DUŠKO RADOVIĆ

,,,,,,ŽŽŽeeennnssskkkiii rrraaazzzgggooovvvooorrriii”””

CLUBUL FEMEILOR

Trupa THALIA

Colecţia TTTEEEAAATTTRRRUUU Editura S.L.R.

DUŠKO RADOVIĆ ,,Ženski razgovori”

CLUBUL FEMEILOR

Adaptarea după ,,Ženski razgovori” de Duško Radović îi aparţine Mariei Nenadić

Traducerea din limba sârbă în limba română aparţine Ileanei Ursu Nenadić

EDITURA S.L.R. NOVI SAD

2004

CLUBUL FEMEILOR

DELIA: Noi nu ne cunoaştem suficient soţii. Îi vom cunoaşte oare mai bine dacă le întoarcem buzunarele? Asta-

i întrebarea?! MIHAELA: Nici nu vreau să ştiu totul despre soţul meu. A dorit odată să-mi arate un rezultat de radioscopie.

Au suspectat ceva. La plămâni. Şi el a insistat să-mi arate, să se laude, probabil, sau să mă consoleze că nu are nimic la plămâni. Eu, însă, l-am respins. Nu am dorit nici să arunc privirea. Pentru că, atunci când este vorba de soţul meu, lucruri de genul acesta, nu mă interesează deloc.

DELIA: La început am fost interesată de fel de fel de amănunte. Dar, niciodată nu am fost sigură - dacă am

descoperit ceva sau nu. Dacă zic ceva, el îmi explică frumos. Şi eu rămân o toantă, care mai trebuie să-şi ceară şi scuze. Într-o zi, l-am găsit cum se săruta cu o vecină în coridor. Iar el mi-a explicat că e vorba de un pariu. Altă dată, i-am găsit în buzunar poza unei fete pe plajă, iar el mi-a explicat că intenţionat a adus fotografia ca să văd cum arată un gunoi de femeie care l-a înşelat pe cel mai bun prieten al lui...

MIHAELA: Având în vedere că femeia niciodată nu ştie dacă ceva e adevărat sau nu, eu am hotărât să evit

astfel de situaţii. ILEANA: Deci, dacă mă întrebaţi pe mine, eu sunt pentru precauţie, preventivă. Din cauza aceasta, geamantanul

îmi este întotdeuna pregătit în antreu. Şi soţul ştie aceasta. Din timp în timp schimb lucrurile din geamantan. Le spăl, le calc, le aerisesc – şi le pun din nou în geamantan!

DUNJA: Geamantanul ar veni ca nisipul pentru incendiu. Dacă nu izbucneşte focul, mă rog, nu vom întrebuinţa

nisipul. ILEANA: Şi, să vedeţi. Soţul meu are oroare de acest geamantan. Nu poate să gândească în prezenţa lui. De

multe ori chiar m-a rugat să pun geamantanul la loc şi să nu–l enervez, dar eu nu vreau! Putem noi să ne iubim, dar geamantanul rămâne în antreu şi punctum!

ELENA: Eu am altă înţelegere cu soţul meu. Aceasta este casa. Acestea sunt obligaţiile în casă. Până la ora

respectivă - ăsta îţi este orarul de muncă. Şi, mă rog... Domnule, ai timp liber, eşti om liber, fă ce te taie capul... Nu-i aşa? Pentru că E IMPOSIBIL CA NOI SĂ-I CONTROLĂM...

ILEANA: Ai deplină dreptate. Nu e cazul ca noi să le punem întrebări şi ei să ne mintă. Aşa ceva este sub

demnitatea noastră. ELENA: E, eu am rezolvat problema şi acum nu mă mai plâng. IGOR: Soţul meu este conştient că sunt pregătită pentru revanşă. DUNJA: Cum introduce mingea în plasă, tu imediat egalezi... IGOR: Odată i-am pregatit o scenă... MAMĂ-MAMĂ!!! Şi de atunci, nici că mai încearcă ceva. Eu nu-i

interzic, dar îl aşteaptă revanşa. MARIA: Nu ai de ce să ni te prezinţi ca martiră. Căsnicia este ca şi cântarul: dacă de partea lui este foarte bine –

imediat mă revanşez, dacă e prea rău – mă rog, sunt pregătită. Imediat începe ofensiva! DUNJA: Eu nu dau două parale pentru morala feminină. Ce înseamnă morala pentru el, înseamnă şi pentru

mine. DELIA: Nu ştiu... De fapt, nu ştiu... Trebuie să recunosc că m-am măritat foarte greu. Şi de aceea nu-mi trece

prin minte să divorţez, şi ,,Doamne fereşte!” iar să mă căsătoresc? DUNJA: Ei, bine. Te-ai căsătorit. Ai rezolvat problema. Şi, mă rog, dacă îţi corespunde, atunci să te înşele şi să

te mintă cât vrea. DELIA: Nimic mai uşor pentru ei decât să divorţeze. MIHAELA: Poate că nu veţi fi de acord, dar pentru mine prima condiţie într-o căsnicie fericită este ca femeia să

nu-şi iubească soţul. Asta, în primul rând! MARIA: BĂIATU ’, ADUCI TU COMANDA?! ELENA: Eu sunt de acord. Dragostea poate numai să strice unei căsnicii. ILEANA: Desigur. În căsnicie, femeia are stresuri. Totul o enervează... Iată un exemplu: soţul meu minte mereu.

Eu îi dau pace. Probabil îi trebuie ceva, de aceea minte. DUNJA: Ba una i-a zis că e bărbat bine, alta i-a cumpărat dejunul, a treia l-a cotit pe coridor... MIHAELA: Iar, odată, întâmplător, din greşeală a intrat în toaleta pentru femei şi acolo s-au întâmplat de toate... ILEANA: Eu nu dau nici o atenţie poveştilor. Ştiu că, - din moment ce se povesteşte - nu se întâmplă nimic.

DELIA: ,,Căinele care latră - nu muşcă”! IGOR: Sincer, sunt convinsă că cei mai buni soţi sunt ofiţerii. Ăştia sunt adevăraţi bărbaţi. În armată nu poate

intra orişicine. MIHAELA: Şi mai e şi uniforma! IGOR: În armată nu sunt femei şi din partea aceasta sunt liniştită. DELIA: Cele mai periculoase sunt birourile unde sunt amestecaţi. Să vă fie clar, acolo se întâmplă de toate. ILEANA: Dacă e brunet şi mai are şi mustăcioară, imediat şti cât e ceasul. Aceşti sunt cei mai periculoşi.

Bruneţii cu mustăcioară. ELENA: Dacă vrei pace-n casă, găseşte-ţi unu blond, palid, anemic. IGOR: Pentru dragoste, cei bruneţi sunt ideali dar, pentru căsnicie... MIHAELA: Din câte am văzut eu, în filme, marii amanţi sunt cei bruneţi cu mustăcioară. DUNJA: Cum ei apar, apar şi încurcăturile şi înşelăciunile. Aşa le este sângele, probabil... MARIA: Şi pentru că filmul nu este căsnicie, mai bine să găsesc un blond, liniştit şi tăcut. Aceasta deja promite. ELENA: Eu sunt de acord. Uite, de exemplu, Boško. El e cu adevărat bărbat bine... nu are nici un cusur. Dar

dacă ar veni mâine, să presupunem, să mă ceară în căsătorie, ar trebui să mă gândesc bine. IGOR: Soţul e soţ, iar Boško e Boško! ILEANA: Ceea ce e în plus la Boško nu corespunde pentru soţ. IGOR: Nici într-un caz, cu o asemenea voce! Ce nevoie are un soţ de astfel de voce?! Soţul trebuie să fie

modest, aproape invizibil. Şi, nu un Boško! MIHAELA: Lăsaţi-l în pace pe Boško. Dacă s-ar şi întâmpla ceva, am fi nemulţumite că mereu este pe drumuri.

Ha, călătorie de serviciu! IGOR: Fiecărui bărbat i se pregătesc momeli diferite. Şi de aceea, nu sunt ei vinovaţi, ci femeile. DUNJA: Presupunem, ... fustele. Cred că fustele sunt momeli extraordinare pentru un bărbat. ILEANA: Iar, pe lângă fuste, şi un decolteu exagerat... IGOR: Să-i momim noi. Iată, să presupunem că eu îl momesc pe soţul tău; tu pe-al meu şi treaba gata. Cel mai

eficace ar fi dacă fiecare soţie şi-ar momi propriul soţ. DELIA: Cui? Soţului meu? Lui să-i întind plasa? ELENA: Dacă tu nu vrei, se găseşte cine vrea. Din toate părţile se întind plase... DUNJA: După părerea mea, cel mai bine e să nu te naşti femeie. Deoarece, dacă te naşti ca femeie, te aşteaptă

mari chinuri. MARIA: Bani să ai, că mâine ţi-ai schimba sexul. Cu toate că, eşti măritată. Şi, apoi, copilul ar avea doi taţi! Ce-

i mai trebuie şi mamă?! DUNJA: Am vrut numai să spun că, sexului masculin îi aparţine totul. Şi, totul i se îndeplineşte. MIHAELA: Ori au mult noroc, ori nu ştiu ce e... IGOR: Cunosc eu un caz: femeia aude că soţul a înşelat-o şi se hotăreşte la ceva foarte grav – să-i arunce acid în

ochi. A aşteaptat momen-tul potrivit şi i-a aruncat acidul. Dar, cum să vă spun, a fost acid din import,

neadaptat la mediul nostru şi omul rămâne cu ochii, parcă mai frumoşi şi mai negri decât au fost. Probabil acidul i-a spălat puţin...

MIHAELA: Asta doream să spun. Bărbatu-i dat de Dumnezeu să-l urmărească norocul. DELIA: Iar noi femeile... vedeţi şi singure... MARIA: În principiu, eu nu sunt de acord ca soţul să-şi înşele soţia. Or cât ar fi cealaltă de tânără şi frumoasă.

Dacă aş fi eu bărbat, aşa m-aş comporta. În al doilea rând, bărbaţii sunt nişte incapabili. Păcat că, este adevărat, dar, uni bărbaţi sunt bărbaţi, iar unele femei – femei.

ILEANA: În majoritatea cazurilor ar fi mult mai bine să fie invers. Există atâtea femei care sunt mai bărbaţi

decât toţi bărbaţii. DELIA: Nu ştiu cum e cazul vostru. Mie soţul îmi povesteşte totul. Se pare că are încredere în mine... DUNJA: Îţi este totuşi soţ. Mai bine îţi spune adevărul decat să mintă. Dacă îţi spune adevărul!? ILEANA: Hai, lasă. Când am fost noi mai nebune după bărbaţi? Când am avut între şaisprezece şi optsprezece

ani. IGOR: Dar, atunci am fost cu adevărat naive. MARIA: Femeile sunt jertfa dragostei numai din necunoştinţă de cauză. IGOR: De fapt, am fost nişte gâsculiţe şi am alergat după ei. Câte scrisori de adio am tot scris numai pentru că

am fost convinse că nu putem fără ei! MIHAELA: Bărbaţii există şi aceasta este un adevăr. De aceea trebuie să-i cheltuim. De, după un timp, oboseşte

omul... DUNJA: Viaţa ne-a oferit unmeni şi în acest meniu sunt bărbaţii... ILEANA: Vă rog frumos, fără iluzii şi sentimentalisme! Dacă tot ai dorinţa să iubeşti pe cineva, cumpără-ţi un

căţeluş şi iubeşte-l. Cine te opreşte?! MARIA: Ai dreptate. Ce aşteaptă bărbaţii? Să ne omorâm pentru ei?! IGOR: Nici nu-mi trece prin minte să mă omor din cauza lor. Nu au decât să se omoare ei puţin. Deajuns au fost

femeile tâmpite şi naive. Eu, personal, pe fiecare bărbat îl socot un inamic şi un ocupant şi lupt cât pot contra lor. În fiecare zi mă gătesc, mă fardez ... Şi, hai, înainte, la război...

