Degetelul lanos

Degetelul lanos este o planta din flora spontana din Europa Centrala si Orientala,cat si in Asia Centrala. In tara noastra creste spontan in fanete, locuri pietroase si poieni, dar este si cultivata ca planta ornamentala.

Regn: Plantae

Încrengătură: Magnoliophyta

Clasă: Magnoliopsida

Subclasă: Asteridae

Ordin: Scrophulariales

Familie: Scrophulariaceae

Gen: Digitalis

Planta: Specie ierboasă perenă, dar cultivată ca bienală, formînd în primul an o rozetă de frunze bogate, iar în anii următori mai multe tulpini erecte, înalte de 0,3—1 (1,5) m; planta are aspect lînos

Radacina este fasciculata, foarte

ramificata , de tip pivotanta Aceasta este situata superficial in sol

Groasă de cca 1 cm şi lungă de cea 20—

30 cm, cu ramificaţii foarte dense; culoare brună-gălbuie

Se formeaza in al doilea an de vegetatie

Este erecta , cilindrică, simplă sau ramificată spre vîrf, cu părozitate mai redusă la bază, spre partea superioară fiind lînoasă.

Are inaltimea de 80-120 cm In primul an se formeaza numai o

rozeta de frunze lung petiolate

Frunzele sunt mari (20-30 cm)

Forma oval- alungite,tomentoase pe partea inferioara si cu nervuri pronuntate, dispuse altern

Toate frunzele sunt glabre , lucioase

pe fata

In primul an rozetă de frunze bazale alungit-lanceolate, la bază uşor atenuate în peţiol, asa ca treimea superioara frunzele sunt sesile si mai mici, lungi de 15-20 cm , late de 15-25 cm , cu marginea întreagă şi slab ondulată sau cu dinţi slab reliefaţi, rotunjiţi şi rari;

In al doilea an formează frunze tulpinale ovat-lanceolate, scăzînd în dimensiuni de la bază (lungi de 9—10 cm şi late de cea 1 cm) spre vîrf, sînt sesile şi înconjură parţial tulpina; cu excepţia unor peri de la bază, restul este glabră, lucioasă pe faţa superioară

Florile sunt hermafrodite si au un caliciu pubescent , alcatuit din 5 sepale lanceolate de lungimea corolei

Androceul este format din 4 stamine , din care doua mai mici

Fecundatia este autogama

Grupate în raceme terminale păroase, lungi, spiciforme, glandulos – lanos , lungi de pana la 25 cm răsfirate, fiind inserate pe 2-3 randuri cu flori dispuse pe o singură parte; acestea sînt nutante, au bractee lanceolate şi păroase la bază, cu corola zigomorfă larg deschisă şi apoi către gură îngustată ca un ulcior, avînd labiul superior scurt, din 2 petale

Corola este tubulara neregulata , bilabiata , labiul superior fiind scurt , optuz , bilobat , iar cel inferior fiind trilobatde culoare rosie- purpurie ( mai rar alba sau intermediar intre alb si rosu) cu punctuatii negre in interior, de cca. 3cm

Labiul inferior alungit şi răsfrînt din 3 petale, lungă de 3,5—4 cm şi lată pe jumătate, la exterior brun-gălbuie, la interior brun-ruginie cu o reţea de vinişoare brune-închis; fructe: capsulă biloculară ovoidală, lungă de 12—14 mm, protejată de caliciul persistent şi păros, cu numeroase seminţe ovoide, colţuroase, ruginii, lungi de 1,2—1,5 mm.

Înflorire: VI - VIII.

Fructul este o capsula ovoida, cu lungime de 1cm care ramane invelita in calciu pana la maturitate

Are doua doua lojicu numeroase seminte mici , ovoidale , de culoare bruna –deschis de marime – lungime 1,5mm, diametru 0,8mm si M.M.B. cuprinsa intre 0,07-0,08g.

Degeţelul lînos, deşi creşte şi spontan în fineţe, locuri pietroase, tufărişuri, în sudul ţării, nu este recoltat, deoarece are un conţinut scăzut şi foarte variabil în alcaloizi. De aceea a fost introdus în cultură în forme ameliorate.

