Dunarea 2 Ecosistemul din bazinul Dunarii pt copii

8/7/2019 Dunarea 2 Ecosistemul din bazinul Dunarii pt copii

http://slidepdf.com/reader/full/dunarea-2-ecosistemul-din-bazinul-dunarii-pt-copii 1/42



2

Pe măsur ă ce râul curge dinspre munţi către câmpie, cursul său se încetineşte şipietrişul este depozitat într-un evantai uriaş. Acest „evantai” se numeşte conaluvionar. „Insula mică de pietriş” (numită Szigetköz pe malul ungar) şi „Insulamare de pietriş” (numită Csallóköz pe malul ungar) situate în prima parte a

sectorului slovaco-ungar al Dunării sunt exemple de astfel de conuri aluvionare.Mărturia faptului că Dunărea este un mare fluviu ce a transportat pietriş dinaproape orice vale a Alpilor nord-estici, încă din era glaciar ă, constă îndimensiunile insulei „Szigetköz”. Conul aluvionar măsoar ă 50 de kilometrilungime şi numai pe malul unguresc are o suprafaţă de 6.000 de hectare.

Cursul inferior

Râurile care traversează depresiuni şi câmpii se numesc râuri depresionare. Apacurge foarte lent, unghiul de înclinaţie al pantei râului fiind de numai câţiva

centimetri pe kilometru. For ţa scăzută a apei curgătoare nu este suficientă pentrua mai transporta cantităţi însemnate de pietriş, limitându-se la nisip şi pietriş foarte fin. De remarcat este faptul că apa râului este mult mai tulbure şi mâloasă faţă de cum este în cursul superior şi mijlociu. Când plouă în zonele de şes şicâmpie, în apa râului este adus pământ în loc de pietre. Particulele de sol suntatât de mici încât un curent de for ţă scăzută este suficient pentru a le ţine însuspensie. Astfel ele sunt cunoscute drept materie suspendată. Aceste particulecreează aspectul de apă tulbure, însă nu constituie substanţe poluante.

Un râu depresionar a cărui albie e formată din nisip dezvoltă un curs şerpuitor.Partea exterioar ă a curbei unui râu, numită cotul râului, este uşor de erodat; râul

transportă aceste sedimente fine pe care le depozitează la următorul cot alrâului, pe partea interioar ă a malului. Malurile exterioare ale râului precum şimalurile interioare de mică adâncime se formează în urma procesului deeroziune orizontală şi depunere aluvionar ă. Cu greu se mai poate produce oeroziune în adâncime în acest sector al râului datorită unghiului scăzut de

înclinaţie a pantei.

În timpul inundaţiilor, râurile se revarsă peste o suprafaţă întinsă unde depunsedimente mâloase. Astfel, în braţele moarte ale râului se formează un stratargilos care, de-a lungul timpului, transformă aceste braţe în ţinuturi noi. Dacă unghiul de înclinaţie al râului devine şi mai mic şi zona inundată abundă în

material argilos, atunci meandrele râului se lărgesc şi devin mai regulate.Exceptând albia râului, o pădure inundabilă aflată în stare naturală cuprinde omare varietate de zone umede: braţe secundare ale râului, braţe vechiconvergente, braţe moarte – braţe vechi separate de râu, braţe moarte care audevenit por ţiuni ale uscatului, ţinuturi mlăştinoase, lacuri, bălţi şi dune de nisip.



3

Gura de vărsare

Toate pârâurile şi râurile mici ajung într-un râu mai mare care, mai devreme saumai târziu, se varsă în mare. Dacă râurile transportă materiale solide, acestea

sunt depozitate în delta râului. Acest fenomen se produce şi atunci când râurilese varsă în lacuri.

La gura de vărsare, Dunărea î şi pierde aproape orice unghi de înclinaţie; astfelse poate dispersa în toate direcţiile, depozitând materialele compacte pe care le-a transportat. Din acest motiv, delta are de obicei mai multe braţe prinintermediul cărora fluviul se varsă în mare. Deoarece curentul este foarte lent,râul depozitează sedimente şi pe malurile braţelor. Când apa atinge un nivelridicat şi se revarsă, ţinuturile dintre braţele râului sunt inundate. În Delta Dunării,

în cazul unei creşteri medii a nivelului apei, 60% din deltă este inundată, iar încazul unei creşteri ridicate a nivelului apei, 90% din deltă se inundă.

Exemple de delte ale fluviilor: Delta Dunării, Delta Nilului, Delta Volgăi şi Deltafluviului Ebru.

Dacă vărsarea unui fluviu în mare este puternic influenţată de maree, atunci seformează o gur ă de vărsare sub formă de „pâlnie” – estuarul. Efectele erozive alefluxului şi refluxului determină lărgirea estuarului.

Exemple de estuare: estuarul Elbei, estuarul Loirei, estuarul Weiserului şiestuarul Tamisei.

Valoarea medie a unghiului de înclinaţie a Dunării

Diferenţadealtitudine(m)

Lungimeasectorului

(km)

Unghiul de înclinaţie

(%)

Sectorul

Cursulsuperior

Cursulmijlociu

Cursulinferior

34

529

113

30

950

1800

1.13

0.56

0.06

Donaueschingen/Germania – Sigmaringen/Germania

Sigmaringen/Germania –gura de vărsare a râuluiRaab/Ungaria

Gura de vărsare a râuluiRaab/Ungaria – gura devărsare a Dunării în MareaNeagr ă/România, Ucraina



4

Legende dunărene

„Deliciile Dunării” – reţete de peşte din bazinul dunărean

Ungaria: crochete de peşte

Această reţetă se găseşte în căr ţile ungureşti de bucate încă din secolul alXVII-lea.

Ingrediente400 g file de peşte f ăr ă pieliţă (ex: biban, ştiucă sau crap), 1 pâine feliată, 5linguri de lapte, 2 linguri de pătrunjel proaspăt tocat, 2 ouă bine bătute, 50 g

f ăină, 50 g pesmet bine mărunţit, ulei pentru pr ă jit, sare şi piper proaspătmăcinat, codiţe de pătrunjel pr ă jite, felii de lămâie şi paprika proaspăt măcinată pentru decor.

Mod de preparareSe toacă peştele într-un mixer. Feliile de pâine se înmoaie în lapte, se storc uşor şi se amestecă împreună cu peştele. Se adaugă pătrunjel, un ou, sare şi piper.Se formează cu mâna crochete de aproximativ 6 cm lungime şi 2 cm grosime. Seiau crochetele şi se dau mai întâi prin f ăină, apoi prin oul bine bătut şi la final,prin pesmet. Se încălzeşte uleiul într-o tigaie adâncă şi se pr ă jesc crochetele lafoc mediu până devin cafeniu-aurii. Se decorează cu paprika şi se servesc.

Bulgaria: plachie de peşte

Ingrediente1 kg peşte proaspăt, 500 g ceapă, 1½ dl ulei, 100 g morcovi, 100 g ţelină, 450 groşii, 2 linguri f ăină, sare, piper, 1 frunză dafin, 2-3 căţei de usturoi, 1 lămâie, 20g pesmet, 1 linguriţă paprika, 1 linguriţă zahăr, ½ legătur ă de pătrunjel, ½ l apă caldă.

Mod de preparare

Se cur ăţă peştele, se spală şi se usucă, se stropeşte cu suc de lămâie şi sesărează. Se taie ceapa în felii subţiri. Se încălzeşte 1 dl de ulei şi se căleşte uşor ceapa. Se adaugă morcovul şi ţelina rase şi se pr ă jesc puţin. Se cur ăţă 300 g deroşii, se taie în bucăţi mici şi se adaugă peste amestecul de ceapă. Se călesc cugrijă până când toate legumele se înmoaie. Se adaugă un strat fin de f ăină pestelegume, se rumeneşte, se adaugă paprika, apoi se toarnă mai întâi puţină apă rece, apoi apă caldă. Se adaugă sare, piper, frunză de dafin, usturoiul tăiatcubuleţe, pătrunjel şi se pr ă jesc la foc mediu 10 minute. Se unge o tavă cu ulei,se toarnă amestecul de legume, se aşează deasupra peştele şi se acoper ă curestul roşiilor feliate. Se stropeşte fiecare felie de roşie cu ulei şi se aplică pe



5

deasupra un strat de pesmet şi zahăr. Se coace în cuptor la o temperatur ă de200˚ C până capătă un aspect galben-maroniu. Se serveşte rece.

Austria: păstr ăv „au bleu”

Mod de preparare „au bleu” Se cur ăţă peştele apăsându-se nici prea tare, dar nici prea încet astfel încâtmucusul pielii, responsabil de pigmenţii peştelui, să nu fie deteriorat. Se spală peştele cu atenţie şi se scot intestinele, ţinându-l de cap sau de extremităţi. Apoise găteşte în supa fierbinte, care nu va mai fi folosită la prepararea sosului depeşte.

Ingrediente pentru supa de peşte Într-un litru de apă: 20 g sare, aproximativ 1/16 l oţet, 6 boabe de piper, ½ frunză

dafin, 60 g ceapă tăiată, 100 g r ădăcini de legume feliate, pătrunjel.

Mod de preparareSe fierb toate ingredientele până când apa are gust condimentat (aproximativ 10minute). Apoi se pune peştele în supă. Atenţie: peştele trebuie să fie acoperit desupă pentru a fi pătruns. Peştele e gata de îndată ce ochii capătă aspectul unor bile albe. Se serveşte alături de cartofi fier ţi acoperiţi de unt.

Slovacia: crap cu seminţe de chimen

Ingrediente4 fileuri de crap, 1 lingur ă cu seminţe de chimen pasate mărunt, 3 linguri unt, 2linguri pătrunjel proaspăt tocat, 1 ceapă tăiată rondele, sucul unei lămâi, 175 mlvin alb sec, sare şi piper proaspăt măcinat, mărar şi mentă pentru garnitur ă.

Mod de preparareSe spală fileul de peşte şi se usucă. Se asezonează cu sare, piper şi se presar ă chimenul. Se topeşte jumătate din cantitatea de unt într-o tigaie largă. Se adaugă o jumătate de ceapă, sucul de lămâie şi vinul. Se aduce la temperatura defierbere, se reduce flacăra şi se mai lasă la fiert 10-12 minute. Se adaugă peşteleşi se rumeneşte 10 minute. Se scoate apoi cu grijă şi se păstrează cald pe

farfurie. Se adaugă untul r ămas, sare şi piper. Se toarnă sosul peste file şi sepresar ă arpagic. Se garniseşte cu ierburi şi se serveşte cu mămăligă şi fasolefranţuzească.

Croaţia: peşte la gr ătar

IngredientePeşte de apă dulce cur ăţat, 5 linguri ulei de măsline, 1 lingur ă de sare, piper negru proaspăt măcinat, 1 legătur ă de pătrunjel proaspăt tocat, crenguţe deierburi proaspete pentru gust (de exemplu, cimbru), 1 lămâie.



6

Mod de preparareSe spală peştele şi se usucă. Se amestecă pătrunjelul cu uleiul de măsline şi seunge peştele pe ambele feţe. Se adaugă sare şi piper pe exteriorul şi în interiorul

peştelui după gust. Se umple peştele cu 2 felii subţiri de lămâie, crenguţe deierburi şi se rumeneşte pe gr ătar 10 minute pe fiecare parte. Se serveşte cusfeclă mangold şi cartofi.

Germania: mreană pr ă jită

Ingrediente1 kg mreană, unt sau ulei de măsline, sare, piper, f ăină.

Mod de preparare

Se taie mreana în felii de 3 degete grosime; bucăţile prea mari se feliază din nou,se spală, se usucă, se asezonează cu sare, piper şi se trec prin f ăină. Se pr ă jescrapid în unt sau ulei până când devin crocante. Se garnisesc cu lămâie. Seservesc cu salată de cartofi.

Ucraina şi Republica Moldova: crap njemen în cvas şi lămâie

Ingrediente

1.75-2.25 kg crap cur ăţat (şira spinării şi capul îndepărtate), sare şi piper negruproaspăt măcinat, 45 g unt, 8 cepe de primăvar ă tocate mărunt, 2 linguri zahăr brun, ½ frunză dafin, 5 boabe de ienupăr mărunţite, coaja rasă şi sucul de la olămâie mică, 425 ml cvas (bere de secar ă slab alcoolizată) sau bere trezită, 3linguri de biscuiţi din turtă-dulce fin măcinaţi, 50 g pătrunjel tocat mărunt.

Mod de preparareSe spală bine peştele şi se usucă. Se taie în felii de 4 cm şi se presar ă cu sare.Se lasă la macerat timp de o or ă. Se topeşte untul într-un vas de email masivsau într-un vas de oţel la foc mediu şi se pr ă jeşte uşor ceapa timp de 2 minute.Se adaugă zahăr, ierburi, sucul şi coaja rasă de lămâie şi se asezonează cu

piper. Se rumeneşte pentru câteva minute, se toarnă cvasul şi se fierbe la focmic 20 de minute. Se strecoar ă printr-o sită, se aruncă ingredientele r ămase,apoi se pune la loc în tigaie conţinutul strecurat. Se adaugă biscuţii din turtă-dulce fin măcinaţi şi se amestecă până când aceştia se dizolvă şi se obţine oconsistenţă de ciulama. Se adaugă şi peştele în sos, se acoper ă vasul şi se ţinela foc mediu spre scăzut aproximativ 12 minute. Folosind un cuţit de peşte, feliilese aşează pe un platou. Se fierbe sosul la flacăr ă mare până se îngroaşă şi setoarnă peste peşte. Se garniseşte cu pătrunjel şi se serveşte.



