Noțiunea , obiectul , metoda și principiile dreptului medical

1. Considerații privind dreptul medical. Obiectul dreptului medical.

2. Metoda dreptului medical3. Principiile DM

1. Dreptul medical – știință ramurală

 

Medicina legală – știință auxiliară

DM e ansamblul normelor juridice omogene care reglementează raporturile juridice profesionale, patrimoniale și nepatrimoniale stabilite între cei care exercită profesiunile medicale și pacienți precum și raporturile juridice specifice instituțiilor sanitare, caracterizate prin poziția de egalitate juridică a participanților la aceste raporturi./Relațiile cu conotație medicală/ și alte raporturi conexe.Autorul Stețenco argumentează că DM e o ramură distinctă de drept reieșind din următoarele:– Dreptul la ocrotirea sănătății e reglementat de constituție;– Există o multitudine de acte normative speciale consacrate reglementării relațiilor sociale ce apar în sfera ocrotirii sănătății;– Relațiile sociale din sfera activității medicale sunt reglementate atât de norme proprii dreptului medical cât și de normele altor ramuri de drept (civil, penal, administrativ, contravențional);

– Există un sistem de principii speciale ce caracterizează totalitatea normelor dreptului medical;– Există un sistem al dreptului medical constituit din instituții juridice și norme de drept;

– Nu este posibil în limitele ramurilor de drept clasice de a garanta o reglementare calitativă a întregului spectru de relații ce apar în domeniul ocrotirii sănătății.

Obiectul de reglementare a DM îl reprezintă relațiile sociale dintre prestatorii de servicii medicale și consumatorii de servicii medicale precum și relațiile sociale conexe acestora.DM reglementează un șir de relații sociale ce au ca obiect actul medical, adică procesul de acordare a serviciilor medicale pacienților. Aceste relații sociale constituie relațiile principale reglementate de normele dreptului medical. Totodată, constituie obiect de reglementare al DM și un șir de alte relații sociale numite conexe sau auxiliare. Aceste relații nu au ca obiect însăși acordarea de asistență medicală, dar au ca obiect fapte strâns legate de asistența medicală. Exemple: relațiile în domeniul asigurării obligatorii de asistență medicală.

2. Noțiunea de metodă de reglementare răspunde la întrebarea cum normele unei ramuri de drept acționează asupra relațiilor sociale ce constituie obiectul acestei ramuri.

 

Metoda de reglementare a unei ramuri de drept – totalitatea procedeelor și mijloacelor prin care acționează normele ramurii respective. Astfel, DM utilizează un complex de procedee și mijloace

împrumutate de la alte ramuri de drept (administrativ, civil..). DM îi sunt specifice atât caracterele metodei imperative de reglementare cât și metodei dispozitive. Metoda imperativă se întâlnește în

special în cazul urm instituții ale DM:– Asigurarea obligatorie a asistenței medicale;

– Inst. Transplantului;Metoda dispozitivă e întâlnită la reglementarea relațiilor în domeniul dreptului pacientului, contractului de asistență medicală etc.

3. Principiile.

 

Cuvântul principiu provine din latină – cale de urmat.Principiile DM reprezintă reprezintă acele principii juridice care caracterizează totalitatea normelor acestei ramuri de drept și totodată reies din aceste norme.

Categorii:– Principii generale sunt cele care caracterizează întregul sistem de drept, inclusiv ramura de DM. De ex: egalitatea, non-discriminarea, legalitatea.– Principii speciale: legalitatea actului medical, garantarea dreptului la ocrotirea sănătății, garantarea dreptului la asistență medicală, garantarea dreptului la a doua opinie (pacientul poate consulta un alt medic), autodeterminarea individuală (alege singur instituția, acceptă sau nu actul medical), inviolabilitatea și intangibilitatea corpului uman.

