Embed Size (px)
Citation preview
Sebastian V. Bodu
Dreptul afacerilor
curs sintetic universitared. 2
Page 2
Consideratii introductive privind dreptul, in general si dreptul comercial, in
particular..........................................................................................................................11
1. Definitia dreptului. Norma juridica.......................................................................11
2. Diviziunile generale ale dreptului..........................................................................12
2.1. Dreptul public si dreptul privat......................................................................12
2.2. Dreptul intern si dreptul international............................................................13
3. Notiunea dreptului afacerilor.................................................................................13
4. Dreptul afacerilor in cadrul ramurii de drept privat...............................................14
4.1. Dreptul afacerilor si dreptul civil...................................................................14
4.2. Dreptul afacerilor si dreptul procesual civil..................................................15
4.3. Dreptul afacerilor si dreptul comertului international...................................15
4.4. Dreptul afacerilor si dreptul fiscal.................................................................16
4.5. Dreptul afecerilor si dreptul penal.................................................................16
Raportul juridic...............................................................................................................18
5. Definitie, caractere, structura.................................................................................18
6. Partile raportului juridic.........................................................................................18
7. Continutul raportului juridic..................................................................................19
8. Obiectul raportului juridic.....................................................................................20
Izvoarele dreptului...........................................................................................................21
9. Notiunea de izvor de drept.....................................................................................21
9.1. Izvoarele dreptului civil.................................................................................22
9.2. Alte izvoare de drept privat...........................................................................22
10. Raportul dintre izvoarele dreptului civil si cele ale dreptului afacerilor...........22
Page 3
11. Izvoarele interpretative......................................................................................23
Actele juridice..................................................................................................................25
12. Actele si faptele juridice. Terminologie............................................................25
12.1. Definitia actelor juridice................................................................................25
12.2. Definitia faptelor juridice – stricto sensu......................................................25
12.3. Clasificarea actelor juridice...........................................................................25
12.4. Elementele de validitate ale actelor juridice..................................................29
Profesionistii.....................................................................................................................32
13. Notiunea de profesionist....................................................................................32
13.1. Profesionistii – persoane fizice sau intreprinderi familiale...........................32
13.2. Profesionistii – persoane juridice...................................................................33
14. Capacitatea juridica in dreptul privat.................................................................33
14.1. Capacitatea persoanei fizice..........................................................................34
14.2. Capacitatea persoanei juridice.......................................................................34
15. Obligatiile profesionale ale profesionistilor......................................................36
15.1. Publicitatea prin Registrul Comertului..........................................................37
15.2. Tinerea situatiilor financiare si a altor registre..............................................38
15.3. Alte obligatii ale profesionistilor...................................................................38
Patrimoniul.......................................................................................................................39
16. Definitie, caracteristici.......................................................................................39
17. Functiile patrimoniului......................................................................................39
Fondul de comert.............................................................................................................41
18. Definitie, caracteristici.......................................................................................41
Page 4
19. Compunerea fondului de comert.......................................................................41
Societatile comerciale......................................................................................................43
20. Definitie, caracteristici, forme societare............................................................43
21. Infiintarea societatilor comerciale.....................................................................44
22. Constituirea capitalului social...........................................................................48
22.1. Definitie. Caracteristici generale. Notiunea de titluri de participare.............49
22.2. Semnificatia capitalului social.......................................................................50
22.3. Capitalul social si valoarea societatii.............................................................53
22.4. Raspunderea limitata.....................................................................................53
23. Aporturile...........................................................................................................54
23.1. Subscriptia si varsamantul.............................................................................54
23.2. Aporturile in numerar....................................................................................56
23.3. Aporturile in natura........................................................................................57
23.4. Aporturile in creante......................................................................................58
23.5. Aporturile in industrie....................................................................................58
24. Constituirea prin subscriptie publica.................................................................59
25. Majorarea capitalului social...............................................................................60
25.1. Aspecte generale............................................................................................60
25.2. Subscriptia si varsamantul.............................................................................60
25.3. Dreptul de preferinta......................................................................................61
25.4. Prima de emisiune..........................................................................................62
25.5. Majorarea capitalului social din surse externe (noi aporturi)........................63
25.6. Majorarea capitalului social din surse interne...............................................64
26. Reducerea capitalului social..............................................................................69
Page 5
27. Fuziunea si divizarea societatilor comerciale....................................................69
28. Dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale................................................70
29. Retragerea si excluderea asociatilor..................................................................71
Functionarea societatilor comerciale.............................................................................73
30. Consideratii introductive...................................................................................73
31. Drepturile conferite de tilurile de participare....................................................73
32. Organele societatii.............................................................................................74
32.1. Adunarea generala.........................................................................................75
32.2. Convocarea adunarii generale........................................................................77
32.3. Tinerea sedintelor, adoptarea hotararilor si punerea acestora in executare...77
33. Supravegherea, administrarea si conducerea societatii.....................................78
34. Controlul gestiunii (administrarii) societatii......................................................80
34.1. Cenzorii..........................................................................................................80
34.2. Auditorii.........................................................................................................81
35. Transferul titlurilor de participare.....................................................................83
Societatea comerciala, ca angajator...............................................................................86
36. Contractul de munca..........................................................................................86
36.1. Contractul colectiv de munca........................................................................86
36.2. Contractul individual de munca.....................................................................86
Obligatiile fiscale in dreptul societar.............................................................................88
37. Categorii de contribuabili..................................................................................88
38. Categorii de obligatii fiscale..............................................................................88
Obligatiile contractuale...................................................................................................91
Page 6
39. Despre contracte, ca izvor al obligatiilor...........................................................91
39.1. Incheierea contractelor intre prezenti............................................................91
39.2. Incheierea contractelor intre absenti..............................................................92
40. Efectele obligatiilor...........................................................................................94
40.1. Efectele obligatiilor rezultand din acte juridice, in general...........................94
40.2. Efectele obligatiilor rezultand din contractele bilaterale (sinalagmatice).....95
41. Prescriptia extinctiva.........................................................................................97
42. Clauza penala.....................................................................................................97
Contractele.......................................................................................................................99
43. Contractul de vanzare........................................................................................99
43.1. Elementele de valabilitate ale contractului de vanzare..................................99
43.2. Obligatiile partilor.......................................................................................101
43.3. Consecintele nerespectarii obligatiilor........................................................101
44. Contractul de imprumut...................................................................................102
44.1. Reguli specifice imprumuturilor avand ca obiect sume de bani..................105
44.2. Reguli specifice imprumuturilor bancare....................................................106
45. Contractul de depozit.......................................................................................107
45.1. Reguli specifice depozitelor avand ca obiect sume de bani........................109
45.2. Reguli specifice depozitelor bancare...........................................................110
46. Contractul de leasing.......................................................................................111
47. Contractele de mandat, comision si consignatie..............................................116
48. Garantiile contractuale.....................................................................................116
48.1. Garantia personala (fidejusiunea)................................................................118
48.2. Garantiile reale.............................................................................................119
Page 7
49. Clauze asiguratorii in contractele comerciale si de comert international........124
49.1. Clauzele asiguratorii impotriva riscurilor valutare......................................125
49.2. Clauze asiguratorii impotriva unor riscuri concurentiale............................125
49.3. Clauze asiguratorii impotriva riscului aparitiei unor situatii fortuite..........127
Page 8
PREFATA
Prezenta lucrare reprezinta o sinteza a principalelor notiuni si institutii de drept al afacerilor, ca materie interdisciplinara. Lucrarea este destinata in principal celor care studiaza dreptul, ca disciplina universitara, dar si celor care vor sa se familiarizeze cu institutiile de baza ale dreptului civil, dreptul contractelor sau dreptul societatilor comerciale. Drept urmare cursul nu intra in detalii inutile pentru un student, aprofundarea depasind scopul unui curs universitar. Cursul tine cont de structura monista a dreptului privat, cu consecinta disparitiei formale a dreptului comercial si a notiunilor sale accesorii (comerciant, fapta de comert, obligatii si contracte comerciale).
Noutatea acestui curs consta mai putin in concluziile sale si mai mult in modul cum ideile sunt structurate, definite si explicate, in speta concis si comprehensibil, tinand cont inclusiv de legislatia fiscal-contabila. Cursul pleaca de la premisa ca este mult mai usor ca notiunile juridice sa fie bine intelese de la bun inceput, in loc ca dezvoltarea ulterioara a acestora sa plece de la idei si concluzii eronate si, deci, mult mai greu de corectat ulterior.
Avand in vedere ca aceasta lucrare nu este una de inspiratie, nu este dedicata nimanui.
Sebastian V. Bodu,Bucuresti, iulie 2013
Page 9
Abrevieri si definitii
AEGRM – Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare
ASF - Autoritatea pentru Supraveghere Financiara, constituita prin comasarea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
BNR – Banca Nationala a Romaniei
Codul Fiscal – Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in M.Of. nr. 927/23.12.2003, cu modificarile si completarile ulterioare
HG – Hotarare de Guvern
Legea concurentei - Legea nr. 21/1996 privind concurenta, republicata in M.Of. nr. 742 din 16/08/2005, cu modificarile si completarile ulterioare
Legea contabilitatii – Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea, republicata in M.Of. nr. 454/18.06.2008, cu modificarile si completarile ulterioare
Legea insolventei – Legea nr. 85/2006, publicata in M.Of. nr. 359/21.04.2006, cu modificarile si completarile ulterioare
Legea registrului comertului – Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata in M.Of. nr. 49/04.02.1998, cu modificarile si completarile ulterioare
Legea institutiilor de credit – O.G. nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, publicata in M.Of. nr. 1027/27.12.2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, publicata in M. Of. nr. 480/18.07.2007, cu modificarile si sompletarile ulterioare
Legea societatilor comerciale – Legea nr. 31/1990 privind societatile, republicata in M.Of. nr. 33/29.01.1998, cu modificarile si completarile ulterioare
Legea pietei de capital – Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, publicata in M.Of. nr. 571/29.07.2004, cu modificarile si completarile ulterioare
M.Of. – Monitorul oficial al Romaniei, partea I sau I bis
Normele registrului comertului - Normele metodologice privind modul de tinere a registrelor comertului, de efectuare a inregistrarilor si de eliberare a informatiilor, aprobate prin Ordinul Ministrului Justitie nr. 2594/2008, publicate in M.Of. nr. 704/16.10.2008
Page 10
OG – Ordonanta de Guvern
OUG – Ordonanta de urgenta (a Guvernului)
Planul de conturi general – Totalitatea conturilor contabile ce se ragasesc in bilantul contabil. Ultimul Plan de conturi general este parte a Reglementarilor contabile simplificate, amortizate cu directivele europene, publicate in M.Of. nr. 279 bis din 25.04.2002, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor nr. 306/2002, publicat in M.Of. nr. 279/25.04.2002. Actualizat periodic prin ordin (ultima actualizare a fost facuta Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 3055/2009)
Regulamentul legii contabilitatii – Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii, aprobat prin HG nr. 704/1993, publicata in M.Of. nr. 303/22.12.1993
Regulamentul valutar – Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind efectuarea operatiunilor valutare, publicat in M.Of. nr. 297/08.04.2005, cu modificarile si completarile ulterioare
Page 11
Consideratii introductive privind dreptul, in general si dreptul comercial, in particular
1. Definitia dreptului. Norma juridica
Ca definitie generica, dreptul este un ansamblu de reguli de conduita care consfiintesc anumite drepturi, libertati si obligatii ale oamenilor in relatiile lor reciproce a caror respectare este asigurata, la nevoie, de catre forta publica1.
Existenta normelor de conduita este contemporana cu existenta primelor comunitati de oameni, autoritatea fiind impusa, in functie de evolutia acestor comunitati, de conducatorul/conducatorii familiei, gintei ori tribului, dupa caz. Odata cu evolutia formelor de organizare sociala a avut loc si o evolutie a dreptului, de la reglementari rudimentare la reglementari complexe de tipul codurilor. Acestea la randul lor s-au dezvlotat si consolidat odata cu aparitia statului, ca forma de organizare suprema a unei colectivitati, astfel ca in prezent notiunile de “stat” si “drept” sunt inseparabile.
In afara regulilor (normelor) de drept, exista si ale norme, cum ar fi normele morale sau normele religioase. Diferenta dintre cele doua categorii este in planul sanctiunii: numai cele dintai au avantajul ca, in cazul incalcarii lor, celui vinovat i se aplica o sanctiune prin forta coercitiva a statului. In cazul incalcarii unei norme de activitate, alta decat juridica, sanctiunea nu are repercursiuni asupra libertatii ori patrimoniului persoanei vinovate de incalcarea normei. Exista desigur cazul in care prin aceeasi fapta se incalca atat o norma juridica cat si o norma morala, cum ar fi cazul savarsirii unei infractiuni asupra vietii, integrității fizice sau patrimoniului unei persoane, in acest caz vinovatul fiind sanctionat atat in plan juridic (inchisoare) cat si moral si religios. Am facut aceasta paralela dintre regulile de drept si cele morale tocmai pentru ca cele mai importante reguli de drept au la baza principii morale sau religioase: sa restitui ceea ce ai imprumutat, sa nu furi, sa nu ucizi etc. In concluzie, toate normele care se refera numai la activitatea sufleteasca a omului, la activitatea constiintei sale, la intentiile sale sunt norme morale, pe cand acelea care se refera la activitatea materiala realizata in afara propriei persoane, in contact cu celelalte persoane, sunt norme de drept2, daca sunt consacrate prin legiferare (acte normative scrise si publicate). Acestea din urma norme formeaza dreptul pozitiv, adica dreptul care se aplica, care cuprinde un numar restrans de norme din multitudinea de posibilitati care exista la un moment dat. Asadar, in functie de necestitatile pe care le considera prioritare la un anumit moment, un stat transpune aceste necesitati in texte de lege3.
Sumarizand, putem spune ca dreptul reprezinta totalitatea regulilor de conduita instituite si recunoscute de stat, reguli care exprima vointa unei natiuni ridicata la rang de lege, a caror aplicare, daca nu este realizata de buna-voie, se face prin forta coercitiva a statului4.
1 Ioan Ceterchi, Ion Craiovan - Introducere in teroria generala a dreptului. Editura All, Bucuresti, 1996, p. 52 Mircea Djuvara – Teoria generala a dreptului. Editura All, Bucuresti, 1995, p. 423 Ibidem4 Ioan Muraru – Drept constitutional si institutii politice. Editura Actami, Bucuresti, 1997, p. 12
Page 12
Aplicarea dreptului in fiecare caz in parte este atributul puterii judecatoresti, formată din totalitatea instantelor de judecată și care infaptuiesc justitia. Art. 123 din Constitutie prevede ca justitia se infaptuieste in numele legii si este unica, impartiala si egala pentru toti iar judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Nu exista nimic care sa nu fie supus judecatii pentru ca nici o pretentie nu se poate transforma in drept inainte de a fi justificata si, pentru a fi justificata, trebuie judecata5.
2. Diviziunile generale ale dreptului
Dupa ce am prezentat succint ce este dreptul, in continuare vom expune diviziunile acestuia, pentru a face o trecere de la notiunea generala de drept la notiunea particulara de drept civil si drept comercial.
2.1. Dreptul public si dreptul privat
Prima si cea mai mare diviziune a dreptului este aceea in drept public si drept privat, fiecare din aceste doua ramuri continand sub-ramuri iar fiecare din aceste sub-ramuri fiind o disciplina de studiu, astfel incat stabilirea apartenentei unei anumite discipline – printre care si dreptul comercial – la o anumita ramura este importanta.
Vom enumera in continuare criteriile principale dupa care se face distinctia intre dreptul public si dreptul privat: - (i) in dreptul public, in mod obligatoriu una dintre parti este statul; (ii) in dreptul
public normele sunt edictate in vederea satisfacerii interesului public, general si (ii) majoritatea normelor de drept public sunt imperative6;
- (i) in dreptul privat, partile sunt persoane fizice sau juridice; (ii) partile unui raport juridic de drept privat se aflla pe pozitii de egalitate juridica iar normele protejeaza interesul individual al acestora (chiar daca statul participa la un raport juridic de drept privat, el are aceleasai drepturi ca si oricare alt participant) si (iii) majoritatea normelor de drept privat sunt dispozitive7.
Apartin dreptului public urmatoarele: dreptul constitutional, dreptul international public, dreptul penal, dreptul administrativ, dreptul financiar (fiscal) s.a. Apartin dreptului privat urmatoarele: dreptul civil, dreptul societar, dreptul comertului international, dreptul international privat s.a. Alte discipline, precum dreptul muncii, dreptul familiei se afla la confluenta dintre cele doua ramuri datorita faptului ca o serie de norme ale acestei discipline au caracteristicile dreptului public iar altele ale dreptului privat.
5 Istrate Micescu – Curs de drept civil. Editura All Beck, Bucuresti, 2000, p. 337 (extras din pledoaria in procesul Burileanu, 25.06.1931)6 Normele imperative sunt acele norme de la care nu se poate deroga, prin vointa partilor, deci conduita lor este obligatorie conform normei, in caz contrar fiind incidente sanctiuni7 Normele dispozitive sunt acele norme care se aplica pentru ca partile au decis ca ele sa le fie aplicabile
Page 13
2.2. Dreptul intern si dreptul international
Asa cum aratam mai sus, aparitia si evolutia dreptului sunt strans legate de stat, ca forma de organizare sociala a puterii natiunii (puterii politice). Functia fundamentala a unui stat este aceea de a exprima si realiza vointa general obligatorie a natiunii (vointa de stat). Statul creaza dreptul, pe de-o parte, iar dreptul delimiteaza configuratia si actiunile statului, pe de alta parte. Cum unul din elementele statului este suveranitatea8, fiecare stat isi exercita aceasta suveranitate, constand in puterea de actiune a legilor emise, pe intreg teritoriul si numai pe acest teritoriu. Asadar, fiecare stat legifereaza pe teritoriul sau, totalitatea acestor legi formand, pentru acel stat, dreptul intern. Din necesitatea reglementarii raporturilor dintre state, pe de-o parte, precum si a raporturilor economice transnationale, pe de alta parte, au aparut disciplinele dreptului international, in speta dreptul international public, respectiv dreptul international privat. Ambele discipline au ca obiect de studiu conventiile internationale. Aceste conventii internationale, inclusiv Directivele Uniunii Europene isi produc efectele pe teritoriul unui stat datorita faptului ca acel stat a aderat la acea conventie sau s-a asociat la o organizatie supra-statala din proprie vointa. Odata adoptate de un stat, conventiile internationale devin parte a dreptului intern, ca si cum ar fi produsul legislativ al statului respectiv si au aceeasi forta juridica precum celelalte reglementari interne. Mai mult, in caz de neconcordante intre conventiile internationale si reglementarile interne, cele din urma primeaza (art. 20 si 1451 din Constitutie, art. 1 alin. 4 C. Fisc. etc).
3. Notiunea dreptului afacerilor
Dreptul afacerilor, ca disciplina de studiu, se ocupa in principal cu o parte din profesionisti – persoane fizice sau juridice9, cu piata de capital, cu falimentul, cu concurenta comerciala si, nu in ultimul rand, cu societatile constituite potrivit Legii nr. 31/1990. Pe acestea din urma le vom denumi, pe parcursul acestui curs, "societati comerciale", desi Legea nr. 76/2012 de punere in aplicare a noului Cod de Procedura Civila10 a eliminat aceasta sintagma, unificand regimul societar la nivelul Codului Civil si stabilind doar un regim derogatoriu pentru societatile reglementate de Legea nr. 31/1990. Consideram ca acest regim derogatoriu este suficient (macar la nivel teoretic) pentru a folosi (in continuare) sintagma "societati comerciale" si de a ne referi la Legea nr. 31/1990 ca la "Legea societatilor comerciale". In ceea ce priveste obligatiile si contractele, in conceptia Codului Civil acestea nu se mai impart in civile si comerciale, pe principiul unitatii de reglementare. Asadar avem o reglementare unica, ne(mai)existand deosebiri intre caracterul civil sau comercial al unei obligatii ori al unui contract, indiferent de calitatea partilor ori a unei singure parti11. In plus, dreptul afacerilor cuprinde si notiuni de drept fiscal, de dreptul muncii si de drept al comertului 8 Ioan Muraru – op. cit., p. 129 Vezi infra nr. 14.210 Art. 18 pct. 111 Art. 56 din fostul Cod Comercial stabilea o prezumtie de comercialitate pentru operatiunea unde cel putin una dintre parti era comerciant
Page 14
international, altfel discipline de sine statatoare, dar care se interfereaza intr-o oarecare masura cu celelalte discipline, majoritare, de drept privat.
Asadar, putem defini dreptul afacerilor ca fiind o materie de studiu interdisciplinara care se ocupa de studiul unor institutii juridice din domeniul dreptului privat precum teoria generală a dreptului civil, societatile comerciale, obligatiile civile, contractele civil-comerciale si bancare, piata de capital, clauzele de comert international, obligatiile fiscale societare sau raporturile de munca, aplicabile operatiunilor executate de un profesionist in derularea activitatii sale. Componentele acestei definitii urmeaza a fi prezentate in continuare sub forma de institutii, prin institutii (juridice) intelegandu-se un ansambu de norme de drept avand acelasi obiect de reglementare12. Vom studia asadar: institutia actelor juridice, cateva notiuni elementare despre profesionisti, in general, institutia societati comerciale, institutia obligatiilor si institutia contractelor (cuprinzand si unele clauze ce se ragasesc de obicei in contractele de comert international).
4. Dreptul afacerilor in cadrul ramurii de drept privat
Asa cum aratam anterior, dreptul afacerilor este un mix de discipline si institutii juridice apartinand in principal ramurii dreptului privat, alaturi de alte sub-ramuri pe care le vom analiza generic, pe rand.
4.1. Dreptul afacerilor si dreptul civil
In cadrul dreptului privat, dreptul civil este cea mai importanta sub-ramura, prin volumul de reglementari ce ii sunt dedicate. Dreptul civil reglementeaza raporturile juridice dintre persoane fizice si juridice aflate pe pozitii de egalitate juridica (particulari). Dreptul afacerilor contine o parte insemnata de prevederi ale dreptului civil, la care se adauga si alte prevederi la fel de importante, anterior enumerate. Obligatiile si mare parte a contractelor dreptului afacerilor (adica civile, civil-comerciale si bancare) sunt reglementate in mod unitar de Codul Civil, acesta din urma absorbind ceea ce, pana la intrarea lui in vigoare (2011), s-a numit dreptul comercial, in acest fel adoptandu-se caracterul monist al majoritatii dreptului privat.
In ceea ce priveste raportul dintre dreptul societatilor comerciale, dreptul concurentei comerciale sau piata de capital ori alte sub-ramuri ale dreptului privat si dreptul civil, acesta este unul de subsidiaritate. Dreptul societar, concurential sau al pietei de capital ori al altor sub-ramuri ale dreptului privat reprezinta drept special fata de dreptul civil, care ramane dreptul general (dreptul comun). Aceasta inseamna ca, atunci cand nu avem o reglementare societara, concurentiala sau de piata de capital etc. a unei operatiuni, vor guverna regulile din dreptul civil. Invers, atunci cand o operatiune este guvernata atat de reguli din dreptul civil, cat si de reguli din dreptul societar, concurential, al pietei de capital etc., se vor aplica regulile specifice acestui domeniu, cu excluderea celor civile similare. O situatie intermediara este aceea cand o operatiune este realizata, de exemplu,
12 Intelesul fiind deci diferit de cel din limbajul comun
Page 15
de catre un profesionist precum o societate comerciala, existand reglementari pur societare care sa-i fie aplicabile, insa acestea nu sunt exhaustive. In acest caz reglementarile societare se completeaza cu reglementarile civile sau, altfel spus, dreptul civil, in calitate de drept comun, general, “imprumuta” norme ale sale catre dreptul special atunci cand acesta nu are norme proprii (deloc sau suficiente) pentru o anumita operatiune13.
4.2. Dreptul afacerilor si dreptul procesual civil
Dreptul procesual civil cuprinde totalitatea normelor care reglementeaza modul in care se desfasoara activitatea organelor judiciare si a celorlalti participanti la procesul civil judecata, precum si raporturile juridice ce se nasc in intampinarea si pe parcursul acestuia, pentru infaptuirea justitiei in cauze civile14. Altfel spus, dreptul procesual civil reglementeaza modul de desfasurare a procesului civil, atat in faza de judecata, cat si in faza de executare silita.
Asadar toate procesele de drept privat, inclusiv acelea in care una dintre parti sau ambele sunt profesionisti, se judeca toate dupa regulile Codului de Procedura Civila. Atunci cand exista insa dispozitii de drept procesual in legile speciale, acestea se aplica in mod derogatoriu, completandu-se cu Codul de Procedura Civila. Aceasta inseamna ca intre legile speciale si Codul de Procedura Civila este aceeasi relatie de subsidiaritate drept special – drept general (comun).
4.3. Dreptul afacerilor si dreptul comertului international
Conform unei definitii, comertul international cuprinde – stricto sensu – totalitatea operatiunilor de import-export de marfuri si servicii pe care le desfasoara persoanele fizice/juridice apartinand unui stat cu parteneri straini sau pe piete straine. Prin includerea, alaturi de operatiunile clasice, a operatiunilor de cooperare economica internationala, notiunea de comert international capata un sens larg (lato sensu)15. Altfel spus, dreptul afacerilor, ca disciplina de studiu, are ca obiect, in principal, raporturi de drept intern, intre rezidenti, si in subsidiar notiuni generale de drept al comertului international, care se ocupa, ca disciplina distincta, de raporturile de drept privat cu un element de extraneitate.
Pe langa reglementarile generale interne, raporturile de comert international sunt guvernate si de conventiile internationale la care Romania este parte. Desigur ca, fiind inclusa in ramura dreptului privat, unde majoritatea dispozitiilor sunt supletive, chiar si legea care guverneaza o operatiune de comert international poate fi subiect de negociere intre participantii la operatiune. In cazul in care partile nu stabilesc care este legea 13 Caracteristica de “drept comun” a dreptului civil se aplica in toate sub-ramurile dreptului privat: dreptul familiei (in prezent reglementat tot de Codul Civil), dreptul muncii, dreptul comertului international etc.14 Ilie Stoenescu, Gratian Porumb – Drept procesual civil roman. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1966, p. 915 Dragos Al. Sitaru – Dreptul comertului international. Editura Actami, Bucuresti, 1995, vol. I, pp. 9-10
Page 16
aplicabila – care poate fi legea romana sau o lege straina – stabilirea legii aplicabile se face de catre instanta de judecata investita in a solutiona un litigiu intre parti, in baza normelor dreptului international privat ale statului sub a carui jurisdictie se afla respectiva instanta. Disciplina care se ocupa de stabilirea legii aplicabile, prcum si a instantei competente sa judece un litigiu – atunci cand acest lucru se poate face prin conventia partilor – se numeste drept international privat.
Dreptul comertului international este o disciplina de sine statatoare dar parte din regulile acestei discipline pot fi incluse in dreptul afacerilor, in virtutea utilizarii acestor reguli nu doar in raporturile cu element de extraneitate dar si in raporturile de drept intern.
4.4. Dreptul afacerilor si dreptul fiscal
Dreptul fiscal este sub-ramura de drept care reglementeaza raporturile juridice nascute in procesul de stabilire si plata a impozitelor, taxelor si a contributiilor sociale. Principalul obiect de reglementare al dreptului fiscal il constituie raporturile in legatura cu finantele publice. Finantele publice sunt formate din totalitatea relatiilor sociale de natura economica ce apar in procesul realizarii si repartizarii, in forma baneasca, a resurselor necesare statului pentru indeplinirea functiilor si sarcinilor sale16.
Avand in vedere obligatiile fiscale ale profesionistilor stabilite prin Codul Fiscal si normele sale, incidenta asupra acestora din urma este importanta. Din pacate, spre deosebire de dreptul privat, unde reglementarile cunosc o oarecare stabilitate, in materie fiscala instabilitatea legislativa este mult mai mare17.
Dreptul fiscal face parte din ramura dreptului public, cu caracteristicile sale diferite fata de dreptul privat insa, avand in vedere interferenta sa cu mediul de afaceri, anumite elemente de drept fiscal sunt incluse in dreptul afacerilor.
4.5. Dreptul afecerilor si dreptul penal
Conform unei definitii, dreptul penal reprezinta totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale de aparare a valorilor sociale impotriva infractiunilor, pe de-o parte, prin incriminarea si sanctionarea faptelor care prezinta un pericol social grav infractional si, pe de alta parte, prin tragerea la raspundere penala a persoanelor care savarsesc asemenea fapte18. Legatura dintre dreptul civil si dreptul penal exista prin prisma faptului ca multe infractiuni (furt, distrugere, abuz de incredere) sunt indreptate impotriva dreptului de proprietate, publica sau privata. Dreptul penal, prin sanctiunile sale, apara relatiile sociale reglementate de dreptul civil, ale carui sanctiuni singure nu ar fi suficiente pentru a oferi o protectie completa.
16 Dan Drosu Saguna – Drept financiar si fiscal. Editura Oscar Print, Bucuresti, 1997, p. 517 Codul Fiscal incearca o stabilizare principiala (art. 4 C. Fisc.: “prezentul cod se modifica si se completeaza numai prin lege, promovata, de regula, cu 6 luni inainte de data intrarii in vigoare a acesteia)18 Ion Oancea – Tratat de drept penal, partea generala. Editura All, Bucuresti, 1994, p. 6
Page 17
Desi dreptul afacerilor contine mai mult discipline ale caror norme au, in marea lor majoritate, caracter supletiv, exista si unele dispozitii cu caracter imperativ, atat de natura penala dar si civila (in special in Legea insolventei). Astfel, pentru a impiedica savarsirea unor infractiuni economice, insasi legislatia societara, concurentiala sau de piata de capital incrimineaza anumite fapte antisociale. In afara dispozitiilor speciale cu caracter penal aflate in cuprinsul unor acte normative de drept privat exista si infractiunile cu caracter economic din Codul Penal. Pentru aceste considerente dreptul penal economic poate fi inclus in materia dreptului afacerilor.
Judecarea si condamnarea celor care savarsesc infractiuni economice, indiferent daca sunt stabilite prin Codul Penal sau prin legi speciale, se face dupa regulile cuprinse in Codul de Procedura Penala.
Page 18
Raportul juridic
5. Definitie, caractere, structura
Raportul juridic este o relatie sociala reglementata de norma de drept19. Aceasta inseamna ca, din infinitatea de relatii sociale, doar o parte sunt in acelasi timp si raporturi juridice, in speta doar acelea care sunt reglementate de norma de drept. Altfel spus, o relatie sociala poate deveni raport juridic daca “imbraca haina juridica” data de norma de drept20
(civila, comerciala etc). “Poate deveni” si nu “devine” deoarece, pe langa conditia existentei unei norme de drept care sa reglementeze relatia sociala, este necesara si manifestarea de vointa a partii sau partilor participante la relatia sociala in speta.
Caracterele raportului juridic sunt:a) caracterul social. Aceasta inseamna ca, inainte de a fi raport juridic, relatia
reglementata este una sociala, adica de interactiune intre oameni;b) caracterul volitional. Aceasta inseamna ca o relatie sociala devine raport juridic
pentru ca asa a voit legiuitorul, in calitate de emitent al normei juridice. Asadar, intai apare relatia sociala si, cand aceasta capata un caracter de uz si se generalizeaza, vine legiutorul si edicteaza norma juridica;
c) caracterul de egalitate de pozitii a partilor. Aceasta este o caracteristica a raportului juridic de drept privat, constand in nesubordonarea unei parti fata de cealalta.
Din punct de vedere structural, raportul juridic contine trei elemente: (i) partile (subiectele), (ii) continutul si (iii) obiectul.
6. Partile raportului juridic
Partile raportului juridic sunt persoane fizice sau juridice care devin titulari de drepturi si obligatii civile sau comerciale.
In functie de intinderea capacitatii de a incheia acte juridice, deosebim intre (i) persoane fizice fara capacitate de exercitiu (minorii sub 14 ani si interzisii), (ii) persoane fizice cu capacitate de exercitiu restransa (minorii intre 14 si 18 ani) si (iii) persoanele fizice cu deplina capacitate de exercitiu (majorii). De asemenea, partile pot fi de cetateni ori rezidenti romani sau cetateni ori rezidenti straini, precum si cu dubla cetatenie ori fara cetatenie (apatrizi).
In ceea ce priveste persoanele juridice, ca subiect colectiv de drept, acestea pot fi de stat sau private, de nationalitate romana sau straina21.
19 Traian Ionascu si colab. – Tratat de drept civil. Editura Academiei Romane, Bucuresti 1967, vol. I, p. 15520 Gheorghe Beleiu – Drept civil. Editura Sansa, Bucuresti, 1991 p. 6121 Companiile multinationale sau transnationale au un sediu central si in fiecare tara au infiintata o entitate care, in functie de forma de organizare, poate fi inclusiv persoana juridica a statului unde functioneaza (filiala)
Page 19
7. Continutul raportului juridic
Contintul raportului juridic este dat de totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor civile pe care le au partile22.
Dreptul subiectiv este posibilitatea recunoscuta de lege subiectului activ (persoana fizica sau juridica) in virtutea careia careia acesta poate, in limitele dreptului, sa aiba o anumita conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare – sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva – subiectului pasiv, si sa ceara concursul fortei coercitive a statului, in caz de nevoie23.
Drepturile subiective sunt, in funtie de natura continutului lor, patrimoniale si nepatrimoniale. Este patrimonial dreptul subiectiv al carui continut poate fi exprimat in bani (pecuniar). Invers, sunt nepatrimoniale acele drepturi care nu pot fi exprimate in bani.
Drepturile patrimoniale se clasifica in drepturi reale si drepturi de creanta. Dreptul real este acel drept subiectiv patrimonial in virtutea caruia titularul sau isi poate exercita prerogativele asupra unui bun fara concursul altcuiva. Dreptul de creanta este acel drept subiectiv patrimonial in temeiul caruia subiectul activ - denumit creditor - poate pretinde de la subiectul pasiv - denumit debitor - sa isi execute obligatia de care este tinut in mod specific.
Drepturile reale principale sunt: (i) dreptul de proprietate, (ii) dezmembramintele sale, adica uzul, uzufructul, abitatia, servitutea si superficia, precum si dreptul de administrare, de concesiune, de folosinta Drepturile reale accesorii drepturilor reale principale sunt: (i) drepturile reale de garantie (ipoteca si gajul), precum si (ii) privilegiile si (iii) dreptul de retentie. Este principal acel drept subiectiv care are o existenta de sine statatoare, soarta sa nedepinzand de un alt drept. Invers, dreptul accesoriu este acel drept subiectiv a carui soarta depinde de soarta unui drept principal, de care este legat.
Corelativ unui dreptului subiectiv de creanta exista obligatia. Aceasta din urma este indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic de a avea o anumita conduita fata de subiectul activ, care conduita poate fi impusa la nevoie de forta coercitiva a statului. Obigatia poate consta in (i) a constitui sau a transmite un drept real (“a da”), (ii) a executa o lucrare, a presta un serviciu ori a preda un lucru (“a face”) si (iii) a nu face ceva ce ar fi facut daca nu s-ar fi obligat la abtinere (“a nu face”).
Principalele asemanari si deosebiri dintre dreptul real si dreptul de creanta:- dreptul real are cunoscut doar subiectul activ (titularul dreptului); in ceea ce priveste
subiectul pasiv, acesta este nedeterminat, format din toti ceilalti in afara subiectului activ; in cazul drepturilor de creanta, acestea au cunoscut, determinat, atat subiectul activ (denumit creditor), cat si subiectul pasiv (denumit debitor);
- in cazul drepturilor reale, subiectii pasivi (nedeterminati) sunt tinuti doar sa respecte dreptul real al subiectului activ, fara a avea o obligatie determinata (de exemplu, in
22 Traian Ionascu si colab. – op. cit., p. 18123 Gheorghe Beleiu – op. cit., p. 72
Page 20
cazul dreptului de proprietate, obligatia tuturor celorlalti in afara proprietarului este de a nu il tulbura pe proprietar in posesia sa); in cazul drepturilor de creanta, subiectul pasiv (debitorul) este tinut sa execute o obligatie specifica fata de subiectul activ (creditorul), executare in lipsa careia dreptul acestuia din urma nu se poate realiza (de exemplu, imprumutatul dintr-un contract de imprumut trebuie sa ramburseze imprumutul imprumutatorului).
- drepturile reale sunt limitate, drepturile de creanta sunt nelimitate24.
8. Obiectul raportului juridic
In acceptiunea larga (lato sensu), obiect al raportului juridic reprezinta conduita partilor, adica actiunea la care este indrituit subiectul activ si cea de careceste tinut subiectul pasiv25. In acceptiunea restransa (stricto sensu), obiect al unui raport juridic este un bun26. Acesta din urma mai este denumit, spre a-l deosebi de obiectul lato sensu, obiect derivat al raportului juridic. In general, prin obiect al raportului juridic se intelege un bun. Bunul este definit ca o valoare economice ce este utila pentru satisfacerea nevoii materiale si spirituale a omului si este susceptibila de apropriere27 sub forma dreptului patrimonial.
Clasificarea bunurilor:- in functie de natura lor: (i) mobile si (ii) imobile (cladiri si terenuri);- in functie de modul in care sunt determinate: (i) individual determinate (se
individualizeaza prin calitatilor lor intrinseci) si (ii) generic determinate (se individualizeaza dupa calitatile lor generice); individualizarea bunurilor de gen se face prin cantarire (cereale, fructe etc.), masurare (lichide, stofa etc.), numarare (bani, valori mobiliare) etc;
- dupa cum pot fi inlocuite sau nu in executarea unei obligatii: (i) fungibile si (ii) nefungibile; in general, bunurile generic determinate sunt fungibile, adica se pot inlocui cu altele din acelasi gen sau specie (un numar de unitati monetare se poate inlocui cu acelasi numar din aceleasi unitati monetare);
- dupa cum folosirea lor implica sau nu consumarea ori instrainarea substantei lor: (i) consumptibile si (ii) neconsumptibile; in general, bunurile generic determinate sunt consumptibile, adica se consuma prin intrebuintare, iar inapoi se da o cantitate, un numar sau o masura (catime) egala din acelasi bunuri, din acelasi gen sau specie (un numar de unitati monetare luate cu imprumut se cheltuie, restituindu-se acelasi numar din aceleasi unitati monetare);
24 Traian Ionascu si colab. – op. cit., p. 19725 Gheorghe Beleiu – op. cit., p. 8626 Vezi infra nr. 12.427 De a fi obiect al dreptului de proprietate
Page 21
Izvoarele dreptului
9. Notiunea de izvor de drept
Prin izvoare ale dreptului, stiinta juridica are in vedere, intr-o formulare foarte generala, formele de exprimare ale normelor juridice in cadrul unui sistem de drept28. Notiunea de izvor de drept este legata asadar de activitatea de creare, de elaborare a dreptului de catre stat, sub forma actelor normative. Astfel, o serie de acte sociale devin izvoare de drept odata cu recunoasterea lor ca legitime prin reglementarea lor cu ajutorul normelor juridice29.
In sistemul de drept romanesc, sunt izvoare de drept actele normative (indiferent de emitentul respectivelor acte30), uzantele si principiile generale ale dreptului. Emitentii de acte normative sunt: Parlamentul, care este principala autoritate cu atributiuni de legiferare iar actele normative emise de acesta poarta denumirea de legi, stricto sensu (lato sensu, prin legi se intelege orice act normativ, indiferent de emitent). Ceilalti emitenti de acte normative sunt: (i) Guvernul, care emite hotarari si, prin delegare legislativa din partea Parlamentului, ordonante simple si de urgenta; (ii) celelalte autoritati ale administratiei publice centrale de specialitate precum ministerele, care emit ordine ale ministrilor, BNR, ASF, Consiliul Concurentei etc; (iii) autoritatile administratiei publice locale (consilii judetene si locale, primarii).
De asemenea, prin calitatea de membru al Uniunii Europene, reprezinta izvoare de drept actele cu caracter normativ ale Uniunii, in speta tratatele, directivele, regulamentele si actele delegate. Tratatele reprezinta legislatia primara a Uniunii Europene, in baza lor fiind emise actele reprezentand legislatia secundara, adica directivele si regulamentele. Tratatele se adopta prin ratificare din partea fiecarui stat membru, conform procedurii nationale (parlamentare sau prin referendum). Directivele si regulamentele Parlamentului European si Consilului European se adopta in comun, in baza procedurii legislative. Actele delegate se adopta de catre Comisia Europeana, in baza delegarii de competenta din partea Parlamentului si Consiliului. Deosebirea dintre o directiva si un regulament este ca cea dintai se transpune de catre statele membre, prin adaptarea ei la specificul legislatiei nationale, pe cand cel din urma se aplica direct. In cazul netranspunerii in termenul prevazut, al transpunerii gresite ori incomplete, Comisia Europeana poate declansa procedura de infringement, adica de obligare a statului membru sa realizeze transpunerea, sub sanctiunea platii unor penalitati catre bugetul Uniunii. O decizie finala in materie de infringement este luata de Curtea Europeana de Justitie. Conform art. 145¹ alin. 2 din Constitutie, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare (a Romaniei).
28 Ioan Ceterchi, Ion Craiovan – op. cit., p. 5129 Mircea Djuvara – op. cit., p. 49030 Gheorghe Beleiu – op. cit., p. 47
Page 22
Conform art. 1 alin. 2 si 3 C. Civ., in cazurile neprevazute de lege se aplica uzantele iar in lipsa acestora dispozitiilor legale privitoare la situatii asemenatoare, iar cand nu exista asemenea dispozitii, principiile generale ale dreptului. Daca, in ceea ce priveste legile, acestea sunt izvor direct, uzantele sunt izvor indirect fie in cazurile neacoperite de lege (deci cand nu exista o reglementare legala expresa si nici una aplicabila unei situatii asemanatoare), fie in masura in care legea insasi face trimitere expresa la ele; asadar uzantele nu sunt izvoare veritabile, ci au doar rolul de a ajuta la interpretarea vointei manifestate in raporturile de drept privat31.
9.1. Izvoarele dreptului civil
Izvoarele dreptului civil sunt Codul Civil si legile civile speciale (lato sensu)32. Dintre multitudinea de legi speciale enumaram: Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 1945-1989, Legea nr. 7/1996 a cadastrului si publicitatii imobiliare, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.
9.2. Alte izvoare de drept privat
Izvoarele dreptului dreptului afacerilor cuprinde izvoarele de drept apartinatoare disciplinelor care il formeaza, dintre care, in afara de coduri, sunt cuprinse in legi speciale cu caracter economic.
Legile speciale cu caracter economic sunt acele legi (stricto sensu) care reglementeaza aspecte ce tin de mediul de afaceri care au fost initial parte a fostului Cod Comercial sau care au aparut, ca si institutii juridice, dupa 1990. Cele mai cunoscute si aplicate legi comerciale speciale sunt: Legea societatilor comerciale, Legea institutiilor de credit, Legea pietei de capital, Legea registrului comertului, Legea concurentei comerciale, Legea insolventei. In afara legilor (stricto sensu) mai exista o serie de alte acte normative precum hotarari de guvern, ordine ale ministrilor, acte ale conducatorilor celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate (BNR, ASF, Consiliul Concurentei etc.) sau ale administratiei locale care au rolul de a pune in aplicare legile in baza carora sunt emise.
10. Raportul dintre izvoarele dreptului civil si cele ale dreptului afacerilor
In conceptia noului Cod Civil, care a abrogat expres Codul Comercial, se adopta principiul monist al dreptului privat sau, mai bine zis, al principalelor institutii de drept privat, prin includerea in respectivul cod a reglementarilor privitoare la persoane fizice si
31 Stanciu D. Carpenaru – Drept comercial. Editura All Beck, Bucuresti, 1995, p. 1632 De fapt, ordinea de aplicare este inversa, in baza principiului “legea speciala deroga de la legea generala” (specialia generalibus derogant)
Page 23
juridice – indiferent de calitatea acestora, profesionisti sau nu -, a obligatiilor si contractelor, precum si alte reglementari precum cele de drept al familiei sau de drept international privat. Raman insa reglementarile din legile speciale. Unde acestea nu dispun sau dispun partial, se aplica sau se completeaza cu dispozitiile Codului Civil. Asadar, in dreptul privat, legea civila are un caracter de generalitate si subsidiaritate fata de legea speciala sau, altfel spus, legea speciala speciala deroga de la legea generala, care este Codul Civil (specialia generalibus derogant)33.