7

2.2. Geologia bazinului dunărean

For ţa creatoare a apeiMişcările turbulente ale apei determină particulele să se mişte în direcţia decurgere, creând atât o alunecare, cât şi o contopire a malurilor, care asigur ă alternanţa dintre eroziune şi depunere. În timp ce î şi sapă drumul prin albie, apacurgătoare dislocă pietrele mari şi transportă pietrele mai mici printr-o rostogolireviguroasă. Prin acţiunea permanentă a apei, blocurile de stâncă sunt supusedeopotrivă mişcărilor abrazive (de frecare şi de măcinare) şi transformărilor chimice. Astfel, stâncile î şi pierd rapid marginile colţuroase devenind din ce în cemai rotunde şi eliptice.

Rocile mai puţin rezistente, precum calcarul şi gresia, sunt reduse la aproape jumătate din dimensiunea iniţială pe o distanţă în medie între 50 şi 100 de km; încazul celor mai solide, precum granituri cu granulaţie fină sau cuar ţuri, estenevoie de o distanţă mai mare cuprinsă între 100 şi 300 de km, pentru că pedistanţe mici nu sufer ă modificări. Reducerea dimensiunilor este influenţată deurmătorii parametrii:

• densitatea rocii (a nu se confunda cu greutatea specifică);• volumul porilor (spaţiul liber dintre agregaţi);• liantul între agregaţi (cât de puternic sunt agregaţii conectaţi între ei);• fisionabilitatea componenţilor individuali;• friabilitatea componenţilor individuali;• prezenţa cavităţilor şi a cr ăpăturilor;• solubilitatea componenţilor individuali.

Cea mai mare cantitate de sedimente se întâlneşte de-a lungul sectoarelor derâu unde se formează cei mai puternici curenţi. Agregaţii de mici dimensiuni suntluaţi pur şi simplu de curenţi, neavând suficientă for ţă pentru a se depune. Pemalurile dunărene se găsesc în primul rând depuneri de sedimente brute,precum pietrişul şi nisipul macrogranular (pe cursul inferior al Dunăriisedimentele sunt mai fine). Mărimea structurii granulare scade brusc până lagr ăunţi de nisip foarte fin, nămol şi argilă, elemente ce ajung pe uscat în timpul

inundaţiilor.

Ce transportă Dunărea?

Orice râu mare transportă o cantitate semnificativă de substanţe precum:

- substanţe dizolvabile (calciu, fier, magneziu etc.);- substanţe în suspensie (argilă, nămol, nisip fin);- bucăţi de stâncă.



8

Procentajul variază în funcţie de mai mulţi factori – anotimp, revărsări, pantă,tipul de zone traversate atât de Dunăre, cât şi de afluenţii ei. În timpul iernii,cantitatea de materiale fine este mai mare decât vara pentru că debitul dunăreanşi implicit for ţa de dragare scad, apele transportând foarte puţin material

macrogranular.

Scale de identificare simplă a durităţii

Tabelele de mai jos indică un mod rapid de stabilire a diferenţelor dintre mineraledin punct de vedere al durităţii, folosind materiale accesibile. De exemplu, unmineral este întotdeauna zgâriat de un obiect sau un alt mineral mai dur, dar reciproca nu este valabilă. Dacă se zgârie un mineral cu diferite materiale a căror duritate este cunoscută, oricine poate face cu acurateţe o clasificare a lui.

Fiecare mineral poate fi cuantificat în funcţie de gradul de duritate, lucru foarteutil pentru scopurile clasificării. Tradiţional, în mineralogie este folosită scaladurităţii a lui Friedrich Mohs (folosită din anul 1822), scală ce are 10 niveluri. Dinpunct de vedere tehnologic, există şi scale mult mai exacte şi detaliate.

În listă sunt trecute numai cele mai importante minerale pentru determinareadurităţii rocilor. Sunt multe cu o duritate sub 3 sau între 4 şi 6, deci de aici apar anumite decalaje în listă. Aceste minerale nu sunt însă importante pentru scopulurmărit, pentru că apar relativ rar în componenţa rocilor. Unele minerale suntmenţionate des pentru că ele pot prezenta spectre specifice conform compoziţieichimice.

Lista de mai jos indică duritatea mai multor materiale conform scalei de duritateMohs. În a treia coloană, mineralele importante din punct de vedere al formăriiapar des în structura pietrişului. Mai jos se găseşte şi lista durităţii desemnată deMohs.

Duritatea anumitor materiale conform scalei de duritate Mohs

Materialul testat Scala Mohs Minerale pe care le potzgâria

Cear ă de lumânare 1Băţ de chibrit 1.5

Unghie 2.5Sârmă de cupru, monedă de cupru

3 Calcar/clacit, cloriţi, mice

Farfurie sau sârma debronz

3.5 – 4 Dolomită, serpentine

Farfurie de fier 4 – 5Cui de fier 5 – 5.5Sticlă de geam 5.5Cuţit 5.5 – 6 Amfibolit (hornblende),

piroxeni



9

Pilă de oţel*, unghie deoţel

6.5 Amfibolit, piroxeni,feldspaţi, epidot

Cuar ţ, por ţelan 7 Epidot, olivineBurghiu cu cap Widia 9 Cuar ţ, calcedonie, granit

+/- orice mineral cuexcepţia diamantului

Glaspapir ** 9 – 9.5 Cuar ţ, calcedonie, granit+/- orice mineral cuexcepţia diamantului

Diamant pentru tăiatsticla

10

* Nivelul de duritate corespunde unei pile normale; există de asemenea pile confecţionate dinaliaje speciale şi din oţel mai dur care pot atinge o duritate de aproximativ 8.** A se ţine cont de faptul că glaspapirul este acoperit cu un strat de corindon (duritate 9) sau

carbid de silicon (duritate 9.5); de asemenea, există hârtii mai puţin dure – de exemplu hârtia desticlă folosită pentru cuar ţ (duritate 7).

Scala lui Friedrich Mohs

Mineral Duritate Minerale pe care le potzgâria

Talc 1Gips sau Halit 2Calcit 3 Calcit, cloriţi, miceFluorina 4 Dolomită, serpentineApatit 5Feldspat 6 Amfibolit (hornblende),

piroxeniCuar ţ 7 Feldspat, epidot, olivineTopaz 8 Cuar ţ, calcedonie, granitCorindon 9Diamant 10

Privire generală din punct de vedere geologic În drumul său spre Marea Neagr ă, Dunărea întâlneşte numeroase formaţiunigeologice. Ea traversează zone de vârste variate – de la sectoare ce au pestemilioane de ani la bazine sedimentare formate recent la care î şi aduce în prezentcontribuţia prin noi depuneri. Dunărea întâlneşte roci de diferite tipuri, unele uşor de transportat, altele de o rezistenţă foarte mare. Procesele geologice nu s-audesf ăşurat doar în timpurile îndepărtate. Ele au loc permanent, în toate zonele derelief.



10

Izvoarele Dunării se află în munţii Pădurea Neagr ă din Germania, relicve alemunţilor Hercinici din paleolitic. Albia izvoarelor este formată din roci cristaline,granituri în special, gnaisuri şi ardezie. Apoi, Dunărea ajunge într-o zonă completdiferită, în sectorul de molasă. Încă din era ter ţiar ă, aici s-a colectat grohotişul ca

urmare a acţiunii agenţilor atmosferici şi a eroziunii munţilor înconjur ători, procesce a condus la formarea Alpilor. Drept consecinţă, aici se găsesc sedimenterelativ tinere (calcar, gresie, pietriş, nisip, argilă etc.), lăsate fie de „MareaStr ăveche” (Paratethys), fie de râuri (Ron, Dunăre şi afluenţii lor).

În Regensburg (Bavaria), Dunărea întâlneşte Masivul Boemiei, de originehercinică, a cărui latur ă sudică o traversează. Afluenţii de aici transportă rocicristaline (granituri, gnaisuri, amfibolit, granulit, serpentine etc.). Afluenţii aduc omare cantitate de materiale din Alpi, în special calcar din era mezozoică,dolomite şi gresie, dar şi roci cristaline din zona alpină centrală.

Începând cu Krems în Austria, Dunărea trece din nou prin sectorul de molasă;apoi la Viena, traversează Alpii Estici unde întâlneşte calcar, gresie şi alte rocisedimentare din mezozoic şi ter ţiarul timpuriu. După Viena, se desf ăşoar ă bazinul vienez dintre Alpi şi Carpaţii Mici (Carpaţii din extremitatea vestică), undeapar elemente din ter ţiarul târziu. Defileul ungar (Porta Hungarica), la graniţadintre Slovacia şi Ungaria, se situează la limita acestor două lanţuri muntoase.Aici se întâlnesc roci cristaline din paleolitic (granituri, gresie, cuar ţite), calcar şidolomite din mezozoic, calcar şi gresie calcaroasă din ter ţiarul târziu.

La estul defileului se întinde Mica Câmpie Ungar ă, un alt bazin caracteristic ereiter ţiare târzii, care împreună cu Marea Câmpie Ungar ă formează Bazinul

Panonic. Cu o lungime de 500 – 600 de kilometri, acesta reprezintă cel mai marebazin de acest fel din Europa. În ambele câmpii, ter ţiarul târziu şi cuaternarul semanifestă prin predominanţa sedimentelor neconsolidate. Graniţa morfologică

între sectoarele bazinului trece prin nordul Budapestei. Apele de sud ale Dunăriiconţin calcar şi dolomite din mezozoic – aici, din nou, sunt traversaţi Carpaţii, iar cele de nord roci vulcanice din ter ţiarul târziu. Rocile vulcanice fac parte dincentura vulcanică extinsă care însoţeşte arcul carpatic înspre sud (MunţiiTransdanubieni Mediani). Afluenţii din nord transportă sedimente din mezozoic şipaleolitic şi roci cristaline din munţii slovaci Erz.

Pe o lungime semnificativă a traseului str ăbătut prin Ungaria, Dunărea nu inundă

zona depresionar ă a câmpiei panonice. Astfel, foarte puţine materiale ajung înapele dunărene, iar sedimentele transportate sunt fin mărunţite. Abia latraversarea Carpaţilor de Sud, la est de Belgrad (pe graniţa dintre Serbia şiRomânia), materiale macrogranulare (roci sedimentare şi cristaline dinpaleozoicul şi mezozoicul târziu) ajung din nou în râu; acestea sunt repededepozitate, de îndată ce Dunărea trece de Por ţile de Fier.

În acestă etapă, Dunărea intr ă în Platforma Moesică a Valahiei, similar ă CâmpieiPanonice din punct de vedere al întinderii. Aici, sedimentele din cuaternarultârziu se suprapun peste rocile din precambrian, paleozoic şi mezozoic. Afluenţiidin sud, proveniţi din munţii Balcani din Bulgaria, transportă roci sedimentare dinmezozoic şi ter ţiarul timpuriu. Secţiuni din munţii Hercinici, îngropate adânc în



11

Platforma Moesică, revin la suprafaţă în Dobrogea (România) şi furnizează pentru ultima oar ă în bazinul Dunării roci cristaline, vulcanice şi sedimentare.

Pe lungimea ultimului său sector, Dunărea traversează din nou o zonă geologică

relativ tânăr ă (ter ţiarul şi cuaternarul târziu). Sedimentele brute au fost depozitate în amonte. În final, în Marea Neagr ă se găsesc numai materiale aproapedizolvate şi suspendate ce formează o deltă enormă care se măreşte de la an laan datorită cantităţii impresionante de sedimente. Tabelul de mai jos ofer ă oprivire de ansamblu a perioadelor geologice începând de acum 545 de milioanede ani până în prezent.

Privire de ansamblu a perioadelor geologice

Perioada Intervalul de timpPrecambrian Până la 545 m de ani în urmăPaleozoic Paleozoic timpuriu 545 – 354 m de ani în urmă

Paleozoic târziu 354 – 248 m de ani în urmă Mezozoic 248 – 65 m de ani în urmă Cenozoic Ter ţiar Ter ţiarul timpuriu (Paleocen) 65 – 24 m de ani în urmă

Ter ţiarul târziu (Neogen) 24 – 1.8 m de ani în urmă Cuaternar Pleistocen 1.8 m – 10.000 de ani în urmă

(epoca glaciar ă) Holocen 10.000 de ani în urmă până în prezent

Tr ăsături ale pietrişului întâlnit frecvent în bazinul dunărean

Pentru o distincţie rapid

ăa rocilor, urm

ătoarele cinci caracteristici sunt suficiente:

formă, suprafaţă, granularitate, structur ă şi duritate. Suplimentar, poate fi testată solubilitatea în acid.

