Curs de Parenting

ASOCIATIA PENTRU PSIHOLOGIE SI PSIHOTERAPIE ADLERIANA

PARENTING

Principii de crestere a copilului din perspectiva psihologiei individuale

Formator: George Gojgar

Bucuresti 2011

Principii de crestere a copilului din perspectiva psihologiei individuale

Obiective: intelegerea copilului, discutarea si exersarea principiilor de crestere a copiilor.

Cursul se adreseaza atat participantilor care au absolvit cursul de Introducere in psihologia adleriana cat si parintilor/educatorilor/profesorilor care doresc sa-si imbunatateasca relatia cu copiii. Sunteti invitati sa invatati cum pot creste copiii devenind cooperanti, responsabili si autodisciplinati fara sa fiti dictatorial.

La completarea cursului, participantii vor sti: principiile de crestere a copiilor din perspectiva psihologiei individuale, modalitatile de recunoastere a scopului caracteristic al comportamentului

deviant la copil si de si intampinare a nevoilor acestuia. greselile in modul de abordare al copiilor

Examinarea : exercitii pe parcursul sesiunii. Utilitate: participantii la curs vor avea ocazia sa inteleage mai bine comportamentul copiilor si scopul care sta in spatele unui astfel de comportament; parintii isi vor putea ajuta copiii sa se schimbe si sa le castige cooperarea. Bibliografie:

Rudolf Dreikurs, M.D. Si Vicki Soltz, R.N., Happy Children, A challenge to patents, ACER, 1995

Dinkmeyer, Don si Dreikurs, Rudolf. Encouraging Children to Learn: The Encouragement Process. Englewood Cliffs, N.J : Pretince – Hall, 1963

DEZVOLTAREA COPILULUI

___________________________________________Indrumarea copilului

2

La nastere copilul intra intr-o societate, ale carei reguli si limite, el trebuie sa le invete. El intra intr-o comunitate care are deja stabilite conventii si un ghid stabilit. Din prima clipa copilul interactioneaza cu oamenii din jurul sau. Membrii familiei sale sunt prima societate si el invat se se adapteze la ea. Un copil ajunge la o concluzie vis-a-vis de relatii, observandu-le pe cele din jurul lui. El este mai mult decat un produs al factorilor ereditari si a mediului; interpretarea lui subiectiva a tot ce se intampla catre el si in jurul lui, ii da un scop actiunilor lui. Are abilitatea sa interpreteze si sa traga concluzii. Copilul invata foarte repede sa-si schimbe atitudinea fata de cei din jurul sau, in avantajul sau. Foarte curand el percepe raspunsul la ceea ce face. Daca plange, zambeste sau e pasiv, el observa tipurile de atitudini din jurul lui. Invata foarte repede care din raspunsuri ii place, si cu care din indivizi poate obtine o anume atitudine.

Parintii ofera atmosfera unei prime societati pe care copilul o experimenteaza. Conceptele lui fata de oameni si viata sociala vin din relatiile cu parintii. Isi dezvolta atitudinile fata de conventiile sociale in familia sa. Parintii ii aduc influentele comunitatii. Ei sunt exemple de relatii inter-umane. De la ei invata cum oameni se comporta. Familiile competitive, stimuleaza competitivitatea in copiii sai; familiile cooperante, promoveaza un patren diferit pentru fiecare copil. Oricum, paternul familiei nu este determinatnt pentru comportamentul familiei. De fapt, paternul familial poate permite chiar un comportament total opus pentru unii copii.

Fiecare copil are pozitia sa in familie si din acest motiv percep evenimentele din familie diferit. Locul copilului fata de fratii sai joaca un rol important in dezvoltarea caracterului. Competitia dintre frati duce la diferente fundamentale intre personalitatile lor. Este vorba de constelatia familiei. Avem in primul rand ordinea nasterii: cel mai mare, al doilea nascut, copilul de mijloc, mezinul sau copilul unic. Fiecare are linia sa de miscare, drumul sau, conceptele si atitudinile sale, care duc la o evaluare diferita a situatiilor din familie si care nu duc, neaparat, la acelasi comportament.

Absenta unuia dintre parinti poate schimba asteptarile pe care le avem bazate doar pe pozitia in familie.

Parintii au un rol foarte important in dezvoltarea copilului. Copilul decide ce sa ia si cum sa interpreteze ceea ce parintii ii ofera ca model. Ei isi decid perceptiile. Sunt fiinte creative care isi fac singuri traducerile lor a ceea ce vad, aud sau experimeteaza. Fiecare copil percepe familia si fratii intr-un mod diferit, si pentru fiecare acela este adevarul. Nu putem sa ne re scriem istoria familiei, dar de


3

multe ori o putem re interpreta, atunci cand fapte, evenimente necunoscute sau uitate sunt introduce.

DEZVOLTAREA PERSONALITATII - presupuneri de baza

Din perspeciva psihologiei individuale , teoria personalitatii considera individul ca fiind activ si relativ liber in comportament. Comportamentul nu este un rezultat al influentelor exterioare sau al ereditatii. Individul este activ si responsabil. El nu este o papusa al carui comportament este determinat de forte mai presus de controlul sau. Individul este indreptat spre un scop si spre straduinta. El se angajeaza in activitati care au o semnificatie; el ia decizii si organizeaza.

TOATE COMPORTAMENTELE AU O MOTIVATIE SOCIALA

Recunoastem ca omul este in primul rand o fiinta sociala. Caracteristicile care il fac sa fie in mod distinctiv uman sunt interactiunile cu semenii sai in grupuri sociale. Numai in grup individul poate functiona si se poate implini pe sine. Individul este dependent de grupul social pentru a se dezvolta ca personalitate.

Comportamentul individului poate fi mai usor inteles daca este vazut in termeni de cadru social. Nu ar trebui sa luam in considerare omul sau comportamentul sau in afara cadrului social. Ce este potrivit pentru Maria acasa nu este la fel de potrivit la scoala. Este intotdeauna important sa luam in considerare intregul camp de actiune al individului care activeaza.

Semnificatia comportamentului consta in consecintele sale. Toate comportamentele au o motivatie specifica in contextul social in care se desfasoara. Trebuie sa observam copilul intr-o situatie data pentru a intelege semnificatia comportamentului sau. Contextul social este esential pentru intelegerea comportamentului.

Straduinta sociala este principala, nu secundara. Cautarea semnificatiei si a unui loc in societate sunt obiectivele principale ale fiecarui copil si adult. Indivizii nu pot exista fara interdependenta sociala. Rolul pe care fiecare individ il joaca in societate si raspunsul sau la stimulii sociali subliniaza dezvoltarea personalitatii sale.


4

Copilul, intotdeauna trebuie recunoscut nu in izolare, ci ca individ in interactiune sociala. Conflictele ies la iveala din ciocnirile interpersonale si nu din lupta intrapersonala pentru control.

Problemele apar in urma conflictelor cu semenii. De aceea , daca observam copilul in interactiunea cu ceilalti, putem intelege imediat motivul comportamentului sau. Structura nevoilor sale trebuie inteleasa numai in interdependenta cu contextul social.

Interesul social este mai mult decat un sentiment de apartenenta; el este conceptul cheie in intelegerea comportamentului. Interesul social nu are obiective fixate, el este expresia capacitatii noastre de a oferi si de a primi. Interesul social reflecta atitudinea noastra fata de semenii. Individul cu interes social suficient accepta responsabilitatea nu numai pentru sine dar si pentru grupul social de care apartine. Sanatatea mintala si adaptarea necesita crestere si dezvoltarea interesului social.

Unei persoana bine adaptata ii pasa de semenii lui. Copiii rasfatati sau neglijati isi pot pierde intgeresul social. Facand prea mult sau prea putin pentru copil ii produce acestuia idee eronata ca nu trebuie sa fie ingriorat de realtionarea prin cooperare. Astfel, cele doua erori de educare din partea adultului, rasfatul sau neglijenta, pot duce la dezvoltarea unui sentiment de inferioritate si de inadaptare. Inca de la nastere copilul intra in lume si ramane pentru ceva timp inferior, fiind dependent de adult. El se lupta sa depaseasca aceste sentimente de inferioritate. In mod constant observam adulti care incearca sa treaca de la inferior la superior in situatii sociale date.

TOATE COMPORTAMENTELE AU UN SCOP

Este esential sa recunoastem scopul comportamentului. Actiunile si miscarea individului sunt directionate de scopuri specifice. Adeseori comportamentul este mai mult sau mai putin inteles atata vreme cat nu stim sau nu recunoastem scopul. In mod frecvent auzim parinti sau profesori spunand : ,, Pur si simplu nu inteleg de ce Maria face asta; nu are sens”. Asta inseamna ca nu are sens din punctul de vedere al scopurilor si al telurilor adultului. Daca privim din punctul de vedere al scopurilor Mariei, actiunile sale cu certitudine au sens, si dupa cum vede ea lucrurile, acesta este singurul sau mod de a-si atinge scopul. Un educator experimentat poate determina scopurile copilului din actiunea sa prezenta si din


5

miscare. Fiecare copil ne poate spune multe despre sine daca ne dezvoltam si utilizam ,, al treilea ochi” si ,, a treia ureche”. Cunoscand cate ceva despre scopul unui individ si stiind cate ceva despre lumea sa, putem intelege ce miscare si ce semnifica ea, si ce valoare are aceasta pentru atingerea scopului. Putem vedea toate comportamentele ca facand parte din miscarea catre scop. Astfel actiunile unui copil, studiate indeaproape, ne pot evidentia scopurile sale.

INTELEGEREA COPILULUI

In scopul de a invata cum sa stimulam copilul sa functioneze intr-o maniera utila si cooperanta, trebuie sa stim cate ceva despre mecanismele psihologice implicate. Dupa cum vedem, fiecare comportament al individului are un scop si comprtamentul sau reprezinta miscarea spre acel scop. Uneori stim care este scopul actiunii- alteori nu. Fiecare dintre noi a avut candva o experienta in urma careia s-a intrebat : ,,Ce Dumnezeu ma determina sa fac asta ? ”. Mirarea noastra este justificata. Am actionat dupa un motiv care sta ascuns constiintei noastre. La fel este si in cazul copilului. Daca dorim sa ajutam un copil sa-si schimbe directia, trebuie sa intelegem ce anume ii determina miscarea. Daca nu suntem constienti de ce se ascunde in spatele comportamentului sau, avem slabe sanse de a-l schimba. Putem doar sa-i inducem sa se comporte diferit prin schimbarea motivatiei. Uneori putem descoperi care este scopul din spatele comportamentului sau examinand rezultatele pe care le obtine.

Dorinta de a apartine

De bine ce copilul este o fiinta sociala, motivatia sa cea mai puternica este aceea de a apartine. Prezenta sau lipsa securitatii depinde de sentimentul de apartenenta la grup. Acesta este nevoia sa de baza. Tot ceea ce face este indreptat spre gasirea unui loc. Inca din copilarie el este foarte preocupat sa exploreze metodele prin care sa devina parte a grupului familial. Din observatiile si succesele sale, el trage o concluzie - neformulata in cuvinte – ,,Aha ! In felul acesta pot apartine. In felul acesta pot avea o semnificatie ‘. Si-a ales metoda prin care spera sa-si atinga scopul de baza. Metoda devine scopul imediat si sta la baza comportamentului, sau, in alte cuvinte, devine motivatie. Astfel ca putem spune ca comportamentul sau este directionat spre scop. Un copil nu este niciodata constient de motivele din spatele comportamentului sau. Daca il intrebi de ce bate din picioare, el va fi onest si va spune ca nu stie. El actioneaza in urma unei motivatii interioara. El invata din incercare si eroare. El va repeta comportamentele care ii ofera sentimentul ca apartine si le va abandona pe cele care il fac sa se simta lasat pe dinafara.


6

Inainte de a discuta despre varietarea de metode de educare a copilului trebuie sa intelegem cate ceva despre copil in general ; observatiile, mediul sau si pozitia sa in familie.

Observatiile copilului

Copiii sunt experti in observarea adultilor dar fac multe greseli in interpretarea a ceea ce observa. Adeseori trag concluzii eronate si aleg moduri gresite prin care sa simta ca apartin.

Mediul copilului

Copilul este atent la tot ceea ce misca in jurul sau. El trage propriile sale concluzii despre ceea ce vede, si este in cautarea unei linii ghid pentru comportamentul sau. El petrece cea mai mare parte a primilor ani experimentand si invatand cum sa-si controleze corpul. El invata cum sa-si miste mainile si picioarele in co-ordonare astfel incat sa-si schimbe pozitia si sa apuce ceea ce doreste. El invata cum sa-si faca corpul sa functioneze dupa cum doreste. El invata sa vada si sa interpreteze ceea ce vede ; sa auda, sa simta, sa miroase, sa guste si sa mestece. Pe masura ce trece timpul, el invata cum sa-si foloseasca inteligenta si cum sa indeplineasca sarcinile cu care se confrunta. Prin toate aceste realizari el invata de fapt cum sa faca fata mediului sau. El descopera abilitati si deficiente. Daca se va intampina cu dificultati sau cu handicap, copilul se va da batut sau va compensa. Uneori copilul poate isi creaza o abilitate speciala atunci cand se confrunta cu o slabiciune (proces denumit supracompensare).

Exista trei factori externi mediului copilului care pot afecta dezvoltarea personalitatii sale. Primul factor este atmosfera familiei. In relatia sa cu parintii copilul experimenteaza societatea pe larg. Parintii stabilesc o atmosfera de familie definita ; prin ea copilul experimenteaza economia, religia, rasa, si influentele sociale din mediul sau. El absoarbe valorile familiei, morala si traditiile, si incearca sa le potriveasca in pattern, sau cu standardele, stabilite de parinti. Conceptia sa despre avantajele materiale reflecta orientarea economica a familiei. El isi dezvolta atitudini fata de diferitele rase in cocordanta cu cele ale parintilor. Daca toleranta este patternul familiei, atunci copilul va accepta toleranta ca valoare pe care ei doresc sa o sustina. Daca parintii privesc de sus pe ceilalti, copilul poate va capitula si va cauta superioritatea in rasa si in relatiile sociale. Semnificatia educatiei religioase este bine cunoscuta, insa reactia copilului poate fi destul de variata. Copilul va observa imediat si cum se poarta parintii intre ei.


7

Relatiile intre parinti stabilesc un pattern pentru toate relatiile din familie. Daca parintii sunt calzi, prietenosi, si cooperanti , aceeasi relatie este posibil sa se nasca si intre parinti si copii si intre copii. Cooperarea poate deveni un standard al familiei. Daca parintii sunt ostili si concureaza unul impotriva celuilalt pentru dominare, acelasi pattern se stabileste si intre copiii aceleiasi familii. Daca tatal este dominant si ferm in timp ce mama este blanda si docila, « idealul masculin» poate deveni paternul principal, in particular pentru copii. Astazi cu egalitatea intre sexe , fetele deasemeni se pot decide sa urmeze linia « masculina ». Relatiile dintre parinti ofera copilului o linie directoare despre cum va decide sa-si dezvolte propriile roluri individuale. Daca mama este figura dominanta, copilul poate va incerca sa castige o proeminenta asemanatoare prin imitarea sa. Competitia intre parinti poate face competitia sa devina standard al familiei. Ceea ce au copiii din famalie in comun este expresia atmosferei familiale stabilita de parinti. Copiii nu sunt asemanatori ci din potriva chiar diferiti. De ce ?

