Frustratia vocationala – cauze si consecinte

„Multi au avut aptitudini extraordinare insa fiindca n-au avut curaj, ei au trait ca niste

morti si au sfarsit prin a fi ingropati in inactivitatea lor”

Nicolae Iorga

Atunci cand in calea satisfacerii unei trebuinte exista un obstacol, apare o stare de

incordare numita frustratie, care se manifesta printr-un grad ridicat de emotionalitate. Modul de

reactie al fiecarei persoane in cauza fiind determinat de mai multi factori, in functie de natura

agentului frustrant si temperamentul, structura afectiva sau de gradul de stabilitate/instabilitate

emotionala a individului supus actiunii acestui agent. Raspunsurile la frustare sunt diferite, cel

mai frecvent fiind agresivitatea. Frustarea este un fenomen inevitabil in viata psihica, insa cand

este moderata, ea poate avea efecte benefice asupra dezvoltarii personalitatii, determinand

persoana in cauza la o munca asidua pentru a-si putea atinge scopul propus. Adeseori frustrarea

nu este determinata de trebuintele bazale ci de trebuintele de performanta, de identificare

sociala, de realizare profesionala. Una si aceeasi situatie poate fi resimtita ca favorabila de catre

o persoana si poate fi traita ca frustranta de catre alta.

FRUSTRATIE, fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul

personalitatii in chip tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a nerealizarii unei dorinte, a

obstructionarii satisfacerii unei trebuinte, a deprivarii subiectului de ceva ce ii apartinea

anterior, in ordinea materiala sau in plan proiectiv si afectiv. Frustratia intervine si atunci cind,

dupa expresia lui Norbert Sillamy, „subiectul se insala in sperantele sale". Termenul a fost

introdus de Sigmund Freud ca denumire a starilor de privatiune pe care le resimte subiectul in

conditiile nerealizarii libidourilor sale. Apoi frustrarea a fost extrapolata in cele mai diverse

domenii, inclusiv cele psihosociale si interpretata ca un fenomen central al vietii si relatiilor

afective. 1

14. Paul Popescu-Neveanu, „Dictionar de psihologie”, Ed. Albatros, Bucuresti, 1978, pag - 283

VOCATIE, inclinatie imperioasa pentru o activitate profesionala sau artistica la o

persoana care poseda aptitudinile necesare. Vocatia rezulta din cauze profunde, afective, adesea

inconstiente, care imping literalmente subiectul sa aleaga cutare activitate mai degraba decat alta.

In general, o persoana se implineste atunci cand isi poate satisface vocatia. Intreaga arta a

psihologului consta in a face distinctie intre vocatiile veritabile, care se bazeaza pe aptitudini

reale, si proiectele himerice ale unor adolescenti rau adaptati la real. 2

Conditiile obiective ale existentei nu vor putea niciodata satisface toate trebuintele,

dorintele, proiectiile subiectului. Ca urmare, problema nu este la nivelul conditiilor obiective

(materiale, afective, etc) ale existentei subiectului, ci la nivelul conditiilor subiective (trebuinte,

motive, aspiratii, idealuri). Decalajul dintre cele doua categorii de conditii este firesc. In

cazul in care se depaseste un anumit nivel de toleranta specific subiectului, frustrarea poate

conduce la consecinte patologice. In general insa frustrarea este un fapt inevitabil si firesc cu

efecte activatoare.

Fenomenul propriu-zis de frustrare se naste in cadrul unui raport social in conditiile

prezentei unui conflict motivational uman, implicand cu necesitate actul evaluarii si interpretarii

prin care persoana frustrata atribuie persoanei frustrate acel sens specific fenomenului de

frustrare: reaua intentie, actiunea in sensul privarii unui drept, sentimentul de nemultumire. 3

Saul Rosenzweig (1934) clasifica tipurile sau modurile personale de reactie la frustrare,

aceasta clasificare sta la baza interpretarii testului P.F.:

tipul extrapunitiv - reactioneaza la frustrare acuzand un obiect, o persoana

exterioara de intamplarea traita. Formele de manifestare ale

extrapunitivului difera in functie de particularitatile subiectului, putind fi:

acuzarea altuia, agresivitatea, revendicarea etc.

tipul intrapunitiv se acuza pe sine insusi de insatisfactiile suferite facindu-

si reprosuri care ajung pina la autopedepsire.

tipul impunitiv nu acuza pe altii si nici pe sine cind este frustrat.

