CURS 1

Bacteriologie specială

Noțiuni generale de taxonomie și nomenclatură bacteriană

Taxonomia bacteriilorTaxonomia - ramură a microbiologiei care se ocupa cu:

- stabilirea unor criterii de diferențiere a microorganismelor (criterii taxonomice)

- clasificarea microorganismelor pe baza acestor criterii

Termenul de taxon ( grup) are o referință pur teoretica stabilită pe baza unor reguli unanim acceptate. Principalele criterii utilizate în bacteriologie pot fi grupate astfel: 1. Criteriul filogenetic : este bazat pe stabilirea unor filiații de tipul arborelui filogenetic existent in regnul respectiv. Acest criteriu însă prezintă un grad mare de labilitate datorită lipsei unor dovezi furnizate de micropaleontologie.

2. Criteriul omologiei materialului genetic : este de mare actualitate și are la baza o serie de parametri usor de analizat datorită aplicarii tehnologiei moderne de biologie moleculară și biochmie, în studiile de genetică bacteriană. Exemple de parametri analizați : asemănările din cadrul structurii ADN ului și ARN ului bacterian, conținutul relativ de guanină si citozină raportat la ADN ul bacterian purificat , analiza secvenței aminoacizilor și a oligonucleotidelor din ARN ul ribozomal bacterian.3. Criteriul posibilităților de recombinare genetică : are semnificație taxonomică importantă datorită faptului că transferul de material genetic nu este posibil decât în cadrul speciei sau cel mult între specii apropiate.4. Criteriul antigenic : are la bază diferențele antigenice existente între speciile bateriene, elementele de referintă fiind structuri moleculare de

suprafață prezente la nivelul peretelui celular al capsulei, cililor și pililor bacteriei. 5. Criteriul biochimic : este legat de compoziția chimică a celulei bacteriene și de echipamentul enzimatic specific fiecărei bacterii. Principalele particularități de compoziției chimică întâlnite la bacterii și care au semnificație taxonomică sunt :- proporția și tipul de peptidoglican existent în compoziția peretelui celular- conținutul în lipide și calitatea acestora- secvența aminoacizilor din anumite proteine6. Criteriul de similitudine a caracterelor : este cel mai utilizat în practica identificării bacteriilor și este bazat fie pe analiza unui număr limitat de caractere, fie pe totalitatea caracterelor cunoscute la un grup de bacterii ( pot fi luate in calcul între 60 și 100 de caractere ) .

Categorii de taxoni bacterieni

În clasificarea bacteriilor se considera că Specia reprezintă categoria taxonomică de bază . Prin urmare, încadrarea bacteriilor cunoscute într-un sistem coerent de clasificare se realizează prin folosirea unor categorii taxonomice de rang superior speciei si de rang inferior acesteia.Taxoni de rang superior :

- Regnul - Încrengătura- Diviziunea - Clasa- Ordinul - Familia- Genul

Taxoni de rang inferior :- Subspecia- Varianta- Tulpina ( clona, sușa)

Poziționarea bacteriilor în sistematica generală

Regnul : Protista Increngatura : ProcarioteDiviziune : - diviziunea 1 = Fotobacteria ( bacterii cu cloroplaste) - diviziunea 2 = Scotobacteria ( majoritatea bacteriilor patogene )

Clasa : taxon putin utilizat , 5 clase (ultimele interesează patologia veterinară) - Clasa a III a = Mollicutes : cuprinde bacteriile fara perete celular ( micoplasme ) . - Clasa a IV a = Firmacutes : cuprinde bacterii cu perete celular gros si rigid ( Gram pozitivele ). - Clasa a V a = Gracillicutes : cuprinde bacterii cu perete elastic si subtire ( Gram negativele ).Ordinul , Familia si Genul sunt trei taxoni la care denumirea de baza deriva din genul bacterian.

Nomenclatura bacteriilor

Conform normelor generale de nomenclatură , fiecare bacterie este denumită dupa un sistem binominal prin doua cuvinte latinizate. Primul cuvânt indică genul bacteriei și este un substantiv la singular cu diferite origini lingvistice dar latinizat. Întotdeauna acest cuvânt se scrie cu literă mare .Numele genurilor pot fi inspirate de :

- caracterele morfologice (ex. Bacillus)- modul de grupare ( ex. Staphylococcus)- asocierea unui caracter ecologic cu unul morfologic (ex.

Lactobacillus)- numele bacteriologului care a izolat pentru prima dată bacteria sau

a studiat-o (ex. Brucella – David Bruce ).Al doilea cuvânt indică specia , este un epitet specific, scris întotdeauna cu litera mică și se poate referi la :

- un caracter morfologic cultural sau biochimic (ex. Staphylococcus aureus , Lactobacillus acidophilus)

- gazda receptivă (ex. Brucella suis).- după boala pe care o produce sau după o leziune caracteristică (ex.

Mycobacterium tuberculosis)- dupa numele bacteriologului care a descris primul bacteria (ex.

Escherichia freundi)

-unele specii bacteriene au si denumiri comune folosite in limbajul curent ( denumirea bacilul piocianic - Pseudomonas aeruginosa ).- sub taxonul de specie există cele de subspecie, variantă și tulpină.

-subspeciile și variantele se denumesc adaugând termenii de subspecies ( subsp.) respectiv de varietas ( var.).

-astfel denumirea corectă a bacteriei asociază după numele ei termenul de subspecie sau varietas cu denumirea în cauză (ex: Campylobacter fetus subsp. fetus )-variantele sau tulpinile uneori pentru o mai bună identificare pot fi notate cu cifre ( ex : Brucella ) , cu litere ( ex : Clostridium perfringens A , B , C, D) sau cu o simplă specificare a antigenului de baza ( ex : Salmonella O , H )-o particularitate privind nomenclatura variantelor ( denumite si serotipuri ) întâlnite la bacteriile din genul Salmonella , o constituie folosirea frecventă a numelui localității unde a fost izolată pentru prima oară bacteria (ex : Salmonella dublin, Salmonella panama)-unele tulpini bacteriene foarte cunoscute și larg răspândite utilizate la obținerea vaccinurilor sau în tehnici de diagnostic, asociază denumirii indicative ce cuprind asocieri de cifre și litere (ex : Bacillus anthracis 1190R - tulpina vaccinală)

Ordinul și familia sunt denumite cu numele genului celui mai reprezentativ pentru gruparea taxonomică respectivă la care se adaugă sufixele „ales” pentru ordin și „ aceae” pentru familie. ex. Genul – Rickettsia Ordinul – Rickettsiales Familia – Rickettsiaceae

În scop didactic von prezenta o schemă orientativă de clasificare a celor mai importante grupe de bacterii cu implicație directă în patologia veterinară, dar și pentru sistemul de control microbiologic al alimentelor.

În acest sens principalele criterii de clasificare utilizate au fost cele legate de tinctorialitate, morfologie și tip respirator.

Bacterii Gram pozitive

- grupa cocilor – Genurile Staphylococcus și Streptococcus- grupa bacililor sporogeni - facultativ aerobi/anaerobi – Genul Bacillus - anaerobi – Genul Clostridium- grupa bacililor nesporogeni - neacidorezistenți – Genurile Listeria, Erysipelothrix, Corynebacterim, Rhodococcus, Arcanobacterium și Actinomyces - acidorezistenți – Genurile Mycobacterium și Nocardia

Bacterii Gram negative

- grupa bacteriilor polimorfe, facultativ aerobi/anaerobi - enterobacteriacee – Genurile Escherichia, Salmonella, Shigella, Klebsiella, Serratia,Proteus, Yersinia - pasteurelacee – Genurile Pasteurella, Haemophillus, Actinobacillus- grupa bacililor strict aerobi – Genurile Pseudomonas și Burkholderia- grupa bacililor strict anaerobi – Genurile Fusobacterium și Dichelobacter- grupa bacteriilor de formă încurbată (vibrioni) – Genurile Vibrio, Aeromonas și Campylobacter- grupa bacteriilor de formă ondulată/spiralată – Genurile Leptospira, Treponema și Borrelia- grupa genurilor bacteriene neîncadrate în familii – Genurile Brucella, Bordetella și Francisella - grupa bacteriilor lipsite de perete celular – Genul Micoplasma- grupa rickettsiilor și chlamidiilor

Principii generale utilizate în vedrea identificării bacteriilor

Practic identificarea bacteriilor se face pe baza analizei unui număr variabil de caractere unele dintre acestea corespunzând unor criterii taxonomice de bază. În urma izolării unei specii bacteriene tehnicile bacteriologice care permit identificarea ei, se pot reduce de multe ori la analiza următoarelor grupe de caractere:

- caractere morfotinctoriale : - formă, dimensiune, mod de grupare - prezența capsulei, sporului și cililor - afinitățile tinctoriale- condiții de cultivare și caractere culturale - condiții de cultivare : - temperatură - timp de incubare - tipul respirator - necesitatea unor factori de creștere - caractere culturale : - mediu lichid : - grad de turbiditate - aspectul depozitului - formațiuni de suprafață - pigmentare - mediu solid : - la suprafață (aspectul coloniilor) : - formă - dimensiuni - aspecte de suprafață - grad de opacitate/transparență - pigment - în profunzime – aspecte legate de mobilitate- caractere biochimice (metabolice) : - activitatea enzimatică față de diferite substraturi chimice- structură antigenică - antigene somatice, capsulare, flagelare și fimbriale

- ecologie : - nișa ecologică - sensibilitate față de factori fizici, chimici și biologici- patogenitate : - mecanismele patogenității - infecția naturală - infecția experimentală

Grupa cocilor Gram pozitiv

Familia Micrococcaceae

Taxonomie

Inițial prin prezența în Familia Micrococcacea a bacteriilor din genul Staphylococcus, reprezentanții acestei familii aveau un rol deosebit în patologie. Conform determinatorului „Bergey ,s Manual of Systematic Bacteriology” ediția 2004, Genul Staphylococcus a fost separat de Familia Micrococcaceae pe baza unor considerente genetice, biochimice și antigenice.

Regruparea genurilor bacteriene în Familia Micrococcaceae s-a realizat pornind de la înrudirile genetice existente între reprezentanții familiei. Astfel au rezultat nouă genuri:

1. Genul Micrococcus – 10 specii2. Genul Arthrobacter – 61 specii3. Genul Citrococcus – 2 specii4. Genul Kocuria – 9 specii5. Genul Nesterenkonia – 6 specii6. Genul Renibacterium – 1 specie7. Genul Rothia – 5 specii8. Genul Stomatococcus – 1 specie9. Genul Yania – 2 specii

Genul Micrococcus

Caractere generale

Bacteriile din Genul Micrococcus se izolează frecvent pe tegumentul omului și a numeroase specii de animale. Genul cuprinde coci cu diametrul cuprins între 0,5 – 3,5 microni, nesporogeni, necilogeni, necapsulogeni. Diviziunea celulelor se realizează pe mai multe planuri, rezultând frecvent grupările tetradă sau sarcina. Sunt germeni aerobi, catalază pozitiv, care fermentează oxidativ glucoza. Specia reprezentativă este Micrococcus luteus.

Micrococcus luteus

Specia reprezintă cea mai frecvent izolată bacterie din flora microbiană rezidentă la nivelul tegumentalor. Denumit o perioadă Sarcina lutea, Micrococcus luteus este un coc cu diametrul de 2 microni, dispus în tetradă sau sarcina. Se cultivă pe medii uzuale, cu concentrații ridicate de NaCl (5—10%). Pe agar formează colonii rotunde, pigmentate galben- citrin, fapt pentru care pot fi confundate cu cele de Staphylococcus aureus. Diferențierea celor două specii poate fi realizată ușor pe baza unor criterii morfologice și biochimice.

Familia Staphylococcaceae

Taxonomie

Restructurarea taxonomică a Familiei Micrococcaceae a dus la constituirea Familiei Staphylococcaceae care cuprinde cinci genuri :

1. Genul Staphylococcus2. Genul Gemella3. Genul Jeotgalicoccus4. Genul Macrococcus5. Genul Salinicoccus

Pentru patologia veterinată și umană iportanță practică prezintă bacteriile din Genul Staphylococcus.

Genul StaphylococcusCaractere generale

Bacteriile din genul Staphylococcus sunt germeni comensali ai pielii și mucoaselor prezenți la om și la numeroase specii de animale. O parte din reprezentanții genului se regăsesc în numeroase medii naturale sub formă de germeni saprofiți. Genul cuprinde coci cu diametrul de aproximativ 1 micron, nesporogeni, necilogeni, grupați frecvent stafilo. Sunt germeni aerobi sau facultativ anaerobi, catalază pozitiv, oxidază negativ.

TaxonomieGenul cuprinde peste 40 de specii. Acestea pot patogene sau

nepatogene pentru om și animale. Staphylococcus aureus poate fi considerată specia tip a genului. Speciile patogene pentru patologia veterinară sunt următoarele:

- Staphylococcus aureus cu 2 subspecii- subsp. aureus- subsp. anaerobius

- Staphylococcus hyicus cu 2 subspecii- subsp. hyicus- subsp. chromogenes

- Staphylococcus schleiferi cu 2 subspecii- subsp. schleiferi- subsp. coagulans

- Staphylococcus intermediusSunt considerate specii cu patogenitate redusă sau nepatogene:- Staphylococcus epidermidis- Staphylococcus caprae- Staphylococcus felis- Staphylococcus simulans- Staphylococcus equorum- Staphylococcus gallinarum- Staphylococcus arletae- Staphylococcus delphini

Staphylococcus aureus

Caractere morfotinctoriale

Bacteriile din specia Staphylococcus aureus sunt coci de formă sferică sau ovală, cu diametrul cuprins între 0,8 – 1 micron, Gram pozitiv. Sunt nesporogeni, necilogeni, necapsulogeni. S-a demonstrat că unele tulpini pot sintetiza un glicocalix de natură mucopoliglucidică. În urma diviziunii și separării incomplete a celulelor bacteriene acestea realizează grupări neregulate cu aspect de ciorchine (stafilo), evidențiate în special în frotiurile efectuate din culturi de pe mediu solid. În frotiurile efectuate din mediu lichid sau din produse patologice germenii se grupează de regulă în perechi, lanțuri scurte sau sub formă de coci izolați.

Condiții de cultivare și caractere culturaleStafilococii aurii nu necesită medii speciale de cultivare

dezvoltându-se bine pe medii uzuale în condiții de aerobioză sau anaerobioză, la 370C, în decurs de 18 – 34 ore. Având în vedere faptul că tolerează în mediile nutritive concentrații crescute de Nacl, o mare parte din stafilococi se pot izola din probe de materile patologice sau din alimente pe medii selective hiperclorurate. Exemple în acest sens sunt mediile Chapman, Bayrd-Parker sau Vogel-Johnson la care suplimentar pot fi analizate o serie de proprietăți biochimice corelate cu patogenitea bacteriilor. Se consideră că aproximativ 10% din speciile de stafilococi sunt specii halofile, care se pot dezvolta și la concentrații de până la 15% NaCl.