Cerinţele ecologice sînt asemănătoare cu cele ale degeţelului roşu, cu următoarele deosebiri:Faţă de umiditate are cerinţe mai reduse, vegetînd bine şi în regiuni mai secetoase, cu suma precipitaţiilor de 500—600 mm anual.

Faţă de temperatură, iernează bine în condiţiile iernilor de la noi atunci cînd solul este acoperit cu zăpadă, iar peste vară suportă — datorită părozităţii — şi temperaturi mai ridicate.

Sînt considerate ca zone foarte favorabile pentru cultură Cîmpia Crişurilor, Podişul Transilvaniei (judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Braşov), iar ca zone favorabile Cîmpia Bărăganului şi Cîmpia Burnazului.

Degeţelul lînos, avînd un ritm lent de creştere în primele două luni de vegetaţie, preferă ca plantă premergătoare prăsitoarele care lasă terenul curat de buruieni. Pe acelaşi teren nu poate reveni decît după 4—5 ani. Imediat după planta premergătoare, terenul se ară superficial şi cînd solul are suficientă umiditate se ară la adîncimea de 25—28 cm.

Pînă la însămînţare, terenul se lucrează superficial cu grapa stelată, iar în ziua însă-mînţării se lucrează cu combinatorul, după care se va tăvălugi înainte şi după însămînţare.

Degeţelul lînos reacţionează favorabil la aplicarea îngrăşămintelor, dînd sporuri de 25—30%, cantitatea de îngrăşăminte necesare pentru un hectar fiind în funcţie de capacitatea de nutriţie a solului şi de planta premergătoare, în general, la arătura de toamnă se încorporează sub brazdă 50— 60 kg /ha s.a. fosfor şi 40—45 kg/ha s.a. potasiu.

In primăvară se împrăştie printre rînduri

cantitatea de 50—60 kg /ha s.a. azot care se încorporează în sol la prima praşilă oarbă.

Degeţelul lînos se cultivă prin însămînţare direct în cîmp

Însămînţarea se face în pragul iernii, la sfîrşitul lunii noiembrie sau primăvara foarte devreme (chiar în ferestre), la adîncimea de 0,5 cm. însămînţarea se face cu semănătoarea SU-29 sau SUP-21 la care se ataşează cutii pentru seminţe mici, iar la brăzdare limitatoare de adîncime.

Intervalul de însămînţare este de 50 cm între rînduri.

Cantitatea de sămînţă necesară pentru un hectar este de 4 —5 kg cu puritatea de 95%, germinaţia de 70_% şi umiditatea maximă de 12%.

Greutatea a 1000 seminţe este de cea 0,4364 g, iar la un gram intră aproximativ 2 698 seminţe.

În primăvară, imediat ce terenul s-a zvîntat se recomandă efectuarea unei praşile oarbe între rînduri şi plivirea buruienilor cu multă grijă în stadiul lor incipient, pentru a nu deranja tinerele plăntuţe de Degeţel sau boabele încolţite.

După răsărire, praşilele şi plivitul se repetă şi cu cît plantele cresc, cu atît va creşte şi mobilizarea solului în adîncime prin praşile.

În general se aplică circa 5—6 praşile ma¬nuale şi 4—5 mecanice în primul an de cultură. În anul II acestea se reduc la 2—3 praşile mecanice şi tot atîtea manuale.

Degeţelul lînos este atacat de virusul mozaicului, putregaiul umed al rădăcinilor şi coletului, mana degeţelului şi antracnoza degeţelului

Virusul mozaicului, putregaiul umed al rădăcinilor şi coletului se combat prin măsuri agrotehnice.

Plantele atacate de aceste boli se scot şi se ard.

Mana şi antracnoza Degeţelului atacă frunzele în tot timpul vegetaţiei, mai ales pe timp ploios. Se combat prin stropiri cu zeamă bordeleză 1%. Pentru combaterea manei se mai recomandă ca frunzele atacate să fie culese şi arse.

