Exercitii din programul Williams(asuplizare lombara)- intins pe spate: flexia (indoirea) şi extensia (intinderea) genunchilor - intins pe spate: se trage cu mîinile un genunchi la piept, încercînd atingerea lui cu fruntea, se procedează apoi la fel cu celălalt genunchi.- ca la exerciţiul anterior, dar concomitent cu ambii genunchi.- intins pe spate, cu mâinile sub cap: se trage un genunchi la piept cât mai mult, apoicelălalt, apoi ambii concomitent.- intins pe spate, cu braţele ridicate pe lângă cap în sus, genunchii flectaţi (indoiti) la90°, tălpile pe pat, se împinge coloana lombara spre pat, se contractă abdominalii, se saltăuşor sacrul de pe pat, se revine, apoi se repetă- intins pe spate, cu genunchii flectaţi (indoiti), tălpile pe pat, se apleacă ambiigenunchi spre dreapta, apoi spre stânga, până ating suprafaţa patului.- intins pe spate: călcâiul drept se aşază pe genunchiul stâng, se atinge cu genunchiuldrept patul, apoi se inversează.- intins pe spate: se ridică alternativ câte un membru inferior cât mai sus, cugenunchiul perfect întins.- stand in picioare: genuflexiuni cu spatele perfect drept, călcâiele lipite pe sol.- poziţia de „cavaler servant" (sprijin pe sol cu un genunchi, celalalt indoit la 90 degrade), corpul aplecat spre înainte şi sprijin cu mâinile pe sol: se întinde genunchiul desprijin, executând şi o balansare care trebuie să întindă psoasiliacul.- intins pe spate: se execută bicicleta

KINETOTERAPIA IN LOMBOSACRALGIE Lombosacralgia este durerea lombara inferioara (low back pain) de cauza mecanica generata de suferinta tesuturilor moi lombare si/sau a structurilor vertebrale (discuri, ligamente, pedunculi vertebrali), afectate printr-un proces degenerativ. Sub raport clinic, termenul include: lumbago acut, lumbago cronicàdurere lombosacrata izolata; lombosciaticaàdurere lombosacrata iradiata. Starea clinica a pacientului orienteaza kinetoterapeutul: 4 perioade (dupa Sbenghe):

1)      Perioada acuta:-dureri intense lombosacrate cu sau fara iradiere; -contractura lombara cu sau fara blocada; -dureri necalmate in nici un decubit.

2)      Perioada subacuta:-dureri calmate in decubit; -bolnavul se misca in pat fara dureri; -se poate deplasa pe distante mici; -poate sta pe scaun (un timp variabil) cu durere suportabila (fara mobilizari).

3)      Perioada cronica:-dureri in ortostatism si mers dupa o perioada mai lunga; -existenta sau nu a contracturilor musculare; -dureri moderateàpoate sa-si mobilizeze coloana.

4)      Perioada de remisie completa:-poate apare intre perioade de boala evidente clinic; -puseul dureros se poate oricand repeta.

        Kinetoterapia in perioada acuta Obiective:-reechilibrarea sistemului nervos vegetativ; -relaxare generala; -scaderea iritatiei radiculare; -relaxarea musculaturii lombare.

1.      Reechilibrarea S.N.V.: majoritatea bolnavilor prezinta o hipersimpaticotonie cu rasunet asupra functiei cardiocirculatorii (tahicardie, tensiune arteriala crescuta)àse urmareste cresterea tonusului vagal si reechilibrarea sistemului nervos vegetativ. In combinatie cu tratamentul medicamentos se folosesc si cateva mijloace fiziokinetoterapeutice: -postura de decubit ventral cu perna mare sub abdomen pentru a reduce lordoza lombara, comprimand plexul celiac; -daca postura nu este suportata se incearca decubit lateral, in ghemuit, prinzand cu mainile o perna in epigastru; -repaus la pat in usor Trendelenburg (pentru excitarea sinusului carotidian); -masaj bland al musculaturii paravertebrale; -caldura neutra in zona lombara.

2.      Relaxarea generala: este indicata scaderea tensiunii psihice data de durere si care intretine durerea, dar si pentru efectul de decontracturare generala (inclusiv a musculaturii paravetebrale). Mijloace: -exercitiu de respiratie profunda cu expiratie prelungita si zgomotoasa, pacientul concentrandu-se numai asupra miscarilor respiratorii; -metoda Jacobson are la baza relaxarea progresiva pe baza principiului de indentificare kinestezica a starii de tensiune (contractia) musculara; prin antiteza cu lipsa de tensiune (relaxarea)àsedinte repetate cu durata de 15-40 minute in 3 parti: prolog, antrenament propriu, revenire.

3.      Scaderea iritatiei radiculare (cand exista proces patologic la nivel vertebral intracanal): se realizeaza prin: -adaptarea unor posturi antalgice in decubit dorsal (cel mai frecvent cu genunchii flectati), decubit lateral ("cocos de pusca") sau in orice alta pozitie relaxanta; -tractiuni vertebrale continue la pat, cu cadru special sau improvizand tractiunea pe bazin cu o centura lata de care cablul este tractionat prin scripete; contrar este data de corpul pacientului, patul fiind in Trendelenburg.

4.      Relaxarea musculaturii lombare este foarte importanta, pentru ca contractura declanseaza durereaàcerc vicios: contractie musculara voluntara de aparare-tulburari circulatorii musculare locale-acumulare de metaboliti acizi-durere-contractura involuntara-tulburari circulatorii musculare-acumulare de metaboliti acizi-durere. Metode: -aplicarea exercitiului de facilitare "hold-relax" modificat; rezistenta care se aplica va fi moderata sau minima; contractia este urmata de relaxarea muschilor activati; -abordarea grupei musculare se va face de la distantaàzona afectata; -se utilizeaza pozitii finale ale diagonalelor Kabat pentru membre; -diagonalele membrului superior influenteaza musculatura superioara abductoare si cea extensoare superioara a trunchiului; -diagonalele membrului inferior influenteaza musculatura inferioara abdominala si pe cea a trunchiului.

        Kinetoterapia in perioada subacutaObiective:-relaxarea musculaturii contractate; -asuplizarea trunchiului inferior.

1.      Relaxarea musculaturii contractate este necesara pentru a permite mobilizarea libera a truncunchiului; continuarea cu rezistenta mai mare a izometriei prin metoda "hold-relax"; trecerea la exercitii cu contractie izotona, executate pe tot parcursul diagonalelor Kabat.

2.      Asuplizarea trunchiului inferior se face in programe care sa continue programul de relaxare musculara. Se includ exercitii de mobilizare a coloanei vertebrale si a muschilor psoas iliac si extensor

al coloanei vertebrale lombare (cuprinse in programul Williams, aplicabila fiind faza I); dupa aproximativ 2 saptamani, in partea a II-a a programului subacut exercitiile devin mai complexeàse trece la faza a II-a Williams si se mai executa din atarnat la spalier. 

        Kinetoterapia in perioada cronica1.      Asuplizare lombara: se urmareste:

-ameliorarea bascularii pelvisului prin exercitii din faza a III-a Williams; -intinderea flexorilor soldului (in special tensorul fasciei lata), deoarece acestia sunt muschi ce lordozeaza coloana lombara si retractura lor limiteaza mobilitatea; -intinderea extensorilor lombari ("hold-relax" pe antagonisti-musculatura flexoare decat pe agonisti).

2.      Tonifierea musculaturii trunchiului: scopul-trunchiul inferior in ortostatism: sa realizeze mentinerea unei pozitii neutre a pelvisului, sa creeze o presiune abdominala de preluare a unei parti din presiunea transmisa discurilor; -se tonifica musculatura abdominala si extensoare lombara (extensorii paravertebralilor si psoasilor); -fesierii mari trag in jos de fata posterioara a bazinului-realizeaza bascularea bazinului cu delordozare; -se merge pe principiul progresivitatii; -pentru tonifierea abdominalilor si fesierilor se pune accent pe izometrie; -decubit lateral-se poate activa musculatura abdominala separat, fara implicarea flexorilor soldului; -se va tonifia si musculatura rotatorilor trunchiului inferior.

        Kinetoterapia in faza de remisie completa Kinetoterapia devine kinetoprofilaxie secundara, urmarind prevenirea recidivelor. Programul de kinetoprofilaxie secundara a fost denumit "scoala spatelui" si introdus de suedezi. Obiective:-constientizarea pozitiei corecte a coloanei lombare, bazinului; -"inzavorarea" coloanei lombare; -mentinerea fortei musculare.

1.      Constientizarea pozitiei corecte a coloanei lombare, bazinului se realizeaza prin controlul permanent al tinutei neutre a coloanei lombare, indiferent de pozitia corpului sau de natura activitatilor desfasurate. Acest lucru se realizeaza prin: a).adaptarea unor posturi corecte in diverse situatii: -in decubit dorsal-cu umerii usor ridicati si genunchii flectati; -in decubit lateral-cu coapsele si genunchii in flexie; -in ortostatism-pantofi fara tocuri; urmarirea din profil in oglinda a retragerii peretului abdominal si delordozarii lombare; -in sezand-cu linia genunchilor deasupra liniei soldului cu 8-10O; picior peste picior; lipirea spatelui de spatar; tragerea aproape de volan a scaunului soferului. b).practicarea constanta, individual, a exercitiilor de delordozare prin bascularea bazinului. c).insusirea unor miscari cotidiene uzuale bazate pe delordozare: -ridicarea unei greutati prin genuflexiune cu flexie din solduri, cu ambele maini, greutatea la nivelul bazinului, cu bratele intinse (nu la nivelul pieptului); -luarea obiectelor de jos in pozitie de "cumpana", cu aplecarea trunchiului pe un genunchi care se flecteaza, celalalt membru usor intins inapoi; -aplecarea in fata, nu din coloana, ci din flectarea soldurilor.

2.      "Inzavorarea" coloanei lombare: se urmareste blocarea in timpul efectuarii a segmentului, invatarea mentinerii pozitiei neutre si invatarea mobilizarii independente a membrului fata de trunchi. Tehnica "inzavorarii" cuprinde 4 stadii: a).Stadiul I: inzavorarea rahisului lombar in pozitie neutra, concomitent cu imobilizarea membrelor. Se adopta pozitii imobile din ortostatism, sezand, decubit, respirand lent si profund, urmarind alungirea corpului-gatului in ax, fara imobilizarea membrelor si rahisului-se constientizeaza imobilizarea corpului. b).Stadiul II: mentinand trunchiul imobil, se mobilizeaza independent membrele; lomba delordozata 9in sezand, decubit, ortostatism). c).Stadiul III: mobilizarea trunchiului imobil ca pe o piesa unica. Ex.: ridicare din pat prin rostogolire laterala; din sezand-ridicari si asezari pe scaun fara mobilizarea coloanei vertebrale. d).Stadiul IV: elemente din cele 3 stadii se aplica selectiv in activitatile cotidiene, la domiciliu, in activitatea profesionala. Ex.: modul de a se ridica din pat sau de pe scaun; ridicarea greutatilor; sofatul; modul de a impinge o mobila.

3.      Mentinerea fortei musculare: pentru musculatura trunchiului inferior si fesierilor.

Spitalul Clinic ColentinaPROTOCOL DE DIAGNOSTIC SI TRATAMENTAFECTIUNE:LUMBAGO DISCOGEN COD: M.54.5SECTIA:RECUPERARE MEDICALADIAGNOSTIC:CLINIC:-Sindrom algic prezent-Sindrom vertebral static si dinamic prezent-Sindrom radicular absent-Sindrom dural +/--Sindrom neurovegetativ prezentLABORATOR:-Hemoleucograma, glicemie, TGP-creatinina, LDL colesterol, sumar urinaIMAGISTIC:-Radiografie coloana lombara fata si profil cu modificarile:-pensare spatii intervertebrale-megaapofize transverse L5-lombalizare sau sacralizare vertebra S1/L5-osteofitozaGOLDEN STANDARD:-IRM coloana lombaraTRATAMENT:OBIECTIVE:1.-ameliorarea durerii si a inflamatiei2.-reechilibrare SNV3.-scaderea contracturii musculare lombare4.-relaxare generalaMEDICAMENTOS:-AINS in administrarea generala si locala, +/- AIS-antialgice-decontracturante-al afectiunilor asociateDE RECUPERARE:1.-ELECTROTERAPIE antialgica,decontracturanta2.-TERMOTERAPIE cu efect decontracturant(aplicatii decaldura/crioterapie)

3.-MASAJ sedativ, decontracturant4.-KINETOTERAPIE:A.-perioada acuta:-posturi antalgice, metoda KabathB.-perioada subacuta:-asuplizare trunchi inferior(Williams f I-II)C.-perioada cronica:-asuplizare lombara(Wiliams fIII), tonifiere musculaturaabdominala si erectori spinaliD.-perioada de remisiune completa:-,,scoala spatelui"-constientizarea pozitiei corecte acoloanei lombare si bazinului-mentinerea fortei musculare5.-Recomandarea de a purta intermitent corset-lombostat

Lombosacralgia (low back pain sau durere de mijloc) este o durere lombara inferioara de cauza mecanica si poate fi generata atat de suferinta tesuturilor moi lombare, cat si de afectarea structurilor vertebrale (disc, ligamente, pediculi vertebrali, articulatii vertebrale posterioare).  Tratamentul acestor afectiuni poate fi medicamentos, de posturare, fizioterapie si kinetoterapie, explica Dr. Alin Popescu, medic specialist medicina sportiva. Programul Willliams este unul din programele kinetoterapice utilizate in patologia coloanei vertebrale lombare, se realizeaza in trei etape si variaza de la un pacient la altul, in functie de localizarea afectiunii, varsta si profesia lui.

Fazele durerilor lombosacrale: In perioada acuta cand durerile lombosacrale sunt intense, cu sau fara

iradiere, pacientul nu isi poate calma durerile nici intins in pat si prezinta contractura musculara lombara.

In perioada subacuta cand durerile au mai cedat, cele de repaus au disparut, bolnavul se poate misca in pat fara dureri, se poate deplasa prin camera, poate sa stea pe scaun un timp mai mult sau mai putin limitat. Durerea este suportabila daca nu isi mobilizeaza coloana.

Perioada cronica in care pacientul isi poate mobiliza coloana, durerile fiind moderate. In timpul mersului si a ortostatismului, durerile pot aparea dupa o perioada mai lunga de timp.

Perioada de remisiune completa, cand pacientul nu mai are simptome, dar oricand se poate repeta un episod dureros.Programul Williams cu cele trei faze ale sale (I, II, III) este orientat in functie de starea clinica a pacientului.In perioada acuta, cele mai importante obiective sunt posturarea in pozitii antalgice (pozitii in care durerea sa se amelioreze), relaxarea generala si a contracturii musculare lombare. Nu se recomanda inceperea exercitiilor din programul Williams in aceasta perioada.In perioada subacuta se initiaza exercitiile Williams cu faza I a acestui program pentru a asupliza trunchiul inferior, constand in exercitii de remobilizare a coloanei lombare, basculari de bazin, intinderea musculaturii paravertebrale.

Faza I Williams cuprinde urmatoarele exercitii care trebuie facute de doua ori pe zi, de cate trei-cinci ori fiecare exercitiu.Exercitiul 1: Intins pe spate, genunchii indoiti si incet permitandu-le sa ‘’cada’’ pe podea in pozitia intinsa, relaxat; se repeta de cinci ori (pentru promovarea flexibilitatii lombare si a ischiogambierilor – musculatura posterioara a coapsei).Exercitul 2: Intins pe spate, se flecteaza si se extind genunchii.Exercitiul 3: Intins pe spate, flecteaza genunchii, apoi se aduc ambii genunchi deasupra pieptului si cu ambele maini se trage de genunchi spre piept, se mentine aceasta pozitie pana se numara la zece, apoi se revine la pozitia de start cu picioarele intinse; se repeta de trei ori (pentru promovarea flexibilitatii lombare si a ischiogambierilor).Exercitiul 4: Intins pe spate cu picioarele pe podea, mainile unite in spatele gatului, se ridica un genunchi cat se poate de aproape catre piept; se mentine pozitia cat se numara pana la zece; se revine in pozitia neutra initiala si se repeta cu piciorul opus pana fiecare picior a fost indoit de cinci ori (pentru elasticitatea lombara, ischiogambieri, iliopsoas, pentru a creste puterea musculaturii abdominale).Exercitiul 5: Intins pe spate cu mainile deasupra capului si cu genunchii indoiti, se incearca lipirea zonei lombare de podea si in acelasi timp se contracta musculatura abdominala; se mentine aceasta pozitie pana la zece si se repeta de cinci ori (pentru cresterea puterii musculaturii abdominale superioare si inferioare).Exercitiul 6: In sezut pe scaun cu mainile pe langa corp, aplecarea capului intre genunchi, permitand mainilor sa ajunga pe podea; se mentine pozitia pana se numara la trei; se aduce corpul in pozitia initiala; se repeta de cinci ori (pentru elasticitate lombara si a ischiogambierilor, se creste forta musculaturii lombare inferioare).Faza a II-a a programului Williams. Exercitiile din faza a II a trebuie facute de doua ori/zi timp de patru luni; daca la sfarsitul acestei faze totul se desfasoara confortabil, se poate trece la faza III.Exercitiul 7: Intins pe spate, se indoaie ambii genunchi, picioarele sunt pe podea; se roteste bazinul si picioarele spre stanga si apoi spre dreapta; se repeta de cinci ori (pentru promovarea elasticitatii lombare si a ischiogambierilor).Exercitiul 8: Pe spate cu ambele mebre inferioare intinse, se aduce piciorul drept pe genunchiul stang; se roteste genunchiul flectat spre dreapta si apoi spre stanga in masura confortului; se repeta apoi cu membrul inferior opus, de cinci ori de fiecare parte (pentru elasticitatea rotatoare a soldurilor).Exercitiul 9: Intins pe spate, se ridica un picior deasupra podelei, se mentine pana numarati la zece, apoi se revine cu piciorul pe podea; se repeta de cinci ori (pentru cresterea fortei musculaturii abdominale).Exercitiul 10: In ortostatism: genoflexiuni cu mainile in sprijin pe spatarul scaunului, spatele perfect drept, calcaiele raman pe sol.Exercitiul 11: In picioare, tinand mainile pe un scaun/masa, genoflexiune cu revenire in pozitia initiala (pentru cresterea fortei musculaturii anterioare a coapsei-cvadriceps).

Exercitiul 12: In picioare, relaxat prin inspir si expir amplu, se apleaca in fata usor trunchiul din solduri, cu genunchii intinsi; se incearca atingerea podelei cu degetele mainilor; se repeta de cinci ori (pentru elasticitatea lombara).In perioada cronica se continua cresterea supletii lombare si tonifierea musculaturii slabe, cresterea supletii lombare prin exercitii de basculare a bazinului cu Faza III a programului Williams care cuprinde urmatoarele exercitii:Exercitiul 13: Intins pe spate cu o perna sub cap, soldurile si genunchii sunt flectati, picioarele pe podea, cu calcaiele destul de apropiate de fese; pacientul preseaza ferm lomba pe podea, contractand muschii fesieri si abdominali. Apoi este basculat bazinul prin ridicarea feselor de pe podea, dar cu mentinerea contactului lombei aplatizate; cea mai frecventa eroare este reprezentata de ridicarea si a zonei lombare impreuna cu fesele, crescand astfel curbura lombara si obtinand efectul contrar – accentuarea durerii; se efectueaza de zece ori de doua ori/zi, treptat ajungandu-se la 20 de doua ori/zi la cei peste 50 ani, respectiv 40 de doua ori/zi la ceilalti.Gradat, dupa o perioada de timp, flexia soldurilor si a genunchilor este redusa pana ajung sa fie intinse complet, iar dupa patru saptamani se poate trece la exercitiile din picioare.Exercitiul 14: In picioare, cu spatele la perete si calcaiele la 25-30 cm de acesta; se aplica sacrul si lomba aplatizate pe perete; se apropie treptat calcaiele de perete, mentinind contactul lombei cu acesta.Exercitiul 15: Decubit dorsal: se executa bicicleta, cu pelvisul mult basculat inainte.Este important de mentionat ca aceste exercitii nu sunt standard si se recomanda ca ele sa varieze in functie de pacient si anume: de localizarea afectiunii, varsta si profesia pacientului. De exemplu, pentru cei a caror activitate profesionala consta in utilizarea mainilor si aplecarea in fata a trunchiului, programul trebuie sa fie axat pe consolidarea sistemului vertebral si a ischiogambierilor. Pentru cei care stau mult in picioare, programul se orienteaza pe tonifierea musculaturii de sustinere pe verticala a coloanei vertebrale.

Generalitati – definitie, clasificare, date epidemiologice

Spondiloza dorso-lombară (dorsolombartroza), reprezintă localizarea procesului degenerativ sau a unei anomalii de dezvoltare la nivelul coloanei dorsale şi lombare, atât în sectorul discosomatic cât şi interapofizar; pot exista şi la acest nivel manifestări de osteofitoză difuză.

Este localizata frecvent la nivelul articulatiilor diartrodiale, mobile care prezinta cartilajul articular ca un element important al articulatiei.

Evolueaza in final spre impotenta functionala articulara.Este cea mai frecventa suferinta reumatica, incidenta ei crescand cu varsta, femeile intre

40-60 de ani fiind mai des afectate decat barbatii. Spondiloza dorso-lombară face parte din reumatismul cronic degenerativ, bolnavii afectati de aceasta boala nu se mai vindeca doar se incearca o stabilizare a starii lor de sanatate,

Artroza interapofizară dorso-lombară poate avea un răsunet clinic important datorită vecinătăţii unui element anatomic important, rădăcina nervoasă, de aici frecvenţa nevralgiilor determinate de artroza interapofizară.

Prezenţa unor simptome supărătoare la un bolnav cu spondiloză poate ţine de o altă leziune concomitentă sau de aşa zisa decompensare vertebrală: insuficienţa musculaturii dorso-lombare la care se poate adăugă un grad mai mare sau mai mic de osteoporoză.

Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologica

Cauza principală a durerii rezidă în modificările degenerative ale articulaţiilor şi discurilor, cu afectarea structurilor anatomice inervate ale rahisului dorso-lombar (ligamente, periost, musculatură, vase sanguine, rădăcini nervoase, sinoviala articulaţiilor interapofizare posterioare).

O pondere mai mare în etiologie o au: tulburările de statică rahidiană (poziţii greşite în munca profesională) traumatisme vertebrale majore sau minore (micro-traumatismele) solicitările sportive de performanţă boala Scheuermann (spondiloza juvenilă, la copii sub 10 ani şi care evoluează spre

scolioză şi cifoză) anomalii congenitale (sindromul Forestier – Rotes, caracterizat printr-o osteofitoză gigantă

şi formarea de punţi osoase, realizând un adevărat “bloc vertebral”) vârsta înaintată obezitatea

Procesul de uzură la nivelul coloanei vertebrale afectează atât discul intervertebral, determinând o discartroză sau artroză meniscosomatică cât şi articulaţia interapofizară producând o artroză posterioară.

Discartroza prezintă unele particularităţi :- discul intervertebral începe să prezinte unele semne de uzură la nivelul inelului fibros care se fisurează ca urmare a leziunilor degenerative şi sub influenţa traumatismelor şi solicitărilor zilnice iar nucleul pulpos se deshidratează, se alterează, se turteşte şi tinde să migreze prin fisurile inelului fibros:- discul diminuă în înălţime:- materialul discal se poate deplasa înainte sau înapoi împingând ligamentul longitudinal sau posterior.

Nucleul pulpos poate străbate şi platoul cartilaginos, făcându-si loc în structura osoasă a corpului vertebral.In cazul discartrozei alături de alterarea discală propriu-zisă este înglobat şi răsunetul osos, osteoscleroza platourilor vertebrale şi osteofitoza reactivă. Osteofitoza se dezvoltă anterior, mai rar posterior sau lateral. Osteofitele apar uneori în vecinătatea unui disc degenerat. Cel mai adesea, ele apar difuz de-a lungul întregii coloane vertebrale sau predominând la nivelul unui anumit segment.

Procesul de senescenţă discală evoluează în felul următor: nucleul pulpos îşi pierde turgescenţa, omogenitatea, se deshidratează devenind fibros şi ulterior se retractă. Deteriorarea inelului fibros lamelar începe prin apariţia de mici focare de hialinizare amorfe care confluează ducând la fisuri, la început circulare, apoi radiare, predominând în partea posterioară şi straturile profunde ale discului. Acest sistem de fante permite migrarea spre periferie a nucleului pulpos degenerat.

Pensarea discală, condensarea şi osteofitoza se dezvoltă mai ales în zonele de presiune maximală, adică în partea anterioară a discului şi a platourilor vertebrale şi în concavitatea curburii dorsale (cifozei, scoliozei) şi lombare. Artroza dorso-lombară este o artroză de origine statică, complicând o cifoză dorsală fiziologică. Dezvoltarea osteofitelor limitează mişcările coloanei.

La subiecţii tineri artroza dorso-lombară survine pe o cifoză consecutivă epifizitei vertebrale (boala Scheuermann), la femeia după menopauză complică cifoza cu hiperlordoză lombară (sindrom trofostatic), iar la vârstnici se întâlneşte cifoza senilă, prin osteoporoza difuză a coloanei.

Criterii de susţinere a diagnosticului

a) Examen clinic - semne subiective şi obiective

Se remarcă prin sărăcia semnelor subiective şi obiective. Manifestările se concretizează în sindroame locale şi radiculare.- simptome subiective.

Artrozele intervertebrale se traduc frecvent prin rahialgii şi un grad variat de impotenţă funcţională. Rareori ele pot determina unele complicaţii dintre care cele mai frecvente sunt sindroamele radiculare. Durerile vertebrale sunt difuze, vag localizate, cu debitul insidios şi evoluţie îndelungată de obicei moderate ca intensitate. Durerile vertebrale sunt dureri de tip mecanic. Ele se accentuează prin oboseală, ortostatism, mers prelungit, transportul unor obiecte grele, fixarea îndelungată a capului în timpul urmăririi

unui spectacol ca şi lucrul prelungit la birou. Durerile se ameliorează sau chiar dispar în repaus în special în poziţia de decubit pe un plan dur. În practică se poate vorbi de dorsalgii. Bolnavii acuză alături de dureri un grad oarecare de redoare, de limitare a mişcărilor coloanei vertebrale, de flexie, de înclinare laterală. Pe acest fond caracterizat prin dureri moderate este posibilă apariţia unor crize dureroase de câteva zile sau săptămâni caracterizate prin dureri foarte vii. Aceste crize pot surveni în urma unei mişcări forţate sau bruşte, uneori minime. Deseori suferinţele bolnavilor îmbracă aspectul sindroamelor radiculare cum este nevralgia intercostală. Uneori spondiloza dorso-lombară se poate asocia cu jena respiratorie şi hipertrofie compensatoare a musculaturii interscapulare. Sunt posibile de asemenea radieri dureroase precordiale care se localizează frecvent.

Simptomatologia este cronică, elementul dominant fiind durerea care se repercutează negativ asupra comportamentului statokinetic al bolnavului. Se manifestă sub formă de episoade evolutive, ca durere difuză sau localizată, înaltă sau joasă, discală sau interapofizară, iritantă sau nu, reflectând tulburarea ansamblului osteo-musculo-ligamentar al coloanei dorso-lombare. Pe fondul de dorsalgie cronică apar acutizări ce se însoţesc de contractură reflexă şi limitare funcţională; accesele sunt generate de asemenea de factori mecanici şi la frig.

Mai rar apar simptome de tip radicular, intercostal, traduse prin algii ale peretelui toracic şi abdominal, mai intense pe traiectul unei rădăcini.

1. Dorsalgia cronică. În etapa 30-40 de ani, spondiloza difuză apare mai ales la sexul feminin creând o stare de discomfort toracic posterior. Segmentul interscapular este cel mai afectat. Factorii psihici şi terenul trebuie luaţi în considerare, ei putând conferi o importantă coloratură simptomatologiei. Dorsalgia cronică mai poate avea şi origini musculare (muşchii scaleni, trapezi, romboizi), ligamentare, deranjamentul minor intervertebral, entorsele costale. 2. Dorsalgia acută. Puseurile congestive pot genera dureri acute, cel mai adesea în zona medie, cu un pronunţat caracter mecanic şi răsunet nefavorabil asupra capacităţii statokinetice.

3. Nevralgia intercostală. Hiperproducţiile disco-osteofitice şi interapofizare pot irita nervii intercostali generând o simptomatologie de tip nevralgic.

Dorsalgia interscapulară poate fi şi de origine cervicală prin leziunile segmentului inferior.

Examenul clinic al unui bolnav cu spondiloza dorso-lombară, este relativ sărac. Se recomandă o oarecare limitare a mişcărilor coloanei vertebrale. La palparea coloanei, care se va efectua atât dealungul liniei apofizelor spinoase, cât şi în afara acestora, se va constata prezenţa unor puncte dureroase mediane sau latero-verticale. Se vor descoperi deformaţii localizate şi se pot provoca dureri şi pe un segment mai limitat, sau mai întins al coloanei. Bolnavii cu spondiloză dorso-lombară au o stare generală bună, sunt normo- sau chiar hiperponderali. Pentru acest examen, bolnavul va fi pus în decubit ventral în poziţie sezândă, sau în picioare.

Examenul clinic poate evidenţia o deviaţie în plan frontal sau sagital de amplitudine mică, adesea ireductibilă. Palparea remarcă zone de sensibilitate, de contractură limitată sau atrofii ale muşchilor paravertebrali.

Tot examenul clinico-funcţional precizează la fiecare bolnav modificările fiziopatologice care determină simptomatologia algică;

reducerea elasticităţii ţesuturilor moi (muşchi, fascii, ligamente) prin contracturi - retracţii sau procese inflamatorii,

reducerea forţei şi rezistenţei unor grupe musculare sau scăderea coordonării lor, cu disfuncţii de transfer şi mers,

reducerea mobilităţii coloanei vertebrale Examenul clinic, pe lângă tulburarea de statică, subliniază durerea la presiunea pe

spinoasele T5-T6 şi T9-T10.

b) Investigaţii paraclinice

O dată cu vârsta se sintetizează în exces fibrele de colagen de tip I, în structura inelului fibros, cu rol în geneza spondilozei şi discopatiei. Examenele biochimice indică prezenţa de enzime proteolitice în interiorul discului, cum ar fi colagenaza, gelatinaza, elastaza, cu rol degenerativ. Măsurându-se presiunea în nucleu şi inelul fibros, s-a constatat că ea creşte în posturi vicioase, ortostatism, eforturi fizice şi cu gradul de degenerare, fiind responsabilă de durerea coloanei vertebrale; nervii care înconjură inelul fibros se găsesc adiacent de ligamentul longitudinal posterior, putând fi o sursă algică în prolapsul şi degenerescenţa discală.

Examen radiologicAcest examen constituie principalul mijloc de evidenţiere a artrozelor intervertebrale în

prezenţa sau absenţa unui tablou clinic corespunzător. Discartroza se traduce radiologic printr-o pensare a spaţiului intervertebral iar platourile vertebrale sunt neregulate şi sclerozate. Se remarcă pensarea spaţiului articular, modificări de structură osoasă. Spondiloza dorso-lombară se caracterizează prin prezenţa difuză a osteofitelor care prezintă o concavitate externă (ce justifică denumirea de cioc de papagal ) crescută orizontal.Mai târziu, prin unirea acestor ciocuri iau naştere punţi osoase, ce prezintă o osteoporoză pronunţată. Radiografia coloanei poate evidenţia şi unele anomalii precum şi anumite leziuni discale răspunzătoare de unele nevralgii rebele.

Explorarea radiologică este principalul argument diagnostic. Tabloul radiologic este dominat de diminuarea în înălţime a interliniei articulare

(pensare globală), de osteocondensare şi de osteofitoză marginală. Discartrozele mecanice sunt localizate, iar cele degenerative sunt multiple, supraetajate.

a) Diminuarea în înălţime a interliniei articulare (pensare globală sau turtirea discului) indică o distrugere a fibrocartilajului discal, diagnosticul radiologic bazându-se pe studiul modificărilor asociate: osteocondensarea şi osteofitoza.

b) Alterările structurale ale vertebrei în vecinătatea discului constau într-un proces de condensare osoasă juxtadiscală (osteoscleroza platourilor vertebrale)

c) Osteofitoza marginală, în special pe segmentul T5-T9, este expresia majoră a artrozei şi constituie cel mai concludent semn radiologic de artroză.

Alte modificări radiologice constau în: calcificări ale nucleului, artroză interapofizară.

Evoluţie şi prognostic

Evoluţia şi prognosticul sunt benigne; cu toate acestea simptomele necesită măsuri terapeutice care să contribuie la ameliorarea stării bolnavului şi la preîntâmpinarea complexării lui sub raport psihic.

Evoluţia spondilozei dorso-lombare este lentă, leziunile degenerative ale coloanei vertebrale accentuându-se cu vârsta.Prognosticul e în general favorabil.

Una din complicaţiile spondilozei dorso-lombare o constituie şi sindroamele de compresiune medulară, care se traduc la nivelul membrului inferior printr-o diminuare a sensibilităţii profunde iar la nivelul membrului superior printr-un tablou amiotrofic sau senzitivo-motor.

Evoluţia depinde de: combaterea factorilor de risc, controlul posturii ortostatice, evitarea eforturilor fizice, condiţii meteorologice nefavorabile, diagnosticul şi tratamentul corect în puseurile de acutizare, terapia de întreţinere condroprotectoare în perioadele de acalmie, profilaxia secundară a recidivelor, supraveghere medicală periodică cu respectarea indicaţiilor terapeutice conservatoare sau

chirurgicale.

Probleme apar numai în formele cu deficit neuromotor accentuat şi incapacitate temporară de muncă crescută şi variază de la caz la caz.

Tratament

1) Tratament profilactic:

Kinetoprofilaxia primară are o largă adresabilitate şi constă în utilizarea exerciţiului fizic ca mijloc de întreţinere a stării de sănătate, a integrităţii şi funcţionalităţii normale a organismului. Ea este indicată indiferent de vârstă, sex sau pregătire fizică anterioară.

Obiectivele urmărite sunt: menţinerea mobilităţii articulare, forţei şi rezistenţei musculare, posturii corecte, capacităţii de efort coordonarea şi abilitatea mişcărilor.

Obiectivele specifice sunt legate de predispoziţia unor persoane pentru afectarea patologică a coloanei vertebrale în general (obezi, femei gravide, persoane cu muncă fizică grea, insuficienţe musculo-ligamentare, deficienţe fizice la nivelul coloanei vertebrale sau membrelor inferioare etc.).

Scopul tratamentului consta in: scăderea greutăţii corporale, tonifierea musculaturii paravertebrale, fesiere, abdominale; corectarea unor modificări ale coloanei vertebrale prin însuşirea de posturi corecte şi

aliniament al corpului.Tratamentul este adaptat formelor clinice şi se realizează prin mijloace ortopedice,

medicamentoase, balneofizioterapice şi kinetice.

2)Tratamentul igienico-dietetic constă în repaus la pat în puseurile de acutizare. În stadiile de remisiune se recomandă evitarea unor mişcări contraindicate.

Educaţia bolnavului este o componentă esenţială a programului de recuperare. Bolnavul trebuie instruit cu privire la biomecanica corpului, posturile corecte în ortostatism şi în

poziţia aşezat pentru menţinerea lordozei şi protecţia structurilor lezate, modalităţile concrete de ridicare din clino- în ortostatism, ca şi posturile corecte în diferite activităţi uzuale.

3)Tratamentul medicamentos vizează: combaterea durerii, combaterea inflamaţiei periradiculare, combaterea contracturii musculare, sedarea pacienţilor.

Se administrează: AINS în posologii diferite (oral, supozitoare sau intramuscular) medicaţie antalgică la nevoie (Algocalmin, Paracetamol, Tramal). Glucocorticoizii se aplică în infiltraţii paravertebrale sub formă de hidrocortizon acetat, betametazon

- Diprophos sau Triamcinolon acetonid etc. cu xilină 1%. Medicaţia decontracturantă (Clorzoxazon, Mydocalm, Myolastan) este de obicei asociată

cu folos. Terapia sedativă cu tranchilizante, barbiturice sau neuroleptice (asocierea cu fenotiazine

antidepresive) este de asemenea utilă.Medicaţia condroprotectoare constituie o terapie modernă de fond în procesul

degenerativ cartilaginos.

4) Tratamentul ortopedic – chirurgical este indicat foarte rar. Se pot practica osteotomii, artroplastii, artrodeze.

a) Principiile şi obiectivele tratamentului BFT

Obiectivele recuperării în spondiloze sunt:- Combaterea durerilor- Combaterea redorilor şi retracţiilor- Stabilizarea procesului de artroză- Recâştigarea mobilităţii coloanei vertebrale- Promovarea exerciţiilor de asuplizare a coloanei- Armonizare a curburilor fiziologice - Tonifierea musculaturii paravertebrale- Crearea unui comportament igienic şi ergonomic va proteja coloana, preîntâmpinând progresia proceselor degenerative şi apariţia puseurilor acute.

Balneofizioterapia are cele mai largi recomandări, cu cele mai eficiente rezultate. Aproape că nu există contraindicaţii din punctul de vedere strict al bolii artrozice, excluzând bineînţeles numai formele complicate (cardiaci, pulmonari decompensaţi, etc.).

Mijloacele fizice cele mai folosite sunt din domeniul electroterapiei, termoterapiei şi balneoterapiei.

b)Tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnică, efecte)

Din hidroterapie indicăm împachetările uscate generale cu sticle calde, 30-60 minute.Împachetările cu parafinaTehnica de aplicare: se topeşte intr-un vas o cantitate de parafină albă în aşa fel încât să mai rămână câteva bucăţi neincălzite, în scopul evitării supraâncălzirii.

Cu ajutorul unor mansoane prevazute cu un orificiu prin care se toarna,cu ajutorul unei palnii, parafina topita. Ele sunt confectionate din panza cauciucata si permit realizarea unui strat mai gros de parafina. Peste stratul de parafină se pune o bucată de flanelă şi se acoperă regiunea cu pătura.Durata este de 30-60 de minute. Regiunile păroase se rad sau se ung cu ulei înainte de aplicarea parafinei. Pe regiunile nepăroase înlăturarea parafinei se realizează foarte uşor din cauza transpiraţiei produsă de parafină.Acţiunea parafinei provoacă o supraîncălzire profunda şi uniformă a ţesuturilor. Pielea se încălzeşte la 38-40 de grade C provocând o transpiraţie locală abundentă.La desfacerea parafinei se evidenţiază hiperemia produsă. După împachetare se aplică o procedură rece.Se mai indică în cazul spondilozei dorso-lombare:

Baia kinetoterapeutica sau baia cu miscari este o baie calda, la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului. Se efectueaza intr-o cada mai mare ca cele obisnuite, care se umple ¾ cu apa la temperatura de 36-37 grade C. Bolnavul este invitat sa se urce in cada si timp de 5 minute este lasat linistit. Dupa aceasta, tehnicianul executa (sub apa) la toate articulatiile, toate miscarile posibile. Tehnicianul sta la dreapta bolnavului.

Se incepe cu degetele membrului inferior de partea opusa,l apoi pe rand se imprima miscari si celorlalte articulatii; se trece la membrul inferior de aceeasi parte. Manevrele se continua apoi la membrele superioare, intai cel de partea opusa, apoi cel de aceeasi parte, pornindu-se tot de la degete. La urme se trece la mobilizarea trunchiului si la miscari in articulatiile capului si ale coloanei cervicale.

Toate aceste miscari se executa intr-o perioada de timp de 5 minute. Dupa aceea bolnavul sta in repaus, dupa care este invitat sa repete singur miscarile imprimate de tehnician.

Durata baii este de 20-30 de minute, dupa care bolnavul este sters si lasat sa se odihneasca. Se poate executa si pe segmente limitate in vane mici corespunzatoare.

Mod de actiune: factorii pe care se bazeaza efectele baii kinetoterapeutice sunt: factorul termic si factorul mecanic.

Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare care se produce sub influenta apei calde si piertderii greutatii corpului conform legii Arhimede.

Băile medicinale: Modul de acţiune: factorul termic, chimic şi mecanic.

Bai cu ingrediente chimice - temperatura apei 35-37 de grade C, durata 10-20 minute.Baia cu iod - (substanţa activă este iodura de potasiu sau sare de Bazna).Băile cu iod se fac în căzi de lemn acoperite cu capac sau cu o pătură în aşa fel ca

numai capul bolnavului să rămână afară, pentru a evita acţiunea nocivă a vaporilor de iod.Mod de acţiune: iodul micşorează vâscozitatea sângelui provocând vasodilataţie şi scăzând tensiunea arterială, măreşte puterea de apărare a organismului determinând reacţii locale la nivelul ţesuturilor şi organelor contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.

Împachetările cu nămol:Materiale necesare: pat sau canapea, pătură, pânză impermeabilă, cearceaf.

Se pregăteşte nămolul prin amestecarea lui cu apă fierbinte până ce se realizează o masă vâscoasă.La temperatura indicată în prescripţie se aplică nămolul pe cearceaf în grosime de 2-3 cm. Peste acest strat de nămol se aşează regiunea de împachetat a bolnavului, se aplică nămolul pe părţile laterale şi anterioare ale corpului evitând regiunea precordială.

Pentru evitarea congestiei cerebrale se pune o compresă rece pe frunte. Durata este de 20-40 min. După terminare se practică o procedură de curăţire.Aceste împachetări au triplă acţiune:

- termică- chimică

- mecanică.Acţiunea nămolului:Mecanic - producând excitaţia pielii datorită micilor particule componente.Efect fizic - temperatura crescută a corpului cu 2-3 grade C.Efect chimic - prin resorbţia unor substanţe pe care le conţine nămolul.Nămolul activează producerea de histamină. În piele apare o transpiraţie abundentă cu eliminarea crescută de acid uric din metabolismul proteic.Sunt mobilizate depozitele sanguine producându-se intensificarea circulaţiei în anumite teritorii.

Băile cu abur :Se foloseşte căldura umedă sub formă de vapori. Ele aduc un aport mare de căldură ridicând intr-un timp relativ scurt temperatura corpului.

Pentru ca băile de abur să fie mai uşor suportate se pleacă de la o temperatură iniţială de 38-42 de grade C. şi se urcă treptat la 50-55 grade C

Durata lor variază în raport cu boala şi rezistenţa organismului de la 5-30 min. iar dacă dorim să mărim transpiraţia dăm bolnavului 250-500 ml ceai sau apă.

În timpul procedurii se pune o compresă la cap, ceafă, inimă. Baia de abur se termină cu o procedură de răcire, baie sau duş rece.

Băile de abur fiind proceduri puternice nu se pot aplica la un pacient mai mult de trei ori pe săptămână.

Baia de abur poate fi: completă sau parţială.Baia de abur completa:Pot fi executate în camere speciale intr-o atmosferă supraîncărcată de vapori la

temperaturi de 40-50 grade C; ele mai pot fi practicate în dulapuri speciale orizontale sau verticale.

c) Tratamentul prin electroterapie (tehnică, efecte)Electroterapia este folosită sub diferite forme:

curenţi de joasă frecvenţă – galvanizări; ionizări cu novocaină, clorură de calciu, histamină; curenţi cu impulsuri (TENS); curenţi diadinamici; curenţi interferenţiali de medie frecvenţă; curenti de inalta frecventa (ultrasunetul, magnetodiafluxul si ultrascurte).

Electroterapia este acea parte a fizioterapiei, care studiază utilizarea acţiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului cu scop curativ sau profilactic.Aplicarea energiei electrice se face, fie direct prin curentul continuu sau alternativ şi derivatele lor, fie indirect, transformat în alte forme de energie, ca cea radiantă, calorică sau luminoasă.Proceduri folosite în tratamentul electroterapiei:- curentul galvanic- ionizările- curentul diadinamic- ultrasunetul

- curenţii interferenţiali- magnetodiaflux- roentgen terapia

- Curentul galvanic: Prin curentul electric înţelegem o deplasare de sarcini electrice dealungul unui conductor (un corp prin care poate să treacă un curent electric continuu, adică o scurgere de electroni).Dacă sensul de deplasare al electronilor este acelaşi menţinându-se la o intensitate constantă este vorba despre un curent continuu.