În bulionul nutritiv produce o turbiditate moderată sau intensă, depozit necaracteristic ușor omogenizabil iar la unele tulpini se poate forma un inel la suprafața mediului.

Pe agar formează colonii rotunde sau neregulate cu diametrul variabil de până în 4 milimetri. Colonii sunt de tip S, lucioase, netede, opace, pigmentate dacă incubarea are loc în condiții de aerobioză. Pigmenții sunt de natură carotenoidă, evidențiabili mai pregnant după minim 24 de ore de incubare, nedifuzabili în mediu și de culoare albă, galben-auriu, galben-citrin etc. În urma cultivării pe agar cu sânge defibrinat, tulpinile patogene produc o hemoliză circulară completă sau incompletă în jurul coloniilor.

Caractere biochimice

Toate tulpinile de Staphylococcus aureus produc catalază și fermentează majoritatea glucidelor fără producție de gaz. O parte din proprietățile biochimice investigate au în vedere stabilirea patogenității tulpinii izolate. În acest sens se examinează fermantarea manitolului pe mediul Chapman și activitatea coagulazică pe mediile Vogel-Johnson și Bayrd-Parker.

Structura antigenicăDeterminanții antigenici evidențiați la tulpinile de Staphylococcus

aureus sunt de tip somatic, respectiv structuri ale peretelui celular bacterian, corespunzătoare din punct de vedere biochimic cu peptidoglicanul, acidul teichoic și proteina A. Au fost identificate peste 30 de tipuri antigenice distincte.

Ecologie Stafilococii sunt germeni comensali ai pielii și mucoaselor prezenți

la om și numeroase specii de animale. Pe lângă aceștia există și tulpini saprofite răspândite în numeroase și diversificate medii naturale (sol, apă, aer).

În ceea ce privește rezistența la agenții fizico-chimici, stafilococii se plasează peste majoritatea speciilor nesporogene. Astfel sunt distruși în 30 de minute la 600C sau în 15 minute la 700C, însă s-au izolat frecvent tulpini care rezistă și la temperaturi de 800C. De asemenea prezintă o rezistență mai crescută la substanțe dezinfecte inclusiv la compușii fenolici.

Stafilococii aurii sunt în general sensibili la acțiunea antibioticelor. Intervenția terapeutică neadecvată duce frecvent la instalarea antibiorezistenței.

Patogenitate Mecanismele patogenității Factorii care asigură patogenitatea stafilococilor pot fi grupați în

două categorii distincte, respectiv factori de agresivitate (agresine) și factori de toxicitate (toxine).

Factorii de agresivitate În general factorii de agresivitate pot fi reprezentați de enzime

constitutive sau de sinteză care favorizează difuziunea bacteriei în profunzimea țesuturilor organismului infectat, mascarea acesteia în

vederea evitării mecanismelor fagocitare, precum și alterarea profundă a unor structurii morfologice proprii organismului contaminat.

- Coagulazele : sunt enzime care coagulează plasma sangvina și se diferențiază în 2 tipuri :

- coagulaza legată - care este o componentă a peretelui celular bacterian ce reacționează cu fibrinogenul ( consecința : mascarea peretelui bacterian și evitarea fagocitozei) ;

- coagulaza liberă – care este asemănătoare cu protrombina iar prezența ei poate fi demonstrată cu ajutorul testului de coagulare a plasmei citratate ( consecinta : apariția coagulilor de tip septic).

- Hialuronidaza : actionează asupra acidului hialuronic din țesutul conjuctiv , favorizând în acest fel difuziunea bacteriei în profunzimea țesuturilor.

- Fibrinolizina ( staphylokinaza) : lizează rețeaua de fibrină din exudatul inflamator , permițând o puternică diseminare a bacteriilor în țesuturile adiacente.

- Dezoxiribonucleaza : are actiune de degradare a acizilor nucleici ai celulelor organismului contaminat.

- Lipaza : acționează asupra lipidelor plasmatice și tegumentare fapt care explică afinitatea bacteriei pentru piele și pentru glandele sebacee.

- Fosfataza : este secretata de marea majoritate a tulpinilor patogene.Factorii de toxicitate Efectul nociv al toxinelor bacteriene se manifestă de regulă direct

asupra celulelor și țesuturilor organismelor contaminate producând modificări patologice care afectează componenta morfologică și funcțională a acelor structuri.

- Hemolizinele : in functie de specia de la care provin, hematiile asupra cărora acționează, de temperatura la care sunt active, de termorezistentă și de aspectul zonei de hemoliză , se diferențiază 4 tipuri de hemolizine :

1. hemolizinele α (cele mai nocive ) : pe lângă efectul hemolitic ele au și acțiune dermonecrotică , leucolitică și

letală . Sunt afectate hematiile de iepure , oaie și mai puțin cele de om. Acțiunea cea mai intensă este la 370C și nu își intensifică efectul la temperatura de 40C.

2. hemolizinele β : sunt active față de hematiile de oaie și bou , produc o hemoliză de tip „cald – rece „ tradusă prin faptul că la 370C hemoliza este incompletă dar se intensifică printr – o incubare timp de câteva ore la temperatura de 40C. Sunt mai puțin toxice decât hemolizinele α .

3. hemolizinele γ : sunt active față de hematiile de om , iepure și oaie . Se intensifică la temperaturi de incubare scăzute .

4. hemolizinele σ : active față de hematiile de om , cal , iepure, cobai și șoarece , sinteza lor este condiționată de cultivarea bacteriei în atmosferă de bioxid de carbon.

- Enterotoxinele : sunt responsabile de toxiinfecții alimentare produse de stafilococ și s- au diferențiat mai multe tipuri , notate cu literele mari ale alfabetului latin fiind sintetizate la valori termice foarte variate ( de la – 60C până la 450C ) în condiții de anaerobioză. Sunt termorezistente ( rezistă o ora la 1000C ), sunt rezistente la acțiunea enzimelor proteolitice și la un pH foarte scăzut. Afectează omul, maimuța și pisica ( test Dolman – inocularea intraperitoneală a filtratului de cultură).

- Neurotoxinele : acționează în special asupra sistemului nervos al omului .

- Leucocidinele : lizează neutrofilele și macrofagele , în special ale omului si iepurelui , blocând fagocitoza.

- Proteina A : este o componentă a peretelui celular care prezintă situsuri de cuplare cu moleculele de imunoglobulină , fiind implicată în acest fel în foarte multe aplicații imunologice. Are acțiune antifagocitară , anticomplementară și alergică. Lipsește de la S. epidermidis.

- Toxina epidermolitică si exfoliantă : este o toxină antigenică și are tropism pentru țesutul conjunctiv cutanat unde distruge structurile superficiale ale epidermului. Este responsabilă

pentru „sindromul pielii opărite” întâlnit la om și pentru epidermita exudativă întâlnită la porc.

Infecția naturală Stafilococii produc infecții purulente la om și numeroase specii de

animale.1. bovinele : mamita stafilococică ( S. aureus,

subsp.aureus)2. ovine : mamita gangrenoasă a oilor și caprelor; popular

- răsfugul negru ( S. aureus, subsp aureus).3. suine : epidermita exudativă ( S. hycus, subsp hyicus).4. cabaline : botriomicoza ( infectarea plagii de castrare cu

S.aureus).5. iepuri : stafilococii grave cu diferite localizare

( S.aureus subsp. aureus).6. câini : cel mai frecvent localizări cutanate ( S.

intermedius).7. păsări : infecții septicemice sau infecții localizate la

piele și articulații ( S. aureus , S. hyicus , S. epidermidis si S. gallinarum).

8. om : stafilococii cutanate superficiale sau profunde ( acnee, furunculoză) dar și toxiinfecții alimentare .

Infecția experimentala

- iepurele : inoculare intravenoasa si la care se produce o infectie septicemica mortala ( cu numar foarte mare de bacterii la nivelul rinichilor ).

- șoarecele : inoculat intraperitoneal , septicemie aproape mortală cu număr mare de germeni la nivelul ficatului și splinei.

- șobolanul : inoculat intravenos , prezintă semne nervoase .

Imunoprofilaxie :

- vaccin inactivat contra mamitei gangrenoase a oilor si caprelor , vaccinul este inactivat cu formol si adsorbit pe hidroxid de aluminiu. -- autovaccin cu tuplina din leziuni sau focar.

Familia Streptococcaceae :TaxonomieFamilia Streptococcaceae cuprinde Genul StreptococcusGenul AerococcusGenul Enterococcus : E. fetalis , E. faecium (prezente in flora

normala intestinala ),E.seriolicida (specie patogena pentru pesti ).Genul Lactococcus : L.lactis , L.cremoris, L.hordinae ( fac

parte din flora normală existentă în lapte ).Genul Leuconstoc : L.carnosum (se multiplică și la 1 – 50C în

condiții de anaerobioză și degradează alimentele din carne), L.mesenteroides.

Genul Mellisococcus : M. plutonius (produce la albine loca europeană).

Genul Vagococcus : V. fluvialis, V. salmoninarum (specii patogene pentru pești).

Genul Streptococcus

Genul cuprinde mai multe specii clasificabile după diverse criterii .

Speciile care interesează patologia veterinară sunt : - S. pyogenes ( este specie tip )- S. agalactiae- S. dysgalactiae : subsp : dysgalactiae si equisimilis- S. equi : subsp : equi si zooepidemicus - S. bovis- S. uberis- S. suis- S. pneumoniae ( genul Diplococcus)

Dupa capacitatea hemolitică :

- streptococi β hemolitici , produc hemoliză adevarată- streptococi α hemolitici , produc o hemoliză falsă de tip

viridans , cu transformarea hemoglobinei in methemoglobină- streptococii γ nehemolitici

Clasificarea Lancefield împarte streptococii pe baza antigenului de grup , respectiv poliglucidul C din peretele bacteriei , reprezentat din punct de vedere chimic de acidul teichoic.

Sunt 18 grupe serologice notate cu litere mari de la A la T.

Proprietatile antigenice :- poliglucidul C – reprezentat de acidul glicerol-teichoic

la streptococii din grupul serologic D.- proteina M : este un antigen corelat cu viruleța bacteriei

, este o structură rezistentă la temperaturi mari ( 30 de minute la 1000C), la acizi ( pH = 2 ) , este imunogenă si alergizantaă.

- proteina A , are proprietăți alergizante declansând stări de hipersensibilitate întârziată.

Ecologie - comensali ai mucoaselor : bucofaringiană , genitală , căile

galactofore și intestine.- saprofiți în lapte și produse lactate- mai sensibil decât stafilococii la temperaturi ridicate ( sunt

distrusi la 600C).

Patogenitate Mecanismele patogenității Factori de agresivitate :

- streptokinaza ( fibrinolizina) : transformă plasminogenul din plasmă in plasmină activă proteolitic care lizează coagulii de fibrină (consecință – difuzarea infecției în organism)

- hialuronidaza : asemănătoare cu cea produsă de stafilococi

- dezoxiribonucleaza ( streptodornaza) : asemănătoare cu cea produsă de stafilococi. Factorii de toxicitate :

- Streptolizina O ( SLO) : este o hemolizina oxigen labilă, este antigenică determinând în organism sinteza unor anticorpi denumiti anticorpi antistreptolizina ( ASLO – detectabil prin reactia ASLO) ; acești anticorpi produc complexe imune care determină apariția unor leziuni tisulare.

- Streptolizina S ( SLS) : hemolizina oxigen stabilă , este responsabilă de hemoliza β , este lipsită de antigenitate și produce efecte citopatice la nivel renal și cardiac.

- Eritrotoxina streptococică ( toxina eritrogenă sau scarlatinoasă) : determina eruptia cutanata din scarlatină .

Infecția naturală

- S. pyogenes – monopatogen (om), infecții respiratorii și cutanate; tulpinile eritrotoxigene produc scarlatină. (grup A)

- S. agalactiae – mamite la vacă,oaie,scroafă; metrite la iapă și cățea; infecții septicemice și meningite la om (grup B)

- S. dysgalactiae subsp. dysgalactiae, mamite streptococice la vacă; subsp. equisimilis, infecții respiratorii la om și animale (grup C)

- S. equi subsp. equi gurma la cabaline; subsp. zooepidemicus, poliartrita streptococică a mieilor, streptococia păsărilor (grup C)

- S. uberis, mamite subclinice la vaci (grup F)- S. pneumoniae (Diplococcus pneumoniae), pneumococ, coc

asimetric cu aspect de vârf de lance, grupare diplo, capsulă comună pentru grupare; infecții respiratorii la viței și cobai, la om pneumonie

Infecția experimentală

- șoarecele, inoculat intraperitoneal

Imunoprofilaxie

- vaccin polivalent inactivat – mamite la vaci- gurmă – rezultate modeste

Grupa bacililor Gram + nesporogeni , neacidorezistenți

Genul Listeria

Cuprinde 6 specii , specia reprezentativă este L.monocytogenes .- Listeria ivanovii subsp. ivanovii; subsp. londonensis- Listeria innocua- Listeria seeligheri- Listeria welshimeri- Listeria grayi

Listeria monocytogenes

Structura antigenică : pe baza antigenelor somatice au fost descrise 5 tipuri distincte notate cu cifre romane de la 1 la 5. Pe baza structurii antigenice flagelare au fost descrise 4 serotipuri notate cu litere mari de la A la D. Ecologia : bacterie saprofită , prezentă în diverse medii naturale, care are o rezistență deosebită (în sol există între 200 – 300 zile , în apă între 1 – 2 ani , în fecale 3 ani ). De multe ori este comensal la diverse specii de animale , rozătoarele fiind considerate un adevărat rezervor de listerii. Deoarece este o bacterie cu localizare intracelulară , prezintă o sensibilitate variabilă la acțiunea antibioticelor .Patogenitatea : Mecanismele patogenității : este o bacterie care se multiplică de regulă în interiorul celulelor organismului . O modificare hematologică constantă întalnită în infecția cu Listeria , este mononucleoza ceea ce face ca imunitatea în această boala sa fie predominant de tip celular. Sunt bacterii cu virulență și toxigenitate foarte ridicată . Toxinele sintetizate au de multe ori efect letal. Cea mai importantă este listeriolizina considerată un factor de virulență deoarece prin structura ei

este esențială pentru supraviețuirea intracelulară a bacteriei. Toxine : hemolizinele , neurotoxine și lipopoliglucide antigenice.

Infecția naturală : este o bacterie cu spectru larg de patogenitate , mai sensibile sunt ovinele și bovinele , se pot îmbolnăvi și porcii și omul.Boala se numește listerioză și este manifestată prin forme nervoase , septicemice și abortigene ( cu avort).La om are caracter de toxiinfecție alimentară fiind manifestată predominant cu semne nervoase ( meningită ) și avort la femeile gravide.

Infecția experimentală : se realizează pe cobai , iepure și șoarece ( porumbelul este rezistent) . Un test de stabilire a patogenității tulpinilor este testul ochiului (testul lui Anton) care se realizează prin instilarea în sacul conjunctival la cobai sau iepure a tulpinii izolate iar rezultatul este apariția unei conjunctivite purulente (1- 2 zile ), în forme grave ducând la distrugerea ochiului.