DELIA: Femeile frumoase pentru ei sunt moartea! Aleargă după ele şi cerşesc... IGOR: Mama voastră de bărbaţi. să vedeţi şi voi puţin cum este... MIHAELA: Nu aş avea nimic împotrivă ca vreunul să se omoare puţin din cauza mea. Ei au început primii,

haideţi măcar noi să râdem ultimele... ELENA: Asta-i nefericirea. Fără ei nu putem, iar cu ei nu e uşor. DUNJA: Dacă pe un bărbat îl impart cinci femei, matematic înseamnă că fiecăreia îi aparţine o cincime... ILEANA: Aşa suntem noi. Întâlnim omul care se omoară din cauza noastră, pe noi ne lasă indiferente. DELIA: Noi imediat căutăm unul pentru care suntem pregătite să ne omorâm... MARIA: Nu înţeleg de ce atunci atâta ne văicărim? DELIA: Şi trebuie să ne văicărim! Căci, sunt ca animalele!

DUNJA: Când vorbesc – strigă, când dorm – sforăie. Când mănâncă - produc nişte sunete... DELIA: Animale adevărate! MIHAELA: Au ceva canibalic, ceea ce mai au doar animalele. ELENA: Şi întotdeuna doresc să fie învingători: la fotbal, box, la locul de muncă, cu femeile.... MARIA: Şi întotdeuna transpiră extraordinar...! DELIA: Eu nu cer să mă iubească. Îmi ajunge că îl iubesc eu. Nu cer nimic mai mult! DUNJA: Nici nu-ţi trebuie mai mult, dacă deja îl iubeşti... ELENA: Bărbaţii sunt ca şi copiii, tot timpul doresc ceva şi nici singuri nu ştiu ce... MIHAELA: Se impune întrebarea: Ce ar primi femeile în schimb dacă nu ar mai avea nimic cu bărbaţii? IGOR: Căţeluşi, pisicuţe, papagali, peştişori de aur... ILEANA: Fleacuri. În loc să mă plimb cu un bărbat, să trag după mine un câine sau să citesc o carte. În loc să

stau de vorbă între patru ochi? Scuzaţi! MARIA: Până nu se inventează ceva mai bun, trebuie să ne luptăm cu bărbaţii. DELIA: Cât sunt eu întrebată dar, nu mă întreabă nimeni, se pare că femeile sau cam săturat de bărbaţi. MARIA: Bărbaţii sunt egoişti. Ei ne oferă timpul lor doar în două cazuri: din orgoliu sau dacă nu au la îndemână

altă jucărie! ILEANA: Iar pentru o femeie adevărată, dragostea este unicul motiv să contacteze cu bărbaţii. În sfârşit, din

cauza aceasta avem atâtea sinucideri... MARIA: Hai, să fim sincere! Aceea care nu este pentru viaţă, care nu este pregătită să lupte, mai bine să se

sinucidă. DUNJA: Cel mai îngrozitor este când se plânge. Ba ar vrea să trăiască, ba nu ar vrea. Astăzi îşi pune capăt

zilelor, ba mâine. Şi de geaba aşteptăm ziua de mâine! MIHAELA: Şi de ce, mă rog, soţul să o omoare? Nu e el vinovat sărmanul, ca apoi şi ziarele să-l i-a la rost şi

scriu articole ,,Jertfa unui soţ nebun"... auzi, jertfa!!! Dar ea care din viaţă i-a făcut chin şi suspin?!!! MARIA: Vă zic, mai bine să se omoară singură, decât să ducă cu ea încă o viaţă în iad! DUNJA: Mi se pare că, totul este din cauza influenţei filmelor. Numai în filme tot timpul cineva suferă, cineva

urăşte, tot timpul cineva se revanşează. ILEANA: Oameni se iubesc şi aceasta este ceva normal. Dar atâtea lacrimi, au întrecut măsura. DELIA: Cum să se simtă împăcaţi cu viata un soţ şi o soţie care împreună urmăresc astfel de filme? Pur şi

simplu sunt sfidaţi. ELENA: Sunt convinsă că marile iubiri-s inventate şi nu au nimic comun cu oamenii de rând. IGOR: Pe de altă parte, sunt şi aceia care nu vor să iubească. Nu vreau să iubesc pentru că nu sunt pregătită să

sufăr. Nu vreu să zbor cu avionul căci nu vreau să mor. Nu vreau să mă scald pentru că, nu vreau să mă înec în baie. E, vreau să mă scad măcar să mă înec! Nu vreau să put!

ILEANA: Aceasta este important. Femeia trebuie să vrea, că dacă nu vrea, atunci nu e bine.

IGOR: Trebuie să avem câteva combinaţii. E mult mai uşor să lupţi când ai mai mulţi, nu risipeşti energia pe unul singur, şi nici pe acesta nu-l prinzi.

ELENA: Dacă îmi permiteţi, bărbatul în primul rând trebuie să fie bărbat iar, femeia – femeie. Toate celelalte

combinaţii cad în apă. DUNJA: Şi să nu se amestece în treburi feminine, murături şi alte mâncăruri de peşte.. IGOR: Imediat, după înfăţişare poţi să ştii cine e şi cum e. Dacă se va amesteca la murături sau nu. Personal dau

votul pentru cei scunzi în comparaţie cu cei înalţi. MIHAELA: La cei scunzi totul este concentrat, bătători, ca bomba... spun din experienţă... DUNJA: La cei înalţi totul este întins, nici fiert nici copt.. ELENA: În primul rând, cred că bărbatul trebuie să fie cineva cu cine se poate conversa. DELIA: Mare lucru! A conversa!!! ILEANA: Prima regulă: Dragostea e dragoste iar, căsnicia - căsnicie. MARIA: Şi, în nici-un caz, nu se permite să fie amestecate. Din dragoste, întotdeuna se fac cele mai mari

prostii. DELIA: Iar, când ajunge momentul decisiv, obligatoriu excludeţi inima şi vă bazaţi doar pe cap. O simplă

schimbare. ELENA: Cununaţi-vă cu cine vreţi, numai nu cu aceia care pescuiesc. Pe ei nu mai pot să-i suport! DUNJA: Dacă aş putea să înţeleg: Ce pescuiesc toată ziulica?! MIHAELA: Pescarii sunt mare nefericire pentru femei. Ai soţ, dar el e la peşte. Înseamnă îl ai, dar nu e cu tine.

Deci, nu îl ai!!!? ILEANA: Există ceva misterios în toată treaba asta... MARIA: E, ar pescui el la mine! Trai şi viaţă – eu aici, iar el acolo. Nu, frate. Nici într-un caz! DELIA: Poate că, unele femei mai mult ar dori mai degrabă ca soţul să fie la peşte decât... MARIA: Bine, scumpo. Dar nu toată nefericirea este curvie! IGOR: Pentru mine, cea mai mare nefericire este pescuitul. DUNJA: Toate acestea sunt o nimica toată. O cunoaşteţi pe aceea fină, fină, ce s-a căsătorit cu acel cercetător... MIHAELA: Cu acela fin. Înalt. Mereu în costum nou? DUNJA: Aha! E acela fin, învăţat, a adunat un fel de jigodii!!! Şi făcea dragoste cu ele. ILEANA: Ce? Ca şi cu femeile? DUNJA: Întoarce ochii pe dos, albeşte, tremură... DELIA: ,,Doamne fereşte”! (Îşi face cruce) ELENA: Îl alegi, iar el te înşeală cu o târfă. Alegi altul, ăsta te înşeală cu o băbuţă! Nu se ştie ce e mai rău! IGOR: Dacă mă întrebaţi pe mine, numai să nu mă înşele cu vre-o jigodie. Dacă tot o face, mai bine să fie

cineva care seamănă a femeie. Astfel, ştiu că mai am şi eu niscai şanse. Numai cu jigodiile, nu. DELIA: Eu sunt femeie miloasă. Aş putea să fiu soţie devotată oricărui bărbat. Oricărui. Numai să-mi fie bărbat!

IGOR: Bine. Nimeni nici nu spune altfel. Dar, ce faci dacă te înşeală, dacă e un pierde-vară? DELIA: Aşi putea să fiu o soţie devotată şi unui criminal... Să mă credeţi! DUNJA: Da, dar dacă te înşeală? MARIA: Eu înţeleg. să fie frumos. Şi să nu aibă bani! Sau să fie bogat, dar urât. Dar, să nu aibe bani şi, pe lângă

asta, să-şi permită să fie şi urât. Şi, pe deasupra, să te şi înşele... ILEANA: Bine zici, scumpo. Închipuie-ţi o astfel de combinaţie. Slabuţ şi urât. Să nu aibă nici o însemnătate. Şi

nici bani. Şi, pe deasupra, să-şi înşele soţia?! ELENA: Asta se întâmplă de multe ori. Un nimeni şi un nimic, mărunt şi urât, otrăveşte viaţa femeii care, în

multe cazuri, este şi mai frumoasă şi mai tânără dăcât el... MIHAELA: Asta poate să prinde doar la femei! Şi numai din cauză că suntem tâmpite! DELIA: Noi nu avem demnitate. Un ego. Şi, frumos, să spunem: Pardon, băiatu, ce oferă firma voastră - firmei

noastre? DUNJA: Pe lângă faptul că, sunteţi ştirbi şi chei, mai oferiţi ceva? ELENA: Frumos şi domol. Sub genericul: ,,Nu avem nevoie să trăim în gunoaie”. ILEANA: Dar, pentru că suntem naive şi cu inimă bună, ei ne folosesc. DELIA: Atunci nici nu-i de mirare că ne este aşa cum ne este. MARIA: Nu. Eu cunosc mai multe cazuri când fata ca o gâscă se căsătoreşte şi abia după aceea îşi dă seama cu

cine! ILEANA: Şi atunci începe. ,,Nu te-am închipuit aşa...” DELIA: ,,M-ai decepţionat”! DUNJA: ,,Cum am putut să mă las păcălită”?! IGOR: ,,E, de-aşi fi avut mintea de acum”! ELENA: ,,Mi-ai distrus tinereţea”! MIHAELA: ,,Ce-am avut”? ,,Ce-am avut...”?! ILEANA: Gâştelor fără minte trebuie interzis să se mărite... MARIA: Pentru astfel de gâşte şi gâsculiţe trebuie deschise şcoli sau cursuri... DUNJA: Da, da! Trebuie să li se prezinte poza bărbatului şi să li se explice: Asta e asta, iar Asta e asta Aceasta e

important. Aceasta nu-i important. De aceasta vă feriţi. Cu aceasta fiţi atente! MIHAELA: Învaţă despre crocodili şi elefanţi, cu care nici odată nu se vor căsători. Şi nu învaţă despre bărbaţii

care îi aşteaptă la tot colţu şi le întind plasa... MARIA: Vă asigur că voi cumpăra o mitralieră şi îi voi cosi eu!!! Priviţi numai în cafenele... MIHAELA: Fumează şi pun la punct puţin China, apoi puţin America. Totul le este perfect, aranjat, numai să

aranjeze America. DELIA: Ei sunt nişte cacă-frică şi nu bărbaţi.

DUNJA: Cel mai bine le este când se ascund. Aceasta le convine cel mai mult. ELENA: Ei sunt dezertori. MARIA: Pe fiecare cafenea aş scrie: Numai pentru invalizi, laşi şi dezertori! Şi să vâd cine ar intra atunci în ea! DUNJA: Nu se duc ei din cauza cafenelei, ci din cauza cântăreţei de cafenea. IGOR: Să vă destăinui... Câteodată e bine că sunt atât de simpli...Pe mine soţul meu m-a mângâiat în

tramvai.Frumos m-a mângâiat. Să nu fi făcut asta nici nu ne-am fi cunoscut... MIHAELA: Totul este bine până nu începe din nou... IGOR: I-am zis că nu-i mai permit să mângâie în tramvai şi până acum n-a mai făcut nimic.. Doar câteodată mă

mângâie pe mine... DUNJA: Asta nu se socoate, tu îi eşti soţie... ILEANA: Am eu o colegă care a tot ales şi la capăt s-a căsătorit cu un tânăr foarte drăguţ, dar a avut un defect:

miop. DELIA: Mai bine miop decât să alerge după fuste, să bea sau să joace table... ILEANA: Dar miopul, cu timpul, a început să alerge după femei, apoi să joace table, ba a început să consume şi

alcool...Coleaga mea, necăjită, îl întreabă ori nu îi este deajuns că e miop, ci şi-a mai adăugat şi alte vicii, iar el, nici una nici alta, de la miopie nu am nici o plăcere, iar de la celelate vicii am.