Efectele fizico-chimice ale curentului galvanic:- efect termic- efect termoelectronic- efect magnetic- electroliza şi electroforeza

Tehnica de aplicare: În tehnica de aplicare a procedurilor de electroterapie trebuie să avem în vedre:

- bolnavul şi regiunea de tratat (coloana vertebrala)- aplicarea electrozilor şi legătura cu sursa- manevrarea aparatului Bolnavul va sta în decubit anterior pe o canapea de lemn cu saltea de cauciuc îmbrăcată cu cearşaf curat. Electrozii vor fi aplicaţi întotdeauna, fie numai prin intermediul unui strat hidrofil îmbibat cu apa (tifon, pânză, flanelă, burete gros de 2 cm), fie prin intermediul apei în cazul băilor electrice (baia generală Stranger; baia galvanică completă)

Nu se va aplica niciodată electrodul de metal sau de cărbune direct pe tegument sau mucoase.Intensitatea curentului trebuie să ajungă la pragul de toleranţă al bolnavului. Durata 30 min., zilnic sau la două zile.- Ionizările

Ionizarea este procedura prin care introducem în organism, cu ajutorul curentului electric diferite substanţe medicamentoase cu acţiuni farmacologice.

Tehnica de aplicare:Pentru a putea face o ionizare avem nevoie de aparatura folosită în galvanizare,

folosind substanţe medicamentoase ca: Clorura de Calciu, xilină.Număr sedinte=10Timp=10-15 min.- Curent diadinamic

Curentul diadinamic este o formă derivată din curentul sinusoidal de 50 Hz, care a suferit o serie de modificări.

Tratamentul cu curenţi diadinamici în spondiloze cuprinde: - difazat (D.F.) - tratament preliminar obligatoriu cu efect spasmolitic şi analgezic temporar- perioada scurtă (S.P.) - folosit în traumatisme articulare, vasculopatii, nevralgii cu sau fără tulburări trofice asociat uneori cu - lungă perioadă (L.P.) - folosit în atrofii ale musculaturii netede.Efecte:- vasodilatator- decontracturant- antiinflamatorAplicaţii pe zona dureroasă:

Pe regiunea de tratat se aplică ţesut hidrofil bine îmbibat, bine stors şi fără asperităţi, peste el se aplica electrodul ce trebuie să fie neted, fără tăieturi sau îndoituri, bine mulat pe suprafaţa de aplicat, mai mic decât ţesutul hidrofil.Acestea sunt fixate cu ajutorul unor săculeţi de nisip ori banderole elastice. Durata unei şedinţe este de 6-8 min. Nr. şedinţe = 6 - 10 pe serie.Electrozii - plumb, aluminiu - cauciucaţi- Ultrasunetul

Tratamentul cu ultrasunete este una din cele mai bune proceduri ale fizioterapiei, în care este vorba de transmiterea vibraţiilor mecanice pendulare pe o frecvenţă deosebit de mare, produse de un generator de ultrasunete, penetrarea şi absorbţia acestora în corpul omenesc. Efectele lor sunt deosebite faţă de cele ale diverselor forme de curenţi electrici (faradic, galvanic).Ultrasunetul este un curent de înaltă frecvenţă care are calităţile de a fi fibrinolitic şi decontracturant.Tehnica de aplicare: Pe regiunea de tratat se aplică unguent (fenilbutazonă, indometacin, etc.), se face mişcarea capului (emiţător) încet şi lipit pe suprafaţa respectivă.Timp de aplicare = 5-6 min.Număr sedinte = 8-10 zilnic sau la 2 zileEfecte:- efectul mecanic al UUS este cel de vibraţie;- efect termic;- efect de difuzie;- efecte analgezice;- stimularea sistemului nervos vegetativ;- efecte antiinflamatoare;- efecte vasculare- Curenţi interferenţiali (curenţi de medie frecventa)

Sunt indicaţi pentru efectul lor miorelaxant, trofic, analgezic, excitomotor.Durata unei sedinte = 15 - 20minNumăr de şedinţe = 6 - 8 pe serieEfecte:-decontracturant- miorelaxant- trofic.Tehnica de aplicare:

Curentul interferential rezulta din incrucisarea a doi curenti de medie frecventa cu amplitudini constante, dar cu frecvente diferite.

In zona de intalnire a celor doi curenti cu frecvente diferite se produce un camp electric.Există două tehnici de aplicare : statică sau cinetică.Statică - electrozii se menţin în timpul procedurii în acelaşi loc şi asupra lor se exercită o presiune constantă.

Se folosesc două tipuri de electrozi:1) Electrozi clasici = cei placă2) Electrozi perniţă = constau dintr-un suport de material plastic pe care sunt fixaţi 2 - 4 electrozi utilizaţi.

- MagnetodiafluxulEste indicat pentru efectul câmpului electromagnetic care contribuie la scăderea

procesului inflamator articular şi periarticular.Scăderea contracturii musculare.Are efect sedativ.Număr de sedinte = 10-12Durata şedinţei = 10 - 12minTehnica de aplicare:- se introduce în priză cordonul de alimentare;- se cuplează fisele celor 4 bobine la prizele corespunzătoare de pe panoul posterior;-intrerupătoarele basculante de pe panoul frontal se aşează pe poziţia 0; În spondiloza dorso-lombară durata totală a şedinţei este de 10 - 12 min. Şedinţele se fac zilnic în serii de 15 - 18 sedinte.Forma continua : 50Hz – 4 min.; 100Hz - 2min.Forma întreruptă ritmic: 50Hz = 3 sec. urmată de o pauză de 3 secundeForma întreruptă aritmic: 50-100Hz – 6 sec. mers 50Hz; 6 sec. - 100Hz

- Röentgen terapia Este indicată pentru efectele sale analgezice şi antiinflamatorii, dar aplicată numai în cazul în care durerile nu cedează la tratamentul antiinflamator şi analgezic, medicamentos şi mijloacele fizioterapeutice.Număr sedinte = 5 la frecventa de 50R

d)Tratamentul prin masaj

Masajul : Reprezintă totalitatea manipulaţiilor manuale aplicate sistematic la suprafaţa organismului în scop terapeutic şi curativ .

Efecte fiziologice ale masajului

Acţiuni locale:- acţiuni de sedare (calmare) îndepărtarea durerilor de tip nevralgic din muşchi, oase şi

articulaţii;- înlaturarea lichidelor interstiţiale de stază cu accelerarea procesului de resorbţie care

duce spre eliminarea lor din regiunea masată; - actiunea hiperemianta locala, de imbunatatire a circulatiei locale care se manifesta prin incalzirea si inrosirea tegumentului asupra carora se executa masajul;

Acţiuni generale: - activarea circulaţiei generale a sângelui; - îmbunătăţirea activităţii aparatului respirator; - creşterea metabolismului bazal; - actiune favorabilă asupra stării generale a bolnavului cu îmbunătăţirea somnului şi

îndepărtarea oboselii musculare; - actiune reflexogenă asupra organelor interne;

- actiune mecanică prin frământare şi tapotament care ajută la tonifierea musculaturii prin mărirea contractibilităţii musculare.

Toate aceste actiuni se explica prin actiunea exerciata de masaj asupra pielii indeosebi, organ bogat vascularizat si mai ales inervat, in piele existand numeroase terminatii nervoase (exteroreceptori), punct de plecare a unor serii de reflexe. La acestea trebuie adaugate si efectele excitante, pe care le exercita masajul asupra terminatiilor nervoase din muschi, ligamente si tendoane (proproireceptori).

Cel mai important mecanism de actiune a masajului este reprezentat deci de mecanismul reflex. Acesta pleaca de la exteroreceptorii din tegument si proprioreceptorii din muschi,tendoane, la nivelul carora iau nastere stimuli de diferite intensitati care pornesc spre sistemul nervos central. Aceste reflexe explica efectele generale ale masajului, precum si o parte din actiunile lui locale. Trebuie adaugat,de asemenea, ca organele interne in suferinta se manifesta prin senzatii dureroase ale peretelui toracic sau abdominal, deci superficiale, fiecarui organ corespunzandu-i o anumita zona cutanata. Topografia acestor zone metamerice cutanate a fost stabilita de Head si de aceea ele poarta numele de „zonele Head”.

Un alt mecanism de actiune a masajului este reprezentat de aparitia, in urma compresiunilor, ciupirilor, framantarilor sau baterii a unor reactii intinse in piele cu formarea in cadrul matabolismului pielii a unor produse metabolice care trec in circulatia generala. Unii autori au descris „substanta H”, asemanatoare histaminei, cu actiune vasodilatatoare capilara; altii sustin ca iau nastere substante asemanatoare colinei, care stimuleaza peristaltismul. Alti autori pun aceste efecte vasodilatatoare pe seama unor substante acide care iau nastere in tesuturi in timpul masajului. Un alt mod de actiune a masajului este efectul lui mecanic asupra lichidelor interstitiale. Cand acest lichid este in exces masajul poate sa intervina favorabil ajutand la resorbtia lui in sange pentru ca sa fie eliminat. Rezulta o imbunatatire a conditiilor circulatorii si o reducere a muncii inimii care are de mobilizat o masa de lichid mai mica.

Toate aceste actiuni ale masajului explica indicatiile largi intr-o serie de afectiuni, precum si utilizarea lui in scop igienic, ca si in viata sportiva.

Descrierea anatomică a regiunii dorso-lombare

Regiunea dorsală se delimitează în partea superioară de regiunea cefei prin linia imaginară care trece prin C7,spina scapulei şi acromion. în partea inferioară, regiunea dorsală se delimitează de regiunea lombară prin linia imaginară care trece prin T12 şi coastele flotante. Pe părţile laterale se delimitează prin linia subaxilară până la articulaţia soldului.Din punct de vedere anatomic regiunea dorsală este formată din 12 vertebre numerotate T1 - T12 ce se articulează cu 12 perechi de coaste prin articulaţiile costo-vertebrale.Musculatura regiunii dorsale este bine dezvoltată şi reprezentată pe mai multe planuri în profunzime. Muşchii mai importanţi sunt: marii dorsali, trapezii inferiori, intercostalii, muşchii proprii ai coloanei vertebrale: paravertebralii, dorsalii intervertebrali, interspinoşii şi transverso-spinoşii.In partea superioară a regiuni dorsale: muşchii lomboizi supra şi subspinoşi la spina omoplatului dar intră şi la regiunea cefei şi cea dorsală.

Tehnica masajului

Masajul regiunii dorsale se execută aşezând bolnavul pe bancheta de masaj în poziţie ventrală cu faţa în jos;Maseurul stă intr-o parte a bolnavului langă banchetă (in picioare)Bolnavul este acoperit cu un cearceaf lăsând descoperită numai regiunea de masat.

Maseurul trebuie să aibă mâinile calde, date cu pudră sau diferiţi unguenţi.Se începe cu netezirea sau efluerajul, cu ambele palme întinse pornind de la partea

inferioară a toracelui pe muşchii paravertebrali şi muşchii dorsali, partea superioară a trapezilor, înconjurând umerii.

A doua formă de netezire - tot cu palmele întinse pe părţile laterale ale toracelui, tot de jos în sus, făcând terminaţia la C7.O altă formă de netezire este netezirea pe coloană cu două degete depărtate de la T12 la C7 cu spina vertebrală intre degetele depărtate de la mâna stângă sau dreaptă atât pe partea opusă cât şi pe partea maseurului.

Ultima netezire este pieptene - se face pe muşchii bine dezvoltaţi, marii dorsali, derulând pumnul de la rădăcina către vârful degetelor de cinci sase ori.

Urmează frământarea sau petrisajul cu toate formele sale, frământarea cu o mână începând cu partea opusă nouă în două - trei straturi de muşchi, prin compresiuni şi relaxări dintre police şi celelalte patru degete, ridicând muşchiul de pe planul osos.Pe aceleaşi direcţii se execută şi frământarea cu două mâini şi contratimp.

După fiecare frământare se face netezirea de întrerupere.Geluirea care este tot o formă de frământare ce se execută pe coloană cu două degete depărtate cu spina intre degete(T12-C7)O altă direcţie a geluirii cu degetele apropiate se face pe muşchii paravertebrali dorsali.O altă formă este cea intercostală.Toate formele frământării se fac de două - trei ori pe fiecare direcţie.

După netezirea de întrerupere urmează fricţiunea, care se face pe coloana dorsală cu două degete depărtate, cu mişcări de sus în jos, stânga circular, dreapta circular stânga dreapta şi invers.

O altă direcţie de fricţiune este intercostală, cu degetele depărtate cu mişcări circulare şi o alta cu degetele apropiate pe muşchii paravertebrali dorsali.Urmează vibraţia, care se face cu palma întreagă pe toată suprafaţa musculară prin tremuri vibratorii destul de profunde şi rapide pentru a ajunge vibraţia şi la organele interne.

După toate netezirile de întrerupere, masajul se termină tot cu o netezire după care facem kinetoterapie deoarece avem articulaţiile costovertebrale care trebuiesc mobilizate. Aceasta se execută cu mişcări de inspiraţii - expiraţii, maseurul ţinând palmele perpendicular pe coloana dorsală şi spunându-i bolnavului să tragă aer în piept, după care bolnavul expiră aerul şi maseurul apasă prin vibraţii coloana dorsală (de două - trei ori)

Indicaţii: Spondiloze, spondiloza anchilozantă, nevralgii intercostale, sechele posttraumatice în această regiune, deformări de coloană dorsală cum ar fi: cifozele sau devieri ale coloanei lateral – scolioze (în regiunea deformării coloanei lombare), contracturi musculare de diferite cauze în boli neurologice.

Regiunea lombosacrală este formată din coloana vertebrală lombară, formată din cinci vertebre destul de puternice constituite din L1-L5 şi regiunea sacrală formată tot din cinci vertebre sudate intre ele formând osul sacru care este foarte rezistent la efort.Din gaura trei sacrala porneşte nervul sciatic, care este cel mai lung nerv al corpului, mergând pe partea mijlocie a feselor, mijlocul coapsei, faţa posterioară a gambei, până la calcaneu. El se inflamează foarte uşor din cauza eforturilor depuse de coloana lombară, fiind frecvent tratat prin masaj şi proceduri de BFT.Tot aici intră şi regiunea coccigiană (patru-cinci vertebre rudimentare, sudate intre ele formând coccisul).

Această regiune lombosacrală este învelită de muşchii: pătratul lombar şi lomboidul, muşchii proprii ai coloanei lombosacrale, partea sacrală a muşchilor fesieri, psoasul iliac, ileocostalii şi spinalii care formează masă comună cu marii dorsali.Această regiune fiind foarte des solicitată de eforturi, dă posibilitatea inflamaţiei inserţiilor musculare prin contracturi musculare, iar la coloana vertebrală lombară apar deformări ale coloanei (lordoza = accentuarea curburii lombare) şi chiar la unele traumatisme sau trepidaţii se întâlnesc afecţiuni de discopatie, hernie de disc sau lombalgii.

Alţi nervi din această regiune sunt nervii coadă de cal, care prin inflamaţia lor dau inflamaţia cozii de cal.

Tehnica masajului:Pentru masaj bolnavul este aşezat în poziţie ventrală pe un pat de masaj, întotdeauna

se pune o pernă sub abdomen pentru ca musculatura şi coloana sa fie cât mai relaxate.Se începe cu netezire cu ambele palme pornind de la partea inferioară a feselor, muşchii paravertebrali, lombari până la coastele false, iar a doua netezire se face pe părţile laterale cu terminaţia la T12.

O altă netezire se face pe coloană cu degetele depărtate, începând de la coccis până la T12.Altă netezire - pornind cu ambele police de la coccis urmărind muşchii fesieri, care sunt bine dezvoltaţi. Mai există şi netezirea romb - care se face pe muşchii pătratului lombar şi romboizi, înainte de netezirea pieptene.

După netezire urmează frământarea – se porneşte de la coccis, cu mână peste mână, urmărind şanţul superior al fesierilor până la creasta iliacă. Tragem apoi palmele mulând din nou pe coastele false către T12, după care se întorc mâinile la 180 de grade şi mulăm din nou pe coastele false până la creasta iliacă, de la care tragem mâinile pe linia superioară a fesierilor către coccis de 5-6 ori.

Urmează frământarea: cu o mână - se porneşte de la partea inferioară a feselor pe paravertebrali, apoi direcţia 2 pe pătratul lombar şi direcţia 3 pe partea laterală a fesierilor şi a psoasului iliac şi o parte din dinţaţi.

Pe aceiaşi direcţie se face şi frământarea cu două mâini şi contratimp.Geluirea se execută cu două degete depărtate, pornind de la coccis pe coloană către

T12 şi cu două degete apropiate pornind de la coccis pe şanţul superior al fesierilor până la creasta iliacă. Altă frământare este ciupitul care se face de fesieri, în cazul când sunt flasci.

Urmează fricţiunea, pe aceleaşi direcţii cu geluirea, care se execută cu degetele apropiate pornind de la coccis la crestele iliace.Se mai face fricţiunea pe paravertebralii lombari. Pe muşchii fesieri se face fricţiunea cu pumnul.

Kinetoterapia - se fac mişcări pasive; extensia coloanei, ţinem mâna stângă transversal pe coloana lombară şi cu dreapta facem extensia prin vibrare. Extensia se mai face cu mâna stângă pe coloana lombară iar cu dreapta pe deasupra genunchilor bolnavului, executam flexia laterală dreapta şi stânga şi extensie.Mişcări active – bolnavul se aşează în şezut, face flexia toracelui în faţă, flexia laterală stânga şi dreapta, rotaţie stânga şi dreapta, circumducţie având mâinile în solduri.

Mobilizarea articulaţiilor (Kinetoterapia)

Este absolut indispensabilă în tratamentul artrozelor. Mişcarea se foloseşte metodic, sub toate formele sale: mişcări active, pasive, active-ajutate şi cu rezistenţă.

Mobilizările pasive se aplică în artroza dureroasă atunci când mişcarea activă este imposibilă sau insuficientă, având drept scop combaterea stazei, edemului şi retracţiilor musculo-ligamentare.

Mobilizările active sunt indispensabile în reeducare, evitând atrofia musculară şi crescând forţa şi volumul muşchiului normal sau atrofiat.

Kinetoterapia precoce şi reluarea activităţii de mers, eventual hidrokinetoterapia şi înotul au ca obiective menţinerea tonusului muscular şi a capacităţii aerobice, a mobilităţii coloanei şi a articulaţiilor periferice, precum şi a unei circulaţii sanguine adecvate în segmentul afectat. Exerciţiile iniţiale în plan sagital (flexie - extensie) se aplică în limitele durerilor pe care le produc.

Exerciţiile de extensie sunt începute din poziţie ventrală, în decubit ventral, cu pernă sub epigastru. Se progresează accentuând extensia, respectiv mutând perna sub piept apoi în sprijin pe coate. Se execută mişcări de extensie ale coloanei, precedate de înclinări laterale. Se continuă programul de exerciţii de extensie în ortostatism.

Prin exerciţiile de extensie se urmăreşte: reducerea durerilor prin scăderea tensiunii în fibrele inelare posterioare, reducerea tensiunii asupra rădăcinii nervului, modificarea presiunii intradiscale retragerea anterioară a nucleului pulpos.

Exerciţiile de extensie sunt contraindicate în situaţii clinice cu:• hernii mari sau nefixate;• hipermobilitate sau instabilitate segmentară;• tulburări motorii şi senzoriale bilaterale;• accentuarea semnificativă a durerilor lombare şi a tulburărilor senzoriale radiculare, fără reducerea durerilor radiculare.

Exerciţiile de flexie (exerciţiile Williams) reduc sarcinile compresive în partea superioară a discului şi deschid gaura foraminală. Sunt bine tolerate de majoritatea bolnavilor.

Tracţiunile vertebrale manuale sau mecanice pot fi eficace în sindroamele dureroase discogene, prin reducerea presiunii intradiscale cu 20-30%, întinderile musculare, scăderea forţelor compresive asupra rădăcinilor nervoase prin distanţarea corpilor vertebrali şi prin lărgirea găurii foraminale.

Se mai foloseşte tehnica Hold-relax pe diagonalele Kabat în formele acute sau aceeaşi tehnică cu exerciţii din programul Williams în formele subacute de dorsalgii prin discopatie.

În formele recurente sau cronice se indică măsuri de profilaxie secundară a coloanei vertebrale, sistematizate în aşa-numita „şcoală a spatelui" (school back).

Gimnastica medicala

A – Exerciţii indicate de LUCILLE DANIELS de la Universitatea STANDFORD – SUA.1. Culcat pe sol, cu genunchii flectaţi, gâtul este întins în ax, bărbia în unghi drept cu gâtul se caută aplatizarea curburii cervicale; umerii în contact cu solul 2. Decubit ventral cu braţele pe lângă corp, faţa privind în jos, se ridică capul câţiva cm, de la sol şi se execută întinderea axială a gâtului; se roteşte capul când spre umărul stâng când spre umărul drept apoi se lasă capul în jos.

B – Exerciţii pentru mobilizarea coloanei dorsale;1. din decubit dorsal, cu muşchii flectaţi şi cu braţele întinse lateral se duc genunchii spre piept şi se revine în poziţia iniţială.2. din poziţie cvadripedă, ridicarea în extensie maximă a membrelor inferioare (alternativ), concomitent cu flectarea membrului superior din cot (alternativ).3. din poziţie cvadripedă, bolnavul aruncă braţele brusc înainte şi lateral.

