Upload
vuongnga
View
223
Download
1
Embed Size (px)
Citation preview
Experiențele persoanelor de etnie Romă pe
piața muncii din România
Coordonator Raport: Lector dr. Theofild Andrei LAZĂR
Autori:
Theofild Andrei LAZĂR, Universitatea de Vest din Timișoara, România
Melinda DINCĂ, Universitatea de Vest din Timișoara, România
Roxana UNGUREANU, Universitatea de Vest din Timișoara, România
Johans SANDVIN TVEIT, Universitatea din Nordland, Norvegia
Ingrid FYLLING, Universitatea din Nordland, Norvegia
Janne BREIMO PAULSEN, Universitatea din Nordland, Norvegia
Irina Zamfirescu, Universitatea de Vest din Timișoara, România
Teodor Mircea ALEXIU, Universitatea de Vest din Timișoara, România
Elena Loreni BACIU, Universitatea de Vest din Timișoara, România
Andreea Georgiana Bîrneanu, Universitatea de Vest din Timișoara, România
2015
ACKNOWLEDGMENT
Acest raport este un rezultat al proiectului “E-QUAL – Cercetare calitativă privind integrarea
profesională a grupurilor vulnerabile”.
Supported by a grant from Iceland, Liechenstein and Norway
Introducere
Capitolul I. Proiectarea metodologiei
I.1. Despre metodă
I.2. Obiectivele și întrebările din cadrul cercetării
I.3. Instrumentul de cercetare și procedurile de colectare a datelor
I.4. Selectarea subiecților
I.5. Limite conceptuale
Capitolul II. Constatări
II.1. Familie
II.1.1. Familia de origine și propria familie – un model intergenerațional
II.1.2. Influența modelului familiar asupra procesului de ocupare
II.1.3. Discriminarea în familie. Discriminarea femeilor
II.2. Condiții de locuire
II.2.1. Descrierea condițiilor de locuire ale subiecților intervievați
II.2.2. Influența condițiilor de locuire asupra procesului de ocupare
II.3. Relații de vecinătate și prietenie – relații dinăuntrul comunității
II.3.1. Descrierea relațiilor de vecinătate
II.3.2. Importanța relațiilor de vecinătate și a rețelei sociale din zona de locuit pentru
integrarea romilor de piața muncii
II.4. Educație
II.4.1. Analiza nivelului educațional al subiecților intervievați
II.4.2. Factori motivaționali pentru educația formală
II.4.3. Bariere în calea educației formale
II.4.4. Atitudini referitoare la educația formală
II.4.5. Discriminarea în mediul școlar
II.4.6. Educația informală (tradițională) a romilor
II.4.7. Influența educației formale asupra integrării romilor pe piața muncii
II.5. Întâlniri instituționale
II.5.1. Nivelul de interacțiune și încredere în instituțiile publice al subiecților
intervievați
II.5.2. Rolul ONG-urilor pentru integrarea subiecților pe piața muncii
II.6. Ocupare și atitudini referitoare la muncă
II.6.1. Situația de pe piața muncii a subiecților intervievați
II.6.2. Valoarea socioculturală a muncii
II.6.3. Procesul de angajare
II.6.4. Motivația pentru angajare
II.6.5. Discriminarea la locul de muncă
Capitolul III. Concluziile studiului
Bibliografie
Anexe
Introducere
Prezentul raport a fost elaborat în cadrul proiectului E-QUAL – Cercetare Calitativă
referitoare la Integrarea Profesională a Categoriilor Vulnerabile, finanțat prin Mecanismul
Financiar EEA 2009-2014, în cadrul contractului nr. 13SEE/30.06.2014.
Proiectul are în vedere asigurarea unei fundații de cercetare documentată valabil pentru
politicile și programele curente care iau în considerare integrarea profesională a categoriilor
vulnerabile, obiectivul final fiind facilitarea schimbărilor pozitive în cadrul proceselor de
integrare a grupurilor vulnerabile pe piața muncii.
Proiectul este implementat prin intermediul unui parteneriat între două universități
publice acreditate, Universitatea de Vest din Timișoara, România și Universitatea Nordland
din Bodø, Norvegia. Cercetare a fost efectuată în România dar, analiza și interpretarea
rezultatelor au fost efectuate de cercetătorii români în colaborare cu cei norvegieni. Această
abordare a permis transferarea cunoștințelor, metodelor și know-how-ului între cele două țări.
Proiectul a fost orientat spre două grupuri vulnerabile specifice, persoanele cu
dizabilități și populația romă.
Implementarea acțiunii a început cu o analizare comprehensivă a cunoștințelor
științifice și a seturilor de date existente referitoare la accesul pe piața muncii a persoanelor cu
dizabilități și rome. În vederea efectuării celor două analize, consorțiul a utilizat ca surse bazele
de date ale autorităților europene și naționale, ale instituțiilor și organizațiilor care proiectează
și implementează politici adresate persoanelor cu dizabilități și romilor. Prima fază a acestei
cercetări a fost încheiată odată cu elaborarea celor două rapoarte de cercetare care au prezentat
rezultatele analizei:
- Integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități din Europa și România:
Raportul analizei literaturii de specialitate și politicilor;
- Compatibilitatea dintre cadrul național european și român curent al integrării romilor
pe piața muncii.
Cele două rapoarte pot fi găsite în format extins care se poate descărca pe website-ul
proiectului, www.e-qual-see.ro, secțiunea Rapoarte de cercetare.
Pe baza metodei de investigare denumită Etnografie Instituțională, studiul de față a
investigat experiențele cotidiene ale populațiilor vulnerabile care abordează piața muncii.
Prezentul raport prezintă constatările acestei etape specifice, referitoare la integrarea romilor
pe piața muncii. În paralel, un al doilea raport, referitor la integrarea persoanelor cu dizabilități
pe piața muncii, a fost emis, acesta prezentând rezultatele obținute din investigația referitoare
la experiențele persoanelor cu dizabilități care abordează piața muncii.
Interviurile pentru prezentul raport au fost efectuate începând din decembrie 2014 și
până în februarie 2015. Între februarie – aprilie 2015, a urmat o a doua fază de codificare și
interpretare. Raportul de față prezintă constatările acestei faze a cercetării și a fost elaborat în
iunie 2015.
Constatările acestui raport vor asigura un punct de plecare pentru investigațiile
ulterioare în cadrul cercetării curente.
Activitățile de cercetare ale căror rezultate sunt prezentate în acest raport au fost
dedicate investigării experiențelor persoanelor rome care abordează piața muncii, ca și relațiilor
instituționale incluse în aceste experiențe.
Interviurile centrate pe muncă și efortul depus de intervievați și de organismele și / sau
profesioniștii de asistare a acestora, în vederea obținerii sau menținerii unui loc de muncă dorit,
inclusiv (acolo unde este relevant):
(1) căutarea unui loc de muncă; (2) solicitarea / primirea asistenței; (3) accesarea unui loc de
muncă; (4) adaptarea la noul loc de muncă; (5) păstrarea locului de muncă; (6) dezvoltarea
carierei - promovare; (7) părăsirea locului de muncă; (8) educație; (9) strategii utilizate pentru
gestionarea lipsei de venituri; (10) descrierea experienței de accesare a locului de muncă curent;
(11) condiții de trai / locative; (12) percepții și proiecții privitoare la vulnerabilitatea specifică;
(13) nivelul de cunoștințe privitoare la drepturile legale ale persoanelor în chestiune.
Interviurile și analizele au avut ca obiectiv identificarea perspectivei persoanelor rome
asupra a ceea ce D. Smith (2005) numește “problematici” sau un set de factori sau mecanisme
identificate analitic, care cauzează dificultăți în relația acestora cu piața muncii. Scopul este,
de asemenea, identificarea relațiilor și legăturilor instituționale care reprezintă baza acestor
factori și mecanisme, pe baza analizelor mărturiilor transmise de persoanele intervievate.
Cele două obiective de cercetare care orientează echipa de cercetare în timpul acestei
faze a investigației au fost:
1. Identificarea obstacolelor și barierelor, așa cum sunt experimentate de persoanele rome.
2. Investigarea relațiilor instituționale și mecanismelor structurale care constituie baza
obstacolelor și barierelor în calea ocupării experimentate de persoanele rome
Întrebările subordonate ale cercetării se centrează pe:
1. Care sunt obstacolele și barierele experimentate de persoanele rome în eforturile lor de
a accesa sau de a rămâne pe piața muncii?
2. Care sunt disfuncțiile instituționale care reprezintă baza obstacolelor și barierelor în
calea ocupării experimentate de persoanele rome?
Raportul este organizat în trei Capitole principale:
Primul Capitol – Metodologia cercetării – detaliază aspectele metodologice privitoare
la proiectarea și implementarea cercetării, de la planificare la interpretarea rezultatelor. Sunt
prezentate aspectele privitoare la compatibilitatea metodei de cercetare utilizate (Etnografie
Instituționalizată) și subiectele cercetării. De asemenea, sunt transmise explicații referitoare la
dimensiunea și structura eșantionului de cercetare.
Al doilea Capitol – Constatări – explorează pe larg experiențele de pe piața muncii ale
persoanelor rome și este structurat pe șase domenii de investigare: familie, condiții de trai,
relații de vecinătate și prietenie, educație, intersecții instituționale și ocupare.
Al treilea Capitol – Concluziile raportului – sintetizează principalele constatări ale
raportului, discutând relațiile instituționale și mecanismele structurale care constituie baza
obstacolelor și barierelor în calea ocupării, așa cum au fost acestea experimentate de persoanele
rome, și definește principalele “problematici” identificate în această etapă a cercetării. Pe baza
acestor constatări, am identificat obstacolele și barierele ulterioare în calea ocupării, așa cum
au fost experimentate de persoanele rome.
Această fază a reprezentat o etapă esențială în cadrul cercetării de față deoarece a
asigurat o înțelegere a problematicii cu care se confruntau persoanele rome la momentul
căutării unui loc de muncă și accesării acestuia. Nicio încercare de înțelegere a
disfuncționalității sistematice nu ar fi posibilă fără explorarea percepției persoanelor cele mai
afectate.
Pe baza mărturiilor participanților la interviuri, ne vom continua investigația prin
implicarea altor actori relevanți în analiza disfuncționalităților de pe piața muncii în relație cu
persoanele rome.
Următoarea etapă a cercetării pleacă de la ‘problematicile’ identificate din experiențele
populațiilor vulnerabile (persoane care au asigurat informații directe) și relațiile instituționale
care reprezintă baza acestora, așa cum este indicat în prezentul raport de cercetare. Prin
abordarea instituțiilor, organizațiilor, angajatorilor și profesioniștilor implicați, următoarea
fază a cercetării are în vedere investigarea modului în care sunt produse și menținute
caracteristicile și mecanismele problematice identificate în raportul curent.
Capitolul I. Proiectarea metodologiei
I.1. Despre metodă
Dorothy Smith propune etnografia instituțională ca parte a unei “sociologii alternative”,
o abordare pe care o descrie ca reprezentând combinația metodei materialiste a lui Marx cu
etnometodologia lui Garfinkel, dar având și idei din practica feministă a sporirii gradului de
conștientizare. (De Vault & McCoy, 2006).
Etnometodologia este considerată descoperitoarea textului ca și constituent
semnificativ al relațiilor sociale. O caracteristică centrală a practicii în vigoare în societatea
contemporană este bazarea sa pe discursurile sprijinite de text și formele de cunoaștere, iar
acestea sunt centrale pentru etnografie. (De Vault & McCoy, 2006)
Etnografia instituțională este determinată de încercarea de a descoperi “modul în care
are loc,” cu presupunerile subiacente că (a) “întâmplarea” socială este alcătuită din activitățile
concertate ale oamenilor și (b) în societatea contemporană, practicile și experiențele locale sunt
legate de relațiile sau lanțurile de acțiune extinse, multe dintre acestea fiind mediate de formele
documentare de cunoaștere. Cercetătorii din domeniul etnografiei instituționale au în vedere
asigurarea descrierilor analitice ale respectivelor procese în situații reale.
Mulți cercetători ai etnografiei instituționale utilizează interviuri individuale și de grup.
Caracteristica distinctivă a interviurilor etnografiei instituționale este asigurată de dezvoltarea,
de către cercetători, a cunoștințelor despre procesele instituționale care să permită un tip de
ascultare și sondare orientate spre conexiunile instituționale. Smith explică “Este important ca
procesul gândirii să aibă loc prin recunoașterea organizațională a faptului că nu știi, la început,
ce căi să urmezi, știind că nu le vei urma pe toate cele posibile, dar interconectându-le pe
parcurs.” (Smith, 2005).
Deoarece etnografia instituțională este, la bază, un proiect analitic, activitatea
cercetătorului nu este încheiată la momentul când se oprește reportofonul și acesta își strânge
notițele ci, mai degrabă, începe la acest moment. Cercetătorii care utilizează etnografia
instituțională tind să nu utilizeze strategiile analitice formale, cum ar fi codificarea
interpretativă.
Dorothy Smith explică: “Nu trebuie să se utilizeze întregul interviu. Puteți fi selectivi
deoarece nu sunteți interesați de toate aspectele procesului instituțional” (De Vault & McCoy,
2006)”.
Experiențele cetățenilor romi care abordează piața muncii au asigurat un punct de
începere a investigației care s-a centrat pe identificarea obstacolelor și barierelor în calea
ocupării lor.
Interviul semi-structurat cu acest tip de respondenți, ca și (în unele cazuri) cu rudele lor
apropiate și persoanele din vecinătatea / comunitatea acestora a asigurat un punct de plecare
pentru investigațiile ulterioare și identificarea relațiilor instituționale.
Interviurile cu cetățenii romi au ghidat studiul pe baza a ceea ce au transmis aceștia
echipei de cercetare a proiectului, cu referire la ce consideră ei a fi ‘problematic’ în viețile lor
cotidiene, ce „probleme” aduc la cunoștință și instituțiile care le mediază interacțiunile de pe
piața muncii.
Obiectivul nostru ulterior a fost dezvoltarea, pe baza acestei informații, a unei analize
descriptive a unei anumite părți a relațiilor instituționale care au fost identificate ca
reprezentând consecințe, în vederea indicării modului în care procesele instituționale de
activitate sunt organizate și a celui în care acestea creionează baza experiențelor cotidiene ale
oamenilor. Aceste experiențe generează problematica care trebuie investigată și asigură punctul
de acces într-un set de relații instituționale, de asemenea făcând vizibile modurile în care
ordinea instituțională creează condițiile experienței individuale.
Un interviu etnografic instituțional bun determină descrieri detaliate ale activității care
fac vizibile pârghiile și căile instituționale, ca și experiențele trăite de povestitor.
Sarcina este de a obține o înțelegere etnografică adecvată a experienței trăite de
intervievat și a circumstanțelor într-un mod care să pună în perspectivă pârghiile și căile
instituționale, identificând locurile și procesele pentru investigarea ulterioară.
I.2. Obiectivele cercetării și întrebările din cadrul cercetării
În vederea îndeplinirii scopului proiectului, așa cum estre exprimat în Capitolul
anterior, am stabilit principalele două obiective de cercetare pentru faza de cercetare curentă,
fiecare având mai multe scopuri subordonate:
1. Identificarea obstacolelor și barierelor în calea ocupării, așa cum au fost acestea
experimentate de populațiile vulnerabile (persoane cu dizabilități și persoane rome):
1.1. De a identifica, explora și compara obstacolele și barierele experimentate de grupurile
vulnerabile (persoane cu dizabilități și persoane rome) în eforturile lor de accesare a pieței
muncii.
1.2. Analiza factorilor de risc (personali / structurali) din integrarea socioprofesională a romilor și
persoanelor cu dizabilități.
1.3. Analiza experiențelor cu ocuparea și / sau asigurarea serviciilor sociale pentru persoanele cu
dizabilități.
1.4. Investigarea aspectelor legate de cunoștințele lor despre drepturile din domeniul drepturilor /
beneficiilor / serviciilor / asistenței din domeniul muncii.
1.5. Identificarea contextului în care grupurile vulnerabile sunt adeseori discriminate.
1.6. Examinarea factorilor referitori la familie / comunitate care dau seama pentru motivul pentru
care unele persoane cu dizabilități se descurcă mai bine decât alții.
1.7. Identificarea aspectelor legate de condițiile de trai și locative ale persoanelor cu dizabilități.
2. Investigarea relațiilor instituționale și a mecanismelor structurale care reprezintă baza
obstacolelor și barierelor în calea ocupării experimentate de populațiile vulnerabile:
2.1. Investigarea aspectelor legate de comportamentele discriminatorii cu care se confruntă
persoanele cu dizabilități de pe piața muncii în eforturile lor de a obține un loc de muncă.
2.2. Identificarea relațiilor instituționale care afectează eforturile populațiilor vulnerabile
(persoane cu dizabilități și persoane rome) de accesare a pieței muncii.
Cele două principale întrebări de cercetare determinate de obiectivele cercetării și care
au orientat această fază a investigației au fost:
1. Care sunt obstacolele și barierele experimentate de persoanele rome în eforturile lor de a
accesa sau de a rămâne pe piața muncii?
2. Care sunt disfuncțiile instituționale care reprezintă baza obstacolelor și barierelor în
calea ocupării experimentate de populațiile vulnerabile?
I.3. Instrumentul de cercetare și procedurile de colectare date
Ghidul interviului pentru cetățenii romi a fost construit pe baza abordărilor ,,Etnografiei
instituționale" ale lui Dorothy Smith care asigură un mijloc explorare prin focusare pe
perspectivele persoanelor implicate și martore din cadrul unui dialog productiv, creând o
abordare personalizată permanentă pentru cercetarea integrării pe piața muncii a populației
rome.
Interviurile cu subiecții romi au orientat studiul pe baza a ceea ce aceștia considerau
‘problematic’ în viața lor de zi cu zi.
Obiectivul interviurilor a fost de a investiga modul în care experiențele cotidiene ale
persoanelor rome sunt legate de relațiile instituționale, de aici derivând modul în care relațiile
de gestionare intervin în sau formează experiențele lor de zi cu zi referitoare la abordarea pieței
muncii. Întrebarea este dacă există orice obstacole structurale care să împiedice incluziunea
acestor persoane pe piața muncii.
Analizele ulterioare ale interviurilor au avut în vedere identificarea a ceea ce D. Smith
(2005) numea “problematic” sau un set de factori sau mecanisme identificate analitic care
determinau dificultățile romilor în relația lor cu piața muncii, în vederea localizării /
identificării relațiilor instituționale și a legăturilor care reprezintă baza acestor factori și
mecanisme.
Astfel, abordarea calitativă a fost efectuată prin intermediul interviurilor semi-
structurate care intenționau să evalueze eforturile depuse de intervievați și de organismele și /
sau profesioniștii de asistare a acestora, în vederea obținerii sau menținerii unui loc de muncă
dorit, inclusiv: (1) căutarea unui loc de muncă; (2) solicitarea / primirea asistenței; (3) accesarea
unui loc de muncă; (4) adaptarea la noul loc de muncă; (5) păstrarea locului de muncă; (6)
dezvoltarea carierei - promovare; (7) părăsirea locului de muncă; (8) educație; (9) strategii
utilizate pentru gestionarea lipsei de venituri; (10) descrierea experienței de accesare a locului
de muncă curent; (11) condiții de trai / locative; (12) percepții și proiecții privitoare la
vulnerabilitatea specifică; (13) nivelul de cunoștințe privitoare la drepturile legale ale
persoanelor în chestiune.
Cadrul conceptual al interviurilor semi-structurate, ca și referințele mai specifice la
conținutului lor sunt prezentate în Anexă.
I.4. Selectarea subiecților
Selectarea intervievaților pentru studiul de față (populație romă) a avut loc în două
etape: (1) o listă inițială a cazurilor asigurată de colaboratorii noștri (două ONG-uri locale și
două autorități publice locale) cu persoane care se potriveau criteriului “cetățeni de etnie romă”;
(2) selectarea, din această listă, a cazurilor intervievaților care se potriveau criteriilor referitoare
la sex (bărbat / femeie), statutului pe piața muncii (activ / inactiv), distribuția vârstei (variație
echilibrată pentru grupa de vârstă 25-55), zona de locuire.
Descrierea caracteristicilor socio-demografice ale subiecților sunt prezentate în Tabelul
1.
Am codificat subiecții cu ajutorul unui grup de litere și cifre. Prima literă indică tipul
grupului țintă (R pentru romi; a doua literă indică genul (F pentru femei și M pentru bărbați);
a treia le indică situația pe piața muncii (A pentru Activ și I pentru Inactiv); iar cifra / cifrele
reprezintă numărul ierarhic al ordinii interviului.
Astfel, studiul de față se bazează pe analiza calitativă a 24 interviuri cu subiecți romi.
Principalele lor caracteristici demografice sunt prezentate în tabelul de mai jos, în manieră
sintetică.
Tabelul 1. Descrierea caracteristicilor socio-demografice ale subiecților
Nr. Codul Vâr
sta
Sexul Stare civilă,
vârsta la
data
căsătoriei
Nr. de
copii
Zona de
locuire
Educație Beneficiar
al
programul
ui special
de educație
pentru
romi
Stare
curentă a
ocupării
A lucrat
vreodată
Beneficiar
al
programul
ui special
de ocupare
pentru
romi
Condiții
de trai
1 RMA
1
24 bărbat necăsătorit 0 Urban Liceu, a
început
facultatea dar
a abandonat
studiile
Da Angajat Da Nu Bune
2 RMA
2
47 bărbat căsătorit, 27
ani
3 Urban Liceu (înainte
de 1989)
Nu Activitate
independent
ă
(antreprenor
)
Da Nu Bune
3 RMA
3
26 bărbat necăsătorit 0 Urban Liceu, a
început
facultatea dar
a abandonat
studiile
Da Angajat Da Nu Bune
4 RFA4 37 femeie căsătorită, 17
ani (dar s-a
mutat cu
viitorul soț la
13 ani)
3 Urban 5 clase Nu Angajată,
asistent
personal
Da Nu Bune
5 RMA
5
53 bărbat căsătorit 2 Urban Liceu (înainte
de 1989)
Nu Angajată Da Nu Bune
6 RFA6 32 femeie căsătorită 1 Urban 9 clase
(diplomă de
absolvire a
ciclului
gimnazial)
Nu Șomeră dar,
activ ca și
comerciant
pe piața
neagră
Da Da Medii
7 RFI7 44 femeie căsătorită, 14
ani
2 Urban 11 clase Da Șomeră Da Da Bune
8 RFI8 34 femeie căsătorită 3 Rural 0 Nu Șomeră Nu Nu Necoresp
unzătoare
9 RFI9 32 femeie căsătorită 2 Rural 0 Nu Șomeră Nu Nu Necoresp
unzătoare
10 RFI10 25 femeie căsătorită, 17
ani
3 Rural 7 clase Nu Șomeră Nu, a
activat
doar pe
piața
neagră
Nu Necoresp
unzătoare
11 RMI1
1
24 bărbat necăsătorit 0 Urban 4 clase Nu Șomer Da Nu Medii
12 RFA1
2
34 femeie căsătorită, 20
ani
2 Rural 8 clase Nu Angajată Da
(prima
dată, la
15 ani)
Da Medii
13 RFA1
3
37 femeie căsătorită, 14
ani
7 Rural 0 Nu Angajată,
asistent
personal
Nu Nu Necoresp
unzătoare
14 RFI14 36 femeie căsătorită, 18
ani
4 Rural 4 clase Da Șomeră Da Nu Necoresp
unzătoare
15 RMI1
5
42 bărbat căsătorit, a
doua oară
4 Rural 2 clase Nu Șomer Da Nu Necoresp
unzătoare
16 RMI1
6
37 bărbat căsătorit 6 Rural 0 Nu Șomer Da Nu Necoresp
unzătoare
17 RMI1
7
25 bărbat necăsătorit 0 Rural 0 Nu Șomer Da, doar
pe piața
neagră
Nu Necoresp
unzătoare
18 RFI18 27 femeie căsătorită, 17
ani
2 Rural 3 clase Da Șomeră Da Nu Necoresp
unzătoare
19 RFI19 40 femeie căsătorită, 18
ani
6 Rural 9 clase Nu Șomeră Da Nu Necoresp
unzătoare
20 RFI20 25 femeie căsătorită, 14
ani
2 Rural 4 clase Nu Șomeră Da Nu Necoresp
unzătoare
21 RFI21 27 femeie căsătorită, 15
ani
4 Rural 1 clasă Nu Șomeră Nu Nu Necoresp
unzătoare
22 RFI22 37 bărbat căsătorit 4 Rural 0 Nu Șomer Da Nu Necoresp
unzătoare
23 RMA
23
37 bărbat necăsătorit 0 Urban doctorand Da Angajat Da Da Bune
24 RMA
24
46 bărbat căsătorit 2 Urban 8 clase(înainte
de 1989)
Nu Angajat Da Da Medii
Gen De fapt, am încercat să echilibrăm numărul de reprezentanți ai celor două genuri,
cu o prevalență redusă a femeilor, așa cum este cazul în populația generală. Am obținut 13
femei și 11 bărbați.
Vârsta este suficient de echilibrată, centrare a fost pe vârsta activă pentru inserția pe
piața muncii. Femeile subiecți au vârsta între 25 și 44 ani, 4 sunt sub 30 ani, 8 între 30 și 40 de
ani și 2 peste 40 de ani. Vârsta bărbaților variază între 24 și 53 ani, 4 fiind sub 30 de ani, 2 între
30 și 40 de ani și 4 peste 40 de ani. Eșantionul general are 8 subiecți sub 30 de ani, 10 subiecți
între 30 și 40 de ani și 6 subiecți peste 40 de ani.
Mediul de reședință este, de asemenea, echilibrat, încercând să avem persoane
reprezentate din orașe și din mediul rural. Datorită accesului lor sporit – 14 subiecți din zonele
rurale și 10 cazuri din zonele urbane.
Starea familială a subiecților acoperă o varietate de situații. Majoritatea subiecților
sunt căsătoriți (19 cazuri) și doar 5 cazuri sunt necăsătoriți, toți fiind bărbați. Toți subiecții
căsătoriți au copii, în majoritatea cazurilor mai mult de 1.
Condițiile de trai ale subiecților sunt diverse, de la condiții foarte slabe la condiții peste
medie. 13 cazuri locuiesc în condiții foarte necorespunzătoare, cu gospodării foarte mici și un
număr mare de locuitori. Majoritatea acestor cazuri nu dețin legal casele și nu au toate sau o
parte a utilităților de bază (apă, sistem centralizat de încălzire). 4 cazuri trăiesc în condiții medii,
ceea ce semnifică că persoanele în cauză își dețin casa și au toate utilitățile de bază pentru un
trai decent. În final, 7 cazuri trăiesc în condiții bune, ceea ce semnifică că-și dețin propriile
case, au suficient spațiu pentru numărul de persoane din gospodăriile lor și au toate condițiile
și dotările necesare în societatea modernă în care trăiesc.
