp. 113-115, 197.

31

11-I.Vintilă Rădulescu, Sufixul antroponimic “ea”, în Formarea cuvintelor în limba română , II, Buc., 1976,p. 1144.12-I.Bogdan, op. cit, pp. 60-61.13-R.Vulcănescu, Etnologie juridică , Buc., 1970, p. 202.14-M.Guboglu, M.A.Mehmet, Cronici turceşti privind Ţările Române , I, Buc., 1966, p. 190.15-Documenta Romaniae Historica , B, II, pp. 92-93.16-R.Popescu, Istoriile domnilor Ţărilor Româneşti , ed. C. Sucescu, Buc., 1963, p. 16.17-I.Bogdan, Scrieri alese, Buc., 1968, p. 468.18-A se vedea E.Stoian, op. cit., pp. 35 -40, numeroase variante ale numelui lui Vlad al II -lea.19-N.Iorga, Două concepţii istorice , în Discursuri de recepţie la Academia Română , Buc., 1980, pp. 64-65.20-E.Stoian, op. cit., p. 205.

prof. Cătălin Mocanu ***

calea, adevărul şi viaţa(eseuri ale elevilor)

TINEREŢEA ŞI LICEUL(două opinii de elev)Tinereţea e dată de Dumnezeu - tot El ne-o ia, dar noi n-avem timp să privim scurgerea ceasurilor,

minutelor. Noi explodăm! Dintre to ate lucrurile pe care El ni le dă, anii tinereţii sunt cei mai frumoşi: atunciiubeşti, trăieşti, eşti dispus să încerci lucruri noi, cât mai teribile - fără să te gândeşti laconsecinţe…Creşterea adrenalinei, atracţia riscului - cât de frumos e!

Iubirea…Când iubitul nu e lângă tine, simţi că toţi cei din jur sunt duşmanii tăi personali. Că nu te înţeleg,că nu mai vrei să trăieşti, că înnebuneşti! Şi imagini îmbătătoare te obsedează: el e cu tine, el te sărută, el îţispune vorbe dulci, te ţine strâns în braţe - nimic rău nu ţi se mai poate întâmpla…Dar - nu: el nu e lângă tine,eşti cumplit de singură…

Ştiu, mi s-a spus: dragostea din tinereţe nu durează - se risipeşte precum fumul…Păcat. Eu iubesc. Şi voiiubi, cu toate riscurile. O, Doamne, la mine nu trebuie să sclipească banii, ca să iubesc - nici să toarcăMercedes-ul la poarta vilei cu piscină. La mine e mult, mult mai simplu: iubesc - şi gata! E îngrozitor ca, întemplul iubirii, să se strecoare şarpele minciunii, interesului meschin, s clipetul şi clinchetul banilor…

Bărbat şi Femeie!Doar sex-sexualitate? Unii spun: DA! Dar după sex? Nimic? E cam prostească viaţa asta,dacă doar câteva clipe, minute - storc tot ce-ar fi bun şi frumos în om. Unele eleve practică, de zor, prostituţia- aşa, din plictiseală şi amuzament. Să le fie de bine. Eu nu voi fi closetul nici unui băiat, bărbat… Ce -or fidiscutând aceste eleve, colege ale mele, cu părinţii lor, şi părinţii lor cu ele? Aşa vor fi făcând şi părinţii lor -aşa vor fi visat şi ei iubirea…Treaba lor. Eu iubesc cu inima, chiar dacă e dureros. Dacă n -ar durea, măcarpuţin, n-ar fi frumos…

Tinerii de azi au prieteni. Ce fel? De cei care se distrează de dimineaţa până noaptea - şi de noaptea pânădimineaţa. Da, şi eu merg la discotecă: e muzică bună. După discotecă - e cam greu să-ţi păstrezi fecioria.Alcool. Dar eu mă gândesc la căsătorie. Cândva, el şi eu. Mă abţin, greu, dar mă abţin. Mă gândesc la el. Se vabucura - şi eu mă voi bucura că el se bucură. Păcatul…Nu ştiu bine ce e - dar ştiu că, dac-aş merge preadeparte, n-ar mai fi frumos, mai târziu. Aşa că, fricoasă, mă opresc. “Să fii curat”: asta să însemne? E bine sărămâi curat-curat? Nu ştiu - dar nu mi-a plăcut niciodată să mă simt murdară. Spălatul des nu poate lua oanumită murdărie - nu neapărat aia de pe piele. Eu cred în Dumnezeu -Hristos. În Lumina Lumii cea Curată.

Facem prostii. Multe şi dese. Suntem tineri. Profesorii ţipă la noi. Bine că nu ne lovesc. Dacă profesorul Xne-ar lovi, ar scăpa - ori are “pile”, ori are bani. Eu n-am bani, n-am pile. M-aş simţi murdărită de lovituraprofesorului. Încă nu m-a lovit. Dacă m-ar lovi şi l-aş reclama, toţi profesorii mi -ar face viaţa imposibilă, înliceu. Aşa am văzut la alte şcoli. O fi şi la noi?

“Specii de profesori”. Da, poate că fiecare profesor este o specie: unele dorite de planeta elevilor - altele,dorite să fie pe cale de dispariţie . Ar fi minunat dacă elevii s -ar duce la şcoală nu din obligaţie, ci din plăcere!Aceasta ar fi şcoala adevărată. Dar - ce pot şti eu despre adevăr? Spun şi eu. Mi s-a spus că te simţi bine,după ce eşti sinceră cu tine însăţi. A m încercat să fiu sinceră. Atât.

eleva Nicoleta Jalbă, clasa a IX-a C *

32

În tinereţe, îţi descoperi adevărata personalitate, adevărata voinţă. Visezi multe lucruri, visezi să devii omde afaceri, vedetă a muzicii şi a filmului…dar toate a stea sunt vise, vise şi iar vise!

Grea perioadă, tinereţea: acum se decide dacă tânărul va deveni om bun, om rău…Se vede cât a fost de bineeducat acasă. Pe unul îl va apuca dorul beţiei - aşa, de la o plăcere…alţii vor lua droguri, alţii le vor combinape amândouă, şi vor mai adăuga nişte ingrediente, să nu se plictisească…În liceu, trebuie permise mai multeca în generală – nu?

Iubire? Sex. Fetele cu băieţii - băieţii cu fetele - trupuri cu care “se culcă” - şi se scoală, şi iar se culcă.Sport obositor. Doar nu suntem homo!!! -“Feriţi-vă de sexul neprotejat!” -Să trăiţi, o să ne ferim! Altceva?Suntem liceeni, ce Dumnezeu! Trebuie să facem de toate - altfel, rămânem mici! Sau, poate - nu…Nu ştiu.

Profesorii te enervează. Te învaţă - dar te enervează, încât ajungi să te plictiseşti - şi te gândeşti să pleciîn Italia, Spania. Asta aventură! Voi şi munci - acolo, în străinătate. Mai văd eu cum stau lucrurile. E bine săai banii tăi - numai ai tăi. Cu o grămadă de bani - rezolvi multe. Nu se vede? elevul Marius Iurac, clasa a IX-a C

*

gânditorul de la hamangia”RĂZBIM NOI CUMVA LA LUMINĂ!”… -sau: Despre

identitatea omului modernÎn finalul piesei Iona, de Marin Sorescu - cumplit de singurul Iona scoate

cuţitul, se autoverifică, de parc -ar fi un altul”: “Gata, Iona?” - îşi spintecă burta,cu cuţitul, şi afirmă, cu un calm teribil, optimist şi temerar:” Răzbim noi cumvala lumină”. Celebrul personaj al lui Marin Sorescu, Iona, descoperise, cucertitudine, ceva ce noi întârziem , comozi şi filistini, să recunoaştem: LuminaSpirituală, calitativul existenţial -interior - sau, cel puţin, direcţia spreLumina Spirituală, ritmul sacru al Fiinţei şi fiinţării - spre deosebire de noi, carene complacem a fi, tot mai mult, robii formalului-cantitativ exterior - ba chiarne facem un titlu de glorie din a fi “cre atorii”, de fapt, supuşii formelor externe,cantitative - şi trâmbiţăm triumful absolut al civilizaţiei formale , falsacivilizare cu năvale, cumplit -agresive, ale vidului semantic, ucigaş de luciditate -lumină-veghe umană.

“Istoria a luat o viteză ameţit oare, pe care nici n-ar fi putut-o visa omenirea,acum trei secole” - obişnuim să spunem noi, mimând modestia - de fapt, foarte puţin discret, cât, mai ales,galinaceu-autolaudativ, referindu-ne la evenimenţial şi la invenţiile tehnice. Putem comunica(a parent…) laorice distanţă (înafară de distanţa reală - cea a sufletului:

-mă gândesc la fereastra de bloc din oraşul meu, împăienjenită de enorme muşte negre, într -ovară: când s-a forţat uşa apartamentului, s -a constatat că vecinul, cardiac, murise d e cel puţin o lună -şi-n acest răstimp, al lunilor şi anilor de aşa -zisă “convieţuire”în blockhaus, nimeni nu venise să -ntrebe,cu grijă frăţească, sau pur omenească, la uşă:”Vecine, cum te mai simţi?…”) ,

33

-prin telefoanele celulare şi prin rachete şi navete spaţiale, gonim scelerat pe autostrăzi, în automobilecare ne izolează perfect de lumea reală, informaţia circulă miraculos, la toată populaţia globului, prin Internet -ne trimitem, de zor, SMS-uri etc. Şi nici nu băgăm de seamă cât de depersonal izat sună aceste SMS-uri, şi nicinu ne trece prin cap să ne-ntrebăm cât de adevărată este informaţia globalizată, de pe siturile Internetului, şidacă nu cumva, cineva, doreşte să ne anestezieze vigilenţa spirituală, prin această virtualitate onirică, pri ninformaţie haotică şi prefabricată (pe care aproape nimeni nu se gândeşte s -o confrunte cu Adevărul(prinmuncă de “şoarece de bibliotecă”, aplecaţi, neobosit -interogativ, asupra documentului scris…) - ba chiarproclamând, inconştient -sinucigaş spiritual, “Moartea Galaxiei Gutenberg”…

Cât de dezumanizate sunt “mesajele” computerizate (toţi dispreţuiesc, azi, stilul epistolar şi epistolascrisă în tihnă, cu chinuitul condei, cu spiritul dublu direcţionat: spre propriile -ţi profunzimi de simţire şi gând- şi spre chipul, gândul şi sufletul celui de departe, cu care stabileşti, prin răbdătoare operă de alchimist - rexet pontifex - legături peste spaţii false şi timpuri iluzorii) - foarte comode şi rapide - prin care, însă, nimeninu mai poate zice şi simţi nimic despre personalitatea, sufletul, starea de spirit nici ale emiţătorului, atunci cânda formulat mesajul - şi nici nu se poate institui o stare spirituală a receptorului, care percepe S.M.S. -ul carezultat al mişcării mecanice, impersonal e, a unei maşini…Şi nimeni nu se -ntreabă: “Cu ce e mai bun omulComputerland-ului - al Erei Internetului - de ce apare atât de bolnav, egoist, rece, agresiv, disperat şiapatic, abrutizat, de <<neom>>, acest atât de <<modern>>om ?” (În Era Computerului Atotputernic, cândpolitica lumii se face, deşuchiat -criminal şi smintit-cataclismic, “la moment”, pe “firul roşu” Washington -Londra - putrezesc, în miasme fetide, infernale, vecinii de perete, naufragiaţi în moarte - cadavrele lorsinguratice, săptămâni în şir, sunt bâzâite de muşte - şi nimeni nu le ştie de ştire… - vecinii de blockhaus ,care sunt la distanţă de câţiva metri - sunt, parcă, în constelaţii diferite, despărţiţi, unii de alţii, de mii de anilumină…Cândva, vom comunica prin telep atie - cum a mai făcut-o omenirea, în vremi uitate şi mistice - darpân-atunci…?Ne [sin]ucidem, din plictiseală prea mare!).