Unul dintre dăunătorii mai periculoşi ai culturilor de degeţel lînos este cărăbuşul de mai. în stadiul de larvă atacă rădăcinile şi tulpinile din primăvară pînă în toamnă. Se combate prin măsuri agrotehnice. Larvele se adună şi se distrug, iar terenul se dezinfectează cu Heclotox 150 kg/ha.

Folium Digitalis lanatae — frunze alungit-lanceolate de cel puţin 7 cm lungime, glabre, prezentînd pe faţa inferioară o nervură principală din care se ramifică nervurile secundare care formează un unghi ascuţit cu nervura principală, apoi se curbează mergînd aproape paralel cu aceasta. Fără miros, cu gustul amar.

Frunzele acestei specii conţin heterozide cardiotonice în cantitate mai mare decît frunzele de Digitalis furfurea, adică 0,9—1,8%. Aceste heterozide, mai numeroase decît în frunzele de D. purpurea (63 faţă de 29) sînt tot de natură cardenolidică, numărul lor mai mare datorîndu-se următoarelor cauze

Pe lîngă seriile A, B şi E, în frunzele de D. lanata mai există seriile C şi D de heterozide. Heterozidele seriei C conţin ca genină digoxigenina, care prezintă o grupare —OH în poziţia 12 în loc de 16. Heterozidele seriei D au ca genină diginatigenina, care conţine o grupare —OH şi în poziţia 12 şi în poziţia 16. Prin legarea acestor genine de aceleaşi zaharuri ca la D. purpurea, se formează un mare număr de heterozide. De menţionat este faptul că seriile C şi D sînt incomplete, mai ales seria D, care prezintă un număr mic de heterozide.

In frunzele de D. lanata se află şi un număr de heterozide acetilate, inexistente în D. purpurea. Astfel, principalele heterozide din frunze sînt lanatozidele A, B, C, D şi E, formate dintr-o moleculă de genină, două molecule de digitoxoză, una de acetildigitoxoză şi una de glucoza. Prin hidroliza moleculei de glucoza rezultă acetildigitoxina, acetilgitoxină, acetildigoxina, acetildiginatina, acetilgitaloxina.

Deci frunzele de D. lanata conţin o serie de heterozide cardiotonice identice cu cele din D. purpurea la. care se adaugă heterozidele seriilor D şi E şi heterozidele acetilate din toate cele 5 serii. Dintre heterozidele fără activitate cardiacă, sînt prezente: diginina, lanofoleina, digifoleina, digipronina şi purpurina prezente şi în D. purpurea, avînd nucleul de bază sterolic cu 21 atomi de C. La fel ca şi D. purpurea, specia D. lanata conţine saponozide steroidice (digitonina, tigonina), colină şi acetilcolină, vitamina C, săruri de mangan şi enzime.

Acţiunea frunzelor de Digitalis lanata este similară celor de D. purpurea, dar mult mai activă datorită componenţei şi conţinutului mai mare în heterozide cardiotonice.

Pe de altă parte, lanatozidele sînt mai termostabile şi mai rezistente la acţiunea enzimatică decît purpureozidele.

Lanatozidele au efecte mai rapide decît heterozidele cardiotonice din D. purpurea care însă au o acţiune mai durabilă. Heterozidele cardiotonice din D. lanata prezintă avantajul că ele se pot utiliza şi în cazurile de urgenţă (efectul se obţine în cîteva minute) şi eliminarea este mult mai rapidă decît la D. purpurea.

În general, aceste preparate sînt indicate în toate formele de insuficienţă cardiacă stîngă sau dreaptă, inclusiv în cele cu frecvenţă normală sau cu uşoară tahicardie,pregătirea preoperatorie sau "ante-partun"  a cazurilor de cardiopatii decompensate,etc.

Deci principalele calitati ale plantei sunt: cardiotonica (datorita heterozidelor cardiotonice produce o crestere a puterii de contractie a miocardului, urmata de o rarire a batailor inimii) cu actiune tonic-cardiaca in angina pectorala, insuficienta cardiaca, marirea contractiei miocardului si rarirea ritmului cardiac, cat si diuretica.

In fitoterapie se utilizeaza doar frunzele recoltate la maturitate, cand contin cel mai mare numar de principii active - in lunile iunie si septembrie.