Rocile pot face parte din patru grupe majore:

• rocă eruptivă intruzivă – (rocă plutonică) – tipul de rocă formată dinmagmă aflată la mare adâncime în interiorul scoar ţei – granit, aplit şipegmatite;

• rocă eruptivă extruzivă – (rocă vulcanică) – tipul de rocă formată din

magmă aflată la suprafaţa scoar ţei – bazalt;• rocă metamorfică – tipul de rocă formată din alte roci aflate sub presiuni şitemperaturi ridicate – gnais, amfibolit, cuar ţit, marmur ă şi serpentine;

• rocă sedimentar ă 1. tipul de rocă aparută în urma acţiunii agenţilor atmosferici şi a

eroziunii altor roci, deseori transportată de apă, vânt şi gheaţă;2. tipul de rocă formată din resturi de plante şi animale;3. tipul de rocă formată din substanţele dizolvate în apă –

radiolarit, gresie dur ă, calcar, dolomit, conglomerat, brecie,piatr ă de nisip şi nămol pietrificat.



12

Diferenţiere din punct de vedere al aspectului extern (cea mai frecventă): rocă rotundă spre elipsoid: cuar ţ, radiolarit, calcar, dolomit, conglomerat,

brecie, rocă plutonică, rocă vulcanică, marmur ă, serpentine, cuar ţit; rocă plată: cuar ţ, gresie dur ă, calcar, gresie, marmur ă, serpentine, rocă

carbonifer ă (de exemplu: gnais, amfibolit, cuar ţit); rocă convexă: cuar ţ, radiolarit, dolomit, conglomerat, brecie, gnais; rocă sub formă de strat: roci stratiforme.

Diferenţiere din punct de vedere al suprafeţei: rocă foarte fină: cuar ţ, radiolarit, gresie dur ă, calcar, serpentine; rocă destul de fină: cuar ţ, radiolarit, gresie dur ă, calcar, dolomit,

conglomerat, brecie, roci vulcanice, serpentine, cuar ţit; rocă destul de dur ă: radiolarit, gresie cu macrogranulaţie, conglomerat,

brecie, roci plutonice, roci vulcanice, roci stratiforme (gnais, amfibolit,cuar ţit), marmur ă;

rocă foarte dur ă: brecie, rocă plutonică.

Diferenţiere din punct de vedere al granularităţii: granulă compactă (diametru granulei < 0.1 mm): cuar ţ, radiolarit, gresie

dur ă, calcar, dolomit, roci vulcanice, serpentine; granulă fină (diametru 0.1 – 1 mm): gresie, roci vulcanice şi plutonice,

gnais, amfibolit, cuar ţit; granulă medie (diametru 1 – 3 mm): gresie, roci vulcanice şi plutonice,

gnais, amfibolit, marmur ă; granulă brută (diametru 3 – 10 mm): conglomerat, brecie, roci vulcanice şi

plutonice, gnais, marmur ă;

granulă mare (diametru > 10 mm): conglomerat, brecie, roci plutonice,pegmatite;

granulă variabilă (diferenţe mari între dimensiunile granulelor):conglomerat, brecie, roci vulcanice (porfire), roci plutonice, amfibolit şiserpentine.

Diferenţiere din punct de vedere al structurii (poate fi prezent, dar nu înmod obligatoriu): roci stratiforme (roci sedimentare): gresie dur ă, calcar, conglomerat; roci stratificate (roci metamorfice): gnais, amfibolit, serpentine, marmur ă,

cuar ţit, roci vulcanice.

Diferenţiere cromatică: incolor spre alb: cuar ţ, granit, aplit, pegmatite, cuar ţit, marmur ă, granulit; galben spre galben-maroniu: cuar ţ, calcar, dolomit, gresie, conglomerat,

brecie, roci vulcanice şi plutonice, gnais, cuar ţit şi alte roci stratificate; roşu spre roşu-maroniu: cuar ţ, radiolarit, calcar, gresie, conglomerat,

brecie, roci vulcanice şi plutonice, gnais, cuar ţit şi alte roci stratificate; de la verde deschis la verde închis: radiolarit, roci vulcanice şi plutonice

(câteva), gnais, serpentine şi alte roci stratificate; verde închis: amfibolit;



13

de la gri deschis la gri închis: cuar ţ, radiolarit, calcar, dolomit,conglomerat, brecie, gresie, roci vulcanice şi plutonice, gnais, cuar ţit,marmur ă şi alte roci stratificate;

negru: gresie dur ă, roci vulcanice şi plutonice.

Diferenţiere din punct de vedere al durităţii: roci mai maleabile – roca sau majoritatea constituenţilor pot fi zgâriaţi cu

aramă ori bronz: calcar, dolomit, conglomerat*, brecie*, gresie calcaroasă,gnais, ardezie, marmur ă, serpentine.

roci cu o duritate moderată – roca sau majoritatea constituenţilor pot fizgâriaţi cu un cuţit: gresie*, conglomerat*, brecie*, roci vulcanice, gnais,amfibolit;

roci cu o duritate foarte mare – roca sau majoritatea constituen ţilor nu potfi zgâriaţi cu un cuţit, dar aceste roci pot zgâria ele înseşi sticla: cuar ţ,radiolarit, gresie dur ă, gresie, roci vulcanice, granit şi rocile înrudite,

cuar ţit.(*în funcţie de constituenţi – de exemplu constituenţi calcaroşi, silicioşi, cristalini)

Diferenţiere din punct de vedere al reacţiei la diluarea cu acid hidrocloric: efervescenţă uşoar ă şi limpede: calcar, marmur ă calcaroasă; nu ajung în stare de efervescenţă sau ating cu mare dificultate această

stare; reacţionează adesea numai după mărirea concentraţiei acidului sausub influenţa unei temperaturi ridicate: dolomit, marmur ă dolomită;

ajung în stare de efervescenţă numai când constituenţii calcaroşi sauagenţii stratificaţi sunt prezenţi: gresie, conglomerat, brecie.

Clasificarea sedimentelor în funcţie de dimensiunea granulei

Tabelul de mai jos arată cum geologii şi tehnicienii împart sedimentele în diferiteclase în funcţie de mărimea medie a componenţilor. La o privire amănunţită,subdiviziunile variază şi pot fi diferite de la o ţar ă la alta, de la un specialist laaltul.

Clasificarea sedimentelor conform dimensiunii granulare

Materialul Dimensiunea granular ă

Argilă < 0.002 mmNoroi 0.002 – 0.063 mmNisip 0.063 – 2 mmPietriş 2 – 63 mmPiatr ă 63 – 200 mmBloc de piatr ă > 200 mm

Viteza curentă şi dimensiunea granulei



14

Cele două tabele de mai jos arată viteza curentului dunărean şi viteza curentuluipropice pentru transportul materialelor de mărimi diferite.

Viteza curentului pe Dunăre Punctul de măsurare Viteza curentă

Passau 2 m/secViena 2.5 m/secSectorul mijlociu 0.6 – 1 m/secSectorul inferior 0.6 – 1 m/secGura de vărsare 0.2 m/sec

Viteza curentului propice pentru transportul materialelor de mărimi diferite

Materialul Diametrul presupus Viteza curentă minimă

Nisip fin 0.01 cm Aprox. 0.02 m/secNisip macrogranulat 0.1 cm Aprox. 0.3 m/secPietriş fin 1 cm Aprox. 1 m/secPietriş 10 cm Aprox. 3 m/secBlocuri de piatr ă 100 cm Aprox. 8m/sec

Eroziunea şi depunerea

Conexiunea dintre unghiul de înclinaţie a pantei Dunării şi procesul de formare a

noi ţinuturi se vede în tabelul de mai jos. Când panta e abruptă şi curentul rapid –lucru ce se întâmplă pe cursul superior al râului – predomină eroziunea la nivelulalbiei, în special în plan vertical (eroziunea în adâncime). În aceste locuri, for ţaapei acţionează contra pantei, fenomen cunoscut sub numele de eroziuneregresivă. Treptat, diferenţele de nivel de la izvor până la gura de vărsare seestompează până ajung la un unghi de înclinaţie uniform. Pentru că Dunăreatraversează munţii prin mai multe locuri, panta ei are trei puncte unghiulareproeminente: la Regensburg – Germania, în defileul ungar (Porta Hungarica) şila Por ţile de Fier – Serbia/România.

Acolo unde panta este mică – cu precădere pe cursul mijlociu şi inferior –

eroziunea afectează în primul rând malurile (eroziune orizontală). În timpulacestui proces, malurile se surpă, iar cele care atârnă alunecă în apă. Rocile potfi transportate sub forma pietrelor, pietrişului şi a nisipului, sub forma materiilor suspendate (nisip fin, nămol şi argilă) şi a celor dizolvate.

Acumularea (depunerea) predomină în ţinuturile joase, în interiorul coturilor unui râu şi în zonele inundate după retragerea apelor. Acţiunea de depunere aaluviunilor are câteodată ca rezultat îngustarea râului şi implicit, modificareaalbiei. Astfel, se poate crea mai departe o vale prin care râul curge înainte şi

înapoi între limitele sale.





16

vărsat pentru prima dată în Marea Neagr ă de-abia acum 2 miloane de ani.Dunărea avea, de asemenea, cale deschisă înspre vest. Aici, a reuşit chiar să seinfiltreze în bazinul actual de colectare Ron – Rin. Dunărea a avut cel mai marebazin de recepţie acum 4 milioane de ani.

Acum 2 milioane de ani a avut loc o alternanţă rapidă între acţiunea de depunereşi procesul de eroziune, ca urmare a perioadelor de r ăcire şi încălzire dincuaternar (era glaciar ă). În această perioadă s-au format treptat ţinuturileprezente.

2.3. Viaţa subacvatică

Condiţiile impuse de mediul înconjur ător

Parametrii fizici precum viteza curentului şi cantitatea de oxigen din apă sunt într-o continuă schimbare în aval, fiind dependenţi de relieful traversat de apacurgătoare. Un alt parametru constă în aspectul luminos sau, din contr ă, tulbureal apei.

Viteza curentului este determinată de gradul de înclinaţie al pantei. Temperaturaapei se schimbă în funcţie de altitudine şi de distanţă faţă de locul de izvorâre, iar parametrul oxigen depinde pe de o parte, de temperatur ă, pe de o altă parte, deturbulenţele apei, deci indirect, de unghiul de înclinaţie al pantei. Materiilesuspendate care tulbur ă limpezimea apei apar în primul rând pe cursul inferior sau în zonele depresionare cu pământ fin granulat. De asemenea, aceşti

parametrii sunt influenţaţi de modificările ce pot surveni pe traseul parcurs derâu: zone de curenţi rapizi şi zone cu ape calme. Pe lângă acestea se mainumăr ă şi braţele moarte sau albiile vechi ce pot fi reactivate în momentulinundaţiilor.

Mişcarea apei şi adaptarea organismelor

Curentul permanent al râului impune pe de o parte anumite condi ţii de adaptarepentru speciile de flor ă şi faună, iar pe de altă parte reprezintă un flux constant

de nutrienţi şi alimente. Inundaţiile repetate afectează comunităţile habitatelor acvatice şi pe cele din zonele inundabile. Speciile de plante şi animale s-auadaptat mediului instabil prin dezvoltarea unor mecanisme specifice de apărare.

a) Forme de adaptare împotriva str ămutării

• forma plată a organismului• ventuzele• vieţuirea sub pietre masive• vieţuirea în pietrişul albiei• compensarea prin peregrinaj



17

b) Forme de adaptare împotriva uscării

• pentru o perioadă lungă de secetă în luncile inundabile: protozoareunicelulare, crustacee mici, rotifere, bureţi de apă dulce

• pentru o perioadă lungă de secetă, în câteva zone şi păduri inundabile:triops (ordinul Notostraca), branhiopodele

• cerinţe minime de oxigen pentru a supravieţui secetei în braţe vechi,cerinţe minime de apă pentru a supravieţui în nămol umed: caracudă,ţipar, ţigănuş

• perioade scurte de dezvoltare: ţânţari, broasca râioasă cu burta de foc• suprafaţă uscată şi rigidă pentru protejarea suprafeţei umede a corpului:

midie, melcul de apă dulce.

c) Exploatarea curentului pentru captarea hranei

• formele fixe de vieţuire, de exemplu s

ăpatul printre straturi, construirea de

cuiburi, adăposturi, utilizarea sedimentelor ca bază nutritivă în zonele cuun curent redus

d) Utilizarea curentului ca mecanism de dispersie

• specii ale căror larve şi exemplare tinere sunt str ămutate din locul iniţial decurenţii din timpul inundaţiilor: larve de scoici, aproape toate speciile depeşte

