FEG SIBIU

Profesor indrumator: CISMAS VIORICA Elev: ANTONIU ELENA GEANINA

PLANTELE MEDICINALE FARMACOGNOZIE

1

CULTURA PLANTELOR MEDICINALE

În ţara noastră cresc cca. 150 de specii spontane de plante medicinale, dintre care numai o

mică parte sunt răspândite în cultură. Totuşi, în unele părţi ale ţării, plantele medicinale se

cultive pe suprafeţe din ce în ce mai mari, ca urmare a cerinţelor mereu crescânde ale

industriei farmaceutice şi a celei producătoare de cosmetice. Aceste suprafeţe cultivate

reprezintă importante surse melifere pentru albine. Cele mai cunoscute plante medicinale

cultivate, cu valoare meliferă, sunt

Izma bună (Mentha piperita) este o plantă erbacee perenă, medicinală şi armomatică, cu

tulpina înaltă, de culoare verde închis sau roşiatică, ce înfloreşte în perioada iunie-august,

furnizând albinelor nectar şi polen. Este mult răspândită în cultură, fiind una din cele mai

căutate plante medicinale aromatice şi melifere.

Întreaga plantă, în special frunzele de mentă, conţin ulei eteric.

Preferă o climă caldă cu precipitaţii suficiente. Este destul de

rezistentă la frig. Preferă terenurile de luncă, uşoare, profunde,

bogate în substanţe hrănitoare, cu umezeală suficientă. Îîn

general, culturilor de mentă li se aplică înainte de arătură 20 000

kg bălegar la ha, 300 kg nitrat, 400 kg superfosfat, 300 kg sulfat

de potasiu. Se înmulţeşte pe cale vegetativă, prin butaşi, rizomi

sau stoloni. Întreţinerea culturilor constă în două sau trei praşile

pe an şi plivitul înainte de recoltare. Producţia variază între 800

şi 1200 kg frunze uscate la hectar. Din 400-500 kg plante verzi

se extrage 1 kg esenţă de ulei. În Lunca Dunării se dezvoltă, în

urma inundaţiilor, izma sau menta de baltă sub două aspecte distincte, cunoscute în limbajul

popular sub denumirea de cimburel, busuioc de baltă sauizma broştească şi izma de baltă

propriu-zisă. La sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august înfloreşte busuiocul de

baltă sau izma broştească, mai puţin nectariferă, dar care contribuie la menţinerea activităţii

familiilor de albine în această perioadă. Cu începere de la 10 la 20 august înfloreşte şi izma de

baltăcare în condiţii bune poate asigura un cules până la 0,5-2 kg zilnic de familie şi o

producţie de miere până la 30--40 kg în medie. Astfel de recolte se înregistrează cam o dată la

5 ani. În restul anilor, izma are rolul de a crea condiţii bune de stimulare pentru creşterea

albinelor tinere în timpul toamnei. Izma o mai găsim pe câmp, pe pajişti naturale, păduri,

grădini etc. Se înmulţeşte primăvara prin seminţe (mai greu) sau prin despărţirea rădăcinilor

cu lăstari tineri. Cultura ei este foarte rentabilă şi durează 3 ani.

Producţia de miere este de 200kg/hectar.

Levănţica (Lavandula spica) este o plantă meliferă

familia Lamiaceae,, un semiarbust originar din părţile

sudice ale Europei, intens cercetat de albine, folosit în

industria farmaceutică pentru uleiul eteric pe care-l

conţine. Nu este pretenţios la sol. Formează un sistem

radicular puternic, o rădăcină lemnoasă şi ramificată care

poate ajunge până la lungimea de 2 m, de aceea este folosit

şi pentru combaterea eroziunii solului.

,Tulpina formează tufe mici de 25-60 cm înălţime, rar până

la 70-80 cm. Tufele au forma aproape rotundă. Tufele bine

formate, în al şaselea- al optulea an pot ajunge deseori la

60-70 cm şi excepţional chiar 1 m diametru. Ramurile

2

bătrâne sunt goale şi lignificate, iar cele tinere sunt pline, acoperite cu perişori mici cenuşii.

Într-o tufă bine ramificată în plină producţie se formează peste 1000 ramuri cu inflorescenţe.

Levănţica are flori de culoare albastră de diferite nuanţe. Nu este pretenţioasă faţă de climă,

totuşi reuşeşte bine în regiunile cu umiditate suficientă şi caldă. Preferă solurile calcaroase

uşoare, cu expoziţie sudică, dar merge şi în terenurile mai grele. Este rezistentă la îngheţ.

Culturile de levănţică pot dura până la 12 ani. Dintre îngrăşăminte preferă bălegarul de grajd

şi îngrăşămintele potasice. Se poate cultiva fie prin seminţe semănate direct în câmp, fie prin

răsaduri obişnuite în răsadniţe. Semănatul direct în câmp se face toamna sau primăvara de

timpuriu. Seminţele semănate toamna răsar mai bine. Se seamănă cu maşina în rânduri la

distanţa de 60-80 cm folosindu-se 10-12 kg seminţe la hectar. Din 0,5-1 kg seminţe se pot

obţine răsaduri pentru cultivarea unui hectar. Se mai poate înmulţi şi prin butaşi. Ca lucrări de

întreţinere se aplică plivitul şi praşilele de câte ori este nevoie. Recoltarea spicelor începe în

anul al doilea, atunci când majoritatea plantelor sunt în plină floare (luna iulie), pe timp

frumos, dimineaţa sau seara. Producţia de levănţică variază între 3000-4000 kg la hectar,

inflorescenţe proaspete, din care se pot obţine 10-15 kg ulei eteric.

Levănţica este o bună plantă meliferă. Ea produce în condiţii favorabile mult nectar. După

datele din literatură so obţine între 300 şi 600 kg nectar la hectar şi chiar mai mult.. Deci se

situează între cele mai productive plante melifere. Perioada de înflorire este lungă de 3-4

săptămâni. În mod normal înfloreşte în părţile de sud ale ţării noastre (regiunea Bucureşti) pe

la mijlocul lunii iunie până spre mijlocul lunii iulie, începutul lui august. În părţile mai

răcoroase din centrul ţării (regiunea Braşov) înflorirea începe cu cca. 10-15 zile mai târziu.

Înflorirea cea mai intensă se realizează între anii al treilea - al şaselea de la plantare. medie de

miere poate fi evaluată la 50-100 kg la hectar.

Isopul (Hyssopus officinalis) este o plantă

erbacee perenă, foarte valoroasă din punct

de vedere medicinal, ornamental şi melifer,

cultivată, totuşi, la noi în ţară pe suprafeţe

mici. Se poate cultiva pe orice tip de sol.

Valoarea lui meliferă rezidă mai ales în

faptul că înfloreşte de două ori în an, o dată

în iunie-iulie

Anisonul este o plantă erbacee anuală. Înflorirea se

face neuniform. O singură floare secretă cea. 0,5-1

mg nectar, însă nu toate florile dintr-o inflorescenţă

produc nectar. Producţia după care lăstăreşte din nou

înflorind a doua oară în septembrie-octombrie, când

flora meliferă este săracă. Produce, în medie, 50kg

miere la hectar.înfloreşte în iunie-iuliedurata înfloririi

fiind de 30 zile, producţia de miere este de 100kg/ha.

3

Feniculul este o plantă erbacee bianuală sau

vivace. Fiind o plantă alogamă (cu polenizare

încrucişată) este cercetată de albine în timpul

înfloririi, în lunile de vară. Îîn regiunile din

Bărăgan şi Dobrogea, unde se cultivă pe

suprafeţe mai întinse şi mai compacte, înfloritul

începe în a doua jumătate a lui august. Înflorirea

durează până în toamnă târziu, când dă prima

brumă. Florile feniculului sunt foarte mult

cercetate de albine, când ziua este caldă. Mierea

de fenicul este colorată închis, cu miros plăcut şi

gust de caramel.

Chimionul (chimenul) este o plantă bianuală

răspândită la noi în flora spontană. Merge bine după

prăşitoare care au fost gunoite sau după rapiţă ori

cereale de toamnă. Se seamănă în aprilie cu maşina în

rânduri, între care se lasă o distanţă de 35-40 cm. Se

seamănă 10-15 kg la hectar. Merge bine sub o plantă

protectoare (coriandru sau mac). Se recomandă ca

semănatul să se facă toamna (august-septembrie) şi în

cultură pură. Lucrări de întreţinere sunt plivitul şi

prăşitul. Recoltatul se face în pârgă şi se lasă în snopi

pentru a-şi completa coacerea (altfel se scutură până la

50%). Producţia este de 1 000-1500 kg seminţe la

hectar şi 2 000-2 500 kg paie la hectar. Florile produc

nectar abundent care ademeneşte un număr mare de albine. Înfloreşte în luna iunie.

Angelica medicinală este o plantă bienală sau

perenă care creşte spontan pe lângă pâraie şi în

locurile umbroase, în păduri, poiene, depresiuni etc.

Este o plantă meliferă foarte bună care dă albinelor

nectar şi polen. În cultură se menţine 3-5 ani.

Înfloreşte începând din al doilea an, în iulie şi

august. Durata

înfloririi este cca. 2

săptămâni. Secreţia de

nectar este foarte

abundentă, mai mare

dimineaţa şi spre seară

când aerul este cald şi

încărcat cu vapori cu apă. Spre seară, între orele 16 şi 17 culesul

de nectar se măreşte simţitor. În anii prielnici ajunge la 5-6 kg pe

zi. Mierea este de culoare roşiatică, cu aromă plăcută şi se

cristalizează uşor.

Nalba mare este răspândită la noi în flora spontană pe marginile

râurilor, pe locurile umede şi în special în Lunca Dunării. Florile

sunt de culoare roz-pal. Înfloreşte prin iulie-august şi oferă

albinelor nectar şi polen.

4

Nalba de grădină este o plantă bianuală sau perenă, se găseşte

la noi în cultură şi rar în flora spontană din Moldova. Nalba de

grădină, ca şi celelalte forme de nalbă sălbatică şi cultivate la

noi în ţară, înfloreşte începând din luna iulie până în toamnă

târziu. Mierea este de culoare pronunţat deschisă. De obicei,

albinele adună şi polen de la aceste plante.

Salvia (Salvia

pratensis)este o plantă

meliferă foarte

valoroasă, întâlnită şi în flora spontană, cultivată ca

plantă ornamentală, meliferă sau medicinală.

Înfloreşte în iunie-iulie şi august. Mierea este de

culoare galbenă-auriu închis, cu o aromă plăcută.

Producţia de miere este de 300-400 kg/ha.

Valeriana (odoleanul) este o plantă răspândită la

noi în flora spontană din locurile umede, prin

tufişuri, pajişti, pâraie, în regiuni de câmpie, de deal

şi de munte. Înfloreşte în iunie-iulie şi oferă

albinelor numai nectar. Uneori din cauza

concurenţei cu alte plante melifere care înfloresc în

acelaşi timp, florile odoleanului sunt slab sau de loc

cercetate de albine.

Anghinarea, înfloreşte în a doua jumătate a

lunii iulie şi durează până la sfârşitul lunii

august, fiind intens cercetată de albine.

Cimbrişorul este răspândit în flora spontană,

înfloreşte din iunie până în septembrie, producţia de

miere fiind evaluată la cea. 200 kg/ha.

5

Talpa gâştii înfloreşte din iunie până la sfârşitul lunii august, iar

producţia de miere variază de la 230 la 400 kg/ha.

Cicoarea înflo

reşte în iunie-

octombrie

furnizând

nectar şi polen.

Producţia de

miere este

evaluată la 100 kg/ha.

În cadrul acestei grupe de plante mai fac

parte şi alte specii ca: rezeda, păpădia,

răchitanul, voronicul, albăstrelele, nemţişorul de câmp, scara domnului .

Organe de plante care trebuie recoltate

- Mugurii (gemmae): se recolteaza primavara, odata cu inceperea circulatiei sevei, uneori

chiar de la sfarsitul lunii februarie. Se recolteaza cand sunt complet dezvoltati, inainte de

deschidere,ex.: muguri de brad, de plop, nuc, coacaz, etc.

- Scoarta (cortex):se recolteaza primavara, dupa inceperea circulatiei sevei, deoarece in

aceasta perioada se desprinde mai usor. De obicei scoarta se recolteaza de pe ramurile si

tulpinile plantelor de cel putin 3 ani, prin incizii circulare practicate la distante de 20-30cm si

apoi longitudinal,ex.:crusin, salcie,etc.

- Frunzele (folium):se recolteaza numai pe timp frumos si uscat. In general momentul optim

se considera a fi perioada de dinainte si pe durata infloririi plantei. Se urmareste recoltarea

frunzelor ajunse la maturitate, intregi, neatacate de boli si daunatori si in vegetatie,ex.:

patlagina, salvie, cimbru, isop, roinita, anghinare, patlagina, potbal, menta, papadie, etc.

