Deficienţa mintală

Deficienţa mintală reprezintă o deficienţă globală care vizează întreaga personalitate a individului: structură, organizare, dezvoltare intelectuală, afectivă, psihomotrică, comportamental-adaptativă. Aceasta este una din explicaţiile pentru care s-au folosit o varietate de termeni pentru a o defini: arieraţie mentală, retard mental, oligofrenie, înapoiere mentală/întârziere mentală, deficienţă intelectuală, insuficienţă mintală, subnormalitate gravă ş.a.

Cu referire la acest handicap, se consideră că el este de două tipuri: handicap rezultat din organizarea mintală şi a personalităţii ca reflecţie a acesteia; handicap mental de funcţionalitate, când cauza este funcţionarea deficitară şi nu organizarea în sine.

Handicapul mintal cuprinde patru categorii de forme clinice: debilitate mintală, imbecilitate, idioţie, forme etiologice şi polihandicapurile. Între aceste forme clinice şi zona normalului unii autori consideră că există o zonă de forme intermediare care aparţin handicapului prin deficienţa mentală de funcţionare, cum ar fi disritmiile de dezvoltare psiho-intelectuală, tulburările instrumentale, inabilităţile de tip şcolar. O altă caracteristică o constituie infantilismul, conduitele marcate de interese puerile.

Etiologia deficienţei mintaleEtiologia stărilor de handicap mental se referă la mutaţiile genetice şi

aberaţiile cromozomiale care stau la baza unor sindroame specifice deficienţei mintale. Acestea pot apare spontan, din interacţiunea întâmplătoare dintre organism şi mediu, de exemplu, sub influenţa unor radiaţii. Ea este complexă şi variată. Factorii cauzali fundamentali ţin de zestrea genetică (ereditate), de mediu şi de influenţele educative, adică de ceea ce dobîndeşte individul din interacţiunea multiplă dintre organismul său şi condiţiile de existenţă biologică şi socială. Cauzele care stau la baza apariţiei deficienţei mintale sunt extrem de variate. Cea mai frecventă clasificare, folosită de C. Păunescu şi I.Muşu (1997), este cea care împarte cauzele deficienţei mentale în exogene şi endogene.Autorii desprind trei mari categorii de factori cauzali : a)ereditari, genetici; b)ecologici şi c)psihosociali.

1. Factorii genetici - specifici, care determină sindroame numeroase dar rare, cum ar fi aberaţiile

cromozomiale care stau la baza sindroamelor Turner, Klinefelder, Down; ectodermozele congenitale; dismetaboliile (ce determină sindroame de tipul idioţiei amaurotice); anomaliile craniene familiale (microcefalia); disendocriniile (care determină apariţia cretinismului endemic, hipotiroidismul etc).

- nespecifici, imposibil de individualizat clinic sau genetic. Ei formează grupa cazurilor ,,aclinice”, care include majoritatea deficienţilor mental lejeri şi de gravitate medie.2. Factori ecologici, - care pot fi prenatali, perinatali şi postnatali.

3. Factori psihosociali, cum ar fi un mediu familial nefavorabil, carenţe educative şi afective accentuate, mărimea familiei, mediul, condiţiile socio-economice nefavorabile, vârsta prea fragedă sau prea înaintată de procreere, scăderea funcţiei de procreaţie a tatălui ş.a. In aceste situaţii întâlnim cele mai frecvente cazuri de copii cu pseudodeficienţă mintală asupra cărora trebuie intervenit cât mai de timpuriu pentru educarea copiilor şi asigurarea unei dezvoltări normale.

Tipologia handicapului mintalÎn funcţie de coeficientul de inteligenţă putem împărţi tipurile de handicap în:

- intelect de limită sau liminar cu un Q.I. cuprins între 90-80, care marchează graniţa dintre normalitate şi handicap;- debilitate mintală (handicap mental uşor sau deficienţă mintală moderată de gradul I) cu un Q.I. cuprins între 80/70-50;- handicap mental sever (deficienţă mintală de gradul II sau imbecilitate), cu Q.I. cuprins între 50-20;- handicap mintal profund (deficienţă mintală de gradul III sau idioţie) cu un Q.I. sub 20.