Pozitia copilului in familie

Al doilea factor extern mediului copilului este constelatia familiei . Acest termen indica relatiile caracteristice ale fiecarui membru al familiei cu ceilalti, asa cum o stea in relatie cu alte stele formeaza constelatia Ursa Mare. Fiecare familie are o configuratie distincta. In urma interschimbarii de raspunsuri si influente intre membrii sai, rezulta personalitati diferite. Pozitia individului in constelatie- rolul pe care il joaca- va avea, in mod extins, influenta asupra patternurilor intregii familii si asupra personalitatii fiecaruia dintre frati.

O familie incepe cu o Mama, un Tata si un Bebe. Rolul mamei este diferit de cel al unei sotii. Rolul unui Tata este diferit de cel al unui sot. Prezenta bebelusului in cadrul cuplului va oferi o noua dimensiune relatiilor dintre sot si sotie. Bebelusul este singurul copil, insa pozitia sa arata cumva diferita din punctul sau de vedere. Bebelusul este cel cate primeste iar parintii- si mai mult Mama prin functia sa- sunt cei care ofera. Intre ei se dezvolta un pattern al oferiri si al primirii- un pattern al interactiunii. Este foarte posibil ca unul dintre parinti sa fie de partea copilului si impotriva celuilalt parinte. Astfel de aliate sunt produse de obicei de catre bebelus si impuse parintilor de comportamentul acestuia.

Cand al doilea copil se naste, pozitia celor trei membri ai grupului se schimba. Regele Bebe este dintr-o data detronat. El trebuie sa ia atitudine fata de schimbarea pozitiei sale, in legatura cu uzurpatorul, si in legatura cu mama si cu tatal sau, care intr-un fel sau altul au permis sa se intample acest lucru. Noi elemente intra in toate interrelatiile ca rezultat al schimbarilor din constelatie. Noul venit este acum bebelus, iar primul nascut descopera ca este necesar sa reaseze


8

intr-o noua pozitie- aceea a celui mai mare dintre frati. Intre timp, bebelusul descopera pozitia sa de bebelus in familie. Dar aceasta pozitie are o semnificatie diferita pentru al doilea nascut decat a avut pentru primul nascut, din cauza prezentei unui frate mai mare.

Cand al treilea copil vine pe lume, se produc din nou schimbari in modul cum intelege fiecare pozitia sa in constelatia familiei. Parintii sunt acum parintii a trei copii. Primul nascut a fost o data detronat iar acum ii vine randul sa fie detronat si al doilea nascut. Al dilea copil se descopera la mijloc- intre primul nascut si mezin. Cu fiecare nastere constelatia familiei ia o noua configuratie cu noi interactiuni si cu noi semnificatii. De aceea gasim ca copiii dintr-o familie nu sunt asemanatori unui cu altii. Mai degraba gasim asemanari intre intre primi nascuti din familii diferite decat intre primul nascut si al doilea copil din aceeasi familie.

Pe masura ce constelatia evolueaza, fiecare copil isi gaseste un loc in felul sau. Si de obicei, pozitia fiecaruia arata mai bine asa cum iarba din curtea vecinului pare mai frumoasa. Copilul de mijloc prezinta o amenintare pentru primul nascut. Astfel ca primul copil are de ales intre a se da batut sau a compensa prin a face fata, cel putin in unele domenii. La fel de adevarat este si pentru copilul de mijloc aflat in relatie cu primul nascut. De obicei simte diferenta si ori incearca sa o depaseasca ori renunta. Semnificatia pozitiei numerice depinde in intregime ce semnificatie ii da copilul in mod individual- cum interpreteaza el acest lucru. Nu toti primii nascuti automat si raman in frunte. Fiecare constelatie a familiei va fi unica in concordanta cu interpretarile facute in cadrul ei. Aceste deductii timpurii lasa o amprenta individului pe intreaga sa viata. De bine ce multe familii sunt inalt competitive, competitia dintre primul nascut si al doilea este foarte intensa, stimulandu-i pe cei doi sa se miste in directii opuse. Este si mai tare accentuata daca parintii intorc copiii unul impotriva celuilalt in ideea gresita ca ii stimuleaza pe amandoi. Ei ating opusul : fiecare copil cedeaza campul celui mai de succes dintre frati si in descurajarea lui, o ia in directie opusa. Oricare ar fi modul de reusita a primului nascut, pentru al doilea nu este important, el considera acest camp cucerit si ca cauta o cu totul alta directie.

Intr-o familie cu patru copii, al doilea si al patrulea copil stabilesc adeseori aliante. Putem observa astfel de aliante daca cei doi copii au interese si comportamente comune. Competitia intre copiii este exprimata de diferentele de interes si de personalitate. Oricare ar fi similaritatile dintre frati, ele exprima atmosfera familiei ; diferentele individuale sunt rezultatul rolurilor pe care le joaca in constelatia familiei.

Un baiat singut intre fete, privind la pozitia sa, poate gasi ca genul sau are avantaje sau dezavantaje, depinzand daca parintii ofera importanta rolului masculin


9

sau feminin. La fel se intampla si in cazul unei fete intre baieti. Un copil bolnav intre copii sanatosi, robusti poate descoperi ca rolul sau de invalid este interesant daca familia il va compatimi. Dar daca robustetea este o valoare a familiei iar slabiciunea este neplacuta, se va gasi in fata unui obstacol. Va avea de ales intre a renunta si a trai in autocompatimire- cu sentimentul ca nu are un loc si ca viata a abuzat de el- sau a lupta sa depaseasca slabiciunea si de a se implica in activitati al celor sanatosi, si poate , cine stie , sa-i depaseasca. In familiile puternice, fiecare dintre cele doua alegeri prezinta dificultati. Daca , de exemplu, copilul se confrunta cu o malformatie congenitala , nici un efort nu-l va putea aduce printre cei sanatosi, vigurosi. Daca renunta, va fi certat/ironizat. Poate ca va alege sa fie mai degraba un scolar bun decat un atlet performant.

Daca un copil se naste dupa moartea primului nascut, va avea o dubla problema e surmontat. Este in realitate al doilea nascut traind cu o fantoma dupa el. In acelasi timp, are pozitia de prim nascut. Astfel ca exista sansa ca mama sa-l supraprotejeze si sa-l tina in puf. El va alege sa ramana intr-o astfel de atmosfera sau sa se razvrateasca si sa lupte pentru independenta sa.

Mezinul familiei are un loc unic. El va descoperi curand ca pentru ca a venit pe lume atat de neajutorat, are multi servitori. Daca parintii nu sunt vigilenti, va deveni foarte usor pentru mezin sa-si mentina pozitia privilegiata si sa-i tina pe ceilalti membri ai familiei ocupati cu el. Rolul ,, celui neajutorat,, care gaseste ca a primi este mult mai tentant decat a face, este usor dar periculos.

Copilul unic se afla intr-o situatie particulara diferita. El este un copil in lumea adultilor- un pitic inconjurat de giganti. El nu are frati cu care sa stabileasca relatii apropiate varstei sale. Scopul sau devine acela de aface pe plac adultilor si de a-i manipula. El va dezvolta puncte de vedere mature, precocitatea sa este de inteles, mergand pe varfuri in speranta de a atinve nivelul adultilor ; sau este neajutorat ca un bebelus, intotdeauna inferior celorlalti. Relatiile sale cu copiii sunt adeseori incerte si incordate. El esueaza in a-i intelege iar ceilalti sfarsesc prin a-l numi ,, sissi,,. El nu dezvolta un sentiment de apartenenta la copii decat daca este expus de mic in grupuri in care sa experimenteze. Nu exista o marime ideala de familie. Indiferent de cati copii sunt, exista intotdeauna probleme specifice. Ele variaza odata cu numarul membrilor si cu interpretarea pe care o da fiecare locului pe care il are in familie. Indiferent de marimea familiei, exista o influenta constanta si o presiune intre membrii acesteia. Fiecare copil influenteaza si parintii deopotriva.

Inca de la inceput putem constata ca exista o infinitate de raspunsuri variate pe care copilul le poate da aspectelor variate ale mediulul sau extern. Nu exista regula dupa care un parinte sa poata determina ce se va intampla. Dar parintele care este intotdeauna in constelatia familiei are informatii dupa care poate


10

interpreta mult mai bine ceea ce pe vremuri parea misterios. Cand percepem o situatie suntem intr-o pozitie mult mai buna pentru a coopera cu ea.

Al treilea factor extern care afecteaza dezvoltarea personalitatii copilului se refera la metodele de educatie oferite.

Concluzia pe care o putem trage pana aici este ca trebuie sa ne detasam putin, sa ne dam cu un pas in spate, si sa privim cu atentie la copilul nostru ? Ce compensatii sau supracomensatii a dezvoltat ? Ce impresie are despre ceea ce a observat ? Care este pozitia sa in constelatia familiei si ce inseamna asta pentru el ?

Principii adleriene de crestere a copilului

1. Incurajati copilul

2. Evitati pedeapsa si recompensa (Esecul folosirii pedeapsei si al recompensei ca

metoda de educare)

3. Uilizati consecinta logica si naturala

4. Fiti fermi fara a domina

5. Respectati copilul

6. Induceti respectul pentru ordine

7. Induceti respectul pentru drepturile celorlalti

8. Eliminati critica si minimalizati greselile

9. Mentineti rutina


11

10. Oferiti-va timp pentru antrenament (educare)

11. Castigati cooperarea

12. Evitati sa dati atentie exagerata evenimentelor

13. Faceti un pas lateral (inapoi) in lupta pentru putere (evitati confruntarile de

putere)

14. Retrageti-va din conflict

15. Actionati ! Tineti-va gura inchisa.

16. « Nu alungati muste » (exasperati de comportamentele deranjante inclinam

adeseori sa incheiem conflictul cu comenzi de genul ,,nu fa asta,, opreste-te,, nu,

nu,, grabeste-te,, fii cuminte,, fii linistit,,)

17. Aveti curajul de a refuza, de a spune ,, nu,,

18. Evitati primul impuls – faceti ceea ce este mai putin asteptat sa faceti.

19. Stapaniti-va supraprotectia

20. Stimulati independenta. ,,Sa nu faci niciodata ceva pentru copilul tau din ceea

ce poate face singur,,.

21. Stati deoparte in timpul certurilor dintre copii

22. Nu va lasati condusi de frica

23. Vedeti-va de treburile dvs (sunt multe situatii in care nu trebuie sa interveniti

24. Evitati capcanele milei

25. Cereti de la copii actiuni rezonabile ce presupun rezolvare pe o perioada mai

mare de timp si nu,, acum si aici”.

26. Tineti-va de cuvant- fiti consisitenti

27. Puneti-i pe toti in aceeasi barca, consideratii egali intre ei si priviti-i ca egali!

28. Ascultati!

29. Tineti cont de tonul vocii dvs

30. Luati-o mai incet, sau incetul cu incetul!


12

31. Nu incurajati ,, obiceiuri proaste,,

32. Distrati-va impreuna

33. Vorbiti cu ei, nu lor !

34. Infiintati un consiliu de familie


13

1. Incurajati copilul

Incurajarea este mult mai importanta decat orice aspect al cresterii si educarii copilului. Este atat de importanta incat lipsa ei poate fi considerata cauza principala a comportamentului deviant (cand copilul se comporta urat!). UN COPIL NEASCULTATOR ESTE UN COPIL DESCURAJAT. Fiecare copil are nevoie de incurajare continua asa cum o planta are nevoie de apa. El nu poate creste, nu se poate dezvolta si nu poate castiga sentimentul ca apartine fara sa fie incurajat. Ce lucru extraordinar este cand copilul nostru are curaj! Daca noi adultii am fi plasati intr-o lume de giganti, am reusi sa ne descurcam la fel de bine cum incerca sa se descurce acesta? Copiii raspund provocarilor vietii cu o mare dorinta de a reusi, de a-si perfectiona abilitatile si de a-si depasi sentimentul de inadecvare si de micime in fata adultilor. Doresc atat de mult sa apartina familiei! Dar, in incercarea lor de a castiga recunoasterea si de a-si gasi un loc in familie, copilul se intampina cu descurajarea continua. Metodele de educare duc de multe ori la descurajarea lor. Intr-o suta de feluri pe zi, prin tonul vocii si prin actiunile noastre ii indicam copilului ca este inadecvat, nepriceput, si inferior in general. Si cu toate acestea el continua sa doreasca sa apartina si sa aiba un loc in familie, in lume. Jumatate din job-ul de a incuraja consta in a evita descurajarea atat prin umilinte cat si prin supraprotectie. Orice actiune care sustine lipsa increderii in sine este descurajare. Cealalta jumatare a job-ului consta in incurajare. Ori de cate ori sustinem copilul in a-si stabili un self increzator si curajos, oferim incurajare. De aceea trebuie sa observam care sunt rezultatele educarii noastre si in mod repetat sa ne intrebam: ,,Cum afecteaza conceptul de sine al copilului meu, aceasta metoda de educare pe care o folosesc? ,, Comportamentul copilului ne ofera o idee despre stima sa de sine. Cel care se indoieste de propriile sale abilitati si in propriile sale valori va demonstra acesta prin deficiente. El nu mai crede ca apartine lumii prin utilitate, participare si contributie. In descurajarea sa, el este intors mai mult spre inutilitate si spre comportamente provocatoare. Convins fiind ca este inadecvat si ca nu poate contribui, este determinat ca macar sa fie observat, intr-un fel sau altul. A fi chelfanit este mai bine decat sa fii ignorat. Si exista cateva avantaje in a fi vazut ca fiind ,, un copil rau,, ! Un astfel de copil va deveni convins ca nu exista speranta de a castiga un loc prin comporamente cooperante.

Dragostea parinteasca este cel mai bine demonstrata prin incurajarea continua spre independenta. Trebuie sa incepem inca de la nastere si sa mentinem ritmul pe tot parcursul copilariei. Copilul nostru are nevoie de curaj. Sa-l ajutam sa-l obtina si sa-l mentina.


14

2. Evitati pedeapsa si recompensa (Esecul folosirii pedeapsei si al recompensei ca metoda de educare)

,,Dupa atatea chelfaneala pentru aceelasi act, de ce copilul continua sa nu asculte ceea ce ii zic? Este chiar atat de mic ca sa inteleaga? ” Nici pe departe. Copilul stie exact ce face. In mod deliberat repeta comportamentul sau. Bineinteles ca nu stie de ce (scopul este inconstient). Dar comportamentul sau ne poate spune noua de ce se comporta asa. Parintele spune: ,,Nu, nu poti face asta,, dar comportamentul sau spune ,, Iti voi arata eu ca pot- oricare ar fi consecintele (bataie, cearta),,. Daca o pedeapsa l-ar fi facut pe copil sa nu mai infunde toaleta cu hartie, atunci o chelfaneala ar fi fost suficienta pentru a educa copilul in general. Dar chelfanelile repetate nu au produs prea mare impresie asupra copilului. Ce nu este bine in toate acestea?

De bine ce democratia implica egalitate, parintii nu mai pot sa-si asume rolul de autoritate. Autoritatea implica dominanta; un individ are puterea asupra altui individ. Nu poate exista o astfel de dominare intre egali. Dominare- forta, puterea trebuie inlocuita cu tehnici de influentare egalitare.