- Iarba (herba): se recolteaza in special in perioada de inflorire a plantei. De l a speciile anuale

se colecteaza toata partea aeriana, iar de la cele perene iarba va fi taiata deasupra partii

lignificate,ex.: sunatoare, rostopasca, coada-soricelului, cicoare, sovarf, etc.

- Florile (flores): se recolteaza la un anumit stadiu de imbobocire, determinat in functie de

nivelul de principii active acumulate,ex.: salcam, lavanda, trandafir, soc, paducel, cimbru,

isop, craite, galabenele, etc.

6

- Semintele (semen): se recolteaza la maturitatea deplina, moment recunoscut dupa culoare si

forma,ex.: coriandru, mustar, fenicul, armurariu, castane, macese, salvie, cimbru, craite,

roinita, galbenele, anghinare, patlagina, cicoare, etc.

- Radacinile (radix) stolonii, rizomii (rhizoma), bulbii (bulbus), tuberculii (tubera): se

recolteaza toamna la sfarsitul perioadei de vegetatie, cand sunt mai bogate in principii active

sau primavara, inainte de intrare in vegetatie,ex.: valeriana, lemnul dulce; menta; obligeana,

stanjenelul; brandusa de toamna; tataneasa, brusture, cicoare.

7

RECOLTAREA ORGANELOR SUBTERANE

Având în vedere că la baza eficienţei terapeutice a plantelor medicinale

stă relaţia substanţă activă-acţiune farmacodinamică, de primă importanţă

este calitatea materiei prime.

In primul rind dorim sa subliniem faptul ca recoltarea plantelor medicinale

din flora spontana trebuie facuta din zone nepoluate, citmai indepartate de

unitatile industriale, de asezamintele omenesti sicai de acces dintre localitati

(margini de drumuri, cai ferate, soseleetc.)

Plantele medicinal sau vegetale

Primul element pentru obţinerea unei materii prime de bună calitate îl

constituie, cunoaşterea organului de plantă cu conţinutul cel mai ridicat de

substanţe active (rădăcini, rizomi, părţi aeriene, scoarţe, frunze, flori, fructe,

seminţe).

Al doilea element important, legat tot de conţinutul în substanţe active, este,

momentul optim de recoltare, în funcţie de perioada din zi şi condiţiile

meteorologice. Alegerea momentului optim de recoltare este condiţionat de

stadiul de vegetaţie a plantelor (înainte de înflorire, în boboc, înflorit...) şi de

anotimp. Având în vedere perioada de zi şi condiţiile meteorologice, în general,

plantele medicinale se recoltează pe timp uscat, dimineaţa, după ce roua s-a

evaporat sau după amiază, până la apusul soarelui. Plantele cu un conţinut de

uleiuri volatile se vor recolta, în special, pe timp noros sau dimineaţa, înainte de

răsăritul soarelui.

Al treilea element, de ordin tehnic, este, metoda cea mai corectă de recoltare.

Pentru protecţia plantelor medicinale perene, precum şi asigurarea perpetuării

speciei, la recoltare trebuie să se ţină seama de anumite reguli, importante pentru

viitorii ani. Să valorifici raţional o zonă bogată în plante medicinale, nu

8

înseamnă să extermini plantele din zona respectivă. În cazul recoltării organelor

subterane sau a plantelor întregi, se vor lăsa în zona respectivă suficienţi indivizi

care să asigure materialul de înmulţire pentru anii viitori. Se vor lăsa unele

cantităţi, din fructe, care să asigure refacerea plantelor, iar în zonele unde s-au

recoltat plantele în totalitate, se va însămânţa terenul cu material de înmulţire

din aceleaşi specii.

Rădăcinile (Radix), rizomii (Rhizoma), bulbii (Bulbus) şi tuberculii

(Tubera), altfel spus părţile subterane ale plantelor, se recoltează primăvara

timpuriu, înainte de formarea mugurilor sau a părţilor aeriene ale plantei, sau

toamna târziu după ofilirea părţilor aeriene. La recoltarea acestor organe ale

plantei, datorită lipsei părţilor vegetale superioare (tulpini, frunze, flori), se ivesc

cele mai multe confuzii. Si deci, se va acorda o atenţie deosebită identităţii

botanice a speciilor respective.

In cazul recoltarii organelor subterane sau a plantelor intregi sevor lasa in

zona respectiva suficiente plante care sa asigurematerialul de inmultire pentru

anii viitori. In cazul in care se vor recolta florile sau partile florale cu frunze se

va utiliza foarfece. In niciun caz insa nu se recomanda ca de exemplu pentru

valorificareaflorilor de tei sa se taie ramurile sau chiar copacul insusi.

Recoltareamugurilor este indicat sa se faca din pachetele de exploatareforestiera

de primavara de pe arborii doboriti. Chiar si in cazulvalorificarii fructelor se vor

lasa suficiente fructe care sa asigureperpetuarea speciilor.

Mai jos avem cateva exemple:

Toporasul

Părţile subterane ale toporaşilor - rădăcini şi rizomi, prezintă efecte

expectorante, secretolitice, laxative, depurative şi hipotensive. Ele ajută la

9

neutralizarea toxinelor din organism şi la eliminarea lor pe cale renală şi

intestinală. Ceaiul de rădăcini şi rizomi de toporaş, se mai administrează în

constipaţiile uşoare sau ocazionale, în cazurile uşoare şi medii de hipertensiune

şi în afecţiunile pulmonare. Decoctul mai concentrat realizat din părţile

subterane ale acestei plante, prezintă proprietăţi emetice. Ca adjuvant, ceaiul din

rădăcini de toporaşi, se mai poate utiliza în completarea tratamentelor specifice

leucemiei.

Patrunjelul.

Radacinie contin vitamine, saruri

minerale, lipide, protide, glucide si

substante volatile care ii dau aroma

specifica. Patrunjelul se poate utilize

ca planta medicinal ca tonic digestive

in tratarea bolilor de rinichi, de inima,

de ficat, a anemiilor, etc.

Ginsengul ajuta la cresterea fortei,

a capacitatii de concentrare, de

mentinere a atentiei, a randamentului

util, la ameliorarea dispozitiei, a

somnului si la mentinerea tonusului

general. S-a demonstrat ca

imbunatateste motivilitatea spermei si

nivelului testosteronului la barbatii

infertili. Se recomanda in situatii de

stres si in starile care afecteaza

performantele sexuale. Dozele mari

de ginseng sunt utile in scaderea

colesterolului. El regleaza tensiunea arteriala si are efect hipoglicemiant.

Ginsengul stimuleaza functia imuna, iar in viitor, ar putea fi utilizat in

tratamentul HIV. Pe baza unor cazuri de consum de ceai de ginseng pe

perioade lungi de timp, cercetatorii au identificat

un efect protector impotriva unor tipuri de

cancer.

Datorita actiunii imunostimulatoare si

favorabile asupra memoriei, preparatele pe baza

de ginseng sunt considerate ca un remediu in

fenomenele de imbatranire. S-a constatat ca

ginsengul are influenta pozitiva prin intarzierea

procesului de imbatranire a celulelor neuronale,

10

caracteristice varstei inaintate. Preparatele pe baza de radacini de ginseng se

recomanda si in afectiuniele cardiovasculare, in ischemie la nivel cerebral, in

ischemie renala si in formarea elziunilor in ulcerul gastric.

11

RECOLTAREA FRUNZELOR SI A LASTARIILOR

Recoltarea frunzelor şi a lăstarilor este o activitate foarte neînsemnată pentru cultivatorii

experimentaţi. Cine mai are nevoie de frunze şi lăstari când există o grămadă de muguri

potenţi? Când creşteţi marijuana pentru prima oară, veţi savura fiecare frunză şi lăstar. Dacă

nu fumaţi foarte mult, sau dacă sunteţi un ”începător”, frunzele sunt satisfăcătoare, iar lăstarii

pot fi devastatori.

Frunzele şi lăstarii de la masculi sunt la fel de potente ca şi cele de la femele, iar potenţa

lăstarilor se apropie de cea a mugurilor maturi, deşi puţini cultivatori cunosc aceste lucruri.

Un cultivator/fumător novice ar putea fi foarte satisfăcut doar de fumarea frunzelor; lăstarii de

la o varietate de calitate pot fi foarte potenţi. Pentru a vă face o idee despre potenţa posibilă,

mugurii mexicani obişnuiţi din comerţ aveau între 0.5% şi 1.5% THC în 1970.

Un vlăstar de calitate superioară de sinsemilla din California sau Hawaii în 1988 putea

avea între 3% şi 6% THC. Astăzi, lăstarii sunt de două până la 12 ori mai potenţi decât

mugurii mexicani din comerţ de acum 18 ani, deoarece dezvoltarea unor varietăţi superioare

şi selectarea prin înmulţire au crescut în mod radical potenţa marijuanei crescute acasă în

SUA.

Potenţa frunzelor şi a lăstarilor depinde în primul rând de varietate, apoi de dezvoltarea

plantei din care sunt culeşi şi de poziţia frunzelor pe plantă . Dacă varietatea este cânepă

versus marijuana de calitate superioară, nu contează când culegeţi recolta, căci frunzele vor

conţine puţin THC. În cazul varietăţilor potente, momentul recoltei are o însemnătate

deosebită.

Chiar în lumina unor studii mai recente,acest grafic este încă destul de exact şi de util,

ilustrând modificările ce apar în gradul de potenţă al frunzelor noi şi al lăstarilor pe măsură ce

apar.

Un vlăstar din vârful unei plante ce are opt săptămâni ar putea avea doar un sfert din potenţa

aceluiaşi vlăstar cules câteva săptămâni mai târziu. Înainte de a culege recolta, fumaţi o serie

de frunze pentru a testa dacă sunt destul de potente. Ar mai putea dura câteva săptămâni până

la recoltarea unor plante satisfăcătoare. Odată ce planta a atins gradul de potenţă dorit,

recoltaţi frunze şi lăstari comparabili de la restul plantelor.

12

Unele varietăţi se dezvoltă mai greu decât altele şi deoarece condiţiile de creştere variază atât

de mult de la o grădina la alta, numărul de săptămâni din grafic nu indică neapărat când vor

atinge frunzele gradul maxim de potenţă. Unele frunze crescute în grădină ating punctul

maxim după nouă săptămâni, în vreme ce altele ar putea să nu-l atingă decât după a 15-a

săptămână.

Potenţa nu creşte în mod constant în toată planta; de fapt, fiecare frunză atinge punctul

maxim al potenţei în momentul apariţiei. Potenţa nu mai sporeşte odată ce frunza s-a format,

fapt ce puţini cultivatori îl observă. Frunza produce în continuare canabinoizi, dar rata de

descompunere o depăşeşte pe cea de producere, deci potenţa frunzelor scade cu cât stau mai

mult pe plantă.

A spune că potenţa creşte ar înseamna că frunzele noi care acum se formează sunt mai

potente decât cele formate anterior. Biosinteza, sau rata de producere a canabinoizilor, scade

de-a lungul dezvoltării fiecărei frunze în parte. Fiecare frunză este cel mai potentă în timp ce

se dezvoltă, şi işi diminuează potenţa în timp.

Acesta este motivul pentru care lăstarii sunt mult mai potenţi decât frunzele aflate sub

aceştia. Nu trebuie să vă preocupe prea mult momentul recoltării frunzelor decât dacă doriţi să

cultivaţi numai grădini vegetative. Frunzele de la baza au rareori efect. Lăstarii din vârf de la

o varietate potentă au efect chiar şi pentru cei mai saturaţi fumători.

Lăstarii reprezintă o cantitate semnificativă doar în grădinile mari, în aer liber. Înăuntru,

cultivatorii nu recoltează mai mult de unul sau doi lăstari, cantitate suficientă pentru a le stârni

pofta pentru recolta finală de muguri.

Nu îndepărtaţi toate frunzele sau lăstarii dacă intenţionaţi să aduceţi grădina la maturitate.

De fiecare dată când culegeţi frunze, „puterea de creştere” a plantei scade, iar o plantă

desfrunzită se maturizează mai greu. Fiecare frunză dezvoltată contribuie cu surplusul său de

energie biologică la creşterea plantei. Când cultivaţi pentru muguri, îndepărtaţi numai frunzele

îngălbenite sau deteriorate, sau câteva frunze şi lăstari dacă doriţi să fumaţi.

13

Recoltarea frunzelor de dafin

Frunzele, numite adesea „foi” de dafin.

Industrial, uleiul de dafin este preparat din fructe, care

pot si ele sa fie folosite drept condiment.

