01

ALEXANDRU,

Din mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop român unit, greco-catolic,

al Eparhiei de Lugoj

P A S T O R A L Ă

LA SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI NOSTRU ISUS CRISTOS Anul Domnului 2010

Nr. 203 / 2010

Cristos a înviat !

Onoratului cler şi iubitului popor credincios har, binecuvântare şi mântuire de la Dumnezeu-Tatăl

şi de la Domnul nostru Isus Cristos

Iubiţi fraţi întru preoţie şi iubiţi credincioşi, Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns să petrecem împreună luminata zi

a Învierii Domnului nostru Isus Cristos. Astăzi este ziua triumfului veşnic al Învierii lui Isus. Minunea minuni-

lor, praznicul praznicelor, sărbătoarea sărbătorilor şi cel mai mare act al începutului istoriei creştinismului: Învierea Mântuitorului nostru.

Învierea lui Cristos este temelia învierii noastre, este descoperirea supremă a puterii divine, este împlinirea profeţiilor, ca argument con-vingător al lucrării Providenţei în lume, este împlinirea şi desăvârşirea credinţei drepţilor Vechiului Testament.

Învierea Domnului este lumina care luminează conştiinţele credincio-şilor, curăţindu-le de idei preconcepute; este lumina care înlătură mitul şi legenda.

Credinţa în Înviere este viaţa Bisericii, este existenţa ei bazată pe faptul Învierii lui Cristos. Fără Înviere n-ar exista Biserica: „Dacă Cristos n-ar fi înviat, zadarnică ar fi propovăduirea noastră, fără rost credinţa noastră … am fi tot în păcat … iar acum Cristos s-a sculat din morţi, înce-pătură celor adormiţi s-a făcut, că de vreme ce printr-un om a intrat moartea în lume, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci precum întru Adam toţi mor, aşa întru Cristos toţi vor învia” (cf. 1 Cor 15, 17-22).

Învierea lui Cristos este permanenta bucurie a credincioşilor; este un fapt unic ce nu se repetă. Despre Înviere nu se poate vorbi înafara Bisericii lui Cristos, pentru că Învierea lui Cristos a fost temelia credinţei Apostolilor, pentru ei şi pentru noi Isus este Mesia cel aşteptat, iar Spiritul Sfânt ne luminează să înţelegem acest adevăr dumnezeiesc. Biserica creştină din primele veacuri se numea Biserica Învierii pentru că temelia predicării Apostolilor era despre Învierea Domnului şi învierea noastră.

Iubiţi credincioşi, Pe cât de zguduitoare şi întunecată a fost Vinerea Mare, pe atât de măreaţă, luminoasă şi strălucitoare a

fost ziua Învierii lui Cristos, ziua celei mai curate bucurii şi a celei mai dulci mângâieri. În această zi, El, Stă-pânul vieţii şi al morţii, a zdrobit imperiul satanei şi ne-a redat libertatea de fii ai lui Dumnezeu. Cu adevă-rat: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Dumnezeu ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa” (Ps 117,24).

Bucuria acestei zile a Învierii Domnului nostru Isus Cristos se răsfrânge în toate slujbele religioase care se celebrează în Biserică, mai ales în cele ale duminicilor. Învierea Domnului este temelia credinţei noastre creştine, pe care o mărturisim cu toţii în mod solemn, ori de câte ori rostim Crezul: „Şi a înviat a treia zi, după Scripturi”.

Toate scrierile Noului Testament: Evangheliile, Faptele Apostolilor, Scrisorile Apostolilor, ne arată că toa-te profeţiile mesianice ale Vechiului Testament, precum şi cele ale Mântuitorului Isus referitoare la Învierea Sa, s-au împlinit până la ultima literă.

Duşmanii Învierii lui Cristos au încercat de-a lungul unei istorii de 2000 de ani şi încearcă şi astăzi să con-teste şi să combată prin toate mijloacele acest adevăr fundamental al Învierii Domnului, în speranţa că, ata-când temelia creştinismului, vor izbuti să dărâme întregul edificiu, adică Biserica lui Cristos.

Isus li se arată Apostolilor în Galileea, în cele patruzeci de zile până la Înălţarea Sa la cer, iar mai pe ur-mă i se arată lui Saul – Sfântul Pavel de mai târziu – pe drumul Damascului (I Cor 15,8) pe când Saul mergea în Damasc să-i prindă pe creştini şi să-i aducă în Ierusalim pentru a fi judecaţi.

Iubiţii mei fii sufleteşti, Însufleţiţi de convingerea Învierii lui Isus, Apostolii devin, după pogorârea peste ei a Spiritului Sfânt,

propovăduitori neînfricaţi ai lui Isus cel Înviat, pentru care ei îndură bătăi, prigoniri şi închisoare, declarând cu seninătate şi curaj, în faţa Sinedriului, că ei nu pot să nu vorbească despre ceea ce ei înşişi au văzut şi au auzit, adică despre Cristos răstignit şi înviat. Şi prin această mărturie a lor, pecetluită cu sângele martiriului, ei au cucerit o lume întreagă.

Întreaga credinţă a Apostolilor, a tuturor sfinţilor şi martirilor, precum şi mărturia de douăzeci de veacuri a Bisericii este zidită pe temelia de nezdruncinat a Învierii, pe mormântul gol din care a ţâşnit viaţa lumii.

Cristos a înviat – înseamnă că Dumnezeu există. Cristos a înviat – înseamnă că există viaţă veşnică şi Cristos este începutul învierii noastre la această viaţă. Cristos a înviat – înseamnă că speranţa omenirii este justificată. Cristos a înviat – înseamnă că profeţiile şi minunile biblice sunt adevărate. Cristos a înviat – înseamnă că Isus a încredinţat Bisericii Sale misiunea de a-i învăţa şi de a-i sfinţi pe

oameni, misiune care trebuie îndeplinită până la sfârşitul veacurilor: „…mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Spiritului Sfânt; învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit; şi iată, eu cu voi sunt până la sfârşitul veacurilor” (Mt 28, 19-20).

Învierea lui Cristos este, pentru toţi creştinii, prilej de bucurie, mângâiere şi speranţă. Pentru acest sfânt ideal al Învierii ne ducem povara grea a Crucii pe urmele lui Isus Cristos Crucificat şi Înviat, ştim că dacă trăim şi murim cu Cristos, adică după învăţătura Sa, şi noi vom învia împreună cu Cristos întru mărire.

Iubiţi credincioşi, În anul 2009 Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea a adresat întregii Biserici chemarea de a celebra un

an special – Anul Sfintei Preoţii – an în care preoţii din întreaga lume sunt chemaţi să redescopere şi să aprofundeze vocaţia preotului de astăzi ca păstor de suflete într-o cultură profund secularizată.

Acest An al Sfintei Preoţii trebuie să încurajeze drumul preoţilor spre perfecţiunea spirituală de care depinde ministerul lor sacerdotal, astfel încât întregul popor al lui Dumnezeu, împreună cu ei, să poată redescoperi darul extraordinar al Sfintei Preoţii.

Acest an reprezintă o oportunitate de rugăciune pentru preoţi şi pentru vocaţii la preoţie, pentru a-L sluji pe Dumnezeu şi pe oameni pentru ca poporul lui Dumnezeu şi societatea să conştientizeze rolul Sfintei Preoţii.

*

* * În cursul lunii februarie 2010, întreg episcopatul catolic, de ambele rituri, din România a fost în vizita ad

limina Apostolorum la Roma. În discursul adresat cu această ocazie Episcopilor catolici din România, Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea a menţionat, printre altele: „ … gândul meu se îndreaptă spre comunităţile voastre. Duceţi preoţilor, călugărilor, călugăriţelor, tuturor credincioşilor din România şi Republica Moldova salutările mele şi încurajarea mea, dându-le asigurarea afecţiunii mele. Invocând mijlocirea Maicii Domnului şi a sfinţilor din ţinuturile voastre, vă dau din inimă Binecuvântarea mea, vouă şi tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu încredinţaţi solicitudinii voastre pastorale”.

*

* * Închei şi eu această scrisoare pastorală dorind ca Învierea Mântuitorului să fie pentru toţi creştinii prilej

de bucurie, mângâiere şi speranţă. Să ne bucurăm şi noi, împreună cu Biserica, în această luminată zi a Învierii, aşa cum ne îndeamnă ea prin

Catavasiile Învierii: „ Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare. Paştile Domnului, paştile; căci din moarte la viaţă şi de pe

pământ la cer, Cristos Domnul ne-a trecut pe noi cei ce cântăm cântare de biruinţă”. Amin. Sărbători fericite! Cristos a înviat!

† Alexandru Episcop de Lugoj

Dată la Reşedinţa Noastră Episcopală din Lugoj la Praznicul Învierii Domnului 2010

Însemnare: Această pastorală se va citi în fiecare biserică parohială la Sfânta Liturghie din prima zi de Paşti, iar în filii a doua zi.

02

Vizitaad limina Apostolorum a Episcopilor Catolici din România

DIN

VIA

ŢA B

ISERIC

II

03

I. Semnificaţia şi împortanţa vizitelor ad limina Apostolorum

În perioada 7-14 februarie, episcopii catolici din România au fost la Roma pentru vizita ad limina. Ex-presia completă este vizita ad limina apostolorum, care, în traducere, înseamnă vizita la pragul apostoli-lor, adică la pragul intrării la mormintele Sfântului Apostol Petru în Vatican şi al Sfântului Paul, în bazili-ca dedicată lui în afara zidurilor Romei.

Ultimele vizite ale Episcopilor Bisericii noas-tre Greco-Catolice în cadrul Conferinţei Episco-pale Române şi împreună cu aceasta au fost rea-lizate după momentul trecerii în legalitate a Bi-sericii noastre şi încheierea regimului de tristă memorie, în anul 1991, apoi în decembrie 1996, în februarie 2003, şi în februarie 2010. Este, deci, a IV-a vizită ad limina Apostolorum după anii 1990.

Vizita ad limina Apostolorum se desfăşoară conform Canonului 208, care stabileşte că “Episcopul eparhial care îşi exercită puterea în limitele teritoriului Bisericii Patriarhale, în de-curs de 5 ani de la înscăunarea sa, va efectua vizita la Roma pentru a venera mormintele Sfin-ţilor Apostoli Petru şi Pavel şi se va prezenta suc-cesorului Sfântului Petru, Primatul Bisericii Uni-versale”.

În spiritul canoanelor Bisericii, este urmată o tradiţie antică, despre care putem spune că începe chiar de la Sfântul Pavel – în Epistola către Galateni, când Apostolul spune, la capitolul 1, versetul 18: “După trei ani, m-am suit la Ierusalim ca să-l cunosc pe Chefa şi am rămas la el 15 zile”. Iar la capitolul 2, versetul 9: “cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacob şi Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă spre unire cu ei pentru ca noi să bine-vestim la neamuri”.

Primul moment foarte important, este pelerinajul şi omagiul la mormintele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pa-vel, unde se celebrează Sfânta Liturghie, în Bazilica Vaticană, Mama Bisericilor, Bazilica Patriarhală, şi de asemenea în Bazilica San Paolo fuori le mura.

Al doilea moment, întâlnirea cu Sfântul Părinte, este momentul în care fiecare Episcop are ocazia de a discuta nemijlocit cu Sfântul Părinte şi a dezbate probleme importante, probleme care au caracter rezervat, probleme particulare ale fiecărei Dieceze sau Eparhii în parte.

Al treilea moment sunt vizitele după un program foarte bine stabilit la acele Congregaţii ale Curiei Romane la care au solicitat Episcopii un moment de discuţie sau de colocviu. Între acestea se află Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Congregaţia pentru Bisericile Orientale, Congre-gaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată, Secretariatul de Stat. Toate acestea sunt ocazii pentru a discuta anumite probleme specifice Bisericilor, specifice Eparhiilor sau Die-cezelor, a cere sau a difuza informaţii pentru o mai bună desfăşurare a activităţii pastorale în Biserică. Toate aceste organisme curiale, Congregaţii, Consilii Pontificale, sunt instrumente ordinare ale ministerului petrin şi care acţio-nează cu putere vicarială ordinară conferită de către Ponti-ful Roman. Este un moment de rugăciune, un moment de apro-

fundare a vocaţiei noastre de păstori ai Bisericii din România, este un moment de aprofundare a colegialităţii episcopale cu Episcopii din lumea întreagă şi în primul rând cu Episcopul Romei, capul văzut al Bisericii Cato-lice. De asemenea, Euharistia – Sfintele Liturghii celebrate în aceste zile – ca Sacrament al unităţii, ne pune în comuniune cu întreaga linie a Pontifilor Romani, cu întreaga succesiune apostolică, începând de la Petru, din acest loc al martiriului care a devenit în timp şi o capitală a credinţei catolice, Roma. (www.bru.ro)

Inaugurăm cu acest număr rubrica „Din viaţa Bisericii”, care va conţine sub formă de relatări, evenimente generale reprezentative din viaţa Bisericii Catolice din România şi din Eparhia de Lugoj.

II. Îndemnuri pastorale din partea Succesorului lui Petru

În discursul adresat Episcopilor din România şi Republica Moldova, prezenţi la Roma pentru vizita ad limina şi primiţi în audienţă în ziua de vineri, 12 februarie 2010, Papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat marea bucurie de a-i întâlni, a-i asculta şi a reflecta împreună “asupra parcursului Poporului lui Dumnezeu încredinţat vouă… Voi sunteţi Păstori ai unor comunităţi de diferite rituri, care îşi pun bogăţiile îndelungatei lor tradiţii în serviciul comuniunii pentru binele tuturor. În voi salut comunităţile creştine din România şi din Republica Moldova, atât de greu încercate în trecut, şi aduc omagiu acelor Episcopi şi nenumăraţi preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi care, în timpul persecuţiei, au dovedit un ataşament neclintit faţă de Cristos şi faţă de Biserica sa şi au păstrat intactă credinţa lor”.

Succesorul Apostolului Petru le-a adresat fraţilor săi întru episcopat îndemnuri legate de pastoraţia turmei lor: “Câmpul slujirii voastre este vast şi exigent: este vorba, de fapt, de a propune credincioşilor un itinerar de credinţă creştină matură şi responsabilă, în special prin învăţământul religios, cateheză, chiar şi pentru adulţi, şi pregătirea la sacramente.

În contextul Anului Preoţiei, Pontiful a subliniat că Episcopii trebuie să fie “mereu adevăraţi părinţi pentru preoţii voştri, cei dintâi şi preţioşi colaboratori în via Domnului; cu ei există o legătură înainte de toate sacramentală, care cu titlu unic îi face părtaşi la misiunea încredinţată Episcopilor. Străduiţi-vă să întreţineţi comuniunea între voi şi cu ei într-un climat de afecţiune, de atenţie şi de dialog respectuos şi fratern; interesaţi-vă de condiţiile lor spirituale şi materiale, de necesarul aggiornamento teologic şi pastoral. În diecezele voastre nu lipsesc Institutele călugăreşti active în domeniul pastoral. Va fi grija voastră specială să le dedicaţi atenţia cuvenită şi să le oferiţi tot ajutorul posibil pentru ca prezenţa lor să fie din ce în ce mai semnificativă iar persoanele consacrate să-şi poată desfăşura apostolatul potrivit propriei carisme şi în deplină comuniune cu Biserica particulară”.

Sfântul Părinte a amintit totodată faptul că “înflorirea de vocaţii sacerdotale şi călugăreşti depinde în bună parte de sănătatea morală şi religioasă a familiilor creştine. Este necesară, mai presus de toate, o angajare decisă pentru a favoriza prezenţa valorilor creştine în societate, dezvoltând centre de formare unde tinerii să poată cunoaşte valorile autentice, înnobilate de geniul culturii ţărilor voastre, încât să le poată mărturisi în ambientele în care trăiesc”.