Imunoprofilaxie : se utilizează un vaccin ce conține tulpini de tip R atenuate și utilizarea se face la ovine.

Genul Erysipelothrix

Este un gen neîncadrabil în familii . Are 2 specii : - E. rhusiopathiae- E. tonsillarum

Erysipelothrix rhusiopathiae

Structura antigenică : au fost identificate 3 tipuri de antigene poliglucidice notate cu litere mari A , B si M. A – este o tulpină foarte virulentă și produce infecțiile cu evoluție acută , gravă .B – tulpini cu virulență mai scăzută care produc infecții cronice .Ecologia : sunt germeni comensali ai pielii și mucoaselor , izolați la peste 50 de specii de mamifere , păsări și insecte . Rezorvor natural : porcul , cu localizarea bacteriei la nivelul rinofarinxului.

-poate exista și sub formă saprofită la nivelul solului în special dacă este contaminat cu dejecții.Rezistantă medie la temperatură ( în 10 minute este distrus la 700C ).Patogenitatea :

Mecanismele patogenitatii : este bacterie virulentă și toxigenă ( hialuronidaza și neuraminidaza sunt principalii factori de patogenitate ) , dezvoltarea și multiplicarea bacteriei intracelular este facultativă și produce predominant leziuni vasculare.

Infecția naturală : este o bacterie cu spectru larg de patogenitate . Boala poartă numele de rujet și afectează numeroase specii de mamifere, păsări și omul. Porcul este cel mai receptiv. Boala evoluând cu forme septicemice, acute si forme cronice manifestate prin 3 localizari diferite : la nivelul dermului , articulațiilor și endocard. La miei evoluează sub forma de poliartrită. La păsări : la curcă, la fazan , la gâscă și mai rar la găină evoluează septicemic sau localizat . La om este o infecție localizată de regula la nivelul pielii , mai rar la nivelul endocardului – erizipeloidul lui Rosenbach.

Infecția experimentală : pe porumbel , iepure și șoarece prin inoculare intraperitoneală ( cobaiul este rezistent ).

Imunoprofilaxie : se utilizează în practica vaccinuri vii , atenuate prin pasaje repetate pe medii de cultură cu tulpina VR 2. Alte tulpini : tulpina R2 sau H7. Serul antirujetic preparat pe cal .

Genul Corynebacterium

Sunt peste 20 de specii patogene si nepatogene . Specia tip : C diphteriaeC. pseudotuberculosis ( C. Ovis )C. renaleC pilosumC. cistitidis C. auriscanis C. kutscheriC. parvum

Structura antigenică : fiecare specie are o structurp antigenică proprie bazată pe antigenele somatice și fimbriale.Ecologie : sunt germeni comensali izolați de regulă la nivelul mucoaselor bucofaringiene sau urogenitale ( uneori au statut de germeni paraziți ). Au rezistentă scăzută în mediul exterior.Patogenitate :

Mecanismele patogenității : produc neuraminidaze și proteaze generatoare de leziuni purulente.

Fimbriile măresc patogenitatea bacteriei prin aderentă crescută la nivelul mucoaselor .

Infecția naturală : are denumiri diferite și este condiționată de prezența unor factori favorizanți.

1. Tripleta cistitidis, renale și pilosum : specializată în infecții ale aparatului urogenital în special la bovine.

2. C . pseudotuberculosis : are o afinitate foarte mare pentru țesuturile limfoide și vasele limfatice , producând la ovine și caprine limfadenita cazeoasă , la cabaline limfangita ulceroasă iar la bovine bronhopneumonii.

3. C . kutscheri : este patogen pentru animale de laborator , în special pentru șoarece la care produce abcese purulente în organele interne, în limfonoduri și la nivelul pielii.

4. C. auriscanis : produce otite la câine.Infecția experimentală : are o semnificație redusă și se face la

șoarece sau cobai.

Genul Rhodococcus

Specia tip : R. equi : produce bronhopneumonia enzootică a mânjilor , boală manifestată prin abcese purulente la nivelul pulmonului ( secretă hemolizine foarte active ) .

Genul Arcanobacterium

A . pyogenes ( Corynebacterium pyogenes sau Actinomices pyogenes sau piobacil )A . phoceae : la foca unde produce septicemii grave și leziuni pulmonare

A.pyogenesEcologie : este epifit al mucoaselor respiratorii și genitale , la om și animale ( mai frecvent la bovine și suine).Patogenitate : germen patogen oportunist care acționează prin intermediul unei hemolizine denumită pilozină și prin intermediul a 2 neuraminidaze care agresează epiteliile .Infecția naturaăa : se numește piobaciloză , se caracterizează prin abcese în țesuturile moi dar și la nivelul periostului . La vaca produce mamita piobacilară ( mamita de vară) , la porc produce piobaciloza, porcii din rasa Landrace fiind cei mai afectați .Infecția experimentală : la șoarece, iepure ăi cobai la care apare o dermatită necrotică la locul de inoculare.CURS 4

GENUL ACTINOMYCES

Taxonomie – peste 20 de speciiA. bovisA. canisA. hyovaginalisA. suis (Actinobaculum suis)

A. bovis

Morfologie - este un germen polimorf, în culturi predominant sub formă de bacili.- In frotiuri efectuate din puroi, forme filamentoase , uneori ramificate, cu extremitățile dilatate.- In preparate directe, între lamă și lamelă efectuate din puroi sau în secțiuni histologice apar formațiuni caracteristice asemănătoare cu petalele unei flori, dispuse radiar denumite tufe actinomicotice; în zona centrală se observă mase filamentoase, înconjurate periferic de formațiuni cu aspect de măciucă - ne, ne, ne, fimbrii, G +Condiții de cultivare și caractere culturale- 48-96 ore; 370 C; anaerob sau microaerofil; ( necesită adaos de ser/sânge)- mediu lichid = turbiditate în partea superioară a tubului unde cultura are aspect floconos, în partea inferioară mediul este limpede- mediu solid = colonii mici, lucioase, semitransparente, nepigmentateProprietăți biochimice- glucidolitic, nehemolitic, indol -, H2S –- reduce nitrații în nitriți, proteolitic

Structura antigenică – prezintă antigene somatice și fimbriale Ecologie - comensal al mucoaselor orofaringiene, rezistență redusă Patogenitate Mecanismele patogenității : sunt germeni cu un puternic efect distructiv la nivelul țesutului osos. Atașarea la acest țesut se realizează prin intermediul fimbriilor. Elaborează toxine cu acțiune directă asupra structurii osoase unde se produce o osteomielită de tip granulomatos și purulent . Sunt afectate țesuturile osoase din regiunea capului cu predilectie maxilarele iar leziunea specifica poarta denumirea de actinomicom sau granulom actinomicotic.Bovinele bolnave au razele osoase deformate datorită leziunilor cu aspect tumoral iar ţesutul osos se rarefiază , devine spongios , favorizând fracturile mandibulare în timpul masticaţiei.

Infecţia naturală poartă numele de actinomicoză și afectează în principal bovinele care au microleziuni la nivelul cavitații bucale .A. canis : bacterie cu localizare la nivelul plăcii dentare şi a mucoaselor gingivale. Boala evoluează septicemic cu 3 posibile localizari : cea mai periculoasa este localizarea abdominală, apoi localizarea pulmonară si localizarea cervico-facială. Este greu de tratat şi apare frecvent după consum exagerat de oase.A. hyovaginalis : produce infecţii genitale purulente la scroafă generatoare de avort și infecunditate. A. suis = Actinobaculum suis – produce infecții mamare si urogenitale la scroafă Infecția experimentală dificilă la hamster inoculat i.p. evoluție de aprox. 5 săptămâni – noduli actinomicotici caracteristici

Grupa bacililor G +, nesporogeni , acidorezistenți

Fam . Mycobacteriacea

GENUL MYCOBACTERIUM

Taxonomie - peste 50 de specii.

-specii necultivabile : M. leprae -specii cultivabile : care pot fi impartite in functie de tipul de dezvoltare in urmatoarele categorii:

Specii cu dezvoltare lentă – peste 7 zile :Complexul M.avium cu subspeciile : -subspecia avium-subspecia silvaticum-subspecia paratuberculosis-subspecia intracellulareComplexul M.bovis cu subspeciile : bovis, africanum si BCG.M.tuberculosis – bacilul Koch

Speciile cu dezvoltare rapida (sub 7 zile ) :

- Specii saprofite : M.phlei , M.smegmatis- Specii ocazional patogene : M.fortuitum , M.ulcerans ,

M.marinum

Structura antigenică : fiecare specie de Mycobacterium are o structură antigenică proprie dar se pot întâlni și unele înrudiri antigenice ce duc la apariția unor reactii nespecifice , la diagnosticul prin intradermoreacție.S-au evidentiat 3 tipuri principale de antigene somatice:

- Antigene lipidice - Antigene glucidice (se pot cupla cu proteine sau lipide generând

sinteza unor anticorpi particulari) - Antigene proteice cu proprietati revelatoare în diagnosticul

alergic (PPD = tuberculină)Ecologie : sunt bacterii cu statut de parazit obligatoriu , multiplicându-se strict intracelular. In majoritatea cazurilor nişa ecologică este reprezentată de omul sau animalul bolnav . Eliminarea bacililor se face prin secreții și excreţii contaminând în mod accidental mediile naturale.Datorită structurii particulare a peretelui celular ( conţinut bogat în ceruri) micobacteriile sunt foarte rezistente în mediu umed şi la întuneric supravieţuind peste 4 luni.Patogenitate Mecanismele patogenității -Micobacteriile sunt fagocitate la poarta de intrare dar o mare parte din ele rezistă atacului microbicid din interiorul fagocitului unde se multiplică transformând celula fagocitară într – o celulă modificată, celula gigant de tip Langhans; reprezintă factorul de vehiculare a micobacteriilor în întreg organismul.Difuzarea germenilor se face pe cale limfatică iar poziţionarea lor în ţesuturi este foarte diferită. Odată localizată , bacteria produce un focar inflamator caracteristic denumit granulom tuberculos.Foarte rar infectia are o evolutie rapidă , septicemică , fiind denumită tuberculoza de tip Yersin în care lipsesc leziunile nodulare iar bacilii tuberculosi sunt prezenţi în aproape toate ţesuturile.

Infectia naturală : denumirea este de tuberculoză , boală care evoluează cronic , cu localizări diferite.- om – tuberculoză poate fi produsă de M.tuberculosis, M.bovis, M. Africanum ( 3 localizări : pulmonară , osoasă şi digestivă).- bovine – produsă de M.bovis şi M.tuberculosis.- ovine – produsă de M.bovis şi foarte rar de M.avium.- cabaline – mai rezistente , foarte rar cu M.bovis.- carnivore – la câine produsă de M. tuberculosis în urma coabitării cu un stapân bolnav, iar la pisică este produsă de M.bovis cu lapte nefiert de la o vacă bolnavă.- porc – produsă de toate cele 3 specii în special porcii hrăniţi cu resturi alimentare se pot îmbolnăvi cu M.tuberculosis.- galinacee – produsă de M.avium , M.silvaticum şi M. intracellulare.- papagali şi peruşi – cu M.avium dar şi M.tuberculosis . Infectia experimentală : 3 specii de animale de laborator permit diferenţierea micobacteriilor : cobaiul se îmbolnaveşte cu M.tuberculosis şi M.bovis , iepurele cu M.bovis şi M.avium , găina cu M.avium. Imunoprofilaxie : supravegherea bolii se face prin tuberculinare, respectiv o intradermoreactie cu un preparat numit tuberculină , un preparat de tip PPD care declanşează în cazul animalelor infectate o reacţie la nivelul pielii. Datorită posibilităţii apariţiei unor reacţii încrucisate , se recomandă şi utilizarea testelor comparative.La om vaccinarea se face cu tulpina BCG.

Mycobacterium avium , subspecia paratuberculosis ( bacilul lui Johne)

Este foarte greu de cultivat necesitând introducerea în mediul de cultură a unor substanţe produse de alte micobacterii denumite micobactine .Dpdv antigenic este înrudit cu M. avium dar produce o boală aparte denumită paratuberculoză care afectează rumegătoarele.Bacteria are tropism pentru mucoasa digestivă unde determină apariţia leziunilor de enterită proliferativă . Nu există tratament iar diagnosticul se poate face tot prin intradermoreacţie cu un preparat de tip PPD denumit johnină.

GENUL NOCARDIA

Taxonomie – 45 speciiN. asteroides - specia tip Structură antigenică Antigene somatice diferite de cele întâlnite la micobacterii Ecologie Saprofit în sol; rezistenţă crescută Patogenitate Infecţie denumită nocardioză care afectează omul şi diferite specii de animale

- vacă – mamite cu leziuni granulomatoase ale canalelor galactofore- carnivore – pleuropneumonii, peritonite, mamite- om – micetomul nocardic

Grupa bacililor Gram + sporulati

Fam. Bacillaceae: - G. Bacillus - G. Clostridium

GENUL BACILLUS

B. anthracis Structura antigenică – are 3 tipuri de antigene : 1. Antigene capsulare : de natură polipeptidică ( polimeri al acidului D-glutamic). 2. Antigene somatice : au natură poliglucidică , sunt implicate în tehnica de diagnostic Ascoli. 3. Fracţiune a II a a toxinei proteice = antigen Gladstone : antigene responsabile de proprietăţile imunogene ale vaccinului.

Ecologie- spori în sol dar cu distribuţie neomogenă (favorabil climat cald şi

umed) – rezistenţă peste 30 ani- sporii sunt termorezistenţi (100-1200 C); rezistă la radiaţii solare,

dezinfectante, sărare şi tăbăcire- formele vegetative rezistenţă scăzută

Patogenitate Mecanismele patogenității - bacterie foarte virulentă şi toxigenă , virulenţa se datorează în principal capsulei cu rol antifagocitar. Şobolanul , câinele şi porcul sintetizează în organismul lor o enzimă denumită γ glutamilază , capabilă să degradeze capsula. Din această cauză , cele 3 specii sunt mult mai rezistente la boală.Toxina cărbunoasă are o acţiune edematogenă , letală dar şi una imunogenă. Ea este alcatuită din 3 fracţiuni şi efectul nociv maxim se produce doar prin cumularea efectului celor 3 componente.Fracţiunea I – este edematogenă , neletală şi neimunogenă.Fractiunea a II a – este foarte antigenică , imunogenă Fractiunea a III a – este cea letală.

