CAPITOLUL 1

1. BANCA - ELEMENT ACTIV AL STRUCTURILOR PIEŢEI

1.1. Sistemul bancar românesc

STRUCTURA SISTEMELOR BANCARE

În principalele ţări dezvoltate sistemele bancare sunt eterogene, respectiv, cuprind o diversă tipologie

de bănci, dar manifestă tendinţa de uniformizare în contextul procesului de globalizare financiară.

Din punct de vedere al organizării activităţii bancare şi al gradului de specializare este posibilă

stabilirea unei distincţii între două tipuri de sisteme bancare:

1. sisteme bancare ale Europei continentale

2. modelul american

Modelul băncii universale este predominant în Europa continentală. O bancă universală poate fi

prezentată ca o instituţie care oferă o gamă largă şi completă de servicii financiare: acordă credite,

colectează depozite, gestionează mijloacele de plată, realizează plasamente în titluri şi participaţii la

capitalul întreprinderilor. Modelul băncii universale s-a impus în a doua jumătate a secolului al XIX-lea,

perioadă în care bancherii au angajat băncile în activităţi diverse şi în special în operaţiuni internaţionale.

Datorită integrării financiare avansate, principiul băncii universale s-a răspândit cu uşurinţă,

Germania putând fi citată pentru dezvoltarea celui mai complet şi dezvoltat model de bancă universală. În

Franţa, cele mai vechi instituţii bancare, precum Crédit Lyonnais, Banque Nationale de Paris şi Sociéte

Generale au fost înfiinţate şi organizate după acest model.

În SUA principiile băncii universale s-au aplicat până la reformele bancare ce au urmat crizei din anii

’30. Prin cadrul legislativ introdus în 1933 (Glass-Stegal Act) s-a produs o separare funcţională şi

geografică a activităţii bancare, iar băncile comerciale (de depozit) şi-au delimitat activitatea faţă de

băncile de afaceri (de investiţii). Mai recent, în 1993, prin Banking Act, băncilor americane li se interzice

implantarea simultană de sucursale în celelalte state ale Federaţiei.

Specializarea băncilor impusă prin reglementări a antrenat o importantă fragmentare a sistemului

bancar american, caracterizat printr-un număr foarte mare al instituţiilor şi organismelor de credit (24000

în anul 1995, de 40 de ori mai mult decât nivelul înregistrat într-o ţară europeană). În acelaşi an, în

Germania funcţionau 3500 de instituţii iar în Franţa 600. Referitor la acest aspect, ca tendinţă generală se

manifestă diminuarea numărului de organisme bancare şi de credit.

CONŢINUTUL ŞI FUNCŢIILE SISTEMULUI BANCAR

Activitate bancară = atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public şi acordarea

de credite în cont propriu;

Sistemul bancar al economiei de piaţă reprezintă totalitatea băncilor care funcţionează în

economie într-o anumită perioadă.

Aceste bănci sunt privite ca fiind întreprinderi specializate în circulaţia capitalului de împrumut şi

care au drept mobil al activităţii obţinerea unui profit.

Este alcătuit din două subsisteme: sistemul băncii centrale şi sistemul băncilor de credit.

Funcţiile sistemului bancar se împart în două mari grupe: funcţii comune tuturor băncilor sau mai

multor categorii de bănci şi funcţii specifice anumitor bănci.

În prima grupă se cuprind:

Funcţia de mijlocitoare ale creditului în economie

Funcţia de mijlocitoare ale plăţilor în economie

Funcţia privind colaborarea cu alte organisme bancare internaţionale.

În cea de a doua grupă se cuprind:

1) Funcţia de emitere a unor titluri de credit. (Este cazul băncii centrale din fiecare ţară, care emite

bancnote).

2) Funcţia cambiară o îndeplineşte banca centrală dintr-o ţară, în care sens realizează trei subfuncţii:

Asigură, singură sau în concurenţă cu băncile comerciale, schimbul valutar;

Gestionarea rezervelor de aur şi de devize ale ţării respective;

Vigilenţa asupra taxei de schimb a monedei naţionale în raport cu monedele altor ţări, în care sens

banca centrală menţine această taxă la un anumit nivel sau, dimpotrivă, o lasă liberă.

3) Funcţia de bancă a statului şi administraţiei publice

4) Funcţia de bancă a băncilor o realizează tot banca centrală, în care sens aceasta deschide conturi

pentru depunerile băncilor comerciale, furnizează resurse de finanţare pentru aceste bănci şi intervine pe

piaţa monetară (interbancară), realizând politica monetară a statului.

5) Funcţia economică şi problemele indepedenţei băncii centrale, înţeleasă în sensul legăturii băncii

centrale cu economia, iar independenţa băncii centrale, înţeleasă în sensul eliminării influenţelor

oamenilor politici asupra ofertei de monedă.

6) Funcţia disciplinară o realizează banca centrală (în anumite ţări), prin exercitarea unui control asupra

băncilor comerciale şi a altor instituţii de credit, control care vizează siguranţa depozitelor şi evitarea

unor situaţii de faliment al băncilor.

În câmpul (sfera) acestei funcţii intră:

a) Controlul privind existenţa, activitatea şi transformările care survin în bănci

b) Concentrarea riscurilor bancare

c) Controlul lichidităţii (capacităţii băncii comerciale de a face faţă datoriilor pe care le are);

d) Controlul solvabilităţii

Particularităţi privind înfiinţarea, autorizarea şi funcţionarea băncilor comerciale

Institutiile de credit, persoane juridice romane, se pot constitui si functiona, in una din urmatoarele

categorii:

a) banci;

b) organizatii cooperatiste de credit;

c) banci de economisire si creditare in domeniul locativ;

d) banci de credit ipotecar;

e) institutii emitente de moneda electronica.

Banca Nationala a Romaniei este autoritatea competenta cu privire la reglementarea, autorizarea si

supravegherea prudentiala a institutiilor de credit.

Institutie de credit inseamna:

a) o entitate a carei activitate consta in atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la

public si in acordarea de credite in cont propriu;

b) o entitate, care emite mijloace de plata in forma de moneda electronica, denumita institutie

emitenta de moneda electronica;

Necesitatea obtinerii unei autorizatii si conditii minime de autorizare

In vederea desfasurarii activitatii in Romania, fiecare institutie de credit trebuie sa dispuna de o

autorizatie potrivit ordonantei de urgenta nr. 99/2006.

Banca Nationala a Romaniei stabileste prin reglementari si notifica Comisiei Europene conditiile in

care poate acorda autorizatie si documentatia care trebuie sa insoteasca cererea pentru obtinerea

autorizatiei.

Banca Nationala a Romaniei nu poate acorda autorizatie unei institutii de credit, daca aceasta nu

dispune de fonduri proprii distincte sau de un nivel al capitalului initial cel putin egal cu nivelul minim

stabilit prin reglementari, care nu poate fi mai mic decat echivalentul in lei a 5 milioane euro.

La constituirea unei institutii de credit, persoana juridica romana, capitalul initial este reprezentat de

capitalul social, cu exceptia cazurilor in care institutia de credit care se constituie este rezultata dintr-un

proces de reorganizare prin fuziune sau divizare.

Capitalul social al unei institutii de credit, persoana juridica romana, trebuie varsat integral si in

numerar la momentul subscrierii, inclusiv in cazul majorarii acestuia, aporturile in natura nefiind permise.

Actiunile/partile sociale ale unei institutii de credit, persoana juridica romana, pot fi numai nominative. In

actele lor constitutive, institutiile de credit, persoane juridice romane, nu vor putea stabili exceptii de la

principiul potrivit caruia o actiune da dreptul la un singur vot.

