UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUŢIU”

Referat la „Drept international public”

Tema: „Interpretarea tratatelor internaționale”

Îndrumător:

Lector univ. dr. Laura Craciunean

Student:

Muşat Laurenţiu Liviu

An II Drept ID

Sibiu, Ianuarie 2014

Cuprins:

I. Reguli de interpretare a tratatelor........................................................................................................3

II. Principii...............................................................................................................................................4

III. Aspecte practice ale interpretării......................................................................................................6

IV. Bibliografie......................................................................................................................................8

2

I. Reguli de interpretare a tratatelor

Interpretarea este operaţiunea de stabilire a felului în care trebuie înţeles conţinutul tratatelor. Interpretarea se manifestă în procesul de aplicare a tratatelor. O justă interpretare trebuie să ducă la stabilirea sensului exact al prevederilor cuprinse în tratat. Ea poate să fie făcută în primul rând de către statele părţi la tratat, dar poate fi făcută şi de un organ internaţional special desemnat, cum ar fi Curtea Internaţională de Justiţie prin avizele sale consultative, de către instanţele judiciare sau organele arbitrale în procesul de soluţionare a unor litigii ori diferende, sau de către orice altă persoană cu o pregătire adecvată, în cadrul interpretării doctrinare.

Interpretarea făcută de către statele-părţi este cea mai importantă şi poartă denumirea de interpretare autentică.

Practica încheierii şi aplicării tratatelor a dus la cristalizarea unor reguli, metode, principii şi procedee care să servească acestui scop.

Regulile de interpretare a tratatelor

Principalele reguli de interpretare a tratatelor sunt:

a) Buna-credinţă.

Orice tratat trebuie interpretat cu intenţia reală de stabilire a sensului exact al prevederilor lui şi nu pentru susţinerea unui punct de vedere diferit faţă de acestea;

b) Sensul clar. Nu va trebui niciodată să se dea o interpretare specială unui tratat ale cărui prevederi sunt redactate în mod clar, fără echivoc, întrucât aceasta ar fi contrarie însăşi finalităţii operaţiei de interpretare;

c) Interpretarea cuvintelor după sensul lor uzual. Cuvintele din tratat trebuie considerate în sensul lor originar, cel mai simplu, mai firesc şi mai evident după sensul general al cuvintelor, în sensul lor uzual;

d) Excluderea interpretărilor absurde. O interpretare care duce la un sens absurd este incorectă, deoarece se presupune că părţile au dorit să dea sens celor scrise în tratat şi de aceea trebuie să se înlăture orice contradicţie între contextul general al tratatului şi un înţeles al unui anumit termen din tratat;

e) Interpretarea termenilor tehnici în sensul lor special. Atunci când se stabileşte că părţile au înţeles să folosească un termen în sensul lui special şi nu în cel uzual, el va fi interpretat ca având acest sens;

f) Interpretarea termenilor după sensul lor la data încheierii tratatului. Întrucât sensul anumitor termeni se poate modifica pe parcurs, interpretarea acestora în alt sens decât cel pe care l-au avut la încheierea tratatului poate duce la arbitrar sau la alterarea voinţei reale a părţilor;

g) Interpretarea prin context. Prevederile tratatului trebuie interpretate în contextul general al acestuia, având în vedere că, de fapt, fiecare cuvânt este o parte a unui întreg. Se va ţine cont de

3

alineatul, articolul sau capitolul din care acesta face parte, dacă este localizat în partea introductivă, în cuprins sau în partea finală a tratatului etc.;

h) Luarea în considerare a scopului tratatului. Interpretarea unor părţi din tratat se va face în lumina scopului general al tratatului, astfel că sensul care i se dă să nu fie contrar acestui scop;

i) Efectul util. Interpretarea unui text trebuie să ducă la concluzia că acesta trebuie să producă un anumit efect, că nu este posibil ca intenţia părţilor să fi fost de a-l insera în tratat fără nici un rost;

j) Interpretarea în favoarea celui care se obligă. Dacă nu se poate ajunge la stabilirea sensului exact al prevederilor dintr-un tratat, acestea, pentru a produce efecte, vor fi interpretate în favoarea părţii care se obligă prin acel tratat. Dacă s-ar interpreta altfel s-ar putea ajunge la crearea pe cale de interpretare a unor obligaţii pentru această parte care, dacă s-ar interpreta corect tratatul, probabil că nu i-ar reveni.

k) Interpretarea în defavoarea celui care a redactat textul. În caz de dubi asupra sensului unei prevederi din tratat, aceasta va fi considerată în sensul care poate fi defavorabil părţii care a redactat-o sau a impus-o, întrucât se presupune că aceasta avea posibilitatea să o formuleze clar, dar nu a făcut-o.

Urmând aceste reguli de interpretare, părţile pot folosi diferite metode de interpretare, comune oricărei interpretări juridice: interpretarea gramaticală, logică, istorică sau sistematică.