Dacă cineva şi-ar pune această ultimă întrebare(pe care am subliniat -o), fundamentală pentru evaluareaOmului Spiritual Terestru - acesta ar descoperi că tocmai fascinaţia formelor şi vitezei maşinilor, l -a azvârlitpe om înafara sa, i-a creat o gravă criză schizofrenică: omul nu mai ştie(sau ştie din ce în ce mai puţin) cineeste el însuşi, cu adevărat, şi ce vrea, şi ce ar tr ebui să vrea, cu adevărat - independent de persuasiuneaagresivă a acestui funest univers al RECLAMEI TV, din postere etc. - care-ţi impune cine să fii, prin ceea ceTREBUIE să vrei (să consumi, de fapt - nu să ai!) - spre a-i îmbogăţi pe negustori i de tot felul de ciurucuri,care schimbă mereu (cu viteză năucitoare, e drept! - iată misterul “modei” şi “modernizării -modernităţii”!) -pentru a vinde mereu!!!

Ne batem joc, copios şi delirant, de “omul primitiv”, cel rămas la roată…Complet greşit: omul acela ştia,în esenţă, ce însemna roata! Şi roata lui era perfect integrată atât în fiinţa lui spirituală - cât şi reverberată încosmicitate: Roata Divină - a luminii şi întunericului, zilei -nopţii, a vârstelor, anotimpurilor şi a sorţii…Îi eragreu, rostogolind roata - transpira cumplit, sănătos şi fără deodorante - dar truda lui îl învăţa temeinic cineeste şi cine trebuie să devină, conform firii sale. Pe când noi, parfumaţii cu “spiţerii” - noi, comoziimasticatori de forme proliferate abe rant, habar n-avem de viaţa, simbolistica şi mistica roţii, refuzăm săaprofundăm roata - până la descoperirea, prin roată, a lui Dumnezeu. Ne autointitulăm “stăpânii” absoluţiai acestei lumi de jucărele îngheţate, pe care le -au născut lenea şi inconşienţa şi suficienţa noastră tembelă.Omul aşa-zis “primitiv” (pe când mai exista aşa ceva…)rezona cosmic, fiecare fibră a sa răspundea în stele.Trupul său era format din anotimpuri şi aştri, conform cărora se mişca şi -şi organiza-cosmiciza viaţa. Omulprimitiv a fost cândva 20 - şi ar fi, azi, acela care n-a pierdut legătura cu nevăzutul, deci cu cauza văzutelor -deci, cu esenţialul.

Da, evenimentele devin bulversant de multe, năucitor de multe şi înghesuite, claie peste grămadă ( într -opolitică mondialistă, a “vulpilor” şi “leilor”, prescrişi, încă de -acum cinci veacuri, de lucifericul NiccolòMachiavelli). Dar, dacă nu ne situăm, prin rezonare, deasupra lor(adică, DEASUPRA HAOSULUI ŞINEANTULUI! - căci lumea nu are semnificaţie decât prin conştientiz area regală a spiritului umano -divin), cisuntem înghiţiţi de ele, de cojile materiale ale cantitativului - nu devenim mai deştepţi, ci nişte prăpădiţi deroboţi, prizonieri ai roboţilor creaţi de noi.

20 -În vara asta, a anului de graţie 2005, am întâlnit, în satele Maramureşului (zona Borşa), poate pe singu rii şi ultimiioameni-ţărani din România care-şi poartă, cu mândrie absolută şi cu un firesc fermecător! - PORTUL NAŢIONAL ,duminica, la dusul la biserică şi prin tot satul sărbătorii lui Dumnezeu. Căci numai ei, păşind plutit şi majestuos, luminândca arhanghelii - mai ştiu că la sat se locuieşte, având ca vecini soarele, luna şi toate stelele de pe cer şi, aceiaşi aştri, suntstrăji la porţile lor urieşeşti şi -s cusuţi pe straie şi intră, deci, în fibrele sufletului lor de falnici voievozi...

34

Orice idiot e în stare să butoneze un telefon cel ular - şi sunt atâţia care numai asta fac, cât e ziulica delungă - dar, evident, habar n-au nici de principiile fizice după care funcţionează celularul, nici deconsecinţele, în plan ontologic -spiritual, ale utilizării celularului 21 - nici de cauzele care au determinatproliferarea celularului, şi care determină continua schimbare a formelor -tipuri de celulare…Dacă i-ai spunecă marele patriot gruzin, Preşedintele Sviat Gamsahurdia, a putut fi localizat şi asasinat tocmai printr -un celular - nu te-ar auzi. Dacă i s-ar spune, acestui imbecil modern, că, la fel precum codul de bare, de peorice obiect fabricat azi, şi celularul este un mod de supraveghere, localizare, manipulare, deci de desfiinţare -distrugere a intimităţii spirituale a omului, precum şi a premizelor de evoluţie spirituală - ar da din umeri, nicinu te-ar auzi, nici nu te-ar înţelege ce-i spui - de parcă ar fi-n transă hipnotică. Şi dacă ai face imensa greşealăsă-l mai şi întrebi de ce, oare, cu cât mijloacele de comunicaţie sun t mai abundente, omul trăieşte şi moare dince în ce mai singur - precis că te-ai alege cu o-njurătură: “(…)Ia mai slăbeşte -mă cu prostiile tale!” Nimeninu-şi mai pune problema, tocmai în aceste vremuri ale ecologiei, de necesitatea păstrării purităţii spirituale afiinţei umane, care-i din ce în ce mai sufocată(dar ea nu -i conştientă de asta!) de forme agresive, vide de oriceconţinut cald-uman. Şi care uită de esenţa ei cristic -socială, reclamând, energic, solidaritatea (nu doar formulaaristotelică zoon politikon lămureşte problema esenţei solidare a umanităţii, ci şi celebra afirmaţie cristică,promiţătoare de resfinţire a Omului Calitativ, prin afirmarea necesităţii solidarităţii spirituale umane:”Undeveţi fi doi, eu voi fi al treilea!”).

Nu, pătrunzând, fără busola spirituală a Sinelui, în jungla formelor inventice - acceptând, fărădiscernământ şi înţelepciune, “viteza” năucitoare, depersonalizatoare, a istoriei evenimenţiale - şi renunţânddeliberat la spaţiile-“stopurile” meditative, la in terogaţiile dureroase, dar care, tocmai prin tensiuneaspirituală a durerii , ţin umanitatea în stare de veghe, de trezie lucidă, de comuniune cu Centrul Spiritual (alSinelui şi cu cel Cosmic-Sinea Supremă - ceea ce este, în cele din urmă, totuna) - nu suntem nici mai buni,nici mai deştepţi, nici mai oameni - ci ne robotizăm. Căci cojile-formele vidate spiritual, cărora le îngăduimo existenţă şi proliferare ameţitoare, peste puterea noastră de conştientizare stăpânitoare - ne împrumută dincaracterul lor obiectual. De aceea, devenim tot mai egoişti şi mai reci, alienaţi, ba chiar vidaţi de suflet :semănăm cu lucrurile la care ne închinăm, pe care le adorăm, şi cu care, treptat, prin uzul zilnic, sistematic -hipnotic - ne identificăm. Aceasta însea mnă REIFICAREA FIINŢEI UMANE (adică, transformareaFiinţei Umano-Divine - ÎN LUCRU! - ÎNTR-UN OBIECT OARECARE!) - şi este o caracteristicăprincipală a epocii Antihristului.

Vreau să fiu bine înţeles: eu nu sunt împotriva televiziunii, computerului( ceea ce scriu, acum, în acestemomente, este scris direct pe computer!)etc. ; ele nu sunt bune sau rele în sine - ci prin cei care le folosesc,prin scopurile pe care aceştia le urmăresc, folosindu -le! Einstein şi Julius Oppenheimer au folosit energiasacră din atom, pentru a ucide - vezi bombele lansate la Hiroshima şi Nagasaki! Patronii mondiali ai reţelelorde televiziune şi Internet folosesc televiziunea şi Internetul pentru depersonalizarea, dezinformarea şiimbecilizarea umanităţii! Oameni umani, oameni cu bun-simţ şi cu bună-credinţă, opriţi-i pe aceştimonştri - luaţi-le din mână jucăriile morţii - şi transformaţi-le în elemente ale elevării, rafinăriispirituale - în căi către revelaţie! - să aflaţi cine sunteţi voi cu adevărat, ce trebui e să vreţi şi să faceţi,conform imperativelor înscrise în codul vostru genetic, ca poruncă dumnezeiască!

Dacă vrem să mai rămână oameni pe Pământ, şi nu doar neoamenii Marelui Complot al Beznei, care profităde comoditatea noastră spirituală, spre a ne m anipula, întru folosul lor material egoist, luciferic - trebuie să neextragem spiritul din diluviul tot mai înspumat, mai aberant -cantitativ al lumii materiale - şi să ne căutăm penoi înşine-lumina calitativ-spirituală. Să ne oprim din viteza nebunea scă, prin care nu mai putem distingecontururi şi semnificaţii - şi să redevenim “primitivi”, adică să ne racordăm, din nou, la cauzele -izvoareleexistenţiale, la sfinţenia mirabilă a existenţei esenţiale - existenţa cu rost, cu responsabilitate, cu fi nalitateînalt-spirituală... Să ne regăsim nuditatea luminoasă de chipuri spirituale, făcute pe potriva -asemănarea cuDumnezeu.

Opriţi-vă, oameni, din goana spre neantul cantităţii - treziţi-vă din somnul inerţial al formelor, şi vegheaţiîn luciditatea luminii Sinelui, în Centrul Fiinţei Sacre, din care vă trageţi! Reînvăţarea omeniei calitative şialtruiste, a sfinţeniei frăţiei cu întreaga Creaţie Divină (ca-n Ieslea Sfântă a Bethlehemului, unde DivinulPrunc-Centru Cosmic se află în armonie absolută c u roca-mineral, pe care este clădit staulul, cu fânul -vegetaţie, cu oile-măgarul-boul-animale, şi cu păstorii-magi-arhetipuri ale umanului regal ) - este singurulleac contra înstrăinării sinucigaşe, într -o lume în care s-au stins luminile(Lucian Blaga: “ Trece printre sori

21 -Afirm aceasta, în deplină cunoştinţă a faptului că istro-românul genial, Nicolae Tesl(e)a, a descoperit principiultelefonului celular(cf. Valentin Ovidiu Vâzdoagă , Extraterestrul român - Nicolae Tesla, Ed. Obiectiv, Craiova, 2004.

35

vecini/ porumbelul Sfântului Duh, / cu pliscul stinge cele din urmă lumini”) - şi-au năvălit beznele şi frigul -lume infernalizată, spre care alergăm frenetic, cu dementă bucurie.