La constituire, aporturile la capitalul social trebuie sa fie varsate intr-un cont deschis la o institutie de

credit. Acest cont este blocat pana la inmatricularea institutiei de credit, persoana juridica romana, in

registrul comertului.

Orice cerere de autorizare a unei instituţii de credit trebuie sa fie însoţită de un plan de activitate, care

sa cuprindă cel puţin:

1. tipurile de activităţi propuse a fi desfăşurate şi

2. structura organizatorică a instituţiei de credit, şi din care sa rezulte capacitatea acesteia de a-si

realiza obiectivele propuse în condiţii compatibile cu regulile unei practici bancare prudente şi

sanatoase, prin adecvarea cadrului de conducere, a procedurilor, a mecanismelor interne şi a

structurii capitalului la tipul, volumul şi complexitatea activităţilor pe care îşi propune sa le

desfăşoare.

Activitatile permise institutiilor de credit

Institutiile de credit pot desfasura, in limita autorizatiei acordate, urmatoarele activitati:

a) atragere de depozite si de alte fonduri rambursabile;

b) acordare de credite, incluzand printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau

fara regres, finantarea tranzactiilor comerciale, inclusiv forfetare;

c) leasing financiar;

d) operatiuni de plati;

e) emitere si administrare de mijloace de plata, cum ar fi: carti de credit, cecuri de calatorie si alte

asemenea, inclusiv emitere de moneda electronica;

f) emitere de garantii si asumare de angajamente;

g) tranzactionare in cont propriu si/sau pe contul clientilor, in conditiile legii, cu:

1. instrumente ale pietei monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit;

2. valuta;

3. contracte futures si options financiare;

4. instrumente avand la baza cursul de schimb si rata dobanzii;

5. valori mobiliare si alte instrumente financiare transferabile;

h) participare la emisiunea de valori mobiliare si alte instrumente financiare, prin subscrierea si

plasamentul acestora ori prin plasament si prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni;

i) servicii de consultanta cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri si alte aspecte legate de

afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni si achizitii si prestarea altor servicii de consultanta;

j) administrare de portofolii si consultanta legata de aceasta;

k) custodie si administrare de instrumente financiare;

l) intermediere pe piata interbancara;

m) prestare de servicii privind furnizarea de date si referinte in domeniul creditarii;

n) inchiriere de casete de siguranta;

o) operatiuni cu metale si pietre pretioase si obiecte confectionate din acestea;

p) dobandirea de participatii la capitalul altor entitati;

r) orice alte activitati sau servicii, in masura in care acestea se circumscriu domeniului financiar, cu

respectarea prevederilor legale speciale care reglementeaza respectivele activitati.

Fondurile proprii ale unei institutii de credit nu trebuie sa scada sub nivelul minim al capitalului

initial prevazut pentru autorizare.

Daca nivelul fondurilor proprii se reduce sub nivelul minim prevazut Banca Nationala a Romaniei

poate, daca circumstantele o justifica, sa acorde institutiei de credit o perioada limitata in care aceasta fie

sa remedieze aceasta situatie, fie sa-si inceteze activitatea

Actionariat

Orice persoana care intentioneaza sa dobandeasca, direct sau indirect, o participatie calificata intr-o

institutie de credit, persoana juridica romana, trebuie sa notifice in prealabil aceasta intentie Bancii

Nationale a Romaniei, informand asupra nivelului participatiei calificate pe care doreste sa o

dobandeasca.

Orice persoană fizică sau juridică ce a decis să cedeze, direct ori indirect, o participaţie calificată

într-o instituţie de credit, persoană juridică română, sau să îşi reducă participaţia calificată astfel încât

proporţia drepturilor sale de vot ori a deţinerii la capitalul social să se situeze sub nivelurile de 20%, o

treime ori de 50% sau astfel încât instituţia de credit în cauză să înceteze să mai fie o filială a persoanei în

cauză trebuie să notifice în prealabil, în scris, Banca Naţională a României în legătură cu această decizie,

conform reglementărilor emise în acest sens.

Cel putin o data pe an, institutiile de credit, persoane juridice romane, trebuie sa comunice Bancii

Nationale a Romaniei identitatea persoanelor care detin participatii calificate si nivelul acestora, conform

informatiilor de care dispun.

Autorizarea instituţiilor de credit, persoane juridice romane

Procedura de autorizare si motive de respingere a cererii

Institutiile de credit, persoane juridice romane, se pot constitui si pot functiona numai pe baza

autorizatiei emise de Banca Nationala a Romaniei.

Ele nu se pot constitui prin subscriptie publica.

Banca Nationala a Romaniei acorda autorizatie unei institutii de credit, persoane juridice romane,

numai daca este incredintata ca institutia de credit poate asigura desfasurarea unei activitati in conditii de

siguranta si de respectare a cerintelor unei administrari prudente si sanatoase, care sa asigure protejarea

intereselor deponentilor si ale altor creditori si buna functionare a sistemului bancar, sens in care trebuie

sa fie respectate dispozitiile prezentei ordonante de urgenta si ale reglementarilor emise in aplicarea

acesteia.

Banca Nationala a Romaniei decide cu privire la o cerere de autorizare a unei institutii de credit in

termen de cel mult 4 luni de la primirea cererii in sensul aprobarii constituirii institutiei de credit sau al

respingerii cererii si comunica in scris solicitantului hotararea sa.

Institutia de credit este obligata ca, in termen de maxim 2 luni de la comunicarea aprobarii de

constituire, pentru obtinerea autorizatiei de functionare, sa prezinte Bancii Nationale a Romaniei

documentele care atesta constituirea legala a institutiei de credit conform dispozitiilor aplicabile.

In cazul respingerii unei cereri de autorizare, hotararea cuprinde si motivele care au stat la baza

acesteia.

Banca Nationala a Romaniei notifica Comisiei Europene orice autorizatie acordata, cu exceptia celor

acordate institutiilor emitente de moneda electronica, pentru ca denumirea institutiei de credit sa fie

inclusa in lista institutiilor de credit intocmita si actualizata de Comisia Europeana, care se publica in

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Autorizaţia acordată este valabilă pe o perioada nedeterminată şi nu poate fi transferata unei alte

entităţi.

Inainte de a autoriza o institutie de credit, persoana juridica romana, Banca Nationala a Romaniei se

consulta cu autoritatile competente ale unui alt stat membru implicat, daca:

a) institutia de credit, persoana juridica romana, este o filiala a unei institutii de credit autorizate in

statul membru respectiv;

b) institutia de credit, persoana juridica romana, este o filiala a societatii-mama a unei institutii de

credit autorizate in statul membru respectiv;

c) institutia de credit, persoana juridica romana, este controlata de aceleasi persoane care controleaza

o institutie de credit autorizata in statul membru respectiv.

Inainte de a autoriza o institutie de credit, persoana juridica romana, Banca Nationala a Romaniei se

consulta cu Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare sau cu Comisia de Supraveghere a Asigurarilor,

respectiv cu autoritatea responsabila cu supravegherea societatilor de asigurare sau a firmelor de investitii

dintr-un alt stat membru implicat, daca:

a) institutia de credit, persoana juridica romana, este o filiala a unei societati de asigurare, a unei

societati de servicii de investitii financiare sau a unei firme de investitii autorizate intr-un alt stat

membru;

b) institutia de credit, persoana juridica romana, este o filiala a societatii-mama a unei societati de

asigurare, a unei societati de servicii de investitii financiare sau a unei firme de investitii autorizate intr-

un alt stat membru;

c) institutia de credit, persoana juridica romana, este controlata de aceeasi persoana care controleaza o

societate de asigurare, o societate de servicii de investitii financiare sau o firma de investitii autorizata

intr-un alt stat membru.

