Upload
others
View
8
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE
Serviciul Marketing şi Comunicare
Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București,
cod 010615, România
Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129
www.ase.ro; e-mail: [email protected]
CUPRINS:
INTERVIU Rolul intelligence-ului pentru mediul de afaceri din România
Site-ul de socializare Student pe Net estimeaza 2 milioane de utilizatori pana la
finele lui 2019
13 FEBRUARIE 2019
Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE
Serviciul Marketing şi Comunicare
Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București,
cod 010615, România
Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129
www.ase.ro; e-mail: [email protected]
INTERVIU Rolul intelligence-ului pentru mediul de afaceri din România
Despre intelligence economic, business intelligence sau competitive intelligence se scriu prea puţine
analize pentru piaţa economică din România, ceea ce ne arată că încă vorbim despre un domeniu aflat în
formare în ţara noastră, asta deşi în statele occidentale, şi nu numai, asistăm la o adevărată tradiţie formată în
ultimii ani.
Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) a demarat programul postuniversitar Introducere în
Intelligence Economic Internaţional, în scopul consolidării culturii economice de securitate şi al formării de
experţi pentru firmele care activează pe piaţa din România, motiv pentru care redacţia NewsInt a dialogat cu
Prorectorul ASE, dn-ul Dorel Paraschiv, în scopul de a înţelege impactul unor astfel de programe la nivel
naţional.
Domnule Paraschiv, vorbiţi-ne puţin despre noul program post-universitar Intelligence Economic
Internaţional, organizat de Academia de Studii Economice, facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, în
colaborare cu o organizaţie non-guvernamentală, Centrul de Strategii Avansate.
DP: După cum bine se cunoaşte, mediu privat din România este în continuă dezvoltare şi diversificare,
dar şi sub o presiune în continuă creştere din partea altor actori economici din afara ţării care îşi doresc de
asemenea să aibă acces pe piaţa din România, pe diferite ramuri ale economiei. Consider că atât întreprinderile
mici şi mijlocii din România, dar şi întreprinderile mari, cu capital de stat şi privat, incluzând aici şi
reprezentanţele corporaţiilor multinaţionale, au nevoie să cunoască cât mai bine mediul economic şi
concurenţial în care îşi desfăşoară activităţile pe piaţa românească. Ca urmare a acestui fapt, Academia de
Studii Economice şi Centrul de Strategii Avansate au luat decizia să vină în sprijinul acestor actori economici
şi să introducă pe piaţa cursurilor post-universitare o tematică de nişă, respectiv intelligence economic
internaţional, care îşi propune să ridice nivelul de cunoaştere şi conştientizare a firmelor din România faţă de
piaţa sau pieţele pe care acestea operează. Acest curs post-universitar, care a debutat în noiembrie 2017, este
la editia a doua, durează şase luni şi abordează subiecte integrate referitoare la domeniul informaţiilor
(intelligence), printre care vreau să enumăr: analiza mediului competitiv international, diplomaţie economică,
o analiză a sistemului global actual, business intelligence, analiza de risc, prevenirea conflictelor, construcţia
de echipe competitive şi de succes în mediul privat ş.a. Pentru acest curs, am pus cap la cap o echipă de experţi
de excepţie, atat din mediul universitar cat si practcieni, care să vină cu o experienţă practica asupra domeniului
şi care să ajute cu adevărat participanţii să poată pună în aplicare tot ceea ce le este transmis.
Ce competenţe vor dobândi participanţii la aceste cursuri?
DP: Vor învăţa cum să înţeleagă şi să analizeze sistemul global actual, cum să culeagă şi să analizeze
informaţii dintr-un mediul concurenţial (competitive intelligence) în continuă schimbare şi din pieţe complexe
(market intelligence), cum să discearnă între toate informaţiile cu care sunt bombardaţi, cum să le clasifice şi
cum să le organizeze, cum să poată identifica situaţiile, persoanele şi grupurile de oameni care vor să
disimuleze sau inducă în eroare în vederea obţinerii unor informaţii sau avantaje competitive, cum să citească
expresiile faciale ale unei persoane, cum să analizeze riscurile unei acţiuni, situaţii, activităţi, evenimente, cum
să folosească Open-Source Intelligence gathering (OSINT), Human Intelligence gathering (HUMINT),
Elicitation Intelligence, Cyber Intelligence, social media intelligence (SOCMINT), precum şi altele. Toate
informaţiile teoretice şi practice acumulate şi toate competenţele dobândite prin intermediul cursurilor noastre,
îl vor conduce pe participant să devină mai performant pe poziţia pe care lucrează în firmă şi să poată în viitor
să folosească aceste competenţe pentru a avansa la locul de muncă.
Aţi vorbit despre multe concepte şi competenţe foarte interesante pe care participanţii pot să le înveţe în
cadrul acestui curs. Să luăm conceptul de competitive intelligence sau culegerea şi analiza mediului
concurenţial în care o firmă îţi desfăşoară activităţile. Ce este acesta şi cum este folosit pe piaţa din România?
Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE
Serviciul Marketing şi Comunicare
Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București,
cod 010615, România
Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129
www.ase.ro; e-mail: [email protected]
DP: Competitive intelligence a început să fie folosit sub această formă, de către firme din România, în
urmă cu câţiva ani. Adică, au început să existe firme care să îşi înfiinţeze departamente de competitive
intelligence, pe care ulterior să le integreze cu cele de business intelligence şi care, confruntându-se cu
informaţii din ce în ce mai multe, mai complicate şi complexe, începeau să înţeleagă nevoia de a naviga prin
intermediul acestui conglomerat de informaţii, doar că nu ştiau cum. Evident că, înainte de această au existat
câteva firme private care pregăteau grupuri de oameni pe problematica de competitive intelligence. Pe scurt,
competitive intelligence este un concept care se referă la culegerea, analiza şi împărtăşirea informaţiilor
referitoare la concurenţii şi produsele unor firme care operează într-una sau mai multe ramuri economice într-
o ţară. Competitive intelligence îi ajută pe leaderi şi pe manageri să ia decizii strategice importante pentru
firme. Rapoartele de competitive intelligence sunt cruciale pentru poziţionarea pe piaţă a produselor unei firme.
Noi îi învăţăm pe participanţi cum să facă toate acestea şi multe altele.
Domnule Profesor, din ce medii provin participanţii la cursul Intelligence Economic Internaţional de la
ASE?
DP: În proporţie de 90% din mediul privat, IMM-uri, corporaţii multinaţionale, bănci, întreprinderi de
stat, avocatură, dar şi un număr foarte mic din sectorul public, pentru că, din reacţiile ulterioare, doreau să
cunoască cum să ajute mai mult sectorul economic şi mediu privat din România. Avem participanţi începând
de la top şi middle management, până la personal de execuţie. Acesta este singurul curs post-universitar dedicat
exclusiv mediul economic existent pe piaţă în prezent, iar interesul şi cererea cresc cu fiecare curs finalizat.
Suntem plăcut surprinşi.
Ştiţi foarte bine că încă există prejudecăţi în ceea ce priveşte domeniul intelligence în România. Nu se
înţeleg anumite diferenţe faţă de ce s-a întâmplat înainte de 1989 şi după. Există încă o falsă imagine a ceea ce
înseamnă anumite concepte de informaţii. Spre exemplu, care este diferenţa dintre competitive intelligence şi
spionaj economic?
DP: În competitive intelligence se pune accent pe identificarea, culegerea şi analizarea informaţiilor
referitoare la concurenţii din domeniul sau domeniile în care operează firma, ţinând cont de un cod foarte strict
de etică, stabilit, de exemplu, de Societatea Profesioniştilor în Competitive Intelligence (SCIP). Scopul este de
a îţi crea avantaje strategice şi operaţionale competitive faţă de concurenţii din piaţă. Cuvântul cheie în acest
sens este ETICA. La polul opus se află spionajul economic şi industrial, care presupune folosirea resurselor
financiare şi umane ale unei companii sau unui grup de companii pentru a-i determina, prin metode ilegale, pe
unii lucrători din firmele competitoare să vândă informaţii despre firma unde lucrează, în aşa fel încât să ducă
la vulnerabilizarea pe piaţă şi eventual la preluare sau chiar le desfiinţarea firmei respective. Aceste este doar
un aspect. Mai sunt şi altele, pe care participanţii le vor învăţa la curs ca modalităţi de a fi evitate pentru că ar
fi împotriva legii.
Dorel Paraschiv este Profesor universitar doctor şi Prorector al Academiei de Studii Economice (ASE)
SURSA: ADEVĂRUL - https://adevarul.ro/economie/business-international/interviu--rolul-
intelligence-uluipentru-mediul-afaceri-romania-1_5c62e5bb445219c57e0f7640/index.html
Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE
Serviciul Marketing şi Comunicare
Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București,
cod 010615, România
Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129
www.ase.ro; e-mail: [email protected]
Site-ul de socializare Student pe Net estimeaza 2 milioane de utilizatori pana la finele lui
2019
Portalul studentesc este la ora actuala prima alegere pentru studentii din Romania si reprezinta un reper
important pentru acestia in mediul online. Site-ul a avut un parcurs cel putin interesant, in comparatie cu alte
pagini web de acelasi profil. A fost dezvoltat de un student acum aproape 10 ani, in camera de camin. Astfel,
totul a inceput in campusul din Constanta si s-a extins rapid in alte orase din tara. A devenit o retea sociala
unica, 100% romaneasca, avand zilnic mii de utilizatori. Ultimele statistici din Google Analytics, alaturi de
planurile de dezvoltare pe 2019, prevad aproape 2
milioane de utilizatori pana la finele anului.
Studentpenet.ro este activ in cele mai importante zone
universitare din tara precum Bucuresti, Cluj, Iasi,
Timisoara, Constanta, Craiova, Brasov si Galati. Avand
mii de postari, grupate pe circa 50 de categorii distincte,
site-ul este o resursa unica pentru universitarii din
Romania.