Principii– Garantarea dreptului la a doua opinie în aceeași cauză medicală. Pacientul are dreptul să solicite opinia a 2 sau mai mulți medici cu privire la aceeași problemă de sănătate. La fel și lucrătorul medical

are dreptul să solicite opinia a unuia sau a unor colegi de ai săi cu privire la probleme de sănătate ale pacientului său. În acest din urmă caz, medicul e obligat să respecte datele confidențiale ale

pacientului;– Autodeterminarea. Presupune că pacientul este subiectul principal în luarea deciziilor cu privire la propria sănătate. Deciziile pacientului urmează a fi luate în cunoștință de cauză după o informare din partea medicului. Principiul presupune că pacientul are dreptul să aleagă instituția medicală, medicul său, iar unde este posibil, să aleagă metodele de diagnosticare și tratament.– Inviolabilitatea și intangibilitatea corpului uman. El presupune că orice intervenție medicală poate avea loc doar cu acordul pacientului dacă interesele acestuia o cer și dacă nu este interzisă de lege. Medicul nu poate să acționeze asupra pacientului în dauna acestuia sau fără a avea perspective de a

trata o maladie.

IZVOARELE, SUBIECȚII ȘI RAPORTURILE JURIDICE DE DREPT MEDICAL

Prin izvoare ale dreptului se au în vedere formele de exprimare a normelor juridice în diferite epoci și țări, adică modalitatea de instituire și recunoaștere de către puterea de stat a normelor juridice în

procesul de creare a dreptului. La etapa actuală, în RM unicul izvor de drept recunoscut oficial este actul normativ.

Izvoarele internaționale au prioritate față de normele interne, în sensul că au forță juridică superioară. Conform constituției, tratatele internaționale în domeniile drepturilor omului au prioritate. Numai constituția rămâne să aibă prioritate.

Tipurile de izvoare internaționale:

Cu caracter universal (declarația universală a drepturilor omului 10 dec 1948, pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, pactul internațional cu privire la drepturile social economice și culturale, convenția internațională cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, convenția onu asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei, convenția privind drepturile copilului, convenția împotriva torturii și altor pedepse sau

tratamente cu cruzime umană sau degradante) Cu caracter regional (convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, convenția pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane în ceea ce privește aplicațiile de biologie și a medicinei. (convenția privind drepturile omului și biomedicina). Ea are 2 protocoale adiționale: privind interzicerea clonării, și privind transplantul de celule și țesuturi umane. Carta socială Europeană. Convenția europeană de securitate socială. 1994 – declarația privind promovarea dreptului pacientului în Europa. )

Organizația Mondială a Sănătății – o instituție specializată ce face parte din sistemul ONU. Înființată la 22 iulie 1946, când a fost adoptată carta acestei organizații. Sediul la New York. Sediu regional la

Geneva. Actele adoptate de către OMS au caracter de recomandare.

Asociația Medicală Mondială – organizație internațională neguvernamentală. Membri ai AMM sunt medicii. Scopul : reglementarea eficientă a relațiilor dintre pacient și lucrător medical.

Izvoarele naționale – actele normative, în dependență de forța lor juridică pot fi clasificate în 2

categorii:

Legile (adoptate de parlament, ce reglementează în mod primar cele mai importante relații sociale.. legi organice: 4 de sus plus legea privind activitatea farmaceutică, cu privire la ocrotirea sănătății reproductive și planificarea familială, privind transplantul de organe, celule și țesuturi umane, cu privire la medicamente, privind donarea de sânge și transfuzia sanguină, privind sănătatea mintală, supravegherea de stat a sănătății publice, profilaxia infecției cu sida etc). În

afară de legi avem o serie de izvoare de drept medical aprobate prin hotărâre de guvern prin ordin al ministrului sănătății al companiei naționale de asigurări în medicină CNAM, ordin al agenției medicamentului cât și prin hotărâri ale medicului șef sanitar de stat al RM.

Alte acte normative subordonate legii. Hotărârea Guvernului 1357 din 10.12.2007 cu privire la aprobarea programului unic al asigurărilor obligatorii de asistență medicală, Hotărârea guvernului 688 din 20.06.2006 cu privire la expertiza medicală a vitalității. Ordine a ministrului sănătății: nr 79 din 20.03.2009 cu privire la ordinea examinării medicale a conducătorilor de vehicule și a candidaților pentru obținerea permisului de conducere.