25. Norbert Sillamy, „ Larousse - Dictionar de psihologie”, Ed. Univers Enciclopedic,1998, pag - 341

36. Dumitru-Tiron E., Consiliere Educationala, Ed. Institutul European, Iasi, 2005, pag - 186

Rosenzweig spunea ca fiecare om dispune de o anumita capacitate fie de a evita

descarcarea tensiunii, fie de a incerca sa-si impuna un grad de idiferenta fata de situatiile

frustrante iar toleranta la frustrare are atat componente individuale cat si educationale si datorita

acestui fapt poate exista o ,,amanare” rationala fie a satisfacerii unei trebuinte, fie a raspunsului

agresiv de saturatie.

In cadrul grupului, fiecare individ se confrunta cu intentiile celorlalti, in aceasta situatie

putem spune ca frustrarea presupune ingustarea campului de actiune. Reactia la aceasta situatie

poate fi activa, deci agresiva, pentru ca subiectul sa-si impuna intentiile, sau pasiva atunci cand

acesta isi reprima actele, pentru a limita agresivitatea celorlalti.

Termenul de frustrare trebuie privit in stransa corelatie cu notiunile de conflict, stress si

inferioritate. In situatiile in care conflictele si frustrarile imbraca forme acute si cand acestea se

prelungesc in timp, pot aparea tulburari comportamentale (abandon scolar, furt, minciuna,

violenta, etc.), sau tulburari emotionale (depresie, anxietate).

In ceea ce priveste frustratia vocationala, aceasta, apare ca „efect” in urma unui conflict

de motive, iar cauzele care o pot determina pot fi: familia, in mod special parintii; lipsa unei

orientari vocationale; principii, mediu nefavorabil; mentalitatea; situatii de forta majora, etc.

Sunt intalnite adeseori cazurile in care parintii, datorita unor principii ( traditii, religii,

prejudecati, o judecata strict pragmatica, propiile lor frustrari profesionale, etc.), nu tin cont de

pasiunile tinerilor, de dorintele sau de inclinatiile lor spre un anumit gen de arta sau alte domenii

ale stiintei, ei fiind cei care hotarasc in locul acestora.

Situatii in care, in lipsa unei orientari vocationale sau a unui suport din partea

familiei/parintilor (profesorilor/consilierilor), tinerii opteaza spre domenii ce in timp se dovedesc

a fi o alegere gresita.

Mediile sociale defavorizate si parintii cu posibilitati financiare modeste care nu permit

tinerilor talentati sa isi puna in valoare aptitudinile, limitand posibilitatile acestora in a-si urma

vocatia.

Influenta grupul din care face parte tanarul, imaturitatea acestuia, teama de a nu

dezamagi, opiniile mai putin favorabile despre unele profesiuni (pictor, actor, etc) si alti factori,

il pot influenta sa isi indrepte atentia spre o cu totul alta profesie decat cea dorita.

De asemenea contextul socio-economic al unei societati in tranzitie devine o problema

obiectiva care poate conditiona alegerea carierei. Intr-un astfel de context tinerii

nu gandesc pe termen lung si fac alegeri care sa le aduca beneficii

economice imediate, ceea ce se justifica in situatia data. Insa in

aceste situatii s-a dovedit ca pe termen lung, aceste alegeri duc la insatisfactii si frustrari

profesionale datorate inadecvarii pe care o percepe individul legat de profesia sa.

Intensitatea trairilor afective generate de conflict si de frustrare depinde nu atat de natura

si forta de actiune a factorilor frustranti cat mai ales de gradul maturizarii afective si morale a

individului. Daca totusi se instaleaza o anumita stare de frustrare aceasta poate fi depasita fie de

catre subiectul insusi, atunci cand isi mobilizeaza fortele psihice, fie apeland la un consilier.

Cunoasterea frustrarii nu conduce in mod automat la rezolvarea ei. Frustrarea este

personala, apartine unui anumit subiect, cu o numita structura personalitate si istorie de viata.

Componenta la fel de importanta in depasirea unei frustrari este autocunoasterea. Reducerea sau

depasirea frustrarii personale se realizeaza prin corelarea celor doua componente:

cunoasterea frustrarii;

cunoasterea personalitatii frustrate. 4

Se intampla adeseori ca cei frustrati pe linia realizarii vocationale sa devin agresivi in

discutiile ce tin de obiectivele din campul activitatilor comune cu inclinatiile lor reprimate. In

alte situatii, foarte rar, o frustratie vocationala puternica poate da nastere unei apatii.

