Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari(secolele XVIII-XX)

Modernizarea în spaţiul românesc a presupus desfiinţarea privilegiilor feudale, desfiinţarea dependenţei ţăranilor şi împroprietărirea lor, adoptarea unor constituţii care să prevadă drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, egalitatea în faţa legii şi separaţia puterilor în stat, dar şi obţinerea independenţei de sub suzeranitatea otomană şi unirea tuturor românilor într-un singur stat. Modernizarea a fost iniţial concepută teoretic, în diverse proiecte, şi apoi pusă în practică prin reforme.

Modernizarea în spaţiul românesc a început în secolul XVIII, în timpul domnilor fanarioţi. Domnitorul Constantin Mavrocordat a desfiinţat şerbia atât în Ţara Românească cât şi în Moldova. Tot în secolul XVIII s-a creat şi o grupare reformatoare în rândul boierilor români, numită partida naţională, care a elaborat mai multe memorii şi proiecte de reformare a statului. Majoritatea acestor proiecte cereau autonomia deplină a Ţărilor Române, adoptarea unor constituţii care să limiteze puterea domnitorului, revenirea la domniile pământene. Foarte important este faptul că în unele dintre aceste proiecte (de exemplu memoriul din 1772) se cerea şi unirea Ţării Româneşti şi Moldovei sub protecţia Austriei, Rusiei şi Prusiei.

Revoluţia lui Tudor Vladimirescu din 1821 a dus la înlăturarea regimului fanariot. Proiectul de modernizare a statului propus de Tudor Vladimirescu a fost unul moderat. Cele mai importante puncte ale sale libertatea comerţului, desfiinţarea vămilor interne, înfiinţarea unei armate naţionale au fost puse în aplicare în anii următori, prin tratatul de pace de la Adrianopol, respectiv prin Regulamentele Organice. Primele constituţii adoptate în Ţările Române s-au numit Regulamente Organice (în Ţara Românească a în 1831, iar în Moldova în 1832). Ele au fost elaborate de boierii români împreună cu reprezentanţii Rusiei, ca urmare a intrării Principatelor sub protectorat rusesc prin Tratatul de la Adrianopol (1829). Regulamentele Organice prevedeau separaţia puterilor în stat, crearea instituţiilor de judecată moderne şi desfiinţate vămile interne. Cu toate aceste elemente de modernitate, Regulamentul Organic menţinea privilegiile boiereşti şi nu prevedea drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, ceea ce l-a făcut repede contestat de societate. De asemenea, el era un simbol al protecţiei ruseşti şi al suzeranităţii otomane.

Cele mai important proiecte de modernizare din secolul al XIX-lea sunt cele elaborate în timpul revoluţiilor de la 1848. În Programul numit Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei, redactat la Braşov, revoluţionarii moldoveni aflaţi în exil în Transilvania au cerut: împroprietărirea ţăranilor fără despăgubire, desfiinţarea privilegiilor, întemeierea instituţiilor pe principiile libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, unirea Moldovei şi Valahiei într-un stat independent. Acest program a cuprins de fapt obiectivele maximale ale revoluţiei române. Dar cel mai complex proiect este cel al revoluţionarilor din Ţara Românească, Proclamaţia de la Izlaz. Acesta cerea prevedea: desfiinţarea privilegiilor, adunare reprezentativă aleasă din toate stările sociale, domn ales pe 5 ani din toate stările sociale, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire, dezrobirea ţiganilor, libertate religioasă, responsabilitatea miniştrilor, libertatea presei, instrucţie egală pentru ambele sexe, gardă naţională.

A doua jumătate a secolului al XIX-lea a adus cu sine importante realizări ale programului de modernizare. În 1856, la Congresul de Pace de la Paris, în urma unui război ruso-turc, cele şapte Mari Puteri ale Europei hotărăsc să-i consulte pe români în problema unirii, prin convocarea unor adunări ad-hoc. Adunările ad-hoc ale Ţării Româneşti şi Moldovei, din 1857, hotărăsc unirea Principatelor Române într-un singur stat, sub conducerea unui prinţ străin. Divergenţa dintre Marile Puteri, întrunite din nou la Paris, a dus însă la acceptarea unei uniri parţiale a românilor. Documentul adoptat de ele, Convenţia de la Paris, avea rol de constituţie pentru Principate. Aceasta prevedea: unirea Principatelor într-un stat, numit Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, dar în fiecare principat să se aleagă câte un domn şi câte o Adunare). Această constituţie aduce însă desfiinţarea privilegiilor. Contrat Marilor Puteri, români reuşesc o unire deplină prin dubla alegere a lui Cuza ca domnitor atât în Moldova (5 ianuarie), cât şi în Ţara Românească (24 ianuarie 1859) şi apoi prin acţiunile diplomatice care vor duce la acceptarea de către Imperiul Otoman a unificării guvernelor şi parlamentelor. Cuza realizează şi cea mai importantă reformă socială, împroprietărirea ţăranilor (1864).

În 1866 românii au reuşit să aducă la conducere prinţul străin, în persoana germanului Carol I de Hohenzollern. Anul 1866 este şi cel al adoptării primei constituţii cu adevărat moderne. În 1877 România îşi proclamă independenţa de sub suzeranitatea otomană. În urma participării la războiul pornit de Rusia în sprijinul revoltelor antiotomane din Peninsula Balcanica, România obţine recunoaşterea internaţională a independenţei prin tratatul de pace de la Berlin, din 1878.

Participarea României la Primul Război Mondial de partea Antantei (1916-1918) a deschis drumul către Marea Unire. În 1918 are loc unirea provinciilor româneşti, aflate până atunci sub stăpânire străină, cu România:

1

Transilvania şi Bucovina (stăpânite de Austro-Ungaria) şi Basarabia (stăpânită de Rusia). Factori externi favorabili unirii, au fost: revoluţia bolşevică (comunistă) din Rusia, din octombrie 1917, care a dus la destrămarea Imperiului rus; înfrângerea Austro-Ungariei în Primul Război Mondial care a avut drept consecinţă destrămarea acestui stat; dar şi aplicarea principiului autodeterminării şi principiului naţionalităţilor în Tratatele de Pace de la Paris (1919-1920). Fiecare provincie aflată sub stăpânire străină îşi proclamă mai întâi autonomia în cadrul statului din care face parte. Declararea autonomiei implică automat alegerea unor organe de conducere proprii; după proclamarea autonomiei provincia îşi proclamă independenţa sau direct unirea cu România. Unirea Basarabiei are loc la 27 martie (calendarul stil vechi) 1918, unirea Bucovinei la 15 noiembrie (calendarul stil vechi) iar unirea Transilvaniei la 1 decembrie 1918 (calendarul stil nou).

Marea Unire este punctul culminant al realizării proictului de modernizare aşa cum a fost el conceput de revoluţionarii de la 1848.

2