Upload
others
View
17
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 1
Nr. 3601/19.10.2018
Consiliul profesoral 22.10.2018
Consiliul de administraţie 22.10.2018
RAPORTUL DE ACTIVITATEAL
LICEULUI TEHNOLOGIC „HENRI COANDĂ” BUZĂUANUL ŞCOLAR 2017 – 2018
CONTEXT:
Prin Pactul pentru Educaţie şi prin opţiunile politice, educaţia şcolară ar fi trebuit să devină în modevident o prioritate absolută, deoarece un partener credibil şi valabil în domeniul educaţiei şi al formăriiprofesionale la nivel european, este necesar. Decalajele existente între domeniul educaţiei din România, faţăde alte state din Uniunea Europeană, pot să dispară numai printr-o abordare realistă a fenomenuluieducaţional, atât la nivel naţional, dar şi la nivel local în fiecare unitate de învăţământ din ţară. Acestedecalaje sunt observate şi în unitatea noastră şcolară datorită faptului că fondurile necesare din finanţarea debază sunt insuficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor, iar finanţarea complementară este dată doarpentru a acoperi nevoile instituţiei. Legislaţia din domeniul educaţional şi fiscal este permanent înnoită astfelîncât, produce o stare de nesiguranţă în sistemul de învăţământ.
Un alt punct important de care trebuie să ţinem seama este faptul că avem de a face cu un nou tip deelevi problema, care necesită un nou stil de abordare, deoarece apetenţa pentru studiu nu mai poate fiimpusă, ea poate emana numai de la convingeri proprii şi prin motivaţii situaţionale. Perspectiva proprieideveniri constituie resortul de bază al oricărei activităţi cognitive.
Progresul înseamnă schimbare , iar cel mai important factor de schimbare este capacitatea de a inovaşi disponibilitatea de a coopera. Şcoala poate îndeplini misiunea numai dacă elevul, care parcurgeînvăţământul obligatoriu învaţă pentru următoarele tipuri de finalităţi: învaţă pentru a şti, învaţă pentru aface, învaţă pentru a fi, învaţă pentru un trai decent şi sigur în societatea românească sau orice alt tip decomunitate. Avem nevoie de un sistem educativ care să stimuleze interculturalitatea, mobilitatea trans-europeană, globală şi cooperarea la toate nivelurile.
Activitatea din anul şcolar 2017-2018, semestrul I din unitatea de învăţământ s-a bazat pe respectareatradiţiei şi a valorilor morale a asigura calitatea procesului instructiv – educativ, în concordanţă cu cadrullegislativ din domeniul educaţiei, pentru integrarea învăţământului românesc în Uniunea Europeană. Acestelucruri sunt cuprinse şi în misiunea şi viziunea unităţii noastre de învăţământ care au rămas neschimbate deaproape 10 ani.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 2
MISIUNEA
Şcoala noastră îşi propune ca printr-o îmbinare echilibrată a tradiţiei cu inovaţia şicontinuitatea consecvent ascendentă, să formeze o personalitate armonioasă, creativ - pragmatică desucces, ataşată valorilor perene naţionale şi universale, un cetăţean european democratic, performant.
VIZIUNEA
Şcoala asigură fiecărui elev condiţiile pentru cea mai bună dezvoltare în parteneriat şi cooperarecu actorii sociali, promovând toleranţa şi înţelegerea între copii de origine socio-culturală diferită.
Cultura organizaţională în unitatea noastră de învăţământ are valenţe multiple. În prezent în unitateanoastră, atât Consiliul Profesoral şi Consiliul de Administraţie au încercat să facă aceste norme maimaleabile, să le dea o accepţiune mai umană, să creeze o mai mare apropiere, o mai largă cunoaştere şi omai bună posibilitate de comunicare, atât între cadrele didactice, între cadrele didactice şi elevi, cât şi întreelevi.
Ne străduim ca toţi să înţeleagă şi sperăm să şi accepte un nou set de valori legate indisolubil deidealurile grupului nostru, având astfel posibilitatea de a alege între mai multe alternative, de a acţiona.Motivaţia interioară a fiecăruia poate avea un rol decisiv. Numărul mic de membri din organizaţia noastrăpresupune o cultură monolitică şi coerentă, articulate printr-o serie de trăsături comune. Trebuie să fie înatenţia noastră permanent identificarea acelor elemente culturale esenţiale în vederea folosirii căiloradecvate de schimbare a ceea ce este de schimbat şi de păstrare a ceea ce este de păstrat. Tradiţia este clădităpe munca a zeci de generaţii de elevi care, îndrumaţi de profesorii ce au slujit acest lăcaş de învăţătură, şi-aupus adânc amprenta asupra personalităţii lor.
Tradiţia nu înseamnă pentru unitatea noastră, încremenire în mentalităţi şi metode de lucru învechite,ci cultivarea perpetuă a valorilor consacrate şi care au făcut să se vorbească de „Spiritul LiceuluiTehnologic „Henri Coandă”. Şi dorim ca acest spirit să nu fie dat la o parte de câteva excepţii.
Curriculum-ul elaborat de şcoală este realizabil pe baza programului de colaborare dintre colectivelede elevi, profesori şi părinţi, ce prevede adaptarea ofertei de învăţare la specificul local, la nevoile şiinteresele elevilor, dar şi ale cadrelor didactice. Dezvoltarea ariilor curriculare implică o creştere a spaţiuluide şcolarizare. Acest lucru conduce la o restructurare a spaţiilor aflate la dispoziţie precum şi la crearea denoi spaţii destinate procesului instructiv educativ.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 3
I. PREZENTAREA UNITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT:
Tipul şcolii : este Liceu Tehnologic cu următoarele niveluri de şcolarizare :
- Învăţământ preşcolar- Liceu tehnologic cu clasele IX – XIII/ învăţământ de zi şi seral- Liceu vocaţional – profil sportiv cu clasele IX – XII/ învăţământ zi- Învăţământ profesional- A doua şansă
Profile de studiu :- Filieră tehnologică, profil tehnic cu domeniile: Construcţii, Mecanică, Electric, Electronică şi
automatizări, Electromecanic.- Filieră tehnologică, profil resurse naturale şi protectia mediului, specializarea: Tehnician ecolog
şi protecţia calităţii mediului- Filieră vocaţională, profil sportiv, specializarea - Instructor sportiv – fotbal
Liceul Tehnologic „Henri Coanda” Buzău este o unitate şcolară pentru învăţământ de masă, finanţatdin resurse publice, adoptând sistemul tradiţional de învăţământ la forma de învăţământ de zi.Predarea este normală, în limba română.Limbi străine studiate: Engleza şi Franceza.
II. 1. OBIECTIVE GENERALE:
1. Schimbarea caracterului învăţământului din unul teoretizat într-unul formator de capacităţi,abilităţi şi oportunităţi practice în concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene şi a economiei depiaţă la nivel mondial,
2. Conceperea unui sistem de evaluare adecvat care să asigure măsurarea reală a performanţelorşcolare, prin teste periodice şi o analiză pertinentă a acestora.
3. Atingerea standardelor de performanţă privind competenţele activităţii manageriale.4. Racordarea sistemului de management al resurselor umane la exigenţele învăţământului
european şi global.5. Perfecţionarea personalului didactic şi didactic auxiliar prin formarea continuă.6. Conducerea operaţională – control – evaluare.7. Colaborarea cu comunitatea locală, agenţii economici şi partenerii sociali.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 4
II.2. PRIORITĂŢI / ŢINTE STRATEGICE:
Obiectivele specifice şi ţintele şcolii:
1. CREŞTEREA CALITĂŢII ÎN EDUCAŢIE / Realizarea unei reforme educaționale eficiente şi în favoarea elevilor.
2. ÎMBUNĂTĂȚIREA CALITĂȚII FORMĂRII PROFESIONALE/ Creșterea cu 10 % a procentului elevilor care absolvă liceul și creșterea cu 10%
procentul de promovabilitate la bacalaureat.
3. DEZVOLTAREA INSTITUȚIEI DE ÎNVĂȚĂMÂNT / Realizarea de parteneriate cu comunitatea locală în vederea dezvoltării profesionale a cadrelor
didactice și modernizarea bazei materiale a școlii.
4. ADAPTAREA OFERTEI EDUCAȚIONALE, PRIN CALIFICĂRI, CURRICULUM ȘI FORMARE DE COMPETENȚE LA CERINȚELE
SOCIO-ECONOMICE REGIONALE ȘI LOCALE / Plan de școlarizare adaptat cerințelor socio-economice locale și regionale. Realizarea unei clase de
învățământ profesional dual.
5. CREȘTEREA GRADULUI DE INSERȚIE PROFESIONALĂ A ABSOLVENȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÎNTUL PROFESIONAL ȘI TEHNIC /
Stabilirea unei noi strategii a unității școlare privind colaborarea cu partenerii; Recunoașterea Liceului Tehnologic "Henri Coandă" Buzău ca partener
important în dezvoltarea comunității, ca furnizor de personal calificat în domeniile de pregatire specificate.
Recunoaşterea Liceului Tehnologic "Henri Coandă" Buzău ca partener important în dezvoltarea comunităţii, ca furnizor de personal calificat îndomeniile de pregatire specificate.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 5
III. ANALIZA INSTITUŢIONALĂ A UNITĂŢII NOASTRE DE ÎNVĂŢĂMÂNTANALIZA SWOT
a) CURRICULUM
PUNCTE TARI PUNCTE SLABE
- procesul instructiv – educativ se desfăşoară în conformitate cu legislaţiaîn vigoare,
- profilul şi specializările unităţii de învăţământ sunt solicitate pe piaţamuncii,
- organizarea unităţii de învăţământ respectă normele legislative învigoare,
- relaţiile bazate pe o bună comunicare şi înţelegere între cadrele didactice- elevi – familie – personalul unităţii de învăţămân,;
- comunicare eficientă între conducerea unităţii de învăţământ, cadredidactice din profilul tehnic cu agenţii economici,
- libertatea profesorilor de a oferi opţionale atractive, interesante,- organizarea de activităţi extraşcolare atractive şi care motivează într-o
oarecare măsură elevii cu rezultate deosebite la învăţătură şi nu numai,- cadre didactice calificate în proporţie de peste 90 %, cu aptitudini şi
atitudini pozitive,- calificarea si experienţa cadrelor didactice.
- nivelul mediu şi submediu al majorităţii elevilor duce la axareaîn predare pe strategii didactice în care să fie spectator şi nuactor,
- elevii sunt motivaţi prea puţin pentru a se implica în actuldidactic sau pentru a participa la activităţi extraşcolare sauextracurriculare de către unele cadre didactice sau profesoridiriginţi,
- unele cadre didactice se mai axează în predare pe promovareainformaţiilor şi nu pe aplicaţii practice,
- posibilitatea redusă de alegere a elevului, în conformitate deaptitudinile şi interesele sale a opţionalelor din CDS,
- unele cadre didactice nu doresc implicarea în echipă pentruderularea oricăror proiecte educaţionale,
OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI
- documentele şcolare necesare pentru organizarea începutului de anşcolar elaborate la termen şi în concordanţă cu normele M.E.N. atât deconducerea unităţii de învăţământ cât şi de cadrele didactice,
- comunicarea şi colaborarea foarte bună cu reprezentanţii I.S.J. Buzău,autorităţile locale (Primarul municipiului Buzău, reprezentanţi şiconsilieri locali ai Primăriei municipiului Buzău), agenţii economici,comitetul de părinţi, consiliul consultativ al elevilor din unitatea deînvăţământ şi alţii,
- iniţierea demersurilor necesare prin consultarea Consiliului Profesoralpentru diversificării ofertei educaţionale a şcolii prin acreditări pespecializările existente şi noi autorizări în calificări cerute pe piaţamuncii,
- poziţia geografică a liceului nostru (ne aflăm în imediată apropiere aCentrului Cultural „Al. Marghiloman” Buzău.
- necorelarea între programa şcolară şi numărul de ore existent ladisciplinele de cultură generală şi între teorie şi instruirepractică la disciplinele tehnice,
- necesitatea existenţei unui cadru legislativ corect care să ducăla implementarea măsurilor şi normele fără a fi nevoie deinterpretare,
- migrarea elevilor spre alte unităţi şcolare, din cauza programeide bacalaureat ( mulţi elevi optează pentru clasele de uman,evitând astfel susţinerea probei de matematică),
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 6
b) RESURSE UMANE
PUNCTE TARI PUNCTE SLABE
- cadre didactice calificate în proporţie de peste 90 %, cu aptitudini şiatitudini pozitive/ numărul mare de profesori titulari,
- transparenţa şi corectitudinea venite din partea conducerii unităţii deînvăţământ,
- cadrul relaxat şi destins asigurat de conducere pentru întreg personalulşcolii,
- participarea cadrelor didactice la cursurile de formare,- personal didactic auxiliar calificat din punct de vedere profesional în
proporţie de 90%,- existenţa unui psiholog şcolar şi a unui cabinet de consiliere în unitatea
de învăţământ,- atitudine deschisă şi înţelegere faţă de elevi din partea conducerii,
cadrelor didactice, didactic auxiliar şi nedidactic,- participarea activă a domnului pedagog şcolar la respectarea
programului din internat conform Regulamentului şcolar al internatului.
- elevi cu un bagaj redus de cunoştinţe care au optat pentruunitatea noastră,
- deficienţe şi întârzieri din partea unor cadre didactice(nerespectarea termenelor stabilite) / aprox. 20%,
- întârzieri repetate din partea unor cadre didactice la prima orăsau pe parcursul orarului şcolar/ aprox. 20%,
- nerespectarea procedurii de învoire din partea unor cadredidactice/ aprox. 20%,
- refuzul unor cadre didactice de a apela la mijloace moderne deînvăţământ,
- refuzul unor cadre didactice de a participa la munca de echipăprin încercarea de a submina autoritatea conducerii (director,director adjunct sau responsabili de arii sau comisii) / aprox.20% etc.
OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI
- existenţa la CCD – Buzău şi la universităţile din Bucureşti, Galaţi sauTârgovişte a unor cursuri de perfecţionare,
- crearea unor colaborări cu unităţi economice care să ofere burse destudiu şi angajamente de muncă la absolvirea elevilor,
- menţinerea legăturilor cu agenţi economici pentru angajarea elevilorpeste 16 ani în vederea obţinerii experienţei profesionale necesar,
- lipsa unei motivaţii materiale pentru elevii care provin dinmedii sociale sărace,
- scăderea populaţiei şcolare prin migrarea adulţilor spre statevest europene,
- mentalitatea înapoiată a unor părinţi care stopează dreptulcopiilor lor la o educaţie profesională,
- scăderea nivelului de trai în judeţ duce la abandonarea şcolii decătre elevi, deoarece resursele finaciare ale părinţilor sunt preapuţine pentru a-i putea susţine,
- inexistenţa unor programe naţionale care suplinească veniturilemici ale multor familii prin acordarea de burse sociale, cazareşi masă gratuite în internatele şcolare.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 7
c) RESURSE MATERIALE ŞI FINANCIARE
PUNCTE TARI PUNCTE SLABE
- existenţa unor surse financiare din venituri extrabugetare,- existenţa unui echipament de monitorizare video,- cabinet de consiliere şcolară,- cabinet de mediator şcolar,- bază sportivă performantă ( sala sport nouă, sala sport Romeo
Iamandi, teren sintetic etc.),- Centrul de Documentare şi Informare funcţional,- bibliotecă cu peste 10000 volume,- cabinete şi laboratoare cu dotare corespunzătoare sau chiar
performantă,- existenţa unei staţii radio în şcoală,- încheierea lucrărilor de reabilitare la cantină şi sala de sport
Romeo Iamandi;- accesul nelimitat şi în orice punct al unităţii la Internet wireless;
- Cabinete, laboratoare şi ateliere cu dotare satisfăcătoaresau învechită;
- Funcţionarea internatului şcolar doar cu un singur etaj –ceea ce a dus la aglomerarea camerelor (8/9 elevi camerăla începutul anului şcolar);
- Şcoala veche, cantina şi sala de sport Romeo Iamandi nusunt autorizate ISU, deoarece unele lucrări din şcoalaveche nu au fost făcute conform proiectelor;
- Necesitatea de a obţine autorizaţie ISU şi pentru sala desport nouă;
- unele cursuri de perfectionare cu taxă destul de mare dejasuportate din bugetul personal;
OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI
- posibilitatea obţinerii unor venituri extrabugetare care să acopereunele nevoi ale şcolii,
- posibilitatea accesării unor fonduri de investiţii
- sistemul legislativ inflexibil, restrictiv în privinţa utilizăriiresurselor materiale de către şcoli,
- imposibilitatea dotării din cauza legislaţiei cu mobilierşcolar a spaţiilor de învăţământ,
- neimplicarea elevilor şi a cadrelor didactice pentrupăstrarea bunurilor şcolii,
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 8
d) DEZVOLTAREA RELAŢIILOR CU COMUNITATEA
PUNCTE TARI PUNCTE SLABE
- comunicarea şi colaborarea foarte bună cu reprezentanţii I.S.J.Buzău, autorităţile locale (Primarul municipiului Buzău,reprezentanţi şi consilieri locali ai Primăriei municipiuluiBuzău), agenţii economici, comitetul de părinţi, consiliulconsultativ al elevilor din unitatea de învăţământ şi alţii,
- crearea unor colaborări cu unităţi economice care să ofere bursede studiu şi angajamente de muncă la absolvirea elevilor,
- menţinerea legăturilor cu agenţi economici pentru angajareaelevilor peste 16 ani în vederea obţinerii experienţei profesionalenecesare,
- amplasarea periferică a unităţii şcolare considerată de cătreautorităţi, zonă de risc,
- peste 80% din populaţia şcolară provine din mediul rural,- acumularea unui număr mare de absenţe ducând deseori
către abandon şcolar,- disponibilitatea scăzută şi dezinteresul părinţilor faţă de
problemele şi nevoile copiilor lor,- cazurile de abandon nu pot fi gestionate optim din cauza
resurselor materiale limitate ale şcolilor sau din cauzalegislaţiei inflexibile,
OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI
- posibilitatea adaptării ofertei educaţionale în funcţie de cereapieţei,
- parteneriate cu şcoli similare unităţii noastre din ţară şi dinjudeţ,
- proiecte strategice europene atât pentru dezvoltarea resurseiumane cât şi pentru cea materială.
- stagnarea industriei la nivel judeţean datorită lipsei deinteres a autorităţilor,
- resursele alocate de autorităţile statului sunt insuficiente(finanţarea per elev).
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 9
II.2.2.ANALIZA P.E.S.T.E
Politic:Şcoala se afla în contextul politic actual, o societate în schimbare, în căutarea şi promovarea valorilor
reale, este supusă tranziţiei întregului sistem şi tuturor subsistemelor. Activitatea se desfăşoară având la bazaLegea Învăţământului, Statutul Cadrelor Didactice, ordinele şi notificările care susţin punerea în aplicare areformei învăţământului, reforma managementului şcolar care vizează autonomia instituţiilor de învăţământ,pregătirea în domeniul managementului educaţional, raţionalizarea resurselor financiare si umane. În mediase vehiculează permanent faptul că se doreşte descentralizare şi ridicarea calităţii actului didactic. Acesteacerinţe nu pot fi îndeplinite în condiţiile în care finanţarea per elev este mult mai mică decât în 2010 (2889lei/elev liceu tehnic/ 2010, iar astăzi 2504 lei/elev liceu tehnic). Şcoala românescă nu este pregătită pentrudescentralizare, deoarece finanţarea per elev nu este suficientă pentru susţinerea în integralitate acheltuielilor unei instituţii de învăţământ (de multe ori nu acoperă nici salarizarea personalului). Existăunităţi de învăţământ care au păstrat în subordinea lor internatul şcolar şi cantina, ceea ce duce la cheltuieli,mai mari cu personalul şi utilităţile. Nu s-au găsit încă soluţii viabile pentru susţinerea internatelor şi acantinelor şcolare din fonduri separate. Articolele bugetare îngrădesc activitatea de modernizare a bazeimateriale şcolare, deoarece nu se poate achiziţiona mobilier şi alte articole şcolare de necesitate care nu suntun moft şi care în timp duc la deterioararea sănătăţii elevului. Repartiţia locurilor în învăţământul de stat nurespectă procentele impuse de MEN, astfel încât numărul de locuri de la liceele teoretice au rămas aceleaşi,în schimb au scăzut la liceele tehnologice cu 10%. Nu există interes pentru schimbarea mentalităţii colectiveîn privinţa pieţei muncii. Legislaţia în continuă modificare şi completare produce un sentiment denesiguranţă şi la nivelul sistemului de învăţământ.
Economic:Din acest punct de vedere se constată la nivel naţional creşterea ratei şomajului pe fondul orientării
tinerilor cu preponderenţă spre liceele teoretice şi nu spre cele tehnice şi şcoli profesionale, deşi cererea delocuri de munca în domeniu depăşeşte oferta. Cu toate că legislaţia financiară permite atragerea de surseextrabugetare la nivelul unităţilor de învăţământ, interesul agenţilor economici în acordarea de sponsorizărisau donaţii pentru şcoli este în continuare scăzut. Situaţia materială precară a multor părinţi este, în unelesituatii, cauza interesului scăzut faţă de şcoala al elevilor. Toţi aceşti factori economici au efecte grave:dezinteres, absenteism ridicat, chiar abandon şcolar (cu precădere în rândul copiilor de etnie rromă). Tocmaide aceea impactul programelor sociale (supliment de hrana, manuale, rechizite gratuite, burse) este mare.Din acest punct de vedere se constata la nivel national creşterea ratei somajului pe fondul orientării tinerilorcu preponderenta spre liceele teoretice si nu spre scolile profesionale, desi cererea de locuri de munca îndomeniu depăşeşte oferta. Anul acesta au fost introduse clasele de învăţământ profesional dual care nu auprezentat un interes deosebit pentru absolvenţii claselor a VIII a. În schimb au fost ocupate toate locurile dela liceele teoretice.
Social:Implicarea părinţilor în procesul instructiv-educativ este o problema secundară, grija principală fiind
asigurarea hranei copiilor, acoperirea cheltuielor, etc. Efectele acestor probleme sociale se resimt asuprapregătirii elevilor. O altă problemă socială este tendinţa mass-mediei de a prezenta de regula aspectelenegative, cu efecte negative pe termen lung, şcoala trebuie să facă eforturi pentru a înlătura sau atenua acesteefecte. Presiunea pusă de societate şi media pe umerii şcolii şi a cadrelor didactice este foarte mare.Responsabilitatea părinţilor este diminuată voit, cu toate că ei sunt factorii direcţi care influenţeazădezvoltarea fizică şi psihică a copiilor.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 10
Tehnologic:Pe plan naţional şi mondial se constată un accent pus pe tehnologia informaţiei şi comunicării.
Cadrele didactice au urmat cursuri de profil, majoritatea folosesc mijloacele moderne de predare şicomunicare, sunt foarte puţini cei care nu stăpânesc tehnologia. Cu toate acestea dotarea unităţilor şcolare şiposibilităţile financiare reduse ale părinţilor îngrădesc accesul profesorilor şi elevilor la platformele de e-learning care ar putea să stimuleze intelectual şi mai mult elevii şi să-i cointereseze în actul educaţional.
Ecologic:Pe măsură ce tehnologia se perfecţionează, stilul nostru de viaţă se schimbă. Preocupările în
domeniul ecologic, din grija faţă de generaţiile viitoare, au în vedere reducerea poluării, folosirea unormateriale mai eficiente, reciclarea şi refolosirea lor. În acest sens şcoala noastră participă la programe deeducaţie ecologică, de tip EcoŞcoala sau organizează diverse activităţi prin care să promoveze ideea deprotejare a mediului, de reciclare a deşeurilor.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 11
IV.RESURSE MATERIALE ŞI FINANCIARE
Liceul Tehnologic „Henri Coanda” Buzău oferă următoarele servicii :a) internat,b) cantină,c) cabinet de asistenţă medicală cu medic şcolar şi cadre medii sanitare,d) cabinet de Consiliere şi orientare în carieră,e) centrul de documentare şi informare CDI,f) cabinet psihopedagogic.
BAZA MATERIALĂ se află în proprietatea Consiliului Local al Municipiului Buzău şi este compusă din
14 clădiri dispuse pe 5 ha de teren, din care 8 sunt destinate exclusiv spaţiului de învăţământ:
Corpul ACorp Şcoala Veche
Corpul BCorp Şcoala Nouă
Corpul CCorpul Tehnic
Parter2 săli de clasă Cabinet geografie Laborator biologie şi anexă
Laborator informatică Centrul de documentare şiinformare
Cabinet de Limba românăCabinet Istorie
Laborator fizică şi anexă Laborator informatică 2Laborator Prolang Grup sanitar elevi Birou contabilitateBirou secretariat Birou administrator
Birou informatician MagazieGrup sanitar profesori şi elevi Grup sanitar elevi
Etajul 12săli de clasă 3 săli de clasă Laborator mecanică şi anexă
Cabinet matematică / Sală declasă
Grup sanitar elevi Laborator construcţii
Cabinet istorie/ Sală de clasă Anexă personal de servici Laborator instalaţii şiechipamente pentru vagoane
Cancelaria 1 sală Club EuropeanBirou director 1 sală de clasă
Birou director adj. Cabinet CEACLaborator chimie şi anexă Grup sanitar nefuncţional
Birou mediator şcolarEtajul 2
Nu are 3 săli de clasă Laborator electrotehnică şi depractică cu anexă
Grup sanitar nefuncţional Cabinet SSMAnexă arhivă 2 săli de clasă
Grup sanitar nefuncţionalAnexă
Etajul 3Nu are 3 săli de clasă 5 săli clasă nefuncţionale
Grup sanitar nefuncţional Grup sanitar nefuncţionalAnexă 2 anexe
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 12
Internat Cantină Sală de sportnouă
Sală de sport Ateliere
ParterBibliotecă sală de mese Sală sport Sală sport 2 ateliere mari
Cabinet consilierepsihopedagogică
bucătărie Hol Sală tenis demasă
2 ateliere mici
Sală de clasă cameră de legume 2 Birouriprofesori
Birou profesori magazie
Birou nefuncţional 2 cămări pentru carne Grup sanitarprofesori
2 vestiare elevi spălător
Cabinet medical cugrup sanitar
cameră maşinifrigorifice
2 vestiare Grup sanitarprofesori
Grup sanitar
cameră recepţiealimente
4 grupurisanitare elevi
Infirmerie cameră lactate grup sanitarelevi5 săli grădiniţă cămară; 2 anexe
Grup sanitar grădiniţă cămară ceai – cafea,pâine
vestiar personalcameră oficiu
2 duşuri pentrupersonal
1 grup sanitar personalcameră spălat veselă
2 grupuri sanitareelevi
Etaj 18 dormitoare Nu are Sală de forţă Nu are Cabinet
eletrotehnicăClub Sală pregătire
teoreticăSală de clasă
Sală meditaţieSală de duşuri Cameră centrală
termicăSală spălatorGrup sanitar
Cameră arhivăAnexă personal
Etaj 2 şi 3 (aceeaşi structură) nefuncţionale / dezafectate10 dormitoareSală depozit
Cameră pedagogSală de duşuriSală spălatorGrup sanitar
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 13
Clădire multifuncţională Clădire
hidrofor/
dezafectată
Clădire
Transformator/
dezafectat
Beci Garaj /
2 uşi
Magazie
de tablăatelier tâmplărie
atelier instalator
atelier electromecanic
Spălătorie
Vestiare personal
4 spaţii depozitare
2 Grupuri sanitare
Liceul mai dispune de teren cu gazon sintetic cu nocturnă şi un teren de fotbal neamenajat.
I.3.A.4. UTILITĂŢI
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău dispune de următoarele utilităţi:- Curent electric; apă din reţeaua stradală, grupuri sanitare cu apă curentă; canalizare; spaţiu de gunoi
amenajat; sistem de încălzire centrală, centrală pe gaz pentru sala de sport nouă; reţea de internet/wireless; reţea telefonică; reţea de cablu şi televiziune; 16 hidranţi interiori şi unul exterior;stingătoare cu spumă şi praf etc.
I.3.A.5. ELEMENTE DE DOTARE:
- Mobilier şcolar în stare bună, în toate sălile de clasă funcţionale;- Fond documentar – aproximativ peste 10000 volume;- EVIDENȚĂ ECHIPAMENTE
Informatician Ciugulea Gabriela
Toate cele 87 de computere sunt conectate in rețele ( LAN-uri)Conexiuni internet : 2 conexiuni - fibră optică.
Contract internet nr. 4380000221/25.04.2017 cu firma S.C. RCS & RDS S.AToate echipamentele sunt in stare bună de funcționare si toate stațiile de lucru au conexiune la internet.Calculatoare folosite de elevi : 41Calculatoare folosite de personal didactic: 28Calculatoare folosite de personal didactic auxiliar (administrație): 18
Toate computerele au instalate software licențiat sau freeware.Toate cadrele didactice folosesc dotările existente computer - conectat la internet, sistem audio – video, imprimantăconform tabelului de mai sus.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 14
Echipamente HardwareIn cladirile Liceul Tehnologic “Henri Coandă” Buzău exista in exploatare urmaotarele echipamente:
Nr.crt Locatie Desktop Sever Laptop XERO
XImprimanta/
MultifuntionalVideopro
iector1 LABORATOR
INFORMATICĂ 1 /AEL 26 1 1 1 1 1
2 LABORATORINFORMATICĂ 2 10 1
3 CABINET LIMBI MODERNE -PROLANG
1 1
4 C.D.I 5 1 2 1 15 INTERNAT 4 16 CABINET MATEMATICĂ 1 17 LABORATOR CHIMIE 1 1 18 LABORATOR FIZICĂ 110 CABINET ROMÂNĂ 1 19 CABINET GEOGRAFIE 1 110 LABORATOR BIOLOGIE 1 111 LABORATOR CONSTRUCTII 1 1 112 LABORATOR
MECATRONICĂ 2 1 1
13 LABORATOR MECANICA 114 LABORATOR ELTH. 115 CABINET SSM 1 1 116 ATELIER SCOLAR 1 1 117 SALI GRĂDINITA 218 SALĂ DE SPORT 1 119 DIRECTOR 1 120 DIRECTOR ADJ 1 1 121 SECRETARIAT 2 322 CONTABILITATE 3 1 1 223 ADM.PATRIMONIU 1 224 CABINET CONSILIERE 1 1 125 ASIG CALITATII 126 MEDIATOR SCOLAR 127 CANCELARIE 2 128 CABINET MEDICAL 129 POATRTĂ 130 INFORMATICIAN 1 2
TOTAL 78 2 7 7 20 11
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 15
V. RESURSE UMANE
V.1. BENEFICIARI AI EDUCAŢIEI/ PREŞCOLARII ŞI ELEVII:
Forma deşcolarizare Filieră/ profil Calificare
profesionalăClasa Număr
claseNumăr
elevi
LICEU ZI
TEHNIC
Tehnician desenatorîn construcţii şi
instalaţii/ Tehnicianîn transporturi (clasădublă specializare)
a IX a A 1/ 26 26
Tehnician desenatorîn construcţii şi
instalaţii
a X a A
3/ 69
27a XI a A 22
a XII a A 20
Tehnician întransporturi
a X a B3/61
21a XI a B 18a XII a B 22
VOCAŢIONALInstructor sportiv -
Fotbal
a IX a B
4/104
25a X a C 28
a XI a C 26
a XII a C 25
ÎNVĂŢĂMÂNTPROFESIONAL
TEHNIC
Electromecanicutilaţe şi instalaţii
industrialea IX a C 1/32 32
Confecţioner produseelectrotehnice a XI a D 1/17 17
Electromecanicmaterial rulant
a X a D2/46
30a XI a E 16
Stagii depregătirepractică
Zugrav, ipsosar,vopsitor, tapetar SPP 1/26 26
LICEU SERAL
TEHNICSecundarinferior
Tehnicianmecatronist a IX a A 1/30 30
Tehnician operatortehnică de calcul a X a A 1/40 40
Tehnician operatortehnică de calcul
a XI a Asem. I
1 +3/106
36
TEHNICSecundarsuperior
Tehnician operatortehnică de calcul
a XI a Asem.II 36 +10
Tehnicianelectromecanic
a XI a Bsem.II 30
RESURSE ŞIPROTECŢIAMEDIULUI
Secundarsuperior
Tehnician ecolog şiprotecţia calităţii
mediului
a XI a Csem.II 30
TEHNICSecundarsuperior
Tehnician întransporturi a XIII a A
2/5027
Tehnician desenatorîn construcţii şi a XIII a A 23
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 16
Forma deşcolarizare Filieră/ profil Calificare
profesionalăClasa Număr
claseNumăr
eleviinstalaţii
PROGRAM „ Adoua şansă”
Gimnazial şiSecundarinferior
Fără calificare AN I
4/91
11Lucrător finisor în
construcţii AN II 20
Lucrător finisor înconstrucţii AN III 30
Lucrător finisor înconstrucţii AN IV 30
PREŞCOLAR GRĂDINIŢĂ
Grupamijlocie
2/3819
Grupamare 19
Numărul de elevi al unităţii de învăţământ este de : 736 eleviNumărul de clase: 29 de claseMediul de provenienţă: urban şi preponderent rural (Liceul Tehnologic „Henri Coandă”- Buzău şcolarizeazăelevi din municipiul Buzău, din judeţul Buzău şi din alte judeţe (Brăila, Bacău, Sibiu). Elevii din altelocalităţi fac naveta zilnică, stau în internat sau în gazdă. Elevii se deplasează la şcoală şi cu mijloace detransport în comun).a.1. Numărul claselor şi al elevilor:
Forme de învăţământ Nr. clase Nr. eleviLiceu / zi 11 260Liceu / seral 7 226Învăţământ gimnazial secundar / A doua şansă 4 117Şcoala profesională/ Stagii de pregătirepractică
5 95
Grădinţă / preşcolar 2 38Total 29 736
La finalul anului școlar numărul elevilor înscriși, transferați și retrași a fost de 744 elevi.
a.2. Structura etnică a elevilor în anul şcolar 2017 -2018:
Structura etnică a elevilor elevi ProcentRomâni 530 72,01%Rromi 206 27,98%Total 736 100%
Structura etnică a elevilor în ultimii 5 ani:
An școlar Romani(%)
Rromi(%)
2012/2013 90.73 9.27
2013/2014 90,7 9,3
2014/2015 96,84 3,16
2015/2016 84,39 15,6
2016/2017 72,01 27,98
2017/2018 82,98 17,02
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 17
a.3. Structura efectivelor de elevi din şcoală, în funcţie de domiciliul acestora:
Structura efectivelor de elevi din şcoală, înfuncţie de domiciliul acestora
elevi Procent
Pondere elevi din Buzău 338 45,88%Pondere elevi din altă localitate 398 54,12%Pondere elevi care fac naveta zilnic 287 38,99%Pondere elevi care stau în internat 58 7,88%Pondere elevi care stau în gazdă 53 7,20%
a.4. Numărul elevilor care beneficiază de burse sociale şi CES / an şcolar 2017 -2018:
Bursa Nr. elevi2016 - 2017
Nr. elevi2017 - 2018
,, BANI DE LICEU” 52 30BURSA PROFESIONALĂ 66 72Burse pentru elevi din Republica Moldova 1 2CES 2 2
Nr. elevi cazaţi la internatul şcolar: 63 / 15 septembrie 2016, la sfârşitul anului şcolar: 48 elevi.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 18
Planul de şcolarizare realizat la începutul anului şcolar în proporţie de 90%.
Familiile din care provin aceşti elevi:- au ambii părinţi şomeri- au un venit redus pe membru de familie- părinţii muncesc ca sezonieri- părinţii nu au loc de muncă- cei din mediul rural nu au posibilitatea obţinerii de venituri proprii.Ajutorul statului pentru aceşti elevi s-a materializat în burse. Condiţionarea acestora de numărul
absenţelor nemotivate a făcut ca şi numărul acestora să scadă. La clasa a IX a profesională, din numărul totalde elevi înscrişi, s-au prezentat la 15 septembrie 2016 - 74 de elevi, care au primit bursa profesională. Dincauza acumulării absenţelor pe parcursul semestrului I al anului şcolar 2015-2016, au pierdut bursa 17 elevi,în conformitate cu Hotărârea nr. 1062/2012, privind modalitatea de subvenţionare de către stat a costurilorpentru elevii care frecventează învăţământul profesional, art.7, aliniat 4.
Bursa ,, BANI DE LICEU” BURSA PROFESIONALĂAu primit septembrie 2017 30 72Au bursă la sfârşitul semestrului I/ anşcolar 2017-2018 27 68Au bursă la sfârşitul semestrului II/ anşcolar 2017-2018 16 46Au pierdut bursa la sfârşitulsemestrului I/ an şcolar 2017-2018 3 4Au pierdut bursa la sfârşitulsemestrului II/ an şcolar 2017-2018 14 26
Avem doi elevi bursieri din Republica Moldova – Canazîr Gheorghe şi Cebotaru Ion.
Şcolarizarea şi frecvenţa. Rezultate la învăţătură şi purtare.
Din rapoartele statistice se observă un număr foarte mare de absenţe nemotivate ceea ce va duce laun număr destul de mare de elevi în situaţie de abandon şcolar la sfârşitul anului şcolar, cu situaţiineîncheiate, un număr foarte mare de elevi corigenţi.
Formă deînvăţământ
Înscrişi laînceputde anşcolar
Corigenţi Situaţii neîncheiate Repetenţi Neşcolarizaţi
sem. I sem. II sem. I sem. II sem. I sem. II/an
şcolarLICEU / ZI 260 21 - 77 37 0 10 1LICEU / SERAL 226 0 - 83 100 0 68 0PROFESIONALĂ 95 3 - 21 12 0 8 0ADS 91 0 - 0 40 0 21 0PREŞCOLARI 38 0 - 0 0 0 0 0SPP 26 0 - 0 6 0 3 0Total 736 24 - 181 195 0 110 1
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 19
Formă deînvăţământ Exmatriculaţi Retraşi Abandon
PromovaţiSem I /SemII
Notescăzute
la purtaresub 7
Decedaţi
LICEU / ZI 7 4 0 156/217 7/ 0LICEU / SERAL 0 0 0 73/162 0/ 0PROFESIONALĂ 0 1 0 70/73 1/ 0ADS 0 0 0 91/51 0/ 0PREŞCOLARI 0 0 0 38/38 0/ 0SPP 0 0 0 26/20 0/ 0Total 7 5 0 454/561 8/ 0
Formă deînvăţământ
Absenţe Veniţiîn timpul
anului
Plecaţiîn timpul
anului
PromovaţiAn şcolar2017-2018
Sem I Sem I Sem II Sem IITotal Nemotiv. Total Nemotiv.
LICEU / ZI 17749 11139 18256 9948 14 19 247LICEU / SERAL 7259 7215 9448 9382 193PROFESIONALĂ 6078 2938 7481 4012 73ADS 3973 3961 70PREŞCOLARI 0 0 38SPP 390 390 23Total 31086 21292 39548 27693 644Total absenţe:72088
Absenţe nemotivate: 49196 la744 elevi/ 66,12 %
14 19
În anul şcolar 2017 – 2018 în am avut total absenţe: 39548 şi nemotivate 27693, din care laliceu zi 18256 total din care nemotivate 9948.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 20
Formă deînvăţământ
Înscrişila
început
de an
şcolar
Corigenţi lasf.
sem. I/II
Situaţiineîncheiate
An şcolar
Repetenţi
Neşcolarizaţi
Exm
atriculati
an şcolar
IX A 28 2/1
IX B 26 1/0 2
X A 29 2/0
X B 22 2/0 1
X C 28 2/0 2 1
XI A 22
XI B 19 1/0 8 3
XI C 27 1 1
XII A 20
XII B 22 3/0 1 1
XII C 29 9/0 3 2
IX C prof. 35 2/3 7
X D prof. 30 0/1 5
XI D prof. 17 3
XI E prof. 16 4
IX seral 30 16
X seral 41 15
XI A seral/ I şi
II
46
7/
XI B seral/ II 30 18
XI C seral/II 29 18
XIII A seral 27 3
XIII B seral 23 4
Total 610 24/5 149 1 14
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 21
Formă deînvăţământ
Retraşi
An şcolar
Abandon
Promovaţi
An şcolar
Notescăzute
la purtaremai micidecat 7
Absenţe
Total Nemotiv.
Veniţiîn
timpulanului
IX A 21 1 2721 989 1
IX B14 3103 887 1
X A23 3229 2197 2
X B15
3 3323 1925 2
X C 121 2349 1188
XI A 218 2829 2038
XI B6
1 3793 2533
XI C14 3851 1853 1
XII A10 3286 1951
XII B4
2 4088 3219
XII C10
1 3433 2307 4
IX C prof.21 5365 2051 3
X D prof.28 4879 2530
XI D prof. 110 2551 1499
XI E prof.11 1945 870
IX seral3 3241 3217
X seral24 4410 4392
XI A seral/ I şiII
29/976 972
XI B seral/ II 1343 1343
XI C seral/II 1416 1416
XIII A seral13 1215 1215
XIII B seral 410 2422 2422 14
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 22
Elevi cu CESÎn anul şcolar 2017-2018 avem şi 2 elevi identificaţi cu CES, la clasele de profesională (IX).
MEDII /an şcolar 2017-2018
Situaţia la învăţătură:
Formă de învăţământ Mediaunitateşcolară
MEDII10-9 9-8 8-7 7-6 6-5
Liceu zi 6,96Liceu seral 6,06Profesională 6,96ADS 5,95SPP 6,96Media pe unitatea şcolară 6,58
Formă deînvăţământ
Înscrişi laînceputde anşcolar
Corigenţi lasf.
sem. I/II
SituaţiineîncheiateAn şcolar
Repetenţi
Neşcolarizaţi
Exm
atriculatian şcolar
ADS I 11 0 4 4 0 0ADS II 20 0 14 8 0 0ADS III 30 0 8 4 0 0ADS IV 30 0 14 5 0 0SPP 26 0 6 3 0 0Total 117 0 46 24 0 0
Formă deînvăţământ
Retraşi
An şcolar
Abandon
Promovaţi
An şcolar
Notescăzute
la purtaremai micidecat 7
Absenţe
Total Nemotiv.
Veniţiîn
timpulanului
ADS I 0 0 0 0 739 738 0ADS II 0 0 0 0 1148 1148 0ADS III 0 0 0 0 855 848 0ADS IV 0 0 0 0 1231 1228 0SPP 0 0 0 0 390 390 0TOTAL 0 0 0 0 4363 4352 0
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 23
Evoluţia mediei aritmetice generale pe unitate şcolară în ultimii 4 ani şcolari:
- 2013-2014: 6,60- 2014-2015: 6,60- 2015-2016: 6,55- 2016-2017: 6,617- 2017-2018: 6,58
Situaţia disciplinară:
Formă de învăţământ MEDII10 10-9 9-8 8-7 Sub 7
Liceu zi 2 19 164 5Liceu seral 9 91 99Profesională 2 12 47 12ADS 41 26 4SPP 19 4Media pe unitatea şcolară 2 19 164 5
BACALAUREAT
An şcolar Eleviinscrisi
Elevipromovati
Promova-bilitate %
6,00-6,99
7,00-7,99
8,00-8,99
9,00-9,99
2011/2012 65 10 15,38 9 1 0 0
2012/2013 40 10 25,00 9 0 1 0
2013/2014 29 8 27,59 5 3 0 0
2014/2015 24 7 29,16 6 1 0 0
2015/2016 41 17 41% 14 3 0 0
2016/2017 65 10 15,38 9 1 0 0
2017/2018 40 10 25% 9 1 0 0
V.2. PERSONALUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT
TOTAL NORME în unitatea de învăţământ la 1 septembrie 2017:
CADRE DIDACTICE: 44,4 norme
Catedre rezervate:
SpecialitateaCatedră
rezervatăMotivul
Istorie 0,75 Director
Mecanică 0,50 Director adjunct
Ed. fizică 0,50 Director Palatul Copiilor Buzău
Construcţii şilucrări publice
0,75 Inspector general adjunct al ISJ - Bz
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 24
Personalul didactic angajat : 47
- Cadre didactice titulare: 27 (normă întreagă - 19; fracţiune de normă: 6;titular detaşat – 3)
- Cadre didactice suplinitoare: 20 ( 20 cadre didactice calificate ; 3 cadre didactice necalificate / cufracţiune de normă necalificate)
- Structura personalului didactic în funcţie de localitatea de domiciliu: ponderea personalului didacticcu domiciliul în Buzău: 98% (46 ), iar din mediul rural de 1% (1)
Calitatea personalului didactic:
Distribuţia pe grade didactice a personalului didactic angajat :
Personal didactic necalificat : 3
Personal didactic calificat : 47
- Gradul I 30 = 63,82 %- Gradul II 5 = 10,63%- Gradul definitiv 3 = 6,38 %- Debutanţi 7 = 14,89 %
Continuarea studiilor: 2 ( doctorate)
Structura personalului didactic în funcţie de localitatea de domiciliu :
- Ponderea personalului didactic cu domiciliul în Buzău: 48 (95,83%)- Ponderea personalului didactic cu domiciliul în altă localitate şi face navetazilnică 2( 4,16%)
Evaluarea personalului :
An scolar
Nr cadre didactice cu: Nr cadre didactice cu calificativ:
GradulI
GradulII
Definitivat Debutant FB B S
2012/2013 27 6 7 1 40 1 02013/2014 25 7 5 2 39 0 02014/2015 28 7 4 4 43 0 02014/2015 22 4 9 5 40 0 02015/2016 24 8 5 5 52 0 02016/2017 20 12 4 4 40 0 02017/2018 31 7 5 5 44 0 0
Grad de acoperire conform normativelor în vigoare: 100%
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 25
b.3. Personalul didactic auxiliar:
Total personal didactic auxiliar: 9Distribuţia:
Funcţia Număr personal Calificat Calificat StudiiSecretar şef 1 Da MSecretar 1 Da SLaborant 1 Da MProf. documentarist 1 Da SPedagog 1 Da MInformatician 1 Da SAdministrator financiar 1 Da SAdministrator de patrimoniu 1 Da SSupraveghetor de noapte 1 Da M
Gradul de acoperire a posturilor existente conform normativelor : 100 %.