V-aţi pus, măcar o clipă, întrebarea: Ce -i 22cu acest globalism, de care se tot vorbeşte şi care se tot face, dezor, în ultimele decenii(sufocând şi distrugând planeta Terra, prin dispreţul suveran faţă de cei săraci şi faţă deorice idealism!!!) - şi ce-i cu “victoria democraţiei, împotriva dictaturilo r şi a fundamentalismului-fundamentalismelor”? Privind şi încercând să gândesc singur, eu am ajuns la un răspuns: nu este nici ovictorie a democraţiei 23 - căci nu se vede niciunde decât dispreţ pentru însăşi noţiunea de popor. Este, pur şisimplu, victoria comunismului economic asupra comunismului social (ambele, având rădăcini comune, ne-creştine!!!) - victoria INTERNAŢIONALEI NEGUSTORILOR, împotriva INTERNAŢIONALEI (aşa -zis)PROLETARE… Dar se mai preconizează o victorie: victoria DISPREŢULUI FAŢĂ DE O RICE TEMELIESPIRITUALĂ-CREDINŢĂ - faţă de CREDINŢA-FUNDAMENT AL FIINŢEI SPIRITUALE. Şi, atunci, nepunem, legitim şi revoltat, întrebarea: oare noi, cei care am rămas credincioşi idealismului şi lui Dumnezeu -n-avem vină că nu ne împotrivim, fie şi c u preţul vieţii, acestei oribil de glorioase victorii a forţelor, FOARTEDISCIPLINATE, ale Întunericului materialist - grosier şi criminal? N-avem vină, oare, că nu ne strângem şidisciplinăm FORŢELE LUMINII - împotriva BANDITISMULUI NEGUSTORESC, ÎNTUN ECAT ŞIINTERNAŢIONALIZAT? Armele noastre spirituale sunt superioare tuturor armelor fizice. Dovadă: aşa -zişii“terorişti”-fundamentalişti musulmani ai secolului XXI, ca şi buddhiştii “comunişti” vietnamezi din deceniul 7al secolului XX, nu pot fi aneanti zaţi de coaliţia internaţionalistă a Răului - care ar dori să rămână singură cubezna petrolului, spulberând oamenii! 24 Patria, neamul şi credinţa se dovedesc, din păcate pentru bandiţiiinternaţionali, a nu fi doar nişte vorbe goale …

22 -Am găsit confirmarea şi con-fraternitatea, peste spaţii, a gândurilor mele (iar nu ideea generică a Minciunii Mondiale[cu rezultatul: Comunismul Global Liberal, Depersonalizant -Despiritualizant], făurită de Fraternitatea Răului! - ea îmiaparţine, atât cât pot aparţine gândur ile, unui om al planetei Terra…) – în multe studii cinstite - dar, mai cu seamă, înstudiul francezilor Philippe Labarde şi Bernard Maris – Doamne, ce frumos e războiul economic! , Antet 1999:“Simpozionul de la Davos reuneşte, în fiecare an, <<Internaţion ala lovelelor>> - iertaţi-ne expresia! – p. 32(…). Se credeacă planeta va deveni o comunitate planetară, ea a devenit un târg planetar – p. 34(…). Mondializarea liberalilor nu estelibertatea, egalitatea şi fraternitatea turcului şi a kurdului, a palestin ianului şi a israelianului, sau a chinezului şi aafricanului; este contrariul: este aservire şi învrăjbire a unora împotriva altora – p.41(…). Capitalismul vrea să restaurezecea mai cumplită tiranie a muncii, muncă pe care, totuşi, o sabotează - p.132 (…)Să îndrăznim să spunem că firmele nudeţin monopolul bogăţiei, nici pe cel al creaţiei şi mai cu seamă nu pe cel al esteticii; că produc mai multă urâţenie decâtbogăţie; că învăţământul nu are nu are nici o legătură cu ce face el astăzi, iar cercetarea încă şi mai puţină(s.n.);că<<eficienţa>> e un cuvânt gol, care umple oraşele de maşini şi plămânii de fum; că <<creşterea >> nu are nici un sens, cândnu ştie în ce direcţie merge şi când, în loc să producă mai mult - ea distruge! Că o societate care nu e capabilă să integreze3 milioane de şomeri şi un număr aproape dublu de săraci este nedemnă de calificativul CIVILIZATĂ…; că înrobireaîncepe cu intrarea în jocul competitivităţii şi al productivităţii; că robotizarea, care putea fi cel mai bun dintre lucruri, adevenit cel mai rău, că dezumanizează oamenii şi -i transformă în accesorii ale maşinilor; că virusul războaielor atinge tot:sportul, arta, cărţile, ziarele, informaţia, ştiinţa, în mod deosebit <<ştiinţa>> economică, palidă creaţie a acestor ti mpuridebile; că degradează inteligenţa, obligată să producă cărţi <<rentabile>> şi să -şi ridice fustele în nerozii televizate; că a nuparticipa la războiul economic este un drept fundamental, esenţial, pe care şi -l poate exercita oricare cetăţean. Că oricarecetăţean e un moştenitor al lui Homer, al lui Pascal şi al lui Newton, cei datorită cărora domnul Gates a ajuns sădomine(cu Internetul!!!) lumea; şi că, în acestă calitate, de co -moştenitor, are fiecare dreptul chiar şi cel mai sărac,chiar şi ultimul om - la un minimum decent! Că economia a devenit de nestăpânit, un tren fără pilot, înaintândnebuneşte pe o cale ferată construită mecanic, de nişte oameni mai maşini decât maşinile, mai sclavi decât sclavii, cu capetegoale-golite, care nu mai au timp să gândească şi, cu atât mai puţin, să viseze. Că profesorii vor să redevină profesori,ziariştii ziarişti, judecătorii judecători, medicii medici, artiştii – artişti - şi că toţi aceşti oameni nu mai pot să fie sclaviicompetitivităţii, sclavi ai t impului, precum hamsterii sunt sclavi ai roţii în interiorul căreia aleargă neîncetat” -p.130; <<Munca - protecţie socială!>>Spuneţi asta şoferului care conduce 60 de ore pe săptămână!” – p. 132 - şi finalulprovocator: “În fond: viaţa merită să fie e ficientă, sau merită să fie trăită?”23 -Cf. Ieromonah Amfilohie Brânză:”Actuala democraţie europeană, la fel ca şi socialismul şi comunismul, este o formulăpolitică plantată tot în doctrina materialistă” – art. Integrarea europeană, în lumina Teologiei Or todoxe, în revista ROST,an III, nr. 27, mai 2005.24 -Cf. studiul lui Florin Constantiniu, din Dosarele Istoriei, an X, nr. 8(108), 2005, p. 2:”Imaginea unei ameninţăriislamice la adresa civilizaţiei occidentale, a democraţiei şi libertăţii - este un produs al propagandei SUA (…) Nici vorbă deaşa ceva. Radicalii islamişti au atacat SUA pentru implicarea sa în criza din Orientul Mijlociu. Parte într -un conflict -SUA trebuiau să se aştepte că va veni momentul când, ca orice combatant, trebuie să şi încaseze: <<à la guerre comme àla guerre>>(la război ca la război). (…)Războiul sfânt( jihādul - rădăcina jhd înseamnă mai puţin război şi mai mult efort)se integrează gândirii islamice(…) Tratatul despre războiul sfânt al lui Al-Sulami fixează un nou princip iu: <<Coranul,tradiţia şi învăţaţii Legii sunt de acord că jihād-ul este o îndatorire personală, atunci când oştile năvălesc pe neaşteptateasupra teritoriului musulman. Lupta împotriva acestor oşti este obligatorie pentru orice musulman în stare să o du că >>

36

“Nu există naţiuni! Nu există popoare, nici democraţie! Există doar reţeaua noastră terestră deconcernuri!!!Să-ţi intre asta bine în cap!” - urlă, în filmul american Reţeaua(1976, regia Sidney Lumet),un zărghit mogul al TV-ului, către un biet show-man. În parodiile de “democraţii creştine” terestre actuale, încare Dumnezeu e pus în reclame şi i se calculează raiting-ul - există turme de mii de idioţi, care umplustudiourile cinematografice, aplaudând, ca roboţii, cele mai cretine şi mai obscene spectacole de aşa -zisdivertisment. Există mii de imbecili(congenitali sau deveniţi), care participă la jocuri TV extrem desuspecte(jafuri în direct!!!), ori care -şi exhibă şi expectorează (ca zoaie) cele mai intime necazuri, infirmităţi,colţuri ale ceva ce ar fi trebuit să f ie sufletul - în faţa a sute de milioane de spectatori, nu mai puţin cretini şinesimţiţi, decât regurgitatorii de zguri sufleteşti. La sute de milioane de spectatori, castraţi de demnitate, detesticulele moral-umane - le curg balele, aşteptând să se p etreacă actul sexual televizat ÎN DIRECT, la BigBrother…Şi ipocritul C.N.A. e complice la dezintegrarea morală a “naţiunii”(!!!), nici vorbă să amendezepornografia în direct şi la ore de vârf! Eventual, amendează sau desfiinţează un post care şopteşte, s periat, ofrântură de adevăr…din curată neatenţie…sau pentru un raiting”pe furate”… Dar Terra Spiritului nu va fisalvată de bussiness-mani, show-mani etc. - adică, de infractorii civilizaţiei imaginii mişcate năucitor - cide elitele rămase fidele Luminilor Galaxiei Gutenberg - de cei care nu-l răstignesc în postere pe HristosulSfintelor Scripturi. De cei care se spintecă, senini şi cu speranţa intactă, pentru a ne arăta LuminaDumnezeiască.

Am auzit, zilele trecute(la OTV), pe unul dintre propovăd uitorii nebuniei şi beznei terestre, afirmând căunicul scop al umanităţii ar fi înmulţirea fizică, pentru a “însămânţa” toate planetele etc. Chipurile, asta arspune Dumnezeul biblic, atunci când porunceşte cuplului adamic:”Creşteţi şi vă înmulţiţi!”Cu al te cuvinte,trebuie să devenim nişte buhai cosmici. Nu, eu cred în Dumnezeul creştin, care nu -şi poate jigni astfelcapodopera Creaţiei-Omul, înjosind-o până la a o considera animal de montă cosmică : creşterea şi înmulţireanu trebuie înţelese ( cum sunt, din păcate…), în sens materialist -grosolan - ci în sensul spiritual -sublim:”Omule care ai greşit, alegând -acceptând neascultarea -nearmonizarea faţă de/cu Sinele tăudumnezeiesc - creşte-ţi şi înmulţeşte-ţi, iarăşi, forţele duhului, pentru a merita, iară şi, să te situezi, întru Mine- în Paradis, adică, în Centrul Tău Real şi, concomitent, în Centrul Creaţiei Calitativ -Spirituale!”

Doar aşa înţelegând, vom “răzbi la lumină” - altfel, capitulăm laş şi ne predăm, legaţi fedeleş,întunericului gravitaţional, al mlaştinii infernale a materiei iluzorii. prof. dr. Adrian Botez

***

(…) SUA, hiperputerea planetei, dispun de un arsenal sofisticat şi eficient. În faţa lor, islamicii posedă un armamentrestrâns şi modest. Pentru a compensa disproporţia de forţe, ei recurg la mijloace de luptă neconvenţionale. (…)Atât înVietnam, cât şi în Afghanistan, cele 2 superputeri din perioada războiului rece - SUA şi, respectiv, URSS - au fostînfrânte şi obligate să abandoneze câmpul de luptă pentru că adversarii lor au recurs la războiul de gherilă, care nu apermis nici americanilor, nici sovieticilor să-şi valorifice uriaşa superioritate în raport cu vietnamezii şi, respectiv, afghanii.Unul dintre principiile de bază ale conflictului asimetric este că partea slabă evită o bătălie în câmp deschis. (…) Parteaslabă recurge la lovituri date prin surprindere şi rapid(<<loveşte şi fugi>>), pentru a uza şi demoraliza adversarul. (…)obiectivul ei e să-i dovedească adversarului că nu poate câştiga războiul şi, prin numărul de victime(militari şi civili) săprovoace în ţara cu forţe superioar e o riză politică, atât de profundă , încât să oblige guvernul să -şi retragă trupele. (…) Înprezent, SUA sunt implicate în Irak într -un conflict asimetric pe care nu au nici o şansă să -l câştige. Motivul invocat deBush şi de pudelul său, Blair - existenţa armelor de distrugere în masă - s-a dovedit o minciună(un analist occidental acalificat-o<<cea mai mare minciună din istorie >>). SUA au dorit să controleze resursele de petrol ale Irakului şi,invocând doctrina atât de promejdioasă - şi care trebuie condamnată în chipul cel mai viguros - a războiului preventiv ,au acuzat Irakul. (…)Numai o gândire rudimentară poate crede că sporirea efectivelor coaliţiei va aduce victoria. Soluţia nupoate fi decât politică: rezolvarea crizei din Orientul Mijloci u şi retragerea trupelor SUA şi ale sateliţilor lor vor lipsi demotivaţie pe fundamentaliştii islamici şi, atunci, va dispărea şi aşa -zisul <<şoc al civilizaţiilor>>.”

37

aromânii –“fraţi di mumă şi di-untată”(II)

O ISTORIE…Nu cred să fie pe lumea asta vreun neam cu o istorie mai sublimă şi mai ingrată -

decât Neamul Frate Geamăn de la Sudul Apei Uitării(Dunărea…): AROMÂNII . Celpuţin, Europa nu cunoaşte neam mai eroic şi, totodată , mai ignorat(de însuşi FrateleGeamăn de la Nordul Apei - noi, românii traianici, nordici, îi ignorăm, de mult şivinovat, pe fraţii noştri gemeni - românii aurelianici, sudici!!!) - decât ramura desud a trunchiului traco-român.