Infectia naturală = antrax = cărbune = dalac : afectează majoritatea speciilor de mamifere ( păsările sunt rezistente datorită temperaturii bazale mai ridicate 44 – 450C , care este o temperatură nefavorabilă multiplicării lui B. anthracis).Este o boala telurică (legata de sol unde sunt prezenţi sporii bacteriei ) , transmiterea se face pe cale respiratorie sau digestivă iar evoluţia este septicemică , mortală. Omul este foarte receptiv .Au fost semnalate 2 forme de boală:

- o forma internă de cele mai multe ori mortală cu localizări pulmonare, digestive şi nervoase ( o meningită)

- o formă cutanată = carbuncul = pustulă malignă : tratabilă. Infecţia experimentală- şoarece, cobai, iepure inoculare intradermică – infecţie mortală cu edem gelatinos la locul de inoculare, splină mărită cu numeroşi germani capsulaţi

Imunoprofilaxie : trei produse :

- vaccinul anticărbunos : preparat cu o tulpină bacteriană atenuată denumită tulpina 1190 R , obtinută de profesorul Stamatin prin cultivarea repetată a bacteriei pe medii de cultură cu sânge defibrinat de cal. Tulpina este edematogenă , acapsulogenă şi nepatogenă, sporogenă

- serul imun anticărbunos : este preparat pe cabaline şi este utilizat în scop profilactic şi terapeutic.

- serul precipitant anticărbunos : preparat pe cal sau pe iepure şi utilizat în tehnica de diagnostic Ascoli.

B. cereus Structura antigenică - antigenele somatice inrudite cu B. anthracis dar fiind ciliat are antigene flagelare ce permit identificarea speciei. EcologieSpori în sol dar şi pe produse vegetale cu utilizare alimentară. Rezistenţă ridicată la factorii de mediu dar şi la dezinfectante şi antibiotice.

Patogenitate Mai redusă , producând la vaci mamite; la om toxiinfecţii alimentare ce evolueaza în 2 forme :

- o formă mai uşoară cu febră şi diaree (forma diareică)- o formă foarte grea , uneori mortală , fără temperatură dar cu

puternice stări de vomă (forma cu vomismente)Se spune ca aceasta bacterie se izoleaza in 5 % din probele de legume proaspete si in 1% in probele de lapte.

GENUL CLOSTRIDIUM

Cuprinde peste 120 de specii. Acestea pot fi împartite dpdv al patogenității în 3 grupe:

1. Specii predominant sau exclusiv toxigene2. Specii toxigene și virulente3. Specii ocazional patogene

Specii predominant sau exclusiv toxigene : C. tetani și C. botulinum

C.tetani Structura antigenică - conține antigene somatice O și flagelare H care au permis împarțirea speciei în 10 serotipuri distincte. Ecologie- spor în sol dar și în tubul digestiv la diferite specii de animale; viabilitate zeci de ani, termorezistență (100 – 1200 C )- formele vegetative rezistentă redusă

Patogenitate Mecanismele patogenității - bacteria se poate multiplica doar la o poartă de intrare , de regula o plagă sau o rană profundă , care să ofere condiții de anaerobioză . - o dată multiplicată bacteria începe să elaboreze o toxină care se propagă pe cale nervoasă sau sangvină către centri nervoși. Toxina are 2 componente :- tetanolizina : lizează puternic hematiile de cal și iepure , are efect cardiotoxic și necrotic dar nu are acțiune tetanigenă ( nu declanșează contracție musculară spasmotică).- tetanospasmina : are acțiune neurotoxică fiind responsabilă de efectul tetanigen ( blocarea mediatorilor chimici inhibitori ai contracției musculare de la nivelul SNC) , efectul fiind declanșarea unei contracții musculare haotice și prelungite care poate declanșa moartea animalului.

Infectia naturală - denumire = tetanos , boală telurică legată de prezența sporilor în sol , cele mai sensibile animale fiind cabalinele , suinele , iepurele și carnivorele. Bovinele sunt ceva mai rezistente , tetanosul evoluând localizat pe o singură grupă musculară.Omul este la fel de sensibil precum calul . La om și la cal contractura musculară se realizează pe o cale descendentă – de la cap catre trenul posterior. La animalele de experienta ( șoarecele și cobaiul ) tetanosul evoluază ascendent.

Imunoprofilaxie

- vaccinul antitetanic = anatoxina tetanică – vaccinul nu conține bacteria ci toxina elaborată de aceasta , care este inactivată prin căldură și formol, este adsorbită pe gel de hidroxid de aluminiu adică pe o substanță care o eliberează treptat în doze uniforme în organism după vaccinare.- serul antitetanic = antitoxina tetanică : preparat pe cabaline și pe bovine, utilizat în scop profilactic și terapeutic.

C.botulinum Structura antigenică - sunt 5 tipuri antigenice principale notate cu litere mari de la A la E si 2 tipuri antigenice mai rare notate cu F si G (G = C. argentinese) Ecologie- spori în sol sau chiar saprofit; contaminează alimentele unde se multiplică și elaborează toxina

Patogenitate - toxina botulinică cea mai periculoasă toxină microbiană. Bacteria nu se multiplică în corpul omului sau animalului. Ea se multiplică numai în alimente și în furaje la 25 – 300C în condiții de anaerobioză.- sinteza toxinei este de regulă simultană cu multiplicarea bacteriei dar s-a demonstrat că nivelul maxim de sinteză este între a XI a si a XIII a zi de la cultivare.- toxina este neurogenă și inhibă eliberarea de acetilcolină la nivelul plăcilor neuromusculare, consecința este apariția unor paralizii musculare de tip flasc.Animalul de experientă este șoarecele , se face o infecție experimentală de tipul unei seroneutralizări in vivo. Specii toxigene și virulente

Clostridium chauvoei

Este un bacil lung și subtire , sporulat, capsulat , ciliat peritrich , sporul este dispus central , are diametru mai mare decât celula vegetativă , conferind bacteriei aspectul de lămâie.

Există tulpini care pot prezenta un spor subterminal conferind aspectul de lampa de petrol.Structura antigenică - antigene somatice și flagelare; unele tulpini sunt înrudite cu Cl. septicum ducând la apariția unor reacții serologice încrucișate.Ecologie - germen saprofit , prezent in tubul digestiv al ierbivorelor, de unde ajunge in sol , forma sporulata fiind foarte rezistenta ( zeci de ani) , la 1200 C este distrusă abia după 20 de minute.Patogenitate Mecanismele patogenității- sunt germeni toxigeni și virulenti , sintetizează o toxina alcatuită din mai multe fracțiuni : ex – fracțiunea α are efect hemolizant, necrotic și este letală ; fracțiunea β este o dezoxiribonuclează cu o puternică acțiune hemolitică ( este întâlnită și la Cl. septicum) ; fractiunea γ este o hialuronidază care permite difuzarea bacteriilor în profunzimea țesuturilor musculare ( este întâlnită și la Cl. septicum) ; fractiunea δ este o hemolizină labilă la prezența oxigenului și dpdv biochimic și functional este identică cu tetanolizina.- la locul de pătrundere și multiplicare, bacteria elaborează o cantitate mare de toxine ce induc formarea unor leziuni cu aspect de tumoră emfizematoasă . Glicogenul muscular este descompus de fracțiunile toxice rezultând gaze care dau un aspect spongios regiunii afectate. - datorită fermentației butirice, acizii grași descompuși dau un miros de unt rânced leziunii.Infecția naturală - cărbune emfizematos - afectează taurinele , bubalinele , ovinele și caprinele cu o stare bună de întreținere .- condiție obligatorie pentru declanșarea bolii este producerea unui traumatism în mase musculare masive - fiind declanșată în principal de sporii existenți în sol , este considerată o boală teluricăInfecția experimentală - pe cobai inoculat intramuscular la care se produce o gangrenă gazoasă de unde pot fi izolați numeroși bacili.

Imunoprofilaxie - vaccin din cultură inactivată cu formol și căldură, utilizat în stare de necesitate ( în focare de boală la animale sănătoase). - ser care este preparat pe cal utilizat în scop profilactic și terapeutic .

Clostridium septicum

Este un bacil foarte lung , ajungând până la 35 μ lungime , fiind considerată cea mai mare bacterie patogenă.Este sporulat, capsulat , ciliat petritrich , cu spor central și subterminal ce deformează corpul bacteriei.Structura antigenică - conține 6 grupe de antigene somatice și 5 grupe de antigene flagelare Ecologie - sub formă de spor prezent în sol de unde ajunge în tubul digestiv al animalelor și omului , unde se transformă în celulă vegetativă. La 1000 C este distrus in 10 minute.Patogenitate - virulent și toxigen , toxina are mai multe fracțiuni , foarte multe dintre ele identice sau asemănătoare cu a celorlalte clostridii.Infecția naturală - bradsot ( braxy) – la ovine și caprine o gastroduodenită cu caracter hemoragic. - produce la porc boala numită edemul malign al porcului (edem gazos la nivelul stomacului) - la om este implicată în apariția unor infecții accidentale datorată unor traumatisme ( gangrena gazoasa); tot la om au fost semnalate apendicite Infecția experimentală - se face la cobai , are valoare de diagnostic deoarece în frotiurile executate din lichidul peritoneal se observă filamente bacteriene foarte lungi ( ajung până la 150 μ ) .Imunoprofilaxie : se utilizează vaccinuri inactivate în focarele de boală.

Clostridium perfringens

Este un bacil cu extremitati usor rotunjite , sporulat , capsulat , neciliat, cu spor dispus central sau subterminal.Patogenitate - este o bacterie foarte virulentă și toxigenă producand 14 tipuri de toxine dintre care 4 sunt letale.- toxina α - mionecrotică, hemolitică și letală. Principalul ei efect este creșterea permeabilității vasculare dar și afectarea activității cardiace . - toxina β – crește permeabilitatea vasculară având simultan și acțiune hipertensivă; hemoragii multiple, necroze pe zone întinse uneori letale- toxina ε generează edeme și cel mai periculos este edemul cerebral însoțit de necroza țesutului nervos afectat. Este responsabila de semnele nervoase întalnite în aceste infecții.Toxina I- ι ( iota) este dermonecrotică , vasodilatatoare , producând hemoragii superficiale la nivelul mucoasei.Enterotoxina – alterează permeabilitatea mucoaselor intestinale favorizând absorbția conținutului toxic din intestin Infecția naturală - pe baza toxinelor sintetizate si a efectelor produse de acestea , s-a realizat o clasificare a lui Cl.perfringens în 5 biotipuri patogene pt om si animale.

- Tipul A : produce gangrena gazoasa la om și cabaline, mamite la vaci și toxiinfecții alimentare la om.

- Tipul B : produce dizenteria anaerobă a mieilor și o enterotoxiemie la oile adulte.

- Tipul C : produce enterotoxiemii hemoragice la ovine și o enterită necrotică la om.

- Tipul D : produce enterotoxiemii la ovine și boala rinichiului moale la bovine și caprine.

- Tipul E : produce enterotoxiemii la rumegatoare și iepuri.Imunoprofilaxie : se utilizează în scop profilactic și terapeutic vaccinuri și seruri polivalente.

Clostridium novyi

Este un bacil cu capete rotungite , cu spor central sau subterminal , necapsulat, ciliat peritrich.Patogenitate : elaboreaza o toxină alcătuită din 7 fracțiuni și pe baza lor au fost clasificate 4 biotipuri de Cl.novyi :

- Tipul A : produce gangrena gazoasă la om și la cabaline ; la om produce și hepatita necrotică ; produce boala capului mare la berbec.

- Tipul B : produce hepatita necrozantă la oaie favorizată de infestarea ficatului cu parazitul Fasciola hepatica .

- Tipul C : produce o osteomielită la bivoli.- Tipul D : produce hemoglobinuria bacilară la bovine.

Bacterii Gram –

Fam. Enterobacteriaceae Cuprinde 28 de genuri - genul tip Escherichia .- genul cuprinde 5 specii, specia reprezentativă este E.coli , o altă specie importantă este E.blate ( izolată frecvent la gândacul de bucătărie ).

Escherichia coli

Structura antigenică : structură complexă cu mai multe categorii de antigene:

- antigenele somatice O : reprezentate de lipopoliglucidele peretelui celular ( 173 de tipuri diferite ceea ce a permis împartirea speciei în grupe serologice ).

- antigenele capsulare K: de natură poliglucidică , 80 la număr , pot fi diferențiate cu ajutorul a 3 factori antigenici numiți L, A, B.

- antigenele flagelare H : de natură proteică , 56 la număr , determină serotipuri.

- antigenele fimbriale F : de natură proteică , 5 tipuri diferite , prezente pe fimbrii prin intermediul carora bacteria se fixează foarte aderent la enterocite.

- antigenele de tip M : reprezentate de acidul colanic , sunt antigene comune si cu alte categorii de Enterobacteriaceae.

Ecologie: comensal al tubului digestiv (colon) la toate viețuitoarele, sensibil la antiseptice și dezinfectante uzuale.Patogenitatea : sunt germeni virulenți și/sau toxigeni.

Factorii de virulentă : capsula bacteriană cu rol protector în fața celulelor fagocitare și fimbriile care asigură atașarea bacteriei la enterocite. Factorii de toxicitate :

- endotoxinele : reprezentate de lipopoliglucidele din structura peretelui celular care au rol în diseminarea septicemică a bacteriei și în declanșarea șocului endotoxic.

- exotoxinele : marea majoritate a lor sunt neurotoxine dar și enterotoxine cu acțiune directă asupra mucoasei digestive. . Enterotoxine : un tip termostabil ( izolat la tulpinile care îmbolnăvesc omul și porcul ), sunt rezistente și la acțiunea proteazelor ; al doilea tip este termolabil , este sensibil și la actiunea proteazelor și este imunogen fiind responsabil de declanșarea răspunsului imun; verotoxinele ( toxine Shiga- like ) sunt toxine care au rolul de a distruge enterocitul și denumirea vine de la asemanarea cu toxinele produse de bacterii din genul Shigella izolate în special la tulpinile patogene pt om- tulpina O 157 H 7 , fiind cea mai periculoasă deoarece declansează toxiinfecții alimentare manifestate prin sindromul hemolitic ureic ( majoritatea sunt letale).

Hemolizinele α si β sunt prezente la tulpinile care produc la porc boala edemelor .

Clasificarea tulpinilor patogene de E.coli

1. Tulpinile enteropatogene ( EPEC) : cuprind bacteriile care aderă ferm la enterocite însă nu produc toxine ( sunt întalnite la sindroamele diareice de la porc , iepure și om).

2. Tulpinile enterotoxice ( ETEC) : aderă la enterocit , eliberează enterotoxine , fără a leza însă integritatea enterocitului. Perturbă echilibrul osmotic ducând la apariția acidozei , la diaree și la deshidratare accentuată la vițel , miel , câine , pisică și om.

3. Tulpinile enteroinvazive ( EIEC) : tulpinile care acționează patogen prin intermediul capsulei bacteriene , fimbriilor și a hemolizinelor ( lizează profund enterocitul ) . Aici intră tulpinile specifice care produc enterotoxiemii la om și la maimuță.

4. Tulpinile enterohemoragice sau necrotoxigene ( EHEC) : sunt tulpinile care produc citotoxine cu efect necrozant , o parte din ele produc și hemolizina α care determină afecțiuni enterale dar și extraenterale la bovine , la suine , la câine și la om.