Ele pot folosi diferite principii şi procedee de interpretare, cum ar fi: argumentul per a contrario; argumentul reducerii la absurd; principiul după care prevederile speciale derogă de la cele cu caracter general etc.1

II. Principii

„Nu există parte a dreptului tratatelor în care abordarea textului scris să fie mai trepidantă decât chestiunea interpretării” – afirma lordul McNair în 1962. Problema complexă a interpretării tratatelor este discutată, în general, în lumina lucrărilor Comisiei de Drept Internaţional din timpul codificărilor dreptului tratatelor, a principiilor de interpretare incluse în Convenţia de la Viena (1969) şi a jurisprudenţei curţilor şi tribunalelor, insistând asupra cauzelor soluţionate de Curtea Internaţională de Justiţie.

Scopul interpretării este de a lămuri înţelesul textului pe care părţile au intenţionat să-l dea „în raport cu circumstanţele în legătură cu care problema interpretării s-a născut”, cum arăta profesorul Oppenheim.

Bazându-se pe jurisprudenţa Curţii Internaţionale, Raportorul Comisiei de Drept Internaţional, Sir Gerald Fitzmaurice a elaborat următorul set cuprinzător de principii de interpretare:

1 A se vedea CREŢU, VASILE Drept internaţional public, ediţia a IV-a, Bucureşti; Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006 p. 215

4

Principiul I: realitatea textului (actuality of textuality) – adică tratatele se interpretează în starea în care sunt, în baza textelor lor reale.

Principiul II: înţelesul natural şi comun (the natural and ordinary meaning) – adică, sub rezerva principiului contemporaneităţii (când este aplicabil), cuvintelor particulare şi frazelor trebuie să li se dea sensul lor normal, natural şi neforţat în contextul în care au apărut. Acest principiu poate fi înlăturat doar dacă există o evidenţă directă că termenii utilizaţi vor fi înţeleşi într-o manieră diferită de înţelesul lor ordinar şi natural, în caz contrar o astfel de interpretare va conduce la un rezultat nepotrivit sau absurd.

Principiul III: integrarea (integration) – adică tratatele trebuie interpretate ca un întreg. Acest principiu este de importanţă fundamentală şi presupune că părţile individuale, capitolele sau secţiunile tratatului nu vor fi interpretate decât în întregul lor context.

Celelalte principii rezultă din cele trei principii subliniate mai sus.

Acestea sunt:

Principiul IV: efectivitatea (effectiveness), (ut magis valeat quam pereat) – adică tratatele vor fi interpretate în legătură cu obiectul şi scopul lor declarat. De asemenea, prevederile speciale vor fi interpretate astfel încât să li se dea efectul deplin în concordanţă cu sensul normal al cuvintelor şi al textului în întregul său, astfel încât fiecărei părţi a textului să-i fie atribuite o motivaţie şi un înţeles.

Principiul V: practica subsecventă (subsequent practice) – se va recurge la practica subsecventă a părţilor în legătură cu tratatul.

Principiul VI: contemporaneitatea (contemporaneity) – adică termenii tratatului trebuie interpretaţi în lumina uzajului lingvistic curent la momentul când tratatul a fost încheiat. Malgosia Fitzmaurice arată că, în general, există trei moduri principale de interpretare:

Interpretarea subiectivă (intenţia părţilor), interpretarea obiectivă (textuală) şi interpretarea teleologică (sau a obiectului şi scopului). Aceste trei moduri de interpretare nu se exclud reciproc, iar Convenţia de la Viena (1969) le consacră pe toate trei. O asemenea consacrare exprimă, de fapt, încercarea de conciliere între interpretarea obiectivă şi subiectivă care este foarte dificilă, controversată şi, într-un fel spus, imposibil de realizat. Pentru Comisia de Drept Internaţional, punctul de plecare a fost mai degrabă textul decât intenţia părţilor, deoarece se prezumă că textul reprezintă expresia reală a ceea ce părţile au intenţionat în fapt.

De asemenea, se pare că metoda preferată a Curţii Internaţionale de Justiţie este de a se baza pe textul tratatului. 2

2 A se vedea Cristian Baci - Dreptul tratatelor: noţiuni de teorie şi practică. –Bucureşti: Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, 2008, p. 199

5

III. Aspecte practice ale interpretării

Articolul 31(1) prevede că: „Un tratat va fi interpretat cu bună credinţă în conformitate cu sensul obişnuit atribuit termenilor tratatului în contextul lor şi în lumina obiectului şi scopului său”.Curtea Internaţională de Justiţie a confirmat în numeroase cauze ideea că această regulă este o normă de drept cutumiar internaţional. Principiul subliniat mai sus este că un tratat trebuie interpretat cu bună-credinţă. Regula de interpretare este o procedură ce trebuie să ţină cont de trei elemente: (1) textul, (2) contextul, şi (3) obiectul şi scopul. Contextul tratatului reiese dinanumite detalii conferite de articolul 31(2) şi cuprinde orice instrument relevant, intervenit între părţi cu prilejul încheierii tratatului, precum şi preambulul şi anexele tratatului. Nu există o ierarhie între diferitele elemente ale articolului ci, mai degrabă, acestea reflectă o progresie logică. Curtea Internaţională de Justiţie a aderat îndeosebi la interpretarea textuală, considerând-o implicit ca fiind cea mai importantă. În cauza Libia vs. Ciad, Curtea a statuat că:„Interpretarea trebuie să se bazeze înainte de toate pe textul tratatului. Ca o măsură suplimentară trebuie să se recurgă la mijloacele de interpretare, cum sunt lucrările pregătitoare ale tratatului”.