ELENA: Când stai bine şi te gândeşti, are dreptate. Una este să fii miop, iar, cu totul alta, să alergi după femei

... IGOR: Nu ştiu cum faceţi voi, dar eu alerg doar după bărbaţii liberi, galanţi. MARIA: Pentru mine fiecare bărbat este un animal domestic şi aşa îl şi tratez. ELENA: Când vorbim despre vicii, soţul meu are numai unul – nu mă iubeşte. În rest, este normal. Numai că nu

mă iubeşte. DELIA: Iubeşte atunci altceva sau pe altcineva? ELENA: Nu, se pare că este operat de acest sentiment. Dar pe mine nu mă supără lucrul acesta. Nu planific să

mă omor din cauza aceasta. Alţii au vicii mai mari. DUNJA: Aş fi pregătită să iert totul soţului meu. Numai mama, nu! Mama este cel mai mare viciu a fiecărui soţ. MIHAELA: Câteodată mi se pare că, mai uşor l-aş împărţii cu altă femei, decât cu mama lui. ELENA: Mai repede se trezeşte unul beat, decât îşi revine unul pe care mama îl sfătuie . DELIA: Oricare alt viciu e mai mic şi se poate tolera. ILEANA: Cea mai mare slăbiciune este inima slabă. Eu i-am înmormântat pe doi care au avut inimă slabă. IGOR: Cei drept, cel beat se întoarce acasă, de la alta tot acasă trage, cel ce joacă table mai trece şi pe acasă.

Dar, pe cel care a murit... nici nu trebuie să-l mai aştepţi – acela nu mai vine. ILEANA: De la primul soţ mi-au rămas două surori ale lui, de la al doilea trei. N-am mai putut să mă căsătoresc.

Le ştiu foarte bine. MARIA: Da, imediat ar fi comentat, ăsta mereu se căsătoreşte! ILEANA: Dar nici nu am mai dorit să mă căsătoresc. Nu că nu am avut cu cine... dar cum am ghinion cine ştie

ce suferinţă l-ar fi apucat pe următorul...

MARIA: Vă rog, ei sunt fără vicii. Bărbaţii? Ei sunt crăişori, visul, idealul nostru... DELIA: Viciul femeilor este că sunt femei. IGOR: Cum femeia reuşeşte ceva, imediat se întreabă dacă nu cumva e bărbat. ELENA: Ne-au răsplătit, nu-i vorbă – să fim mame. De parcă numai pentru asta suntem bune. Să ne jertfim. DUNJA: Câteodată ne şi complimentează: că suntem deştepte sau curajoase, de parcă am fi bărbaţi. DELIA: Haideţi să nu fim rele. Nu le este nici lor uşor. Problema lor numărul unu este să fie pe placul femeilor. MIHAELA: Tot ce fac, cu voie sau fără de voie, fac numai să ne fie pe plac. DUNJA: Şi tot chinuindu-se să evidenţieze curajul, forţa, mintea – ei ne descoperă viciile. IGOR: Cel mai mare viciu al lor este ego. ILEANA: Bărbaţii nu sunt numai problema noa-stră! Ei sunt o problemă pe plan mondial! DELIA: Lumea nu ştie ce să facă cu ei. DUNJA: Cu cât îi repară, ei sunt tot mai răi. ELENA: N-au ei leac. Bărbaţii nu se lecuie. De aceea este şi inventată armata. Dar nu-i prea eficace. MARIA: Se acresc mai repede decât laptele. Îl aeriseşti puţin şi imediat miroase a acreală. Stricăciune. Putregai! MIHAELA: Cum iese pe stradă, se schimbă lucrurile. Imediat are altă ţinută, altă grimasă, şi altă comportare. ELENA: Cât este în casă, strigă, înjură, urlă, n-are nervi... Dar, cum iese pe stradă... MIHAELA: De fapt, nu ştiu ce au. Cu cât noi suntem mai bune, cu atât ei sunt mai sălbatici. ILEANA: Are dreptate o prietenă a mea... De fiecare dată, când îşi îmbrăţişează soţul, vezi-doamne,

întâmplător, are ceva în mână. Iar el tremură. Vă închipuiţi ce fericit este când îl îmbrăţişează fără cuţit...

MARIA: Fiecare bărbat se poate repara. Cu garanţie. Sută la sută. DELIA: Mai bine nu te amesteca, nu te atinge, nu repara... ELENA: Vă închipuiţi acest caz: Hotărăşte una să-şi repare soţul, iar el nu ştie de unde să înceapă cu reparaţia.

Dar pas cu pas, l-a pus la punct. Să vedeţi însă, cum şi-a revenit, a şi părăsit soţia. S-a dus dracului cu o dactilografă.

IGOR: Dacă aşa stă treaba, mai bine aş rămâne cu un pierde-vară decât să-mi fie munca zadarnică. ILEANA: Eu am încetat să-i repar încă din liceu... DUNJA: Se pare că îi vom repara, dar ceea ce rezultă din această treabă nu va mai fi bărbat. MIHAELA: Ei sunt foarte patetici! Toată viaţa soţul îmi promite: Vei fi surprinsă într-o zi! Iar eu aştept acea zi

şi nicidecum nu soseşte. DELIA: Îi poate salva doar un miracol. Dar, mira-colul se va întâmpla însă, pe ei nu-i va salva. MARIA: Cum îţi dai seama că e bărbat, îţi este clar cu cine ai de a face!

MIHAELA: Al meu toată viaţa cumpără lozuri. Vezi, doamne, să mă surprindă. Câte-odată îmi vine să mă duc la sediul loteriei şi să-i rog să-i dea premiul, să mă surprindă... Le voi întoarce banii, fără nici o îndoială, numai să înceteze să-mi vorbească cum mă va surprinde...

ELENA: Bărbaţii sunt stricaţi până-n măduvă... Se duc la întâlnirea cu părinţii şi uită de casă. După un timp vine cu povestea cum a condus-o pe învăţătoare, că vezi era întuneric, că nu e căsătorită, că locuieşte la capătul lumii, că îi era frică.... Nu-mi mai spune...

DUNJA: În autoservire el cunoşte toate casieriţele. Una e Beba, alta Cica, a treia Mima... ILEANA: Ridică mâinile, cu astfel de soi nu te sinchisi. DELIA: Aşa sunt ei şi cu asta - basta! IGOR: Să ne gândim bine: nu ar fi rău să deschidem un serviciu tehnic pentru bărbaţi. MIHAELA: Cum observi ceva, imediat la reparaţie: schimbi cauciucurile, supapele, adaugi motorină... DUNJA: Să ştiţi numai că există şi adolescente care împrumută soţi. După aceea, trebuie reparaţie generală. DELIA: Cunoaşteţi cazul: soţia anunţă dispariţia soţului în Niş, iar poliţia îl găseşte la Zrenianin. ILEANA: Şi mai întotdeuna este mai convenabil să-l repari pe soţul vechi, decât să cumperi altul nou. DUNJA: Cel mai eficace este să sugerezi o boala fără leac. Frumos, în fiecare zi îl pipăi, suspini, lăcrimezi

puţin, citeşti prin ziare articole de medicină, îl îndemni să meargă la medic... IGOR: Sau începi să te aranjezi de zor, mult timp petreci în baie... Şi aceasta prinde. MARIA: Totul prinde dacă se plasează bine. Atunci viermele suspiciunii îi atacă centrul. DELIA: Îşi pierde acea bine cunoscută siguranţă şi consistenţă. ILEANA: Fiecare bărbat se poate repara, întrucât şti deosebirea între graşi şi slabi. DUNJA: Cei plinuţi sunt liniştiţi. Veseli. Glumeţi. Cu ei este uşor... MIHAELA: Dar cei slăbănogi..., cu ei e înfiorător! Sunt nervoşi. Răi. Tăcuţi. Tac şi dintr-o dată explodează. Cu

ei este cel mai greu. Cine nu are nervi, mai bine să nu-şi prindă mintea cu ei! ELENA: Dacă tot sunt atât de importanţi, atunci mai bine să-i lăsăm în grija poliţiei. Asta este totuşi cel mai

sigur!!! DELIA: Nu mai pot să-l tot păzesc, nici că mai vreau. Cât am mai avut putere, l-am alergat şi vânat, acum, însă,

nu mai pot! MIHAELA: Şi mie mi-au sleit puterile. Am slăbit şapte kilograme. M-am transformat într-o găină plouată. DUNJA: Şi pentru dragoste trebuie putere, dar pentru gelozie în mod special. IGOR: Femeia trebuie soţului să pună mâna pe portmoneu. Să-i i-a cât mai mulţi bani. MARIA: Cel mai bine este – toţi banii. ILEANA: Dacă îi iei toţi banii el rămâne invalid: nu mai există cafenele, femei, table – nu mai există! ELENA: Rămâne: casa, soţia, copiii. Şi, PUNCTUM !!! ILEANA: Ei, BRAVO! DELIA: Cel mai bine ar fi dacă reuşeşti să inversezi lucrurile: să te păzească el pe tine, nu tu pe el. Acesta este

nu cel mai bun mod. Ci unicul.

ILEANA: De la început îl ţineţi la rezervă. Niciodată pe deplin mulţumite, întotdeuna cu o doză de rezervă. Cu

complimente palide, pe alocuri... ELENA: Şi tot ce vă face cadou consideraţi ca minimum. Aceasta ar fi cel mai puţin ce-ar fi putut să vă ofere. MARIA: Noi femeile nu suntem normale! Îşi bat ei capul gândind la noi cât timp pierdem noi gândind la ei!? DELIA: Am iubit, am suferit şi ştiu ce e dragostea.Viaţa e teatru. Comedie. IGOR: Câteodată, când soţul întârzie, eu îmbrac haină neagră şi îl aştept în prag? Cum apare, mă prind de cap şi

declam: „Aceasta este mulţumirea pentru jertfa pe care o depun? Gelatule! Neagră e ziua când te-am cunoscut! Între noi totul s-a terminat!” El se sperie, nu ştie ce să creadă, cine dintre noi e nebun. Iar, eu mă retrag în WC şi râd la nebunie!

ELENA: Puţin teatru. Puţină minciună. Din timp în timp o intrigă... Aceasta îl distrează şi pe el. DUNJA: Bineînţeles, că totul diferă de la bărbat la bărbat. Fiecare cere alt mod de a fi păzit. MIHAELA: Pe gurmand, cel mai eficace, îl atragi cu bucate gustoase... IGOR: Pe cel timid, prin atmosferă... MARIA: Iar, pentru extreme, înscenează din timp în timp câte o ceartă, bătaie, haos... ILEANA: Cercetările de până în prezent au dovedit că aceste procedee sunt eficace. DUNJA: Noi toate provenim din sărăcie.Toate am ascultat basme cu crăiese blonde, trandafirii, iar noi brunete,

ce brunete - negre ca vrăjitoarele. ELENA: În cafenele a izbucnit o adevărată revoluţie când au apărut acele blondine NATURAL

ARTIFICIALE... MIHAELA: Cea mai mare frică îmi este de femeile divorţate. N-au nici ruşine, nici frică. DUNJA: Eu sunt convinsă că văduvele sunt mai periculoase. Inima le este ca jăratecul, pur şi simplu, cer atenţie

şi mângâieri... ILEANA: Cele divorţate au priviri directe. Sunt pregătite pentru orice iniţiativă. Sunt conştiente că nu au ce să

piardă. Sunt foarte periculoase. DELIA: Văduvele sunt, totuşi, cele mai periculoase. Cu ochii întredeschişi, şi toate au ochi mari, când îi deschid

efectul e enorm. Şi nu vorbesc, ci suspină. Mereu! DUNJA: Fereşte-te de cele divorţate! Ele râd, gesticulează şi cu mâinile şi cu picioarele... Privesc bărbaţii direct

în ochi, şi aceasta este mult mai eficace decât ochii întredeschişi ai văduvelor. IGOR: Dar văduva foarte des lasă capul pe umărul bărbaţilor, mereu suferă... Se repetă jocul cu blondele,

trezesc în ei instictul de apărători. ELENA: Lăsaţi gluma, cum nu vă este clar ce este cel mai periculos? O cunoşteţi pe aceia ce locuieşte vizavi de

mine? E, soţul ei s-a înamorat de acea negruţă din ,,FARMECE”! Nu este important că e brunetă. Pentru ea este pregătit să trăiască în San Francisco, dacă doamna nu doreşte să vină la el. A descoperit şi adresa ei, i-a scris o scrisoare de amor, cu fotografia lui cu tot.... Dar soţia a descoperit totul. Iar, aceia în San Francisco nici că visează că aici are amant şi că doi divorţează din cauza ei!