III. IPS Ioan Robu l-a invitat pe Papa în România

În cadrul audienţei pe care Suveranul Pontif a acordat-o pe 12 februarie, în Vatican, Episcopilor catolici români aflaţi la Roma pentru vizita “ad limina Apostolorum”, Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, în calitate de preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România, l-a invitat pe Papa Benedict al XVI-lea în România, pentru un “pelerinaj pastoral în ţara noastră, pentru a întări mărturia pe care credincioşii greco-catolici şi romano-catolici o aduc în această ţară, şi pentru a întâlni întregul popor român şi a oferi Bisericilor îmbrăţişarea păcii, în caritate”. În discursul pe care l-a adresat Sfântului Părinte, IPS Ioan Robu l-a informat pe scurt despre situaţia Bisericii Catolice din România, despre reuşitele pe plan pastoral, social, educativ şi ecumenic, dar şi despre dificultăţile pe care Biserica locală trebuie încă să le înfrunte. În acest sens Arhiepiscopul de Bucureşti a amintit situaţia – încă nerezolvată – a proprietăţilor Bisericii Greco-Catolice confiscate în 1948 şi nerestituite; de înaintarea în ritm lent a dialogului cu Biserica Ortodoxă Română; de dificultăţile pe plan pastoral şi social, provocate de schimbările sociale şi culturale din ţara noastră şi de emigraţie. La rândul său, Papa Benedict al XVI-lea şi-a manifestat speranţa că, în ce priveşte dialogul dintre catolicii şi ortodocşii din România, se vor găsi “soluţii adecvate, în acel spirit de dreptate care trebuie să însufleţească raporturile dintre fraţii în Cristos”. Suveranul Pontif i-a îndemnat pe Episcopii catolici să colaboreze cu Biserica Ortodoxă pentru “apărarea rădăcinilor creştine ale Europei şi a valorilor creştine”, şi pentru o mărturie comună “asupra unor teme precum familia, bioetica, drepturile omului, onestitatea în viaţa publică, ecologia”. (www.catholica.ro)

04

DIN

VIA

ŢA B

ISERIC

II

Vizita Nunţiului Apostolic Francisco Javier Lozano

în Eparhia de Lugoj

DIN

VIA

ŢA B

ISERIC

II

05

Între 9 şi 12 aprilie a.c., la invitaţia Prea Sfinţiei Sale Ale-xandru Mesian, Episcopul Eparhiei Române Unite cu Roma, Gre-co-Catolice de Lugoj, Excelenţa Sa Arhiepiscop Francisco-Javier Lozano, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, şi decan al Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti a vizitat Eparhia de Lugoj.

În dimineaţa zilei de sâmbătă 10 aprilie, E.S. Mons. Francis-co-Javier Lozano, însoţit de Prea Sfinţia Sa Alexandru Mesian, de Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul General, de Pr. Drd. Corio-lan C. Mureşan, Vicarul Judecătoresc al Eparhiei Lugojului şi de Pr. Dr. Marius-Petru Pop, Consilier eparhial şi Secretar episco-pal, au fost primiţi la sediul Primăriei din Lugoj de către D-l. Prof. Ing. Francisc Boldea, Primarul oraşului Lugoj şi de D-l. Ing. Ioan Ambruş, Viceprimarul oraşului.

În aceeaşi zi, înaltul oaspete a vizitat Catedrala „Pogorârea Spiritului Sfânt” unde s-a întâlnit cu clerul din Protopopiatul de Lugoj şi cu reprezentanţii cultelor religioase din oraş. După momentul de rugăciune din Ca-tedrala greco-catolică, E.S. Francisco-Javier Lozano a adresat un mesaj celor prezenţi, spunând printre alte-le: „Ca reprezentant al Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea în România, înainte de toate vreau să vă trans-mit vouă tuturor salutul şi binecuvântarea Sfântului Părinte Papa. Îmi face mare plăcere să văd că acest cli-mat ecumenic de la Lugoj este foarte pozitiv şi că ne reunim cu toţii în numele Domnului nostru Isus Cristos şi, aşa cum arăta Prea Sfinţitul Alexandru, o parte a acestui merit pentru climatul ecumenic de aici i se dato-rează atitudinii de bun păstor, conform Evangheliei, a Mitropolitului Nicolae Corneanu. Vreau să vă asigur de rugăciunile Sfântului Părinte pentru întreaga comunitate greco-catolică din oraşul Lugoj şi facem aceasta cu o deosebită bucurie, aflându-ne în această perioadă strălucitoare a Învierii Domnului nostru Isus Cristos”.

În continuarea vizitei, Excelenţa Sa Mons. Lozano s-a aflat la Casa Memorială „Episcop Ioan Ploscaru”, unde a vizitat ca-mera-muzeu în care a locuit Î.P.S.S. Arhiepiscop Ioan Ploscaru, de pie memorie, în anii de clandestinitate dar şi după 1989, până la trecerea în eternitate; a vizitat de asemenea şi spaţii-le din casa memorială unde se desfăşoară diverse activităţi pastorale cu elevii de şcoală, tinerii şi adulţii greco-catolici din Lugoj. Următorul moment al vizitei a fost la Centrul Socio-Educativ „Sf. Ioana Antida” din cartierul „Mondial” al Lugoju-lui, centru unde Surorile de Caritate ale Sfintei Ioana Antida, în colaborare cu Episcopia Greco-Catolică de Lugoj şi Primăria locală, desfăşoară multiple activităţi educative cu copiii din

clasele primare şi ajută familiile sărace din cartierul sus-amintit. Excelenţa Sa Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova a vizitat apoi şi sediul Episcopiei (capela,

arhiva şi biblioteca Episcopiei), precum şi Centrul Pastoral „Sfântul Vasile cel Mare”, aflat alături de reşedin-ţa episcopală. Următorul popas a fost la Mănăstirea Surorilor Baziliene din Lugoj.

În după-amiaza zilei de 10 aprilie, E.S. Nunţiul Apostolic, P.S. Alexandru şi Mons. Angelo-Narcis Pop, Vica-rul general al Eparhiei de Lugoj s-au deplasat la Reşiţa unde s-au întâlnit cu clerul din Protopopiatul greco-catolic al Reşiţei. Excelenţa Sa a fost primit, de aseme-nea, şi la sediul Consiliului Judeţean Caraş-Severin de D-l. Sorin Frunzăverde, preşedinte al Consiliului Judeţean şi apoi la Primăria Reşiţa de către D-l. primar Mihai Stepanescu. Cu această ocazie, Excelenţele lor au vizitat Muzeul permanent de locomotive cu abur din localitate, monument istoric amenajat în aer liber, în care sunt ex-puse 16 modele de locomotive produse la Reşiţa în de-cursul a peste 100 de ani, începând din anul 1872, prin-tre care şi prima locomotivă din România produsă aici în acel an.

Tot în această zi, înaltul oaspete a vizitat şi Oraviţa unde, a fost întâmpinat în faţa bisericii de către Reverendissimul Pr. Ovidiu Cozmuţa, Protopop greco-catolic de Oraviţa, de preoţii din Protopopiatul Oraviţei, de numeroşi credincioşi şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale.

06

Următorul punct al vizitei a fost la biserica romano-catolică din localitate. Înaltul prelat a mai vizitat şi Centrul Social pentru bă-trâni „Sfântul Iosif” (coordonat de Protopopiatul Greco-Catolic al Oraviţei) şi Teatrul „Mihai Eminescu” din localitate, care este cel mai vechi teatru din Romania, (construit în anul 1816); este primul teatru construit din piatră din sud-estul Europei precum şi prima clădire din Europa luminată cu lămpi de acetilenă. Numeroase personalităţi ale culturii româneşti au ajuns aici, printre acestea aflându-se Mihai Eminescu şi George Enescu. Vizita la Oraviţa a fost prima vizită a unui Nunţiu Apostolic în această parte a Româ-niei. Momentul culminant al vizitei Excelenţei Sale în Eparhia de Lugoj a fost duminică 11 aprilie, la Hunedoara, unde a avut loc

sfinţirea noii biserici greco-catolice cu hramul „Sfânta Treime”. La acest eveniment, alături de Excelenţa Sa Mons. Francisco Javier Lozano, şi Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, s-au aflat Prea Sfinţitul Virgil Bercea, Epis-copul Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice de Oradea, Prea Sfinţitul Dzuro Dzudzar, Episcop Greco-Catolic, Exarh Aposto-lic de Serbia şi Muntenegru şi zeci de preoţi din Eparhia de Lugoj şi din toate Eparhiile greco-catolice din România, printre care amin-tim pe Rvs. Pr. Prof. Simion Mesaroş, din Eparhia de Maramureş. De asemenea au fost prezenţi reprezentanţi locali ai altor culte religi-oase, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi mii de credincioşi din Protopopiatul de Hune-doara şi din alte protopopiate ale Eparhiei de Lugoj. În după-amiaza aceleiaşi zile, Excelenţa Sa Nunţiul Lozano a vizitat biserica „Immaculata” din Deva.

Revenit la Lugoj, Excelenţa Sa a vizitat biserica „Naşterea Sfân-tului Ioan Botezătorul” din Lugoj. Cu ocazia vizitei la această bise-rică, Nunţiul s-a recules la mormântul Î.P.S.S. Arhiepiscop Ioan Ploscaru, înmormântat în Cimitirul greco-catolic de pe strada Făgetului, cimitir în care se află şi locaşul de cult amintit.

În cursul zilei de luni, 12 aprilie, Excelenţa Sa s-a aflat la Timişoara, unde a fost primit de D-l. Prof. Dr. Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, de D-l Constantin Ostaficiuc, preşedinte al Consiliului Judeţean Ti-miş şi la Prefectura Judeţului Timiş de către D-l prefect Mircea Băcală.

Mai apoi oaspetele a fost primit de Î.P.S.S. Nicolae Cor-neanu, Mitropolitul Banatului. După aceea s-a aflat în paro-hia „Naşterea Maicii Domnului” din Timişoara unde s-a în-tâlnit cu preoţii din Protopopiatul greco-catolic al Timişoa-rei. Aici a fost întâmpinat cu flori de către Pr. Prot. On. Nicolae Lungu, parohul acestei comunităţi împreună cu Rvs. Pr. Prot. Nicolae Teodorescu, Vicar foraneu de Timi-şoara şi Consilier eparhial. La eveniment au luat parte, de asemenea, numeroşi credincioşi din parohiile greco-catolice ale Timişoarei. Ultimul punct al vizitei în Eparhia de Lugoj a înaltului prelat a fost în aceeaşi zi, la Arad. E.S. Arhiepiscopul

Lozano şi P.S. Episcop Mesian, însoţiţi de Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul General, au poposit la biserica greco-catolică „Naşterea Sfintei Fecioare Maria” din Arad unde au fost întâmpinaţi de copii şi tineri cu pâine, sare şi flori dar şi de câteva zeci de preoţi greco-catolici în frunte cu Pr. drd. Coriolan C. Mureşan, Vicar Jude-cătoresc al Eparhiei de Lugoj, Reverendissimul Pr. Radu Vorindan, Protopop greco-catolic de Arad, Reverendissimul Pr. Arpad Kiraly, Protopop romano-catolic de Arad şi Pr. Protopop On. Coriolan Mureşan, Con-silier eparhial şi paroh Arad-Centru). Mai apoi a fost oficiată „Binecuvântarea Euharistică” de către Pr. Coriolan C. Mureşan, după care P.S. Episcopul Alexan-dru Mesian s-a adresat celor prezenţi subliniind importanţa vizitei Nunţiului Apostolic în această parte a ţării şi a descris situaţia eclezială greco-catolică a judeţului Arad. În continuare E.S. Arhiepiscopul Lozano s-a adresat celor pre-zenţi vorbind despre istoria mântuirii, despre rolul Crucii şi al Învierii şi despre centralitatea euharistiei în viaţa noastră creştină. Nunţiul i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi în numele Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea. Cei doi înalţi prelaţi au primit fiecare, din partea Parohiei Arad-Centru, câte o icoană care să le aducă aminte de acest moment spiritual. Preoţii şi credincioşii pre-zenţi s-au bucurat de întâlnirea cu Nunţiul Apostolic, care a încheiat vizita Sa la şantierul noii biserici greco-catolice cu hramul „Sfântul Anton de Padova” din Cartierul „Micalaca” al Aradului. (Pr. Dr. Marius-Pop, Conslilier eparhial, Secre-tar episcopal; Raimondo-Mario Rupp)

DIN

VIA

ŢA B

ISERIC

II

07

Lugoj: Întâlnirea Naţională a Preoţilor Catolici Cea de-a cincea Întâlnire Naţională a Preoţilor a avut loc la Lugoj, între 13 şi 15 aprilie 2010. Au participat

în jur de 50 de preoţi din toate diecezele şi eparhiile catolice din ţară. În prezenţa Preasfinţitului Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, prelegerile şi dezbaterile din cadrul acestei întâlniri au pornit de la tema „Preoţia - mărturie şi trăire a iubirii lui Cristos” şi au fost susţinute de pr. conf. univ. dr. Cristian Barta, directorul De-partamentului Blaj al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”. Moderator al întâlnirii a fost pr. drd. Coriolan Mureşan, vicar judecătoresc al Eparhiei de Lugoj.

În deschiderea întâlnirii, după ce a fost celebrată sfânta Liturghie în rit bizantin în catedrala greco-catolică din Lugoj, P.S. Alexandru i-a salutat pe toţi şi şi-a exprimat bucuria de a fi gazda evenimentului naţional la care participă preoţii din toate colţurile României pentru a-şi întări fidelitatea în slujirea preoţească. Prea-sfinţitul a vorbit despre importanţa Anului Sfintei Preoţii şi a evocat exemplul sfântului Ioan Maria Vianney, propunându-l tuturor preoţilor ca exemplu, iar pe credincioşii prezenţi i-a îndemnat să se roage pentru vocaţii şi pentru preoţi, pentru a avea preoţi sfinţi.

În prelegerea introductivă, „Preoţia - darul iubirii lui Cristos”, făcându-se „ecou al Bisericii, al Sfintei Scripturi şi al Părinţilor Bisericii", pr. dr. Cristian Barta a vorbit despre tema întâlnirii. Părintele i-a făcut conştienţi pe cei prezenţi de situaţia contem-porană în care ne aflăm, o societate în care valorile sunt puse sub semnul întrebării, o lume din ce în ce mai mult secularizată, iar această secularizare îi influenţează şi pe preoţi. Părintele a luat ca punct de plecare pentru întâlnirea de la Lugoj „iubirea”, amintind de cuvintele sfântului Ioan Vianney, „Preoţia este iubi-rea inimii lui Cristos”, iar izvorul realităţii preoţeşti nu este iubi-rea noastră, ci aceea a lui Cristos. În continuare a vorbit despre „iubirea” ca dar, scoţând în evidenţă că Preoţia nu e un dar ca oricare altul, dar că trebuie trăită sub semnul iubirii, a unei iu-biri care se jertfeşte, după exemplul lui Cristos.

A doua zi, dimineaţa, a fost celebrată sfânta Liturghie în rit latin, iar în cursul zilei au fost susţinute două prelegeri: „Comuniunea sacerdotală” şi „Mărturisirea iubirii lui Cristos prin trăirea paternităţii spirituale”.

La prima prelegere, după ce a făcut o privire asupra conceptului de „comuniune” în cultura contemporană, amintind că de cele mai multe ori acesta e pus în relaţie cu un scop, cu sensul interesului, părintele conferen-ţiar a vorbit despre sensul ontologic şi teologic al comuniunii, cu referinţă deosebită la rolul Euharistiei. Apoi, amintind de îndemnul papei Benedict al XVI-lea, părintele a atenţionat că preotul trebuie să trăiască efectiv, dar şi afectiv comuniunea, pentru că preoţia îşi găseşte identitatea în comuniunea treimică şi sacerdotală.

În discuţiile pe grupuri, preoţii au încercat să descopere originea şi sensul vocaţiei sacerdotale şi apoi care este rolul rugăciunii în viaţa preotului.

La ora 12.00, preoţii, împreună cu PS Alexandru Mesian, au vizitat Centrul educativ socio-sanitar „Sf. Ioana Antida”, iar după-amiază au vizitat Casa memorială „Episcop Ioan Ploscaru”, mănăstirea greco-catolică „Naşterea Maicii Domnului” a surorilor baziliene din Lugoj, biserica romano-catolică din Lugoj şi catedrala greco-catolică.

În prelegerea din după-amiaza zilei de 14 aprilie, s-a vorbit despre paternitatea spirituală, o realitate care fascinează, dar totodată şi greu de trăit şi experimentat, într-o lume care trăieşte astăzi o criză a paternită-ţii. S-a evidenţiat că orice paternitate spirituală se bazează tot pe paternitatea lui Dumnezeu şi pe lucrarea lui Cristos, iar paternitatea spirituală este pretinsă preotului, chiar dacă nu aparţine exclusiv preotului. După ce a fost făcută o distincţie între spovadă şi îndrumare sau direcţiune spirituală, părintele conferenţiar a scos în evidenţă câteva caracteristici ale părintelui spiritual, printre care: capacitatea de a-l asculta cu răbdare pe credincios; rugăciunea cu şi pentru fii spirituali; darul discernământului; o cunoaştere vie a tradiţiei etc.

În urma acestei prelegeri, în discuţiile pe grupe, s-a încercat descoperirea rolului pe care-l are părintele spiritual în viaţa unui creştin, în viaţa unei comunităţi, cu toţii afirmând că şi preotul are o mare nevoie de direcţiune spirituală.

La ora 20.00 preoţii s-au rugat împreună Vesperele, rugăciunea de seară din liturgia orelor, în limba latină, după care a urmat vizionarea unui fim documentar despre viaţa Cardinalului Dr. Iuliu Hossu (Episcop de Cluj-Gherla). După vizionarea acestui documentar, PS Alexandru a vorbit despre memoria şi exemplul acestui epis-cop, despre cum l-a cunoscut şi despre rolul lui în viaţa Bisericii Greco-Catolice din România.

