2
SPECII LITERARE - DEFINI ŢII Genul epic 1. BASMUL este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, în care se narează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare, înzestrate cu puteri supranaturale, reprezentând Binele, aflate în luptă cu forţele Răului pe care ajung a le birui în cele din urmă. 2. LEGENDA este o specie a genului epic, în proză sau în versuri, de mici dimensiuni, în care se încearcă explicarea unui lucru real cu ajutorul unor elemente fantastice sau miraculoase. 3. SNOAVA este o naraţiune populară umoristică, de dimensiuni reduse, în care se ironizează şi se face haz pe seama unor defecte omeneşti ca prostia, lenea, minciuna, laşitatea, îngâmfarea, hoţia. 4. SCHIŢA este o specie a genului epic, în proză, de mici dimensiuni, în care se relatează un episod semnificativ din viaţa unuia sau a mai multor personaje, puţine ca număr, într-o durată scurtă de timp (cel mult o zi) şi într-un spaţiu restrâns. 5. POVESTIREA este o specie a genului epic, în versuri sau în proză, care relatează un singur fapt, având puţine personaje. 6. BALADA este o specie a genului epic în versuri, (fără a exclude notele lirice) cu mare răspândire atât în literatura populară, cât şi în cea cultă, care evocă fapte deosebite, săvârşite de personaje prezentate în antiteză şi care impresionează puternic. Balada cultă dezvoltă un subiect neobişnuit de inspiraţie istorică sau legendară, având eroi cunoscuţi, prezentaţi în antiteză, şi al cărei autor este cunoscut. 7. PARABOLA BIBLICĂ exprimă un adevăr ascuns înţelegerii obişnuite cu ajutorul unei scurte povestiri bazate pe o comparaţie. 8. MEMORIILE reprezintă specia literară, în proză, consacrată povestirii evenimentelor dintr-o anumită perioadă istorică, fiind un gen literar de graniţă. 9. FABULA este o specie a genului epic, cultivată încă din clasicism, în versuri sau în proză, ce conţine o scurtă povestire alegorică, în ea fiind satirizate aspecte negative din societate (defecte omeneşti, în general), cu scop moralizator. 10. NUVELA este o specie a genului epic, în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict unic, iar accentul se pune pe caracterizarea complexă a personajului principal şi nu pe acţiune. Celelalte personaje prezente în text, puţin numeroase, sunt caracterizate succint, în fiuncţie de contribuţia lor în desfăşurarea acţiunii. Cantitativ, nuvela are întindere mai mare decât povestirea şi este mai scurtă decât romanul. 11. REPORTAJUL literar este specia literară în care autorul înfăţişează aspecte diverse ale realităţii, folosind procedee specifice literaturii, fără însă să alunece în ficţiune, putându-se recunoaşte cu uşurinţă în scriere elemente reale. 12. ROMANUL este o specie a genului epic, în proză, cu o acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri narative, cu un număr mare de personaje antrenate în conflicte puternice. 13. POEMUL EROIC este o creaţie cultă, în versuri, de dimensiuni ample, în care se relatează fapte măreţe, textul fiind caracterizat prin acţiune. 1

Definitii Specii LiterAre

Embed Size (px)

DESCRIPTION

definitii specii literare

Citation preview

SPECII LITERARE - DEFINIII

Genul epic1. BASMUL este o specie a genului epic, n proz, de mare ntindere, n care se nareaz ntmplri fantastice ale unor personaje imaginare, nzestrate cu puteri supranaturale, reprezentnd Binele, aflate n lupt cu forele Rului pe care ajung a le birui n cele din urm.

2. LEGENDA este o specie a genului epic, n proz sau n versuri, de mici dimensiuni, n care se ncearc explicarea unui lucru real cu ajutorul unor elemente fantastice sau miraculoase.

3. SNOAVA este o naraiune popular umoristic, de dimensiuni reduse, n care se ironizeaz i se face haz pe seama unor defecte omeneti ca prostia, lenea, minciuna, laitatea, ngmfarea, hoia.