Respingerea cererii de autorizare

Banca Naţionala a României respinge o cerere de autorizare, dacă:

a) documentaţia prezentată este incompletă ori nu este întocmită în conformitate cu dispoziţiile legale

în vigoare

b) instituţia de credit nu dispune de fonduri proprii separate sau capitalul iniţial se situează sub

nivelul minim stabilit de Banca Naţionala a României;

c) forma juridică este alta decât cea prevăzută pentru categoria instituţiei de credit care se

intenţionează a fi constituită;

d) din evaluarea planului de activitate prezentat rezulta ca instituţia de credit nu poate asigura

realizarea obiectivelor propuse în condiţiile respectării reglementărilor aplicabile;

e) Banca Naţionala a României nu este satisfacuta de calitatea persoanelor care asigura administrarea

si/sau conducerea instituţiei de credit

f) calitatea acţionarilor/membrilor instituţiei de credit nu corespunde cerinţelor prevăzute de

ordonanţa de urgenţă nr. 99/2006

g) înainte de obţinerea aprobării de constituire, fondatorii au făcut comunicări publice cu privire la

funcţionarea instituţiei de credit

h) nu sunt respectate alte condiţii prevăzute de lege sau de reglementările emise în aplicarea acesteia.

Retragerea autorizatiei

Banca Nationala a Romaniei poate retrage autorizatia acordata unei institutii de credit in urmatoarele

situatii:

a) institutia de credit nu si-a inceput activitatea pentru care a fost autorizata in termen de 1 an de la

data acordarii autorizatiei sau a incetat sa mai desfasoare activitate de mai mult de 6 luni;

b) autorizatia a fost obtinuta pe baza unor informatii false sau prin orice alt mijloc ilegal;

c) institutia de credit nu mai indeplineste conditiile care au stat la baza acordarii autorizatiei;

d) institutia de credit nu mai poseda suficiente fonduri proprii sau exista elemente care conduc la

concluzia ca intr-un termen scurt institutia de credit nu isi va mai putea indeplini obligatiile fata de

deponenti sau alti creditori si, in special, nu mai poate garanta siguranta fondurilor/instrumentelor

financiare care i-au fost incredintate;

Renuntarea la autorizatie

Acţionarii sau membrii instituţiei de credit pot renunţa la autorizaţie, hotărând dizolvarea şi lichidarea

instituţiei de credit.

Lichidarea la initiativa acţionarilor sau a membrilor este permisă numai în cazul în care instituţia de

credit nu se afla în vreuna din situaţiile de insolventa prevăzute de lege pentru declanşarea falimentului.

Instituţia de credit va comunica Băncii Naţionale a României hotărârea adunării generale a

acţionarilor, respectiv, a membrilor privind dizolvarea şi lichidarea instituţiei de credit, însoţită cel puţin

de un plan de lichidare a activului şi de stingere a pasivului, care sa asigure plata integrala a creanţelor

deponenţilor şi ale altor creditori.

Pe baza evaluării şi planului de lichidare, Banca Naţionala a României poate confirma instituţiei de

credit încetarea valabilităţii autorizaţiei.

Autorizaţia unei instituţii de credit îşi încetează de drept valabilitatea în următoarele situaţii:

a) a avut loc o fuziune sau o divizare a instituţiei de credit în urma căreia aceasta îşi încetează

existenta;

b) a avut loc o transformare a instituţiei de credit în alta categorie de instituţie de credit;

c) s-a pronunţat o hotărâre de declanşare a procedurii falimentului instituţiei de credit.

Regimul instituţiilor de credit din alte state membre

Institutiile de credit din alte state membre

Institutiile de credit autorizate si supravegheate de autoritatea competenta dintr-un alt stat membru

pot desfasura in Romania activitati prin infiintarea de sucursale sau prin furnizarea de servicii in mod

direct, daca activitatile respective se regasesc in autorizatia acordata de autoritatea competenta din statul

membru de origine si se asigura respectarea legislatiei romanesti adoptate in scopul protejarii interesului

general.

Toate sucursalele infiintate pe teritoriul Romaniei de catre o institutie de credit cu sediul in alt stat

membru sunt considerate o singura sucursala.

O instituţie de credit autorizata şi supravegheată într-un alt stat membru poate înfiinţa o sucursala

în România pe baza notificării transmise Băncii Naţionale a României de către autoritatea competenta din

statul membru de origine. Înainte de începerea activităţii, în termen de 2 luni de la primirea notificării,

Banca Naţionala a României comunica instituţiei de credit în cauza lista actelor normative din România,

adoptate în scopul protejării interesului general, care reglementează condiţii specifice în care anumite

activităţi pot fi desfăşurate.

Notificarea trebuie sa fie însoţită de următoarele date şi informaţii:

a) un program de activitate al sucursalei, incluzând cel puţin tipurile de activităţi care urmează sa

fie desfăşurate de aceasta şi structura organizatorică a sucursalei;

b) adresa sediului sucursalei de unde pot fi obţinute documente;

c) identitatea persoanelor responsabile cu conducerea operativă a activităţii sucursalei;

d) nivelul fondurilor proprii şi suma cerinţelor de capital ale instituţiei de credit.

Infiintarea de sucursale si prestarea de servicii in alte state membre

Institutiile de credit autorizate si supravegheate de Banca Nationala a Romaniei pot desfasura in

alte state membre, activitati bancare prin infiintarea de sucursale sau prin prestarea de servicii in mod

direct, fara a fi necesara autorizarea lor de catre autoritatea competenta din statul membru gazda, daca

activitatile respective se, regasesc in autorizatia acordata de Banca Nationala, a Romaniei.

Instituţia de credit, persoana juridică romana, care intenţionează sa înfiinţeze o sucursala într-un

alt stat membru, trebuie sa transmită Băncii Naţionale a României o notificare în acest sens, însoţită de

următoarele date şi informaţii:

a) statul membru pe teritoriul căruia urmează sa fie înfiinţată sucursala;

b) un program de activitate al sucursalei, incluzând cel puţin tipurile de activităţi care urmează sa

fie desfăşurate de aceasta şi structura organizatorică a sucursalei;

c) adresa sediului sucursalei de unde pot fi obţinute documente;

d) identitatea persoanelor desemnate sa asigure conducerea sucursalei şi informaţii privind

reputaţia şi experienţa profesională a acestora

Conform REGULAMENTULUI nr. 11 din 13 noiembrie 2007 privind autorizarea instituţiilor de

credit, persoane juridice române, şi a sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din state terţe,

procesul de autorizare a instituţiilor de credit din state terţe de către Banca Naţională a României

cuprinde două etape:

a) aprobarea constituirii instituţiei de credit;

b) autorizarea funcţionării instituţiei de credit.

Aprobarea constituirii instituţiei de credit nu garantează obţinerea autorizaţiei de funcţionare,

aceasta indicând doar permisiunea dată acţionarilor de a proceda la constituirea instituţiei de credit

potrivit dispoziţiilor legale şi în conformitate cu modalităţile prevăzute în documentaţia prezentată.

Apariţia unor modificări faţă de condiţiile în care a fost acordată aprobarea de constituire a

instituţiei de credit va determina o nouă evaluare din partea Băncii Naţionale a României în cea de-a doua

etapă a procesului de autorizare, putând atrage revocarea hotărârii de aprobare a constituirii, în cazul în

care aceste modificări sunt contrare prevederilor legale sau prezentului regulament.

Autorizaţia de funcţionare a instituţiei de credit va fi însoţită de aprobările pentru persoanele

desemnate în calitate de administrator, director, membru al consiliului de supraveghere, membru al

directoratului şi auditor financiar ai instituţiei de credit şi de confirmarea acţionarilor semnificativi ai

acesteia.

