Dan c. Danisor

8/16/2019 Dan c. Danisor

1/72


2/72

' Exerciţiul puterii

aşadar, pe scurt la toate aceste probleme.

:. 3o0n 4oc5e. 4oc5e este cel care a pus pentru prima oară $n mod clar

problean numită astă%i a separaţiei puterilor $n stat. #in dorinţa de a modera forţa puterilor

statului, el a $ncercat să de%volte o teorie a fr/nelor şi contraponderilor care să permitătransformarea ba%ei statului, care pentru el era contractul social, dintr1un ba%at pe

manifestarea liberă şi egală a voinţelor, $ntr1un act ce se spriină doar


3/72

supunere. 3. 4oc5e consideră că $n stat există trei puteri! puterea legislativă, puterea

executivă şi puterea confederativă. #acă primele două nu ridică probleme de definire, a

treia trebuie desigur preci%ată. 3. 4oc5e $nţelege prin putere confederativă "o putere pe care

o putem numi naturală, deoarece ea corespunde unei facultăţi pe care o avea $n mod natural

fiecare om $nainte de a intra $n societate... :ceastă putere cuprinde dreptul de pace şi de

ră%boi, cel de a forma ligi şi alianţe şi de a purta tot felul de negocieri cu persoanele şi

comunităţile străine statului&. :ceastă putere nu se confundă cu cea executivă! "aceste

două puteri, executivă şi confederativă sunt, fără $ndoială, $n ele $nsele realmente

distincte&. 4oc5e nu distinge $n mod clar o putere udecătorească. :ceasta depinde, $n

vi%iunea lui, de puterea legislativă. #ar aceasta nu $nseamnă că el nu reali%ea%ă că statul

are şi o funcţie urisdicţională. :stfel, deşi distinge trei puteri, 4oc5e distinge patru

funcţiuni. ornind de la faptul că "scopul principal care $ndeamnă oamenii să cree%e state

şi să se supună prin aceasta unui guvernăm/nt& este "apărarea proprietăţii&, 4oc5e arată

clar existenţa unei funcţii urisdicţionale a statului. 2eea ce lipseşte stării de natură, stării

anterioare existenţei societăţii, este, $n primul r/nd, o lege stabilită şi recunoscută, $n al

doilea r/nd, un udecător recunoscut şi imparţial, $n al treilea r/nd, o putere care să fie $n

măsură să $ntemeie%e şi să susţină o sentinţă şi să o pună $n executare, arată el.

. Montes6uieu. Montes6uieu reia anali%a făcută de 3. 4oc5e asupra guvernă1

m/ntului engle% şi o duce mai departe. 2a şi acesta, el separă puterile din raţiuni practice.

=copul urmărit este asigurarea libertăţii individuale $n faţa puterilor publice. 9u este vorba

aici de o metafi%ică a puterii, ci de o simplă reţetă de te0nică politică. "rincipiul

moderaţiei este principiul cardinal al politologici lui Montes6uieu& (Ch. Debbasch, J.

Bourdon, J.-M. Pontier, J.-C. Ricci, ())>, p. (>-. "4ibertatea politică 1 arată el 1 se găseşte

doar $n guvemămintele moderate. Ea nu există dec/t dacă nu se abu%ea%ă de putere; dar

este o experienţă eternă că orice om care are puterea este tentat să abu%e%e de ea! el merge

p/nă acolo unde găseşte bariere... ?irtutea $nsăşi are nevoie de limite. entru a nu se putea

abu%a de putere, trebuie ca prin r/nduiala lucrurilor puterea să oprească puterea.& =oluţia

practică, preconi%ea%ă el, este de a atribui fiecare putere unui organ sau sistem de organe

distinct şi independent. $n felul acesta, fiecare organ răm/n/nd cantonat $n limitele

funcţiunii sale, "puterea va opri puterea&. 4ibertatea cetăţenilor va fi asigurată printr1un

sistem de control reciproc al puterilor. otrivit lui Montes6uieu, cele trei puteri, definite $n

raport de cele trei funcţii ale statului, sunt! "puterea legislativă, puterea executivă a

lucrurilor care depind de dreptul ginţilor şi puterea executivă a celor care depind de dreptul

civil& (), 2artea @A, cap. ?A-. :ltfel spus, cele trei puteri sunt puterea legislativă,


4/72

136 Exerciţiul puterii

puterea executivă şi puterea udecătorească.

Esenţa teoriei lui Montes6uieu este inter%icerea cumulului acestor puteri. :stfel,

legiuitorul nu va putea adapta legile soluţiilor de speţă, fiindu1i inter%isă aplicarea lor,

Executivul nu le va putea modifica potrivit intereselor de moment, fiindu1i inter%isă

legiferarea, iar udecătorul doar va interpreta dreptul, fără să1l cree%e şi fără să poată

impune el $nsuşi sentinţa.

2. #octrina 8evoluţiei france%e. #octrina 8evoluţiei france%e a modificat

punctul de spriin al teoriei. #intr1o doctrină ba%ată pe raţiunea practică a prevenirii

abu%urilor pentru asigurarea libertăţii, ea a devenit pentru oamenii 8evo

metafi%ică a puterii. Biecare putere are de data aceasta o parte a suveranităţii %entanţii

primind de la naţiune, prin delegare, puterea legislativă, puterea exec pe cea

udecătorească, pe care le exercită fără amestecul celorlalte puteri şi poată acţiona

asupra acestora, $n mod discreţionar, suveran. :cest nou m concepe principiul, care1(

transformă din reţetă de guvernare $n dogmă de fi politică, are drept efect i%olarea

completă a celor trei puteri şi crearea unui constituţional rigid, impracticabil, deoarece

lipsesc miloacele de a face pute "meargă $n concert&, cum spunea Montes6uieu.

:ceastă modalitate de a $n separaţia puterilor $n stat este cu totul depăşită. :utorii care

admit principiul $l $ doar ca pe o "regulă de artă politică, de oportunitate, de bună

organi%are a pu publice& J . Barthelemy).

Biind o reţetă de guvernare, principiul separaţiei puterilor $n stat, clar priveşte

scopul şi maniera generală $n care acesta trebuie atins, lasă loc la nume interpretări $n ce

priveşte măsura $n care puterile trebuie separate şi respectiv puncte trebuie ele să

colabore%e, să se $ntrepătrundă pentru a face statul să ţione%e fără a atinge libertatea

cetăţenilor săi. :ceastă libertate de interpretare naştere unei $ntregi palete de regimuri

constituţionale. ?om arăta mai os cum acestea clasificate din punctul de vedere al gradului

de separare a puterilor $n s care sunt trăsăturile esenţiale ale fiecărei categorii. :cum ne

vom opri as modului clasic de concepere a celor trei puteri şi a separaţiei lor.

Secţiunea a 2-a. Consecinţele constituţionalizării

principiului separaţiei puterilor

rincipiul separaţiei puterilor $n stat este de multe ori astă%i constituţionali%a mod

expres sau, cel puţin $n democraţiile de tip occidental, este acceptat ca princi general de

natură constituţională. :stfel, 2urtea constituţională a 8om/niei a valoare constituţională


5/72


principiului c0iar $nainte de prevederea lui expresă, susţină că "acest principiu re%ultă din

modul $n care legea fundamentală reglementea autorităţile publice şi competenţele ce le

revin& şi din dispo%iţiile art. * alin. *- 4egea nr. CD())* privind organi%area şi

funcţionarea 2urţii 2onstituţionale, repub cată M. Ff. nr. +CG din (+ iulie *>>C-, care

prevăd că "sunt neconstituţionale prev derile actelor normative ...- care $ncalcă dispo%iţiile

sau principiile 2onstituţiei $nţeleg/nd că principiile pot să re%ulte din spiritul textului fără a

fi prevă%ute expr #eci%ia nr. *>)())), M. Ff. nr. D+ din *( februarie *>>>-.

:. Anter%icerea cumulării funcţiilor legislative, executive şi udiciare. F prim

consecinţă a principiului separaţiei puterilor este cantonarea unui organ sau sistem d organe

$n exerciţiul unei singure funcţii dintre cele trei enumerate. rincipiul impun' mai $nt/i,

necesitatea existenţei unei autorităţi independente şi a unei proceduri d soluţionare a

conflictelor uridice de natură constituţională dintre autorităţile publice 2onstituţia noastră

nu cunoştea o asemenea autoritate şi procedură, ele fiind instituit prin revi%uirea art. (CC

devenit art. (CD-, care dă acum această competenţă 2urţii


6/72


7/72

remarcat că logica principiului, atunci c/nd el devine $n mod expres normativ, cum este

ca%ul 8om/niei, este $ncălcată de c0iar textul 2onstituţiei prin aceste transferări ale funcţiei

legislative care permit guvernului să cumule%e două funcţii. Este adevărat că nu există de

principiu o ierar0i%are a normelor constituţionale $nsele, excepţie făc/nd poate cele care nu

pot face obiectul revi%uirii, totuşi ar trebui ca derogările de la principiile generale să nu

afecte%e existenţa $nsăşi a principiului. =epararea puterilor funcţionea%ă aşadar $ntr1un

sistem care permite acest cumul mai degrabă $ntre Executiv şi ustiţie, nu ca $n teoria

clasică $ntre Executiv şi legislativ. Juvernului şi administraţiilor le este inter%is să se

substituie udecătorului. 2u alte cuvinte, să aibă atribuţii de natură urisdicţională $n ba%a

cărora să tranşe%e definitiv un litigiu. :şa cum se exprimă art. *( alin. C- din 2onstituţia


8/72


8om/niei, 3urisdicţiile administrative sunt facultative&, neput/nd $mpiedica liberul

acces la ustiţie. Kot $n acest sens, 2onstituţia revi%uită răpeşte 2urţii de 2onturi atribuţiile

urisdicţionale art. (C>-.

3udecătorul este cantonat $n soluţionarea contenciosului, fără să poată legifera şi

fără să se poată substitui administraţiei $n aplicarea legii. #esigur că acest principiu

funcţionea%ă distinct $n sistemele de drept ba%ate pe precedent şi $n cele romano1ger1

manice. $n acestea din urmă, singurele care ne vor preocupa aici, deşi interdicţia de a se

pronunţa pe cale de dispo%iţii generale şi reglementare este impusă expres udecătorului $n

general doar de 2odul civil, ea devine constituţională prin instituirea principiului separaţiei

puterilor $n stat. #ouă consecinţe re%ultă din această interdicţie. $n primul r/nd, udecătorul

nu se poate pronunţa $n afara unui litigiu dedus udecăţii. $n al doilea r/nd, sunt inter%ise

deci%iile de $ndrumare care formulea%ă o regulă generală, obligatorie pentru instanţele

ordinare. #ar principiul nu inter%ice deci%iile de principiu, adică deci%iile date pentru a

completa lacunele legii sau neclarităţile acesteia, căci udecătorul este obligat de c0iar

2odul civil să udece $n astfel de situaţii, inter%ic/nd doar acordarea valorii de precedent

obligatoriu acestor acte udiciare. Anterdicţia re%ultă $n sistemele care recunosc o valoare

constituţională principiului separaţiei puterilor din c0iar această normativi%are, astfel că

principiul nu mai este doar unul de aplicare a legii, ci şi un principiu de formare a ordinii

uridice. 2u alte cuvinte, $i este inter%is şi legiuitorului să acorde o astfel de atribuţie

udecătorului sau să dea 0otăr/rilor udecătoreşti valoarea unui precedent obligatoriu.