Evaluarea personalului:
An şcolarNr. cadre didactice auxiliare cu calificativ:
GradulM
GradulS FB B S
2012/2013 6 3 9 0 0
2013/2014 6 3 9 0 0
2014/2015 4 3 7 0 0
2015/2016 3 5 8 0 0
2016/2017 4 6 9 1 0
2017/2018 4 5 8 0 0
b.4. Personal nedidactic : total - 12
FUNCŢIA NUMĂRPERSONAL
Îngrijitor 5,5
Portar 1
Spălătoreasă 0,5Muncitorcalificat
4
Fochist 1
Nr cadre nedidactice cu calificativ:
An Nr. FB B S2012 12 12 0 0
2013 12 12 0 0
2014 12 12 0 0
2015 12 12 0 0
2016 11 11 0 0
2017 12 12 0 0
Gradul de acoperire conform normativelor în vigoare: 100 %
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 26
VI.ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE LA NIVEL DE CONDUCERE/ COMPARTIMENTE/ ARIICURRICULARE SAU DISCIPLINE
În anul şcolar 2017 -2018 s-au întocmit următoarele documente de către conducerea şipersonalul unităţii de învăţământ:
- Planul de încadrare a personalului unităţii şcolare/ an şcolar 2017-2018,- Documentele necesare pentru normarea personalului unităţii noastre – statul de personal şi
normarea,- Schema orară a unităţii de învăţământ,- Fişele postului pentru personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic,- Planul de Acţiune al Şcolii,- Strategia de asigurare a calităţii,- Planul managerial / planurile manageriale pe comisii,- Planul operaţional,- Regulamentul de ordine interioară 2017-2018,- Planul minimal privind combaterea şi prevenirea violenţei în mediul şcolar,- Planul privind prevenirea şi combaterea abandonului şcolar,- Planul de dezvoltare a Comisiei de control intern managerial,- Planificarea activităţilor şcolare, extraşcolare şi extracurriculare în anul şcolar 2017 -2018,- Completarea bazelor BDNE şi SIIIR în termenul stabilit de lege,- Completarea bazelor EDUSAL şi REVISAL în termenul stabilit de lege,- Deciziile pentru comisiile care funcţionează în anul şcolar 2017-2018,- Încheierea cataloagelor din anul şcolar 2017 – 2018 semestrul I,- Dosare pe clase a elevilor de clasa a IX a,- Echivalarea actelor de studii pentru Programul „A doua Şansă”,- Elaborarea cataloagelor de diferenţă pentru Programul „A doua Şansă”,- Realizarea mapelor ariilor curriculare şi comisiilor din unitatea de învăţământ,- Dosarele pentru programele „Banii de liceu” şi „ Bursa profesională” an şcolar 2017 -2018,- Încheierea contractelor de pregătire practică cu agenţii economici,- Încheierea contractelor educaţionale cu părinţii claselor a IX a,- Întocmirea documentaţiei necesară pentru aprobarea proiectele judeţene, regionale, naţionale
desfăşurate de unitatea noastră şcolară,- Raportul de activitate pe semestrul, anul şcolar 2017 -2018,- Documentele necesare pentru participarea la concursul de director şi director adjunct ( octombrie
2017) etc.- Proiectul Planului de Şcolarizare pentru anul şcolar 2017-2018/ completat şi aprobat în SIIIR,- Proiectul Planului de Încadrare a personalului unităţii şcolare/ an şcolar2017-2018- Documentaţia aplicare pentru Proiectul ROSE,- Raport de activitate în vederea evaluarii activităţii manageriale a directorului, directorului adjunct
pentru obţinerea calificativelor anuale,- Punerea la dispoziţiei reprezentaţilor Primăriei Municipiului Buzău a documentelor şcolii pentru
aplicarea unui proiect de reabilitare termică cu fonduri europene,- Documentaţia depusă la ARACIP în vederea acreditării – 2 calificări (tehnician ecolog şi protecţia
calităţii mediului şi instructor sportiv – FOTBAL),- Documentaţia depusă la ARACIP pentru evaluarea externă periodică,- Documentaţia necesară pentru susţinerea vizitei ARACIP din 16-17 noiembrie 2017,- Organizarea și desfășurarea Examenului de Bacalaureat / compertențe digitale și lingvistice 2017-
2018, în sesiunile februarie și august 2018,- Organizarea Centrului de Bacalaureat județean/ testarea scrisă, sesiunea august – septembrie 2018,- Participarea la organizarea și desfășurarea Examenului național de bacalaureat 2018,- Alte documente, statistice, situaţii cerute de către instituţii abilitate etc.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 27
VI.1. ACTIVITATEA MANAGERIALĂ
Realizarea documentelor de proiectare managerială s-a făcut conform ROFUIP/ metodologiilor şilegilor specifice. În mare parte ele au fost verificate prin tematicile de control ale I.S.J. Buzău. Documenteîntocmite:
- Planul de încadrare a personalului unităţii şcolare/ an şcolar 2017-2018,- Documentele necesare pentru normarea personalului unităţii noastre – statul de personal şi
normarea,- Schema orară a unităţii de învăţământ,- Fişele postului pentru personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic,- Planul de Acţiune al Şcolii,- Strategia de asigurare a calităţii,- Planul managerial / planurile manageriale pe comisii,- Planul operaţional,- Regulamentul de ordine interioară 2017-2018,- Planul minimal privind combaterea şi prevenirea violenţei în mediul şcolar,- Planul privind prevenirea şi combaterea abandonului şcolar,- Planul de dezvoltare a Comisiei de control intern managerial,- Planificarea activităţilor şcolare, extraşcolare şi extracurriculare în anul şcolar 2017-2018,- Completarea bazelor BDNE şi SIIIR în termenul stabilit de lege,- Deciziile pentru comisiile care funcţionează în anul şcolar 2017-2018,- Încheierea cataloagelor din anul şcolar 2017-2018/ semestrul I şi completarea cataloagelor pentru
anul şcolar 2017-2018,- Dosare pe clase a elevilor de clasa a IX a,- Echivalarea actelor de studii pentru Programul „A doua Şansă”,- Elaborarea cataloagelor de diferenţă pentru Programul „A doua Şansă”,- Realizarea mapelor ariilor curriculare şi comisiilor din unitatea de învăţământ,- Dosarele pentru programele „Banii de liceu” şi „ Bursa profesională” an şcolar 2017-2018,- Încheierea contractelor de pregătire practică cu agenţii economici,- Încheierea contractelor educaţionale cu părinţii claselor a IX a,- Întocmirea documentaţiei necesară pentru aprobarea proiectele judeţene, regionale, naţionale
desfăşurate de unitatea noastră şcolară,- Raportul de activitate pe semestrul I, anul şcolar 2017-2018,- Proiectul Planului de Şcolarizare pentru anul şcolar 2017-2018/ completat şi aprobat în SIIIR,- Proiectul Planului de Încadrare a personalului unităţii şcolare/ an şcolar2017-2018- Documentaţia aplicare pentru Proiectul ROSE,- Raport de activitate în vederea evaluarii activităţii manageriale a directorului, directorului adjunct
pentru obţinerea calificativelor anuale,- Punerea la dispoziţiei reprezentaţilor Primăriei Municipiului Buzău a documentelor şcolii pentru
aplicarea unui proiect de reabilitare termică cu fonduri europene,- Documentaţia depusă la ARACIP în vederea acreditării – 2 calificări (tehnician ecolog şi
protecţia calităţii mediului şi instructor sportiv – FOTBAL) pentru vizita din 16-17 noiembrie2017,
- Documentaţia depusă la ARACIP pentru evaluarea externă periodică pentru vizita din 16-17noiembrie 2017,
- Încheierea Contractelor de pregătire – instruire practică pentru elevii de la clasele cu profil tehnic şiprofesională. Încheierea contractelor de pregătire practică pentru învăţământul profesionaldual în ianuarie 2018 cu VAE VOSTALPINE APCAROM şi SC DINAMIC SRL Organizarea și
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 28
desfășurarea Examenului de Bacalaureat / compertențe digitale și lingvistice 2017-2018, în sesiunilefebruarie și august 2018,
- Organizarea Centrului de Bacalaureat județean/ testarea scrisă, sesiunea august – septembrie 2018,- Participarea la organizarea și desfășurarea Examenului național de bacalaureat 2018/ în calitate de
președinte Comisie zonală de evaluare– prof. Furtună Doina Simona și membru Comisie zonală deevaluare– prof. Florescu Doina Carmen ,
- Organizarea examenelor de competențe profesionale – președinte prof. Florescu Doina Carmen,- Redactarea documentaţiei necesare pentru susţinerea proceselor 15960/200/2017 şi
15484/200/2017 privind executarea silită începută de S.C.P de executori Judecătorești “ Cucu& Popescu” şi la Sindicatul Învățământului Preuniversitar “prof. Ion Neacșu” Buzău. Înprimul proces s-a obţinut anularea taxei de timbru. Documentaţia a fost elaborată cu ajutoruljuristului ISJ – BZ şi a Primăriei BZ. Procesul 15960/200/2017 a fost câștigat la JudecătoriaBuzău (sarcinile financiare au căzut în sarcina creditorului), iar procesul 15484/200/2017 arămas suspendat.
- Alte documente, statistice, situaţii cerute de către instituţii abilitate etc.
I.3. PROPUNERI, SOLUŢII DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A MANAGEMENTULUI INSTITUŢIEI
Activitatea managerială din primul semestrul al anului şcolar 2017 – 2018 (mai ales dupăpromovarea concursului susţinut la nivel naţional de director şi directorul adjunct) s-a centrat pe pregătireapractică a elevilor în vederea acumulării experienţei de muncă necesară angajării; pe organizareainstituţională care să ducă la o atmosferă destinsă, relaxată propice desfăşurării activităţii cadrelor didacticeşi de studiu a elevilor.
Priorităţile stabilite la începutul anului şcolar 2017-2018 au fost:
1. Creşterea calităţii în educaţie s-a realizat prin următoarele obiective:
- Asigurarea calităţii prin calificările şi programele şcolare oferite care să ducă la îndeplinireaaşteptărilor beneficiarilor şi care să se încadreze în standardele de calitatea.
- Cunoaşterea şi aplicarea documentelor de politică educaţională şi a finalităţilor prin urmărireamodificărilor legislative.
- S-a stabilit oferta curriculară în funcţie de nevoile specifice comunităţii.- S-a stabilit proiectul planului de şcolarizare care să satisfacă cerinţele de pe piaţa muncii.- S-a stabilit proiectul planului de încadrare care să asigure profesorilor, persoanalului didactic auxiliar
şi nedidactic normele.- Pregătirea elevilor pentru o societatea aflată în plină schimbare s-a realizat prin invitaţi şi activităţi
extracurriculare.- Realizarea de către cadrele didactice a unei concordanţe între programa şcolară şi programele de
examene.
2. Prevenirea şi reducerea abandonului şcolar prin următoarele obiective:
- Colaborarea cu autorităţile locale: primării, poliţie etc. S-au transmis numeroase adrese prin poştă cuconfirmare de primire de către diriginţi, pe fax-ul unităţii de învăţământ s-au prin intermediulagentului de proximitate, domnul Negoiţă Marian, de care aparţine şcoala noastră.
- Colaborarea cu familia prin încheierea unor parteneriate între şcoală şi comunitate şi semnareacontractelor educaţionale la începutul anului şcolar ( clasa a IX a ) sau în anii anteriori.
- Organizarea şi coordonarea unor proiecte specifice pentru tineret, de exemplu A doua Şansă sauînvăţământul seral ( pentru persoanele care au depăşit vârsta de şcolarizare).
- Îmbunătăţirea procesului instructiv – educativ pentru asigurarea unor şanse egale tuturor elevilor.
3. Dezvoltarea instituţiei de învăţământ prin următoarele obiective:
- Creşterea calităţii actului didactic desfăşurat de personalul didactic.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 29
- Responsabilizarea personalului didactic, didactic auxiliar privind timpul pe care trebuie să-l acordeelevilor (50 minute / oră şi nu 45 sau 40 minute / oră).
- Dezvoltarea bazei materiale a unităţii de învăţământ prin achiziţionarea echipamentelor necesaredesfăşurării activităţii didactice.
- Cooperarea cu ARACIP pentru evaluarea externă periodică, acreditarea unor calificări privind vizitaefectuată în zilele de 16-17 noiembrie 2017.
- Colaborarea cu comunitatea locală ( primărie, autorităţi ale statului, ong-uri etc.).
4. Creşterea gradului de inserţie profesională a absolvenţilor din învăţământul profesional şi tehnicprin următoarele obiective:
- Încheierea contractelor de pregătire practică la începutul anului şcolar.- Încheierea contractelor de pregătire practică pentru învăţământul profesional dual în ianuarie
2018 cu VAE VOSTALPINE APCAROM şi SC DINAMIC SRL.- Includerea în Consiliul de administraţie ai unităţii de învăţământ pe reprezentanţii agenţilor
economici conform noii metodologii de funcţionare.- Popularizarea calificărilor pentru a obţine la clasa de profesională solicitările necesare în vederea
întocmirii proiectului planului de şcolarizare.- S-a organizat instruirea practică la agenţii economici.
5. Îmbunătăţirea serviciilor de consiliere şi orientare pentru tineri şi adulţi prin următoareleobiective:
- Implicarea psihologului şi a mediatorului unităţii şcolare în activităţile de la orele de consiliere şiorientare pentru a aduce cu sine informaţiile necesare privind autocunoaşterea personală a elevilor.
6. Adaptarea ofertei educaţionale prin calificări şi curriculum la cerinţele socio-economice regionaleprin următoarele obiective:- Planul de şcolarizare adaptat cerinţelor socio-economice locale şi regionale.
Măsurile necesare pentru îmbunătăţirea procesului instructiv – educativ:
- Responsabilizarea cadrelor didactice, didactice auxiliare privind întărzierea la prima oră, princontroale permanente.
- Asistenţe la ore a colegilor care sunt debutanţi sau au probleme la clase.- Elaborarea proiectelor educative care să implice elevii în diverse activităţi extracurriculare care să
consolideze materia predată la ore.- Organizarea activităţilor educative care să dezvolte competenţele profesionale, culturale şi abilităţile
sociale de comunicare.- Legătura strânsă cu agenţii economici pentru facilitarea pregătirii practice a elevilor şi mai târziu
angajarea lor care s-a concretizat şi cu contracte de muncă pe perioada de pregătire practică şivacanţe.
- Motivarea participării elevilor la pregătirea suplimentară pentru bacalaureat care a avut dreptconsecinţă creşterea procentului de promovabilitate.
- Punerea în funcţiune a platformei AEL sau a altor tipuri de instruire asistate de calculator.- Folosirea CDI şi a altor materiale didactice achiziţionate de unitatea şcolară.- Perfecţionarea cadrelor didactice prin obţinerea gradelor didactice sau frecventarea cursurilor de
formare profesională.
Analiza activităţii desfăşurate de conducerea unităţii:
Aşa cum s-a menţionat mai sus documentele necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţiididactice au fost realizate la timp şi la termenele stabilite prin Consiliul Profesoral, Consiliul de
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 30
administraţie, legile şi metodologiile aflate în vigoare, ISJ – Buzău sau alte autorităţi locale. Incadrareapersonalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic s-a realizat conform normativelor, iar unde au fostconstatate deficienţe – acestea au fost remediate la timp. La începutul anului şcolar au fost aprobateconform metodologiei fişele postului pentru cadrele didactice, didactic auxiliar şi nedidactic şi distribuitepe baza lor, responsabilităţile fiecărui salariat. Pe parcursul semestrului I, situaţiile conflictuale au fostgestionate corespunzător conform ROFUIP 5079/2016 şi OMEN 3027/2018. Abaterile disciplinare şiabsenţele elevilor au fost analizate în cadrul Consiliilor claselor şi a Consiliului Profesoral – unde au foststabilite şi sancţiunile şcolare. Nu s-au înregistrat evenimente majore care să necesite intervenţiaautorităţilor abilitate.
Pe parcursul semestrului I au fost realizate mai multe inspecţii tematice din partea ISJ-Buzău care aufost consemnate în Registrul de Inspecţii al unităţii de învăţământ. Recomandarile primite au fost remediateîn termenul stabilit de către inspectorul teritorial. PAS-ul, planul managerial au fost aprobate dereprezentantul ISJ – Buzău.
Conducerea unităţii de învăţământ a realizat o comunicare deschisă cu toţi angajaţii, a încurajatrelaţiile colegiale care au dus la o atmosferă destinsă şi relaxată. Conducerea a acordat sprijinul necesarcadrelor didactice debutante şi a participat la toate inspecţiile desfăşurate în unitatea de învăţământ (2inspecţii pentru definitivat, 2 inspecţii pentru gradul didactic I). Activitatea derulată în şcoala a fost atentmonitorizată şi coordonată de echipa managerială conform planificărilor întocmite la începutul anului şcolar.Cadrelor didactice auxiliare s-a asigurat şi un program de lucru flexibil care să ducă la eficientizareaactivităţi personale şi profesionale.
În internatul şcolar au fost cazaţi 63 de elevi la începutul anului şcolar. Numărul maxim al elevilorcazaţi a fost de 64, deoarece unii au mai venit, alţii au fost eliminaţi sau au plecat. La sfârşitul semestrului Iau rămas 58 de elevi. Datoriile elevilor pentru masă nu au fost la fel de mari ca în anul şcolar 2015-2016. S-a observat o îmbunătăţire la achitarea acestora la finalul anului.
Consiliul Şcolar al Elevilor, reprezentat de eleva Costin Andreea, clasa a - XI-a A a demonstratimplicare în viaţa şcolii, participând la toate activităţile. Elevul Nedelcu Denis a fost prezent întotdeauna laşedinţele Consiliului de Administraţie.
Aceste lucruri au fost constatate şi de echipele ARACIP conduse de dna prof. SilvianaCiupercă cu ocazia vizitei din zilele de 16-17 noiembrie 2017. Unitatea noastră de învăţământ a fostevaluată cu Foarte Bine la toţi cei 43 de indicatori stabiliţi de ARACIP.
Organizarea consiliilor, comisiilor, compartimentelor:
În anul şcolar 2017 -2018:
1. Consiliul Profesoral şi Consiliul de administraţie:
- A fost actualizată componenţa Consiliului de administraţie conform Metodologiei şi OMEN3160/2017 astfel: 6 cadre didactice, 1reprezentant al părinţilor, 1 reprezentant al elevilor/ 18 ani(observator), 1 reprezentant al primarului, 2 reprezentaţi ai Consiliului Local al Municipiului Buzău,3 reprezentanţi ai agenţilor economici şi 2 lideri sindicali (observatori)/ total 13 membrii.
- În cadrul Consiliului Profesoral / Consiliului de Administraţie au fost dezbătute şi aprobate cele 7comisii cu caracter permanent şi restul comisiilor cu caracter temporar sau ocazional pentru care aufost emise decizii.
- Consiliul Profesoral / Consiliul de Administraţie şi-au desfăşurat activitatea pe baza tematiciipropuse şi aprobate la începutul anului şcolar. Convocarea celor două consilii s-a realizat conformcalendarului, dar şi în funcţie de necesităţile survenite, la fel şi tematica lor. Convocarea consiliilor s-a realizat conform metodologiilor în vigoare cu cel puţin 72 de ore înainte, prin afişarea datelor şitematicii: pe panourile din cancelarie, prin poşta de e-mail, mesaje pe telefon. Şedinţele celor douăconsilii au avut loc în prezenţa liderilor de sindicat (FSLI şi SLÎ – CFR Buzău).
- Pentru Consiliul Profesoral / Consiliul de Administraţie au fost întocmite convocatoare cu ordinea dezi, iar şedinţele au fost consemnate în Registrele de Procese – Verbale, iar hotărârile afişate încancelarie şi publicate pe site-ul unităţii.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 31
- Atât în Consiliul profesoral cât şi în Consiliul de administraţie echipa de directori, Prof. FurtunăDoina Simona şi Florescu Doina Carmen au asigurat transparenţa deciziile, au făcut o informareclară şi amănunţită privind mersul procesului de învăţământ şi a cheltuielilor prevăzute în buget,proiectele planului de şcolarizare şi încadrare, procesele existente în instanţă şi alte evenimente saufapte. Acestea sunt cuprinse în cadrul proceselor verbale ale celor 2 consilii.
2. Comisiile cu caracter permanent, temporar sau ocazional:
Comisia de Evaluare şi Asigurare a Calităţii a elaborat proceduri noi sau le-a actualizat pe celeexistente în funcţie de nevoia organizaţiei şcolare. La începutul anului şcolar a fost reactualizat PAS-ulunităţii de învăţământ, a fost realizat RAEI şi alte activităţi necesare pentru analiza corectă a unităţii deînvăţământ.
Responsabilii comisiilor permanente, dar şi temporare până în luna octombrie şi-au întocmit mapacomisie (compusă din planul managerial, componenţa comisiei etc.).
Pe parcursul semestrului I a anului şcolar 2017 toate comisiile au avut o bogată activitate care reiesedin rapoartele care au fost incluse la următorul punct.
Activitatea comisiilor a fost strict monitorizată de directorul adjunct al unităţii de învăţământ. Dinrapoarte reiese faptul că s-au menţinut legăturile cu autorităţile locale, cu ONG-urile partenere, fundaţiisau alte instituţii ale statului.
Anul acesta prin implicarea colegilor avem 5 proiecte educaţionale care se vor desfăşura la nivelregional, 3 proiecte educaţionale la nivel judeţean şi 3 nivel internaţional.
Profesorii diriginţi au fost stabiliţi respectând criteriul continuităţii şi încadrării. Toţi profesoriidiriginţi au realizat la timp documentele necesare pentru începutul anului şcolar (dosare elevi, cataloage,dosare bani de liceu sau bursa profesională etc.)
Doamna psiholog, Constantin Malanca Veronica din unitatea noastră şcolară a participat laactivităţile desfăşurate într-un proiect european (Polonia etc.). Cabinetul psihopedagogic din unitateanoastră de învăţământ a avut o activitate intensă, astfel încât au fost prevenite cazuri de abandon şcolar,probleme disciplinare sau emoţionale ale elevilor din unitatea noastră.
3. Compartimente:SECRETARIAT – activitatea compartimentului în perioada 14 septembrie – 20 noiembrie a fost
asigurată de dna secretar şef, Gherghe Graţiela Mădălina. Dna secretar şef a reuşit să coordoneze munca înacest compartiment astfel încât, datele cerute pentru bazele BDNE, SIIIR, REVISAL şi EDUSAL au fostrealizate la termenul stabilit. Au fost completate registrele matricole, foi matricole, diplome de absolvire de10 clase, 12 clase, competenţe profesionale şi bacalaureat. Au fost realizate statisticile cerute de diferiteautorităţi ale statului. Completate şi ordonate dosarele elevilor şi dosarele de personalului etc.
INFORMATICĂ – s-au realizat lucrările specifice acestui compartiment conform termenelorstabilite. A fost realizat un inventar al bunurilor care trebuie operat şi în baza materială a unităţii deînvăţământ, au fost efectuate toate lucrările pe SIIIR la termen şi alte activităţi specifice postului. A fostrepus în funcţiune al doilea laborator al unităţii de învăţământ, prin folosirea calculatoarelor (9 bucăţi) dinprogramul ADS / SOS. În prima jumătate a semestrului, dna Ciugulea Gabriela s-a implicat şi în activităţi desecretariat. Actualizarea site-ului şcolii s-a realizat prin materialele primite de la activităţile cadrelordidactice şi a responsabililor de comisii. În privinţa permiselor de călătorie pe calea feroviară, documentaţiaa fost întocmită la timp, iar personalul a intrat în posesia lor în termenul stabilit de SNCFR România.
CONTABILITATE – în cadrul acestui compartiment domnul contabil Dinu Marius şi-aîndeplinit toate sarcinile conform fişei postului, respectând termenele stabilite de conducerea şcolii, de ISJ –Buzău, Consiliul Judeţean sau Primăria Buzău. Au fost constatate şi unele deficienţe privind al doileaadministrator financiar, domnul Dascălu Cristian care nu întotdeauna reuşeşte să se încadreze în programulde lucru sau cu respectarea termenelor stabilite de şeful direct. În loc să remedieze propria sa activitatedomnul Dascălu Cristian a preferat să-şi înainteze demisia, completându-şi norma la CJRAE în decembrie2017. În urma Raportului de audit din 28.11.2017 al reprezentantului ISJ – Buzău, domnul Lazăr Paul nua constat nici o deficienţă privind normarea personalului din unitatea şcolară şi folosirea bugetului aferent.
LABORANT – la acest compartiment s-au desfăşurat lucrările şi activităţile specifice acestui
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 32
domeniu conform programelor sau planificărilor făcute de cadrele didactice. De asemenea dna laborantCristea Maria s-a implicat şi în alte activităţi extraşcolare s-au în suplinirea orelor colegilor aflaţi în concediimedicale etc. În semestrul al II –lea activitatea dnei laborant nu a mai fost atât de intensă.
ADMINISTRAŢIE – la acest compartiment dna Stoica Carmen a coordonat personalulnedidactic astfel încât lucrările de curăţenie, întreţinere, aprovizionare, producerea şi servirea mesei lacantină să se desfăşoare la timp. Au existat mici sincope în perioada critică de iarnă, când personalulnedidactic nu şi-a putut îndeplini sarcinile la timp. Însă acestea au fost remediate în timp util. S-au începutlucrările pentru înfiinţarea unui cabinet de limba română, s-a reparat instalaţia de apă la chimie etc. Deasemenea împreună cu personalul nedidactic a amenajat Centrul zonal de testare a elevilor din municipiulBuzău / 461 de elevi înscrişi.
PEDAGOGUL ŞCOLAR - la acest post nu s-au înregistrat deficienţe. Domnul pedagog,VişanCătălin a informat întotdeauna la timp conducerea astfel încât să poată fi luate măsurile necesare înurmătoarele probleme: neplata la timp a meselor servite de elevi, scoaterea de la masă a elevilor,deterioararea ţevilor de apă rece sau caldă din internatul şcolar, plecarea elevilor din internatul şcolar.Domnul pedagog s-a implicat activ în programul elevilor din internat privind menţinerea curăţenie,participarea la activităţi extraşcolare şi eliminarea actelor de violenţă din internat. În urma demisieidomnului Vișan Cătălin și cu aprobarea Consiliului de administrație a fost scos postul la concurs.
SUPRAVEGHETORUL DE NOAPTE – dacă la începutul anului şcolar au fost realizate sincope înîndeplinirea sarcinilor de serviciu, pe parcurs s-a constat o îmbunătăţire a activităţii. Domnul supraveghetora anunţat la timp situaţiile ivite în internatul şcolar (plecări ale elevilor etc.), dar şi unele avarii produse.
Aceste lucruri au fost constatate şi de echipele ARACIP conduse de dna prof. SilvianaCiupercă cu ocazia vizitei din zilele de 16-17 noiembrie 2017. Unitatea noastră de învăţământ a fostevaluată cu Foarte Bine la toţi indicatori stabiliţi de ARACIP pentru aceste compartimente.
Repartizarea responsabilităţilor
- Responsabilităţile sunt specificate prinlegislaţia specifică /ROFUÎP/RI /fişa postului/deciziieliberate/regulamente ale comisiilor sau compartimentelor/ alte documente interne aprobate de CA.
- Membrii Consiliului de Administraţie şi-au asumat responsabilităţile şi şi-au îndeplinit atribuţiile. Aexistat o foarte bună colaborare cu reprezentanţii Consiliului Local şi ai Primăriei Buzău.
- Consiliile claselor, responsabilizate conform ROFUÎP au fost consultate în vederea validării situaţieişcolare din semestrul I şi semestrul al II-lea, anul şcolar 2017-2018.
- Programul şcolar s-a desfăşurat în 2 schimburi.
Monitorizarea întregii activităţi: modalităţi, eficienţă, identificarea disfuncţiilor anterioare
Monitorizarea activităţii angajaţilor/elevilor s-a realizat prin:
- graficul de asistenţe la ore al directorilor (au fost asistaţi profesorii care au susţinut inspecţiipentru gradele didactice şi profesorii cu mai puţină experienţă). Asistenţele la ore au fostrealizate şi de cadre didactice, responsabili ai ariilor curriculare, cu vechime în învăţământ şi cugradul didactic I în situaţiile în care acest lucru nu s-a putut efectua de către directori şi de cătreComisia CEAC.
- procesele verbale ale activităţilor din cadrul comisiilor metodice ale ariilor curriculare;- rapoarte periodice ale comisiilor de verificare a cataloagelor, de monitorizare a absenteismului,
fenomenului de violenţă şi a abandonului şcolar;- procese – verbale ale profesorilor de serviciu;- condica de prezenţă a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic;- portofoliile elevilor şi ale cadrelor didactice;- colaborarea cu membrii CEAC şi reglarea aspectelor sesizate de aceştia prin documentele
specifice (rapoarte, plan de îmbunătăţire, chestionare etc.);- procesele verbale ale activităţilor educative şcolare şi extraşcolare;- fişe de bibliotecă (CDI) şi caietul de evidenţă a activităţilor desfăşurate în CDI;
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 33
- registrele de evidenţă a învoirilor conform Regulamentului intern;- prezenţa directorului/directorului adjunct pe perioada desfăşurării de activităţi în şcoală, cu
sprijinul cadrelor didactice din Consiliul de administraţie;- camerele de supraveghere şi colaborarea permanentă cu poliţistul de proximitate.
Eficienţă:- relaţia cadre didactice – elevi – părinţi este optimă;- în cadrul claselor, cancelariei atmosfera este destinsă şi relaxată;- activităţile didactice de la clasă şi extraşcolare sunt desfăşurate optim;- anul acesta / semestrul I şi II s-au înregistrat mai puţine învoiri, scutiri şi concedii medicale;- colaborarea dintre şcoală şi autorităţile locale este bună, au început să sosescă răspunsuri scrise la
sesizările făcute de diriginţi privind cazurile de abandon şcolar.
Disfuncţii:- insuficienţa responsabilizare a elevilor privind starea de curăţenie şi păstrarea bunurilor în
spaţiile de curs şi în internatul şcolar;- la finalul anului şcolar pe lângă igienizarea obligatorie a claselor s-a investit foarte mult şi în
reamenajarea lor, datorită faptului că nu toţi diriginţii s-au implicat activ;- lipsa de preocupare faţă de păstrarea bunurilor şi de recuperare a daunelor din clasă;- aspecte ale R.O.I care nu se respectă în totalitate;- inexistenţa unor proiecte europene care să ducă la dezvoltarea unităţii de învăţământ în toate
domeniile.
Autoevaluarea activităţii manageriale:
Directorii şi Consiliul de administraţie au format o echipă fiabilă care a reuşit să rezolve toatesituaţiile problematice ivite. Anul acesta reprezentanţii autorităţii locale s-au implicat mult mai activ îndeciziile luate şi şi-au asumat responsabilitatea unui membru al Consiliului de administraţie, prin ideilepropuse. Directorii se completează reciproc în actul conducerii, reuşind să menţină o atmosferă propicepentru desfăşurarea activităţilor şcolare şi extraşcolare. Directorii şi cadrele didactice formează o echipăomogenă care poate face faţă tuturor provocărilor. Acest lucru se vede si din documentele şcolare elaboratela timp şi în concordanţă cu normativele în vigoare. Dna director adjunct s-a implicat în realizareaProiectului ROSE pe care l-a depus la temen şi care a obţinut 77 puncte din 100 puncte şi a fost validat fiindîn curs de pornire.
Aceste lucruri au fost constatate şi de echipele ARACIP conduse de dna prof. Silviana Ciupercăcu ocazia vizitei din zilele de 16-17 noiembrie 2017. Unitatea noastră de învăţământ a fost evaluată cuFoarte Bine la toţi cei 43 de indicatori stabiliţi de ARACIP.
Plan de dezvoltare personală ca manager
- menţinerea imaginii unei şcoli cu tradiţie care se implică activ pe piaţa muncii;- implicarea şcolii în parteneriate de proiecte cu fonduri europene;- contribuţia la ridicarea prestigiului şcolii prin proiectele derulate.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 34
NR.CRT. RESURSE FINANCIARE UTILIZATE VALORI
2014-2015
VALORI2015-2016
VALORI2016-201730,09,2017
VALORI01.10.2017 /31.08.2018
1. Alocari de credite bugetare din Bug.Local 3711489 3264719 2596461 1540349Cheltuieli de personal 2390776 1.955.570 1.956.214 690730Cheltuieli materiale 794000 974655 578.635 734666
Din care - obiecte de inventar 39872Burse sociale 0 0 0
Ajutoare sociale - Tichete Cadou 0 0 0
Cheltuieli de capital 526713 334494 59748 0
Dobanda HJ – dif sal 114.953
2. Alocari de credite bugetare din Bug. De Stat 235.435 208.303 162.945 2341109Cheltuieli de personal 11.214 12.311 19.103 2128301Cheltuieli materiale din care: 35 105 0 0
Dotari cu mobilier
carte scolara
materiale sportive
Deplasari examene nationale487 105 0
Ajutoare sociale din care: 119000 69581 49259 52851
NAVETA ELEVI 54601 69581 49259 52851
Burse - Bani de liceu + Bursa profesionala 105.186 126.306 94.583 159957
Cheltuieli de capital
3. Resurse extrabugetare 141331 154016 113066 125717Cheltuieli de personal 0 0 0 0
Cheltuieli materiale din care: 141331 154016 113066 125717Diverse materiale de intretinere,curatenie si prestari servicii
79426 43107 33.786 14229Reparatii curente
10353 7539 4.225 6426Dotari cu obiecte de inventar
19791 9485 13.006 4424Cheltuieli cu hrana elevilor interni
77597 93885 57.263 95964Alte cheltuieli – promovare siprotocol
4.7864674
TOTAL BUGET 4088255 3.627.038 2.872.472 4.007.175
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 35
VI.2. DESFĂŞURAREA PROCESULUI INSTRUCTIV – EDUCATIV
ACTIVITATEA PE ARII CURRICULARE ŞI COMISII METODICE2017-2018/ semestrul I şi II
1. COMISIA PENTRU CURRICULUM
A. ARIA CURRICULARĂ: LIMBĂ ŞI COMUNICARE
Prof. Stroe Anca- responsabil- Lb. şi lit. română Prof. Ionaşcu Carmen Sonia - Lb. şi lit.română Prof. Dalaban Carmen Manuela- Lb. şi lit.română Prof. Petre Mirela- Lb. franceză Prof. Gavrilă Adelina- Lb. franceză Prof. Barbu Iuliana Geta- Lb. Franceză Prof. Ticea Sorina Mariana - Lb. Franceză Prof. Balaş Tatiana- Lb. engleză Prof. Mihălcescu Iuliana - Lb. Engleză Marin Adelina Nicoleta - Lb. şi lit.română/ prof. documentarist
Comisia metodică Limbă şi comunicare şi-a propus să desfăşoare activităţi instructive şi educativecare să conducă la rezultate eficiente în planul învăţării şi al rezultatelor deosebite la evaluarea naţională.Aceste activităţi au fost posibile datorită unor intervenţii competente ale cadrelor didactice, bazate pe:
1. Cunoaşterea colectivelor de elevi;2. Utilizarea unor metode de lucru optime, secondate de elavaluări formative şi sumative cu caracter
compesator de natură ameliorativ-constructivă;3. Interes pentru perfecţionare şi autoperfecţionare;4. Dorinţa de îmbunatăţire a relatiei de comunicare cadru didactic- cadru didactic şi elev- cadru
didactic;5. Motivaţie şi interes pentru adaptarea si dezvoltarea prestigiului organizatiei noastre furnizoare de
educaţie;6. Deschidere în a aplica strategii de lucru care să asigure întelegerea noilor cunoştinte şi aplicarea lor
în teme.
În anul scolar 2017-2018 membrii ariei curriculare Limbă şi Comunicare şi-au propus următoareleobiective :
a. CATEDRA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ:
- discutarea programei si a bibliografiei ;- elaborarea testelor initiale si finale- selectarea manualelor ;- asigurarea unui bogat material documentar;- evaluarea permanenta si pregatirea suplimentara a elevilor care au sustinut examenul debacalaureat.
S-au aplicat evaluari initiale , semnalandu-se greselile frecvente , s-au propus si urmarit masuri deameliorare, s-au aplicat permanent elevilor evaluari formative si sumative , s-a organizat un program depregatire a elevilor claselor a XI-a si a XII a pentru recuperarea/consolidarea notiunilor, in vederea sustineriibacalaureatului.
b. CATEDRA DE LIMBA ENGLEZĂ:
- dezvoltarea capacitatii de exprimare orala si in scris;- dezvoltarea unor reprezentari culturale;
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 36
- cultivarea interesului pentru studiul limbii engleze si a civilizatieispatiului cultural anglofon.
S-a realizat in permanenta evaluarea elevilor prin teste elaborate conform programei scolare si astandardelor de performanta propuse, s-au realizat teste de evaluare diferentiate si fise de lucru individuale,in functie de nivelulreal al elevilor. Elevii claselor terminale au fost pregatiti si in vederea susțineriiexamenului de certificare a competentelor lingvistice.
c. CATEDRA DE LIMBA FRANCEZĂ:- dezvoltarea abilitatii de exprimare in scris si exprimare orala;- dezvoltarea unor valori si atitudini pozitive fata de conceptul de “francofonie”;- dezvoltarea capacitatii de a intelege , exprima ganduri,sentimente si fapte in limba franceza;- dezvoltarea abilitatilor de intelegere interculturala.
Membrii comisiei LIMBA SI COMUNICARE s-au straduit să utilizeze cat mai multe mijloace moderneîn procesul de predare-invatare-evaluare, in scopul savarsirii unui invatamant de calitate si a unui demersdidactic de exceptie, inovator, care sa aducă performante şcolare deosebite in viitor. Membrii catedrei auparticipat la activitatile cercurilor pedagogice de specialitate, in incercarea continua de a se perfectiona si dea se alinia la exigenţele societăţii.
Activități desfășurate:
La începutul anului şcolar s-a stabilit cadrul general de organizare a activităţii profesorilor dincatedră.
In luna septembrie 2017 profesorii au participat la consfătuirile cadrelor didactice. S-au întocmit atâtplanul managerial, cat şi planificările calendaristice şi proiectele unităţilor de învăţare, au realizat proiectedidactice. Totodată au fost elaborate teste iniţiale aplicate până la 1 octombrie 2017.
Săptămânal s-au organizat ore de consultaţii pentru elevii claselor a XII-a, pentru eficientizareapregătirii acestora pentru examen.
Activități desfășurate :
La începutul anului şcolar s-a stabilit cadrul general de organizare a activităţii profesorilor din catedră.In luna septembrie 2017 profesorii au participat la consfătuirile cadrelor didactice. S-au întocmit atât
planul managerial, cat şi planificările calendaristice şi proiectele unităţilor de învăţare, au realizat proiectedidactice. Totodată au fost elaborate teste iniţiale aplicate până la 1 octombrie 2017.
Săptămânal s-au organizat ore de consultaţii pentru elevii claselor a XII-a, pentru eficientizareapregătirii acestora pentru examene
SEPTEMBRIE 2017 - IUNIE 2018
Data Activitatea desfăşurată Grupul ținta/materiale elaborate Responsabil/i
16.09.2017
Consfătuiri aleprofesorilor de limba si
literatura romana
membriicomisiei
membriicomisiei
16.09.2017
Consfătuiri aleprofesorilor de limba
franceza
membriicomisiei
membriicomisiei
12.09.2017
Consfătuiri aleprofesorilor de limba
engleza
membriicomisiei
membriicomisiei
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 37
Data Activitatea desfăşurată Grupul ținta/materiale elaborate Responsabil/i
1-30.092017
Realizarea documentelorşcolare
- raportul de activitate pe anul şcolar 2016 -2017;- plan managerial;- programul de activităţi pe semestrul I;- alte documente
Responsabilariecurriculară
1-30.092017
Realizarea documentelorşcolare
- planificări anuale şi pe unităţi de învăţare;- CV, orar, alte documente şcolare etc.
membriicomisiei
18.09 –02.102017
Aplicarea testelor iniţialela
clasa a IX-a
- teste iniţiale;- interpretarea testelor iniţiale existente înmapa arieicurriculare „limba si comunicare
membriicomisiei
15.09-01-10.2017
Elaborare raport metodist/ an şcolar 2016-2017
- raport – Mapă personală metodist metodistIonascuCarmen
26.09.2017 ZIUAINTERNAȚIONALĂ A
LIMBILOR
clasele a XI a A, B raport comisie/ Un cadoucât un cuvânt
Petre Mirela,Balaș Tatiana
26.09.2017 La journee europeennedes langues
clasa a XII a A/ raport comisierealizare panou tematic Des languesdifferentes, un seul monde!
GavrilăAdelina
18.09.2017 George Bacovia și muzica Activitate culturală la Centrul CulturalAlexandru Marghiloman, Buzău
Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina,IonascuCarmen, StroeAnca
11.10.2017 Referat Le système devaleurs et des attitudespromu par les langues
etrageres
Activitate la Cabinetul de limbi moderneProlang
Petre Mirela
13.10.2017Excursie tematică Casa
memorială VasileVoiculescu – Pârscov
raport- mapa/ clasa a XI a A Stroe Anca
31.10.207 Conferință Internetul proși contra
Activitate la Centrul Cultural AlexandruMarghiloman, Buzău
Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina
31.10.2017 Concurs Latinitatea limbiiromâne
1.11.2017 Participare la Cerculmetodic al profesorilor deLimba engleză – Liceul
de Artă ”MargaretaSterian”
Workshop tematic – ”Preparing students forFCE&CAE exams”
Prof. BalașTatiana
14.11.2017 Scriitori români născuți înluna noiembrie
Activitate CDI, clasa a IX a C Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina,DalabanCarmen
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 38
Data Activitatea desfăşurată Grupul ținta/materiale elaborate Responsabil/i
1-23.11.2017
The month of ”Thankyou, Please, Forgive me”
Clasele a IX a C, a X a D, E, a XI a D,E prof.MihălcescuIuliana
24.11.2017 Thanksgiving : Multipleperspectives
clasa a XI a A Prof. BalașTatiana
20.11.2016 Simbolistica hanului laMihail Sadoveanu
clasa a X a C /CDIProf StroeAnca
27.11.2017 Concurs de fabuleGrigore Alexandrescu,
ediția a II a
Activitate culturală / concurs la CentrulCultural Alexandru Marghiloman, Buzău
Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina
29.11.2017 Participare la Cerculmetodic al profesorilor de
limba si literaturaromana- Liceul cu
Program Sportiv „IolandaBalaș Söter”
Anca Stroe,IonascuCarmen
28.11.2017 Organizare Cerculmetodic al profesorilor de
limba si literaturafranceză
Liceul Tehnologic Henri Coandă Prof.PetreMirela, TiceaSorina
6.12.2017 Activitate de animațieculturală ”Povestea lui
Moș Nicolae”
Preșcolarii liceului Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina
29.11.2017 1 Decembrie – ZiuaNațională a României
clasele a IX a A, a X a B, a XI B Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina
29.11.2017 1 Decembrie – ZiuaNațională a României pe
înțelesul copiilor
Preșcolarii liceului Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina
decembrie2017
Atelier de creațieNașterea Domnului
Elevii liceului/ expoziție cu vânzare în cadrulproiectului SNAC
Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina
15.01.2018 Mihai Eminescu-medalion literar
Activitate culturală - clasele a X a B, a XI a B Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina
15.01.2018 Dor de Eminescu -concurs
clasele a X-a A, B Prof. IonașcuCarmen
18.01.2018 Vreme trece, vreme vine! Activitate culturală în cadrul SăptămâniiEminescu la Centrul Cultural AlexandruMarghiloman, Buzău
Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina,Stroe Anca
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 39
Data Activitatea desfăşurată Grupul ținta/materiale elaborate Responsabil/i
23.01.2018 159 de ani de la MicaUnire
Activitate culturală în colaborare cu Clubul deFolclor ” Tradiții” din cadrul CentruluiCultural Alexandru Marghiloman
Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina
24.01.2018 „VOCABULARYMANIA”
clasele aIX- a și a XII-aConcurs de cunoștințe de vocabular în limbileengleză și franceză
Prof. BalașTatiana,GavrilăAdelina PetreMirela, TiceaSorina,MihălcescuIuliana
17.02.2018 Folosirea mijloaceloraudio-vizuale în învățarea
limbilor moderne
Referatprof. BalașTatiana
01.02.2018 Citim despre valoripatrimoniale
Activitate cultural-educativă cu ocazia ZileiInternaționale a Cititului Împreună laBiblioteca Județeană Vasile Voiculescu,Buzău
Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina
01.02.2018 Recenzie de carte Activitate literară având ca punct de plecareprezentarea romanului Cititorul din peșteră deRui Zink
Prof. AncaStroe
01.03.2018 Ion Creangă- Mărțișorliterar
clasele a X-a A, a XI-a B Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina
19.03.2018 Simularea Bacalaureat clasele a XI-A, a XII-A prof. StroeAncaprof IonașcuCarmen
20.03.2018 Ziua Francofonieiprof. PetreMirela
24.03.2018 Etapa județeană aproiectului Today a
project, tomorrow thefuture
Lucrare - The effect of electromagneticradiation produced by mobile phones onplants
Prof. BalașTatiana
12.04.2018 Centenarul României-Octavia Goga- profetul
Marii Uniri
Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina prof.Stroe Anca,prof IonașcuCarmen
19.04.2018 Lecție deschisă - Thenature of cities
clasa a XII-a Aprof. BalașTatiana
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 40
Data Activitatea desfăşurată Grupul ținta/materiale elaborate Responsabil/i
21.04.2018 Olimpiada LiceelorTehnologice și
Vocaționale la Limbaengleză
elevi din clasele a IX-XIIprof. BalașTatiana
19.04.2018 Activitate metodică abibliotecarilor și
profesorilordocumentariști
clasa a X-a A Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina
23.04.2018 Incursiune în lumeascrierii și a cărții
clasa a IX-a A, a XI-a B Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina
05 .05.2018 Participare ConcursRegional „Gustave Eiffel”
Grigore Maria Luiza- X Aprof. PetreMirela
19 05 2018 Olimpiada de Limbafranceză pentru Liceele
Tehnologice – etapajudețeană -
Grigore Maria Luiza- X Aprof. PetreMirela
Proiecte educative:- Superstitions: it is not true, but I believe it!- Etwinning project, prof. coordonator Stroe Anca (
Turcia, Slovacia , Polonia) (octombrie 2017)- New Year is coming- Etwinning project, prof. coordonator Stroe Anca (Italia, Franța, Turcia,
Republica Cehă, Portugalia, Croația,Grecia, Marea Britanie, Germania, Lituania, Serbia, Spania,Albania, Polonia) (decembrie 2017)
Cursuri:- Octombrie 2017 ”Valorizarea instituției de învățământ prin optimizarea și eficientizarea comunicării
și relaționării” – prof. Balaș Tatiana- Competențe cheie prin activitățile non-formale și extracurriculare- Balaș Tatiana- Seminarul tematic ”Metode interactive de învățare non-formală în activitatea didactică” (Centrul de
Consultanță și Dezvoltare Regională Buzău) - Balaș Tatiana- webinarul ”Online Resources for improving your language knowledge and ability” susținut de
Cambridge Assessment English - Balaș Tatiana- Conferința Gateway to ELT (București) organizată de Fundația V. Voiculescu și Fischer
International- Balaș Tatiana- webinarul ”Giving students a voice. Critical thinking in English classes” susținut de Fischer
International și National Geographic Learning -Balaș Tatiana- webinarul ”Developing global citizens – 5 ways your learners will change the world” susținut de
Fischer International și National Geographic Learning
PREMII
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 41
Nr.crt.