Denumirea unei bănci trebuie să fie în limba română, cu excepţia cazului în care banca este o

filială a unei persoane juridice străine şi preia în denumirea sa, parţial sau în totalitate, denumirea

societăţii-mamă.

Sucursala poate sa înceapă activitatea de la data la care instituţiei de credit,persoana juridică

romana, i se comunica de către autoritatea competenta din statul membru gazda, dacă este cazul,

condiţiile în care, în scopul protejării interesului general, activităţile pot fi desfăşurate în statul membru

gazda sau, în lipsa unei asemenea comunicări, la expirarea unui termen de 2 luni de la primirea de către

autoritatea competenta respectiva a informaţiilor comunicate de Banca Naţionala a României.

Actionariat

Nu pot deţine calitatea de acţionar, administrator, director, membru al consiliului de

supraveghere, membru al directoratului sau auditor financiar al unei bănci ori director al unui

compartiment sau al unei sucursale ori al unui alt sediu secundar ale acesteia persoanele suspecte de sau

sancţionate, pe plan intern şi/sau internaţional, pentru săvârşirea de acte de terorism sau asimilate

acestora.

Calitatea acţionarilor direcţi şi indirecţi ai unei bănci trebuie să corespundă cerinţelor asigurării

unui management prudent şi sănătos al instituţiei de credit, prevăzute de lege şi de prezentul regulament.

Evaluarea calităţii acţionarilor semnificativi direcţi şi indirecţi, precum şi a solidităţii financiare a

acestora în raport cu participaţia ce urmează a fi deţinută în bancă se realizează pe baza criteriilor

prevăzute in Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

care se referă la:

a) reputaţia acţionarului semnificativ;

b) soliditatea financiară a acţionarului semnificativ;

c) capacitatea băncii de a respecta cerinţele prudenţiale;

d) suspiciuni privind spălarea banilor sau finanţarea terorismului.

Documentaţia necesară pentru obţinerea aprobării de constituire a băncii

În vederea obţinerii aprobării de constituire, solicitanţii trebuie să prezinte Băncii Naţionale a

României o cerere de autorizare, însoţită de următoarea documentaţie:

a) procura autentică sau, după caz, delegaţia avocaţială, semnată de toţi acţionarii direcţi ai băncii,

prin care aceştia desemnează una sau mai multe persoane pentru a-i reprezenta în relaţia cu Banca

Naţională a României pe parcursul instrumentării cererii de autorizare;

b) proiectul actului constitutiv. În situaţia deschiderii de sedii secundare odată cu înfiinţarea

băncii, în cadrul proiectului actului constitutiv se vor menţiona şi obiectul de activitate al respectivelor

sedii secundare, datele de identificare ale persoanelor care asigură conducerea acestora, precum şi limita

mandatului ce le este acordat;

c) o informare cu privire la cota-parte din capitalul social şi din drepturile de vot deţinute de

acţionarii direcţi şi de acţionarii semnificativi indirecţi şi documentaţia prevăzută, pentru fiecare dintre

aceştia;

d) documentaţia prevăzută pentru persoanele desemnate să exercite responsabilităţi de

administrare şi/sau de conducere în calitate de administrator, director, respectiv de membru al consiliului

de supraveghere sau al directoratului;

e) planul de activitate, din care să rezulte inclusiv fezabilitatea proiectului, însuşit de persoanele

desemnate să exercite responsabilităţi de administrare şi/sau de conducere în calitate de administrator,

director, respectiv de membru al consiliului de supraveghere sau al directoratului.

f) lista persoanelor care au legături strânse cu banca. Pentru persoanele care au legături strânse cu

banca, altele decât acţionarii direcţi, acţionarii semnificativi indirecţi şi persoanele desemnate să exercite

responsabilităţi de administrare şi/sau de conducere.

g) orice alte informaţii pe care acţionarii le consideră de natură să susţină viabilitatea proiectului

prezentat.

Documentaţia necesară pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare a băncii

Documentaţia ce trebuie prezentată în această etapă cuprinde:

a) copia legalizată a actului constitutiv sau un exemplar original al acestuia. Data certă a actului

constitutiv reprezintă momentul subscrierii capitalului social;

b) scrisoare din partea depozitarului fondurilor destinate să constituie capitalul social, care să

confirme suma vărsată de fiecare acţionar într-un cont special deschis pentru colectarea

capitalului social, blocat până în momentul înmatriculării băncii;

c) informare cu privire la cota-parte din capitalul social şi drepturile de vot deţinute în mod

indirect de acţionarii semnificativi, sub semnătura reprezentantului/reprezentanţilor acţionarilor direcţi;

d) comunicare privind identitatea auditorului financiar.

e) copia certificată a certificatului de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului şi a

încheierii de înmatriculare;

f) comunicare privind existenţa reglementărilor proprii referitoare la desfăşurarea activităţii, sub

semnătura persoanelor desemnate să exercite responsabilităţi de conducere în calitate de director sau

membru al directoratului;

g) raportul unui auditor financiar

Falimentul institutiei de credit

Procedura falimentului incepe pe baza unei cereri introduse de catre institutia de credit debitoare

sau de creditorii acesteia ori de Banca Nationala a Romaniei.

Orice creditor care are o creanta certa, lichida si exigibila poate introduce la tribunal o cerere

impotriva unei institutii de credit debitoare care nu a onorat integral o astfel de creanta pe o perioada de

cel putin 30 de zile lucratoare de la scadenta, in cazul caselor centrale ale cooperativelor de credit,

inclusiv in cazul cooperativelor de credit afiliate la acestea, respectiv pe o perioada de cel putin 7 zile

lucratoare de la scadenta, in cazul celorlalte institutii de credit.

Creditorul nu va putea introduce cererea fara sa faca dovada ca, in prealabil, ca urmare a

introducerii unei actiuni de executare silita asupra contului institutiei de credit debitoare, Banca Nationala

a Romaniei, in calitate de tert poprit, a comunicat ca institutia de credit respectiva nu detine

disponibilitatile necesare pentru onorarea platilor respective.

Banca Nationala a Romaniei, in calitatea sa de autoritate de supraveghere bancara, va introduce

cerere pentru deschiderea procedurii falimentului impotriva institutiei de credit

Cererea Bancii Nationale a Romaniei va fi insotita de hotararea Consiliului de administratie al

Bancii Nationale a Romaniei de retragere a autorizatiei institutiei de credit respective si de orice alte

documente necesare justificarii actului de sesizare a tribunalului.

La primul termen de judecata, judecatorul-sindic va analiza cererea si, in situatia in care institutia

de credit debitoare nu contesta starea de insolventa, va emite hotararea privind deschiderea procedurii

falimentului.

Insolventa - reprezinta acea stare a institutiei de credit aflate in una dintre urmatoarele situatii:

1. incapacitatea vadita de plata a datoriilor exigibile cu disponibilitatile banesti;

2. scaderea sub 2% a indicatorului de solvabilitate a institutiei de credit;

3. retragerea autorizatiei de functionare a institutiei de credit, in conformitate cu prevederile

legale, ca urmare a imposibilitatii de redresare financiara a unei institutii de credit;

Judecatorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul institutiei de credit ajunse in stare de

insolventa sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere, cenzori, auditori financiari,

personalul de executie si/sau cu atributii de control, care au detinut functiile respective in cei 3 ani

anteriori deschiderii procedurii, daca au contribuit la ajungerea acesteia in stare de insolventa prin una

dintre urmatoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele institutiei in folosul propriu;

b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea institutiei de credit;

c) au dispus in interesul personal continuarea unei activitati care ducea in mod vadit institutia de

credit la incetarea de plati;

d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut

contabilitatea in conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul institutiei de credit ori au marit in mod fictiv

pasivul acesteia;

f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura institutiei de credit fonduri, in scopul intarzierii

incetarii de plati;

g) au acordat credite cu incalcarea cerintelor prudentiale aprobate prin normele in vigoare, precum

si cu nerespectarea normelor interne in vigoare;

h) in luna precedenta deschiderii procedurii au platit sau au dispus sa se plateasca, cu preferinta,

unui creditor in dauna celorlalti creditori;

i) au intocmit situatii financiare, alte situatii contabile ori raportari cu nerespectarea prevederilor

legale;

j) in cadrul actiunilor interne de verificare nu au identificat si nu au sesizat, prin nerespectarea

atributiilor de serviciu, faptele care au condus la fraude si gestiune defectuoasa a patrimoniului.

