106
Cu ceva timp in urma aparea in Rusia, concomintent la doua edituri diferite, “Karma sau armonia dintre fizic, psihic si destin” o carte care prin argumente intemeiate pe fapte concrete, a dinamitat intreg edificiul filozofiei materialiste afirmand si demonstrand cu fapte greu de contrazis prioritatea spiritului asupra materiei. Autorul lucrarii, Serghei Nikolaevici Lazarev, un cunoscut bioenergetician rus, a facut o descoperire care ar putea revolutiona intreaga conceptie contemporana asupra diagnosticarii si tratarii bolilor. Iata care sunt, in viziunea lui S.N. Lazarev, cauzele care duc la aparitia bolilor: Prima cauza: Multe procese care au loc acum in viata sunt indreptate spre eliminarea blocajelor dintre constiinta si subconstientul omului. Tot ce patrunde in subconstient constituie un ghid al actiunilor si incepe sa functioneze activ. Daca cu 100-150 de ani in urma absolutul subconstientului era in principal apanajul artei, filozofiei, al catorva scoli ezoterice, in prezent acestui process i s-a raliat medicina. Logica constiintei umane este orientata catre supravietuirea corpului fizic. Logica subconstientului, catre pastrarea si dezvoltarea structurilor spirituale. De aceea incercarile de substituire mecanica a acestora in cele mai multe cazuri duc la disparitia uneia din aceste doua componente. Acum subconstientul omului asimileaza murdaria energetica cu o viteza neinchipuita si nu doar pentru ca unii incearca sa patrunda in el ci si pentru a ti se bloca subconstientul. Sentimentele si trairile negative care patrund in subconstient, nu mai pot fi controlate de om si intrucat sanatatea fizica este strans legata de subconstient, apar niste dependente complicate si niste urmari grave. Cercetarea structurilor karmice demonstreaza in mod elocvent la nivelul energetic porunca biblica: “Respecta pe tatal tau si pe mama ta ca sa se prelungeasca zilele tale pe Pamant…” Raporturile fata de mama si tata trebuie sa fie intotdeauna cele respectate. Codul legilor si regulilor care a existat in societate in toate veacurile proteja impotriva destramarii celor mai fine structuri ale campurilor oamenilor. Acum toate acestea sunt pierdute. Relatiile dintre oameni sunt determinate de niste coduri ale campurilor lor. Campul fiecarui om contine cate un set de programe care determina interrelatiile sale cu lumea si cu oamenii. Sentimentele de dragoste,

Cauze Spirituale Boli

Embed Size (px)

DESCRIPTION

csb

Citation preview

Page 1: Cauze Spirituale Boli

Cu ceva timp in urma aparea in Rusia, concomintent la doua edituri diferite, “Karma sau armonia dintre fizic, psihic si destin” o carte care prin argumente intemeiate pe fapte concrete, a dinamitat intreg edificiul filozofiei materialiste afirmand si demonstrand cu fapte greu de contrazis prioritatea spiritului asupra materiei. Autorul lucrarii, Serghei Nikolaevici Lazarev, un cunoscut bioenergetician rus, a facut o descoperire care ar putea revolutiona intreaga conceptie contemporana asupra diagnosticarii si tratarii bolilor.Iata care sunt, in viziunea lui S.N. Lazarev, cauzele care duc la aparitia bolilor:

Prima cauza:Multe procese care au loc acum in viata sunt indreptate spre eliminarea blocajelor dintre constiinta si

subconstientul omului. Tot ce patrunde in subconstient constituie un ghid al actiunilor si incepe sa functioneze activ.

Daca cu 100-150 de ani in urma absolutul subconstientului era in principal apanajul artei, filozofiei, al catorva scoli ezoterice, in prezent acestui process i s-a raliat medicina.

Logica constiintei umane este orientata catre supravietuirea corpului fizic. Logica subconstientului, catre pastrarea si dezvoltarea structurilor spirituale. De aceea incercarile de substituire mecanica a

acestora in cele mai multe cazuri duc la disparitia uneia din aceste doua componente.Acum subconstientul omului asimileaza murdaria energetica cu o viteza neinchipuita si nu doar

pentru ca unii incearca sa patrunda in el ci si pentru a ti se bloca subconstientul.Sentimentele si trairile negative care patrund in subconstient, nu mai pot fi controlate de om si

intrucat sanatatea fizica este strans legata de subconstient, apar niste dependente complicate si niste urmari grave.

Cercetarea structurilor karmice demonstreaza in mod elocvent la nivelul energetic porunca biblica: “Respecta pe tatal tau si pe mama ta ca sa se prelungeasca zilele tale pe Pamant…”

Raporturile fata de mama si tata trebuie sa fie intotdeauna cele respectate. Codul legilor si regulilor care a existat in societate in toate veacurile proteja impotriva destramarii celor mai fine structuri ale

campurilor oamenilor. Acum toate acestea sunt pierdute.Relatiile dintre oameni sunt determinate de niste coduri ale campurilor lor. Campul fiecarui om

contine cate un set de programe care determina interrelatiile sale cu lumea si cu oamenii. Sentimentele de dragoste, ura, suparare pe care le nutresc cei din jur fata de om corespund cu

strictete ce ceea ce-i sadit in karma acestuia. De aceea exista oameni care sunt in permanenta jigniti, care sufera traumatisme, care sunt invidiati, etc. In campul omului sunt continute programe

informationale ale atitudinilor fata de ele si programe ale atitudinii acestuia fata de alti oameni. Cand impotriva noastra se intreprinde ceva neplacut nu e bine sa raspundem in acelasi fel. Ne putem opune

doar la nivel fizic insa la nivelul campului si la nivelul spiritual trebuie sa ne pastram intotdeauna o atitudine de smerenie, de blandete, sa manifestam iubire fata de oameni si sa tinem minte ca orice

neplacere este cauzata de imperfectiunea noastra. Acest lucru ne curata karma, ne fereste de boli, ne amelioreaza destinul si sanatatea copiilor.

Irascibilitatea in raporturile cu oamenii, rautatea constituie o tentativa de atac bioenergetic nu numai asupra unui individ ci si asupra Universului, provocand deformatii ale structurii campului. “Rugati-va

pentru cei ce va blestema si binecuvantati-i pe cei care va urasc…”. Aceasta e cea mai puternica aparare impotriva nenorocirilor, bolilor si a aceea ce numim “deochi”.

Foarte multe boli sunt puse in legatura cu faptul ca oamenii nu stiu cat e de periculos ca in perioadele de puternic avant sufletesc, cand sunt indragostiti, de exemplu, iar nivelul energetic al omului creste

brusc, sa emane ganduri si stari emotionale negative.Enurezisul nu e o boala ci primul semnal al unor puternice nereguli ale structurilor spirituale ale

copilului. Este o bomba cu explozie intarziata care nu e obligatoriu sa se manifeste sub forma de boala

Page 2: Cauze Spirituale Boli

la copil ci poate aparea si sub forma de soarta nefericita a copilului sau de structuri emotionale si psihice deformate.

De aceea orice sentiment al jignirii care a intrat la o mare adancime sau de care omul nu se poate debarasa timp indelungat reprezinta un mare pericol. Oamenii au incercat in mod intuitiv sa

dezamorseze aceasta bomba, sa scape de sentimentul de suparare. Modalitatile au fost plansul, spartul veselei, injuraturile. Atunci cand insa supararea este tinuta timp indelungat ea devine de cateva ori

mai periculoasa si loveste nu doar in cel care o tine dar si in copii lui. Oamenii sanatosi nu-si permit sa tina suparari. In iudaism si crestinism exista Duminica Iertarii cand omul cere iertare pentru toate

ofensele si nedreptatile pe care le-a savarsit cu voie sau fara de voie. Daca acest lucru se face cu sinceritate atunci intra in functiune mecanismul caintei si are loc autopurificarea in subconstient.

Din pacate sensul caintei este inteles intr-un mod gresit in prezent. Cainta este inainte de toate nu un sir de remuscari sterile. A te cai inseamna a-ti indrepta toate fortele asupra propriei schimbari si

niciodata sa nu-ti mai repeti greselile. In timpul caintei are loc ruperea lantului de cauze si efecte in care o fapta trage dupa sine pe urmatoarea. In iudaism cel care se caieste sau in crestinism talharul

rastignit pe cruce care se pocaieste se pot ridica mai sus decat un sfant pentru ca ei au nevoie de eforturi de zeci de ori mai mai mari decat un om cu karma curata pentru a trai intreaga viata in

sanctitate.Rudele noastre si chiar animalele domestice depind de noi iar daca incalcam legile eticii, acestia pot fi

pedepsiti impreuna cu noi.Constiinta omului e ca o mica rotita ce poate fi rotita prin eforturi nu prea mari inainte si inapoi.

Subconstientul e ca o roata imensa si grea care este greu de pornit dar si mai greu de oprit. Stramosii nostri urneau roata subconstientului prin aspiratia catre Dumnezeu, prin iubire si facere de bine. In ultimii 300 de ani noi traim din inertia acestei miscari fara sa depunem eforturi pentru a o mentine. De aceea acum ne poate ajuta numai aspiratia constienta si meintrerupta catre armonia lumii, catre Dumnezeu. Rezervele karmei omenirii sunt epuizate si doar aspiratiile personale ale fiecarui om vor

determina gradul sau de protectie impotriva nenorocirilor.

Cauza a doua:Exista un mare pacat pe care il poate comite un om in viata: sa ucida iubirea pentru ca inainte de a

ucide un om trebuie sa ucizi in tine iubirea fata de acel om. Uciderea sentimentului de iubire reprezinta terenul pe care prolifereaza multe crime si nenorociri.

Boala poate indeplini diferite functii. Prima este cea de avertizare. A doua este cea de oprire a activitatii care impiedica dezvoltarea normala a omului iar a treia cea de eliminare a mecanismelor care permit raspandirea informatiei negative. Nu trebuie sa uitam ca suntem celulele unui singur

organism imens care se cheama omenire care, la randul lui este o parte a unui sistem unitar, Universul.

In luna a cincea, copilul este intr-o comuniune absoluta cu Dumnezeu si cu Universul. Deoarece pentru o viata normala omul trebuie sa intre periodic in contact cu Universul, el se foloseste pentru aceasta de amintirile din luna a cincea, codate in campul sau. Daca mama sau tatal s-au dezis in acest timp de

copil iar in timpul unui scandal intre soti acest lucru se poate intampla si la nivelul subconstientului, in mod automat copilul mosteneste nu numai programul propriilor copii dar si al Universului. Celula poarta programul de distrugere a organismului. Organismul reactioneaza in mod corespunzator.

Blocarea acestui program este posibila numai prin aspiratia catre Dumnezeu si printr-o mare iubire. Daca omul nu face acest lucru disparitia familiei este inevitabila.

Copiii au acum capacitati bioenergetice de zeci de ori mai mari decat copii stramosilor nostri. Insa noi acordam prea putina atentie dezvoltarii lor spirituale concentrandu-ne mai ales in directia orientarii

lor profesionale, asupra bunastarii materiale viitoare a urmasilor nostri. Pana la nastere fatul interactioneaza puternic cu lumea inconjuratoare. Asupra structurii spirituale si a starii lui fizice

Page 3: Cauze Spirituale Boli

exercita o puternica influenta structura spirituala si comportamentul etic al mamei. In luna a cincea, fatul, daca est in comuniune cu Dumnezeu, primeste de la El o suma de calitati. In lunile 3 si 4 femeia

trece niste incercari. Acestea pot lua cele mai neasteptate forme si de modul in care acestea sunt trecute depinde caracterul si viata viitorului copil. Orientarea catre valorile spirituale sa fie mai

puternica decat toate celelalte tendinte.Principala informatie ereditara se transmite nu numai prin intermediul campului. Mama este

indisolubil legata prin camp de copilul ei si de aceea trairile emotive ale mamei se rasfrang asupra copilului. Daca este vorba de ura, de separare de omul iubit, acest lucru va insemna o adevarata

catastrofa pentru el. Structura negativa a campului femeii determina multe din viitoarele nenorociri ale copilului.

Soarta si caracterul viitorului copil se formeaza in campul inforenergetic al parintilor inca inainte de conceptie. In momentul conceptiei ele deja exista si-i determina viitorul. De aceea daca parintii au

dubii daca sa dea sau nu nastere copilului, are loc un atac asupra acestor structuri, deformarea lor sau chiar distrugerea lor partiala. Extrem de negativ se repercuteaza asupra structurilor campului

viitorului copil planificarea brutala a sexului acestuia, dorinta unuia dintre parinti de a avea numai baiat sau numai fata. Chiar si numai simpla indoiala asupra dorintei de a avea un copil, nemaivorbind

de tentativa de a scapa de el, constituie o demolare a destinului sau, a fericirii si sanatatii sale, a structurilor de comunicare si solidaritate cu oamenii.

Este foarte important ca in timpul bolii copilului sa creem conditii pentru insanatosirea lui corecta. Parintii trebuie sa se gandeasca inainte de toate la spiritul copilului si abia dupa aceea la trupul sau. Din acest motiv indoparea copilului cu medicamente si mancare nu poate decat sa-i faca un rau. Cu

iubirea poti vindeca dar cu atasamentul poti doar sa faci rau. De aceea in timpul bolii copilului foarte multe depind de comportamentul, de etica si chiar de regimul alimentar al parintilor. Renuntarea la

carne, alcool, delicatese, supraalimentarea sunt chiar mai importante pentru parinti decat pentru copii. Orice suparari si reprosuri ale parintilor, unul fata de celalalt cat si fata de lumea din jur, trebuie eliminate. Starea sufleteasca a parintilor este starea sufletului si trupului copilului. Pentru a-l pazi pe

copil de boli si necazuri parintii trebuie sa inteleaga lucrul cel mai important: copilul trebuie sa fie sanatos sufleteste.

Lipsa dorintei de a invata apare la copil foarte simplu. In timpul sarcinii mama se debaraseaza de sentimentele fata de sot, de copii sau fata de lumea din jur. Aceasta duce la formarea unui program de

renegare a campului informational al Universului care blocheaza capacitatile copilului de a lucra cu informatia. Copilului ii vine greu sa invete si el refuza sa faca acest lucru. O mama iubitoare care nu-si

permite si nu permite nimanui sa se indoiasca de sentimentul de dragoste si de comuniune cu Divinitatea, va da nastere unor copii talentati.

Numele dat copilului se intipareste in campul sau bioenergetic si depinde de karma aceluia al carui nume il poarta. Inainte copiilor li se dadeau nume de sfinti deloc intamplator. Karma sacrosanta, pura

a sfantului se unea cu cea a copilului protejandu-l si actionand in favoarea lui. Dandu-i copilului numele unei rude, riscam deoarece greselile si viciile sale va trebui sa le ispaseasca cel care i-a luat,

odata cu numele, si o parte din karma, copilul adica. De aceea, dandu-i copilului numele unui muritor este necesara blocarea partii negative a karmei, rugandu-ne la Dumnezeu in gand ca in numele copilului sa intre numai ceea ce este luminos, ce aspira spre dragoste, comuniune, noblete, spre

Dumnezeu, in numele acelui om in cinstea caruia ne botezam copilul.Multe femei stiu ca sanatatea li se amelioreaza dupa nasterea copiilor. Iubirea pe care o nutreste

mama pentru copil ii innobileaza structurile campului ei ameliorandu-i starea fizica. Dar mai este o cauza pe care oamenii n-o banuiesc. Mama transfera bolile sale copilului, adica tulburarile sanatatii prin care mama isi ispasesete propria karma, trec in campul copilului iar acesta incepe sa fie bolanv.

Karma se imparte intre copil si mama. Cum se recunosc deformarile din campul copilului? Copii sufera

Page 4: Cauze Spirituale Boli

de alergii, fac des pneumonii, au probleme cu rinichii.Nu-i promiteti niciodata copilului ca-i veti cumpara delicatese sau jucarii. Copilul trebuie sa se

gandesca la satisfactii spirituale. Promiteti-i ca-l veti duce la teatru, la muzeu. Omul viseaza la nivelul unor structuri foarte fine ale campului iar penetrarea in acele zone a ceea ce este material, pamantesc

coboara incredibil de jos omul. Faceti-i cadouri cand nu se asteapta. Mama care promite copilului diferite lucruri materiale in schimbul unor rezultate la invatatura sau a cuminteniei face din el un

sclav al carui stapan va fi lucrul promis. In acest mod ea, fara sa vrea, creeaza un program de nimicire a tot ceea ce e sfant in favoarea unor avantaje materiale. Aceasta a fost si principala cauza a disparitiei

civilizatiilor precedente.Omul care iubeste nutreste asemenea sentimente incat uciderea lor, in altcineva sau in el, reprezinta o

crima imensa. Daca ne luam dupa logica obisnuita, sterilitatea poate fi eliminata prin interventie chirurgicala. Insa distrugand iubirea, sentimentul contactului cu Universul, femeia care ucide iubirea

in barbatul care o iubeste distruge structurile spirituale fine atat ale ei cat si ale barbatului. Copilul nascut in astfel de conditii poate avea niste strucutri deformate ale spiritului. Organismul feminin

blocheaza aceasta posibilitate, refuza sa conceapa un copil care sa fie grav bolnav sa moara sau sa faca rau altora. Noi consideram in mod obisnuit ca aceasta este o boala si ne luptam cu noi insine, cu

propriul organism care incearca sa ne salveze familia de la pieire. “Boala nu te lasa sa pacatuiesti” se spune in Biblie.

Cauza miopiei o constituie deformarea structurilor campului la nivelul capului determinate de sentimentul de ura statual in structurile stabile ale campului uman. Aceste structuri nu dispar dupa

interventia chirurgicala de indepartare a miopiei ci continua actiunile distructive la nivelul capului, se transfera asupra astor organe sau asupra paramentrilor spirituali ai omului.

Barbatul si femeia care se iubesc isi imbunatatesc karma, se vindeca pe ei si si copii lor.

Cauza a treia:In viata de zi cu zi ne permitem adeseori sa-i vorbim de rau pe altii, pe noi, sa ne plangem de soarta. Se dovedeste ca acest obicei are ca urmare distrugerea… dintilor. Cele mai periculoase sunt vorbele rele

la adresa parintilor, rudelor, urarea raului oamenilor apropiati. Cauza paradontozei o reprezinta barfirea tatalui, suprasolicitarea karmei si alimentatia incorecta. Echilibrarea emotionala si coborarea

agresivitatii subconstiente sunt facilitate de utilizarea regulata in alimentatie a verdeturilor.Prin ce sunt periculoase vorbele si gandurile rele? Cand ne gandim la cineva se creeaza o punte

energetica intre noi si cel la care ne gandim. Are loc un schimb de informatie si de energie. De aceea orice gand rau reprezinta un atac energetic care poate aduce prejudicii. Chiar si pactul interior cu

omul care barfeste poate fi periculos. Barfa, gandurile urate despre oameni reprezinta un traumatism aplicat omului impotriva acestea sunt indreptate si in acelasi timp, distrugerea propriilor structuri

karmice. Cuantul intensifica orice program. In prezent energetica Pamantului este de asa natura incat si gandurile rauvoitoare despre un om sunt suficiente pentru a-i produce un rau.

Ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod sistematic de multe ori fara sa ne dam seama de asta. Are loc un proces sub forma de avalansa al autodistugerii fara ca nici macar sa fie necesara conectarea unor trairi negative. Este suficient potentialul negativ acumulat pana in prezent de omenire. De aceea acum nu e suficeint sa fii bun si sa nu faci rau nimanui. Subconstientul nostu e intr-atat de deformat

incat nici suportarea raului nu e o conditie suficienta pentru pastrarea integritiatii sufletului si a trupului. In situatia actuala principala conditie pentru supravietuire o constituie eforturile constiente

indreptate spre schimbarea propriei persoane. Nu e suficeint sa fii bun, trebuie sa fii activ de bun. Orice om bun sau normal are sansa de a pieri. “Iubiti-va dusmanii” este un apel la esenta spirituala a

omului de a nu reactiona printr-o lovitura la un atac energetic.Omul care-si incepe ziua cu rugaciunea “Doamne, da rudelor si cunoscutilor mei sanatate iar mie

rabdare” se va asigura impotriva multor pacate.

Page 5: Cauze Spirituale Boli

Aprecierea negativa a cuiva produce o puternica scadere a energiei. Daca omul barfeste pe cineva, el ii produce un traumatism persoanei respective, propriului camp si pierderea energiei. “Nu judecati ca sa

nu fiti judecati caci cu ce masura masurati, cu aceea vi se va masura”.Traumatismul produs de vorbele urate se poate manifesta nu neaparat la nivelul fizic si nu neaparat brusc. Poate incepe destramarea structurilor spirituale iar cand apar nenorocirile, bolile rudelor sau

copiilor, omul abia daca isi mai aduce aminte de vorbele spuse si nu-si va da seama ca pricina nenorocirilor a fost barfa.

Cae este numitorul comun al persoanelor longevive? Alimentatia este diversa, comportamentul deasemenea. Singurul lucru comun tuturor este bunatatea sufleteasca. Murim devreme pentru ca in

permanenta ne ruinam sufletul si trupul. Japonezii sunt poporul cel mai longeviv dar si cel mai politicos din lume.

Cele mai periculoase vorbe sunt vorbele rele impotriva omului iubit. Gradul de comuniune la nivelul campului poate fi diferit; intre cei ce se iubesc el atinge cele mai inalte cote. Sentimentul de iubire il

inalta pe om, nivelul energetic al indragostitului este foarte inalt si de aceea orice influentare negativa a acestuia devine extrem de periculoasa.

Cand compatimiti pe cineva, nu sunteti de acord cu boala lui, cu nenorocirea lui, va ganditi doar la consecinte, uitand de cauzele aparitiei acestora si prin aceasta favorizati destramarea spiritului.

Cauza a patra:Vampirismul energetic este o ocupatie nu tocmai inofensiva. Influnetarea oamenilor la un asemenea nivel al campului este cu mult mai dificila decat ne putem inchipui. Vampirismul inseamna nu doar

furtul unei anumite cantitati de energie, incalcarea invelisului campului si crearea conditiilor pentru pierderile ulterioare de energie dar si prejudicierea structurii fine a campului care poate duce la

deformarea liniilor karmice ale destinului, sanatatii, psihicului. Dupa un furt masiv de energie apar devieir psihice. Omului care incepe sa se foloseasca de energia altuia i se inchid canalele de

comunicare cu Universul iar el este nevoit sa ia din ce in ce mai multa energie. Astfel pot aparea boli grave si chiar moartea. Inceputul acestui proces sta in egoismul exacerbat manifestat in ganduri,

emotii sau fapte, in neintelegerea unitatii lumii. Aceasta blocheaza canalele de legatura cu cosmosul si provoaca o cadere energetica. Acest proces e greu de oprit. El condamna copii “vampirului” la niste boli grave intrucat acestia se nasc cu canalele de legatura cu Universul inchise si atunci fie ca sunt

supusi vampirismului fie ei insisi vor deveni vampiri si vor continua ruinarea propriului suflet.Cum procedeaza oamenii care au nevoie de energie? Ei infurie, chinuie victima, cauta diferite mijloace de a subjuga omul pentru ca a lua de la unul egal ti-e complicat. E mai usor sa iei de la acela pe care l-ai

subjugat.De ce devine omul sadic? Parintii sai au renegat comuniunea cu lumea, au renegat inaltele sentimente

ceea ce a dus la inchiderea completa a canalelor care-i unea cu Universul. A inceput degradarea si destramarea structurilor campului. Energia nu putea fi procurata din alta parte decat de la oameni.

Daca este vorba de un copil, acesta incepe sa-si irite mama, s-o necajeasca. Ea incepe sa tipe in permanenta, se infurie si ii cedeaza energie. Copilul isi bate joc de colegii de joaca, ii jigneste, chinuie animalele, rade si isi bate joc de cei varstnici in scopul obtinerii energiei. Prin urmare provocarea de

chinuri fizice si spirituale unui alt om este una din formele de vampirism.Putini cunosc cat de grava e pedeapsa pentru vampirism si cat de putine sunt sansele de a iesi din

aceasta situatie. Unul din mijloacele spirituale de aparare impotriva unui om certat cu regulile eticii, care incearca sa fure energie il constituie rugaciunea pentru ca aceasta constituie in acelasi timp si un

ajutor pentru corectarea deformatiilor structurilor sale spirituale. “Rugati-va pentru cei ce va blestema si binecuvantati-i pe cei ce va urasc.”

Page 6: Cauze Spirituale Boli

Cauza a cincea:Cu totii cunoastem zicala “De morti numai de bine”. De ce? Intre lumea fina a mortilor si lumea noastra

fizica sunt posibile contacte iar daca ele apar, acest lucru dauneaza ambelor lumi.“Sudarea” campurilor unui om viu si ale unui om mort are loc atunci cand sunt incalcate legile

supreme. Religia si obiceiurile de inmormantare la toate popoarele sunt orientate spre despartirea campurilor celor vii de ale celor morti. Daca omul pastreaza pica celui decedat, acest lucru se reflecta

negativ asupra sa si poate duce la diferite boli, tulburari psihice, schimbarea caracterului.Supararea omului inainte sa moara poate duce deasemenea la contopirea campurilor si probabil de

aceea trebuie indeplinita ultima dorinta a celui aflat pe moarte.Daca pana la nasterea copilului femeia a facut un avort, campul embrionului mort se poate uni cu

campul copilului nascut ulterior iar acesta poate fi bolnavicios, fricos, obsedat.

Cauza a sasea:Orice gand legat de sinucidere este extrem de periculos si de distructiv pentru om si pentru

descendentii lui. Starea pe care medicii o numesc “depresiva” este lipsa dorintei de a trai, uneori ascunsa si care poate provoca multe maladii, poate aduce prejudicii destinului, caracterului. Care este motivul acestei lipse a dorintei de a trai? In primul rand este vorba de un program de autodistrugere care se formeaza in campul bioenergetic daca vreunul din ascendenti a nutrit mult timp ganduri de

lipsa a dorintei de a trai sau a comis tentative de sinucidere. Chiar daca aceste lucruri s-au intamplat cu 3-4 generatii in urma, programul ramane stabil si se transmite ereditar urmasilor. Acest program

poate fi o urmare a lipsei dorintei parintilor de a avea copii.Campul omului are un sistem defensiv fata de lumea inconjuratoare care este insa total deschis parintilor. Cele mai mici greseli ale parintilor in timpul sarcinii fata de viitorul copil creeaza in

campurile acestuia un program distructiv. Acest program este de lunga durata pentru ca este conceput de parinti.

Deceptia in legatura cu faptul ca fiica sau fiul e mic si slab, bolnavicios, nemultumirea legata de sexul copilului, de aspectul sau, de capriciile noului nascut, daca toate acestea sunt mai puternice decat dragostea pentru el, mai puternice decat constientizarea faptului ca un copil e un dar divin, atunci

trairile negative trec in profunzimea campuli sau, in subconstient si declanseaza mecanismul autodistrugerii.

O deceptie puternica a tatalui chiar si in decursul unei singure zile pentru faptul ca i s-a nascut o fiica si nu un fiu, poate duce, peste ani de zile, la nenumarate tentative de sinucidere ale fiicei ceea ce se va transmite si urmasilor ei. Programele subconstiente care se gasesc in campul copiilor trec, o data cu

varsta si in special la inceputul maturizarii sexuale, in constiinta si astfel incep disensiunile dintre copii si parinti. Cinci minute de dezicere de copil pot costa ani multi de izolare, reprosuri, suparari,

ura.Omul trebuie sa iubeasca lumea din jur. Daca acest sentiment ii lipseste, in suflet i se instaleaza o stare

de disconfort, de chin spiritual. Omul incearca sa-si suprime aceasta durere spirituala cu orice mijloace. Astfel se ajunge la consumul de droguri, la alcoolism, la diverse forme de toxicomanie. Adevarata cauza a narcomaniei si alcoolismului este un nivel scazut al iubirii in sufletul omului.

Aceasta stare apare din cauza unor puternice frustrari, a reprimarii iubirii fata de oameni.Iubirea inseamna armonie. Trecutul, prezentul, viitorul sunt obiecte ale iubirii. Situatia care s-a creat acum in lume corespunde nivelului spiritual contemporan al omenirii. Se cheltuie tot mai multi bani

pentru narcotice si pentru lupta impotriva acestora insa fara succes. Lupta trebuie dusa cu cauza care determina consumul acestora. Iar cauza o constituie nivelul scazut al iubirii interioare a omenirii.