11. Izvoarele interpretative
In ceea ce priveste izvoarele interpretative, asa cum aratam, uzantele (care, in materie de afaceri, poarta denumirea specifica de uzuri) se aplica fie in cazurile neacoperite de lege (cand nu exista o reglementare legala expresa si nici una aplicabila unei situatii asemanatoare), fie in masura in care legea insasi face trimitere expresa la ele (art. 1 alin. 2, respectiv alin. 3 C. Civ.), pentru a completa aceasta dispozitie. De asemenea, art. 1272 C. Civ. prevede la alin. 1 ca un contract valabil incheiat obliga nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar si la toate urmarile pe care practicile statornice intre parti, uzantele, legea sau echitatea le dau contractului, dupa natura lui. In continuare, alin. 2 spune ca acele clauze obisnuite intr-un contract se subinteleg, desi nu sunt stipulate expres. Spre deosebire de civil, unde obiceiurile au mai mult un caracter regional, in relatiile de afaceri uzurile au o aplicabilitate mult mai mare (de exp. in comertul international34 sau maritim).
Se considera ca uzantele, pentru a fi recunoscute ca atare, trebuie sa indeplineasca doua conditii cumulative: (i) sa fie observate in mod uniform un anumit timp si nu in mod trecator, izolat sau ca simple tolerante si (ii) sa fie observate ca o regula de drept, din convingerea ca nu se poate altfel35.
Spre deosebire de dreptul romanesc, care este de inspiratia romano-germanica, in dreptul anglo-saxon practica judiciara reprezinta izvor de drept. Astfel, invocarea de catre o parte intr-un litigiu a unei hotarari judecatoresti pronuntate de o alta instanta intr-o speta similara obliga instanta investita cu solutionarea litigiului sa tina cont de hotararea celeilalte instante ca si cum aceasta din urma hotarare ar fi o lege. Aceasta in conditiile in care dreptul anglo-saxon este in mare parte un drept necodificat, adica nu exista legi sau existenta lor este redusa doar la anumite aspecte moderne (insolventa, piata de capital etc.)36. In dreptul romanesc, invocarea unei hotarari judecatoresti prezinta importanta, mai ales atunci cand s-a format o adevarata practica intr-un anumit domeniu. De asemenea, invocarea unei hotarari a unei instante superioare poate uneori influenta membrii completului de judecata a instantei investite cu solutionarea litigiului.
33 Conform art. 2 alin. 2 C. Civ., prezentul cod este alcatuit dintr-un ansamblu de reguli de conduit care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se refera litera sau spiritual dispozitiilor sale34 Pentru aceste uzuri exista chiar standardizari facute de Camera de Comert Internationala de la Paris (denumite Incoterms)35 I.N. Fintescu – Drept comercial. Editat de Al. Th. Doicescu, Bucuresti, 1929, vol. I, p. 2836 Regatul Unit fiind membru al Uniunii Europene, directivele si regulamentele comunitare sunt parte a dreptului intern, ca si acte normative
Page 24
In afara de invocarea izolata a unei practici judiciare sau chiar unei singure hotarari judecatoresti, exista interpretarile Inaltei Curti de Casatie si Justitie care, atunci cand este investita37 sa se pronunte asupra interpretarii unor aspecte care, pana atunci, primisera interpretari diferite din partea instantelor inferioare, isi uneste sectiile pentru a da o decizie cu valoare de indrumare pentru instantele inferioare, decizie care se publica in Monitorul Oficial. Tot un izvor indirect il reprezinta si deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului si ale Curtii de Justitie a Uniunii Europene38. Doctrina nu este izvor de drept, dar poate fi folosita in constructia unei argumentatii juridice cu titlu exemplificativ.
37 Procedura poarta denumirea de recurs in interesul legii si este promovat de procuroul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei38 Bazil Oglinda – Dreptul afacerilor. Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2012, p. 61
Page 25
Actele juridice
12. Actele si faptele juridice. Terminologie
Faptele juridice au o dubla acceptiune: lato sensu, prin fapte juridice se inteleg atat faptele juridice – stricto sensu, cat si actele juridice.
12.1. Definitia actelor juridice
Prin act juridic se intelege o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, respectiv de a naste, a modifica sau stinge un raport juridic39. Aceasta definitie prezinta notiunea de act juridic in acceptiunea de operatiune juridica (negotium juris). O a doua acceptiune a notiunii de act juridic este aceea de inscris constatator al unei operatiuni juridice (instrumentum probationis).
12.2. Definitia faptelor juridice – stricto sensu
Spre deosebire de actul juridic, care este o manifestare de vointa constienta, facuta cu scopul de a produce efecte juridice (de exp. incheierea unui contract), faptele juridice – stricto sensu sunt fie acele situatii care nu presupun o manifestare de vointa (de exp., evenimentele naturale), fie ca, desi presupun o astfel de manifestare, nu intrunesc elementele necesare spre a fi acte juridice (de exp. delictele civile)40, insa sunt producatoare de efecte juridice. Efectele juridice se produc deoarece chiar legea a stabilit acest lucru si nu pentru ca, de exemplu, autorul faptei le-a dorit.
12.3. Clasificarea actelor juridice
Actele juridice se clasifica in functie de mai multe criterii, dintre care enumeram cateva mai importante41:
a) dupa numarul partilor: (i) unilaterale, (ii) bilaterale si (iii) multilaterale;b) dupa continutul lor: (i) patrimoniale si (ii) nepatrimoniale;c) dupa scopul urmarit la inchiererea lor: (i) cu titlu oneros si (ii) cu titlu gratuit; cele
dintai, la randul lor, se impart in (i) comutative si (ii) aleatorii, iar cele din urma, la randul lor, se impart in (i) acte dezinteresate si (ii) liberalitati;
d) dupa modul (forma) de incheiere: (i) consensuale, (ii) solemne si (iii) reale;e) dupa existenta sau nu a modalitatilor: (i) acte pure si simple si (ii) acte afectate de
modalitati;f) dupa raportul dintre ele: (i) principale si (ii) accesorii;
39 Stanciu D. Carpenaru – op. cit., p. 11440 Tudor R. Popescu, Petre Anca – Teoria generala a obligatiilor. Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968, p. 1941 Gheorghe Beleiu – op. cit., p. 115
Page 26
g) dupa reglementarea si denumirea lor: (i) numite si (ii) nenumite;h) dupa modul de executare: (i) dintr-o data (uno ictu) si (ii) succesiva.
12.3.1. Actele unilaterale, bilaterale si multilaterale
Actele unilaterale sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointei unei singure parti, adica emana de la autorul lor unic, cum ar fi: oferta de a contracta, promisiunea de recompensa, testamentul.
Actele bilaterale sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointei combinate a doua parti, adica emana de la ambele si reprezinta acordul lor de vointa. Actul bilateral mai este denumit si contract ori conventie42 sau, atfel spus, contractul este un act bilataral. Exemple de contracte sunt: vanzarea-cumpararea, mandatul, donatia, imprumutul, depozitul, leasing-ul. La randul lor, in functie de cum dau nastere la obligatii – pentru o singura parte sau pentru ambele paarti, contractele la randul lor se clasifica in unilaterale si bilaterale (sinalagmatice). Sunt exemple de contracte unilaterale: donatia, mandatul neremunerat, depozitul neremunerat, imprumutul iar de contracte bilaterale (sinalagmatice): vanzarea-cumpararea, mandatul remunerat (comisionul), depozitul remunerat, leasing-ul.
Actele multilaterale sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointei combinate a trei sau mai multe parti, adica emana de la toate si reprezinta acordul de vointa al acestora. Exemple de contracte multilaterale sunt contractul de societate civila sau actul constitutiv al unei societati comerciale cu trei sau mai multi asociati.
12.3.2. Acte patrimoniale si acte nepatrimoniale
Sunt patrimoniale acele acte juridice care au un continut evaluabil in bani. Exemple de acte patrimoniale sunt: vanzarea-cumpararea, donatia, imprumutul, mandatul, locatiunea (inchirierea), leasing-ul.
Sunt nepatrimoniale acele acte juridice care nu au un continut evaluabil in bani. Exemple de contracte nepatrimoniale sunt casatoria, acordul fostilor soti cu privire la pastrarea dupa divort a numelui din casatorie etc.
12.3.3. Acte cu titlu oneros si cu titlu gratuit
Actele cu titlu oneros sunt acele acte in care, in schimbul folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte, se urmareste de catre aceasta din urma parte obtinerea unui alt folos patrimonial43. Exemple de contracte oneroase sunt: vanzarea-cumpararea, mandatul
42 Traian Ionascu si colab. – op. cit., p. 24343 Gheorghe Beleiu – op. cit., p. 116
Page 27
remunerat, imprumutul cu dobanda, depozitul remunerat, locatiunea, leasing-ul. Contractele incheiate de un profesionist sunt, in principiu, cu titlu oneros44.
Din categoria actelor cu titlu oneros, actele comutative sunt acele acte juridice a caror parti stiu, la momentul incheierii, care este intinderea obligatiilor ce le incumba. Exemple de acte comutative sunt: vanzarea-cumpararea, donatia, locatiunea, mandatul, imprumutul, depozitul, leasing-ul.
Spre deosebire de actele comutative, actele aleatorii sunt acele acte juridice ale caror parti (sau doar una din ele) nu cunosc, la momentul incheierii, care este intinderea obligatiilor ce le incumba, asumandu-si astfel riscul ca, la terminarea contractului, sa iasa in castig sau in pierdere. Exemple de acte aleatorii sunt: contractul de renta viagera, jocul de noroc, contractul de asigurare, contractul de societate civila sau actul constitutiv al unei societati comerciale45.
Actele cu titlu gratuit sunt actele juridice in care cel ce procura un folos patrimonial celeilalte nu urmareste, la randul sau, sa-si procure de la cel dintai, un astfel de folos in schimb. Exemple de astfel de contracte sunt: donatia, legatul, depozitul neremunerat, mandatul neremunerat, imprumutul fara dobanda.
Din categoria actelor cu titlu gratuit, actele dezinteresate sunt acele acte prin care dispunatorul, desi procura un folos (avantaj) patrimonial celeilalte parti, nu isi diminueaza in acest fel patrimoniul. Exemple de acte dezinteresate sunt: depozitul neremunerat, mandatul neremunerat, imprumutul fara dobanda, comodatul.
Spre deosebire de actele dezinteresate, liberalitatile sunt acele acte cu titlu gratuit in care dispunatorul isi vede micsorat patrimoniul ca urmare a procurarii folosului (avantajului) patrimonial prin incheierea actului. Exemple de liberalitati sunt donatia si legatul.
12.3.4. Acte consensuale, solemne si reale
Sunt consensuale acele acte juridice care se incheie in mod valabil prin simpla manifestare de vointa46, fara nici o alta formalitate. Marea majoritate a actelor juridice de drept privat este guvernata de principiul consensualismului47.
44 Asta nu exclude insa posibilitatea ca un profesionist sa incheie si acte cu titlu gratuit ori de natura pur civila45 Nu trebuie facuta confuzie intre riscul din cadrul unui contract aleatoriu si riscul comercial; in acest din urma caz, partile stiu intinderea obligatiilor insa, datorita unor situatii care intervin dupa incheierea contractului, intinderea obligatiilor nu mai corespunde cu ceea ce reflecta contractul; asadar, pentru a califica un contract aleatoriu, trebuie ca partile (sau cel putin una) sa nu fi cunoscut la momentul incheierii contractului – si nu ulterior – intinderea obligatiilor contractuale46 Printr-o simpla “strangere de mana”47 In unele cazuri, pentru a putea face dovada actului, ca operatiune juridice (negotium juris), acesta trebuie sa imbrace forma scrisa (deci manifestarea de vointa sa fie constatata printr-un inscris); altfel spus, forma scrisa este ceruta ad probationem
Page 28
Sunt solemne acele acte juridice care, pentru a fi valabil incheiate, manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o anumita forma prevazuta de lege (de exemplu forma autentica). Forma este deci o conditie de validitate a actului (ceruta ad validitatem sau ad solemnitatem) si in lipsa acestei forme, actul este lovit de nulitate absoluta 48. Sunt acte solemne: vanzarea-cumpararea de imobile, actul constitutiv al unei societati comerciale constituite prin subscriptie publica sau care are printre aporturi un teren, donatia, ipoteca si testamentul.
Sunt acte reale acele acte juridice care, pentru a fi valabil incheiate, trebuie sa fie insotite de remiterea (predarea materiala) a bunului ce face obiectul contractului49. Sunt acte reale: depozitul, imprumutul, donatia sub forma darului manual50.
12.3.5. Actele pure si simple si actele afectate de modalitati
Sunt pure si simple acele acte juridice a caror existenta sau executare nu este afectata de un eveniment viitor; invers, unele acte pot fi afectate de un astfel de eveniment viitor. Aceste evenimente poarta denumirea de modalitati, in sensul ca modalitatea este un mod al actului, care este influentat de acestea51. Modalitatile sunt de trei feluri: (i) termenul, (ii) conditia si (iii) sarcina. Unele acte sunt pure si simple ori afectate de modalitati prin chiar esenta lor si nu prin vointa partilor.
Termenul este un eveniment viitor si sigur ca realizare, pana la care este amanata fie inceperea (termen suspensiv), fie incetarea (termen extinctiv) efectelor nascute in temeiul unui act juridic (de exemplu, termenul la care imprumutatul este obligat sa ramburseze imprumutatorului imprumutul).
Conditia este un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care depinde nasterea (conditie suspensiva) ori desfiintarea (conditie resolutorie) unui act juridic (de exp. vanzarea unui bun sub conditia cumpararii altui bun similar, mai nou).
12.3.6. Acte principale si acte accesorii
Sunt principale acele acte juridice a caror existenta este independenta, fara legatura cu soarta altui act juridic. Invers, sunt accesorii acele acte juridice a caror soarta juridica depinde de soarta altui act, fata de care se afla in raport de accesorialitate (dependenta). Sunt acte accesorii: ipoteca, gajul (garantia reala mobiliara), arvuna.
Fiind dependente de soarta actului principal, orice afecteaza actul principal va afecta si actul accesoriu (regula accesorium sequitur principale).
48 Traian Ionascu si colab. – op. cit., p. 29349 Dupa cum se observa, termenul “real” are un alt inteles decat in limbajul comun50 Darul manual nu este un act solemn, desi este o forma de donatie, fiind deci o exceptie de la conditia solemnitatii actului, consacrata din motive practice51 Istrate Micescu – op. cit., p. 104
Page 29
12.3.7. Acte numite si nenumite
Sunt numite (tipice) acele acte care au o denumire stabilita de lege si o reglementare proprie. Invers, sunt acte nenumite (atipice) actele juridice care nu au o denumire stabilita de lege sau, chiar daca au, aceasta este doar mentionata fara a fi urmata de o reglementare proprie. Sunt acte numite: vanzarea-cumpararea, locatiunea, donatia, mandatul, comisionul, imprumutul, leasing-ul, franciza, asigurarea, asocierea in participatiune, societatea etc. Sunt contracte nenumite asa-numitele “contracte de prestari servicii” ori alte contracte care au intrat in practica romaneasca prin imprumut din alte legislatii sau practici internationale: lohn-ul, factoring-ul, forfaiting-ul, cumpararea de energie etc.52).
In cazul unui act numit, el va fi guvernat de regulile special edictate pentru acel contract si, in completare, de regulile aplicabile actelor juridice, in general. In cazul unui act nenumit, acesta nu va fi guvernat de regulile unui act numit cu care prezinta similitudini, ci de regulile aplicabile actelor juridice, in general.
12.3.8. Acte cu executare dintr-o data si succesiva
Sunt acte cu executare dintr-o data (uno ictu) acele acte juridice a caror executare se face printr-o singura prestatie din partea debitorului. De exemplu, in cazul unei vanzari-cumparari, cumparatorul plateste pretul si vanzatorul preda bunul. Invers, sunt acte cu executare succesiva acele acte juridice a caror executare din partea debitorului presupune o succesiune de prestatii, esalonate in timp. Sunt contracte cu executare succesiva creditul bancar, locatiunea, leasing-ul.
12.4. Elementele de validitate ale actelor juridice
Elementele de validitate ale unui act juridic reprezinta conditiile esentiale ce trebuie sa existe pentru ca actul sa fie valabil, adica sa isi produca efectele. Acestea sunt prevazute la art. 1179 C. Civ.l, si anume: (i) capacitatea, (ii) consimtamantul, (iii) obiectul, (iv) cauza si, in anumite cazuri prevazute expres de lege, (v) forma solemna, daca legea o cere.
Capacitatea reprezinta acea conditie de fond care consta in aptitudinea unei persoane de a dobandi drepturi si/sau de a se angaja in obligatii, prin incheierea de acte juridice.
Capacitatea de a incheia acte juridice (de a contracta) este parte a capacitatii juridice a persoanei fizice sau juridice. Capacitatea juridica este compusa din capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu. Capacitatea de folosinta a persoanei fizice se dobandeste la nastere si se pierde prin moarte, iar cea de exercitiu se dobandeste la majorat. De capacitatea de a contracta beneficiaza orice persoana fizica majora sau care nu a fost pusa sub interdictie53, precum si orice persoana juridica. Per a contrario, nu au capacitate de a contracta minorii si intezisii. Minorii intre 14 si 18 ani au capacitate de
52 Unele contracte de comert international au fost adoptate si de legislatia noastra (leasing-ul, franciza etc.)
Page 30
exercitiu restransa, ceea ce inseamna ca pot incheia doar anumite acte juridice, prevazute limitativ de lege.
In ceea ce priveste persoana juridica, capacitatea juridica se dobandeste fie la momentul inregistrarii sale fie, atunci cand legea prevede, de la data actului de infintare sau de la data constituirii. Conform art. 206 alin. 1 C. Civ., persoana juridica poate avea orice drepturi si obligatii civile, in afara de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot apartine decat persoanei fizice. Exceptie fac persoanele juridice fara scop lucrativ, care pot avea doar acele drepturi si obligatii civile necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut (principiul specializarii capacitatii de folosinta)54.
Consimtamantul reprezinta acea conditie de fond care consta in intentia (vointa) de a incheia un act juridic. Pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa provina de la o persoana cu discernamant55, sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice56 si sa fie exteriorizat57. Viciile de consimtamant sunt acele situatii care altereaza consimtamantul, facand ca acesta sa nu fie dat in mod valabil. Viciile de consimtamant sunt eroarea, dolul, violenta si leziunea. Eroarea este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act civil iar dolul este eroarea provocata de altcineva prin mijloace viclene pentru a o determina sa incheie un act juridic. Violenta este amenintarea reala, fizica sau morala, a unei persoane de a incheia un act juridic pe care, in lipsa amenintarii, nu l-ar fi incheiat. Leziunea este disporoportia vadita dintre contraprestatiile nascute in temeiul unui act juridic in care una dintre parti este un minor cu capacitate de exercitiu restransa. Lipsa consimtamantului face ca actul juridic sa fie nul (lovit de nulitate absoluta), pe cand vicierea acestuia face ca actul juridic sa fie anulabil.
Deoarece persoana juridica este o fictiune a legii, consimtamantul acesteia se exprima prin persoanele fizice care compun organele sale de conducere. Conform art. 209 C. Civ., persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor. Pana atunci, aceste atributiuni revin fondatorilor persoanei juridice, in limuta puterilor ce le-au fost conferite, sunt ale persoanei juridice insesi (art. 218 C. Civ.).
53 Interdictia se instituie asupra persoanelor care nu au deloc discernamant (persoanele cu anumite boli psihice)54 Legislatia anterioara (in speta, art. 34 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice circumscria capacitatea de folosinta principiului specializarii acesteia pentru toate persoanele juridice. Cu toate acestea, dupa 1990 si pana la intrarea in vigoare a noului cod civil, acest principiu a devenit caduc, cel putin pentru societatile comerciale55 Spre deosebire de minori, respectiv interzisi, a caror lipsa de discernamant este permanenta, respectiv amanata pana la majorat, drept pentru care sunt lipsiti de capacitate juridica (incapabili), persoanele considerate capabile pot fi in anumite momente in situatia de a nu avea, din diferite motive, discernamant. Asadar, incapacitatea este o stare de drept, iar lipsa consimtamantului e o stare de fapt (Gheorghe Beleiu – op. cit., p. 129)56 Consimtamantul este exprimat fara intentia de a produce efecte juridice atunci cand este dat in gluma, de simpla complezenta etc.57 In lipsa unei prevederi exprese a legii sau vointei partilor, tacerea nu valoreaza consimtamant; altfel spus, manifestarea de vointa trebuie sa fie expresa si nu tacita
Page 31
Obiectul actului juridic civil reprezinta acea conditie de fond constand in operatiunea juridica pe care partile vor sa o realizeze (de exemplu, vanzarea-cumpararea, locatiunea, imprumutul etc.). Obiectul obligatiei este prestatia la care se angajeaza debitorul prin actul juridic civil incheiat. Cand prestatia priveste un bun, acesta este denumit obiect al prestatiei sau “obiect derivat”58.
Conform art. 1225, respectiv 1226 C. Civ., pentru a fi valabil, atat obiectul contractului cat si obiectul obligatiei trebuie sa fie determinat si licit, sub sanctiunea nulitatii absolute. Obiectul este ilicit atunci cand el este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri. In cazul obiectului obligatiei, acesta poate fi si determinabil. Obiectul derivat (bunul) trebuie sa indeplineasca si el urmatoarele conditii: (i) sa existe (la momentul contractarii sau in viitor59) si sa fie in circuitul civil (adica sa poata fi vandute si cumparate)60. In afara de aceste conditii generale, anumite acte juridice necesita si indeplinirea unor conditii speciale.
Cauza actului juridic este acea conditie de fond ce consta in motivul urmarit la incheierea unui act juridic. Cauza trebuie sa existe61, sa fie reala si sa fie licita si morala. Cauza este ilicita cand este contrara legii sau ordinii publice62 si este imorala cand este contrara bunelor moravuri.
In afara de cele patru condtitii de fond, atunci cand legea prevede, actul juridic trebuie sa imbrace o anumita forma (in general, forma autentica), in lipsa acesteia actul fiind nul absolut. Deoarece regula dreptului privat este cea a consensualismului, exceptiile formalismului trebuie sa fie expres prevazute de lege63.
Nu trebuie confundata forma scrisa cu forma solemna. Forma scrisa este o conditie ceruta uneori doar pentru proba actului (ad probationem)64 si nu afecteaza valabilitatea acestuia. In unele cazuri, pentru ca anumite acte sa fie opozabile si tertilor, pe langa forma scrisa ceruta ad probationem trebuie ca actul sa fie inscris in anumite registre publice65. In lipsa conditiei publicitatii, sanctiunea este inopozabilitatea, adica dreptul tertilor de a ignora efectele actului juridic.
58 Gheorghe Beleiu – op. cit., p. 13959 Bunurile viitoare pot face obiectul actului, daca partile cunosc faptul ca bunul nu exista in prezent, dar va exista in viitor. Codul civil considera ca bunul este considerat ca exista (realizat) la data la care devine apt de a fi folosit potrivit destinatiei in vederea careia a fost incheiat contractul (art. 1658 alin. 5)60 Sunt scoase din circuitul civil bunurile proprietate publica sau drogurile61 Nu este obligatoriu sa fie expresa si se prezuma intotdeauna ca exista (art. 1239 C. Civ.)62 Cauza este ilicita si atunci cand contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative (art. 1237 C. Civ.)63 Vezi actele solemne, supra nr. 12.3.464 Desigur ca in practica, datorita avantajelor probatorii ale inscrisurilor, partile incheie actul in forma scrisa chiar daca dovada acestuia se poate face si cu alte mijloace de proba (precum martori sau prezumtii)65 De exemplu, inscrierea ipotecii in cartea funciara ori a gajului in AEGRM
Page 32
Profesionistii
13. Notiunea de profesionist
Conform art. 3 alin. 2 si 3 C. Civ., sunt considerati profesionisti toti cei care exploateaza o intreprindere, indiferent de forma de exploatare si de calitatea celui care face exploatarea.
13.1. Profesionistii – persoane fizice sau intreprinderi familiale
Conform art. 3 alin. 3 C. Civ., constituie exploarare a unei intreprinderi exercitarea sistematica, de catre una sau mai multe persoane, a unei activitati organizate ce consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in prestarea de servicii, cu sau fara scop lucrativ. Dovedirea in vreun fel a repetitivitatii acestui exercitiu, nici macar cu privire la eventuala calificare profesionala a persoanei fizice66, nu este insa necesara. Intreprinderea este, asadar, o afacere organizata, supusa riscului comercial67. Afacerea nu trebuie sa fie neaparat proprietate privata sau administrata in sistem privat, notiunea de inreprindere putand include si institutii publice precum universitati, spitale, insa nu si organe ale administratiei publice de specialitate, centrale sau locale, generale sau de specialitate.
Conform art. 3 din OUG nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoane fizice autorizate, intreprinderile individuale si familiale68, in temeiul dreptului la libera initiativa, al dreptului la libera asociere si al dreptului de stabilire, orice persoana fizica, cetatean roman sau cetatean al unui alt stat membru al Uniunii Europene, poate desfasura activitati economice in toate domeniile, meseriile, ocupatiile sau profesiile pe care legea nu le interzice in mod expres pentru libera initiativa. Pentru a putea incepe activitatea, persoana respectiva trebuie sa se inscrie in Registrul Comertului, la rubrica destinata persoanelor fizice ori intreprinderi familiale, dupa caz69. Asadar, singura conditie pentru a deveni profesionist persoana fizica sau asociatie familiala este inregistrarea in Registrul Comertului.
In ceea ce priveste profesiile liberale (avocati, notari, executori judecatoresti etc.), acestea reprezinta exploatare a unei intreprinderi deci titularii lor sunt profesionisti, insa nu reglementati de OG nr. 44/2008 precum celelalte persoane fizice in general, ci de legi speciale. Orice fel de astfel de activitate este supusa autorizarii unui organism profesional. Liber-profesionistii se inregistreaza intr-un registru public tinut de organismul profesional de auto-reglementare ai carui membri sunt.66 Precum in vehea reglementare privind persoanele fizice independente, continuta de Legea nr. 507/2002 (abrogate prin Legea nr. 300/2004, la randul ei abrogata si inlocuita de OG nr. 44/2008.67 Ghe. Piperea – Drept comercial. Intreprinderea. Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2012, p. 3668 publicata in Monitorul Oficial nr. 328 din 25 aprilie 200869 Art. 12. alin. 1: "Registrul comertului este alcatuit dintr-un registru pentru inregistrarea profesionistilor persoane fizice si asociatii familiale, un registru pentru inregistrarea societatilor cooperative si un altul pentru inregistrarea celorlalti 6 profesionisti persoane juridice. Pentru fiecare an se deschide un registru"
Page 33
Pierderea calitatii de profesionist a persoanei fizice se face diferit, in functie de natura intreprinderii. Pentru liber-profesionisti se face prin renuntare sau excludere din profesie, insotita de radierea din registrul de evidenta. Pentru profesionistii-persoane fizice supuse inregistrarii in Registrul Comertului se face prin renuntarea persoanei fizice la activitatea economica, insotita de cererea de radiere din Registrul Comertului, din acel moment pierderea calitatii devenind opozabila tertilor. In cazul intreprinderii familiale incetarea are loc in cazul decesului sau retragerii a mai mult de jumatate din membri ei. Aceasta inseamna ca, chiar daca o persoana fizica inceteaza in fapt sa exercite acte de exploatare a unei intreprinderi, calitatea sa de profesionist nu inceteaza sau, cel putin, incetarea nu produce efecte fata de terti.
13.2. Profesionistii – persoane juridice
Dintre profesionistii-persoane juridice prevazute la Cap. 3 din Legea registrului comertului, cei mai numerosi sunt societatile comerciale. Acestea dobandesc personalitate juridica odata cu inscrierea in Registrul Comertuilui, la rubrica destinata societatilor comerciale, dovada facandu-se cu certificatul de inregistrare70.
Deoarece se considera ca exploateaza o intreprindere, asociatiile si fundatiile71 sunt incluse in categoria profesionistilor, insa nu pot derula in mod profesionist o activitate econimica ci doar incidental72. Fiind prin definitie persoane juridice fara scop lucrativ (non-profit), veniturile obtinute din activitatile economice directe, precum si cele obtinute din participatiile acestora la societati comerciale sunt obtinute in completarea altor venituri precum donatii, sponsorizari, cotizatii ale membrilor, finantari publice etc.
Pierderea calitatii de profesionist a persoanei juridice se face in urma dizolvarii si lichidarii sale (voluntare, ca urmare a insolventei, anularii constituirii sau a neintrunirii cerintelor de capital social), urmata de radierea sa din Registrul Comertului, acest din urma moment fiind cel de la care entitatea isi pierde personalitatea juridica.
14. Capacitatea juridica in dreptul privat
Capacitatea juridica desemneaza aptitudinea generala a unei persoane de a putea dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii prin incheiere de acte juridice, inclusiv de exploatare a unei intreprinderi.
14.1. Capacitatea persoanei fizice
70 Vezi nota de subsol anterioara71 Denumite si “organizatii non-profit” sau “ONG-uri”72 Conform art. 46 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 26/2000 privind asociatiile si fundatiile, publicata in M.Of. nr. 39/31.01.2000
Page 34
Pentru a putea incheia acte juridice de dispozitie, inclusiv de exploatare a unei intreprinderi, o persoana fizica trebuie sa aiba deplina capacitate de exercitiu, respectiv sa fi implinit varsta de 18 ani73.
In afara de interdictiile generale care ii opresc doar pe minori si pe interzisi de a incheia acte juridice de dispozitie si, deci, a deveni profesionisti (altfel spus, in afara acestor categorii de persoane, oricine are vocatia de a fi profesionist), legea prevede si o serie de incapacitati speciale (incompatibilitati, decaderi si interdictii) ale unor persoane de a detine calitatea de profesionist in anumite domenii.
Incompatibilitatea de a fi detine functii de conducere si administrare intr-o societate comerciala, de exemplu, se aplica: (i) parlamentarilor, functionarilor publici, magistratilor (judecatori si procurori) sau militarilor. Interdictia se bazeaza in acest caz pe motivul conflictului de interese intre persoane chemate sa gestioneze averea statului sau sa reprezinte statul in diferite ipostaze, (ii) avocatilor, notariilor, executorilor judecatoresti, medicilor, arhitectilor s.a. Motivul interdictiei este in acest caz natura profesiei – liberala – care, prin natura sa, nu face obiectul comertului74.
Decaderea din calitatea de a fonda sau administra o societate comerciala se aplica persoanelor condamnate penal pentru savarsirea unor infractiuni de natura economica. Decaderea este, in acest caz, o pedeapsa penala complementara.
Interdictia este interzicerea prin lege a desfasurarii de activitati economice de catre particulari in anumite domenii strategice, acest lucru fiind rezervat statului, prin intermediul regiilor autonome75. In afara de interdictiile legale mai pot exista si interdictii conventionale, stabilite prin conventii particulare76.
14.2. Capacitatea persoanei juridice
Aptitudinea unei persoane juridice de a fi profesionist este limitata doar de forma de organizare a respectivei persoane juridice. Astfel, societatile comerciale, regiile autonome, cooperativele de credit se constituie pentru a fi agenti economici, pentru a derula operatiuni generatoare de venituri prin exploatarea unui patrimoniu; orice fel de operatiuni, cata vreme sunt permise de lege (art. 206 alin. 1 C. Civ.). La fel si alte persoane juridice, exclusiv prin prisma definitiei intreprinderii, nu neaparat in scop lucrativ, precum asociatiile, fundatiile77. Alte persoane juridice nu credem ca pot fi 73 Pentru motive temeinice, instanta (de tutela) poate recunoaste minorului care a implinit 16 ani capacitate deplina de exercitiu, dupa ascultarea parintilor sau tutorelui, dupa caz, si cu avizul consiliului de familie74 Interdictia este insa anacronica (vezi Camelia Stoica, Silvia Cristea – Drept societar. Editura Universitara. Bucuresti, 2008, p. 86)75 In ceea ce priveste aceste interdictii, tendinta este aceea de a se renunta treptat la ele (odata cu schimbarea mentalitatilor). Astfel, dupa ce au fost transformate din regii autonome in societati comerciale, au trecut sau sunt pe cale sa treaca in domeniul privat al particularilor prelucrarea tutunului, producerea de medicamente, exploatarea aurului, distributia de gaz si de energie electrica precum si restul monopolurilor de stat sau industriilor “strategice”, daca nu vor fi lichidate ca neprofitabile si nevandabile76 Smaranda Angheni si colab. – Drept comercial. Editura Oscar Print, Bucuresti, 2000, p. 5377 Ghe. Piperea – op. cit, p. 31
Page 35
incluse in categoria profesionistilor intrucat inzreprinderea le este straina: sindicatele, patronatele sau partidele politice.
Capacitatea juridica presupune derularea activitatii prin dobandirea de drepturi si asumarea de obligatii. In cazul persoanelor juridice fara scop lucrativ, capacitatea juridica este circumscrisa principiului specialitatii. Astfel, conform art. 206 alin. 3 C. Civ., acestea nu pot avea decat acele drepturi si obligatii civile care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut, sub sanciunea nulitatii absolute, deoarece se incalca nu numai interesul fondatorilor/asociatilor, ci si un interes general, obstesc. Notiunea de "scop" trebuie insa privita insa in sens larg, ceea ce inseamna ca nu orice act juridic care depaseste obiectul de activitate al persoanei juridice fara scop lucrativ este sanctionat cu nulitatea absoluta, precum cele (economice) izolate (contractarea unui credit, incheierea unui contract de publicitate etc.), care sunt scoase chiar de legiuitior din aria de actiune a nulitatii. Apoi, exista acte pentru care nu este necesara mentiunea in obiectul de activitate (de exemplu, vanarea sau cumpararea izolata a unor bunuri, locatiunea unui spatiu pentru desfasurarea activitatii, achizitionarea unor bunuri in leasing, emiterea unei garantii etc.). Principiul specialitatii capacitatii de folosinta se refera la actele sistematice, exercitate repetat, cu titlu profesional (de exemplu, desi obiectul de activitate prevede desfasurarea si incurajarea unor activitati sportive, persoana juridica face activitati de turism; nefacand parte din obiectul de activitate, toate contractele pentru servicii turistice sunt nule de drept). In concluzie, in ceea ce priveste persoanele juridice fara scop lucrativ, sanctiunea incalcarii principiului specialitatii capacitatii de folosinta este nulitatea absoluta78.
In cazul societatilor comerciale, solutia data de Legea sociatatilor comerciale si Codul Civil este diferita. Conform art. 206 alin. 1 C. Civ., o persoana juridica poate avea orice drepturi sau obligatii, in afara celor care, prin natura lor sau conform legii, nu pot apartine decat persoanelor fizice. Aceasta inseamna ca actul incheiat de o persoana juridica prin depasirea obiectului de activitate nu este nul iar partile nu sunt repuse in situatia anterioara prin restituirea contra-prestatiilor. Solutia rezulta si din faptul ca interdictia de la art. 206 alin. 2 si 3 C. Civ. se refera expres doar persoanele juridice fara scop lucrativ (mai bine zis, la actele civile ale acestora realizate in mod repetitiv). In plus, art. 55 alin. 1 din Legea societatilor comerciale prevede ca “in raporturile cu tertii, societatea pe actiuni, in comandita pe actiuni si cu raspundere limitata este angajata prin actele organelor sale, chiar daca acestea depasesc obiectul de activitate, in afara de cazul in care se dovedeste ca tertii cunosteau sau, in imprejurarile date, trebuiau sa cunoasca depasirea acestuia. Publicitatea actului constitutiv nu poate constitui, singura, dovada cunoasterii.” Deducem de aici ca depasirea – chiar repetata – a obiectului de activitate a societatii comerciale nu este de natura sa atraga nici o sanctiune, inclusiv nulitatea de orice fel a actului (bilateral) incheiat. Opiniile unor autori care valideaza teza nulitatii (absolute) si in cazul societatilor comerciale se bazau pe dispozitiile art. 34 alin. 2 ale fostului Decret
78 Aceasta solutie era consacrata in vehea legislatie (Decretul nr. 31/1954) pentru toate persoanele juridice. Vezi si Traian Ionascu si colab. – op. cit., p. 136, Constantin Statescu – Drept civil. Persoana fizica. Persoana juridica. Drepturile reale. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1970., p. 122 si Gheorghe Beleiu – op. cit., p. 383
Page 36
nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice79, dispozitii edictate intr-o epoca in care nu existau societati comerciale ci doar intreprinderi socialiste de stat, situatie in care se crease nevoia de a respecta o anumita ordine a competentelor acestor intreprinderi, ordine absolut necesara in desfasurarea activitatilor intr-o economie planificata80, total diferita de economia de piata introdusa in 1990, caracterizata prin dinamism.
In lumina dispozitiilor art. 206 alin. 1 C. Civ., care imbratiseaza abordarea pozitiva 81, specialitatea capacitatii de folosinta devine o problema pur conventionala in cazul tuturor persoanelor juridice cu scop lucrativ, lasata la aprecierea detinatorilor capitalului, fara ca o precizare a obiectului de activitate in actul constitutiv sa reprezinte o restrangere a capacitatii. Depasirea obiectului de catre reprezentantul legal este sanctionata, in principiu, cu inopozabilitatea actului astfel incheiat si nu cu nulitatea lui, daca nu cumva adunarea generala a ascociatilor hotaraste ratificarea acestuia.
Prin legi speciale se pot stabili anumite limitari ale exercitarii anumitor activitati economice de catre o persoana juridica, chiar societate comerciala. Exemple de astfel de limitari sunt prevazute pentru societatile comerciale care desfasoara activitate bancara, de asigurari, de intermediere de valori mobiliare, de administrare de active etc. care trebuiesc sa fie indeplineasca o serie de conditii continute in legi speciale pentru a putea desfasura in mod legal o astfel de activitate.
15. Obligatiile profesionale ale profesionistilor
Asa cum aratam mai devreme, calitatea de profesionist impune indeplinirea anumitor obligatii stabilite prin lege in considerarea acestei calitati. Acestea sunt: (i) publicitatea prin registrele publice, (ii) inregistrarea fiscala si (iii) derularea activitatii in limitele legii si ale concurentei licite82.
79 Contantin Statescu – op. cit., p. 422, Gheorghe Beleiu – op. cit., p. 384 si Ernest Lupan, Dan A. Popescu, Amalia Marga – Drept civil. Persoana juridica, pp. 113-114)80 Constatin Statescu – op. cit., p. 42281 Ce nu este interzis in mod expres este permis82 Ghe. Piperea – op. cit., p. 43
Page 37
15.1. Publicitatea prin Registrul Comertului
Toti profesionistii au obligatia ca, inainte de inceperea exercitiului profesiei, sa se inscrie intr-un registru public. Astfel de registre sunt: Registrul Comertului, tabloul avocatilor, registrul special al notarilor publici, registrul consultantilor fiscali, Registrul National al Expertilor etc.
Cel mai cunoscut dintre aceste registre este cel al comertului. Conform art. 1 alin. 1 din Legea registrului comertului, o serie de categorii de profesionisti, prevazute de lege, au obligatia ca, inainte de inceperea activitatii, sa ceara inmatricularea in Registrul Comertului iar in cursul exercitarii si la incetarea ei, sa ceara inscrierea in acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror inregistrare este prevazuta de lege. Catregoriile care trebuie sa se inregistreze in Registrul Comertului sunt intreprinzatorii – persoane fizice, intreprinderile familiale, societatile comerciale, regiile autonome, societatile si companiile nationale.
Registrul comertului este un document public83 ce asigura publicitatea activitatii profesionistilor inregistrati cu scopul protejarii intereselor acestora dar, mai cu seama, a tertilor cu care acestia intra in contact84. Fiind public, oricine poate sa ceara informatii despre actele si faptele inregistrate, fara a fi tinut sa-si justifice interesul85.
Administrativ, Registrul Comertului functioneaza in subordinea Ministerului Justitiei si este organizat sub forma unui Oficiu National al Registrului Comertului si a cate unui oficiu judetan, situate in municipiul de resedinta al fiecarui judet si in Municipiul Bucuresti. Oficiile judetene tin evidenta profesionistilor inregistrati al carui sediu social se afla pe raza teritoriala a judetului respectiv, Oficiul National centralizand datele din fiecare judet86.
Sunt supuse inregistrarii, in afara de inregistrarea (inmatricularea), respectiv radierea profesionistului, urmatoarele acte (denumite “mentiuni”87): donatia, locatiunea sau gajul fondului de comert, deschiderea procedurii insolventei si alte evenimente, inclusiv orice modificare cu privire la actele, faptele si mentiunile deja inregistrate (modificari in structura si volumul capitalului social, in administrare, schimbarea sediului ori a formei juridice, infiintarea de sedii secundare, precum si orice alte modificari ale actului constitutiv). Neefectuarea mentiunilor in termenul legal atrage raspunderea profesionistului constand in plata unor amenzi civile. In plus, lipsa inregistrarii unei mentiunii este sanctionata si cu inopozabilitatea fata de tertii de buna-credinta a actului a carui mentiune trebuia inscrisa (art. 5 alin. 2 din Legea registrului comertului).
Conform art. 6 si urm. din Legea registrului comertului, inregistrarea in Registrul Comertului a actelor si faptelor juridice obligatorii se dispune de catre judecatorul delagat 83 Conform art. 12 din Legea registrului comertului, registrul se tine in sistem computerzizat84 Smaranda Angheni si colab. – op. cit., p. 5785 I.N. Fintescu – op. cit., vol. I, p. 9986 Regulamentul nr. 29/2003 privind organizarea Registrului Comertului, publicat in M.Of. nr. 579/19.08.200387 Art. 21 din Legea registrului comertului
Page 38
(prin incheiere) sau, dupa caz, de catre instanta de judecata (prin hotarare definitiva comunicata registrului). Cu toate acestea, pentru deblocarea activitatii registrului, inregistrarea se dispune in prezent prin resolutie a directorului Oficiului Registrului Comertului88. Controlul legalitatii operatiunilor efectuate la Registrul Cometului se face de catre acelasi judecator delegat/director; cel dintai isi exercita functia in baza unei delegatii anuale din partea tribunalului. In cazul in care mentiunea ce trebuie inscrisa face obiectul unei hotarari judecatoresti definitive, instantele judecatoresti sunt obligate sa trimita Registrului Comertului copii legalizate dupa respectiva hotarare (de exp. cea de deschidere a procedurii insolventei).
Mentiunile inscrise la cererea celor inregistrati pot fi radiate la solicitarea oricarei persoane interesate, daca aceste mentiuni sunt vatamatoare pentru acea persoana, care poate fi un tert sau chiar profesionistul (art. 25 din Legea registrului comertului). Cererea de radiere va fi insa respinsa daca petentul are la indemana o actiune judecatoreasca impotriva actului sau faptului vatamator inregistrat, in baza unei dispozitii legale speciale.
15.2. Tinerea situatiilor financiare si a altor registre
Registrele obligatorii pentru profesionisti difera in functie de forma de organizare. Registrele obligatorii pentru societatile comerciale sunt registrele contabile, adica (i) registrul jurnal, (ii) registrul inventar, (iii) registrul cartea mare Acestea se pastreaza timp de 10 ani, cu incepere de la data incheierii exercitiului financiar in cursul caruia au fost intocmite. Pentru liberi-profesionisti contabilitatea se tine in partida simpla, intr-un registru al incasarilor si platilor. Toate categoriile de profesionisti tin insa registrul unic de control89.
15.3. Alte obligatii ale profesionistilor
In afara de cele aratate mai sus, profesionistii mai au obligatii precum:- depunerea situatiilor financiare, la termenele stabilite prin lege, catre administratiile
financiare (care, la randul ei, le trimite la Registrul Comertului, pentru profesionistii acolo inregistrati);
- desfasurarea activitatii in limitele concurentei permise, asa cum este aceasta stabilita prin actele normative in vigoare (Legea nr. 11/1991 privind concurenta loiala si Legea concurentei comerciale, precum si regulamentele si instructiunile emise de Consiliul Concurentei pentru punerea in aplicare a celei din urma).
