Nr. 25. Anul I.

F Ò I E L I T E R A R À - B E L E T R I S T I C À ,

APARE

IN S I B I I Ü , DE T R E I ORI P E LUNA.

PROPRIETAR-EDITOR SI REDACTOR

S I L V E S T R U M O L D O V A N .

SUMARUL: I. P . S. S. Dr. V. Mihali de

Apşa V. B. Munlenescu. In necunoscut Gr. Mărunţeanu. îndoială Elena din Ardei. Profesorul Iordache . . . Marg. Moldovan. Măriei . . . . . . . Petrea dela Cluş. Teorema lui Pythagora . . Castelnuovo-Cândea. R&murele:

Cine întră mai lesne în Paradis . . . . . loan S. Spartali.

Impresii de călătorie . . Ilie din Urseni. Feliurite # * *

I. P . S . S a l e

Dr. VICTOR MIHALI de APSA 5

din incidentul denumirei Sale de Archiepiscop şi Metropolit de Alba-Iulia şi Făgăraş. Ca o ractă de speranţă ce din ceriuri se cobora

Când voiesce Prouedinţa se se 'ndure de-un popor, Şi re'nvie totul, astfel adi din gură 'n gură sboră

Vestea, ce ne dă tărie şi credinţă 'n viitor;

E o nopte grea şi-amară, Sionu e 'n veduuie, Naţiunea este în doliu, cum nu-i nem pe-acest pământ;

Şi 'n acestea dile grele de amar şi de urgie Omul nostru iatâ-l uine, ca-un trimes de cerul sânt.

Victor Mlhali de Apşa —fu menit de prouedinţa Nemulul român se fie ca un far conducător,

In el adi ni se 'mplinesce cea mai tainică dorinţă, Ce-a 'ncolţit de mult în piepturi şi-a da rod în viitor.

Şi în Blaş tresare terna cea cu lacrimi frământată, Sfânta mănăstire-şt plecă Mirelui fruntea cu dor,

Er în Câmpul libertăţii geniul străbun se-arată Şi rechiamă la viaţă şi mărire acest popor.

Rugăciunea ce 'nălţase nemul nost' a fost primită Sionu îmbracă astădi iar vestmânt sărbătoresc —

Tu pornesci în calea mare ce de cer 'Ţi fu menită, însoţit de toţi în carii bate-un suflet românesc.

Umbre mari şl legendare tronul Teu îl impresară Şi-Ţi vorbesc de drepturi sfinte ce odată te aveam,

Cât au trebuit se lupte, şi 'n esiliu chiar se morâ Mucenici legii străbune şi iubirei lor de nem!

Şi acestea tipuri sfinte îşi dorm somnul lor în pace Priveghind sorţii napunei cu un oehiu neobosit —

Adi naţiunea cu iubire şi cu dor spre Blaş se 'ntorce Urând dile gloriose Mirelui de toţi dorit:

Ani mulţi şi cu bărbăţie se~ conduci naia română Printre Scyle şi Caribde, ne-abătut, cu braţe tari,

Sortea nemului o 'ncredem adi cu topi 'n a Ta mână, Şi-Ţi urăm viaţă lungă şi bogată 'n fapte mari.

Boziaş, Decembre 1894. V. B. Muntenescu.

I N N E C U N O S C U T . Poveste fantastică.

Murisem. Lucru ciudat î n să : vedeam şi audeam tot împre­

jurul meu. La capătul patului era un sfeşnic de bise­rică, în care erau înfipte o mulţime de luminări mari şi mici, din ale căror flăcări eşea un fum negru, îne-căcios. Oglincjile şi tablourile erau învelite în zăbranice n e g r e ; er păreţii tapetaţ i cu chemlric de aceeaşi co-iore. Eu e ram întins, cu manile încrucişate pe un ca­tafalc de catifea, orna tă de jur împrejur cu galone late de fir alb. Pe margine erau înşirate o mulţime de glas­t r e cu flori de diferite colori, şi d 'asupra hainelor mele negre , mi se întindea o învelitore tot de fir, peste care erau puse câte-va corone luate de ocasie, de rudele mele şi de câţi-va prietini mai intimi. — Audeam din când în când câte-un g l a s :

— Păca t de el, se racu! era aşa de t ine r ! ar mai fi putut trăi încă!'

— Din ce i-a venit mortea, s o r o ? — A recit, miti telul! şi receala asta Fa pus în

pa t . N 'a zăcut decât două dile. V a i ! ! şi eri după prând şi-a dat sfîrşituî! Ah! . . .

— Nu i-ai adus vr 'un doctor ca se-1 c a u t e ? — Cum se nu ? păcatele me le ! dar nu i-a putut

face nimica. Eh! . , . — Uite că vine şi popa. Ascultam aprope un ces, tote păţaniile sfinţilor,

fericirile raiului şi muncile iadului. — „Dar sunt nebuni omenii e ş t i a ? Ei nu văd că

eu n ' am murit, de ore ce simt tot împrejurul meu ?" încercai se ridic m â n a ca să dau la o par te tote co­ronele şi florile puse cu grămada peste mine, care mă apăsau cumplit, dar încercarea îmi fuse zadarnică , căci nu putui face nici o mişcare.

Gr. Mărunţeanu.

Diua se sfîrşi încet şi nóptea o înlocui, înveluind tot în întunerec.

Luminările pe jumăta te arse, făceau umbre fan­tast ice pe albeţa păreţilor. — Remăsesem numai cu o femeie bătrână, care mă privea cu jale, ofta câte-odată ér din când în când, pe sub genele ei mici, vedeam câte-o lacrimă, care se rostogolea încet, şerpuind pe obrazul ei în careuri , o p r i n d u s e une-ori în vr 'un şanţ mai adânc de sbârcitură, luând altă direcţie în urmă, şi perdânduse în bărbie. — S e r m a n a ! pote c'a avut şi ea odată un copil ca mine şi l'a perdut tot aşa de t inăr .