A treia zi, miercuri, 15 aprilie 2010, după recitarea laudelor, în rit latin, şi după celebrarea Liturghiei în rit bizantin, la care preoţii s-au rugat pentru polonezii care au murit în accidentul din Smolensk şi pentru care PS Mesian a trimis o scrisoare de solidaritate cu cei îndoliaţi, la ora 9.15 a fost susţinută cea de-a patra prelege-re, despre „Iubirea şi sfinţenia în viaţa preotului", pentru aceasta pr. dr. Cristian Barta a prezentat un model de preot, chiar dacă nu e un sfânt declarat. Este vorba despre părintele Nicolae Lupea, primul rector al Uni-versităţii din Blaj (1991), un preot greco-catolic din timpul nostru care a făcut experienţa închisorii comunis-te, un preot cu o viaţă sfântă, care s-a dedicat slujirii Bisericii. În urma evocării memoriei acestui preot, au

DIN

VIA

ŢA B

ISERIC

II

08

fost evidenţiate câteva caracteristici pe care ar trebui să le aibă fiecare preot, printre care: blândeţea, iubi-rea, disponibilitatea, conştiinţa păcătoşeniei, o cunoaştere a inimii, vorbind fără resentimente chiar şi despre cei care l-au anchetat, turnat sau torturat.

Concluzia acestei prelegeri, cât şi a discuţiilor pe grupe a fost aceea că trebuie să valorificăm exemplele de sfinţenie, că nu trebuie să le uităm. Aceste modele le avem şi printre noi, iar ele atrag în continuare. Stră-duinţa pentru sfinţenie este obligatorie pentru preot, iar dacă preotul este rodul celor care l-au precedat, şi el trebuie să fie la rândul său exemplu de sfinţenie pentru ceilalţi. Iar cea care trebuie să genereze în preoţi iubire, dar şi sfinţenie, este iubirea lui Cristos.

Întâlnirea naţională a preoţilor de la Lugoj s-a încheiat cu Binecuvântarea Euharistică iar Prea Sfinţitul Episcop Alexandru i-a binecuvântat pe cei prezenţi şi a transmis binecuvântarea arhierească comunităţilor din care fac parte cei prezenţi precum şi familiilor lor. I-a rugat apoi pe preoţii participanţi să transmită episcopi-lor proprii şi celorlalţi preoţi salutul Excelenţei sale. Totodată Prea Sfinţia Sa i-a îndemnat pe preoţi să rămâ-nă în iubirea şi sfinţenia lui Cristos euharisticul.

A fost o întâlnire în care prin celebrări, rugăciuni, prelegeri, discuţii în grupuri sau în plen s-a încercat să se lumineze taina pe care preoţii o trăiesc zi de zi. Fiecare dintre cei prezenţi au descoperit bucuria trăirii fraternităţii sacerdotale, a unor prietenii care s-au legat în aceste zile, a unităţii în diversitate, a frumuseţii slujbelor de rit latin şi oriental.(Pr. Adrian Blăjuţă - Dieceza de Iaşi)

DIN

VIA

ŢA B

ISERIC

II

În Duminica a patra după Paşti (Duminica Slăbănogului), la 25 aprilie P.S. Episcop Alexandru Mesian s-a aflat în Vizită Canonică în localitatea Şanoviţa, Protopopiatul Lugoj, unde s-a reluat activita-tea pastorală după 62 de ani. Cu această ocazie s-a sfinţit biserica parohială „Naşterea Maicii Domnului” în urma lucrărilor de restau-rare interioară şi exterioară. Programul a continuat cu Sfânta Litur-ghie în cadrul căreia a fost instalat tânărul Părinte Ovidiu Rănescu. La eveniment au luat parte: D-l Ionel Ursu Timotei, primarul comunei Ghizela, P.C. Pr. Constantin Cocioba, parohul ortodox din Şanoviţa, Surorile Baziliene şi Surorile de Caritate de la Lugoj, D-l Gen. Iosif Panduru, D-nul Ciprian Cipu, director al Centrului de Cul-tură şi Artă al jud. Timiş, Prof. Maria Bacău. Au participat aproxi-

mativ 300 credincioşi din Şanoviţa, Ictar-Budinţ, satul de origine al Părintelui Ovidiu, Timişoara, Lugoj, Sânan-drei, Coştei şi Cenad.

Parohia Şanoviţa se află la 23 Km de Lugoj şi aparţine de Protopopiatul de Lugoj. Biserica a fost construită în anul 1911 în vremea Episcopului Vasile Hossu. Cu ocazia finalizării lucrărilor interioare (pictură murală, ico-nostas, mobilier, etc), în anul 1937 Prea Sfinţitul Ioan Bălan s-a aflat în vizită canonică, binecuvântând lăcaşul de cult.

Datorită relaţiilor de frăţietate între Mitropolia Banatului şi Episcopia Greco-Catolică de Lugoj, şi datorită generozităţii binecunoscute a Î.P.S.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, s-a putut redeschide şi aceas-tă parohie ca multe altele din Banat, prin retrocedarea pe cale amiabilă a bisericilor. În data de 9 februarie 2009 s-a constituit o comisie de dialog între Biserica Ortodoxă şi Biserica Greco-Catolică la care au participat reprezentanţi din partea parohiei ortodoxe române din Şanoviţa condusă de pr. Paroh Constantin Cocioba, iar din partea Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj au participat Pr. Baba Teodor, Protopopul Lugojului, Pr. Brândău Ioan, paroh la Ictar-Budinţ şi teologul Rănescu Ovidiu. În urma acestei întâlniri s-a întocmit un Proces Verbal de predare-primire cu o anexă privind inventarul obiectelor din biserică.

La sosire, Prea Sfinţitul Părinte Alexandru a fost întâmpinat în faţa bisericii cu pâine, sare şi flori de pr. Baba Teodor, Protopopul Lugojului, pr. Paroh Ovidiu Rănescu şi alţi preoţi împreună cu copiii îmbrăcaţi în porturi populare şi credincioşii din localitate, dar şi din alte localităţi învecinate.

Ceremonia religioasă a început la orele 18.00 cu oficiul sfinţirii apei, desfăşurat în biserică datorită vremii nefavorabile, după care a urmat binecuvântarea bisericii, prin ungerea zidurilor exterioare cu sfântul şi mare-le mir, în formă de cruce, şi prin stropire cu apă sfinţită. După ceremonia de sfinţire, a urmat Sfânta Liturghie Arhierească. Alături de Prea Sfinţitul Alexandru s-au aflat: Monseniorul Angelo Pop vicar general, rvs. pr. prot. Teodor Baba, rvs. pr. Ioan Brândău, paroh la Ictar-Budinţ, Pr. Inocenţiu Lung, paroh la Coştei şi Pr. Ovidiu Rănescu. Lectori au fost: Teol. Narcis Ardelean, Gheorghe Mihnea şi Andrei Baici. Răspunsurile la Sfânta Litur-ghie au fost date de Corul „Reînvierea” al catedralei din Lugoj dirijat de D-na Prof. Olimpia Drăgan. După citi-rea Sfintei Evanghelii, Pr. Baba a citit Decretul de numire emis de Prea Sfinţia Sa Alexandru Mesian şi a înmâ-nat noului-numit Sf. Evanghelie, Sf. Cruce şi cheile lăcaşului de cult. La finalul ceremoniei, pr. paroh Ovidiu Rănescu a mulţumit Bunului Dumnezeu, pentru acest deosebit eveniment, Preasfinţitului Alexandru pentru ajutorul acordat, Pr. Cocioba Constantin, autorităţilor locale în special D-nului Primar Ionel Ursu Timotei, co-rului care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie şi tuturor credincioşilor prezenţi.

Toţi au fost invitaţi la o agapă frăţească pregătită special pentru acest eveniment deosebit. (Pr. Paroh Ovi-diu Rănescu, Teol. Raimondo-Mario Rupp)

Reluarea activităţii pastorale în parohia Şanoviţa după 62 de ani

09

Cristos Paştile nostru, s-a jertfit (1 cor. 5,7) excla-mă Sfântul Pavel. Cristos Paştile reprezintă o expresie plină de semnificaţii. Sfântul Pavel se gândeşte la Paşti ca la o persoană, iar noi ne gândim la Paşti ca la o sărbătoare, şi este corect deoarece Paştile sunt o sărbătoare, înainte de toate reprezintă mama tuturor sărbătorilor creştine; iar bucuria acestei sărbători vibrează în fiecare bucurie autentică pe care o putem întâlni, lumina sa se reflectă în fiecare speranţă care nu ne dezamăgeşte. Înainte de asta Paştile sunt un eveniment, care s-a împlinit şi nu se mai termină nicioda-tă. Cu adevărat Paştile sunt o per-soană: persoana Fiului lui Dumnezeu, răstignit şi reîntors la viaţă, care de la sine copleşeşte istoria, şi este în acelaşi timp o prezenţă în viaţa omu-lui care nu apune niciodată, o pre-zenţă care cuprinde totul şi cere să devină în toţi principiul unei mentali-tăţi noi, a unei existenţe transfigura-te. „Cristos înviat din morţi nu mai moare; moartea nu mai are putere asupra Lui” (Rom 6,9).

În aceste condiţii Paştile sunt o ocazie extraordinară de bucurie fa-miliară şi socială, o oportunitate de întoarcere în pace şi linişte, o nevoie de cordialitate care îţi doreşte binele. Dar Paştile nu se pot reduce doar la atât, deoarece nu este doar o sărbătoare, chiar dacă este cea mai strălucitoare din-tre ele. A celebra Paştile în deplina lor autenticitate presupune să culegi şi să înţelegi până la capăt sensul jertfei lui Cristos, pentru a condivide în mod existen-ţial - chiar şi prin intermediul comuniunii cu Trupul şi Sângele Său, oferite în sacrificiu pentru noi - misterul morţii şi al învierii Sale.

Valorile jertfei lui Cristos sunt multiple, chiar dacă ele se pot rezuma într-una singură: gloria lui Dumne-zeu transformată în răscumpărarea oamenilor. Paştile lui Cristos sunt în primul rând victoria adevărului asu-pra oricărei perspective deformate şi false, şi deci şi asupra diavolului, care a fost definit în mod perfect de unicul Învăţător ca „tatăl minciunii” (Cf. In. 8,44).

Isus, mărturisitorul adevărului (Fp. 3,14) înaintea marilor autorităţi ale naţiunii sale, nu se teme să-şi proclame originea divină, chiar prevăzând că această francheţe l-ar fi costat viaţa (Cf. Lc. 22,70-71), deoa-rece El ştia că numai pornind de la această realitate primară şi transcendentă ar putea să izvorască mântu-irea noastră. Lui Pilat îi plăcea - precum multora din zilele noastre - să discute în mod elegant, să se joace cu conceptele, să cultive diferite interese culturale, pentru a nu se ajunge la certitudini foarte incomode şi care să-l oblige. Lui Pilat misteriosul prizonier îi adresează cuvinte care sunt tăietoare ca o lamă de lumină şi sunt chiar şi în zilele noastre sunt nelinişti-toare: „Spre aceasta m-am născut, şi pentru aceasta am venit în lume, pentru a aduce mărturie despre adevăr: Oricine este din adevăr, ascultă glasul meu”. (In 18,37).

Splendoarea Paştilor obţinută de sângele Fiului lui Dumnezeu, să ne ilumineze şi să ne scape de spiritul lui Pilat. Să ne elibereze de orice tendinţă a scepticis-mului şi a relativismului, de toate dubiile cultivate şi exaltate, pe care le considerăm valori sau noroc, cum ar fi superficialitatea prin care sfârşim cu gândul că toate viziunile sunt acceptabile, că toate religiile sunt egale, că toate manierele de a trăi şi de a acţiona merită să fie luate în considerare. Splendoarea

Paştilor ne face să devenim înainte de toate căutători pasionaţi a tot ceea ce este adevărul, a tot ceea ce ne mântuieşte, şi reprezintă o căuta-re care trebuie să înceapă să fie acompaniată cu corectitudinea in-tenţiei noastre şi perfecţiunea acţiu-nii noastre, deoarece Isus a spus: „Cel ce face adevărul vine din lumi-nă” (Ioan 3,21). Paştile reprezintă victoria inocen-ţei asupra păcatului. În acest eveni-ment, unicul nevinovat se lasă în mod voluntar agresat de păcătoşi. Pentru ei şi pentru noi toţi, El obţine iertarea lui Dumnezeu, şi în avanta-jul nostru pregăteşte prin sângele său o infuzie de milostivire. Prima victorie a acestui triumf,

obţinut cu un preţ aşa de scump, este răufăcătorul răstignit pe Golgota alături de Cristos. Cu părerea sa de rău el răstoarnă în mod fericit o întreagă existenţă greşită: un moment de credinţă şi crucea se transfor-mă în glorie. Cazul este exemplar şi este un motiv de speranţă pentru noi toţi, cei care ştim care sunt dato-riile noastre faţă de justiţia divină: „După iertarea tâlharului cine ar mai putea fi oprimat de teamă?” ne spune Sfântul Ambroziu în imnul său pascal.

Paştile reprezintă şi triumful vieţii asupra morţii. Oamenii - condamnaţi la moarte - deoarece toţi sun-tem destinaţi să întâlnim această obscură experienţă din cauza păcatului - condamnă la moarte pe cel care este însuşi izvorul vieţii. „Dar Dumnezeu l-a înviat din morţi şi la asta noi suntem martori” (Fp. 3,15). Mu-rind Isus distruge moartea, şi înviind oferă însăşi uci-gaşilor săi un destin de înviere şi de viaţă eternă.

Victoriile pascale sunt aşadar trei: asupra falsităţii şi erorii, asupra păcatului şi asupra morţii, iar strate-gia este una singură, a învinge răul cu binele şi astfel a depăşi întunericul cu lumina, vinovăţia cu asculta-rea faţă de voinţa Tatălui, sfârşitul oricărei valori terene cu generozitatea imortalităţii Împărăţiei Ceru-rilor. Acest stil şi acest plan de bătaie reprezintă o altă lecţie preţioasă pentru noi. Pentru a ne putea menţine în sintonie cu Paştile lui Cristos, cel care ne-a răscumpărat, toate gândurile, deciziile şi comporta-mentele noastre, trebuie să fie mereu legate de refu-zul total şi ireversibil al oricărei forme de minciună, transgresiune sau violenţă.

Sărbătoarea Sfintelor Paşti 2010

Mons. Angelo Narcis Pop, Vicar General

Paştile Domnului!

10

Bucuria creştinului – Cristos a înviat! „Cristos a învi-

at din morţi! Ziua învierii – să ne luminăm, popoa-re: Paştile Dom-nului, Paştile; căci din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Cristos Dumnezeu ne-a trecut, pe noi cei ce cântăm cântare de biru-inţă”, cântă Biserica la prima cata-vasie din canonul învierii.

Creştinul adevărat aparţine lui Cristos înviat din morţi. Acesta este fundamentul credinţei noastre, speranţa şi fericirea noastră, este sărbătoarea bucuriei adevărate şi cel mai luminos eveniment căruia încă de la începutul creştinismului i s-a acordat cea mai mare impor-tanţă. Cristos, înviind din morţi, nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra Lui, iar cei care cred în El şi-L urmează sunt plini de viaţă şi trăiesc o mare mângâiere şi speranţă: bucuria vic-toriei şi a învierii (cf. Rom 6,8-11).

Cel ce vrea să găsească şi să trăiască cu adevărat Paştele, săr-bătoarea învierii şi a vieţii, nu o poate găsi sărind peste Vinerea Mare. Suferinţa nu este plăcută omului şi mai ales tinerilor care sunt mereu în căutarea fericirii şi a plăcerilor de orice tip. Acestea, de cele mai multe ori duc la suferinţă morală, suferinţă interioară, care comportă în sine şi regretul.

O educatoare le vorbea copiilor de la grădiniţă despre Isus. În grupa ei era un băieţel dintr-o familie necreştină. Acesta asculta foarte atent deoarece totul era nou pen-tru el. Când educatoarea a povestit cum a fost condamnat Isus şi cum l-au răstignit pe cruce, faţa băieţe-lului s-a întristat şi a murmurat: „O, nu! Ce păcat!" Educatoarea a continuat spunând că a treia zi Isus a înviat din morţi, revenind la via-ţă. Ochii băieţelului s-au luminat de bucurie şi el a exclamat: „Grozav, a înviat!" Da, este cea mai grozavă întâmplare din istoria omenirii. Moartea nu este sfârşitul povestirii. Mai există un capitol. Acesta este cel mai important de-oarece, Isus învie în toată gloria şi măreţia Sa. Duşmanii lui sunt ruşi-naţi şi derutaţi; El a zdrobit imperi-

ul Satanei şi ne-a redăruit libertatea de fii ai lui Dumnezeu. Isus îşi recâşti-gă gloria eternă cu Tatăl. El este Domnul care va stăpâni asupra întregii omeniri, inclusiv asupra duşmanilor Săi. Pentru ce ne bucurăm astăzi? Ne bucurăm deoa-rece credinţa noastră în

Cristos a fost confirmată, adevărul a triumfat asupra minciunii, drep-tatea asupra nedreptăţii şi tragedia s-a transformat în bucurie.

