Nr. 7. Anul I.

FOIE L I T E R A R Ă - B E L E T R I S T I C Ă ,

A P A R E

IN S I B I I U , DE T R E I ORI P E LUNĂ.

PROPRIETAR-EDITOR ŞI REDACTOR

S I L V E S T R U M O L D O V A N .

SUMARUL: Jertfa lui Păcală P. Dulfu. Aşa a fost se fie . . , Marg. Moldovan. Răpit de visuri . . . . Petrea dela Cluş. Dri ţu . . . . . . . . 'Brebenel . Trece vremea . . . . O. Bocea. Tipuri caracteristice . . De Theophrast. Scire literară . . . . — Feliurite *

* *

Apare : în 10, 20 şi 30 a fiecărei luni.

Abonamentul : Pc an 6 fl., pe jumetate de an 3 fi., pe pătrar de an 1'70 fi.

Pentru România şi străinătate pe an 16 franci.

Proprietar-editor şi redactor Silvestru Moldova».

J E R T F A L U I P A C A L A — Fragment . —

Pe când fraţi-i printre lucruri scotoceau cu gând se ia Ce-or găsi mai scump. Păcală la 'nceput sta şi-i privea. Dar de-odatâ, ce se vacţă?... într'un sac... numai tămâie!... „Lucru sfânt. Pecat pe mână de tâlhari ca se remâie. „Iau io sacu-acesta", — 'şi (fise. Şi din câte-au fost lăsat Hoţi-acolo, alt nimica, — dor atât el a luat... Apoi când simţi că glota de tâlhari se 'ntorce iar La grămada de scumpeturi. — ce făcu?... De sub stejar Hai! cu sacu pe spinare apucă la del în sus Prin desiş pe-o cărăruie (pe când fraţi-i, cum am spus, Cu fugitul din greşalâ p'altă cale-au nimsrit). Şi-a tot mers la del Păcală, noptea 'ntregă-a tot suit, Fără se 'ntelnescă 'n drumu-i decât codrii deşi pustii.. .

Er pe cer când se iviră dorite trandafirii, Se vecţu ajuns pe verful nalt, rotund, al unui munte. Şi cu mâneca ştergendu-şi năduşela de pe frunte,

Îşi roti 'mprejur de-acolo preste déluri ochii sei, Preste şesuri inverdite, preste 'nfloritóre văi... „ Ce frumos ! 0, Dómne ! fie prea mărit al teu sfânt mime. „Mare eşti! şi minunate-s câte le-ai zidit pe lume!..." Dise, şi punênd jos sacul cu tămâie la o parte, Prinse-a strìnge crăci, găteje,—de pe-aprópe, de departer

Păn' ce se făcură multe, o grămadă... Apoi scése Dela brâu pe loc amnarul luciu, cremenea vîrtosă, Şi dintr'ênsa cu amnarul scăpârând schintei pe iască, Dete foc grămedii... Para începu se pâlpăiescă Veselă, crescênd întruna, — stêlp de foc înalt, roşatec Pan' ce prefăcu movila cea de lemne în jăratec... Er PăcaV atunci cu mâna sacu 'n sus îl ridica, Şi tămâia tetă, tota, pe jăratec o turnă. Sfârăia pe foc tămâia, şi din ea un sul de fum Gros se 'nalţă deodată, păn' la cer făcendu-.şi drum.

„Ec'aşa" gândea Păcală, stând de-o parte, — şi zimbea Urmărind cu ochii fumul înspre cer cum se suia... „ Ce e jertfa de tămâie, ce arcţend în serbatori „Pe la sluşbe prin biserici am vedut adese-ori,

„Cu-ale lor cântări când popii preamăresc pe Dumnecţeu? „E nimic pe lângă-acestaI..."

Dar pe când în gândul seu Îşi dicea aşa, d'odată: ce se vadă ?... O, minune!

Ceru 'n, faţă-i se deschise, roş—cum nu se pâte spune — Şi de sus un ânger cu-aripi şi cu faţa Incitare, Cum în faptul dimineţii e lumina cea de sdre, Cobori nainte-i vesel, şi-i grăi cu dulce graiu : „Ihicură-te arii Păcală! că din ceruri, delà raiu, „însuşi făcetorul lamei m'a trimis aici pe mine: „Dumnedeu din cer, prea bunul, se v orbes că vrea cu tine ; „Vin! am se te duc la densul..

Şi abia el isprăvesce Aste vorbe, haid'! Păcală numai ce se pomenesce Că începe se se 'nalte (ridicat sus ca d'un vent, Ca şi când ar fi cu-aripi), înspre cer de pe pâment. Şi 'nălţându-se întruna, îndură cană se uita Tot mai mititel pământul îl vedea în urma sa. Satele-i păreau mici cuiburi, munţii nişte moşoroie, Pliurile şerpi ce 'n mersul lor prin erbă se 'ncovâie. Er pe urmă din vedere-i, şi mai sus când a ajuns. Se pierdu de tot pâmêntul, ca 'ntr'o negură ascuns, Şi în sboru-i prin vezduhuri ochii sei nu mai zăreau Decât stele şi luceferi ce în cale-i străluceaţi. Şi atât de-aprâpe 'n mersu-i ajunsese el de stele, încât le-atingea cu mâna, şi ar fi putut din ele Se culegă ori şi câte, numai dac'ave a plăcere... Er ajuns mai sus de stele, de odată în vedere Ii resare o lumină strălucită, orbitore, Mult mai vie, mai frumdsâ, ca lumina cea de serre Pasă-mi-te-aici în racţe de lumină kwescut Se afla locaşul celui care tdte le-a făcut.

Cum, pe unde mai trecu el, n'a putut de loc se vacţă, Căci vederea i-o luase strălucirea cea de nuţe. Şi de-odaf oprit de-o mână nevêdutà !n sborul seu, Se trezesce faţă 'n faţă stână cu bunul Dumnedeu. Ziditorul Iu mei, palid, sta p'un scaun răcjimat, Şi de îngeri fără nianer se redea încunjurat.

