ROMÂNIAÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIESECŢIA I CIVILĂDecizia nr. 3618/2012Dosar nr. 10583/300/2004Şedinţa publică din 22 mai 2012Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele;Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1260 din 17 decembrie 2010, a respins apelul formulat de apelantul-pârât-reclamant C.G., în contradictoriu cu intimata-reclamantă K.L., intimaţii-pârâţi A.D. şi F.M., intervenienţii C.V., E.L. şi E.G.Pentru a hotărî, Tribunalul Bucureşti, a reţinut următoarele:Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 02 iulie 1949, numitul C.B. a dobândit dreptul de proprietate indiviză asupra imobilului situat în Bucureşti, strada O., sector 2, pe care erau situate o construcţie compusă din două camere şi o sală şi două magazii din scânduri, acest imobil fiind deţinut în indiviziune cu numita S.L., care, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din anul 1955 a înstrăinat şi cota sa parte de 1/2 din dreptul de proprietate asupra aceluiaş imobil către numiţii C.B. şi S.De pe urma numitei C.S., decedată la data de 18 octombrie 1963 au rămas ca moştenitori C.B., în calitate de soţ supravieţuitor, precum şi pârâtul-reclamant C.G. şi pârâţii E.L. şi C.V., ca descendenţi, potrivit certificatului de moştenitor din 20 februarie 1984. Astfel C.B. a dobândit cota de ½ din bunuri cu titlu de aport la dobândirea proprietăţii codevălmaşe şi cota de ¼ cu titlu de cotă succesorală, în calitate de moştenitor al soţiei sale, dobândind astfel o cotă totală de 5/8 din acest bun. Ceilalţi moştenitori C.G., E.L. şi C.V., în calitate de fii au dobândit cota de ¾ din restul cotei de 3/8, respectiv o cotă totală de 9/32 pentru toţi coindivizarii, respectiv o cotă de 3/32 pentru fiecare coindivizar.Moştenitorii defunctului C.B., decedat la data de 27 octombrie 1983, conform aceluiaşi certificat de moştenitor, sunt C.A., în calitate de soţie supravieţuitoare, precum şi pârâtul reclamant C.G. şi pârâţii E.L. şi C.V., ca descendenţi.Prin urmare, instanţa a reţinut că, dat fiind faptul că numita C.A. era căsătorită cu C.B. la data decesului acestuia, conform devoluţiunii legale a succesiunii, îi revine o cotă de ¼ din masa succesorală de pe urma soţului defunct.Astfel, tribunalul a reţinut că aceasta nu este moştenitoare directe a mamei apelantului C.S., dar având în vedere că aceasta a decedat anterior soţului său C.B., acesta a dobândit cu titlu de moştenire legală şi o cotă de ¼ din masa succesorală de ½ deţinută de C.S. şi prin retransmitere, C.A., a dobândit în calitate de soţie supravieţuitoare a lui C.B. o parte din aceste drepturi cu titlu de moştenire legală.Prin urmare, C.A. a dobândit o cotă de ¼ din cota de 5/8 din acest bun pe care o deţinea C.B., rezultând o cotă de 5/32 din masa succesorală. Celelalte cote de 3/4 după scăderea cotei de 5/32 din 5/8, le-au revenit numiţilor C.G., E.L. şi C.V., în calitate de fii.