88 Conform OUG nr. 216/2009, aprobata cu modificari prin Legea nr. 84/2010. Situatia va fi reglementata definitive odata cu introducerea registratorilor autorizati89 Acesta este prevazut in Legea nr. 252/2003
Page 39
Patrimoniul
16. Definitie, caracteristici
Patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor cu carácter patrimonial apartinand unei persoane, fizice sau juridice. Din punct de vedere contabil, patrimoniul este reprezentat prin bilant. Drepturile, reale si de creanta sunt active iar datoriile, catre asociati derivand din aporturi, respectiv catre terti sunt pasive. Termenul de drept real inseamna implicit bunul asupra caruia dreptul (de proprietate, de exemplu) poarta90.
Caracteristicile patrimoniului sunt: (i) universalitatea, (ii) unicitatea, (iii) personalitatea si, in anumite cazuri, (iii) divizibilitatea.
Prin universalitate jurídica se intelege faptul ca drepturile si obligatiile coexista inauntrul patrimoniului insa fiecare element in parte poate fi inlocuit cu altul. Prin personalitate se intelege ca orice persoana are un patrimoniu, indiferent cat este de saraca sau de bogata. Patrimoniul se dobandeste la nastere, respectiv infiintare si se pierde la moarte, respectiv lichidare. In cazul persoanelor fizice, acesta se transmite prin succesiune la moarte iar in cazul persoanelor juridice se transmite prin fuziune sau divizare. In cazul persoanelor juridice, existenta patrimoniului chiar precede dobandirea personalitatii juridice91, acesta incepand a se constitui de catre fondatori, in baza capacitatii de folosinta anticipate92. Prin unicitate se intelege si faptul ca acesta este unic, in sensul ca o persoana are un singur patrimoniu, desi unicitatea presupune si exceptii. Patrimoniul este, in principiu, unic in schimb prin lege se pot face divizari sau afectatiuni (art. 31 alin. 2 C. Civ.). De exemplu, profesionistii-persoane fizice isi definesc, pe langa patrimoniul personal, un patrimoniu-afectatiune constand in totalitatea drepturilor si obligatiilor dobandite, respectiv asumate in exercitiul profesiei (art. 31 alin. 2 si 3 C. Civ.)93. Sau sotii au atat bunuri comune cat si bunuri proprii.
17. Functiile patrimoniului
In temeiul caracterului universal, patrimoniul suporta trei tipuri de subrogatii: (i) subrogatia reala universala, (ii) subrogatia reala cu titlu universal si (iii) subrogatia reala cu titlu particular. In temeiul subrogatiei reale universale, drepturile si obligatiile se pot inlocui unele cu altele pe parcursul existentei sale astfel ca acestea sunt interschimbabile, fara ca acest lucru sa afecteze existente patrimoniului ci doar valoarea lui. In temeiul subrogatiei reale cu titlu universal, schimbarea se produce la nivelul unei mase de bunuri din patrimoniu avand un regim juridic unic, asa cum o astfel de masa a fost stabilita conform art. 31 alin. 2 C. Civ. (de exemplu, un bun sau o suma de bani primita de un sot
90 C-tin Statescu – op. cit., p. 48591 Bazil Oglinda – op. cit., p. 12192 Vezi supra nr. 14.293 Codul de Procedura Civila permite celor doua categorii de creditori - cei profesionali si cei personali - sa urmareasca doar patrimoniu de afectatiune, respectiv patrimoniul personal al debitorului, in functie de natura - profesionala, respectiv personala - a datoriei
Page 40
in schimbul unui bun propriu al sau va avea acelasi regim, respectiv tot de bun propriu). In temeiul subrogatiei reale cu titlu particular, un bun inlocuit cu altul primeste acelasi regim juridic ca bunul inlocuit, cata vreme exista o prevedere expresa in lege in acest sens. De exemplu, suma de bani obtinuta din asigurarea unui bun are acelasi regim ca si bunul pierit.
Patrimoniul reprezinta gajul general al creditorilor, grefat pe art. 2324 C. Civ. In temeiul acestuia, orice persoana, fizica sau jurídica raspunde cu toate bunurile sale, presente si viitoare, pentru obligatiile sale. Astfel, orive creditor poate urmari silit orice bun sau drept din patrimoniul debitorului sau, indiferent dupa cum acesta exista sau un in patromoniu la data nasterii creantei.
Page 41
Fondul de comert
18. Definitie, caracteristici
Fondul de comert este definit, dupa unii autori, ca un ansamblu de bunuri, mobile si imobile, corporale si incorporale pe care un profesionist le afecteaza desfasurarii unei activitati lucrative94. Aceasta definitie a fost preluata si de Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale95, in speta in completarea adusa prin Legea nr. 298/2001 (termenul folosit de lege este acela de „comerciant”). Fondul de comert se creaza asadar prin afectarea, de catre profesionist, a unor bunuri ale sale, activitatii lucrative pe care aceasta o face96.
19. Compunerea fondului de comert
Prin compunerea fondului de comert se inteleg elementele care il alcatuiesc, si anume:- bunuri imobile (constructii si cladiri);- buniri mobile corporale (utilaje, echipamente, materii prime, produse finite etc.);- bunurile mobile incorporale (firma, emblema, clientela, vadul comercial, drepturile de
proprietate industriala97).
In continuare, doctrina a aratat ca fiind caracteristici ale fondului de comert urmatoarele:- este un bun in sine, autonom de elementele care il compun, putand face (teoretic)
obiect al unor acte juridice (vanzare, locatiune, aport, gaj etc.) in mod distinct de aceste elemente;
- este un bun mobil incorporal, chiar daca acceptam ca in cuprinsul lui se afla si bunuri imobile ori corporale. Aceasta deoarece principala componenta a fondului de comert o constituie bunurile mobile incorporale (clientela, vadul comercial, marcile etc.);
- este o universalitate de fapt, creata prin vointa titularului sau care confera astfel o afectatiune speciala a bunurilor din patrimoniu care il compun98.
Desi toata doctrina si practica judecatoreasca recunosc existenta fondului de comert, opiniile divesilor autori in ceea ce priveste compunerea acestuia sunt foarte diferite, uneori extreme99. Singurul element din compunerea acestui fond cu care doctrina este unanim de acord sunt bunurile mobile, corporale si, inseosebi, incorporale, de natura sa 94 Stanciu D. Carpenaru – op. cit., p. 10695 Publicata in M.Of. nr. 24/30.01.199196 I.N. Fintescu – op. cit., vol. I, p. 16497 Plus marcile, inventiile, know-how-ul, drepturile de autor etc.98 Pentru discutii privind deosebirea dintre teoria universalitatii de fapt si teoria patrimoniului-afectatiune vezi Stanciu D. Carpenaru – op. cit., p. 10799 Stanciu D. Carpenaru – op. cit., p. 106 exclude din fondul de comert creantele si datoriile, pe cand I.N. Fintescu – op. cit., vol. I, p. 164 le include pe cele care au caracter comercial. Corneliu Birsan, Vasile Dobrinoiu si colab. – Societatile comerciale, Editura Sansa, Editia a II-a, Bucuresti, 1995, vol. I, p. 148, considerand ca reprezinta “majoritatea” doctrinei, exclud imobilele din fondul de comert, pe cand I.N. Fintescu – op. cit., vol. I, p. 163, Octavian Capatina – Caracteristicile generale ale societatilor comerciale, Dreptul nr. 9-12/1990, p. 23 si Stanciu D. Carpenaru – op. cit., p. 109 le includ
Page 42
atraga clientela, adica produsele fabricate sau aflate in curs de fabricare, stocurile de marfuri, firma, emblema, vadul comercial, drepturile de proprietate intelectuala si chiar clientela in sine.
In opinia noastra, fondul de comert este strans legat de persoana titularului. In functie de cum profesionistul este persoana fizica sau societate comerciala, lucrurile credem ca ar trebui privite diferit. In primul caz este evident ca fondul de comert se constituie prin afectarea unor bunuri, de catre intreprinzator, derularii activitatii antreprenoriale, ceea ce inseamna ca exista bunuri pe care profesionistul ramane sa le foloseasca pentru nevoile sale personale. Se poate spune ca, in acest caz, suntem in prezenta patrimoniului de afectatiune100, reglementat distinct de lege101. Aici putem asadar vorbi usor de instrainarea, de catre profesionist, a fondului sau de comert. In al doilea caz, al unei societati comerciale, toate bunurile acesteia sunt considerate active si, impreuna, au rolul de a produce venituri pentru societate, conform activitatii lucrative pe care aceasta il exercita. Asadar nu exista, din punct de vedere juridic si contabil, bunuri care sa fie ale societatii dar care sa fie destinate nevoilor personale ale celui care exploateaza intreprinderea - persoana juridica102. In aceste conditii, daca o societate comerciala isi instraineaza printr-un act ut singuli fondul de comert (adica toate activele), continuand insa sa functioneze - actele de dispozitie asupra fondului de comert fiind permise103 - ramane la latitudinea asociatilor sa hotarasca soarta societatii ramase fara fond de comert, tinand cont si de dreptul creditorilor sociali de a exercita actiunea pauliana (revocatorie) impotriva actului de instrainare a fondului de comert sau de a cere insolventa pentru datoriile eventual neplatite inainte de instrainarea fondului. In toate cazurile, daca societatea continuta sa functioneze, ulterior instrainarii fondului, va fi obligata sa isi schimbe domeniul activitatii cu 180 de grade104.
In concluzie, credem ca exista o confuzie intre profesionistul persoana fizica, unde fondul de comert se creaza prin afectarea pentru activitate a unor bunuri care raman ale sale, dar intr-un patrimoniu distinct de cel personal si societatea comerciala unde fondul de comert se constituie initial prin aporturile asociatilor, acestea din urma devenind proprietatea persoanei juridice. De lege ferenda, fondul de comert al unei societati comerciale ar trebui sa cuprinda numai bunurile mobile incorporale ce nu se ragasesc printre active si care, neputand fi cuantificate valoric, se pot valorifica numai impreuna cu vanzarea a 100% din titlurile de participare in societate, 100% din active sau prin fuziune.
100 Vezi supra nr. 16101 Bazil Oglinda – op. cit., p. 134102 Faptul ca o persoana care detine o anumita calitate in societate (asociat, administrator sau director) foloseste un bun al societatii (si) pentru nevoi personale nu poate genera iesirea acestuia din patrimoniul social ci doar eventuale sanctiuni fiscale (nedeductibilitatea cheltuielilor)103 Art. 21 Legea registrului comertului accepta implicit instrainarea sau gajarea fondului de comert iar art. 2350 alin. 2 C. Civ. permite ipotecarea unei universalitati de bunuri 104 Continuarea unui comert identic sau asemanator fiind fapta de concurenta neloiala (vezi si I.N. Fintescu – op. cit., vol. I, p. 68 si urm. si Stanciu D. Carpenaru – op. cit., p. 118)
Page 43
Societatile comerciale
20. Definitie, caracteristici, forme societare
Din punct de vedere contractual, societatea este un contract in temeiul caruia doua sau mai multe persoane - denumite asociati - se inteleg sa puna in comun anumite valori pentru a desfasura impreuna o activitate profitabila si sa imparta intre ei eventualul profit.
Societatile pot fi cu sau fara personalitate juridica. Societatile comerciale sunt persoane juridice. Din punct de vedere organizational, societatea comerciala este deci o entitate cu personalitate juridica, subiect de drept, constituita in vederea exercitarii de fapte de comert.
Din punct de vedere institutional, societatea comerciala este un ansamblu (manunchi) de norme juridice care reglementeaza constituirea, functionarea, dizolvarea si lichidarea unei astfel de entitati. Aceste norme sunt grupate in marea lor majoritate in Legea societatilor comerciale, care reprezinta astfel sediul principal al materiei. Desigur ca exista o multitudine de alte legi speciale cu incidenta in domeniul societatilor comericiale precum legile care reglementeaza anumite societati comerciale, in functie de obiectul lor de activitate (banci, societati de investitii financiare, societati de asigurare etc.), care reglementeaza obligatiile fiscale ale societatailor comerciale etc.
Conform Legii societatilor comerciale, societatile comericiale sunt de cinci feluri: (i) societati in nume colectiv, (ii) societati in comandita simpla, (iii) societati pe actiuni, (iv) societati in comandita pe actiuni si (v) societati cu raspundere limitata.
Clasificarea societatilor comerciale:
1. In functie de intinderea raspunderii asociatilor: - cu raspundere nelimitata;- cu raspundere limitata.
2. In functie de existenta sau inexistenta caracterului intuitu personae105 al societatii:- societati de persoane;- societati de capitaluri.
3. In functie de modalitatea transferului titlurilor (in cazul societatilor de capitaluri):- societati admise la tranzactionare (listate)- societati de tip inchis
4. In functie de nationalitatea/cetatenia participantilor la capitalul social:
105 In considerarea calitatilor personale ale celorlalti asociati si nu a capitalului acestora adus ca aport. La baza acestor societati sta oricare sau toate dintre urmatoarele calitati: cunoasterea reciproca, onestitatea, priceperea profesionala, spiritul de initiativa, constiiciozitatea, puterea de munca, solvabilitatea sau devotamentul fiecaruia (vezi Camelia Stoica, Silvia Cristea – op. cit., p. 89)
Page 44
- societati cu capital integral romanesc;- societati cu capital integral strain;- societati cu capital mixt.
5. In functie de participarea sau nu a statului la capitalul social:- societati cu capital integral sau majoritar de stat;- societati cu capital privat.
Ultimele doua clasificari au o relevanta redusa deoarece societatea comerciala este persoana juridica romana si are acelasi regim juridic indiferent de nationalitatea/cetatenia participantilor la capitalul social. Singura relevanta ar fi aceea ca, in trecut, societatile comerciale cu capital strain au beneficiat de facilitati fiscale, in baza unor legi speciale privind investitiile straine, in prezent abrogate. La fel, in ceea ce priveste societatile cu capital integral sau majoritar de stat, aceasta participare nu schimba cu nimic regimul juridic al societatii comerciale respective, acest regim juridic fiind unic si aplicabil tuturor societatilor, indiferent de natura etatista sau nu a capitalului. Singura relevanta ar fi aceea ca, din nefericire, incalcand regulile concurentei loiale, societatile cu capital integral sau majoritar de stat se bucura de amanari si amnistii fiscale sau de tergiversare a declansarii procedurii insolventei.
NOTA:Dintre cele cinci forme de societati comerciale existente, vor face analiza acestui curs doar societatile pe actiuni si societatile cu raspundere limitata. In ceea ce priveste celelalte forme societare, acestea fiind rare sau inexistente in practica, singurele referiri la ele vor fi incidentale si exprese.
Deoarece Legea societatilor comerciale este zgarcita in ceea ce preveste reglementarea societatilor cu raspundere limitata, pentru identitate de ratiuni vom analiza imreuna atat societatile pe actiuni, cat si societatile cu raspundere limitata106. Atunci cand prevederile aplicabile celor doua forme societare nu coincid107, vom analiza separat cele doua forma societare (de exemplu, folosind doar termenul “actiuni”, respectiv “parti sociale” ori “adunarea generala a actionarilor” pentru societatea de actiuni). Asadar, in lipsa de stipulatie contrara, prin “adunare generala a asociatilor” se va intelege inclusiv “adunarea generala a actionarilor” iar prin titluri de participare se va intelege atat “actiuni”, cat si “parti sociale”.
21. Infiintarea societatilor comerciale
Asa cum rezulta din definitia societatii comerciale, din punct de vedere contractual, societatea se constituie prin incheierea, de catre doua sau mai multe persoane108, a unui contract de societate care trebuie sa indeplineasca toate conditiile de fond ceruta pentru valabilitatea unui act juridic: consimtamant, capacitate, obiect determinat si cauza.
In afara contractului, partile trebuie sa intocmeasca si un statut al societatii care cuprinde, pe langa datele de identificare ale asociatilor, si clauze reglementand organizarea,
106 Prin extensia unei norme edictate pentru societatea pe actiuni si la societatea cu raspundere limitata, deoarece acolo unde exista aceleasi ratiuni trebuie aplicata aceeasi solutie (ubi eadem ratio ibi eaden solutio)107 In principiu datorita caracterului intuitu personae al societatii cu raspundere limitata108 Exceptie face societatea cu raspundere limitata cu asociat unic
Page 45
functionarea si desfasurarea activitatii societatii. Contractul de societate si statutul se incheie in general sub forma unui singur inscris, acesta purtand denumirea de act constitutiv (art. 5 alin. 4 din Legea societatilor comerciale).
In ceea ce priveste forma actului constitutiv, acesta face parte din categoria actelor consenuale (care se incheie valabil prin simplu consimtamant al partilor). Cu toate acestea, actul trebuie sa poarte data certa109. In anumite cazuri, forma autentica a actului constitutiv este obligatorie, anume atunci cand: (i) printre bunurile aduse ca aport la capitalul social se afla un imobil; (ii) forma juridica a societatii implica raspunderea nelimitata a unora sau tuturor asociatilor si (iii) societatea se constituie prin subscriptie publica (art. 5 alin. 6 din Legea societatilor comerciale).
Actul constitutiv va cuprinde (art. 7 si 8 din Legea societatilor comerciale):- identitatea asociatilor- denumirea societatii110
- forma juridica a soicietatii- sediul societatii- emblema societatii (facultativ)- obiectul de activitate al societatii111
- durata societatii- capitalul social112
- clauze privind drepturile si obligatiile asociatilor- clauze privind administrarea societatii- clauze privind controlul gestiunii societatii (prin cenzori sau auditori financiari)- alte clauze (privind lichidarea, privind eventualele sedii secundare etc.).
Identitatea asociatilor inseamna numele si prenumele, codul numeric personal, locul si data nasterii, domiciliul si cetatenia persoanelor fizice, respectiv denumirea, sediul si nationalitatea si codul unic de inregistrare al persoanelor juridice113.
Denumirea societatii este numele comercial al societatii comerciale, sub care aceasta isi desfasoara afacerile. Denumirea impreuna cu forma juridica formeaza firma. Denumirea este un atribut de identificare al societatii in raport cu alte societati, drept pentru care trebuie sa aiba elemente distinctive. Emblema este semnul sau numele unei societati, sub care aceasta isi desfasoara afacerile. Emblema se deosebeste de firma prin aceea ca face distinctie intre societati concurente. Registrul Comertului cerceteaza disponibilitatea denumirii si emblemei si, in cazul in care nu exista suficiente elemente distinctive, refuza inregistrarea.
109 Data actului se certifica de catre un notar, avocat, consilier juridic sau de catre functionarul Registrului Comertului insarcinat cu primirea dosarului societatii110 Aceasta trebuie sa contina elemente de diferentiere fata de alte denumiri existente111 Odata cu eliminarea specialitatii capacitatii de folosinta, precizarea obiectului de activitate ar trebui sa devina optionala (vezi supra nr. 14.2)112 Acesta trebuie defalcat pe: (i) subscris si varsat, (ii) in numarar, in natura sau in creante, (iii) in lei sau in valuta si (iv) cum este repartizat intre asociati (sub forma de procent si de numar de parti sociale/actiuni)113 Persoanele juridice straine trec un element similar (numarul de inregistrare intr-un registru public), daca exista
Page 46
Forma juridica (sau forma societara) desemneaza apartenenta unei societati comerciale la una dintre cele cinci forme prevazute de lege: societate in nume colectiv, societate in comandita simpla, societate in comandita pe actiuni, societate pe actiuni si societate cu raspundere limitata.
Sediul social este locul in care o societate comerciala isi desfasoara activitatea. Sediul este si el un atribut de identificare al societatii, mentionat in actul constitutiv. Acesta poate fi schimbat prin hotararea adunarii generale (extraordinare, in cazul societatii pe actiuni). In afara de sediul social (denumit si sediu principal), societatea mai poate avea si unul sau mai multe sedii secundare. Sediul secundar este locul - altul decat cel al sediului principal - la care functioneaza o filiala, sucursala sau alt dezmembramant al societatii.
Obiectul de activitate este activitatea pe care societatea isi propune sa o realizeze pe parcursul functionarii sale. Obiectul trebuie sa se regaseasca printre activitatile economice existente la un moment dat in economie114 si trebuie autorizat odata cu inmatricularea societatii sau ulterior, daca este modificat. Obiectul este compus dintr-un domeniu si o activitate principala, in cadrul acestui domeniu putand intra si alte eventuale activitati secundare. Activitatea secundara completeaza activitatea principala a unei societati comerciale.
Durata societatii este perioada de timp pentru care se constituie societatea. Asociatii pot hotari ca perioada sa fie limitata sau nelimitata. Limitarea este mentionata in actul constitutiv si, la expirarea duratei limitate, societatea se considera dizolvata de drept si intra in lichidare. Totusi, durata societatii se considera prorogata atunci cand aceasta continua sa execute operatiunile sale iar asociatii continua sa initieze operatiuni ce intra in obiectul sau si sa se comporte ca asociati115. Durata limitata apare atunci cand asociatii si-au propus ca societatea sa atinga un anumit obiect in intervalul de timp respectiv, dupa care motivele pentru functionarea societatii inceteaza. Asociatii pot bineinteles decide dizolvarea anticipata a societatii.
In afara de actul constitutiv si celelalte acte prevazute la art. 73 din Normele registrului comertului, dosarul de inmatriculare la Registrul Comertului al unei societati comerciale mai cuprinde116:- dovada rezervarii firmei si, dupa caz, a emblemei si, daca este cazul, acordul pentru utilizarea denumirii;- documentul care atesta drepturile de folosinta asupra spatiilor cu destinatie de sediu social si/sau de sedii secundare;- declaratiile pe propria raspundere date de catre fondatori si de catre administratori/membri ai directoratului, precum si cenzori/auditori financiari din care sa rezulte ca indeplinesc conditiile legale pentru aceste calitati;
114 Acesta trebuie sa fie precis determinat, conform Codului Activitatilor din Economia Nationala (CAEN) 115 Conform art. 1931 C. Civ. (aplicabil societatii comerciale prin analogie cu societatea simpla), prorogarea opereaza pe o durata de un an, continuand din an in an, de la data expirarii duratei, daca sunt indeplinite aceleasi conditii116 Art. 69 din Normele registrului comertului
Page 47
- cazierul fiscal al asociatilor, actionarilor, administratorilor/membrilor directoratului, reprezentantilor legali;- declaratia-tip pe propria raspundere privind autorizarea functionarii;- pentru fondatorul persoana juridica - actul de inmatriculare, hotararea organului statutar privind participarea la constituirea persoanei juridice si mandatul reprezentantului;- copii dupa actele de identitate ale fondatorilor, administratorilor, directorilor, membrilor consiliului de supraveghere, membrilor directoratului, cenzorilor, auditorilor persoane fizice;- declaratia in vederea inregistrarii fiscale;- specimenul de semnatura al reprezentantilor legai.
In plus, pentru anumite societati, in functie de obiectul de activitate, este necesara si autorizatia eliberata de organul administratiei publice centrale de specialitate pentru functionarea respectivei societati117:- pentru bancile comerciale: autorizatia BNR- pentru societatile de pe piata de capital (exceptand emitentii): autorizatia ASF- pentru societatile de asigurare: autorizatia Comisiei ASF.
Inmatricularea societatii se dispune prin incheiere de catre judecatorul-delegat. In urma inmatricularii, societatii i se va elibera, odata cu incheierea, un certificat de inregistrare, continand numarul de ordine in registrul comertului si codul unic de inregistrare atribuit de Agentia Nationala de Administrare Fiscala.
Avand in vedere ca prin inmatriculare a dobandit personalitate juridica118, societatea este libera sa-si desfasoare activitatea in limitele legii si ale obiectului sau de activitate. Ca si in cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosinta reprezinta aptitudinea generala de a dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii. In ceea ce priveste capacitatea de exercitiu, aceasta este aptitudinea acesteia de a dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii in mod concret, prin incheierea de acte juridice. Daca in cazul persoanei fizice, distinctia dintre capacitatea de folosinta si cea de exercitiu este clara: pragul varstei de 18 ani, in cazul persoanei juridice distinctia nu este la fel de clara, in lipsa unui criteriu de departajare asa de evident precum varsta. Pentru a mentine totusi distinctia, se considera ca persoana juridica dobandeste capacitate de exercitiu de la data desemnarii organelor sale reprezentative. Argumentul este acela ca, de la aceasta data, persoana juridica poate in mod concret sa aprobe incheierea de acte juridice in organele sale colective de conducere119 si apoi sa incheie efectiv respectivele acte juridice prin reprezentantii sai legali. Astfel, conform art. 209 C. Civ. alin. 1, persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale iar, conform art. 218 C. Civ., actele juridice facute de organele persoanei juridice sunt actele persoanei juridice insasi. Critica distinctiei ambigue intre capacitatea de folosinta si cea de exercitiu se bazeaza pe faptul ca, potrivit Legii registrului comertului, nu se poate inmatricula o societate comerciala fara desemnarea administratorului/administratorilor, conform compozitiei decise prin
117 Art. 207 C. Civ.118 Art. 200 C. Civ.119 De exemplu, in adunarea generala a membrilor (asociati, in cazul unei societati comerciale) sau consiliul de administratie
Page 48
actul constitutiv. Asadar, cel putin in cazul unei societati comerciale, distinctia dispare: o societate comerciala dobandeste deplina capacitate juridica de la data inmatricularii, neputandu-si desemna administratorii ulterior acestui moment.
In ceea ce priveste actele incheiate de fondatori inainte de inmatriculare120, acestea sunt valabile daca au fost facute in vederea inmatricularii societatii121, iar ele vor fi preluate de societate dupa inmatriculare, ca un mandat retroactiv122. Asadar, inca inainte de constituire, societatea dobandeste o capacitate juridica restransa.
Pentru a se constitui in mod valabil, societatea pe actiuni trebuie sa aiba un capital social minim de 25.000 euro (echivalentul in lei)123 si un numar minim de doi actionari, legiuitorul nostru preluand aceasta dispizitie din legislatiile care i-au servit drept model. Societatea cu raspundere limitata are un capital social minim de 200 lei si un numar maxim de de 50 de asociati124. Cerintele privind cuantumul minim de capital social si numar minim de asociati este obligatoriu a fi indeplinite pe tot parcursul existentei societatii, cu exceptia unor perioade temporare care nu pot depasi durata prevazuta de lege (art. 10 si 11 din Legea societatilor comerciale).
Consecintele dobandirii de catre societate a statutului de persoana juridica:- existenta unui patrimoniu distinct de cel al asociatilor ei125
- obtinerea atributelor de identificare: (i) sediu distinct de cel al asociatilor ei (sediul social)126, (ii) firma plus (eventual) emblema si (iii) nationalitatea
- posibilitatea de a dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii, intocmai ca persoanele fizice;
- nasterea unui subiect de drept distinct, calitate in care societatea poate sta in instanta, ca reclamanta sau ca parata, prin reprezentantii sai legali
22. Constituirea capitalului social
Partea esentiala a unei societati comerciale, necesara intelegerii mecanismului de formare a acesteia, o reprezinta constituirea capitalului social, ca element definitoriu al societatii, indiferent de forma sa juridica.
120 Contractarea unui spatiu pentru sediu, varsarea capitalului social, angajarea unui avocat care sa se ocupe de inmatriculare121 Conform art. 205 alin. 3 C. Civ., si inainte de inmatricularea persoanei juridice (societatii), aceasta are capacitate chiar de la data actului de infiintare (actului constitutiv) sa dobandeasca drepturi si sa isi asume obligatii, insa numai in masura necesara pentru ca persoana juridica sa ia fiinta in mod valabil 122 In completare, art. 53 din Legea societatilor comerciale spune ca societatea poate prelua de la fondatori actele facute de acestia din urma; actele preluate sunt considerate a fi fost ale societatii insasi inca de la data incheierii lor123 Care se actualizeaza prin hotarare a Guvernului124 O forma specifica acestei din urma societati este societatea cu asociat unic125 Valorile aduse ca aport la capitalul social ies din patrimoniul asociatului si intra in patrimoniul societatii126 Acesta poate totusi sa coincida cu domiciliul unuia din asociati – presoana fizica
Page 49
22.1. Definitie. Caracteristici generale. Notiunea de titluri de participare
Legea societatilor comerciale (ca si Codul Comercial inaintea ei) nu defineste notiunea de capital social, desi acesta apare pe parcursul intregului act normativ. Spre deosebire de actiuni, unde nu exista o definitie legala, in ceea ce priveste capitalul social exista definitia data de Regulamentul legii contabilitatii, care la punctul 36, precizeaza: “Capitalul social este egal cu valoarea nominala a actiunilor […], respectiv cu valoarea aportului in natura sau in numerar, a rezervelor incorporate si a profitului repartizat pentru majorarea capitalului sau a altor operatiuni care conduc la majorarea acestuia”.
In baza caracteristcilor legale ale capitalului social, putem spune, la modul general, ca acesta reprezinta valoarea nominala totala a actiunilor/partilor sociale emise de o societate comerciala si care se poate modifica pe parcursul existentei societatii, in conditiile legii.
Detinerea de titluri de participare emise de o societate comerciala persoanelor confera detinatorului calitatea de asociat. O persoana (fizica sau juridica) poate dobandi aceasta calitatea fie prin dobandirea de titluri de participare direct de la societate, prin subscriptie (titluri nou emise), fie ulterior, de la cei care le-au dobandit initial de la societate (titluri emise in prealabil), prin cesiune sau succesiune.
Asadar, titlurile de participare sunt titluri de valoare care constata o participare la capitalului social al unei societati comericiale si care confera titularului - denumit asociat - anumite drepturi asupra patrimoniului societatii emitente. Intinderea drepturilor aferente titlurilor de participare rezulta din lege si din actul constitutiv al societatii emitente (in masura in care nu incalca prevederi imperative ale legii).
Titlurile de participare se numesc parti sociale, atunci cand sunt emise de o societate cu raspundere limitata, respectiv actiuni, atunci cand sunt emise de o societate pe actiuni. Ambele pot fi emise atat in forma materiala, cat si dematerializate, in acest din urma caz dovada detinerii facandu-se cu un certificat constatator. Actiunile pot fi nominative sau la purtator, spre deosebire de partile sociale care sunt doar nominative. Titlurile nominative sunt cele care individualizeaza in cuprinsul lor titularul dreptului de proprietate, iar acesta este inscris in registrul asociatilor, respectiv al actionarilor societatii. Titlurile la purtator sunt cele care nu individualizeaza in cuprinsul lor titularul dreptului de proprietate, simpla detinere facand dovadan aproprierii.
Conform Legii societatilor comerciale, titlurile de participare la capitalul social al unei societati comerciale au urmatoarele caracteristici: (i) reprezinta fractiuni ale capitalului social; (ii) au o valoare egala; (iii) sunt indivizibile; (iv) acorda drepturi egale, cand fac parte din aceeasi categorie (clasa); (v) drepturile acordate sunt patrimoniale si
Page 50
nepatrimoniale si (v) sunt liber transmisibile, in cazul actiunilor, respectiv restrictionate cu privire la transferabilitate, in cazul partilor sociale127.
Capitalul social al unei societati nu se confunda cu patrimoniul societatii. Patrimoniul include totalitatea drepturilor si obligatiilor entitatii colective, deci activ si pasiv, pe cand capitalul social este doar o parte a pasivului reprezentand datorii ale societatii catre asociatii sai, datorii izvorate din detinerea de catre acestia a titlurilor de participare emise de societate.
Pe langa distinctia de mai sus, Legea societatilor comerciale mai distinge, in cazul societatii pe actiuni, intre capitalul social subscris, capitalul social varsat si capitalul autorizat. Diferenta dintre primele doua rezulta in cazul in care actionariii care su subscris capitalul social (acesta fiind deci capitalul subscris) beneficiaza de un termen suspensiv acordat in limitele legii pentru plata integrala a actiunilor subscrise. Asadar, capitalul subscris consta in totalitatea aporturilor cu care actionarii se obliga sa contribuie la formarea capitalului social. Capitalul varsat consta in totalitatea platilor realizate efectiv de actionari in urma asumarii obligatiei prin actul subscriptiei; dupa efectuarea integrala a acestor plati, capitalul subscris devine egal cu cel varsat.
Capitalul autorizat este capitalul social pe care societatea anticipeaza ca il va atinge intr-o anumita perioada de timp. Avantajul existentei unui capital autorizat este ca operatiunea de majorare nu mai revine adunarii generale (extraordinare) a actionarilor ci este pusa in practica de catre un organ inferior al societatii, in baza delegarii de competente din actul constitutiv, delegare permisa de art. 114 din Legea societatilor comerciale.
22.2. Semnificatia capitalului social
Capitalul social are atat o semnificatie contabila, cat si una si juridica. Din punct de vedere contabil, capitalul social reprezinta datorii ale societatii catre asociati si este deci indicat in pasivul bilantului contabil. Din punct de vedere juridic, rolul capitalului social este dublu, la randul lui, si anume (i) acela de a reflecta structura actionariatului, adica participarea asociatilor la capitalul social sau cota-parte (procentul) detinuta de fiecare din acest capital si (ii) acela de gaj general societar.
22.2.1. Stabilirea structurii capitalului social
Structura capitalului social reprezinta distributia cotelor de participare ale tuturor asociatilor la capitalul social al societatii, cote exprimate in functie de numarul de titluri de participare detinute de fiecare asociat. Structura capitalului social se stabileste initial la constituirea societatii si ea se poate modifica ulterior ca urmare a majorarii capitalului social (in mod direct sau indirect, prin fuziune) sau a operatiunilor de cesiune de titluri de participare. Participarea se poate exprima atat ca procent din capitalul social, cat si ca
127 Aceasta caracteristica fiind cea care face distinctia esentiala intre actiuni si partile sociale emise de societatile de persoane
Page 51
numar de titluri, importanta fiind insa doar cea din urma. Structura capitalului social, respectiv participarea fiecarui asociat la acest capital este esentiala, deoarece in functie de aceasta participare (cota) - in principiu - asociatul isi exercita drepturile conferite de titlurile detinute.
22.2.2. Capitalul social - gajul general societar
Acest principiu presupune ca valoarea (bunurilor si sumelor) inregistrata in capitalul social – adica valoarea totala a capitalului social subscris – nu poate profita asociatilor in detrimentul creditorilor sociali deoarece, in conceptia Legii societatilor comerciale, ca regula, ordinea de indestulare este inversa, adica intai vin creditorii sociali si apoi asociatii. Aceasta regula se traduce prin faptul ca societatea trebuie sa mentina in permanenta o valoare capitalului social, evidentiat in actul constitutiv (si de aici mai departe in bilant), cel putin egala cu valoarea a capitalurilor proprii (activele nete). Altfel spus activele nete si capitalul social trebuie sa fie relativ egale iar minimul capitalului social este prevazut in mod imperativ in lege.
In cazul in care pierderile erodeaza capitalurile proprii (activele nete) pana cand acestea ajung sa reprezinte mai putin de jumatate din valoarea capitalului social subscris (sau alta valoare mai mica, daca asa este prevazut in actul constitutiv), art. 153²4 din Legea societatilor comerciale obliga administratorii, respectiv directoratul sa convoace adunarea generala extraordinara pentru a hotari, intai de toate, reducerea capitalului social pe masura reducerii capitalurilor proprii (activele nete) ca urmare a pierderilor.
Adunarea generala (extraordinara) trebuie sa hotarasca, ca urmare a scaderii activelor nete, adoptarea solutiilor prevazute de lege. In primul rand, reducerea obligatorie a capitalului social pana la nivelul activelor nete, asa cum arata acestea in urma pierderilor. Daca, in urma reducerii, capitalul social devine mai mic decat limita legala, acesta trebuie majorat pana atinge cel putin nivelul cerut imperativ de lege, in functie de forma societara128, altfel societatea intrand in dizolvare din cauza neintrunirii cerintei capitalului social minim. Daca, in urma reducerii, capitalul social ramane totusi mai mare sau egal decat minimul legal, societatea poate functiona cu acest capital social ori poate hotari majorarea lui pana la nivelul existent inainte de reducere (sau mai mare, bineinteles). Majorarea capitalului poate fi facuta prin orice mijloace legale, incepand cu incorporarea rezervelor facultative si a altor elemente de capitaluri proprii (daca exista, bineinteles), si terminand cu noi aporturi, adica o infuzie de capital nou. In cazul in care adunarea generala nu ia nici o hotarare sau nu se intruneste nici dupa a doua convocare, dizolvarea poate fi ceruta pe cale judecatoreasca, de orice persoana interesata129.
Concluzionand, putem spune ca, in temeiul gajului general societar, societatea trebuie sa mentina un nivel al capitalurilor sale proprii (activele nete) la un nivel relativ egal cu cel
128 Practic, cel cerut in cazul societatii pe actiuni, 25.000 euro, societatea cu raspundere limitata avand un capital social minim doar de 200 lei129 Practic, acest lucru nu se va intampla niciodata, persoanele interesate nefiind altele decat creditorii societatii iar acestia vor prefera intotdeauna fie executarea silita, fie insolventa
Page 52
minim stabilit de lege pentru capitalul social. Daca societatea nu poate mentine acest nivel prin profitabilitate, asociatii trebuie sa o finanteze prin noi aporturi, aporturi care majoreaza activele nete. In acest fel creditorii beneficiaza de o protectie (garantie130) indirecta constand in eventuala existenta a unor active ce pot fi urmarite in conditiile dreptului comun131.
Cele mai importante aplicatii ale gajul general societar, in Legea societatilor comerciale, sunt interzicerea distribuirii de dividende (art. 69) si plata cu prioritate a creditorilor sociali din sumele obtinute din vanzarea activelor societatii in caz de lichidare a acesteia (art. 256). In acest fel se asigura afectarea permanenta a capitalul social si a rezervelor legale132 obiectului de activitate al societatii, ca o garantie indirecta (“gaj”) a creditorilor.
22.2.3. Regimul juridic al bunurilor aduse ca aport la capitalul social
Din punct de vedere contabil, odata aportul efectuat, valorile reprezentate de aceste aporturi se inregistreaza in pasivul bilantului, in contul de capital social133 si reprezinta datorii ale societatii catre asociati iar bunurile, in materialitatea lor, se inregistreaza in activul bilantului (in conturile aferente, conform naturii bunului), alaturi de celelalte active ale societatii intrate in patrimoniul societatii pe diferite alte cai134. Din punct de vedere juridic, dupa aportare bunul devine proprietatea societatii si aceasta poate dispune de el dupa cum considera de cuviinta, prin vanzare, gajare/ipotecare etc. sau, dupa ce bunul este amortizat complet, poate fi casat135. Asadar, asa cum societatea cheltuie sumele de bani aduse cu titlu de aport in numerar si nu le tine blocate intr-un cont bancar doar pentru ca sumele au intrat in societate pe calea contributiei, tot asa si bunurile aportate sunt libere a fi instrainate, neexistand o interdictie de a dispune de ele in vreun mod. De altfel, o astfel de interdictie ar echivala cu o scoatere din circuitul civil a aporturilor in natura, ceea ce Legea societatilor comerciale nu face si ar fi fost aberant sa faca. Odata intrate in patrimoniul societatii, pe calea aportului sau pe alte cai legale, calea pe care bunurile, sumele si creantele au intrat in acest patrimoniu isi pierde importanta, toate urmand a servi indeplinirii obiectului de activitate al societatii. In consecinta, rolul aportului se reduce la acela ca, in schimbul sau, subscriitorul a obtinut titluri de participare nou emise de societate, devenind asociat al societatii (participand la capitalul social). In acest fel, in loc ca societatea sa dobandeasca un bun, de exemplu, prin cumparare, platind pe el un pret, il dobandeste pe calea aportarii lui la capitalul social, “platindu-l” in titluri de participare. Concluzia celor prezentate in cadrul acestei sectiuni este aceea ca bunurile (activele) din patrimoniul societatii au acelasi regim juridic, indiferent de calea pe care au intrat in patrimoniu.
130 Ion Bacanu – Capitalul social al societatilor comerciale. Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p. 40131 Practic, acestea pot avea o valoare de piata redusa sau pot face obiectul unor garantii reale, mobiliare sau imobiliare, deci gajul general al creditorilor sociali ofera, asadar, doar o protectie contabila, eficienta doar teoretic, care ramane doar pe hartie atunci cand incepe protectia juridica132 Acestea fiind considerate o prelungire a capitalului social133 Contul contabil 101134 Cumparare, schimb, donatie etc.135 Adica valoarea lui contabila este 0, ca urmare a trecerii treptate pe cheltuieli a valorii de intrare
Page 53
O alta consecinta a faptului ca in capitalul social se inregistreaza valori si nu bunuri ori sume este aceea ca, daca bunul sau sumele aduse ca aport sunt ulterior instrainate, respectiv cheltuite, capitalul social al societatii nu se reduce. De asemenea, actul constitutiv nu urmeaza a fi modificat ca urmare a faptului ca bunul nu se mai afla in patrimoniul societatii, deoarece din punct de vedere istoric, bunul a fost candva adus ca si aport, iar valoarea acestuia ramane in capitalul social, la fel cum titlurile de participare emise in schimbul acestuia nu se anuleaza ca urmare a instrainarii bunului (precum in cazul unei reduceri de capital social).
22.3. Capitalul social si valoarea societatii
Valoarea societatii (sau valoarea unui titlu de participare, calculata ca raport intre valoarea societatii si numarul de titluri aflate in circulatie) reprezinta suma de bani pe care cineva este dispus sa o plateasca la un moment dat pentru un pachet de titluri, nou emise sau emise in prealabil, ce sunt de vanzare, prin comparatie cu alte titluri similare. Definitia de mai sus este evident valabila pentru valoarea sau pretul de piata. Atunci cand nu exista cel putin o cerere si o oferta de buna-credinta care sa interactioneze, inseamna ca nu exista piata iar orice estimare asupra valorii este subiectiva. In afara de valoarea de piata exista si valoarea contabila a societatii, adica valoarea activelor sale nete (valoarea capitalurilor proprii). Insa aceasta din urma valoare nu influenteaza decat eventual valoarea de piata. In ceea ce priveste insa valoarea capitalului social, aceasta nu are absolut nici o legatura cu valorea de piata a societatii sau, altfel spus, valoarea nominala a unui titlu de participare nu are nici o legatura cu valoarea lui de piata.
In cazul valorilor mobiliare, valoarea (pretul) de piata a unei actiuni este afisata permanent de catre piata respectiva. Cat priveste titlurile de participare care nu se califica ca si valori mobiliare (adica actiunile societatilor de tip inchis si partile sociale), valoarea de piata se stabilste pe baza unei negocieri in care fiecare parte isi argumenteaza evaluarea pe diferite procedee de calcul. Cele mai intalnite doua procedee sunt (i) metoda fluxului de numerar actualizat in prezent (Discounted Cash-Flow), ceea ce reprezinta aptitudinea societatii de a produce numerar136, (ii) metoda activului net ajustat (Adjusted Net Asset Value), adica valoarea activelor nete ajustate in functie de situatia reala (active fixe mai putin folositoare, potentiale datorii viitoare etc) sau (iii) o combinatie intre cele doua.
22.4. Raspunderea limitata
Ca orice subiect de drept, societatea, ca persoana juridica distincta de asociatii ei, raspunde cu intreg patrimoniul (activul) sau, indiferent de calea prin care bunurile, sumele si creantele au intrat in patrimoniu (aport, cumparare, schimb etc.). Diferenta 136 O decizie investitionala bazata pe evaluarea societatii dupa aceasta metoda reflecta riscul fluxului de numerar viitor. In esenta, un tert va investi (indiferent de forma pe care o imbraca investitia) intr-o societate atunci cand suma intrarilor de numerar viitoare aferente investitiei este mai mare decat valoarea respectivei investitii. Evaluarea se face luand in calcul previziunile fluxului net de numerar viitor discontat pana in prezent
Page 54
dintre raspunderea limitata si cea nelimitata este aceea ca, in primul caz, asociatii nu raspund deloc cu propriul patrimoniu, cu bunurile proprii, pe cand, in al doilea caz, o fac. Asociatii cu raspundere nelimitata raspund personal (in subsidiar137) pentru datoriile societatii, pe cand cei cu raspundere limitata nu raspund138. Altfel spus, pierderile asociatilor cu raspundere limitata sunt limtate la valorile investite in titlurile de participare (actiuni/parti sociale), respectiv aporturile initiale si/sau sumele platite pentru dobandirea respectivelor titluri. Avand in vedere ca dobandirea de titluri de participare intr-o societate comerciala este o investitie in sine, ceea asociatii cu raspundere limitata pot pierde la modul concret este, cel mult, aceasta investitie, pierdere ce se reflecta in final asupra valoarii titlurilor de participare pe care le detin in respectiva societate comerciala, reprezentand materializarea investitiei.