Respingerea iubirii pentru Dumnezeu si a simtamintelor divine fata de parinti si de copii, fata de sine si de omul drag, fata de natura nevie si fata de lumea inconjuratoare a devenit ceva obisnuit in viata

Page 7: Cauze Spirituale Boli

noastra. Toate aceste incalcari declanseaza programul de distrugere a iubirii care are drept rezultat cresterea in cascada a cruzimii pe care n-o poti stinge cu alcool sau droguri. Pentru a iesi din impas omenirea trebuie sa reinvete sa iubeasca. Totul. Iubirea este o arta complicata care trebuie invatata

printr-un efort permanent.Poruncile biblice sunt legile lumii spirituale, ale actiunii bioenergetice asupra oamenilor. Dar acum

cand mama jigneste prin cuvant, privire, gest, nemaivorbind de faptele copiilor sai, ea nu intelege ca initiaza in copil un program care peste un an, doi poate sa-l impinga sub rotile masinii sau sa-i

provoace o boala grava.Omul s-a obisnuit sa considere ca iubirea este una din trairile sale de care poate dispune dupa bunul

sau plac. Este o conceptie gresita. Iubirea este acel intreg a carei parte suntem, ea imbratiseaza intreaga lume. Iubirea si viata ni se daruiesc si n-avem nici un drept sa atentam la ele.

Cauza a saptea:Multi dintre noi pot da un raspuns corect la intrebarea “Ce-i aceea hrana?”. Hrana influenteaza in

primul rand structurile campului uman. Omul asimileaza hrana prin prima chakra. Printr-o alimentatie corecta poate fi vindecat un om.

“Si a spus Dumnezeu: iata, v-am dat tot felul de ierburi care imprastie samanta cata se gaseste pe intreg Pamantul si tot felul de pomi care fac roade si raspandesc samanta sa va fie de hrana.”

In “Bhahawat-Gita” se interzice consumarea hranei care a stat mai mult de trei ore dupa ce a fost gatita pentru ca este o hrana “murdara”, fiind buna doar pentru trup in ea nemaigasindu-se nimic

pentru suflet.In indoism exista notiunea de “carne necusera”. Este vorba despre carnea care contine sange si ea nu

se foloseste in nici un caz la gatit. De ce? Sangele este pastratorul datelor despre viata corpului fizic, in el sta toata informatia privind bolile, simturile si trairile emotionale pe care le incearca animalele la

taiere.Stramosii nostri erau mult mai destepti decat noi cand se inchinau inainte de sacrificarea animalului

cerandu-i iertare pentru faptul ca erau nevoiti sa-l intrebuinteze ca mancare. In acest fel ei blocau consecintele negative pe care noi acum le inghitim fara sa ne pese.

Se spune ca nu e bine sa citesti in timpul mesei. Mancatul cu cartea sau ziarul in fata, in fata televizorului, dezbaterile politice si familiale la masa pot traumatiza sufletul omului pentru ca in

timpul mesei informatia trece liber in subconstient. Pe acest fapt este bazat ritualul impartasaniei, adica punerea in contact cu Dumnezeu. Daca insa, in timpul impartasirii, preotul se gandeste la

treburile sale pamantesti atunci contactul cu Divinitatea nu se realizeaza.In fiecare om exista un suflet, inceputul sacru, ceva omenesc si ceva animalic. In stare normala trupul

trebuie sa primeasca hrana de la suflet, sufletul de la spirit iar spiritul de la Dumnezeu. Excluderea oricarei din aceste verigi este inadmisibila iar viata bazata doar pe principiul primitiv al imbuibarii

trupului fara a da atentie si celorlalte verigi reprezinta calea cea mai sigura spre regres.

Serghei Nicolaevici Lazarev

Page 8: Cauze Spirituale Boli

CAUZELE SPIRITUALE ALE BOLILOR.Prin boală omul trebuie să înţeleagă că a greşit undeva pe drumul vieţii şi până nu-şi elimină greşeala

nu se poate vindeca decât parţial, deoarece în el persistă cauza generatoare de rău.De aceea trebuie ca mai întâi să fie depistată cauza bolii, iar bolnavul să înţeleagă să evite pe viitor

greşelile comise, Dacă nu se elimină cauza aceasta poate alimenta în continuare boala sau poate migra de la un organ la altul. Când cauzele vor fi eliminate boala va dispărea.

D-ami Doamne puterea sa accept ceea ce nu pot eu schimba…

D-ami Doamne curajul sa schimb ceea ce pot…

D-ami Doamne-ntelepciunea sa le deosebesc…Facase voia TA ,si nu a mea…..AMIN.Astfel:

ACNEEA (coşurile): înseamnă neacceptarea propriei persoane. Nu îţi place propria persoană.

ALCOOLISMUL: implică probleme legate de tatăl său; trebuie cultivătă detaşarea de acesta.

Alcoolicul părăseşte familia, slujba, viaţa, dar nu se lasă de alcool. El se află în relaţie de dependenţă de alcool şi aceasta înseamnă că din suflet lipseşte iubirea. Persoana trebuie să iubească. Să iubească

lumea din jur şi, dacă acest sentiment îi lipseşte, în suflet i se instalează o stare de disconfort, de chin spiritual. De aceea el încearcă să-şi reprime această durere prin orice mijloace. Trebuie ca omul să înceteze să mai poarte supărarea pe lumea din jur şi să intre în armonie cu ea, pentru că armonia

înseamnă iubire.Cine de nimeni nu este iubit şi pe nimeni nu iubeşte foarte uşor se pierde în valurile ispitelor. Cei mai mulţi dintre oamenii nenorociţi şi dintre făcătorii de rele sunt jertfe ale unei copilării triste, în care au

fost lipsiţi de iubire şi de purtarea de grije. Aceştia nu au ajuns să iubească pe nimeni.Nu trebuie uitat niciodată că lucrurile care ne fac dependenţi generează numai suferinţă.

AFECŢIUNILE PULMONARE: păstrează deseori jale reprimată, necazuri, supărări, frica

de a simţi plăcerea şi bucuriile vieţii. Tuberculoza arată că într-o viaţă anterioară persoana respectivă a trăit numai pentru valorile materiale.Gândirea răului despre lumea înconjurătoare. Tuberculoza,

pneumonia şi bronşita se datorează unor supărări de lungă durată. Când nu iubim lumea înconjurătoare au de suferit plămânii.

AFECŢIUNI LA SUPRARENALE: înseamnă indiferenţă, ignoranţă faţă de sine,

anxietate.

ALERGIILE: sunt rezultatul supărărilor interioare, al nemulţumirilor faţă de oamenii apropiaţi

şi lumea înconjurătoare.

AMIGDALITA: reprezintă consecinţele stărilor de teamă, a emoţiilor reprimate.

ANEMIA: este o utilizare incorectă a oxigenului la nivelul globulelor roşii şi este consecinţa unui

refuz de a-şi utiliza talentele în serviciul aproapelui.

Page 9: Cauze Spirituale Boli

ANGHINA: reprezintă teama de a se exprima sau de a cere ceva părinţilor sau partenerului.

APENDICITA: frica de viaţă, blocarea curgerii binelui

ARTRITA: apare la persoanele care nu sunt iubite. Spirit prea critic şi rigiditate provenită din

mental. Nu încerca să-i schimbi pe ceilalţi, acceptă-i pe ceilalţi aşa cum sunt.Dacă artrita e prezentă la nivelul mâinilor, braţelor, picioarelor şi şoldurilor eşti încredinţat că

oamenii se folosesc de tine. În realitate nu exprimi ceea ce vrei. Acceptă întotdeauna să te sacrifici pentru ceilalţi şi apoi să începi să-i critici. Corpul tău îţi spune că e vremea să te afirmi prin tine însuţi.

ARTEROSCLEROZA: rezistenţă, tensiuni, refuzul de a vedea binele.

ASTMUL: iubire ascunsă, înăbuşită. Plâns suprimat. O femeie şi-a alungat fica din casă. Aceasta

a crescut, apoi s-a îmbolnăvit de astm, care nu a mai putut fi tratat cu medicamente. Când fica a reuşit să-şi ierte mama, astmul i-a trecut.

AUTISM: întro experienţă anterioară, individul a manifestat refuz al societăţii (mizantropie),

ducând o viaţă marginală. Acum singura soluţie este iubirea pe care va trebui să o dăruiască şi să o primească de la apropiaţii săi.

ATAC, APOPLEXIE: fuga de familie, de sine şi de viaţă. Un accident indică un sentiment de

vinovăţie. Un accident este de fapt un avertisment în plus pentru a deveni conştient de faptul că e inutil să te simţi vinovat.

BAZINUL: reprezintă aspecte creatoare şi procreatoare ale individului. O problemă a bazinului

subliniază că chakra rădăcină nu funcţionează corect. În general, disfuncţia se datorează schemelor negative privind sexualitatea.

BILA: plăcerea pentru măncăruri fierbinţi, iuţi, acre, uscate şi sărate deranjează funcţia bilei. De

asemenea mânia, supărarea, frica, activitatea sexuală excesivă sunt factori de dereglare a bilei.

BOALA PARKINSON: reprezintă teama şi dorinţa intensă de a controla tot şi pe toţi.

BOLILE DE PIELE: apar datorită acumulării toxinelor în sânge. Dar mai sunt generate şi de

tulburările hormonale. Problema pielei subliniază teama individului de a se exprima total, de a fi el însuşi, de a se deschide complet. Psoriazisul şi alte boli de piele reprezintă o lipsă de iubire pentru

sine şi o respingere a tot ce viaţa îi oferă individului. Psoriazisul poate fi şi cauza unui orgoliu nestăvilit, o trufie exacerbată. Conflictul psihic cu spaţiul poate predispune la boli de piele.

BRONŞITA: se declanşează într-un mediu familial foarte tensionat.

BOLILE NERVOASE: se referă la sistemul nervos central, cel care conduce, coordonează

toată viaţa omului. El reprezintă comandamentul suprem al sistemului nervos şi al întregului organism.

Starea pe care medicii o numesc depresie este o lipsă a dorinţei de a trăi. Acest program poate fi o urmare a lipsei dorinţei de a avea copii sau se naşte un copil nedorit (fată în loc de băiat sau invers,

ş.a.). De fapt cele mai multe greşeli ale părinţilor în timpul sarcinii faţă de viitorul copil crează acestuia un program de autodistrugere. De aceea deprimarea odată instalată nu mai poate fi uşor vindecată.

Când te simţi continuu nefericit şi nemulţumit, când nimic din jur nu-ţi mai place te îndrepţi spre depresie. Depresia este o agresiune împotriva ta însuţi. Conflictul cu spaţiul în care trăieşti predispune

la dizarmonii nervoase.Grijile permanente sunt păcate împotriva propriei tale naturi. Ele au urmări asupra sistemului nervos sau asupra acelor boli care ţin de somatizări nervoase. Nemulţumirea de sine, neîncrederea în propria

persoană duce la dizarmonii psihice, bolile de vedere, de auz, de percepţie.Dacă te autoculpabilizezi, predispoziţia de a achiziţiona o boală psihică este foarte mare.

Page 10: Cauze Spirituale Boli

Stresul, tensiunea, îngrijorarea provocă insomnie, dureri de cap, alergii, boli cronice, ulcere, tensiune arterială, infecţii etc. Bolile pe fond nervos provin din ciudă, mânie şi alimentarea cu gânduri negative.

Stările de stres din copilărie şi adolescenţă care n-au fost depăşite pot influenţa negativ caracterul, sănătatea şi soarta urmaşilor. Dacă un om păstrează pică celui decedat, acest lucru se va reflecta

negativ asupra sa şi poate duce la diferite boli, tulburări psihice, schimbarea caracterului.Cei care nu cred în Dumnezeu sunt alienaţi, înstrăinaţi, îndepărtaţi de natura umană, de Dumnezeu. De

aceia oamenii care nu cred în Dumnezeu sunt mai expuşi la boli datorită scăderii coeficientului de imunitate.“Boala este o oportunitate pentru a face un pas in viitor, si sa incepem o noua dezvoltare,

care nu ar fi fost posibila fara aceasta ocazie.”-preluare din medicina chineza-Neliniştea este ucigătoare. Valul de nelinişte din sufletul nostru este oglinda angoasei, a anxietăţii,

fricii etc. Nevroza anxioasă se caracterizează printr-o stare de nelinişte, adesea extremă, cu frică de moarte şi cu sufocări, cu palpitaţii, transpiraţii, ameţeli, tremurături şi cu senzaţia de oprire a inimii.

CANCERUL: este boala întristării, reprimarea sentimentului negativ, deprimarea şi

nemulţumirea faţă de sine, de soartă şi ataşament faţă de viitor. Bolnavii de cancer cad în depresie şi regretă trecutul.

Regenerarea iubirii faţă de alţi oameni este prima cale spre vindecarea cancerului şi a altor boli. Femeile care ţin mari supărări în profunzime se îmbolnăvesc de cancer. De fapt toate emoţiile

înăbuşite produc cancerul. Emoţiile ascunse multă vreme în tine sfârşesc prin a exploda, ceea ce provoacă şi explozia celulelor din corpul tău.

Dacă jignim prin cuvinte persoana iubită putem să ne alegem cu cancer la buze, la limbă sau gingii, iar dacă vom critica în permanenţă ne vom îmbolnăvi de cancer hepatic. Dacă ne vom supăra în

permanenţă pe persoana iubită, pe sine şi pe soartă ne vom îmbolnăvi de cancer la piept. Dacă vom gândi agresiv despre cei apropiaţi riscăm un cancer la stomac.

Cauza spirituală a cancerului constă în faptul că individul nu a asimilat cel puţin jumătate din lecţiile karmice ce i-au fost propuse în această viaţă, refuzând astfel evoluţia. Cancerul reprezintă o

autodistrugere, ceea ce face vindecarea dificilă. De fapt, cancerul este o boală a sufletului şi de aceea trebuie vindecat întâi sufletul.

CANCERUL MAMAR: se datorează supărărilor pe tema iubirii şi o permanentă

nemulţumire în legătură cu banii, cu situaţia materială.

CANCERUL LA PROSTATĂ: apare datorită lipsei dorinţei de a trăi, care loveşte în prima

chakră. Cancerul stopează dorinţa de a-ţi ucide propriul suflet.

CEFALEE, MIGRENELE: supărarea puternică pe un semen al tău duce la un blocaj

energetic.Remediul se realizează prin schimbarea gândului de ură în pace şi adoptarea unei gândiri pozitive. Restabilind legea iubirii prin iertare îţi recapeţi sănătatea.

CEAFA ÎNŢEPENITĂ: refuzul de a se schimba, teama de noutate.

CELULITA: înseamnă mânie depozitată.

CHELIA: exprimă teamă, tensiune şi încercarea de a controla totul. Neîncrederea în procesul

vieţii.

COLESTEROLUL CRESCUT: corespunde înăspririi naturii sentimentale, rigidităţii

persoanelor care îşi crează o carapace de protecţie. Acel individ are o mare teamă de a accepta bucuria. El ar trebui ca în permanenţă să lase emoţia şi energia iubirii să curgă prin fiinţa lui.

COLOANA VERTEBRALĂ: este axul care poartă amprenta împlinirilor noastre, a

blocajelor noastre şi a temerilor noastre, a refuzului de a evolua, de a iubi, a tuturor suferinţelor şi temerilor pe care acestea le generează. Durerea în coloana vertebrală este de regulă supărarea pe

Page 11: Cauze Spirituale Boli

omul apropiat, pe sine şi pe soartă. Dacă amploarea supărărilor este mare poate să apară o deformare a coloanei, o fractură sau să se formeze o cocoaşe.

În această situaţie trebuie să vă rugaţi pentru dvs. şi pentru întregul neam ca să fie îndepărtate supărările, nemulţumirile de sine, de situaţie şi de soartă. Omul apropiat, îndrăgit, este dat de soartă şi

Dumnezeu, iar supărările mari la adresa lui sunt, simultan, supărări pe soartă şi Dumnezeu.Blocajele în partea de jos a coloanei indică teama de viitor şi lipsa de susţinere financiară. Durerile sau

blocajele în partea de mijloc a coloanei indică un sentiment de culpabilitate şi dificultăţi de detaşare faţă de trecut. Durerile sau blocajele în partea de sus a coloanei indică neînţelegerea de către anturaj,

o lipsă de susţinere afectivă, impresia permanentă că are nişte responsabilităţi greu de suportat. O sciatică, de exemplu, indică teama de viitor şi de problemele băneşti, nesusţinerea din partea

anturajului. Fracturile de coloană apar nu numai că te superi rău, dar şi pentru că te superi pe cineva. Oamenii supărăcioşi nu ştiu să accepte umilirea dorinţelor şi, de aceea, au coloana încovoiată. .

COMA: fuga de cineva sau de ceva.

CONGESTIA CEREBRALĂ: se datorează respingerii vieţii şi afişarea unei încăpăţânări.

Ura se naşte în cap şi se blochează prin traumatism cranio-cerebral.

CONJUCTIVITA: mânie neexprimată, frustare.

CONSTIPAŢIA: ataşament, posesivitate, refuz de a se debarasa de vechile scheme devenite

inutile. Nu vrea să facă loc la ceva nou. Trebuie să lase trecutul şi să meargă mai departe.

DEGETELE ARTRITICE: dorinţa de a fi pedepsit, culpabilizări, senzaţia de victimă.

DIAREEA: teamă, refuzul de a slăbi încordarea. Refuzul de accepta idei noi.

DIABETUL: nu-i atât o boală cât o reacţie de apărare a organizmului. Organismul trebuie să

blocheze programele distructive ale altor oameni pătrunse în câmpul acestuia. Cu cât mai puternic şi mai periculos este programul distructiv cu atât mai eficientă şi mai sigură trebuie să fie blocarea

acestuia, respectiv a bolii semnalate.Cauza principală este dorirea unui rău din tot sufletul unei persoane iubite şi de care te-ai despărţit.

Aceste sentimente provoacă diabetul pentru că au ucis iubirea şi prin aceasta legătura cu cosmosul. De aceea să nu renunţaţi niciodată la persoana iubită.

La paisprezece ani o fată se îndrăgosteşte puternic de un tânăr, însă a trebuit să se despartă că erau incompatibili. Fata a început să-l urască de moarte pe tânăr. Prin uciderea acestei iubiri ea a căpătat diabet, întrucât a încălcat legile de bază ale universului. S-a produs o ruptură între ea şi Dumnezeu.

DINŢII: dificultăţi în a lua decizii. Distrugerea dinţilor apare ca efect al vorbelor rele adresate

părinţilor, rudelor şi urarea răului oamenilor apropiaţi. Plângerea de soarta proprie şi o alimentaţie incorectă, existenţa geloziei şi a supărărilor ascunse. O durere a dinţilor înseamnă că e timpul să iei o

decizie fără să-ţi fie teamă de rezultate..Întrucât dinţii ţin de dorinţe, lipsa dinţilor din faţă este dovada unei blocări dure a swxualităţii

necontrolate.

ENCEFALOPATIE: certurile foarte puternice înainte de naşterea unui copil, ajungând până

la limita divorţului şi, chiar, la gânduri de sinucidere fixează în structura câmpului copilului programe puternic distructive. Copilul care se naşte plăteşte prin această boală.

EPILEPSIA: este rezultatul unei depresii de profunzime.

FEBRA:  este un semn de furie interioară gata să explodeze. Toate dorinţele înăbuşite, închise în

tine explodează. Încetează să aduni totul în tine. Supărarea şi furia nu-ţi sunt benefice, te pedepseşti singur.

Page 12: Cauze Spirituale Boli

FICATUL: este organul care ripostează la supărarile pe oamenii apropiaţi şi păstrează deseori

mânie reprimată. Ficatul este sediul celor mai negative emoţii (ura, mânia, furia). Problemele de ficat vin dintr-o mânie îndreptată împotriva propriei persoane, ca rezultat al unui conflict între suflet şi

mental. Ficatul suferă la persoanele cărora le place să facă o apreciere dură a celor apropiaţi.Stresurile de orice natură au un efect negativ asupra ficatului. Ficatul este un instrument al sufletului

şi, de aceea tratamentul depresiei nu poate fi despărţit de cel al ficatului.O mare putere o au emoţiile asupra ficatului şi a secreţiilor bilei. Emoţiile pozitive – bucuria, buna

dispoziţie, voia bună – măresc secreţia bilei, iar supărările o opresc parţial sau complect. Ficatul este foarte sensibil la supărări. Să ne amintim de un proverb popular care spune de supărare i s-a vărsat

fierea în sânge. Supărările agresive pe oamenii apropiaţi determină cancerul ficatului.Problemele de vezică biliară arată îngustime de spirit. Icterul se poate declanşa la individul care

suferă un prejudiciu pe care el nu-l va şti să-l îndrepte.Hepatita reprezintă rezistenţă la schimbare. Refuzul de a vedea limpede, de a discerne.

Ficatul este legat şi de credinţă. Credinţa în univers permite emoţiilor negative să curgă pentru a curăţa ficatul.

FRIGIDITATEA: teamă, negarea plăcerii. Credinţa că sexul este rău. Parteneri insensibili.

GAMBELE: reprezintă personalitatea, Eu-L inferior. Sunt în analogie cu semnul vărsătorului.

GÂTUL: orice problemă legată de gât corespunde temerii de a întreba şi de a se exprima, sau un

blocaj al creativităţii inspirate. Refuzul schimbării, rigiditate, mânie ascunsă datorită unor cuvinte jignitoare.

GENUCHII: simbolizează legătura între suflet şi personalitate. O problemă la genuchi indică o

îndepărtare de scopul său din această încarnare şi un refuz de a evolua, mândrie înmagazinată, încăpăţânare şi lipsă de flexibilitate..

GINGIILE: durerea gingiilor înseamnă că trebuie să-ţi întăreşti hotărârea luată.

GLEZNELE: reprezintă capacitatea de a lua noi direcţii. Fiinţa încarnată este duală, dispunând

de parte masculină şi de parte femenină. Este natural ca gamba, ce reprezintă tocmai personalitatea, să aibă două oase – tibia şi peroneul. Pentru o femeie tibia corespunde sexului său, iar peroneul

reprezintă partea sa masculină inconştientă. La bărbat tibia îi reprezintă sexul, iar peroneul partea sa femenină inconştientă.

GREAŢA, VĂRSĂTURILE: respingerea unei idei, a unei persoane sau a unei experienţe.

Pentru o femeie însărcinată arată că nu a vrut să aibă copilul.

GUTURAIUL: se declanşează într-o perioadă de confuzie a individului sau în urma unei

temeri, culpabilităţi. Nasul care curge reprezintă lacrimi şi o purificare necesară.

HEMORAGIILE NAZALE: cauza principală este trufia.

HEMOROIZII: teama de a slăbi încordarea.

HERNIA DE DISC: înseamnă indecizie, senzaţia că viaţa a devenit de nesuportat.

HERPESUL: culpabilitate sexuală.

HIPERTENSIUNEA: subliniază o facultate de a iubi prea limitat şi o lipsă de compasiune.

Persoana trebuie să-şi exprime iubirea pentru tot ceea ce întâlneşte şi pentru tot ceea ce vede. O altă cauză poate fi vechile probleme emoţionale, nerezolvate.

HIPOTENSIUNEA: arată, de asemenea, o iubire limitată, dar în sensul că această persoană a

fost foarte negativă şi defetistă, necrezând în iubire. O altă cauză ar fi lipsa de iubire în copilărie.

Page 13: Cauze Spirituale Boli

HOMOSEXUALITATEA: femeia geloasă răpeşte aptitudinile copiilor şi nepoţilor ei şi îi

împinge la homosexualitate. Gelosul ajunge nu numai la sterilitatea fizică, ci şi creatoare. Un om homosexual este incredibil de gelos în interior. Alcolismul şi narcomania sunt alte forme de blocare a

geloziei.

IMPOTENŢA: Apare din cauza geloziei, a supărărilor şi a dispreţului faţă de femei. Această

agresiune se dezvoltă şi programul de autodistrugere afectează sistemul urogenital. Dacă bărbatul a fost deseori supărat pe femei, a gândit rău despre ele, el este un viitor impotent.

INIMA: reprezintă centrul iubirii. Dacă nu-şi exprimă deschis sentimentele individul îşi închide chakra inimii şi riscă să aibă probleme cardiace. Datorită reprimării emoţionale şi a sentimentelor

multe persoane au probleme cardiace. Un om bolnav de inimă este depozitarul unei cantităţi enorme de gânduri de ură. Problemele conflictuale îndelungate, insatisfacţiile, conflictele interpersonale

generează hipertensiuni esenţiale şi boli de inimă. Bolile cardiace au drept cauze gelozia şi supărarea pe oamenii apropiaţi.

Prin gânduri de iubire a semenilor şi a Lui Dumnezeu se vor putea anula gândurile de ură. Lipsa afecţiunii poate deregla inima. Dragostea şi compasiunea pot constitui forţa terapeutică care ajută la

refacerea inimii.Persoanele care îşi reprimă sentimentele acumulează blocaje energetice la nivelul inimii. Ştim că verdele este culoarea predominantă a inimii. De aceea o plimbare într-o pădure îndepărtată de

agitaţia oraşelor sau într-un lan înverzit va spori sănătatea şi vitalitatea inimii. Aceleaşi efecte se pot obţine prin folosirea în timpul meditaţiei a unor pietre sau cristale de culoare verde.

Reumatismul cardiovascular are două cauze: o lungă perioadă de supărare sau tristeţe precum şi din cauza unei expuneri repetate la factorii climaterici nocivi, cum este frigul.

Un atac cardiac arată că persoana nu transmite suficient energia iubirii. Ea va trebui să-şi manifeste iubirea în toate relaţiile sale.

INSOMNIA: provine din totala incapacitate a spiritului de a-şi concentra puterile pentru a-şi

focaliza gândurile. Tratamentul pentru vindecarea insomniei trebuie să înceapă ziua. Este necesar să vă deprindeţi spiritul să-şi îndrepte toată forţa gândirii asupra actului pe care tocmai î-l efectuaţi.

Când împrăştiaţi forţa gîndirilor în mai multe locuri, slăbiţi capacitatea spiritului de a se concentra, din care cauză seara îi este din ce în ce mai greu să se detaşeze de trup şi să se reîntoarcă dimineaţa cu

forţele refăcute. Nu putem avea un somn bun noaptea decât dacă spiritul se retrage din corp.Insomnia mai este generată de întreţinerea unor gânduri de culpabilitate.

Oglinzile din dormitor sunt răspunzătoare de cazurile de insomnie.

INTESTINUL GROS ŞI SUBŢIRE: refuzul de a înţelege unele lecţii de viaţă din punct de

vedere evolutiv. Dacă omul nu suportă stresul se îmbolnăveşte intestinul gros, iar dacă se înfurie acumulează agresivitate şi se îmbolnăveşte cel subţire. Intestinul subţire suferă când agresivitatea nu

este suprimată.Informaţia este receptată în primul rând de intestin, care are rolul principal în prelucrarea primară a acesteia. Reaua dispoziţie, plictiseala şi nereuşitele la serviciu conduc la o funcţionare defectuoasă a

intestinului gros.În cazul când se manifestă constipaţia, ea trebuie de urgenţă tratată, pentru a nu se întârzia prea mult

evacuarea. Starea de sănătate a unei persoane este în legătură directă cu evacuarea regulată a intestinului gros.

ÎMBĂTRÂNIREA PRECOCE: De fapt, cauza îmbătrânirii precoce constă în otrăvirea

cronică a organismului cu toxinele din intestinul gros. Iaurtul, laptele acru, derivate ale laptelui conţinând acid lactic, distrug bacteriile din intestinul gros şi reduc astfel toxinele.

Page 14: Cauze Spirituale Boli

LARINGITA: în acest caz ţi-e teamă să te exprimi şi nu eşti în stare să-ţi spui părerea. Dacă

laringita ta ascunde supărare şi furie trebuie să o exprimi, altfel furia va creşte în tine.

LEUCEMIA: înseamnă mândrie necontrolată.

LIMFA: plăcerea exagerată pentru dulciuri, pentru mâncăruri acre şi sărate, alimente greu

digerabile şi exces de produse lactate.

MÂINILE: mâinile şi picioarele oamenilor geloşi sunt prost irigate cu sânge. Deci, răcirea

membrelor este o problemă de gelozie şi de ataşare de relaţii. Dacă palmele transpiră înseamnă că există o tendinţă mărită în subconştent de a controla situaţia. Adică există un ataşament crescut faţă

de aptitudini şi un destin favorabil. Cu cât ne transpiră mai mult mâinile cu atât avem mai multe neplăceri şi insuccese.

Îngrijirea, tăierea şi pilirea unghiilor de la mâini şi picioare să se facă numai în zilele de vineri, după apusul soarelui,pentru că devin mai tari. Traumatismele, facturile, pierderea mâinilor şi picioarelor

reprezintă un orgoliu exagerat.

MUŞCĂTURILE DE ANIMAL: mânie interioară, simte nevoia de pedeapsă.

NASUL: te deranjează ceva sau cineva pe care nu poţi să-l suporţi. Toate sunt semanle ale

corpului tău care-ţi spun că nu este bine ce faci, că nu trebuie să te laşi afectat. Nasul reprezintă intuiţia şi cunoaşterea de sine, fiind legat de charka frontală.