Efectul in timp al unei frustratii vocationale puternice, alimentata si de o serie de

probleme nerezolvate pot determina lipsa de motivatie in ceea ce face, persoana in cauza sa simta

ca a pierdut orice sansa de a mai schimba ceva, diminueaza capacitatea de adaptare determinand

aparitia stresului, toate acestea avand un efect negativ in adaptarea si echilibrul personal.

47. Dumitru-Tiron Elena, „Consiliere Educationala”, Ed. Institutul European, Iasi, 2005, pag – 187.

In perioada preadolescentei si adolescentei frustrarile sunt mai accentuate, deoarece

asceasta perioada se caracterizeaza prin fenomene precum: respingerea autoritatii,

experimentarea unor forme de libertate, teribilism, bravada, sau prin fenomene opuse ca: izolare,

sentimentalism, suferinta psihica, etc. Aceasta perioada pare a fi cea mai frustranta perioada din

intreaga viata a individului, este perioada de identificare a „eului” de consolidare a nucleului

personalitatii, de definire a specificului personalitatii in raport cu o alta personalitate.

Adolescenta este cea mai complexa si efervescenta perioada din viata individului, in aceasta

perioada atentia scolii, a psihologului/consilierului scolar trebuie sa fie mai crescuta.

In situatiile in care frustrarile adolescentului nu sunt identificate, ele pot avea efecte

negative asupra personalitatii subiectului. Din frustrari relative, specifice varstei, acestea se pot

transforma frustrari structurale ce pot determina unele tulburari de personalitate sau psihice

(delincventa, nevroza, psihopatie, etc.), deoarece in copilarie si adolescenta perceptia de sine se

modifica si se corecteaza mereu iar procesul de autoidentificare ramane deschis.

Activitatea de consilierea educationala este cea prin care se actioneaza asupra conditiilor

interne, subiective ale frustrarii. Este important sa se tina cont de importanta conditiilor interne

ale frustrarii (perceptii, ganduri, sentimente, structuri volitive, comportamente) deoarece parintii,

profesorii, chiar persoanele frustrate sau alti factori responsabili tind sa incrimineze conditiile

obiective ale frustrarii ( lipsa banilor, lipsa afectiunii, lipsa intelegerii, lipsa motivatiei, etc.).

Frustrarea nu se confunda cu o privatiune exterioara, cu obiectele care-i lipsesc subiectului, ea se

refera la starile de deprivare traite de subiect, la o situatie interrelationala in care subiectul se

simte nedreptatit, in procesul de evaluare sau autoevaluare. Cel in cauza invata pe parcursul

existentei sale de viata care este decalajul optim intre dorintele si posibilitatile sale, invatand sa

isi cunoasca limitele si posibilitatile in asa fel incat sa poata sa dozeze dificultatile pe de o parte

si sa isi imbunatateasca rezistenta psihica pe de alta parte.

Prin consilierea vocationala sau consilierea carierei, se face evaluarea aptitudinilor si a

tipului de personalitate vocationala cu ajutorul instrumentelor psihologiei si colerarea lor cu

informatii despre piata muncii. Datele obtinute de specialist in urma evaluarii, il vor ajuta pe

candidat sa identifice factorii ce ii vor influenta cariera, sa constientizeze si anticipeze

dificultatile, ca apoi sa poata stabili un plan de studii sau profesional.

Eficienta activitatii de consiliere vocationale si consilierea carierei depinde de existenta

unei stranse interactiuni si permanente colaborari intre scoala, familie, servicii specializate, dar si

agenti economici, mass-media, organizatii profesionale, etc.

Bibliografie:

1. Dumitru-Tiron E., „Consiliere Educationala”, Ed. Institutul European, Iasi, 2005.

2. Norbert Sillamy, „ Larousse - Dictionar de psihologie”, Ed. Univers Enciclopedic,1998.

3. Paul Popescu-Neveanu, „Dictionar de psihologie” Ed. Albatros, Bucuresti, 1978.

4. Conf. univ. dr. Tatu Cornelia, „Consilierea carierei – note de curs masterat”, Universitatea

Spiru Haret, Facultatea de Psihologie si Pedagogie Brasov, 2009.