Dafinul este o planta lemnoasa subtropicala,

foarte bine ramificata, ce poate atinge inaltimea de 1-2

m, in conditii de camera. Frunzele rigide, pergamentose

au o durata de viata de 2-3 ani. Ele contin uleiuri eterice

cu proprietati terapeutice si aromatizante. Florile apar

mai rar, sunt mici si de culoare galben-verzuie. Perioada de crestere intensa a plantei este din

primavara pana in luna august.

Suporta taierile si se simte mai confortabil in camere racoroase iarna. Tolereaza umbra

si totodata suporta excelent soarele. Temperatura optima in timpul iernii este de 4-8°C. Vara

se uda abundent, iar iarna foarte rar, atat cat sa nu se usuce foarte tare pamantul, daca este

tinuta la racoare. Substratul poate fi orice pamant de gradina, proaspat si cu o structura buna.

Prin taieri aplicate la sfarsitul lunii august - inceput de septembrie, coroana plantei poate

capata diferite forme (sferica, piramidala, arbustiva etc). Transplantarea se aplica rar, la 4-5

ani, dar in fiecare primavara este bine sa se inlocuiasca pamantul de la suprafata cu altul

proaspat. Se inmulteste prin butasi care trebuie facuti la sfarsitul verii sau prin desprinderea

drajonilor.

Creste in climate asemanatoare celui mediteraneean, fie cultivat, fie in salbaticie.

Dafinul este un arbore vesnic verde. In zonele calde poate atinge o inaltime de 18 m.

Infloreste in luna mai si face ciorchini de flori albe. Fructele sunt mici, de culoare rosie-

albastrie, care mai apoi se transforma in neagra, mari de cca. 12 mm. Frunzele pot fi recoltate

in orice perioada.

Frunzele de dafin sunt ovale, ascutite si netede, au

lungimi intre 2 si 8 cm. Cand sunt proaspete au o culoare

verde inchisa si sunt stralucitoare. Cand sunt uscate au o

culoare verde-maslinie si sunt mate. Aroma este calda si

destul de iute atunci cand frunza este sfaramata, iar acizii

aromatici sunt eliberati. Gustul este foarte aromat si usor

amar.

Frunzele uscate trebuie sa fie intregi si de culoare

14

verde-maslinie. Daca sunt maronii inseamna ca si-au pierdut aroma. Frunzele intregi sunt

folosite la gatit, iar cele sfaramate, sau macinate, pot fi folosite daca se doreste intarirea

gustului. Pastrate la adapost de lumina si aer isi pastreaza aroma timp de peste 2 ani.

Dafinul provine probabil din Asia Mica. Astazi creste in toata zona mediteraneeana.

Turcia este unul dintre exportatorii principali. Datorita slabei rezistente la frig, dafinul nu

poate fi cultivat in regiunile nordice. Contrar altor plante mediteraneene, in Europa nu a fost

cultivat in manastirile medievale.

Frunzele de dafin au fost considerate sfinte si asociate cu cultul zeului Apollo in

Grecia clasica. Desi invingatorii la Olimpiade, care aveau loc in onoarea lui Zeus, la fiecare

patru ani, incepand din 776 i.Ch., la Olimpia, erau la inceput decorati cu o coroana impletita

din mladite de maslin, mai apoi au fost rasplatiti cu coroana de dafin. Trecerea de la maslin la

dafin s-a datorat influentei jocurilor pythiene, tinute in onoarea lui Apollo, la Delphi,

incepand cu anul 582 i.Ch. Mai tarziu, imparatii romani au folosit coroana de dafin ca simbol

al zeului Apollo; mai mult de atat, a devenit un condiment apreciat in bucataria romana.

Astazi frunzele de dafin sunt folosite foarte des in bucataria europeana la supe, tocane,

sosuri, muraturi si carnati; de asemenea, cateva mancaruri din peste datoreaza mult acestui

condiment. Spre deosebire de majoritatea frunzelor de plante condimentare, frunzele de dafin

pot fi gatite timp indelungat fara sa-si piarda aroma. Frunzele proaspete sunt foarte aromate si

destul de amare; prin uscare amareala se reduce semnificativ, iar aroma se poate imbunatati.

Dupa ce sunt culese si sortate, frunzele se usuca fara expunere la soare. Frunzele de

buna calitate se recunosc usor nu numai dupa aroma puternica, dar si dupa culoarea verde

stralucitoare. Cu cat culoarea este mai verde, cu atat calitatea este mai buna. Daca sunt

pastrate mai mult de un an, frunzele de dafin isi pierd aroma, capata o nuanta maronie si

15

devin mai amare. Fructele dafinului sunt mai putin cunoscute, desi apar in diverse

amestecuri de condimente.

Datorita gustului robust, sunt potrivite pentru sosuri, mai ales acompaniate de cartofi si

vanat.

Sub denumirea de frunze de dafin se pot achizitiona mai multe plante, desi nu sunt inrudite

nici botanic si nici culinar. In Asia, dafinul indian este inrudit cu scortisoara din Himalaya, iar

dafinul indonezian provine din familia mirtului.

16

RECOLTAREA MUGURILOR

Mugurii se formeaza toamna, iar recoltarea lor se face primăvara devreme când planta

isi intensifica activitatea ei de vegetatie si timpul permite. Recoltarea se termina cand

solzisorii care acopera mugurii incep sa se desfaca, mugurii plesnesc si se lungesc. În cazul

mugurilor de plop, când au rezina în ei când luaţi între degete se lipesc. Mugurii se culeg

numai cu mana ciupindu-se de pe ramurile laterale ale arborilor ajunsi la maturitate. Se

interzice ruperea mugurilor terminali de pe tulpina principala a coniferelor, deoarece prin

aceasta va fi oprita cresterea lor in inaltime.

Cercetarile moderne au constatat ca mugurii

au proprietati terapeutice superioare plantelor

mature, ca au o concentratie mai mare de principii

active cu cat sunt mai tineri, si ca prezinta un spectru

mai larg de actiune decat oricare dintre partile

plantei.

In martie, inmuguresc bradul, pinul, plopul si salcia.

Mugurii de brad cresc in varful crengutelor, ca

niste inflorescente, si sunt usor de recunoscut dupa

culoarea de un verde crud, voios, optimist.

Mugurii de brad au un gust dulce-acrisor si

sunt puternic aromati. Se pastreaza foarte bine la

frigider, in pungi de hartie. Siropul din muguri, un

medicament natural deosebit de eficient, este

recomandat astenicilor, bolnavilor de plamani,

copiilor care nu au pofta de mancare, persoanelor

slabite dupa o boala lunga si grea.

Pinul, o ruda foarte apropiata a bradului, are

proprietati asemanatoare acestuia, mugurii se

folosesc in acelasi mod, doar ca se recomanda si in

alte afectiuni. Mugurii de pin se recoltează în lunile

martie-aprilie de pe ramurile laterale, înainte de

17

desfacere, când au lungimea sub 5 cm. Se rup împreună cu ramurile subţiri. După uscare,

mugurii păstrează un miros aromat şi gust amărui, dacă se conservă în saci de hârtie.

Preparatele din muguri de pin sunt recomandate, în special, în bolile pulmonare, dar şi în

inflamaţii ale căilor respiratorii şi în boli ale sistemului nervos. Spre deosebire de mugurii de

brad care cresc pofta de mancare, trei, patru muguri de pin, mestecati inainte de masa, scad

pofta de mancare, datorita rasinilor din continut si aromei foarte puternice. Siropul din muguri

de pin are efecte diuretice, depurative si antiinflamatoare.

Mugurii de plop negru se pot recolta de la

sfarsitul lui februarie pana la inceputul lui aprilie,

preferabil inainte de dezvoltarea frunzelor, direct

de pe ramuri. Mugurii sunt ovoizi, luciosi, rasinosi

in interior, de culoare brun-deschis pana la brun.

Au o aromă dulce-amăruie, foarte asemănătoare cu

a propolisului. De altfel, mugurii de plop sunt

consideraţi un adevărat "propolis vegetal", cu

proprietăţi excelente de prevenire şi combatere a infecţiilor, de stimulare imunitară a

întregului organism, de combatere a bolilor aparatului respirator.

Mugurii de plop se usucă cât mai repede, pentru a se evita desfacerea lor. Se foloseşte

uscarea naturală pe rame, rogojini, hârtie, în strat subţire, pentru a nu se lipi, în spaţii bine

aerisite.

Au efect antiseptic si cicatrizant,

antiinflamator, expectorant, diuretic si analgesic,

datorita salicinei.

Salcia este primul copac care infrunzeste

primavara. Alaturi de frunze si scoarta de pe ramurile

tinere, de la salcie se recolteaza si mugurii, la

inceputul primaverii. Maceratul din muguri de salcie

se recomanda in insomnie, isterie si tulburari

psihosomatice.

Mesteacanul . Arbore cu scoarţa albă şi netedă în tinereţe, crăpându-se la bătrâneţe.

Mugurii se recoltează de pe ramurile tinere prin strujire.

18

Mugurii conţin ulei volatil în componenţa căruia întră betulina, betulol, cariofilen; se mai

conţin flavonozide, compuşi triterpenici. Infuzia, decoctul din frunze şi muguri posedă acţiune

diuretică (la edeme de provinenţă renală şi cardiacă) şi colagogă (la colecistite).

Perioada optima de recoltare a mugurilor

Denumirea

plantei

Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sept Oct Noi Dec

Ienupar X X X

Pin X X X

Plop X X X

Vasc X X X

19

Plantele medicinale si aromatice pot fi obtinute din flora spontana sau prin cultivare, la

recoltarea acestora fiind necesara indeplinirea acelorasi conditii cu mentiunea ca la speciile

recoltate din flora spontana trebuie evitata recoltarea excesiva, in vederea prevenirii disparitiei

acestora.

Recoltarea plantelor medicinale si aromatice, reprezinta prima etapa in prelucrarea

primara a produsului vegetal, prin care acesta este pregatit pentru utilizarea in diferite ramuri

ale industriei.

Recoltarea plantelor medicinale si aromatice, facuta in conditii optime este determinanta

pentru obtinerea unei materii prime de calitate si in aceeasi masura pentru un randament de

prelucrare crescut..

Recoltarea organelor necorespunzatoare, premature sau tardive, uscarea neglijenta sau

conservarea neadecvata pot duce la compromiterea produsului vegetal (herba).

Modalitati de recoltare

- Mecanizat (mai putin frecvent in flora spontana) cu combina, pluguri, dislocatoare,

cositori si tocatoare;

- Manual: seceri, coase, cutite, cazmale, piepteni speciali;

Conditii de recoltare

Conditiile de recoltare se refera pe de o parte, la caracteristicile meteorologice ale

perioadei in care se colecteaza plantele: vreme calda, fara precipitatii; la unele specii sunt

mentionate momente optime cum ar fi: pe roua (petale de trandafir), si pe de alta parte la

fenofaza optima (momentul de vegetatie in care planta are cel mai bun potential productiv si

calitativ).

Conditiile de calitate

- Caracterizarea biomorfologica si botanica a speciilor privind: aspectul, culoarea,

mirosul, gustul, descrierea botanica macro si microscopica, puritatea (corpuri straine si

impuritati minerale).

- Caracterizarea chimica a plantelor medicinale si aromatice, include determinarea

cantitativa a compusilor chimici raspunzatori pentru efectul terapeutic: glicozizi, alcaloizi,

uleiuri volatile, etc.

- Determinarea nivelului de contaminanti (pesticide si metale grele) din plante. In functie

de destinatia plantelor medicinale si aromatice, acestea trebuie transportate in conditii optime

fie

la procesator, fie pe piata, caz in care distributia trebuie facuta imediat.

RECOLTAREA FLORILOR VEGETALE

20

Salcamul Înflorește primăvara târziu, în luna mai-

iunie.

Salcâmul trăiește în jur de 100 de ani și

face parte din categoria arborilor cu lemn

de esență tare, fiind greu, dur și deosebit

de rezistent la umezeală

Galbenelele. Recoltarea se executa cand s-au deschis

primele 2-3 randuri de flori ligulate,

incepand cu luna iunie si continuand

pana in octombrie. Recoltarea se face

pe timp insorit, de indata ce s-a ridicat

roua pana seara.

Florile ligulate si antodiile se culeg

manual in cosuri, la inceput la intervale

de 2-3 zile apoi mai rar. Cu cat se

recolteaza mai regulat, cu atat plantele

formeaza mai multe inflorescente.

Lavanda.

Pentru suprafetele mici, unde recoltatul se

poate executa rapid, cea mai potrivita

inflorire pentru recoltare este in faza de 75%.

Acolo insa unde din diferite motive perioada

de recoltare se va prelungi (suprafete mari,

capacitati reduse de prelucrare), se

recomanda ca recoltatul sa inceapa in faza de

inflorire 50% si sa se tremine cel mai tarziu

in faza de inflorire 100%.

