Introducere Europa se remarcă printr-o mare diversitate lingvistică: limbi oficiale ale statelor, limbi co-oficiale utilizate în diferite zone, la care se adaugă o mare varietate de limbi regionale şi minoritare, precum şi limbile vorbite de comunităţile de imigranţi. Numai în cele 27 state ale Uniunii Europene există peste 60 de comunităţi indigene vorbitoare de limbi regionale sau minoritare: de la vechile limbi celtice din vestul Europei (de exemplu, limbile gaelice şi galeza), până la limbile minoritare din Europa de est (de exemplu, limba kaşubiană din Polonia, sau limba districtului Latgale din Letonia). Limbile din Europa în sens strict aparţin, în marea lor majoritate, din punctul de vedere al înrudirii dintre ele, unei singure familii lingvistice: marea familie indo-europeană, care însumează peste 95% din locuitorii Europei geografice. Aceasta deosebeşte Europa în sens restrâns de celelalte continente (cu excepţia Australiei), în care există un mare număr de familii de limbi. Cel mai mare rol în definitivarea situaţiei lingvistice actuale în Europa l-au avut, dintre popoarele migratoare care au contribuit la căderea Imperiului Roman, cele germanice şi slave. Limbile neindo-europene din Europa formează insule printre cele indo-europene. Cele mai multe fac parte din familia uralică, numită astfel după zona Munţilor Urali, unde a fost probabil vorbită limba comună din care provin. Cele 20-30 de limbi din această familie, răspândite mai ales în nordul Europei şi în nord-vestul Asiei, sunt grupate în două sau trei ramuri: fino-ugrică, samoedă şi laponă. Din ramura fino-ugrică fac parte estona, finlandeza, maghiara, s.a., eventual şi lapona. Familia altaică, vorbită în cea mai mare parte în Asia şi în mică măsură în Europa, cuprinde câteva zeci de limbi, grupate în două ramuri principale: occidentală sau turcică şi orientală cuprinzând, la rândul ei, grupurile mongol şi tungus şi unele limbi izolate. Din această familie se vorbesc în state incluse în Europa limbile turcă şi tătară ş. a.1. Basca este o limbă neindo-europeană de origine incertă, neîncadrată în nici o familie lingvistică (deşi a fost apropiată de diverse alte limbi, printre care şi de cele caucaziene). Limbile care nu fac parte din familia indo-europeană, sunt aglutinante - exprimă fiecare valoare gramaticală printr-un afix, care se ataşează la radicalul cuvintelor

Familia neindo-europeanӑ

Limbile neindo-europene din Europe formeazӑ enclave printre cele indo-europene; ȋn afarӑ de un numar relativ restrȋns de limbi „mari” , de culturӑ,, cu rol de limbi de stat , majoritatea sunt vorbite in Federația Rusӑ ( in special ȋn partea ei asiaticӑ) de un numӑr mic de locuitori , unele fiind pe cale de disparție .

I . Familia uralicӑ

1

Cele mai multe fac parte din familia uralicӑ, numitӑ astfel dupӑ zona Munților Urali,unde se crede ca sa dezvoltat acum 5000 de ani( ȋn partea de Vest). Astfel că înainte de sosirea triburilor slave în teritoriul Rusiei, acesta era locuit de triburi fino-ugrice, de la Urali la Marea Baltică. Cele 20-30 de limbi din aceastӑ familie sunt grupate in douӑ sau trei ramuri: fino-ugrica, samoedӑ, eventual și laponӑ ( sau subordonatӑ celei dintȃi). Din ramura fino-ugricӑ fac parte estona, finlandeza, maghiara, karela, (komi-)permiak,nkomi(-ziriana) , liuda, livona, maghiara, mansi, mordvina, ostiaka, udmurta, vepsa ș.a. , eventual și lapona; vota este aproape sigur disparutӑ. Ramura samoedӑ a familiei este reprezentatӑ prin limbile neneț și selkup.

Finno-permic Finno-cheremisic

Finno-mordvinic Finno-Lappic

Baltic-finice : finlandeză estoniană careliană meänkieli Veps - Aproape dispărută livoniană - Aproape dispărută votică - Aproape dispărută izhoriană - Aproape dispărută finlandeză ingriană

Lappic sami (sau laponă)

Mordvinic erzya moksha

mari sau cheremis grupul permic:

udmurt sau votyak Komi

komi-permyak komi-zyrian

Ugric maghiară Ob Ugric

khant mansi

Limbile balto-finice sunt a sub-grupă a limbilor fino-ugrice, vorbite în jurul Mării Baltice de în jur de 7-8 milioane de persoane. Principalele limbi a acestei grupe sunt finlandeza și estona, care sunt ambele limbi oficiale a națiunilor corespunzătoare (Finlanda și Estonia). Alte limbi balto-finice includ: limba võro și limba careliană. Limbile votice, livoniene și ingriene au fost balto-finice dar acum nu mai sunt vorbite.Limbile sami nu fac parte din grupa limbilor balto-finice – relația lor cu aceste limbi este mai îndepărtată. Ca toate limbile fino-ugrice, limbile balto-finice nu au nici o relație

2

genetică cu limbile indo-europene, deși au fost influențate de diverse limbi baltice, slavice și germanice.

Limba finlandeză (suomi) este o limbă fino-ugrică. Finlandeza este vorbită de aproximativ 6.000.000 de persoane, majoritatea lor trăind inFinlanda, unde este vorbită de 92% din populație și este limbă oficială. Există un număr semnificativ de vorbitori și în Suedia, Norvegia, Rusia(în Carelia, fiind limba maternă a carelilor, niște finlandezi ortodocși) și Estonia, unde sunt minorități finlandeze. Finlandeza este membră a familiei de limbi fino-ugrice și este clasificată ca limbă aglutinativă. Formele substativelor și a adjectivelor sunt modificate în funcție de rolul lor într-o propoziție. Limba are o reputație pentru a fi greu de înțeles și învățat. Motivul pentru această reputație este faptul că finlandeza are puține limbi care sunt apropiate lingvistic de ea, rezultând într-un vocabular nefamiliar. Limbile baltic-finice, care includ finlandeza, estona și võro, au evoluat de la o limbă proto-finică, din care limba sami s-a separat în jur de 1500-1000 î.Hr. Lingviștii sugerează că această proto-finică avea trei dialecte principale: dialectul de nord, dialectul de sud și dialectul de est. Aceste dialecte au devenit limbi de sine stătătoare în jur de secolul I. Prima formă scrisă a limbii finlandeze a fost creată de Mikael Agricola, un episcop finlandez, în secolul al XVI-lea. Agricola a bazat sistemul de scris pe limba suedeză, care era limba oficială a Finlandei în acel timp, și pe germană și latină. Mai târziu, forma scrisă a fost revizuită de mai multe persoane.

