Drept Executional Penal

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

Facultatea de Drept şi Sociologie

Program de studiu: DREPT FRECVENŢĂ REDUSĂ

Cletea Gheorghe

DREPT EXECUŢIONAL PENAL

Note de curs

2008

2

Cuprins

INTRODUCERE

Obiectivele cursului

Motivaţia curricularã

Scopul unităţilor de învăţare

Tematica unităților de învăţare

Bibliografie

Capitolul I. Noţiuni introductive privind dreptul execuţional penal

Sect.1. Noţiune

1.1. Noţiunea de drept execuţional penal

1.2. Drept execuţional penal şi drept penitenciar

Sect. 2. Trăsăturile (caracterele) dreptului execuţional penal

Sect. 3. Scopul şi funcţiile dreptului execuţional penal

Sect. 4.. Principiile fundamentale ale dreptului execuţional penal

4.1. Principiul legalităţii

4.2. Principiul umanismului

4.3. Principiul executării sancţiunilor în scopul reeducării celor

condamnaţi

4.4. Principiul individualizării pedepsei

4.5. Principiul executabilităţii

4.6. Principiul obligativităţii

4.7. Principiul jurisdicţionalităţii

4.8. Principiul continuităţii

Sect. 5. Principiile speciale ale dreptului execuţional penal

Sect. 6. Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ramuri de drept

şi cu alte ştiinţe

6.1. Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ramuri de drept

6.2. Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ştiinţe

Sect. 7. Izvoarele dreptului execuţional penal

Sect. 8. Raportul juridic de drept execuţional penal

8.1. Noţiune

8.2. Părţile raportului juridic execuţional penal

8.3. Conţinutul raportului juridic execuţional penal

8.4. Obiectul raportului juridic execuţional penal

Capitolul II. Răspunderea penală

Sect. 1. Răspunderea juridică- consideratii generale

Sect. 2. Răspunderea penală

2.1. Definiţie, trăsături

2.2. Principii

Sect. 3. Înlocuirea răspunderii penale

3.1. Noţiune şi temeiuri

3.2.. Condiţii în care se poate dispune înlocuirea răspunderii penale

Sect. 4. Cauzele care înlătură răspunderea penală sau apl icarea

pedepsei

4.1. Cauzele care înlătură răspunderea penală

4.2. Cauzele care înlătură aplicarea pedepsei

3

Capitolul III. Sancţiunile penale

Sect. 1. Noţiuni generale privind sancţiunile penale

Sect. 2. Pedepsele. Definiţie, clasificare, scop, funcţii

Sect. 3. Felurile pedepselor

3.1. Pedepse principale

3.2. Pedepsele complementare

3.3. Pedepsele accesorii

Sect. 4. Pedepse ce se aplică persoanelor fizice

4.1. Pedepsele principale aplicate persoanei fizice

4.2. Pedepsele complementare şi pedepsele accesorii aplicate

persoanei fizice

Sect. 5.. Pedepsele ce se aplică persoanelor juridice

5.1. Pedeapsa principală aplicată persoanei juridice

5.2. Pedepsele complementare aplicate persoanei juridice

Sect. 6. Individualizarea judiciara a pedepselor

6.1. Notiune si criterii de individualizare

6.2. Stari si circumstante in individualizarea pedepsei

6.3. Circumstante atenuante.

6.4. Circumstante agravante

Capitolul IV. Individualizarea judiciara a executarii pedepselor

Sect.1 Liberarea condiţionată

1.1. Noţiuni generale

1.2. Condiţiile de acordare

1.3. Efectele liberării condiţionate

1.4. Revocarea liberării condiţionate

1.5. Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă

Sect.2. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei

2.1. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată

persoanei fizice

2.1.1. Condiţii de acordare a suspendării condiţionate a executării

pedepsei

2.1.2.. Termenul de încercare

2.1.3. Efectele suspendării condiţionate a executării pedepsei

2.1.4. Revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei

2.1.5. Anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei

2.1.6. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei în cazuri

speciale

2. 2. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată

persoanei fizice

2..2.1. Condiţii de aplicare

2.2.2. Termenul de încercare

2.2.3. Măsurile de supraveghere şi obligaţiile condamnatului

2.2.4. Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere

2.2.5. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere

2.2.6. Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere

3. Măsurile de supraveghere şi obligaţiile dispuse faţă de minori

Capitolul V.. Reguli procesual penale privind punerea în executare a

hotărârilor de condamnare

4

Sect. 1. Aspecte şi dispoziţii generale

Sect. 2.Punerea în executare a pedepselor principale

Sect. 3. Punerea în executare a pedepselor complementare

Sect. 4. Punerea în executare a măsurilor de siguranţă

Sect. 5. Punerea în executare a dispoziţiilor privind înlocuirea

răspunderii penale şi a dispoziţiilor prin care s-au aplicat sancţiunile

cu caracter administrativ prevăzute în art. 18¹ din C. pen.

5.1. Punerea în executare a dispoziţiilor privind înlocuirea

răspunderii penale

5.2. Punerea în executare a dispoziţiilor prin care s -au aplicat

sancţiunile prevăzute de art. 18 C. pen.

Sect. 6. Punerea în executare a amenzii judiciare şi a cheltuielilor

judiciare avansate de stat

Sect. 7. Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâre

Sect. 8. Schimbări în executarea unor hotărâri

Sect. 9. Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe

viaţă

Sect. 10. Modificarea sau înlăturarea pedepsei

Sect.11. Transformarea amenzilor în închisoare

Sect.12. Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii

pe viaţă Sect.13 . Contestaţia la executare

Capitolul VI. Regimurile de executare a pedepselor privative de

libertate

1. Noţiuni generale privind executarea pedepselor privative de

libertate

2. Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate

2.1. Noţiune

2.2. Regimul de maximă siguranţă

2.3. Regimul închis de executare a pedepselor privative de libertate

2.4. Regimul semideschis de executare a pedepselor privative de

libertate

2.5. Regimul deschis de executare a pedepselor privative de libertate

Capitolul VII Drepturile, obligaţiile şi regimul de muncǎ al

deţinuţilor

Drepturile deţinuţilor

Obligaţiile deţinuţilor

Regimul de muncă

Capitolul VIII Securitatea penitenciarelor

Ordinea în penitenciare

Siguranţa în penitenciare

Măsuri disciplinare şi recompense

___________________________________________________________________Introducere

__________________________________________________________________________ 5

INTRODUCERE

OBIECTIVELE CURSULUI Dreptul execuţional penal are un conţinut social-politic, el exprimând

necesităţi de politică penală a statului nostru; el are un conţinut normativ specific şi bogat cu ajutorul căruia contribuie în mod substanţial la reglementarea adecvată a executării sancţiunilor penale, după cum are scopuri şi sarcini proprii. Dreptul execuţional penal este constituit dintr-un ansamblu de norme care reglementează domeniul executării sancţiunilor de drept penal. Normele de drept execuţional penal se regăsesc în tratate şi convenţii internaţionale cu privire la executarea sancţiunilor penale, în Constituţia României, în Codul Penal şi de Procedură Penală, în Legea de executare a pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în Regulamentul de aplicare a legii, în unele legi speciale, în normele privitoare la sănătate, muncă, administraţie, drepturile omului, precum şi în orice norme ce reglementează activitatea unor colectivităţi. Instituţia infracţiunii, instituţia sancţiunii (pedepsei) şi instituţia răspunderii penale formează pilonii oricărui sistem de drept penal. Între cele trei instituţii fundamentale există o strânsă interdependenţă. Infracţiunea, ca faptă periculoasă, interzisă prin normele penale, atrage prin săvârşirea ei răspunderea penală, infracţiunea fiind temeiul unei răspunderi penale (art. 17 alin. 2 C. p.), iar răspunderea penală fără sancţiune (pedeapsă) ar fi lipsită de obiect. Corelaţia este şi inversă, adică aplicarea pedepsei nu poate fi justificată decât de existenţa răspunderii penale a infractorului, iar răspunderea penală nu se poate întemeia decât pe săvârşirea unei infracţiuni. În această ipoteză, dreptul penal este cel care cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială esenţiale, prin determinarea faptelor ce constituie infracţiuni şi a sancţiunilor aplicabile persoanelor care le săvârşesc, în scopul apărării ordinii juridice împotriva acestor fapte antisociale. Dreptul penal substanţial nu este de aplicaţiune imediată. El se transpune în viaţă prin intermediul dreptului procesual penal. Sub acest aspect, dreptul penal apare ca un drept potenţial care îşi îndeplineşte funcţia sa socială prin intermediul dreptului procesual penal. În lumina dispoziţiei legale care reglementează scopul procesului penal, reiese că, activitatea procesual penală trebuie să se finalizeze prin pedepsirea, când este cazul, a persoanelor care săvârşesc infracţiuni. Aşadar, în cadrul procesului penal trebuie aduse la îndeplinire dispoziţiile hotărârii penale rămase definitive, dispoziţii care prevăd constrângerea celor condamnaţi, astfel ca aceştia să suporte efectiv sancţiunile penale aplicate.

MOTIVAŢIE CURRICULARĂ

Acest curs îşi propune dezvoltarea cunoştinţelor dobândite anterior la materii esenţiale de drept, respectiv Dreptul penal general,şi aplicarea acestuia la specificul acestei materii în deplină corelaţie cu legislaţia în vigoare aflată într-o continuă schimbare şi adaptare la transformările actuale În conţinutul acestei discipline se regăsesc elemente specifice diferitelor tipuri de activităţi care conlucrează în materie penală, indiferent de felul acestora, corelate cu un bogat suport de specialitate pentru demonstrarea

___________________________________________________________________Introducere

__________________________________________________________________________ 6

legalităţii desfăşurării acestora, complexitatea şi particularităţile fiecăreia. Nu a fost neglijată corelarea noilor prevederi normative cu practica şi uzanţele internaţionale şi nici exemplificările concrete ale domeniului în discuţie Este un domeniu dedicat, cu activităţi specifice, prevederi corespunzătoare care nu pot decât să întregească cunoştiinţele în domeniu ale studenţilor de la specializarea drept

SCOPUL UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE Unităţile de învăţare au fost alese astfel încât să ajute cursanţii în primul rând

să identifice locul şi rolul acestei discipline în categoria disciplinelor de drept. De asemenea printr-o selecţie atentă a tematicii a fost posibilă corelarea cunoştinţele dobândite la Dreptul penal general cu aplicarea practică a acestuia în analiza infracţiunilor cuprinse în partea specială a Codului penal şi practica existentă în acest domeniu. Nu în ultimul rând, acest curs vine să aprofundeze noţiuni specifice domeniului, să ofere noţiuni noi care pot fi asimilate, evidenţiate şi puse în valoare în rezolvarea situaţiilor practice pe care le poate rezolva cel care studiază această disciplină Cursul se doreşte a fi o aprofundare pertinentă a domeniului, astfel încât acesta să-i ajute pe cursanţi în cariera lor juridică ulterioară

TEMATICA UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE

Introducere Unitatea de învăţare nr.2 Răspunderea penală Unitatea de învăţare nr.3 Sancţiunile penale Unitatea de învăţare nr.4 Individualizarea judiciara a executarii pedepselor Unitatea de învăţare nr.5 Reguli procesual penale privind punerea in executarea a hotararilor de

condamnare Unitatea de învăţare nr.6 Regimurile de executare a pedepselor Unitatea de învăţare nr.7 Drepturile, obligaţiile şi regimul de muncǎ al deţinuţilor Unitatea de învăţare nr.8 Securitatea penitenciarelor

BIBLIOGRAFIE V. Dongoroz şi colab., “Explicaţii teoretice ale Codului penal”, vol. II, Editura

Academiei Române, Bucureşti, 2003 Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”,

Bucureşti, 2003 Al. Boroi, Gh. Nistoreanu, Drept penal. Partea generală, Ed. All Beck, Bucureşti,

2004

___________________________________________________________________Introducere

__________________________________________________________________________ 7

F. Streteanu, R. Chiriţă, Răspunderea penală a persoanei juridice, Bucureşti, 2004

C-tin Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Casa de Editură şi Presă Şansa, Bucureşti, 2000

M. Basarab – Drept penal – Partea generală – Editura Lumina Lex, București – 2002

Costică Bulai – Drept penal – Partea generală – Editura Universul juridic – Bucureşti – 2007

Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, Drept penal. Partea generală, Bucureşti, Ed. All Beck, 2002

I. Oancea, Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român. Partea generală, vol. 1, Ed. Academiei, Bucureşti

P. Zidaru, Drept penitenciar. Tratamentul penitenciar. Regimul penitenciar. Practica penitenciară, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001,

I. Oancea, ,,Drept execuţional penal’’, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998,

______________________________________________ Rãspunderea penalã

__________________________________________________________________________ 8

Unitatea de învãţare nr.2

Rãspunderea penalã

Rãspunderea penalã Secţiunea 1. Răspunderea juridică – consideraţii generale Secţiunea 2. Răspunderea penală – definiţie, trăsături, principii 2.1. Definiţie, trăsături 2.2. Principii Secţiunea 3. Înlocuirea răspunderii penale 3.1. Noţiune şi temeiuri 3.2 Condiţiile inlocurii rãspunderii penale Secţiunea 4. Cauzele care înlătură răspunderea penală sau aplicarea

pedepsei

4.1. Cauzele care înlătură răspunderea penală 4.2. Cauze care înlătură executarea pedepsei şi a consecinţelor

condamnării

Obiective - Studiul şi analiza conceptelor si principiilor pe care se întemeiazã

rãspunderea penalã - Familiarizarea cu condiţiile, noţiunile şi conceptele aferente rãspunderii penale - explicarea rolului educativ şi preventiv al rãspunderii precum si explicarea instituţiilor privind cauzele care înlaturã rãspunderea penalã

Prezentarea generală a rãspunderii penale Răspunderea penală este una din instituţiile fundamentale ale dreptului

penal, alături de instituţia infracţiunii şi a pedepsei, reglementată în diferite dispoziţii din Codul penal (ex. infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale, cap. I, t. II, C. pen., partea generală etc). Ea obligă persoana care a săvârşit o infracţiune să răspunda pentru aceasta în faţa organelor judiciare, să suporte sancţiunile prevazute de lege şi să execute pedeapsa aplicată. Răspunderea penală are ca temei săvârşirea unei infracţiuni, legea prevăzând că infracţiunea este unicul temei al acesteia. Răspunderea penală poate fi atenuată sau agravată, avându-se în vedere imprejurările în care a fost săvârşita infracţiunea, circumstanţe ce vor fi luate in considerare la individualizarea pedepsei.

RĂSPUNDEREA PENALĂ

1. Răspunderea juridică – consideraţii generale

Răspunderea juridică este o specie a genului răspunderii sociale. Genul răspunderii sociale cuprinde următoarele forme de răspundere: răspunderea juridică, răspunderea politică, răspunderea religioasă şi răspunderea morală. Noţiunea răspunderii juridice nu este privită la fel de către toţi autorii de specialitate. Etimologic, cuvântul răspundere îşi are originea în latinescul ,,spondeo’’. Dicţionarul explicativ al limbii române, defineşte termenul răspunderea ca fiind ,,faptul de a răspunde; obligaţia de a răspunde de îndeplinirea unei acţiuni, sarcini etc.; responsabilitate’’. Dicţionarul Larous foloseşte ca echivalent al cuvântului răspundere,


__________________________________________________________________________ 9

termenul responsabilitate, căruia îi dă următoarele accepţiuni: ,,obligaţie de reparare a daunelor cauzate altuia de către el însuşi, de către o persoană care depinde de el sau de către un animal sau lucru aflat în paza sa; obligaţia de a suporta pedeapsa pentru fapta comisă; capacitatea de a lua o decizie fără a se referi, în prealabil la o autoritate superioară; necesitatea pentru un ministru de a-şi abandona funcţiile atunci când Parlamentul îi refuză încrederea…’’. Răspunderea intervine deoarece, destinatarul normei juridice a nesocotit regula ,,neminem laedere’’ ori s-a produs un eveniment natural de apariţia căruia legea leagă răspunderea vreunui subiect de drept. Răspunderea juridică nu este tratată ca o entitate a teoriei generale a dreptului, ci este abordată în cadrul fiecărei ramuri de drept. În funcţie de specificul diverselor ramuri care alcătuiesc sistemul de drept, răspunderea juridică se prezintă sub următoarele forme: răspunderea civilă, răspunderea penală, răspunderea administrativă, răspunderea constituţională, răspunderea disciplinară, răspunderea fiscală, răspunderea internaţională etc. Indiferent de ramura dreptului în cadrul căreia intervine, răspunderea juridică garantează eficienţa dreptului, legalitatea, stabilitatea raporturilor juridice şi dezvoltarea relaţiilor sociale. Realizarea ordinii de drept nu se poate face haotic, sau arbitrar, ci, într-un cadru juridic adecvat acesteia. Acest cadru este dat de raporturile juridice de constrângere. Prin urmare, aplicarea sancţiunilor (constrângerii), nu poate fi realizată direct, ci numai prin intermediul răspunderii juridice. În primul sens, răspunderea juridică este acea formă a răspunderii sociale, ce constă în obligaţia unei persoane de a suporta sancţiunea juridică. În al doilea sens, răspunderea juridică este acea formă a răspunderii sociale, ce cuprinde atât latura pasivă, cât şi latura activă a raportului juridic de constrângere (de conflict), respectiv dreptul subiectului activ (titularul valorii sociale lezate) al acestui raport, de a pretinde şi obţine conduita corespunzătoare dreptului său, din partea subiectului pasiv (cel care a lezat valoarea socială), care are obligaţia de a se conforma acestei conduite. În al treilea sens, prin răspundere juridică se înţelege acea specie de răspundere juridică ce cuprinde drepturile şi obligaţiile corelative ce aparţin subiectelor raportului juridic penal, care se realizează prin coerciţiunea statală. În al patrulea sens, prin răspundere juridică se înţelege instituţia juridică ce cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează realizarea dreptului prin constrângere.

Definiţie, trăsături

Doctrina juridică a definit răspunderea ca fiind o „situaţie juridică de avertizare expresă a anumitor subiecte de drept despre consecinţele juridice ale încălcării unor norme juridice şi, în cazul nerespectării normelor în vigoare, de aplicare a constrângerii de stat în modul corespunzător încălcării constatate” sau ca „un complex de drepturi şi obligaţii conexe care, potrivit legii, se nasc ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite şi care constituie cadrul de realizare a constrângerii de stat, prin aplicarea sancţiunilor juridice în scopul asigurării stabilităţii raporturilor sociale şi al îndrumării membrilor


__________________________________________________________________________ 10

societăţii în spiritul respectării ordinii de drept”. Ca formă a răspunderii juridice, răspunderea penală comportă două accepţiuni. Într-o accepţiune restrânsă, răspunderea penală constituie obligaţia pe care o are o persoană de a suporta o sancţiune penală, ca o consecinţă a săvârşirii unei infracţiuni (aşadar, răspunderea penală „nu este un element al infracţiunii, ci efectul, consecinţa infracţiunilor”). În sens larg, răspunderea penală desemnează nu doar obligaţia infractorului de a suporta sancţiunea stabilită de lege, ci şi dreptul şi, totodată, obligaţia statului de a aplica o sancţiune penală persoanei care încalcă legea penală, drept şi obligaţie exercitate prin organele specializate ale statului. Prin finalitatea sa, legea penală asigură un echilibru între binele colectiv şi cel individual, în concordanţă cu cerinţa realizării depline a drepturilor şi libertăţilor fiecărui membru al societăţii, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere drepturilor şi libertăţilor alto ra sau colectivităţii în ansamblul său, ceea ce reprezintă de fapt asigurarea unei concordanţe cu exigenţele statului de drept. În aceste condiţii, ajungem la o mult mai cuprinzătoare definiţie oferită răspunderii penale, care este prezentată ca f iind „un ansamblu de drepturi şi obligaţii corelative ale subiectelor raportului juridic penal, care se realizează în principal prin constrângerea exercitată de stat faţă de infractor, în condiţiile şi formele prevăzute de lege, în scopul restabilirii ordinii de drept şi a resocializării infractorului.” De reţinut este faptul că răspunderea penală are ca unic temei infracţiunea, aşa cum prevede art. 17 alin. (2) C. pen. . Răspunderea penală are ca forme de realizare pedepsele şi celelalte sancţiuni de drept penal. Aceste drepturi şi obligaţii conexe pe care le presupune răspunderea penală sunt prevăzute de normele dreptului penal, dar şi de acelea ale dreptului procesual-penal, întrucât însuşi raportul juridic penal se realizează prin mijlocirea altui raport juridic, adică a raportului juridic procesual penal. Raportul juridic penal este definitivat abia la sfârşitul raportului juridic procesual-penal, context în care dominant apare dreptul statului – reprezentantul legitim al societăţii – de a aplica o sancţiune celui care a săvârşit infracţiunea sau fapta prevăzută de legea penală şi de a-l constrânge să execute respectiva sancţiune.

Principii Prin principii ale răspunderi penale, se înţeleg acele idei de bază,

diriguitoare, ce se regăsesc în normele de reglementare a răspunderii penale. 1. Principiul legalităţii răspunderii penale, după cum se ştie, este un principiu fundamental al întregului sistem de drept şi, al dreptului penal. În domeniul răspunderii penale, principiul legalităţii presupune că apariţia, desfăşurarea şi soluţionarea raportului penal are loc pe baza legii şi în strictă conformitate cu aceasta. Legalitatea răspunderii penale presupune legalitatea incriminării şi legalitatea sancţiunilor de drept penal. Principiul ,,infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale’’ îşi găseşte deplină consacrare în dispoziţiile art. 17 alin. (2) C. pen. şi presupune că răspunderea penală se întemeiază numai pe săvârşirea unei infracţiuni, adică a unei fapte prevăzute de legea penală, săvârşită cu vinovăţia cerută de lege şi care prezintă pericolul social concret al


__________________________________________________________________________ 11

unei infracţiuni. 2. Principiul umanismului îşi găseşte expresie în condiţiile şi conţinutul constrângerii juridice, care intervine în cazul săvârşirii infracţiunii ca şi prin prevederea pentru destinatarii legii penale a unor exigenţe cărora aceştia se pot conforma. Principiul răspunderii penale personale a fost examinat şi în cadrul principiilor fundamentale ale dreptului penal, ca o garanţie a libertăţii persoanei. Acest principiu presupune că răspunderea penală revine numai persoanei care a săvârşit ori a participat la săvârşirea unei infracţiuni. Răspunderea penală nu poate interveni pentru fapta altuia, după cum nu poate fi colectivă, adică pentru fapta unei persoane, să răspundă un colectiv, grup (familie, etnie etc). 3. Principiul unicităţii răspunderii penale se referă la faptul că, răspunderea penală pentru o faptă săvârşită este unică, adică se stabileşte o singură dată, iar dacă raportul juridic de răspundere penală se stinge, aceasta nu mai poate acţiona în viitor. În legislaţia penală română, corespunzător acestui principiu, pentru săvârşirea unei infracţiuni, răspunderea penală se stabileşte şi atrage o singură pedeapsă principală, ori o singură metodă educativă. 4. Principiul inevitabilităţii răspunderii penale statuează că, oricine săvârşeşte o infracţiune, trebuie să răspundă penal. Răspunderea penală este o consecinţă inevitabilă a săvârşirii unei infracţiuni. Înlăturarea răspunderii penale, în cazurile prevăzute de lege (amnistie, lipsa plângerii prealabile, împăcarea părţilor, prescripţie ş. a.) nu diminuează importanţa principiului care corespunde şi principiului egalităţii tuturor persoanelor în faţa legii penale. Acest principiu este realizat de principiul oficialităţii acţiunii penale, în vederea tragerii la răspundere penală a infractorului şi care funcţionează pentru marea majoritate a infracţiunilor. 5. Principiul individualizării răspunderii penale constă în faptul că, răspunderea penală trebuie să fie diferenţiată în funcţie de gravitatea infracţiunii, de persoana infractorului pentru a asigura atât sancţionarea corectă a infractorului, cât şi realizarea prevenţiunii generale şi speciale. Individualizarea răspunderii penale are loc în conformitate cu legea care consacră dispoziţii speciale privitoare la individualizarea pedepsei (art. 72-89 C. pen) care constituie obiectul răspunderii penale. 6. Principiul prescriptibilităţii răspunderii penale constă în faptul că răspunderea penală, ca mijloc de realizarea a ordinii de drept prin constrângere, pentru a fi eficientă, trebuie să intervină prompt, cât mai aproape de momentul săvârşirii infracţiunii. În acest fel se realizează atât prevenţiunea specială cât şi generală, se creează sentimentul de securitate al valorilor sociale, se restabileşte ordinea de drept încălcată, se întăreşte încrederea în autoritatea legii. Cu cât răspunderea penală intervine mai târziu faţă de data săvârşirii infracţiunii, cu atât eficienţa ei scade, rezonanţa socială a infracţiunii se stinge treptat, iar stabilirea răspunderii penale pentru infracţiunea care aproape a fost uitată, ale cărei urmări au putut fi reparate, înlăturate sau şterse prin trecerea timpului, nu mai apare ca necesară. Pe lângă aceste aspecte, nu trebuie neglijată nici situaţia infractorului care s-a aflat în tot acest interval sub ameninţarea


__________________________________________________________________________ 12

răspunderii penale, care s-a putut îndrepta şi deci nu mai este necesară stabilirea răspunderii penale şi a pedepsei. Iată argumente care justifică o limitare în timp a răspunderii penale. Dacă răspunderea penală nu a fost stabilită într-un anumit termen de la săvârşirea infracţiunii, aceasta se prescrie, adică se stinge dreptul de a mai fi stabilită răspunderea penală.

Înlocuirea răspunderii penale

Noţiune şi temeiuri

Înlocuirea răspunderii penale constă în schimbarea sancţiunilor penale ale unei infracţiuni săvârşite, cu măsuri şi sancţiuni de ordin administrativ, disciplinar În art. 90 C. p., se prevede expres că: ,,instanţa poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ’’. Înlocuirea răspunderii penale pentru unele infracţiuni cu răspunderea socială sau administrativă este posibilă şi pe deplin întemeiată. Gradul de pericol social ce caracterizează o infracţiune nu este fix şi imuabil, ci se poate schimba. În condiţii sociale noi, unele fapte penale îşi pierd gradul de pericol social necesar unei infracţiuni, ajungându-se la un grad de pericol social mai mic, similar gradului de pericol social al unei contravenţii sau al unei abateri disciplinare. Fiind vorba de o schimbare a gradului de periculozitate socială, implicit trebuie să se schimbe şi răspunderea penală, prin înlocuirea acestei cu alt tip de răspunderea (socială, administrativă, disciplinară).

Condiţiile inlocuirii rãspunderii penale

Condiţii privitoare la infracţiune

Înlocuirea răspunderii penale se face pentru unele infracţiuni uşoare, care prezintă un grad de pericol social redus. Condiţiile cu privire la infracţiune, prevăzute de lege sunt următoarele: ,,a) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de cel mult un an sau amendă ori s-au săvârşit infracţiunile prevăzute în art. 208, 213, art. 215 alin. (1), art. 215¹ alin. (1), art. 217 alin. (1), art. 219 alin. (1), dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 10 lei sau infracţiunea prevăzută în art. 249, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 50 lei; b) fapta, în conţinutul ei concret şi în împrejurările în care a fost săvârşită, prezintă pericol social redus şi nu a produs urmări grave; c) paguba pricinuită prin infracţiune a fost integral reparată până la pronunţarea hotărârii;’’

Condiţii privitoare la făptuitor

Instituţia înlocuirii răspunderii penale funcţionează în cazul în care, datorită persoanei făptuitorului, devine evident că fapta prezintă un pericol social redus. Astfel, în legătură cu condiţiile privitoare la făptuitor, art. 90 C. p. statuează următoarele: ,,d) din atitudinea făptuitorului după săvârşirea infracţiunii rezultă că acesta regretă fapta; e) sunt suficiente date că făptuitorul poate fi îndreptat fără a i se aplica o pedeapsă.’’ În continuare art. 90 prevede la alin. (2): ,,Înlocuirea răspunderii penale nu se poate dispune, dacă făptuitorul a mai fost anterior


__________________________________________________________________________ 13

condamnat sau i s-au aplicat de două ori sancţiuni cu caracter administrativ. Condamnarea se consideră inexistentă în situaţiile prevăzute de art. 38.’’

