Embed Size (px)
DESCRIPTION
Imperiul Otoman in Timpul Lui Abdul Hamid Al II
Citation preview
Imperiul Otoman in timpul lui Abdul Hamid al II-lea
‘’Momentul 1683’’ – asediul esuat al otomanilor asupra Vienei , a reprezentat un punct
de cotitura in istoria Europei dar mai ales in cea a Imperiului Otoman. Daca secolul XVIII va fi
unul incarcat de razboaie ruso-turce , soldate cu victorii si pierderi pentru fiecare parte , secolul
XIX ilustreaza sau este ilustrat prin fenomenul de emancipare al micilor state , este un secol in
care , mai mult decat oricand , lupta pentru independenta , pentru autonomie , ia forme tot mai
violente. Concomitent cu aceste lupte pentru independenta , pentru unificare nationala , avem de-
a face cu un efort intens si indelung din partea otomanilor si mai ales a conducatorilor acestora ,
de a mentine integritatea Imperiului lor , de a-i mentine statutul de mare putere; doreau ca , daca
nu era posibil sa includa cat mai multe teritorii din Europa in Casa Pacii , cel putin sa nu le
piarda pe cele deja cucerite sau stapanite sub diverse forme juridice.
In prima jumatate a secolului XIX , dupa atatea razboaie si incercari prin care trecuse
Imperiul , conducatorii sau au ajuns la concluzia ca salvarea acestuia se poate face numai prin
centralizare administrativa , modernizare a aparatului de stat , prin occidentalizarea societatii dar
si printr-o usoara laicizare a dreptului si a invatamantului. Acest set de solutii avea sa poarte
denumirea de tanzîmât (pluraul subastantivului arab ‘’tanzîm’’) care s-ar traduce prin ‘’miscare
de reforma inceputa cu hatiseriful de la Gulkhâne’’ (3 Noiembrie 1839) , in timpul domniei lui
Abdul Mecid; aceasta serie de reforme a fost conceputa si ca o revolutie de sus , de la
conducere , programul fiind continuat si sustinut de Sultanii Selim al III-lea , Mahmud al II-lea ,
Abdul Aziz , Murad al V-lea si mai ales Abdul-Hamid al II-lea.
Tanzimat-ele vor atinge apogeul , avand un efect pozitiv abia in timpul Sultanului Abdul
Hamid al II-lea. In timpul domniei acestuia , nu putem spune ca salvarea Imperiului era rezolvata
sau in prag de a se rezolva dar putem afirma fara sa gresim ca speranta de a evita o soarta tragica
era una mai fondata si pe buna dreptate – mai mare , decat a fost in domniile anterioare.
Succesorul si fratele lui Abdul-Hamid - Sultanul Murad al V-lea se identifica cu suveranul ideal
pentru implementarea Tanzimat-elor , dar din pacate se remarca printr-o nervozitate excesiva iar
dupa numai cateva luni de domnie , aceasta nervozitate , peste care se suprapune situatia
dramatica a Imperiului si practic neputinta de a schimba mare lucru , va duce la imbolnavirea sa.
In vara lui Iulie 1876 spiritele devin din ce in ce mai agitate , intrucat , incercand sa
profite de schimbarea sultanului care era inevitabila , sunt reluate miscarile de revolta in Bulgaria
, Bosnia si Hertegovina. Mai exact , pe 2 Iulie , dupa refuzul Sultanului de a accepta cererile lui
Milan I Obrenovici (printre care si numirea lui la conducerea Bosniei si alipirea Hertegovinei cu
Muntenegru) , se face declaratia oficiala de razboi. Desi otomanii obtin o victorie foarte
importanta la Alexinatz , la cateva saptamani dupa urcarea pe tron a lui Abdul Hamid al II-lea ,
ostilitatile sunt reluate.
La 31 august 1876 , ministrii vor recurge inca o data , la procedura de detronare , urmand ca pe 1
Septembrie sa fie inaugurata o domnie ce va dura peste 30 de ani. Odata ajuns sultan , Abdul-
Hamid al II-lea intoarce spatele liberalismului pentru a se orienta catre forme de guvernare cu
caracter puternic autocratic. Nascut in 1842 , la putin timp dupa urcarea pe tron a tatalui sau –
Abdul-Mecid; a obtinut de tanar o anumita independenta , avand legaturi cu diferite medii si
intrand in contact cu strainii; invata si putina franceza. Era descris ca un tanar timid , temator.
Pentru inceput , Sultanul trebuia sa faca fata problemelor provocate de actiunile nationaliste din
vara. Implicarea puterilor europene va ingreuna si mai mult situatia. Pe 31 Octombrie 1876 ,
Contele Ignatiev , ambasadorul Rusiei , se prezinta Sublimei Porti cu un ultimatum : daca
Imperiul Otoman nu semneaza in 48 de ore un armistitiu cu Serbia si Muntenegru , Rusia va
trage concluziile care se impun; in primele zile ale lunii Noiembrie trupele otomane incep sa fie
demobilizate. Nemultumirea marilor puteri numai datorita acestui gest de bunavointa aveau sa
duca la deschiderea pe 23 Decembrie 1876 la Istanbul a unei Conferinte , care va reuni sub
presedintia lui Saffet Pasa (Ministrul Afacerilor Externe) reprezentanti ai Rusiei , Angliei ,
Frantei , Austriei , Germaniei si Italiei1.