Studiile sunt, de asemenea, foarte diverse. Există 6 subiecți fără studii (4 femei și 2
bărbați), 3 cazuri au început școala primară dar, nu au absolvit-o, iar 3 cazuri au absolvit școala
primară (4 clase). 2 subiecți au început școala gimnazială dar, nu au absolvit-o și, de asemenea,
2 cazuri au absolvit școala gimnazială (8 clase). Liceul a fost început și neabsolvit de 3 subiecți,
în timp ce 2 subiecți au absolvit studiile liceale (12 clase). La nivel universitar, 3 cazuri au
început studiile de licență și doar unul dintre aceste a obținut diploma de licență.
Poziția pe piața muncii Există 4 femei și 6 bărbați activi și 10 femei și 4 bărbați
inactivi. De fapt, subiecții activi pe piața muncii sunt supra-reprezentanți prin comparație cu
populația romă generală dar, eșantionul este conform metodologiei proiectului, în încercarea
de a obține mai multe informații despre romii din câmpul muncii. Nu am dorit să obținem mai
multe declarații de la cei excluși de pe piața muncii în încercarea de a găsi moduri de succes
de integrare și, de aceea, am încercat să echilibrăm persoanele active și persoanele inactive și
aproape am reușit, cu 10 persoane active și 14 inactive.
I.5. Limite conceptuale
Minoritatea romă din România
Populația romă din România reprezintă a doua minoritate ca mărime după cea
maghiară. La recensământul desfășurat în 2011, a existat un număr total de aproximativ
620.000 romi, o creștere de 15,6% de la rezultatele recensământului anterior pentru populația
romă, din 2002. Romii reprezintă 3,2% din populația locuitoare totală și sunt relativ uniform
distribuiți în țară. Pe baza diferitelor estimări, numărul de romi din România este între 1,5 –
2,5 milioane de persoane, aproximativ 10% din populația totală. Diferența dintre datele
înregistrate în recensământ și estimările realizate în variate rapoarte are loc deoarece romii nu-
și declară identitatea ca și consecință a fricii acumulate de-a lungul istoriei (deportări,
pogromuri, acțiuni care s-au produs în timpul celui de-al doilea război mondial), și, de
asemenea, din cauza procesului de asimilare a perioadei comuniste, atunci când chiar utilizarea
limbii romani era interzisă.
Instituții sociale
Din punct de vedere sociologic, bazele organizării sociale sunt reprezentate de
instituțiile sale1.
În limbaj comun, instituție socială se referă la organizațiile publice, cu statut birocratic
și reguli de funcționare stabilite prin reglementări și reguli juridice, create pentru satisfacerea
anumitor nevoi ale cetățenilor. Totuși, în terminologia sociologică, instituțiile sociale sunt
maniere de a face, simți și gândi (Durkheim, 1895) și implică controlul social (acestea exercită
o forță externă de constrângere asupra individului), maniere de organizare a relațiilor sociale
pe baza apărării valorilor sociale și satisfacerii nevoilor membrilor societății.
Oamenii au nevoi, interese și aspirații care conduc la activitățile de căutare a
mijloacelor pentru satisfacerea acestora. Apoi, prin identificarea variatelor opțiuni de soluții,
apar modelele sociale de acțiune socială. În timp, repetarea respectivelor modele de răspuns
conduce la standardizarea, extinderea și diversificarea acestora. Doar ulterior respectivele
obiceiuri și modele de acțiune practică vor deveni codificate, legalizate și astfel,
instituționalizate.
Procesul de instituționalizare
Din punct de vedere cronologic, instituționalizarea ca proces social de înlocuire a
comportamentelor spontane prin manifestări comportamentele constante, predictibile și
dezirabile, din punct de vedere social, are loc, inițial, în mediul familial și în cercul incluziv al
izolării sociale a părinților.
Din punct de vedere sociologic, prima instituție în care este inclusă fiecare persoană,
prin naștere, este familia. Familia reprezintă un nod relațional în mijlocul relațiilor de
consangvinitate, afinitate și alianță (de exemplu, prin căsătorie) care durează în timp.
Familia supraviețuiește membrilor și datorită funcționalității sale și activării unui sistem
de valori și norme. Aceasta satisface nevoile de socializare, reproducere, economice, afective,
de statut și securitate / protecție ale membrilor săi.
Mai multe prerogative ale familiei au fost relocate, în timp, asupra protecției sociale a
statului și acestea fac parte integrantă, în prezent, din politicile sociale. Funcția economică,
1 Din limba latină, institiutio, instituere – a crește, a fundamenta, a pune dar, de asemenea, regulă de
comportament, tradiție, abilitate
educativă și de protecție a membrilor familiei care se confruntă cu dificultăți (vârstnici, adulți
șomeri, copii etc.) reprezintă, de asemenea, exemple elocvente. Totuși, familia și-a păstrat o
mare parte a rolului său de instituție socială de bază care a dat naștere tuturor celorlalte instituții
cerute de dimensiunile sociale și complexitatea culturală.
Din perspectiva procesului de integrare profesională, evoluția de la familia tradițională
la cea modernă a adus modificări structurii și funcționalității respectivei instituții sociale: o
separare a locului unde se desfășoară munca de cel al familiei, timpul petrecut de membrii
familie împreună s-a diminuat, ocupația aducătoare de venituri a familiei este transmisă
generațiilor următoare doar în mod excepțional, și a apărut nevoia de educație de bază (formală)
și de reconversie pentru găsirea locurilor de muncă în câmpul muncii. Transformările care au
avut loc la nivelul familiei se reaplică în interdependență cu modificările dinăuntrul altor
instituții sociale. De exemplu, divizarea muncii și autorității la nivelul familiei are loc
concomitent cu obținerea locurilor de muncă de către femei și apariția carierei profesionale
duble în familii.
Instituții publice
România a ales sistemul bunăstării sociale centrat pe nevoi. Respectiva abordare
utilizează costuri economice scăzute (impozitare redusă prin comparație cu modelul
universalism al Norvegiei), descurajează paternalismul (prin diminuarea dependenței de stat)
și limitează diversitatea (menține diversitatea, prin comparație cu modelul universalist în care
sunt promovate beneficii egale pentru toți).
Beneficiile universaliste acordate romilor, pe baza principiului solidarității sociale, sunt
accesibile acestora cu anumite limitări (servicii medicale și de educație). În România, populația
romă beneficiază de servicii sociale deoarece aceasta este considerată “cu nevoi”, etichetată
ca “dezavantajată”, “dependentă” sau “vulnerabilă”. Gradul de integrare socială a romilor și a
altor categorii de populație dependente est redus. În mod similar, nivelul înregistrat de
solidaritate socială este redus și echitatea socială se află printre valorile de care populația
română este puternic atașată2.
Serviciile sociale sunt intenționate să asigure integrarea socială a persoanelor și
grupurilor din viața de zi cu zi, pe baza cadrului normativ și de valori al societății, în vederea
luării în considerare a aspectelor speciale cu instrumente specializate, pentru intervenția în toate
situațiile de criză (în care normele convențiilor sociale sunt puse în pericol sau nu funcționează:
abuz, violență, trafic, abandon etc.) și în toate situațiile de dificultate cronică (sărăcie, copii
părăsiți, vârstnici, persoane cu dizabilități etc.). Cu privire la aceasta, romii trăiesc în sărăcie
extremă dar, și persoanele cu dizabilități, categorii care au fost incluse în acest studiu,
reprezintă (din punct de vedere statistic), într-o mare proporție, beneficiarii “cronici” ai
sistemului bunăstării sociale.
În general, eligibilitatea beneficiarilor a fost stabilită de sistemul administrativ, prin
utilizarea criteriilor măsurabile (de exemplu, alocația de stat pentru copii este acordată pe baza
vârstei copilului, suma totală a indemnizației de maternitate este calculată pe baza venitului
2 De exemplu, intoleranța la adresa romilor a înregistrat 36% în anul 2011, la nivel național (Tufiș: 2011)
salarial al părinților) și a evaluărilor experților (pentru situații mai complexe, sunt efectuate
investigații sociale la domiciliul beneficiarilor, ca și evaluări medicale, fiscale, psihologice
etc.).
Instituțiile sociale din procesul de integrare profesională a romilor
În cazul romilor, integrarea socială și, mai specific, procesul de inserție profesională,
este asistat în și de “mediul natural” (Popescu, 2005) – în familie, la locul de muncă, în rețeaua
de prieteni, în vecinătate și comunitate și mai puțin în instituțiile de specialitate. Cel mai
îngrijorător aspect este că asistarea romilor în cadrul procesului de inserție profesională
exercitată aproape exclusiv de “mediul natural” al familiei și rețelei sociale din comunitatea de
origine (uneori marginalizată și segregată în termeni de societate și spațiul celorlalți locuitori)
suplinește, în primul rând, un deficit de capacități, care deficit este prezent la nivel individual
și la nivelul comunității, fiind observabil în toate grupurile de apartenență ale individului.
Beneficiile sociale, cum ar fi indemnizația de șomaj, care asigură venitul minim garantat,
alocația copiilor și altele, suplinesc deficitul de resurse materiale și sunt asigurate de instituțiile
statului.
Baza organizării serviciilor de integrare socială, inclusiv cele de inserție profesională,
trebuie să fie comunitatea locală. Autoritățile locale știu și pot asigura răspunsuri adecvate la
specificitatea locală a problemelor sociale. Lipsky a arătat că “noduri semnificative” unde sunt
implementate politicile publice sunt create în birourile aglomerate și în cadrul interacțiunii
cotidiene dintre “funcționari și beneficiari” (Pop, 2002). Astfel, administrația publică are
principalul rol de implementare a deciziilor, setului de măsuri și acțiunilor incluse în planurile
de implementare ale strategiilor și politicilor publice. Maniera în care obiectivele politicilor
publice sunt operaționalizate, modul de implementare a obiectivelor planurilor de acțiune, ca
și monitorizarea evoluției problemelor sociale la care răspund acestea depind foarte mult de
rolul activ al administrației publice locale.
Organizațiile administrative realizează procedura de selecție a beneficiarilor. În situația
în care resursele pot fi foarte limitate, selectarea beneficiarilor poate fi realizată pe baza
anumitor criterii suplimentare, cu specificate locală. Un efect pozitiv al acelei situații este
ajustarea măsurilor sociale la specificitatea realității locale sau regionale. (De exemplu,
acordarea ajutorului social a avut loc, inițial, pe baza criteriilor locate suplimentare deoarece
nu existau fonduri suplimentare pentru acoperire tuturor cererilor: teren agricol deținut,
anumite bunuri deținute, condiționarea acordării ajutorului de furnizarea serviciilor pentru
comunitate etc. La un grad mare, acestea au fost incluse în legea privitoare la acordarea
venitului minim garantat).
Printre efectele negative ale manierei de selectare a beneficiarilor în condiții de resurse
limitate, menționăm următoarele: un nivel scăzut de informații asigurate beneficiarilor
(potențiali) ai acestui drept, riscul de selecție discreționară și preferențială din cauza
stereotipurilor pe care le dezvoltă funcționarii publici în relația lor cu beneficiarii, o imagine
negativă și un nivel redus de încredere al beneficiarilor serviciilor asigurate de funcționarii
publici (Popescu, 2005).
La nivelul opiniei publice, lipsa încrederii în instituțiile publice, mai ales în situații de
criză economică, este evidentă (Tufiș, 2013), iar imaginea clasică a organizaților care aparțin
administrației publice este de organizații birocratice ineficiente care consumă resurse
financiare și sociale.
În termenii lui Weber, birocrația este cea mai eficientă formă de procesare a
informațiilor și de organizare atunci când obiectivele și țintele sunt clar definite și atunci când
mijloacele și resursele de realizare a acestora sunt bine determinate. Astfel, imaginea negativ
atribuită organizațiilor din administrația publică negative trebuie puse în context în vederea
înțelegerii cauzelor și semnificației sale sociale: membrii organizațiilor administrației publice
of public nu internalizează obiectivele impuse din exterior printr-un sistem asumat normativ și
de valori, dinamica politicilor sociale, cadrul legislativ și problemele sociale se confruntă cu
un ritm al schimbării care nu permite înțelegerea completă a obiectivelor instituționale,
resursele alocare implementării măsurilor sociale sunt limitate, rezultatele activității
instituțiilor publice sunt dificil de cuantificat și, uneori, feedback-ul din partea comunității este
inexistent și măsurile de prevenție și urmărire sunt, de asemenea, mai degrabă excepția și dificil
de monitorizat.
Printre cele mai recente soluții inovatoare puse în practică în România în domeniul
inserției profesionale a grupurilor vulnerabile, menționăm următoarele: profesionalizarea
organizațiilor administrative (divizarea în agenții și departamente specializate – un proces în
cursul dezvoltării), redactarea standardelor de performanță (introducerea indicatorilor de
calitate pentru monitorizarea și evaluarea activităților), promovarea serviciilor sociale (prin
programele POSDRU create pentru inserția profesională a grupurilor vulnerabile, prin
parteneriatele public – privat pentru asigurarea serviciilor educaționale și de recrutare a
personalului). Prin includerea ONG-urilor și a agențiilor private de pe piața serviciilor sociale,
pe lângă instituțiile publice, a fost creat un climat de stimulare a concurenței la nivelul
furnizorilor de servicii sociale.
Astfel, problema este puțin soluționată de acești de integrare socială și profesională în
legătură cu nevoile specifice ale categoriei vulnerabile de referință, acesta fiind profilul social,
economic, educațional și cultural al romilor.
Legislația română în domeniul nediscriminării și implementării acesteia
Legislația din domeniul anti-discriminării
Constituția României. Legea fundamentală a statului, Constituția României20 interzice
în mod expres discriminarea pe bază rasei, naționalității, originii etnice, limbii, religiei, sexului,
opiniei, adeziunii politice, proprietății sau originii sociale. Suplimentar, aceasta “recunoaște
garanțiile dreptului persoanelor care aparțin minorităților naționale la conservarea, dezvoltarea
și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase.” Aceasta stipulează
egalitatea cetățenilor “înaintea legii și autorităților publice, fără nicio origine etnică”, iar
directiva 2000/78/EC stabilește un cadru general pentru tratamentul egal în domeniul angajării
și ocupării (aici și în continuare numite “Directivele Anti-discriminare”).
De la momentul adoptării sale în 2000, Legea Anti-discriminare a fost amendată de mai
multe ori. Amendamentele au îmbunătățit semnificativ Legea Anti-discriminare dar, sunt
necesare clarificări și amendamente ulterioare în vederea îmbunătățirii legislației din acest
domeniu.
Legea Anti-discriminare definește discriminarea după cum urmează: “orice diferență,
excluziune, restricție sau preferință bazată pe rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie,
statut social, credințe, gen, orientare sexuală, vârstă, dizabilități, boli cronice, statut HIV
pozitiv, apartenența la grupurile dezavantajate sau oricare alt criteriu care are în vedere sau
conduce la o restricție sau prevenire a recunoașterii, utilizarea sau exercitare egală a drepturilor
omului și libertăților fundamentale din domeniul politic, economic, social și cultural sau din
oricare alte domenii ale vieții publice.”[4] Acest articol listează toate motivele stipulate de
Directivele Anti-discriminare dar, de asemenea, adaugă câteva alte motive, cum ar fi ‘statutul
social’ și ‘apartenența la un grup dezavantajat’, iar prin expresia ‘oricare alt criteriu’, lista este
lăsată deschisă. Legea Anti-discriminare definește următoarele forme de discriminare:
discriminare directă, discriminare indirectă, privilegiu, îndemn sau discriminare” și
menționează “orice instigare la ură […] națională, rasială, de clasă sau religioasă, orice
instigare la discriminare” este interzisă prin lege3. Constituția stipulează că tratatele
internaționale referitoare la drepturile fundamentale ale omului au prioritate asupra
reglementărilor naționale în cazul apariției inadvertențelor, cu excepția cazului când
Constituția sau o altă lege conține prevederi mai favorabile. În acest mod, prevederile
Convenției Europene asupra Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului sunt aplicabile direct, având forță juridică superioară înaintea legislației interne4.
Legea Cadru referitoare la prevenirea și sancționarea discriminării
Principiul egalității și nediscriminării stipulat în Constituție este detaliat ulterior prin
Ordonanța Guvernului Nr. 137/2000 referitoare la prevenirea și pedepsirea tuturor formelor de
discriminare (aici și în continuare “Legea Anti-discriminare” sau „OUG 137/2000”)5. Aceasta
transpune în legislația română Directivele 2000/43/CE de implementare a principiului
tratamentului egal între persoane, indiferent de rasial sau este expres interzis doar în educația
superioară (nivel universitar). De asemenea, există prevederi referitoare la măsurile afirmative.
În 2007, Ministerul Educației a emis un ordin care interzicea segregarea copiilor romi în școli
și o metodologie de prevenire și eliminare a segregării copiilor romi în școli. Suplimentar, în
conformitate cu Legea Educației Naționale, incluziunea copiilor în grupuri cu nevoi de educație
speciale, din cauza evaluării de diagnoză abuzivă bazată pe rasă, naționalitate, etnicitate, limbă,
apartenența la o categorie dezavantajată sau oricare alt criteriu “va fi pedepsită”6. Codul
3 Articolul 30 (7) al Constituției României. 4 Centrul pentru Resurse Legale, Analiză de diagnoză a domeniului egalității de șanse și de gen în România:
probleme, nevoi și soluții europene, 2010, Capitolul I: Analiză diagnostic a cadrului legal și instituțional în
domeniul egalității de șanse și de gen în România, Csaba Ferenc Asztalos, p. 8, disponibilă la
http://www.nondiscriminare.ro/files/Studiu.pdf. (Toate hyperlink-urile furnizate în acest raport au fost accesate în
perioada 10.04.2013 – 15.05.2013). 5 Ordonanța Guvernului nr. 137 din 31.08.2000 privitoare la prevenirea și pedepsirea tuturor formelor de
discriminare, republicată și cu modificările ulterioare 6 Grupul dezavantajat este definit de Articolul 4 al Legii Anti-discriminare după cum urmează: ‘categoria de
persoane care sunt plasate într-o situație de inegalitate prin comparație cu majoritatea cetățenilor, din cauza
diferențelor identitare sau care se confruntă cu respingere și marginalizare.”
Muncii7 stipulează principiul tratamentului egal în relațiile de angajare pentru angajați și
angajatori și interzice toate formele de discriminare. Pe baza prevederilor acestui Cod,
angajatul are dreptul la condiții de lucru corespunzătoare, bunăstare socială, securitate și
asistență medicală la locul de muncă, la plat egală pentru muncă egală și la respectarea
demnității și conștiinței fără discriminare. Discriminarea este interzisă, de asemenea, la
momentul stabilirii și acordării salariilor.
Legea Educației Naționale stipulează că statul român acordă tuturor cetățenilor săi
drepturi egale de accesare a tuturor nivelurilor și formelor de educație, fără nicio formă de
discriminare8. Printre principiile directoare la nivel preuniversitar și universitar, legea
menționează ‘principiul recunoașterii și garantării drepturilor persoanelor care aparțin
minorităților naționale, dreptul de conservarea, dezvoltare și exprimare a identității lor etnice,
culturale, lingvistice și religioase”, ca și as ‘principiul asigurării oportunităților egale’9.
Discriminarea pe baza vârstei, sexului, originii sociale, opiniilor politice, credințelor religioase,
orientării sexuale sau discriminarea, hărțuirea, victimizarea și discriminarea multiplă pe alte
criterii. De asemenea, sancționează încălcarea dreptului la demnitate umană. Prevederile Legii
sunt aplicabile în toate sferele vieții, mai ales în domeniile politic, economic și culturale. Ariile
sale generale de aplicare sunt: egalitatea în activitate economică și în ocupare, accesul la
serviciile publice (administrative, judecătorești, de asistență medicală și altele) și la bunuri și
facilități, accesul la educație, libertatea de mișcare, dreptul de alegere liberă a unei reședințe,
accesul la locurile publice și dreptul la demnitate personală. Prin extinderea aplicabilității Legii
Anti-discriminare la toate zonele și în orice domeniu public, România a introdus în legislația
națională o protecție sporită a victimelor, prin comparație cu cele stipulate de Directive.
Alte legi care stipulează anti-discriminarea
Legea Anti-discriminare este completată de numeroase alte prevederi relevante din
diverse zone ale legilor, cum ar fi domeniile muncii, penale și administrative. Dacă există un
conflict între prevederile legilor, Legea Anti-discriminare va trebui să aibă întâietate, cel puțin
teoretic, ca fiind lege specială, pe baza principului ‘legea specială are întâietate asupra legii
generale10.
Codul Penal11 stipulează circumstanțe agravante comiterea crimelor pe motive legate
de rasă, naționalitate, etnice, limbă, religie, gen, orientare sexuală, afiliere politică, credințe,
avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boli cronice necontagioase sau HIV / SIDA. Mai
mult, acesta pedepsește instigarea la ură și discriminarea unei categorii de persoane. Acțiunea
unui funcționar public de a limita utilizarea sau exercitarea anumitor drepturi ale unei persoane
sau crearea unei situații de inferioritate din cauza motivelor menționate mai sus est,e de
asemenea, pedepsită prin legea penală. De asemenea, există o ordonanță de urgență a
7 Andrei Sida, Berlingher Daniel, Teoria generală a dreptului, „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2007, p
140, disponibilă la http://uvvgdrept2012.files.wordpress.com/2012/10/teoria-generala-a-dreptului.pdf. 8 Legea 53 din 24.01.2003, republicată și cu modificările ulterioare 9 Articolul 2 (4) al Legii nr. 1 din 05.01.2011 referitoare la educația națională, cu modificările ulterioare. Articolul
3 (j) al Legii Educației Naționale. 10 A se vedea Articolul 50 (3) al Legii Educației Naționale 11 Codul Penal român a fost adoptat prin Legea nr. 15/1968. Acesta a fost republicat și amendat de mai multe ori.
Noul Cod Penal (Legea nr. 268/2009) se așteaptă să intre în vigoare la 01.02.2014.
Guvernului care interzice organizațiile și simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, ca
și promovarea cultului persoanelor vinovate de crime împotriva păcii și omenirii. Există mai
multe alte legi relevante care reiau prevederile Legii Anti-discriminare, interzicând
discriminarea la momentul asigurării serviciilor specifice din domenii cum ar fi asistența
medicală, șomaj, mediile audiovizuale, oportunități egale pentru femei și bărbați, persoane cu
dizabilități, asistență socială, combaterea violenței la evenimentele sportive etc.12
Legislația specifică referitoare la romi
Discriminarea romilor este interzisă prin legile descrise mai sus, pe motive etnice sau
prin apartenența la un grup dezavantajat sau prin prevederile generale de nediscriminare și
egalitate. Alte criterii, cum ar fi limba, pot acționa ca intermediar pentru motivul etnic. Dreptul
populației rome de conservare, dezvoltare și exprimare a identității sale etnice, culturale,
lingvistice și religioase, ca persoane care aparțin minorității naționale rome, este consfințit de
Constituție și alte legi relevante. Ulterior Strategiei Guvernului României pentru îmbunătățirea
condiției romilor pentru perioada 2001-2010, a fost adoptată o nouă strategie în 2011. Strategia
Guvernului României pentru incluziunea cetățenilor români care aparțin minorității rome
pentru perioada 2012-2020 prezintă obiectivele în domeniile educației, ocupării, sănătății,
locuințelor, culturii și infrastructurii sociale13. Nu a putut fi identificat niciun public de raport
de evaluare public asupra implementării Strategiei.
Capitolul II. Constatări
II.1. Familia
Modelul tradițional al familiei din comunitatea romă include locuirea în familii extinse,
căsătorii și nașteri la vârste mici, mulți copii. Acest model este un cerc vicios, fiind determinat
de factori culturali, ca și de factori economici și conducând la sărăcie, nivel scăzut de educație
(chiar mai scăzut în cazul femeilor) și lipsa ocupării. (Popescu, 2011: 77) Investiția sociologică
națională desfășurată în 2010 arăta că romii trăiesc la periferia orașelor (83%), în case cu curți
(88,6%), în comunități compacte (77%). Jumătate din case erau realizate din materiale
rezistente. În 2010, 40% din romi aveau documente de proprietate asupra caselor lor. Nivelul
de satisfacție referitor la condițiile de trai pentru romi era ridicat. (Popescu, 2011: 66)
II.1.1. Familia de origine și propria familie – un model intergenerațional
Modelul familiei cu repere paternaliste și tradiționale puternice:
- Roluri parentale. În familie, mamele sunt singurele care au grijă de copii, transmițând
tradițiile / valorile următoarelor generații și administrând gospodăria;
12 Legea nr. 202/ 19.04.2002 pentru oportunități egale între femei și bărbați, republicată și cu modificările
ulterioare 13 Hotărârea de Guvern nr. 1.221/2011 pentru aprobarea Strategiei Guvernului României pentru Incluziunea
Cetățenilor Români care aparțin Minorității Rome pentru perioada 2012-2020, disponibilă la
http://www.anr.gov.ro/docs/Strategie_EN.pdf
- Roluri de gen. Se poate vedea un nivel mai mic de educație al femeilor, iar acestea nu
au locuri de muncă, prin comparație cu bărbații;
- Căsătorii patrilocale și endogene. Partenerul pentru căsătorie este ales din aceeași
comunitate locală și reședința familiei nou create este stabilită în comunitatea de origine
a bărbatului. Există exemplul a 2 familii neolocale care au ales să locuiască alături de
familia de origine;
- Rata mare a nașterilor. Doi sau mai mulți copii în fiecare familie (media națională este
1,2);
- Familia extinsă locuiește în aceeași gospodărie. Reședința familie nou create este în
aceeași comunitate și uneori, gospodăria de origine permite ca mai multe generații să
trăiască laolaltă, dintr-un buget comun;
- Primus inter pares. Pe linie bărbătească, băiatul rămâne în casa părinților / primește
teren pentru a-și construi propria casă în cadrul gospodăriei părinților, moștenește (cu
prioritate) bunurile părinților; la momentul căsătoriei, fetele pleacă din gospodăria
părinților lor și devin nurori în casele soacrelor lor;
- Valorizarea familiei ca instituție socială primară. Observăm funcționalitatea unui model
colectivist: pe lista de priorități, în toate cazurile familia are întâietate și nu individul.
Sărăcia și excluziunea influențează modelul familial. Frații mai mari au grijă de cei mai mici
(cel mai adesea, cea mai mare fiică preia acest rol), ceea ce împovărează copiii cu
responsabilități de adulți și, frecvent, respectivele sarcini conduc la eșecul școlar, abandonul
școlar și căsătoria fetelor de la vrâste foarte mici pentru a părăsi casa părinților în speranța
eliberării de responsabilități,
“Frații mei erau mici și așa, lucrau în Beregsau Mare, cu tatăl meu, și unii erau mai
mici și eu trebuia să am grijă de ei. Și apoi era dificil, în vremurile alea…” (RFI9)
Principalele surse de venituri ale familiei sunt din zona informală a muncii: activități de zileri,
activități sezonale în agricultură. Cei care lucrau cu documente legale dețin funcții care necesită
calificări reduse sau inexistența calificărilor.
Bolile cronice frecvente, dizabilitățile și alte afecțiuni prezente în majoritatea familiilor incluse
în studiu reconfigurează relațiile dintre membrii familiei (în legătură cu efortul financiar al
familiei, relațiile de dependență ale persoanei / persoanelor în chestiune etc.)