NUME ȘIPREMUNE
ELEV
CLS. PREMIUL
OLIMPIADĂ/CONCURS/
SIMPOZION
NIVEL COORDONA-TOR
1 GRIGORE MARIALUIZA
X A I Olimpiada de limba francezăpentru liceele tehnologice –etapa județeană - 19 mai 2018
JUDEŢEAN PROF. PETREMIRELA
2 GRIGORE MARIALUIZA
DRAGU ADRIAN
X A
IX C
II Simpozionul regional pentruelevi „Henri Coandă” , 16 mai2018
REGIONAL PROF. PETREMIRELA
PROF. ȘTEFANVIOREL
3 GRIGORE MARIALUIZA
DRAGU ADRIAN
X A
IX C
III Concurs regional „GustaveEiffel”, 5 mai 2018
REGIONAL PROF. PETREMIRELA
PROF. ȘTEFANVIOREL
4 NEDELCUGHEORGHEDENIS
XII A I Concurs naţional „Cine învaţă,ştie”
NAŢIONAL PROF. BALAŞTATIANA
5 CRĂCIUNFELICIA ELENA
XII A II Simpozionul Național”Familia portretul societății”
NAŢIONAL PROF. BALAŞTATIANA
6 MARCU EMMABIANCA
XII A I Concursul InterjudețeanBilingv de creație literară”Identitatea școlii – identitateanoastră”
INTERJUDE-ŢEAN
PROF. BALAŞTATIANA
7 TUREACGABRIELA
IX A I Concursul InterjudețeanBilingv de creație literară”Identitatea școlii – identitateanoastră”
INTERJUDEŢEAN
PROF. BALAŞTATIANA
8 SUDITU ADRIAN XI B I Concursul regional de artă șicreație literară în limbaengleză – SPRING
REGIONAL PROF. BALAŞTATIANA
9 GRIGORE LUIZAMARIA
X A Premiulspecial aljuriului
Proiectul regional ”Today aProject, Tomorrow theFuture”
REGIONAL PROF. BALAŞTATIANAPROF.POTÂRNICHEPAULA
10 GRIGORE LUIZAMARIA
X A II Olimpiada LiceelorTehnologice și Vocaționale laLimba engleză
JUDEŢEAN PROF. BALAŞTATIANA
11 MELIN ANDREI X C II Olimpiada LiceelorTehnologice și Vocaționale laLimba engleză
JUDEŢEAN PROF. BALAŞTATIANA
12 SUDITU ADRIAN XI B MENŢIUNE
Olimpiada LiceelorTehnologice și Vocaționale laLimba engleză
JUDEŢEAN PROF. BALAŞTATIANA
13 GRIGORE LUIZAMARIA
X A PREMIULI –
secţiuneaeseu
Proiectul Judeţean Educaţional„Tradiţii şi obiceiuri – surseale dezvoltării creativităţii”
JUDEŢEAN PROF. BALAŞTATIANA
14 GRIGORE LUIZAMARIA
X A PREMIULI –
secţiuneaexpoziţie
Proiectul Judeţean Educaţional„Tradiţii şi obiceiuri – surseale dezvoltării creativităţii”
JUDEŢEAN PROF. BALAŞTATIANA
15 CHIRU PETRUŢA X A PREMIULI -
secţiuneaeseu
Proiectul Judeţean Educaţional„Tradiţii şi obiceiuri – surseale dezvoltării creativităţii”
JUDEŢEAN PROF. BALAŞTATIANA
16 GRIGORE LUIZAMARIA
X A PREMIULI
Concursul Regional „Valoripatrimoniale româneşti”
REGIONAL PROF. BALAŞTATIANA
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 42
DOTARE CABINET/SALĂ/LABORATORNr.crt.
MIJLOACE FIXE/ MOBILE ȘIRENOVĂRI
PERIOADA RESPONSABIL
1. Amenajarea cabinetului de limba şiliteratura română mobilier,calculator, videoproiector şiconectare la internet
decembrie -2017 Administrator, StoicaCarmen şi Informatician ,
Ciugulea Gabriela
ANALIZA SWOT
Puncte tari:- dispunem de profesori cu o bună pregătire metodică şi de specialitate, care stăpânesc conţinuturile
predate, fiind interesaţi de inovaţii, activităţi eficiente, demersuri didactice centrate pe elev;- eficacitatea strategiilor didactice, varietatea metodelor folosite, creativitatea în adoptarea stilurilor de
predare;- metode şi strategii moderne, activ-participative, stimulative pentru învăţarea elevilor. Se adaptează
conţinutul şi metodele la specificul clasei şi se urmăreşte dezvoltarea gândirii şi înţelegeriiconţinutului specific;
- climat favorabil , bune relaţii între elevi şi profesori, între cadre didactice;- calitatea evaluării elevilor, în scopul şi în direcţia stimulării învăţării eficiente;- performanţelor elevilor sunt apreciate şi evaluate constant,utilizând atât metode sumative cât şi
formative;- realizarea unor instrumente de evaluare pentru observarea sistematică a elevilor; aplicarea metodelor
moderne de evaluare;- colaborarea eficientă şi productivă între membrii catedrei;- deschiderea spre comunicare, ilustrată prin diverse proiecte de echipă;
Puncte slabe:- lipsa unei motivaţii interioare a învăţării;- lipsa unor cercuri şcolare;- lacune în cunoştinţele elevilor- superficialitatea unor elevi în realizarea temelor scrise.
Centrul de documentare și informare
Responsabil: Marin Adelina Nicoleta - Lb. şi lit.română/ prof. documentarist
În anul școlar 2017-2018, sem. I, activitatea Centrului de documentare și informare a urmăritpromovarea fondului de carte, orientarea lecturii cititorilor, dezvoltarea gustului și interesului pentru cultură,atragerea acestora spre lectură şi spre activități școlare și extrașcolare, acțiuni de voluntariat, stabilirea derelații cu instituții culturale, participarea la diferite evenimente tematice contribuind astfel:
- La îndeplinirea misiunii fundamentale a C.D.I.-ului - Iniţierea elevilor în tehnicile de căutare,selectare, organizare, prelucrare şi restituire a informaţie
- La îndeplinirea misiunii fundamentale a școlii - Şcoala asigură fiecărui elev condiţiile pentru ceamai bună dezvoltare în parteneriat şi cooperare cu actorii sociali, promovând toleranţa şiînţelegerea între copii de origine socio-culturală diferită
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 43
- La îndeplinirea actului educativ.Colaborare cu toate cadrele didactice s-a materializat printr-o paletă vastă de activități, așa cum o să
reiasă din raportul de față. Activitățile zilnice au fost: împrumutul la domiciliu și în C.D.I., discuții libere cucititorii despre lecturile preferate, asigurarea materialelor bibliografice necesare elevilor și cadrelordidactice, reașezarea la raft a publicațiilor restituite, realizarea de activități cultural -educative în colaborarecu cadrele didactice, publicul țintă vizat fiind elevii liceului. În fiecare zi elevii şi profesorii au acces laC.D.I. utilizând Internetul şi materialele existente aici (cărţi, manuale, dicţionare, reviste, dvd-uri, softurieducaționale).
Pe lângă cele menţionate mai sus în cadrul/colaborare cu C.D.I.-ul au mai fost realizate şiurmătoarele activităţi:
ACTIVITĂŢI COORDONATE DE PROFESORUL DOCUMENTARIST:
I. Activități pedagogice
Nr.Crt.
Data/perioada
Activitatea Grup țintă Responsabil/i
Rezultate
1. Sept. - Oct.2017
Cunoașterea CDI-ului
Cls. a IX- aA, B, C,
Prof. doc.Marin
Nicoleta-Adelina
Localizarea CDI-ului încontextul şcolii şi folosirea
acestuia în procesul educativ
2. 5 oct. 2017 Ziua mondială aeducației- “Povestea
lui Dintisor –beneficiile lecturii”
Prescoalrii Prof. doc.Marin
Nicoleta-Adelina
Conștientizarea educației înviața fiecăruia
3. 5 oct. 2017 Ziua mondială aeducației- Calator pe
taram buzoian
Cls. a IX-aA
Prof. doc.Marin
Nicoleta-Adelina
Prof. StoicaDaniela
Conștientizarea educației înviața fiecăruia
4. 10 oct. 2017 Caravana Likeyourself
Eleveleliceului
Prof. doc.Prof. Balas
Constientizarea ingrijirii tenului
5. Sept. – Oct.2017
The Roumanian ofthe 1960 -
documentar
Cls. a IX- aA, B, C, D
Prof. doc.Marin
Nicoleta-Adelina
Promovarea culturii şi originiipoporului român
6. Sept. 2017 –Febr. 2018
Iniţiere în cercetareadocumentară
Eleviiliceului
Prof. doc.Marin
Nicoleta-Adelina
Însuşirea de noi cunoştiinţe dindomeniul infodocumentar
7. Noiembrie2017
Redactarea corectă aunei bibliografii şi a
notelor de subsol
Eleviiliceului
Prof. doc.Marin
Nicoleta-Adelina
Cunoaşterea regulilor deredactare a unei bibliografii
8. Decembrie2017-Ianuarie
2018
Prezentare de carte –reguli de realizare
Eleviiliceului
Prof. doc.Marin
Nicoleta-Adelina
Cunoaşterea regulilor derealizare
9. Sept. 2017 –Febr. 2018
Vizionare filmedocumentare
Eleviiliceului
Prof. doc.Marin
Nicoleta-Adelina
Dobândirea de noi cunoștințe
10. Oct. 2017 Realizarea unui CV Eleviiliceului
Prof. doc.Marin
Dobândirea de noi cunoștințe
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 44
Nicoleta-Adelina
11. 25 oct. 2017 Ziua armatei romane Eleviiliceului
Prof. doc. Dobândirea de noi cunoștințe
12. 31 oct. 2017 Recrutare proiect“Militar pentru o zi”
Eleviiliceului
Prof. doc. Recrutare elevi participant laproiectul “Militar pentru o zi”
13. 01-19noiembrie2017
Violenta nu e osolutie!
A IX-a A, aX-a B
Prof. doc. Identificarea masurilor depreventive in caz de abuz
14. 18-26noiembrie2017
Depturile copilului siDrepturile omului
Eleviiliceului
Prof. doc.Marin
Nicoleta-Adelina
Sărbătorirea evenimentului –Săptămâna Educației globale
15. 27 noiembrie2017
Combatarea siprevenirea violentei inscoala prin educatie sisanse egale – seminar
thematic
A IX-a B, aIX-a C, aXII-a C
Prof. doc. Identificarea formelor deagresivitate si combaterea
acestora
II. Activităţi culturale
Nr.Crt.
Data/perioada
Activitatea Grup țintă Responsabil/i Rezultate
1. 18 sept. 2017 “George Bacovia simuzica”
Eleviiliceului
Prof. doc Cunoasterea datelor despreviata, opera si interesul
scriitorului pentru muzica/2. 30 oct. 2017 Participare eveniment
- Internetul Pro siContra
Eleviiliceului
Prof. doc. Identificarea avantajelor sidezavantajelor folosiriir
internetului3. 1 noiembrie
2017Memorial general-maior GRIGORE
BASTAN
Eleviiliceului
Prof. doc. Cunoasterea personalitatiiunei personalitati
4. 13 noiembrie2017
Ziua international acopiilor nevazatori
Eleviiliceului
Prof. doc Semnificatia acestuieveniment si constientizarea
adevaratelor valori5. 14 noiembrie
2017Scriitori romaninascuti in luna
noiembrie
a IX-a C Prof. doc. Cunoasterea scriitorilornascuti in luna noiembrie
6. 27Noiembrie
2017
Participare Concursde Fabule”GrigoreAlexandrescu”editia aII-a 2017
Eleviiliceului
Prof. doc.Marin
Nicoleta-Adelina
Dezvoltarea gustului pentrufrumos si al spiritului
competitional
7. 28 noiembrie2017
1 Decembrie peintelesul copiilor
Prescolarii Prof. doc.Marin
Sărbătorirea Zilei Naționalea României
8. 29 noiembrie2017
1 Decembrie – ZiuaNationala a Romaniei
A IX-a A,B, a X-a B,
a XI-a B
Prof. doc. Sărbătorirea Zilei Naționalea României
9. 6 decembrie2017
Povestea lui MosNicolae
Prescolarii Prof. doc. Gustul pentru lectura
10. Decembrie2017
Nașterea Domnului –bucurie sufletească –
atelier de creație
Eleviiliceului
Prof. doc.Marin
Nicoleta-Adelina
Realizarea de specificspecific sărbătorii
11. 19 decembrie2017
Spiridusii lui MosCraciun
Prescolarii Prof. doc. Realizarea de globuri debrad
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 45
III. Activităţi de comunicare şi promovare a fondului documentar şi activităţilor CDI
Nr.crt
Data/perioada
Activitatea Grup țintă Responsabil/i Rezultate
1. Sept. –noiembrie2017
Furnizareamanualelor școlare
Elevi dinclasele a IX-a - a XII-a
Lab. CristeaMaria, prof.doc. MarinAdelina
Fiecare elev a primitmanuale gratuite pentru a lefolosi în procesul educativ
2. Septembrie2017 –Februarie2018
Expoziții tematice decarte
Elevii şicadreledidactice aleliceului
Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina
Pe toată durata semestruluiau fost realizate expoziţiitematice în funcţie deevenimentele care au avutloc, scopul acestora fiindacela de a promova fonduldocumentar al CDI-ului.
3.Septembrie2017–Februarie2018
Realizarea demateriale informative
Elevii şicadreledidactice aleliceului
Prof. doc.MarinNicoleta-Adelina
În funcţie de cerinţe au fostrealizate anunțuriinformaționale pentrudiferitele evenimente care auavut loc în CDI sau înșcoală.
IV. Activităţi de gestionare a fondului documentar
Nr.crt
Data/perioada
Activitatea Grup țintă Responsabil/i Rezultate
1. Octombrie Activități de Utilizatorii Prof. doc. Constituirea unei Comisii de
12. 22 decembrie2017
Serbare Craciun-sceneta
Eleviiliceului
Prof. doc. Participarea la serbarea deCraciun cu o sceneta
13. 15 ianuarie2018
Mihai Eminescu –medallion literar
A X-a B, aXI-a B
Prof. doc. Dezvoltarea gustului pentrupoezie si constientizarea
adevaratelor valori14. 16.01.2018 Zilele Eminescu –168
de ani de la nastereElevii
liceuluiProf. doc.
MarinNicoleta-Adelina
Sarbatorirea Zilei CulturiiNationale
15. 16.01.2018 Factorii de risc lavarsta adolescentei
Eleviiliceului
Prof. doc. Identificarea factorilor derisc la varsta adolescentei
16. 18 ianuarie2018
Participare activitate -Vreme trece!... Vreme
vine!
Elevi sicadre
didcatice
Prof. doc. Dezvoltarea gustului cultural
17. 23.01.2018 Mica Unire peînțelesul copiilor
Preșcolarii Prof. doc.Marin
Cultivarea sentimentuluinațional
18. 23 ianuarie2018
159 de ani de la MicaUnire
A X-a A, B,a XI-a E
Prof. doc. Identificare zilei de 24ianuarie in context cultural si
cultivarea sentimentuluinational
19. 01.02.2018 Vizită la Bibliotecă/C.D.I.
Preşcolarii Prof. doc.Marin
Nicoleta-Adelina
Cunoaşterea unei biblioteci
20. 01.02.2018 Citim despre Valoripatrimoniale
Eleviiliceului
Prof. doc.Marin
Nicoleta-Adelina
Sarbatorirea ZileiInternationale a Cititului
Impreuna
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 46
2017 –Februarie2018
inventariereafondului documentar
CDI Marin Adelina Inventariere a fonduluidocumentar şi începereainventarului
2. Sept. -octombrie2017
Elaborareanecesarului de carte
UtlizatoriiCDI
Prof. doc.Marin Adelina
S-a realizat Planul deachiziții carte pentru anul
școlar 2017-20183. Sept.–
noiembrie2017
Organizareacolecțiilor CDI
UtlizatoriiCDI
Prof. doc.Marin Adelina
S-a organizat fonduldocumentar conform CZU șia Margareteidocumentarelor. S-a realizato colecție cu documentespecifice culturiitehnologice.
ACTIVITĂŢI PEDAGOGICE ŞI CULTURALE REALIZATE ÎN CDI/COLABORARE CUPROFESORUL DOCUMENTARIST:
I. Activităţi pedagogice
Nr.Crt.
Data/perioada
Activitatea Grup țintă Responsabil/i
Rezultate
1. Sept. 2017 –febr. 2018
Limba română – lecţiieducative, ecranizări
de opera literare
Eleviiliceului
Prof. Lb.română
Însuşirea de noi cunoştiinţeşi de aprofundare
2. Sept. 2017 –febr. 2018
Religie Eleviiliceului
Prof. Religie Însuşirea de noi cunoştiinţe
3. Sept. 2017 –febr. 2018
Teorie sportivă Eleviiliceului
Prof. educaţiefizică şi sport
Însuşirea de noi cunoştiinţe
4. Sept. 2017 –febr. 2018
Biologie- lecţiieducative, vizionări de
filme documentare
Eleviiliceului
Prof. biologie Însuşirea de noi cunoştiinţe
5. Sept. 2017 –febr. 2018
Socio – umane: ATP,Psihologie, Logică
Eleviiliceului
Prof. socio-umane
Însuşirea de noi cunoştiinţe
6. Sept. 2017 –febr. 2018
Module tehnice Eleviiliceului
Prof despecialitate
Însuşirea de noi cunoştiinţe
7. Sept. 2017 –febr. 2018
Istorie Cls. aXII-aC
Prof. istorie Însuşirea de noi cunoştiinţe
8. Sept. 2017 –febr. 2018
Consiliere Eleviiliceului
Diriginții Discuții tematice
9. Sept. 2017 –febr. 2018
Şedinţă – CŞE Eleviiliceului
Consiliereducativ,președinte
CŞE
Plan de acţiune pentru anulşcolar 2017-2018
10. 25 sept 2017 Ziua mondială alimbilor moderne
Cls. a XI-aA
Prof.franceză
Dragostea pentru limbafranceză
11. 4 oct. 2017 Ziua mondială aeducației- workshop
Cls. a X-a D Prof.psihopedagog
Conștientizarea educației înviața fiecăruia
12. 17 oct. 2017 Securitatea pe Internet Eleviiliceului
Prof.psihopedagog
Prevenția și siguranța înmediul on-line
13. 26 oct. 2017 Campania “potaltfel” Eleviiliceului
Cadreledidactice
Însuşirea de noi cunoştiinţe,informarea si prevenirea.
14. 23.11.2017 Promovare ofertă Cls. a XII-a Cadre Informarea cu privire la
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 47
PARTICIPĂRI LA CONCURSURI ȘCOLARE ȘI CURSURI DE PERFECȚIONARE ÎN ANULȘCOLAR 2017-2018, SEM. I
1. 18-22 septembrie 2017 – Participarea la cursul de formare profesionala Metode de comunicare cuelevii pentru prevenirea abandonului scolar – 30 de ore.
2. 1-19 noiembrie 2017 – Participare in Campania Internationala „19 zile de activism impotrivaabuzului si violentei fata de copii si tineri”
3. Septembrie 2017 – Participarea la activitati de voluntariat din cadrul Proiectului „Comunic, deciexist”.
4. 14 decembrie 2017 – Participare la Cercul metodic al bibliotecarilor și profesorilordocumentariști din județul Buzău- desfășurat la Liceul Tehnologic C.A. Rosseti
5. Decembrie 2017 – Participare la activitati specifice sarbatorilor de iarna si implicarea in activitatiscolare si extrascolare.
6. Decembrie 2017 – Participare la activitatea Magia Craciunului! organizată de Centrul Rezidențialpentru copilul cu deficiențe de auz, nr. 10, Buzău.
PROIECTE/PARTENERIATE ÎNCHEIATE ÎN SEM. I, AN ŞCOLAR 2017-2018
1. ACORD DE PARTENERIAT cu Biblioteca judeţeană „V. Voiculescu” Buzău. Nr. Inreg.2284/25.09.2017 – 2686/03.10.2017
2. ACORD DE PARTENERIAT cu Centrul Rezidențial pentru copilul cu deficiențe de auz, nr. 10,Buzău. Nr. Inreg. 3176/13.11.2017 – 287/13.11.2017
3. ACORD DE PARTENERIAT cu Centrul Cultural ”A. Marghiloman” Buzău. Nr. Inreg.2282/25.09.2017 – 280/24.10.2017
4. ACORD DE PARTENERIAT cu Filiala de Cruce Roșie Buzău. Nr. Inreg. 1175/09.05.2017 –308/09.05.2017
5. PROTOCOL DE COLABORARE cu Cabinetul de Asistență Psihopedagogică din cadrul Lic.Tehnologic ”H. Coandă” Buzău. Nr. Inreg. 2525/12.09.2017
6. Coordonator proiect interjudețean ”VALORI PATRIMONIALE” EDIȚIA a II-a, 2017-2018.Nr. Inreg. 3028/27.10.2017
7. Partener proiect Etwinning – Let`s read and explore. Nr. Inreg. 3196/14.11.2017
Recompense primite de elevii coordonati de prof. doc.1. Concursul de fabule „Grigore Alexandrescu” editia a II-a, 2017:
educațională –Universitatea
Transilvania dinBrașov
A, B, C didactice înscrierea în mediuluniversitar
15. Oct.2017-febr. 2018
Activități de prevenirea consumului dedroguri - Acţiune
CPECA
Eleviiliceului
Consiliereducative
Vizionare filmuleţe tematiceşi discuţii pe marginea
prevenţiei
16. 18.12.2017 Promovare ofertăeducațională –
Universitatea Valahia-Târgoviște
Cls. a XII-aA, B, C
Cadredidactice
Informarea cu privire laînscrierea în mediul
universitar
17. Decembrie2017
Spune NU Avortului Eleviiliceului
Prof. doc.Prof. Petre
Mirela
Lectii de viata
18. 22 ianuarie2018
Sistemul deînvățământ militar
universitar/posliceal –o alternativăeducațională
Cls. a XII-aA, B, C
Cadredidactice
Informarea cu privire laînscrierea în mediul
universitar/ postliceal militar
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 48
- Premiul al III-lea – elev, Tudorache Liviu Florin – cls. a X-a B;- Diplome de participare – elevi: Stan Florin Daniel – cls. a X-a B, Nica Robert – cls. a X-a B, Badoiu Stefan
– cls.a XI-a B, Ursache Natalia – cls. a XI-a A, Rosu Andreea – cls. a XII-a A.
ALTE INFORMAŢII:- Membră în Asociaţia Bibliotecarilor din România;- Membră în Biroul executiv al Secţiunii Profesori documentarişti: 2015-2019;- Secretar în Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic „Henri Coandă” Buzău;- Membră în Comisia - Arhiva Liceului Tehnologic „Henri Coandă” Buzău;- Responsabil cu Xerox-ul Liceului Tehnologic „Henri Coandă” Buzău;- Responsabil cu gestionarea manualelor gratuite ale Liceului Tehnologic „Henri Coandă” Buzău;
ANEXE
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 49
ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE ÎN SEM. AL II-LEA
Activităţi coordonate de profesorul documentarist:
V. Activități pedagogice
Nr.Crt.
Data/perioada
Activitatea Grup țintă Responsabil/i Rezultate
16. Febr. 2018-Iulie 2018
Iniţiere în cercetareadocumentară
Elevii liceului Prof. doc.Marin
Nicoleta-Adelina
Însuşirea de noi cunoştiinţe dindomeniul infodocumentar-
registrul de activități
17. Febr. 2018-Iulie 2018
Vizionare filmedocumentare
Elevii liceului Prof. doc.Marin
Nicoleta-Adelina
Dobândirea de noi cunoștințe-Raport activitate
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 50
18. Febr. 2018-Iulie 2018
Consiliere și orientareșcolară și profesională
Elevii liceului Prof. doc. Conștientizarea alegerii uneiprofesii în raport cu pregătireaprofesională – registrul deactivități
19. 27.03.2018 Centenar – dezvelireastatuii lui A.
Marghiloman
Elevii liceului Prof. doc.Marin
Nicoleta-Adelina
Celebrarea Marii Uniri de la1918- Raport activitate
20. 12.04.2018 Octavian Goga –profetul Marii Uniri
Elevii liceului Prof. doc. Cunoașterea personalității luiO. Goga-PV
21. 19.04.2018 Invenții și inventatori –activitate metodică a
bibiliotecarilor șiprofesorilor
documentariști dinBuzău
Elevii liceului,bibliotecari,
profesoridocumentariștidin Buzău și
cadre didactice
Prof. doc.Marin
Nicoleta-Adelina
Cunoașterea de inventii,inventatori români și cultivarea
spiritului patriotic-PV
22. 17.05.2018 Rezervația DeltaDunării -excursie
Elevi și cadredidactice
Prof. doc. Cunoașterea biosferei DeltaDunării-fișă de activitate
23. 23.05.2018 România-țara mea Preșcolarii Prof. doc. Cultivarea spiritului patriotic-PV
24. 05.06.2018 Ziua națională aînvățătorului – Unbulgăre de humă
Elevii liceului Prof. doc. Vizionarea unor secvențecomice din filmul amintit cuscopul de a conștintiza rolulprofesorului-PV
25. Iunie 2018 Scriitori născuți vara Elevii liceului Prof. doc. Discutarea unor materiale pptdespre scriitori născuți înanotimpul vara – registrul deactivități
VI. Activităţi culturale
Nr.Crt.
Data/perioada
Activitatea Grup țintă Responsabil/i Rezultate
21. 1 martie 2018 “Ion Creangă – mărțișorliterar”
Eleviiliceului
Prof. doc Cunoasterea datelor despreviata, opera scriitorului- Raport
activitate22. 15 februarie-
01 martie2018
Un mărțișor pentrufiecare
Elevii șicadrele
didactice
Prof. doc. Dezvoltarea creativității,muncii în echipă și a
solidarității- Raport activitate23. 07.03.2018 Concurs de cultură
generalăa IX-a A Prof. doc. Dezvoltarea spiritului
competițional- Raport activitate24. 08.03.2018 Un mărțișor pentru
fiecareElevii șicadrele
didactice
Prof. doc. Dezvoltarea solidarității și avoluntariatului- Raport
activitate25. 22.03.2018 Ziua Mondială a Apei a IX-a A,
a X-a AProf. doc. Conștientizarea rolului pe care
apa îl are în viața noastră -Raport activitate
26. 12.04.2018 Octavian Goga- ProfetulMarii Uniri
Eleviiliceului
Prof. doc. Cunoașterea contribuției pecare scriitorul l-a avut larealizarea Marii Uniri-Raportactivitate
27. 23.04.2018 Incursiune în lumeascrisului și a cărții
a IX-a A,a XI-a B
Prof. doc. Sărbătorirea Zilei Mondiale aCărții și a Drepturilor de autor-
Raport activitate28. 04.05.2018 4 mai- Ziua națională a
inimiia X-a A,a X-a B
Prof. doc. Conștientizare rolului pe care îlare inima pentru fiecare dintre
noi- Raport activitate29. 19 iunie 2018 George Călinescu a IX-a A Prof. doc. Cunoașterea datelor despre
autor
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 51
VII. Activităţi de comunicare şi promovare a fondului documentar şi activităţilor CDI
Nr.crt
Data/perioada
Activitatea Grup țintă Responsabil/i Rezultate
1. Mai- iulie2018
Recuperareamanualelor școlare
Elevi dinclasele a IX-a- a XII-a
prof. doc. MarinAdelina lab.Cristea Maria,
Fiecare elev a predat manualegratuite pe care le-a folosit înprocesul educative. – dosarmanual școlare
2. – Februarie2018 – iulie2018
Expoziții tematice decarte cu scriitorul lunii,februarie, martie,aprilie, mai, iunie, iulie
Elevii şicadreledidactice aleliceului
Prof. doc.Marin Nicoleta-Adelina
Pe toată durata semestrului aufost realizate expoziţii tematiceîn funcţie de evenimentele careau avut loc, scopul acestorafiind acela de a promova fonduldocumentar al CDI-ului. – P.V.
3.Februarie 2018– iunie 2018
Realizarea de materialeinformative
Elevii şicadreledidactice aleliceului
Prof. doc.Marin Nicoleta-Adelina
În funcţie de cerinţe au fostrealizate anunțuriinformaționale pentru diferiteleevenimente care au avut loc înCDI sau în școală.
VIII. Activităţi de gestionare a fondului documentar
Nr.crt
Data/perioada
Activitatea Grup țintă Responsabil/i Rezultate
1. –mai 2018 –iulie 2018
Activități deinventarierea fonduluidocumentar
UtilizatoriiCDI
Prof. doc.Marin Adelina
Inventarierea și verificarea afondului documentar.
2. Febr – iulie2018.–
Organizarea colecțiilorCDI
UtlizatoriiCDI
Prof. doc.Marin Adelina
În pernanență s -a organizatfondul documentar conformCZU și a Margareteidocumentarelor. S-a realizat ocolecție cu documente specificeculturii tehnologice.
Activităţi pedagogice şi culturale realizate în CDI/colaborare cu Profesorul documentarist:
II. Activităţi pedagogice/ II. Activități culturale
Nr.Crt.
Data/perioada
Activitatea Grup țintă Responsabil/i Rezultate
19. febr. 2018 –iulie 2018
Limba română – lecţiieducative, ecranizări de
opere literare
Eleviiliceului
Prof. Lb. română Însuşirea și aprofundare denoi cunoştiinţe - registrul de
activități20. febr. 2018-
iulie 2018Religie – lecții
interactive, inspecții laclasă
Eleviiliceului
Prof. Religie Însuşirea și aprofundarea denoi cunoştiinţe- registrul de
activități21. febr. 2018 –
iunie 20108Teorie sportivă – lecții
demonstrative, interactiveElevii
liceuluiProf. educaţie
fizică şi sport/ ppsÎnsuşirea de noi cunoştiinţe-
registrul de activități22. febr. 2018-
iunie 2018Biologie- lecţii educative,
vizionări de filmedocumentare
Eleviiliceului
Prof. biologie Însuşirea și aprofundarea denoi cunoştiinţe- registrul de
activități23. febr. 2018-
iulie 2018Socio – umane: ATP,
Psihologie, LogicăElevii
liceuluiProf. socio-umane Însuşirea și aprofundarea de
noi cunoştiinţe- registrul deactivități
24. febr. 2018 –iulie 2018
Module tehnice Eleviiliceului
Prof de specialitate Însuşirea și aprofundarea denoi cunoştiinţe- registrul de
activități25. febr. 2018-
iulie 2018Istorie Cls.aXII-a
CProf. istorie Însuşirea și aprofundarea de
noi cunoştiinţe- registrul deactivități
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 52
26. febr. 2018-iulie 2018
Consiliere Eleviiliceului
Diriginții Discuții tematice- registrul deactivități
27. febr. 2018-iunie 2018
Şedinţe – CŞE Eleviiliceului
Consilier educativ,președinte CŞE
Plan de acţiune , activități,discuții- registrul de activități
28. febr. 2018-iunie 2018
Limba franceză – lecții Eleviiliceului
Prof. franceză Însuşirea și aprofundarea denoi cunoştiinţe- registrul de
activități29. 16 februarie
2018Dragobetele – Ziua
îndrăgostiților laElevii
liceuluiProf. Duca și prof.
LazaroiuCunoașterea și promovarea
obiceiurilor străvechi- fișă deactivitate
30. 26.03.2018 Învățăm să colectăm –activitate în cadrul
proiectului ”O viață maiverde”
Eleviiliceului
Prof. Duca și prof.Lazaroiu
Conștientizarea asupraprotejării mediului- fișă de
activitate
31. 01.03.2018 Mărțișorul – Sufletpentru suflet
Eleviiliceului
Prof. Duca și prof.Lazaroiu
Trezirea interesului pentrumediu curat si prevenirea
poluarii – fișă de activitate32. 06.03.2018 Drogurile: consum și
consecințe- educațiejuridică
Eleviiliceului
Prof. doc.Marin șiprof. Furtună
Prevenirea și combatereaefectelor consumului de
droguri-registrul de activități33. 13.03.2018 Orizonturi culturale a X-a B Prof. Militaru și
prof. Constantin V.Să cunoască exemple de
valori patrimoniale-registrulde activități
34. 15.03.2018 Caravana – Liga elevilormeseriași
Eleviiliceului
Prof. Lazăroiu Selectarea unui elev care săreprezinte liceul în cadrulproectelor - Țara lui Andrei –registrul activitatilor
35. 19-23.03.2018 Comisia simulare BAC -corectură
Elevii șicadrele
didactice
Direcțiunea Susținerea probelor desimulare BAC 2018 –registrul activitatilor
36. 23.04.2018 Anticorupție – invitați dela IPJ Buzău
Eleviiliceului
Prof. Constantin V. Identificarea de măsurianticorupție - Raport/ P.V.
37. 03.05.2018 Ziua Internațională SSM Eleviiliceului
Prof. Rădulescu A. Constientizarea masurilor deprotectia muncii - Raport/P.V.
38. 04.05.2018 Activitate de informare –ISOVER ROMANIA
Eleviiliceului
Directiunea Cunoaterea de firme careproduc material de constructiieficiente –fisa de activitate
39. 09.05.2018 Ziua Europei a X-a A Prof. Constantin V. Cunoasterea informatiilordespre Uniunea Europeana,Concurs tematic – fisa deactivitate
40. 14.05.2018 Bullying-ul în rânduladolescenților
a IX-a B Prof. Constantin V.și prof. Ionașcu C.
Să identifice comportamentede tip violent și măsuri de
combatare ale acestora- fisade activitate
41. 15.05.2018 Excursie - Bucov Preșcolarii Inst. Bălan M.Inst. Vlad M.
Să planteze comportamnetesociale și să cunoască locuri
noi - Raport/ P.V.42. 16.05.2018 Simpozionul Henri
CoandăElevi șicadre
didactice
Prof. Stroe A. Concurs școlar - diplome
43. 30.05.2018 Participare Cerc metodicRamnicu Sarat
Elevi sicadre
didactice
BibliotecarPopescu
Copilaria prin ochi de copil-adeverinta
44. 30.05.2018 1 iunie- Ziua copilului Eleviiliceului
Cadre didactice In cadrul atelierului delectura au citit carti si povestispecifice copilariei- Raport/P.V.
45. 04.06.2018 Inregistrare emisiune –promovare imagine
Eleviiliceului
Directiunea Realizarea unui materialpentru realizarea uneiemisiuni- Raport/ P.V.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 53
PROIECTE/PARTENERIATE
46. 04.06.2018 Nicu Constantinescu –primarul Buzăului
Eleviiliceului
Prof. doc., cadredidactice
Cunoașterea personalității luiNicu Constantinescu -
Raport/ P.V.47. 05.06.2018 5 iunie 2018 Elevii
liceuluiCadre didactice Sărbătoririrea Zilei Mondiale
a Mediului și Ziua națională aÎnvățătorului - Raport/ P.V.
48. 06.06.2018 Zbor cu avionul Eleviimerituoși ai
liceului
Prof. FurtunăDoina
Vizitarea unității militare șizbor cu avionul - Raport/P.V.
49. 11.06.2018 Vizită la Colegiul”Dimitrie Cantemir”Breaza
Elevi șicadre
didactice
Prof. FurtunăDoina
Stabilirea de relații decolaborare și schimburi deexperiență - Raport/ P.V.
50. 12.06.2018 Răzbunarea Mierii deConstantin Marafet –lansare de carte
Elevi șicadre
didactice
Prof. FurtunăDoina
Acomodarea elevilor cumediul cultural și apropiereaacestora de carte - Raport/P.V.
51. 14.06.2018 Șezătoarea la români Preșcolarii Inst. Bălan M.Inst. Vlad. M
Sărbătorirea sfârșitului de anșcolar - Raport/ P.V.
Nr.crt.
TITLU PROIECT PERIOADA NR. CONTRACT/NR.ÎNREGISTRARE
1. Proiect Etwinning – Let`s read and explore -Partener
Noiembrie 2017- iunie2018
3196/14.11.2017
2. Concurs regional ”Valori patrimonialeromânești” din cadrul proiectului educațional”VALORI PATRIMONIALE” EDIȚIA a II-a,2017-2018.
Ianuarie-iunie 2018 3028/27.10.2017
3. Acord de parteneriat între Liceul Tehnologic”Henri Coandă” Buzău și Liceul Teoretic ”NicolaeIorga” Nehoiu în cadrul Concursului regional”Valori patrimoniale românești” din cadrulproiectului educațional ”VALORIPATRIMONIALE” ed. a II-a, 2017-2018
Ianuarie-iunie 2018 798/16.03.2018450/06.03.2018
4. Acord de parteneriat între Liceul Tehnologic”Henri Coandă” Buzău și Școala GimnazialăHaleș în cadrul Concursului regional ”Valoripatrimoniale românești” din cadrul proiectuluieducațional ”VALORI PATRIMONIALE” ed. aII-a, 2017-2018
Ianuarie-iunie 2018 798/16.03.2018450/09.03.2018
5. Acord de parteneriat între Liceul Tehnologic”Henri Coandă” Buzău și Liceul ”ȘtefanProcopiu” Vaslui în cadrul Concursului regional”Valori patrimoniale românești” din cadrulproiectului educațional ”VALORIPATRIMONIALE” ed. a II-a, 2017-2018
Ianuarie-iunie 2018 798/16.03.2018585/14.03.2018
6. Acord de parteneriat între Liceul Tehnologic”Henri Coandă” Buzău și Liceul tehnologic”Eremia Grigorescu” Mărășești în cadrulConcursului regional ”Valori patrimonialeromânești” din cadrul proiectului educațional”VALORI PATRIMONIALE” ed. a II-a, 2017-2018
Ianuarie-iunie 2018 798/16.03.2018486/14.03.2018
7. Acord de parteneriat între Liceul Tehnologic”Henri Coandă” Buzău și Colegiul Auto traianVuia, Târgu Jiu în cadrul Concursului regional”Valori patrimoniale românești” din cadrulproiectului educațional ”VALORIPATRIMONIALE” ed. a II-a, 2017-2018
Ianuarie-iunie 2018 798/16.03.20181412/ 19.03.2018
8. Acord de parteneriat între Liceul Tehnologic”Henri Coandă” Buzău și Complexul de servicii
An școlar 2017-2018 148/25.02.2018139/21.02.2018
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 54
PREMII OBȚINUTE
Nr.crt.
NUME ȘI PRENUMEELEV
CLS. PREMIUL OLIMPIADĂ/CONCURS/
SIMPOZION
NIVEL COORDONATOR
1. Șerban Robert a IX-a A II Concursul regional”Creativitate șiinventivitate în activitateadidactică” ediția a II-a
Regional Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
2. Marin Alexandru a IX-a A III Concursul de referate șicomunicări științifice”General Grigore Baștan”ediția a V-a
Regional Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
3. Măzărache Mihaela-Adelina
a X-a A Mențiune Concursul Național”Familia- portretulsocietății”, ediția a II-a
Național Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
4. Chirilă Valerică a X-a B II Simpozionul regionalpentru elevi ”HenriCoandă”, ediția a XIV-a
Regional Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
5. Măzărache Mihaela-Adelina
a X-a A II Simpozionul regionalpentru elevi ”HenriCoandă”, ediția a XIV-a
Regional Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
6. Chirilă Valerică a X-a B III Concursul regional ”Școalacentrul Non-violenței”ediția a V-a
Regional Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
7. Măzărache Mihaela-Adelina
a X-a A Mențiune Concursul regional ”Valoripatrimoniale românești”ediția a II-a
Regional Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
8. Nica Robert a X-a B Mențiune Concursul regional ”Școalacentrul Non-violenței”ediția a V-a
Regional Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
9. Chirilă Valerică a X-a B I Concursul Județean deConsiliere școlară ”StopBullying-ului”
Județean Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
10. Stan Florin a X-a B I Concursul Județean deConsiliere școlară ”StopBullying-ului”
Județean Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
11. Țurcan Monica a X-a B I Concursul județean”Tradițiile și obiceiurile –surse ale dezvoltăriicreativității”
Județean Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
comunitare nr. 2 –Serviciul pentru protecțiacopilului de tip rezidențial Buzău
9. Acord de parteneriat educațional între LiceulTehnologic ”Henri Coandă” Buzău și LiceulTehnologic ”Anghel Saligny” Fetești –în cadrulSimpozionului Concurs, ed. a IV-a – ”Școala –Centrul non-violenței”
Noiembrie 2017-iunie2018
670/05.03.20188117/22.11.2017
10. Acord de parteneriat educațional național întreLiceul Tehnologic ”Henri Coandă” Buzău șiLiceul Tehnologic special pentru copii cudeficiențe auditive Buzău–în cadrul Proiectuluieducațional Național ” A învăța – o șansă pentruviitor”
Noiembrie 2017-iunie2018
3205/15.11.20181975/13.11.2018
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 55
12. Țurcan Monica a X-a B I Concursul județean”Tradițiile și obiceiurile –surse ale dezvoltăriicreativității”
Județean Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
13. Tudorache Liviu a X-a B II Concursul județean”Tradițiile și obiceiurile –surse ale dezvoltăriicreativității”
Județean Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
14. Tudorache Liviu a X-a B III Concursul județean”Tradițiile și obiceiurile –surse ale dezvoltăriicreativității”
Județean Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
15. Panait Andrei a X-a B Mențiune Concursul Județean deConsiliere școlară ”StopBullying-ului”
Județean Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
16. Bratu Marius a X-a B Mențiune Concursul Județean deConsiliere școlară ”StopBullying-ului”
Județean Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
17. Bădoiu Ștefan a XI-a B I Concursul Național”Familia- portretulsocietății”, ediția a II-a
Național Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
18. Bădoiu Ștefan a XI-a B I Concursul național ”Cineînvață, știe”
Național Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
19. Suditu Adrian, GoganGabriel și Radu Adrian
a XI-a B II Simpozionul regionalpentru elevi ”HenriCoandă”, ediția a XIV-a
Regional Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
20. Tescaru Georgiana a XI-a B II Concursul regional”Creativitate șiinventivitate în activitateadidactică” ediția a II-a
Regional Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
21. Bădoiu Ștefan a XI-a B III Concursul regional”Creativitate șiinventivitate în activitateadidactică” ediția a II-a
Regional Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
22. Gogan Nicolae-Gabriel a XI-a B I Concursul regional”Creativitate șiinventivitate în activitateadidactică” ediția a II-a
Regional Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
23. Radu Adrian a XI-a B I Concursul regional”Creativitate șiinventivitate în activitateadidactică” ediția a II-a
Regional Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
24. Suditu Adrian a XI-a B Mențiune Concursul de referate șicomunicări științifice”General Grigore Baștan”ediția a V-a
Regional Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
25. Ursache Natalia a XI-a A III Concursul Județean deConsiliere școlară ”StopBullying-ului”
Județean Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
26. Costin Andreea a XII-a A I Concursul regional”Creativitate șiinventivitate în activitateadidactică” ediția a II-a
Regional Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 56
Participări la concursuri/simpozioane școlare și cursuri de perfecționare înAnul școlar 2017-2018
sem. al II-lea
1. 1 Septembrie 2017 – 30 august 2018 - Participarea la activități de voluntariat județean, național șiinternațional – 80 ore, derulate de AGCDR ”Dăscălimea Română”.
2. 07 februarie -19 februarie 2018 – Participarea la programul de formare continuă Competențe – cheie prinactivitățile nonformale și extracurriculare – 24 credite - derulate de AGCDR ”Dăscălimea Română”.
3. 26.02-9.03.2018 – Participarea la activitatea închinată mărțișorului ”Zilele primăverii” organizată deComplexul de servicii comunitare, nr. 2 Buzău
4. 05.03 – 17.03.2018 - Participarea la programul de formare continuă Competențe – cheie prin activitățilenonformale și extracurriculare - derulate de AGCDR ”Dăscălimea Română”.
5. Ianuarie-iunie 2018 - coordonatorul Concursului regional ”Valori patrimoniale românești” ediția a II-a,desfășurat pe 23 martie 2018
6. 23 martie 2018 – Participarea la Simpozionul regional ”Creativitate și inventivitate în activitateadidactică” ediția a II-a cu lucrarea ”Calitatea profesorului ca negociator”, publicată în revista educațională”Lucrările Simpozionului – Creativitate și inventivitate în activitatea didactică”
7. Pregătirea lotului de elevi pentru participarea la Cocursul regional ”Creativitate și inventivitate înactivitatea didactică” ediția a II-a, care a avut loc pe 23 martie 2018.
8. Implicarea în calitatea de organizator al Concursului regional ”Creativitate și inventivitate în activitateadidactică” ediția a II-a, care a avut loc pe 23 martie 2018.
9. An școlar 2017-2018 – implementare activități din cadrul Proiectului educațional STOP Bulying-ului/Spune Nu intimidării – nivel național.
10. Noiembrie-iunie 2018 – coordonator elevi la Concursul regional ”Școala – centrul non violenței!” – edițiaa V-a
11. Noiembrie-iunie 2018 – Participare la activitățile desfășurate în cadrul Simpozionului regional ”Școala –centrul non violenței!” – ediția a V-a
12. Participarea la Simpozionul național ”Calitate și modernitate în școala românească” cu lucrarea”Incursiune în lumea scrisului și a cărții”, publicată în revista educațională a simpozionului
13. Pregătirea lotului de elevi pentru participarea la Concursul național ”Cine învață, știe!”14. Implicarea în calitatea de organizator al Simpozionului regional pentru elevi ”Henri Coandă” ediția a XIV-
a, care a avut loc pe 16 mai 2018.
ALTE REALIZĂRI:- Membră în Asociaţia Bibliotecarilor din România;- Membră în Biroul executiv al Secţiunii Profesori documentarişti: 2015-2019;- Membru activ și colaborator în cadrul Asociației Centrul de Consultanță și Dezvoltare regională Buzău -2018;- Membru activ al Societății naționale de Cruce Roșie din România – filiala Buzău – 2018;- Secretar în Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic „Henri Coandă” Buzău;- Membră în Comisia - Arhiva Liceului Tehnologic „Henri Coandă” Buzău;- Responsabil cu Xerox-ul Liceului Tehnologic „Henri Coandă” Buzău;- Responsabil cu gestionarea manualelor gratuite ale Liceului Tehnologic „Henri Coandă” Buzău;
ANEXE
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 57
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 58
B. ARIA CURRICULARĂ MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE NATURII
Prof. Potîrniche Paula - responsabil - Biologie Prof. Gîrbea Florin- Fizică Prof. Gavrilă Ilie – Fizică Prof. Lăzăroiu Liliana - Chimie Prof. Pavel Mariana- Matematică Prof. Bodea Gheorghe - Matematică Prof. Strezoiu Dumitrica – Matematica Prof. Voicu Maria- Chimie
În cadrul Ariei Curriculare „Matematică și Științe ” s-au realizat activităţi ştiinţifice, metodice.Profesorii au coordonat participarea elevilor la concursuri şcolare. De asemenea au participat la cursuri deperfecţionare. Activitatea desfăşurată este prezentată în tabelele de mai jos
1. ACTIVITĂȚI REALIZATE
Nr.crt.
ACTIVITATE DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
1. Consfătuiri aleprofesorilor de
matematică
Sept.2017
Pavel MarianaStrezoiu DumitricăBodea Gheorghe
Instruire pentru anul școlar încurs /Documente şcolare
Afișate de ISJ Buzău2. Consfătuiri ale
profesorilor de fizicăSept.2017
Gîrbea FlorinGavrilă Ilie
Instruire pentru anul școlar încurs /Documente şcolare
Afișate de ISJ Buzău3. Consfătuiri ale
profesorilor de chimieSept.2017
Lăzăroiu LilianaVoicu Maria
Dinu Serenella
Instruire pentru anul școlar încurs /Documente şcolare
Afișate de ISJ Buzău
4. Consfătuiri aleprofesorilor de biologie
Sept.2017
Potîrniche Paula Instruire pentru anul școlar încurs /Documente şcolare
Afișate de ISJ Buzău
5. Realizarea documentelorşcolare
1-30.092017
Potirniche Paula(responsabil comisie
în anul școlar2015/2016)
- raportul de activitate pe anulşcolar 2016 -2017;- plan managerial;
- programul de activităţi pesemestrul I;
- alte documente;- planificări anuale şi pe unităţi
de învăţare, portofoliul personal.- CV, orar etc.
6. Realizarea documentelorşcolare
1-30.092017
Strezoiu DumitricăPavel Mariana
Bodea GheorgheVoicu Maria
Lăzăroiu LilianaDinu SerenellaGîrbea FlorinGavrilă Ilie
Potîrniche Paula
- planificări anuale şi pe unităţide învăţare;
- CV, orar, alte documenteşcolare etc.