Sunetele limbii finlandeze sunt:Vocale: [a o u e i æ ø y]Consoane: [p t k d m n ŋ s h l r j v] și stopul glotal. De curând au fost împrumutate din alte limbi încă câteva consoane, pe care însă nu toți vorbitorii pot să le pronunțe: b g f š și ž.Vocalele pot fi scurte sau lungi, diferența de durată putând fi singura care deosebește două cuvinte, de exemplu tuli "foc" și tuuli "vânt". Consoanele de asemenea pot fi scurte sau lungi, cu excepția a patru - [d h j v]. Consoanele lungi (duble) pot apărea numai între vocale și, în cazul obstruentelor, și după o rezonantă. De exemplu mato "vierme", matto "covor", ranka "șira (spinării)", rankka "aspru".

anterioare posterioare

nerotunjite rotunjite nerotunjite rotunjite

închise i [i] y [y] u [u]

mijlocii e [e] ö [ø] o [o]

deschise ä [æ] a [ɑ]

Alfabetul limbii finlandeze este: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z Ä Ö Å. Diferențele dintre pronunție și scriere sunt minore. Cu Ä se notează sunetul [æ], iar cu Ö sunentul [ø].

3

Litera Å se numește ruotsalainen oo (o suedez) și se pronunță ca un o lung; apare practic numai în nume proprii, de origine suedeză.Două sunete nu au litere proprii: [ŋ] și stopul glotal. Sunetul [ŋ] apare doar în două combinații: [ŋk], scris nk, și [ŋŋ], scris ng; de exemplu sänky ['sæŋky] "pat", rengas ['reŋŋas] "inel". În plus, [ŋ] mai poate apărea și în alte poziții în cuvinte împrumutate recent, de exemplu englanti ['eŋlanti] "engleză" și signaali ['siŋna:li] "semnal".Stopul glotal apare numai la sfârșitul cuvintelor, urmat de o vocală. Dacă este urmat de o consoană, atunci este asimilat consoanei respective.

(Hyvää) huomenta! – Bună dimineața (Hyvää) päivää! – Bună ziua! (Hyvää) iltaa! – Bună seara! Hyvää yötä / Öitä! – Noapte bună! / ad. litt. "Noapte!" Terve! / Moro! – Salut! Hei! / Moi! – Bună! Heippa! / Moikka! - Pa pa! Näkemiin! – La revedere! Kiitos – Mulțumesc!

Limba estonianӑ Este singura limbӑ oficialӑ in Estonia ( din 1989), unde este vorbitӑ de circa trei cincimi din populație și limba maternӑ a 940.000 de locuitori. Ȋn Europa se vorbește și ȋn Finlanda, Letonia,ȋn alte zone din fosta U.R.S.S. (Caucaz, Siberia). Estona este ȋnruditӑ de ȋndeaproape cu finlandeza și mai de departe cu maghiara. N-a avut un nume propiu pȃnӑ ȋn secolul XIX- era numitӑ „limba de la țarӑ”. Prezintӑ asemӑnӑri cu finlandeza ȋn foneticӑ și morfologie, dar are consonantism mai complex. A pierdut armonia vocalicӑ. Are un caracter flexionar. Compunerea este foarte dezvoltatӑ. Existӑ douӑ grupuri de dialecte foarte diferite și a avut pȃnӑ in sec. XIX douӑ limbi standard. Are cele mai vechi atestӑri dintre limbile din grupul finic ( din sec. XIII) Normele limbii literare s-au consolidat ȋn sec XIX. Se scrie cu alfabetul latin; in textele tipӑrite ȋn sec XIX s-a folosit gotic.

Limba karelӑ Numele este legat de „garja” care ȋn documentele vechi lituaniene și letone ȋnseamnӑ „pӑmȃnt muntos” sau „pӑmȃnt ȋmpӑdurit”. Este vorbitӑ ȋn Republica Karelia de vreo 120 000 de oameni și ȋn Finlanda de vreo 40 000. Ȋntrucȃt cel mai important din cele trei dialecte ale sale e foarte apropiat de finlandezӑ , karela este socotitӑ de unii cercetӑtori dialect finlandez. Kareliana are trei mari verietӑți ce pot fi considerate dialecte sau limbi separate:1. Karelian Proper

North Karelian Jyskyjärvi dialect

4

Kieretti dialect Kiestinki dialect Kontokki dialect Oulanka dialect Paanajärvi dialect Pistojärvi dialect Suomussalmi dialect Uhtua dialect Usmana dialect Vitsataipale dialect Vuokkiniemi dialect

South Karelian Ilomantsi dialect Impilahti dialect Korpiselkä dialect Mäntyselkä dialect Paatene dialect Porajärvi dialect Repola dialect Rukajärvi dialect Suikujärvi dialect Suistamo dialect Suojärvi dialect Tihvinä dialect Tunkua dialect Valdai dialect Tver Karelian 

Dorža dialect Maksuatiha dialect Ruameška dialect Tolmattšu dialect Vesjegonsk (Vessi) dialect

Olonets Karelian (or Livvi) Kotkatjärvi dialect Munjärvi dialect Nekkula-Riipuškala dialect Salmi dialect Säämäjärvi dialect Tulemajärvi dialect Vieljärvi dialect Vitele dialect

Lude

5

Kontupohja dialect (northern Lude) Kuujärvi dialect Prääsä dialect (middle Lude)

Primele atestӑri de limbӑ Karelӑ sunt din secolul XIV ( cȃteva toponimice), iar texte mai importante apar abia in secolul al-XIX-lea (traducerea evangheliei).

Limba livonӑ Livonia (rus. Ливония; lat. Livonia; germ. Livland) este un ținut istoric din regiunea baltică, azi regiunea se întinde în parte pe tertoriul Estoniei șiLetoniei, denumirea azi definește regiunea Vidzeme situat la nord de Riga în Letonia. Limba livonӑ a fost ȋnlocuitӑ ȋn cea mai mare parte cu letona. Ȋn prezent ea este vorbitӑ ȋn Letonia de numai aproximativ 1500 de oameni.