3udecătorul nu se poate substitui, pe de altă parte, administraţiei $n aplicarea legii. El poate

controla legalitatea actelor administrative, dar nu poate să le udece oportunitatea şi nici să

emită actul $n locul administraţiei. El poate să oblige administraţia să emită un act, dar

aceasta din urmă este singura care $l poate emite.

. 2ontrolul reciproc $ntre puteri. F a doua consecinţă a normativi%ării consti1

tuţionale a principiului separaţiei puterilor $n stat, cel puţin $n forma colaborării lor, este

impunerea unor proceduri de control reciproc $ntre puteri. 8ealitatea contemporană face

$nsă controalele reciproce $ntre 4egislativ şi Executiv ineficiente, centrul de greutate al

controlului deplas/ndu1se către udecător. :cesta este competent să controle%e at/t actele

legislative, pe calea unui dublu control, cel de constituţionalitate şi cel de

convenţionalitate, c/t şi actele Executivului şi administraţiei, pe calea controlului de

legalitate. rincipiul presupune că niciun organ nu scapă controlului. 2ele trei 7puteri sunt

deci pe po%iţie de egalitate uridică. 9u există o ierar0i%are a funcţiilor statului. #acă un

organ devine necontrolabil, principiul separaţiei şi colaborării puterilor este $ncălcat.


9/72


Capitolul II

Cele trei puteri ale statului

9e vom ocupa $n acest capitol de modul clasic de distingere a puterilor $n stat, carecomportă o divi%are tripartită! putere executivă, putere legislativă şi putere uris1 dicţională.

:şa cum am vă%ut, doctrina clasică a separaţiei puterilor $n stat consta $n a


10/72


=' i comunitate. 4iberalismul, concep/nd libertatea ca nonintervenţie, se ite%e

indivi%ii $n raport cu trăsăturile care1i disting, deci $n raport de lor la un grup, vă%/nd $n ei

doar cetăţeni; comunitarismul, dimpotrivă, uridic grupurile, consider/nd că indivi%ii reali

$şi construiesc identitatea ităţile $n raport de apartenenţa grupală, revenind, poate bine

intenţionat, ericulos, la parcelarea dreptului $n raport cu grupuri sociologic determinate,

tipică regimul preburg0e%. Adealul republican nu este nici liberal, nici comunitar, ci le

conugă $n idealul fraternităţii ori al ustiţiei sociale. 3ustiţia socială admite că putem

deroga de la egalitatea formală, lu/nd $n considerare criteriile de apartenenţă la grupurile

primare de identificare, dacă aceasta duce la maximi%area nondo1 minaţiei, deci dacă

asigură o participare mai aproape de egalitate la putere şi la beneficiile publice. 9u mai

multă egalitate de fapt impune o inegalitate de drept, ci mai multă libertate re%ultată din

asigurarea capacităţii de a te sustrage dominaţiei. 2omunitatea republicană este o

comunitate egală de oameni liberi, care admite tratamentele inegale ca pe un miloc de

scăpare din relaţiile de dominaţie.

d. $nţelesul republicii $n 8om/nia. 9u o să facem aici dec/t o scurtă remarcă,

problema urm/nd să fie anali%ată mai amplu $n volumul dedicat regimurilor politice

rom/neşti. 4a prima vedere se pare că $nţelesul pe care $l dă 2onstituţia din ())( noţiunii

de 7republică este cel rudimentar, adică de lipsă a monar0ului. :cest $nţeles ar fi, dacă

este să dăm cre%are lui . JNlard, sensul pe care $l are $n genere conceptul $n Europa de Est,

c0iar dacă nu sunt $ntru totul de acord cu el atunci c/nd afirmă că termenul "8epublică nu

are $n ţările Europei de Est nicio semnificaţie& apud . Mat0ieu, M. ?erpeaux, ())+, p.

G*-. Kotuşi, 2onstituţia 8om/niei pare să1i acorde o importanţă decisivă, inter%ic/nd

revi%uirea formei republicane de guvernăm/nt. 20iar dacă republica a fost introdusă la noi

de comunişti, să nu $nsemne această valori%are actuală nimicO =au dispo%iţia

constituţională, preluată de la france%i, tinde să reconfigure%e noţiunea $n raport de teoria şi

practica constituţională din exagonO

Secţiunea a 2-a. Puterea legislativă

uterea legislativă este tradiţional acordată parlamentului. Baptul că te%a potrivit

căreia funcţia sau puterea legislativă este exercitată de acesta singur, cum au afirmat

doctrina clasică şi c0iar unele constituţii, printre care şi cea rom/nă din L decembrie ())(,

care $n art. L arată că "arlamentul este ... unica autoritate legiuitoare a ţării&, este falsă nuvom arăta aici, re%um/ndu1ne $n cadrul acestei secţiuni să studiem diferitele forme de


11/72


parlament şi funcţionarea acestora, $n principiu, şi $ncerc/nd să arătăm avantaele şi

de%avantaele fiecăreia.

1. !or"ele organului legislativ

Există două mari categorii de parlamente $n funcţie de numărul de 2amere al

acestora! parlamente bicamerale şi parlamente unicamerale. rima formă presupune o

multitudine de variante, $n funcţie, mai $nt/i, de modul de formare a 2amerei secunde


12/72


13/72

154 Exerciţiul puterii I

sisteme sunt următoarele! 2amera secundă ereditară, 2amera secundă numită, 2amera

secundă aleasă democratic, dar pornind de la ba%e şi utili%/nd te0nici diferite faţă de

alegerea primei 2amere şi 2amera secundă ce repre%intă interesele economice şi sociale.

=unt de conceput de asemenea sistemele mixte.

2ea de1a doua problemă ar putea fi formulată astfel! ce pondere să i se dea acestei

2amere $n raport cu primaO #ouă sisteme sunt utili%ate! un prim sistem face din 2amera

secundă egala primeia bicamerismul egalitar-, un al doilea sistem instituie o

preponderenţă, mai mare sau mai mică, a primei 2amere $n raport cu cea de1a doua

bicamerism inegalitar-.

c. l. 2amera secundă ereditară. :ceastă formă de organi%are a parlamentului

presupune că funcţia de membru al 2amerei secunde se transmite descendenţilor. Ea este o

reminiscenţă a Evului Mediu. Kipică regimurilor aristocratice, ea se mai


14/72

155 Exerciţiul puterii I

păstrea%ă totuşi cu unele atenuări şi astă%i. 2ea mai cunoscută 2ameră de acest gen

este 2amera 4or%ilor $n Marea ritanie. 3ustificarea acestui gen de 2ameră o găsim perfect

ilustrată de raţionamentul lui Montes6uieu! "Există $ntotdeauna $n =tat 1 spune el 1 oameni

distinşi prin naştere, bogăţie sau onoruri; dar dacă ei ar fi confundaţi cu poporul şi dacă nu

vor avea dec/t un cuv/nt ca oricare altul, libertatea comună ar fi sclavia lor şi n1ar avea

niciun interes să o apere, căci cea mai mare parte a re%oluţiilor ar fi contra lor&.

c.*. 2amera secundă numită. :cest tip de 2ameră presupune că membrii săi sunt

numiţi de şeful statului $n totalitate sau $ntr1o proporţie cov/rşitoare, liber sau respect/nd

anumite criterii minimale. Ea poate avea şi c/ţiva membri de drept, care ocupă funcţia $n

virtutea unei anumite calităţi proprii. 9umirea este făcută pe termen determinat. =istemul

este desigur total nedemocratic, lăs/nd la dispo%iţia unui om o prea mare putere. Pn astfel

de sistem a fost instituit $n 8om/nia $n (L+C prin =tatutul de%voltător al 2onvenţiei de la

aris. :cest act constituţional arată $n art. ?AA! "2orpul onderatoriu 2amera secundă- se

compune! de Mitropoliţii ţerei, de Episcopii epar0iilor, de $nteiul reşedinte al 2urţii de

2asaţie, de cel mai vec0iu dintre generalii armatei $n activitate, şi osebit $ncă de +C

membrii, carii se vor numi de #omn! umătate dintre persoane recomandabile prin meritul

şi experienţa lor, şi cea1l1altă umătate dintre membrii 2onsilielor generale ale districtelor,

şi anume c/te unul de fiecare udeţu&.

c.G. 2amera secundă aleasă. #acă a doua 2ameră este aleasă, trebuie evitat ca ea să

semene prea mult primei 2amere, altfel bicamerismul nu se mai ustifică. Mai multe

sisteme sunt susceptibile a fi utili%ate pentru a obţine o a doua 2ameră constituită pe ba%e

diferite, desigur nu radical, de prima.

F primă metodă o repre%intă utili%area unui tip de sufragiu diferit. =e poate recurge

astfel la sufragiul restr/ns, dar această metodă este puţin democratică. =e poate recurge la

sufragiul indirect pentru alegerea celei de1a doua 2amere. :cest sufragiu va atrage

re%ultate diferite de cel direct dar complementare acestuia.

F a doua metodă o repre%intă utili%area unui tip de scrutin diferit. =e poate concepe

astfel alegerea primei 2amere pe ba%a repre%entării proporţionale, modalitate ce1i conferă,

$n general, o conformaţie pluricoloră, căci sistemul $ncuraea%ă tendinţele minoritare şi

alegerea celei de1a doua pe ba%a scrutinului maoritar la un tur sau două tururi ceea ce1i

conferă un caracter mai puţin instabil, datorită reali%ării, $n principiu, a unei maorităţi

clare. =e poate concepe utili%area unui sistem mixt pentru a doua 2ameră a se vedea

sistemul france%-.F altă metodă este alegerea membrilor celei de1a doua 2amere pentru o durată mai


15/72


16/72


17/72

2amerelor de muncă. rin membri se $nţelegeau membrii aleşi şi numiţi ai 2onsiliilor de

administraţie ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome $nscrise la respectiva 2ameră.

Biecare colegiu se $ntrunea separat şi alegea un senator pentru fiecare circumscripţie. $n

fine, o altă parte dintre senatori era aleasă de universităţi, fiecare universitate c/te unul;

corpul electoral era format din profesorii respectivei universităţi.

