Familia tradiţională şi Familia modernăIntroducereFamilia a fost o necesitate de-a lungul epocii moderne. Problema organizării vieţii de familie şi aconsecinţelor ei funcţionale apar în lucrările gânditorilor antici şi a celor renascentişti. Vechi evrei prescriau o varietate de conduite rituale pentru a putea duce o căsătorie fericită la bun sfârşit.I . ş i N. Mitrofan (1991, p145) defineşte cuplul conjugal ca f i ind “nucleul generat iv al microgrupului familial”, exprimând structural şi funţional modul în care două persoane de sex opus,după ce se căsătoresc, se intermodelează creator, dezvoltânduse, motivânduse şi determinându-se mutual prin interacomodare şi interasimilare, simultan în plan biologic, psihologic, şi social.Familia s-a dezvoltat o dată cu societatea şi se modifică odată cu aceasta. Ea îndeplineşte anumitefuncţii sociale cum ar fi procrearea, creşterea şi socializarea copiilor.“Ca formă de comunicare umană, familia este poate cea mai trainică dintre ele ‘fiind caracteristică pentru toate treptele de dezvoltare istorică şi având o mare stabilitate ca structură socială’”. (MariaConstantinescu, 2004, p10)În analiza sociologică a familiei se folosesc diferite notiuni cu diferite sensuri ale familiei cum ar fi:- f a m i l i a   d e   o r i g i n e - f a m i l i a  c o n j u g a l ă - f a m i l i a   n u c l e a r ă -f a m i l i a   d e   r e z i d e n ţ ă - f a m i l i a   d e  i n t e r a c ţ i u n e - f a m i l i a   c u   p r o b l e m e -f a m i l i a   m o d e r n ă - f a m i l i a  t r a d i ţ i o n a l ă Familiile au structuri diferite sau număr diferit de membri. De exemplu în trecut, familiile aveau4-6 copii, în medie, iar acum în societăţile industriale, au în medie 1-2 copii.Cuplul nu este întotdeauna unit şi perfect. În cele mai multe cazuri în cupluri apar fenomenelenegative, apar certurile, neajunsurile, infidelitatea etc. Toate aceste lucruri sunt cauza celor mai multedivorţuri.Familia trebuie asociată cu stabilitate, echilibru, moralitate şi durabilitate. Întotdeauna în familietrebuie să existe armonie pentru ca durata căsniciei să fie cât mai lungă.“Asupra familiei s-au întreprins şi se realizează mereu numeroase studii de asistenţă socială careurmăresc o ameliorare, o înlaturare a crizelor pe care le traversează anumite familii. Americanii aufolosit tehnica aşa-numită <Social-Work>, o tehnică de acţiune socială asupra unor familii urbane aflateîn situaţii dificile. (idem, p19)Concluzionând, familia este un adevărat sprijin pentru copiii în ziua de astăzi. Un copil crescutîntr-o familie unită şi cu principi este mult mai responsabil în ceea cel priveşte. Familia tradiţionalăÎn familia tradiţională puterea este inegală. În această familie cel care domina cel mai mult era bărbatul. Însă, cel puţin din sec. 19 românesc, norma autorităţii masculine pare să nu servească decât cafaţadă. În familiile boierilor, soţia poate influenţa decizia soţul, chiar şi copiii, ori de câte ori este în jocun aspect al vieţii familiale.