Nóptea aia mi se păru grozav de lungă şi aş fi dat nu sciu cât să se facă mai iute diuă. —

Număram nerăbdător bătăile ciasornicului din pă­rete . . . dóué-spre-dece ore, după aceea unu . . . două . . . t r e i . . . p a t r u . . . U f ! . . . în fine perdelele începură sé se roşescă câte puţin. — Lumina întră t reptat în ca­meră . Par 'că mă mai uşurai ! — După un órecare t imp rudele şi prietinii veniră cu grămada, şi c redeam că n 'au se se mai sfîrşescă. — Veniseră — după cum o spuneau mătuşei mele — ca sé mé mai vadă pen t ru ultima oră.

Unii din ei plângeau, alţii oftau, alţii mă compă­timeau, aşa că fie-care era ocupat cu ceva. —

Veni în fine şi momentul , când mé védui ridicat pe sus de mai multe bra ţe şi pus pe podóla dricului. Tote acestea mi se păreau a fi un vis ciudat şi tot do­ream sé ved sfîrşituî mai curând, căci îmi diceam eu : la gropă probabil mé voiu deştepta.

M'au plimbat prin mai multe s trade. Am vedut atunci.cum mulţi, care nu-i védusem nici odată îşi des­copereau capetele. De ce ? Ce respect pote insufla un

RĂMURELE.

Cine întră mai lesne în Paradis . In dina aceea veniseră atât de mulţi candidaţi ,

ca să între în Paradis . încât sara, sfântul Pet ru avea numai un singur loc vacant .

Şi cu tote acestea era încă mare mulţ imea sufle­telor virtuose. cari pret indeau chelarului cerului, ca se-i lase se între în locaşul prea fericit.

Ca se nu le apuce noptea în limburi, bietele su­flete se grăbeau se-şi arete drepturile, ce aveau pentru vecinica beat i tudine, se înghesuiau ca se se apropie de portarul sfânt şi strigau care de care mai tare ea se fie audit. Insă fiind-că tote sufletele aceste vorbeau de odată, sfântul Petru nu le putea înţelege.

Din când în când însă. în gălăgia asta, isbucneau frase mai lămurite, s 'audea titlurile câte unei biete vic­t ime d'a pământu lu i :

— Eram cinstit, deşi eram să rac ! — mugea unul. — Eram şi eu cinstit, deşi eram boga t ! — ţ i p a altul. — Eu eram profesor de harpă ! — urla un al treilea. — Eu eram poe t ! — Eu eram autor d ramat ic ! — Eu eram pretendent la tronul Serbie i ! — Eu eram prefect! — Eu m'am îndopat cât am t ră i t ! — Bine! Bine! — mormăi sfântul Petru, care

se hotărea .

— Eu am fost însura t ! — dise un glas. — Apropie-te, fătul meu ! — dise apostolul. Şi numai decât s 'apropie de portarul Raiului un

biet suflet slab, prăpădit , sbârcit, de s'ar fi spăriat şi morţii chiar dacă l 'ar fi védut.

Mulţimea cârti şi sfântul Petru s 'apropie de porta cerului cu un gest de milă.

Sufletul martirului mergea în urma lui şi era se calce peste prag, când un alt suflet li se puse în cale, un suflet apoplectic, pleşuv şi b u r t o s :

— Şi eu am fost însura t ! — r ă c n i sufletul ăsta supărat foc.

Sufletele isbucniră în rîs. Sfântul Pet ru se opri în loc. — Eu însă am trăit treideci de ani cu nevasta ! —

dise sufletul cel slab, vorbind aşa de încet, că vorba lui părea o suflare.

— Treideci de a n i ! — dise sfântul făcând un pas spre el.

— Stai, mé rog . . . ce fel de figură avea nevasta dumnitale ? — întrebă grasul.

— Era frumosă! . . . — susură sufletul prăpădit . — Şi ce fel de carac ter a v e a ? — Era bună, înse . . . nu mé i u b e a ' — răspunse

sufletul slab oftând cu dor. — Ei bine, nevasta mea era urîtă foc şi hă r ţ ă -

gosă ! Şi me adora!/ — dise burtosul. — Vai de m i n e ! — dise sfântul Petru şi băgă

cheia în portă. nu ' Sufletul slab dise cu o ultimă speranţă d 'a căpăta

' Paradisul :

c a d a v r u ? Un nimic, care e pe drum de a-şi relua îna­poi forma din care a fost p lămădi t ! Şi pentru ce rae salutau toţi, mulţi, printre dânşii, care pote pană atunci nici visaseră că eu esistasem ?

Insé ce mă plictisea mai mult, erau clopotele de pe la biserici, care sunau de me asurdeau.

Acum, înainte de a muri a dóua oră am sé spui acelora, cari mé vor îngropa, că sé facă bine sé nu mai pue sé-mi mai t ragă clopotele! Destule clopote t rage omul în viaţa lu i ! cel puţin sé-1 lase în pace ba­rem când more.

Convoiul, în cele de pe urmă, ajunse în faţa ci-miterului Belu.

Fusei din nou ridicat şi depus pe marginea unei grópe săpate de curând, care nu-şi aş tepta decât chi­riaşul. Doi popi şi un dascăl îmi cetiră ér câte 'n lună şi 'n sóre şi după aceea câţi-va omeni legară cosciugul şi-1 scoborîră înăuntru cu o funie. De as tădată vrusei sé-mi desmorţesc manile, sé strig, dar în zadar , căci remâse i tot ca mai nainie, nemişcat pe loc.

Şi acum par 'că îmi aduc aminte de acel grozav moment , când începu sé ropăe pământul d 'asupra cos­ciugului meu, şi cum sgomotul se încetenea, pană când în cele de pe urmă nu mai audii nimic.

Va sé dică se isprăvise t o t ? Eram îngropat de viu ? Şi făcând hipotezâ chiar că m'aş fi deş tepta t din amórtela, aş fi murit de sigur înăbuşit în gropă.

Supliciul era grozav. Tot îmi frământam creerul sé-mi aduc aminte cum

murisem, dar nu fui în s tare sé-mi esplic nimic. D'odată tăcerea care mé încunjura sé rupse şi

audii un sgomot cum Tar face o vijelie puternică. Pă­mântul se cut remură , urletul se înteţi din ce în ce mai m u l t ; începu sé-mi fie frică.

— Staţi pe loc! Staţi pe loc ! Eu trăiam, cu sd-cră-mca în casă!!