Deschiderea unei proceduri a falimentului cu privire la o institutie de credit autorizata in Romania

si la sucursalele acesteia stabilite in alte state membre este guvernata de legea romana in ceea ce priveste

regimul si aplicarea procedurii falimentului.

Autoritatile administrative sau judiciare ale statului membru de origine sunt singurele

imputernicite sa decida cu privire la aplicarea uneia sau mai multor masuri de reorganizare ori

deschiderea unei proceduri de lichidare cu privire la o institutie de credit, inclusiv in sucursalele acesteia

stabilite in alte state membre. Legea statului membru de origine se va aplica si sucursalelor din Romania

ale institutiilor de credit din alte state membre.

Fondurile proprii ale instituţiilor de credit

Fondurile proprii ale instituţiilor de credit sunt formate din fonduri proprii de nivel 1 şi fonduri

proprii de nivel 2.

Fondurile proprii de nivel 1 cuprind:

a) capitalul social subscris şi vărsat

b) primele de capital, integral încasate, aferente capitalului social;

c) rezervele legale, statutare şi alte rezerve, precum şi rezultatul reportat pozitiv al exerciţiilor

financiare anterioare, rămas după distribuirea profitului conform hotărârii adunării generale a

acţionarilor.

Cerinţe privind nivelul minim al capitalului iniţial

Capitalul iniţial al instituţiilor de credit este reprezentat de capitalul social subscris şi vărsat şi

rezervele legale, statutare şi alte rezerve.

Băncile persoane juridice române trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al

capitalului iniţial de minimum 37 milioane RON.

Băncile de credit ipotecar trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului

iniţial de minimum 25 milioane RON.

Băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ trebuie să dispună la momentul autorizării

de un nivel al capitalului iniţial de minimum 25 milioane RON.

Nivelul minim al capitalului iniţial şi, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei case centrale se

stabileşte la echivalentul în lei a 5 milioane euro.

Fondurile proprii de nivel 2 se compun din:

a) Fonduri proprii de nivel 2 de bază;

b) Fonduri proprii de nivel 2 suplimentar.

Fondurile proprii de nivel 2 de bază se compun din:

a) rezervele din reevaluarea imobilizărilor corporale, ajustate cu obligaţiile fiscale aferente,

previzibile la data calculării fondurilor proprii;

b) titlurile pe durată nedeterminată

Fondurile proprii de nivel 2 suplimentar se compun din acţiunile preferenţiale cumulative pe

durată determinată şi capitalul sub formă de împrumut subordonat

2. BANCA NATIONALA A ROMANIEI

BNR - Statutul legal

Banca Nationala a Romaniei este banca centrala a Romaniei, avand personalitate juridica.

Banca Nationala a Romaniei este o institutie publica independenta, cu sediul central in municipiul

Bucuresti si poate avea sucursale si agentii atat in municipiul Bucuresti, cat si in alte localitati din

tara.

BNR - Obiectivul fundamental şi principalele atribuţii

Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României este asigurarea şi menţinerea stabilitatii

preţurilor.

Principalele atribuţii ale Băncii Naţionale a României sunt:

a) elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;

b) autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudentiala a instituţiilor de credit, promovarea şi

monitorizarea bunei funcţionari a sistemelor de plati pentru asigurarea stabilitatii financiare;

c) emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plata pe teritoriul României;

d) stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;

e) administrarea rezervelor internaţionale ale României.

Banca Nationala a României sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea

îndeplinirii obiectivului sau fundamental privind asigurarea şi menţinerea stabilitatii preţurilor.

BNR - Colaborarea cu alte autoritati

In indeplinirea atributiilor, Banca Nationala a Romaniei si membrii organelor sale de conducere

nu vor solicita sau primi instructiuni de la autoritatile publice sau de la orice alta institutie sau autoritate.

Orice proiect de act normativ al autoritatilor publice centrale, care priveste domeniile in

care Banca Nationala a Romaniei are atributii, va fi adoptat dupa ce in prealabil s-a solicitat avizul Bancii

Nationale a Romaniei. Avizul va fi transmis in termen de cel mult 30 de zile de la solicitare.

Banca Nationala a Romaniei colaboreaza cu Ministerul Finantelor Publice in vederea stabilirii

indicatorilor macroeconomici in baza carora se va elabora proiectul anual de buget.

Pentru necesitatile proprii, Banca Nationala a Romaniei elaboreaza studii si analize privind

moneda, cursul de schimb, creditul si operatiunile sistemelor de plati si ale institutiilor de credit.

Pentru indeplinirea angajamentelor rezultate din acorduri, tratate, conventii la care Romania este

parte, Banca Nationala a Romaniei colaboreaza cu autoritatile din tara si din strainatate prin

furnizarea de informatii, adoptarea de masuri corespunzatoare sau in orice alt mod compatibil cu

prezenta lege.

Banca Nationala a Romaniei poate incheia acorduri de colaborare care se refera la schimbul de

informatii si cu autoritatile competente din terte tari sau cu alte autoritati sau organisme din terte

tari.

In scopul asigurarii functionarii corespunzatoare a sistemelor de plati, Banca Nationala a

Romaniei poate transmite informatii de natura secretului profesional caselor de compensare sau

altor structuri similare, constituite in conformitate cu prevederile legii, in vederea asigurarii

serviciilor de compensare si decontare pentru orice piata din Romania sau dintr-un stat membru.

Informatiile primite de Banca Nationala a Romaniei de la autoritatile competente din statele

membre pot fi furnizate caselor de compensare sau altor structuri similare numai cu acordul

expres al autoritatilor competente de la care au fost obtinute.

BNR - Cooperarea internationala

Din imputernicirea Parlamentului, Banca Nationala a Romaniei poate participa la organizatii

internationale cu caracter financiar, bancar, monetar sau de plati si poate sa devina membru al

acestora.

Banca Nationala a Romaniei poate participa, in nume propriu sau in numele statului, la tratative

si negocieri externe in probleme financiare, monetare, de curs de schimb si de plati, precum si in

domeniul autorizarii, reglementarii si supravegherii prudentiale a institutiilor de credit.

Banca Nationala a Romaniei exercita drepturi si indeplineste obligatii care revin Romaniei, in

calitate de membru al Fondului Monetar International, inclusiv utilizarea facilitatilor acestei

institutii de finantare pe termen mediu si lung, pentru nevoile balantei de plati si consolidarea

rezervelor internationale ale tarii.

Banca Nationala a Romaniei poate negocia si incheia acorduri, conventii sau alte intelegeri

privind imprumuturi pe termen scurt si alte operatiuni financiarbancare cu institutii financiare

internationale, banci centrale, societati bancare si nebancare, cu conditia rambursarii acestora in

termen de 1 an.

Banca Nationala a Romaniei poate incheia, in nume propriu sau in numele statului, acorduri de

decontare si de plati sau orice alte conventii de decontare si de plati cu institutii publice sau

private care isi au sediul in strainatate.