IGOR: E uşor cu acestea de aici, dar cum să ieşim la capăt cu cele pe care nu le vedem? DELIA: Dar, staţi să Vă spun ce mi s-a întâmplat mie: Au apărut sub fereastră căutând să răscumpere soţi daţi la

reformă, second hand!? Şi, dacă nu mai am nevoie, să-l vând pe al meu! Auzi soro, să-mi vând soţul? MARIA: Şi la tine? Aceasta este groaznic! De unde atâtea cumpărătoare de soţi!

ILEANA: Vă amintiţi de aceea care i-a luat la rând? DUNJA: Aceea care a fost căsătorită cu un pilot? MIHAELA: Cum să nu-mi amintesc de aceea care a trecut de la bărbat la bărbat pentru a se răzbuna că soţul i-a

fost în Africa... ELENA: Nimeni pe atunci nu a fost sigur în care pat va petrece noaptea... DELIA: Ce a fost cu ea? IGOR: A luat-o unu şi după puţină „şcoală” au plecat în Australia unde trăiesc şi acum. ILEANA: Să nu cumva să înceapă şi acolo ca aici... MARIA: Astea sunt ca pisicile...Au ele ceva. Un semnal! DELIA: Sau ridică ciorapii, sau ceva le cade din mână, sau n-au chibrite, sau întreabă de vreo adresă care nu le

trebuie... ELENA: Numai să intre în vorbă! DUNJA: Iar poşeta le este încărcată de pilule, medicamente, creme, pudră, parfumuri... MIHAELA: N-au ele nevoie de bărbaţi. Lor le trebuie doctor, psihiatru. IGOR: Cum să spun nu sunt normale. Aceasta este o stare de histerie. Eu aproape că sunt sigură că ele sunt cele

mai mari vrăjitoare. ILEANA: Le scânteiază ochii.. ,,Doamne fereşte”! (Îşi face cruce) Ca la draci. Bine zici, de parcă au venit pe

mătură! MARIA: Pentru mine, cele mai duioase sunt despărţirile... de soţ. ESTE FOARTE DUIOS! Mereu povestesc

că vor pleca pentru totdeuna! Fără reîntoarcere! MIHAELA: Dar înainte de a pleca pentru totdeuna, plecă, câte o dată, în fiecare zi ELENA: Pleacă din diferite motive că ar fi supa fierbinte, că sunt şifonaţi pantalonii, că le plâng copiii... Ei vor

înnebunii în casă! MIHAELA: Au motiv întotdeuna. Cum să nu înebunească: se îmbracă, fac gălăgie şi pleacă. Se mai întorc

odată să vă ofenseze şi, apoi, pleacă într-o gălăgie şi mai mare. DUNJA: Se întorc pe la amiază. Dorm după masă şi în casă trebuie să fie linişte. Apoi din nou încep cu povestea

cum că: Mâncarea este prea sărată. Nu au brichetă. Nu pot să găsească nasturii de la cămaşă...Şi, apoi, iarăşi încep cu gălăgie şi promisiunea că nu se vor mai întoarce niciodată.

ILEANA: Sunt sătulă de teroarea lor! Nu mai ameninţaţi şi nu mai promiteţi !!! Nu mai faceţi gălăgie. PLECAŢI!!!

DELIA: Poate vom supravieţui fără voi, ce credeţi? MARIA: Astăzi preţul bărbaţilor se ridică cu cât au nefericit şi părăsit mai multe femei. DUNJA: Nu-i bărbat dacă nu a divorţat cel puţin o dată. MIHAELA: Iar lumii povestesc nişte poveşti vânătoreşti, căci le e ruşine să recunoască... ILEANA: Şi aceasta o fac obligatoriu în cafenea.

ELENA: Am eu o propunere: să înfiinţăm creşe şi grădiniţe în cafenele. Ospătăresele cu decolteu ar putea să aibă grijă de copii.

DUNJA: Aceasta ar fi foarte modern şi contemporan. DELIA: Şi copiii ar fi mai mult timp cu taţii. MARIA: Dar şi condiţiile sunt mult mai bune în cafenele decât la subsol, unde locuim noi. IGOR: Şi atunci să ne părăsească cât le e voia. ILEANA: Haide, fetelor, ne-am cam pripit, nu se divorţează pentru o aventură sau două! DELIA: Nu pot să trăiesc singură! MARIA: Colega mea are un frate. El s-a interesat de tine... Adevărat că acum e în Canada, dar... MIHAELA: Poate că al tău îşi va veni în fire. A mai plecat şi înainte şi tot s-a întors. DUNJA: La mine în bloc e un medic. De curând i-a murit soţia. Poate s-ar putea ceva... DELIA: Nu ştiu dacă are sens... Voi vedea... ELENA: Când m-a părăsit al meu, l-am întrebat frumos de ce? Iar el nu a ştiut să-mi explice. Acum s-a întors. E,

dar eu am altul. DUNJA: S-a întors? DIN NOU? ELENA: Când a plecat a luat din casă radioul cu toate că a ştiut că îl am de la mama! Nu se poate aşa! Când l-

am rugat să divorţeze de acea dactilografă, nu a vrut. Acum e rândul meu să mă mărit. MARIA: Eu am clarificat lucrurile: Ce sunt eu, ţigară, acum mă părăseşti, acum nu mă părăseşti? DUNJA: Dar, dacă acum iubeşte pe alta? MARIA: Auzi motiv! În primul rând, nu a iubit şi nici nu ştie să iubească. El e narcisist şi egoist! MIHAELA: Poate că nu vă întelegeţi? MARIA: Dar spune: Cine se înţelege în căsătorie? ELENA: Diferenţe intelectuale ? MARIA: Tot ce a citit a făcut-o în WC. Eu de altă gimnastică intelectuală nu ştiu. IGOR: Nu poţi să suporţi nici familia lui! MARIA. Adevărat! Nu sufăr familia lui. Familia mea sunt mama şi sora, iar a lui şi unchiul şi fiul unchiului, şi

nora şi sora ei din partea tatălui... Şi nimeni nu moare, mereu se nasc. Iar el nu poate să inventeze alt motiv? Pentru mine, motiv serios e să moară! La aceasta are drept, alt motiv nu i-au în considerare.

DELIA: Pe mine m-a înşelat soţul cum nici o altă femeie nu a fost înşelată. A început încă înainte cu trei ani: se

văita că am îmbătrânit, că suntem ultima dată la mare. Auzi: ,,Ce a fost până atunci a fost... să-l iert”. Mie mi s-a rupt inima. Am crezut că moare.

ILEANA: Iar el, în loc să moară, a găsit alta? DELIA: Aha! A găsit alta şi i-a fost teamă să nu mă ofenseze dacă pleacă cu ea. Eu i-am mulţumit pentru

atenţie. El a plecat, a anunţat cununia iar, eu, în ziua nunţii i-am trimis o telegramă: VINO IMEDIAT. ŢI-A MURIT MAMA. El s-a prins. A zburat la, vezi doamne, mama moarta, iar eu m-am dus la viitoare lui soţie şi i-am tuns părul. HAHAHA!!! (râde histeric)

DUNJA: Satisfacţie deplină!

MIHAELA: În nici un caz nu vreau să mor prima. Nu numai că nu vreau, nici nu pot. Nefericitul meu de soţ s-a

înscris într-o societate şi acum abia aşteptă să mor să mă ardă. Când am auzit, numai ce nu am făcut un atac de cord.

ELENA: Să te ardă, ca pe o vrăjitoare? Să creadă el că eşti vrăjitoare..., dar nu e cel mai compe-tent să hotărască

dacă să te ardă sau nu. MARIA: Te-ar arde el de vie, numai dacă ar putea. IGOR: Şi, pentru că nu poate, aşteaptă să mori... MIHAELA: Lasă, că îi întorc eu. Cu vârf şi îndesat! Când moare, îi voi ridica monument să-ţi stea minte-n loc. DELIA: De ce să moară el. El nu are de ce să moară. Sau mie aşa mi se pare. S-a împietrit şi nu mişcă. Ăsta

moare când mor stâncile. DUNJA: Bine spui. Şerpii l-au muşcat, bulgarii l-au bătut, l-a călcat şi un camionu... apoi un acordeonist l-a

lovit de două ori cu un cuţit de măcelar... ILEANA: Altul, în locul lui, ar fi murit de frică, iar el nici de cuţit. Pierdem doar vremea povestind ... MIHAELA: Şi el, singur, spune: Eu nu voi mori niciodată. IGOR: Eu una îl cred. Chiar dacă l-ar condamna la moarte, tot n-ar muri. MIHAELA: De fapt, mă întreb la ce moarte să-l condamne, când el nu poate să moară!? ELENA: Eu îl cunosc încă din şcoală. Toată şcoala s-a otrăvit în cantina aceea nefericită, numai el n-a avut.

Odată, dentistul a încercat trei zile să-i scoată un dinte şi n-a reuşit. N-a avut putere. MIHAELA: E tâmpit să continuăm aceasta poveste. Voi muri eu... e mult mai simplu. ILEANA: Cunosc eu o pereche. Au trăit solid. S-au înţeles. Îşi vorbeau puişor şi puiculiţă... Şi s-au înţeles ca

atunci când unul moare, celălalt să se sinucidă, să treacă împreună în lumea de apoi. IGOR: Ca Romeo şi Julieta. MARIA: Dacă mă întrebaţi pe mine, foarte patetic. DUNJA: De fapt. PATETIC! ILEANA: Soţia, pe patul morţii, îl roagă pe soţ să nu îndeplinească promisiunea. Soţul nici să audă. DUNJA: Vai, ce trist... ILEANA: Şi soţia moare săraca. Înmormântare frumoasă, de ţinut minte. Toţi care am ştiut povestea am aşteptat

ca soţul să se sinucidă. MIHAELA: Şi cât aţi aşteptat? ILEANA: Aproape un an. Acum, de curând, s-a căsătorit din nou. DELIA: E, bărbaţii! ELENA: Soţul meu nu are altă familie decât pe mine. Şi singură am hotărât ca el să moară primul. Cine să-l

înmormânteze, dacă nu eu? IGOR: Şi cine va pregăti înmormântarea ta? ELENA: Mă voi descurca eu. N-am treabă. MIHAELA: Dacă deja poţi să alegi,- eu mă anunţ benevol! Da. Mă anunţ să mor.

DUNJA: Eşti tu normală!!!??? MIHAELA: După cum îmi închipui eu - acolo e linişte şi pace... Răcoare. Nimeni nu lucrează nimic... IGOR: Asta este cel mai important! MIHAELA: Puţin se mişcă... să le fie mai comod şi, apoi, din nou linişte. ELENA: De unde filosofia asta? MIHAELA: Aşa spune soţul meu. Te rog frumos, în felul acesta vrea să mă convingă să mor prima, ca apoi el

să se căsătorească cu caseriţa din farmacie cu care este aproape o lună de zile! DELIA: Eu n-aş avea nimic împotrivă să fiu prima, dar nu pot să-mi imaginez durerea soţului dacă ar fi aşa. MARIA: Păi, da. Nu va avea cine să facă mâncare, cine să spele rufele. Bărbaţii, în general, sunt incapabili ca

văduvi. IGOR: Eu singură nu ştiu cum să procedez. Toate colegele mele de mult sunt văduve şi se întâlnesc la cimitir... ILEANA: Du-te şi tu cu ele. Să le consolezi. Ştiu eu... IGOR: Mi-e neplăcut să mă duc. Soţul meu n-a murit, ce să caut la cimitir? ELENA: Bine zici! Ar fi ruşine. DUNJA: Cât e ceasul!??? Vai, eu trebuie să plec! MIHAELA: Haideţi fetelor, pentru astăzi e deajuns. Se vor întoarce nefericiţii noştri... şi, din nou, ne vor părăsi

pentru totdeuna. /pleacă toate. DELIA se întoarce/ DELIA: Toată viaţa îmi este din pietice. Tot ceva mărunt şi nimic altceva. Puţin am avut din viaţă fără petice.