Astfel, instanţa a reţinut că în total fiii au dobândit o cotă de 9/32 fiecare din bunul aflat în indiviziune, ca urmare a deschiderii ambelor succesiuni, iar C.A. a dobândit o cotă de 5/32.Ca succesori de pe urma numitei C.A., au rămas, în conformitate cu menţiunile certificatului de moştenitor din 16 noiembrie 2000, pârâta F.M. şi numita A.P., al cărei unic succesor este, potrivit certificatului de moştenitor din 15 martie 2005, pârâtul A.D. şi prin urmare aceştia au dobândit în indiviziune cota de 5/32 deţinută de autoarea lor, respectiv fiecare câte o cotă de 5/64 din masa succesorală.Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 09 noiembrie 2000, reclamanta dobândeşte de la pârâtul C.V., cota indiviză de 9/32 din dreptul de proprietate asupra imobilului, iar prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 20 mai 2004, de la pârâta E.L., cota indiviză de 9/32 din dreptul de proprietate asupra aceluiaşi imobil, aceştia deţinând cotele respective prin transmisiune mortis causa de la autorii lor, astfel cum s-a arătat mai sus.Prin urmare, tribunalul a apreciat ca neîntemeiat acest motiv de apel.În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, respectiv faptul că instanţa a atribuit în exclusivitate imobilul reclamantei K.L., tribunalul a reţinut că acest motiv nu este întemeiat.Astfel, din analiza dosarului a reieşit că s-a dispus sistarea stării de indiviziune dintre reclamantă şi pârâtul reclamant şi pârâţi şi, văzând criteriile stabilite de art. 6739 C. proc. civ. privitoare la formarea loturilor, cota-parte majoritară a reclamantei pârâte din dreptul de proprietate asupra bunului imobil, natura acestuia, împrejurarea că reclamanta pârâtă şi E.L., conform depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar, a făcut curăţenie la imobil şi a achitat taxele şi impozitele aferente pentru ultima perioadă, a admis cererea principală şi a dispus atribuirea către reclamanta pârâtă a imobilului supus partajării.Pentru egalizarea loturilor, a obligat reclamanta pârâtă, în conformitate cu concluziile rapoartelor de expertiză tehnică specialitatea construcţii civile şi terenuri pentru construcţii, evaluare proprietăţi imobiliare, la plata către pârâţii A.D. şi F.M. a echivalentului în lei la data plăţii al sumei de 6.135 euro pentru fiecare şi către pârâtul reclamant C.G. a echivalentului în lei al sumei de 22.088 euro, cu titlu de sultă pentru atribuirea imobilului.Tribunalul a reţinut că la atribuirea imobilului în natură, instanţa a avut în vedere cotele cuvenite părţilor, astfel reclamanta având o cotă de 18/32 şi având şi acordul pârâţilor asupra cotei de 5/32 faţă de cota de 9/32 a lui C.G., criteriile enumerate de art. 6739 C. proc. civ., depoziţiile martorilor cu privire la folosinţa imobilului, constatările şi concluziile celor doua rapoarte de expertiza efectuate în cauză.Astfel din raportul de expertiză întocmit de expertul B.I., expert topo. reiese că datorită figurii geometrice neregulate a terenului şi cu deschiderea mică, acesta nu poate fi lotizat în două loturi, pârâtul-reclamant având nevoie de o servitute de trecere care nu se poate crea datorită lăţimii terenului şi prin urmare nu este comod partajabil în natură.Prin urmare, tribunalul a reţinut că instanţa a atribuit reclamantei imobilul având în vedere că aceste nu este comod partajabil în natură, are o cotă de 18/32 şi acordul

celorlalte părţi cu privire la cota de 5/32, a folosit împreună cu mama sa acest imobil şi a plătit taxele şi impozitele, astfel că nici acest motiv nu poate fi reţinut de către instanţă.În ceea ce priveşte motivul de apel privind subevaluarea imobilului, tribunalul a reţinut că potrivit disp. art. 212 alin. (2) C. proc. civ. obiecţiunile la raportul de expertiză pot fi formulate la următorul termen de judecată după depunerea lucrării.Tribunalul a reţinut că apelantul nu a formulat obiecţiuni în termen în raport cu niciunul dintre cele două rapoarte de expertiză, iar în faţa instanţei de apel nu a solicitat administrarea unui astfel de mijloc de probă, astfel încât tribunalul apreciază că nici acest motiv de apel nu este întemeiat.În ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii reconvenţionale formulată de pârâtul reclamant C.G., tribunalul reţine că în mod temeinic instanţa a respins această cerere ca neîntemeiată, reţinând că niciuna dintre afirmaţiile acestuia nu sunt susţinute de probatoriul administrat în cauză.Astfel, în cea ce priveşte capetele de cerere prin care s-a solicitat restituirea canapelei sustrase şi a sumei echivalent al celor 30.000 kg fier, obligarea pârâţilor E.L. şi C.V. la achitarea contravalorii bunurilor rămase de pe urma părinţilor săi, sustrase, la plata sumei de 300.000.000 ROL pentru spargerea lacătului de la garaj, obligarea pârâţilor la plata contravalorii şifonierului sustras din podul garajului în cuantum de 1.000 RON, a unei biblioteci „L."; în sumă de 20.000 RON, a unui butoi din plastic plin cu smoală de 50 kg, a 2 lacăte, restituirea contravalorii a 20 de căpriori de lemn în lungime de 3 m fiecare, 4 cm3 de scândură şi 4 suluri de carton, să construiască sala şi să racordeze imobilul la curent electric şi să monteze contorul, precum şi la construirea WC-ului cu 3 ziduri, uşă şi acoperiş, instanţa a reţinut că pârâtul reclamant nu a probat săvârşirea faptei ilicite de către reclamanta pârâtă şi pârâţii din prezenta cauză, astfel cum îi incumba sarcina probei conform art. 1169 C. civ.În ceea ce priveşte solicitarea de obligare a reclamantei pârâte să-i lase loc de trecere cu autoturismele înspre şi dinspre garaj, faţă de modalitatea de soluţionare a cererii principale, în sensul de atribuire în întregime a imobilului către reclamanta pârâtă, nu se mai justifica analizarea acestui capăt de cerere, apărând ca rămas fără obiect.Sub aspectul capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 09 noiembrie 2000 şi din 20 mai 2000, din considerentele cererii reconvenţionale rezultă că se invocă lipsa sa şi a celorlalţi moştenitori de la momentul încheierii contractelor, dar şi faptul că au fost eronat menţionate camerele - hol şi bucătărie, când, de fapt, trebuia să fie „sală şi cameră";, că magazia este trecută în locul garajului, iar din suprafaţa de 79, 50 m.p. trebuia scăzută suprafaţa camerei sale de 9 m.p.În mod corect, instanţa a reţinut că acestea nu pot fi reţinute ca determinând nulitatea absolută a actelor juridice în litigiu, întrucât nu afectează valabilitatea lor la momentul încheierii, mai ales din perspectiva faptului că prin contractele menţionate s-a transmis doar o cotă parte ideală dintr-un bun şi nu o parte din bunul imobil în materialitatea sa, astfel că instanţa reţine că dreptul asupra cotei părţi ideale este un drept de proprietate individual, absolut şi exclusiv al fiecărui

coindivizar, transmisibil inter vivos şi mortis causa, cumpărătorul substituindu-se în drepturile coindivizarului vânzător.Conform practicii şi doctrinei judiciare vânzarea cotei ideale din dreptul de proprietate, drept exclusiv al fiecărui coindivizar, nu reprezintă o operaţie speculativă, ce are o cauză ilicită şi deci nu este nulă absolut în baza art. 984 C. civ. Totodată, nici împrejurarea că apelantul nu a fost înştiinţat de încheierea contractelor nu constituie un motiv de nulitate întrucât părţile nu au dispus prin contractul încheiat decât de cota lor ideală, fără a se dispune şi cu privire la drepturile exclusive ale reclamantului.Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, a declarat recurs pârâtul C.G., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:Pârâtul C.G. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1260 din data de 17 decembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă.Din eroare, calea de atac a fost înaintată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.Soluţionarea prezentului recurs este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 pct. 3 C. proc. civ.Aşadar, faţă de cele reţinute, se va declina competenţa de soluţionare a recursului, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.PENTRU ACESTE MOTIVEÎN NUMELE LEGIIDECIDEDeclină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtul C.G. împotriva deciziei nr. 1260A din data de 17 decembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.Irevocabilă.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2012.

Detalii: http://legeaz.net/spete-civil-iccj-2012/decizia-3618-2012