Sancţiuni cu caracter administrativ aplicabile în caz de înlocuire a răspunderii penale

Instanţa de judecată, constatând că sunt îndeplinite condiţiile pentru înlocuirea răspunderii penale, dispune înlocuirea şi aplică una dintre sancţiunile cu caracter administrativ, prevăzute la art. 91 C. p.: a) mustrarea; b) mustrarea cu avertisment; c) amenda de la 10 lei la 1.000 lei. Înlocuirea răspunderii penale trebuie să se efectueze, din punct de vedere legislativ, printr-o reglementare generală, adoptându-se dispoziţii generale. Înlocuirea efectivă trebuie făcută de către instanţa de judecată. În locul pedepselor trebuie instituite sancţiuni înlocuitoare eficace, adică sancţiuni care îndeplinesc rolul şi funcţiile pe care le îndeplinea pedeapsa înlocuită.

Cauzele care înlătură răspunderea penală sau aplicarea pedepsei

Constatarea faptelor care constituie infracţiuni şi tragerea la răspundere penală a persoanelor penalmente responsabile reprezintă o demonstraţie credibilă că ameninţarea cu pedeapsa, în cazul încălcării legii, nu este o glumă, că dacă această ameninţare nu a fost suficient de intimidantă, exemplul pedepsei concret aplicate, va determina o mai mare prudenţă în viitor. Dar în viaţa socială politică apar momente când datorită unor împrejurări speciale săvârşirea unor anumite infracţiuni nu mai prezintă un pericol social deosebit sau când cei care le-au comis nu mai apar a fi periculoşi pentru societate şi, de aceea, statul şi-a rezervat dreptul de a ierta sau trece cu vederea, ori a trata cu mai multă indulgenţă acele infracţiuni şi infractori. Este, într-un fel, triumful cauzei umanităţii, în viziunea lui C. Beccaria, ori de câte ori se apreciază că o pedeapsă nu este nici utilă, nici necesară. În condiţiile în care pedeapsa nu mai este o problemă pur tehnică, separată de morală şi principiile comunităţii politice , s-au creat premisele unei politici a onoarei care lasă să transpară, concret, că justiţia fără milă nu este decât o iluzie, dar şi că mila fără justiţie este o impostură. Pentru rezolvarea - în drept şi în fapt - a unor situaţii conflictuale, generale sau individuale, dreptul penal a instituţionalizat cauzele generale care pot înlătura răspunderea penală sau aplicarea pedepsei: amnistia, prescripţia răspunderii penale, lipsa plângerii prealabile, împăcarea părţilor, graţierea, prescripţia executării pedepsei şi reabilitarea. Caracteristica esenţială a aplicării acestor cauze este că ele nu ridică faptelor caracterul de infracţiune şi deci existenţa răspunderii penale, ci numai înlătură o răspundere penală reală, împiedicând producerea consecinţelor penale ce decurg. În cele ce urmează ne vom rezuma în a prezenta câteva consideraţii, foarte superficiale asupra acestor cauze

Cauzele care înlătură răspunderea penală

1. Amnistia este actul de clemenţă al Parlamentului României, prin care, din considerente de politică penală este înlăturată răspunderea penală pentru infracţiuni comise anterior adoptării legii de amnistie. Potrivit dispoziţiilor art. 119 C. p., ,,amnistia înlătură răspunderea penală pentru fapta săvârşită. Dacă intervine după

http://www.clr.ro/eBuletin/4_2001/Binform4_2001_2.htm


__________________________________________________________________________ 14

condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie.’’ 2. Prescripţia răspunderii penale. Prescripţie, în general, înseamnă stingerea unui drept prin trecerea timpului, potrivit condiţiilor prevăzute de lege. Prescripţia răspunderii penale înseamnă stingerea răspunderii penale prin trecerea unui anumit termen (interval de timp) prevăzut de lege. Rezultă, din cele de mai sus că, după trecerea unui anumit termen, nu se mai poate exercita de către stat dreptul de a trage la răspundere penală pe infractor şi se stinge pentru infractor obligaţia de a mai răspunde penal. 3. Plângerea penală prealabilă reprezintă o cauză care exclude răspunderea penală, în cazul în care legea prevede că, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Prin excepţie de la principiul oficialităţii procesulu i penal, legiuitorul a lăsat persoanei vătămate dispoziţia tragerii la răspundere penală a infractorului, în anumite cazuri, când valoarea socială căreia i se aduce atingere prin infracţiune este mai puţin importantă sau când se urmăreşte protejarea intereselor personale ale victimei. Punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de formularea unei plângeri prealabile numai în cazurile expres prevăzute de lege. 4. Împăcarea părţilor este strâns legată de instituţia plângerii prealabile, fiindcă doar cu o excepţie (infracţiunea de seducţie), în care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, deşi acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, pentru toate celelalte situaţii, împăcarea este prevăzută la infracţiunile la care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Conform doctrinei, împăcarea părţilor reprezintă actul bilateral ce intervine între infractor şi victima infracţiunii, în cazurile prevăzute de lege de a pune capăt conflictului născut din săvârşirea infracţiunii, înlăturând răspunderea penală şi consecinţele juridice ale faptei

Cauze care înlătură executarea pedepsei şi a consecinţelor condamnării

1. Graţierea este o măsură de clemenţă, acordată individual (prin decret al preşedintelui României, potrivit art. 72 alin. (3) din Constituţie) sau colectiv (de către Parlamentul României) prin lege organică, potrivit art. 72 alin. (3) lit. g din Constituţie) şi constă în iertarea unui condamnat de executarea în total ori în parte a pedepsei, ori în comutarea pedepsei într-una mai uşoară. Graţierea nu poate fi decât postcondamnatorie. Graţierea trebuie deosebită de amnistie. O primă deosebire este aceea că, în cazul amnistiei nu se pronunţă o hotărâre de condamnare şi fapta nu este antecedent penal, în timp ce, în cazul graţierii (aici vorbim despre graţierea colectivă), fapta constituie antecedent penal şi se înscrie în cazierul judiciar. De graţiere, de regulă, nu beneficiază cei cărora li s-au aplicat pedepse pentru infracţiuni cu un grad sporit de periculozitate (omorul, violul etc.), precum şi recidiviştii. În funcţie de anumite considerente, graţierea poate privi nu întreaga pedeapsă aplicată, ci numai o parte a ei, iar în unele cazuri are loc o comutare a pedepsei într-una mai uşoară. 2. Prescripţia executării pedepsei reprezintă o cauză care exclude executarea pedepsei datorită trecerii unui interval de timp de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Deşi, de regulă, răspunderea penală şi executarea pedepsei este inevitabilă, în anumite


__________________________________________________________________________ 15

cazuri justificate este posibil ca executarea pedepsei să fie înlăturată. Într-adevăr, după trecerea unui interval mare de timp în care pedeapsa aplicată nu a fost executată, nu mai apare ca fiind necesară executarea pedepsei, deoarece scopul pedepsei a fost atins. Pentru a interveni prescripţia executării pedepsei este necesar ca, într-o perioadă mare de timp, făptuitorul să nu fi săvârşit infracţiuni întrucât, în caz contrar, termenul de prescripţie a fost întrerupt. Din împrejurarea că, făptuitorul nu a mai săvârşit infracţiuni în interiorul termenului de prescripţie, se naşte prezumţia că el s-a îndreptat. Prescripţia executării pedepsei nu operează în privinţa pedepselor complementare şi nici referitor la măsurile de siguranţă, dar este incidentă asupra pedepselor accesorii. Incidenţa prescripţiei executării pedepsei nu produce nici un efect în ceea ce priveşte existenţa recidivei sau a antecedentelor penale. 3. Reabilitarea este mijlocul legal prin care fostul condamnat este deplin integrat, pe plan juridic, în societate. Conform doctrinei, reabilitarea este instituţia juridică prin care efectele unei condamnări, care constau în: interdicţii, incapacităţi şi decăderi, încetează pentru viitor, pentru fostul condamnat care o perioadă de timp a dovedit, prin întreaga sa comportare că s-a îndreptat şi că este posibilă reintegrarea socială deplină a acestuia. Reabilitarea, ca măsură de politică penală, este menită să stimuleze efortul de îndreptare şi integrare al fostu lui condamnat în cadrul societăţii, prin repunerea acestuia în termen în deplinătatea drepturilor politice şi social economice pe care le-a avut înainte de condamnare. Reabilitarea poate fi: de drept sau judecătorească. Ambele reabilitări trebuie să îndeplinească anumite condiţii, pentru a putea avea loc. Reabilitarea de drept este forma de reabilitare ce intervine din oficiu, pentru anumite condamnări de mică gravitate, la împlinirea de către condamnat a condiţiilor prevăzute de lege. Reabilitarea judecătorească este reabilitarea ce se acordă, la cererea fostului condamnat, de către instanţa de judecată, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege.

Teste de autoevaluare 1. Sanctiunile penale – pedepse principale a) pedeapsa închisorii

b) pedeapsa amenzii c) interzicerea unor drepturi

2.Regimurile de executare a pedepselor:

a)regim inchis b) regim semideschis c) regim mixt

Lucrare de verificare Analizaţi din punct de vedere al asemănărilor şi deosebirilor intre regimul deschis şi

semideschis Bibliografie 1 I. Oancea, ,,Drept execuţional penal’’, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998, C. Bulai, ,,Manual de drept penal’’, Partea generală, Ed. All, Bucureşti, 1997 I. Mircea, ,,Temeiul răspunderii penale în România’’, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti, 1978

_______________________________ Sancţiunile penale

16_______________________________________________________________________

Unitatea de învãţãre nr.3

SANCŢIUNILE PENALE

Sancţiunile penale Secţiunea 1. Noţiuni generale privind sancţiunile penale Secţiunea 2. Pedepsele. 1 Definiţie, clasificare 2 Scop, funcţii, principii Secţiunea 3. Felurile pedepselor 1 Pedepse principale 2 Pedepse complementare 3 Pedepse accesorii Secţiunea 4. Pedepse ce se aplică persoanelor fizice 1 Pedepsele principale aplicate persoanei fizice 2 Pedepse complementare şi pedeapsa accesorie aplicabile

persoanei fizice

Secţiunea 5. Pedepsele ce se aplică persoanelor juridice 1 Pedeapsa principală aplicată persoanei juridice Pedepsele complementare aplicate persoanei juridice Secţiunea 6. Individualizarea pedepselor

Obiective - Studiul şi analiza rolului pedepselor

- Familiarizarea cu diversele forme de pedepse - explicarea noţiunilor şi conceptelor referitoare la sancţiunile penale

Prezentarea generală a sancţiunilor penale

Lucrarea argumentează necesitatea pedepsei, prezintă evoluţia sistemelor de pedepse, defineşte şi caracterizează sancţiunile penale alternative la pedeapsa închisorii, susţinându-le cu elemente de drept comparat, documente şi recomandări europene şi, ţinând seama de justiţia restaurativă, justifică necesitatea introducerii lor în dreptul penal roman. Studiul sancţiunilor penale alternative la pedeapsa închisorii poate fi de folos studenţilor în drept, consilierilor de probaţiune şi celor care elaborează şi aplică legea penală.

SANCŢIUNILE PENALE Noţiuni generale privind sancţiunile penale

Sancţiunile de drept penal reprezintă o instituţie de bază a dreptului penal care, alături de instituţia infracţiunii şi aceea a răspunderii penale, constituie pilonii oricărui sistem de drept penal. Reglementarea sancţiunilor de drept penal este importantă pentru întreaga reglementare penală, înscriindu-se ca aspect esenţial al principiului fundamental al legalităţii şi contribuind la realizarea ordinii de drept atât prin conformare, cât şi prin constrângerea exercitată faţă de cei care au nesocotit dispoziţiile normelor penale. Sancţiunile de drept penal sunt consecinţele pe care legea penală


17_______________________________________________________________________

le impune în cazul încălcării preceptelor sale, măsuri de constrângere pe care le atrage comiterea faptelor prevăzute de legea penală şi, totodată, instrumente de realizare şi restabilire a ordinii de drept. Consecinţele la care se face referire în definiţie constau în anumite privaţiuni şi suferinţe la care este supus făptuitorul şi care trebuie în acelaşi timp să aibă aptitudinea de a exercita o funcţie inhibitorie, în măsură să-i determine pe cei care ar fi înclinaţi să calce legea penală să se abţină de la o astfel de conduită. Totodată, aceste sancţiuni trebuie să fie în măsură să determine prin aplicarea lor faţă de cei care au trecut totuşi la săvârşirea faptei interzise o schimbare în atitudinea şi mentalitatea lor faţă de valorile sociale vătămate sau periclitate prin fapta săvârşită. Toate acestea relevă, pe de o parte, importanţa deosebită a stabilirii prin lege a sancţiunilor penale pentru fiecare faptă interzisă de legea penală, iar pe de altă parte, rolul esenţial al aplicării corecte a acestora în activitatea practică de soluţionare a conflictelor născute ca urmare a comiterii infracţiunii. O reglementare juridico-penală este de neconceput fără specificarea sancţiunilor de drept penal, acestea fiind reglementate în cadrul uneia dintre cele trei instituţii fundamentale ale dreptului penal, alături de infracţiune şi de răspunderea penală, instituţii care coexistă într-o condiţionare reciprocă printr-o legătură organică. Aceste trăsături caracteristice se manifestă atât la realizarea prin conformare a ordinii de drept, cât şi în realizarea acesteia prin constrângere. În primul caz, determinarea conduitei dorite se realizează prin descrierea exactă a faptei interzise, a condiţiilor în care aceasta constituie infracţiune şi atrage răspunderea penală, precum şi prevederea sancţiunii considerată necesară şi suficientă pentru prevenirea şi, la nevoie, combaterea în scop de prevenire a faptei respective. În cel de-al doilea caz, realizarea ordinii de drept are loc prin constatarea infracţiunii în fapta săvârşită şi, în consecinţă, a existenţei răspunderii penale, precum şi prin stabilirea sancţiunii penale. În mecanismul constrângerii penale sancţiunea apare deci ca o consecinţă inevitabilă a răspunderii penale, la fel cum răspunderea penală apare ca o consecinţă necesară a infracţiunii. Sancţiunile de drept penal se deosebesc de celelalte sancţiuni juridice printr-o serie de trăsături caracteristice: - sancţiunile de drept penal sunt prevăzute în norme penale şi se aplică ori se iau numai de către organele penale; - sancţiunile de drept penal au caracter retributiv, represiv, implică o restrângere a drepturilor, o privaţiune, o suferinţă (caracter aflictiv), în timp ce alte sancţiuni juridice, cum ar fi sancţiunile civile au, în general, un caracter reparator sau restitutiv, constând în măsuri de restabilire a situaţiei anterioare (restituiri de bunuri, reparări de pagube, anulări de acte etc.); - sancţiunile de drept penal au ca scop prevenirea săvârşirii de noi fapte periculoase atât de cel căruia i se aplică sancţiunea cât şi de către ceilalţi indivizi, care ar fi tentaţi să săvârşească fapte prevăzute de legea penală; astfel de caracter preventiv îl au, în special, măsurile educative şi măsurile de siguranţă. - sancţiunile de drept penal sunt necesare pentru apărarea valorilor


18_______________________________________________________________________

sociale şi sunt inevitabile atunci când s-a stabilit răspunderea penală a făptuitorului; sancţiunile de drept penal acţionează post delictum, avându-şi întotdeauna cauza în săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Ca rezultat al evoluţiei societăţii, al progreselor înregistrate în domeniul criminologiei, al penologiei şi ştiinţei penitenciare şi, în general, odată cu rezultatele obţinute în planul cunoaşterii prin ştiinţele sociale şi umaniste, a avut loc o continuă diversificare a sancţiunilor de drept penal. Cunoaşterea cauzelor criminalităţii, atât la nivelul fenomenului global, cât şi la nivelul comportamentului individual, cunoaşterea fenomenelor psiho-sociale legate de aplicarea şi executarea pedepselor, studiul comportamentului uman în mediul închis, în colectivităţile din penitenciare şi alte locuri de executare a privaţiunii de libertate au impus concluzia că reacţia societăţii împotriva infractorilor nu este eficientă dacă se reduce numai la pedepse privative de libertate, aplicate pe scară din ce în ce mai largă în epoca modernă, odată cu renunţarea la aplicarea frecventă a pedepsei cu moartea, dar şi ca urmare a creşterii vertiginoase a criminalităţii. „Remediul a fost căutat, pe de o parte, în diverşi substitutivi ai pedepsei închisorii, iar pe de altă parte, în măsuri preventive şi de tratament, menite să înlăture anumite stări de pericol la persoane faţă de care, datorită stărilor psiho -fizice, pedeapsa nu poate avea nici un efect

Pedepsele. Definiţie, clasificare, scop, funcţii, principii

Pedepsele sunt sancţiuni proprii dreptului penal şi reprezintă cea mai importantă categorie, fiind în acelaşi timp şi măsuri de constrângere ce se aplică infractorilor. În sistemul sancţionator acestea sunt cele mai severe. Pedepsele sunt singurele sancţiuni represive, destinate să curme activitatea infracţională şi să determine schimbarea mentalităţii sociale a infractorului, printr-o acţiune modelatoare coercitivă şi educativă pe care o exercită asupra acestuia. Pedeapsa constituie instrumentul realizării procesului educativ şi de reinserţie socială, însă numai după ce s-a comis infracţiunea, transpunând în fapt dezaprobarea membrilor societăţii faţă de cei care aduc atingere valorilor apărate de legea penală (siguranţa statului, patrimoniul, ordinea publică etc.). Ea poate fi aplicată numai dacă este prevăzută de legea penală, numai unui infractor şi numai de către instanţele de judecată. Pedeapsa privativă de libertate (închisoarea), aşa cum este cunoscută ca sancţiune, prevăzută de legea penală şi aplicată de instanţa de judecată, ridică o serie de probleme în executarea ei. În primul rând, închisoarea este o pedeapsă care presupune o anumită desfăşurare în timp (luni sau ani), iar executarea ei trebuie observată, îndrumată, supravegheată pe toată această durată Apoi, pedeapsa închisorii se aduce la îndeplinire prin executarea ei într-un anumit spaţiu, numit loc de deţinere şi anume penitenciarul – instituţie complexă, cu regim special care trebuie să asigure baza materia lă (construcţii şi amenajări speciale, echipamente specifice, alimente etc.), paza şi securitatea condamnaţilor şi a angajaţilor, precum şi toate condiţiile necesare reformării şi resocializării deţinuţilor. Însă, totodată, mediul executării pedepsei închisorii dezvăluie că această pedeapsă privativă de libertate se poate dovedi a fi un rău şi o


19_______________________________________________________________________

suferinţă. Pentru persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, mediul carceral dezvăluie două tipuri de necesităţi: de adaptare la normele şi valorile specifice acestui cadru de viaţă şi de evoluţie ulterioară a personalităţii. În ciuda tuturor eforturilor întreprinse în prezent de către administraţia locurilor de deţinere, la cei cu pedepse mari şi mai ales la recidivişti descoperim deseori o reorganizare negativă a valorilor personale, fapt care conduce în final la diminuarea receptivităţii faţă de procesul reeducativ de la locul de deţinere. În general, ceea ce pare afectat la deţinuţi sunt normele după care îşi conduc activităţile şi relaţiile interumane, aprecierile individuale şi colective ale faptelor cotidiene, ceea ce trădează un sistem de nevoi inferioare, o raportare la bine şi rău prin prisma intereselor personale şi, în ansamblu, un nivel scăzut de moralitate. Pentru orice om, executarea unei pedepse în regim privativ de libertate constituie o situaţie deosebită, cu ample implicaţii în modul său de viaţă, atât pe durata detenţiei, cât şi după aceea, în libertate. Atât timp cât persoana condamnată se află în penitenciar, între oameni care au comis fapte antisociale, dificultăţile cele mai mari sunt localizate la cei din jur. În contactul cu ceilalţi deţinuţi, remuşcările, autoacuzările declarative sau chiar sincere din timpul procesului penal sunt repede înlocuite cu justificări ale faptelor comise «fabricate» în penitenciar, la care individul aderă pentru că îi oferă raţiuni desculpabilizante. Diminuarea subiectivă a gradului de vinovăţie aparent uşurează conştiinţa deţinutului şi de multe ori asistăm la modificarea atitudinii faţă de pedeapsă. Dacă iniţial consideră că pedeapsa este pe măsura faptei, destul de repede ajunge să o aprecieze ca fiind prea aspră. Astfel, de la comportamentul pasiv, supus, de penitenţă, deţinutul ajunge la unul activ în care egoismul, interesul personal şi autoconservarea primează. În planul conduitei, de la morala conformistă, bazată pe recunoaşterea vinovăţiei, se trece la morala frustrării, întemeiată pe convingeri de grup privind cauzele infracţiunii, „soarta” omului în lume, atitudinea faţă de muncă, familie, lege şi viitor şi, implicit, modul de viaţă în penitenciar. Cu toate acestea, valorile morale nu sunt anulate în mediul penitenciar, ci există şi se realizează ca valori într -un mediu social diferit. Ne referim aici la faptul că în detenţie individul îşi duce existenţa zilnică în mijlocul unei colectivităţi umane caracterizată prin devieri comportamentale, colectivitate care, nu de puţine ori, sancţionează pe cel care adoptă o conduită morală. Totuşi, nu trebuie acceptată ideea care circulă atât printre cei aflaţi în detenţie, cât şi în afară, că într-o situaţie anormală omul se manifestă anormal; omul trebuie să folosească la maxim orice şansă în plus de a se arăta moral, deci uman. Efectele educaţionale ale demersului etic sunt condiţionate în penitenciar de factori a căror acţiune este greu de contracarat. În primul rând, moralitatea majorităţii deţinuţilor relevă o contradicţie între conştiinţa lor morală şi manifestările morale: ei cunosc ce este bine şi criteriile după care este apreciat binele, dar obiectivele urmărite, mijloacele folosite şi timpul acordat realizării acestora nu se încadrează în limite acceptate social.


20_______________________________________________________________________

Mediul penitenciar nu permite întotdeauna o exteriorizare autentică a moralităţii din partea deţinuţilor. Raporturile interumane ce se stabilesc între ei sunt puternic marcate de privarea de libertate, de frustrarea afectivă şi informaţională. Aceasta face ca raporturile dintre indivizi să fie determinate de interese materiale care alterează condiţiile moralităţii în cadrul colectivului de deţinuţi. Astfel, cu greu poate fi vorba de existenţa sau de menţinerea unor deţinuţi cu atitudini exemplare pentru restul condamnaţilor. Dificultăţile constatate nu rezultă doar din contextul social în care trăiesc deţinuţii, ci se extind şi la nivelul lor cultural. Reduse ca amploare şi profunzime, relaţiile interumane coboară – în cadrul penitenciarului – la nivelurile inferioare, iar comunicarea între deţinuţi rămâne tributară nevoilor nesatisfăcute şi dispoziţiilor de moment. În mediul penitenciar, ceea ce contribuie la transformarea mentalităţii deţinuţilor este nevoia de reconstituire a unui sistem de valori funcţional, în paralel cu activarea încrederii în sine şi în viitor, cu implementarea unei atitudini corecte faţă de muncă, de lege şi de pedeapsă. Deţinuţii selectează şi generalizează aspectele negative din viaţa cotidiană, din nevoia de a aduce un argument obiectiv în sprijinul propriului comportament trecut, actual sau potenţial. În acest mecanism se află sursa unui mod specific de a vedea lumea şi anume ca fiind bazată pe individualism, omul trebuind să profite de orice ocazie de a-şi atinge scopurile, indiferent de mijloacele folosite. Această convingere, împărtăşită de un număr mare de deţinuţi, conduce firesc spre lipsa remuşcărilor pentru faptele antisociale comise.