Constient de cererile ce urmau sa fie prezentate de catre marile puteri (autonomia Bosniei
si Hertegovinei , constituirea unei Bulgarii mari aflata sub influenta turceasca) , Midhat-Pasa
(Primul Ministru al lui Abdul Hamid al II-lea) recurge la o ultima modalitate de aparare a
Imperiului : promulgarea unei Constitutii; puterile europene au fost luate prin surprindere. Era
probabil ultimul lucru la care s-ar fi putut astepta. Aceasta constitutie reprezinta de fapt rezultatul
unui lung proces reformator , inceput cu hatiseriful de la Gulkhame (****); marele merit al
acestui act este acela ca lasa marile puteri fara prea multe motive de examinare a chestiunii
1 Robert Mantran , Istoria Imperiului Otoman , ….p.438
orientale. Statul otoman dispune , conform Constitutiei de o Camera a Notabililor (ai carei
membri sunt numiti pe viata de catre Sultan) , de o adunare formata din deputati alesi de
populatie , de un executiv similar ministerului european. Sultanul pastreaza o mare parte din
atributele traditionale (nu raspunde in fata nimanui de actele sale , numeste si demite ministri ,
convoaca si dizolva Parlamentul , promulga legile , comanda fortele armate , semneaza tratate ,
declarand razboi si pace). Deputatii sunt insarcinati cu votul legilor si al bugetului.
Mai mult decat atat , sunt reinnoite garantiile supusilor otomani : respectarea libertatilor
individuale , egalitatea in drepturi si datorii , liberul acces la toate functiile publice. Proclamarea
egalitatii supusilor otomani infirma din start orice posibilitate de acordare a unor privilegii
speciale pentru crestini.
Datorita numeroaselor confruntari militare si a revoltelor din Balcani , este sesizabil un
fenomen imigrationist; in 1878 se infiinteaza Comisia refugiatilor , sosirea acestora fiind una
profitabila pentru Imperiu deoarece a crescut ponderea populatiei musulmane (Imperiul nu mai
este atat de faramitat) , creste forta de munca. In privinta chestiunii evreiesti : acestia aveau
dreptul de a se instala oriunde in Imperiu , dar nu in Palestina; erau obligati sa se supuna legilor
statului si sa devina supusi otomani; totusi statul otoman esueaza in incercarea de a opri imigratia
evreiasca.
Imperiul este declarat intangibil in Constitutie , ceea ce elimina din start ipoteza cedarii
de teritorii Bosniei si Muntenegrului. Acelasi act elimina si posibilitatile instituirii unei instante
internationale care sa verifice aplicarea reformelor dar si a unor instante speciale pentru
nemusulmani. Desi in buna parte multumitoare pentru Sultan , specificatiile din Constitutie nu
convin marilor puteri , esecul conferintei atrage cu sine trimiterea in exil in luna Februarie a lui
Midhat-Pasa. Vadit deranjata de esecul Conferintei , Rusia initiaza demersurile unei confruntari
militare , dupa ce primeste garantia marilor puteri ca acestea vor trece cu vederea iscarea unui
conflict. Este implicata si Austro-Ungaria , cand , pe 15 Ianuarie , la Budapesta , Tarul
Alexandru al II-lea incheie un tratat cu Franz Joseph ce prevedea impartirea Blacanilor; curtile
europene erau puse la curent cu explicatiile actiunilor prezente si viitoare. O prima masura luata
de Sultan pe plan extern o reprezinta semnarea unui tratat de pace cu Serbia la 1 Martie 1877.
Pe data de 19 Aprilie 1877 Rusia declara razboi Imperiului Otoman , pretextul
reprezentandu-l refuzul Portii de a accepta protocolul de la Londra din 31 Martie. Rusia ataca pe
doua fronturi : in Vest prin Balcani , dorind sa ajunga la Constantinopol si sa ocupe Stramtorile
si prin Est , dorind ocuparea Anatoliei Orientale. Catre jumatatea lunii Iunie Rusia va fi ocupat
deja nordul Bulgariei si teritorii in Asia2. In cursul lunii Decembrie otomanii cedeaza in cateva
puncte (Plevna , Kars). Aceasta situatie din care rezulta un pas inapoi facut de musulmani , vor
profita cei din Serbia si Muntenegru , care deschid un nou front in Macedonia si la hotarele
Albaniei; inaintarea armatei ruse semana mai mult cu o plimbare , fiind usurata de interventia
statelor balcanice. Constient de incapacitatea de a rezolva prea mare lucru in cazul continuarii
razboiului si mai cu seama speriat de situatia si mai grava in care ar fi putut ajunge Imperiul , la
31 Ianuarie 1878 Sultanul semneaza un armistitiu la Edirne.
La 13 Februarie 1878 acesta convoaca o comisie parlamentara pentru a se consulta in
privinta raspunsului care urma a exprimat la oferta britanicilor de a trimite o flota in Marea
Marmara pentru apararea Istanbulului. Britanicii au facut aceasta oferta dat fiind interesul lor
pentru mentinerea integritatii statului turc.