La momentul actual, pe site sunt listate peste 2000 de
locatii din cele mai importante campusuri universitare. A
fost o operatiune migaloasa, insa acum pentru fiecare
oras avem postate restaurante, baruri, cluburi si alte
locatii cautate de studenti. Acestia nu doar descopera
locurile interesante din campusul lor, ci in egala masura
lasa recenzii, pot adauga locuri noi ajutand alti studenti
sa fie mai bine informati si sa decida unde pot iesi la o
cafea, pot lua cina sau pot savura un fast-food - Silvia -
project manager
Platforma a beneficiat de imbunatatiri continue si in concordanta, an de an, numarul utilizatorilor creste.
In 2018, pragul de un million a fost depasit cu mult, iar pentru 2019 se anunta si mai multi utilizatori dornici
sa acceseze site-ul romanesc de socializare. O noua functionalitate dezvoltata pentru site este listarea locatiilor
din cele mai mari campusuri universitare romanesti. Astfel, studentii pot gasi pe site sute de locatii apropiate
lor, pot vedea poze cu acestea, pot face rezervari online, le pot trimite mesaje in mod direct, si cel mai
important, vor putea citi pareri reale, lasate de alti studenti ce au fost acolo. Restaurante, baruri, pizzerii, fast-
fooduri, cluburi si mall-uri sunt postate pe site si fiecare au profile detaliate. In plus, platforma iti poate oferi
sugestii cu cele mai bune locuri de iesit aflate in apropierea ta.
Iata ce spune creatorul site-ului:
“Nu este deloc usor sa dezvolti un site de marimea aceasta fara capital! Eu am inceput in 2009, cu banii
mei de zi cu zi. Avand parintii la tara, aveam noroc ca mai primeam pachet de acasa. In general, in Romania,
investitiile in astfel de proiecte online sunt foarte rare si trebuie sa faci totul din buzunarul tau! Am avut insa
rabdare si am trecut peste multe piedici sa mentin acest site. In timp ce eu construiam platforma, vedeam cum
prietenii mei plecau rand pe rand in strainatate in cautarea unor venituri decente. Eu am continuat… Nopti
nedormite si foarte multe linii de cod m-au ajutat sa progresez cu Student pe net. Totul a mers din aproape in
aproape, am vazut cum site-ul creste organic si recent, la cererea comunitatii, am introdus idea de ghid urban
online pentru studenti.” – Leescu Ionut, creatorul site-ului Student pe net.
Serviciul Marketing şi Comunicare, ASE
Serviciul Marketing şi Comunicare
Str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, sector 1, București,
cod 010615, România
Telefon: +4 021.319.19.00/01 int. 129
www.ase.ro; e-mail: [email protected]
Se pare ca lucrurile iau amploare si pagina web isi creste zilnic numarul de utilizatori. Desi momentan o
echipa foarte mica de entuziasti administreaza acest proiect, in viitor se doreste o extindere considerabila atat
a echipei, cat si a site-ului.
Dupa cum se vede, echipa lucreaza la foc continuu pentru a imbunatati Studentpenet.ro si pentru a oferi
utilizatorului o experienta cat mai simpla si mai intuitiva. O noua functie aproape implementata de catre
creatorul siteului, este posibilitatea ca managerii de localuri sa poata adauga anunturi cu joburi vacante, iar
studentii sa aplice cu usurinta la aceste posturi. Cu totii stim desigur, ca piata HoReCa din Romania duce o
criza acuta de personal. Poate acest lucru va ajuta ambele parti, candidati si angajatori.
Asadar, planurile de viitor pentru acest proiect sunt foarte interesante, merita urmarite, si vom vedea in
curand ce urmeaza pentru tinerii antreprenori.
Despre “Student pe net”
“Student pe net” este un site studentesc lansat in 2009 de catre atunci studentul Leescu Ionut. In toti acesti
ani site-ul s-a afirmat ca fiind portalul Studentilor din Romania, un site de socializare unic, precum si o sursa
cuprinzatoare de informatii, cu mii de articole din cele mai diverse domenii. De asemenea, fiind conceput ca
un ghid local in campus, utilizatorii site-ului pot descoperi locuri noi din oras si pot afla mai multe despre cele
deja vizitate. Cu peste 2000 de locatii listate online, Studentpenet.ro isi propune sa ajute comunitatea
studenteasca din Romania sa gaseasca experiente noi si sa aleaga in cunostinta de cauza locul unde vor manca
sau se vor relaxa alaturi de prieteni.
SURSA: COMUNICATE DE PRESĂ - https://www.comunicatedepresa.ro/student-pe-net2/site-ul-
de-socializare-student-pe-net-estimeaza-2-milioane-de-utilizatori-pana-la-finele-lui-2019/
Important:
Revista presei conţine fragmente preluate, fără nicio modificare, din articolele despre învăţământul universitar ce apar în
presa locală, regională şi naţională.
Academia de Studii Economice din Bucureşti nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor apărute în
presă, redate pe această pagina exact în forma în care au apărut în publicaţiile respective.
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine în totalitate autorilor acestora (sursei).