BNR - Politica monetara

In cadrul politicii monetare pe care o promoveaza, Banca Nationala a Romaniei utilizeaza

proceduri si instrumente specifice pentru:

- operatiuni de piata monetara

- Operatiuni de creditare a institutiilor de credit,

- si mecanismul rezervelor minime obligatorii.

Operatiunile BNR:

Operaţiuni de piata monetara

Operaţiuni de creditare

Rezerve minime obligatorii

Politica de curs de schimb

Regimul valutar

Dreptul exclusiv de emisiune

Creditarea instituţiilor de credit

Conturi deschise la Banca Nationala a României

Banca Nationala a României monitorizează sistemele de plati

Servicii de compensare, depozitare, decontare şi plata

Operaţiuni pe contul statului

Operaţiuni cu aur şi active externe

Operatiuni de piata monetara

Se interzice Bancii Nationale a Romaniei achizitionarea de pe piata primara a creantelor asupra

statului, autoritatilor publice centrale si locale, regiilor autonome, societatilor nationale,

companiilor nationale si altor societati cu capital majoritar de stat.

Banca Nationala a Romaniei poate efectua pe piata secundara, operatiuni reversibile,

cumparari/vanzari directe sau poate lua in gaj, pentru acordarea de credite colateralizate, creante

asupra sau titluri ale statului, autoritatilor publice centrale si locale, regiilor autonome, societatilor

nationale, companiilor nationale si altor societati cu capital majoritar de stat, institutiilor de credit

sau altor persoane juridice, poate efectua swap-uri valutare, emite certificate de depozit si atrage

depozite de la institutii de credit, in conditiile pe care le considera necesare pentru a realiza

obiectivele politicii monetare.

Conform REGULAMENTULUI nr. 1 din 30 martie 2000 (*republicat*) privind operaţiunile

de piaţă monetară efectuate de Banca Naţională a României şi facilităţile permanente acordate de aceasta

participanţilor eligibili, operaţiunile de piaţă monetară ale Băncii Naţionale a României sunt operaţiuni

executate la iniţiativa băncii centrale, ce implică una dintre următoarele tranzacţii:

1. cumpărări/vânzări reversibile - repo/reverse repo de active eligibile pentru tranzacţionare;

2. acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare;

3. vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare;

4. emitere de certificate de depozit;

5. swap valutar; şi

6. atragere de depozite;

1. cumpărări/vânzări reversibile - repo/reverse repo de active eligibile pentru tranzacţionare;

cumpărări reversibile - repo - de active eligibile pentru tranzacţionare (pensiuni) - tranzacţii

reversibile în cadrul cărora, în scopul injectării de lichiditate, Banca Naţională a României

cumpără de la participanţi eligibili active eligibile pentru tranzacţionare, cu angajamentul acestora

de a răscumpăra respectivele active la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data încheierii

tranzacţiei;

vânzări reversibile - reverse repo - de active eligibile pentru tranzacţionare (pensiuni) - tranzacţii

reversibile în cadrul cărora, în scopul absorbţiei de lichiditate, Banca Naţională a României vinde

participanţilor eligibili active eligibile pentru tranzacţionare, angajându-se să răscumpere

respectivele active la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data încheierii tranzacţiei;

2. acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare - tranzacţii reversibile în cadrul

cărora, în scopul injectării de lichiditate, Banca Naţională a României acordă credite participanţilor

eligibili, aceştia păstrând proprietatea asupra activelor eligibile aduse în garanţie;

3. vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare - tranzacţii în cadrul cărora, în scopul

absorbţiei/injectării de lichiditate, Banca Naţională a României vinde/cumpără active eligibile pentru

tranzacţionare şi care implică transferul proprietăţii asupra activelor eligibile respective de la vânzător la

cumpărător, realizat prin mecanismul "livrare contra plată";

4. emitere de certificate de depozit - tranzacţie în cadrul căreia, în scopul absorbţiei de lichiditate, Banca

Naţională a României vinde participanţilor eligibili certificate de depozit;

5. swap valutar - constă în două tranzacţii simultane, încheiate cu aceeaşi contrapartidă, prin care Banca

Naţională a României:

- cumpără la vedere valută convertibilă contra lei, în scopul injectării de lichiditate, şi vinde la o dată

ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei; sau

- vinde la vedere valută convertibilă contra lei, în scopul absorbţiei de lichiditate, şi cumpără la o dată

ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei;

6. atragere de depozite - tranzacţie cu scadenţa prestabilită, în cadrul căreia, în scopul absorbţiei de

lichiditate, Banca Naţională a României atrage depozite de la participanţii eligibili;

Participanţii eligibili cu care Banca Naţională a României desfăşoară operaţiuni de piaţă monetară şi

cărora le acordă facilităţi permanente sunt:

- băncile,

- băncile de credit ipotecar,

- casele centrale ale cooperativelor de credit,

- băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ,

- persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit din state membre,

respectiv din state terţe

Operatiuni de creditare

Banca Nationala a Romaniei poate acorda credite institutiilor de credit eligibile, in conditii care se

stabilesc prin reglementari proprii.

Rezerve minime obligatorii

Definiţie: rezervele minime obligatorii sunt disponibilitati băneşti ale instituţiei de credit, in lei si in

valuta, păstrate in conturi deschise la Banca Naţionala a României;

Baza de calcul a rezervelor minime obligatorii se constituie din mijloace băneşti in

moneda naţionala si in valuta, reprezentând obligaţii ale instituţiei de credit (la nivelul reţelei cooperatiste

de credit) rezultate din acceptarea depozitelor si a altor fonduri.

Baza de calcul se determina ca medie a soldurilor zilnice ale elementelor de pasiv, in perioada de

observare.

Perioada de observare o constituie intervalul cuprins între data de 24 a lunii precedente si data de

23 a lunii curente.

Banca Nationala a Romaniei stabileste regimul rezervelor minime obligatorii pe care institutiile

de credit trebuie sa le mentina in conturi deschise la aceasta.

Pentru resursele in valuta, rezervele minime obligatorii se constituie numai in valuta.

La rezervele minime obligatorii, Banca Nationala a Romaniei va bonifica dobanzi cel putin la

nivelul ratei dobanzii medii la depunerile la vedere practicate de institutiile de credit.

Pentru neindeplinirea cerintelor privind nivelul rezervelor minime obligatorii se calculeaza si se

percep dobanzi penalizatoare la nivelul stabilit de Banca Nationala a Romaniei.

Instituţiile de credit sunt obligate sa menţină in conturile deschise la Banca Naţionala a României

nivelul prevăzut al rezervelor minime obligatorii ca medie zilnica pe durata perioadei de aplicare.

Perioada de aplicare o constituie intervalul cuprins între data de 24 a lunii curente si data de 23 a lunii

următoare.

Pentru mijloacele băneşti în lei rezervele minime obligatorii se calculează şi se menţin în lei în

contul curent al instituţiei de credit deschis la Banca Naţională a României.

Instituţiile de credit pot opta pentru menţinerea integrală a rezervelor minime obligatorii în euro

sau în dolari S.U.A., pentru mijloacele băneşti în valută, ori separată în euro, pentru mijloacele

băneşti în euro, în dolari S.U.A., pentru mijloacele băneşti în dolari S.U.A., în euro sau în dolari

S.U.A., pentru mijloacele băneşti în alte tipuri de valute

Excedentul de rezerve în lei/euro/dolari S.U.A. nu poate fi utilizat pentru a acoperi deficitul de

rezerve în alt tip de monedă.

Pentru deficitul de rezerve minime obligatorii, se calculează si se percepe o dobânda penalizatoare

pe durata perioadei de aplicare aferente.

Rata dobânzii penalizatoare se stabileşte de Banca Naţionala a României si se comunica prin

circulara.