Daca dupa trimiterea in exil a lui Midhat Pasa , in Februarie este dizolvat Parlamentul ,
Sultanul trebuie sa faca fata in vara lui 1878 unor revolte care aveau ca scop reinstaurarea la
domnie a lui Murad al V-lea; aceste incercari , desi esuate , ii sporesc lui Abdul Hamid al II-lea
neincrederea in liberali si francmasoni , determinandu-l sa adopte o atitudine care exprima clar
dorinta de impunere a autoritatii. Sultanul corecteaza intr-un mod si intr-un sens autoritar
proiectul de Constitutie al lui Midhat Pasa. Acest act marcheaza inceputul unei perioade de
autocratie. Constitutia nu va fi abrogata ci suspendata , ajungandu-se astfel in situatia unui
‘’absolutism constituional’’. Acesta va incepe din momentul in care va parasi palatul
Dolmabahce pentru colina Yildiz.
In continuare , pe plan european , rusii cer independenta Romaniei , Serbiei si a
Muntenegrului , crearea unui Principat Bulgar autonom (de la Marea Neagra la cea Egee si la
muntii Albaniei) , reforme in Bosnia si Hertegovina , dar si in Epir si Thesalia. Apoi , ca
despagubire de razboi – Insulele Dunarii , mare parte din Dobrogea si cateva provincii in
Anatolia orientala (Kars , Ardahan , Batum si Artvin) , despagubiri completate si de 400 de
2 Ibidem , p.439.
milioane de ruble. Pe baza acestor cereri au loc convorbirile de pace de la San Stefano (in
suburbia Constantinopolului) , unde la 3 Martie 1878 – turcii semneaza Tratatul , fara a obtine
nici macar o concesie; desi Sultanul este nevoit sa accepte conditiile impuse , Europa nu mai
poate inchide ochii la aceste cereri ale rusilor , asa cum a facut-o in privinta razboiului pe care
acestia l-au iscat. Astfel , Anglia si Austro-Ungaria nu accepta actul de la San Stefano; nici state
ca Romania sau Serbia nu sunt multumite de faptul implinit. In consecinta , Tarul Alexandru al
II-lea accepta propunerea lui Otto von Bismarck de a reuni un mare Congres la Berlin pentru a
reexamina intreaga chestiune orientala.
Conform Congresului de la Berlin , este recunoscuta independenta Romaniei , a Serbiei si
a Muntenegrului , Bulgaria mare este divizata , Macedonia se intoarce sub conducerea otomana;
rusii nu primesc toate teritoriile din Asia; suma despagubirii de razboi pentru Rusia este
micsorata. Otomanii pierd la Berlin Ciprul (insula pe care o cedeaza Marii Britanii pentru
spijinul acordat) , mare parte din teritoriile balcanice , cele trei provincii din Anatolia Orientala.
In urma acestei crize orientale , teritoriile enumerate mai sus reprezentau in total aproximativ.
210.000 km2 , suprafata pe care locuiau tot aproximativ 5,5 mil. loc , adica o cincime din
populatia totala a Imepriului3.
Statele care s-au eliberat de dominatia otomana impun principii si legi care pun populatia
musulmana in pozitii delicate – mii de musulmani iau drumul Instabulului sau al altor orase ale
Imperiului. Astfel , statul hamidian are o cu totul alta configuratie geografica : detine in Europa
doar coridorul macedonean iar in Africa doar coastele libiene. Proportia musulmanilor in raport
cu populatia totala a Imperiului creste de la 68% la 76% , datorita fluxului de otomani reintorsi in
marile orase ale Turciei. Si daca tot vorbim de ponderea locuitorilor sa amintim si numarul
acestora. In 1881 are loc un prim recensamant al populatiei , din care rezulta ca Imperiul
‘’adapostea’’ 17,4 milioane de locuitori. Peste 10 ani lua fiinta Consiliul statisticii. Aceasta
institutie , mai meticulos organizata avea sa dezvaluie la recensamantul din 1905-1906 o cifra de
20,8 milioane de oameni. Are loc un adevarat razboi al statisticilor deoarece unele comunitati ,
din dorinta de a da greutate drepturilor lor falsifica rezultatele , crescand numarul de locuitori.
Cu toate acestea , este cert ca exista o populatie de aproximativ 20 de milioane de locuitori pe o
suprafata de 3,4 mil. km2 , raport care duce la o densitate4 de 6 locuitori pe km2 , ceea ce este
3 Ibidem , p.443.4 Ibidem , p.461.
foarte putin. Totusi , gasesc potrivit sa mentionez aici cateva lucruri privind populatia , care era
una preponderent agricola (75%-85%) , industria avand un aport extrem de scazut in dezvoltarea
economica a statului. Este sesizabila o crestere a populatiei care se datoreaza imbunatatirii igienii
si a nivelului de trai. Daca in 1844 Istanbulul numara 391.000 de locuitori , iar in 1896 850.000 ,
vedem ca in imediat dupa intrarea in secoul XX in Capitala Imperiului Otoman traiau
aproximativ 1 milion de oameni , acestia impartindu-se aproape egal intre musulmani si
nemusulmani.
