Upload
paul-botezatu
View
121
Download
6
Embed Size (px)
Citation preview
3.13. Lucrări de îngrijire
Aplicarea corectă şi la timp a lucrărilor de îngrijire, mai ales în anul I, favorizează
realizarea unui covor vegetal uniform şi bine încheiat, premiza obţinerii unor producţii
ridicate.
Irigarea de răsărire.
Această lucrare este necesară după semănatul de la sfârşitul verii,dar uneori şi în
primăverile secetoase, la pajiştile semănate în această epocă. Se recomandă onormă de udare de
150-200 m3/ha, ce poate fi repetată, la nevoie, după 12-15 zile. În acest caz se poate renunţa la
tăvălugitul de după semănat.
Distrugerea crustei.
Crusta formată în primele zile după semănat se poate distruge pe calemecanică, utilizând
tăvălugul neted înfăşurat cu sârmă ghimpată, grapa de fier cu colţii îndreptaţiîn sus sau o grapă
de mărăcini.
Pentru a nu dezrădăcina tinerele plante în curs de răsărire se impune ca viteza de înaintarea
agregatului să fie mică. Efectul negativ al crustei poate fi înlăturat şi prin irigare, cu o normă
de150-200 m3 /ha
Completarea golurilor.
În cazul semnalării golurilor, indiferent de motivul producerii lor (greşeli de semănat,
secetă accentuată la răsărire, crustă etc.), se impune completarea acestora cusămânţă din acelaşi
amestec. Lucrarea se poate efectua fie în anul înfiinţării pajiştii, dacă seasigură condiţiile de
umiditate, în cazul semănatului de primăvară şi numărul de zile pentru odezvoltare a plantelor
care să le permită o bună rezistenţă în timpul iernii, la semănatul de vară-toamnă, fie în
primăvara anului următor.
Când suprafeţele cu goluri sunt mari, operaţiunea se face cu maşini de semănat, iar pe
suprafeţe reduse se poate face manual. Înainte de semănatul pentru completarea golurilor, dacă
se efectuează în primăvara anului următor, se impune mobilizarea superficială a solului cu
grapacu colţi şi după semănat lucrarea cu tăvălugul.
Combaterea buruienilor, reprezintă lucrarea cea mai importantă din anul I de vegetaţie
la pajiştile temporare semănate fără plantă protectoare şi la cele înfiinţate primăvara, deoareceier
burile perene au o viteză de creştere redusă în primele fenofaze după răsărire şi pot fi
uşor înăbuşite de către buruieni. Combaterea acestora se poate face pe cale mecanică sau
chimică.
Combaterea mecanică constă în cosirea repetată a buruienilor cu coasa, cu diferitecositori
uşoare, înainte ca acestea să fructifice. Cositul se face laînălţimea de 8-10 cm de la sol încât
speciile semănate să fie cât mai puţin afectate. Materialul rezultat se adună şi se scoate de
pe teren într-un timp cât mai scurt, pentru a nu asfixia plantele din noul covor vegetal.Pe
terenurile cu o îmburuienare puternică se recomandă folosirea erbicidelor. Acestea sealeg în
funcţie de compoziţia amestecului semănat.
Astfel, pe pajiştile formate numai din graminee perene se pot folosi erbicidele Icedin 3
l/ha, Icedin forte 2 l/ha, când temperature aerului este de minim 10-120 C sau Sare de amină
(S.D.M.A) 2-3 l/ha, când temperatura este de cel puţin 150 C, în minimum 200 l apă.
Tratamentul se face când buruienile sunt în faza de rozetă,iar gramineele înfrăţite. Pe pajiştile
formate din graminee şi leguminoase se recomandă a se folosi pentru combaterea buruienilor
dicotiledonate Aretit, Acetadin, Basagran sau Basagranforte.
Aretitul sau Acetadinul se aplică în cantitate de 5-6 l/ha când leguminoasele au 3-5 frunze.