OCHII: indică teama de viitor, frica de a vedea înainte şi faptul că într-o experienţă precedentă

individul nu a dorit să vadă nici să-i ajute pe apropiaţii săi.Cauza miopiei o constituie deformarea structurilor câmpului la nivelul capului, determinate de

sentimentul de ură, precum şi de nemulţumirea de sine şi frica de a vedea înainte. O principală cauză este agresivitatea al cărui motiv este gelozia. Cu cât un om are un caracter mai rigid cu atât mai

ascuns, mai profund pătrunde agresivitatea în subconştient şi devine mai periculoasă. Dacă la invidie se adaugă distreţul, dacă în caracter avem vanitate şi cruzime se produce un program de

autodistrugere care se manifestă cu ruperea retinei sau orbire, sau un grav traumatism cranian.Vederea slabă este determinată de ura împotriva unei femei sau bărbat. Purificarea se face prin

spovedanie şi rugăciune. Ataşarea de relaţii şi idealuri distruge vederea. Glaucomul este cauzat de subiecte de neiertare restante de mult timp. Atunci când iubeşti lumea mai mult decât pe Dumnezeu îţi pierzi vederea. Mulţi la bătrâneţe îşi pierd vederea pentru că se leagă prea mult de această lume.

OSTEOPOROZA: persoana afectată simte că nu mai are un suport în această viaţă. În

majoritatea produselor de origine animală există acid uric, care poate fi neutralizat numai cu calciu. În cazul în care corpul nu l-ar neutraliza cu calciu, noi am muri. De aceea corpul nostru este nevoit să

extragă calciu din oase, ceea ce conduce la osteoporză. De asemenea şi concentratele zaharoase, care sunt alimente acide, pot agrava fenomenul.

Persoana în cauză să caute să consume peşte (heringi) la cuptor, care conţine vitamina D2, necesară metabolizării calciului în organism.

PANCREASUL: are rolul de a echilibra contribuţia de glucoză (zahăr) în sânge. Dacă

individul consumă prea mult zahăr şi dulciuri concentrate acestea provoacă dezordini în organismul său şi o hipersecreţie de insulină, care conduce la hiperglicemie. Astfel insulina secretată în cantităţi mari favorizează sinteza crescută de grăsimi, conducând la obezitate, diabet zaharat, ateroscleroză.Pancreatita, diabetul zaharat şi cancerul pancreatic sunt semne ale faptului că omul iubit şi iubirea

pentru el au devenit o valoare absolută. De fapt, prioritar era în primul rând iubirea pentru Dumnezeu.

Din cauza acestui sistem eronat al valorilor, a început să crească brusc agresivitatea subconştientă şi,

Page 15: Cauze Spirituale Boli

în consecinţă, s-a format tumoarea. Când vei înţelege că fericirea supremă şi sensul vieţii înseamnă de fapt iubirea pentru Dumnezeu, dispare agresivitatea şi, astfel, tumoarea. De obicei problemele

pancreasului apar la persoanele care cred că nu merită să se bucure de nimic în viaţă. De multe ori fac plăcerile altora, persoanele respective au în interiorul lor o mare tristeţe ascunsă foarte bine.

PICIOARELE: reprezintă ancorarea, conexiunea cu terra şi cu manifestarea. Problemele de la

picioare simbolizează un refuz de a avansa, de a evolua, sau teama de a stagna în viaţă, teamă de viitor.Atunci când omul este nemulţumit de soarta sa îl dor adeseori picioarele. Atunci când omul este gata

ca pentru o soartă mai bună să facă un rău unei persoane sau să se dispreţuiască pe sine, dacă prosperitatea se năruie, atunci toate acestea pot da şi dureri, traume ale picioarelor şi o dilatare

varicioasă a venelor.Varicele vin din faptul că sunteţi supărat pe sine, pe soartă, că nu vreţi să trăiţi atunci când soţia iubită

vă provoacă neplăceri. Aveţi grije să aveţi picioarele calde! Aceasta este valabil pentru toţi bolnavii, dar în special cei de rinichi. O încălţăminte proastă face rău nu numai la picioare ci întregului corp.

Dacă ai bătături înseamnă că nu gândeşti şi acţionezi aşa cum ar trebui.

PIETRELE LA FIERE ŞI RINICHI: apar datorită consumului de zaharuri, amidon

concentrat, care împiedică eliminarea din corp a depozitelor de calciu organic. Cauza este judecarea oamenilor şi supărarea pe soartă.

PROSTATĂ: afecţiunile ei sunt legate de un sentiment de culpabilitate, precum şi teama de a

îmbătrâni.

PROSTITUATĂ: cel mai adesea devine prostitută o femeie care ar muri dacă ar avea un

singur iubit. Faptul că se prostituiează ni-i permite să se ataşeze de sentimentul iubirii pentru un singur om.

RĂU DE MARE: este în legătură cu teama de moarte.

RĂU DE MIJLOACE DE TRANSPORT: teama de a pierde controlul.

RETENŢIE DE APĂ: refuzul de a slăbi încordarea.

REUMATISM: resentiment, slăbirea iubirii de aproapele sau rigiditate, asprime. Persoana respectivă se simte victimizată, lipsită de iubire, are o amărăciune cronică.

RINICHI: reprezintă capacitatea de a exprima, de a exterioriza tot ceea ce este în sine. Cel care nu-şi exprimă talentele, capacităţile, dorinţele sau credinţele sale, se expune la tulburări renale. Tot

ceea ce este reprimat, frica şi teama slăbesc rinichii.Dacă orgoliul individului nu este mare în rinichi se formează nisip, iar pentru nivel mare se formează pietre, care pot fi eliminate. Dacă însă nivelul trufiei este periculos pentru urmaşi începe formarea de

pietre ce nu trebuiesc îndepărtate, pietre de formă coralică.Litiaza renală mai apare când individul are probleme de mânie nerezolvate de mult timp. Persoanele

certăreţe şi care sunt de multe ori dezamăgite sau frustate vor avea probleme cu rinichii.

SÂNGELE: zahărul, sarea, iaurtul şi măncărurile acre au o acţiune toxică asupra sângelui, mai ales când sunt folosite în exces. De asemenea, ura şi mânia generează toxine în corp. Ceaiul de rădăcini de brusture este mijlocul cel mai eficace de epurare a sângelui. Pentru toate problemele sângelui este

util să se consume zilnic salată de crudităţi.

SCLEROZĂ ÎN PLĂCI: au drept cauze frica, rigiditatea, inima împietrită şi îngreunată.

SFORĂITUL: refuzul încăpăţânat de a se desprinde de vechile tipare. Dormitul cu faţa în sus favorizează sforăitul.

Page 16: Cauze Spirituale Boli

SINUZITA: iritaţie faţă de o anumită persoană.

SISTEMUL DIGESTIV: stomacul reprezintă facultatea de a digera experienţele existenţei şi de a accepta cele învăţate. Ura, mânia, frica, regretul legat de trecut, precum şi grija, teama şi

îngrijorarea faţă de viitor favorizează bolile stomacului, ale vezicii biliare şi al intestinelor.Aversiunea, neliniştea, o agresivitate conştientă şi resentimentul de ură împotriva oamenilor sunt

principalele cauze ale ulcerelor. Dacă omul se supără des şi nu numai pe cei apropiaţi ci şi pe sine va avea probleme cu stomacul.

Cancerul reprezintă o autodistrugere, ceea ce face vindecarea dificilă. Cauza spirituală a cancerului constă în faptul că individul nu a asimilat lecţiile karmice ce i-au fost propuse în această viaţă,

refuzând evoluţia.

SISTEMUL REPRODUCĂTOR: probleme ale acestuia apar datorită unei proaste utilizări a sexualităţii în această viaţă sau în cea precedentă. Agresiunea inconştientă asupra ta însuţi naşte

predispoziţii maladive în zona bazală. Bolile uterului pornesc de la această autodepreciere.Ginecologia este o zonă a iubirii. Dacă din copilărie aţi avut probleme ginecologice înseamnă că v-aţi

reprimat sentimentele de iubire sau nu aţi dorit să daţi naştere copiilor, sau prin trăirile dvs. emoţionale şi prin comportament aţi ucis iubirea într-un alt om, considerându-l vinovat de toate

necazurile. Problemele ginecologice mai pot fi şi rezultatul agresivităţii faţă de bărbaţi. Ciclul dureros la femei se produce când agresivitatea conştientă făţă de bărbaţi este mărită.

Mânia faţă de partenerul sexual crează probleme legate de organele sexuale în caz de infecţie urinară.Menopauza înseamnă teama dea nu mai fi iubită, teama de îmbătrânire. Impotenţa se datorează unei

tensiuni sexuale, stres, culpabilitate.Sterilitatea este cauza unei gândiri permanente şi o pedeapsă pentru adulter. Aceasta declanşează un

program de distrugere a iubirii şi a vieţii. Uciderea iubirii între două persoane care se adoră este o crimă imensă, de fapt se întrerupe legătura cu Dumnezeu.

Durerile de sâni sunt datorate unei atitudini prea autoritare faţă de cineva.Culpabilitatea sexuală aduce boli transmise pe cale sexuală, precum bolile venerice, SIDA etc.

ŞOLDURILE: reprezintă utilizarea liberului arbitru pentru a găsi propria cale în planul material. O problemă la şolduri subliniază o lipsă de utilizare a propriului liber arbitru şi faptul de a

nu avea un scop în viaţă. O durere la şolduri indică o frică în a lua decizii importante.

SPLINA: reprezintă un depozit de sânge, de energie. Problemele splinei arată o incapacitate de exprimare a iubirii sau o obsesie, În acest ultim caz e necesară o purificare prin eliminarea

sentimentelor negative şi a grijilor înmagazinate în timp. Sentimentele de lăcomie şi de avariţie au o influenţă negativă asupra splinei şi inimii. Splina mai este legată şi de stările psihice şi depresie.

TABAGISM: este legat de o problemă de înţărcare, va trebui cultivată detaşarea de mama sa. În unele cazuri poate de tatăl său.

TETANOS: mânie, dorinţa de a controla pe alţii, refuzul de a exprima sentimentele.

TIROIDA: problemele cu tiroida subliniază faptul că persoana respectivă nu se poate exprima cum doreşte şi poate încerca umilinţa.

TRAUMATISM CEREBRAL: înseamnă certuri mari cu soţia, supărări şi gelozie. Gelozia înseamnă ură şi crează un blocaj la nivelul capului. Dacă un om are caracter dur şi nutreşte gânduri

urâte, pline de gelozie faţă de alţi oameni, apare cancerul creierului.

TUSEA: cine tuşeşte tot timpul este o fiinţă sufocată de viaţă. Trece printr-o stare de mare nervozitate. Se simte strivită de o situaţie oarecare. O tuse ocazională este un semn de plictiseală sau

dorinţa de ceartă.

Page 17: Cauze Spirituale Boli

URECHILE: refuzul de a înţelege ceva sau pe cineva. Te laşi afectat de ceea ce auzi. Senzaţia lăuntrică că eşti superior faţă de persoanele iubite – părinţi, copii, soţie – declanşează un program de

autodistrugere care este blocat prin apariţia unor dureri în ureche.

VAMPIRISMUL: egoism exagerat manifestat în gânduri, emoţii sau fapte, precum şi cruzimea

duc la deconectarea de cosmos şi atunci omul este nevoit să ia energia de la alţi oameni. Provocarea de chinuri fizice şi spirituale unui om este una din formele vampirismului.

VARICELE: prestarea unei munci care nu-şi place.

ZONA ZOSTER: indică teama de viitor, antrenând gânduri negative

X X X Trufia se blochează prin boli canceroase, epilepsie, psoriazis

Ura e tot ce poate fi mai distructiv pentru om. Trăirea urii declanşează boli foarte violente, de fapt ura îşi distruge stăpânul. Fiecare gând încărcat de ură e ca o înghiţitură de otravă.

Dispreţul faţă de oameni este tot o formă specială a urii. Ura ia naştere în conştiinţă şi de aceea ea se blochează prin boli ale capului, scăderea vederii şi a auzului. Dispreţul faţă de persoana iubită poate

duce la scăderea vederii, dureri articulare în genunchi, la deformarea tălpii picioarelor etc. Fondul de ură şi de supărare se dezvoltă şi se transformă într-un program de autodistrugere. La

început apariţia lui poate lua forma unor permanente dureri de cap, a slăbiciunii generale, a hemoragiilor nazale, probleme de vedere şi auz, inflamaţii rinofaringiene, a distrugerii dinţilor. Apoi totul se lasă în jos şi când ajunge la prima chakră programul se poate realiza întro variantă mult mai

dură. Perturbarea funcţiilor trece la deformări organice. Părinţii sunt amabili şi buni la exterior, însă când ei dispreţuiesc, copii lor devin ucigaşi şi nimeni nu

poate înţelege ce se întâmplă. Părinţii care se dezic de iubire, o calcă în picioare, în ei şi în alţii, copii lor se nasc cu tumori canceroase.

La omul credincios şi bun la suflet se va acumula iubire şi năzuinţa spre Dumnezeu. Urmaşi lui vor fi talentaţi. La omul supărăcios, ranchiunos şi descurajat copii şi nepoţii pot fi grav bolnavi.

Dacă gândurile, vorbele şi acţiunile tale te împiedică să progresezi în viaţă apar probleme la nivelul braţelor, picioarelor, ochilor, urechilor sau nasului.

Gelozia de regulă provoacă scăderea vederii, auzului, scleroza în plăci, traumatismele capului, diabet, inflamaţii articulare. Dacă gelozia este grevată de trufie, atunci este de două ori mai

periculoasă. Neînfrânarea dorinţelor, în deosebi a celor sexuale, constituie o cale directă spre îmbolnăvire şi

îmbătrânire. Dacă iubirea faţă de bărbaţi şi plăcerile sexuale sunt mai puternice decât iubirea pentru Dumnezeu

aceasta se blochează prin viol, boli venerice, sterilitate. Excesul sexual şi alimentar generează dependenţă subconştientă de fundamentele fericirii umane şi, după un timp, se manifestă prin homosexualitate, toxicomanie, schizofrenie, sterilitate. Când dorinţele

noastre devin scop şi se aşează mai presus de iubirea pentru Dumnezeu în acel moment sădim germenii viitoarelor nenorociri, boli şi necazuri.

Dacă o femeie îşi pierde credinţa în Dumnezeu ea începe să creadă în frumuseţea sa, iar mai departe încep bolile şi traumatismele.

Regretul pentru trecut este o agresiune directă în raport cu timpul şi duce la boli din cele mai grave. Teama de viitor la fel.

Lumea de astăzi evoluează foarte rapid şi persoanele care ţin foarte mult la vechile lor idei pot fi depăşite de evenimente, nu se pot adapta la noile împrejurări. Atunci apar probleme manifestate prin

constipaţie, hemoroizi, probleme de vezică, umflarea corpului şi reţinerea de apă în organism, căci

Page 18: Cauze Spirituale Boli

eliminarea se face nu numai prin intestine ci şi prin rinichi. Aceste neplăceri organice indică un blocaj la nivelul gândurilor şi ideilor.

Cănd viaţa şi activitatea omului se desfăşoară în zone supuse stresului teluric se favorizează dezvoltarea unor boli cronice.

Actorii care se conectează total la starea emoţională a personajului pe care îl interpretează, repetând destinele eroilor pe care îi reprezintă, în timp ei se îmbolnăvesc şi mor.

Oamenii nefericiţi sau cei atinşi de boli grave sunt cei care nu sunt în stare să găsească nimic frumos în ei şi în jurul lor. Nu ştiu să privească lucrurile frumoase.

Frica micşorează diametrul vaselor de sânge, ca urmare a unei vărsări excesive de adrenalină în sânge. Acest fapt duce la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce cauzeză boli organice, cum ar fi

boala coronariană (ischemia), hepatita, impotenţa şi frigiditatea sexuală, boli de piele, nevroze şi psihoze.

Dumnezeu nu a creat răutatea, tot El nu a creat nici boala, nici durerile corporale. Acestea sunt pur şi simplu efectele naturale ale neascultării omului.

Orice boală este chezăşia fericirii viitoare. Cu cât mai multe boli şi încercări îţi oferă soarta cu atât te aşteaptă o mai mare fericire în viitor.

Nemulţumirea permanentă faţă de lumea întreagă şi propria soartă poate genera afecţiuni cronice grave, incurabile.

Orice indispoziţie îţi indică faptul că acţiunile şi gândurile tale nu-ţi sunt benefice. Orice faci, spui, gândeşti sau simţi, dacă ceva nu e bine, primeşti un semnal. Singura ta grije este de a rămâne atent.

Dacă îndată apare un semnal, înseamnă că se întâmplă ceva. E o indicaţie că ai luat-o pe un drum greşit. Atunci eşti rechemat pe drumul cel bun, cel al dragostei. Ascultându-ţi corpul fizic şi îţi vei

schimba viaţa.

3 CAUZELE SPIRITUALE ALE NECAZURILORŞI SUFERINŢELOR NOASTRE

Fiecare lucru ce ţi se întâmplă în viaţă este o parte din experienţa legată de Dumnezeu. Uneori tragediile se transformă în binecuvântări neaşteptate. A-ţi auzit oameni care spun: mulţumesc lui Dumnezeu pentru cancerul pe care îl sufăr. Fără el nu mi-aşi fi schimbat viaţa. Sau: Mulţumesc Lui

Dumnezeu pentru lecţia pe care am promit-o când mi-a murit copilul, ea m-a ajutat să mă trezesc şi să-mi găsesc scopul în această viaţă. Uneori ceea ce vă este luat, e de fapt cel mai mare dar, deoarece

vă împinge înainte, spre evoluţia spirituală.Durerea este un mare egalizator. Ea ne aşează pe toţi în genuchi, ne face mai umili şi mai sensibili la

nevoile celorlalţi. Fără durere nu există dezvoltare spirituală.Să păstrăm iubirea faţă de Dumnezeu indiferent ce ni s-a întâmplat şi să nu învinuim pe nimeni niciodată. În tot ceea ce se întâmplă să vedem voinţa Divină. Ştiinţa de a primi în orice secundă

pierderea fericirii omeneşti, aspirând în acel moment spre Divin, reprezintă posibilitatea unei evoluţii spirituale normale.

Dacă noi nu ştim să pierdem, atunci suntem privaţi de posibilitatea de a dobândi. Orice boală pe care o primim de la soartă constituie zălogul fericirii viitoare.

Cu cât un om este mai perfect cu atât îi vine mai greu să suporte înjosirea sau pierderea şi devine mai agresiv. În final, el cade răpus de un puternic program de autodistrugere.

Ori de câte ori intervenim în ordinea firească a lucrurilor apare suferinţa. Îndată ce nu mai intervenim suferinţa încetează. Noi suntem creatorii fericirii sau a nefericirii noastre.

Cu cât există în subconştientul dvs. mai multă iubire cu atât suntem mai uniţi cu Dumnezeu. În acest caz, orice încercare de a vă conduce şi de a vă influenţa înseamnă o agresiune la adresa Lui Dumnezeu

şi cu cât va fi mai puternic agresorul, cu atât va fi mai periculos pentru el.Un rău făcut cândva de om nu se pierde niciodată, el se cuibăreşte în subconştient şi, mai devreme sau

Page 19: Cauze Spirituale Boli

mai târziu, răbufneşte în exterior şi, adesea, se îndreaptă spre cei care ne sunt alături şi pe care noi îi iubim cel mai mult.

Sentimentele şi trăirile negative, pătrunzând în subconştient, nu mai pot fi controlate de om şi, întrucât sănătatea fizică este strâns legată de subconştient, apar anumite porniri greu de controlat. Apare astfel o influenţă a subconştientului asupra tuturor sistemelor de autoreglare fiziologică şi

psihică.Dacă omul are o supărare şi el o exteriorizeză ea nu se mai duce în profunzime şi nu-l atacă dinăuntru. Când omul îşi ascunde supărarea sau ura îşi face rău lui şi urmaşilor. Dacă nu te manifeşti la suprafaţă,

şi-ţi împingi sentimnetele în tine, te vor răpune şi mai repede. Sentimentele omeneşti trebuie să se exteriorizeze, înăuntrul trebuie să fie consacrat lui Dumnezeu. Supărarea îndelung dospită, ura,

blamarea, dorinţa de răzbunare se transformă într-un program de autodistrugere, într-o anihilare fizică, lentă şi rapidă.

Nemulţumirea permanentă faţă de lumea întreagă şi faţă de propria soartă poate genera afecţini cronice grave, incurabile. Nu este permis să ascundeţi în suflet ura, compătimirea, supărarea. Orice

emoţie înăbuşită în prezent înseamnă o boală în viitor.Când cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el întrucât această jignire este

un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiească prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta ea vine prin moarte.

Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime. Se cuvine să

iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul.Dacă v-a jignit o persoană apropiată, iubită, iar dvs. încercaţi faţă de ea sentimente de ură sau de

dispreţ, toate acestea se transformă, cu timpul, într-un program de autodistrugere care te ucide în mod automat, iar tu nici nu bănuieşti lucrul acesta.

Dacă nu reuşiţi să iertaţi un om care a greşit faţă de dvs. să vă imaginaţi că el este nevinovat, dar absolut de loc, atunci supărarea va trece de la sine. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările

neiertate.Dacă un om vrea să dobândească mulţi bani, nu va reuşi de loc. Fiindcă pentru el banii sunt un scop şi nu un mijloc pentru susţinerea existenţei. Pe un astfel de om primirea banilor îi va ucide întâi sufletul şi apoi trupul. Dacă omul primeşte o sumă de bani care depăşeşte limita periculoasă pentru el, fie că pierde aceşti bani, fie că începe să se îmbolnăvească, sau începe să aibe neplăceri. Pentru ca banii să

vină înspre dvs. trebuie ca în plan lăuntric să vă îndepărtaţi de ei.Dacă în viaţă doreşti să ai mai mult decât ai nevoie, vei ajunge să pierzi şi ce ai dobândit. Pe măsură ce

acumulaţi banii devin atrăgători pentru hoţi. Când luaţi deveniţi dependent, vă simţiţi obligaţi, iar când daţi vă eliberaţi. Dependenţa naşte frica, îndoiala, depresia şi supărarea.

Cel orgolios aşteaptă să primească, fără a şti să dăruiască şi suferinţa lui vine din neîmplinire. Cel mai bun mijloc de a vă îndepărta de prosepritate este să fiţi invidioşi şi să-i criticaţi şi pe cei care se bucură

de ea. Din această cauză invidia constituie principala cauză a sărăciei în cazul multor persoane.Amintiţi-vă mereu că veţi pierde tot ceea ce condamnaţi şi niciodată nu veţi avea tot ceea ce criticaţi. De aceea este bine să dorim tuturor fiinţelor să se bucure de ambundenţă, să ducă o viaţă fără lipsuri

şi plină de fericire. Sentimentul de prosperitate atrage prin rezonanţă prosperitatea.Omul care a primit o funcţie sau un titlu ce depăşeşte posibilităţile sale, aceasta poate să se închee

tragic, ne mai vorbind de boli. De aceea valorile materiale, înmulţite brusc, ne pot îndepărta de divinitatea pe care o purtăm în suflet.

Când spre noi vine o mare cantitate de fericire omenească – bani, bunăstare, atitudini, împlinirea planurilor noastre şi a speranţelor – noi trăim o senzaţie de bucurie şi euforie. Noi nu ştim că fericirea

ucide mai repede decât nenorocirea. Dacă în suflet cantitatea de iubire este mai mică decât fericirea

Page 20: Cauze Spirituale Boli

care ne-a parvenit, dependenţa sporită de valorile umane ne destramă sufletul şi ne ucide corpul foarte repede.

Să fiţi foarte atenţi când vi se oferă mâncare, bani, sex sau atenţie, fără să vi se ceară ceva în schimb, ceea ce vi se cere nu se vede cu ochiul liber!

A primi fără a da este un lucru în dizarmonie cu natura şi voia Divină. Se creează astfel o mare dependenţă faţă de ofertant, iar dependenţa dă naştere agresivităţii. Cu cât credeţi că aveţi mai multă

nevoie de alţii pentru a fi fericiţi, cu atât veţi fi mai nenorociţi.Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa. Cu cât veţi intensifica dorinţele omeneşti cu

atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.Orice dorinţă când se agaţă de tine devine stăpânul tău. Când eşti mânios, mânia devine stăpânul tău,

te acaparează complect. Astfel mânia ta, în această stare, va face lucruri pe care mai târziu le vei regreta.

Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite pentru că ele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru

depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri.

Ţânţarii şi furnicile apar când este prezentă trufia. Când ţânţarul vă înţeapă este o umilinţă pentru dvs. El este de mii de ori mai mic decât dvs. şi reuşeşte să vă înţepe simţitor. În această situaţie dacă

nu vă enervaţi trufia descreşte. Deci ţânţarii ne pot ajuta la ameliorarea destinului şi micşorarea trufiei.

Gândurile oamenilor se stratifică pe toate lucrurile din jurul lor. Adevărul este de fapt că omul creează lucruri şi locuri bune sau rele. Oamenii nu-şi pot imagina că un obiect poate fi încărcat cu gândurile

lor, care le pot influenţa existenţa în bine sau în rău. Câmpul fiecărui obiect viu şi neviu conţine informaţii nu numai despre obiectul respectiv, dar şi în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în jurul său.

Oamenii care se ceartă întro încăpere nici nu le trece prin minte că acest lucru are un impact mare asupra sănătăţii tuturor celor care se găsesc în ea, întrucât are loc acumularea de energii negative în

structurile informaţionale ale încăperii respective. Asupra omului are o influenţă absolut tot ce-l înconjoară – spaţiul, obiectele de uz casnic, cărţile, filmele, spectacolele, pentru că toate acestea dispun de câmpuri energo-informaţionale care influenţează câmpul omului cu urmări greu de

stăpânit. Un nivel ridicat al agresivităţii subconştiente în structurile informaţionale ale omului poate determina întrun viitor apropiat o serie de catastrofe globale greu de controlat.

Dacă un pictor care pictează un tablou are o puternică ataşare de idealuri şi o dorinţă de a muri când idealurile se năruiau, în acel tablou el induce un program de autodistrugere care se răspândeşte în tot

apartamentul şi pe obiectele din apropiere.Nu trebuie să avem în casă icoane făcute de hoţi, puşcăriaşi şi oameni preponderent negativi, pentru că energia stocată în aceste obiecte de cult ne atacă sistemul imunitar, ca şi hainele cumpărate de la second-hand, purtate de alţi oameni. Hainele, simbolul câmpului energetic, memorează şi păstrează câmpul energetic al stăpânului. De aceea nu este bine să dăruim altor persoane hainele noastre, ci să

le ardem.Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe încercaţi să nu aduceţi sentimente acasă. Ieşiţi în stradă – cu

deosebire în locurile înverzite – şi plimbaţi-vă. Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi a-ţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în

care v-ţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă.Dacă vorbim la telefonul mobil în primele 30 de secunde energia organismului blochează influenţele negative, ulterior începe să cedeze lent. O convorbire telefonică ce durează mai mult de un minut se

poate răsfrânge negativ asupra sănătăţii. De altfel, oricât ar părea de straniu, cel mai puternic

Page 21: Cauze Spirituale Boli

pătimeşte nu zona capului, ci zona sistemului genito-urinar.După o convorbire de trei minute are loc deformarea câmpului în zona capului, în zona sternului (adică are loc slăbirea sistemului imunitar) şi, de asemenea, în zona primei chakre. O convorbire

telefonică care depăşeşte un minut este de nedorit.Mâncatul este un serviciu divin şi, ca atare, nu trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă apăsătoare.

Măncarea ne poate da energii superioare dacă este binecuvântată de Dumnezeu şi este gătită cu devotament spiritual. Cea mai bună măncare, cel mai sănătos meniu natural, se transformă în otravă

în corpul dvs. dacă atmosfera în care gătiţi (gândurile şi sentimentele) şi măncaţi este tensionată.Orice carne care provine de la un animal tăiat transmite celor ce o mănâncă toată ura faţă de cel ce l-a

sacrificat, toată teama şi consumatorii vor ajunge să se urască între ei.Dacă supui trupul la prea mari greutăţi sau la prea multe plăceri te vei îmbolnăvi. Trebuie aleasă calea

de mijloc, a cumpătării.Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie

permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii.

Dacă un om bolnav roagă o rudă să accepte să aibă grije de copii lui şi să-i gospodărească averea pe care o va lăsa în caz de deces, dacă această rudă nu-şi va respecta angajamentul luat şi va cheltui averea copiilor în folosul său, el va fi urmărit în viitor pentru fapta sa, căci şi-a legat existenţa lui

viitoare de destinul acelor copii nefericiţi. În viitor, când nu se va aştepta, acest om fără inimă va fi deposedat la rândul său, de un altul, rămânând în mizerie şi astfel legea divină este aplicată. Din

această lecţie amară va trage concluzia că nu este îngăduit a lua bunul altuia.Dacă un om fură şi înşelă pe alţii o viaţă întreagă, el va fi pedepsit să suporte şi pagubele pe care le-a

făcut altora. În concluzie, cel care a făcut bine va recolta binele, iar cel care a făcut un rău fizic sau spiritual va recolta răul fizic sau spiritual.

Legile lui Dumnezeu sunt destinate pentru obţinerea sănătăţii spirituale şi a fericirii umane, opoziţia faţă de ele generează durere spirituală şi suferinţă. Dacă un om încalcă flagrant legile supreme poate

muri, nu numai el ci şi întreg neamul său.