 

2. Subiecții dreptului medical – persoane fizice și juridice care pot apărea ca titulari de drepturi subiective și obligații medicale corelative, în cadrul raporturilor de drept medical. Subiecții pot fi clasificați în dependență de caracterul raporturilor juridice la care pot participa în

2 categorii:

Principali: Prestatorul de servicii medicale: unitățile medico-sanitare și farmaceutice medicul și lucrătorul medical

Consumatorii de servicii medicale: pacientul

persoana care participă benevol în calitate de subiect uman în cercetările bio-medicale. Auxiliari (asiguratul și asiguratorul, ministerul sănătății, instituțiile de învățământ medicale

 

În calitate de unități medico-sanitare și farmaceutice pot apărea întreprinderile, instituțiile și organizațiile înregistrate în modul stabilit care au ca și gen de activitate acordarea de asistență medicală și farmaceutică. Capacitatea juridică a UMSF apare o dată cu înregistrarea de stat. Ele își pot exercita activitatea msf după obținerea licenței de activitate în conformitate cu legea privind reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător. Totodată, fiecare unitate medicală și farmaceutică e obligată să obțină un certificat de acreditare eliberat de consiliul național de evaluare.

Art 10 (3) din legea cu privire la antreprenoriat de întreprinderi:

Exclusiv întreprinderilor de stat li se permite:

 

supravegherea şi tratamentul bolnavilor care suferă de narcomanie, boli contagioase periculoase şi deosebit de periculoase, inclusiv de boli dermatovenerice infecţioase precum şi de boli psihice în forme agresive şi eliberarea avizelor corespunzătoare;

 

efectuarea expertizei pentru determinarea pierderii temporare sau stabile a capacităţii de muncă, precum şi a examenelor şi controalelor medicale periodice şi preventive decretate ale cetăţenilor;

tratamentul animalelor ce suferă de boli deosebit de periculoase; confecţionarea ordinelor şi medaliilor; producerea emblemelor ce confirmă achitarea impozitelor şi taxelor de stat; prestarea serviciilor poştale (cu excepţia poştei exprese), confecţionarea timbrelor poştale;

 

producerea şi comercializarea tehnicii militare speciale şi de luptă, a substanţelor explozive (cu excepţia prafului de puşcă), precum şi producerea oricăror feluri de arme;

 

evidenţa de stat, înregistrarea de stat şi inventarierea tehnică (inclusiv paşaportizarea) a bunurilor imobile, restabilirea documentelor pentru dreptul de proprietate şi administrarea acestor bunuri;

imprimarea şi  baterea  monedei, imprimarea hîrtiilor de valoare de stat; efectuarea lucrărilor astronomo-geodezice, gravimetrice, a lucrărilor în domeniul

hidrometeorologiei.

 

Medicul e acea persoană fizică cu capacitate de exercițu deplină care are studii superioare medicale și post-universitare și care a depus jurământul medicului.

Potrivit art 4 din legea privind exercitarea profesiunii  de medic:

(1) Profesiunea de medic poate fi exercitată de orice persoană care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) este cetăţean al Republicii Moldova; are domiciliu sau drept de reşedinţă în Republica Moldova;

b) are studii superioare medicale complete: diplomă de studii superioare profil medicină, diplomă de licenţă la specializare, după absolvirea studiilor postuniversitare medicale, eliberate conform legislaţiei Republicii Moldova în vigoare, diplomă de studii postuniversitare profil medicină obţinută în altă ţară, nostrificată de Ministerul Sănătăţii în conformitate cu standardul educaţional în vigoare, dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel;

c) îşi perfecţionează, pe parcursul întregii sale activităţi profesionale, cunoştinţele teoretice şi deprinderile practice conform regulamentelor elaborate şi aprobate de Ministerul Sănătăţii, utilizînd în acest scop toate posibilităţile accesibile;

d) este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiunii;

e) nu cade sub incidenţa restricţiilor şi incompatibilităţilor prevăzute de prezenta lege.

 

Pacientul, potrivit art 1 din legea privind drepturile și responsabilitățile pacientului

este : persoana care necesită, utilizează sau solicită servicii de sănătate, indiferent de starea sa de sănătate, sau care participă benevol, în calitate de subiect uman, la cercetări biomedicale;

Capacitatea juridică de folosință a pacientului apare la 16 ani (legea ocrotirii sănătății). Totdată, reieșind din art 1, 10, 11 (drepturile și responsabilitățile pacienților), capacitatea de exercițiu apare la

vârsta de 18 ani .