Este o veste bună să ştim că Adevărul a înviat, este nemuritor. Să nu renunţăm la Adevăr chiar şi atunci când toţi par să renunţe la el. Să nu renunţăm la a face ceea ce este bine. Trebuie să învăţăm să credem în soare chiar şi atunci când nu străluceşte, ştiind că odată şi odată va străluci din nou. De aceea astăzi Biserica ne cere să ne bucurăm şi să ne veselim. Chiar şi atunci când trecem prin momente foarte dificile: trădare, discrimina-re nedreaptă, minciuni, neînţele-geri; chiar şi atunci când duşmanul pare să câştige bătălia din vieţile noastre. Astăzi Cristos a câştigat şi noi ştim că prin El vom învinge.

În perioada pascală, creştinii se salută cu: Cristos a înviat! – este şi o mărturisire a propriei credinţe în Cel care a învins moartea şi păca-tul. Uneori ne este dat să auzim, din glumă sau din rea voinţă, mai ales din partea anumitor tineri răs-punsuri ca acestea: „l-ai văzut”? sau „nu l-am întâlnit”.

Dragi tineri, să nu vă fie ruşine, să vă mărturisiţi credinţa voastră şi nici să nu aveţi teamă. Pentru ca să credem în învierea lui Cristos, nu trebuie să-L vedem cu ochii tru-peşti, ci cu cei sufleteşti. Faptul istoric al Învierii Domnului îl dove-desc martorii care au asistat la ară-tările Lui, după înviere: Maria Mag-dalena (Mc 16,9), Maria lui Iacob şi Salomeea (Mc 16,1), Apostolul Si-mon Petru (Lc 14,34; ICor 15,7), ucenicii Luca şi Cleopa, cărora Isus li s-a arătat în drum spre Emaus (Lc 24,13-35), apostolii adunaţi la un loc, fără Toma (In 20, 19-24), spre a le dovedi că nu este o nălucă, ci El în carne şi oase, le oferă mâinile şi picioarele spre a le pipăi, apos-tolii, fiind şi Toma de faţă (In 20,26

-29). La marea Tiberiadei, diminea-ţa, apostolilor care stăteau pe mal obosiţi şi trişti după o noapte în-treagă de pescuit fără nici un re-zultat, le apare Isus; la porunca Lui ei aruncă din nou mreaja şi prind mulţime mare de peşti (In 21,6). Isus li se arată apostolilor în Galile-ea în cele patruzeci de zile până la înălţare, iar mai pe urmă i se arată lui Saul – Sfântul Pavel de mai târ-ziu – pe drumul Damascului (I Cor 15,8), pe când mergea în Damasc ca să-i prindă pe creştini şi să-i aducă în Ierusalim pentru a fi jude-caţi.

Credinţa creştină a pornit de aici: dacă Isus nu ar fi înviat cu adevărat din morţi, credinţa noas-tră nu ar avea sens… Dacă Isus nu ar fi înviat, creştinismul nu s-ar fi născut niciodată. Pr. Vasile Filat spune că Isus a Înviat pentru opt motive, pe care le găsim în Epistola Sf. Apostol Pavel către Romani : 1. Ca să dovedească că este Fiul lui Dumnezeu (1,3-4); 2. Pentru în-dreptarea noastră (4,25); 3. Ca şi noi să umblăm întru înnoirea vieţii (6,4); 4. Ca să fim părtaşi învierii Lui (6,5); 5. Ca să aducem roade pentru Dumnezeu (7,4); 6. Ca să confirme învierea noastră în viitor (8,11); 7. Ca să mijlocească la Dumnezeu pentru noi (8,34); 8. Ca să aibă stăpânire peste toţi oame-nii (14,9).

Este adevărat că mulţi nu recu-nosc stăpânirea lui Cristos acuma, dar Scriptura spune: …vine o zi când în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi, al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. (Fil 2,10-11).

Iată, dragii mei, pentru ce Învie-rea Mântuitorului este pentru toţi creştinii prilej de bucurie, mângâ-iere şi speranţă. Ea ne susţine voin-ţa de a trăi, deoarece singură ea dă sens şi valoare autentică, supra-naturală, vieţii noastre de fiecare zi. „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea" (Ps 117,24).

Sărbători fericite, în lumina, pacea şi bucuria lui Isus Cristos în-viat!

Sr. Laurenţia, OSBM

11

Icoana Învierii: între artă şi teologie

Sărbătoarea Paştilor ne face în fiecare an să retră-im bucuria salvării omului din lanţurile păcatului. Ani-versarea Învierii Domnului este accesarea timpului sacru, kairos, a timpului pe care Hristos-Dumenzeu l-a sfinţit prin prezenţa sa. Omul a simţit nevoia de a acompania acest eveniment utilizând diverse forme de expresie precum poezia sau pictura. Astfel, în pic-tură, din contopirea teologiei Revelaţiei şi a măiestri-ei artistice s-a născut icoana Învierii Domnului, Anastasis, cunoscută şi sub numele de Coborârea în infern.

Până nu demult reprezentările artistice ale scene-lor biblice au avut rol educativ, catehetic, puţini cre-dincioşi, mai ales din zonele rurale, putând să citeas-că.

Sf. Ioan Damaschinul în discursurile sale împotriva iconoclaştilor ne spune că icoana este imagine, ase-mănare şi participare la ceea ce este reprezentat, la prototip. Scopul icoanelor este acela de a recelebra evenimentele biblice pentru a recunoaşte lucrurile ascunse ce ţin de supranatural, pentru a le dori şi a le imita. Cu alte cuvinte icoanele sunt modele pentru noi.

În cele ce urmează vom analiza simbolistica imagi-nii Coborârii în infern într-o frescă pictată de Manuil Panselinos în prima parte a secolului al XIV-lea în bi-serica Protaton de la Muntele Athos.

Sursele de inspiraţie sunt, în primul rând, Sfânta Scriptură, dar şi alte texte precum memoriile lui Ni-codim, imnurile lui Roman Melodul sau odele şi omilii-le Sf. Ioan Damaschinul.

Nota proprie a compoziţiei bizantine, este faptul de a prezenta Învierea ca pe o coborâre a lui Hristos în infern şi nu ca pe o ascensiune din mormânt, sce-nografie specifică artei occidentale renascentiste. Regele gloriei, Hristos înviat, îmbrăcat în haina cărnii a vizitat prizonierii şi a proclamat libertatea acelora care zăceau în întuneric. A fost dat în braţele morţii,

dar iadul nu L-a putut cuprinde, biruind moar-tea pentru totdeauna. Aşa descrie Sf. Ioan Damaschinul într-o omilie misterul Învierii. Sf. Apostol Pavel, în scrisoarea către Efeseni ne spune: „Suindu-se la înălţime robit-a robime, şi a dat daruri oamenilor. Însă că s-a suit ce este fără numai că s-a şi pogorât întâi la părţile cele mai de jos ale pământului (…) ca să umple toa-te” (Ef 4, 8-10). Hristos este reprezentat în centrul compoziţi-ei îmbrăcat în veşmânt alb, culoare consacrată lumii divine, „Fiului etern şi inefabil al lui Dum-nezeu, însuşi Dumnezeul nostru” (Roman Melodul). Pentru efectul său optic, şi pentru absenţa totală a culorii, albul apare ca cel mai apropiat luminii însăşi. Exprimă puritate şi calm, dar şi dinamismul razelor solare: „când El vine spre întâmpinarea noastră aducând propria Sa carne ca o candelă aprinsă, focul şi uleiul divinităţii Sale deservesc iluminării universu-lui” (Roman Melodul). Hristos înviat ţine în mâna stângă crucea, simbol al patimilor sale, dar totodată cheia care

deschide porţile cerului: „prin dânsul a binevoit, Dumnezeu, să împace toate cu sine ori cele de pe pământ, ori cele din ceruri făcând pace prin sângele crucii lui” (Col 1, 20). Mântuitorul calcă porţile frânte ale iadului, dispuse în formă de cruce, fiindcă prin cruce a biruit moartea. Sub aceste porţi se găsesc instrumentele patimilor: cuie, lanţuri, etc.

În dreapta, în primul plan, abia ieşind din întuneri-cul infernului sunt reprezentaţi protopărinţii noştri, Adam şi Eva. Eva este îmbrăcată într-o haină roşie. Aici roşul simbolizează întreaga umanitate „pentru că ea, Eva, era să fie mama tuturor celor vii” (Fac 3, 20). Hristos prinde mâna întinsă a lui Adam. Acest gest este expresia absolută a dragostei divine. Nesigu-ranţa şi spaima de pe figurile protopărinţilor salvaţi, se convertesc în încredere. Bucuria izbăvirii este îm-plinită de contactul fizic dintre Isus, noul Adam şi vechiul Adam. Nu este o simplă reprezentare simboli-că, ci întâlnirea reală faţă în faţă cu Dumnezeu, un act concret, personal, salvific, dovada de smerenie a Dumnezeului infinit în faţa nimicniciei omului.

Omilia Sf. Epifanie din Salamina redă cuvintele cu care Hristos se adresează lui Adam: „Ţie îţi comand, deşteaptă-te, tu cel ce dormi. Nu te-am creat ca să rămâi veşnic prizonierul iadului. (…) Pentru tine am îmbrăcat haina cărnii. Pentru tine, care ai părăsit grădina Paradisului, am fost trădat şi crucificat într-o grădină. Priveşte obrazul meu care a suportat lovituri pentru a-ţi reda ţie frumuseţea pierdută. Priveşte trupul meu brăzdat de lovituri ca umărul tău să fie eliberat de povara păcatelor. Priveşte mâinile mele prinse în cuie pe cruce, pe care tu le întinseseşi spre a apuca fructul oprit”.

În planul secund al reprezentării Învierii se află diverse personaje. În spatele lui Isus stă David, cu barbă albă, şi fiul său Solomon, amândoi purtând veş-minte regale. Personajele din planul terţ reprezintă întreaga omenire, „poporul cufundat în întuneric va

12

Valoarea încrederii

vedea lumină mare, şi voi cei ce locuiaţi în latura um-brei morţii, lumină va străluci peste voi”(Is 9, 1). În partea dreaptă stă Sf. Ioan Botezătorul care binecu-vântează cu mâna dreaptă. În spatele său Abel păsto-rul, fiul protopărinţilor noştri. Infernul se deschide sub picioarele lui Isus asemenea unei prăpăstii întune-cate, mormântul în care a zăcut Mântuitorul timp de trei zile, dar şi omenirea de la Adam la Hristos. Munţii din planul profund atestă că evenimentul nu este o fantezie ci s-a petrecut într-un loc şi un timp real, istoric. Din punct de vedere compoziţional, munţii au rolul de a accentua adâncimea infernului.

Mişcarea de coborâre a lui Hristos în infern este sugerată de haina care îi flutură în spate. În partea superioară a scenei, sunt doi îngeri, martorii şi însoţi-torii lui Isus. Ei poartă un dialog cu infernul prezent în Psalmul 23. Totodată, acest dialog constituie sceno-grafia urmată în biserică în noaptea Învierii când pre-otul loveşte cu crucea în porţile închise ale bisericii şi spune: „Ridicaţi, boieri, porţile voastre,/ şi vă înăl-ţaţi, porţi veşnice,/ şi va intra Împăratul măririi./ Cine este acesta Împăratul măririi?/ Domnul cel tare şi puternic,/ Domnul cel puternic în război”. Iadul a fost învins pentru totdeauna. Dar nu este omul salvat care aduce mesajul învierii Domnului, ci chiar Iadul,

care strigă îngrozit: Hristos a Înviat! Din întreaga compoziţie emană bucuria restabilirii ordinii primor-diale, lumina sfinţitoare purtată de Hristos înviat: „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paştile Dom-nului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”(Sf. Ioan Damaschin).

Icoana Coborârii Domnului în infern sau a Învierii se justifică deplin atât din punct de vedere compozi-ţional cât şi teologic. Este rodul unei evoluţii istorice, a căutării formei de expresie adecvate şi a înţelesului profund al mesajului Revelaţiei. Dinamica compoziţiei se concentrează asupra acţiunii salvatoare, asupra raportului amical dintre divinitate şi om. Pentru a demonstra identitatea şi victoria divină, artistul bi-zantin se foloseşte de simbolistica cromatică. Privind imaginea Învierii ne amintim că Mântuitorul nu a venit pentru a-şi da glorie sieşi, ci pentru a restabili şi glo-rifica natura umană căzută în păcat, în întunericul morţii. Nu în ultimul rând, Paştile înseamnă trecere. Trecerea de la moarte la viaţă, de la păcat la sfinţe-nie, la dobândirea fericirii veşnice.

Teol. Dan Vişa

Încrede-rea este fun-dame nta lă pentru exis-tenţa noas-tră, este acel „ceva” uşor de sesi-zat, dar care în sine con-stituie o va-loare umană fragilă şi schimbătoa-re.

Ca trăsătură a personalităţii, încrederea atrage o stimă de sine crescută care favorizează dezvolta-rea potenţialului uman.

Ne dorim – şi este normal să se întâmple astfel – să ne materiali-zăm aspiraţiile, să ne dezvoltăm personal, să progresăm şi să fim admiraţi. Când stima de sine este ridicată nu încetăm a crede că me-rităm reuşita şi niciun efort nu este prea mare pentru atingerea scopu-lui nostru. Este vorba, în fond, des-pre o atitudine care atrage succe-sul, care confirmă încrederea.

Când stima de sine este scăzută, riscăm să ne abandonăm proiectele din cauza lipsei de voinţă, fiindcă nu există suficientă forţă pentru a atinge reuşita. Lipsa de perseve-renţă este adesea responsabilă de

eşecuri, abandonul elimină încrederea. O astfel de ati-tudine, când nu ne strădu-im, nu luptăm: trăim de azi, pe mâine, fără aştep-tări şi năzuinţe, doar vege-tăm, este nocivă şi astfel apare dezechilibrul şi incon-secvenţa în viaţa noastră. Un alt aspect al încrederii este comunicarea interper-sonală. Pentru stabilirea unor relaţii interpersonale de calitate, bazate pe o comunicare eficientă şi sin-

ceră, este necesară deschiderea către celălalt. Dezvăluirea senti-mentelor, a opiniilor, receptivita-tea faţă de aproapele, acceptarea dialogului constructiv, toate aces-tea solicită încredere în sine.

Când cineva îşi sporeşte încre-derea în sine, este mult mai dispus să-şi asume riscurile asociate auto-expunerii şi expunerii la opiniile celorlalţi.

Încrederea în forţele proprii nu este un scop în sine. Numai o încre-dere în sine moderată, echilibrată, care are fundamentul pe autocu-noaştere, pe recunoaşterea atât a calităţilor, dar şi a limitelor pro-prii, poate fi eficace. Supraevalua-rea potenţialului propriu, ca şi sub-evaluarea proprie, conduc la eşec.

Aşadar, de noi depinde dacă

stima de sine se transformă de fapt în egoism sau/şi narcisism, dar da-că pur şi simplu ştim cine suntem, care ne sunt calităţile, dar şi limi-tele, ştim să recunoaştem acel im-bold interior de încredere, care ne conduce în acţiunile noastre.

Încrederea este o valoare care în comparaţie cu alte valori şi cali-tăţi umane, ne este mult mai la îndemână, prin accesibilitatea ei, deoarece fiind o alegere personală numai de noi depinde dacă avem încredere, dacă dobândim stima de sine şi mai ales dacă avem încrede-re necondiţionată şi totală în Dum-nezeu.

Valoarea încrederii în Isus, Mân-tuitorul nostru, este esenţa miraco-lelor şi misterelor care nu pot fi explicate de legile ştiinţei.

Accesul la încrederea necondiţi-onată în Dumnezeu este neîngrădit şi nelimitat de timp şi spaţiu, iar poarta prin care putem dobândi aceasta este minunatul cadou pri-mit de la Dumnezeu şi concretizat sub forma sărbătorii instituite de Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, Duminica Milostivirii Divine.

Încrederea este un antidot îm-potriva ratării şi cu siguranţă viaţa noastră se va transforma dacă afir-măm cu tărie: „Isuse, am încredere în Tine”.

Irina Isăcescu

13

Băiatul în pijamale vărgate Copilăria se măsoară în sunete, mirosuri şi ima-

gini înainte ca ora întunecată a raţiunii să îşi facă apariţia.