Consilierea vocationala – forma de socializare si invatare

„Consilierul este un gen de artist care lucreaza cu posibilitatile omului, iar consilierea - o

cautare in comun a sensului vietii omului, cu dezvoltarea dragostei ca element esential.“

Ronald Wray Strowig

Consilierea vocationala are in vedere evaluarea personalitatii vocationale a elevilor,

avand ca obiectiv sprijinirea lor in depistarea si dezvoltarea aptitudinilor speciale si sustinerea in

alegerea acelor forme de scolarizare sau profesii care sa permita valorificarea la maxim a

acestora. Acest proces se realizeaza mai ales in momentele esentiale ale traseului educational

care consta in furnizarea de informatii cu privire la mediul educational si ocupational precum si

in sustinerea lor in luarea deciziilor de cariera. Cand consiliere si orientarea vocationala se

acorda elevilor si absolventilor ciclurilor de invatamant terminale, de cele mai multe ori, acest tip

de consiliere este asimilata consilierii carierei.

Vocatia rezulta din cauze profunde, altfel spus, ea cuprinde ansamblul inclinatiilor,

aptitudinilor, intereselor, atitudinilor structurate in jurul unui nucleu comun de preocupari de

natura profesionala. Aptitudinile nu se manifesta la fel, unele se reliefeaza mai devreme, altele

mai tarziu. Prin urmare, pentru a contribui la procesul de dezvoltare al identitatii vocationale a

elevului, sistemului de invatamant ii revine sarcina de a asigura conditii favorabile depistarii si

dezvoltarii vocatiei, pregatind din timp terenul pentru orientarea viitoarei cariere profesionale.

Astfel consilierea si orientatea vocationala urmareste ca prin tehnicile practice utilizate sa

contribuie la descoperirea de sine si sa faciliteze optiunea catre un tip de educatie adecvat.

Pasiunile elevilor pentru un anumit tip de activitate sau altul definesc formarea vocatiei

profesionale. Aceste pasiuni nu se dezvolta pe un teren gol, ele au o relatie de puternica

interdependenta cu capacitatile specifice formate si au un rol decizional in alegerea meserii /

profesiuni.

Consilierea vocationala - reprezinta in acest sens ansamblul actiunilor proiectate,

organizate, desfasurate, in procesul educational cu scopul identificarii, stimularii, structurarii

capacitatilor specifice si pasiunilor complementare acestor capacitati. 5

Evaluarea personalitatii vocationale se realizeaza cu ajutorul instrumentelor psihologice,

cum ar fi probele standardizate, respectiv testele de aptitudini si inteligenta, chestionare de

interese si motivatii, inventare de personalitate, etc. Prin completarea fiselor, elevul isi poate

investiga aspiratiile profesionale, compatibilitatea dintre domeniul ales si abilitatile personale

care-l recomanda sau nu pentru optiunile sale. In functie de rezultatele obtinute si corelarea lor

cu informatiile de pe piata muncii se va obtine un tablou real al posibilitatilor. Astfel elevul este

ajutat sa-si cunoasca propiul potential in vederea alegerii unei profesii in concordanta cu

aptitudinile personale si cerintele sociale. Consilierea si orientarea vocationala are ca obiectiv

principal oferirea unei solutii cat mai eficiente oricarui individ care se afla in cautarea unei

directii profesionale, a unei cariere, ajutandu-l sa faca primul pas in construirea propiului plan de

studii si cariera.

Etapele de dezvoltare al identitatii vocationale incepe cu o perioada a fanteziei in planul

aspiratiilor vocationale, dupa Ginsberg (1972), si trece prin trei stadii:

stadiul fantezist (3 - 10 ani) se caracterizeaza printr-un mare numar de

preferinte vocationale, copilul identificandu-se in planul intereselor

vocationale cu diverse persoane semnificative din mediul familial sau scolar,

imitand comportamentul acestora in cadrul jocurilor;

stadiul alegerii bazate pe interese (11 - 16/17 ani) este o perioada a tatonarilor

ce se caracterizeaza printr-un comportament explorator: elevii examinandu-si

propriile interese vocationale, experimenteaza mai multe tipuri de activitati

constatand necesitatea de a lua in considerare relatia interese-aptitudini in

exprimarea unei alegeri educationale sau profesionale;

stadiul realist (18-25 ani) caracterizat prin cristalizarea identitatii vocationale

si printr-o viziune de ansamblu in ce priveste factorii care influenteaza

58. Dumitru-Tiron Elena, „Consiliere Educationala”, Ed. Institutul European, Iasi, 2005, pag . 32 – 33.

alegerea traseului educational si profesional, ceea ce determina luarea unor

decizii mult mai pragmatice.

