Educaţia incluzivă – o şansă pentru fiecare

Povestea excursiei noastre începe în dimineaţa zilei de 6 octombrie 2007. Ne-am adunat în faţa şcolii cu multe bagaje, emoţii şi mai multe, aşteptând autocarul… Acesta, însă, nu s-a lăsat prea mult aşteptat. De cum a parcat, ne-am şi repezit înspre el spre a ne îmbarca. Nu mai aveam răbdare. Doar plecam în excursie!

Ne-am aşezat confortabil şi…la drum!Se aude motorul! Pornim! Am plecat! Ce bine! “E prima mea excursie!” , spuneau voci timide ale unor copii fericiţi că au plecat în

excursie.Prima noastră oprire a fost la Coştei, acolo unde cândva era o cascadă. Chiar dacă nu am

mai văzut cascada, am admirat peisajul din împrejurimi.Am trecut foarte repede prin mai multe localităţi, dar cele care ne-au atras atenţia au fost

Recaş (pentru că, să fim serioşi, cine nu a auzit de vinul dulce-acrişor provenit din această zonă?!) şi Caransebeş, cu clădirile sale impunătoare şi cu o arhitectură foarte frumoasă.

Cât ai clipi am şi ajuns la Herculane, frumoasa staţiune balneo-climaterică din Munţii Banatului. Aici am luat întâi prânzul, la Restaurantul Hercules. Mâncarea a fost delicioasă şi din belşug.

Priviţi-ne ! Eram atât de înfometaţi !

După ce ne-am săturat, am mulţumit frumos pentru masă bucătarului şef şi… ce somn ne-a apucat...! Dar credeţi că am putut dormi?Da de unde! Domnul profesor Bârlovan ne-a spus că după o masă copioasă cea mai indicată este mişcarea.

Zis şi făcut. Cu mic cu mare am pornit spre Grota Haiducilor. În drum spre faimoasa grotă, ne-am oprit să ne pozăm. Vă întrebaţi cu cine? Ei bine, cu Hercules, a cărui legendă suntem convinşi că o ştiţi.

Ne-am despărţit de Hercules şi ne-am continuat drumul spre grotă. Să vedeţi peripeţii… De abia am urcat… Toţi ne văitam de febră musculară… Domnul profesor Bârlovan însă susţinea sus şi tare că aşa se face condiţia fizică. (O fi având dreptate! Vai de picioarele noastre…)

Am văzut şi grota, unde se ascundeau haiducii noştri de duşmani.Apoi am mers să luăm apă de la două izvoare cu apă curativă. Mirosea cam urât, cei drept,

apa asta, dar avea puteri miraculoase. A “vindecat” unul dintre excursioniştii ce fusese muşcat de o viespe. După ce s-a uns cu apa miraculoasă, înţepătura a dispărut ca prin minune. De aceea ne-am hotărât, o mare parte dintre noi, că din această comoară trebuie să ducem şi acasă.

După ce am mai făcut şi câteva cumpărături, amintiri de prin excursie, ne-am întors la autocar. Eram în întârziere şi trebuia să ajungem la Porţile de Fier.

Din păcate, am ajuns prea târziu la hidrocentrală, dar ne-am informat care era programul pentru a doua zi. Pentru că era prea devreme să mergem la hotel, am mai făcut un popas…pe vapor. Aici…surpriză: era nuntă! Aşa că pe lângă frumosul peisaj pe care ni-l oferea Dunărea, am văzut şi mireasa de pe vapor.

La finalul zilei am pornit spre Drobeta Turnu Severin. Aici am fost cazaţi la Hostel Turnu Severin, un centru pentru tineret foarte frumos amenajat. Doamnele învăţătoare, Florica Bandula, Tania Sârbu şi Georgeta Novacovici, ne-au repartizat câte patru în cameră. Apoi am urcat să ne lăsăm bagajele şi să ne pregătim pentru cină. Şi mult am mai aşteptat să se frigă grătarul acela de pui! La foamea pe care o aveam, fiecare minut ni se părea o veşnicie.