Debilitatea mintalăEste cea mai frecventă formă de handicap mintal. Definiţiile sunt diferite,

luând ca bază deficitul intelectual, cel psihosocial sau consideră că deficitul de bază şi organizarea psihologică sunt consecinţele unei dezordini relaţionale precoce. Proba şcolară rămâne cel mai bun criteriu de selecţie şi triere a copiilor pentru şcoala specială sau cea normală. Aceşti copii pot fi recuperaţi pe plan profesional, social. Ei sunt educabili, perfectibili şi adaptabili pe planul instrucţiei, educaţiei şi exigenţelor societăţii.

Debilul mintal se caracterizează prin o insuficienţă a dezvoltării intelectuale. Poate ajunge la o autonomie socială dar nu-şi poate asuma total responsabilitatea acţiunilor sale, deoarece este incapabil să prevadă consecinţele acestora. Debilii mintal sunt greu de depistat deoarece pot avea un comportament docil, o memorie excelentă(mecanică), o bună fluenţă verbală sau pot trece neobservaţi. Ei pot să-şi însuşească deprinderile de scris-citit şi de calcul aritmetic, dar nu ajung la stadiul operaţiilor formale ale gândirii. Trebuie reţinut faptul că dezvoltarea mintală

maximă la care poate ajunge un debil mintal nu este echivalentă cu aceeaşi vârstă mintală a unui copil normal.

ImbecilitateaEste a doua formă de deficienţă mintală, reprezentând cca 18-20 % din

totalul acestei categorii de handicapaţi. Este o stare mintală deficitară, ireversibilă, constând în incapacitatea de a înţelege limbajul scris-citit şi de a avea grijă de propria întreţinere. Imbecilii pot ajunge să scrie şi să citească, dar numai la nivelul silabelor şi a cuvintelor, să achiziţioneze un volum minim de cunoştinţe dar insuficient pentru o şcolarizare sau realizarea unei activităţi independente. Nu-şi poate forma conceptul de număr sau o reprezentare clară despre numere şi componenţa lor. Q.I. este situat între 60/50 şi 20 iar vârsta mintală, între 3-7 ani. Imbecilul este capabil să se autoprotejeze dar nu se poate întreţine singur. Ritmul de dezvoltare fizică şi psihică nu-i permite o bună adaptare socială. Viitorul social depinde de mediul de viaţă şi de afectivitate, imbecilul stabil se va putea încadra într-o disciplină socială elementară iar cel instabil, cu manifestări psihopatice, va fi instituţionalizat. Ei sunt educabili şi perfectibili, adaptabili la procesul de instruire şi integrabili în comunitate în condiţii protejate.

IdioţiaEste forma cea mai gravă şi mai dramatică a deficienţei mintale, previzibilă

din copilărie, cuprinzând cca 5% din total. Dezvoltarea intelectuală se opreşte la nivelul Q.I. sub 20. Nu se poate autoproteja în viaţa cotidiană. Prezintă importante tulburări organo-vegetative, senzorial-motrice şi instinctive. Poate fi recuperat profesional foarte relativ şi poate sa lucreze numai în condiţii protejate. Sunt prezente anumite caracteristici: stagnarea dezvoltării fizice, un ,,facies” aparte- frunte îngustă, urechi malformate, anomalii dentare, craniene şi ale limbii frecvente, rezistenţă scăzută la infecţii, afectivitate primitivă, narcisistă faţă de propriul corp.

Se cunosc unele forme de clasificare după criteriul limbajului, cel anatomic şi al gradului gravităţii idioţeniei. După ultimul criteriu se deosebeşte idioţia completă şi cea incompletă. Idioţia completă este rar întâlnită. Dezvoltarea mintală rar depăşeşte un an, fără posibilităţi de comunicare, cu tulburări neurologice serioase din cauza afectării cronice a sistemului nervos. Duce o existenţă pur vegetativă, având acţiuni instinctive (bulimie, masturbare), reflexe, impulsive astfel că nu trăieşte mult. Idioţia incompletă se caracterizează prin afectarea parţială a sistemului nervos, prin o vârstă mintală de trei ani şi deficienţe senzoriale accentuate. Comunică prin cuvinte monosilabice, are dificultăţi de

înţelegere, mişcările sunt anormale, ritmice, stereotipe, cu numeroase ticuri (sugerea degetelor), motricitatea este grav afectată (paralizii ale membrelor, anchiloze).