$n Branţa, un sistem ba%at pe repre%entarea profesională a $ncercat să introducă

generalul de Jaulle $n ()+), c/nd a supus referendumului, fără succes $nsă, un


18/72


proiect de modificare a organi%ării =enatului. roiectul prevedea o dublă ba%ă

pentru =enat! comunităţile locale şi grupurile socio1profesionale. 2ritica principală adusă

unui astfel de sistem este că el ar fi cu totul nedemocratic, căci ar exclude aproape cu totul

votul universal, c0iar indirect. #acă, aşa cum arăta 20. de Jaulle $n septembrie ()+L, s1ar

organi%a un scrutin universal profesional, ar lipsi criteriile de distincţie realistă a

profesiunilor, s1ar pune problema inactivilor etc. =1a afirmat c0iar că sub masca sufragiului

această 2ameră ar deveni o 2ameră aristocratică $ntr1o variantă modernă. =1a spus, de

asemenea, că generalul era animat de alte considerente dec/t re$nnoirea =enatului, că, $n

fapt, ar fi urmărit excluderea acestuia, trec/ndu1( $n rolul de acum al 2onsiliului economic

şi social. Jeneralul afirmase de altfel $ntr1o declaraţie la 4ille $n ()++ că =enatul reformat

ar trebui "să reunească $ntr1un ansamblu unic repre%entanţii colectivităţilor locale şi ai

activităţilor regionale cu cei ai marilor organisme de ordin economic şi social ale ţării, $n

scopul de a delibera asupra afacerilor de această natură $nainte ca :dunarea naţională,

repre%entarea politică, să le tranşe%e, vot/nd legea&.

c.. icamerismul egalitar. icamerismul este egalitar atunci c/nd cele două

2amere au exact aceleaşi puteri $n materie legislativă. :cest principiu are mai multe

consecinţe!

1 niciuna din 2amere nu poate adopta o lege fără acordul celeilalte. Ele

trebuie să se pună de acord asupra a două texte identice ale aceleiaşi legi;

1 procedura legislativă trebuie să prevadă un miloc procedural prin care

textul legii $n discuţie să fie trimis de la o 2ameră la alta p/nă c/nd cele două 2amere se

pun de acord asupra unui text unic;

1 din egalitatea celor două 2amere re%ultă că aceste navete ale legii sunt $n

număr nelimitat, $n principiu. ractic, se pot utili%a mai multe metode pentru a limita

numărul acestor navete! se poate prevedea că un număr de $ncercări de conciliere nereuşite

bloc0ea%ă adoptarea legii; se poate prevedea de asemenea o procedură complementară care

să facilite%e punerea de acord a 2amerelor, mai ales prin crearea unei comisii mixte de

mediere, cu repre%entarea egală a celor două 2amere, care $ncearcă să găsească soluţiile

care ar putea pune de acord cele două :dunări.

#ica"eris"ul egalitar este utilizat $e "ulte state% at&t 'e$erale ()lveţia*% c/t şi

unitare Atalia-. El poate da re%ultate foarte bune, dar poate şi $ngreuna inutil procedura

legislativă atunci c/nd cele două 2amere sunt alese pornind de la criterii identice, cum se

$nt/mplă $n 8om/nia, sau conduce la blocae, c/nd 2amerele sunt prea diferite ca structurăşi Executivul nu are miloace suficiente de constr/ngere.


19/72


20/72

2ele trei puteri cde statului 158

dublă ba%ă pentru

principală adusă ir

ude aproape cu

ulle $n septembrie

iile de distincţie

mat c0iar că sub

că $ntr1o variantă esiderente dec/t a,

/ndu1( $n rolul le

el $ntr1o decla1 că

un ansamblu ale

cei ai marilor e a

bera asupra

area politică, să

c/nd cele două

u are mai multe

te. Ele trebuie săprin care textul ;le

ă 2amere se

i sunt $n număr

a limita numă1

ciliere nereuşite

ră complemen1

crearea unei nere,

$ncearcă

Elveţia-, c/t şi

na inutil proce1de la criterii

2amerele sunt

str/ngere, mei

d una din nţa $n

imentul s cea

ultată $n

mai mult sau

merei secunde.

pă un număr de

t acord nu este

1 pe planul relaţiilor cu guvernul, 2amera secundă nu poate

angaa responsabilitatea ministerială, ea nu poate răsturna guvernul.

ot fi desigur imaginate o mulţime de sisteme. Anferioritatea

2amerei secunde poate fi mai mare sau mai mică. Ea se poate manifesta

doar $n anumite domenii ale legislaţiei, considerate mai importante, sau

dimpotrivă $n toate ca%urile de legiferare. Kermenul după care 2amera

primă poate să1şi impună voinţa poate fi at/t de lung $nc/t devine

aproape inutil $n condiţiile rapidităţii sc0imbărilor sociale

contemporane sau, dimpotrivă, poate fi foarte scurt, ceea ce accentuea%ă

dependenţa 2amerei secunde.

:şadar, dacă $n bicamerismul egalitar, 2amera secundă dispune

de un drept de veto absolut asupra legislaţiei, $n ca%ul bicamerismului

inegalitar, acest veto se relativi%ea%ă $ntr1o măsură mai mare sau mai

mică. icamerismul inegalitar are avantaul că nu riscă să producă

blocae de lungă durată ale sistemului $n condiţiile $n care ameliorea%ă

repre%entarea.

. Pnicamerismul. Pnicamerismul nu ridică nicio problemă de

definire. Este vorba de un parlament unitar, nedivi%at, cu o singură

2ameră. 8aţiunea primă a instituirii acestui tip de parlament este că o

eventuală divi%are a parlamentului este o cau%ă de slăbire a acestuia faţă

de Executiv şi o sursă de complicare inutilă a procesului de legiferare.

Pnicamerismul poate avea o cau%ă istorică sau poate re%ulta dintr1o

filosofie, cum s1a $nt/mplat $n Branţa $n (D)G sau (LCL, c/nd unitatea

postulată a 9aţiunii nu putea avea ca re%ultat dec/t unitatea

parlamentului sau $n statele marxiste, unde teoria unităţii puterii $n stat

nu putea avea dec/t aceeaşi consecinţă instituţională. Pnicamerismul poate fi instituit şi $n

considerarea dimensiunilor reduse ale statului.

2. icamerism sau unicamerismO 2ontroversa aceasta este foarte intensă $n

principiu. Ea este $ncă pre%entă $n 8om/nia, unde 2onstituţia din ())( este mai mult sau

mai puţin primită cu reticenţă cu privire la modalitatea de organi%are a bicamerismului.

?om face $n cele ce urmea%ă o anali%ă succintă a argumentelor expuse de o parte şi de alta,

fără a avea pretenţia de a fi ex0austivi.

a. :rgumente $n favoarea 2amerei unice. :ceste argumente pot fi $mpărţite $n


21/72

2ele trei puteri ale statului 159

28.

trei categorii! argumente de filosofie politică, argumente ce se referă la funcţionarea

instituţiilor şi argumente ce iau $n consideraţie relaţia bicamerismului cu democraţia.

Pltimele două categorii nu se referă propriu1%is la facilităţile unicamerismului, ci la

de%avantaele bicamerismului.

a. l. :rgumente de filosofie politică. Monocamerismul este inspirat $n ultimă

anali%ă de filosofQa lui 3.13. 8ousseau. =uveranitatea fiind indivi%ibilă potrivit acestei teorii,

nu este posibilă $n principiu divi%area 8epre%entanţei naţionale, expresie a acestei

suveranităţi. $n urma aceleiaşi premi%e filosofice este cerută preponderenţa organului

legislativ unicameral asupra Executivului.

a. *. :rgumente ce se referă la funcţionarea instituţiilor. #acă cele două

2amere sunt alese $n acelaşi moment, pentru aceeaşi durată şi de aceeaşi manieră, ceea ce

comportă acelaşi tip de sufragiu, acelaşi mod de scrutin şi acelaşi corp electoral, ele

exprimă acelaşi interes, au aceeaşi compo%iţie, $n principiu, şi, $n consecinţă, divi%area

parlamentului $n două 2amere este inutilă. #acă a doua 2ameră nu este o copie mai mult

sau mai puţin fidelă a primeia, bicamerismul devine o fr/nă $n calea


22/72


legiferării, produc/nd un bloca instituţional. #acă maorităţile celor două 2amere

diferă, există riscul ca legea să fie blocată $n ca%ul bicamerismului egalitar sau $nt/r%iată $n

ca%ul celui inegalitar, consecinţă gravă pentru stat, care se vede $n imposibilitate să1şi

$ndeplinească funcţia sa esenţială! reali%area dreptului. e de altă parte, existenţa celei de1a

doua 2amere slăbeşte 4egislativul $n faţa Executivului. 2ontrolul exercitat asupra acestuia

devine $n mare măsură ineficient, căci el se poate spriini pe o 2ameră pentru a contracara

ameninţarea celeilalte.

a. G. :rgumente care opun bicamerismul democraţiei. #acă cele două 2amere

nu sunt alese la acelaşi moment, maorităţile lor diferă, put/nd fi c0iar contradictorii, ceea

ce bloc0ea%ă expresia voinţei democratice, care presupune că o minoritate se supune unei

maorităţi, ceea ce implică existenţa acestor două categorii. Fr, bicamerismul $n această

formă face inaplicabile aceste categorii. #acă se utili%ea%ă pentru a doua 2ameră sufragiul

indirect, ea va repre%enta mai degrabă un cerc de notabili dec/t poporul, ceea ce este

evident nedemocratic. #acă se utili%ea%ă un regim electoral diferit, se aduce, de asemenea,

atingere democraţiei, căci formarea maorităţii este contradictorie, c0iar arbitrară. #acă una

din 2amere este aleasă pentru durată mai mare, ea se $ndepărtea%ă de alegători, scăp/nd

oarecum controlului acestora. #acă se organi%ea%ă re$nnoirea parţială a 2amerei, aceasta se

face pentru a evita manifestarea unei maorităţi clare. Koate aceste argumente şi desigur s1

ar putea continua, arată că bicamerismul se opune democraţiei autentice.

b. :rgumente $n favoarea bicamerismului. arti%anii bicamerismului răspund

fiecărei obiecţii ridicate de unicamerişti şi expuse mai sus. ?om relua deci argumentele de

mai sus, privindu1le dintr1un ung0i de vedere deosebit.

b.l. :rgumente de filosofie politică. Fbiecţiei că repre%entanţa nu se poate divide

pentru că suveranitatea este indivi%ibilă $n principiu i se poate răspunde că nici nu este

vorba de o divi%are a suveranităţii, ci de o divi%are pur funcţională. :şa cum existenţa

Executivului nu contra%ice unitatea voinţei statului, nicio a doua 2ameră nu o $mpiedică.

#ivi%area $n două 2amere a 4egislativului este o transpunere a principiului separaţiei

puterilor la nivel intrafuncţional.

b. *. :rgumente care arată că existenţa celei de1a doua 2amere $ntăreşte

democraţia. :legerea celei de1a doua 2amere prin sufragiu indirect nu este nedemocratică.