Subiecții auxiliari sunt acei subiecți care deși nu au interes propriu în acordarea asistenței medicale propriu-zise, vin totuși să contribuie la realizarea eficientă a drepturilor și la executarea obligațiilor de către subiecții principali. Sunt 2 tipuri:

Reprezentativi – reprezentanții legali ai pacientului, ruda apropiată . ea poate fără procură, prin efectul legii, să reprezinte pacientul față de terți. Reprezentantul legal acționează apărând drepturile pacienților acționând față de terți. Ruda apropiată este persoana care se află în relații apropiate cu pacientul (părinți, copii, frați și surori drepte,bunici, inclusiv soțul sau soția) și care în ultimii câțiva ani s-au aflat în relații cu pacientul, sau care a fost desemnată nemijlocit de pacient atunci când acesta avea capacitate de exercițiu.

Alții. – un avocat, un reprezentant prin procură sau mandat.

  Din totalitatea primelor de asigurare și a penalităților de întârziere acumulate la contul unic al CNAM  se constituie 5 fonduri bănești gestionate de CNAM:

Fondul de bază pentru achitarea serviciilor medicale. În el se distribuie cel puțin 94% din suma totală a mijloacelor financiare acumulate. Destinația fondului este acoperirea cheltuielilor necesare pentru realizarea Programului Unic al asigurării obligatorii de asistență medicală.

Fondul de rezervă. În el se distribuie 2% din suma totală a veniturilor încasate. Mijloacele acestui fond sunt destinate 1. pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare legate de îmbolnăviri sau afecțiuni urgente a căror rată anuală depășește media luată în baza calculării programului unic. 2. Pentru compensarea diferenței dintre cheltuielile efective legate de achitarea serviciilor medicale curente și contribuțiile acumulate în fondul de bază. CNAM are dreptul să redistribuie

mijloacele fondului de rezervă în celelalte fonduri bănești gestionate de ea. Acest lucru îl poate efectua doar consiliul de administrație al CNAM.

Fondul măsurilor de profilaxie. În el se distribuie 1% din suma totală a mijloacelor bănești

acumulate la contul unic al CNAM. Mijloacele acestui fond sunt destinate pentru 1. Realizarea măsurilor de reducere a riscurilor de îmbolnăvire, inclusiv prin imunizări. 2. Efectuarea examenelor profilactice în scopul depistării precoce a îmbolnăvirilor 3. Finanțarea activităților cu menirea de a promova un mod sănătos de viață. 4. Altele.

Fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale. Se distribuie 1% din mijloace. Destinația: 1. Procurarea utilajului medical performant și a transportului sanitar specializat. 2. Implementarea noilor tehnologii de încălzire, prelucrare a deșeurilor medicale, de alimentare cu apă. 3. Modernizarea și optimizarea clădirilor și a infrastructurii. 4. Implementarea tehnologiilor informaționale. O parte din acest fond se alocă în baza proiectelor prestatorilor de

servicii medicale publici. Prin concurs se aleg cele mai performante proiecte. Fondul de administrare. În el se distribuie cel mult 2% din suma totală a mijloacelor financiare

acumulate la fondul unic al CNAM. Destinația: 1. Salarizarea angajaților CNAM și agențiilor

teritoriale. Acoperirea cheltuielilor de instruire, deplasare a acestora. 2. Acoperirea cheltuielilor de regie, transport, chirie, reparații pentru necesitățile CNAM sau ale agențiilor teritoriale ale acestora. 3. Pentru întreținerea sistemului informațional al asigurării obligatorii de asistență

medicală.

Mijloacele restante în unul din oricare dintre 5 fonduri se transferă în fondul respectiv pentru anul viitor.

CONTRACTUL DE ASISTENȚĂ MEDICALĂ

1. Noțiunea și caracterele contractului de asistență medicală2. Condițiile de valabilitate ale contractului de asistență medicală

 1.Contractul de asistență medicală e actul juridic civil care constă în acordul de voință între 2 părți (prestatorul de servicii medicale și pacient) prin care prestatorul se obligă să acorde anumite servicii

medicale iar pacientul se obligă să efectueze plata pentru acestea.