Este indicat ca tratamentul să se efectueze pe timp noros sau în amurgul zilelor însorite pentru
aevita apariţia arsurilor pe frunze. Basagranul, în doză de 2,5- 3 l/ha, se aplică fie în faza de 3-
5frunze trifoliate, fie numai la 1-2 frunze, când gradul de îmburuienare este puternic;
Basagranulforte, 2-2,5 l/ha erbicid într-un volum de circa 300 l apă, se aplică când buruienile
dicotiledonatesunt în faza de 2-3 frunze, temperatura aerului peste 180C (ideal 25-280C), iar
umiditatea atmosferică peste 40%. După tratament nu se irigă şi nu trebuie să plouă circa 10 ore.
În multe pajişti temporare s-au răspândit în ultimul timp specii din genul Rumex(
R. crispus, R.obtusifolius, R. alpinus etc.) ce aduc mari prejudicii speciilor semănate. Pentru
combatereaacestora din pajiştile mai vechi se recomandă erbicidul sistemic Asulox, în doză de 4-
5 l/ha, carese aplică primăvara şi toamna când buruienile sunt în faza de rozetă, cu toate frunzele
formate.Dozele mai mari nu sunt indicate deoarece afectează plantele de trifoi roşu şi sparcetă.
Eficacitatea erbicidului este maximă când temperatura aerului este de 25-350 C şi
umiditatearelativă din atmosfera ridicată (N. {arpe, 1987). La un grad de îmburuienare de peste o
plantă/m2,tratamentul se face pe toată suprafaţa. Odată cu ştevia sunt combătute şi alte buruieni,
cum ar fi: Echinochloa crus-galli, Setaria glauca, S. viridis, Thlaspi arvense, Pteridium
aquilinum etc.
În cazul infestării pajiştilor temporare cu cuscută, se recomandă combaterea acesteia
dinanul înfiinţării culturii cu soluţii de Reglone sau Gramoxone în concentraţie de 1% sau cu
Aretitori Acetadin în concentraţie de 2-3%.
Tratamentul se face numai pe vetrele infestate când, dupăcosit, lăstarii leguminoaselor şi
filamentele de cuscută au reapărut, folosind l litru soluţie/m2 suprafaţă tratată (Şarpe N., 1987).
Fertilizarea.
Prin această lucrare se urmăreşte realizarea de producţii mari şi de bunăcalitate, precum şi
menţinerea unui covor ierbos valoros pe toată durata folosirii.
În primul an de vegetaţie, de regulă, plantele folosesc îngrăşămintele aplicate
la pregătirea patului germinativ şi la fertilizarea de bază, recomandându-se o doză de 50 kg/ha
N,după coasa I, în condiţii de irigare sau de climat umed, indiferent de structura amestecului.
În anii următori, fertilizarea se face în funcţie deponderea leguminoaselor în covorul
vegetal şi modul de folosire. Pajiştile cu mai puţin de 40% leguminoase, folosite prin păşunat,
vor fi fertilizate cu 120-150 (200) kg/ha N, aplicat în 3-4 reprize, iar cele cu 40-60%
leguminoase, folosite mixt, cu 80-100kg/ha N, aplicat în 2 fracţii. Când ponderea leguminoaselor
este de peste 60-70% şi modul de folosire prin cosit, doza de azot va fi de numai 35-50 kg/ha şi
se va aplica primăvara, înainte de pornirea în vegetaţie (Vîntu V., Samuil C., 1996).
În cazul amestecurilor formate numai din graminee, se recomandă doze cu azot de 200-300
kg/ha, aplicate fracţionat în 3-5 reprize, funcţie de modul de folosire. În condiţii de irigaredozele
pot fi chiar mai mari, iar fracţionarea lor obligatorie.
Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se vor aplica în funcţie de conţinutul solului în aceste
elemente, asigurându-se câte 50-60 kg/ha P2O5 şi 50-60 kg/ha K2O pentru fiecare an de folosire.
În funcţie de posibiltăţi, pajiştile temporare pot fi fertilizate şi cu îngrăşăminte organice
solide (bine fermentate) sau semilichide, ori prin asocierea acestora cu îngrăşăminte chimice.
Serecomandă 20-40 t/ha gunoi de grajd sau 150-300 m3 /ha gülle (în 3-5 reprize, când
este necesarsă se aplice şi îngrăşăminte cu fosfor).