Inflorescentele de lavanda se recolteaza

manual cu secera sau cu ajutorul masinilor

speciale montate pe tractoare. Inflorescentele

recoltate se pun in cosuri si se transporta

imediat la unitatile de distilare.

21

Paducelul. Este un arbust spinos, lemnos, de 2-5 m

ramificat.

Florile albe, dispuse in corimbe, alcatuite

din 5 sepale persistente, 5 petale albe,

cca 20 stamine ovoidate. Infloreste in

mai –iunie.Florile se aduna in aprilie-

iunie, cand sant complet deschise pe

timp uscat si se usuca numai la umbra,

intinse in straturi subtiri .

Rostopasca. Rostopasca poate fi culeasa de la inceputul

lui mai (sfarsitul lui aprilie), cand incepe

inflorirea, pana la sfarsitul lui noiembrie

Se taie partile aeriene ( flori) cu un cutit si se

transporta la locul de uscare cat mai

repede. In timpul recoltarii mana trebuie

protejata cu manusi daca nu vrem ca pielea sa

capete pentru cateva zile o nuanta galben-

negricioasa de la sucul plantei.

O masura de protectie foarte importanta in

timpul recoltarii este ca mana sa nu fie dusa

la ochi, la gura ori in alt loc sensibil,

deoarece Rostopasca este foarte iritanta.

Socul. Florile mici, albe sau slab

gălbui, sunt grupate în

inflorescenţe umbeliforme,

sunt hermafrodite,

pentamere.

Recoltarea se face pe timp

frumos, după ce se ridică

roua tăind cu foarfeca sau

cuţitul întreaga inflorescenţă

imediat de sub locul de

ramificare.

Inflorescenţele recoltate se pun la uscare la soare puternic,

22

Ciubotica cucului .

Florile sunt regulate avand 5 sepale

unite intr-un tub care formeaza

caliciul. Caliciul este usor umflat, de

culoare verde-galbuie, acoperit cu

peri. Petalele sunt de asemeni in

numar de 5, unite intre ele in forma

de palnie, formand corola.

Infloreste in lunile aprilie-mai.

Ciubotica cucului creste prin poiene

si pasuni din regiunea dealurilor si a

muntilor.

Lumanarica

Recoltare : nu toate florile de la o

planta se deschid o data, ci

succesiv , incepand de la baza

inflorescentei spre varf. Adunarea

lor se face in aceeasi ordine, treptat

numai in timpul infloritului, in

iunie octombrie. Se culeg pe timp

frumos, numai petale galben-aurii

si se usuca la umbra in incaperi

foarte bine aerisite sau in aer

incalzit la temperatura de 35-40C.

Frunzele se aduna in mai-august si

se usuca la fel ca si florile.

Fumul-pamantului

Planta anuala, pitica, ierboasa, inalta de

20-70 cm, glabra, cenusie.

Frunzele sunt imparipenate, cu segmente

lanceolate, verde pal.

Florile sunt rozacee, viorii, purpurii,

violete, albe spre baza si rosii la varf,

dispuse in raceme terminale. Infloreste in

mai-septembrie.

23

Musetel.

Perioada optima de

recoltare a florilor

de musetel este

determinata de pozitia

ligulelor (albe) si a florilor

tubuloase (galbene). In

momentul deschiderii florii

de musetel, florile ligulate

din jurul receptaculului au

o pozitie de scut, iar florile

tubuloase sunt de culoare

verde. In cateva zile,

ligulele, tind sa se

indeparteze de receptacul si

sa adopte o pozitie plana.

Florile tubuloase de la baza

incep sa se deschida si sa

capete culoarea galbena.

Cand florile tubuloase

de musetel devin aproape

in totalitate galbene, iar

ligulele se apleaca noaptea

spre baza plantei,

consideram ca este

momentul optim pentru

recoltare. Este indicat ca

recoltarea musetelului sa se

realizeze cand in varful

inflorescentei mai exista

totusi cateva flori tubulare inca verzi. Daca se va intarzia recoltarea, inflorescentele

de musetel se vor dezintegra la uscare. In schimb, daca recoltarea florilor de musetel

se va face prea devreme, acestea se vor brunifica foarte usor si vor contine o cantitate

foarte mica de ulei volatil.

Momentul optim pentru recoltare este atunci cand majoritatea florilor din cultura

de musetel sunt pregatite de recoltare. Nu se recolteaza musetelul pe vreme ploioasa!

Momentul optim pentru recoltarea musetelului este dimineata, pana in ora pranzului,

cand in flori se acumuleaza o cantitate maxima de uleiuri volatile. Spre seara, aceasta

tendinta se reduce.

Moduri de recoltare a musetelului: - cu mana – se culege manual floare cu floare, acest procedeu fiin neeconomic, deoarece

un culegator poate aduna maxim 4 kg de flori intr-o zi

- cu pieptenele de cap – se dubleaza randamentul

24

- cu recoltatori speciali, denumiti piepteni de musetel.

Coada soricelului.

Florile sunt grupate in partea

superioara sub forma unor umbrelute.

Recoltare - florile se culeg inainte de

inflorirea completa a plantei.

Perioada de inflorire este cuprinsa in

intervalul iunie-septembrie.

Se culege pe vreme uscata, de

preferinta in miezul zilei, cand are

concentratia maxima de uleiuri

volatile.

Pentru cules, avem nevoie de un

cutitas sau, mai bine, de o foarfeca de

gradina, cu care se taie tulpina

inflorita.

Flori de tei.

Florile de Tilia platyphyllos

(tei cu frunza mare) şi T

cordata (tei pucios) formează

împreună produsul Flores

Tiliae oficinalis şi se culeg -

primele la începutul lui iunie,

celelalte după circa două

săptămîni, la începutul

înfloririi, cînd o parte din flori

sînt încă în boboc.

Florile de Tilia tomentosa se

culeg cel mai tîrziu, la

începutul lui iulie, cu sau fără

bractee, fără a se amesteca cu

cele ale celorlalte două specii.

Recoltarea se face numai pe

timp frumos, la un interval de

1-2 zile după ultima ploaie, necesitînd scări duble, foarfeci de pomi cu coada lungă

etc. Este de dorit ca tăierile de tei care se fac în păduri să se coreleze cu perioada

înfloritului, fiind cel mai lesnicios mod de recoltare.

De la arborii care nu se doboară se recoltează produsul cu mîna sau se taie cu foarfeca

de pomi ramurile tinere de 1 an de pe care se iau florile.

Recoltarea florilor din parcuri, spaţii verzi, de pe şosele etc. trebuie să se facă în aşa fel

încît să nu fie afectat aspectul ornamental al arborilor, floare cu floare sau vîrfuri mici

de crenguţe, evitîndu-se dezbinările de ramuri sau taieri de ramuri mari.

25

Nalba

Florile si frunzele se recolteaza fara

codite, in lunile iulie-august.

Se ususca la umbra in incaperi aerisite,

intinse in straturi subtiri.

Pelin

Florile foarte mirositoare, sant

galbene, dispuse in mici capitule

globuloase, grupate in raceme

terminale. Infloreste in iulie-

septembrie

Ramurile florifere in iulie-august,

cand sant complet inflorite.

Potbal

Floarea are culoare galbena-aurie. Florile

au un miros placut si gust fad, se deschid

numai pe vreme frumoasa, iar pe vreme

urata se inchid si se apleaca in jos.

Infloreste din februarie pana in

aprilie.Florile galbene, infloresc foarte

timpuriu primavara;

Florile se culeg in stare de boboci, fara

codite(peduncul), se culeg in prima faza a

infloririi , inainte de a a junge la maturitate

completa; in lunile martie-aprilie. Florile

recoltate se pun in cosuri, ca sa nu se

striveasca

26

Sulfina

Florile mici, galbene , dispuse in raceme

lungi, se dezvolta la subtioara frunzelor .

infloreste in mai- august. se recolteaza in timpul infloritului (mai-

august). Se usuca la umbra.

Sunatoare

Florile sale galben-auriu , grupate in

umbele, se recunosc usor dupa sucul

rosu pe care il obtinem cand le presam

intre degete.

Se recolteaza atat florile Flores

hyperici cat si herba -Herba hyperici,

in lunile iunie-iulie, cand incep sa se

deschida. Daca se recolteaza mai

tarziu, florile se inrosesc in timpul

uscarii si devin necorespunzatoare.

Florile trebuie sa-si pastreze si dupa

uscare culoarea galben-aurie si sa fie

fara codite. Se admit frunzulite

amestecate printre flori. Nu se admit

flori inrosite.

Talpa Gastei

Florile sunt mici, rozacee, dispuse in

verticile multiflore, axilare. Infloreste in

iunie-septembrie.

Creste pe marginea drumurilor, pe langa

garduri, in locuri necultivate.

27

Ventrilica

Florile sunt mici, de culoare albastru- deschis,

liliachiu, sau alb-roz.

Timpul infloririi este din mai pana in august.

Se culege partea inflorita a tulpinilor.

Cele mai eficiente sant plantele care cresc la

marginea padurilor si sub stejar .

Urzica moarta

Florile sant albe sau alb-galbui,

dispuse axilar ila baza frunzelor.

Infloreste in lunile aprilie-iulie.

Se recolteaza herba sau numai

florile, fara caliciu

Se recomanda intrebuintarea

florilor proaspete, deoarece prin

uscare eficacitatea acestora scade.

Trifoiul rosu

Florile sunt rosii-purpurii , rar albe, dispuse in

capitule globuloase, singuratice

creste prin fanete, pasuni.

se aduna in timpul infloritului, in mai-

septembrie si se usuca la umbra.

Toporas

Florile odorate, violete, rosiatice sau albe,

lung pedunculate, singuratice sau aplecate

Florile se recolteaza in aprilie-mai,

28

Procese tehnice de recoltare In functie de organul plantei medicinale si aromatice care se recolteaza , se utilizeaza o serie

de procese tehnice dupa cum urmeaza:

Taierea se realizeaza prin segmentarea transversala a plantei, o singura data la o inaltime de 7-

10 cm fata de sol, distanta solicitata de cerintele agrotehnice de exploatare a utilajelor.

Aceast proces tehnic se realizeaza cu dispozitive specializate tip foarfeca, cositori, vindrovere fara

valturi de strivire echipate cu aparate de taiere cu dublu cutit.

Tocarea se realizeaza prin segmentarea multipla, la anumite lungimi a plantelor taiate, cu

ajutorul tocǎtorilor mecanice sau combine de furaje.

Ruperea se realizeaza prin creerea unei tensiuni in tija florala, cu o forta tip soc, tragand de

florile si inflorescentele plantelor medicinale si aromatice sau cu o forta constanta . Un

cilindru rotativ , interacţionează cu rotorul mobil pentru a efectua separarea capului florii de

tulpină. Cilindrul si rotorul se rotesc in sensuri opuse cu viteze periferice mai mari decât viteza

de deplasare transversală a maşinii pentru a induce tensiune în tulpina plantei angajate în

vecinătatea capului florii şi eliberează de tensiune tulpina în vecinătatea rădăcinilor, în timp ce

floarea este desprinsă de tulpină după ce aceasta este antrenată de mişcarea cilindrului rotativ.

29

RECOLTAREA SEMINTELOR

Se recolteaza la maturitatea deplina, moment recunoscut dupa culoare si forma, ex.:

coriandru, mustar, fenicul, armurariu, castane, macese, salvie, cimbru, craite, roinita,

galbenele, anghinare, patlagina, cicoare.

Semintele trebuie colectate numai de la plantele viguroase, in perfecta stare de

sanatate. In acest fel, nu exista riscul ca boala respectiva sa existe in seminte si sa fie

transferata viitoarei generatii de plante. Pe langa plantele bolnave, se evita recoltarea

semintelor de la plantele care au crescut greu. Pentru recoltare, se aleg acele plante

care au crescut intr-un mod satisfacator, care au inaltimea, vigurozitatea, aroma,

culoarea dorita.

Alte plante de evitat pentru recoltarea semintelor sunt cele hibride. Acestea din

urma se obtin prin incrucisarea a doua plante genetic diferite pentru a obtine un soi

superior. Insa generatiile plantelor obtinute din semintele hibrizilor tind sa aiba

aceleasi caracteristici ca cele ale plantelor initiale, de dinainte de incrucisare (plante cu

polenizare libera). In alte cazuri, semintele hibrizilor sunt sterile si de aceea trebuie

evitate.

Semintele colectate de la plante care se autopolenizeaza au mari sanse sa se prinda

si sa faca plantele dorite.

Pentru recoltarea semintelor, alege o zi insorita si uscata, cele recoltate pe timp umed

putand mucegaii. In cazul rosiilor, castravetilor si ardeilor, este recomandat ca acestea

sa fie foarte bine coapte cand se colecteaza semintele.