Apoi am fost la masă. Ce mâncare bună am servit…! Iami-iam!Deşi după mâncare ar fi trebuit ca Moş Ene să ne vină pe la gene, somnul se lăsa aşteptat.

Prin urmare, aşa cum probabil vă imaginaţi, am adormit mult după miezul nopţii. Şi cine avea ochii mici de somn dimineaţa? Cine alţii decât noi, excursioniştii.

Ziua de duminică a fost şi mai încărcată în activităţi. Bineînţeles că, după ce am reuşit să ne dezlipim ochii, ne-am spălat şi am coborât la cantină să luăm micul dejun. Şi ce bine ne-a prins ceaiul cu lămâie pe care l-am înghiţit dintr-o sorbire! Ne-am împachetat lucrurile, am predat camerele în perfectă stare unei cameriste foarte agitate, dar amabilă până la urmă, şi ne-am luat rămas bun de la Hostelul Turnu Severin.

Următorul nostru obiectiv a fost Muzeul Municipal Turnu Severin. Şi câte n-am mai văzut aici! De la relicve istorice la obiecte de cult, porturi populare româneşti din diferite timpuri şi zone, de la animale sălbatice ce-şi au habitatul pe teritoriul frumoasei noastre ţări la animale demult uitate, dispărute de pe Terra, la rachete şi nave spaţiale cu care Omul a pătruns în spaţiul cosmic.

Apoi am vizitat Acvariumul aceluiaşi muzeu, am văzut piciorul podului construit de marele architect Apolodor din Damasc, care stă mărturie pentru noi, urmaşii dacilor şi ai romanilor, despre măiestria strămoşilor noştri.

Am lăsat în urmă oraşul Turnu Severin şi, cu ajutorul şoferului autocarului, am ajuns cât ai clipi la Muzeul Porţile de Fier I. Aici, o doamnă-ghid foarte amabilă ne-a prezentat istoricul celei mai mari hidrocentrale din România, cea care asigură aproximativ jumătate din energia electrică produsă din puterea apelor din ţara noastră.

După ce am vizitat muzeul de la suprafaţă, am coborât 20 metri sub apa Dunării pentru a vedea cum funcţionează turbinele hidrocentralei. Şi ce mai sentimente am încercat la gândul că ne aflăm sub apă!

De aici ne-am întors la bătrânul Hercules, de fapt la restaurantul ce-i poartă numele. Cu o poftă nebună am mâncat tot ce ne-au servit chelnerii în farfurii. Eram atât de înfometaţi încât doamnele învăţătoare ne-au asemuit cu Flămânzilă din povestea lui Creangă. După ce am prânzit, ne gândeam, cu părere de rău că excursia noastră a luat sfârşit şi că tot ce ne-a mai rămas este drumul de întoarcere. Dar nu a fost aşa. Ne mai aşteptau surprize.

Ne-am aruncat o privire asupra Orşovei, oraşul nou, născut în urma înecării Orşovei de odinioară. Aceasta din urmă a trebuit să fie sacrificată pentru un scop nobil: hidrocentrala Porţile de Fier I. Şi câte poveşti ar fi vrut să ne spună Dunărea în curgerea ei lină! Dar noi ne grăbeam fiindcă alte locuri interesante ne aşteptau pentru a le vizita.

Ultimul popas făcut în această minunată excursie a fost la Schitul Piatra Scrisă. Tradiţia spune că atunci când s-a construit calea ferată Caransebeş-Orşova şi au început săpăturile la tunelul aflat în prelungirea podului de peste râul Timiş, aproape de satul Armeniş, în urma exploziei cu dinamită, s-a desprins o stâncă din munte şi în faţa muncitorilor a apărut Icoana Sfiintei Treimi. De atunci acest loc a fost numit Piatra Scrisă.

Cam asta a fost. A trecut foarte repede şi avem regrete că excursia nu a fost mai lungă. Dar ne rămân amintirile…şi slavă Domnului sunt multe şi minunate.

Aceasta este povestea unei frumoase excursii din toamna anului 2007.Mulţumim tuturor celor care au făcut ca visele noastre să devină

realitate!

Inst. Georgeta NovacoviciInst. Tania Sârbu