Articolul 31 reflectă principiul că un tratat trebuie interpretat cu bună credinţă, această regulă făcând corp comun cu principiul pacta sunt servanda. Determinarea înţelesului obişnuit al termenului rezultă din contextul tratatului şi prin prisma obiectului şi scopului său.Un bun exemplu îl reprezintă Opinia consultativă cu privire la Convenţia din 1919 privind angajarea femeilor pentru munca de noapte. Articolul 3 al acestei Convenţii – „femeilefără deosebire de vârstă nu vor fi angajate pentru munca de noapte în orice întreprindere publică sau privată, sau în orice branşă asemănătoare, altele decât întreprinderile în care sunt angajaţi membri ai aceleiaşi familii” a lăsat nelămurită problema aplicării sale la anumite categorii de femei, altele decât muncitorii manuali. Curtea a afirmat că „Textul articolului 3, luat individual, nu creează dificultăţi. Formulat în termeni generali şi lipsit de ambiguitatesau obscuritate, el interzice angajarea pentru muncă de noapte în întreprinderi industriale a femeilor, fără deosebire de vârstă. Văzut astfel, acesta se aplică obligatoriu categoriilor de femei avute în vedere de întrebarea adresată Curţii. Dacă, totuşi, articolul 3... este interpretat în aşa fel încât nu s-ar aplica femeilor ce deţin posturi de supervizor sau manageriale şicare nu sunt angajate obişnuite în domeniul muncii manuale, este necesar să se găsească motive serioase pentru interpretarea prevederilor altfel decât în concordanţă cu sensul natural al termenilor. Termenii art. 3.... nu sunt contradictorii nici cu titlul, nici cu Preambulul, sau cu alte prevederi ale Convenţiei. Titlul se referă la <angajarea femeilor pe timpul nopţii>.Articolul 1 dă o definiţie a <stabilimentelor industriale>. Articolul 2 statuează ce se înţelege prin termenul <noapte>. Aceste prevederi, dealtfel, nu afectează scopul articolului 3, care prevede că <femeile nu vor fi angajate pentru munca de noapte în nici o întreprindere industrială publică sau privată, sau într-o branşă asemănătoare>”. Aceasta se poate compara cu viziunea judecătorului Anzilloti care a susţinut că „dacă articolul 3, în conformitate cusensul natural al termenilor săi, este într-adevăr perfect clar, este greu de admis, chiar dacă ne străduim, că s-ar putea găsi o altă interpretare decât cea care rezultă din sensul firesc al termenilor săi”. El considera că doar intenţia părţilor ar trebui utilizată pentru a se determina corecta interpretare.

6

O altă regulă privitoare la interpretare, este că împreună cu întregul context interpretul trebuie să ţină seama de practica subsecventă urmată în aplicarea tratatului, prin care este stabilit acordul părţilor în privinţa interpretării tratatului – articolul 31(3)(b). În cauza Insulei Kasikili / Sedudu, Curtea a aderat la punctul de vedere al Comisiei de Drept Internaţional şi anume că practica subsecventă a părţilor la tratat constituie un element de care trebuie să se ţină seama când se determină înţelesul său; totuşi, poziţia Curţii a fost foarte rigidă, prin aceea că în sfera conceptului de „practica subsecventă” nu a inclus actele unilaterale ale autorităţii precedente din Botswana pe motiv că acestea erau emise doar în scopuri interne şi nu erau aduse la cunoştinţa autorităţilor Namibiei. Curtea a apreciat că pretinsul „acord subsecvent” intervenit între autorităţile anterioare din Namibia şi Botswana are doar relevanţa unei „colaborări” în domeniul frontierelor şi că nu are nici un efect cu privire la interpretarea tratatului în cauză. Totuşi, Curtea era pregătită să confere acestui material un anumit rol, notându-l ca un fapt care sprijină interpretarea tratatului din 1890 în conformitate cu sensul firesc al termenilor acestui tratat.3

IV. Bibliografie

3 A se vedea Cristian Baci - Dreptul tratatelor: noţiuni de teorie şi practică. –Bucureşti: Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, 2008, p. 205

7

CREŢU, VASILE Drept internaţional public, ediţia a IV-a, Bucureşti; Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006

Cristian Baci - Dreptul tratatelor: noţiuni de teorie şi practică. –Bucureşti: Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, 2008

8