Mai mult iubim noi viaţa decât viaţa ne iubeşte pe noi... Iar, dacă acesta e adevărul, atunci de ce ne văicărim şi căutăm câte găuri are... Nu-i aşa? /pleacă/

TRAIAN: Soţia mea a avut un amant înainte de a ne căsători. Noi ne-am căsătorit, dar au rămas obligaţiile faţă

de acel student. La început a şi locuit cu noi, după aceea s-a descurcat... Aici, soţia mea aproape că a căzut în ispită... Toate poveştile acestea despre bărbaţi le-am auzit de la ea. Dacă nu-mi povestea soţia mea, n-aş fi crezut! Auzi dragă, de curând a luat-o în maşină un prieten şi toată ziulica a ţinut-o în pădure numai cu nişte sendviciuri. Vezi doamne, i-a fost greu să o ducă la masă într-un restaurant. S-a întors foarte decepţio-nată. După aceea două luni a purtat de grijă unui prieten de-al meu. Vai de ea, a slăbit aproape trei kilograme! Şi pentru jertfa aceasta, dobitocul i-a făcut cadou poza lui! Straşnic! Şi acum să spună cineva că bărbaţii nu sunt nişte gunoaie?

FILIP: După atâtea poveşti, nu ştiu ce să gândesc. Şi ele au dreptate, dar nu cred că e chiar aşa, numai că ele au

dat de dobitoci. Şi, acum, ce aşteptaţi de la mine? Să mă căsătoresc? Nu. Nu, cu mintea de acum. TODOR: Am avut eu una... Prima mea soţie. ,,Doamne fereşte”! Dacă ea a socotit că trebuie ceva... nu s-a putut

altfel decât cum spunea ea! Nu s-a liniştit până nu am divorţat ca, apoi, să se ducă la a doua mea soţie să-i povestească un car de prostii numai ca să ne certăm. E, acum, prima mea soţie vrea să ne împăcăm. Să ne căsătorim din nou?!!! Şi să trăim fericiţi?! Nu-mi trece prin cap. Hai, băieţi. E târziu. Să închidem.

ŽENSKI KLUB

DELIA: Mi naše muževe nikad dovoljno ne poznajemo... Da li ćemo ih bolje upoznati ako im zavirujemo u

džepove? To je pitanje! MIHAELA: Ja i ne želim da baš sve saznam o svom mužu. Moj muž je jednom hteo da mi pokaže rendgenski

snimak pluća – nešto su sumnjali, pa su mu snimili pluća. I on je hteo da mi pokaže taj snimak, valjda da se pohvali ili da me uteši da nema ništa na plućima. Medjutim ja sam odbila, nisam htela da gledam. To je, recimo, stvar koja me kod mog muža uopšte ne interesuje.

DELIA: Ja sam u početku radila takve stvari. Medjutim, nikad nisam znala da li sam ga uhvatila ili nisam. On

mi sve posle objasni i ja ispadnem glupa i još moram da mu se izvinjavam. Jednom sam ga zatekla kako se ljubi sa komšinicom u liftu, a on meni objasni da je u pitanju opklada. Drugi put nadjem mu u džepu sliku neke devojke sa plaže, a on mi kaže da je sliku poneo da mi pokaže neko žensko djubre koje je ostavilo tamo nekog njegovog najboljeg druga...

MIHAELA: Pošto žena nikad ne može da zna da li je nešto istina ili ne, ja sam rešena da izbegavam takve

stvari. ILEANA: Ako mene pitate ja sam za opreznost, za preventivu. Zato ja stalno držim u predsoblju spakovan kofer

sa mojim stvarima. I moj muž to zna. S vremena na vreme promenim stvari u koferu, operem ih, ispeglam, provetrim – pa opet u kofer!

DUNJA: Taj ti kofer dodje kao onaj pesak za gašenje požara... Ako ne bude požara, molim! Nećemo upotrebiti

pesak... ILEANA: I da vidite, moj muž pomalo cvika od tog kofera. Ne može a da ne misli na njega. To ga nervira i iks

puta me je molio da sklonim kofer i da ga ne nerviram, ali ja neću! Možemo se mi voleti, ali kofer ima da stoji tamo gde sam ga ostavila i tačka.

ELENA: Ja sa mojim mužem imam drugačiji dogovor. Ovo je kuća, ovo su obaveze u kući, ovo ti je radno

vreme. I molim... Imaš svoje slobodno vreme, slobodan si čovek, možeš da radiš šta voliš... Je li tako? Jer mi njih da kontrolišemo, to je nemoguće...

ILEANA: Imaš pravo. Da ih ispitujemo a oni da nas lažu. To je ispod dostojanstva. ELENA: E, ja sam tako sredila tu stvar i ne mogu da se požalim.

IGOR: Moj muž zna da ja uvek mogu da mu se revanširam. DUNJA: Ako on da gol ti mu odmah izjednačiš... IGOR: Jednom sam mu priredila jednu takvu stvar i sad mu više ne pada na pamet da nešto pokušava. Ja mu ne

branim, ali znaj da te čeka revanš. MARIJA: Ma ni ne treba da izigravaš mučenicu. Brak ti je kao terazije. Ako kod njega pretegne dobro – odmah

sledi revanš. Ali ako pretegne neka prevara – molim, tu smo, odmah kreće ofanziva! IGOR: Ništa ja ne dajem na neki ženski moral i slično. Šta je moralno za njega, to je i za mene. DELIA: Ne znam... stavrno ne znam... Ja mogu da vam kažem da sam se jedva udala...I sad mi ne pada na

pamet da pomislim još i da se razvodim, pa ne daj bože, opet udam! DUNJA: Pa dobro, udala si se, regulisala si to, pa ako ti to odgovara, nek te onaj tvoj laže.. DELIA: Njima nije ništa lakše nego da se razvedu, verujte mi... MIHAELA: Možda se nećete složiti, ali za mene prvi uslov za srećan brak je da žena ne voli svog muža. Prvo

to! MARIJA: Momak, hoćeš li više doneti naručeno?! ELENA: Slažem se. Ljubav može samo da pokvari brak! ILEANA: Pa da, žena se onda samo trza i preseca, sve je nervira... Eto, mene moj muž stalno laže. A ja ga

puštam. Valjda mu nešto treba čim laže. DUNJA: To mi je poznato – te mu je neka rekla da je pravi muškarac, te druga mu kupovala burek, te s trećom

se kao sudario u hodniku... MIHAELA: A jednom je, kao, greškom ušao u ženski WC i tu je svašta bilo... ILEANA: Ja ne obraćam pažnju na to. Znam da nije opasan koliko voli da priča. DELIA: Pas koji laje ne ujeda..... IGOR: Iskreno, ja mislim da su najbolji muževi oficiri. To su pravi muškarci. Tamo ne primaju škart. MIHAELA: A tu je i uniforma... IGOR: Drugo, u vojsci nema žena, pa sam mirna. DELIA: Najgore su one kancelarije gde je izmešano. Da znate, u tim kancelarijama, tu se najviše muti. ILEANA: Ma čim je crn i ima brkove, znaj koliko ima sati. Ti su najopsaniji... ti crni sa brčićima... ELENA: Ako hoćeš mir u kući nadji nešto plavo, belo, malokrvno. IGOR: Za ljubav i tako... ti crni su idealni... ali za brak... MIHAELA: Koliko sam ja gledala, svi najveći ljubavnici na filmu su crni i imaju brčiće. DUNJA: Film u kome se oni pojave ne može da prodje bez neke gužve, prevare. Valjda im je takva krv... MARIJA: A pošto brak nije film, bolje nam je da nadjemo nešto plavo, tiho i mirno. Tu je mnogo veća

garancija. ELENA : Ja se slažem. Evo, recimo, Boško. On je stvarno, mislim kao muškarac... nema zamerke. Ali kad bi

sutra, recimo, došao da me prosi, morala bih dobro da razmislim...

DUNJA: Muž je muž, a Boško je Boško! ILEANA: Ono što odgovara za Boška ne odgovara za muža. IGOR: Ma ne dolazi u obzir takav glas! Šta će mužu takav glas! Muž treba da je skroman, neupadljiv, a ne

Boško! MIHAELA: Pustite Boška na miru, posle bismo samo gundjale kako je stalno na poslovnom putu. KAO na

poslovnom putu! IGOR: Svakom muškarcu spremaju se razni mamci. I nisu oni krivi, nego su krive žene! DUNJA: Recimo – šlicevi! JA mislim da su razni šlicevi na suknjama strašni mamci za jednog muškarca. ILEANA: Ili, recimo, neki preterani dekolte ili tesna suknja.... IGOR: Namamimo ih. Ja namamim, recimo, tvog muža, ti namamiš mog, i gotov posao! Najbolje je kad svaka

žena mami svog muža. DELIA: Muž mi je, šta imamo tu da se mamimo?! ELENA: Ako ti nećeš da ga mamiš, ima ko hoće. Na sve strane samo mamci... DUNJA: Moje mišljenje je da ako ikako možeš, nemoj da se rodiš žensko. Jer ako ti se to zalomi spremaj se na

velike muke. MARIJA: Samo kad bi imala para, ti bi se sutra operisala, iako si udata. Pa neka dete ima dva oca. Šta će mu

majka?! DUNJA: Htela sam da kažem da je muški rod takav. Sve mu pripada i sve mu polazi za rukom. MIHAELA: Imaju sreće ili ne znam ni ja... IGOR: Znam ja jedan slučaj: Žena uhvatila muža u nekoj prevari, i šta će jadnica, reši se na ono najgore, da ga

unakazi, da mu sipa sodu u oči. I sačeka ga nekako, i prospe mu tu sodu. Ali to bila ova uvozna soda, naivna, ne naviknuta na ovo podneblje, i čoveku ostanu oči, a još mu nekako dodju još krupnije i crnje – valjda ih isprala ona soda – prosto lepši nego što je bio...

MIHAELA: To hoću da vam kažem. Muškarac je tako stvoren da ga prati sreća. DELIA: A mi žene... i same vidite... MARIJA: Ja sam u principu protiv toga da muž vara svoju ženu, ma koliko ova druga bila mladja i lepša. Da

sam ja muškarac, pošla bih od toga. Drugo, ako bi se i desilo nešto, ja ne bih sebi dozvolila taj kiks da budem uhvaćena. Medjutim, muškarci su često nesposobni i nespretni. Prava je šteta što neki muškarci su muškarci, a neke žene-žene.

ILEANA: U mnogim slučajevima bilo bi bolje da je obrnuto. Ima mnogo žena koje bi bile bolji muškarci od

postojećih. DELIA: Ne znam, meni moj muž sve ispriča. Vrti se, vrti i sve mi ispriča. Valjda ima poverenja u mene. DUNJA: Ipak, muž ti je. Bolje da govori istinu nego da te laže... ako govori istinu... ILEANA: Dajte, kad smo najviše ludovale za muškarcima? Kad smo imale po 16 i 18 godina. IGOR: E, onda smo bile prave naivke! MARIJA: Žene su žrtve ljubavi iz čistog neznanja. IGOR: Kakve smo guske bile i koliko smo trčale za njima! Koliko smo oproštajnih pisama napi-sale, jer smo

mislile da ne možemo bez njih!

MIHAELA: Muškarci postoje i to je činjenica. I treba ih trošiti. Ali zasiti se čovek posle nekog vremena. DUNJA: Život nam je ponudio jelovnik i na njemu se nalaze i muškarci... ILEANA: Molim vas, bez ikakvih iluzija i sentimentalnosti! Ako baš hoćeš nekog da voliš, kupi sebi pikinezera

pa ga voli, ko ti brani?! MARIJA: Vala baš! Šta oni očekuju, da se ubijemo zbog njih?! IGOR: Ne pada mi na pamet da se ubijem zbog njih! Neka se oni malo ubijaju, dosta smo mi žene bile naivke i

budale! Ja, lično, smatram svakog muškarca neprijateljem i okupato-rom i borim se koliko mogu. Svakog dana se maksimalno sredim i utegnem, pa sevam...