- sfârşitul primei părţi -

CAUZELE PRINCIPALE ALE BOLILOR,NECAZURILOR ŞI SUFERINŢELOR NOASTRE

- partea a doua –

4. TOT CEEA CE PUNEM MAI PRESUS DE DUMNEZEUVOM PIERDE

Dragostea îndreptată mai întâi spre pământ şi apoi către Dumnezeu ucide, ea ne lipeşte sufletul de pământ şi-l schilodeşte.

Când sufletul se lipeşte de cele pământeşti, el trebuie ca prin intermediul bolilor, traumatismelor şi nenorocirilor să fie dezlipit de cele pămînteşti, pentru ca să poată aspira către Dumnezeu. Caută în

permanenţă Divinul, pentru că până ce nu îl descoperi nu poţi fi eliberat de suferinţele fizice. Suferinţa face parte din evoluţia noastră spirituală.

Dacă ne facem ţel din omul iubit, atunci forţa şi iubirea le răpim de la acesta, iar asta înseamnă deja jaf. În acest fel mamele, iubindu-şi nebuneşte copiii în mod inconştient, le fură sănătatea şi fericirea. Dacă

ne facem ţel din Dumnezeu, atunci puterea şi dragostea o luăm de la El.Dacă iubiţi un lucru mai mult decât pe Dumnezeu, mai târziu acest lucru o să începeţi să-l urâţi.

Învăţaţi să păstraţi iubirea faţă de Dumnezeu în cazul orcăror neplăceri şi îmbolnăviri, învăţaţi să-i mulţumiţi Lui Dumnezeu pentru supărarea care vă vine din partea oamenilor.

Noi, în fiecare secundă, trebuie să manifestăm iubirea şi să năzuim spre Dumnezeu. Cu cât emanăm mai multă iubire cu atât vom primi mai multă iubire. Cu cât femeia vede mai puţin divinul din lumea

Page 22: Cauze Spirituale Boli

înconjurătoare şi din omul îndrăgit cu atât mai mult îl leagă pe acesta de ce este omenesc, cu iubirea ei. Atunci fie el moare, fie se îmbolnăveşte, fie i se deformează caracterul şi pierde ceea ce femeia

venerează la el.Din orice veţi face ţel, în afară de Dumnerzeu, se transformă în opusul său. De aceea, tot ceea ce

absolutizăm şi se transformă în ţel, în afară de Dumnezeu, trebuie să pierdem. Dacă femeia şi-a făcut un ţel şi o raţiune a vieţii ei din dorinţa de a avea copii, ea va deveni foarte geloasă şi se va umple de

agresivitate, iar copii nu va avea. Absolutizarea procreierii poate duce la sterilitate.Dacă un om îşi iubeşte părinţii mai mult ca pe Dumnezeu, în viaţa următoare părinţii se vor purta urât

cu el pentru ca sufletul să nu se ataşeze de ei, pentru ca el să-şi orienteze întreaga iubire către Dumnezeu. Periodic relaţiile dintre oameni trebuiesc întrerupte pentru ca ei să se orienteze spre ce este mai important legătura cu Dumnezeu. Iubirea pentru oameni nu poate fi un ţel ci doar un mijloc

al iubirii pentru Dumnezeu.Dacă în viaţa aceasta vă divinizaţi tatăl, în viaţa următoare veţi avea parte de un tată golan, şnapan sau

beţiv.Dacă începem să iubim un lucru sau o fiinţă mai mult decât pe Dumnezeu sufletul începe să depindă de acel lucru sau fiinţă. Sentimentul de iubire se stinge şi apar pretenţiile. Dacă cantitatea de iubire

începe să se micşoreze apare agresivitatea şi, odată cu ea, bolile şi nenorocirile.Omul care se gândeşte numai la sine încearcă să ucidă Divinitatea şi universul. Consecinţa este

apariţia bolilor, a traumatismelor şi a nenorocirilor. Dacă dragostea omenească este mai mare decât cea divină şi disproporţia se măreşte dependenţa faţă de ceea ce iubim se intensifică brusc. Astfel

apare şi creşte agresivitatea, după care încep bolile.Agresivitatea apare atunci când sufletul se ataşează de valorile umane. Simţirea, voinţa şi dorinţele să

fie orientate, în primul rând, spre Dumnezeu şi doar apoi spre toate cele lumeşti..Agresivitatea mutilează sufletul, iar sufletul bolnav dă naştere unui corp bolnav. De aceea trebuie mai întâi vindecat sufletul. El se poate vindeca prin rugăciune şi pocăinţă. Rugaţi-vă în permanenţă ca ura,

supărarea şi gelozia să părăsească sufletul dvs. Dacă veţi condamna cee ce este pământesc vă veţi ataşa de pământ, vă va creşte agresivitatea şi, de aceea, vă puteţi îmbolnăvi.

Dependenţa de valorile omeneşti apare când iubim în omul drag mai mult omenescul decât divinul. La exterior acest lucru se manifestă sub forma supărărilor şi pretenţiilor faţă de omul iubit. În această situaţie să-i cereţi iertare lui Dumnezeu că aţi iubit omenescul mai mult decât divinul, să acceptaţi

umilinţele din partea omului iubit ca un prilej de purificare.Dacă dependenţa dvs. faţă de iubirea pentru soţ este foarte mare intervine mecanismul de protecţie şi

anume: ivirea atracţiei faţă de un alt bărbat. Deci cu cât vă veţi iubi mai puternic soţul cu atât mai repede se va ivi o atracţie sexuală pentru alt bărbat. Dacă veţi reprima acest sentiment, se poate

intensifica agresivitatea subconştientă faţă de propriul soţ, fiindcă dependenţa va creşte, cea ce poate duce la îmbolnăvirea şi declanşarea unor probleme grave la soţ. Prin urmare, nu se admite înfânarea

interesului pentru alţi bărbaţi.În măsura în care veţi învăţa să vă iubiţi soţul cu toate neajunsurile lui, să-l iertaţi, să nu-i purtaţi

resentimente şi vă veţi strădui ca sentimentul iubirii din sufletul dvs. să nu depindă de nimic, orientarea către alţi bărbaţi va fi mai mică şi relaţia cu propriul soţ mai armonioasă.

Dacă femeia iubită şi familia sunt pentru dvs. mai presus de Dumnezeu, atunci femeile vor rupe relaţiile cu dvs., vă vor trăda şi vă vor înjosi. Dacă nu le luaţi toate acestea drept motiv de purificare

dvs. începeţi să dispreţuiţi femeile, după un program distructiv. Dispreţul este mai periculos decât ura sau umilinţa.

Cănd o femeie se îndrăgosteşte de un bărbat şi-l pune mai presus de Dumnezeu, atunci omul iubit moare în scurt timp. Dacă vă iubiţi soţul înainte de Dumnezeu îl îndepărtaţi de Dumnezeu, îi afundaţi

sufletul în pământ cu iubirea dvs. şi îl faceţi trufaş. De aceea el poate pieri.

Page 23: Cauze Spirituale Boli

Iubirea îndepărtată spre teluric ucide mai repede decât ura. Dacă vreţi ca omul iubit să fie sănătos dimineaţa, când vă sculaţi, să spuneţi: Doamne Te iubesc pe Tine mai presus decât omul iubit.

La baza geloziei stă dorinţa de a-l pune pe omul iubit şi relaţiile cu el mai presus de iubirea pentru Dumnezeu. De aceea oamenii apropiaţi trebuie să vă jignească, să vă certe şi să rupă relaţiile cu Dvs.

Neacceptând toate acestea acumulaţi agresivitate, care mai devreme sau mai târziu trebuie să genereze boală. Antidotul este să acceptaţi totul ca pe ceva trimis de Dumnezeu.

5. ÎNTOTDEAUNA NOI VOM PIERDE LUCRUL SAU FIINŢADE CARE NE ATAŞEM FOARTE MULT

Ataşament înseamnă alipirea sufletului de ceva sau cineva (părinţi, persoana iubită, copii, profesie, obiecte, daruri etc). Ataşamentul faţă de cele pământeşti produce un uriaş rău lucrului de care ne

ataşem, în acelaş timp suferă şi cel ce se ataşează.Dacă omul se ataşează sufleteşte de: hrană, plăceri sexuale, casă, avere, bani etc. sufletul lui este

cuprins de lăcomie, de ură şi frustare. În această situaţie el trebuie să piardă toate bunurile pentru a-şi purifica sufletul. Omul ştie foarte bine că nu va lua nimic cu sine în mormânt.

Ataşamentul faţă de lume aduce durere. Ne bucurăm de plăcerile lumeşti, dar de la un anumit punct ele ne provoacă durere. Plăcerile au viaţă scurtă şi ne pot îmbolnăvi sau distruge, atunci când suntem

prea ataşaţi de ele.Ataşamentul creează întotdeauna circumstanţe care duc la desprinderea de omul, fiinţa, lucrul de care

suntem ataşaţi. Noi trebuie doar să iubim, fără ca viaţa noastră să depindă de cei pe care îi iubim. Incapacitatea de a iubi transformă iubirea în ataşament, iar ataşamentul ne obligă să uităm de

Dumnezeu.Toate lucrurile în numele cărora noi distrugem iubirea urmează să ne fie luate. Ataşamentul exagerat

faţă de tot ce-i lumesc deformează structurile câmpului energetic şi duce la îmbolnăvire.Când vă ataşaţi de cineva îi anulaţi din structurile biocâmpului sistemul de apărare şi îii influenţaţi soarta. Ataşamentul faţă de persoanele iubite este atât de puternic încât, după pierderea fiinţelor

dragi, se produce o durere profundă în inimă şi dă naştere la tot felul de gânduri rebele.Orice fel de ataşament şi negativism generează agresivitate. La fel, când încălcăm libertatea cuiva,

când încercăm să ne impunem punctul de vedere, devenim agresivi.Cu cât mai mult vă ataşaţi de o femeie cu atât mai puternică devine agresivitatea dvs. Prin

agresivitatea interioară noi provocăm alţi oameni să ne jignească şi să ne înjosească. Ataşamentul de persoana iubită generează gelozia. Dacă veţi începe să vă ataşaţi de cineva, să-l adoraţi, acel om poate

să moară.Dacă stăpânul se ataşează foarte mult de animalul preferat, atunci acesta se poate îmbolnăvi şi pieri ca

şi omul iubit. Ataşamentul animalelor faţă de stăpân le provoacă acestora multă suferinţă. De aceea este foarte indicat ca în casele unde unul din stăpâni este bolnav animalele să fie despărţite de

stăpânul lor.Când sufletul omului care are daruri Dumnezeeşti se leagă prea puternic de ceva pe pământ, apare

agresivitatea şi acest lucru generează boli. Omul devine semeţ, iar semeţia este blocată prin suferinţe grave şi prin moarte. Întotdeauna sufletul devine trufaş şi agresiv dacă se ataşează de ceva pământesc.

Agresivitatea crescută în suflet este rezultatul unei puternice ancorări în teluric.De îndată ce omul se ataşează de ceva, el începe să depindă de asta. O asemenea dependenţă

generează o agresivitate din ce în ce mai mare, iar după aceea vine boala. Ataşamentul generează aroganţă şi dispreţ faţă de cei mai puţin dotaţi şi mai puţin inteligenţi.

Dacă fiul dvs. este ataşat de talentul de a cânta la vioară, el va manifesta dispreţ faţă de oameni din cauza talentului. Deci îi va trata de sus pe ceilalţi. În acest caz înseamnă că ori îşi va pierde talentul, ori

mâna, ori viaţa.Dispreţul se transformă rapid într-un program de autodistrugere.Ataşamentul faţă de înţelepciune se blochează la copii prin schizofrenie, oligofrenie, epilepsie, cancer.

Page 24: Cauze Spirituale Boli

Cu cât suntem mai ataşaţi de stabilitate cu atât mai greu suportăm schimbările vremii şi suntem mai bolnăvicioşi. Ataşamentul faţă de dorinţe duce la destrămarea relaţiilor familiare şi a acelora din afara

familiei.Cu cât ne concentrăm mai mult asupra dorinţelor şi facem din ele un ţel, cu atât începem mai mult să depindem de ele. Ataşamentul faţă de această lume, care este rezultatul dorinţelor noastre, constituie

o sursă de dureri, chinuri şi suferinţe.Dacă soţiei îi creşte ataşamentul subconştient faţă de plăcerile sexuale, acesta se blochează în felul

următor: ori soţul îi aduce o boală venerică, ori o înşeală în permanenţă. Femeilor pofticioase li se dau soţi impotenţi sau destinul le transformă în prostituate, pentru a le atenua ataşamentul pentru

plăcerile trupeşti. Atât timp cât suntem ataşaţi de o persoană, aliment, medicament sau orice alt lucru devenim sclavii acelui lucru.

Atunci când posezi pe cineva şi tu eşti posedat, atunci când constrângi pe cineva la sclavie şi tu, la rândul tău, devii sclav. Deci, dacă posezi ceva şi lucrul acela te va poseda. Ataşează-te de ceva şi te vei

simţi întemniţat.Dacă dependenţa bărbatului de cele umane este mică, cea care se poate îmbolnăvi şi muri este femeia,

care se agaţă de el. Dacă devenim prea ataşaţi de lucrurile materiale, la un moment dat va trebui să suferim durere, durerea pierderii.

O femeie îşi iubeşte bărbatul că este bogat, alta pentru că este corect. Cu cât dependenţa este mai mare cu atât mai repede vor trebui să piardă soţii lor valorile sau sănătatea. În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat cu atât mai mult creşte dependenţa de el. Dependenţa de valorile umane ne va

omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.Dacă invidiaţi în permanenţă pe cineva, din cauza banilor sufletul vostru se va ataşa de ei şi bani nu

veţi avea niciodată. La fel se întâmplă atunci când dispreţuiţi un om care a pierdut bani sau n-a fost în stare să-i câştige. Dacă aveţi mai mulţi bani decât alţii nu aveţi dreptul să-i dispreţuiţi pentru acest

motiv.Dacă îl condamnaţi pe omul sgârcit sau pe acela care are mâna spartă, sufletul dvs. se va ataşa de bani atunci nu-i veţi avea niciodată. Nimeni nu poate strânge bani dacă-i dispreţuieşte. Sgârcenia şi risipa

acţionează ca răzbunări groasnice. Sgârcenia şi economia aduc boală şi dezastre.Dacă o femeie se ataşează de un bărbat bogat, drept rezultat el poate fie să moară, fie să se

îmbolnăvească, fie să piardă banii. De obicei bărbatul iubit de o femeie pierde ceea ce aceasta adoră la el.

6. BOLI, NECAZURI ŞI SUFERINŢE PROVOCATEDE RELAŢIA ÎN CUPLU

Este important ca cei doi parteneri de viaţă să înveţe să-şi împărtăşească orice supărare din viaţa lor, ca doi prieteni. Aceasta presupune să-ţi asumi răspunderea pentru tot ce ţi se întâmplă. Dacă-ţi asumi

răspunderea de a culege ce ai semănat, vei privi situaţia dintr-un punct de vedere complect diferit. Dacă e o situaţie care apare în mod curent în viaţa ta întrebă-te ce anume din atitudinea ta provoacă

acea reacţie la soţul tău. E mai bine să-ţi asumi răspunderea decât să te înfurie felul lui de a reacţiona. Asumându-ţi responsabilitatea, emoţiile tale se vor risipi încetul cu încetul. Furia pe care o simţi faţă de soţul tău va dispărea. Astfel îl vei vedea pe soţul tău în cu totul altă lumină. Legea responsabilităţii

ne învaţă să acceptăm că tot ce ni se întâmplă, e rodul faptelor şi gândurilor noastre.De regulă, purtarea soţului dvs. este o reflectare a stării dvs. interioare. Învăţaţi-vă să vă iubiţi soţul cu

toate neajunsurile lui. Când veţi simţi schimbarea în interiorul dvs. atunci ele vor fi urmate şi de schimbări în sufletul soţului tău.

Dacă o femeie te urăşte, această ură te va străpunge doar în cazul în care eşti purtătorul unui program similar îndreptat împotriva ei. Dar dacă femeia te adoră la nebunie ea te distruge cu forţă şi mai mare

Page 25: Cauze Spirituale Boli

şi iarăşi eşti ameninţat de nenoriociri şi boli. Însă şi într-un caz şi în celălalt vei fi protejat dacă nu vei avea supărări lăuntrice la adresa femeilor. Dacă o femeie este nebună după tine, primul lucru pe care

trebuie să-l faci este să te îndrepţi către Dumnezeu. Este unica modalitate de a te salva.Dacă femeia îşi iubeşte soţul fiindcă acesta este bogat ea se agaţă prin această iubire de banii lui de

zece ori mai puternic. În această situaţie soţul îşi pierde banii sau sănătatea şi viaţa. Dacă ea îl iubeşte că e bun familist, atuci el se poate îmbolnăvi şi muri. Dacă ea îl iubeşte că el este capabil şi inteligent el ar trebui să aibă parte de înşelăciune şi insuccese sau va trebui să-şi piardă aptitudinile. Dacă femeia

iubeşte un bărbat pentru că acesta este spiritual, nobil, el începe să se poarte josnic.Femeii ancorate în relaţii şi trufie i se dă drept iubit un om căsătorit, pentru că însăşi această situaţie distruge trufia şi idolatria familiei, acţionând pozitiv asupra sufletului ei. Cu cât o femeia aşteaptă mai

mult de la un bărbat, cu atât mai dureros va fi eşecul dorinţelor sale.O femeie frumoasă, sensibilă, pătimaşe, alături de un bărbat slab degenerează. Dorinţele vor depăşi

iubirea şi rapid vor începe să dea naştere la agresivitate.Cu cât bărbatul iubeşte mai mult o femeie, cu atât mai mult se va teme de înşelare sau impotenţă. În

acest caz fericirea se transformă în suferinţă şi, apoi, începe degradarea. Cu cât un sentiment este mai puternic cu atât mai multe suferinţe se ascund în spatele său.

Iubirea de Dumnezeu este singura posibilitate de a fi întotdeauna fericit.Cu cât iubim mai mult femeia, cu atât îi suntem mai puţin pe plac, deoarece ţelul dvs. fiind posedarea

femeii, a frumuseţii trupului ei, primind toate acestea, fie sentimentele se vor răci brusc, fie posedând-o veţi fi tot mai gelos şi o veţi urî, fie vă veţi îmbolnăvi şi veţi muri.

Când în cei doi soţi se adună resentimente, neîncrederea, suspiciunea şi mânia, acestea slăbesc şi epuizează unitatea cuplului. Ura dezbină ceea ce uneşte iubirea. Rugându-se împreună doi iubiţi se

vor armoniza la toate nivelurile fiinţei lor şi vor rămâne mereu împreună.Să nu vă mustraţi soţul pentru faptele din trecut, căci dacă nu v-aţi schimbat dvs. nu puteţi schimba

nici trecutul. Dacă vă veţi educa soţul amplificându-i complexul de vinovăţie şi regrete îl veţi ucide cu o astfel de pedagogie. În procesul educaţiei esenţialul nu este pedeapsa pentru cele înfăptuite deja ci

prevenirea repetării aceleiaş fapte.Dacă ne vom supăra în permanenţă pe persoana iubită, pe sine şi pe soartă ne vom îmbolnăvi de

cancer la piept. Dacă jignim prin cuvinte persoana iubită putem să ne alegem cu cancer la buze, la limbă sau gingii. Iar dacă vom critica în permanenţă ne vom îmbolnăvi de hepatită sau cancer hepatic.

Dacă femeia are o agresivitate subconştientă faţă de un bărbat, bărbatul respectiv va fi atras de băutură, pentru a se apăra. Până când nu-l veţi accepta lăuntric şi nu-l veţi ierta pe omul iubit care bea

va fi greu să contaţi pe o viaţă de cuplu.Dacă pentru femeie principala fericire este plăcerea sexuală, bărbatul respectiv fie moare, fie suferă o

boală grea, fie devine impotent.Când căsătoria este bazată numai pe sentimente sexuale, ea nu poate fi îndelungată. Când

sentimentele slăbesc intervine înşelarea, iar căsnicia se destramă. Familiile care sunt întemeiate în primul rând pe prietenie şi respect sunt fericite şi durează mult.

Un soţ trebuie să evite să o transforme pe soţie într-o copie fidelă a sa. Fiecare om are personalitatea lui proprie şi astfel de tentative sunt împotriva firii, ducând în timp la destrămarea cuplului. Nu-l

consideraţi pe celălalt ca fiind un obiect destinat să vă servească, ci ca pe o fiinţă divină, cu individualitate şi cerinţe proprii.

Dacă un bărbat consideră că este superior femeii înseamnă că el este deja bolnav. Şi cu cât va încerca mai tare să susţină această orientare cu atât mai repede bolile îl vor răpune.

Violenţa în famile vine din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Cînd controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul

pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Ori de cîte ori cădem în acest prost obicei ne

Page 26: Cauze Spirituale Boli

deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă.Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa

de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură.

Dacă blocaţi libertatea partenerului / partenerei dvs. de cuplu vă blocaţi practic propria libertate, căci sunteţi implicat direct. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un

program de autodistrugere. Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună.

Femeile din viaţa ta sunt doar începutul experienţei tale cu ele. Dacă te părăsesc ia-le aşa cum sunt şi mulţumeşte-le că te-au părăsit.

Iertarea este cheia succesului în fiecare relaţie. Dacă tu şi cealaltă persoană vă iertaţi reciproc puteţi trăi împreună cu succes, chira dacă nu aveţi prea multe în comun.

Cei care divorţează de soţiile lor atunci când sunt sătui de ele , dar şi din oricare motiv diferit de infidelitate comit adulter. Oricine se căsătoreşte cu o femeie divorţată din orce alt motiv diferit de

adulter comite un adulter. Două fiinţe care se căsătoresc trebuie să-şi fie fidele una celeilalte.Căsătoria trebuie studiată întâi cu ochiul, apoi cu microscopul şi în sfârşit cu telescopul.

7. NECAZURI ŞI SUFERINŢE GENERATE DE GELOZIE

Gelozia nu e nimic altceva decât ataşamentul faţă de relaţii, de dorinţe şi, în cele din urmă, faţă de viaţa însăşi. Cu cât ne concentrăm lăuntric asupra vieţii îmbătrânim şi ne despărţim repede de viaţă.

Atunci când soţia este geloasă îşi critică în permanenţă soţul şi e nemulţumită de acesta, atunci ea amplifică brusc în propria persoană şi în copiii săi posibilitatea apariţiei unor afecţiuni. Gelozia şi

supărarea unei femei generează tocmai acele afecţiuni care ne scurtează viaţa, apropiind bătrâneţea.Uneori la femeie gelozia, supărările şi pretenţiile pot fi atât de profunde încât soţul poate muri sau se

poate îmbolnăvi grav.Bărbaţii geloşi şi femeile geloase nici nu bănuiesc că ei mutilează în primul rând sufletele copiilor lor

şi că omoară copiii care încă nu au apărut pe lume. Pentru ca să se nască un copil armonios bărbatul şi femeia trebuie să se iubească unul pe celălalt.

Gelozia este o ancorare în relaţii şi, cănd acestea se rup, omul resimte o teribilă groază de ură sau lipsa dorinţei de a trăi.

Femeia geloasă şi supărăcioasă atacă în plan subtil pe soţul său. În această situaţie soţul fie se va îmbolnăvi în permanenţă, fie va deveni alcoolic, fie va divorţa.

Pretenţiile faţă de cei apropiaţi, gelozia şi blamarea grăbesc procesul de îmbătrânire. Un om mândru, fiind gelos, îi doreţte cu sinceritate moartea celui pe care e gelos, dar moare el însuşi.

Dacă sunteţi gelos şi vă amplificaţi sentimentele agresive de profunzime, atunci puteţi avea probleme cu orce animal, veţi putea avea şi alergie şi boli contactate de la ele. De asemenea, veţi putea deveni

obiectul agresiunii din partea animalelor.Cu cât este mai mare amploarea dorinţelor, cu atât mai puternică va fi gelozia, durerea sufletească,

agresivitatea şi, cu atât mai repede, vor apărea bolile. De îndată ce dependenţa de dorinţele profunde se transformă în dependenţă de alcool începe distrugerea. Dacă boala a pătruns mai adânc, atunci în

acest caz, nu ajută nici alcoolul, nici drogurile.Cu cât aşteptăm mai multe de la o persoană cu atât mai puternică va fi depresia şi supărarea mea dacă nu primesc ce doresc. A aştepta înseamnă dependenţă. Cu cât depindem mai mult de fericirea umană

cu atât mai puţină iubire va exista în noi şi va exista mai multă supărare şi boală.Dependenţa naşte agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Boala purifică sufletul omului şi îi

fortifică sistemul imunitar. Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia.Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile

noastre faţă de ea.

Page 27: Cauze Spirituale Boli

8. FONDUL DE URĂ ŞI DE SUPĂRARE SE DEZVOLTĂ ŞI SETRANSFORMĂ ÎNTR-UN PROGRAM DE AUTODISTRUGERE

Oamenii trebuie să înceteze să se urască unul pe altul. Acest lucru slăbeşte organismul şi aduce boala. Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă. Supărarea pe aproapele tău este

una dintre cele mai răspândite încălcări ale legilor universului care pot determina diferite neplăceri în viaţă, atât celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.

Nimeni nu poate să facă ceva contra aproapelui său fără să plătească scump această dovadă de lipsă de iubire. Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor.

Omul care comite o faptă reprobabilă îşi va înregistra fapta în propria cauză, cu timpul, ea se va întoarce ca efect. Cel care face binele va găsi binele. Să nu scuipăm în fântână căci s-ar putea să bem

apă din ea. Nu puteţi opri ura, folosind răzbunarea în lupta împotriva ei. Fiecare violenţă dă naştere la un contraatac. Nu puteţi lupta contra răului cu rău. Este ca şi cum ai lupta contra focului cu foc.

Este mai bine să plângeţi decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plîngeţi agresiunea apărută se distruge.

Dacă cineva te calcă fără să vrea pe un picior înseamnă că el nu are nici o vină. Deci vina celor întâmplate se află în tine. Prin urmare, trebuie să-i ceri iertare în gând pentru asta. Astfel veţi constata

că supărarea va dispare imediat. O supărare grea care nu trece este deja o boală destul de gravă.În situaţii critice, în nici un caz să nu te laşi cuprins de frică sau de mânie, că vei rata.

Suferinţele de care ne plângem deseori, acuzând pe nedrept destinul, sunt opera noastră şi ne aparţin în totalitate. Totul se plăteşte, şi fapta bună ca şi cea rea. Legea care reglează diversele fapte ale

oamenilor, pozitive sau negative, este cunoscută din vechime şi poartă numele de legea talionului, ce ţie nu-ţi place altuia nu face.

Dacă în fiecare secundă sufletul urăşte şi blamează lumea înconjurătoare atunci în fiecare fracţiune de secundă omul se autodistrugere. Dacă există ură faţă de adversar, atunci este imposibil de învins.

Pentru a învinge adversarul trebuie să-l iubeşti. Omul care învinge prin ură şi consideră că el a cîştigat, în realitate a piedut. Numai că el nu vede acest lucru. Chiar dacă a nimicit adversarul el va pieri apoi

sigur. Astfel pentru a învinge adversarul el trebuie iubit. Ura faţă de o altă persoană înseamnă întotdeauna sinucidere. Dragostea are o mare putere de vindecare fizică, mentală, emoţională şi

spirituală.Plăcerea de a bârfi, minţii şi răni alţi oameni provoacă efecte karmice devastatoare pentru sufletul

care critică. El se condamnă singur să trăiască în închisoarea neliniştii interioare. Toţi cei care seamănă răutate vor culege suferinţă şi amăgire. Să nu te aperi emoţional când te supără cineva, adică

niciodată să nu răspunzi cu un reproş sau cu supărare la supărare. Când vecinul tău este mânios pe tine trimete-i iubire în loc de ură şi mânie. .

Pentru anihilarea agresivităţii cel în cauză trebuie să se roage cu bucurie în fiecare seară pentru sănătatea persoanei pe care o urăşte. Dacă ai o aversiune faţă de cineva, atunci la rugăciune evocă-i

faţa senină şi dăruieşte-i mental pace, sănătate şi iubire, restabilind legea iubirii prin iertare îţi recapeţi sănătatea.. Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat ne putem vindeca de o boală gravă.

Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune v-a iradia atât de multă iubire către întreaga lume încât iubirea se

va întoarce la tine din belşug. Cum dăruieşti aşa primeşti.Răzbunându-te te faci egal cu adversalul. Iertându-l te arăţi superior. Iertând ne eliberăm pentru a ne

putea înălţa. Să fim conştienţi că iertând îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând oferim libertate. Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp. Că de nu iertaţi voi,

nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greşelile voastre. (Marcu 11.26).Iertarea este sigură doar atunci când nu gândeşti negativ despre cel iertat. Când îl poţi avea în faţa ta fără să apară vre-un resentiment, vre-o judecată, când îl accepţi aşa cum este. Numai astfel iertarea

Page 28: Cauze Spirituale Boli

devine reală. Dacă încercăm să ne apărăm cu atât mai mult atragem atacul asupra noastră. Apărarea noastră trebuie să se axeze numai pe iubire, transmiţând agresorului un dar de iubire şi nu de ură.