Trăsăturile pedepselor privative de libertate

Pedeapsa închisorii este, prin natura ei, o pedeapsă severă, pentru că, ea constă într-o izolare de familie, de societate, îndepărtare de mediul normal de viaţă al omului, izolare care este trăită de condamnat ca o constrângere apăsătoare. Închisoarea mai înseamnă o rupere de profesiune şi de locul de muncă, astfel că, după liberare, mulţi foşti condamnaţi se încadrează greu în familie, în muncă, în cercul de prieteni, în viaţa socială. Pentru evitarea unor asemenea consecinţe, în concepţia umanistă a legiuitorului nostru, în anumite cazuri, executarea pedepsei închisorii de durată mai scurtă este înlocuită cu executarea ei fără privare de libertate, prin introducerea diverselor forme de executare a pedepsei în modalităţi neprivative de libertate. Executarea pedepsei închisorii este un mijloc de reeducare a celui condamnat. Condusă cu grijă şi pricepere, o atare executare poate ajunge la rezultate pozitive, iar în acest sens, trebuie avut în vedere că educarea, ca şi reeducarea, este un proces la care participă educatori şi condamnaţi, primii fiind chemaţi a îngriji, îndruma, forma, resocializa şi moraliza pe ceilalţi. Pedeapsa este singura sancţiune penală menită să asigure restabilirea ordinii de drept încălcată prin săvârşirea unei infracţiuni. Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare, prevăzută de lege, aplicată de instanţa judecătorească infractorului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni. Definiţia pedepsei reiese din dispoziţiile art. 52 C. pen.: pedeapsa este o măsură de constrângere aplicată în scopul reeducării condamnatului şi al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. Din aceas tă


21_______________________________________________________________________

definiţie putem reţine şi trăsăturile caracteristice ale pedepsei, care sunt următoarele: a) pedeapsa este o măsură de constrângere, o măsură de represiune, de privaţiune pentru cel care a săvârşit o infracţiune. Ca şi măsură cu caracter coercitiv, pedeapsa se concretizează într-o anumită privaţiune sau restricţie impusă persoanei care a săvârşit infracţiunea. b) pedeapsa este un mijloc de reeducare. Prin aplicarea pedepsei nu se urmăreşte exclusiv reprimarea infractorului; pedeapsa are, în acest sens, şi un puternic efect educativ, de împiedicare a repetării conduitei antisociale şi de îndreptare a condamnatului. c) pedeapsa este un mijloc de constrângere statală. Pedeapsa nu poate fi aplicată decât de către stat şi în numele societăţii. Numai statul, ca exponent al societăţii este îndrituit să exercite – prin organele sale – acţiunea penală în vederea tragerii la răspundere a infractorului. d) pedeapsa se aplică numai în cazul comiterii unei infracţiuni şi numai de către instanţele judecătoreşti. Nu există pedeapsă în general, ci numai pedeapsă, ca sancţiune prevăzută pentru o infracţiune. Ea poate fi pusă în aplicare doar după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti. e) pedeapsa se aplică infractorului, ea neputând fi aplicată decât celui vinovat de săvârşirea unei infracţiuni cu vinovăţie. Pedeapsa are caracter personal, nefiind pasibil de pedeapsă decât subiectul activ al infracţiunii (autor, instigator sau complice). f) pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. Prin această trăsătură se realizează funcţia de apărare socială împotriva infracţiunilor pe care o are dreptul penal. Prin efectul exemplarităţii pedeapsa atenţionează pe toţi ceilalţi subiecţi de drept care ar fi tentaţi să săvârşească o infracţiune convingându-i de posibilitatea ca, în condiţiile în care ar săvârşi o faptă similară, să li se aplice o pedeapsă de aceeaşi natură. Aceste trăsături subliniază specificul pedepsei cu închisoarea, trăsături care vor fi avute în vedere în procesul de aplicare, dar mai ales în procesul de executare, iar de acest specific trebuie să se ţină seama în abordarea şi punerea în practică a unei reglementări a executării pedepselor privative de libertate cât mai exacte şi cât mai adecvate naturii şi caracteristicilor acesteia. Pedeapsa închisorii este o pedeapsă divizibilă, gradabilă, care se poate doza. Datorită acestei calităţi, ea se poate aplica atât infracţiunilor grave, cât şi celor mai uşoare, atât infractorilor periculoşi, cât şi celor mai puţin periculoşi. În al doilea rând, este o pedeapsă reversibilă – odată aplicată se poate retrage, revoca, mai ales în caz de eroare judiciară, însuşire pe care pedeapsa capitală nu o are. În plus, este o măsură de constrângere directă, eficientă, severă, şi contribuie la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Clasificare Potrivit reglementărilor legale în vigoare, se execută în închisoare două dintre pedepsele principale – detenţiunea pe viaţă şi pedeapsa cu închisoarea. În ceea ce priveşte detenţiunea pe viaţă, datorită severităţii maxime, legea prevede amănunţit condiţiile aplicării ei; de altfel, ea este prevăzută practic în toate cazurile alternativ cu pedeapsa închisorii, ceea ce face ca instanţa să recurgă numai în mod


22_______________________________________________________________________

excepţional la această pedeapsă. Condiţiile înlocuirii ei cu pedeapsa cu închisoarea, însoţită sau nu de pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, sunt prevăzute în art. 55 C. pen. Prevederile dreptului penal şi execuţional penal evidenţiază limitele minime şi maxime între care se exprimă, de regulă, diferitele trepte de severitate a pedepsei. Instanţa de judecată, sesizată cu judecarea inculpatului pentru săvârşirea unei infracţiuni, ţinând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute în art. 72 C. pen., cât şi de stările şi circumstanţele în care a fost comisă fapta, va stabili şi aplica pedeapsa ce urmează să fie executată de condamnat. a) Pedeapsa aplicată de instanţa de judecată urmează să fie executată, potrivit naturii sale: închisoarea într-un loc de deţinere, sau amenda prin plata unei sume de bani în contul statului. Instanţa de judecată se poate opri în acest moment al aplicării pedepsei, dacă apreciază că scopurile şi funcţiile pedepsei vor fi realizate prin regimul de executare, potrivit naturii pedepsei principale aplicate. b) Prin lege însă, s-a prevăzut posibilitatea pentru instanţa de judecată, de a se ocupa şi de modul în care urmează să fie executată pedeapsa, deci să individualizeze executarea pedepsei. Ca urmare, instanţa de judecată poate dispune motivat, ca pedeapsa să se execute în alt mod decât cel care este propriu naturii acestuia, prin executarea închisorii la locul de muncă ori într-o închisoare militară sau se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În dreptul penal român, regimul de executare al pedepsei este reglementat de Codul penal la art. 53³ şi de Capitolul 2 din Legea nr. 275/2006. Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemul progresiv, persoanele condamnate având posibilitatea, în condiţiile prevăzute în prezenta lege, să treacă dintr-un regim în altul. Pedepsele privative de libertate se execută în unul din următoarele regimuri: regimul de maximă siguranţă, regimul închis, regimul semideschis, regimul deschis. Aceste regimuri se diferenţiază în raport cu gradul de limitare a libertăţii de mişcare a persoanelor condamnate, modul de desfăşurare a activităţilor şi condiţiile de detenţie. - regimul de maximă siguranţă se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani [art. 20 alin. (1) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal]; - regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani [art. 22 alin. (1) din Legea nr. 275/2006]; - regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani; în mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate; - regimul deschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa în-


23_______________________________________________________________________

chisorii de cel mult un an Cum se poate deduce din cuprinsul Legii 275/2006, regimul de executare al pedepsei se stabileşte de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la primirea persoanei condamnate în primul penitenciar în care aceasta urmează să execute pedeapsa. Împotriva modului de stabilire a regimului de executare, persoana condamnată poate formula o plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate în termen de 3 zile de la data când a luat la cunoştinţă de regimul de executare a pedepsei stabilite. Condamnaţii au posibilitatea să treacă dintr-un regim de executare în altul, în condiţiile prevăzute de legea pentru executarea pedepselor (Legea nr. 275/2006). Conform art. 53³ alin. (3) C. pen., regimul de executare al pedepsei închisorii se întemeiază în principal pe posibilitatea condamnaţilor de a presta, cu acordul lor, o muncă socialmente utilă, dacă sunt apţi pentru muncă, pe educarea condamnaţilor, pe respectarea de către aceştia a ordinii interioare a locurilor de deţinere, precum şi pe stimularea şi recompensarea celor stăruitori în muncă, disciplinaţi, şi care dau dovezi temeinice de îndreptare. Legea 275/2006, consacră muncii prestate de către persoanele condamnate un întreg capitol (Capitolul 5 din cadrul Titlului ). De asemenea Legea privind executarea pedepselor, în cadrul Capitolului 7, Titlul IV, face o amplă referire la recompensele, abaterile şi sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate de către personalul specializat în cadrul locurilor de deţinere. Legea prevede că mijloacele pe care le oferă regimul executării închisorii trebuie să fie folosite în aşa fel încât să conducă la reeducarea celor condamnaţi şi, deci, la realizarea scopului pedepsei. În doctrină şi în legislaţie se fac diverse clasificări în funcţie de diverse criterii: A. După rolul şi importanţa atribuită pedepsei se disting: - pedepse principale; - pedepse complementare; - pedepse accesorii. 1. Pedepsele principale se pot aplica singure şi întotdeauna o infrac-ţiune va fi sancţionată legal cu o pedeapsă principală. 2. Pedepsele complementare sunt acele pedepse care se pot dispune alături de pedeapsa principală. Ele au rol de a completa represiunea, de aceea ele sunt aplicabile numai pe lângă o pedeapsă principală. 3. Pedepsele accesorii decurg din pedeapsa principală, din condam-narea definitivă. B. După obiectul asupra căruia poartă sancţiunea, distingem: 1. Pedepse privative de viaţă – prin care se suprimă viaţa infractorului (pedeapsa cu moartea). 2. Pedepse corporale - care se referă la corpul persoanei (bătaia) 3. Pedepse privative sau restrictive de libertate – detenţiunea pe viaţă sau pedeapsa închisorii 4. Pedepse privative sau restrictive de drepturi – care privesc interzicerea unor drepturi 5. Pedepsele pecuniare – care privesc patrimoniul condamnatului 6.Pedepsele morale – care se materializează prin oprobriul public sau


24_______________________________________________________________________

excluderea publică. Dacă la începutul secolului coexistau toate categoriile de pedepse enumerate mai sus, inclusiv pedeapsa cu moartea, în prezent, în dreptul penal românesc, mai subzistă pedepsele privative sau restrictive de libertate, pedepsele pecuniare şi pedepsele privative sau restrictive de drepturi. C. După gradul de determinare a pedepselor, în lege se disting: pedepsele determinate şi nedeterminate. 1. Pedepsele determinate sunt expres prevăzute în lege, în natura şi în cuantumul lor. Şi ele la rândul lor pot fi: absolut determinate şi relativ determinate. Pedepsele absolut determinate prevăd un cuantum fix în care se aplică pedeapsa (ex: 3 ani). Pedepsele relativ determinate sunt cele care sunt individualizate prin prevederea: a unui maxim, caz în care minimul pedepsei este cel general, a unui minim, caz în care maximul pedepsei este cel general, a unui maxim şi al unui minim al pedepsei. 2. Pedepsele nedeterminate sunt prevăzute fără a fi determinat cuantumul în care acestea pot fi aplicate. D. O altă distincţie se face în literatură între pedepsele unice şi pedepsele multiple, în funcţie de numeroase aspecte. 1. Pedepsele unice sunt prevăzute câte una pentru fiecare faptă incriminată. 2. La rândul lor, pedepsele multiple pot fi – cumulative – când pentru aceeaşi infracţiune sunt prevăzute mai multe pedepse care se aplică toate odată – şi alternative – când pentru aceeaşi infracţiune sunt prevăzute mai multe pedepse, însă instanţa poate alege doar una. De menţionat este că în dreptul penal nu pot fi cumulate două pedepse principale. E. O altă distincţie se face după natura persoanei căreia i se aplică pedeapsa: pedepsele ce se aplică persoanelor fizice şi pedepsele ce se aplică persoanelor juridice. În ceea ce priveşte persoanele fizice, putem constata că o clasificare de genul celei stabilite de doctrină este aplicabilă şi în materia codului penal. 2. Măsurile educative sunt, de asemenea, sancţiuni de drept penal, însă fiind aplicabile exclusiv infractorilor minori, ele constau în măsuri de corectare sau de refacere a procesului educativ al acestora. Deşi prezintă şi ele un caracter coercitiv, deoarece implică anumite restricţii ale libertăţii minorilor, măsurile educative au o funcţie exclusiv educativă, fiind lipsite de caracter represiv. În cazul acestor sancţiuni de drept penal grija legiuitorului se con-centrează în primul rând în a-i educa pe minorii infractori şi abia apoi în a-i sancţiona. Astfel, sistemul sancţionator mixt aplicabil numai minorilor cuprinde în principal măsuri educative, dar şi pedepse, regula fiind ca pedeapsa să fie pusă în aplicare „numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului” [art. 100 alin. (2) C. pen.]. În art. 101 C. pen., se precizează măsurile educative care se pot lua faţă de un minor care a comis o faptă incriminată de legea penală ca infracţiune, acestea fiind: mustrarea, libertatea supravegheată (sub supraveghere), internarea într-un centru de reeducare şi internarea într-un institut medical-educativ.


25_______________________________________________________________________

3. Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal care se dispun în raport cu persoanele care comit fapte prevăzute de legea penală, în scopul înlăturării unor stări de pericol şi al preîntâmpinării săvârşirii altor fapte prevăzute de legea penală. Aşadar, acestea sunt sancţiuni cu caracter eminamente preventiv, urmărind înlăturarea stării de pericol rezultată din starea psiho-fizică a făptuitorului, din modul periculos în care execută o anumită activitate, funcţie sau profesie, din pericolul pe care îl reprezintă simpla posesie a unor lucruri, substanţe sau dispozitive, dacă în toate aceste cazuri starea de pericol poate conduce la acte de conduită antisociale, ele având doar, în subsidiar, caracterul unor mijloace restrictive.

Scopul şi funcţiile

Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni [art. 52 alin. (1) C. pen]. Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni are două aspecte: un aspect special („prevenţia specială”), adică preîntâmpinarea săvârşirii de noi infracţiuni de către cel condamnat, şi un aspect general („prevenţia generală”), adică împiedicarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a săvârşi infracţiuni. Prevenţia generală şi specială constituie scopul imediat al pedepsei. Acest scop are în slujbă, pentru realizarea sa, anumite mijloace, şi anume funcţiile pedepsei. Aceste funcţii sunt enumerate de literatura de specialitate astfel: a) Funcţia de constrângere sau de represiune este consacrată expres în definiţia legală a pedepsei (art. 52 C. pen.) şi este unanim recunoscută de literatura de specialitate. Pedeapsa ar fi de neconceput în condiţiile în care nu ar impune o privaţiune sau o restricţie celui condamnat. Ea trebuie să fie întotdeauna proporţională cu gradul de pericol social pe care îl reprezintă fapta săvârşită şi persoana făptuitorului. Este foarte important de reţinut că executarea pedepsei, în ciuda caracterului său represiv, constrângător, nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnată. b) Funcţia de reeducare. Aşa cum am mai arătat anterior, caracterul pur retributiv al pedepsei a fost reevaluat în sensul că în acest moment, un rol la fel de important ca retribuţie îl deţine reeducarea condamnatului. Constrângerea prin ea însăşi nu ar putea duce la realizarea scopului pedepsei, funcţia de reeducare reîntregind funcţia de represiune. Funcţia de reeducare este prevăzută în mod expres de lege şi este completată de dispoziţiile art. 52 alin. (2) C. pen. care stipulează că: ,,Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială’’. Reiese din aceasta faptul că, atât în aplicarea unei pedepse, cât şi în ducerea la îndeplinire a acesteia, statul, prin organismele abilitate, trebuie să se implice în mod direct în procesul de reeducare a condamnatului. Tot articolul 52 alin. (2) C. pen. interzice ca executarea pedepsei să cauzeze suferinţe fizice sau să înjosească persoana condamnatului. S-a considerat că nu răzbunarea şi prigonirea ci, dimpotrivă, reeducarea şi îndreptarea condamnatului pot realiza scopul pedepsei. c) Funcţia de exemplaritate a pedepsei este o funcţie inevitabilă şi adiacentă constând în influenţa pe care o are pedeapsa aplicată pentru o faptă pentru ceilalţi subiecţi de drept. Pedeapsa trebuie să fie promptă şi proporţională cu fapta săvârşită în aşa fel încât să trezească în ceilalţi subiecţi de drept conştiinţa că pentru o astfel de


26_______________________________________________________________________

faptă pedeapsa este inevitabilă. d) Funcţia de eliminare este şi ea considerată o funcţie adiacentă ca-re constă în eliminarea temporară sau definitivă a condamnatului din societate. Eliminarea temporară se realizează în condiţiile în care con-damnatul primeşte o pedeapsă cu închisoarea, iar eliminarea definitivă intervine în cazuri excepţionale, când se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

Felurile pedepselor

Pedepsele principale

Pedepsele principale sunt pedepsele care au rolul important în sancţionarea infractorului, fiind prevăzute de lege pentru orice infracţiune. Se pot aplica singure sau însoţite de alte pedepse complementare, accesorii şi de alte sancţiuni de drept penal (de ex. măsurile de siguranţă). Felurile pedepselor sunt menţionate în art. 53 C. pen.: Pedepsele principale aplicabile persoanei fizice sunt: a) detenţiunea pe viaţă; b) închisoarea de la 15 zile la 30 de ani; c) amenda de la 100 lei la 50.000 lei. Conform art. 531 alin. (2) C. pen. pedeapsa principală este amenda de la 2.500 lei la 2.000.000 lei. Aceste prevederi sunt statuate de către Codul penal, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006, pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi.

Pedepsele complementare

Potrivit art. 53 alin. (1) pct. 2 C. pen., pedepsele complementare aplicabile persoanei fizice sunt: a) interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani; b) degradarea militară. Art. 531 alin. (3) C. pen. stabileşte care sunt pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice: a) dizolvarea persoanei juridice; b) suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la un an sau suspendarea uneia dintre activităţile persoanei juridice în legătură cu care s-a săvârşit infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani; c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani; d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani; e) afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare.

Pedepsele accesorii

Pedeapsa accesorie aplicabilă persoanei fizice constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen., în condiţiile prevăzute în art. 71 C. pen., conform art. 53 alin. (1) pct. 3 C. pen. .

Pedepse ce se aplică persoanelor fizice

Pedepsele principale

a) Detenţiunea pe viaţă este pedeapsa cea mai severă din legislaţia penală actuală. Ea constă în lipsirea de libertate a condamnatului


27_______________________________________________________________________

aplicate persoanei fizice

pentru tot restul vieţii. Înlocuind pedeapsa cu moartea din legislaţia ante-decembristă, detenţiunea pe viaţă are un caracter perpetuu (permanent), spre deosebire de caracterul temporar al pedepsei închisorii. Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii până la 25 de ani pentru marea majoritate a infracţiunilor foarte grave, oferind largi posibilităţi de individualizare judiciară, prin recurgerea la pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă numai în cazuri extreme. Detenţiunea pe viaţă, deşi prevăzută pentru infracţiunea săvârşită, nu va putea fi aplicată dacă infractorul, la data pronunţării hotărârii de condamnare a împlinit vârsta de 60 de ani (art. 55 C. pen.). În astfel de cazuri, în locul pedepsei detenţiunii pe viaţă se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani şi pedeapsa interzicerii unor drepturi, pe durata ei maximă. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică nici infractorului minor [art. 109, alin. (2) C. pen.], acestuia aplicându-i-se pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani. Având în vedere că, pentru majoritatea infracţiunilor pentru care se prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă este prevăzută şi pedeapsa alternativă a închisorii între 15 şi 25 de ani, considerăm că aplicarea pedepsei de 25 de ani în cazul prevăzut de art. 55 C. pen. ori a pedepsei închisorii între 5 şi 20 de ani în cazul prevăzut de art. 109 alin. (2) C. pen. pentru minori, se va putea dispune numai dacă iniţial instanţa optase, între cele două pedepse alternative, pentru pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pedeapsă pe care nu o poate aplica. b). Pedeapsa închisorii este o pedeapsă principală, privativă de libertate şi constă în lipsirea condamnatului de libertate prin plasarea lui într-un mediu închis, unde este supus unui regim de viaţă şi de muncă impus. Conţinutul pedepsei închisorii constă în izolarea condamnatului de societate, familie, scoaterea acestuia din mediul său de viaţă, pe o perioadă determinată, prin hotărârea de condamnare şi supunerea acestuia unui regim de viaţă ordonat, sever, pentru a determina o schimbare în conştiinţa şi atitudinea sa faţă de valorile sociale. În legislaţia penală română, limitele generale ale pedepsei închisorii sunt prevăzute între 15 zile şi 30 de ani (art. 53, pct. 1 lit. b, C. pen.). În partea specială a C. pen. pedeapsa închisorii este prevăzută în limitele speciale: limita minimă specială este de o lună, limită ce poate fi coborâtă până la minimul general de 15 zile în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante (art. 76, lit. d şi e C. pen.) şi în limita maximă specială de 25 de ani, care poate fi depăşită până la maximul general de 30 de ani, în prezenţa cauzelor şi circumstanţelor de agravare (art. 80, alin 3 C. pen.). În dreptul penal român, regimul de executare a pedepsei închisorii este reglementat în principal în C. pen. . Executarea pedepsei închisorii se face în locuri de deţinere anume destinate, numite penitenciare. Regimul de executare este cel al deţinerii în comun. Condamnatele femei execută pedeapsa separat de condamnaţii bărbaţi (art. 57 alin. 2 C. pen.). Condamnaţii mai sunt separaţi la locurile de deţinere după natura infracţiunii săvârşite, durata pedepsei, starea de recidivă, precum şi în funcţie de comportarea şi


28_______________________________________________________________________

receptivitatea acestora la acţiunile de reeducare. c). Amenda penală reprezintă o pedeapsă principală, prin care con-damnatul trebuie să plătească o sumă de bani către stat. Amenda penală se deosebeşte de amenda civilă, de amenda fiscală şi de amenda contravenţională, se stabileşte de instanţa de judecată, constituie antecedent penal şi se aplică sub forma zilelor-amendă. Datorită caracteristicilor sale de a fi adaptabilă, remisibilă, amenda este frecvent prevăzută pentru sancţionarea faptelor care prezintă un pericol social redus. Pentru a asigura caracterul personal al pedepsei amenzii şi a limita răsfrângerea acesteia asupra familiei condamnatului, prin dispoziţiile art. 63 C. pen., s-a prevăzut că, la adaptarea amenzii, se va ţine seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzută în art. 72 C. pen., amenda stabilindu-se într-un cuantum care să nu pună pe infractor în situaţia de a nu-şi îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea, creşterea, învăţătura şi pregătirea profesională a persoanelor faţă de care are aceste obligaţii legale. Pedeapsa amenzii este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 2 ani, aproape pentru toate infracţiunile. Pedeapsa amenzii aplicată, trebuie executată. Condamnatul trebuie să depună la instanţa de executare recipisa de plată integrală a amenzii, în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Instanţa de executare, la cererea motivată a condamnatului, poate eşalona plata amenzii în rate, pe cel mult 2 ani, când este salariat ori pensionar, caz în care ratele se reţin de către cei care fac plăţile, încunoştinţaţi de instanţa de judecată (art. 425 C. proc. pen.). Dacă în raport cu cuantumul amenzii şi de veniturile celui condamnat, rezultă că amenda nu poate fi achitată în întregime în termen de 2 ani, executarea acesteia se face şi asupra altor bunuri ale condamnatului. Neplata amenzii în termenul de trei luni, ca şi neplata ratelor în cazul în care plata amenzii a fost eşalonată pe o perioadă de timp, atrage executarea silită a hotărârii de condamnare.

Pedepse complementare şi pedeapsa accesorie aplicabile persoanei fizice

Pedepsele complementare sunt sancţiuni specifice pentru anumite categorii de persoane sau fapte, completând represiunea instituită pentru pedeapsa principală. Pedepsele complementare se aplică numai alături de pedeapsa principală, sunt privative de drepturi, sunt reglementate în texte distincte în partea generală a codului penal şi sunt prevăzute de cele mai multe ori în partea specială a codului penal şi în legile speciale pe lângă pedeapsa principală. Ele sunt de două feluri: interzicerea unor drepturi şi degradarea militară. Aplicarea lor poate fi obligatorie (când legea prevede această pe-deapsă) sau facultativă (când legea lasă la aprecierea instanţei aplicarea unei astfel de pedepse), dar atunci când sunt aplicate, ele funcţionează întotdeauna cumulativ cu pedeapsa principală, care trebuie neapărat să fie pronunţată. A. Interzicerea unor drepturi. Interzicerea unor drepturi este pedeapsa complementară ce constă în interzicerea unuia sau a mai multor drepturi ale condamnatului, potrivit art. 64 C. pen. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată numai dacă pedeapsa principală este privaţiunea de libertate


29_______________________________________________________________________

de cel puţin 2 ani şi numai dacă instanţa de judecată consideră că, în funcţie de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana făptuitorului, aplicarea pedepsei complementare este necesară. Este obligatorie când legea prevede aplicarea acestei pedepse complementare. Se pot interzice următoarele drepturi: - dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii eligibile publice [art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.]; spre exemplu, se poate interzice condamnatului dreptul de a participa la alegerile de deputaţi şi de a candida pentru a fi ales deputat; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat [art. 64 alin. (1) lit. b) C. pen.]; spre exemplu, se poate interzice condamnatului dreptul de a da dispoziţii obligatorii şi de a controla îndeplinirea lor (de ex. funcţia de secretar de stat, ministru, prefect). - dreptul de a ocupa o funcţie, de a exercita o profesiune sau de a des-făşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. [art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.]; Spre exemplu, se interzice exercitarea profesiei de învăţător dacă acesta a fost condamnat pentru infracţiunea de vătămare corporală a unui elev aflat în supravegherea sa; - drepturile părinteşti [art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen.]; în acest sens, sunt interzise drepturile părinteşti acelora care au calitatea de părinţi, pentru infracţiunile comise în legătură cu exercitarea acestor drepturi (de exemplu, în cazul următoarelor infracţiuni: rele tratamente aplicate minorului, incest, proxenetism ); - dreptul de a fi tutore sau curator [art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen.]. Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei privative de libertate, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei (art. 66 C. pen.). Interzicerea unor drepturi este o pedeapsă temporară, durata ei (care este cuprinsă între 1 şi 10 ani, conform art. 53 C. pen.) fiind fixată prin hotărârea de condamnare. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi nu poate fi aplicată minorilor infractori [art. 109 alin. (3) C. pen.]. B. Degradarea militară. Degradarea militară este o pedeapsă comple-mentară ce constă în pierderea gradului militar şi a dreptului de a purta uniformă [art. 67 alin. (1) C. pen.]. Aplicarea acestei pedepse complementare este condiţionată de existenţa calităţii de militar sau rezervist. Aceasta se aplică obligatoriu condamnaţilor militari şi rezervişti, în cazul săvârşirii de către aceştia a unor fapte de o gravitate deosebită, pentru care legea prevede detenţiunea pe viaţă sau detenţiunea severă. Se poate aplica facultativ pedeapsa complementară a degradării militare în situaţia condamnaţilor militari şi rezervişti care au săvârşit infracţiuni cu intenţie pentru care pedeapsa principală este de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani [art. 67 alin. (3) C. pen.]. Degradarea militară operează din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Este o pedeapsă perpetuă, adică gradul militar se pierde pentru totdeauna, neputând fi redobândit nici chiar pe calea reabilitării judecătoreşti [art. 133 alin. (2) C. pen.] Pedepsele accesorii sunt aplicate împreună cu pedepsele principale şi constau în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute la art. 64 C. pen. . Prin faptul că în conţinutul pedepsei accesorii intră toate


30_______________________________________________________________________

drepturile prevăzute la art. 64, pedepsele accesorii se deosebesc de pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi deoarece în conţinutul acesteia din urmă intră doar unul sau unele din drepturile prevăzute în art. 64 C. pen. Pedepsele accesorii decurg de plin drept, ope legis, din pedeapsa principală privativă de libertate, nefiind nevoie să fie pronunţate de către instanţele de judecată. Această pedeapsă se aplică din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei [art.71alin.(1) C. pen.]. În cazul amânării sau întreruperii executării pedepsei, condamnatul poate să-şi exercite drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, cu excepţia situaţiilor în care prin hotărârea judecătorească au fost interzise condamnatului [art. 71 alin. (3) C. pen.]. În cazul suspendării pedepsei principale, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii [art. 71 alin. (4) C. pen.].

Pedepsele ce se aplică persoanelor juridice

1. Pedeapsa principală aplicată persoanei juridice Amenda – reprezintă pedeapsa principală pentru persoana juridică şi constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească (art. 71¹ C. pen.). Minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 5.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 600.000 lei, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani sau amenda. În cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, minimul special al amenzii aplicabile persoanei juridice este de 10.000 lei, iar maximul special de 900.000 lei. 2. Pedepsele complementare aplicate persoanei juridice Pe lângă pedeapsa principală a amenzii, se pot aplica persoanei juridice şi una sau mai multe pedepse complementare, din cele prevăzute în C. pen. A. Dizolvarea este acel mod de încetare a persoanei juridice aplicabil în cazurile prevăzute de lege şi presupunând lichidarea. Se pronunţă de către instanţa de judecată atunci când se constată că respectiva persoană juridică a fost înfiinţată în scopul săvârşirii de infracţiuni sau când obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul săvârşirii de infracţiuni (art. 71² C. pen.). Potrivit legii, o copie după dispozitivul hotărârii definitive de condamnare, prin care s-a aplicat această pedeapsă va fi comunicată, de îndată instanţei civile competente care va proceda la desemnarea lichidatorului. Dispoziţiile, care reglementează dizolvarea nu se aplică partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, cultelor religioase sau organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au fost constituite potrivit reglementărilor legale în vigoare şi nici acelor persoane juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei B. Suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice constă în interzicerea activităţii sau a acelei activităţi în exercitarea căreia a fost săvârşită infracţiunea [art. 71³ alin. (1) C. pen.]. În cazul neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei complementare prevăzută în art. 53¹ alin. (3) lit. e) C. pen., instanţa dispune


31_______________________________________________________________________

suspendarea activităţii sau uneia dintre activităţile persoanei juridice, până la punerea în executare a pedepsei complementare, dar nu mai mult de 3 luni. Dacă până la împlinirea acestui termen pedeapsa complementară nu a fost pusă în executare, instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice. C. Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice În ipoteza statuării ca pedeapsă complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice, C. pen. defineşte acest concept ca fiind închiderea unuia sau a mai multora dintre punctele de lucru aparţinând persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfăşurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea. Nici această pedeapsă nu se aplică persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei. D. Interzicerea participării la procedurile de achiziţii publice constă în interzicerea participării, direct sau indirect, la procedurile privind atri -buirea contractelor de achiziţii publice, ce sunt reglementate de dispo-ziţiile legale în vigoare. E. Afişarea hotărârii de condamnare sau difuzarea ei constituie o pedeapsă complementară. Ea afectează imaginea de marcă, reputaţia comercială, poziţia persoanei juridice, putând avea ca efect pierderea clientelei, diminuarea credibilităţii. Hotărârea de condamnare a persoanei juridice, se va face cunoscută prin presă ori mijloace de comunicare audiovizuală, stabilite de instanţa de judecată, toate acestea realizându-se pe cheltuiala persoanei juridice condamnate.