“Aromânii, armânii sau rumânii, cum îşi zic ei, macedonenii, cuţovlahii şiţânţarii(adică Fiii Cezarului - sânî=fii, ţar=împărat), cum îi poreclesc grecii şi sârbii, sunt cea mai vecheseminţie şi cea mai eugenică, adic ă mai nobilă, dintre toate câte trăiesc în sudul Dunării. Ei sunt populaţiaaborigenă, vrednici urmaşi ai stihiei traco -ilire, peste care s-a altoit demnitatea romană: mister tracic şipragmatism roman”(cf. Teohar Mihadaş - art. Aromânii şi rolul lor în Balcani).

“Moştenitori direcţi ai vechii civilizaţii trace, aromânii sunt, prin limba şi cultura lor, singurii reprezentanţi,la Sudul Dunării, ai latinităţii balcanice, născută odată cu cuceri rea Macedoniei de către Legiunea a V -aromană, în anul 168 î.Ch.”(cf. Vasile Tega – art. Aromânii: aceşti necunoscuţi ).

“Sobri, având instinct de căsnicie şi industrie - românii sunt, în privinţa acestor calităţi, cu mult superioriacelora ce vorbesc greceşte - sunt însă inferiori greco-slavilor în…şiretlicuri. Toţi aceşti ciobani simpli şi derând au o eminentă aptitudine pentru lucrări în metal. Armele şi armăturile lucrate în aur şi argint, pe care leadmirăm la arnăuţi şi palicari (grecotei) au ie şit din atelierele vlahilor”(cf. Mihai Eminescu – art. RomâniiPeninsulei Balcanice).

Întrebă, azi, pe Calea Victoriei, în plin Bucureşti - şi ai să vezi câţi români au auzit de fraţii “aromâni”.Aşa guvernanţi avem azi - aşa şcoală de conştiinţă şi s uflet avem azi. Cum să nu îndrîznească grecii săînfăptuiască, de sute de ani - etnocidul, prin asimilarea forţată (în dispreţul oricăror reglementări legaleinternaţionale) - al aromânilor? Grecii, “fraţii noştri ortodocşi” - îi numesc pe eroii luptei pentru păstrareaidentităţii de neam: “renegaţi ai elenismului”, acuzându -i că “visează la românizarea greco -românilor”. Cândn-ai fost niciodată altceva decât român - nu poţi “renega elenismul”. Iar a zice greco -români - “expresia(…)e tot atât de improprie ca şi afirmarea că iedul e fiul zimbrului”(cf. Mihai Eminescu – art. Despre ApostolMargarit).

O, răsfoind scrierile străinilor despre aromâni, ţi se face ruşine că eşti…român din Nord…Căci iată ce ştiaevreul Beniamin Tudela, rabin, la 1770, de spre valahii-aromâni din Munţii Balcanilor:”Nimeni nu se poaterăzboi cu ei, nici un rege nu poate domni asupra lor.”

Cine mai ştie azi, dintre “nepoţii lui Traian” – că strămoşii săi valahi, din sudul Apei BlestemuluiUitării(Dunărea…) - între 1187 şi 1373, sub conducerea lui Petru şi Asan şi ai urmaşilor lor, toţi principivalahi din Balcani - nu erau doar nişte bieţi ciobani, nici doar armurieri, negustori etc. - ci au fostRĂZBOINICII NEBIRUIŢI AI RĂSĂRITULUI BALCANIC? I -au snopit în bătaie, pur şi simplu, pe trufaşiiîmpăraţi greci ai Bizanţului, ba şi pe cruciaţii latini, din Apus, nu mai puţin(decât grecii bizantini) infectaţi depăcatul superbiei: “Valahii(…) au coborât din munţii lor sub conducerea celor doi fraţi, s -au unit cu bulgarii şiau făcut prăpăd în imperiu(…). Bulgarii şi valahii au năvălit aici(…) în timpul nopţii şi au făcut un adevăratmăcel asupra armatei greceşti. Cantacuzen(n.m.: împăratul!…), cu numai o mână de oameni, abia a putut să sesalveze la Constantinopol(…). Au luat s ăbiile(…) s-au năpustit asupra grecilor (conduşi de însuşi împăratulIsaac Angelos) mai repede decât rostim noi vorba şi i -au ucis pe toţi cei ce luptau(…). Asan îl surprinde (n.m:tot pe “falnicul” Angelos…) într -o trecătoare şi(…) i-a omorât cea mai mare parte din oştire(…). Isaac a căzutprizonier, cea mai mare parte a ostaşilor săi este ucisă(…). Alexis Comnen (n.m.: împăratul Bizanţului!) cerupace (n.m.: cuţo-vlahilor, vlahilor şchiopi! - “poporului de homosexuali”, cum i -au calomniat, grosolani,grecii, mai târziu…) . Ioniţă puse de se construi o maşină de război în patru laturi(…) şi cu ajutorul ei pătrunseîn oraş(n.m.: Varna), după trei zile de asalturi(…). Ioniţă(n.m.: regele vlahilor), care fusese uns şi recunoscutde către Papă, a hotărât să l e facă război cruciaţilor (n.m.: cruciaţii puşi pe jaf…, că doar jefuiau doar pe niştefraţi ortodocşi…) îi lovi pe latini, care fură spulberaţi” etc. (cf. Mihail Kogălniceanu – Vlahii de la sud deDunăre).

38

Apoi, au venit turcii “păgâni” - dar nu le-au fost duşmani mai mari românilor din Sud, decât “fraţii greciortodocşi” - pârâtori la Sublima Poartă - cu grea năpastă asupra cuţovlahilor…(va urma)

prof. dr.Adrian Botez*

autori rememoraţi, texte reînviate:ASTĂZI:

SERGHEI ESENIN (comemorare) - 1895-1925 – poet rus, spiritrevoltat, boem - de maximă sensibilitate şi forţă expresivă. Se naşte pe 3 octombrie 1895,la Konstantinovo(azi:Esenin), în ţinutul Riazanului, plasa Kuzminsk. Tatăl AlexandrNikitici(ţăran, de obârţie) era simbriaş de negustor, la Moscova - trăind departe defamilie, pe care o vizita rar… Mama, Tatiana Feodorovna Titova, deşi foarte severă(îneducaţia copiilor), îi va fi aproape, sufleteşte, lui Serghei. Serghei va locui, de la 8 ani, labunicii dinspre mamă - la ei va deprinde gustul lecturii şi al atât de nostalgic ului cântecrusesc…, al poveştilor…

1905-şcoala primară la Konstantinovo - primele încercări lirice.1909-1911- termină şcoala elementară şi, conform dorinţei tatălui, se înscrie la şcoala secundară de

institutori din Spas-Klepiki(30 de verste de Konst antinovo). Lecturi fertile(din Puşkin, Lermontov, Nekrasov,Kolţov), frecventează cercuri literare. Cu 1910 sunt datate primele poezii adevărate. Prematură iubire pentruconsăteana Anna Alexeevna Sardanovskaia , care va inspira multe poeme(inclusiv Anna Sneghina).

1912 – absolvind şcoala secundară, descinde la Moscova. Funcţionar la birourile negustorului Krâlov(lacare lucra tatăl), apoi ajutor de corector la tipografia “Tovărăşia lui I.D.Sâtin”. Simptome de inadaptare. Citeşte- dar şi scrie foarte mult: pastel, dar şi poem amplu. Face agitaţie printre muncitori, difuzează revista deorientare democratică Flăcări.

1913 – se înscrie la Universitatea populară “A.I.Şaniavski” - cu tradiţie progresistă. Membru al cerculuiliterar-muzical “Surikov” - devenind secretarul de redacţie al cercului.

1914- se căsătoreşte cu Anna Romanovna( cu care va avea un copil, şi de care va divorţa, odată cuplecarea la Moscova). Debutează în revista Lumea celor mici , cu poezia Mesteacănul(semnează Ariston).Apoi publică la ziarele Calea adevărului şi Desţelenire, apoi şi la Revista lunară, Revista pentru toţi , CaleaLactee.

1915 – descinde la Petersburg. Se întâlneşte cu marele Alexandr Blok, care -l va introduce în cercurileliterare petersburgheze, unde este primit, în ge nere, favorabil - şi publicat: în Gândirea rusă, Mirok, Buletinede bursă etc. Cochetează cu cercuri futuriste - din spirit boem şi frondă teribilistă.

1916 – este încorporat - dar, în 1917, sub iminenta ameninţare de a fi trimis e front, dezertează . Cele 2revoluţii(din ianuarie şi octombrie) îl surprind în satul natal. Se căsătoreşte cu Zinaida Raith, cu care va aveadoi copii - şi pe care, în 1918, o va părăsi…

1918 – apare într-un volum colectiv, la gruparea literară “ Sciţii”. Se stabileşte la Moscova. I se tipărescprimele culegeri de versuri: Golubeni(Seninul), Seliskii ceasoslov(Ceaslovul satelor),Preobrajenie(Schimbarea la faţă), Raduniţa(Ziua Pomenirii) .

1919-1920 – Lucrează febril la poemul Anna Sneghina.Vrea să înfiinţeze(şi chiar o co nstituie, dar pentruscurtă vreme) o “Comună a scriitorilor”. Lansează un nou curent liric: imagism(imaginism). Conducecafeneaua literară Ieslea lui Pegas. Publică intens, în revista grupului Hotel pentru cei care călătoresc înfrumos şi în Drapelul. Apoi o rupe cu gruparea, la crearea căreia participase atât de entuziast. Publică , laMoscova, culegerea Treriadniţa.

1921 – călătorie în Asia Centrală. Publică culegerea Spovedania unui huligan .1922 – o cunoaşte pe dansatoarea de vogă mondială Isadora Duncan, pentru care face o pasiune

romantică ferventă - dar şi scandaluri…Cei doi se căsătoresc – 10 mai 1922 – începe călătoria lungă înEuropa şi America, urmând turneele soţiei -dansatoare(Germania, Belgia, Franţa, Italia, apoi S.U.A. – unde varămâne până în 1923). Volum memorialistic: Mirgorodul de fier. La Paris, apare cartea: Serge Essenine:Confession d'un voyou - prima transpunere într -o limbă străină a poeziei lui S.E. La Moscova apare, învolum, poemul Pugaciov. De menţionat că, în 1922, S.E. şi I sadora sunt prezentaţi marelui romancier MaximGorki - Esenin şi Gorki devenind coşmarul Puterii Sovietice de la Moscova - căci nici unul dintre ei numai suporta ipocrizia, durităţile şi inechităţile regimului bolşevic(despre care, ambii, visaseră, câ ndva, că varezolva, definitiv, problema socială a umanităţii atât de chinuite…).

39

11 ian. 1923 - S.E. părăseşte S.U.A. şi se înapoiază în patrie. Ruptură de Isadora Duncan.1924 – primăvara, pleacă, în voiaj( ? ), prin Ucraina şi Crimeea - dar, în mai, se întoarce la Moscova, la

înmormântarea unui prieten. Continuă lucrul la Anna Sneghina şi concepe Motivele Persane. Lângă el, deacum, se va afla sensibila şi fidela prietenă Galina Arturovna Benislavskaia , care-l va ajuta enorm în muncade organizare şi păstrare a manuscriselor - dar va eşua în aceea de a -l smulge gândurilor negre(S.E. începuse,de mult, a avea serioase îndoieli ideologice…)şi învederatelor obiceiuri boeme - stimulate de deznădejde. (Laun an după moartea lui S.E., Galina se va sinucide pe mormântul poetului… ). Tipăreşte Moscovacârciumăreasă şi Versuri. Călătorii - de fapt, exiluri, numite, pe atunci, “auto -exilurile caucaziene ale luiS.E.” - determinate de conflictul deschis, dintre S.E. şi Puterea Sovietică… - la Baku şi Batumi.