— 0 ! 0 ! — dise apostolul salutându-1 pană jos, — pentru ce nu spuneai mai dinainte omule al lui Dum-nedeu, că aveai şi be leaua asta în sp ina re? In t r ă ! In­tră ! Adevăr spun ţie, tu ai câştigat Raiul şi ai se stai chiar de-a drepta Ta tă lu i !

loan S. Spartali.

Impresii de călătorie de I l ie d in U r s e n i .

C o n s t a n ţ a , Scptembre, 1894.

Cel mai măre ţ edificiu şi totodată mai însemnat monument al culturei române, este „biserica română" , ridicată într 'un parc din apropierea mărei . Edificiul e în stil bizantin şi nu tocmai mare . Are trei t u rnur i : două se înalţă de-asupra întrârii, er cel mai mare la mijloc.

în t reg interiorul este depins cu colori de oieiu, aşa , că se pote curaţi uşor prin spălare. Colorile sunt astfel combinate , că treicolorul nostru ese pre tut indenea la ivelă. Fruntariul , stranele, scaunele părechii regale şi al archiereului sunt cu lux şi bogat lucrate la Par is .

Pe păreţ i se află figuri şi persane , cari representă scene din scriptură ori viaţa sfinţilor.

Tote sunt făcute de mâna măest ră a renumitului pictor român Mirea, dar din nenorocire spre nemulţă-mirea clerului.

Protoiereul Constanţei — un om cu o cualifica-ţ iune teologică temeinică şi cu cultură universală — îmi

închisei ochii, căci mi se părea , că am să fiu stri­vit în acel cosciug. Un tunet urmat de un t răsnet în­grozitor mă făcu să deschid ochii.

Rămăsei în lemnit : Nu mai e ram în cosciug! Mă aflam pe o câmpie

întinsă, dus de mână de un necunoscut , ai cărui ochi par 'că erau de foc.

începui să tremur. Vrusei se-l întreb cine era, dar când se uită l a

mine îngheţaiu. — Vreai se scii cine s u n t ? — Sunt S a t a n a ! Fi inţa,

de care voi omenii aveţi a tâ ta orore. Te miră cum de se face că tu mort ai audit şi vădut tot ce s'a pet re­cut şi să petrece în jurul teu. Acesta e o taină, p e care o vei afla mai târdiu.

Am cetit multe din prostiile, pe care le dedeai semenilor tei să le cetescâ ca lucrări originale şi de spirit. Nesocotitule ! Luai reflectul scrierilor altor autori mai capabili de cât tine, le aşterneai cum puteai p e hârt ie şi le treceai în ochii ignoranţilor drept lucrări de ar tă .

Ţineai în ruptul capului că pozezi a om mare , tu, secătură, care erai atât de mic. Te credeai senin şi nu cugetai că nu erai de cât un nenorocit nebun, care ia o alucinaţie drept o pornire de artist. Mi se pare , că odată când erai singur în camera ta încunjurat de pustiul din casă şi ascultai concertul dat de doi greeri, nu insă în scop filantropic, cum dau concerte semenii tăi, cum te uitai pe geamurile aburite, afară, întins a lene lângă sobă, ţi-a venit în minte să faci o reformă generală în omen i r e : se dispară s tăpânirea împăraţi lor şi regilor şi se fie înlocuită prin o libertate absolută, care să dea drept fie-cărui individ să facă tot ce-i va plăcea, fără censură sau control.

Toţi se fie de o potrivă fără alte ranguri de cât titlul simplu de om! ce n e b u n i e ! . . . Dar ce dic e u ?

! istorisesce, că lucrul stă aşa. Pictorul Mirea un om cu mult talent, dar care prea puţin s'a ocupat cu pictura

i s a c r ă : a dat chipurilor sânte un colorit prea lumesc, încât privirea lor numai sentimente pii şi evlaviose nu-ţi sugerau. Cosiţele Maicei Domnului d. e. erau întorse şi a runca te peste piept etc. Tipul trupului şi al feţelor era copiat după modelul unor femei încă în viaţă şi din Constanţa. Intre altele frumosa ddmnă a dr-ului D —cu încă era representată .

Tote aceste s'au considerat din par tea archiereu- . lui concernent ca profanare a celor sfinte şi a refusat sfinţirea bisericei, care şi adj e nefolosită.

Pictorul Mirea a făcut rău, că şi-a ales de rao-' del fiinţe prea cunoscute în Constanţa şi încă în viaţă, | dar intr 'o privinţă n 'a făcut altceva, decât a imitat pe ! Rafael, care a depins pe neîntrecuta sa madonă după j chipul frumosei sale neveste . j De altă par te s'a da t prin acesta clerului înalt o I învăţătură, un indemn de-a pune de aci înainte mai mult j pond pe pictura bisericescă. Interesul bisericei reclamă, : ca tineri cu talent de pictură să fie ajutoraţi şi trimişi

anume in lumea apusenă şi ortodocsă de-a face studii temeinice şi speciale în pictura sacră.

Firesce astâoli tote icdnele bisericei din Constanţa sunt retuşate după cerinţele clerului. La eşire să află portretele părechii regale. Singur pictura se urcă peste 100,000 lei, a semenea şi fruntariul cu cele apar ţ inătore , er biserica întregă costă 800,000 de lei.

Când va fi gata şi sfinţită va representă una din cele mai frumose biserici din România .

nu numai tu te-ai gândit la aceea ce-ţi spusei, dar încă \ su te de mii de nebuni ca ;şi t ine propagă aceste idei I ca re nu se vor re aii sa nici odată.' dar, nici odată! . • . \

Poţi pune înaintea unui fluviu câte obstacole vei ! voi. el va t r ece pe d 'asupra de se va putea sau îşi va j croi alt drum de pe lături, dar nu se va opri nici odată j din mersul lui.

Dacă legile vostre sunt astfel adi, voi singuri mul- ; ţiţi vinovaţii.

Se mă esplic : ! Sunt esistinţe. care din fatalitate unele sunt ho- \

tă r î te pentru crime, altele pentru nenorociri , er altele | pen t ru fericiri. |

Voi acusaţi pentru asta pe Dumnedeu, fără se vă I fi'gândit vr 'odată că el n 'are nici o vină în tote acestea. j

Tot nemul omenesc a nesocotit ordinul lui Dum- ! nedeu în culpa celui dintâiu om, aşa dar tot nemul i omenesc trebuie c'a fost osândit se împlinescă spăla- I r ea acelei culpe. !