Pentru a intelege mai bine functia capitalului social, vom analiza in continuare, mai in detaliu, aporturile.
23. Aporturile
O prima acceptiune a notiunii de aport este aceea de obligatie nascuta din subscrierea de titluri de participare (actiuni/parti sociale), constand in aducerea unei valori in societate, in schimbul titlurilor subscrise, adica obiectul raportului juridic al subscriptiei. O a doua acceptiune este aceea de valoare patrimoniala in materialitatea sa (bunul, suma etc.), adica obiectul derivat al aceluiasi raport juridic.
23.1. Subscriptia si varsamantul
Subscriptia actiunilor/partilor sociale este o operatiune juridica pe care o calificam ca fiind un act juridic bilateral (contract139), sinalagmatic, consensual, cu titlu oneros si translativ de proprietate, ale carui parti sunt subscriitorul (devenit, in urma subscriptiei, asociat) si societatea emitenta si al carui obiect il constituie titluri de participare nou emise de societate. Conform dreptului comun, prin subscrierea titlurilor, proprietatea se transfera de drept de la societate la asociat, iar predarea lor se face doar in cazul in care acestea sunt emise in forma materiala, in caz contrar eliberandu-i-se asociatului un certificat constatator. Subscriptia este un act juridic independent de actul constitutiv al societatii, iar titlurile de participare rezulta din actul de subscriptie. Executarea obligatiei partii devenite asociat ca urmare a subscriptiei mai poarta, pe langa denumirea de plata din dreptul comun, si denumirea specifica de varsamant (art. 100 din Legea societatilor comerciale). Plata trebuie facuta simultan sau ulterior subscriptiei, in functie de forma
137 Subsidiaritatea corespunde beneficiului de discutiune din dreptul civil (Camelia Stoica, Silvia Cristea – op. cit., p. 91)138 In cazul necompletarii aporturilor la care s-au obligat prin subscrierea actiunilor, raspunderea este fata de societate139 Desi in general acest contract nu este materializat intr-un inscris distinct, in unele cazuri totusi, cum ar fi acela in care un investitor institutionalizat intentioneaza sa efectueze investitia prin participare la capitalul social, un astfel de contract de subscriptie apare in practica in forma scrisa, sub denumirea de contract/acord de subscripitie, de investitie, de finantare etc.
Page 55
societara, prevederile actului constitutiv al societatii sau dispozitii legale140 (prin dispozitii speciale acest lucru poate fi interzis141), in caz contrar fiind aplicabile sanctiunile legale142. Varsamantul este singura obligatie care incumba subscriitorului, la societatea pe actiuni, in cazul societatii cu raspundere limitata asociatul avand si alte obligatii derivand din caracterul intuituu personae al societatii143. Dupa subscriere dar inainte de efectuarea integrala a varsamantului, asociatul este considerat un debitor al societatii (art. 1898 C. Civ.). In cazul societatilor de persoane, varsamantul trebuie sa fie integral la momentul subscriptiei (art. 9¹ din Legea societatilor comerciale). La societatea pe actiuni varsamantul poate fi partial (plata partiala a valorii nominale a actiunilor) la data subscriptiei si restul platibil ulterior. Subscriptia este asadar o forma particulara de vanzare-cumparare iar subscriptia partiala este o forma particulara de vanzare-cumparare in rate.
Conform Legii societatilor comerciale, subscriptia este de doua feluri: (i) simultanta sau concomitenta si (ii) continuata, succesiva sau publica144, aceste doua modalitati de formare (subscriere) a capitalului social fiind considerate in acelasi timp modalitati de constituire a societatii pe actiuni. In cazul societatii cu raspundere limitata, constituirea nu poate fi decat simultana.
Constituirea simultanta este acea forma de constituire in care fondatorii societatii dispun de sumele necesare constituirii capitalului social, integral sau in procentul minim stabilit de lege, precum si de numarul minim legal de cinci asociati. Constituirea se numeste simultana sau concomitenta deoarece formarea capitalului social are loc in acelasi timp cu incheierea actului constitutiv al societatii. In cazul in care prima din cele doua conditii pentru constituirea simultana nu este indeplinita, respectiv cand capitalul social initial propus depaseste posibilitatile fondatorilor, acestia din urma apeleaza la varianta subscriptiei publice.
Acceptand titlurile de participare, subscriitorul devine proprietarul acestora, fiind obligat la randul sau sa isi execute obligatia corelativa constand in plata lor, adica varsamantul (corespunzator notiunii de “liberare” din dreptul comun). Varsamantul partial este permis, asa cum spuneam anterior, doar la societatile pe actiuni si reprezinta o facilitate acordata subscriitorilor, tinand cont de faptul ca, in general, societatile pe actiuni vehiculeaza capitaluri - inclusiv proprii - mai mari decat societatile de persoane, unde nu se justifica amanarea platii. Defalcarea in timp a varsamantului in cazul societatii pe actiuni (atunci cand nu este interzisa prin dispozitii ori legi speciale) se face conform prevederilor actului constitutiv al societatii sau hotararii adunarii generale a actionarilor.
140 In cazul aporturilor in numerar, termenul maxim legal este de 1 an iar pentru aporturile in natura de 2 ani de la data inmatricularii141 In ceea ce priveste varsamantul partial, acesta este interzis societatilor pe actiuni constituite ca si banci comerciale si societati de servicii de investitii financiare, conform Legii institutiilor de credit, respectiv Legii pietei de capital. In aceste cazuri, varsamantul este deci obligatoriu simultan cu subscriptia si integral142 Legea societatilor comerciale prevede la art. 8 lit. d) ca actionarii nu sunt obligati sa verse, la momentul subscriptiei, intreg capitalul social, actul constitutiv urmand sa prevada cuantumul varsamintelor (capitalului social varsat)143 Respectiv obligatia de loialitate144 Legea societatilor comerciale foloseste termenul de subscriptie publica
Page 56
La momentul subscriptiei trebuie sa fie efectuat minimul de varsamant cerut de Legea societatilor comerciale, in speta 30%145. Motivul impunerii unui procent minim de varsamant (ori chiar a unei plati integrale, in cazul societatilor pe actiuni ce functioneaza intr-un anumit domeniu de activitate) este acela de a asigura societatii capitaluri proprii o minima baza economica.
In urma subscriptiei, subscriitorul dobandeste calitatea de asociat pentru titlurile de participare subscrise. Atat actiunile, cat si partile sociale pot fi emise, respectiv subscrise la valoarea lor nominala sau cu prima de emisiune146, insa niciodata sub valoarea nominala (art. 92 alin. 1 din Legea societatilor comerciale). Valoarea nominala este cea stabilita prin actul constitutiv si nu se poate modifica decat prin amendarea acestuia, dar in toate cazurile, aceasta nu poate fi mai mica decat valoarea minima legala de 0,1 lei, pentru o actiune, respectiv 10 lei, pentru o parte sociala.
Neplata actiunilor subscrise in termenul legal, statutar sau cel prevazut in hotararea adunarii generale a actionarilor duce la aplicarea unor sanctiuni subscriitorului-actionar, conform Legii societatilor comerciale. Prima sanctiune este cea aratata la art. 100, constand in aceea a suspendarii dreptului de vot pentru actiunile respective. Inainte de a trece la alte sanctiuni legale, societatea trebuie sa solicite actionarilor care nu au efectuat la termen varsamintele datorate sa-si indeplineasca aceasta obligatie, printr-o somatie colectiva, publicata de doua ori intr-un interval de 15 zile in monitorul oficial si intr-un ziar de larga raspandire. Daca nici in urma acestei somatii actionarii nu isi executa obligatia, societatea poate opta intre urmatoarele: (i) urmarirea acestora pentru varsamintele restante, ceea ce echivaleaza cu executarea silita din dreptul comun, inclusiv cu posibilitatea acordarii de daune si (ii) anularea actiunilor.
23.2. Aporturile in numerar
Prin chiar actul constitutiv al societatii, asociatii evidentiaza aporturile lor initiale, intre care aporturile in numerar trebuie sa se regaseasca in mod obligatoriu (art. 16 alin. 1 din Legea societatilor comerciale). Aportul in numerar reprezinta suma de bani pe care subscriitorul se obliga sa o plateasca societatii in schimbul titlurilor de participare subscrise.
Aporturile in numerar pot fi in lei sau in valuta147. Conform art. 3 alin. 1 din Regulamentul valutar, platile intre rezidenti pe teritoriul Romaniei, in comertul cu bunuri si servicii, se fac in lei. Cum subscriptia este o operatiune cu titluri financiare si nu cu bunuri si servicii, partile pot deroga (alin. 2) de la regula platii in lei. In concluzie, rezidentii pot plati in valuta. De asemenea, conform art. 4 alin. 1, nerezidentii pot plati fie in valuta fie in lei.
145 Art. 9 alin. 2 din Legea societatilor comerciale146 Vezi infra nr. 25.4147 Art. 34 alin. 3 din Normele registrului comertului
Page 57
La societatea pe actiuni, in caz de varsamant partial, diferenta ramasa de plata fata de minimul legal de 30% trebuie virata intr-un termen de un an (art. 9 din Legea societatilor comerciale). Dovada platii actiunilor/partilor sociale se face prin ordinul irevocabil de plata adresat bancii subscriitorului148 (prin care se confirma trimiterea banilor)149.
23.3. Aporturile in natura
Aporturile in natura constau in dreptul de proprietate150 asupra unui bun transmis in schimbul titlurilor de participare emise de societate. Pentru acest lucru, cel care aporteaza trebuie sa fie titularul exclusiv al dreptului151.
Dreptul de proprietate asupra bunului adus ca aport se transmite de la subscriitor la societate la momentul subscriptiei. Pentru ca transferul sa fie insa opozabil si tertilor, trebuie facuta publicitatea prin monitorul oficial a actului constitutiv/aditional care constata operatiunea. In plus, atunci cand aportul consta intr-un bun imobil, sunt necesare si indeplinirea formalitatilor de inscriere in cartea funciara. Aceasta deoarece scopul publicarii actului constitutiv este acela de a aduce la cunostinta tertilor constituirea societatii si nu de a instiinta stramutarea unei proprietati imobiliare adusa ca aport in societate. Din punct de vedere fiscal, aportul in bunuri la capitalul social este nu da dreptul la deducerea taxei pe valoarea adaugata (TVA) de catre asociatul aducator al aportului, precum la vanzare.
Aporturile in natura sunt susceptibile de contributie partiala. Minimul cerut de lege este acelasi, indiferent de felul aporturilor, respectiv 30% la data subscrierii iar restul intr-un termen de doi ani.
Conform art. 38 alin. 1 din Legea societatilor comerciale si art. 73 alin. 1 lit. c din Normele registrului comertului, anterior aportarii, contributiile in natura trebuiesc evaluate fie de catre asociati, fie de catre un expert autorizat152. Dovada evaluarii, respectiv raportul de expertiza se depun la registrul comertului, impreuna cu celelalte acte prevazute in norme. Rolul evaluarii este acela de a preveni auto-supraevaluari ale bunurilor aduse ca aport in vederea subscrierii unui numar mai mare de titluri, fapt ce i-ar prejudicia atat pe ceilalti actionari, cat si pe tertii care se vor increde in valoarea aportului
148 In speta, exemplarul de culoare verde, eliberat de banca ordonatorului dupa efectuarea operatiunii de transfer bancar. Exemplarul de culoare verde nu se elibereaza ordonatorului decat daca ordinul de plata a fost acceptat de banca iar revocarea ordinului inainte de plecarea banilor nu se admite decat cu restituirea catre banca a exemplarului de culoare verde149 Pentru mai multa siguranta, in practica se solicita uneor o confirmare a primirii banilor in contul bancar al sociatatii (extras de cont), cu specificarea operatiunii in baza careia s-a facut plata (care este preluata tot din ordinul de plata sau din alte documente justificative prezentate de subscriitor bancii ordonatorului150 Art. 36 alin. 2 din Legea societatilor comerciale, trebuie facuta dovada proprietatii. E drept ca art. 1937 alin. 2 C. Civ. permite si aportarea unui drept de folosinta, insa legea speciala deroga de la cea generala151 De exemplu, nu este valabil aportul unor bunuri aflate in patrimoniul unei alte societati adus de catre asociatii respectivei societati la capitalul social al unei noi societati152 Pentru societatile pe actiuni si societatile cu raspundere limitata cu asociat unic
Page 58
inscrisa in actul aditional sau in bilantul contabil153, inclusiv prin prisma gajului general societar154.
Aportul poate consta atat in bunuri corporale, cat si in bunuri incorporale precum fondul de comert sau drepturi de proprietate intelectuala (brevete, licente, know-how, marci, drepturi de autor etc.).
23.4. Aporturile in creante
Acest tip de aporturi, considerand aportul in acceptiunea sa de obligatie, nu este decat o aplicatie particulara a cesiunii de creanta din dreptul comun (art. 1566 si urm. C. Civ.). In speta, subscriitorul (cedentul) transmite societatii (cesionarul) creanta lui asupra unui tert155 (debitorul cedat), in schimbul titlurilor de participare primite in urma subscriptiei. In ceea ce priveste plata efectiva a titlurilor, aceasta se face atunci cand societatea, in noua sa calitate de creditor al tertului cedat, dobandita in urma cesiunii, isi valorifica creanta in integralitatea ei (art. 84 alin. 1 raportat la art. 16 alin. 3 din Legea societatilor comerciale). In caz contrar, alin. 2 al art. 84 din Legea societatilor comerciale prevede ca sanctiuni specifice raspunderea asociatului (cedentului) pentru suma datorata de catre debitorul cedat, plus dobanda legala din ziua scadentei creantei, plus eventuale daune (intocmai ca la nerealizarea aporturilor in numerar).
Legea societatilor comerciale asimileaza aporturile in creante celor in natura, desi acestea se aseamana mai degraba cu aporturile in numerar. In cazul in care aportul este partial, creanta trebuie acoperita in procentul cerut de lege la momentul subscriptiei iar restul in termenul stabilit pentru aporturile in natura (2 ani).
Aporturile in creante sunt permise doar la societatile pe actiuni constituite prin subscriptie simultana si numai la infiintarea societatii.
23.5. Aporturile in industrie
Aporturile in industrie reprezinta contributia la care se obliga un asociat fata de societate si consta in munca156, serviciul sau priceperea (energia, in general) pe care o pune la 153 Pentru un tert diligent care intentioneaza sa finanteze societatea, sub orice forma (participare la capitalul social, imprumut, leasing etc.), valoarea capitalului social nu are nici o relevanta, valoarea societatii fiind stabilita dupa cu totul alte metode, bilantul contabil fiind doar o eventuala etapa a procesului de investigare (due diligence)154 Camelia Stoica, Silvia Cristea – op. cit., p. 106155 Altul decat societatea. In cazul in care chiar societatea este debitor, atunci ne aflam in prezenta unei conversii a creantei156 Unii autori califica know-how-ul ca si aport in industrie (Octavian Capatina – Societatile comerciale, ed. 2. Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996, p. 193, Marius Scheaua – Legea societatilor comerciale nr. 31/1990 comentata si adnotata, ed. 2. Editura Rosetti, Bucursti, 2002, p. 39); altii ca aport in natura (Mircea-Stefan Minea – Constituirea societatilor comerciale. Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996, p. 77). Avand in vedere ca know-how-ul poate fi inregistrat, in scop de protective a dreptului de proprietate industrial sic a nu prespupune neaparat fapta personala a titularului, credem ca natura juridical este, totusi,
Page 59
dispozitia societatii, in beneficiul acesteia. Aporturile in industrie sunt permise in mod direct doar la societatile pur personale, respectiv cele in nume colectiv si in comandita (din partea asociatilor comanditati), unde factorul reprezentat prin activitatea personala este mai pronuntat157: Acestea nu sunt admise la societatile cu raspundere limitata si la cele pe actiuni insa ele se recunosc indirect, sub forma neproportionalitatii impartirii profitului intre asociati (art. 67 alin. 2 prima parte din Legea societatilor comerciale).
24. Constituirea prin subscriptie publica
Subscriptia publica este acea modalitate de constituire a unei societati pe actiuni, pe piata primara, prin care initiatorii societatii (fondatorii) apeleaza pe cale de publicitate la capitalul investitorilor in vederea completarii capitalului social al societatii pana la valoarea avuta in vedere de fondatori.
Subscriptia si varsamantul reprezinta acceptarea de catre subscriitori a unei oferte publice facute de fondatori, in numele societatii ce se vrea a se constitui, oferta ce imbraca forma unui prospect de emisiune care este un rezumat al actului constitutiv. In speta, acesta cuprinde toate datele respectivului act, mai putin cele referitoare la administratori si auditori financiari. Aceasta deoarece, spre deosebire de constituirea simultana, cand desemnarea acestor organe se face de la bun inceput, in cazul subscriptiei publice desemnarea lor are loc ulterior, dupa inchiderea etapei reprezentand subscriptia, ceea ce este firesc, avand in vedere ca rezultatul subscrierii depinde de subscrierea sumelor necesare constituirii capitalului social. Prospectul de emisiune, semnat de fondatori, se depune la registrul comertului spre a fi verificat de judecatorul delegat care, dupa constatarea indeplinirii conditiilor de valabilitate dispune publicarea sa.
In ceea ce priveste nivelul varsamintelor subscriitorilor, art. 21 din Legea societatilor comerciale prevede ca societatea nu se poate constitui decat daca fiecare acceptant (subscriitor) a varsat in numerar cel putin jumatate158 din valoarea actiunilor subscrise la C.E.C. sau la o banca comerciala159. Diferenta trebuie varsata in termen de 12 luni de la inmatricularea societatii la registrul comertului. In ceea ce priveste aporturile in natura, art. 21 alin. 2 din Legea societatilor comerciale prevede ca acestea trebuie acoperite integral la data subscriptiei.
Conform art. 20 din Legea societatilor comerciale, in termen de cel mult 15 zile de la data inchiderii subscriptiei, fondatorii trebuie sa convoace adunarea constitutiva, printr-o instiintare publicata in monitorul oficial si in doua ziare de larga raspandire, cu 15 zile
aceea de aport in natura157 I.L. Georgescu – Drept comercial roman. Editura All Beck, Bucuresti, 2002, vol. II, p. 30. Pentru o opinie pe care nu o impartasim, conform careia admisibilitatea industriei la societatile de persoane este motivata de raspunderea nelimitata a acestora, vezi Ioan Adam, Codrut Nicolae Savu – op. cit., p. 75158 Spre deosebire de constituirea simultana, unde nivelul capitalului varsat, per ansamblu, trebuie sa fie de 30% din cel subscris159 Din 31.01.2000 (data autorizarii de catre BNR), C.E.C.-ul a devenit de asemenea banca comerciala cu capital de stat (Ministerul Finantelor Publice fiind actionar unic), ale carei depozite atrase sunt insa garantate de stat
Page 60
inainte de data fixata pentru adunare. Instiintarea trebuie sa cuprinda locul si data adunari, precum si problemele ce vor face obiectul discutiilor. Data tinerii adunarii nu poate depasi doua luni de la data inchiderii subscrierii.
25. Majorarea capitalului social
Majorarea capitalului social este, alaturi de reducerea sa, un aspect al functionarii societatii comerciale si intervine in situatiile analizate in continuare. Aceasta este o hotarare ce cade in competenta adunarii generale a asociatilor (adunarea extraordinara, in cazul societatii pe actiuni). In mod exceptional, majorarea poate fi dispusa si de administratia societatii, daca acest lucru a fost prevazut in actul constitutiv160.
25.1. Aspecte generale
Conform Legii societatilor comerciale, majorarea capitalului social se poate face din doua surse, si anume: (i) din surse externe si (ii) din surse interne. Clasificarea este insa perfectibila, avand in vedere ca unele surse clasificate ca interne ar putea fi incadrate, datorita caracteristicilor proprii, si ca surse externe. Inainte de a trece la analiza detaliata a celor doua tipuri de surse, trebuie facuta precizarea ca, indiferent de sursa aleasa, majorarea se poate face in doua variante: (i) prin emisiunea de noi titluri de participare si (ii) prin marirea valorii nominale a titlurilor de participare existente (art. 210 alin. 1 din Legea societatilor comerciale); in cazul sociatatii pe actiuni, prima si cea mai uzitata varianta este emisiunea de noi actiuni. Aceasta reprezinta in acelasi timp si modalitatea cea mai potrivita si avantajoasa.
25.2. Subscriptia si varsamantul
Odata luata hotararea de majorare si oferire a actiunilor spre subscriere, subscriptia de titluri pe participare duce la formarea contractului de subscriptie si, deci, duce la dobandirea calitatii de asociat. In plus fata de cele aratate in cadrul sectiunii privind constituirea capitalului social (supra nr. 31.1), facem precizarea ca aceasta calitate se dobandeste independent de indeplinirea formalitatilor de validitate a actului aditional161 si inregistrare a mentiunii la registrul comertului. Aceasta deoarece rolul registrului comertului se limiteaza la a verifica existenta unui set de documente si nu de a cerceta pe fond valoarea juridica a unei operatiuni162 precum majorarea capitalului social, singura competenta sa faca acest lucru fiind instanta de judecata sesizata printr-o cerere de anulare a hotararii adunarii generale a actionarilor care a hotarart majorarea.
160 Pragul pana la care se poate majora capitalul social se numeste capital social autorizat. Operatiunea nu poate sa intervina mai tarziu de 5 ani de la data inmatricularii societatii161 In speta, data sa certa162 Din oficiu sau in baza unei cereri de radiere formulate in temeiul art. 25 din Legea registrului comertului
Page 61
In plus fata de cele aratat in cadrul sectiunii nr. 21.1, adaugam ca, in urma hotararii adunarii generale a actionarilor de majorare a capitalului social, daca aceasta nu presupune marirea valorii nominale a actiunilor, societatea va emite noi actiuni cu aceleasi caracteristici cu cele deja existente (cu exceptia cazului cand se emit actiuni de alta categorie163) si care vor fi oferite spre subscriptie conform legii, actului constitutiv si hotararii adunarii generale a actionarilor privind majorarea. Cei care au calitatea de actionar la data de referinta, adica data la care cei care sunt inregistrati in evidentele registrului asociatilor/actionarilor la o anumita data, sunt cei indreptatiti sa subscrie. In acest fel, asociatii isi exercita unul din drepturile derivand din actiuni (art. 123 alin. 3 din Legea societatilor comerciale), respectiv dreptul de a subscrie noile titluri in cadrul termenului de exercitiu al dreptului de preferinta. Dupa data de referinta, orice transfer de actiuni/parti sociale nu mai este opozabil societatii, cel indreptatit sa subscrie fiind cedentul. Data de referinta se stabileste de catre consiliul de administratie, insa ea nu se poate duce mai mult de 60 de zile inainte de data inceperii perioadei de subscriptie164.
In cazul in care majorarea se face prin marirea valorii nominale in schimbul a noi aporturi, aceste aporturi trebuie sa fie proportionale cu participarea la capitalul social al asociatilor. Acesta este motivul pentru care hotatarea de majorare trebuie luata de adunarea generala a asociatilor cu unanimitatea capitalului social (art. 210 alin. 4 din Legea societatilor comerciale).
Desi capitalizata in valuta, in conformitate cu Legea contabilitatii, societatea nu poate sa faca inregistrari contabile altfel decat in lei, la cursul de schimb valuta/leu comunicat de BNR in ziua efectuarii inregistrarii. Evidentele in valuta se fac doar in vederea calcularii si inscrierii eventualei diferente dintre valoarea aporturilor in valuta de la data subscriptiei si valoarea lor de la data varsamantului, intr-un contul contabil de rezerve.
25.3. Dreptul de preferinta
Dreptul de preferinta reprezinta acel drept patrimonial al asociatilor de a subscrie cu prioritate titluri de participare nou emise in cadrul unei majorari de capital, proportional cu participarea la capitalul social de la data emisiunii. Rolul dreptului de preferinta este a da posibilitatea asociatilor existenti sa evite diluarea lor prin neparticiparea la majorare. Exercitarea dreptului de preferinta se face in cadrul termenului hotarat de adunarea generala a asociatilor, care termen nu poate fi insa mai mic de o luna de la data publicarii, in monitorul oficial, a hotararii adunarii. Dupa expirarea acestui termen, titlurile ramase nesubscrise pot fi oferite altora sau anulate, dupa cum a decis adunarea165. Nerespectarea dreptului de preferinta se sanctioneaza cu anularea hotararii de majorare (art. 216 din Legea societatilor comerciale).
163 In speta, preferentiale164 Lipsa datei de referinta face ca hotararea adunarii generale sa fie anulabila (C. Ap. Tim s. com. dec. civ. nr. 230A/17.11.2008)165 In cazul societatii cu raspundere limitata, hotararea de a oferi partile sociale unor terti trebuie luata obligatoriu cu votul a trei patrimi din capitalul social
Page 62
Diluarea reprezinta reducerea cotei de participare la capitalul social a unui asociat ca urmare a nesubscrierii (in cadrul termenului de exercitare a dreptului de preferinta) titlurilor de participare emise cu ocazia majorarii capitalului social. Prin nesubscriere, asociatul ramane cu acelasi numar de titluri care, raportate la un capital social mai mare decat cel existent anterior majorarii, reprezinta o cota mai mica. Gradul diluarii difera dupa cum neparticiparea la subscriere este totala sau partiala. Avand in vedere ca drepturile societare se exercita proportional cu cota de capital social si nu cu numarul de titluri de participare detinute, diluarea are ca efect reducerea intinderii drepturilor asociatului in raport cu drepturile sale anterioare majorarii.
Dreptul de preferinta al asociatilor poate fi ridicat prin hotararea adunarii generale (extraordinare), cu un cvorum de trei patrimi si o majoritate simpla. Raportul privind motivele trebuiesc prezentate adunarii printr-un raport al administratorilor/directoratului166).
25.4. Prima de emisiune
Prima de emisiune reprezinta diferenta in plus dintre valoarea nominala si valoarea la care sunt subscrise titlurile de participare emise cu ocazia majorarii capitalului social al unei societati comerciale167, indiferent de forma juridica (pct. 36 din Regulamentul legii contabilitatii). Rolul primei de emisiune este acela de a compensa eventuala diferenta pozitiva de valoare a societatii inregistrata intre momentul majorarii si o alta capitalizare anterioara.
Daca titlurile de participare ar fi subscrise (in cazul in care la majorare participa doar o parte din asociati si/sau un tert) la valoarea lor nominala, asociatii neparticipanti ar pierde deoarece ceilalti ar subscrie mai multe titluri de participare in schimbul aportului adus. Adaugand insa la valoarea nominala prima de emisiune, valoarea de emisiune a titlurilor creste si cei care subscriu primesc titluri mai putine, erodand (diluand) in acest fel mai putin cota de participare a asociatilor neparticipanti. Altfel spus, in lipsa primei de emisiune, subscriitorii anteriori ar fi dezavantajati fata de subscriitorii actuali, atunci cand valoarea societatii intre cele doua subscriptii a crescut din oricare cauze168.
Pentru a calcula prima de emisiune, intai se stabileste valoarea societatii, dupa care se calculeaza valoara unui titlu de participare, ca raport intre valoarea societatii la numarul de titluri de participare aflate in circulatie, dupa care se calculeaza prima de emisiune, ca diferenta intre valoarea unui titlu astfel stabilita si valoarea lui nominala. Prima de emisiune se inscrie in contul contabil de prime de emisiune si de aport; aceasta prima profita societatii si deci, indirect, tuturor asociatilor sai si nu doar asociatului care a platit-o, ceea ce explica inca odata interesul asociatilor nesubscriitori de a stabili un pret de emisiune cat mai mare pentru titlurile de participare, respectiv o prima de emisiune pe
166 De exemplu, o datorie a carei stingere prin conversie in actiuni este mai profitabila decat plata ei167 Practic, prima de emisiune apare doar la majorare, insa nimic nu impiedica partile sa stabileasca o astfel de prima si la constituire168 Egalizarea drepturilor asociatilor noi cu cele ale asociatilor vechi
Page 63
masura. Prima de emisiune trebuie platita integral la momentul subscriptiei (art. 220 alin. 3 din Legea societatilor comerciale).
In situatia in care subscriu toti asociatii existenti, in limita dreptului de preferinta al fiecaruia si la acelasi pret, valoarea societatii nu mai prezinta nici o importanta din punct de vedere al structurii actionariatului rezultata in urma subscriptiei, deoarece participarea asociatilor, exprimata sub forma procentuala (cota-parte), ramane aceeasi in urma subscriptiei. In acest caz, deoarece valoarea de emisiune a titlurilor de participare este lipsita de importanta, titlurile ar putea fi emise si fara prima de emisiune.
25.5. Majorarea capitalului social din surse externe (noi aporturi)
Prin surse externe intelegem, in prezenta sectiune, noi aporturi ale asociatilor existenti sau ale unor terti169. Finantarea prin majorarea capitalului social este alternativa finantarii prin credit a unei societati170. De asemenea, exista si situatia majorarii capitalului social ca urmare a fuziunii.
25.5.1. Majorarea prin aporturi in numerar
In plus fata de cele spuse de spre aporturile in numerar la constituirea societatii (supra nr. 31.2), adaugam ca hotararea adunarii generale a asociatilor de majorare va trebui sa stabileasca in acest caz, in principal, numarul de actiuni/parti sociale emise, valoarea de emisiune si termenul de exercitare a dreptului de preferinta. Valoarea de emisiune a actiunilor/partilor sociale poate fi egala cu valoarea nominala sau mai mare (cu prima de emisiune), o valoare mai mica fiind interzisa de lege in mod expres (art. 92 alin. 1 din Legea societatilor comerciale). Stabilind o prima de emisiune, sumele pe care societatea le are de primit ca urmare a subscrieri actiunilor/partilor sociale se vor inregistra diferit in contabilitatea societatii si anume (i) valoarea nominala, calculata pentru toate actiunile/partile sociale subscrise, se va inregistra in contul de capital social iar (ii) prima de emisiune se va inregistra in contul de prime de emisiune si de aport.
25.5.2. Majorarea prin aporturi in natura
In plus fata de cele spuse despre aporturile in natura la constituirea capitalului social (supra nr. 31.3), mai precizam ca stabilirea unei prime de emisiune este perfect posibila si la aporturile in natura. Desi Legea societatilor comerciale nu precizeaza, din punct de vedere contabil, in cazul aportului in numerar, acestea se numesc “prime de emisiune”,
169 Majorarea prin noi aporturi este considerata o sursa de finantare exterioara, noi fonduri sau bunuri intrand in patrimoniul societatii, marind activele si revigorand forta sa economica170 S-a mai spus ca finantarea prin majorare de capital este mai ieftina fata de cea prin credit, opinie pe care nu o impartasim. Fara a intra in detalii, mentionam doar ca, atata vreme cat riscurile asociatilor de recuperare a investitiei realizate sub forma de participare la capitalul social sunt mai mari decat cele ale creditorilor sociali, cei dintai fiind ultimii care realizeaza recuperarea, e normal ca si costurile finantarii prin participare la capitalul social sa fie mai mari decat cele ale finantarii prin credit
Page 64
iar in cazul aportului in natura, se numesc prime de aport, intre ele neexistand nici o diferenta171. Deoarece ceea ce se aduce aport este valoare lui si nu bunul insusi, valoare care, spre deosebire de bunul in materialitatea sa, este divizibila, aceasta se regaseste in doua conturi contabile diferite, cel de capital social si cel de prime de emisiune. De altfel, Legea contabilitatii nu distinge, in ceea ce priveste primele in functie de felul aporturilor.
23.5.3. Majorarea prin aporturi in creante
Acest tip de aporturi este interzis in mod expres in cazul majorarii capitalului social, conform art. 215 alin. 2 din Legea societatilor comerciale. Nu intelegem motivul interdictiei, in conditiile in care acestea sunt permise la constituirea societatii (mai putin atunci cazul cand are loc prin subscriptie publica). De altfel, ratiunile pentru a fi admis acest tip de aport sunt cu atat mai mari la majorarea capitalului decat la constituirea lui, atata timp cat societatea are la constituire mai mare nevoie de numerar (si/sau bunuri in natura) decat de creante172. Consideram asadar ca majorarea de capital ar trebuie sa poata fi efectuata si prin aporturi in creante, atata timp cat societatea poate, la fel de bine, sa dobandeasca liber astfel de creante prin cumparare, in conditiile art. 1566 si urm. C. Civ.
25.6. Majorarea capitalului social din surse interne
Legea societatilor comerciale prevede posibilitatea majorarii capitalului social si din alte surse decat noi aporturi, si anume: (i) beneficiile, (ii) primele de emisiune, rezervele, cu exceptia celor legale si a celor rezultate din reevaluarea patrimoniului173 si (iii) creantele asupra societatii; toate acestea le-am denumit, in mod colectiv, surse interne174.
25.6.1. Majorarea prin incorporarea rezervelor
Rezervele la care ne referim in prezenta sectiune sunt cele constituite prin prelevarea unei cote din profitul unui exercitiu financiar si cele rezultate din reevaluare activelor. Legea
171 Desi Legea societatilor comerciale foloseste doar termenul de “prime de emisiune” (art. 220 alin. 3), pentru identitate de ratiuni si, prin prisma Legii contabilitatii, primele de aport au acelasi regim juridic ca si primele de emisiune Pentru a folosi limbajul Legii societatilor comerciale, prin prime de emisiune vom intelege si primele de aport172 Este drept ca, in faza de constituire, aporturile in creante, acolo unde sunt admise, trebuie insotite obligatoriu de aporturi in numerar si, facultativ, de aporturi in natura173 Interdictia majorarii capitalului social cu rezervele rezultate din reevaluarea patrimoniului a fost introdusa in Legea societatilor comerciale (art. 210 alin. 3) prin Legea nr. 161/2003, Titlul II.174 Considerate si surse de autofinantare, fara a fi insa veritabile finantari, precum sursele externe. Tocmai datorita inexistentei finantarii, credem ca sintagma “surse de autofinantare” nu este cea mai potrivita, cel putin pentru prime societatii si creantele asupra acesteia (in ceea ce priveste beneficiile, odata ce acestea nu au fost distribuite sub forma de dividende, deja suntem in prezenta unei autofinantari sub forma profitului reportat, atata timp cat acesta este reinvestit). Aceasta deoarece, desi prin autofinantare se intelege finantarea investitiilor (dobandirea de active fixe), autofinantarea se opreste in acest punct. Mai departe, majorarea capitalului social din sursele aratate nu mai reprezinta o autofinantare, motivele pentru care este facuta fiind o reorganizare interna a bilantului
Page 65
societatilor comerciale prevede in mod generic la art. 210 alin. 2 posibilitatea majorarii capitalului social cu rezervele societatii. Interzicand majorarea capitalului cu rezervele legale si a celor rezultate din reevaluarea patrimoniului, ramane ca societatea sa poata sa incorporeze doar rezervele constituite pe seama profitului.
23.6.1.1. Rezervele constituite prin prelevare din profit
Pe parcursul unui exercitiu financiar, societatea preleveaza anumite sume din profitul anual, sume care se inregistreaza in bilantul contabil aferent respectivului exercitiu sub forma rezervelor. Aceste rezerve sunt de doua feluri: legale (obligatorii) si statutare (facultative). Rezervele legale sunt acele rezerve care trebuiesc prelevate in mod obligatoriu si in cuantumul prevazut de lege (orice clauza contrara fiind nula). Conform art. 183 din Legea societatilor comerciale, societatea preia cel putin 5% din profit pentru formarea fondului de rezerva pana cand acesta ajunge sa reprezinte minimum a cincea parte din capitalul social. In afara rezervelor legale, asociatii mai pot hotari prelevarea din profit a unui procent suplimentar pentru constituirea de rezerve facultative.
Rezervele legale se evidentiaza contabil distinct de cele facultative (in conturi diferite dar avand aceeasi natura). Scopul constituirii rezervelor legale si facultative este acela de a mari capitalurile proprii in vederea compensarii pierderilor pe care societatea le-ar putea suferi in anii urmatori constituirii acestor rezerve. Rezervele facultative constituie prin prelevare din profit pot fi folosite atat la majorarea capitalului social, cat si la reconstituirea acestuia in cazul in care capitalurile proprii (activele nete) se diminueaza corespunzator pierderilor175.
Atat in situatia completarii, cat si al majorarii, operatiunea presupune o “trecere” a valorilor din contul contabil de rezerve in contul contabil de capital social, deci o operatiune scriptica176. In cazul majorarii capitalului social prin emisiune de noi titluri, acestea se repartizeaza cu titlu gratuit tuturor asociatilor, proportional cu participarea acestora la capitalul social al societatii de la data operatiunii de majorare.
25.6.1.2. Rezervele rezultate din reevaluare
Independent de rezervele constituite prin prelevare din profit, alte rezerve pot fi constituite si prin inregistrarea de diferente favorabile rezultate din reevaluarea patrimoniului social. Prin diferente favorabile se intelege, conform punctului 37 din Regulamentul legii contabilitatii, diferenta dintre valoarea actuala (mai mare) si valoarea inregistrata in contabilitate a elementelor de activ (mai mica) supuse reevaluarii in conditiile legii. Aceasta inseamna ca un bun (activ) al societatii intrat in patrimoniul acesteia, indiferent de modalitatea dobandirii, poate sa creasca in timp ca valoare, din 175 Folosirea lor in acest scop nu este obligatorie, asociatii putand, teoretic, sa reface nivelul initial al capitalurilor proprii prin noi aporturi176 Din punct de vedere contabil are loc o debitare a contului de rezerve insotita de o creditare a contului de capital social, ambele fiind conturi de pasiv
Page 66
diferite motive177. Societatea poate sa procedeze la reevaluarea patrimoniului (activelor), respectiv diferenta in plus dintre cele doua valori: valoarea la care a fost inregistrat la momentul dobandirii (valoarea de intrare) si valoarea actuala. Conform punctului 21 din Regulamentul legii contabilitatii, reevaluarea se face doar in cazul in care exista reglementari legale speciale in acest sens178. Desi pot fi incluse in rezerve, diferentele pozitive rezultate din reevaluarea patrimoniului nu pot fi folosite pentru majorarea capitalului social (art. 210 alin. 3 din Legea societatilor comerciale ).
In urma reevaluarii, valoarea activului supus acestei proceduri creste. Pentru a mentine echilibrul intre active si pasive (care trebuie sa fie egale), diferenta rezultata in plus se inscrie in pasiv, mai exact in partea de capitaluri proprii a bilantului, deoarece aceasta crestere profita asociatilor. De exemplu, reevaluarea unei cladiri (cont de activ 212 – constructii) ce duce la cresterea valorii acesteia de la 100.000 la 120.000 lei inseamna debitarea contului respectiv cu 20.000 lei. In continuare, se crediteaza contul 105 (cont de pasiv – rezerve din reevaluare) cu aceeasi diferenta de 20.000 lei.
Rolul reevaluarii periodice (nu si al majorarii capitalului social cu diferentele rezultate, majorare care, in prezent, nu este permisa179) este acela de a actualiza valorile activelor din patrimoniu, pentru o cat mai corecta si reala reflectare a capitalurilor proprii ale societatii. In conditiile in care stabilirea valorii societatii pe baze economice si nu contabile nu este inca aplicata cu valoare de principiu180, singura oglinda a societatii ramane bilantul, care trebuie deci sa se prezinte cat mai bine pentru ca societatea sa poata avea acces la credite.
26.6.2. Majorarea prin incorporarea beneficiilor
Beneficiul (profitul) reprezinta rezultatul pozitiv obtinut de o societate comerciala la sfarsitul unui exercitiu financiar, ca diferenta intre venituri si cheltuieli. Inainte de plata impozitului legal, profitul este brut, iar dupa este net. Ulterior prelevarii cotelor pentru constituirea si mentinerea rezervelor, adunarea generala a asociatilor poate hotari direct majorarea capitalului cu excedentul respectiv, in locul distribuirii acestuia catre asociati sub forma de dividende. Asadar, beneficiul inregistrat in bilantul contabil, fie aferent ultimului exercitiu financiar181, fie reportat de pe anii anteriori182 si evidentiat in conturile contabile aferente, va fi “trecut” in contul de capital social al societatii printr-o operatiune scriptica183. Deci, in locul dividendelor, asociatii primesc noi actiuni emise de societate, procedeu cunoscut si sub denumirea de plata a dividendelor sub forma de actiuni. In urma
177 Inflatia fiind primul motiv (desi aceasta nu este o crestere reala, ca efect al cererii si ofertei)178 Anterior modificarii Legii societatilor comerciale prin Legea nr. 161/2003, majorarea cu rezervele rezultate din reevaluare era optionala pentru societate. Consideram ca ar trebui sa se revina la aceasta, atata timp cat majorarea ramane optionala si nu obligatorie179 Conform art. 210 alin. 3 teza finala din Legea societatilor comerciale180 Cel putin de catre bancile comerciale, ca principali finantatori181 Inscris in contul analitic de profit si pierdere (121)182 Inscris in contul analitic rezultat reportat (117)183 Din punct de vedere contabil are loc o debitare a contului (conturilor) de plecare insotita de o creditare a contului de capital social, ambele fiind conturi de pasiv
Page 67
majorarii cu beneficiile, fie direct, fie ulterior “trecerii” acestora prin rezerve, participarea asociatilor la capitalul social ramane nemodificata. Din punct de vedere fiscal, operatiunea este impozabila, fiind asimilata cu distribuirea de dividende. Legea societatilor comerciale mentioneaza majorarea prin incorporarea beneficiilor la art. 210 alin. 2.
23.6.3. Majorarea prin incorporarea primelor legate de capital
Primele legate de capital sunt de mai multe tipuri, respectiv primele de emisiune, primele de aport, primele de fuziune si primele de divizare184 iar toate reprezinta diferenta (in plus) dintre valoarea nominala a actiunilor emise si pretul la care acestea au fost subscrise185 (ori primite de asociati in urma fuziunii sau divizarii). La momentul emisiunii (ori primirii) titlurilor de participare, valoarea lor nominala se va inregistra in contul contabil de capital social iar primele legate de capital aferente se vor inregistra distinct de acesta, si anume in contul contabil de prime alocat in functie de tipul (izvorul) primei. Desi Legea societatilor comerciale nu precizeaza expres, pentru identitate de ratiuni, dispozitiile referitoare la primele de emisiune sunt aplicabile si celorlalte tipuri de prime. Aceasta deoarece fuziunea si divizarea au ca efect majorarea, respectiv constituirea capitalului social, care majorare, respectiv constituire poate contine si o prima. Legea societatilor comerciale mentioneaza majorarea prin incorporarea beneficiilor la art. 210 alin. 2.
Conform Normelor registrului comertului, in vederea inregistrarii mentiunii de majorare prin incorporarea primelor legate de capital, societatea trebuie sa depuna la registrul comertului situatiile financiare si balanta insotitoare (art. 138)186.
Majorarea capitalului social cu valoarea primelor are loc prin “trecerea” acestora din contul contabil aferent (in functie de tipul primei) in contul contabil de capital social, printr-o operatiune scriptica187. In urma operatiunii se emit noi actiuni, acestea fiind repartizate cu titlu gratuit tuturor asociatilor, proportional cu participarea acestora la capitalul social al societatii de la data operatiunii de majorare.