Intelectul de limităAcesta acoperă o zonă de graniţă între normal şi patologic şi este prezentă

când există un decalaj de 2 – 2 1/2 ani între vârsta mintală şi cea cronologică de 10 ani, decalaj care poate ajunge la 5 ani la vârsta cronologică de 15 ani. Are loc plafonarea intelectuală la nivelul vârstei de 10-12 ani (nivelul clasei a V-a). Sub aspect somatic persoana este nedezvoltată ponderal şi statural, cu semne de rahitism şi anemie, cu tulburări motorii, de echilibru şi hipoacuzie. Rezolvă probleme de un grad de dificultate minor cu ajutor, cu atitudini încurajatoare şi întrebări ajutătoare). Prezintă labilitate emoţională, teamă de eşec, dificultăţi de relaţionare şi de comunicare.

Caracteristici generale ale deficientului mintal În planul vieţii psihice deficienţa mintală se caracterizează prin câteva

trăsături generale specifice: vâscozitate genetică, heterocronie, rigiditate psihică, rigiditate a conduitei, deficienţe de comunicare, heterodezvoltare intelectuală ş.a.

Prin vâscozitate genetică (B.Inhelder) se înţelege că dacă la copilul normal dezvoltarea se caracterizează prin fluenţă şi dinamism susţinut în procesul de maturizare intelectuală, la copilul deficient mintal dezvoltarea este anevoioasă şi neterminată. Dacă la normal construcţia mintală se realizează până la nivelul operaţiilor formale, la deficientul mintal această construcţie se împotmoleşte, stagnează, se opreşte undeva la nivelul operaţiilor concrete (mai ales la debilul mintal). Uneori această dezvoltare regresează de la stadiul atins la un moment dat la stadiile anterioare. Deşi atât copiii normali cât şi cei cu debilitate mintală parcurg acelaşi traseu al dezvoltării intelectuale, ritmul lor de dezvoltare este diferit. Cei cu deficienţă mintală rămân la nivelul operaţiilor concrete, neputând opera cu noţiuni abstracte.

Fenomenul dezvoltării la deficientul mintal trebuie să fie corelat cu particularităţile proximei dezvoltări, adică cu posibilităţile de a progresa de la un stadiu la altul al dezvoltării sale. L.S.Vâgotski (1960), consideră că deficienţa mintală se caracterizează prin o zonă limitată a proximei dezvoltări, cu atât mai restrânsă cu cât gravitatea handicapului mintal este mai mare. De asemenea, dezvoltarea handicapatului mintal se menţine mereu sub influenţa etapei parcurse anterior, aceste achiziţii sunt destul de fragile. Perspectivele de dezvoltare ulterioară au un caracter limitat, el alunecând frecvent spre reacţii şi comportamente specifice stadiilor anterioare.

O altă trăsătură specifică este rigiditatea, la deficientul mintal ,,regiunile psihologice" nu permit schimbul funcţional între ele conform vârstei cronologice.

Heterocronia (R.Zazzo) este o altă trăsătură caracteristică deficientului mintal. El se dezvoltă sub aspect psihologic în mod diferit de la un sector la altul. Heterocronia se manifestă mai evident între dezvoltarea fizică şi cea mintală, între partea somatică şi cea cerebrală.Diferitele funcţii şi procese psihice nu se dezvoltă echilibrat, dezvoltarea unora putând fi în detrimentul altora.

Fragilitatea construcţiei personalităţii constituie o altă caracteristică evidenţiată de R.Rau, care se manifestă atunci când solicitările exterioare depăşesc posibilităţile de răspuns individuale ale deficientului mintal. Astfel, operaţiile logice fiind la un nivel scâzut, nu facilitează raporturi sociale stabile, deoarece predomină fragilitatea şi infantilismul în comportament.Manifestările fragilităţii pot avea loc în planul comportamentului (duritate, impulsivitate, lipsă de control), al conduitei verbale (labilitate verbală), deficientul mintal nu se poate exprima logico-gramatical, nu poate menţine un nivel constant de progres verbal, nu-şi poate adapta conduita verbală la situaţii.

Cele mai mari carenţe se manifestă în planul proceselor cognitive (superficialitate în emiterea judecăţilor de valoare), infantilism afectiv (instabilitate în relaţiile afective), motivaţie deficitară (lipsa unor scopuri şi aspiraţii reale).

Caracteristici ale funcţiilor şi proceselor psihiceHandicapul mintal afectează toate funcţiile şi procesele psihice.În plan senzorial-perceptiv se remarcă dificultăţi de analiză şi sinteză, ceea

ce determină perceperea globală a obiectului sau a imaginii acestuia fără a se sesiza suficient elementele componente, fapt care duce la numeroase confuzii.