Castravetii si dovleceii de vara pot fi lasati pe planta pana dupa primul inghet,

dupa care se separa semintele de pulpa si se usuca semintele la temperatura camerei.

In cazul altor legume sau a florilor, se asteapta pana cand semintele se usuca si se

aduna inainte sa se scuture. Semintele nu trebuie lasate nici prea mult sa stea pe plante

inainte de recoltare.

Semintele florilor pot fi recoltate cand floarea s-a ofilit sau cand aceasta are un

aspect pufos. Plantele cu pastai au seminte bune de colectat cand pastaia s-a uscat si a

devenit maro. Semintele fructelor se recolteaza cand fructul este copt in cea mai mare

parte.

Nu exista un stil anume, tehnica fiind foarte usoara, majoritatea semintelor

recoltandu-se cu mana. Totul depinde de speciile de plante, scopul fiinde sa recoltezi

doar semintele mature, bine uscate. Cand capsulele incep sa se brunifice, se rup de la

baza, deasupra unei coli sau pungi de hartie

si se scutura pana cad semintele.

ARMURARIU (Silybum marianum)

Armurariu este o planta anuala, erbacee de

la care se recolteaza samanta.

De la armurariu se recolteaza semintele

cu ajutorul combinei reglata corespunzator.

Se recolteaza in perioada cand 80% din

antodii sunt uscate, insa inainte ca acestea

sa elibereze samanta, care datorita prezentei

30

papusului este usor imprastiata. Recoltarea se face pe vreme uscata si senina. Samanta

se recolteaza cu combina de cereale

MUSTAR ALB (Sinapis alba)

Mustarul alb este o planta anuala, erbacee, de la

care se recolteaza samanta.

Epoca optima este situata in faza maturizarii

depline a semintelor, care se coloreaza in galben-

auriu, intraga planta fiind de culoare galbena.

Aceasta epoca este recomandata in cazul in care

cultura se recolteaza cu combina de cereale. Daca

recoltarea se face in doua faze, se va incepe mai

devreme de epoca indicata, prin taiere cu cositoarea

si se va treiera pe brazda cu combina.

Modul de recoltare

Recoltarea direct din lan se face cu combina de recoltat cereale .La recoltare

trebuie sa se acorde atentie mare reglarii combinei, pentru a reduce cat mai mult

pierderile prin scuturare sau prin ramanerea fructelor in resturile de tulpini. Recoltatul

in doua faze impune folosirea vindroverului sau a masinii de recoltat mazare cu cutit,

care lasa plantele taiate in brazda. Taierea tulpinilor trebuie facuta cat mai sus posibil.

Dupa uscarea fructelor, plantele de mustar vor fi treierate cu combina pregatita cu

pick-up.

31

PATLAGINA (Plantago lanceolata)

Patlagina -este o planta perena, erbacee, de la care se

recolteaza frunzele pentru procesare si samanata pentru

infiintarea culturii.

Semintele de patlagina se recolteaza in al doilea an de

vegetatie, cand 70% din inflorescente s-au brunificat si

semintele au culoarea specifica speciei Inflorescentele se

taie cu secera, se usuca pe platforme betonate, se treiera

la stationar cu combina de cereale, iar samanta se

conditioneaza.

VALERIANA (Valeriana officinalis) Valeriana este o planta perena, erbacee, de la care se

recolteaza radacina si semintele.

Semintele de valeriana se formeaza in al doilea an de

vegetatie, se maturizeaza esalonat si se scutura foarte

usor din inflorescenta recoltandu-se in mai multe etape.

Pe masura ce semintele ajung la maturitate (cand 20%

din seminte a aparut puful si au culoarea galben-brun).

Se recomanda scuturarea inflorescentelor in cosuri

captusite cu tifon sau hartie, de cateva ori, apoi taierea

inflorescentelor cu secera, dimineata, pe roua, asezarea

lor pe platforme acoperite, pentru maturizarea restului

semintelor si treierarea cu batoza sau combina (reglarea

vantului trebuie sa se faca cu atentie).

GALBENELE

Recoltarea se executa cand s-au deschis primele 2-3

randuri de flori ligulate, incepand cu luna iunie si

continuand pana in octombrie. Recoltarea se face pe timp

insorit, de indata ce s-a ridicat roua pana seara.

Semintele de galbenele se recolteaza la maturitatea

deplina, cand au un aspect cafeniu si se desprind cu

usurinta din inflorescenta. Florile ligulate si antodiile se

culeg manual in cosuri, la inceput la intervale de 2-3 zile

apoi mai rar. Cu cat se recolteaza mai regulat, cu atat

plantele formeaza mai multe inflorescente.De pe un hectar se realizeaza productii

medii de 15-30 g flori ligulate in stare proaspata sau 40-90 g inflorescente

proaspete.Din loturile destinate producerii materialului de inmultire, care se recolteaza

cu combina sau manual cu secera, se pot obtine productii medii de 6-8 g seminte/ha.

32

RECOLTAREA SCOARTEI COPACILOR

Proces recoltare

Decojirea copacilor este procesul prin care scoarta este indepartata de pe trunchiul si

ramurile acestora. Aceasta operatiune delicata pare a fi usoara atunci cand e facuta de oameni

experimentati. Echipele specializate in recoltarea scoartei folosesc macete pentru a taia

scoarta felii (cu cat feliile sunt mai mari cu atat e mai bine) si dupa aceea folosesc lama

metalica pentru a dezlipi bucatile de scoarta de copac. Chiar daca munca este istovitoare

"seceratorii" trebuie sa nu distruga membrana dintre trunchiul copacului si scoarta. Daca

aceasta este distrusa atunci copacul slabeste sau poate chiar sa moara. Aceasta membrana este

cea care asigura cresterea copacului. Anul decojirii este foarte important pentru ca urmatoarea

decojire sa fie facuta la momentul optim (dupa 9-10 ani). De aceea dupa decojire se scrie cu

vopsea ultima cifra a anului respectiv ( de exemplu daca decojirea a avut loc in 2001, cifra 1

este imptrimata pe copac). Astfel atat proprietarii cat si autoritatile sunt siguri ca recoltarea

scoartei se face la 9 ani dupa cea dinainte. Aceasta regula impreuna legile padurilor de stejar

de pluta sunt cele care protejeaza stejarii si asigura producerea unei plute de calitate.

Fiecare copac este astfel o sursa regenerabila de materie prima. Pluta este recoltata periodic

din acelasi copac si aceasta recoltare se face de generatii diferite de oameni pana cand copacul

ajunge la 200 de ani. In primii 80 de ani de viata un copac poate produce aproximativ 200 kg

de pluta, cantitate suficienta pentru 25.000 de dopuri de pluta. Cea mai mare recolta de pluta

de pe un stejar a fost inregistrata in 1889 in Portugalia: 1755 kg

33

Scopuri terapeutice

Scoarta copacilor, fiarta, zdrobita sau macinata, vindeca rani, intareste organismul,

ferindu-l de infectiile sezonului rece,si alunga boli dintre cele mai diverse. De-a lungul

timpului, scoarta copacilor a avut diferite intrebuintari pana cand oamenii au realizat ca e

buna ca medicament in diferite afectiuni.

Salcia, primul copac de la noi care infrunzeste primavara, se foloseste de mii de ani

pentru alungarea durerilor de tot felul. Are efecte tonice, antiseptice si antiinflamatoare,

sedative, astringente si antireumatismale.

Decoctul de coaja de salcie este folosit ca leac impotriva

febrei, a nevralgiilor, reumatismului si gutei. Se pun la fiert,

pentru 20 - 30 de minute, doua linguri de planta uscata, in

250 ml de apa.

Crusinul este una dintre cele mai folosite plante de la noi in

caz de constipatie.

De la stejar, in scop terapeutic, se foloseste scoarta

ramurilor tinere, care contine tanini, are gust astringent si

este lipsita de miros. Preparatele din coaja de stejar au o actiune astringenta, combat diareea

acuta, indigestia si hemostatica, reducand sangerarile in

caz de ciclu menstrual abundent, eliminarea de sange prin

tuse ori sange in urina.

Ceaiul din scoarta de stejar se prepara punand la fiert,

pentru 20 de minute, doua lingurite de scoarta maruntita

intr-un sfert de litru de apa. Este excelent in combaterea

febrei, in amigdalita si colici abdominale, faringite,

intoxicatii cu metale grele.

Mesteacanul, un arbore inalt care poate ajunge la 25 - 30 de

metri, are o coaja alba, caracteristica. Cura cu decoct din

coaja de mesteacan are efecte digestive, depurative si

antiulceroase. Decoctul este eficient in ulcerul gastric, dar si

in tratamentul intern al unor boli de piele, cum ar fi acneea.

Maceratul din scoarta de mesteacan este recomandat

impotriva pistruilor si a petelor. Se obtine punand 100 de

grame de scoarta bine uscata intr-un litru de vin rosu.

Amestecul poate fi folosit dupa 8 zile. Se pun comprese pe

zonele afectate de doua ori pe zi.

Ulmul are actiune antiinflamatoare si emolienta asupra

mucoasei intestinale. Este un antioxidant si detoxifiant de

exceptie.

Decoctul din scoarta de ulm diminueaza gazele, este eficient

impotriva ulcerului, colitei, intoxicatiilor alimentare. Este

recomandat, de asemenea, si in diferite forme de anemie si

probleme de coagulare a sangelui. Se prepara punand doua

lingurite de scoarta bine uscata si maruntata la o cana de apa. Amestecul se lasa la fiert zece

minute. Se recomanda cate o cana de decoct neindulcit de trei ori pe zi.

34

USCAREA PLANTELOR VEGETALE

Uscarea plantelor medicinale este unul dintre cei mai importanti factori care poate influenta

calitatea acestora, imediat duparecoltare. Prin uscare, produsele vegetale se stabilizeaza,

datorita inactivarii enzimelor continute.

Plantele trebuie uscate imediat dupa recoltare si sortare, pentru ca apa continuta

favorizeaza (sub influenta luminii si a oxigenului din aer) o serie de reactii chimice si fizice

care degradeaza produsul si micsoreaza cantitatea initiala de principii active. Principiile active

sau substantele active sunt responsabile pentru efectele tarapeutice ale plantelor medicinale.

Plantele nu trebuie sa inceapa sa transpire, pentru a impiedica mucegairea, ori fermentarea

acestora.

Prin eliminarea apei din produsele vegetale se poate evita formarea unor compusi noi, care

sa modifice efectele curative ale plantelor medicinale. Uscarea produce, in cazul anumitor

plante, schimbari benefice care accentueaza efectele terapeutice (spre exemplu continutul in

uleiuri esentiale al semintelor de chimen se dubleaza dupa un an de zile).

Uscarea plantelor duce la o micsorare considerabila (40-85%) a greutatii si volumului

acestora, schimbandu-li-se forma si culoarea initiale.

Uscarea plantelor se poate realiza in doua modalitati, iar in articolul de fata prezentam

prima varianta.

– in mod natural, la temperatura ambianta, la soare sau la umbra.

– artificial cu ajutorul unor etuve speciale sau cuptoare.

Durata uscarii naturale variaza in functie de produsul vegetal si de anotimp. Astfel, in cursul

verii frunzele, florile si ierburile se usuca in decurs de 3-7 zile. Radacinile sau scoartele se

usuca mult mai lent timp de 20-30 de zile.

Reguli generale de uscare a plantelor medicinale: Imediat dupa recoltare, plantele se sorteaza si se indeparteaza partile patate, atacate de

insecte, mucegaite sau putrezite, precum si corpurile straine. Uneori este necesara

spalarea plantelor pentru indepartarea mizeriei sau a pamantului. Spalarea se face rapid

sub jet de apa rece astfel incat sa se evite dizolvarea unor principii active in apa.

Radacinile, rizomii si bulbii se curata prin spalare sub jet puternic de apa rece.

In mod ideal, uscarea se realizeaza aranjand plantele in straturi cat mai subtiri, ajezate

pe rame de lemn prevazute cu tifon, astfel incat aerul sa circule si sa nu fie nevoie de a

intoarce zilnic plantele de pe o parte pe alta. Locul unde se face uscarea trebuie sa fie

uscat, bine aerisit, fara praf sau insecte.

Uscarea se poate realiza si in aer liber, la soare sau la umbra, in functie de principiile

active ale produsului vegetal.

Scoarta, ramurile si lemnul se usuca de obicei la temperatura obisnuita, de 24-25

grade C, deoarece avand umiditate relativ scazuta, pot fi uscate lent, intr-un interval de

timp ceva mai mare (20-30 de zile). Dupa uscare, unele produse vegetale pot fi folosite

imediat, iar altele dupa o anumita perioada de timp. Spre exemplu scoarta de crusin se

pastreaza un an dupa uscare si apoi este folosita. Scoarta proaspata de crusin produce

efecte secundare neplacute precum greata, stare de voma, dureri de stomac.