Limba sami ( sau laponӑ ) Este numele generic pentru limbile vorbite în nordul Norvegiei, Suediei, Finlandei, și în nordvestul extrem al Rusiei de către populația sami. Sunt de fapt mai multe limbi, care se numesc și saami, sámi, samic, saamic, laponă, lapică. Ultimele două denumiri, de altfel ca și termenul lapon este considerat derogatoriu de populația sami, căci, împrumutat prin suedeză înseamnă "înapoiat", "întârziat". Din punct de vedere al relațiilor între ele, limbile sami pot fi împărțite în două grupuri: cele de vest și cele de est. Părți ale limbilor sami formează un fel de dialect continuu, ceea ce însemnă că vorbitori ai două limbi vecine se pot înțelege între ei, dar vorbitori ai grupurilor mai îndepărtate geografic unul de altul, nu se pot înțelege. Limbi sami de vest:

Limba sami de sud Limba sami pite Limba sami ume Limba sami lule Limba sami de nord

Limbi sami de est; Limba sami inari Limba sami kemi (moartă) Limba sami skolt Limba sami akkala (moartă) Limba sami kildin Limba sami ter

Limbile sami (cu excepția limbii sami kildin, care folosește o variantă dezvoltată a alfabetului chirilic folosesc o variantă dezvoltată a alfabetului latin. Articolul 110a al constituției Norvegiei, adoptat în aprilie 1988 spune că "este datoria statului să creeze condiții care să dea populației sami posibilitatea de a-și păstra și dezvolta limba, cultura și modul de viață." Limba sami este limbă oficială în localitățile norvegiene Kautokeino, Karasjok, Gáivuotna (Kåfjord), Nesseby, Porsanger, Tana, Tysfjord și Snåsa. În Finlanda, legea limbii sami (1991), le dă dreptul samilor să folosească limba sami în toate relațiile cu guvernul și

6

organele administrative finlandeze. În Enontekiö, Inari, Sodankylä și în municipalitățile Utsjoki limba sami este limbă oficială. În Suedia, limba sami a fost recunoscută ca una din cinci limbi minoritare în 2002. Deci poate fi folosită în relațiile cu organele administrative în Arjeplog, Gällivare, Jokkmokk și Kiruna.

Maghiara este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii. Cele mai apropiate limbi de maghiară sunt ostiaka (khanty) și vogula (mansy). Este vorbită de aproximativ 12,5 milioane de persoane, două treimi din acestea locuind în Ungaria. Există comunități maghiarofone în toate țările vecine cu Ungaria (România, Slovacia, Serbia, Ucraina, Austria, Croațiași Slovenia), și de asemenea importante comunități apărute prin emigrare în Statele Unite, Canada, Israel etc. Limba maghiară are nouă grupuri de graiuri:

grupul graiurilor de la Tisa; grupul de graiuri sudic; grupul de graiuri vestic; grupul de graiuri de la vest de Dunăre; grupul de graiuri de nord-vest; grupul de graiuri de nord-est; grupul de graiuri ardelene; grupul de graiuri secuiești; grupul de graiuri ale ceangăilor.

Maghiara este o limbă aglutinantă, ceea ce constituie principala trăsătură care o deosebește de limbile indo-europene, dar o apropie de limbile din familia ei și de limbi din alte familii, precum turca și japoneza. Caracterul aglutinant constă în faptul că morfemele sunt afixe (prefixe și sufixe) care se alipesc la cuvintele rădăcini (deseori mai multe sufixe unul după altul) astfel, încât limitele dintre ele rămân nete, fiecare corespunzând unei singure trăsături semantice sau funcționale. Lingviștii care se ocupă de limba maghiară deosebesc în terminologie tipurile de sufixe. Sufixul lexical se numește képző, iar sufixele gramaticale sunt de două feluri. Cel care se adaugă la rădăcină sau după un sufix lexical, și mai admite alt sufix după el, se numește jel „marcă, semn”. Astfel de sufixe sunt cele care indică pluralul și cele posesive. Sufixele care exprimă cazurile și cele care indică persoana verbului se numesc ragok (singular rag). Se deosebesc de mărci prin faptul că nu mai admit alt sufix după ele.Exemplu de cuvânt cu sufixe: házaimban „în casele mele”, format din rădăcina ház „casă”, vocala de legătură -a-, sufixul -i (care indică pluralul în cazul obiectelor posedate), sufixul -m (care indică persoana I singular a posesorului) și sufixul -ban (corespunzător prepoziției românești „în”).

7

II. Familia altaicӑ

Limbile altaice sunt o familie de aproximativ 60 de limbi înrudite, vorbite de circa 330 de milioane de oameni, răspândite mai cu seamă în Asia Centrala și de Est. Înrudirea dintre aceste limbi este o problemă în plină dezbatere între lingviști, unii dintre ei respingând ipoteza unei legături genetice între aceste limbi.Familia limbilor altaice se presupune că ar cuprinde următoarele subfamilii:

 limbile turcice: altai , azerӑ, balkarӑ, bașkirӑ, ciuvașӑ, gӑgӑuzӑ, hakasӑ, iakutӑ, karaceai, karaimӑ, karakalpak, kazahӑ, kumȃkӑ, nogai, șorӑ, tӑtarӑ, tӑtarӑ din Crimeea, tofalar, turcӑ, tuvinӑ, uzbekӑ

 limbile mongolice  : buriata si kalmȃka  limbile tunguze: even, evenki și nanai La acestea mulți cercetători adaugă limba coreeană și limbile

japonice (reprezentate în principal de limba japoneză). Ipoteza apartenenței limbii ainu la aceeași familie este considerată puțin

plauzibilă.Similaritățile dintre limbile altaice, evidente dealtfel, sunt puse de mulți lingviști pe seama moștenirilor "genetice" de la o limbă unică (limba proto-altaică), dar de asemenea numeroși sunt aceia care privesc aceste asemănări ca fiind efectul unei îndelungi conviețuiri a unor popoare care vorbeau la origine limbi diferite dar care au împrumutat masiv unele de la altele (concept cunoscut sub numele de Sprachbund).Susținătorii ipotezei limbilor altaice aduc argumente precum: armonia vocalică, lipsa genului gramatical, și tipologia aglutinativă. Au fost găsite numeroase similarități (corespondențe regulate) între gramatica, lexicul și sintaxa acestor limbi.

Limbile turcice formează ramura de vest a familiei limbilor altaice. Cuprind circa 30 de limbi răspândite pe o arie întinsă, din Europa de estpână-n Siberia și vestul Chinei. Sunt vorbite ca limbi materne de aproximativ 200 de milioane de persoane, și ca limbi secunde de câteva zeci de milioane de persoane. Toate limbile turcice, afară de ciuvașă, descind probabil din turca comună, apropiată de paleoturcă. Primele atestări cunoscute de limbă turcică sunt inscripții cu traducere chineză din anii 680–740 pe stele funerare din regiunea Orkhon (Mongolia). Limbile turcice se caracterizează printr-o omogenitate remarcabilă, în special în lexic și în structura gramaticală. Toate prezintă armonie vocalică, topică de tip SOV și absența genului gramatical. Diferențe există mai ales în fonetism, dar majoritatea acestor limbi sunt reciproc inteligibile.