Deci, am rămas fără tată, eu aveam 13 ani. old. (Câți frați aveți?) Deci, acum am rămas
4 frați de la tatăl nostru. Pentru că tată a murit. Deci, ea este mama mea [indică mama
care tocmai intra în casă] și așa, trebuie să cresc familia, nu mai am tată, doar pe
Dumnezeu. (Sunteți cel mai mare dintre frați?) Da. Deci, eu încă mai am frați, dar nu
suntem frați de tată. Mai am și 3 nepoți, 2 sunt la Casa de Copii, 1 este încă acasă. […]
(RMI17)
Configurația familiei, distribuția rolurilor din familie și stilul de viață păstrează multe trăsături
ale familiei rome tradiționale. Fără excepții, femeile intervievate din studiul de față au
abandonat școala și familia de origine pentru întemeierea propriei familiei atunci când erau
adolescente, în general între 13 și 16 ani. La fel, unele dintre principalele motive ale
abandonului școlar în rândul fetelor rome se află sarcinile din gospodărie și îngrijirea fraților
mai mici din familiile de origine.
RFI21 a promovat doar prima clasă, la școala din Oșorhei, apoi a trebuit să
abandoneze, să aibă grijă de fratele mai mic, în timp ce mama lor mergea la muncă.
După ce s-a recăsătorit, s-a mutat în acest sat.
M-am căsătorit când aveam 14 ani. (Deci, v-ați căsătorit când aveați 14 ani?) Am avut
primul copil la 16 ani, și apoi la 18 ani și jumătate, am avut a doua fetiță. (RFI19)
Poveștile de succes ale tinerilor romi care au fost intervievați sunt, în toate cazurile, datorate
sprijinului moral, psihologic și social al familiei de origine. De obicei, părinții nu au resursele
pentru sprijinirea financiară a copiilor în vederea continuării educației sau profesionalizării lor,
dar le transmit copiilor convingerea că educația formală și părăsirea comunității rome
reprezintă calea spre accesarea unei vieți mai bune. La fel, în proiecțiile de viitor ale
intervievaților, dorința de a-și vedea copiii cu mai multă educație decât ei și prevederea unui
viitor mai bun pentru familie și copii se situează deasupra oricăror altor obiective indicate.
[…] Da. Mama mea a fost alături de mine până când a murit. Deci, m-a ajutat foarte
mult. […] Deci, m-a ajutat foarte mult cu prezența ei, cu copiii, deci foarte mult.
(RFA4);
[Cine v-a încurajat să lucrați în timpul vacanțelor din timpul liceului?] Părinții. Nu
m-au încurajat (zice zâmbind), mi-au zis: „Mă băiatule du-te la lucru dacă îți trebuie
bani de cheltuială”. (RMA1)
II.1.2. Influența modelului familial asupra procesului de ocupare
Relațiile familiale sunt importante pentru găsirea unui loc de muncă, în cadrul procesului
de ocupare și pentru sprijinirea persoanei care are un loc de muncă în vederea păstrării acestuia.
Printre manierele de găsire a unei slujbe, membrii comunității rome utilizează, în principal,
rudele, prietenii și cunoștințele din comunitate (vecinătate, cartier, zona în care trăiesc).
Valoarea socială a familiei este transpusă în viața de zi cu zi prin atașamentul de membrii
familiei, în principal în legătură cu mama, la momentul luării deciziilor referitoare la
evenimentelor importante din viață.
(Atunci când ați plecat în Franța, ați plecat cu alții sau singur?) Am plecat cu alți 3
băieți, iar cumnatul meu și sora mea din sat se află încă în străinătate. Spun că au mulți
prieteni care îi ajută. […] (RMI17)
De asemenea, relațiile familiale sunt apreciate din punct de vedere economic, atunci când
persoana este sprijinită financiar sau prin preluarea anumitor sarcini din gospodărie, în vederea
deținerii unui loc de muncă, păstrării unui loc de muncă sau pentru continuarea educației sale.
Astfel, intervievații menționează următoarele situații în care au primit sprijin din partea
membrilor familiei, părinților, soțiilor / soților și copiilor: o rudă îi anunță de un loc de muncă
vacant; o rudă activează ca mediator în relația cu angajatorul pe baza modelului colectivist.
Părinții, frații sau verii discută cu angajatorul referitor la ruda lor și “garantează” prin acesta
prin intermediul relației de filiație: “e ruda mea, om muncitor ca mine”; “nu veți avea probleme
cu el pentru că e vărul meu”; o rudă activează ca mediator în relație cu instituțiile implicate în
procesul de identificare a unui loc de muncă. De obicei, o rudă știe un doctor, un angajat al
primăriei, al Agenției Județele pentru Ocuparea Forței de Muncă și alte instituții care facilitează
inserția profesională; o rudă împrumută bani pentru analize medicale, pentru xeroxarea
documentelor necesare pentru găsirea unui loc de muncă și alte cheltuieli necesare în procesul
găsirea unei slujbe.
De asemenea, membrii familiei asigură sprijin moral și motivație pentru găsirea unui loc
de muncă: ”soțul meu m-a sprijinit pentru găsirea unui loc de muncă”.
”O rudă era contabil la CFR și m-am dus să vorbesc cu ea. “Uite, te duci acolo, o
cauți, îi spui că te-am trimis eu, îi arăți actele și-i spui să-ți găsească un loc de muncă.”
Am făcut asta, m-am dus acolo și am căutat-o pe R. M., ăsta era numele ei. De la
momentul ăla, când m-a văzut, mi-a zis să iau loc și nici nu m-a lăsat, s-a dus direct la
director, s-a dus acolo “Domnule, e vecinul meu, vă rog să-l angajați, a absolvit liceul,
are …” și mi-a făcut rost de o slujbă imediat. Mi-a făcut rost de un loc de muncă
imediat.” (RMA2)
Dobândirea prescripțiilor rolului de gen limitează posibilitățile inserției profesionale pentru
femei. Femeile dobândesc prescripțiile rolului de gen din perioadă primară a socializării, atunci
când fetele mai mari au grijă de frații mai mici. Femeile nu merg la muncă după nașterea
copiilor lor (sau nu-și reiau activitatea lucrativă dacă au avut un loc de muncă anterior nașterii
copiilor);
”Când a trebuit să merg la școală în Țețchea în clasa a 5-a, mama era gravidă și a
trebuit s-o ajut pe mama. (Câți frați erați?) Cinci frați. (Erați cea mai mare, cea mai
mică?) Eram mijlocia. Mai am doar un frate mai mare.” (RFI14)
Pe baza modelului tradițional, principala ocupație a tatălui este transmisă următoarei
generații. Copiii învață de la părinții lor ocupația de bază a neamului lor. Astfel, există exemple
printre cărămidari, zileri în agricultură etc. Din această perspectivă, principala problemă este
mobilitatea socială redusă și faptul că ocupațiile rome tradiționale nu sunt atractive pe piața
prezentă de servicii și producție. De exemplu, romii din comunitatea rurală Telechiu spun că
în ultimii 5-6 ani, sătenii care îi angajau anterior pentru a munci cu ziua în agricultură, și-au
cumpărat utilaje pentru activitățile agricole și nu mai au nevoie de forță de muncă.
”Păi, vara mergem la arat, mergem, bineînțeles că mergem. Culegem porumb,
mergem, da. Dar, vedeți dvs., nu mai e nevoie acum așa cum era acum 5-6 ani, atunci
când mergeam zilnic. Acum mergem doar la descărcat. Acum recoltează cu combina și
nu mai e nevoie. Doar arat sau semănat. Acum e o zi și o săptămână nu e, ca să zic
așa. Pentru că acum se face cu mașinile astea. (Deci, nu ați reușit și nu v-ați angajat
niciodată.) Nu, nu.” (RFI20)
Astfel, romii și-au pierdut domeniul de activitate care asigura principalul venit al familiei
pentru mulți dintre aceștia. La fel, cărămidarii își folosesc meșteșugul doar pentru construirea
și renovarea propriilor case în timp ce acum, domeniul construcțiilor favorizează noile tehnici
și materiale de construcții și aproape nimeni nu mai utilizează cărămida arsă.
”Am învățat zidărie de la tatăl meu înainte să moară. (Ai făcut zidărie pentru casele
oamenilor?) Da, pentru mulți.” (RFI16)
Amplasarea reședinței noii familii formate în mod patrilocal și alegerea partenerului de
viață din proximitatea culturală, etnică, geografică – endogamie – în comunitățile rome arată
omogenitatea nivelului de educație, a nivelului de calificare, utilizarea acelorași mecanisme de
inserție profesională pe piața muncii etc. de către membrii comunității. De exemplu, între
persoanele pe care le-am intervievat a existat un exemplu cu un partener ales din afara
comunității etnice și acesta avea un nivel ridicat de integrare socială, educație superioară, era
angajat legal și trăia în afara comunității rome de origine. Pe de altă parte, o femeie intervievată
care aparține comunității rurale rome din Telechiu a declarat că, în comunitatea romă din
Telechiu, trăia doar o persoană de altă etnie (română) care era căsătorită cu un bărbat rom (din
aproximativ 200 persoane);
Separarea dintre muncă și familie și separarea dintre producție și familie nu a fost realizată
la nivelul general al societății. Poveștile intervievaților noștri au indicat multiple exemple în
care volumul activităților din gospodărie este mare pentru persoanele de vârstă activă (în
principal, femei), iar continuitatea ocupațională este păstrată de la o generație la alta (la nivelul
femeilor și bărbaților, ocupațiile părinților sunt transmise copiilor);
Funcțiile externe ale familiei sunt îndeplinite la un grad mai mic. Din punct de vedere
ocupațional, familia nu reușește să asigure integrarea socială a membrilor săi în viața societății
și ansamblul activităților sociale. Există multiple exemple în care adulții capabili de muncă nu
sunt angajați.
Funcția de status a familiei rome continuă. Cu toate că, în proiecțiile lor, intervievații
enumeră, în principal, dorința de a avea un viitor mai bun pentru copiii lor, mobilitatea
ascendentă inter-generațională este observată rar. Familia pregătește copiii pentru menținerea
statusului social și economic al familiei.
Printre intervievați, menționăm discursul mai multor mame care au declarat că sunt
preocupate de diferite forma de socializare anticipatoare. Acestea au declarat că schimbarea
mentalității datorată intervențiilor externe din comunitate (acțiuni și măsuri implementate de
ONG-uri sau instituții ale administrației locale) le lărgesc orizonturile și acestea, spre deosebire
de generația părinților lor, își sprijină copiii activ în participarea școlară pentru obținerea unei
calificări în școală și pentru găsirea unui loc de muncă viitor.
II.1.3. Discriminare în familie. Discriminarea femeilor
Majoritar în familiile tradiționale și chiar în cele care nu sunt astfel, femeile rome se
confruntă cu discriminarea din perspective multiple. Mulți autori (Surdu, 2006, Voicu,
Popescu, 2009, Ilisei, 2013) descriu statusul scăzut al femeilor rome în cadrul familiei și
comunității. Datele statistice din studiile comandate de Guvernul României, ANR și ANOFM
arată că femeile rome au o rată de ocupare și mai mic decât cea a bărbaților, ca rezultat al lipsei
de educație, căsătoriilor și nașterilor la vârste mici și a unei ideologii tradiționale legată de gen.
(Popescu, 2011: 74)
Un subiect bărbat, chiar dacă tânăr și cu mentalități moderne, declară despre femeile rome:
“Femeia este etichetată ca…păi…cum să spun…este ca…nu știu…îmi e greu să spun
că…e un fel de sclavie. Sclavie în sensul sclaviei pentru casa a lui tău.” (RMA3)
Chiar dacă „nu este ușor de spus”, statusul scăzut al femeilor este recunoscut și perpetuat
la nivelul noilor generații. Discursul subiecților continuă prin indicarea faptului că, chiar dacă
trăim vremuri moderne și chiar dacă partenera are un loc de muncă, ea este încă unica
responsabilă pentru îndatoririle din gospodărie și îngrijirea copiilor.
Mai întâi, accesul la educație pare să fie, din poveștile subiectului, mai dificil pentru
subiecții femei decât pentru bărbați. La nivelul comunităților rome, se așteaptă ca fetele să fie
casnice bune mai mult decât membri activi ai societății, astfel încât, de obicei, educația lor nu
este apreciată (Ilisei, 2013, p. 68).
Un subiect femeie își amintește despre perioada de școlarizare dinainte de 1989:
“Nu, majoritatea lor, cum să spun, fetele de etnie romă, șase - șapte clase, le lasă să
termine și nu le lasă să meargă la liceu. [Ar fi rar cazul] celor care au terminat
facultate sau liceu la nivelul copiilor de etnie romă. Asta înseamnă mai mult fetele,
băieții sunt lăsați să meargă mai departe…” (RFI7)
Nefrecventarea școlii sau nivelurile scăzute de educație sunt motivate de o serie de așteptări
“speciale” de la femei, încă de la vârste mici.
Mai întâi, se așteaptă ca toate femeile rome să aibă grijă de gospodărie și de frații mai mici,
chiar din fragedă copilărie, ceea ce înseamnă că educația formală nu este o prioritate. Un
subiect femeie inactivă, care nu mersese niciodată la școală, motivează:
“Frații mei erau mici și așa, lucrau în Beregsau Mare, cu tatăl meu, și unii erau mai
mici și eu trebuia să am grijă de ei. Și era greu atunci, în vremurile alea…” (RFI9)
În unele dintre cazurile cercetate, căsătoriile și relocările la vârste mici, în casa soțului,
reprezintă momentul abandonului școlar. Statusul fetelor se schimbă, raid și devreme, din copil
care merge la școală în soție care are grijă de gospodărie și face copii.
În al doilea rând, din perspectiva ocupării, în multe cazuri femeilor nu le este permisă să
meargă la muncă, rolul lor dat fiind de îngrijitor al gospodăriei și copiilor.
Chiar în situațiile de sărăcie extremă, când veniturile femeilor ar trebui să fie obligatorii
pentru supraviețuirea familiei, din cauza considerațiilor tradiționale, soția stă acasă și soțul
asigură venitul necesar. RFI8 și RFI9 nu au lucrat niciodată și nu au încercat niciodată să-și
găsească de muncă, chiar dacă situația lor financiară și condițiile de trai sunt extreme de reduse
și soții lor găsesc foarte greu de muncă.
Voicu și Popescu indică, în concluzia capitolului studiului calitativ, că „imaginea generală
după interacțiunea cu femeile rome este una de acceptarea situației existente și lipsa inițiativei
pentru a schimba ceva.” (Voicu&Popescu, 2009, p.48).
Unele dintre poveștile subiecților femei prezintă și în acest studiu aspecte puternice de auto-
discriminare, femeile fiind obișnuite cu statusul lor redus din familie și acceptându-l, fără a
avea proiecții de modificarea a perspectivelor.
II.2. Condiții de locuire
În general, aspectul general și accesul utilităților în comunitățile rurale și segregate unde
trăiesc romii indică gospodării care sunt inadecvat dotate pentru condiții de trai decente și nu
asigură igienă, hrănire și stil de viață adecvate pentru locuitorii lor. Aceste comunități au acces
restricționat la rețelele de utilitate publică prin comparație cu populația generală. Pe baza
datelor din “Barometrul Incluziunii Romilor” din 2007: “rețeaua acoperă doar 2% din cazuri,
electricitatea 84%, rețeaua regională de gaz acoperă doar 17% din gospodăriile rome, rețelele
publice de alimentare cu apă ajung doar la 17% din gospodăriile rome, și doar 16% se pot folosi
de sistemul de canalizare. Dat fiind aceste condiții precare, în care guvernul asigură accesul la
utilități doar unui număr redus de gospodării locuite de romi, acești oameni se descurcă
utilizând adeseori sisteme improvizate și inadecvate care sunt mai scumpe decât cele
disponibile majorității. De exemplu, în lipsa racordurilor la sistemul de încălzire centrală sau
rețeaua de gaz, gospodăriile sunt încălzite, în principal, prin utilizarea sobelor de teracotă sau
pe lemn (81% în 2007, 88% în 2010) și, nu trebuie să fie neglijat, unii recurg la sisteme și
combustibili neobișnuiți, cum ar fi rumeguș (2%), butelii (4%), deșeuri (1% în 2007, 4% în
2010), reziduuri de furaje (1%) și benzină (0,3%). (Dincă, 2014).
De-a lungul a două decenii de post-socialism, populația romă și-a menținut în permanență
statutul de cel mai sărac grup etnic din Romania. Analizele naționale efectuate cu privire la
aceasta au indicat, în 2003, că peste jumătate din populația romă trăia în sărăcie severă, cu doar
9% din populația română trăind în aceleași condiții (CASPIS, 2003).
Cercetarea intitulată “Condiția Romilor din România” efectuată în 2011 a indicat că
majoritatea romilor trăiau în zona rurală, iar romii din zona urbană trăiau la periferia orașelor,
puțini locuind în centrul acestora. Majoritatea lor trăiau în locuințe deținute de un membru al
familiei, iar unii aveau case închiriate de la stat sau primărie. Adeseori, locuințele au 2 camere
și sunt supraaglomerate, într-o singură cameră locuind 3 sau mai mulși oameni. În proporție de
30%, casele sunt construite din bolțari și paiantă, un mod tradițional de construire a caselor
pentru romii din mediul rural, mai ieftin dar de calitate slabă. Utilitățile la care au aceștia acces
sunt electricitate (91%), apa potabilă de la rețea (36%) și canalizare (24%). Multe case nu au
toalete în interior. Lipsa condițiilor decente de trai conduce la implicații asupra nivelului de
sănătate și educație a romilor. (Tarnovschi, 2012: 44)
II.2.1. Descrierea condițiilor de locuire ale subiecților intervievați
Din observațiile din cadrul cercetărilor de teren, condițiile de locuire speciale au fost
identificate pe baza anumitor factori sociali determinanți. Astfel, condițiile de locuire și nivelul
de trai din familiile rome sunt diferențiate pe baza: (a) mediului de reședință – rural sau urban;
(2) traiului în comunități rome segregate de ceilalți membri ai așezării, spre deosebire de traiul
într-o comunitate nesegregată, (3) capacitatea autorităților locale de a acoperi zona de locuit cu
elemente de utilități și infrastructură. Capacitatea administrației locale de a asigura acces
comunității rome la serviciile publice (social, medical, educațional), ca și la resursele urbane
sociale și economice (angajatori, magazine, acces la mass media, servicii poștale și de curierat
etc.), (4) existența ONG-urilor și / sau unei organizații religioase active în comunitate.
Profilul comunităților rurale segregate:
(a) Utilități parțial disponibile: racordarea casei la rețeaua de apă a orașului și la rețeaua
electrică; iluminat stradal; servicii de salubrizare; drumuri pavate sau asfaltate; accesul
serviciilor de intervenție în comunitate (pompieri, ambulanță, poliție). De asemenea, există
multe utilități care nu sunt disponibile, cum ar fi: rețeaua de canalizare, încălzirea centrală,
transportul public de la comunitate la centrul cultural:
(Ați dori să se schimbe ceva în familia dvs.?) Păi, multe lucruri... Aș vrea să se schimbe
dar, nu sunt posibilități. De exemplu, suntem 8 oameni într-o cameră…am vrea foarte
mult să mergem la muncă…Este un spațiu foarte mic, nu ai unde să faci baie, să te
schimbi... Ah, cum mi-ar plăcea. (RFI18)
(b) Lipsa accesului la serviciile și facilitățile publice: dispensar / cabinet medical, farmacie,
grădiniță, școală, firme / angajatori, restaurante, magazine, parțial la mass media (unii au cablu
TV) etc. Unele comunități au un centru cultural (al primăriei sau bisericii) care asigură servicii
sociale locuitorilor;
(c) Lipsa terenului agricol (terenul agricol nu a fost acordat (retrocedat) romilor, nu au
grădini de legume în apropierea caselor)
Romii care trăiesc în comunitățile rurale segregate au spațiu de locuit insuficient. Trăiesc
în una sau două camere care găzduiesc întreaga familie de 3 până la 9 membri, copiii și
vârstnicii stau într-o cameră și părinții (uneori cu copiii mai mici) stau în alta. Atunci când se
căsătorește, băiatul mai mare își construiește o cameră în curtea casei părinților lui sau prin
extinderea casei părinților lui. De obicei, casele nu au baie, cămară, hol, încăpere separată
pentru bucătărie / luat masa. Aproape toate casele sunt construite din materiale de construcție
tradiționale: paiantă, lemn și pentru reparații și mentenanță, sunt utilizate materialele noi
(bolțari, ciment, rigips, folii de plastic). Casele nou construite din resurse publice (finanțate de
primărie, ONG-uri, biserică) sunt realizate din materiale de construcție noi. Acoperișurile sunt
realizate din cositor sau materiale inadecvate (nailon, reziduuri metalice sau plastice).
Electricitatea este uneori “împrumutată” de la vecini sau de la rețeaua electrică, direct de la
stâlpi. Majoritatea caselor sunt conectate legal la rețeaua de electricitate. Uneori, sunt realizate
sisteme inadecvate (racorduri și distribuții cu cabluri legate fără prize). În general, casele nu au
baie, dar au o chiuvetă sau o țeavă pentru alimentarea apei. Toaleta este situată, de obicei, în
afara casei, în curte. Casele familiilor în care unul sau mai mulți membri au dizabilități nu sunt
dotate adecvat, nu există căi de acces pentru persoana / persoanele afectate.
(Sunt toate casele conectate la rețeaua electrică?) Sunt, dar sunt și unele care nu au
fost legate încă. […] (Și cum obțin electricitate femeile respective?) Păi, împrumută14
de la vecini. (Sunt mulți cei care împrumută? Mai mult sau mai puțin de jumătate din
clădiri sunt conectate la rețeaua de electricitate astfel?) Mai puțin de jumătate.
[…](Cum sunt încălzite casele?) Cu lemn, cu sobe de teracotă, cu aragazuri. (Casele
sunt încălzite cu altceva atunci când oamenii nu au lemn de foc?) Da, merg acolo. Râul
Crișul este foarte aproape de noi, în spatele comunității și oamenii merg acolo
câteodată și aduc așa, în spate; adună și aduc lemn, ramuri, lemn uscat, orice găsesc.
(Ard și altceva în sobele de teracotă [intervievatul murmură și este jenat:] Haine,
pantofi, orice găsesc. (Vă cred. Gunoi?) Da, și gunoi. (Există salubrizare în comună?
Vine cineva să colecteze gunoiul?) Da, există. […] (Sunt magazine în comună?) Nu.
(Nu sunt buticuri, nimic?) Nu, nimic. (Există o piață în comună?) Nu, nu e niciuna în
comunitate. (Există un dispensar?) Nu, aici, în comunitate, nu există. (Dar cantină
școlară?) Nu. (Alte instituții? Școală, poliție?) Nu, nimic. Este doar Centrul. (Și creșa
de la Centru?) Da. (Ce alte servicii oferă Centrul comunității?) Păi, oferă...[ezitând]
consiliere și creșă pentru copii, centru pentru elevi, afterschool, teme. […] Dacă nu au
apă curentă în casă, vin și după apă, iau apă de la Centru. Vin și fac baie, își spală
hainele. Avem o mașină de spălat și în fiecare zi sunt programate două familii. Vin cu
hainele, cu detergenți. […] (Există un autobuz, stație de transport în comun, gară în
comună?) Avem o gară în sat, dar nu în comunitate. Gara este la 5 km depărtare de
comunitate. Școala, dispensarul sunt la aproximativ 2-3 km. (Există transport școlar
asigurat copiilor care merg la școală?) Dimineața, la grădiniță, în fiecare dimineață
părinții îi duc la grădiniță. Și la clasa 015 și întâi, ca să nu fie îmbrânciți, să nu se
bată; sunt copii ai căror părinți îi duc acolo dar, alții merg singuri. În sat, avem doar
școală cu clasele 1 – 4. Sunt copii care se descurcă și merg siguri. (Dar există transport
școlar?) Transportul există doar în Țețchea, de la clasa a 5-a la a 8-a, dar nu avem în
sat, în Telechiu. (RFA12)
Casele romilor din comunitățile urbane au acces, de obicei, la utilități și infrastructura
disponibile spațiului urban dezvoltat (trebuie să se indice diferențele urban / rural din
România): drumuri de acces, drumuri asfaltate / pavate, rețea de apă, rețea de canalizare, cablu
TV, electricitate, iluminat stradal, servicii de salubrizare, rețea de încălzire centrală / rețea de
gaz pentru încălzirea caselor și asigurarea apei calde etc. Zona lor de locuit este bine racordată
la serviciile publice: dispensar / cabinet medical, farmacie, școală, biserică, centru comunitar,
sală de sporturi, servicii poștale și de telecomunicații, servicii mass media (distribuție presă),
piață, zonă pentru evenimente sportive și culturale (stadion, sală de spectacole, sală de sport /
club), transport în comun. De asemenea, reședințele rome urbane au acces la resursele
socioeconomice și culturale din cartier / zona de locuit: agenți economici, angajatori, magazine,
14 “Împrumutarea” este o practică ilegală de racordare la rețeaua de electricitate în absența unui contract de
furnizare a curentului electric. “Cei care împrumută” se racordează prin intermediul instalațiilor improvizate la
rețeaua electrică care conectează casele la rețeaua locală. Consumul nu este contorizat. Racordurile sunt foarte
periculoase și conduc adeseori la accidente fatale pentru cei care practică “împrumutul”. 15 “Clasa 0” este clasa pregătitoare a educației primare care este organizată în cadrul școlii. Până î 2012, clasa
pregătitoare era organizată în cadrul grădinițelor.
restaurante, servicii pentru timp liber și saloane de înfrumusețare (cluburi, saloane cosmetice,
frizerii etc.)
Problema comună a tuturor subiecților referitoare la condițiile de locuire este spațiul de
locuit insuficient:
(Câte suflete trăiesc în casa dvs.?) Patru, noi doi și avem doi fii. (Câte camere are
casa?) Păi, două. (Ce suprafață are casa?) Nu știu. (Aveți o casă mare?) Suficientă
pentru noi. (Aveți curte?) Da. (Aveți anexe ale gospodăriei? Grajd, coteț?) Da, avem.
Avem și animale. Avem iepuri, avem găini, un cocoș. Un porc. (Aveți animale mari?)
Nu. (Cineva din comuna dvs. crește animale mari?) Da. Unii cresc porci. Unii au chiar
cai, aici, în comunitate. […] (Casa este în stare bună, în general, sau are nevoie de
reparații?) Da, casa nouă nu ar avea nevoie de reparații majore, doar casa veche –
acoperișul. (RFA12)
II.2.2. Influența condițiilor de locuire asupra procesului de ocupare
Constatările cercetării de față arată că subiecții romi au dezvoltat mecanisme de răspuns
specifice la neajunsurile condițiilor de locuire din perspectiva ocupării. Cei care nu au acte de
proprietate asupra caselor lor întâmpină dificultăți și în alte privințe: acordarea ajutorului
pentru încălzire pe timpul iernii, acordarea ajutorului social, pentru alcătuirea documentelor
necesare în vederea obținerii unui loc de muncă, având în vedere lipsa unei adrese de domiciliu.