• speciile de plante ale căror seminţe pot pluti: ghiocelul bogat• plante subacvatice ale căror r ădăcini odată smulse se pot prinde din nou

de sol: piciorul-cocoşului de baltă

e) Utilizarea pădurilor inundabile pentru reproducere şi obţinerea hranei

• peştii adulţi folosesc pădurile inundabile pentru obţinerei hranei; ouă şilarve se găsesc în cavităţile pietrişului din albie: cosacul, avatul, văduviţaaurie, lostriţa, scobarul, plătica, porcuşorul

• locuri pentru depunerea icrelor şi peşti tineri pe braţele liniştite. Peştiiadulţi î şi caută hrană de-a lungul curentului: r ăspărul, mreana, săbiţa,morunaşul, babuşca

• locuri pentru depunerea icrelor şi exemplare tinere de peşti se găsesc înpădurile inundabile, peştii adulţi se găsesc în lacurile formate pe albiivechi: ştiuca, crapul, roşioara, batca, plătica, bibanul, linul

•

specii de peşti şi amfibieni cu habitate specifice în rarele bălţi inundate dinluncile inundabile şi în lacuri pe braţe moarte: ţigănuşul, ţiparul, caracuda• ordinul de vieţuitoare din bălţile care foarte rar se reumplu de apă în timpul

inundaţiilor, specii rezistente la secetă pe termen lung: triops (ordinulNotostraca), branhiopod

• bazine create de dinamica râului în zone deschise:- plante: r ăchita roşie, salcia albă (r ăchita albă), plopul negru (pluta),cătina roşie, salcia târâtoare, tamarix

- animale: pe prundiş şi bancuri de nisip – prundăraş gulerat mic,fluierar de munte, chira de baltă, chira mică; pe malurile abrupte –lăstunul de apă (sau lăstunul de mal), pescărelul (pescăruşul



18

albastru), progoria• plante rezistente în zone umede secetoase: limosella, căprişor

Zonele râului în funcţie de principalele specii

Cursul superior

În râurile de munte, din cauza propor ţiei însemnate de apă provenită de laizvoare, se produc fluctuaţii limitate de temperatur ă de-a lungul anului (diferenţede temperatur ă < 10˚ C). Panta abruptă şi curentul puternic din perioada topiriizăpezii indică faptul că albia e formată din substraturi stâncoase. Temperatura

scăzută şi turbulenţele apei au ca rezultat un conţinut de oxigen foarte ridicat alapei.

Tipuri de peşti

Cursul superior are un habitat specific păstr ăvilor, în special păstr ăvilor demunte, motiv pentru care zona este cunoscută ca sector al păstr ăvilor. Alte speciiiubitoare de oxigen din această zonă sunt : zglăvoaca, boişteanul (în zonele cualtitudine scăzută) şi chişcarul de râu (chişcarul mic).

Tipuri de hr ănire

În bazinele colectoare împădurite, albia râului este lipsită de lumină. Nutrienţiiprovin din exterior de la frunzele, fructele, florile şi crengile căzute în apă. Celmai important grup animal este cel detritivor. Creveţii de apă dulce şi larvele demuşte tricoptere mărunţesc materiile de plante care sunt deja f ărâmiţate subacţiunea bacteriilor şi a mucegaiului, creându-se particule fine ale lanţului nutritiv.Particulele, cunoscute sub numele de detritus, fac parte din alimenta ţia grupuluide „rumegătoare”.

Acesta include larvele muştelor de piatr ă, ale efemeridelor şi muştelor tricoptere,insecte ce au o mare capacitate de adaptare pentru a tr ăi de-a lungul curentului.A doua sursă de alimentaţie este reprezentată de algele crescute pe pietre şi pelemnele putrezite. Unele specii de insecte din ordinul Trichoptera î şi construiescprintre pietre un fel de plase, cu ajutorul cărora, ca organisme „filtrante”, prinddetritusul care pluteşte în funcţie de curent. Detrivorii şi „rumegătoarele”reprezintă principala sursă de hrană pentru viermii laţi, larvele muştelor de piatr ă şi a efemeridelor. Lanţul nutritiv se termină cu păstr ăvul de munte şi zglăvoaca.



19

Cursul mijlociu

Apa curgătoare ce are deja o lăţime cuprinsă între trei şi cinci metri poate finumită râu. Malurile sunt atât de distanţate încât vegetaţia lor nu mai reuşeşte să

umbrească albia râului. Unghiul de înclinaţie al pantei şi viteza curentului pot fidestul de ridicate la tranziţia dintre cursul superior şi cursul mijlociu – de exemplu

în punctul de bifurcaţie de la baza muntelui. Albia e formată din pietriş şi prundiş (20 cm – 0.2 m), iar în râurile de altitudine scăzută se găseşte şi nisip. Apaconţine o cantitate mare de oxigen ca urmare a temperaturii scăzute şi aturbulenţelor produse când râul se revarsă peste malurile de pietriş.Exemplu: cursul superior al fluviului Tisa între afluenţii Vişeu şi Bor şa.

Dacă unghiul de înclinaţie scade, se dezvoltă bancuri de nisip, iar apa î şiformează un curs meandric, cu maluri marcate de eroziune şi depunere desedimente. Panta este între 2% şi 0.2%. Există diferenţe considerabile între

substraturile malurilor şi albia râului, fapt oportun pentru dezvoltarea coloniilor deorganisme. Zonele cu apă liniştită alternează cu acelea traversate de curenţirapizi.Exemplu: fluviul Dunărea de la Alpii Şvăbeşti la Gönyü.

Tipuri de peşti

Zonele de bifurcaţie sunt habitatele preferate ale lipanilor. Din acest motiv, cursulmijlociu cu toate condiţiile de vieţuire este denumit sectorul lipanilor.Temperatura anuală a apei fluctuează între 10°C şi 17°C. Speciile de peşti

specifice sectorului de lipani sunt scobarul, porcuşorul, cleanul, cleanul de baltă (porcul apelor), păstr ăvul de munte, mihalţul (burbotul), precum şi speciile depeşti iubitoare de curent.

Zona de joasă altitudine a cursului mijlociu este numită sectorul mrenelor.Temperatura apei fluctuează între 12°C şi 18°C. Speciile iubitoare de curent,mreana şi scobarul, apar ca specii principale. Alte specii care se mai întâlnescsunt: crapul, batca, cleanul de baltă, avatul, văduviţa aurie, babuşca, cega,r ăspărul, pietrarul, fusarul şi bibanul.

Tipuri de hr ănire

Majoritatea nevertebratelor din cursul mijlociu tr ăiesc în cavităţile din pietrişul depe maluri sau în bancurile de nisip. Aceste locuri ofer ă protecţie împotrivavătămării mecanice din timpul inundaţiilor, împiedică apa să mute ouăle şispeciile tinere în alte zone şi, cu toate acestea, suficientă apă bogată în nutrienţitrece prin cavităţi. Pe timpul nopţii, vieţuitoarele cavităţilor (în majoritate insectede apă) ajung în canalele protejate unde migrează la fundul apei şi se hr ănescca şi „rumegătoarele” din culturile de alge. Astfel, speciile carnivore au parte de opradă bogată. Printre speciile specifice cursului mijlociu se număr ă multe speciidin cursul superior precum larvele insectelor din ordinul Plecoptera (muştele de



20

piatr ă), ordinul Ephemeroptera (efemeridele) şi ordinul Trichoptera (muşteletricoptere), dar şi melcii.

În ariile protejate de curent, precum canalele protejate sau lacurile de pe albii

vechi, s-au dezvoltat multe specii de plante acvatice: piciorul-cocoşului de baltă,dretele, broscăriţa. Ele formează un strat ideal pentru creşterea şi dezvoltareamasivă a algelor, a algelor de piatr ă, protozoarelor, organismelor prevăzute cufiltre precum rotiferele şi branhiopodele. Acestea sunt folosite ca nutrienţi de ogamă tot mai mare de vieţuitoare: melci, larve de broaşte, amfibieni asemănătoricu broasca (ordinul Anura), efemeride.Un număr mare de specii carnivore (lipitoarele, efemeridele carnivore, scarabeiide apă şi peştii) profită de prada bogată.

Cursul inferior

Când râul ajunge în zonele de şes şi câmpie, gradul de înclinaţie al pantei esteatât de mic încât râul transportă cu greu nisip şi materii foarte fine. Apatraversează sectoarele inferioare până la gura de vărsare.

Exemple

Dunăre: după gura de vărsarea a râului Vah, gradul de înclinaţie este mai micsau egal cu 0.17‰.Rin: după gura de vărsare a râului Ahr, gradul de înclinaţie este mai mic sau egalcu 0.17‰.

Weser: după trecătoarea din Munţii Wiehen, gradul de înclinaţie este mai mic sauegal cu 0.2‰.Tisa: după gura de vărsare a râului Szamos, gradul de înclinaţie este mai micsau egal cu 0.09‰.

Viteza curentului este scăzută, iar albia este adâncă. Albia este formată dinsubstraturi de nisip; nisipul fin şi sedimentele argiloase sunt depozitate înpădurile inundabile. Conţinutul de oxigen fluctuează enorm. Din cauzanumeroşilor afluenţi care se varsă pe traseul cursului inferior, râul transportă omare cantitate de materii suspendate şi particule organice din bazinul colector.Din acest motiv apa este mai puţin transparentă, în schimb este de obicei mult

mai bogată în nutrienţi decât pe cursul superior şi pe cel mijlociu.

Cursul inferior al marilor râuri are o zonă inundabilă întinsă. Pădurile inundabilesunt traversate de numeroase braţe laterale (vezi capitolul despre tipurile de cursale râului şi gurile de vărsare), ceea ce determină apariţia unei flore şi faunebogate. Inundaţiile din timpul viiturilor durează mai mult decât cele de pe cursulsuperior şi cel mijlociu.



21

Exemplu

Zona în care Drava se revarsă în apele dunărene (Kopački rit) este

inundată în medie de 100 de ori pe an.

În timpul inundaţiilor, canalele din pădurile inundabile se interconectează cu celeprincipale şi astfel poate avea loc un schimb de forme de viaţă. Acest schimb evital pentru reproducerea multor specii de peşti.

Exemplu

Mai multe specii de crap, dar şi ştiuca prefer ă să-şi depună icrele încâmpiile inundabile în perioada revărsărilor. În trecut, numărul mare alacestor zone fertile era direct propor ţional cu bancurile de peşti tineri spre

deosebire de situaţia actuală.

Tipuri de peşti

Speciile specifice râurilor din zona de câmpie, sectorul de plătică, apar ţinsubcategoriilor de crap. Temperatura apei ajunge la peste 20°C în timpul verii.Specia principală este plătica; prin forma gurii subterminale, adaptată comportamentului alimentar, ea caută pe fundul mâlos viermi, larve de insecte,melci şi crustacee mici. Alte specii de peşti sunt: carasul, batca, linul, cleanulmic, boarca, şalăul, bibanul şi somnul. Diferite specii de sturion sunt prezente capeşti migratori.

Tipuri de hr ănire

Lipsa transparenţei apei caracteristică cursului inferior îngreunează dezvoltareaplantelor acvatice r ădăcinoase. Pentru că acestea dispar, nu se găseşte niciunfel de substrat potrivit dezvoltării algelor şi protozoarelor. Plantele cu frunzeplutitoare şi plantele plutitoare au şanse mai mari de creştere şi dezvoltare.

Nutrienţii acumulaţi în cursul inferior şi viteza scăzută a curentului ajută ladezvoltarea planctonului vegetal – format în special din alge şi alge de stâncă plutitoare. Acestea constituie sursa de hrană pentru organismele animale ale

planctonului, în principal crustacee mici şi dafnii (purici-de-apă). Planctonul careatrage peştii de la suprafaţa apei, precum cosacii şi săbiţele, constituie omodalitate nouă de hr ănire pe cursul inferior.

Particulele nutritive care plutesc în apă reprezintă principala sursă de hr ănire aorganismelor filtrante: midii, spongii, branhiopodele şi cuiburile de muştetricoptere. În locurile favorabile de pe fundul râului pot fi întâlnite adevăratecolonii de midii. Zona digurilor de apărare de pe cursul inferior este puterniccolonizată de aceste organisme ce se hr ănesc prin filtrarea apei.



22

Exemplu

În zona bulgărească a Dunării tr ăiesc de cinci ori mai multe midii faţă deinsecte.

O parte din particulele anorganice, care ajung pe fundul apei din braţele lateralesau al lacurilor formate în vechi alibi, sunt f ărâmiţate de bacterii. Acestea alăturide sedimentele organice constituie nutrienţii de bază pentru: viermii inelaţi,precum viermele Tubifex (Tubex) şi larvele de muscă pitică. În lacurile formatepe braţe vechi, unde există apă bogată în nutrienţi, fundul apei este colonizatmasiv de câteva specii. După scufundarea materialelor suspendate, plantelesubacvatice primesc suficientă lumină, se dezvoltă şi devin sursă de hrană pentru clasa rumegătoarelor – melcii şi larvele amfibienilor.

Gândacii carnivori, larvele de muscă Syrphidae (larvele libelulelor), gândacii şi

peştii găsesc o mare cantitate de nutrienţi. Prezenţa coloniilor de stârci şicormorani indică un număr mare al bancurilor de peşti.