5. Tulpinile producătoare de verotoxine (VTEC) : tulpini patogene în special pentru om .

6. Tulpinile care produc infecții în afara intestinului de tipul pielonefritelor , urocistitelor, meningite și pneumonii , marea majoritate sunt septicemice.

Infecția naturală : colibaciloza , la om la nou născuți poartă denumirea de sindrom enteric . Majoritatea afecțiunilor evoluează sub formă de enterită colibacilară cu sensibilitate mai crescută la animalele tinere . Există și evoluții septicemice denumite septicemii colibacilare.

La unele specii de animale , boala evoluează distinct : boala edemelor la purcei dupa perioada de întarcare sau la vaci mamita colibacilară care apare în prima perioadă de după fătare , la păsări se numește coligranulomatoză și se manifestă prin apariția unor noduli de mari dimensiuni la nivelul intestinului ; la om majoritatea îmbolnavirilor se datorează unor toxiinfecții alimentare și a unor infecții urogenitale.

Infecția experimentală : este foarte dificil de reprodus din cauza diferențelor de patogenitate dintre tulpini , animalul cel mai utilizat este șoarecele , inoculat intraperitoneal și subcutan. Pentru evaluarea patogenității tulpinilor izolate la porc se efectueaza testul ansei ligaturate . Pentru aprecierea activitătii enteroinvazive se face o inoculare în sacul

conjunctival de la cobai , tulpinile invazive producand o cheratoconjunctivită purulentă ( Test Sereny).

Imunoprofilaxie : se utilizează de regulă tulpini izolate în focarele de boală prin producerea de autovaccin. Tulpinile sunt inactivate cu caldură și formol și sunt utilizate în scop profilactic în focarele de boală sau în efective cu risc de îmbolnăvire.

E.coli reprezinta un indicator sanitar ( indice coli) prin care se face aprecierea gradului de poluare a apei și a alimentelor cu germeni coliformi.

Genul Salmonella

2 specii : S. bongori și S.enterica ( cu 6 subgenuri).Structura antigenică :

- antigene somatice O : termostabile , alcoolorezistente și reprezentate de lipopoliglucidele din peretele bacterian. Sunt notate cu cifre arabe și în funcție de semnificația lor diagnostică pot fi împărțite în 2 categorii : antigene majore care determină serogrupa și antigene minore care sunt comune mai multor grupe serologice.

- antigenele flagelare H : termolabile , alcoolosensibile și cu structură proteică . Un număr redus de salmonele ( S.typhi și S.enteritidis ) sintetizează un singur antigen flagelar. Majoritatea salmonelelor mobile produc alternativ 2 categorii de antigene flagelare fenomen numit variație de fază. Aceste antigene poartă denumirea și de antigene bifazice. Cele din faza I sunt notate cu litere mici ale alfabetului latin iar cele din faza a II a sunt notate cu cifre arabe și sunt comune mai multor serotipuri.

- antigenele de suprafață ( antigenele Vi ) sunt termolabile , alcoolorezistente și sunt prezente doar la 3 serotipuri de salmonela : S.typhi , S.paratyphi și S.dublin . Ele sunt plasate în exteriorul peretelui bacterian mascând prin prezența lor antigenele somatice .

Ecologie : comensal al tubului digestiv la om și animale, nu la toți indivizii, eliminate prin fecale, vectori activi răzîtoare sau insecte;

rezistență crescută în alimente, se multiplică în ape reziduale; sensibil la dezinfectante și antibiotice uzuale.

Patogenitatea : virulenți și patogeni , virulența datorită fimbriilor care fixează salmonela la peretele tubului digestiv ; antigenul de tip Vi cu rol antifagocitar.

Toxicitatea se datorează unor endotoxine prezente în structura peretelui bacterian și a unor exotoxine sintetizate imediat după multiplicarea bacteriei în organism . Nomenclatura salmonelelor : în funcție de etapa în care au fost izolate , au trei tipuri de denumiri : - un prim tip este dat de numele speciei de animale afectată

( S.gallinarum) , de afecțiunea provocată (S.enteritidis )sau a celor două elemente ( S.abortus ovis).

- după numele localității unde a fost izolată prima dată bacteria. - formula antigenică ( cifre si litere ).

Infecția naturală : salmoneloză sau tifoză , paratifoză , puloroză , există serotipuri de salmonela monopatogene care îmbolnăvesc o singură specie de animale și serotipuri cu spectru larg de patogenitate : S.enteritidis și S.typhimurium.La om – typhi și paratyphi care produc febră tifoidă și paratifoidă , există predominant toxiinfectii alimentare cu salmonele provenite de la animale .La bovine – S.dublin , S.typhimurium si S.enteritidis care produc infectii digestive , respiratorii și articulare.La ovine – cele 3 + S.avortus ovis .La cabaline – cele 3 + S.avortus equi .La porc – S.choleraesuis care produce infecții cu evoluție digestivă , pulmonară și septicemii mortale.La carnivore – S.typhimurium în toxiinfecții alimentare.La păsări – S.gallinarum –pullorum – imobile , nu au cili , produc la păsările adulte tifoză iar la pui paratifoză. Sunt afectate de peste 30 de serotipuri mobile producatoare de paratifoze , cele mai importante S.enteritidis si S.heidenberg.

Infecția experimentală : soarecele inoculat intraperitoneal , in marea majoritate a cazurilor salmonelele produc necroze hepatice si splenomegalie.

Imunoprofilaxie : se utilizeaza vaccinuri vii , constituite din tulpini mutante de tip R ( vaccinul 9R).

Genul Shigella

Cuprinde 7 specii , cele mai importante : S.dysenteriae și S.flexneri .Au ca nisa ecologica tubul digestiv, si produc la om si animale enterite cu forma acuta.S.dysenteriae produce la om si la maimuta boala numita dizenterie bacilara manifestata predominant prin sindrom digestiv dar si prin semne nervoase.

Genul Serratia

S.marcescens – usor de identificat datorita pigmentului de culoare rosie pe care il produce , determina infectii localizate ( la vaci produce mamite , la cal conjunctivite , la porc poate evolua cu forma septicemica , la om produce toxiinfectii alimentare mai ales in urma consumului de produse lactate contaminate).

Genul Klebsiella

Speciile acestui gen pot fi grupate pe baza unor elemente de genetica microbiana. Au fost descrise 3 grupuri :

- Grupul I : cuprinde specia tip - K.pneumoniae – cea mai raspandita dintre toate speciile , este impartita in 3 subspecii : pneumoniae, ozenae , rhinoscleromatis.

- Grupul II : a fost modificat si inclus ca un nou gen – Raoutella cu specia R.planticola.

- Grupul III : cuprinde K.oxytoca – izolata la unele specii de animale dar si la plante.

Sunt germeni saprofiti legati de medii acvatice si de sol ce au ca factor de patogenitate capsula bacteriana si o serie de toxine asemanatoare cu cele intalnite la E.coli. La om este intalnit frecvent in infectiile urinare dar poate produce si pneumonii . La vaci produce mamite iar la vitei , inainte de intarcare, poate produce pneumonii grave . Este izolat si la iapa unde produce frecvent metrite.

Genul Proteus

Cuprinde 4 specii : P.vulgaris , P.mirabilis , P.penneri , P.myxofaciens.Specii foarte raspandite in mediile naturale precum si in tubul digestiv a mai multor specii de animale.Contine multiple antigene somatice si flagelare , dpdv al patogenitatii este un germen ce elaboreaza exotoxine foarte active.P.vulgaris prezinta inrudiri antigenice cu richetiile fapt ce face posibil utilizarea sub forma de antigen pentru reactia de diagnosticare a tifosului exantematic la om.Produce frecvent infectii intraspitalicesti , infectii urinare , iar la om toxiinfectii alimentare.

Genul Yersinia

Cuprinde 12 specii , specia tip : Y.pestis – produce pesta sau ciuma la om. Rezervorul este sobolanul.Y.pseudotuberculosis – produce pseudotuberculoza sau rodentioza , boala specifica rozatoarelor , la iepure, sobolan , soarece , cu posibilitate de trecere la pasari si la om.Produce o gastroenterita si noduli cazeosi asemanatori cu cei existenti in tuberculoza.Y.enterocolitica – produce o gastroenterita foarte grava la om , are antigene somatice comune cu Brucella abortus , putand creea confuzii in diagnosticul serologic.

Familia PasteurellaceaeGenul Pasteurella

Pasteurella multocida : cuprinde 3 subspecii : multocida , galicida , septica.

Este un comensal al mucoaselor respiratorii la pasari si la mamifere.Se considera ca macrofagele de la nivelul cailor respiratorii anterioare pot recircula bacteria prin tot traiectul respirator , asigurand supravietuirea ei pe termen lung.Structura antigenica : este alcatuita de 11 tipuri de antigene somatice si 5 tipuri de antigene capsulare. Pe baza acestor antigene , in prezent , serotipurile de P.multocida sunt in numar de 14.Patogenitate : este o bacterie virulenta si foarte toxigena. Virulenta este data de capsula si de factorii de adezivitate pentru cilii mucoasei respiratorii.Toxicitate : producatoare de endotoxine parietale ( lipopoligucide din peretele bacterian) care determina modificarea redistributiei leucocitelor in arborele respirator si afectarea permeabilitatii vasculare , aceasta fiind foarte crescuta , generatoare de edem si de hemoragii.Infectia naturala = pasteureloza , aparitia bolii este conditionata de prezenta unor factori favorizanti.Pasarile sunt cele mai sensibile , boala produsa se numeste holera aviara ( boala barbitelor ). Mortalitatea depaseste de cele mai multe ori 80 % din efectivul afectat. De regula afecteaza pasarile cu stare buna de intretinere.Foarte sensibili sunt si iepurii la care boala poate evolua cu 3 forme clinice : o pneumonie grava , rinita , abcese reci subcutanate.Sensibile sunt si taurinele la care boala poate evolua ca o septicemie hemoragica foarte grava cu un edem glosofaringian si un edem continuat in zona salbei de unde si denumirea populara a bolii de guster.Sunt sensibile si suinele , bacteria fiind implicata in complexul microbian care produce rinita artrofica a porcului , precum este implicata si in infectiile secundare care complica evolutia pestei porcine clasice.Infectia experimentala : se realizeaza pe soarece si porumbel.Imunoprofilaxie : la pasari in profilaxia holerei aviare se utilizeaza vaccinuri vii constituite din tulpini atenuate , tulpina cea mai activa =

PMCU , alte tulpini = tulpina Paris , tulpina FMV – izolata de profesorul Dorobantu.La taurine si la suine se folosesc vaccinuri inactivate monovalente sau polivalente iar pentru profilaxia si terapia mamiferelor se poate utiliza si serul antipasteurelic preparat de regula pe cal.

Pasteurella haemolytica : cu 2 serotipuri : serotipul A si T.Ulterior au devenit gen aparte : Genul Mannheimia – produce la bovine febra de transport.

Genul ActinobacillusCuprinde 17 specii : A.pleuropneumoniae , A.lignieresii , A.equuli , A.suis , A.capsulatus.

A.pleuropneumoniae ( Haemophillus pleuropneumoniae) : gazda naturala = porcul pt care are patogenitate , virulenta ei fiind asigurata de capsula si toxicitatea de endo si exotoxine cu actiune hemolitica si citotoxica.

Produce boala numita pleuropneumonia infectioasa a porcului.Imunoprofilaxia se realizeaza cu ajutorul unor vaccinuri inactivate , trivalente : A.pleuropneumoniae, P.multocida si Bordetella bronchiseptica.

A.lignieresii : comensal al mucoaselor digestive anterioare la taurine si la ovine ( in special mucoasa bucala si rumenul ).

Are antigene somatice ce au permis constituirea a 6 serotipuri , bacteria fiind inrudita antigenic cu numeroase specii.Patogenitate : exotoxine care actioneaza la nivelul microleziunilor din cavitatea bucala si din rumen , microleziuni produse de furajele grosiere. Bacteriile strabat mucoasele , se localizeaza la nivelul limfonodului regional si genereaza granulomul actinobacilar , o leziune specifica cu valoare de diagnostic.Infectia difuzeaza pe cale limfatica in tesuturile moi unde se constituie focare granulomatoase de mari dimensiuni ce deformeaza regiunea.Cele mai frecvente localizari sunt la nivelul limbii , la pielea capului si mai rar la pulmoni.Infectia naturala = actinobaciloza , sunt afectate rumegatoarele.

A.equuli : comensal al tubului digestiv la cabaline , produce boala numita piosepticemia manjilor, debutul bolii este in primele zile de viata .

Pe masura ce animalul inainteaza in varsta infectia se localizeaza la articulatii sau la pulmoni ( pneumonii destul de grave ).

A.suis : comensal al mucoasei digestive si respiratorii la suine , la purceii pana in varsta intarcarii infectia este de tip septicemic mortala iar la adulte evolueaza cu localizari la nivelul articulatiilor , endocardului si pulmonului.

Genul Haemophillus Cuprinde 16 specii , este foarte cunoscut datorita unor particularitati legate de cultivarea lui fiind bacterii care necesita factori speciali de crestere.

Haemophillus parasuis : germen foarte virulent datorita unei capsule cu rol antifagocitar si unor leucotoxine care deregleaza mecanismele de fagocitoza si citotoxicitate .

Produce boala lui Glasser ( poliserozita si artrita serofibrinoasa a porcului).Este foarte raspandita in sistemele industriale de crestere si poate fi prevenita cu ajutorul unui vaccin inactivat.

Haemophillus paragallinarum : specie patogena prin capsula si endotoxine . Boala produsa = coriza contagioasa aviara , boala manifestata prin sindrom respirator , uneori complicatii ce constau in sinuzite si edem al capului si cu pierderi economice mari datorita scaderii ouatului.

Haemophillus somnus : bacterie care afecteaza in special endoteliile vasculare cu localizari multiple de cele mai multe ori la nivelul creierului si din aceasta cauza , principala boala produsa poarta numele de meningoencefalita infectioasa tromboembolica a bovinelor.

Haemophillus equigenitalis : produce metrita contagioasa ecvina. (Genul Taylorella)

Familia Pseudomonadaceae Genul Pseudomonas

Genul cuprinde aproximativ 20 de specii care au fost clasificate pe baza asemanarilor si deosebirilor ARN –ului ribozomal si a prezentei sau absentei incluziilor de poli beta hidroxibutirat ( incluzii de natura lipidica cu rol de rezerve nutritive si energetice ).In urma acestor elemente de clasificare au rezultat 5 grupe :

Grupa ARN ribozomal I : intra speciile care nu contin incluziile –P.aeruginosa : este specia tip , denumita si bacilul puroiului albastru .