„The Boy in the Striped Pyjamas” (tradus „Băiatul în pijamale vărgate”), este o dramă din 2008, al cărei regizor şi scenarist este Mark Herman. Povestea are la bază romanul irlandezului John Boyle, o carte foarte bine vândută şi apreciată în rândul criticilor literari. În rolurile principale îi găsim pe Asa Butterfield (băiatul Bruno), Jack Scanlon (băiatul evreu – Shmuel), David Thewlis (tatăl nazist) şi Vera Farmiga (mama).

Cu un buget de 12,5 milioane de dolari, filmul a reuşit să atingă încasări de peste 40 de milioane $. Succes a avut şi cartea, care s-a vândut în 5 milioane de exemplare în întreaga lume, iar în 2007 şi 2008 a fost declarată cartea anului în Spania. Pe site-ul IMDB (Internet Movie Data Base) drama a fost calificată cu nota 7,8 din 18.700 de vo-turi, ceea ce nu înseamnă puţin. “The Boy in the Striped Pyjamas” a reuşit să obţină cinci nominalizări şi două premii: Audience Choice Award la Festivalul Internaţional de Film de la Chicago şi Premiul pentru cea mai bună actriţă (Vera Farmiga) la British Indepen-dent Film Awards.

Pe Vera Farmiga am mai văzut-o în „Nothing but the truth”, „Up in the air” şi „The Departed”. Alături de prestaţia actriţei se remarcă şi talentul celor doi băieţi care, în ciuda lipsei de ex-perienţă, se ridică la un ni-vel de profesionalism apropiat de cel al adulţilor. Este impresionant cum cei doi copii, aflaţi la vârsta ino-cenţei, reuşesc să redea cu atâta fidelitate atmosfera morbidă Holocaustului.

Tema, deşi mult folosită de regizorii de la Holly-wood, rămâne captivantă, incitantă. Acţiunea filmului este plasată în timpul celui de-al doilea Război Mon-dial şi face referire la situaţia deplorabilă a evreilor din lagărul de la Auschwitz. Toată povestea este vă-zută prin ochii inocenţi ai lui Bruno, copilul coman-dantului german al taberei de concentrare. Atunci când tatăl lui primeşte ordin să preia conducerea la-gărului de la Auschwitz, întreaga familie de mută în apropierea acestuia. De la fereastra noului său cămin Bruno observă, fără să înţeleagă, mulţimea de bărbaţi şi băieţi îmbrăcaţi în haine vărgate aflaţi dincolo de gard. Simţindu-se singur şi neavând alţi copii cu care să se joace, Bruno porneşte într-o zi într-o călătorie de explorare prin preajma gardului care separă pro-prietatea lor de lagăr. Se împrieteneşte cu un copil străin pe nume Shmuel, care se întâmplă să fie toc-

mai evreu. Prietenia interzisă are consecinţe neaşteptate în viitor îi conduce la un final de-zastruos, care ne arată nu doar o lecţie de isto-rie, ci şi una de umani-tate. Drama este presărată ici-colo cu replici care te cutremură şi îţi amintesc că în ciuda prezenţei copiilor, te confrunţi cu o realitate macabră. Spre exemplu, când ma-ma copilului observă pe cer fumul provenit de la

crematoriu, unul din soldaţi o întreabă cu nonşalanţă: „Miros chiar mai rău atunci când ard, nu-i aşa?”. Apoi o altă replică interesantă o primeşte băiatul de 8 ani când întrebă dacă nu cumva există şi evrei buni. El pri-meşte răspuns de la profeso-rul său: „Dacă tu ai găsi vre-odată un evreu bun, ai fi cel mai bun explorator din lu-me”.

Personal mi-a plăcut filmul şi am găsit multe recenzii pozitive, dar trebuie să fac referire şi la Benjamin Blech care a comen-tat negativ cu privire la carte (şi implicit la scenariu): „Cartea nu doar că este o min-ciună şi un basm comun, este chiar o pro-fanare.” Dezvoltă mai departe ideea con-form căreia cele povestite în carte nu au cum să se fi întâmplat în realitate, aceste minciuni aducând o insultă gravă la adresa celor care au pătimit în lagărele naziste.

Existenţa unor copii aşa de tineri în lagărul de la Aus-chwitz este negată, având în vedere că dovezile arată clar faptul că toţi cei ce nu ar fi fost în stare de mun-că au fost gazaţi din primele zile. În ciuda unor astfel de greşeli de scenariu, cred că abordarea, finalul, prestaţia personajelor merită o apreciere pozitivă.

Micuţul evreu îl învaţă pe Bruno ce înseamnă cu adevărat prietenia şi astfel, gardul de sârmă ghimpa-tă în loc să separe lumi, îi uneşte pe cei doi băieţi, şterge diferenţele sociale şi etnice creând o alianţă firească la vârsta copilăriei, dar interzisă cu desăvâr-şire în contextul celui de-al doilea Război Mondial.

Un film care m-a impresionat la fel de mult ca „La vita e bella” sau „Schindler’s List”. Maniera de abor-dare diferă, dar reuşeşte să aibă un impact la fel de puternic în toate cele trei cazuri. Finalul surprinde şi reuşeşte să îţi dea de gândit chiar mult timp după ce ai văzut filmul.

Andrada Mişcă

14

Episcopul Valeriu Traian Frenţiu, episcop de Lugoj, apoi episcop de Oradea, figurează printre marii arhie-rei ai Bisericii Române Unite. Activitatea sa de păstor depăşeşte cu mult linia unei vieţi obişnuite, cincizeci de ani a purtat cu cinste hainele ecleziale, indiferent de podoaba distincţiilor avute.

Valeriu Traian Frenţiu în parohie, protopop, sau episcop s-a străduit înainte de toate să fie preot, fo-losind toate mijloacele pentru apărarea şi îndestula-rea turmei sale. Frenţiu când a fost hirotonit preot afirma următoarele: ,,Când am intrat în cler mi-am propus să fiu ascultător de mai marii mei şi unde mă vor trimite să mă duc, fără de a judeca eu, că unde ar avea Sfânta Biserică lipsă de serviciul meu. Şi azi dau mulţumită lui Dumnezeu că mi-a dat darul său şi m-a ajutat să rămân totdeauna credincios acestui propus şi să ascult de arhiereul meu, chiar şi atunci când mi s-a oferit un trai mai uşor şi mai bine dotat şi am slujit unde am fost trimis, fără de-a alege sau ce-re cândva vreo parohie sau un beneficiu...” (1).

Date biografice. Valeriu Traian Frenţiu provine dintr-o familie preoţească, din judeţul Caraş. S-a năs-cut la Reşiţa la 25 Aprilie 1875. Tatăl său Ioachim Frenţiu născut în anul 1836, hirotonit în anul 1863, apoi administrator parohial în Valea-Lungă, urmând paroh şi asesor consitorial. Mama Rozalia Demeter era o femeie energică şi hotărâtă (2). Crescut într-un mediu fami-

liar spiritual şi plin de bunătate, devine absolvent al gimnaziului superior de la Blaj, apoi îşi îndreaptă pa-şii spre teologia din Budapesta. La sfârşitul celor pa-tru ani de studii teologice tânărul Valeriu Traian Frenţiu este hirotonit preot celib în 20 septembrie 1898. Din acest moment avea de ales între a activa ca şi preot sau a-şi continua studiile. Va studia încă pa-tru ani la ,,Augustinaeum” din Viena, terminând stu-diile cu un doctorat în teologie (3).

Revenind după studii în ţară lucrează în cancelaria eparhiei de Lugoj ca arhivar, bibliotecar, vice-notar consistorial, iar în anul 1904 la 29 de ani este numit paroh şi protopop în Orăştie. Protopopiatul avea după datele din 1903, 14 parohii cu 7 filiale, 14 preoţi, 5651 de credincioşi, 978 de elevi. În parohia Orăştie erau: 859 greco-catolici, 2815 ortodocşi, 1100 romano-catolici precum şi 207 evrei (4). Valeriu Traian Frenţiu Episcop de Lugoj. Dieceza românească unită de Lugoj, după o scurtă văduvie, a salutat în fruntea sa pe noul său ocrotitor, în persoa-na Sfinţiei Sale vicarul de Haţeg, fost protopop al Orăştiei. Se exprima părerea unanimă că noul epis-cop, aflat în floarea vârstei, este un bărbat înzestrat cu înalte pregătiri ştiinţifice, preot zelos, cu un tre-cut curat şi bogat în zelul pentru vestirea cuvântului Evangheliei şi preamărirea cultului dumnezeiesc, va ridica activitatea episcopiei la noi culmi. Cât pentru

sentimentele naţionale ale noului arhiereu, nu există nici o îndoială, dovadă fiind trecutul lui şi creşterea la şcolile româneşti din Blaj. La numirea lui Valeriu Traian Frenţiu revista ,,Cultura Creştină” din Blaj cre-iona: ,,Viaţa de până acum a părintelui Frenţiu, care nu a înscris pe paginile istoriei noastre prestaţiuni care să-l impună în chip deosebit, a putut cu drept cuvânt să provoace unele nedumeriri privitor la vii-toarea sa activitate arhierească. Noi credem însă, că aceste nedumeriri, oricât ar fi de generale, sunt ne-justificate şi neîntemeiate. Părintele Frenţiu poate să ajungă unul din cei mai de frunte Arhierei români, şi avem nădejdi întemeiate, că va şi ajunge. Temeiul acestei credinţe a noastre este împrejurarea, că ajunge la cârmă, în cea mai frumoasă vârstă a bărbă-ţiei un om care cunoaşte din experienţă proprie nea-junsurile, cărora va trebui să facă faţă, şi un preot cu viaţa nepătată, care s-a impus poate tocmai prin îm-plinirea fără zgomot, dar cu atât mai conştienţioasă a datorinţelor sale. (5)”

Valeriu Traian Frenţiu 4 noiembrie 1912 a fost con-sacrat Episcop de Lugoj. În timpul episcopatului de la Lugoj a reuşit să realizeze numeroase fapte.

A stăruit pentru celebrarea zilnică a Sfintei Litur-ghii, lucru care l-a făcut şi episcopul ca preot şi apoi ca episcop. Episcopul Frenţiu a fost între cei dintâi care au adoptat această practică. A luat măsuri pen-tru ţinerea regulată a predicilor în duminici şi sărbă-tori. A introdus exerciţiile spirituale pentru preoţi, a avut un interes deosebit pentru catehizările şcolare obligând preoţii să prezinte spre aprobare planuri de lecţii şi a iniţiat o întreagă operă de studiere şi aran-jare a chestiunii catehetice. A început trimiterea pas-toralelor arhiereşti către credincioşi, la sărbătorile mari, ceea ce nu s-a întâmplat până acum decât foar-te rar şi atunci pastoralele erau de natură istorică (6).

Tot referitor la catehizare a deschis Seminarul te-ologic, a cărui înfiinţare şi edificare fusese obţinută de antecesorul său Episcopul Vasile Hossu. A format şcoala normală de fete, prima şcoală de acest gen în fosta Ungarie.

Pentru asigurarea intereselor materiale ale diece-zei, cu institutele ei de învăţământ a cumpărat o mo-şie pe care după primul război mondial a vândut-o şi a întemeiat ,,Fondul Disponibil al Diecezei Lugojului”, fond dotat şi cu altă avere economisită de Episcop. Episcopul a sprijinit presa şi propaganda culturală pentru popor, deschizând la Lugoj librăria Diecezană. Pentru crearea unei clase mijlocii a deschis la Lugoj un atelier de ucenici împreunat cu internat. PS. Frenţiu a pus mare accent pe Acţiunea Catolică, în special în ceea ce priveşte organizarea reuniunilor parohiale, misiunile şi pelerinajele pentru credincioşi (7). La 25 februarie 1922 Episcopul Valeriu Traian Frenţiu este transferat la Oradea în scaunul rămas vacant prin tragica moarte în Senatul României a episcopului Demetriu Radu.

Activitatea lui Valeriu Traian Frenţiu la Lugoj (1912-1922) şi apoi la Oradea (1922-1948), va cântări greu în alegerea sa în funcţia de administrator apos-tolic al Mitropoliei Blajului pe care o va administra între anii 1941-1946. El va continua tradiţia glorioasă

Episcopul de Lugoj Valeriu Traian Frenţiu

15

de patron al şcolilor din cetatea de lumină a Blajului istoric, pentru ca aceste şcoli să poată adăuga la tre-cutul lor falnic, un falnic viitor.

Înalt Preasfinţitul Valeriu Traian Frenţiu a fost arestat pe 28 octombrie 1948, şi dus în lagărul de la Dragoslavele, apoi, în februarie 1949 la Mănăstirea Căldăruşani. În 1950 a ajuns în Penitenciarul de la Sighet, unde, după 2 ani, nemaiputând suporta duri-tatea regimului de exterminare a murit la 11 iulie 1952. Asemenea şi celorlalţi Episcopi morţi la Sighet, a fost înhumat într-o noapte, fără sicriu, într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor.

În istoria Bisericii Române Unite cu Roma numele episcopului Dr. Valeriu Traian Frenţiu ocupă un loc important, situându-se în galeria personalităţilor mar-cante ale românilor. El face parte dintre marii ierarhi

ai Bisericii greco-catolice Române. Teol. Drd. Sergiu Şoica

1. Eugeniu Potoran, Bunul Păstor. Înalt Presfinţia Sa Dr. Valeriu Traian Frenţiu, ed. Don-Star, Galaţi, p. 11 2. Silvestru Augustin Prunduş, Clemente Plaianu, Cei 12 Episcopi Martiri ai bisericii Române Unite cu Roma, ed. Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1998, p. 11 3. Ioan Bota, Cicerone Ioniţoiu, Martiri şi Mărturisitori ai Bisericii din România, Biserica română Unită cu Roma, Greco-Catolică; Bise-rica Romano Catolică, ed. Patmos, Cluj-Napoca, 1998, p. 27. 4. Cf. Sematismul Istoric al Diecesei Lugojului, publicat sub auspici-ile Episcopului Dr. Demetriu Radu, ed. Ioan Virányi, Lugoj, 1903, p. 389 5. Cultura Creştină, Blaj, 1912, nr. 12 6. Ioan Ploscaru, Lanţuri şi Teroare, ed. Signata, Timişoara, 1994, p. 160 7. Nicolae Brînzeu, Memoriile unui preot bătrân. Ed. Marineasa, Timişoara, 2008, p. 284.

Ne-am obişnuit să asociem ano-timpul primăvara cu reînvierea na-turii. În tumultul zilelor pe care le trăim oare câţi se mai gândesc că primăvara este anotimpul reînvierii spirituale, când sufletele oamenilor ar trebui să reînvie odată cu învie-rea lui Isus Cristos? Să nu uităm că Isus Cristos a pătimit, s-a înmor-mântat şi a înviat pentru noi toţi, iar noi trebuie să-l urmăm adunându-ne cu toţii în Casa Lui adică la biserică.

Îmi amintesc de poveştile tatălui meu, cum întâmpinau tinerii biseri-cii noastre Sfintele Sărbători ale Paştelui. În săptămâna Floriilor când începea vacanţa elevilor şi a studenţilor se adunau luni diminea-ţă la Episcopie pentru Exerciţii Spi-rituale care durau o zi. Aceasta era ziua cea mai importantă pentru că se întâlneau cu P.S. Ioan Bălan, care fiind „un om de lume” îi pro-voca cu tot felul de întrebări (mai ales pentru studenţi) atât personale cât şi profesionale, având pentru fiecare o vorbă de duh. Obiceiul era ca până în ziua de Florii să se facă curăţenie numai de către ti-neri în biserică şi în episcopie şi atunci se împărţeau un grup la bi-serică, fiind mai mulţi, pentru că pe vremea aceea nu erau călugăriţe la Lugoj, şi alt grup la Episcopie în special la curăţenia parcului care pe atunci avea şi trandafiri. Seara participau la repetiţiile corului fi-indcă -obligatoriu- în Duminica To-mii corul bisericii avea concert la teatru. Când povestea tata era cu-prins de un elan copleşitor pe care parcă mi-l transmitea şi mie.

Când Dumnezeu a hotărât reînvi-erea Bisericii noastre, simţeam ne-voia să transmit elanul tatălui meu, tinerilor care se adunaseră în Bise-rica noastră.