Modificarea ratei dobânzii penalizatoare se comunica prin circulara, cu cel puţin o zi înainte de

începerea perioadei de aplicare.

Politica de curs de schimb

Banca Nationala a Romaniei elaboreaza si aplica politica de curs de schimb.

Banca Nationala a Romaniei este abilitata:

a) sa elaboreze balanta de plati si alte lucrari privind pozitia investitionala internationala a tarii;

b) sa stabileasca cursurile de schimb pentru operatiunile proprii pe piata valutara, sa calculeze si sa

publice cursurile medii pentru evidenta statistica;

c) sa pastreze si sa administreze rezervele internationale ale statului.

Regimul valutar

Banca Nationala a Romaniei poate elabora reglementari privind monitorizarea si controlul

tranzactiilor valutare pe teritoriul tarii si emite autorizatii pentru operatiuni valutare de capital,

tranzactii pe pietele valutare si alte operatiuni specifice.

Reglementarile Bancii Nationale a Romaniei se refera in principal la:

a) autorizarea si retragerea autorizatiei, precum si supravegherea persoanelor care au obtinut

autorizatia de a efectua tranzactii valutare;

b) stabilirea de plafoane si alte limite pentru detinerea de active externe si operatiuni cu acestea,

pentru persoane juridice si fizice;

c) stabilirea plafonului si a conditiilor indatorarii externe a persoanelor juridice si fizice care intra sub

incidenta regimului valutar.

Emisiunea monetara

Dreptul exclusiv de emisiune

Banca Nationala a Romaniei este unica institutie autorizata sa emita insemne monetare, sub

forma de bancnote si monede, ca mijloace legale de plata pe teritoriul Romaniei.

Unitatea monetara

Moneda nationala este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul.

Insemnele monetare

Banca Nationala a Romaniei este singura in drept sa stabileasca valoarea nominala, dimensiunile,

greutatea, desenul si alte caracteristici tehnice ale bancnotelor si monedelor.

Bancnotele poarta semnatura guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei si a casierului central.

Programul de emisiune monetara

Banca Nationala a Romaniei elaboreaza programul de emisiune a bancnotelor si monedelor,

astfel incat sa se asigure n ecesarul de numerar, in stricta concordanta cu nevoile reale ale

circulatiei banesti.

Suma totala a bancnotelor si monedelor in circulatie, care exclude rezerva de numerar, se

evidentiaza ca element de pasiv in contabilitatea Bancii Nationale a Romaniei.

Emisiunea si punerea in circulatie a insemnelor monetare

Banca Nationala a Romaniei distribuie emisiunea monetara realizata si administreaza rezerva de

numerar sub forma de bancnote si monede.

Operatiuni cu institutiile de credit

Creditarea institutiilor de credit

In cadrul politicii sale monetare si de curs de schimb, Banca Nationala a Romaniei poate acorda

institutiilor de credit credite pe termene ce nu pot depasi 90 de zile, garantate cu, dar fara a se limita la:

a) titluri de stat provenite din emisiuni publice, prin remiterea lor in portofoliul Bancii Nationale a

Romaniei, sau

b) depozite constituite la Banca Nationala a Romaniei sau la alte persoane juridice agreate de Banca

Nationala a Romaniei.

Conditii si costuri de creditare

Banca Nationala a Romaniei stabileste si face publice

- conditiile de creditare,

- nivelul minim al ratei dobanzii la creditele care se acorda institutiilor de credit

- criteriile ce trebuie indeplinite de institutiile de credit pentru a putea solicita credite de la Banca

Nationala a Romaniei pe baze competitive.

Banca Nationala a Romaniei poate stabili plafoane de creditare, niveluri ale ratei dobanzii,

termene de rambursare si alte conditii in care se pot acorda credite de catre Banca Nationala a

Romaniei pe baze competitive.

Pentru toate operatiunile de creditare efectuate, Banca Nationala a Romaniei stabileste si

incaseaza dobanzi si comisioane.

Conturi deschise la Banca Nationala a Romaniei

Banca Nationala a Romaniei deschide si opereaza conturi ale:

- institutiilor de credit,

- Trezoreriei Statului,

-caselor de compensare

- si ale altor entitati, rezidente si nerezidente, stabilite prin reglementari ale Bancii Nationale a

Romaniei.

Banca Nationala a Romaniei efectueaza decontarea finala, irevocabila si neconditionata, a

transferurilor de fonduri in conturile titularilor.

Pentru toate operatiunile efectuate in conturile deschise in evidentele sale, cu exceptia conturilor

avand ca titulari Comisia Europeana si organisme financiare internationale, Banca Nationala a

Romaniei stabileste si incaseaza comisioane.

Sisteme de plati

Banca Nationala a Romaniei monitorizeaza sistemele de plati, inclusiv instrumentele de plata, in

scopul asigurarii securitatii si eficientei acestora si pentru a evita riscul sistemic. Pentru

indeplinirea acestei atributii, Banca Nationala a Romaniei stabileste masurile necesare, le pune in

aplicare si urmareste implementarea acestora, reglementeaza, autorizeaza si supravegheaza

sistemele de plati, si poate reglementa instrumentele de plata.

Banca Nationala a Romaniei reglementeaza, autorizeaza si supravegheaza administratorii

sistemelor de plati si poate emite reglementari privind instrumentele de plata utilizate in cadrul

acestor sisteme.

Banca Nationala a Romaniei poate furniza lichiditati institutiilor de credit, prin acordarea de

facilitati.

Servicii de compensare, depozitare, decontare si plata

Banca Nationala a Romaniei poate asigura servicii de compensare, depozitare, decontare si plata

prin intermediul conturilor deschise in evidentele sale

Incepand cu data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, Banca Nationala a Romaniei poate,

pe cont propriu ori in numele si pe contul statului, sa participe la aranjamente de compensare,

depozitare, decontare si plata sau la alte contracte avand acest scop, incheiate cu institutii centrale

sau cu organizatii colective de specialitate, publice si private, avand sediul in strainatate.

Prevenirea si limitarea riscurilor

Pentru prevenirea si limitarea riscurilor de plata si credit, Banca Nationala a Romaniei poate

presta servicii de colectare si difuzare, la cerere, contra cost, conform reglementarilor proprii, de

date si informatii privind incidentele de plati si riscurile de creditare in sistemul institutiilor de

credit, in conditii de asigurare a secretului bancar.

Supravegherea prudentiala a institutiilor de credit

Reglementarea, autorizarea si supravegherea prudentiala a institutiilor de credit

Banca Nationala a Romaniei are competenta exclusiva de autorizare a institutiilor de credit si

raspunde de supravegherea prudentiala a institutiilor de credit pe care le-a autorizat sa opereze in

Romania, in conformitate cu prevederile OUG 99/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.

Pentru asigurarea functionarii si viabilitatii sistemului bancar, Banca Nationala a Romaniei este

imputernicita:

a) sa emita reglementari, sa ia masuri pentru impunerea respectarii acestora si sa aplice sanctiunile

legale in cazurile de nerespectare;

b) sa controleze si sa verifice, pe baza raportarilor primite si prin inspectii la fata locului, registrele,

conturile si orice alte documente ale institutiilor de credit autorizate, pe care le considera necesare.

Membrii Consiliului de administratie al Bancii Nationale a Romaniei si personalul acesteia,

insarcinat sa exercite atributii de supraveghere prudentiala, nu raspund civil sau penal, dupa caz,

daca instantele judecatoresti constata indeplinirea sau omisiunea indeplinirii de catre aceste

persoane, cu buna-credinta si fara neglijenta, a oricarui act sau fapt in legatura cu exercitarea, in

conditiile legii, a atributiilor de supraveghere prudentiala.