184 Primele de fuziune si de divizare (prevazute la art. 241 lit. f din Legea societatilor comerciale) reprezinta echivalentul primei de emisiune in cazul majorarii, respectiv constituirii capitalului social ca urmare a fuziunii ori divizarii185 Desi Legea societatilor comerciale mentioneaza primele legate de capital la art. 210 care reglementeaza majorarea de capital si la art. 241 lit. f care reglementeaza fuziunea si divizarea, nimic nu impiedica existenta primei de emisiune si la constituirea capitalului social (in plus, capitalul social al persoanelor juridice noi rezultate in urma divizarii unei societati comerciale se constituie ca urmare a respectivei divizari, iar art. 241 lit. f mentioneaza posibilitatea constituirii capitalului cu prima de divizare) 186 Depunerea situatiilor financiare este obligatorie pentru toate formele de majorare de capital prin reorganizarea bilantului, cu exceptia conversiei creantelor187 Din punct de vedere contabil are loc o debitare a contului (conturilor) de plecare insotita de o creditare a contului de capital social, in acest caz ambele fiind conturi de pasiv
Page 68
25.6.4. Majorarea prin compensarea (conversia) creantelor
Compensarea de creante este o cale de majorare a capitalului social prin care societatea hotaraste ca, in loc de a-si plati o datorie catre un creditor al sau, indiferent de izvorul respectivei datorii (act sau fapt juridic), sa ofere acestuia in compensare actiuni/parti sociale nou emise. Compensarea de creante apare in practica, precum si in unele acte normative188, sub denumirea de conversie. Legea societatilor comerciale mentioneaza majorarea prin incorporarea beneficiilor la art. 210 alin. 2.
Din punctul de vedere al ambelor parti, adica al societatii si al creditorului, compensarea de creante nu este decat o aplicare a compensatiei din dreptul comun, respectiv stingerea unor datorii reciproce existand simultan, datorii ce au ca izvor acte sau fapte juridice pre-existente (inclusiv obligatiuni). Care sunt asadar cele doua datorii? Pe de-o parte, este datoria societatii fata de creditor, cu conditia ca aceasta sa fie certa si exigibila (Legea societatilor comerciale nu mai pune conditia lichiditatii creantei, adica un cuantum precis determinat189). Pe de cealalta parte, subscrierea de noi titluri de participare de catre creditor da nastere la o datorie a acestuia din urma fata de societate, constand in plata titlurilor subscrise. Ne aflam deci in prezenta a doua datorii certe (nefiind contestate), exigibile190 (prima, conform actului sau faptului din care a izvorat, iar a doua, de la data subscriptiei) si chiar si lichide (avand un cuantum precis determinat), care se sting astfel reciproc, fiind intrunite conditiile compensatiei.
Majorarea prin conversia creantelor in actiuni o consideram o modalitate hibrida din punct de vedere al surselor, externe si interne: astfel, pe de-o parte, operatiunea presupune o crestere a capitalurilor proprii (intocmai ca si majorarea prin noi aporturi 191) si o reducere a datoriilor iar pe de cealalta parte, operatiunea nu presupune o finantare a societatii, ci doar o rearanjare a elementelor de pasiv. Astfel, la fel ca in cazul incorporarii de elemente de capitaluri proprii (profit, prime si rezerve), operatiunea are loc tot scriptic, contabil, prin “trecerea” contravalorii actiunilor, la valoarea de emisiune, din contul contabil de pasiv (datorii catre terti192) in care au fost inregistrate initial, in contul de capital social si, eventual de prime legate de capital, daca subscriptia, ca latura a compensarii, a fost facuta cu prima.
188 OUG nr. 10/1997 privind diminuarea blocajului financiar, publicata in M.Of. nr. 71/22.04.1997, aprobata si modificata prin legea nr. 15/1997, publicata in M.Of. nr. 172/28.06.1997 si in prezent abrogata prin Legea nr. 469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei financiare, publicata in M.Of. nr. 529/19.07.2002189 Desi aceasta conditie este implicita190 Prin ajungere la termen (art. 1012 alin. 2 C. Civ.), prin renuntarea la termen de catre cel sau cei in favoarea caruia curge termenul sau prin decaderea din termen (art. 1418 C. Civ.)191 Actiunile nou emise se emit asadar catre subscriitor/subscriitori (cand sunt mai multi), adica fostul/fostii creditori192 In functie de izvorul datoriei, conturile au denumiri si numere diferite in cadrul Planului de conturi general (exp. “imprumuturi si datorii asimilate” – conturile din grupa 16 sau “furnizori” – cont 401)
Page 69
26. Reducerea capitalului social
Reducerea capitalului social este modalitatea in care asociatii isi reduc particparea fie procentual, fie numeric. Procentual, reducerea de capital social desemneaza operatiunea de reducere a capitalului social in care unui asociat i se anuleaza titlurile de participare, astfel incat, dupa aceasta anulare, ajunge fie sa detina un procent de capital social mai mic (raportat la capitalul social total), fie isi pierde chiar calitatea de asociat, in cazul anularii tuturor titlurilor sale. Numeric, reducerea de capital social desemneaza operatiunea in care tuturor asociatilor fie (i) li se anuleaza un numar de titluri de participare la capitalul social, proportional cu aceasta participare, fie (ii) se reduce valoarea nominala a tuturor titlurilor de participare, astfel ca, in ambele situatii, in urma operatiunii, desi capitalul social se reduce ca valoare, participarea asociatilor la capitalul social ramane aceeasi ca inainte de reducere. Cand reducerea se face prin anularea titlurilor, aceasta presupune o rascumparare a propriilor titluri de catre societatea emitenta193.
Motivele reducerii capitalului social sunt urmatoarele, conform art. 207 din Legea societatilor comerciale: (i) scutirea de varsaminte a actionarilor (asociatii trebuind sa plateasca integral partile sociale subscrise), (ii) restituirea catre asociati a unei cote-parti din aporturile sociale194, (iii) pierderi, daca acestea scad sa reduca valoarea activelor nete (cand ajung sub valoarea inregistrata a capitalului social, reducerea este obligatorie, urmata de completare sau lichidare, in cazul cand reducerea duce capitalul social sub minimul legal), (iv) retragerea unui asociat, in cazurile prevazute de lege si (v) excluderea unui asociat (doar in societatea cu raspundere limitata), in cazurile prevazute de lege195.
Reducerea capitalului social, indiferent de motive, se dispune numai de catre adunarea generala a asociatilor, cu exceptia unor cazuri de retragere sau excludere.
Deoarece, prin reducerea capitalului social este afectat gajul general societar, acestia se pot opune operatiunii. Dreptul de a face opozitie in instanta se poate exercita in termen de doua luni de la publicarea, in monitorul oficial, a hotatarii adunarii generale a asociatilor privind reducerea. Pana la expirarea acestui termen, efectele reducerii capitalului sunt suspendate.
27. Fuziunea si divizarea societatilor comerciale
Fuziunea si divizarea sunt cele doua forme de reorganizare voluntara a unei societati comerciale. Acestea sunt reglementate de art. 238 si urm. din Legea societatilor comerciale
193 Teoretic, procedura de rascumparare a propriilor titluri este regmenentata doar pentru societatea pe actiuni (art. 103¹ si urm. din Legea societatilor comerciale)194 Prevedere neaplicabila in societatile de capitaluri195 Vezi infra nr. 29
Page 70
Fuziunea este operatiunea prin care doua sau mai multe societati comerciale se reunesc intr-una singura. Reunirea se face (i) prin absorbirea unei/unor societati de catre o alta societate sau (ii) prin contopirea a doua sau mai multe societati pentru a alcatui o societate noua.
Divizarea se face prin impartirea intregului patrimoniu al unei societati, care isi inceteaza existenta, intre doua sau mai multe societati existente sau care i-au astfel fiinta. Divizarea poate avea loc (i) prin impartirea patrimoniului societatii divizate intre doua sau mai multe societati existente sau (ii) prin impartirea patrimoniului societatii divizate intre doua sau mai multe societati care i-au astfel fiinta.
Parti ale unei operatiuni de fuziune/divizare pot fi societati de forme diferite si de tipuri diferite, forma societatii/societatilor rezultate in urma operatiunii fiind la latitudinea societatilor implicate196 In toate cazurile, vointa societatilor cu privire la operatiune este vointa asociatilor fiecareia dintre acestea, luata in cadrul formal al adunarii generale.
Efectele fuziunii/divizarii sunt urmatoarele:- dizolvarea, fara lichidare, a societatii care isi inceteaza existenta si transmiterea
universala sau cu titlu universal a patrimoniului sau catre societatea sau societatile beneficiare (existente sau care iau fiinta);
- in schimbul titlurilor de participare pe care le aveau la societatile care isi inceteaza existenta (se divolva) primesc titluri in societatea care beneficiaza de pe urma transmiterii patrimoniului (sau a unei parti din acesta) societatii dizolvate;
- societatea care preia patrimoniul (sau parte din acesta) a unei societati dizolvate preia si drepturi si obligatii (sau parte din acestea) ce au apartinut societatii dizolvate.
28. Dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale
Dizolvarea si lichidarea societatii comerciale este operatiunea in urma careia o societate comerciala isi inceteaza existenta, ca persoana juridica, din diverse motive, legate sau nu de vointa asociatilor. Cand este urmare a vointei asociatilor, dizolvarea si lichidarea se numeste voluntara. Cand aceasta se produce ca urmare a cererii creditorilor (sau chiar a debitorului insusi) se numeste insolventa197 (faliment, lichidare judiciara). Procedura dizolvarii (inclusiv fuziune/divizare) si lichidarii voluntare este reglementata de Legea societatilor comerciale; procedura falimentului este reglementata de Legea insolventei.
Dizolvarea si lichidarea sunt cele doua faze succesive ale incetarii existentei societatii. Prima faza, dizolvarea, cuprinde operatii care declanseaza si pregatesc aceasta incetare. Lichidarea cuprinde operatiile de vanzare a tuturor activelor societatii si sumele obtinute se impart asociatilor, dupa ce in prealabil au fost platiti toti creditorii sociali; societatea comerciala isi pastreaza personalitatea juridica pana la ultimul act de lichidare.
196 In cazul in care difera tipul societatii, respectiv partile sunt o societate pe actiuni listata si una de tip inchis, societatea rezultata in urma fuziunii, respectiv societatile rezultate in urma divizarii, pot societati listate, daca indeplinesc criteriile pentru a fi considerate astfel de societati197 Reprezinta imposibilitatea debitorului de a-si plati datoriile scadente cu sumele de bani disponibile
Page 71
Lichidarea societatii se face, in principiu198, de catre persoane specializate, membre ale unui corp profesional, denumiti practicieni in lichidare (lichidatori). Acestia raspund, pentru operatiunile de lichidare, intocmai ca si administratorii, respectiv membrii directoratului. Dizolvarea voluntara este reglementata de art. 227 si urm. din Legea societatilor comerciale.
29. Retragerea si excluderea asociatilor
In cazul societatii cu raspundere limitata, asociatul se poate retrage (art. 226 din Legea societatilor comerciale): (i) in situatiile prevazute de actul constitutiv, (ii) cu acordul tuturor celorlalti asociati sau (iii) pentru motive temeinice199, in baza unei hotarari judecatoresti. Asadar, daca primele doua cazuri de retragere se fac amiabil, cea de-a treia presupune cenzurarea de catre instanta a motivelor de retragere.
Excluderea asociatului din societatea cu raspundere limitata intervine in urmatoarele cazuri (art. 222 din Legea societatilor comerciale200): (i) atunci cand asociatul nu aduce aportul la care s-a obligat201 si (ii) atunci cand asociatul-administrator savarseste, cu intentie, acte care cauzeaza societatii prejudicii, in beneficiul sau sau al altora.
Conform art. 134 din Legea societatilor comerciale, in cazul societatii pe actiuni, actionarul se poate retrage doar in cazul in care acesta nu este de acord cu hotararea adunarii generale de: (i) schimbare a obiectului principal de activitate, (ii) mutarea sediului societatii in strainatate, (iii) schimbare a formei societatii sau (iv) fuziunea ori divizarea societatii202. In toate situatiile, actiunile actionarului retras sunt dobandite chiar de catre societate, acestea avand regimul prevazut de art. 103¹ si urm. din Legea societatilor comerciale). Retragerea actionarului dintr-o societate pe actiuni este o exceptie de la regula ca acesta poate sa renunte la calitatea de actionar prin cesiunea actiunilor.
La societatile admise la tranzactionare pe o piata organizata, Legea pietei de capital mai prevede o procedura speciala de retragere, cand exista un actionar detinand aproape intreg capitalul social si actionari cu detineri intre 5% si 10% din capitalul social; in acest caz, actionarii minoritari au atat dreptul, dar pot fi si obligati sa-si vanda toate actiunile
198 In societatile de persoane si mixte, lichidarea unei societati dizolvate voluntar se poate face de catre asociati, prin intelegere cu creditorii199 Precum neintelegeri grave intre asociati, care fac imposibila sau ingreuneaza semnificativ functionarea societatii200 Acest articol contine si alte cazuri de excludere, aplicabile insa societatilor cu raspundere nelimitata201 Avand in vedere ca plata partilor sociale trebuie facuta integral la momentul subscriptiei, situatia in speta se refera la aporturile in natura nepredate societatii202 Acest din urma motiv este circumstantiat in Legea pietei de capital (art. 242), in sensul ca actionarii se pot retrage daca nu sunt de acord cu hotararile adunarii generale cu privire la fuziuni si divizari, daca acestea implica alocarea de actiuni ce nu sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata
Page 72
actionarului majoritar, la un pret echitabil203. Desi art. 206 defineste acest caz de "retragere", suntem de fapt in fata unei situatii de cumparare sau vanzare fortata.
In societatea pe actiuni, actionarul nu poate fi exclus pentru nici un motiv, insa efectele anularii actiunilor pentru neplata produce aceleasi efecte ca si in cazul excluderii asociatului din societatea cu raspundere limitata.
In toate cazurile, societatea isi reduce capitalul social proportional cu partile sociale, respectiv actiunile anulate ce au apartinut asociatului retras sau exclus, respectiv actionarului retras ori caruia i s-a aplicat sanctiunea anularii. Acesta din urma are dreptul la o suma de bani reprezentand contravaloarea partilor sociale, respectiv actiunilor anulate204, calculata fie prin acordul partilor, in societatea de persoane, fie prin expertixa, in cea de capitaluri.
203 Desi aceasta procedura de retragere duce la pierderea calitatii de actionar in cele doua situatii, actiunile actionarului respectiv nu sunt dobandite chiar de catre societate, precum in situatiile reglementate de Legea societatilor comerciale204 Proportional cu partea de varsamant efectuata, in cazul anularii actiunilor pentru neplata
Page 73
Functionarea societatilor comerciale
30. Consideratii introductive
Prin functionarea societatii intelegem hotararile pe care societatea le ia, la nivelul organelor interne de decizie, cu privire la actele pe care urmeaza sa le incheie, in calitate de subiect de drept distinct de asociatii sai, precum si raporturile dintre asociati, ori intre acestia, pe de-o parte, si societate, pe de alta parte205.
Daca, in ceea ce priveste capitalul social, aporturile, subscriptia si varsamantul etc. regulile aplicabile celor doua forme societare sunt, cu mici exceptii206, aceleasi, in cazul functionarii societatii sunt destul de diferite la cele doua forme societare studiate: societatea pe actiuni si societatea cu raspundere limitata.
31. Drepturile conferite de tilurile de participare
Titlurile de participare confera detinatorului (asociatului) atat drepturi patrimoniale, cat si nepatrimoniale. Drepturile patrimoniale incorporate de titluri, conform Legii societatilor comerciale, sunt: dreptul la dividende, dreptul la partea ramasa dupa lichidarea activelor societatii si dreptul de preferinta. Pe langa acestea, alte drepturi pot rezulta din actul constitutiv sau intelegerea partilor207. Drepturile neptrimoniale incorporate de actiuni, conform aceleiasi Legi a societatilor comerciale, sunt: dreptul de a participa la sedintele adunarii generale a asociatilor, dreptul de a convoca, in anumite conditii, adunarea generala a asociatilor, dreptul de vot si dreptul la informare si cel de control208.
Dividendul reprezinta creanta asociatului asupra societatii in care detine titluri de participare, exprimata ca si cota-parte din profitul respectivei societati. Profitul distribuit poate fi aferent exercitiului financiar incheiat sau reportat de la exercitii financiare anterioare (ramase nedistribuite ori nerepartizate pentru alte destinatii). Distribuirea se decide de catre adunarea generala (ordinara, in cazul societatii pe actiuni) si se face in proportional cu participarea asociatilor la capitalul social, daca actul constitutiv nu prevede alte cote (art. 57 alin. 2 din Legea societatilor comerciale). In toate cazurile, este nula clauza prin care un asociat primeste dividende in lipsa profitului sau isi asuma toate dividendele, aceasta clauza fiind denumita “clauza leonina”209.
Partea ramasa in urma lichidarii reprezinta creanta asociatului asupra societatii dizolvate in temeiul caruia acesta poate participa la distribuirea sumelor obtinute in urma lichidarii
205 In ceea ce priveste modificarile capitalului social intervenite pe parcursul existentei societatii, acestea au fost tratate anterior (vezi supra nr. 25, respectiv 26)206 Precum cele aplicabile societatilor pe actiuni public detinute207 Cum ar fi dreptul de preferinta la cesiunea de actiuni sau dreptul de a participa la o vanzare de actiuni208 Dreptul de a fi ales in organele de conducere ale societatii nu il consideram a fi un drept derivand din titluri, atata vreme cat orice persoana, fizica sau chiar juridica, poate fi aleasa intr-un astfel de organ (in cazul societatilor listate, existenta si a unor membri independenti este chiar obligatorie)209 De la partea leului, din fabula cu impartirea prazii intre animale
Page 74
activul social, dupa plata creditorilor sociali. Partea ramasa in urma lichidarii se distribuie asociatilor proportional cu participarea acestora la capitalul social, daca actul constitutiv nu prevede alte cote. Este nula stipulatia ca un asociat va beneficia de intregul activ ramas, respectiv ca altul nu va beneficia de nimic, aceasta fiind considerata tot o clauza leonina.
Dreptul de vot este dreptul nepatrimonial in temeiul caruia un asociat isi exprima pozitia “pentru” sau “impotriva” unei probleme supuse dezbaterii, in cadrul unei sedinte a adunarii generale a asociatilor210. Rezultatul votului este majoritar “pentru” sau majoritar “impotriva” problemei supuse votului si poate fi exprimat personal sau prin reprezentare (mandat).
Dreptul la informare si dreptul de control sunt drepturi ale asociatului (in principiu, actionarului minoritar, acolo unde exista un actionar majoritar211) de a fi informat asupra activitatii societatii, inclusiv asupra hotararilor ce o privesc, asupra administrarii acesteia si a rezultatelor economice obtinute. Dreptul la informare si control poate fi exercitat in cadrul adunarii generale, dar si individual.
32. Organele societatii
Fiind persoana juridica, unul din elementele definitorii ale personalitatii juridice a unei societati este existenta organelor sale decizionale. Aceasta deoarece, spre deosebire de persoana fizica, persoana juridica este o fictiune a legii si, neavand o existenta materiala, rolul vointei societare este inlocuita de vointa persoanelor fizice ce alcatuiesc organele sale.
Organele societatii sunt de patru feluri:- organul deliberativ, reprezentat de adunarea generala a asociatilor;- organul de supraveghere, reprezentat de membrii consiliului de administratie ai
societatii pe actiuni de dimensiuni mari organizata in sistem unitar, respectiv de membrii consiliului de supraveghere, in cazul societatii pe actiuni organizata in sistem dualist;
- organul executiv (managerial), reprezentat de directorii societatii, in cazul societatii pe actiuni de dimensiuni mari organizata in sistem unitar, respectiv de directorat, in cazul societatii pe actiuni organizata in sistem dualist;
- organul de control, reprezentat de cenzorii, respectiv auditorii societatii, dupa caz.
In cazul societatii de mici dimensiuni, inclusiv societatea pe actiuni, organul de supraveghere si organul executiv sunt comasate sub forma organului de conducere si administratie format din administratori (fie intr-un consiliu, cand sunt mai multi, fie un administrator unic).
210 Cu exceptia cazurilor de conflict de interese, abtinerile echivaleaza cu votul “impotriva”211 Prin consacrarea legislativa a acestui drept s-a urmarit restrangerea posibilitatii actionarului majoritar sa abuzeze de pozitia sa in societate, in detrimentul actionarilor minoritari
Page 75
32.1. Adunarea generala
Adunarea generala este organul format din totalitatea persoanelor – fizice sau juridice – care au calitatea de asociat intr-o societate comerciala. In functie de forma juridica a societatii, adunarea generala poarta denumiri specifice; in speta, in cazul societatii pe actiuni, aceasta se numeste adunare generala a actionarilor (actionarii fiind asociatii societatii pe actiuni). In cazul societatii cu raspundere limitata cu asociat unic, asociatul respectiv indeplineste rolul adunarii generale a asociatilor212.
NOTA:In acest curs, prin “adunare generala a asociatilor” vom intelege atat adunarea generala a asociatilor unei societati cu raspundere limitata, dar si adunarea generala a actionarilor unei societati pe actiuni, daca in context nu se prevede altfel in mod expres.
Adunarea generala a asociatilor este forul deliberativ al unei societati comerciale si reprezinta vointa sa suprema. Peste aceasta vointa nu poate sa treaca nici unul din celelalte organe ale societatii, acestea din urma subordonandu-se toate adunarii generale sau raportandu-i acesteia.
32.1.1. Felurile adunarii generale
In functie de atributiile ce cad in competenta adunarii generale, aceasta este de doua feluri: (i) ordinara si (ii) extraordinara.
NOTA:Aceasta deosebire este specifica numai societatii pe actiuni; de aceea, cand vom folosi termenii “adunare generala ordinara” sau “adunare generala extraordinara”, ne vom referi exclusiv la adunarea generala a actionarilor.
Intre cele doua feluri de adunari nu exista subordonare sau, altfel spus, nu se poate spune ca hotararile ce cad in competenta uneia sunt mai importante decat cele care cad in competenta celeilalte. Diferenta dintre ele este data de faptul ca, asa cum sugereaza si denumirile diferite ce le poarta, adunarea generala ordinara delibereaza asupra problemelor repetitive si care apar in viata societatii cel putin o data pe an, spre deosebire de adunarea generala extraordinara care delibereaza asupra unor probleme care apar in mod deosebit, daca apar. Adunarea generala extraordinara nu poate lua hotarari ce tin de adunarea ordinara sau invers, orice derogare statutara de la aceasta regula constand in transferul de atributii de la o adunare la cealalta (pentru a beneficia de conditiile diferite de cvorum si majoritate cu care se adopta hotararile in cadrul celor doua feluri de adunari) fiind nula213.
212 Societatea unipersonala poate fi vazuta si ca o forma de evolutie a activitatii profesionistului-persoana fizica catre o activitate protejata de raspunderea limitata (Camelia Stoica, Silvia Cristea – op. cit., p. 98)213 notiunile de cvorum si majoritate sunt definite in cadrul sectiunii nr. 31.3
Page 76
32.1.2. Competenta adunarii generale
Sunt de competenta adunarii generale ordinare a actionarilor, conform art. 111 alin. 2 din Legea societatilor comerciale, urmatoarele hotarari:- discutarea, aprobarea, modificarea situatiilor financiare sau oricarui raport financiar-
contabil pregatit la cererea adunarii generale sau a oricarui creditor, dupa luarea în considerare a rapoartele administratorilor si cenzorilor/auditorilor financiari ;
- autorizarea distribuirii de dividende catre actionari ;- evaluarea activitatii membrilor organului administrativ214;- aleagerea membrilor organului de supraveghere si a celui de control, precum si
revocarea acestora, oricând considera oportun;- aprobarea remuneratiei si garantiei membrilor organului administrativ si a cenzorilor;- stabilirea bugetului de venituri si cheltuieli si a programului de activitate (planului de
afaceri) pentru exercitiul financiar urmator;- gajarea, inchiderea sau desfiintarea uneia sau mai multora dintre unitatile societatii215.
Sunt de competenta adunarii generale extraordinare a actionarilor, conform art. 113 din Legea societatilor comerciale, urmatoarele hotarari:- majorarea sau reducerea capitalului social;- modificarea obiectului de activitate al societatii;- modificarea formei juridice a societatii;- mutarea sediului social al societatii;- fuziunea sau divizarea societatii;- infiitarea sau desfiintarea de sedii secundare fara personalitate juridica (sucursale,
puncte de lucru, agentii etc.);- dizolvarea si lichidarea societatii ;- emiterea de obligatiuni;- conversia actiunilor dintr-o categorie in alta216;- conversia unei categorii de obligatiuni in alte categorie sau in actiuni;- orice modificare a actului constitutiv;- orice alta hotarare pentru care este ceruta aprobarea adunarii generale extraordinare217.
In cazul societatii cu raspundere limitata, legea nu face diferenta intre adunare ordinara sau extraordinara, art. 194 din Legea societatilor comerciale enumerand atributiuni care, in cazul societatii pe actiuni, se regasesc fie in competenta adunarii ordinare, fie in competenta adunarii extraordinare. Astfel, sunt de competenta adunarii generale a asociatilor urmatoarele hotarari:- aprobarea situatiilor financiare anuale si stabilirea repartizarii profitului net;
214 Consiliul de administratie sau consiliul de supraveghere, in functie de organizarea societatii in sistem unitar sau dualist215 Prin unitate consideram ca se intelege un sediu secundar cu personalitate juridica (filiala)216 Cele doua categorii de actiuni prevazute de Legea societatilor comerciale sunt actiunile ordinare si preferentiale. Acestea din urma dau dreptul titularului la un drept preferat la distribuirea de dividende (inaintea oricarei alte repartizari a profitului), in schimb nu dau drept de vot217 Prevazuta de lege (precum reintregirea capitalului social sau incheierea de acte de dispozitie avand ca obiect active ale societatii care depasesc jumatate din valoarea contabila a activelor acesteia) sau in actul constitutiv (de exemplu, introducerea cererii de aplicare a procedurii insolventei)
Page 77
- desemnarea administratorilor si cenzorilor/auditorilor financiari, revocarea lor si descarcarea acestora de gestiune;
- urmarirea administratorilor si/sau cenzorilor/auditorilor financiari pentru daunele pricinuite societatii;
- modificarea actului constitutiv;- orice alta hotarare pentru care Legea societatilor comerciale cere aprobarea hotararii
adunarii generale, ordinare sau extraordinare, a actionarilor, cu exceptia celor care sunt proprii doar societatilor pe actiuni (in principiu, cele care sunt incompatibile cu caracterul intuitu personae al societatii cu raspundere limitata218).
32.2. Convocarea adunarii generale
Sedintele adunarii generale ale asociatilor se convoaca ori de cate ori este nevoie, cu exceptia adunarii generale ordinare anuale (atat a actionarilor cat si si a asociatilor) care, in mod obligatoriu, trebuie sa aiba loc in cel mult cinci luni de la incheierea exercitiu financiar. Motivele obligatorii ale convocarii adunarii ordinare sunt: (i) discutarea situatiilor financiare pentru a fi depuse apoi la unitatile ANAF219; (ii) aleagerea membrilor organului de supraveghere si a celui de control, neputand functiona fara acestia; (iii) repartizarea eventualului profit rezultat la sfarsitul unui exercitiului financiar220 s.a. Asadar, dupa cum se observa, interesul adoptarii hotararilor ce tin de competenta adunarii generale ordinare depaseste nivelul de interes al societatii si asociatilor, implicand organul fiscal sau toti tertii care, de exemplu, vor sa stie situatia patrimoniala a societatii. In cazul adunarii generale extraordinare, chiar daca hotararea este importanta, poate chiar vitala pentru societate, aceasta nu depaseste nivelul de interes al societatii si al asociatilor acesteia.
Convocarea sedintei adunarii generale se face pentru ambele forme societare de catre administratori sau directorat, cu respectarea termenelor si formalitatilor de publicare/instiintare prevazute de lege. Ea poate fi ceruta si de asociatii care detin, separat sau impreuna, cel putin 5% din capitalul social (art. 119 din Legea societatilor comerciale). De asemenea, asociatii care detin acelasi procent minim pot solicita introducerea unor puncte suplimentare pe ordinea de zi a unei adunari deja convocate (art. 117¹ din Legea societatilor comerciale).
32.3. Tinerea sedintelor, adoptarea hotararilor si punerea acestora in executare
Sedinta adunarii generale se tine in locul prevazut in convocator221, la sedinta putand participa asociatii care detin aceasta calitate la data de referinta. Aceasta din urma este o data calendaristica stabilita de catre administratori/directorat si mentionata in convocator.
218 Precum cele legate de obligatiuni si de categoriile (clasele) de titluri de participare219 Care, la randul lor, le trimit mai departe, in forma electronica, Registrului Comertului220 Repartizarea sub forma distrubuirii de dividende trebuie sa fie expresa, altfel profitul reportandu-se221 Cand actul constitutiv permite, altfel acestea se tin la sediul societatii (art. 110 alin. 2 din Legea societatilor comerciale)
Page 78
Pentru a se putea lua in mod valabil, hotararile adunarii generale trebuie sa indeplineasca cerintele de cvorum si majoritate cerute de lege.
Prin cvorum se intelege prezenta unor asociati reprezentand un anumit procent de capital social222, raportat la intreg capitalul social, prezenta fara de care adunarea nu se poate intruni si nu poate delibera in mod valabil. Prin majoritate se intelege jumatate plus unu din voturile exprimate in adunarea generala a asociatilor, voturi raportate fie la covrum, adica la partea de capital reprezentat de asociatii prezenti (majoritate relativa sau simpla), fie la intreg capitalul social (majoritate absoluta). In cazul in care anumite hotarari trebuie luate cu majoritate absoluta, mentionarea unui cvorum este inutila.
Societatea comerciala ia decizii in cadrul adunarii generale pe principiul majoritatii, minoritatea fiind obligata sa respecte hotararile luate de majoritate cu respectarea legii. In cazul in care o hotarare este nelegala sau nestatutara (nu si inoportuna), asociatii minoritari care au votat impotriva sau nu au fost prezenti pot cere instantei de judecata anularea ei.
Pentru a fi opozabile tertilor, hotararile adunarii generale se publica in monitorul oficial, in termen de 15 zile de la adoptare (art. 131 alin. 4 din Legea societatilor comerciale). De la data publicarii incepe sa curga si termenul in care hotararile nelegale sau nestatutare ale adunarii pot fi atacate in instanta de catre asociatii care au votat contra sau care au fost absenti (art. 132 alin. 2 din Legea societatilor comerciale). In cazul in care instanta anuleaza hotararea, aceasta inceteaza sa-si mai produca efecte retroactiv, ca si cum nu ar fi existat niciodata (daca acest lucru este posibil fara a vatama drepturi obtinute in mod legitim in aceasta perioada). Odata cu cererea de anulare, asociatii petenti pot cere instantei si suspendarea hotararii, pana la pronuntarea unei decizii cu privire la cererea de anulare.
33. Supravegherea, administrarea si conducerea societatii
Administrarea si conducerea societatii inseamna stabilirea politicii generale, economice si functionale a societatii, in limita legii si a hotararilor organelor societare superioare. Supravegherea inseamna alegerea, verificarea si revocarea conducerii executive a societatii (atunci cand aceasta este separata de supraveghere) si raportarea catre organul superior decizional (adunarea generala) a rezultatelor acestui proces. O societate pe actiuni de mari dimensiuni, unde supravegherea este separata de conducerea (executiva) a societatii adopta fie sistemul de organizare unitar, fie cel dualist. In cadrul sistemului unitar membrii organului de supraveghere formeaza un consiliu de administratie iar in cadrul celui dualist un consiliu de supraveghere. Ambele, la fel ca si adunarea generala, tin sedinte in urma unor convocari si iau decizii in conditii de cvorum si majoritate, decizii care pot fi, bineinteles, cenzurate de adunarea generala (nu si de instanta de judecata, direct).
222 Sau de drepturi de vot
Page 79
Daca adunarea generala decide in problemele importante ale societatii, conform legii si actului constitutiv, in privinta celorlalte probleme importante, dar care nu sunt de competenta adunarii generale, decide consiliul de administratie, respectiv consiliul de supraveghere sau directoratul, in functie de sistemul de organizare adoptat. Membrii organului de supraveghere sau de administrare si conducere sunt desemnati de catre adunarea generala pentru o perioada determinata. Poate avea aceasta calitate orice persoana, daca nu este decazuta din dreptul de a detine o astfel de functie 223. Ele sunt, in general, impuse de detinatorii majoritatii capitalului social si reprezinta interesele acestora din urma in societate, cu conditia ca acestea sa nu fie contrare chiar interesului societatii insasi. Regulile care le guverneaza activitatea sunt cele de la mandat, putand fi deci revocati oricand224. Durata mandatului nu poate fi mai mare de 4 ani insa sunt reeligibili. In plus, ei nu pot detine concomitent mai mult de 5 mandate225.
Operatiunile determinate denumite generic conducere a societatii sunt cele care se produc zi cu zi, in cazul societatilor care depasesc stadiul de antreprenoriat, acestea fiind in sarcina directorilor. Cand sunt mai multi, acestia formeaza impreuna managementul sau conducerea (executiva) a societatii. Conducerea societatii este exercitata prin delegare de competenta din partea administratorilor catre directori, in sistemul unitar226 iar de catre directorat ope legis, in cel dualist227.
Managerii sunt profesionisti in domeniul lor si dau socoteala in mod direct membrilor organului de supraveghere. In sistemul unitar, managerii poarta denumirea legala de directori si pot fi numiti si din randul administratorilor; in acest caz administratorul in cauza poarta denumirea legala de administrator executiv228. Managerii mai sunt denumiti si directori, directori executivi sau conducatori (in functie de marimea societatii sau domeniul de activitate); in sistemul dualist managerii sunt denumiti membri ai directoratului. Regulile care guverneaza atat activitatea directorilor, la societatile pe actiuni organizate in sistemul unitar, cat si a membrilor directoratului, in sistemul dualist, sunt cele ale contractului de mandat229. De aceea ei pot fi revocati oricand230 de catre consiliul de administratie, respectiv cel de supraveghere231.
Atributiile managerilor, intre ei, precum si intre ei, pe de-o parte, si fata de administratori, respectiv membrii consiliului de supraveghere, pe de cealalta parte, difera atat la nivel legal cat si practic de la o forma societara la cealalta. Astfel, in cazul societatii de dimensiuni mici232 (in general cu raspundere limitata), managerii sunt, de cele mai multe 223 In speta, persoanele care au fost condamnate pentru infractiuni economice sau care, din motivele prevazute de lege, au cazier fiscal224 In cazul revocarii intempestive ei sunt indreptatiti la daune-interese225 Exceptie facand cel care detine cel putin un sfert din actiunile societatii unde isi exercita mandatul226 Art. 143 alin. 1 din Legea societatilor comerciale227 Art. 153¹ alin. 1 din Legea societatilor comerciale228 Art. 138¹ alin. 1 din Legea societatilor comerciale229 Remuneratia obtinuta in temeiul contractului de mandat este asimilata, din punct de vedere fiscal, veniturilor din salarii230 In cazul revocarii intempestive ei sunt indreptatiti la daune-interese231 Daca au fost insa numiti direct de catre adunarea generala a actionarilor, numai acest organ societar ii poate revoca232 Intreprindere mica sau mijlocie, micro-intreprindere
Page 80
ori, chiar administratorii societatii si, in acelasi timp, si fondatori ori asociati – deci fac atat acte de conducere (management), cat si acte de administrare a societatii, fara ca legea sa prevada o incompatibilitate intre calitatea de director (executiv) si cea de administrator. De altfel, la nivelul unei societati mici, actele de administrare si actele de conducere (management) se intrepatrund pana la confuziune. Dimpotriva, in cazul societatii de mari dimensiuni, calitatea de manager este, in principiu, diferita de cea de administrator. In cadrul formei societare a societatii pe actiuni, principala diferenta dintre membrii consiliului de administratie, respectiv cei ai consiliului de supraveghere, pe de-o parte si manageri, pe de cealalta parte este aceea ca cei dintai stabilesc directiile principale de activitate si de dezvoltare a societatii, delegand atributiile executive catre cei din urma si supraveghindu-i pe acestia233, cei dintai reprezentand astfel doar veriga de legatura intre actionari si management.
In marile societati de capitaluri, asociatii (actionarii) depind de membrii consiliului de administratie, respectiv de supraveghere care, fiind mai aproape de miezul problemei, pot veni cu solutii. Facand o paralela cu regulile constitutionale, adunarea generala a asociatilor ar fi electoratul, consiliul de administratie sau de supraveghere ar fi parlamentul, iar managementul ar fi guvernul. Asa cum nu electoratul este cel care sanctioneaza in mod direct guvernul, ci parlamentul, pe calea motiunii de cenzura, asa nici actionarii nu intervin in mod direct in managementul societatii, lasand acest lucru pe seama membrilor consiliului. De aceea, o sarcina reprezentand mai mult decat o simpla rutina pentru membri consiliului este aceea de a monitoriza activitatii managementului nu numai in raport cu performantele financiare ale societatii, dar si cu modul in care societatea serveste intereselor clientilor, isi motiveaza angajatii sau castiga sprijinul autoritatilor publice234.
34. Controlul gestiunii (administrarii) societatii
Controlul activitatii societatii este exercitat de cenzori sau auditori, al caror rol este de a informa adunarea generala, statul si creditorii asupra acestei activitati. Pe cand auditorii sunt, in mod obligatoriu, profesionisti, membri ai unui corp profesional, cenzorii pot fi si persoane desemnate din randul asociatilor.
34.1. Cenzorii
In societatea pe actiuni, existenta comisiei de cenzori formata din cel putin trei persoane avand calitatea de membru (si inca unul avand calitatea de supleant235) este obligatiorie. In toate cazurile, numarul cenzorilor trebuie sa fie impar. In societatile cu raspundere limitata, numirea cenzorilor este obligatorie atunci cand numarul asociatilor trece de 15236.
233 Conform art. 142 din Legea societatilor comerciale, acestia stabilesc si sistemul contabil si de control financiar si aproba planificarea financiara234 Ibidem235 Rolul supleantului este acela de a inlocui un membru plin daca acesta nu isi poate exercita mandatul, din diverse motive
Page 81
Cenzorii sunt alesi de adunarea generala pentru un mandat de 3 ani ce poate fi reinnoit (art. 159 din Legea societatilor comerciale).
Cenzorii pot fi persoane fizice sau juridice, asociati sau nu; cenzorul expert contabil nu poate fi asociat. Legea prevede anumite incompatibilitati pentru cenzori. Nu pot fi asadar cenzori persoanele care au o anumita relatie cu administratorii, si anume: (i) cele aflate in relatii de casatorie, rudenie sau afinitate pana la gradul IV inclusiv, (ii) cele care primesc orice fel de remuneratie de la societate (alta decat pentru activitatea de cenzorat), de la administratori sau de la terti aflati in relatii contractuale sau de concurenta cu societatea, (iii) persoanele carora le este interzisa functia de administrator, membru al consiliului de supraveghere ori al directoratului si (iv) persoanele cu atributii de inspectie fiscala sau control operativ din Ministerul Finantelor Publice. Temeiul incompatibilitatii este fie cel al conflictului de interese, fie cel al moralitatii.
Conform art. 163 din Legea societatilor comerciale, controlul cenzorilor consta in supravegherea gestiuni societatii, verificarea legalitatii si acuratetii situatiilor financiare, verificarea tinerii regulate a registrelor si a corectitudinii evaluarii elementelor patrimoniale, evaluare prezentata in situatiile financiare.
Verificarea sitiatiilor financiare se face de catre cenzori lucrand impreuna si rezultatul face obiectul unui raport ce le insoteste, pentru a fi astfel supuse votului adunarii generale a asociatilor. Individual, cenzorii vor aduce la cunostinta administratorilor sau adunarii generale237 neregulile sesizate cu privire la conducerea si administrarea societatii. In acest scop, cenzorii/auditorii pot solicita de la administratori si manageri informatii cu privire la orice fel de operatiuni. De asemenea, cenzorii pot fi si sesizati de catre orice asociat/actionar, verificarea fiind obligatorie daca actionarul (sau actionarii, actionand impreuna) detine cel putin 5% din capitalul social.
34.2. Auditorii
Conform art. 160 alin. 1 din Legea societatilor comerciale, situatiile financiare ale societatilor comerciale supuse obligatiei legale de auditare, precum si cele care adopta sistemul dualist trebuie auditate de catre auditori financiari. Art. 258 din Legea pieţei de capital prevede ca situatiile financiar-contabile ale oricarei entitati supuse autorizarii, supravegherii si controlului ASF trebuie sa fie verificate si certificate de auditorii financiari. In plus, toate aceste societati sunt obligate sa isi organizeze si audit intern (auditorii financiari fiind denumiti in acest caz, prin contrast cu cei interni, auditori externi).
Auditorul este persoana fizica sau juridica ce dobandeste aceasta calitate in conditiile legii si reglementarilor emise de organizatia profesionala colectiva care coordoneaza,
236 Cand societatea nu face obiectul (voluntar sau obligatoriu) al controlului profesionist, acesta poate fi exercitat de oricare din asociatii neadministratori (Camelia Stoica, Silvia Cristea – op. cit., p. 96)237 Nu si actionarilor, individual
Page 82
autorizeaza si supravegheaza in numele statului238 activitatea de audit. Aceasta organizatie este Camera Auditorilor Financiari din Romania, persoana juridica de utilitate publica fara scop lucrativ.
Activitatea de audit, in special cel financiar (extern), este diferita atat de cea de cenzor, cat si de cea de contabil. Fata de cenzori, care pot sau nu sa fie persoane specializate, auditorii sunt in mod obligatoriu specialisti, membri ai respectivei organizatii profesionale. Fata de contabili, auditorii au un mandat in a carui exercitare se bucura de independenta fata de societate. De asemenea, ei sunt independenti si fata de orice autoritate a statului, fiind supusi numai principiului obiectivitatii si integritatii profesionale. Independenta auditorilor presupune interdictia acestora de a se afla in raporturi de munca sau civile cu societatile auditate sau de a avea alte interese materiale directe sau indirecte cu acestea din urma, cu exceptia onorariilor cuvenite pentru activitatea prestata in calitate de auditor.
Activitatea de audit este reglementata de OUG nr. 90/2008, aprobata prin Legea nr. 278/2008239, cu modificarile si completarile ulterioare. Auditul financiar reprezintă activitatea de examinare, în vederea exprimării de către auditorii financiari, a unei opinii asupra situaţiilor financiare anuale sau anuale consolidate, în conformitate cu standardele internationale de audit (ISA)240.
Categoriile de entitati care sunt obligate sa contracteze activitatea de audit, in vederea auditarii situatiilor lor financiare in conformitate cu standardele de audit, se stabilesc de catre Ministerul Finantelor Publice in acord cu Programul de implementare a reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a 78/660 a Comunitatii Economice Europene si cu Standardele de Raportare Financiara (IFRS241). Acestea din urma fac obiectul Ordinul Ministrului Finantelor nr. 3055/2009, cu modificarile si competarile ulterioare, act normativ care obliga agentii economici sa-si intocmeasca situatiile financiare in conformitate cu standardele internationale de audit, atunci cand depasesc limitele a doua din urmatoarele trei criterii (i) total active: 3.650.000 EUR, (ii) cifra de afaceri neta: 7.300.000 EUR si (iii) numar mediu anual de salariati: 50, precum si urmatoarele entitati: societatile comerciale administrate in sistem dualist, societatile listate si persoanele juridice de interes public242 si alte entitati desemnate de lege. In afara agentilor economici obligati sa raporteze financiar conform actului normativ mai sus mentionat, nimic nu-i interzice oricarui alt agent economic, indiferent de forma de organizare, de a-si audita extern situatiile financiare. In toate aceste cazuri, auditul se face 238 Orgaizatia ne(mai)fiind subordonata Ministerului Finantelor Publice239 Prin care s-a transpus Directiva 2006/43/CE, ce reprezinta legislatia comunitara in materie240 Sunt elaborate (si reevaluate periodic) de Consiliul pentru Standarde Internationale de Audit si Asigurare (IAASB) din cadrul Federatiei Internationale a Contabililor (IFAC)241 Cunoscute si sub numele de Standarde Internationale de Contabilitate (IAS), sunt dezvoltate de catre board-ul Comitetului International pentru Standarde de Contabilitate. Roulul acestora este acela de a uniformiza modul de intocmire si verificare a situatiilor financiare, in contextul globalizarii. IFRF au fost adoptate pana in prezent de Australia, Canada, Uniunea Europeana, India, Japonia, Muntenegru, Pakistan, Rusia, Singapore, Africa de Sud, Taiwan si Turcia242 In speta, institutiile de credit si institutiile financiare nebancare, societatile de asigurare-reasigurare, societatile de pensii, societatile de investitii financiare, societatile de administrare de active si organismele de plasament colectiv
Page 83
de catre firme specializate, multinationale sau autohtone, la activitatea respectiva participand o intreaga echipa care sa culeaga date, sa analizeze si sa interpreteze aceste date.