- analiza rezultatelor obținute laexamenul de bacalaureat
sesiunea iunie-iulie și august-septembrie 2017
7. Aplicarea testeloriniţiale la
clasa a IX-a
1-30.092017
Membrii comisiei - teste inițiale
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 59
Nr.crt.
ACTIVITATE DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
8. Interpretarea testelorinițiale aplicate elevilordin clasele a IX a
1.10-31.10.2017
Strezoiu DumitricăPavel Mariana
Bodea GheorgheLăzăroiu Liliana
Gîrbea FlorinPotîrniche Paula
- interpretarea testelor iniţialeexistente în mapa arieicurriculare „Matematică șiȘtiințe”
9. Fixarea orelor depregătire suplimentarăpentru bacalaureat
1.10-31.10.2017
Strezoiu DumitricăPavel Mariana
Gavrilă IliePotirniche PaulaGîrbea Florin
-s-a întocmit graficul depregătire suplimentară pentrubacalaureat, care este afișat laavizierul școlii
10. Elaborarea măsurilor cese impun , în vederea
recuperării cunoștințelorelevilor
15.10-31.10.2
017
Membrii comisiei s-au administrat periodic teste ,care să identifice progresul
elevilor
11. Participare la cursulManagementul șiDezvoltarea ProiectelorEuropene organizat deCentrul de Consultanțăși Dezvoltare RegionalăBuzău
15.10-31.10.2
017
Pavel Mariana - cursul Managementul șiDezvoltarea Proiectelor
Europene
12. Participare la cursulStrategii De Lucru LaClasă PentruDezvoltareaCompetențelor ȘiAbilităților Elevilor CuCES organizat deCentrul de Consultanțăși Dezvoltare RegionalăBuzău
15.10-31.10.2
017
Pavel Mariana Cursul- Strategii De Lucru LaClasă Pentru DezvoltareaCompetențelor Și AbilitățilorElevilor Cu CES
13. Curs- Valorizareainstituției de învățământprin optimizarea șieficientizareacomunicării șirelaționării- 19 CPT
OCT.2017
Lăzăroiu Liliana Curs- Valorizarea instituției deînvățământ prin optimizarea șieficientizarea comunicării șirelaționării
14. Curs – Jocul didactic dela formal la nonformal
în învățământulpreuniversitar -15 CPT
OCT.2017
Lăzăroiu Liliana Curs – Jocul didactic de laformal la nonformal în
învățământul preuniversitar
15. Participare la cursulMetode De ComunicareCu Elevii PentruPrevenirea AbandonuluiȘcolar organizat deCentrul de Consultanțăși Dezvoltare RegionalăBuzău
15.10-31.10.2
017
Pavel Mariana Curs – Metode De ComunicareCu Elevii Pentru Prevenirea
Abandonului Școlar
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 60
Nr.crt.
ACTIVITATE DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
16. Participarea laprogramul de formarecontinuă ”Valorizareainstituției de învățământprin optimizarea șieficientizareacomunicării șirelaționării”
14-24.10.2
017
Gârbea Florin Asociația Dăscălimea română/adeverință nr. 483/24.10.2017
17. Participarea la activitățide voluntariat județean,național și internațional
Oct.2017
Gârbea Florin Asociația Dăscălimea română/adeverință nr. 484/24.10.2017
18. Participarea laprogramul de formarecontinuă ”Competențecheie prin activităținonformale șiextracurriculare ”
Feb.2018
Gârbea Florin Asociația Dăscălimea română/adeverință nr. 53/15.02.2018
19. Participare la Conferințade Proiect European dincadrul ConcursuluiEuroscola organizat lanivel de unitate școlară
OCT.2017
Pavel Mariana
20. Participare la ConferințaInternațională dediseminare a proiectuluieuropean Ideaas intoaction finanțat deComisia Europeană prinProgramul Erasmus+,încadrul actiuniiKA1,Mobilitați aletinerilor
OCT.2017
Pavel Mariana
21. Dezbateri privindproblemele întâlnite laclasă , în procesul de
predare-învățare-evaluare și modalități de
rezolvare a acestora
1.11-29.11-2017
Strezoiu DumitricăPavel Mariana
Bodea GheorgheVoicu Maria
Lăzăroiu LilianaDinu SerenellaGîrbea FlorinGavrilă Ilie
Potîrniche Paula
Proces – verbal întocmit în urmaîntâlnirii membrilor comisiei, incare s-au discutat și s-a încercatrezolvarea problemelor întâlnite
22. ReferatProfesorul model
1.11-29.11-2017
Gîrbea Florin
23. Participare la programul”SPUNE NU
AVORTULUI” înparteneriat cu Fundațiapentru Copii ”Sfântul
Sava , Buzău”
1.11-29.11-2016
Potirniche PaulaLăzăroiu Liliana
Gârbea FlorinStrezoiu Dumitrică
Pavel Mariana
24. Săptămâna EducațieiGlobale – Activitatea
”Lumea depinde de noi,românii!
NOI.2017
Potirniche Paula S-a realizat această activitate încadrul Săptămânii Educației
Globale , împreună cu clasa a XIa C ( colaj)
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 61
Nr.crt.
ACTIVITATE DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
25. Ziua Națională aRomâniei, desfășurată
la CDI
1.11-29.11-2017
Potirniche PaulaPavel Mariana
Lăzăroiu Liliana
Activitatea a fost desfășurată laCDI
26. Participare lapromovarea oferteloreducaționale a Univ.
Valahia , Târgoviște șiTransilvania Brașov
NOI.2017
Potirniche PaulaPavel Mariana
Lăzăroiu Liliana
Activitatea a fost desfășurată laCDI
27. Activități de voluntariatjudețean, național șiinternaționalProiect Național Școalaromânească întredeziderat și realizare ,Colectă de carte
NOI.2017
Lăzăroiu Liliana Decizie ISJ Buzău
28. Participare – CercPedagogic , profmatematică-Lic.Teoretic Al.Marghiloman
NOI.2017
Pavel MarianaStrezoiu Dumitrică
29. Acțiuni de voluntariat deCrăciun "
DEC.2017
Strezoiu DumitricăPavel Mariana
Bodea GheorgheVoicu Maria
Lăzăroiu LilianaDinu SerenellaGîrbea FlorinGavrilă Ilie
Potîrniche Paula
Activitate de voluntariatorganizată cu elevii si cadreledidactice pentru elevii grădinițeinoastre .
30. Analiza rezultatelorobținute la lucrărilesemestriale .
5.12-23.12.2017
Strezoiu DumitricăPavel Mariana
Bodea GheorgheVoicu Maria
Lăzăroiu LilianaDinu SerenellaGîrbea FlorinGavrilă Ilie
Potîrniche Paula
Lucrările scrise pe semestrul I,sunt analizate pe discipline șisunt evidențiate plusurile șiminusurile întâlnite
31. Serbarea de Crăciun 22.12.2017
Strezoiu DumitricăPavel Mariana
Bodea GheorgheVoicu Maria
Lăzăroiu LilianaDinu SerenellaGîrbea FlorinGavrilă Ilie
Potîrniche Paula
Voluntariat –Serbarea deCrăciun
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 62
Nr.crt.
ACTIVITATE DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
32. Monitorizarea elevilorpentru încheiereasituației școlare pesemestrul I
15.01-2.02.2018
Potîrniche PaulaStrezoiu Dumitrică
Pavel MarianaBodea Gheorghe
Voicu MariaDinu SerenellaGîrbea FlorinGavrilă Ilie
Analiza situației la învățătură , lasfârșitul semestrului I
33. Pregătirea in vedereasusținerii simulării debacalaureatInterpretarea rezultatelorsi stabilirea unui plan demasuri
15.02-31.03.2
018
Potîrniche PaulaStrezoiu Dumitrică
Pavel MarianaBodea Gheorghe
Voicu MariaDinu SerenellaGîrbea FlorinGavrilă Ilie
Lăzăroiu Liliana
Pregătirea elevilor în vedereasusținerii simulării debacalaureat la disciplinelematematică, fizică, chimie,biologie , interpretarearezultatelor și întocmirea unuiplan de măsuri.
34. Membru în Comisia decompetențe digitale șilingvistice debacalaureat, sesiuneafebruarie 2018
feb.2018
Potîrniche Paula Membru și responsabil cucamerele de luat vederi
35. Participarea laactivitatea ”Consiliereași orientarea carierei înmediul educațional ”
26.02.2018
Gârbea Florin Adeverință nr. 630/26.02.2018
36. Membru în comisia deorganizare , desfășurareși evaluare a Olimpiadeide Fizică- 2018, etapajudețeană
22.02.2018
Potîrniche Paula Adeverință nr.1970/22.02.2018
37. Membru în comisia deorganizare , desfășurareși evaluare a Olimpiadeide Chimie- 2018, etapajudețeană
17.03.2018
Potîrniche PaulaGîrbea Florin
Liliana LăzăroiuVoicu Maria
Adeverință nr. 825/17.03.2018
38. Membru în comisia deorganizare , desfășurareși evaluare aConcursului Regional deFizică ”Șerban Țițeica
17.03.2018
Potîrniche PaulaGîrbea Florin
Liliana LăzăroiuPavel Mariana
Adeverință nr. 807/17.03.2018
39. Evaluator în comisia deorganizare , desfășurareși evaluare aConcursului Regional deFizică ”Șerban Țițeica
17.03.2018
Gîrbea Florin Adeverință nr. 808/17.03.2018
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 63
Nr.crt.
ACTIVITATE DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
40. Prof. Coordonator șiorganizator alProiectului județean”Tradiții și obiceiuri –surse ale dezvoltăriicreativității
dec.2017-mai2018
Potîrniche Paula Coordonator și organizator laȘcoala Gimnazială Gălbinași
41. Participare laSeminarul”Metodeinteractive de învățarenonformală în activitateadidactică”organizat deCentrul de consultanță șidezvoltare regionalBUZĂU
Apr. Pavel Mariana
42. Susținerea inspecțieifinale pentru obținereagradului didactic I
13.04.2018
Potîrniche Paula Proces verbal
43. Profesor coordonator încadrul proiectuluiregional ”Today aproject, tomorrow thefuture”
24.03.2018
Potîrniche Paula Premiul specialnr.856/24.03.2018
44. Incursiune în lumeascrisului și a cărții
24.04.2018
Potîrniche PaulaPavel Mariana
Lăzăroiu Liliana
AdeverințăNr.1075/24.04.2018
45. Organizator ConcursRegional”Valoripatrimoniale românești”
23.03.2018
Gîrbea Florin Diploma de organizatornr.878/23.03.2018
46. Participare laConferința regională dincadrul AsociațieiCentrul de consultanță șidezvoltare regionalBUZĂU cutema”Educația prinprisma valoriloreuropene
Apr. Pavel Mariana
47. Participare la Proiectulde cercetare doctorală cutema :Violența în mediulliceal prin educație șicoaching
23.04.2018
Potîrniche PaulaPavel Mariana
Lăzăroiu Liliana
Adeverință nr.1058/23.04.2018
48. Membru în ComisiaInterjudețeană pentruConcursul deMatematică”Epsilon”
Apr. Pavel Mariana
49. Organizator SimpozionRegional ”Știința șitehnologia în școalaromânească”
16.05.2018
Potîrniche Paula Diplomă și adeverință
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 64
Nr.crt.
ACTIVITATE DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
50. Coordonator activitatede Ziua Națională aInimii
4.05.2018
Potîrniche PaulaPavel Mariana
Adeverință nr.1153/04.05.2018
51. Implicare înorganizatoreaConcursuluiRegional”Valoripatrimoniale”
mai Pavel Mariana
52. Coordonator șiparticipant alconcursului județean ”Aști pentru a trăi!”
14.05.2018
Potîrniche Paula Adeverință nr. 3091/14.05.2018
53. Participare la activitateaCentruluiCultural”AlexandruMarghiloman”BuzauȚInternetul-pro și contra”
mai Pavel Mariana
54. Lecție demonstrativă lachimie -ALCANI
mai Lăzăroiu Liliana Proces verbal
55. Analiza finală 10.06.2018
Potîrniche PaulaStrezoiu Dumitrică
Pavel MarianaBodea Gheorghe
Voicu MariaDinu SerenellaGîrbea FlorinGavrilă Ilie
Lăzăroiu Liliana
Proces verbal
DOTARE CABINET/SALĂ/LABORATOR
Nr.crt.
MIJLOACE FIXE/ MOBILE ȘIRENOVĂRI
PERIOADA RESPONSABIL
1. Dotarea laboratorului deBIOLOGIE cu videoproiector
decembrie -2017 Informatician , CiuguleaGabriela și Administrator,
Stoica Carmen
ANALIZA SWOT
PUNCTE TARI
- încadrarea cu personal calificat ;- stabilitatea/continuitatea cadrelor didactice la clasă ;- existenţa unui corp didactic care-şi asumă perfecţionarea în specialitate şi metodică;- existenţa unui plan de formare continuă pe domenii: proiectare, strategii active: evaluare ;- receptivitatea cadrelor didactice faţă de învăţământul centrat pe elev;- disponibilitatea cadrelor didactice din catedră pentru munca suplimentară cu elevii.- experienţă bogată la catedră demonstrată de vechime.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 65
- existenţa cabinetelor şi laboratoarelor pentru fiecare disciplină, dotate cu calculatoare conectate lainternet;
- existenta manualelor la majoritatea elevilor,- posibilitatea desfăşurării unor activităţi didactice, care necesită experimente virtuale, în laboratorul
de informatică;- se încearcă îmbinarea strategiilor didactice, moderne şi tradiţionale (exerciţiul, explicaţia, conversaţia
euristică, activitatea pe ateliere, jocul didactic etc.);
PUNCTE SLABE
- sunt utilizate, preponderent, strategiile didactice tradiţionale.- slaba colaborare cu disciplinele tehnice si cu catedrele de fizică şi chimie în vederea tratării
interdisciplinare a unor conţinuturi,- nivelul antecedent scăzut de cunoaştere înregistrat la admiterea elevilor în liceu coroborat cu calitatea
materialului genetic inferioară a acestora, fapt demonstrat atât de media mică de admitere cât şi derata acumulării cunoştinţelor pe parcursul anilor de studiu, ceea ce privează membrii comisiei deposibilitatea obţinerii satisfacţiilor provocate de performanţă,
- interesul scăzut manifestat de părinţi pentru educarea şi instruirea copiilor lor, fapt reflectat în slabacomunicare cu şcoala;
- neimplicarea elevilor în desfăşurarea olimpiadelor şi a concursurilor şcolare;- slaba participare a elevilor la orele de pregătire suplimentară,- dezinteresul elevilor pentru studiul individual,- nivelul de educaţie şi timpul limitat al părinţilor care determină o slabă implicare a acestora în viaţa
şcolii- timpul scurt alocat studiului individual din cauza dezinteresului pentru școală- majoritatea elevilor, au navete dificile , asta însemnând, mult timp pierdut și oboseala acumulată,
lucru văzut la clasă.-
C. ARIA CURRICULARĂ OM ŞI SOCIETATE
Prof. Stoica Daniela- responsabil- Geografie Prof. Furtună Doina Simona- Istorie Prof. Militaru Alexandru Lucian - Istorie Prof. Ungureanu Costel- Religie
Prof. Boboc Avram Raluca- S.S.U.Constantin Malanca Veronica – psiholog
ACTIVITĂȚI REALIZATE
SEPTEMBRIE 2017Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/ responsabil
REZULTATE/DOCUMENTE
JUSTIFICATIVE1 Realizarea documentelor şcolare sept.
2017Responsabil arie
Membrii ariei
Raportul de activitate peanul şcolar 2016 -2017;
Plan managerial;Programul de activităţi
pe sem. I;Planificări anuale şi pe
unităţi de învăţare;CV, orare etc.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 66
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/ responsabil
REZULTATE/DOCUMENTE
JUSTIFICATIVE2 Consfătuiri anuale sept.
2017Membrii ariei Documente de
specialitate
3 Aplicarea testelor inițiale șiinterpretarea lor
sept. –oct.
2017
Membrii ariei Procese verbale
4 Expoziție tematică-Promovarea șivalorificarea patrimoniului național
prin cunoașterea patrimoniului local șia activităților extracurriculare
26.09.2017
Prof. MilitaruAlexandru-Lucian
Adeverință
5 Rolul patrimoniului românesc înconsolidarea identității europene
26.09.2017
Prof. MilitaruAlexandru-LucianProf. Constantin
Malanca VeronicaProf. FurtunăDoina Simona
Ghid în domeniulactivităților
extracurriculare
6 Activitatea profesorilor de Istorieprivind programul Centenarului 2018 /
în cadrul Consiliului Consultativ alprofesorilor de Istorie din Buzău
27.09.2017
Inspector prof.Alexandru
Mihaela FlorinaProf. FurtunăDoina Simona
Procesul – verbal de laactivitate din 27.09.2017
OCTOMBRIE 2017
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
1 Arta de a trăi 1.10.2017
Prof. ConstantinMalancă Veronica
Simpozion județean
2 Ziua mondială aeducației-workshop
Puterea zâmbetului și agândului pozitiv
05.10.2017
Prof. ConstantinMalanca VeronicaProf. doc. MarinNicoleta Adelina
Prof. MilitaruAlexandru-Lucian
Fișa de activitate
3 Ziua Mondială aEducaţiei
5.10.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Adeverinţă nr. 2693/6.10.2017 departicipare
4 Diseminare Tabărameseriașilor din Țara lui
Andrei
05.10.2017
Prof. Boboc RalucaProf. Lăzăroiu
LilianaProf. Duca Mihaela
Fișa de activitate
5 Rolul relației profesor-elev în actul comunicării
educaționale
05.10.2017
Prof. Boboc RalucaProf. Lăzăroiu
LilianaProf. Duca Mihael
Fișa de activitate
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 67
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
6 25 octombrie – ZiuaArmatei Române
25.10.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Raport – 3026/27.10.2017Documente de deplasare nr.
3070/31.10.20177 Informare cu privire la
efectele consumului dedroguri
26.10.2017
Prof. ConstantinMalancă Veronica
Informare cu privire la efecteleconsumului de droguri
8 Elaborare proiect „EROII– MODELE PESTE
GENERAŢII”
Oct.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Cerere aprobată de Consiliul deadministraţie din data de
30.10.20179 Elaborare raport pentru
„EROII – MODELEPESTE GENERAŢII”
Oct.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Raport – 2943/20.10.2017
NOIEMBRIE 2017Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
1 Selfie Heritage You 06.11.2017
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Prof. MilitaruAlexandru-Lucian
Concurs național de fotografieFișa de activitate, adeverință
2 Campania 19 zile deprevenire a abuzurilor șiviolenței asupra copiilor
și tinerilor
01.19.017
Stoica Daniela(participare)
Adeverință
3 Școala părinților 2.11.2017
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Seminar tematic
4 Super Teach Educativa 25.11.2017
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Seminar tematic - Conferință
5 Publicare Ghid de bunepractici în promovareaOfertei Educaţionale şi
atragerea elevilor înînvăţământul tehnic şi
profesional
Nov.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Prof. Stoica Danielaşi alţii
Ghid cu ISBN 978-606-568-356-3
6 Publicare ManualulCalităţii Liceului
Tehnologic „HenriCoandă” Buzău
Nov.2018
Prof. Furtună DoinaSimona şi alţii
Ghid cu ISBN 978-606-568-355-6
7 Participare on-line laConferința "Prévention et
intervention : commentagir efficacement face audécrochage scolaire ? "
9-10.11.2017
Prof. Stoica Daniela Materiale conferință
8 Ziua internaţională aEducaţiei Copiilor
Nevăzători – partenerCentrul Cultural Al.Marghiloman Buzău
13.11.2017
Prof. Marin NicoletaAdelina
Prof. Furtună DoinaSimona şi alţii
Raport 3184/12.11.2017Adeverinţă 283/13.11.2017
9 Prevenirea și combatereaviolenței prin educație și
coaching
14.11.2017
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Prof. MilitaruAlexandru-Lucian
Seminar tematicFișa de activitate
10 Campania internaţională„19 zile de activism
împotriva abuzului şi a
1-19.112017
Prof. Furtună DoinaSimona
Certificat de participarenr.320/281/31.01.2018/4Raport şi adeverinţă nr.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 68
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
violenţei faţă de copii şitineri”
3239/21.11.2017
11 Combaterea și prevenireaviolenței în școală prineducație și șanse egale-
seminar tematic
27.11.2017
Prof. Furtuna DoinaSimona
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Prof. MilitaruAlexandru-Lucian
Prof. Boboc RalucaProf. Marin Nicoleta
Adelina
Fișa de activitate nr3378/29.11.2017
12 Activitate 1 decembrie2017
29.11.2017
Prof. Marin NicoletaAdelina
Prof. Furtuna DoinaSimona şi alţii
Raport nr. 3352/29.11.2017Adeverinţă nr.3351/29.11.2017
DECEMBRIE 2017Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
1 Magia Craciunului -expoziție de felicitări -
Centrul rezidențial pentrucopii cu deficiențe de auz
nr.10
04.-15.12.2017
Prof. Boboc Raluca Adeverință
2 Conferinţa naţionalăjubiliară a Federaţiei
Sindicatelor dinÎnvăţământul detransporturi CFR
6.06.2017
Prof. Furtună DoinaSimona
InvitaţieDelegaţie
Diplomă de onoare FSIT CFRBraşov
3 Elaborare subiecte fazape şcoală – Olimpiada de
Istorie 14.12.2017
14.12.2017
Prof. Furtună DoinaSimona
Adeverinţă pentru eleboraresubiecte clasa a XI a
4 Activitate organizată deConsiliul Judeţean Buzău
şi DGASPC Buzău
4-15.12.2017
Prof. Furtună DoinaSimona
Adeverinţă nr. 311/14.12.2018
5 Povestea lui Moş Nicolae 6.12.2017
Prof. Furtună DoinaSimona
Raport de activitate – participarenr 3430/7.12.2017
6 Dreptul la exprimareartistică și creativă
15.12.2017
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Workshop tematic
7 Spiridușii lui Crăciun -atelier de creație
19.12.2017
Prof. Boboc RalucaInstit. Vlad MihaelaInstit. Bălan Melania
Prof. doc. MarinNicoleta Adelina
Raport de activitate
8 Participare atelier decreație Nașterea
Domnului
dec.2017
Prof. Stoica DanielaProf. Boboc Raluca
Adeverință
9 Organizare SerbareCrăciun
dec.2017
Prof. Stoica DanielaProf. Ungureanu
CostelProf. Marin
Nicoleta Adelina
Raport activitate
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 69
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
10 Suflet pentru sufletSNAC
18.12.2017
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Activitate de voluntariat
11 Community animators 21.12.2017
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Diseminare proiect european
12 Magia Crăciunului 14.12.2017
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Expoziție de felicitări
IANUARIE 2018Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
1 Importanța consilierii șiorientării profesionale a
tinerilor
15.01.2018
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Revista Esențial în Educație( promovarea imaginii școlii )
2 Mihai Eminescu –medalion literar
15.01.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Participare activitateRaport nr.56/15.01.2018
Adeverinţă nr.22/18.01.20183 Factorii de risc la vârsta
adolescenţei16.01.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Participare activitateRaport nr.89/18.01.2018
4 Zilele Eminescu ”168 dela naşterea poetului”
17.01.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Participare activitateRaport nr.73/17.01.2018
5 Participare la Atelierscriere proiecte Erasmus
+
18.01.2018
Prof. Stoica Daniela Adeverință dosar personal
6 ”Vreme trece...vremevine” – activitate
Săptămâna Eminescu –Centrul Cultural
Marghiloman
19.01.
2018
Prof. doc. MarinAdelina
Prof. Boboc Raluca -participant
Participare activitate
Raport nr.98/19.01.2018
7 Promovare învăţământvocaţional superior –
militar
22.01.
2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Prof. Stoica Daniela
Fişa acţiune promoţionale directedesfăşurată de Biroul Informare
Recrutare Buzău
8 159 de ani de la MicaUnire
23.01.2018
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Prof. MilitaruAlexandru-LucianProf. doc. MarinNicoleta Adelina
Prof. Boboc RalucaProf. Stoica DanielaProf. Doina Simona
Furtună(participare)
Activitate cultural istoricăRaport activitate 151/25.01.2018
Adeverință
9 Violenţa un modusvivendi contemporan -
Simpozion transfrontalier- Școala și familia vectori
ai integrării
26.01.2018
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Adeverință dosar personal
10 Elaborare subiecte fazalocală– Olimpiada de
27.01.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Adeverinţă pentru eleboraresubiecte clasa a XI a
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 70
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
Istorie 27.01.201811 Pace și nonviolența în
școala mea29.01.2018
Prof. ConstantinMalanca Vernica
Lectorat tematicRaport activitate
12 Violența nu este o soluție– Expoziție tematică
26.01.2018
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Raport de activitate
FEBRUARIE 2018Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
1 Sistemul de învățământfinlandez – activitate în
cadrul ariei
12.02.2018
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Prof. Stoica Daniela
Raport activitate
2 Seminar tematic Metodeinteractive de învăţare
nonformală în activitateadidactică
07.02.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Adeverinţă nr. 20/08.02.3018
3 Siguranța în școală –Lectorat tematic
18.02.2018
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Raport de activitate
4 Nu discrimina, toțisuntem egali - Seminar
tematic
20.02.2018
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Raport de activitate
5 Participare la examenelede competență
febr.2018
Membrii ariei Adeverințe dosar personal
6 Comisie CompetenţeBacalaureat 2018
Febr.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Preşedinte comisie – Decizienr.31/05.01.2018
Raport către ISJ Bz nr.636/26.02.2018
Contract de furnizare serviciinr.17/11.06.2018
MARTIE 2018Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTE JUSTIFICATIVE
1 Un mărțișor pentru fiecare –Atelier tematic
1.03.2018
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Raport activitateProduse ale activității
2 Evaluare dosare depretransfer
1-7.04.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Membru Comisie demobilitate a ISJ Bz
conform adresei3722/30.03.2018
3 Zilele primăverii cu ConsiliulJudeţean Buzău şi DGASPC
26.02.-09.03.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Adeverinţă participare nr.189/08.03.2018
4 ”Ion Creangă – mărțișorliterar”
1.03.2018
Prof. Marin AdelinaProf. Boboc Raluca
Raport activitate nr.649/01.03.2018
5 Participare activitate SNAC”Un mărțișor pentru fiecare”
– atelier de creație șiexpoziție cu vânzare
1.03.2018
Prof. Marin AdelinaProf. Boboc Raluca
P.V. nr. 649/01.03.2018Raport de activitate nr.
648/01.03.2018
6 Publicare material auxiliar pedidactic.ro
05.03.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Adeverinţă şi print screenseria
68547758077X27988XSW2008
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 71
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTE JUSTIFICATIVE
7 Campania naţională –Educaţie juridică –
Drogurile: consum şiconsecinţe
6.03.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Invitaţi: notar publicŞerbănescu Corina
Proces verbalnr.685/06.03.2018
8 Curs de Advocacy organizatîn cadrul Proiectului Liga
Elevilor Meseriasi
7.03.2018
Petrom S.A.Prof. Militaru
Alexandru Lucian(participant)
Certificat de participare
9 Organizare și participare laprobele de Simulare
bacalaureat
martie2018
19,21,22.03.2018
Membrii ariei Adeverințe dosar personalAdeverinţă
nr.1421/1/27.05.2018/preşedinte simulare –
Furtună Doina SimonaAdeverinţă nr.
1421/2/27.05.2018/profesor evaluator
10 Participare la SimpozionulRegional Creativitate și
inventivitateîn activitateadidactică, ed. II
18.03.2018
Prof. Stoica Daniela Articol
11 Participare la ConcursulRegional Creativitate și
inventivitate în activitateadidactică, ed. II
18.03.2018
Prof. Stoica Daniela Premiul I – elev MarinGrigore Alexandru
12 Valoarea voluntariatului –activitate caritabilă
19.03.2018
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Raport activitate
13 Rolul consilierului încomunitatea locală -
dezbatere
20.03.2018
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Raport activitate
14 Ziua Mondială a Apei 22.03.2018
Prof. Stoica DanielaProf. doc. MarinNicoleta Adelina
Raport activitateProduse ale activității,
fotografii15 Organziator în echipa de
implementare a ProiectuluiRegional Valori patrimoniale
românești , ed. II
23.03.2018
Prof. Stoica DanielaProf. Militaru
Alexandru Lucian
Adeverință dosar personal
16 Evaluator în cadrulconcursului regional Valoripatrimoniale românești, ed.
II
23.03.2018
Prof. Boboc Raluca Adeverință dosar personalnr. 881/26.03.2018
17 Participare la ConcursulRegional Valori patrimoniale
românești , ed. II
23.03.2018
Prof. Stoica Daniela Premiul I – elev DamianValentin
18 Concursul regional „Valoripatrimoniale” CAEJ nr.
3076/17.01.2018
23.03.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Adeverinţă coordonatornr.879/23.03.2018
Diplomă organizator – 23-03.2018
19 Concursul regionalCreativitate şi inventivitate înactivitatea didactică CAERIOMEN nr.3076/17.01.2018
poziţia 1922
23.03.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Diplomă organizator nr.înreg.1103/ 27.04.2018
20 Suflet pentru suflet –activitate de voluntariat
25.03.2018
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Raport activitate
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 72
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTE JUSTIFICATIVE
21 Imaginea de sine șidezvoltarea personalității -
activitate cabinet
27.03.2018
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Raport activitate
22 Centenar – dezvelirea statuiilui Alexandru Marghiloman
în Parcul Marghiloman şivizitarea expoziţiei
27.03.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Prof.doc. MarinNicoleta Adelina
Invitaţie din parteadomnului Primar alMunicipiului BuzăuRaport de activitate
nr.27.03.201823 Vizită tematică la
monumentul din ParculAlexandru Marghiloman
28.03.2018
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Raport activitateFotografii
24 Inspecție specială Definitivat 28.03.2018
Prof. Ungureanu Costel Proces verbal
25 Târgul OfertelorEducaţionale
martie2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Membrii ariei
Adeverinţănr.1919/19.06.2018
APRILIE 2018Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
1 Centenarul României –”Octavian Goga – poetul
Marii Uniri”
12.042018
Prof. doc. MarinNicoleta Adelina
Prof. Boboc Raluca
Raport activitate nr.980/13.04.2018
Fotografii2 Activitatea metodică a
bibliotecarilor şiprofesorilor
documentarişti
19.04.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Participare activitate din şcoală
3 Proiectul naţionalPARCUL MEMORIEI
NAŢIONALE „STEJARIIROMÂNIEI” – 100 de
ani de istorie şidemnitate” RoMÂNDRIA
21.04.2018
Prof. Furtună DoinaSImona
Participare la acţiunea devoluntariat cu un grup de 10 elevi
la plantarea stejarilor în acestproiect
Adresă trimisă de ConsiliulJudeţean Vrancea – Cabinet
Preşedinte/ Focşani, aprilie 20184 Fenomenul BULLYING –
Seminar tematic23.04.2018
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Raport activitateFotografii
5 Incursiune în lumeascrisului
23.04.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Raport nr 1075/24.04.2018Adeverinţă nr. 1076/24.04.2018
participare6 Activitatea metodică a
bibliotecarilor şiprofesorilor
documentarişti
19.04.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Participare activitate din şcoală
7 Sesiunea naţională decomunicări ştiinţifice„Sfârşit şi început de
epocă”Susţinere comunicare
Ioan Slavici
26-27.04.2018
Prof. Doina SimonaFurtună
Diplomă de participare
8 Sesiunea naţională decomunicări ştiinţifice„Sfârşit şi început de
epocă” publicare rezumatcomunicare Ioan Slavici
26-27.04.2018
Prof. Doina SimonaFurtună
Program şi rezumatele pe secţiuniDiplomă de participare
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 73
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
9 180 de ani de învăţământpedagogic buzoian
(1883-2018)
28.04.2018
Prof. Doina SimonaFurtună
Invitaţie - participare
MAI 2018Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
1 „Valenţe culturale alesecurităţii şi sănătăţii înmuncă” susţinut de ITM
Buzău
3.05.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Diplomă de participare nr.1147/03.05.2018
2 ZIUA NAŢIONALĂ AINIMII
4.05.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Prof. Stoica Daniela
Participare Adeverinţă nr.1153/4.05.2018
Raport nr.1152/4.05.20183 ”Why we don't succed ”
– interviu documentar –activitate ZiuaÎnvățătorului
06.052018
Prof. Boboc Raluca Proces verbal activitate nr.1735/06.05.2018
4 9 MAI - Ziua Europei –Expoziție tematică
Concurs Gânduri pentruEuropa
09.05.2018
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Prof. MilitaruAlexandru Lucian
Raport activitateFotografii
5 Educația fără frontiere 9.05.2018
Prof. MilitaruAlexandru Lucian
Proiect educațional internațional
6 Cu gânduri și cu imagini- activitate de dezvoltare
personală
15.05.2018
Prof. MilitaruAlexandru LucianProf. Constantin
Malancă Veronica
Raport activitate
7 Organizator SimpozionulRegional pentru Elevi
Henri Coandă
16.05.2018
Prof. Stoica Daniela Diplomă organizator
8 Profesor evaluator juriuîn cadrul SimpozionuluiRegional pentru Elevi
Henri Coandă
16.05.2018
Prof. UngureanuCostel
Adeverință doar personal
9 Participare laSimpozionul Regional
pentru Elevi HenriCoandă în calitate de
profesor coordonator –secțiunea Arte
16.05.2018
Prof. Stoica Daniela Premiul II – elev Tureac GabrielaPremiul III – elev Șerban George
10 Educație patriotică -dezbatere
17.05.2018
Prof. MilitaruAlexandru Lucian
Raport activitate
11 Excursie școlară laTulcea cu vizitarea
Rezervației BiosfereiDelta Dunării
17.05.2018
Organizatori: prof.Stoica Daniela
prof. doc. MarinNicoleta AdelinaÎnsoțitori: prof.
Boboc Raluca, prof.Ungureanu Costel
Documentație excursie - Plan deactivitate nr. 1149/04.05.2018
Fotografii
12 ZIUA EROILOR 17.05.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Invitaţie din partea PrimărieiBuzău
Plan de deplasare a elevilor dinunitatea şcolară la activitateTabel cu profesorii şi elevii
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 74
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
participanţiRaport activitateAnunţ site ISJ Bz
nr.5896/15.05.201813 Fenomenul de Bullying -
Prezentare - dezbatere18.05.2018
Prof. MilitaruAlexandru LucianProf. Constantin
Malanca Veronica
Raport activitate
14 Drepturile omului -conferință educativă
18.05.2018
Prof. MilitaruAlexandru Lucian
Raport activitate
15 Consumul de canabis –activitate de informare
20.05.2018
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Raport activitateMateriale
16 Sesiunea de referate şicomunicări ştiinţifice aleelevilor din învăţământul
liceal – faza judeţeană
22.05.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Adeverinţa nr. 1858/22.05.2018Anunţ site ISJ Bz
nr.6030/21.05.2018
17 Activitate de prevenire avictimizării minorilor
susţinută la clasele a XI aE şi D, a X a A;
22.05.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
ParticipantProcese verbale din 22.05.2018
18 ROMÂNIA – ŢARA MEA– atelier de creaţie/
Centrul CulturalAlexandru Marghiloman
23.05.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Raport activitate –nr.150/23.05.2018
19 Promovarea OferteiEducaţionale în rândul
elevilor de clasa a VIII adin Şcolile Gimnaziale
Săgeata, Vadu paşii,Gălbinaşi, Săhăteni,
Pîrscov printr-o excursietematică la VAEVOSTALPINE
APCAROM BUZĂU
23.05.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Fişă de activitatenr.1616/29.05.2018 în cadrulSăptămânii „Şcoala Altfel”
20 Inspecție specialăDefinitivat
23.05.2018
Prof. UngureanuCostel
Proces verbal
21 Eu și economia – seminartematic
30.05.2018
Prof. MilitaruAlexandru Lucian
Raport activitateMateriale
IUNIE 2018
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
1 Prevenirea abandonuluișcolar - Proiect
educațional național -Simpozion național
4.06.2018
Prof. MilitaruAlexandru Lucian
Adeverință participare
2 7 miliarde – o singurăplanetă – activitate cu
ocazia Zilei Mondiale aMediului
05.06.2018
Prof. Stoica DanielaProf. doc. MarinNicoleta Adelina
Raport activitateFotografii
3 Nicu Constantinescu –primarul Buzăului,
Centrul CulturalAlexandru Marghiloman
04.06.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Invitaţie Primăria BuzăuRaport de activitatenr.1734/05.06.2018
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 75
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
4 Consiliere și orientarepentru cariera militară –
vizită la Unitatea MilitarăBoboc
6.06.201810.06.2018
Prof. ConstantinMalanca Veronica
Prof. MilitaruAlexandru Lucian
Raport activitateFotografii
5 Educația prin prismavalorilor europene în
cadrul ProiectuluiExemple de bune practici
în context european
10.06.2018
Prof. MilitaruAlexandru LucianProf. Constantin
Malanca Veronica
Conferință regională
6 Evaluare dosare degradaţie disciplina
ISTORIE
22-25.06.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Proces verbalAdeverinţă
7 Zbor cu avionul –activitate în ProiectulEROII – MODELE
PESTE GENERAŢII
06.06.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Plan excursie Unitatea militarăBobocu – nr.1691/04.06.2018
Raport activitatenr.1828/12.06.2018
8 Participare ConferinţăINTERREG – organizată
de CNIDPT
16.06.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Delegaţie şi program
9 Desfăşurare concursregional - General
Grigore Baştan – CAERInr. 24986/2/22.01.2018
poziţia 1466
23.04.-10.06.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Diplomă organizator – 10 iunie2018
Diplomă membru juriu – 10 iunie2018
Dosar desfăşurare concursregional
10 Vizită la ColegiulNațional Militar Breaza
11.06.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Prof. Stoica Daniela
Adresă către colegiul naţionalnr.1817/06.06.2018
Raport nr. 1827/11.06.2018Documentație excursie școlară nr.
1732/05.06.2018Acord de parteneriat nr.
1892/15.06.2018 şiA1724/12.06.2018
11 Schimb de bune practici –Ghid de promovare a
Ofertei Educaţionale aînvăţământului
tehnologic
11.06.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Minută nr. 1819/08.06.2018
12 Participare lansare decarte – Constantin
Marafet – ”RăzbunareaMierii”
12.06.2018
Prof. Boboc RalucaProf. Stoica Daniela
Proces verbal activitate nr.1837/12.06.2018
13 Participare la examenulde bacalaureat
iunie2018
Membrii ariei Adeverințe dosar personal
14 Examenul de Bacalaureat– probe scrise
Iunie2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Preşedinte Centrul Zonal deEvaluare „Grigore C. Moisil”
Buzău – Decizienr.986/23.06.2018
Raport bacalaureat preşedinteContract de furnizare servicii
nr.17/11.06.2018
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 76
IULIE 2018Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR/responsabil
REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
1 Comisia de coordonare şidesfăşurare a concursului
pentru ocupareaposturilor în învăţământ –
iulie 2017
11.07.
2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Decizie nr.795/19.04.2018 –membru comisie
2 Promovarea OferteiEducaţionale în vederea
realizării Planului deşcolarizare – ŞcoalaGimnazială Clondiru
23.07.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Prof. UngureanuCostel
Mediator Geta Niţu
Adeverinţă
3 Promovarea OferteiEducaţionale în vederea
realizării Planului deşcolarizare – ŞcoalaGimnazială Săgeata,
Vadu-Paşii
24.07.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Ing. Jurubiţă Ionel
Adeverinţă
4 Promovarea OferteiEducaţionale în vederea
realizării Planului deşcolarizare – ŞcoalaGimnazială Merei
25.07.2018
Prof. Furtună DoinaSimona
Ing. Jurubiţă IonelProf. Stoica DanielaProf. Badea Mihaela
Adeverinţă
5 Promovarea OferteiEducaţionale în vederea
realizării Planului deşcolarizare – ŞcoalaGimnazială Merei
24.07.2018
Prof. Stoica DanielaProf. Badea Mihaela
Prof. PotîrnichePaula
Adeverinţă
PARTENERIATE
Nr.crt.
TITLU PROIECT PERIOADA NR. CONTRACT/NR.ÎNREGISTRARE
1 Contract de colaborare CabinetIndividual de Psihologie Cojanu
Petrus
an școlar nr. 2454/28.09.2017
2 Contract de voluntariat AsociațiaTineret Buzau
an școlar nr.2455/28.09.2017
3 Acord de parteneriat Asociația Liberla Educație, Cultură și Sport
septembrie-decembrie2017
nr.2330/06.09.2017
4 Protocol de colaborare AsociațiaCultul Eroilor Regina Maria Buzău
an școlar nr.2751/18.09.2017
5 JA Romania Junior Achievement -Programa de dezvoltare a abilitatilor
de viață
an școlar nr. 2805/11.10.2017
6 Protocol de colaborare cu dirigințiiclaselor de liceu - Cabinet interșcolar
de asistență psihopedagogică
an școlar nr. 2493/12.09. 2017
7 Protocol de colaborare AsociațiaLiber la Educație Cultură și Sport -
Drepturile omului pentru toți
an școlar nr. 2330/06. 09. 2017
8 Protocol de colaborare CDI -Cabinetul Interșcolar de Asistență
Psihopedagogică
an școlar nr. 2525/09.12.2017
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 77
PREMII OBȚINUTENr.crt.
NUME ȘIPRENUME ELEV
CLS. PREMIUL
OLIMPIADĂ/CONCURS/
SIMPOZION
NIVEL COORDONATOR
1 GOGAN NICOLAE XI B I Concurs - Selfie HeritageYou
Național Prof. ConstantinMalanca Veronica
2 NICOLAERĂZVAN
XI B II Concurs - SelfieHeritage You
Național Prof. ConstantinMalanca Veronica
3 RADU ADRIAN XI B III Concurs Selfie HeritageYou
Național Prof. ConstantinMalanca Veronica
4 ALECU ANDREI XI C III Concurs Vis de copil pearipi de primavară
Național Militaru AlexandruLucian
5 MARIN GRIGOREALEXANDRU
IX A I Concurs regionalCreativitate și inventivitateîn activitatea didactică
Regional StoicaDaniela
6 DAMIANVALENTIN
IX A I Concurs regional Valoripatrimoniale românești
Regional StoicaDaniela
7 TUREACGABRIELA
IX A II Simpozion Regional pentruelevi Henri Coandă cu tema:
Regional StoicaDaniela
9 Parteneriat educațional – Promovareaimaginii școlii
an școlar nr. 5357/02.02.2018
10 Proiect de parteneriat în cadrulConcursului interjudețean Ștefan Cel
Mare
an școlar nr.110/12.02.2018
11 Acord de parteneriat în cadrulConcursului regional Creativitate șiinventivitate în activitatea didactică
an școlar nr.606/21.02.2018
12 Protocol de colaborare - concursinterjudetean Timp și spațiu românesc
în context european
an școlar nr. 404/14.03.2018
13 Contract de colaborareLic. Teh. Henri Coandă Buzău/
Consiliul Jud. al PersoanelorVârstnice Buzău
an școlarnr. 10/19.03.2018
14 Contract de colaborareLic. Teh. Henri Coandă Buzău/
Centrul Școlar de Educație Incluzivă
an școlarnr. 493/23.03.2018
15 Contract de colaborareLic. Teh. Henri Coandă Buzău/Școala Gim. Nr. 309 București
an școlar nr. 309/28.03.2018
16 Protocol de colaborare –Îmbunătățirea strategiilor de inovație
și creativitate în managementulorganizației școlare
an școlar nr. 963/11.04.2018
17 Contract de parteneriat - Zâmbet decopil
an școlar nr. 25986/ 09.05.2018
18 Proiect de parteneriat educaționalSă cinstim eroii neamului
an școlar nr. 1402/18.05.2018
19 Acord de parteneriat în cadrulProiectului Național A învăța - o
șansă pentru viitor
an școlar nr. 1873/15.06.2018
20 Acord de parteneriat cu ColegiulNaţional „Dimitrie Cantemir” Breaza
an şcolar nr. 1892/15.06.2018 şiA1724/12.06.2018
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 78
Nr.crt.
NUME ȘIPRENUME ELEV
CLS. PREMIUL
OLIMPIADĂ/CONCURS/
SIMPOZION
NIVEL COORDONATOR
Știința și tehnologia înșcoala românească
8 MIHĂILĂOCTAVIANANDREI
IX A III Simpozion Regional pentruelevi Henri Coandă cu tema:Știința și tehnologia înșcoala românească
Regional Militaru AlexandruLucian
9 ȘERBAN GEORGE IX A III Simpozion Regional pentruelevi Henri Coandă cu tema:Știința și tehnologia înșcoala românească
Regional StoicaDaniela
10 DUMITRAȘCUVASILE
X B I Concurs regional „Valoripatrimoniale româneşti”
Regional Militaru AlexandruLucian
11 TUDORACHELIVIU
XB I Concurs regional „Valoripatrimoniale româneşti”
RegionalMilitaru Alexandru
Lucian12 PĂUNOIU LIVIU XB I Concurs regional „Valori
patrimoniale româneşti”Regional
Militaru AlexandruLucian
13 PRICĂ JOSUA X B I Concurs regional „Valoripatrimoniale româneşti”
Regional Militaru AlexandruLucian
14 STAN FLORIN X B I Concurs regional „Valoripatrimoniale româneşti”
Regional Prof. ConstantinMalancă Veronica
15 CONSTANTINBOGDAN
X B I Concurs regional „Valoripatrimoniale româneşti”
Regional Prof. ConstantinMalanca Veronica
16 CHIRILĂVALENTIN
X B I Concurs regional „Valoripatrimoniale româneşti”
Regional Prof. ConstantinMalancă Veronica
17 STAN MARIUS X B I Concurs regional „Valoripatrimoniale româneşti”
Regional Prof. ConstantinMalancă Veronica
18 TUDORACHELIVIU
XB I Concursul „Creativitate şiinventivitate în activitateadidactică”
regional Prof. Furtună DoinaSimona
19 NEACȘU MIHAI X B III Concurs regional „Valoripatrimoniale româneşti”
Regional Militaru AlexandruLucian
20 STATE CRISTIAN X B III Concurs regional „Valoripatrimoniale româneşti”
Regional Militaru AlexandruLucian
21 GHIȚĂ MARK X B III Concurs regional „Valoripatrimoniale româneşti”
Regional Prof. ConstantinMalanca Veronica
22 ȚURCANMONICA
XB III Concurs regional „Valoripatrimoniale româneşti”
Regional Prof. ConstantinMalanca Veronica
23 MARGHELEIUSTIN
XB Mențiune Concurs regional „Valoripatrimoniale româneşti”
Regional Militaru AlexandruLucian
24 PANAIT ANDREI XB Mențiune Concurs regional „Valoripatrimoniale româneşti”
Regional Militaru AlexandruLucian
25 NICA ROBERT XB Mentiune Concurs regional „Valori Regional Prof. ConstantinMalanca Veronica
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 79
Nr.crt.