Altai este o limbă din grupul limbilor turcice. Este limba oficială în Republica Altai, din Rusia. Înainte de 1948, această limbă se numeaOyrot. În 2002, circa 67,900 persoane vorbeau această limbă.Limba altai este vorbită preponderent în Republica Altai (Altai sud) și Altai Krai (Altai nord).Limba oficială este bazată pe dialectul sudic vorbit de un grup numit Altai-kižii.Limba altai are două dialecte: de nord și cel de sud, fiecare având câteva subdialecte.

8

Dialectul altai sudicAltaiMaymaTelenghitTölösChuy (Ciui)Teleut

Dialectul altai de nordTubaKumandîTurachak (Turaceak)SoltonStarobardinianChalkan (Cealkan)

Limba azeră sau limba azerbaidjană (Azərbaycan dili) face parte din limbile turcice și este limba oficială a Republicii Azerbaidjan.Limba azeră este vorbită în Azerbaidjan, Iran, Irak, Georgia, Federația Rusă. După expulzarea populației azere din Armenia ca urmare conflictului armeano-azer, în acest stat cât și în teritoriile ocupate de Armenia în Karabahul de Munte nu a rămas practic niciun vorbitor nativ al limbii azere.Această limbă, care este vorbită de circa 30-35 milioane de oameni, este numită uneori limba azerbaidjaneză sau limba azeri-turcă.Azerbaidjaneza este o denumire geopolitică, iar azeri-turca este o denumire etnolingvistică a limbii azere.Azerii din Iran folosesc alfabetul arab, vestigiu al vechii ocupații arabe.Astăzi, 90,6 % din populația Republicii Azerbaidjan vorbesc limba azeră, care are 4 dialecte:

Dialectul estic - Quba, Şamaxı, Baku, Muğan și Lənkəran Dialectul vestic - Qazax, Qarabağ, Gəncə Dialectul nordic - Nuxa și Zaqatala-Qax Dialectul sudic - Naxçıvan, Ordubad, İrəvan

Aceste dialecte se deosebesc atât din punct de vedere fonetic, cât și lexical. Limba azeră este apropiată de limba turcă vorbită în Turcia și de limba cumană. Din punct de vedere fonetic, se deosebește prin folosirea largă a vocalei ə în toate pozițiile.Limba azeră, ca și limba turcă, este o limbă aglutinantă[2] care folosește mai ales desinențele și mai puțin prefixele.

O mare parte a populației azere din Iran este obligată să învețe exclusiv în limba persană și practică scrisul în alfabetul arab. Din cauză că azerii din Iran nu au învățat în limba maternă, o mare parte din ei cunosc doar literatura orală în această limbă.Limba azeră a fost primul idiom turcic și oriental care a renunțat la caracterele arabe și a trecut la alfabetul latin (1928-1929). În anii 1929-1939, limba azeră se scria în alfabetul latin. Începând cu anii 1939, sub influența lui Stalin, și până în 1991, limba azeră a fost scrisă cu alfabetul chirilic. După obținerea independenței Azerbaidjanului, limba azeră a revenit la scrierea cu alfabetul latin (1991).Limba azeră are următoarele însușiri:

9

este aglutinantă, folosește sufixe specifice într-o ordine bine definită; are armonie vocalică: vocala din sufix se potrivește cu vocala ultimei silabe din

rădăcină: küçə-də (pe stradă), qatar-dan (de pe tren), kənd-ə (spre sat); atributul precede substantivul: yaxşı adam (om bun) nu există gen gramatical, nici articole; ca și în maghiară, semnul pentru plural lipsește în cazul în care se folosește un

numeral sau un adverb de cantitate: üç budaq (trei creangă), budaqlar (crengi), neçə budaq var? (câte creangă sunt?);

nu prea suportă aglomerarea de vocale; limba azeră prezintă însușiri de bază asemănătoare sau identice cu alte limbi din

familia uralo-altaică și fino-ugrică, precum limba finlandeză, estoniană și limba maghiară. Ordinea sufixelor și potrivirea lor se aseamănă cu cea din limba maghiară.

azerbaidjana posedă șase cazuri: nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, locativ și ablativ. Relațiile dintre cuvinte se creează cu ajutorul sufixelor.

Alfabetul latin al limbii azere a fost completat cu literele ə ı ç ğ ş ö ü.Alfabetul azer este „fonetic”.Literele alfabetului azer sunt următoarele:

a b c ç d e ə f g ğ x h ı i j k q l m n o ö p r s ş t u ü v y z A B C Ç D E Ə F G Ğ X H I İ J K Q L M N O Ö P R S Ş T U Ü V Y Z vocale anterioare: e, i, ö, ü, ə vocale posterioare: a, ı, o, u

Vocala ı se pronunță ca vocala î din limba română. ə - vocala "a" englezească din "map" ç - "c" din "cioban" ğ - "r" franțuzesc din "Paris" ö - vocala "ö" nemțească din "Köln" ü - "u" franțuzesc din "voiture" g - "gh" din "ghiveci'" q - "g" românesc din "greu" c - "g" românesc din "degeaba'" x - "kh" din "Kazakhstan".

Ciuvașa (ciuvașă: Чӑвашла Čăvašla, API: /tɕəʋaʂˈla/) este o limbă turcică vorbită în centrul Rusiei, în mod special în Republica Ciuvașia. Este singura supraviețuitoare a ramurii oghurice a limbilor turcice.Sistemul de scriere al acestei limbi este bazat pe alfabetul chirilic, având toate literele folosite la scrierea limbii ruse, având totuși patru litere caracteristice: Ӑ, Ӗ, Ҫ și Ӳ. Ciuvașa este limba nativă a poporului ciuvaș și o limbă oficială a Republicii Ciuvașia. Este vorbită de circa două milioane de oameni, 86% etnici ciuvași și 8% popoare de altă etnie ce trăiesc în Ciuvașia. În ciuda acestui fapt, chiar dacă ciuvașa se învață la școală și uneori este folosită de media, se consideră a fi în pericol, deoarece limba rusă domină anumite sfere ale vieții și datorită faptului că puțini copii ce învață această limbă vor fi vorbitori activi ai acesteia.