Spre deosebire de auditul financiar (extern), auditul intern in domeniul financiar este o activitate de examinare obiectiva a ansamblului activitatii societatii in scopul furnizarii, catre management sau supreveghetori, a unei evaluari asupra unor riscuri. Ca si cenzorii, ei au pot cere informatii cu privire la operatiunile societatii si pot intocmi rapoarte. Acestea sunt utile nu numai managementului, supraveghetorilor sau adunarii generale, ci si auditorilor externi. Auditul intern este realizat de persoane care detin calitatea de auditor financiar insa acestea lucreaza pentru societate.
35. Transferul titlurilor de participare
Transferul titlurilor de participare reprezinta transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora, indiferent de tip, in modalitatile stabilite de lege, in functie de forma sau tipul societatii emitente. In toate cazurile, atunci cand transmiterea se face prin acte inter vivos, actul are caracter contractual.
Dreptul de proprietate asupra titlurilor de participare nominative se transmite prin declaratie a cedentului si cesionarului in registrul asociatilor, respectiv actionarilor emitentului si prin mentiunea facuta pe fiecare titlu (in cazul in care acestea sunt emise in forma materiala). Desigur ca, fiind supletive, aceste reguli pot fi inlocuite sau dublate (la ambele forme societare) de un contract de cesiune243 incheiat in forma scrisa care cuprinde toate elementele de valabilitate a unui contract, inclusiv pretul (in cazul cesiunii cu titlu oneros), ca parte a obiectului contractului. Fiind insa un element confidential in multe cazuri, acesta ramane necunoscut atat societatii emitente, cat si celorlalti terti, cea dintai luand la cunostinta despre transfer fie prin notificarea cesiunii (in cazul in care actul constitutiv permite), fie prin intermediul declaratiei din registrul asociatilor/actionarilor, iar cei din urma prin eventuala mentiune facuta la registrul comertului. Normele registrului comertului prevad insa, in cazul transferului partilor de interes si partilor sociale, ca, pe langa hotatarea adunarii generale a asociatilor, trebuie depusa si cesiunea in original244. In cazul societatilor pe actiuni, mentiunea in registrul comertului privind modificarea actionariatului unei societati pe actiuni nu este obligatorie, dar daca totusi se solicita, aceasta se inscrie in registrul comertului in baza extrasului din registrul actionarilor, certificat de un reprezentant al organului de administratie al societatii245.
Lipsa informarii formale a societatatii, respectiv a registrului comertului, are aceleasi efecte ca in dreptul comun, respectiv inopozabilitatea fata de societate, respectiv fata de alti terti a transferului, altfel transferul fiind perfect valabil intre parti de la data acordului 243 Conform art. 98 alin. 1 din Legea societatilor comerciale, prin actul constitutiv partile pot prevedea si alte modalitati de transmitere a proprietatii asupra actiunilor in afara declaratiei facuta in registrul actionarilor244 Art. 131 alin. 1245 Art. 134 alin. 3 din Normele registrului comertului
Page 84
de vointa, conform dreptului comun. Formalitatile de inscriere a cesiunii sunt edictate in vederea stabilirii proprietatii fata de societate si terti, ramanand ca proprietatea sa se stabileasca conform dreptului comun. In caz de cesiune catre doi cesionari succesivi ai aceluiasi cedent, se va considera proprietar legitim fata de societate acela care va face primul cesiunea opozabila societatii, conform prevederilor legii sau ale actului constitutiv, in cazul in care partile au prevazut, de exemplu, posibilitatea notificarii cesiunii. Daca efectele inopozabilitatii fata de terti sunt neglijabile din punct de vedere al dreptului societar si chiar inutile pe piata de capital, efectele inopozabilitatii fata de societate sunt severe, echivaland cu inexistenta, pentru societate, a transferului. Acesta deoarece societatea recunoaste drept asociat doar persoana inscrisa in registrul asociatilor/actionarilor, ca fiind singura indreptatita, din punct de vedere al societatii, sa exercite drepturile derivand din calitatea de asociat/actionar246.
In cazul actiunilor dematerializate, cerinta mentiunii facute pe spatele actiunii este fara obiect, ramanand insa valabile toate celelalte conditii expuse mai sus. Cat priveste certificatul de actionar (pentru societatile de tip inchis), respectiv extrasul de cont (pentru cele listate) al cedentului, transmiterea lui nu produce nici un fel de efect, acesta pierzandu-si valabilitatea dupa instrainare, cesionarului urmand sa ii fie emis (din oficiu sau la cererea acestuia, conform actului constitutiv247) un nou document continand mentiunile prevazute de lege, inclusiv datele de identificare ale acestuia din urma.
In ceea ce priveste actiunile la purtator, transmiterea dreptului de proprietate se face prin simpla traditiune, ca in cazul tuturor titlurilor emise la purtator. In acest caz, societatea va recunoaste drept actionar pe cel care se afla in posesia fizica a actiunilor, ceea ce inseamna ca, pentru exercitarea drepturilor conferite de astfel de actiuni, titularul va trebui sa le depuna la societate pentru a dovedi calitatea de a exercita aceste drepturi. Deci traditiunea actiunilor este in primul rand o conditie de opozabilitate fata de societate si terti, echivalenta cu inscrierea transferului asupra actiunilor nominative in registrul actionarilor, proprietatea asupra lor putandu-se transfera insa si prin incheierea unui act de cesiune.
Transferul dreptului de proprietate asupra actiunilor calificate ca si valori mobiliare se face conform Legii pietei de capital si a reglementarilor ASF date in aplicarea acesteia, urmatoarele fiind principalele caracteristici ale operatiunilor (denumite tranzactii): (i) partile nu se intalnesc si, de cele mai multe ori, nici nu se cunosc; (ii) tranzactiile se realizeaza obligatoriu prin intermediari autorizati, societati de servicii de investitii financiare; (iii) pretul se stabileste conform regulilor pietei iar (iv) valorile mobiliare se afla depozitate si evidentiate la depozitarul central al pietei reglementate pe care se face tranzactia.
Totalitatea transferurilor actiunilor248 de la detinatorii lor initiali reprezinta piata secundara de capital. Din toate aceste transferuri, cele avand ca obiect valorile mobiliare 246 Conform dreptului comun in ceea ce priveste cesiunea de creanta, lipsa informarii tertului cedat asupra cesiunii, are ca efect inopozabilitatea, fata de acesta din urma, a respectivei cesiuni247 In cazul societatilor listate, extrasul este eliberat de depozitarul actiunilor (care indeplineste si functia de registru), la cerere248 Si obligatiunilor
Page 85
reprezinta piata secundara organizata, piata care este reglementata si supravegheata de ASF. Spre deosebire de piata primara, care presupune o finantare a societatii emitente deoarece banii proveniti din vanzarea titlurilor de participare reprezinta aporturi de capital social care intra in societate, piata secundara este cadrul institutional prin care detinatorii titlurilor respective isi valorifica ceea ce pentru ei a reprezentat, la moment dat (momentul subscriptiei sau dobandirii ulterioare), o investitie.
In cazul societatilor cu raspundere limitata, art. 202 din Legea societatilor comerciale prevede cesiunea partilor sociale fara restrictii doar intre asociati. Transmiterea catre terti este permisa numai daca a fost aprobata de asociatii reprezentand cel putin trei patrimi din capitalul social. Aceasta aprobare rezida din caracterul intuitu persoanae al societatii cu raspundere limitata. In cazul societatii pe actiuni de tip inchis, nu exista restrictii legale privind libera circulatie a actiunilor insa ele pot fi stabilite pe cale conventionala (de exemplu, prin actul constitutiv). Astfel de clauze sunt incompatibile cu statutul unei societati listate ale carei actiuni, fiind calificate ca si valori mobiliare, sunt liber transferabile (art. 215 din Legea pietei de capital).
Page 86
Societatea comerciala, ca angajator
36. Contractul de munca
Una dintre functiile societatii comerciale, ca persoana juridica, este aceea de a incheia contracte de munca, in calitate de angajator, cu una sau mai multe persoane, in calitate de angajati. Contractul de munca este reglementat de legislatia muncii sub aspect imperativ si dispozitiv, in functie de natura clauzelor. Contractul de munca este individual, atunci cand are ca si parti societatea si angajatorul si colectiv, cand are ca parti o organizatie patronala si una sindicala, la nivel de unitate, grup de unitati si sector de activitate. In corelatia dintre ele, contractele colective de munca de la nivel superior constituie, potrivit legii, izvor de drept pentru cele de la nivelurile inferioare iar contractul de munca la nivelul unitatii constituie izvor de drept pentru contractele individuale de munca249.
36.1. Contractul colectiv de munca
Contractul colectiv de munca este reglementat de Codul Muncii si Legea nr. 62/2011 privind dialogul social. Caracterele juridice ale contractului colectiv de munca sunt urmatoarele: este un act juridic bilateral, contract sinalagmatic, comutativ, cu titlu oneros, formal, numit si cu prestatiii succesive. Contractul este unic, neexistand doua contracte intre aceleasi parti. Un contract colectiv de munca poate fi incheiat la nivelul oricarei unitati insa, atunci cand numarul salariatilor este de cel putin 21, incheierea lui este obligatorie, sub sanctiunile prevazute in sarcina unitatii. Durata contractului de munca este intre 12 si 24 de luni. Obiectul negocierii colective il constituie conditiile de munca, salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca (precum sanatatea in munca)250. Contractul colectiv de munca nu poate contine dispozitii sub nivelul celor prevazute de lege.
36.2. Contractul individual de munca
Contractul individual de munca este reglementat de Codul Muncii. Acesta este definit ca acel contract in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu (art. 10). Caracterele sale juridice sunt urmatoarele: este un act juridic bilateral, contract sinalagmatic, comutativ, cu titlu oneros, formal251, numit, cu prestatii succesive si incheiat intuitu personae.
249 Ion Traian Stefanescu – Tratat teoretic si practic de drept al muncii. Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2012, p. 149250 Idem, p. 159251 Forma scrisa este stabilita sub sanctiunea nulitatii
Page 87
Spre deosebire de contractele civile, unde o persoana fizica dobandeste capacitate deplina de exercitiu la implinirea varstei de 18 ani, capacitatea de a incheia un contract de munca se dobandeste la 16 ani si, cu acordul parintilor sau al reprezentantilor legali, de la 15 ani.
Contractul individual de munca se poate incheia pe durata nedeterminata, ceea ce constituie regula sau pe perioada determinata, prin exceptie, in cazurile expres prevazute de lege.
Continutul contractului de munca este stabilit prin lege (art. 17 C. Mun.) si trebuie comunicat viitorului angajat anterior incheierii acestuia. Contractul cuprinde in mod obligatoriu: (i) identitatea partilor; (ii) locul de munca sau, în lipsa unui loc de munca fix, posibilitatea ca salariatul sa munceasca în diverse locuri; (iii) sediul sau, dupa caz, domiciliul angajatorului; (iv) functia/ocupatia conform specificatiei Clasificarii ocupatiilor din România sau altor acte normative si atributiile postului; (v) functia/ocupatia conform specificatiei Clasificarii ocupatiilor din România sau altor acte normative, precum si fisa postului, cu specificarea atributiilor postului; (vi) criteriile de evaluare a activitatii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului; (vii) riscurile specifice postului; (viii) data de la care contractul urmeaza sa îsi produca efectele; (ix) în cazul unui contract de munca pe durata determinata sau al unui contract de munca temporara, durata acestora; (x) durata concediului de odihna la care salariatul are dreptul; (xi) conditiile de acordare a preavizului de catre partile contractante si durata acestuia; (xii) salariul pe baza, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum si periodicitatea platii salariului la care salariatul are dreptul; (xiii) durata normala a muncii, exprimata în ore/zi si ore/saptamâna; (xiv) indicarea contractului colectiv de munca ce reglementeaza conditiile de munca ale salariatului; (xv) durata perioadei de proba.
În afara clauzelor esentiale de mai sus, între parti pot fi negociate si cuprinse în contractul individual de munca si alte clauze specifice precum: (i) clauza cu privire la formarea profesionala; (ii) clauza de neconcurenta; (iii) clauza de mobilitate; (iv) clauza de confidentialitate.
Page 88
Obligatiile fiscale in dreptul societar
37. Categorii de contribuabili
Inmatricularea in registrul comertului a societatii presupune si luarea ei in evidenta fiscala, individualizarea ca platitor de impozite facandu-se de la data emiterii codului unic de inregistrare252. In acest scop, incheierea de inmatriculare se trimite din oficiu catre administratia financiara in aria careia se afla sediul societatii.
Pe parcursul functionarii societatii, aceasta poate solicita intreruperea temporara a activitatii, mentionata ca atare in Registrul Comertului253 si comunicata Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, fara insa ca acest lucru sa duca la neexecutarea obligatiilor pe aceasta perioada)254.
In afara societatii, obligatii de natura fiscala mai incumba celor care isi vand actiunile si partile sociale, pentru castigul obtinut din vanzare.
38. Categorii de obligatii fiscale
Societatea este obligata sa plateasca impozitul pe profit, determinat conform legislatiei fiscale (Codului Fiscal si Normele Codului Fiscal), daca societatea nu intra sub incidenta altui sistem de impunere, precum cel stabilit prin Titlul IV C. Fisc255. Nu trebuie confundat insa profitul contabil cu profitul fiscal deoarece intre acestea doua pot exista diferente rezultate din calcularea bazei de impozitare ca urmare a interpretarii in mod diferit a legislatiei fiscale de catre societate (contribuabil), pe de-o parte si organul de inspectie fiscala, pe de cealalta parte256. Din punct de vedere fiscal, inainte de plata impozitului, profitul este brut iar dupa este net, abia atunci societatea putandu-l repartiza, inclusiv sub forma distribuirii de dividende257. Impozitul pe profit este stabilit sub forma unei cote unice de 16%.
Independent de impozitul pe profit ce incumba societatii, repartizarea de dividende este supusa si ea unei impuneri directe, asociatii fiind obligati sa suporte impozitul in cotele stabilite de lege. Chiar daca subiect al impunerii este asociatul258, plata efectiva a
252 Indicarea literei “R” inaintea codului inseamna calitatea societatii de platitor al taxei pe valoarea adaugata253 In baza art. 159 din Normele registrului comertului254 Intreruperea nu poate depasi trei ani si nu scuteste societatea de sarcina depunerii declaratiilor fiscale255 Impozitul pe veniturile microintreprinderilor. Conform Titlului IV C. Fisc., societatile incadrate in aceasta categorie pot opta pentru plata unui impozit calculat asupra venitului256 Astfel, organul fiscal poate reface baza de impozitare (adica profitul impozabil) fie prin aducerea in baza de impozitare a unor venituri (de exemplu, financiare), fie prin excluderea unor cheltuieli considerate nedeductibile fiscal257 Asadar nu trebuie confundat profitul distribuibil cu profitul repartizabil (distributia fiind una dintre formele de repartizare) sau profitul net cu cel brut258 Nefind vorba, asadar, de o dubla impunere a societatii
Page 89
impozitului se face de catre societate, prin retinere si virare in contul trezoreriei statului (sistemul retinerii la sursa). Cota de impozit este stabilita prin Codul fiscal si este aceeasi atat pentru persoanele fizice, cat si pentru persoanele juridice, ca parte a cotei unice (16%).
Nu in ultimul rand, in calitate de angajator, societatea comerciala este obligata sa retina si sa vireze la trezorerie impozitul pe venitul angajatilor, precum si contributiile la asigurarile de sanatate datorate de acestia (alaturi de partea datorata de angajator). Impozitul pe venit este stabilit sub forma unei cote unice de 16%. Retinerea si nevirarea contributiei de catre angajator constituie infractiune.
Cesiunea cu titlu oneros a actiunilor genereaza obligatia cedentului de a plati impozitul pe eventualul castig, conform art. 66 alin. 1 si 4 C. Fisc. Daca pretul primit in urma cesiunii este mai mare decat pretul la care au fost cumparate actiunile259, cedentul datoreaza impozitul legal pentru diferenta rezultata, mai putin spezele tranzactiei. Cum legea nu distinge, prin cumparare se poate intelege atat subscriptia cat si cesiunea actiunilor.
Si cesiunea cu titlu oneros a partilor sociale genereaza obligatia cedentului (vanzatorului) de a plati impozitul pe eventualul venit, conform art. 66 alin. 3 si 4 C. Fisc. Daca pretul primit in urma cesiunii este mai mare decat valoarea nominala a partilor sociale acesta datoreaza impozitul legal pentru diferenta rezultata (castig de capital). Acest tratament fiscal este valabil doar pentru prima cesiune de dupa subscriptie, incepand cu a doua cesiune impozitul urmand a se aplica la diferenta in plus dintre pretul de cumparare si cel de vanzare, mai putin spezele tranzactiei.
Conform art. 67 alin. 2 lit. b C. Fisc., obligatia revine cesionarului (desi cedentul este cel care realizeaza venitul). Astfel, articolul in speta instituie regula retinerii la sursa si in cazul platii pretului partilor sociale sau actiunilor emise de societatile de tip inchis, cesionarul avand obligatia de a calcula, retine si vira la trezorerie cota de impozit legala, momentul fiind cel al incheierii contractului. Impozitul platit este final, ceea ce inseamna ca cedentul – adica cel care suporta impozitul – nu mai trebuie sa includa castigul din vanzarea partilor sociale cedate in venitul pe baza caruia se stabileste profitul impozabil sau venitul impozabil260. Desi nu este implicata in calcularea, retinerea si virarea impozitului, societatii ii este interzis sa inregistreze transferul titlurilor in registru, in lipsa dovezii platii impozitului, fapt care duce, asa cum spuneam, la inopozabilitatea fata de societate a transmiterii dreptului de proprietate asupra titlururilor de participare si, deci, la imposibilitatea exercitarii de catre cesionar a drepturilor societare261. Aceeasi dovada
259 Inclusiv datorita dobandirii lor in baza unui plan de participare la profit al angajatilor (stock option plan), cand pretul la care au fost dobandite este mai mic decat pretul de piata din acel moment260 Impozitul pe veniturile microintreprinderilor. Conform Titlului IV C. Fisc., societatile incadrate in aceasta categorie pot opta pentru plata unui impozit calculat asupra venitului261 Pentru o opinie conform careia lipsa prezentarii dovezii platii impiedica insusi transferul dreptului de proprietate vezi Cristian Dutescu – op. cit. (3), p. 67. Nu achiesam la aceasta opinie aducand ca argument chiar textul din Codul Fiscal: „transmiterea dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare sau a părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi/sau în registrul asociaţilor/acţionarilor, după caz, operaţiune care nu se poate efectua fără justificarea virării impozitului la bugetul de stat”. Deci obiectul
Page 90
trebuie prezentata in mod obligatoriu si cu ocazia inscrierii cesiunii in registrul comertului. Reglementarea platii impozitului pe castigul de capital prin retinerea la sursa si imposibilitatea inscrierii in registre, desi pare intruziva, este singura cheie de control (dubla, ce e drept) pentru ca fiscul sa evite situatia neplatii impozitului de catre cedent, ca realizator al castigului.
interdictiei nu este „transmiterea” ci „inscrierea transmiterii”, obiectivul legiuitorului fiind acela de a bloca opozabilitatea, nu transmiterea efectiva a dreptului de proprietate
Page 91
Obligatiile contractuale
39. Despre contracte, ca izvor al obligatiilor
Contractul, in sensul de operatiune juridica (negotium juris), este guvernat de principiul consensualismului (art. 1178 C. Civ.). Sunt consensuale acele contracte care se incheie in mod valabil prin simpla manifestare de vointa262, fara nici o alta formalitate263.
Exceptia de la principiul consensualismului este formalismul. Sunt formale (solemne) acele contracte care, pentru a fi valabil incheiate, manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o anumita forma prevazuta de lege. Forma este deci o conditie de validitate a actului (ad validitatem sau ad solemnitatem) si in lipsa acesteia, contractul este lovit de nulitate absoluta. O specie a contractelor formale (solemne) sunt contractele autentice264,: donatia, ipoteca, actele care necesita inscrierea in cartea funciara (toate acestea fiind contracte civile)265. In materia dreptului comercial intra sub incidenta formalismului266: (i) efectele de comert (cambia, biletul la ordin si cecul), (ii) warantul, (iii) titlurile de credit emise in forma materiala, contractul de transport si actul constitutiv al unei societati comerciale constituite prin subscriptie publica sau care constata aportul unor imobile.
O categorie intermediara intre contractele consensuale si cele solemne sunt contractele reale, adica acele contracte care, pentru a fi valabil incheiate, trebuie sa fie insotite de remiterea (predarea materiala) a bunului ce face obiectul contractului267. Sunt contracte reale: depozitul, imprumutul, donatia sub forma darului manual268.
39.1. Incheierea contractelor intre prezenti
Acordul de vointa este usor de constatat cand partile sunt prezente la incheierea operatiunii si semneaza ambele pe inscrisul constatator al operatiunii respective, incheiat in urma negocierilor dintre parti. Conform art. 1182 C. Civ., este suficient ca partile sa se puna de acord asupra elementelor esentiale ale contractului, chiar daca lasa unele elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori incredinteaza determinarea acestora unor alte persoane269.
262 Printr-o simpla “strangere de mana”263 In unele cazuri, pentru a putea face dovada actului, ca operatiune juridice (negotium juris), acesta trebuie sa imbrace forma scrisa (deci manifestarea de vointa sa fie constatata printr-un inscris); altfel spus, forma scrisa este ceruta ad probationem264 Autentificarea unui act se face de catre un notar public265 O alta forma de act autentic fiind hotararea judecatoreasca266 Formalismul nu este echivalent cu forma autentica, ci forma autentica este o specie a actului solemn267 Dupa cum se observa, termenul “real” are un alt inteles decat in limbajul comun268 Darul manual nu este un act solemn, desi este o forma de donatie, fiind deci o exceptie de la conditia solemnitatii actului, consacrata din motive practice269 In cazul in care nu se inteleg sau tertul nu ia o decizie, va hotari instanta de judecata, dupa imprejurari (alin. 3 al respectivului articol)
Page 92
39.2. Incheierea contractelor intre absenti
Atat in raporturile civile, cat si in cele comerciale, sediul materiei se afla in cuprinsul articolelor 1182 si urm. C.Civ., dispozitii aplicabile tuturor contractelor, atat comerciale cat si civle.
Pentru nasterea unui contract intre absenti, sunt necesare doua manifestari de vointa care intervin succesiv: (i) oferta si (ii) acceptarea ofertei. Considerate separat, aceste declaratii de vointa au o valoare juridica autonoma si, in acelasi timp, tranzitorie, caci viata lor ia sfarsit in momentul in care, prin reunirea lor, se realizeaza acordul de vointa ce da nastere contractului care le absoarbe270. Avand in vedere exzistenta lor separata, chiar si temporara, acestea trebuiesc analizate separat.
Oferta de a contracta este o propunere a unei persoane adresata altei persoane (sau publicului271) de a incheia un contract. Pentru a fi valabila – adica pentru a produce efecte juridice – oferta trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ urmatoarele conditii: (i) sa fie o manifestare de vointa reala, serioasa, constienta, neviciata si cu intentia de a se angaja juridic (oferta data in gluma, din simpla curtoazie nu este o oferta serioasa sau cu rea-credinta); (ii) sa fie ferma (neindoielnica); (iii) sa fie neechivoca; (iv) sa contina suficiente elemente pentru formarea contractului (simpla ei acceptare sa dea nastere contractului).
Acceptarea reprezinta manifestarea de vointa a destinatarului ofertei (sau perosnelor din public, daca a fost adresata publicului) de a incheia contractul in conditiile ofertei. La fel ca in cazul ofertei, si acceptarea trebuie sa indeplineasca anumite conditii de valabilitate: (i) sa fie o manifestare de vointa reala, serioasa, constienta, neviciata si cu intentia de a se angaja juridic; (ii) sa concorde cu oferta (daca acceptarea depaseste, conditioneaza ori limiteaza cupriinsul ofertei, schimba forma ceruta sau survine dupa expirarea ei, acceptarea nu este valabila; in schimb raspunsul destinatarului poate devini o contra-oferta272); (iii) sa fie neindoielnica; (iv) daca oferta a fost adresata unei anumite persoane (si nu publicului), numai aceasta o poate accepta; (v) acceptarea sa intervina inainte ca oferta sa fi devenit caduca sau sa fi fost revocata.
Conform principiului potrivit caruia tacerea nu valoreaza consimtamant, acceptarea trebuie sa fie expresa. Exceptia acceptarii tacite este valabila atunci cand:- legea da valoarea juridica tacerii (exp. acceptarea tacita a succesiunii, conform art.
1108 C. Civ., confirmarea unui act anulabil, conform art. 1262 C. Civ., renuntarea la compensatie, conform art. 1617 alin. 3 C. Civ., remiterea de datorie, conform art. 1630 C. Civ., prelungirea contractului de societate, conform art. 1931 C. Civ. etc.);
- partile sa fi convenit inainte ca tacerea are valoare de acceptare (chiar si in acest caz exista limitari, precum acceptarea clauzelor standard neuzuale, conform art. 1203 C. Civ., care trebuie sa fie expresa in toate cazurile).
270 Tudor R. Popescu, Petre Anca – op. cit., p. 73271 Precum in cazul subscriptiei publice272 Trebuind sa indeplineasca toate conditiile unei oferte; in acest caz, rolurile dintre ofertant si acceptant se inverseaza
Page 93
Oferta devine caduca atunci cand expira termenul pentru care ea a fost adresata sau daca destinatarul o refuza. Daca un astfel de termen nu exista, atunci acesta se apreciaza dupa imprejurari; in toate cazurile, oferta nu poate fi perpetua. Acceptarea intervenita dupa ce oferta a devenit caduca nu duce la incheierea contractului decat daca ofertantul consimte expres acest lucru.
Oferta poate fi revocata inainte ca destinatarul sa trimita catre ofertant acceptarea. La fel si in cazul acceptarii ofertei (art. 1199 C. Civ.). Dupa aceasta data, revocarea da dreptul destinatarului sa ceara despagubiri pentru repararea eventualului prejudiciu cauzat prin revocarea intempestiva.
Natura juridica a ofertei si a acceptarii este aceea de acte unilaterale, adica vointe independente. Dupa intalnirea ofertei cu acceptarea se realizeaza acordul de vointa care duce la formarea contractului, contract care este un act bilateral, adica rodul a doua vointe273.
Conform art. 1186, contractul se considera incheiat la momentul si in locul in care acceptarea ajunge la ofertant (sistemul receptiei), chiar daca acesta nu ia cunostinta de ea din motive neinputabile. De asemenea, contractul se considera incheiat in momentul in care destinatarul ofertei savarseste un act sau fapt concludent, fara a-l instiinta pe ofertant, daca, in temeiul ofertei, al practicilor stabilite intre parti, al uzantelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face in acest mod.
Interesul juridic al momentului incheierii contractului este urmatorul:- la acel moment se stabileste capacitatea partilor de a contracta;- la acel moment se stabileste daca partile erau sau nu in insolventa;- in functie de acel moment se stabileste existenta eventualelor vicii de consimtamant;- la acel moment se transmit proprietatea si riscul imposibilitatii fortuite de executare;- in functie de acel moment se stabileste care este legea aplicabila, in caz de conflict
temporal de legi etc.
Locul incheierii contractului are importanta in domeniul comertului international, cand partile se afla in state diferite. In acest caz trebuie determinata legea aplicabila, adica legea dupa care se va judecat litigiul. Conform art. 2638 C. Civ., in lipsa alegerii locului, se aplica legea statului cu care actul juridic prezinta legaturile cele mai stranse, iar daca aceasta lege nu poate fi identificata, se aplica legea locului unde actul juridic a fost incheiat. In dreptul intern locul incheierii contractului este important in ceea ce priveste executarea obligatiei. De exemplu, daca partile nu prevad astfel, aceasta trebuie executata la locul incheierii contractului.
273 Tudor R. Popescu, Petre Anca – op. cit., p. 72
Page 94
40. Efectele obligatiilor
Efectele obligatiilor se clasifica in (i) efectele obligatiilor rezultand din actele juridice, in general (unilaterale, bilaterale ori multilaterale) si (ii) efectele contractelor sinalagmatice (bilaterale)274.
40.1. Efectele obligatiilor rezultand din acte juridice, in general
Principiile efectelor obligatiilor sunt regulile de drept care arata cum si fata de cine se produc aceste efecte. Cele trei principii aplicabile obligatiilor rezultate din actele juridice, in general, sunt: (i) principiul fortei obligatorii, (ii) principiul irevocabilitatii si (iii) principiul relativitatii.
Principiul fortei obligatorii a actului juridic (pacta sunt servanda) se bazeaza pe dispozitia art. 1270 alin. 1 C. Civ., potrivit careia contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante. Asadar, principiul fortei obligatorii este acea regula potrivit careia actul juridic legal incheiat se impune autorilor (partilor) sau autorului intocmai ca legea. Aceasta inseamna ca executarea obligatiilor izvorate dintr-un act juridic este obligatorie si nu facultativa sau, altfel spus, actul juridic bilateral (contractul) este legea partilor275. Fundamentul principiului fortei obligatorii a actului juridic consta in: (i) necesitatea asigurarii stabilitatii si sigurantei raporturilor juridice generate prin incheierea de acte juridice si (ii) imperativul moral al respectarii cuvantului dat.
Principiul irevocabilitatii actului juridic se bazeaza pe dispozitia art. 1270 alin. 2 C. Civ., potrivit careia conventiile nu pot fi revocate prin vointa uneia din parti, ci doar prin acordul comun al partilor sau cand legea prevede. Asadar, principiul irevocabilitatii este acea regula potrivit careia actul bilateral (contractul) nu poate fi desfiintat prin vointa unei singure parti, ci doar prin vointa comuna a ambelor parti care l-au incheiat. Dupa cum se observa, principiul irevocabilitatii este o consecinta si, in acelasi timp, o garantie a aplicarii principiului fortei obligatorii.
Principiul relativitatii actului juridic se bazeaza pe dispozitia art. 1280 C. Civ., potrivit careia contractul produce efecte numai intre parti, daca prin lege nu se dispune altfel. Asadar, principiul relativitatii este acea regula potrivit careia un act juridic produce efecte numai fata de autorii (partile) sau autorul lui, el neputand nici sa profite si nici sa dauneze altor persoane (terti), straini de act.
274 Contractele sinalagmatice sunt acele contracte in care obligatiiile incumba ambelor parti, fiind interdependente275 Impreviziunea prevazuta la art. 1271 alin. 2 C. Civ. Ar fi o situatie cand legea prevede posibilitatea adaptarii contractului sau incetarea acestuia pentru cauze aparute ulterior incheierii acestuia, care cauze fac ca una dintre obligatii sa devina mult mai oneroasa
Page 95
40.2. Efectele obligatiilor rezultand din contractele bilaterale (sinalagmatice)
Efectele contractelor sinalagmatice sunt acele efecte specifice, rezultand din interdependenta si reciprocitatea prestatiilor ce revin partilor in contractele sinalagmatice, unde fiecare parte are concomitent, fata de cealalta parte, atat calitatea de debitor, cat si calitatea de creditor276.
Efectele specifice obligatiilor rezultand din contractele sinalagmatice sunt: (i) exceptia de neexecutare a contractului, (ii) desfiintarea contractului si (iii) suportarea riscului contractului. Primele doua reprezinta actiunile pe care le are la indemana o parte impotriva celeilalte parti, respectiv sanctiunile pe care cealalta parte le suporta in cazul neindeplinirii culpabile a obligatiilor din contract277. Cel de-al treilea stabileste ce se intampla in cazul in care o parte nu poate, in lipsa oricarui fel de culpa, sa-si indeplineasca obligatia. Asadar, primele doua cazuri presupun culpa debitorului, iar cel de-al treilea presupune aparitia unei imposibilitati fortuite de executare din partea debitorului.
Exceptia de neexecutare este acel mijloc de aparare pe care o parte il poate folosi impotriva celeilalte atunci cand aceasta din urma ii cere sa isi execute obligatia, desi ea la randul ei nu si-a executat-o. Exceptia de neexecutare este deci o consecinta a simultaneitatii executarii obligatiilor.
In practica insa, simultaneitatea perfecta nu este posibila nici la piata agro-alimentara, cu atat mai putin in raporturile juridice intre profesionisti. In conditiile in care, conform regulilor impuse de BNR, executarea unor obligatii comericale avand ca obiect sume care depasesc un anumit cuantum278 este obligatoriu a se face prin transfer bancar, simultaneitatea ramane a fi dezbatuta doar pentru tranzactiile de sub pragul respectiv. In aceste conditii partile renunta (de obicei prin chiar contractul incheiat) la simultaneitate, stabilind o succesiune a executarii obligatiilor, prin acordarea de termene. Un alt exemplu este clauza solve et repete (plateste si cere apoi ceea ce ti se cuvine)279, adica cel care trebuie sa isi execute primul obligatia este cumparatorul, platind pretul, urmand ca apoi sa ceara vanzatorului predarea bunului280.
Desfiintarea este de doua feluri: (i) rezolutiune, in cazul contractelor cu executare dintr-o data (uno ictu) si (ii) reziliere, in cazul contractelor cu executare succesiva. Desfiintarea contractului consta in incetarea efectelor acestuia si repunerea partilor in situatia existenta anterior incheierii lui. In cazul rezolutiunii, efectele desfiintarii coboara in trecut, pana la momentul incheierii contractului. In cazul rezilierii, efectele desfiintarii se produc doar pentru viitor, incepand cu momentul desfiintarii contractului. Rezolutiunea/rezilierea se pronunta de instanta, la cererea partii care si-a executat obligatia impotriva celei care nu si-a executat-o, dupa punerea acesteia in intarziere (art. 1550 si urm. C. Civ). Odata cu pronuntarea rezolutiunii, partile trebuie sa-si restituie contra-prestatiile (de exp., 276 Tudor R. Popescu, Petre Anca – op. cit., p. 130277 In cazul in care obligatia incalcata este esentiala (Bazil Oglinda – op. cit., p. 434)278 50.000 euro279 I.L. Georgescu – op. cit., vol. I, p. 59280 Aceasta clauza considerandu-se ca si nescrisa
Page 96
vanzatorul restituie pretul primit iar cumparatorul restituie bunul cumparat). In cazul rezilierii, partile nu isi pot in mod natural restitui prestatile, insa acestea vor inceta pe viitor (de exp., in cazul inchirierii, nu se poate restitui nici folosinta bunului inchiriat si nici chiria platita pentru aceasta folosinta, insa dupa desfiintare folosinta inceteaza si chiria nu se mai plateste). In plus, partea care cere desfiintarea poate solicita si despagubiri celeilalte partii din culpa careia se produce desfiintarea. In afara de rezolutiunea/rezilierea pronuntata de instanta (legala), exista si rezolutiunea conventionala. Aceasta consta intr-o clauza denumita “pact comisoriu” prin care partile stabilesc conditiile in care una dintr ele poate considera contractul desfiintat (rezolvit) in cazul in care cealalta nu isi executa in mod culpabil obligatia sau obligatiile fata de cea dintai, cu sau fara punerea in intarziere a debitorului aflat in culpa. In primul caz, partea in culpa este de drept in intarziere. Mai departe, creditorul notifica debitorului aflat in culpa rezolutiunea ori rezilierea contractului281, dupa punerea lui in intarziere sau fara, daca intarzierea opereaza de drept, conform pactului comisoriu al partilor. In acest caz instanta investita de partea care nu considera ca sunt intrunite motive pentru desfiintare poate sa constate inexistenta acestor motive si sa considere contractul ca fiind in vigoare in continuare.
Invocarea pactului comisoriu este optionala pentru creditorul care beneficiaza de el, acesta putand cere executarea contractului282 in mod silit. Alternativa recurgerii la rezolutiune/reziliere a partii care si-a executat obligatia este asadar aceea de a cere instantei executarea silita a celeilalte parti, culpabile. Instanta investita cu o cerere de executare silita pronunta o hotarare283 pe care apoi reclamantul (creditorul) o pune in executare, daca paratul (debitorul) persista in neexecutarea obligatiei.
Executarea se face conform regulilor stabilite de Codul de Procedura Civila sau de regulile speciale. Regulile stabilite de Codul de Procedura Civila sunt: executarea imobiliara si executarea mobiliara, aceasta din urma cu varietatile ei: executarea asupra mobilelor corporale si executarea asupra creantelor si sumelor de bani; executarea se face prin intermediul unui executor judecatoresc. Acesta vinde la licitatie bunurile mobile sau imobile ale debitorului dupa punerea sechestrului asupra lor sau popreste sumele pe care debitorul le are de incasat de la terti (inclusiv banci). In cazul popririi bancare, aceasta consta in blocarea contului bancar al debitorului, de la momentul infiintarii popririi acesta nemaputand sa faca nici un fel de operatiune de retragere sau transfer a banilor, urmand ca acestia sa fie platiti de banca direct creditorului, in baza titlului executoriu al acestuia din urma. In toate cazurile insa, creditorul nu isi poate insusi bunul debitorului care face obiectul garantiei, ca si modalitate de executare silita (art. 2433 C. Civ.).
In afara de neexecutarea culpabila a obligatiei, poate exista si situatia imposibilitatii fortuite de executare, adica o parte nu este in masura sa-si execute obligatia datorita unui eveniment independent de vointa acesteia (respectiv un caz fortuit sau unul de forta majora). In aceasta situatie, se pune problema care dintre parti suporta riscul
281 Conform art. 1552 alin. 3 C. Civ., declaratia de rezolutiune ori reziliere se inscrie in cartea funciara ori, dupa caz, in alte registre publice282 Tudor R. Popescu, Petre Anca – op. cit., p. 140283 Care dupa ce ramane definitiva, se investeste cu formula executorie, devinind astfel titlu executoriu
Page 97
imposibilitatii fortuite de executare. Regula generala in materia contractelor sinalagmatice, indiferent de obiectul acestora, este aceea ca riscul este suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat, pus in intarziere (res perit debitori). Aceasta inseamna ca debitorul obligatiei imposibil de executat nu va putea pretinde celeilalte parti sa-si execute la randul sau obligatia corelativa, dar nici aceasta din urma parte nu va putea pretinde despagubiri pentru neexecutare de la debitorul obligatiei imposibil de executat (de exemplu, in cazul pieirii fortuite a bunului ce face obiectul unei inchirieri, proprietarul nu va mai putea cere in continuare chiria, dar nici chiriasul nu va putea pretinde despagubiri pentru neindeplinirea obligatiei de a i se pune la dispozitie folosinta bunului). Creditorul poate suporta si el riscul, daca acesta refuza plata oferita in mod corespunzator, dupa punerea in intarziere.
Caz fortuit inseamna o imprejurare de fapt imprevizibila pentru debitor si de neinlaturat de catre acesta, care impiedica in mod obiectiv si fara culpa din partea lui executarea obligatiei sale contractuale. Forta majora inseamna o imprejurare de fapt imprevizibila si de neinlaturat pentru oricine, care impiedica in mod obiectiv si fara culpa din partea debitorului executarea obligatiei sale contractuale. Atat cazul fortuit, cat si forta majora sunt cauze care il exonereaza de raspundere pe debitorul contractual.
41. Prescriptia extinctiva
Prescriptia extinctiva reprezinta acel mijloc de stingere a dreptului la actiune, prin neexercitarea acelui drept in termenul stabilit de lege284; ea face ca titularul unui drept subiectiv sa-si piarda ocrotirea dreptului respectiv pe calea actiunii in justitie si, odata cu aceasta, posibilitatea de a obtine executarea silita a obligatiei corelative lui. Cu toate acestea, nu dreptul subiectiv dispare, ci doar apararea acestuia pe calea actiunii in justitie. Deci creditorul poate in continuare obtine de la debitor indeplinirea obligatiei, insa doar de buna-voie, nemaiputand sa il constranga la executare. Prescriptibilitatea este specifica, in principiu, doar drepturilor patrimoniale, iar sediul materiei se afla in Titlul I al Cartii a VI-a C. Civ285.
42. Clauza penala
Clauza penala, reglementata la art. 1538 si urm. C. Civ., este o modalitate prin care partile unui contract pre-determina cuantumul despagubirilor pe care o parte le datoreaza celeilalte in caz de neindeplinire culpabila sau indeplinire defectuoasa culpabila a obligatiilor contractuale, astfel incat partea care cere despagubiri nu va mai fi nevoita sa dovedeasca existenta si intinderea prejudiciului suportat, ci doar faptul neexecutarii sau executarii defectuase a obligatiei286.284 Termenul general stabilit de lege este de 3 ani; in afara de termenul general exista si termene speciale285 Anterior noului Cod Civil, sediul materiei era Decretul nr. 167/1958, republicat in B.Of. nr. 11/15.06.1961286 In ceea ce priveste culpa, aceasta se prezuma in cazul raspunderii contractuale, fiind sarcina debitorului sa rastoarne aceasta prezumtie prin invocarea si dovedirea unui fapt exonerator (caz fortuit, forta majora etc.)
Page 98
Aplicarea clauzei penale este optionala pentru creditor, acesta putand cere executarea in natura a obligatiei, debitorul neputandu-se libera oferind suma stabilita ca si despagubire prin clauza penala. In orice caz, clauza penala nu poate fi cumulata cu executarea in natura decat in cazul in care cea dintai acopera prejudiciul incercat prin executarea cu intarziere a obligatiei.
Odata stabilita de parti, clauza penala nu mai poate fi modificata de instanta decat daca: (i) obligatia principala a fost executata in parte fata de creditor iar (ii) cuantumul ei este vadit excesiv fata de prejudiciul ce putea fi prevazut de parti la incheierea contractului (insa trebuie sa ramana superioara obligatiei principale).
Page 99
Contractele
43. Contractul de vanzare
Conform art. 1650 C. Civ., vanzarea este un contract prin care o parte – denumita vanzator – transmite sau se obliga sa transmita celeilalate parti – denumita cumparator – proprietatea unui bun, in schimbul unui pret pe care cel din urma se obliga sa il plateasca.
Caracterele jurdice ale contractului sunt:- este un contract sinalagmatic (bilateral), adica obligatiile incumba ambelor parti si
fiecare este cauza celeilalte;- este un contract cu titlu oneros, adica ambele parti intentioneaza sa-si procure un
avantaj patrimonial: vanzatorul – banii si cumparatorul – bunul;- este un contract comutativ, adica partile stiu, la momentul incheierii contractului,
intinderea obligatiilor;- este un contract consensual, in principiu simplul acord de voina fiind suficient pentru
nasterea valabila a contractului; exceptia formalismului se aplica doar in cazurile expres prevazute de lege287.
43.1. Elementele de valabilitate ale contractului de vanzare
Elementele de valabilitate ale contractului de vanzare sunt: (i) elementele de valabilitate ale actelor juridice, in general si (ii) elementele de valabilitate aplicabile contractelor de vanzare-.
In ceea ce priveste capacitatea, ca element de valabilitate a unui contract, in general, facem cateva precizari: - fiind act de dispozitie (in principiu), capacitatea necesara incheierii unui contract de
vanzare-cumparare de catre o persoana fizica este capacitatea deplina de exercitiu;- printre incapacitatile (interdictiile) speciale se numara interdictia functionarilor
publici de a cumpara bunuri ale statului care se vand prin acestia (motivul fiind cel al conflictului de interese), interdictia batranilor ocrotiti prin tutela (din cauza varstei inaintate sau a bolii) de a incheia anumite acte de dispozitie fara acordul autoritatii tutelare, interdictia cumpararii de drepturi litigioase de catre avocati, magistrati etc.