NUME ȘIPRENUME ELEV
CLS. PREMIUL
OLIMPIADĂ/CONCURS/
SIMPOZION
NIVEL COORDONATOR
patrimoniale româneşti”26 RONTEA IONUȚ
ELVISXB Mentiune Concurs regional „Valori
patrimoniale româneşti”Regional Prof. Constantin
Malanca Veronica
27 MARGHELEIUSTIN
XB Mentiune Concurs regional „Valoripatrimoniale româneşti”
Regional Prof. ConstantinMalanca Veronica
28 VOICUALEXANDRU
X D Mențiune Simpozion Regional pentruelevi Henri Coandă cu tema:Știința și tehnologia înșcoala românească
Regional Militaru AlexandruLucian
29 DOGARU ANDREIMARIAN
X D Mențiune Simpozion Regional pentruelevi Henri Coandă cu tema:Știința și tehnologia înșcoala românească
Regional Militaru AlexandruLucian
30 RADU ADRIAN XIB I Concursul „Valoripatrimoniale româneşti”
Regional Prof. Furtună DoinaSimona
31 BĂDOIU ŞTEFAN XIB II Concursul „Creativitate şiinventivitate în activitateadidactică”
Regional Prof. Furtună DoinaSimona
32 TUREACGABRIELA
IX A III Concurs interjudețeanȘtefan cel Mare
Interjudețean
Militaru AlexandruLucian
33 STOICA DANIELA XII C Mențiune Concurs InterjudețeanȘtefan Cel Mare
Interjudețean
Militaru AlexandruLucian
34 ZIDARUALEXANDRU
X A I Concurs - Educația în spiriteuropean
Local Prof. ConstantinMalancă VeronicaMilitaru Alexandru
Lucian35 GRIGORE LUIZA X A II Concurs - Educația în spirit
europeanLocal Prof. Constantin
Malancă VeronicaMilitaru Alexandru
Lucian36 DRĂGULIN
CĂTĂLINX A III Concurs - Educația în spirit
europeanLocal Prof. Constantin
Malancă VeronicaMilitaru Alexandru
Lucian
37 DOBRE MIHAI X A Mențiune Concurs Educatia în spiritEuropean
Local Prof. ConstantinMalancă VeronicaMilitaru Alexandru
Lucian
38 GHEORGHECOSMIN
XA Mențiune Concurs Educatia în spiritEuropean
Local Prof. ConstantinMalanca VeronicaMilitaru Alexandru
Lucian
CURSURI
Nr.crt.
Denumire curs Credite/ ore/ programacreditat
Perioadă Profesor
1 Adeverinţă nr.309/4.03.2018Competenţe – cheie prin
OMEN nr.3019/8.01.2018/24 credite/ 96 ore
20.02.201803.03.2018
FurtunăDoina Simona
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 80
Nr.crt.
Denumire curs Credite/ ore/ programacreditat
Perioadă Profesor
activităţile nonformale şiextracurriculare
2 Voluntariat judeţean, naţional şiinternaţional
Adeverinţă nr.294/4.03.2018/ 80 ore
1.09.201730.08.2018
FurtunăDoina Simona
3 Curs protecţia datelor GDPR Factură SC OLIMP NETSRL/ 8 ore
8.06.2018 FurtunăDoina Simona
DOTARE CABINET/SALĂ/LABORATOR
Nr.crt.
MIJLOACE FIXE/ MOBILE ȘIRENOVĂRI
PERIOADA RESPONSABIL
1 Imprimantă HP Laser Jet M1005 MFP Sem I Conducerea scolii
Prof. Constantin MalancaVeronica
2 Cărți de specialitate necesare procesuluide consiliere - dotareMateriale didactice, papetărie, birotică
Sem I Prof. Constantin MalancaVeronica
3 Dulap cărți Sem. II Prof. Constantin MalancaVeronica
4 Tablouri decorative Sem. II Prof. Constantin MalancaVeronica
5 Cărți de specialitate, pliante, reviste,vederi - domeniul Istorie
2017-2018 Prof. istorie Militaru AlexandruLucian
ANALIZA SWOTPuncte tari:
- cadrele didactice dovedesc conștiinciozitate și rigurozitate în realizarea documentelor școlarenecesare bunei desfășurări a procesului instructiv-educativ;
- cadrele didactice cu experienţă din aria curriculară “ Om şi societate ” posedă o bună pregătire despecialitate şi psihopedagogică, acest lucru se observă din demersul didactic care prezintă noutate şicreativitate în predarea, învăţarea şi evaluarea elevilor;
- există o bună colaborare a cadrelor didactice din arie, acest lucru este evidenţiat şi din lecţiile sauactivităţile extracurriculare interdisciplinare susţinute;
- există elevi care au interesul și capacitatea de a recupera în oarecare masură cunoştinţele din aniianteriori cu sprijin acordat din partea profesorului;
- relaţiile dintre cadrele didactice din arie şi din afara ariei curriculare se bazează pe un sistemcomplex şi dinamic de comunicare şi colaborare;
- raporturile profesor – elev se apropie de cerinţele psihologice ale elevilor şi promovează relaţiidemocratice care intensifică aspectele integrative de colaborare;
- evaluarea are un caracter stimulativ, realizându-se prin metode active care monitorizează permanentprogresul elevilor;
- cadrele didactice sunt preocupate în permanenţă de formarea continuă participând la cursuri pentruobţinerea gradelor didactice sau de perfecţionare; acţiuni organizate în cadrul ariei în unitate; cercuripedagogice la nivelul ISJ – CCD;
- existența a numeroase proiecte educative, implicarea elevilor în diferite tipuri de activitățiextrașcolare;
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 81
- obținerea unor rezultate bune la examenul de bacalaureat, procentul de promovabilitate ladisciplinele Istorie și Geografie fiind de 100%.
Puncte slabe:
- în învăţământul preuniversitar, elevii vin cu un bagaj redus de cunoştinţe din gimnaziu ceea cese reflectă în punctajele scăzute obținute la testările inițiale;
- elevii provin în marea lor majoritate din zona rurală a judeţului Buzău şi din familii cu posibilităţireduse din punct de vedere material;
- procentul mare de elevi cu note cuprinse între 5- 6,99;- numărul mare de absenţe, datorate navetei zilnice făcute de către elevi, duc la acumularea de
goluri în cunoştinţele lor generale;- neimplicarea familiilor în procesul de învăţământ, în activităţile de învăţare ale elevilor;- unii dintre elevi nu ştiu să citească, să scrie corect, să se concentreze mai mult de 15 – 20 minute
asupra procesului de învăţământ, din acest motiv nu pot să obţină nici performanţe minime,fiindu-le mai uşor să abandoneze şcoala;
- un număr mare de elevi se confruntă cu analfabetismul funcțional ceea ce îngreuneazăsemnificativ procesul instructiv-educativ;
- există un interes scăzut al elevilor din anii terminali pentru pregătirea temeinică în vedereasusținerii examenului de bacalaureat, volumul de muncă al cadrului didactic fiind foarte mare.
D. ARIA CURRICULARĂ EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT şi ARTE
Prof. Lupu Marian Cristian - responsabil Prof. Vlad George - Ed. Fizică şi sport Prof. Tudose Vasile- Ed. Fizică şi sport Prof. Liscănoiu Valentin - Ed. Fizică şi sport Pietroiu Claudiu - Ed. Fizică şi sport Prof. Caraman Viorel - Ed. Fizică şi sport Ungureanu Costel – Desen şi Muzică
Activitatea de educaţie-fizică si sport din cadrul Liceul Tehnologic “Henri Coandă” Buzău s-adesfăşurat în conformitate cu programa şcolară, respectând particularităţile somato - funcţionale alecolectivelor de elevi.
La începutul fiecarui an scolar a fost efectuat instructajul cu elevii conform regulamentului departicipare a elevilor la orele de educaţie-fizică si Pregatire Sportiva Practica(fotbal) si s-a întocmitplanificarea respectând programa şcolară.
Participarea la Competiţii
Elevii liceului au participat la urmatoarele activitati
- Campionatul National al Juniorilor A1 - Fotbal - faza judeteana, grupa copiilor nascuti in 1999-2001 - responsabili profesor Lupu Marian Cristian - licenta A UEFA si Liscanoiu Valentin-licenta C UEFA
– Campionatul National de Futsal Tineret U19 cu doua echipe (au facut parte din grupa 2 alaturide echipele Dunarea Calarasi, United Galati, CSM Rm Sarat si Viitorul 08 Vernesti) -responsabili profesor Lupu Marian Cristian - licenta A UEFA si profesor Tudose Vasile -licenta B UEFA
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 82
– Campionatul Judetean de Minifotbal "Divizia de Buzau"- responsabil profesor Lupu MarianCristian - licenta A UEFA– Olimpiada Nationala a Sportului Scolar - Fotbal - faza judeteana- responsabili profesor LupuMarian Cristian - licenta A UEFA si profesor Liscanoiu Valentin - licenta C UEFA– Crosul Bobocilor - Atletism - faza judeteana - profesor Petroiu Claudiu– Olimpiada Nationala a Sportului Scolar - Rugby Tag - faza judeteana- responsabil profesorVlad George
Rezultate obtinute:
– locul 2 in Campionatul National de Futsal Tineret U19 - responsabili profesor Lupu MarianCristian - licenta A UEFA si profesor Tudose Vasile - licenta B UEFA;eliminati in barajul decalificare pentru Turneul Final al Cupei Romaniei si al Campionatului National;
– locul 2 in Campionatul National al Juniorilor A1 - faza judeteana, grupa copiilor nascuti in 1999-2001 - responsabili profesor Lupu Marian Cristian - licenta A UEFA si Liscanoiu Valentin-licenta C UEFA
– locul 1 la Olimpiada Nationala a Sportului Scolar - Rugby Tag - faza judeteana- responsabil profesorVlad George
– promovarea unor sportivi in ligi superioare de performanta seniori -- Stanciu Adrian - Futsal Liga 2 - la echipa Fortius Buzau- Bucur Georgian - Futsal Liga 2 - la echipa Fortius Buzau- Popescu Razvan - Fotbal Liga 3 - la echipa AFC Metalul Buzau
Analiza SWOT
Puncte tari:
– cadrele didactice cu experienţă posedă o bună pregătire de specialitate şi psihopedagogică, acestlucru observandu-se prin rezultatele obtinute cu elevii;
– a existat o bună colaborare a cadrelor didactice din arie , acest lucru fiind evidenţiat şi dincolaborarile avute la diversele competitii;
– există sportivi talentati, cu sanse reale de a fi selectionati in diverse loturi nationale sau de a promovain ligi superioare de seniori;
– relaţiile dintre cadrele didactice din arie, dar şi din afara ariei curriculare s-au bazat pe un sistemcomplex şi dinamic de comunicare şi colaborare;
– evaluarea a avut un caracter stimulativ, realizându-se prin metode active care au monitorizatpermanent progresul elevilor;
– cadrele didactice au fost preocupate în permanenţă de formarea continuă participând la cursuri pentruobţinerea gradelor didactice sau de perfecţionare;
– proiectele de parteneriat încheiate cu Asociatia Judeteana de Fotbal Buzau, FC Buzau si CS Viitorul2010 Buzau, Locomotiva Buzau si AFC Metalul Buzau;
Puncte slabe:
– unii elevi au venit din şcoala generală fără să cunoască exerciţiile simple din şcoala alergării şişcoala săriturii;
– elevii provin în marea lor majoritate din zona rurală a judeţului Buzău şi din familii cu posibilităţireduse din punct de vedere material;
– la unii elevi nivelul de dezvoltare a capacităţii motrice a fost slabă;
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 83
E. ARIA CURRICULARĂ TEHNOLOGIIing. Rădulescu Adriana - responsabil
ing. Florescu Doina Carmen- DSP ing. Badea Mihaela- TIC ing. Wamsiedel Nela- DSP ing. Cristescu Nicolae- DSP ing. Stanemir Marioara- DSP ing. Ştefan Viorel- DSP ing. Jurubiţă Ionel- DSP ing. Rad Geta- DSP ing. Cărbuneanu Doina - DSP ing. Constantin Raluca Romaniţa – DSP ing. Oprea Daniela – DSP ing. Pencu Cornelia – DSP ing. Cotigă Liviu Cicero – DSP
ACTIVITĂȚI REALIZATE
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR
REZULTATE/DOCUMENTE JUSTIFICATIVE
56. Participare la consfătuiri;întocmire planificări
Sept
embr
ie 2
017
Sept
embr
ie 2
016
Membrii comisiei Planificările existente ladosarul comisiei
57. Aplicarea testelor iniţiale Membrii comisiei Interpretarea testelor existentela dosarul comisiei
58. Susţinerea examenelor dediferenţă a elevilor care auschimbat calificarea
Membrii comisiei Cataloagele şi lucrările dediferenţă
59. Încheierea contractelorcadru de practică cu agenţiieconomici
Membrii comisiei Contractele cadru de practică
60. Întocmirea orarului şcolii şiîncadrarea cadrelor didacticedin Aria „Tehnologii”
Ing. FlorescuCarmen
OrarulÎncadrarea cadrelor didactice
61. Întocmirea graficului dedesfăşurarea a stagiilor depractică pe clase
Ing. RădulescuAdriana
Graficul practicii
62. Şedinţă de catedră 12septembrie2017
Ing. RădulescuAdriana
Proces verbal
63. Întocmirea programelorşcolare pentru modulele carestabilesc curriculum îndezvoltare locală pentruclasele a IX-a şi a X-a
Octombrie2017
Membrii comisiei Programele şcolare
64. Şedinţă de catedră 18octombrie2017
Ing. RădulescuAdriana
Proces verbal
65. Săptămâna EducațieiGlobale
18– 26noiembrie2017
Membrii comisiei Raportul Consilieruluieducativ
66. Şedinţă de catedră 05decembrie2017
Ing. RădulescuAdriana
Proces verbal
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 84
67. Organizarea activităţiimetodice domeniul Electricşi Electronică -automatizări
14decembrie2017
Membrii comisiei Documente activitatemetodică
68. Pregătire suplimentarăpentru OlimpiadeleTehnologii
Decembrie2017 –februarie2018
Membrii comisiei Rezultate olimpiade
69. Activitate metodicădesfăşurată la ColegiulTehnic Buzău
30 ianuarie2018
Ing. RădulescuAdrianaIng. Jurubiţă IonelIng. Duca Mihaela
Documente activitatemetodică
70. Şedinţă de catedră 31 ianuarie2018
Ing. RădulescuAdriana
Proces verbal
71. Examene de certificare acalificării profesionale nivel5, şcoală postliceală şişcoală de maistri,
Februarie2018
Ing. FlorescuCarmenIng. RădulescuAdriana
Adeverinţe de monitor decalitate şi evaluator extern
72. Pregătiri suplimentare cuelevii selectaţi pentru aparticipa la olimpiadatehnică. Participarea laOlimpiada tehnică fazajudeţană a elevilor SudituAdrian, Gogan Gabriel şiRadu Adrian, clasa a XI-a B,specializarea Tehniciantransporturi şi a elevilorPucheanu Alin şi VăcăroiuAdrian, clasa a XI-a A,specializarea Tehniciandesenator pentru construcţiişi instalaţii. Gogan Gabriel aocupat locul III la etapajudeţeană.
Februarie2018
Ing. FlorescuCarmenIng. Duca MihaelaIng. RădulescuAdrianaIng. StanemirMariaora
Diploma elevului GoganGabriel, existentă la dosarulcomisiei.
73. Pregătirea elevilor pentruConcursul Naţional "Ştiu şiaplic-securitatea şi sănătateaîn muncă se deprind de pebăncile şcolii" –Fazajudeţeană
Februarie –Aprilie2018
Ing. Duca MihaelaIng. RădulescuAdrianaIng. FlorescuCarmen
Diplomele elevilorparticipanţi
74. Şedinţă de catedră care aavut ca temă consultareaprogramelor şi planurilorcadru pentru ciclul superioral liceului, clasa a XI-aînvăţământ profesional şistagii de practică, propuse în2018
7 Martie2018
Ing. FlorescuCarmenIng. RădulescuAdriana
Proces verbal
75. Au avut loc întâlniri cuelevii de la clasele a XII-a învederea coordonăriiactivităţii de întocmire aatestatelor.
Martie –aprilie2018
Îndrumătorii deproiecte de laclasele a XII-a zi şia XIII-a seral
Fişele din atestatele elevilor
76. Pregătirea şi participarea laConcursul Naţional „Ştiu şiaplic” Securitatea şisănătatea în muncă se
19 Aprilie2018
Prof. FurtunăDoinaIng. Duca MihaelaIng. Rădulescu
Documentele necesaredesfăşurării concursuluiDiplomele elevilorparticipanţi
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 85
2. PROIECTE/PARTENERIATE
deprinde de pe băncileşcolii! Ediţia a VI-a, etapajudeţeană Concursul s-adesfăşurat în şcoala noastră
AdrianaIng. FlorescuCarmen
77. Activitate informativăpentru Ziua internaţională aSSM, cu tema „Îmbunătăţiţisecuritatea şi sănătateatinerilor lucrători”
3 Mai 2018 Ing. RădulescuAdrianaIng. Badea MihaelaProf. MarinAdelina
Raport de activitate
78. Participarea la Simpozionulregional Henri Coandă aelevilor coordonaţi de cadredidactice din Catedra tehnică
16 mai2018
Ing. Badea MihaelaIng. Duca MihaelaIng. StanemirMariaora
Diplomele elevilorparticipanţi
79. În săptămâna – „Şcoalaaltfel”, membrii catedreitehnice au desfăşuratactivităţile planificate înprealabil(ateliere de lucru,mese rotunde, vizionări defilme etc).
14 mai –18 mai2018
Membrii comisiei Raportul consilierului şcolar
80. Participarea la ConcursulNaţional „Ştiu şi aplic”Securitatea şi sănătatea înmuncă se deprinde de pebăncile şcolii! Ediţia a VI-a,etapa naţională - Iaşi
18-20 Mai2018
Ing. Duca Mihaela Diplomele elevilorparticipanţi
81. S-a desfăşurat prima sesiunede susţinere a certificăriicompetenţelor profesionalenivel 4. Membrii comisieiau participat, fie în calitatede coordonatori, fie încalitate de evaluatori încadrul comisiilor deexamene.
29mai -31mai2018
Membrii comisiei Decizia comisiilor de examen
82. Şedinţă de catedră – referat„Valorificarea inteligenţelormultiple în cadruldisciplinelor tehnice”
14 iunie2018
Ing. Duca MihaelaIng. RădulescuAdriana
Proces verbal
83. Activitate metodicădesfăşurată la LiceulTehnologic „D. Filipescu”Buzău
21 iunie2018
Ing. RădulescuAdrianaIng. Jurubiţă IonelIng. Duca Mihaela
84. S-a desfăşurat prima sesiunede susţinere a certificăriicompetenţelor profesionalenivel 3, şcoală profesională.Membrii comisiei auparticipat, fie în calitate decoordonatori, fie în calitatede evaluatori în cadrulcomisiilor de examene.
23 iulie –26 iulie2018
Membrii comisiei Decizia comisiilor de examen
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 86
3.
PREMII OBȚINUTENr.crt.
NUME ȘIPREMUNE
ELEV
CLS. PREMIUL OLIMPIADĂ/CONCURS/
SIMPOZION
NIVEL COORDONA-TOR
a IX-a Judeţean1. MIHĂILĂ
Octavian Andrei,MANCIU Ionuţ
a IX-a AIII Concursul Naţional
"Ştiu şi aplic-securitatea şi sănătateaîn muncă se deprind depe băncile şcolii" –Fazajudeţeană
Prof. DUCA MihaelaProf. FLORESCUCarmenProf. RĂDULESCUAdriana
2. GRIGORE MariaLuizaDRAGU FlorinAdrian
a X-a A
a IX-a C
III Concursul GustaveEiffel
Prof. PETRE MirelaProf. ŞTEFAN Viorel
a IX-a Regional1. ION Antonio
MANCIU Ionuţa IX-a A I Simpozionul Regional
“Henri Coandă”Prof. BADEAMihaela
a X-a Regional1. GRIGORE Maria
Luizaa X-a A I Concursul Regional
”Creativitate şiinventivitate înactivitatea didactică”
Prof. BADEAMihaela
2. TUDORACHELiviu
a X-a B I Concursul Regional“Hrana Bio – între mitşi realitate”
Prof. BADEAMihaela
3. GRIGORE Maria a X-a A I Simpozionul Regional Prof. STANEMIR
Nr.crt.
TITLU PROIECT PERIOADANR.
CONTRACT/NR.ÎNREGISTRARE
11. Creativitate Și inventivitate în activitateadidactică
ianuarie – iunie 2018 Nr. 3032/ 27.10.2017
12. Proiectul de voluntariat "SUFLETPENTRU SUFLET", în parteneriat cuComplexul de servicii comunitare nr.3Buzău
An şcolar 2017-2018 3072/31.10.2017
13. „O VIAŢĂ MAI VERDE” în parteneriat cuSC GereenWee International SA
An şcolar 2017-2018 14725/20.11.2017
14. S.C.SISTEM EUROTEH SRL BUZĂU Anii şcolari2015-2016, 2016-2017 şi 2017-2018
1945/10.12.201415. S.C. SIRA SA BUZĂU 1933/10.12.201416. Eximprod Grup SRL BUZĂU 1933/10.12.201417. SC DULPROD SRL BUZĂU 1944/10.12.201418. S.C. C.F.R. IRLU S.A. Anii şcolari
2015-2016, 2016-2017 şi 2017-2018
1944/10.12.2014
19. S.C. LICIU CON SRL Anii şcolari2017-2018,2018-
2019 şi 2019-2020
8285/14.12.2016
20. VOESTALPINE S.C. VAE APCAROMS.A.
BUZĂU
Anul şcolar2017 -2018
2863/16.10.2017
21. REVIZIA DE VAGOANE BUZĂU Anul şcolar2017 -2018
2862/16.10.2017
22. SISTEM EUROTEH BUZĂU Anul şcolar2017 -2018
578/16.02.2018
23. S.C. NETWAVE SRL BUZĂU Anul şcolar2017 -2018
2859/16.10.2016
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 87
Luiza “Henri Coandă” Mărioara
4. GHEOGHIŢĂRaisaCHIRU Petruţa
a X-a A Menţiune Simpozionul Regional“Henri Coandă”
Prof. STANEMIRMărioara
a XI-a Judeţean1. GOGAN Nicolae
Gabriel,RADU Ioan Adrian
a XI-a B I Concursul Naţional"Ştiu şi aplic-securitatea şi sănătateaîn muncă se deprind depe băncile şcolii" –Fazajudeţeană
Prof. DUCA MihaelaProf. FLORESCUCarmenProf. RĂDULESCUAdriana
2. GOGAN NicolaeGabriel
a XI-a B III Olimpiada AriaCurriculară„TEHNOLOGII”
Prof. DUCA MihaelaProf. FLORESCUCarmenProf. RĂDULESCUAdriana
3. TESCARUGeorgianaRADU Ioan AdrianNICOLAE GabrielSUDITU Adrian
a XI-a B II Concursul Naţional„Cu viaţa mea apărviaţa” –faza judeţeană
Prof. ŞTEFAN ViorelProf. JURUBIŢĂIonel
a XI-a Regional1. TESCARU
Georgianaa XI-a B II Concursul Regional
”Creativitate şiinventivitate înactivitatea didactică”
Prof. BADEAMihaela
3. GOGAN NicolaeGabriel
a XI-a B I Concursul Regional”Creativitate şiinventivitate înactivitatea didactică”
Prof. RĂDULESCUAdriana
4. DINU ValentinaPetronelaDEDU Iuliana
Sorina,TUDORACHEAndreea
a XI-a D I Concursul Regional"Valori patrimonialeromâneşti"-
Prof. DUCA Mihaela
5. ŞERBAN ValentinIUGA CosminDumitru
a XI-a D II Simpozionul Regional“Henri Coandă”
Prof. DUCA Mihaela
a XI-a Naţional1. ŞERBAN Valentin
IUGA CosminDumitru
a XI-a D I Concursul Naţional„Cine învaţă, ştie”
Prof. DUCA Mihaela
2. GOGAN NicolaeGabriel,RADU Ioan Adrian
a XI-a B Premiuspecial
Concursul Naţional"Ştiu şi aplic-securitatea şi sănătateaîn muncă se deprind depe băncile şcolii" –Fazanaţională
Prof. DUCA MihaelaProf. FLORESCUCarmenProf. RĂDULESCUAdriana
3. ŞERBAN Valentin a XI-a D II Concursul Naţional''Cupa Decebal-Simpozion-ConcursCreativ TS''
Prof. Cotigă Liviu
4. BĂDOIU Ştefan a XI-a B I Concursul Naţional„Cine învaţă, ştie”
Prof. RĂDULESCUAdriana
a XII-a Naţional1. CAZAN Claudiu a XII-a B I Concursul Regional
"Valori patrimonialeromâneşti"-
Prof. RĂDULESCUAdriana
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 88
3. DOTARE CABINET/SALĂ/LABORATORNr.crt.
MIJLOACE FIXE/ MOBILE ȘIRENOVĂRI
PERIOADA RESPONSABIL
1. Dotare Cabinet cu SSM cu calculator SEM I Inf. Ciugulea Gabriela
ANALIZA SWOTPUNCTE TARI
- Cadre didactice bine pregătite, interesate de perfecţionarea continuă de specialitate;- Participarea la activităţile metodice organizate la nivelul catedrei;- Existenţa unei dotări bune cu material didactic modern.
PUNCTE SLABE
- Utilizarea insuficientă a materialului didactic modern existent în şcoală;- Insuficienta motivare a elevilor pentru progresul personal;- Nivel scăzut al competenţelor însuşite anterior.- Lipsa manualelor.
OPORTUNITĂŢI
- Oferta bogată de activităţi şcolare şi extraşcolare- Posibilitatea unui schimb real de experienţă între membrii catedrei- Participarea la cursuri de perfecţionare, organizate de CCD sau alte instituţii, precum şi implicare
activă în diferite proiecte;- Colaborarea cu diferite instituţii, agenţi economici şi organizaţii non-guvernamentale
AMENINŢĂRI
- Volumul mare de conţinuturi pe care elevul trebuie să-l parcurgă;- Scăderea randamentului şcolar;- Reducerea disponibilitaţii voluntare în rândul elevilor pentru asimilarea conţinuturilor;- Absenţa unor deprinderi de muncă sistematică în rândul elevilor;- Lacune în utilizarea eficientă a timpului acordat recapitulării şi sistematizării;- Eliminarea disciplinelor tehnice de la bacalaureat.MĂSURI
- Îmbunătăţirea calităţii actului didactic;- Prevenirea absenteismului şi a abandonului şcolar;- Susţinerea accesului la perfecţionare a personalului didactic;
F. COMISIA METODICĂ A EDUCATOARELOR
– VLAD MIHAELA – grad Didactic I (titular/institutor), grupa mijlocie – responsabil Proiecteeducaţionale
– BĂLAN Melania – grad Didactic I (titular/ institutor), grupa mare – responsabil Activitățiextracurriculare
Activitatea comisiei metodice s-a desfășurat după o planificare semestrială și a urmărit: Cunoașterea și dezbaterea obiectivelor programei de învățământ; Facilitarea schimbului de experiență la nivelul colectivului metodic al comisiei; Conceperea și elaborarea unor materiale metodice funcționale; Consultarea părinților pentru stabilirea opționalelor.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 89
Prin activitățile desfășurate în grădiniță s-a urmărit perfecționarea metodică a cadrelor didactice,cât și ridicarea nivelului de cunoștințe, priceperi și deprinderi a copiilor. Comisia Metodică și-a propus caobiectiv prioritar proiectarea eficientă a activităților pe teme de studiu și proiecte tematice.
La nivel de grupe, în urma consultării curriculumului s-au conceput strategii optime pentruparcurgerea eficientă și integrală a materiei prevăzută de programă. În vederea asigurării unui caracterpractic – aplicativ al proiectării educatoarele au pus accent pe calitatea informațiilor, au acordat atențiesporită situațiilor de învățare care duc la crearea si dezvoltarea deprinderilor practice, au utilizat în activitățimateriale și mijloace de învățământ specifice fiecărei discipline.
Activități realizate:
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
1 ”Ziua mondială a educației” 5 oct.2017
Marin AdelinaStoica DanielaBălan MelaniaVlad Mihaela
Raport de activitate / adeverință
2 ”1 Decembrie pe înțelesulcopiilor”
28 nov.2017
Bălan MelaniaVlad MihaelaMarin Adelina
Proces verbal / adeverință
3 ”Povestea lui Moș Nicolae” 6 dec.2017
Bălan MelaniaVlad MihaelaMarin Adelina
Raport de activitate / adeverință
4 ”Spiridușii lui MoșCrăciun”
19 dec.2017
Bălan MelaniaVlad MihaelaMarin Adelina
Raport de activitate
5 ”Daruri pentru copii” 20 dec.2017
Bălan MelaniaVlad MihaelaConstantin Malancă
Veronica
Fișă de activitate
6 ”În așteptarea lui MoșCrăciun”
20 dec.2017
Bălan MelaniaVlad Mihaela
Plan de activitate
7 ”Mica Unire pe înțelesulcopiilor”
23 ian2018
Bălan MelaniaVlad MihaelaMarin Adelina
Raport de activitate
8 Excursie Bucov 15 msi2018
Bălan MelaniaVlad MihaelaMarin Adelina
Proces verbal / Plan excursie
9 ”România, țara mea”(Centrul CulturalMarghiloman)
23 mai2018
Bălan MelaniaVlad MihaelaMarin AdelinaBibiotecar Andrei
Valentina
Proces verbal / Planul activității
10 Șezătoare la romani –serbare sfârșit an școlar
14 iun2018
Bălan MelaniaVlad MihaelaMarin Adelina
Proces verbal
PROIECTE/PARTENERIATE
Nr.crt.
TITLU PROIECT PERIOADA NR. CONTRACT/NR.ÎNREGISTRARE
24. ”Our best frients” – proiect regional An școlar 2017 - 2018 635 / 26.02.2018
25. ”Simfonia iernii” – proiect educațional An școlar 2017 - 2018 3317 / 27.11.2017
26. ”Pe strada copilăriei” – concurs regional An școlar 2017 - 2018 728 / 2.03.2018
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 90
PREMII OBȚINUTE
Nr.crt.
NUME ȘIPREMUNE ELEV
CLS. PREMIUL
OLIMPIADĂ/CONCURS/
SIMPOZION
COORDONA-TOR
1 Gheorghe Fabian mijlocie I Concurs Internațional ”Tim Tim Timmy” Vlad Mihaela
2 Preda Angela mijlocie II Concurs Internațional ”Tim Tim Timmy” Vlad Mihaela
3 Asan Alberto mijlocie III Concurs Internațional ”Tim Tim Timmy” Vlad Mihaela
4 Miroslav Iustin mijlocie M Concurs Internațional ”Tim Tim Timmy” Vlad Mihaela
5 Marin Cezar mare I Concurs Internațional ”Tim Tim Timmy” Bălan Melania6 Nedelcu Alexia mare II Concurs Internațional ”Tim Tim Timmy” Bălan Melania7 Rusu Andrei mare III Concurs Internațional ”Tim Tim Timmy” Bălan Melania8 Codreanu Mario mare M Concurs Internațional ”Tim Tim Timmy” Bălan Melania9 Cotorceanu Maria mijlocie I Concurs Internațional ”The Smarter Will
Win”Vlad Mihaela
10 Tănase Alin mijlocie I Concurs Internațional ”The Smarter WillWin”
Vlad Mihaela
11 Crețu Gabriel mare I Concurs Internațional ”The Smarter WillWin”
Bălan Melania
12 Marin Cezar mare I Concurs Internațional ”The Smarter WillWin”
Bălan Melania
13 Mistrieanu Gabriel mare I Concurs Național ”Exploratori în lumeaemoțiilor”
Bălan MelaniaVlad Mihaela
14 Marin Cezar mare II Concurs Național ”Exploratori în lumeaemoțiilor”
Bălan MelaniaVlad Mihaela
15 Iordache Daria mijlocie III Concurs Național ”Exploratori în lumeaemoțiilor”
Bălan MelaniaVlad Mihaela
16 Gheorghe Fabian mijlocie M Concurs Național ”Exploratori în lumeaemoțiilor”
Bălan MelaniaVlad Mihaela
17 Iordache Daria mijlocie I Concurs Național ”Simfonia iernii” Vlad Mihaela18 Gheorghe Fabian mijlocie II Concurs Național ”Simfonia iernii” Vlad Mihaela19 Preda Angela mijlocie M Concurs Național ”Simfonia iernii” Vlad Mihaela20 Nedelcu Alexia mare I Concurs Național ”Simfonia iernii” Bălan Melania21 Dragomir David mare III Concurs Național ”Simfonia iernii” Bălan Melania22 Marin Cezar mare M Concurs Național ”Simfonia iernii” Bălan Melania23 Iordache Daria mijlocie I Concurs Regional ”Valori patrimoniale
românești”Vlad Mihaela
24 Gheorghe Fabian mijlocie I Concurs Regional ”Valori patrimonialeromânești”
Vlad Mihaela
25 Mistrieanu Gabriel mare I Concurs Regional ”Valori patrimonialeromânești”
Bălan Melania
26 Marin Cezar mare I Concurs Regional ”Valori patrimonialeromânești”
Bălan Melania
27 Codreanu Mario mare I Concurs Regional ”Valori patrimonialeromânești”
Bălan Melania
28 Tănase Alin mijlocie I Concurs Regional ”Pe strada copilăriei” Vlad Mihaela29 Marin Cezar mare I Concurs Regional ”Pe strada copilăriei” Bălan Melania
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 91
ANALIZA SWOT A ACTIVITĂŢII METODICE A COMISIEI METODICE AEDUCATOARELOR
Puncte tari Puncte slabe- Documentele de proiectare corect elaborate şi
în concordanţă cu Curriculum national;- Metode şi procedee de lucru variate, moderne;- Promovarea unui învăţământ formativ;- Activităţi variate de învăţare care plasează in
centru copilul;- Utilizarea fişelor de lucru şi aplicarea corectă
a criteriilor de evaluare;- Participarea la concursurile preşcolare;
- Mulţi copii provin din familii cu posibilităţimateriale reduse;
- Unii copii nu posedă rechizitele necesarepentru desfăşurarea activităţilor;
Oportunităţi Ameninţări- Tratarea diferenţiată până la individualizare a
copiilor;- Dorinţa educatoarelor pentru schimburi de
experienţă şi pentru activităţi realizare înparteneriat;
- Nivelul de educaţie al părinţilor duce ladezinteres faţă de grădiniţă;
- Apariţia altor instituţii de învăţământ preşcolarîn apropierea grădiniţei;
- Lipsurile materiale duc la scăderea număruluide copii capabili de performanţe;
Măsuri:- Îmbunătăţirea calităţii actului didactic;- Promovarea grădiniţei pentru atragerea copiilor;- Găsirea unor parteneri pentru susţinerea proiectelor viitoare;
Susţinerea accesului la perfecţionare a personalului didactic
COMISIA DE EVALUARE şi ASIGURAREA CALITĂŢII
Responsabil: prof. Badea Mihaela
Activitatea comisiei a avut în vedere faptul că sistemul de asigurare a calităţii trebuie să devină un instrumentfundamental al dezvoltării instituţionale şi profesionale arătând unde se pot aduce îmbunătăţiri astfel încât acestea sădevină ţinte strategice pentru dezvoltarea ulterioară a şcolii.
Pe parcursul semestrului I al anului școlar 2017-2018, s-au desfăşurat în cadrul Comisiei de Evaluare şiAsigurare a Calităţii (CEAC) următoarele activităţi:
- S-a stabilit componenţa comisiei : prof. Badea Mihaela - responsabil, prof. Potîrniche Paula și prof. RădulescuAdriana - membre, d-nul Cristocia Vonsttantin - reprezentant părinţi, Costin Andreea (clasa a XII-a A ) -reprezentant elevi, Nicoară Silviu- reprezentant al Consiliului Municipal, Furtună Doina -reprezentantsindicat;
- Comisia CEAC a finalizat în luna octombrie 2017 Raportul Anual de Evaluare Interna (RAEI ) în formatelectronic (pe platforma de lucrua ARACIP-ului);
- Comisia CEAC a inițializat în luna noiembrie 2017 Raportul Anual de Evaluare Interna (RAEI ) în formatelectronic (pe platforma de lucrua ARACIP-ului);
- S-a revizuit Regulamentului de funcţionare CEAC;- S-au stabilit responsabilităţilor membrilor CEAC şi Comitetului CEAC;- S-au stabilit strategii în vederea monitorizării interne lunare;- S-au actualizat datelor legate de implementarea SMC-ului ( Plan operaţional, Plan de activităţi, Matricea
responsabilităţilor, Regulament CEAC );- Periodic s-au completat pe platforma de lucru date referitoarela RAEI
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 92
- S-au descoperit punctele slabe din raportul de autoevaluare şi s-a întocmit pe baza acestora Planul deÎmbunătăţire;
- Desfășurarea şedintelor de lucru stabilite prin planul de activități conform proceselor - verbale din dosarulcomisiei;
- Au fost elaborate noi proceduri operaționale pe diverse compartimente:- S-a realizat Manualul Calității Liceului Tehnologic “Henri Coandă” Buzău în format tipărit/ ISBN
978-606-568-355-6În luna noiembrie 2017 școala noastră a primit vizita unei echipe ARACIP în vederea acredităriispecializărilor: Tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului și Instructor sportive –fotbal. Deasemenea înaceeași perioadă școala a fost vizitată de o echipă ARACIP în vederea realizăr ii controlului periodic extern.
În urma acestor vizite ale echipelor ARACIP școala a obținut calificativul Foarte Bine la toțicei 43 de indicatori.
Analiza SWOT a activităţii comisiei
PUNCTE TARI-completarea portofoliului comisiei cu documentaţianecesară- inițializarea și completarea Raportului Anual deEvaluare Internă a Calităţii la termenele stabilite
PUNCTE SLABE-aplicarea şi valorificarea chestionarelor deidentificare a gradului de satisfacţie a beneficiarilorîn legătură cu serviciile oferite de şcoală;-nu s-a realizat integral graficul de asistenţe
OPORTUNITĂŢI-disponibilitatea cadrelor didactice si a conducerii dea sprijini activitatea acestei comisii- colaborarea dintre membrii comisiei;- dorinţa de perfecţionare a competenţelor impuse delegea asigurării şi evaluării calităţii.- acces informaţional ;- existenţa resurselor materiale;
AMENINŢĂRI-munca în această comisie necesită un volum foartemare de timp si datorită supraîncărcării cu alteactivităţi scolare si extrascolare există posibilitateaca să nu fie îndeplinite toate sarcinile la timp
Măsuri:
– aplicarea si valorificarea în continuare a chestionarelor de identificare a gradului de satisfacţie abeneficiarilor în legătură cu serviciile oferite de scoală;
– centralizarea exemplelor de bună practică oferite de reprezentanţii catedrelor si popularizareaacestora
– derularea unor programe de promovare, implementare şi monitorizare a aspectelor legate de culturacalităţii în rândul cadrelor didactice.
SOLUŢII POSIBILE:- elaborarea unor propuneri de îmbunătăţire a monitorizării activităţilor desfăsurate pentru a se putea
realiza o evaluare internă cât mai corectă;- o mai bună colaborare a membrilor comisiei cu toate cadrele didactice, cu consiliul elevilor si al
părinţilor pentru a usura si eficientiza munca acestei comisii;- elaborarea unui număr mai mare de proceduri care să devină si funcţionale prin aducerea la
cunostinţă tuturor celor implicaţi pentru a îmbunătăţi activitatea;- aplicarea si valorificarea în continuare a chestionarelor de identificare a gradului de satisfacţie a
beneficiarilor în legătură cu serviciile oferite de scoală;- centralizarea exemplelor de bună practică oferite de reprezentanţii catedrelor si popularizarea
acestora.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 93
COMISIA PENTRU PERFECŢIONARE CONTINUĂ
Responsabil: prof. Potîrniche Paula
În primul semestru al anului scolar 2017-2018 în cadrul comisiei de perfectionare sidezvoltare profesionala au fost indeplinite urmatoarele obiective:
- S-au reactualizat datele din fişa individuală de formare continuă a cadrelor didactice.- Colegii au fost instiintati privind calendarul şi condiţiile de înscriere şi preînscriere la examenele de
susţinere a gradelor didactice şi definitivat .- Au fost afisate si popularizate in cancelarie , cursurile oferite de CCD Buzau si alte instituţii de
profil- S-au competat fisele individuale de formare continua precum si macheta cu denumirile cursurilor
urmate de colegi in anul scolar precedent ,care a fost trimis in format electronic si la ISJ Buzau.S-au înscris la susținerea gradelor didactice:
-la examenul de definitivat în învățământ:Prof. Ungureanu Costel – religieProf. Militaru Alexandru – istorie - a susținut prima inspecție în ianuarie 2018Prof.Liscănoiu Valentin – educație fizică și sport – a susținut prima inspecție in ianuarie 2018
-la gradul didactic II:Prof. Boboc Raluca –SSU –susține inspecția finală la Colegiul M. EminescuProf. Marin Adelina-prof .documentarist
-la gradul didactic I:Prof. Stroe Anca-Limba si literatura romana- a susținut IC2 în semestrul al II –lea.Prof. Cotigă Liviu Cicero – Tehnologii – a susţinut IC2 în semestrul al II –lea.
Au luat examenele de grade didactice: prof. Marin Nicoleta Adelina (10 zece), UngureanuCostel, Boboc Raluca , Militaru Alexandru Lucian şi Mihălcescu Iuliana. Nu s-a prezentat la gradul definitivprof. Liscănoiu Valentin.
COMISIA DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ ŞI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
COMITETUL DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
Responsabil: prof. Rădulescu Adriana
ACTIVITĂȚI REALIZATE:
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
85. Elaborarea tematicii anualepentru instructajul periodic
Sept
embr
ie20
17
Sept
embr
ie20
16
Ing. RădulescuAdriana
Documentele existente la dosarul CSSM
86. Elaborarea şi prelucrareainstrucţiunilor de securitateşi sănătate în muncă pentruelevi.
Ing. RădulescuAdriana
Procesele verbale semnate de elevi
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 94
87. Instruirea angajaţilor şicompletarea fişelor deprotecţia muncii
Ing. RădulescuAdrianaAdm. Stoica Carmen
Fişele individuale de protecţia muncii
88. Şedinţa CSSM Ing. RădulescuAdriana
Proces verbal
89. Instruirea angajaţilor şicompletarea fişelor deprotecţia muncii
Octombrie2017
Adm. Stoica Carmen Fişele individuale de protecţia muncii
90. Instruirea angajaţilor şicompletarea fişelor deprotecţia muncii
Noiembrie2017
Adm. Stoica Carmen Fişele individuale de protecţia muncii
91. Şedinţa CSSM Decembrie2017
Ing. RădulescuAdriana
Proces verbal
92. Teste de verificareacunoştinţelor din domeniulSSM
Ing. RădulescuAdrianaAdm. Stoica Carmen
Fişele individuale de protecţia muncii
93. Instruirea angajaţilor şicompletarea fişelor deprotecţia muncii
Adm. Stoica Carmen Fişele individuale de protecţia muncii
94. Instruirea angajaţilor şicompletarea fişelor deprotecţia muncii
Ianuarie 2018 Adm. Stoica Carmen Fişele individuale de protecţia muncii
95. Instruirea angajaţilor şicompletarea fişelor deprotecţia muncii
Februarie2018
Adm. Stoica Carmen Fişele individuale de protecţia muncii
96. Pregătirea elevilor pentruConcursul Naţional "Ştiu şiaplic-securitatea şi sănătateaîn muncă se deprind de pebăncile şcolii" –Fazajudeţeană.
Februarie –Aprilie 2018
Ing. Duca MihaelaIng. RădulescuAdrianaIng. Florescu Carmen
Diplomele elevilor participanţi
97. Şedinţa CSSM Martie 2018 Ing. RădulescuAdriana
Proces verbal
98. Instruirea angajaţilor şicompletarea fişelor deprotecţia muncii
Ing. RădulescuAdrianaAdm. Stoica Carmen
Fişele individuale de protecţia muncii
99. Instruirea angajaţilor şicompletarea fişelor deprotecţia muncii
Aprilie 2018 Adm. Stoica Carmen Fişele individuale de protecţia muncii
100. Pregătirea şi participarea laConcursul Naţional „Ştiu şiaplic” Securitatea şisănătatea în muncă sedeprinde de pe băncileşcolii! Ediţia a VI-a, etapajudeţeană. Concursul s-adesfăşurat în şcoala noastră
19 Aprilie2018
Prof. Furtuna DoinaIng. Duca MihaelaIng. RădulescuAdrianaIng. Florescu Carmen
Diplomele elevilor participanţiDocumentele necesare desfăşurăriiconcursului
101. Activitate informativăpentru Ziua internaţională aSSM, cu tema „Îmbunătăţiţisecuritatea şi sănătateatinerilor lucrători”
3 Mai 2018 Ing. RădulescuAdrianaIng. Badea MihaelaProf. Marin Adelina
Raport de activitate
102. Participarea la ConcursulNaţional „Ştiu şi aplic”Securitatea şi sănătatea înmuncă se deprinde de pebăncile şcolii! Ediţia a VI-a,etapa naţională - Iaşi
18-20 Mai2018
Ing. Duca Mihaela Diplomele elevilor participanţi
103. Instruirea angajaţilor şicompletarea fişelor deprotecţia muncii
Mai 2018 Adm. Stoica Carmen Fişele individuale de protecţia muncii
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 95
PREMII OBȚINUTENr.
crt.
NUME ELEV CLASA PREMIUL DISCIPLINA COORDONATOR
1. 1. MIHĂILĂ OctavianAndrei, MANCIUIonuţ
a IX-a B IIIConcursul Naţional „Ştiu şi
aplic” Securitatea şi sănătateaîn muncă se deprinde de pebăncile şcolii! Ediţia a VI-a,
etapa judeţeană
Ing. DUCA MihaelaIng. FLORESCUCarmenIng. RĂDULESCU
Adriana
2. 2. GOGAN NicolaeGabriel,RADU IoanAdrian
a XI-a B I
3. 3. GOGAN NicolaeGabriel,RADU IoanAdrian
a XI-a B Premiuspecial
Concursul Naţional „Ştiu şiaplic” Securitatea şi sănătateaîn muncă se deprinde de pebăncile şcolii! Ediţia a VI-a,etapa naţională
104. Instruirea angajaţilor şicompletarea fişelor deprotecţia muncii
Iunie 2018 Adm. Stoica Carmen Fişele individuale de protecţia muncii
105. Şedinţă CSSM Ing. RădulescuAdriana
Proces verbal
106. Instruirea angajaţilor şicompletarea fişelor deprotecţia muncii
Iulie 2018 Adm. Stoica Carmen Fişele individuale de protecţia muncii
107. Instruirea angajaţilor şicompletarea fişelor deprotecţia muncii
August 2018 Adm. Stoica Carmen Fişele individuale de protecţia muncii
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
108. Elaborarea tematicii anualepentru instructajul periodic
Sept
embr
ie 2
017
Sept
embr
ie 2
016
Ing. RădulescuAdriana
Documentele existente la dosarul CSSM
109. Elaborarea şi prelucrareainstrucţiunilor de securitateşi sănătate în muncă pentruelevi.
Ing. RădulescuAdriana
Procesele verbale semnate de elevi
110. Instruirea angajaţilor şicompletarea fişelor deprotecţia muncii
Ing. RădulescuAdrianaAdm. Stoica Carmen
Fişele individuale de protecţia muncii
111. Şedinţa CSSM Ing. RădulescuAdriana
Proces verbal
112. Instruirea angajaţilor şicompletarea fişelor deprotecţia muncii
Octombrie2017
Adm. Stoica Carmen Fişele individuale de protecţia muncii
113. Instruirea angajaţilor şicompletarea fişelor deprotecţia muncii
Noiembrie2017
Adm. Stoica Carmen Fişele individuale de protecţia muncii
114. Şedinţa CSSM
Decembrie2018
Ing. RădulescuAdriana
Proces verbal
115. Teste de verificareacunoştinţelor din domeniulSSM
Ing. RădulescuAdrianaAdm. Stoica Carmen
Fişele individuale de protecţia muncii
116. Instruirea angajaţilor şicompletarea fişelor deprotecţia muncii
Adm. Stoica Carmen Fişele individuale de protecţia muncii
117. Instruirea angajaţilor şicompletarea fişelor deprotecţia muncii
Ianuarie 2018 Adm. Stoica Carmen Fişele individuale de protecţia muncii
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 96
ANALIZA SWOT
Puncte tari
- Toate cadrele didactice sunt instruite la zişi şi-au însuşit cunoştinţele din domeniulSSM
- Şcoala dispune de materiale didactice, CDIunde se pot face instruiri;
- Secretarul CSSM are competenţe îndomeniul SSM, urmând un curs pepregătire în acest domeniu
Puncte slabe
- Unii elevi nu acordă importanţa necesarăinstruirii din domeniul SSM, nu respectăregulile de SSM(la practică vin fără echipamentde lucru)
- La cabinetul de SSM nu există nici o trusă deprim ajutor, care ar putea fi folosită şi camaterial didactic
Oportunităţi
- Colaborarea cu diferite instituţii, agenţieconomici
- Oferta bogată de informaţii legate deactivitatea de SSM
Ameninţări
- Scăderea categoriilor de elevi capabili să acordeatenţia cuvenită activităţilor din domeniul SSM
Comisia pentru situaţii de urgenţăComisia tehnică de apărare împotriva incendiilor şi de protecţie civilă
Responsabil: prof. Ştefan Viorel
În an scolar 2017-2018 semestrul I, perioada septembrie –februarie,Comisia Tehnică de apărareîmpotriva incendiilor și de apărare civilă din cadrul Liceului Henri Coanda Buzau, și-a desfășuratactivitățile în condiții corespunzătoare, respectând cerințele în vigoare.