Er în faţă-i fără veste când se pomeni Păcală, Ca 'nlemnit pe loc remase de mirare şi sfială. Dumnedeu veqjendu-i tema: „Vino" începu se-i djcă, „Bun sosit la noi, bâete! Hai, se nu ai nici o frică. „Jertfa ta de acţi, Păcală, cu plăcutul ei miros, „Mi-a făcut un mare bine; m'a făcut vecii sănetos: „Căci eram bolnav de-o bdlă, cărei nu-i dedeam de tec. „Pentru-acesta spune-mi, ţie eu ce bine acli se-ţi fac? „ Uitâ-te 'mprejur pe-aicea. Voiu un dar a-ţi dărui. „ Cere-mi ori-ce-ţi place ţie: ruga ţi se va 'mplinî..."

De aceste vorbe blânde şi frumdse 'mbărbâtat, Se uită 'mprejur Păcală prin locaşul minunat. Ce era p'acolo, Domne! câte lucruri de minune: Nu-i condeiu ca se le scrie, nici graiu se le pdtă spune! Şi d'odatâ, printre-atâtea frumuseţi dumne^eesci Dând cu ochii de un fl.uer, cum sunt cele ciobănesci, Dise: „Domne! pentru jertfa ce adusuţi-am acţi ţie, „Dela tine sânetate, altă n'aşteptam se-mi vie. „Dacă vrei cu tote-acestea vre-un dar se-mi dai din cer, „Fluerul din colţ, de colo, — alt nimica,, eu nu-ţi cer".

Dumnedeu, când auclit'a, că un fluer densul cere, Şi că altceva nimica nu vrea. rîse cu plăcere, Şi-i respunse: „Cum se pote? In locaşul meu măreţ „Nu găsesci se-mi ceri tu ore nici un lucru mai de preţ? „Iagândesce-te mai bine: vrei traiu lung ? vrei bani ? averi? „Vrei mărire, ne'ntrecută? Vrei a raiului plăceri ?... „Haide, spune-mi! căci eu ddră am putere, când voesc, „Celui care-mi face-un bine ori-ce dor se-i împlinesc."-

Er Păcală: „O, stăpâne! cuventâ cu glas smerit, „ S'am un fluer ca acesta de copil înc'am dorit. „Dacă vrei se-mi faci plăcere, dă-mi-l ş'o se-ţi mulţâmesc „Alt-ceva nimic, prea sfinte, deu, nimic eu nu doresc..."

Audjnd acestea Domnul, ce facă?... Porunci Fluerul se i s'aducă, apoi: „Na-ţi-lK îi grăi. „Dacă nu vrei alte cetea, ia-ţi deci fluerul şi dute. ..

Şi cu-acestea din locaşul cu intrările pierdute In noianuri de lumină er sburând se pomeni, Şi în jos urmându-şi calea, pe păment el cir veni: Mulţămit pană 'n adencul inimei de scumpul dar, Ce din cer cu mâna-i sfântă Dumrtecleu i-l dete chiar.

P. Dulfu.

A S A A F O S T S E F I E . (Urmare.) Margareta Moldovan. Novelă.

S7T ugustin rămase ca înţelenit, cugeta că mamă-sa w\ mòre şi — remane cu pécatul acesta neier tat pe

cap. — C u m îi r emânea atunci consciinţa lu i? J°s încetul cu încetul respiraţ iunea bolnavei de­veni erăşi mai regulată şi îşi veni la fire.

Augustin nu putea dice un singur euvènt. Ce mai şi pu tea el sè-i spună, căci tòte vorbele lui venite din simţ, îi causau durere.

— Hotâresce-te fètul meu — dise bolnava cu voce slabă de tot — alegeţi una din dóué . . . ai pe Mari-óra . . . atunci . . . atunci remai cu un pécat mare pe inimă, şi îţi atragi mânia mamei tale . . . pană . . . din­colo . . . de mormènt . '

Urmà o pausă apoi continua : — Implinesci dorinţa mamei t a l e , . . . care a r trebui

sé fie mai presus de tòte, căci ea . . . ţi-a dat viaţa . . . ea te-a crescut . . . atunci nu ai pe Măriora pe fata . . . aceea simplă, . . . care a umblat numai . . . ca sé îţi câştige amorul, . . . sé îşi potă satisface aspiraţiunilor ei . . . şi se potă trăi într 'o altă lume mai plăcută . . . mai aventuriosă . . . Alegeţi acum . . .

Augustin îşi s imţea inima sfăşiindu-i-se şi nimi-cindu-i-sè tòta fericirea. 0 durere , o jale mare îi cu­prinse inima, şi ceea ce n ' a făcut încă nici când, a început a plânge. îşi scése m â n a din ale mamei sale şi acoperindu-şi faţa plângea dureros. Tòta durerea lui, viaţa perduta , ursita, tòte-tòte erau concent ra te în plân­sul acesta .

Dómna Vlad îl ficsa cu privire rece . căci scia, că plânsul acela nu e altceva, decât căinţă pen t ru zădăr­nicirea viitoriului imaginat de el.

In peptul lui August in sé născu o luptă internă pe morte şi viaţă.

Un timp óre care sé făcu tăcere . Augustin vèrsa lacrimi, ca un băiat, care sé vede

oprit, dela ce-i este mai plăcut lui. Nu sé putea hotărî , ce sé facă.

Sé las pe Măriora — gândea el — e întocmai, ca şi când aş vedea fericirea înaintea m e a pe o cale, ér eu, nerodul apuc pe calea opusă, îmi las fericirea şi apuc pe calea nefericirei. Sé îmi leg viaţa de Lu-creţia ? Ha ! Nu sé potè ! In ce s tare trista am ajuns ! Sé nu pot eu convinge pe mama, despre iubi­rea nòst ra s inceră . . . ce lucru fatal al sorţii ! Sunt ne­norocit — perdut .

Fa ţ a lui era în momentele aceste de o palóre mor­tală, în u rmă sé védù pe ea o resoluţie forţată.