Gura de vărsare

Dunărea are o singur ă gur ă de vărsare sub formă de deltă – Delta Dunării. Cu osuprafaţă de 8.000 km², Delta este de trei ori mai mare faţă de Luxemburg.Delta începe cu 70 de km înainte de a se vărsa în mare, prin divizarea Dunării încâteva braţe. Înainte de Tulcea, ea se separ ă în braţul Chilia, care formează

graniţa dintre România şi Ucraina şi braţul Tulcea. Acesta din urmă se ramifică îndouă braţe care o iau spre sud: Sulina şi Sf. Ghorghe. Între braţele principale s-aformat un mozaic de ţinuturi mlăştinoase, lacuri, canale şi dune de nisip. BraţulSf. Gheorghe este cel mai vechi, după cum indică meandrele bine conturate.Chilia, cel mai tânăr braţ, formează propria deltă pe teritoriul Ucrainei.

Încărcătura bogată de materii solide este evidentă prin prisma existenţei anumeroase insule în deltă.

În deltă sunt depozitaţi anual aproximativ 30 m³ de materii solide. Oricum,cantitatea de materii solide din Dunăre a fost redusă cu un sfert prin ecluzareade la Por ţile de Fier. În 1990, cantitatea de apă din Dunăre s-a distribuit în cele

trei braţe după cum urmează: 57% Chilia, 20% Sulina şi 23% Sf. Gheorghe. Celemai înalte cote ale Dunării se înregistrează în perioada aprilie – iunie. În această perioadă 90% din deltă este inundată, faţă de nivelul mediu al apelor de 60%.Cele mai mici cote se înregistrează în perioada septembrie – octombrie.

Între anii 1970 – 1980 a existat un plan de transformare a deltei într-un ţinutarabil cu ferme, cu plantaţii de plopi, de trestie şi cu multe heleşteie. De atunci, ocincime din aria Dunării a fost deteriorată. Din 1990, o parte din zona avariată afost reconstruită ca zonă inundabilă (de exemplu Balina, Cernova).



23

Tipuri de peşti

Zona în care apa sărată se combină cu apă dulce apar ţine sectorului ghibor ţ –cambula. Acesta este limitat în cazul Dunării pe de o parte, din cauza mariicantităţi de apă dunăreană şi pe de altă parte, din cauza mareei scăzute dinMarea Neagr ă. Conţinutul ridicat de nutrienţi şi materii dense este specificDunării. Pe braţele principale, Dunărea este o poartă deschisă pentru peştiimigratori precum heringul de Dunăre şi diferite tipuri de sturioni – morunul,păstruga, viza şi nisetrul. Ei se dezvoltă până la maturitate pe coasta adiacentă aMării Negre şi încheie lanţul trofic care î şi are punctul de plecare în cantităţileuriaşe de plancton putrezit format în Dunăre. Regiunea î şi ia numele de la

ghibor ţul dunărean (peşte care tr ăieşte atât în ape dulci, cât şi în cele saline) şide la cambulă (peşte ce tr ăieşte pe fundul apelor marine şi în câteva lagune mici;pentru dezvoltarea ouălor depuse, cambula are nevoie de o apă al cărei conţinutsalin să fie de cel puţin 1%). În straturile de suprafaţă, Marea Neagr ă are unconţinut de sare de 1.7%. Vieţuitoarele specifice apelor marine sunt labanul(chefalul mare) şi anumite specii de porcuşor.

Tipuri de hr ănire

Fauna nevertebratelor din încrengăturile plutitoare deltaice întâlneşte condiţiisimilare cu cele din cursul inferior. Fauna din deltă este extrem de bogată în

specii şi acoper ă toate tipurile de hr ănire. Din cauza clarităţii apei şi a lipsei deadâncime energia solar ă poate fi transformată mult mai uşor în biomasa vegetală decât de-a lungul fluviului. Planctonul animal, care se găseşte în cantităţiimpresionante în deltă, constituie hrana de bază a speciilor de peşte numeroaseşi bine diversificate. Colonii însemnate de pelicani, cormorani, cormorani mici(cormorani pitici), diferite tipuri de stârci, codali, pescăruşi, rândunici de maretr ăiesc alături de mamifere ca vidra şi nurca (hermina).

Principalele specii pe sectoarele dunărene

Dunărea de sus (zona izvoarelor şi primii 30 de km)

Animale• păstr ăvul de munte, zglăvoaca → izvoarele de munte

Dunărea de sus (cursul mijlociu)

Plante• cătina roşie, zălogul → zonele de bifurcaţie



24

• stânjenelul, genţiana → ţinuturi mlăştinoase• r ăchita roşie, salcia albă, plopul negru → pădurile inundabile de pe cursul

mijlociu

Animale• lostriţa, văduviţa roşie, boişteanul, grindelul → peştii iubitori de curent din

sectorul văduviţă/mreană • prundăraşul gulerat mic → maluri de pietriş din cursul mijlociu• culicul mare → ţinuturi mlăştinoase, pajişti inundate• guşa vânătă → păduri inundabile, tufişuri

Dunărea de mijloc (cursul inferior)

Plante• salcia albă, plopul negru, viţa sălbatică, ghiocelul bogat → păduri

inundabile cu pământ moale• frasinul de câmp (frasinul de luncă), stejarul → păduri inundabile cu lemn

de esenţă tare• ciulinul de baltă, plutica, trifoiul de apă → lacuri formate pe albii vechi,

heleşteie, bălţi

Animale• porcuşorul → ape nisipoase, puţin adânci• ţigănuşul, caracuda, broasca râioasă cu burta de foc, tritonul cu creastă

dobrogean, broasca ţestoasă de apă europeană (ţestoasa de apă) → păduri inundabile, lacuri formate pe braţe moarte, bălţi• şarpele de apă → maluri, lacuri formate pe braţe moarte, heleşteie• chira mică → maluri nisipoase• chirighiţa cu obraz alb (chirighiţa cu aripi albe) → râuri, lacuri, heleşteie• raţa roşie → ţinuturi mlăştinoase, bălţi• stârcul de noapte, stârcul galben, lopătarul → colonii în pădurile

inundabile, ţinuturi mlăştinoase• gaia neagr ă → pădurile inundabile• codalbul → reţeaua întinsă a pădurilor inundabile

Dunărea de jos (cursul inferior)

Plante• tamarixul → pe râurile cu chei nisipoase• liana mediteraneană (Periploca graeca) → păduri inundabile cu lemn de

esenţă tare• peştişoara → lacuri formate pe braţe moarte, bălţi• trestia → lacuri formate pe braţe moarte, insule plutitoare (plauri)



25

Animale

• clasa sturion: morunul, nisetrul etc. → pe curenţii principali, pe fundulalbiilor str ăbătute de curenţi puternici - viza

• heringul de Dunăre → braţele râurilor cu albie nisipoasă şi curenţiputernici

• pelicanul creţ, pelican comun → lacuri• cormoranul mic, ţigănuşul → colonii în ţinuturi mlăştinoase

2.4. Habitate ale pădurilor inundabile

Principalele specii de pe braţele râurilor cu insule de prundiş

1. Larva insectelor din ordinul Plecoptera (muştele de piatr ă)

Musca de piatr ă face parte din clasa insectelor. Are o dimensiune de până la 1cm, corp zvelt, şase picioare şi o coadă din două pene lungi. Majoritateaexemplarelor au culoarea maroniu închis. Tr ăieşte sub pietre sau pe straturi demuşchi. Alimentaţie: se hr ăneşte cu alge şi particule organice, unele exemplarese hr ănesc cu alte organisme animale. Are nevoie de apă limpede, cu unconţinut ridicat de oxigen. Insectele adulte zboar ă de-a lungul apei pentru a

depune ouăle.

2. Crevetele de apă dulce

Crevetele de apă dulce face parte din clasa crustaceelor. Are o lungime de până la 2 cm şi o carapace inelar ă. Se mişcă prin contracţia şi extensia carapacei.Prezintă 4 antene şi 7 perechi de picioare. Ouăle se dezvoltă în torace. Tr ăieştepe plantele acvatice sau pe fundul apelor la adăpost de curenţi. Alimentaţie: sehr ăneşte cu frunze căzute, detritus şi constituie o importantă sursă alimentar ă pentru peşti.

3. Larva de muscă tricopter ă

Larva de muscă tricopter ă face parte din clasa insectelor. Are o lungime de până la 2.5 cm. Majoritatea exemplarelor î şi construiesc o carcasă din fir de mătasesecretat de o glandă aflată pe buza inferioar ă. Carcasa este acoperită de granulede nisip, bucăţi de ramuri şi bucăţi desprinse din cochiliile melcilor. Alimentaţie:se hr ăneşte cu alge şi particule organice. Unele insecte mănâncă şi organismeanimale.



26

4. Lipanul

Peşte iubitor de curent, lipanul este prezent în râuri mici şi reci cu albie de pietriş.

Are o lungime de până la 50 cm. Lipanul este un peşte teritorial. Alimentaţie: sehr ăneşte cu insecte acvatice şi de suprafaţă şi alte nevertebrate. Depune icrele

în gropi ce sunt apoi acoperite cu pietriş. Viaţa larvelor din cavităţile acoperite cupietriş este scurtă. Exemplarele tinere tr ăiesc singure. Adulţii sunt teritoriali. Arenevoie de ape bogate în oxigen, cu o albie de pietriş bine irigată.

5. Răspărul

Peşte iubitor de curent, r ăspărul prefer ă adâncimile marilor râuri. Zona der ăspândire este în bazinul colector al Dunării. Lungime corpului este cuprinsă

între 15 şi 20 cm. Tr ăieşte singur deasupra albiilor de nisip şi pietriş. Alimentaţie:

se hr ăneşte cu peşti mici, crustacee, viermi şi larvele insectelor. Î şi depune icrelepe bancurile de pietriş din apele curgătoare.

6. Scobarul

Peşte iubitor de curent, scobarul tr ăieşte la fundul apelor deasupra albiei depietriş. Are o lungime de până la 40 cm. Alimentaţie: î şi foloseşte f ălcile cuaspect de pâlnie pentru a desprinde algele de pe pietre. În timpul sezonului dereproducere migrează în masă în afluenţi, depunând pe bancurile de pietriş. Întrecut, peşte foarte comun, prins ca hrană pentru porci.

7. Chira de baltă

Pasăre de apă, chira de baltă se găseşte pe prundişuri cu vegetaţie sau pebancuri de nisip. Are o lungime de 35 cm. Are nevoie de albii largi, pu ţin adânci,cu ape limpezi, bogate în peşte. Vânează la câţiva metri deasupra apei; prindepeştii mici şi insectele acvatice scufundându-se din zbor. Depune 2-3 ouă;perioada de incubaţie durează între 21 – 22 de zile. Exemplarele tinere aupenajul complet după patru săptămâni. Clocirea ouălor şi apoi creşterea penelor la pui sunt primejduite de inundaţii. Chira de baltă este o pasăre migratoare.

8. Prundăraşul gulerat mic

Pasăre mică, prundăraşul gulerat mic se deplasează greoi. Are o lungime de 15cm. Se reproduce pe insule de pietriş din apele sălbatice. Şi-a găsit un habitatsubstitut în cavităţile din prundiş. Alimentaţie: se hr ăneşte cu animalele mici dinzona bancurilor. Depune 4 ouă care sunt bine camuflate printre pietreleprundişului sterp. Perioada de incubaţie durează între 22 – 27 de zile. De îndată ce au penajul complet, puii păr ăsesc imediat cuibul. Prundăraşul gulerat mic esteo pasăre migratoare.



27

9. Guşa vânătă

Pasăre cântătoare, guşa vânătă se întâlneşte în tuf ărişul umed al sălciilor delângă apă. Se întâlneşte şi în arini şi stuf ăriş. Are o lungime de 14 cm. Masculii

au un uimitor penaj albăstrui pe piept. Cuiburile sunt ascunse în apropiereasolului. Alimentaţie: se hr ăneşte cu insecte, viermi, ouă de peşte sau decrustaceu. Cântecele melodioase îi avantajează pe masculi deoarece pot imitasunetele altor specii. Laponii au denumit-o „pasărea cu o mie de voci”. Guşavânătă este o pasăre migratoare.

10. Tamarixul

Tamarixul este o specie de arbust cu r ădăcini înfipte în solul pietros din zonelede bifurcaţie de pe cursul superior – mijlociu. Se găseşte la baza Alpilor şi aCarpaţilor. Are o înălţime cuprinsă între 1 – 2.5 cm. Plantă scundă, cu aspect

exfoliat, cu frunze gri-albăstrii şi flori roz-albicioase, înfloreşte în perioada mai –septembrie.

11. Piciorul-cocoşului de baltă

Piciorul-cocoşului de baltă este o specie de plantă subacvatică. Pluteşte pe odistanţă de până la 6 m, având o tulpină circular ă şi frunze cu nervuri. Tulpinilesmulse de apă î şi pot reface r ădăcinile în altă parte. Se întâlneşte în apelecurgătoare cu albii de pietriş. Floarea albă cu pistil galben se ridică deasupraapei. Piciorul-cocoşului de baltă înfloreşte în perioada iunie – august.