Ecologie : are o raspandire ubicvitara ( in toate mediile naturale ) fiind foarte rezistent la actiunea factorilor de mediu precum si la actiunea antisepticelor.Structura antigenica : pe baza antigenelor somatice si flagelare si a unor antigene speciale ( antigene R ) au fost identificate 17 serotipuri care difera intre ele prin patogenitate.Patogenitate : marea majoritate a tulpinilor sunt nepatogene sau au patogenitate redusa , de regula conditionata , de factori favorizanti . Factorii de patogenitate sunt toxine de tipul hemolizinelor , leucocidinelor sau enterotoxine si neurotoxine. In plus , Pseudomonas poate sa secrete o substanta mucoasa asemanatoare cu capsula bacteriana.Infectia naturala : la mamifere si la om evolueaza de regula ca o infectie secundara localizata . Omul : infectii intraspitalicesti postoperatorii , infectii urinare, infectii respiratorii si cutanate si toxiinfectii alimentare.Rumegatoare : produce enterite la vitei , cistite , metrite , mamite.Suine : bacteria este implicata in complexul microbian care declanseaza rinita atrofica.Cabaline : evolueaza mai rar dar produce grave infectii pulmonare si genitale.Carnivore : este intalnita in special in otite , conjunctivite si dermatite.La nurca produce o boala numita pneumonia hemoragica.

Pasari : produce o boala cu evolutie particulara – pseudomonoza aviara sau boala fecalelor albastre din cauza coloratiei verde albastrui a masei gastrointestinale.

Grupa ARN ribozomal II : specii nepigmentogene care contin incluzii de poli beta hidroxibutirat.

Genul Burkholderia : 7 specii dintre care 2 intereseaza medicina veterinara:

B.mallei : bacilul morvei Ecologie : bacterie cu parazitism obligatoriu intracelular , practic ea traieste numai in organismul animalelor infectate. Structura antigenica : contine antigene somatice care sunt foarte asemanatoare cu cele prezente la B.pseudomallei si la A.lignieresi . Din antigenele somatice se prepara alergeni utilizati pentru diagnosticul de tip intradermoreactie. Alergenul poarta numele de maleina si este un produs de tip PPD ( derivat proteic purificat ).Patogenitate : produce boala numita morva ( rapciuga ) , cele mai sensibile sunt solipedele si omul. Boala evolueaza cu 3 forme distincte :

- forma nazofaringiana - forma pulmonara- forma cutanata

Leziunea specifica este de tip purulent si poarta denumirea de granulom morvos.Infectia experimentala : se realiza de regula prin inoculare intravenoasa pe asin iar in prezent se realizeaza prin inoculare intratesticulara pe cobai. In diagnosticul pozitiv , cobaiul inoculat produce o orhivaginalita purulenta ce poarta denumirea de fenomenul lui Strauss.Baza preventiei in morva o constituie examinarea bianuala prin inoculare intradermopalpebrala la toate cabalinele.Omul foarte sensibil la infectii.

B.pseudomallei : bacilul lui Whitmore , este un germen saprofit prezent in numeroase medii naturale . Este sensibil la factorii de mediu si la dezinfectante insa rezervorul natural il constituie sobolanul si soarecele. Produce boala numita melioidoza ( pseudomorva ), evolueaza regional in Asia de Sud –Est la om , la cabaline si la rumegatoare prezentand leziuni asemanatoare cu cele produse in morva.

Infectia experimentala : se face la cobai si la hamster , de regula masculi inoculati intraperitoneal dar si intratesticular prezentand leziuni asemanatoare cu cele descriese in fenomenul Strauss.

Genuri neincadrate in familii

Genul BrucellaCuprinde 6 specii : B.abortus , B.melitensis , B.suis , B.canis , B.ovis , B.neotomae.Sunt coci sau cocobacili foarte fini , cu dimensiuni sub 1 µ , necapsulat , neciliat, nesporulat . Evidentiabil prin metode speciale de colorare : Koster , Kozlowski , Stamp. Cultivarea este pe medii speciale de regula medii cu adaos de glucoza , de ser sangvin si vitamine , si pe cartoful glicerinat.Speciile de B.abortus , B.melitensis si B.suis , au 2 componente ale invelisului bacterian denumite factorul antigenic M ( M-predominant la B.meritensis ) si factorul antigenic A ( predominant la B.abortus).Aceste structuri pot fi considerate si factori de patogenitate asigurand o virulenta crescuta germenilor.Mecanismele patogenitatii se bazeaza pe capacitatea bacteriei de a se multiplica in organismul animal , de regula intracelular , un rol in acest mecanism jucandu-l eritritolul care este un glucid sintetizat in tesutul fetal , in uter si in placenta si care are actiune chimiotactica pozitiva fata de Brucella.Leziunea caracteristica produsa de B. poarta denumirea de brucelom iar boala este bruceloza si afecteaza omul si foarte multe specii de animale.B.abortus : afecteaza omul si mai multe mamifere domestice ( vaca, capra, calul ). Este eradicată în Romania.B.melitensis : afecteaza ovinele , caprinele si este specifica zonelor geografice din bazinul mediteraneean.B.ovis : produce orhiepididimita infectioasa a berbecilor. Nepatogena pentru om.

B.suis : afecteaza suinele, in Europa evolueaza biotipul II sau biotipul danez care este nepatogen pentru om. Biotipurile I si III denumite si americane , sunt patogene si pentru om.B.canis : patogena pentru caine , se suspicioneaza ca ar fi patogena si pentru om.B.neotomae : imbolnaveste sobolanii din specia neotoma.Infectia experimentala : pe cobai sau hamster inoculati intraperitoneal , la care se produc leziuni de spleno si hepatomegalie.Se poate pune un diagnostic rapid prin examen alergic , respectiv inoculare intradermica cu un preparat denumit brucelina obtinut din tulpini de B.abortus.

Genul BordetellaCuprinde 7 specii , 3 dintre ele fiind : B.bronchiseptica , B.pertussis , B.parapertussis .Tulpinile virulente prezinta numeroase fimbrii care asigura bacteriei aderenta la cornetii nazali. Bacteria are rol etiologic primar in declansarea rinitei atrofice la porc.

Genul FrancisellaCuprinde 3 specii , cea mai importanta : F.tularensis divizata in 3 subspecii . Produce boala tularemie , sunt afectate rozatoarele , ovinele , bovinele , calul , porcul si gaina , omul este foarte sensibil evoluand sub forma de septicemii grave.Rezervorul salbatic : soarecele sau sobolanul si o serie de insecte hematofage, pot fi considerate vectori in transmiterea bolii.In ultimii ani semnalata si in contaminarea alimentelor.

Grupa bacteriilor Gram - , nesporogene , anaerobe

Familia CardiobacteriaceaeGenul Dichelobacter

D.nodosus : (Bacteroides nodosus ) bacili nesporogeni , neciliati, necapsulati, de dimensiuni mari , la unul sau la ambele capete prezinta ingrosari sub forma de noduli de unde si aspectul de haltera sau de

maciuca. In frotiurile efectuate din materiale patologice se pot evidentia o serie de elemente cu forma de bacili de mai mici dimensiuni dispuse radial sau perpendicular pe axul longitudinal al bacteriei – fenomenul Beveridge.Este strict anaerob , se cultiva pe medii speciale pentru anaerobi : mediile VL și VF.Patogenitate : este bacterie epifita , prezenta in organismul mai multor specii de animale care in conditii de anaerobioza ( necroze sau traumatisme profunde) se poate multiplica si fixa prin intermediul excescentelor la suprafata celulelor epiteliale de unde sa difuzeze in profunzimea tesuturilor lezionate .Secreta numeroase substante toxice de tipul proteazelor ptomaine ( amine toxice ) si putresceina care da un miros caracteristic leziunii.Infectia naturala : pododermatita infectioasa si afecteaza ovinele , caprinele , taurinele si suinele . In leziuni se pot izola si alti germeni considerandu-se ca de fapt boala are o etiologie polifactoriala.

o Genul Fusobacterium Cuprinde 18 specii , importante pentru medicina veterinara este : F.necrophorum care are 2 subspecii : necrophorum si funduliforme si ar mai exista o a 3-a specie : pseudonecrophorum.

F.necrophorum : morfologie – bacil subtire , neciliat, necapsulat, nesporulat , care in frotiuri efectuate din culturi mai vechi de 24 de ore se prezinta sub forma de bacili lungi colorati neuniform cu un aspect specific de sina de cale ferata. Este o bacterie strict anaeroba , oxigenul distrugand germenii in 5-10 minute. Se dezvolta pe medii speciale care au ca adaosuri serul sangvin , sangele , glucoza si unele substante reducatoare.Ecologie : bacteria se gaseste de regula in rumen la ierbivore si la nivelul mucoaselor genitale la alte specii de unde ajunge in mediul extern. Rezistenta este redusa daca poate veni in contact cu oxigenul .Patogenitate : este conditionat patogena , gradul de patogenitate difera in functie de tulpina . Patogenitatea se datoreaza virulentei si unor factori

toxigeni de tipul hemolizinelor , leucocidinelor si a fosfatazei alcaline care distruge tesutulul in care se multiplica bacteria.Factorii favorizanti sunt esentiali pentru declansarea bolii . Acesti factori sunt reprezentati de lipsa de igiena in special a ongloanelor si umiditatea excesiva a asternutului.Infectia naturala : necrobaciloza – in functie de specia de animal afectata si de localizarea produsa , se intalnesc urmatoarele forme de boala : la bovine poate sa produca difteria viteilor , necrobaciloza hepatica si pododermatita infectioasa ( panaritiu interdigital ). La ovine produce difteria mieilor , necrobaciloza organelor genitale si pododermatita infectioasa. La porc pododermatite , rinite , stomatite cateodata necrozante. La iepure produce infectia numita boala lui Schmorf care evolueaza sub forma de inflamatii necrotice cu diferite localizari in special digestive.

Familia Campylobacteriaceaeo Genul Campylobacter

Genul curpinde 8 specii , cele importante : C. fetus , C.jejuni , C.hyointestinalis.

C. fetus ( Vibrio fetus ) : are 2 subspecii : fetus si veneralis . Sunt bacili cu dimensiuni medii , predomina formele incurbate in S sau spiralate , au un cil dispus polar care asigura o mare mobilitate bacteriei. Este un germen microaerofil , tolerand in mediul de cultura prezenta oxigenului. Pentru dezvoltare necesita medii suplimentate cu sange , cu lichid ascitic , vitamine si antibiotice. Este destul de sensibil la actiunea factorilor de mediu caldura distrugandu-l in cateva minute( 50- 600 C).Infectia naturala : campylobacterioza sau vibrioza genitala – afecteaza bovinele si ovinele iar transmiterea este pe cale sexuala. La femele se manifesta prin avort si infecunditate iar la masculi inaparent clinic.

C. jejuni : asemanator morfologic cu fetus si are o temperatura de incubare crescuta 42-430 C. In conditii naturale produce enterita campylobacteriana dar si hepatita campylobacteriana.Speciile receptive : galinaceele , in special gainile tinere de 3-4 luni. Si omul este receptiv la aceasta infectie semnalandu-se enterite.

C.sputorum : o specie bacteriana care face parte din microflora normala a cavitatii bucale la om . O subspecie a lui scutorum denumita bubulus este izolata frecvent pe mucoasele genitale de la bovine si ovine

Familia Vibrionaceaeo Genul Vibrio

Specii larg raspandite cu mare mobilitate prezente in apele dulci si apele marine. Dpdv taxonomic genul cuprinde urmatoarele grupe de vibrioni :

- vibrioni de grup 0 : V.cholerae - vibrioni nonholerici : V.metschinikovii- vibrioni halofili : V.fluvialis , V.parahaemolyticus.

Sunt bacterii cu forma de virgula , sunt foarte mobili datorita prezentei unui cil polar ce asigura bacteriei o miscare de rostogolire . Sun germeni aerobi , cresterea fiind stimulata de prezenta oxigenului. Fiind organisme acvatice se dezvolta cel mai bine in mediile lichide. Speciile halofile sunt izolate din ape marine iar cele nonhalofile se gasesc in apele dulci in special in cele statatoare.Sunt germeni foarte patogeni , ei sintetizeaza toxine cu efect citotoxic si citolitic si cu localizare mai ales la nivelul tubului digestiv.

V.cholerae : patogen pentru om si produce boala numita holera. Boala evolueaza foarte grav cu diaree acuta si de regula cu moarte in 24 de ore. Toxina care produce cele mai mari perturbari la nivelul enterocitelor este termolabila si in general distrusa de pH – ul acid.

V.metschinikovii : produce o gastroenterita la pasari si o forma benigna de holera la om.

V.parahaemolyticus : germen halofil prezent in apele marine de unde contamineaza pestele si fructele de mare. In urma consumului acestor produse pot apare toxiinfectii alimentare la om , factorul determinant fiind o toxina hemolitica numita toxina Kanagawa.

o Genul Aeromonas

Genul cuprinde specii izolate la vietuitoarele acvatice , cea mai importanta fiind A.salmonicida .Bacterii incurbate cu o mare mobilitate fiind in medii lichide prezenti cilii monotrich care pe medii solide pot deveni peritrich.Germenii sunt facultativi anaerobi si nu manifesta exigente nutritive . Sunt halofili suportand pana la 4 % concentratie de NaCl.

A.salmonicida produce furunculoza la somn iar la om toxiinfectii gastrointestinale.

A.hydrophila produce o infectie la broaste denumita red leg iar consumul acestor broaste declanseaza grave toxiinfectii alimentare la om.

Familia Leptospiraceae o Genul Leptospira

Taxonomie : s-a considerat initial ca genul cuprinde 2 specii majore : L.interrogans si L.biflexa.La ora actuala insa se considera ca leptospirele apartin la 5 genomasspecies . Dpdv serologic la leptospirele din grupul interrogans s-au identificat 210 serotipuri patogene iar la leptospirele din grupul biflexa s-au identificat 63 de serotipuri nepatogene.Morfologie : leptospirele sunt spirochete Gram – , foarte subtiri ( 0,06-0,12 µ latime ), cu forma spiralata regulata , cu capetele indoite sub forma de carlig de aici si denumirea de interrogans. Sunt necapsulate , nesporulate , neciliate dar foarte mobile . Mobilitatea este asigurata de o structura numita axostil formata din 2 flageli periplasmici in jurul carora se infasoara un cilindru protoplasmatic. In structura unei leptospire intra 3 parti componente : 2 flageli periplasmici situati central cu capetele indoite in forma de carlig , un cilindru protoplasmatic care se infasoara helicoidal in jurul celor 2 flageli si o teaca externa. Marea mobilitate a acestor bacterii se datoreaza unor miscari de rotatie sau flexiune asemanatoare cu celor unui tirbuson.