35

Frunzele se usuca la temperaturi mai ridicate (40-60 grade C), direct la soare sau in

locuri foarte calduroase (podul casei), timp de mai multe zile. Aceste temperaturi sunt

necesare deoarece, prin uscare lenta clorofila sufera modificari ce altereaza calitatile

medicinale ale plantei.

Florile se usuca la o temperatura de aproximativ 40 grade C, prin expunere la soare

acoperite cu hartie pentru a-si pastra culoarea si mirosul.

Fructele, semintele si mugurii se usuca la temperaturi ridicate cuprinse intre 40-100

grade C, datorita umiditatii crescute sau a substantelor uleioase care impiedica o uscare

eficienta realizata la temperatura camerei intr-un timp mai lent. Asadar, uscarea acestora

se face in cuptor, la flacara foarte mica, incercandu-se sa se controleze cat mai bine

temperatura.

Partile vegetale care contin uleiuri volatile se usuca la temperatura de 30-35 grade C,

separat de alte plante pentru a nu se transmite mirosul de la o planta la alta.

Cum stim ca un produs vegetal este corect uscat? O planta medicinala uscata corect ramane intreaga, pastrandu-si mirosul caracteristic.

Frunzele si florile uscate corect se incretesc si produc un zgomot caracteristic la zdrobirea cu

degetele: se sfarama cu mici trosnituri.

Fructele uscate se pot si ele zdrobi cu degetele, iar cand se lovesc intre ele produc un zgomot

sec.

Scoartele si radacinile uscate la indoire trebuie sa se rupa cu zgomot. Scoartele prin uscare

iau forma de tuburi sau jgheab, iar suprafetele radacinilor devin striate.

36

CONDITIONAREA PLANTELOR VEGETALE

Conditionarea – consta in aducerea produselor vegetale la normele de calitate

standardizate: se selecteaza de partile degradate sau de impuritatile ramase, se taie la

dimensiunile cerute, se pulverizeaza, se mai tin putin in incaperi cu o umiditate relative a

aerului de 24-26% pentru a isi recapata elasticitatea.

Albastrele (Centaurea cyanus)

Materia prima: -flori lungi de 11 - 14 mm si late de 6 - 8

mm recoltate in timpul infloririi cu peduncul de maximum

1 cm. Florile discului au culoare violacee, iar cele

marginale albastra. Au gust dulceag, usor astrigent.

Conditionarea plantei:

-Se indeparteaza inflorescentele decolorate, trecute in

fructificare

Armurariu ( Silybum marianum / Carduus marianus )

Materia prima: fructele - achene lungi de 6-7 mm, netede,

de culoare galben-bruna pana la brun-negru, uneori brune

cu pete mai inchise. Fara miros sau gust caracteristice.

Conditionarea plantei: - fructele recoltate se

conditioneaza

Cicoare (Cichorium intybus)

Materia prima: partea aeriana a cicorii (herba) - formata

din partile aeriene ale plantei recoltate in timpul infloririi.

Frunzele bazale sunt lungi de 15 - 20 cm, late de 1 - 5 cm,

ovale, usor sinuoase pe margini si paroase pe fata

inferioara (mai ales pe nervura mediana); frunzele

tulpinale sunt mai mici, lunguiete pana la lanceolate.

Antodiile sunt geminate (dispuse cate 2 alipite) sau

aglomerate, cu flori ligulate de culoare albastra, sesile sau

scurt pedun-culate.

Conditionarea plantei: - Partea aeriana se curata de tulpini lignificate, ca si de frunze

brunificate sau ingalbenite.

Cimbru (Thymus vulgaris)

Materia prima: partea supraterestra (herba): formata din

partile aeriene nelignificate ale plantei recoltate inainte de

inflorire.

37

Conditionarea plantei: - Inainte de a se pune la uscare, din produs se indeparteaza tulpinile

groase si alte impuritati.

Cimbrul de gradina (Satureja hortensis)

Materia prima: Herba Saturejae - formata din ramuri tinere cu frunze

opuse, scurt petiolate , lungi de 1 - 3 cm, late de 2 - 5 mm, cu

marginea intreaga de culoare verde, cu flori mici de culoare alba-roz.

Mirosul este placut aromat, mai pronuntat prin frecare, gustul

pronuntat aromatic.

Conditionarea plantei: - inainte de a se pune la uscare, din produs se

indeparteaza tulpinile groase si alte impuritati.

Craite (Tagetes patula, Tagetes erecta)

Materia prima: Momentul optim de recoltare il constituie

deschiderea a peste 70% din florile linguate.

Conditionarea plantei: - sunt indepartate receptaculul,

impuritatile si corpurile straine.

Fenicul (Foeniculum vulgare)

Materia prima: fructe de fenicul (fructus): deoarece fructele

de fenicul se scutura usor si trebuie sa aiba o culoare verzuie

cu usoare nuante brune pentru a corespunde necesitatilor de

consum, ele se recolteaza in doua faze.

Conditionarea plantei: fructele de fenicul trebuie

conditionate pentru a elimina

din ele corpurile straine. La conditionare cu selectorul se folosesc site in urmatoarele

dimensiuni: sita mica cu orificii rotunde de 3 - 3,5 mm, cu deschizaturi dreptunghiulare de 3,5

- 4 mm; sita mare cu orificii rotunde de 2 - 2,5 mm, cu deschizaturi dreptunghiulare de 2,5 - 5

mm, precum si sitele de panza de sarma numerele 14 -16 -18.

Musetel (Matricaria camomilia)

Materia prima: - flori compuse dispuse in antodii

heterogame late de 15 - 20 mm, rar mai late, cu involucru

semiglobulos; receptaculul emisferic sau conic, inalt de

aproape 6 mm si lat de cea 2 mm este gol la interior.

Conditionarea plantei: - Musetelul trebuie vinturat si ciuruit

prin ciurul mecanic sau manual care are 2 site confectionate

din tabla groasa de 1-1,5 mm: cea superioara cu ochiuri de 11

mm, iar cea inferioara de 7 mm. Prin aceste operatii se

38

urmareste eliminarea ierburilor, impuritatilor, resturilor de pamint, separarea musetelului pe

loturi, ca si racorirea produsului.

Patlagina (Plantago lanceolata.)

Materia prima: frunze (folium Plantaginis lanceolatae) - sunt de

forma alungit-lanceolata, ascutite la varf, cu petiol subtire si

lung, cu nervuri paralele mai vizibile pe partea inferioara, lungi

de cca 20 cm si late pana la 4 cm, cu marginea intreaga sau

indepartat denticulata.De culoare verde specific.

Conditionarea plantei: - din produs se inlatura tulpinile,

frunzele ingalbenite si cele atacate de insecte.

Roinita (Melissa officinalis L.)

Materia prima: frunzele (Folium Melissae)recoltate in timpul

infloririi.

Conditionarea plantei: - Partea aeriana poate fi conditionata

sumar pentru a fi prelucrata in stare proaspata pentru ulei volatil

sau poate fi uscata.

39

AMBALAREA ŞI ETICHETAREA

PRODUSELOR VEGETALE

• Definirea şi clasificarea ambalajelor

Odată cu dezvoltarea şi diversificarea productiei de bunuri, asistăm la

evolutii spectaculoase şi în domeniul productiei de ambalaje, căruia i se impun

cerinte din ce în ce mai complexe.

Din punct de vedere tehnic, ambalajul este definit ca un ansamblu de

materiale, destinat protectiei calitătii şi integritătii produselor şi facilitării

operatiilor de circulatie tehnică a mărfurilor.

Din punct de vedere economic, ambalajul poate fi apreciat ca un produs

finit oarecare, obtinut în urma unor eforturi materiale, financiare etc.

Institutul de Ambalare din Anglia are o viziune mai cuprinzătoare asupra

definirii ambalajului, conturând în acest sens trei directii.

• sistem coordonat de pregătire a bunurilor pentru transport, distributie,

depozitare, vânzare cu amănuntul şi consum;

• cale de asigurare a distributiei la consumatorul

final, în conditii optime şi cu costuri minime;

• functie tehnico - economică care urmăreşte

minimizarea costurilor la livrare.

De altfel şi termenul englez “packaging” este destul

de cuprinzător, extinzându-se asupra mai multor functii

ale ambalajelor, cu accent pe latura comercială: protectie,

conservare, uşurintă în utilizare, comunicare (prin

grafică, etichetare), facilitarea vânzării.

Ambalarea şi păstrarea plantelor vegetale se fac

după uscare, în saci (din material natural sau hartie) sau

în lăzi; altfel plantele se degradează şi pierd o parte bună

din principiile active.

Ambalarea părţilor ierboase se face pe timp noros

sau dimineaţa, când nu este prea cald, spre a se evita

sfărâmarea lor.

Părţile de plantă se pun în lăzi, saci de hârtie, saci

de pânză sau baloturi presate, conform standardului

pentru fiecare plantă.

40

Florile se ambalează în general în saci de hârtie

sau în lăzi căptuşite cu hârtie. Frunzele şi iarba se

ambalează în saci sau saltele de pânză. Când se

păstrează mai mult timp este bine ca ele să se preseze

în baloturi.

Rădăcinile se ambalează în general în saci de pânză, dar pot fi şi ele

presate.

Plantele ambalate vor fi etichetate, punându-se o etichetă în interiorul

sacului sau ambalajului respectiv, iar una în afară, pe ambalaj. Pe etichetă se

trece denumirea plantei, atât cea populară, cât şi cea ştiinţifică, părţile de plantă

care sunt ambalate (rădăcini, iarba, frunze, flori) şi eventual dacă vreţi să aveţi o

idee, greutatea lor.

În ceea ce priveşte clasificarea ambalajelor

utilizate pentru produsele vegetale, aceasta poate fi

făcută după mai multe criterii:

• după natura materialului din care sunt

realizate: ambalaje din hârtie şi carton; ambalaje din lemn; ambalaje din metal;

ambalaje din materiale plastice; ambalaje din materiale textile; ambalaje din

materiale complexe;

41

• după forma de prezentare: lăzi, cutii, pungi, saci, borcane, butelii,

flacoane, tuburi, bidoane, butoaie, canistre, caserole;

• după domeniul de utilizare: ambalaje de transport terestru, maritim sau

aerian; ambalaje de prezentare şi desfacere;

• după modul de circulatie: ambalaje refolosibile;

ambalaje nerefolosibile;

• după relatia cu mediul ambiant: ambalaje biodegradabile; ambalaje

care nu sunt biodegradabile.

Dintre principalii factori care trebuie avuti în vedere pentru alegerea

ambalajului optim mentionăm:

- caracteristicile produsului care se ambalează;

- conditiile de transport şi manipulare, cu influen ele şi solicitările

care intervin;

- caracteristicile şi aptitudinile materialelor de ambalaj;

- metoda de ambalare;

- cheltuielile ocazionate de realizarea şi transportul ambalajelor.

• Functiile ambalajelor

În epoca modernă circulatia mărfurilor fără ambalaj este aproape de

neconceput, discutându-se tot mai mult de sistemul bicomponent produs-

ambalaj (la nivel mondial aproximativ 99% din productia de mărfuri este

ambalată) şi rolul său în economia modernă. Ambalajul, ca însotitor al mărfii pe

tot circuitul producător-consumator, trebuie să îndeplinească o multitudine de

cerinte, grupate în literatura de specialitate în trei functii principale: conservarea

şi protectie a calitătii produselor; manipularea, transportul şi depozitarea;

promovare produselor.

42

2.1. Functia de conservare şi protectie a calitătii produselor alimentare

Rolul primordial al ambalajelor este cel de protectie a produselor şi de

asigurare a celor mai bune conditii pentru mentinerea valabilitătii lor. Această

functie vizează în principal două aspecte:

• Conservarea produsului prin protectie fată de factorii externi, aflati

în mediul înconjurător, cum sunt:

• factorii fizici (umiditatea relativa a aerului, particulele de praf din

atmosferă, lumina, temperatura etc.),

• factorii chimici şi fizico-chimici (aer, apă, oxigen, CO2 etc.),

• factorii biologici (microorganisme, insecte etc.).

Din punct de vedere fizic, ambalajul trebuie să protejeze produsul de

şocurile mecanice care l-ar putea deforma, comprima, tasa etc. De asemenea, el

trebuie să actioneze ca o barieră, stopând sau diminuând la limite normale

pătrunderea luminii, a temperaturii sau a altor agen i fizici care ar putea conduce

la deteriorarea însuşirilor calitative ale produselor.