Dacă e aşa — îşi gândi el — dacă sunt astfel pri­gonit şi urgisit de sór te , las sé mè osîndesc, sé beau cupa veninului pană în fund. Mama cere logodirea, ei, sé o fac. Celelalte le las pe m â n a sorţii . . . Ultima do­rinţă astfel i-aş împlini-o.

îşi sterse lacr imele de pe faţă şi cu ton resolut dar dureros întrerupse tăcerea .

— Ca sé fii l inişti tă mamă dragă, m ' a m decis sé îţi împlinesc dorinţa, — mé logodesc.

Dómna Vlad îl pr inse de după gât şi îl săruta pe frunte între lacrimi de bucurie.

— Acum dute dragul mamii la ea . . . îi cere mâna , ea . . . sé va simţi fericită.

După p rând domna Vlad se simţea slăbită de tot, abia îşi ridica pleopele lâncede şi obosite.

Augustin veni şi se aşedâ lângă patul ei, trist şi pe t recut în gânduri .

— Augustine — dise bolnava cu voce aprope stinsă — nu mai pot . . . trimite la ea se vină mai cu­rând . . . me simt slabă şi . . .

Augustin nu mai ascultă la vorbele celelalte, eşi cu cea mai adâncă suferinţă, se trimită după Lucreţia.

Se întorse imediat la patul mamei sale. Era năcăjit acum pe mamă-sa , dar cu tot năca­

zul şi pe lângă, tote că vedu, cum mamă-sa voiesce se-i nimicescă fericirea, tot era întristat în inimă, vedend-o în momentele acele aşa slabă. Vedea el că clipele vi­eţii ei sunt număra te , pent ru aceea simţea durerea ma i tare, căci deodată cu mor tea acelei fiinţe neajutorate acum, r e m â n e a singur, pribeag în lumea largă. Pare-că se s imţea înainte orfan şi totul în jurul seu se părea , că-i şueră a pustiu.

Fiori îi t receau prin corp şi la ori ce sgomot t re ­sărea .

Nu trecu un sfert de oră şi sosi Lucreţia cu ma­mă-sa. Ele erau mai mult vesele, decât seriose. Sudori reci îl cuprinse pe Augustin, când le vedu.

Precum aşteptă un răufăcător cetirea sentinţei de mor te , aşa aş tepta Augustin momentul , în care se i se" nimicescă consciinţa şi tote ilusiunile vieţii sale. In primul moment ar fi voit se nu mai esiste, dar în ima­ginaţie ii se ară tă faţa blândă a Măriorei, privirile ei petrundetore , şi deodată ii se născii o nouă poftă de viaţă.

Vreau să t ră iesc , — îşi dise atunci — vreau se o privesc ca pe o cadra, ca pe o iconă sfântă. Asta nu mi-o pote opri nimeni .

Era desperat . Intr 'aceste bolnava îşi aduna tote puterile şi făcii

semn se se apropie toţi trei de pat. — V'am chiemat — dise ea cu voce stinsă — ca

se ve dau binecuvântarea mea . . . părinţescă. înainte de a muri vreau se ve văd logodiţi . . . clar ca se aibă logodirea legătură . . . mai strînsă între voi . . . trimiteţi îndată după preo t ' . . . şi după martor i . . .

Făcu apoi semn să scotă de sub perină şatula ce era acolo.

— Aici ve sunt inelele . . . Augustin sta ca o statuă fără nici o mişcare. Domna Oprea cu bucuria cea mai mare în inimă,

făcu disposiţii spre a se ehiema preotul şi ca mar tor i pe Grangul şi pe pretorul Prosoc, unchiul Lucreţiei. Totă seriositatea pe care se silea se o ara te , era for­ţată, în adevăr îi r îdea inima de isbândă, căci demult cocea ea planul aces ta de căsător ie . Acum apoi îl vedu încâtva realisat .

Lucreţia sta cam nedumeri tă la patul bo lnave i Din când, în când îşi arunca privirile la Augustin, ca re sta tot cu capul plecat, şi perdut în gânduri . Pană nu îl privia pe el, inima ei era plină de bucurie, căci îl iubea cu tot focul inimei. Câte lacrimi a versat din causa purtări i lui rece faţă de ea, şi câte nopţi de in-

somnie a petrecut de când i-a vorbit dom na Vlad de căsătoria, ce voia se o facă între ei. Mai apoi fericirea, care şi-o imagina, ca soţie a lui Vlad, tote aceste e rau p r e a multe pent ru inima ei fragedă. Când se uita înse la el şi îl vedea cum stă nemişcat cu capul plecat şi manile încrucişate, îi părea , că se pune un vel des preste tote fantasiile şi planurile ei, sau îi păreau forte depăr ta te şi calea ce ducea la ele, ii se înfăţişa spi-nosă — nesigură. In alt moment îşi esplica s tarea ace­s t a tristă, abătută a lui Augustin, ca provenita din în-grigirea pentru m a m a sa. 0 tusă slabă a bolnavei îi t redi pe amendoi din s tarea acesta sufletescă. Se apropiară de ea.

— Dnde-i p reo tu l? — încă n/a venit, — răspunse Lucreţia. — 0 Domne, Domne, îneurend . . . . nu mai pot,

vai . . . nu vin ? — înda tă au să vină — dise domna Oprea. — Veniţi mai aprope . . . nu mai p o t . . . o D o m n e . . .

dă-mi p u t e r e . . . pe un minut măcar . . . Unde ve sunt

ine . . le . . le, . . . luaţi-le iu-te, iute . . . aşa . . . Dumne­zeu ve . . . binecuvinte dragii mei . . . fiţi fericiţi . . . Tu Augustine . . . fi înţe. . lept lasă-te . . . de . . . de Mari-óra, . . . Lucreţia îi . . . bună şi . . . iu . .besce, . . . vei fi. . . fe r i . .c i t . Aci sé opri, căci vocea i sé opri în grumazi.