Trăsături:

E bilateral. Sinalagmatic Cu titlu oneros, și nu gratuit Este un contract de diligență (de mijloace) și nu de rezultat. Prestatotul se obligă să

întreprindă toate măsurile necesare pentru atingerea rezultatului dorit, dar nu se obligă la însuși rezultat. Ca excepție sunt contractele în domeniul medicinei estetice, stomatologiei

Comutativ și nu aleatoriu. Părțile își cunosc din start obligațiile și drepturile. Este un contract între vii și nu un act juridic pentru cauză de moarte. Un contract subiectiv. Părțile nu pot să cedeze drepturile și obligațiile sale contractuale unor

terți Un contract principal, și nu auxiliar. Existența acestui contract nu depinde de existența unor

alte contracte.

Se consideră încheiat din momentul atingerii simplului acord de voință a părților fără a fi

necesară vreo formalitate.

2.Condițiile de valabilitate țin de consimțământ, capacitate, obiect, cauză și formă.

Consimțământul pentru a fi valabil trebuie să fie benevol și informat.

Forma simplă. Tacită. Scrisă sau verbală.

Obiectul să fie posibil, licit,

1. Considerații introductive2. Garanții ale realizării dreptului pacientului

3. Limitarea drepturilor pacientului4. Responsabilitățile pacientului

Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale 1950 (art

2,8) Convenția pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane în ceea ce privește

aplicațiile biologiei și ale medicinei 1997 Oviedo

Carta socială europeană 1961 (art 11,12,13,23) Declarația privind promovarea drepturilor pacientului în europa aprobată în 1994 la

Amsterdam sub egida comitetului european al organizației mondiale a sănătății Comentariul 14 al comitetului onu pentru drepturile economice, sociale și culturale cu privire la

dreptul oricărei persoane de a atinge cel mai înalt nivel de dezvoltare a sănătății fizice și mentale

pe care o poate atinge

 DREPTURILE ȘI RESPONSABILITĂȚILE PACIENTULUI

Derivate din drepturile fundamentale ale omului la viață și sănătate și pot fi drepturi sociale, adică care garantează accesibilitatea și echitatea în ceea ce privește accesul la servicii medicale sau drepturi individuale care garantează respectarea demnității și integrității ființei umane în cadrul oferirii

serviciilor medicale.

Tratatele internaționale în domeniu au prioritate.

Drepturile pacientului urmează a fi realizate cu următoarele principii

a) respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi a demnităţii fiinţei umane în domeniul ocrotirii sănătăţii;

b) recunoaşterea vieţii umane, a sănătăţii omului ca valoare supremă;

c) orientarea spre menţinerea vieţii, a sănătăţii fizice şi psihice a pacientului în procesul prestării serviciilor de sănătate;

d) respectarea valorilor morale şi culturale ale pacientului, a convingerilor lui religioase şi filozofice;

e) recunoaşterea pacientului, iar în cazurile prevăzute de legislaţie, a reprezentantului său legal (a rudei apropiate), în calitate de participant principal la luarea deciziei privind intervenţia medicală;

f) reglementarea drepturilor, responsabilităţilor şi a condiţiilor de limitare a drepturilor pacientului în scopul protecţiei sănătăţii acestuia şi respectării drepturilor altor persoane;

g) încrederea reciprocă dintre pacient şi lucrătorul medical.

 

Art 5 lege – o listă neexhaustivă a drepturilor

Art 20 legea ocrotirii sănătății:

   (2) Statul, în conformitate cu prevederile Constituţiei, garantează minimul asigurării medicale gratuite cetăţenilor Republicii Moldova, care  cuprinde:

    a) măsurile profilactice antiepidemice şi serviciile medicale în limita programelor naţionale prevăzute în bugetul de stat;

   b) asistenţa medicală în caz de urgenţe medico-chirurgicale cu pericol vital, cînd sînt necesare una sau mai multe intervenţii realizate atît prin intermediul serviciului prespitalicesc de asistenţă medicală urgentă, de asistenţă medicală primară acordată de medicul de familie, cît şi prin structurile instituţiilor medico-sanitare de tip ambulator sau staţionar, în limita mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi mijloacelor bugetului de stat pe anul respectiv;

    c) asistenţa medicală urgentă prespitalicească, asistenţa medicală primară, precum şi asistenţa medicală specializată de ambulator şi spitalicească în cazul maladiilor social-condiţionate cu impact major asupra sănătăţii publice, conform unei liste stabilite de Ministerul Sănătăţii;

    d) asistenţa medicală, prevăzută în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, persoanelor asigurate, inclusiv celor neangajate în cîmpul muncii, pentru care plătitor al primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală este statul.