Pedeapsa si recompensa apartin de asemeni sistemului autocratic. Autoritatea, bucurandu-se de pozitia sa dominanta are privilegiul de a oferi pedepse sau recompense in functie de merite. Este privilegiul autoritatii sa stabileasca cine merita pedeapsa si cine merita recompensa. Si pentru ca sistemul autocratic social s-a bazat pe stabilirea unei puteri dominante, astfel de judecati au fost acceptate ca facand parte din codul vietii. Copiii observa, asteapta si spera la timpurile cand si ei vor fi adulti privilegiati. Astazi, intreaga noastra structura sociala este schimbata. Copiii au castigat un statut egal cu cel al adultilor ceea ce face ca adultii sa nu se mai poata bucura pe deplin de pozitia superioara fata de ei. Puterea noastra asupra lor s-a evaporat; iar ei stiu, chiar daca noi stim sau nu. Ei nu ne mai recunosc ca putere superioara.

Trebuie sa realizam inutilitatea incercarii noastre de a ne impune in fata copilului. Nici un fel de pedeapsa nu-l va pune pe acesta in pozitie de supunere. Astazi copiii sunt dispusi sa fie pedepsiti pentru ca in felul acesta isi impun dreptul lor la egalitate. Parintii in cel mai bun caz obtin doar temporar rezultate. Daca o pedeapsa este data din nou si din nou, inseamna ca nu da rezultate. Singurul efect pe care poate sa-l aiba pedeapsa asupra copilului este ca acesta dezvolta o puternica rezistenta si sfidare impotriva parintelui.

Pedeapsa sau ideile autoritate – ,,Supune-te mie sau....” trebuie inlocuite cu dezvoltarea simtului respectului mutual si al cooperarii. Un bun lider (parintele democratic) ii inspira si stimuleaza pe ceilalti sa actioneze in concordanta cu situatia data. Copiii au nevoie de ghidare din partea noastra. Ei o vor accepta daca sunt siguri ca noi respectam drepturile lor ca fiinte umane cu drepturi egale de a decide ce vor face. Noi


15

parintii trebuie sa invatam sa folosim cat mai multe metode eficiente de stimulare a copilului astfel incat acesta sa aiba dorinta de a se conforma si de a respecta regulile. Putem incerca sa cream o atmosfera de respect de sine mutual si de consideratie si sa oferim oportunitate copilului de a invata cum sa traiasca confortabil si fericit cu ceilalti. Trebuie sa stabilim situatiile de educare fara a arata lipsa de respect fata de copil sau fata de noi insine. Si putem face acest lucru fara a ne arata puterea , pentru ca puterea incita la rebeliune si infrange scopul nostru de a educa copilul in avantajul acestuia.

Trebuie sa fim onesti si sa recunoastem ca atunci cand ne pedepsim sau chelfanim copilul, de multe ori ne eliberam de propriile noastre frustrari si ne ascundem in spatele ideii ca facem ceea ce facem ,, pentru binele lui,,. In acelasi timp, noi putem constientiza ca copilul chiar cauta sa fie chelfanit. Comportamentul sau provocator este parte din scopul sau, care este acela de a dovedi ca este ,, rau,, sau sa ne implice intr-o lupta de putere sau sa se razbune pentru injustitia precedenta ( poate ca noi am uitat ca l-am ,, atins,, dar el nu!). Atunci cand il pedepsim de fapt actionam in concordanta cu intentiile sale – cadem in capcana, asa cum se astepta. Problema este ca noi oamenii suntem imperfecti. Oricine dintre noi s-a comportat astfel intr-o situatie data. Trebuie sa avem curajul de a fi imperfecti.

Sistemul de recompensare a copilului pentru comportamentul bun este la fel de dezastroasa ca sistemul de pedeapsire. Aceeasi lipsa de respect este aratata. Ne ,, recompensam,, inferiorii pentru ca au facut o treaba bine sau pentru ca au fost cuminti. Intr-un sistem de respect mutual intre egali, o treaba este facuta pentru ca trebuie facuta, iar satisfactia vine din armonia care rezida atunci cand doi oameni fac un lucru impreuna. De ce trebuie sa platim copiii pentru ca si-au adus contributia la bunastarea familiei? Traiesc in aceeasi casa, mananca mancarea, li se procura haine, si imparta beneficiile cu parintii. Daca sunt atat de egali precum pretind, sunt obligati sa imparta munca cu parintii. Copiii trebuie sa impartaseasca din toate aspectele vietii de familie. Ei ar trebui sa beneficieze de o alocatie pe care sa o consume asa cum doresc. Nu se va face nici o conexiune intre alocatie si treburile casnice. Copiii fac treburi casnice pentru ca contribuie la bunastarea familiei. Primesc alocatie pentru ca impart cu familia beneficiile .

O recompensa nu ofera copilului sentimentul de a apartine. Ar putea sa fie un semn de aprobare de moment din partea parintelui, dar dupa ce trece momentul? Parintele il aproba in continuare? Sau este nevoie de o alta recompensa? Parintele se intampina cu o problema grava daca copilul nu doreste sa coopereze decat pe baza unei recompense. ,, Da. Mie ce-mi iese de la faza asta?,, .De ce sa se mai deranjeze sa faca ceva daca nu primeste nimic in schimb? Asa ca atitudinea negativa si materialismul cresc monstruos; nu exista nici o sansa de a satisface apetitul unui achizitioner. Astfel se intareste o valoare negativa , de bine ce copilul gandeste ca ,, Lumea imi datoreaza totul”. Daca nimic nu vine automat la el, atunci , le va arata el lor,, . Iata care este finalul sistemului de recompensa: ,, Ei nu m-au recompensat, ii voi pedepsi, daca ei ma vor pedepsi pe mine, ii voi pedepsi inapoi, o sa le arat eu lor.,,.


16

Satisfactia vine din sentimentul contribuirii si al participarii- un sentiment refuzat copilului nostru daca acesta creste dupa sistemul de recompensare cu lucruri materiale. In scopul gresit de a castiga cooperarea, privam copilul de satisfactiile de baza ale vietii.

3. Uilizati consecinta logica si naturala

De bine ce pedeapsa si rasplata sunt ineficiente, ce putem face cand copilul se poarta rau? Ei bine, ce ar fi ca mama sa uite prajitura in cuptor? Daca urmam logica, atunci concluzia poate fi aceea ca prajitura se va arde. Asta este consecinta naturala a neatentiei sale. Daca permitem copilului sa experimenteze consecinta propriilor sale acte, ii vom oferi un cadru onest si real in care sa invete.

Atunci cand copiii sunt confruntati cu consecinta logica ei vor fi receptivi, dar cand sunt confruntati cu pedepsa vor riposta.

Tehnica poate fi utilizata si pentru copiii care nu se trezesc singuri dimineata pentru a merge la scoala. Li se poate oferi propriul lor ceas. Mama poate sa explice ca nu mai este responsabila sa-l trezeasca pentru a ajunge la timp la scoala.( Ea nu merge la scoala!). Daca copilul nu prinde masina poate merge pe jos. Are energie.

Trebuie sa ne intrebam : , Ce se intampla daca nu intervenim?”Tema pentru acasa nefacuta poate aduce nemultumire profesoarei,, jucariile stricate dispar nu sunt inlocuite, hainele nepuse in cui nu sunt spalate. Multe din comportamentele copiilor nostri sunt facute ca noi sa fim ocupati permanent cu ei. Consecinta logica merge foarte bine aici.

Folosirea consecintei logice inseamna reorientarea judecatii noastre. Trebuie sa realizam ca nu mai traim in societatea autocratica care poate controla copilul ci intr-o societate democratica care pretinde sa-i ghidam. Nu mai trebuie sa ne impunem propria dorinta in fata copilului nostru.

Consecintele naturale reprezinta presiunea realitatii fara actiuni specifice din partea parintelui si sunt intotdeauna eficiente. Daca parintele intra in lupta de putere cu copilul sau este tentat sa utilizeze aceasta tehnica impotriva acestuia ca pedeapsa astfel scazand valoarea si puterea acesteia. Trebuie sa ne repetam ,, Nu am dreptul sa pedepsesc o persoana cu statut egal cu al meu, dar am obligatia sa-l ghidez si sa-l directionez . Nu am dreptul sa imi impun dorinta- dar am obligatia de a nu-i oferi raspuns la cereri nejustificate,,.


17

4. Fiti fermi fara a domina

Este dificil uneori de inteles diferenta dintre fermitate si dominare. Copiii au nevoie de fermitate. Le procura limite, fara de care se simt inconfortabil. Daca nu exista limite, copilul incerca sa vada cat de departe poate sa ajunga. Rezultatul obtinut este acela ca comportamentul sau atinge punctul in care parintele se revolta. O scena nefericita urmeaza iar armonia este intrerupta. Fermitate fara dominanta presupune practica in a pretui respectul mutual. Trebuie sa-i respectam drepturile copilului cu privire la intentiile pe care le are. Trebuie de asemenea sa ne dezvoltam abilitatea de a face diferenta intre nevoi si capricii. Mentinerea ordinii poate pretinde uneori renuntarea la fermitate si chiar ceva presiune asupra copilului. Cearta, amenintarea, bataia nu vor aduce rezultate. Copilul poate invata limitarile numai cu insistenta ferma. Daca copilul nu se imbraca corect pentru scoala, mama poate sa-l retina acasa. Daca este prea zgomotos si nu doreste sa se opreasca, poate sa i se ceara sa paraseasca camera. Astfel de presiuni trebuie facute numai dand copilului sansa sa aleaga ,, Poti ramane, daca esti linistit,, .Daca nu este linistit mama poate sa-i dea ocazia sa aleaga daca doreste sa plece singur sau trebuie scos afara. Sa-i ceri sa plece poate suna prea dictatorial. Daca relatiile dintre parinti si copii sunt prietenoase, copilul este receptiv.


18

5. Respectati copilulDemocratia se bazeaza pe respectul mutual. Daca numai una dintre persoanele

implicate intr-o relatie pretuieste respectul, nu poate fi vorba de egalitate. Trebuie sa fim siguri ca ne aratam respectul fata de copil si fata de drepturile acestuia. Asta presupune stabilirea unui echilibru intre asteptari prea inalte si asteptari prea mici. Respectul pentru copil inseamna a-l privi ca pe un om ce are aceleasi drepturi sa i-a decizii ca ale noastre. Dar asta nu inseamna ca copilul sa faca ceea ce fac parintii. Fiecare membru al familiei are un rol diferit – si fiecare are dreptul de a fi respectat in acest rol pe care si-l asuma.

6. Induceti respectul pentru ordineOdata ce am reusit sa instauram respectul pentru fermitate in educare si odata ce

am reusit sa ne respectam copilul, este mult mai usor sa-l ghidam pentru a-i induce respectul pentru ordine. Copilul nu are nici un respect pentru ordine daca este certat pentru rezultatele dezordinii. In orice domeniu in care copilul trebuie sa invete respectul pentru ordine, acesta trebuie lasat sa experimenteze – prin actiune si nu prin cuvinte. Lipsa de respect pentru ordine este una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta parintii astazi. Se pare ca majoritatea copiilor se folosesc de asta pentru a-si arata revolta impotriva parintilor. Adeseori parintii le cer copiilor sa puna lucrurile la locul lor. La fel de des copiii se opun. Cu cat mai ingrijorata este o mama de ordinea si curatenia in casa, cu atat mai vulnerabila devine in fata rezistentei copilului. Copilul trebuie sa experimenteze ordinea ca parte a libertatii sale si nu a ingradirii sale. Daca camera copilului devine prea murdara, mama pur si simplu ar putea evita sa intre in ea. Cand rufele sunt gata de pus in dulap, ea poate sa le lase altundeva pentru ca nu-i place sa intre intr-o astfel de dezordine. Si in plus, cum sa spuna ea unde sa puna lucrurile curate. Imaginatia ne poate ajuta sa gasim cai pentru a evita sa fortam copilul, sa-l facem sa se supuna. In majoritatea cazurilor in care exista lipsa respectului pentru reguli, exista si profunde probleme intre parinte si copil. Acestea nu se pot corecta utilizand de exemplu, consecinta logica. Parintele trebuie sa puna la punct un plan de rectificare a relatiei defectuasa cu copilul sau.

7. Induceti respectul pentru drepturile celorlalti

Parintii au dreptul sa petreaca o seara relaxanta impreuna cu prietenii in absenta copiilor. Inainte de a aparea musafirii, copilului i se poate comunica ,,Dorim sa ne vedem cu prietenii fara sa avem dificultati din partea ta. Tu vei fi politicos iar cand acestia vor veni


19

acasa la noi ii vei saluta, dar dupa aceea va trebui sa nu intri in sufragerie, poti sta oriunde in casa. Deci, te ducem la matusa ta in seara aceasta sau crezi ca poti sa ramai cu noi in casa?,,. Decizia copilului trebuie respectata Daca decide sa ramana acasa dar nu se comporta corect, parintii pot ca data urmatoare sa duca copilul la matusa sa fara ca acesta sa mai fie consultat inainte. Data urmatoare insa copilului i se poate da din nou sansa sa aleaga. 8. Eliminati critica si minimalizati greselile

Sublinierea greselilor copiilor nostri este dezastruoasa. Consumam multa energie din timpul nostru petrecut cu copilul observand ce greseli face ca imediat sa le sarim in cap pentru asta. Cand dam atentie mare greselilor copilului nostru, nu facem altceva decat sa-l descurajam. NU PUTEM CONSTRUI PE SLABICIUNE- CI NUMAI PE TARIE/FORTA.

Sistemul nostru de educatie pare sa puna accent pe ideea ca copiii trebuie educati sa nu faca nici o greseala si sa fie perfecti. Daca ne centram atentia asupra a ceea ce a facut copilul nostru bine, exprimandu-ne increderea in abilitatile lui, si ii oferim INCURAJARE, greselile si vina pot disparea de la sine din lipsa de atentie ( nu mai sunt ,,hranite,,). Atunci cand suntem cu ochii pe greselile copilului si nu pe realizarile acestuia, de fapt traim intr-un fel de frica in legatura cu faptul ca acesta va creste gresit, ca va invata obiceiuri proaste, ca va dezvolta atitudini eronate, ca va rezolva sarcini in mod gresit.. Noi ii supraveghem constant si incercam sa prevenim anumite greseli. In mod constant corectam, admonestam. O astfel de abordare denota lipsa de incredere in copilul nostru; este umilitor si descurajator. Cu toate aceste atitudini nu facem altceva decat sa accentuam latura negativa. De unde sa-si mai procure copilul nostru atata energie pentru a-si implini scopurile? Atunci cand corectam in mod constant , copilul nu numai ca va avea sentimentul ca ceea ce face , face rau, dar poate deveni si temator sa nu faca greseli. O astfel de teama ii va opri sa faca orice, de bine ce tot ceea ce face este gresit.Teama poate sa-l copleseasca in asa masura incat sa-si piarda abilitatea de a functiona. El are impresia ca daca nu este perfect nu are nici o valoare. In orice caz , perfectionismul este un scop imposibil de atins, iar efortul de a-l atinge duce la imbunatatire, dar cel mai adesea la renuntare si disperare/descurajare.

Cu totii facem greseli. Foarte putine sunt dezastruase. De cele mai multe ori noi nici nu vom sti daca o actiune este sortita esecului decat dupa ce este terminata si vedem rezultatele! Cateodata trebuie sa facem greseli in scopul de a afla ca acestea sunt greseli. TREBUIE SA AVEM CURAJUL DE A FI IMPERFECTI- si sa le permitem copiilor nostri sa fie imperfecti. Doar in acest fel putem functiona, progresa, creste.