10

Ciuvașa este cea mai distinctivă față de alte limbi turcice și nu poate fi înțeleasă de către vorbitorii altor limbi turcice. Astăzi, ciuvașa este clasificată, la un loc cu khazara, avara turcică, proto-bulgara și posibil, huna, ca fiind o membră a ramurii oghurice a familiilor limbilor turcice. Este ultima limbă rămasă din această ramură. S-a ajuns la această idee datorită faptului că vocabularul acestei limbi arată semne ale mutației în r- și l- a z--ului și š--ului din turca comună.Alfabetul curentА Ӑ Б В Г Д Е Ё Ӗ Ж З И Й К Л М Н О П Р С Ҫ Т У Ӳ Ф Х Ц Ч Ш Щ Ъ Ы Ь Э Ю Яа ӑ б в г д е ё ӗ ж з и й к л м н о п р с ҫ т у ӳ ф х ц ч ш щ ъ ы ь э ю яа, ӑ, бӑ, вӑ, гӑ, дӑ, е, ё, ӗ, жӑ, зӑ, и, йӑ, кӑ, лӑ, мӑ, нӑ, о, пӑ, рӑ, сӑ, ҫӑ, тӑ, У, ӳ, фӑ, хӑ, цӑ, чӑ, шӑ, щӑ, хытӑлӑхпалли, ы, ҫемҫелӗхпалли, э, ю, яÎntre 1873-1938Alphabetul modern ciuvaș a fost conceput în 1873 de către inspectorul școlar Ivan Iakovlevici Iakovlev .

а е ы и/і у ӳ ă ĕ й в к л љ м н њ п р рÈ с ç т тÉ ђ х шÎn 1938, alfabetul a suferit significante modificări ce au dus la actuala formă.Sisteme anterioare de scriereCel mai vechi, cunoscut ca orkhon, a dispărut după ce bulgarii Volgăi s-au convertit la Islam. Mai târziu, alfabetul arab a fost adoptat. După invazia mongolă, scrisul s-a degradat."Armonia vocalică" este principiul prin care un cuvânt ciuvaș nativ încorporează fie doar vocale posterioare (а, ă, у, ы) ori exclusiv vocale anterioare (е, ĕ, и, ӳ). Armonia vocalică dictează că un cuvînt nu poate avea atât vocale posterioare cât și din cele anterioare. Așadar, multe sufixe apar su forma: Шупашкар'та "în Cheboksary" dar килте "acasă". Există două dialecte ale ciuvașei: Viryal sau de sus (ce deține și o și u) și Anatri sau de jos (ce are u pentru ambele o și u: Vi. totă "plin", tută "gust" - an. tută "plin, gust" ). Limba literară se bazează pe ambele dialecte. Atât limba tătară cât și limbile fino-ugrice au influențat limba ciuvașă, precum și limba rusă, limba mari, mongoleza, limba arabă și limba persană, limbi ce au contribuit din plin la lexicul ciuvaș.

Limba găgăuză (găgăuză: gagauzça sau gagauz dili) este un nume dat limbii turce vorbită în principal în Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, Ucraina, Bulgaria, Grecia, România,Republica Moldova etc. Găgăuzia este în momentul de față unitate național-teritorială autonomă cu trei limbi oficiale (rusă, găgăuză și română).Așa-zisa limbă găgăuză ai cărei vocabular, gramatică și fonetică diferă prea puțin ca să fie considerată o limbă separată, a fost scrisă cu alfabetul grecesc, apoi cu alfabetul limbii române până în 1957, după care a fost adoptată o versiune modificată a alfabetului chirilic destinat limbilor turcice. Astăzi Limba Găgăuză este scrisă cu alfabetul turc.În perioada sovietică populația găgăuză a fost supusă politicii de rusificare. Lipsa completă a școlilor cu predare în limba găgăuză a făcut ca majoritatea acestei populații să fie școlarizată în rusește, iar limba rusă a devenit pentru mulți principala limbă vorbită. În cadrul unora din școlile în limba rusă se predau și cursuri de limba găgăuză.Scrierea

11

Până în Secolul al XIX-lea, limba găgăuză rămăsese o limbă nescrisă. Apoi, mai ales pentru publicarea literaturii religioase, se foloseaAlfabetul grec. În 1957 a fost creat alfabetul chirilic. În 1996, limbei găgăuze i-a fost readusă scrierea cu alfabetul latin, de această dată după modelul turcesc, cu adăugarea următoarelor litere: Ää, Êê, Țț. Litera „Țț” a fost preluată din alfabetul român și se folosește numai în limba română (cu virgulă) și în limba găgăuză (cu sedilă).

А а Ä ä B b C c Ç ç D d Е е Ê ê

F f G g H h I ı İ i J j K k L l

M m N n O o Ö ö Р р R r S s Ş ş

T t Ţ ţ U u Ü ü V v Y y Z z

Alfabetul găgăuz este unul „fonetic”.Literele alfabetului:

vocale anterioare: e, i, ö, ü, ä vocale posterioare: a, ı, o, u, ê ä - [æ] ca în engl. map ç - [tÏ ʃ] ca în cioban c - [dÏ ʒ] ca în ger, agil g - [g] ca în Galați, și înaintea vocalelor [e] și [i] ê - [ə] ca în măr ı - [ɨ] similar ca în în ö - [ø] ca în Goethe ü - [y] ca în Zürich

Alfabetul chirilic (istoric)Alfabetul Chirilic nu se mai folosește în mod oficial în scrierea limbii găgăuze, și a fost folosit numai pe timpurile Uniunii Sovietice. A fost introdus în 1957. Acest alfabet ce a înlocuit alfabetul român, ce era utilizat și la scrierea limbii găgăuze.

А а Ä ä Б б В в Г г Д д Е е Ё ё

Ж ж Ӂ ӂ З з И и Й й К к Л л М м

Н н О о Ö ö П п Р р С с Т т У у

Ӱ ӱ Ф ф Х х Ц ц Ч ч Ш ш Щ щ Ъ ъ

Ы ы Ь ь Э э Ю ю Я я

Limba găgăuză are un lexic foarte apropiat limbii turce moderne. De-a lungul timpului însă a împrumutat din alte limbi următoarele mai multe cuvinte, cum ar fi: - Limbile Slave (Bulgară/Ucraineană/Rusă)Unuku (din ucraineană „onuk”, nepot), Mașına (din ucraineană, rusă sau română: mașină), Mamu (din ucraineană, rusă sau română: mamă), Garmon (din ucraineană sau rusă „garmon/harmon”acordeon), Traktor (din ucraineană, rusă sau română: tractor), Babu (bunică), Kutü (din ucraineană: „kutya”, fel de mâncare, nu are traducere), Kolada (colinde). - ArabăInsan (om), Alkogol (alcool), Allah (Dumnezeu), Fukara (sărac), Seläm (salut), Din (Credință), Kämil (superb), Kitab (carte), Canta (geantă), Sabaa (dimineață), Käfir (păgân), Sıfır (zero), İslää (bine).