Clasa politica este cuprinsa de nesiguranta in ceea ce priveste procesul de occidentalizare
a Imperiului , iar in frunte cu Sultanul Abdul Hamid al II-lea , isi pun tot mai des intrebari care
vizeaza legitimitatea politicii Tanzimat-elor si pana la urma a esecului sau succesului acestei
politici. Insa , rezultatele reformelor impuse de predecesorii sai dar si de el nu au intarziat sa
apara , mai ales in sectoarele in care au fost implementate initial – in armata si birourile
administratiei; astfel , in jurul anilor 1870-1880 , birocratul otoman se remarca printr-o buna
cunoastere a limbii franceze si printr-o inclinare catre ideile si modurile de viata occidentale.
Inaltii functionarii sunt formati la Scoala de Administratie , cea de Drept sau cea de Finante; ei
sunt selectati pe criteriul unor concursuri si examene dar se mentin favorurile , mita.
Desi in 1878 , Midhat Pasa este rechemat din exil , la insistentele englezilor , acesta –
dupa ocuparea unor functii administrative , va fi acuzat de complicitate la asasinarea lui Abdul-
Aziz si exilat din nou , numai ca de aceasta data in Arabia; in 1884 , va muri , fiind strangulat.
Din 1876 pana in 1882 , Sultanul schimba vizirii de nu mai putin de 16 ori. Politica sa pe
care dorea sa o impuna in statul turc , era asemanatoare celei pe care o va dori pentru Rusia
Alexandru al III-lea , ajuns la tron in 1881. Poate nu intamplator , alaturi de Rusia , Imperiul
Otoman este primul stat care infiinteaza sistemul de pasapoarte. In viziunea lui Abdul Hamid al
II-lea , poporul otoman nu era pregatit inca pentru a trai si a face fata experientei
parlamentarismului. El considera necesara impunerea unei autoritati capabile sa se opuna
dorintelor de independenta ale diferitelor nationalitati din cadrul Imperiului. Considera ca in
calitatea sa de Calif era detinatorul puterii spirituale asupra tuturor musulmanilor , situatie
similara cu cea a papalitatii. Daca Midhat Pasa , prin acordarea de libertati intelegea un mijloc de
asigurare si garantare a dezvoltarii Imperiului , Sultanul pune accent pe integritatea si unitatea
statului otoman. Autoritatea extrem de pronuntata de care dispune conducatorul turc se datoreaza
si slabirii autoritatii Sublimei Porti , adica a marelui vizir sau in termeni europeni a primului
ministru. In 33 de ani de domnie , functia de mare vizir a fost ocupata de 17 persoane , guvernul
fiind schimbat de 26 de ori; aceasta atitudine duce la o politica discontinua , fragmentata ,
neroditoare; marii viziri nu sunt altceva decat executantii ordinelor Sultanului. Intre acestia se
remarca doua personaje : Sa’id Pasa (a fost vizir de 7 ori) – care a intreprins importante reforme
privind organizarea politiei , independenta justitiei , modernizarea birocratiei , crearea Camerei
de Comert din Istanbul si Kamil Pasa – care a incurajat societatile straine sa infiinteze cai de
comunicatii si centre industriale moderne in Imperiu.
La Yildiz , cu Sultanul , locuiau diferiti consilieri , slujitori , oaspeti ai Palatului
(temporari sau permanenti – cum ar fi cazul membrilor familiei Serifului din Mecca – drept
garantie pentru retezarea din radacina a dorintelor de independenta ale Oraselor Sfinte). Abdul
Hamid se foloseste de modelul francez in modernizarea statului sau , asa ca in 1880 , este creat
un Minister al Politiei - in fruntea caruia se afla oameni de incredere , dar ia fiinta si o retea de
spionaj , posibil inspirata de modelul german. Aceasta se datora lipsei de incredere a Sultanului
in supusii sai. Alta chestiune ce caracterizeaza statul hamidian este incurajarea delatiunii la scara
larga; este intarita aplicarea cenzurii; cuvinte ca ‘’libertate’’ , ‘’Constitutie’’ , ‘’revolutie’’ ,
‘’greva’’ , ‘’ patrie’’ nu aveau ce cauta in publicatiile vremii. Este pusa in practica legea
invatamantului public; apar numeroase scoli primare , medii si secundare; in 1900 Istanbulul este
dotat cu o Universitate.