20

9. Mentineti rutina

Este o practica obisnuita sa permitem copiilor eliberarea de presiunea programului de educatie pe perioada vacantelor. In mod natural, programul si rutina se pot schimba, dar asta nu inseamna ca pot duce spre anarhie. Abordarea de tip laissez-faire aa rutinei pe timpul vacantelor ofera copilului impresia ca scoala- sau munca- este nesuferita si ca a fi liber de o astfel de activitate este singurul scop posibil. Acesta este un concept fals. A merge la scoala este singura functie pe care copilul o are in viata sa de copil, asa cum singura functie a tatalui este de a merge la munca iar functia mamei ar putea fi aceea de gospodina. Toate aceste functii au nevoie de rutina altfel sunt intrerupte. Vacantele sunt necesare. Vacanta este un timp al schimbarilor in rutina, o perioada de improspatare a noastra, o schimbare in activitate, dar nu inseamna abandonarea rutinei zilnice. Astfel ca timpul de a merge la culcare poate fi aranjat astfel incat membrii familiei sa se bucure impreuna de distractiile zilei, orele de trezire sa fie ajustate la necesitatile de somn ale fiecaruia, mesele sa fie adaptate la programul de vacanta- toate acestea sunt schimbari clare ale rutinei zilnice. Si totusi trebuie sa mentinem un sistem al ordinii, altfel cooperarea si armonia sociala sunt imposibile.

Copiii au nevoie de atentia noastra. Ce metoda mai buna de a stabili armonia, relatiile fericite decat orele de joaca prestabilite. Acest timp apartine copilului. El stie ca poate conta pe acest timp. Daca ambii, si mama dar si copilul sunt constienti de aceasta perioada din zi in care cei doi se joaca impreuna, amandoi vor fi inclinati sa renunte la situatii conflictuale in scopul de a se bucura de timpul petrecut impreuna. (Din pacate sunt atat de multi copiii suparati pe parintii lor incat nici nu doresc sa se joace cu ei. Ei nu considera parintii ca fiind prietenii lor).


21

10. Oferiti-va timp pentru antrenament (educare)

Copiii au nevoie de timp pentru educarea functiilor vietii. In mod natural acesta prinde cele mai multe cunostinte din observatie. Dar nu putem sa ne bazam doar pe o astfel de metoda de invatare. El are nevoie de antrenament ca sa invete cum sa se imbrace, cum sa-si lege incaltamintea, cum sa manance, cum sa se spele sau cum sa faca baie, cum sa treaca strada, si gradat pe masura ce creste, cum sa indeplineasca sarcinile de acasa. Acest lucru nu se poate invata doar prin remarci incidentale, nici daca este certat sau pedepsit in momentul in care aceste sarcini trebuie indeplinite. Timpul pentru antrenarea acestor abilitati ar trebui sa fie parte din rutina zilnica. Daca nu vom oferi timp pentru antrenarea acestor abilitati vom pierde mult alt timp incercand sa corectam greselile copilului datorate unul antrenament eronat. Corectarea constanta a comportamentului duce la franarea procesului de educare pentru ca sunt critici descurajante care provoaca copilul sa nu invete. In plus copilul poate obtine atentie speciala in timpul programului de reeducare, iar ei iubesc sa provoace repetitia ( vor sustine ca nu au inteles cum se face un lucru pentru a va tine atentia asupra lor si pentru a fi ocupati cu ei permanent). Copilul care nu a fost descurajat in procesul de educare afiseaza interes in a actiona. Parintii alerti vor detecta acest semn si il va incuraja. In orice caz, exista un anumit timp pentru procesul de invatare a abilitatilor. Dimineata in graba, inainte de a merge la scoala, servici, este cam dificil de invatat cum sa-si legi sireturile. Presiunea momentuloui nu face altceva decat sa produca nerabdare mamei si rebeliune copilului. Dupa amiaza in timpul programului de joaca este excelent de incercat, mai ales ca poate fi parte a unui joc. Manierele din timpul mesei se pot invata in jocul cu papusile. Cum sa te comporti in societate se poate invata jucandu-te de-a petrecerea. Cum sa te comporti in autobuz poate fi deslusit in jocul de-a calatoria. Fiecare abilitate trebuie invatata separat. Rabdarea, increderea in abilitatile copilului, frazele incurajatoare cum ar fi: ,, Incearca inca o data- vei reusi,, o atmosfera placuta, vesela, si constientizarea din partea copilului a reusitelor sale fac ca procesul de invatare sa fie unul de bucurie pentru copil dar si pentru parinte. In familiile cu copii multi, educarea celui mai mic poate fi neglijata. Copiii mai mari vor face pentru mezin ceea ce le-ar place sa li se faca lor. Acestia trebuie supravegheati, de bine ce aceasta este o oportunitate pentru ei de a stabili realatii de superioritate fata de mezin. Fiecare copil merita sa aiba perioada lui de antrenament.


22

Educarea nu trebuie facuta cand musafirii sunt prezenti sau cand familia este in societate. In aceste situatii copilul se comporta asa cum este obisnuit sa se comporte acasa. Daca un parinte doreste un copil care sa se comporte bine in public, va trebui sa-l antreneze acasa. Daca comportamentul acestuia este greu de controlat intr-o situatie externa, singura solutie practica este sa-l retragem imediat din fata publicului.

11. Castigati cooperarea

Cand vorbim de educarea copilului pentru cooperare, presupunem si existenta propriei noastre cooperari. Cand o familie traieste in dizarmonie putem fi siguri ca nu exista cooperare. Una dintre rotile trenului este blocata. Daca privim familia ca pe un tren in care rotile sunt fiecare membru al familiei atunci vom intelege ca trenul ca sa traga in aceeasi directie si intr-o anumita viteza trebuie ca toate rotile sa functioneze si sa se roteasca pe sina. Daca una dintre roti este blocata atunci cu siguranta trenul se va opri sau va deraia de pe calea ferata. Fiecare roata este la fel de importanta ca celelalte, si nici una nu este cea mai importanta. Directia de mers a trenului depinde de cum coopereaza cele patru roti. Daca fiecare roata decide sa faca cum doreste atunci cu siguanta trenul se va rupe si va deveni inutil. Marimea familiei nu este importanta. Corpul familiei poate fi sustinut de orice numar de roti.

Fiecare membru al familiei ar fi bine sa gandeasca cum ar fi bine pentru intreg grupul. ,,Ce cere situatia prezenta?”.Nu mai putem gandi in termeni de ce vrem noi sa faca altcineva. Aceasta atitudine impune propria noastra dorinta in fata altora si violeaza respectul pentru acestia. Insa nici sa oferim atentie nemeritata doar de dragul de a avea liniste, nu este corect. Aceasta atitudine violeaza respectul de sine. Trebuie sa fim intotdeauna constienti de semnificatia reala a cooperarii, care implica acceptarea regulilor de baza comune. Una dintre situatiile concrete este cand decidem la ce varsta dorim noi ca odorul nostru sa fie de ajutor in casa.


23

12. Evitati sa dati atentie exagerata evenimentelor

Copilul care obtine atentie constanta este un copil nefericit. El simte ca daca nu atrage atentia asupra sa este lipsit de valoare pentru altii, nu are un loc. El va cauta continuu reasigurari ca este important. De vreme ce se indoieste de acest lucru (ca apartine), nici o asigurare nu-l va impresiona. Mama sa ii da atentie. Doua clipe mai tarziu, el se intreaba: mama mai este atenta, constienta ca sunt aici? Inca mai contez? Acesta este un cerc fara sfarsit al indoielii. Ce situatie mizerabila. Cum poate mama sa-l ajute?

Copiii au nevoie de atentie din partea noastra. Insa trebuie sa devenim constienti de diferenta dintre atentia cuvenita si cea necuvenita. Daca ne gasim in situatia in care suntem ocupate pana peste cap de copilul nostru atunci putem trage concluzia ca oferim atentie necuvenita / exagerata. Studiati situatia. Poate copilul sa faca fata situatiei daca nu intervenim? Cum afecteaza raspunsul nostru conceptul de sine al copilului? Ii demonstreaza acestuia ca poate face lucruri independent de intervenitia mamei sau ii dovedeste ca este dependent, neajutorat, asa cum pare? Trebuie sa-i invatam pe copii sa se simta autosuficienti si sa nu depinda de atentia si de aprobarea noastra.


24

13. Faceti un pas lateral (inapoi) in lupta pentru putere (evitati confruntarile de putere)

Ce se intampla? Copiii din ziua de astazi indraznesc sa faca ce alte generatii nu indrazneau sa le faca parintilor lor. Cum se poate ? Problema este stimulata de schimbarile culturale generale .Copiii simt atmosfera democratica a timpurilor noastre si refuza orice incercare a noastra de a fi autoritari. Ei rezista incercarii noastre de a-i subordona cu puterea pe care o avem asupra lor prin puterea pe care o por exercita si ei asupra noastra. Astfel se naste cercul vicios in care parintii incearca sa-si supuna copiii iar copiii declara razboi. Copiii nu vor accepta. Ei sunt pe departe cei mai inteligenti atunci cand vine vorba de a castiga din lupta de putere. Ei nu sunt inhibati de consecintele sociale ale aparentei sau de consecintele periculoase ale comportamentului lor. Locuinta devine camp de batalie. Nu exista cooperare si nici armonie. In schimb, exista furie si agresivitate. Ori de cate ori ,,ordonam” copilului sa faca ceva, sau incercam sa-l facem sa faca ce dorim noi, il invitam la lupta pentru putere. Asta nu inseamna ca nu avem voie sa-l indrumam sau sa-l ghidam in comportamente corecte. Dar trebuie sa abandonam metodele si atitudinile invechite si sa ramenem doar cu ele care sunt eficace. Foarte multi parinti creaza o problema din educatia pentru curatenia personala si pentru perioada de invatare a copilului sa faca la olita . Diferenta intre un comportament normal si unul exagerat sta in atitudinea noastra fata de acest proces. Daca insistam ca copilul sa invete obiceiurile corecte ale mersului la toaleta, il invitam la rezistenta. Daca anticipam si incurajam obiceiurile corecte ale mersului la toaleta atunci il invitam la cooperare. Daca dupa un timp rezonabil, copilul foloseste aceasta metoda pentru a primi atentie, sau sa reziste impotriva presiunii parintilor.Este timpul sa ne retragem si sa nu ne ingrijoram.Sa lasam natura sa-si urmeze cursul sau. Daca urinarea si defecarea sunt folosite cu scopul de a rezita in fata presiunii parintilor, mama poate permite copilului sa se culce intr-un pat ud sau sa-si schimbe singur lenjeria daca acesta se simte inconfortabil.Daca copilul se afla la mare distanta de perioada educarii pentru a merge la toaleta, acesta poate fi imbracat in chilotei de antrenare si poate fi lasat ud . Desigur, ca nu i se va permite sa ude covorul sau canapeaua. Toate acestea pot fi facute cu atitudinea ca << Aceasta este problema ta. O vei rezolva atunci cand esti gata. Pana atunci astea sunt limitele>>. Daca satisfactia obtinerii extraatentiei sau castigarea puterii in fata cellorlalti sunt slabe, atunci copilul poate va alege sa abandoneze disconfortul.

Ori de cate ori ne intrebam daca suntem sau nu in lupta de putere, putem sa ne inspectam constiinta si sa ne intrebam: ,, Care este miza mea in aceasta disputa?” Multi parinti se pacalesc cu gandul ca ei actioneaza pentru binele copilului. Sa fim seriosi.


25

Suntem siguri? Este prestigiul nostru in joc? Castigam ceva de aici? Exista o satisfactie personala daca copilul se supune? Am dori ca lumea sa vada copilul nostru ca pe un copil supus? Am vrea sa fim vazuti de ceilalti ca fiind ,,buni parinti,,? Parinti de succes?Un alt mod de a vedea daca suntem sau nu implicati in lupta de putere este sa privim rezultatele. Face copilul aceleasi lucruri in ciuda educatiei pe care noi i-o dam? Arara sfidare? Suntem furiosi? Suntem refractari?

Un alt test este tonul vocii nostre? Acesta ne tradeaza cel mai tare. Suna imperativ ? Agresiv ? Insistent ? Revendicativ?

In scopul de a intelege in intregime ce este lupta pentru putere si cum poate fi contracarata, trebuie sa ne reevaluam pozitia ca parinte. Trebuie sa devenim foarte atenti asupra rolului de lider pe care il detinem si sa renuntam complet la ideea de autoritate. Pur si simplu nu avem autoritate asupra copilului nostru. Ei stiu, chiar daca noi nu stim. Nu trebuie asa continuam sa pretindem si sa impunem. Trebuie sa invatam cum sa conducem si cum sa stimulam. ATITUDINI CARE AR TREBUI SA PROMOVEZE ARMONIA SI COOPERAREA IN FAMILIESOCIETATEA AUTOCRATICA SOCIETATEA DEMOCRATICA

figura autoritara lider informat/priceputputere influentapresiune stimularerevendicativ castiga cooperareapedeapsa consecinta logica recompensa incurajareimpunere permite autodeterminareacopiii sunt de vazut si nu de auzit Ascultati!Respectati copilulFaci asta pentru ca ti-am zis eu! Facem asta pentru ca trebuieCentrat pe prestigiu de parinte Centrat pe situatieImplicare personala Detasare obiectiva Odata ce atitudinile listate in coloana din dreapta devin mai mult sau mai putin a doua natura pentru noi, vom fi din ce in ce mai vulnerabili de a intra intr-o lupta de putere. Daca atentia noastra este situata pe nevoile momentului/situatiei concrete mai mult decat pe nevoia de a-l ,,face sa se supuna” vom descoperi cai de a stimula copilul sa raspunda cererii noastre. De cate ori ne apropiem de copil cu intentia de a-l face sa se supuna, el percepe acest lucru si declanseaza rebeliunea/opozitia. Prestigiul nostru are de pierdut atunci cand copilul ne invinge. De acum putem face schimbari .Avem o sansa daca suntem preocupati cum sa raspundem situatiei concrete decat cum sa facem fata prestigiului de parinte lovit in demnitatea lui . Cel mai important este sa fii ferm - asupra a ceea ce voi face si nu asupra a ceea ce il voi face pe copil sa faca. Incurajarea, intelegereaa, consecinta logica, respectul mutual, respectul pentru ordine, rutina si castigarea cooperarii, toate joaca un rol in rezolvarea luptei de putere.

Mai presus de toate, cel mai important pas pentru orice parinte este sa sa-si recunoasca propria implicare in lupta de putere. Acest lucru nu se realizeaza cu usurinta. Este nevoie de constanta alerta; altfel vom fi implicati fara sa ne dam seama. Este nevoie de o constanta aducere aminte a faptului ca :,, Chiar nu pot sa-mi conving copilul sa faca


26

ceva. Nu il pot forta sa faca ceva sau nu il pot opri. . Am incercat toate trucurile de prin carti, dar nu pot sa fortez copilul in actiuni de cooperare. Nu poate fi fortat, trebuie castigat de partea noastra. Comportamentele dezirabile trebuie stimulate si nu revendicate. Pot sa ma folosesc de ingenuitare , tact, si simtul umorului pentru a promova bunatarea/bunavointa/dorinta de a face lucruri.