12

- RomânăJuridik (juridic), Hırleț (hârleț), Furkulița (furculiță), Primar (primar), Armata (armată), Prost (prost, rău). - GreacăFasülä (fasole), Ayoz (sfânt), Stavroz (cruce), Yortu (sărbătoare), Klisä (biserică), Popaz (părinte, preot).

Limba iakută sau iacută sau yakută sau saha (în iakută, Саха тыла / saha tîla) este o limbă care aparține grupului de limbi turcice, din familia limbilor altaice. Este vorbită în Siberia, mai precis în Iakuția / Saha. Ca și finlandeza, maghiara și turca, iakutautilizează armonia vocalică, este o limbă aglutinantă și nu are gen gramatical. Este o limbă SOV (subiect-obiect-verb). Iakuta este vorbită mai ales în Republica Iakuția. Este folosită de iakuți în regiunea Habarovsk și în câteva alte locuri din Federația Rusă, din Turcia și în alte părți ale lumii. Servește de lingua franca sau de limbă vehiculară cu alte etnii minoritare ale Republicii Iakuția.Limba iakută folosește în scris alfabetul chirilic: alfabetul modern iakut, stabilit în 1939 de Uniunea Sovietică, constă în caracterele folosite de limba rusă cu cinci caractere adiționale: Ҕҕ, Ҥҥ, Өө, Һһ, Үү.Numerele de la unu la zece

În acest tabel, numeralele din limba iakută / limba saha sunt transcrise în alfabet latin.

Vechea turcică Turcă Iakută / Saha Română

Bir Bir Biir Unu

Eki İki Ikki Doi

Üç Üç U‘s Trei

Tört Dört Tu‘o‘rt Patru

Beș Beș Bias Cinci

Altı Altı Alta Șase

Yeti Yedi Satta Șapte

Sekiz Sekiz Ag‘is Opt

Tokuz Dokuz Tog‘us Nouă

On On Uon Zece

Limba kazahă (Қазақ тілі în alfabetul chirilic, Qazaq tilî în alfabetul latin,  تءىلءيقازاق în alfabetul arab) este o limbă altaică, membră a grupului vestic al limbilor turcice. Kazaha este răspândită mai ales în Kazahstan. Mai este vorbită în Rusia, având un număr total de vorbitori estimat la 11,5 milioane.Limba kazahă folosește alfabetul chirilic.

13

Limba kârgâză sau kirghiză ori kirchiză (Кыргыз тили, Кыргызча, Kyrgyz tili, Kyrgyzça, ,تىلى قىرعىز este o limbă turcică, care, alături de rusă este una (قىرعىزچاdin cele două limbi oficiale ale Kârgâzstan-ului. Kârgâza este cea mai apropiată de limba altai, dar mai îndepărtată de limba kazahă. Kârgâza este vorbită de aproximativ 5 milioane dintre care cei mai mulți, circa 4 milioane, se găsesc în Kârgâzstan, iar restul vorbitorilor nativi se găsesc în China, Afghanistan, Kazakhstan, Tadjikistan, Turcia, Uzbekistan, Pakistan și Rusia. Limba kârgâză a fost inițial scrisă înalfabetul arab până la mijlocul secolului 20, când un alfabet de tip latin a fost utilizat pentru o scurtă perioadă de timp. Ulterior, datorită ocupației Uniunii Sovietice și a predominantei influențe a limbii ruse, o formă modificată a alfabetului chirilic a fost introdusă. Deși scrierea cu caractere chirilice a rămas în utilizare până astăzi, folosirea alfabetului arab este comună comunicării între kârgâzi. După colapsarea imperiului sovietic, în 1991, o idee devenită populară a fost reîntoarcerea la folosirea alfabetului latin folosit anterior încorporării Kichiziei în "marea familie a popoarelor sovietice". Ideea nu a fost niciodată tradusă în realitate.

Limba tătară este o limbă turcică vorbită în special în zona munților Urali din Rusia, dar și în alte părți ale Rusiei, cît și în alte țări (Ucraina, Kazahstan).Este limbă oficială, alături de rusă, în Tatarstan și este larg răspîndită și în Bașchiria.Limba tătară a fost scrisă cu alfabetul arab, alfabetul latin sau alfabetul chirilic.

Limba turcă (Türkçe) este o limbă turcică vorbită în principal în Turcia (72,9 milioane), Bulgaria (810.000), Cipru (175.000), Grecia (300.000), România (30.000) și de emigranții turci din Uniunea Europeană (3-4 milioane). Numărul vorbitorilor nativi este estimat la 80 de milioane, iar numărul total de vorbitori la 95 de milioane. Dacă se includ și alte populații care vorbesc cîteva limbi foarte apropiate, situate în raport de dialect cu turca (azerii, turkmenii, etc.), numărul vorbitorilor nativi atinge 100 de milioane, iar numărul total al vorbitorilor 125 de milioane.Față de celelalte limbi turcice, apropiate de limba turcă (mai ales azera, găgăuză și turkmena), există deosebiri importante în gramatică, vocabular și fonetică.Limba turcă este aglutinantă. Folosește preponderent sufixele, iar prefixele mai rar.

AlfabetulLimba turcă în decursul timpului a folosit diferite sisteme de scriere:

Scrierea Orhon Alfabetul uigur Alfabetul arab

Alfabetul arab a fost folosit din secolul al XIII-lea până la 28 noiembrie 1928, când președintele de atunci al Turciei, Mustafa Kemal Atatürk, a dispus adoptarea alfabetului latin ca alfabet oficial. Alfabetul latin a fost completat cu literele ı ç ğ ş ö ü (primele două litere: rostite [î] și [č], ca în „ce/ci”, iar al treilea semn este mut, de ex. Çobanoğlu, citește [ciobanolu]).Alfabetul turc este relativ "fonetic", dar există și excepții.

14

Literele alfabetului: a b c ç d e f g ğ h ı i j k l m n o ö p r s ş t u ü v y z A B C Ç D E F G Ğ H I İ J K L M N O Ö P R S Ş T U Ü V Y Z vocale anterioare: e, i, ö, ü vocale posterioare: a, ı, o, u

Vocala â există în cuvintele de origine arabă, se pronunță ca a lung. Exemplu lâzım (necesar).

