1
Legăturile omului de știință Florentin Smarandache cu orașul Călan 23.07.2014 21:07 Autor: Daniel Lăcătuş InfoCălan Apreciat cercetător științific, doctor în matematică, scriitor, profesor universitar, cu o activitate intensă, tocmai pentru care în anul 2009 a primit premiul Traian Vuia din partea Academiei Române, în domeniul Științelor tehnice, una dintre multiplele distincții primite de-a lungul anilor, Florentin Smarandache are și o legătură față de orașul Călan, legătură de care puțin știu. Eram copil de 4-5 ani când tatăl meu, Gheorghe (zis Bibi), lucra la Turnătoria din Călan, împreună cu fratele său, Marin, și un verișor al lor, Nicu lu' Grafieru. Veniseră din Oltenia, aduși de părinții lor, la slujbe în Ardeal. Mai târziu, unchiul meu, Marin Smarandache, a ajuns primar al Călanului pentru câțiva ani. Verișoara mea, Denisa, fiica lui Marin, a făcut Școal a Generală în Călan, susține Florentin Smarandache, prieten apropiat al savantului român, doctor în matematica și el, Mircea Șelariu, crescut și copilărit în orașul vechi Călan. Profesorul Florentin Smarandache a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii din Craiova. Este cunoscut în lumea ştiinţifică internaţională pentru contribuţiile originale în domeniul matematicilor moderne. Considerat ca un om al renaşterii, a publicat în domenii ca: matematică, fizică, computere, economie, filosofie, literatură, artă. Este, deopotrivă, creatorul teoriei Dezert-Smarandache în fuziunea informaţiei. http://www.infocalan.com/news/leg%C4%83turile-omului-de-%C8%99tiin%C8%9B%C4%83- florentin-smarandache-cu-ora%C8%99ul-c%C4%83lan/

Legăturile omului de știință Florentin Smarandache cu orașul Călan

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Apreciat cercetător științific, doctor în matematică, scriitor, profesor universitar, cu o activitate intensă, tocmai pentru care în anul 2009 a primit premiul Traian Vuia din partea Academiei Române, în domeniul Științelor tehnice, una dintre multiplele distincții primite de-a lungul anilor, Florentin Smarandache are și o legătură față de orașul Călan, legătură de care puțin știu.

Citation preview

Page 1: Legăturile omului de știință Florentin Smarandache cu orașul Călan

Legăturile omului de știință Florentin

Smarandache cu orașul Călan

23.07.2014 21:07

Autor: Daniel Lăcătuş

InfoCălan

Apreciat cercetător științific, doctor în matematică, scriitor, profesor universitar, cu o activitate intensă, tocmai pentru care în anul 2009 a primit premiul

Traian Vuia din partea Academiei Române, în domeniul Științelor tehnice, una dintre

multiplele distincții primite de-a lungul anilor, Florentin Smarandache are și o legătură față de

orașul Călan, legătură de care puțin știu. Eram copil de 4-5 ani când tatăl meu, Gheorghe (zis

Bibi), lucra la Turnătoria din Călan, împreună cu fratele său, Marin, și un verișor al lor,

Nicu lu' Grafieru. Veniseră din Oltenia, aduși de părinții lor, la slujbe în Ardeal. Mai târziu,

unchiul meu, Marin Smarandache, a ajuns primar al Călanului pentru câțiva ani. Verișoara

mea, Denisa, fiica lui Marin, a făcut Școala Generală în Călan, susține Florentin

Smarandache, prieten apropiat al savantului român, doctor în matematica și el, Mircea Șelariu,

crescut și copilărit în orașul vechi Călan.

Profesorul Florentin Smarandache a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii din

Craiova. Este cunoscut în lumea ştiinţifică internaţională pentru contribuţiile originale în

domeniul matematicilor moderne. Considerat ca un om al renaşterii, a publicat în domenii ca:

matematică, fizică, computere, economie, filosofie, literatură, artă. Este, deopotrivă, creatorul

teoriei Dezert-Smarandache în fuziunea informaţiei.

http://www.infocalan.com/news/leg%C4%83turile-omului-de-%C8%99tiin%C8%9B%C4%83-

florentin-smarandache-cu-ora%C8%99ul-c%C4%83lan/