In ceea ce priveste obiectul obligatiei contractului de vanzare, in general, desi textul art. 1650 C. Civ. vorbeste de transferul proprietatii asupra unui bun, poate fi obiect al unei vanzari-cumparari si un dezmembramant al dreptului de proprietate, precum uzul sau uzufructul. In ceea ce priveste bunul vandut, acesta poate fi mobil sau imobil, corporal
287 De exemplu, forma autentica a vanzarii de imobile, conform Legii 7/1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara
Page 100
sau incorporal288, precum si o universalitate de bunuri (universalitate de fapt289, precum fondul de comert290).
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca bunul vandut sunt:- sa existe (la momentul incheierii contractului sau in viitor291);- sa fie in circuitul civil, adica sa nu fi fost indisponibilizat prin lege, conventie sau prin
testament;- sa fie determinat sau determinabil;- sa fie, in principiu, proprietatea vanzatorului292.
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca pretul:- sa fie stabilit in bani (in orice moneda); atunci cand se da in loc un alt bun si nu bani,
contractul nu este o vanzare-cumparare ci un schimb;- sa fie, in principiu, determinat sau determinabil;- sa nu fie derizoriu (a nu se confunda cu vilitatea, adica valoarea mai mica decat cea
reala).
Conform art. 1662, pretul poate fi stabilit si de catre un tert desemnat prin acordul partilor. Daca acest lucru nu se intampla in 6 luni, se va face pe cale de expertiza judiciara. In continuare, art. 1664 C. Civ. prevede ca pretul este suficient determinat daca poate fi stabilit potrivit imprejurarilor. Cand contractul are ca obiect bunuri al caror pret este stabilit pe piete organizate293 este presupusa a se fi incheiat la pretul mediu aplicat in ziua incheierii contractului pe piata cea mai apropiata de locul incheierii contractului294.
Odata incheiat contractul de vanzare, daca prin lege sau conventia partilor nu se stabileste altfel, proprietatea se transmite de drept de la vanzator. Cateva exemple de contracte in care transferul nu are loc automat la data incheierii contractului:- contractul este afectat de un termen suspensiv sau o conditie suspensiva, ulterioare
incheierii contractului (de exemplu, plata pretului);- vanzarea are ca obiect bunuri de gen (determinate generic295); in acest caz,
proprietatea se transfera la momentul determinarii296;- vanzarea are ca obiect bunuri viitoare.
288 De exemplu, o creanta289 Nu si de drept, patrimoniul unei persoane (in intregul lui) neputand fi obiect al unor acte de dispozitie290 Vezi supra nr. 18291 Bunurile viitoare pot face obiectul actului, daca partile cunosc faptul ca bunul nu exista in prezent, dar va exista in viitor. Codul civil considera ca bunul este considerat ca exista (realizat) la data la care devine apt de a fi folosit potrivit destinatiei in vederea careia a fost incheiat contractul (art. 1658 alin. 5)292 Sunt valabile, de exemplu, contractele in care vanzatorul vinde ceva ce nu este al lui, atunci cand cumparatorul cunoaste acest lucru iar vanzatorul se obliga sa dobandeasca la randul sau proprietatea asupra lucrului vandut spre a-l preda cumparatorului293 Bursa de marfuri sau bursa de valori294 In cazul pietei de capital, tranzactiile de valori mobiliare (transferurile facute sub pragul peste care trebuie promovata o oferta publica) se fac numai la pretul pietei, in principiu, partile neputand stabili de comun acord pretul tranzactiei295 De exemplu, fructe, cereale, combustibil etc.296 Prin cantarire, masurare, numarare
Page 101
Page 102
43.2. Obligatiile partilor
Obligatiile partilor sunt obligatiile ce incumba vanzatorului, respectiv cumparatorului, prin incheierea unui contract de vanzare.
Obligatiile vanzatorului sunt:- sa predea bunul vandut;- sa il garanteze pe cumparator impotriva evictiunii. Evictiunea consta in pierderea
totala sau partiala a dreptului de proprietate sau a altui drept real asupra lucrului vandut ca urmare a actiunii unui tert caruia i se recunoaste un drept de proprietate sau alt drept real asupra aceluiasi lucru. Astfel, in caz de evictiune, vanzatorul este obligat sa restituie cumparatorului pretul primit;
- sa il garanteze pe cumparator impotriva viciilor ascunse ale lucrului vandut. Viciile sunt acele deficiente care afecteaza utlilitatea lucrului, facand-o sa scada. Viciile sunt ascunse atunci cand cumpararul, desi diligent, nu a putut (printr-un specialist) sa le observe la momentul cumpararii (in unele cazuri, viciile sunt ascunse cu viclenie). In caz de existenta a viciilor, vanzatorul raspunde fata de cumparator fie prin restituirea unei parti a pretului, fie a intregului pret, in functie de gravitatea viciilor descoperite.
- sa ii garanteze cumparatorului buna functionare a bunului vandut, daca a fost prevazuta in contract sau rezulta din lege. Aceasta presupune service-ul acordat cumparatorului, in cadrul termenului de garantie sau, daca bunul nu mai poate fi reparat, inlocuirea acestuia. In cadrul acestei forme de raspundere se incadreaza si pentru incalcarea normelor de calitate a produselor vandute consumatorilor. In acest caz, raspunderile comerciantului pot si, pe langa civile, si contraventionale sau chiar penale. In scopul stabilirii si sanctionarii contraventiilor, a fost creat Agentia Nationala pentru Protectia Consumatorului si oficiile judetene ale acesteia.
In cazul in care transmiterea dreptului de proprietate nu opereaza automat de la vanzator la cumparator (aceasta fiind regula), vanzatorul are in plus si obligatia de a efectua toate demersurile pentru ca acest transfer sa se produca.
Obligatiile cumparatorului sunt:- sa plateasca pretul, inclusiv dobanda asupra acestuia, daca este datorata (plata
facandu-se dupa scadenta)297;- sa ia in primire lucrul cumparat, pe cheltuiala sa, daca partile nu au convenit altfel;- sa suporte cheltuielile vanzarii, daca partile nu au convenit altfel.
43.3. Consecintele nerespectarii obligatiilor
Consecintele nerespectarii obligatiilor reprezinta actiunile (mijloacele) pe care le are la indemana o parte impotriva celeilalte parti, respectiv sanctiunile pe care aceasta din urma parte le suporta in cazul neindeplinirii culpabile a obligatiilor contractuale. Avand in vedere ca vanzarea este un contract sinalagmatic, cu executare dintr-o data (uno ictu),
297 In cazul in care pretul se plateste prin ordin de plata, pretul se considera primit la momentul la care suma de bani a creditat contul bancar al vanzatorului
Page 103
mijloacele aflate la indemana partilor sunt (i) ridicarea exceptiei de neexecutare si (ii) desfiintarea contractului. In plus, partea care si-a executat obligatiile poate cere executarea silita a contractului298.
In ceea ce priveste suportarea riscului imposibilitatii fortuite de executare, vanzarea, in calitate de contract translativ de proprietate, comporta anumite particularitati fata de regula generala in materie de proprietate prevazuta la art. 558 C. Civ., unde riscul este suportat de cel care are, la data survenirii situatiei fortuite, calitatea de proprietar al bunului pierit (res perit domino). In materia contractelor translative de proprietate regula prevazuta la art. 1274 alin. 1 C. Civ. este aceea ca riscul este suportat de catre debitorul obligatiei imposibil de executat (res perit debitori). Astfel, in cazul pieirii (disparitiei)/deteriorarii fortuite299 a bunului dupa ce acesta a fost vandut, insa inainte de a fi fost predat, riscul il suporta vanzatorul, chiar daca proprietatea s-a transmis la cumparator prin efectul translativ al consensualismului. Asadar, chiar daca vanzatorul nu si-a rezervat prin contract proprietatea (art. 1755 C. Civ.) ori aceasta nu s-a transferat din alte motive contractuale300 sau legale, in cazul pieirii fortuite a bunului inainte de predare, riscul acestei pieiri il suporta vanzatorul, in calitate de debitor al obligatiei de predare. Acesta nu va putea obtine contraprestatia de la cumparator sau, daca a obtinut-o deja, este dator sa o restituie. Cumparatorul nu poate nici el obtine despagubiri intrucat bunul a pierit fara nici o culpa din partea vanzatorului. Dispozitiile privitoare la sarcina suportarii riscului fiind supletive, partile pot deroga de la ele fie inversand raspunderea, fie atenuand-o. Sarcina suportarii riscului se transfera insa la cumparator daca acesta a fost pus in intarziere de catre vanzator pentru preluarea bunului vandut (art. 1274 alin. 2 C.Civ.)301.
In cazul in care obiect al vanzarii il formeaza bunuri de gen (bani, marfuri etc.), avand in vedere ca transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora se face la momentul individualizarii lor (prin cantarire, masurare, numarare etc.) si deoarece acestea nu pier ca gen ori specie (genera non pereunt), in cazul pieirii fortuite a bunurilor ce faceau obiectul unei vanzari, vanzatorul va fi tinut in continuare sa predea alte bunuri de acelasi gen sau specie, in aceeasi cantitate, volum, numar etc. Asadar, regula res perit debitori se aplica doar contractelor de vanzare ce au ca obiect bunuri individual determinate.
44. Contractul de imprumut
Contractul de imprumut (propriu-zis)302 este contractul prin care o parte – denumita imprumutator – transmite unei alte persoane denumite imprumutat – proprietatea asupra unei catimi de bunuri de gen in vederea consumarii lor, cu obligatia pentru acesta din urma de a restitui la scadenta o catime egala de bunuri de acelasi gen si calitate. Imprumutul este reglementat la art. 2158 si urm. C. Civ.298 Vezi supra nr. 40.2299 Incendiu, cutremur etc.300 Un termen, o conditie301 Punerea in intarziere se face printr-o notificare trimisa prin executorul judecatoresc sau prin oricare mijloc care asigura dovada comunicarii (art. 1522 C. Civ.)302 Numit si de consumatie, pentru a-l deosebi de imprumutul de folosinta (comodatul)
Page 104
Caracterle juridice ale imprumutului sunt:- este un contract real, adica nu poate exista in lipsa traditiunii (remiterii) materiale a
bunurilor imprumutate. Asadar, chiar semnat, un contract de imprumut neurmat de remitere nu poate fi considerat decat un ante-contract de imprumut;
- poate fi atat cu titlu gratuit, cat si cu titlu oneros;- are ca obiect numai lucruri de gen, fungiblie si consumptibile (bani, valori mobiliare,
marfuri standardizate etc.).
Fiind act de dispozitie, partile – persoane fizice trebuie sa aiba deplina capacitate de exercitiu. In ceea ce priveste persoanele juridice, oricine poate atat lua cu imprumut, cat si da cu imprumut. Cu referire la sumele de bani, posibilitatea acordarii de imprumuturi fara a fi necesara vreo autorizatie din partea vreunui organ administrativ303 a fost consacrata normativ intai in mod expres, prin ultimul articol al titlului VI din Legea nr. 161/2003, privind garantiile reale mobiliar, titlu abrogat in prezent de noul Cod Civil (si inlocuit de acesta din urma)304. In prezent, prin consacrarea principiului “ce nu este interzis este permis”305, interdictiile ramana a fi prevazute doar in mod expres. In speta, interdictia expresa se afla in Legea institutiilor de credit306, interdictia referindu-se doar la acordarea de imprumuturi din depozite atrase.
Inscrisul constatator al imprumutului este suficient sa fie semnat de imprumutat, datorita caracterului unilateral al contractului. Cu toate acestea, pentru a putea fi considerat un ante-contract307, adica sa contina obligatia imprumutatorului de a pune la dispozitia imprumutatului imprumutul, inscrisul trebuie semnat si de imprumutator.
Obligatiile imprumutatului sunt:- obligatia de restituire;- obligatia de plata a dobanzii, in cazul contractelor comerciale sau civile cu titlu
oneros.
In considerarea caracterului unilateral al contractului de imprumut, obligatia imprumutatorului este doar aceea de a raspunde pentru pagubele cauzate de eventualele viciile ascunse ale bunurilor fungibile imprumutate308. In ceea ce priveste contractul de imprumut incheiat dar neurmat de predarea materiala a bunurilor ce fac obiectul imprumutului, putand fi calificat ca si ante-contract, consideram ca imprumutatorului ii 303 In speta, BNR304 Este vorba de art. 100 care, desi nu avea nici o legatura cu garantiile, preciza expres ca orice persoana, daca nu primeste depozite, poate vinde pe credit sau poate acorda imprumuturi, fara a fi aplicabile prevederile legislatiei bancare305 Vezi supra nr. 14.2306 Art. 5 alin. 1: Se interzice oricărei persoane fizice, juridice sau entităţi fără personalitate juridică, ce nu este instituţie de credit, să se angajeze într-o activitate de atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public ori într-o activitate de atragere şi/sau gestionare de sume de bani provenite din contribuţiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de credite/împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către membrii acestora307 Care este un contract bilateral, deci cu obligatii de ambele parti308 Avand in vedere caracterul unilateral al contractului de imprumut, imprumutatorul nu are alta obligatie
Page 105
revine obligatia de a pune imprumutul la dispozitia imprumutatului, precum si a imprumutatului de a primi imprumutul309.
Obligatia de restituire este de esenta contractului de imprumut, fiind intotdeauna subinteleasa chiar daca nu este prevazuta expres. Restituirea se face la scadenta; daca nu s-a stabilit un termen de restituire, instanta de judecata este in drept ca, la cererea imprumutatorului, sa stabileasca un astfel de termen, in functie de imprejurarile concrete ale cauzei. Daca s-a convenit ca restituirea se va face cand imprumutatul va avea resursele necesare, termenul stabilit de instanta imprumutatului care are sau va avea aceste mijloace nu va putea depasi trei luni (art. 2162 C. Civ.)310. In nici un caz nu ar putea sa considere creanta ca neexigibila si sa respinga pe acest motiv actiunea, o asemenea solutie ducand la consecinta de neacceptat ca imprumutatorul sa nu poata obtine restituirea imprumutului decat atunci cand va voi imprumutatul.
Dreptul de a cere restituirea imprumutului se prescrie in termenul general de trei ani de la data scadentei. In cazul in care imprumutul nu are fixata o scadenta, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data la care instanta fixeaza intai scadenta si nu de la data remiterii bunurilor ce fac obiectul imprumutului. In cazul unor imprumuturi succesive intre aceleasi parti, pentru fiecare imprumut va incepe sa curga un termen distinct. Astfel, in cazul unui imprumut acordat in transe de bani, termenul de prescriptie curge separat pentru fiecare transa, de la data fiecarui varsamant.
Fiind un contract unilateral, nu sunt aplicabile efectele contractelor sinalagmatice, adica exceptia de neexecutare a contractului si desfiintarea contractului311. Daca, in ceea ce priveste imposibilitatea ridicarii exceptiei de neexecutare, lucrurile sunt evidente, in ceea ce priveste restituirea imprumutului la scadenta, imprumutatorul poate obtine acest lucru pe calea executarii silite, impreuna cu dobanzile aferente pana la momentul restituirii.
Imprumutatul devenind chiar proprietarul bunurilor imprumutate, riscul pieirii fortuite a acestora este, teoretic, in sacina sa (art. 2160 C. Civ.). Practic insa, pieirea este imposibila deoarece obiectul imprumutului il formeaza bunuri de gen, fungibile (interschimbabile), care nu dispar niciodata (genera non pereunt), deci imprumutatul le poate procura de oriunde spre a le restitui imprumutatorului.
In afara de plata (rambursare), obligatia de restituire a imprumutului se stinge si prin compensatie, remitere de datorie, dare in plata, revocare conventionala etc. Aceasta 309 In caz contrar, o parte poate cere rezolutiunea ante-contractului daca partea cealalta nu isi indeplineste obligatiile din ante-contract, precum si daune (de exemplu, imprumutatul care, desi indeplineste toate conditiile pentru a primi un imprumut in bani, imprumutatorul refuza sa-i puna la dispozitie capitalul, cauzandu-i astfel un prejudiciu); invers, daca imprumutatul nu mai vrea sa primeasca imprumutul, imprumutatorul poate si el solicita desfiintarea, precum si daune (de exemplu, costurile analizarii cererii de imprumut)310 Aceeasi este situatia in cazul in care contractul spune ca imprumutatul va restitui atunci cand va putea sau cand va avea de unde311 Asadar consideram fara efecte prevederea art. 20 din Legea nr. 190/1999 conform careia, in caz de neindeplinire a obligatiei de restituire, contractul este reziliat, rezolutiunea neputand interveni, in cazul contractelor unilaterale, decat in baza acordului comun al partilor, conform art. 1270 alin. 2 C. Civ. (mutuus consensus, mutuus dissensus), care a inlocuit art. 969 alin. 2 din vechiul Cod Civil
Page 106
obligatie nu se stinge prin moartea imprumutatului – persoana fizica sau reorganizarea imprumutatului – persoana juridica, datoriile fiind preluate de eventualii succesori.
44.1. Reguli specifice imprumuturilor avand ca obiect sume de bani
Dupa cum aratam mai sus, imprumutul de cosumatie (propriu-zis) are ca obiect orice fel de lucruri de gen, fungibile si consumptibile iar banii sunt cel mai clar exemplu de astfel de bunuri, acestia facand cel mai des obiect al unui imprumut. Imprumutul, inclusiv bancar, este o varietate a creditului, alaturi de creditul comercial.
Restituirea imprumuturilor acordate intr-o anumita moneda trebuie facute in aceeasi moneda, indiferent de cresterea sau descresterea valorii monedei respective fata de alte monede (art. 2164 C. Civ.). Se considera insa ca regula nominalismului monetar, cum a fost denumita aceasta prevedere, nu se aplica in cazul in care devalorizarea monederi de referinta a avut loc dupa scadenta, dupa acest moment diferenta de valoare putand fi obtinuta de catre imprumutator cu titlu de despagubiri. Dovada restituirii se face, potrivit dreptului comun, prin chitanta liberatorie eliberata de imprumutator imprumutatului (art. 1500 alin. 1 C. Civ.). Remiterea voluntara a titlului, facuta de imprumutator catre imprumutat, creaza o prezumtie de liberare (art. 1503 C. Civ.). In sistemul transferurilor bancare, dovada platii se face prin ordinul de plata avand ca obiect suma de bani imprumutata, vizat de banca (art. 1504 C. Civ.).
In cazul imprumuturilor in bani, acestea se prezuma a fi cu caracter oneros, in speta cu dobanda. Dobanda poate fi (i) curenta si (ii) penalizatoare. Dobanda curenta este cea care se acumuleaza asupra sumelor neexigibile datorate de debitor creditorului cu titlu de pret al capitalului cu care a fost creditat, avand natura unui drept de creanta accesoriu312. De aceea, dobanda curenta se mai numeste si remuneratorie. Dobanda penalizatoare este cea care se acumuleaza la sumele exigibile datorate de debitor creditorului, avand natura unei despagubiri pentru neplata la scadenta a capitalului si a eventualelor dobanzi curente (daca se procedeaza la capitalizarea lor313). Natura juridica a penalitatilor este aceea de clauza penala314. Asadar dobanda curenta nu este o despagubire ci un pret al serviciului constand in punerea de catre imprumtator a imprumutului (capitalul315) la dispozitia imprumutatului si numai dobanda penalizatoare este o despagubire.
Dobanda poate fi legala sau contractuala. Dobanda legala, atat civila cat si comerciala, este reglementata de OG nr. 13/2011316. Dobanda contractuala trebuie sa fie expres prevazuta in contract, inclusiv in ceea ce priveste cuantumul ei, neputandu-se prezuma, in
312 In acest fel, conform reguli “accesoriul urmeaza principalul” (accesorium sequitur principale), orice exceptie care poate fi ridicata de debitor in legatura cu capitalul (precum prescriptia extinctiva) afecteaza si dobanda313 Capitalizarea sau unirea dobanzilor cu capitalul astfel incat sa rezulte un nou capital, mai mare, purtator de dobanzi, se numeste anatocism314 Vezi supra nr. 42315 In practica, capitalul este denumit uneori “principal” (engl. principal)316 Aplicabila la fel ca in cazul imprumutului, dobanda legala fiind aplicabila tuturor obligatiilor banesti, indiferent de izvorul lor
Page 107
caz contrar aplicandu-se automat dobanda legala. Dobanda poate fi exprimata atat cantitativ, cat si procentual (in acest din urma caz fiind in prezenta unei rate la care dobanda se acumuleaza). Rata dobanzii poate fi fixa sau variabila (legata sau nu de un element exterior317). Dobanda se poate plati fie odata cu capitalul fie separat, pe parcursul contractului.
In cazul in care imprumutul este cu dobanda, pe langa faptul ca imprumutatorul nu poate cere restituirea imprumutului inainte de scadenta, nici imprumutatul nu poate face restitui inainte de aceeasi scadenta. Motivul acestei din urma interdictii este acela ca, facand o plata anticipata fara acordul sau, imprumutatorul ar fi privat de dobanda pe care ar fi trebuit sa o incaseze cu titlu de pret al serviciului de a pune capitalul la dispozitia imprumutatului. Aceasta deoarece termenul nu este stabilit doar in favoarea imprumutatului, ci si in favoarea imprumutatorului, adica in favoarea ambelor parti (art. 2161 C. Civ.) si deci numai ambele parti pot renunta la el. Asadar, daca face o plata anticipata, imprumutatul poate fi obligat sa plateasca si diferenta de dobanda, cu titlu de despagubiri (in practica partile prestabilind prin contract cuantumul despagubirilor)318.
Alternativa imprumutului comercial in cadrul creditarii este creditul comercial319. Acesta reprezinta amanarea conventionala a executarii obligatiei de plata a pretului unui contract de contract de vanzare pe credit sau de prestari de servicii. O forma de credit comercial este creditul de consum (consumer finance, engl.)320, adica finantarea persoanelor fizice (in general) de a-si cumpara in rate bunuri de larg consum cu plata acestora in rate, cu dobanda.
44.2. Reguli specifice imprumuturilor bancare
Principalul instrument de finantare prin imprumut este creditul bancar321. Acesta constituie o varietate a imprumutului comercial avand ca obiect sume de bani si are ca si caractaristica faptul ca imprumutatorul este o banca comerciala. O banca comerciala este o societate comerciala care are ca principala activitate atragerea de depozite si acordarea de credite, principala sursa de venit fiind diferenta de dobanda dintre depozitele atrase si creditele acordate. Activitatea de creditare in sistem bancar face obiectul Legii institutiilor de credit, fiind interzisa orice forma de creditare din depozite atrase de catre o entitate non-bancara. Conform art. 120 din aceasta lege, contractele de credit incheiate de o institutie de credit (precum o banca) sunt titluri executorii.
317 De exemplu, dobanda LIBOR, EURIBOR, FIBOR etc.318 In cazul imprumuturilor (creditelor) facute de un profesionist catre un consumator, regulile sunt altele (vezi infra nr. 44.2)319 Asadar, creditul reprezinta genul proxim iar creditul comercial, respectiv imprumutul reprezinta diferenta specifica320 Leasing-ul fiind o forma de consumer finance (engl.)321 Aceasta este traditia in Europa. In SUA, cu exceptia companiilor mici, finantarea corporatista se face prin emisiuni de valori mobiliare
Page 108
Daca dobanda, in contractele nebancare, este uneori omisa a se specifica in cuprinsul contractului (aplicandu-se astfel dobanda legala), in contractele de imprumut bancar dobanda este intotdeauna aratata in contract.
Dobanda se plateste esalonat separat de capital sau impreuna cu parti din acesta. In primul caz, perioada pe care se plateste numai dobanda se numeste perioada de gratie. In cel de-al doilea caz, ratele de plata contin atat o componenta de capital cat si una de dobanda, partile anexand la contractul de imprumut un scadentar reprezentand graficul rambursarilor. In general, dobanda se acumuleaza la capitalul ramas de restituit322.
Dobanda bancara este impozabila si se datoreaza de catre beneficiarul ei. Retinerea si virarea impozitului pe dobanda se face de catre banca (sistemul retinerii la sursa), astfel incat deponentul va primi dobanda dupa retinerea impozitului aferent.
In cazul creditului acordat de o societate de profil (inclusiv banca), rambursarea anticipata este reglementata de art. 66 si urm. din OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori323. Astfel, despagubirea creditorului poarta numele de comision de rambursare anticipata si acesta nu poate depasi 1%, respectiv 0,5% din suma ramasa de plata, daca termenul care s-ar fi scurs este mai mare, respectiv mai mic de un an.
Forme ale creditului bancar sunt imprumutul revolving (engl.)324, corporate (engl.)325, retail (engl.)326, mortgage (engl.)327 etc.
45. Contractul de depozit
Depozitul este un contract prin care o persoana – denumita deponent – remite un bun mobil spre pastrare unei alte persoane – denumite depozitar – cu obligatia pentru acesta din urma de a-l pastra pentru o perioada de timp si de a-l restitui in natura (art. 2103 C. Civ.).
Caracterele juridice ale depozitului sunt:- este un contract real, adica nu poate exista in lipsa traditiunii (remiterii) materiale a
bunurilor depozitate (art. 2103 C. Civ.). Asadar, chiar semnat, un contract de depozit neurmat de remitere nu poate fi considerat decat un ante-contract de depozit;
- in principiu, unilateral;- poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros;
322 Dar exista si posibilitatea ca partilor de a stabili ca dobanda se acumuleaza la capitalul initial, care este fix323 Publicat in M.Of. 389/11.06.2010324 O facilitare de creditare care este reinnoita si, prin urmare, poate fi folosita in mod repetat. Mai este denumita si open-end credit. Un exemplu de astfel de imprumut este cartea de credit325 Acordat societatilor comerciale326 Acordat persoanelor fizice327 Creditul ipotecar, adica imprumutul garantat chiar cu bunul imobil cumparat din imprumut
Page 109
- poate avea ca obiect atat bunuri individual determinate, cat si generic determinate, respectiv fungiblie si consumptibile (bani, valori mobiliare, marfuri standardizate etc.).
Fiind act de dispozitie, partile - persoane fizice trebuie sa aiba deplina capacitate de exercitiu a acestora.Obligatiile depozitarului sunt:- sa pastreze bunul primit in depozit;- sa restituie bunul primit in depozit;- sa restituie fructele bunului primit in depozit (in cazul banilor, fructele sunt civile, in
speta dobanzi).
Obligatia unica a deponentului este aceea sa plateasca depozitarului pretul (remuneratia) convenita pentru serviciul de a depozita bunurile, atunci cand contractul a fost incheiat cu titlu oneros; in acest caz, contractul are caracter bilateral, ambele parti avand deci obligatii una fata de cealalta. In plus fata de aceasta obligatie initiala, pe parcursul executarii contractului, in sarcina deponentului se poate naste obligatia de a-l despagubi pe depozitar in cazul in care acesta sufera un prejudiciu datorita viciilor bunului depozitat (atunci cand depozitul are ca obiect, de exemplu, bunuri perisabile).
Obligatia depozitarului de a pastra bunurile date in depozit incumba acestuia atunci cand obiectul depozitului il formeaza bunuri individual determinate. Atunci cand depozitul are ca obiect bunuri determinate generic, de gen si consumptibile (precum sume de bani), depozitarul dobandeste chiar dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, urmand sa restituie deponentului o catime egala de bunuri de acelasi gen si calitate (in cazul banilor, aceeasi suma de bani). In acest caz se aplica in completare regulile de la imprumutul de consumatie (art. 2105 C. Civ.). Contractul de depozit remunerat sau profesionist ori care permite depozitarului folosinta bunului il obliga pe acesta sa pastreze bunurile primite in depozit cu diligenta si prudenta, raspunderea acestuia fiind angajata pentru culpa levis in abstracto (cea mai usoara culpa, independent de cum depozitarul are grija de propriile bunuri).
Riscul pieirii fortuite a bunurilor ce formeaza obiect al contractului este suportat de depozitar, in cazul in care bunurile respective sunt de gen, fungibile si consumptibile (bani, valori mobiliare, marfuri standardizate), deoarece acesta dobandeste chiar proprietatea asupra acestora (art. 2160 C. Civ., preluat de la imprumut). In plus, bunurile de gen nu pier (genera non pereunt), ceea ce face ca depozitarul sa trebuiasca a restitui deponentului bunuri identice. In cazul in care bunul este individual determinat, riscul este suportat de deponent, in calitate de proprietar al bunului (res perit domino), cu exceptia cazului in care depozitarul a fost pus in intarziere de catre deponent pentru a restitui bunurile (art. 1634 C. Civ)328. Dispozitiile privitoare la sarcina suportarii riscului fiind supletive, partile pot deroga de la ele.
328 Punerea in intarziere este necesara aici, nefiind in nici unul din cazurile enumerate la art. 1523 alin. 2 C. Civ., cand debitorul este de drept in intarziere
Page 110
Obligatia de restituire este de esenta contractului de depozit, fiind intotdeauna subinteleasa chiar daca nu este prevazuta expres. Restituirea se face, in principiu, la simpla cerere a deponentului329. Cu toate acestea, in cazul in care contractul are caracter oneros (remunerat), termenul depozitului este stabilit in favoarea ambelor parti iar daca restituirea anticipata il prejudiciaza pe depozitar, acesta are dreptul la despagubiri din partea deponentului. Situatia este aceeasi si in cazul in care depozitarul se poate folosi de bunurile depozitate (in cazul bunurilor de gen precum banii, dobandind chiar dreptul de proprietate asupra lor, folosinta lor este implicita).
Dreptul de a cere restituirea depozitul se prescrie in termenul general de trei ani de la data scadentei. In cazul in care depozitul nu are fixata o scadenta, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data la care instanta fixeaza intai scadenta (transforma un termen incert intr-unul cert) si nu de la data la care bunirile au fost date in depozit 330. In cazul unor depozite succesive intre aceleasi parti, pentru fiecare depozit va incepe sa curga un termen distinct.
O varietate a depozitului comercial o reprezinta acel depozit in temeiul caruia depozitarul emite deponentului un titlu reprezentativ (certificat) al bunurilor (altele decat sume de bani) ce fac obiectul depozitului. Particularitatea acestor depozite este ca titlurile emise sunt liber transferabile/ipotecabile, iar transmiterea lor echivaleaza cu transmiterea chiar a dreptului de proprietate/constituirea ipotecii mobiliare pentru bunurile asupra carora poarta.
In afara de restituirea depozitului, obligatia depozitarului se stinge si prin compensatie331, remitere de datorie, dare in plata etc. Obligatia nu se stinge prin moartea depozitarului – persoana fizica sau reorganizarea depozitarului – persoana juridica, datoriile fiind preluate de eventualii succesori.
45.1. Reguli specifice depozitelor avand ca obiect sume de bani
Dupa cum aratam mai sus, depozitul poate avea ca obiect, pe langa bunuri individual determinate, si bunuri determinate prin gen, fungibile si consumptibile iar banii sunt cel mai intalnit exemplu de astfel de bunuri. Depozitele in bani sunt interzise a fi atrase de la public, daca depozitarul nu este o institutie de credit autorizata de BNR332.
329 Contractele de depozit bancar au o rubrica speciala pentru desemnarea, de catre deponent, a eventualilor mandatari (imputerniciti) sa ceara restituirea330 Consideram ca situatia este similara imprumutului fara termen de rambursare331 Astfel, daca banca are o creanta fata de deponent (din acordarea unui credit) si aceasta este certa, lichida si exigibila, intervine compensatia legala intre depozit si credit. In practica, creditele acordate de banci sunt conditionate de constituirea de depozite (conturi curente) de catre debitori la banca creditoare, deponentii constituind in favoarea bancilor inclusiv un gaj pentru a evita concursul cu alti creditori chirografari ai debitorului-deponent asupra sumelor reprezentand depozite, lucru insa inutil pentru ca banca are oricum un drept de retentie iar compensatia opereaza oricum de drept, banca nefiind deci supusa sa suporte concursul altor creditori332 Art. 5 alin. 1 din Legea institutiilor de credit
Page 111
Conform regulii nominalismului monetar consacrate de art. 2164 C. Civ.333, restituirea sumelor depuse intr-o anumita moneda trebuie facuta in aceeasi moneda in care au fost depuse, indiferent de cresterea sau descresterea valorii monedei respective fata de alte monede.
Banii fiind bunuri de gen, fungibile si consumptibile, dobandind proprietatea asupra lor, se subintelege ca depozitarul foloseste de ei atunci cand el este cel care plateste o remuneratie deponentului in schimbul constituirii depozitului. In acest caz, deponentul nu are nici o obligatie fata de depozitar, contractul avand caracter unilateral perfect (adica exista doar obligatia depozitarului de a plati dobanda). Contractele de depozit prevad in general, in acest caz, cuantumul despagubiriilor pe care depozitarul le retine din suma ce trebuie restituita deponentului, in caz ca acesta din urma cere restituirea anticipata334.
Dobanda poate fi legala sau contractuala. Dobanda legala este reglementata de OG nr. 13/2011335. Valoarea dobanzii contractuale trebuie sa fie expres prevazuta in contract, in caz contrar aplicandu-se dobanda legala. Dobanda poate fi exprimata atat cantitativ, cat si procentual (in acest din urma caz fiind denumita rata a dobanzii). Rata dobanzii poate fi fixa sau variabila. Dobanda se poate plati fie odata cu capitalul depozitului, fie separat, pe durata contractului.
45.2. Reguli specifice depozitelor bancare
Depozitul reprezinta principalul instrument de finantare al activitatii bancilor comerciale si rezervat, cu cateva exceptii336, exclusiv acestora337. Aplicabilitatea practica a depozitelor de bani se regaseste in depozitul bancar, avand ca si caractaristica faptul ca depozitarul este o banca comerciala. O banca comerciala este o societate comerciala care are ca principala activitate atragerea de depozite si acordarea de credite, principala sursa de venit fiind diferenta de dobanda dintre depozitele atrase si creditele acordate. Pentru a asigura o protectie a deponentilor, bancile comerciale sunt obligate sa particpe la constituirea Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar338, sumele constituite in acest fond fiind folosite la despagubirea deponentilor339 in cazul incapacitatii de plata a bancii depozitare. In afara de aceasta protectie directa, o protectie indirecta o reprezinta obligatia bancilor de a mentine un anumit activ net raportat la total active, de a constitui depozite (rezerve) obligatiorii la BNR, de a nu depasi cotele de participare la capitalul 333 Prin interpretarea ei extensiva, fiind prevazuta in capitolul destinat imprumutului334 Retinerea sumelor se face, in general, din dobanda datorata335 Aplicabila tuturor obligatiilor banesti, indiferent de izvorul lor (vanzare-cumparare, imprumut etc.)336 Alte institutii de credit reglementate de Legea institutiilor de credit, art. 3, precum cooperativele de credit sau bancile de locuinte, care pot atrage depozite de la proprii membri337 In afara de depozite, bancile mai primesc finantare din partea actionarilor, cu titlu de aport in numerar la capitalul social, precum si imprumuturi din partea altor institutii financiare. Alte venituri ale bancilor provin din operatiuni precum participari la capitalul social al altor societati, comisioane, consultanta etc. (vezi art. 18 din Legea institutiilor de credit)338 Infiintarea si functionarea acestuia face obiectul OG nr. 39/1996, republicata in M.Of. nr. 141/2002, cu modificarile si completarile ulterioare339 Doar a persoanelor fizice si a IMM-urilor, plafonul despagubirilor fiind in prezent de 100.000 EUR, conform reglementarilor europene
Page 112
social al altor societati comerciale (pentru diminuarea riscului de portofoliu). Peste toate acestea exista si protectia asigurata prin politica de supraveghere a BNR.
O varietate a depozitului bancar este contul curent bancar340. Contul curent bancar este un depozit care, in plus fata de depozitul bancar obisnuit, permite deponentului sa ordone bancii plati (viramente) pe care aceasta sa le efectueze, in schimbul unui comision, in limita depozitului (disponibilului), catre terti, in contul curent al acestora din urma deschis la aceeasi banca sau la o terta banca. De asemenea, titularul contului (deponentul) poate sa traga o cambie ori un bilet la ordin asupra bancii, precum si sa emita un cec in limita acesluiasi disponibil, pentru a efectua o plata catre un tert. Invers, contul curent al titularului este alimentat fie prin noi depuneri, fie prin plati (viramente) facute de terti prin ordin de plata. O alta caracteristica a contului curent bancar este aceea ca acesta este un depozit la vedere, adica nu are scadenta, ceea ce face ca depozitul sa poata fi restituit deponentului la cererea acestuia, fara vreo retinere din suma cu titlu de despagubiri. Din aceste considerente, dobanda la contul curent este mai mica decat cea acordata de banca pentru depozitele la termen.
Obligatia bancii de a restitui deponentului sumele este suspendata, respectiv inceteaza in cazul in care asupra depozitarului se instituie o poprire asiguratorie, respectiv executorie. Poprirea asiguratorie este o indisponibilizare temporara a conturilor/depozitelor, dispusa de instanta investita cu o solutionarea unui litigiu avand ca obiect plata unei sume de bani de catre deponent unui tert. In al doilea caz poprirea executorie se instituie cand cererea reclamantului este admisa. Daca, la data admiterii cererii, se instituise deja poprirea asiguratorie, aceasta din urma se transforma in poprire executorie iar banca, in calitate de tert poprit, este obligata sa plateasca suma de bani reprezentand datorata clientului (sau parte din aceasta) si dobanzile acumulate numai reclamantului – creditor al clientului-deponent – in conformitate cu hotararea instantei de judecata.
46. Contractul de leasing
Leasing-ul reprezinta o metoda de finantare pe termen mediu si lung si, prin aceasta, un factor de promovare a vanzarilor (in special a exporturilor). Este o tehnica de finantare (creditare) pentru ca permite folosirea unor bunuri de catre o persoana care nu dispune de banii necesari pentru cumpararea lor cu plata integrala si atunci plateste mai multe rate de leasing (redevente) catre o institutie finantatoare care, la randul ei, plateste vanzatorului pretul integral al bunurilor respective. Spre deosebire de creditul bancar, care finanteaza doar un un procent din investitia clientului, leasing-ul finanteaza integral aceasta investitie. Reprezinta o modalitate de promovare a vanzarilor deoarece, la numarul celor care isi achizitionarea unor bunuri cu plata integrala se adauga cei care le achizitioneaza prin finantarea in sistem leasing. Este modalitate de promovare a exporturilor deoarece multe din bunurile ce fac obiect al contractelor de leasing sunt echipamente, utilaje, masini pentru care exista producatori consacrati la nivel mondial. In plus, legea romana
340 A nu se confunda cu contractul de contractul de cont curent dintre un creditor si un debitor care isi sting in acest mod mai multe obligatii simultan, reglementat la 2171 si urm. C. Civ., acesta din urma fiind o aplicatie a compensatiei
Page 113
(ca si alte legislatii) stabieste o serie de facilitati fiscale pentru bunurile importate si platite in sistem leasing341.
Leasing-ul este reglementat de OG nr. 51/1997342 care defineste contractul la art. 1 ca pe o operatiune comerciala in care o parte, denumita locator/finantator, transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun, al carui proprietar este, celeilalte parti, denumita locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, urmand ca, la sfarsitul perioadei de leasing, locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al locatarului/utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing fara a schimba natura leasingului ori de a inceta raporturile contractuale. Locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului si inainte de sfarsitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, daca partile convin astfel si daca achita toate obligatiile asumate prin contract.
Operatiunea incepe cu un contract de vanzare-cumparare asupra unui bun, incheiat intre furnizor - in calitate de vanzator - si finantator - in calitate de cumparator, la cererea utilizatorului, urmat de un contract de locatiune a aceluiasi bun, incheiat intre finantator - in calitate de locator - si utilizator - in calitate de locatar. In cazul in care furnizorul este una si aceeasi persoana cu finantatorul, operatiunea numai este de leasing, ci de credit comercial. Desi tehnic sunt doua contracte, practic operatiunea este tripartita prin prisma faptului ca utilizatorul este cel care alege bunul si furnizorul acestuia, finantatorul neputand interveni in aceasta etapa decat prin prisma acceptarii sau respingerii cererii utilizatorului de finantare a operatiunii. Astfel, potrivit art. 9 lit. a din OG nr. 51/1997, prima obligatie a finantatorului este sa respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul. A treia componenta a leasing-ului este dreptul (optiunea) utilizatorului de a cumpara bunul ce pana atunci a facut obiectul locatiunii. Pana la momentul exercitarii acestei optiuni, bunul ramane proprietatea locatorului-finantator, ceea ce constituie o garantie pentru acesta din urma343, iar utilizatiorul nu poate instraina ori greva de sarcini bunul, nefiind proprietar al acestuia.
In ceea ce priveste capacitatea partilor, nu exista evident nici o interdictie in ceea ce il priveste pe utulizator. In ceea ce il priveste pe finantator, atunci cand acesta este rezident, trebuie sa fie constituit ca si societate comerciala pe actiuni cu un capital social minim de 200.000 EUR (art. 19 alin. 2)344 si sa aiba evident leasing-ul ca si obiect de activitate. Activitatea de leasing nu este o activitate care sa cada in sarcina de supraveghere si reglementare a vreunei autoritati publice345.341 In speta, aplicarea taxei vamale si a taxei pe valoarea adaugata la valoarea reziduala si nu la valoarea de intrare342 Republicata in M.Of. nr. 9/12.01.2000, cu modificarile si completarile ulterioare343 In cazul creditului bancar, dreptul de proprietate asupra bunului finantat prin credit este proprietatea clientului, garantia bancii fiind asigurata printr-un drept de gaj sau ipoteca asupra respectivului bun344 Echivalentul in lei345 Nu suntem de acord cu propunerea unor autori ca societatile de leasing ar trebui sa aiba capitalul social egal cu cel al bancilor comerciale si sa fie supuse unei supravegheri si reglementari speciale deoarece, spre deosebire de banci, societatile de leasing nu atrag depozite de la populatie si deci nu se justifica un regim mult diferit de cel al celorlalti profesionisti in general (cu exceptia capitalizarii), deoarece fiecare face ce vrea cu banii proprii. De aceea singura obligatie a societatilor de leasing, ca si societati de credit, este raportarea si consultarea informatiilor de risc de neplata (art. 28 din OUG nr. 51/1997)
Page 114
Bunul ce face obiectul contractului de leasing poate consta, asa cum aratam anterior, in echipamente, utilaje sau diverse masini, dar si in bunuri de larg consum346 ori imobile. Pe parcursul perioadei de leasing, utilizatorul plateste finantatorului o rata de leasing.
Caracterele juridice ale contractului de leasing sunt:- este un contract bilateral (sinalagmatic), obligatiile revenind ambelor parti;- este un contract cu titlu oneros;- este un contract cu executare succesiva (presupune prestatii succesive atat din partea
finantatorului – asigurarea folosintei bunului, cat si din partea utilizatorului – plata ratelor de leasing);
- este un contract intuitu personae, bunul fiind achizitionat de finantator conform alegerii utilizatorului, a carui selectie se face dupa o analiza individuala a cererii de finantare a acestuia;
- este un contract consensual.
In calitatea lor de factor de multiplicare a banilor, societatile de leasing se (re)finanteaza la randul lor prin credite bancare, intr-o proportie mult mai mare decat societatile cu profil ne-financiar347. Bancile finantatoare impun insa co-finantarea leasing-ului in proportie de cel putin 15% din capitalurile proprii ale societatii de leasing.
Leasing-ul este de doua feluri: (i) financiar si (ii) operational (functional). Leasing-ul financiar presupune acoperirea tuturor costurilor finantatorului privind cumpararea bunului (valoarea de intrare/de piata) plus o marja de castig pe o perioada care, de regula, este mai mica decat perioada reala de folosinta a bunului (durata normala), astfel incat, la sfarsitul perioadei de leasing, utilizatorul sa fie interesat sa isi exercite optiunea de cumparare a bunului. Valoarea bunului dupa achitarea integrala a ratelor de leasing de-a lungul perioadei de leasing, reprezinta valoarea reziduala a acestuia, pe care utilizatorul trebuie sa o plateasca in schimbul dobandirii dreptului de proprietate. Aceasta din urma valoare este stabilita de parti prin contract, in functie de valoarea amortizata a bunului la sfarsitul perioadei de leasing. Spre deosebire de leasing-ul financiar, leasing-ul operational presupune ca finantatorul recupereaza doar o parte din costurile de achizitie ale bunului, utilizatorul nefiind interesat sa isi exercite optiunea de cumparare.