Adevărata cauză a narcomaniei şi alcoolismului este un nivel scăzut de iubire. Aceasta apare din cauza unor puternice frustări, a reprimării dragostei faţă de oameni. Omul trebuie să înceteze să mai poarte

supărare pe lumea din jur, să intre în armonie cu ea.Omenirea trebuie să înveţe din nou să iubească: pe Dumnezeu, Universul, oamenii, lumea

înconjurătoare, trecutul, prezentul şi viitorul.Dacă vreţi să-l transformaţi pe criminal, trebuie să încetaţi de a-l mai pedepsi şi să începeţi să-l iubiţi. În acest fel cel mai cumplit criminal se va înmuia atunci când este pus în faţa iubirii şi grijei adevărate.

Dacă noi ajutăm un om să se ridice când a căzut se cheamă sprijin. Dacă însă noi continuăm să-l susţinem după ce s-a ridicat şi a început să meargă se cheamă umilire şi pervertire. Fără compasiune şi ajutorarea aproapelui omul n-ar fi om. Dar dacă această compasiune pătrunde adânc în interior, ea începe să dăuneze sufletului celui pe care îl compătimim, opacizând parcă răspunderea personală a

omului în faţa Lui Dumnezeu.Dacă ajutăm o familie oropsită cu alimente, îmbrăcăminte etc. în viaţa viitoare acea familie se va achita

la rândul ei faţă de noi, pentru ca în acest mod karma să fie satisfăcută.Când oferiţi cuiva un sfat acordaţi persoanei respective şi dreptul de a alege. În cazul în care sfatul a

fost nepotrivit ea singură va trebui să decidă dacă să-l urmeze sau nu astfel responsabilitatea va cădea pe umerii ei nu ai dvs. Dacă sfatul a fost dat pe un ton categoric cel care va suporta consecinţele unei

acţiuni greşite veţi fi chiar dvs.

9. GÂNDUL ESTE CEL CARE ATRAGE BINELE SAU RĂULÎN EXISTENŢA NOASTRĂ

Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a

produs.O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine. De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector

pentru noi.Dacă deslănţuiţi în voi ceea ce aveţi mai rău, este normal să vină asupra voastră numai ce-i rău. Dacă

veţi dărui iubire şi lumină, atunci asta se va întoarce însutit. Întotdeauna primeşti înapoi ceea ce emiţi. Toate se întorc la noi aşa cum le-am împrăştiat în mediul nostru înconjurător.

Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, semntimente etc. se întorc la noi producănd efecte perturbatoare în câmpul

nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească. De aceea oricând aveţi gânduri negative despre o persoană să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei.

Tu eşti unica fiinţă ce-ţi cauzezi (produci) întâmplările şi nimeni sau nimic nu pot fi răspunzători de producerea lor. Gândurile noastre creează realitatea noastră.

Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului

respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi

cât şi unui alt om.Cănd vă gândiţi că vi se poate întâmpla ceva rău, dvs. atrageţi nenorocirile. Şi cu cât vi le reprezentaţi

într-un mod mai real, cu atât este mai mare răul pe care îl provocaţi. Dacă veţi gândi că vă veţi îmbolnăvi, aveţi toate şansele să vă îmbolnăviţi. Dacă vă gândiţi că va veni cineva şi vă va jigni acest

Page 29: Cauze Spirituale Boli

lucru se va petrece în realitate. Imaginaţia are puterea de a crea realitatea.Cea mai mică supărare pe cineva, aduce prejudicii sănătăţii şi destinului persoanei pe care ne

supărăm. Agresivitatea faţă de un om reprezintă un program de distrugere a tuturor rudelor şi a copiilor săi. Această influenţă negativă se reîntoarce împotriva agresorului şi a rudelor acestuia. La

nivelul biocâmpurilor omul este într-o conexiune directă cu toate rudele sale, cu copii săi,, astfel încât lovitura traversează întregul lanţ al rudeniei, şi ca recul vine pedeapsa împotriva agresorului şi a

familiei acestuia.Dacă omul atacă individual, el plăteşte individual, iar dacă atacă în calitate de reprezentant al

societăţii plăteşte întreaga societate. De aceea să fim atenţi să nu facem rău nici măcar cu gândul.Bârfa şi calomnia produc un rău nemăsurat. Deci prin puterea gândurilor noastre îi afectăm pe ceilalţi. Depinde de noi dacă influenţa este malefică sau benefică. Bârfa ne scurtează viaţa, ne distruge fizic şi spiritual, ne influenţează longevitatea. Murim devreme fiindcă în permanenţă ne autodistrugem. Ne

ruinăm în permanenţă trupul şi sufletul.Majoritatea oamenilor nu fac decât să critice şi să-i blameze pe aceea care ne guvernează. Atunci aceştia, fiind torturaţi de aceste gânduri negative şi râufăcătoare, sunt nevoiţi să ia decizii greşite

pentru ţară şi greşelile lor cad asupra întregului popor.Dacă te uiţi la un om şi-ţi spui în gând: mutra acestui om cere palme, i-ai introdus un program agresiv în subconştient. În el se cripsează ceva şi în ziua aceea el va înjura, va violenta pe cineva, fără să ştie

cauza.Nu emiteţi nicioidată pretenţii faţă de nimeni şi nimic, nu faceţi nici un reproş nimănui. Nu reproşaţi

nimic nici destinului, nici trecutului, nici oamenilor. Nu uitaţi că orce reproş al dvs. reprezintă un program de distrugere al aceluia căruia î-l adresaţi.

La om şi sufletul se deschide prin spate. Tot ce vei rosti în urma omului totul se va împlini. Vorba noastră este ca o piatră aruncată în apă, de la care pornesc în toate direcţiile zeci şi sute de cercuri.

Săvârşind o faptă oarecare, noi continuăm să o săvârşim de sute şi de mii de ori în subcoştient. Această rezonanţă atrage acţiuni similare. De aceea, dacă aţi rostit în urma cuiva un blestem veţi

continua în subconştient să rostiţi acest blestem oricărei persoane care v-a întors spatele, inclusiv propriilor dvs. copii. De aceea, la toţi cei care pleacă de la noi să le transmitem numai lumină, iubire şi

armonie. Dacă nu facem acest lucru prin subconştient vom transmite dezaprobare, supărare sau iritare.

Vorbirea de rău a unui om otrăveşte mintea celui care vorbeşte, după care produce perturbări în câmpul său energetic. Să nu salutaţi niciodată pe cineva dimineaţa cu un vas gol, deoarece îi aduceţi

vid pentru toată ziua.Într-o noapte nişte jefuitori au pătruns într-o locuinţă şi sub ameninţarea pistoalelor au cerut toate lucrurile de preţ din locuinţă. Unul dintre soţi a început să se roage astfel: Doamne, dacă ei ne vor

ucide acum, îşi vor pierde sufletele. Doamne salvează-le sufletele, nu lăsa să se verse sânge. Şi ceva s-a întâmplat. Ei au plecat imediat fără să mai ceară nimic. Dacă cei doi soţi se rugau pentru salvarea

vieţilor lor erau jefuiţi şi poate omorâţi de atacatorii respectivi. Rugăciunea făcută în gând i-a salvat de la moarte. Aceasta este puterea gândului.

10. COMPORTAMENTUL PĂRINŢILOR ÎN TIMPUL SARCINII INFLUENŢEAZĂ CARACTERUL ŞI DESTINUL VIITORULUI COPIL

Cele mai mici greşeli ale părinţilor în timpul sarcinii faţă de viitorul copil creiază acestuia un program distructiv. Acest program este de lungă durată pentru că este conceput de părinţi. Câmpul părinţilor

începe să distrugă câmpul copilului şi acesta se va naşte bolnăvicios, fricos, obsedat.Faptele mamei şi comportamentul în timpul sarcinii determină soarta şi sănătatea viitorului copil. Părinţii le transmit copiilor o informaţie complectă a comportamentului lor şi al strămoşilor lor. Această informaţie stă la baza formării destinului copilului, a corpului, caracterului şi spiritului

Page 30: Cauze Spirituale Boli

acestuia.Principala informaţie ereditară se transmite nu numai genetic, dar şi prin intermediul câmpului.

Mama este indisolubil legată prin câmp de copilul său şi, de aceea, trăirile emoţionale ale mamei îl influenţează activ pe acesta. Dacă este vorba de ură, de separare de omul iubit, acest lucru va însemna

o adevărată catastrofă pentru copil. Structura negativă a câmpului femeii determină multe din viitoarele nenorociri ale copilului.

O ură puternică, nutrită în timpul sarcinii acţionează asupra copilului care se va naşte supărăcios sau pot apărea tulburări ale vederii sau auzului.

Agresiunea subconştientă ridicată la femeile gravide este foarte periculoasă deoarece spiritul mamei devine trupul copilului şi cu cât mai adâncă este pătrunderea agresivităţii în subconştient cu atât este mai periculoasă. De aceea, astfel de femei vor da naştere la copii cu deformaţii psihice pentru faptul că

acesta se zămisleşte în gândurile mamei.O femeie trufaşe şi cu o voinţă puternică are puţine şanse de a naşte copii sănătoşi. Femeile

bărbătoare înseamnă nu numai sterilitate ci şi copii bolnavi şi agresivi faţă de lumea înconjurătoare. Copiii născuţi de o mamă agresivă vor fi în esenţă atei.

Dacă o femeie îşi reprimă sentimentele de iubire faţă de soţul ei, acest lucru se va răsfrânge neîntârziat asupra copilului. Să nu uitaţi că atunci când ucideţi iubirea înfăptuiţi o crimă.

Dacă femeia îl blamează pe soţ, copiii vor avea o imensă trufie şi vor avea o vitalitate scăzută. Dacă bărbatul o va dispreţui pe soţie sau o va blama efectul este mult mai puternic pentru că ea naşte copii.

Dacă un om se căsătoreşte a doua oară şi poartă în el supărarea pe prima soţie el îşi ucide viitorii copii. Întrucât cea de a doua soţie va deveni sterilă.

Orice supărări şi reproşuri ale părinţilor, unul faţă de celălalt, cât şi faţă de lumea din jur, afectează grav sufletul viitorului copil, care va moştenii numai boli şi necazuri.

Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina diferite neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă. Supărarea copilului pe

părinţii săi, a părinţilor pe copii creiază ruperea şi deformarea celor mai fine structuri energetice, cu consecinţe din cele mai grave.

Atunci când supărarea este ţinută un timp îndelungat ea devine de câteva ori mai periculoasă şi loveşte nu numai pe cel care o ţine, dar şi în copiii lui. Ieratarea este cheia rezolvării unei astfel de situaţii. Pentru ca să se nască un copil armonios bărbatul şi femeia trebuie să se iubească unul pe

celălalt.În timpul sarcinii femeia trebuie să fie liniştită şi răbdătoare şi nu trebuie să se supere sau să trăiască

sentimente negative. Ea trebuie să accepte cu seninătate realitatea, aşa cum este şi să nu admită părerile de rău în legătură cu trecutul sau să grăbească viitorul.

Femeile gravide să nu vizioneze filme care răspândesc violenţa, întrucât agresivitatea lor subconştientă devine necontrolabilă, cu efecte devastatoare asupra psihicului şi trupului viitorului copil. De aceea oamenii adulţi şi copiii ar trebui să vizioneze numai opere de artă, al căror nivel de

agresiune subconştientă este negativ.Majoritatea mamelor cred că pot avea ori ce fel de gânduri în timpul sarcinii, că acest lucru nu are nici

o influenţă asupra copilului pe care îl poartă în pântece. Vor începe să se ocupe de el imediat după naştere, atunci îl vor educa, îi vor angaja profesori etc. Nu când copilul s-a născut, este prea târziu, el

este deja determinat. Nici un pedagog, nici un profesor nu mai poate transforma copilul dacă elementele din care a fost format în pântecul mamei sunt de o calitate inferioară. Materia acestor

elemente rămâne aşa cum este. Copilul va recădea neîncetat în slăbiciunile sale în ciuda educaţiei pe care o primeşte.

Trebuie să înţelegeţi cât este de important faptul ca o femeie însărcinată să îşi pună în minte numai gânduri înalte, luminoase. Datorită acestor gânduri germenele creşte în ea, absorbind zinic aceste

Page 31: Cauze Spirituale Boli

materii pure şi preţioase şi, în loc şă dea naştere unei fiinţe proaste, bolnave sau criminale, ea va aduce pe lume un savant, un sfânt sau un mesager al Lui Dumnezeu.

Naşterea cu picioarele înainte şi prin cezariană reprezintă o trufie ridicată a mamei copilului. Naşterea prematură înseamnă umilirea mândriei. Copiii născuţi prematur sunt deosebit de slabi şi bolnăvicioşi,

iar aceasta înseamnă aceaşi blocare a mândriei.Când părinţii aleg numele copilului acesta se fixează în karma copilului şi îi influenţează structurile câmpului. Numele se întipăreşte în câmpul bioenergetic şi depinde de karma celui al cărui nume îl

poartă copilul. Înainte, nu întâmplător, copiilor li se dădeau nume de sfinţi. Karma luminoasă, pură a sfinţilor se unea cu karma copilului, îl proteja şi acţiona în favoarea lui. Dându-i copilului numele unei rude riscăm, deoarece greşelile şi viciile sale va trebui să le ispăşească cel care a luat odată cu numele

şi o parte din karmă, adică copilul.O bunică în anii săi de tinereţe a iubit un om, însă nu a dorit copilul şi a făcut avort. Pentru uciderea

iubirii şi a copilului a trebuit să plătească fica şi nepoata, adică urmaşii ei.În cazul unei lovituri cu pumnul suferă unul singur – vinovatul, în cazul lovirii bioenergetice întrucât

omul este la nivelul biocâmpurilor, într-o conecsiune directă cu toate rudele sale, cu copii săi, lovitura traversează întregul lanţ de rudenie. Şi ca recul, vine pedeapsa împotriva agresorului şi a familiei

acestuia.O femeie şi-a sfătuit prietena să facă un avort, la rândul lui bărbatul a insistat ca soţia să avorteze. Această dorinţă exprimată în cuvinte sau în gând de a nimici viitorul copil este o încălcare a legilor

pentru care omul plăteşte cu sănătatea şi cu soarta sa.O femeia ş-a abandonat copilul în spital. Prin aceasta ea a săvârşit o crimă atât de mare încât nimeni n-o putea absorbi de pedeapsă. Dragostea faţă de copii face parte din cele mai înalte legi ale universului şi de aceea orice formă de încălcare a acestei iubiri, exprimată prin renegarea copilului, refuzul de a avea copii sau de a purta o sarcină, ne mai vorbind de avort, în special în fazele înaintate, renegarea omului iubit şi nu numai cu faptele, cu vorba, ci chiar şi cu gândul, poate duce la urmări din cele mai

grave.O fată la cinsprezece ani a declarat: eu n-am să fac copii. Ea consolidează acest program emoţional, iar peste câţiva ani aduce pe lume un copil grav bolnav şi vinovată este numai ea pentru cele câteva vorbe

prosteşti pronunţate cândva.

11. EGOISMUL, URA, INVIDIA, MINCIUNA ŞI LENEANU AU CE CĂUTA ÎN ŢARCUL COPILĂRIEI

Sub nici un motiv să nu spui unui copil: eşti leneş, nu eşti bun de nimic, eşti prost etc. fiindcă aceasta crează în el cusurul ce-i se reproşează.

Mama care spune copilului: uite dacă ai să fii cuminte, dacă ai să înveţi bine îţi cumpăr cutare lucru face din copilul său un sclav al cărui stăpân va fi lucrul promis. Dacă părintele îndeplineşte toate

capriciile copilului şi începe să depindă de acesta, copilul se transformă într-un tiran şi poate muri.Dacă copilul este ocrotit în permanenţă el se va deprinde a nu se mai păzi singur şi în acest mod îşi va pregăti primejdii în viitor. Mamele care se sacrifică până la umilinţă pentru binele copiilor lor sfârşesc

într-o mare amărăciune. La fel şi copiii, de a căror naştere părinţii nu s-au bucurat, sunt profund nenorociţi, întrucât trăiesc într-un chin spiritual.

Dacă mama este inteligentă, severă şi cu voinţă şi încearcă în permanenţă să controleze şi să supună situaţia, atunci copiii şi nepoţii pot avea schizofrenie.

Copiii trataţi cu asprime nu devin buni. Ei vor vedea în părinţi lor adevăraţi duşmani, cănd aceştia întrebuinţează continuu pedepse şi ameninţări.

Dacă actualii părinţi au fost dominaţi în copilărie de părinţii lor, acum ei trebuie să domine, pentru că în trecut au fost dominaţi. Aşa se transmite violenţa psihologică de la o generaţie la alta.

Cum vă purtaţi cu oamenii în această viaţă aşa se vor purta copiii cu dvs. în vieţile viitoare. Atitudinea

Page 32: Cauze Spirituale Boli

incorectă faţă de lume transmisă de către părinţi copiilor, conştient sau inconştient, este cauza unor boli grave incurabile.

Dacă îi blamaţi pe ticăloşi se transformă în ticăloşi copiii şi nepoţii noştri.Ura, chiar dacă ar părea întemeiată, împotriva unui individ sau a unui grup începe să crească şi să

acţioneze asupra tuturor, ne schilodeşte sufletul şi-i transformă pe copiii noştri în ucigaşi.Copiii abia născuţi care nu sunt iubiţi se îmbolnăvesc şi pot chiar să moară. În acelaşi fel toţi simţim

nevoia să fim iubiţi de cineva, apreciaţi de altcineva şi recunoscuţi ca persoană, ca individ de sine stătător de către cei cu care intrăm în contact. De aceea, persoanelor care suferă de depresie li se spune să se alăture unui grup. Dacă sunt văzuţi ca nimeni ei nu primesc porţia de recunoaştere în

sensul apreciativ al cuvântului care este foarte necesară pentru supravieţuire.Orice greşeală a unui om se poate răsfrânge asupra a şapte sau nouă generaţii de urmaşi. La fel şi

crima săvărşită împotriva unui om, se transmite ca program executabil multor generaţii.Dacă omul îşi face un ţel din bani, copiii lui se vor naşte cerşetori, spre a-şi purifica sufletele.

Dumnezeu nu le va da bani sau chiar ei îi vor respinge pentru a supravieţui.Dacă omul îşi face un ţel din iubirea pentru oameni şi-i dispreţuieşte şi-i judecă pe cei care i-au înşelat încrederea Dumnezeu îi va priva pe copiii săi de iubirea faţă de oameni. Astfel, ei vor respinge iubirea

pentru oameni şi vor deveni nişte netrebnici şi violatori.Egoismul, cruzimea închid canalele energetice de legătură cu Dumnezeu şi omul respectiv nu mai

primeşte energia necesară întreţinerii vieţii. În această situaţie el este nevoit să ia energia de la alţi oameni, devenind vampir energetic. Acest lucru distruge sistemul de protecţie al copiilor săi. Copii

încep să fie bolnavi, pot avea tulburări psihice şi alte probleme.Când simţiţi că cineva vă fură energia, rugaţi-vă ca aceluia să-i fie dăruită iubirea divină şi energia

care-l va schimba, îi va purifica sufletul şi-L va uni cu Dumnezeu.Răul nimicitor şi total vine atunci când copiii majori şi capabili de muncă continuă să trăiască lângă mama lor, să se bazeze pe ea, iar ea, la rândul ei, permiţând să fie exploatată din toate punctele de

vedere. În acest mod străzile se umplu în permanenţă de copii neajutoraţi, incapabili de a se îngriji pe ei însăşi.

A întreţine însă un copil major este nu numai dăunător pentru el, dar e nedrept şi crud. În acest mod se împiedică dezvoltarea aptitudinilor care conduc această creatură în vâltoarea vieţii, purtându-l pe

aripi solide. Instinctul le impune şi păsărilor să-şi cheme din cuibuşor puii crescuţi de îndată ce sunt în stare să zboare. S-ar face un serviciu greşit puişorilor dacă ar fi lăsaţi să rămână mai departe în cuibul

lor, aripile li s-ar atrofia din lipsă de exerciţiu.De fapt, la fel păţesc şi ficele care sunt în plin măritiş şi care, datorită avuţiei părinţilor, nu îndrăznesc să intre în lupta independentă pentru existenţă. Toate aceste fiinţe sunt ca păsările rămase în cuiburi atâta timp, până când aripile n-au mai fost apte să zboare independent şi pe care părinţii sunt obligaţi

să le întreţină mereu.Să mulţumeşti părinţilor ceea ce eşti tu astăzi, iar copii tăi ţie îţi vor mulţumi pentru ceea ce vor fi ei

mâine.

12. EGOISMUL ÎI FACE PE OAMENI INSENSIBILILA NEVOILE ALTORA

Până la un anumit punct egoismul este normal, însă omul care nu se gândeşte decât la sine încearcă să ucidă divinitatea şi universul. Sigur acest lucru nu poate continua multă vreme. Mai devreme sau mai

târziu programul de nimicire a universului trebuie să fie blocat prin intermediul bolilor, al traumatismelor şi al nenorocirilor.

Egiosmul, lăcomia nemărginită pentru bunurile materiale ucid sentimentul cel mai important iubirea. Simţul proprietăţii naşte egoismul, iar egoismul suferinţa. Fiecare act şi gând egoist ne leagă de ceva sau cineva şi ne subjugă imediat de câte ori spunem eu şi al meu, ne punem cătuşe pe neobservate,

Page 33: Cauze Spirituale Boli

făcându-ne robi. Îndată ce vom spune al meu suferinţa se va ivi imediat.Să nu spuneţi nici măcar în gând copilul meu, casa mea, soţia mea sau trupul meu. Trupul nu vă

aparţine nici vouă nici altcuiva. Trupurile noastre vin şi pleacă, supunându-se legilor naturii. Noi trebuie să asistăm numai ca martori (observatori).

Egoismul şi interesul personal ne izolează de restul oamenilor şi acest simţ al separării îi face pe oameni insensibili la nevoile altora.

Dacă omul este egoist, se distruge singur. Egoismul este cea mai mare violare a legii naturale a fiinţei sale şi produce cele mai dezastroase rezultate. O persoană egoistă manifestă un ataşament excesiv pentru ea însăşi, este o plagă socială. Egoiştii au foarte puţini prieteni. Câteva cunoştinţe şi relaţii

superficiale le umplu viaţă. Contactele cu ceilalţi sunt limitate. Prin felul de a gândi se închid în lumea lor strâmtă. Prin gândurile voastre puteţi să schimbaţi un egoist făcându-l generos. Să se emită spre el

numai vibraţii de generozitate şi bunăvionţă.

13. DISPREŢUL ESTE MAI PERICULOS DECÂT URA

Dispreţul faţă de noi şi profunda nemulţumire faţă de sine constituie o agresiune faţă de Dumnezeu.Dispreţul şi blamarea omoară înainte de toate iubirea faţă de un alt om. Orice ticăloşie ar comite un om împotriva noastră noi nu avem dreptul să respingem iubirea faţă de el. Sentimentul iubirii este

sfânt, intangibil şi nu este permisă atentarea la acesta.Dacă dispreţuiţi femeile şi le priviţi de sus nu veţi avea niciodată relaţii cu ele. Dispreţul şi blamarea ne ataşează de ceea ce blamăm. De aceea, bărbatul care dispreţuieşte femeia se degradează spiritual,

începe să sufere de diferite boli şi îmbătrâneşte mai repede ca de obicei. Trebuie să vă schimbaţi atitudinea faţă de femei şi faţă de situaţiile legate de ele.

Dispreţul se întoarce foarte repede înapoi şi se transformă în program de autodistrugere. De multe ori omul încetează de a mai urâ, însă continuă să dispreţuiască şi să blameze şi, din această cauză, se

îmbolnăveşte şi moare. Dacă îl dipreţuim pe omul de lângă noi şi îl blamăm riscăm să-i preluăm boala. Este imposibil să intri în noroi şi să nu te murdăreşti.

Dacă bărbatul va dispreţui femeia el se va îmbolnăvi. Dacă femeia va dispreţui bărbatul ea va deveni sterilă. Dacă vă dispreţuiţi soţia vă ucideţi viitorul fiu, şansele lui de a veni pe lume sunt aproape zero.

De aceea, ori trebuie să suferiţi de o boală gravă sau să muriţi ca el să se nască în viaţa următoare.Trufia şi dispreţul faţă de oameni generează lipsa voinţei de a trăi, sentimentul pierderii sensului

vieţii.Suicidul este dispreţul faţă de oameni, loveşte mai întâi capul, iar după aceea sistemul uro-genital.

Dispreţul faţă de sine se transformă într-un program de autodistrugere.Pierderea sensului vieţii, a dorinţei de a trăi şi activarea programului de autodistrugere sunt generate

în primul rând de dispreţul faţă de oameni.Când dispreţuieşti pe cineva, deja stabileşti o legătură cu el. Dacă doreşti să fii eliberat de cineva să nu-l mai revezi niciodată, nu-l detestaţi, fiţi indiferenţi. Dacă îl deteşti vei fi legat de el cu lanţuri pe care nimeni nu le va putea deslega, vei fi mereu cu el şi vei avea de a face cu el ani şi ani la rând. Ura

este o forţă care te leagă de persoana pe care o urăşti.Pentru a vă apăra de duşmanii voştri iubiţi-i. Dacă îi detestaţi, îl dispreţuiţi sau îl urâţi aura voastră se

destramă şi prin acele porţiuni destrămate se stabileşte o comunicare cu tot ceea ce este negativ, distrugător în ei şi, astfel, veţi primi toate răutăţile lor, ura lor, care odată declanşată în voi va începe

să vă distrugă.Atunci când deteşti pe cineva devi vulnerabil. Pentru a te apăra trebuie să intri în cetatea de

netăgăduit a iubirii. A-ţi iubi duşmanii este un lucru mai greu de realizat, dar este singurul mod în care te poţi apăra de ei.

Ancorarea de înţelepciune dă naştere dispreţului. Acesta începe de la cap. De aceea se blocheză biocâmpul în regiunea capului. În curând dispreţul se întoarce împotriva propriei persoane. De aceea,

Page 34: Cauze Spirituale Boli

se deteriorează câmpul în jurul rinichilor şi apare distrugerea acestora.Nimeni nu poate strânge bani dacă-i dispreţuieşte. Zgârcenia şi economia aduc boală şi dezastre.

ata cateva cauze sufletesti ale bolilor:

Abces Supărare datorată frustrărilor neeliberate; incapacitatea de a ierta.

Abces anal Pierdere în plan emoţional; sentimentul privării, al frustrării.

Accidente Neputinţă; dorinţă de evadare; agresivitate.

Acnee Respingerea şi ignorarea eului, a ideii că suntem manifestarea Divinului.

Afecţiuni ale meniscului încăpăţânare şi mândrie; rigiditate; teamă;

Alcoolism inflexibilitate; lipsa armoniei dintre lumea interioară şi cea exterioară; ambiţie.

Alergie Stare de derivă; sentiment de inutilitate, vinovăţie; lipsa de curaj; refuzul sarcinilor de viaţă. Cine îţi provoacă alergie? Pe

cine nu … suporţi? Negarea propriei puteri

Alergie la polen Intoleranţă, voinţă slabă; supraîncărcare emoţională; aşteptări ce dau naştere la teamă; conştiinţa păcatului.

Alopecie (chelie) Teamă; tensiune; disperare; epuizare.

Alzheimer Evadare din realitate; pierderea copilului interior, a purităţii interioare; refuzul posibilităţilor şi al ajutorării.

Amigdalită Teamă; sentimente şi ambiţii reprimate; incapacitatea de a se autoexprima; dependenţa de alţii; saturaţie, lehamite.

Amigdalită foliculară Incapacitatea de a formula propriile cerinţe, de a pretinde ceea ce i se cuvine.

Amnezie Teamă; fugă din faţa vieţii; lipsă de voinţă.

Amorţeli Reflux emoţional; inhibiţii; regres psihic.

Anemie Atitudine de “da…dar”; lipsa bucuriei; teamă de viaţă; sentimentul inferiorităţii.

Anorexie (pierderea apetitului)

Negarea vieţii; teamă, scârbă de sine; atitudine de respingere, sentimentul insecurităţii, “viaţa este periculoasă”

Anus Eliberare; descărcare; naturaleţe.

Dureri anale Conştiinţa păcatului; aşteptarea pedepsei; josnicie.

Hemoragie anală Supărare şi frustrare, sentimentul de a fi ofensat.

Prurit anal Conştiinţa păcatului din trecut; procese de conştiinţă..

Apatie teamă. Reprimarea sentimentelor; izolare;

Apendicită îngrijorare; teamă de viaţă; blocarea fluxului de energie

Page 35: Cauze Spirituale Boli

benefică. Preocupări impuse.

Aritmii Mod de viaţă prea alert sau prea lent.

Arsuri Supărare; ură arzătoare; izbucniri violente.