In momentul acesta Intrară preotul , Grangul şi Prosoc tot într 'un suflet.

Bolnava îşi deschise ochii şi a runca o privire lungă stinsă asupra lor, apoi îşi relua încă odată tòte puteri le şi dise :

— L a s . . . b lăs tăm . . . a supra fetei . . . aceleia . . . care va ză-dărni-ci căsă-toria a-cesto-ra . . . Sé n u ai-bă odihnă . . . sufle-.-tescă . . . . în v e c i . . . . Mar i -ó r a , . . . . ace-ea . . . sé fie . . . m a i . . ales . . p r i . . go . . n i . . t ă de . . . b l ă s - t ă m u l . . . meu . . . A-cum . . . mor . . . în-des-tu-li-tă . . . căci mi-am a-juns sco-o-pul. Sé mai audi un horéit năduşit şi respiraţ iunea i sé opri, îşi mai întorse odată ochii spre Augustin şi Lucreţia, apoi îi închise pent ru to tdéuna . (Va urma.)

!j<?0

RĂPIT DE VISURI. . . Răpit de visuri nebunatici

M'am întrebat de ce nu pot Se-ţi am întreg'a ta fiinţă

- Se-ţi am şi sufletul teu tot ?

M'am întrebat de ce-mi dispare Atât de tainic umbra ta, — Er dacă-mi pieri, de ce vre-odată Eu nu mai pot a te uita ?

Şi o, de câte-ori deplâns-am Fiinţa ta în jalnic grai! Măcar că sciu, că întrupare Mai mult nici când tu n'o se ai.

E numai ultima căinţă Versată 'n tristul teu suspin Ce-mi mai ribriză pe la gemuri In nopţi când sunt cernut de chin!

Er chipul teu, e numai umbră Din al abisului noian,'' Şi c'o se-mi pot topi simţirea La sinul lui, nu cred! . . . E 'n van!!

Sau nu trec tote în ţerînă? Sau nu se spulberă în vent Şi cea mai blândă adiere A dragostilor pe păment ? ! . .

0, da, . . . Nimicul cere-şi erâşi Nimicul seu ce-a conceput; Er după' un mort audi bocirea: „El nu mai e, el s'a perdut".

In vent s'a spulberat şi chipul Ce-atât de mult am adorat, Şi-a lui fiinţă în ţerînă Trecând, el ddrme dus, uitat . . .

Er dacă tot mai plâng în ndpte Când îţi ved umbra surieţend, E că tu tot mai eşti stăpână Pe-a mea fiinţă, pe-al meu gând.

Şi vecinie o si-ţi plâng iubirea Ce-atât de mult m'a lănţuit; Abia când voi fi mort, mai po'te Se-mi uit cu tine, c'am trăit!

Petrea clela Cluj.

D R I T U . (Urmare.) De Brebenel.

| i n crepatul diorilor pană pe amurgite, în curtea nenii Pâ ţu era ca în terg, apoi Driţu lucra, cu capul gol cu mânecile sufulcate — diua întregă.

Numai când baba Mărie, m a m a Driţului, Pâ-ţoica, cu şurţul suines într 'un corn, eu c6da veTitorii da tă „de-a câ ţeua" p res te cap, scuturându-şi manile de făină albă ca zăpada, eşea în pragul uşei şi s t r iga: An-dreuţu mamiL hai se mâncăm, — atunci Driţu punea din mână barda, r&juşul, dalta, sfredelul, tesla, ferestreul

sau cuţitoia, descingea şurţul de pele şi eşa la crepla fântânii de se spăla. Apoi mergea la masă cu inima mulţămită a omului, care scie că a plătit mânca rea şi e vrednic de ea.

Cum păşea pragul uşei spre masă, nenea Pâ ţu scotea dintre dinţi pipa lui cea scorborosă cu ţese de cânepă şi cu imanea de câlţi, o punea pe cuptoriu şi încrucişând manile d i cea : „Drăguţ, dulce Domne, sfânt Tatăl nostru, sfinţescă-se prea sfânt numele sfinţiei tale

. . . . . şi mai încolo, pană la „şi îl isbăvesce Domne de cel rău" . Apoi toţi să aşedau în jurul blidului cu mânca rea . . .

Şi cu „Domne, mulţămescu-ţi sfântule, că ne-ai dat bunule şi ne-ai hrănit milostivule" nenea Pâţu ri­dica masa.

Er Driţu, îşi scotea de pe turecul cismei pipa lui cea bulbucată de nuc, cu ţeve de vişin şi cu imaneaua de os, o scutura în palmă, o destupa şi îndopându-o cu tabac de foie ca pe o gâscă j idovescă, îi îndesa apoi sub coperiş, cu dosul unghii dela degetul cel mare un cărbune cât o stea, şi î n c h i n â n d coperişul eşea afară pufăind nori de fum, ca hornul unei maşini dela carul de foc.

Şi punendu-se la poveşti cu omenii râmaşi afară şi cu cei de nou sosiţi resufla binişor, apoi după ce îşi mântuia porţia din pipă, se punea din nou pe lucru şi dăi băete ca şi mai na in te .

A trebuit în u rmă se-şi ea ajutor ca se potă birui tot lucrul ce i se aducea chiar din satele vecine, pe unde i-a mers vorba, ce fel de meşter este el.

Şi cum se nu-i mergă v e s t e a ! Iţi încheia rota, de gândeai câ-i c rescu tă ; îţi cio­

plea grindeiele de sclipeau unsuros ca săpunul ; iţi tră­gea părcane din cuţitoia cea cu măsele , de pă rea că-s chindisite şi îţi oblicea plasul la plug de puteai a ra fără fer.

Apoi când îţi făcea Driţu un resboiu era prepes-tenie. Ţi-1 brodea din chiutori de ţesea aprope singur şi bă tea pânza ca scândura .