Sultanul ia masuri si impotriva tendintelor nationaliste ale albanezilor , kurzilor si
arabilor; astfel , tot in 1880 dizolva Liga de la Prizren (care exprima tendintele autonomiste din
Albania); ca solutie impotriva revoltelor kurzilor , Abdul Hamid al II-lea recurge la o politica de
alianta cu unele familii de notabili religiosi. Insusi Sultanul da exemplu de un bun musulman
prin viata sa; sunt intretinute relatii cu alte state musulmane; este raspandita imaginea califului ,
al carui nume este prezent si in rugaciuni; este folosit Islamul ca ideologie in favoarea unirii si
mobilizarii majoritatii otomanilor.
In anul 1881 este dat Decretul din Muharrem , care prevedea o reducere si o esalonare pe
termen lung a datoriei (116 milioane de lire turcesti) pe care o avea Imperiul Otoman fata de
creditorii europeni; pentru achitarea acestei datorii vor fi puse in joc o parte din veniturile
Guvernului : monopolul sarii , impozitul pe alcool , taxele de timbru si cele de pescuit , veniturile
din tutun; pentru administrarea acestor venituri si pentru plata datoriei s-a infiintat Administratia
Datoriei Publice; aceasta institutie a avut un efect pozitiv asupra economiei pe termen lung. Cu
toate ca a salvat Imperiul de o soarta dramatica , Administratia Datoiei Publice va ajunge sa
capete multa autoritate , in jurul anilor 1906-1908 , cand va detine 30% din veniturile statului; in
1883 s-a infiintat si Regia tutunului – pentru a administra veniturile de pe urma tutunului; acestea
erau expresii ale capitalismului european in Imperiul Otoman; capitalurile straine aveau sa
abunde in cadrul statului turc , ceea ce , paradoxal , nu a facilitat neaparat dezvoltarea
infrastructurii ci mai mult a exportului , ceea ce creeaza un dezechilibru economic.
Din pacate pentru Sultan si pentru Imperiul sau , pierderile teritoriale de dupa Tratatul de
la Berlin nu vor fi ultimele. In 1881 Thesalia si o parte a Epirului sunt cedate in favoarea Greciei
, Tunisia trecand sub protectoratul Frantei. In 1885 , in urma rascoalei de la Filipopoli , Rumelia
Orientala este anexata Bulgariei , sub conducerea lui Alexandru de Battemberg. Pana atunci insa,
intre 1880 si 1881 – la Beirut , Alep , Damasc si Bagdad au loc manifestatii , insotite de aparitia
afiselor si pamfletelor , care aveau ca scop ridicarea populatiilor arabe impotriva tutelei otomane;
in spatele acestor actiuni , Sultanul vede mana Marii Britanii , care in 1882 va ocupa militar
Egiptul.
Impotriva dorintei de a reveni la califatul arab , Sultanul porunceste elaborarea unor
lucrari de propaganda in limba araba pentru a apara si a evidentia legitimitatea califatului
otoman; deasemenea favorizeaza provinciilor arabe din punct de vedere economic (intre 1892-
1908 vor fi contruiti 2350 km cale ferata in Siria si Hedjaz spre legarea Oraselor Sfinte din
Arabia de Damasc - si numai 1850 km in Anatolia) dar si politic (aceste provincii ajungand
primele pe lista in ierarhia provinciilor) ; o alta dovada a favorizarii oraselor din provinciile
arabe o constituie iluminarea si dotarea cu tramvaie publice a Damascului in 1906 , inaintea
Istanbulului; multi arabi ajung in posturi ministeriale inalte , in functii inalte in cadrul armatei.
Pretextul construirii cailor ferate pentru a facilita vizitarea orasului Mecca ascundea in realitate
intentia Sultanului de a mobiliza trupe in zona oraselor in care atmosfera era tensionata pentru a
evita realizarea unor nuclee revolutionare.
Cu toate ca in unele privinte , soarta Imperiului era mai buna ca pana atunci , totusi
singurul aspect datorita caruia statul lui Abdul Hamid inca rezista era reprezentat de
contradictiile dintre marile puteri , conflictele lor de interese. Desi doreau sa fie independenti si
sa reduca influenta acestora in administratia si infrastructura otomana , oarecum si in sistemul de
invatamant , turcii nu prea au reusit acest lucru.
In continuare , se vor isca situatii violente , manifestatii in Macedonia (1893) si Insula Creta
(1896) dar si in regiunea Sasun (1894). Cretanii doreau alipirea la Grecia , dorinta pe care nici
grecii nu puteau nega ca ar avea-o. In lunile Mai-Iunie 1897 , impinsi de dorinta de stapanire
asupra Cretei si Macedoniei , grecii se angajeaza intr-un razboi , pe care il pierd de o maniera
categorica in fata otomanilor. Victoria aceasta nu aduce decat prestigiu Sultanului , ea neputand
fi valorificata pe plan diplomatic , din cauza autonomiei Insulei Creta. Macedonia , teritoriu in
care traiau turci , albanezi , greci , sarbi , bulgari , romani , evrei , tigani , reprezinta si o arena in
care se confrunta religiile. Armenii , mai mult decat oricare populatie nemusulmana sunt inclusi
in structurile administrative si politice; in Europa exista o diaspora armeana destul de veche , cu
legaturi in Rusia si Caucaz. Incepand cu 1880 isi facusera aparitia pe scena politica primele
partide armene , care vor intensifica miscarea nationala; au luat fiinta doua partide care militau
pentru terorism si pentru confruntarile armate pentru atingerea scopurilor nationale. Despartirea
dintre cele doua doua si in speta lipsa de unire si coeziune intre miscarile armenilor au dus la un
esec al acestora; si lipsa interventiei europene pe care se bazau a contribuit decisiv in esuarea
tentativelor lor.