1925 – Îi apar : la Tiflis, Ţara sovietică - la Baku, Rusia sovietică. Iar la Moscova: Despre Rusia şiRevoluţie şi Motive persane. “Călătorie”-exil: Batumi, Tiflis, Baku, Moscova… Simptomele uneidecompensări nervoase se adâncesc îngrijorător. Nemulţumit, irascibil, bănuitor, însingurat. Tot mai revoltat -şi tot mai neputincios…(cazul S.E. aminteşte, dureros, de Nicolae Labiş al nostru… - victimă a credinţeiînflăcărate într-un sistem social salvator de umanitate - şi a descoperirii visurilor sfărâmat e…). Se căsătoreştecu Sofia Andreevna Tolstoia, nepoata lui Lev Tolstoi. Este internat în spital. Fuge din spital şi îşi reia viaţadezordonată şi boemă. Face mai multe încercări de sinucidere. La 23 decembrie pleacă la Leningrad, trage lahotelul Angleterre - unde se izolează. Pe 27 septembrie încearcă, din nou, să se sinucidă, scriind cu sângepoezia Adio, prieten drag - pe care o înmânează lui Volf Erlich, rugându -l s-o citească mai târziu. În noapteade 27-28 decembrie îşi pune capăt zilelor, spânz urându-se. Funeralii, cu amploare deconcertantă ( pentruputerea politică stalinistă…), la Moscova. Abia prin anii '50 începe să i se recunoască rolul covârşitor,funcţional şi emblematic, în mişcarea poetică a începutului de secol XX.

* Tot ce scoate viaţa la iveală

E predestinat de timpuriu:De n-aş fi poet, fără-ndoială,Că pungaş şi hoţ era să fiu.

Scund şi firav, plin de aţâţare,Eram cel mai arţăgos băiatŞi adesea de la-ncăierareMă-ntorceam cu nasu-nsângerat.

Spuneam mamei mele, lângă vatră,Gura dând cu mâneca s-o frec:-Nu-i nimic!Mă-mpiedicai de-o piatră,Toate astea până mâine trec.

Iar acum când stinsă-i acea vreme,Din mănunchiul zilelor de ieri,În neliniştitele-mi poeme

Clocotesc năvalnice puteri.

Vorbele de aur stau grămadă…Vechile dârzenii nu s-au şters,Veşnic pusul pe bătăi şi sfadă,Se răsfrânge-n fiecare vers.

Ca şi-atunci mi-i firea îndrăzneaţă,Pasul meu răsună nou pe drum.Altădată mă izbeau în faţă,Plin de sânge-i sufletul acum.

Astăzi celor ce râzând mă latrăŞi nu mamei - spun cu glasul sec:-Nu-i nimic! Mă-mpiedicai de-o piatră,Toate astea până mâine trec.

*Sunt obosit de traiul meu statornic,Din casa mea curând o să dispar.De alte zări, de alte locuri dornic,Eu vagabond m-oi face şi tâlhar.

Pe cârlionţii zilelor senine,Voi rătăci spre-un trai curat ori strâmb,Şi cel mai bun prieten, pentru mine,Va ascuţi cuţitul din carâmb.

Cu primăveri şi-al soarelui răsuflet,E-mbrobodit gălbuiul drum pribeag.Chiar şi aceea ce-o slăvesc în suflet,O să m-alunge grabnic de la prag.

Întors acasă, vremea mi-o voi pierdeCu vechi nimicuri, ca oricare om.Şi sub fereastră, într-o seară verde,M-oi spânzura cu mâneca de -un pom.

Răchitele din garduri or să scapeMâhnite frunze, fluturând din mâini,Atunci când nespălat or să mă -ngroape,La loc ferit şi în lătrat de câini.

Pierzându-şi veşnic vâslele prin lacuri,O să plutească luna luminând…Şi Rusia va trece peste veacuri,Jucând voios sau lângă gard plângând.

40

*Ah, voi sănii!Şi voi cai, voi cai!Numai dracul v-a scornit, mişelul!Peste stepă-n goană cu alai,Râde pân la lacrimi clopoţelul.

Pretutindeni, prin pustiuri reci,Lună nu-i, nici glas de câini, nici ceaţă.Încă n-am îmbătrânit pe veci,Hai, dă-ţi suflet, viaţa mea-ndrăzneaţă!

Cântă-n spartul nopţii, vizitiu,Te-nsoţesc, de vrei, dar cu tristeţe,Despre ochii vineţi care-i ştiu,Şi despre voioasa-mi tinereţe.

Pălăria mi-o pleoşteam ades,Puneam calul între hlube late,

M-aşezam pe-un braţ de fân alesŞi pe urmă, ţine-te, măi frate!

Cum mă mai împăunam, zburând!Şi-n tăcerea nopţilor stufoase,Gureşa-mi harmonică oricândSucea capul fetelor frumoase.

…Totu-i dus. Fugarul a pierit.S-a schimbat şi părul meu şi pasul.De prea mult vioi pălăvrăgitŞi-a pierdut harmonica mea glasul.

Sufletul mi-i totuşi plin de rost,Gerul şi zăpada-mi saltă ţelul,Fiindcă peste toate câte -au fost,Râde pân' la lacrimi clopoţelul.

*

ION CATINA(1828-1851) – Câţi îşi mai amintesc, oare, azi, acest n ume? Şi, totuşi, atât de tânărul,nefericitul şi nostalgicul I.C. este autorul celui mai energic, mai sincer şi mai expresiv marş al revoluţiei de la 1848!- cunoscut, în acele vremi, de toţi românii! Un Deşteaptă-te, române!(Un răsunet) al muntenilor…dar, evident, nunumai pentru ei!Ar fi păcat ca glasul lui atât de curat, ca al lebedei muribunde, dar şi ca al “trâmbiţei de alarmă”,autosacrificială - să se piardă în neant!

I.C. s-a născut în anul 1828, la Bucureşti – şi a murit în anul 1851: 23 de a ni, trăiţi cu pasiune şi puritate. Şi cuinfinită modestie. Şi în mijlocul unei hule şi batjocoriri dureroase, aproape continue. În scurta sa viaţă, I.C. a suferitfoarte mult. Iată ce-i scria I.C. lui C.D.Aricescu, între anii 1846 -1847:”(…)Vrei să afli ceva şi despre Catina. Iar au datmonotoniile, urâturile şi desgusturile peste mine. Trec zile întregi şi nu vorbesc. (…)Am auzit de multe ori, în urma mea,câte un glas care zicea: <<Îl vezi pe ăla? E nebun!>> Şi poate că oamenii au dreptate.(…) În zadar mă căsnesc şi eu casă am soarta ta…Unde e lume mai multă, mă întâlneşti şi pe mine: trist, gânditor şi posomorât…Poate că sunt nesimţitor,poate că sunt conrupt.”

Prietenul lui, C.D.Aricescu, după atât de timpuria moarte a zbuciumatului I.C., scria:”Lectur a operilor lui Byron,poetul său favorit, contribui mult a dezvolta desgustul său pentru tot, dispreţul său pentru toate, unite cu un scepticismfatal şi c-o ură instinctivă contra ciocoilor, cum îi numea el, ură care -l împinse la fapte ca cele descrise, c e-i scurtarăviaţa înainte de timp.” Era, oare, I.C. doar victima “pozei” byron -iene? Nu credem: nu putea să moară atât de tânăr,dacă doar pozà în îndurerat - nu putea să scrie versuri atât de disperat de sincere, dacă doar ar fi imitat o posturălivrescă…Era, cu adevărat, un inadaptat la mediul terestru: prea adânc simţitor, consumându -se, cu mânie şi durere, cao făclie, arzând cu trosnet grăbit - pentru ţara şi poporul său, româneşti şi sfinte, amândouă, pe care le-a iubit cuînflăcărare - o înflăcărare rănită şi profund fraternă.Marşul libertăţii

Haideţi, fraţi, într-o unire,Ţara noastră e-n pieire:Aste ziduri şi palate,Unde zac mii de păcate,Haideţi a le dărâma!

N-auziţi în piaţă larmă?Daţi năvală-n mâini cu armă:Că soldatul ne ajunge,Baioneta ne împunge;Daţi, de-o vrea şi el să dea!

Destul fiarele ne strângeŞi robia-n vatră plânge,Inima ni se-mpietreşte,

Fierea ni se amărăşte:Morţi mai bine-ar fi să fim!

Însă patria ne cereCu un ţipăt de durere:Decât viaţă-ndelungată,În robie ruşinată,Cu-arma-n mână să murim!

Fraţilor, să n-aveţi milă,Daţi în cei ce vă fac silă,Vă iau plugul, arătură,Boul chiar din bătătură,Parc-ar fi un drept al lor!

41

Dreptul lor e şi al nostru,Câmpul lor e şi al vostru;Şi-adunarea cea obştească,Fiind casă românească,Este casa tuturor!

Hai, Române, de vorbeşte,Singur legi ţie-ţi croieşte;

Voi, ciocoi, să staţi afară! Tu, Muscal, să ieşi din ţară! Că poporul aşa vrea!

Toba-n piaţă să răsune.Tot Românul să s-adune!Ori pe viaţă, ori pe moarte!Dulce-i pentru libertate

Un mormânt a câştiga! *

(note bio -bibliografice şi selecţia textelor: prof. dr. Adrian Botez) *

pagina profesorului *

Scurtă istorie a gimnasticii(II) : Educaţia fizică în Evul MediuPrăbuşirea Imperiului Roman a determinat unitatea lumii vechi sub sceptrul Romei şi a adus, în arena

istoriei, o mulţime de popoare. Pe primul plan, apar popoarele germanice, care e rau etichetate drept popoare cuoameni înalţi, viguroşi, blonzi cu ochi albaştri; acestea, preponderent, se ocupau cu vânătoarea - ceea ce afăcut din popoarele germanice adversari de temut ai romanilor.

Viaţa de exerciţii începe din copilărie: copilul t rebuie să înveţe să ţină scvutul, să întindă arcul, săcălărească, să înoate. Când tânărul german stăpânea toate acestea, era declarat matur şi capabil de luptă; dinacel moment , el nu mai aparţinea famişiei, ci comunităţii.

Dintre exerciţiile cele mai ut ilizate amintim:-alergarea - era la mare preţ la germani, pedestraşii alergau pe lângă caii tovarăşilor de luptă;-săritura - în special, săritura în lungime;-înotul şi scufundările ;-călăria - în special, în sud(calul era considerat animal sfânt);Anglo-saxonii primitivi cultivau exerciţiile fizice numai pentru că ele erau necesare apărării vieţii

grupului şi pregătirii pentru luptă, nu pentru plăcerea pe care o produce practicarea lor.Ca factori care au influenţat educaţia fizică în Evul Mediu, am intim: a-biserica creştină(factor ostil),

feudalitatea şi apariţia popoarelor germanice(factori favorabili).Din întrepătrunderea celor trei factori, educaţia fizică va căpăta două aspecte fundamentale: cavalerismul

şi jocul popular.CAVALERISMUL – exprimă nu numai instituţia, dar şi un ansamblu de idei, moravuri specifice Evului

Mediu. Esenţa cavalerismului o formează două însuşiri: una de ordin militar şi una de ordin etic, în caretrăsătura fundamentală este lucrarea dezinteresată.

Franţa este ţara în care a apărut cavalerismul. Titlul de cavaler era pesonal, şi nu ereditar. Până la 7 ani,copilul era educat în familie; între 7 -16 ani, îşi făcea ucenicia(noviciatul) pe lângă o curte seniorială. Educaţiafizică era partea cea mai importantă a pregătirii cavalerului, luând forma celor 7 unităţi cavalereşti:

-călăria, înotul, mânuirea armelor, lupta , aruncarea lăncii, viaţa de curte şi turnirul(organizat cu diferiteocazii - nunţi, vizite, încheieri de alianţe).

În prima jumătate a sec. al XIII -lea, era un joc brutal, violent, pentru că luptătorii angajaţi în frenezia lupteipierdeau raţiunea jocului şi rivalitatea degenera în luptă adevărată, chiar foarte sângeroasă, uneori.