43

Din punct de vedere chimic şi fizico-chimic este foarte important ca

produsul să nu intre în contact cu substan e chimice agresive cum sunt H2, NH3,

SO2, CO2, prin intermediul vaporilor, gazelor produse de substan ele volatile

(hidrocarburi, fum, parfumuri etc). În acest caz, rolul de barieră vizează şi

transferul gazos din interior către exterior, pentru a evita pierderea aromelor

specifice produsului, deshidratarea acestuia, pierderea gazelor introduse în

ambalaj în scopul conservării produselor etc.

Protectia biologică vizează mentinerea calitătii igienice şi microbiologice

a produselor alimentare. În acest scop, ambalajele trebuie să împiedice atât

pătrunderea microorganismelor existente în atmosferă sau care pot fi preluate la

contactul cu anumite suprafe e, persoane etc., cât şi crearea condi iilor

favorabile apari iei şi dezvoltării germenilor patogeni.

• Păstrarea intactă a calitătii şi cantitătii produselor ambalate. Unii

compuşi din structura produselor pot intra în reactii chimice nedorite cu diferite

substan e din compozitia ambalajelor. De aceea, alegerea materialelor din care

sunt confectionate ambalajele aflate în contact direct cu produsul prezintă o

deosebită importantă în cazul produselor. Ea trebuie să tină cont de tipul

produsului (starea de agregare, coeziune etc.), de chimismul propriu (se aleg

materiale inerte chimic fată de produs şi mediu) şi de tehnologia de conservare

aplicată înainte sau după ambalare (pasteurizare, sterilizare, congelare).

Legislatia europeană şi natională contine prevederi concrete referitoare la

proprietătile ambalajelor care vin în contact cu produsele. Materialele din care

sunt confectionate acestea trebuie să fie stabile din punct de vedere fizico-

chimic, nepermitând eliberarea unor molecule care pot trece în produs.

Transferul nedorit de substan e din ambalaj în con inutul produsului se poate

produce atunci când rămân molecule libere din masa materialului de ambalaj.

De asemenea, ambalajul nu trebuie să influenteze caracteristicile

organoleptice ale produsului vegetal. Tot în scopul evitării formării substantelor

nedorite, aplicarea desenelor pe ambalaje se face pe partea care nu intră în

contact cu produsele.

Normativele în vigoare interzic folosirea pentru ambalaje a hârtiei

provenite din deşeuri; din categoria maselor plastice sunt acceptate policlorura

de vinil (PVC) şi polistirenul, iar ambalajele metalice trebuie vernisate pentru a

evita coroziunea.

Ambalajul trebuie să protejeze produsul şi împotriva pierderilor

cantitative produse prin evaporare, pulverizare, frecare etc.

44

Această functie are ca scop facilitarea transportului, manipulării,

stocării şi distributiei produselor. În timpul manipulării, sistemul

bicomponent produs-ambalaj este supus unui număr mare de operatii care

contribuie substantial la creşterea cheltuielilor, motiv pentru care s-a

impus rationalizarea operatiunilor din circuitul tehnic al mărfurilor.

2.2. Functia de transport - manipulare - stocare

Ambalajul trebuie să permită adaptarea

introducerii produselor la viteza maşinilor şi a

benzilor de lucru precum şi deplasarea în diverse

planuri, întoarceri etc., fără răsturnări sau stopări pe

benzi sau utilaje de lucru. De asemenea, proiectarea

ambalajelor trebuie să aibă în vedere facilitarea

accesului la produs, simplificarea controlului,

inventarului, recep iei, ştampilării, marcării etc.

precum şi stocarea în diverse sisteme fără răsturnări.

Ambalajul influentează în mod substantial cheltuielile de transport, prin

formă, greutate şi volum propriu (mai mult sau mai putin corelat cu volumul

produsului).

Forma şi mărimea ambalajelor utilizate pentru transport şi depozitare

trebuie să permită stivuirea uşoară a acestora în depozite precum şi manevrarea

lor cu mecanisme speciale; pe perioada

depozitării ambalajele trebuie să protejeze

produsele prin preluarea presiunii rezultate în

urma opera iei de stivuire. Ambalajul de

depozitare trebuie să prezinte pe suprafa a sa

semne avertizoare şi înscrisuri referitoare la

condi iile de depozitare, indica iile de stivuire şi

eventualele precau ii de manipulare.

2.3. Functia de promovare a produselor vegetale

În conditiile economiei de piată, ambalarea a devenit un instrument de

marketing foarte eficient. Ambalajul modern nu se mai limitează doar la

protejarea produsului, ci constituie un mijloc de comunicare între produs şi

client, devenind un element strategic al întreprinderii pentru comercializarea

produselor proprii. Pentru a îndeplini acest rol de intermediar, ambalajul trebuie

să asigure o informare cât mai completă asupra produsului respectiv,

contribuind la creşterea sentimentului de încredere în calitatea oferită de

45

producător. Un ambalaj estetic şi care

este purtătorul unor informatii utile

despre produs (caracteristici, mod de

utilizare, termen de valabilitate etc.)

atrage atentia cumpărătorilor şi

favorizează luarea deciziei de

cumpărare.

În conditiile comercializării prin

autoservire, ambalajul individual (de

prezentare), specific celor mai multe

produse vegetale, este expus pe rafturi şi

gondole preluând arta vânzătorului

(“vânzator mut”) şi actionând ca factor psihologic asupra cumpărătorilor

potentiali prin stimularea vânzărilor către aceştia.

Aşa cum se spune că “haina face pe om” şi ambalajul contribuie la

formarea primei impresii despre produs, transformându-se într-un suport al

publicită ii la locul de vânzare. Mai mult, există destul de multe persoane, care,

atunci când achizitionează un produs au în vedere şi posibila reutilizare a

ambalajului, deci un dublu beneficiu pentru aceeaşi sumă de bani.

Aşa cum se spune că “haina face pe om” şi ambalajul contribuie la

formarea primei impresii despre produs, transformându-se într-un suport al

publicită ii la locul de vânzare. Mai mult, există destul de multe persoane, care,

atunci când achizi ionează un produs au în vedere şi posibila reutilizare a

ambalajului, deci un dublu beneficiu pentru aceeaşi sumă de bani.

Pentru îndeplinirea functiei de promovare a produselor şi implicit de

creştere a volumului vânzărilor, ambalajul trebuie să îndeplinească anumite

conditii, precum:

• să atragă atentia cumpărătorului potential care trebuie să identifice în

mod clar şi spontan produsul şi marca;

• să permită situarea produsului în grupa de referin ă căreia îi apartine

(produs alimentar) cât şi în universul specific mărcii al cărei purtător este;

• să fie uşor de recunoscut prin formă, grafism, culoare, vizibilitate,

lizibilitate sugerând o idee precisă despre produs; s-a demonstrat că, în

momentul vizualizării produsului, cumpărătorul sesizează mai întâi culoarea,

apoi desenul şi marca; în cazul mărfurilor alimentare, culoarea ambalajului, este

bine să fie asociată cu anumite caracteristici ale produsului; grafica trebuie să fie

simplă, expresivă, compatibilă cu produsul reprezentat punând în valoare unele

elemente utile precum: denumirea produsului, modalităti de utilizare, marca

46

fabricantului etc; forma ambalajului trebuie să ină cont şi de modul de utilizare

(consum) al produselor, condi iile de păstrare, modul de recuperare al

ambalajului;

• schimbarea ambalajului trebuie să contribuie la creşterea încrederii

clientilor traditionali, atrăgând totodată noi consumatori;

• să pună în valoare caracteristicile principale ale produsului, pentru a fi

uşor deosebit de celelalte produse similare;

• să existe o perfectă concordan ă între ceea ce prezintă şi ceea ce

contine, pentru a nu induce în eroare cumpărătorul;

• să nu creeze impresia unei cantităti mai mari la cumpărare;

• să fie purtător clar al mărcii, etichetelor, textelor explicative, pretului şi

imaginii produsului pentru a realiza o bună şi facilă comunicare cu poten ialul

cumpărător;

• să fie adaptat vânzării de masă, în cazul produselor oferite prin servire

liberă;

• să faciliteze transportul;

• să fie comod de utilizat (de ex: sistem de deschidere, eventual şi

reînchidere simplu, să aibă un coeficient de greutate corespunzător );

• să rămână în stare func ională (bun container pentru alte produse) sau

să fie uşor de pliat, sau reciclat ecologic după utilizare.

În concluzie, forma de prezentare a mărfii are aproape aceeaşi importan ă

ca şi produsul în sine, caracteristicile estetice ale ambalajului reprezentând

elemente strategice ale întreprinderilor producătoare, cu o importan ă din ce în

ce mai mare în realizarea func iilor de marketing.

• Materiale utilizate pentru confectionarea ambalajelor destinate

produselor vegetale

Competitivitatea tehnico-economică a materialelor destinate

confectionării ambalajelor este analizată în raport cu functiile pe care trebuie să

le îndeplinească ambalajele precum şi prin prisma ponderii costului acestora fată

de costul produsului.

3.1. Materiale celulozice

Materialele celulozice de in încă o pondere destul de importantă pe piata

ambalajelor (cca 40% din total).

47

Hârtia şi cartonul se pretează bine la diverse tratamente fizico-chimice,

precum şi la combinarea cu materiale de altă natură, asigurând îndeplinirea

diverselor functii impuse ambalajelor. În acest sens, mentionăm câteva exemple:

• hârtia utilizată pentru confectionarea ambalajelor poate fi netratată

(inferioară, obişnuită sau superioară), tratată (cerată, metalizată, acoperită cu

polimeri etc.) sau specială (creponată, anticorosivă etc.).

• în cazul cartonului ondulat simplu, se practică tratarea hârtiei cu un

amestec de polietilenă, vinil, ceară (carton tip Pevimax Well) în scopul

asigurării rezisten ei la umezeală, grăsimi şi seuri;

• caşerarea cartonului pe o parte cu hârtie, iar pe cealaltă parte cu folie de

aluminiu (carton tip Alco-papertex), obtinându-se o rezistentă superioară la

lovire, fisurare, umezeală, precum şi o bună pretabilitate pentru prelucrare

(tăiere, ştan are, perforare etc.);

• cartonul caşerat cu folie de polietilenă asociat cu folie de aluminiu este

utilizat cu succes la ambalarea produsele alimentare lichide ce necesită a fi

închise ermetic şi sterilizate la temperturi foarte înalte (ex: sistemul Tetra-Pak);

3.2. Materiale plastic

Materialele plastice prezintă o puternică

ascensiune în ponderea ambalajelor, câştigând din

ce în ce mai mult teren prin preluarea locului

ambalajelor traditionale. Ele se găsesc într-o mare

diversitate şi au proprietăti deosebite ce conferă

ambalajelor greutate foarte redusă, suplete sau

reciclare rigiditate, opacitate sau naturală sau

artificială, proprietăti igienico-sanitare

corespunzătoare.

Materialul plastic este un produs sintetic de natură organică, anorganică sau

mixtă, care se poate modela uşor, la cald sau rece, cu sau fără presiune; în

alcătuirea sa intră compuşi macromoleculari ob inu i prin polimerizare,

policondensare sau alte procedee similare.

48

Polietilena - are cea mai largă răspândire datorită pre ului său scăzut.

Poate fi:

• de înaltă presiune, utilizată la realizarea de pungi, folii, saci şi alte

ambalaje suple sau semirigide, precum şi dopuri, capace, pahare etc.

• de medie presiune, utilizată de exemplu pentru ambalarea dulciurilor;

• de joasă presiune, care, datorită rezistentei mecanice ridicate (la sfâşiere,

străpungere etc.) şi a unei permeabilită i reduse (este adecvată etanşărilor

dificile), se utilizează pentru confec ionarea recipien ilor cu o capacitate de până

la 400 kg, a lăzilor, navetelor, foliei foarte sub iri (8-10 µ) etc.

• expandată - folosită la ambalare în special ca material de umplere,

pentru asigurarea protec iei împotriva şocurilor mecanice.

Policlorura de vinil (Polyvinylchloride - PVC) moale sau dură, se

foloseşte în industria alimentară preponderent sub formă de folii sau butelii.

Polistirenul (PS) este netoxic şi insolubil, fiind frecvent utilizat la

ambalarea produselor alimentare proaspete (iaurt, smântână, brânză etc.), a celor

congelate, la preambalarea fructelor şi legumelor etc. Polistirenul expandat

“îmbracă” produsul ce necesită a fi protejat, creând în jurul său un strat antişoc,

uşoară şi flexibilă; de asemenea, are bune proprietă i fonoizolante dar şi termice,

fiind utilizat în camerele frigorifice.

Polipropilena (PP) se utilizează la confectionarea recipientelor

alimentare pentru dulciuri, gustări, a lăzilor pentru transportul produselor calde

de panificatie, a legumelor, fructelor, peştelui congelat etc, a lăzilor cu pereti

despărtitori pentru transportul buteliilor cu băuturi spirtoase, vin, bere, lapte,

băuturi răcoritoare etc.