Leasing-ul financiar este acea forma a leasing-ului in care, de obicei, locatarul/utilizatorul intentioneaza sa dobandeasca bunul prin exercitarea optiunii, astfel invat contractul este tratat, din multe puncte de vedere, ca o operatiune de finantare (credit). Astfel, riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra locatarului/utilizatorului. Riscul insa este obligatoriu a fi acoperit de catre locator/finantator printr-o polita de asigurare, costurile fiind in sarcina locatarului/utilizator (art. 4);
Leasing-ul operational este o simpla operatiune de inchiriere, in care locatarul/utilizatorul nu intentioneaza teoretic sa isi exercite optiunea de cumparare la sfarsitul perioadei de leasing.
346 Home appliances (engl.), in acest caz operatiunea fiind denumita consumer finance (engl.)347 Gradul de indatorare ajungand la 8 sau chiar 9
Page 115
In cazul leasing-ului financiar, rata de leasing are aceeasi natura ca si rata de rambursare a unui imprumut, adica are o componenta de capital si una de dobanda. Componenta de capital reprezinta cota-parte din valoarea la care a fost achizitionat bunul dat in leasing (valoarea de intrare) iar dobanda este cea stabilita de parti. In cazul leasing-ului operational, rata de leasing este de fapt chiria platita de locatarul/utilizator pe perioada utilizarii bunului, asa cum a fost aceasta convenita de parti.
La ambele modalitati de leasing, bunurile reprezentand mijloace fixe ce fac obiectul acestora reprezinta investitii amortizabile. In cazul leasing-ului financiar, amortizarea o face utlilizatorul348 iar in cazul leasing-ului operational amortizarea ramane in sarcina finantatorului, ca proprietar al bunului349. In plus, la ambele modalitati de leasing, atunci cand obiectul lor il constituie bunuri imobile, incheierea contractului va fi inscrisa in cartea funciara sub titlu de sarcini ale imobilului (art. 21).
In afara de obligatiile mai sus mentionate, locatarul/finantatorul mai are urmatoarele obligatii contractuale (art. 9):- sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului, indiferent de natura leasing-ului
(financiar sau operational);- sa ii garanteze utilizatorului linistita posesie. Aceasta inseamna ca finantatorul
raspunde pentru evictiune intocmai ca orice vanzator dintr-un contract de vanzare-cumparare si, la fel ca si cumparatorul dintr-o vanzare-cumparare, utilizatorul are la indemana actiunile posesorii impotriva tertilor (art. 12 lit. b). Finantatorul nu raspunde insa de vicii ascunse, avand in vedere ca utilizatorul a fost acela care a ales atat bunul, cat si furnizorul acestuia. Pentru acestea, ca si pentru orice defectiuni ale bunului, utilizatorul are o actiune directa impotriva furnizorului (art. 12 lit. a);
In afara obligatiilor mai sus mentionate in sarcina locatarului/utilizator, acesta mai are fata de finantator urmatoarele obligatii contractuale (art. 10):
- sa efectueze receptia si sa primeasca bunul la termenul si in conditiile de livrare agreate cu furnizorul;
- sa exploateze bunul conform instructiunilor elaborate de catre furnizor si sa asigure instruirea personalului desemnat sa il exploateze;
- sa nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing decat cu acordul finantatorului350;
348 Iarasi, in considerarea probabilitatii ridicate ca utilizatorul sa devina proprietar asupra bunului, legiuitorul anticipand astfel calitatea utilizatorului de viitor proprietar al bunului. De aceea, ar fi fost nedrept ca amortizarea sa o faca finantatorul, in calitate de proprietar actual al bunului, avand in vedere ca cheltuielile cu amortizarea sunt deductibile fiscal. In concluzie, reglementarea actuala cu privire la amortizarea bunului ce face obiectul unui contract de leasing financiar este corecta349 De asemenea, nu suntem de acord cu propunerea unor autori ca libertatea de amortizare a bunurilor sa fie ingradita printr-un act normativ deoarece amortizarea contabila este diferita de amortizarea fiscala, aceasta din urma fiind singura care intereseaza statul, ca si colector de taxe si impozite (reglementarea amortizarii fiscale face obiectul Codului Fiscal). In rest, proprietarul (sau, in cazul leasing-ului financiar, utilizatorul) este liber sa isi amortizeze contabil bunul dupa cum crede de cuviinta350 Acest lucru nu este oricum posibil pentru ca grevarea de sarcini este un drept de dispozitie pe care locatarul/utilizator nu il dobandeste
Page 116
- sa achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing, asigurari, impozite, taxe -, in cuantumul si la termenele mentionate in contract;
- sa suporte cheltuielile de intretinere, precum si orice alte cheltuieli aferente bunului sau din contractul de leasing;
- sa permita locatorului/finantatorului verificarea periodica a starii si a modului de exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing;
- sa il informeze pe locator/finantator, in timp util, despre orice tulburare a dreptului de proprietate venita din partea unui tert;
- sa nu aduca modificari bunului si sa nu schimbe locul declarat in contract fara acordul locatorului/finantatorului;
- sa restituie bunul in conformitate cu prevederile contractului de leasing (daca nu isi exercita optiunea de cumparare).
In cazul in care locatarul/utilizatorul refuza sa primeasca bunul la termenul stipulat in contractul de leasing sau daca se afla in stare de insolventa, locatorul/finantatór are dreptul de a rezilia contractul de leasing, cu plata de despagubiri (art. 14 alin. 1). Consideram ca stabilirea cuantumului despagubirilor trebuie sa tina cont de:- diferenta in minus dintre pretul la care finantatorul restituie, la randul lui, bunul catre
furnizor (daca poate sa faca acest lucru) si valoarea totala a contractului de leasing reziliat, discontata in prezent;
- diferenta in minus dintre suma pe care o obtine din exploatarea bunului (in leasing, inchiriere etc.) si valoarea totala a contractului de leasing reziliat, ambele discontate in prezent cu aceeasi rata de discont.
Finantatorul nu raspunde daca bunul care face obiectul contractului de leasing nu este livrat de catre furnizor utilizatorului (art. 14 alin. 2), insa utilizatorul are o actiune directa351 impotriva furnizorului in cazul reclamatiilor privind livrarea, calitatea, asistenta tehnica, service-ul necesar in perioada de garantie si postgarantie, locatorul/finantatorul fiind exonerat de orice raspundere.
In cazul in care utilizatorul nu plateste rata de leasing timp de doua luni consecutive, finantatorul poate rezilia contractul, utilizatorul urmand sa restituie bunul si sa plateasca, cu titlu de despagubiri, restul ratelor de leasing pana la sfarsitul contractului (art. 15). Partile pot stabili, prin contract, clauze de reziliere diferite. Finantatorul nu restituie utilizatorului ratele de leasing incasate deoarece leasing-ul, in faza lui de locatiune, este un contract cu prestatii succesive352.
Sanctiunile pe care legea le prevede impotriva utilizatorului sunt motivate de faptul ca bunul este achizitionat de finantator la solicitarea utilizatorului si finantatorului ii este foarte dificil sa mai gaseasca un alt utilizator pentru respectivul bun, adica sa obtina vreun venit de pe urma acestua sau, chiar daca il obtine, acesta este de regula inferior celui care l-ar fi obtinut de la utilizator.
351 Desi nu este parte a contractului incheiat intre locatorul/finantator si furnizor352 Tocmai de aceea legea vorbeste de reziliere si nu de rezolutiune
Page 117
O varietate a leasing-ului este contractul de lease-back. Acesta reprezinta operatiunea prin care proprietarul, aflat in nevoie urgenta de bani, isi vinde un bun unei societati de leasing care apoi ii ofera folosinta aceluiasi bun sub forma de leasing. Scopul acestui contract este transformarea activelor fixe in lichiditati. Pentru a fi oportun insa, lichiditatile obtinute trebuiesc sa fie investite la o rata interna de rentabilitate mai buna decat costurile financiare ale leasingului.
47. Contractele de mandat, comision si consignatie
Conform art. 2009 C.Civ., contractul de mandat este contractul in temeiul caruia o parte (mandatar), se obliga sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte parti (mandant).
Mandatul poate fi cu sau fara reprezentare. Mandatul cu reprezentare este mandatul in temeiul caruia mandatarul incheie actul atat pe socoteala mandantului, cat si in numele acestuia, adica aduce la cunostinta tertului co-contractant faptul ca lucreaza in numele si pe socoteala mandantului si nu in nume propriu. Invers, mandatul fara reprezentare este mandatul in temeiul caruia mandatarul incheie actul pe socoteala mandantului, dar in nume propriu, adica nu aduce la cunostinta tertului co-contractant ca lucreaza de fapt pe socoteala mandantului.
Contractul de comision este un contract de mandat, in general fara reprezentare, prin care mandatarul este platit cu un comision din valoarea actului incheiat cu tertul co-contractant, act constand intr-o vanzare-cumparare sau o prestare de servicii Partile contractului de comision poarta denumiri specifice: mandantul se numeste comitent iar mandatarul, comisionar, acesta din urma fiind un profesionist (art. 2043 C. Civ.).
Consignatia este o specie a contractului de comision care are ca obiect vanzarea de catre comisionar (consignatar) a unor bunuri mobile in nume propriu dar pe seama comitentului (consignant), intr-un spatiu adecvat. La fel ca si in cazul comisionarului, consignatarul actioneaza cu titlu profesional. Dispozitiile din Codul Civil cu privire la mandat se completeaza cu cele de la comision si mandat, daca nu se contrazic cu regulile proprii.
48. Garantiile contractuale
Garantiile sunt acele masuri de care se bucura creditorul impotriva riscului neexecutarii, de catre debitor, a unei obligatii contractuale.
Orice creditor beneficiaza de dreptul de gaj general asupra patrimoniului debitorului sau353, instituit prin art. 2324 C. Civ. Conform acestui articol, “cel care este obligat personal raspunde cu toate bunurile mobile si imobile, prezente si viitoare. Ele servesc drept garantie comuna a creditorilor sai”. Asadar, in caz de neexecutare a obligatiilor
353 Vezi supra nr. 17
Page 118
sale, creditorul – denumit in acest caz chirografar – se poate indrepta cu o cerere de executare silita impotriva oricarui bun existent in patrimoniul debitorului sau la data cand are loc executarea. In plus, creditorul chirografar are (i) o actiune impotriva actelor incheiate de debitor in frauda drepturilor sale (actiunea pauliana sau revocatorie) prin care acesta poate obtine in instanta revocarea acestor acte si (ii) o actiune prin care exercita drepturile debitorului sau asupra debitorilor acestuia din urma, atunci cand debitorul dintai este inactiv (actiunea oblica sau subrogatorie).
Cu toate acestea, dreptul de gaj general nu este o garantie propriu-zisa deoarece creditorul chirografar vine in concurs cu toti ceilalti creditori chirografari ai debitorului sau, astfel incat este foarte posibil ca bunurile din patrimoniul debitorului sa nu ajunga pentru plata tuturor creditorilor. De aceea, pentru a evita concursul celorlalti creditori chirografari, creditorul poate constitui alte garantii care sa-i confere o pozitie privilegiata fata de alti creditori.
Garantiile care confera calitatea de creditor privilegiat sunt deci acele instrumente juridice care, independent de dreptul de gaj general si suplimentar fata de acest drept, confera creditorului garantat si alte prerogative, constand in general, fie intr-o intaietate fata de ceilalti creditori (reprezentand atribute ale acestuia, denumite “drept de urmarire” si “drept de preferinta”), fie in posibilitatea ca, in caz de neexecutare din partea debitorului, sa urmareasca pe o alta persoana, care s-a angajat sa execute ea obligatia debitorului.
Garantiile se clasifica, dupa cum urmeaza:a) garantii personale, care constau in angajamentul pe care o persoana – alta persoana
decat debitorul principal – si-l asuma fata de creditor, de a executa obligatia, in cazul in care debitorul principal nu o face. Aceasta garantie poarta numele de fidejusiune; sediul materiei este, in principal, art. 2280 si urm. C. Civ.;
b) garantii reale, care constau in afectarea speciala a unui bun, mobil sau imobil, corporal sau incorporal, pentru garantarea obligatiei, prin constituirea unui drept real accesoriu, de garantie, cu privire la acest bun. Garantiile reale sunt gajul si ipoteca mobiliara, respectiv ipoteca imobiliara; sediul materiei este art. 2480 C. Civ. (pentru gaj), art. 2387 C. Civ. (pentru ipoteca mobiliara), respectiv art. 2343 si urm. C. Civ. (pentru ipoteca imobiliara);
c) o forma intermediara ce combina cele doua forme de garantie de mai sus, denumita cautiune reala si care consta in constituirea unei garantii reale de catre un fidejusor asupra unui bun al sau, mobil sau imobil (art. 2366 C. Civ.);
d) alte forme atipice de garantii reale, respectiv privilegiile (mobiliare si imobiliare), ipoteca legala si dreptul de retentie (mobiliar); sediul materiei este art. 2333 si urm. C. Civ. (pentru privilegii), precum si alte legi speciale (Codul de Procedura Fiscala, Legea insolventei etc.); dreptul de retentie este reglementat la art. 2495 si urm. C. Civ.
48.1. Garantia personala (fidejusiunea)
Page 119
Fidejusiunea este acel contract de garantie, accesoriu contractului principal, prin care o persoana denumita fidejusor sau garant354 se angajeaza sa execute obligatia debitorului din contractul principal, la cererea creditorului. Fidejusiunea este reglementata de art. 2280 si urm. C. Civ.
Caracterele juridice ale contractului de fidejusiune sunt:- este un contract accesoriu fata de contractul principal (aceasta inseamna ca urmeaza
soarta acestuia, in ceea ce priveste cauzele de valabilitate si stingere);- este un contract unilateral, adica da nastere la o singura obligatie – cea a fidejusorului
de a executa obligatia debitorului sau;- este un contract consensual (nu trebuie sa indeplineasca nici o conditie de forma);- este un contract cu titlu gratuit (fidejusorul nu obtine de la creditorul fata de care
garanteaza nici o contraprestatie355).
Efectele contractului de fidejusiune sunt acelea ca, la scadenta, creditorul poate sa se indrepte impotriva fidejusorului, fata de care este insa un creditor chirografar. In obligatiile civile, fidejusorul poate ridica creditorului urmatoarele exceptii, daca nu a renuntat la ele in mod expres:- exceptia beneficiului de discutiune, prin care fidejusorul poate intarzia si conditiona
actiunea impotriva sa de executarea silita a debitorului, in masura in care creditorul nu se indestuleaza de la acesta din urma;
- exceptia beneficiului de diviziune, prin care fidejusorul poate cere creditorului sa-si imparta actiunea intre toti fidejusorii aceluiasi debitor obligat fata de acelasi creditor, atunci cand exista mai multi astfel de fidejusori.
In cazul in care fidejusorul plateste creditorului, el are o actiune imoptriva debitorului sau in masura platii facute, subrogandu-se in acest fel in drepturile creditorului (subrogatie personala legala). De asemena, fidejusorul care a platit mai mult decat partea lui se poate indrepta impotriva celorlalti fidejusori pentru partea acestora, insa actiunea este divizibila.
Aplicatii (varietati) ale fidejusiunii sunt: scrisoarea de garantie bancara si scrisoarea de garantie societara (corporatista), care au ca element distinctiv faptul ca sunt emise la cererea debitorului de catre o banca, respectiv de catre o societate comerciala. In primul caz, debitorul ce urmeaza a fi garantat plateste un comision in schimbul emiterii scrisorii. In cel de-al doilea caz, scrisoarea poate fi data si cu titlu gratuit.
Desi este o forma a fidejusiunii, scrisoarea de garantie a dobandit reglementare proprie, sub denumirea de garantie autonoma (art. 2321 si 2322 C. Civ.). Scrisoarea de garantie creeaza deci o obligatie autonoma, independenta de obligatia principala garantata. Aceasta ar insemna ca banca nu poate ridica creditorului exceptiile pe care si debitorul le
354 Garantul este denumit in mod gresit in practica “girant”, acesta din urma fiind de fapt transmitatorul (prin gir) a unei cambii sau bilet la ordin355 Insa poate sa obtina o remuneratie din partea debitorului garantat, in baza unui contract separat cu acesta din urma
Page 120
poate ridica, conform raportului juridic principal, fiind obligata sa plateasca valoarea scrisorii la simpla cerere a creditorului.
48.2. Garantiile reale
Garantiile reale sunt garantiile constituite asupra unor bunuri apartinand debitorului. Acestea sunt de doua feluri: (i) mobiliare (gajul si ipoteca mobiliara) si (ii) imobiliare (ipoteca imobiliara).
In cazul in care debitorul nu isi executa obligatia, creditorul poate sa il execute silit pe acesta, urmarind orice bun aflat in patrimoniul acestuia (in temeiul dreptului de gaj general). Avand insa un drept real asupra unuia sau mai multe bunuri determinate sau determinabile, creditorul garantat se va indrepta cu executarea evident intai impotriva acestui/acestor bunuri. Din pretul obtinut in urma vanzarii, in urma executarii silite, a bunului ce face obiectul garantiei mobiliare sau imobiliare, creditorul gajist/ipotecar este platit cu prioritate, inaintea creditorilor chirografari. Acesta drept se numeste de preferinta pentru ca creditorul este preferat, privilegiat in raport cu ceilalti creditori. In cazul in care, dupa vanzarea bunului gajat/ipotecat, creditorul nu se indestuleaza decat partial, pentru restul neacoperit de creanta acesta este chirografar si vine in concurs cu toti ceilalti creditori chirografari care au un drept de gaj general asupra restului de bunuri ale debitorului, daca acestea nu sunt afectate de alte garantii reale constituite in favoarea altor creditori privilegiati.
48.2.1. Garantiile reale mobiliare
Garantiile reale mobiliare sunt ipoteca mobiliara si gajul. Principala deosebire dintre cele doua forme consta in aceea ca ipoteca mobiliara poarta asupra unor bunuri incorporale precum creante, titluri nominative, valori mobiliare sau drepturi de proprietate intelectuala, precum si asupra unor bunuri ca resursele minerale, efectivele de animale, padurile ce urmeaza a fi taiate, echipamentele si utilajele, in timp ce gajul poarta numai asupra unor bunuri corporale sau titluri de valoare materializate. Nimic nu impiedica partile ca acestea sa foloseasca ipoteca mobiliara inclusiv pentru bunurile corporale.
48.2.1.1. Ipoteca mobiliara
Ipoteca mobiliara este un contract prin care debitorul garanteaza executarea obligatiei asumate fata de creditor prin instituirea unei garantii asupra unuia sau mai multe bunuri mobile incorporale in principiu, aflate in patrimoniul sau la data constituirii ipotecii. Ipoteca mobiliara este reglementata de art. 2387 C. Civ. si urm., completandu-se cu dispozitiile generale in materie de ipoteca de la art. 2343 si urm. C. Civ.
Caracterele juridice ale ipotecii mobiliare sunt:
Page 121
- este un contract accesoriu fata de contractul principal (aceasta inseamna ca urmeaza soarta acestuia, in ceea ce priveste cauzele de valabilitate si stingere);
- este un contract formal (forma scrisa sau autentica fiind ceruta ad validitatem, prin art. 2388);
- este un contract unilateral, adica da nastere la o singura obligatie – a debitorului de a conserva bunul ipotecat. Conform art. 2396, creditorul ipoetcar are dreptul de a inspecta bunul ipotecat sau chiar poate cere exigibilitatea creantei, in cazul in care constata intretinerea necorespunzatoare a bunului sau existenta altui pericol care ar duce la diminuarea valorii garantiei sale;
- are ca obiect unul, mai multe bunuri mobile, inclusiv o universalitate de bunuri mobile (de exemplu, creante)356;
- este o sarcina ce greveaza bunul afectat.
Ipoteca mobiliara este supusa principiului dublei specializari. Asadar, conform art. 2372 C. Civ., ipoteca nu este valabila decat daca suma pentru care este constituita se poate determina in mod rezonabil prin contractul de ipoteca iar contractul sa faca o desciere suficient de precisa a bunului ipotecat, nu doar sa arate in favoarea cui se constituie si care este cauza obligatiei garantate.
Pentru a fi opozabila tertilor, ipoetca mobiliara trebuie facut publica. Publicitatea se efectueaza, in principal, prin inscrierea in AEGRM.
Ipoteca mobiliara se poate constitui pe ranguri. Aceasta inseamna ca, daca mai multi creditori ipotecari au un drept inscris asupra aceluiasi bun, distribuirea pretului obtinut din vanzarea silita a bunului mobil ipotecat se face in ordinea rangului fiecaruia. Garantia primeste rang in momentul inscrierii sale in AEGRM357 (sau alte forme de publicitate).
In afara dreptului de preferinta, creditorul ipotecar se bucura de prerogativa conferita de dreptul de urmarire. Acesta reprezinta dreptul creditorului de a urmari silit bunul ipotecat indiferent de schimbarile de proprietar survenite dupa constituirea ipotecii mobiliare (art. 2360 C. Civ.). Pentru a fi insa opozabil tertului cumparator de buna-credinta (garantia fiind denumit in acest context “sarcina”358), ipoteca trebuie sa fi fost inscris in AEGRM.
Alte forme de publicitate ale ipotecii mobiliare sunt registrul actionarilor, pentru actiunile societatilor comerciale pe actiuni (in ceea ce priveste societatile listate, ipoteca se inscrie potrivit regulilor pietei pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare respective (in speta, la depozitarul actiunilor). Pentru bunurile corporale (inclusiv actiunile la purtator), deposedarea este si ea o forma de publicitate (art. 2482 C. Civ.).
48.2.1.2. Gajul
356 Aceasta din urma situatie este permisa numai in cazul unei intreprinderi (art. 2368 C. Civ.)357 Inscrierea arata ziua, ora, minutul si secunda inregistrarii358 Deoarece greveaza bunul mobil, ingreunand circulatia juridica a acestuia
Page 122
Gajul este un contract prin care debitorul garanteaza executarea obligatiei asumate fata de creditor prin instituirea unei garantii asupra unuia sau mai multe bunuri mobile corporale sau titluri negociabile emise in forma materializata, aflate in patrimoniul sau la data constituirii gajului359.
Gajul este de doua forme: cu sau fara deposedare. Gajul cu deposedare (amanetul) implica remiterea materiala catre creditor a bunului afectat gajului, pe cand in cazul celui fara deposedare bunul ramane in posesia debitorului. In materie economica, regula este cea a nedeposedarii, bunurile reprezentand active ale debitorului, necesare indeplinirii obiectului de activitate al debitorului profesionist. In cazul titlurilor, deposedarea se face prin remiterea acestora creditorului spre pastrare.
Caracterele juridice ale gajului sunt:- este un contract accesoriu fata de contractul principal (aceasta inseamna ca urmeaza
soarta acestuia, in ceea ce priveste cauzele de valabilitate si stingere);- este un contract consensual (nu trebuie sa indeplineasca nici o conditie de forma), in
cazul gajului fara deposedare, respectiv real, in cazul gajului cu deposedare;- este un contract unilateral, adica da nastere la o singura obligatie – cea a partii in
posesia careia se afla bunul gajat, de a-l conserva;- are ca obiect unul sau mai multe bunuri mobile corporale;- este o sarcina ce greveaza bunul afectat.
Pentru a fi opozabil tertilor, gajul trebuie facut public. Publicitatea se efectueaza prin inscrierea gajului in AEGRM. Daca insa acesta este cu deposedare, publicitatea nu este neaparat necesara decat prin prisma unui concurs al altor creditori (art. 2423 C. Civ.). In cazul titlurilor, publicitatea se face prin remiterea sau andosarea acestora.
Gajul se poate constitui pe ranguri. Aceasta inseamna ca, daca mai multi creditori gajisti au un drept de gaj asupra aceluiasi bun, distribuirea pretului obtinut din vanzarea silita a bunului mobil gajat se face in ordinea rangului fiecaruia. Gajul primeste rang in momentul inscrierii sale in AEGRM360.
Ca si in cazul ipotecii mobiliare, creditorul gajist se bucura de prerogativa conferita de dreptul de urmarire si cel de preferinta.
48.2.2. Ipoteca imobiliara
Ipoteca imobiliara este un contract prin care debitorul garanteaza executarea obligatiei asumate fata de creditor prin instituirea unei garantii asupra unuia sau mai multe bunuri imobile aflate in patrimoniul sau la adata constituirii garantiei361. Spre diferenta de garantia mobiliara, ipoteca imobiliara nu poate fi, in mod natural, decat fara deposedare.
359 Cel care constituie gajul trebuie sa fie proprietarul bunului gajat360 Inscrierea arata ziua, ora, minutul si secunda inregistrarii361 Deci cel care constituie ipoteca trebuie sa fie proprietarul bunului ipotecat
Page 123
Caracterele juridice ale ipotecii imobiliare sunt:- este un contract accesoriu fata de contractul principal (aceasta inseamna ca urmeaza
soarta acestuia, in ceea ce priveste cauzele de valabilitate si stingere);- este un contract solemn (trebuie sa indeplineasca ad validitatem conditia formei
autentice);- este un contract unilateral, adica da nastere la o singura obligatie – cea a
proprietarului de a conserva bunul ipotecat;- are ca obiect unul sau mai multe bunuri imobile (terenuri si cladiri) sau o
universalitate de bunuri362;- este divizibila (adica se poate ipoteca doar o cota-parte din imobil);- este supusa principiului dublei specializari: (i) suma pentru care este constituita sa se
poate determina in mod rezonabil prin contractul de ipoteca iar (ii) contractul trebuie contina o descriere suficient de precisa a bunului ipotecat.
- trebuie sa arate in favoarea cui se constituie, precum si cauza obligatiei garantate;- este o sarcina ce greveaza bunul afectat.
Pentru a fi opozabila tertilor, ipoteca trebuie facuta publica363. Publicitatea se efectueaza prin inscrierea ipotecii in cartea funciara364. Publicitatea nu tine de caracterul solemn al contractului de ipoteca, ci numai de asigurarea opozabilitatii si rangului de preferinta.
Ipoteca se poate constitui pe ranguri de preferinta. Aceasta inseamna ca, daca mai multi creditori ipotecari au un drept de ipoteca asupra aceluiasi bun, distribuirea pretului obtinut din vanzarea silita a bunului imobil ipotecat de face in ordinea rangului acestora. Ipoteca primeste rang din ziua inscrierii sale in cartea funciara.
In afara dreptului de preferinta, creditorul ipotecar se bucura de prerogativa conferita de dreptul de urmarire. Acesta reprezinta dreptul creditorului de a urmari silit bunul ipotecat indiferent de schimbarile de proprietar survenite dupa constituirea ipotecatii, drepturile reale constituite sau inscrise ulterior nefiindu-i opozabile (art. 2360 C. Civ.). Pentru a fi insa opozabila tertului cumparator de buna-credinta, ipoteca (denumita in acest context “sarcina”365) trebuie sa fi fost inscrisa in cartea funciara.
362 Aceasta din urma situatie este permisa numai in cazul unei intreprinderi (art. 2368 C. Civ.)363 In cazul constructiilor viitoare publicitatea se face prin notare364 Cartile funciare intocmite si numerotate pe teritoriul administrativ al fiecarei localitati se tin impreuna cu situatiile cadastrale si, impreuna, alcatuiesc registrele de cadastru si publicitate imobiliara ale respectivului teritoriu. Tinerea acestor registre revine Oficiilor teritoriale de cadastru si publicitate imobiliara din subordinea Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara365 Deoarece greveaza imobilul, ingreunand circulatia juridica a acestuia
Page 124
48.2.3. Privilegiile
Privilegiul este un drept izvorat dintr-o prevedere expresa a legii, care confera unui creditor, in temeiul calitatii creantei sale, garantia satisfacerii acesteia cu prioritate fata de creantele altor creditori ai aceluiasi debitor. Privilegiile sunt reglementate la art. 2333 si urm. C. Civ.
Privilegiile sunt drepturi reale instituite numai prin efectul legii asupra unor bunuri mobile sau imobile in vederea garantarii creantelor unor creditori considerati de lege ca privilegiati.
Fara a intra in detalii, mentionam urmatoarele exemple de privilegii:- privilegiul statului pentru creantele bugetare de a fi platit cu prioritate fata de alti
creditori chirografari, in cazul insolventei (art. 123 pct. 4 din Legea insolventei);- privilegiul bancilor creditoare, atunci cand nu au constituite garantii reale, de a fi
platite cu prioritate fata de alti creditori chirografari (cu exceptia statului) in caz de faliment al debitorului (art. 123 pct. 3 din Legea insolventei);
- privilegiul vanzatorului asupra pretului bunului mobil vandut si neincasat (art. 2339 alin. 1 C. Civ.)
Pentru a fi opozabil celorlalti creditori si tertilor, in general, privilegiul se inscrie, in principiu, in registrele de publicitate mobiliara, daca legea nu prevede ca acest lucru nu este necesar.
48.2.4. Ipoteca legala
Ipoteca legala este un drept izvorat dintr-o prevedere expresa a legii, care confera unui creditor, in temeiul calitatii creantei sale, garantia satisfacerii acesteia cu prioritate fata de creantele altor creditori ai aceluiasi debitor. Ipoteca legala este reglementata la art. 2386 C. Civ.
Ca si privilegiile, ipotecile legale sunt drepturi reale instituite numai prin lege doar asupra unor bunuri imobile in vederea garantarii creantelor unor creditori considerati de lege ca privilegiati.
Codul Civil enumera urmatoarele situatii de ipoteca legala:- vanzatorul pentru pretul bunului imobil vandut, in vederea garantarii pretului neplatit;- promitentul achizitor pentru neexecutarea promisiunii de a contracta cu privire la un
bun imobil, in vederea garantarii rambursarii avansului platit promitentului vanzator;- imprumutatorul pentru suma imprumutata in vederea cumpararii unui imobil, in
vederea garantarii rambursarii acestei sume, s.a.
Pentru a fi opozabil celorlalti creditori si tertilor, in general, ipoteca legala se inscrie in cartea funciara, inclusiv din oficiu.
Page 125
48.2.5. Dreptul de retentie
Dreptul de retentie este un drept real de garantie imperfect, in virtutea caruia cel ce detine un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie sa il restituie, are dreptul sa-l retina (sa refuze deci restituirea) pana ce creditorul titular al bunului ii va plati sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, intretinerea ori imbunatatirea acelui bun. Dreptul de retentie este reglementat al art. 2495 si urm. C. Civ.
Natura juridica a dreptului de retentie:- este un drept real deoarece este opozabil fata de orice tert (inclusiv fata de un creditor
privilegiat366), cu conditia ca bunul asupra caruia poarta sa fie in posesia celui ce invoca dreptul de retentie;
- este opozabil oricui fara a fi necesara indeplinirea formalitatilor de publicitate- este un drept de garantie imperfect deoarece nu confera prerogativa urmaririi; astfel,
odata pierduta posesia in mod voluntar, noul posesor nu mai poate fi urmarit;- este indivizibil (adica se extinde asupra intregului bun, pana la plata integrala a
datoriei) s.a.
Aplicatii ale dreptului de retentie sunt:- sotii intre ei, la incetarea regimului separatiei de bunuri, asura bunurilor celuilalt sot,
pana la acoperirea datoriilor unuia fata de celalalt (art. 365 C. Civ.);- administratorul unor bunuri, asupra acestora, pana la plata datoriei fata de el- depozitarul, asupra lucrului depozitat, pana la plata cheltuielile cu depozitarea sau a
prejudiciului creat de viciile lucrului depozitat (art. 1619 C. Civ.);- locatarul, pentru lucrul luat cu chirie, pana la plata cheltuielilor pentru lucrurile
adaugate si autonome efectuate cu acordul locatorului asupra bunului inchiriat (art. 1823 C. Civ.).
49. Clauze asiguratorii in contractele comerciale si de comert international
Contractele interne incheiate in general intre profesionisti, dar nu numai dar, mai ales, cele internationale incheiate pe termen lung sunt supuse de multe ori unor riscuri care pot produce un dezechilibru intre prestatiile la care una sau ambele parti se obliga, facand ca obligatia – desi executata – sa nu intruneasca, in termeni reali, nevoile creditorului avute in vedere la momentul incheierii contractului.
Riscurile sunt evenimente independente de culpa debitorului si sunt urmare a unor evenimente externe in afara controlului partilor. In functie de natura lor, aceste riscuri se impart in (i) riscuri valutare, (ii) riscuri concurentiale si (iii) riscul aparitiei unor situatii fortuite (forta majora sau caz fortuit) 367.
366 Inclusiv ipotecar si gajist367 Vezi supra nr. 40.2
Page 126
49.1. Clauzele asiguratorii impotriva riscurilor valutare
Conform art. 2164 C. Civ., "restituirea imprumuturilor acordate intr-o anumita moneda trebuie facute in aceeasi moneda, indiferent de cresterea sau descresterea valorii monedei respective fata de alte monede", principiul nominalismului monetar, devenind aplicabil oricaror obligatii avand ca obiect sume de bani (depozit, leasing, credit comercial etc.). Pentru a evita efectele devalorizarii monetare, partile pot deroga de la acest principiu prin introducerea in contract a unor clauze care sa inlature riscul devalorizarii (denumit risc monetar sau valutar).
49.1.1. Clauza monovalutara
Aceasta clauza presupune legarea contractului de doua monede: una de cont si una de plata. Moneda de cont, considerata mai stabila, este cea in care se exprima pretul, adica se masoara prestatia pecuniara, constituind in acelasi timp etalon pentru calcularea cantitatii de moneda in care se face plata efectiv368. In practica profesionistilor romani, contractele se incheie in dolari SUA sau euro, cu plata in lei la cursul zilei din data platii. Aceasta clauza este determinata atat de nevoia mentinerii valorii creantei, cat si de obligativitatea, pe teritoriul Romaniei a efectuarii a platilor in lei intre rezidentii care fac comert cu bunuri si servicii (art. 3 alin. 1 din Regulamentul valutar). Cum BNR interzice doar platile in valuta, nu si stabilirea pretului intr-o astfel de valuta, partile sunt libere sa stabileasca in contractele lor (indiferent de obiectul acestora: vanzare-cumparare, imprumut, leasing etc.) o moneda de cont in orice valuta.
49.1.2. Clauza multivalutara (cosul valutar)
Diferenta dintre clauza multivalutara si cea monovalutara este ca partile nu stabilesc o singura moneda de cont, ci mai multe. Astfel, moneda de cont se calculeaza ca medie (aritmetica sau ponderata) intre monedele care formeaza un asa-zis “cos valutar”. Partile pot introduce in acest cos doua sau mai multe monede alese de ele, sau pot apela la o unitate de cont institutionalizata, adica un cos valutar calculat de o institutie financiara internationala (precum DST369, calculat de Fondul Monerar International).
49.2. Clauze asiguratorii impotriva unor riscuri concurentiale
Aceste clauze intervin atunci cand o parte solicita celeilalte parti drepturi speciale contractuale, care sa o puna intr-o pozitie egala sau privilegiata fata de alti contractanti ai partii care accepta sa acorde astfel de drepturi.
368 Dragos Al. Sitaru – op. cit., vol II, p. 83369 Euro nu este rezultatul unui cos valutar, precum ECU inaintea ei, ci un cos de performante comune economice ale statelor membre ale Uniunii Monetare a Uniunii Europene
Page 127
Aceaste clauze au drept scop fie (i) fructificarea unei oportunitati contractuale superioare celei existente, astfel incat beneficiarul sa nu fie pus intr-o situatie economica inferioara unui concurent de-al sau care ar beneficia de oportunitatea aparuta fie, (ii) la nivel macroeconomic, adaptarea contractului incheiat la o eventuala noua situatie aparuta pe o anumita piata fie (iii) protejarea unor interese legitime ale unei parti avand in vedere o anumita calitate a partii respective.
49.2.1. Clauza ofertei concurente
Prin aceasta clauza, o parte (beneficiar) dobandeste dreptul ca, in cazul in care, pe parcursul executarii unui contract cu prestatii succesive, un tert ii face o oferta valabila370
de a incheia un contract avand acelasi obiect, dar in conditii mai avantajoase pentru beneficiar, cealalta parte (promitent) se obliga sa adapteze contractul conform ofertei tertului, sub sanctiunea desfiintarii contractului, in cazul in care cealalta parte refuza sa accepte o astfel de adaptare.
49.2.2. Clauza clientului cel mai favorizat
In temeiul unei astfel de clauze, o parte contractuala (promitentul) se obliga ca, in cazul in care pe parcursul executarii contractului pe termen lung, incheie un alt contract avand acelasi obiect ca si primul, insa in conditii mai avantajoase pentru cel de-al doilea contractant decat cele ale contractantului din primul contract, sa adapteze clauzele acestui prim contract astfel incat si primul contractant (beneficiar) sa se bucure de aceleasi avantaje oferite de promitent celui de-al doilea contractant prin al doilea contract371.
49.2.3. Dreptul de preemtiune
In general, dreptul de preemptiune (clauza primului refuz) este o conventie prin care una dintre parti (proprietarul unui lucru) se angajeaza fata de o alta persoana (beneficiar), care accepta aceasta promisiune, sa o prefere in conditii egale, daca se va hotari sa vanda372. In afara conventiei, dreptul de preemptiune poate izvori si din lege.
In concret, in cazul in care proprietarul unui bun primeste o oferta de cumparare pentru bunul sau, el este obligat sa faca prima oferta beneficiarului pactului de preferinta, care
370 Pentru conditiile de valabilitate a unei oferte, vezi supra nr. 39.2 371 O aplicatie in dreptul international public a acestei clauze este clauza natiunii cea mai favorizata. In temeiul unei astfel de clauze, statele-parti semnatare ale conventiei isi acorda reciproc acelasi avantaje si privilegii (investitionale, fiscale etc.) pe care le-au acordat sau le vor acorda in viitor unui stat tert (vezi Mircea Costin – Dictionar de drept international al afacerilor. Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996, vol. I, p. 201)372 Octavian Capatina in Brindusa Stefanescu, Octavian Capatina, coordonatori – Dictionar juridic de comert exterior. Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986, p. 292 si Dan Chirica – Drept civil. Contractele speciale. Editura Cordial Cluj-Napoca, pag. 24
Page 128
are dreptul de a-l cumpara in aceleasi conditii (pret, termen de plata etc.) ca cel al indicat de ofertant (art. 1732 C. Civ.).
49.3. Clauze asiguratorii impotriva riscului aparitiei unor situatii fortuite
In afara de cazul fortuit si cazul de forta majora, care exonereaza partea care nu isi executa obligatia de raspunderea contractuala in cazul aparitiei unei astfel de situatii, exista si cazul in care contra-prestatia, desi ar putea in continuare sa fie executata de catre debitor, aceasta a devenit, ca urmare a unei situatii independente de culpa sa, excesiv de oneroasa fata de cum era inainte de aparitia respectivei situatii, facand vadit injusta obligarea debitorului la executarea ei. Pentru a stabili ce se intampla in astfel de situatii, partile introduc in contract asa-numita “clauza de impreviziune” (hardship).
In lipsa insa a unor prevederi contractuale, art. 1271 alin. 2 C. Civ. care reglementeaza impreviziunea prevede ca, in cazul aparitiei unei astfel de situatii, instanta sesizata de partea a carei obligatii devine exagerat de oneroasa poate sa dispuna: (i) adaptarea contractului, pentru a distribui echitabil intre parti pierderile si beneficiile ce rezulta din schimbarea imprejurarilor avute in vedere la data contractarii sau (ii) incetarea contractului, la momentul si in conditiile considerate corecte.
Dispozitiile legale in materie de impreviziune nu sunt aplicabile, conform alin. 3 al articolului mentionat, decat daca: (i) schimbarea a intervenit dupa incheierea contractului; (ii) schimbarea imprejurarilor, precum si intinderea contraprestatiei nu au fost si nici nu puteau fi avute in vedere de catre debitor, in mod rezonabil, la momentul incheierii contractului; (iii) debitorul nu si-a asumat riscul schimbarii imprejurarilor si nici nu putea fi in mod rezonabil considerat ca si-ar fi asumat acest risc si (iv) debitorul a incercat, intr-un termen rezonabil si cu buna-credinta, negocierea adaptarii rezonabile si echitabile a contractului.
Page 129
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
1. Smaranda Angheni si colab. – Drept comercial. Editura Oscar Print, Bucuresti, 2000
2. Ion Bacanu – Capitalul social al societatilor comerciale. Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999
3. Gheorghe Beleiu – Drept civil. Editura Sansa, Bucuresti, 1991
4. Octavian Capatina – Societatile comerciale, ed. 2. Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996
5. Stanciu D. Carpenaru – Drept comercial. Editura All Beck, Bucuresti, 1995
6. Ioan Ceterchi, Ion Craiovan - Introducere in teroria generala a dreptului. Editura All, Bucuresti, 1996
7. Mircea Costin – Dictionar de drept international al afacerilor. Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996, vol. I-III
8. Mircea Djuvara – Teoria generala a dreptului. Editura All, Bucuresti, 1995
9. I.N. Fintescu – Drept comercial. Editat de Al. Th. Doicescu, Bucuresti, 1929, vol. I-III
10. I.L. Georgescu – Drept comercial roman. Editura All Beck, Bucuresti, 2002, vol. I si II
11. Traian Ionascu si colab. – Tratat de drept civil. Editura Academiei Romane, Bucuresti 1967, vol. I
12. Ernest Lupan, Dan A. Popescu, Amalia Marga – Drept civil. Persoana juridica
13. Istrate Micescu – Curs de drept civil. Editura All Beck, Bucuresti, 2000
14. Ioan Muraru – Drept constitutional si institutii politice. Editura Actami, Bucuresti, 1997
15. Bazil Oglinda – Dreptul afacerilor. Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2012
16. Ghe. Piperea – Drept comercial. Intreprinderea. Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2012
Page 130
17. Tudor R. Popescu, Petre Anca – Teoria generala a obligatiilor. Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968
18. Dragos Al. Sitaru – Dreptul comertului international. Editura Actami, Bucuresti, 1995, vol. I si II
19. Constantin Statescu – Drept civil. Persoana fizica. Persoana juridica. Drepturile reale. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1970
20. Camelia Stoica, Silvia Cristea – Drept societar. Editura Universitara. Bucuresti, 2008
21. Marius Scheaua – Legea societatilor comerciale nr. 31/1990 comentata si adnotata, ed. 2. Editura Rosetti, Bucursti, 2002
22. Brindusa Stefanescu, Octavian Capatina, coordonatori – Dictionar juridic de comert exterior. Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986
23. Ion Traian Stefanescu – Tratat teoretic si practic de drept al muncii. Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2012
Page 131
Sebastian Bodu s-a nascut in orasul Constanta si a absolvit Facultatea de Drept a Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu (1996). Este doctor in drept comercial al Academiei de Studii Economice din Bucuresti (2002) si Master of Business Administration al Kennesaw University din Georgia, SUA, prin ASEBUSS Bucuresti (2004). Este avocat in Baroul Bucuresti din 1996 si cadru didactic universitar din acelasi an. A fost, pe rand, consultant al Financial Markets International, Inc., al Carana Corporation, Senior Lawyer la Romanian-American Enterprise Fund, Head of Legal & Compliance la grupul ING Romania si Presedinte al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. In prezent este Vicepresedinte al Comisiei pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European.
Publicatii:
(i) Dictionar de termeni juridici in domeniul dreptului societatilor comerciale (autor). Editura Rosetti (actual Wolters Kluwer), Bucuresti, 2005;
(ii) Curs universitar de drept comercial (autor). Editura Rosetti (actual Wolters Kluwer), Bucuresti, 2005;
(iii) Avantaje competitive si cantitative ale industriei prelucratoare romanesti – partea a II-a (co-autor). Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 2007.
A scris numeroase articole de specialitate publicate in perioada 1998 – 2007 in Revista Romana de Drept al Afacerilor (ca membru al colegiului de redactie) si Revista de Drept Comercial.
Page 132