2olegiul electoral este re%ultatul votului popular. #ar avantaul său este că votul dat

membrilor colegiului electoral este dat $n considerarea unor interese mai puţin parti%ane,

ceea ce face ca a doua 2ameră să complete%e repre%entarea strict politică din prima2ameră. Kotul este ca votul să nu comporte prea multe grade pentru a $ndepărta deci%ia de


23/72

28.


popor. e de altă parte, repre%entarea intereselor comunităţilor locale este evident mult mai

bine făcută $n cea de1a doua 2ameră, ceea ce este foarte util. Ptili%area unui mod de scrutin

diferit este de asemenea utilă, căci ea face repre%entarea mai fidelă. =1a subliniat de

nenumărate ori că nu există un sistem de scrutin fără de%avantae. Biecare sistem are

avantaele sale. F combinare a două sisteme asigură corectarea neaunsurilor fiecăruia,

dacă este bine g/ndită. #urata mai mare a mandatului uneia din 2amere pre%intă desigur

inconvenientul că $ndepărtea%ă a doua 2ameră de voinţa corpului electoral. 9u este mai

puţin adevărat că această $ndepărtare poate fi $nsă utilă. 8e$nnoirea parţială are şi ea

avantae, căci evită răsturnarea prea bruscă a maorităţii, care poate fi periculoasă c/nd

alternanţa nu este


24/72

ă 2amere ii

itar sau

e $n impo1 R

altă parte,

2ontrolule spriini

ă 2amere

tradictorii,

oritate se i.

bicame1

ă pentru a

de notabili n

m elec1 ea

orităţii

tru duratăacestora,

u a evita ir

putea

i răspund ia

argu1

se poate

nde că nici

:şa cum a

meră nu iere

inci1

ntăreşte

nedemo1

u este că

rese

!ntarea

t multe

de selor

mu1 eră,

a ce itilă,

ea tă un

em nare

două

ata mai

părtea%ă

această ,

evită an

u este

f

162 Exerciţiul puterii$nsoţită de un acord asupra ba%elor esenţiale ale statului şi liniilor

directoare $n politica internă şi externă. 8e$nnoirea :dunărilor la date diferite

permite exprimarea mai deasă a voinţei populare şi astfel contribuie la

$ntărirea democraţiei.

b. G. :rgumente care arată utilitatea instituţională a 2amerei

secunde. 2ea de1a doua 2ameră $ntăreşte ec0ilibrul şi soliditatea regimurilor

democratice. Ea asigură o mai bună separaţie a puterilor. 2ea de1a doua

2ameră se constituie $ntr1un fel de fr/nă a impulsurilor primei 2amere, care,

aleasă fiind prin sufragiu direct, este de obicei mai impulsivă, mai dornică de

reforme radicale. 2amera secundă permite o mai bună colaborare şi un mai

bun ec0ilibru $ntre puteri. icamerismul evită conflictele directe şi brutale

$ntre guvern şi parlament prin faptul că guvernul se poate spriini pe o

2ameră pentru a contracara atacurile celeilalte. $n al doilea r/nd, ea asigură o

repre%entare naţională $n ca% de di%olvare a primei 2amere, ceea ce poate fi

foarte util. Existenţa celei de1a doua 2amere $ngreunea%ă procedura legis1

lativă, dar tocmai prin acest fapt conduce la o mai bună informare a opiniei

publice, care este utilă, c0iar indispensabilă uneori. Este adevărat că a doua

2ameră poate fi parali%antă, dar dacă această dificultate este eliminată prin

prevederea unei proceduri prin care ea poate fi obligată $n ultimă instanţă să

colabore%e, ea perfecţionea%ă mecanismele democratice.

#. luricamerismul. :cest sistem presupune existenţa a mai

mult de două 2amere $n componenţa parlamentului. $n general $nsă, una din

2amere are o po%iţie dominantă, celelalte av/nd o competenţă legislativă

limitată sau c0iar re%um/ndu1se la prepararea şi discutarea proiectului, fără a

avea drept de vot.

Pn sistem pluricameral a fost practicat $n Branţa sub primul imperiu

napoleonian (L>C1(L(C-. arlamentul era compus din patru 2amere!

2onsiliul de stat, Kribu1 natul, 2orpul legislativ şi =enatul. #ar toată această

organi%are era doar o mască a puterii personale a $mpăratului.

#e asemenea, un sistem pluricameral instituia 2onstituţia Augoslaviei din ()+G.

arlamentul era compus din cinci 2amere, dintre care una avea competenţa legislativă

generală, iar celelalte competenţă $n materii speciale! cultură, economie etc. Biecare

:dunare avea modalităţi de scrutin diferite ca ba%ă, $n efortul de a asigura o repre%entare


25/72

28.


completă a naţiunii. #esigur, sistemul era $n mare parte ilu%oriu. #e altfel, 2onstituţia

iugoslavă din ()DC l1a abandonat, păstr/nd totuşi un sistem de repre%entare diferenţiat.

2. Organizarea Ca"erelor

:. #urata legislaturii. F primă problemă ce se impune a fi amintită este cea a

duratei puterilor 2amerelor, numită legislatură. 2ele mai multe constituţii optea%ă pentru o

durată de C ani a mandatului! :ustria, elgia, 9orvegia, Elveţia, Flanda, 8om/nia, =pania.

Mandatul poate fi $nsă şi mai scurt G ani, $n =uedia- şi mai lung ani, $n Branţa şi Atalia-.

El poate fi pe o durată egală pentru cele două 2amere ale parlamentului, aceasta fiind

regula. #ar poate fi şi diferit ca durată pentru cele două 2amere. :stfel, 2onstituţia =.P.:.

prevede $n :rt. (. arag. * că membrii 2amerei 8epre%entanţilor sunt aleşi la fiecare doiani, iar $n :rt. ( arag. G că senatorii sunt aleşi la fiecare şase ani.


26/72

164 Exerciţiul puterii. 8eunirea 2amerelor. Există două sisteme $n ceea ce priveşte reunirea

2amerelor, $n funcţie de timpul re%ervat $ntrunirilor! sistemul permanenţei şi sistemul

sesiunilor.

a. =istemul permanenţei. $n acest sistem, 2amerele decid ele $nsele momentele

şi durata $ntrunirilor. : nu se $nţelege aşadar prin permanenţă faptul că cele două 2amere

sau 2amera unică lucrea%ă fără $ntrerupere. 2/nd :dunarea nu este reunită, ea răm/ne

repre%entată $n general prin biroul său. :cest sistem a fost utili%at şi mai este utili%at $ncă

de multe state! Jermania, =.P.:., Tările de 3os, #anemarca, Elveţia etc. El pre%intă

avantaul că asigură independenţa 4egislativului faţă de Executiv. #acă acesta din urmă are

posibilitatea convocării :dunărilor sau, mai mult, exclusivitatea convocării 4egislativului,

acesta este $n bună măsură controlat de guvern sau de şeful statului. Anconvenientul acestui

sistem este că nu permite relaxarea climatului politic, păstr/nd o tensiune continuă $ntre

forţele politice $n oc.

b. =istemul sesiunilor. F primă distincţie trebuie făcută $ntre sesiune şi şedinţă,

pentru a evita confu%iile. rin şedinţă se $nţelege reunirea efectivă a unei :dunări $ntr1o

anume %i determinată, care $ncepe atunci c/nd preşedintele o declară desc0isă şi se termină

c/nd acesta $i pronunţă $nc0iderea. rin sesiune se $nţelege perioada de timp determinată $n

care 2amerele sunt abilitate să se $ntrunească.

$n funcţie de intervenţia sau nonintervenţia puterii executive $n determinarea

sesiunilor, acestea pot fi de mai multe feluri. F primă categorie de sesiuni sunt păstrate $n

afara posibilităţii de intervenţie a Executivului. Este vorba $n primul r/nd de sesiunile

ordinare, care sunt stabilite de constituţie. :u existat şi sisteme care au făcut din stabilirea

acestor sesiuni o atribuţie a Executivului Branţa (L(C-, dar astă%i această posibilitate este

exclusă. F a doua categorie de sesiuni păstrate $n afara posibilităţii de intervenţie a

Executivului sunt sesiunile de drept. :cestea sunt sesiuni excepţionale ale :dunărilor, care

au loc $n anumite circumstanţe determinate de legea fundamentală.

F altă categorie de sesiuni presupune intervenţia Executivului. :cestea sunt numite,

de regulă, sesiuni extraordinare. 4ibertatea Executivului de a decide convocarea :dunării

sau :dunărilor $n sesiune extraordinară poate fi totală, el fiind singurul care decide dacă

este ca%ul convocării, durata acesteia etc. $n alte sisteme, cererea de convocare este făcută

de reşedinţii :dunărilor.

2. Frgani%area internă a 2amerelor. Frgani%area internă a 2amerelor parla1

mentare are ca sursă pe de o parte 2onstituţia, deşi aceasta nu face $n general dec/t să


27/72


28/72

I


priveşte reunirea

nenţşi şi sistemul

sele momentele

l că cele două nu

reunită, Ust

%at şi maiemarca, Elveţia i

de Executiv, i,

mult, exclu1

olat de guvern

te relaxarea oc.

siune şi şedinţă, a

i :dunări declară

desc0isă dege

perioada de

n

eterminarea le

siuni sunt $n

imul r/nd

steme care au

L(C-, dar

tă%i astrate $n

fara stea sunt

siuni

terminate de

:cestea sunt

cide convo1 el

fiind singu1

steme, cererea

relor parla1

ral dec/t să

or, regula1 e

stituţio1

edinte al

amentare,

cte $n cali1

enţă.

Aes din r/ndul

siuni elgia,

oiri parţiale a

legislaturii

8olul preşedintelui 2amerei este foarte important. El conduce

lucrările, diriea%ă de%baterile, asigură ordinea internă $n 2ameră,

veg0ea%ă la aplicarea regulamentului, organi%ea%ă votul etc. El are un rol

esenţial $n relaţiile dintre Executiv şi 4egislativ, căci lui $i revine de

obicei rolul de a tranşa litigiile de competenţă $ntre Executiv şi 4egislativ.

An altă ordine de idei, preşedintelui sau reşedinţilor 2amerelor le

revine $n multe sisteme rolul de a asigura interimatul funcţiei de şef al

statului. :stfel, $n Jermania, interimatul este asigurat de reşedintele

undesrat1ului, $n Jrecia de reşedintele 2amerei deputaţilor 2onstituţia

in ()+-, $n 8om/nia, $n ordine, de reşedintele =enatului şi reşedintele

2amerei #eputaţilor.

b. iroul 2amerei. =copul iroului este de a1( auta pe

preşedinte $n executarea atribuţiilor ce1i revin. El cuprinde de regulă!

vicepreşedinţi, secretari şi uneori c0estori. Membrii iroului sunt aleşi.

oate fi folosit scrutinul maoritar sau repre%entarea proporţională. #e

regulă, scrutinul este secret. $n principiu, pentru alegerea preşedintelui,

care este şi preşedintele iroului, se foloseşte scrutinul maoritar. $n

sc0imb, pentru ceilalţi membri se foloseşte de regulă repre%entarea

maorităţii tendinţelor politice pre%ente $n 2ameră la nivelul iroului.

iroul are atribuţii, ca organ colectiv, $n materia repre%entării

2amerei, $n materia problemelor de organi%are internă, $n materia numirii

funcţionarilor :dunării etc. :ceste atribuţii sunt fixate de regulamentul

2amerei. Membrii iroului au atribuţii separate de ale acestuia. :stfel, de

regulă, vicepreşedinţii $l suplinesc pe preşedinte c/nd acesta lipseşte sau

repre%intă 2amera $n diferite oca%ii. =ecretarii au ca atribuţie principală

aprecierea votului; c0estorii, administrarea materială şi financiară a

2amerei.

c. 2omisiile parlamentare. 2omisiile parlamentare sunt subdivi%iuni interne

ale parlamentului care au drept scop principal anali%area proiectelor de lege $nainte de

de%baterea lor $n plen. Există mai multe tipuri de comisii. Mai $nt/i, putem distinge

comisiile mixte care cuprind membri din ambele 2amere, cum ar fi de exemplu comisiile

de mediere- de comisiile formate din membri aparţin/nd unei singure 2amere, care sunt

regula $n materie. otrivit unui al doilea criteriu, putem distinge comisiile 7ad10oc decomisiile permanente. 2omisiile 7ad10oc, numite şi comisii speciale, au o durată de


29/72


existenţă limitată şi sunt instituite $n scopuri particulare. 2omisiile permanente, cum o

arată numele de altfel, sunt stabilite prin regulamentul 2amerei, $n principiu pentru toată

durata legislaturii.