S-a intocmit Planul de masuri pentru buna desfasurare a activitatii de prevenire si stingere aincendiilor.
Salariatii au fost inpartiti in subcomisii specifice locului de munca si a fost stabiliti responsabilii sigraficul de instruire si intervalul de timp cand se efectuiaza pentru fiecare subcomisie elaborându-setematica anuala pentru instructajul periodic pe subcomisiei.
Au fost elaborate si prelucrate instructiunile de comportament in cazul prevenirii si stingeriiincendiilor pentru elevi,cadre didactice si personalul auxiliar.
Au fost instruiti toti angajatii conform normelor P.S.I. in vigoare si au fost completate fisele de catreresponsabili comisiilor.
S-a intocmit regulumentele P.S.I.si au fost afisate la fiecare loc de munca.Periodic se realizeaza controale interne de prevenire de catre comisia tehnica.La inceputul anului scolar sau verficat si incarcat stingatoarele,precum si instalatiile de apa folosite
in caz de incendiu.Pentru semestrul II ne propunem desfasurarea urmatoarelor actiuni,avand ca scop familiarizarea
tuturor elevilor,cadrelor didactice si nedidactice cu modul de actiune in caz de situatii de urgenta. Actiunilese regasesc in planificarea centralizata pentru anul scolar 2017-2018.
La sfarsitul semestrului II am participat cu un echipaj la concursul judetean ,,Cu viata apăr viaţa ,,
ocupand locul II/ judeţean, concurs care s-a desfasurat in cadrul liceului nostru.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 97
ANALIZA SWOT
Puncte tari- Toate cadrele didactice sunt instruite la
zi şi şi-au însuşit cunoştinţele dindomeniul situaţii de urgenţă
- Şcoala dispune de mijloace de stingereaincendiilor (hidranţi, stingătoare)
- Şcoala dispune de materiale didactice,CDI unde se pot face instruiri;
Puncte slabe- Lipsa unui sistem de avertizare care să poată fi auzit din
orice punct al şcolii;- În urma amenajării terenului de sport artificial cu
nocturnă, nu mai există un spaţiu de adunare a elevilor şia salariaţilor în caz de evacuare pentru situaţii de urgenţă(cutremur, incendiu).
- Personalul de specialitate cu atribuţii în domeniulapărării împotriva incendiilor nu are certificat decompetenţă (nu a urmat nici un curs pe teme de situaţii deurgenţă)
Oportunităţi- Colaborarea cu diferite instituţii,
abilitate agenţi economici- Oferta bogată de informaţii legate de
situaţiile de urgenţă
Ameninţări- Scăderea categoriilor de elevi capabili acorde atenţia
cuvenită activităţilor din domeniul situaţiilor de urgenţă;
Măsuri: Găsirea unor surse de finanţare pentru îmbunătăţirea dotărilor cu mijloace de prevenire şi stingere a
incendiilor şi pentru amenajarea unui spaţiu de adunare în caz de evacuare pentru situaţii de urgenţă; Achiziţionarea unui sistem de avertizare.
COMISIA PENTRU CONTROLUL MANAGERIAL INTERN
Responsabil: director adjunct, prof. Florescu Doina Carmen
În concordanță cu obiectivele stabilite prin Planul Managerial pentru anul școlar 2017-2018 și cureglementările legale, în cadrul Comisiei de Control Managerial Intern au avut loc următoarele activități:
- A fost elaborat și aprobat Regulamentul Comisiei de Control Managerial Intern.- A fost elaborat și aprobat Planul de dezvoltare Comisiei de Control Managerial Intern.- A fost elaborat și aprobat Inventarul activităților unității școlare pentru anul școlar 2017-2018.- Au fost elaborate proceduri în Domeniul Standardelor referitoare la Mediul de Control (Standardele
1-6), proceduri în Domeniul Standardelor referitoare la Performanțe și Managementul Riscului(Standardele 7 - 11 și 15) și proceduri în Domeniul Standardelor referitoare la Informare șicomunicare Standardele (12 -14 și 16).
- A fost întocmit proiectul de buget pe surse de finanțare.
COMSIA DE DISCIPLINĂ, FRECVENŢĂ ŞICOMBATERE ŞI PREVENIRE A VIOLENŢEI ÎN MEDIUL ŞCOLAR
Componența comisiei, conform Deciziei nr. 4/09.09.2017:- Prof. ing. Cristescu Nicolae - responsabil comisie- Prof. Ionașcu Carmen-Sonia – membru- Prof. Gîrbea Florin – responsabil securitatea în școală- Prof. Stroe Anca - membru- Prof. Ungureanu Costel - membru
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 98
S-a procedat la întocmirea și completarea Dosarului comisiei, înregistrat cu numărul2275/25.09.2017
S-au atașat următoarele documente:- Planul managerial privind prevenirea și reducerea absenteismului și abandonului școlar,
înregistrat cu nr. 2132/15.09.2017- Planul operațional privind combaterea și reducerea fenomenului violenței în mediul școlar,
înregistrat cu nr. 2132/15.09.2017- Planul local comun de acțiune privind creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului
didactic, precum și pentru prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacenteLiceului Tehnologic „Henri Coandă” Buzău în anul de învățământ 2017/2018. Numere deînregistrare: 2340/06.09.2017 la Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău, 694059/08.09.2017la Poliţia Municipiului Buzău şi 23823/14.09.2017 la Primăria Buzău
- Planul operațional privind combaterea violenței în mediul școlar pentru unitățile de învățământdin județul Buzău, înregistrat la IȘJ Buzău cu nr. 14209/29.11.2016
- Situația privind „Siguranța școlară”, formular completat de d-na director Furtună Doina-Simona- Tabele nominale cu elevii tuturor celor 25 de clase din anul școlar 2016-2017- Model de chestionar privind depistarea formelor de violență din unitatea școlară- Modele personalizate, pe fiecare clasă, de PV de sancționare disciplinară în CP de disciplină.În semestrul I, anul şcolar 2017 – 2018 s-au desfăşurat 3 Consilii Profesorale cu teme
disciplinare, acordându-se:- mustrări scrise: 85 (pentru absenţe: 81; pentru acte de indisciplină: 4);- preavize de exmatriculare: 23 (pentru număr mare de absenţe);- exmatriculări: 3 (pentru număr foarte mare de absenţe);- monitorizări: 5 (din care 1 pentru acte de indisciplină)- scăderi notă la purtare pentru acte de indisciplină: 9 (doi elevi cu nota 8, trei elevi cu nota 7, un elev
cu nota 6 și trei elevi cu nota 4)- note scăzute la purtare sub 8 (opt): 14, din care un elev cu nota 5, patru elevi cu nota 6 și 9 elevi cu
nota 7La dosarul comisiei pot fi consultate toate Procesele verbale și referatele în baza cărora s-
au luat toate măsurile disciplinare, toate documentele având numere de înregistrare.Pe parcursul semestrului I din anul şcolar 2017-2018, Poliţia de Proximitate din Buzău,
Poliția Municipală și Poliția TF nu a mai surprins elevi ai liceului în incinta stației CFR Buzău și în localuride alimentaţie publică unde se serveau băuturi alcoolice din municipiul Buzău, în timpul orelor de curs, ceeace este un punct tare.
În semestrul al II-lea din anul şcolar 2017 – 2018 s-au desfăşurat 4 Consilii Profesorale cu temedisciplinare, acordându-se:
- mustrări scrise: 36 (pentru absenţe);- preavize de exmatriculare: 18 (pentru număr foarte mare de absenţe);- exmatriculări: 11 (pentru număr foarte mare de absenţe);- monitorizări: 6 (pentru număr foarte mare de absenţe);- eliminări din internat pentru acte de indisciplină: 1 (elevul Lupșă Alexandru-Cristian, clasa XII C);- scăderi notă la purtare pentru acte de indisciplină: 2;- note scăzute la purtare sub 8 (opt), pentru absențe nemotivate : un elev cu nota 5, 5 elevi cu nota 6 și
1 elev cu nota 7.La dosarul comisiei pot fi consultate toate Procesele verbale și referatele în baza cărora s-au luat toatemăsurile disciplinare, toate documentele având numere de înregistrare.Pe parcursul semestrului II al anuluişcolar 2017-2018, Poliţia de Proximitate din Buzău, Poliția Municipală și Poliția TF a surprins mai mulţi
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 99
elevi ai liceului în incinta stației CFR Buzău și în localuri de alimentaţie publică unde se serveau băuturialcoolice, din municipiul Buzău, în timpul orelor de curs:
Nr.crt.
Nr. Notă sau PVde depistare
Numele şiprenumele elevului
Clasa Data Locaţia
1.2.
692026/16.02.2018 Baltac Vasile-DănuțBrataon Octavian-Mihai
IX B 16.02.2018 „Bar Agrement”Buzău
3.4
692259/12.03.2018 Ion Dumitru-RăzvanSimion Mihai
X C 12.03.2018 „Bar Agrement”Buzău
ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE ÎN ANUL ȘCOLAR 2017-2018
SEPTEMBRIE 2017S-a înființat și s-a început completarea Dosarului Comisiei prevenirea și eliminarea violenței, a
faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și interculturali tății, în urma Deciziei nr. 4/09.09.2017.După completare s-a înregistrat dosarul comisiei, cu numărul 2275/25.09.2017.Anchetă disciplinară în data de 20.09.2017 efectuată de domnul pedagog şcolar Vişan Cătălin şi prof.
Ungureanu Costel, responsabil cu internatul şcolar, în urma PV nr. 2186/20.09.2017 întocmit de dl. VişanCătălin, privind fapta din acea zi şi anume aruncarea cu apă din camera 9 a internatului peste elevi şi d-naprof. Rad Geta, aflaţi în faţa Corpului Tehnic. În urma anchetei a rezultat că fapta a fost săvârşită de elevulTrifan Dorin de la clasa a X-a D.
OCTOMBRIE 2017A avut loc primul CP de disciplină pe acest an școlar, în data de 23.10.2017, după care am redactat
PV nr. 2990/24.10.2017 şi în care s-au luat următoarele măsuri:- S-au acordat 13 mustrări scrise pentru absenteism.- Scăderea notei la purtare până la 7 pentru eleva Popa Violeta de la clasa a IX-a C, pentru
comportament necivilizat, conform Referat nr. 2991/24.10.2017 întocmit de domnul profesorLiscănoiu Valentin dar şi pentru multe absenţe nemotivate
NOIEMBRIE 2017Anchetă disciplinară cerută de doamna Director Furtună Doina-Simona prin adresa nr.
3101/03.11.2017 privind articolul apărut pe „Reporter Buzoian Online/http: //reporterbuzoian.ro/video-eleva-tinuta-cu-forta-sala-de-clasa-asa-se-joaca-ei/” postat de cineva de la clasa a IX-a A pe 03.11.2017, laora 1245.
Informare nr. 3113/06.11.2017 întocmită de doamna dirigintă a clasei a IX-a A Stoica Daniela,privind măsurile luate în urma discuţiilor de la şcoală cu părinţii elevilor implicaţi, în prezenţa acestora.
Informare nr. 3245/21.11.2017 privind Declaraţiile elevilor Ion Dumitru-Răzvan şi Lupu Cristianprivind fapte de indisciplină ale elevului Ion Dumitru-Răzvan, comise în timpul orei domnului profesorUngureanu Costel pe 21.11.2017 şi anume ascultarea de muzică pe telefonul mobil şi filmarea ilegală adomnului profesor.
Seminarul tematic „Combaterea şi prevenirea violenţei în şcoală prin educaţie şi şanse egale” din27.11.2017, cu participarea elevilor de La clasele a IX-a B şi C, în organizarea doamnei Director FurtunăDoina-Simona, psiholog Constantin Malancă Veronica, prof. Militaru Alexandru-Lucian şi Poliţia Antidrog.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 100
PV nr. 3374/29.11.2017 întocmit de dl. pedagog Vişan Cătălin despre elevul Jipa Nicolae-Constantin, clasa a X-a C, care a părăsit ilegal internatul pe 27 şi 28.11.2017. De asemenea, pe 20.11.2017 afost implicat într-o bătaie în parcul Marghiloman.
DECEMBRIE 2017P.V. nr. 3385/04.12.2017 în CP cu teme disciplinare din 04.12.2017, în care s-au luat următoarelemăsuri:
S-au acordat 35 de mustrări scrise, pentru absenteism. 10 preavize de exmatriculare, pentru număr foarte mare de absențe. Scăderi notă la purtare neurmate de alte sancțiuni, pentru acte de indisciplină la clasă şi
respectiv în internat, ale elevilor de la X C Ion Dumitru-Răzvan şi Jipa Nicolae-Constantin,cu 6 puncte şi respectiv 2 puncte.
Declaraţiile elevilor Dogaru Andrei şi Chiriac Valentin de la clasa a X-a D, privind spargerea unuigeam din sala de clasă de către colegul lor Ghiţă Mădălin, pe data de 05.12.2017.
PV nr. 3474/13.12.2017 întocmit de dl. pedagog Vişan Cătălin, privind fapta din ziua precedentă aelevilor Lupşă Alexandru, XII C şi Stan Florin-Daniel, X B care au bătut mai mulţi elevi din camerele 6 şi 7.S-u anexat declaraţii ale elevilor agresaţi fizic: Oprea Ionuţ, Şerban Claudiu, Sterian Iustin, Cocolin Raul,Oancea Ionuţ-Alin.
Înştiinţarea nr. 3486/13.12.2017 în atenţia elevului Lupşă Alexandru privind aplicarea sancţiunii deavertisment.
Înştiinţarea nr. 3487/13.12.2017 în atenţia elevului Stan Florin-Daniel privind aplicarea sancţiunii deavertisment.
IANUARIE 2018PV nr. 339/01.02.2018 întocmit de prof. Duca Mihaela-Simona în calitate de dirigintă a elevului
Ghiorghişor Alexandru-Dorian de la XI D, care a furat telefonul mobil colegului său Drăgulin Ion-Grigore,telefon găsit cu ajutorul Poliţiei, care a făcut o anchetă în şcoală.
P.V. nr. 316/31.01.2018 întocmit în CP cu teme disciplinare din 01.02.2018, în care s-au luaturmătoarele măsuri:
S-au acordat 37 de mustrări scrise, din care 33 pentru absenteism și 4 pentru indisciplină: doielevi de la IX B – Anghel Silviu-Adelin, Ţugui Adelin-Valentin, elevul de la XI B OpreaMihai-Mădălin plus elevul de la XI D Ghiorghişor Alexandru-Dorian.
13 preavize de exmatriculare, pentru număr foarte mare de absențe. 3 exmatriculări pentru nefrecventarea școlii: Vlajă Timotei, XII B și doi elevi de la XII C:
Constantinescu Daniel-Mihăiţă şi Talangă Marius-Vasile. 5 monitorizări, din care 4 la XI B pentru multe absenţe: Bose Andrei, Ciobotaru Elena-
Mirela, Cristea Adrian-Marian, Naftan Ştefan Andrei şi una pentru indisciplină: BivolaruIonuţ, XII C
- Scăderi notă la purtare neurmate de alte sancțiuni, pentru acte de indisciplină: 9 (doi elevi cu nota 8,trei elevi cu nota 7, un elev cu nota 6 și trei elevi cu nota 4)
- note scăzute la purtare sub 8 (opt): 14, din care un elev cu nota 5, patru elevi cu nota 6 și 9 elevi cunota 7
FEBRUARIE 2018- Referat nr. 616/22.02.2018, întocmit de prof. Boboc Raluca, privind acte de indisciplină și scăderea
notei la purtare a elevului Aldea Ionuț din clasa a XI-a D.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 101
- Referat nr. 617/22.02.2018, întocmit de prof. Boboc Raluca, privind acte de indisciplină și scădereanotei la purtare a elevilor Bratu Marius, Panait Andrei și Stan Florin din clasa a X-a B.
MARTIE 2018- Referat de sancționare nr. 737/13.03.2018 întocmit de prof. Ungureanu Costel, privind eliminarea
definitivă din internat și scăderea notei la purtare la 4 a elevului Lupșă Alexandru-Cristian din clasa aXII-a C pentru fapte reprobabile în internatul școlar, părăsirea repetată fără voie a internatului,atitudine sfidătoare și agresivă în limbaj față de conducerea instituției școlare.
- Referat nr. 743/14.03.2018, întocmit de prof. Pavel Mariana, privind acte de indisciplină și scădereanotei la purtare cu 4 puncte pentru elevul Anghel Silviu din clasa a IX-a B.
- P.V. nr. 742 în CP cu teme disciplinare din 14.03.2018, în care s-au luat următoarele măsuri: S-au acordat 21 de mustrări scrise, pentru absenteism. 14 preavize de exmatriculare, pentru număr foarte mare de absențe. 9 exmatriculări pentru nefrecventarea școlii: Ciobotaru Elena-Mirela, Cristea Adrian-Marian
și Naftan Ștefan-Andrei de la XI B, Burlacu Eugen-Valentin, Dăngălaș Mirela-Mădălina șiRusen Ion-Liviu de la XI D, Băcanu Cristian-Ionuț, Lache Gabriel și Vasile Marius de la XIE.
4 monitorizări pentru număr foarte mare de absențe: Marcu Emma-Bianca și Turcu Claudia-Ionela de la XII A, Coșconel Luci-Ștefan și Husaru Ionuț-Marian de la XII B.
1 eliminare definitivă din internat: Lupșă Alexandru-Cristian, XII C. Note scăzute la purtare pentru indisciplină: 1 elev, Lupșă Alexandru-Cristian, clasa XII C.
APRILIE 2018Nu s-au înregistrat evenimente.
MAI 2018- P.V. nr. 1542 în CP cu teme disciplinare din 24.05.2018, în care s-au luat următoarele măsuri:
S-au acordat 8 mustrări scrise, pentru absenteism. 4 preavize de exmatriculare, pentru număr foarte mare de absențe. 2 exmatriculări pentru nefrecventarea școlii: Rădulescu Sorin-Daniel de la clasa XI Cși Nae
Sorin-Constantin de la XI E. 2 monitorizări pentru număr foarte mare de absențe: Bose Andrei și Tudorache Mihai-Adrian
de la XI B. Note scăzute la purtare pentru indisciplină: 1 elev, Bivolaru Ionuț, clasa XII C, nota 7 la
purtare.IUNIE 2018
Nu s-au înregistrat evenimente.
IULIE 2018- P.V. nr. 2011 în CP cu teme disciplinare din 05.07.2018, în care s-a luat măsura scăderii notei la
purtare pentru foarte multe absențe la un număr de 5 elevi de la clasa a X-a B, după cum urmează:Nica Robert-Ionuț, nota 5; Ioniță Nico-Gabriel, Neacșu Mihai, Oancea Francisco-Mario și PricăIosua Ioel, nota 6.
- P.V. nr. 2050 în CP cu teme disciplinare din 12.07.2018, în care s-a luat măsura scăderii notei lapurtare pentru foarte multe absențe la un număr de 7 elevi de la clasa a IX-a A, după cum urmează:Cucu Iulian-Alin, nota 6; Bratu Mariana și Oprea Petruț-Iulian, nota 7 și 4 elevi cu nota 9.
Măsuri luate la nivelul unităţii şcolare privind combaterea şi prevenirea violenţei în mediul şcolar:
- Reactualizarea regulamentului de ordine interioară al unităţilor şcolare, insistându-se cu precădereasupra aspectelor privind siguranţa elevilor, în anul şcolar 2017-2018.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 102
- Organizarea în bune condiţii, de către directorii unităţilor şcolare a serviciului pe şcoală al cadrelordidactice şi luarea unor măsuri de siguranţă care să împiedice pătrunderea unor persoane străine înclădire fără acordul profesorului de serviciu sau a altor persoane abilitate. Obligaţiile profesorului deserviciu vor fi cuprinse în fişa postului fiecărui cadru didactic.
- Utilizarea ecusoanelor sau a carnetului pentru elevi şi personalul didactic, auxiliar şi nedidactic alunităţilor de învăţământ, introducerea registrului de evidenţă a persoanelor străine care intră înşcoală şi legitimarea acestora. Există o singură intrare atât pentru elevi cât şi pentru personalul şcolii.
- Implicarea Comisiei de Disciplină pentru soluţionarea cazurilor constatate. Supunerea cazurilorfoarte grave în atenţia Consiliul Profesoral – cu tematica specifică Comisiei de Disciplină.
- Colaborarea cu agentul şi inspectorul de la Poliţia de proximitate care răspunde de unitatea noastrăşcolară, pentru prevenirea violenţei prin derularea unor proiecte comune.
- Monitorizarea situaţiei disciplinare, culegerea de date şi informaţii despre stările sau faptele existenteîn unitatea noastră care pot duce la crearea unor stări tensionate, la tulburarea ordinii şi liniştiipublice sau comiterea unor fapte antisociale, de către responsabilul Comisiei de disciplină.
- Comisiile diriginţilor, împreună cu psihologul şcolar vor elabora teme pentru orele de dirigenţie caresă cuprindă subiecte legate de combaterea violenţei, a consumului de droguri şi tutun.
Analiza SWOTPuncte tari:
– Monitorizarea situaţiei disciplinare, culegerea de date şi informaţii despre stările sau faptele existenteîn unitatea noastră au dus la preîntâmpinarea unor situaţii grave.
– Sistemul de monitorizarea video, care acoperă peste 80% din suprafaţa unităţii şcolare.– Implicarea Comisiei de Disciplină pentru soluţionarea cazurilor constatate.– Parteneriatele derulate cu instituţii/ organizaţii implicate în fenomenul de combatere şi prevenire a
violenţei.– Colaborarea foarte bună între cadrele didactice cu experienţă, conducere şi instituţii/ organizaţii
implicate în fenomenul de combatere şi prevenire a violenţei.Puncte slabe:
– În unitatea noastră şcolară peste 80% din elevi provin în marea lor majoritate din zona rurală ajudeţului Buzău şi din familii cu posibilităţi reduse din punct de vedere material, dar şi un nivelde cultură minim.
– Procentul mare de elevi sunt cu note cuprinse între 5- 6,99, arată faptul că nivelul de pregătire șicultură generală este destul de redus.
– Zona în care se află unitatea şcolară este catalogată drept zonă de risc crescut.– Numărul mare de absenţe, datorate navetei zilnice făcute de către elevi, dar şi datorită mediului
social din care provin.– Neimplicarea unui număr mai mare de elevi în activităţi extracurriculare şi extraşcolare, care să
aibă drept scop combaterea şi prevenirea violenţei în mediul şcolar.– Neimplicarea familiilor în procesul de învăţământ al elevilor, dar şi în rezolvarea situaţiilor care
au la bază violenţa şcolară, traficul de persoane etc.Oportunităţi:
– Numărul de elevi mediu care duce la o supraveghere mult mai atentă şi eficientă a acestora.– Parteneriatele încheiate cu diverşi agenţi economici care implică elevii şi mai bine în actul de studiu,
dirijându-i spre o carieră.– Sistemul de supravegherea video care acoperă 80% din suprafaţă unităţii şcolare.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 103
– Colaborarea foarte bună între cadrele didactice cu experienţă, conducere şi instituţii/ organizaţiiimplicate în fenomenul de combatere şi prevenire a violenţei.
Ameninţări:– În unitatea noastră şcolară peste 80% din elevi provin în marea lor majoritate din zona rurală a
judeţului Buzău şi din familii cu posibilităţi reduse din punct de vedere material, dar şi un nivel decultură minim care duc la acumularea unui număr mare de absenţe.
– Zona în care se află unitatea şcolară este catalogată drept zonă de risc crescut.– Procentul mare de elevi sunt cu note cuprinse între 5- 6,99, arată faptul că nivelul de cultură este
destul de redus.
COMISIA PENTRU RITMICITATEA NOTĂRII
RAPORT DE ACTIVITATE - AN ȘCOLAR 2017-2018
Componența comisiei, conform Deciziei nr. 13 / 06.09.2017:- Prof. ing. Cristescu Nicolae- responsabil comisie- Prof. IP Ștefan Viorel- membru- Prof. Militaru Alexandru-Lucian - membru- Secretară Săcuiu Geanina- membră- Secretară șefă Gherghe Grațiela-Mădălina
S-a întocmit Dosarul Comisiei pentru ritmicitatea notării, nr. 2259/22.09.2017.Comisia își desfășoară activitatea în anul școlar 2017-2018 conform unui program de activitate, atât
anual cât și semestrial, în cadrul căruia fiecare membru al comisiei a avut sarcini stabilite în conformitate cuatribuțiile anuale ale acesteia.
Membrii comisiei au avut în vedere cunoașterea și respectarea de către cadrele didactice din școală acapitolului de Evaluare –secțiunea 1, 2 din R.O.F.U.I.P.
Conform programului stabilit s-a verificat și stabilit situația elevilor corigenți și repetenți pe clase,înregistrați în anul trecut și s-au purtat discuții pe marginea cauzelor care au determinat rezultatele slabe laînvățătură întâlnite la anumiți elevi.
Întocmirea și prezentarea unei informări periodice ca urmare a verificării cataloagelor șco lare, învederea observării ritmicității notării elevilor, a determinat o analiză a modului în care se realizeazăevaluarea elevilor și dacă sunt respectate prevederile regulamentului școlar.
Verificarea celor 25 de cataloage școlare a avut în vedere următoarele aspecte:1.Verificarea modului de completare a catalogului de către fiecare profesor consilier.2.Verificarea ritmicității notării elevilor.
S-a constatat că, la majoritatea disciplinelor de învățământ, notarea elevilor este realizată ritmic, ceeace înseamnă că evaluarea rezultatelor școlare (care reprezintă o componentă importantă a procesului deînvățământ) este efectuată conform programei școlare.
Numărul de note la fiecare disciplină de învățământ este corelat cu numărul de ore alocat prin planulde învățământ.
Comisia a întocmit, conform Graficului aprobat, Raportul de ritmicitate a notării pe 10.11.2017,înregistrat cu nr. 3151/10.11.2017, 22.12.2017, înregistrat cu nr. 3562/22.12.2017, 02.02.2018, înregistrat cunr. 449/02.02.2018, 20.04.2018, înregistrat cu nr. 1043/20.04.2018, pe 08.06.2018, înregistrat cu nr.1809/08.06.2018 și pe 13.07.2018, înregistrat cu nr. 2066/13.07.2018
Fiecare raport s-a înmânat conducerii, a fost atașat la Mapa Comisiei şi a fost prezentat în ConsiliulProfesoral următor. De asemenea a fost afişat în cancelarie.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 104
COMISIA PENTRU PROGRAME ŞI PROIECTE EDUCATIVE
Responsabil: prof. Stoica Daniela
ACTIVITĂȚI REALIZATE
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTE JUSTIFICATIVE
SEMESTRUL I1 GEORGE BACOVIA și
muzica18.09.2017
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Stroe AncaProfesor Ionașcu Carmen
Raport activitate
2 Ziua Mondială a Educației- Diseminarea proiectului deeducație profesională șitehnică organizat de OMVPetrom, Tabăra Meseriașilor
- WORLD TEACHERS DAY –Puterea zâmbetului și agândului pozitiv – încolaborarea cu CabinetulInterscolar de AsistențăPsihopedagogică- Program de consiliere însprijinul profesorilor –Lectorat tematic
- Dezbatere – Educația și rolulei în dezvoltarea elevului
- Copacul proiecțiilor de viitor
- Călător pe meleaguribuzoiene
- Copacul experienței
- Educație rutieră
- Vizionări de filmedocumentare
- Codul bunelor maniere
5.10.2017 Profesor Duca Mihaela
SimonaProfesor Lăzăroiu LilianaProfesor Boboc Raluca
Profesor Constantin MalancăVeronica
Profesor Petre Mirela
Profesor Stroe Anca
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Stoica DanielaProfesor Constantin Raluca
Profesor Balaș Tatiana
Profesor Ungureanu CostelProfesor Jurubiță Ionel
Profesor Gîrbea FlorinProfesorCristescu Nicolae
Profesor Rădulescu AdrianaProfesor Badea Mihaela,Profesor Pavel Mariana
Fișe de activitateRaport activități unitate școlarăFotografii
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 105
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTE JUSTIFICATIVE
- Rolul relației profesor – elevîn actul comunicăriieducaționale
- Caleidoscopul meseriilor
- Promovarea dialogului și alucrului în echipă
- Alegerea carierei
- Cum să ne comportăm însocietate
- Concurs de șah
- Activități sportive – meci defotbal
Profesor Duca MihaelaSimonaProfesor Lăzăroiu LilianaProfesor Boboc Raluca
Profesor Gîrbea FlorinProfesorCristescu Nicolae
Profesor Ștefan Viorel
Profesor Ungureanu CostelProfesor Jurubiță Ionel
Profesor Stanemir Mărioara
Profesor Strezoiu Dumitrică
Liscănoiu Valentin, IonașcuCarmen, Petre Mirela
3 Vizită caravana educaționalăLike Yourself cu sprijinulBaiersdorf România
11.10.2018
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Balaș Tatiana
Proces verbal activitateFotografii
4 Vizită la Casa memorialăVasile Voiculescu
13.10.2017
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Stroe Anca
Plan activitateRaport activitateFotografii
5 25 octombrie – Ziua armateiromâne
25.10.2017
Profesor Furtună DoinaSimonaProfesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Rădulescu Adriana
Raport activitateFotografii
6 Activitate de informare cuprivire la efectele consumuluide canabis, droguri legale șiilegale – în parteneriat cu IPJBuzău și CPECA Buzău
26.10.2017
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Constantin MalancăVeronicaProfesor Lăzăroiu LilianaProfesor Pavel Mariana
Proces verbalFotografii
7 INTERNETUL – Pro și Contra– la invitația Centrului CulturalAlexandru Marghiloman
30.10.2017
Profesor Furtună DoinaSimonaProfesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Pavel MarianaProfesor Florescu DoinaCarmen
Plan de activitateRaport activitateFotografii
8 Memorial general-maiorGRIGORE BAȘTAN – Zborcomemorativ
01.11.2017
Profesor Furtună DoinaSimonaProfesor doc.Marin NicoletaAdelina
Plan de activitateRaport activitateFotografii
9 Campania 19 zile de prevenirea abuzurilor și violențeiasupra copiilor și tinerilor
nov2017
Profesor Stroe Anca(coordonator)
Fișă de înscriereRapoarte activitateFotografii
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 106
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTE JUSTIFICATIVE
- Exorcismul la limita rațiunii- Jus primae noctis sau de undeîși trage seva căsătoriatimpurie- Concurs tematic de desene –Violența nu e o soluție!- Adolescența versusagresivitate în mediul licealprin educație și coaching
Profesor Ungureanu CostelMediator școlar NițuGeorgeta
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Constantin MalancăVeronica
10 Proiect eTwinningSuperstition: It is not true but Ibelieve it!
nov2017
Profesor Stroe Anca Rapoarte activitateCertificat eTwinningProduse ale elevilorFotografii
11 Proiect eTwinning LET'SREAD AND EXPLORE
Profesor doc.Marin NicoletaAdelina
Rapoarte activitateCertificat eTwinning
12 Ziua internațională a EducațieiCopiilor Nevăzători
13.11.2017
Profesor Furtună DoinaSimonaProfesor doc.Marin NicoletaAdelina
Raport activitateFotografii
13 Scriitori români născuți în lunanoiembrie
14.11.2017
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Dalaban Carmen
Raport activitateFotografii
14 Săptămâna Educației Globale- Drepturile copilului
- Lumea noastră depinde denoi, românii !
- How to make the world abetter place
- Drepturile omului
- Salvăm Pământul
20 –26.11.2017 Profesor documentarist
Marin AdelinaProfesor Ionașcu CarmenProfesor Lăzăroiu LilianaProfesor Pavel MarianaProfesor Stoica Daniela
Profesor Potîrniche Paula
Profesor Balaș Tatiana
Profesor doc. Marin AdelinaProfesor Rădulescu Adriana
Profesor Duca MihaelaSimonaProfesor Lăzăroiu Liliana
Fișe de activitateRaport activități unitate școlarăFotografii
15 Concurs de fabule 27.11.2017
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Pavel Mariana
Raport activitateDiplomeFotografii
16 1 Decembrie pe înțelesulcopiilor
28.11.2017
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaInstitutor Bălan MelaniaInstitutor Vlad Mihaela
Raport activitateFotografii
17 1 Decembrie – Ziua Naționalăa României
29.11.2017
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Pavel MarianaProfesor Furtuna DoinaSimonaProfesor Militaru Alexandru
Raport activitateFotografii
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 107
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTE JUSTIFICATIVE
18 Proiect eTwinning New Year iscoming!
nov. –dec.2017
Profesor Stroe Anca Rapoarte activitateCertificat eTwinningProduse ale elevilorFotografii
19 Povestea lui Moș Nicolae 06.12.2017
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaInstitutor Bălan MelaniaInstitutor Vlad Mihaela
Raport activitateFotografii
20 Balul Bobocilor 8/9.12.2017
Profesor Stoica DanielaProfesor Ionașcu CarmenProfesor Ștefan Viorel
Plan activitateRaport activitateFotografii
21 Spiridușii lui Moș Crăciun 19.12.2017
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaInstitutor Bălan MelaniaInstitutor Vlad Mihaela
Raport activitateFotografii
22 Atelier de creație NaștereaDomnului
dec.2017
Profesor doc.Marin NicoletaAdelina
Raport activitateProduse ale elevilorFotografii
23 Campania Spune Nuavorturilor – în parteneriat cuFundația Sfântul Sava
dec.2017
Profesor Petre MirelaProfesori diriginți
Raport activitate
24 Sărbătorile de iarnă –activitate cadrul ProiectuluiSNAC SUFLET PENTRUSUFLET
18.12.2017
Profesor Constantin MalancăVeronica Profesor DucaMihaela SimonaProfesor Lăzăroiu Liliana
Fișă de activitate
25 Daruri pentru copii – activitateîn cadrul Proiectului SNAC
20.12.2017
Profesor Constantin MalancăVeronicaInstitutor Bălan MelaniaInstitutor Vlad Mihaela
Fișă activitateProduse realizate
26 Serbare școlară 20.12.2017
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Ungureanu CostelProfesor Stoica Daniela
Raport activitateFotografii
27 Factorii de risc la vârstaadolescenței – în parteneriat cuCentrul Cultural AlexandruMarghiloman și IPJ Buzău
16.01.2018
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Furtună DoinaSimonaProfesor Floresccu DoinaCarmen
Raport activitateFotografii
28 Zilele Eminescu – 168 de anide la naștere – în colaborare cumembrii Clubului de folclorTradiții al Centrului CulturalAlexandru Marghiloman
16.01.2018
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Furtună DoinaSimonaProfesor Floresccu DoinaCarmen
Raport activitateFotografii
29 Vreme trece….Vreme vine! – încadrul Săptămâna Eminescu, înparteneriat cu Centrul CulturalAlexandru Marghiloman
18.01.2018
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Stroe AncaProfesor Pavel Mariana
Raport activitateFotografii
30 159 de ani de la Mica Unire –invitați: dna Roxelona Radu,reprezentant AsociațiaASCIOR, dna Stuparu Adriana,coordonator al Clubului defolclor Tradiții din cadrulCentrului Cultural Alexandru
23.01.2018
Profesor doc.Marin NicoletaAdelina
Raport activitateFotografii
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 108
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTE JUSTIFICATIVE
Marghiloman31 Mica Unire pe înțelesul
copiilor23.01.2018
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaInstitutor Bălan MelaniaInstitutor Vlad Mihaela
Raport activitateFotografii
32 Citim despre Valoripatrimoniale - în parteneriat cuBiblioteca Județeană VasileVoiculescu, Buzău
01.02.2018
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Badea Mihaela
Raport activitatePrezentări ale elevilorFotografii
33 Campionatul Național deFutsal Tineret U19
profesor Lupu MarianCristian - licenta A UEFA siprofesor Tudose Vasile -licenta B UEFA
Locul I
34 Campionatul Național alJuniorilor A1 - faza județeană,grupa copiilor nascuti in 1999-2001
profesor Lupu MarianCristian - licenta A UEFA siLiscanoiu Valentin- licenta CUEFA
Locul I
35 Campionatul Judetean deMinifotbal "Divizia de Buzau"
profesor Lupu MarianCristian - licenta A UEFA
Diplomă participare
36 Olimpiada Națională aSportului Școlar - Fotbal - fazajudețeană
profesor Lupu MarianCristian - licenta A UEFA siLiscanoiu Valentin- licenta CUEFA
Diplomă participare
SEMESTRUL al II-lea1 Un mărțișor pentru fiecare –
atelier de creație în scopuricaritabile
15.02.–
01.03.2018
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaElevi și profesori dirigințiparticipanți
Raport activitateFotografiiProduse ale activității
2 Ion Creangă – mărțișor literar 01.03.2018
Profesor doc.Marin NicoletaAdelina
Raport activitateFotografii
3 Vizită la Complexul de serviciicomunitare nr.2, Buzău
08.03.2018
Profesor doc.Marin NicoletaAdelina
Raport activitateProces verbal primire donațieFotografii
4 Ziua Mondială a Apei 22.03.2018
Profesor Stoica DanielaProfesor doc.Marin NicoletaAdelina
Raport activitateFotografiiProduse ale activității
5 Participare la Vernisajulexpoziției de drapele aleRomâniei și RepubliciiMoldova
26.03.2018
Profesor Petre Mirela Fișă de activitateFotografii
6 Centenar – dezvelirea statuiilui Alexandru Marghiloman
27.03.2018
Profesor Furtună DoinaSimonaProfesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Constantin RalucaRomanița
Raport activitatePlanul activitățiiFotografii
7 Concursul regional„Creativitate și inventivitate înactivitatea didactică”, ediția aII-a
28.03.2018
Profesor Badea Mihaela Raport activitateFotografiiCD cu lucrări participantePremii și diplome departicipare
8 Concurs regional „Valoripatrimoniale rommânești”,ediția a II-a
28.03.2018
Profesor doc.Marin NicoletaAdelina
Raport activitateFotografiiCD cu lucrări participantePremii și diplome de
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 109
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTE JUSTIFICATIVE
participare9 Centenarul României –
Octavian Goga, profetul MariiUniri – în cadrul CentruluiCultural „AlexandruMarghiloman”
12.04.2018
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Stroe AncaProfesor Ionașcu CarmenProfesor Boboc Raluca
Raport activitateFotografii
10 Incursiune în lumea scrisului șicărții
23.04.2018
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaColaboratori: profesorPotîrniche Paula, profesorRădulescu Adriana
Raport activitate
11 Programul național Școalaaltfel – „Să știi mai multe, săfii mai bun!”
- Educație ecologicăVizită SC GreenWeee Buzău
Transporturile și mediul
Enigmele Terrei
Dezastrele naturale
Excursie școlarăBuzău – Tulcea – RezervațiaBiosferei Delta Dunării
- Activități culturale șiștiințificeParticiparea elevilor șicadrelor didactice laSimpozionul Regional „HenriCoandă” cu tema „Știința șitehnologia în școalaromânească”
Lucrări practice
Puzzle – jocul răbdării
Vizionare film
Șezătoare literară
Vizită la Biblioteca Județeană
Inventarea componentelor
14.05–
18.05.2018
Profesor Lăzăroiu LilianaProfesor Duca Mihaela
Profesor Badea MihaelaProfesor Rădulescu AdrianaProfesor Stoica DanielaProfesor Stanemir MărioaraProfesor Potârniche PaulaProfesor Constantin RalucaProfesor Stoica DanielaProfesor Gîrbea FlorinProfesor Lăzăroiu LilianaProfesor Stoica DanielaProfesor doc.Marin NicoletaAdelina
Coordonator simpozionprofesor Badea Mihaela
Profesor Ștefan Viorel
Profesor Potârniche Paula
Profesor Balaș TatianaProfesor Petre MirelaProfesor Gavrilă AdelinaProfesor Ionașcu CarmenProfesor Balaș TatianaProfesor Ionașcu CarmenProfesor Constantin RalucaProfesor Boboc RalucaProfesor Cotigă Liviu
Fișe de activitateFotografii
Premii și diplome departicipare
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 110
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTE JUSTIFICATIVE
electroniceTracțiunea feroviară înRomâniaIstoria computerului
Participare la ConcursulNațional „Știu și aplic”
Efectele curentului electricasupra organismuluiAplicații ale undelorelectromagneticeMatematica distractivă
Atelier de lectură
Workshop
- Dezvoltare personală șiplanificarea cariereiComunicarea eficientăBullyg-ul în rânduladolescenților
Dezvoltare personalăDezvoltarea personală și arta
Să ne cunoaștem antreprenorii
Seminar tematic – Interviupentru angajare
Sesiune foto – la final de liceu
Consiliere pentru carierăTehnici de redactare alucrărilor pentru examenele decertificare profesională
Promovarea Oferteieducaționale a liceului- vizită la Voestalpine VaeApcarom SA împreună cu elevide gimnaziu
- Educație patriotică și civică
Profesor Duca Mihaela
Profesor Gîrbea FlorinProfesor Cristescu NicolaeProfesor Strezoiu DumitricăProfesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Stanemir MărioaraProfesor Mihălcescu Iuliana
Profesor Boboc RalucaProfesor Constantin MalancăVeronicaProfesor Ionașcu CarmenProfesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Militaru AlexandruProfesor Constantin MalancăVeronicaProfesor Militaru AlexandruProfesor Boboc Raluca
Profesor Balaș TatianaProfesor Stroe Anca
Profesor Balaș TatianaProfesor Stroe Anca
Profesor Badea MihaelaProfesor Rădulescu Adriana
Profesor Furtună DoinaSimonaProfesor Rădulescu AdrianaProfesor Jurubiță Ionel
Profesor Constantin MalancăVeronicaProfesor Militaru AlexandruProfesor Furtună DoinaSimonaProfesor Ionașcu Carmen
Profesor Jurubiță IonelProfesor Petre MirelaProfesor Ionașcu CarmenProfesor Lupu CristianProfesor Liscănoiu Valentin
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 111
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTE JUSTIFICATIVE
- Educație pentru sănătate șiactivități sportive
Profesor Tudose Vasile
12 România – țara mea – atelierde creație și pictură desfășuratla Centrul Cultural „AlexandruMarghiloman”
23.05.2018
Profesor doc.Marin NicoletaAdelinaProfesor Bălan MelaniaProfesor Vlad Mihaela
Proces verbal
13 Un bulgăre de humă –vizionare secvențe film
5.06.2018
Profesor doc.Marin NicoletaAdelina
Raport activitate
14 Why we don’t succeed?-dezbatere despreinfluențamediului asuprasuccesului școlar
5.06.2018
Profesor Boboc Raluca Raport activitate
15 Omagiu pentru dascăli –seminar tematic
5.06.2018
Profesor Constantin MalancăVeronica
Raport activitate
16 7 miliarde, o singură planetă 5.06.2018
Profesor Stoica DanielaProfesor Pavel Mariana
Raport activitate
17 Vizită la Unitatea MilitarăBoboc
6.06.2018
Profesor Furtună DoinaSimonaProfesor Constantin MalancăVeronica
Documentație vizităRaport activitateFotografii
18 Vizită la Colegiul NaționalMilitar „Dimitrie Cantemir”,Breaza
11.062018
Profesor Furtună DoinaSimona
Documentație vizităProces verbalParteneriatFotografii
PROIECTELE EDUCATIVE DESFĂŞURATE ÎN UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Nr.
crt.
Titlul proiectului Tipulproiectului
Nr. de înregistrareal proiectului înunitatea şcolară
1 Proiect eTwinning Superstition: It is not true but I believe it! Internațional nr. 3197/14.11.2017
2 Proiect eTwinning New Year is coming! Internațional nr. 3198/14.11.2017
3 Proiect eTwinning LET'S READ AND EXPLORE Internațional nr. 3196/14.11.2017
4 Proiect Educațional Campania 19 zile de prevenire aabuzurilor și violenței asupra copiilor și tinerilor – înparteneriat cu Federația Internațională a Comunităților Educative
Național nr. 3006/25.10.2017
5 Proiectul Educațional Național „A învăța - o șansă pentruviitor!” – în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special pentruCopii cu Deficiențe Auditive Buzău
Național nr. 3314/27.11.2017
6 „Creativitate şi inventivitate în activitatea didactică” – ediţiaII
Regional nr. 3032/27.10.2017
7 „Ştiinţă şi tehnologie în şcoala românească”- ediţia XIV Regional nr. 3027/27.10.2017
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 112
8 „Eroii – modele peste generaţii”- ediţia V Regional nr. 3023/27.10.2017
9 „Valori patrimoniale” – ediţia II Regional nr. 3028/27.10.2017
10 „O viaţă mai verde” Judeţean nr. 3033/27.10.2017
11 „Spune NU violenţei – agresivității în mediul liceal!” Judeţean nr. 2667/13.09.2017
12 „Suflet pentru suflet” SNAC nr. 3034/27.10.2017
13 Lumea noastră depinde de noi Unitateșcolară
nr. 2710/09.10.2017
14 Proiect European Club Lider European Unitateșcolară
nr. 3203/15.11.2017
PARTENERIATE/COLABORĂRI
Nr.crt. Proiectul
Acord departeneriat/Protocol departeneriat
Instituţia /Organizaţiaparteneră
Obiectulcolaborării
Durataacordului
1
Acord departeneriat
ISAF ( Societatea deSemnalizări şiAutomatizări
Feroviare SA.)Bucureşti
Realizareaparteneriatului
pentru desfăşurareaunor activităţi de
orientareprofesională în
domeniul feroviar,responsabilizarea,familiarizarea şi
încurajarea elevilorîn vederea
integrării uşoare pepiaţa muncii
2015 -2019
2Protocol decolaborarenr.2751/18.09.2017
Asociația CultulEroilor Regina Maria
Buzău
Realizare deactivități cu elevii
conformprotocolului
2017-2018
3 Acord departeneriatnr.2330/06.09.2017
Asociația Liber laEducație, Cultură și
Sport
Realizare deactivități cu eleviiconform acordului
sept. –dec. 2017
4Acord departeneriatnr. 2805/11.10.2017
JA Romania JuniorAchievement -Programa de
dezvoltare a abilitatilorde viata
Programa dedezvoltare a
abilitatilor de viata
2017-2018
5 Protocol decolaborarenr. 2330/06. 09.2017
Asociatia Liber laEducatie Cultura siSport - Drepturileomului pentru toti
Realizare deactivități conform
protocolului
2017-2018
6 ProiectulEducaționalNațional „A
învăța - o șansăpentru viitor!”