14. Retrageti-va din conflict

Exista intotdeauna doua pozitii fata de orice situatie neplacuta intre parinti si copii. Tulburarea este rezultatul unui conflict intre doua persoane. Daca una dintre cele doua persoane se retrage cealalta nu mai poate continua. Daca parintele se retrage de pe campul de lupta al copilului acesta din urma ramane in aer. Acesta nu mai are audienta sau oponent – nimic si pe nimeni de infrant, pe nimeni de care sa se ia. ,, Marinarul a fost indepartat de vantul care ii sufla in panze,,

Retragerea dintr-o situatie de conflict este cel mai impresionant pas. Asta nu inseamna sa ne retragem fata de copil. Dragostea, afectiunea, prietenia continua. Cand un copil ne provoaca, suntem pe departe prietenosi- suntem mai degraba inclinati sa il zgaltaim putin. Retragerea la timp din conflict ajuta la mentinerea sentimentului de prietenie. Ostilitatea venita din ambele parti produce mari pagube relatiei. Copiilor nu le va lua mult pana sa -si schimbe comportamentul pentru a evita crizele de furie inutile. Odata ce aceasta practica a fost stabilita in casa copilul va simti limitele unui astfel de comportament. Daca ei vor merge peste limitele acestui comportament insa parintii se retrag din situatia conflictuala, copilul va abandona foarte repede conflictul si va indica dorinta sa de a coopera din nou. De bine ce educarea copiilor este cooperarea acestuia pentru atingerea scopurilor noastre, avem aici un excelent procedeu prin care sa castigam cooperarea. S-ar putea sa vi se para greu de depistat in ce fel aceasta procedura este de ajutor. La o prima privire pare ca lasam copilul nepedepsit de ceva. Daca privim mai atent insa la motivele copilului, putem descoperi ca in majoritatea situatiilor conflictuale el doreste atentia noastra sau doreste sa se implice intr-o lupta de putere cu noi. Daca vom permite sa devenim implicati, vom sfarsi prin a-i intari acestuia schema conflictuala si ii vom intari scopurile gresite. Este inutil sa corectam comportamentele gresite ale copilului verbal. Daca dorim sa educam copilul pentru un comportament benefic, trebuie sa actionam prin a induce o schimbare in atitudinea lui. Daca copilul ca observa ca incercarile lui de a produce conflicte esueaza, atunci se va muta repede spre o noua directie, descoperind astfel cat de mult poate castiga din cooperarea cu adultul. Astfel va dezvolta respect atat fata de realitate cat si fata de parinti, care reprezinta ordinea sociala existenta. Odata ce aceasta secventa de educatie a fost implinita acasa, va fi foarte usor sa faca fata conflictelor in public. Primim adeseori o lectie mult prea aspraatunci cand copilul nostru se comporta neplacut in public. Traim un sentiment de umilinta si de rusine pentru ca ne-au pus pe noi intr- o pozitie de parinti inadecvati Copiii se comporta in public asa cum


27

sunt educati sa se comporte in mediul familial. Daca sunt fara control acasa, se vor comporta astfel si in public, iar noi primim ceea ce meritam. Problema este ca copiii se comporta si mai rau in public daca ne simt vulnerabilitatea. Atata vreme cat atentia noastra este focusata pe pe ceea ce ne solicita situatia data si nu pe prestigiul nostru personal, avem cheia pentru rezolvarea problemei.

15. Actionati ! Tineti-va gura inchisa.

,, De cate ori sa-ti spun...?,, este o expresie folosita de sute de ori de sute de parinti, pe un ton de o completa exasperare; fraza serveste doar ca scop: o expresie a exasperarii. Este inutila ca metoda de educare. Doar faptul ca intrebam ,, De cate ori?”indica faptul ca ,, spusul “ nu a servit drept tehnica de instruire. Copiii invata foarte repede. Daca i-ai spus odata el ar putea intelege ca un anumit comportament a primit dezaprobarea dar si atentia din partea parintelui. Daca mama doreste sa schimbe comportamentul copilului , ea va trebui sa actioneze. Vorbele sunt inutile. Ea nu poate sa le spuna copiilor ce sa faca dar poate sa decida ce sa faca ea. ,, Nu voi sta la aceeasi masa cu tine daca ai mainile murdare” mama poate indeparta farfuriile unde copiii sunt murdari pe maini. A doua oara cand vede mainile murdare la masa nici nu va trebui sa mai spuna ceva , ci doar sa indeparteze farfuriile de la masa. Acum situatia este schimbata. Copiii nu mai pot s-o tina pe mama ocupata cu ei.Ce rost mai are sa stai cu mainile murdare acum cand mama nu mai este atenta permanent.


28

16. ‘’Nu alungati muste’’ (exasperati de comportamentele deranjante inclinam adeseori sa incheiem conflictul cu comenzi de genul ,,nu fa asta,, opreste-te,, nu, nu,, grabeste-te,, fii cuminte,, fii linistit,,)

Copilul te poate provoca la o astfel de reactie iritanta care poate fi descrisa ca fiind ,,alungarea mustelor,,. Exasperati de comportamentele deviante, suntem inclinati sa intervenim cu expresii de genul: ,, nu, opreste-te acum, nu mai fa asa, nu, nu, grabeste-te, taci din gura,, ca si cum am indeparta niste insecte care ne deranjeaza. Aceasta atitudine din partea noastra este raspunsul nostru la cererile de atentie din partea copilului. Daca dorim sa oprim copilul sa se comporte neadecvat atunci trebuie sa-i oferim toata atentia noastra inca de la inceput si sa fim prezenti pana cand cererea a fost facuta.

17. Aveti curajul de a refuza, de a spune ,, nu,,

Este normal sa dorim sa le satisfacem dorintele copiilor nostrii pentru ca asta ne da satisfactie si noua. Nu exista nici o explicatie plauzibila pentru ce trebuie sa cumparam copilului nostru toate jucariile pe care acesta gandeste sau doreste sa le aiba. Nici atunci cand ii cumparam din oras de fiecare data cate ceva. Astfel de actiuni rasfata copilul si il fac sa se simta ca cererile lui sunt indreptatite. ,, Daca mama nu imi cumpara ceva, nu ma mai iubeste. ,, Copilul nu este nici pe departe interesat de jucarie asa cum pare, cat este in a primi in mod constant de la mama atentie sau obiecte. Jucaria in sine are o mica valoare, poate fi foarte usor uitata intr-un colt. Sa o faca pe mama sa ofere devine cel mai important scop. Jucariile trebuie sa aiba un scop util sau sa intampine o nevoie. Ele ar trebui daruite intr-o zi in care darurile sunt asteptate – cum ar fi o coarda primavara, o pusca de apa vara, minge de interior pentru iarna. Cumparaturile trebuie facute cu scop. Copiii isi formeaza ideii cu privire la bani si la felul cum se fac cumparaturile. Daca nu exista limite a ceea ce poate pretinde, el va presupune ca proviziile de bani sunt nelimitate, si simtul pentru lucrurile materiale este distrus.


29

18. Evitati primul impuls – faceti ceea ce este mai putin asteptat sa faceti.

De cate ori raspundem impulsului de a actiona la ceea ce face copilul, putem fi siguri ca facem exact ceea ce doreste copilul sa facem, chiar daca nu este constient de acest lucru. Daca tipa si vorbeste in timp ce suntem la telefon, noi raspundem cererii lui prin atentie totala. Daca ii vom spune sa nu intre incaltat si plin de noroi pe gresia proaspat spalata, probabil ca el o va lua ca pe o lupta de putere ( care pe care ). Daca il vom imbraca noi pentru ca el are dificultati in a face acest lucru, ii vom intari sentimentul de neajutorare si de dependenta si ne vom pune pe noi in serviciul sau, ceea ce este o putere a ,, slabiciunii,, copilului. Inca din frageda copilarie acesta este implicat in explorarea cailor prin care sa-si gaseasca locul in lume, sau sa fie semnificativ, sa insemne ceva , si sa fie important. De indata ce vor descoperi tehnica de a-si atinge acest scop, se prind de ea, indiferent de cate ori au fost pedepsiti sau certati. Neplacerea paternului reactional nu diminueaza satisfactia de a se simti important. Atata vreme cat metoda pe care au ales-o aduce rezultate, vor ramane fixati pe ea si vor continua sa plateasca pretul pentru atentie sau putere. Rareori copilul este constient de acest lucru si de scopul comportamentului sau deviant si perturbator. Adesea nici parintii si nici el nu sunt constienti ca acest proces este parte din incercarea sa de a s-i gasi un loc si de a apartine grupului. Daca comportamentul lui violeaza ordinea si tulbura cooperarea, el utilizeaza metode gresite de a atinge aceste scopuri , iar raspunsul nostru impulsiv intareste presupunerile sale eronate. Nu numai ca devine descurajat dar va deveni si mai convins ca nu exista alt mod pentru el de a se purta.

Daca ne uitam la raspunsul nostru, vom putea sa descoperim ceea ce are de castigat copilul din el. Daca vom face effortul sa raspundem conform cu situatia, atunci eforturile lui vor deveni inutile, si va cauta cai mai bune si metode mai eficiente, ajutandu-l astfel sa isi dobandeasca un status intr-un mod mult mai constructiv.

19. Stapaniti-va supraprotectia

Nu ne putem proteja copiii de viata. Nici nu ar trebui sa dorim acest lucru. Avem obligatia sa ne educam copiii pentru a face fata vietii cu curaj si putere. O mama de baieti ar putea sa doreasca sa-si protejeze copiii de posibile situatii care ar avea un efect descurajant asupra lor, insa in astfel de situatii copiii s-ar putea simti neajutorati si dependenti. Sub pretextul ca ne protejam copiii, de fapt ii tinem neajutorati si dependenti astfel incat sa putem aparea in ochii nostri si ai copiilor, puternice si protectoare. Ne punem pe noi insine in pozitie de superioritate iar pe copii in pozitie de supunere. Copiii de astazi nu vor tolera o astfel de situatie. Ei vor deveni rebeli.

Un al doilea motiv ce se afla in spatele supra-protectiei sunt indoielile cu privire la abilitatile noastre, asa ca este firesc sa avem si mai putina incredere in abilitatile unui copil de a avea grija de sine. Maniera in care copilul face fata superprotectiei depinde de scopurile sale. Cel mai periculos scop este al patrulea dintre scopuri- neajutorarea.


30

Complet descurajat, copilul poate sa renunte si sa astepte protectie pentru totdeauna in toate problemele dificile ale vietii.

Nimic nu este mai frustrant decat sa fii determinat sa faci imposibilul. Nu putem controla totul, nu putem aranja totul in viata, pentru noi sau pentru copiii nostrii. Incercarea disperata de a face astfel produce intotdeauna mizeria/nefericirea din jurul nostru. Copiii invata de la noi sa se lupte cu inevitabilul, mai ales daca incercam sa-i protejam de greutatile vietii si de disconfort. Rezultatul descurajant duce la furie si la resentimente- nu numai impotriva parintilor, ci impotriva vietii insasi pentru ca nu permite sa fie aranjata dupa bunul plac. Un copil alintat este acela care se afla intr-o constanta furie pentru ca viata nu este sensibila la dorintele sale. Din nefericire un astfel de copil nu-si va pierde cu totul aceasta atitudine fata de viata atunci cand va deveni adult. Ar putea deveni atitudinea sa fundamentala asupra vietii. Cand il cocolosim si il protejam pe copil de viata, acesta este darul pe care il oferim de fapt: o furie neajutorata impotriva lumii dezlantuite. Pentru a evita acest lucru trebuie sa intelegem ca nu suntem omnipotenti si nici omniprezenti. Dar ca, avem obligatia de a ne instrui copilul in acel fel care il ca ajuta pe acesta sa coopereze cu viata. Formula este: lasa-ne pe noi primii sa examinam cu ce ne confruntam. Apoi vom cauta un raspunsla aceasta intrebare: ce pot sa fac pentru asta? Chiar si un copil mic poate fi indrumat catre analizarea unei situatii perturbatoare prin utilizarea unei simple intrebari. Copiii au creiere foarte active. Haideti impreuna sa-i educam sa le foloseasca. Putem incepe acest antrenament inca de la nastere. Putin cate putin, cu incredere si ghidandu-i.

20. Stimulati independenta,,Sa nu faci niciodata ceva pentru copilul tau din ceea ce poate face singur,,.

Aceasta regula este foarte importanta , de aceea ea trebuie repetata cat mai des posibil. De cate ori facem ceva pentru copil din ceea ce poate sa faca singur ii aratam cat de mari, buni, experimentati, capabili, importanti suntem noi si cat de mic si neajutorat este el. In mod continuu ii demonstram superioritatea noastra asumata si presupusa sa inferioritate. Si apoi ne intrebam de ce se simte incapabil si devine incomplet/deficient. Sa faci pentru copil ceva ce poate face singur este extrem de descurajant de bine ce il deprivam de a experimenta singur puterile sale. Asta arata completa noastra neincredere in abilitatea lui de a rezolva o problema, neincrederea in curajul sau. Prin asta il deposedam de simtul securitatii, care se bazeaza pe propriile realizari obtinute cu propriile mijloace. In plus ii negam dreptul de a-si dezvolta increderea in sine. Si toate acestea cu scopul de a ne pastra imaginea despre propria indispensabilitate.. Astfel aratam o imensa lipsa de respect fata de copil ca persoana. Inca din copilaria mica acesta incearca sa ne arate ca doreste sa faca lucrurile pentru sine, copilul vrea sa ajunga la sapun pentru ca doreste sa-l simta. Mult prea des descurajam astfel de incercari timpurii


31

in scopul de de a pastra curatenia, astfel ca promovam descurajarea si un concept de sine fals. Ce pacat! Este mult mai usor sa faci curatenie dupa copil decat sa ii restaurezi curajul. Imediat ce copilul demonstreaza dorinta de a face lucrurile singur, trebuie sa profitam de acest lucru si sa-l lasam sa mearga pana unde este posibil pentru el. S-ar putea ca acesta sa aiba nevoie de ajutor, supervizare, incurajare si training. Nu avem dreptul de a face totul pentru el sau sa-l oprim sa-si aduca contributia acolo unde este dornic sa realizeze ceva. Cand vezi un copil mic ai intotdeauna primul impuls de a-l ajuta atunci cand este intr-o mica problema pe care doreste sa o rezolve. Dar trebuie sa fim atenti la acest prim impuls. Fara sa ne dam seama, frecvent ne dam voie sa continuam sa-i ajutam chiar si atunci cand acestia pot rezolva problemele independent de noi, pentru ca suntem atat de obisnuiti sa facem asta. Copiii gasesc placere in a primi servicii speciale. Este un fel de putere in a fi capabil de a solicita servicii. Dar copiii se bucura la fel de mult si atunci cand sunt utili si de ajutor. Pe masura ce copilul creste, inclinatia naturala este sa faca tot mai multe lucruri pentru sine si pentru altii. Aceasta inclinatie poate fi sufocata de teama, protectie si servicii din partea parintilor. Intr-un astfel de caz, copilul se contamineaza de descurajare si descopera rapid valoarea pozitiva a slabiciunii (ce inseamna sa fii slab iar ceilalti sa-ti aduca servicii). El presupune ca nu poate face lucruri pentru sine, presupune ca este inadecvat si nu crede in propriile sale abilitati. Apoi gaseste ca este confortabil sa primeasca servicii de la ceilalti. Stim ca in practica este mult mai dificil cand suntem pe fuga si trebuie sa rezolvam mai multe lucruri intr-un termen scurt dar trebuie sa recunoastem si faptul ca avem tendinta sa minimalizam abilitatile copilului si sa maximizam slabiciunea sa. Trebuie sa fim sensibili la diferenta dintre asteptarile noastre exagerate care sunt o forma de impunere a dorintelor noastre, si increderea in abilitatile lui care este o forma de respect.