Principalele proprietăti ale polipropilenei, care o recomandă pentru

confectionarea ambalajelor folosite în scopurile mentionate, sunt: sudabilitate

bună, rezisten ă la grăsimi şi uleiuri, impermeabilitate bună la mirosuri, rezisten

ă chimică etc.

Polietilentereftalat-ul (PET) se utilizează la confectionarea buteliilor cu

strat de acoperire din latex care împiedică (în foarte mare măsură) pătrunderea

oxigenului în băuturile carbogazoase şi evacuarea bioxidului de carbon,

contribuind astfel la prelungirea termenului de valabilitate. Ambalajele de tip

PET au început să se folosească pe scară largă în industria uleiului, a apei

minerale, băuturilor răcoritoare, o etului, băuturilor alcoolice etc.

Mai pot fi mentionate materialele plastice compozite (complexe) obtinute

prin asamblarea mai multor tipuri de materiale (tot de natură plastică, sau şi de

altă natură). Materialele compozite au caracteristici superioare (rezultate din

cumularea proprietă ilor materialelor componente) fiind capabile să răspundă

unor nevoi specifice precum ambalarea în vid, ambalarea în gaz inert, ambalarea

produselor supracongelate etc.; sunt utilizate frecvent la ambalarea băuturilor

alimentare.

49

Costul ambalajelor din materiale plastice rămâne încă destul de ridicat

datorită materiei prime (petrolul şi derivatele sale) utilizate la confec ionarea lor.

Astfel, în cazul unor produse precum margarina, lactatele, muştarul etc.,

ambalajul reprezintă 20% din costul de produc ie, putând ajunge însă şi la 70%

în cazul apei minerale.

3.3. Materiale metalice

Materialele metalice sunt utilizate pe scară largă în tările

industrializate, ocupând un loc important în confectionarea ambalajelor

destinate industriei alimentare. Materialele utilizate în acest scop sunt:

otelul, aluminiul şi materialele combinate (material plastic, carton şi

metal). La alegerea tipului de material metalic trebuie avute în vedere

aspecte precum:

• caracteristicile produsului ce urmează a fi ambalat şi în special valoarea

pH-ului (produsele acide agresive pot da reac ii chimice nedorite la contactul cu

un anumit material metalic);

• metoda de umplere a ambalajului (la cald, la rece, sub presiune),

temperatura şi timpul de sterilizare;

• posibilitatea efectuării unor tratamente speciale.

Garantia mentinerii calitătii, conferită prin procedeele de conservare a

alimentelor, este dependentă de unele proprietă i ale ambalajului precum:

etanşeitate, impermeabilitate la oxigen şi vapori de apă, barieră pentru

pătrunderea microorganismelor.

Cutiile metalice sunt supuse unor tratamente moderne pentru prevenirea

unor incidente precum: aşa zis-ul “gust metalic” reclamat uneori de

consumatori, dizolvarea metalelor în produs, decolorarea produsului,

declanşarea unor reac ii chimice între produs şi metal.

50

Aluminiul este un material cu proprietă i deosebite: este netoxic, are o

greutate mică, nu absoarbe lichidele sau grăsimile, nu favorizează dezvoltarea

bacteriilor, asigură o impermeabilitate perfectă, prezintă o mare rezisten ă

termică (poate fi sterilizat), este opac, maleabil, poate fi atacat doar de solu ii

acide sau bazice foarte puternice. Aceste caracteristici îl recomandă ca un

excelent material ce poate fi utilizat singur sau în combina ie cu alte materiale la

confec ionarea ambalajelor destinate alimentelor şi băuturilor. Cu toate acestea,

el de ine o

pondere redusă în totalul materialelor utilizate în acest scop, datorită costului său

ridicat (cca 51% din costul de produc ie în cazul dozelor pentru bere şi băuturi

răcoritoare).

• Lemnul şi subprodusele sale

Lemnul este cel mai vechi material

utilizat pentru confectionarea ambalajelor,

datorită bunei sale rezistente la solicitările

mecanice şi la uzură. În ultimii ani însă,

din cauza reducerii exploatării masei

lemnoase la nivel mondial, ponderea

utilizării sale în industria ambalajelor a

scăzut considerabil (la 3-8% din total),

fiind substituit din ce în ce mai mult cu

materialele plastice şi cartonul ondulat.

Pe lângă aspectele de ordin

economic, substituirea lemnului este datorată şi altor cauze. Astfel, în func ie de

anumi i factori de influen ă (parametrii mediului înconjurător, umiditatea

proprie, vitezele de sorb ie şi desorb ie, capacitatea calorică a produselor

ambalate, eventualele orificii de ventila ie sau pori etc.) în structura sa se pot

forma adevărate microclimate favorabile dezvoltării microorganismelor şi

circula iei insectelor.

De asemenea, lemnul are un con inut bogat în substan e organice şi

anorganice (răşini, substan e tanante, uleiuri eterice etc.) care pot influen a

caracteristicile organoleptice ale produselor,

motiv pentru care, este utilizat în special la

confec ionarea ambalajelor mari, de

transport.

3.5. Sticla Sticla este cel mai vechi material

utilizat pentru confectionarea buteliilor şi

borcanelor destinate ambalării produselor

51

vegetale lichide şi păstoase. Avantajele pe care le prezintă, o recomandă ca

material ideal pentru scopul mentionat; astfel:

• este un material igienic, uşor de spălat, dezinfectat şi sterilizat;

• este transparentă, permiyând vizualizarea produsului de către

consumator; totodată poate fi şi colorată, în cazul în care produsul necesită

protectie împotriva radiatiilor luminoase;

• nu influentează caracteristicile organoleptice ale produselor;

• nu permite pătrunderea vaporilor, gazelor, lichidelor;

• este inertă din punct de vedere chimic, neexistând riscul declanşării

unor reactii chimice la contactul cu constituientii produsului;

• rezistă bine la presiuni interne ridicate, fiind recomandată pentru

ambalarea şampaniei, cidrului etc.;

• materia primă folosită la ob inerea sticlei este relativ ieftină şi

suficientă.

Datorită greutătii mari şi rezistentei slabe la şocurile mecanice şi termice,

sticla este concurată puternic de materialele celulozice, plastice şi metalice. Cu

toate acestea, ultimele realizari ale tehnologiilor de fabrica ie (sticla ultrauşoară,

sub ire, rezistentă la şocuri termice şi incasabilă) deschid noi perspective ale

utilizării sale ca material de ambalare.

4. Metode şi tehnici moderne de ambalare a produselor vegetale

În conditiile economiei moderne, caracterizată prin extinderea şi

modernizarea pietelor, prin orientarea mai pronuntată a producătorilor către

consumatori, industria ambalajelor este în plină expansiune, numeroase

companii investind în facilită i moderne de produc ie care să le permită

transpunerea în practică a celor mai recente realizări ştiin ifice în domeniu.

Producătorii de ambalaje se orientează spre tehnologii care să permită

reducerea consumului de materie primă, creşterea productivită ii muncii atât la

confec ionarea ambalajelor cât şi la ambalarea produselor, creşterea duratei de

conservare şi valabilitate a produsului, combinarea diverselor tipuri de materiale

în scopul creşterii performan elor ambalajelor, reducerea impactului asupra

mediului înconjurător; mai nou, pe pia a ambalajelor au apărut dispozitive care,

ataşate pe ambalaje, măsoară anumi i parametri de mediu pe întreg circuitul

produsului, de la producător la consumator.

52

Ambalarea în folii contractibile.

Folia contractibilă este o folie de material plastic, etirată în momentul

fabricării şi care prin încălzire revine la pozitia initială. În cazul produselor

alimentare, se practică ambalarea sub vid în folie contractibilă transparentă şi

închidere prin termosudare (ambalarea tip “skin”).

Ambalarea în atmosferă modificată şi

ambalarea în vid se practică în special la

produsele sensibile la ac iunea oxigenului (ex:

carnea şi preparatele din carne), care ar putea

fi degradate chiar de cantită i foarte mici de

oxigen (rămase în ambalaj) pe parcursul unei

păstrări mai îndelungate. Cele două metode au

acelaşi scop (eliminarea oxigenului), alegerea

uneia sau alteia fiind condi ionată de către

caracteristicile produsului ce urmează a fi

ambalat.

• Ambalarea în atmosferă modificată

constă în extragerea oxigenului din interiorul

ambalajului şi introducerea în locul lui a unor gaze inerte cum sunt azotul şi

doxidul de carbon. Metoda este indicată pentru produsele sensibile la presiune şi

contraindicată produselor sensibile la frecare.

Azotul (N2) este inert, inodor şi pu in solubil în apă şi grăsimi; scopul

folosirii sale este reducerea oxidării grăsimilor.

Dioxidul de carbon (CO2) este un bun agent bacteriostatic şi fungistatic

care reduce viteza de multiplicare a bacteriilor aerobe şi mucegaiurilor.

Deşi oxigenul este în general evitat în procesul ambalării, există şi cazuri

în care este utilizat drept component în formarea amestecului gazos. De

exemplu, la ambalarea cărnii, prezen a oxigenului men ine culoarea roşie a

produsului şi împiedică apari ia germenilor patogeni anaerobi din genul

“Clostridium”.

53

• Ambalarea în vid constă în reducerea presiunii aerului din interiorul

ambalajului cu ajutorul unei instala ii speciale. Este indicată pentru produsele

sensibile la frecare, asigurând păstrarea integrită ii acestora şi contraindicată

produselor sensibile la presiune, care pot fi deteriorate sau distruse.

Ambalarea cu pelicule aderente constă în aplicarea pe produs a unui strat

rezistent şi impermeabil din material peliculogen care, după uscare, protejează

suprafa a acestuia (de ex: la brânzeturi).

În arealul preocupărilor care vizează asigurarea mentinerii calitătii

produselor alimentare pe traseul producător - consumator, au apărut dispozitive

care ataşate ambalajelor, au capacitatea de a înregistra evolu ia parametrilor de

mediu suporta i de către produs pe întreg traseul men ionat.

Un astfel de dispozitiv este Thermocron-ul, care poate indica abaterile

temperaturilor de la gama prescrisă, precum şi data (perioada) în care s-a produs

acest lucru, permi ând identificarea cauzelor care au condus la deprecierea

produselor. Dispozitivul este un minicomputer care include: termometru, ceas,

calendar, o memorie pentru înregistrarea temperaturii şi o memorie adi ională în

care se pot înscrie date referitoare la transport.

• Etichetarea produselor vegetale

• Etichetarea ambalajului de desfacere a produselor trebuie să conţină

următoarea inf ormaţie:

• inscripţia „Fabricat în ...”;

• denumirea întreprinderii-producătoare, adresa,

telefonul (locul destinaţiei vînzătorului,

întreprinzătorului şi importatorului);

• denumirea completă a produsului;

54

• numărul lotului;

• lista ingredientelor, inclusiv aditivii alimentari (pentru produsul

multicomponent);

• masa netă, g;

• condiţiile de păstrare;

• data fabricării;

• termenul de valabilitate sau data-limită de consum „A se consuma de

preferinţă pînă la sfîrşitul... (luna, anul)”;

• codul de bare (dacă există).

55

CUPRINS

Cultura plantelor medicinale p. 1

Recoltarea plantelor p.6

Uscarea plantelor p.34

Conditionarea plantelor p.36

Ambalare si conditionare p.39

Cuprins p.55

Bibliografie p.56

56

BIBLIOGRAFIE

Constantin Parvu- Universul plantelor ,Editia a II-a,Ed.Enciclopedica,Bucuresti, 1997

Viorica Istudor- Farmacognozie Fitochimie Fitoterapie

,vol I,Ed. Medicala,Bucuresti, 1988.

Viorica Istudor- Farmacognozie Fitochimie Fitoterapie,vol III,Ed. Medicala,Bucuresti,2005.

Ciulei, E. Grigorescu, Ursula Stanescu- Plante medicinale, fitochimie si fitoterapie

,vol I,Ed Medicala, Bucuresti,1993.

I. Ciulei, E. Grigorescu, Ursula Stanescu- Plante medicinale, fitochimie si fitoterapie

,vol II,Ed Medicala, Bucuresti,1993.

Gîrd C.E., Duţu L.E., Popescu M.L., Pavel M., Iordache A.T., Tudor I. – Bazele teoretice şi

practice ale analizei farmacognostice , vol. I, Ed. Curtea Veche,Bucureşti, 2008

Gîrd C.E., Duţu L.E., Popescu M.L., Pavel M., Iordache A.T., Tudor I. – Bazele teoretice şi

practice ale analizeifarmacognostice

, vol. II, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008.

Madalena Palade- Botanica farmaceutica.Sistematicavegetala ,vol II,Ed.

Tehnica,Bucuresti,20009

.*** Farmacopeea Romana ,Editia X,.