4. SCHIA este o specie a genului epic, n proz, de mici dimensiuni, n care se relateaz un episod semnificativ din viaa unuia sau a mai multor personaje, puine ca numr, ntr-o durat scurt de timp (cel mult o zi) i ntr-un spaiu restrns.

5. POVESTIREA este o specie a genului epic, n versuri sau n proz, care relateaz un singur fapt, avnd puine personaje.

6. BALADA este o specie a genului epic n versuri, (fr a exclude notele lirice) cu mare rspndire att n literatura popular, ct i n cea cult, care evoc fapte deosebite, svrite de personaje prezentate n antitez i care impresioneaz puternic. Balada cult dezvolt un subiect neobinuit de inspiraie istoric sau legendar, avnd eroi cunoscui, prezentai n antitez, i al crei autor este cunoscut.7. PARABOLA BIBLIC exprim un adevr ascuns nelegerii obinuite cu ajutorul unei scurte povestiri bazate pe o comparaie.

8. MEMORIILE reprezint specia literar, n proz, consacrat povestirii evenimentelor dintr-o anumit perioad istoric, fiind un gen literar de grani.

9. FABULA este o specie a genului epic, cultivat nc din clasicism, n versuri sau n proz, ce conine o scurt povestire alegoric, n ea fiind satirizate aspecte negative din societate (defecte omeneti, n general), cu scop moralizator.10. NUVELA este o specie a genului epic, n proz, cu un singur fir narativ, urmrind un conflict unic, iar accentul se pune pe caracterizarea complex a personajului principal i nu pe aciune. Celelalte personaje prezente n text, puin numeroase, sunt caracterizate succint, n fiuncie de contribuia lor n desfurarea aciunii. Cantitativ, nuvela are ntindere mai mare dect povestirea i este mai scurt dect romanul.

11. REPORTAJUL literar este specia literar n care autorul nfieaz aspecte diverse ale realitii, folosind procedee specifice literaturii, fr ns s alunece n ficiune, putndu-se recunoate cu uurin n scriere elemente reale.12. ROMANUL este o specie a genului epic, n proz, cu o aciune complex, desfurat pe mai multe planuri narative, cu un numr mare de personaje antrenate n conflicte puternice.

13. POEMUL EROIC este o creaie cult, n versuri, de dimensiuni ample, n care se relateaz fapte mree, textul fiind caracterizat prin aciune.

Genul liric

14. ODA este o poezie liric prin care se exprim sentimentul de admiraie pentru o persoan, o idee sau un eveniment important. Este de reinut tonul solemn al textului, de aceea, efectul recitrii este cu mult mai mare dect cel al lecturii. Oda are ca scop crearea unei reacii emoionale deosebite din partea asculttorului / cititorului.15. PASTELUL este o specie a genului liric care are la baz descrierea unui col de natur, poetul exprimndu-i n mod direct sentimentele n faa tabloului zugrvit.

16. DOINA POPULAR este o poezie liric ce a aprut din timpurile vechi n tradiia noastr oral, specific folclorului romnesc, care exprim o varietate de sentimente (de dor, de jale, de dragoste, de revolt, de nstrinare etc.), fiind nsoit de obicei de o melodie adecvat.

17. IMNUL este o specie a genului liric nchinat unei personaliti, unui eveniment sau unei idei. Cntec de biruin dup originea greac a cuvntului, imnul are, n general, semnificaia unei meditaii solemne.

18. PSALMUL este o specie a liricii religioase, cu caracter de od exprimnd sentimente de adoraie, de mulumire sau de iubire a lui Dumnezeu.19. ELEGA~if.1) Specie a poeziei lirice n care sunt exprimate sentimente de tristee, de jale, de melancolie. (Fig.) Tristee; jale, jeluire. 2) Compoziie muzical cu caracter meditativ i melancolic. [G.-D.elegiei] /