“Conform lui J.Bochenski, autoritatea este o relaţie cu trei termini care se instituie între un purtător, un subiect şi un domeniu”. (C. Ciupercă, 2000, p.72 )În acest caz bărbatul este purtătorul şi femeia este subiectul într-un anume

domeniu. În culultradiţional domină autoritatea care provine din tradiţia familiei.Puterea este un fenomen social, în sensul că nu se poate manifesta decât prin intermediul relaţiilor sociale. “După K.Dowding (1991,p.48), există două feluri de putere: puterea concretă (puterea de a face)şi puterea socială (puterea asupra cuiva).”Este clar că familia tradiţională se bazează pe puterea concretă. Aceste reguli îl obligă pe bărbat săfacă ceea ce ştie, astfel încât femeia acceptă această ordine, deoarece femeia nu avea niciun drept laopinie.De-a lungul timpului, puterea în familie a crescut, autoritatea a evoluat spre cel ce ştia mai mult.Puterea femeii a crescut de asemenea. Femeia avea mai multe drepturi, avea puţină autoritate asupracopiilor, soţul se sfătuia cu ea în diferite probleme familiale.În sec. 19-20 în societăţile europene sau de cultură europeană s-a generalizat sistemul familieinucleare în care soţul era principala sursă de venit, şi avea cea mai mare autoritate, iar soţia se ocupa în principiu de gospodărie şi depindea de soţ.Fiecare societate are un anumit sistem familial adică un sistem de reglementare a relaţiilor dintre bărbat şi femeie de vârstă matură şi dintre aceştia şi copii. Sistemele familiale se diferenţiază între eledupă gradul de cuprindere a grupului familial, forma de transmitere a moştenirii, modul de stabilire arezidenţei noilor cupluri.Structura de autoritate şi putere în cadrul familiei (H.Touzard 1966)1 . A u t o r i t a t e a s o ţ u l u i   ( b ă r b a t u l   a c ţ i o n e a z ă   ş i   d e c i d e ) 2 . A u t o n o m i a s o ţ i e i   ( f e m e i a a c ţ i o n e a z ă   ş i   d e c i d e ) 3 . A u t o c r a ţ i a   s o ţ u l u i ( b ă r b a t u l   d e c i d e , f e m e i a a c ţ i o n e a z ă ) 4 . A u t o c r a ţ i a   s o ţ i e i   ( f e m e i a d e c i d e ,   b ă r b a t u l   a c ţ i o n e a z ă ) 5 . C o n d u c e r e a s o ţ u l u i   ( b ă r b a t u l d e c i d e , a c ţ i o n e a z ă î m p r e u n ă ) 6 . C o n d u c e r e a   s o ţ i e i   ( f e m e i a d e c i d e ,   a c ţ i o n e a z ă   î m p r e u n ă ) 7 . D i v i z i u n e a s i n c r e t i c ă   a r o l u r i l o r   ( b ă r b a t u l a c ţ i o n e a z ă , d e c i d   î m p r e u n ă ) 8 . D i v i z i u n e a s i n c r e t i c ă   a r o l u r i l o r   ( f e m e i a a c ţ i o n e a z ă ,   d e c i d î m p r e u n ă ) 9 . C o o p e r a r e a   s i n c r e t i c ă   ( a c ţ i o n e a z ă   î m p r e u n ă ,   d e c i d   î mp r e u n ă )   ( i d e m ,   p .   7 3 ) Concluzionând, familia tradiţională era caracterizată printr-o ierarhie clară, iar respectareaierarhiei era o condiţie a echilibrului.Relaţiile parentale şi viziunea asupra socializăriiÎn familia tradiţională conflictele dintre generaţii erau mult mai puţine şi netolerate de comunitate.Ierarhia era foarte clară, fiecare ştia ce are de făcut şi de cine trebuie să asculte. Copiii suportau şi seabţineau la autoritatea tatălui şi pe cea a mamei când tatăl nu era, însă cea a mamei era mai blândă şi maisensibilă.Rolul mamei era foarte important pentru că personalitatea ei construia punctul de plecare pentrucopil. În familia tradiţională, mama se implica mult mai mult în creşterea şi educarea copiilor faţă defamilia modernă, deoarece mama nu avea un loc de muncă, o carieră profesională, ea se ocupa doar degospodărie şi de familia sa. De aceea copiii erau mult mai ataşaţi de mamă decât de tată.În această familie tatăl era cel care deschidea porţile copilăriei spre lumea exterioară, îndrumândcopilul să fie el însuşi, să pună în practică ceea ce învăţase. Totuşi această ieşire nu îi oferea copilului libertatea maximă.“În socializarea copiilor din modelul tradiţional al familiei extinse implică o relaţie afectivă puternică între bunici şi nepoţi şi, implicit, un rol educativ consistent al bunicilor. Însă, coabitatea