Mai ales e ra minune că Driţu, la resboiu, a făcut al tă renduială de slobozit nat ra . In locul sulului cu gă­uri la cap şi cu „zăvor" lung ca o prăjină, el făcea suluri cu cărigă, căriga avea t repte scobite, er în t repte scăpata un „cal" de lemn, de grumazul căruia e ra le­gată o sforă, care ducea pană la m â n a ţăsătoreL Şi lucru u ş o r : umplându-se „spaţiul", ţăsă torea n 'avea lipsă se iasă din resboiu se slobpză din zăvor, ci t ră­gea numai de sforicică, er piciorul calului, după t re ­buinţă, una, doue s a u - m a i multe t repte şi na t r a curge pe sul la vale ca (apa. Apoi muierea împinge iţele cu-scripţii înapoi şi pe lucru mai depar te .

Apoi de ce necaz n 'a s căpa t Driţu pe muierile la urzitul pânzelor. Cu doue fire ce se deşirau de pe doue gheme aşedate unul într 'o căldare, celalalt într 'un ciur, alerga biata muere de-a lungul gardului pană ameţia . Şi ce necaz când era v remea p lo iosă? Trebuia se se pitule prin şură şi acolo se urzescă pe păreţii graj­dului. Driţu însă făcea urzitore nouă. Le aşeda în casă şi muerea pu tea se urzescă pană şi de pe douăspre­zece mosoră, cu douespredece fire deodată, s tând lo­cului şi învârtind din mână urzi torea împlânta tă cu capul de jos într 'un butuc , er cu celalalt în grinda casei.

Până şi copiilor le-a uşurat Driţu traiul pe t impul răsboiului, căci i-a scăpat de sucala cea niigălosă, scor­nind pentru facerea ţevilor de suveică, o rotă cam în chipul celor pe cari se ascut bricegele.

Astfel Driţu prin pricepere şi prin hărnicie, a ajuns cel mai lăudat, fruntea ficiorilor din s a t ; er mamele cari de cari se înbulzau se-1 capete de ginere, şi gura satului umbla ca briciu pe barbă . Ba că ia pe Măriuţa lui Vasi-Rău, că are boi dela Cetatea de baltă, bivolă gata se fete, douedeci oi fătate — şi că dor de ce-i tot trimite Pâţoicii mere orzene şi p rune grase din grădină.

Ba că ia pe Florica lui Fercheteu, că a re opt sute bani răi, la copii cei săraci — şi că dor de ce când spală Pâţoica rufele, F-lorica alergă cu maiul subsuoră la fântână de-i ajută la bătut.

Ba că ia mai curând pe Nuţa Chimului, că a r e curte cu casă de pe t ră în mijlocul satului şi e numai singură la părinţi — şi apoi dor de ce la bătutul m e ­relor d e oţăt au mers la olaltă cu Driţu, Pâţu şi Pâ­ţoica în pădure şi culegând, cu toţii au tescuit la Ghiţa Ţăranului şi au împărţit oblu. Ba că ia pe cutare, b a că pe ceea că-i mai bună, ba că cu ceealal tă se po -trivesce. Şi tot aşa se cer tau pentru Driţu, încât m a m a Sia de după şanţ, care avea un nepot voinic — de-i mânca cânii din traistă, se năcăjea foc şi d ieea : Na, j avre lor ! Vă certaţ i pentru un „Trulivaiter" ca lăeţii . Par ' că-i ficioru Comesului şi nu mai sunt alţi pe lume" . Er Driţu, f rământat de javre în trei ani de dile s'a fost săturat şi s'a hotărî t se le astupe gura înt r 'una.

N'a luat însă pe nici una din cele numite şi ne ­numite din satul lui, căci pote era mai bine. Omul însă ajunge tot ce nu gândesce. Aşa şi Driţu. S'a în-ciocâlat cu o fată din satul învecinat Valea-rece, şi a dus o viaţă, de care şi acum îl deplâng omenii şi ş'o plângea chiar el când îşi vărsa năcazul c â n t â n d :

Vai maică norocul meu L'a beut boii 'n părău Nu sciu boii l'au beut Ori vacile l'au păscut.

Că Cine diee că mi bine Mute-şi casa lângă mine Şi se uite pe terestră Vadă-mi binele din casă.

A fost adecă Driţu chiemat în satul Valea-rece s e facă două şuri şi a şedut acolo multă vreme. Po tca lui — cine altul — l'a dus la joc şi i-a săgetat in ima o fată „frumuşică, durdulică şi la faţă grăsulică of!" cu per galbin ca spicul grâului şi mai presus de tote cu nisce ochi vicleni ca norocul, mărunţ i ca piperiul, ager i ca briciul şi cari s lobodeau nesce priviri ascuţ i te ca panganetul . Când s'a uitat odată cu ei anume la Driţu, aşa l'a pătruns p a n ă la bâirile inimei, încât i-a venit se sbere.

Şi odichnă n'a mai avut din cesul acela . Acasă la Pâ ţu certă cu murnă-sa, sfadă cu rudele ,

clevetile gurei satului tote nu l 'au putut îndupleca. Si-nefta şi a l ta nu, odată cu capu.

Dar e ra greu să se potă aşa ceva face. Sinefta era legată, ce e drept cam fără voia ei, cu un j u n e de acolo, care să ţ inea de ea, ca scaiul de oie.

S'a fost înţeles adecă tatăl Sineftei, Aron Terciu, cu vecinul Mateiu Ţapu, toţi din Valea rece, să se cus-crescă. Preste socotela asta avea Driţu să t ragă dungă.

Deci, nici una, nici doue, ci fugând de gurile cele de-acasă, încă a treia sară dela primejdia păţ i tă la joc, s'a dus hotărî t se peţescă pe Sinefta, apoi m a m ă 'ncoci, ta tă 'ncolo, nemuri pe dincolo şi gura satului — t reba ei. Şi contrar obiceiului de a tr imite peţi tori , s 'a dus chiar el, gura lui, căci dor era fecior, care-şi pu tea da sama despre ce pote şi cât e vrednic.