F primă problemă care se pune este găsirea numărului optim de comisii perma1

nente. Există două tendinţe. Pnele sisteme constituţionale caută să diversifice comisiile,

speciali%/ndu1le pentru a obţine astfel un control mai eficient asupra administraţiei. 4imita

acestui sistem constă $n faptul că speciali%area excesivă conduce la pierderea din vedere a

interesului general; pe de altă parte, fiecare parlamentar va fi nevoit să facă parte din mai

multe comisii, ceea ce impietea%ă asupra calităţii muncii depuse. :lte sisteme caută să

reducă numărul comisiilor permanente, estim/nd că astfel anali%a legislativă este mai

pertinentă. Anconvenientul sistemului este că, lărgind prea mult competenţa comisiei, pe de

o parte, şi efectivul ei, pe de altă parte, se face prea dificil lucrul $n cadrul ei. rimul tip de

sistem este cel american. =enatul avea, $n ()C+, GG de comisii şi )+ de membri, iar 2amera

8epre%entanţilor CL de


30/72


comisii. 2el de1al doilea tip este cel france% $n momentul de faţă. Pneori constituţia

fixea%ă ea $nsăşi numărul comisiilor, alteori acest lucru este lăsat la latitudinea 2amerelor.

8egulile de constituire a comisiilor sunt foarte diverse. =e pot desprinde totuşi

c/teva constante. :stfel, $n principiu, fiecare comisie va trebui să reproducă structura

2amerei, ceea ce presupune alegerea membrilor pe ba%a repre%entării proporţionale. F altă

regulă este că fiecare parlamentar trebuie să poată face parte dintr1o 2omisie. Pnele

constituţii şi regulamente autori%ea%ă parlamentarii să facă parte din mai multe comisii,

altele limitea%ă acest drept la una sau două comisii. F altă regulă este că respectiva comisie

este organi%ată după modelul :dunării, implic/nd $n principiu aceleaşi organe, desemnate

$n acelaşi mod.

$n $ndeplinirea rolului ei esenţial, adică pregătirea legislaţiei pentru de%batere $n

plen, comisia poate avea cu privire la text iniţiative proprii, care merg de la posibili tatea de

a propune amendamente, p/nă la dreptul de a modifica $n totalitate proiectul.

#. Buncţionarea 2amerelor. Buncţionarea 2amerelor presupune trei etape,

cronologic vorbind! fixarea ordinii de %i, de%baterile şi votul, fiecare av/nd reguli specifice

şi o importanţă decisivă.

a. Bixarea ordinii de %i. roblema fixării ordinii de %i este extrem de

importantă, căci cel $nvestit cu această prerogativă va orienta de%baterile parlamentare şi

prin urmare va orienta, $ntr1o anumită măsură deloc negliabilă de altfel, procesul de

legiferare. Bixarea ordinii de %i a 2amerei poate $mbrăca mai multe forme, $n funcţie de

intervenţia Executivului $n stabilirea ordinii de %i. :stfel, ordinea de %i poate fi fixată la

nivelul exclusiv al :dunării legiuitoare, poate fi fixată de Executiv sau poate $mbrăca o

formă intermediară! fixarea de comun acord.

Bixarea ordinii de %i de către :dunarea repre%entativă este o consecinţă firească a

separaţiei rigide a puterilor $n regimul pre%idenţial. $n regimul parlamentar ea este $nt/lnită

de asemenea sub mai multe forme! 2amera stabileşte ordinea de %i fie la propunerea

preşedintelui ei, fie la propunerea iroului, fie a unui organ numit 2onferinţa preşedinţilor,

formată din preşedinte, vicepreşedinţi, preşedinţii grupurilor parlamentare şi preşedinţii

comisiilor permanente. #esigur şi alte sisteme sunt con1 ceptibile, dar acestea sunt cele mai

utili%ate. Bixarea ordinii de %i de către Executiv presupune că Executivul are o

preponderenţă asupra parlamentului. :ceastă formă este $n fond o recunoaştere

instituţională a faptului că aproape toate iniţiativele legislative aparţin Executivului. $n fine,

ordinea de %i poate fi fixată de comun acord de 2ameră şi Executiv. #ar oricare ar fi

modalitatea de stabilire a ordinii de %i este clar că Executivul oacă un rol esenţial.


31/72


b. #e%baterile. F primă regulă a de%baterilor parlamentare este publicitatea lor.

2amera poate decide şedinţa secretă, dar $n condiţii restrictive şi cu o temeinică motivare.

entru ca :dunarea să poată statua, unele constituţii şi regulamente cer ca o

anumită proporţie din membri să fie pre%entă. :ceastă proporţie poate fi ridicată (* sau

mai mult- sau scă%ută (C din deputaţi, cum se $nt/mplă $n Jrecia-. :lte constituţii nu pun

o asemenea condiţie sau cvorumul este foarte scă%ut 2amera 4or%ilor $n Marea ritanie

poate fi considerată legal constituită dacă sunt pre%enţi 7trei nobili lor%i-.

#e%baterile pot fi $mpărţite $n două fa%e. F primă etapă o constituie discuţiile

generale, care de obicei sunt desc0ise de cel ce a depus proiectul, urmat de un raport din

partea 2omisiei permanente care a anali%at proiectul şi apoi de vorbitorii care sunt $nscrişi

anterior sau de cei care cer cuv/ntul $n timpul şedinţei. : doua fa%ă o constituie de%baterea

pe articole. $n general, de%baterea se face $n ordinea numerică a articolelor. =e poate $nsă

deroga de la această ordine la cererea parlamentarilor, a guvernului sau a comisiei

competente $n materia legiferării. 2/teodată regulamentele prevăd sc0imbarea de drept a

ordinii dacă acest lucru este cerut de guvern. :ceastă fa%ă cuprinde şi discutarea

amendamentelor, adică a propunerilor de modificare a proiectului de lege. Ele pot fi făcute

de parlamentari, de 2omisie sau c0iar de guvern. 2/teodată discutarea amendamentelor

propuse de Executiv se face cu prioritate.

Există mai multe te0nici pentru ca de%baterile să nu devină interminabile. F primă

te0nică este limitarea dinainte a timpului destinat de%baterilor $n general sau a fiecărei luări

de cuv/nt. F alta constă $n limitarea numărului amendamentelor sau timpului discutării lor.

=e poate cere fie depunerea amendamentului $ntr1un anumit termen, fie limitarea numărului

acestora, fie $nsoţirea amendamentului de un anumit număr de semnături, fie, $n fine,

discutarea anterioară $n 2omisia competentă. =e poate da preşedintelui, ca $n Marea

ritanie, puterea de a elimina anumite amendamente. An fine, te0nica cea mai eficientă este

cea a votului blocat, care constă $n dreptul acordat Executivului de a cere 2amerei să

vote%e un text reţin/nd doar amendamentele propuse sau acceptate de el.

e. ?otul. #upă de%bateri urmea%ă deliberarea. Modalitatea este votul, care poate

$mbrăca o varietate de forme prevă%ute $n general de regulamentul 2amerei. :legerea lor

este de regulă lăsată la aprecierea 2amerei. 2/teodată $nsă regulamentul prevede situaţiile

$n care un anumit tip de vot este obligatoriu.

rocedurile prevă%ute de obicei sunt!

1 votul prin ridicarea m/inii;

1 votul prin ridicarea $n picioare folosit pentru a evita discuţiile cu privire la


32/72


numărul de m/ini ridicate-;

1 votul public ordinar constă $n depunerea $n urne a buletinului de vot

comport/nd numele parlamentarului sau $n depunerea $n urne a unor bile de culori diferite

$n funcţie de opţiune-;

1 votul public la tribună constă $n exprimarea votului de la tribună la apelul

preşedintelui-;

1 votul prin divi%area 2amerei cei care sunt 7pentru ies din sală prin uşa din

dreapta, cei care sunt 7contra prin cea din st/nga, cei care se abţin răm/n $n sală-;

1 votul electronic;

1 votul secret utili%at de regulă $n ca%urile prevă%ute de regulament-.

?otul este, $n principiu, personal. #elegarea nu este admisă dec/t $n anumite ca%uri

extreme.

$n general, pentru ca legea să fie adoptată, se cere votul maorităţii celor pre%enţi.

Există ca%uri $n care constituţia cere $ndeplinirea unui cvorum superior! maoritate absolută

sau maoritate calificată.

+. ,olul parla"entelor

#ouă sunt funcţiile principale ale parlamentului! legiferarea şi controlul Executi1

vului.

:. 4egiferarea. :ceastă problemă cere o abordare multiplă, $n primul r/nd, uridică

şi, apoi, filosofică. Krebuie, mai $nt/i, să vedem ce se $nţelege prin lege şi legiferare. 4a

prima vedere pare simplu! legea este definită formal ca actul edictat de organul legislativ

urm/nd procedurile legislative $n vigoare. Kotuşi, această definiţie este problematică din

mai multe puncte de vedere.

a. 9oţiunea de lege. Kermenul 7lege este unul extrem de ambiguu. $n primul r/nd,

această ambiguitate vine din faptul că el are un $nţeles dublu! unul larg, $n care $n noţiuneade lege se cuprind toate actele normative şi unul restr/ns, de act uridic al parlamentului. $n

al doilea r/nd, ambiguitatea vine din faptul că $nţelegerea legii ca act al parlamentului duce

la confu%ii, odată ce această definire u%ea%ă doar de criteriul organic, iar parlamentul emite

mai multe categorii de acte. 2ompletarea criteriului organic şi formal cu unul material nu

re%olvă $n general problema, căci dreptul po%itiv nu determină $n genere materia specifică

legii. entru a tenta deci o definire a noţiunii de lege trebuie făcute două operaţiuni! a.l.-

să distingem legea de alte acte de reglementare şi a.*.- să distingem legea de alte acte ale

parlamentului.


33/72


a.l. #istingerea legii de alte acte de reglementare. entru a distinge legea de alte

acte de reglementare se utili%ea%ă două criterii! formal şi material. 2ele două criterii sunt

uneori utili%ate conugat, alteori criteriul material lipseşte.