Dar el, Dumnezeu, n"a ales v ic t imele; a dis nu­mai omenirei în t regi : Vei suferi si vei răbda, sperând la 4ile mai fericite. Aşa dar în viaţa vostrâ socială este loc pentru toţi omenii, şi avere de o potrivă er pentru to ţ i ; dacă însă unii din voi trag de par tea lor tote bo­găţiile şi repausul, lăsând celorlalţi, mai mulţi de cât dânşii, munca şi sărăcia, aces ta nu e vina lui Dumne­deu. Asemenea în omenire este lăsată durerea pent ru toţi şi veselia er pentru to ţ i ; bogaţii înse iau t6tă ve­selia, er săracilor li se lasă suferinţa şi durerea în-tregă.

După cum ţi-am mai spus, culpa acestei rele îm­părţiri este a legilor vostre morale , făcute de semenii t e i ; deci nu mai aveţi dreptul să ve p lânge ţ i : cum v'aţi aş ternut aşa dormiţi.

Prin urmare propaganda vostră contra împăraţi lor e absurdă şi nebună. (Va urma.)

Î N D O I A L Ă . Aceleaşi slove de 'ndoială El mult departe-i dus acuma

Le -pun cu negru pe hârtie, Şi de-al meu suflet nici nu-i pasă, Şi-aceeaşi crudă- amârSlâ Şi-atât de rece cade bruma Şi-aceeaşi inimă pustie. Şi pe nădejdea mea se lasă.

O, ce se pun dar pe hârtie Decât o negră îndoială, Şi-aceeaşi inimă pustie S'o plâng în slove ele cernelă!

JSlenct clin jîrcLecil.

P R O F E S O R U L I 0 R D A C H E . Novelă. (Urmare.) Margareta Moldovan.

e când lo idache cetea liniştit Eleonorei în odaia ei, pe a tunci în salon Padu ardea de focul sentimen­telor iubirei şi privind mereu în ochii Vioricei îi povestea aşa de dulce şi ademenitor, încât Viorica

se roşise în obraji, cari de obiceiu îi erau palidi ; ochii ei sclipeau şi un cutremur uşor îi t recu prin corp.

De un timp numai , se pomenea, că în gându­rile ei se furişeză pe nesimţite Padu. Nu îi era ne­simpatic ca persană . Erau momente , în cari se gân­dea cu plăcere la el, şi-1 imagina ca pe o figură plă­cută înaintea e i ; în acele momente ar fi fost feri­cita se îl vadă cu ochi vii, să vorbescă cu el, să-i vadă buzele t remurânde de dragoste, se-şi simtă mâna cu­prinsă în manile lui ferbinţi şi venjose, să se potâ adânci în privirile lui sorbitore. Aceste erau momente de în­chipuiri estasiate.

In alte momente , pe când inima îi vorbea într 'un fel, ochii ei sufletesci vedeau pe un ucigaş înaintea lor, cu ochi aprinşi, cu perul resfirat, cu priviri aspre, cu templele svecnitore, pe cari sângele în circulaţia ve­hementă îngroşea vinele, cu buzele ardende de pofte, cu mâni t remurâtore , gata de a ridica a rma asupra celui ce-i stă în cale. In astfel de momente ura şi dispreţul pre­dominau peste sentimentele de mai nainte . Atunci se înfiora aducendu-şi aminte de Padu şi de duelul avut

cu Veran. Desgustul şi scârba luau locul impresiilor de mai nainte şi rupând cu forţa firul gândirilor, voia se îl ş tergă pe to tdeuna din mintea ei.

Ei, dar poţi lucra cum vreai cu i n i m a ? Imaginaţii plăcute, rele, ilusii dulci şi amare se perândau în inima ei, şi vrând nevrend se ocupa tot mai mult cu acela, pe care voia se îl ştergă cu desăvârşire din tote sim­ţirile.

VII. Profesorul Iordache era sufletesce forte eşofât,

apoi impresionat şi de multele visite pe la Căldărescu, simţea lipsa de linişte şi recreare . Se hotărî deci se ia concediu, se plece acasă în satul nascerii sale pe câte-va săptămâni . Era indispensabilă acum pent ru el acesta linişte de sat.

Au trecut săptămâni de când cărţile lui de pe masă au rămas neat inse , cel mult împinse dintr 'un colţ în altul. Nu mai afla plăcere în aceste cărţi învechite. Nu îşi putea res t rânge întru atât mintea, ca cetind în ele, să fie atent la ceea ce cetesce. Acum se apuca din nou, ochii percurgeau şirele, dar gândul lui se ocupa eu alte lucruri.

Nu să mai pu tea aşa, îi t rebuia linişte sufletescă. îşi adună în pripă cele mai necesare şi plecă. —

Eleonora era mai sănătosă. Lui Padu îi rîdea inima de bucurie, când a aflat,

c ă Iordache a plecat pe timp mai lung. Iordache îi era spin în costă, avea respect faţă de

c i , însă forte rece. Nu era liniştit şi nu se simţea bine în societatea

acestui om şi prin urmare nici faţă de Viorica nu şi-a putut manifesta simpatia după cum dorea el. Privirile seriose ale lui Iordache îi înecau vorbele în gâtlej. Spera, că acum după ce va ajunge liber de acele pri­viri, va putea se îşi ducă planul în îndeplinire, se câş­t ige simpatia familiei, sciind, că prin acesta a câşti­gat totul.

Trecuse o săptămână fără ca el se fi început ceva nou în purtarea lui. Pe lângă totă făţărnicia ce o scia arăta, nu avea cutezanţă destulă pentru aşa ceva.

Intr'o di a intrat la Căldărescii forte resolut. Era numai Eleonora cu Viorica acasă.

— Nu pot lăuda destul sortea, că mi-a dat în fine oca sie pentru a putea vorbi cu dta domnişoră — di.se Padu după ce a întrat cu faţă resolutâ.

— Cu mine — reflectă Eleonora rece — şi ce ai avea de vorbit cu mine?