Modelare aptitudinilor se face in functie de aptitudinile personale, tinandu-se cont in

mod deosebit de cerintele sociale, este bine ca acest proces sa incepa in copilarie, deoarece,

pentru dezvoltarea vocationala acest stadiu este foarte important. Astfel, profesia devine de

timpuriu o componenta a imaginii de sine aflata in dezvoltare, altfel spus, copilul va dori sa aiba

o profesie cand va fi mare.

Continutul si forma activitatii de consiliere vocationala sunt determinate de modelele

teoretice elaborate si considerate oportune de catre consilieri in diferite perioade, oferind astfel

elevilor noi experiente si informatii cu ajutorul carora sa se cunoasca mai bine, astfel sa poata sa-

si contureze si sa-si dezvolte mai bine identitatea de sine, sa se integreze cu succes si pe cat

posibil intr-un mod care sa le aduca impliniri in plan individual si profesional.

Orientarea vocationala implica doua planuri: planul educational - care vizeaza alegerea

unui traseu educational care sa reflecte aptitudinile si interesele elevului, si planul ocupational -

care vizeaza identificarea profesiei si locului de munca cel mai potrivit. Si isi propune sa rezolve

simultan doua aspecte extrem de importante la ora actuala in procesul consilierii profesionale si

anume asigurarea echitatii sociale prin democratizarea permanenta a accesului la educatie si

formarea profesionala si ameliorarea continua a bunei utilizari a resurselor umane de care

dispune societatea.

Consilierul il ajuta pe elev sa identifice factorii care ii vor influenta cariera, sa anticipeze

dificultatile si sa-si traseze un plan de studii sau profesional corespunzator, sa il determine pe

elev sa devina coparticipant la propiul destin prin informare, educare, autoformare si

autoorientare. Elevul este cel care genereaza impreuna cu consilier alternative de atingere a

obiectivelor vocationale propuse. Procesul de consiliere include evaluarea ingeniozitatii,

personalitatii si variabilelor care se refera la joburi specifice, identificarea scopurilor personale,

a motivatiei pentru dezvoltarea personala si a clarificarii valorilor caracteristice stilului de viata.

Vocatia se bazeaza de multe ori pe o dezvoltare corespunzatoare a aptitudinilor, dar uneori chiar

aptitudini deficitare sunt compensate de efortul voluntar care poate duce la performante

superioare.

In procesul de consiliere se urmareste dezvoltarea abilitatilor de autocunoastere si

autoevaluare, de explorare a surselor de informare despre piata muncii, de ameliorare a imaginii

de sine, de pregatire profesionala, dezvoltarea carierei, luarea deciziei si comunicare necesare

pentru o integrare armonioasa in viata socio-profesionala. In cazul elevilor din anul terminal,

consilierul urmareste ca acestia sa-si dezvolte independenta, autonomia, responsabilitatea ca

insusiri necesare integrarii armonioase si eficiente in viata activa. Pentru aceasta, se contureaza

imaginea pietei muncii in perioada actuala si cu perspective pe termen scurt, se prezinta un

tablou general cuprinzand surse de informare, prevederi juridice, aspecte ale procesului

decizional si comunicarii.

Pe tot parcursul procesului de maturizare a abilitatilor si intereselor individului,

orientarea vocationala are in vedere indrumarea catre o meserie sau alta, reorientarea celor care

practica deja o profesie, remodelarea potentialului uman si chiar recuperarea resurselor umane.

In momentul de fata consilierea si orientarea vocationala este considerata ca fiind a treia forta in

educatie alaturi de scoala si administratia scolii. Ea ofera indivizilor noi experiente si informatii

ce ii ajuta sa-si contureaze mai bine si sa-si dezvolte identitatea si imaginea de sine, astfel acestia

au posibilitatea sa se integreze cu succes in societate si totodata sa fie pregatiti sa depaseasca

anumite situatii critice din viata.

Bibliografie :

1. Dumitru-Tiron Elena, „Consiliere Educationala”, Ed. Institutul European, Iasi, 2005.

2. Dumnitru Al. Ion, „Consiliere Psihopedagogica”, Ed. Polirom, Iasi, 2008.

3. Jigau Mihai, „Consilierea carierei”, Ed. Sigma, Bucuresti, 2001.

4. Conf. univ. dr. Tatu Cornelia, „Consilierea carierei – note de curs masterat”,

Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Psihologie si Pedagogie Brasov, 2009.