În comunitatea rurală Telechiu, populația romă roagă asistentul social din comună să-i ajute să
rezolve situația. Asistentul social emite certificate care adeveresc faptul că toți romii trăiesc în
comunitate, care nu dețin acte de proprietate, îi ajută să-și alcătuiască dosarele și astfel, le
facilitează accesul la serviciile sociale și în procesul de găsire a unei slujbe. Lipsa accesului la
mass media și nivelul redus de educație asigură posibilități de informare limitate referitor la
locurile de muncă vacante din comuna sau regiunea lor. În această situație, romii din
comunitățile segregate solicită ajutorul persoanelor de contact din instituțiile publice și
angajatorilor. Respectivele persoane de contact sunt, adeseori, parte a rețelei de cunoștințe și
rude și au o experiență însemnată în domeniul muncii sau dintre reprezentanții instituțiilor
locale, funcționari pe care îi cunosc și în care au încredere. Aceste persoane de contact nu sunt
neapărat potrivite pentru găsirea soluțiilor în vederea integrării profesionale dar, de cele mai
multe ori, sunt abordate de romi pentru activarea astfel dată fiind poziția lor de accesare a
informațiilor la care aceștia nu pot avea acces (de exemplu, asistentul social al primăriei,
mediatorul școlare, mediatorul sanitar etc.) Condițiile de locuire improprii care determină un
stil de viață nesănătos se observă și în aspectul neîngrijit al persoanei, cu îmbrăcăminte și
încălțăminte neadecvate (anotimpului și specificului muncii prestate), igienă corporală precară
(păr, mâini murdare, aspect îmbâcsit, miros greu etc.). Romii din comunitatea rurală segregată
din Telechiu afirmă că atunci când vizitează instituțiile publice pentru întocmirea dosarului de
angajare și atunci când se prezintă la interviul de angajare se pregătesc în acest sens, își
igienizează /curăță / spală îmbrăcămintea, corpul și încearcă să „arate ca românii”. Intervievații
spun că au învățat de la mediatorul sanitar, de la asistentul social sau prin programe de igienă
și educaționale aceste „trucuri” pe care trebuie să le performeze în relația cu cei din afara
comunității lor. Chiar și cu acest efort, unii dintre intervievați spun că angajatorii sau
funcționarii instituțiilor îi dezavantajează / discriminează pentru că îi percep ca romi (pe
criteriul apartenenței etnice).
Spațiul de locuit insuficient în raport cu numărul membrilor familiei și condițiile de locuit
precare, motivează adulții / părinții să găsească surse suplimentare de venit pentru ameliorarea
situației. Starea locuinței necesită reparații și replanificarea spațiului în funcție de numărul și
vârsta copiilor și astfel, aproape continuu, locuința este consolidată, reabilitată. Pentru lucrările
de reabilitare ale locuinței, familia procură materiale de construcție sau substitute din deșeuri,
în funcție de posibilități. Intervievații relatează acțiuni de reabilitare destinate prioritar izolației
și structurii de rezistență a casei (ușa de la intrarea în casă, acoperiș, geamuri, grinzi de susținere
a construcției etc.) și mai puțin pentru sporirea confortului din interiorul locuinței. Astfel, nu
interesează amenajarea unei bucătării, achiziționarea de mobilier sau electrocasnice, spații de
depozitare a îmbrăcămintei ș.a.m.d.
(Cum trăiesc 6 oameni în 2 camere?) Am un pat foarte mare în care dorm două fete și
băiatul. Și un pat doar pentru ea. […] Și în ailaltă [cameră] stau eu cu soțul meu […]
(Așa. Pe lângă cele două camere aveți bucătărie, baie...) Nu. Alea două camere acuma-
i bucătăria acolo, unde dorm eu și soțul și camera aia de fapt am mai lărgit-o, am mai
făcut-o de o rămas așa doar bucătăria și o cameră, ele or fost mai separate, dar noi
am făcut mai mari ca să aibă ei loc acolo. Și din două am făcut una (RFA4)
Ocupația principală poate constitui o sursă de alimentare cu materiale de construcție pentru
consolidarea casei. Lucrătorii ocazionali și sezonieri aduc de la locul de muncă diverse
materiale pe care le pot folosi pentru reabilitarea locuinței. Iar o creștere a veniturilor familiei
se observă numaidecât în aspectul locuinței. Astfel că, intervievata RFI14 relatează că în
perioada în care a fost angajată, iar soțul ei era de asemenea angajat, familia a reușit să realizeze
lucrări de consolidare a locuinței. Intervievatul RMI16 susține că a adus de la fabrica de
cherestea unde lucra la negru, lemn pe care l-a utilizat în construcția unui hol de intrare în casă.
(In Aleșd?) Da, în Aleșd. Și era mare lucru să ai de muncă. Deja aveam trei copii,
atunci nu-l aveam și pe al patrulea, acesta mic de 7 ani. Și soțul meu lucra în Oradea,
la drumuri, la asfaltare atunci. Și m-am gândit să merg să lucrez și eu doar așa, ca să
aibă copiii un viitor. Pentru că atunci aveam doar o cameră mică. O cameră și ceva în
fața ușii făcut așa, din lemn, ca să nu ne plouă. (RFI14)
II.3. Relații de vecinătate și prietenie – relații din interiorul comunității
Una dintre principalele probleme efect a incluziunii sociale a romilor și, implicit, a inserției
profesionale a romilor este legată de segregarea spațială a majorității comunității rome de
comunitățile nerome și alte grupuri etnice. Comunitățile rome, denumite grafic - “colonie”,
“țigănie”, “suburbie țigănească”, “fundătură”-, sunt, de obicei, compacte și situate la o distanță
de comunitatea dominantă. “Țigănie” exprimă mai mult decât o simplă zonă rezidențială; se
referă la o identitate și un mod de viață partajat de cei care trăiesc acolo (Gräf 2008: 6).
Segregarea spațială joacă un rol de scut pentru percepția discriminării de către romi. (Popescu,
2011: 64)
II.3.1. Descrierea relațiilor de vecinătate
Relațiile de vecinătate reprezintă resursele sociale principale ale romilor, în special ale celor
care trăiesc în condiții de sărăcie extremă și în comunități segregate. Ameliorarea condițiilor
de trai în sărăcie, cât și identificarea de oportunități de dezvoltare se bazează pe rețeaua de
rude, prieteni și cunoscuți din vecinătate.
Relațiile de vecinătate sunt foarte puternice. Spre deosebire, relațiile directe dintre membrii
comunității și nonmembrii sunt absente și întotdeauna mediate de cei care au experiența
raporturilor cu exteriorul. Intervievații din comunitățile segregate afirmă că nu se pot descurca
în afara comunității, că nu au experiența călătoriilor, navetei și migratorie decât împreună sau
prin intermediul rețelei de vecinătate, cunoscuți și prieteni care au experimentat deja aceste
schimburi. De asemenea, raporturile cu instituțiile publice, angajatori sau alte resurse sociale
situate în afara vecinătății lor sunt întotdeauna mediate de cei care au anterior experiența
relaționării cu externi și care dețin informații și cunoștințe despre accesul la aceste resurse
externe. Toate aspectele specifice traiului în comunități enclavizate sunt prezente în
comunitățile segregate de romi.
Omogenitatea condițiilor de locuire, a sărăciei într-o comunitate rurală și segregată crește
sentimentul identificării cu comunitatea, sentimentul apartenenței de grup la vecinătate. În
analiza de discurs putem lesne observa exprimări directe în acest sens: „noi de aici suntem
săraci”, „noi, romii din țigănie..”: identitatea de „noi” precede și estompează identitatea
individuală, identitatea de „eu”/„mine”. Intervievații din aceste comunități tind să se refere mai
degrabă la acest „noi comunitar” și mai puțin la identitatea personală. Comparativ, pentru cei
din comunitățile urbane nesegregate, este prioritar cercul incluziv al familiei și contează și
calitățile individuale, personale (ale „eu”-ului). De asemenea, în termeni de discurs, o
experiență nefastă sau o experiență de succes a unui membru al comunității segregate este
preluat ca experiență proprie: „suntem alungați de la primărie”, „primim ajutor social”, „ne
construiesc case cei de la primărie”, etc. chiar dacă persoana respectivă nu a trăit o asemenea
experiență.
Rețeaua socială care aparține vecinătății este o resursă importantă și este accesată pentru
variate situații. Vecinii își „împrumută curent electric”, se branșează la rețeaua de electrificare
folosind conexiunea vecinului (înainte de ceasul care înregistrează consumul de curent) și cu
consimțământul acestuia. În sistem de clacă, vecinii se ajută la construcția casei, a anexelor
gospodărești. Vecinii se ajută material cu alimente, îmbrăcăminte, uneori și cu împrumuturi de
bani:
(Vă ajutați între vecini? Dacă aveți nevoie de ceva sau dacă cineva are nevoie de ceva,
vă ajutați între voi?) Nu știu ce să zi…ei ne-ar ajuta dar, n-au nici pentru ei. (RTF18);
(Aveți prieteni sau vecini care să vă ajute și pe care să-i ajutați?) Da, avem. Și vecina
care stă aici, Simona, am ajutat-o de multe ori. E mai redusă așa, cum să zic, și o ajut.
Și ea mă ajută, nu pot să zic că nu. Și soțul ei, înaintea de Sărbători, a intrat în comă
și vecinii au ajutat-o. Are 7 copii și vecinii au strâns bani, i-au adus mâncare gătită.
Au ajutat-o. (RFI20)
Vecinii se ajută moral cu sfaturi, informații și cunoștințe:
Am venit și am cumpărat o casă aici. (Ați fost binevenit în comunitatea de aici in?)
Deci, am fost foarte binevenit pentru că îl știau pe el și mulți oameni erau bucuroși că
a venit aici, în comunitate pentru că-l știau – știau că e băiat bun. Și chiar cineva din
comunitate ne-a chemat la casă și ne-a zis s-o cumpărăm. (RFA12)
În termeni de prestigiu social, un membru (mai mulți) integrat în comunitate și cu
experiențe de succes este cooptat pentru a media relația dintre vecinătate/comunitate și
instituțiile publice, ONG-uri sau persoane externe comunității.
II.3.2. Importanța relațiilor de vecinătate și a rețelei sociale din interiorul zonei de
locuit pentru inserția profesională a romilor
Oamenii din vecinătate care se confruntă cu același tip de problemă se strâng și merg
împreună la instituțiile locale sau la angajatori să solicite soluții. Împart cheltuielile de călătorie
și își împărtășesc informațiile pe care le dețin din experiența anterioară în privința modalităților
de identificare a unui loc de muncă, a întocmirii actelor de angajare, a relaționării cu angajatorul
și cu colegii de la locul de muncă.
În toate cazurile, identificarea primului loc de muncă se realizează prin rețeaua de rudenie,
prieteni și cunoștințe din vecinătate, din „anturaj”. În privința recrutării de personal, au fost
amintite următoarele rețele sociale și modalități de recrutare:
(a) Prietenii din zona de locuit, anturajul. Ocupația principală a prietenilor din
vecinătate devine ocupația principală a persoanei.
[Cum v-ați găsit primul loc de muncă, cel din clasa a 9-a?] Romii din comunitatea mea
munceau deja, unii dintre ei, cinci, la firmă și m-am dus cu ei. (RMA1).
Astfel că majoritatea romilor din comunitatea rurală segregată din Telechiu declară că află
despre oportunitățile de angajare de la vecini și prieteni. Spre exemplu, zilerii care lucrează
pământurile agricole ale sătenilor din satul Telechiu, află de la vecini despre locuitorii din sat
care au nevoie de ajutor pentru lucratul pământului. La fel, majoritatea care au lucrat cu
contract de muncă la fabrica de pantofi sau la construirea drumurilor, au răspândit vestea
posibilității de angajare și celorlalți. De asemenea, în mediul urban, nesegregat, vecinătatea
ocupă primul loc între modalitățile de identificare a principalelor surse de venit. Astfel avem
exemplul locuirii într-o zonă rău famată, cu un nivel al criminalității crescut, unde un tânăr rom
este atras în activități ilegale (furt, tâlhărie, etc.) și consideră că vecinătatea și anturajul l-au
împins spre asemenea activități pentru care a plătit prin încarcerare. Dar avem și exemplul
locuirii într-o zonă centrală a orașului Timișoara, unde oportunitățile de lucru sunt multiple, iar
familia este sfătuită de către prietenii din vecinătate să pornească o afacere proprie care, în
timp, se dovedește a fi un succes.
(b) Un angajator sau o nișa / domeniu de activitate atrage imediat o rețea de cunoscuți romi
și mai puțin persoane individuale care aplică formalități de angajare. Există, de exemplu,
fabrica de pantofi Melania unde permanent romii angajați ai fabricii se interesează de noi
posturi vacante și recomandă alți romi dintre cunoscuții lor:
(Am găsit) de muncă prin cunoștințe (pe care le aveam) și al treilea tot așa (cu ajutorul)
cunoștințelor, a patra slujbă, la hotel, am găsit-o în Publitim sau ceva de genul acesta,
am căutat-o, iar restul de locuri de muncă pot spune că am auzit de ele de la anumite
persoane, adică cunoștințe. (RMA1)
De asemenea, lucrătorii ocazionali din piețe și târguri cum este cazul romilor din Piața 700
din Timișoara (unde locuitorii din vecinătate au ca sursă principală de venit activități
comerciale și se sprijină reciproc în activitate), lucrătorii sezonieri în agricultură în satul
Telechiu (unde romii se anunță între ei despre locuitorii din sat care „angajează oameni cu
ziua”), îngrijitorii / asistenții personali profesioniști angajați ai primăriei din Telechiu (aflând
recent despre această posibilitate, părinții copiilor cu dizabilități au întocmit documentele
necesare și s-au angajat în astfel de posturi, ajutându-se între ei cu informații și medierea relației
cu specialiști).
(c) Comunitatea religioasă poate reprezenta o sursă de informare pentru găsirea unui loc de
muncă și poate sprijinii membri comunității în inserția profesională. Girul acordat de un
membru activ al comunității religioase de apartenență reprezintă o „scrisoare de recomandare”
puternică pentru angajare.
Am văzut că se construiește ceva aici, în spate, dar nu mi-am dat seama ce era și nu m-
am gândit niciodată c-o să fiu angajat acolo. Și m-a sunat Florina L., cu care lucrasem
cu un an și ceva înainte, și deci ne cunoșteam. (RFA12)
Această manieră de recrutare a forței de muncă a fost întâlnită pentru posturile vacante din
centrele comunității sau instituțiile lor (posturi de asistent personal, angajat al primăriei
Telechiu)
(d) Experiența redusă a relațiilor sociale cu exteriorul zonei de locuit, limitează opțiunile
în găsirea unui loc de muncă la experiența lucrativă împărtășită de vecini, rude și prieteni:
(Credeți că este dificil ca romii să-și găsească de muncă? Sau că e la fel pentru toată
lumea?) Păi, ce pot să zic? Așa a ajuns băiatul meu acolo pentru că cineva a pus o
vorbă pentru el. Nu l-au luat pe soțul meu. Deci, e destul de greu. Uneori se întâmplă
să mergi și să te ia, alteori să nu te ia. (Deci, cineva a vorbit pentru băiatul dvs. și?)
Da, niște prieteni de-ai lui. Și acum a zis și el c-o să vorbească pentru soțul meu. Să
vedem. (RFI18)
Enclavizarea zonei de locuit scade posibilitățile de angajare ale persoanei. În lipsa unei
rețele sociale active cu exteriorul vecinătății, romii se folosesc aproape exclusiv de posibilitățile
cunoscute în comunitatea lor și prezintă un interes redus față de opțiunile posibile din afara
zonei de confort a rețelei sociale proprii. În privința deciziei de angajare într-un anumit loc de
muncă, intervievații confirmă nevoia de a primi asigurări și încurajări de la rude, prieteni,
vecini care au fost, anterior, angajați în acel loc sau care au auzit și sunt informații din varii
surse despre angajator.
II.4. Educație
Datele statistice înregistrate dezagregat prin Recensământul Populației din Locuințelor din
România, la nivelul anului 2011, arată un nivel foarte scăzut al educației formale a romilor.
Populație
locuitoare
de 10 ani
și peste
NIVELUL DE STUDII ABSOLVITE
Educație
superioară
(universit
ate)
Educație
postlicea
lă și
școală
profesio
nală de
maiștri
Liceu
Școală
profesiona
lă și școli
de ucenici
Gimnaziu
(8 clase)
Școala
primară
(4 clase)
Fără studii
Total
Din care:
Persoane
analfabete
România
Total 18022221 2591021 574043 4390759 2500655 4868213 2556286 541244 245387
Etnie
Români 15222069 2254966 503958 3766290 2172362 4043714 2101700 379079 153221
Maghiari 1119988 114470 37354 302373 178067 341661 122939 23124 9020
Romi 477715 3397 994 23259 19858 170465 163231 96511 67480
Ucraineni 45256 2364 573 6134 4675 21916 7549 2045 927
Germani 34162 6334 1554 8330 4594 9730 3170 450 153
Turci 23255 2141 222 4478 1332 6765 4828 3489 2585
Ruși
lipoveni 21969 2153 389 3822 3117 8018 3686 784 492
Tătari 18922 3188 579 5509 2127 4692 2352 475 224
Sârbi 17181 2716 445 4329 2005 5198 2194 294 140
Slovaci 12748 982 218 2670 1514 4712 2347 305 139
Bulgari 6851 1066 228 1706 814 1679 1170 188 86
Croați 4982 267 58 645 513 2436 968 95 41
Greci 3493 1071 158 1041 334 504 332 53 30
Italieni 2916 873 111 1126 195 419 170 22 5
Evrei 3173 1685 162 797 119 277 112 21 9
Cehi 2365 180 53 400 267 912 524 29 11
Polonezi 2312 296 61 414 243 893 363 42 5
Chinezi 1924 316 17 1131 28 335 92 5 -
Armeni 1294 579 69 375 54 128 72 17 7
Ceangăi 1405 194 20 228 265 378 267 53 31
Macedonen
i 1203 276 45 368 96 262 128 28 13
Altă etnie 16978 6234 264 7185 414 1917 806 158 44
Nu este
cazul 980060 185273 26511 248149 107662 241202 137286 33977 10722
Tabelul 1. Populație locuitoare de 10 ani și peste pe etnie și nivel de educație. Sursa:
Recensământul Populației și Locuințelor din România, 2011
În ultimul deceniu, cercetările sociale desfășurate la nivel național au indicat un stoc
educațional redus în cadrul familiilor rome și un clivaj între populația romă și populația altor
grupuri etnice cu privire la accesul la educația de bază și alte resurse sociale care determină
calitatea vieții. Studiile cantitative efectuate prin investigații sociologice și analize statistice ale
bazelor de date sociale, cum ar fi recensământul populației sau statisticile anuale referitoare la
populație, au prezentat un nivel scăzut și în scădere al educației și calificării la nivelul
populației rome din România.
Observăm păstrarea trendului inserției școlare la nivelul generației tinere și creșterea
nivelului educațional intergenerațional (mobilitatea ascensivă între nivelul școlarității tatălui și
cel al copiilor săi). Totuși, cercetătorii arată că romii beneficiază de o creștere
intergenerațională a nivelului școlarității în măsură mai mica decât celelalte etnii din România.
(Bădescu, 2007; Tarnovschi, 2011)
“O treime a populației a atins nivelul educației primare și jumătate din aceasta – nivelul
educației gimnaziale. Un sfert al populației rome indică că nu pot scrie sau citi [...] Perioada de
timp dintre 1980 și 1990 a fost caracterizată de cel mai mare procentaj de persoane rome
angajate, de 45%. Ulterior acelui moment, a existat o descreștere a performanțelor școlare,
procentajul romilor angajați fiind diminuat la 34%” (Popescu, 2011: 76)
Cauzele abandonului școlar identificate în rapoartele de țară sunt: sărăcia,
discriminarea, programa monoculturală, lipsa sprijinului. (Tarnovschi, 2012: 37) Educația
scăzută se reflectă în competența populației rome, 25% din ei fiind incapabili de citi sau scris,
în timp ce peste 80% nu pot utiliza Internetul. (Neagu, 2011: 56) În acest context, este clar că
șansele lor de accesarea a câmpului muncii sunt mai mici din cauza lipsei de calificare
(Tarnovschi, 2012: 38-39), a abilităților și competențelor necesare, în prezent, pe piața muncii.
II.4.1. Analiza nivelului de educație al subiecților intervievați
Nivelul educațional al intervievaților este majoritar redus, doar câțiva dintre ei
absolvind liceul sau educația superioară.
Toți subiecții care nu au studii locuiesc în zona rurală, indicând că tendințele și
mentalitățile urbane privitoare la educație influențează mai mult participarea școlară a
subiecților. Familiile care locuiesc în zonele urbane valorizează mai mult rolul educației decât
cele din mediul rural, așa cum se arată în cercetarea intitulată “Nevoi și resurse ale
comunităților rome” desfășurată de Fundația Soros România. Studiul indica că romii din
mediul rural sunt educați la un grad mai mic prin comparație cu romii din mediul urban, ambele
categorii aflându-se, din punct de vedere statistic, sub nivelurile mediilor naționale (Voicu,
2007: 16).
A fost utilizat timpul trecut deoarece, în prezent, toți subiecții investigați, in zonele
rurale și urbane, fac eforturi pentru a-ți susține copiii în școală atât cât pot. Aceste informații
contrazic alte studii care indică că romii își încurajează copiii mai puțin să-și continue studiile,
prin comparație cu persoanele nerome cu același nivel financiar. (Millea, 2013: 90), sau cele
care afirmă că educația nu este unul dintre factorii pe care populația romă să-i considere
determinanți pentru reușita în viață. (Neagu, 2011: 56).
Din această perspectivă, și copiii din zonele urbane sunt avantajate, având șanse mai
bune de obținere a unui nivel educațional superior datorită disponibilității facilităților
educaționale în comunitățile lor.
Costurile ridicate de transport și întreținere a copiilor din zonele rurale pentru a merge
la liceu, de exemplu, fac imposibilă, în majoritatea situațiilor, continuarea studiilor dincolo de
clasa a 8-a.
De asemenea, se poate observa o tendință spre educația mai scăzută la nivelul femeilor.
Majoritatea subiecților care nu au deloc studii sunt femei și toți subiecții care au reușit să ajungă
la nivelul studiilor universitare sunt bărbați.
Din punct de vedere istoric, un pattern interesant apare cu privire la nivelul educațional
al subiecților. Mulți dintre subiecți care au urmat cursurile la vârstă școlară, anterior
momentului 1989, au absolvit 8 clase. Aceasta indică că frecventarea școlii de către copii a fost
monitorizată mai puternic în timpul regimului comunist, conducând la o înțelegere mai strictă
a conceptului de „educație obligatorie”.
În sens invers, niciun subiect care a mers la școală anterior anului 1989 nu deține o
diplomă de licență, spre deosebire de lotul de subiecți mai tineri care au avut posibilitatea de a
frecventa studii universitare prin programele de școlarizare speciale destinate populației rome
care au fost implementate în ultimii 20 de ani, în România.
Cu privire la nivelurile crescute de educație, trei dintre subiecți au început studiile
universitare, dintre care doar unul le-a absolvit. Chiar dacă ambii subiecți care au abandonat
provin din familii de nivel mediu, care i-au motivat cu privire la frecventarea școlii, și ambii
au beneficiat de locuri speciale pentru minoritatea romă, ambii au abandonat studiile în primul
an din cauza problemelor financiare, așa cum afirmă aceștia. De asemenea, ambii plănuiesc să-
și continue studiile în viitorul apropiat.
II.4.2. Factori motivaționali pentru educația formală
Principalii factori motivaționali care influențează nivelul de frecventare a școlii de
persoanele rome sunt reprezentate de atitudinile și opiniile părinților lor cu privire la educație
și importanța acesteia pentru viețile oamenilor.
Subiecții care au fost destinatarii sprijinului, încurajărilor și chiar coerciției din partea
părinților cu privire la performanțele școlare, au obținut niveluri mai mari de educație. În
majoritatea cazurilor, părinții care i-au sprijinit provin din zone urbane cu statut financiar
mediu.
RMA1 a absolvit liceul la timp și, de asemenea, a început studiile universitare, fiind motivat
constant de ambii părinți care considerau educația extrem de importantă.
[Să înțeleg că ți-a plăcut școala?] Da, părinții m-au făcut, n-am avut de ales
(intervievatul spune zâmbind) (…) [Și ai spus că erai aproape forțat să-ți placă școală,
de părinții tăi. Asta e ceva (...) (intervievatul intervine cu răspuns).] Mama mai mult.
De fapt, amândoi (părinți) erau așa, amândoi. (RMA1)
RFI7, chiar dacă provine dintr-o familie romă foarte tradițională, a reușit în anii 1970 să
termine opt clase, doar cu sprijinul părinților ei și cu gândirea lor „revoluționară”.
Ne-au încurajat, da, ne-au zis că dacă ei n-au mers la școală sau n-aveau studii, măcar
noi să învățăm să scriem și să citim, să știm ceva, dar nu ne-au lăsat să mergem mai
departe. (intervievatul zâmbește puțin) (RFI7).
Ultima remarcă arată că părinții pot fi și bariere în calea educației. Fiind fată, cazul RFI7,
părinții au considerat că opt clase erau suficiente. Ulterior, RFI7 și-a continuat studiile liceale,
de dată aceasta cu sprijinul soțului ei.
RFI9, un subiect femeie fără studii, care se zbate în prezent să-și țină copiii în școală,
identifică părinții ca fiind cei responsabili pentru nivelul educațional scăzut al copiilor.
[Cine e de vină că ei n-au…că ei n-au mers la școală? Părinții [sunt de vină]. (RFI9)
Un alt factor important care influențează durata parcursului educațional al subiecților este
reprezentat de facilitățile educaționale speciale acordate cetățenilor romi în România. De
exemplu, toți cei trei subiecți care și-au început studiile universitare au fost susținuți prin burse
speciale pentru cetățenii romi.
Multe femei cu nivel educațional redus, chiar din zonele rurale, au finalizat școala primară
sau au învățat doar să scrie și să citească prin programe speciale, cum ar fi programul A Doua
Șansă sau alte programe orientate spre educația romilor.
RFI7, o femei dintr-o familie romă tradițională, a reînceput studiile la 40 de ani,
finalizându-și liceul în cadrul unui program special creat pentru cetățenii romi și a obținut și o
calificare ca mediator sanitar.
[Așa este, și dumneavoastră, cu școala?] Eu am terminat 11 clase. [Unde ați făcut
școala?] Eu am terminat în cartierul Plopi 8 clase și la fără frecvență am terminat mai
departe că ( intervine intervievatorul cu o specificare –[La fără frecvență fiind?] La,
la liceul Miu, acolo am terminat. [Dar la ce? Era în cadrul unui program sau pur și
simplu?] Da, da într-un program de, na că nu mai știu programul ăla, m-am înscris
atuncea la liceu. [Era un program special pentru persoane de etnie romă sau
pentru(...)?] Pentru, da, pentru persoane de etnie romă. [Aha, aha, și asta când se
întâmpla?] Și m-am înscris pe mine după mine au mai mers încă vreo patru femei, au
mers. [Tot de aici din comunitate?] Tot din comunitate, da. Au văzut că am mers eu la
anii mei și cu copii mai mari, că vreau să continui școala și au mers și ele. [Și ele erau
tinere sau?] Erau mai bătrâne decât mine, erau la, una a fost la vreo 48 de ani, ailaltă
la 45 de ani, și încă fată dintre femeile, femeile astea care au fost cu mine, a mai avut
25 de ani, și eu am avut 40 când am început eu, na. (RFI7)
Chiar dacă nu este probabil ca aceasta să-și continue studiile, dintr-o varietate mare de
motive (gen, vârstă, îndatoriri gospodărești, concepte tradiționale privind familia), RFI7 a
reușit să-și finalizeze studiile și să obțină o calificare profesională, fiind expusă unei multitudini
de acțiuni pozitive orientate spre populația romă din comunitate.