 

Garanțiile se consideră un sistem de obligații stabilite prin acte normative  ce asigură realizarea drepturilor și responsabilităților pacientului.

Totalitate de mecanisme..

Ex: dreptul la confidențialitate e consfințit în mai multe legi. Cum se garantează? Prin garanții.

Constituie secret medical toate informațiile cu caracter medical cu privire la pacient precum și alte informații care au devenit cunoscute prestatotului de servicii medicale în procesul solicitării, acordării asistenței medicale sau ulterior acesteia.

Dreptul la viață și confidențialitate

DUDO stipulează în art 12 : nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa privat personală, în familia sa, în domiciliul său sau în corespondența sa, nici la atingeri aduse onoarei și reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecție, la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. Dreptul la confidențialitate a informației cu caracter privat este abordat în Convenția Eu a DO prin prisma art 8. În deciziile sale, Cedo menționează că info ce se referă la sănătatea unei persoane se includ în noțiunea de viață privată.  Din acest motiv curtea a decis că respectarea confidențialității info despre sănătatea persoanei constituie un principiu esențial al sistemului juridic din statele semnatare ale convenției. Constituția Rm în art 28 declară: statul respectă și ocrotește viața intimă, familială și privată. Noțiunea de drept cu caracter personal include datele despre o persoană fizică ce

permit identificarea ei directă sau indirectă. Deținătorii de date cu caracter personal și terții care au primit acces la datele cu caracter personal trebuie să asigure confidețialitatea unor astfel de date. Încălcarea inviolabilității vieții personale e prevăzută și în codul de procedură penală și în codul penal.

Fiind prevăzute pedepse :

Culegerea ilegală sau răspândirea cu bună știință a informațiilor ocrotite de lege despre viață personală care constituie secret personal sau familial al altei persoane fără consimțământul ei. Se pedepsește cu amendă în mărime de până la 300 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 până la 240 ore.

Culegerea ilegală a informațiilor menționate fără consimțământul persoanei, cu utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obținerea ascunsă a informației, se pedepsește cu

amendă de la 200 până la 400 u.c. sau cu muncă neremunerată de la 240 la 480 ore. Răspândirea info menționate mai sus într-un discurs public prin mass-media , prin folosirea intenționată a situației din serviciu, se

pedepsește cu amendă de la 200 la 500 u.c. sau cu privarea de dreptul de a ocupa o anumită funcție sau de a exercita o activitate pe termen de 1 an sau cu muncă neremunerată de la 180 la

240 ore cu amendă aplicată persoanei juridice în mărime de la 100 până la 2000 uc.

Datele cu caracter medical despre pacient constituie unul dintre elementele de bază  ale dreptului la viața privată. Respectarea acestui drept e necesară în consolidarea valorilor democratice spre care

tinde RM.

Taina medicală ca noțiune  a apărut din antichitate și există până la momentul actual în medicină de

cca 2500 ani î.e.n. în jurământul lui Hippocrate se reflectă expresia jurământului medical: toate cele ce ]n decursul exercițiului său sau în afara exercițiului artei mele aș putea vedea sau auzi privind viața semenilor mei, ȘI CARE NU TREBUIE DIVULGATĂ  le voi reține pentru mine socotind că toate

acestea au dreptul la cel mai deplin secret.

Confidențialitatea sau secretul profesional – obligația profesioniștilor de a păstra în taină informațiile despre persoană atunci când respectivele informații sunt obținute în timpul exercitării profesiei. Aceste info, inclusiv cele referitoare la starea sănătății sau situația socială nu pot fi divulgate altei

persoane decât cu acordul beneficiarului sau clientului său.