Individualizarea pedepselor

Individualizarea legală. Individualizarea legală a pedepselor se realizează de către legiuitor în faza de elaborare a legii şi constituie totodată o materializare a principiilor legalităţii şi individualizării pedepselor. Obiectul principal al individualizării legale este reprezentat de necesitatea stabilirii periodice a faptelor, care constituie infracţiuni şi elaborarea fiecărei norme juridice, în limitele principiilor generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., stabilirea cadrului legal, a dimensiunilor incriminării actelor penale, prin ocrotirea relaţiilor sociale, prin limitarea întinderii pedepselor în funcţie de gradul de pericol social, de importanţa relaţiei sociale afectate, prin raportarea la necesitatea pedepsirii efeciente a infractorilor şi la determinarea fenomenului de prevenire a infracţionalităţii. Dacă pentru instituţia individualizării judiciare, legea a stabilit criteriile în art. 72 C. pen, individualizarea legală se regăseşte în adoptarea tuturor regulilor din partea generală, cât şi din partea specială a Codului penal, prin care se identifică limitele de aplicare a legii penale (în timp, în spaţiu), se stabilesc trasăturile esenţiale ale infracţiunii şi cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, se indică felul pedepselor, formele de înlocuire a răspunderii penale, se stabilesc limitele minime şi maxime ale pedepsei pentru fiecare infracţiune. Individualizarea făcută de legiuitor se materializează în: a) prevederea cadrului general al pedepselor, a naturii şi limitelor generale a fiecărei pedepse în concordanţă cu principiile stabilirii sancţiunilor penale; b) prevederea pedepsei pentru fiecare infracţiune în funcţie de gradul de pericol social generic al acesteia, determinat la rândul său de importanţa valorii sociale ocrotite, de vătămarea la care


32_______________________________________________________________________

este supusă această valoare, de periculozitatea generic evaluată a făptuitorului etc; c) prevederea cadrului şi a mijloacelor legale în care se vor realiza celelalte forme de individualizare, judiciară şi administrativă, prin arătarea efectelor ce le au stările şi circumstanţele de atenuarea sau de agravare asupra limitelor speciale ale pedepsei. Individualizarea judiciară sau judecătorescă a pedepsei o realizează instanţa de judecată şi se concretizează prin aplicarea pedepsei concrete infractorului pentru fapta comisă, în funcţie de gradul de pericol social al faptei, de periculozitatea infractorului, de împrejurările concrete atenuante ori agravante în care s-a săvârşit infracţiunea sau care caracterizează persoana infractorului. Posibilitatea individualizării pedepsei sub cele două forme: individualizarea legală şi individualizarea judiciară corespunde modalităţii de determinare a pedepsei, în sensul că prin completarea reciprocă a limitelor oricăror pedepse, pentru toate infracţiunile, nu se va adopta o altă pedeapsă decît cea relativ precizată de textul legal specific infracţiunii. Legea penală reglementează, ca forme de individualizare judiciară: - circumstanţele atenuante şi agravante; - suspendarea condiţionată a executării pedepsei; - munca corecţională. Ulterioarele măsuri de reducere din pedeapsa definitivă a deţinerii şi arestului preventiv, reducerea din pedeapsă ca urmare a beneficierii de adaosuri la norma legală de muncă a condamnatului, liberarea înainte de terminarea pedepsei pentru bună purtare sau ca efect al graţierii individuale reprezintă concepte care formează obiectul individualizării administrative, întrucât nu afectează cuantumul pedepsei aplicată de instanţa de judecată (atribut al individualizării judiciare), ci forma de executare a pedepsei definitive (atribut al individualizării administrative). Acest tip de individualizare realizează atât prevenirea generală cât şi prevenirea specială, prin constrângerea şi reeducarea pe care pedeapsa concretă o are asupra infractorului. Individualizarea administrativă este denumită astfel, după organele administrative care o realizează în faza de executare a pedepsei închisorii. Individualizarea administrativă se realizează în cadrul oferit de individualizarea legală şi cea judiciară, în funcţie de gravitatea pedepsei aplicate, de starea de recidivă, de conduita condamnatului la locul de deţinere ş. a. Acest tip de individualizare, nu se rezumă doar la regimul de executare ci priveşte şi durata executării efective a pedepsei, care poate fi modificată la propunerea organelor administrative prin acordarea graţierii sau a liberării condiţionate.

Teste de autoevaluare 1. Sanctiunile penale : a) mijloc de constrângere

b) mijloc de comunicare c) mijloc de educare

2.Individualizarea pedepselor:

a)judiciara b) legala


33_______________________________________________________________________

c) civila Lucrare de verificare Analizaţi din punct de vedere al asemănărilor şi deosebirilor modurile de

individualizare a pedepselor Bibliografie Al. Boroi, Ghe. Nistoreanu, Drept penal. Partea generală, Ed. All Beck, Bucureşti,

2004, C. Sima, Măsurile de siguranţă în dreptul penal contemporan, Ed. All Beck P. Zidaru, Drept penitenciar. Tratamentul penitenciar. Regimul penitenciar. Practica

penitenciară, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001,

___________________________________Individualizarea judiciara a executãrii pedepselor

34

Unitatea de învăţare nr.4

INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A EXECUTĂRII PEDEPSELOR

Individualizarea judiciarã a executãrii pedepselor Liberarea condiţionată Condiţiile de acordare Efectele liberării condiţionate Revocarea liberãrii condiţionate Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă Suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată persoanei

fizice

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată persoanei fizice

Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere Măsurile de supraveghere şi obligaţiile dispuse faţă de minori Obiective - Studiul şi analiza individualizãrii judiciare a executãrii pedepselor

- Familiarizarea cu noţiunile şi conceptele aferente individualizãrii judiciare a executãrii pedepselor

Prezentarea generală a individualizãrii judiciare a executãrii pedepselor

Problematica individualizării judiciare a pedepsei este deosebit de vastă şi complexă; ea constituie un concept şi totodată un instrument fundamental de drept penal, o linie directoare privind mecanismul întregului nostru sistem penal. Prin intermediul acestui mecanism se desfăşoară în mod concret operaţiunea de adaptare a măsurilor de constrângere penală ca expresie a reacţiei antiinfracţionale, în raport cu fiecare infracţiune şi cu fiecare infractor, pentru ca aptitudinile funcţionale ale pedepselor să fie complet şi eficient puse în valoare.

Pedeapsa aplicată îşi poate atinge scopul urmărit de lege numai dacă a fost astfel aleasă şi dozată încât prin funcţiile ei să realizeze un maxim efect preventiv asupra infractorului şi în mod corespunzător, un efect preventiv adecvat, în raport cu ceilalţi membri ai societăţii

Este firesc ca la aplicarea pedepsei să se ţină seama de conţinutul şi de particularităţile concrete ale faptei săvârşite, deoarece aceste elemente imprimă infracţiunii o gravitate proprie ce trebuie luată cu precădere în considerare la stabilirea vinovăţiei făptuitorului.

De asemenea la adoptarea pedepsei şi a modalităţii acesteia de executare este necesar să se aibe în vedere persoana infractorului, întrucât este îndeosebi cunoscut că pedeapsa nu este suportată egal de persoanele condamnate, unele manifestă un grad mai redus de receptivitate în procesul de reeducare, iar altele, dimpotrivă, participă efectiv pentru a-şi modifica comportamentul pentru viitor. În literatura de specialitate s-a subliniat cu deplin temei că instanţele trebuie să acorde o atenţie sporită alegerii mijloacelor de individualizare a pedepsei


35

deoarece acestea vor exercita o influentă considerabilă în procesul de resocializare a celor condamnaţi dacă au fost bine alese si dacă pedeapsa se execută într-un interval de timp cât mai apropiat de momentul când infracţiunea a fost săvârşită. Instituţia individualizării judiciare a pedepselor priveşte nu numai alegerea pedepsei şi stabilirea duratei acesteia, ci şi mijloacele prin care se exprimă modul în care este executată pedeapsa, şi anume suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, executarea pedepsei la locul de muncă şi altele.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei este actul instanţei de judecată care, după ce stabileşte pedeapsa ce urmează a fi aplicată, continuând operaţia de individualizare a pedepsei cu privire la executarea acesteia, considerând că făptuitorul se poate reeduca fără executarea efectivă a pedepsei, aceasta atingându-şi astfel scopul dispune suspendarea executării

INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A EXECUTĂRII PEDEPSELOR

Liberarea condiţionată

Liberarea condiţionată este o instituţie complementară regimului executării pedepsei închisorii, un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, ce constă în punerea în libertate a condamnatului din locul de deţinere mai înainte de executarea în întregime a pedepsei închisorii ori a detenţiunii pe viaţă, sub condiţia ca până la împlinirea duratei acesteia să nu săvârşească infracţiuni. Beneficiul liberării condiţionate poate fi acordat oricărui condamnat, indiferent de natura infracţiunii săvârşite şi indiferent dacă a mai beneficiat anterior de liberarea condiţionată pentru altă pedeapsă.

Liberarea condiţionată constituie o măsură de încredere faţă de persoana privată de libertate condamnată la pedeapsa cu închisoarea sau la detenţiune pe viaţă şi se dispune pentru continuarea executării restului de pedeapsă în stare de libertate (art. 190 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/ 2006).

Condiţiile de acordare

O primă condiţie priveşte executarea unei părţi din pedeapsă, care diferă după durata pedepsei aplicate şi care se execută, după forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită infracţiunea, după vârsta condamnatului şi după antecedentele sale penale. Astfel, liberarea condiţionată se acordă:

- după executarea a cel puţin două treimi din pedeapsă în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani [art. 59 alin. (1) C. pen.];

- după executarea a cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani [art. 59 alin. (1) C. pen.].

După executarea unei treimi din pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei jumătăţi, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, cei condamnaţi în timpul minorităţii, când ajung la vârsta de 18 ani, precum şi condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei, pot fi liberaţi condiţionat dacă îndeplinesc celelalte condiţii, prevăzute în art. 59 alin (1).[art. 60 alin. (2) C. pen.]; se va ţine cont şi de munca prestată (art. 76 din Legea nr. 275/2006 reglementează partea din durata pedepsei care poate fi considerată ca


36

executată pe baza muncii prestate), iar în această situaţie se va scădea din durata pedepsei de executat partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, liberarea condiţionată nepu -tând fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din pedeapsa închisorii când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

Potrivit art. 76 din Legea nr. 275/ 2006, pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează:

a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată în condiţiile prevăzute în art. 59 alin. (1) şi (2), se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă, în cazul condamnaţilor majori, şi 3 zile executate pentru 2 zile de muncă, în cazul condamnaţilor minori şi tineri;

b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată în condiţiile prevăzute în art. 59 alin.(1) şi (2), se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă, în cazul condamnaţilor majori, şi 2 zile executate pentru o zi de muncă, în cazul condamnaţilor minori şi tineri;

c) în cazul în care munca este prestată în condiţiile prevăzute în art. 59 alin. (3), se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă;

d) în cazul în care munca este prestată în condiţiile prevăzute în art. 59 alin. (4), se consideră 3 zile executate pentru 2 nopţi de muncă;

e) în cazul participării la cursuri de şcolarizare sau de calificare ori recalificare profesională, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui semestru şcolar şi 15 zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională;

f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 3 zile executate pentru 2 zile de muncă. Reducerea fracţiunii de pedeapsă care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale nu poate fi revocată.

Un caz aparte îl reprezintă liberarea condiţionată a celui condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă:

- în caz excepţional, după executarea efectivă a 20 de ani de detenţie [art. 55¹ alin. (1) C. pen.];

- dacă condamnatul a trecut de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei, după executarea efectivă a 15 ani de detenţie [art. 55¹ alin. (2) C. pen.];

- pedeapsa se consideră executată, dacă într-un interval de 10 ani, condamnatul nu a mai săvârşit o nouă infracţiune [art. 55¹ alin. (3) C. pen.].

O altă condiţie priveşte stăruinţa în muncă şi disciplină a condamnatului. Stăruinţa în muncă pe timpul executării pedepsei denotă că, în stare de libertate, condamnatul are aptitudinea de a-şi asigura existenţa prin muncă în mod cinstit. De asemenea, se cere ca persoana condamnată să respecte regulile de conduită, regulile de ordine interioară şi obligaţiile pe care le are în timpul executării pedepsei, în caz contrar fiind pasibil de sancţiuni disciplinare.

O altă condiţie priveşte dovezile temeinice de îndreptare. Sunt


37

considerate dovezi temeinice de îndreptare: participarea efectivă la activitatea de educaţie civică şi moral-creştină, modul de executare a unor sarcini care nu se remunerează, interesul manifestat pentru calificarea sau recalificarea profesională, buna comportare la locul de deţinere.

Efectele liberării condiţionate

Efectele liberării condiţionate sunt următoarele: a) efectul imediat; b) efectul definitiv. Efectul imediat. Primul efect al liberării condiţionate constă în

punerea în libertate a condamnatului fără restricţii de drepturi. În timpul liberării condiţionate condamnatul este considerat în timpul executării pedepsei până la expirarea acesteia, şi deci pedepsele accesorii se execută.

Efectul definitiv. Dacă până în momentul expirării pedepsei con-damnatul nu a mai săvârşit o nouă infracţiune, liberarea condiţionată devine definitivă şi se realizează efectul definitiv al liberării condiţionate

Revocarea liberării condiţionate

Revocarea facultativă a liberării condiţionate. Dacă până la împlinirea duratei pedepsei, cel liberat a comis din nou o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, instanţa, ţinând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea [art. 61 alin. (1) C. pen.].

În cazul revocării liberării condiţionate, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea ulterioară şi restul de pedeapsă care a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se cumulează, putându-se aplica un spor până la 5 ani [art. 61 alin. (1) C. pen.].

Revocarea obligatorie a liberării condiţionate. Revocarea este obligatorie în cazul în care fapta săvârşită este o infracţiune contra siguranţei statului, o infracţiune contra păcii şi omeniri i, o infracţiune de omor, o infracţiune săvârşită cu intenţie care a avut ca urmare moartea unei persoane sau o infracţiune prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave [art. 61 alin. (2) C. pen.].

Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă

Potrivit art. 55¹ C. pen., liberarea condiţionată poate fi acordată şi celor condamnaţi la pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Condiţiile de acor-dare a liberării condiţionate sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute pentru cei condamnaţi la pedeapsa închisorii.

Cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberat con-diţionat, în mod excepţional, după executarea efectivă a 20 de ani de detenţiune, ţinându-se seama de antecedentele sale penale, precum şi de faptul că este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare [art. 55¹ alin. (1) C. pen.].

Condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei poate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a 15 ani de detenţiune, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în alin. (1) [art. 55¹ alin. (2) C. pen.].

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată persoanei fizice

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei este o măsură de individualizare a executării pedepsei şi constă în dispoziţia dată de


38

instanţa de judecată prin hotărârea de condamnare de a se suspenda pe o anumită perioadă de timp – denumită termen de încercare – executarea pedepsei aplicate, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. În situaţia în care condamnatul respectă în cursul termenului de încercare condiţiile stabilite de lege, va fi reabilitat de drept, iar dacă nu le respectă, măsura suspendării se va revoca, urmând a se executa efectiv pedeapsa aplicată.

Prin aplicarea acestei măsuri, instanţa de judecată apreciază că reeducarea condamnatului se poate face şi în libertate, nefiind necesară executarea pedepsei într-un penitenciar.

Condiţii de acordare a suspendării condiţionate a executării pedepsei:

Condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate sunt reglementate în art. 81 C. pen., astfel:

a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior le pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute în art. 38 C. pen. .

(1) La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la:

a) infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii; a¹) infracţiunile săvârşite din culpă; b) infracţiunile amnistiate; c) faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală. (2) De asemenea, nu se ţine seama de condamnările pentru care a

intervenit reabilitarea, sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.

Termenul de încercare Termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării

pedepsei reprezintă durata de timp în care condamnatul probează că s-a reeducat, că scopul pedepsei s-a atins şi fără executarea acesteia şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani [art. 82 alin. (1) C. pen.], iar în cazul când pedeapsa a cărei executare a fost suspendată constă în zile-amendă, termenul de încercare este de un an [art. 82 alin. (2)].

Pe perioada termenului de încercare, condamnatul are obligaţia de a se abţine de la săvârşirea altor infracţiuni, de a se supune eventualelor măsuri de siguranţă şi de a executa obligaţiile civile ce i-au fost impuse prin hotărârea de condamnare.

Termenul de încercare se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei a rămas definitivă [art. 82 alin. (3) C. pen.], el neputând fi nici prelungit, nici scurtat de către instanţa de judecată.

În cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, stabilit de instanţă, iar dacă pedeapsa aplicată constă în zile-amendă, termenul de încercare este de 6 luni [art. 110 C. pen.].

Efectele suspendării condiţionate a executării pedepsei Acordarea suspendării condiţionate a executării pedepsei produce

două feluri de efecte: imediate (provizorii) şi efecte ulterioare


39

(definitive). Efecte imediate. Efectul imediat al suspendării condiţionate a exe-

cutării pedepsei constă tocmai în faptul că pedeapsa principală sau, după caz, pedeapsa accesorie şi complementară, aplicată condamnatului nu se execută. În schimb, potrivit art. 81 alin. (5) C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu produce efecte asupra măsurilor de siguranţă şi nici asupra obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.

Efecte ulterioare (definitive). Efectele definitive ale suspendării condiţionate a executării pedepsei se produc la împlinirea termenului de încercare şi constau în: încetarea obligaţiei de executare a pedepsei şi în reabilitarea de drept a condamnatului.

Revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei Dacă în termenul de încercare condamnatul nu respectă obligaţiile

ce-i revin de a nu săvârşi alte infracţiuni, de a-şi îndeplini obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se revocă. Revocarea poate fi de două feluri: revocare obligatorie şi revocare facultativă.

Revocarea este obligatorie când, potrivit art. 83 alin. (1) C. pen., în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen. Instanţa este obligată să revoce suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei.

Pentru a se putea dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei trebuie îndeplinite anumite condiţii:

- condamnatul să săvârşească în termenul de încercare o nouă infracţiune;

- infracţiunea să fie săvârşită cu intenţie; - infracţiunea să fie descoperită înainte de expirarea termenului de

încercare sau s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen.

Revocarea este facultativă dacă noua infracţiune săvârşită şi descoperită în termenul de încercare este săvârşită din culpă [art. 83 alin. (3) C. pen.], caz în care instanţa are posibilitatea aplicării şi pentru infracţiunea săvârşită din culpă a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

De asemenea, revocarea este facultativă când, potrivit art. 84 C. pen., până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa având posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei, în afară de cazul când cel condamnat dovedeşte că nu a avut posibilitatea de a îndeplini acele obligaţii.

Din dispoziţiile acestui text legal se pot desprinde două condiţii necesare pentru a opera revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei:

a) neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare;

b) această neîndeplinire să se datoreze relei-credinţe a condamnatului.

Anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei Anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei se


40

datorează unor cauze preexistente acordării suspendării condiţionate şi care, dacă ar fi fost cunoscute de instanţa de judecată, ar fi împiedicat acordarea suspendării condiţionate.

Astfel, potrivit art. 85 alin. (1) C. pen., dacă se descoperă că cel condamnat a mai săvârşit o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă.

Anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei presupune îndeplinirea următoarelor condiţii:

- condamnatul a săvârşit o infracţiune mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei;

- pentru infracţiunea săvârşită s-a aplicat pedeapsa închisorii, fiind îndeplinită această condiţie şi atunci când pedeapsa pentru infracţiunea ce atrage anularea se pronunţă după împlinirea termenului de încercare;

- infracţiunea ce atrage anularea să fie descoperită mai înainte de împlinirea termenului de încercare.

Anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei nu are loc dacă infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare [art. 85 alin. (2) C. pen.].

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată persoanei fizice:

Condiţii de aplicare Pentru aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere

trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute în dispoziţiile art. 86 ¹ C. pen., şi anume:

- suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se poate dispune numai dacă pedeapsa aplicată de către instanţa de judecată este închisoarea de cel mult 4 ani, iar în caz de concurs de infracţiuni, pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani şi sunt întrunite condiţiile în alin. (1) lit. b) şi c). [art. 86¹ alin. (2) C. pen.];

- suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se poate acorda dacă infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii de cel mult 1 an, în afară de cazul când condamnarea intră în unul dintre cazurile prevăzute în art. 38, ce reglementează condamnările care nu atrag starea de recidivă [art. 86¹ alin. (1) lit. b) C. pen.];

- se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului şi de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni [art. 86¹ alin. (1) lit. c) C. pen.];

Termenul de încercare Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se dispune pe

un termen de încercare ce se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanţă, între 2 ani şi 5 ani [art. 86² alin. (1) C. pen.].

Termenul de încercare se socoteşte de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei a


41

rămas definitivă Măsurile de supraveghere şi obligaţiile condamnatului Pe durata termenului de încercare se iau anumite măsuri de

supraveghere faţă de condamnat menite să asigure un control permanent asupra conduitei acestuia în vederea realizării scopului măsurii de individualizare a suspendării executării sub supraveghere.

Astfel, potrivit art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probaţiune;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a permite controlul mijloacelor

lui de existenţă. Pe durata termenului de încercare, pe lângă măsurile de

supraveghere care se iau faţă de condamnat potrivit art. 86³ alin. (1) C. pen., instanţa poate să impună acestuia respectarea uneia sau a mai multora din următoarele obligaţii:

a) să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare;

b) să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nu depăşească limita teritorială stabilită decât în condiţiile fixate de instanţă;

c) să nu frecventeze anumite locuri stabilite; d) să nu intre în legătură cu anumite persoane; e) să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule; f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în

special în scopul dezintoxicării. Supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţa de

judecată se face de judecătorul desemnat cu supravegherea condamnatului, respectiv de Serviciul de probaţiune, care în caz de neîndeplinire a obligaţiilor de către condamnat, sunt obligate să sesizeze instanţa în vederea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere

Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere

Efectul imediat al suspendării executării pedepsei sub supraveghere îl constituie suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare, existând o hotărâre de condamnare rămasă definitivă.

Efectul definitiv constă în reabilitarea de drept a condamnatului, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune pe durata termenului de încercare şi dacă nu s-a pronunţat revocarea executării pedepsei în baza art. 864

Revocarea suspendării executării

Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere se dispune obligatoriu dacă în termenul de încercare cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, pentru care s-a pronunţat o


42

pedepsei sub supraveghere

hotărâre de condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen. Potrivit art. 864 alin. (1) C. pen., devin în acest sens aplicabile prevederile art. 83 şi 84 C. pen. ce reglementează revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere nu are loc dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea terme-nului de încercare [art. 864 alin. (1) raportat la art. 83 alin. (2) C. pen.]. Şi în această situaţie, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, instanţa de judecată, prin hotărârea pe care o va pronunţa, va dispune atât executarea în întregime a pedepsei ca urmare a revocării suspendării executării sub supraveghere, cât şi a pedepsei aplicate pentru noua infracţiune, pedepse care nu se contopesc.

Revocarea facultativă apare în cazul în care în termenul de încercare cel condamnat săvârşeşte o infracţiune din culpă, revocarea nefiind obligatorie, instanţa de judecată având posibilitatea să dispună şi pentru pedeapsa stabilită pentru infracţiunea din culpă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă s-a stabilit o pedeapsă cu închisoarea ori suspendarea condiţionată a executării pedepsei, dacă pedeapsa a fost stabilită la amendă.

Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere

Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere se dispune pentru cauze preexistente aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere care, dacă ar fi fost cunoscute de instanţa de judecată, ar fi împiedicat acordarea acesteia.

În conformitate cu prevederile art. 865 alin. (1) C. pen., care face trimitere la art. 85 alin. (1) şi (2) C. pen., anularea suspendării se dispune dacă:

a) condamnatul a săvârşit o infracţiune mai înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a aplicat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; sau până la rămânerea definitivă a acesteia;

b) infracţiunea ce atrage anularea să fie descoperită mai înainte de împlinirea termenului de încercare;

c) pentru infracţiunea săvârşită s-a aplicat pedeapsa închisorii, fiind îndeplinită această condiţie şi atunci când pedeapsa pentru infracţiunea ce atrage anularea se pronunţă după împlinirea termenului de încercare.

Măsurile de supraveghere şi obligaţiile dispuse faţă de minori

Potrivit art. 10 din Legea 275/2006, dispoziţiile art. 8 şi 9 din această lege se aplică în mod corespunzător, în situaţia măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor dispuse faţă de minor în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau control.

Potrivit art. 110¹ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, instanţa de judecată poate dispune încredinţarea supravegherii minorului părinţilor săi, a celui care l-a adoptat, tutorelui sau unei persoane de încredere, de preferinţă unei rude apropiate, la cererea acesteia sau, după caz, unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor, potrivit art. 103 C. pen. Instanţa de judecată poate stabili, totodată, pentru minor una sau mai multe obligaţii dintre cele prevăzute în art. 103 alin. (3) C. pen., iar după împlinirea vârstei de 18 ani, instanţa de judecată poate să oblige pe minor la respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor prevăzute în art. 863 C. pen. .


43

Instanţa pune în vedere celui căruia i s-a încredinţat supravegherea îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se pune în vedere că are obligaţia să înştiinţeze instanţa de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau dacă a săvârşit o nouă infracţiune [art. 103 alin. (2) C. pen.].

Supravegherea poate consta în includerea minorului în programe de reintegrare socială, precum şi în acordarea de asistenţă şi consiliere. Pe durata supravegherii severe, instanţa poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute în art. 103 alin. (3), după cum urmează:

a) să nu frecventeze anumite locuri stabilite; b) să nu intre în legătură cu anumite persoane; c) să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes

public fixată de instanţă, cu o durată între 50 şi 200 de ore, după programul de şcoală, în zilele nelucrătoare şi în vacanţă [art. 103 alin. (3) C. pen.].