Din această perspectivă, este important de menționat că, în majoritatea cazurilor subiecților
din zonele rurale, fără intervenție externă suplimentară (ONG-uri), frecventarea respectivelor
programe ar fi fost redusă. ONG-urile aduc informații comunităților, sprijin și motivează
indivizii în procesul de finalizare a studiilor. Doar existența acestor programe nu este suficientă,
serviciile directe în comunități fiind necesare pentru sporirea impactului lor.
(Deci, ați terminat 3 clase în școala de aici?) Da, aici. Nu am continuat pentru că eram
bolnavă la școală și profesorul mi-a zis să nu mai vin pentru că copiii se sperie și...
Mama nu m-a mai lăsat tot pentru copiii se speriau și... (Nu ați făcut nimic după
aceea?) După aia, Fundația R. a avut grijă pentru că nu știam să citesc și să scriu și
au mai adus un ajutor pentru noi, pentru mame “A doua șansă”, așa se chema. Și au
lucrat pentru noi 3-4 luni și acolo am învățat să citesc și să scriu. A fost un ajutor
personal pentru mine pentru că acum știu multe. Sunt lucruri pe care nu le știam și au
avut grijă de noi. (RTF18)
Conceptul de “educație obligatorie”, chiar dacă specificat clar în legislația din România,
pare să nu fie la fel de eficient acum așa cum era anterior momentului 1989, în timpul regimului
comunist. Dovada care susține această afirmație vine din relatările subiecților care indică că
mulți subiecți au absolvit studiile obligatorii înainte de 1989 (RMA3 și RMA5 au finalizat
liceul, RFI7 opt clase, RFI7, RFI19 și RMA24 opt clase), prin comparație cu un număr redus
de persoane după 1989 care au terminat minim opt sau zece clase necesare pentru nivelurile
educației obligatorii.
II.4.3. Bariere în calea educației formale
Lipsa resurselor financiare reprezintă, pe baza declarațiilor subiecților, una dintre cauzele
pentru nefrecventarea școlii sau abandonului școlar timpuriu. Chiar dacă educația obligatorie
este gratuită în România, părinții au unele cheltuieli destinare frecventării școlii de copiii lor:
cumpărarea hainelor noi, a manualelor speciale, a materialelor, uneori cheltuieli cu transportul
(mai ales cei din zonele rurale). În cazul familiilor foarte sărace care trăiesc din ajutor social și
muncă ca zileri, în majoritatea cazurilor doar bărbatul familiei lucrează, iar aceste cheltuieli
reprezintă mai mult decât pot achita părinții.
[De ce? De ce nu v-ați dus la școală?] Pentru că nu… Frații mei erau mici și așa,
lucrau la Beregsau Mare, cu tatăl meu și erau unii mai mici și eu trebuia să am grijă
de ei. Și era greu atunci, în vremurile alea… [Dar ce credeți că era greu? Cum de nu
v-au dus la școală (părinții)? Din cauza banilor? Sau ce?] Nu știu…Și
banii…și…atunci eram…știi cum sunt… Greu, era greu atunci. (RFI9)
De exemplu, când eram la școală, mama nu avea haine sau încălțări să-mi dea. (RFI18)
Chiar dacă situația familiilor este medie și subiecții beneficiază de locuri speciale gratuite
pentru cetățenii romi în universități, atunci când este vorba de sprijinirea acestora cu chiria și
cheltuielile din oraș, resursele par să fie insuficiente.
Am avut unele probleme financiare, nu puteam face naveta pentru a merge la școală,
locuiam într-un apartament închiriat, am abandonat și apoi am fost dat afară pentru
că nu m-am dus la ore, dar eu lucram în perioada aia. [Motivul pentru abandon a fost
care (…)?] Financiar, lipsa resurselor financiare. (RMA1)
Cu toate că situația financiară inadecvată este identificată de multe studii ca fiind
definitoare pentru frecvența redusă a școlilor de copiii romi (Voicu, 2007, p.69, Milea, 2013,
p.91), în acest studiu respectiva cauza pare să reiasă ca fiind secundară, fiind menționată rar și,
de obicei, în combinație cu alte motive, nefiind identificată ca principalul motiv.
În cazul romilor, studiile arată că femeile au niveluri de educație mai reduse decât bărbații.
Unul dintre principalele motive pentru abandonul școlar timpuriu al subiecților femei este
identificat de subiecții noștri ca fiind obligația timpurie de a avea grijă de gospodărie și de alți
frați. Cea mai mare parte a acestui fenomen apare în zonele rurale și în familiile cu un număr
mare de copii. Părinții merg la muncă, iar fetele mai mari preiau responsabilitatea gospodăriei
și îngrijirii fraților mai mici.
[De ce? De ce nu v-ați dus la școală?] Pentru că nu …Frații mei erau mici și așa,
lucrau la Beregsau Mare, cu tatăl meu și erau unii mai mici și eu trebuia să am grijă
de ei. Și era greu atunci, în vremurile alea…(RFI9)
Căsătoria timpurie influențează și abandonul școlar timpuriu. Căsătoria, chiar la vârste
mici, este însoțită, majoritatea timpului, pentru subiecții femei, cu mutatul din casa părinților,
în unele cazuri modificarea și preluarea responsabilităților complete de soție. Frecventarea
școlii nu este privită ca prioritară, abandonul școlar al subiecților coincide, în unele cazuri, cu
momentul căsătoriei timpurii.
(Spuneți-mi despre școală. Ce școală ați urmat? Ați întrerupt școala atunci când v-ați
întâlnit soțul sau ați continuat-o?) Am întrerupt complet. Hmm, deci am mers la școală
până în clasa a 6-a dar, n-am terminat și bineînțeles că am o diplomă…nu o diplomă,
cum se cheamă? (Foaie matricolă.) Foaie matricolă până în clasa a 5-a. (RFA4)
De asemenea, o motivație pentru întreruperea studiilor este implicarea timpurie în
activitățile lucrative. În relație cu statusul economic scăzut, inițierea timpurie a activităților
profitabile pentru tineri (majoritatea timpului, pe piața neagră) reprezintă o obligație, în vederea
suplimentării veniturilor familiei. Începerea lucrului semnifică că nu mai există timp pentru
activitățile educative.
(Sora ta a mers la școală?) Hmmm, da, deci așa am crezut, a terminat clasa a 8-a și a
fost admisă la un liceu din Timișoara, la Azur, așa cum se chema atunci, în (cartierul)
Girocului. (În (cartierul) Girocului). Și a stat acolo un an… (Adică a abandonat după
un an?) Da, nu s-a mai dus nici ea, ea…păi… (De ce? Ce s-a întâmplat? Pentru că ai
spus că nu s-a căsătorit.) Nu s-a căsătorit. (S-a dus la muncă?) Nu i-a plăcut școala.
Și atunci mama i-a găsit și ei de muncă acolo. (RFA4)
II.4.4. Atitudini referitoare la educația formală
Chiar dacă un stereotip des întâlnit este că populația romă nu consideră educația importantă
pentru viața unei persoane (educația formală), studiul arată atitudini majoritar pozitive ale
subiecților cu privire la educație.
Mulți dintre subiecți recunosc legătura directă dintre educație și integrare profesională, în
majoritatea ocaziilor această legătură fiind făcută cu regret după experimentarea dificultăților
din cauza nivelurilor scăzute de educație.
Subiecții șomeri cred că ar fi avut șanse mai mari să obțină un loc de muncă dacă nivelul
lor de educație ar fi fost mai mare. Un subiect femeie, inactivă pe piața muncii, fără studii, a
declarat, după ce a fost întrebată dacă ar vrea să meargă la muncă:
“Păi, sigur! M-ași duce dar nu am studii, cum (să mă duc)?” (RFI8)
Unii dintre subiecții activi pe piața muncii raportează situații care i-au împiedicat să
avanseze în carieră din cauza lipsei unui anumit nivel de educație, chiar atunci când existau
oportunitatea și abilitățile necesare.
(Dar dacă ați începe din nou, ce ați face?) Sincer, nu m-am gândit prea mult și nu mă
gândesc la [asta] pentru că nu am studii. Și apoi lumea în care trăim, asta oferă, să
rămânem acolo unde suntem. Dacă nu ai studii…8 clase nu-ți asigură șanse de a merge
undeva, de a crește. Atunci mai bine rămâi unde ești, asta e problema. (RFA6)
Importanța educației pentru formarea comportamentului general al unei persoane și modul
de percepere a lucrurilor este recunoscut și de subiecți. Un subiect conchide:
Fără studii, mergi la închisoare. Mergi la școală, gândești diferit. (RMA3)
De asemenea, subiecții fără studii menționează dificultățile cu care se confruntă având în
vedere că nu știu să citească și să scrie.
[Și soțul dvs., a fost vreodată angajat cu carte de muncă sau…?] Nu. N-a lucrat pentru
că nu are studii, nu. [Și credeți că faptul că nu ați mers la muncă vă împiedică să
mergeți la muncă? Păi, dacă nu ai studii și dacă… ești deștept…te poți descurca și
mergi la muncă…sigur. (RFI10)
Subiecții care au reușit să finalizeze niveluri superioare de educație menționează
sentimentul de mândrie pentru performanțele lor.
Când am absolvit liceul și hmmm…am primit diploma de bacalaureat, au fost foarte
mândri…pentru că au reușit să facă…dintr-un țigan, un copil țigan, cineva care
terminase liceul. Toată lumea era mândră în tot satul…niciun alt țigan nu mai
terminase liceul în vremurile alea. (RMA2)
Având în vedere importanța atribuită educației, atunci când au fost întrebați dacă doresc să-
și continue studiile, majoritatea subiecților ar dori să o facă. Motivațiile sunt, majoritar, legate
de angajare.
(Și, de exemplu, ați dori să învățați să scrieți și să citiți?) Sigur. Mi-ar plăcea. (Și dacă
cineva ar veni cu un program gratuit pentru asta, ați fi de acord să vă înscrieți și să
mergeți la muncă câteva ore și să învățați să scrieți și să citiți acum?) Păi, mi-ar plăcea,
cum să nu-mi placă. Ar fi bine. (RFI8)
Toți subiecții au făcut anterior / fac eforturi de a-și susține copiii în școală, fără excepție.
[Și copiii merg?] Toți sunt….în afară de asta mică…Da, Cel mai mic are 5 ani și merge
la grădiniță și cealaltă fată, cea mai mare, are 7 ani și merge la clasa 0. (RFI10)
Sentimentul de mândrie referitor la performanțele școlare ale copiilor lor se poate observa
la majoritatea subiecților.
Motivația din spatele sprijinului este de a da generației tinere șanse mai bune la o viață
bună, aceasta fiind percepută și prin învățarea unui meșteșug și obținerea locurilor de muncă
mai bine plătite.
Și așa am decis împreună: că dacă noi n-am putut, să poată copiii noștri. Ne chinuim
pentru ei. (…) (Cum credeți că...dacă credeți peste 5 ani? Ce ați vrea să faceți? cum
vă vedeți?) Aș vrea totul pentru copiii ăștia, să fie educație pentru ei. Să fie ajutați
pentru a-și continua educația. De exemplu, sunt multe familii mari. De exemplu, când
eram la școală, mama mea nu avea haine și încălțăminte să-mi dea. Asta aș vrea pentru
ei – să fie ajutați. (RFI18)
Familiile medii sau peste medie au reușit să / planifică să-și sprijine copiii pentru atingerea
nivelurilor superioare de educație (diplomă de licență, licee bune).
(…) [Copiii dvs. …toți merg la școală…] Da! Mai întâi, sunt doar pentru educație, deci
nu aș accepta… Doamne, nici nu vreau să mă gândesc despre asta, copiii mei să
nu…meargă la școală. Și…ambiția mea este nu la orice școală, ci la cea mai bună
școală și să aibă cele mai bune note. (RMA2)
Subiecții din familii sărace au și ei așteptări mari, considerând obligatoriu ca copiii lor să
finalizeze minim 8 clase. Atunci când au fost întrebați de liceu, majoritatea subiecților din
zonele rurale, chiar dacă ar vrea ca copiii lor să urmeze aceste cursuri, au îndoieli dacă vor
putea să susțină costurile implicate.
(Și după aia) Și să caute un loc de muncă, să muncească. (Și să meargă la liceu sau
nu?) Păi, să meargă. Păi, mi-ar plăcea. Asta mi-ar plăcea. (Intervievatorul zâmbește
și atunci, intervievata zâmbește și ea.) (Păi, da, dar dacă ar merge la liceu, ar trebui
s-o ajutați pentru că dacă ar merge la muncă, ar câștiga bani, dar dacă ar merge la
liceu, ar fi altceva timp de patru ani.) Nu, am ajuta-o oricum, nu? Dar nu putem merge
așa, știți cum e. (Și unde ați convinge-o să meargă? În Jimbolia sau unde ați convinge-
oi să meargă la liceu?) Unde vrea ea. (Unde vrea ea?) Unde vrea ea. În Jimbolia sau
în Timișoara.(RFI18)
II.4.5. Discriminarea în mediul școlar
Studiul EU-MIDIS asupra discriminării arată că, în România, doar 4% din subiecții romi
investigați au identificat acte de discriminare în școli, fiind una dintre cele mai rare forme. Un
alt studiu desfășurat de un grup de cercetători din cadrul UNICEF în 2011 (Surdu et. Al, 2011)
arată că 39,9% din subiecții adulți romi consideră că un copil rom este tratat mai rău decât
ceilalți în mediul școlar.
Actele de discriminare din timpul perioadei educaționale sunt identificate de aproape toți
subiecții studiului, indiferent de perioada școlar, gen și zona rezidențială.
Jignirea (“țigan”) și izolarea socială de colegi este una dintre cele mai frecvente forme de
discriminare menționată de subiecți.
Da, am avut, am avut în vremea aia, în (gimnaziu) până când am intrat la…la liceu,
până când am intrat la liceu, chiar și după aia, …situații d-astea au existat..de
discriminare. (Îmi spuneau) țigan și (îmi ziceau) că “Nu ne jucăm cu tine…pentru că
ești țigan”. (RMA3)
Nu știu… Când eram mici, ceilalți copii ne spuneau țiganii. Când eram la Oradea,
copiii își băteau joc de noi. Și la școală, pentru că am mers la școală tot acolo, îmi
ziceau țigan. (RMA15).
De asemenea, tratamentul incorect din partea profesorilor a fost experimentat de subiecți n
timpul perioadei educaționale.
Ne-am simțit marginalizați, așa, și profesorii cum se purtau cu noi, și copiii nu, nu se
apropiau de noi pentru că eram țigani (…) Dar dincolo de asta, erau foarte reci în
legătură cu noi. Și sora mea, cu toți cei care au absolvit acolo, erau foarte reci în
general cu noi, copiii, dar am mers înainte și am mers la școală (RFI7)
Am fost făcut pionier din cauza etniei mele, în ultima grupă, cu cei care aproape nu
treceau clasa. Asta a avut loc din cauza etniei mele. Din cauza asta, mama s-a dus la
școală și a vorbit cu profesorul, nu voia să fiu în prima grupă dar, nici în ultima. Apoi
profesorul i-a spus mamei că “Doamnă, M. este ca copilul meu, dar asta a fost situația,
nu am avut de ales și a trebuit să acționez în consecință”. A trebuit să acționeze în
consecință. A fost prima dată când m-am simțit discriminat. Și apoi vreau să zic că în
clasele a 6-a, a 7-a și a 8-a n-am primit o notă mai mare de 7 la limba română. Dar la
primul examen din liceu, din 24 de elevi care eram în clasa a 8-a, am obținut cea mai
mare medie din liceu. Am avut cea mai mare medie la română și m-am întâlnit cu
profesorul după ce am trecut examenul și i-am zis că am luat 8,26 și ei nu i-a venit să
creadă pentru că nu-mi dăduse niciodată mai mult de 7. (RMA23)
Subiecții care au frecventat școala un număr adecvat de ani, au reușit să depășească actele
de discriminare și să se integreze în mediul școlar.
Când aveam 14 ani, eram copil (intervievatul spune zâmbind), la 14 eram puțin afectat
de unii oameni care îmi spuneau “țigan” pentru că țiganii sunt murdari, țiganii sunt
așa, țiganii, dar după doi ani de confruntări verbale, nu mai eram interesat de ei, așa,
ca persoană non grata sau ceva așa, și am devenit prieteni. (RMA1)
Discriminarea în mediul școlar a fost menționată la un anumit grad de fiecare subiect din
cadrul cercetării care a mers la școală, ceea ce semnifică că reprezintă un fenomen larg întâlnit,
chiar dacă statisticile oficiale arată altceva.
Educația este importantă pentru dezvoltarea viitoare a persoanelor în cetățeni responsabili
care să poată depăși, prin activitatea lor, sărăcia și să poată produce schimbări pozitive în cadrul
comunităților lor. Facilitățile de educație incluzivă, unde copiii romi sunt primiți și sprijiniți,
reprezintă baza tuturor inițiativelor de incluziune socială.
Școlile au îndatorirea și capacitatea de a fi primul actor important pentru reducerea
excluziunii sociale a romilor.
II.4.6. Educația informală (tradițională) a romilor
Intervievații cu nivel scăzut al educației formale nu reclamă situații de insucces școlar și de
discriminare în școală, ci mai degrabă vorbesc despre cauze ale abandonului școlar la vârste
foarte mici. Unii dintre intervievați consideră că ei și părinții lor au renunțat prea ușor la
educație, așa cum renunța ușor și la alte dificultăți în viață.
(Ce școală aveți?) 4 clase. (Ce s-a întâmplat după cele patru clase?) Apoi era așa că
[oftează] nu știu cum să zic. Noi, aici in Telechiu trăiam atunci mai mult... [ezită, nu-
și găsește cuvintele]. Nu eram așa deschiși ca acum. Pentru că acum le zicem copiilor
noștri să meargă la școală, nu le zicem să stea acasă, că nu au voie. Și atunci eram așa
pentru că părinții noștri nu erau chiar interesați dacă mergeam sau nu. Și atunci, am
rămas acasă după mama. Când a trebuit să merg la școală în Țețchea în clasa a 5-a,
mama era însărcinată și a trebuit să o ajut. (Câți frați erați?) Cinci frați. (Erați cea
mai mare, cea mai mică?) Eram mijlocie. Mai am doar un frate mai mare. (RFI14)
Îngrijirea fraților mai mici este un alt motiv al abandonului școlar.
[De ce? De ce nu v-ați dus la școală?] Pentru că nu …Frații mei erau mici și așa,
lucrau la Beregsau Mare, cu tatăl meu și erau unii mai mici și eu trebuia să am grijă
de ei. Și era greu atunci, în vremurile alea…(RFI9)
Responsabilitățile propriei familii a intervievatului ar putea reprezenta un impediment
pentru continuarea școlii sau urmarea cursurilor de profesionalizare.
(Acum credeți că v-ați putea continua studiile?) Acum am un băiat și [mă centrez]mai
mult pe el decât pe mine. Tot ce facem este pentru el. Deci sunt mai puțin…m-am lăsat
acum….(RFA6)
Motivația și sprijinul pentru a urma cât mai mulți ani de școală își găsesc originea în
părinți ca și la nivelul familiei de origine. Intervievații atribuie șansa copiilor romi la educație
influenței familiei și numai parțial sistemului de învățământ sau formei de școlarizare, ceea ce
arată o caracteristică profund tradiționalistă a mentalului colectiv în comunitățile Roma, în care
familia rămâne pilonul central în luarea deciziilor pentru stilul de viață și dezvoltarea socio-
profesională a copiilor.
(Fata cea mică merge la școală?) Da, în clasa 0. Și îi spun despre școală că eu n-am
putut merge. Mama trebuia să lucreze pentru alți oameni pentru a ne putea crește, eram
6 frați. Îi povestesc despre viața mea: că uite, nu am școală și nu se mai poate face
nimic. Că aștept ajutorul social și nu e suficient pentru ce avem nevoie. Îi spun despre
greutăți. Îi spun totul așa cum e. (RTF18);
(Deci, ați avut sprijinul familiei dvs. sau mai mult al mamei dvs. în timpul ascensiunii
educaționale?) Da, da. Dacă sprijinul economic era mai puțin, cel moral era maxim.
(RMA23)
Intervievații cu experiențe de succes în integrarea profesională și care atestă o mobilitate
socială ascendentă în comparație cu părinții lor, consideră că succesul lor se datorează atât
sprijinului din partea familiei, cât și eforturilor personale, determinării și curajului de a trece
peste obstacolele integrării (RMA23 (cu studii superioare) și RFA4 (asistent personal, 5 clase
de școală).
Subiecții cercetării menționează anumite intervenții sociale pe componenta educație în
comunitate: (a) guvernamentale: A Doua Șansă, obligativitatea unui an de grădiniță din 2013,
10 ani de școală obligatorii (în trecut acordarea alocației de stat pentru copii condiționată de
participarea școlară), măsuri precum „Cornul și laptele”, mediatori școlari; (b) locale: ajutor de
îmbrăcăminte și rechizite școlare din bugetul primăriei, recrutarea copiilor de vârstă școlară de
către educatori și învățători direct din comunitate prin vizite la domiciliu; (c) europene:
programe de intervenție integrată cu accent pe accesul la educația de bază, programe de formare
pentru educatori și profesori în domeniul educației pentru diversitate, etc.)
Participarea școlară la un nivel superior claselor primare oferă oportunitatea de a trece
dincolo de granițele comunității locale/zonei de locuit și de a-și extinde rețeaua de relații
sociale în afara comunității de origine.
Educația informală începe în copilăria timpurie, când aceștia deprind prescripțiile de rol de
gen prin socializarea primară din mijlocul familiei. Fetele învață de la mamele lor cum să
îngrijească frații mai mici și rânduiala treburilor gospodărești. Ocupația tradițională a neamului
sau activitățile lucrative specifice zonei de locuit, sunt deprinse în copilărie de la părinți. Există
exemple de cărămidari sau lucrători agricoli care au învățat meseria de la părinții lor. Pentru
cei care au învățat un meșteșug tradițional și au un nivel al școlarității redus, ocupația
tradițională deprinsă informal de la generația anterioară rămâne principala resursă pentru
asigurarea traiului familiei
II.4.7. Influența educație informale asupra integrării romilor pe piața muncii
Nivelul școlar considerabil mai scăzut decât al populației generale afectează calificările pe
care persoanele de etnie romă le pot dobândi și deci șansa unui traiect profesional sigur. Un
nivel redus al educației scade șansele de reușită a individului pe piața muncii și deci șansele de
a-și asigura un trai decent atât pentru sine, cât și pentru familia sa. (Tarnovschi, 2011:39)
Intervievații cu nivel școlar redus regretă abandonul școlar din copilăria lor și consideră
educația formală ca necesară în procesul de integrare pe piața muncii și pentru accesul la un
trai mai bun.
Prin intermediul unor programe de educație a adulților și reconversie profesională
dezvoltate prin intermediul unor ONG-uri, unii dintre intervievați au urmat cursuri de
profesionalizare sau de alfabetizare, la vârsta adultă. Toți aceștia consideră deosebit de utile
cursurile la care au participat pentru procesul de inserție profesională (RFA12, RFI19, RFI20)
Politicile publice nu folosesc agențiile și instituțiile administrației locale (primărie, școala,
etc.) pentru a veni în întâmpinarea deficitului de capacități și competențe sociale ale romilor,
iar intervenția administrației publice este astfel substituită prin mecanisme ale educației
informale, în mijlocul familiei și al comunității.
Resursele limitate din sistemul de protecție socială și nivelul scăzut de educație formală și
informare al romilor aduc prejudicii în ceea ce privește recrutarea beneficiarilor de asistență în
procesul de integrare profesională și socială pentru romi.
Avem exemplul asistenților personali profesioniști/îngrijitorii dintre părinții romi care au
copii cu dizabilități și care nu au aflat de la autorități de posibilitatea angajării ca asistent
personal. Pentru cazurile relatate de intervievați, acești părinți au aflat despre posibilitatea
angajării și au fost asistați în procesul de angajare de către cunoscuți care au trecut prin acest
proces și de către membri ai unor ONG-uri active în comunitate. De asemenea, avem exemplul
unei intervievate care este asistent personal pentru o persoană adultă cu dizabilități mentale și
care a întâmpinat dificultăți la angajare din cauza nivelului scăzut de școală pe care îl are, cu
toate că avea experiența îngrijirii persoanei respective dinainte, cunoștea bine nevoile de
îngrijire specifice și avea acordul membrilor familiei persoanei cu dizabilități pentru angajare.
Finalmente, experții care au evaluat cazul au ajuns la concluzia ca ea este cea mai potrivită
persoană care ar putea fi angajată.
Din cauza nivelului de școlaritate redus romii nu dețin abilități și competențe sociale, civice
și de comunicare necesare în prezent în procesul de integrare profesională. Ei nu sunt
familiarizați cu noțiunile de: adeverință, cerere, CV, scrisoare de intenție, interviul de angajare,
etc. Aceste abilități sunt deprinse pe cale informală, fragmentar și lacunar, din experiențele
anterioare relevante ale celorlalți din comunitate.
În interviuri avem exemple despre modalități de adresare către instituții sau angajatori și
despre apelul la terți pentru întocmirea cererilor de angajare sau pentru solicitarea de servicii
sociale.
Din relatările lor, se observă că intervievații nu înțeleg etapele procesului birocratic, nici
semnificația regulamentelor, procedurilor și formularelor standardizate. Atunci când inițiază
un demers pentru obținerea de beneficii sociale sau când trebuie să-și întocmească un dosar
necesar angajării, ei apelează la terți și activează o rețea socială compusă din persoane
cunoscute lor sau cunoscute altora din comunitatea lor. Astfel că traseul pe care îl urmează în
elaborarea unui astfel de demers, este de la o persoană la altă persoană și nu de la o instituție
la alta. În descrierea procesului de angajare, intervievații expun o rețea de persoane pe care le-
au contactat și nu o rețea instituțională la care ar fi făcut apel. Etapele procesului de angajare
sunt descrise astfel:
(1) anunțul unui loc de muncă vacant vine din partea unui cunoscut, în interiorul
comunității/vecinătății;
(2) primul contact cu angajatorul este precedat de transmiterea intenției de angajare prin
intermediul unui cunoscut. Un cunoscut care lucrează deja la același angajator prezintă
angajatorului intenția de angajare a persoanei și susține calitățile acesteia pentru
ocuparea postului;
(3) prezentarea la interviul de angajare este pregătită împreună cu persoana de legătură
și cu alți cunoscuți care au experiența de muncă (pentru același angajator);
(4) după interviu, pentru întocmirea dosarului de angajare, persoana apelează la un
cunoscut care are experiența „lucrului cu acte”;
(5) află de la un cunoscut despre alte persoane care vor adăuga elemente componente
în dosar. Afla adresele acestor persoane și cum poate ajunge la ele. Nu cunoaște numele
sau rolul instituțiilor unde aceste persoane lucrează, în afară de medic.