DELIA: Zgodne ženske su za njih smrt! Samo trče i prosjače... IGOR: Mamu vam mušku, da vidite malo kako to izgleda! MIHAELA: Ne bih imala ništa protiv da se neko od njih malo ubije zbog mene. Oni su prvi počeli, dajte bar da

se mi poslednji smejemo... ELENA: Ja mislim da je tu nesreća – bez nijh ne možemo, a sa njima nije lako. DUNJA: Ako jednog muškarca deli pet žena, to onda na svaku dodje samo po jedna petina. ILEANA: Takve smo mi. Nadjemo čoveka koji bi se i ubio zbog nas, ali nam to nije interesantno. DELIA: I odmah tražimo nekog zbog kog bismo se mi ubile... MARIJA: Pa šta se onda žalimo? DELIA: I treba da se žalimo! Kao životinje su! DUNJA : Kad govore – deru se, kad spavaju – hrču, kad jedu - mljackaju i srču... DELIA: Prave životinje! MIHAELA: Ima nečeg ljudožderskog u njima... nešto što imaju još samo zveri. ELENA: I uvek moraju da pobedjuju nekog ili nešto. U fudbalu, u boksu, na radu, sa ženama... MARIJA: I uvek se od toga strašno oznoje! DELIA: Ma ne tražim ja od njega da me voli. Dosta od mene što ja njega volim, ništa mi više ne treba! DUNJA: Samo ako ti njega voliš, ništa ti više ne treba... ELENA: Muškarci su kao deca, samo zanovetaju i zakeraju, ne znaju ni sami šta hoće. MIHAELA: Evo, recimo, da žene nemaju više nikakva posla sa muškarcima. E, sad me zanima šta mi to

dobijamo umesto muškarca? IGOR: Kučiće, mačiće, kanarince, zlatne ribice... ILEANA: Ma sve su to trice i kučine! Ja da se vodam sa nekom džukelom umesto sa muškarcem ili čitam knjigu

umesto da pričam sa čovekom – izvinite! MARIJA: Dok se ne izmisli nešto bolje, moraćemo da ratujemo sa muškarcima. DELIA: Meni se čini da su žene malo site muškaraca. MARIJA: Muškarci su sebični. Oni se nama bave iz sujete ili iz dosade.

ILEANA: A za pravu ženu ljubav je jedini razlog da stupi u kontakt sa muškarcem. I onda na kraju imamo

toliko mnogo samoubistava... MARIJA: Znate šta, ona koja nije za život, koja ne može da se bori, bolje da se ubije. DUNJA: Stvarno je najgore kad se prenemaže: te hoće da živi, te neće, te danas će se ubiti, te će sutra, a to sutra

nikako da svane! MIHAELA: A zašto muž da je ubije? Nije on, jadan kriv, a posle sve novine pišu ,,žrtva ludog muža"... čuj,

žrtva! A koliko mu je ona zagorčavala život! MARIJA: Ma bolje da se ubije sama, što da još nekom upropasti život?! DUNJA : Ja mislim da je to pre svega uticaj filmova. U filmovima stalno neko pati, stalno neko nekog mrzi i

stalno se neko nekome sveti. ILEANA: Ljudi se vole i to je normalno, ali toliko suza, to je već preterano. DELIA: Kako muž i žena da se osete kad gledaju takve filmove? Čisto im dodje neprijatno. ELENA: Ja lično smatram da je velika ljubav izmišljena stvar i da to nije za obične ljude. IGOR: A sa druge strane, imamo i one koje neće da vole. Neću da volim, jer neću da patim. Neću da letim

avionom, jer ću da poginem. Neću da se kupam jer ću se udaviti u kadi. E, pa hoću da se kupam, pa makar se i udavila! Neću da smrdim!

ILEANA: To je važno! Žena mora da hoće, inače neće, a to nije dobro. IGOR: Treba imati nekoliko kombinacija. Lakše se boriš kad imaš više njih, ne prosipaš zalud snagu na jednog,

pa ni tog jednog ne uhvatiš. ELENA: Ako smem da kažem, muškarac bi pre svega morao da bude muško, a žensko bi trebalo da bude

žensko. Sve druge kombinacije moraju da otpadnu. DUNJA: I da joj se ne petlja u ženske stvari! Zimnica i slično... IGOR: Odmah po izgledu znaš kakav je i od koje fele. Da li će da se petlja u zimnicu ili neće. Ja lično smatram

da su manji mnogo zgodniji od velikih. MIHAELA: Kod malih je sve koncentrisano, nabijeno, kao bomba je... znam iz iskustva... DUNJA: Kod visokih sve je nekako rastegnuto, sav je ni kuvan ni pečen... ELENA: Ja ipak mislim da bi muškarac morao da bude neko s kim može da se razgovara. DELIA: E, velika je stvar taj razgovor! ILEANA: Prvo pravilo: ljubav je ljubav, a brak je brak. MARIJA: I nikako ne mešati te dve stvari! Iz ljubavi se uvek prave najveće gluposti. DELIA: Kad dodje taj trenutak, trenutak udaje, treba isključiti srce i uključiti glavu. Čisto za promenu. ELENA: Jao, venčajte se sa svakim, samo ne za one što stalno idu na pecanje. Te ne mogu više da podnesem! DUNJA: Mhm! Da mi je samo znati šta pecaju po ceo dan? MIHAELA: Ti pecaroši su velika nesreća za ženu. Imaš muža ali je na pecanju. Znači imaš ga, ali nije tu, dakle

nemaš ga, zar ne?

ILEANA: To nisu čista posla. Ima tu nešto da znate... MARIA: Jao, što bi kod mene pecao! Što bih ja to mogla da zamislim – on tamo a ja ovamo! Nema bato, ne

dolazi u obzir! DELIA: Pa dobro neke žene više vole da on bude na pecanju, nego... MARIJA: Pa dobro, slatka sestro, valjda nije sva nesreća u toj švaleraciji! IGOR: Za mene je još gore pecanje. DUNJA: Nije to ništa strašno. Znate onu, onu finu, udala se za naučnika... MIHAELA: Onog finog, visokog, uvek u novom odelu? DUNJA: Mhm! E, taj fini učeni čovek je skupljao nekakve ,,bube”. I vodio ljubav sa njima. ILEANA: Šta? Isto kao sa ženama? DUNJA: Zakovrne očima, pobledi, drhti... DELIA: Strašno! ELENA: Izabereš jednog, on te vara sa nekom kamenjarkom, izabereš drugog on te vara sa nekom bubetinom!

Ne znaš šta je gore! IGOR: Što se mene tiče, ja ću odmah da vam kažem: samo ne sa ,,bubama”. Neka bude ipak nešto što malo liči

na mene. Tu bar znam da i ja imam neke šanse. Ali samo ne sa ,,bubama”! DELIA: Ja sam mila žena... Mogla bih biti dobra žena svakom mužu. Ali stvarno svakom! Samo neka mi je

muž! IGOR: Sve je to lepo, niko ne kaže da nije tako, ali šta ako te vara? Ako je neki ološ? DELIA: Mogla bih biti dobra žena i najgorem ubici... verujte mi na reč! DUNJA: Da, ali ako te vara? MARIA: Ja razumem da je lep, pa da nema para... Ili da ima para, a da je ružan. Ali da nema para, da dozvoli da

bude ružan i još da vara... ILEANA: Pa da, zamisli dobiješ ovu kombinaciju: da je žgoljav i ružan, da nije na položaju i da nema para i još

plus da vara svoju ženu?! ELENA: To je vrlo čest slučaj. Da neko ko je niko i ništa, žgolja i akrep, zagorča život ženi koja je, može biti, i

lepša i mladja od njega... MIHAELA: To može samo kod nas da prodje! Samo zato što smo blesave! DELIA: Mi nemamo svoje dostojanstvo, svoje ja, pa da lepo kažemo: pardon, bato, šta vaša firma nudi našoj

firmi? DUNJA: Sem što ste krezavi i ćelavi, nudite li još nešto? ELENA: Lepo i polako, pod parolom: nije nam nužno da živimo ružno... ILEANA: A ovako, mi smo meke i labave, i oni to koriste! DELIA: E, pa onda nije ni čudo što nam je ovako... MARIA: Ne jedan slučaj, znam ja više, devojka se zaleti kao guska, uda se i posle vidi za šta se udala!

ILEANA: I onda počinje: Nisam znala da si takav! DELIA: Razočarao si me! DUNJA: Kako sam mogla da se tako prevarim?! IGOR : Eh, da mi je bila ova pamet! ELENA: Upropastio si moju mladost! MIHAELA: Jao, šta mi bi, šta mi bi?! ILEANA: Guskama bez pameti treba zabraniti da se udaju... MARIA: Za takve guske i guskice treba otvoriti školu ili stečaj... DUNJA: Da, da! Treba im pokazati sliku muškarca i objasniti: ovo je ovo, a ono je ono, ovo je važno, ovo nije

važno, ovoga se čuvajte na ovo obratite pažnju! MIHAELA: More, uče o raznim krokodilima i slonovima – za koje se neće udati, a ne uče o muškarcima, koji ih

čekaju i mame na svakom ćošku! MARIA: Majke mi mile, kupiću šmajser, pa kad upadnem medju njih i počnem da ih slažem!!!! Pogledajte

samo te kafane... MIHAELA: Puše cigare i sredjuju polako malo Kinu, pa malo Ameriku. Sve im je na mestu, sve im je potaman,

još samo Ameriku da srede! DELIA: To su bre kukavice, a ne muškarci! DUNJA: Najlepše im je da negde pobegnu i da se sakriju. To im ide najbolje! ELENA: To je sve goli zabušant i dezerter! MARIA: Ja bih na svakoj kafani napisala : samo za škartove, invalide, zabušante i dezertere! Pa da vidim tog

koji će ući u nju! DUNJA: Ma ne idu oni tamo zbog kafane, nego zbog onih kafanskih pevaljki! IGOR: Da vam ispričam... ponekad je dobro što su tako prosti... mene je moj sadašnji muž uštinuo u busu. Lepo

me uštinuo. Da me nije uštinuo mi se nikad ne bismo upoznali... MIHAELA: Sve je to lepo dok ne počne po starom... IGOR: Ja sam njemu rekla da nema nekih novih štipanja i za sada ne mogu da se požalim... Ponekad još mene

uštine... DUNJA: To je drugo, ti si mu žena... ILEANA: Ja imam jednu drugaricu koja je dugo birala i birala, i na kraju se rešila da se uda za jednog prijatnog i

zlatnog momka, ali imao je manu: bio je zrikav. DELIA: Pa da, bolje da bude zrikav, nego da juri žene, pije, kocka se... ILEANA: E taj zrikavi se malo po malo odao ženskama, pa kartama, pa počeo i da pije... I pita ga ta moja

drugarica zar mu nije dosta što je zrikav, već se još nakitio nekim manama, a on ni pet ni šest, nego – Ja od toga što sam zrikav nemam nikakve koristi ni zadovoljstva, a od ovog imam.

ELENA: Da vidite, to mu je tačno. Jedna je mana biti zrikav, a druga kad juriš ženske i igraš karte. IGOR: Ne znam za vas, ali ja jurim slobodne muškarce, kavaljere, galantne tipove. MARIJA: Za mene je svaki muškarac domaća životinja i tako ga i tretiram. ELENA: Moj muž ima samo jednu manu, kad smo već kod mana, - ne voli me! U svemu je normalan i ispravan,

samo me ne voli...