Trebuie sa devenim constienti de pericolul din spatele supra-protectiei si sa actionam in scopul de a stimula independenta. Fiecare mama isi aminteste fericirea care a acompaniat primii pasi ai copilului. Multi parinti au inregistrat aceste momente video ca pe un eveniment deosebit. Oportunitati pentru a trai aceste sentimente de mandrie si de fericire vor mai exista in fiecare stadiu de dezvoltare a copilului daca parintele este atent. Mama se aseaza in fata departe de copil, tine mainile intinse- pentru a-l sustine daca se dezechilibreaza. Copilul este independent. Ea il incurajeaza. Ii ofera spatiu sa se miste independent de suportul sau. El incearca. Cand copilul reuseste sa-si atinga mama acesta traieste un sentiment triumfal iar ea nu mai inceteaza sa-l laude pentru aceasta reusita. Deci , trebuie sa ne dam un pas inapoi, sa-i oferim copilului spatiu, sa ne a abtine in a face ceea ce acesta poate face, si sa-l incurajam.

21. Stati deoparte in timpul certurilor dintre copii

Cei mai multi parinti sunt ingrijorati de nesfarsitele lupte date de frati si surori. Ei iubesc fiecare copil in parte si nu doresc sa-i vada pe acestia urandu-se sau ranindu-se . Mare parte din energia necesara educarii se pierde in incercarea de a desparti copiii sau


32

de a-i convinge sa se inteleaga. Multi copii reduc numarul disputelor si incearca sa aprecieze prezenta celuilalt ca in final sa-i pese mult de celalalt. Altii continua ostilitatile pana la maturitate si nu fac niciodata pace cu fratii. S-ar parea ca nici o predica de pana acum nu i-a facut pe copii sa se impace mai bine. Cei mai multi parinti au pus in practica cele mai diverse reactii pentru a-si opri copiii sa se mai razboiasca- si totusi acestia continua . Luptele intre frati sunt atat de comune incat au fost acceptata ca si comportamente obisnuite. Nu este normal doar pentru ca este atat de des intalnit. Copiii nu trebuie sa se lupte intre ei. Case in care copiii nu se razboiesc sunt reale, pot exista. Cand se lupta, exista ceva ce nu merge bine in relationare. Nimeni nu se poate simti in mod onest bine atunci cand este in conflict. De aceea, daca copiii continua sa se razboiasca, trebuie sa fie capabili sa castige satisfactie, nu atat din lupta in sine cat in rezultatul acesteia. Aceasta evaluare presupune ca noi recunoastem comportamentele drept scopuri. De aceea noi nu putem fi satisfacuti de explicatiile uzuale despre ,,razboaiele,, lor- cum ca ar fi cauzate sau conduse de agresivitate nativa sau nu. Din punctul nostru de vedere, trebuie sa intelegem comportamentul copilului in termeni de camp in care isi desfasoara viata si in termeni de scopuri pentru care comportamentele sunt declansate.

Oricare ar fi motivul pentru care copiii se bat, parintii nu fac altceva decat sa inrautateasca situatia cand intervin, incercand sa rezolve problema, sau incercand sa-i desparta. De cate ori un parinte intervine in cearta dintre copii, ii depriveaza pe acestia de oportunitatea de a invata cum sa-si rezolve singuri conflictul. Cu totii experimentam situatii in care exista conflicte de interese, si fiecare dintre noi a trebuit sa dezvoltam capacitatea de a face fata situatiilor conflictuale. Trebuie sa invatam ,,sa dam si sa luam “ de la viata. De fiecare data cand mama intervine in a stabili programul, ea se pune pe sine in pozitie autoritara, iar copilul nu va invata nimic despre coperare, ajustarea comportamentului, sau fair play. Atata vreme cat facem servicii copiilor nostri, atata vreme cat facem in locul lor anumite lucruri ei nu vor invata cum sa se descurce pentru sine. Aceasta se aplica in mod egal luptelor si in dezvoltarea independentei. Un copil ale carui lupte sunt rezolvate de altii nu va sti niciodata cum sa rezolve situatii dificile si se va opune ori de cate ori va aparea o astfel de situatie in care nu poate face precum doreste. Este extrem de dificil pentru parinti sa inteleaga cum este posibil sa nu fie treaba lor daca copiii se bat sau se cearta. Ei considera ca este de datoria lor sa ii invete pe copii sa nu se certe. Si au dreptate. Ar trebui sa ne invatam copiii sa nu se certe. Smecheria este sa ai succes. Din nefericire interventia si arbitrajul nu duc la aceste rezultate. Este posibil poate sa-l opreasca pe copil din cearta pentru moment, insa esueaza in a-l invata pe copil cum sa evite urmatoarea cearta sau cum sa directioneze conflictul spre altceva. Daca interferenta noastra in cearta copiilor , produce satisfactie acestora, de ce sa se opreasca? Uneori copiii se pot rani, insa ranile sunt minore de obicei, o vanataie, putin sange curs din nas... In acest mod copilul ar putea sa-si dezvolte un simt al responsabilitatii fata de sine si fata de fratii sai.Sigur ca mama poate asista copilul care a fost ranit insa fara sa ia partea unui sau a altuia, sau sa spuna cine a facut bine sau cine a facut rau: ,,Imi pare rau ca te-ai ranit in timp ce te bateai,, este chiar suficient.


33

Ca o regula atunci cand unul dintre copii il ameninta pe un altul cu un obiect periculos, mama poate veni imediat sa indeparteze obiectul, fara cuvinte in plus, fara tot tam-tamul pe care copilul spera sa-l creeze.

Daca parintii se cearta, copiii ii vor imita. Ei vad aceasta tehnica utilizata de adulti ca o modalitate de a-si rezolva diferendele asa ca le vor folosi si ei. In acest fel, cearta in scopul rezolvarii unei probleme devine o valoare a familiei, asa ca copilul ca adult poate sa se dezvolte in opozitie cu aceasta valoare sau in concordanta cu ea.

Exista intotdeauna o competitie legata de putere atunci cand cineva se cearta. In mod egal, nu este nevoie sa folosesti conflictul ca oportunitatea de a castiga superioritate. Se poate rezolva un diferent fara infrangere sau victorie. Dar cand statutul cuiva este amenintat atunci conflictul devine competitie. Cand luam partea bebelusului, cand il protejam pe mezin in detrimentul primului nascut, cand luam partea celui,, abuzat”, ii intarim celuilalt sentimentul de inferioritate si invatam ,,victima” cum sa foloseasca deficienta si slabiciunea pentru a castiga servicii speciale , pe care dorim sa le eliminam. Daca ii lasam singuri sa-si rezolve conflictul, acestia vor stabili relatii egale, ei invata functie de impactul realitatii sa-si dezvolte diplomatia, egalitatea, fair play-ul, simtul dreptatii, consideratia si respectul fata de ceilalti. Acesta este lucrul pe care dorim ca copiii nostrii sa-l invete. Ii putem invata cel mai bine daca iesim din situatie si le oferim spatiu.

22. Nu va lasati condusi de frica

Frica poate fi folosita pentru a controla pe cineva. Cu totii avem emotii, ele sunt combustibilul cu care ardem furnalul actiunii. Fara ele am fi indecisi, slabi, fara directie. Fara sa fim constienti de acest lucru, noi creem astfel de emotii care fortifica intentiile noastre. Putem alege cu ce combustibil sa actionam. Cu totii am experimentat frica , si cu totii cred ca putem recunoaste ca nu putem actiona atunci cand suntem infricosati. Asa ca frica pare un fel de lux pe care ni-l permitem. De fapt , s-a demonstrat ca nu experimentam frica in momentul de maxima dificultate in viata, ci numai dupa socul traumatizant, cand perceptia si imaginatia alearga salbatic cu ,, ce s-ar intampla” ce s-ar fi intamplat. Daca cineva este implicat intr-o situatie dificila acesta este mult mai preocupat sa rezolve situatia critica cu care se confrunta decat sa traiasca frica. Abia dupa trauma apar palpitatiile si tremurul. Asta indica faptul ca nu avem nevoie sa traim frica pentru a evita pericolul. Din contra, frica minimalizeaza pericolul. Frica implica presupunerea ca nu suntem capabili sa controlam o situatie. Trebuie sa facem o distinctie intre reactie soc si frica. Un zgomot puternic sau o cazatura pot ,,infricosa,, un copil. Dar aceasta este doar o reactie de scurta durata ea poate deveni permanenta doar daca parintii exagereaza reactia si devin infricosati. Un copil mic, confruntat dintr-o data cu o noua si surprinzatoare situatie care pare amenintatoare, are cateva alternative la alegere. El se poate opri si poate vedea ce fac adultii, sau se poate retrage. Poate deasemenea incerca frica. De cele mai multe ori acesta este doar inceputul. Mai multa frica aduce cu sine


34

asigurari exagerate din partea parintilor si chiar atentii speciale din partea acestora, cum ar fi sa-i ridice de jos atunci cand cad sau sa incerce sa-i impace. O simpla sovaiala este astfel convertita in frica, iar frica este utila pentru ca il face pe adult sa se opreasca din activitatile proprii si sa vada de copil (adultul este ocupat permanent de copil). Copiii care au experimentat teroarea pot fi foarte persuasivi. Ei ne par atat de mici si de neajutorati. Daca putem intelege ce se ascunde in spatele comportamentului unui copil, putem sa devenim constienti si de raspunsul pe care noi i-l oferim si anume ca nu-l ajutam ci il antrenam pentru viitor sa foloseasca frica ( valoare ) ca mijloc de control.

Copiii nostrii nu pot rezolva dificultatile vietii daca sunt plini de frica. Frica nu creste abilitatea de a coopera cu problema, ci din contra. Frica serveste intr-un mod ,,minunat” pentru a castiga atentia si pentru a-i pune pe altii in serviciul lui. Este necesar sa educam copilul pentru a fi precaut in situatii potential periculoase. Dar precautia si frica sunt doua stari cu totul distincte. Prima este o recunoastere rezonabila si curajoasa a unei situatii potential periculoase in timp ce adoua este o stare de retragere descurajanta si paralizanta. Natural , trebuie sa ne invatam copiii sa utilizeze precautia in trecerea strazii, sa nu accepte atentii din partea strainilor, ca armele pot provoca moartea si ca acestea nu sunt jucarii, ca inotul trebuie facut numai atunci cand a-i atins anumite performante ( sa nu te duci la fund asta ar fi prima performanta !). toate acestea pot fi atinse fara instalarea fricii. Este o problema de invatare a limitelor si cum sa faci fata situatiilor care apar dificile sau periculoase. Frica sapa curajul. Frica este periculoasa. Pentru copii, ea serveste unui scop. Daca parintii nu raspund cu frica, atunci copiii nu o vor dezvolta, si atunci atat copiii cat si parintii vor fi liberi de suferinta si tortura rezultata din acest sentiment.

Nici un parinte nu doreste sa-si vada copilul suferind. Dar sunt situatii cand durerea este inevitabila. Copilul care este curajos, sufera mai putin. Frica de durere mareste catastrofal proportia. Trebuie sa-i invatam pe copiii nostri sa accepte suferinta si necazul ( nu sa se invete cu acestea!). Numai daca suntem impresionati exagerat de frica copilului nostru acesta va deveni timid sau fricos.

23. Vedeti-va de treburile dvs (sunt multe situatii in care nu trebuie sa interveniti)

Relatiile individuale intre doi oameni apartin celor doi implicati in procesul relational. Sa ne vedem de treaba noastra nu inseamna ca ne abandonam copilul. Trebuie sa fim constienti care este treaba copilului ca apoi sa-i lasam responsabilitatea acestuia. Atunci cand parintii le dau alocatia copiilor , de ex, acesti bani le apartine. Ce fac acestia cu banii nu este treaba parintilor decat atunci cand acestia dezvolta valori gresite (cum ar fi fumatul). In astfel de situatii se recomanda ca parintii sa discute prieteneste cu copilul despre cum isi cheltuie banii. ,,Ma intreb daca ai luat in considerare...,, Cum crezi ca ar merge treaba daca toata lumea ar crede asta? ,,te-ai gandit la...,, acestea sunt doar unele dintre caile de abordare a unei discutii prietenesti ce va produce cu siguranta calea spre


35

discutia libera ( in locul rejectiei sau a rebeliunii). Este important sa presentam toate aspectele importante ale situatiei, chiar si acelea care nu sint acceptabile pentru noi cu scopul de a oferi o evaluare cat mai reala. Impreuna cu copilul nostru putem descoperi acele valori care vor fi benefice acum si in viitor.

24. Evitati capcanele milei

Mila este paguboasa, chiar si atunci cand este justificabila si de inteles. Copiii sunt extrem de receptivi la atitudinile adultului chiar si atunci cand acestea nu sint exprimate liber. In consecinta, daca avem mila de copil, el va crede ca are tot dreptul sa-i fie mila de sine. Tristetea sa va deveni si mai intensa daca ii va fi mila de sine. In loc sa faca fata problemelor cu care se confrunta, el va produce si mai multa compasiune din partea oamenilor asteptant sa fie consolat, si in acest proces copilul pierde din ce in ce mai mult curaj si dorinta de a rezolva situatia cu care se confrunta. O astfel de atitudine se poate pastra pentru toata viata. Acesta poate devenii convins ca societatea ii datoreaza ceva in schimbul a ceea ce pierde. In loc sa faca ceea ce poate sa faca, el socoteste ceea ce altii ii vor face lui (servicii). Copiii nostrii ar putea invata sa primeasca mai bine esecurile, dezamagirea daca noi la randul nostru incercam sa evitam sa-i compatimim.

Un copil care este handicapat fizic de la nastere, sau care este orb, surd poate deveni foarte usor obiect al compasiunii. Este aproape peste puterile omenesti sa nu-ti fie mila de un astfel de copil. Dar daca facem acest lucru nu facem altceva decat sa mai adaugam un handicap celorlalte. Ar trebui sa stimulam copilul sa fie mandru de realizarile sale facute in ciuda handicapului.

De cele mai multe ori ne este mila de copilul nostru atunci cand este bolnav. Natural, un copil bolnav are nevoie de atentia si de intelegerea noastra. El nu este capabil sa aiba grija de sine. Trebuie sa-l ajutam. Dar trebuie s-o facem fiind atenti la atitudinea noastra fata de aceasta situatie. Trebuie sa fim atenti ca nu cumva in aceasta situatie sa nu fim tentati sa ne compatimim pe noi de problemele marunte de care suferim. . Din nefericire noi nu putem proteja copilul de suferinta. Asta face parte din viata. In cel mai bun caz, putem sa-i venim in intampinarea nevoilor sale in timpul bolii, putem sa-l ajutam sa tolereze mai bine suferinta, si cum sa faca fata suferintei. Copilul bolnav, mai mult decat cel sanatos, are nevoie de suportul nostru moral, de increderea noastra in curajul lui de a face fata bolii, de intelegerea si de ajutorul nostru. Compatimirea s-ar putea adauga la starea de demoralizare pe care copilul o resimte pe perioada bolii, ii scade rezistenta si ii submineaza curajul. Compatimirea nu sustine curajul ci dimpotriva. Perioada de convalescenta este cea mai dificila atat pentru mama cat si pentru copil. Poate fi trecuta mult mai usor daca curajul si simpatia inlocuiesc mila si serviciile nepotrivite.

Nu putem sa ne protejam copilul de viata. Puterea si curajul pe care il avem cand suntem adulti s-au construit pe parcursul copilariei Mai intai trebuie sa recunoastem greselile ce decurg din compatimirea exagerata, sa incercam sa evitam impulsul primar de


36

a actiona gresit ca apoi sa ne aratam simpatia si intelegerea pentru sustinerea copilului in suferinta la fel ca si in cautarea curajoasa a unui drum viitor. Asta nu inseamna ca ne abandonam copiii in suferinta ci din contra, ii sustinem asa cum am sustine un adult aflat intr-o problema majora de viata. Nu este dificil de distins mila de simpatie. Daca iti pare rau pentru ceea ce i s-a intamplat atunci asta se cheama simpatie. Daca iti pare rau pentru cel caruia i s-a intamplat atunci asta este compatimirea exagerata/mila.