(6) se întoarce cu dosarul complet la angajator și este angajat.
II.5. Întâlniri instituționale
II.5.1. Nivelul de interacțiune și încredere în instituțiile publice din partea
subiecților intervievați
Studiul prezintă interacțiunile extrem de limitate dintre subiecți și diferite instituții
publice din comunitățile lor.
De exemplu, interacțiunile instituționale ale subiecților care trăiesc în zonele rurale sunt
extrem de scăzute. Multe dintre acestea se rezumă la invitația instituției Primăriei (cu privire
la aspectele locative și obținerea diferitelor beneficii sociale dacă estre cazul) și școala locală
(cu privire la parcursul educațional al copiilor lor).
(Primăria v-a ajutat în vreun fel?) Da. Ne-au ajutat cu ajutor social. Ne-au ajutat și
cu…Nu pot zice că nu. (RFI18)
Accesul inadecvat la instituțiile publice de către subiecți se datorează, așa cum au relatat
aceștia, lipsei de încredere în utilitatea acestora. Mulți dintre subiecți au fost dezamăgiți de
interacțiunile anterioare, atunci când problema înaintată spre soluționare nu a fost rezolvată în
avantajul lor și acum, aceștia preferă să evite contactele instituționale.
(Credeți că există vreo instituție publică a statului care ar putea ajuta familiile rome
astfel încât copiii lor să devină mai independenți, mai integrați?) Sunt multe. Dar vor
să ajute? (RFA4)
Concomitent, frica de discriminare reprezintă o barieră. Unii dintre subiecți au fost
discriminați (sau persoane pe care le cunoscut aceștia) și aceasta reprezintă un alt motiv pentru
evitarea contactului instituțional.
(V-ați simțit vreodată așa în alte situații, cu alte ocazii?) Da, da. (Spuneți-mi exact, la
școală, când erați elev, la Primărie, la dispensar, unde mai specific, în ce situații?) Da,
de multe ori la Primărie. (Dați-mi un exemplu. De ce ați mers la Primărie și ați fost
refuzat pe baza etniei?) Acum, nu pot spune că am fost respinsă. Dar dacă mergem la
Primărie...Deci, dacă merg singură la Primărie, păi, pot să merg oriunde că nu mă dă
nimeni afară. Dar, dacă mergem, de exemplu, să zicem 3-4 [femei rome], deja asta e,
au probleme, că “Unde mergeți?”, că “Gata, afară!”, ceva. (Vă spun asta de la
început, fără a vă asculta problema pentru care ați mers la Primărie?) Da, da! S-a
întâmplat acum, când am mers după bani pentru lemne. (RFI14)
Stereotipurile referitoare la romi determină chiar și populația romă să se simtă temătoare
cu privire la diferite autorități (poliția, de exemplu). Un exemplu este frica de a-și înregistra
copiii pentru că, poate, statul îi va lua pe baza unor detalii legislative.
Aveam o familie, săraca, nu o să o uit toată viața mea, și copilul avea 22 de ani, avea
și copilul copii, ce mai (intervievatorul zâmbește), și trebuia să vină mama pentru că
na, oricât, i-am făcut buletin, trebuia să îi depun prima dată să îi fac certificat și după
aia buletinul și ea săraca era din (cartierul) Fratelia, erau gabori și atât de speriata
era și îmi spunea: „Da acuma mă închide”, (intervievatorul zâmbește) I-am spus că o
închide, că o să vorbesc eu, că ea numai să fie acolo în sală lângă mine, și ea săraca
tot se omora „Da’ acuma frică am că acuma mă închide, uite poliția îi aicea, vine să
mă ia”. I-am spus că nu o arestează nimeni pentru că nu i-a făcut certificat sau pentru
că nu i-a făcut buletinul băiatului. (RFI7)
De asemenea, subiecții cu niveluri de educație scăzute evită contactele instituționale din
cauza incapacității lor de a scrie sau citi.
La Primărie, da. (Și ați depus o cerere?) Da, o cerere. (E greu să obții toate aceste
documente și să le înainteze alături de cerere?) Da, e greu din cauza că cei care nu
știu să scrie trebuie să roage pe cineva să-i ajute. (E cineva la Primărie care să vă
ajute să scrieți cererea?) Nu e nimeni care să facă asta la Primărie pentru că nu au
voie. (Ce n-au voie?) N-au voie să scrie o cerere pentru mine. N-au voie. Tot ce e de
făcut e să rogi pe cineva, un coleg cu care ești acolo sau să iei cererea acasă să ti-o
completeze cineva. Și apoi să mai mergi o dată și să o depui it. (RFI14)
Erau mulți care nu știau să scrie, foarte mulți dintre ei săracii când se uitau pe foaia
aia dar nu știau ce trebuie făcut pe ea, ce, cum se completează. Așa era, pentru că
atunci când ei merg undeva săracii sunt foarte mulți na, sunt care nu știu școală, nu
știu să scrie, nu știu să citească, și dau la alții să le completeze dacă le completează
cineva, dacă nu, săracii se lipsesc mai bine și se duc iar înapoi acasă, spun că n-au
reușit. (RFI7)
Fără niciun sprijin din partea angajaților instituțiilor, mulți beneficiari potențiali ai
serviciilor (de exemplu, servicii sociale) sau beneficiilor rămân fără sprijinul necesar.
Birocrația exagerată din România și atitudinea oficială și lipsa sprijinului afișate de angajați
contribuie la aceasta.
[Că tu tot ai completat cereri, cum ți se par cererile astea, sunt ușor de completat, sunt
greu de completat? Ar putea fi mai simple din punctul ăsta de vedere?] Sunt puțin mai
greu de completat că depinde de, dacă nu au niciun act, lor le trebuie acte unde au
fost născuți, care vin de dincolo vreau să zic, copiii, și asta durează aproape un an, un
an jumate. Alții se lipsesc, durează foarte mult, până le vine de la București aprobarea,
durează foarte mult și sunt cei care vin numai cu actul ăla de acolo de unde sunt
născuți, cum ar fi din Italia de unde sunt născuți. (intervine intervievatorul) [Ieșirea
din maternitate?] E o singură foaie, foaie simplă cum ar fi și aia trebuie să o depui
înăuntru, să faci o cerere, să spui unde a fost născut, după aia ei le mai trimit acasă că
le mai trebuie ceva de acolo, unde a fost la spital născut și cu asta numai se lipsesc,
cum să zic, foarte mult de ei (intervine intervievatorul cu o specificare). [Că durează
foarte mult.] Că durează foarte mult cu actele. (RFI7)
Mulți dintre subiecții acestuia studiu nu-și cunosc drepturile fundamentale ca cetățeni. De
exemplu, chiar dacă se califică pentru ajutor social de la autoritățile locale, aceștia nu
beneficiază de el din cauza lipsei cunoașterii drepturilor fundamentale.
(Dacă credeți că statul, Primăria, autoritățile ar putea face ceva pentru dvs., ce credeți
că ar trebui să facă? Ce credeți că nu se întâmplă și ați fi îndreptățit să primiți) Ca
totul să fie. Totul să fie bine cu tine. (intervievatorul zâmbește). (Dar ce?) Păi, ce ați
vrea să spun mai exact? (Păi, nu știu, pentru dvs., e un aspect subiectiv, dorințele dvs.,
de ce ajutor ați avea nevoie acum, în prezent, de la Primărie, de exemplu?) Să am tot
ce ne trebuie cu copiii mei, asta. (Păi, asta faceți dvs., e îndatorirea dvs., asta) Fac asta
(spune intervievatul zâmbind).(Dar așa, cu ce v-ar putea ajuta Primăria?) Păi, să ne
ajute cu ceva, asta. Ce pot să zic? (RFI8)
(Credeţi că vă cunoaşteţi drepturile de muncă?) În totalitate, sincer, niciodată nu e
cunoaştem. Asta e...nu avem şansă aia de a le cunoaşte pe toate. (Dar dvs. aveţi vre-un
ajutor de la primărie?) Nu, nu am. (RFA6)
(Nu aveți ajutor social?) Nu. Probabil salariul lui e prea mare. (Asta vi s-a spus? Că
nu puteți beneficia de ajutor social deoarece fiul dvs. are un salariu?) Păi, ce să zic…și
acum el câștiga 6 milioane 700 (670 RON) și mi-au spus că nu ne încadrăm și suntem
8 persoane. (RFI19)
Doar în comunitățile unde există servicii sociale active și implicate și ONG-uri oamenii par
mai informați și sunt beneficiarii de drept ai variatelor ajutoare sociale.
(V-ați angajat imediat după ce ați terminat școala?) O lună și ceva după școală pentru
că nu terminasem acolo. (…). Dar ei deja mă angajaseră și am primit salariu fără să
muncesc. Deci, au fost foarte ok. Nu mi-a venit să cred! Și Primăria și Fundația R. care
m-a ajutat foarte mult. (Cu ce v-a ajutat Primăria?) Că m-au angajat și m-au acceptat
și Primarul m-a sprijinit. (…) Și m-au ajutat și mi-au spus că erau bucuroși că voi lucra
acolo, la Centru. (RFA12)
(Credeți că vă cunoaște toate drepturile?) Nu... Nu știu. Vorbim cu Claudia (asistentul
social) din când în când, care ne ajută, și ea ne ajută. (Când ați mers să solicitați ajutor
social, cine v-a ajutat?) Cei de la Primărie, cei de la Primărie. Ei ne-au ajutat. Am
mers la Primăria și am întrebat pe-acolo. Și ei ne-au zis că există posibilitatea de a
primi ajutor social.(RFI18)
Întrebați fiind cu privire la accesarea Agenției Județele de Ocuparea Forței de Muncă,
niciunul dintre subiecți nu a indicat nicio persoană de contact în instituție, chiar dacă ceasta
reprezintă principalul organism care se ocupă cu problema socială a șomajului. Unicele
contacte menționate sunt cele anterioare anului 1989, cu instituția similară din perioada
comunistă.
[În contact cu AJOFM sau cu alte instituții care se ocupă de angajare ați fost
vreodată?] Nu. [Nu?] Nu. [Nu v-ați folosit de instituțiile publice care facilitează
angajarea?] Nu. Din punctul meu de vedere personal, punctul meu de vedere personal,
AJOFM-ul nu prea ajută la angajare și din 100 de persoane care merg și își depun
dosarele la AJOFM nu știu dacă 10 își găsesc sau 5, cel mult, din punctul meu de
vedere. (RMA1)
Din declarațiile subiecților, eficiența instituțiilor de ajutare a acestora să se integreze pe
piața muncii este pusă sub semnul întrebării, majoritatea acestora considerând că este mai ușor
să caute de muncă pe căi informale.
[Ați încercat vreodată, când ai mai încercat sa te angajezi, sa apelați, de exemplu, la
AJOFM sau la vreo… organizație care să se ocupe pe medierea pe piața muncii?]
Sincer…Nu. [De ce?] Am zis ca vreau ca să încerc pe propriile mele puteri. [Pai da,
da’…(aaa)] Deci să… [AJOFM are liste cu…. locuri de munca disponibile, deci nu era
vorba ca nu te ajută în plus.] Nu e vorba că nu sunt, … da’ mă…mă ajută foarte mult
chestia asta, ca îmi arata locurile de munca, dar eu vream (să lucrez) în special într-o
fabrică. (RMA3)
Acțiunile directe referitoare la oportunitățile de muncă sunt așteptate de subiecți, dar
acțiunile comunității cu privire la aceasta, de către instituțiile publice, sunt rar întâlnite în
comunitățile rome.
(V-a informat cineva vreodată despre locurile de muncă pe care le-ați putea obține dvs.
sau soțul dvs.?) Da, cum să zic..Mulți încearcă așa. (Dar vine cineva de la instituții
aici, în comunitate să vă spună că e de muncă la o fabrică sau undeva, să vă sfătuiască
să mergeți să încercați?) Nu. (RFA13)
Chiar dacă nu au încredere în AJOFM, subiecții nu relatează experiențe neplăcute ci, doar
opinii indirecte.
Acțiunile discriminatorii etnice clare ca parte a interacțiunilor instituționale sunt rar
povestite de subiecți. De obicei, subiecții asociază, din această perspectivă, cazurile
tratamentului incorect cu etnia lor.
Unii dintre subiecți conectează chiar caracteristicile “rele” ale romilor, care conduc la auto-
stereotipare, de interacțiunile discriminatorii cu reprezentanții instituțiilor (discriminarea apare
pentru că ei, romii, nu au educație).
II.5.2. Rolul ONG-urilor în integrarea subiecților pe piața muncii
Un rol important pentru modificarea percepției cetățenilor romi cu privire la instituții este
asumat de ONG-urile care sunt implicate în activitățile de sprijinire a comunităților rome.
Cazul Fundației R. care a sprijinit comunitatea romă din Telechiu este un exemplu de succes.
Toți subiecții investigați din această comunitate menționează diferite tipuri de sprijin, inclusiv
sprijin pentru integrarea pe piața muncii.
(Primiți o indemnizație pentru copilul bolnav?) Da, pentru copil. Dar, e greu și pentru
mine. (Ce ați făcut pentru a vă angaja ca asistent personal?) Da, credeți-mă că nu am
școală, nu știu. Când am fost la Oradea, Fundația R. m-a ajutat. Copilul s-a născut
așa. Fetele de aici, Fundația m-au ajutat să găsesc un loc de muncă pentru că eu nu
știam, pentru că asta era. (RFA13)
… Claudia, ea îi ajută. (Claudia vă ajută pentru asta?) Da, ne ghidează cu ce nu știm.
(Îmi puteți da câteva exemple., vă rog?) Ne ajută cu foarte multe lucruri. De exemplu,
dacă avem o trimitere, doar pentru a vă da un exemplu. Și îi spun: “Uite, Claudia,
medicul de familie m-a trimis la oftalmologie, să zicem. Claudia, poți să mă
programezi?” Da, Claudia face programarea dimineața, când vine la muncă și zice:
“Uite, v-am programat în data de și aveți numărul acesta.” Ea ne ajută. (RFI14)
Abordarea directă a ONG-ului din comunitate, cu sprijin imediat și direct pentru oameni,
a deschis indivizii spre colaborare în vederea efectuării schimbărilor pozitive. Strategia
Fundației de implicare a autorităților locale a determinat, de asemenea, schimbări ale modului
în care această instituție locală era percepută.
Și asta am crezut și am vorbit și cu Dra. Daniela (angajată a R.) pentru a vorbi cu
vicele nostru dacă ar fi OK să fiu angajată ca femei de serviciu la medicul de familie.
De asemenea, aș putea sta acasă cu fetițele și aș fi și angajată. (RFI20)
Așa cum prezintă fragmentele, oamenii au răspuns direct, au reacționat, au făcut eforturi
personale, chiar și în situații dificile dacă existau instituții ocale care demonstrau suport și
transmiteau puțină motivație.
De exemplu, RFA12 a for sprijinit de ONG și Primărie pentru a obține un loc de muncă în
cadrul unui Centru multifuncțional și aceasta a însemnat chiar ca aceasta să urmeze un curs de
calificare extins într-un alt oraș, cu copii mici în întreținere, pe care a reușit să-l finalizeze și să
se angajeze pe postul respectiv.
Nu toate experiențele subiecților cu ONG-urile sunt pozitive, unii dintre aceștia relatând
situații negative în care oamenii s-au simțit folosiți de organizațiile care intră în comunitățile
lor, le promit lucruri și după aceea îi dezamăgesc. Acest tip de practici reduce încrederea
comunităților și diminuează șansele de reușită a altor acțiuni viitoare în cadrul comunității.
(Ați auzit vreodată de la Primărie sau alte instituții anunțuri despre locurile de muncă
vacante? Reprezentantul oricărei instituții a venit vreodată să vă spună: “Oameni buni,
firma asta are multe locuri de muncă”?) Nu, nu am auzit nimic de genul acesta. Nu a
fost nimic de genul acesta anunțat în comunitatea noastră. Dar știu că a fost aici, în
Centru (în sat). Nu știu să vă spun exact când sau cine dar, au zis că vor face, că ne
vor da de muncă, vor primi lucruri și au venit aici și au scris de nu știu câte ori. Au zis
că vor căuta (un loc de muncă) pentru noi și nimic. Nu s-a mai întâmplat nimic. (RFI14)
Implicarea sectorului privat în procesul integrării socioprofesionale a persoanelor rom este
importantă și trebuie luată în considerare. ONG-urile oferă servicii mai personalizate, iar
sprijinul acordat de acestea poate fi adaptat mai mult nevoilor și caracteristicilor comunităților
rome.
ONG-urile nu trebuie să fie alternative la serviciile publice, ci parteneri ai sistemului public
care să lucreze în complementaritate.
Din relatările subiecților, aceștia au reacționat pozitiv când serviciile au fost oferite în
comunitățile lor și profesioniștii au fost aproape de ei și au reacționat uman și pe loc la
probleme.
II.6. Ocuparea și atitudini privitoare la muncă
II.6.1. Situația de pe piața muncii pentru subiecții intervievați
Un alt studiu, efectuat la nivel național, în 2012, a arătat că, pentru majoritatea romilor,
veniturile sunt alcătuite, în principal, din următoarele activități: munci sporadice ca zileri,
slujbe pe piața neagră și prime pentru colectarea gunoaielor și a materialelor reciclabile. (Cace
et. all, 2011: 93).
Lipsa educației și abilităților profesionale și cererea redusă de forță de muncă determină
romii să fie implicați în situații de muncă dezavantajate care, chiar dacă uneori cu eforturi
însemnate, îi mențin în starea de sărăcie.
Munca ocazională, de zileri și munca pe piața neagră sunt întâlnite frecvent ca principalele
și unicele activități rentabile pentru subiecți și / sau partenerii lor din cadrul acestui studiu.
Soțul merge să lucreze în sat. Muncă cu ziua. Da, da. Când e de muncă, e de muncă.
Când nu e, nu e. Nu vreau să mint pentru că e inutil. (Păi, nu, nu. Exact despre asta
discutăm.) Asta e. (Zâmbește puțin) (…)[Și a fost (soțul) vreodată angajat cu carte de
muncă?] Nu a fost niciodată [angajat]. Nicăieri. Nicăieri. [Deci, a lucrat doar ca
ziler.] Doar ca ziler, da. (RFI8)
Munca ocazională, majoritar în agricultură sau alte activități din gospodăriile vecinilor
reprezintă principalele surse de venituri pentru mulți subiecți din zonele rurale.
Și…soțul lucrează unde găsește de muncă … [Ce face? Muncă în agricultură sau ce?
Nu…pentru…cu oamenii, îl cheamă. Muncește, din nou acolo, lângă noi, e un cioban
și el (soțul meu) îl ajută, merge la gunoi, unde…unde e de muncă, acolo merge. [Dar
nu, nu cu contract de angajare?] Nu, nu. Nu are [contract]. (RMA9)
Plata pentru acest tip de activități este foarte redusă, satisfăcând cu greu nevoile de bază ale
familiilor.
[La lucru cu ziua cum ești? Ești mulțumita de câți bani primești?] De…eu
sunt…mulțumita și cu mult și cu puțin. Cât îmi dă…atâta sunt…mulțumita. N-am
treabă.[Și reușiți tu cu soțul tău, așa cu munca asta cu ziua să faceți destui bani ca să
vă…fie…nu bine, da’ să vă fie în regulă…] Ieri a fost soțul meu la lucru, a făcut 10
lei…pe o zi întreaga…și…n-am știu ce să iau de ăia 10 lei. (RFI10)
Noile utilaje utilizate recent în agricultură diminuează cererea de forță de muncă umană,
făcând și mai problematică identificarea oportunităților de câștigare a banilor în zonele rurale.
[Cum veneau oamenii din sat să vă ia să lucrați pentru ei? Veneau aici, în comunitate,
și să ziceau că au de muncă?] Da, veneau, dar nu mai vin acum. Acum trei ani, cam
atunci au încetat să mai vină pentru că aveau mașini, de plantat cartofi, de recoltat
cartofi, de recoltat porumb, de tăiat știuleți, aveau mașini și nu mai aveam nevoie de
oameni. [NU v-au chemat să lucrați în casă, la animale?] Nu, nu. [Nu v-au chemat să
veniți la curățenie sau să reparați ceva în casă?] Nu, niciodată pentru asta, nu, nu. Nu
asta. (RFI14)
Mulți dintre subiecți sunt obligați să accepte aceste forme de câștigare a banilor din cauza
lisei altor oportunități. Acesta este, de obicei, cazul oamenilor din comunitățile rurale, acolo
unde opțiunile sunt extrem de limitate.
Atunci când sunt angajați legal, mulți subiecți lucrează ca muncitori necalificați, în
principal din cauza nivelurilor reduse de educație și a lipsei calificării profesionale. ) Educația
scăzută se reflectă în competența populației rome, 25% din ei fiind incapabili de citi sau scris,
în timp ce peste 80% nu pot utiliza Internetul. (Neagu, 2011: 56) În acest context, este clar că
șansele lor de accesarea a câmpului muncii sunt mai mici din cauza lipsei de calificare
(Tarnovschi, 2012: 38-39), a abilităților și competențelor necesare, în prezent, pe piața muncii.
(Dvs. ce aţi lucrat înainte?) Am fost angajată la o fabrică de încălţăminte, am lucrat
ca şi cusătoare şi după aia am lucrat la o fabrică de scaune, de angrenaje. Am fost la
o cabină, la sunat, să ascult un anumit sunet la motorașe, separat, singură...de la mine
pornea cam tot ce pornea pe o linie, o bandă aşa se spune...deci eram singură în acea
cabină. Aşa am rămas ca un simplu muncitor, în fabrică, un simplu muncitor şi
atât…De exemplu când eram la servici vedeam că dacă aș fi fost cu 12 clase puteam
să fiu o şefă de linie. (RFA6)
În zonele rurale, și lipsa oportunităților de angajare determină subiecții să efectueze muncă
necalificată pe salarii minime.
[Și după aia ați mers 3 luni la M.?] Da. [Și apoi 1 lună aici, la gater?] Da, da. Dacă
te plac, te țin, dacă nu, te dau afară. Și salariile... [Cum erau salariile?] Ohh ... primeai
3 milioane și jumătate sau 3 milioane pentru că eram plătiți la zi, nu cu salariu. Dacă
aveai de muncă, munceai, dacă nu, nu. Deci, nu aveai un post. (RMI22)
Munca necalificată este reprezentată, de obicei, din muncă brută, iar aceasta combinată cu
remunerația redusă, demotivează subiecții de la a dori să fie activi pe piața muncii oficială.
Deci, începeam, să nu zic dimineața la 7-8, dar la 9-10. Programul de muncă normal
ar fi trebuit să fie până la ora 17-18, maxim 19. Eu rămâneam acolo până a doua zi
dimineața, la ora 5-6. Și banii erau doar pentru programul de muncă fix. (Da.) Îmi
pare rău, rămânem prietenei dar, nu pot munci așa. M-as distruge. Deci, 2 săptămâni
am muncit așa și dacă mi-ar fi plătit și orele suplimentare, în final, aș fi ajuns la
patruzeci și cele de milioane în 2 săptămâni dar, așa, am primit doar în jurul a
10.(RMA3)
În cercetarea cu titlul “Determinanții ocupării grupurilor vulnerabile. O perspectivă asupra
furnizorilor de servicii sociale”, Călina Ana Buțiu arată că “în numeroase studii și rapoarte din
ultimul deceniu referitoare la incluziunea socială a romilor, deficitul de educație este considerat
principalul factor al șomajului”. (Buţiu, 2013: 50) Legătura dintre nivelul de educație și statusul
pe piața muncii este indicat foarte clar în interviuri: aproape toți subiecții care au minim 8 clase
sunt activi pe piața muncii (bărbați și femei). De exemplu, RMA1 a absolvit liceul și este activ
pe piața muncii și este mereu motivat să-și îmbunătățească statusul profesional.
Aproape toți subiecții fără studii sunt inactivi pe piața muncii legală, majoritatea timpului
motivându-și eșecul de a obține un loc de muncă prin faptul că nu au educație.
(Ce credeţi că îngreunează procesul de angajare a persoanelor că dvs.?) Se poate da,
şi educaţia. Oriunde mergi să te angajezi ţi se cere câte clase ai, ce ai făcut, câtă şcoală
ai...Eu de câte ori m-am angajat nu am putut să merg undeva mai sus. Niciodată nu am
gândit să fiu undeva mai sus pentru că oriunde am fost angajată am fost la partea de
jos, un simplu muncitor. Nu mi s-au oferit anumite şanse sau anumite posibilităţi...deci
nu am trecut prin şansa asta să pot să aflu dacă aş putea să merg mai departe, să fac
mai multă şcoală. Aş putea să mă gândesc...poate...dar...la şcoala nu m-am gândit să
mai fac, sincer, că nu mai am răbdarea..ambiţia, îţi trebuie puţină ambiție. (RFA6)
[Si soțul tău, vreodată a lucrat cu carte de munca sau…] Nu. N-a lucrat ca n-are nici
școala, nu. (RFI10)
Unii dintre subiecții fără școală nici măcar n-au încercat să-și găsească o slujbă legală, fiind
siguri, de la început, că fără școală nu au nicio șansă de a găsi un loc de muncă.
[Ați încercat vreodată să căutați un loc de muncă?] Nu. [Și care este motivul pentru
care nu ați căutat?] Păi, pentru că nu am studii și nu am, nu mă pot descurcă fără
educație, unde aș putea să merg? (RFI8)
Manualul de Intervenție propus de ICCV, “Grupurile vulnerabile și economia socială.
Populația romă și femeile aflate în dificultate”, ca rezultat al analizei datelor statistice furnizate
de Guvernul României, ANR și ANOFM, a indicat că femeile rome au o rată a ocupării și mai
mică, ca rezultat al lipsi de educație, căsătoriilor și nașterilor la vârste fragede, ca și a ideologiei
tradiționale referitoare la gen. (Popescu, 2011: 74)
Unii dintre subiecții femei, majoritatea cu nivel de educație redus, provenite din familii
sărace și din zone rurale, preiau rolul de casnice, fără a încerca să se integreze pe piața muncii.
(…) [Ați încercat vreodată să căutați un loc de muncă?] Nu.. (RFI8)
Asumarea acestui rol este fie impus de soț sau reprezintă o alegere a femeii, în ambele
cazuri fiind o influență tradițională privitoare la rolurile soților: bărbatul aduce banii încasă, iar
femeia se îngrijește de gospodărie.
Nu am lucrat niciodată, m-a întreținut soțul meu. (RFA4)
[Munciți]? Nu…. [Sunt] casnică. [Sunteți] casnică și vă îngrijiți de copii și…] Pentru
copii…da… [Nu lucrați nici ca ziler, nici în timpul verii, nici …] Nu, nu, nu. Acasă.
(RFI9)
Chiar în cazurile de sărăcie extremă, atunci când un venit suplimentar adus de femeie ar
părea să fie obligatoriu, această perspectiva tradițională rămâne neschimbată.