DELIA: Pa da li bar voli nešto drugo? ELENA: Ne. Kao da je operisan od tog osećanja. Ali ja se ne ljutim, niti planiram da se ubijem. Ima i većih

mana od ove... DUNJA: Ja bi ovom mom sve oprostila, samo da nema majku! Majka je najveća mana svakog oženjenog

muškarca. MIHAELA: Čini mi se da bih ga lakše delila sa nekom drugom ženom nego sa majkom. ELENA: Pre se pijan otrezni, nego onaj kojeg majka uči i truje. DELIA: Svaka druga mana je lakša i manja, i da se podneti! ILEANA: Nema gore mane od srčane mane! Ja sam dvojicu upokojila jer su slabi bili sa srcem. IGOR: Pa jeste, onaj koji se napije opet se vrati kući, onaj koji juri žene bar znaš gde je, onaj koji se kocka doći

će kad tad. E, ali onaj koji je umro... tog ne vredi čekati, taj se ne vraća. ILEANA: Od prvog muža ostale su mi dve zaove, a od drugog tri. Nisam mogla da se ponovo udajem. Znam ih

kakve su... MARIA: Ma da, šta će reći, ova se samo udaje! ILEANA: A i nisam htela... tražili su me nije da nisu... ali kakva sam malerozna, ko zna kako bi i on jadnik

završio... MARIA: Molim vas, pa oni su bez mana. Muškarci? Pa to su naši prinčevi, naši snovi, naši idoli... DELIA: Ženska je mana to što je žensko. IGOR: Čim žensko nešto postigne odmah proveravaju da nije muško. ELENA: A i odužili su nam se, nije da nisu... majke! Kao da smo samo za to dobre! Da se žrtvujemo... DUNJA: I ponekad nam daju kompliment, da smo pametne ili hrabre kao muškarci. DELIA: Pa nemojmo baš tako. Ja ih iskreno žalim. Njihova je glavna životna ideja da nam se dopadnu. MIHAELA: Oni se muše, lažu, ginu, samo da bi nas zadivili. DUNJA: Stalno dokazujući svoju muškost, snagu, pamet – oni otkrivaju svoje slabosti. IGOR: To im je najveća mana – sujeta! ILEANA: Muškarci nisu samo naš problem. Oni su svetski problem! DELIA: U celom svetu ne znaju šta će sa njima. DUNJA: Što ih više popravljaju to su gori. ELENA: Nema njima leka. Muško se ne leči! Zato je i izmišljena vojska. Ali ne pomaže. MARIA: Brže se kvare nego mleko. Čim malo odstoji na vazduhu, odmah ga osetiš, kiselo, kvarež, budj! MIHAELA: Poprave se oni čim izadju na ulicu. Odmah je tu i drugo držanje i druga grimasa i drugo ponašanje. ELENA: Dok je kući besni, duva, psuje, nema nerve... e, ali čim izadje... MIHAELA: Ne znam šta im je, stvarno. Što smo mi bolje to su oni gori.

ILEANA: Ma ima pravo jedna moja poznanica... Kad god grli muža, njoj se kao slučajno nešto nadje u ruci. I on cvika. I sav je srećan kad ga zagrli bez noža...

MARIA: Može svaki muškarac da se popravi, garancijom – 100% DELIA: Bolje ne diraj, ne čačkaj, ne popravljaj... ELENA: Znam ja jedan slučaj: rešila jedna da popravi svog muža. A on, ne znaš od čega pre da počneš. Ali

malo po malo, dovede ona njega u red. No, kako je on došao sebi, tako otišao od žene. Lepo ju je ostavio zbog neke daktilografkinje!

IGOR: E, pa sladje mi je da budem sa ološem, nego da mi posle propadne trud! ILEANA: Ja sam rano prestala da ih popravljam. Još u gimnaziji. DUNJA: Popravićemo ih, ali to što dobijemo, to više neće biti muškarac. MIHAELA: Jadni su! Meni moj muž celog života govori: Iznenadićeš se jednog dana, samo polako... I ja čekam

taj dan, a on nikako da svane! DELIA: Njih može samo čudo da spasi, a čudo će se pre desiti bilo gde drugde nego njima. MARIA: Čim je muško odmah znaš na čemu si! MIHAELA: Moj stalno kupuje neke lozove. Kao da me iznenadi. E, čisto mi dodje da odem u lutriju i da im

kažem da mu smeste zgoditak, da dobije, da me iznenadi... vratiću im pare, nije problem, smao da prestane da mi govori kako ću se iznenaditi...

ELENA: Muško je pokvareno do srži... ode na roditeljski i nema ga da se vrati. Tek u neko doba, eto njega,

morao je da isprati učiteljicu, daleko živi, nema muža, strah je da ide sama... Ma nemoj?! DUNJA: U samoposluzi on poznaje sve kasirke, lično. Jedna je Beba, druga je Cica, treća je Mima... ILEANA: Diži ruke od toga. ne vredi se mučiti. DELIA: Oni su takvi i gotovo! IGOR: Ne bi bilo loše otvoriti neki servis za muškarce. MIHAELA: Čim ne valja da mu se menjaju gume, ulje, dospe benzin... DUNJA: Ima i maloletnica koje pozajmljuju muževe, a posle toga treba generalka. DELIA: Znam, žena prijavi nestanak muža u Nišu, a oni ga nadju u Zrenjaninu. ILEANA: I uvek je jeftinije popravljati starog muža nego kupovati novog. DUNJA : Najbolje je sugeristi neku smrtonosnu bolest. Lepo ga pipkaš svaki dan, uzdišeš, pustiš koju suzu, čitaš

članke o opakim bolestima, teraš ga kod lekara... IGOR: Ili počneš naglo da se doteruješ, provodiš više vremena u kupatilu... i to pali. MARIA: Sve to uspeva ako se dobro plasira. Onda crv sumnje napada njegove glavne centre. DELIA: Gubi onu sigurnost i pamet... ILEANA: Svaki muškarac može da se popravi samo ako i jedino ako znaš podelu: na debele i mršave. DUNJA: Debeli su mirni, šaljivi, veseli, sa njima je lako... MIHAELA: Ali mršavi, e to je već strašno! Oni su skroz prgavi, nervozni, ćute, ćute pa odjednom

eksplodiraju... sa njima je teže. Ko nema živaca, bolje da lepo batali to oko mršavih. ELENA: Ako su oni tako značajni i važni, onda bolje da ih čuva milicija. To je ipak najsigurnije.

DELIA: Neću više da ga čuvam, ne mogu. Dok sam imala snage, jurila sam ga i lovila, sad više ne mogu. MIHAELA: I ja sam sva crkla i baldisala. Oslabila sam sedam kilograma. Sva sam se usukala. DUNJA: Za ljubav je potrebna snaga, a za ljubomoru pogotovo. IGOR: Žena treba mužu da navali na pare. Da mu uzme što više para. MARIA: Ili sve pare, to je još bolje. ILEANA: Ako mu oduzmeš pare on je sakat za sva vremena : nema kafana, nema ženske, nema kocke –

NEMA! ELENA: Nego ima: kuća, žena, deca. DELIA: Najbolje je ako možeš da udesiš da on čuva tebe, a ne ti njega. To nije najbolji način- već jedini. ILEANA: Držite ga od početka u podredjenom položaju: nikad potpuno zadovoljni, uvek sa dozom rezerve. Sa

malim, odmerenim komplimentima, tu i tamo. ELENA: Sve što primate od njega tretirajte kao minimum. To je najmanje što je mogao da učini za vas. MARIA: Mi žene nismo normalne! Kao da oni lupaju glave toliko oko nas kao mi oko njih! DELIA: Volela sam patila sam i znam šta je ljubav. Život je jedno pozorište. Komedija. IGOR: Kad moj muž neki put zakasni, ja obučem dugačku crnu haljinu, sredim kosu, stanem kod vrata pa ga

čekam. Kad on udje, ja stavim ruku na čelo i kažem: ,,Zar je to hvala za moju nesebičnu žrtvu?! Ubico, neka je proklet onaj dan kad sam te srela! Medju nama je svršeno zauvek!" On se zabezekne, ne zna ko je od nas dvoje lud. A ja otrčim u WC pa se iskidam od smeha!

ELENA: Malo glume, malo laži, uvek izmislite neku intrigu. To i njega zabavlja. DUNJA: Naravno, to sve zavisi od muškarca do muškarca. Svaki se čuva na drugi način. MIHAELA: Gurmana oduševi jelom... IGOR: Onog povučenog privuci atmosferom... MARIA: A ekstremnima priredi povremeno svadju, lomljavu i tuču... ILEANA: Dosadašnja ispitivanja pokazala su vrlo zadovoljavajuće rezultate. DUNJA: Ma sve smo izašle iz velike sirotinje. Sve slušamo bajke o plavim, prozirnim princezama, a mi

crnokose smo neke veštičare. ELENA: Prava revolucija u kafanama je nastala kada su nastupile sve one prirodno ofarbane plavuše... MIHAELA: Ja se najviše plašim rapsuštenica. Nemaju ni stida ni straha. IGOR: Ja mislim da su udovice opasnije, njihovo srce je još puno žara, traže nežnost i pažnju... ILEANA: Raspuštenice su ti drskog pogleda, spremne na svaku inicijativu. I nemaju šta da izgube! One su ti

veoma opasne. DELIA: Udovice su opasnije. Drže onako polu sklopljene oči, a sve imaju krupne oči, ali kad ih otvore efekat je

mnogo jači. I ne govore nego uzdišu. Stalno! DUNJA: Čuvaj se raspuštenica! One se kikoću, mašu rukama i nogama... Direktno gledaju muškarca u oči, a to

je mnogo jače nego ono žmirkanje kod udovica. IGOR: A udovica malo malo pa spusti glavu na nečije rame, stalno nešto pati... to ti dodje kao sa plavušama,

budi se zaštitnički instinkt kod muškarca.

ELENA: Ama, znate li vi šta je još gore? Znate onu što živi u stanu preko puta mog? E njen se zaljubio u onu crnu iz serije ,,ČARI”! Nema veze, pa šta ako je veštica, spreman je on da se zbog nje preseli u San Francisko, ako neće ona da se preseli kod njega. Nabavi on njenu adresu, napiše pismo sa sve slikom i ljubavnom posvetom... Nadje njegova žena sve to! A ona tamo u San Francisku i ne sanja da ima ovde ljubavnika i da se ovde dvoje razvode zbog nje!

IGOR: Lako je protiv ovih ovde, ali kako protiv onih koje ne vidimo? DELIA: Pa kao meni što se desilo, vikale mi neke pod prozor da otkupljuju stare muževe, pa ako mi ne treba da

im ga prodam! Čuj mog muža! MARIA: I kod tebe?! Pa to je strašno! Pun grad tih skupljačica! ILEANA: A sećate se one, što je išla redom? DUNJA: Ona što joj je muž bio pilot? MIHAELA: Pa, da, ona što nikako nije davala mira, nego išla redom, svetila se što joj je muž u Africi... ELENA: Niko više nije bio siguran da li će zanoćiti u svom krevetu... DELIA: A šta je bilo s njom? IGOR: Pokupio je neki, malo izmlatio, odveo u Australiju i tamo sad žive. ILEANA: Ne daj bože da i tamo krene po starom... MARIA: Takve su uglavnom kao mačke... Imaju one neke svoje oznake, signale... DELIA: Ili nameštaju čarape, ili im nešto kao slučajno ispadne, ili nemaju šibicu da zapale cigaretu, ili pitaju za

neku adresu onako bez veze... ELENA: Samo da se zakače! DUNJA: I pune su im tašne raznih pilula, lekova, masti, šminke, pudera, mirisa... MIHAELA: Njima nisu potrebni muškarci, njima su potrebni lekari i psihijatri. IGOR: One nisu normalne. To je neka vrsta histerije. Ja mislim da su one prve veštice. ILEANA: Sve im neka vatra sija iz očiju, nešto djavolsko. Ma sve je to doletelo na metli! MARIA: Meni su najdirljivija ostavljanja muževa... KAKO JE TO DIRLJIVO! Stalno nas ucenjuju kako će

otići zauvek! Bez povratka! Nikad više! MIHAELA: Ali pre nego što zauvek odu, oni odlaze po jednom... svakog dana. ELENA: Odlaze zbog vrele supe, zbog neispeglanih pantalona, zbog dece koja plaču... Oni će poludeti u toj

kući! MIHAELA: Uvek zbog nečega! I da ne bi poludeli ustaju, oblače se, treskaju vratima i odlaze. Zatim se još

jednom vrate da vas uvrede i još jače tresnu vratima. IGOR: Zatim se kasno vrate, odspavaju i mir u kući do negde predveče. Oni će poludeti u toj kući jer ste

presolili jelo, jer nemaju šibice, jer ne mogu da nadju dugmad za košulju... Opet treskaju vratima i prete da se više nikad neće vratiti.