25. Cereti de la copii actiuni rezonabile ce presupun rezolvare pe o perioada mai mare de timp si nu ,,acum si aici”.

Cererile rezonabile sunt caracterizate de respect pentru copil si recunoastrere pentru ordine. Daca un parinte se comporta autoritar cu copilul spunandu-I sa faca asa cum doreste el fara sa explice motivul, copilul s-ar putea considera controlat. Asta duce de cele mai multe ori la lupta de putere. Parintii esueaza in a intelege ca de fapt prin atitudinea lor creaza o relatie de inferioritate-superioritate fata de copii. Oricum superioritatea adultului nu este acceptata, copiii sunt determinati sa fie nesupusi cu scopul de a scapa de dominatia parintelui. Copilul care simte presiunea superioritatii sau atitudinea de sef a parintelui va retalia prin lipsa supunerii. Putem evita astfel de situatii daca facem cereri rezonabile si necesare intr-un mod non-autoritar. Copiii ar trebui sa aiba anumite obligatii prin care sa contribuie la bunastarea familiei. Ar trebui sa sa nu cerem niciodata copilului nostru sa faca ceva ce noua nu ne-ar placea sa facem daca am fi rugati sa facem. Cand dorim sa facem o cerere catre copilul nostru este bine sa fim sensibili fata de context si de capacitatea copilului de a desfasura o astfel de activitate. Multi copii indragesc sa-si asume responsabilitatea fata de fratii mai mici sau de copii mai mici. Ar trebui sa existe o intelegere a situatiei despre cand ar trebui asumata aceasta responsabilitate. In mod natural, atunci cand mama este in lipsa de ajutor poate apela la copilul mai mare pentru ceva ajutor. Trebuie sa fim intotdeauna atenti la situatii in care ,,pretindem” copilului sa faca ceva ,, chiar acum,,. Aceasta este o abordare de tip autoritar si de cele mai multe ori cuprinde o cerere nerezonabila. Copilul va spune : ,,Da, intotdeauna tipa la mine sa fac ceva,, ceea ce indica o slaba relationare, lipsa armoniei si a cooperarii. Atunci cand facem cereri cat mai putine si la cat mai mare distanta, si cand subliniem ajutorul pe care copilul ni-l ofera in loc sa-i comandam sau sa-i pretindem supunere, da! atunci promovam prietenia si interrelatiile satisfacatoare pentru ambele parti.

26. Tineti-va de cuvant - fiti consecventi


37

Daca dorim sa-I invatam pe copii cum sa aleaga intelept, trebuie sa le dam oportunitatea de a alege, si daca este necesar, sa faca greseli. Ei invata prin experientele lor si nu din indicatiile noastre. Daca copiii nostri ne vor privi ca pe niste sefi, ei nu vor fi capabili sa vada dincolo de rezistenta si nu vor vedea daca alegerea noua este practica sau nu. Consecventa este o parte reala a regulilor iar ea ajuta la stabilirea granitelor si a limitelor ce ofera copilului senzatia de securitate. Nu ne putem astepta ca metodele noatre de educare sa dea roade daca sunt aplicate haotic. Pe de alta parte copiii nostri se vor simti in siguranta daca noi vom fi consecventi si daca vom urma pasii programului de educare pe care l-am initiat. Copiii pot invata respectul pentru ordine si vor sti exact cum stau.

27. Puneti-i pe toti in aceeasi barca, considerati-i egali intre ei si priviti-i ca egali!

Exista un concept popular care spune ca ar trebui sa ne ocupam de fiecare copil individual si sa condamnam sau sa laudam fiecare comportament al copilului separat. Cand ne ocupam de fiecare copil individual dupa cateva comportamente gresite, avem tendinta sa promovam un tip de actiune din care unul sau altul dintre copii gaseste aprobarea parentala. Acest gen de actiune venita din partea parintilor intensifica competitia intre copii, atata vreme cat intoarcem copiii unul impotriva celuilalt. De aceea trebuie sa stimulam fiecare copil in parte sa vada ca obtinerea constanta a aprobarii este imposibila si devine un scop gresit sau fals si sa vada in schimb ca prin contributia sa ajuta la armonia familiei. Putem contribui intotdeauna, indiferent de circumstante de aceea acesta este un scop realist, care ne duce la unitate. Atunci cand stimulam competitia dintre copiii nostri de fapt intarim scopurile eronate. Copilul bun este bun pentru ca ii place sa fie bun si nu pentru ca obtine mai multa aprobare de la parinti pentru ca este inaintea celorlalti frati. Nevoile sale sunt centrate pe sine si nu pe nevoile celorlalti asa cum ar fi recomandat. Copilul rau sau deficient ramane asa pentru ca poate obtine recunoastere si in felul acesta, dar in mod negativ.

Putem minimaliza intensitatea competitiei dintre copii si efectele nedorite ale acestei competitii daca punem copiii in aceeasi ,,oala”. Acesta este poate unul dintre cei mai revolutionari pasi pe care poate sa-I faca o mama. Intr-o cearta intre copii este foarte dificil de stabilit cine este vinovatul. Acesta nu este rezultatul unui comportament nedorit al copilului, toti au contribuit la perturbarea linistii. Copiii sunt responsabili unul de celalalt, coordonandu-si eforturile mai degraba pentru sanatatea atmosferei familiale decat pentru tensiuni sau antagonisme. Daca mama isi va privi copiii ca pe un grup si nu individual atunci cand apare o situatie conflictuala atunci cu siguranta vor aparea schimbari dramatice, iar copiii vor avea grija unii de altii.


38

28. Ascultati!

Poate ca multi dintre noi sunt familiari cu gluma despre copilul care intreaba ,, Mama de unde vin eu?,, Mama da o explicatie detaliata despre pasari si despre albinute. Stiu toate acestea mama. Tot ceea ce doresc sa stiu este de unde vin eu? Asa ca mama vorbeste mai departe despre nasterea bebelusilor. Si totusi copilul nu este satisfacut : Mama, Ion vine de la Iasi iar Petre de la Focsani. Eu de unde vin?,, Acest tip de atitudini fac parte din prejudecatile impotriva copiilor prin care suntem inclinati sa presupunem ca stim la ce se refera acestia fara a –I asculta cu adevarat. Copiii sunt uluitor de deschisi unii cu altii si de cele mai multe ori ne ofera oportunitatea de a-I asculta. Uneori facem asa o problema din lucruri care sunt marunte incat acestia se pun la adapost in viitor. Daca ascultam cu atentie am descoperi ca copilul se imbolnaveste atunci cand doreste sa scape de ceva neplacut. Fiecare mama invata sa distinga intelesul tonului din plansetul bebelusului. Ea stie cand acesta este deranjat sau cand este furios. Avem acest talent, dar se pare ca il punem deoparte atunci cand copilul creste mai mare. Auzim tipatul copilului si mergem inebunite sa vedem ce se intampla cu el. De atatea ori inebuneala noastra este motivul tipatului. Daca ne-am opri si am asculta pentru o clipa atunci am putea evita un raspuns din partea copilului care ii va servi acestuia pentru scopurile sale gresite. Cat de mult avem de castigat daca doar ascultam!

29. Tineti cont de tonul vocii dvs

Atunci cand le vorbim copiilor nostri acestia aud mai mult tonul vocii decat cuvintele din spatele vocii. Nu ar strica sa ne asultam putin tonul vocii. Ascultati tonul pe care adultul il foloseste.. Cand ajungi acasa asculta-ti tonul vocii. Ce exprimi cu ajutorul sau? Ce aude copilul tau? De multe ori instigam copilul la purtari rele datorita tonului pe care il folosim. Modul de a vorbi cu copilul produce de multe ori in sufletul acestuia un sentiment de inferioritate. Le vorbim intr-un mod si pe un ton pe care nu l-am folosi intre noi ca adulti si totul numai ca sa le castigam cooperarea. Odata ce suntem constienti de greselile din tonul vocii suntem gata sa facem si schimbari. Daca le vorbim copiilor nostri prieteneste si de pe pozitii de egalitate, pastram usile comunicarii deschise. 30. Luati-o mai incet sau incetul cu incetul!

Mama ia-o incet! Daca lucrurile vor merge rau vei afla cat mai curand posibil. Cea mai mare parte din ingrijorarea si preocuparea noastra in legatura cu copiii este necesara. Mai rau este insa atunci cand acestia sunt constienti de acest lucru si o utilizeaza drept arma pentru a atrage atentia noastra asupra lor, sa promoveze lupta de putere, sau sa se razbune. Ingrijorarea noastra pentru posibile dezastre nu poate preintampina acest lucru. Putem sa facem fata problemei dupa ce se intampla. Cel mai bun refugiu este acela de a avea incredere in copiii nostri si sa o luam incet pana cand ne vom infrunta cu problema.


39

Este uimitor cat de concentrati putem fi asupra copiilor nostri. Urmarim semnele unui comportament adictiv, ii chestionam sa aflam daca au ganduri necurate, ca apoi sa le impunem propria noastra interpretare despre atitudinea lor morala, ne temem pentru sanatatea lor, ne temem pentru tot ceea ce li se intampla. Facem presiuni asupra lor sa mearga bine cu scoala pentru a avea credit in ochii nostri, ii impingem spre activitati pe care le consideram noi utile pentru a le forma caracterul. Suntem suspiciosi si dorim sa stim in fiecare minut ce gandesc si ce pun la cale. Ne comportam ca si cum copilul s-ar fi nascut rau si trebuie sa-l fortam sa de faca bun. Ne petrecem un timp exagerat si consumam multa energie incercand sa traim noi viata copiilor nostri pentru ei. Cat de rau ar fi daca ne-am relaxa, daca am avea incredere in copiii nostri, si daca le-am dat sansa sa-si traiasca propria lor viata? Cea mai mare parte a ingrijorarii noastre se datoreaza faptului ca de cele mai multe ori nu stim ce sa facem. Nu este necesar si nici productiv pentru noi sa facem fata fiecarei probleme minore. Cele mai multe dintre ele vor disparea pentru ca copilul va crea multe alte probleme pentru a ne tine atentia asupra lor. Lupta pentru o viata perfecta este inutila. Nu vom reusi. Daca stim ce sa facem sau ce sa nu facem atunci cand copilul are un comportament nedorit, increderea ca putem fi eficient mareste posibilitatea de a o lua incet. Este posibil sa te relaxezi si sa te bucuri de copilul tau.

31. Nu incurajati ,, obiceiuri proaste,,

Cu cat facem mai multa valva in jurul unui obicei rau , cu atat mai mult se inrautateste. Exemple de obiceiuri proaste sunt de la orice forma de jocurile sexuale, urinatul in pat., sugerea degetului, rosul unghiilor. Punem cuvantul ,, rau,, in mod deliberat in evidenta astfel. Nici unul dintre aceste acte nu este mai rau decat alte genuri de comportamente gresite. Ele servesc scopului neconstient al copilului asa cum orice comportament serveste. Sta numai in mintea adultului faptul ca acest tip de comportamente iau o anumita conotatie severa sau nu. Primul pas in a face fata problemei este acela ca nu trebuie sa maximizam sau sa dam o importanta marita actului in sine. Daca copilul va descoperi ca face ceva ce deranjeaza adultul chiar mai mult decat face in mod obisnuit, atunci isi va da seama si ca are asupra sa o arma foarte puternica cu care poate lovi in parintii sai.

32. Distrati-va impreuna

In vremurile vechi, in familiile mari, copiii erau fortati de circumstante sa depinda unii de altii in privinta distractiei. Acest obicei s-a pierdut de la o generatie la alta datorita introducerii divertismentului colectiv oferit de radio si mai tarziu de TV. Cu totii iubim


40

povestile care prezinta familii solidare si cum isi petrec acestea timpul . Una dintre scenele cele mai cunoscute din ,, Spargatorul de nuci,, este aceea in care cei doi copii impreuna cu adultii , se bucura intr-un dans impreuna in jurul bradului de Craciun. Este tragic sa vedem in ziua de astazi atat de multe familii atat de dezbinate incat copiii se distreaza separat de parinti. Acest tip de educatie este partial data de schimbarile culturale care ,,intorc” copiii impotriva adultilor, si partial data de lipsa abilitatii de a trai impreuna in mod democratic. Parintii sunt atat de ocupati sa le ofere totul copiilor lor incat pierd din vedere sa se joace cu ei!

Un alt factor este pierderea intereselor comune ale parintilor si ale copiilor, care duc la rejectia copilului din lumea adultului si la inabilitatea parintelui de a intra in lumea copilului ca si egal. In multe familii copiii nu doresc ca parintii sa se joace cu ei. Si totusi cand parintii si copiii se bucura impreuna de un joc, ostilitatea este redusa iar armonia are o sansa. Este usor sa te joci cu un bebelus , insa cand copilul este mai mare se pare ca ne pierdem abilitatea de a ne juca cu el. Copilul are o nevoie disperata pentru astfel de participare. Ora de joaca poate deveni punctul forte pentru armonia si intelegerea dintre copii si parinti. Jocul acasa poate fi o sursa de distractie mai mult decat de competitie. Aici copilul poate invata ca nu trebuie sa castige neaparat si ca poate doar sa se bucure de joc. Aceasta este o lectie dificila, de bine ce multi adulti esueaza in a realiza ca copilul este obisnuit sa castige indiferent ce face. Fiecare casa ar trebui sa aiba jocuri in concordanta cu varsta copiilor. Un timp definit pentru jocul in familie ar trebui sa devina rutina zilnica. Daca parintii stiu sa asculte si sunt alerti, vor descoperi tot felul de lucruri ce sunt punct de interes pentru copiii lor, si cu imaginatie, aceasta se poate transforma intr-un proiect de familie. Hobby-urile unesc oamenii. Prin jocuri si proiecte comune in care fiecare traieste bucuria, oamenii pot dezvolta sentimente de solidaritate in grup. Solidaritatea este esentiala pentru egalitatea pe care o promoveaza, si pentru atmosfera relaxata si armonioasa ce poate deveni parte din viata familiei.

33. Vorbiti cu ei, nu lor !

Cele mai mari dificultati intre adolescenti si adulti au la baza lipsa comunicarii, sau prezenta unei comunicari defectuoase. Aceste porti pot fi tinute deschise pe perioada adolescentei daca a fost stabilita o relatie simpatetica pe parcursul copilariei adolescentului. Cea mai mare parte a reusitei depinde de abilitatea noastra de a respecta copilul, chiar si atunci cand nu suntem de acord cu comportamentul acestuia. Copilul si mai tarziu adolescentul, cu acordul sau, si de multe ori in chip neconstient, observa, primeste impresii pe care le organizeaza in propriul sau sistem ca apoi sa actioneze conform propriilor concluzii. El are o minte a lui pe care se bazeaza! Prea adesea utilizam aceasta expresie pentru situatii in care acesta nu ne mai asculta sau este rebel. Trecem cu usurinta peste ceea ce simte el si incercam sa-l impresionam cu ceea ce stim noi sau gandim noi incercand sa-I impunem vointa nostra. Noi vrem sa le modelam caracterul, mintea , personalitatea, ca si cum ar fi facuta dintr-un material moale iar actiunea noastra


41

ar trebui sa-l formeze. Din punctul de vedere al copilului aceasta actiune este perceputa ca tiranie- si chiar asa si este. Asta nu inseamna ca nu putem sau nu trebuie sa ii ghidam, numai ca noi nu trebuie si nu avem dreptul de a-I incadra in propriul modelaj. Fiecare copil are propria sa creativitate, fiecare copil raspunde sau reactioneaza la ceea ce a contabilizat in viata sa. Fiecare copil are propria sa putere de a-si modela personalitatea cu ajutorul nostru dar fara a incerca sa-l fortam.