În a 2-a jumătate a sec. al XIII -lea, jocul se execută după reguli precise, d evenind sport. Câmpul de luptăeste curtea de castel, piaţa centrală etc. Din sec. al XIV -lea, apare armura cu zale, pe cap se purta coif cuvizieră mobilă. Armele erau controlate, fiind admise numai numai săbii şi lănci cu vârfuri tocite. Principalelereguli erau:

-să lovească numai în cască sau plastron;-să nu împungă;-să nu lovească adversarul care şi -a scos coiful;-să nu tace mai mulţi pe un singur adversar;-să nu rînească în mod intenţionat calul adversarului. După terminarea turnirului, în ha ine de gală,

paricipanţii luau parte la sărbătorirea victoriei, într -un spirit de camaraderie.Dacă turnirul era un sport de echipă - juta era un sport individual (un turnir simplificat) între 2 adversari.

42

Cavalerismul a cunoscut apogeul în timpul Cruc iadelor - a 2-a jumătate a sec. al XIII -lea, când cavaleriialcătuiau elita armatelor. Încurajaţi de Biserică, găsind în lupta pentru creştinătate suportul mistic aleroismului, cavalerii au realizat, în acea perioadă, perfecţiunea fizică şi morală. Cei mai străluciţi cavaleri aufost: Richard “Inimă de Leu” şi Philippe Auguste(regele Franţei).

Treptat, lumea se umanizează şi sporturile dure au fost înlocuite cu altele, mai nobile - jutatransformându-se în duel. Originea duelului este în legătură cu o teorie mai veche a dreptăţii: intervenţia luiDumnezeu, pentru a stabili vinovăţia sau nevinovăţia muritorilor. Armele duelului au fost sabia, spada, rapierasau rapiera cu gardă. Din duel, a evoluat scrima, care a apărut în Italia(sec. XVI).

Cele mai cunoscute jocuri populare au fost cvintena, lupta şi jocul cu mingea.CVINTENA(momâia) – pentru joc erau necesare un cal, o lance şi o ţintă. La nobili era un joc d eleganţă

şi precizie - la ţărani a devenit o parodie; călăreau pe cai proşti, greşeau ţinta, cădeau de pe cai, devenindbufoni, pentru petrecerile nobililor.

Lupta era răspândită în toate păturile sociale. În Bretania, se executau lupte duminica. Înainte de a selupta, cei doi se înclinau şi jurau că vor rămâne prieteni după luptă. Ei luptau în pi cioarele goale, îmbrăcaţi încămăşi de pânză tare. Era considerat învins cel care cădea pe spate. O variantă a luptei era trasul cu frânghia, încare 2 echipe trăgeau de capetele unei funii de 40 -50 m. Cel mai vechi manuscris despre lupte cuprinde 112desene, însoţite de explicaţii scrise, în dreptul fiecărui desen, fiind descrise toate apucările şi paradele.

Jocul cu mingea este un joc eminamente sportiv, se juca numai pentru plăcere.JEU DE PAUME - joc popular în Franţa. Se juca prin lovirea mingii cu palma, aruncând-o la distanţe

cât mai mari. Jocul a evoluat, devenind COURTE PAUME: acesta se juca cu rachetă, în spaţii reduse, şi a dusla apariţia tenisului.

LA SAULE - mingea era aruncată şi lovită cu piciorul. Fiecare jucător avea de apărat o ţintă, încercândsă plaseze mingea în terenul advers. A dus la apariţia fotbalului.

LA CRASSE - lovirea mingii cu un baston. A devenit jocul de golf, din modernitate.Micşorându-se suprafaţa de joc şi lovind mingea sub altă formă - avem de-a face cu apariţia biliardului.Din punct de vedere al practicării exerciţiilor fizice, sub diferite forme(militar sau sportiv), Evul Mediu se

încheie cu dispariţia cavalerismului.(va urma) prof. Gabriel Ilie

cine sunt şi ce vor masonii(5)

ASTĂZI: ILUMINISMUL ŞI ADAMWEISHAUPT

Astăzi vom începe a dezlega negurile din jurul Iluminismului, atât de lăudat prin manualele de Istorie şide Română.

În secolul 17, domnea în Europa o stare de imensă confuzie spirituală. În 1624, Lord Herbert de Charburrypublică lucrarea De veritate, în care afirmă că “toate credinţele sunt atât de evidente, încât orice om de bun -simţ ar trebui să le accepte”. Dumn ezeul Unic nu dă numai recompense şi pedepse, ci îl obligă pe om să -lvenereze, în pietate şi virtute permanentă.

În Spania, Ignaţius de Loyola, fondatorul Companiei lui Iisus(Iezuiţii), formează o societate secretă,împreună cu vechi iezuiţi şi francisca ni - societate pe care a numit -o “Alumbrados” – “Iluminaţii”.

În 1654, Franţa şi-a creat propria ei societate a Iluminaţilor - “Guérinet”. Principala atracţie pe care ea ooferea tinerilor leneşi şi căutători de distracţie erau fantomele şi diverşi ş arlatani vizionari . (Cf. Wilhelm vonAngelsdorf – Conjuraţia iluminaţilor şi organizaţiile secrete moderne , Samizdat, 1999, p. 18).

Din această mare confuzie a societăţilor iluminaţilor, au reieşit 2 tabere distincte: misticii puri şi misticiiraţiunii. Primii se recrutau, în primul rând, din partea iezuită a iluminismului. Al 2 -lea grup a constituitnucleul Grupării Germane - “iluminaţii” care domină, azi, ţările civilizate:

a-misticii puri conservau o mulţime de ritualuri, a căror origine nu o cunoşt eau, dar pe care le ţineau deteama lui Dumnezeu;

b-şcoala germană nu accepta nici un ritual sau credinţă care nu erau raţionale.

43

Iluminaţii din Bavaria consideră creştinismul ca fondat pe o carte plină de confuzii istorice fără nici o bază.Vechiul Testament, spun ei, e doar o înşiruire de crime şi obscenităţi. Profeţiile, spun iluminaţii bavarezi, nusunt decât insulte aduse spiritului raţional.

Între cel două grupări se creaseră, deci, premizele unui război - întâi în Bavaria, apoi în Franţa.În 1731, Benjamin Franklin intră în Francamasonerie, ajungând repede Mare Maestru al Lojilor Masonice

din Pennsylvania – SUA. Franklin, autorul lucrării Societatea Filosofică Americană , făcea parte din şcoala“raţionalistă-realistă” a Iluminării. Avea, în st atele coloniale ale Americii, mulţi adepţi - apropiaţi ideologic deeuropenii iluminaţi. Printre aceşti adepţi ai lui Franklin - sunt Thomas Jefferson, John Adams, marchizul LaFayette. “Aceşti 4 oameni constituiau nucleul dur al aripii franceze şi bava reze a iluminării”.

Nu peste mulţi ani, Revoluţia americană se apropia de sfârşit - şi un tânăr student din Bavaria, AdamWeishaupt, îşi enunţa propriile idei desprte propria revoluţie “pentru o raţiune diferită”.

Născut în 1748 - la 22 de ani, Adam Weishaupt obţine o catedră de drept canonic, la Universitatea dinIngolstadt, în Bavaria. Din 1750, titularul acestei catedre fusese, totdeauna, un iezuit. Weishaupt fiind formatde iezuiţi, aceştia au început să exercite presiuni asupra sa. Pe 1 mai 177 6, “contraatacând, Weishaupt şi-aconstituit propria sa societate secretă de iluminaţi”(cf. Wilhelm von Angelsdorf, op. cit, p. 19). A numit -o“Ordin Perfectibilistes” - apoi i-a schimbat numele, în “Ordinul Iluminaţilor”. 1778 - Weishaupt seinfiltrează în Lojile masonice, cu titlul de Maestru -Mason pe deplin iniţiat.

“Spartacus era numele codificat pe care -l folosea, în sânul organizaţiei, Adam Weishaupt, fondatorulIluminismului” – afirmă Ralph Epperson, în Noua Ordine Mondială , Samizdat, 2003, p.105.

În şcolile misterelor bavareze se credea (ca o legendă ademenitoare şi stimulatoare, ambiţionantă…)căexistau “superiori” secreţi, care supravegheau progresul lojilor, peste tot în lume - iar aceşti “superiori” semanifestau, periodic, în faţa tineri lor masoni merituoşi – cu obiectivul clar de a-i ajuta să avanseze în ierarhiilesuperioare ale şcolilor masonice ale misterelor… Acestă superstiţie i -a permis lui Weishaupt să joace rolul desuperior secret!!! (Iată cum impostura îşi arată coarnele!!!…)In ventându-şi propria serie de ranguri şi gradede iniţiere, el s-a putut apropia de nobilimea francmasonă europeană, convingând -o că o conduce spre gradesuperioare ale organizaţiei. “Într -un timp foarte scurt a ajuns la rezultate(…) la fel de mari, precum ego-ulpersonal”(cf. Wilhelm von Angelsdorf, op. cit.). În 1783, baronul Von Knigge, judecătorul Zwackh, deceled'Orléans(mai târziu, Mare Maestru al Marelui Orient - Loja Masonică a Franţei) şi încă peste 600 depersoane ingâfluente s -au alăturat Iluminaţilor bavarezi ai lui Weishaupt, pentru a forma cele 6 cercuriprincipale ale Iluminării. “Marea putere a Ordinului nostru se bazează pe caracterul său ascuns; el nu apare înnici un loc sub adevăratul său nume, ci întotdeauna disimulat sub un altul şi su b o altă ocupaţie(…) [“Scopulexpres al acestui Ordin este abolirea creştinismului şi răsturnarea oricărei puteri civile” - Conspiraţie împotrivalui Dumnezeu şi a omului – p. 118]. Asociaţia noastră secretă acţionează într -un mod căruia nimic nu-i poateţine piept” - Adam Weishaupt, în Ralph Epperson, op. cit., p. 106. Iată ce zice însuşi Weishaupt: “În scopulde a distruge întrega creştinătate, întreaga religie, am afirmat că suntem singura adevărată religie,reţineţi că scopul scuză mijloacele şi că ce i înţelepţi trebuie să aplice, pentru a face bine, toate mijloacelepe care le folosesc cei nelegiuiţi, pentru a face rău ” – cf. Adam Weishaupt – Revoluţia mondială , p. 13.Organizaţie discretă, nu secretă, MASONERIA - domnule Olimpian Ungherea, da? Şi, m ai ales,atotbinefăcătoare…Nici vorbă, nu ne îndoim de “binefacerile” ei - cel puţin pe linia Weishaupt! 1 Mai(1776), sărbătoarea Ordinului Iluminaţilor bavarezi, este în cinstea lui Sorat, demonul Soarelui(cf. Albert Pike– Morală şi dogmă , p.367).

Iezuiţii, ca şi restul francmasonilor, şi -au dat seama de forţa lui Weishaupt. Bătălia dintre aceste ordinetradiţionale şi Ordinul lui Weishaupt a început atunci în Bavaria - pentru a se extinde până în Franţa, unde,până la urmă, a dat naştere Revoluţie i franceze, 1789-1815. Şi ştim câte zeci de mii de capete de nobili şiprelaţi au căzut, cu această ocazie…Un adevărat masacru ideologic – nici vorbă de “nobile idealuri sociale şispirituale” - ci o sinistră răfuială între găşti…Deşi, Weishaupt maschează meschinăria criminală, suburmătorul program de abolire a : 1 -guvernelor naţionaliste monarhice; 2 - proprietăţii private; 3 drepturilor demoştenire; 4-patriotismului şi cauzelor naţionale; 5 -tuturor disciplinelor religioase bazate pe credinţa înDumnezeu - în opoziţie cu credinţa în forţele naturii, în om şi raţiune(deism). De fapt, programul produceacontinuarea exterminării fizice a adversarului, şi în plan spiritual. De observat orientarea ideologicămondială şi programa şcolilor de stat ale anului de graţie 2005: se păstrează acelaşi laicism raţionalist,pe care l-a ordonat impostorul şi criminalul Weishaupt Adam, în anii finalului de veac 18 …Globalismul?Păi, Weishaupt visa o republică deistă de dimensiuni mondiale. “ Protocoalele Înţelepţilor Sionului sunt reale,ele există ca plan al Ordinii Mondiale şi au fost utilizate cu o precizie alarmantă, de sute de grupări subversive,înrudite cu evreimea şi francmasoneria, timp de 100 de ani - dar au fost scrise de Iluminaţi, înclin, eu, să cred.Evreii şi francmasonii au fost, fără a fi nevinovaţi totuşi, folosiţi ca ţapi ispăşitori, chiar dacă aceste 2 grupuri

44

s-au identificat adesea cu cele scrise în Protocoale” - opinează Wilhelm von Angelsdorf, în carte sus -citată,p. 21.