ILEANA: Pa dosta više i tog njihovog! Dosta pretnji i obećanja! Nemojte više vikati, pretiti, lupati vratima.

IDITE! DELIA: Možda ćemo preživeti, šta znate? MARIA: Danas se muškarac ceni po tome koliko je žena ostavio i unesrećio.

IGOR: Nije muško ko se bar jednom nije razveo. MIHAELA: A samo pričaju lovačke priče, jer ih je sramota da priznaju... ILEANA: I sve to neizostavno po kafanama. ELENA: Ja predlažem da se otvore jaslice ili obdaništa u kafani. Na decu bi mogle da malo pripaze one

dekoltirane kelnerice. DUNJA: To bi bilo skroz moderno i savremeno. DELIA: A i deca bi više vremena provodila sa ocem. MARIA: I uslovi su mnogo bolji po kafanama nego u šupama i suterenima gde mi živimo. IGOR: Pa onda neka nas ostavljaju koliko hoće! ILEANA: Dajte, ne može se zbog jedne ili dve avanture rasturiti brak! DELIA: Ne mogu da živim sama! MARIA: Moja drugarica ima brata. On se nešto kao interesovao za tebe... Jeste da je sada u Kanadi, ali... MIHAELA: A možda se onaj tvoj dozove pameti. Jednom je isto tako otišao pa se vratio. IGOR: Kod mene u zgradi ima jedan lekar. Skoro mu je umrla žena. Možda bi tu mogla nešto... DELIA: Ne znam da li ima smisla... Videću... ELENA: Kad me je onaj moj prvi ostavljao, lepo sam ga pitala zašto me ostavlja i on nije umeo da objasni. I sad

se vratio. E, sad ja imam drugog. DUNJA: I vratio ti se? OPET? ELENA: A uzeo mi je radio, iako je znao da je mamin! E, pa ne može tako! Kad sam ja njemu rekla da se

razvede od one njegove frizerke, nije hteo. E, sad je moj red da se udam. MARIA: Ja sam mom rekla: ,,Ti možeš da odeš, ali najviše dvadeset koraka... Tu te stižem i likvidiram!" Pa

nisam ja duvan pa da možeš i da me ostaviš i da me ne ostaviš! DUNJA: A ako sad voli drugu? MARIA: Jak razlog! Pre svega, nikoga on nije voleo niti može da voli. On je sebičan tip i to otpada. MIHAELA: Šta ako se ne slažete u braku? MARIA: A ko se to slaže u braku? ELENA: Intelektualne razlike? MARIA: Sve što je pročitao on je pročitao u klozetu! Ja ne znam za njegovo drugo čitanje... IGOR: Pa, ne podnosiš njegovu familiju. MARIA: Tačno, ne podnosim njegovu familiju. Ali meni je familija majka i sestra, a njemu je familija i ujka i

ujkino dete i ujkina snajka i njena sestra po ocu... I niko ne umire, nego se sve radjaju novi i novi! I ne može da se smisli nešto drugo? E, odobravam mu samo da umre! To može i na to ima pravo, a sve drugo ne dolazi u obzir!

DELIA: A onaj moj me prevario, svaka mu čast! Još pre tri godine počelo: vajka se kako smo ostarili, kako nam

je ovo poslednji put da smo na moru, šta je bilo bilo je, da mu oprostim za sve... Ja se uplašila, da mi neće umreti!

ILEANA: A on našao drugu?

DELIA: Aha! Spandjao se sa nekom pa se bojao da me ne povredi kad me ostavi. Ja mu zahvalim na pažnji, pustim ga, on zakaže svadbu, a ja na dan svadbe pošaljem telegram: MAMA TI JE UMRLA DOĐI ODMAH. On poleti ko ptica lastavica, ja odem kod one njegove i ošišam je na nulu, HA HA HA!

DUNJA: Zadovoljiš sebe stoprocentno i budeš miran. MIHAELA: Neću, boga mi, da umrem prva! Ne da neću, nego ne smem. Onaj moj se upisao u neko društvo i

sad samo čeka da umrem da me spali! Kad sam čula zamalo da me udari kap! ELENA: Da te spali kao vešticu?! Neka on i misli da si veštica, ali nije on jedini merodavan da po svojoj volji

odlučuje i spaljuje. MARIA: Ma spalio bi te on i živu, samo samo kad bi mogao. IGOR: A pošto ne može, bolje išta nego ništa... MIHAELA: E, vala odužiću mu se pošteno! Kad umre ima da mu napravim takav spomenik, mozak da mu

stane! DELIA: Od čega on da umre?! Pa on nema od čega da umre! Bar ja ne vidim od čega bi mogao da umre. On se

skamenio i ne mrda ni tamo ni ovamo. Umreće kad umre i kamenje. DUNJA: Vala baš. Zmije su ga ujedale, Bugari su ga tukli, kamioni su prelazili preko njega... Neki harmonikaš

ga je dva puta udario kasapskim nožem. ILEANA: Neko drugi bi umro od straha, a on ne može ni od noža! Ne vredi da pričamo, samo gubimo vreme... MIHAELA: On to i sam kaže: Ja nikad neću umreti! IGOR: I ja mu verujem! Da ga osude na smrt, to ne mogu. MIHAELA: Čak i da mogu, pitanje je šta da mu rade i kako da ga ubiju kad on ne može da umre. ELENA: Znam ga ja još iz škole – potruje se cela kantina, a njemu ništa. Jednom su mu vadili zub tri dana i nisu

mogli da ga iščupaju nisu imali snage. MIHAELA: Glupo je ovome nastavljati. Umreću ja... to je jednostavnije. ILEANA: Znam ja jedan par... živeli su dosta solidno... mazili se, tepali jedno drugom. Dogovorili su se da kad

jedan umre, onaj drugi će da se ubije, da umru zajedno. IGOR: Kao Romeo i Julija! MARIA: Bespotrebna patetika ako mene pitate. ILEANA: I žena bi na samrti i pozove muža i kaže mu da je smešno da i on umre zbog nje, nego da se batali

ćorava posla. Muž neće ni da čuje. DUNJA: Kako je to divno... ILEANA: I žena umre. Lepo je sahrane i sve po redu. E, sad čekamo da vidimo da li će on da se ubije zbog nje. MIHAELA: I koliko dugo već čekate? ILEANA: Nekih godinu dana. On se skoro ponovo oženio. DELIA: E, šta ti je muško! ELENA: Moj muž nema nikog sem mene. Ja sam rešila da prvo on umre, pa onda ja. Ko će voditi računa o

sahrani, ako neću ja? IGOR: A ko će voditi računa o tebi kad umreš? ELENA: Ja ću se snaći, ne brinem ja za sebe.

MIHAELA: Ako može da se bira, evo – ja se javljam! Jeste,da umrem. DUNJA: Da li si ti normalna? MIHAELA: Kako ja zamišljam – tamo je divota i tišina, hladovina, niko ništa ne radi. IGOR: E to je najbitnije! MIHAELA: Malo se neko promeškolji da se bolje namesti, i opet tišina. ELENA: Odakle ti ta filozofija? MIHAELA: Tako moj muž govori. Molim te, on hoće mene time da nagovori da umrem pre njega, da bi on

mogao da bude sa onom kasirkom iz apoteke sa kojom se spandjao prošlog meseca! DELIA: Ja nemam ništa protiv da budem prva, ali ne mogu onog mog da zamislim kao očajnika. MARIA: Pa jeste, niti ko da skuva, niti ko da opere. Muški su opšte nesposobni kao udovci. IGOR: Ja stvarno ne znam šta da radim. Sve moje drugarice su odavno udove i skupljaju se po grobljima... ILEANA: Pa otidi do njih, pruži im malo utehe, šta ja znam... IGOR: Pa otišla bih ja do njih, ali mi neprijatno. Muž mi još nije umro, šta ću ja na groblju? ELENA: I to što kažeš! Sramota bi bila. DUNJA: Koliko li je sati? Jao, pa ja moram da krenem! MIHAELA: Idemo devojke, dosta kafenisanja za danas. Doći će nam oni nesretnici, opet će da nas napuštaju

zauvek. (Odlaze svi sem Delije) DELIA: Ceo moj život je iz nekih zakrpa. Sve nešto na sitno i na malo. Malo je života bez zakrpa... Mi više

volimo život nego život nas... E, a ako ga volimo onda nije red da ga ogovaramo i nalazimo mu mane, zar ne?

(Ispija čašu i odlazi) TRAJAN: Moja žena je imala jednog dečka pre mene. Mi smo se uzeli, ali su naše obaveze prema tom studentu

ostale. On je u prvo vreme i stanovao sa nama dok se ponovo nije snašao... Vidite ona je tu skoro imala jedan kiks... Ja sam se od svoje žene naslušao takvih priča o muškarcima. Da mi ona nije pričala ne bih verovao! Tu skoro povezao je jedan prolaznik kolima. I držao je ceo dan u šumi na sendvičima... Bilo mu je teško ili mnogo da je odvede negde na ručak. Žena se vratila ogorčena! Zatim je puna dva meseca negovala jednog mog druga. Mogu da va kažem da je za ta dva meseca oslabila više od tri kilograma. Za svu tu njenu brigu i negu on joj je poklonio svoju fotku! Grozno! I sad kažite da nisu muškarci djubrad?

FILIP: Kad sam se naslušao svih ovih priča, prosto ne znam šta da mislim. I one su u pravu, ali nije ni sve tako,

samo su one naletele na stoku. I šta bi se sad trebalo očekivati od mene? Da se oženim? Ne pada mi na pamet!

TOŠA: Ma imao sam ja jednu, moju prvu ženu, rospijetina. Kad ona nešto uvrti u onu njenu glavu ne da mira pa to ti je! Nije se smirila dok se nismo razveli, a zatim je otišla kod moje druge žene i napričala joj takve gadosti da sam sad ostao i bez druge žene. E, sad prva žena hoće da se ja pomirim sa njom, da se ponovo venčamo i da živimo srećno i zadovoljno! Ne pada mi na pamet! Ajde momci da zatvorimo, kasno je!

SOCIETATEA DE LIMBA ROMÂNĂ DIN VOIVODINA – REPUBLICA SERBIA

Colecţia ,,TEATRU”

Volumul 1

Colegiul de redacţie al publicaţiilor S.L.R.

Conf. univ. dr. Marina BĂDESCU

Prof. Ileana-Dorina BULIC Prof. Nicu CIOBANU

Prof. Pavel GĂTĂIANŢU Conf. univ. dr. Ileana MAGDA

Prof. univ. dr. Lia MAGDU Jurnalist cu licenţă Lucian MARINA

Prof. dr. Gligor POPI Prof. dr. Trăilă SPĂRIOSU

Redactor-şef şi responsabil al publicaţiilor S. L. R.

Ileana-Dorina BULIC

Coperta: Lucian MARINA

Toate drepturile asupra publicaţiei aparţin Societăţii de Limba Română din Voivodina – Republica Serbia

Această publicaţie a fost tipărită în colaborare cu Secretariatul provincial pentru cultură, învăţământ şi ştiinţă şi Secretariatul pentru exercitarea drepturilor minorităţilor naţionale din Voivodina

Referenţi:

Prof. univ. Dr. Ileana MAGDA Stela BARBU MARINA

Tehnoredactare, corectură şi procesare computerizată:

Lucian MARINA

Ilustraţii: Viorel FLORA

C IP –Каталогизацијау публикацији БиблиотекаМатице српске, Нови Сад RADOVIĆ,Duško CLUBULFEMEILOR/ŽENSKI KLUB, ediţie îngrijită de Lucian Marina; Novi Sad: Societatea deLimba Română din Voivodina – Republica Serbia, 2004, Novi Sad: ,,FOCUS”, 200pag. : 18 cm – Colecţia ,,TEATRU” Notăasupra ediţiei / Lucian Marina: pag. 5-7, Textul piesei de teatru ,,CLUBULFEMEILOR” în limba română 9-49, Textul piesei de teatru ,,ŽENSKIRAZGOVORI”, înlimba sârbă 51-99, Tiraj: 500exemplare