Artere Canalele bucuriei de a trăi.

Arterioscleroză Rezistenţă, încordare; vederi înguste; ignorarea valorilor; putere şi dorinţă de viaţă scăzute.

Articulaţii Reprezintă punctele de cotitură ale vieţii şi uşurinţa de a schimba ceva în viaţă.

Articulaţia mâinii Avânt şi naturaleţe.

Artrită Lipsă de iubire; înclinaţie spre criticism, ranchiună, dificultate în a se asocia.

Artrită reumatoidă Revoltă împotriva circumstanţelor date; sentimentul de asuprire şi de înşelare.

Astm Lipsă de iubire sau iubire sufocantă; incapacitatea de a respira pentru sine; atmosferă sufocantă; durere reprimată.

Astm infantil Teamă de viaţă; “nu este bine să fii aici”.

Atacuri de dispnee (sufocare)

Teamă (refuzul de a accepta greutăţile vieţii); stagnare în infantilism.

Atrofieri musculare Temeri; dorinţa de a dirija totul şi pe toată lumea; nevoia de a fi în siguranţă; lipsă de credinţă; pierderea speranţei.

Avort Teamă de viitor; nu acum – mai târziu.

Bâlbâială (dysphemie) Nesiguranţă; incapacitate de autoexprimare.

Balonare (gaze intestinale) Ataşament faţă de traume mai vechi; gândire rigidă; vitalitate scăzută.Exces în analizarea problemelor, blocare la un

anumit nivel de viaţă nefavorabil, necesitatea schimbării.

Bătături (clavus) Reprimarea propriei imaginaţii; autolimitare; teamă de progres.

Boala Addison Gravă deficienţă emoţională; mânie faţă de sine însuşi.

Boala (Sindromul) Cushing Dezechilibru; prea multe gânduri negre; sentimentul înfrângerii totale.

Boala Dupuytrenne (atrofii ale musculaturii palmare)

Frica de a nu fi suficient de bun; eşecuri, temeri nemărturisite, ataşament de putere.

Boala Hodgkin Autoînvinuire; teama că nu “corespunzi”; permanenta încercare de a demonstra ceva; sângele se diluează total; în

lupta pentru recunoaşterea meritelor nu este loc de bucurie.

Boli ale sinusurilor O persoană iubită îţi creează necazuri; stagnarea într-o anumită ipostază existenţială.

Boli cronice Rezistenţă la schimbare; teamă de viitor; nesiguranţă.

Page 36: Cauze Spirituale Boli

Boli incurabile în acest stadiu nu se mai poate vindeca prin intervenţii exterioare ; doar tratamentul din interior este eficient; problema s-a născut din nimic şi tot acolo se întoarce.

Boli limfatice Semnal de alarmă – mentalul trebuie orientat spre elementele cele mai importante ale vieţii: iubirea şi fericirea.

Bolile copilăriei Copilul acceptă necondiţionat convingerile familiei şi convenţiile societăţii.

Braţ Acceptarea, capacitatea de a stăpâni experienţele vieţii, de a primi plăcerile.

Fracturi ale braţului Libertate scăzută de mişcare; monotonie; acţionare forţată.

Bronşită Atmosferă familială tensionată; certuri violente, ţipete; apoi liniştea este prea mare; izolare emoţională şi intelectuală.

Bulimie (creşterea apetitului)

Teamă; nevoia de protecţie; negare a propriilor emoţii, a sentimentelor.

Bursită cervicală (inflamaţii ale

musculaturii cervicale)

Supărare reprimată. “Trebuie să lovesc pe cineva!”

Cancer Răni adânci; resentimente din cauza unor traume vechi; tristeţi ascunse care macină fiinţa; reprimarea urii; situaţii

disperate de viaţă; neasumarea răspunderii.

Cancer de col uterin Relaţie deteriorată cu lumea; perioade din viaţă risipite inutil.

Cancer labial Suprimări reprimate; învinuirea altora; obiceiul de a blestema.

Cancer laringian Teamă; pierderea siguranţei; protest vehement împotriva situaţiei în care trebuie să trăiască.

Candidoză Lipsă de concentrare, dezorientare; frustrare, supărare; dorinţa de a avea contact cu semenii, dar, în acelaşi timp,

lipsa totală de încredere în alţii; mari pierderi.

Furuncul Otravă ce se hrăneşte din jigniri personale.

Carenţă (lipsă) de fier Scăderea tonusului vital, ca urmare a risipirii energiilor mentale.

Cataractă Incapacitatea de a privi înainte cu bucurie; viitorul este întunecat; estomparea sentimentelor; respingere din cauza

nemulţumirilor.

Călcâi (accidente) Pierderea ritmului în viaţă; viaţă trepidantă; revoltă..

Cefalee Subaprecierea eului; autocritică; teamă.

Celulita Blocarea într-o traumă din copilărie; ataşament faţă de amintirile dureroase din trecut; dificultatea de a progresa;

teama de a fi independent, de a alege propria direcţie.

Page 37: Cauze Spirituale Boli

Cheratită (îngroşări ale pielii)

Supărare neiertătoare; tendinţa de a lovi tot şi pe toată lumea care apare în faţa ochilor.

Chist Rememorarea şi alimentarea unor vechi traume; optică greşită asupra lumii.

Chisturi toracice Alintare exagerată; grijă exagerată; pasivitate; abţinere de la hrană.

Clavus (bătătură) Opinii şi imaginaţii excesive, rigide; teamă permanentă.

Coagulopatie Calea bucuriei se închide.

Coapsă ( probleme la coapsă)

Ataşament faţă de traumele suferite în copilăria timpurie.

Colecist Trăiri emoţionale care răbufnesc repetat, ateptând rezolvarea; porniri explozive, agresive.

Colecistită Capacitate scăzută de apărare; subjugare.

Colesterol Canalele bucuriei se închid; teamă de a primi bucuria; sentimentul că-ţi lipseşte ceva.

Colici Toată lumea din jur este nervoasă, nerăbdătoare şi are un comportament supărător; incapacitatea de a ieşi din situaţii

apăsătoare.

Colică biliară Tensiune interioară din cauza atacurilor.

Colici abdominale Teamă; tendinţa de a te opune; mod de viaţă tensionat; conflicte familiale.

Colită Sentiment de spaimă, angoasă; părinţi prea exigenţi; spaima de eşecuri repetate; dorinţa de tandreţe, duioşie.

Coloana vertebrală Stâlpul flexibil de susţinere a vieţii, axa fiinţei şi a existenţei noastre.

Cifoză (curbură a coloanei vertebrale)

Compromis inutil; drum de viaţă deviat; pierderea aspiraţiilor; vise nerealizate.

Dislocări la coloana vertebrală

Impunera voinţei forţat; cruzime ; rapacitate ; consecinţă a unei direcţii greşite.

Modificările curburii fiziologice ale coloanei

vertebrale

Rigiditate; teamă; se insistă asupra unor idei imaginare vechi; necredinţă; lipsă de voinţă.

Colon iritabil în prima perioadă de viaţă au avut loc intervenţii dure la nivel sufletesc

Comă Teamă; fugă de ceva sau cineva.

Comedoane (puncte negre) Mici izbucniri de furie; plictis de viaţă; neglijenţă, regresie raportată la calitatea vieţii.

Comoţie cerebrală schimbarea

Impuls spre un nou început; opticii asupra existenţei; lipsa de armonie între manifestarea interioară şi cea exterioară.

Page 38: Cauze Spirituale Boli

Conjunctivită Supărare şi decepţie din cauza a ceea ce vezi în viaţă; relaţii prin constrângere; tendinţa spre atingerea imposibilului,

depăşirea limitelor.

Constipaţie Ataşament faţă de idei depăşite; cantonare în trecut; adesea zgârcenie; viaţă dezordonată.

Cot Schimbare de direcţie; primirea de noi plăceri.

Probleme ale articulaţiei cotului

încăpăţânare; voinţă; supratensionare; exteriorizări agresive.

Crampe (Spasme) Tensiune; îngrijorare; ataşament exagerat; dezordine; nesiguranţă în relaţia de cuplu; viaţă uşuratică.

Creier Computerul sufletului, având rol de comutator.

Boli mintale Fugă disperată de familie; evadare din realitate; retragere, izolare de viaţă.

Degradare mintală La nivelul capului Prana (energia) circulă insufficient; decădere în partea rigidă, întunecată a vieţii; traumă la

nivelul mentalului.

Tumoare cerebrală Programare greşită; încăpăţânare, închistare; gândire rigidă; carieră impusă.

Degetele de la mână Reprezintă elementele constitutive ale vieţii.

Degetul mare Vitalitate; intelect şi îngrijorare; supărare; rezistenţa Ia solicitări..

Degetul arătător Egoul; creativitate, teamă; ameninţare; autoapărare, autoritate.

Degetul mijlociu Intelect; radiere; primire; acceptare; sexualitate.

Degetul inelar Uniune; iubire; tristeţe; sensibilitate.

Degetul mic Familie; legături interumane; empatie.

Deformări artrozice ale degetelor

Dorinţa de a pedepsi, de a replica violent; de a face reproşuri; şantaj emoţional, zgârcenie.

Degetele piciorului Reprezintă aportul nostru la neînsemnate acţiuni referitoare la viitor ; caracterul.

Dependenţă de medica-mente şi de droguri

Evadare din faţa eului; teamă; lipsa iubirii, a încrederii în sine.

Depresie Confruntarea cu o cale a vieţii eronată. Ignorarea propriilor sentimente şi a stărilor interioare.

Dermatomicoze Superficialitate; situaţii de viaţă nerezolvate, ce se repetă din lipsă de curaj sau putere.

Deviaţie de sept Trăsăturile feminităţii sau masculinităţii sunt puse pe planul al doilea; tulburări ale rezistenţei la dificultăţi; împiedicarea

fluxului energetic.

Page 39: Cauze Spirituale Boli

Diabet zaharat Nostalgie după ceea ce ar fi putut să fie; durere profundă; reticenţă; a rămas doar amărăciunea.

Diaree Teamă; respingere;agitaţie; incoerenţă; lipsă de măsură.

Dilataţii vasculare Asumarea unor sarcini prea mari; amestec exagerat în treburile altora.

Dinţi Decizii;vitalitate; agresivitate.

Dureri frecvente de dinţi Amânarea unor decizii hotărâtoare; incapacitatea de a reflecta asupra lor.

Dresul vocii Temeri; lipsă de autoîncredere; sentimentul subjugării;

Dureri Conştiinţa culpabilităţii; vinovăţia cere întotdeauna pedeapsă. Dorinţa de iubire, de tandreţe.

Eczemă Antagonisme ireconciliabile; izbucniri sentimentale; înstrăinare.

Edem Ce sau pe cine nu vrei să laşi să plece? Introvertire din cauza unor jigniri.

Emfizem pulmonar Teama de a primi viaţa; convingerea că nu se poate să trăieşti fără merite, existenţă lipsită de valoare.

Emotivitate Pierderea terenului; instabilitate a principiilor de viaţă.

Emoţii încredere de sine diminuată; vătămări sufleteşti.

Entorsă Supărare şi rezistenţă; încăpăţânarea de a urma un drum cunoscut.

Enurezis (urinare în somn) Teamă de întuneric; frică de unul dintre părinţi – de regulă, de tată.

Epidermofitoză (ciupercă la degetele picioarelor)

Sentimentul   nereuşitei   din  cauza respingerii; dificultate în a progresa; a trăi ca parazit în mediul înconjurător.

Epilepsie Conştiinţa că eşti hăituit; refuzul vieţii; lupta cu partea întunecată din interior; acumularea forţelor

autodistrugătoare; reacţie exagerat de violentă în cazul conflictelor.

Eructaţii (râgâit) îngrijorare, lăcomie; neacceptarea situaţiei în care se află.

Erupţii cutanate Nerăbdare; modul pueril de a atrage atenţia.

Escoriaţii, julituri Poticniri mărunte în viaţă; individul se autopedepseşte astfel.

Excrescenţe Alimentarea unor vechi traume; a supărării.

Extenuare Rezistenţă; plictiseală; persoanei nu-i place ce face.

Faringită Vorbărie goală; impunerea propriilor idei.

Faţă Ceea ce suntem şi ceea ce arătăm lumii;sentimentul frustrării, evitarea confruntărilor,  transferul dorinţelor

erotice în minte din inimă şi din organele sexuale.

Page 40: Cauze Spirituale Boli

Flascitate tegumentară (riduri)

Spirit analitic exagerat; atitudine de amărăciune în faţa vieţii; învinovăţirea altora.

Febră Supărare arzătoare; protest; prelucrarekarmică forţată.

Fese Reprezintă puterea; fermitatea (labărbaţi); rezerve interioare (la femei); fese lăsate – neputinţă, lipsa puterii;

fese mari – blocaj energetic, depozitarea problemelor.

Fibroză chistică Convingerea că viaţa nu te susţine;autocompătimire; procese de conştiinţă din cauza unor greşeli (adesea imaginare);

complexe.

Ficat Moralitate; toleranţă; conciliere;sintetizarea fenomenelor trăite; evaluare; concepţie despre lume; credinţă.

Boli ale ficatului Permanente suferinţe; bolnavul caută permanent greşeli în şinele său şi le justifică prin faptele sale; sentimentul

nimicniciei.

Fistulă anală Alegere nemulţumitoare; ataşament faţă de vechi traume.

Flatulenţă (balonare) îngrijorare; gânduri nedigerate; supraplin emoţional.

Flictene (băşici) Rezistenţă; lipsa unui sprijin emoţional.

Fobie Traumă care îşi are rădăcinile în vieţi anterioare.

Foliculită Legături necorespunzătoare; imoralitate; rea voinţă.

Fonaţie (probleme în producerea sunetelor)

îngrădirea exprimării sinelui; negarea şi deformarea realităţii.

Fracturi Revoltă împotriva circumstanţelor, a autorităţii, în general; dorinţa de a epata.

Fractură de col femural Tendinţa de a înşela vărsta; ataşamentul exagerat faţă de forme exterioare; tendinţa de a demonstra lucruri

insignifiante.

Fractură de piramidă nazală

Corectarea direcţiei de viaţă; paşi nejustificat de îndrăzneţi.

Fracturi costale Limitare; sentimentul subordonării, violenţă reprimată.

Frigiditate Teamă; negarea şi condamnarea plăcerilor sexuale; partener insensibil.

Frisoane Spiritualitate limitată; introvertire; îndepărtare de şinele interior; dorinţa de izolare, de retragere

Gambă Teamă de viitor; negarea progresului.

Dureri ale gambei Tensiune emoţională; ritm mult prea alert.

Gangrena Tulburări mentale; gânduri care afectează bucuriile.

Gastrită Nesiguranţă permanentă; sentimentul ruinării.

Gât Elasticitate; capacitatea de a vedea ce se ascunde în spatele lucrurilor; înclinaţie spre unilateralitate; temeri.Bucuria

Page 41: Cauze Spirituale Boli

exprimării sinelui.Canalul creaţiei libere

Nod în gât Sentimentul inoportunităţii; insuficientă autocunoaştere, reprimarea sentimentelor; jigniri.

Polipi în gât Conflicte familiale; înstrăinări; pierdere de energie din cauza conflictelor.

Gâr înţepenit (torticolis, gât de lup)

Concepţii unilaterale; lipsă de flexibilitate; îngrijorare.

Boliie gâtului Incapacitatea de a susţine un punct de vedere în favoarea sa, supărare reprimată, lipsa autoexprimării, rezistenţă la

schimbare

Probleme ale gâtului Abordarea problemelor în mod unilateral; încăpăţânare; inflexibilitate sau influenţabilitate.

Genunchi Mândrie şi conştiinţă; umilinţă.

Gingie (bolile gingiei) Incapacitatea de a acţiona şi de a lua decizii, lipsă ancestrală a încrederii în sine

Atrofieri ale gingiei Renunţare la suportul interior; lene provenită din lipsa vitalităţii, a vieţii interioare; ocolirea încercărilor vieţii.

Gingivită Deciziile luate în viaţă nu aduc bucurii.’ Incapacitatea de a lua decizii şi de a acţiona; lipsa încrederii în sine.

Gingivoragie (hemoragie a gingiilor)

Tulburare accentuată; dorinţa de a corespunde aşteptărilor; infecţie în corp.

Glande Izvor; capacitate de a iniţia ceva.

Probleme ale glandelor Diminuarea capacităţii de a începe ceva; lipsă de scop.

Glande suprarenale Lipsă de credinţă; delăsare; griji.

Glanda pituitară Reprezintă centrul controlului

Glaucom Neacceptarea sinelui; tensiune din cauza unor traume vechi; apăsare excesivă. Insensibilitate; obtuzitate; ataşament

exage/at.

Glezna Mobilitate; capacitatea de a schimba direcţia.

Gripă Reacţii la isteria-n masă şi la credinţele general acceptate; teama de exterior; influenţabilitate; nemulţumire

neîntemeiată.

Greţuri Ocolire şi refuzul unei situaţii date; revoltă împotriva destinului, revoltă, antipatie.

Gură Primirea hranei şi a ideilor dătătoare de viaţă; capacitate de primire.

Bolile gurii Idei de nezdruncinat; gândire rigidă; imagine îngrădită despre lume.

Guşă Victimizare; nereuşite; insatisfacţii pe planul creativităţii;

Page 42: Cauze Spirituale Boli

lipsa capacităţii de înfrânare; probleme cu proprietatea personală.

Gută Dorinţa de a domina; nerăbdare; supărare; oboseală, lipsă de odihnă.

Halenă (miros neplăcut al gurii)

Supărare alimentată de trăiri negative şidorinţa de răzbunare.

Halitoză (respiraţie urât mirositoare)

Reavoinţă; acuzaţii josnice; fantezie murdară, bolnăvicioasă; jignirea ltora fără discernământ.

Hemipareză Ataşament de bunuri materiale şi sufleteşti; sentimentul neputinţei, al abandonării; dependenţă de cineva.

Hemoragie Fuge bucuria; spre ce se îndreaptă supărarea? tendinţă spre nelinişte; agitaţie care provoacă izbucniri prea puternice.

Hemoragii interne Porniri reprimate, vag conturate; agresiuni la adresa vieţii, mediu neprielnic.

Hemoroizi îngrijorare din cauza limitelor temporale; supărare adusă din trecut; tulburări ale capacităţii de concesie; sentimentul

împovărării; incapacitatea de a acţiona; zgârcenie; ataşament.

Hepatită Deteriorarea normelor morale; conştiinţa vinovăţiei; infamie; rezistenţă la schimbare; teamă, supărare, ură: ficatul este

sediul urii şi al furiei.

Hepatomegalie (mărirea în volum a ficatului)

Voinţă deteriorată; intuiţie diminuată; scârbă de viaţă.

Hernie Legături întrerupte; gânduri apăsătoare; suprasolicitare; autoexprimare prost înţeleasă.

Hernie inghinală Direcţie de viaţă greşită; probleme de natura sexuală; dificultăţi în delimitarea sferelor de preocupări înfumurare.

Hernie ombilicală Oprimare; şantaj emoţional; lupta (asumată de bună voie) pentru existenţă; dor după trecut.

Herpes Pudoare alimentată de convenţiile sociale; plăcerea actului sexual văzută ca izvor al păcatului; Dumnezeu e perceput ca

răzbunător; respingera sexualităţii.

Herpes genital Insatisfacţie sexuală; ruşine; reprimare, reţinere.

Hidrotorace (apă la plămâni)

Apăsarea vieţii; lipsa iubirii; dorinţa excesivă de putere; invidie.

Hiperaciditate gastrică Agresiune reprimată; teamă provenită din mediul familial; putere de viaţă neconsumată.

Hiperfuncţie biliară încăpăţânare; impunere ca şi conducător; dominarea altora.

Hipermetropie Teamă de prezent; amânarea problemelor.

Hipertiroidie Permanentă frustrare: nu există nici o modalitate de a

Page 43: Cauze Spirituale Boli

satisface ambiţiile proprii; lupta pentru prestigiu; aşteptările altora sunt mai importante; Eul rămâne pe al doilea plan.

Hiperventilaţie (respiraţii frecvente)

Teamă; opunere la schimbare; lipsa de credinţă, disperare.

Hipoacuzie Pretenţii exagerate; lipsa capacităţii de a fi independent şi de a te pune în valoare; temeri ascunse.

Hipofiză îndeplineşte rolul centrului deorientare; lipsa unui ţel în viaţă; plictiseală din cauza bunăstării; lipsa de imaginaţie.

Hipofuncţie biliară Energie vitală scăzută; închistare emoţională.

Hipoglicemie Prea multe lucruri s-au adunat deodată; disperare.

Hipotrofie hepatică (micşorarea ficatului)

Fugă din faţa greutăţilor vieţii; ocolirea confruntărilor provenite din relaţiile umane.

Icter Idei preconcepute faţă de sine şi de lumea exterioară; pretenţii neconcordante cu realitatea.

Inflamaţia ileonului (inflamaţie la intestinul

subţire)

Teamă; îngrijorare; lipsa încrederii în sine.

Impotenţă Obligaţia de a dovedi ceva; tensiune; conştiinţa păcatului; convenţii, prejudecăţi; ură faţă de un partener anterior.

Incontinenţă urinară Renunţare la putere; neputinţă; grad avansat de delăsare.

Indigestie Nesiguranţă în planul material; nelinişte profundă; lăcomie; invidie.

Infarct Impas emoţional; aglomerare de tensiuni şi agresiuni.

Infarct miocardic Goană după bani; pierderea bucurieivieţii; neglijarea scopului în planul emoţional; îndepărtare, retragere

emoţională.

Infecţie Iritare, supărare şi sentimentul devulnerabilitate, de agresivitate.

Infecţie urinară Dezamăgire din cauza unui iubit sau a unei persoane de sex opus; alţii sunt de vină!

Inflamaţia mucoaselor Joci un rol isteric; tulburări de personalitate.

Inflamaţii Supărare; agitaţie; porniri războinice reprimate. Teamă; furie; imaginaţie febrilă; condiţii de viaţă care creează

supărare şi frustrare.

Inflamaţii ale ovarelor Izbucnirea pornirilor sexuale; lăcomie; energii sexuale neînfrânate.

Inimă (vezi şi sângele) Principala forţă ce pune în mişcare viaţa; ghid al vieţii; centrul iubirii şi al siguranţei; gândire curată.

Boli cardiace Criză emoţională gravă; lipsa bucuriei; ■ împietrirea inimii;

Page 44: Cauze Spirituale Boli

predispoziţie spre stres.

Insuficienţă cardiacă Fugă din faţa responsabilităţilor sau din faţa legăturilor stagnante, blocate.

Insolaţie Egocentrism puternic.

Insomnie Frică; nelinişte; sentiment de vinovăţie.

Insuficienţă valvulară Forţă vitală stagnantă; diminuarea dorinţei de a trăi; epuizarea energiei vitale.

Intestine Reprezintă eliberarea de ceea ce este inutil.

Intestin gros Legătura noastră cu lumea materială, cu starea de singurătate; dorinţă de afirmare neconştientizată.

Intestin subţire Prelucrarea situaţiilor de viaţă; asimilarea experienţelor deja trăite; analiză.

Tulburări intestinale Imposibilitatea ruperii de un trecut considerat inutil.

Ipohondrie Dorinţa de a atrage atenţia; sentimentul că eşti marginalizat.

Isterie Sentimentul neîntemeiat că eşti pierdut; duşmănie.

îmbătrânire prematură Convenţii sociale; gândire rigidă; teamă de singurătate; izolare de prezent.

încărunţire împovărare; crearea de situaţii de stres.

Laba piciorului înţelegerea noastră, a vieţii şi a celorlalţi; curaj; proiecte.

Probleme frecvente la laba piciorului

Teamă de viitor; stagnare; lipsa voinţei.

Laringită Bolnavul este atât de furios încât nu-şi găseşte cuvintele; nu are curajul să ridice vocea/tonul; nu suportă; nu acceptă

autoritatea.

Lepră Neputinţă; bolnavul se simte de multă   ‘ vreme neînsemat; pedeapsă adusă din planul spiritual.

Leşin Frică; sarcini ce depăşesc propria putere; autoapărare.

Leucemie Consum interior intens; disperare; neputinţa de apărare în faţa atacurilor.

Leucoree (scurgeri vaginale)

Convingerea că bărbaţii exploatează femeile, supărări faţă de un partener; sentimentul că eşti dependent de cineva.

Leziune de menise Pierderea simţului realităţii; nehotărâre; incapacitate de a lua decizii; indică poveri, suprasolicitare; lipsă de smerenie,

de compasiune.

Leziuni ale colului uterin Probleme de apartenenţă; respingerea partenerului, infidelitate.

Limbă E în legătură cu mărturisirea credinţei, cu moralitatea şi cu principiile.

Page 45: Cauze Spirituale Boli

Limbă încărcată înclinaţie spre sedentarism; abundenţă materială; necunoaşterea scopului real.

Lipsa lactaţiei Probleme cu copiii; teama de maternitate.

Litiază biliară Vorbe veninoase; tendinţă spre criticism exagerat; amărăciune; duritate; reavoinţă; orgoliu.

Litiază renală Greaţă emoţională sau sexuală; rigiditate faţă de partener.

Lupus erimatos (boală de piele)

Renunţare; e mai bine să mori decât să lupţi pentru existenţă; supărare şi răzbunare.

Malformaţii congenitale Pedepse karmice; acceptarea căii dificile pentru a evolua.

Maxilar Voinţă; capacitatea de a pune în aplicare ideile; curaj; putere.

Probleme nlc maxilarului Supărare; ranchiună; dorinţă de răzbunare; orgoliu.

Mână Ţine, mânuieşte şi vindecă; apucă şi strânge; apucă şi dă drumul; mângâie şi pălmuieşte; cu ea ne rezolvăm şi

problemele interioare.

Mastoidită (inflamaţie la sfârc)

Supărare şi frustrare; excomunicarea lumii exterioare;teama de a nu pierde armonia, integritatea interioară.

Măseaua de minte (absenţa molarilor de minte)

Lipsa structurării sufleteşti.Incapacitatea de a spune „nu”.

Mătreaţă Persoana se lasă exploatată; se simte necurată sau rea, are conştiinţa încărcată.

Meningită Slăbiciune; reprimarea voinţei; indecizie permanentă.

Menopauză (Climax) Teamă de a-ţi pierde feminitatea; teamă de îmbătrânire; refuzul eului; diminuarea încrederii în sine.

Metroragii (hemoragii uterine)

Impas emoţional intim; suferinţe sufleteşti.

Mielită (inflamarea măduvei spinării)

Atmosferă familială extrem de labilă, ameninţătoare; nelinişte; sentiment profund de nesiguranţă.

Migrenă Dorinţă de manifestare agresivă; opunere la mersul firesc al vieţii; temeri legate de sexualitate; diferenţe esenţiale fizice

şi intelectuale faţă de partener; dependenţă de alţii; nehotărâre.

Nevralgie de trigemen Divergenţe de opinie cauzate de prea multe dispute, certuri, atmosferă extrem de tensionată.

Miopie Imaginea viitorului este nesigură, de aceea determină teama; respingerea ciclurilor fireşti ale vieţii.

Mirosul (Lipsa simţului mirosului)

Tendinţa   de   a   te   simţi   ofensat; restrângerea spaţiului vital; refuzul condiţiilor de viaţă existente.

Miros corporal neplăcut Teamă; aversiune faţă de propriul corp; teamă de alţii.

Pierderea mirosului Neputinţă intelectuală; epuizare nervoasă.

Page 46: Cauze Spirituale Boli

Mononucleoză (inflamaţie a glandelor)

Dispreţuirea vieţii; culpabilizarea altora; spirit autocritic maladiv; atitudine de: “păi, nu-i groaznic?”

Musculatură Maleabilitate intelectuală. Reprezintă abilitatea de a ne mişca în viaţă, rezistenţă la noile experienţe.

Narcolepsie (ameţeli postmedicamentoase)

Respingere; temeri; fuga din faţa sarcinilor şi a împrejurărilor.

Nas Organul conştiinciozităţii şi al sincerităţii; respectul de sine; putere; mândrie; sexualitate.

Polipi nazali Atmosferă familială nesigură; certuri; copil nedorit; etapă de viaţă supraîncărcată.

Hemoragie nazală Dorinţa de a fi respectat, sentimentul de a nu fi apreciat, tânjire după iubire, porniri refulate.

Naştere prematură Teamă de viitor; “nu acum, cândva”; temporalizare greşită.

Nefrită (inflamaţia rinichilor)

Sensibilitate exagerată la decepţii şi eşecuri.

Nefroză (probleme ale rinichilor)

Criticism, decepţie, eşec; sentiment de ruşine, autocompătimire; sentimentul de sărăcie; reacţii copilăreşti.

Neg Semnul care demască scârba de sine; persoana se consideră urâtă; ascunderea permanentă a ceva.

Neg în talpă Credinţă zdruncinată; sentimentul nesiguranţei; proiectarea decepţiei în viitor.

Nervozitate Teamă; îngrijorare; sforţare; haos febril; nesiguranţă.