— Mult, forte mult, domnişoră Leni. — Nu înţgleg ce p6te fi. — Cum, adecă dta nu mai ţii la prietinia nostră

vechie ? — Se mai pote aşa ceva ? — Pentru ce nu — dise Padu cu cutezanţă. — Mă mai întrebi încă ? — Cum să nu te întreb? — Scii domnule, te rog lasă, nu îmi mai resvrăti

inima, — ce ai ajunge cu aceea?

— Nu vreau să îţi fac supărare, dar aş v o i . . . se fim în curat cu . . .

— Cu c e ? Suntem în curat aşa cred — răspunse Eleonora devenind din ce în ce mai impacientă.

— Te rog fi cu paciinţă — dise Padu cu ton blând, în inima lui însă să- aprinse din nou focul urei faţă de Veran; acuma vedea el, că prin acesta ii s'au nimicit o parte din plăcerile vieţii.

— După cele întâmplate cred, că este basată rum-perea prietiniei nostre, deşi aceea este vechie, este din anii nevinovatei nostre copilării —• reflectă Eleonora cu tristeţă.

— Şi adecă ce lucru estraordinar ţii dta că s'a întâmplat — dise Padu, vrând se continue vorba cu totă forţa, căci direcţia acesta îi convenea; voia să ajungă cât mai iute la punctul adevărat.

— Ce lucruri estraordinare ? — dise Eleonora fic-sându-1 aspru.

— Da. Duele au mai fost în lume destule, de. mu­rit încă au murit omeni.

— Cum poţi vorbi aşa domnule? — Bine. Eu adecă — dise Padu muiându-şi vo­

cea — regret forte mult tot lucrul şi nu mă pot căi în deajuns, dar nenorocirea a cădut pe capul meu în mo­mentul acela, eând am primit propunerea.

— Dta dici, când ai primit ? — Da. Eu sunt totdeuna omul păcii şi nu aş fi

luat o astfel de misiune grea, dar ce era să fac, nu s'a putut altfel.

— Nu vorbesci adevărul domnule, permite-mi să ţi-o spun.

— Eu nu vorbesc adevărul, cum mi-ai putea do­cumenta contrariul ? — dise Padu cu mânie ascunsă.

(Va urma).

M Ă R I E I .

larăş mişcă luna 'n valuri marea, larăş me cutremură durerea: Vântul iarăş bate gol in vie, Inima mea şi-acum e pustie.

Dintre-a viselor trecute copii Ca o umbră tu mi te apropii, Şi prin taina nopţii argintie, Eu te ved şi te cunosc, Mărie.

Pătimaş de dulcile-ţi lumine Lung şi gânditor me uit la tine, Tu încet îmi vii tot mai dprope Luna-ţi bate galbin pe pledpe.

Şi cum vii fantomă pânditdre Ca un chip de-o murbidă palore MS cmtremuri, şi totuş m'ademeni! O minune nu mai e asemeni. ..

Dar pricep abia, ce m¿ îndemnă Se te simţ şi 'n a vieţii tomna: La un dor, ce gându-mi îmboldesce Amintirea mi te semislesce.

Şi-apoi palidă te ved, căci morţii Când apar sinistru 'n pragul porţii, Toţi sunt palid/i, plumburii la faţă Şi c'un umblet trist şi plin de greţâ.

II. Luna se mişcă în val de mare,

Codrii-şi ţineau fruncía 'n tremurare Şi cu ei în braţ te ţineam şi io, Când pe urmă tu mi-ai cţis: Adio!

Şi-i aceeaşi lună pe cer iarăş, Dar noi nu mai putem fi tovarăşi, Căci deşi acelaş dor me portă, Umbră vie, tu de mult eşti m&rtă!

Şi dacă iarăş simţesc durerea E că iarăş mişcă luna marea — Şi cum ventul bate gol în vie Inima mea vecinie e pustie!!

Petrea dela OIus.

T E O R E M A LUI PYTHAGORA. Enrico Castelnuovo.

f şa dar t eorema lui Pythagora! * dise în tonul unei ironii muşcătore profesorul Roveni, cetind ţîdula, pe care sermanul de mine am scos"o plin de frică din u rna de pe catedră. El o a ră tă comisarului

regesc, care şedea lângă el, şi îi şopoti ceva la ureche. Apoi mi-o dete mie, ca sg me conving cu ochii-mi pro­prii despre înfricoşata esistenţă a acestei întrebări .

„Poftesce la t ab lă !" dise mai depar te profesorul frecându-şi mânios manile.

Antecesorul meu, care şi-a resolvat forte nenoro-cos tema, părăsi intru aceea tiptil sala de învăţământ. Prin uşa deschisă pătrunse o radă de lumină, care să zugrăvi pe părete . Ochii mei vedeau o pată mare şi negră — propria mea umbră .

Aceea me umplu de frică. Eu priveam în ea un augur rău.

După ce s'a închis uşa, sala er părea numai pe jumăta te luminată. Trebuie se observ, că era o di gro­zav de caldă, o di din luna August, aşa, încât perde­lele cele mari albastre numai cu greu puteau opri ra­dele ardetore ale sorelui. Puţ ina lumină, care s t răbătu de sus, să aglomerase pe catedră şi pe tablă. Spre a lumina nesciinţa m e a era mai prea multă.

„Poftesce la tablă şi desemnă figura!" dise pro­fesorul, ca re observase, că problema m'a adus în o în­curcă tură neplăcută.

Se desămnez figura! Acesta a fost o radă de scă­pare . A fost unica, ce am putut aduce cu chiu şi vai la îndeplinire. Luasem o bucată de cretă şi mă apu­casem de lucru. Am tras linie de linie cu o acurateţa durerosă. Nu mă grăbeam să finesc. Cu cât mai mult timp întrebuinţam aici, cu atât mai puţin îmi rămâ­nea la esplicarea acestei opere de ar tă . Pote era po­sibil prin o dibăcie perseverentă, să scap de o catastrofă.

Insă profesorul Roveni a ră ta o păt rundere diavo-lescă. El nu a fost omul, care să dea ajutor nisuinţe-lor mele nevinovate.

„Grăbesce. grăbesce!" dise el, — „Nu ai se de­semnezi o madonă rafaelică".