Din cauza latimii foarte reduse examinarea frotiurilor colorate prin tehnica Gram nu permite vizualizarea leptospirelor. Din aceasta cauza , se utilizeaza metode speciale de colorare care supraincarca corpul leptospirelor cu colorant : tehnica Fontana – Tribondeau.Pentru vizualizarea leptospirelor se mai poate face un examen direct intre lama si lamela a culturii in mediul lichid utilizand un microscop cu camp intunecat.Cultivarea se face pe medii speciale deoarece au exigente nutritive sporite . Se cultiva numai pe medii lichide : mediul Korthof si mediul Uhlenhut.Dpdv antigenic prezinta structuri antigenice majore si anume : o fractiune hidrosolubila care participa la reactiile de seroprecipitare si o structura insolubila cu puternice proprietati antigenice dar si fixatoare de complement.Patogenitate : sunt bacterii virulente prin marea lor mobilitate si prin diametrul transversal care permite bacteriei sa traverseze epitelii intacte. Leptospirele secreta hemolizine care determina aparitia de leziuni la nivelul endoteliului vascular cu dereglari ale functiilor hepatice , renale si chiar la nivel de sistem nervos.Ecologie : bacterii care prefera mediile acvatice in special ape reziduale , statatoare. Leptospirele patogene se conserva in organismul unor animale ce pot deveni un rezorvor natural de germeni. Sobolanul este cel mai bun exemplu cu o localizare la nivelul rinichiului a germenilor patogeni si eliminarea prin urina.Infectia naturala : leptospiroza – manisfestarea clinica poate imbraca 5 sindroame diferite : febra , sindromul hepatic , sindromul renal , sindromul hemoragic specific septicemiilor si sindrom nervos de tip meningial.Boala afecteaza mai multe specii de mamifere dar si omul , sunt receptive suinele , cabalinele, ovinele , bovinele , cainii si sobolanii si omul. In tara se izoleaza mai frecvent urmatoarele serotipuri : L.canicola ce produce o hepatita grava la caini , L.gripotyphoza care afecteaza bovinele , la femelele gestante producand avorturi , L.tarassovi produce la suine avorturi , L.pomona care produce la scroafe avort si sindroame hemoragice la bovine , L.icterohaemorrhagiae poate

imbolnavi omul , cainele , porcul – produce o hepatita foarte grava cu evolutie de regula mortala. Examenul bacteriologic in infectia cu Leptospira este dificil deoarece animalele bolnave nu elimina in permanenta germeni. Cea mai buna varianta de diagnosticare a leptospirozei este examenul serologic prin care se identifica anticorpii antileptospira existenti in sangele animalului suspect.

Familia Spirochaetaceaeo Genul Borrelia cu 4 specii :

B.anserina care produce borelioza sau spirochetoza aviara ( afectate majoritatea speciilor domestice de pasari dar si vrabiile precum si unele pasari de colivie). Boala are un caracter sezonier , transmiterea fiind efectuata de capuse ( artropode hematofage).B.burgdorferi – produce boala Lyme intalnita atat la om cat si la animale si care este transmisa tot prin capusele hematofage. Tabloul clinic al bolii cuprinde numeroase semne de la cele cardiace pana la tulburarile nervoase. Este din ce in ce mai frecvent diagnosticata.o Genul Treponema

T.paraluiscuniculi : produce la iepure boala numita sifilis , boala cu transmitere sexuala manifestata prin inflamatii ale organelor genitale externe ( T.pallidum – sifilisul la om )o Genul Brachispira

Cuprinde mai multe specii dintre care importanta pentru patologia veterinara o au : B.hyodysenteriae( produce dizenteria porcului ) , B.pilosicoli ( produce spirochetoza intestinala la pasari si la porc ) si B.intermedia ( produce spirochetoza intestinala la pasari si colita spirochetica a porcului ).

Familia Mycoplasmaraceae

Genul MycoplasmaCaractere generale ale micoplasmelor :

Peretele celular lipseste la acest grup bacterian . Din aceasta cauza speciile prezinta polidimorfism si o sensibilitate ridicata fata de factorii de mediu si dezinfectantelor uzuale . Lipsa peretelui celular face insa ca micoplasmele sa fie rezistente fata de antibioticele care ataca aceasta structura a bacteriei.

Au dimensiuni foarte mici si din aceasta cauza tehnicile de colorare clasice nu permit vizualizarea bacteriei. Au exigente nutritive speciale necesitand in mediile de cultura adaosuri de sange / ser sangvin precum si o serie de vitamine.

Sunt specii de micoplasme care fermenteaza glucidele si specii care nu fermenteaza glucidele . Din acest punct de vedere putand fi impartite in 2 categorii : fermentative si nefermentative.Cand sunt cultivate pe medii solide au o dezvoltare cu aspecte particulare , respectiv de a patrunde si creste in profunzimea mediilor de cultura . La micoplasme se cunosc 2 mecanisme de multiplicare ce pot alterna :

1. diviziunea binara asemanatoare cu cea intalnita la bacteriile clasice 2. reproductia prin corpi elementari realizand un ciclu histologic

Dintr-o celula clasica de micoplasma se dezvolta un filament care se ramifica printr-un proces asemanator cu inmugurirea , bacteria capatand aspectul unui pseudomiceliu intalnit la unele ciuperci microscopice. In interiorul acestor filamente se formeaza corpi elementari care au forma sferica si vor fi pusi in libertate prin strangularea filamentului la nivelul unor zone de separare.

Morfologie : - dimensiuni foarte mici 0,12 – 0,25 µ- formele filamentelor sunt foarte lungi ajungand la 150 µ- sunt necapsulate , nesporogene , neciliate cu exceptia lui

M.mycoides care se acopera cu un strat pericelular de galactan constituind o structura similara capsulei bacteriene.

- din cauza lipsei peretelui celular si dimensiunilor foarte mici , tehnicile de colorare utilizate sunt Giemsa si Castaneda.

Cultivarea micoplasmelor :

- medii speciale , semisintetice cel mai folosit fiind mediul PPLO , sunt anaerobe , perioada de inoculare este foarte lunga 1-3 saptamani si majoritatea speciilor sunt dependente in procesul de multiplicare de prezenta colesterolului – de aceea se adauga ser sangvin in cultura

Bulionul PPLO – aprecierea dezvoltarii micoplasmelor se face numai pe baza modificarii indicelui de pH introdus initial in mediu cunoscand ca dupa multiplicarea micoplasmelor , mediul vireaza de la alcalin spre acid ( rosu → galben ).Agarul PPLO – pe el se dezvolta colonii foarte mici , sesizabile doar cu lupa. Dpdv al aspectului lor se diferentiaza 3 tipuri de colonii :

1. Tipul clasic ( bifazic ) : tip particular cu aspect de oua-ochi2. Tipul granular : aspect omogen dar cu o suprafata granulara ,

neregulata3. Tipul punctiform : dimensiuni foarte reduse , suprafata granulara

Unele specii se cultiva bine si pe oul embrionat sau pe culturi celulare , speciile de micoplasme fiind specii care se dezvolta predominant intracelular.In cazul unor specii de micoplasme , celulele embrionului sunt puternic afectate identificand efecte citopatice , unele cu valoare de diagnostic.Structura antigenica : se diferentiaza antigene reprezentate de glicolipide si de proteine de membrana . Galactanul se comporta ca un antigen capsular , identificarea lui usurand diagnosticul infectiilor cu micoplasme. Ecologie : sunt germeni epifiti , prezenti la nivelul mucoaselor respiratorii si genitale la diferite specii de mamifere si pasari.Patogenitate : datorata virulentei si toxicitatii ( secreta hemolizine foarte active , proteaze si nucleaze ).Micoplasme patogene pentru taurine :

M.mycoides : cu 2 subspecii : mycoides produce boala pleuropneumonia contagioasa a bovinelor si capri produce pleuropneumonia contagioasa a caprelor.

M.bovis : produce mamita micoplasmatica.M.bovigenitalium

Micoplasme patogene pentru ovine si caprine:

M.agalactiae : produce agalaxia contagioasa.M.capricorum : subspecia capripneumoniae care produce o forma

de pleuropneumonie grava la capre.Micoplasme patogene pentru suine :

M.hyopneumoniae : produce pneumonia enzootica a porcului.Micoplasme patogene pentru pasari:

M.gallisepticum : produce microplasmoza respiratorie aviara.M.meleagris : produce aerosaculita microplasmatica a curcilor.M.sinoviae : produce sinovita aviara infectioasa.

Grupa RickettsiiFamilia RickettsiaceaeGenul RickettsiaCaractere generale :

Au fost considerate o buna perioada ca microorganisme cu pozitie intermediara intre virusuri si bacterii , fapt datorat dimensiunilor reduse si a parazitismului celular obligatoriu.Sunt considerate totusi bacterii datorita :

- echipamentului enzimatic propriu capabil sa mentina procese enzimatice proprii

- contin ambii acizi nucleici- au aceleasi componente structurale intalnite la bacterii , se

multiplica prin sciziparitateSunt paraziti obligatoriu intracelular deoarece nu-si pot asigura in totalitate rezerva energetica printr-un metabolism propriu , sunt dependente de energia celulei gazda . Se pot cultiva pe un ou embrionat sau pe culturi celulare.

Au dimensiuni foarte reduse 0,3 – 0,6 µ , au predominant forma cocoida sau bacilara , necapsulat , nesporogen, neciliat , Gram - dar pentru vizualizare se foloseste coloratia Giemsa , Castaneda , Machiavello , Stamp.Au antigene specifice de grup si de specie dar si o serie de antigene comune cu ale altor bacterii : Proteus OX19.

Bolile produse de Rickettsii sunt antropozoonoze transmise prin vectori sau gazde intermediare : capuse sau paduchii.

R.prowazekii : agentul tifosului exantematic la om.R.typhi : produce tifosul soareceluiR.rickettsi : la om produce boala numita febra patata a m-tilor

stancosi iar la caine febra de capuse.R.conorii : produce febra butanoasa la om si caine.

Genul Coxiella C.burnetti : produce boala denumita febra Q – specifica pentru

Australia – este o antropozoonoza care afecteaza omul , oaia , porcul , capra , cainele.Poate rezista in mediul exterior inclusa in resturi organice timp de luni de zile .

Grupa ChlamidiilorGenul Chlamydia

C.trachamatis : bacterie care produce trahomul – o infectie oculara edemica manifestata printr-o conjuctivita cronica greu de tratat dar si prin infectii genitale . Se intalneste si la om – limfogranulomatoza veneriana.

Genul Chlamydophyla C.psittaci – produce boala denumita psitacoza sau ornitoza

frecvent intalnita la pasari domestice si salbatice , cel mai receptiv fiind papagalul si porumbelul. Se poate transmite si la om la care evolueaza grav sub forma de pneumonie si meningite.

VIRUSOLOGIE SPECIALA

Criterii de taxonomie virala

Pentru gruparea virusurilor in familii , genuri si specii , se utilizeaza criterii care au in vedere o serie de caracteristici cum ar fi natura materialului genetic, structura capsidei si pericapsidei sau unele particularitati de replicare.Cele mai utilizate criterii de clasificare a virusurilor se refera la natura chimica a acidului nucleic viral ( ADN sau ARN ) , la simetria capsidei ( helicoidala sau icozaedrala ) , la prezenta sau absenta pericapsidei sau anvelopei ( nude si invelite ) si la unele detalii privind diametrul capsidei pentru virusurile cu simetrie helicoidala precum si numarul de capsomere pentru virusurile cu simetrie cubica.

VIRUSURILE ADN ( dezoxiribovirusuri )

Grupa virusurilor ADN cu capsida icozaedrala, invelite

Familia HerpesviridaeCaractere generale :

- sunt virusuri de talie mijlocie , nucleocapsida avand diametrul cuprins intre 120 – 150 nm

- sunt invelite de o pericapsida cu structura lipoproteica si cu proprietati antigenice

- capsida este icozaedrala si are 162 de capsomere - genomul este dublucatenar liniar si codifica 160 de polipeptide- replicarea genomului se realizeaza numai in nucleul celulei gazda

Genul Herpesvirus 1. Grupa herpesvirusurilor patogene pentru mamifere : Virusul Herpes simplex : are mai multe tipuri denumite generic

virusuri herpetice umane.Tipul I : produce herpesul oralTipul II : produce herpesul genitalTipul III : produce virusul varicela – zoster

Virusul bolii lui Aujeszky ( virusul pseudorabiei ) : cel mai sensibil este porcul la care boala evolueaza enzootic , sensibilitate intalnim si la bovine , ovine , iepure si pisica . Rezervorul natural al acestui virus este sobolanul care este nereceptiv la infectie.Boala evolueaza cu semne nervoase ( neurotrop ) , clinic se semnaleaza dereglari de mers , de stabilitate si un prurit incontrolabil.Infectia experimentala : se face la iepure care moare dupa 24 – 48 de ore de la inoculare cu un prurit ce duce la automutilarea animalului.Nu exista tratament dar exista un sistem de vaccinare foarte eficient.

Virusul rinotraheitei infectioase bovine – vulvovaginitei pustuloase ( virusurul IBR – IPV) : afecteaza bovinele dar evolueaza ca doua boli distincte : prima ar fi rinotraheita intalnita la tineretul bovin in care apar semne respiratorii foarte grave si a doua boala este vulvovaginita pustuloasa care este semnalata la femelele primipare.

Virusul febrei catarale maligne : afecteaza bovinele si bubalinele din Africa si din America , este rar semnalata in Europa si produce o boala cu evolutie grava hemoragica de tip septicemic.

Virusul rinopneumoniei ecvine : produce 2 forme distincte de boala : una cu semne respiratorii la tineret si a doua cu avort la iepele gestante.

Virusul mamitei ulcerative la bovine : virus cu evolutie mai putin grava cu localizare strict la glanda mamara dar cu posibilitatea de a face confuzie cu o alta infectie virala numita febra aftoasa.

Virusul herpetic canin : produce infectie la animalele de peste 6 luni , manifestata cu semne digestive .

2. Grupa herpesvirusurilor patogene pentru pasari :Virusul bolii lui Marek : virus cu tropism pentru sistemul nervos ,

o modificare patognomonica este inflamatia nervilor care pot ajunge la grosimea unui creion. Nu se trateaza dar se vaccineaza un vaccin constituit pe baza unui herpes virus ce evolueaza la curca dar care protejeaza gainile.

Virusul laringotraheitei infectioase Virusul herpetic columbarVirusul pestei ratelor ce produce o boala foarte grava manifestata

prin sindrom hemoragic.

3. Grupa herpesvirusurilor cu pozitie taxonomica incerta : Intra citomegalovirusurile : grup de virusuri care afecteaza omul , maimuta , porcul , oaia si cainele si care determina in celulele infectate cresterea in volum si modificari ce pot fi asociate cu cele produse de virusurile oncogene ( nu produc cancer ).La om virusul produce malfomatii ale fatului.

Familia IridoviridaeGenul Iridovirus Virusul pestei porcine africane : virus cu dimensiuni mari 175 – 215 nm , este asemanator dpdv morfologic cu herpes virusurile dar dpdv antigenic si imunologic este total diferit . Genomul este ADN dublucatenar , liniar , codifica peste 100 de polipeptide , replicarea este in nucleul celulei gazda.