Lipsa de specificitate a percepţiilor este accentuată de coexistenţa handicapului mintal cu alte deficienţe (auditive, vizuale, kinestezice). Cunoştinţele şi experienţele personale insuficiente nu permit ordonări şi ierarhizări care să-i ajute la perceperea adecvată a realităţii. Chiar dacă analiza şi sinteza au o durată mai mare, câmpul perceptiv al deficienţilor mintal este îngust. Perceperea imaginilor prezintă mari dificultăţi, ele fiind descrise nesistematic, fiind prezente elemente nesemnificative sau străine percepute într-o situaţie anterioară. Descrierea celor percepută se face pe bază de enumerări, într-o formă naivă. Sunt frecvente distorsionări perceptive, mai mici la debilul mental şi mai grave la imbecil şi idiot.

Reprezentările la deficienţii mintal se caracterizează prin imposibilitatea structurării unui câmp pe bază de simboluri, din cauză că structura semiotică funcţionează slab iar limbajul interior lipseşte. Organizarea mintală la acest nivel prezintă o tulburare multidimensională.

GândireaEste tot mai deficitară la nivelul proceselor superioare cu cât gradul

deficienţei mintale este mai grav. La nivel de debilitate, ea se caracterizează prin:

- concretă, situativă, bazată pe clişee verbale, pe imitarea acţiunilor şi a limbajului celor din jur;- lacune majore în achiziţia conceptelor abstracte;- slabă capacitate de discernământ;- dezordini intelectuale;- incapacitate de sinteză, de structurare a formelor şi a structurilor parţiale în ansambluri;- imposibilitate de realizare de conexiuni, similitudini, opoziţii, succesiuni, incluziuni, operaţii de reversibilitate;- raţionamente incomplete, care pleacă de la date parţiale, subiective, incomplete.În cazul imbecililor, gândirea lor le permite să folosească experienţa

anterioară pentru a se adapta la o situaţie nouă. Gândirea lor este fragmentară, labilă, lipsită de funcţia de elaborare şi generalizare, fiind incapabili de a vedea ansamblul. El poate să folosească concepte ca principiu de clasificare deşi este incapabil să le verbalizeze.

În cazul deficienţei mintale profunde, gândirea lor permite folosirea reflexelor condiţionate. Pe fondul inexistenţei relaţiilor psihice, activitatea lor se reduce la o viaţă pur vegetativă. Se dezvoltă o ,,activitate circulară” între gesturi şi senzaţii, însoţită de o activitate de reproducere imediată a gestului sau a sunetului. Se manifestă stereotipii.

Imaginaţia Este săracă, neproductivă, la toate formele de deficienţă mintală. Apar

frecvent tulburări de genul minciunii, cu forma ei patologică (mitomania), confabulaţiei (delirul de imaginaţie), care reprezintă o trăire a unor stări aparţinând fanteziei subiectului, cu convingerea că ele sunt reale. Acestea sunt folosite pentru a atrage atenţia celorlalţi asupra sa.

MemoriaNu este modificată evident în formele mai uşoare. Ea are funcţie

compensatorie, suplinind insuficienta dezvoltare a funcţiilor cognitive superioare. Deficientul mintal are o capacitate mare de reţinere bazată pe memoria mecanică, fără posibilitatea de folosire a datelor în situaţii noi. La imbecili memoria este de scurtă durată, infidelă dar uneori apar cazuri de ,,calculatori de calendare”, ,,hipermnezie de dicţionar” sau ,,cărţi de telefon”. La idioţi, memoria aproape că nu există, ei nu recunosc chiar obiecte familiare (o cheie, de ex.) sau persoane apropiate. Alte caracteristici ale memoriei sunt penuria de informaţii din cauza degradării calitative a celulei nervoase , slaba fidelitate în evocarea informaţiilor.

Atenţia

Este diferită sub aspectul organizării (C.Păunescu-1976), fiind influenţată de starea afectivă-motivaţională şi capacitatea de filtrare a mesajului. Debilul mental se caracterizează prin o atenţie sporită, lipsită de tenacitate, instabilitate cu aparenţă de normalitate, cu tulburări cantitative şi incapacitate de concentrare. Imbecilul prezintă fenomene de hipoproxie, care se transformă în aprosexie la idiot. Ei nu pot urmări obiectele care se deplasează în faţa lor, nu sunt perseverenţi, fapt ce-i duce la autoizolare, la absenţă totală, stări care pot fi întrerupte prin accese de impulsivitate violentă sau crize colerice.