C – Exerciţii pentru mobilizarea coloanei lombare;1. din decubit dorsal se efectuează flexii de gambă pe coapsă, ale coapsei pe bazin, cu fiecare membru inferior şi apoi cu ambele.2. din decubit ventral se efectuează repetate extensii ale membrelor inferioare cu genunchii în extensie.3. din decubit, coloana flectată sau în poziţie ghemuit cu mâinile sprijinite de bară, se execută flexii, extensii ale coloanei lombare, în jurul bazinului.4. din poziţie şezând, cu genunchii flectaţi se efectuează flexii anterioare ale trunchiului urmate de redresări, membrele superioare fiind extinse.

e) Terapia ocupaţională

Terapia ocupationala este o forma de tratament care foloseste mijloace si metode specifice pentru a desvolta , ameliora sau reface capacitatea de a desfasura activitatile necesare vietii individului, de a compensa disfunctii si de a diminua deficiente fizice. Terapia ocupationala indruma indivizi sa se ajute singuri si sa faca ceea ce trebuie, adica ceea ce ii este necesar cu ceea ce au. Evaluarea reprezinta cel mai important moment pentru terapia ocupationala pentru ca de calitatea ei depinde alegerea mijloacelor si aplicarea tratamentului al carui scop il reprezinta ameliorarea starii de sanatate a lui. Evaluarea in terapia ocupationala difera de celelalte modalitati de evaluare medicala. La evaluarea initiala participa si familia pacientului, ingrijitorul, medicul, profesorul care l-a trimis precum si alte persoane care-l cunosc bine si pot da relatii privind comportamentul, aptitudini, activitati, infirmitati, hobby-uri. Terapia ocupationala dispune de tehnci, adica parti gestuare extrase din ocupatiile practice umane astfel:

1)Tehnici de baza adica gestualitati extrase din diferite meserii(olarit , prelucrarea lemnului sau fierului, impletituri), pe care orice om fara o pregatire deosebita le poate invata usor si profesa;

2)Tehnici complementare care cuprind intreaga gestualitate sau numai parti din ea, din restul de activitati folosite in serviciile de terapie ocupationala;

3)Tehnici de readaptare sunt cele care serefera la activitatile de autoservire zilnica (spalat, pieptanat, imbracat etc);

4)Tehnici de aplicare in care sunt incluse activitati artistice (desen, pictura, muzica);5)Tehnici recreative frecvent utilizate in pauzele de lucru sau in timpul liber al

bolnavului;6)Tehnici sportive care constau fie in practicarea integrala a unor ramuri sportive sau

numai a unor elemente tehnice accesibile si necesare in acelasi timp recuperarii deficitului functional;

Din aceste tehnici specialistul in terapia ocupationala isi alege mijloacele de recuperare in functie de rezultatul evaluarii initiale a bolnavului, mijloace ce vor fi cuprinse in planul general de recuperare in care se va tine seama de diagnostic, stadiul bolii particularitatile de varsta, sex, profesiune etc. Programul de tratament prin mijoacele terapiei ocupationale va trebui sa urmareasca in general realizarea urmatoarelor obiective:

1)Imbunatatirea activitatilor vietii zilnice prin care bolnavul sa-si asigure o independenta in cadrul familiei;

2)Practicarea aceleiasi profesiuni fie si numai cu program redus pentru a-si pastra statutul in societate si o oarecare independenta materiala;

3)Continuarea activitatilor recreative si a hobby-urilor in vederea prevenirii sau combaterii fenomenelor psihice negative(astenii, nevroze) In cadrul sponilozei dorso-lombare, recuperarea functionala prin terapia ocupationala se face fie internare intr-un serviciu specializat fie la domiciliul bolnavului situatie in care acesta va fi instruit cu mijloacele necesare imbunatatirii stari lui de sanatate.

f)Tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri)

Spondiloza dorso-lombară beneficiază mult de tratamentul balnear. Alegerea staţiunii şi individualizarea tratamentului se vor face în funcţie de vârsta bolnavului, de starea neurovegetativă ca şi de bolile asociate.

Putem să indicăm – apele termale simple, uşor radioactive de tipul Felix; apele sărate - iodurate de la Breaza, Olanesti, Govora; heliotermale de la Sovata şi Ocna Sibiului, apele sulfuroase termale de tipul Herculane şi cele atermale de la Govora, Olănesti, Pucioasa, nămolul de tipul celor de la Techirghiol, Eforie, Amara, Sovata, Ocna Sibiului.Schematic, numărul de băi este de 12-14 pe serie, temperatura este de 37-38 grade Celsius, durata este de 15-20 minute.

Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi: termic, fizic (mecanic) şi chimic. Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic; Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate); Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă); Govora (nămol silicos şi iodat); Geoagiu (nămoluri feruginoase)

Pentru nămol temperatura este de 40-44 grade Celsius, durata 30-40 minute. Se asociază cu proceduri fizioterapeutice şi helioterapeutice, de la caz la caz.In fazele incipiente de boală, ca şi în cele tardive, neînsoţite de complicaţii, putem să indicăm cu succes ungerile cu nămol urmate de băi de Ghiol.

Lombosacralgia

Reprezinta durerea lombara inferioara, afectata printr-un proces degenarativ, a tesuturilor moi lombare si/sau a structurilor vertebrale (disc, ligamente, articulatii vertebrate posterioare, padiculi vertebrali).Poate fi:

1. Cu durerea localizata in regiunea lombara, numita lombalgie;2. Cu durere iradiata de-a lungul nervului sciatic, numita lombosciatica

Programul kinetic se imparte in 4 perioade (dupa Sbenghe): acuta – contractura lombara, cu sau fara blocada, iar durerile nu se calmeaza nici

in decubit; subacuta – in decubit, durerea se calmeaza, iar bolnavul se poate misca pe

distante scurte si poate sta pe scaun cu durere suportabila;

cronica – dureri in ortostatism si mers, cu contracturi sau nu pe musculatura paravertebrala;

remisie completa.Perioada acuta prezinta urmatoarele obiective:

reechilibrarea SNV; relaxarea generala; scaderea iradiatiei radiculare; scaderea iritatiei radiculare; relaxarea musculaturii lombare.

Perioada subacuta urmareste: relaxarea musculaturii contracturate; asuplizarea trunchiului inferior.

Perioada cronica se caracterizeaza prin: asuplizare lombara; tonifierea musculaturii.

Perioada de remisiune completa urmareste prevenirea recidivelor cu obiective ca: reinvatarea pozitiei corecte a coloanei lombare si bazinului; tonifierea musculaturii lombare; mentinerea fortei musculare.

1 I. Metoda Klapp 1. Principii de execuţie Relaxare în PI, cu mentinerea acesteia pe tot parcursul executiei Ritmul de execuţie al exerciţiului (scurtarea sau prelungirea unui timp) se adaptează obiectivului urmărit în momentul aplicării: ▫ Întindere axială→mobilizare→realiniere

▫ “stretch-reflexul”- întindere articulară pentru a favoriza travaliul care urmează ▫ corectiv ▫ tonifiere musculară menţinerea poziţiei finale corective deplasarea MS precede în general deplasarea genunchiului, pentru a crea spaţiu şi pentru a evita tasarea capul este totdeauna în extensie axială, iar coloana cervicală este delordozată (în bărbie dublă) pentru solicitare optimă, în poziţia finală se lucrează la limita echilibrului, de aceea coapsa de sprijin va fi aproape verticală (fără a depăşi verticala) vârful piciorului nu va pierde contactul cu solul; ridicarea lui, în cele mai bune cazuri înseamnă o puternică coaptare a articulaţiilor lombare, adesea o basculare a uneia asupra alteia. se verifică permanent echilibrul între tracţiunea exercitată asupra coloanei de greutatea capului şi contratracţiunea pelvi-podală, ceea ce asigură (o decoaptare), o întindere axială maximă centurile revin obligatoriu la orizontală, cu două excepţii-exerciţiile de derotare a centurilor: răsucirea pentru centura scapulară şi alunecarea-tracţiunea pentru cea pelviană

2. Descrierea exerciţiilor Toate exerciţiile se execută întotdeauna în linie dreaptă, pentru a permite deplasarea corectă a segmentelor corpului. Deplasarea în cerc nu mai este permisă din 1940, pentru că crează tensiuni nedorite. Poziţia sprijin pe genunchi:

1 Mersul (“în patru labe”)

PI: sprijin pe genunchi (degetele mîinilor orientate anterior, coapsele la un unghi de 90º cu gambele, degetele picioarelor extinse, trunchiul relaxat), capul în uşoară extensie EXECUŢIE: deplasare înainte cu mâna şi genunchiul opus, G se aşează in interior faţă de mâna de aceeaşi parte. COMANDA: stân-ga, dreap-tra INDICAŢII METODICE: G alunecă înainte fără a se desprinde de pe sol, iar coatele rămân extinse, capul urmează mişcările laterale ale trunchiului, bazinul rămâne orizontal, CV descrie la fiecare pas o încurbare laterală convexă de partea în care mâna şi G sunt depărtate. INDICAŢII: este un exerciţiu fundamental din care derivă toate celelalte exerciţii de târâre. Este utilizat deasemenea ca un exerciţiu de trecere de la un ex. de patrupedie la altul. Se insistă pe flexia maximă a MS de sprijin, pentru deschiderea anterioară a toracelui şi apoi laterală. Nu este un ex. de tonifiere musculară şi nici unul corectiv, este un ex. de învăţare a coordonării specifice patrupediei. 2 Mersul înainte cu lansarea înainte a MS şi cu extensia MI

PI: sprijin pe genunchi EXECUŢIE: T1: G drept alunecă înainte, alături de mâna dreaptă, iar MS stg începe o rotare dinspre înapoi spre înainte, ajungând în dreptul MI; T2: MS stg îşi continuă rotarea făcând o mişcare energică de lansare pe sus spre înainte odată cu îndoirea cotului drept, capul este uşor înclinat spre MS de sprijin, iar trunchiul este împins mult spre înainte; T3: revenire în PI cu ambele coate întinse, MI stg se întinde apropiindu-se sau încrucişându-se cu celălalt MI. INDICAŢII METODICE: centura pelviană şi cea scapulară nu se rotează, nu se răsucesc. La T2, MS care se rotează este la zenit, formând cu trunchiul şi MI de aceeaşi parte o linie cirbă cu convexitatea spre stânga. Este un exerciţiu de bază pentru corecţia: deformaţiilor simetrice, asimetrice, toracale. Exerciţiul se rpractică în buiestru (mână şi picior de aceeaşi parte COMANDA: pas cu dreptul!…lan-sează! a. Exerciţii de reeducare posturală

1. Stând cu spatele lipit de un plan vertical cu braţele pe lânga corp sau oblic sus: contracţia musculaturii întregului corp, fără deplasarea vreunui segment, executată alternativ cu relaxarea voluntară a grupelor şi lanţurilor musculare, păstrând poziţia iniţială a corpului.

2. 2.Stând cu faţa sau cu spatele lipit de un plan vertical cu braţele pe lângă corp, ducerea braţelor de jos în sus prin lateral şi revenire, având în permanenţă mâinile în contact cu planul vertical, cu o latură spre perete cu membrul superior de partea respectivă întins sus, ducerea braţului respectiv în cerc spre înapoi, păstrând palma în contact cu peretele.

3. Stând câte doi, spate în spate sau spatele lipit de un plan vertical, ducerea braţelor de jos în sus prin înainte sau prin lateral, simultan cu ducerea unui genunchi îndoit la piept cu inspiraţie, revenire cu expiraţie.

4. 4.Stând cu faţa având corpul lipit de un plan vertical, ducerea braţelor în cerc în plan frontal prin înafară, şi inspiraţie, revenire cu expiraţie.

5. Stând cu faţa sau spatele lipit de un plan vertical, având braţele lateral, întinse oblic sus sau întinse sus, inspiraţie liberă, obişnuită, urmată de o inspiraţie profundă, după care se execută o expiraţie prelungită, în acelaşi timp cu relaxarea voluntară a musculaturii fără a se modifica poziţia truchiului.În cazul în care relaxarea este eficientă braţele trebuie să cadă, sub influenţa gravitaţiei, pe lângă corp.

6. Stând cu spatele lipit de un plan vertical cu braţele oblic sus, îndoirea laterală a trunchiului, alternativ spre stânga şi spre dreapta, păstrându-se contactul spatelui cu planul vertical.

7. Stând cu spatele lipit de un plan vertical sau câte doi spate în spate, cu braţele oblic sus, îndoirea profundă a genunchilor, păstrând spatele lipit de planul vertical.

8. Stând cu spatele lipit de un plan vertical sau braţele pe lângă corp sau oblic sus, pas înainte cu un picior, apropierea piciorului din spate, revenire în poziţie iniţială, aşezând în acelaşi timp toate punctele părţii posterioare a corpului pe planul vertical.

9. Stând câte doi, umăr lângă umăr, cu braţele pe lângă corp, pas lateral cu un picior, urmat de apropierea celuilalt picior, marcându-se poziţia nouă, revenire în aceeaşi modalitate, umerii trebuie sa fie apropiaţi fără dezechilibrarea corpului.Se execută cu tot colectivul de elevi pe două şiruri.

10. Stând câte doi, faţă în faţă, cu braţele întinse sus sau pe lânga corp, pas înapoi, cu un picior, urmat de apropierea celuilalt,marcându-se această nouă poziţie, se revine în aceeaşi modalitate, fără ca cei doi parteneri să se dezechilibreze.

11. Şezând cu gambele încrucişate cu genunchii duşi mult în afară, întinderea trunchiului pe axul vertical, împingând cu mâinile în sol, inspirânduse profund, revenire.

12. Şezând cu genunchii întinşi cu mâinile pe şolduri, îndoirea genunchilor la piept cu picioarele in sprijin pe sol, simultan cu ducerea braţelor prin înainte sus cu inspiraţie, revenire cu expiraţie.

13. Şezând câte doi, spate în spate, cu picioarele depărtate, braţele întinse sus, de mâini apucat, îndoirea laterală a trunchiului, alternativ spre stânga şi spre dreapta cu o amplitudine în ce în ce mai mai mare cu inspiraţie şi expiraţie.

14. Culcat pe spate cu genunchii uşor îndoiţi si adduşi, ducerea braţelor de jos în sus, prin lateral cu inspiraţie, revenire cu expiraţie. Dosul mâinii trebuie să fie în permanenţă, în contact cu suprafaţa de sprijin.

15. Culcat pe spate cu genunchii îndoiţi şi adduşi, coatele îndoite, antebraşele pe verticală, inspiraţie profundă, urmată de o expiraţie prelungită şi relaxare voluntară a întregii musculaturi.

16. Culcat înainte cu braţele lateral, antebraţele înainte, coatele îndoite la 90 de grade, extensia trunchiului din segmentul toracal, al coloanei cu inspiraţie, menţinerea poziţiei finale, revenire cu expiraţie.

17. Culcat înainte cu abdomenul pe o bancă, de gimnastică, picioarele fixe, sprijinite la scara fixă, extensia trunchiului din segmentul toracal, menţinut simultan cu ducerea braţelor încerc prin înainte sus înapoi, revenire.

18. Culcat înainte cu mâinile prinse la spate, târâre înainte prin impulsul alternativ al picioarelor.Umerii se ridică alternativ, pentru a pune coloana vertebrală într-o permanentă mişcare ondulatorie de şerpuire.

19. Culcat pe spate, cu genunchii îndoiţi şi adduşi, în lungul unei bănci de gimnastică, târâre în lungul băncii, prin tracţiunea alternativă a braţelor.

20. Câte doi, unul dintre partener culcat pe spate cu musculatura corpului încordată, partenerul îl apucă pe sub umeri sau pe sub cap şi-l ridică la verticală. Apoi se schimbă rolurile.

b. Exerciţii pentru corectarea scoliozei în “C” stânga 1. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de scurtare a abdominalilor şi paravertebralilor stânga şi a adductorilor coapsei.

A: P.I. : atârnat cu spatele la scara fixă; T1 : ridicarea M.I.-re spre stânga; T2-T3: menţinere; T4 : revenire în P.I. T: T1 : contracţie concentrică a abdominalilor şi paravertebralilor din partea stânga şi a adductorilor coapsei. T2-T3: izometrie T4 : relaxare E. - scara fixă;

- ritm ½; - dozaj: 2 serii a 5 repetări; - pauză: 30 sec. între serii; 2. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor dreapta

A: P.I. : stând, un baston ţinut deasupra capului; T1 : fandare laterală pe M.I. stîng simultan cu îndoirea trunchiului lateral stânga; T2-T3: menţinere; T4 : revenire în P.I. T: T1 : contracţie excentrică a paravertebralilor din partea dreaptă T2-T3 : izometrie; T4 : contracţie concentrică a paravertebralilor dreapta E: - baston; - ritm ½; - dozaj: 2 serii a 6 repetări; - pauză: 30 sec. între serii. 3. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de scurtare a paravertebralilor stânga

A: P.I. : culcat lateral pe partea dreaptă, braţele ridicate în sus în prelungirea capului; T1. : ridicarea trunchiului; T2-T3 : menţinere; T4. : revenire în P.I. T: T1. : contracţie concentrică a paravertebralilor stânga şi a oblicilor abdominali; T2-T3 : izometrie; T4. : relaxare; E: - saltea; - dozaj: 2 serii a 8 repetări; - pauză: 30 sec. între serii; - ritm ½. 4. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de scurtare a paravertebralilor stânga

. A: P.I. : culcat ventral, coatele îndoite, un baston ţinut pe umeri; T1. : ridicare cu răsucirea trunchiului spre dreapta; T2-T3 : menţinere; T4. : revenire în P.I. T: T1. : contr. concentrică a paravertebralilor stânga în poziţia scurtată şi a paravertebralilor în poziţie alungită; T2-T3 : izometrie (8 secunde) T4. : relaxare; E: - saltea; - baston; - dozaj: 2 serii a 6 repetări; - pauză: 30 sec. între serii; - ritm ½. 5. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor dreapta

. A: P.I. : stând T1. : semifandare înainte pe MI drept simultan cu ridicarea MS drept sus lateral stânga T2-T3 : menţinere T4. : revenire în P.I. T: T1. : contr. excentrică a paravertebralilor dreapta T2-T3 : izometrie (8 secunde) T4. : relaxare E: - dozaj: 2 serii a 8 repetari; - pauza: 30 sec. între serii; - ritm ½. 6. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor dreapta

A: P.I. : stând T1. : fandare laterală pe MI stâng simultan cu ridicarea MS drept prin lateral sus T2-T3 : mentinere T4. : revenire în P.I. T: T1. : contracţie excentrică a paravertebralilor dreapta T2-T3 : izometrie (8 secunde) T4. : relaxare E: - dozaj: 2 serii a 8 repetări - pauză: 30 sec. între serii - ritm ½. 7. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor dreapta

A: P.I. : Aşezat călare pe scaun, o ganteră în mâna dreaptă T1. : ridicarea prin lat. sus a MS drept simultan cu îndoirea usoară lat. stânga a trunchiului, T2 : revenire în P.I. T: T1. : contr. excentrică a paravertebralilor dreapta T2 : relaxare; E: - scaun; - ganteră; - dozaj: 2 serii a 5 repetări; -pauză: 30 sec. între serii; - ritm: ½.

8. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de scurtare a paravertebralilor stânga

. A: P.I. : atârnat cu faţa la scara fixă T1. : ducerea MI-re lateral stânga T2 : revenire în P.I. T: T1. : contr. concentrică a paravertebralilor stânga şi a adductorilor MI-re T2 : relaxare E: - scara fixă - dozaj: 2 serii a 5 repetări; - pauza: 30 sec. intre serii; - ritm ½. 9. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de scurtare a paravertebralilor stânga şi a adductorilor M.I. stg.