2/nd pentru definirea legii este utili%at criteriul formal, legea este definită ca! "acel

act normativ care este elaborat de către organul suprem al puterii de stat după o procedură

prestabilită& !h. Bobo, apud A. Muraru, ())+, p. (+C-. A. #eleanu susţine, $n acelaşi sens,

că legea este actul care "cuprinde reguli generale şi obligatorii, sancţionate prin forţa de

constr/ngere a statului, atunci c/nd aplicarea ei nu se reali%ea%ă din convingere, şi este

susceptibilă de aplicare ori de c/te ori se ivesc condiţiile prevă%ute $n ipote%a ei, iar din

punct de vedere formal, 7pentru ca un act uridic să aibă valoare de lege, el trebuie să fie

adoptat de către arlament cu respectarea unei anumite proceduri, adică cu respectarea

unor norme de te0nică legislativă, $n sensul restr/ns al acestei noţiuni&.

otrivit acestor definiţii suntem deci $n pre%enţa unei legi c/nd sunt $ndeplinite

următoarele condiţii!

1 actul uridic are caracter normativ, adică $i priveşte pe subiecţi $n mod

abstract, este general, cu aplicabilitate repetată şi susceptibil de a fi aplicat prin

constr/ngere;

1 actul normativ este emis de parlament;

1 parlamentul adoptă actul potrivit procedurii prestabilite.

Kotuşi, acest mod de a defini legea nu acoperă toate situaţiile. Există legi care nu

provin de la parlament, ci sunt aprobate direct de corpul electoral, prin referendum. :ceste

legi referendare nu se $ncadrea%ă $n definiţia dată legii mai sus.

e de altă parte, ordonanţele guvernamentale sunt acte av/nd caracter de lege, deşi

ele nu provin de la parlament, ci de la guvern.

entru a $nlătura aceste inconveniente ale definiţiei, trebuie deci să renunţăm la

criteriul organic, pentru a utili%a un altul, funcţional. Keoria separaţiei puterilor $n


34/72


stat trebuie revă%ută $n două privinţe! $n primul r/nd, nu este vorba de 7puteri, ci

de 7funcţiuni, apoi, aceste funcţiuni sunt exercitate pe trei planuri! la nivelul organelor

statului, unde o pluralitate de organe concură la exerciţiul fiecărei funcţii, la nivelul

societăţii civile şi la nivel internaţional. 2orespun%ător acestei teorii, funcţia legislativă este

exercitată de parlament dar şi de guvern av/nd concursul şi al altor organe-, de popor prin

referendum şi de unele organisme internaţionale.

=untem $n pre%enţa unui exerciţiu al funcţiei legislative ori de c/te ori un segment

al autorităţii sociale nu neapărat autoritate publică- creea%ă reguli $n mod primar pentru a

reglementa anumite relaţii sociale $ntr1o formă prestabilită. 4egea este, aşadar, actul

normativ emis $n exercitarea funcţiei legislative. 2a să fim $n pre%enţa unei legi trebuie

$ndeplinite următoarele condiţii!

(. să fie vorba de un act normativ;

*. acest act normativ să reglemente%e primar un domeniu.

=unt astfel legi!

(. actele normative ale parlamentului;

*. actele normative adoptate prin referendum pentru a reglementa primar un

domeniu legi referendare-;

G. actele normative ale guvernului care reglementea%ă primar un domeniu,

adică actele guvernamentale date $n exercitarea funcţiei legislative ordonanţe, decrete1

legi-.

:t/t cele două organe ale statului c/t şi corpul electoral se exprimă şi prin alte acte.

2/nd este vorba de acte de reglementare, acestea se deosebesc $nsă radical de legi prin

faptul că nu reglementea%ă primar un domeniu, ci execută prin norme generale o

reglementare primară existentă. #istingem astfel legea act de reglementare primar-, de

regulament act administrativ general-. Keoria aceasta nu este nouă. 2. de Malberg făcea

dea distincţia, cu diferenţa că vorbea de 7putere legislativă şi 7putere reglementară,

c/nd este vorba de 7funcţii, cum am arătat. :stfel, el afirma! "uterea legislativă funcţia,

n.n.- şi puterea reglementară funcţia, n.n.- diferă $n mod profund una de alta. 2eea ce le

face $n mod clar diferite este că una este de o esenţă mai $naltă dec/t alta. 8egulamentul şi

legea sunt ambele surse de drept! dar dreptul pe care1( creea%ă fiecare nu are aceeaşi

valoare, şi, $ntr1adevăr, ele nu1( creea%ă cu aceeaşi forţă. e de o parte, regula emisă pe

cale legislativă are o forţă superioară care constă $n aceea că ea primea%ă şi, $n consecinţă,

anulea%ă toate regulile preexistente care pot să fie $n opo%iţie cu ea şi $n aceea că ea nu poate să fie modificată sau abrogată dec/t printr1o nouă dispo%iţie de ordin legislativ.


35/72


:cestei superiorităţi a regulii legislative $i corespunde, pe de altă parte, subordonarea

regulamentului faţă de lege! regulamentul nu poate să se mişte dec/t $n limitele legii; mai

mult, activitatea reglementară nu poate să se exercite dec/t $n executarea legilor; cu at/t

mai mult, regulamentul nu poate nici să contra%ică legile existente, nici să deroge de la ele;

$n sf/rşit, regula stabilită printr1un regulament este la bunul plac al legii, care poate oric/nd

să nu o recunoască, derog/nd de la ea şi modific/nd1o sau abrog/nd1o& 2. de Malber" , p.

GG+1GGD, apud :. auriou, 3. Jic6uel, . JNlard, ()D, p. (>+C1(>+-.

$n conclu%ie, c0iar dacă actul este normativ, dacă este emis $n exercitarea altei

funcţii dec/t cea legislativă, el nu este lege $n sens strict. #e exemplu, o 0otăr/re a

guvernului dată pentru organi%area executării legii este act normativ, dar fiind dată $n

exercitarea funcţiei executive răm/ne act administrativ.

#istingerea legii de alte acte de reglementare se face uneori şi din punct de vedere

material, adică pornind de la natura relaţiilor sociale reglementate. ornind de la acest

criteriu şi combin/ndu1( cu cel formal, A. Muraru defineşte legea ca fiind "actul uridic al

arlamentului, elaborat $n conformitate cu 2onstituţia, potrivit unei proceduri prestabilite

şi care reglementea%ă relaţiile sociale cele mai generale şi cele mai importante& ()), p.

(+1(++-. 4ăs/nd la o parte faptul că această definiţie nu stabileşte şi criteriul de delimitare

a relaţiilor sociale cele mai generale şi mai importante, ceea ce o face generic

nefuncţională, răm/ne de arătat că $n sistemul nostru constituţional, legea nu are un

domeniu re%ervat. #upă materie sunt distinse doar legile organice, nu şi legea $n general.

=e poate vorbi de o delimitare materială a legilor de celelalte acte de reglementare doar $n

sistemele $n care constituţia re%ervă legii un domeniu determinat, cum ar fi ca%ul

2onstituţiei france%e din ()L.

a. *. #elimitarea legii de alte acte ale parlamentului. arlamentul adoptă de

regulă mai multe categorii de acte! legi, 0otăr/ri, moţiuni, regulamente etc. roblema care

se pune este de a decide c/nd ne aflăm $n pre%enţa unei legi şi c/nd nu. 4egea este un act

general. #eci orice act al parlamentului care nu este general, deşi este adoptat potrivit

procedurilor legislative, nu este lege. :stfel, actul de aprobare a bugetului de stat, deşi

numit de regulă lege şi adoptat după o procedură de tip legislativ, nu este lege căci nu are

generalitatea legii.

b. 2ategorii de legi. 4egile mai pot fi clasificate lu/nd $n considerare două

criterii!

(. An funcţie de conţinutul lor normativ $n!

a. legi de reglementare directă,


36/72


b. legi1cadru,

c. legi de abilitare,

d. legi de control.

*. $n funcţie de modalitatea formală a adoptării şi materiile reglementate $n!

a. legi constituţionale,

b. legi organice,

c. legi ordinare.

b. l. Kipologia legilor $n funcţie de conţinutul normativ. 4egile pot să cree%e

c0iar ele reguli de conduită sau se pot mulţumi să dispună aprob/nd un act uridic făcut de

alt organ. e de altă parte, ele pot să stabilească doar principiile generale de reglementare,

abilit/nd totodată un alt organ să reglemente%e conduitele subiecţilor sau pot să controle%e

exerciţiul funcţiei legislative făcut de un alt segment al autorităţii publice. $n funcţie de

conţinutul normativ al legii, putem fi astfel $n pre%enţa următoarelor categorii de legi!

#e"i de re"lementare directă. $n ca%ul acestor legi, organul legiuitor reglementea%ă

c0iar el conduita subiecţilor de drept. Koate celelalte acte normative, adoptate de alte

organe, nu pot dec/t să aplice legea, fără să poată să1i adauge vreo reglementare nouă.

#e"ile-cadru sunt legile ce stabilesc doar principiile generale ale unei reglementări,

lăs/nd amănuntele reglementării conduitelor subiecţilor de drept pe seama actelor de

aplicare. Este de observat că acestea din urmă depăşesc $nsă caracterul unor simple acte de

aplicare $n raport cu subiecţii, căci ele creea%ă, desigur $n aplicarea principiilor legale,

norme noi. 4egile1cadru sunt legi de reglementare indirectă.


37/72

2ele trei puteri ale statului

n punct de vedere

e. ornind de la

a ca fiind "actul

ia, potrivit unei

generale şi cele i

astă definiţie nu

ale şi mai impor1 ăsistemul nostru ie

t distinse doar

itare materială a ie

stituţia re%ervă e

()L. rlamentul

ptă de mente etc.

blema gi şi c/nd

4egea te general,

este actul de

obare a o procedură

ip

are două criterii!

mentate $n!

ile pot să cree%e

nd un act uridicpiile generale de

duitele subiecţilor

egment al auto1 fi

el $n pre%enţa

uitor reglemen1

mative, adoptate

e vreo reglemen1

e unei reglemen1

t pe seama acte1

caracterul unor

gur $n aplicarea

indirectă.

#e"ile de abilitare sunt legile prin care parlamentul abilitea%ă

guvernul să emii acte av/nd caracter de lege. :ceste legi stabilesc doar

perioada şi domeniul reglementării guvernamentale, necuprin%/nd

dispo%iţii direct aplicabile subiecţilor. :ceste legi sunt, de asemenea, de

reglementare indirectă.

#e"ile de control sunt legile prin care parlamentul se pronunţă

asupra reglementărilor de tip legislativ ale guvernului ordonanţe,

ordonanţe de urgenţă-, control/nd astfel activitatea acestuia făcută $n

exercitarea funcţiei legislative. Wi acestea sunt legi de reglementare

indirectă.

b. 2. Tipologia legilor în raport cu "o$alitatea 'or"ală $e

a$optare şi "ateriile regle"entate. :ceastă modalitate de clasificare

a legilor este cea adoptată de 2onstituţia noastră $n art. DG, care arată că arlamentul adoptă

legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.