Aron Terciu l'a ascultat , clăt inând din cap. Mama Sineftei eşea şi în t ră în casă ca o holbură, isbind una , t rânt ind alta, ca se pr ieăpă Aron la câ tu- i ; căci Driţu a picat cu peţitul ca din senin, şi nici prin cap nu le-a t recut se se înţelegă de răspuns. Er Sinefta îi t r ăgea pe furiş din ochiu, că să se ţie. (Va urma.;

T R E C E V R E M E A Trece vremea făv' de veste

Si cu dânsa trec is eu Tot îmi pare o poveste Ce-a fost în trecutul meu.

Bucurii şi suvenire Sunt isvor de-amar suris Dulci ilusii, fericire Umbra tristă-a unui vis.

Vremea trece, dar revine Si se schimbă, neîncetat, TÀt m.e duc, dar delà mine, N'ai s'aştepţi se 'ntorc vre-odat'.

O. Bocea

T I P U R I C A R A C T E R I S T I C E . Palavragiul. De Theophrast.

P a l a v r e l e s u n t o v o r b ă r i e m u l t ă f ă r ă n i c i u n î n ţ e l e s .

Palavragiul să aşedă lângă unul, pe care nici nu-1 cunosce şi mai întâiu îi ţ ine un panegiric asupra pro­priei sale neves t e ; apoi enumfiră rend pe rend tote piesele de bucate pe care le-a avut adi la masă . Apoi dacă t reba merge bine, spune, că lumea din di în di se strică mai reu, că bucate le erăşi s'au scumpit şi că sunt mulţi străini în o r a ş ; mai spune apoi , că la ser-bătorile lui Dyonis marea erăşi devine navigabilă şi că

dacă Ddeu va da ploie, le va veni forte bine fructelor de câmp ; că în pr imăvara viitôre şi-a propus se-şi cul­tive şi el pămentul ; că timpurile sunt forte grele şi că Damip a aprins la misterii făclia cea mai mare ; apoi enumera câte colone are Odeonul şi „ieri —• dice el — am luat un purgat iv". „Ore ce di avem a d i ? " Şi „mis-teriele, observă el, cad în Septembre , şi în Octobre sunt Apaturiile şi serbarea ţe rănescă a lui Dyonisos e în Decembre" . Şi ai apucat odată së-1 asculţi, apoi el nu mai încetă cât e diua de mare .

Camil B . . .

SCIRE L E 0 epopee poporală — etă evenimentul însemnat în

mişcarea nos t ră ' l i terară, ce ni se semnaleză din Bucu- \ resci şi despre care credem, că cetitorii noştri vor avea ; deja cunoscinţă.

Titula ei e s t e : Isprăvile lui Ideală; epopee popo­rală în 24 de cânturi.

Isprăvile lui Păcală . . . Cine dintre noi n 'a ascul­ta t cu drag încă ca copil, în serile lungi de ernă, „lângă va t ra cu cărbuni" , povestindu-i-se fapte hazlii de-ale lui Păcală , a acestui „erou de caracter , de ingeniu şi de moral i ta te" cum îl caracter iseză forte nimerit regretatul Simeon Mangiuca. Da, Păcală este un erou poporal, care por tă o luptă nobilă eu duşmanii binelui obştesc, cu omenii rei, înşelători, asupritori, pe cari îi pedep-sesce, „îi învaţă minte" , îi învinge, nu prin forţă fisică, ;

ci prin isteţimea minţii sale, adecă îi păcălesee în fe-liurite chipuri, dându-le astfel răsplata meri ta tă .

Poveştile poporale, ce privesc lap te le acestui erou poporal , le vom avea acum adunate la un loc, unite în un întreg şi îmbrăcate în o formă poetică, prin ; pena desteră, stăruinţa şi munca de mai mulţi ani a ; simpaticului poet, a compatriotului nost ru Petru Dulfu. \

I s p r ă v i l e l u i P ă c a l ă , pr ima epopee poporală ; la români , în care se va oglinda viaţa şi caracterul po- j porului nostru, se nasce deci din unirea a lor două ge­nialităţi : genialitatea poporului, care în poveştile sale j

: E R A R A . a creat pe Păcală şi cea a poetului cu reputaţ ie , care ca un artist dibaciu, adună diferite bucăţ i şi le unesce în un întreg, dându-le formă artistică.

Ambele ne sunt garantă , că epopea din cestiune va fi o vrednică lucrare l i terară, prin compunerea că­reia autorul, dl P. Dulfu îşi câştigă meri te incontesta­bile pentru l i teratura nostră.

Venim deci a. o recomanda cu plăcere publicului nostru cetitor.

Cartea va apare prin luna lui August a. c. în un volum de 16—18 cole de t ipar (250—300 pag.), în stil şi limbagiu poporal, cu 54 de gravuri în tecst. Ea va costa în abonament pentru Austro-Ungaria 1 fi., pent ru România 2 lei 50 bani, un preţ forte mic, în compa­raţie cu estensiunea ei şi cu numerosele gravuri. La librării preţul va fi 3 lei 50 bani. Abonamentul e a se trimite pe adresa d-lui P. Dulfu, profesor, Bucuresci (Strada Bateriilor, 34) pană la 20 Iuniu st. v. a. c. P a n ă la acest termin primim şi noi abonamente pentru carte la redacţia f6iei nostre .

In fine mai notăm, că părţ i din acesta lucrare s'au publicat deja, anume în „Revista nouă" şi „Vatra" din Bucuresci, în „Familia" ş. a. In numărul de faţă al „Rândunicei" publicăm şi noi un fragment, din lu­crare, în care Păcală îşi câştigă un fluer de mare folos pentru mai târdiu.

f I. Una şi alta-

N e b u c a d o n o z u r . Sep temâna t recută diarele nos-t re ne-au adus scirea, că „societatea carpat ină ungu-rescă" din Cluş, fiica fâimosei „Culturegylet", a botezat în revista sa „Erdely" (Ardeiul) mai multe piscuri de ale Carpaţilor noştri din munţii Cibinului şi ai Făgă­raşului cu numiri ungureş t i . E zadarnică acesta încer-cercare, căci d. e. S u r u 1, pe care sur l 'au aflat legi­onarii lui Traian, tot Surul va remânea , cât t imp ur­maşii acestor legionari s tăpânesc trecătorile lui şi nu se va numi nici când „Koronaesucs" , N e g o i u l tot-deuna va n e g a , ca un moş N e g u al Carpaţilor arde­leni, că el se fie bajocorit cu uritul nume de „Kirâly szirt", er P i a t r a A l b ă s'ar negri de necaz şi ruşine, când ar sci, că ea e silită se porte selbatica numire de „Feher ko" etc.