. A: P.I. : atârnat cu faţa la scara fixă T1. : ridicarea MI stâng lateral stânga T2-T3 : menţinere T4. : revenire T: T1. : contr. concentrică a paravertebralilor stânga şi a adductorilor MI stâng T2-T3 : izometrie T4. : relaxare; E: - scara fixă; - dozaj:2 serii a 5 repetări; - pauză: 30 sec. între serii; - ritm: ½. 10. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor stânga

. A: P.I. : stând depărtat, un baston ţinut diagonal la spate, apucat cu mâna dreaptă de sus şi stânga de jos T1. : îndoirea trunchiului lateral stânga T2-T3 : menţinere T4. : revenire în P.I. T: T1. : contractie excentrică a paravertebralilor dreapta T2-T3 : menţinere T4. : relaxare; E: - baston; - dozaj: 2 serii a 8 repetări; - pauză: 30 sec. între serii; -ritm ½. c. Exerciţii pentru corectarea lordozei 1. Obiectiv. : tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor . A: P.I. : stând depărtat cu mingea medicinală ţinută deasupra capului T1. : fandare laterală pe MI drept simultan cu aplecarea trunchiului înainte şi aducerea mingii la piciorul stâng T2-T3 : menţinere T4. : revenire în stând fără minge T: T1. : contr. excentrică a paravertebralilor T2-T3 : izometrie T4. : contr. concentrică a paravertebralilor E: - minge medicinală - dozaj: 20 serii a 8 repetări - pauză: 30 sec. între serii. - ritm: ½; - idem pe partea opusă. 2. Obiectiv. : tonifiere în condiţii de scurtare a abdominalilor, flexorilor coapsei şi tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor A: P.I. : stând cu spatele la scara fixă, mâinile apucă şipca la nivelul bazinului T1. : aplecarea trunchiului simultan cu ridicarea genunchiului stâng la piept T2 : revenire T: T1. : contracţie concentrică a abdominalilor şi psoasiliacului şi contracţie excentrică a paravertebralilor T2 : contr. excentrică a paravertebralilor E: - scară fixă - dozaj: 2 serii a 8 repetări - pauză: 30 sec. între serii. - ritm: 1/2; - idem pe partea opusă. 3. Obiectiv. : întinderea ischiogambierilor prin stretching A: P.I. : stând cu faţa la scara fixă, MI stâng sprijinit pe o şipcă la nivelul bazinului, trunchiul îndoit înainte, braţele întinse T1-T2 : stretching-ul ischiogambierilor T: T1-T2 : întinderea ischiogambierilor E: - scară fixă - dozaj: 2 repetări cu un membru inferior - pauză: 1 min. între serii. - stretching-ul de 30 de minute - idem pe partea opusă. 4. Obiectiv. : reeducarea posturală a bazinului şi a coloanei vertebrale A: P.I. : stând cu spatele lipit de perete, MI-re uşor depărtate de perete T1. : împingerea lombei în perete şi îndoirea genunchilor cu alunecarea în jos a spatelui T2. : revenire în P.I. cu împingerea lombei în perete şi alunecarea în sus a spatelui E: - dozaj: 2 serii a 8 repetări; - pauză: 30 sec. între serii; - ritm: ½. 5. Obiectiv. : tonifiere în condiţii de scurtare a abdominalilor şi a psoasiliacului A: P.I. : culcat dorsal, coatele îndoite, palmele la ceafă, genunchi îndoiţi, tălpile pe sol T1. : ridicarea trunchiului simultan cu ridicarea genunchiului stâng, cotul drept şi genunchiul stâng se ating. T2 : revenire în PI T: T1. : contr. concentrică a abdominalilor şi a psoasiliacului T2 : contr. excentrică E: - saltea - dozaj: 2 serii a 6 repetări - pauză: 30 sec. între serii - ritm: ½; - idem şi pe partea opusă. 6. Obiectiv. : tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor A: P.I. : stând cu trunchiul îndoit înainte, o minge medicinală ţinută în mâini T1-T2 : balansul mingii printre MI-re T: T1-T2 : relaxare-

contracţie în regim de alungire a paravertebralilor lombari E: - minge medicinală - dozaj: 3 repetări de 1 minut; - pauză: 30 sec. între serii; - ritm: ½. 7. Obiectiv. : tonifiere în condiţii de scurtare a abdominalilor şi flexorilor coapselor A: P.I. : asezat, sprijinit înapoi T1. : ridicarea MI-re la 45o simultan cu ridicarea braţelor lateral. T2-T3 : menţinere T4. : revenire în P.I. T: T1. : contr. concentrică a abdominalilor şi flexorilor coapselor T2-T3 : izometrie T4. : contr. excentrică a aceloraşi muşchi E: - saltea; - dozaj: 2 serii a 5 repetări; - pauză: 30 secunde între serii; - ritm: ½. 8. Obiectiv. : relaxarea paravertebralilor şi relaxare generală . A: P.I. : culcat dorsal, genunchii îndoiţi, palmele apucă gambele în 1/3 sup. T1-T2 : rulări de trunchi T: : relaxarea paravertebralilor E: - saltea - dozaj: 3 repetări a 2 minute; - pauză: 30 sec. între serii; - ritm: ½. 9. Obiectiv. : tonifiere în condiţii de scurtare a abdominalilor, a flexorilor şi a adductorilor coapselor . A: P.I. : culcat dorsal, braţele lateral sus T1. : ridicarea MI drept oblic spre mâna stângă T2 : revenire în P.I. T3 : ridicarea MI stâng oblic spre mâna dreaptă T4. : revenire în P.I. T: T1. : contr. concentrică a abdominalilor, a flexorilor şi a adductorilor coapselor T2 : contr. excentrică a aceloraşi muşchi T3. : idem T1 T4. : idem T2 E: - saltea - dozaj: 2 serii a 5 repetări; - pauză: 30 sec. între serii; - ritm: ½. 10. Obiectiv. : tonifiere în condiţii de scurtare a abdominalilor şi flexorilor coapsei A: P.I. : culcat dorsal T1. : ridicarea MI-re la 45 de grade T2-T3 : menţinere T4. : revenire în P.I. T: T1. : contr. concentrică a abdominalilor şi flexorilor coapsei T2-T3 : izometrie T4. : contr. excentrică a aceloraşi muşchi E: - saltea - dozaj: 2 serii a 8 repetări; - pauză: 30 sec. între serii; - ritm: ½. d. Exerciţii pentru corectarea spatelui plan 1. Obiectiv. : reeducarea posturală- formarea curburilor fiziologice lombare şi dorsale A: P.I. : stând cu faţa la scara fixă, apucat la nivelul umerilor. T1. : extensia MI stâng simultan cu rotunjirea spatelui şi cu o usoară îndoire a coatelor T2-T3 : menţinere T4. : revenire în P.I. E: - scara fixă - dozaj: 2 serii a 5 repetări; - pauză: 30 sec. între serii; - ritm: ½. 2. Obiectiv. : tonifiere în condiţii de scurtare a extensorilor şoldului şi a flexorilor lombari ai trunchiului A: P.I. : culcat ventral, sprijin pe brate, spatele rotunjit T1. : extensia MI stâng cu arcuire T2 : revenire T: T1. : contr. concentrică a extensorilor şoldului şi a flexorilor lombari ai trunchiului T2 : relaxare E: - saltea - dozaj: 2 serii a 10 repetări; - pauză: 30 sec. între serii; - ritm: ½; - idem pe partea opusă 3. Obiectiv. : tonifiere în condiţii de scurtare a extensorilor şoldului şi a paravertebralilor lombari A: P.I. : culcat ventral cu MI-re sprijinite pe prima sipcă a scării fixe T1. : păşire în sus cu picioarele din şipcă în şipcă până la şipca a VII-a T2-T3 : menţinere T4. : revenire în P.I. T: T1. : contr. concentrică a extensorilor şoldului şi a paravertebralilor lombari T2-T3 : izometrie T4. : relaxare E: - saltea - scara fixă - dozaj: 2 serii a 5 repetări; - pauză: 30 sec. între serii; - ritm: ½. 4. Obiectiv. : tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor lombari şi a extensorilor şoldului A: P.I. : culcat dorsal, o minge medicinală aşezată lateral pe sol în dreptul bazinului T1. : ridicarea bazinului în sprijin pe călcâie şi pe umeri T2 : trecerea bazinului peste minge, în partea opusă prin păşire succesivă şi pivotare pe umeri T: T1. : contr. excentrică a paravertebralilor lombari şi a extensorilor şoldului T2 : idem T1 E: - saltea - minge medicinală - dozaj: 2 serii a 2 repetări - pauză: 20 sec. între serii - ritm: ½; - idem pe partea opusă. 5. Obiectiv. : corectare posturală . : mers pe genunchi braţele oblic înainte sus, coatele îndoite, umerii aduşi înainte e. Exerciţii pentru spate rotund 1. Obiectiv. : tonifiere în condiţii de scurtare a adductorilor omoplaţilor : tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor dorsali şi a abdominalilor şi flexorilor coapsei A: P.I. : stând depărtat cu mâinile la ceafă, coatele lateral T1. : apropierea omoplaţilor simultan cu îndoirea genunchiului stâng la piept T2 :

revenire în P.I. T: T1. : contr. concentrică a adductorilor omoplaţilor şi contr. excentrică a paravertebralilor dorsali şi a abdominalilor şi a flexorilor coapsei T2 : relaxare E: - dozaj: 2 serii a 10 repetări; - pauză: 30 sec. între serii; - ritm: ½; - idem pe partea opusă. 2. Obiectiv. : tonifiere în condiţii de scurtare a paravertebralilor dorsali şi a adductorilor omoplaţilor . A: P.I. : culcat ventral pe masă, MI-re înafara suprafeţei de sprijin, mâinile la ceafă T1. : extensia trunchiului din regiunea dorsală simultan cu ridicarea coapselor şi apropierea omoplaţilor T2 : relaxare E: - masa de tratament - dozaj: 2 serii a 10 repetări; - pauză: 30 sec. între serii; - ritm: ½. 3. Obiectiv. : tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor lombari : tonifiere în condiţii de scurtare a paravertebralilor dorsali şi a adductorilor omoplaţilor A: P.I. : aşezat, cu braţele în poziţia “candelabru” T1. : înclinarea înainte a trunchiului odată cu apropierea omoplatilor T2-T3 : menţinere T4. : revenire T: T1. : contr. excentrică a paravertebralilor lombari şi contracţie concentrică a paravertebralilor dorsali şi a adductorilor omoplaţilor T2-T3 : izometrie T4. : relaxare E: - scaun - dozaj: 2 serii a 5 repetări; - pauză: 30 sec. între serii; - ritm: ½. 4. Obiectiv :corectarea curburii nefiziologice A: P.I. : stând cu un MI sprijinit pe scara fixă T1. : ridicarea braţelor prin lateral sus T2 : menţinere T3 : rotarea braţelor prin înainte spre înapoi T4. : revenire în PI T: T1. : contr. concentrică a adductorilor braţelor T2 : izometrie T3 : contr. concentrică a extensorilor braţelor T4. : relaxare E: - scara fixă - dozaj: 3 serii a 10 repetări; - pauză: 30 sec. între serii; - ritm: ½. 5. Obiectiv. : corectare posturală . A: P.I. : aşezat încălecat pe un scaun, un baston ţinut pe umeri T1. : întinderea braţelor sus T2 : revenire T3 : rotaţia trunchiului spre stânga T4. : revenire T5 : rotaţia trunchiului spre dreapta T6 : revenire T: T1. : contr. concentrică a flexorilor braţelor T2 : relaxare T3-T4-T5-T6 : contr. concentrică a rotatorilor trunchiului E: - scaun - dozaj: 2 serii a 8 repetări; - pauză: 30 sec. între serii; - ritm: ½. f. Exerciţii pentru corectarea piciorului plat 1 : P.I : - Aşezat, o minge medicinală sub tălpi – rularea tălpilor pe minge 2 : P.I : - Aşezat – strângerea unui cearşaf cu ajutorul degetelor (se poate pune o greutate la capătul opus al cearşafului) 3 : P.I: - Aşezat, un baston sub tălpi – rularea înainte-înapoi a bastonului cu ajutorul tălpilor 4 A: P.I : - Aşezat pe un scaun, un baston ţinut vertical cu tălpile sprijinite cu un capăt pe sol T1: - alunecarea tălpilor pe baston în sus T2: - alunecarea tălpilor pe baston în jos T: T1-T2: - contr.izometrică a flexorilor plantari E: - baston - scaun - dozaj: 2 serii a 10 repetări;. - pauză 30 sec. între serii. 5. - Mers pe vârfuri printre obstacole 6 - Mers pe vârfuri cu MI-re depărtate 7. - Mers pe partea externă a taloanelor apoi pe cea internă 8. - Ridicări pe vârfuri, la spalier, călcâiele să nu coboare mai jos de orizontală 9. - Deplasări laterale pe un baston aşezat pe sol 10. - Mers pe vârfuri cu întoarcere 360 de grade la fiecare 3 paşi. g. Program de kinetoprofilaxie g.I. Exerciţii de respiraţie Ex. 1. Obiectiv: reeducarea respiraţiei costal superioare A: P.I. stând depărtat cu mâinile pe regiunea inferioară a coastelor T1 – ridicarea uşoară a umerilor – inspir T2 – uşoară aplecare a trunchiului înainte cu apăsarea mâinilor asupra coastelor – expir T: T1 – contracţie izotonică concentrică a muşchilor inspiratori T2 – relaxare E: - ritm respirator - forţa gravitaţională - dozaj: 3 serii a câte 10 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 2. Obiectiv: reeducarea respiraţiei costal inferioare A: P.I. stând depărtat T1 – ridicarea M.S. lateral la orizontală, cu întinderea axială a coloanei – inspir T2 – coborârea M.S. prin lateral se încrucişează

înaintea corpului cu uşoară aplecare înainte a trunchiului şi a capului – expir T: T1 – contracţie izotonică concentrică a muşchilor inspirului T2 – contracţie izotonică excentrică a extensorilor E: - ritm respirator - forţa gravitaţională - dozaj: 3 serii a câte 10 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 3. Obiectiv: reeducarea respiraţiei costal superioare A: P.I. aşezat pe un scaun cu M.S. pe lângă corp T1 – întinderea axială a C.V., cu uşoară ridicare a umerilor – inspir T2 – relaxare – expir T: T1 – contracţie izotonică concentrică a musculaturii inspirului şi a muşchilor erectori spinali T2 – contracţie izotonică concentrică a musculaturii expirului E: - ritm respirator lent - forţa gravitaţională - scaunul - dozaj: 3 serii a câte 10 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 4. Obiectiv: reeducarea respiraţiei costale (inferioare şi superioare) A: P.I. aşezat pe un scaun, mâinile pe umeri T1 – uşoară extensie a capului cu ducerea coatelor înapoi – inspir T2 – uşoară aplecare a capului şi a trunchiului înainte cu apropierea coatelor înainte – expir T: T1 – contracţie izotonică concentrică a musculaturii inspiratoare, a extensorilor capului şi trunchiului T2 – contracţie izotonică excentrică a musculaturii expiratoare, contracţie izotonică concentrică a flexorilor capului ţi trunchiului E: - ritm respirator - forţa gravitaţională - scaunul - dozaj: 3 serii a câte 10 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 5. Obiectiv: reeducarea respiraţiei forţate A: P.I. ortostatism cu spatele lipit de spalier, picioarele uşor depărtate T1 – inspir “adânc” T2 – expir sacadat lent T: T1 – contracţie izotonică concentrică a musculaturii inspirului T2 – contracţie izotonică concentrică a musculaturii expirului (transversului abdominal) E: - ritm respirator lent - spalierul - dozaj: 3 serii a câte 10 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 6. Obiectiv: reeducarea respiraţiei abdominale şi costal inferioare A: P.I. decubit dorsal cu genunchii îndoiţi, tălpile pe sol, mâinile la ceafă T1 – ridicarea genunchilor la piept – expir T2 – coborârea genunchilor în P.I. – inspir T: T1 – contracţie izotonică concentrică a musculaturii expirului, a musculaturii abdominale, a flexorilor coapsei pe bazin T2 – contracţie izotonică concentrică a musculaturii inspirului şi contracţie izotonică excentrică a flexorilor coapsei pe bazin şi a abdominalilor E: - ritm respirator - forţa gravitaţională - salteaua - dozaj: 3 serii a câte 10 repetări - pauză între serii: 30 secunde g.II. Exerciţii de relaxare Ex. 1. Obiectiv: relaxarea musculaturii mâinii şi degetelor A: P.I. decubit dorsal, într-o poziţie cât mai relaxată T1 – se strâng pumnii lent T2 – se menţine contracţia T3 – relaxare T: T1 – contracţie izotonică concentrică a musculaturii flexoare a pumnului T2 – contracţie izometrică a musculaturii flexoare a pumnului T3 – relaxare E: - izometria se menţine 6 secunde, respiraţie indiferentă Ex. 2. Obiectiv: relaxarea musculaturii mâinii şi degetelor A: P.I. aşezat pe un scaun la masa de lucru, cu antebraţul pe masă T1 – exersarea pensei bidigitale între police şi index cu menţinere T2 – relaxare prin scuturarea degetelor T: T1 – contracţie izometrică a muşchilor policelui şi indexului T2 – relaxare E: - menţinere 6 secunde, relaxare 6 secunde, pauză între repetări 6 secunde - scaunul, masa de lucru - dozaj: 3 serii a câte 5 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 3. Obiectiv: relaxarea musculaturii spatelui A: P.I. aşezat pe un scaun T1 – aplecarea trunchiului înainte relaxând musculatura trunchiului şi a gâtului, M.S. atârnă – expir T2 – revenire în P.I. reluând atitudinea corectă a corpului – inspir T: T1 – iniţierea mişcării prin contracţie izotonică concentrică a flexorilor trunchiului pe coapse cu întinderea musculaturii extensoare a trunchiului, apoi relaxare T2 – contracţie izotonică concentrică a extensorilor trunchiului E: - ritm respirator lent - forţa gravitaţională - scaunul - dozaj: 3 serii a câte 5 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 4. Obiectiv: relaxarea centurii scapulo-humerale şi a musculaturii MS A: P.I. stând, cu picioarele uşor depărtate T1 – ridicarea umerilor şi menţinerea lor T2 – revenire în P.I., relaxare prin scuturarea membrelor superioare T: T1 – contracţie izometrică a muşchilor ridicători ai umerilor T2 – relaxare E: -

menţinere 6 secunde, relaxare 6 secunde, pauză între repetări 6 secunde - forţa gravitaţională - dozaj: 3 serii a câte 5 repetări - pauză între serii: 30 secunde g.III. Exerciţii pentru conştientizarea şi formarea atitudinii corecte Ex. 1. Obiectiv: conştientizarea marilor grupe musculare ale corpului A: P.I. stând cu spatele lipit de spalier (sau de perete) T1 – se face contracţia musculară a întregului corp T2 – relaxarea voluntară a musculaturii T: T1 – contracţie izometrică a musculaturii corpului T2 – relaxare E: - spalierul - dozaj: 3 serii a câte 5 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 2. Obiectiv: conştientizarea atitudinii corecte a spatelui A: P.I. stând cu spatele lipit de spalier, mâinile la ceafă, picioarele uşor depărtate T1 – înclinare laterală a trunchiului menţinând contactul permanent cu spalierul – expir T2 – revenire în P.I. – inspir T: T1 – contracţie izotonică excentrică a muşchiului oblic abdominal heterolateral T2 – contracţie izotonică concentrică a muşchiului oblic abdominal heterolateral E: - se execută şi pe partea cealaltă, alternativ - ritm respirator - forţa gravitaţională - spalierul - dozaj: 3 serii a câte 10 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 3. Obiectiv: conştientizarea atitudinii corecte a spatelui A: P.I. stând cu spatele lipit de spalier, mâinile la ceafă T1 – semigenuflexiuni menţinând contactul permanent cu spalierul – expir T2 – revenire în P.I. – inspir T: T1 – contracţie izotonică excentrică a muşchilor extensori ai M.I. şi contracţie izotonică concentrică ai extensorilor C.V. T2 - contracţie izotonică concentrică a muşchilor extensori ai M.I. şi ai extensorilor C.V. E: - ritm respirator - forţa gravitaţională - spalierul - dozaj: 3 serii a câte 10 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 4. Obiectiv: conştientizarea segmentelor coloanei vertebrale A: P.I. stând cu spatele la spalier, M.S. lângă corp, aplecarea trunchiului înainte T1 – aplecarea segmentului cervical T2 – aplecarea segmentului toracal (dorsal) T3 – aplecarea segmentului lombar T4 – revenire în P.I. T: T1 – T3 – contracţia izotonică excentrică a musculaturii extensoare a trunchiului T4 – contracţie izometrică concentrică a musculaturii extensoare E: - ritm lent - forţa gravitaţională - spalierul - dozaj: 3 serii a câte 5 repetări - pauză între serii: 1 minut Ex. 5. Obiectiv: conştientizarea musculaturii centurii scapulo-humerale A: P.I. aşezat pe un scaun, se aşează o carte pe cap, mâinile apucă cartea T1 – întinderea MS cu ridicarea cărţii – inspir T2 – revenire în P.I. – expir T: T1 – contracţie izotonică concentrică a musculaurii trapezului, tricepsului brahial şi deltoidului T2 – contracţie izotonică excentrică a musculaurii trapezului, tricepsului brahial şi deltoidului E: - ritm respirator - forţa gravitaţională - scaunul, cartea - dozaj: 3 serii a câte 10 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 6. Obiectiv: A: P.I. aşezat pe un scaun, mâinile la ceafă T1 – ridicarea genunchiului drept la piept cu flexia capului şi apropierea coatelor înainte – expir T2 – T4 – revenire în P.I. – inspir T3 – ridicarea genunchiului drept la piept cu flexia capului şi apropierea coatelor înainte – expir T: T1 – T3 – stretchingul musculaturii extensoare a trunchiului şi a adductorilor omoplatului T2 – T4 – contracţie izotonică concentrică a extensorilor trunchiului şi capului şi a adductorilor omoplatului E: - ritm respirator - scaunul - dozaj: 2 serii a câte 10 repetări - pauză între serii: 30 secunde g.IV. Exerciţii pentru corectarea atitudinii incorecte a corpului efectuate la masa de lucru Ex. 1. Obiectiv: tonifierea a musculaturii corectoare a poziţiei bazinului şi coloanei lombare (delordozare) A: P.I. aşezat pe un scaun, cu spatele drept, mâinile pe coapse, unghiul dintre gambe şi coapse, şi dintre coapse şi trunchi este 90˚, tălpile pe sol T1 – împingerea tălpilor în sol, contractura musculaturii abdominale şi fesierilor – expir T2 – întindere axială a C.V., a capului şi a gâtului spre tavan, privirea înainte – inspir T: T1 – contracţie izometrică a musculaturii abdominale, fesiere şi a cvadricepsului T2 – relaxare E: - ritm respirator - forţa gravitaţională - scaunul - dozaj: 3 serii a câte 5 repetări - pauză între serii: 30 secunde

Ex. 2. Obiectiv: tonifierea musculaturii corectoare a piciorului plat A: P.I. aşezat pe un scaun, cu spatele drept, mâna stângă pe genunchiul drept, unghiul dintre coapse şi trunchi este 90˚, flexia genunchilor la 90˚, tălpile pe sol T1 – ridicarea călcâiului drept contra rezistenţei aplicate de mâna stgângă – expir T2 – revenire în P.I. – inspir T: T1 – contracţie izotonică concentrică a flexorilor plantari T2 – relaxare E: - ritm respirator - forţa gravitaţională - scaunul - dozaj: 3 serii a câte 10 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 3. Obiectiv: tonizarea pectoralului A: P.I. aşezt pe un scaun, cu palmele faţă în faţă la nivelul sternului, coatele la nivelul umerilor T1 – presarea palmelor cu forţă maximală, coatele rămân la acelaşi nivel T2 – revenire în P.I. T: T1 – contracţie izometrică a adductorilor orizontali ai M.S. T2 – relaxare E: - scaunul - dozaj: 3 serii a câte 5 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 4. Obiectiv: tonizarea pectoralilor A: P.I. aşezat pe un scaun, cu degetele mâinilor încleştate la nivelul sternului, coatele la nivelul umerilor T1 – tragerea coatelor în direcţie opusă unul de celălalt T2 – revenire în P.I. T: T1 – contracţie izometrică a musculaturii centurii scapulare T2 – relaxare E: - scaunul - dozaj: 3 serii a câte 5 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 5. Obiectiv: tonizarea izometrică a musculaturii responsabile pentru menţinerea atitudinii corecte a cefei A: P.I. aşezat pe scaun, palmele la ceafă T1 – extensia capului contra rezistenţei palmelor T2 – revenire în P.I. T: T1 – contracţie izometrică a extensorilor capului T2 – relaxare E: - scaunul - dozaj: 3 serii a câte 5 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 6. Obiective: tonizarea izometrică a musculaturii responsabile pentru menţinerea atitudinii corecte a cefei A: P.I. aşezat pe scaun, palmele la nivelul frunţii T1 – flexia capului contra rezistenţei palmelor T2 – revenire în P.I. T: T1 – contracţie izometrică a flexorilor capului T2 – relaxare E: - scaunul - dozaj: 3 serii a câte 5 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 7. Obiectiv: tonizarea izometrică a musculaturii responsabile pentru menţinerea atitudinii corecte a cefei A: P.I. aşezat pe scaun, cu palma stângă la nivelul osului temporal stâng T1 – înclinarea capului pe partea stângă contra rezistenţei palmei T2 – revenire în P.I. T: T1 – contracţie izometrică a muşchilor homolaterali ai cefei T2 – relaxare E: - se execută şi pe partea opusă