Pădurile inundabile din zona braţelor moarte

Pădurile inundabile din zona braţelor moarte se întâlnesc pe cursul mijlociu alrâurilor. În regiunile de vale, râurile puteau anterior să se reverse pe suprafeţefoarte întinse în timpul inundaţiilor; astfel pădurile inundabile acopereau zonecuprinzătoare din proximitatea râului. Pe cursul mijlociu – inferior, ele erautraversate de multe braţe ale râului care î şi schimbau în mod constant malurile.Odată lipsite de fluxul continuu al apei curgătoare, lacurile formate pe braţelemoarte şi-au îmbogăţit spectrul de habitate riverane. Pădurile inundabile bine

conservate au fost de-a lungul istoriei terenuri de vânătoare pentru familiileregale bogate. O formă modificată a acestui tip de habitat este reprezentată depajiştile inundabile aflate de-a lungul râului Sava (Lonjsko Polje, Croaţia).



28

Speciile principale din pădurile inundabile din zona braţelor moarte 1

1. Larvele insectelor din ordinul Ephemeroptera (larve de muscă efemer ă –efemeride)

Efemeridele sunt insecte care î şi petrec aproape toată viaţa în apă. Lungimecorpului e cuprinsă între 0.5 – 2 cm. Insectele adulte tr ăiesc în medie câteva zile.Larvele au întotdeauna trei pene; branhiile sunt vizibile destul de des peabdomen. Larva se târ ăşte pe fundul albiei, înoată printre plantele acvatice, sapă

în nisip sau în cavităţile albiei de pietriş pe cursul mijlociu al apei. Alimentaţie: sehr ăneşte cu particule vegetale, cu algele de pe pietre şi cu plantele de apă.Perioada de dezvoltare este cuprinsă între 1-2 ani.

2. Scoica de râu

Scoica de râu este o specie de moluscă între două carapace. Are o lungime între7 – 9 cm. Este des întâlnită stând pe jumătate ascunsă în nisipul sau mâlul de pealbie. Are un picior cu care se poate mişca prin nisip, dar nu are cap. Alimentaţie:se hr ăneşte cu organisme din plancton şi cu particule organice prin intermediulsistemului de filtrare (nevertebrată „filtrantă”). Larvele se agaţă de branhiilepeştilor şi cad la fundul apei după două, trei luni. O scoică filtrează pe an câtevasute de litri de apă.

3. Plătica

Plătica este o specie de peşte specifică apelor ce curg lent. Are o lungime depână la 75 cm. Î şi caută prada (viermi, larve de insecte, melci, scoici, crustaceemici) pe fundul mâlos al apelor cu ajutorul gurii subterminale. Depune icre în apă puţin adâncă, printre plante acvatice. Plătica este un peşte comestibil cu multeoase.

4. Tritonul cu creastă dobrogean

Tritonul cu creastă dobrogean este o specie de amfibian cu coadă (triton). Are o

lungime de până la 15 cm. Se întâlneşte în ape puţin adânci, cu vegetaţiebogată, din aprilie până vara târziu. Are faţa neagr ă şi abdomenul portocaliu cupete negre. În timpul sezonului de împerechere, masculul are o creastă pe spateşi o coadă. Alimentaţie: se hr ăneşte cu păduchi de apă, viermi şi mormoloci.Ouăle sunt depuse individual pe plantele acvatice. Larvele au branhii. Pădurileinundabile sunt adăposturi importante pentru aproape toate tipurile de amfibieni.



29

5. Broasca de copac

Broasca de copac este o specie de amfibian cu aspect de broască (ordinulAnura). Locuitori ai văilor, pădurilor inundabile, cât şi ai ţinuturilor umede cu

desişuri, broaştele au o lungime de până la 5 cm. Se urcă în copaci şi stuf ăriş încăutarea hranei: insecte şi păianjeni de toate tipurile. În perioada aprilie – iunie,masculii stau în bălţi de mică adâncime şi or ăcăie la apus şi în timpul nopţiipentru a atrage femelele. Ouăle sunt depuse printre arbuşti. Hibernează petimpul iernii îngropată în pământ umed.

6. Broasca ţestoasă de apă europeană (ţestoasa de apă)

Broasca ţestoasă de apă europeană este o specie de reptilă ce tr ăieşte în apadin pădurile inundabile. Are o lungime de până la 20 cm; carapace de culoare

închisă, capul şi braţele de asemenea de culoare închisă cu pete galbene.

Foarte timidă, se refugiază la 20 – 30 m de potenţiale pericole. Î n timpul zilei îiplace să stea întinsă la soare, în apă. Alimentaţie: se hr ăneşte cu peşti mici,viermi şi crustacee. Depune ouă la începutul verii pe bancuri însorite.

7. Cormoranul

Pasăre mare şi neagr ă, cormoranul este întâlnit pe cursul râurilor bogate înpeşte. Are o lungime de aproximativ 90 cm. Se reproduce în coloniile din copaciipădurilor inundabile. Este văzut des stând pe crengile copacilor cu aripiledesf ăcute pentru a şi le usca. Această specie de peşte are anumite cerinţenutritive: trebuie să mănânce aproximativ 750 g de peşte pe zi. A fost persecutat

de oameni deoarece este un mare mâncător de peşte. Depune 4-5 ouă. Î şiprinde prada scufundându-se şi înotând pe sub apă. Altitudinea zborului este lamică distanţă de suprafaţa apei.

8. Castorul

Castorul este un mamifer rozător. Are o lungime de până la 90 cm. Greutateavariază până la 18 kg. Are o coadă plată şi mare şi picioare scurte. Castorul esteun bun înotător, fiind vânat în trecut pentru blană. Alimentaţie: se hr ăneşte cuplante din apă şi de pe maluri; pe timpul iernii roade scoar ţa sălciilor şi a plopilor.Doboar ă copacul pentru a ajunge la ramuri. Are nevoie de o singur ă noapte

pentru a trânti la pământ o salcie cu o grosime de 30 cm. Î şi sapă culcuşul înzone nisipoase.

9. Br ădişul (peniţa)

Br ădişul este o specie de plantă acvatică întâlnită în ape stătătoare sau încetcurgătoare. Are o tulpină de câţiva metri înălţime cu frunze înguste şi crestate.Florile mici, de culoare rozalie se ridică la suprafaţa apei. Plantele acvatice suntimportante pentru furnizarea oxigenului, ca bază de susţinere pentru



30

încrengăturile de alge, ca loc de adăpost şi de depunere a ouălor pentruanimalele acvatice.

10. Salcia albă (r ăchita albă)

Salcia este o specie de arbust înalt de 20 – 25 m, cu o coroană asimetrică.Frunzele au o lungime între 5 – 10 cm şi o culoare alb-mătuită pe faţa inferioar ă.Privite de la distanţe mari, frunzele par argintii. Sălciile cresc în zona malurilor des inundabile, pe pământ moale. În trecut, crengile tinere erau folosite la

împletirea coşurilor. Poate sta în apă pentru perioade lungi de timp f ăr ă să fievătămată în vreun fel. Seminţele fine, care pot zbura, germinează rapid pemalurile de nisip recent inundate. Fluturele imperial purpuriu (Apatura metis) sehr ăneşte cu frunzele salciei albe.

Speciile principale din pădurile inundabile din zona braţelor moarte 2

11. Ţânţarul

Ţânţarul face parte din ordinul insectelor cu perioadă rapidă de dezvoltare. Are olungime cuprinsă între 7 – 9 mm. Ţânţarul este o insectă nocturnă. Femelele

înţeapă mamifere şi păsări şi folosesc sângele supt pentru dezvoltarea ouălor. Oanumită specie de ţânţar depune ouăle pe maluri umede; larvele se dezvoltă laurmătoarea revărsare a râului. Stagiul larvar durează o săptămână. Larvele

atârnă la suprafaţa apei cu ajutorul cozii şi str ăpung planctonul şi particuleleorganice. O altă specie î şi depune ouăle direct în bălţi.

12. Larva de muscă Syrphidae (libelula)

Libelula face parte din clasa insectelor. Larva, care tr ăieşte în apă, creşte până lao lungime de 3 cm, iar insecta ajunge până la 5 cm. Exemplu întâlnit pe Dunăre:libelula se întâlneşte în apele curgătoare cu albii nisipoase. Larvele (nimfele)tr ăiesc în apă între 3 – 4 ani şi vânează insecte acvatice, viermi, larve deamfibian şi peşti tineri. Alunecă încet spre pradă, apoi o prinde brusc cu mascalabială. În ultimul stadiu, năpârlirea, se urcă în timpul nopţii pe o plantă de baltă

pe care o păr ăseşte apoi sub formă de insectă. Adulţii vânează insectezbur ătoare. Împerecherea are loc în aer. Ouăle sunt depuse astfel încât să cadă

în apă.

13. Fluturele imperial purpuriu (Apatura metis)

Fluturele imperial purpuriu face parte din clasa insectelor. Aripile au variate tonuride albastru. Anvergura aripii ajunge până la 6.5 cm. Omida acestui fluture estefruntaşă printre speciile specifice salciei cu ale cărei frunze se hr ăneşte. Cu celedouă antene de pe cap, omida seamănă cu un limax verde. Iernează în copaci şi



31

se transformă în fluture în luna iunie. Se întâlneşte numai pe cursul inferior alDunării.

14. Bibanul

Peşte r ăpitor de apă stătătoare sau încet curgătoare, bibanul are o lungime între15 – 45 cm şi două aripi dorsale. Formează grupuri de vânătoare pentru a prindepeşte. Bibanii tineri se hr ănesc cu nevertebrate, adulţii cu peşte. Între aprilie şimai, femelele depun icrele în apropierea malului printre pietre şi plante acvatice,icre ce sunt apoi fertilizate de masculi. Bibanul este o specie de peşte mic,comestibil, cu puţine oase.

15. Pescărelul (pescăruşul albastru)

Pasăre cu penaj albastru şi piept portocaliu, pescărelul are o lungime

aproximativă de 16 cm. Alimentaţie: se hr ăneşte cu peştii mici în aşteptareacărora se aşează pe crengile care atârnă deasupra apei. Are nevoie de apelimpezi pline de peşti şi de maluri abrupte din nisip sau loess. Aici î şi sapă adăposturi de lungimea unui braţ. Depune 6 – 7 ouă. Perioada de incubaţiedurează între 18 – 21 de zile. Pescărelii tineri păr ăsesc cuibul după 3 – 4săptămâni, dar continuă să fie hr ăniţi de părinţi. Este o pasăre specifică tipului derâu ce creează continuu cavităţi în maluri.

16. Barza neagr ă

Pasăre din clasa picioroangelor, barza neagr ă se întâlneşte în regiunile

păduroase retrase. Specie singuratică, are o lungime de 97 cm. Î şi construieştecuibul în copaci bătrâni; foloseşte, de asemenea, cuiburile păsărilor pr ădătoare.Alimentaţie: se hr ăneşte cu peşti, insecte de apă, broaşte, pe care le prindemergând încet prin apa puţin adâncă. Depune între 2-5 ouă. Perioada deincubaţie durează 30 de zile. Berzele tinere au penajul complet după două luni,dar continuă să fie hr ănite de părinţi. Este o specie de pasăre migratoare. ÎnEuropa, cea mai mare densitate de berze negre se întâlneşte în pădurileinundabile ale Dunării ungare, la Gemnec.

17. Stârcul cenuşiu

Pasăre din clasa picioroangelor, stârcul cenuşiu, ca toate tipurile de stârcitr ăieşte în colonii. Are o lungime de 90 de cm. De obicei se întâlneşte în coloniimixte alături de cormorani, stârci de noapte şi stârci galbeni. Asemenea coloniiindică prezenţa unor cantităţi impresionante de peşte. Î şi vânează singur prada.Pe uscat vânează şoareci, lăcuste şi şerpi. Trebuie să mănânce zilnicaproximativ 500 g de hrană animală. Perioada de incubaţie durează între 26 – 27de zile. Stârci cenuşii tineri păr ăsesc cuibul după 6 – 7 săptămâni.



32

18. Codalbul

Cea mai mare pasăre de pradă europeană, codalbul are o lungime între 60 – 80cm. Anvergura aripii ajunge până la 240 cm. Adulţii au penaj maroniu, cioc de

culoare galben cu alb, coada cu pene r ăsfirate în vârf. Alimentaţie: se hr ăneştecu păsări de baltă, peşte până la 8 kg, animale de uscat precum iepuri de câmpşi vulpi. Codalbul r ămâne fidel teritoriului şi partenerului de viaţă. Pentrureproducere are nevoie de copaci care au coroane dezvoltate şi permit un zbor liber către cuib. Cuiburile coldalbilor sunt cele mai mari: cuiburile vechi potajunge la un diametru de 2 m şi o înălţime de 5 m. Depune în mod normal 2 ouă.Perioada de incubaţie durează între 38 – 42 de zile. Puii r ămân în cuib timp detrei luni. În timpul iernii, coldalbii vânează păsări de baltă de pe râurile îngheţate.