Statutul inactiv al soțiilor este determinat și de numărul mare de copii pe care îi au
majoritatea familiilor subiecților. Fără servicii de suport sau resurse informale care să
îngrijească copiii, mamele trebuie să rămână acasă și să-i supravegheze.
Am lucrat 2 ani, doar că fata a început școala, clasa întâi, și n-am mai lucrat de 3 ani
pentru că nu pot. N-am cu cine să las fetițele. Și cealaltă este în clasa 0 la școală și n-
am cu cine să las fetițele. Pentru că dimineața trebuie să am grijă de ele și nu pot
munci. Pentru că sunt și mame care lucrează și nu au cu cine să-și lase copiii. (RFI20)
Lipsa serviciilor de suport din comunități care să se poată îngriji de copii reprezintă un
aspect important pentru analizarea statutului de ocupare al femeilor rome. Așa cum s-a observat
și în alte studii (Popescu & Rotaru, 2011), există o lipsă de furnizori de servicii gestionate de
stat, mai ales în zonele rurale, iar serviciile particulare sunt subdezvoltate și prea scumpe pentru
a fi accesate de majoritatea femeilor rome.
Se observă un regres vizibil privitor la integrarea pe piața muncii, între generații: multe
dintre persoanele inactive pe piața muncii au / au avut părinți care au fost integrați pe piața
muncii (de obicei, anterior anului 1989).
De asemenea, subiecții mai vârstnici indică faptul că perioada comunistă a fost mai
eficientă din perspectiva integrării romilor pe piața muncii. Chiar dacă măsurile coercitive care
au forțat indivizii să-și găsească un loc de muncă sunt recunoscute de subiecți (dacă nu mergi
la muncă, mergi la închisoare sau te trimit la munca silnică de la canal), obținerea unei slujbe
și, implicit, a unui venit stabil este extrem de apreciată atunci când se face referire la perioada
dinainte de 1989.
Pe timpul lui Ceaușescu, aveam în 1989 2.700 lei și puteam să am o viață bună chiar
cu copii mici dar, n-aveam ce să cumpărăm. (RMA5)
Așa era pe vremea lui Ceaușescu. Aveai 18 ani și nu munceai, te duceau la închisoare.
Era mai bine așa, zic că era mai bine. Nu munceai, te luau și te duceau la muncă la
cana. Te făceau să muncești la canal 3 luni și după aia, aveai impresia că era mai bine
să muncești pentru tine decât pentru stat. (RMI22)
Mulți dintre subiecții angajați prin repartiții (uneori forțate) și-au păstrat locurile de muncă
perioade lungi de timp, fiind mulțumiți de statutul, activitatea și integrarea lor în colectivul de
la locul de muncă. Toți subiecții au reușit să aibă o situații financiară decentă în timp,
menținându-se activi chiar și după 1989 și fiind, de asemenea, integrați social în prezent.
Am ajuns in.. Timișoara în.... anul 1986 imediat după ce am terminat liceul, m-am
angajat …În acea perioada era o situație mai grea de angajare, dar cu toate acestea
m-am angajat la Regionala Cai Ferate Timișoara, am lucrat aaa…continuu din..86
din octombrie pana în 96, la același loc de munca....(RMA2)
De asemenea, RMA5 are o vechime în muncă de 34 ani. Anterior plecării în străinătate, a
lucrat timp de 10 ani la Elba, unde a realizat faruri și produse electrice pentru autovehicule.
După ce și-a dat demisia, și-a găsit de muncă la Telecomunicații, unde a lucrat 13 ani. RMA24
a lucrat timp de 26 ani în același loc și plănuiește să iasă la pensie de acolo.
De asemenea, este evidentă tendința anumitor subiecți de a renunța la statutul lor de
angajați dinaintea anului 1989, alegând să practice activități comerciale (de obicei, pe piața
neagră). Libertatea acordată de societatea democratică a adus cu sine posibilitatea care părea
mai adecvată pentru o anumită parte a subiecților, a oferit șansa de obținere a unui venit mai
mare și de a nu trebui să respecte la fel de multe reguli ca atunci când erau angajați.
Până în anul 1996 la mijlocul anului … am câștigat o sumă de bani și am încercat să-
mi fac pe cont propriu, împreuna cu familia o societate comercială. Aaa, am făcut
demersurile necesare, am… amenajat spațiu am găsit spațiu, acasă la noi, am…după
care am deschis împreuna cu șotia… o …societate comerciala, am pus denumirile la
cei trei copii ai noștri minori, am început cu… haine…noi andetail să vindem, aaa a
mers foarte bine până la un moment dat. (RMA2)
Între timp, și-a lăsat serviciul pentru că cheltuia mai mult cu transportul, cu pachetul,
cu astea. Pe lângă servici mai mergea mai cu lucrul, mai pe la unul, pe la altul. (Ce
lucra mai pe la unul, pe la altul?) Mai făcea... cumpăra de exemplu dulciuri de la sârbi
cum era înainte și venea și vindea pe piață și cumpăra pături, cumpăra dulciuri...
acareturi din astea, și era mai bine, se câștiga mai bine ...(RFA4)
Unele dintre aceste inițiative au avut succes, altele s-au transformat, în timp, din activități
ilegale și activități legale, iar altele au eșuat în asigurarea rezultatelor așteptate.
II.6.2. Valoarea socioculturală a muncii
În cercetarea intitulată “Nevoi și resurse în comunitățile rome”, Mălina Voicu indică că,
în zonele rurale, veniturile romilor se bazează pe activitățile agricole prestate de aceștia ca zileri
și pe venitul minim garantat. În zonele urbane, veniturile sunt reprezentate, de obicei, de salarii,
pensii și câștiguri din migrațiile externe. (Voicu, 2007: 16) Un al studiu, efectuat la nivel
național, în 2010, a prezentat aceeași tendință și a arătat că veniturile romilor sunt alcătuite, în
principal, din următoarele activități: munci sporadice ca zileri, slujbe pe piața neagră, prime
pentru colectarea gunoaielor și a materialelor reciclabile, alocațiile copiilor de la nivel național
și venitul minim garantat, activitățile pe piața formală a muncii (mai ales pentru tinerii romi cu
o anumită calificare), propriile afaceri, profesiile tradiționale, activarea peste granițe și
comercializarea produselor recoltate din mediul sălbatic (fructe de pădure, lemn, pești etc.).
(Cace et. all, 2011: 93)
Analiza cercetării desfășurate indică că principalele surse de venituri ale populației rome sunt
împărțite în mai multe categorii, în funcție de reședință:
Mediul rural
Mediul urban
Asistență socială
Salariul minim pe economie
Alocația copiilor la nivel național
Pensiile de la Cooperativele Agricole de
Producție
Pensii din domeniul industrial
Venituri salariale Agricultură
Salubrizare
Servicii și comerț, construcții
(slujbe necalificate sau cu
calificări joase)
Venituri din
activități pe piața
informală a
muncii
Activități remunerate ocazionale și de
tipul celor prestate de zileri (agricultură,
construcții civile și alte gospodării
particulare)
Activități remunerate ocazionale
și de tipul celor prestate de zileri
(salubrizare, construcții civile și
alte gospodării particulare)
Agricultură
Prime pentru colectarea
materialelor reciclabile, a PET-
urilor, sticlei și altor materiale
reutilizabile
Venituri din migrația internă
Venituri din migrația externă
Profesii tradiționale (muzician, lingurar,
fabricant de ibrice metalice, fabricant de
coșuri, cărămidar etc.)
Incluziunea copiilor sub vârsta de 14 ani în activitățile care asigură un venit
familiei (în activitățile ocazionale și de tipul celor prestate de zileri,
aducătoare de venituri, alături de părinții lor)
Pe piața informală, romii ocupă locuri de muncă în meserii tradiționale, ocupații
necalificate sau slab calificate. Ocupațiile tradiționale și activitățile lucrative sunt orientate
după posibilitățile de angajare din proximitatea zonei de locuit.
Avem exemple din arealul muncilor ocazionale, dar și din zona angajatorilor privați care
nu întocmesc documente de angajare / piața neagră a muncii: ajutor și vânzător în piața de
alimente (Piața 700, Timișoara) situată lângă locuință; lucrător agricol în grădinile
localnicilor din sat, neromi (cu ziua, ocazional și sezonier); lucrător la fabrica de cherestea
(fără documente de angajare); furt și tâlhărie (în alte țări europene, prin intermediul unei
rețele de hoți); lucrător la construcția drumurilor (în Oradea, fără documente de angajare).
Doar soțul, da. Merge unde găsește (de muncă). Așa, că-l cheamă (la muncă). N-a
mers la școală, nu. [Ce face?] Nu…pentru…cu oamenii, îl cheamă. Muncește, din nou
acolo, lângă noi, e un cioban și el (soțul meu) îl ajută, merge la gunoi, unde…unde e
de muncă, acolo merge. [Dar nu, nu cu contract de angajare?] Nu, nu. Nu are. (RMA9)
Transmiterea de la tată la fiu a ocupației tradiționale reprezintă un succes din punct de vedere
identitar, cultural. Însă păstrarea ocupației tradiționale ca și sursă principală de venit este
dezavantajoasă din perspectivă economică. Practicarea ocupațiile tradiționale doar rareori
poate furniza familiei un venit suficient pentru un trai decent. Aceste ocupații au devenit
neatractive pe piața de desfacere și în general nu se bucură de promovare sau de măsuri de
prezervare prin acțiuni de antreprenoriat social, din partea instituțiilor statului, ONG-urilor
pentru romi sau a altor entități în măsură să le valorifice.
Și am lucrat în sat cu ziua. Ziler sau cum se cheamă. [Ce ai lucrat ca ziler?] În sat, am
lucrat aici, pentru oameni. Recoltat de porumb, tăiat de știuleți. [Oamenii ăștia din sat,
sunt români?] Sunt unguri. [Nu muncești pentru români?] Nu, nu, nu. Pentru unguri.
[Cum veneau oamenii din sat să vă ia să lucrați pentru ei? Veneau aici, în comunitate,
și să ziceau că au de muncă?] Da, veneau, dar nu mai vin acum. Acum trei ani, cam
atunci au încetat să mai vină pentru că aveau mașini, de plantat cartofi, de recoltat
cartofi, de recoltat porumb, de tăiat știuleți, aveau mașini și nu mai aveam nevoie de
oameni. [Nu v-au chemat să lucrați în casă, la animale?] Nu, nu. [Nu v-au chemat să
veniți la curățenie sau să reparați ceva în casă?] Nu, niciodată pentru asta, nu, nu. Nu
asta. (RFI14)
Pentru unii romi, munca la negru reprezintă principala sursă de venit a familiei. Munca fără
documente legale, ocazională, sezonieră sau zilieră reprezintă pentru familiile unora dintre
intervievați singura sursă de venit a familiei.
(Când v-ați angajat la gater, cum ați găsit locul de muncă, unde și pentru cine
munciți?) Patronul a venit la noi. A venit la mine personal. (Îl știați pe patron
dinainte?) Da, îl știam. Ha ha ha. (Ați mai lucrat pentru el înainte?) Am lucrat până
când n-am mai fost angajată [înainte să lucrez la Melania]. Am lucrat pentru patronul
acesta de când aveam 11 ani. Eram mereu la el. Pentru că acolo am crescut, cu el. Și
după aia, am găsit de muncă la Melania. După aia, am rămas acasă și apoi, m-am
întors la el. (RFI16)
Persoana este sprijinită de familie, prieteni și membrii ai rețelei sociale informale pentru
găsirea unui loc de muncă, în adaptarea la cerințele de muncă și în păstrarea unui loc de muncă
pe piața informală. Membrii familiei, prietenii și locuitorii din vecinătate reprezintă sursele
principale pentru informarea despre locurile de muncă pe piața informală. De asemenea, aceștia
îl învață pe noul „angajat” despre condițiile de muncă, condițiile de remunerare (în bani sau în
produse), exigențele „angajatorului” și despre modalitățile de a-și păstra această sursă de venit
și în viitor.
Ca efect negativ, acest sprijin aproape exclusiv din partea familiei și a altor membrii ai
comunității de apartenență, reflectă o mobilitate redusă intergenerațională. Cei care învață
persoana cum să-și câștige existența sunt la rândul lor într-o situație de viață marginală,
trăiesc în sărăcie și au ocupații necalificate, prost plătite, în majoritatea pe piața neagră a
forței de muncă.
Pe parcursul socializării primare, familia cu status social scăzut, la limita sărăciei,
pregătește copii cu capacități, deprinderi și abilități reduse de a depăși statusul socio-economic
al familiei de origine. În general, competențele sociale și pentru viața de adult (angajabilitatea
tradusă prin deprinderile și abilitățile formate pentru munca necalificată/slab calificată),
viziunea despre lume și viață inculcate copiilor, îi pregătesc pe aceștia să mențină un status
socio-economic redus.
Condițiile de locuit precare și spațiul de locuit insuficient în raport cu numărul
membrilor familiei, motivează membrii familiei să găsească surse suplimentare de venit pentru
îmbunătățirea situației locative. Pentru lucrările de reabilitare și extindere a locuinței, membrii
familiei procură materiale de construcție sau deșeuri care pot fi utilizate ca materiale pentru
reparații și consolidări temporare ale locuinței. De asemenea, asigurarea locuinței cu
combustibil pentru încălzirea pe timp de iarnă reprezintă un alt efort substanțial pentru care
membrii familiei se preocupă constant și depun eforturi substanțiale.
Din relatările subiecților reiese că lipsurile materiale și un mediu familial insecurizant
nu i-au pregătit pentru integrarea în mediul structurat al școlii și mai departe, pentru inserția
profesională care presupune socializarea anticipativă și deprinderea cu cerințele mediului
organizațional. În familiile sărace activitățile zilnice nu păstrează o rutină, veniturile nu sunt
sigure și nu asigură constant nevoile de bază, nu există o organizare a activităților domestice și
nu există planuri de acțiune stabilite în detaliu pentru viitor.
Socializarea de gen predispune femeile la ocuparea pe piața informală și la neocupare.
Prescripțiile de rol de gen sunt internalizate în perioada socializării primare, când în familie,
fetițele învață de la mamele lor că sunt responsabile cu îngrijirea fraților mai mici și cu treburile
gospodărești. Acestei etape îi urmează firesc: abandonul școlar, mariajul la vârste mici (14-16
ani) și nașterea copiilor. Toate acestea duc la un nivel de școală redus și la posibilități de
angajare mult diminuate la femei în comparație cu bărbații.
Munca cu ziua și ocazională reprezintă pentru intervievații de etnie Roma prima formă de
integrare în muncă. Aceștia sunt cuprinși în activități lucrative de la vârste mici și de cele mai
multe ori, munca pe piața informală este prima ocupație lucrativă a persoanei. Astfel, prima
formă de integrare profesională - munca la negru -, constituie prilejul socializării secundare și
învățarea mecanismelor de relaționare cu angajatorii, învățarea deprinderilor, abilităților și
competențelor necesare în zona informală a pieței muncii. Natura relațiilor de muncă, drepturile
asociate activităților lucrative, cât și întreg procesul de integrare în muncă pe piața informală
sunt învățate în lumea familiei și a comunității de apartenență și au doar puțină relevanță pentru
accesarea unui loc de muncă legal. Ocupația principală a rudelor și a prietenilor din zona de
locuit, anturajul. Ocupația principală a prietenilor din vecinătate devine ocupația principală a
persoanei.
(Să revenim la plecarea dvs. la muncă în Franța. Din ce trăiați în Franța?) Din zidărie.
Mi-au zis niște oameni din Oradea. (Cum i-ați întâlnit pe oamenii aceștia din Oradea?)
Cel mai des, ne trimiteau mesaje pe telefon, prin oameni ca ăștia, pentru că aveau niște
șoferi pe rută. El e din Tileagd. Și e un fel de șofer care duce oameni din Tileagd la
Oradea și în jur. (Aveați documente, contract de angajare?) Nu, n-aveam. Munceam
pe piața neagră acolo. (Puteați aduce ceva bani acasă sau îi cheltuiați acolo?) 500
Euro, m-am întors acasă cu 500 Euro. Toți banii pe care i-am primit. Dar din cei 500,
trebuia să plătim chirie și eu n-am mai plătit-o pentru că m-am întorc acasă. N-aveam
niciun motiv să rămân acolo. Deci, a trebuit să plătim tot, întreținere, electricitate, tot.
Și într-o dimineață, mi-am luat buletinul într-un buzunar, am făcut bagajele cu cea
aveam acolo, banii mei și m-am dus la autogara de lângă Paris. De acolo, am luat
autocarul spre casă. Deci, asta. Până când nu se vindecă (mâna) nu mai pot merge în
străinătate. Tot timpul am vrut ceva mai bun în viață. (Care era problema de v-ați
întors acasă?) Pentru că nu ne plăteau. Nu mi-a dat cât mi-a promis. (RMI17)
În proiecțiile lor de viitor, romii neangajați cu forme legale, își doresc să aibă un loc de
muncă legal: sunt în căutarea unui loc de muncă legal. Consideră că un loc de muncă legal le-
ar oferi un venit sigur, constant și un venit superior celui obținut din munca la negru (cu
excepția intervievatului care are un istoric de criminalitate și știe că orice muncă legală îi
diminuează cuantumul venitului pe care îl obține din furt). Cu toate că nevoile stringente de
asigurare a hranei și trebuințelor de bază îi ancorează pe respondenți în prezent, pentru
rezolvarea problemelor de „aici și acum”, în proiecțiile lor de viitor, unii dintre ei reclama
creșterea nevoilor familiei o dată cu înaintarea în vârstă a copiilor și nevoia de asigurări
medicale și sociale ale membrilor familiei în viitor (avem exemple cu precădere dintre cei care
au unul sau mai mulți membrii ai familiei cu grad de invaliditate sau în situații de boală).
Între intervievați, menționăm discursul câtorva mame care afirmă că sunt preocupate de
diferite forme de socializare anticipativă. Acestea susțin că schimbarea de mentalitate datorată
intervențiilor externe în comunitate (acțiuni și măsuri implementate de către ONG-uri sau
instituții ale administrației locale) le-au deschis orizonturile, iar ele, spre deosebire de generația
părinților lor, își susțin activ copii pentru participarea școlară, pentru a obține o calificare în
școală și pentru a ocupa un loc de muncă în viitor.
II.6.3. Procesul de angajare
Relatările subiecților referitoare la procesul de angajarea arată că, în majoritatea cazurilor,
modurile informale de căutare a unui loc de muncă sunt mai populare decât cele formale.
Identificarea locurilor de muncă prin prieteni, rude și cunoștințe este foarte utilizată de
subiecții din acest studiu.
[Și în general locurile de muncă, ai lucrat în multe locuri, locurile de muncă cum ți le
identificai? Tot așa pe cunoștințe, pe surse sau căutai? Ai avut și perioade când ai
căutat într-o formă sau alta?]Primul loc de muncă a fost așa pe contacte, al doilea și
al treilea tot așa cunoștințe. (RMA1)
[Si cum ti-ai găsit locul asta de munca?] Prin cunoștințe, in primul rând prin
cunoștințe, ca daca nu ai cunoștințe, daca nu cunoști pe nimeni și nu te lași cunoscut
de cineva, nu poți sa… te duci tu: “ba’ eu sunt x. Si...ce daca ești tu x?” Trebuie să fii
cunoscut, trebuie sa aibă încredere, sa te reprezinte o persoana care…cat de cat (și să
spună): “Bă, nu pune mana, asta nu e genu’ ala de țigan, (care să) pună mana, vede,
gata, vede 2 milioane acolo, i-a luat și a plecat. Asta vrea sa-si câștige banul lui, vrea
să-și lase loc de buna ziua.” Peste tot și asta este. (RMA3)
Membrii comunităților par să fie eficienți în diseminarea informațiilor despre oportunitățile
de muncă (atunci când acestea există) și, în majoritatea cazurilor, persoanele care reușesc să se
angajeze, ajută alți membri ai comunității să facă la fel.
(Ce ați făcut mai exact pentru a fi angajată?) Apoi am mers acolo, la M. Aveau nevoie
mare acolo, chiar cred că aveau nevoie (de angajați) și asta a fost. Mai era un băiat
acolo, din sat, și a vorbit cu șeful să mă ia și pe mine la muncă. Băiatul ala mă știa și
așa m-au luat. Pentru că băiatul a vorbit pentru mine să fiu angajată. (RFI14)
Această metodă de căutare a locurilor de muncă este populară nu neapărat din cauza
anumitor caracteristici culturale ale populației investigate, ci pentru că, în majoritatea cazurilor,
fiind unica modalitate disponibilă: indivizii nu au acces facil la serviciile specializate de
plasarea forței de muncă, nu au Internet sau ocazia de a consulta anunțuri privitoare la angajări,
angajatorii nu vin în comunitățile lor să caute angajați. Acest mod de gestionare a situației se
observă și în alte studii și nu reprezintă o caracteristică specifică romilor. De exemplu, o
cercetare efectuată în Slovacia a arătat și ea că „strategia fundamentală de soluționare a
problemelor din viața cotidiană, la nivelul majorității și a populației rome, este prin cooperare
cu familia, ajutor reciproc în cadrul familiilor și apartenența la o familie extinsă.” (Vasecka și
Radicova, 2002:369)
Subiecții care trăiesc în zonele rurale au opțiuni limitate de angajare sau acestea sunt
inexistente. Salariile mici pe care le pot accesa, ca muncitori necalificați, fac procesul de
căutare a unui loc de muncă în oraș nerentabil din cauza costurilor foarte mari ale navetei
zilnice implicată în aceste cazuri.
… Și nu știu să mă descurc în Oradea, nu știu să mă descurc. Și este foarte greu cu
naveta. Pentru că dacă nu ajungi la timp, te dau afară. Și nu poți ajunge la timp de
unde stăm noi… Deci, în Oradea... avem doar un tren la 7,15 pentru a merge la Oradea.
Deci, când cobori din tren, nu te mai poți întoarce acasă pentru că patronul nu te lasă
să pleci când ai tu chef. (Ce spune patronul?) Stai, domnule, că altfel… Nu poți veni,
asta e. (RMI22)
În zonele rurale, unde există angajatori în apropierea comunităților, subiecții tind să-și
găsească acolo de muncă, în majoritatea cazurilor ca muncitori necalificați.
(Sunteți mulțumită că merge acolo pentru 5-6 milioane?) Nu se poate face nimic. (Se
muncește în schimburi?) El lucrează doar un singur schimb (Cu ce merge acolo?) Cu
autobuzul, e un autobuz. (La fel ai mers și dvs.?) Da, da. (Deci, acum doriți să găsiți
un loc de muncă din nou. E singurul loc unde ați încercat?) Da. Nu există alt loc, nu
există. Unde să mergi, la Oradea? Nu știi unde să mergi ca să întrebi. (RFI18)
Relatările subiecților arată că, în multe cazuri, angajatorii care-și cunosc monopolul într-o
anumită zonă tind să fie abuzivi, să ofere salarii minime, condiții grele de muncă și uneori, să
afișeze un comportament discriminatoriu la adresa angajaților.
De asemenea, stabilitatea locurilor de muncă oferite nu este foarte mare, oamenii fiind
concediați și reangajați pe baza nevoilor pe termen scurt specifice afacerilor.
Peste 20 oameni de aici, din comună, nu au muncit, din comună, de aici. (Toți muncesc
la Melania?) Da și aici, la gater. Dar acesta e particular, nu e o firmă. Să zicem că
lucrează 30-40 oameni, dar nu peste. Lucrează în 2 schimburi. Dacă au material,
muncesc. Dacă nu, nu. Pot să fie 3-4 zile sau o săptămână când nu au de muncă.
(RMI22)
Etapele necesare găsirii unui loc de muncă legal (diferit de completarea formularelor, avizul
medical, obținerea cazierului judiciar) reprezintă un proces dificil pentru majoritatea subiecților
care au niveluri reduse de educație și trăiesc în zonele rurale.
(Ați depus dosarul de angajare la Primărie?) Da. Mi-au cerut și am făcut tot. Da, a
fost foarte greu cu angajarea pentru că băiatul meu era bolnav și soțul muncea. Dar
am mers mai departe cu angajarea pentru că trebuia să termin. (Vorbiți despre
examenul medical?) Da, da, examenul medical. (Unde ați mers pentru examenul
medical, în Oradea?) Nu, în Aleșd. (Medicul dvs. de familie este acolo?) Avem un medic
de familie în Țețchea dar vine la Telechiu o dată pe săptămână. (RFA12)
Pentru completarea documentației, sunt necesare unele costuri de transport și onorariile pe
care unii dintre indivizi nu le pot suporta cu ușurință. De asemenea, mersul la diferite instituții
din oraș reprezintă o situație problematică în principal pentru subiecții crescuți în aceeași
comunitate rurală.
Citirea și completarea formularelor în vederea obținerii tuturor documentelor necesare
reprezintă o provocare și pentru persoanele cu niveluri reduse de educație.
În cazurile în care subiecții au fost ajutați de personalul ONG-urilor sau al autorităților
locale, procesul a fost perceput ca mai puțin dificil.
(Când ați completat documentele, formularele pentru Consiliu, cine v-a ajutat?)
Credeți-mă că nu știu, doar că m-am aruncat pe Claudia, săraca de ea. Nu, că ea m-a
ajutat să completez pe pagină sau ceva. După aceea, doctorul. Păi, nu am școală.
(Înainte de Claudia, v-a ajutat cineva cu documentele astea pe care trebuia să le
completați?) M-a ajutat doctorul atunci. (RFA13)
Toți subiecții inactivi pe piața muncii, atunci când au fost întrebați dacă doresc să-și
schimbe statutul profesional în activi, au declarat cu certitudine că da. Dar, de asemenea, în
majoritatea acestor cazuri, respectiva afirmație este urmată de o explicație despre de ce nu pot
face aceasta: trebuie să aibă grijă de copii și de gospodărie, nu au studii suficiente pentru a
obține un loc de muncă, nu au oportunități de muncă în apropiere.
[…ați dori să munciți dacă ați găsi un loc de muncă...] ...Sigur că da! [Păi, și ați făcut
ceva pentru asta? Ați căutat de muncă?] (Intervievata zâmbește în timp ce i se
adresează întrebarea) Nu am căutat pentru că am un nepot și nu pot să… … (RFA7)
M-aș duce, dacă nu ar conta educație, m-aș duce. [Da?] Da, da. (Păi, ați spus că nu
v-ați gândit la asta până acum.) Păi, dacă aș avea de muncă, m-aș duce, dar unde să
mă duc? (Spune zâmbind) [Ahhh, deci pentru că nu există nicio oportunitate de muncă
nu ați găsit un loc de muncă până acum?] Păi, da. (RFI8)
[Dacă ați avea posibilitatea să munciți, dacă ar exista un loc de muncă pentru dvs., v-
ați duce [la muncă]?] Da. [Ce v-ar plăcea să faceți? Dacă v-ați gândit vreodată la
asta, ce activitate v-ar plăcea?] Să..mi-ar plăcea ceva …muncă ușoară, asta
sau…măturat sau ceva, aici în Checea sau orice, pot... [Dacă locul de muncă] ar fi
într-o fabrică de pantofi, de exemplu, să puneți tălpoi pantofilor, v-ar plăcea să faceți
asta?](RFI9)
II.6.4. Motivația pentru angajare
Din relatările subiecților, reiese că tipurile și nivelurile de motivație pentru angajare diferă
de la un caz la altul.