- scaunul - dozaj: 3 serii a câte 5 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 8. Obiectiv: tonizarea izotonică concentrică a musculaturii responsabile pentru menţinerea atitudinii corecte a centurii scapulo-humerale şi a spatelui A: P.I. aşezat pe un scaun, M.S. deasupra capului cu coatele îndoite, mâinile apucă antebraţul opus T1 – înclinarea trunchiului spre dreapta, zona omoplaţilor în contact permanent cu spătarul scaunului – expir T2 – revenire în P.I. – inspir T3 – înclinarea trunchiului spre stânga, zona omoplaţilor în contact permanent cu spătarul scaunului – expir T4 – revenire în P.I. – inspir T: T1 – T3 – contracţie izotonică excentrică a musculaturii trunchiului heterolaterală T2 – T4 – contracţie izotonică concentrică a musculaturii trunchiului heterolaterală E: - ritm respirator - forţa gravitaţională - scaunul - dozaj: 3 serii a câte 5 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 10. Obiectiv: tonizarea izotonică concentrică a musculaturii extensoare a gambei şi tonizarea izometrică a cvadricepşilor A: P.I. aşezat pe un scaun, cu spatele lipit de spătar, mâinile apucă şezutul scaunului T1 – extensia genunchilor T2 – flexia dorsală a piciorelor T3 – flexia plantară a picioarelor T4 – revenire în P.I. T: T1 – contracţie izotonică concentrică a cvadricepşilor T2 – contracţie izotonică concentrică a tricepsului sural şi contracţie izometrică a cvadricepşilor T3 – contracţie izotonică concentrică a flexorilor plantari şi contracţie izometrică a cvadricepşilor T4 – contracţie izotonică excentrică a cvadricepşilor E: - forţa gravitaţională - scaunul - dozaj: 3 serii a câte 5 repetări - pauză între serii: 30 secunde g.V. Exerciţii pentru corectarea atitudinii vicioase efectuate acasă

Ex. 1. Obiectiv: delordozarea coloanei lombare A: P.I. stând cu spatele la perete, M.S. “în candelabru” (M.S. ridicat lateral, coatele flectate la 90˚, M.S. în rotaţie externă) T1 – delordozarea regiunii lombare în aşa fel, încât regiunea lombară să atingă peretele – expir T2 – revenire în P.I. – inspir T: T1 – contracţie izotonică concentrică a musculaturii abdominale şi fesiere T2 – relaxare E: - ritm respirator - dozaj: 3 serii a câte 5 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 2. Obiectiv: tonifierea musculaturii abdominale A: P.I. decubit dorsal cu genunchii îndoiţi, tălpile pe sol, mâinile la ceafă T1 – flexia trunchiului pe bazin – expir T2 – revenire în P.I. – inspir T: T1 – contracţie izotonică concentrică a musculaturii abdominale T2 – contracţie izotonică excentrică a musculaturii abdominale E: - ritm respirator - forţa gravitaţională - salteaua - dozaj: 3 serii a câte 10 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 3. Obiectiv: tonifierea musculaturii abdominale şi flexoare a coapsei pe bazin A: P.I. decubit dorsal cu M.S. sus, mâinile apucă picioarele unui scaun T1 – ridicarea M.I. la verticală fără ridicarea bazinului – expir T2 – revenire în P.I. – inspir T: T1 – contracţie izotonică concentrică a musculaturii abdominale şi a musculaturii flexoare a coapsei pe bazin T2 – contracţie izotonică excentrică a musculaturii abdominale şi a musculaturii flexoare a coapsei pe bazin E: - ritm respirator - forţa gravitaţională - salteaua, scaunul - dozaj: 3 serii a câte 5 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 4. Obiectiv: delordozarea coloanei lombare A: P.I. patrupedie T1 – delordozarea coloanei lombare prin sugerea abdomenului – expir T2 – revenire în P.I. – inspir T: T1 – contracţie izotonică concentrică a musculaturii transvers abdominale T2 – relaxare E: - ritm respirator - forţa gravitaţională - salteaua - dozaj: 3 serii a câte 5 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 5. Obiectiv: tonifierea musculaturii fesierului mare A: P.I. decubit dorsal cu mâinile la ceafă, cu genunchii îndoiţi, tălpile pe sol T1 – ridicarea bazinului de pe sol – inspir T2 – revenire în P.I. – expir T: T1 – contracţie izotonică concentrică a musculaturii extensoare a coapsei pe bazin T2 – contracţie izotonică excentrică a extensorilor coapsei pe bazin E: - ritm respirator - forţa gravitaţională - salteaua - dozaj: 3 serii a câte 10 repetări - pauză între serii: 30 secunde Ex. 6. Obiectiv: tonifierea marilor grupe musculare ale corpului pentru menţinerea unei posturi corecte A: P.I. şezând cu sprijin pe saltea, cu M.S. întinse în spate T1 – flexia trunchiului pe bazin cu ducerea M.S. înainte, mâinile apucă gleznele – expir T2 – revenire în P.I. – inspir T3 – ridicarea bazinului de pe sol, cu extensia corpului – expir T4 – revenire în P.I. – inspir T: T1 – stretchingul musculaturii extensoare a trunchiului T2 – contracţie izotonică excentrică a musculaturii flexoare a trunchiului T3 – contracţie izotonică concentrică a musculaturii extensoare a spatelui şi a M.I. T4 – contracţie izotonică excentrică a musculaturii extensoare a spatelui şi a M.I. E: - ritm respirator - forţa gravitaţională - salteaua - dozaj: 3 serii a câte 5 repetări - pauză între serii: 30 secunde h. Kinetoterapia în scolioza lombară h.I. Obiectivele programului kinetic A. Ameliorarea durerii prin aplicarea masajului în scop antialgic şi decontracturant. B. Reeducarea posturală a. globală b. segmentară: - posturarea corectă a bazinului în plan sagital prin recreerea lordozei lombare - corecţia poziţiei bazinului în plan orizontal prin întinderea psoasului

C. Ameliorarea amplitudini de mişcare prin – stretching auto-pasiv de 30 sec pentru: - întinderea psoasului de partea concavă; - întinderea şi relaxarea musculaturii paravertebrale din partea concavă. D. Creşterea forţei musculare a următoarelor grupe musculare: - spinalii - abdominalul transvers h.II. Şedinţă tip a programului de kinetoterapie aplicat Şedinţa tip prezintă mijloacele şi tehnicile esenţiale aplicate. Fiecare pacient a beneficiat de individualizarea programului, iar fiecare şedinţă în parte a fost la rândul ei gândită în funcţie de starea de moment a pacientului, de stadiul reeducării şi de posibilităţile pacientului la momentul respectiv. Programul kinetic începe aproape întotdeauna cu executarea unui masaj de relaxare a spatelui, utilizând manevre din masajul clasic: efleuraj, fricţiune, frământat, aplicate local. Kinetoterapeutul cere din partea pacientului o conştientizare a tipului său de postură. Primul moment este corecţia dezechilibrul posterior al trunchiului, obţinând o postură globală orientată anterior. Acest lucru poate necesita în prealabil asuplizarea tricepsului sural şi a ischiogambierilor, realizându-se în acest sens postura în DD cu MI flectate la verticală, postura Mezieres. A: P.I. sprijin pe genunchi t1 - se execută mers cu MS drept şi genunchiul stâng pentru corectarea unei scolioze lombare de partea stângă, invers pentru o scolioză lombară dreaptă (expir). t2 – se execută mers cu MS stâng şi genunchiul drept, revenindu-se astfel la P.I. (inspir). T: mişcare activă asistată. E: comanda verbală, dozare de 10 ori, ritm propriu. A: P.I. sprijin pe genunchi t1 – se ridică MS de partea convexităţii, rotind trunchiul şi capul după mână (inspir) t2 – revenire în P.I. (expir) T: t1 – contracţie concentrică a muşchilor romboizi şi rotatori ai trunchiului de partea homolaterală. t2 – contracţie excentrică a muşchilor romboizi şi rotatori ai trunchiului E: comandă verbală, dozare 2x10 repetări, pauză 2-3 secunde între serii, ritm propriu. Pentru a recrea o lordoză lombară armonioasă vom învăţa pacientul să facă anteversia bazinului. Se va putea ajuta de poziţionarea în rotaţie internă a MI în ortostatism şi mers. Se ştie că eventualele asimetrii de rotaţie ale şoldului datorate uneori tensiunilor asimetrice ale psoasului au ca efect antrenarea bazinului într-o mişcare de rotaţie orizontală, deci obiectivul este: diminuarea rotaţiei externe excesive a şoldului drept prin stretchingului psoas-iliacului. A: P.I. DD la marginea patului cu MI stâng în triplă flexie şi Mi drept în triplă extensie, kinetoterapeutul făcând priza la nivelul genunchiului, piciorul stâng al pacientului se sprijină de bazinul kinetoterapeutului. t1 – contracţie şi menţinere 6 secunde t2 – relaxare şi stretching psoas-iliac 30 secunde T: t1 şi t2 contracţie – relaxare E comanda verbală, priza kinetoterapeutului, presiune pe genunchi, dozare 5 ori Obiectiv: deschiderea unghiului iliolombar convex A: P.I. decubit lateral pe partea concavităţii, MI drept în triplă flexie, trunchiul uşor răsucit spre dreapta, MS drept in abducţie de 180 grade, palma stângă se sprijină pe pat la nivelul pieptului. Kinetoterapeutul stă în spatele pacientului şi face priză cu mâna stângă pe spina iliacă antero-superioară stânga, iar cu mâna dreaptă lateral pe grilajul costal. T: presiunea în sens caudal cu mâna stângă şi în sens cranial cu mâna dreaptă. E: priza kinetoterapeutului, 1x10 minute Obiectiv: Asuplizarea coloanei vertebrale şi deschiderea unghiului iliolombar convex A: P.I. pe genunchi t1 – semisfoară cu aplecarea trunchiului înainte şi flectarea MS, palmele ating solul, kinetoterapeutul stă lateral de pacient şi dirijează mişcarea. t2 – menţinerea poziţiei t3 – revenire în P.I. T: mişcare activă E 10 repetări, menţinerea poziţiei 10 secunde, pauză 10 secunde. Obiectiv: asuplizarea coloanei vertebrale şi derotarea vertebrelor lombare A: P.I. atârnat la spalier, MI flectate din şold şi genunchi, kinetoterapeutul stă lateral stânga de pacient şi face priză la nivelul bazinului, menţinând sacrul în contact cu spalierul t1 – ducerea genunchilor spre dreapta t2 – revenire în P.I. T: întinderea muşchilor interspinoşi. E: spalier, priza kinetoterapeutului, 4 repetări, 2 serii, pauză 30 secunde, ritm propriu. Obiectiv: ameliorarea mobilităţii coloanei vertebrale lombare A: P.I. sprijin pe genunchi t1: arcuirea laterală a trunchiului prin mutarea mâinilor (prin „paşi mărunţi”)spre convexitate (expir) t2: revenire în P.I. T: t1: întinderea muşchilor de partea concavă; t2: relaxare; E: comanda verbală, dozare 2x10 repetări, pauză 2-3 sec, ritm propriu.

A: P.I. sprijin pe genunchi; t1: flexia întregii coloane prin cifozarea spatelui (“spate de pisică”) bărbia dusă mult în piept, abdomenul supt (expir); t2: hiperextensia coloanei vertebrale (inspir); T: t1: contracţie concentrică a muşchiului transvers abdominal şi întinderea paravertebralilor; t2: contracţie excentrică a muşchiului transvers abdominal şi contracţie concentrică pentru muşchii paravertebrali; E: comanda verbală, dozare 2x10 repetări, pauză 10 sec, ritm propriu, lent. Obiectiv: creşterea forţei musculaturii extensoare a coloanei vertebrale A: P.I. sprijin pe genunchi; t1: ridicarea unui membru superior şi a unui membru inferior de partea opusă (inspir); t2: revenire în P.I. (expir); t3: idem t1 dar pe partea opusă (inspir); t4: revenire în P.I. (expir); T: t1: contracţie concentrică pentru muşchiul fesier şi deltoid anterior şi paravertebralii; t2: contracţie excentrică pentru muşchiul fesier şi deltoid anterior şi paravertebralii; t3: idem t1 dar pe partea opusă; t4: revenire în P.I.; E: comanda verbală, dozare 2x10 repetări, pauză 10 sec, ritm propriu, lent. Obiectiv: tonifierea musculaturii abdominale A P.I. DD: MI flectate, tălpile pe sol (pat), MS flectate, mâinile sprijinite pe coapse t1: flexia trunchiului până la desprinderea omoplaţilor de pe pat, mâinile alunecă pe coapse spre genunchi t2: revenire în P.I. T: t1: contracţie concentrică a muşchilor abdominali t2: contracţie excentrică a muşchilor abdominali E: 3x12 repetări, pauză între serii 30 secunde, ritm ½ Obiectiv: tonifierea transversului abdominal A: P.I. sprijin pe genunchi t1: retragerea abdomenului (kinetoterapeutul face stimulare manuală la nivelul abdomenului) t2: menţinere 6 secunde t3: revenire in P.I. T: contracţia-relaxarea transversului abdominal E stimulare manuală, 2x10 repetări, pauză 5 secunde între serii Obiectiv: creşterea forţei musculare a spinalilor lungi de partea concavă A P.I.: pe genunchi t1: înclinare laterală spre stânga t2: menţinere 6 minute t3: revenire în P.I. T t1: contracţie excentrică a spinalilor lungi concavi t2: contracţie izometrică 6 secunde t3: contracţie concentrică a spinalilor lungi concavi E: comanda verbală, dozare 5 ori, ritm propriu Tot pentru creşterea forţei musculare a spinalilor lungi (ilio-costalul şi lungul dorsal) asigură o rotaţie homolaterală a trunchiului, cu o extensie şi înclinare homolaterală. Aceştia pot fi lucraţi în mod asimetric şi în timpul mersului: pentru o scolioză lombară stângă, trebuie începând cu pasul anterior drept, să se accentueze contracţia spinalilor lungi din dreapta (accentuarea asimetrică a disocierii centurilor cu balansul umărului drept posterior) Obiectiv: relaxare generală Atârnat cu spatele la spalier, kinetoterapeutul stă lateral de pacient şi supraveghează mişcarea; Pacientul execută pendularea trunchiului lateral stânga-dreapta. Se alternează contracţia cu relaxarea musculaturii laterale a trunchiului odată cu elongarea coloanei vertebrale cu întinderea musculaturii trunchiului, zona toraco-lombară. Programul de exerciţii descris mai sus pentru scolioza lombară stângă s-a efectuat în mod simetric pentru scolioza lombară dreaptă. Legendă: A = acţiune MS = membru superior P.I. = poziţie iniţială MI = membru inferior T = timp de acţiune DD = decubit dorsal E = elemente II. Metoda Schroth Metoda Schroth este „o gimnastică ortopedică” care acordă prioritate respiraţiei, pentru asigurarea alinierii şi detorsionării coloanei şi a modelajului toracic corector. Ansamblul hidropneumatic viscero-pulmonar este solicitat prin tenhici foarte rafinate. Esenţialul în exerciţiile propuse este realizarea unei inspiraţii maximale - în trei sau patru timpi de exemplu - pe parcursul căreia subiectul trebuie să localizeze expansiunea toracică inspirând cranial şi înspre concavitate, efectuând totodată corecţia segmentelor corporale. Expiraţia se produce “golind gibozitatea” şi urmând imediat după expansiunea hemitoracelui concav. Inspirul realizează expansiunea hemitoracelui concav în lateral, posterior şi

cranial, iar a hemitoracelui convex înauntru, anterior şi cranial. Expiraţia se efectuează cu “gura deschisă”, prelung, dar exploziv, cu timpi forte (de trei ori “haa”, de exemplu). Se pot adăuga sunetele “ho-hou-hon”, după cum dorim să localizăm efectul, şi anume sus, în partea medie, sau jos. Pentru a înţelelge efectele corectoare ale respiraţiei de tip Schroth, trebuie să se admită hipercorecţia rahidiană în expiraţie şi expansiunea hemitoracelui concav odată cu expiraţia hemitoracelui convex. În gimnastica clasică, se redresează în inspiraţie şi se relaxează în expiraţie. Schroth a simţit că o hipercorecţie este posibilă când balonul toracic se dezumflă. Este imaginea mingii de fotbal care nu poate fi alungită pentru a lua forma unei mingi de rugby decât dacă este dezumflată parţial. Se dezumflă balonul toracic pentru a destinde puţin suprafaţa contentoare, pentru a elibera conţinutul şi pentru a reuşi asfel o corecţie a acesteia. Subiecţii bine antrenaţi reuşesc să realizeze expansiunea hemitoracelui concav pe timpul expiraţiei convexe. Acest mecanism poate fi înţeles plecând de la mecanismul asincronismului ventilator. Libertatea de expansiune a hemitoracelui concav fiind mai mică decât a celui convex, expansiunea alveolară convexă este mult mai intens solicitată decât cea concavă şi este deci mult mai rapidă. Menţinerea voluntară în stare de expansiune a hemitoracelui concav, menţinere datorată contracţiei musculare, poate - pe parcursul expiraţiei - să împiedice expiraţia plămânului concav, care urmează după inspiraţie. În afara acestor tehnici respiratorii originale, Schroth utilizează: - tehnici pasive şi active de corecţie a segmentelor corpului, autoântinderi ale coloanei, aliniere prin folosirea calelor, etc - tehnici de asuplizare toracică şi rahidiană - tehnici de tonifiere musculară

Tratamentul conţine astfel tehnici de corecţie: - sementare (specifice unui segment) care caută corecţia electivă (cu precădere) a unei curburi - tehnici de corecţie complete, care caută corecţia ansamblului coloanei vertebrale. Schroth imaginează corecţia segmentelor pelvian, toracic şi scapular (sau cervico-scapular) ca şi trei trunghiuri care se deplasează fiecare spre vârful său (fig. nr. 72). Corecţia constă în corecţia poziţiei bazinului în toate planurile sagital, frontal, orizontal şi în translaţie faţă de axa mediană a bazei de susţinere pedestre, după care se face translatarea trunchiului către concavitate. În spiritul autorului, este vorba de o corecţie a formelor asociate tipului de respiraţie descrisă. Translaţia concavă a toracelui deplasează CG către concavitate, ceea ce permite înclinarea frontală a coloanei către convexitate fără ca linia de gravitaţie să cadă de partea convexă în raport cu axa medio-sacrală, suspensia frontală rămâne deci convexă. Schroth utilizează sistematic tehnicile de autoântindere sau întindere axială. Ele sunt realizate în stând, aşezat, aşezat unifesier, etc. În funcţie de poziţiile iniţiale, Schroth corectează deviaţiile prin cale: la umăr (înainte sau înapoi), sub gibozitatea toracică, etc. Schroth organizează activitatea terapeutică a scolioticului astfel încât aceasta să acopere cel puţin 6 ore zilnic. Travaliul este deci foarte intens, ceea ce face dificilă prelungirea timp îndelungat a acestuia. Schroth nu vizează reaxarea apofizară şi deci repunerea în simetrie totală a sprijinului posterior. Recoaptarea convexă este parţial realizată prin expiraţia convexă, dar ea este slabă, ceea ar putea face ca ea să fie valabilă doar pentru vertebrele vârf şi să accentueze rotaţia concavă mergând de sus în jos. De asemenea asuplizarea musculară concavă nu este realizată. Educarea statică globală este realizată doar în sprijin unifesier, nu şi în ortostatism. Problemele de deviaţie lombară prin neta asimetrie a suspensiei psoasului nu sunt abordate. Se realizează tonifierea abdominală din suspensie dorsală la spalier. 1. Exerciţii de corecţie posturală pasive- posturări Se fac corecţii în cele trei planuri ale spaţiului, prin cale sub şold, umăr, genunchi, gibozitate (fig.72). Plasarea lor depinde de poziţia iniţială: stând, aşezat, culcat ventral, dorsal, lateral, sprijin pe genunchi. Schroth propune culcat lateral, de partea concavă dorsală, perniţă sub gibusul convex lombar (fig.72c). (Sohier utilizează culcat lateral pe partea convexă dorsală) 2. Exerciţii de corecţie posturală activă

După corecţia bazinului se fac extensiile axiale asociate cu inspiraţia şi expiraţia scurtă a hipercorecţiei. Corecţia corporală împinge bazinul concav în jos şi toracele spre concavitatea dorsală prin translaţie. Vom regăsi aceste componente în exerciţiile globale. 3. Exerciţii de extensie axială - decubit dorsal: lipirea regiunii lombare de sol, alunecarea capului pe sol în întinderea axială cervicală - poziţia de alunecare din Klapp - stând sau aşezat: autoântinderi axiale înclinând progresiv trunchiul înainte, pentru a localiza blocarea vertebrală etaj cu etaj, de jos în sus, până la cervical. Blocarea (înlăcătarea) se face ▫ de jos în sus plecând de la elementul fix, bazinul, către elementul mobil superior. ▫ de sus în jos, de la elementul fix către cel mobil inferior. Se fixează

occipitalul fie:- pe sol, cu mâinile, la spalier, prin colier. 4. Exerciţii de reeducare respiratorie Tehnica: ▫ educarea respiratorie diafragmatică: inspiraţie diafragmatică şi expiraţie cu ajutorul transversului. ▫ educarea respiraţiei hemitoracale de tip Schroth, localizată pe inspiraţie şi expiraţie.