Trebuiam să finesc. „Şi acum nu uita literile. grăbesce, nu trebuie

să-mi caligrafezi". Un cuget salvator îmi străbătu creerii, deşi câşti­

gasem numai puţine momente , totuşi era mai bine de cât nimic. Eu întrebasem plin de inocen ţă : „Poftiţi li­tere grecesci sau latine, domnule profesor?"

0 privire pătrundătore , care părea că se vîră în adâncul inimei îmi recompensa întrebarea. — înfricoşa­tul a esaminat evident şi planul acesta. El răspunde cu un dispreţ de gh ia ţâ : „Aceea este tot una, — pune li­tere lat ine".

„Mici sau m a r i ? " „Mari!" Ascultasem. In totâ viaţa mea, nici odată nu mi-am

dat silinţă mai multă a face literile cu aşa grijă şi acu­rateţa.

Câtva timp privi tiranul meu. Apoi începu odată a s t r iga : „Pentru ce ştergi pe G a c e s t a ? "

„Mă tem să nu-1 confundaţi cu C. II voiu înlocui cu H".

„Cum eşti de conscienţios", observase Roveni iro­nice. „Acum? Ai i sprăvi t?"

„Da! P e n t r u mine adausei e u : „Cu părere de r ă u ! "

„Acum ! Pentru ce stai aci aşa s u p ă r a t ? Cum sună. t eorema ?

Acum să începeau adevăratele mele chinuri. Cre -I erii mei erau despoiaţ i ; totul, ce am putut aduna în

ei de ani întregi, să învăluia de frica mea în chip şi formă. Insă — trebuia se fie . . .

„In un t r i u n g h i u . . ." începusem a gângavi. „Mai departe ! Curaj îmi cjisei. îmi adunasem debilele-mi aducer i

aminte şi începui mai d e p a r t e : „In un t r iunghiu . . . . în un triunghiu în u n

triunghiu pătratul hypotenusei este aşa de mare . . . a şa de m a r e . . . ca pătraţii celor doi cateţ i" .

„Forte bine. Şi adecă în ori ce t r iunghiu?" „Nu, nu ! " şopoti o fiinţă îndurătore la spate. „Nu, n u ! " strigasem eu în triumf. „Esplicâ-te mai bine. Dela care triunghiu a n u m e

este acesta teoremă" . „Dela rectangul" . să audi la spate. Eu repeţisem cu astuţia unui papagal . „Lucru fi­

resc, că numai dela triunghiul rectangul" . ! Profesorul er să t emea de ceva, să scula şi s t r i gă : ! „Linişte la spa te ! " i Apoi er să uita la m i n e : „Aşa dar dta susţii, c ă i în un triunghiu rectangul pătratul pe hypotenusă este | aşa de mare , ca fie-care din pătraţii mici de pe ca t e ţ i ? "

Un drac. în t rebarea acesta a fost forte înţepenită . | Aci veni ceva neesplicabil peste mine — ca o fantomă.

„Nu! Dle profesor", clisei eu însufleţit. „Aceea n u ci cât ambii împreună.

| „Adecă, cât s u m a ; folosesce termenul acesta. In ma­tematică trebuie să fim precişi. Şi acum la a rgumentare \"

i începusem a asuda grozav. Ochii mei pe nesciute ; alergau căutând ajutor prin totă sala, şi în fine să im-i plantă stupid pe triungiul rectangul, pe pătratul hypo­

tenusei şi colegii lui de pe cateţi . Mutasem într 'a-; ceea creta din o mână în alta, dar nu otisei nici un | cuvânt din puternicul motiv — că nu sciam ce să (jic. | E'iinţa compătimitore dela spate amuţise. In sală i domnea o linisce mormânta lă . Puteai audi sburatul

unei musce. . Profesorul îşi aşeda ochielarii cei negrii, de după cari lucea o bucurie răutăciosă asupra mea ,

[ comisarul regesc t rase semnificativ o mare prisă d e tabac . Apoi începu a hârcăi acesta personali tate r e s -

j pectabilă şi Roveni dise în terminul cel mai insunător , de care d i spunea :

| „Acum?" Eu tufă. De altcum eu nu aşteptam altceva, decât să m e

trimită la loc. Insă profesorul o făcuse ca mâţa, ca re I înainte de a sugruma şorecele, să jocâ cu el. I „Ah", dise el, „te gândesci la o resolvare, ca re

n u am luat-o înainte. Nu e de lipsă. Eu nu susţin, că nu a r fi posibil o ndue resolvare, da r vedi, noi ne în-destulim şi cu una din cele percurse . Aşa dar începe. Iţi este cunoscut că aici t rebuie să t ragem două l ini i : DE şi MF. Fi aşa de bun, ia creta in m â n a dreptâ şi t rage aceste două linii. Voiesci?"

Eu am ascultat, am tras — dar de tot mechanice . Figura se mări în fantasia mea în o ur iaşă ; pătra ţ i i s : au transformat în stânci grozave, cari să înholbau i a mine, şi cari să lăsau cu o greutate mare pe peptul meu .

„Acum pune aici un N. B i n e ! Şi mai d e p a r t e ? " Eu r ămâneam credincios tăcerei mele .

„Nu afli necesar a t rage o linie dela N la A p e t a s a pătratului B H L C ? "

Lucru firesc, că eu nu aflam de lipsă nici o linie, şi celealalte îmi erau prea multe. Cu tote acestea eu ascul tasem.

„Forte frumos. Şi acum prelungiţi laturele B H şi I C ! "

Uf! puterea mea s'a finit . . . „Acum" dise profesorul, „un copil de doi ani pote

duce a rgumenta rea la îndeplinire. Nu observi nimic la triunghiurile BAC şi NAF ?"

Eu prevedeam, că tăcerea îmi prelungesce numai chinul. Luasem o hotăr î re eroică şi în un mod laconic d ise i :

„Absolut n imic!"

Profesorul puse m â n a la ochelari . „Acesta insem-neză cu alte cuv in te : dta nu ai studiat nimic!"

„Aşa mi se pa re" , disei eu cu o linişte demnă unui Socrate . Eram cu totul tîmpit, nici idee nu aveam, ce are sé urmeze .