Teste de autoevaluare 1. La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la:

a) infracţiunile intenţionate b) infracţiunile amnistiate c) infracţiunile din culpã

Efectele liberării condiţionate sunt următoarele:

a)efectul temporar b)efectul imediat c)efectul definitiv

Lucrare de verificare Analizaţi din punct de vedere al asemănărilor şi deosebirilor suspendarea

condiţionatã a executãrii pedepsei şi suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei dub supraveghere

Raspuns la Testele de autoevaluare vezi pag.79 Bibliografie Gh. Mărgărit, Liberarea condiţionată, Bucureşti, 2002 Al. Boroi, Ghe. Nistoreanu, Drept penal. Partea generală, Ed. All Beck, Bucureşti,

2004,

___________Reguli procesual penale de punere in executare a hotararilor de condama re

44

Unitatea de învăţare nr.5 REGULI PROCESUAL PENALE PRIVIND PUNEREA ÎN EXECUTARE A HOTĂRÂRILOR DE CONDAMNARE Reguli procesual penale de punere in executare a hotararilor penale Punerea în executare a pedepselor principale Punerea în executare a pedepselor complementare Punerea în executare a măsurilor de siguranţă Punerea în executare a dispoziţiilor privind înlocuirea raspunderii

penale

Punerea în executare a dispoziţiilor prin care s-au aplicat sanctiunile prevazute de art.18

Punerea în executare a amenzii judiciare şi a cheltuielilor judiciare avansate de stat

Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâre Schimbări în executarea unor hotărâri Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă Modificarea sau înlăturarea pedepsei Transformarea amenzilor în închisoare Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă Obiective - Studiul şi analiza regulilor procesual penale de punere in executare a

hotararilor penale - Familiarizarea cu noţiunile şi conceptele aferente regulilor procesual penale de punere in executare a hotararilor penale

Prezentarea generală a regulilor procesual penale de punere în executare a hotărârilor penale

În vederea realizării scopului procesului penal cât şi în vederea finalizării activităţii procesual-penale, este necesară punerea în executare a hotărârilor penale, fiindcă numai aşa procesul penal se înfăţişează ca un complex de activităţi prin care se traduce în fapt scopul legii penale. Hotărârile definitive ale instanţelor penale sunt considerate ca fiind expresia aflării adevărului asupra cauzei care a făcut obiectul judecăţii şi devin executorii. Hotărârile instanţelor penale devin executorii la data când au rămas definitive. În mod excepţional, pot fi puse în executare şi hotărârile penale nedefinitive.

REGULI PROCESUAL PENALE PRIVIND PUNEREA ÎN EXECUTARE A HOTĂRÂRILOR DE CONDAMNARE

Punerea în executare a pedepselor principale

Pedeapsa închisorii şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă se pun în executare prin emiterea mandatului de executare. Mandatul de executare se emite de instanţa de executare, se întocmeşte în 3 exemplare şi cuprinde prevederile enunţate de art. 420 C. proc. pen. .


45

Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului de executare emis se trimit două exemplare, după caz, organului de poliţie, directorul locului de deţinere când condamnatul este arestat, sau comandantului unităţii militare unde îndeplineşte serviciul militar cel condamnat. (art. 421 C. proc. pen.). În ceea ce priveşte executarea mandatului, pe baza mandatului de executare, organul de poliţie procedează la arestarea condamnatului. Celui arestat i se înmânează un exemplar al mandatului şi este dus la locul de deţinere cel mai apropiat, unde organul de poliţie predă celălalt exemplar al mandatului de executare. Dacă persoana împotriva căreia s-a emis mandatul nu este găsită, organul de poliţie constată aceasta printr-un proces –verbal şi ia măsuri pentru darea în urmărire, un exemplar de pe procesul verbal împreună cu un exemplar al mandatului de executare se trimit instanţei care a emis mandatul. În cazul în care comandantul unităţii militare primeşte mandatul de executare, înmânează un exemplar condamnatului şi ia măsuri pentru trimiterea acestuia la locul de executarea a pedepsei. Când condamnatul se află arestat, un exemplar al mandatului de executare i se înmânează de către comandantul locului de deţinere. Comandantul locului de deţinere consemnează într-un proces-verbal data de la care condamnatul a început executarea pedepsei. O copie de pe procesul verbal se trimite instanţei de executare. Pedeapsa închisorii cu executarea la locul de muncă se pune în executare prin emiterea mandatului de executare, regulă general valabilă în cazul executării pedepselor principale. Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului de executare emis, se trimite câte un exemplar unităţii unde se va executa pedeapsa, condamnatului şi organului de poliţie din localitatea în care îşi are sediul unitatea iar o copie de pe dispozitivul hotărârii se trimite de instanţa de executare consiliului local în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul condamnatul. (art. 422² C. proc. pen.) În ceea ce priveşte punerea în executare a amenzii penale, persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanţa de executare, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. Când cel condamnat se găseşte în imposibilitatea de a achita integral amenda în termenul prevăzut de lege, instanţa de executare, la cererea condamnatului, poate dispune eşalonarea plăţii amenzii, pe cel mult 2 ani în rate lunare. (art. 425 C. proc. pen. ) În eventualitatea în care obligaţia de a plăti amenda nu este îndeplinită de către condamnat, legiuitorul a statuat mai multe modalităţi de executare (executare asupra venitului sau bunurilor condamnatului). Punearea în executare a pedepselor comlementare: Pedeapsa interzicerii exerciţiului unor drepturi se pune în executare prin trimiterea de către instanţa de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii, consiliului local în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul condamnatul şi organului care supraveghează exercitarea acestor drepturi. Pedeapsa degradării militare se pune în executare prin trimiterea de către instanţa de executare a unei copii de pe hotărâre,


46

după caz, comandantului unităţii militare din care a făcut parte cel condamnat sau comandantului centrului militar în raza căruia domiciliază condamnatul. (art. 427 C. proc. pen.) Punerea in executare a masurilor de siguranta Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical se dispune, potrivit art. 113 C. pen. , în cazul în care, făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante, sau alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate. Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a copiei de pe raportul medico-legal, direcţiei sanitare din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s-a luat această măsură. Direcţia sanitară judeţeană va comunica de îndată persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical, unitatea sanitară la care urmează să i se facă tratament. Instanţa de executare comunică persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical, că este obligată să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să i se facă tratamentul, atrăgându-i-se atenţia că, în caz de nerespectare a măsuri luate, se va dispune internarea medicală. În cazul în care obligarea la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii ori a detenţiunii pe viaţă sau priveşte o persoană aflată în stare de detenţie, comunicarea se face administraţiei locului de deţinere. (art. 429 C. proc. pen.) În ceea ce priveşte executarea obligaţiei la tratament medical, unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical este obligată să comunice instanţei: dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul; sustragerea de la efectuarea tratamentului după prezentare; când măsura dispusă de instanţă nu este sau nu mai este necesară, însă pentru înlăturarea stării de pericol pe care o prezintă, persoana obligată la tratament îi este indicat alt tratament; dacă pentru efectuarea tratamentului medical este necesară internarea medicală.

Punerea în executare a dispoziţiilor privind înlocuirea răspunderii penale şi a dispoziţiilor prin care s-au aplicat sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 18¹ din C. pen.

În cazul în care fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, instanţa de judecată poate aplica una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91 din C. pen., adică: mustrarea, mustrarea cu avertisment sau amenda de la 10 la 1.000 lei. Executarea mustrării sau a mustrării cu avertisment se îndeplineşte de îndată, în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea (art. 441¹ raportat la art. 487 C. de proc. pen.). Când, din orice motiv, măsura mustrării nu poate fi executată îndată după pronunţare, se fixează un termen la care se aduce cel faţă de care se execută mustrarea sau mustrarea cu avertisment. În cazul în care, prin aplicarea art. 18¹ alin. 3, combinat cu art. 91 din C. pen., s-a dispus sancţiunea amenzii de la 10 la 1.000 lei, executarea se face de către instanţa care a aplicat amenda (art. 441¹ combinat cu art. 442 c. proc. pen.) Punerea în executare se face prin trimiterea unui extras de pe acea parte din dispozitiv, care priveşte aplicarea amenzii organului


47

care, potrivit legii, execută amenda. Punerea în executare a amenzii judiciare şi a cheltuielilor judiciare avansate de stat

În cazul în care, pe parcursul desfăşurării procesului penal se săvârşesc anumite abateri, cei vinovaţi sunt sancţionaţi cu amendă judiciară de la 500.000 de lei la 2.000.000 de lei, de la 1.000.000 la 2.500.000 lei sau de la 1.000.000 la 10.000.000 lei (art. 198 C. proc. pen.). Amenda judiciară se pune în executare de către organul judiciar care a aplicat-o. Punerea în executare se face prin trimiterea unui extras de pe acea parte din dispozitivul care priveşte aplicarea amenzii judiciare organului care, potrivit legii, execută amenda penală. Executarea amenzilor judiciare se face de organul care execută amenda penală. (art. 442 C. proc. pen.) Dispoziţia din hotărârea penală privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat se pune în executarea potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen. . Când obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat s-a dispus prin ordonanţă, punerea în executare se face de procuror, aplicându-se în mod corespunzător dispoziţiile art. 442 alin. (2) C. proc. pen. . Executarea cheltuielilor judiciare se face de către organele care, potrivit legii, execută amenda penală. (art. 443 C. proc. pen.)

Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâre

Repararea pagubei produse prin infracţiune se face, conform dispoziţiilor legii civile, de preferinţă în natură, prin restituirea bunului şi numai în măsura în care repararea în natură nu este cu putinţă, prin plata unei despăgubiri băneşti. Când prin hotărârea penală s-a dispus restituirea unor lucruri care se află în păstrarea sau la dispoziţia instanţei de executare, restituirea se face de către judecătorul delegat cu executarea, prin remiterea acelor lucruri, persoanelor în drept. În acest scop, sunt încunoştinţate persoanele cărora urmează să li se restituie lucrurile. Dacă în termen de 6 luni de la primirea încunoştinţării, persoanele chemate nu se prezintă a le primi, lucrurile trec în patrimoniul statului. Instanţa constată aceasta prin încheiere şi dispune predarea lucrurilor organelor în drept a le prelua sau valorifica, potrivit dispoziţiilor legii. Dacă restituirea lucrurilor nu s-a putut efectua, deoarece nu se cunosc persoanele cărora ar trebui să le fie restituite şi nimeni nu le-a reclamat în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile enunţate mai sus. (art. 444 C. proc. pen.) Dispoziţia hotărârii penale care declară un înscris ca fiind fals în totul sau în parte se execută sau se pune în executare de către judecătorul delegat. Când înscrisul declarat fals a fost anulat în totalitatea lui, se face menţiune despre aceasta în fiecare pagină, iar în caz de anulare parţială, numai pe paginile care conţin falsul. Înscrisul declarat fals rămâne în dosarul cauzei. În cazul în care este necesar ca despre înscrisul declarat fals să se facă menţiune în scriptele unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145


48

C. pen., i se trimite acesteia o copie de pe hotărâre. Instanţa poate dispune, când constată existenţa unui interes legitim, eliberarea unei copii, cu menţiunile arătate mai sus, de pe înscrisul sub semnătură privată, falsificat. În acelaşi condiţii, instanţa poate dispune restituirea înscrisului oficial parţial falsificat. (art. 445 C. proc. pen.) Dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile şi la cheltuielile judiciare cuvenite părţilor, se execută potrivit legii civile. (art. 446 C. proc. pen.)

Schimbări în executarea unor hotărâri

Potrivit art. 81 C. pen., instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere, dacă sunt întrunite anumite condiţii. Asupra revocării sau anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei, sau suspendării executării pedepsei sub supraveghere se pronunţă din oficiu sau la sesizarea procurorului, instanţa care judecă sau a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea. Dacă până la expirarea termenului de încercare nu au fost respectate obligaţiile civile prevăzute în C. pen., partea interesată sau procurorul sesizează instanţa care a pronunţat în primă instanţă suspendarea, în vederea revocării suspendării executării pedepsei. (art. 447 C. proc. pen.) Revocarea sau anularea executării pedepsei la locul de muncă, se dispune, după caz, de către instanţa de executarea sau de către instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află unitatea unde se execută pedeapsa, ori de către instanţa care judecă sau a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea. Sesizarea instanţei se face din oficiu, de către procuror, de unitate sau de organul de poliţie. În cazuri speciale, sesizarea poate fi făcută şi de către cel condamnat. (art. 447¹ C. proc. pen.) Înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii se dispune, din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat, de către instanţa de executare, iar dacă cel condamnat se află în stare de deţinere, de către instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere, aplicându-se prevederile art. 420-430 C. proc. pen. (art. 448 C. proc. pen.). Pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii: concursul de infracţiuni; recidiva; acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deţinere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa. Sesizarea instanţei se face din oficiu, la cererea procurorului ori a celui condamnat. (art. 449 C. proc. pen.)


49

Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă

În situaţii cu totul deosebite, poate fi dispusă amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiei pe viaţă, care constituie o excepţie de la regula punerii neîntârziate în executare a hotărârilor de condamnare. Legea prevede expres cazurile în care poate fi amânată executarea pedepsei închisorii, instanţa competentă să acorde amânarea fiind în drept să aprecieze, în funcţie de condiţiile concrete ale cauzei, dacă acordă sau nu amânarea solicitată. Executarea pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă poate fi amânată în următoarele cazuri: - când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când condamnatul se va găsi în situaţia de a putea executa pedeapsa; - când o femeie deţinută este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri executarea se amână până la încetarea respectivei cauze. Când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie, sau unitatea la care lucrează. Cererea de amânare a executării pedepsei, în aceste cazuri, poate fi făcută de către procuror, de condamnat sau de persoanele prevăzute în ultimul alineat al art. 362 C. proc. pen. , iar în cazul prevăzut de lit. c) a art. 453 C. proc. pen., şi de către conducerea unităţii la care lucrează condamnatul. Dispoziţiile statuate mai sus se aplică şi în cazul celui condamnat la executarea pedepsei la locul de muncă. În situaţia prevăzută la art. 453 lit. b) C. proc. pen., executarea pedepsei poate fi amânată pe perioada stabilită de normele legale cu privire la concediul ce se acordă salariatelor înainte şi după naştere. (art. 453 C. proc. pen.) Instanţa competentă să se pronunţe asupra acordării pedepsei este instanţa de executare.

Modificarea sau înlăturarea pedepsei

Intervenirea unei legi penale noi. Potrivit art. 458 C. proc. pen., când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, intervine o lege care nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează să se execute, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz a dispoziţiilor art. 12, 14 şi 15 C. pen. . Aplicarea dispoziţiilor privind intervenirea unei legi penale noi se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat. Instanţa competentă să pună în aplicare dispoziţiile privind intervenirea unei legi penale noi este instanţa de executare, iar dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei, competentă este instanţa corespunzătoare în grad (cu instanţa de executare) în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau unitatea unde se execută pedeapsa închisorii cu obligarea la locul de muncă. Intervenirea amnistiei sau graţierii. Potrivit art. 459, aplicarea amnistiei, când intervine după rămânerea definitivă a hotărârii, precum şi aplicarea graţierii se fac de către un judecător de la


50

instanţa de executare, iar dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei, de către un judecător de la instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau unitatea unde se execută pedeapsa închisorii cu obligarea la muncă.

Transformarea amenzilor în închisoare

Potrivit art. 631 din C. pen. dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată. Art. 4491 C. proc. pen. prevede că înlocuirea amenzii în cazul prevăzut în art. 631 din Codul penal se dispune de instanţa de executare, iar sesizarea acesteia se face din oficiu sau de către organul care, potrivit legii, execută amenda.

Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă

În ceea ce priveşte întreruperea executării pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă, aceasta are loc în aceleaşi condiţii şi poate fi cerută de aceleaşi persoane, ca şi în cazul amânării executării pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă. Instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei, este instanţa de executare sau instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa la locul de muncă, corespunzătoare în grad instanţei de executare. (art. 456 C. proc. pen.) Instanţa care a acordat întreruperea, comunică de îndată această măsură locului de deţinere sau, după caz, unităţii unde condamnatul execută pedeapsa şi organului de poliţie, iar dacă întreruperea a fost acordată de instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau unitatea, aceasta comunică măsura luată şi instanţei de executare. Instanţa de executare, administraţia locului de deţinere şi unitatea unde condamnatul execută pedeapsa ţin evidenţa întreruperilor acordate. Dacă la expirarea termenului de întrerupere, cel condamnat la pedeapsa închisorii nu se prezintă la locul de deţinere, administraţia trimite de îndată o copie de pe mandatul de executare organului de poliţie, în vederea executării. Pe copia mandatului de executare, se menţionează şi cât a mai rămas de executat din durata pedepsei. Dacă la expirarea termenului de întrerupere, cel condamnat la pedeapsa închisorii la locul de muncă nu se prezintă la unitate, aceasta înştiinţează de îndată instanţa de executare.

Teste de autoevaluare 1. Pedeapsa închisorii şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă se pun în executare :

a) prin emiterea mandatului de executare b) prin emiterea unui proces verbal c) automat prin pronunţarea hotararii

2 Executarea pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă poate fi amânată în următoarele cazuri:

a)când o femeie deţinută este gravidă b) când prezenta condamnatului la un eveniment este obligatorie


51

c)când o femeie deţinută are un copil mai mic de un an.

Lucrare de verificare Analizaţi punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâre Raspuns la Testele de autoevaluare vezi pag.79 Bibliografie Al. Boroi, Ghe. Nistoreanu, Drept penal. Partea generală, Ed. All Beck, Bucureşti,

2004 Ioan Neagu, Drept procesual penal. Partea specială, Ed. Global Lex, Bucureşti,

2006

_________________________________ _Regimurile de executare a pedepselor

52

Unitatea de învăţare nr.6 REGIMURILE DE EXECUTARE A PEDEPSELOR PRIVATIVE DE LIBERTATE Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate Regimul de maximă siguranţă Regimul închis de executare a pedepselor privative de libertate Regimul semideschis de executare a pedepselor privative de

libertate

Regimul deschis de executare a pedepselor privative de libertate Obiective - Studiul şi analiza regimurilor de executare a pedepselor

- Familiarizarea cu noţiunile şi conceptele aferente regimurilor de executare a pedepselor

Prezentarea generală a regimurilor de executare a pedepselor Executarea pedepselor se realizează în conformitate cu dispoziţiile

Codului penal, ale Codului de procedură penală şi ale Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (art. 1 din Legea nr. 275/2006). Pedepsele se execută numai în temeiul hotărârilor judecătoreşti definitive de condamnare (art. 2 Legea nr. 275/2006). Aceste prevederi sunt statuate şi de către Legea 294/2004, rămasă în stare de proiect. Potrivit art. 420 C. proc. pen., pedeapsa închisorii şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă se pun în executare prin emiterea mandatului de executare.

REGIMURILE DE EXECUTARE A PEDEPSELOR PRIVATIVE DE LIBERTATE

Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de liberatate

Sunt cunoscute în legislaţie, mai multe regimuri de executare a pedepsei închisorii: regimul deţinerii în comun, regimul izolării celulare (filadelfian sau pensilvanian), regimul mixt (auburnian), regimul progresiv (irlandez) şi regimul deschis sau pe încredere. Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemul progresiv şi regresiv, persoanele condamnate având posibilitatea, în condiţiile prevăzute în prezenta lege, să treacă dintr-un regim în altul [art. 18 alin. (2) din Legea nr. 275/200]. Pedepsele privative de libertate se execută în unul din următoarele regimuri: regimul de maximă siguranţă, regimul închis, regimul semideschis, regimul deschis [art. 53³ alin. (2) C. pen.]. Aceste regimuri se diferenţiază în raport cu gradul de limitare a libertăţii de mişcare a persoanelor condamnate, modul de desfăşurare a activităţilor şi condiţiile de detenţie [art. 19 alin. (2) din Legea nr. 275/2006]. Potrivit art. 87 din Regulament, persoanele private de libertate se supun regimului de executare stabilit pentru categoria din care fac parte. Acesta cuprinde totalitatea regulilor, drepturilor, obligaţiilor,


53

programelor şi activităţilor care urmăresc realizarea unei bune convieţuiri, astfel încât să încurajeze comportamente, atitudini şi abilităţi care să influenţeze reintegrarea socială a persoanelor private de libertate. Regimurile de executare se diferenţiază prin gradul de limitare a libertăţii de mişcare a persoanelor private de libertate şi activitatea zilnică, în raport de situaţia juridică, starea sănătăţii, vârsta, categoria în care au fost clasificate şi comportarea în timpul executării pedepsei. Pe întreaga durată a executării pedepsei, administraţia locului de deţinere asigură supravegherea, observarea şi asistenţa persoanelor private de libertate de către educatori, psihologi, asistenţi sociali şi consilieri de probaţiune, medici, jurişti, personal specializat cu aplicarea regimului şi siguranţa deţinerii, preoţi şi alte persoane calificate din interiorul şi exteriorul locului de deţinere. Pregătirea persoanelor private de libertate în vederea liberării începe imediat după primirea în locul de deţinere şi se desfăşoară progresiv, oricare ar fi durata pedepsei şi regimul de executare. Articolul 19 din Legea nr. 275/2006 menţionează felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate, acestea fiind următoarele: a) regimul de maximă siguranţă; b) regimul închis; c) regimul semideschis; d) regimul deschis.

Regimul de maximă siguranţă

Regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. Potrivit art. 92 din Regulament, regimul de maximă siguranţă constă în asigurarea unor măsuri stricte de pază, supraveghere şi escortare, restrângerea libertăţii de mişcare a persoanelor private de libertate, menţinerea ordinii şi disciplinei, concomitent cu desfăşurarea unor activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, care să dea posibilitatea trecerii în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate. Aplicarea unor regimuri şi tratamente adecvate categoriei de condamnaţi care execută o astfel de pedeapsă este dificilă, datorită naturii diversificate a infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi. Totodată, pe ei îi aşteaptă ani mulţi de petrecut în penitenciar, perioadă în care apar inevitabile schimbări în caracterul lor social şi moral. Această categorie de infractori este considerată mai greu de influenţat în sens pozitiv şi reformator, de unde şi ideea izolării lor pe termen mai lung, pentru evitarea săvârşirii a noi infracţiuni şi asigurarea unui timp suficient pentru implementarea şi desfăşurarea programelor specifice de reeducare, în încercarea de a-i aduce la stadiul de persoane capabile să respecte legea şi valorile sociale. Pedepsele cu închisoarea de lungă durată se execută în penitenciare care au amenajate secţii speciale, în regim închis. Aceşti condamnaţi constituie o categorie dificilă şi periculoasă, executarea pedepselor lor ridicând numeroase probleme de genul: regimului special – mai sever – de detenţie, măsuri de pază şi supraveghere stricte, regim de muncă, de ordine şi disciplină aparte. În acest sens, menţionăm art. 20 alin. (3) din Legea nr.


54

275/2006, unde se prevede că persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim de maximă siguranţă sunt supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere şi escortare, sunt cazate, de regulă, individual, prestează munca şi desfăşoară activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în grupuri mici, în spaţii anume stabilite în interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă. Ei sunt cazaţi, în măsura posibilităţilor, în camere de deţinere cu un număr mic de paturi, iar tratamentul aplicabil poate fi structurat pe câteva domenii ca: - menţinerea unei vieţi active (concursuri tematice, competiţii şi activităţi sportive, dezbateri în grup etc.); - muncă, activităţi educaţionale şi de asistare psihosocială; - activităţi de petrecere a timpului liber şi de satisfacere a trebuinţelor de sociabilitate; - activităţi cu persoane din afara penitenciarului. Articolul 95 din Regulament prevede, în acest sens, că persoanele private de libertate care execută pedeapsa într-un astfel de regim sunt cazate, de regulă, individual, în camere amenajate asemănător cu celelalte spaţii de cazare, asigurându-se iluminatul natural, aerisirea, încălzirea, apa potabilă şi alte dotări necesare igienei individuale. Persoanele private de libertate clasificate în regimul de maximă siguranţă pot fi cazate în comun, atunci când starea de sănătate sau participarea la diferite programe de influenţare a comportamentului o impun, cu condiţia ca numărul acestora să nu fie mai mare de 5. Amenajarea şi dotarea spaţiilor de deţinere sunt stabilite în regulamentul prevăzut la art. 16 alin. (2) din Lege. Secţiile, camerele şi locurile unde persoanele private de libertate desfăşoară diferite activităţi sunt permanent închise şi asigurate. Programul zilnic este riguros stabilit şi cuprinde activităţi administrative, lucrative, plimbare, asistenţă medicală, activităţi de educaţie şi intervenţie psihosocială, asistenţă religioasă şi timp de odihnă. Persoanele private de libertate care nu prestează muncă sau nu participă la alte activităţi pot desfăşura în comun, în limita a minimum 3 ore, activităţi de plimbare, educaţie şi intervenţie psihosocială, sportive şi religioase. Servitul hranei de către această categorie de persoane private de libertate se realizează în camerele de deţinere sau în spaţii special amenajate. Asistenţa medicală se asigură de personal medical anume desemnat, în spaţii amenajate, de regulă în interiorul secţiei de maximă siguranţă. La solicitarea personalului medical, asistenţa medicală este acordată în prezenţa personalului de pază. În cazuri deosebite, la solicitarea medicului curant, persoanele private de libertate pot fi internate în infirmerii sau spitale. (art. 96 din Regulament) Munca şi educaţia au un rol deosebit de important în cadrul pro-gramelor de reabilitare a acestei categorii de condamnaţi, căci cu cât creşte perioada de detenţie, cu atât scad şansele deţinutului de a se reintegra în societate după liberare. Persoanele private de libertate care au o comportare bună şi respectă regulile de ordine interioară pot presta o muncă, dacă sunt apte, în grupuri mici, în interiorul locului de deţinere, în spaţii prevăzute cu dispozitive de închidere sigure şi sub supraveghere permanentă.


55

(art. 98 din Regulament) Activităţile de educaţie şi intervenţie psihosocială se desfăşoară individual sau în grupuri mici, în locuri anume destinate, sub strictă supraveghere, pe baza unor programe care urmăresc dezvoltarea acelor aptitudini şi deprinderi care să permită persoanelor private de libertate reintegrarea în viaţa socială. (art. 99 din Regulament) În privinţa regimului penitenciar aplicat condamnaţilor la pedepse de lungă durată, acesta cuprinde elemente ale regimului penitenciar general, însă accentuate (interdicţii, obligaţii) sau limitate (drepturi). Drept urmare, această categorie de condamnaţi nu poate fi folosită la munca în afara penitenciarelor, primeşte pachete, vizite cu dispozitiv de separare între condamnat şi vizitator şi corespondenţă la intervale şi în cantităţi mai mici decât celelalte categorii de condamnaţi, iar învoirile sunt acordate într-o măsură mai redusă.