Elemente: ▫ Inspiraţie în patru timpi şi expiraţie sacadată.

▫ Tapotarea pieptului pe timpul expiraţiei.

▫ Mâna pacientului plasată sub depresiunea concavă controlează expansiunea.

5. Exerciţiu de asuplizare 1. în poziţia de alunecare a lui Klapp, kt aşează mâinile pe gibus şi apasă toracele în jos şi înainte pe timpul expiraţiei. 2. sprijin pe genunchi (trunchiul suspendat-relaxat) între cele două centuri: se realizează o mişcare ondulatorie a coloanei; subiectul cifozează mai întâi lombele, apoi realizează extensia segmentului dorsal şi cervical. Mişcarea rahisului este asemănătoare cu cea a “spatelui de pisică” a lui Kalpp, dar întinderea musculară este mai mică. 3. Stând pe prima şipcă a spalierului, corpul înclinat înapoi, picioarele lipite, priză la înălţimea umerilor: se flectează ritmat genunchiul concav. Se realizează astfel întinderea lombară. 4. Culcat pe spate- relaxare-: se imită mişcarea şenilei prin ondularea coloanei vertebrale.

6. Exerciţii de tonifiere A- Stând pe genunchi cu spatele la masă, MS “în candelabru”, mâinile sprijinite pe marginea mesei, capul fixat pe marginea inferioară a mesei: se face extensie împingându-se în masă cu capul şi cu dosul mâinilor. T- contracţie izometrică a musculaturii extensoare dorsale şi cervicale şi a muşchilor fixatori ai omoplaţilor. E- masa de kinetoterapie cu înălţime reglabilă în funcţie de talia subiectului 1.

: Aşezat încrucişat, cală sub ischionul convex, MS concav sus şi cu o greutate în mână, MS convex jos cu mâna spijinită (fig.72d) T1-timp inspirator: expansiune concavă, corecţie şi translaţie concavă a toracelui. T2-timp expirator: bascularea umărului şi a omoplatului, deplasarea MS concav către convexitate, T: tonifierea excentrică a musculaturii toracice concave. E: greutatea din mâna concavă determină contracţia excentrică a musculaturii toracice concave, marele dinţat va lua punct fix pe linia mediană subaxilară. Astfel el va avea un dublu efect corector: -tracţiunea sa concavă asupra coloanei prin intermediul romboidului şi –tracţiunea spre înapoi a gibozităţii toracice concave anterioare. 7. Exerciţii de corecţie globală 1. Exerciţiu de corecţie globală, (dar mai ales a zonei dorsale) scolioză în S, dorsal dreapta, lombar stânga.

A - aşezat unifesier pe scaun pe partea convexă lombară MI opus întins lateral şi înapoi (fig 72), mâna de partea sprijinului pe un baston fixat vertical la scaun, MS opus lateral, cotul îndoit, mâna la piept: T1: retroversia bazinului, corecţia toracelui prin degajarea lui înainte şi în sus, degajarea colanei cervicale prin “bărbie dublă”, orizontalizarea umerilor. T2- corecţiile frontale: trecerea greutăţii pe fesa de sprijin, menţinerea înapoi a MI opus, rotaţia parţială a capului de partea convexă dorsală. T: - Pe inspiraţie: autoântinderea de jos în sus până la occiput, cu degajarea electivă a hemitoracelui concav prin inspiraţia care tinde să se localizeze aici- inspiraţia concavă, superior şi posterior. - Pe timpul expirator: menţinerea autoântinderii şi corecţiei concave printr-o activitate statică a planului posterior. Corecţia maximală a convexităţii dorsale prin expiraţia şi deplasarea gibozităţii către concavitate; se expiră spre median, superior şi posterior. E: Poziţia iniţială corectează concavitatea în plan frontal. Retroversia bazinului redresează rahisul lombar, ceea ce nu este totdeauna pozitiv pentru că contracţia extensorilor poate să devină aici câteodată foarte dificilă, dacă nu inexistentă. Dacă extensia MI extins răsuceşte bazinul către concavitate, ceea ce accentuează inhibiţia musculară prin decoaptarea apofizară convexă şi intensificarea decoaptării concave- paradoxul lui Sohier-. Plasarea lui G pe fesa concavă dorsală, accentuează activitatea musculară convexă. Sohier aduce exerciţiilor lui Schroth următoarele modoficări pentru a adăuga efectelor respiraţiei, efecte biomecanice mai intense: ▫ Pentru a limita rotaţia pelviană şi pentru a accentua corecţia frontală, se realizează sprijinul unifesier pe marginea unui taburet. ▫ Pentru ca autoântinderea să plece de la coloana inferioară şi pentru ca ea să fie rigidifiantă, se va menţine un anumit grad de lordoză lombară ▫ De îndată ce autoântinderea şi respiraţia de întindere este realizată, vom cere subiectului să facă rotaţia concavă a coloanei de sus în jos; ea intensifică sprijinul apofizar convex pe parcursul timpului expirator. ▫ Dacă simetria de sprijin posterior nu este rezolvată, se va educa sprijinul unipodal convex de extensie-rotaţie. ▫ Realizarea unei rezistenţe cu mâna la nivelul occipital pentru a solicita extensia-rotaţia, intensifică rigidificarea musculaturii şi tonifierea electivă a transverşilor spinoşi convecşi. ▫ Eficacitatea exerciţiului este maximală pentru segmentul dorsal datorită forţelor corectoare declanşate- chiar dacă radiologic, translaţia concavă corectează puternic curbura lombară. 2. PI: Culcat dorsal, genunchii şi şoldurile îndoite, tălpile pe sol, cale de derotaţie sub umărul convex, sub gibusul dorsal, sub umărul concav. Mâna concavă dorsală la umăr. T1- timp inspirator: menţinerea autoântinderii

T2- expiraţie de expansiune toracică concavă şi de golire a toracelui convex(se expiră median şi superior- translaţie şi anterior şi superior. Derotaţie. Decubitul dorsal limitează coaptarea apofizară în zonele de sprijin sau de accentuare a sprijinului prin cale. Flexia coapselor are un uşor efect asuplizant al

zonei lombare prin acţiunea delordozantă. Întinderea realizează redresarea curburii dar nu ameliorează calitatea sprijinului posterior decât în plan frontal. Subpresiunea constrângerilor gravitaţionale verticale reduce angulaţia curburilor. Această poziţie iniţială rectifică deci curburile scoliotice, dar ea nu are efect corector, nu asigură pârghilor vertebrale condiţiile biomecanice speciale ca şi contracţia musculară pentru a putea realiza forţele corectoare de degajare concavă, de deridigizare şi de derotare. Eficacitatea exerciţiului este maximă pentru segmentul dorsal, chiar dacă rahisul lombar este corijat parţial prin DD. 3. PI: aşezat pe un taburet jos, genunchii depărtaţi, mâna dorsală convexă pe umărul convex, mâna concavă în sprijin pe bastonul vertical, cală sub fesa convexă lombară.

T1: deplasarea greutăţii corpului pe fesa concavă dorsală T2: timp inspirator- autoîntindere coloanei, translaţia concavă dorsală, inspiraţie de expansiune a hemitoracelui concav, lateral, superior şi posterior. T3: timp expirator – menţinerea poziţiei corective, expiraţie cu conservarea expansiunii concave, expirarea gibozităţii convexe. Se realizează întotdeauna rotaţia voluntară concavă a rahisului, de sus în jos şi contracţii de extensie-rotaţie concavă. Retroversia bazinului, consecutivă poziţiei aşezat pe un taburet jos corectează angulaţia frontală a curburii lombare dar ea inhibă prompt activitatea musculară de extensie. Se va relordoza eventual zona lombară dacă autoântinderea nu pleacă de jos în sus. Deplasarea liniei gravitaţionale către fesa concavă dorsală şi translaţia concavă a trunchiului intensifică răspunsul muscular convex. III. Metoda Von Niederhoffer Dr. Von Niederhoffer s-a ocupat la Berlin, în jurul anilor 1900 de paralizaţi, în special de poliomielitici, alături de soţia sa, o kinetoterapeută care a urmat studiile în suedia. 1. Principiile metodei Von Niederhoffer urmărea să echilibreze musculatura spatelui pe parcursul instalării deviaţiei scoliotice, printr-o contracţie izometrică maximală, repetată de câteva ori. Tonifierea se adresează musculaturii concave, în special în vârful curburii, pentru că la acest nivel asimetria este cea mai mare. Datorită dificultăţii de a ajunge la o solicitare corectă a acestor grupe musculare în ortostatism, sub acţiunea gravitaţiei, poziţiile iniţiale utilizate sunt: decubit ventral, decubit lateral şi aşezat pe scaun lateral faţă de scara fixă (cu partea concavă spre scara fixă). Grupele musculare pe care dorim să le tonifiem vor fi aşezate în poziţie alungită. Corecţia vertebrală se poate obţine prin poziţionarea ms şi a capului. de exemplu într-un exerciţiu de tracţiune: Poziţia iniţială, dv, este stabilă, realizându-se o relaxare maximală şi posibilitatea unei localizări optimale a mişcărilor. Ms “convex” este în rotaţie intermediară, pe lângă corp, cât mai relaxat pe pat. Ms “concav” este în abducţie de aprox. 70 pentru ca omoplatul să nu basculeze şi astfel să tragă asupra fasciculelor pe care dorim să le solicităm, cotul este flectat la 90. Kinetoterapeutul face priză pe articulaţia gleno-humerală între police şi index. Kinetoterapeutul ridică ms fără a-l abduce, în scopul fixării omoplatului pe grilul costal. Kinetoterapeutul mobilizează umărul de câteva ori pentru a se asigura că este complet relaxat, apoi fixează fie bazinul, fie punctul de interferenţă a celor două curburi, după cum este cazul, cu mâna sa hetoronimă. Apoi efectuează o tracţiune, abducţie a capului humeral, fără a duce ms în abducţie. Pacientul răspunde printr-o contracţie de stabilizare a tuturor abductorilor capului humeral, şi astfel şi ai omoplatului, a căror inserţii pe spinoase localizează reacţia “centrală “ (pe coloana vertebrală) a pacientului. Această solicitare tinde în primul moment să crească rotaţia vertebrală, spinoasele fiind rotate către concavitate. Extremităţile aceleiaşi curburi rămân indiferente în urma stimulării.

primul rezultat este astfel o uşoară extensie axială. Pacientul fiind în dv, este culcat pe gibozitatea anterioară; efectul greutăţii se rezumă la o extensie şi o derotaţie. Contracţia trebuie să fie pur izometrică, dificultatea constând pentru ambii parteneri în a echilibra perfect efortul între ei (tracţiune – opziţie) . Punerea în tensiune este progresivă iar contracţia izometrică se împarte în trei faze cu durate egale, în general 3-4 secunde fiecare. Pacientul ajunge treptat la valoarea maximă a forţei sale de contracţie, apoi, fără a generaliza contracţia, o va menţine constantă (faza de platou), după care aceasta începe să scadă treptat. După faza activă urmează o fază de relaxare, pentru a nu extinde stimularea pe parcursul repetării, la segmentele extreme ale curburii. Musculatura toraco-vertebrală se poate împărţi în trei mari grupe: 1. Musculatura transversală superficială care fixează centurile de trunchi sau de apofizele spinoase (trapezul în întregime, romboidul, marele dorsal, pătratul lombelor, transversul abdominal, psoasul.) 2. Musculatura longitudinală: straturile superficiale ale paravertebralilor. 3. Musculatura transversală profundă: transverşii spinoşi, rotatorii scurţi ai coloanei, etc.

Contracţia musculară realizată prin exerciţiul descris, pune în evidenţă două acţiuni succesive: Contracţia unuia sau a două fascicole ale musculaturii transversale superficiale are ca urmare rotarea uneia sau a două apofize spinoase către centrul curburii. Se realizează apoi rapid o fixare a apofizei spinoase. Contracţia menţinându-se, se observă o derotare a două sau mai multe etaje subiacente, încă de la începutul fazei de platou. “oveflow-ul” lui kabat se regăseşte astfel la metoda von niederhoffer.

Singurele fascicole capabile să producă această mică mişcare sunt scurţii lamelari de partea solicitării. Relaxarea trebuie să rămână maximală de partea convexă, sau de partea nedureroasă în spondilartroze. Ttrebuie menţionat că aceşti rotatori scurţi îşi au inserţia pe apofiza transversă şi se împart în patru facsicole, două pentru scurtul şi două pentru lungul rotator, transversal sau oblic către înapoi şi în sus, pentru a se distribui la baza şi pe corpul spinoaselor celor patru vertebre supraiacente. Ei rotesc fiziologic în acţiune combinată spinoasele de partea lor. Fixarea uneia sau a două spinoase determină inversarea acţiunii lor pentru a aduce în final, în timpul fazei de platou una sau două apofize transverse subiacente posterior. Această acţiune este valabilă în special pentru partea cranială a curburii. 2. Exerciţiile Exerciţiile originare ale autorilor nu au fost numeroase. Ele sunt: În decubit ventral: a) Exerciţiul de tracţiune; b) Exerciţiul de împingere

Aşezat pe scaun lateral de spalier: a) Exerciţiul de tracţiune; b) Exerciţiul de împingere.

2.1. Exerciţiul de tracţiune din DV Activitate: pi: dv, capul răsucit de partea concavă, ms de partea concavă este în abducţie şi rotaţie externă, cotul flectat la 90. Priza este în jurul braţului, imediat sub axilă şi caută poziţia în care marginea spinală a omoplatului este paralelă cu coloana vertebrală. Contrapriza este pe bazinul homolateral. T1 - kinetoterapeutul trage încet, progresiv ms în ax împreună cu omoplatul, în timp ce pacientul se opune; t2- se menţine acestă tracţiune constantă; t2 - revenire la pi. Tehnica: T1-T2 - contracţie izometrică a adductorilor omoplatului; t2 – relaxare progresivă. Elemente : prizele, conştientizarea pacientului, t1=t2=t3= 3-4 secunde. 2.2. Exerciţiul de împingere din dv

Activitate: PI: idem cu exerciţiul precedent, dar ms de partea concavă este flectat din cot la maximum, cu palma spijinită pe masă. Kinetoterapeutul face priză pe partea internă a cotului, trecându-şi antebraţul printre braţul şi antebraţul subiectului. Tt1 – pacientul face abducţia ms şi omoplatului, împingând în mâna terapeutului; t2- pacientul trage coloana vertebrală către omoplatul astfel fixat; t3-4 – relaxare. Tehnica: t1 – contracţie izometrică a abductorilor ms şi omoplatului; t2- contracţie izotonică concentrică a adductorilor omoplatului luând punct fix pe inserţia pe omoplat; t3-4 –relaxare. elemente: spalierul, conştientizarea pacientului, prizele kinetoterapeutului. 2.3. Exerciţiul de “tracţiune” la spalier activitate: pi: aşezat pe un taburet, cu partea concavă lateral la scara fixă , ms de partea concavă este uşor abdus, flectat din cot , mâna în supinaţie apucă spalierul la înălţimea capului. Priza pe omoplat pe marginea externă, bazinul pacientului este fixat de genunchii kterapeutului t1 – pacientul trage şipca spalierului, încercând să se opună forţei mâinii kinetotera-peutului care trage median.; t2 – pacientul încearcă să-şi apropie coloana verebrală de omoplat; t3-4 – relaxare. tehnica: t1- contracţie izometrică a adductorilor ms şi ai omoplatului; t2 – contracţia concentrică a adductorilor omoplatului; t2-3 – relaxare elemente: scara fixă, participarea pacientului, prizele terapeutului. 2.4. Exerciţiul de” împingere” la spalier activitate: pi: idem cu ms de partea concavă flectat din cot la 90, kinetoterapeutul face priză pe cotul pacientului şi fixează bazinul pacientului cu genunchii, aflându-se înapoia lui; t1 - pacientul face adducţia ms şi a omoplatului; t2 – pacientul face adducţia coloanei vertebrale spre omoplat; t3-4 – relaxare . tehnica: t1 – contracţie izometrică a abductorilor omoplatului; t2 – contracţie concentrică a adductorilor omoplatului; t3-4 – relaxare. elemente: prizele kterapeutului, scara fixă, taburetul.

Discipolul soţilor Von Niederhoffer, kinetoterapeuta erna becker a popularizat metoda, îmbogăţind-o cu numeroase exerciţii. Acestea se împart în trei grupe: Când se fixează rădăcina unui membru: se localizează precis fasciculul muscular ce vine direct pe apofiza spinoasă ce tebuie fixată. Când fixarea este referită: priza pe cot şi mai ales pe genunchi sau picior se transmite coloanei prin intermediul stabilizatorilor membrelor. Aceste exerciţii antrenează de obicei o reacţie vertebrală plurisegmentară. Se pretează mai mult etajului dorsolombar; muşchii cervicali au reacţii mai individualizate şi este nevoie ca pacientul să se relaxeze corect pentru a răspunde unisegmentar. Lucrul în aşezat sau în ortostatism: este global, plurisegmentar, el poate fi adaptat simultan la 2-3curburi, este mai puţin precis.

Metoda se adresa iniţial, în special scoliozelor paralitice (foarte rare în ziua de azi), solicitându-se o contracţie maximală. Ea era aplicabilă şi spondilartozelor în fazele de recuperare. Studii mai recente prin diverse mijloace moderne (radioscopie, radiocinematografie, miografie) au demonstrat că o solicitare uşoară, cât mai uşoară, are o reacţie vertebrală segmentară, mai ales la nivel cervical şi dorsal. Debutul platoului este caracterizat în aceste cazuri printr-o mică derotare a vertebrei subiacente. Această mişcare milimetrică este datorată intervenţiei în acest moment a primului fascicol al scurtului rotator, care ia punct fix pe inserţia de pe apofiza spinoasă, iar inserţie mobilă este pe apofiza transversă subiacentă. Această mişcare are ca primă consecinţă, în afara deplasării rotatorii minime, o rearmonizare /coaptare a sprijinului posterior al trepiedului, favorizând mobilizarea etajului. Transpunerea la o coloană artrozică dureroasă se face după următoarele reguli: Se lucrează pe partea mai puţin dureroasă, fără spasme sau cu spasme reduse;

Rearmonizarea, cât de mică ar fi ea, eliberează puţin elementul mobil ;

Muşchii opuşi, antagonicii mişcării, se vor relaxa şi vor destrânge masivul articularelor;

Aceste articulare, sub acţiunea activă opusă, se (cască) întredeschid foarte lejer, şi permit o mişcare globală de uşoară rotaţie. Mişcarea în acest sens, această uşoară refuncţionalizare, antrenează inevitabil o decongestionare progresivă a etajului incriminat de partea dureroasă, blocată. Dacă pacientul, reuşeşte să fie bine relaxat, se realizează o mobilizare vertebrală activă. Pacientul fiind principalul actor, controlând intensitatea contracţiei, el va scăpa de frica de mişcare, mai ales că solicitarea se practică de partea nedureroasă. Astfel, în faza dureroasă, se vor face numai exerciţiile bine localizate, cele în care priza se face la nivelul rădăcinii membrelor, la nivelul capului şi a cotului pentru segmentul cervical. Localizarea plurisegmentară se practică pentru o refuncţionalizare globală şi poate să se facă bilateral împreună cu alte tehnici de recuperare funcţională a coloanei vertebrale.

Exemple de exerciţii: ● În decubit ventral, se poate acţiona foarte precis asupra D2 până la D11, prin intermediul MS abdus şi flectat din cot: - Făcând abducţia lui, priza pe braţ, pe sub antebraţ; - Apăsând pe umăr în sens caudal, priza pe sub antebraţul subiectului; - Antebraţul kinetoterapeutului este la nivelul interliniei cotului pacientului, antebraţul acestuia nemaifiind susţinut de kinetoterapeut, ci este în pronaţie pe pat- acţiunea este asupra d2-d7. ● În decubit ventral, kinetoterapeutul se află de partea dureroasă sau convexă, acţionează prin intermediul pătratului lombar: - Asupra vertebrelor l4-l1, prin opunere la rotaţia internă coxală de partea concavă sau nedureroasă; - Asupra vertebrelor l4-l1 prin ridicarea spinei iliace antero-superioare – va face priză cu ambele mâini, una peste alta pe spina iliacă antero-superioară concavă sau nedureroasă.

● În decubit lateral pe partea convexă sau pe partea dureroasă în reumatologie, se poate acţiona pe partea concavă sau pe partea nedureroasă, kinetoterapeutul situat înapoia pacientui: - Cu priză pe cap, opunându-se îndoirii laterale a acestuia (ridicării de pe pat), cealaltă mână se opune unei mişcări combinate de antepulsie şi ridicare a umărului, acţiune precisă asupra C1- C7; - Pacientul are braţul abdus peste 90, cotul flectat, antebraţul în supinaţie, palma pe cap, kinetoterapeutul face priză între police şi index, cu partea internă a ultimei falange a policelui trage în sus, pacientul opunându-se, se va acţiona asupra C1/C2; - Aceiaşi poziţie a pacientului şi a terapeutului, aceiaşi priză, dar împingerea în sus a cotului se face cu zona între police şi index cu acţiune asupra C5/C6; - Acelaşi exerciţiu, diferă zona cu care se împinge în sus, falanga proximală a indexului; acţiunea este asupra C6/C7; - Priza specifică pentru D1/D2: o mână pe umăr iar cealaltă, pe sub antebraţul pacientului, apucă braţul acestuia - Prin intermediul dorsalului mijlociu, după orientarea dată de kinetoterapeut se acţionează precis asupra D2-D7. - Ms abdus la 90º se face opoziţie mişcării de adducţie, cu acţiune tonifiantă globală dorsală, utiliztă mai ales în scoliozele paralitice şi în artroze. - Mi flectate la 90º, se face tracţiune cu ambele mâini asupra spinei iliace antero-superioare, cu acţiune foarte precisă, prin intermediului pătratului lombar, asupra l5- l1. - Mi “concav” uşor flectat şi abdus din CF, piciorul sprijinit pe scara fixă, se face rezistenţă mişcării de abducţie, cu acţiune globală asupra segmentului lombar, tot prin intermediul pătratului lombar.