“Dl. Churchill (premierul Angliei, în al doilea război mondial - 1940-1945) i-a asociat pe Weishaupt şi peiluminiştii din 1776 cu comunistul Karl Marx din 1848, iar pe Marx cu comuniştii ruşi din 1917. Opinia lui eracă aceşti indivizi fuseseră întruniţi într -o conspiraţie care dura de peste 140 de ani – iar scopul lor comun era dea răsturna civilizaţia - să aducă în lume Noua Ordine Mondială ”.

Gradele Iluminismului, create de Weishaupt(din 13, numai 9 contau cu adevărat) - şi pe care le recunoscşi francmasonii de azi:

Grade: 1-Pregătire; 2 – Novice; 3-Minerval; 4-Iluminatus Minor.Grade masonice: SIMBOLICĂ:

5-Învăţăcel; 6-Companion; 7-Maestru-Mason; SCOŢIANĂ: 6-Illuminatus Major sau Novice Scoţian; 9 -Illuminatus Dirigens sau Cavaler Scoţian;

Gradul misterelor:INFERIOR: 10-Epopt sau Preot; 11- Prinţ sau Regent; SUPERIOR:

12-Magnus sau Filosof; 13 Rex, Om-Rege sau Areopag.Adam Weishaupt moare în 1830 şi, de atunci, iluminaţii intră în clandestinitate. “Experienţele sociale din

China şi din Rusia, dintre cele mai diabolice inventate vreodată de om, prezintă semnele doctrinei şi practicilorşcolii lui Weishaupt. Societatea Mânuşii Verzi din Rusia şi a Dragonului Verde din China nu au dispărut şinici iluminaţii care le-au creat…”(Wilhelm von Angelsdorf, op. cit., p.22).

prof. dr. Adrian Botez***

cuvinte din bătrâni(din înţelepciuneaoamenilor vechi…)ASTĂZI: PYTHAGORAS (c. 560-500 a.Ch.), matematician, om politic,considerat de greci semizeu!

1-„Rămâi sclav, dacă nu preţuieşti mai mult decât stăpânii tăi! Numai virtuteaare dreptul să se răscoale !”

2-„Poporului care se plânge de sărăcie, dă -i pâine, şi nulibertate!”

3-„Călătorule! Să nu treci între un moşneag şi soare! ”4-„Fii unul, dar nu trăi singur!”5-„Tinere! Înainte de a-ţi învăţa creierul să nu uite nimic, învaţă -ţi ochii să vadă

bine. Harul vederii trebuie să treacă înaintea artei de a ţine minte ceea ce a fost văzut. ”6-„Unii fac legi pentru a dobândi glorie. Să -i iertăm. Alţii fac legi pentru a avea avere. Să-i dispreţuim.

45

Legiuitorul oamenilor a spus adevărul numai de dragul de a -l spune. Să-i cercetăm cuvântul scris.”7- “Această carte nu e destinată celor ce trec, ci generaţiilor care vor veni. Legiuitorului oamenilor îi

trebuie suflete neprihănite, minţi tinere care să se lase marcate de pecetea adevărului şi să -i păstreze urma.” 8-“Această carte e rodul unei vieţi. Nu înseamnă prea mult viaţa unui om, când e vorba de o carte care vasluji drept pildă întregii omeniri.”

9-“SESOSTRATOS primi în Theba toată cinstea ce se dă învingătorilor, pentru că omorâse nişte oameni.PITAGORA avu <<cinstea>> de a fi prigonit, pentru că dorise să reînnoiască speţa umană.” [ n.red.: Da, omulnou, spiritualizat, MIHAELIC, am zice azi, î n era creştină - nedepinzând exclusiv de ereditate, omul pe careşi l-a dorit, mereu, Legislatorul sincer şi cinstit, “tânăr”, al oricărei cetăţi umano -terestre…]

10-“Legiuitorule! Nu îţi vinde legile poporului; dacă sunt bune, nici poporul cel mai bog at nu va avea cumsă le cumpere.”

11-“Legiuitorule! Pune-ţi toată viaţa şi înţelepciunea la bătaie, nu ca să transformi oamenii într -un popor,ci mai degrabă, poporul în oameni:”

12-“Taie unghiile poporului, dar nu -i spăla capul cu propria -i urină; pedepseşte-l, fără să-lînjoseşti.”25(selecţie A.Botez)

***

un elev “năcăjit”“Foaie verde şi un rai/ Herghelie de doi cai…” Mda, aveam de gând să devin poet, da' văd că nu prea am

spor. Uitai să mă prezint: sunt elevul dintr -a IX-a - Gogomănescu-Vaideeni-Brânzoi-Decebalus-Per-Scorilovici Unu La Una Ion . Cred că vă daţi seama, după lungimea numelui, că mă trag din părinţi foartenobili: tata-i hingher-ŞEF, în dosul Cotrocenilort(să nu fie deranjat somnul prezidenţial de schelălăituri ilegale)- iar mama…ehei, mama…chiar aşa, unde mi -o fi mama? Când l-am întrebat asta pe tata, mi -a zis: “Laprodus, lua-o-ar boala!” Deci, am concluzionat eu, e mare producătoare - n-are importanţă de ce anume - săproducă, că tot nu se mai produce nimic în România, afară de g ropi şi gogoşi …Nu ştiu însă ce -o fi cu boalamamei…poate e doctoriţă... De aia nici n -are vreme să dea pe-acasă... Ce mai, am părinţi - unu' şi una! Deaici şi numele meu - particula aia, dinainte de Ion…e ca “de”, la franţuji - sau “von”, la nemţi…Asta mi-azis-o profu' de istorie dintr -a VIII-a, un om foarte cult(am aflat că ăstuia i -e o frică grozavă de moarte, şi de aiaînlocuieşte cuvântu' “moarte” cu ce -i vine la gură mai degrabă…), când m -a dat afară din clasă: “Du-te lanemţii mă-ti, dobitocule!”Adică, s-o întâlnesc pe mama, în Germania. (Acolo produce ea, care va săzică…Brava producătoare!Hip -hip-ura!!!). Aş vrea, da' tata e mai internaţionalist -liberal şi mai catolic decâtPapa. Tata ţine morţiş să plec nu în Germania, ci în Spania - să mănânc căpşuna direct de la sursă. De lagranzii spanioli, de origine rrrromă…de la colţul străzii…

Deocamdată, eu mai stau pe la AGRO(aşa-i zice liceului nostru: AGRO - ca şi domnului Stolojan:STOLO… - am văzut pe firma unei clădiri: APRO…şi dădeam să intru înăuntru, la ore - credeam că s-arăsturnat litera G - când tata m-a luat cu blândeţe: “Mă boule, ce faci? Aici era APROZARUL! – s-a ştersjum'atea aia de firmă!”). Stau aşa, nu ca să -nvăţ, ci pentru că-s oameni interesanţi pe-aici şi multe de văzut. De-abia am venit, şi măcar să mă distrez, ce pulpana mă -sii! Şi zău că ai cu cine te distra! De exemplu, e unu'(prof, se-nţelege - cine-s mai “sonny”, în zile noastre, decât ăştia? - s-a apucat ministru' să ţină cu ei -regulamente, chestii-socoteli…) - zic, e unu' care, de cum intră în clasă, râde, cuviincios şi frumos, ca domnu'preşedinte Băsescu - cu toate măselele şi amigdalele pe -afară. Şi, deodată, din senin, se -apucă să pună note,aşa, pe neascultate: doi-doi, ca la table păguboase. Şi scrie cifra cât liceul!

Mai e una bucată doamnă profesoară, foarte econoamă, care nu prăpădeşte materialul de fustă. Noiapreciem pozitiv asta…Iar dom' prof Şiclovan-Ciolan, când vede pe nasul unei eleve o pereche de ochelari, îizice să se ducă la loc în bancă - îl enervează ochelarii, îi plac fetele fără ochelari!Gusturile nu se discută, nu?

Mă aruncă în neagra melancolie un domn ta aare bun(“freca-l-ar dracii!” - cum zice tata, despre oricine), laRomână, care-ţi explică vreo jum'ate de oră de ce-ţi va pune o notă “nu foarte mare” - pentru ca, în cele dinurmă, să-ţi toarne un UNU! Tot cât liceul de mare! Noi îi spunem “Agentul 01”. Că aşa pune nota în catalog:01. Să-i ţină Dumnezeu năravul, şi pe dumnealui să -l ţină sănătos - trei zile cu cea de-alaltăieri!

…Hopa! Mi-a făcut apel celularu' din buzunar. Acu', tre' să fac eu apel la profu', care se -ndreaptă spremine, ca uraganu' Katerina: “Face -ţi-vă milă şi pomană, domnu', şi nu mă propuneţi pentru exmatriculare, cădoar şi matale - hei, alo, domnu', se-aude? - heei, nu te duce spre catalog, ca tornada! - doar ai fost şi mataelev, cândva, dracu' mai ştie când…”

25 -Pitagora, Legile morale şi politice , Antet, Buc., 2001.

46

Ţi-ai găsit înţelegere la profi! Nu mă exmatriculează - mă lasă repetent. Ce clemenţă -demenţă…fărăconcurenţă!…Mi s-a terminat bateria. Ciao!Las', mai ne găsim noi… elevul Caută-mă!

***

din scăpăriciul geniilor…pustiite“Stavrache este un soldat care îşi iubea ţara şi a riscat totul , iubirea şi viaţa, pentru a -i servii(sic!)

ţării. El a fost ridicat în grad şi a plecat cu flancul(sic!) lui la război, din care el a rămas singurul din ţoi (sic!) ailui care s-a mai întors, fiind foarte şocat.

Părinţii lui erau oameni de la ţară, umili, care munceau mult pentru băiatul lor.El a avut şi misiuni pe care le -a dus cu bine până la capăt. Era un bărbat autoritar, cu o personalitate

puternică, nu li(sic!) plăcea să bea, era slăbuţ, brun et, cu mustaţă, tânăr , înalt.” (Din lucrarea elevului P.G., dela examenul de diferenţe, pentru clasa a XI -a, la Limba şi literatura română , sesiunea sept. 2005)

*Gînduri pe malul lacului

“Trăiesc familii multe-n el/ Şi peşte şi broaşte mii/ Sunt fe riciţi şi au copii/ Ei cresc în ape mici!”(eleva I.M. -poetă aspirantă…)

*EPOPEEA(sic!) PESCARULUI - fragmente ( evident, semnificative …)

“S-au cunoscut pe plajă când/ Andrei pândea un peşte/ Ea era veselă râzând/ Nu ştia c -o să se-nece(…)/Privea la ea ciudat Andrei/ Când a văzut deodată/ Că nu mai dă de ochii ei/ Şi trupul e în apă. / S -a aruncatdeasupra mării/ Şi înotând cu grabă / La ochii mari şi bucle negre / S -ajungă şi s-o tragă(sic!)//(…)

(…) Pe Andrei nu-l interesa/ Pe chipul zâmbăreţ salva/ Şi-odată ajunşi la mal cu greu/ O lasă întinsă pemilieu(…)// Cristina îndată îşi reveni/ Când Andrei îi rosti(…)// Dar timpul trece uşor/ Andrei se îndepărtează/Cristina pleacă încet/ La viaţa ce -o urmează!”(eleva I.M. - poetă aspirantă…) (culese şi selectate de A.B.)

să râdem cu scriitoriiAnton Bacalbaşa26 a publicat în ziarul Epoca o scrisoare deschisă, adresată lu i Caragiale. În final, a adăugat

următorul post scriptum:”Vino diseară să mâncăm împreună, tot ca ieri, la Andrei. Cu o singură condiţie: numai vreau să fiu păcălit. Plătesc eu mâncarea şi tu, băutura.”