„Bravo, bravís imo: Iţi convine tonul a c e s t a ? Dta, care nu eşti în stare a resolva nici teorema lui Pytha-g o r a ? Din dta în viaţa intregă nu va eşi nimic. Scii cum sé mai numesce t eorema lui Pythagora în altfel şi pote mai corec t? Puntea măgarilor, că numai aceştia n u pot t rece preste ea. — Poftesce la loc! Omeni ca dta nu trebuiesc sé mi se mai presinte. Aceste sunt ródele provenite de acolo, că dta in órele mele ceteai pe Don Quichott şi Moş Tecă, şi în loc de a desemna împre ­ună, desemnai alte nimicuri în cáetele dtale" .

(Va urma.) T m d _ j m n Cândea.

9 B I i I l l £ f I

Una şi alta-Ginere galant. Scena se petrece în Paris la o ju­

decător ie de pace . Acusatorul e socra, acusatul ginerele. — Dta, dice judecătorul , adresându-se cătră acu­

satul , eşti acusat că ai clis d-ei, socrei dtale, cămilă. Recunosci acesta ?

— Se pote, îmi vin pe limbă tot nume de dobi­toce.

— Acesta e reu obiceiu şi ca se te desveţi de el, t e pedepsesc cu 5 franci amendă .

Acusatul plătesce, apoi se adreseză căt ră judecă to r : — Aşa dar nu e permis se-mi numesc socra cămilă ? — De sigur că nu, dice judecătorul . — Dar pe o cămilă se o numesc coconă, e per­

mis ? — Dacă îţi face plăcere acesta, poftesce, grăi jude­

cătorul fără se bănuiască ceva. — Atunci me recomand, coconă. dise ginerele adre-

sendu-se cătră socră-sa şi făcendu-i un compliment. *

* * Americanesce . William Hardy un tiner din New-

York se primbla într 'o sară în stare cam iluminată, pe stradele New-Yorkului. La galantarul unei prăvălii s tă tea o d a m ă şi tingrul Hardy i-a ochit şi a început a-i face curte . Dama a consimţit şi astfel au plecat ambii la primblare. Sosind la locuinţa unui preot au intrat înlă-untru şi s'au cununat .

De sigur că asta a fost căsătoria cea mai grab­nică din lume.

Hardy şi-a dus nevasta de braţ acasă spre marea mirare şi desperare a părinţilor, dar chiar şi Hardy s'a scărpinat după urechie pentru cea ce a făcut, după ce a t recut efectul alcoolului.

Noroc înse că Hardy a avut o mătuşe, care a sci-ricit, că domna Hardy a fost mări tată şi că bărbatul dintâiu îi t ră iesce. Astfel Hardy s'a mântui t uşor de ea, apoi a jurat , că nu va mai face curte la nimeni în s tare i luminată.

* * Ţarinele de odinioră. In secolul al XVI-lea şi

XVII-lea era datină în Rusia, că ţarii îşi alegeau de ne­vastă pe cea mai frumosă fată din împerâţ ia lor. Spre scopul acesta agenţi i ţarului cuţr ierau tot imperiul, ale­geau fetele cele mai frumose şi după ce le scriau nu­mele în o condică, le dădeau poruncă, că pe cutare

di se se înfăţoşeze în Moscva. Aici dintre fetele adu­na te se alegeau erăş cele mai frumose, şi apoi dintre aceste ţarul îşi alegea pe una de nevastă, care-i pă rea mai ademeni tore .

Cele mai multe fete s 'au înfăţoşat când s'a că­sătorit a treia oră ţarul Ivan cel Grozav. Atunci s 'au adunat la Alexander-Sloboda, unde se afla lvan, doue mii de fete. Ţarul le-a privit rend pe rend pe tote, a ales din ele 24, apoi a redus acest numer la 12 şi în fine şi-a ales de nevastă dintre aceste pe Marfa Sobachina, fata unui negustor din Novgorod.

Fetele, cari se înfăţoşau în Moscva, erau, încuar-t irate în neşte edificii mari, tot câte 12 într 'o odaie , aflându-se în fie-care odaie câte un t ron. Ţarul întră in odăi, u rmat de un curten betrân, se urca pe t ron şi fetele îngenunchiau una câte una pe t reptele t ronu­lui, ca ţarul se le pdtă privi. - Cele alese de frumose pr imeau câte un inel şi o batistă cu marginile brodate cu fir. După ce ţarul alegea pe una de nevastă, cele­lalte fete pr imeau daruri bogate şi apoi e rau trimise acasă.

* * *

D i s p ă r u t f ă r ă u r m ă . In o fabrică francesă, ca re ) se ocupă cu fabricarea de chemicalii. s'a întâmplat o

esplosiune. A esplodat un cazan, dar tot atunci a dis-i părut fără de urmă un inspector al fabricei, care în

momentul esplosiunii era lângă cazan. Ne aflându-se ni-! căiri cadavrul lui, s'a dat cu socotela, că el a fost a run-; cat in un basen din apropriere, plin cu o substanţă

chernicalâ, în care el s'a înecat şi apoi fluiditatea co_-! rosivă i-a discompus cadavrul. Ca se se convingă de­

sp re acesta, directorul fabricei a pus se se arunce în ba­sen bucăţi de carne şi ose şi aceste tote s'au discom­pus şi au dispărut. Astfel deci au făcut lângă basen o tablă, cu inscripţia: Aici dorme somnul vecinie inspecto-

j rul-A. V. * *

i S t r ă n e p o t u l lu i L u d o v i c XVI. In diarele din Pa­ris a apărut un inserat, prin care îşi caută ocupaţiune un om interesant , Ludovic de Bourbon-Naundorff. El este

! urmaşul acelui Naundorff, care se dădea de fiul nele-| gitim al regelui Ludovic XVI şi fiind că semena cu

Bourbonii, şi-a. aflat aderenţi . Naundorffii şi-au păs t r a t renumele de .pretendenţi ,1a tron şi Naundorffui de a c u m încă a servit în a rmata olandeză, precum şi în a rma ta

I franceză, în legiunea streinilor, sub numele de Bourbon.

El între altele să recomandă astfel în insera t : „Fostul oficer olandez este om cult şi distins, dar a re o scă­dere, că strămoşii săi au peri t pe eşafod la finea se-clului t recut din cause politice".