 vârstnicilor cu nepoţi nu este dovedită, nici măcar în mediul rural, decât pentru familiile tip souche, încare unul dintre copii rămâne, după căsătorie, în casa părintească asumându-şi responsabilitatea îngrijirii bătrânilor.” (C. Ciupercă 2000, p.73, apud E. Stănciulescu, 1997, p.162)Cei care se recăsătoreau a doua oară şi aveau copii, aceştia rămâneau în creşterea bunicilor, cuajutorul părinţilor.În familia tradiţională căsătoria copiilor se făcea în ordinea descrescătoare, de la cel mai mare lacel mai mic, nu ca în familia modernă când aceştia se căsătoresc sau trăiesc în concubinaj.În societatea contemporană se considera că principalele probleme care apar sunt următoarele:1.Familia cu un copil. În această familie fiind doar un copil acesta este răsfăţat, având o personalitate egoistă. Acesta este răsfăţat de ambi părinţi, iar când este certat de unul dintre ei,acesta se refugiază la celălalt. Pentru copil, părinţii au devenit nişte instrumente de care el seserveşte pentru satisfacerea nevoilor sale.2.Familia cu doi copii.Atenţia părinţilor cade asupra celui mic, ceea ce face ca primulcopil să sufere. Cel mai mare îşi poate dezvolta o personalitate mai egoistă şi mai agresivă.3.Familia cu trei copii.Copilul cel mai mare are aceeaşi viziune în faţa părinţilor ca şi înfamilia cu doi copii. Cel mijlociu are dezvoltarea cea mai echilibrată, având o justă balanţă întreagresivitate, retragere în sine şi spirit de iniţiativă. Copilul cel mic este cel mai răsfăţat şi cu celemai multe drepturi fiind ajutat şi de fraţii mai mari.4.Familia cu mai mult de trei copii.La apariţia celui de al patrulea copil lucrurile iau oîntorsătură. Acesta poate fi privit cu o nemulţumire, tratat cu răceală. Însă există şi excepţii, un băiat apărut după trei fete adduce bucurie în sufletul părinţilor.Familia tradiţională, din punct de vedere al controlului social este mai permisivă decât familia patriarhală, în timp ce din punct de vedere al suportului parental este mai neangajată comparative cufamilia restructurată.Din perspective socializării în funcţie de sex, familia tradiţională a favorizat accentuareaconştientizării diferenţelor dintre fete şi băieţi întrucât cele două modele educaţionale erau destul de puţine. Băieţii erau socializaţi încât să devină activi, ostili, şi agresivi, iar fetele, erau blamate sau  pedepsite pentru comportamentul lor agresiv dar recompensate dacă erau politicoase.Relaţia părinte- copil în familia tradiţională era în general bazată pe înţelegere şi acceptare şi nu pe conflict şi negare. Familia modernă Familia moderă se caracterizează prin structura de autoritate şi putere. In această familie parteneriiau aceeaşi autoritate, deciziile le iau în comun, nu ca în familia tradiţională cand doar bărbatul luadecizii, atât în privinţa hotărârilor care viza viaţa conjugală. Relaţia modernă surprinde reciprocitatea  puterii şi autorităţii, pe diferite nivele şi în diferite intensităţi.Ideea că toate sarcinile şi toate rolurile unei familii, pot fi îndeplinite, atât de bărbat, cât şi defemeie este total greşit, deoarece există anumite elemente care diferenţiază cele două sexe (C Ciupercă,2000, p.100 apud

I. Mitrofan, C. Ciupercă, 1997), ca să nu mai vorbim că, de la un cuplu la altul existădeosebir i în ceea ce priveşte roluri le asumate, în funcţie de part iculari tăţ i le persoanelor ş i relaţ iei respective.Din această perspectivă nu există, nu este posibilă o egalitate prin lipsa diferenţelor. Între oricareal te două persoane, intervine reciproci tatea, dar ş i asimetria , una dintre ele t inzând s-o domine pecealaltă.Fiecare activitate are o importanţă diferită, adică nu pot exista activităţi care sa aibă ponderi egale.Dacă în famil ie există un bun dialog şi o bună înţelegere, atunci se poate ajunge la o egal izare aautorităţii şi puterii în sistemul familial. ``O problemă importantă, care induce majoritatea neînţelegerilor şi divergenţelor în cuplu esteaceea a implicării fiecăruia în ceea ce ar trebui