*

Într-una din zile, Puşkin27 a fost invitatul unei nobile case din Rusia.O frumoasă parteneră de petrecere, cu vădită dorinţă de a rămâne cu o amintire, fie şi neplăcută, îi adresă

următoarea întrebare:-Alexandr Sergheevici, dumneavoastră, care vă pricepe ţi la astronomie, puteţi, oare, să -mi spuneţi: ce

tangenţă este între mine şi soare?Răspunsul veni fără întârziere:-Nici la dumneavoastră, nici la soare, omul nu poate privi fără să se încrunte!

*Mark Twain28, aflându-se într-o dispoziţie deosebită, în timp ce conducea o doamnă la masă, i -a zis:

26 -Anton Bacalbaşa(1865-1899) – publicist şi prozator român. Împreună cu I.L.Caragiale, a redactat Moftulromân(1893). Satire ale vieţii cazone( Moş Teacă).27 - Alexandr Sergheevici Puşkin (1799-1837) – poet rus, cu structură genialoidă. Elegii, ode, epistole, romanţe de facturăromantică, poeme epice, în care elementele fantastice se întrepătrund cu cele realiste( Ruslan şi Ludmila, Fântâna dinBaccisarai, Rusalka, Ţiganii ); poeme istorico-eroice(Poltava, Călăreţul de aramă ); un roman în versuri((EvgheniOneghin). Nuvele(Dama de pică, Căpitanul de poştă); romane în proză(Fata căpitanului); drame de intensitateshakespeare-iană(Boris Godunov).28 -Mark Twain(pseudonimul lui Samuel Langhorne Clemens) – 1835-1910 – scriitor american. A pus bazele literaturiimoderne din S.U.A. Biografie av enturoasă. Viziune realistă, îmbinând perspectiva umoristică şi satira socială cu unremarcabil simţ al observaţiei exacte. Note de călătorie( Ageamii în străinătate, Sub cerul liber); proză dezvăluind tarelepoliticianismului şi ale sistemului liberal( Scrisorile unui chinez, Candidat la postul de guvernator, Epoca de aur,Bancnota de un milion de lire ); romane cu elemente autobiografice( Aventurile lui Tom Sawier, Viaţa pe Mississippi,

47

-Ce frumoasă sunteţi!Mai puţin amabilă, doamna i -a răspuns:-Regret că nu vă pot întoarce acest compliment!-O, a râs Mark Twain, de ce nu procedaţi l a fel ca mine, scumpă doamnă?-Cum? – dacă nu sunt prea indiscretă!-Minţiţi!

*Tot Mark Twain(american get -beget!) spune: “ - O trăsătură caracteristică americanilor este grosolănia. N oi

suntem o naţiune de grobiani. În această privinţă, am progresat mult - înainte sau înapoi, sau într -o parte -faţă de celelalte naţiuni, atât cele primitive, cât şi cele civilizate.

Suntem numiţi naţiune de inventatori, însă şi alte naţiuni invente ază. Se zice că suntem o naţiune delăudăroşi, dar şi alte naţiuni se laudă. Tot noi suntem numiţi naţiune energică, însă şi alte naţiuni sunt energice.Numai în privinţa lipsei de politeţe, a proastei -creşteri şi a grosolăniei, ne aflăm mai presus de oric econcurenţă - lipsindu-ne informaţiile din iad”29.

*Scriitoarea franceză George Sand 30 a fost vestită, în epocă, pentru numeroasele ei aventuri amoroase, numai

cu celebrităţi! (printre victimele ei - victime de care George Sand făcea mare caz, pozând ea în martiră... - s-anumărat şi genialul pianist şi compozitor Frédéric Chopin 31…), precum şi prin luxul pe care -l afişa, uneori.Într-o zi, se plângea, cam ipocrit, unei prietene:

-De când am rupt logodna cu F., bietul de el se îmbată continuu…La care prietena, cam agasată:-Şi mie-mi pare că sărbătoreşte prea mult evenimentul!(…)Şi altădată, aceleaşi “prietene” (de data aceasta, începe necunoscuta):-Cum merge prietenia ta cu G.?-Ne-am despărţit!-Dar de ce?-Când a aflat că eu cheltuiesc 2 milioane de lire pe an pe îmbrăcăminte, s -a grăbit să ceară mâna croitoresei

mele… (selecţie şi note: Adrian Botez)

*

ultima oră(ceasul din urmă…)“Şi mi-a spus Dumnezeu: <<George, du -te şi invadează Afghanistanul!>> Şi m -am dus. Apoi, mi-a spus

Dumnezeu: <<George, du-te şi invadează Irakul!>> Şi m-am dus!…”Dacă acestea sunt, cu adevărat, declaraţiile făcute de Preşedintele SUA, George W. Bush , pe 6 octombrie

2005 (cf. Antena I, Observatorul, din seara zilei de 7 octombrie 2005 – orele 19 – crainici TV: Lucian

Aventurile lui Huckleberry Finn ) sau de evocare a trecutului, cu aluzii î n actualitate(Prinţ şi cerşetor, Un yankeu lacurtea regelui Arthur, Amintiri personale despre Ioana d'Arc ).29 -Cf. Mark Twain, Însemnări zilnice, aforisme, câteva definiţii , în vol. Bancnota de un milion de dolari , ELU, Buc.,1964, p 334.30 -George Sand (pseudonimul Aurorei Dupin, baroană Dudevant) – 1804-1876 – scriitoare franceză. Militantă pentruemanciparea femeii. Romane pasionale de formulă romantică( Indiana, Valentina, Lélia); ulterior, cu tematică socială,influenţate de socialismul utopic( Calfa care a făcut ocolul Franţei ); proză de inspiraţie rustică(Balta dracului, MicaFadette).30 -Fryderyk(Frédéric) François Chopin (1810-1849) – pianist şi compozitor romantic polonez. Întemeietorul şcoliimuzicale naţionale poloneze. De la Varşovia, pleacă la Viena, apoi la Paris, unde îşi va desfăşura activitatea de pianist şicompozitor. Deşi constrâns la exil - Chopin a fost mereu alături de patria sa, Polonia - cu frământările şi năzuinţele eirevoluţionare. Sonate, poloneze, mazurci, valsuri, studii, p reludii, balade, nocturne, scherzouri pentru pian, două concertepentru pian cu acompaniament de orchestră, impromptu -uri, fantezii, o tarantelă, o berceuse, o barcarolă, un bolero, rondo -uri, variaţiuni – reprezentând o originală împletire de lirism delic at, cu avânt impetuos, de simplitate şi rafinament alformei. Melodie elegantă şi nobilă, bogat ornamentată.

48

Mândruţă şi Alessandra Stoicescu) - consecinţele lor ar fi de-a dreptul minunate: ar simplifica, maxim şiabsolut, peisajul sacru - mondial şi celest!!!…O, tu, Moise, şi voi, sfinţi profeţi, Isaia, Ieremia, Iezechiil,Daniil, Osie, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu , Zaharia, Maleahi - duce-ţi-vă la culcare, căci Dumnezeu nu se mai uită la voi, nici cu spatele! Are alt Ales (pe fir roşu cu Iehova-Iahve!!!…), pentru prorocirile şi înfăptuirile Lui (cele belicoase)! Mult mai fidel şi mai eficient decât oricaredintre voi! Şi Tu, Doamne Hristoase, pregăteşte -Te pentru un luuung concediu (fără plată…) - căci, curând,Alesul lui Dumnezeu se va proclama (în logica dinamicii discursului stupid -stupefiant-demagogic!!!),UNICUL, Înlocuitorul lui Dumnezeu!!!Fără dialog: Imperiul Mondial al MONOLOGULUIINVAZIONIST!!!…Ziarele americane dinainte de ultimele alegeri prezidenţiale din SUA(în unele locuri dinSUA, uneori, încă, funcţionează, se zice, libertatea cuvântului…) vorbeau ceva despre IQ şi nu ştiu carecimpanzeu… Greşeau. Profund. Blândul şi paşnicul valah Petrache Lupu, de la Maglavit, avea pretenţii multmai modeste şi mai limitate: el afirma că vorbeşte doar cu Maica Domnului,în probleme mult mai domestice…

Nu ştiu în ce ordine de idei, mi -am amintit, brusc, ceva: că ieri, discutând cu un prieten, am pledat înfavoarea ideii că, pentru liderii mondiali, cel puţin de un secol încoace, ar trebui deschis ă, cât mai degrabă, osplendidă rezervaţie, unde aceştia să fie trataţi cu multă blândeţe, dar şi cu fermitatea terapeu tică, adecvatăfiecărui caz în parte. (A.Botez)

*

poşta redacţieiANA MARIA COSTANDACHE , clasa a XII-a C, Liceul Teoretic „Emil Botta”: Parcă, până nu demult,veneai cu poezii mai profunde, mai puternic-expresive...Ce s-a întâmplat cu „muşchii” poetici? Mai fă ceva„antrenamente”(de interior...)!Şi, cu siguranţă, ne vom mai întâlni în „visurile paradise”, de care faci vorbire...SORIN MARIAN BALCAN , clasa a IX-a B, G.Ş.A.-Adjud: Ai sensibilitate, ai duioşie, dragoste desemeni...Oare ce-ţi lipseşte? Un fleac...: maturizarea interioară şi expresivă. În loc să faci poezii despre pisicăşi despre ce face mama la bucătărie, poate arunci o privire în propriul tău suflet, să vezi ce seisme se maiîntâmplă pe acolo. Şi, apoi, găseşte -ţi, încearcă-ţi, explodează-ţi cuvintele cele mai pline de viaţă şi sânge,cele mai surprinzătoare, ca din altă galaxie, şi, totuşi, extrem de umane! (numai ele sunt cu adevărat umane! )- pentru a ne spune şi nouă ce vezi pe-acolo, prin sufleţelul matale... Şi citeşte, citeşte de zor, poezia altora (depreferinţă, „Marii”!), pentru ca să ai de cine te delimita, spre a rămâne tu cu tine ( şi cu Dumnezeu!) - Poetul...MIHAELA MOSCU , clasa a XI-a B: Aşteptăm, cu nerăbdare, contribuţii mult mai substanţiale! Potenţialultău mistico-poetic eclipsează, de departe(şi sper să şi anuleze!), potenţialul nuclear al americanilor şi ruşilor, laun loc! Te-aşteaptă cititorii tăi fideli!

Aşteptăm materiale finisate(poezie, proză, dramaturgie...) de la toţi elevii talenta ţi, dăruiţi deDumnezeu cu harul Strigătului Expresiv. Dar, în primul rând, de la cei care au promis - şi-auuitat...: Elena Taraşi(XI B), Lidia Tancău(IX A), Irina Birtolom(IX B), Călugăru Ionela(IX B)...

Ultima şedinţă a cenaclului revistei CONTRAATAC a avut loc vineri, 14 octombrie 2005 (sub noua„prezidenţie”, cea a Dianei Bortă, XI C, aflată în deplină armonie cu vechea – Mihaela Moscu, XI B) –şi, în urma unor crunte „războaie” şi „dueluri” fertile - a adus roade alese, pe care le puteţi„(de)gusta” la rubrica, de-acum consacrată, PORNI LUCEAFĂRUL... , a numărului de faţă.

Următoarea şedinţă a cenaclului revistei CONTRAATAC se va ţine LUNI, 14 NOIEMBRIE 2005!Ion Z. Bardă

ISSN 1841 - 4907

49

Documents

CONTRAATAC contraatac/contra 15.pdf · 1 GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL - ADJUD CONTRAATAC - Revistă de educaţie, cultură şi literatură, pentru elevi şi profesori - îndreptată împotriva