Grupa virusurilor ADN cu capsida helicoidala , invelite

Familia Poxviridae ( virusurile variolelor ) : Caractere generale :

- sunt cele mai mari virusuri

- nucleocapsida are aspect de caramida , este un paralelipiped cu dimensiuni : lungimea 300 nm , latimea 260 nm si inaltimea 170 nm

- pericapsida inveleste pe langa nucleocapsida si 1-2 corpi virali laterali ce sunt structuri asociate virusului a caror functie biologica nu este inca cunoscuta

- genomul este dublucatenar , liniar si poate codifica peste 250 de polipeptide

- replicarea genomului are loc in citoplasma celulei gazda , fapt unic la virusurile ADN

Familia este impartita in 2 subfamilii : Chordopoxvirinae ( mamifere ) si Entomopoxvirinae ( insecte ).Genul Orthopoxvirus :

Virusul variolei umane ( boala este eradicata mondial ) : Virusul vaccinal : obtinut in laborator si care provine din virusul

variolei bovine - acesta produce o forma benigna de variola la vaca , cu vindecare spontana si cu localizare numai la glanda mamara.

Virusul ectromeliei la soareci : infectie mortala produsa la soarecii salbatici.Genul Avipoxvirus Cuprinde virusuri ce produc variola pasarilor existand specii distincte care afecteaza gaina , curca sau porumbelul.Impotriva variolelor aviare se utilizeaza imunizarea intre specii .Genul Capripoxvirus Produce variola la oi si capre .Genul Leporipoxvirus

Virusul mixomatozei : afecteaza iepurele , infectia se manifesta prin aparitia unor formatiuni tumorale sau pseudotumorale in regiunea capului. Virusul se transmite prin tantari.Genul Parapoxvirus

Virusul Orf : produce dermatita infectioasa a oilor.Genul Suispoxvirus

Virusul variolei suine : mortal pentru purceii pana in 3 luni.

Familia Hepadnaviridae ( cuprinde unele virusuri ale hepatitei )

Carectere generale :- virusuri de dimensiuni mici spre mijlocii - nucleocapsida avand 40 – 50 de nm- sunt invelite de o pericapsida ce confera virusului un aspect sferic- pericapsida contine lipoproteine utilizate in diagnosticul serologic

al hepatitei , lipoproteine care formeaza antigenul HBS - genomul este dublucatenar , circular si codifica doar 4 -5

polipeptide - replicarea se face la nivelul nucleului celulei gazda respectiv in

hepatocit- exista similitudini structurale intre genomul ADN a

hepadnavirusurile si genomul ARN al retrovirusurilor ceea ce explica efectele oncogene induse de hepadnavirusuri ( se considera ca are rol etiologic primar in declansarea carcinomului hepatic) .

Genul HepadnavirusVirusul hepatitei umane ( de tip B ) Virusul hepatitei bobocilor de rata

Virusurile ADN cu capsida icozaedrala , nude

Familia AdenoviridaeCaractere generale :

- virusuri cu dimensiuni medii - nucleocapsida are 70 – 90 nm- capsida are forma aproape cubica cu 252 de capsomere- la colturile unor capsomere exista expansiuni filamentoase de

natura proteica cu lungimea de 10 – 30 nm , cu grosimea de 2 nm si care la extremitate formeaza o forma globulara numita buton cu diametrul de 4 nm. Aceste structuri pot constitui antigene pe baza carora sa se realizeze un diagnostic serologic.

- genomul este dublucatenar liniar si codifica 30 de polipeptide- replicarea genomului are loc in nucleul celulei gazda

Genul MastadenovirusIntra : adenovirusurile bovinelor cae produc infectii respiratorii grave , adenovirusurile suinelor care produc boli digestive si adenovirusurile

canine cu 2 specii mai importante : virusul hepatitei infectioase a cainilor – encefalitei vulpilor : denumit si virusul bolii Rubarth , produce 2 boli distincte: o boala hepatita la caini si o encefalita la vulpi fara posibilitate de tratament ; virusul laringotraheitei infectioase a cainilor .

Genul Aviadenovirus- virusul bronsitei prepelitelor- virusurile celo si gal : afecteaza embrionii de gaina, pagube

mari in statia de incubare

Familia PapovaviridaeCaractere generale :

- este un virus cu dimensiuni mici spre medii , nucleocapsida avand diamentrul de 45 – 55 nm

- capsida are 72 de capsomere - genomul este dublucatenar , circular si codifica 5 -7 polipeptide- replicarea genomului are loc in nucleul celulei gazda

Genul PapillomavirusVirusul papilomului Shope : monopatogen , afecteaza iepurele.

Genul PolyomavirusVirusul poliomului la soarece

Familia ParvoviridaeCaractere generele :

- virusuri mici , 18 – 26 nm - capsida are 32 de capsomere- genomul este monocatenar , liniar , codifica 3 -4 polipeptide

( este cea mai redusa cantitate de informatie genetica existenta la un virus ADN )

- replicarea are loc in nucleul celulei gazdaGenul Parvovirus

Virusul parvovirozei canineVirusul parvovirozei porcine

Virusul panleucopeniei felineGenul Dependovirus

Cuprinde aproximativ 15 virusuri adenoasociate .Genul Densovirus

Cuprinde parvovirusuri patogene pentru insecte.

Virusurile ARN

Grupa virusurilor ARN cu capsida icozaedrala , nude

Familia Picornaviridae Caractere generale :

- cele mai mici virusuri patogene , diametrul intre 22 – 32 nm- au o capsida icozaedrala cu 60 de capsomere- genomul este monocatenar , liniar si codifica 4-6 polipeptide- replicarea genomului se realizeaza in citoplasma celulei gazda

Genul Enterovirus ( cuprinde peste 70 de virusuri )1. Grupa enterovirusurilor umane:

o Virusul poliomielitei 2. Grupa enterovirusurilor porcine :

o Virusul bolii de Teschen : semne digestive graveo Virusul bolii veziculoase : fara semne digestive , cu vezicule

asemanatoare cu cele existente in febra aftoasa3. Grupa enterovirusurilor aviare :

o Virusul encefalomielitei infectioase aviare o Virusul hepatitei bobocilor de rata

Genul Aphtovirus

Virusul febrei aftoase : produce cea mai transmisibila boala virala la animalele biongulate. Prezinta pluralitate antigenica ce nu permite o imunizare incrucisata.Exista 7 tulpini de virus , 3 in Europa ( A , O , C ) , 3 in Africa ( SAT 1, 2 3 ) si unul din Asia .Genul Hepavirus

Virusul hepatitei A Genul Rhinovirus Cuprinde peste 100 de agenti ai guturaiului.

Familia CaliciviridaeCaractere generale :

- virusuri mici , 35 – 40 nm - capsida cubica cu 32 de capsomere - genom monocatenar, liniar , codifica 2 polipeptide - replicarea genomului este in citoplasma celulei gazda

Genul CalicivirusVirusul exantemului veziculos al porcului : produce o boala cu

semne clinice asemanatoare cu cele din febra aftoasa. Virusul Norwalk : cel mai periculos virus gastroenteric pentru om.

Familia ReoviridaeCaractere generale :

- dimensiuni medii 60 – 80 nm- capsida icozaedrala cu 92 de capsomere- genomul dublucatenar , liniar , codifica 11 polipeptide- replicarea genomului este in citoplasma celulei gazda

Genul ReovirusSpecia tip – virusul REO 1 : poate produce boli la mamifere si

pasari , cu semne clinice multiple de tip digestiv , respirator si nervos; la noi in tara identificat dar la bovine.Genul Orbivirus

Virusul bolii limbii albastre : afecteaza oile , originea era in Africa , evolueaza in prezent si in Europa. Este transmis prin intermediul insectelor hematofage.

Virusul pestei ecvine : produce o forma grava de hemoragie la cai , in Asia si Africa.

Virusul bursitei infectioase ( virusul bolii de Gumboro ) Genul Rotavirus

Virusuri care produc gastroenterite : virusul diareei neonatala a viteilor si virusul diareei la caine .

Grupa virusurilor ARN cu capsida icozaedrala , invelite

Familia TogaviridaeCaractere generale :

- virusuri mijlocii , dimensiuni de 40 – 70 nm- capsida cubica avand 92 de capsomere- genomul monocatenar , liniar , polisegmentat care codifica 10

polipeptide- replicarea are loc in citoplasma

Genul AlphavirusVirusul encefalomielitei infectioase americane : afecteaza

cabalinele si exista 2 forme de virus diferite dpdv antigenic : tipul de vest si tipul de est. Genul Rubivirus

Virusul rubeolei Genul Pestivirus

Virusul bolii mucoaselor : diareea avirotica a bovinelorVirusul pestei porcine clasice : monopatogen , mentinut in natura

ca rezervor prin sobolani si mistreti.Virusul arteritei ecvine : produce febra tifoida ecvina.

Familia FlaviviridaeCaractere generale :

- virusuri mijlocii , dimensiuni 70 nm - capsida icozaedrala cu 90 capsomere- genom monocatenar, liniar, codifica 10 polipeptide- replicarea intracitoplasmatica

Genul Flavivirus Virusul febrei galbene : intalnit la maimuta si la om , evolutie

foarte grava cu semne de hepatita si hemoragii multiple. Este transmisa prin intermediul tantarilor si capuselor.

Complexul encefalitelor transmise de capuse Complexul encefalitelor transmise de tantari : virusul West – Nile , virusul encefalitei B japoneze , virusul encefalitei de Saint Luis.

Grupa virusurilor ARN cu capsida helicoidala , invelite

Familia Rhabdoviridae Caractere generale :

- virusuri cu o forma particulara , forma de glont , cu dimensiuni mari , lungimea pana in 380 nm iar latimea de 50 nm

- au un numar variabil de capsomere - genomul este monocatenar, liniar si codifica 5 polipeptide- replicarea se face la nivelul citoplasmei

Genul VesiculovirusVirusul stomatitei veziculoase care afecteaza cabalinele, bovinele

si suinele , semnele clinice sunt asemanatoare cu cele din febra aftoasa.Genul Lyssavirus

Virusul rabic (rabiei sau turbarii ) : afecteaza foarte multe specii de mamifere , are tropism pentru sistemul nervos si in celulele infectate produce incluzii specifice cu valoare de diagnostic denumite incluziile Babes Negri. Prin pasaje repetate pe creier de oaie si apoi pe culturi celulare s-a obtinut o varianta de laborator a virusului denumita virus rabic fix ( tulpina utilizata in vaccinare ).Genul ( familia ) Filovirus

Virusul de Marburg – Ebola : foarte patogen pentru maimuta si om.

Familia OrthomyxoviridaeCaractere generale :

- virusuri mijlocii 80 – 120 nm - capsida helicoidala si pericapsida cu niste proiectii proteice

asemanatoare cu niste antene de 2 tipuri : proiectii de tip H ( hemaglutinine) si proiectiile N ( neuraminidaze) – virusurile gripale

- genomul este monocatenar , liniar , polisegmentat , codifica 8 polipeptide

- replicarea are loc la nivel nuclear

Genul Influenzavirus ( virusurile gripale )Cuprinse toate virusurile gripale pentru mamifere si pentru pasari- virusuri tip A . Pentru mamifere : virusurile porcine si ecvine pot contamina si omul . La virusurile aviare : virusul pestei aviare clasice – monopatogen , eradicat in Europa.

Virusurile gripale de tip B si C care sunt patogene numai pentru om care evolueaza cu forme diferite de boala si care dpdv genetic sunt cel mai usor de modificat.

Virusurile gripale sunt virusuri care au o rezistenta crescuta in mediul exterior fiind deosebit de rezistente atunci cand ajung in structuri proteice . Frigul si umiditatea conserva pe termen lung aceste virusuri.

Familia ParamyxovirusCaractere generale :

- virusuri mari ( 150 – 250 nm )- pericapsida contine frecvent lipide derivate din membrana celulei

gazda si proiectii proteice de tip H si M ( vezi influienta virus )- genom monocatenar , liniar si codifica doar 6 polipeptide- replicarea lui se face la nivel citoplasmatic

Genul ParamyxovirusSpecia tip : virusul pseudopestei aviare . Acest virus prezinta dpdv al patogenitatii 3 categorii de tulpini :

- tulpinile velogene : foarte patogene pentru toate categoriile de pasari

- tulpinile mezogene : care au patogenitate moderata- tulpinile lentogene : slab patogene . Din acestea se obtin marea

majoritate a tulpinilor vaccinale. Este cel mai comercializat vaccin ( al pseudopestei aviare ).

Genul MorbillivirusCu 3 reprezentanti , cel mai intalnit - virusul rujeolic ( al pojarului ) , virusul pestei bovine , virusul jigodiei ( boala Carre ).Genul Pneumovirus Contine virusurile respiratorii sincitiale care sunt foarte patogene pentru om , maimute si bovine ( acestea produc pneumonii mai grave decat virusurile gripale ).

Familia Retroviridae Caractere generale :

- au dimensiuni medii cuprinse intre 80 – 100 nm- capsida helicoidala si are un numar variabil de capsomere- genomul este monocatenar , liniar , dublusegmentat si codifica

intre 3-5 polipeptide- replicarea are loc la nivelul citoplasmei celulei gazda si denumirea

de „retro” vine de la un sistem particular de multiplicare a genomului viral

Familia cuprinde 2 subfamilii , in marea lor majoritate fiind virusuri oncogene.Subfamilia Oncovirinae

- Oncovirusuri patogene pentru mamifere : toate virusurile care produc sindrom de imunodeficienta ( HIV , virusul imunodeficientei bovinei , virusul imunodeficientei feline, virusurile care produc leucemii la om si animale )

- Oncovirusuri patogene pentru pasari : virusurile leucozelor aviare si virusul sarcomului Rous . Aceste virusuri afecteaza celulele sangvine , organele limfoide si in unele situatii chiar si structurile osoase.

-

Subfamilia LentivirinaeVirusul Visna – Maedi afecteaza ovinele cu 2 forme distincte de

boala : boala Visna care se manifesta ca o encefalita demielinizanta si boala Maedi care se manifesta sub forma de pneumonie.

Virusul anemiei infectioase a calului despre care s-a considerat initial ca se transmite prin instrumentarul medical nesterilizat , dar ulterior s-a demonstrat ca se transmite si prin artropode.

Familia Bunyaviridae Caractere generale :

- diametrul 60 – 75 nm- genomul este monocatenar , liniar si polisegmentat si codifica doar

3 polipeptide- replicarea este intracitoplasmatica

Genul BunyavirusVirusul bolii de Nairobi – afecteaza oile si caprele .Virusul febrei de rift – afecteaza oile si bovinele.

Grupa virusurilor ARN cu simetrie incerta , invelite

Familia CoronaviridaeCaractere generale :

- dimensiuni variabile de la 75 la 160 nm- pericapsida are proiectii proteice lungi cu dimensiuni intre 12 – 24

nm ce dau virusului un aspect de coroana solara- genomul este monocatenar , liniar, codifica 30 de polipeptide- replicarea este incerta ca sediu

Genul CoronavirusCu 2 reprezentanti : virusul bronsitei infectioase aviare si virusul gastroenteritei transmisibile a porcului.