În 1990 grupul tinerilor n-avea nume, dar erau multişori: soţii Vio-rel şi Heidi Butto, soţii Carla şi Otti Molnar, Ovidiu Popovici, Cosmin Jivanior, Nicu Pop, Felix şi Monica, Paty, (Mirela) actuala Soră Lucia …Voichiţa, Renate, Eugen, Robi, Zora, Marius, Florentina, Luminiţa. Pe atunci erau multe de făcut. În primul rând trebuia să fie curăţată biserica pentru că se umpluse de rozătoare şi insecte şi totul se fă-cea cu multă conştiinciozitate, dar şi cu multă veselie. Sunt scene haz-lii pe care nu le putem uita. Ca să spele ferestrele de la cor pe dina-fară, Paty, care era cea mai subţiri-că, intra pe fereastra mică, iar noi o ţineam de picioare (nu cumva să cadă). Otty era responsabil cu fe-restrele ce duc la scările de la cor şi ca să le spele făcea echilibristică pe o scară de care ţineam toţi. Când s-a descărcat un trailer mare cu cărţi de rugăciuni, s-a făcut cu-răţenie în sacristie şi fiindcă erau foarte multe cărţi, trebuiau clădite şi pe dulapuri pe care Nicu şi Ovidiu stăteau ca două păsări în cuib.

Tinerii au desfăşurat şi activităţi sociale: au făcut curăţenie şi au amenajat apartamente ale oameni-lor săraci din colonia ITL, pe banii lor şi au împărţit ajutoarele, care veneau din Germania, la 130 per-soane.

În entuziasmul lor au reuşit să-i atragă şi pe coriştii mai bătrâni aşa

că atunci când au fost gata lucrări-le de restaurare e Episcopiei, cură-ţenia mare s-a făcut de ei. De mare ajutor au fost tinerii atunci când s-au făcut pregătirile pentru înscău-narea P.S. Alexandru Mesian. Răsu-na episcopia de cântecele lor, dar şi de muncă cu responsabilitate. Pe vremea aceea repetiţiile la cor erau mai numeroase, fiindcă trebu-iau învăţate cântecele specifice Paştelui. Şi seara toţi erau la repe-tiţii. Acestea au fost activităţile pe care le-au desfăşurat tinerii odată cu reînvierea Bisericii noastre.

Astăzi tinerii noştri desfăşoară activităţi muzicale (cu cântece pli-ne de dinamism, specifice vârstei lor); animează momente de rugă-ciune cum ar fi: Adoraţia Euharisti-că din prima joi a lunii; participă la weekend-uri de reculegeri spiritua-le, sunt implicaţi în acţiuni social-caritative, venind în întâmpinarea celor ce au cu adevărat nevoie (fie ei bătrâni, singuri sau bolnavi, copii orfani sau persoane cu dizabilităţi de diferite feluri). Sunt prezenţi şi protagonişti la întâlnirile eparhiale, naţionale şi mondiale ale tineretu-lui, la pelerinajele eparhiale şi na-ţionale, unii făcând parte în mod activ din Asociaţii ale Bisericii în special din ASTRU.

Să nu uitaţi, dragi tineri, că voi sunteţi aceia care trebuie să ducă mai departe speranţele acelora care s-au jertfit pentru Biserica noastră şi care a fost „motorul” a tot ceea ce s-a făcut pentru ţara şi neamul nostru.

Prof. Maria Bacău

Tinerii de la catedrala din Lugoj înainte de desfiinţarea Bisericii

Greco-Catolice şi imediat după renaşterea ei

16

17 ianuarie Întâlnire ecumenică a tinerilor la Timişoara

Pe 17 ianuarie la ora 18:00 la Biserica Piariştilor a avut loc întâlnirea ecumenică anuală a tinerilor. Tema de anul acesta a fost „Bucuria întâlnirii" respectiv episodul vizitei preasfintei fecioare la verişoara sa Elisabe-ta. Au participat tineri de la toate cultele creştine din oraş. În cadrul acestei întâlniri fiecare grup a spus o rugăciune şi a cântat un cântec. Din partea cultului greco-catolic a participat Pr. Răzvan Oprişa, paroh la Ti-mişoara IV. (www.timisoara4.ro)

28 ianuarie Carnavalul tinerilor greco-catolici din Arad

În data de 28 ianuarie 2010 a avut loc la Arad o nouă ediţie a Carnavalului organizat de AGRU şi ASTRU din Parohia Arad-Centru în colaborare cu noua comunitate parohială din Arad-Micălaca. Evenimentul a avut loc la clubul „Studio One" din centrul oraşului în prezenţa Pr. drd. Coriolan C. Mureşan (Vicar Jud. al eparhiei de Lugoj), Pr. Radu Vorindan (Protopop de Arad) şi Pr. Romeo Bodea (Paroh Arad-Micălaca). Copiii au pregătit o scenetă comică şi pan-tomimă, a fost o paradă a costumelor premiată de juriu (condus de d-na dr. Dana Olaru), un concurs de dans şi tombola. La eveniment au participat şi un grup de voluntari din 15 ţări care îşi desfăşoară activitatea în colaborare cu Fundaţia Millenium Center din Arad. (Pr. Prot. Onorar Consilier Mureşan Coriolan, Paroh Arad-Centru) 19-21, 26-28 februarie Ieşiri cu tinerii la Muntele Mic

În perioada 19-21 februarie şi 26-28 februarie, grupu-rile de tineri din Timişoara şi din Lugoj au făcut o ieşire cu caracter spiritual-recreativ în staţiunea Muntele Mic (judeţul Caraş-Severin). Cei 18 tineri din Timişoara au venit cu părintele Răz-van Oprişa, administrator parohial la parohia Timişoara IV în perioada 19-21 februarie, iar cei 17 tineri de la Lugoj, cu părintele Robert Trubiansky paroh la Păru (Protopopiatul Lugoj) şi Pr. Ovidiu Rănescu paroh la Şa-noviţa în perioada 26-28 februarie. Tinerii au fost cazaţi la cabana Clubului Montan Ca-ransebeş, mai pe scurt la Coco Galescu, cel care a fost de mai multe ori în Himalaya şi a încercat să ajungă şi

pe Everest, ultima „ispravă" fiind asaltarea vârfului Annapurna. Urmând modelul Sfântului Părinte, de pie memorie, Papa Ioan Paul al II-lea, pe lângă activităţile spirituale (Sfânta Liturghie şi meditaţia zilnică), s-au promovat şi activităţi recreativ-sportive, o deosebită atenţie fiind dedicată sportului de iarnă prin exce-lenţă: schiul. În cele 3 zile am avut parte de toate tipurile de vreme: soare, cald şi ceva zăpadă, dar şi ploaie, ninsoare şi ceaţă. La întoarcere (în prima săptămână) grupul de la Timişoara a avut plăcuta surpriză de a se întâlni şi schimba câteva vorbe, la sediul episcopiei, cu PS Alexandru Mesian Episcop greco-catolic de Lu-goj. Mulţumim lui Dumnezeu şi tuturor binefăcătorilor noştri care au

făcut posibilă această ieşire spiritual-recreativă! (Teol. Raimondo-Mario Rupp) Proiectul “Zâmbim pentru un zâmbet” continuă

Proiectul “Zâmbim pentru un zâmbet” iniţiat de tinerii catedralei Greco-catolice de Lugoj împreună cu Pr. Robert la începutul lunii decembrie anul trecut, prinde contur.

Cu ajutorul celor care am participat la strângerea de fonduri, pentru a putea continua acest proiect, am reuşit ca în luna martie să începem cursurile de Clown Therapy. Aceste cursuri sunt ţinute de către Alexandru Lucaci (Looky), membru al Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea, care este cunoscut pentru dăruirea sa în acest

E V E N I M E N T E

17

domeniu al terapiei prin zâmbet şi care a fost desemnat anul trecut în cadrul evenimentului „Ziua Voluntarului Caritas – Jos Pălăria!” cel mai activ voluntar, pentru cel mai mare număr de ore lucrate primind distinc-ţia „Voluntarul anului”. În cadrul cursului au loc şase întâlniri organizate pe şase tematici: in-troducere, abecedarul clovnului, trucuri, modelat baloane, machiaj şi mişcare scenică. Perioada desfăşurării cursurilor este de aproximativ şase săptămâni. Primele trei întâlniri cu Alex au avut loc pe 13, 20 şi 27 martie urmând ca celelalte întâlniri să fie stabilite de comun acord. La prima întâlnire Alex le-a prezentat tinerilor lugojeni noţiuni introductive din tainele Clown therapy, urmând ca la următoarele întâlniri tinerii să cunoască mai pe larg ce înseamnă „meseria” de clovn.

Scopul proiectului “Zâmbim pentru un zâmbet” la care tinerii lugojeni s-au angajat este redarea unui zâm-bet copiilor aflaţi în saloanele de pediatrie ale spitalelor, pe chipul acelor copii care sunt grav bolnavi sau pe feţele copiilor cu dezabilităţi psihice, şi nu în ultimul rând persoanelor în vârstă din căminele de bătrâni.

Vrem să mulţumim din nou celor care au contribuit într-un mod sau altul la desfăşurarea acestui proiect, celor care ne vor ajuta pe viitor, tuturor celor care ne-au acordat încredere şi nu în ultimul rând lui Alex care şi-a „rupt” din timpul liber pentru a fi alături de noi şi putea duce la bun sfârşit acest proiect. (www.tgcl.cnet.ro)

26 martie Seară spirituală la Arad

Pe 26 martie, la biserica „Naşterea Sfintei Fecioare Maria", a parohiei Arad-Centru, credincioşii au participat după Liturghia Darurilor înaintesfinţite, la Adoraţia Euharistică pentru copii, or-ganizată de AGRU (sub îndrumarea d-nei Cristina Purice, a d-nei Oana Ciobâncan, a d-nei Dana Radu). La finalul Adoraţiei toţi cei prezenţi au participat la Calea Crucii în jurul lăcaşului de cult, meditaţiile (cele scrise de Cardinalul Ratzinger în 2005 înainte de alegerea sa ca Suveran Pontif) fiind citite de credincioşi, iar Cru-cea fiind dusă pe rând de copii, tineri şi adulţi. Momentele spiritu-ale ale zilei au fost coordonate de Pr. Coriolan C. Mureşan (Vicar Jud. al Eparhiei de Lugoj), Pr. prot.on. Coriolan Mureşan (consilier eparhial si Paroh Arad-Centru) si Pr.Romeo Bodea (Paroh Arad-Micalaca).(www.gcatolicarad.cnet.ro)

8 aprilie Adunarea Generală ASTRU Eparhial Lugoj (Comunicat)

În data de 8 aprilie 2010 cu binecuvântarea ES Mons. Alexandru Mesian, s-a desfăşurat la Timişoara Adunarea Generală a ASTRU-lui Eparhial Lugoj. Au participat delegaţi din cele şase centre ASTRU din Eparhia de Lugoj: ASTRU Timişoara „Regina Păcii”: Bernadeta Chişărău, Ema-nuel Chişărău, Iosefina Stein, Ioana Pustai, Alexandru Candet, Ale-xandra, Viviana, Ştefania şi Pr. Prot. On. Ioan Chişărău; ASTRU Ti-mişoara „Sf. Iosif”: Anca Jurcuţa, Oana Tuculanu şi Pr. Prot. Teo-dorescu Nicolae, Pr. Răzvan Oprişa; ASTRU Lugoj: Ana-Maria Borhan, Costel Bogdan Borhan, Raimondo-Mario Rupp; ASTRU Arad: Alexandru Quintus; ASTRU Orăştie: Horia Bursaş; ASTRU Cugir: Ro-xana Beca, Iulia Albu, Alexandru Codrea şi Pr. Viorel Codrea şi Con-siliul Director (2008-2010) al ASTRU Eparhial Lugoj,Horia Bursaş, Costel Bogdan Borhan, Ana-Maria Borhan, Pr. Coriolan C. Mureşan. Programul a început la orele 10.00 cu Sfânta Liturghie săvârşită

în Biserica „Sfânta Maria Regina Păcii”. Alături de celebrantul principal, Rvs. Pr. drd. Coriolan C. Mureşan, Asistentul Spiritual ASTRU-Eparhial, au concelebrat: Rvs. Pr. Prot. On. Ioan Chişărău, parohul locului, Rvs. Pr. Răzvan Oprişa, paroh la Timişoara IV. Lector a fost teol. Flavius Jurca.

După Sfânta Liturghie, în jurul orelor 12.00 au început lucrările propriu-zise. Ana-Maria Borhan a prezentat un raport cu principalele realizări ale Astru-lui Eparhial în perioada 2008-2010 amintind de aderarea la ACRO (Acţiunea Catolică din România) ce a avut loc la sfârşitul lunii aprilie la Oradea.

În continuare, Pr. Coriolan C. Mureşan le-a vorbit tinerilor astrişti participanţi, despre Acţiunea Catolică, despre rolul şi importanţa de a avea o grupare de tip Acţiune Catolică în parohii. Părintele Coriolan i-a încu-rajat pe tinerii participanţi să se implice în exercitarea apostolatului laic prin: întâlniri periodice, recreative, spirituale, adoraţii euharistice animate de către tineri.

18

„Tinerii trebuie să devină protagonişti ai apostolatului” a spus Părintele Coriolan. Teol. Horia Bursaş fost preşedinte ASTRU-Eparhial Lugoj în perioada 2008-2010 a prezentat situaţia ASTRU-lui Eparhial.

A urmat lucrul la îmbunătăţirea statutului unde cei prezenţi şi-au adus aportul la îmbunătăţirea câtorva puncte din statutul asociaţiei care poate fi schimbat doar în prezenţa Adunării Generale conform articolului 21 din statutul Asociaţiei ASTRU-Eparhial Lugoj.

Pr. Prot. On. Ioan Chişărău i-a îndemnat pe tinerii prezenţi să se implice cu mult entuziasm în misiunea de apostolat, să fie exemple în lume şi atunci vor cunoaşte roade. Horia a încheiat, amintind rolurile consiliului director.

Au urmat 10 minute de adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament în capela unde se face Adoraţie Perpetuă, după care a avut loc alegerea celor cinci membri ai consiliului director. Astfel noul Consiliu Director al ASTRU-lui Eparhial Lugoj este următorul:

Preşedinte: Anca-Maria Jurcuţa; Vicepreşedinţi: Costel Bogdan Borhan, Alexandru Candet; Secretar: Ana-Maria Borhan; Trezorier: Emanuel Chişărău.

Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă fraternă. (Ana-Maria Borhan, secretar ASTRU Eparhial Lugoj) 18 aprilie Timişoara: Sfânta Liturghie cu tinerii în aer liber la Pădurea Verde

În Duminica mironosiţelor, pe 18 aprilie, peste 20 de tineri greco-catolici din Timi-şoara împreună cu Pr. Răzvan au ales să pe-treacă o duminică spiritual-recreativă în aer liber înafara urbei de pe Bega, la Pădurea Verde După ce la ora 10 dimineaţa s-au întâlnit în faţa Grădinii Zoologice din Timişoara, s-au îndreptat spre luminişul în care a fost aranjat altarul improvizat pentru Sfânta Liturghie. Părintele Răzvan a subliniat în predică importanţa iubirii noastre pentru Dumnezeu şi importanţa conştientizării faptului că aşa cum semnul unei adevărate iubiri umane este lipsa aparentă a logicii în acţiunile a

doi îndrăgostiţi, tot aşa în relaţia noastră cu Dumnezeu trebuie să avem curaj şi să ne urmăm vocea interioa-ră a Spiritului Sfânt, chiar dacă de multe ori putem apărea ca nişte ciudaţi pentru cei din jurul nostru.

Ca la orice ieşire la iarbă verde care se respectă, nu a lipsit nici grătarul şi micii. În funcţie de condiţia fizică şi bună dispoziţia fiecăruia, cine s-a lăsat purtat de primăvara din aer a putut

juca un volei sau badminton şi la sfârşit chiar şi RAGE. A fost o zi minunată petrecută împreună atât spiritual, cât şi recreativ. (www.timisoara4.ro)

23-25 aprilie Uniţi într-un cuget, fideli lui Cristos – Consiliu Naţional ACRO

În perioada 23-25 aprilie 2010, a avut loc în Oradea, Consiliul Naţional al Federaţiei Acţiunea Catolică din România (ACRO). La acest eveniment au participat 40 de delegaţi ale asoci-aţiilor: AC Iaşi, AGRU, ASTRU Blaj, ASTRU Cluj, ASTRU Oradea şi ASTRU eparhial Lugoj. Din partea ASTRU-lui Eparhial Lugoj au participat: Anca-Maria Jurcuţa, preşedinte, Costel Bog-dan Borhan – vicepreşedinte şi Ana-Maria Borhan – secretar.

Întâlnirea s-a desfăşurat la Semina-rul Teologic Greco-Catolic „Vasile, Grigore şi Ioan” din Oradea. În deschi-derea lucrărilor, după salutul membri-lor Consiliului Director, s-a prezentat raportul de activitate la cinci ani de existenţă a Federaţiei. Membrii echipelor naţionale, pe sectoare de vâr-stă, au avut ocazia să împărtăşească impresiile şi trăirile avute pe parcursul anilor în care au fost responsabili la nivel naţional. La această parte a programului a participat şi PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea şi responsabil cu laicii în Conferinţa Episcopilor Catolici din România.