Bălţile cu vegetaţie plutitoare

Bălţile cu vegetaţie plutitoare sunt lacurile întinse şi puţin adânci, formate pebraţe moarte din Delta Dunării. Ele au niveluri de apă variabile în zoneleinundabile. Majoritatea acestor bălţi au un nivel scăzut al apei şi se află într-unproces de transformare în uscat. Multe plante prefer ă apele calde, drept urmareacestea au devenit un element caracteristic al cursului inferior al Dunării. Suntape bogate în peşte care atrag o abundenţă de păsări în preajma lor.

Specii principale ale bălţilor cu vegetaţie plutitoare

1. Larva de muscă pitică

Larva de muscă pitică face parte din clasa insectelor. Lungime până la 2 cm. Înrudită cu ţânţarul, dar nu suge sânge. Larva de culoare sângerie î şiconstruieşte coconul în noroi. Ea tr ăieşte în noroi, iar datorită mişcărilor circulareale apei se hr ăneşte cu particule organice şi apă proaspătă. Se întâlneşte pecursul inferior al râurilor şi în apele foarte poluate. Există multe specii. Reprezintă o sursă importantă de hrană pentru peşti.

2. Puricele de apă

Puricele de apă face parte din clasa crustaceelor. Este foarte mic având olungime cuprinsă între 0.4 – 0.6 cm. Alunecă uşor prin apă cu antenele aflate deo parte şi de alta a capului. Respir ă prin branhii. Alimentaţie: se hr ăneşte cubacterii, alge suspendate, particule organice suspendate. Se reproduce masiv întimpul primăverii după înflorirea plantelor şi algelor de piatr ă care furnizează nutrienţi bogaţi. Supravieţuieşte în timpul iernii ca ou fertilizat. Puricele de apă constituie o sursă importantă de hrană pentru peşti.



33

3. Melcul de apă

Moluscă ce are cochilie ascutiţă, melcul de apă se întâlneşte în apele cuvegetaţie bogată ale pădurilor inundabile. Are o lungime cuprinsă între 5 – 6 cm.

Respir ă prin suprafaţa pielii. Are o limbă aspr ă cu care desprinde algele şireţeaua de vegetaţie (culturi de alge de pe roci şi plante de apă). Depune ouă pefrunzele plantelor acvatice. Poate tr ăi până la 3 – 4 ani.

4. Crapul

Peşte de apă stătătoare sau încet curgătoare, crapul are o lungime cuprinsă între30 – 80 cm. Gura e subterminală şi pe maxilarul superior se găsesc patrumustăţi. Peşte nocturn, caută pe fundul mâlos nevertebrate şi particule vegetale.Depune icre în special în ţinuturile mlăştinoase. Icrele au nevoie de otemperatur ă de 18°C pentru a se dezvolta. În trecut, crapul din Delta Dunării

migra spre zonele inundabile din nordul deltei pentru a depune icre. După construirea digurilor a scăzut brusc cantitatea de crap capturată. Durata de viaţă este până la 50 de ani. S-a reprodus în bălţi încă din timpul romanilor.

5. Somnul

Peşte r ăpitor, nocturn şi teritorial, somnul tr ăieşte pe fundurile mâloase alelacurilor şi pe cursul inferior al râurilor. Are o lungime până la 300 cm, două mustăţi pe buza superioar ă şi patru mustăţi pe buza inferioar ă. Se orientează înfuncţie de miros şi pipăire. Este capabil să audă sunetele valurilor printr-o vezică externă care comunică cu urechea prin nişte oase mici. Alimentaţie: devorează

animale de toate tipurile care pot ajunge la dimensiunile unei raţe. Î şi depuneicrele în cavităţile din apele puţin adânci; icrele sunt supravegheate de mascul.Tr ăieşte până la 70 de ani. Somnul este o specie de peşte comestibil, foartegustos.

6. Ştiuca

Peşte r ăpitor care tr ăieşte în ape stătătoare cu vegetaţie bogată şi în apecurgătoare, ştiuca are o lungime de până la 120 cm. Peşte teritorial, î şi pândeşteprada camuflat foarte bine printre plante. Alimentaţie: se hr ăneşte cu peşti,amfibieni, păsări de baltă şi mamifere mici. Î şi depune icrele în lunci inundabile

sau în ape puţin adânci, dar cu vegetaţie bogată. Ştiuca este un peşte comestibil,foarte gustos, dar cu multe oase.

7. Broasca de baltă

Amfibian din familia broaştelor, broasca de baltă tr ăieşte în ape bogate învegetaţie. Are o lungime de până la 15 cm şi vezici laterale. Î şi petrece toată vara

în apă. Alimentaţie: se hr ăneşte cu insecte, melci, viermi, ocazional vertebratemici (peşti şi păsări tinere). Depune câteva mii de ouă. Î şi petrece iernile pemalurile mâloase.





35

12. Plutica

Plantă plutitoare, iubitoare de căldur ă, plutica se întâlneşte în lacuri cu apă stătătoare şi pe braţele vechi ale râurilor. Are frunze de tipul crinului, r ădăcini

târâtoare; floarea, de culoare galbenă, este singura parte care se ridică lasuprafaţă. Dintr-un mugure înfloresc între 5 – 8 flori. Înflorirea durează o singur ă zi. Lungimea acvatică este cuprinsă între 50 – 150 cm.

13. Ciulinul de baltă

Plantă plutitoare, iubitoare de căldur ă, ciulinul de baltă se întâlneşte în lacuripuţin adânci şi pe braţele vechi cu vegetaţie bogată. Rezistent atât la inundaţii,cât şi la perioadele de secetă, se înmulţeşte în fiecare an prin seminţe şi muguri.Fructele se mănâncă din vremuri ancestrale. Este o specie de plantă sensibilă lade gradul de poluare a apei.

Insule de stuf (stuf ărişul)

Zonele de stuf ăriş sunt într-un stadiu avansat de transformare în uscat pemarginile lacurilor formate pe braţe vechi şi a lacurilor din Delta Dunării. Stufuleste o plantă acaparatoare care elimină celelalte specii de plante din apele puţinadânci. Aceste insule reprezintă terenul potrivit pentru reproducerea multor păsări de baltă, habitatul unei faune de insecte specializate şi locul de retragerea unor specii de peşti mai puţin competitivi. Insulele plutitoare de stuf deltaice

indică adaptarea acestei plante la schimbarea nivelului de apă.

Specii principale din insulele de stuf

1. Boul de baltă (buburuza)

Boul de baltă face parte din clasa insectelor. Gândac de apă destul de mare, arelungimea cuprinsă între 3.5 – 5 cm. Lungimea larvei ajunde până la 7 cm. Atât

larva, cât şi adultul tr ăiesc în apă. Ies pe uscat pentru a deveni pupe. Gândaciicaptează aerul de pe suprafaţa apei prin antene. Alimentaţia larvei: se hr ăneşte

în special cu melcii de apă. Alimentaţia adultului: manâncă alge, plante acvatice,cochilii. Larva se dezvoltă între 1 – 2 luni. Boul de baltă este un înotător slab.

2. Ţiparul

Peşte care tr ăieşte pe fundul apei în pădurile inundabile sau pe diferite canale,ţiparul are o lungime cuprinsă între 15 – 30 cm. Peşte nocturn, scormoneşte prinsolul mâlos şi putrezit după mici nevertebrate cu ajutorul mustăţilor de pemaxilarul inferior şi de pe cel superior. Absoarbe oxigenul prin vasele sanguine



36

din intestine şi astfel poate respira şi în ape cu un conţinut scăzut de oxigen. Se îngroapă în mâl când apa seacă.

3. Caracuda

Specie de peşte, caracuda se întâlneşte în ape stătătoare sau foarte încetcurgătoare, printre coloniile de organisme acvatice mici. Are o lungime cuprinsă

între 20 – 35 cm, corp înalt şi aripa dorsala înaltă. Tr ăieşte în ape puţin adânci,printre plante acvatice unde î şi depune icrele. Alimentaţie: se hr ăneşte cunevertebrate şi plante acvatice. Se poate descurca în apele cu un conţinut scăzutde oxigen. Supravieţuieşte secetei îngropându-se în mâl.

4. Lascărul mare

Pasăre cântătoare, lascărul are o lungime de 19 cm. Cântă tare, iritant. Culoarea

de pe interiorul gâtului, vizibilă numai când cântă, este de un galben str ălucitor.Alimentaţie: se hr ăneşte în special cu insecte zbur ătoare. La început de mai î şiconstruieşte un cuib elaborat din trei sau patru straturi de stuf. Depune între 4 – 6ouă. Perioada de incubaţie durează între 14 – 15 zile. Puiul păr ăseşte cuibuldupă 12 zile. Începe să zboare după 16 zile. Este o pasăre migratoare.

5. Raţa neagr ă

Pasăre de baltă de mărimea unei raţe mici, raţa neagr ă se înrudeşte cu cocorul.Are o lungime de 38 cm. Laba picioarelor este acoperită de o membrană. Prefer ă apele puţin adânci cu plante acvatice şi fund mâlos. Se reproduce în apele cu

stuf. Î şi face un cuib plutitor din stuf. Depune între 7 – 10 ouă. Perioada deincubaţie durează între 21 – 24 de zile. Puii pot înota încă din a doua zi.

6. Lopătarul

Pasăre de talie mare din grupul picioroangelor cu cioc lung şi lat şi cu un moţ depene pe cap, lopătarul are o lungime de 86 cm. Tr ăieşte în colonii pe insulele destuf, uneori alături de stârci. Pentru hrană are nevoie de ape puţin adânci cu albiimâloase unde cerne stratul superior al solului în căutarea melcilor de mare,scoicilor, crustaceelor, mormolocilor, peştilor mici şi a larvelor de diptere. Î şi

construieşte cuiburi încăpătoare din stuf, uneori în copacii pitici. Depune între 3 –5 ouă. Perioada de incubaţie durează între 24 – 25 de zile. Puii păr ăsesc cuibuldupă 4 săptămâni. Este o specie de pasăre migratoare.

7. Stârcul purpuriu

Pasăre de talie mare din grupul picioroangelor cu un penaj gri-maroniu, stârculpurpuriu este mai mic decât stârcul cenuşiu, având o lungime de 79 cm. Î şi facecuibul în desişuri de stuf şi salcie. Î şi caută hrana în cavităţile ascunse din apă.Alimentaţie: se hr ăneşte în special cu peşte, dar şi cu broaşte, şerpi, şopârle şişoareci. Cuiburile atârnă deseori deasupra apei. Depune între 3 – 5 ouă.



37

Perioada de incubaţie 24 – 28 de zile. Puii sunt îngrijiţi timp de 3 săptămâni,păr ăsind cuibul după 7 – 8 săptămâni.

8. Stârcul mic (stârcul pitic)

Pasăre de talie mică din grupul picioroangelor, stârcul mic tr ăieşte ascuns înstuf ăriş. Are o lungime de 35 cm. Se caţăr ă foarte bine pe stuf cu ajutorulghearelor lungi. Când se află în pericol împietreşte cu capul ridicat astfel încâtpoate fi uşor confundat cu tulpina stufului. Alimentaţie: se hr ăneşte cu peşti mici,broaşte tinere, mormoloci, tritoni şi insecte de apă. Î şi construieşte cuibul din stuf deasupra apei. Depune între 3 – 6 ouă. Perioada de incubaţie durează între 10 –19 zile. Este o specie de pasăre de baltă.

9. Stuful

Plantă de pe maluri, stuful se r ăspândeşte prin vlăstarii subterani. În timpulprocesului de dezvoltare creşte atât de mult încât modifică locul celorlalte plantedin jurul malurilor. Are o înălţime până la 3 m. Tulpina e goală pe interior şi întimp pereţii devin lemnoşi. Tulpina este str ăbătută la intervale egale de noduliorizontali. Drept urmare, stuful rezistă în faţa ploilor, vânturilor şi greutăţii pe careo exercită cuiburile păsărilor. Rădăcinile cresc adânc în pământ până la olungime de 80 cm. Pe cursul inferior al Dunării, reţeaua de r ădăcini a stufuluiformează insulele plutitoare denumite „plauri”. Ele cresc şi descresc odată cunivelul apei. Spre sfâr şitul verii rezervele de substanţe nutritive sunt

înmagazinate în partea inferioar ă a r ădăcinilor. Primăvara se formează noi lăstaridin aceste substanţe conservate. Într-un climat cald, tulpina creşte până la 4.5

cm pe zi. Pe un metru pătrat se dezvoltă între 20 – 60 de vlăstari în reţeauar ădăcinoasă a stuf ărişului.

10. Papura

Plantă de pe maluri, cu frunze lungi şi înguste, papura creşte în înălţime până la200 cm. Seminţele se află între Frunze, în bulbi ascuţiţi de culoare maronie.Papura este singura plantă din ţinuturile mlăştionase ale cărei seminţe potgermina sub apă. Astfel, ea colonizează rapid ţinuturile de apă nou formate.