Acord departeneriatnr. 3314/27.11.2017
Liceul TehnologicSpecial pentru Copii
cu Deficiente AuditiveBuzău
Realizare deactivități conform
acordului
2017-2018
7 „Suflet pentrusuflet”
Acord departeneriat
Complexul de serviciicomunitare nr.3 Buzău
Realizare deactivități conform
acordului
2017-2018
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 113
8Simpozionul
Regional„Creativitate șiinventivitate în
activitateadidactică”
Acord departeneriat
- Liceul Tehnologic„Theodor Pallady”
București –nr.3005/25.10.2017- Colegiul Tehnic
„Traian Vuia” Oradea-nr.2720/9.10.2017
- Liceul Tehnologic„Nikola Tesla”
București –nr.2719/9.10.2017- Colegiul „Ștefan
Odobleja” Craiova –nr.2831/13.10.2017- Colegiul Tehnic„Domnul Tudor”Drobeta Turnu
Severin-nr.3032/27.10.2017
Realizare deactivități conform
acordului
2017-2018
9 Acord departeneriatnr. 2284/25.09.2017– 2686/03.10.2017
Biblioteca judeţeană„V. Voiculescu”
Buzău
Realizare deactivități conform
acordului
2017-2018
10 Acord departeneriatnr. 3176/13.11.2017– 287/13.11.2017
Centrul Rezidențialpentru copilul cu
deficiențe de auz, nr.10, Buzău.
Realizare deactivități conform
acordului
2017-2018
11 Acord departeneriat2282/25.09.2017 –280/24.10.2017
Centrul Cultural ”A.Marghiloman” Buzău
Realizare deactivități conform
acordului
2017-2018
12 Acord departeneriatnr.1175/09.05.2017– 308/09.05.2017
Filiala de Cruce RoșieBuzău
Realizare deactivități conform
acordului
2017
13 Contract devoluntariatnr. 2455/28.09.2017
Asociația TineretBuzău
Realizare deactivități conform
acordului
2017-2018
14 Acord departeneriatnr. 2330/06.09.2017
Asociația Liber laEducație, Cultură și
Sport
Realizare deactivități conform
acordului
septembrie-decembrie
201715 Protocol de
colaborarenr. 2751/18.09.2017
Asociația CultulEroilor Regina Maria
Buzău
Realizare deactivități conform
acordului
2017-2018
16 Acord departeneriatnr. 2805/11.10.2017
JA Romania - JuniorAchievement
Programa dedezvoltare a
abilităților de viață
2017-2018
17 Contract decolaborarenr. 10/19.03.2018
Consiliul Jud. alPersoanelor Vârstnice
Buzău
Realizare deactivități conform
acordului
2017-2018
18 Contract decolaborarenr. 493/23.03.2018
Centrul Școlar deEducație Incluzivă
Realizare deactivități conform
acordului
2017-2018
19 Acord departeneriatnr. 1892/15.06.2018şi 1724/12.06.2018
Colegiul Naţional„Dimitrie Cantemir”
Breaza
Realizare deactivități conform
acordului
2017-2018
20 Acord departeneriatnr. 1933/10.12.2014
S.C. SIRA SA Buzău Realizare deactivități conformacordului
2015-2016,2016-2017
şi 2017-2018
21 Acord de Eximprod Grup SRL Realizare de
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 114
parteneriatnr. 1933/10.12.2014
Buzău activități conformacordului
2015-2016,2016-2017
şi 2017-2018
22 Acord departeneriatnr. 1944/10.12.2014
SC DULPROD SRLBuzău
Realizare deactivități conformacordului
2015-2016,2016-2017şi 2017-2018
23 Acord departeneriatnr. 1944/10.12.2014
S.C. C.F.R. IRLU S.A. Realizare deactivități conformacordului
2015-2016,2016-2017şi 2017-2018
24 Acord departeneriatnr. 8285/14.12.2016
S.C. LICIU CON SRL Realizare deactivități conformacordului
2017-2018,2018-
2019 şi2019-2020
25 Acord departeneriatnr. 2863/16.10.2017
VOESTALPINE S.C.VAE APCAROM S.A.
Buzău
Realizare deactivități conformacordului
2017-2018
26 Acord departeneriatnr. 2862/16.10.2017
REVIZIA DEVAGOANE Buzău
Realizare deactivități conformacordului
2017-2018
27 Acord departeneriatnr. 578/16.02.2018
SISTEM EUROTEHBuzău
Realizare deactivități conformacordului
2017-2018
28 Acord departeneriatnr. 2859/16.10.2016
S.C. NETWAVE SRLBuzău
Realizare deactivități conformacordului
2017-2018
PREMII OBȚINUTE
Nr.crt.
NUME ȘIPRENUME
ELEV
CLS. PREMIUL OLIMPIADĂ/CONCURS/
SIMPOZION
NIVEL COORDONATOR
PROFESOR1 MĂZĂRACHE
MIHAELAADELINA
X A Mențiune Concursul Național„Familia- portretulsocietății”, ediția a II-a
Național Marin Nicoleta-Adelina
2 GOGAN NICOLAE XI B I Concurs - SelfieHeritage You
Național ConstantinMalancă Veronica
3 BĂDOIU ŞTEFAN XI B I Concursul Național„Familia- portretulsocietății”, ediția a II-a
Național Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
4 BĂDOIU ŞTEFAN XI B I Concursul național„Cine învață, știe”
Național Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
5 ŞERBANVALENTINIUGA COSMINDUMITRU
XI D I Concursul național„Cine învață, știe”
Național Duca Mihaela
6 BĂDOIU ŞTEFAN XI B I Concursul național„Cine învață, știe”
Național RădulescuAdriana
7 ŞERBANVALENTIN
XI D II Concurs „CupaDecebal-Simpozion-Concurs Creativ TS”
Național Cotigă Liviu
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 115
Nr.crt.
NUME ȘIPRENUME
ELEV
CLS. PREMIUL OLIMPIADĂ/CONCURS/
SIMPOZION
NIVEL COORDONATOR
PROFESOR8 NEDELCU
GHEORGHE DENISXII A I Concurs naţional
„Cine învaţă, ştie”Național Balaș Tatiana
9 GOGAN NICOLAEGABRIELRADU IOANADRIAN
XI B Premiulspecial
Concursul Naţional"Ştiu şi aplic-securitatea şi sănătateaîn muncă se deprind depe băncile şcolii" –Faza naţională
Național Duca MihaelaFlorescu Doina
CarmenRădulescuAdriana
10 NICOLAERĂZVAN
XI B II Concurs - SelfieHeritage You
Național Constantin MalancăVeronica
11 CRĂCIUN FELICIAELENA
XII A II Simpozionul Național”Familia portretulsocietății”
Național Balaș Tatiana
12 RADU ADRIAN XI B III Concurs SelfieHeritage You
Național Constantin MalancăVeronica
13 ALECU ANDREI XI C III Concurs Vis de copilpe aripi de primavară
Național Militaru AlexandruLucian
14 MARIN GRIGOREALEXANDRU
IX A I Concurs regionalCreativitate șiinventivitate înactivitatea didactică
Regional StoicaDaniela
15 DAMIANVALENTIN
IX A I Concurs regionalValori patrimonialeromânești
Regional StoicaDaniela
16 ION ANTONIOMANCIU IONUȚ
IX A I Simpozion Regionalpentru elevi „HenriCoandă” cu temaȘtiința și tehnologia înșcoala românească
Regional Badea Mihaela
17 TUREACGABRIELA
IX A II Simpozion Regionalpentru elevi „HenriCoandă” cu temaȘtiința și tehnologia înșcoala românească
Regional StoicaDaniela
18 ȘERBAN ROBERT IX A II Concursul regional”Creativitate șiinventivitate înactivitatea didactică”ediția a II-a
Regional Marin Nicoleta-Adelina
19 MIHĂILĂOCTAVIANANDREI
IX A III Simpozion Regionalpentru elevi „HenriCoandă” cu temaȘtiința și tehnologia înșcoala românească
Regional Militaru AlexandruLucian
20 ȘERBAN GEORGE IX A III Simpozion Regionalpentru elevi „HenriCoandă” cu temaȘtiința și tehnologia înșcoala românească
Regional StoicaDaniela
21 MARIN IX A III Concursul de referate Regional Marin Nicoleta-
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 116
Nr.crt.
NUME ȘIPRENUME
ELEV
CLS. PREMIUL OLIMPIADĂ/CONCURS/
SIMPOZION
NIVEL COORDONATOR
PROFESORALEXANDRU și comunicări
științifice ”GeneralGrigore Baștan” edițiaa V-a
Adelina
22 GRIGORE LUIZAMARIA
X A I Concursul„Creativitate şiinventivitate înactivitatea didactică”
Regional Badea Mihaela
23 TUDORACHELIVIU
X B I Concursul “Hrana Bio –între mit şi realitate”
Regional Badea Mihaela
24 GRIGORE LUIZAMARIA
X A I Simpozion Regionalpentru elevi „HenriCoandă” cu temaȘtiința și tehnologia înșcoala românească
Regional Stanemir Mărioara
25 DUMITRAȘCUVASILE
X B I Concurs regional„Valori patrimonialeromâneşti”
Regional Militaru AlexandruLucian
26 TUDORACHELIVIU
X B I Concurs regional„Valori patrimonialeromâneşti”
RegionalMilitaru Alexandru
Lucian
27 PĂUNOIU LIVIU X B I Concurs regional„Valori patrimonialeromâneşti”
RegionalMilitaru Alexandru
Lucian
28 PRICĂ JOSUA X B I Concurs regional„Valori patrimonialeromâneşti”
Regional Militaru AlexandruLucian
29 STAN FLORIN X B I Concurs regional„Valori patrimonialeromâneşti”
Regional ConstantinMalancă Veronica
30 CONSTANTINBOGDAN
X B I Concurs regional„Valori patrimonialeromâneşti”
Regional ConstantinMalancă Veronica
31 CHIRILĂVALENTIN
X B I Concurs regional„Valori patrimonialeromâneşti”
Regional Constantin MalancăVeronica
32 STAN MARIUS X B I Concurs regional„Valori patrimonialeromâneşti”
Regional ConstantinMalancă Veronica
33 TUDORACHELIVIU
X B I Concursul„Creativitate şiinventivitate înactivitatea didactică”
Regional Furtună DoinaSimona
34 GRIGORE LUIZAMARIA
X A I Concursul regional„Valori patrimonialeromâneşti”
Regional Balaș Tatiana
35 GRIGORE MARIA X A II Simpozionul regional Regional
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 117
Nr.crt.
NUME ȘIPRENUME
ELEV
CLS. PREMIUL OLIMPIADĂ/CONCURS/
SIMPOZION
NIVEL COORDONATOR
PROFESORLUIZA
DRAGU ADRIAN IX C
pentru elevi „HenriCoandă” cu temaȘtiința și tehnologia înșcoala românească
Petre MirelaȘtefan Viorel
36 CHIRILĂVALENTIN
X B II Simpozionul regionalpentru elevi „HenriCoandă”, ediția a XIV-a
Regional Marin Nicoleta-Adelina
37 MĂZĂRACHEMIHAELAADELINA
X A II Simpozionul regionalpentru elevi „HenriCoandă”, ediția a XIV-a
Regional Marin Nicoleta-Adelina
38 NEACȘU MIHAI X B III Concurs regional„Valori patrimonialeromâneşti”
Regional Militaru AlexandruLucian
39 STATE CRISTIAN X B III Concurs regional„Valori patrimonialeromâneşti”
Regional Militaru AlexandruLucian
40 GHIȚĂ MARK X B III Concurs regional„Valori patrimonialeromâneşti”
Regional Prof. ConstantinMalanca Veronica
41 ȚURCAN MONICA X B III Concurs regional„Valori patrimonialeromâneşti”
Regional Constantin MalancăVeronica
42 CHIRILĂVALENTIN
X B III Concursul regional”Școala centrul Non-violenței” ediția a V-a
Regional Marin Nicoleta-Adelina
43 GRIGORE MARIALUIZA
DRAGU ADRIAN
X A
IX C
III Concurs regional„Gustave Eiffel”
RegionalPetre MirelaȘtefan Viorel
44 GHEOGHIŢĂRAISACHIRU PETRUȚA
X A Menţiune Simpozion Regionalpentru elevi „HenriCoandă” cu temaȘtiința și tehnologia înșcoala românească
Regional Stanemir Mărioara
45 MARGHELEIUSTIN
X B Mențiune Concurs regional„Valori patrimonialeromâneşti”
Regional Militaru AlexandruLucian
46 PANAIT ANDREI X B Mențiune Concurs regional„Valori patrimonialeromâneşti”
Regional Militaru AlexandruLucian
47 NICA ROBERT X B Mentiune Concurs regional„Valori patrimonialeromâneşti”
Regional ConstantinMalancă Veronica
48 RONTEA IONUȚ X B Mentiune Concurs regional Regional Constantin Malancă
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 118
Nr.crt.
NUME ȘIPRENUME
ELEV
CLS. PREMIUL OLIMPIADĂ/CONCURS/
SIMPOZION
NIVEL COORDONATOR
PROFESORELVIS „Valori patrimoniale
româneşti”Veronica
49 MARGHELEIUSTIN
X B Mentiune Concurs regional„Valori patrimonialeromâneşti”
Regional ConstantinMalancă Veronica
50 MĂZĂRACHEMIHAELAADELINA
X A Mențiune Concursul regional”Valori patrimonialeromânești” ediția a II-a
Regional Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
51 NICA ROBERT X B Mențiune Concursul regional”Școala centrul Non-violenței” ediția a V-a
Regional Prof. doc. MarinNicoleta-Adelina
52 VOICUALEXANDRU
X D Mențiune Simpozion Regionalpentru elevi „HenriCoandă” cu temaȘtiința și tehnologia înșcoala românească
Regional Militaru AlexandruLucian
53 GRIGORE LUIZAMARIA
X A Premiulspecial aljuriului
Proiectul regional”Today a Project,Tomorrow the Future”
Regional Balaș TatianaPotîrniche Paula
54 DOGARU ANDREIMARIAN
X D Mențiune Simpozion Regionalpentru elevi HenriCoandă cu temaȘtiința și tehnologia înșcoala românească
Regional Militaru AlexandruLucian
55 RADU ADRIAN XI B I Concursul „Valoripatrimonialeromâneşti”
Regional Furtună DoinaSimona
56 SUDITU ADRIAN XI B I Concursul regional deartă și creație literarăîn limba engleză –SPRING
Regional Balaș Tatiana
57 GOGAN NICOLAEGABRIEL
XI B I Concursul„Creativitate şiinventivitate înactivitatea didactică”
Regional Rădulescu Adriana
58 GOGAN NICOLAEGABRIEL
XI B I Concursul regional„Creativitate șiinventivitate înactivitatea didactică”ediția a II-a
Regional Marin Nicoleta-Adelina
59 RADU ADRIAN XI B I Concursul regional„Creativitate șiinventivitate înactivitatea didactică”ediția a II-a
Regional Marin Nicoleta-Adelina
60 DINU VALENTINA XI D I Concursul regional Regional Duca Mihaela
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 119
Nr.crt.
NUME ȘIPRENUME
ELEV
CLS. PREMIUL OLIMPIADĂ/CONCURS/
SIMPOZION
NIVEL COORDONATOR
PROFESORPETRONELADEDU IULIANA
SORINATUDORACHEANDREEA
„Valori patrimonialeromâneşti”
61 BĂDOIU ŞTEFAN XI B II Concursul„Creativitate şiinventivitate înactivitatea didactică”
Regional Furtună DoinaSimona
62 TESCARUGEORGIANA
XI B II Concursul„Creativitate şiinventivitate înactivitatea didactică”
Regional Badea Mihaela
63 SUDITU ADRIAN
GOGAN GABRIEL
RADU ADRIAN
XI B II Simpozionul regionalpentru elevi „HenriCoandă”, ediția a XIV-a
Regional Marin Nicoleta-Adelina
64 TESCARUGEORGIANA
XI B II Concursul regional„Creativitate șiinventivitate înactivitatea didactică”ediția a II-a
Regional Marin Nicoleta-Adelina
65 ŞERBANVALENTINIUGA COSMINDUMITRU
XI D II Simpozion Regionalpentru elevi HenriCoandă cu temaȘtiința și tehnologia înșcoala românească
Regional Duca Mihaela
66 BĂDOIU ȘTEFAN XI B III Concursul regional„Creativitate șiinventivitate înactivitatea didactică”ediția a II-a
Regional Marin Nicoleta-Adelina
67 SUDITU ADRIAN XI B Mențiune Concursul de referateși comunicăriștiințifice „GeneralGrigore Baștan” edițiaa V-a
Regional Marin Nicoleta-Adelina
68 COSTIN ANDREEA XII A I Concursul regional„Creativitate șiinventivitate înactivitatea didactică”ediția a II-a
Regional Marin Nicoleta-Adelina
69 CAZAN CLAUDIU XII B I Concursul regional„Valori patrimonialeromâneşti”
Regional Rădulescu Adriana
70 TUREAC IX A I Concursul Interjude- Balaș Tatiana
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 120
Nr.crt.
NUME ȘIPRENUME
ELEV
CLS. PREMIUL OLIMPIADĂ/CONCURS/
SIMPOZION
NIVEL COORDONATOR
PROFESORGABRIELA Interjudețean Bilingv
de creație literară„Identitatea școlii –identitatea noastră”
țean
71 TUREACGABRIELA
IX A III Concurs interjudețeanȘtefan cel Mare
Interjude-țean
Militaru AlexandruLucian
72 MARCU EMMABIANCA
XII A I ConcursulInterjudețean Bilingvde creație literară”Identitatea școlii –identitatea noastră”
Interjude-țean
Balaș Tatiana
73 STOICA DANIELA XII C Mențiune Concurs InterjudețeanȘtefan Cel Mare
Interjude-țean
Militaru AlexandruLucian
74 MIHĂILĂOCTAVIANANDREIMANCIU IONUȚ
IX A III Concursul Naţional"Ştiu şi aplic-securitatea şi sănătateaîn muncă se deprind depe băncile şcolii" –Faza judeţeană
Județean Duca MihaelaFlorescu Carmen
Rădulescu Adriana
75 GRIGORE MARIALUIZA
X A I Olimpiada de limbafranceză pentru liceeletehnologice – etapajudețeană
Județean Petre Mirela
76 GRIGORE LUIZAMARIA
X A I – secţiuneaeseu
Proiectul JudeţeanEducaţional „Tradiţiişi obiceiuri – surse aledezvoltăriicreativităţii”
Județean Balaș Tatiana
77 GRIGORE LUIZAMARIA
X A I – secţiuneaexpoziţie
Proiectul JudeţeanEducaţional „Tradiţiişi obiceiuri – surse aledezvoltăriicreativităţii”
Județean Balaș Tatiana
78 CHIRU PETRUŢA X A I -secţiuneaeseu
Proiectul JudeţeanEducaţional „Tradiţiişi obiceiuri – surse aledezvoltăriicreativităţii”
Județean Balaș Tatiana
79 CHIRU PETRUŢAMĂZĂRACHEADELINA
X A I Concurs județean „Aști pentru a trăi!”
Județean Potîrniche Paula
80 CHIRILĂVALENTIN
X B I Concursul Județean deConsiliere școlară„Stop Bullying-ului”
Județean Marin Nicoleta-Adelina
81 STAN FLORIN X B I Concursul Județean deConsiliere școlară„Stop Bullying-ului”
Județean Marin Nicoleta-Adelina
82 ȚURCAN MONICA X B I Concursul județean Județean Marin Nicoleta-
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 121
Nr.crt.
NUME ȘIPRENUME
ELEV
CLS. PREMIUL OLIMPIADĂ/CONCURS/
SIMPOZION
NIVEL COORDONATOR
PROFESOR„Tradițiile șiobiceiurile – surse aledezvoltăriicreativității”
Adelina
83 GRIGORE LUIZAMARIA
X A II Olimpiada LiceelorTehnologice șiVocaționale la Limbaengleză
Județean Balaș Tatiana
84 TUDORACHELIVIU
X B II Concursul județean„Tradițiile șiobiceiurile – surse aledezvoltăriicreativității”
Județean Marin Nicoleta-Adelina
85 MELIN ANDREI X C II Olimpiada LiceelorTehnologice șiVocaționale la Limbaengleză
Județean Balaș Tatiana
86 TUDORACHELIVIU
X B III Concursul județean„Tradițiile șiobiceiurile – surse aledezvoltăriicreativității”
Județean Marin Nicoleta-Adelina
87 PANAIT ANDREI X B Mențiune Concursul Județean deConsiliere școlară”Stop Bullying-ului”
Județean Marin Nicoleta-Adelina
88 BRATU MARIUS X B Mențiune Concursul Județean deConsiliere școlară„Stop Bullying-ului”
Județean Marin Nicoleta-Adelina
89 GOGAN NICOLAEGABRIELRADU IOANADRIAN
XI B I Concursul Naţional"Ştiu şi aplic-securitatea şi sănătateaîn muncă se deprind depe băncile şcolii" –Faza judeţeană
Județean Duca MihaelaFlorescu Carmen
Rădulescu Adriana
90 TESCARUGEORGIANARADU IOANADRIANNICOLAEGABRIELSUDITU ADRIAN
XI B II Concursul Naţional„Cu viaţa mea apărviaţa” –faza judeţeană
Județean Ştefan ViorelJurubiță Ionel
91 GOGAN NICOLAEGABRIEL
XI B III Olimpiada AriaCurriculară„TEHNOLOGII”
Județean Duca MihaelaFlorescu Carmen
Rădulescu Adriana92 URSACHE
NATALIAXI A III Concursul Județean de
Consiliere școlară„Stop Bullying-ului”
Județean Marin Nicoleta-Adelina
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 122
Nr.crt.
NUME ȘIPRENUME
ELEV
CLS. PREMIUL OLIMPIADĂ/CONCURS/
SIMPOZION
NIVEL COORDONATOR
PROFESOR93 SUDITU ADRIAN XI B Mențiune Olimpiada Liceelor
Tehnologice șiVocaționale la Limbaengleză
Județean Balaș Tatiana
94 ZIDARUALEXANDRU
X A I Concurs - Educația înspirit european
Local ConstantinMalancă VeronicaMilitaru Alexandru
Lucian95 GRIGORE LUIZA X A II Concurs - Educația în
spirit europeanLocal Constantin Malancă
VeronicaMilitaru Alexandru
Lucian96 DRĂGULIN
CĂTĂLINX A III Concurs - Educația în
spirit europeanLocal Constantin
Malancă VeronicaMilitaru Alexandru
Lucian
97 DOBRE MIHAI X A Mențiune Concurs Educația înspirit European
Local Constantin MalancăVeronica
Militaru AlexandruLucian
98 GHEORGHECOSMIN
XA Mențiune Concurs Educația înspirit European
Local Constantin MalancăVeronica
Militaru AlexandruLucian
ANALIZA SWOTPuncte tari:– cadrele didactice dovedesc conștiinciozitate și rigurozitate în proiectarea și realizarea diferitelor
tipuri de activități din cadrul orelor de consiliere și orientare și a celor extrașcolare șiextracurriculare;
– există o preocupare permanentă a cadrelor didactice de perfecționare prin participarea la activitățispecifice (grade didactice, sesiuni de formare, cursuri, simpozioane, schimburi de experientă etc.);
– desfășurarea a numeroase proiecte și parteneriate la nivelul unității de învățământ;– o bună colaborare între cadrele didactice, didactic auxiliar și nedidactic în vederea bunei desfășurări
a activităților;– obținerea a numeroase premii la diferite tipuri de concursuri/olimpiade/competiții;– utilizarea permanentă și în condiții foarte bune a Centrului de Documentare și Informare;– realizarea de numeroase activități de prevenire a violenței, abuzurilor, a consumului de substanțe
periculoase și de utilizare în siguranță a mijloacelor de informație, toate în colaborare cu autoritățilelocale;
– o bună colaborare cu comunitatea locală;– existența unui feed-back pozitiv din partea elevilor și părinților interesați de activitățile derulate.Puncte slabe:
– dezinteresul multor elevi și părinți față de activitățile extrașcolare și extracurriculare și față deeducație în general;
– numărul mare de elevi navetiști care condiționează, în mare măsură, programul activităților;
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 123
– susținere insuficientă din partea părinților în derularea Programului Școala Altfel mulți percepândprezența elevilor în această perioadă ca fiind opțională;
– calitatea slabă a cunoștințelor de cultură generală cu care elevii vin la liceu sau la școala profesionalălimitează, în multe cazuri, tipul sau complexitatea activităților care pot fi derulate;
– unele deficiențe de comunicare în cadrul Consiliului Școlar al Elevilor.Oportunități
– disponibilitatea autorităților locale de a se implica în viața școlii;– realizarea de noi proiecte, inclusiv la nivel european;– colaborarea eficientă cu profesorul psihopedagog și cu agentul de proximitate în vederea prevenirii
problemelor de comportament în rândul elevilor;– colaborarea permanentă cu părinții în vederea menținerii unuo climat educațional de calitate.
Amenințări– situația materială precară a multor elevi care duce la absenteism sau abandon școlar;– climatul de instabilitate emoțională din cadrul multor familii ale elevilor care se repercutează în
starea afectivă a acestora;– navetismul – mulți elevi sunt foarte obosiți sau nu mai ajung la cursuri preferând să frecventeze alte
spații (parcuri, săli de jocuri, etc.);– lipsa unor modele reale din societatea noastră îi face pe mulți elevi să nu conștientizeze rolul
educației în devenirea lor personal.
RAPORT AL ACTIVITĂȚILOR DERULATE ÎN CADRULPROGRAMULUI NAȚIONAL ȘCOALA ALTFEL - „SĂ ȘTII MAI MULTE, SĂ FII
MAI BUN”14 - 18 mai 2018
Nr.crt.
ACTIVITATEA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
1 Educație ecologicăVizită SC GreenWeee Buzău
Transporturile și mediul
Enigmele Terrei
Dezastrele naturale
Excursie școlarăBuzău – Tulcea – Rezervația Biosferei DeltaDunării
Profesor LăzăroiuLilianaProfesor DucaMihaelaProfesor BadeaMihaelaProfesor RădulescuAdrianaProfesor StoicaDanielaProfesor StanemirMărioaraProfesor PotârnichePaulaProfesor ConstantinRalucaProfesor StoicaDanielaProfesor GîrbeaFlorinProfesor LăzăroiuLilianaProfesor StoicaDanielaProfesor doc.MarinNicoleta Adelina
Fișe de activitate
Fotografii
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 124
2 Activități culturale și științificeParticiparea elevilor și cadrelor didactice laSimpozionul Regional „Henri Coandă” cu tema„Știința și tehnologia în școala românească”
Lucrări practice
Puzzle – jocul răbdării
Vizionare film
Șezătoare literară
Vizită la Biblioteca Județeană
Inventarea componentelor electroniceTracțiunea feroviară în RomâniaIstoria computerului
Participare la Concursul Național „Știu șiaplic”
Efectele curentului electric asupraorganismuluiAplicații ale undelor electromagneticeMatematica distractivă
Atelier de lectură
Workshop
Coordonatorsimpozion profesorBadea MihaelaProfesor ȘtefanViorelProfesor PotârnichePaulaProfesor BalașTatianaProfesor Petre MirelaProfesor GavrilăAdelinaProfesor IonașcuCarmenProfesor BalașTatianaProfesor IonașcuCarmenProfesor ConstantinRalucaProfesor BobocRalucaProfesor Cotigă Liviu
Profesor DucaMihaela
Profesor GîrbeaFlorinProfesor CristescuNicolaeProfesor StrezoiuDumitricăProfesor doc.MarinNicoleta AdelinaProfesor StanemirMărioaraProfesor MihălcescuIuliana
Fișe de activitate
Fotografii
Premii și diplome de participare
3 Dezvoltare personală și planificareacariereiComunicarea eficientăBullyg-ul în rândul adolescenților
Dezvoltare personalăDezvoltarea personală și arta
Să ne cunoaștem antreprenorii
Profesor BobocRalucaProfesor ConstantinMalancă VeronicaProfesor IonașcuCarmenProfesor doc.MarinNicoleta AdelinaProfesor MilitaruAlexandruProfesor ConstantinMalancă VeronicaProfesor MilitaruAlexandruProfesor BobocRaluca
Fișe de activitate
Fotografii
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 125
Seminar tematic – Interviu pentru angajare
Sesiune foto – la final de liceu
Consiliere pentru carierăTehnici de redactare a lucrărilor pentruexamenele de certificare profesională
Promovarea Ofertei educaționale a liceului- vizită la Voestalpine Vae Apcarom SAîmpreună cu elevi de gimnaziu
Profesor BalașTatianaProfesor Stroe Anca
Profesor BalașTatianaProfesor Stroe Anca
Profesor BadeaMihaelaProfesor RădulescuAdriana
Profesor FurtunăDoina SimonaProfesor RădulescuAdrianaProfesor JurubițăIonel
4 Educație patriotică și civică Profesor ConstantinMalancă VeronicaProfesor MilitaruAlexandruProfesor FurtunăDoina SimonaProfesor IonașcuCarmen
Fișe de activitate
Fotografii
5 Educație pentru sănătate și activitățisportive
Profesor JurubițăIonelProfesor Petre MirelaProfesor IonașcuCarmenProfesor LupuCristianProfesor LiscănoiuValentinProfesor TudoseVasile
Fișe de activitate
Fotografii
ANALIZA SWOT
Puncte tari
- planificarea riguroasă a tuturor activităților desfășurate în această perioadă;
- implicarea tuturor cadrelor didactice în desfăşurarea şi organizarea activităţilor;
- utilizarea permanentă și în condiții foarte bune a Centrului de Documentare și Informare, a
laboratoarelor, cabinetelor, a sălii de sport și a terenului sintetic;
- o bună colaborare între cadrele didactice, didactic auxiliar și nedidactic în vederea bunei desfășurări a
activităților;
- existenţa parteneriatelor cu diferite instituţii şi agenţi economici;
- tradiţie în organizarea şi desfăşurarea simpozioanelor și concursurilor;
- posibilitatea elevilor de a opta pentru activităţile propuse la nivelul şcolii şi care se pliază pe
personalitatea şi competenţele lor;
- existența unui feed-back pozitiv din partea elevilor și părinților interesați de activitățile derulate.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 126
Consiliul Școlar al Elevilor
Responsabil: prof. Balaș Tatiana
Sem I
Data Denumirea activităţii Responsabil Loc dedesfăşurare
Colaboratori
27.09.2017 Întâlnire cu caracterorganizatoric
Preşedinte CŞE –Costin MihaelaAndreeaAlexandra (clasa aXII-a A)
Centrul deDocumentare şiInformare
Responsabil CŞE-prof. Balaş Tatiana
Consilier educativ –prof. Stoica Daniela
11.10.2017 Proiect educaţionalnaţional „Likeyourself”(importanţa îngrijiriipielii)
Preşedinte CŞE –Costin MihaelaAndreeaAlexandra (clasa aXII-a A)
Responsabil CŞE-prof. Balaş Tatiana
Consilier
Centrul deDocumentare şiInformare
Prof. documentaristMarin Adelina
Diriginţii claselor IX-XII
19.10.2017 Vizită la Centrulrezidenţial pentrucopilul cu deficienţe deauz nr. 10 Buzău –activitate de voluntariat
Secretar CŞEStoica Daniela
Centrul rezidenţialpentru copilul cudeficienţe de auznr. 10 Buzău
Prof. documentaristMarin Adelina
8.12.2017 Vizită la Centrulrezidenţial pentrucopilul cu deficienţe deauz nr. 10 Buzău –activitate de voluntariat
Preşedinte CŞE –Costin MihaelaAndreeaAlexandra (clasa aXII-a A)
Responsabil CŞE-prof. Balaş Tatiana
Consilier
Centrul rezidenţialpentru copilul cudeficienţe de auznr. 10 Buzău
Prof. documentaristMarin Adelina
14.12.2017 Participare la şedinţaextraordinară aConsiliului Judeţean alElevilor
Preşedinte CŞE –Costin MihaelaAndreeaAlexandra (clasa aXII-a A)
Sala de Şedinţe D.Filipescu aConsiliuluiJudeţean Buzău
18.12.2017 Concurs – „Cea maifrumoasă clasă de
Preşedinte CŞE –Costin MihaelaAndreea
Şcoală Prof. documentaristMarin Adelina
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 127
Crăciun” Alexandra (clasa aXII-a A)
Responsabil CŞE-prof. Balaş Tatiana
Consilier
Diriginţii claselor IX-XII
16.12.2017 Participare la şedinţaextraordinară aConsiliului Judeţean alElevilor (alegeridirectori departamente,strângere de fonduripentru un caz social)
Preşedinte CŞE –Costin MihaelaAndreeaAlexandra (clasa aXII-a A)
Sala de Şedinţe D.Filipescu aConsiliuluiJudeţean Buzău
Sem IIData Denumirea activităţii Responsabil Loc de
desfăşurareColaboratori
15.02-1.03.2018
”Un mărțișor pentrufiecare” – ateliere de creație(mărțișoare, felicitări),expoziție cu vânzare, donațiipentru copiii de la Complexulde servicii comunitare nr. 2,Buzău
Prof.documentaristMarin NicoletaAdelina,președinte CSECostin Andreea
CDI Prof. Petre Mirela
6.03.2018 ”Educația juridică –Drogurile: consum șiconsecințe” – campaniedesfășurată de MinisterulEducației Naționale,Ministerul Justiției șiInspectoratul Județean dePoliție Buzău, secția Antidrog.
Prof.documentaristMarin NicoletaAdelina,președinte CSECostin Andreea
CDI Notar publicȘerbănescuCorina Luminița
Martie2018
”Suntem campioni!” –concurs clasa cu cel mai micnumăr de absențe
Responsabil CȘE,prof. BalașTatiana,președinte CSECostin Andreea șivicepreședinteleCSE PucheanuAlin
ResponsabilComisia deritmicitate anotării, ing.Cristescu Nicolae,secretar SăcuiuGeanina
23.04.2018 ”Incursiune în lumeascrisului și a cărții” –activitate culturală prilejuită
Prof.documentaristMarin Nicoleta
CDI Responsabil AriaCurricularăLimbă și
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 128
de Ziua Mondială a Cărții Adelina, DirectorDepartamentCultură, educațieși programeșcolare GoganGabriel Nicolae
comunicare, prof.Stroe Anca,Responsabil CȘE,prof. BalașTatiana
14-18.05.2018
Școala Altfel
Comisia pentru consiliere şi orientare
Responsabil: Prof. Petre Mirela
ACTIVITĂȚI REALIZATE
SEM I.Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
1 Community animatorsbackpack developingtools for communitydevelopmentinternational trainingcourse
14.12.2017 Prof. Constantin MalancăVeronica
Raport de activitateMaterial dediseminare
2 „Măsuri de succes înporevenirea părăsiriitimpurii a școlii”- referat
22.01.2018 Prof. Petre Mirela ReferatRaport de activitate
3 „Parteneriatul dintreșcoală și familie înavantajul elevului”-referat
08.11.2017 Prof. Militaru Alexandru-Lucian
ReferatRaport de activitate
4 Activități de informare șide prevenire aavorturilor în rândulelevilor în colaborare cuFundaia pentru copii„Sfântul Sava”, Buzău.
4-15.12.2017 Prof. Petre Mirela –responsabilProfesorii diriginți
Protocol decolaborareProcese verbaleTabel programareactivităi pe clase șidiriginți
5 Balul bobocilor 8.12.2017 Prof. diriginți cls. a IX-aProf. Stoica DanielaProf. Ionașcu CarmenProf. Ștefan Viorel
Raport de activitate
6 Serbare de Craciun 20.12.2017 Organizatori program artistic:Prof. Ungureanu CostelProf. Stoica DanielaGazde – profesorii diriginți,direcțiunea
Mapa consilieruluieducativ
7 Ședința plenară cupărinții
9.11.2017 DirectoriiProfesorii diriginți
Proces-verbal
8 Sedințe cu părinții Sept-ian Profesorii diriginți Procese-verbale (dosarele claselor)
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 129
9 Activități de voluntariatcu contribuția prof.diriginți
Sept-ian Profesorii diriginți Mapa consilieruluieducativ
Pe parcursul semestrului I, profesorii diriginți au colaborat cu celelalte cadre didactice siprofesorul psihopedagog, cu familiile elevilor și cu direcțiunea pentru identificarea, prevenirea șirezolvarea anumitor probleme existențe la nivelul grupului de elevi.
SEM II.Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATOR REZULTATE/DOCUMENTEJUSTIFICATIVE
1. Comemorarea eroilorPrimului RăzboiMondial
17.05.2018 Prof. Furtuna Doina-SimonaProf. diriginți
Raport de activitateTabele și altedocumente – Mapacomisiei
2. Ședința semestrială cupărinții la nivelulunității de învățământ
10.05.2018 Director- prof. FurtunaDoina-SimonaProfesorii diriginți
Proces-verbalFotografii
3. Ședințe cu părinții lanivelul fiecărei clase
Sem al II-lea Profesorii diriginți Procese-verbale
4. Predarea lunară aabsențelor șiraportareasemestrială/anuală asituației școlare
LunarSfărțitul sem.al II-lea și alanului școlar
Profesorii diriginți Procese-verbale
5. Festivitatea deîncheiere a anuluișcolar pentru claseleterminale
Mai 2018 Profesorii diriginți aiclaselor terminale ( prof.Stroe Anca, BalașTatiana și RădulescuAdriana)
Fotografii
6. Menținerea contactuluicu familiile elevilor șicu Consilierul școlar
permanent Profesorii diriginți Procese-verbale (mapele claselor)
Pe parcursul semestrului I, profesorii diriginți au colaborat cu celelalte cadre didactice siprofesorul psihopedagog, cu familiile elevilor și cu direcțiunea pentru identificarea, prevenirea șirezolvarea anumitor probleme existențe la nivelul grupului de elevi.
ANALIZA SWOT
Puncte tari:- Implicarea tuturor diriginilor în activitatea de consiliere și orientare în scopul asigurării frecvenței la
școală a elevilor, a prevenirii cazurilor de abandon școlar, a implicării active a părinților în viațacopiilor, a consilierii elevilor cu privire la orientarea în carieră, a cunoașterii de sine, a comunicării, aconștientizării riscurilor etc.
- Existența unui număr considerabil de părinți care se interesează (telefonic sau prin vizite la școală)de copii, chiar daca nu reușesc să fie prezenți întotdeauna la ședințele organizate din motiveobiective;
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 130
Puncte slabe:
- Existența unui număr (redus) de părinți care nu sprijină activitatea profesorului diriginte, care numanifestă niciun interes asupra vieții școlare și extrașcolare a copilului, profesorul diriginte împreunăcu direcțiunea și alți colegi găsește soluții pentru sprijinirea elevilor ( uneori chiar și financiare).
- Expunerea profesorului diriginte la situații dificile ( violență verbală sau psihologică) (ex: stăriconflictuale impuse de pierderea banilor de liceu sau a altor ajutoare sociale - singura ocazie pentrupărinți de a veni la școală, probleme familiale etc.)Oportunități:
- Menținerea unei legături strânse și eficiente între elevi, profesorul diriginte și părinții careconștientizează rolul de părinte și se implică în activitățile școlare și extrașcolare ale copilului;
- Reducerea ratei de abandon școlar și de elevi care sunt sancționați prin exmatriculare;- Mobilizarea elevilor pentru creșterea procentului de absolvenți ai ciclului superior al liceului și de
elevi care promovează examenul de bacalaureat ( profesorul diriginte joacă un rol important).Amenințări:
- Dezinteresul familiei poate îngreuna activitatea profesorului diriginte și întârzia, în acest mod,obținerea rezultatelor preconizare de către profesorul diriginte/ cadrele didactice pentru bunăstareaelevilor;
- Mediul familial, social și problemele financiare și afective ale elevilor pot îngreuna activitateaprofesorului diriginte.
Comisia de acordare a burselor şcolare
Responsabil: Prof. Gîrbea Florin
Activitatea comisiei în anul școlar 2017- 2018 s-a desfășurat în baza prevederilor ordinului nr. 4839/ 2004privind criteriile specifice şi metodologia de acordare a sprijinului financiar în cadrul Programului naţionalde protecţie socială "Bani de liceu" și hotărârea 1488/2004 privind aprobarea criteriilor și a cuantumuluisprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului "Bani de liceu"
Calendarul de desfăşurare a Programului naţional de protecţie socială "Bani de liceu"
Depunerea cererilor: 15 septembrie -1 octombrieEfectuarea anchetelor sociale şi evaluarea eligibilităţii cererilor depuse: 1octombrie 23 octombrieCentralizarea cererilor, prin intermediul portalului dedicat:1 octombrie - 27 octombrieAfişarea pe internet a listei beneficiarilor: 28 octombrieDepunerea contestaţiilor: 28 octombrie - 2 noiembrieRezolvarea contestaţiilor:2 noiembrie - 6 noiembrie
Pentru acest an școlar au fost depuse de 36 de dosare.
În urma analizării și verificării dosarelor de către membrii Comisiei pentru "Bani de liceu" și burse școlare,situația s-a prezentat astfel:
- 30 complete;- 6 dosare respinse (4 dosare lipsă acte, 2 dosare depășire plafonul de 150 lei/ membru de familie).
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 131
Lista elevilor a căror dosare au fost eligibile, se prezintă astfel:
Nr.crt.
Numele solicitantuluiVenitul
brutlunar(lei)
Mediagenerală
Nr.absențe
nemotivateLoc. de domiciliu
Județulde
domiciliuClasa
1.Constantinescu C CosminValentin 56.55 5.6 46 BUZĂU BUZĂU IX A
2. Dumitru C Dănuț Ionuț 0.0 7.34 6 LIPIA BUZĂU IX A3. Neguțu I George Denis 0.0 6.97 25 PÂRJOLEŞTI BUZĂU IX A4. Aldea D Ionuț Marian 0.0 6.3 228 BĂJANI BUZĂU IX B5. Anton D Bogdan 0.0 6.5 80 PIETROSU BUZĂU IX B6. Baltac M Vasile Dănuț 0.0 6.28 8 MEREI BUZĂU IX B7. Mureșanu M Ion 28.0 7.1 28 BUZĂU BUZĂU IX B8. Cazan I Petrică 0.0 6.79 9 CĂPĂŢÂNEŞTI BUZĂU X A9. Chiru C Andreea Petruța 0.0 7.35 11 BUZĂU BUZĂU X A10. Gogu C Cornel 60.0 5.88 26 MĂGURA BUZĂU X A11. Grigore F Maria Luiza 0.0 6.31 318 POŞTA CÂLNĂU BUZĂU X A12. Măzărache V Mihaela 0.0 7.15 5 BUZĂU BUZĂU X A13. Soare T Crăciun Ovidiu 0.0 6.88 36 MĂRĂCINENI BUZĂU X A14. Toma C Nicoleta Daniela 1.0 6.41 37 MĂGURA BUZĂU X A15. Zidaru L Laurențiu Jr 0.0 7.17 21 PÂRSCOV BUZĂU X A16. Crunțeanu D Lucian 0.0 6.38 7 ILEANA BUZĂU X B17. Marghele D George Iustin 0.0 7.47 0 FURTUNEŞTI BUZĂU X B18. Nica A Robert Ionuț 0.0 5.52 111 SCURTEŞTI BUZĂU X B19. Rontea M Elvis 0.0 6.08 4 LIPIA BUZĂU X B20. Țurcan A Monica Mariana 67.61 6.66 0 LIPIA BUZĂU X B21. Ceaușel N George Marius 86.67 7.61 1 VADU PAŞII BUZĂU X C
22.Samoilă C ElenaAlexandra 11.5 7.79 3 FLORICA BUZĂU X C
23.Cristea G MarianaVeronica 0.0 7.73 18
GLODEANUSĂRAT BUZĂU XI A
24. Cristea M Iuliana 0.0 6.88 21 BANIŢA BUZĂU XI A25. Crăciun G Felicia Elena 0.0 6.66 15 MĂRĂCINENI BUZĂU XII A26. Toma C Ionuț Daniel 27.77 6.45 18 CĂLDĂRUŞEANCA BUZĂU XII A27. Toma V Robert Irinel 47.62 6.02 128 PITULICEA BUZĂU XII A28. Manda R Leonard 0.0 6.5 39 BUZĂU BUZĂU XII B
29.Stanislav C VasilicăCătălin 0.0 6.19 19 BREAZA BUZĂU XII B
30. Necșu A Florin Georgian 0.0 6.96 5 DEALUL VIEI BUZĂU XII C
Datele elevilor solicitanți au fost încărcate în aplicația “Bani de liceu” de pe platforma https://euro.edu.ro,în termenul prevăzut de metodologie.În urma finalizării procedurii, toți cei 30 de elevi eligibili, an fost incluși în programul social “Bani de liceu”,devenind beneficiari.Lista elevilor beneficiari a fos t afișată la avizierul școlii.La sfârșitul semestrului I, 3 elevi au pierdut bursadin cauza numărului de absențe:
1. Cazan I Petrică 0.0 6.79 9 CĂPĂŢÂNEŞTI BUZĂU X A2. Aldea D Ionuț Marian 0.0 6.3 228 BĂJANI BUZĂU IX B3. Nica A Robert Ionuț 0.0 5.52 111 SCURTEŞTI BUZĂU X B
Inf. Ciugulea Gabriela – secretar comisie – întocmit raport.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 132
Comisia de acordare a bursei profesională
Responsabil: prof. Ştefan Viorel
Comisia pentru acordarea Bursei Profesionale afiseaza la loc vizibil prevederile legale referitoare laBursa Profesionala.Dirigintii claselor din invatamantul profesional indruma elevii in vederea completarii cereri de acordare abursei profesionale.Dirigintii claselor din invatamantul profesional sesizeaza Comisia pentru acordarea BurseiProfesionale,cazurile din clasa pe care o conduc.prevazute de art.7,alin (1),(2) si (3) din hotararea de guvernnr 1062 din 30-10-2012.Drept urmare la sfarsitul semestrului I situatia se prezinta astfelClasa 9 c ,32 elevi inscrisi-27 bursieri, 22 bursieri – iulie;Clasa 10 d,30 elevi inscrisi-21 bursieri, 15 bursieri – iulie;Clasa 11 d,16 elevi inscrisi-8 bursieri, 3 bursieri – iulie;Clasa 11 e, 16 elevi inscrisi-12 bursieri, 6 bursieri – iulie;
Comisia pentru realizarea şi promovarea ofertei şcolare şi pentru promovarea imaginiişcolii
Prof. Stroe Anca- responsabilProf. Badea Mihaela - membruProf. Stoica Daniela - membruProf. Potîrniche Paula - membruProf. Balaş Tatiana – membruProf. Ionaşcu Carmen Sonia - membruInf. Ciugulea Gabriela - membru secretar
De-a lungul activităţii de formare şi promovare a imaginii şcolii din anul şcolar 2017-2018, activităţileprioritare în desfăşurarea unei astfel campanii au fost:
- difuzarea informaţiilor cu privire la oferta educaţională, programele didactice, proiecteleeducaţionale (interne şi internaţionale), baza materială, resursele umane, rezultatele şcolare;
- consilierea elevilor de gimnaziu, a părinţilor, privind orientarea şcolară şi profesională;- dezvoltarea de parteneriate eficiente la nivel local, judeţean, internaţional, în scopul promovării
imaginii şcolii şi a corelării ofertei educaţionale cu cerinţele de pe piaţa muncii locale / regionale;- promovarea imaginii şcolii prin diverse surse informaţionale (presă scrisă, TV, radio, internet).Evoluţia tehnologică, diversificarea mijloacelor de tip mass-media şi multi-media, lărgirea orizontului
informaţional al societăţii actuale, a determinat o creştere a atenţiei ce trebuie acordată promovării instituţieinoastre şcolare şi asupra formării unei imagini reale în viziunea partenerilor educaţionali reprezentaţi deelevi, părinţi şi alţi parteneri (locali, regionali, naţionali economici ş.a.).