19

PS Virgil Bercea a felicitat Acţiunea Catolică din România pentru activităţile realizate în cei cinci ani de exis-tenţă şi a îndemnat-o să îşi asume responsabilităţi şi în societate, în politică, în apărarea drepturilor omului şi a libertăţii de exprimare.

A urmat apoi un moment special pentru ASTRU eparhial Lugoj, care a fost primit în Acţiunea Catolică din România, după un parcurs de aderare de doi ani, un timp de cunoaştere, responsabilizare şi participare la activităţile naţionale. „Vocaţie, misiune, slujire” au fost cuvintele cheie ale momentului formativ susţinut de Pr. Felix Roca, asistent spiritual general, în deschiderea lucrărilor Consiliului Naţional. A urmat apoi Sf. Liturghie concelebrată de asistenţi spirituali prezenţi.

Ultima parte a zilei a fost dedicată discuţiilor pe sectoare – co-pii, tineri, adulţi – în cadrul cărora s-au identificat aşteptările Aso-ciaţiilor de la echipele naţionale şi s-au schiţat responsabilităţile pe care membrii echipelor naţionale şi le asumă. După rugăciunea de seară, delegaţii la acest Consiliu Naţional au avut ocazia să cu-noască Oradea într-un tur ghidat al oraşului. Ziua de sâmbătă a fost dedicată actualizării statutului şi a alegerii unui Consiliu Director. După munca depusă în timpul dimineţii pentru actualizarea statutu-lui, delegaţii la Consiliul Naţional s-au îndreptat spre biserica roma-no-catolică Sf. Maria, unde a fost celebrată Sfânta Liturghie.

În a doua partea a zilei s-a adoptat statutul şi s-a ales noul Con-siliu Director, cu un mandat de 3 ani: preşedinte Oana Tuduce, vi-cepreşedinte sector adulţi Anca Frona, vicepreşedinte sector tineri Crina Horvat şi vicepreşedinte sector copii Bernadeta Farţade-Gabor. Totodată s-au reînnoit şi echipele naţionale, Asociaţiile pre-zente delegându-şi reprezentanţii. Ziua s-a încheiat cu o vizită la studiourile Radio Maria şi o petrecere aniversară la cinci ani de existenţă a Federaţiei Acţiunea Catolică din România. Duminică dimineaţa, delegaţii au stabilit unele aspecte organizatorice care vor îmbunătăţi activita-tea Federaţiei. Consiliul Naţional al Federaţiei Acţiunea Catolică din România s-a încheiat cu participarea delegaţilor la Sfânta Liturghie celebrată de PS Virgil Bercea în Catedrala Sf. Nicolae din Oradea. (www.actiuneacatolica.ro)

Întâlnirea Naţională a Operatorilor

Media Catolică de la Oradea (INOMC)

Întâlnirile INOMC sunt întâlniri pe tematici media, organizate anual de către o anumită dieceză sau eparhie catolică din ţară la îndemnul Comisiei pentru Comunicaţii Sociale de pe lângă Conferinţa Episcopi-lor Catolici din România.

Obiectivele acestor întâlniri, pe lângă cel al cu-noaşterii dintre membrii implicaţi în acest sector, sunt şi acelea al colaborării şi al dezvoltării în per-spectivă a unor strategii comune la nivel naţional, în vederea susţinerii programelor pastorale a Bisericii locale.

Participanţii invitaţi sunt reprezentanţi ai dieceze-lor/eparhiilor catolice din România sau ale diferitelor ordine şi congregaţii, care desfăşoară activităţi în diferitele sectoare media, cum ar fii: presa scrisă, audio-vizual, birouri de presă, internet; precum şi alţi invitaţi, care ar putea contribui la îndeplinirea obiec-tivelor stabilite.

Întâlnirea de anul acesta, ajunsă la ediţia a X-a, s-a ţinut între 15 şi 19 martie la Oradea, la sediul „Radio Maria”.

De ce am ales să vă povestesc despre o întâlnire mass-media catolică? Deoarece instrumentele mass-media sunt din ce în ce mai folosite de cât mai mulţi tineri. Cel mai bun exemplu este internetul, cu blogu-rile şi reţelele de socializare pe care împărtăşim frec-vent diferite gânduri şi mesaje cu conţinut religios,

dar nu numai.

În relatarea de faţă, instrumentul media ce se va afla mereu în centrul atenţiei, este unul pe cât de bătrân, pe atât de la modă şi eficient şi astăzi: radio-ul. Poate că este singurul instrument care nu ne soli-cită cel mai mult atenţia, de a sta neapărat în faţa lui, dar în acelaşi timp este util şi eficient pentru că în timp ce ascultăm radio-ul mai putem face şi alte treburi. La Radio Maria, am întâlnit o echipă de tineri (atât angajaţi, cât şi voluntari, elevi şi studenţi). Am fost impresionat de entuziasmul lor, de a vorbi fără inhibiţii „ON AIR”, (în direct), chiar şi cu ascultătorii, şi de a lucra cu uşurinţă la partea tehnică, ceea ce în aparenţă pare un lucru greu de învăţat, dar care de fapt se asimilează mult mai uşor în realitate.

Cum a decurs prima zi în radio? Am fost şi în studi-

oul unde participă invitaţii, dar şi în studioul tehnic de producţie. Ziua a început, ca de obicei, cu emisiu-nea „Bună dimineaţa cu Radio Maria”, realizată de Laura Chirilă, unul dintre redactorii Radio Maria, având ca invitaţi o grupă din participanţii la INOMC. O altă grupă a fost la partea tehnică, unde Claudiu ne-a arătat pe viu cum se realizează o emisiune. A urmat micul dejun şi apoi o prezentare a postului, atât teo-retică dar şi practică, făcută de Pr. Doru Popovici, directorul de programe al Radio Maria.

-file din jurnalul unui tânăr participant- „Un radio creştin, este o Biserică din eter”.

PS Virgil Bercea

20

După prânz, am participat ca şi co-realizator, alături de Pr. Ieronim Iacob de la Bucureşti, la emisiunea „Intenţii de rugăciune”, realizată de dl. Florin Fili-mon. Am rămas plăcut surprins că telefoanele au su-nat în continuu pe tot parcursul emisiunii. Acela a fost primul meu moment … de intervenţie radiofonică dintr-un studio. Chiar dacă nu e prima oară când vor-besc la radio, era o premieră pentru mine faptul de a dialoga în direct cu ascultătorii. La început uşoare emoţii, dar pe urmă stările s-au reglat frumos.

Surpriza primei zile a apărut către seară. La orele 20, era programată o emisiune culturală despre inter-net pe care urma s-o realizeze Laura. Era înainte cu un sfert de oră înainte de emisiune şi Laura avea trei invitaţi, însă mai era nevoie de încă trei pentru a rea-liza o emisiune de tip „masă rotundă”. În acel timp puţin care mai era până la începutul emisiunii, am observat o uşoară emoţie la Laura, care s-a simţit ca un „puls mai ridicat” şi în redacție. Calmul şi optimis-mul specific a lui Padre Doru a liniştit repede starea uşor-tensionată. Oameni erau de unde alege şi cum mă aflam alături de ei în redacţie, m-am numărat printre invitaţii de care mai era nevoie pentru această emisiune. Înainte cu şapte minute am acceptat provo-carea în ideea că … nu poţi să ai lapsus-uri, stânjeneli şi emoţii la un subiect de care eşti pasionat şi cu care zilnic interacţionezi (la muncă şi nu numai). Nici mă-car n-am mai apucat să anunţ pe acasă că voi fi (din nou ON AIR). Emisiunea a ieşit excelent, Laura a fost la înălţime cu moderarea în ciuda uşoarelor emoţii avute înainte de emisiune, dar şi restul invitaţilor au vorbit deschis şi fără emoţii.

A doua zi a întâlnirii am început-o cu emisiunea „Bună dimineaţa cu Radio Maria” unde am fost invitat alături de echipa de la Bucureşti, Anton şi Pr. Iero-nim; A fost o atmosferă degajată, caldă întocmai ca

aroma prietenească a unei cafele bune de dimineaţă. Restul zilei, l-am petrecut în mare parte a timpului, în redacţie. Am discutat noţiuni teoretice, am vizio-nat mesajul adresat pentru această întâlnire de IPSS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti, res-ponsabil pentru sectorul media în cadrul Conferinţei Episcopale Române. Excelenţa sa a subliniat că: teh-nologiile digitale reprezintă noi oportunităţi, dar şi noi responsabilităţi. Vestirea lui Cristos trebuie să devină răspunderea tuturor, preoţi şi laici, fiecare

după propriile posibilităţi. Mesajul IPS Ro-bu a inclus şi gândul Bisericii exprimat de Sfântul Părinte în Mesajul pentru cea de-a 44-a zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale având tema: Preotul şi pastoraţia în lumea digitală: noile mass-media în slujba Cuvân-tului şi care s-a aflat şi acesta în atenţia participanţilor la INOMC: a-l vesti pe Cris-tos în continentul digital şi a da un „suflet” internetului, mai ales prin crearea de situri catolice, de bloguri etc. Au fost subliniate şi riscurile lumii virtuale, amintindu-se că: nu trebuie să se uite nici-odată că rodnicia slujirii preoţeşti provine înainte de toate din Cristos, întâlnit şi as-cultat în rugăciune; vestit prin predică şi prin mărturia vieţii; cunoscut, iubit şi ce-lebrat în sacramente, mai presus de toate, ale preasfintei Euharistii şi Reconcilierii... Cu toate acestea, conclude Sfântul Părinte în mesaj, internetul rămâne o mare opor-tunitate pentru credincioşi, oferind per-spective din ce în ce mai noi şi, sub aspect pastoral, nemărginite. În după-amiaza aceleaşi zile s-a aflat cu noi şi P.S. Virgil Bercea, Episcopul Eparhiei de Oradea, care ne-a felicitat şi ne-a încu-

rajat să mergem mai departe cu munca pe care o de-punem fiecare în partea media. Un radio creştin, a precizat Preasfinţitul, „este o Biserică din eter, care ajunge la multă lume, uneori la oameni la care nu ne aşteptăm”. O parte dintre noi am avut de pregătit reportaje pentru ştiri, alţii au lucrat în studioul de producţie la montajul unui reportaj ş a m d.

A fost o zi plină dar plăcută! Mare parte din obiec-tivele propuse au fost atinse!

A treia zi am făcut cunoştinţă mai mult cu partea tehnică, montaje, prelucrări, unde Andrei ne-a învă-ţat câteva trucuri foarte binevenite.

În ultima zi am participat (o parte dintre noi) la Cluj la transmisiunea în direct a Sfintei Liturghii de la parohia „Sf. Iosif” din Piaţa Cipariu. Am făcut practică pe viu :) am dat o mână bună de ajutor la montarea microfoanelor şi a altor mărunţişuri necesare pregăti-rii pentru transmisie.

La Cluj s-a terminat şi călătoria mea, dar şi a ce-lorlalţi participanţi în aventura radioului pe viu, timp de a aproape o săptămână, cu ocazia Întâlnirii Naţio-nale a Operatorilor Mass-media Catolică.

Impresii: şi de DA dar şi de NU.

NU am reuşit suficient de bine, aşa cum mi-ar plă-cea, în a-mi sincroniza felul meu de a fi şi când mă

21

Materiale prelucrate de Andreea Lung

aflu în ON AIR; încă mai persistă tracul, dar într-o ma-nieră ceva mai … bine de stăpânit. - DA, mi-a plăcut şi îmi place ideea de radio iar profi-lul Radio Maria, care pe lângă cel religios, e şi social, cultural şi informativ, tot în câmpul Bisericii, lucru ce îi conferă o anumită valoare. Nu e un radio comercial, e apolitic şi evită bârfele din lumea mondenă de care e cam plină media autohtonă. - DA, am întâlnit o echipă de oameni super care fac treabă frumoasă şi sunt devotaţi lucrurilor de calitate şi misiunii Radio Maria; - DA, mi-a plăcut că de două ori pe zi (la ora 12.00 şi la ora 15.00) tot staff-ul radio îşi dau întâlnire în stu-dioul de emisie pentru a se ruga, în direct, timp de 5 minute împreună cu ascultătorii. E aşa de important să te rogi şi poate că ne dăm seama tot mai puţin de acest fapt; - DA, mi-a plăcut şi partea tehnică bine pusă la punct, aparatura, modul cum este gândită promova-rea acestui radio şi faptul cel mai important, să ştii a impune seriozitate, dar nu trasă de păr şi de a face lucrurile de „frica” cuiva, ci o seriozitate în care nu e

stres, dar lucrurile merg fain; e un dinamism natural şi mereu apar idei noi şi frumoase.

Părintele Doru Popovici, organizatorul principal al acestei întâlniri şi directorul de programe al Radio Maria, a încercat să ne facă pe toţi participanţii să îndrăgim ce înseamnă radio şi de posibilităţile pe care acesta le oferă zilelor noastre pentru a evangheliza. Ne spunea la una dintre întâlniri că Radio Maria preia cultura şi spiritualitatea locului, promovează pastoraţia Bisericii, înflăcărează comunităţile... Ast-fel, este susţinută credinţa şi Biserica... oamenii vin catehizaţi la Biserică.

Felicitări! Dacă vreţi să faceţi cunoştinţă cu radio-ul puteţi intra pe site-ul www.radiomaria.ro

A fost o săptămână în care am avut ocazia şi bucu-ria să învăţ lucruri noi nu doar strict legate de radio, ci şi privind modul de socializare, relaţiile şef-subaltern, colegi-colegi şi echipa-oaspeţi. Succes pe mai departe, iar la felul cum lucraţi, am convingerea că acest proiect se va dezvolta mai frumos la nivel naţional.

Teol. Raimondo-Mario Rupp

Nava vieţii (anonim)

Dacă vrei să construieşti o navă, parimul lucru pe care trebuie să-l faci nu e să-i chemi pe oameni să te ajute să aduci lemnele şi uneltele necesare construirii. Nu împarţi sarcini, nu organiza munca. Ci prima dată, trezeşte în oameni nostalgia mării fără de sfârşit. Când această sete se va trezi în ei, oamenii se vor pune singuri la treabă pentru a construi nava.

Când ...

Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva flămând; Când mi-e sete, trimite-mi pe cineva însetat; Când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care a dormit afară; Când sufăr, trimite-mi pe cineva care are nevoie de consolarea mea; Când crucea mea devine grea, fă-mă să-l ajut pe altul să-şi ducă crucea; Când mă simt slab, trimite-mi pe cineva să-l încurajez; Când aş vrea ca cineva să aibă grijă de mine, trimite-mi pe cineva de care pot să îngrijesc; Când mă gândesc la mine, trimite gândurile mele către alţii.

Prinţesa (Bruno Ferrero)

A fost odată ca niciodată un împărat care avea o fată frumoasă, frumoasă, şi foarte inteligentă. Dar, fru-museţea şi inteligenţa erau umbrite de o boală necunoscută. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele sale deveneau tot mai nesigure, iar vederea şi auzul tot mai slabe. Mulţi medici au încercat, fără succes, să-i re-dea sănătatea.

Într-o zi, sosi la palat un bătrân, despre care se spunea că acesta cunoaşte secretul vieţii. Toţi îl rugau s-o ajute pe prinţesa bolnavă. Bătrânul, dădu copilei un coşuleţ, acoperit, şi-i spuse: „Ţine-l şi ai grijă de el. Te va însănătoşi.” Fericită şi nerăbdătoare, descoperi coşuleţul, dar ceea ce văzu, a lăsat-o fără cuvinte. În coşu-leţ, zăcea de fapt, un copil, suferind de boală, mai necăjit şi mai suferind decât ea. Prinţesa se lăsă cuprinsă de milă, de compasiune fată de micuţ. Chiar dacă avea dureri mari, luă copilaşul în braţe şi a început să aibă grijă de el. Lunile trecură, încet, încet. Prinţesa nu avea ochi decât pentru micuţ. Îl hrănea, îl mângâia, îi zâmbea. Îl veghea nopţile, îi zâmbea. Chiar dacă toate acestea, o făceau să sufere mult.

După aproape 7 ani, miracolul se produse. Într-o dimineaţă, copilaşul începu să zâmbească şi să meargă. Prinţesa îl luă în braţe şi începu să danseze, râzând şi cântând. Uşoară şi frumoasă cum nu mai fusese demult, demult. Fără să-şi dea seama, s-a vindecat şi ea.