Avis clomnelor si domnisorelor. Maş simţi mai mult de cât fericit dacă aş găsi

printre Domnele şi Domnişor ele de preste Carp aţi căte-va cari se corespondeze cu mine. In aceste corespondenţe mi se vor face întrebări despre ce este femeia, căsătoria, cum pote trăî cineva fericit, ce este lumea şi alte multe de fe­lul acesta, la care voiu respunde imediat, dându-mi idea mea pe larg asupra acestor cestiuni.

Din partea domnelor, pote se-mi scrie ce gândesc despre bărbaţi, care este idealul, la care trebuie si tindă o femee de casă, ce autori le plac mai mult şi pentru ce etc. etc.

Tote aceste corespondenţe le voiu transforma în formă de novele şi se vor publica în „Rândunica".

Scrierile se vor adresa astfel: Dlui Gr. Mărunţeanu publicist, Bucuresci, (Bulevardul TJsinei).

P. S; Tote scrierile rog se fie însoţite de adresă.

Anecdote. Care pe c a r e ? Avram ovreul se duce la terg se-şi

cumpere un cal. Aici dă de Lae ţiganul, care-şi vindea mâr ţoga şi după multă vorbă fac târgul cu 10 fl. Avram pune în mâna lui Lae o bancnotă de 10 fl. şi-şi duce calul. Lui Şolomon, vecinul lui Avram, îi pa re de tot ieftin calul şi căutând pe Lae îi d ice :

— Dar ce-i Lae, ţi-ai perdut mintea, de ai vândut mândren ia de cal mai pe n imica?

— Da, dise Lae zimbind cu şiretenie, calul e fru­mos, dar şchiopă de un picior, caută-1 numai şi vei vedea .

Şolomon caută calul şi află că are dreptate Lae. Să duce deci la Avram şi-i dice :

— Bine, Avram-leben, tu n'ai ochi se vedi, că ca­lul ţiganului şchiopă?

— N*ai grije de mine, Şolomon-ieben, că sciu eu ce fac. Calul şchiopă peutru că nu e bine potcovit, ha-ha-ha, caută-1 numai mai bine.

Şolomon vede. că are dreptate Avram, să duce la ţ igan şi-i d i ce :

— Ei, Lae, scii că tu te-ai păcălit, căci paripul teu şchiopă numai pent ru că e potcovit rău. Asta n 'ai sciut-o ?

— Ba am sciut-o, căci eu l 'am potcovit aşa, ca Avram se creijă, că numai de aceea şchiopă, pe când calul e şchiop de m u l t . . .

Avram audind de acesta, t rage la o par te pe Şo­lomon şi-i şoptesce în u r e c h i e :

— Nu face nimic, eu tot nu sunt păcălit, de ore ce bancnota cea de 4 e c e floreni e falsă.

Sciri literare. Ne face bucurie a anunţa , că s'a admis şi pus în

repetiţ ie la teatrul naţional din Bucuresci comedia ori­ginală „ Veduva", de preţuitul nostru colaborator domnul

Gr. Mărunţeanu din Bucuresci. Piesa se va juca în curând.

Tot odată amintim, că un alt preţuit colaborator al „Rândunicei" . dl prof. din Braşov / . C. Panţu, a s cos de sub t ipar mai nainte o broşură, cuprindând u r m ă ­torele schiţe: In Plasă, In Baltă, Cale grea, La Code, La-Cârciuma lui Tiriplic, asupra căreia a t ragem atenţ iu­nea cetitorilor noştri . Broşura (112 pag.) se pote p r o ­cura la librăria N. I. Ciurcu, Braşov. Preţul 30 cr.

Logogrif de Mihail C. Jivanca.

Din următorele 39 silabe se se formeze 13 cuvinte cari se aibă înţelesul indicat mai jos. Literile iniţiale ale acestor cuvinte cetite de sus în jos , dau nume le unui mart i r întemniţat al poporului român, er cele fi­nale, cetite de jos în sus, numele apărătorului aces tu i martir în procesul memorandului .

a, a, beşci, co, cu, do, for, i, ie, iu, laub, le, li,, liu, lus, mat, mi, ne, ni, ni, o, o, o, on, pag, ran, r e r

re , re, rea, ris, se, si, tin, tru, ţeş, u, u, ur. 1. Numele unui profet. 2. Comandant grec în contra Troei. 3. Nume bărbătesc . 4. Titulă pentru bărbaţ i de posiţie înaltă. 5. Cuvânt folosit la miliţie. 6. Carte care cuprinde învăţăturile religiose-mo-

rale ale mohamedani lor . 7. Oraş în România . 8. 0 confesiune. 9. O deitate în Egipet.

10. Nume bărbătesc. 11 . Instituţiune socială în Grecia. 12. Poet român. 13. Diar bisericesc-politic. Terminul de deslegare este pană în 18 30 Decem­

bre a. c. Intre deslegători să va sorţi portretul A. S . R. moştenitorului tronului României Ferd inand (format mare) .

D e s l e g a r e a gâciturei din Nrul 23 este următorea: T r a i a a Pola, Enea, Ţarina, Toulon, Tutun, Leu. Er literele dela 1—tH dau devisa „Totul pentru naţiune".

Corect au deslegat-o următorele domne, domnişore şi domnit Letiţia Popoviciu, Hortense Cosma (Sibiiu), Luereţia Tomas, Ni-colau V. Pop şi Cornelia Pop (Tohanul-Vechiu), Aurelia Filip (Ba-don), Victoria Aron (Galaţi), Vasile Tărian (Sacul), Cornelia ş i Lucreţia Gotheas (Baru-Mare), Alesandrina Popescu (Sibiiu), George-Petroviciu (Seghedin), Valeriţa Găvruţ (Satulung), Cornel Daraban t (Sătmar), Nicolau Onciul (Uzdin), Emil Cigarean (Turda), Nicolaa Onciul (Toracul-Mare).

Premiul la sortare Ta câştigat d-şora Cornelia Gotheas din, Baru-Mare.

Corespondenţa. V. B. B. în B. şi El. din Ardei. Mulţămitele nostre. Moşul în Br. Ve mulţamim pentru cele trimise. S. M. în Bl. Ne pare rèu, dar poesiile trimise nu le putem

publica. Sunt prea-prea din Eminescu; cercă a fi mai original. Red.