Regimul închis de executare a pedepselor privative de libertate

Cu privire la acest regim de executare a pedepselor privative de libertate, art. 22 din Legea nr. 275/2006 menţionează că regimul închis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii stricte mai mare de 5 ani dar care nu depăşeşte 15 ani. Acest regim se aplică şi: a) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regim semideschis sau deschis care au comis o abatere disciplinară sau care, prin conduita lor, afectează desfăşurarea normală a activităţilor în locul de deţinere; b) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regimul de maximă siguranţă care au avut o comportare bună; c) în mod excepţional, persoanelor private de libertate condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, în considerarea naturii, modului de săvârşire a infracţiunii şi a persoanei condamnatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Lege; d) bărbaţilor care au împlinit vârsta de 60 de ani şi femeilor care au împlinit vârsta de 55 de ani, femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an, minorilor şi persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, precum şi celor cu afecţiuni locomotorii grave, dacă acestea au fost condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Lege. Potrivit art. 104 din Regulament, regimul închis constă în asigurarea unor măsuri de pază, supraveghere şi escortare care să permită persoanelor private de libertate să desfăşoare, în grupuri , activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, pentru a da posibilitatea trecerii în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate. În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate. Regimul închis se execută în penitenciare anume destinate sau în secţii special amenajate în celelalte penitenciare. Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun, prestează munca şi desfăşoară activităţi socio-educative în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub


56

pază şi supraveghere (art. 22 alin. (3) Legea nr. 275/2006). Potrivit art. 107 din Regulament, cazarea acestor persoane se face cu respectarea principiului separării femeilor de bărbaţi şi a minorilor şi tinerilor de ceilalţi majori, având în vedere atât starea de sănătate, cât şi conduita acestor persoane. Amenajarea şi dotarea spaţiilor de deţinere sunt stabilite în regulamentul prevăzut la art. 16 alin. (2) din Lege. Camerele de cazare sunt permanent închise şi asigurate. Hrana se serveşte, de regulă, în spaţii special amenajate sau în camerele de cazare. În ceea ce priveşte programul zilnic al acestor persoane private de libertate, art. 108 din Regulament precizează că acesta cuprinde prestarea unei munci, activităţi educative, culturale, terapeutice şi sportive, consiliere psihologică, asistenţă socială şi religioasă, asistenţă medicală, plimbare, timp de odihnă şi alte activităţi necesare stimulării interesului persoanelor private de libertate de a -şi asuma responsabilităţi. Activităţile se desfăşoară individual sau în grup, sub paza şi supravegherea permanentă a personalului. Persoanele private de libertate, care din diferite motive nu sunt folosite la muncă, la activităţi de instruire şcolară şi profesională sau programe de intervenţie psihosocială, pot desfăşura activităţi în afara camerelor de deţinere în limita a minimum 4 ore. Asistenţa medicală se asigură la cabinetele medicale ale locului de deţinere. Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca în interiorul sau exteriorul locului de deţinere, sub pază şi supraveghere continuă, cu aprobarea conducătorului penitenciarului [art. 22 alin. (4) din Legea nr. 275/2006 şi art. 110 din Regulament]. Activităţile de educaţie şi intervenţie psihosocială se desfăşoară în grupuri, în interiorul locului de deţinere, sub pază şi supraveghere, pe baza unor programe care urmăresc dezvoltarea acelor aptitudini şi deprinderi care să permită persoanelor private de libertate reintegrarea în viaţa socială. (art. 111 din Regulament)

Regimul semideschis de executare a pedepselor privative de libertate

Regula în sistemul penitenciar românesc o constituie executarea pedepsei închisorii în regim de deţinere închis, un regim ce presupune respectarea unui regulament strict, implicând, alături de alte restricţionări, paza şi supravegherea continuă. În general, acestui regulament sunt nevoiţi să i se supună toţi deţinuţii. În acest sens, se poate aduce critica conform căreia de împărţirea deţinuţilor în funcţie de situaţia lor juridică ar trebui să se ţină seama şi la individualizarea aplicării regimului de detenţie. Drept urmare, în contextul reformei sistemului de executare a pedepselor privative de libertate, a lărgirii gamei mijloacelor de aplicare a tratamentului penitenciar, a sporirii numărului de deţinuţi folosiţi la muncă, precum şi a stimulării adoptării de către aceştia a unei conduite corecte, s-au conturat noi sisteme de executare a pedepsei: executarea pedepsei închisorii în regim semideschis. Aceasta constituie totodată o modalitate de individualizare a pedepsei cu închisoarea. Pe timpul executării pedepsei în regim semideschis gradul privării de libertate este parţial, acest regim fiind destinat condamnaţilor la pedepse de scurtă durată şi de durată medie, condamnaţilor primari,


57

toţi aceştia fiind învestiţi cu încredere şi trataţi cu exigenţă, fără a fi nevoie să fie desemnaţi în mod strict în grija personalului de pază şi supraveghere. Acest regim poate exercita o influenţă pozitivă asupra conştiinţei condamnatului, stimulând îndreptarea conduitei şi reeducarea efectivă a acestuia, totodată acţionând şi puterea exemplului – el constituindu-se într-un îndemn pentru ceilalţi condamnaţi. Regimul semideschis de executare a pedepsei este caracterizat „printr-o disciplină liber consimţită şi o muncă creativă, care oferă condamnatului sensul responsabilităţii, organizând, astfel, în mod gradual, revenirea sa la o viaţă normală”. Aplicarea acestui regim de deţinere poartă însă şi anumite riscuri căci unii deţinuţi, influenţabili, în ciuda sprijinului şi încrederii ce le sunt acordate, pot profita de posibilitatea de circulaţie în afara penitenciarului şi pot evada sau pot săvârşi noi infracţiuni. Conform art. 113 din Regulament, regimul semideschis oferă persoanelor private de libertate posibilitatea de a se deplasa neînsoţite în zone din interiorul locului de deţinere stabilite prin regulamentul de ordine interioară şi de a-şi organiza timpul liber avut la dispoziţie, sub supraveghere. Regimul semideschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Lege. Acest regim se aplică şi: a) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regim deschis care au comis o abatere disciplinară sau care datorită conduitei necorespunzătoare au devenit incompatibile cu acest tip de regim; b) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regimul închis care au avut o comportare bună; c) în mod excepţional, persoanelor private de libertate condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani, în considerarea naturii, modului de săvârşire a infracţiunii şi a persoanei condamnatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Lege. Regimul semideschis se execută în penitenciare anume destinate ori în locuri sau secţii special amenajate în interiorul ori exteriorul altor penitenciare. Cazarea acestor persoane se face cu respectarea principiului separării femeilor de bărbaţi şi a minorilor şi tinerilor de ceilalţi majori. Alte criterii pentru separarea sau gruparea acestor persoane sunt: compatibilitatea intelectuală şi de ordin cultural, interesul de participare la activităţi de resocializare şi de folosire la muncă. (art. 115 din Regulament) Cazarea persoanelor private de libertate cărora li se aplică regimul semideschis se realizează în comun. Potrivit programului locului de deţinere, pe timpul zilei camerele sunt deschise, iar pe timpul nopţii acestea se închid şi se asigură. Pe perioada participării la anumite activităţi a întregului efectiv dintr-o cameră uşa este închisă şi asigurată. Pe timpul nopţii, după închiderea camerelor, se asigură supravegherea de către personalul anume desemnat, precum şi paza perimetrelor, atunci când cazarea se face în secţii exterioare locului de deţinere. Amenajarea şi dotarea spaţiilor de deţinere sunt stabilite în


58

regulamentul prevăzut de art. 16 alin. (2) din Lege. (art. 116 din Regulament) Munca prestată de această categorie de persoane se desfăşoară în interiorul şi în afara locului de deţinere, supravegherea fiind asigurată de personal neînarmat. (art. 117 din Regulament) Activităţile de educaţie şi intervenţie psihosocială se desfăşoară în grupuri, în spaţii din interiorul locului de deţinere, care rămân deschise pe timpul zilei, pe baza unor programe care urmăresc dezvoltarea acelor aptitudini şi deprinderi care să permită persoanelor private de libertate reintegrarea în viaţa socială. (art. 118 din Regulament)

Regimul deschis de executare a pedepselor privative de libertate

Regimul deschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult 1 an (prevedere statuată de art. 24 alin. (1) din Legea 275/2006 cu privire la executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal). Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului, pot presta munca şi pot desfăşura activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în afara penitenciarului, fără supraveghere [art. 24 alin. (2) din Legea nr. 275/2006]. Regimul deschis se aplică persoanelor private de libertate prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr.275/2006 , precum şi celor cărora li s-au stabilit acest tip de regim. Potrivit art. 120 din Regulament, regimul deschis oferă persoanelor private de libertate posibilitatea de a se deplasa neînsoţite în interiorul locului de deţinere, de a presta munca şi de a desfăşura activităţile educative, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în afara locului de deţinere, fără supraveghere. Regimul deschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult un an, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Lege. Regimul deschis aplicabil persoanelor condamnate clasificate în această categorie se bazează pe disciplina liber consimţită, pe sentimentul de responsabilitate faţă de comunitatea din care provin şi îi încurajează să folosească cu bună-credinţă libertăţile ce le sunt oferite. Regimul deschis se execută în penitenciare anume destinate ori în locuri sau secţii special amenajate în interiorul sau exteriorul altor penitenciare. Cazarea acestor persoane se face cu respectarea principiului separării femeilor de bărbaţi şi a minorilor şi tinerilor de ceilalţi majori. Alte criterii pentru separarea sau gruparea acestor persoane sunt: compatibilitatea intelectuală şi de ordin cultural, interesul de participare la activităţi de resocializare şi de folosire la muncă. (art. 122 din Regulament) Cazarea persoanelor private de libertate cărora li se aplică regimul deschis se realizează în comun. Camerele de cazare se ţin descuiate atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, condamnaţii având acces liber în locurile şi zonele stabilite de administraţie. Amenajarea şi dotarea spaţiilor de deţinere sunt stabilite în regulamentul prevăzut de art. 16 alin. (2) din Lege. (art. 123 din Regulament)


59

Persoanele din acest regim pot presta muncă în condiţii similare cu persoanele libere, având obligaţia de a reveni la locul de cazare după terminarea programului. (art. 124 din Regulament) Persoanele aflate în acest regim pot desfăşura activităţile educative şi de intervenţie psihosocială în interiorul sau în afara locului de deţinere, fără supraveghere, pe baza unor programe care urmăresc dezvoltarea acelor aptitudini şi deprinderi care să permită persoanelor private de libertate reintegrarea în viaţa socială. (art. 125 din Regulament) Persoanele private de libertate îşi organizează singure timpul avut la dispoziţie şi activităţile administrativ-gospodăreşti, cu respectarea programului stabilit de administraţie. Persoanele private de libertate, care execută pedeapsa în acest regim, pot frecventa cursuri de şcolarizare şi de calificare, pot urma tratamente medicale, pot participa individual sau în grup la programe cultural-educative, sportive, artistice şi religioase, în afara locului de deţinere. În anumite situaţii, cu aprobarea directorului locului de deţinere, pot lua parte la aceste activităţi şi membrii de familie ai acestora sau reprezentanţi ai societăţii. Administraţia locului de deţinere poate încheia protocoale de colaborare cu instituţii publice sau private, cu organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale, pentru derularea programelor prevăzute mai sus. Reprezentanţii acestor organizaţii au astfel posibilitatea de a monitoriza activităţile desfăşurate de persoanele private de libertate, informându-l periodic despre aceasta pe directorul locului de deţinere. (art. 126 din Regulament) Persoanele private de libertate se deplasează la activităţile prevăzute la art. 124, 125 şi art. 126 alin. (2) din Regulament în timpul, zonele şi pe traseele stabilite de administraţia locului de deţinere. Nerespectarea acestei prevederi de către persoana privată de libertate atrage răspunderea disciplinară sau penală potrivit legii. Persoanelor din acest regim le este interzis să procure, să deţină, să comercializeze şi să consume băuturi alcoolice sau substanţe psihotrope, să frecventeze localuri publice, să conducă autovehicule în alte condiţii decât cele stabilite de administraţie, să intre în legătură cu anumite persoane ori să se deplaseze în anumite locuri, să poarte sau să deţină arme, muniţii, substanţe toxice ori explozive de orice fel. Persoanelor din acest regim, pe timpul desfăşurării de activităţi în afara locului de deţinere, le este interzis să părăsească locurile unde sunt planificate, înainte de terminarea programului, fără aprobarea persoanei desemnate de conducerea locului de deţinere să coordoneze activitatea. Cu ocazia clasificării persoanelor private de libertate în acest tip de regim şi ori de câte ori este necesar, acestea sunt instruite cu privire la îndatoririle, obligaţiile şi interdicţiile pe care le au, semnând un angajament în acest sens. Pe timpul cât se află în afara locului de deţinere, persoanele private de libertate sunt obligate să aibă asupra lor documente de legitimare eliberate de administraţia locului de deţinere, pe care sunt obligate să le prezinte, la cerere, organelor competente. Persoanele private de libertate, pe timpul cât se află în afara locului de deţinere, la activităţile prevăzute la art. 124, 125 şi art. 126 alin. (2) din Regulament, pot păstra şi administra sume de bani din contul personal sau mijloace electronice de plată necesare efectuării unor cheltuieli minime legate de asigurarea igienei personale,


60

transport, suplimentarea hranei, achiziţionarea unor articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum şi pentru participarea la unele activităţi cultural-educative.

Teste de autoevaluare 1. Regimul deschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de :

a) 2 ani ; b) cel mult 1 an c) 3 ani.

2 Regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa :

a)detentiunii pe viata b) inchisorii mai mare de 15 ani c)inchisorii de 15 ani

Lucrare de verificare Analizaţi din punct de vedere al asemanarilor si deosebirilor regimul semideschis si

cel deschis Raspuns la Testele de autoevaluare Vezi pag.79 Bibliografie Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, “Drept penal român. Partea generală”,

Bucureşti, 2003 Al. Boroi, Ghe. Nistoreanu, Drept penal. Partea generală, Ed. All Beck, Bucureşti,

2004,

___________ Drepturile si obligatiile detinutilor

61

Unitatea de învăţare nr.7 DREPTURILE SI OBLIGATIILE DETINUTILOR Drepturile, obligaţiile şi regimul de muncǎ al deţinuţilor Drepturile deţinuţilor Obligaţiile deţinuţilor Regimul de muncă Obiective - Studiul şi analiza drepturilor si obligatiilor detinutilor

- Familiarizarea cu noţiunile şi conceptele aferente drepturilor si obligatiilor detinutilor

Prezentarea generală drepturilor si obligatiilor detinutilor Element important al raportului juridic de drept execuţional penal, drepturile

condamnaţilor aflaţi în executarea pedepsei se constituie în tot atâtea obligaţii corelative ale administraţiei penitenciare.

DREPTURILE ,OBLIGATIILE SI REGIMUL DE MUNCA AL DETINUTILOR

Drepturile detinutilor

Reglementarea legală a drepturilor specifice de care beneficiază persoanele condamnate, cum sunt cele privind relaţiile cu administraţia locului de deţinere (ex.: dreptul la hrană, echipament, odihnă etc.) sau cele care vizează relaţiile acestora cu familia (dreptul la corespondenţă, la vizite etc.) apropie tratamentul penitenciar românesc de cerinţele europene în această materie. Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor deţinuţilor, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată. [art. 38 alin. (2) din Legea 275/2006]. Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deţinere, de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. Judecătorul delegat poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane în vederea aflării adevărului Judecătorul delegat soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 10 zile de la primirea acesteia şi pronunţă una dintre următoarele soluţii: - admite plângerea şi dispune anularea, revocarea sau modificarea măsurii luate de către administraţia penitenciarului; - respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată. [art. 38 alin. (5) din Legea 275/2006]. Încheierea judecătorului delegat se comunică persoanei condamnate în termen de două zile de la data pronunţării acesteia. Împotriva încheierii judecătorului, persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.


62

Contestaţia se judecă potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală. Hotărârea judecătoriei este definitivă. Principalele drepturi asigurate deţinuţilor sunt următoarele: - dreptul deţinutului de a înştiinţa familia sau anumite alte persoane despre situaţia în care se află, drept ce ia naştere odată cu depunerea în penitenciar; - dreptul la hrană; deţinuţilor li se asigură hrană caldă de trei ori pe zi, iar pentru situaţii deosebite (minori, deţinuţi care lucrează în condiţii grele, deţinute gravide etc.) se asigură hrana în mod diferenţiat, în conformitate cu prevederile legale privitoarele la diferitele categorii de deţinuţi.; - dreptul la echipament şi cazarmament – vizează asigurarea strictului necesar pentru un regim de viaţă umanitar (ex.: îmbrăcăminte, încălţăminte, perne, pături etc.); - dreptul la odihnă şi plimbare – presupune respectarea cu rigurozitate a programului de somn (de şapte ore pentru deţinuţii majori, respectiv opt ore pentru cei minori), a programului săptămânal de odihnă al tuturor deţinuţilor, precum şi a programului zilnic de plimbare. Art. 97 din Regulament, prevede că persoanele care execută pedeapsa în regimul de maximă siguranţă, care nu prestează muncă sau nu desfăşoară activităţi de instruire şcolară şi formare profesională au dreptul la o plimbare zilnică de cel puţin două ore, în curţi special amenajate în aer liber. Persoanele care prestează o muncă, participă la programe de educaţie sau intervenţie psihosocială au dreptul la cel puţin o oră de plimbare zilnică. Persoanele clasificate în acest regim, aflate în executarea sancţiunii disciplinare cu izolarea, au dreptul la plimbare zilnică de cel puţin o oră, în curţi special amenajate în aer liber. Modul de amenajare şi dotarea curţilor destinate activităţii de plimbare a acestei categorii de persoane private de libertate sunt stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 16 alin. (2) din Lege. În cadrul regimului închis de executare a pedepsei, persoanele private de libertate care nu prestează muncă şi nu participă la alte activităţi au dreptul la plimbare zilnică de minimum 3 ore. Persoanele care prestează o muncă, participă la programe de educaţie sau intervenţie psihosocială au dreptul la cel puţin o oră de plimbare zilnică. Persoanele din această categorie, aflate în executarea sancţiunii disciplinare cu izolarea, au dreptul la plimbare zilnică de cel puţin o oră, în curţi special amenajate în aer liber. (art. 109 din Regulament) Articolul 163 din Regulament precizează care sunt drepturile, obligaţiile şi interdicţiile persoanelor private de libertate aflate în executarea sancţiunii disciplinare cu izolarea. Astfel, persoanele private de libertate aflate în executarea sancţiunii disciplinare cu izolarea beneficiază pe toată perioada acesteia de dreptul de petiţionare, la corespondenţă şi la informare prin presa scrisă, la hrană conform normelor în vigoare, asistenţă medicală, precum şi la plimbare în spaţii special amenajate, separat de celelalte persoane private de libertate. Pe timpul executării sancţiunii disciplinare cu izolarea, persoanele private de libertate nu sunt scoase la muncă, nu participă la activităţile cultural-educative şi


63

sportive, sunt private de posibilitatea de a păstra şi de a folosi aparatura radio-tv. Pe timpul executării sancţiunii disciplinare cu izolarea, persoanelor private de libertate li se suspendă dreptul de a primi bunuri, de a primi vizite, cu excepţia vizitelor apărătorului, persoanelor cu calităţi oficiale sau ale reprezentanţilor diplomatici, în conformitate cu prevederile art. 46 - 48 din Regulament, de a efectua convorbiri telefonice, precum şi cumpărături, în afara articolelor necesare pentru petiţionare, corespondenţă, fumat şi igienă individuală. Pentru asigurarea asistenţei medicale persoanelor private de libertate, în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor funcţionează o reţea sanitară proprie, care cuprinde: cabinete de medicină primară, cabinete de medicină dentară, farmacii, puncte farmaceutice, infirmerii, cabinete şi ambulatorii de specialitate, penitenciare-spital şi mijloace de transport medical. Sectorul medical din cadrul unui loc de deţinere cuprinde cel puţin următoarele spaţii şi echipamente: a) camere de infirmerie pentru bolnavi cu afecţiuni acute, cronice reacutizate, infectocontagioase, tratament antituberculos, persoane aflate în refuz de hrană; b) camere pentru izolare respiratorie; c) camere pentru recoltarea sputei; d) cabinete de consultaţii medicale şi stomatologice; e) săli de tratament; f) punct farmaceutic; g) laborator de tehnică dentară; h) mijloace de transport adecvate.

Obligaţiile şi interdicţiile deţinuţilor

În cadrul regimului penitenciar, regim ce presupune privaţiuni şi restricţionări ce decurg din executarea pedepsei cu închisoarea deţinuţii trebuie să respecte o serie de obligaţii, după cum urmează: - obligaţia de a se supune internării în penitenciar şi percheziţiei care se efectuează la încarcerare şi ori de câte ori este necesar; - obligaţia de a respecta şi suporta regimul de deţinere stabilit (maximă siguranţă, închis, semideschis sau deschis); - obligaţia de a respecta programul zilnic de activitate, precum şi regulamentul de ordine interioară (urmărindu-se prevenirea dezordinii, încercărilor de evadare şi formarea unor deprinderi pozitive); - obligaţia de a depune o muncă utilă şi de a respecta regimul de muncă stabilit; - obligaţia de a se încadra într-un sistem de calificare sau recalificare profesională, de continuare sau completare a pregătirii şcolare (urmărindu-se astfel înlăturarea convingerilor greşite despre viaţă şi contribuind la reintegrarea deţinuţilor într-o viaţă socială normală); - obligaţia de a suporta şi executa sancţiunile disciplinare stabilite de comisia de disciplină de la nivelul penitenciarului, pentru încălcarea ordinii şi disciplinei în penitenciar. Articolul 55 din Legea nr. 275/2006 stabileşte, în mod expres, obligaţiile persoanelor condamnate, acestea fiind următoarele:


64

a) să respecte prevederile acestei legi, ale regulamentului de aplicare a dispoziţiilor acesteia, ale ordinelor emise în baza legii şi ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, după punerea lor la dispoziţie potrivit art. 43, al aceleiaşi legi; b) să respecte regulile de igienă colectivă şi individuală; c) să se supună percheziţiei corporale ori de câte ori această măsură este necesară, în condiţiile prevăzute în regulamentul de aplicare a legii; d) să întreţină în mod corespunzător bunurile încredinţate de administraţia penitenciarului şi bunurile din dotarea unităţilor unde prestează munca. Articolul 62 din Regulament vine în completarea dispoziţiilor din Lege stabilind că persoanele private de libertate au următoarele obligaţii: a) să se conformeze restricţiilor ce decurg din Lege, din Regulament, din ordinele şi deciziile emise în baza acestora şi din regulamentul de ordine interioară al locului de deţinere; b) să execute dispoziţiile legale date de administraţia locului de deţinere; c) să se supună percheziţiei cu ocazia primirii în locul de deţinere, precum şi pe parcursul privării de libertate, ori de câte ori este necesar; d) să respecte regulile stabilite de administraţia locului de deţinere pe perioada cât au permisiune de ieşire din penitenciar; e) să se conformeze dispoziţiilor date de organele judiciare; f) să respecte regulile de igienă individuală şi colectivă, precum şi indicaţiile medicului; g) să manifeste grijă faţă de integritatea bunurilor din proprietatea publică şi privată; h) să respecte repartizarea pe camerele de deţinere; i) să nu desfăşoare acţiuni care urmăresc aducerea de prejudicii administraţiei penitenciare sau altor persoane; j) să respecte programul zilnic; k) să manifeste o atitudine cuviincioasă faţă de orice persoană cu care intră în contact; l) să aibă o ţinută decentă, curată şi îngrijită; m) să îndeplinească în bune condiţii activităţile la care participă; n) să asigure şi să menţină ordinea şi curăţenia în camerele de deţinere şi în celelalte locuri în care au acces. Pe lângă obligaţii, Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/ 2006 prevede şi interdicţiile persoanelor private de libertate în art. 63, după cum urmează: a) exercitarea de acte de violenţă asupra personalului, persoanelor care execută misiuni la locul de deţinere sau care se află în vizită, asupra celorlalte persoane private de libertate, precum şi asupra oricăror alte persoane; b) organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de nesupunere pasive sau active ori alte acţiuni violente, în grup, de natură să pericliteze ordinea, disciplina şi siguranţa locului de deţinere; c) iniţierea sau participarea la acte de sustragere de la


65

executarea măsurilor privative de libertate; d) deţinerea, comercializarea sau consumul de stupefiante, băuturi alcoolice ori de substanţe toxice sau ingerarea fără prescripţie medicală a unor medicamente de natură a crea tulburări de comportament; e) sustragerea în orice mod de la executarea unei sancţiuni disciplinare; f) instigarea altor persoane private de libertate la săvârşirea de abateri disciplinare; g) stabilirea de relaţii cu persoane private de libertate sau persoane din interiorul ori exteriorul locului de deţinere, cu scopul de a împiedica înfăptuirea justiţiei sau aplicarea normelor regimului de executare a măsurilor privative de libertate; h) sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de muncă ori aparţinând locului de deţinere, personalului, persoanelor care execută activităţi în locul de deţinere sau se află în vizită, precum şi a bunurilor aparţinând altor persoane, inclusiv celor private de libertate; i) prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spaţii din locul de deţinere, stabilite prin regulamentul de ordine interioară, precum şi nerespectarea orei de revenire în locul de deţinere; j) procurarea sau deţinerea de bani, medicamente, telefoane mobile, bunuri sau alte valori în alte condiţii decât cele admise; k) substituirea identităţii unei alte persoane; l) împiedicarea cu intenţie a desfăşurării programelor care se derulează în locul de deţinere; m) confecţionarea şi deţinerea de obiecte interzise; n) obţinerea sau încercarea de obţinere, prin violenţă, constrângere, promisiuni, servicii, cadouri sau alte mijloace, de avantaje morale ori materiale de la personal, de la persoanele care execută misiuni la locul de deţinere sau care se află în vizită ori de la celelalte persoane private de libertate, precum şi de la oricare altă persoană; o) comunicarea cu exteriorul, în alte condiţii şi prin alte metode decât cele stabilite prin reglementările în vigoare; p) ameninţarea personalului, a persoanelor care execută misiuni la locul de deţinere sau care se află în vizită, a celorlalte persoane private de libertate, precum şi a oricăror alte persoane; q) utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziţie de administraţia locului de deţinere; r) autoagresiunea în orice mod şi prin orice mijloace; s) tulburarea liniştii după ora stingerii până la deşteptare; ş) practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obţine foloase; t) fumatul în alte locuri decât cele permise; ţ) exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag oprobriul; u) orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere demnităţii umane prin deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la


66

o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor fundamentale. Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate răspund civil, material, disciplinar sau penal, după caz, pentru faptele săvârşite în timpul executării pedepselor privative de libertate, potrivit legii.