Microlitiază renală (Nisip la rinichi)

Ocolirea permanentă a confruntărilor.

Noduli Resentimente, frustrare, invidie; experimentarea nereuşitei; mustrări de conştiinţă.

Nodul mamar Suferinţe emoţionale, masculinizare, închistarea sentimentelor feminine.

Oase Reprezintă suportul care susţine existenţa; duritate; respectarea normelor; agresivitate.

Osteomielită (inflamarea măduvei osoase)

Dezamăgire, mânie, sentimentul de a fi înşelat în viaţă, de a fi lipsit de sprijinul partenerului. Supărare, decepţie în viaţă.

Deformări osoase Suprasolicitare intelectuală; muşchi înţepeniţi; inflexibilitate.

Obezitate Scut de apărare; autoapărare; înmagazinarea unor experienţe neplăcute; hipersensibilitate. Nevoia de protecţie, fuga de

sentimente, insecuritate, autorespingere, uneori incapacitatea de a ierta, căutarea împlinirii de sine.

Ochi Capacitatea de a vedea clar trecutul, prezentul şi viitorul şi

Page 47: Cauze Spirituale Boli

capacitatea de a le imagina cu exactitate şi în cele mai mici amănunte; înţelegere; oglinda sufletului.

Arsuri ale ochilor Suprasolicitare intelectuală; epuizarea voinţei sau lipsa ei.

Bolile ochilor Bolnavul nu vede cu plăcere ceea ce i se întâmplă în viaţă.

Bolile oftalmice ale copilăriei

Copilul nu vrea să vadă ce se întâmplă în familie.

Spasm ocular Suprasolicitare; autoexigenţă excesivă.

Trismus (mişcări involuntare ale ochilor)

Supărare; sentimente şi porniri reprimate.

Ocluzie intestinală Blocarea mentalului; lăcomie; lipsa de măsură din cauza unor traume.

Oreion Depunerea stratificată a vechilor gânduri tulburi împiedică purificarea; afundare în mocirla trecutului.

Organe genitale Simbolurile feminităţii şi ale masculinităţii.

Boli ginecologice Negarea sinelui; negarea rolului feminităţii; respingera sexualităţii.

Bolile venerice Plăcerea sexuală creează conştiinţa păcatului; nevoia de a fi pedepsit; convingerea că organele sexuale sunt necurate;

desconsiderarea altora

Orgelet (ulcior) Respingere permanentă a unui lucru; flux de informaţii nedorite.

Osteoporoză Nemulţumire faţă de soartă; renunţare la scopul vieţii; agresiune la adresa altora sau a sa.

Otoree (scurgere din urechi)

Protest împotriva vocilor duşmănoase; răspunsuri sarcastice doar în gând.

Ovare Punctul de pornire al creaţiei; creativitatea.

Chist ovarian Pretenţii sexuale nesatisfăcute; lipsa copiilor; reprimarea aspectelor sexualităţii.

Tumoare ovariană Autonegarea sexului din cauza unor eşecuri; incapacitatea de acuplare.

Panariţiu Lipsă de apărare; înclinaţie spre autodistrugere; lipsă de putere şi vitalitate.

Pancreas Reprezintă dulceaţa vieţii.

Pancreatită Atitudine de respingere; supărare şi decepţie; în aparenţă controlul asupra vieţii s-a diminuat; supersensibilitate.

Paralizie Temere, teroare; fugă din faţa unei persoane sau a unei situaţii; rezistenţă.

Paranoia Groază de trecerea timpului, de ceea ce e trecător, de pierderea lucrurilor cu care eşti obişnuit şi care ţi se par

Page 48: Cauze Spirituale Boli

sigure; lipsa inteligenţei subtile.

Pareza corzilor vocale Dificultate în a transpune gândurile în cuvinte; personalitate reprimată; dificultatea de a-şi urma drumul vieţii.

Pareză facială Cauza poate fi pierderea contactului cu realitatea; lipsă de perspectivă; tristeţe ascunsă.

Parkinson Groază; constrângere interioară; dorinţă încrâncenată de a controla eul şi lumea înconjurătoare; pol masculin exagerat de

activ.

Păr Libertate; putere.

Căderea părului Spirit de sacrificiu exagerat; dorinţa irealizabilă de a dobândi putere; pierderea propriei libertăţi.

Penis Puterea creatoare; dominare; forţă.

Peritonită Vătămarea eu-lui emoţional; incapacitatea de a rezolva o problemă; neacceptarea propriei slăbiciuni.

Picior Te poartă în viaţă înainte; înţelegere; rezistenţă; smerenie; rădăcini familiale.

Piele Stratul protector al personalităţii; limitare, norme; organ al simţului tactil; contactul direct cu calitativul; determină sensibilitatea, influenţează profilul intelectual; contact.

Boli de piele Nelinişte profundă; supărare reprimată; sentimentul insecurităţii; relaţii, situaţii dificile.

Exfoliere a pielii Tratarea cu pasivitate a defectelor personalităţii.

Piept Maternitate; îngrijire şi tandreţe.

Dureri în piept (Angor) Mâhnire; gânduri împovărătoare; diminuarea vieţii emoţionale.

Pierderea echilibrului (frecvent)

Lipsa concentrării, a încrederii în sine, confuzie; asumarea unor sarcini de viaţă inutile; dezechilibrul bioritmului.

Pioree (puroi) Supărare datorată incapacităţii de a lua o decizie; atitudine de indiferenţă.

Plâns Lacrimile sunt fluviile vieţii; „hemoragia” corpului aurie emoţional; eliberarea blocajelor

Plămân Capacitatea de a primi puterea de viaţă; contact, libertate.

Bolile plămânilor Melancolie, tristeţe; teama de a primi viaţa; desconsiderare a propriei persoane.

Plictis de viaţă (Spleen) Imaginaţie bolnavă ; idei fixe.

Pneumonie Disperare; letargie; răni vechi, redeschise în repetate rânduri; dorinţa de schimbare a cursului vieţii; teama de a primi; persoana nu se simte vrednică să trăiască viaţa din plin.

Poliomielită Gelozie paralizantă; dorinţă de a reţine pe cineva în preajmă.

Page 49: Cauze Spirituale Boli

Prostată Simbolul masculinităţii.

Bolile prostatei Dubiile diminuează masculinitatea; renunţarea la putere; sexualitatea este izvorul tensiunii şi al conştiinţei păcatului;

teamă de îmbătânire; viaţa sexuală a devenit amară.

Prurit (mâncărime) Dorinţe contrare naturii tale; insatisfacţie; procese de conştiinţă; dorinţa de evadare.

Psoriasis Teama de a nu fi jignit; estomparea sentimentelor şi a intelectului; reprimarea sentimentelor; mod de viaţă neliniştit

şi totodată neproductiv.

Pubis Rol: frumuseţe naturală; apărarea organelor sexuale.

Rahitism Deficit emoţional; lipsa de iubire şi de siguranţă.

Răceală Prea multe lucruri se derulează deodată; tulburare, nelinişte emoţională; supărări mărunte; atitudine de tipul „răcesc de

trei ori pe iarnă”.

Rău de mare Temeri; teamă de moarte; nesiguranţă; teama de a pierde situaţia de sub control.

Rău de maşină Teamă; groază de subordonare în faţa circumstanţelor, evenimentelor; teama de a pierde situaţia de sub control.

Rău de mişcare circulară Frică; teama de a fi la cheremul cuiva; închistare.

Respiraţie Capacitatea de a primi viaţa; legătura cu lumea exterioară; flux de viaţă.

Probleme ale căilor respiratorii

Ieşire de sub greutăţile vieţii şi de sub încercări; neglijarea activităţilor intelectuale. Teama sau refuzul de a trăi viaţa din plin; concepţia că nu eşti îndreptăţit să exişti în spaţiu şi timp.

Sensibilitate a căilor respiratorii

Tendinţa de a se sustrage din faţa dificultăţilor vieţii, neglijarea preocupărilor intelectuale.

Tulburări respiratorii Teama de viaţă sau refuzul de a o primi în toată plenitudinea sa; apreciere de sine ca fiind nedemn de viaţă.

Retenţie de lichid în ţesuturi

Angoasă; opunere la cursul firesc al evenimentelor; teama de schimbări.

Reumatism Sentimentul neputinţei; lipsă de iubire; amărăciuni; resentimente, dificultăţi.

Rinichi Partenerul de viaţă şi prietenii aparţinând sexului opus; zona trăită prin simţuri.

Puroi la rinichi (boala Bright, pionefroză)

Bolnavul      se      simte      un      copil neîndemânatic, care “strică tot”; lipsă totală de autoapreciere; sentimentul eşecului

permanent; pesimism; pierderi frecvente pe toate planurile.

Rinoragie (epistaxis) (hemoragie nazală)

Pretenţia de a fi respectat; sentimentul marginalizării şi al nerecunoaşterii valorilor; dorinţa de iubire; porniri reprimate.

Rinoree (curgerea Plâns înăbuşit; ecouri ale durerilor din copilărie; sentiment de

Page 50: Cauze Spirituale Boli

nasului) neputinţă.

Rosul unghiilor Frustrare; autodistrugere; temeri reprimate, încăpăţânare puerilă.

Ruptură de tendon ahilean

Tendinţă spre maximalism; supraaprecierea posibilităţilor reale; ambiţie, orgoliu.

Salmoneloză (intoxicaţie cu Salmonela)

Foame de viaţă; insatisfacţie; evadare din realitate.

Sân Maternitate; tandreţe; sensibilitate feminină; hrănire; sediul vibraţiilor emoţionale profunde.

Cancer la sân lăsat Reprimarea maternităţii; emancipare exagerată; drumul de viaţă personal e pe ultimul plan; neglijarea viselor şi a

scopurilor.

Tumoare mamară Nemulţumire de sine pe plan sexual şi temeri legate de acest plan, cum ar fi teama de îmbătrânire, neputinţa etc.

Sânge Reprezintă bucuria care circulă liber în corp; putere de viaţă, energie; egoul necesar pentru a rămâne în viaţă.

îngustarea vaselor de sânge

Procese de conştiinţă pentru faptele săvârşite.

Septicemie Energii negative în sistem; mărinimie demonstrativă, exagerată.

Siclemie (boală de sânge) Autoaprecierea scăzută privează bolnavul de bucuria vieţii.

Scabie (râie) Gândire infectată; persoana permite să fie exploatată (să i se intre sub piele).

Schizofrenie Dorinţă puternică pentru lucruri pe care nu îndrăzneşti să le faci; ascunderea acestor dorinţe; sentimentul lipsei de

instruire; insatisfacţie intelectuală.

Sciatică Făţărnicie; îngrijorare pentru supravieţuire (pentru ziua de mâine); teamă de viitor; sentimentul că soarta este pierdută.

Sclerodermie (îngroşări ale pielii)

Sentimentul   lipsei   de   apărare   şi sentimentul existenţei pericolului; creşterea “carapacei” împotriva factorilor nocivi.

Scleroză multiplă Gândire rigidă; inimă de piatră; voinţă de fier; lipsă de maleabilitate; teamă; rezistenţă până la epuizare totală;

dezvoltarea intelectuală pusă pe al doilea plan.

Scolioză Unilateralitate existenţială; evadare din faţa răspunderii şi a greutăţilor; neîncredere în viaţă; probleme cu sinceritatea.

Senilitate Revenirea în starea de “siguranţă a copilăriei”; dorinţa de a fi îngrijit; tendinţa, în timpul vieţii, de a conduce, dirija tot ce e

în jur, evadare din faţa realităţii.

Sforăit Refuzul rigid de a renunţa la ideile fixe învechite; exagerarea unei laturi a existenţei; reprimarea feminităţii (a laturii

Page 51: Cauze Spirituale Boli

feminine); tulburări în ritmul de viaţă.

SIDA Renegarea Sinelui; plăcerea sexuală văzută ca izvor al sentimentului vinovăţiei; lipsa de încredere în Sine; devierea

identităţii sexuale.

Sifilis Vezi: boli venerice.

Sindrom premenstrual Tulburare; aversiune faţă de corpul feminin şi de procesele biologice ale acestuia.

Sinusuri (afecţiuni ale) Iritare faţă de o persoană; închistare

Sistem nervos şi nervi Legătura cu lumea exterioară; schimb de informaţii.

Cădere nervoasă Egocentrism exagerat; blocarea canalelor de comunicare; nemulţumire faţă de propria persoană.

Spate Suportul vieţii; locul trecutului; corectitudine, sinceritate.

Dureri ale spatelui Lipsa unui suport emoţional.

Dureri cervicale Lipsa de iubire; reprimarea sentimentului de iubire;rigiditate emoţională.

Dureri dorsale Conştiinţa păcatului; dificultatea de a uita trecutul, „viaţa este o povară”

Dureri lombare Probleme financiare; bază materială nesigură; probleme de cuplu; sexualitate respinsă

Dureri de bazin Gânduri legate de învăţare, primire, pornire.

Spate încovoiat Greutăţi mari în viaţă; probleme foarte grave; neputinţă, pierderea speranţei.

Splenomegalie (mărirea splinei)

Neputinţă; teamă de limitare.

Splină Depozitul imaginilor de viaţă prelucrate şi sedimentate; poarta energiilor şi capacităţilor reprimate.

Insuficienţă splenică Lipsa unui impuls; mod de viaţă limitat, îngrădit.

Spondiloză Gândire limitată, inflexibilă; respingere.

Sterilitate Teamă; rezistenţă faţă de mersul normal al vieţii sau nu se doreşte maternitatea; neîncredere faţă de partener.

Stomac Colectează hrana trupească şi cea sufletească; locul unde se prelucrează cunoştinţele; senzaţiile; capacitatea de a

primi/adăposti.receptivitatea

Disfuncţii ale stomacului Spaimă, teamă în faţa necunoscutului; incapacitatea de a experimenta noul.

Dureri de stomac Groază; teamă în faţa necunoscutului; incapacitatea de a asimila noul.

Page 52: Cauze Spirituale Boli

Gastralgii (nervi la stomac)

Prelucrarea lentă a efectelor create de enervări, lipsă de curaj, incapacitate de concentrare, capacitate mentală scăzută.

Hiperaciditate stomacală (nervi la stomac)

îngrijorare, teamă, angoasă; consum interior; lipsa încrederii în sine, senzaţia de vinovăţie; agresiune energetică.

Strabism convergent (Astigmatism)

Teama    de   confruntare   cu    sine.

Strabism divergent Teama de asumare a prezentului, a greutăţilor.

Sughiţ Probleme în circulaţia Pranei (energiei); regres intelectual.

Şolduri Răspund de echilibrul corpului; încredere necondiţionată în progres.

Probleme ale şoldului Teama de a face un pas hotărâtor; „nu ai pentru ce să mergi înainte”; materializarea scopurilor existenţei; vise nerealizate;

lipsa liniştii interioare.

Tendinită Probleme de atitudine; rezistenţă plină de amărăciune; viaţă searbădă; poveri prea mari de viaţă apasă pe umeri.

Tensiune arterială Poveri, legături de viaţă apăsătoare; condiţii de muncă nefavorabile. Criză emoţională nerezolvată de mult timp.

Hipertensiune arterială Disperare, probleme de rezolvat, asumarea a prea multe sarcini

Hipotensiune arterială Copilărie nefericită; lipsă de curaj; atitudine de respingere; obtuzitate; lipsă de fantezie.

Testicul Simbolul şi semnul exterior al bărbăţiei; sursa motivaţiilor, a realizărilor.

Cancer testicular Conştiinţa păcatului sexual; neînţelegere; violenţă sexuală; indiferenţă; refulare.

Tetanos Dorinţă de a scăpa de venin şi de gânduri nocive.

Timus (probleme ale timusului)

Glanda care reglează sistemul imunitar;“viaţa este prea grea pentru mine”; toată lumea este împotriva mea”.

Tinnitus (ţiuituri în urechi)

Incapacitatea de concentrare; incapacitatea de ascultare a vocii interioare; încăpăţânare; probleme în fluxul Pranei;

disfuncţii în activitatea rinichilor.

Tiroidă Echilibrul dintre lumea exterioară şi cea interioară.

Hipertiroidie Extrovertire; nelinişte interioară datorată nerecunoaşterii propriei valori de către ceilalţi; sentimentul subestimării.

Sentiment de jignire. “Niciodată nu se poate ceea ce vreau eu”. “Când îmi vine şi mie rândul?” Reprimarea dezvoltării propriei

personalităţi.

Tromboflebită Nemulţumire, supărare faţă de ceea ce te înconjoară; învinuirea altora pentru propriile nereuşitele.

Tromboză coronară Sentimentul singurătăţii; sentiment de panică; sentimentul

Page 53: Cauze Spirituale Boli

inferiorităţii; culpabilizare; lipsa credinţei.

Tromboze înăbuşirea agresivă a sentimentelor, acţiuni determinate de conştiinţa rămânerii în urmă.

Tuberculoză Egoismul usucă trupul; dorinţă de posesie; cruzime; dorinţă de răzbunare.

Tulburări circulatorii Lipsa de bucurie; gânduri negative, blocarea căii spre fericire

Tulburări de deglutiţie (de înghiţire)

Mediu necorespunzător din punct de vedere intelectual; respingerea a ceva; pretenţii mai înalte.

Tulburări de memorie Mod de viaţă superficial, cu consecinţe neasumate.

Tulburări ale somnului InchistareaCantonarea în contingent/ concret; gânduri obsedante; energii nestăpânite.

Tulburări de vorbire Capacitate scăzută a logicii din cauza supraîncărcării mentale; şoc.

Tulburări gustative Acumularea de negativităţi intelectuale; limbaj agresiv

Tumoare Păstrarea unor vechi traume şi şocuri; procese de conştiinţă; sentimentul că nu se poate schimba nimic.

Turbare (Rabie) Supărare; agresivitate.

Tuse Protest împotriva unei situaţii considerate nocive.

Tuse convulsivă Lipsa de libertate; tensionare; spaţiu vital restrâns.

Ulceraţii Teamă; lipsă de încredere în sine; problemă, supărare care te frământă, durere sufletească distrugătoare.

Ulcer gastric Teamă; bolnavul nu are încredere în sine; încearcă tot timpul să facă pe placul altora; existenţa îi dă un sentiment amar;

stress accentuat; sistem nervos labil.

Umăr Are rolul de-a purta bucuria, conştiinţa de sine şi nu povara.

Afecţiuni ale umărului împovărare apăsătoare; aşteptări exagerate.

Umflătură Gândire rigidă; păstrarea unor dureri vechi.

Unghii Siguranţă; autoapărare, agresivitate.

Unghie încarnată Punerea la îndoială a dreptului de a evolua; temeri; conştiinţa păcatului.

Urechi Capacitatea de a recepta lumea spirituală; gânduri interiorizate, obedienţă.           i’

Dureri de urechi Supărare; “numai de n-ar trebui să aud”; e prea mare haosul; părinţi care se ceartă.

Hipoacuzie Respingere, încăpăţânare; izolare. “Asta nu vreau să aud! Nu mă deranjaţi!”

Urticarie      — Temeri ascunse; exagerarea lucrurilor.

Uter Casă a creaţiei.Materializarea posibilităţilor latente; izvorul de

Page 54: Cauze Spirituale Boli

energie al scopului de viaţă feminin

Crampe uterine Teamă; retragere rigidă; opunere faţă de cursul firesc al vieţii.

Tumori şi chisturi uterine Traume provocate de un partener;       j afectarea s-a făcut în planul sexualităţii

Vagin Devotament; oferirea de bună voie.

Cancer vaginal Sentimentul necurăţiei provenit din conştiinţa păcatului.

Vaginită Supărare îndreptată către un partener; plăcerea sexuală creează conştiinţa păcatului; autoflagelare

Varice Elan în declin; retragere din faţa altora şi a noului.

Varicoză Trebuie să faci faţă unei situaţii pe care o deteşti; lipsă de chef; suprasolicitare.

Văzul Puritatea, înţelepciunea sufletească.

Probleme cu vederea Mod de viaţă şi puncte de vedere devitalizat; dificultate în exteriorizarea lumii interioare; respingerea altor păreri.

Slăbirea vederii Epuizarea energetică a depozitului de vitalitate; probleme în legătură cu autocunoaşterea.

Vertij (ameţeală) Hoinăreală, împrăştiere; superficialitate.

Vezică urinară Purificare, eliberare. Reprezintă părţile interioare, intime; secretizare; retrăirea în plan emoţional a unor acte sexuale.

Afecţiuni ale vezicii urinare

încordare; cramponarea de unele păreri depăşite; alimentarea unor traume vechi.

Viermi intestinali Rol de victimă; sentimentul subordonării şi al impurităţii.

Vitiligo (depigmentare) Lipsa de legături/contacte; izolare; sentimentul marginalizării.

Vomă Respingera violentă a ideilor; teama de nou.

Vulva Vulnerabilitate.

Zona Zoster Izolare; înclinaţii ignorate Reprimări de ordin sentimental; teamă şi încordare; gânduri pesimiste; hipersensibilitate.

1. ZONA GATULUIAceasta zona pleaca de la baza gatului si se termina deasupra buzei superioare.

In aceasta regiune se situeaza ultimele sapte vertebre ale coloanei vertebrale si anume vertebrele cervicale.

Energia zonei gatului este energia creativitatii, ea exprima puterea de a crea in lumea fizica.Este energia pe care o folosim pentru a emite vibratii sonore, a cuvanta, a canta etc.

Calitatea acestei energii devine desavarsita atunci cand reusim sa exprimam numai adevarul.

Page 55: Cauze Spirituale Boli

Aceasta face ca in viata noastra sa putem savarsi adevarate miracole.Prin regiunea gatului intram in dimensiunea mentala a fiintei umane.

Problemele pe care le avem in aceasta zona sunt in raport direct cu maniera noastra de a gandi spre deosebire de cele doua zone anterioare, zona plexului solar si cea a inimii, care erau legate de modul

nostru de a resimti.

REGIUNI SI ORGANE SPECIFICE ZONEI

GatBolile si tulburarile care apar in zona gatului sunt in legatura cu dificultatile noastre de a ne concretiza

gandurile in activitatilevietii de zi cu zi.

Suntem prea blocati in lumea ideilor si nu putem trece la fapte.

SOLUTIA : Sa depasim starea de blocaj mental si sa actionam cu hotarare pentru a da viata gandurilor noastre.

GuraProblemele care apar in regiunea gurii sunt legate de faptul ca avem dificultati in a accepta idei noi

sau ca nutrim, de prea mult timp, ganduri negre fata de noi insine sau fata de altcineva.

SOLUTIA: Sa ne revizuim maniera de a gandi, cultivand deschiderea de spirit si acceptarea, fara rezerve, a propriei persoane si a celorlalti.

BOLI SI TULBURARI SPECIFICE ZONEI

AmigdalitaAmigdalita are o semnificatie analoga cu cea a durerilor in gat.

In plus, ea indica acumularea unei mari manii fata de anumite evenimente din viata noastra care ne-au afectat.

MESAJUL CORPULUI: Lasa-ti deoparte resentimentele si lucreaza cu tine in sensul iertarii si al acceptarii! Exprima-te cu naturalete, nu mai refula!

Dureri in gatSunt expresia unei manii refulate care se intoarce impotriva noastra insine.

Am "inghitit" prea multe resentimente.Suntem maniosi pe noi insine ca nu reusim sa ne afirmam adevaratele ganduri si sentimente.

Opinia celorlalti conteaza prea mult pentru noi si ne impiedica sa ne exprimam adevaratele noastre intentii.

Se poate, de asemenea, sa ne para rau ca am spus lucruri rele, pe care le regretam.

MESAJUL CORPULUI: Fii autentic! Daca ai dificultati in a exprima ceea ce vrei cu adevarat, atunci e mai bine sa incerci sa-ti analizezi actualul sistem de valori!

Poate ar trebui sa-ti schimbi convingerile, credintele, parerile si sa incerci sa-ti creezi, cu adevarat, propria-ti viata, sa-ti afirmi cu

Page 56: Cauze Spirituale Boli

curaj aspiratiile si necesitatile intime.

LaringitaLaringita are aceeasi semnificatie cu a durerilor in gat.

Frica noastra de a ne exprima deschis opiniile are la baza proasta autocunoastere si frica de a nu fi intelesi de ceilalti.

In plus, dovedim o teama inconstienta de a ne exprima in fata celor care au in ochii nostri o anumita autoritate.

MESAJUL CORPULUI: Exprima-te cu curaj! Fii tu insuti! Fii autentic!Lasa la o parte timiditatea si fricile obscure!

2. ZONA INIMIIAceasta zona cuprinde, in spate, cele douasprezece vertebre dorsale care pornesc din regiunea de

mijloc si ajung pana la ceafa.In fata, zona acopera regiunea pieptului pana la baza gatului.

Energia zonei inimii este energia iubirii, a compasiunii si iertarii (iertarea fata de sine si fata de ceilalti).

Ea nu trebuie intrebuintata cu scopul de a critica sau acuza, fie ca e vorba de critica de sine sau de criticarea altora, caci cu cat vom abuza de critica cu atat aceasta zona va fi mai afectata.

Pentru ca intreaga zona a inimii sa fie in armonie, trebuie ca intotdeauna sa ne admiram si nu sa ne criticam.

REGIUNI SI ORGANE SPECIFICE ZONEI

InimaDaca problemele noastre sunt legate de aceasta regiune, atunci inseamna ca avem mari dificultati in a

ne bucura de viata.Credem ca viata nu poate fi traita fara eforturi si suferinta si ne simtim frustrati, stresati.

Avem nevoie sa iubim pe cineva pentru a ne simti fericiti in loc sa iubim pur si simplu pentru ca SUNTEM fericiti.

MESAJUL pe care-l transmit aceste probleme este ca nu tinem cont de nevoile noastre afective, privandu-ne de toate bucuriile in loc sa privim viata ca pe un cadou, o experienta, un joc in care sa

daruim iubire si bucurie si sa exersam iertarea fata de sine si fata de ceilalti.

SOLUTIA: Sa ne regasim simtul umorului. Sa incercam sa aducem mai multa bucurie, iubire si compasiune in viata noastra.

Iertarea este cuvantul cheie...

Page 57: Cauze Spirituale Boli

SaniProblemele de sani sunt legate de aspectul matern al fiintei, indiferent de sex.Sanii tari si durerosi sunt un indiciu de "duritate" fata de cei pe care-I iubim.

Credem ca iubirea noastra fata de ceilalti trebuie sa se manifeste printr-o atitudine de protectie dusa la extrem.

Astfel cautam sa-i dirijam, sa-i controlam nelasandu-le libertatea de a se exprima, de a se comporta in felul care le este propriu.

SOLUTIA: Sa intelegem ca prea multa "solicitudine materna" poate dauna relatiei noastre de iubire si sa invatam sa-i lasam pe ceilalti sa fie ei insisi, sa actioneze conform propriilor lor convingeri.

PieptProblemele de piept sunt in legatura cu relatiile de familie.

O prea mare nevoie de afectiune si de tandrete neimplinita poate duce la aparitia unor tulburari in aceasta zona.

Desi resimtim o imensa nevoie de a darui, ne abtinem, pentru ca ne temem ca altii ar putea profita, facandu-ne sa suferim.

SOLUTIA: Sa fim mai increzatori. Sa intelegem ca numai daruind tandrete si afectiune putem primi inapoi dovezile de iubire care sa ne implineasca sufleteste.

PlamaniDaca nu ne credem indreptatiti sa ne traim viata din plin, daca ne indoim ca avem dreptul de a ne

bucura, daca nu gasim interes in activitatile noastre, atunci putem avea probleme cu plamanii.Nemultumirile noastre permanente ne creeaza o existenta terna, lipsita de sens, de bucurie.

Am uitat sa "aspiram" viata si ne este frica sa traim cu adevarat, sa fim fericiti.

SOLUTIA: Sa intelegem ca noua insine ne revine sarcina de a crea bucurie in existenta noastra, in loc sa asteptam ca ea sa ne vina de la altii.

In loc sa asteptam ca altii sa ne faca fericiti, ar trebui mai degraba sa intelegem ca fericirea este o stare de armonie interioara, pe care avem datoria sa o cultivam noi insine.

BOLI SI TULBURARI SPECIFICE ZONEI

AnginaAceasta insuficienta a debitului sanguin al inimii ne indica faptul ca punem prea mult "la inima" ceea

ce facem si traim in viata curenta fara sa ne bucuram cu adevarat de activitatea noastra.Inima protesteaza astfel impotriva lipsei de viata, de placere in existenta noastra.

MESAJUL CORPULUI: Ia lucrurile cu o doza de umor, nu mai lua viata in tragic, nu mai dramatiza atata!Bucura-te ca existi, ca ai posibilitatea sa experimentezi acest minunat cadou care este viata!

PalpitatiiPalpitatiile sunt un semnal pe care inima ni-l da ca este pur si simplu neglijata.

Ea incearca sa ne atraga atentia, facandu-ne sa-i intelegem importanta si faptul ca trebuie sa ne

Page 58: Cauze Spirituale Boli

ocupam de ea.