Limba turcă are următoarele însușiri: este aglutinantă, folosește sufixe specifice într-o ordine bine definită are armonie vocalică: vocala din sufix se potrivește cu vocala ultimei silabe din

rădăcină:ev-de (în casă), ada-da (pe insulă), okul-da (în școală) atributul precede substantivul: güzel çiçek (floare frumoasă) nu există gen gramatical ca și în maghiară semnul pentru plural lipsește în cazul în care se folosește un

numeral sau un adverb de cantitate: iki kitap (două cărți), kitaplar (cărți) ,kaç kitap var? (câte cărți sunt?)

nu prea suportă aglomerarea de vocale verbul se află la sfârșitul propoziției: Ali Burcu'yu çok seviyor (Ali o iubește

foarte mult pe Burcu [burdju])Ca și celelalte limbi turcice, limba turcă prezintă însușiri de bază asemănătoare sau identice cu ale limbilor uralice (între care finlandeza, estona și maghiara. Ordinea sufixelor și potrivirea lor în funcție de vocalismul rădăcinii prezintă asemănări pentru soluțiile aceleași categorii gramaticale din limbile finice (de exemplu finlandeza) și ugrice (de exemplu maghiara)

Limba turkmenă este limba oficială a Turkmenistanului.Turkmenă este o limbă care aparține grupului limbilor turcice, din familia limbilor altaice. Este vorbită în Asia Centrală, îndeosebi în Turkmenistan, unde este limba națională, și în țările vecine (Iran,Uzbekistan și Afganistan) Limba turkmenă este o limbă aglutinantă și se caracterizează prin armonie vocalică (ca și azera sau limba maghiară). Nu posedă gen gramatical și nici verbe neregulate.Ordinea generală în propoziție este: subiect, obiect, verb. Limba turkmenă a fost scrisă cu un alfabet arab adaptat, apoi cu un alfabet latin, până în anul 1940, când Statul Sovietic a impus alfabetul chirilic adaptat scrierii limbii turkmene. După obținerea independenței Turkmenistanului, în anul 1991, alfabetul oficial este o variantă a alfabetului latin, cu unele diacritice (ș, ä, ý, ç, ň), similare alfabetului limbii turce și altor limbi turcice.

Limba uzbecă este o limbă din subgrupul karluk al grupului de limbi turcice al familiei lingvistice altaice (foarte apropiată de limba uigură vorbită în nord-vestul Chinei). Este limba maternă a majorității populațtiei din Uzbekistan și limba oficială a acestei țări. Uzbeca este limba maternă pentru cca 19 milioane persoane, dintre care peste 4 milioane în afara Uzbekistanului (1,8 milioane în Afganistan, 1,2 milioane în Tadjikistan, 0,6 milioane în Kârgâzstan, 0,4 milioane în Kazahstan și 0,3 milioane în Turkmenistan). S-a

15

format la începutul secolului XX în baza limbei ciagatai. Pînă în 1928 a avut scrierea în baza grafiei arabe, apoi a celei chirilice. Scrierea actuală este în baza grafiei latine (din 1992).

Limba protobulgară (sau bolğar, bulgara veche) a fost limba vorbită de protobulgari, acum dispărută. Foarte puține izvoare există despre această limbă și puține sunt înțelese. Este considerată de mulți lingviști a fi fost o limbă turcică din ramura ogură (oghură; în limba turcă oğur) și se crede a fi fost vorbită în statele fondate de protobulgari: Bulgaria Mare (în latină Magna Bulgaria) (în secolul al VII-lea), Bulgaria dunăreană (sec. VII-IX) și Bulgaria de pe Volga (până în secolele XIII, XIV). A fost strâns înrudită cu limba ciuvașă (astăzi singura limbă turcică ogură).

Limba cumană era o limbă turcică, vorbită de cumani, asemănătoare cu limba vorbită astăzi de tătarii crimeeni. A fost menționată în mai multe lucrări medievale, inclusiv Codex Cumanicus. A dispărut la începutul secolului al XVII-lea în regiunea Cumania din Ungaria, ultima regiune unde mai era vorbită.

Limbile mongolice formează ramura de est a familiei limbilor altaice. Principalele limbi mongole actuale sunt: mongola, oirata buriata,calmâca, dongxiang. Mongola (Монгол) este o limbă mongolică vorbită în Mongolia, Regiunea Autonomă Mongolia Interioară și părți ale Rusiei și aKârgâzstanului. Dacă teoria altaică este corectă, atunci mongola face parte din familia altaică, cu limbile turcice. În Mongolia, limba se scrie folosind un alfabet chirilic modificat, iar în China se scrie cu alfabetul mongol tradițional. Limba are 5,7 milioane de vorbitori în total, dintre care doar 2,7 milioane trăiesc în Mongolia.

Limbi tunguze Limba tunguză este o grupă de limbi numită și „grupa de limbi manciu-tunguze”, grupa cuprinde ca. 12 limbi înrudite. Popoarele care vorbesc limba trăiesc în nordul Chinei, partea răsăriteană a Siberiei, Altai, Manciuria ce aparțin de Rusia unde este numită „limbă tătară” și unele părți ale Mongoliei.Arealul geografic al familiei de limbi tunguze

Limba / GrupaVorbită de

Arealul geografic

TUNGUZA DE NORD (TUNGUS)

. .

Evenica 7.500 Rusia: Jakutia, Kamtshatka

Evenica-Solon 30.000

Rusia: AK Evenken, Sahalin "Evenki" 10 miiChina:Mongolia, de asemenea Manciuria "Solon" 20 mii

Nedigala 200 Rusia: Amur-regiune, Habarovsk

16

TUNGUZA DE SUD-EST (AMUR)

. .

Nanai 6.000 Rusia: Amur-Ussuri, Habarovsk Krai

Ultsha 1.000 Rusia: Habarovsk Krai, Ultsh-regiune

Orok 100 Rusia: Sahalin

Udihe 100 Rusia: Habarovsk Krai

Orotsh 100 Rusia: Habarovsk Krai

TUNGUZA DE SUD VEST (MANCIU)

.

Manciu 100 China: Manciuria (ethn. mai multe mil. )

Xibe 30.000China: Xingjiang, Ili-Gebiet (ethn. 170 mii )

Jurha †China: mai demult Manciuria, China de Nord

III Limba bască

Limba bască (eu sau baq/eus) este o limbă vorbită în nord-estul Spaniei și sud-vestul Franței de poporul basc (acum sunt aproximativ 1.063.700 de vorbitori).Limba nu este indo-europeană, și nu are nicio relație lingvistică cu alte limbi. Mulți lingviști au încercat să găsească o legătură cu alte limbi, precum limba etruscă, limbile africane, limbile caucaziene sau chiar limba japoneză, dar până acum nu au avut niciun rezultat concludent, studiile fiind bazate pe doar câteva cuvinte asemănătoare. Numele nativ pentru limbă este euskara, și este evident că a fost vorbită cu mult timp înaintea limbii latine în peninsula iberică. O dovadă a vechimii este rădăcina haitz- (piatră), care este folosită în cuvintele haiztoa (cuțit) sau haizkora (topor).Astăzi, limba bască are influențe importante de la latină, spaniolă și franceză, și studii lingvistice au confirmat că peste jumătate din cuvinte sunt originare din limba latină. Alte cuvinte sunt native, din antichitate.