De vreme ce misiunea nostra ca parinte este aceea de a ne ghida copiii, ar fi intelept de descoperit ce si cum ghidam. Putem invata multe privind comportamentul copiilor nostri si descoperind care este scopul acestui tip de comportament, putem invata multe daca dorim sa aflam ce gandesc. Acest lucru nu este dificil de facut deoarece copiii si adolescentii sunt atat de liberi in exprimare. Daca ii vom certa, critica, admonesta, sau vom cauta cu tot dinadinsul greseli, ei isi vor da seama foarte curand si nu se vor mai expune unui astfel de experiente inconfortabile. Si incet incet vom inchide acea usa catre intercomunicare.

Dar pe de alta parte, daca vom accepta liber ideile copilului nostru, daca vom examina impreuna posibilitatile, daca vom explora impreuna variantele de reusita sau de esec, daca vom pune in mod constant intrebari de genul:,, Atunci , ce se va intampla?, Cum te vei simti atunci?, Cum se vor simti ceilalti?,, atunci copilul ca gasi un sens in a accepta un partener in rezolvarea problemelor de viata. Este ridicol sa astepti ca copilul tau sa aiba numai idei grozave, bune. Sa-I spui ca greseste iar ca tu ai dreptate de cele mai multe ori duce la renuntare din partea lui. (va face acelasi lucru si cu dvs). Aceasta inseamna sa-I vorbesti copilului.

Vorbindu-le copiilor nostri inseamna sa le spunem cum dorim noi ca lucrurile sa se desfasoare, exprimam dorinta noastra spre supunere, pretindem o imagine a ceea ce gandim noi.

Vorbind cu copiii, noi si ei cautam impreuna idei care sa rezolve probleme sau sa imbunatateasca situatia. Copiii au o contributie creativa in constuctia unei relatii armonioase si cu aceasta ocazie pot realiza si ei ca contribuie la acest lucru. Asta nu inseamna ca ei au dreptul sa conduca familia dupa propriile lor idei. Atunci cand esuam sa stam si sa discutam cu copiii nostri despre problemele curente, cand esuam in a-I lasa sa se exprime liber atunci ei chiar fac ceea ce doresc iar noi pierdem orice influenta in ceea ce priveste comportamentul acestora. Cooperarea trebuie sa castige- si cea mai buna cale de a castiga cooperarea copiilor nostri este aceea de vorbi liber despre ce crede/gandeste sau simte fiecare si sa exploram impreuna cai mai bune de a coopera unii cu altii.

34. Infiintati un consiliu de familie

Consiliul de familie este cea mai buna metoda de rezolvare a problemelor din cadrul familiei intr-o maniera democratica. El reprezinta ceea ce chiar numele sugereaza- o reuniune a tuturor membrilor familiei in cadrul careia de discuta si sunt solutionate


42

problemele fiecaruia dintre membrii implicati in familie. Cel mai indicat ar fi ca data si ora intalnirii saptamanale sa fie stabilita cu ceva timp inainte de comun acord. Ar trebui sa devina parte a rutinei familiei. Data intalnirii nu va fi schimbata decat cu acordul tuturor membrilor familiei. Fiecare membru este asteptat sa fie prezent la intalnire. Daca unul dintre membrii familiei nu doreste sa se prezinte , trebuie sa abdice in fata deciziei grupului. Fiecare familie poate lucra la detaliile privind regulile de functionare a consiliului de familie, dar principiile de baza raman aceleasi. Fiecare membru are dreptul sa aduca in discutie o problema noua. Fiecare are dreptul sa fie ascultat . Impreuna, se cauta o solutie pentru problema iar decizia majoritatii este agreata si de minoritate. In consiliul de familie vocea parintilor nu se aude mai tare sau mai puternica decat a fiecaruia dintre copii. Deciziile luate la intalnire dureaza o saptamana adica pana la urmatoarea intalnire. Daca se descopera ca solutia propusa saptamana trecuta nu a dat roade se va propune o noua solutie , dar intotdeauna cu intrebarea: ,,Ce urmeaza sa facem in legatura cu aceasta problema?,, Si din nou este in puterea fiecaruia din grup sa decida .

Nu este o intalnire a consiliului de familie daca doar parintii preinta probleme sau gasesc solutii. Copiii trebuie stimulati sa contribuie cu partea lor in luarea deciziilor si in gasirea de solutii.

Secretul succesului unui consiliu de familie consta in dorinta fiecarui membru al familiei de a privi problema ca fiind o problema de familie si nu prolema unui membru al familiei, fiecare trebuie sa- si asume responsabilitatea. Este o problema comuna de bine ce traiul in comun presupune multiple interactiuni. Acest tip de abordare duce la dezvoltarea respectului mutual, responsabilitate mutuala, si promoveaza egalitatea intre membrii familiei. Familiile democratice traiesc pe o fundatie solida, aceea a egalitatii.

Modalitati de recunoastere a scopului caracteristic al comportamentului deviant la copii

Cele patru scopuri comune ale comportamentului deviant (indezirabil) al copilului

1. atentia (doreste sa atraga atentia asupra sa)

2. puterea (doreste sa castige fiecare lupta pentru a-si dovedi existenta)

3. razbunarea (pentru ceea ce am facut/nu am facut pentru el)


43

4. neputinta (renuntarea la a demonstra lui si celorlalti ca este capabil sa reuseasca)

ATENTIE

Ar putea fi pentru ca doresti mai multa atentie de la mine?

Ar putea fi pentru ca doresti sa ma tii ocupata cu tine?

Ar putea fi pentru ca doresti sa fac mai mult pentru tine?

Ar putea fi pentru ca doresti sa ma faci sa te observ mai des?

Ar putea fi pentru ca doresti sa te ajut mai mult?

Ar putea fi pentru ca doresti sa vin si sa te ajut mai des /mult?

Ar putea fi pentru ca doresti sa fac ceva special pentru tine?

Ar putea fi pentru ca doresi sa tii familia/clasa ocupata cu tine?

Ar putea fi pentru ca doresti sa fii special pentru familie/clasa?

Punctajul mare denota un comportament al copilului ce are ca scop atragerea atentiei asupra lui. ,, Nu sunt in frunte dar cel putin nu voi fi neobservat daca pot obtine atentie deosebita, importanta sau servicii din partea celorlalti,,.

Important !Copilul nu este un cautator de atentie. El este descurajat si cauta atentie in sensul recastigarii increderii in sine. Daca lupti impotriva lui in aceasta privinta si daca iti folosesti cunostintele superioare in sensul infrangerii lui, acuzelel tale si etichetele vor fi resimtite de el ca umilitoare. Atitudinea poate distruge increderea copilului in dvs si in ceilalti adulti. Amintiti-va ca un copil care incearca sa atraga atentia asupra lui, este un copil care vrea recunoastere.

Raspunsul copilului la corectie este acela ca se opreste pentru putin timp din actiune pentru ca si-a atins scopul.

Reactia parintelui la un astfel de comportament al copilului ar putea fi enervarea, iritarea, tinde sa vada copilul ca pe o sursa de enervare sau cel putin considera ca ii fura


44

prea mult din timpul sau.

PUTERE

Ar putea fi pentru ca doresti sa fii seful, sa comanzi?

Ar putea fi pentru ca doresti sa imi arati ca poti face ce doresti?

Ar putea fi pentru ca doresti sa-mi arati ca nu te pot opri?

Ar putea fi pentru ca doresti sa-mi arati ca nu te pot obliga sa faci ceva?

Ar putea sa fie pentru ca doresti sa faci numai ceea ce doresti sa faci tu sa faci?

Ar putea sa fie pentru ca doresti sa faci ceva numai cand doresti tu ?

Ar putea fi pentru ca doresti sa faci ceva numai cand doresti tu si nimeni nu te poate opri?

Punctajul maxim denota un comportament al copilului ce are drept scop obtinerea puteri i sau mai bine spus lupta de putere. ,, Nu sunt tocmai invingator , dar cel putin le pot arata oamenilor ca nu ma pot impiedica sau opri sa fac ceea ce vreau eu sau sa ma convinga sa fac ce vor ei,,

Raspunsul copilului la corectie ar putea fi acela ca comportamentul negativ continua, se accentueaza chiar cand este corectat.

Reactia parintelui la un astfel de comportament al copilului ar putea fi : se simte infrant, se simte frustrat, este nervos, simte ca autoritatea sa este amenintata .

CUM AJUTAM COPILUL SA SE SCHIMBE ?- inainte de toate scoateti-va din lupta pentru putere- recunoasteti-va limitele- ati putea sa-I spuneti ,, - Stii X tu ai dreptate, nu te pot obliga sa faci ceva, dar am

nevoie de ajutorul tau, ai fi dispus sa ma ajuti ?..

RAZBUNARE


45

Ar putea fi pentru ca doresti sa ma pedepsesti?

Ar putea fi pentru ca doresti sa te razbuni?

Ar putea fi pentru ca vrei sa mi-o intorci....?

Ar putea fi pentru ca vrei sa ma ranesti (pe el, pe ea, pe ei)?

Ar putea fi pentru ca vrei sa ma simt rau?

Ar putea fi pentru ca vrei sa-mi arati cum e sa te simti asa?

Ar putea sa fie pentru ca vrei sa ma faci sa sufar?

Ar putea fi pentru ca vrei sa-mi arati ce tare urasti ce am facut?

Ar putea fi pentru ca vrei sa-mi arati ca nu voi scapa atat de usor cu asta?

Ar putea fi pentru ca vrei sa ma ranesti pe mine si pe ceilalti din casa/clasa?

Punctajul maxim denota un comportamant al copilului ce are drept scop razbunarea. ,, Oamenilor nu le pasa de mine, dar cel putin pot face lucruri prin care sa ripostez atunci cand eu sunt ranit,,

Raspunsul copilului la corectie ar putea fi acela ca devine si mai violent cand este corectat, cautand sa actioneze impotriva celuilalt

Reactia parintelui la un astfel de comportament al copilului ar putea fi : se simte ranit, poate considera copilul rau sau extrem de dificil .

NEPUTINTA / INADECVARE

Ar putea fi pentru ca vrei sa fii lasat in pace pentru ca nu poti face nimic?

Ar putea fi pentru ca vrei sa fii lasat/a in pace pentru ca iti este frica sa nu gresesti/sa

esuezi?

Ar putea fi pentru ca vrei sa fii lasat/a in pace pentru ca nu poti fi printre primii?

Ar putea fi pentru ca vrei sa fii lasat/a in pace pentru ca nu poti fi primul/prima?

Ar putea fi pentru ca vrei sa fii lasat/a in pace pentru ca nu poti fi castigatorul?

Ar putea fi pentru ca vrei sa ma opresti sa iti cer sa mai continui/sa ai in continuare


46

rezultate?

Ar putea fi pentru ca simti ca nu stii raspunsul si vrei ca oamenii sa nu stie asta?

Ar putea fi pentru ca simti ca nu poti sa faci un lucru, indiferent ce?

Punctajul maxim denota un comportament al copilului ce are drept scop neputinta. ,, Nu voi fi in stare sa fac fata , dar cel putin daca nu fac nimic, poate ma vor lasa in pace.

Raspunsul copilului la corectie ar putea fi acela ca nu raspunde cand este corectat.

Reactia parintelui la un astfel de comportament ar putea fi : se simte neajutorat, este gata sa renunte.

Reflexul de recunoastere: cand seria de intrebari de mai sus este pusa, copilul (sub 10 ani) acesta va avea pe chip un zambet in coltul gurii, un zambet de satisfactie, poate un hohot de ras incurcat, sau o sclipire in ochi atunci cand ghiciti adevarul.El/ea ar putea scapa un : "este adevarat." Daca nu ghiciti corect copilul pur si simplu da din umeri. Copiii mai mari pot spune ,,nu" ," si pot mentine o figura inexpresiva, dar se dau de gol prin limbajul trupului, cum ar fi contractarea buzelor, clipit des al ochilor, reasezarea pe locurile lor, leganarea unui picior, pocnitul din degete, si chiar leganarea degetelor de la picioare atunci cand ghiciti corect. In oricare din cazuri, cand ati ghicit corect motivul pentru care se comporta neadecvat, copilul se simte inteles si isi schimba sentimentele de ostilitate si rezistenta in dorinta de a fi cooperant. Este o experienta fericita pentru un copil care a fost impins deoparte si care simte ca nu are un loc in societate sa fie inteles. Acesta este un inceputul construirii unei relatii bazate pe incredere si respect mutual.


47

Cuvinte descurajatoare: Comunicare care alieneaza !

" Nu vrei sa-i spui copilului tau astfel de cuvinte si nici oricui altcuiva !"

* Timpitule!

* Prostule!

* Lenesule!

* Nebunule

* Bolnavule

* Taca-ti gura!

* Neajutoratule

* sa-ti fie rusine

* Nu fi copil.

* Nu mai boci.

* Fii dragut. (ofera copilului mesajul ca nu este dragut.)

* Hai, lasa-ma sa fac eu asta.

* Grabeste-te.

* Taci din gura

* Fii atent.

* De ce nu poti lua note asa cum ia sora ta mai mare?


48

* Platesc atat de mult pentru edcatia ta. Si acum asa note proaste!

* De ce te duci la scoala, doar ca sa-ti mananci pachetul?"

65 de moduri de a spune "BRAVO TIE”BY EDWARD S. KUBANY

Foarte dragut din partea ta.Multumesc foarte mult.Uau!Asta este grozavImi place modul in care iti faci treaba.Tine-o tot asa .Toata lumea munceste atat de mult.Asta este chiar o imbunatatire.Mult mai bine.

Mergi inainte!Este o placere sa predau cand vad ce treaba buna faci.Buna treaba.Ce treaba buna!Te-ai autodepasit astazi.Genul acesta de munca imi face mare placere.Felicitari. Ai omis doar........Corect! Bravo tie.Strasnic Pariez ca parintii tai vor fi foarte mandri cand vor vedea ce treaba buna ai facut.Frumos .Sunt foarte mandru de felul cum ai lucrat (lucrezi) astazi.Excelenta treaba.Apreciez ajutorul tau.Foarte bine. Ce-ar fi sa le arati si celorlalti.?


49

Multumesc pentru ca ( stai jos, esti linistit, esti atent la lectie).Minunat /uluitorInainte.Cu siguranta.Stalucit.Arata foarte bine.Doamne, ce impresionant!Esti pe calea cea buna acum.Este o treaba de nota 10.J este in top.M asteapta in liniste.D s-a pus pe treaba.A este atenta.Pare ca ai depus mult efort in treaba aceasta.Foarte inteligent.Foarte creativ.Foarte interesant.Bine gandit.Acesta este un punct de vedere foarte interesant.Acum iti dai seama/te-ai prins.C a facut-o.Acesta este raspunsul corect.Acum ai pus punctul pe I.Super Corect.Super.Super treaba.

Aceasta este o observate foarte interesanta.Acesta este cu certitudine un mod interesant de a vedea lucrurile.Multumesc pentru ca ma intrebi? Te ascultS este pe cai mari.Acum esti chiar tare.Buna treabaPe departe.Faci sa para usorIncepe sa arate dragut.Imi place cum s-a linistit L (in clasa, in vizita).


50

SUCCES!


51

Documents

Curs de Parenting