să facă. Există neînţelegeri datorită faptului că unul dintre parteneri are impresia că el face totul, el se implică cel mai mult, iar celălalt mai puţin, ignorând faptulcă activităţile nu pot fi comparate, iar gradul de implicare nu poate fi evaluat de cineva. Subiectivismul poate fi destul de mare iar disensiunile pot apărea destul de frecvent, lucru care a determinat apariţiaopiniei potrivit căreia, relaţiile tradiţionale între bărbat şi femeie se dovedesc mai puţin generatoare deconflict şi steres``. (C. Ciupercă, 2000, p.102 apud A. Liiceanu, 1997)Factori i ce au determinat f lexibi l izarea raporturi lor de putere în cuplul modern au fost emanciparea femeii, bazată pe creşterea nivelului de cultură. Această emancipare a ridicat pretenţii vis-à-vis de posibi l i tăţ i le bărbatului de a se implica în ceea ce t rata , până nu demult , cu pasivi tate ş i indiferenţă.Un alt factor este independenţa economică a femeii, adică femeia nu mai este întreţinută de bărbatşi poate singură să-şi asigure subzistenţa şi să ia decizii proprii, fără teamă de a fi supusă reproşurilor  sau abandonată.Implicarea tot mai accentuată a femeii în viaţa socială a adus la ruperea acestuia de universalîngust al familiei şi la rolul şi locul femeii în relaţia de cuplu. Acesta este un alt factor care duce familiala un univers mai larg. Relaţionarea cu alte persoane a membrilor unui cuplu duce la egalitatea autorităţiişi puterii. Cu cât relaţionarea este mai mică, cu atât creşte apariţia unui model unidirecţional de putere şiautoritate (în special de la bărbat la femeie).Nu în ultimul rand, devalorizarea sentimentului în relaţia de cuplu a provocat importante reaşezăriîn structura de autoritate şi putere. Femeia, independentă economic, îşi permite să experimenteze relaţiidiverse, datorită dorinţei de a se realize şi de a evolua pe plan profesional. Din această cauză, bărbatul,se teme să nu fie părăsit sau pur şi simplu din nevoia de a cucerii, încearcă să nu se implice emoţional şisentimental prea mult. In general, cuplul secolului XX minimalizează valoarea sentimentului, fapt careare repercursiuni asupra distribuţiei autorităţii şi puterii în relaţia dintre cele două sexe.În familia modernă au apărut multe schimbări faţă de cea tradiţională. Prezenţa maternă a devenitşi ea intermitentă prin ieşirea femeii pe piaţa forţei de muncă. Desele absenţe ale ambilor părinţi oferăcopilului o altă versiune asupra autorităţii, de cele mai multe ori aceasta lipsind.În privinţa relaţiei conjugale, conceptual de “luare a deciziilor” este perceput ca fiind unul dintreindicatorii principali ce definesc raportul de autoritate şi putere. Este posibil ca decizia să fie luată decătre un membru al cuplului, pentru că celălalt membru a delegat funcţia de luare a deciziilor sau pur şisimplu nu este interesat.Situaţia se complică şi mai mult atunci când un individ vrea să aibă autoritate şi putere.

Deexemplu, bărbatul dintr-o clasă socială inferioară pretinde autoritate pe baza modelului tradiţional întimp ce, în luarea propriu-zisă a deciziilor, soţia contemporană deţine o autoritate substanţială.Tocmai de aceea, în stabilirea structurii de autoritate şi putere în cuplu trebuie să se ţină cont demai mulţi indicatori, care intercorelaţi, să definească mai exact raporturile dintre parteneri.“Autoritatea şi puterea în familia modernă se află într-un permanent proces de construcţie şi reconstrucţ ie , în funcţie de negocieri le ce au loc între parteneri , de at i tudini le ş i comportamenteleacestora vis-à-vis de rolurile pe care le îndeplinesc în familie şi de statusurile ocupate în afara ei.” (idem, p106)Relaţiile parentale şi viziunea asupra socializăriiÎn familia modernă, relaţia părinte copil este diferită de relaţia din familia tradiţională. Concepţiile privind relaţia parentală au evoluat semnificativ.“Din această perspectivă, E Duval evidenţiază existenţa a două tipuri de modele: modelul mameitradiţionale (ce impune prin perseverenţă şi rigiditate) şi modelul mamei moderne (axat pe dezvoltarea