Căsătoria şi „anexele” acesteia:

o viziune creştină a eticii pre şi post matrimonială

22

Grija pastorală faţă de familia reglementar constituită, înseamnă, în concret, că toate comportamentele co-munităţii ecleziale lo-cale sunt antrenate în ajutorarea cuplului, pentru ca acesta să descopere şi să trăias-că noua sa vocaţie şi misiune. Pentru ca fa-milia să devină tot mai mult adevărată comu-nitate de iubire este necesar ca toţi mem-brii ei să fie ajutaţi şi pregătiţi, conform responsabili-tăţii lor faţă de problemele noi care se ivesc, faţă de slujirea reciprocă şi de colaborarea activă în viaţa de familie (cf. FC 69).

Tinerii căsătoriţi vor şti să primească cu inima des-chisă şi să pună în valoare cu înţelepciune ajutorul discret, delicat şi generos al altor familii, care fac de mult timp experienţa căsătoriei şi a familiei.

În activitatea pastorală, privind tinerele familii, biserica trebuie să rezerve o atenţie deosebită pentru a le educa trăirea responsabilă a iubirii conjugale, în raport cu exigenţele comuniunii şi slujirii vieţii, cău-tând să îmbine armonios intimitatea vieţii din casă şi opera comună şi generoasă pentru edificarea bisericii şi societăţii umane.

Papa Ioan Paul al II-lea spune: „primul efect ime-diat al căsătoriei, este legătura conjugală creştină, o comuniune tipic creştină a două persoane, pentru că ea reprezintă misterul Întrupării lui Hristos şi misterul făgăduielii Sale de a ne mântui” (FC 7).

Primirea Tainei Căsătoriei aduce în viaţa tinerei familii un har special, care-i face pe cei doi, care pâ-nă atunci erau străini, să fie unul singur în iubire, părăsindu-şi părinţii şi pe cei care le fuseseră apropi-aţi şi alipindu-se unul de altul într-un chip cu totul tainic şi plin de admiraţie. Această Taină îşi revarsă harul şi peste ceilalţi membri ai familiei, în special asupra părinţilor celor doi, încât aceştia nu se întris-tează de pierderea fiilor lor şi a unei însemnate părţi a averii lor, ci dimpotrivă se bucură mult (27). Taina aceasta este cu adevărat mare şi acest lucru este ară-tat de asemănarea făcută între unirea în căsătorie a soţului cu soţia sa după modelul unirii lui Hristos cu Biserica Sa, aşa după cum ne relatează Sfântul Pavel în scrisoarea către Efeseni: „Acest mister este mare; eu îl spun despre Hristos şi Biserică” (Efes. 5, 32).

Dumnezeu pentru a potoli concupiscenţa, a institu-it Taina Căsătoriei, realizând prin ea înmulţirea nea-

mului omenesc (cf. CCEO can. 776 § 1), prin unire trupească. Căsătoria opreşte pornirile păcătoase, nu lasă ca omul să cadă în păca-tul desfrânării, nu lasă ca oceanul să se fră-mânte, ci ne ajută să ducem întotdeauna corabia în port. Unirea trupească şi naşte-rea de prunci, a fost lăsată oamenilor de Dumnezeu şi ca mângâiere pentru pierderea nemuriri şi pentru ca Adam să n-o urască pe Eva care-l ispitise (cf. CBC § 1607), Dumne-zeu legându-l de ea cu lanţurile dorinţei reciproce, dorinţă pe care soţii o pot stin-ge, de acum înainte, prin viaţa conjugală, dar care, într-o oarecare măsură, există încă de la creaţie. Prin urmare sexualitatea umană, prin

care femeia şi bărbatul se dăruiesc unul altuia cu toa-te actele proprii şi exclusive ale soţilor, nu e ceva pur biologic, ci este nucleul însuşi al persoanei umane ca atare. Ea se realizează în mod uman, numai dacă este parte integrală din iubirea cu care bărbatul se dăru-ieşte femeii cu toată fiinţa sa şi invers până la moarte (cf. FC 11). «Locul» unic care face posibilă o astfel de dăruire, după adevărul integral, este căsătoria sau contractul de dragoste conjugală (cf. FC 11) ori alege-rea conştientă şi liberă cu care bărbatul şi femeia se unesc într-o comunitate intimă de viaţă şi de dragoste voită de însuşi Dumnezeu (cf. GS 48) şi care numai în această lumină îşi află adevărata semnificaţie.

Mai apoi, cu naşterea copiilor cuplul devine familie în sens deplin şi specific, biserica va fi alături de soţi, pentru ca ei să-şi primească copiii, să-i iubească ca pe un dar de la stăpânul vieţii, primind cu bucurie truda de a- sluji la creşterea lor umană şi creştină (cf. FC 69).

Devenind părinţi, soţii, primesc din partea Creato-rului darul unei noi responsabilităţi: acela de a-şi edu-ca copiii cărora le-au dat viaţă (cf. CCEO can. 776 § 1). Această funcţie educativă este foarte importantă, încât, dacă lipseşte, cu greu poate fi recuperată sau suplinită (cf. GS 3). Părinţii nu au numai datoria de a le asigura condiţiile necesare, dar mai ales, au obliga-ţia de a-i forma prin educaţie.

La baza unei educaţii creştine o constituie iubirea din cadrul familiei. Această iubire se manifestă, în special, din respectul şi grija faţa de demnitatea co-pilului încă din momentul conceperii. Aşa cum o plan-tă nu poate creşte, nu se poate dezvolta şi nu poate ajunge la maturitate fără soare, fără căldură, la fel, într-o familie, fără căldura iubirii din partea părinţi-lor, copiii nu se pot dezvolta normal, nu pot ajunge la o maturitate normală şi creştină (28).

Papa Ioan Paul al II- lea, spunea într-una din cate-hezele sale că educaţia copiilor este artă dificilă,

Cap. III. Pastorala post matrimonială

Am văzut în prima parte a studiului publicată în Nr. 1 (11), câteva considerente generale despre soţ şi soţie, iar în numărul trecut 2(12), capitolul al doilea: pregătirea căsătoriei.

În numărul acesta vă oferim ultima parte a studiului, capitolul trei: pastorala post matrimonială

23

o misiune grea pentru părinţi, căci pentru a aduce un om pe lume sunt suficiente doar câteva luni, dar pen-tru a-l face să crească bine nu e de ajuns o viaţă în-treagă. Pentru a-şi îndeplini această misiune sunt ne-cesare două lucruri: pedagogia iubirii şi forţa exem-plului.

Prima şcoală de cateheză este şi trebuie să fie fa-milia, aici copiii trebuie să primească comoara mari-lor adevăruri ale revelaţiei divine. Părinţii, au în acest sens, datoria de a-i învăţa pe copii în rugăciune; însă ei nu le pot da copiilor decât ceea ce au, ei nu-i pot învăţa pe copii să se roage dacă ei înşişi nu fac acest lucru. Părinţii, trebuie să ştie ce înseamnă dia-logul intim cu Dumnezeu, pentru a-i putea introduce în acest dialog pe copiii lor.

În ciuda greutăţii vieţii, părinţii trebuie să-şi for-meze copiii pentru valorile esenţiale ale vieţii umane. În primul rând, părinţii au datoria, mai ales în acest context egoist şi materialist de astăzi, să-i înveţe pe copii că omul este mai puţin preţios pentru ceea ce este, decât pentru ceea ce are. De asemenea, ei tre-buie să-i sensibilizeze în respectarea demnităţii fiecă-rei persoane, indiferent de religie sau rasă.

Raportul dintre soţi trebuie să se întemeieze întot-deauna pe dragoste, care a fost sădită de Dumnezeu în chiar firea omului. Dragostea, izvorul tuturor bunu-rilor într-o casă, este cea care asigură unitatea şi bu-na înţelegere în familie şi în societate. Deşi sunt egali între ei, jumătăţi ale întregului, totuşi, atât bărbatu-lui cât şi femeii li s-a rânduit locul specific în familie, Biserică şi societate.

Bărbatul a fost investit cu conducerea familiei, el fiind cap al acesteia; rolul conducător a lui a fost rân-duit numai după căderea în păcat a protopărinţilor. Totuşi şi femeile, în mod cu totul excepţional, pot primi rolul bărbatului, în momentul când acesta nu este demn de locul pe care l-a primit de la Creator. Supunerea femeii faţă de bărbat nu presupune frică, ci trebuie să fie asemenea celei faţă de Dumnezeu. La fel şi iubirea bărbatului faţă de soţia sa trebuie să se asemene cu cea a lui Hristos faţă de Biserica Sa, de care El nu s-a scârbit, ci a iubit-o până la jertfă. De asemenea, fiind un trup cu ea, soţul este dator să-şi iubească soţia ca pe însuşi trupul său. Aşadar, femeia nu trebuie dispreţuită, ci iubită, căci unde este iubi-re, toate celelalte urmează de la sine; dar unde este frică se întâmplă cu totul dimpotrivă.

În zilele noastre, într-o lume de multe ori străină şi chiar ostilă credinţei, familiile credincioase sunt de primă importanţă, fiind focare de credinţă vie şi stră-lucitoare (29). De aceea Conciliul Vatican II numeşte familia, după o veche expresie Ecclesia domestica (cf. LG 11; cf. FC 21). În sânul familiei, părinţii sunt, „pentru copii lor, prin cuvânt si exemplu, primii vesti-tori ai credinţei” şi veghează la „vocaţia proprie a fiecăruia, acordând atenţie speciala vocaţiei sa-cre” (LG 10).

Concluzie. Căsătoria este o instituţie întemeiată de Dumnezeu chiar de la început, de la crearea omu-lui ca bărbat şi femeie, aşa încât s-ar putea spune că Dumnezeu nu i-a făcut pur şi simplu pe cei doi, ci a creat familia. Însăşi relatarea Biblică a creării bărba-

tului şi apoi a femeii din coasta lui, exprimă consub-stanţialitatea principiilor complementare.

În ceea ce priveşte raportul dintre bărbat şi feme-ie, acesta trebuie să fie unul de egalitate şi de res-pect reciproc fundamentat pe porunca dragostei. Aceasta reiese din atitudinea pe care Cristos a avut-o întotdeauna faţă de femei. Astfel, femeia nu formea-ză o categorie antropologică sau sociologică inferioa-ră; ea are aceleaşi drepturi ca şi bărbatul, inclusiv cel de a avea iniţiativa „divorţului”, în cazul în care băr-batul se face vinovat de desfrânare, aşa cum reiese din textul evanghelic de le Matei: „Vă spun dar: cine-şi va lăsa soţia, în afară de concubinaj, şi va lua pe alta, făptuieşte adulter; iar cine ia în căsătorie o fe-meie lăsată de bărbat, făptuieşte adulter” (Mat. 19, 9).

Naşterea de prunci, fără a fi considerată scop prin-cipal al căsătoriei, primeşte şi o dimensiune soteriolo-gică. Părinţii au datoria de a-şi creşte copiii întru în-văţătura şi Înţelepciunea Domnului, ca şi de a le asi-gura cele necesare vieţii fizice, dar şi copiii au înda-toriri faţă de părinţii lor.

Pe lângă faptul că este cinstită, căsătoria este în acelaşi timp un act solemn, care leagă neamul ome-nesc la un loc fiind pricina multor bunuri. Căsătoria trebuie privită cu cea mai mare seriozitate. Rolul pă-rinţilor în pregătirea căsătoriei copiilor lor este covâr-şitor. Ei trebuie să-şi educe copiii în aşa fel încât în momentul căsătoriei aceştia să poată lua cu ei o zes-tre spirituală şi nu neapărat materială. În acest fel, părinţii se fac binefăcători, nu numai ai copiilor lor, ci şi ai familiilor acestora şi ai societăţii întregi.

Iubirea din cadrul familiei trebuie să se dezvolte pe un realism sănătos şi pe recunoaşterea sinceră că fiecare are limite de slăbiciune. Acest lucru cere mult spirit de sacrificiu, disponibilitate generoasă în înţe-legerea şi iertarea reciprocă; numai astfel pot fi evi-tate neînţelegerile şi tensiunile care pot să se cuibă-rească în sânul familiei.

Una din criticile aduse căsătoriilor monogame, es-te aceea că poate degenera într-o „împerechere” sau „cuplare” comodă, în care cei doi parteneri devin o unitate închisă, suficientă sieşi şi ale căror interese se limitează la sfera privată a casei, copiilor şi plăcerii.

Situaţia în care se află azi familia prezintă aspecte pozitive şi negative: pentru unii familia este sensul mântuirii pe care Cristos o desăvârşeşte în lume, iar pentru alţii familia este sensul refuzului pe care omul îl opune dragostei lui Dumnezeu.

Sacramentul căsătoriei este izvorul propriu şi mij-loc original de sfinţire pentru soţi şi pentru familia creştină, care reia şi perfecţionează acţiunea harului sfinţitor de la botez (cf. FC 56). În puterea misterului morţii şi învierii lui Cristos, în care este inserată căsă-toria creştină, iubirea conjugală este curăţită şi sfin-ţită: „Domnul s-a învrednicit de a vindeca şi de a ridi-ca iubirea conjugală printr-un dar special de har şi caritate” (GS 49).

Teol. Voina Marius NOTE:

27. cf. TATCHER, Adrian, O teologie creştină a sexualităţii, Editura Polimark, Bucureşti, 1995, p. 137.

28. cf. BIŞOC, Alois, op. cit., p. 178. 29. cf. MĂRTINCĂ, Isidor, op. cit., p. 190.

C U P R I N S

MULŢUMIM EXCELENŢEI SALE P.S. EPISCOP ALEXANDRU MESIAN PENTRU SPRIJINUL ACORDAT

Pastorala de Paşti - Episcop Alexandru Mesian p. 1

Vizita ad limina Apostolorum a Episcopilor Catolici din România p. 3

Vizita Nunţiului Apostolic Francisco Javier Lozano în Eparhia de Lugoj p. 5

Lugoj: Întâlnirea Naţională a Preoţilor Catolici p. 7

Reluarea activităţii pastorale în parohia Şanoviţa după 62 de ani p. 8

Paştile Domnului! p. 9

Bucuria creştinului – Cristos a înviat! p. 10

Icoana Învierii: între artă şi teologie p. 11

Valoarea încrederii p. 12

Băiatul în pijamale vărgate p. 13

Episcopul de Lugoj Valeriu Traian Frenţiu p. 14 Tinerii de la catedrala din Lugoj înainte de desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice şi

imediat după renaşterea ei p. 15

Întâlnire ecumenică a tinerilor la Timişoara p. 16

Carnavalul tinerilor greco-catolici din Arad p. 16

Ieşiri cu tinerii la Muntele Mic p. 16

Proiectul “Zâmbim pentru un zâmbet” continuă p. 16

Seară spirituală la Arad p. 17

Adunarea Generală ASTRU Eparhial Lugoj (Comunicat) p. 17

Timişoara: Sfânta Liturghie cu tinerii în aer liber la Pădurea Verde p. 18

Uniţi într-un cuget, fideli lui Cristos – Consiliu Naţional ACRO p. 18 Întâlnirea Naţională a Operatorilor Media Catolică de la Oradea (INOMC) - file din

jurnalul unui tânăr participant p. 19

Nava vieţii p. 21

Prinţesa p. 21

Când … p. 21 Căsătoria şi „anexele” acesteia: o viziune creştină a eticii pre şi post

matrimonială. Partea a treia: Pastorala post matrimonială p. 22

Grafică şi tehnoredactare: Raimondo-Mario Rupp

Redacţia şi administraţia: Str. Episcop Dr. Ioan Bălan, Nr. 6,

305500-Lugoj, Jud. Timiş Tel: 0256 - 35 35 97, Fax: 0256 - 35 14 57

E-mail: revistamagnificat@gmail.com Web: www.revistamagnificat.wordpress.com Twitter: http://twitter.com/revmagnificat Facebook: www.facebook.com/revistamagnificat

Tipar: S.C. Partoş SRL

Revista tinerilor din Eparhia de Lugoj

Preşedinte de onoare: PS. Alexandru Mesian

Preşedinte: Pr. Coriolan C. Mureşan

coryolan26@yahoo.it

Redactor-coordonator: Raimondo-Mario Rupp

Răspunderea pentru opiniile exprimate revine, în exclusivitate, autorilor. ISSN 1842 - 6034

GÂNDURI

ACTUAL (mass-media)

EVENIMENTE

ACTUAL

CULTURĂ (istorie bru)

CULTURĂ (recenzii)

PSIHOLOGIE

DE PAŞTI

DIN VIAŢA BISERICII

24

SACRAMENTE

Colaboratori: Mons. Angelo-Narcis Pop,

Pr. Gabriel Buboi, Sr. Laurenţia, Teol. Teol Dan Pătraşcu, Teol. Drd. Sergiu Soica, Teol: Andrei Baici, Drd. Claudiu Călin, Teol. Dan Vişa, Andra-da Mişcă, Andreea Lung, Irina Isăcescu, Prof. Maria Bacău.

Responsabil secţiuni

din viaţa Bisericii şi evenimente:

Raimondo-Mario Rupp

Distribuire: Costel Borhan, Anca Maria Jurcuţa