Sultanul mobilizeaza trupe in zonele cu densitate armeana crescuta , se recurge si la
utilizarea refugiatilor pentru a creste ponderea musulmana in zonele care reprezentau un pericol;
au loc manifestatii incheiate prin conflicte si represalii sangeroase , chiar si in inima Istanbulului.
In privinta modernizarii si occidentalizarii Imperiului prin utilizarea capitalului strain ,
trebuie sa mentionam ca in 1898 , singurul sef de stat european primit in Imperiul Otoman de
catre Abdul Hamid al II-lea – Wilhelm al II-lea (Imparatul Germaniei) face o vizita oficiala la
Istanbul; Cuplul imperial a vizitat si Locurile Sfinte dar si Damascul; aceasta vizita reprezinta in
esenta un demers rezultat din dorinta Germaniei de a-si promova interesele politice , acum ca
Marea Britanie dar si Rusia aveau alte preocupari ce nu vizau Imperiul Otoman. Cu 8 ani in
urma se semnase un tratat comercial germano-turc , dupa ce in 1889 un grup german obtine
contructia cailor ferate catre Ankara si Konya.
Daca nu sepoate vorbi de o influenta culturala precum cea franceza sau de una comerciala
precum cea engleza , putem afirma ca in timpul domniei lui Abdul Hamid, Germania capata
monopolul5 asupra armatei otomane cam din 1899 , asigurand formarea ofiterilor turci ,
furnizarea de instructori militari dar si aprovizionarea cu munitii si arme; avem de-a face cu o
continentalizare a tacticii de lupta otomane , atentia fiind concentrata pe armata terestra , in timp
ce navele de razboi putrezind la cheiuri vor sugera multe despre starea si importanta flotei in
timpul lui Abdul Hamid. Pe de alta parte , constient de scaderea puterii si autoritatii sale in
zonele indepartate ale Imperiului , Sultanul vedea in caile de comunicatii o buna modalitate de a
umple acest gol , dandu-si seama si de importanta militara a cailor ferate (acestea facilitand
mobilizarea de trupe intr-un timp mai mult decat util). Desi in preajma sa existau simpatizanti ai
Angliei , acesta ofera totusi proiectul constructiei cailor ferate Germaniei , in care avea mai
multa incredere si care se bucura de o popularitate pozitiva in cadrul opiniei publice.
Construirea caii ferate spre Bagdad a format noi locuri de munca , dar a dus la conflicte intre
feroviarii turci si contramaistrii greci sau armeni; au existat si tensiuni intre marile puteri cu
privirea la atitudinea care ar fi trebuit adoptata. Daca in 1878 existau 1800 km de cale ferata , in
1908 vor fi 58006.
Inainte de a mentiona si rezuma in cateva cuvinte principalele realizari , principalii pasi
inainte facuti in timpul lui Abdul Hamid al II-lea , trebuie neaparat facute cateva precizari la
politica atat interna cat si externa a Sultanului si problemele cu care acesta se confrunta la
inceputul secolului XX – secventa cronologica ce corespunde sfarsitului domniei sale. In luna
Februarie a anului 1902 – are loc la Paris ‘’primul congres al Junilor turci’’ – intalnirea a 50 de
opozanti (turci , arabi , albanezi) ai politicii duse de Abdul Hamid , in cadrul unui congres
liberal; aceasta miscare a luat nastere in 1889 , in momentul in care cativa studenti ai Scolii de
Medicina Militara din Istanbul formeaza un grup de opozitie – ‘’Comitetul de Uniune otomana’’;
curentul se va raspandi in prima faza intre studentii scolilor superioare ale capitalei : Academia
Militara , Scoala veterinara , Scoala de Administratie; raspandirea miscarii in afara Imperiului va
duce la formarea unor centre in Cairo , Londra , Paris si chiar Geneva. Doua personaje se
desprind ca lideri ai opozitiei : Ahmed Riza si Mizanci Murad. Desi ei erau cei mai importanti
lideri, tocmai opiniile diferite aveau sa le ‘’saboteze’’ planurile. Una dintre masurile luate de
5 Ibidem , p.479.6 Ibidem , p.457
Sultan in perioada imediat urmatoare anului 1889 consta in oferirea de posturi pentru opozanti;
in 1897 opozitia este redusa la tacere. La intalnirea din 1902 , daca toti membrii au fost de acord
ca este necesara implicarea fortei armate pentru schimbarea politica pe care o doreau , au aparut
disensiuni in ceea ce priveste implicarea sau neimplicarea puterilor europene; o lovitura pentru
Sultan o reprezinta recrutarea in randurile miscarii chiar a cumnatului sau. Constienti de impasul
in care se aflau din cauza diferentelor de opinii si directiilor diferite spre care se dispersa
actiunea Junilor turci , in Septembrie 1907 se hotaraste fuzionarea Comitetului Libertatii cu cel
al Uniunii – apare ‘’Comitetul Uniune si Progres’’.