Limbajul Poartă amprenta caracteristicilor gândirii (concret, rigid, inert). El apare cu întârziere în toate aspectele. Se manifestă dificultăţi în folosirea propoziţiilor iar tulburările de limbaj sunt frecvente (sindromul de nedezvoltare a vorbirii, alalia, disartria, disfonia, tulburări de percepţie auditivă şi vizuală ş.a.). Cele mai frecvente tulburări sunt dislalia, disgrafia şi dislexia, cu dese forme polimorfe. Vocabularul pare mai dezvoltat dar el reprezintă între 20-50% din cel al unui copil normal.

Deficientul mintal întâmpină serioase difivultăţi în reprezentarea realităţii prin simboluri şi semnificaţii. Procesul de conceptualizare este diminuat şi neorganizat. Pe fondul imaturităţii verbale apar frecvente accente de infantilism, agramatisme manifestate la nivel verbal şi scris. Decalajul între deyvoltarea limbajului şi celelalte procese psihice este evident deoarece posibilităţile de înţelegere rămân limitate iar capacitatea de exprimare se poate dezvolta. Ei folosesc formule stereotipe în conversaţiile obişnuite.Alte deficienţe de limbaj se referă la tulburări ale vocii, articulaţie defectuoasă, debit, intensitate şi timbru dezagreabile.

Afectivitatea S-au pus în evidenţă fenomene de emotivitate crescută, infantilism afectiv,

sentimente de inferioritate şi anxietate accentuate, caracterul exploziv şi haotic al reacţiilor afective. Debilul mintal are nevoie mereu de protecţie şi dependenţă. În stările conflictuale acesta reacţionează diferit, prin explozii afective sau dezinteres, demisie, negativism sau încăpăţânare, reacţii imprevizibile, accese colerice subite ş.a. care se accentuează odată cu gravitatea handicapului mental. Pe plan comportamental s-au evidenţiat unele trăsături specifice: imaturitate afectivă, organizare întârziată a formelor de comportament afectiv, intensitate exagerată a cauzelor afective, infantilism afectiv, insuficienţa controlului emoţional, carenţe emotional-afective ş.a.

Motivaţia La deficientul mintal predomină interesele şi scopurile apropiate, trebuinţele

momentane, neputinţa de a prevedea momentele mai importante ale activităţii, care îl conduc spre insuccese frecvente. Acestea duc la instalarea negativismului, descurajării, lipsei aspiraţiilor şi a efortului voliţional în faţa sarcinii.

Particularităţile psihice menţionate au influenţă asupra psihomotricităţii caracterizată prin timp de reacţie scăzut, imprecizia mişcărilor, imitarea deficitară a acestora, dexteritate manuală formată cu întârziere cu influenţă asupra deprinderilor grafice. Sunt afectate în special formarea schemei corporale, lateralitatea manuală, orientarea, organizarea şi structura spaţială şi temporală.

La nivelul comportamentului instinctual este afectat instinctul alimentar, fie în direcţia exagerării lui, cum ar fi bulimia (exagerarea senzaţiei de foame, el mănâncă mult şi fără rost cantităţi uriaşe de mancare), polifagia (creşterea apetitului însoţită de îngerarea unor produse nealimentare şi necomestibile), potomania (îngerarea unor cantităţi excesive de lichid), dipsomania (nevoia imperioasă de a consuma alcool în mod periodic), fie în direcţia diminuării lui cum ar fi anorexia (lipsa poftei de mâncare) sau aberaţii alimentare ca mericismul (regurgitarea voluntară a alimentelor din stomac în gură şi remestecarea lor continuă), paraorexiile şi pica (îngerarea de substanţe nealimentare), opsomania (dorinţa de a mânca dulciuri), coprofagia (îngerarea de materii fecale), geofagie (îngerare de nisip sau pământ) ş.a. Sunt afectate, de asemenea, instinctele de conservare, de apărare, sexuale, materne, fie în direcţia exagerării fie în cea a diminuării.

De obicei conduita debilului mental este deviantă, de tipul vagabondajului sau furtului. Ei pot începe de timpuriu relaţii sexuale de tip aberant, pot consuma droguri sau să fumeze, pe fondul sugestibilităţii şi influenţabilităţii ridicate, a lipsei de discernământ sau din dorinţa de a-i imita pe cei mari.

Personalitatea deficienţilor mentali poartă amprenta proceselor psihice şi a caracteristicilor descrise anterior, predominând formele disarmonice, instabilitate, frică nejustificată, antipatie sau simpatie nemotivate, iritabilitate, crize de furie, labilitate afectivă ş.a.