In timpul mai nou o adevera tă manie a cuprins pe unguri de-a schimonosi numele de munţi , văi, rîuri, etc. din ţinuturile româneş t i , botezându-le unguresce. încercarea acesta îşi are începutul mai de mult. Este sciut d. e. că. Jokai a numit intr 'un roman al seu D e-t u n a t a „Villâmvâgta" (adecă : „lovită de t răsnet - ' ) , dar numirea acesta nu s'a încetăţenit şi Detunata a r emas cu frumosâ sa numire românescă .

înainte de caraghiosa „Villâmvâgta" a lui Jokai a esistat un istoric ungur, care în cercetări le sale „is­tor ice" a ajuns la resultatul, că nu numai totul, ce esi-stă prin Ardei şi Ungaria e unguresc, ci mai tote po-porele vechi orientale au fost unguri sau înrudite de aprâpe cu poporul unguresc şi că Adam şi Eva ase­menea unguri au fost. Căci numele Adam, dicea el, e făcut din „ a d - â m " = d ă - m i dâu, cum a grăit Adam, ce­rând din merul oprit, er ' Eva se derivă dela „eve" , ceea ce î n semnezâ : mânca .

La aceste deducţiuni „savante" un critic i-a res-puns , că şi regele Assyriei N e b u c a d o n o z u r a fost ungur , căci se compune din cuvintele u n g u r e ş t i : „Ne bolondozon az ur" , ceea ce însemneză : N u f a c e n e ­b u n i i, d o m n u l e.

Munţii noştri, la încercări le de a le da nume ungu­reş t i vor respunde cu un ecou puternic: N e b u c a d o n o z u r .

0 s c r i i t o r e c a ga rd i s t . Baronesa Aurora Dude-vant, . care e cunoscută ca scriitore sub numele de G e o r g e s S a n d , locuia sub acest nume în Pa­ris, pe Quai Malaquais. După înfiinţarea gard ei naţio­nale , primi provocarea se se presinte . Dar pentru-că scrii-torea în loc se descurce greşala, simplu numai nu se presintâ, fu judecată de cătră „Conseil de discipline" şi escortată cu forţa la gardă. Pe ordinaţiunea legii în acesta afacere sta scr is : „Georges Sand, chasseur, oe Bataillon, l l e Legion". Se înţelege de sine, că aces ta a produs mult haz în Par is .

P r â n z e lec t r ic . „Clubul esperimental Francl in" din New-York din incidentul aniversării esistenţei sale de un an , a arangiat o cină forte interesantă. Sala a* fost lu­minată electric, mâncări le au fost aduse în sală pe un t ren mic electr ic ; ele au fost pregătite cu ajutorul elec­tricităţii. La un capet al mesii se afla un fonograf, care a salutat pe ospeţi şi după piesa pr imă a rostit o vor­

bire frumosă. In decursul prândului un alt apara t fo-nografic a cântat melodii incântătore, cari au fost cân ta te în el înainte cu cinci ani, cu ocasiunea esposiţiei univer­sale din Paris . După p rând a câdut o adevera tă ploie de flori pe capetele ospeţilor; florile aceste în decursul prândului au a târnat prin putere magnet ică pe sîrme, şi îndată ce curentul magnetic s'a întrerupt, au cădut jos. Când s'au sculat ospeţii dela masă un fonograf a cântat marşul cel mai nou.

* P r o v e r b s p a n i o l . Când fata îţi este de optspre-

dece ani, mări tă-? după un bărbat , care este mai mult ca e a ; când e de doued/eci de ani, după unul egal cu e a ; er la treideci de ani după acela, care o cere ântâiu.

Anecdote. Dela P lo i e şc i .

Un ţ igan dela Ploieşci Ş 'un boeriu dela Albeşti Merg cu trenul la Piteşci. — Mei ţ igane de voesci Hai spune-mi de unde eşti ? „Eu sunt chiar dela Ploeşci." — Atunci măgar mare eşti." „Hm, da bine o n imereş t i , Mai di-mi odat ' de unde eşti Că nu mă mai păcăleş t i Că n u mai die din Ploeşci". — Eu te întreb, dar te căiesci Că tu nu scii ce vorbeşt i . Spune-mi deci de unde eş t i ?" „Te-am minţit nu-s din Ploeşci Căci sunt dela Bucureş t i . " — B r a v o ! Mare măgar eşti." „Cum drac faci de-o potr iveşt i De mereu me păcălesci , Eu acum n ' am dis Ploieşci Eu am dis din Bucureş t i . Acum nu me păcă leş t i De-ai mai fi pe cât mai eşti, Am aflat eu cum vorbeş t i . Di-mi ş 'acum de unde eşti ? De vedi deu me păcă lesc i?" — Bine, dacă chiar pofteşti Spune-mi drept de unde eş t i? „Nu gândi c'o potrivesci, Că eu nu sum din Ploeşci Dar nici dela Bucureş t i Eu sunt togmai din Pi teş t i ." . — Mare măgar ş 'acum eşti". „Cum drac faci de nimeresc! De ş 'acum me păcălesci Pa re că curat nu eşti. Acum te rog se-mi povesteşt i D-ta de unde eş t i? Dar ai grijă cum vorbeşt i , Ca se nu mi te căesci, Că şi eu dic măgar eşti." — Pe min' nu me păcă leş t i Că nu sci cu cin' vorbeş t i . De vreai se sci, io-s dela ţară

„Bun respuns e de]a ţară S'ar nimeri se-ţi die cioră Dar tot eu sunt de ocară Mai bin' tac întâia-oră Şi te 'n t reb a dóua oră. Pici că eşti chiar dela ţară , Dar din ce loc, acea voiu. —• Din ce l o c ? Din Dorohoiu. „O se-ţi die că eşti cioroi Dar atunci e réu de noi, Mai bin ' t a c şi te provoc Ca sé-mi spui acum pe loc Dacă eşti aşa isteţ Spune-mi din care j u d e ţ ? — Din judeţul P rahova" „Măgar eşti şi D-ta Ori sé lovesce ori ba" .