In 1906 ia fiinta Comitetul otoman al Libertatii , care recruteaza oameni cu experienta ,
militantii fiind cu preponderenta din Macedonia. Aceasta masura venea ca o reactie pentru ca in
primii ani ai secolului XX , Imperiul se confruntase cu numeroase crize interne , in special in
Macedonia , puterile europene neintarziind sa-si expuna parerile , sustinute de manifestatii si
expuse in stil amenintator. In Iulie 1908 Sultanul trimite in Macedonia nu mai putin de 18.000 de
oameni pentru reprimarea revoltelor; acestia insa se alatura manifestatiilor7. Nemaiputand face
fata revoltelor tot mai numeroase in diferitele orase , la 22 Iulie 1908 Sultanul il numeste mare
vizir pe Sa’id Pasa , a doua zi publicand un ‘’irade’’ imperial care restaura Constitutia.
Imperiul a trecut si printr-o incercare care nu tinea de politica si confruntari militare : iarna dintre
anii 1906-1907 a fost una extrem de aspra , fapt care atragea cu sine scumpirea preturilor pe
faina si alte alimente , precum si lipsa tot mai suparatoare a lemnului pentru incalzit si a
carbunelui; de la protestele sustinute de catre femei , nemultumirile ajung in cazarmi , soldatii
fiind deranjati de conditiile tot mai grele si de intarzierea soldei.
Daca ne referim la miscarea Junilor turci , lipsa unui om politic experimentat in mijlocul
lor , diviziunea pronuntata si imposibilitatea de a cuprinde si membri in capitala au facut ca
oamenii din administratie si principalii actori ai scenei politice , in frunte cu sultanul , sa ramana
aceiasi; nu se reuseste un transfer de putere. Totusi , succesul era vizibil prin ridicarea cenzurii ,
acordarea unei amnistii generale , desfiintarea politiei secrete. In cercurile revolutionare , care
printre promisiuni auzisera rostindu-se si un plan de schimbare a Sultanului si a aparatului de
stat, rezultatul este vazut ca un esec diplomatic iar responsabililor li se reproseaza si
7 Ibidem , p.488.
incapacitatea lor de a gasi o solutie la toate aceste probleme , incapacitate ce avea sa duca in
curand la o propaganda impotriva lor.
Pe data de 5 Octombrie Bulgaria isi declara independenta , iar a doua zi Austro-Ungaria
proclama anexarea Bosniei-Hertegovina , Creta anuntand alipirea de Grecia. Acestea reprezinta
lovituri aplicate Imperiului. Parlamentul este redeschis in Decembrie 1908.*** Situatia critica in
care se afla Imperiul a facut ca in noaptea dintre 12 si 13 Aprilie sa aiba loc o revolta a corpului
1 de armata stationat in Istanbul , soldatii dezarmandu-si supriorii. Pe 13 au loc manifestatii in
fata Parlamentului. Abil , Sultanul profita de revolta , acceptand cererile rascultatilor si inlocuind
unionistii cu liberalii. Din ordinul lui Mahmud Sevket Pasa , Instanbulul este asediat la 24
Aprilie; este proclamata legea martiala si sunt infiintate tribunale extraordinare pentru judecarea
razvratitilor. Cateva zile mai tarziu Camera Deputatilor si Senatul proclamau detronarea
Sultanului , care a fost exilat la Salonic si inlocuit cu fratele sau Mehmed Resad.
Desi pastrand oarecum sirul firesc al evenimentelor , sfarsitul domniei lui Abdul Hamid
al II-lea a fost totusi un soc; si aceasta nu pentru ca nu s-ar fi asteptat nimeni ci pentru ca lua
sfarsit o domnie , benefica in anumite aspecte , pentru Imperiu , in ciuda pierderilor teritoriale
suferite.
In ceea ce priveste arhitectura , la inceputul domniei sale este inaugurat noul pod peste Cornul de
Aur , construit in 1875 , este inaugurata o linie de metrou funiculara intre Galata si Pera , precum
si o noua gara; partea nordica a orasului este cea mai dezvoltata. In construirea edificiilor domina
peste tot stilul neoclasic fiind sesizabila o dezvoltare si o modernizare a oraselor. S-au construit
numeroase moschei , acordandu-se mai multa atentie religiei decat inainte , poate si datorita
faptului ca Islamul patrunde mai adanc in programele scolare. Se infiinteaza numeroase scoli
otomane dar si de catre minoritati. Atat insitutiile de invatamant cat si alte institutii laice
franceze, engleze , germane , bulgare au contribuit la procesul de colonizare culturala la care a
fost supus Imperiul. In privinta educatiei , limba straina cea mai studiata era cea a diplomatiei –
franceza. Deasemenea deschiderea Imperiului catre capitalurile straine duce la infiintarea in
Istanbul si in alte orase mai mari a unor adevarate cartiere ale bancilor; banii au fost cheltuiti sau
investiti in magazine de lux , sali de tatru , cafenele. Daca in aceasta jumatate secunda a secolului
XIX apar gari pentru caile ferate , birouri de posta , cheiuri si hoteluri , in ultimul sfert de veac
numarul acestora creste foarte mult.