Habitatele pădurilor inundabile

În secolul actual, pădurile inundabile formate natural (există numai câteva astfelde teritorii neatinse de mâna omului) traversează râurile din bazinul dunărean. Întrecut, formele de exploatare a acestor habitate erau următoarele: tăiereacopacilor pentru obţinerea lemnelor de foc, vânătoarea, pescuitul şi tăiereasalciei pentru împletirea coşurilor.

Varietatea de habitatele ale pădurilor inundabile de-a lungul Dunării:



38

• văile râurilor de munte (Alpii, Tatra, Carpaţii, Alpii Dinarici, zona muntoasă

din Siberia)• malurile de pietriş sărace în vegetaţie de pe cursul mijlociu (mai ales în

văile largi ale munţilor, la gurile de scurgere)• pădurile inundabile cu braţe de râuri, cu lacuri formate în albii secate,

pădurile mlăştinoase (de-a lungul bazinelor râurilor mari)• defileuri (Dunărea: Alpii Şvăbeşti (Schwabische Alb), Jura franceză

(Fränkische Alb), ţinutul boemian împădurit, munţii ungari centrali, Carpaţiide Sud, munţii Balcani)

• gurile de vărsare frecvent inundate (Kopački rit, gura de vărsare aMoravei, gura de vărsare a Isarului)

• lacurile formate la gura de vărsare (trecerea Dunării în Valahia, Româniaşi ţărmul dunărean din Ucraina)

•

lacurile întinse formate pe braţe moarte (lacul Srebarna, Bulgaria;Obedesska Bara, Serbia)• insule şi bancuri de nisip (Dunărea: graniţa dintre România şi Bulgaria)• gura de vărsare sub formă de deltă (Delta Dunării)

Delta Dunării

Delta dezvoltată la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagr ă este unică înEuropa prin aria ocupată şi bogăţia speciilor. Delta Dunării se întinde pe osuprafaţă de aproximativ 8000 de kilometri pătraţi, arie de trei ori mai mare faţă

de suprafaţa Luxemburgului. 1200 de kilometri pătraţi apar ţin Ucrainei şi restulde 6800 de kilometri pătraţi României.

Delta începe cu 70 de km înainte de a se vărsa în mare, prin divizarea Dunării încâteva braţe. Înainte de Tulcea, ea se separ ă în braţul Chilia, care formează graniţa dintre România şi Ucraina şi braţul Tulcea. Acesta din urmă se ramifică îndouă braţe care o iau spre sud: Sulina şi Sf. Ghorghe. Între braţele principale s-aformat un mozaic de stuf ăriş, ţinuturi mlăştinoase, lacuri, canale naturale şiartificiale, dune de nisip şi biotopuri costale. Numai 9% din suprafaţa deltei nueste niciodată inundată. Braţul Sf. Gheorghe este cel mai vechi, după cum indică meandrele bine conturate. Chilia, cel mai tânăr braţ, î şi formează propria deltă pe

teritoriul Ucrainei.

Delta s-a dezvoltat cu 10.000 de ani în urmă. „Gr ămada” de nisip care a umplutgolful Mării Negre a început să se dezvolte de la sfâr şitul erei glaciare. Braţeledunărene s-au dezvoltat în mare. Nisipul depozitat a fost transportat de-a lungulcoastei de curenţii maritimi astfel încât golful s-a transfomat într-o lagună maritimă. Laguna a fost umplută treptat de sedimentele fine transportate deDunăre, apa sărată a devenit apă dulce şi au început să se dezvolte lacurile şiţinuturile mlăştinoase actuale.



39

În deltă există 12 tipuri de habitate (conform clasificării Unesco):Braţe, lacuri între 0.80 şi 2.50 m cu zone întinse de apă şi vegetaţie plutitoare,lacuri cu insule plutitoare de stuf ăriş (plauri), cu desişuri de salcie şi papur ă,păduri inundabile cu sălcii şi plopi, bancuri de nisip şi noroi, păşuni umede,

fâneţe de stepă, colonii, grinduri, maluri abrupte şi păduri neinundabile. Delta arenumeroase lacuri şi lagune adiacente care sunt folosite acum ca heleşteie.Habitatul predominant este stuf ărişul, cel mai mare habitat de pe glob. Acesteasunt împr ăştiate în toată zona deltei.

Flora şi fauna

Stuf ărişul ocupă mai mult de jumătate din suprafaţa deltei. Alături de stuf ăriş apar mai multe tipuri de papur ă – papura cu frunză lată (Typha) şi pipirigul(Scirpus).

Lacurile cu apă puţin adâncă sunt acoperite de o vegetaţie plutitoare; nuf ărul alb(Nymphea alba), nuf ărul galben (Nuphar lutea), ciulini de baltă (Trapa natas) şiplutică (Nymphoides peltata). În zonele mai înalte există trei tipuri de salcie(Salix ), plopi (Populus), arini ( Alnus) şi stejari (Quercus). Zonele de stepă suntcaracterizate de colilie (Stipa sp.). Zonele pădurilor umede abundă în specii.Printre acestea se număr ă luxuriantele plantele erbacee: lianele mediteraneene(Periploca graeca), viţa albă (Clematis vita alba), viţa de pădure (Vitis sylvestris)şi hameiul (Humulus lupulus).

Au fost observate peste 300 de specii de păsări. 176 dintre acestea sunt păsărireproducătoare. Un rezumat publicat cu privire la rezervaţia biosferei Delta

Dunării ilustrează importanţa deltei pentru toate speciile de păsări de pe glob.

Câteva păsări reproducătoare şi migratoare din Delta Dunării – România:

* în % din populaţia din lume (W), din zona polar ă (P) şi europeană (E)

Specii importante de păsări %*Cormoranul mic Phalacrocorax pygmeus 61 (W)Pelicanul comun Pelecanus onocrotalus 52 (P)Pelicanul creţ Pelecanus crispus 5 (W)Stârcul de noapte Nycticorax nycticorax 17 (E)

Stârcul galben Ardeola ralloides 26 (P)Egreta mică Egretta garzetta 11 (E)Stârcul rosu Ardea purpurea 11 (EŢigănuşul Plegadis falcinellus 30 (E)Lopătarul Platalea leucorodia < 1 (E)Codalbul Haliaeetus albicilla < 1 (W)Eretele de stuf Circus aeruginosus 4 (E)Gâsca cu gât roşu Branta ruficollis 90 (E)



40

În Delta Dunării există 28 de specii de mamifere printre care vidra (Lutra lutra),hermelina (Mustela erminea), nurca (Mustela lutreola) şi pisica sălbatică (Felissylvestris).

Fauna peştilor cuprinde un mare număr de specii de peşti în bazinul dunărean, înzona de tranziţie între apele dulci şi cele sărate (98 de specii în delta Ucrainei, 84de specii în delta României). Speciile importante pentru pescuit sunt: tipurile desturion (peşte pe cale de dispariţie), heringul de Dunăre (rezeafca de Dunăre -

Alosa tanaica, Alosa immaculata), crapul, şalăul, ştiuca, somnul şi linul. Mulţicrapi din zona lacurilor cu apa puţin adâncă au fost înlocuiţi de caras (Carassiusgibelio), un peşte originar din estul Asiei.

Legende dunărene suplimentare – Exemple de „noi specii”- neozoa

Bizam (Odrata zibethicus)

Originar din America de Nord, bizamul a fost adus la începutul secolului XX,lângă Praga (ca animal cu blană preţioasă) şi de aici s-a r ăspândit rapid pesuprafeţe întinse din Europa, lucru favorizat de înmulţirea rapidă. Bizamul e activpe toată durata anului. Este un excelent înotător, scufundător şi î şi face vizuinape malurile cu arbuşti, cu ieşire subacvatică, bine camuflată. Ocazional, bizamulconstruieşte pe sol cuiburi încăpătoare din stuf şi trestie.

Bizamul apar ţine unei familii similare cu hamsterii. Se hr ăneşte în special cu

plante; în timpul iernii mănâncă scoci şi melci. Un număr mare de bizami poatereprezenta o ameninţare pentru midiile de apă dulce.

Ţestoasa cu tâmple roşii sau de Florida (Trachemys scripta elegans)

Acest tip de broască ţestoasă de apă dulce, iubită ca animal domestic, provinedin America de Nord. Populaţia sălbatică a acestei specii se dezvoltă pe râuriledin bazinul dunărean. Broasca ţestoasă de apă europeană (ţestoasa de apă -Emys orbicularis), deja ameninţată cu dispariţia, este înlocuită de ţestoasa cutâmple roşii. Aceste animale cresc până la 30 cm şi pot ajunge până la vârsta de30 de ani.

Scoica fixă sau scoica zebr ă (Dreissena polymorpha)

Răspândită în bazinul dunărean încă de la mijlocul secolului XX, scoica zebr ă este mică (2.5 – 4 cm lungime) şi are trei laturi. Tr ăieşte pe pietre, lemn sau altemateriale, fixându-se ferm în pământ cu ajutorul unor tentacule lipicioase. Ouălesunt depuse în apă în timpul verii; mai întâi se dezvoltă larva liber ă, apoiurmează stadiul de pe sol şi la final stadiul de fixare fermă.

Scoica zebr ă poate tr ăi până la zece ani. Habitatul original este probabil peafluenţii dunăreni; această specie a fost r ăspândită în toată Europa de vapoare şi



41

de echipamentele de dragare de pe canalul Suez. Un număr mare de scocizebre adunate în acelaşi loc, de exemplu în diferite păr ţi ale ambarcaţiunilor,poate provoca unele catastrofe economice (prin creşterea consumului decombustibil cauzată de mărirea rezistenţei apei şi prin reparaţii costisitoare

pentru deblocarea unităţilor de filtrare).

Călugăriţa sau „crevetele ucigaş” (Dikerogammarus villosus)

Acest tip de crevete a fost descoperit numai în bazinul dunărean la sfâr şitulsecolului XX. Din cauza dimensiunii (până la 3 cm lungime) şi a mandibuleiputernice, aceştia se hr ănesc atât cu specii indigene de creveţi, cât şi cu celenespecifice zonei. În mai puţin de o decadă, el a ajuns tipul de crevete dominant

în Dunăre, pe de o parte pentru că a fost r ăspândit de vapoare, pe de altă partepentru că a migrat activ. Creveţii îndeplinesc un rol important în lanţul trofic, fiindhrană pentru peşti.

Carasul argintiu (Carassius gibelo)

Această specie ce apar ţine clasei de crapi a fost mai demult întâlnită în zonaMării Negre şi este într-o continuă r ăspândire către vest, înlocuind specia decrapi autohtoni şi anume caracuda (Crassius crassius). Dunărea reprezintă unadin rutele de migraţie. În 1980 s-a înregistrat un număr mare de caraşi argintii cese dezvoltau pe cursul inferior al Dunării şi migrau rapid spre cursul mijlociu. Înprezent, peste 60% din cantitatea totală de peşte din apele dunărene constă înaceastă specie. O tactică reproductivă a facilitat acest mar ş victorios: masculiisunt destul de rari. Icrele depuse alături de acelea ale altor specii de crapi nu

sunt fertilizate de spermă str ăină, dar sunt încurajate în dezvoltarea lor. Icreleproduc exclusiv femele caras.

Exemple de „noi plante” – neophyte

Sânziana de gr ădină (Solidago Canadensis)

Sânziana de gr ădină a fost importată din Canada ca plantă decorativă de gradină datorită florilor frumoase de culoare galbenă. Aceasta a găsit o modalitate de apăr ăsi perimetrul limitat al gr ădinilor în favoarea pădurilor inundabile. S-ar ăspândit rapid din cauza numărului mare de seminţe care pot pluti în aer pentruperioade îndelungate. De îndată ce a găsit solul fertil al pădurilor inundabile, s-aextins pe suprafeţe mari, ajungând să înlocuiască flora indigenă.

Ar ţarul american ( Acer negundo)



Această specie a fost importată tot din America de Nord ca arbore ornamental degr ădină, dar a fost sădită şi în pepiniere datorită creşterii sale rapide. Ar ţarul aajuns relativ repede în zona pădurilor inundabile. Seminţele de tip elicopter aucontribuit la r ăspândirea lui. Tr ăsături caracteristice: are frunzele formate din 3 –

5 frunzuliţe lobate sau canelate; coaja ramurilor r ămâne verde pe parcursul maimultor ani.

Slăbănogul (Impatiens glandulifera)

Plantă cu flori alb-rozalii a fost importată ca plantă decorativă din Indiile de est şiHimalaya. Plantă nutritivă, iubitoare de apă s-a r ăspândit masiv în ultima decadă

în zona pădurilor inundabile, reuşind să înlocuiască mai multe specii de arbuşti şitufe indigene. Planta a fost ajutată să se r ăspândească datorită unui mecanismprin intermediul căruia, în momentul în care îi este atins fructul, seminţele suntpulverizate la o distanţă de câţiva metri (în limba engleză i se spune “nu-mă-

atinge” şi în limba germană “varză de primăvar ă”).

Documents

Dunarea 2 Ecosistemul din bazinul Dunarii pt copii