#e"ile constitu$ionale sunt constituţia şi legile de revi%uire a acesteia. 9oi am vă%ut

at/t procedura de adoptare a acestora, c/t şi materia reglementărilor pe

care le cuprind, aşa că nu vom reveni.

#e"ile or"anice sunt distinse de celelalte legi mai $nt/i din

punct de vedere formal! ele sunt adoptate cu maoritate absolută votul

maorităţii membrilor fiecărei 2amere-. Ele sunt uneori delimitate şi

material, intervenind $n domeniile expres stabilite de constituţie. 4egile

organice sunt superioare celor ordinare. F lege ordinară care contra%ice

o lege organică va fi udecată ca fiind contrară constituţiei (%. &err',

())(-. =pre deosebire de legile ordinare, legile organice nu pot fi

modificate prin ordonanţe ale guvernului, abilitarea fiind exclusă $n

aceste domenii, ca şi ordonanţele de urgenţă. =istemele care admit

asemenea ordonanţe sunt expuse unei confiscări a funcţiei legislative.

#e"ile ordinare sunt adoptate cu votul maorităţii membrilor pre%enţi $n fiecare

2ameră maoritate relativă-. Ele pot reglementa orice materie care nu ţine de domeniul

legilor constituţionale sau organice, răm/n/nd parlamentului puterea de a decide c/nd o

materie este legislativă şi nu reglementară.

#. Controlul guvernului. 2ontrolul guvernanţilor este funcţia primă, istoric

vorbind, a parlamentului. :cest control, fundamentat teoretic pe superioritatea parla1

mentului, singurul repre%entant direct al voinţei poporului, se exprimă $n mai multe forme


38/72

Exerciţiul puterii pe care, aici, doar le vom enunţa, urm/nd să le de%voltăm mai departe!

1 controlul financiar;

1 participarea la desemnarea Executivului;

1 angaarea responsabilităţii politice ministeriale prin!

1 $ntrebări scrise şi orale,

1 interpelări,

1 comisii de anc0etă,

1 moţiuni de cen%ură,

1 vot de ne$ncredere;

1 exercitarea unei funcţiuni udiciare faţă de membrii Executivului.

$n unele sisteme, $nt/lnim toate aceste forme, $n altele, unele lipsesc. ?aloarea lor

depinde at/t de amenaarea instituţiilor, c/t şi de climatul politic general al ţării etc.


39/72

Exerciţiul puteriiaraţie suplă desigur, care să asigure o acţiune 7$n concert şi $n cadrul căreia

constituie elementul de legătură, căci ea, prin natura sa, este situată la iţa societăţii

politice şi societăţii civile.

Capitolul III

iloacele $e interacţiune a puterilor

?om studia $n acest capitol miloacele constituţionale puse la dispo%iţia Executi1

vului şi respectiv 4egislativului pentru a acţiona unul asupra celuilalt. 9u ne vom referi şi

la miloacele puse la dispo%iţia puterii udiciare, nici la cele de acţiune asupra sa. :cestea

au fost arătate c/nd ne1am referit la organi%area puterii udiciare. 9e vom ocupa, pe de o

parte, de miloacele puse la dispo%iţia Executivului pentru a acţiona asupra 4egislativului şi

anume! dreptul de di%olvare şi vetoul legislativ şi, pe de altă parte, de miloacele prin care

4egislativul presea%ă asupra Executivului şi anume! $ntrebările, interpelările, votul de

$ncredere şi de cen%ură, numirea miniştrilor, controlul bugetar.

Secţiunea 1. iloace $e acţiune a )/ecutivului

asupra 0egislativului

1. reptul $e $izolvare

:. 9oţiune. #reptul de di%olvare sau di%olvarea este acel miloc constituţional pus

la dispo%iţia Executivului, fie a şefului statului, fie a şefului Juvernului, prin care acesta

poate pune capăt unei legislaturi, $nainte de termen, provoc/nd o nouă consultare a

electoratului pentru desemnarea repre%entanţilor.

:cestui drept i s1au adus multe elogii, arăt/ndu1se $n esenţă că el este arma

esenţială ce face din Executiv egalul 4egislativului, nu at/t prin folosire, c/t prin

ameninţarea pe care o constituie folosirea lui. An opinia doctrinei clasice, dreptul de

di%olvare asigură deci, pe de o parte, egalitatea puterilor şi, pe de altă parte, separaţia lor

suplă, colaborarea lor. $n acest sens, :. Esmein spunea că "el este pur şi simplu garanţia

unei suficiente separări a puterilor& ()*D, K. A, p. (D-. Kotodată el este milocul prin care

un eventual conflict $ntre puteri poate fi re%olvat, prin faptul că el provoacă medierea

corpului electoral. :stfel 3. 4aferriNre afirma! "#i%olvarea este un miloc de a supune

arbitraului corpului electoral conflictele grave $ntre Executiv şi adunări& ()DC, p. L>*-.


40/72

Exerciţiul puterii$n fond $nsă, dreptul de di%olvare nu reali%ea%ă prin el $nsuşi aceste efecte. #eci%ia

asupra conflictului nu aparţine organului ce pronunţă di%olvarea, ci corpului electoral.

":cesta singur, prin răspunsul său electoral, determină soluţia diferendului şi deci%ia

ultimă.& R.C. de Malber", ()+*, K. AA, p. C>L-. Fr, situaţia partidelor, a alianţelor lor,

depind de mulţi factori, cum ar fi de tipul de scrutin, cultura politică,


41/72

Miloacele de interacţiune a puterilor 193

nivelul de%voltării media etc. :stfel, $n sistemul de tip britanic, cu partidele cu

structură puternică, cu bipolari%area vieţii politice şi o maoritate netă de partea rimului

ministru, di%olvarea nu mai are funcţia de a re%olva conflictele dintre puteri, ci de a

determina momentul alegerilor, $n funcţie de interesele maorităţii. #impotrivă, $ntr1un

sistem multipartit cu repre%entare proporţională, di%olvarea poate să nu aducă nicio soluţie

conflictului, căci electoratul, prea divi%at, nu este capabil să forme%e o maoritate coerentă.

:şadar, funcţia şi finalitatea di%olvării, ca şi utilitatea ei, trebuie udecate nu doar $n

funcţie de datele fixe ale sistemului constituţional, adică de amenaarea constituţională a

instituţiilor, ci şi $n funcţie de climatul politic concret J. lbertini, ()DD, p. **+ şi urm.-.

Krebuie evitat să pre%entăm dreptul de di%olvare $ntr1o manieră idilică, care "a corespuns

$ntotdeauna unui tip ideal, unui fel de parlamentarism integral, pe care nu1( găseşti

nicăieri& (M. Duer"er, ()+(, p. CG-.

#i%olvarea este o armă cu două tăişuri. Este adevărat că ea este actul prin care

guvemul1creatură distruge parlamentul1creator şi este astfel un miloc de control foarte

sever, un control prin eliminare, dar, $n acelaşi timp, nefiind un control prin substituţie J.

Ber"eron, ()+, p. G>G-, di%olvarea se $ntoarce de multe ori $mpotriva celui care a utili%at1

o. :stfel, s1a arătat că $n Branţa, "din (LGG di%olvarea s1a soldat de *D de ori din G( cu

eliminarea rimului ministru care o pronunţase. $ncep/nd cu aceeaşi dată, doar de patru ori

s1a $nt/mplat ca rimul ministru să1şi $ntărească po%iţia prin di%olvare, $n timp ce patru

parlamentari din cinci repre%ent/nd maoritatea şi1au reluat locurile după di%olvare& (*.!.

nde+, ()+(, p. CG1CC-.

#i%olvarea $mbracă mai multe forme. Ea poate fi, $n primul r/nd, totală sau parţială.

#i%olvarea este totală atunci c/nd Executivul are dreptul să pună capăt mandatului

4egislativului $n ansamblul său. Ea este parţială c/nd acest drept nu poate fi exercitat dec/t

cu privire la 2amera inferioară. ?om trece aici peste di%olvarea ca prerogativă regală, căci

ea este aproape de neconceput astă%i. Aniţiativa nu vine, de regulă, de la 8ege, ci de la

guvern. :stfel, pentru a găsi o di%olvare pornită din iniţiativa 8egelui trebuie să ne

$ntoarcem $n Marea ritanie la (LGC; $n elgia nu există un asemenea precedent; $n Tările

de 3os, ultima s1a petrecut $n ()G; iar $n #anemarca $n ()*>


42/72


miniştri;

1 sisteme $n care puterea de a decide di%olvarea este exercitată exclusiv de

reşedintele 8epublicii;

1 sisteme mixte, $n care puterea de a decide di%olvarea este exercitată de o

autoritate diferită $n funcţie de motivele di%olvării;

1 sisteme $n care di%olvarea capătă un caracter automat.

. =istemul $n care puterea de a decide di%olvarea este exercitată $n mod colectiv de

reşedintele 8epublicii şi de miniştri. :cest sistem este g/ndit mai mult pentru a atenua

riscurile folosirii di%olvării, dec/t pentru a $ntări Executivul. El tinde să asigure o stabilitate

guvernamentală fără a risca un u%a prea frecvent al di%olvării şi fără a risca instaurarea

unei puteri personale. #ar sistemul nu dă re%ultate practice prea $mbucurătoare. : treia

8epublică $n Branţa şi 8epublica de la Xeimar $n Jermania au dovedit1o $ndeauns.

Ke0nic vorbind, puterea de a di%olva 4egislativul este exercitată colectiv de

reşedinte şi de miniştri. :cest drept este discreţionar. ractic, sistemul este utili%at $n trei

republici europene! Atalia, Arlanda şi Aslanda. $n Atalia, art. LL din 2onstituţia din ()CL arată

că "reşedintele 8epublicii poate, după avi%ul reşedinţilor lor, să di%olve 2amerele sau

c0iar una singură dintre ele. El nu poate exercita această facultate $n ultimele şase luni ale

mandatului său&. #ar, potrivit art. L) al aceleaşi 2onstituţii, actul de di%olvare un este

valabil dec/t dacă este contrasemnat de miniştri. reşedintele 8epublicii poate să refu%e o

cerere ministerială de a di%olva 4egislativul. "$n eventualitatea unui conflict $ntre :dunări

şi Juvern, scrie B. Monr0ooff, reşedintele poate adera la propunerea guvernului privind

di%olvarea uneia sau ambelor :dunări, dar el poate, de asemenea, urm/nd propria apreciere

a situaţiei politice, să nu adere la aceasta, oblig/nd prin aceasta guvernul c0iar să1şi dea

demisia& ()G, p. (C)-. #ar, $n principiu, reşedintele nu poate să iniţie%e de unul singur,

fără acordul guvernului, di%olvarea 4egislativului.

$n Arlanda, art. (G, *, ( din 2onstituţia din *) decembrie ()GD, dispune că "#/il

Eireann deci 2amera secundă- va fi ...- di%olvată de reşedinte conform avi%ului

Kaoiseac0 adică al rimului ministru-. #acă rimul ministru refu%ă di%olvarea,

reşedintele nu1( poate demite şi numi un altul dispus să dea curs procedurii. :şadar, el nu

poate avea singur iniţiativa. #ar el poate refu%a disoluţia propusă de primul ministru dacă

acesta nu mai posedă maoritatea $n 2amera secundă #/il Eirăann-&. #ar dacă rimul

ministru posedă această maoritate, reşedintele este obligat să1i urme%e propunerea.