MESAJUL CORPULUI: Iubeste-te! Pune accentul pe dragoste, bucurie si viata in loc de a te neglija,

critica, culpabiliza! 3. ZONA BAZEIEste regiunea dintre fese si talpi. Ea cuprinde, de asemenea, cele patru mici vertebre ale coccisului.

Este zona care face legatura cu Pamantul, de la care primim hrana si pe care ne sprijinim la propriu si la figurat.

Persoanele care au probleme in aceasta zona sunt cele care resimt sentimente de frica, de neliniste, legate de viata materiala, de existenta fizica.

Lipsite de credinta, ele se simt izolate, abandonate intr-un univers ostil si au sentimentul ca sunt singure in fata greutatilor vietii.

Devin adesea foarte dependente de alte persoane sau chiar de anumite lucruri, de care isi imagineaza ca depinde fericirea si armonia lor sufleteasca.

Frica lor exprima lipsa de incredere in propriile forte, nesiguranta in fata drumului pe care il au de parcurs in viata.

In general astfel de persoane nu au un scop bine definit in viata sau, in cazul in care il au, le este frica sa treaca la realizarea lui,

asteptand ca toate imprejurarile sa le fie propice.Ele au nevoie de lucruri exterioare, fiinte sau obiecte, care sa le aduca securitatea de care duc lipsa.

Adesea lasa impresia ca sunt in lupta cu o persoana din anturajul lor, pe care o percep ca pe o amenintare, sau ca se opun unor conditii ostile din mediul lor de existenta.

MESAJUL pe care il trimite corpul este acela de a deveni constienti de propriile frici si de a restabili contactul cu puterea noastra interioara.

REGIUNI SI ORGANE SPECIFICE ZONEI

Gamba picioruluiProblemele in aceasta regiune indica teama de a merge inainte, frica de viitor, incertitudinea.

SOLUTIA: Intrucat situatia prezenta indica un blocaj, faptul ca batem pasul pe loc nu este deloc benefic. Va trebui deci sa actionam, sa avansam in viata cu mai multa incredere si cu convingerea ca

mergem pe drumul cel bun.

Page 59: Cauze Spirituale Boli

TalpiProblemele de sanatate care afecteaza aceasta regiune sunt legate de frica de viitor precum si de

teama permanenta de a nu putea face fata propriilor responsabilitati.Este posibil ca dorinta de a ajunge cat mai repede la telul propus sa fie in contradictie cu capacitatea

noastra de a planifica etapele drumului.

SOLUTIA : Sa ne bucuram de viata si sa acceptam tot ceea ce ea ne asterne in cale.

CalcaiDaca manifestam dureri sau problemele legate de calcai inseamna ca ne simtim adesea neintelesi sau

ca traim o stare de incertitudine cu privire la o situatie viitoare.

SOLUTIA: Sa incercam sa comunicam, sa verificam intotdeauna care este mesajul pe care ceilalti vor sa ni-l transmita, inainte de a ne simti neintelesi. Vom avea surpriza de a constata ca totul se petrece in

lumea gandurilor noastre si ca de fapt nici nu avem atat de mare nevoie de a fi intelesi pentru a avansa in viata.

BOLI SI TULBURARI SPECIFICE ZONEI

CelulitaProblemele de celulita pe coapse denota resentimente legate de perioada tineretii. Anumite lucruri si

evenimente care ne-au afectat copilaria ne impiedica sa abordam viata in mod creativ.

MESAJUL CORPULUI: Nu te mai agata de traumatismele trecutului si paseste cu dezinvoltura pe calea viitorului!

VariceVaricele la picioare ne arata ca ne gasim intr-un loc unde facem ceea ce nu ne place.

Sangele reprezinta energia vietii, bucuria. Cand venele pierd capacitatea de a transporta sangele in picioare, inseamna ca traversam o perioada de pierdere a vitalitatii, de lipsa de pofta de viata.

MESAJUL CORPULUI: Traiesti prea mult cu ideea ca " n-ai de ales " si ca" trebuie sa faci asta"! E foarte important sa iubesti ceea ce faci, ceea ce lucrezi. Daca nu iti place ceea ce faci ar fi mai bine sa-ti alegi o

activitate care te atrage cu adevarat.De asemenea fa loc mai mult in viata ta placerilor si bucuriilor.

Unghii incarnateSunt un semn de ingrijorare si culpabilitate datorate faptului ca nu prea stim in ce directie ar fi bine sa

mergem. Avem in fata mai multe alegeri si ezitam.

MESAJUL CORPULUI: Linisteste-te! Nu trebuie sa te lasi tulburat de faptul ca ai putea gresi! Viata insasi este o experienta si orice ai alege, daca o faci cu cugetul curat, este o oportunitate de a

experimenta si evolua.

Page 60: Cauze Spirituale Boli

4. ZONA ABDOMINALAAceasta zona cuprinde partea corpului care se intinde in spate de-a lungul celor cinci vertebre sacrale,

iar in fata porneste din partea de jos a pantecelui si urca pana la buric.Aici gasim rinichii, vezica, intestinele si organele genitale

Este o zona caracterizata de o puternica activitate energetica, care genereaza energia sexuala, energia creativitatii.

Este zona senzatiilor fizice, a placerilor carnale, pe care ni le procura sexul, bautura si mancarea.Persoanele care au probleme in aceasta zona sunt cele care in loc sa fie preocupate de a-si crea

propria viata sunt preocupate de a crea viata altor persoane.Ele se tem ca nu au suficienta putere si ca ceilalti ar putea sa-si impuna puterea asupra lor sau se lasa

pur si simplu in puterea altora.Traiesc cu sentimentul unei neputinte totale in fata unei persoane sau a unei situatii. Acest mod de a fi

genereaza o stare de angoasa care afecteaza armonia acestei zone.Mai intalnim frecvent probleme in aceasta zona la persoanele preocupate indeosebi in a-si procura

senzatii venind din exterior.De asemenea cei care se culpabilizeaza sub aspect sexual au la randul lor probleme in aceasta regiune

a corpului.Cu cat o persoana este atrasa mai mult de placerea simturilor cu atat ea se indeparteaza mai mult de adevaratul tel al vietii, care consta in trezirea constiintei, in cultivarea calitatilor spirituale, a iubirii, a

slujirii divinitatii.Simturile servesc la perceperea prezentei naturii divine si nu neaparat la satisfacerea egoista a

dorintelor si poftelor fizice.

REGIUNI SI ORGANE SPECIFICE ZONEI

Organe genitaleProblemele legate de organele genitale indica adeseori o culpabilizare de natura sexuala.

Transformarile brutale care au loc in societatile moderne in momentul actual, relatiile de tip concurential care pun accentul pe exacerbarea individualismului, induc si in domeniul vietii sexuale o

schimbare de comportament.Tendinta de a privi sexul ca pe o gratificatie personala, ca pe un mijloc de satisfacere egoista a

placerilor, de dominare sau de castig, de a ne face placuti sau doriti, duce la separarea actului sexual de sentimentul de dragoste care firesc ar trebui sa-i fie asociat.

Page 61: Cauze Spirituale Boli

A face sex devine o "afacere" personala si nu expresia fizica a daruirii si implinirii sufletesti intr-o relatie de iubire reciproca.

Pentru ca, in ciuda dezinvolturii afisate, in adancul fiintei noastre stim ca nu acesta este rostul fundamental al actului sexual, conflictul dintre nevoia profunda de iubire veritabila si superficialitatea

"exercitiilor" sexuale practicate naste in noi culpabilizari care afecteaza functionarea armonioasa a organelor genitale.

O alta cauza a disfunctiilor intalnite in aceasta zona ar fi neacceptarea identitatii noastre sexuale. Nu rare sunt cazurile cand intalnim barbati care ar fi dorit sa fie femei si invers, femei care, desi au toate

atributele fizice ale feminitatii, psihologic sunt niste "barbati ratati".Aceasta dorinta inconstienta de a fi de sex diferit poate veni dintr-o educatie defectuoasa sau din

atitudinea parintilor din perioada fetala care si-ar fi dorit un copil de sex opus.

SOLUTIA: O introspectie fara prejudecati ne poate ajuta sa facem ordine in lumea valorilor noastre personale veritabile.

Intelegerea si practicarea actului sexual ca expresie a iubirii adevarate,acceptarea sexualitatii noastre ca expresie a naturii noastre profunde, sunt cai care ne pot ajuta sa depasim tulburarile care apar in

functionarea organelor genitale.

Ovare si uterProblemele care afecteaza aceste organe sunt specifice femeilor care nu-si folosesc creativitatea la

adevaratul potential.Ele nu sunt pe deplin constiente de puterea pe care o au pentru a putea actiona eficient in beneficiul

propriei existente.

SOLUTIA: Restabilirea contactului cu puterea de a crea.

BOLI SI TULBURARI SPECIFICE ZONEI

Dureri de panteceExprima frica, mai ales frica de a pierde ceva sau pe cineva.

MESAJUL CORPULUI: Cel mai bun mijloc de a invinge frica este credinta.Lucreaza cu tine insuti in sensul acceptarii vietii sub toate aspectele sale!

Viata inseamna schimbare, transformare. A accepta fara rezerve viata inseamna a accepta tot ceea ce ni se poate intampla fara teama, dand evenimentelor o semnificatie mai inalta, spirituala.

Gaze intestinaleSunt expresia fricii.

O frica, de multe ori inconstienta, face ca atunci cand mancam sa "inghitim" aer, ceea ce genereaza gaze intestinale.

MESAJUL CORPULUI: Frica este cel mai mare dusman al evolutiei spirituale. Ea masoara distanta care ne separa de divinitate. Invata sa intampini toate evenimentele vietii cu o atitudine pozitiva, fara sa le "judeci", fiind constient ca tot ceea ce ti se intampla este ceea ce singur ai creat sau ai atras in viata ta

in scopul de a evolua!Fiecare situatie noua este un prilej de a invata, de a-ti largi campul de perceptie al constiintei.

Page 62: Cauze Spirituale Boli

Herpes vaginalHerpesul vaginal denota o culpabilizare sexuala.

El exprima tendinta inconstienta de a se autopedepsi sau de a suporta o pedeapsa.Persoanele care sufera traiesc un sentiment de rusine si cred ca Dumnezeu le va pedepsi. Urmarea

este un refuz momentan de a trai in armonie cu propria sexualitate, o "respingere" a acceptarii acestei parti a corpului.

MESAJUL CORPULUI: Inceteaza de a te mai "pedepsi" pentru presupuse greseli cu conotatie sexuala! Accepta-te asa cum esti si fa-te acceptat de ceilalti in egala masura!

Iubeste-te si respecta-te, fara rezerve, caci Dumnezeu te iubeste neconditionat!]

LeucoreeAceasta maladie vaginala se intalneste la femeile care cred ca nu au destula putere asupra barbatilor.

De asemenea ea mai poate fi expresia maniei fata de propriul partener.

MESAJUL CORPULUI: Cultiva dragostea si acceptarea!Regaseste-ti pacea si increderea in tine insati! A ierta inseamna a accepta neconditionat tot ceea ce

viata iti ofera.

Tulburari de menstruatieSunt o consecinta a respingerii propriei feminitati.

Refuzul femeii de a-si accepta feminitatea poate avea cauze din cele mai variate ca de pilda:- tendinta de a privi sexualitatea ca pe o expresie a unui instinct inferior, animalic, in acest caz sexul

fiind sinonim cu pacatul,asimilatnotiunii de rau, de murdar.

- dorinta inconstienta si regretul de nu se fi nascut barbat.- respingerea principiului feminin si exprimarea cu precadere a celui masculin din dorinta de a epata.

- refuzul de a-si exprima si trai sexualitatea din frica sau falsa vina.

MESAJUL CORPULUI: Toate aceste probleme legate de sexualitate exprima frica, culpabilizarea, proasta intelegere a propriei naturi si a rolului sexului in viata noastra.

Trebuie sa intelegi ca nimic din ceea ce este natural nu poate fi nici rusinos, nici murdar sau vinovat!Tot ceea ce se petrece in propriul tau corp, dorintele tale sexuale, feminitatea ta sunt fenomene

absolut naturale si normale.Accepta-te fara rezerve si exprima, in acelasi timp, propria-ti sexualitate si feminitate cu naturalete si

firesc!

VaginitaEste expresia folosirii sexului in scopuri egoiste.

Femeile care au dorinta (de cele mai multe ori refulata, inconstienta) de a-si pedepsi partenerul "recurg" la aceasta modalitate de exprimare.

Folosirea sexului ca element punitiv, ca "mijloc" de negociere sau ca pe un "instrument" de exercitare a puterii, vine in totala contradictie cu expresia iubirii care trebuie sa stea la baza actului sexual.

Boala este astfel "o scuza" care permite femeii sa evite actul sexual, sa evite implicarea intr-o relatie intima pe care inconstient o refuza.

MESAJUL CORPULUI: Mesajul este inclus in problematica intalnita la capitolul organe genitale cu

Page 63: Cauze Spirituale Boli

sublinierea ca frustrarea femeii care sufera este generatoare de conflict si alienare.Rezolvarea conflictului interior in spiritul acceptarii, iertarii si intelegerii, al exprimarii si trairii iubirii

adevarate, duce la disparitia acestei disfunctii.

cauzele tuturor bolilor …asa cum numai Lazarev stie sa le gaseasca…“Boli frecvente si atitudinea incorecta ce a cauzat declansarea bolilor

BOLI DE PICIOARE-GAMBE-GLEZNE | OASE | COAPSE-GENUNCHI-SOLD-BAZIN | SPATE | SCIATICA | VERTEBRE | APARAT REPRODUCATOR | APARAT URINAR | RINICHI | ULCER | INDIGESTIE, ACIDITATE |

INTESTINE | CANCER | DIABET | FICAT | ICTER | INIMA | SANGE | HIPER-HIPOTENSIUNE | ANEMIE | COLESTEROL | SPLINA | APARAT RESPIRATOR | TBC | SISTEM NERVOS | PIELE | PSORIAZIS | ALERGII |

ANOREXIE | AUTISM | TABAGISM | ALCOOLISM | ANGINA | ARTRITA | COMA | CONJUNCTIVITA | CONSTIPATIE | DIAREE | HEMOROIZI | HERPES | INSOMNII | GREATA | PROSTATA | RETENTIE DE APA | REUMATISM | GUTURAI | TIROIDA | MIOPIE | ZONA ZOSTER | INALTIME | DINTI | GAT | CAP | URECHI

Probleme ale picioarelor: refuzul de a evolua sau teama de a stagna in viata.Probleme ale gambelor: folosirea incorecta a personalitatii

Probleme ale gleznelor: folosirea incorecta a capacitatii de a lua noi directii sau teama de schimbareProbleme ale oaselor de pe partea stanga a corpului: greseli legate de atitudini fata de mama, iubita,

sotie, sora.Probleme ale oaselor de pe partea dreapta a corpului: greseli legate de atitudini fata de tata, sot,

frate, iubit.Probleme ale femurului: nu v-ati ascultat fiinta interioara, vocea sufletului. Fractura/fisura la partea de sus a femurului: folosirea incorecta a creativitatii, nevoia de a va integra mai mult legilor spirituale,

in perspectiva autoperfectionarii. Fractura/fisura a femurului in apropierea genunchiului: incapacitatea sufletului de a comunica cu personalitatea.

Probleme ale tibiei: pentru o femeie: folosirea incorecta a laturii sale masculine inconstiente; pentru un barbat: folosirea incorecta a laturii sale feminine inconstiente.

Probleme ale coapselor: folosirea incorecta a legaturii dintre suflet si personalitate.Probleme ale genunchilor: indepartare de scopul dv. in aceasta viata, refuzul de a evolua, intreruperea

legaturii dintre suflet si personalitate.Probleme ale soldurilor: utilizarea incorecta a liberului arbitru, incapacitatea de a va gasi calea in

plan material, lipsa unui scop in viata.Probleme ale bazinului: refuzul procreerii si creatiei in general, utilizarea incorecta a energiilor

sexuale si a creativitatii.Probleme ale spatelui: partea de jos: teama de viitor, lipsa de sustinere financiara; partea de mijloc:

dificultati de detasare fata de trecut, sentimente profunde de culpabilitate (spre stanga: fata de o femeie – spre dreapta: fata de un barbat); partea de sus: nu sunteti inteles de anturaj, lipsa de sustinere afectiva,

impresia unor responsabilitati prea grele pentru acel moment.Sciatica: teama de viitor si de probleme banesti, lipsa de sustinere din partea celor din jur.

Probleme ale coloanei vertebrale:- zona lombara si dorsala (vertebrele L1-L5 si D11, D12): utilizarea incorecta a energiei fizice: L3,L4,L5 –

utilizare defectuoasa a respiratiei; L1,L2,D12 – utilizarea defectuoasa a musculaturii; d11 – utilizarea defectuoasa a sistemului digestiv.

- zona dorsala: D7-D10: incapacitatea de a iubi sau folosirea incorecta a iubirii; D4-D6: incapacitatea de a exprima bucuria, umorul, rasul, exaltarea (sobrietate excesiva, lipsa simtului umorului, lipsa

zambetului de pe figura, fata si suflet mohorat etc); D1-D3: incapacitatea de a va depasi limitele terestre prin credinta si incredere in univers;

Page 64: Cauze Spirituale Boli

- zona cervicala: C1: incapacitatea de a va conecta la propriul suflet; C2: incapacitatea de a va deschide sufletul; C3: incapacitatea de a percepe adevarul spiritual; C4: incapacitatea de a cunoaste insticntiv esenta lucrurilor si fiintelor; C5: incapacitate de detasare pentru o analiza mai buna a situatiei; C6:

utilizarea incorecta a logicii si ratiunii; C7: lipsa devotiunii, incapacitatea de a va lasa patruns de emotia sau energia divina, insensibilitate in fata religiei.

Probleme de reproducere: utilizarea incorecta a sexualitatii sau a creativitatii, sentiment de culpabilitate sexuala.

Probleme ale ovarelor sau testiculelor: refuzul propriei feminitati, respectiv masculinitati.Infectie urinara: manie fata de partenerul sexual.

Tulburari renale: incapacitatea de a exterioriza ceea ce simtiti, incapacitatea de a va exprima talentele, capacitatile, dorintele, sentimente reprimate sau refulate.

Ulcer: resentimente, aversiuni, neliniste exagerata.Indigestie, hiperaciditate, gaze: resentimente, manie refulata.

Probleme ale intestinelor: incapacitatea de a asimila experientele vietii, refuzul de a intelege unele lectii de viata la nivel evolutiv.

Cancer: soc emotional puternic cu cateva luni sau cativa ani inaintea declansarii bolii, cu incapacitatea de a exprima emotiile la acea data, individul nu si-a asimilat nici macar jumatate din lectiile karmice ce

i-au fost propuse de viata, refuzand astfel evolutia.Diabet declarat in copilarie sau tinerete: se datoreaza unei vieti anterioare in care individul nu si-a

refuzat nimic: excese sexuale, pasionale sau violente si toate formele negative ale expresiei de sine.Diabet declarat la maturitate sau batranete: probleme relationale in legatura cu partenerul de viata.

Probleme ale ficatului: incapacitatea de a scapa de emotii negative, manie indreptata impotriva propriei persoane, disimulata intr-o manie pentru altcineva, rezultat al unui conflict intre suflet si

mental.Ficat slab din nastere: dezacord intre suflet si mental provenind dintr-o alta viata, dezechilibru psihic.

Icter: individul sufera un prejudiciu pe care nu stie sa-l indrepteProbleme cardiace: incapacitatea de a exprima deschis sentimentele

Slabiciuni cardiace congenitale: incapacitatea de a exprima deschis sentimentele, avandu-si originea intr-o alta existenta.

Ritm cardiac neregulat: inconstanta in manifestarea naturii sentimentaleAtac cardiac: incaacitatea de a transmite suficient energia iubirii, necesitatea de a manifesta iubirii in

toate relatiile existenteProbleme ale sangelui: folosirea incorecta a energiei si sentimentelor; necesitatea abordarii unui regim

vegetarianHipertensiune: lipsa de compasiune, iubire foarte limitata, necesitatea de a exprima iubire pentru tot

ceea ce intalneste.Hipotensiune: iubire limitata, prin atitudini negative, fara a crede in iubire

Anemie: refuzul de a-si utiliza talentele in serviciul aproapelui sau, incapacitatea de a fi de ajutor celor din jur

Colesterol crescut: rigiditate sporita, duritatea, crearea unei carapace protectoare, necesitatea de a deveni mai deschis, lasand frau liber emotiilor,

Probleme ale splinei: incapacitatea exprimarii iubirii sau obsesii, necesitatea purificarii prin eliminarea sentimentelor negative

Probleme respiratorii: refuzul de a exista, de a lasa viata sa intre in corp, utilizarea necorespunzatoare a energiei intr-o existenta anterioara

Tuberculoza: atentie exagerata pentru valorile materiale intr-o viata anterioaraBoli nervoase: utilizare defectuoasa a calitatilor intelectuale, gandire negativa, rigiditate sporita a

Page 65: Cauze Spirituale Boli

mentalului, necesitatea invatarii tolerantei si deschiderii spiritualeProbleme ale pielii: teama de a se exprima total, de a fi el insusi, de a se deschide complet

Psoriazis sau alte boli de piele: lipsa de iubire pentru sine, respingere a tot ceea ce viata ii ofera; o cauza ar fi cruzimea fata de animale intr-o viata anterioara, ceea ce il face acum fie sa ii fie teama de

aceste animale, fie sa le adoreAlergii: utilizare defectuoasa a unei energii particulare sau rezultatul unei experiente traumatizante in

aceasta viata sau intr-o existenta anterioaraAnorexie: lacomie, urmata de obezitate si de moarte precoce intr-o viata anterioara

Autism: refuzul societatii, ducand o viata marginala intr-o existenta anterioara; acum solutia sta in iubirea pe care apropiatii sai trebuie sa i-o daruiasca.

Tabagism: necesitatea detasarii fata de mama sau de tata, provenind dintr-o problema de intarcare.Alcoolism: probleme cu tatal; trebuie cultivata detasarea fata de tata.

Angina: teama de a se exprima sau de a cere ceva parintilor sau parteneruluiArtrita: spirit excesiv de critic si rigid

Coma: fuga fata de cineva sau cevaConjunctivita: manie neexprimata, frustrare

Constipatie: atasament, posesivitate, refuzul de a se debarasa de vechile scheme devenite inutileDiaree: teama, refuzul de a slabi incordarea

Hemoroizi: teama de a slabi incordarea, incapacitatea de a se relaxaHerpes: culpabilitate sexuala

Insomnii: sentiment de culpabilitateRau in mijloacele de transport: teama de a pierde controlul

Rau de mare: teama de moarteGreata, varsaturi: respingerea unei idei, a unei peroane sau a unei experiente

Greata pentru o femeie insarcinata: nu a dorit cu adevarat acest copilProbleme ale prostatei: culpabilitate sexuala, teama de a imbatrani

Retentie de apa: refuzul de a slabi incordarea, incapacitatea de a se relaxaReumatism: resentimente, slabirea iubirii fata de aproapele sau, rigiditate, asprime

Guturai: perioada de confuzie sau in urma unei temeri sau culpabilitatiTiroida: incapacitatea de a se exprima asa cum doreste, necesitatea de a invata umilinta

Miopia: teama de viitor; intr-o viata anterioara nu a dorit sa vada si nici sa-i ajute pe semenii sai; adesea parintii inspira teama copiilor, ceea ce declanseaza miopia

Zona Zoster: teama de viitor, gandire negativaInaltime mica: intr-o viata anterioara individul a avut tendinta de a se limita in mai multe domenii,

utilizare necorespunzatoare a fortei fizice (violenta) intr-o existenta anterioaraProbleme ale dintilor: dificultatea de a lua decizii

Probleme ale gatului: teama de a intreba si de a se exprima, blocaj al creativitatiiDurere de cap: rezistenta la curentul vietii sau la scopul incarnarii sale, teama de schimbare,

autocritica, autodenigrare, lipsa de iubire sau respect de sineCeafa intepenita: refuzul de a se schimba, teama de nou

Probleme ale urechilor: refuzul de a intelege ceva sau pe cineva.”

Mai multe date puteţi găsi în “ Astrologia in noua era” (Dan Ciuperca)

Page 66: Cauze Spirituale Boli

Durerea – sistemul perfect de avertizare

Orice durere a sufletului trebuie să fie privită ca un semnal de alarmă tot aşa cum orice durere a corpului ne arată că ceva nu este în regulă cu trupul nostru. Atunci cînd suferim, mă refer la

suferinţele de ordin sufletesc, trebuie să eliminăm nu numai durerea, ci şi cauzele care au provocat-o. Durerea în sine este doar un sistem de avertizare. Nu durerea este inamicul! Nu trebuie să facem din

ea ţinta principală a preocupărilor noastre. Ea ne anunţă doar că ceva nu este în regulă cu sufletul nostru şi mai ales cu mintea noastră. Nu durerea este adevărata problemă! Nu asupra ei trebuie să ne

focalizăm atunci cînd suferim, ci asupra restabilirii armoniei şi sănătăţii sufletului prin „repararea” sau dezvoltarea minţii.

Rareori ne gîndim să cercetăm cauzele mai adînci ale suferinţei. E ca şi cum dacă ne-am înţepat într-un cui ruginit bandajăm rana fără să o dezinfectăm sau chiar fără să scoatem cuiul. Aceasta duce la septicemie şi moarte sigură. Modul în care îngrijim o afecţiune fizică trebuie să fie adoptat şi în

privinţa afecţiunilor sufleteşti. Dacă te doare un dinte nu dai vina pe durere, ci pe o anumită dereglare a integrităţii şi sănătăţii dintelui. Chiar dacă iei un algocalmin pentru a ameliora durerea, cauţi în acelaşi timp să ajungi la dentist pentru a rezolva adevărata cauză a problemei. Similar trebuie să

procedăm în privinţa tuturor durerilor sufleteşti. Ori de cîte ori suferim problema este în primul rînd în structura minţii noastre. Ceva nu mai este sau nici nu a fost vreodată în regulă cu o anumită parte a minţii. Eforturile noastre trebuie să fie orientate în direcţia însănătoşirii sau dezvoltării acelei părţi a minţii din cauza căreia am ajuns să suferim. Aceasta este adevărata cauză a suferinţei şi acesta este modul cel mai înţelept de a acţiona. Rareori cineva se gîndeşte că are vreo problemă cu integritatea minţii sale atunci cînd cineva sau ceva îl face să sufere. Ne dăm seama de acest lucru abia mai tîrziu

după ce ne mai liniştim. Abia atunci spunem că a fost o prostie să suferim sau că am suferit din prostie.

Un om adevărat învaţă din propria sa experienţă şi de la un moment dat încolo ştie că, dacă a ajuns să sufere înseamnă că ceva nu funcţionează cum trebuie în mintea sa. În general vorbind, un om suportă

să-l faci în fel şi chip, însă foarte greu acceptă să-i spui că nu-i prea deştept, mai ales atunci cînd suferă. Acceptându-şi limitările va şti cum să îndrepte lucrurile. Dacă el consideră că durerea pe care o

resimte se datorează numai şi numai unor cauze exterioare nu va avea şansa să se transforme, să se îmbunătăţească şi totodată să se protejeze împotriva durerilor viitoare.

Afirmaţii vindecătoare: “-Voi primi întotdeauna toate lucrurile de care voi avea nevoie dacă mă voi deschide plin de încredere în faţa universului.

-Observ şi folosesc chiar acum ocaziile de a schimba lumea, acţionând astfel pentru un viitor mai bun.-Particip la marea varietate a lumii înconjurătoare plin de bucurie şi de curiozitate.

-Îmi folosesc talentele pentru a plăcea şi pentru a-mi îmbogăţi semenii.-Mi-au fost date aceste capacităţi pentru a răspândi iubirea în lumea în care trăiesc.

-Lumea are grijă de mine, iar eu am grijă de lumea în care trăiesc.

Page 67: Cauze Spirituale Boli

-Înţeleg semnificaţia profundă a vieţii mele şi urmăresc să o îndeplinesc, pentru a îmbogăţi astfel lumea în care trăiesc şi pe mine.”

S-a dovedit științific! Rugăciunea VINDECĂ

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au

descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin.

“O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare

Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. “Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a

conştiinţei.”

Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut – a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat

un fenomen neobişnuit – “stingerea” completă a cortexului cerebral.

Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte,

această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al

rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută “trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o

importanţă vitală pentru orice persoană.

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută

pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie

Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba

în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.

Page 68: Cauze Spirituale Boli

Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor

era normală.

Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de

asemenea, proprietăţi vindecătoare.. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.

Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A.

Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de larobinet, ci şi în

râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă

rezultate mult inferioare. Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.

Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.

Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza

acestei puteri unice de a vindeca.

Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi. “Apa ‘distinge’ nivelul de credinţă al oamenilor.”, spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot

sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar

Page 69: Cauze Spirituale Boli

cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.

De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin

experinţă, de 2000 de ani, dar “mecanismul” , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.

Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de

alcoolism).

Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia

alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu proprietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist.

Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa

“Doisprezece Paşi de Transformare” (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra

neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.| frontpress