Postura de drenaj bronsic

1.DV pe o bancheta de gimnastica cu trunchiul in afara banchetei, membrele superioare flectate, antebratele sprijinite pe sol, fruntea pe antebrate – dreneaza segmentele posterioare ale lobilor inferiori, drept si stang;

2.DL stg cu membrele inferioare si bazinul pe

bancheta de gimnastica, trunchiul inclinat antero-lateral, antebratul stang sprijinit pe sol, capul

pe antebratul stang, pe o pernuta – se dreneaza segmentele laterale-dreapta si lobul inferior drept;

3.DL dr pentru drenarea lobului inferior stang si segmentelor laterale-stangi;

4.D dorso-lateral stg cu trunchiul inclinat catre sol, membrele inferioare si bazinul pe bancheta, sprijin pe omoplatul stang – pentru drenarea lobului mijlociu drept; D dorso-lateral dr cu trunchiul in afara banchetei si sprijin pe omoplatul drept –

pentru drenarea segmentelor mijlocii stangi;

5.DD cu membrele inferioare si bazinul pe bancheta, trunchiul extins, in sprijin pe sol la nivelul omoplatilor, pentru drenarea segmentelor anterioare din lobii inferiori, drept si stang;

6.DD intins cu capul pe perna si membrele inferioare flectate, pentru drenarea segmentelor anterioare din lobii inferiori, drept si stang;

7.DV intins, pentru drenarea segmentelor superioare din lobii inferiori dr si stg;

8.DV cu capul pe doua perne si toracele pe o perna, cu umarul dr sustinut de KT – pentru drenarea segmentelor posterioare ale lobului superior drept;

9.DV cu capul pe doua perne si toracele pe o perna, cu umarul stg sustinut de KT – pentru drenarea segmentelor posterioare ale lobului superior stang;

10.asezat pe scaun cu trunchiul sprijinit – pentru drenarea segmentului apical din lobii superiori

drept si stang.

Posturi modificate

A.din DL cu capul pe o perna mica – pentru segmental posterior si superior al lobului inferior de partea opusa sprijinului;

11. ETAPELE UNUI PROGRAM DE RELAXARE:

Prologul respirator:-pe o durata de 2-4 min. va respira amplu, linistit, concentrandu-se pe dirijarea respiratiei(in cazul dispneicilor ce prezinta incoordonare respiratorie accentuata se renunta la prologul respirator). Acesta se introduce cand pacientul invata tehnica respiratiei in sedintele speciale.In cadrul prologului resp.se realizeaza o hiperventilatie prin care aportul de O2 creste, generand euforie; deasemeni hiperventilatia permite pastrarea pentru etapele urmatoare a unei perioade de apnee care faciliteaza contractia. Pentru unii pacienti prologul reprezinta chiar o metoda de relaxare, subiectul percepand o senzatie de greutate a capului.

Contraindicatii:-Hipocalcemie

Antrenamentul propriu-zis:-consta in mobilizarea antigravitationala prin contractia anumitor grupe musculare

incepe prin ridicarea membrului superior drept apoi a celui stang si apoi ambele membre.Pe un inspir amplu cotul se desprinde de pe planul patului si membrul superior se ridica incet pana ce mana relaxata paraseste planul patului. Se mentine pozitia ridicata 15-20 sec. sugerandu-I pacientului sa se concentreze pe imaginea efortului pe care-l realizeaza membrul superior, apoi brusc se realizeaza un expir sonor si se relaxeaza membrul superior lasandu-l sa cada. In acest moment instructorul cauta sa-I sugereze senzatia de eliberare ce urmeaza contractia si linistea totala cinetica ce insoteste relaxarea; timp de 10 min.pacientul va respira rar si amplu rememorand senzatiile de contractie si relaxare si diferenta dintre ele.La inceput se realizeaza 2-3 miscari pentru fiecare membru superior si apoi 2-3 miscari cu ambele member simultan.

Al 2-lea grup muscular e cel al membrelor inferioare. Se mobilizeaza intai un membru inferor, apoi celalalt si amandoua in final.

Al 3-lea grup e reprezentat de extensorii trunchiul. In timpul contractiilor se desprinde zona lombara de planul patului prin lordozare pe durata inspirului si se relaxeaza decupland contractia pe expir; solicitam pacientului sa-si imagineze senzatia de prabusire cu aplatizarea lombara.

Se mai poate lucra similar pentru ceafa; in acest caz capul nu se ridica ci se realizeaza o extensie ruland capul pe zona occipitala.

In progresia exercitiului pentru membrul superior se recomanda inceperea relaxarii cu musculatura de la radacina membrului catre periferie desi altii recomanda ordinea inversa.

Antrenamentul dureaza 30-40 de min.

La bolnavii ce au dureri articulare sau redori sau care au suferit interventii chirurgicale se recomanda tehnica Jacobson nversata ce se realizeaza din aceeasi postura, faza de contractie fiind reprezentata de contractie izometrica de scurta durata(6 sec.). Aceasta contractie se realizeaza prin presarea membrului pe planul patuluisi apoi relaxare brusca.

La bolnavii cu hipertonie sau contracture in zona cefei, umerilor si membrelor superioare se aplica segmentar-RELAXARE PENDULARA:-din asezat lateral, pe un scaun cu spatar(spatarul sub axila

membrului superior care se relaxeaza).Pacintul inspira si concomitant realizeaza o flexie a bratului ce se mentine 10-15 sec.,apoi se relaxeaza brusc. In momentul relaxarii bratul cade si oscileaza ca un pendul.

Revenirea:-Reintroducerea pacientului in mediu, cu reintoarcerea la tonusul normal in special pentru musculatura antigravitationala(posturala).

Daca sedinta a fost bine executata e necesara o perioada de tranzitie intre relaxare si tonus obisnuit muscular.

Se va solicita pacientului sa execute flexii si extensii ale degetelor si pumnilor,ale gleznelor, cateva grimaze, sa se intinda;fiecare se executa pe cate un inspir apoi, dupa cateva repetari se ridica din pat.

19. MUSCULATURA RESPIRATORIE

Cuprinde:

1.Muschii insiratori:

∑M.diafragm

∑M. Intercostali externi

∑M.s.c.m

∑M. Scaleni

∑M.pectorali

∑M.subclavicular

∑M. Micul dintat 2.Muschii expiratori:

∑M.abdominali[oblicii interni, externi, transvers, dreptii abdominali]

∑M.intercostali interni

∑M.triunghiular al sternului

∑M.patrat lombar

∑.M.dintat posterior

20.PROGRAMUL KINETIC IN T.B.C

∑ kinetoterapia se instituie dupa sterilizarea focarului si negativarea sputei Kinetoterapia consta în:

exercitii analitice de antrenare a tuturor grupelor musculare

corectarea deficitelor scheletale

reeducare respiratorie

reantrenare la efort

hidrokinetoterapie

proceduri de calire a organismului, de crestere a rezistentei generale la infectie

26. RELAXAREA JACOBSON

SCOALA FIZIOLOGICA-e reprezentata de Jacobson Edmond, ea avand la baza relaxarea progresiva pornind de la musculatura periferica ce induce si relaxare neuropsihica.

Are la baza identificarea kinestezica a starii de tensiune musculara din timpul contractiei ce se opune lipsei contractiei(adica relaxarii).

TEHNICA

-Contractii alternante cu decontractii la nivelul anumitor grupe musculare; contractia trebuie sa aiba forta minim 3 la testing muscular pentru ca segmentul respectiv sa fie ridicat antigravitational. Ridicarea trebuie realizata in timp ce pacientul isi imagineaza ca deabia o poate executa(ca miscarea e ff. dificila)

-Progresia exercitiului consta in reprezentarea mentala a efortului de ridicare, desprinzand tot mai putin segmentul de pe planul patului pana ce nu-l mai desprinde ci doar isi imagineaza miscarea(contractia gandita)

-Decontractia se realizeaza prin relaxare brusca, completa, ce determina cadere libera a segmentului in timp ce pacientul isi imagineaza senzatia de eliberare indusa de lipsa contractiei.

Cele 2 faze ale exercitiului se cupleaza cu miscari respiratorii

Pozitia pacientului: DD cu trunchiul deasupra orizontalei si genunchii flectati sprijiniti pe un rulou ,capul pe-o perna mica ,membrele superioare in abd. 30 fata de trunchi, palmele pe planul patului.

In timpul programului se recomanda ca bolnavul sa primeasca cat mai putine excitatii din mediul extern;se executa in conditii de liniste, la semiintuneric, fara mirosuri, temperatura de confort termic si imbracaminte lejera.

MasajulEfectele masajului general:- s e s t i m u l e a z ă î n s e n s r e g l a t o r c i r c u l a ţ i a , p r o c e s e l e e n d o c r i n e , secreţiile endocrine, hematopoeza, procesele coagulării;- se intensifică schimburile nutritive cu creşterea temperaturii corpului;- se produce re laxarea, scăderea sens ib i l i tăţ i i , reducerea tonusulu in e u r o m u s c u l a r s a u d i m p o t r i v ă c r e ş t e r e a a c e s t o r a c u s t i m u l a r e a organismului, în funcţie de tehnica folosită.    M A S A J D E I N T R E T I N E R E S I R E L A X A R E U Z I N T E R N  1. Cernutul prin lovire:M o b i l i z a r e a m a s e i m u s c u l a r e e s t e f ă c u t ă p r i n l o v i r e ş i r i d i c a r e a muşchilor, caz în care mâinile se desprind de pe regiunea masată;2. Cernutul prin presare:Mobi l izarea masei musculare este făcută pr in r id icare ş i presare a muşchilor, caz în care mâinile nu se desprind de pe regiunea masată;Reguli generale:• Se adresează în special membrelor superioare şi inferioare.• Cernutul se intercalează între frămîntat şi bătătorit sau se aplică şidupă netezire.• Este o manevră intermediară între frămăntat şi bătătorit• Mâinile se deplasează de-a lungul regiunii masate din aproape înaproape.Efecte:• Acţiune de relaxare a muşchilor;• Măreşte supleţea ţesuturilor;• Activează funcţiile circulatorii şi trofice.• Nu acţionează în mod uniform asupra ţesuturilor moi din preajmazonei masate.RULATULDefiniţie– m i ş c a r e a ( r u l a r e a ) î n t o a t e s e n s u r i l e , î n t r - u n r i t m v i u , energic ş i cu o pres iune crescută a masei musculare mobi l izate întrepalme, cu degetele întinse.Reguli generale:

• Se aplică de obicei după frământat.• Apăsarea este mai puternică decât la cernut.• Se aplică numai pe membre.• Mişcarea (rularea) se poate deplasa centripet prin mişcări circulare,energiceEfecte:• Relaxarea muşchilor;• Măreşte supleţea ţesuturilor;• Activează funcţiile circulatorii şi trofice.• R u l a t u l a c ţ i o n e a z ă î n m o d u n i f o r m a s u p r a ţ e s u t u r i l o r m o i d i n preajma zonei masate.• Este mai puţin traumatizant decât frământatul.S . R . Y U M E I H Op a g  20/9315.04.2011

    M A S A J D E I N T R E T I N E R E S I R E L A X A R E U Z I N T E R N  SCUTURATULDefiniţie- constă în mişcări oscilatorii mai ample şi ritmice, executates i s t e m a t i c c u s e g m e n t e l e m e m b r e l o r ( i n f e r i o a r e s a u s u p e r i o a r e ) , c u membrele în întregime sau cu corpul întregReguli generale:• Se aplică spre sfârşitul masajului.• Se pot asocia cu tracţiuni uşoare în sens longitudinal, a membrelor.• Scuturatul corpului intreg se efectuează la copii sau la persoane carepot fi ridicate de maseurEfecte:• de relaxare dacă sunt efectuate cu blândeţe;• de înviorare şi stimulare generală, dacă sunt executate într-un ritmmai viu.TRAGEREADefiniţie -tracţiunea segmentului distal (terminal) în sensul axei lungia membrului.Reguli generale:• Tracţiunile se aplică în masajul articulaţiilor, la sfârşitul masajului.• Manevrele de tracţiune se execută blând si cu prudenţă.• Prinderea se face cu o mână sau cu ambele mâini.• Prinderea se face deasupra şi sub articulaţie.Efecte:• De relaxare a articulaţiilor şi a tensiunilor periarticulare, dacă suntefectuate cu blândeţe;CIUPITULDefiniţie– formarea unei cute din piele şi ţesut subcutanat sau chiarmuşchi , s t rângerea (pensarea) uşoară ş i r id icarea e i atât cât permiteelasticitatea acestor ţesuturi.Tehnica de execuţie:1.

Ciupitul cu rulare;2.Ciupitul cu tăiere;3.Ciupitul cu tragere;4.Ciupitul cu presiune;S . R . Y U M E I H Op a g  21/9315.04.2011

    M A S A J D E I N T R E T I N E R E S I R E L A X A R E U Z I N T E R N  Reguli generale:• S e e x e c u t ă m a i a l e s p e r e g i u n e a s p a t e l u i d a r ş i p e p o r ţ i u n i l e cărnoase ale membrelor.• Cuta poate fi deplasată în sens ascendent sau descendent, ridicândmereu alte cute, sau poate fi lăsată să scape brusc din strânsoare.• Masarea se execută, cel mai adesea, într-un ritm energic.Efecte:• Excitant.• Măreşte supleţea ţesuturilor;PRESIUNILEDefiniţie- reprez intă apăsăr i cu palmele, având degetele înt inse paralel, repetate pe acelasi loc, deplasănd apoi palmele în sus şi în jos. Sepot efectua şi folosind degetele şi pumnii.Reguli generale:• Durata unei presiuni este de 1-5 secunde sau în funcţie de reacţia ladurere a pacientului• Se apl ică la s făş i tu l masaju lu i regional , aproape întotdeauna pespate.Efecte:• În masajul medical se foloseşte presiunea periostală şi presiunea penervi (metoda Cornelius) în afecţiunile dureroase ale nervilor, reducânddurerea.• Întăreşte manevrele de netezire, fricţiune sau frământat, aplicându-se în special în masajul sportiv sau la persoanele robuste.

  circulare, pe toată lungimea braţului, începând de la umăr şi până la cot.Frământatul:• „ Î n b r ă ţ a r a " - S e c u p r i n d e b r a ţ u l c u a m b e l e m â i n i ş i s e prelucrează muşchii prin manevre ondulatorii;• „Şerpuit" - Cu ambele mâini de aceeaşi parte a braţului celuimasat, se prinde o cută de piele şi muşchi

şi se prelucrează şerpuind dinregiunea cotului şi până în zona umărului;• „În cută" - Se apucă o cută de muşchi şi piele, cu o mână saucu amândouă, şi se presează între degetul mare şi restul degetelor.Tapotamentul:• Se aplică în lungul braţului, cu partea laterală a degetelor;• Se poate face un „plescăit" uşor cu degetele şi palmele pepartea anterioară şi posterioară a braţului.Rulatul- Se cuprinde braţul întrep a l m e l e m a s e u r u l u i ş i s e r u l e a z ă energic cu mişcăr i latera le, a lunecând gradat de la umăr până la cot.Cernutul- S e f a c e l a f e l c a r u l a t u l , d a r m a i u ş o r , p a l m e l e maseurului fiind mai depărtate între ele.Masajul cotului:Se face uşor şi delicat, ţinând seama de conformaţia specială azonei. Netezirea- Se face uşor, cu toată palma, prin mişcări circulare atâtpe faţa anterioară cât şi pe cea posterioară a încheieturii. Fricţiunea: • Pe partea anter ioară a încheietur i i se fac mişcăr i l in iare scurte,alunecând cu degetele mari, unul după altul, dinspre antebraţ înspre braţ.• Pe partea posterioară a cotului se folosesc degetele, care descriucercuri în jurul oaselor cotului.• Tot pe partea poster ioară a cotu lu i se poate fo los i podul palmei pentru a face fricţiuni circulare relaxante.• Masajul cotului se încheie cu o netezire uşoară.Fricţiunea cotuluiMasajul antebraţului:Netezirea:• Se fac alunecări lungi şi lente, executate cu ambele mâini simultan,p lecând de la n ivelu l pumnulu i , netez ind antebraţu l pe toate feţe le ş i urcând până la cot.• S e f a c a l u n e c ă r i s c u r t e ş i r e p e z i , e x e c u t a t e c u a m b e l e m â i n i

  alternativ (mână pe sub mână), pe toată lungimea antebraţului.Fricţiunea:• Cu degetele mari de la ambele mâini se face o mişcare continuă petoată lungimea antebraţului, ţinând degetele unul lângă altul sau unul subaltul pentru a da mai mare profunzime mişcării.• Pe partea cărnoasă şi pe tendoane se fac mişcări circulare folosinddegetele ori podurile palmelor.Frământatul: Se poate executa „în brăţară", „şerpuit" şi „în cută".Masajul se încheie cu o netezire uşoară.Masajul palmei: Netezirea- Se fac neteziri uşoare pe partea dorsală şi mai apăsatepe faţa palmară, folosind toată palma sau chiar pumnul închis. Fricţiunea:• S e f a c e o m i ş c a r e l i n i a r ă p e f a ţ a d o r s a l ă a p a l m e i , î n l u n g u l tendoanelor ş i a spaţ i i lor inter-osoase, fo los ind degetul mare sau tre idegete.• Se face o mişcare circulară pe faţa palmară, folosind degetele saupumnul închis.Frământatul- Se f rământă muşchi i tenar i ş i h ipotenar i , cât mai a p ă s a t , f o l o s i n d p e n t r u a c e a s t a d e g e t e l e . A c e s t f r ă m â n t a t s e p o a t e completa cu scuturarea spaţiilor inter-osoase, care se face ţinând palmade margin i le sa le între mâin i le maseurulu i ş i tens ionând în sus ş i în jos falangele.Masajul se încheie cu o netezire uşoară.Masajul degetelor: Neteziri- din vârful degetelor spre palmă se masează fiecare degetp r i n n e t e z i r i e x e c u t a t e p e î n t r e a g a l u n g i m e a d e g e t u l u i ş i p e f i e c a r e falangă.Fricţiunile- s e a p l i c ă i n s i s t e n t . m a i a l e s p e f a ţ a p a l m a r ă a degetelor.Tracţiuni şi scuturări- Masajul se încheie prin tracţiuni şi scuturăriale fiecărui deget în parte, după care se poate face o mobilizare activă atuturor degetelor.9. MASAJUL GENERAL Succesiunea regiunilor de masat:Masaju l general este b ine să se execute după o anumită regulă l o g i c ă , f ă r ă s c h i m b ă r i p r e a d e s e d e p o z i ţ i e ş i f ă r ă p r e a m u l t e discontinuităţi în lucru.Din exper ienţa noastră cea mai bună succes iune a regiuni lor ş i s e g m e n t e l o r c a r e v o r f i m a s a t e s e b a z e a z ă p e c e l e d o u ă p o z i ţ i i fundamentale: poziţia culcat pe partea anterioară (decubit ventral) şiculcat pe spate (decubit

dorsal).Masajul se începe cu partea posterioară prelucrând fără a schimbapoziţia: spatele, regiunea fesieră, coapsa stângă, gamba stângă, gambaşi coapsa dreaptă. După schimbarea poz i ţ ie i în cu lcat cu faţa în sus,cont inuăm masaju l de unde l -am lăsat . Se masează laba p ic ioru lu i ,gamba, genunchiul, coapsa. Se masează mai întâi piciorul drept, apoicel stâng. Urmează masajul abdominal şi toracic.

  Masaju l membrelor super ioare se începe cu masaju l degetelor mâinii drepte şi continuăm cu masajul mâinii propriu-zise, antebraţul,braţu l ş i umărul respect iv : t recem apoi la membrul super ior stâng, urmând aceeaşi ordine.Se trece apoi la masajul cefei, gâtului şi capului.Succesiunea manevrelor de masaj:P e n t r u a s e o b ţ i n e e f e c t e l e c e l e m a i b u n e î n u r m a ş e d i n ţ e i d e masaj, manevrele de masaj trebuie executate într-o anumită ordine şianume:• Netezire introductivă;• Fricţiunea;• Frământatul;• Tapotamentul;• Manevre secundare• Vibraţii;• Netezire de încheiere.Durata şedinţei de masaj:M a s a j u l g e n e r a l e x e c u t a t p e s e g m e n t e p r e s u p u n e a p l i c a r e a minuţioasă a manevrelor de masaj, adaptată caracteristicilor morfologiceş i f u n c ţ i o n a l e a l e f i e c ă r u i s e c t o r a l c o r p u l u i . S e a p r e c i a z ă c ă t i m p u l necesar pentru realizarea unui masaj general este de 60-70 minute. Sep o a t e r e a l i z a ş i u n m a s a j g e n e r a l r e d u s , c a r e n e c e s i t ă 4 5 - 5 0 minute.Timpul necesar pentru masajul fiecărui segment al corpului esteurmătorul:• Spate - 15 minute;• Membre inferioare - 2x7= 14 minute;• Abdomen şi torace - 5 minute;• Membre superioare - 2x5= 10 minute;• Regiunea fesieră - 3 minute;• Ceafa şi gât - 5 minute;• Capul - 2 minute;• Faţa - 5 minute ( facultativ ).Când d in anumite mot ive nu se urmăreşte real izarea formei extinse a masajului general, se poate reduce durata acestuia prin:• Excluderea unor regiuni sau segmente cum sunt: degetele,mâinile, picioarele şi chiar abdomenul şi toracele;• Excluderea unor manevre secundare şi a vibraţiilor;• Micşorarea numărului de repetări a unei manevre;• C o m b i n a r e a u n o r r e g i u n i î n v e c i n a t e c u m a r f i a p l i c a r e a manevrelor de masaj pe toată înt inderea membrelor infer ioare(gambă, coapsă, fese) sau superioare (antebraţ, braţ, umăr);• C o m b i n a r e a u n o r m a n e v r e : f r i c ţ i u n i + f r ă m â n t ă r i s a u tracţiuni + scuturări.