$n Aslanda, art. (D din 2onstituţia din (D iunie ()CC este clar! "reşedintele poate

di%olva :lt0ing1ul. F nouă alegere va trebui să aibă loc, $n cele două luni care vor urma


43/72

Miloacele de interacţiune a puterilor 195

acestei di%olvări.& Aar art. () adaugă că di%olvarea nu este valabilă dec/t dacă ea este

contrasemnată de un ministru responsabil.

2. =istemnA $n care puterea de a decide di%olvarea este exercitată exclusiv de

către miniştri. $n acest sistem, reşedintele nu păstrea%ă dec/t dreptul de a emite actul dedi%olvare. Aniţiativa şi deci%ia aparţin guvernului. #acă guvernul decide di%olvarea,

reşedintele este obligat să1i dea curs. :ceastă modalitate a fost $nt/lnită $n Branţa sub a

A?1a 8epublică pentru o opinie diferită, M. Duer"er, ()), p. GD-.

#. =istemul $n care puterea de a decide di%olvarea este exercitată exclusiv de

reşedintele 8epublicii. $n acest sistem, reşedintele poate decide $n mod liber $n ca% de

conflict $ntre parlament şi guvern sau c0iar $n afara oricărui conflict di%olvarea

4egislativului. :şadar, iniţiativa $i aparţine! el nu mai este obligat să aştepte cerereaguvernului. #eci%ia $i aparţine de asemenea! el nu mai este obligat să ceară acordul

guvernului. #esigur, el consultă pe rimul ministru şi pe preşedinţii :dunărilor, dar această

consultare nu1( angaea%ă cu nimic. Mai multe constituţii au adoptat această modalitate!

Branţa ()L-, 2amerun ()+>-, =enegal 4egea de revi%uire din ()+(-, Jabon ()+(-,

:frica de =ud ()+(- etc. :cest sistem a fost criticat, pentru că, merg/nd $mpotriva

principiilor regimului parlamentar, dă o prea mare autoritate reşedintelui.

E. =isteme mixte $n care puterea de a decide di%olvarea este exercitată de o

autoritate diferită $n funcţie de motivele di%olvării. :ceasta este sistemul 2onstituţiei

germane din *G mai ()C). Ea prevede doar două ca%uri de di%olvare! primul ca% este

prevă%ut de art. +L! "dacă o moţiune de cen%ură propusă de 2ancelarul federal nu obţine

aprobarea maorităţii membrilor undestagului, preşedintele federal poate, la propunerea

2ancelarului federal, să di%olve undestagul $n două%eci şi unu de %ile. #reptul de

di%olvare se stinge din momentul $n care undestagul a ales un alt 2ancelar federal cu

maoritatea membrilor săi&. :şadar, di%olvarea poate interveni $n ca%ul unui conflict $ntre

guvern şi undestag, provocat de aceasta prin refu%ul de a acorda $ncrederea la cererea

2ancelarului federal. Aniţiativa trebuie să aparţină 2ancelarului. reşedintele nu poate iniţia

di%olvarea. Mai mult, decretul de di%olvare trebuie contrasemnat de 2ancelar. Este vorba

aşadar de un drept exercitat colectiv. #acă $nsă reşedintele a fost sesi%at cu propunerea de

di%olvare, el poate s1o urme%e sau să refu%e. :ceastă sc0emă nu corespunde celei clasice,

căci undestagul poate $mpiedica di%olvarea dacă alege un nou 2ancelar J. Burdeau,

KraitN, K. ?AA, p. GC+-.

$n al doilea ca%, di%olvarea intervine $n cadrul procedurii de desemnare a 2ancela1


44/72


rului federal. :cesta este reglementată de art. +G din 2onstituţie $n următorii termeni!

(. 2ancelarul federal este ales iară de%bateri de către undestag la propunerea

reşedintelui federal.

*. 2andidatul propus este ales dacă $ntruneşte votul maorităţii membrilor

undestagului. reşedintele trebuie să $l numească pe candidatul ales.

G. #acă nu este ales candidatul propus, undestagul poate, $n cele ( %ile care

urmea%ă scrutinului, să aleagă un cancelar cu maoritatea absolută a membrilor săi.

C. $n lipsa alegerii $n acest termen, se procedea%ă imediat la un nou tur de

scrutin $n urma căruia cel care obţine cel mai mare număr de voturi este ales.

#acă alesul primeşte maoritatea voturilor membrilor undestagului, reşedintele

trebuie să1l numească $n cele opt %ile care urmea%ă scrutinului.

#acă alesul nu a obţinut maoritatea voturilor membrilor undestagului, reşedin1

tele federal trebuie, $n acelaşi termen, fie să1l numească, fie să pronunţe di%olvarea.

#e data aceasta di%olvarea este o facultate exclusivă a reşedintelui. Ea intervine $n

afara oricărui conflict $ntre Juvern şi undestag şi sancţionea%ă imposibilitatea acestuia de

a forma o maoritate care să spriine Juvernul şi destul de puternică pentru a1i asigura

acestuia stabilitatea. Binalitatea di%olvării este deci cu totul alta dec/t $n parlamentarismul

clasic.

B. =isteme $n care di%olvarea este pronunţată de reşedinte, dar $n condiţii

foarte restrictive. :cest sistem este cel adoptat de 2onstituanta rom/nă din ())(. :rt. L) al

2onstituţiei din L decembrie ())( dispune!

"(- #upă consultarea preşedinţilor celor două 2amere şi a liderilor grupurilor

parlamentare, reşedintele 8om/niei poate sa di%olve arlamentul, dacă acesta nu a

acordat votul de $ncredere pentru formarea Juvernului $n termen de +> %ile de la prima

solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de $nvestitură.

*- $n cursul unui an, arlamentul nu poate fi di%olvat dec/t o singură dată.


45/72

197 Exercifiul puteriiG- arlamentul nu poate fi di%olvat $n ultimele şase luni ale mandatului reşedinte1

lui 8om/niei şi nici $n timpul stării de mobili%are, de ră%boi, de asediu sau de urgenţă.&

:şadar, deci%ia de di%olvare aparţine reşedintelui, fără ca acesta să fie nevoit să

obţină vreun acord. 2onsultarea preşedinţilor 2amerelor şi a liderilor grupurilor

parlamentare nu1( angaea%ă cu nimic. #ar exercitarea acestui drept este extrem de

$ngrădită. $n primul r/nd, di%olvarea nu poate interveni $n ca%ul unui conflict $ntre guvern

şi parlament, căci $ncă nu există un guvern, ci doar $n cadrul procedurii de acordare a

votului de $ncredere asupra listei şi programului guvernului viitor. Mai mult $ncă, după

anali%area şi respingerea a cel puţin două solicitări şi după ce s1au scurs +> %ile de la prima

solicitare. $n al doilea r/nd, $n cursul unui an parlamentul nu poate fi di%olvat dec/t odată.

Wi $n al treilea r/nd, el nu poate fi di%olvat $n ultimele şase luni ale mandatului

reşedintelui şi nici $n cursul stărilor speciale enumerate de 2onstituţie.

2a toată 2onstituţia, şi acest miloc de interacţiune $ntre puteri este o "tentativă

avortată de ec0ilibru $ntre instituţii&, potrivit expresiei lui B.3. 4aferiere ())G, p. (*(D1

(*C*-. $n primul r/nd, instituţia este văduvită de funcţia sa principală! re%olvarea

conflictelor $ntre guvern şi parlament $n ca%uri de bloca prin supunerea c0estiunii

deliberării populare. $n condiţiile $n care acest drept nu poate fi folosit de Executiv dec/t $n

cadrul procedurii de $nvestire, se produce un de%ec0ilibru funcţional! parlamentul poate

răsturna guvernul fără ca Executivul, prin intermediul şefului statului, să poată reacţiona de

vreo manieră. 9e1am putea tre%i $ntr1o bună %i $ntr1un regim de :dunare. $n al doilea r/nd,

alineatul doi este $n contradicţie cu orice principiu şi1l lipseşte de eficacitate pe primul.

#i%olvarea nu poate interveni dec/t cu prileul desemnării guvernului; dacă guvernul este

răsturnat de două ori $ntr1un an, a doua oară nu există nicio posibilitate de a di%olva

parlamentul, c0iar dacă acesta refu%ă să acorde la nesf/rşit $ncrederea guvernului. $n al

treilea r/nd, alineatul trei cuprinde o dispo%iţie inutilă! cea referitoare la imposibilitatea

di%olvării 4egislativului $n ultimele şase luni ale mandatului reşedintelui. :ceastă

dispo%iţie are $n sistemul clasic rolul de a $mpiedica abu%urile reşedintelui. Fr aici nu

poate fi vorba de o asemenea finalitate, căci di%olvarea nu este la bunul plac al acestuia.

Mai mult, ea dă naştere unui alt bloca! parlamentul poate refu%a $ncrederea guvernului $n

ultimele şase luni de mandat pre%idenţial fără a risca di%olvarea. :ceste carenţe ale textului

sunt agravate de faptul că sistemul repre%entării proporţionale face foarte grea reali%area

unei maorităţi parlamentare nete. 8egula va fi o maoritate fluctuantă.

Kot acest amalgam trădea%ă, ca toată 2onstituţia, copierea fără o vi%iune critică aunor instituţii repre%ent/nd elemente ale unor sisteme de organi%are a exerciţiului puterilor


46/72


$n stat deosebite, ireconciliabile c/teodată.

J. =isteme $n care di%olvarea capătă un caracter automat. :cest sistem presu1

pune că deciderea di%olvării nu mai este lăsată la latitudinea Executivului, ci 4egislativul

va fi di%olvat de drept dacă anumite condiţii sunt $ndeplinite. =copul acestei modalităţi dedi%olvare este asigurarea unui guvern de legislatură. #acă 4egislativul retrage $ncrederea

acordată guvernului moţiune de cen%ură, refu%ul de a acorda $ncrederea la cererea

guvernului-, el se di%olvă de drept. :meninţarea aceasta face ca di%olvarea să intervină $n

condiţii excepţionale şi $ntăreşte guvernul, care are aceeaşi durată ca legislatura.

:cest sistem comportă $nsă mai multe variante!

1 :dunarea se di%olvă automat dacă refu%ă $ncrederea guvernului. :ceasta

este varianta clasică. Ea se ba%ea%ă pe faptul că :dunarea şi guvernul sunt solidari. Fdată

ce a acordat $ncrederea guvernului, 4egislativul nu o mai poate retrage dec/t pier%/ndu1şi

propria legitimitate şi deci provoc/nd alegeri anticipate 2. Roi", ()+C, p. C)1CD)-.

1 :dunarea este di%olvată automat dacă răstoarnă guvernul de un anumit

număr de ori. :cest tip de di%olvare automată a fost preconi%at

Documents

Dan c. Danisor