Regimul de muncă

Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate care sunt apte de a munci, cu acordul lor, pot presta o muncă în raport cu calificarea şi aptitudinile, precum şi activităţi necalificate, conform art. 57 alin. 2 din Legea nr. 275/2006. Munca nu trebuie să lezeze în nici un fel persoana acestuia, astfel cum reiese şi din prevederile art. 52 alin. (2) C. pen.: „Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului”, în acest mod statuându-se necesitatea plasării acestei materii în cadrul larg al sistemului drep-turilor fundamentale ale omului. Vorbind despre funcţia educativă a muncii, constatăm că se întâlneşte „o atitudine adecvată faţă de muncă numai acolo unde cel ce munceşte – om liber sau privat de libertate – se consideră a fi un participant conştient la această operă generală, socială şi culturală şi, pornind de aici, îşi subordonează activitatea regulilor sociale şi culturale respective. De aceea, educaţia realizată în condiţiile mediului penitenciar trebuie să deschidă celui ce învaţă, perspectiva acestei conexiuni sociale generale”. De altfel, Regulile Europene pentru Penitenciare statuează că „în limitele compatibile cu o selecţie profesională raţională şi cu exigenţele administraţiei şi ale disciplinei din penitenciar, deţinuţii trebuie să îşi poată alege genul de muncă pe care doresc să o îndeplinească”. Pe de altă parte, obligativitatea muncii în penitenciar îşi găseşte justificarea şi în necesitatea acoperirii cheltuielilor de întreţinere a deţinutului în penitenciar. Condiţiile legale ale muncii în penitenciar sunt următoarele: - este obligatorie prestarea unei munci de către toţi condamnaţii apţi de muncă (selecţionarea la muncă realizându-se după un prealabil examen medical); - în funcţie de necesităţile procesului de producţie, durata unei zile de muncă se încadrează între 6 şi 10 ore, fiind diferenţiată în funcţie de natura pedepsei, starea de recidivă, categoria penală din care fac parte deţinuţii etc.; - condamnaţii vor fi folosiţi la muncă ţinându-se seama de calificarea lor profesională avută la încarcerare sau dobândită pe perioada executării pedepsei cu închisoarea; - remunerarea muncii prestate de deţinuţi constă în primirea unei sume de bani care nu poate fi mai mică decât salariul minim pe economie; - acest venit, al condamnatului, se încasează de către administraţia peniteciarului după cum urmează: 30% din venit revine


67

persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasat, împreună cu dobânda aferentă, în momentul punerii în libertate; restul de 70% revine Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, constituind venituri proprii, care se încasează, se contabilizează şi se utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind finanţele publice; - deţinuţii răspund pentru pagubele materiale provocate din vina lor pe timpul executării pedepsei, fără a răspunde însă pentru pagubele provenite din riscul normal al muncii sau din uzura normală a bunurilor încredinţate spre folosinţă; - munca deţinuţilor se va desfăşura numai cu respectarea normelor privitoare la protecţia muncii. În acest sens, legiuitorul a prevăzut un capitol distinct, Capitolul 5 – «Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate», în Legea nr. 275/2006 şi Capitolul 9 în Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/ 2006. Administraţia locului de deţinere întreprinde demersurile necesare pentru identificarea posibilităţilor de a asigura folosirea la muncă a unui număr cât mai mare de persoane private de libertate. Munca prestată de persoanele private de libertate urmăreşte menţinerea şi creşterea capacităţii acestora de a-şi câştiga existenţa după liberare şi realizarea unor venituri, care se pot folosi la îmbunătăţirea condiţiilor de deţinere şi pentru susţinerea acţiunilor de resocializare a persoanelor private de libertate. În raport de tipul regimului de executare, persoanele private de libertate pot fi folosite la muncă. În acest sens, se ţine seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile fiecărei persoane private de libertate, de vârstă, starea de sănătate, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora. Persoanele private de libertate pot fi folosite la muncă în întreprinderi, secţii şi ateliere de producţie din locurile de deţinere, la operatori economici, precum şi la alte persoane fizice sau juridice. (art. 164 din Regulament) Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate este remunerată cu excepţia activităţilor cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului şi a celor desfăşurate în caz de calamitate. Munca este remunerată în raport de natura activităţii, calitatea produselor executate şi randamentul obţinut. Munca în interesul locului de deţinere cuprinde următoarele activităţi cu caracter gospodăresc care nu se remunerează: a) activităţile desfăşurate pentru prepararea hranei, pentru întreţinerea şi funcţionarea instalaţiilor, pentru menţinerea stării de curăţenie şi igienă în locul de deţinere, precum şi însoţirea unor persoane private de libertate cu dizabilităţi; b) activităţile prestate în cadrul atelierelor de întreţinere, constând în servicii de cizmărie, croitorie, tâmplărie, spălătorie, întreţinere a mijloacelor auto din dotare, tinichigerie, lăcătuşărie şi altele asemenea; c) activităţile ocazionale din interiorul locului de deţinere, care se prestează, prin rotaţie, de către toate persoanele private de libertate apte din punct de vedere medical; d) alte activităţi necesare locului de deţinere, în funcţie de


68

cerinţele specifice. Repartizarea persoanelor private de libertate la aceste activităţi se efectuează în baza baremelor aprobate prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Pe timpul nopţii, la nivelul camerelor de deţinere, pentru prevenirea unor evenimente negative, de natura sinuciderilor, incendiilor, inundaţiilor, precum şi pentru semnalizarea situaţiilor ce necesită acordarea de prim ajutor, se poate organiza serviciul de planton, care se consideră muncă în interesul locului de deţinere. (art. 166 din Regulament) Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate care sunt apte de a munci, cu acordul lor, pot presta o muncă în raport cu calificarea şi aptitudinile lor, precum şi activităţi necalificate, dispoziţiile legale referitoare la protecţia muncii aplicându-se în mod corespunzător. Selecţionarea şi repartizarea persoanelor private de libertate la activităţi productive se fac în funcţie de regimul de executare, cu aprobarea directorului locului de deţinere, la propunerea unei comisii formate din reprezentanţii sectoarelor de educaţie şi intervenţie psihosocială, regim penitenciar, evidenţă, organizarea muncii şi medical, sub conducerea directorului adjunct pentru siguranţă şi regim. Comisia se completează cu personal de specialitate, care verifică deprinderile profesionale ale persoanelor private de libertate. În măsura posibilităţilor, a cerinţelor de disciplină din locurile de deţinere şi în limite rezonabile, persoanele private de libertate pot opta pentru un anumit loc de muncă sau pot schimba locul de muncă dacă nu sunt folosite la prestarea altei munci şi dacă posedă calificarea sau deprinderile necesare noului loc de muncă. Prestarea muncii se face individual sau în grupuri organizate, care nu depăşesc 50 de persoane, în interiorul sau în exteriorul locului de deţinere. (art. 167 din Regulament) Munca prestată de persoanele private de libertate trebuie să se desfăşoare în condiţii cât mai apropiate de cele din comunitate. Reglementările legale referitoare la organizarea şi desfăşurarea muncii sunt aplicabile şi persoanelor private de libertate, inclusiv cele referitoare la prevenirea accidentelor de muncă, bolilor profesionale şi a altor situaţii de risc. Beneficiarii muncii prestate de persoanele private de libertate au obligaţia de a asigura atât acestora, cât şi personalului de pază şi supraveghere măsurile de protecţie a muncii, echipamentul adecvat şi alimentaţia de protecţie, în cazul în care dispoziţiile legale prevăd aceasta pentru angajaţii proprii. (art. 168 din Regulament) Persoana condamnată care, în timpul executării pedepsei, a devenit incapabilă de muncă în urma unui accident sau a unei boli profesionale beneficiază de pensie de invaliditate în condiţiile legii. Diplomele, certificatele sau orice alte documente care atestă însuşirea unei meserii, calificarea sau recalificarea profesională în cursul executării pedepsei urmând a fi recunoscute, în condiţiile legii, de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei sau de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. (art. 57 din Legea nr. 275/2006). În cazul femeilor condamnate la pedepse privative de libertate care sunt însărcinate, cele care au născut în perioada detenţiei şi au în îngrijire copii în vârstă de până la 12 luni, precum şi minorii


69

condamnaţi la pedepse privative de libertate, aceştia nu pot presta munca în timpul nopţii sau în locuri vătămătoare, periculoase ori care prezintă un grad de risc pentru sănătatea sau integritatea persoanelor condamnate ori pentru dezvoltarea minorilor condamnaţi (art. 58 din Legea nr. 275/2006). În ceea ce priveşte durata muncii prestate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, aceasta este de 8 ore pe zi şi nu mai mult de 40 de ore pe săptămână, urmând a beneficia de cel puţin o zi pe săptămână de odihnă. Pentru persoanele prevăzute în art. 58 din Legea nr. 275/2006 (privitor la femeile însărcinate), durata zilei de muncă nu poate depăşi 6 ore pe zi şi 30 de ore pe săptămână. Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, pe baza acordului scris al acestora, pot presta munca în program de 10 ore pe zi şi nu mai mult de 50 de ore pe săptămână, acordându-li-se drepturile băneşti cuvenite pentru acest program de muncă. Munca în timpul nopţii poate fi prestată cu acordul scris al persoanelor condamnate, dar nu mai mult de 7 ore pe noapte şi 35 de ore pe săptămână (art. 59 din Legea nr. 275/2006). Munca persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate în penitenciare se realizează: a) în regim de prestări de servicii pentru operatorii economici, persoane fizice sau persoane juridice, în interiorul sau exteriorul penitenciarului; b) în regie proprie; c) în interesul penitenciarului, pentru activităţi cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului; d) în caz de calamitate. În acest sens, administraţia penitenciarului poate încheia contracte de prestări de servicii cu operatori economici, persoane fizice sau persoane juridice, interesaţi în folosirea la muncă a persoanelor condamnate (art. 60 din Legea nr. 275/2006). Folosirea la muncă a persoanelor private de libertate se realizează pe bază de contract de prestări de servicii încheiat între administraţia locului de deţinere şi beneficiarul forţei de muncă. Tarifele referitoare la activităţile ce urmează a se desfăşura se negociază între administraţia locului de deţinere şi beneficiarul forţei de muncă şi nu pot fi mai mici decât tariful aferent salariului minim brut pe economie, în condiţiile realizării integrale a normei de lucru stabilite în contract. Normele de lucru se stabilesc pe baza probelor de lucru efectuate în prezenţa persoanelor delegate de ambele părţi contractante. În situaţia în care beneficiarul forţei de muncă nu respectă dispoziţiile legale privind condiţiile de folosire la muncă a persoanelor private de libertate, administraţia locului de deţinere îi solicită ca în termen de 24 de ore să ia măsuri pentru respectarea acestora. Dacă în acest termen nu se iau măsurile necesare, directorul locului de deţinere poate dispune retragerea parţială sau totală a persoanelor private de libertate. În cazul în care, timp de 30 de zile după retragerea persoanelor private de libertate, beneficiarul forţei de muncă nu îndeplineşte aceste obligaţii prevăzute expres, directorul locului de deţinere cere rezilierea contractului. Beneficiarul forţei de muncă este obligat să asigure: baza tehnico-materială, conducerea lucrărilor, spaţii pentru servirea hranei, apă potabilă,


70

asistenţa tehnică necesară, instructajul şi condiţiile de protecţie a muncii, spaţii pentru grupuri sanitare şi, dacă este cazul, amenajările impuse pentru executarea pazei la locul de muncă. Conducătorul locului de deţinere are obligaţia de a încheia contracte cât mai avantajoase, în măsura posibilităţilor, stabilind în sarcina beneficiarului forţei de muncă obligaţia de a asigura: cheltuielile ocazionate de transportul persoanelor private de libertate, al personalului de escortare şi al hranei la locurile de muncă, precum şi materialele igienico-sanitare. (art. 165 din Regulament) Activităţile de producţie în regie proprie, realizate în secţii, ateliere şi gospodării agrozootehnice, precum şi munca prestată în cadrul lucrărilor de investiţii şi reparaţii curente sau capitale sunt remunerate pe bază de tarife diferenţiate pe categorii de activităţi, dar nu mai puţin decât nivelul salariului minim pe economie, în condiţiile realizării normelor de producţie. Produsele realizate în secţii şi ateliere de producţie, precum şi excedentul din gospodăriile agrozootehnice pot fi valorificate pe piaţa liberă. Veniturile realizate din prestări de servicii pot fi încasate în lei sau echivalent valoric în produse, servicii, materiale, obiecte de inventar, echipament, cazarmament, precum şi mijloace fixe, în condiţiile în care articolele respective sunt prevăzute în structura bugetului aprobat de venituri şi cheltuieli şi această modalitate de plată a fost stabilită prin contractul de prestări de servicii. (art. 170 din Regulament) Veniturile realizate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pentru munca prestată nu constituie venituri salariale şi se impozitează potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice. Veniturile realizate nu pot fi mai mici decât salariul minim pe economie, în raport cu programul de muncă (art. 61 din Legea nr. 275/2006, referitor la plata muncii prestate). În ceea ce priveşte repartizarea veniturilor, după ce se realizează încasarea de către administraţia penitenciarului în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate, urmează repartizarea acestora după cum urmează: a) 30% din venit revine persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasat, împreuna cu eventuala dobândă aferentă, în momentul punerii în libertate; b) 70% din venit revine Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, constituind venituri proprii care se încasează, se contabilizează şi se utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind finanţele publice. Remunerarea persoanelor condamnate care participă la cursuri de şcolarizare, calificare ori recalificare profesională se realizează la tariful orar corespunzător salariului minim brut pe ţară, în funcţie de prezenţa persoanei private de libertate la cursuri. Numărul orelor de cursuri se stabileşte cu respectarea planurilor-cadru elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, respectiv de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. În situaţia în care persoanele condamnate participă la cursuri de şcolarizare, calificare ori recalificare profesională şi nu promovează anul de studiu sau examenul final din cauze imputabile acestora, aceste


71

sume prevăzute se recuperează în baza unui ordin de imputare, care constituie titlu executoriu. (art. 171 din Regulament) Potrivit art. 172 din Regulament, sumele de bani corespunzătoare cotei de 90% din venitul cuvenit persoanelor private de libertate se consemnează în fişa contabilă a persoanei şi pot fi folosite pe durata executării pedepsei, conform prevederilor art. 49 alin. (4) din Lege. Sumele de bani corespunzătoare cotei de 10% din venitul cuvenit persoanelor private de libertate se consemnează în fişa contabilă nominală şi se păstrează, pe numele acestora, în conturi bancare purtătoare de dobânzi sau în depozite bancare, aceste sume împreună cu dobânda aferentă urmând a fi încasate în momentul punerii în libertate.

Teste de autoevaluare 1. Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor deţinuţilor se poate face plangere in termen de :

a) 10 zile b) 20 de zile c) 24 de ore

2 In ceea ce priveste repratizarea veniturilor, persoanei condamnate ii revine :

a)10 % b) 70 % c) 30 %.

Lucrare de verificare Analizaţi regimul de munca al condamnatilor Raspuns la Testele de autoevaluare vezi pag.79 Bibliografie Al. Boroi, Ghe. Nistoreanu, Drept penal. Partea generală, Ed. All Beck, Bucureşti,


2006 P. Zidaru, Drept penitenciar. Tratamentul penitenciar. Regimul penitenciar. Practica

penitenciară, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001

___________ Securitatea penitenciarelor

72

Unitatea de învăţare nr.8 SECURITATEA PENITENCIARELOR Securitatea penitenciarelor Ordinea în penitenciare Siguranţa în penitenciare Măsuri disciplinare şi recompense Obiective - Studiul şi analiza securitatii penitenciarelor

- Familiarizarea cu noţiunile şi conceptele aferente securitatii penitenciarelor Prezentarea generală a securitatii penitenciarelor Conceptul de securitate penitenciară este complex în conţinutul său, datorită

funcţiei custodiale a penitenciarului, întrucât persoanele condamnate de instanţă la pedepse privative de libertate trebuie închise în penitenciare pe baza unor reguli precise, într-o atmosferă carcerală suportabilă şi cât mai mult ,,umanizată’’.

SECURITATEA PENITENCIARELOR

Ordinea în

penitenciare

Putem defini securitatea în penitenciar ca fiind ansamblul de măsuri şi acţiuni destinate pentru prevenirea evadărilor şi menţinerea unui mediu uman destins între deţinuţi şi personal care să preîntâmpine manifestările agresive şi autoagresive ale deţinuţilor. Pentru asigurarea bunei organizări şi funcţionări a fiecărui loc de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, acestea sunt supuse inspecţiilor şi controalelor curente, ocazionale, inopinate, tematice şi specializate. Acestea se realizează fie din oficiu, fie pe baza unor sesizări sau plângeri şi evaluează, verifică şi controlează modul de îndeplinire a dispoziţiilor legale şi a normelor interne, aplicarea regimului de executare a pedepselor şi a măsuri lor preventive, activitatea de educaţie şi intervenţie psihosocială, respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, situaţia şi respectarea drepturilor persoanelor care aparţin unor grupuri vulnerabile, folosirea resurselor umane, materiale, financiare, modul în care se realizează paza şi siguranţa obiectivelor, prevenirea unor ilegalităţi, abuzuri şi situaţii de risc, precum şi alte aspecte cu privire la organizarea şi funcţionarea locurilor de deţinere. Administraţia fiecărui loc de deţinere, în funcţie de particularităţi, elaborează şi aplică un regulament propriu privind ordinea interioară, care este, potrivit art. 16 din Regulament, documentul prin care directorul locului de deţinere stabileşte regulile pe care trebuie să le respecte persoanele private de libertate şi personalul penitenciarului în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi disciplină şi a respectării drepturilor persoanelor private de libertate. Regulamentul de ordine interioară este aprobat prin decizie a


73

directorului locului de deţinere şi este adus la cunoştinţă persoanelor private de libertate, prin înmânarea unui exemplar, sub semnătură, la intrarea în penitenciar, precum şi ori de câte ori regulamentul este modificat sau completat. Copia de pe regulamentul de ordine interioară se consideră înmânată ori de câte ori persoana privată de libertate se reîntoarce în locul de deţinere în care aceasta i-a fost înmânată, cu excepţia cazului în care, de la data înmânării, a suferit modificări sau completări. Administraţia locului de deţinere este obligată să afişeze, în locuri vizibile, drepturile şi obligaţiile persoanelor private de libertate, precum şi atribuţiile personalului penitenciarului. (art. 16 din Regulament) Regulamentul de ordine interioară cuprinde: a) activităţile zilnice pe care le desfăşoară persoanele private de libertate, prevăzute la art. 19 - 21 din Regulament; b) posibilităţile persoanei private de libertate de a comunica cu administraţia locului de deţinere, cu autorităţile judiciare şi administrative, cu soţul sau soţia ori rudele până la gradul al IV-lea inclusiv ori cu alte persoane, cu apărătorii sau cu reprezentanţii misiunilor diplomatice, după caz; c) drepturile persoanelor private de libertate; d) obligaţiile şi interdicţiile persoanelor private de libertate; e) faptele care constituie abateri disciplinare; f) recompensele ce pot fi acordate persoanelor private de libertate; g) sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate persoanelor private de libertate; h) măsuri de siguranţă individuală şi colectivă adoptate la nivelul locului de deţinere; i) modalitatea de păstrare a bunurilor persoanelor private de libertate; j) regulile de igienă individuală şi colectivă; k) procedura repartizării şi a transferului persoanelor private de libertate; l) oferta activităţilor educaţionale, culturale, ocupaţionale, terapeutice, de consiliere şi asistenţă socială, instruire şcolară şi formare profesională, precum şi de asistenţă religioasă; m) modul de organizare a activităţilor productive; n) locurile destinate fumatului; o) regulile de conduită pe care trebuie să le respecte personalul penitenciarului; p) alte prevederi. Respectarea regulamentului de ordine interioară constituie o obligaţie a tuturor persoanelor private de libertate pe întreaga perioadă a privării de libertate.

Siguranţa în penitenciare

Cea mai importantă componentă a securităţii penitenciare sunt măsurile fizice de siguranţă. În cadrul acestui factor se regăseşte zidul compact şi foarte înalt care delimitează penitenciarul de ,,lumea liberă’’, cu toate accesoriile sale (supraînălţările din plasă metalică sau sârmă ghimpată, camere de luat vederi, foişoare de pază, , sisteme electronice de alarmare acustică etc), dispozitivele de depistare, detectare a armelor, stupefiantelor altor obiecte interzise


74

populaţiei carcerale şi utilizarea procedurilor de siguranţă (cum ar fi: efectuarea apelului, percheziţiile, escortarea, utilizarea sistemelor de imobilizare etc). O altă componentă a securităţii penitenciare este formată din procedurile de siguranţă folosite (percheziţiile, apelul, escortarea deţinuţilor, înregistrarea deplasărilor în registre, planificarea şi verificarea vizitatorilor, utilizarea cătuşelor). Potrivit art. 195 din Regulament, siguranţa locului de deţinere, paza, supravegherea şi escortarea persoanelor private de libertate constituie un ansamblu de acţiuni şi măsuri luate de administraţia locului de deţinere, care au ca scop: a) prevenirea sustragerii de la executarea pedepselor şi a măsurilor preventive a persoanelor private de libertate; b) aplicarea regimurilor de executare a pedepsei; c) apărarea locurilor de deţinere; d) prezentarea în faţa organelor judiciare a persoanelor private de libertate; e) prevenirea unor situaţii de risc pentru ordinea de drept; f) protecţia individuală şi colectivă a persoanelor private de libertate şi a personalului propriu. Măsurile necesare pentru siguranţa locurilor de deţinere, paza, supravegherea şi escortarea persoanelor private de libertate sunt stabilite în regulamentul prevăzut la art. 16 alin. (2) din Lege. Pentru realizarea acestor dispoziţii din Regulament, fiecare loc de deţinere trebuie să dispună de personal propriu specializat, selecţionat, pregătit şi instruit pentru executarea atribuţiilor de serviciu specifice, cu respectarea unei proporţii de minimum un lucrător la 3 persoane private de libertate. (art. 196 din Regulament) Locurile de deţinere sunt dotate cu împrejmuiri de siguranţă, clădiri adecvate, armament, muniţie, mijloace de intervenţie, de imobilizare, de transport, de comunicare, de întreţinere, de supraveghere şi control, de stingere a incendiilor şi alte dotări specifice îndeplinirii atribuţiilor legale în condiţii de siguranţă. În exercitarea atribuţiilor de pază, escortare şi supraveghere a persoanelor private de libertate, precum şi în alte situaţii temeinic justificate prevăzute în planurile de pază şi apărare ale locurilor de deţinere, personalul foloseşte tehnica, mijloacele şi armamentul din dotare. În funcţie de situaţie, personalul se dotează cu veste antiglonţ, scuturi de protecţie şi căşti cu vizor şi poate folosi pentru intervenţie şi restabilirea ordinii bastoane de cauciuc sau tomphe, dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene, jeturi de apă, arme de foc, cătuşe, câini de serviciu, dispozitive sonore şi luminoase, precum şi alte mijloace de protecţie şi imobilizare aflate în dotare. Câinii de serviciu sunt folosiţi ca mijloace auxiliare de pază şi escortare la activităţile din exteriorul locului de deţinere. Orice intervenţie se va desfăşura cu respectarea principiului proporţionalităţii cauzei care a generat nevoia şi modalitatea de intervenţie şi fără a se face uz nejustificat de violenţă. (art. 197 din Regulament) Folosirea mijloacelor de intervenţie se face gradual, fără a depăşi nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente ori agresive sau pentru neutralizarea acţiunilor ilegale, şi încetează de


75

îndată ce scopul intervenţiei a fost realizat, cu respectarea dispoziţiilor art. 37 din Lege. Procedurile standard de intervenţie şi imobilizare sunt stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 16 alin. (2) din Lege. (art. 198 din Regulament) La predarea serviciului de către personalul de supraveghere de pe secţiile de deţinere se efectuează apelul persoanelor private de libertate, activitate care este consemnată în documentele specifice. Apelul persoanelor private de libertate se efectuează şi la începerea şi terminarea activităţilor la care acestea participă în afara camerelor de deţinere sau ori de câte ori este nevoie. Anual se organizează apelul general, pentru confruntarea documentelor care privesc situaţia individuală a persoanelor private de libertate cu cele declarate de acestea. (art. 199 din Regulament) Pentru prevenirea unor evenimente deosebite, a situaţiilor de risc, precum şi pentru ridicarea obiectelor interzise, persoanele private de libertate sunt supuse percheziţiei. Percheziţia este acţiunea prin care se realizează un control amănunţit asupra persoanelor private de libertate, echipamentului, bagajelor, cazarmamentului, camerelor de deţinere şi tuturor locurilor unde acestea au acces. Percheziţia se efectuează de către persoane de acelaşi sex şi în condiţii care să nu lezeze demnitatea persoanelor private de libertate. În cadrul percheziţiei corporale amănunţite asupra persoanei private de libertate se interzice urmărirea descoperirii obiectelor interzise prin efectuarea de exerciţii fizice. Desfăşurarea percheziţiei corporale amănunţite se desfăşoară cu respectarea dreptului persoanei percheziţionate la viaţa intimă. Percheziţiile asupra cavităţilor corporale ale persoanelor private de libertate pot fi realizate numai de către cadre medicale. Persoanele private de libertate asistă la percheziţionarea bagajelor şi a bunurilor personale. Dispoziţiile art. 49 alin. (4) şi (6) şi ale art. 71 alin. (2) din Lege se aplică în mod corespunzător. Felurile percheziţiei, modalităţile de efectuare, asigurarea tehnico-materială necesară efectuării acesteia, precum şi documentele ce se întocmesc cu acest prilej se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 16 alin. (2) din Lege. (art. 200 din Regulament) Sumele de bani şi bunurile procurate şi deţinute în alte condiţii decât cele prevăzute de Lege, descoperite cu ocazia efectuării percheziţiilor, se confiscă. Bunurile interzise, descoperite la primire, se valorifică sau se distrug potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (6) din Lege. Sumele de bani descoperite se consemnează în fişa contabilă personală şi se folosesc în condiţiile prevăzute la art. 49 alin. (4) din Lege. Sunt supuse confiscării bunurile şi medicamentele a căror procurare şi deţinere sunt permise de reglementările în vigoare, dar care au fost abandonate, ori dacă persoana asupra cărora au fost descoperite nu poate justifica intrarea în posesia lor în mod legal. Bunurile confiscate, după evaluare şi înregistrare, sunt folosite, după caz, pentru asigurarea drepturilor persoanelor private de libertate, sunt introduse în patrimoniul locului de deţinere ori comercializate la magazinele din incinta locului de deţinere. Fac excepţie băuturile alcoolice, medicamentele şi alimentele perisabile, care se distrug, pe bază de proces-verbal, de către o comisie numită prin decizie a directorului locului de deţinere. Bunurile, obiectele şi substanţele


76

descoperite asupra persoanelor private de libertate, indiferent de momentul în care se efectuează percheziţia, a căror deţinere este interzisă prin lege oricărui cetăţean, se ridică şi se conservă; se întocmesc documentele necesare probării faptei şi se anunţă de îndată organele judiciare competente cărora le sunt predate. Confiscarea este dispusă de către directorul locului de deţinere, în baza procesului-verbal întocmit de către persoanele care au descoperit bunurile ce fac obiectul confiscării. Directorul locului de deţinere înştiinţează despre măsura luată judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. (art. 201 din Regulament) Toate aceste măsuri trebuie luate cu respectarea drepturilor omului, creându-se o atmosferă carcerală suportabilă. Un alt factor al siguranţei penitenciare îl constituie informaţiile despre activităţile şi intenţiile deţinuţilor. Astfel, deţinuţii oferă de multe ori informaţii valoroase care ajută personalul penitenciar să prevină tulburări majore (evadarea, asasinare unui deţinut, comiterea altor acte sau fapte nepermise) într-un grup de condamnaţi. Capacităţile şi motivaţia personalului penitenciar pentru a face o muncă de calitate, de a crea şi menţine un cadru relaţional netensional sunt de asemenea aspecte fundamentale pentru menţinerea securităţii în mediul penitenciar. În situaţii deosebite a căror rezolvare depăşeşte posibilităţile proprii, precum şi în caz de catastrofe, cutremure, accident nuclear, inundaţii, incendii, stare de necesitate, personalul locurilor de deţinere este sprijinit de unităţile specializate ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative ori ale celorlalte structuri care fac parte din Sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, potrivit planurilor de cooperare şi intervenţie. (art. 202 din Regulament) La producerea unei evadări administraţia locului de deţinere anunţă de îndată organele competente ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative pentru luarea măsurilor în vederea urmăririi şi prinderii evadatului, furnizând acestora datele şi informaţiile necesare. La fel procedează şi în cazul neprezentării persoanelor private de libertate care au avut permisiunea de ieşire din locul de deţinere. Atribuţiile şi modul de acţiune ale personalului locului de deţinere în cazul producerii unei evadări se stabilesc prin regulamentul prevăzut de art. 16 alin. (2) din Lege. (art. 203 din Regulament) Accesul în locurile de deţinere este strict limitat. Persoanele din afara sistemului administraţiei penitenciare pot intra în locurile de deţinere pe baza autorizaţiei directorului locului de deţinere. În cazul comisiilor sau organizaţiilor internaţionale a căror competenţă este acceptată ori recunoscută de România, nu este necesară autorizaţia menţionată, acestea având acces nelimitat în orice loc de deţinere în baza documentelor de identificare.