Ploeşci în Maiu, 1894. I. Cândea. *

* * N u m e l e span io l i l o r . Spaniolii au avut to tdéuna

plăcerea de a pur ta nume multe . Pe guvernatorul Ma­dridului îl ch iama: Don José del Bareo y Gayoso de Cos Cobos Pândo Teller Girou Gondinez de Paz Dungue de Tamannes .

Cu privire la aceste nume lungi, s 'au făcut mai multe glume. Aşa între altele sé spune, că pe la înce­putul secolului present , când încă esista în Spania vama de pod, fiecare t recétor t rebuia se plă tescă atâţ ia ma-ravedi (doi cruceri), câ te nume avea. Sé dice că au t recut odată preste un pod doi spanioli, un castilian şi un asturiaii. Castilianul era superb şi risipitor, ér astu-r ianu l era mai modest şi cruţător . Castilianul îşi spuse superb vămaşului tote numele şi titlurile nobilitare şi t rebui sé plătescă ca vamă optdeei de maravedi . Astu-rianul mai modest scóse din buzunar numai doi mara­vedi şi g r ă i : „Apenas me clamo Pedro" , a d e c ă : abia m é chiama Petru.

Sentinţa acesta a devenit în Spania proverbială, de câte ori spaniolul vrea sé dea a înţelege, că pent ru câştig îşi jertfesce onórea dice : Apenas me clamo Pedro.

Tot în Spania s'a întâmplat, că un cavaler înop-tând pe drum, a bă tu t la por ta unei cetăţi, sé îl slo­bodă înlâuntru. Păditorul întreba că cine este, ér cava­lerul înşira tòte numele lui. Avea cincispredece nume.

— Pe a tâţ ia nu putem lăsa în cetate — dise pă­ditorul, cugetând, că sunt vre-o cincispredece afară.

De ale casei. Desp re î ng r i j i r e a p e r u l u i . (Urmare). Perul în

general nu trebuie a-1 pur ta nici p rea lung, nici prea scurt, cum fac unii de '1 taie pană la piele, acesta este o rea datină, căci perul tă iat mérunt de tot, nu mai are putere de a mai cresce şi se ră resce din ce în ce, pană ajunge la pleşuvie.

0 persóna sănetosă, nefăcend nici un fel de abus, spălându-şi capul şi corpul cel puţin odată pe sépté-mână , peptenându-se regulat cu un pieptene des, pen­tru a curaţ i capul de praf şi mătre ţă , şi ungând perul cu u n t d e a l u n e p r ó s p é t , în care se va pune puţin u n t d e l ă m â i e pen t ru a 4 da un miros plăcut, perul nu numai că nu cade dar cresce fòrte frumos.

Ori ce fel de pomedi sunt forte vă temătore pe­rului, din causa multor mirosuri tar i , car i irită rădă-

cina şi fac se cadă şi se albescă perul curând. Etă ce j dice Marţial în privinţa pomedilor şi parfumurilor, că

parfumurile şi pomedile servă mai mult a acoperi ură-ciunele şi a înlătura mirosul cel urît ce-1 au unii omeni

I din causa necurăţeniei . „Non bene olet, qui bene sem-per olet".

Capul t rebue ţinut to tdeuna rece. Dedarea de a pur ta căciuli p rea grele şi căldurose, produce conges-

: tiuni ce rebra le ; afară numai în climele prea reci se pote întrebuinţa o căciulă mai căldurosă. Marele medic Hufeland d i ce :

! „Pentru ca omul se t ră iască mult şi se aibă o j minte ageră şi un corp sănetos , t rebuie a ţ inea capul

rece şi piciorele calde", i Ori-cine este dator, ca în fle-care di se-şi peptene j capul, curăţind cu un piepten mai des mătre ţă , care | nu este altceva de cât epiderma (pielea) uscată , ce cade. | Sunt multe persone, care au prea multă mătre ţă ,

care nu se curăţă decât spălând regulat perul şi un-gendu-1 cu u n t d e a l u n e sau m i g d a l e .

Văpsirea perului a semenea este forte stricăciosă, căci de multe ori se întâmplă, de perul cade de t o t ' ş i produce cele mai grave bote de creeri şi de multe ori chiar intoxicaţiune (înveninare).

(Va urma.) Dr. Elefterescu.

Gâcitură de şac. de

Ana Amalia Laslo (Toldal).

foc. . Şi

ne

de, me ză- 'mi rîd desc

un-

Şi

ne dra-mi ochii-

Um-

ne-

de,

gân- bo- trag

mân- sul sce

ochii-

Um-

ne-

de, stau, De sau

ori ti- ti- as-i

că- ve-

atin­ \ teS,

i cun- blu, Tòt vor- por-

şi , \ de ţ 1

la besc sce tr&

Un- n e [ _ _ _ ş u l j cel ar- Di -*

'mi pot loc, de'n pa- Nu a- Şi

Se pote deslega după săritura calului. Se incepe dela silaba însemnată cu steluţă. Terminul de deslegare e pană la 17/29 Iuniu a. c.

Corespondenţa. M. D. în Sistarovetz. Deslegarea aritmogrifului din Nr. 6

nu e completă. Ve rugăm a trimite şi cuvintele din cuadrate S. B. în Z. Nu se pote publica. Y. T. în Brăila. Scrisorea o am primit. Grâcitura prelucrată

se va publica. Eed.