In ceea ce priveste administratia publica , sub domnia lui Abdul Hamid al II-lea , in
birourile Sublimei Porti vor activa peste 100.000 de secretari de toate felurile. Departamentul cel
mai puternic occidentalizat era acela al Afacerilor Externe. Exista o Camera de traduceri care se
ocupa , evident , cu traducerea documentelor si actelor redactate in alta limba decat turca;
constituie un fel de club literar si politic , de care apartin si in care activeaza cei ce avusesera
sansa de a lua contact cu lumea moderna si de a o descifra.
In ceea ce priveste informarea si incercarea de cultivare a populatiei dar si de a oferi un
mod placut si folositor pentru ocuparea timpului liber , sunt publicate tot mai multe carti. Daca in
vremea lui Abdul-Mecid se publicau in medie 43 de lucrari pe an iar in tipmul lui Abdul-Aziz
116 , in epoca lui Abdul Hamid al II-lea se vor tipari in medie 285 de lucrari; o alta latura
pozitiva o reprezinta traducerea cartilor : daca pana in 1875 proportia era de 6,4% , din acel
moment aceasta ajunge la 23% (se traduceau romane de moravuri , carti de aventura , science-
fiction). In ceea ce priveste cartile religioase , se tiparesc mai multe ca pana atunci dar mai putine
decat cele laice. Teascurile de imprimerie ajung de la 54 in 1883 la 99 in 19088.
In ceea ce priveste locurile de munca , este notabil ca desi agricultura reprezenta ocupatia
de baza , nivelul acesteia era unul foarte scazut , datorita in primul rand utilajelor
necorespunzatoare , a impozitelor dificile de suportat si mai ales a inrolarii taranilor in cadrul
armatei ; in epoca lui Abdul Hamid se militeaza pentru agricultura comercializabila , optiune
argumentata de cererea europeana; s-au fondat si scoli de agricultura pentru a veni in ajutorul
acestui domeniu. Cu acelasi scop se in fiinteaza in 1888 Banca Agricola. Cerealele sunt cultivate
pe 75%-90% din suprafata agricola; cererea fata de bumbac favorizeaza prosperitatea cresterii
viermilor de matase. Exista si o populatie muncitoareasca , desi mestesugurile au scazut drastic;
au loc numeroase intreruperi ale lucrului din cauza intarzierii salariilor. In urma procesului de
occidentalizare apar meserii noi : medic , avocat , farmacist , jurnalist.
In incheiere , referindu-ma si la Sultanul Abdul Hamid al II-lea si nu numai la Imperiul
sau , doresc sa precizez ca dupa ce a ajuns sultan , a strans o avere considerabila , pe care a
incredintat-o spre a fi administrata lui Hagop Zarifi Bey (bancher armean din Galata) , dar a
plasat-o in strainatate , neavand incredere in bancile otomane; traiul simplist , modest de la palat
avea sa-i aduca simpatia oamenilor socati de predecesorii sai inconjurati de lux. Se temea foarte
8 Ibidem , p.471.
tare de un complot impotriva sa; aceasta teama devine fondata si mai accentuata in urma
incercarilor de a fi detronat si chiar asasinat. Date fiind aceste considerente , spre batranete se va
departa tot mai mult de realitatile Imperiului pe care il stapaneste , inconjurandu-se de spioni ,
lingusitori si curteni ; imaginea sa in viziunea occidentalilor este una negativa , fiind considerat
un distrugator al libertatilor , un ucigas al armenilor si vazut ca un suveran brutal , nemilos ,
crud; din aceste motive ii este asociat uneori cognomen-ul de ‘’sultanul rosu’’. Desigur ca la
aceasta imagine a contribuit si propaganda celor exilati. Cu toate acestea , ii este recunoscut
meritul de a fi incercat sa dea Portii vigoarea necesara pentru a rezista actiunilor occidentalilor ,
este vazut ca un continuator si sustinator al Tanzimat-elor. Putem distinge in Sultanul Abdul
Hamid al II-lea doua personaje : fie omul epocii sale , deschis noutatilor , admirator al
arhitecturii moderne si al spectacolelor de opera italiana , cu tendinta evidenta de a dezvolta
invatamantul si de a organiza justitia , precum si interesat in dezvoltarea retelei de comunicatii ,
fie suveranul care nu are incredere in nimeni , mereu suspicios , straduindu-se sa reprime prin
metode brutale aspiratiile nationale ale populatiilor Imperiului dar si sa inabuse glasul
intelectualilor.