Recompense,

abateri şi sancţiuni disciplinare

Recompensele se acordă de conducerea penitenciarului dacă se constată existenţa dovezilor de bună comportare. Conform art. 141 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 275/2006, persoanele private de libertate care participă şi dovedesc


77

interes în muncă şi în cadrul activităţilor de educaţie şi intervenţie psihosocială, sprijină şi îngrijesc persoane private de libertate cu dizabilităţi, contribuie la prevenirea sau înlăturarea unor situaţii de risc, precum şi cele ale căror invenţii, inovaţii şi lucrări ştiinţifice au fost confirmate de autorităţile competente pot fi stimulate prin acordarea uneia dintre recompensele prevăzute de art. 68 alin. (1) din Lege. Ca recompense, art. 68 din Legea nr. 275/ 2006 prevede: a) încredinţarea unei responsabilităţi în cadrul activităţilor prevăzute în art. 64 (activităţi educative, culturale, terapeutice etc); b) ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate anterior; c) suplimentarea drepturilor la pachete şi vizite; d) acordarea de premii constând în materiale pentru activităţi ocupaţionale; e) permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an; f) permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an; g) permisiunea de a ieşi din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an. (art. 68 din Legea 275/2006) Articolul 68 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 şi art. 142 din Regulament stabilesc modul de acordare a recompenselor. Astfel, recompensele prevăzute în alin. (1) lit. a)-e) pot fi acordate de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate care analizează lunar rapoartele de recompensare prezentate de şefii de secţii. Şefii de secţii întocmesc rapoartele de recompensare, după consultarea cadrelor care desfăşoară activităţi directe cu persoanele private de libertate. Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate propune directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor acordarea recompenselor cu permisiunea de ieşire din penitenciar pentru mai mult de o zi, în conformitate cu dispoziţiile art. 68 alin. (2) din Lege. Înainte de formularea propunerii, comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate poate consulta, nemijlocit, personalul care desfăşoară activităţi directe cu persoanele private de libertate. Recompensele se consemnează în registrul prevăzut în art. 79 lit. b) din Lege. Încredinţarea unei responsabilităţi în cadrul activităţilor prevăzute în art. 64 din Lege se acordă persoanelor private de libertate care au avut o comportare meritorie pe perioada deţinerii, dovedesc că au calităţi, aptitudini şi abilităţi de comunicare şi organizare şi se bucură de autoritate morală şi respect din partea celorlalte persoane private de libertate. (art. 143 din Regulament) Ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate anterior se acordă persoanelor private de libertate care: a) timp de două luni de la data aplicării sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 71 alin. (1) lit. a) din Lege, nu au mai comis abateri disciplinare şi au avut o conduită regulamentară; b) timp de 3 luni de la data aplicării sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 71 alin. (1) lit. b) şi c) din Lege, nu au mai comis


78

abateri disciplinare şi au avut o conduită regulamentară; c) timp de 4 luni de la data aplicării sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 71 alin. (1) lit. d) şi e) din Lege, nu au mai comis abateri disciplinare şi au avut o conduită regulamentară; d) timp de 5 luni de la data aplicării sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 71 alin. (1) lit. f) din Lege, nu au mai comis abateri disciplinare şi au manifestat o conduită regulamentară. Persoanele private de libertate sancţionate disciplinar nu pot beneficia de un alt tip de recompensă înaintea ridicării sancţiunii disciplinare. (art. 144 din Regulament) Suplimentarea drepturilor la pachete şi vizite se acordă persoanelor private de libertate, ca o recunoaştere a respectării normelor de conduită în locul de deţinere. Persoanele private de libertate beneficiază de această recompensă în maximum două luni de la data acordării, cu condiţia ca în această perioadă persoana privată de libertate să nu fi fost sancţionată cu măsura disciplinară prevăzută de art. 71 alin. (1) lit. d) şi e) din Lege. (art. 145 din Regulament) Directorul locului de deţinere poate acorda premii constând în materiale pentru activităţi ocupaţionale persoanelor private de libertate care au obţinut rezultate bune şi foarte bune în procesul de instruire şcolară şi formare profesională, la concursurile şi competiţiile organizate în cadrul locului de deţinere sau care au contribuit la informarea, educarea şi formarea altor categorii de persoane private de libertate. Această recompensă se acordă şi persoanelor private de libertate care au realizat lucrări literare sau de artă care sunt apreciate la nivelul locului de deţinere şi al comunităţii. (art. 146 din Regulament) Permisiunea de ieşire din locul de deţinere prevăzută la art. 68 alin. (1) lit. e) - g) din Lege poate fi acordată numai persoanelor private de libertate care au avut o conduită constant pozitivă şi prezintă suficientă încredere că nu mai comit alte infracţiuni. Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate acordă recompensa prevăzută la art. 68 alin. (1) lit. e) din Lege sau propune acordarea recompenselor prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. f) şi g) din aceeaşi lege, după o analiză temeinică, conform procedurii stabilite prin decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. (art. 147 din Regulament) Cu privire la permisiunea de ieşire din penitenciar, aceasta poate fi acordată, în următoarele cazuri: a) prezentarea persoanei condamnate în vederea ocupării unui loc de muncă după punerea în libertate; b) susţinerea unui examen de către persoana condamnată; c) menţinerea relaţiilor de familie ale persoanei condamnate; d) pregătirea reintegrării sociale a persoanei condamnate ; e) participarea persoanei condamnate la înhumarea unui membru de familie – soţ/soţie, copii, părinţi, frate/soră sau bunic. Permisiunea de ieşire din penitenciar pe durata unei zile, pentru cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a)-d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim închis; Permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, pentru cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) -d), se poate


79

acorda persoanelor condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim semideschis. Permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, pentru cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a)-d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim deschis. Permisiunea de ieşire din penitenciar, pentru cazul prevăzut în alin. (1) lit. e), poate fi acordată pe o durată de cel mult 5 zile tuturor persoanelor condamnate, indiferent de regimul de executare, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1). [art. 69 alin. (2), (3), (4) şi (5) din Legea nr. 275/2006]. Înainte de ieşirea din locul de deţinere, persoanei private de libertate i se aduc la cunoştinţă următoarele: a) data şi ora la care trebuie să se înapoieze; b) regulile pe care trebuie să le respecte şi consecinţele nerespectării acestora; c) obligativitatea prezentării la autorităţile publice locale sau la organele de poliţie din localitatea în care se deplasează, pentru confirmarea prezenţei în acea localitate, atât la sosire, cât şi la plecare, în cazul unei permisiuni de ieşire din penitenciar mai mari de 24 de ore. Cu această ocazie, persoana privată de libertate semnează în acest sens un angajament. În cazul minorilor, persoanelor private de libertate cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori al persoanelor private de libertate cu dizabilităţi, care pentru deplasare necesită însoţitor, administraţia locului de deţinere înştiinţează în timp util reprezentanţii legali ori, după caz, soţul sau soţia ori rudele până la gradul IV inclusiv, care semnează angajamentul alături de persoanele private de libertate. La ieşirea din locul de deţinere, persoanei private de libertate i se înmânează actul de învoire, care face dovada identităţii şi a intervalului de timp pentru care este acordată permisiunea. O zi permisiune de ieşire din penitenciar este echivalentă cu intervalul orar de 24 de ore. Despre permisiunea ieşirii din penitenciar serviciul de evidenţă deţinuţi informează, înainte de plecarea din locul de deţinere, organele de poliţie aflate în raza localităţii unde se deplasează persoana privată de liberate. Cheltuielile efectuate pe timpul permisiunii ieşirii din penitenciar sunt suportate de către persoana privată de libertate. (art. 148 din Regulament) Activitatea de aplicare efectivă a unui regim legal – dar, în acelaşi timp, uman – de deţinere constituie o preocupare centrală a întregului program managerial desfăşurat de personalul administraţiei penitenciare, activitate ce are la bază asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale omului şi a regulilor minime privind tratamentul deţinuţilor, aşa cum sunt prevăzute în documentele internaţionale. Condiţia de bază pentru menţinerea securităţii în mediul penitenciar este aceea de ordine şi disciplină, atât în rândul deţinuţilor, cât şi al personalului. Pentru ca această condiţie să fie îndeplinită, este obligatoriu ca deţinuţilor să li se asigure: - posibilitatea de a trăi după un program ordonat; - siguranţa vieţii în colectiv;


80

- dreptul la petiţionare; - dreptul la informare; - legătura cu familia; - desfăşurarea unor activităţi şi programe vizând atât viaţa în detenţie, cât şi pregătirea pentru liberare şi viaţa în societate. Regimul aplicat deţinuţilor se aplică diferenţiat: sunt impuse restricţii pentru unele categorii de deţinuţi (precum cei cu grad sporit de periculozitate sau cei în stare de recidivă), dar sunt oferite şi stimulente unor categorii largi de deţinuţi, cum ar fi folosirea la muncă cu pază redusă, liberarea condiţionată, suplimentarea numărului de vizite etc. Stabilirea şi menţinerea unor relaţii corecte, profesionale între personal şi deţinuţi contribuie la climatul de ordine şi disciplină. Un alt concept fără de care ordinea şi disciplina nu ar fi posibile este acela al regimului disciplinar. Legea nr. 275/2006 cuprinde la art. 70 dispoziţii privind abaterile disciplinare. Astfel, constituie abateri disciplinare următoarele fapte: a) prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite zone din penitenciar ori nerespectarea orei de revenire în penitenciar; b) tulburarea în orice mod a programului de muncă, a programelor socio-educative care se derulează în penitenciar; c) procurarea sau deţinerea de bani, bunuri sau de alte valori, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege; d) comunicarea cu exteriorul prin mijloace de comunicare la distanţă, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege; e) utilizarea în alte condiţii decât cele prevăzute de lege a bunurilor puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului; f) nerespectarea oricărei obligaţii care revine persoanei condamnate la executarea unei pedepse privative de libertate potrivit dispoziţiilor prezentei legi, ale regulamentului de aplicare a acesteia şi ale ordinelor emise în baza legii şi ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, după punerea acestora la dispoziţie, dacă această creează un pericol real pentru siguranţa în penitenciar.[art. 70 alin. (1) din Legea nr. 275/2006]. În art. 62 şi 63 din Regulament se prevede că în timpul executării pedepsei condamnaţii sunt obligaţi: a) să se conformeze restricţiilor ce decurg din Lege, din prezentul regulament, din ordinele şi deciziile emise în baza acestora şi din regulamentul de ordine interioară al locului de deţinere; b) să execute dispoziţiile legale date de administraţia locului de deţinere; c) să se supună percheziţiei cu ocazia primirii în locul de deţinere, precum şi pe parcursul privării de libertate, ori de câte ori este necesar; d) să respecte regulile stabi lite de administraţia locului de deţinere pe perioada cât au permisiune de ieşire din penitenciar; e) să se conformeze dispoziţiilor date de organele judiciare; f) să respecte regulile de igienă individuală şi colectivă, precum şi indicaţiile medicului; g) să manifeste grijă faţă de integritatea bunurilor din proprietatea publică şi privată; h) să respecte repartizarea pe camerele de deţinere; i) să nu desfăşoare acţiuni care urmăresc aducerea de prejudicii administraţiei


81

penitenciare sau altor persoane; j) să respecte programul zilnic; k) să manifeste o atitudine cuviincioasă faţă de orice persoană cu care intră în contact; l) să aibă o ţinută decentă, curată şi îngrijită; m) să îndeplinească în bune condiţii activităţile la care participă; n) să asigure şi să menţină ordinea şi curăţenia în camerele de deţinere şi în celelalte locuri în care au acces. (art. 62 din Regulament). Potrivit art. 63 din Regulament, persoanelor private de libertate le sunt interzise: a) exercitarea de acte de violenţă asupra personalului, persoanelor care execută misiuni la locul de deţinere sau care se află în vizită, asupra celorlalte persoane private de libertate, precum şi asupra oricăror alte persoane; b) organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de nesupunere pasive sau active ori alte acţiuni violente, în grup, de natură să pericliteze ordinea, disciplina şi siguranţa locului de deţinere; c) iniţierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea măsurilor privative de libertate; d) deţinerea, comercializarea sau consumul de stupefiante, băuturi alcoolice ori de substanţe toxice sau ingerarea fără prescripţie medicală a unor medicamente de natură a crea tulburări de comportament; e) sustragerea în orice mod de la executarea unei sancţiuni disciplinare; f) instigarea altor persoane private de libertate la săvârşirea de abateri disciplinare; g) stabilirea de relaţii cu persoane private de libertate sau persoane din interiorul ori exteriorul locului de deţinere, cu scopul de a împiedica înfăptuirea justiţiei sau aplicarea normelor regimului de executare a măsurilor privative de libertate; h) sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de muncă ori aparţinând locului de deţinere, personalului, persoanelor care execută activităţi în locul de deţinere sau se află în vizită, precum şi a bunurilor aparţinând altor persoane, inclusiv celor private de libertate; i) prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spaţii din locul de deţinere, stabilite prin regulamentul de ordine interioară, precum şi nerespectarea orei de revenire în locul de deţinere; j) procurarea sau deţinerea de bani, medicamente, telefoane mobile, bunuri sau alte valori în alte condiţii decât cele admise; k) substituirea identităţii unei alte persoane; l) împiedicarea cu intenţie a desfăşurării programelor care se derulează în locul de deţinere; m) confecţionarea şi deţinerea de obiecte interzise; n) obţinerea sau încercarea de obţinere, prin violenţă, constrângere, promisiuni, servicii, cadouri sau al te mijloace, de avantaje morale ori materiale de la personal, de la persoanele care execută misiuni la locul de deţinere sau care se află în vizită ori de la celelalte persoane private de libertate, precum şi de la oricare altă persoană; o) comunicarea cu exteriorul, în alte condiţii şi prin alte metode decât cele stabilite prin reglementările în vigoare; p) ameninţarea personalului, a persoanelor care execută misiuni la locul de deţinere sau care se află în vizită, a celorlalte persoane private de libertate, precum şi a oricăror alte persoane; q) utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziţie de administraţia locului de deţinere; r) autoagresiunea în orice mod şi prin orice mijloace; s) tulburarea liniştii după ora stingerii până la deşteptare; ş) practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obţine foloase; t) fumatul în alte locuri decât cele permise; ţ) exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag oprobriul; u) orice


82

manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere demnităţii umane prin deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor fundamentale. Sancţiunile disciplinare se aplică în urma nerespectării regimului penitenciar prevăzut de lege şi numai când există asemenea încălcări, în funcţie de gravitatea acestora. Potrivit art. 150 din Regulament, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru săvârşirea uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 149 din Regulament sunt cele din art. 71 alin. (1) din Lege. Pentru faptele care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni, personalul administraţiei penitenciare poate aplica, în mod provizoriu, una dintre sancţiunile prevăzute în art. 71 din Lege. Sancţiunile ce se aplică în urma săvârşirii de abateri sunt următoarele: - avertismentul, comunicat personal sau în faţa grupului de deţinuţi, se aplică pentru abateri disciplinare uşoare. Constă în dojenirea deţinutului şi avertizarea acestuia că, la următoarea abatere se va aplica o sancţiune mai grea; - retragerea unei responsabilităţi încredinţate, cum ar fi supravegherea altor deţinuţi; - oprirea de la muncă pentru o perioadă până la 5 zile; - suspendarea alterantiv sau cumulativ a dreptului la vizită sau la pachete ori cumpărarea de alimente pe o perioadă de până la 3 luni. În funcţie de gravitatea faptei, poate fi suspendat un singur drept sau mai multe din cele menţionate. - izolarea de grup la izolatorul de pedeapsă până la 10 de zile, cu avizul medicului şi fără diminuarea dreptului la hrană; În cazul minorilor, sancţiunile prevăzute se reduc la jumătate. Dispoziţiile art. 71 din Legea nr. 275/2006 prevăd care sunt sancţiunile disciplinare. Astfel, sancţiunile care pot fi aplicate în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare sunt: a) avertismentul; b) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive, pe o perioadă de cel mult o lună; c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună; d) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de cel mult 2 luni; e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni; g) izolarea pentru maximum 10 zile. Potrivit art. 151 din Regulament, sancţiunea disciplinară cu avertisment se aplică persoanelor private de libertate care săvârşesc pentru prima dată una dintre abaterile prevăzute la art. 149 alin. (3) din Regulament. Sancţiunea disciplinară cu suspendarea dreptului de a


83

participa la activităţile culturale, artistice şi sportive, pe o perioadă de cel mult o lună, se poate aplica persoanelor private de libertate care au comis pentru prima dată una dintre abaterile prevăzute la art. 149 alin. (2) sau, în mod repetat, una dintre abaterile prevăzute la art. 149 alin. (3) din Regulament. (art. 152 din Regulament) Sancţiunea disciplinară cu suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună, se poate aplica persoanelor private de libertate care au comis pentru prima dată una dintre abaterile prevăzute la art. 149 alin. (2) sau, în mod repetat, una dintre abaterile prevăzute la art. 149 alin. (3) din prezentul regulament, precum şi celor care, fiind repartizate la activităţi productive, au comis abateri legate de procesul de producţie, de îndeplinirea normelor de lucru, de respectarea normelor de protecţie a muncii, de prevenire şi stingere a incendiilor şi cele de protejare a mediului înconjurător. (art. 153 din Regulament) Sancţiunea disciplinară cu suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de cel mult două luni, se aplică persoanelor private de libertate care au comis pentru prima dată una dintre abaterile prevăzute la art. 149 alin. (1) sau, în mod repetat, abateri prevăzute de art. 149 alin. (2) şi (3) din Regulament. (art. 154 din Regulament) Sancţiunea disciplinară cu suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni, se aplică persoanelor private de libertate care au comis pentru prima dată una dintre abaterile prevăzute la art. 149 alin. (1) sau, în mod repetat, abateri prevăzute de art. 149 alin. (2) şi (3) din prezentul regulament, precum şi celor care au comis abateri pe timpul acordării dreptului la vizită. (art. 155 din Regulament) Sancţiunea disciplinară cu izolarea pentru maximum 10 zile se aplică persoanelor private de libertate care au comis abateri prevăzute de art. 149 alin. (1) sau, în mod repetat, abateri prevăzute de art. 149 alin. (2) din prezentul regulament, precum şi celor care manifestă o evidentă agresivitate sau violenţă ori când acestea afectează în mod grav convieţuirea normală din locul de deţinere, precum şi siguranţa acestuia. (art. 156 din Regulament) În locurile de deţinere, ordinea şi disciplina sunt stabilite şi menţinute riguros, în scopul asigurării securităţii colective şi individuale, precum şi a unei vieţi în comun bine organizate. Nu se poate adăuga vreo altă constrângere asupra oricărei persoane private de libertate decât acelea care decurg din prevederile legale. (art. 157 din Regulament) Nicio persoană privată de libertate nu poate fi sancţionată disciplinar decât în conformitate cu dispoziţiile Legii şi ale Regulamentului şi niciodată de două ori pentru aceeaşi faptă. Persoanele private de libertate pot fi sancţionate disciplinar numai după verificarea completă a împrejurărilor în care s-au comis faptele care fac obiectul procedurii disciplinare. Audierea persoanei private de libertate este obligatorie. (art. 158 din Regulament) Aplicarea sancţiunilor disciplinare nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul de petiţionare, dreptul la corespondenţă, dreptul la asistenţă medicală, dreptul la hrană, dreptul la lumină şi dreptul la


84

plimbarea zilnică [art. 71 alin. (2) din Legea nr. 275/2006]. Limitele sancţiunilor disciplinare prevăzute la art. 71 lit. b) şi e) din Legea nr. 275/2006 se reduc la jumătate în cazul minorilor şi sancţiunile prevăzute la lit. d) şi e) nu se aplică femeilor însărcinate sau celor care au în îngrijire copii în vârstă de până la 12 luni, iar sancţiunea disciplinară prevăzută la lit. f) nu poate fi aplicată minorilor, femeilor însărcinate ori femeilor care au în îngrijire copii în vârstă de până la 12 luni, iar în cazul în care este aplicată, este necesar avizul medicului. În acest sens, medicul penitenciarului vizitează zilnic şi ori de câte ori este necesar persoanele condamnate care execută această sancţiune disciplinară [art. 71 din Legea nr. 275/2006]. Sancţiunile cu caracter colectiv şi sancţiunile corporale sunt interzise, iar mijloacele de imobilizare din dotare, precum şi orice mijloc degradant sau umilitor nu pot fi folosite ca sancţiune disciplinară. Potrivit art. 159 din Regulament, este interzisă folosirea ca sancţiune a mijloacelor de constrângere sau imobilizare. Folosirea acestor mijloace este posibilă atunci când persoana privată de libertate se află într-o stare de criză sau există riscul iminent de autorănire ori de violenţă asupra altor persoane sau ca măsură de siguranţă pe timpul escortării la organele judiciare, la unităţi sanitare sau în alte locuri, fiind însă înlăturate când autoritatea judiciară sau administrativă dispune în acest sens. Pentru imobilizarea persoanelor private de libertate care se află într-o unitate sanitară nu se pot utiliza cătuşe metalice. Modelul şi modul de utilizare ale mijloacelor de imobilizare utilizate în unităţi sanitare se stabilesc prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Este interzisă utilizarea forţei fizice ca sancţiune împotriva persoanelor private de libertate. Forţa fizică poate fi folosită în cazurile de autoapărare, de evadare sau rezistenţă fizică activă ori pasivă la o dispoziţie bazată pe Lege sau pe Regulament. Împotriva sancţiunilor aplicate, condamnatul poate face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. În ceea ce priveşte constatarea abaterilor disciplinare, abaterile disciplinare se constată de către personalul administraţiei penitenciare şi se consemnează într-un raport de incident, care se depune la şeful secţiei unde este deţinută persoana condamnată, în termen de 24 de ore de la data constatării abaterii, nerespectarea termenului prevăzut de 24 de ore putând atrage luarea unei măsuri disciplinare împotriva personalului administraţiei penitenciare care răspunde pentru nerespectarea termenului (art. 72 din Legea nr. 275/2006). Potrivit art. 160 din Regulament, în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, rapoartele de incident se depun la şeful de tură, care le predă în prima zi lucrătoare şefului secţiei unde este deţinută persoana privată de libertate. În situaţia în care abaterea disciplinară este săvârşită pe perioada transferului între locurile de deţinere subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, raportul de incident este întocmit de şeful escortei, acesta fiind remis şefului de tură din unitatea de destinaţie. Comisia de disciplină prevăzută la art. 73 alin. (2) din Lege funcţionează în fiecare loc de


85

deţinere, secretarul acesteia fiind o persoană desemnată de director. Atunci când după săvârşirea unei abateri disciplinare se impune transferarea de îndată a persoanei private de libertate într-un alt loc de deţinere subordonat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, raportul de incident se trimite împreună cu celelalte documente întocmite unităţii în care a fost transferată persoana privată de libertate, în vederea continuării procedurii disciplinare. În cazul în care, pentru motive de siguranţă, se impune separarea preventivă a persoanei private de libertate, directorul locului de deţinere poate dispune această măsură pe timpul cercetărilor. Procedura disciplinară se declanşează de şeful secţiei unde este deţinută persoana condamnată, care sesizează comisia de disciplină, formată din: directorul penitenciarului, în calitate de preşedinte adjunctul acestuia, responsabil cu aplicarea regimurilor de deţinere, şi un supraveghetor ales anual de ceilalţi supraveghetori, în calitate de membrii [art. 73 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 275/2006]. Directorul penitenciarului desemnează, în termen de 24 de ore, o persoană din cadrul personalului penitenciarului, alta decât un supraveghetor să efectueze cercetarea prealabilă, care, în termen de 5 zile de la sesizare, prezintă comisiei de disciplină rezultatele acesteia, iar după ascultarea persoanei condamnate şi a oricărei alte persoane care are cunoştinţă despre împrejurările în care a fost săvârşită fapta, se aplică de către comisia de disciplină, prin hotărâre scrisă, una dintre sancţiunile disciplinare sau, după caz, clasează dosarul de cercetare disciplinară [art. 73 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 275/2006], art. 161 din Regulament. La stabilirea sancţiunii disciplinare se ţine seama de gravitatea abaterii, de persoana condamnatului, de abaterile disciplinare săvârşite anterior, de atitudinea persoanei condamnate după săvârşirea abaterii şi în timpul procedurii disciplinare [art. 73 alin. (5) din Legea nr. 275/2006]. Sancţiunile disciplinare aplicate se înscriu într-un registru special, iar dosarul disciplinar şi hotărârile comisiei de disciplină se includ în dosarul individual al persoanei condamnate. Dacă în cursul procedurii disciplinare, comisia de disciplina ia cunoştinţă despre săvârşirea unei infracţiuni, sesizează organul de urmărire penală competent [art. 73 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 275/2006]. Împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancţiune disciplinară, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la comunicare. Persoana condamnată este ascultată la locul de deţinere, în mod obligatoriu, la judecarea plângerii. Judecătorul delegat poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane, în vederea aflării adevărului. Judecătorul soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 3 zile de la primirea acesteia, pronunţând una din următoarele soluţii: - admite plângerea şi dispune anularea, revocarea sau modificarea sancţiunii disciplinare de comisia de disciplină; - respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.


86

Împotriva încheierii, persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestaţia se judecă potrivit Codului de procedură penală, hotărârea judecătoriei fiind definitivă. (art. 74 din Legea nr. 275/2006). Sancţiunile disciplinare nu trebuie aplicate facultativ, ci obligatoriu, în toate cazurile în care se constată că s-au săvârşit abateri disciplinare. De asemenea, sancţiunile sunt individuale şi nu colective, iar pentru o abatere se aplică o singură sancţiune disciplinară. Pentru stabilirea sancţiunii disciplinare se ţine seama de cauzele, împrejurările şi urmările abaterii, de vinovăţia celui în cauză, precum şi de alte circumstanţe, iar punerea ei în aplicare se va face imediat după ce s-a stabilit vinovăţia celui care o va suporta. Înainte de aplicarea unei sancţiuni disciplinare, pe timpul cercetării disciplinare, ascultarea condamnatului este obligatorie, iar condamnatului care nu cunoaşte limba română trebuie să i se asigure serviciile unui interpret. Răspunderea disciplinară poate fi cumulată cu celelalte forme ale răspunderii juridice (administrativă, materială, civilă, penală) de câte ori prin una şi aceeaşi faptă condamnatul lezează mai multe valori sociale protejate de lege sau alte acte normative.

Teste de autoevaluare 1Sanctiunile disciplinare se aplica :

a) facultativ b) obligatoriu c) la cerere

2 Sancţiunile cu caracter colectiv şi sancţiunile corporale sunt :

a)aplicabile ori de cate ori se constata o abatere b) interzise c) aplicabile in functie de gravitatea abaterii

Lucrare de verificare Analizaţi ordinea in penitenciare Raspuns la Testele de autoevaluare vezi pag.79 Bibliografie Al. Boroi, Ghe. Nistoreanu, Drept penal. Partea generală, Ed. All Beck, Bucureşti,


2006 P. Zidaru, Drept penitenciar. Tratamentul penitenciar. Regimul penitenciar. Practica

penitenciară, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001,

___________________________________________________________________Răspunsuri

__________________________________________________________________ 87

RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE

Unitatea de învăţare nr.2 Răspunderea penală

1. a,b 2.a,b

Unitatea de învăţare nr.3 Sancţiunile penale

1. a,c 2. a,b

Unitatea de învăţare nr.4 Individualizarea judiciarã a executãrii pedepselor

1. b,c 2. b,c

Unitatea de învăţare nr.5 Reguli procesual penale de punere in executare a hotararilor penale

1. a 2. a,c

Unitatea de învăţare nr.6 Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate

1. b 2. b

Unitatea de învăţare nr.7 Drepturile, obligaţiile şi regimul de muncǎ al deţinuţilor

1. b 2. c

Unitatea de învăţare nr.8 Securitatea penitenciarelor

1. b 2. b

Documents

Drept Executional Penal