Confidențialitatea informației medicale este o formă de respect care trebuie acordată fiecărui individ fără discriminare. Medicul nu are dreptul să violeze viața intimă a celui examinat care se află într-o situație reactivă generată de problemele de sănătate pe care le are. Confidențialitatea este legată organic de categoriile de datoria personală a lucrătorului medical și de încredere a pacientului. Datoria

profesională obligă lucrătorul medical să consideră binele pacientului drept scop prioritar în exercitarea funcției de serviciu. Păstrarea tainei medicale devine un răspuns etico-moral al lucrătorului medical echivalent încrederii pacientului și un fel de răsplată pentru taină. Taina medicală, împreună cu dreptul la autonomie a pacientului inițiază categoria confidențialității ce la momentul actual, în practica medicală provoacă foarte multe dileme etice. Însă într-o societate ce nu reușește deocamdată să asigure respectul și șanse egale pentru toți membrii săi, unele categorii de pacienți pot fi supuși discriminării și stigmatizării, chiar dacă există legi care le apără drepturile. În acest context este evident necesitatea confidențialității următoarelor informații despre persoane:

diagnosticul, efectuarea unor teste, angajarea unui comportament la risc asocierea partener-membru al familiei cu o persoană infectată cu HIV etc

astfel taina profesională în domeniul sănătății se va extinde asupra a tot ceea ce medicul în timpul exercitării profesiei sale a aflat direct sau indirect  despre viața intimă a celui examinat. Deosebim un șir de factori esențiali ce determină importanța confidențialității în domeniul sănătății:

protejarea intimității și a confidențialității, ce sunt valori fundamentale ale fiecărui individ.

Lumea interioară a pacientului e deschisă unui cerc restrâns de persoane. Iar în procesul actului medical, lucrătorul medical va afla că condiția stabilirii diagnosticului presupune anumite lucruri intime, ca garanția de bază venită din partea medicului despre păstrarea confidențialității permite pacientului a fi deschis fără nici o frică căi va fi încălcată intimitatea și că ar putea fi

umilit. Echilibrul între conștiința profesională și încrederea pacientului. Pacientul trebuie să aibă

încredere în orice acțiune a medicului. Aceasta va asigura sinceritatea și eficiența.

Realizarea dreptului la autonomie, ce presupune un control eficient al momentelor decisive din viață. O persoană va conștientiza propria-i valoare, responsabilitatea și autodeterminarea numai atunci când va fi apt să-și controleze evenimentele din propria viață. Aceasta este condiția libertății individuale, a dependenței minime de forțele externe ce tind să-l manipuleze. Divulgarea face persoana să se simtă mai vulnerabilă și dependentă.

Asigurarea imaginii și a popularității medicului în societate. O persoană are dreptul și posibilitatea să-și aleagă medicul și instituția medicală.

Protejarea statutului social al pacienților. Integrarea socială e în corelație cu confidențialitatea. Divulgarea publică a unor info despre pacient pune în pericol statutul lui social, cariera, relațiile cu cei din jur, fapt care poate avea un impact nociv și asupra situației financiare a acestuia, de

ex: prin pierderea serviciului sau a clientelei. Astfel, persoanele cu HIV au tot dreptul să ceară lucrătorului medical respectarea tainei medicale referitor la rezultatele pozitive ale testului pentru a-și putea continua viața fără a fi excluși.

Păstrarea confidențialității presupune mai mult decât abținerea de la divulgare a info în scris sau verbal. Sunt considerate violări ale dreptului la confidențialitate nu numai acele situații în care medicul în mod activ, a furnizat info părților terțe. De ex: un medic poate fi acuzat de neglijență în confidențialitate referitor la informațiile cu privire la starea sănătății unui pacient, dacă acestea au putut fi cu ușurință accesate și obținute din calculatorul medicului de către o persoană terță.

Legislația RM garantează persoanelor dreptul la confidențialitate ceea ce înseamnă că personalul medical și alte persoane, în virtutea obligațiilor de servici, sunt obligate să păstreze confidențialitatea acestor informații . medicii,  lucrătorii medico sanitari și farmaciștii sunt obligați să păstreze secretul info referitor la boală, viață  intimă, familială de care a luat cunoștință în exercițiul profesiunii lor, cu excepția cazurilor de pericol a răspândirii maladiilor transmisibile, la cerea motivată a organelor de urmărire penală, sau a instanțelor judecătorești.