Unii subiecți sunt extrem de motivați și caută constant să-și îmbunătățească statutul de
angajare. De obicei, acești subiecți provin din zonele urbane și au un anumit nivel de educație.
Observațiile sunt confirmate de alte studii (Cace et al., 2010) care au arătat că majoritatea
romilor, mai degrabă decât femeile rome, persoane cu educație superioară și din zonele urbane,
sunt mai interesați de integrarea pe piața muncii și dezvoltarea profesională.
Alți subiecți par să fie mulțumiți cu ce fac în mod activ, chiar în cazurile zilerilor care
trăiesc în condiții foarte improprii. Ar face aproape orice pentru orice tip de remunerație.
[La lucru cu ziua cum ești? Ești mulțumită de câți bani primești? De mmm…
eu sunt…mulțumita și cu mult și cu puțin. Cât îmi da…atâta sunt…mulțumita. N-am
treabă. (RFA10)
O a treia categorie este alcătuită din subiecții care sunt resemnați cu situația lor și chiar
dacă ar dori mai mult, au renunțat la eforturi din cauza unei succesiuni îndelungate de eșecuri.
Atitudinile părințiilor referitoare la muncă și încurajările și sprijinul lor sunt direct legate
de succesul integrării profesionale a subiecților.
[Dar cum de v-a venit ideea asta? Cine v-a încurajat să lucrați în timpul vacanțelor
din timpul liceului?] Părinții. Nu m-au încurajat (zice zâmbind), mi-au zis: „Mă
băiatule du-te la lucru dacă îți trebuie bani de cheltuială”. (RMA1)
Dar când aveam 15 ani, eram deja angajat. Au venit părinții mei și au semnat pentru
mine, să fiu angajat. S-a deschis o fabrică de ouă Kinder și m-am dus acolo. (RFA12)
Din nou, aspectul genului influențează și motivația pentru ocupare, bărbații fiind mai
motivați să găsească de muncă decât femeile pentru care estre acceptabil (și uneori obligatoriu)
să rămână acasă și să aibă grijă de gospodărie. Internalizând aceste așteptări, unii dintre
subiecții femei nu au deloc motivația de a căuta și de a găsi un loc de muncă.
În comunitățile unde există oportunități de angajare, este prezentă și motivația de ocupare
și dezvoltare profesională. De cele mai multe ori, acesta este cazul zonelor urbane.
În zonele rurale, chiar dacă nevoia unei surse de venituri este mai mare, din cauza sărăciei
extinse, motivația de a munci este, de multe ori, scăzută.
Combinația dintre munca grea și remunerațiile foarte mici determină mulți oameni să se
bazeze doar pe beneficiile sociale asigurate de stat ca surse de venit.
II.6.5. Discriminarea la locul de muncă
Discriminarea la locul de muncă sau în timpul procesului de găsire a unei slujbe este, pe
baza unei cercetări a EU-MIDIS, una dintre cele mai des întâlnite tipuri de discriminare la
adresa romilor, situându-se pe locul trei, în România, după discriminarea în serviciile private
in (14%) și discriminarea în serviciile de asistență medicală (11%), fiind recunoscută de 9%
dintre subiecții investigați (EU-MIDIS, 2011).
Procesul de găsire a unui loc de muncă reprezintă o experiență dificilă pentru mulți subiecți,
actele de discriminare fiind resimțite de aceștia din partea angajatorilor.
Am încercat să mă angajez (…) dar nu m-au luat. (Dar de ce crezi că nu te-au luat?)
pentru că sunt țigan, de aia. (Crezi că acesta a fost motivul?) Cred…că oamenii de
acum se uită altfel la tine dacă ești țigan. Și poate pe baza condițiilor, înțelegeți
dvs….dacă ești mai îmbrăcat sau mai ceva…poate... (RFI21).
Așa cum a observat și studiul desfășurat de Banca Mondială în 2014 (Grupul Băncii
Mondiale, 2014, p. 74), la momentul refuzării în cadrul unui interviu de angajare, mulți
angajatori găsesc variate motive, chiar dacă subiecții din studiu consideră că etnia reprezintă
principalul motiv.
[Ai fost vreodată într-o inițiativă de genul ăsta refuzat?]Pe criteriu de etnie? [Pe
criteriu de etnie bineînțeles.]Da, chiar la o firmă de recrutare, cu resurse umane.
[Povestește-ne un pic cum, cum s-a întâmplat evenimentul?]Aveau nevoie de un agent
de teren, să prospecteze, să meargă, să recruteze persoane, na, atâta a decurs bine
până m-au întrebat dar de ce am foarte multă activitate în CV-ul meu cu romi și am zis
că sunt de etnie romă și atunci mi s-a mulțumit și mi-au spus că o mă contacteze pur și
simplu (spune zâmbind). [Și gata s-a terminat interviul?]Și s-a terminat interviul,
punct. Bine, a cam durat jumate de oră și aia a fost ultima întrebare. [Și după aia nu
te-au mai căutat?] Nu, nu. (RMA1)
(Dar angajatorul v-a întrebat vreodată de etnia dvs.?) Da. (Și a comentat, ați simțit
asta? Lucrul ăsta?) Vă vom suna, vă vom suna. Și poate au trecut deja mai mulți ani.
(Deci este, faptul că spuneți…) Nu vă spunem în față, dar vă dăm alt motiv. Vă sunăm
noi, lăsați un număr de telefon. Vă spun eu bla bla bla că nu am telefon. Și plec.
(RMI11).
În general, romii care au indicat experimentarea discriminării nu raportează acest
comportament instituțiilor relevante sau organizațiilor societății civile. De exemplu, studiile
demonstrează (Banca Mondială, 2014, p. 200) că 75% din romii care s-au simțit discriminați
la muncă nu au spus nimic.
Pentru a evita discriminarea, mulți romi nu-și declară în mod deschis, la un interviu, etnia
și nici nu promovează identitatea sau cultura romă în mod deschis.
(Este…Contează dacă spuneți că sunteți rom?) Să spunem că sunt rom pe jumătate, ca
să zic așa, și deci nu sunt…. (Nu se vede, asta încercați să spuneți?) Nu vorbesc
romani, părinții mei, frații mei, nimeni nu vorbește, nu mă îmbrac, părinții mei nu se
îmbracă (specific etniei rome), chiar dacă am rude dar, nu… Și dacă mă întreabă care
este naționalitatea mea, nu.. Mint dinainte: Nu, nu, sunt român. (RMI11)
Abuzul și discriminarea în timpul procesului de angajare sunt mai evidente în comunitățile
unde există un număr limitat de angajatori, așa cum este cazul zonelor rurale. Metodele abuzive
de recrutare ale angajatorilor și condițiile grele de muncă oferite sunt determinate de monopolul
deținut de aceștia în comunitate.
Nimeni nu te angajează dacă ai peste 40. Și această G. (șeful lui M.) e foarte rea. Dacă
ai peste 40 de ani, nu te mai angajează, nici nu se mai uită la tine. E o femeie foarte
rea care, dacă se uită la tine și te place, te angajează; dacă nu, nu. (RMI22)
(De ce credeți că cei de la M., cu toate că spuneți că aveau nevoie de forță de muncă,
v-au refuzat?) Cred că s-au uitat la mine. (Și ce-au văzut când s-au uitat la dvs.?) Păi,
nu știu ce au văzut. Au văzut, probabil, că nu sunt român. Că sunt dintr-o minoritate.
(RFI14)
Stereotipurile negative predominante (romii nu vor să muncească, romii nu vor să fie
angajați legal) sunt prezente, de asemenea, la nivelul autorităților responsabile care sunt
însărcinate să ajute romii să acceseze piața muncii. Persoanele rome se consideră discriminate
de instituțiile publice, fiind tratate “mai rău sau ceva așa” decât oamenii din alte etnii.
Deci, cred că există situații când nu au habar, le cer ceva ce știu sigur că pot elibera
și mă trimit de la Ana la Caiafa… Păi, tanti, vezi, nu-ți îndeplinești îndatoririle de
serviciu, de ce mă trimiți acolo dacă știi că tu trebuie s-o eliberezi? Și asta ar fi una,
una dintre ele, dar discriminarea, și asta rezultă din rasism și asta e probabil enervant
(RMA3).
Actele de discriminarea sunt identificate de subiecții angajați la locul de muncă. Jignirea și
tratamentul incorect sunt principalele forme de manifestare.
…sunt momente când vine Dnul. M.A., șeful echipei. Sunt momente când vorbește
așa…că cioară, că cioară…deci, mă jignește. Deci, spune-mi țigan, sunt țigan,
recunosc. Nu trebuie să zici că sunt român sau german sau altceva. Da, sunt țigan. Nu-
mi place să mi se spună rom pentru că “rom” e o băutură, înțelegeți cuvântul... Mai
bine să zică țiganul asta sau țiganul aia, dar să nu-mi zică cioară. Sau are alt obicei
când vine în inspecție și mă vede pe mine cu colegul meu si face așa [dă din mâini ca
și cum ar fi aripi] ceva așa..și cra, cra. Deci, e jignitor. (RMA24).
[Crezi ca din cauza etniei te bănuiau…] Da, da, da, da. Că dacă ar fi fost altcineva
bănuiesc că nu. (RMA2)
Unele dintre observațiile negative referitoare la comportamentul colegilor sau altor oameni
dar, legate de muncă, nu privesc în mod necesar afilierea etnică a subiecților dar, starea lor de
sărăcie.
Nu am avut nicio problemă dar… Nu aveam bani de haine mai bune sau asta..și atunci
oamenii nu se uitau la noi. Dar dacă-ți vedeai de treaba ta, nu ziceau nimic. (RMA15).
M-am dus afară, în pauza de prânz m-am dus la un magazin. Știi cât de urât se uitau
oamenii la mine pentru că ziceau că sunt homeless? Deci, asta chiar m-a durut ieri
când am ajuns acasă și i-am spus soției. M-am simțit tare prost. Ar fi fost mai bine dacă
nu m-aș fi dus în pauză ieri să iau ceva de mâncare pentru că s-au uitat la mine foarte
urât. Și vânzătoarea sau cum se cheamă…cea de la casierie, s-a uitat foarte urât. Deci
așa, cu un ton… M-am simțit tare prost ieri, tare tare prost. (RMA24)
O observație interesantă este că unele dintre actele de discriminare de la locul de muncă
vin nu de la populația majoritară, ci de la reprezentații altor grupuri etnice sau chiar de la alți
colegi romi.
Dar, vreau să zic că știți că, în general, acestor manifestări xenofobe nu sunt afișate de
români. [Sunt afișate] chiar de minorități care, de exemplu, ar putea obține o funcție
publică și reprezintă o minoritate și au devenit agresivi. (Să spunem că discriminează?)
Discriminează. Cel puțin ce mi s-a întâmplat mie, chiar la muncă. Acum ceva timp.
(RMA5).
Și apoi, șeful atelierului, era ungur și probabil, avea prejudecăți pentru că directorul
mă adusese acolo și au zis că…țiganul e protejatul șefului. Deci, rar am văzut un român
să trateze un țigan așa urât într-un fel sau altul. Deci nu…doar minoritățile între
ele.(RMA5).
Unii dintre subiecți, chiar dacă au început să fie discriminați în diferite forme la locul de
muncă, au reușit să combată stereotipurile. În principal, calitățile lor profesionale sunt indicate
ca motive ale integrării de succes la locul de muncă.
În primul rând discriminare, cum ne vedea cum suntem, chiar daca…eram o persoana
abilă consider eu ,aaa, am insistat pana am obținut tot ce mi-am dorit. Deci aaa nu m-
am angajat prima oara, nici a doua oara, nici a treia oară până la urmă daca vreai sa
te angajezi, să faci ceva, făceam. Inclusiv acuma când am deschis aaa când am aaa
atâtea acte ne-au trebuit sa deschidem…absolut tot tot tot. Pana la urma am reușit, am
făcut cam tot ce ne trebuie. (RMA2).
Dar datorită profesionalismului meu, colegii și-au schimbat atitudinea imediat și…
Totul a fost bine. (RMA23).
Pe de altă parte, există respondenți care nu s-au simțit niciodată discriminați la locul de
muncă și au reușit să se integreze rapid.
(V-aţi simţit vreodată discriminată? Într-un anumit loc sau o situaţie, o persoană?)
Nu, sincer nu. Oriunde am intrat ușa mi s-a deschis. Eu una, personal, nu am avut
probleme niciodată, niciunde. Oriunde am intrat ușa mi s-a deschis, nu am avut
probleme de genul ăsta. Eu una nu am avut probleme de genul asta. Sunt foarte multe
persoane care se plâng de chestia asta dar eu una personal nu. (RFA6)
(V-ați simțit vreodată discriminat, că vi s-a greșit la locul de muncă?) Nu, nu.
Dimpotrivă…dimpotrivă…cum să zic? Mă simt membru al echipei. Depindem unul de
altul. (RMA5).
Capitolul III. Concluziile studiile
Problematica integrării profesionale reprezintă una dintre principalele provocări în cadrul
integrării sociale a romilor. Multe dintre stereotipurile atribuite populației rome sunt, de fapt,
caracteristici ale conceptului de “cultura sărăciei” (Lewis, 1961, Ortiz & Briggs, 2003) care a
făcut obiectul unor dispute aprinse, mai degrabă decât caracteristici specifice etniei. Modul
evident de depășire a stării de sărăcie este prin deținerea unui venit stabil și suficient. Integrarea
profesională a populației rome este unicul mod sustenabil pentru realizarea acestui obiectiv.
Așa cum se arată în multe alte cercetări și cum a fost confirmat de relatările din aceste
studii, situația persanelor rome pe piața muncii este extrem de problematică, dificultățile
derivând dintr-o gamă largă de aspecte complexe.
În cazul romilor, integrarea socială și în mod specific procesul de inserție profesională este
asistat în și de către „mediul natural” (Popescu, 2005) - în familie, la locul de muncă, în rețeaua
de prieteni, în vecinătate și în comunitate -, și mai puțin în instituții specializate. Aspectul cel
mai problematic este că asistarea romilor în procesul de inserție profesională aproape exclusiv
prin intermediul „mediului natural” al familiei și rețelei sociale din comunitatea de apartenență
(uneori marginalizată și segregată social și spațial de ceilalți locuitori) se adresează în primul
rând unui deficit de capacități, deficit care este prezent atât la nivelul individului, cât și la
nivelul grupului, comunității, fiind pregnant în toate grupurile de apartenență ale individului.
Beneficiile sociale, precum ajutorul de șomaj, asigurarea venitului minim garantat, alocația
copiilor și altele, adresate deficitului de resurse materiale sunt asigurate prin intermediul
instituțiilor statului.
Baza organizării serviciilor de integrare socială, inclusiv de inserție profesională, trebuie
să fie comunitatea locală. Autoritățile locale cunosc și pot răspunde adecvat la specificul local
al problemelor sociale. Lipsky arată că „nodurile semnificative” în care se pun în act politicile
publice se realizează în birourile înghesuite și în cadrul interacțiunilor zilnice dintre
„funcționarii de ghișeu și beneficiari” (Pop Luana, 2002). Astfel, administrației publice îi
revine rolul principal de punere în practică, de a implementa deciziile, setul de măsuri și acțiuni
cuprinse în planurile de implementare ale strategiilor și politicilor publice. Modul în care
obiectivele politicilor publice sunt operaționalizate, felul în care țintele din cadrul planurilor de
acțiune sunt transpuse în practică, cât și monitorizarea evoluției problemelor sociale cărora
acestea le răspund, depind în cea mai mare măsură de rolul activ al administrației publice
locale.
Caracteristicile inserției profesionale a Romilor pe piața muncii sunt în bună măsură
influențate de mediului familial, condițiile de locuire și nivelul de dezvoltare al
zonei/cartierului de rezidență.
Mulți subiecți romi și partenerii lor sunt inactivi pe piața formală a muncii. Aceștia trăiesc
din ajutoare sociale și munci efectuate ca zileri, pe piața neagră, în comunitatea lor. Cei doi
factori importanți care opresc romii de la integrarea pe piața muncii sunt lipsa oportunităților
de locuri de muncă în comunitățile lor și nivelul redus de educație. În cazul subiecților femei,
factorul cultural este și el important, rolul tradițional al femeii nefiind compatibil cu integrarea
pe piața muncii.
Atunci când sunt integrați pe piața forma a muncii, romii dețin ocupații necalificate sau
slab calificate, în legătură directă cu nivelul lor de școlarizare și nivelul de dezvoltare al
localității și al localităților limitrofe. La angajare, cerința unui nivel de școlarizare mediu, chiar
și pentru posturi necalificate, reprezintă un impediment major în inserția profesională a romilor.
Nivelul de dezvoltare economică al localității și regiunii și prezența angajatorilor din domeniile
de activitate în care sunt preponderent activi Romii - agricultură, industrie și construcții -,
reprezintă premise ale angajabilității romilor.
În zonele unde oportunitățile de angajare sunt rare, actele de discriminare sunt mai vizibile,
acestea fiind comise de angajatorii care tind să profite de situație, oferind locuri de muncă cu
remunerații mici, condiții grele de muncă și un mediu extrem de instabil.
Pentru ieșirea din zona informală a pieței muncii, educația formală este considerată
factorul determinant. Intervievații își doresc pentru copii lor să urmeze școala și să obțină un
loc de muncă legal. Aceștia consideră că un nivel de școlarizare superior celui pe care ei îl au,
le va asigura copiilor un loc de muncă legal și șansa de a avea un trai mai bun.
Subiecții intervievați, în special intervievatele care au copii, susțin că au observat o
schimbare pozitivă de mentalitate și atitudine față de educația formală la nivel
intergenerațional. În prezent părinții se implică mai activ în monitorizarea participării școlare
a copiilor lor și în motivarea copiilor de a continua studiile. Ei consideră că generația părinților
lor era mai puțin implicată în planificarea traseului educațional al copiilor, nu păstrau legătura
cu educatorii și profesorii de școală, nu își ajutau copii la efectuarea temelor pentru acasă și în
general nu își motivau copii să continue școala.
Un alt factor determinant pentru angajarea pe piața formală a muncii este reprezentat de
capacitatea depășirii granițelor vecinătății și îmbogățirea/extinderea rețelei sociale cu persoane
din afara comunității de apartenență. Caracterul incluziv, marginal, omogenitatea
caracteristicilor socio-economice și profesionale la nivelul membrilor comunității de locuire
imprimă, în termeni socio-profesionali, replicarea acelorași mecanisme de inserție profesională
tuturor, limitând sursele de venit la un număr restrâns de ocupații posibil de accesat în
comunitate și împrejurimi. În comunitățile rurale segregate, lipsa accesului la resurse sociale,
lipsa de agenți economici și acest caracter izolant al comunității de locuire rețin romii pe piața
informală a muncii. Experiența redusă a relațiilor sociale cu exteriorul zonei de locuit, limitează
opțiunile în găsirea unui loc de muncă la experiența lucrativă împărtășită de vecini, rude și
prieteni. Poveștile de succes din interviurile realizate în cadrul studiului nostru arată că cei care
reușesc să-și dezvolte cariera, au o rețea de relații sociale mult mai bogată, accesează resurse
sociale mult mai frecvent și nu se bazează exclusiv pe membrii familiei și cunoscuții din
vecinătate, atunci când își caută un nou loc de muncă.
Imposibilitatea de accesare a mijloacelor media și nivelul educațional scăzut le oferă
posibilități limitate de informare despre locurile de muncă vacante din localitate sau din
regiune. În această situație, romii din comunitățile segregate fac deseori apel la persoane de
legătură cu instituțiile publice și cu angajatorii. Aceste persoane de legătură pot fi din rețeaua
socială intra-comunitară cu experiență de muncă sau dintre persoane din afara comunității, cum
sunt membri unor ONG-uri sau funcționarii din administrația locală în care au încredere.
Persoanele de legătură nu sunt întotdeauna cele mai potrivite pentru găsirea de soluții pentru
integrarea în muncă, însă sunt apelate de către Romi pentru calitatea lor de a avea acces la
informații pe care ei nu le pot accesa.
Condițiile de locuire improprii care imprimă un stil de viață nesănătos se observă și în
aspectul neîngrijit al persoanei, cu îmbrăcăminte și încălțăminte neadecvate (anotimpului și
specificului muncii prestate), igienă corporală precară (păr, mâini murdare, aspect îmbâcsit,
miros greu etc.). Romii din comunitatea rurală segregată din Telechiu afirmă că atunci când
vizitează instituțiile publice pentru întocmirea dosarului de angajare și atunci când se prezintă
la interviul de angajare se pregătesc în acest sens, își igienizează /curăță / spală îmbrăcămintea,
corpul și încearcă să „arate ca românii”. Intervievații spun că au învățat de la mediatorul sanitar,
de la asistentul social sau prin programe de igienă și educaționale aceste „trucuri” pe care
trebuie să le performeze în relația cu cei din afara comunității lor. Chiar și cu acest efort, unii
dintre intervievați spun că angajatorii sau funcționarii instituțiilor îi dezavantajează /
discriminează pentru că îi percep ca romi (pe criteriul apartenenței etnice).
Resursele limitate din sistemul de protecție socială și nivelul scăzut informare al romilor
cu privire la drepturile pe care le au și beneficiile sociale pe care le pot accesa, îi privează pe
aceștia de resurse importante în procesul de inserție profesională.
Rețeaua socială, formată preponderant din rude și cunoscuți din aceiași zonă de rezidență,
reprezintă resursa principală de informare, cunoștințe și învățare de abilități necesare în
procesul de integrare socio-profesională. În luarea deciziei de angajare, intervievații afirmă că
se sfătuiesc cu familia și primesc încurajări și istorisiri folositoare din partea prietenilor și
vecinilor care au fost deja angajați sau despre care cred că sunt informații din alte surse despre
angajator. Abilitățile și competențele sociale, civice și de comunicare necesare în procesul de
integrare profesională sunt deprinse pe cale informală, fragmentar și lacunar, din experiențele
anterioare relevante ale celorlalți din comunitate. Intervievații relatează că nu înțeleg pe deplin
semnificația documentelor precum: adeverință, cerere, Curriculum Vitae, scrisoare de intenție.
Romii intervievați consideră că nu sunt asistați de către instituțiile administrației locale și
agențiile de forță de muncă în procesul angajării. În consecință, ei apelează la consilierea unor
terți și la maniere învățate informal pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă la
angajare.
Interacțiunea romilor cu instituțiile publice este limitată, ceea ce-i face clienți “la care se
ajunge greu” pentru diferitele servicii sociale asigurate, inclusiv cele privitoare la integrarea
profesională. De exemplu, niciunul dintre subiecții studiului nu a colaborat cu agențiile de
ocuparea forței de muncă pentru găsirea oportunităților de angajare. Lipsa educației și
birocrația extinsă necesară în relația cu instituțiile publice reprezintă principalele motive pentru
interacțiunea redusă. În al doilea rând, lipsa încrederii în aceste instituții din cauza experiențelor
de discriminare din trecut, cu funcționarii publici, determină romii să nu încerce accesarea
serviciilor de suport.
Prin intermediul unor programe de educație a adulților și reconversie profesională
dezvoltate prin intermediul unor ONG-uri, unii dintre intervievați au urmat cursuri de
profesionalizare sau de alfabetizare, la vârsta adultă. Toți aceștia consideră deosebit de utile
cursurile la care au participat pentru procesul de inserție profesională.
Dacă serviciile sunt livrat direct și vizibil în comunitate, preferabil cu anumite rezultate
pozitive directe și imediate (chiar dacă doar intermediare), reacția comunității rome este
pozitivă. Oamenii răspund direct, reacționează și fac eforturi personale pentru schimbarea
situației lor dacă sprijinul este personalizat și profesioniștii primesc încrederea comunității.
ONG-urile nu trebuie să reprezinte alternative la administrația publică, ci parteneri ai
sistemului public, care să lucreze în complementaritate cu aceasta.
Din relatările subiecților, aceștia reacționează pozitiv atunci când serviciile le sunt
oferite în comunitățile lor, iar profesioniștii sunt aproape de ei și au reacții umane și rapide la
problemele lor.
Bibliografie
Art. 30 (7) of the Romanian Constitution.
Andrei Sida, Berlingher Daniel, The general theory of law (Teoria generală a dreptului),
„Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2007, p 140, available in Romanian at
http://uvvgdrept2012.files.wordpress.com/2012/10/teoria-generala-a-dreptului.pdf.
Art 2 (4) of the Law No 1 of 5 January 2011 on national education, amended.
Art 3 (j) of the National Education Law.
Art. 50 (3) of the National education Law.
Bădescu, G., Grogoraş, V., Rughiniş, C., Voicu, M., Voicu, O. (2007). Barometrul
incluziunii romilor, Fundaţia pentru o societate deschisă;
Center For Legal Resources, Analysis of diagnosis of the field of gender and equal
opportunities in Romania: problems, needs and European solutions (Analiză de diagnoză
a domeniului egalității de șanse și de gen în România: probleme, nevoi și soluții
europene), 2010, Chapter I: Analysis of the legal and institutional framework in the field
of equal and gender opportunities (Analiză diagnostic a cadrului legal și instituțional în
domeniul egalității de șanse și de gen în România), Csaba Ferenc Asztalos, p. 8, available
in Romanian at http://www.nondiscriminare.ro/files/Studiu.pdf. (All the hyperlinks
provided in this report were accesed in the period 10 April-15 May 2013).
Disadvantaged group is defined by Art 4 of the Anti-discrimination Law as follows: ‘the
category of persons that either is placed in a position of inequality compared to the
majority of citizens due to identity differences or face rejection and marginalisation.”
Duminică, G., Cace, S. (coord.) (2011). Politici de incluziune socială pentru grupurile
vulnerabile. Creşterea accesului pe piaţa muncii , Comisia Europeană;
Giurca D. (coord.) (2012). Incluziunea romilor din România: politici, instituţii,
experienţe/ Roma Inclusion in Romania: Policies, Institutions and Examples, Soros
Foudation Romania;
Governmental Ordinance No. 137 of 31 August 2000 regarding the prevention and the
punishment of all forms of discrimination, republished and updated.
Government Decision 1.221/2011 for the approval of the Strategy of the Romanian
Government of inclusion of the Romanian citizens belonging to the Roma minority for
the period 2012-2020, available at: http://www.anr.gov.ro/docs/Strategie_EN.pdf
Human Development and Sustainable Development Teams. Europe and Central Asia. The
World Bank Group (2014). Diagnostics and Policy Advice for Supporting Roma Inclusion
in Romania
Ionescu, M., Stanescu, S.M. (2014). Politici publice pentru romi, ProUniversitaria,
Bucuresti.
Law 53 of 24 January 2003, republished and amended
Law 202 0f 19 April 2002 for Equal Opportunities between Women and Men,
republished and amended.
Popescu, R. (2011). Grupurile vulnerabile şi economia social. Romi şi femei în
dificultate. Manual de intervenţie, Ed. Expert, Bucureşti.
The Romanian Criminal Code was adopted by Law 15/1968. It was republished and
amended for several times. The new Criminal Code (Law 268/2009) is expected to come
into force on 1 February 2014.