17

Limba bască are opt dialecte care nu coincid neapărat cu diviziunile politice ale Țării Bascilor. Dialectul standard al limbii care este predat la școli și vorbit în guvernul basc este Batua. Batua este bazat pe dialectul regional Gipuzkoa.

IV. Limbi paleosiberiene

Limbile paleosiberiene (din termenul grecesc Palaios , "vechi") este un termen folosit de conveniență în lingvistică pentru a clasifica un grup disparat de limbi vorbite în unele părți din nord-estul Siberiei și unele părți ale Rusiei în Orientul Îndepărtat. Ele nu sunt cunoscute de a avea vreo relație lingvistică între ele, iar singura lor proveniență comună este că acestea sunt deținute pentru a fi existat înaintea altor limbi dominante din zonă, în special în limbile tunguze și în ultimul turcice, care în mare parte au fost înlocuite de limba rusă. Chiar mai recent, turca (cel puțin în Siberia), și mai ales tunguza, au fost înlocuite la rândul lor, de către rusa.Numărul total de vorbitori de limbi paleo-Siberian este de aproximativ 23.000 de oameni.Patru familii lingvistice mici și izolate cuprind limbile paleosiberiene:

1. Familia Chukotka-Kamceatkană, include chukchi și rudele sale apropiate, coriaca, aliutora și kerek. Itelmen, de asemenea, cunoscut sub numele de Kamchadal, este, de asemenea, rudă îndepărtată. Chukchi, coriaca și aliutora sunt vorbite în Siberia de est de către comunitățile de numerotare în mii. Kerek este limbă moartă, iar acum Itelmen este vorbită de mai puțin de 100 de persoane, cea mai mare parte în vârstă, pe coasta de vest a Peninsulei Kamceatka.

1. Yukaghir este vorbită în două soiuri reciproc neinteligibile în sudul regiunii Kolyma și valea Indigirka. Alte limbi, inclusiv Chuvantsy, vorbite în interior și în estul îndepărtat, sunt acum dispărute. Yukaghir este susținută de unii a fi legată de limbile uralice.

1. Nivkh este vorbită în bazinul inferior Amur și pe jumătatea de nord a insulei Sahalin. Ea are o literatură modernă recentă.

1. Ket este vorbită în partea centrală a depresiunii râului Enisei în districtul Turukhansk de Krasnoyarsk Krai de nu mai mult de 200 de persoane. Acesta este cunoscută a fi ultima rămășiță a unei subfamilii lingvistice mici, limbile eniseiene, înainte vorbită pe centrul depresiunii râului Enisei mijloc și afluenții săi. (Dacă Ket ar trebui să fie considerată izolată, prin urmare, este o chestiune de definiție: istoric vorbind, nu este.)

Ainu este uneori adăugat la acest grup, deși nu este, strict vorbind, o limbă din Siberia. Ea abia supraviețuiește în sudul insulei Sahalin, unde a fost limba nativă principală. Acesta a fost, de asemenea, vorbită în Insulele Kurile și la Hokkaido, unde un interes puternic în renașterea ei are loc. Încercările au fost făcute pentru a o înrudi la multe familii în alte limbi, inclusiv altaică, austro-asiatică, austroneziană, Nihali, precum și prezumtiva indo-Pacifică.Împreună cu japoneză și coreeană, care sunt principalele limbi moderne, aceste "relații sărace" rezistă la orice clasificare lingvistică ușoară sau evidentă , fie cu alte grupuri sau unul cu celălalt. Limbile din cadrul grupului paleosiberian sunt gândite de unii a fi legate de familiile Na-Dene si eschimo-Aleutin, care au supraviețuit într-un număr puțin mai mare în Alaska și Canada de nord. Acest lucru ar sprijini mai multe teorii, precum că

18

unele dintre popoarele aborigene din America de Nord au migrat din Siberia de azi și din alte regiuni ale Asiei, când cele două continente erau unite în timpul ultimei ere glaciare.Ket, sau mai exact Yeniseienele ca un întreg, a fost legat într-o propunere pentru limbile Na-Dene din America de Nord. În trecut, au fost făcute încercări de a o relaționa la sino-tibetană, caucaziană din Nord și Burushaski .

V. Limbile amerindiene

Dintre aceste limbi, ȋn Europa se vorbește eschimosa, din familia eschimo-aleutӑ, a cӑrei variantӑ din Groenlanda este numitӑ groenlandezӑ sau inuit. Dintre cele 3 mari familii de limbi amerindiene , numai aceasta ar putea aparține marii familii eurasiatice, putȃnd fi ȋnruditӑ cu unele limbi paleosiberiene. Limba inuit este o limbă amerindiană din familia eschimo-aleută, vorbită în Groenlanda, Canada, SUA (Alaska), Rusia(Siberia) de cca. 90.000 de persoane.Are 6 vocale, dar consonantism bogat (20-21 consoane). Structura silabică este (C) (C) (V) (C), iar cea gramaticală o îmbinare de flexiune și încorporare. Este singura limbă nord-americană cu sufixe morfologice. Substantivele se împart în două categorii: unele pot apărea singure, iar altele însoțite obligatoriu de sufixe pronominale. Are sistem de numărare în baza 5. Există o distincție între cuvintele și expresiile gramaticale folosite de bărbați și de femei (p, t, k în poziție finală și q sunt înlocuite în vorbirea femeilor prin nazalele corespunzătoare: m, n, ŋ și N.Cele mai vechi texte sunt încrustate pe os sau fildeș de morsă. Din limba inuit provin unele cuvinte cum ar fi: „caiac”, „hanorac”, „iglu”.Referitor la limba inuit, există mitul că ar avea o multitudine de cuvinte pentru „zăpadă”, ceea ce însă nu este corect.

Bibliografie

1. Lucia Wald, Elena Slave, Ce limbi se vorbesc pe glob?, Editura Științificӑ, București, 1968

19

2. Marius Sala, Ioana Vintilӑ-Rӑdulescu, Limbile Europei, Editura univers enciclopedic, București , 2001

3. Marius Sala, Ioana Vintilă-Rădulescu, Limbile lumii, Editura Științifică și enciclopedică, București, 1981

4. TH. Simenschy, GH. Ivӑnescu, Gramatica comparata a limbilor indo-europene, Editura Didacticӑ și Pedagogicӑ , 1981

5. www.britannica.com 6. www.wikipedia.org 7. www.web.cn.edu

20