Irigarea.
Pentru realizarea de producţii mari şi constante, în regiunile secetoase sau cu precipitaţii
neuniform repartizate, se impune irigarea pajiştilor temporare cu o normă de udare de400-600
m3 /ha, la intervale de circa 15-20 de zile. Este indicat ca udările să se facă la 4-5 ziledupă cosit
sau păşunat, când cerinţele faţă de apă încep să crească, iar faza critică pentru aer
aleguminoaselor a trecut.
Necesitatea irigării pajiştilor temporare decurge din faptul că pentrurealizarea unei tone de
substanţă uscată, plantele au nevoie de cel puţin 50 mm precipitaţii, deci peste 500 mm la o
producţie de 10 t/ha s.u. (Anghel Gh., 1984).
Irigarea se poate face prin aspersiune sau prin revărsare, cu rigole orizontale sau
înclinate,în funcţie de panta terenului (max. 15-20%).
3.14. Folosirea pajiştilor temporare
Modul de folosire a pajiştilor temporare are o influenţă însemnată asupra
evoluţieicovorului vegetal, a duratei de folosire economică, precum şi asupra cantităţii şi calităţii
furajuluiobţinut. Pajiştile temporare se pot folosi prin păşunat, cosit sau mixt. În toate situaţiile se
impunerespectarea principiilor de folosire raţională.
Faţă de folosirea pajiştilor permanente, la pajiştile temporare apar câteva
particularităţi.Astfel, în anul I de vegetaţie, se recomandă ca pajiştile temporare, indiferent de
destinaţia lor ulterioară, să fie folosite ca fâneaţă, deoarece prin formarea unui aparat foliar bogat
se măreşte puterea de asimilaţie, dând posibilitatea unei mai bune înrădăcinări şi fortificări a
tinerilor plante.
În acest caz, primul cosit normal (în afara cosirii de curăţire) trebuie efectuat la înspicarea-
înflorirea gramineelor şi înflorirea leguminoaselor, deci ceva mai târziu decât în ceilalţi ani.
Când covorul vegetal este bine încheiat, iar solul cu umiditate normală, se poate
face păşunatul chiar din anul I, începând cu ciclul II de vegetaţie, dar cu o încărcătură mult mai
redusă şi numai pentru un timp scurt.
Pe terenurile cu pante de peste 20% se recomandă ca pajiştile temporare să fie folosite
numai prin cosit pentru a preveni degradarea solului prin eroziune.
3.15. Refacerea pajiştilor temporare
Este cunoscut faptul că durata de folosire economică a pajiştilor temporare este
limitată.După 3-5 ani de folosire covorul vegetal începe să se rărească, mai ales prin dispariţia
treptată aleguminoaselor, ceea ce duce la diminuarea cantitativă şi calitativă a producţiei şi la
apariţia despecii nevaloroase. În aceste situaţii se impune refacerea pajiştilor respective, care se
poaterealiza prin două procedee: supraînsămânţare sau reînsămânţare.
Supraînsămânţarea pajiştilor temporare se face ca şi în cazul celor permanente, numai
căse foloseşte ca material de semănat mai mult seminţe sau fructe de leguminoase (lucernă,
trifoi,sparcetă) şi mai rar amestecuri de graminee şi leguminoase. Astfel, la SD Iaşi, Iacob T.şi
VîntuV. (1990, 1991) au prelungit durata de folosire a unei pajişti temporare din silvostepa
Moldovei până la 12 ani prin supraînsămânţare cu lucernă (8 kg/ha) sau sparcetă (25kg/ha),
o dată la 4 ani.În anul supraînsămânţării se recomandă fertilizarea cu doze moderate de azot (50-
60 kg/ha) şi folosirea numai prin cosit.
Reînsămânţarea pajiştilor temporare presupune desţelenirea covorului vegetal devenit
necorespunzător, alegându-se, ca şi în cazul pajiştilor permanente degradate, tehnologia cea
mai potrivită şi apoi însămânţarea unui amestec de graminee şi leguminoase perene. Acest
procedeu trebuie practicat numai în situaţia când supraînsămânţarea nu poate da rezultate
corespunzătoare.