În anul şcolar 2017-2018, atenţia Comisiei pentru formarea şi promovarea imaginii şcolii s-aîndreptat îndeosebi asupra sectorului informaţional reprezentat de mass-media şi interne. În acest sens, s-aavut în vedere publicarea unui număr crescut de articole în presa scrisă şi virtuală, apariţiile TV, realizareade clipuri promo care să prezinte informaţii cu privirea la întreaga activitate educaţională desfăşurată înşcoală.
Utilizarea promovării prin intermediul internetului a reprezentat o prioritate pentru şcoala noastră, maiales că tinerii de astăzi sunt utilizatori frecvenţi ai informării pe internet. În acest sens, Comisia pentru
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 133
formarea şi promovarea imaginii şcolii a propus următoarele metode de transmitere a informaţiilor înspaţiul virtual:
- Utilizarea site-ului ș[email protected]
- Utilizarea reţelei de socializare Facebookhttp://liceulhenricoandabuzau.webnode.ro/
Propunerea de activităţi pentru formarea şi promovarea imaginii şcolii în anul şcolar 2017-2018, a fosturmătoarea:
SEM I.
Nr.Crt.
Data/ perioada Activitatea Grupțintă
Responsabil/i Rezultate
1. 31 OCTOMBRIE2017
CampusTV -EmisiuneaCOCKTAIL cu tema
AVANTAJELEÎNVĂŢĂMÂNTULUI
PROFESIONAL DUAL
Eleviiclasei
a VIII a
INVITATDIR. ADJ.
FLORESCU DOINACARMEN
promovareainsitituției
2. 6/7 NOIEMBRIE2017
MILITAR PENTRU O ZIÎn perioada 6-7 noiembrie 2017 lasediul Şcolii Militare de MaiştriMilitari şi Subofiţeri a ForţelorAeriene „Traian Vuia” Boboc, s-adesfăşurat proiectul intitulat„Militar pentru o zi”.La activitateau participat 14 băieţi şi 6 fete dela liceele tehnologice: „DimitrieFilipescu”, „Costin Neniţescu”,„Grigore C. Moisil”; LiceulTehnologic „Henri Coandă”,Colegiul Tehnic „Buzău” şiColegiul Agricol „Dr. ConstantinAngelescu” din municipiulBuzău. Printre activităţiledesfăşurate, se numără mânuireaarmamentului uşor de infanterie,educaţia fizică militară, instucţiade front, participarea la orele despecialitate de aviaţie, cazareaalături de ceilalţi elevi precum şiservirea mesei la popota şcolii.
promovareainsitituției
articol presă
3. 23 NOIEMBRIE2017
Promovare ofertă educațională– Universitatea Transilvania
din Brașov
Cls. aXII-a A,
B, C
Cadre didactice Informarea cuprivire la
înscrierea înmediul universitar
4. 18 DECEMBRIE2017
Promovare ofertă educațională– Universitatea Valahia-
Târgoviște
Cls. aXII-a A,
B, C
Cadre didactice Informarea cuprivire la
înscrierea înmediul universitar
5. 22 IANUARIE2018
Sistemul de învățământ militaruniversitar/posliceal – oalternativă educațională
Cls. aXII-a A,
B, C
Cadre didactice Informarea cuprivire la
înscrierea înmediul
universitar/postliceal militar
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 134
SEM II.
- Promovarea unităţii de învăţământ s-a mai realizat pe semestrul II prin emisiuni la CAMPUSTV, Radio FOCUS şi FACEBOOK;
- Ca urmare a promovării puţin mai agresive – planul de şcolarizare propus pentru 2018-2019 s-a realizat.Elaborarea Ghidului de bune practici privind promovarea Ofertei Educaţionale a Liceului
Tehnologic „Henri Coandă” Buzău/ ISBN 978-606-568-356-3, publicat în noiembrie 2017.
Comisia, responsabili cu arhiva
Comisia responsabilă cu arhiva:- Gherghe Grațiela Mădălina-secretar șef- responsabil- Dinu Marius-contabil șef-membru- Prof.Marin Adelina-membru
Au fost arhivate în anul școlar 2017-2018, semestrul I de către responsabilul comisiei următoarele:- Dosarele personale ale cadrelor didactice care nu au mai funcționează în unitatea nostră școlară în
anul școlar 2017-2018- Dosarele personale celor care au iesit la pensie- Situația statistică de la sfârșit de an școalar 2016-2017- Documente Comisie Metodică- Documentație bacalaureat 2016-2017- Cataloage an școlar 2016-2017- Condică prezență cadre didactice, cadre auxiliare și cadre nedidactice.
În urma controlului efectuat în iulie 2018 se vor lua măsurile luate de ARHIVELE STATULUI,filiala Buzău.
1. FEBRUARIE2018
Pregătirea materialelor depromovare
2. 29 - 30MARTIE 2018
„Târgul Ofertelor Educaţionale”pentru elevii claselor a VIII-a, ediţia
a XIX-a,
Galeriile deArtă Buzău
promovareainsitituției
3. MAI-IUNIE2018
Promovarea ofertei educaționale înșcolile gimnaziale conform unui
grafic dinainte stabilit
Cadre didactice promovareainsitituției
4. MAI - IUNIE2018
Promovare pe FACEBOOK Conducerea promovareainsitituției şia planului
deşcolarizare
5. 5 IUNIE 2018 CampusTV –participare în cadrulemisiunii Cocktail cu tema Alegerealiceului, un pas important în carieră
Invitați:Furtună DoinaTudose VasileBalaș TatianaFlorescuCarmen
promovareainsitituției
6. 08
8 IUNIE Vizita la Colegiul Național MilitarDimitrie Cantemir
17elevi
7 cadre didactice Acord departeneriat
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 135
COMISIA de INVENTARIERE
Comisia de inventariere, având următoarea componență:- Laborant Cristea Maria- responsabil- Ec. Dinu Marius- contabil şef, membru- Inf. Ciugulea Gabriela- membru- Prof. doc. Marin Adelina- membru
a efectuat, în anul școlar 2017-2018, semestrul I, inventarierea obiectelor de inventar, din unitatea noastră deînvățământ, astfel:
- au fost inventariate birourile și sălile de clasă din Școala veche și Școala nouă;- au fost trecute numerele de inventar, pe toate obiectele inventariate, cu Marker permanent- listele de inventar au fost aduse la cunoștință persoanelor îndreptățite, pentru eliminarea
inadvertențelor.La comisia nr 62 - Comisie de inventariere , referitor la activitatea acestei comisii va informez ca procesul de
inventariere este in desfasurare, urmand a fi finalizat in perioada urmatoare. Dupa cum stiti activitatea acestei comisiieste una foarte laborioasa, iar timpul necesar finalizarii inventarierii a fost insuficient.
NU A FOST FINALIZATĂ INVENTARIEREA UNITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT. RESPONSABILUL CUACEASTĂ COMISIE NU A PREZENTAT RAPORTUL ŞI PROPUNEREA DE CASARE A BUNURILORIEŞITE DIN UZ.
CLUB EUROPEAN HENRI COANDA
Responsabil: prof. Constantin Malanca Veronica
Activitatea Clubului European s-a desfasurat conform planului de activitate propus în anul scolar 2017-2018 , prin derularea de activitati specifice cu tematica europeana .
Obiectivele prioritare stabilite în planul de activitate vizează :- întărirea imaginii de sine la varsta adolescenţei ;- încurajarea integrării sociale a elevilor din diferite categorii sociale , etnii sau medii defavorizate ;- antrenarea elevilor şi profesorilor într-un exerciţiu democratic de colaborare transeuro-peana care sa
constituie elementele fundamentale în formarea unei constiinte interculturale ;- dezvoltarea sentimentelor de prietenie si colaborare între elevi si cadre didactice prin sarbatorirea
evenimentelor europene ;- dezvoltarea abilitatilor de lucru în echipa ;
Activitatile derulate s-au caracterizat prin :- transparenta şi flexibilitate în evaluare ;- imagine de sine pozitivă ;- vonstietizarea motivatiei în învăţare ;- stabilirea unui climat afectiv între elevi si membri familiei ;- înţelegerea faptului că fiecare elev are dreptul de a primi o educaţie adecvată potentialului intelectual
si aptitudinal ;- tratarea cu demnitate si respect a elevilor ;- stimularea elevilor în sustinerea reciproca la activitatile scolare ;
Aspecte pozitive :- implicarea activă a elevilor în activitatile competitive cu rol socializator ;- disponibilitatea conducerii în a stabili demersurile activitatii, deschiderea spre nou ;- disponibilitatea ONG-urilor locale în a ne acorda consultanta si sprijin pentru dezvoltarea unor
activitati menite sa educe tineretul în sensul evoluţiei calitatii vietii ;-
Aspecte negative :- absenta colaborarilor internationale prin exemple de bune practici ;
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 136
- indolenta elevilor si profesorilor fata de punerea în practica a unor programe europene menite sadezvolte comunicarea interculturala în sprijinirea conditiilor de studiu eficient ;
Descrierea activitatilor derulate în cadrul Clubului European Henri Coanda :
* Titlul activitatii : Lectura în citateScopul acestei activitati a fost stimularea și dezvoltarea gustului pentru lectura a elevilor , reducereadistantei culturale și psihologice dintre elevi si carte , formarea unor cititori activi, capabili de discernamantsi spirit analitic si critic . Astfel , elevii nostri au avut posibilitatea sa îsi dezvolte competente europene ,, aînvata sa înveti ,, precum si dezvoltarea competente-lor cheie europene. Am dorit , de asemenea , sa-iconvingem pe elevii nostri de valoarea cul-turala si spirituala a cartii , sa-i determinam sa descopere autorieuropeni si sa înteleaga ca ele sunt rodul marilor spirite ale oamenilor , ca la urma urmei , pot deveni cetaenieuropeni.
* Titlul activitatii : Călător prin EuropaObiectivele activitatii au vizat antrenarea elevilor într-un exercițiu democratic de colaborarea transeuropeanprin dezvoltarea elementelor fundamentale în formarea unei constiinte interculturale ;Elevii au fost informați despre UE: istoric , evoluție , simbolurile acesteia , despre drepturile fundamentaleale cetatenilor europeni si despre Anul European al Cetatenilor. Elevii au rea-lizat afise cu drepturilecetatenilor europeni . În încheiere s-a cantat imnul Europei .
* Titlul activitatii : Rolul voluntariatului în societatea modernăScopul activității a fost acela de a promova , recunoaște oficial și implementa conceptul european deînvatare pe tot parcursul vietii , prin încurajarea și celebrarea învatarii dar si constientizarea elevilor cuimportanta voluntariatului. Elevii au fost educati în spiritul volun-tariatului , promovarea învatarii pe totparcursul vietii , precum si stimularea parteneriatului , cooperării si dialogului social , fiind menite sacontribuie la o întelegere mai buna a proble-maticii drepturilor cetățenilor europeni . S-a urmarit elevareaspiritului european al elevilor implicati deoarece avem un statut demn , de cetatean european , pe caretrebuie sa-l onoram.Asociatia Liviu Balac a fost prezenta la activitate în calitate de partener , prin prezentarea unui stil de viatacare poate schimba în bine modul de convietuire al elevilor si parintilor cu societatea moderna pe noiprincipii educationale .
* Titlul activitatii : Ziua Internationala a Nonviolentei si PaciiObiectivele activitatii au constat în : prevenirea si combaterea fenomenului de violenta în randul elevilordin scoala , respectiv adoptarea unui comportament adecvat în vederea actelor de violenta în randul elevilor ,a abuzului în scoala , familie , comunitate .Elevii au fost învatati cum sa devina cetateni europeni . Aceasta activitate si-a propus reduce-rea numaruluide elevi predispusi la acte de violenta , prin sensibilizarea lor la spiritul euro-pean , deoarece avem un statutdemn de cetatean european pe care trebuie sa-l onoram .* Titlul activitatii : Unirea -n cuget si-n simtiriObiectivele activitatii au constat în cunoașterea importantei istorice a zilei de 24 ianuarie si a memorarii depoezii dedicate Unirii . Experienta mi-a demonstrat că , uneori creativitatea elevilor o poate depasi pe anoastra , puterea lor de a surprinde esentialul este mare , astfel , ei au dovedit preocupare si interes înevenimentul desfasurat în colaborare cu CDI scolii , valorificand astfel prilejul de a coopera pentru a realizaceva împreuna.Scopul a vizat deschiderea elevilor spre valorile romanesti autentice prin intermediul culturii .
* Titlul activitatii : Ziua Nationala a Drepturilor Omului - expozitie tematicaObiectivele activitatii au vizat revigorarea spiritului civic si a mentalitatilor comunitare prin promovareavalorilor de libertate a omului .Elevii , au fost responsabilizati sa contribuie la propria dezvoltare prindezvoltarea atitudinii europene si creative . Astfel , îmbogatirea voca-bularului activ cu notiuni din domeniulcivic si a stimularii imaginatiei si creativitatii , a mo-tivat elevii sa se exprime liber si sa isi cunoasca
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 137
drepturile si obligatiile care îi revin . În acest sens, am pregatit o prezentare power point menita sa contribuiela întrajutorarea seme-nilor nostri .
* Titlul activitatii : Ziua Educatiei - expozitie tematicaObiectivele activitatii au constat în diseminarea metodelor de buna practica si a diseminarii de proiecte deeducatie europeana . Au fost promovate o serie de proiecte educative si culturale , care le-au dezvoltatelevilor nostri atitudini europene si creative Au putut aprecia astfel valorile autentice prin abordariinterdisciplinare a metodelor clasice cu metodele activ-participative , punandu-se accent pe cunoaștere sidezvoltare personala a notiunilor educati-ve de actualitate .
COMISIA PENTRU GESTIONAREA MANUALELOR ȘCOLARE GRATUITE
Responsabil: Marin Adelina- profesor documentarist
Comisia pentru gestionarea manualelor școlare gratuite, responsabili, laborant, Cristea Maria și prof.documentarist Marin Nicoleta-Adelina a asigurat în anul școlar 2017-2018, semestrul I, manuale școlarepentru elevii încadrați în unitatea noastră de învățământ astfel:
- cls. a IX a A (26 elevi) - au fost distribuite manuale școlare la 11 materii – 100%- cu excepția materiei: Lb. Română – 50 %
- cls. a IX a B (25 elevi) - au fost distribuite manuale școlare la 11 materii – 100%- cu excepția materiei: Lb. Română – 50 %
- cls. a IX a C (30 elevi) - au fost distribuite manuale școlare la 4 materii – 100%(profesională) - cu excepția materiei:---------------
- cls. a X a A (27 elevi) - au fost distribuite manuale școlare la 10 materii – 100%- cu excepția materiei: Lb. Română – 55 %, Chimie – 77,77%
- cls. a X a B (21 elevi) - au fost distribuite manuale școlare la 11 materii – 100%- cu excepția materiei: Lb. Română – 55 %
- cls. a X a C (28 elevi) - au fost distribuite manuale școlare la 12 materii – 100%- cu excepția materiei: Chimie – 80%, Religie 30 %,
- cls. a XI a A (21 elevi) - au fost distribuite manuale școlare la 11 materii – 100%- cls. a XI a B (18 elevi) - au fost distribuite manuale școlare la 12 materii – 100- cls. a XI a C (24 elevi) - au fost distribuite manuale școlare la 10 materii – 100%- cls. a XII a A (19 elevi) - au fost distribuite manuale școlare la 9 materii – 100%- cls. a XII a B (20 elevi) - au fost distribuite manuale școlare la 9 materii – 100%- cls. a XII a C (18 elevi) - au fost distribuite manuale școlare la 9 materii – 100%
Observație: pentru modulele tehnice nu avem manual.
Semestrul al II-lea
Comisia pentru gestionarea manualelor școlare gratuite, responsabili, laborant, Cristea Maria și prof.documentarist Marin Nicoleta-Adelina a recuperat manualele ce au fost distribuite gratuit cu rolul de a fifolosite în procesul educativ, astfel:
- cls. a IX a A (26 elevi) - au fost recuperate manuale școlare - 100 %- cls. a IX a B (25 elevi) - au fost recuperate manuale școlare - 100%- cls. a IX a C (30 elevi) - au fost recuperate manuale școlare - 95 %(profesională)- cls. a X a A (27 elevi) - au fost recuperate manuale școlare - 96,22 %-cls. a X a B (21 elevi) - au fost recuperate manuale școlare - 94,73 %-cls. a X a C (28 elevi) - au fost recuperate manuale școlare - 89,61 %-cls. a X a D (28 elevi) - au fost recuperate manuale școlare - 100 %-cls. a XI a A (21 elevi) - au fost recuperate manuale școlare – 93,93%
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 138
-cls. a XI a B (18 elevi) - au fost recuperate manuale școlare – 92,85%-cls. a XI a C (24 elevi) - au fost recuperate manuale școlare – 87,44%-cls. a XII a A (19 elevi) - au fost recuperate manuale școlare - 100%-cls. a XII a B (20 elevi) - au fost recuperate manuale școlare - 100%-cls. a XII a C (18 elevi) - au fost recuperate manuale școlare - 89,85 %
Consiliere şi orientare în carieră
Responsabil: prof. Boboc Raluca
În secolul al XXI – lea, tendinţa de a angaja tineri care au calitatea de absolvenţi ai unei instituţii deînvăţământ a atins în multe ţări valori fără precedent. Oportunităţile de a găsi un post bun sunt largdistribuite, deoarece în economie apar mereu domenii noi de activitate.
În contextul perioadei actuale, informarea şi consilierea privind cariera au dobândit valenţe noi atât dinpunct de vedere conceptual cât şi al metodelor aplicative. Necesitatea adaptării la noile cerinţe ale vieţiiprofesionale implică o mare mobilitate pe de o parte, iar pe de altă parte, asigură piaţa muncii cu un personalcompetent.
Orientarea carierei presupune o serie de activităţi şi programe prin care cei care solicită servicii deinformare şi consiliere profesională sunt ajutaţi în asimilarea şi integrarea cunoştinţelor, a experienţei, fiindîn strânsă legătură cu autoînţelegerea – care include cunoaşterea propriei personalităţi şi raportarea acesteiala personalităţile altora, înţelegerea mecanismelor de funcţionare a societăţii, înţelegerea necesităţiiexistenţei unor factori cu rol activ în planificarea carierei, învăţarea procesului de luare a deciziilor înalegerea şi dezvoltarea carierei.
BENEFICIARII DIRECTI: personalul didactic al unitatii de invatamant;BENEFICIARII INDIRECTI: elevii inscrisi la unitatea de invatamantOBIECTIVUL PRINCIPAL: Consilierea in cariera a cadrelor didactice astfel incat acestia sa poata sa
isi gestioneze traseul profesional.OBIECTIVE SPECIFICE:
- facilitarea relatiei elev- profesor - angajatori;- motivarea dezvoltarii profesionale a cadrelor didactice;- reducerea abandonului in mediul preuniversitar al personalului calificat;
Pentru realizarea acestor obiective comisia a desfasurat in anul scolar in curs, semestrul 1, activitati deinformare cu privire la oportunitatile de formare, activitati de consiliere individuala sau de grup in vedereadezvoltarii profesionale.
Desemenea activitatile comisiei au inclus coordonarea vizitelor de informare ale diferitelor facultati deprofil pentru a prezenta elevilor din anii terminali a ofertei lor educationale si consiliere elevilor cu privire laoportunitatile reale de pe pista muncii.
Informarea elevilor privind îmbrăţişarea unei cariere, în domeniul tehnic, a fost făcută în semestrul I dereprezentanţi din MApN, MAI, Universitatea Valahia din Târgovişte, Universitatea Transilvania din Braşovetc. La informările despre îmbrăţişarea unei cariere a fost prezent şi un reprezentant al AJOFM Buzău.
Deasemenea dintre activitățile școlii cu impact în domeniul consilierii școlare menționez:
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATORREZULTATE/DOCUMENTE
JUSTIFICATIVE
1Vizită la CN Militar ”D. Cantemir”
Breaza jud. prahova11.06.2
018prof. Furtună
Doina SimonaRaport de activitate nr.1827/11.06.2018
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 139
Nr.crt.
ACTIVITATEA DATA COORDONATORREZULTATE/DOCUMENTE
JUSTIFICATIVE
2
Zbor cu avionul – Şcoalamilitară de maiştri militari şisubofiţeri a forţelor aerieneTRAIAN VUIA - Boboc
06.06.2018
prof. FurtunăDoina Simona, MarinAdelina şi Constantin
Malanca Veronica
Raport de activitate nr.1828/12.06.2018
33
Nicu constantinescu – primaral Buzăului – prelegere primar
Toma
04.06.2018
prof. FurtunăDoina Simona şiMarin Adelina
Raport de activitate nr.1734/05.06.2018
44
Vizită Green FiberInternațional – activtate în cadrulproiectului „O viată mai verde”
14.05.201
8
prof. LăzăroiuLiliana
nr. 631/26.02.2018
5Vizită la Complexul de
servicii nr. 2 Buzău07.03.2018
prof. doc. MarinAdelina
Raport de activitate nr.695/07.03.2018
6Educație Juridică: Drogurile :consum și consecințe – notarȘerbănescu
06.03.2018
prof. Furtună DoinaSimona
P.V. nr. 685/06.03.2018
7
Promovarea OferteiEducaționale a Biroului de
informare-recrutare Buzău – M.Ap.N. – clasele a XII a
22.01.201
8
prof. doc. MarinAdelina
P.V. nr. 121/22.01.2018
8Promovarea Ofertei
Educaționale a Universității”Valahia” din Târgoviște
18.12.201
7
prof. Furtună DoinaSimona
P.V. nr. 3518/18.12.2017
9
Promovarea OferteiEducaționale a UniversitățiiTransilvania din Brașov –
Facultatea de Știință și IngineriaMaterialelor – clasele a XII a
23.11.201
7
prof. Furtună DoinaSimona şi prof. doc.Marin Adelina
P.V. nr. 3276/23.11.2017
110
”Militar pentru o zi ”- Şcoalamilitară de maiştri militari şisubofiţeri a forţelor aerieneTRAIAN VUIA - Boboc
06-07.11.2017
prof. Furtună DoinaSimona şi prof. doc.Marin Adelina
3067/31.10.2017
111
25 octombrie – ziua ArmateiRomâne
25.10.2017
Director prof.Furtună Doina
SimonaP.V. nr. 3026/27.10.2017
112
Campania națională#potaltfel– Agenția Națională Antidrog
26.10.2017
Director prof.Furtună Doina
Simona
P.V. nr.1089908/1//26.10.2017
Cantina şcolară
Responsabil: Prof. Ionaşcu Carmen Sonia
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 140
În semestrul I din anul școlar 2017 – 2018 activitatea la cantina unității noastre școlare s-a desfășuratîn conformitate cu reglementările legislative în vigoare, având toate avizele și autorizațiile de funcționare.Nu s-a semnalat niciun incident privind igiena, cantitatea și calitatea alimentelor. Activitatea cantinei, pelângă servirea mesei, presupune recepția mărfurilor și a alimentelor, întocmirea listei cu alimentele necesareși centralizarea alimentelor la sfîrșit de lună. În cantină servesc masa aproximativ 53 elevi interni, iarnumărul flotanților fluctuează de la 1 la 10 persoane pe zi. În plus, 6 elevi, dintre care 5 interni și unulextern, au masa asigurată prin Sindicatul Liber Învățământ Preuniversitar în urma sponsorizării oferite defirma HOEGANES SA Buzău, acești elevi fiind componenți ai echipei de rugby.
În ceea ce privește meniul zilnic, acesta este stabilit de către bucătar, în colaborare cu asistentamedicală și administratorul unității și aprobat de către directorul unității. Numărul meselor servite în cantinăeste: câte 3 în zilele de marți până joi și câte 2 lunea (prânz + cină) și vinerea (mic dejun+prânz).
Au fost efectuate două inspecții din partea DSVSA Buzău, în data de 28.09.2017, respectiv31.01.2018, și o evaluare ARACIP, ocazii cu care s-a constatat că la cantina școlii sunt respectate normelede igienă și siguranță alimentară.
În urma controalelor interne din partea responsabilului cu cantina nu au fost observate fluctuațiisemnificative în gramajul porțiilor în semestrul I al anului școlar 2017 – 2018.
În semestrul II din anul școlar 2017 – 2018 activitatea la cantina unității noastre școlare s-adesfășurat în conformitate cu reglementările legislative în vigoare, având toate avizele și autorizațiile defuncționare. Nu s-a semnalat niciun incident privind igiena, cantitatea și calitatea alimentelor. Activitateacantinei, pe lângă servirea mesei, presupune recepția mărfurilor și a alimentelor, întocmirea listei cualimentele necesare și centralizarea alimentelor la sfîrșit de lună. În cantină servesc masa aproximativ 45elevi interni, iar numărul flotanților fluctuează de la 1 la 5 persoane pe zi. În plus, 6 elevi, dintre care 5interni și unul extern, au masa asigurată prin Sindicatul Liber Învățământ Preuniversitar în urmasponsorizării oferite de firma HOEGANES SA Buzău, acești elevi fiind componenți ai echipei de rugby.
În ceea ce privește meniul zilnic, acesta este stabilit de către bucătar, în colaborare cu asistentamedicală și administratorul unității și aprobat de către directorul unității. Numărul meselor servite în cantinăeste: câte 3 în zilele de marți până joi și câte 2 lunea (prânz + cină) și vinerea (mic dejun+prânz).
Au fost efectuate inspecții din partea DSVSA Buzău, în data de 01.03.2018, respectiv 30.03.2018,ocazii cu care s-a constatat că la cantina școlii sunt respectate normele de igienă și siguranță alimentară.
În urma controalelor interne din partea responsabilului cu cantina nu au fost observate fluctuațiisemnificative în gramajul porțiilor în semestrul II al anului școlar 2017 – 2018.
Se recomandă achiziționarea unui frigider de probe și o atenție sporită din partea administrației lamodul cum sunt depozitate alimentele.
Internatul şcolar
Responsabil:Prof. Ungureanu Costel
La începutul anului scolar în internatul școlar s-au înscris un număr de 45 de copii (12.09.2017), peparcursul anului școlar numărul elevilor a fluctuat, până la data de 08. 11. 2017 crescând la un număr de 54de elevi, fiind în momentul redactării prezentului raport un număr de 52 de elevi, pe pe parcursulsemestrului I nu au fost înregistrate evenimente deosebite, acest fapt datorându-se domnului pedagog VișanCătălin, deoarece a venit în sprijinul elevilor și a acționat cu promtitudine de fiecare dată, rezolvând fiecarecaz în parte fără să-i dea voie să se complice.
În același timp domnul pedagog Vișan Cătălin, s-a implicat în diverse activități ce au contribuit înmod pozitiv la dezvoltarea copiilor, ajutându-i să-și petreacă timpul și să-și consume energia într-un modplăcut, responsabilizandu-i chiar și atunci când au existat evenimente neplăcute, elevii au fost ajutați să-șiîndrepte greșeliele și să înțeleagă unde au greșit.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 141
În același timp pot spune că inclusiv colaborarea cu cadrele didactice este constructivă, întrucât estedeschis în permanență la colaborare, venind deseori cu propuneri în interesul copiilor .
Puncte tari:- Internatul școlar se dovedeste a fi locul favorabil în realizarea bunei desfășurări a procesului
instructiv-educativ;- domnul pedagog posedă o bună pregătire dând dovadă de tact profesional, acest lucru se observă
din demersurile întreprinse în formarea elevilor din internat;- există o bună colaborare a cadrelor didactice cu pedagogul școlar, acest lucru este evidenţiat şi din
activităţile și controalele efectuate de către colegii profesori;- raporturile pedagog – elev se apropie de cerinţele psihologice ale elevilor şi promovează relaţii
democratice care intensifică aspectele integrative de colaborare;- existența a numeroase proiecte educative, implicarea elevilor în diferite tipuri de activități
extrașcolare;Puncte slabe:
- elevii provin în marea lor majoritate din zona rurală a judeţului Buzău şi din familii cu posibilităţireduse din punct de vedere financiar, fapt ce determină intârzierea achitării cantinei și chiarrenunțarea unora la internat;
- neimplicarea părinților în responsabilizarea elevilor din internat.
Comisia de recepţie pentru alimente
Responsabil: admin. Stoica Elena Carmen
Recepția alimentelor se efectuează la fiecare început de săptămână sau de cate ori este necesarconform legislației in vigoare.Cu ocazia recepției se vor verifica următoarele documente:
documente de contractareComanda de aprovizionare, clauzele, specificațiile;
documentele de însoțire a mărfii de livrare, de transport
Documente de atestare a calității : buletin de analiza,
certificat de calitateVerificarea cantitativa si calitativa a mărfurilor, in termen de maximum 6 ore pentru mărfurile ușoralterabile si 5 zile pentru celelalte mărfuri. Dacã mãrfurile primite corespund cantitativ şi calitativ cu aceleaînscrise în actele de livrare şi documentele de transport, membrii comisiei de primire vor face menţiune deverificare şi de corespundere pe aceste acte şi documente, iar mãrfurile vor fi puse în circuit.
Comisia pentru programul „Lapte şi corn”
Responsabil: Prof. Vlad Mihaela
Activitatea comisiei in anul scolar 2017 – 2018 s-a desfasurat in baza prevederilor O.U.G 96/2002,privind acordarea produselor de panificatie si lactate si in baza O.U.G 24/2010, privind incurajareaconsumului de fructe proaspete in gradinitele de copii.
Pentru anul scolar 2017 – 2018 au beneficiat de acest program un numar de 30 prescolari cu ofrecventa regulata.
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 142
Responsabilul si membrii comisiei si-au indeplinit atributiile in cadrul acestei comisii. Acestia aucoordonat intreaga activitate privind modul de derulare al programului, asigurand conditiile de primire /receptie si distribuire a pachetului lapte / corn / fruct.
In anul scolar 2017 – 2018 Consiliul Judetean Buzau nu a mai solicitat evidenta produselor lactate lasfarsitul fiecarei luni.
Furnizorii produselor au fost:- Boromir Prod SA – pentru produse de panificatie- Elcomer Achizitii SRL – pentru fructe- Meridian Agroind SRL – pentru produsele lactateProdusele distribuite in gradinita au corespuns din punct de vedere calitativ, fiind in concordanta cu
avizele de insotire a marfii.Componenta Comisiei “Cornul si Laptele” este urmatoarea:- Inst. Vlad Mihaela – responsabil- Inst. Balan Melania – membru- Adm. Stoica Carmen Elena – membru- Inf. Ciugulea Gabriela – membru
Responsabili cu păstrarea curăţeniei în şcoală şi cu monitorizarea activităţiipersonalului nedidactic
Responsabil: admin. Stoica Elena Carmen
Pentru păstrarea curăţeniei în şcoală şi monitorizarea activităţii personalului nedidactic se efectueazăzilnic sau la intervale regulate de timp următoarele:
Predarea materialele pentru curatenie pentru a putea fi efectuată curățenia săptămal sau de cate ori enecesar.
Verificarea conform normelor de igienizare a curatenie (stergerea prafului, maturat, spalat) si apontajelor de prezenta pentru angajatii din cadrul institutiei, urmarirea calitatii muncii acestora;
Verificarea zilnică a ordinea si curatenia care trebuie sa fie in salile de clasa, a holurilor, acancelariilor, a cabinetelor si laboratoarelor, a punctelor sanitare, zilnic sau ori de cate ori este nevoie
Monitorizarea personalului nedidactic da nu se prezinte la serviciu sub influenta bauturilor alcoolicesi nici sa nu consume astfel de bauturi in timpul serviciului, Sa nu absenteze fara motive temeinice si fara saanunte in prealabil conducerea unitatii despre aceasta, sa execute intocmai dispozitiile sefilor ierarhici, si safie respectuos in raporturile de serviciu.
Monitorizarea si a altor sarcini incredintate de conducerea scolii.Verific respectarea a toate îndatoririle de disciplină a muncii, conform Codului Muncii, normele
SSM si PSI, respectarea prevederile Legii securităţii si sanatatii in munca nr. 319/ 2006, art. 22, 23, cap. IV“Obligatiile lucratorilor”.
Pentru neindeplinirea sarcinilor de serviciu sau indeplinirea lor in mod necorespunzator propunsanctionarea disciplinara, conform prevederilor legii conduceri unității.
Comisie de achiziţii
Responsabil: admin. Stoica Elena Carmen
RAPORT ACHIZIŢII SEAP
- Achizitia directa este reglementata de prevederile art.19 din OUG nr.34/2006 cu modificarile sicompletarile ulterioare. In cadrul, in baza referatelor de necesitate transmise, achizitia directa se
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 143
poate face :- Prin initierea achizitiei directe on-line , dupa studierea catalogului electronic al
produselor/serviciilor/lucrarilor publicate in SEAP.- Prin alegerea ofertei cea mai avantajoasa d.p.d.v. raport calitate - pret , primite ca urmare a studiului
de piata efectuat de catre achizitor, conform anexei 1.- Prin cumparare directa, in caz de rezolvare a unei urgente,pentru achizitii cu valoare maxima de 500
lei, fara TVA, pe baza de chitanta/bon fiscal/factura fiscala.
La comisia nr 57 - Comisia de achiziţii - membrii comisiei se intrunesc in formula simplificata saucompleta atunci cand situatia impune acest fapt. Fac precizarea ca, in cursul semestrului 1 al anului scolaractual, urmare a economiilor acumulate de la data de 01.01.2017, am avut posibilitatea achizitionarii unuinumar consistent de obiecte de inventar, acestea sporind baza materiala a scolii noastre, valoarea acesteiachizitii fiin d in suma de 39.872 lei. Lista acestei dotari este prezentata in tabelul de mai jos:
NRCRT
DENUMIRE GESTIUNE UM CANTITATEPRETUNITAR
VALOARE
OBIECTE DE INVENTAR -65,02,-0402-20,05,30
1MASINA DE SPALAT VASE CANTINA BUC 2 1509,99 3019,98
2ROBOT DE BUCATARIE CANTINA BUC 1 219,99 219,99
3COMBIN FRIGORIFICA CANCELARIE BUC 1 1069,81 1069,81
4COMBIN FRIGORIFICA CANTINA BUC 2 1399,99 2799,98
5AER CONDITIONAT - 12 000 BTU CONTABILITATE BUC 1 1249,99 1249,99
6AER CONDITIONAT - 12 000 BTU CANCELARIE BUC 1 1249,99 1249,99
7FILTRU CAFEA CONTABILITATE BUC 1 129,99 129,99
8FILTRU CAFEA DIRECTOR BUC 1 129,99 129,99
9FILTRU CAFEA SECRETARIAT BUC 1 129,99 129,99
10COMPUTERDESKTOP+MONITOR
SECRETARIAT BUC 1 2450 2450
11IMPRIMANTAMULTIFUNCTIONALA LASER A4
SECRETARIAT BUC 1 689,99 689,99
12COMPUTERDESKTOP+MONITOR
DIR ADJ BUC 1 2450 2450
13COMPUTERDESKTOP+MONITOR
INFORMATICIAN BUC 1 2450 2450
14COMPUTERDESKTOP+MONITOR
DIR BUC 1 2450 2450
15VIDEOPROIECTOR + ECRAT +SUPORT TAVAN
INFO 1/ Prolang/Biologie
BUC 3 1649,99 4949,97
16HDD EXTERN 1 TB INFO 1 BUC 1 199,99 199,99
17SCAUN ERGONOMIC CONTABILITATE BUC 1 141,99 141,99
18SCAUN ERGONOMIC SECRETARIAT BUC 1 141,99 141,99
19SCAUN ERGONOMIC SECRETARIAT BUC 1 141,99 141,99
20TRUSA SCULE ELECTRICIAN ELECTRICIAN BUC 1 519,9 519,9
21SCAUN ERGONIMIC INFORMATICIAN BUC 1 141,99 141,99
22IMPRIMANTAMULTIFUNCTIONALA LASER A4
Contabilitate BUC 1 689,99 689,99
23VIDEOPROIECTOR+ECRAN AIP-EL BUC 1 1649,99 1649,99
24PAT pt 1+1 PERSOANA 90-200CMCU LADA Pt LENJERIE
INTERNAT BUC 15 548,99 8234,85
25IMPRIMANTAMULTIFUNCTIONALA LASER A4
Administrator BUC 1 689,99 689,99
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 144
Atașat acestui raport anexez extrasurile din aplicația SEAP a achizitiilor din 01. Septembrie2017 – 31 ianuarie 2018. Se vor numi ANEXA 1 şi ANEXA 2.
Cabinetul medical şcolar
Asistent Biţan Cristina
Activitatea cabinetului medical şcolar a constat în:- Semestrul I, anul şcolar 2017-2018:
1. Consultaţii medicale curative – 1112. Consultaţii profilactice (triaj, somatometrie bilanţ) – 4003. Tratamente medicale asigurate în cadrul cabinetului medical – 4994. Intervenţia serviciului de ambulanţă/ 112 – 2 cazuri5. Medicamente asigurate de primărie în valoare de 450 lei6. Medicamente asigurate de unitatea şcolară 220 lei.
RAPORT ACTIVITATE CABINET INTERŞCOLAR DE ASISTENŢĂ PSIHOPEDAGOGICĂ
Prof. psihopedagog: Constantin Malancă Veronica
ACTIVITATE DERULATĂ :
1. a. Obiective prioritare stabilite în planul de activitate :
- dezvoltarea comunicării asertive- dezvoltarea inteligentei emotionale- întărirea imaginii de sine la varsta adolescentei- încurajarea integrării sociale a elevilor proveniţi din diferite categorii , etnii sau medii defavorizate
b. Obiective asumate la comanda CJRAE :
- formarea unei atitudini pozitive faţă de persoanele aflate în dificultate- însuşirea unor norme de comportament adecvat- stimularea imaginaţiei şi a creativităţii- îmbogăţirea vocabularului activ cu noţiuni din domeniul psihologic- implicare în rezolvarea problemelor persoanelor aflate în dificultate- promovarea prieteniei şi toleranţei între elevi şi familiile acestora
c. Obiective asumate la solicitarea altor agenţi - instituţii :
- dezvoltarea sentimentului de preţuire personală şi a colegilor din echipă- conştientizarea acestora cu privire la rolul lor în formarea şi dezvoltarea elevilor- intensificarea implicării acestora în activitatea şcolii , pentru crearea unui mediu sigur şi sănătos pentruelevi- stimularea instituţiilor pentru desfăşurarea de activităţi care să contribuie la întrajutorarea semenilor noştri
Evaluarea obiectivelor propuse a scos în evidenţă următoarele aspecte :
- lucru în echipă- eficienţă şi calitate- dezvoltare personală- învăţarea prin acţiune şi descoperire
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 145
- încurajarea creativităţii- comunicarea deschisă cu factori implicaţi în procesul educaţional
ACTIVITATE DESFASURATA
1. Consultaţii - consilieri
a. Consilieri individuale :
elevi : 100profesori : 50directori : 4părinţi : 30
Tematica : Agresivitatea şi violenţa , Bunele maniere , Comunicarea eficientă , Anxietatea , Depresia ,Eşecul şcolar , ADHD , CES , Tulburari de comportament , Tulburari emotionale ,
b. Consiliere de grup 30 - serii - elevi - 500Tematica : Comportamentul profesorului diriginte , Educaţia pentru democratie , Libertatea de a filiber , Ambianta şi învăţarea , Teaching şi coaching , Cunoaştere şi dezvoltare personală , Stil de viaţăsănătos , Relaţia profesor - elev - comunitate , Preve-nirea şi stoparea comportamentelor agresive ,Abandonul şcolar , Alcolul şi drogurile ,Comunicarea şi abilităţile sociale , Orientarea şi planificarea carierei , Managementul emoţiilor ,Aspiratii şi atitudini în adolescenta ,
2. Testări psihopedagogice la cerere pentru elevi : Chestionar privind rolul şcolii şi familiei înorientarea şcolară şi profesională a elevilor din clasa a VIII -a , Teste de aptitudini , Teste de carieră ,Teste de personalitate , Teste de inteligenţă , Testul Holand , Testul Raven , Chestionar stima de sine ,Testul arborelui , Testul persoanei ,
2. INFORMARE REFERITOARE LA PROGRAMELE DERULATE :
Titluprogram Tip Program
LocalitateGrup Tinta
Duratacursului /programului
Numar departicipanti
Fenomenulde Bullyingîn scoala
Seminartematic
BuzauElevi
1 ora 25
Cerculsigurantei
Seminartematic
Buzau Elevi 1 ora 20
Comunicareaeducationala
Prelegere /Dezbarere
Buzau Elevi 1 ora 15
Diminuareaagresivitatiiprin educatiesi coaching
Formare /informare
Buzau Elevi 1 ora 22
Învatareaprinperformanta
Formare /informare
Buzau Elevi 1 ora 20
Program detipul learningby doing
Program deformare
Buzau Elevi 10 ore 23
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 146
3. ORGANIZAREA DE ACTIVITĂŢI STIINTIFICE , METODICE , CULTURALE :
Denumire program Tipul activităţii Locul desfasurarii Numar participantiCreativitate siinventivitate
Concurs - simpozionregional
Buzau 50
Fii inteligent nuviolent
Curs de Advocay Lic. Teh. HenriCoanda Buzau
20
Alege viata Seminar Lic. Teh. HenriCoanda Buzau
15
Competente cheieprin activitatinonformale siextracurriculare
Program de formarecontinua
Lic. Teh. HenriCoanda Buzau 21
Bune practici încontextul educatieinonformale
Proiect Lic. Teh. HenriCoanda Buzau
19
* Notă : Activitătile derulate s-au caracterizat prin :
- imagine de sine pozitivă- constientizarea motivatiei în învatare- transparenta și flexibilitate în evaluare- stabilirea unui climat afectiv între elevi și membri familiei- întelegerea faptului că fiecare elev are dreptul de a primi o educatie adecvata potentialului intelectual siaptitudinal- tratarea cu demnitate si respect a elevilor- stimularea elevilor în sustinerea reciproca la activitatile scolare
4. MARKETING EDUCATIONAL
Activitatile pe care le-am realizat în acest scop au fost :
- realizarea de materiale publicitare , pliante , pavoazare cabinet - scoala- promovarea cabinetului prin centrarea demersului educational pe elevi în vederea responsa-bilizariiacestora și motivarii actului învatarii- participarea la sedintele cu parintii- participarea la consiliile profesorale- realizarea de activitati diverse prin initierea unor proiecte educationale scolare și extrascolare proprii- semnarea unor contracte de voluntariat cu diverse institutii si cadre didactice specializate- consilierea parintilor si atragerea acestora în actiuni care vizează optimizarea activitatii din unitate- colaborarea cu scoala și alte institutii de învatamant din oras , judet- prevenirea si diminuarea starilor de disconfort psihic , hiperactivitate- acordarea de suport metodologic cadrelor didactice privind realizarea unor activitati de consiliere siorientare la clasa , pe diverse teme legate de relationarea ca uni elevi dificili , cu probleme de comportamentla clasa sau cu CES- informarea si consilierea carierei , orientare scolar - profesionala- testare psihologica la cerere si cunoasterea performantelor intelectuale , a aptitudinilor profesionale
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Buzău / 147
VII. CONCLUZII
Activitatea instructiv - educativă s-a desfăşurat în baza prevederilor planurilor manageriale elaborate decătre responsabilii comisiilor metodice stabilite la începutul anului şcolar prin decizie internă.
La nivelul catedrelor au fost selectate manualele alternative pentru învăţământul liceal-ciclul inferior şis-a asigurat distribuirea lor. Există anumite discipline, pentru care nu există manuale suficiente pentru toţielevii sau nu există deloc.
Proiectarea didactică pe discipline de învăţământ s-a realizat cu respectarea cerinţelor metodologicespecifice, urmărindu-se adaptarea corespunzătoare a conţinuturilor şi a activităţilor la competenţele specificeprevăzute în programele şcolare.
S-au aplicat teste iniţiale, în special elevilor din clasa a IX-a, iar rezultatele au fost sub aşteptări. Peste80 % din elevii claselor a IX a şi a IX a profesională au note la testele iniţiale sub 5 (cinci). Fiecare profesora stabilit măsuri şi programe de recuperare a cunoştinţelor şi competenţelor pe care elevii nu şi le-au însuşitpână la acest moment.
Comisiile cu caracter permanent s-au reorganizat, şi-au întocmit planuri de muncă pe întreg anul şcolarcf. legilor şi planului managerial al directorului şi au desfăşurat o susţinută activitate. Responsabilii ariilorcurriculare au coordonat activitatea conform planurile întocmite. Comisia de monitorizare a absenteismuluişi a fenomenului de violenţă şi-a desfăşurat activitatea pe baza politicii şcolii de prevenire a violenţei înşcoală şi pe baza fişelor de monitorizare a absenteismului. Colaborarea de excepţie cu Poliţia de proximitatea dus la rezolvarea unor probleme apărute în special la elevii din clasa a IX-a /liceu şi profesională şi a X a/liceu şi profesională (tulburări de comportament, agresiuni uşoare, probleme de disciplină care contravinRegulamentului de Ordine Interioară, furturi/pierderi de telefoane mobile). Comisia de disciplina aidentificat la nivelul întregii unităţi şcolare elevii ce au abandonat şcoala şi a analizat pentru fiecare elev înparte în colaborare cu diriginţii, cauzele ce au condus la acest fenomen. Au fost întocmite situaţii cusancţiuni aplicate elevilor pentru absenţe şi disciplină, sancţiuni aduse la cunoştinţă părinţilor prin diversemodalităţi: telefon, adrese la domiciliu, verbal la şedinţele cu părinţii etc.
Comisia de verificare a cataloagelor şi a ritmicităţii notării a analizat modul în care s-au completatcataloagele şi a verificat ritmicitatea notării informând corect şi la timp conducerea şcolii.
Profesorii diriginţi s-au implicat activ în monitorizarea şi remedierea cazurilor de abandon şcolar,prin corespondenţă cu familia şi autorităţile locale (primării, posturi de poliţie rurală etc.).
Pentru prima dată, în anul şcolar 2017-2018, toate comisiile care activează permanent,temporar sau ocazional au întocmit un raport, colaborând la elaborarea Raportului StareaÎnvăţământului.
Director, Director adjunct,Prof. Doina Simona Furtună Ing. Florescu Doina Carmen