Diagnosticul deficienţei mintale Întrucât starea de deficienţă mintală este dificil de diagnosticat, nu există criterii unice de diagnostic. Din acest motiv se impune un diagnostic diferenţial faţă de fenomene asemănătoare deficienţei mintale dar cu cauze diferite.

Limite şi posibilităţi de recuperare a deficienţilor mintalRecuperarea se referă la restabilirea, refacerea sau reconstituirea unei funcţii

umane, plecând de la premisa că aceasta s-a pierdut. În cazul deficienţei mintale recuperarea constă în valorificarea la maximum a posibilităţilor individului handicapat, antrenarea funcţiilor psiho-fizice nealterate pentru a prelua activitatea funcţiilor pierdute. Astfel se urmăreşte formarea unor abilităţi şi comportamente care să-i permită o integrare în viaţa profesională şi socială. Se pot folosi metode psihologice, pedagogice şi medicale, rezultate mai bune obţinându-se din

combinarea acestor forme, întegrate într-o terapie complexă de recuperare. Principalele forme de recuperare se realizează prin învăţare, psihoterapie şi terapie ocupaţională.

Recuperarea prin învăţareConstituie o formă eficientă de intervenţie recuperatorie dacă se începe în

mod organizat, cât mai repede, preferabil la vârsta preşcolară şi ţinând cont de specificul handicapului.Formele de învăţare eficiente sunt cele de tip afectiv, motivaţional, care trebuie cuplate cu învăţarea morală şi cea motrică. Acolo unde este posibil, se poate realiza şi învăţarea de tip intelectual, cu scopul asimilării unor cunoştinţe elementare prin folosirea unor metode verbale. Mai importantă este învăţarea socială, prin care deficientul mintal este orientat spre modele comportamentale concrete, stimulându-se capacitatea sa de imitare a modelelor bune. In acest sens este utilă întărirea pozitivă (lauda, recompensarea materială sau afectivă) şi cea negativă (admonestarea, sancţionarea verbală).

Recuperarea prin psihoterapieDeşi este rar folosită cu deficienţii mentali, ea poate contribui cu succes la

refacerea psihică şi socială a acestora, în cazul formelor uşoare şi medii de handicap, înlăturând anxietatea, negativismul, stările conflictuale, activând motivaţia. In cazul deficienţilor mintal sunt eficiente următoarele forme de psihoterapie: - psihoterapia sugestivă , ţinând seama de gradul de influenţabilitate, sugestibilitate, dependenţă a handicapatului mintal. Sugestia pozitivă contribuie la ameliorarea unor comportamente aberante, la formarea unor atitudini favorabile pentru învăţare şi activitate, la stimularea interesului pentru viaţa în colectiv;

- psihoterapia de relaxare urmăreşte organizarea vieţii voliţionale şi dobândirea autocontrolului asupra funcţiilor fiziologice;

- terapia ludică duce la rezultate foarte bune: dobândirea deprinderilor elementare de viaţă cotidiană, formarea abilităţilor de muncă, câştigarea unei autonomii personale, de comunicare şi de viaţă socială în vederea integrării în colectiv şi în societate.

- terapia ocupaţională poate fi folosită cu succes în toate formele de deficienţă mintală sub următoarele variante: ludoterapia, artterapia, dansterapia, ergoterapia. Toate aceste forme au succes la deficienţii mentali datorită interesului manifestat de mulţi dintre ei pentru muzică, dans, pictură, confecţionare de obiecte, jocuri. Prin aceste forme se consumă energia şi se formează abilităţile motrice, practice sau profesionale de care pot beneficia mai târziu. Ergoterapia poate fi folosită pentru integrarea deficienţilor mintal într-o activitate cu caracter social,

prin adaptarea posibilităţilor acestor deficienţi la solicitările exterioare. În toate aceste tipuri de terapii trebuie să se pună accent pe compensare, stimulându-se funcţiile senzoriale şi psihice nealterate.

Bibliografie.- Avramescu D.M. Defectologie şi logopedie. Editura Univ. Spiru Haret, Bucureşti, 2005- Păunescu,C., Muşu, I. Psihopedagogie specială integrată-Handicap mintal. Handicap de intelect. Ed.ProHumanitate, Sibiu, 1997.- Radu Gheorghe, Psihopedagogia şcolarilor cu handicap mintal. Ed.ProHumanitate, Sibiu, 2000.