Operatiuni pe contul statului

Contul curent general al Trezoreriei Statului

Banca Nationala a Romaniei tine in evidentele sale contul curent general al Trezoreriei Statului,

deschis pe numele Ministerului Finantelor Publice.

Functionarea contului curent general al Trezoreriei Statului si inregistrarea operatiunilor in acest

cont se stabilesc prin conventii incheiate intre Banca Nationala a Romaniei si Ministerul

Finantelor Publice.

Operatiuni cu Trezoreria Statului

Banca Nationala a Romaniei primeste incasarile pentru contul curent general al Trezoreriei

Statului si efectueaza platile in limita disponibilitatilor existente in acest cont.

Banca Nationala a Romaniei percepe comisioane la decontarea operatiunilor prin contul curent

general al Trezoreriei Statului, deschis in evidentele sale, si plateste dobanzi la disponibilitatile

din acest cont.

Operatiuni cu titluri de stat

Banca Nationala a Romaniei nu poate achizitiona titluri de stat de pe piata primara.

In baza conventiilor incheiate in prealabil cu Ministerul Finantelor Publice si in conformitate cu

reglementarile proprii, Banca Nationala a Romaniei poate actiona, cu perceperea unui comision, ca agent

pe contul statului, in ceea ce priveste:

a) plasarea catre terti a emisiunilor de titluri de stat si alte instrumente negociabile de indatorare ale

statului roman;

b) exercitarea functiilor de agent de inregistrare, depozitare si transfer al titlurilor de stat;

c) plata capitalului, dobanzilor, comisioanelor si a spezelor aferente,

d) executarea decontarilor in contul curent general al Trezoreriei Statului;

e) alte operatiuni in conformitate cu obiectivul fundamental si atributiile bancii centrale;

f) efectuarea de plati aferente celor de mai sus prin conturi deschise in evidentele sale, inclusiv a celor

aferente serviciului datoriei emitentilor si altor costuri de tranzactionare si operare.

Imprumuturile statului pe baza de titluri de stat se efectueaza conform conventiilor incheiate intre

Banca Nationala a Romaniei si Ministerul Finantelor Publice, prin care se stabilesc cel putin urmatoarele

elemente:

- valoarea imprumutului,

- data scadentei,

- rata dobanzii si modul de calcul al dobanzii pe toata durata creditului,

- costurile serviciului datoriei,

date privind titlurile de stat negociabile, emise pentru fiecare imprumut

Rezervele internationale

Banca Nationala a Romaniei, respectand regulile generale privind lichiditatea si riscul specific

activelor externe, stabileste si mentine rezerve internationale, in astfel de conditii incat sa poata determina

periodic marimea lor exacta, rezerve alcatuite cumulativ ori selectiv din urmatoarele elemente:

a) aur detinut in tezaur in tara sau depozitat in strainatate;

b) active externe, sub forma de bancnote si monede sau disponibil in conturi la banci sau la alte

institutii financiare in strainatate, exprimate in acele monede si detinute in acele tari, pe care le stabileste

Banca Nationala a Romaniei,

c) orice alte active de rezerva, recunoscute pe plan international, inclusiv dreptul de a efectua

cumparari de la Fondul Monetar International in cadrul transei de rezerva, precum si detinerile de

drepturi speciale de tragere;

d) cambii, cecuri, bilete la ordin, precum si obligatiuni si alte valori mobiliare, negociabile sau nu,

emise sau garantate de persoane juridice nerezidente, clasificate in primele categorii de catre agentiile de

apreciere a riscurilor, recunoscute pe plan international, exprimate si platibile in valuta in locuri

acceptabile pentru Banca Nationala a Romaniei;

e) bonuri de tezaur, obligatiuni si alte titluri de stat, emise sau garantate de guverne straine sau de

institutii financiare interguvernamentale, negociabile sau nu, exprimate si platibile in valuta in locuri

acceptabile pentru Banca Nationala a Romaniei.

Daca exista pericolul diminuarii rezervelor internationale, pana la un nivel care ar periclita

tranzactiile internationale ale statului, precum si in cazul in care diminuarea s-a produs, Banca Nationala

a Romaniei va prezenta Guvernului si Parlamentului un raport privind situatia rezervelor internationale si

cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere.

Raportul va contine recomandarile Bancii Nationale a Romaniei privind politicile guvernamentale

macroeconomice necesare pentru preintampinarea sau remedierea situatiei.

Administrarea rezervelor internationale

Banca Nationala a Romaniei este autorizata, in conditiile pe care le stabileste si le poate modifica

periodic, sa efectueze urmatoarele operatiuni:

a) sa cumpere, sa vanda si sa efectueze alte tranzactii cu lingouri si monede din aur si cu alte metale

pretioase;

b) sa cumpere, sa vanda si sa efectueze alte tranzactii cu valute;

c) sa cumpere, sa vanda si sa efectueze alte tranzactii pe piata secundara cu bonuri de tezaur,

obligatiuni si alte titluri emise sau garantate de guverne straine sau de organizatii financiare

interguvernamentale,

d) sa cumpere, sa vanda si sa efectueze alte tranzactii cu valori mobiliare emise sau garantate de banci

centrale, de institutii financiare internationale, de societati bancare si nebancare;

e) sa deschida si sa mentina conturi la alte banci centrale si autoritati monetare, societati bancare si la

institutii financiare internationale;

f) sa deschida si sa tina conturi si sa efectueze operatiuni de corespondent pentru institutii financiare

internationale, banci centrale si autoritati monetare, societati financiare si bancare, organizatii financiare

interguvernamentale din strainatate, precum si pentru guverne straine si agentiile lor.

Conducerea Bancii Nationale a Romaniei

Banca Nationala a Romaniei este condusa de un consiliu de administratie.

Conducerea executiva a Bancii Nationale a Romaniei, in cadrul Comitetului de Politica Monetara si a

Comitetului de Supraveghere, se exercita de catre guvernator, prim-viceguvernator si de cei doi

viceguvernatori, in conditiile stabilite prin regulamentul intern, aprobat de consiliul de administratie.

Consiliul de administratie a BNR

Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei hotaraste, in conditiile legii:

a) politicile in domeniul monetar si al cursului de schimb, urmarind aducerea la indeplinire a

acestora;

b) masurile in domeniul autorizarii, reglementarii si supravegherii prudentiale a institutiilor de credit

si monitorizarii sistemelor de plati pe care le-a autorizat;

c) directiile principale in conducerea operatiunilor si raspunderile ce revin personalului Bancii

Nationale a Romaniei,

d) organizarea interna, indemnizatiile, salariile si alte drepturi banesti ale personalului;

e) atributiile si componenta Comitetului de Politica Monetara, Comitetului de Supraveghere,

Comitetului de Administrare a Rezervelor Internationale si Comitetului de Audit, care functioneaza in

cadrul Bancii Nationale a Romaniei;

f) delegarea temporara a competentelor sale catre conducerea executiva, atunci cand situatii speciale

pot impune aceasta solutie.

Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei este compus din 9 membri, astfel:

a) un presedinte, care este si guvernator al Bancii Nationale a Romaniei;

b) un vicepresedinte, care este si prim-viceguvernator;

c) 7 membri, dintre care 2 sunt si viceguvernatori, iar ceilalti 5 membri nu sunt salariati ai Bancii

Nationale a Romaniei.

Membrii Consiliului de administratie al Bancii Nationale a Romaniei, cu nominalizarea conducerii

executive, sunt numiti de Parlament, la propunerea comisiilor permanente de specialitate ale celor doua

Camere ale Parlamentului.

Numirile se fac pe o perioada de 5 ani, cu posibilitatea reinnoirii mandatului.

Atributiile guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei

dispune masuri pentru executarea dispozitiilor legale, a hotararilor consiliului de administratie,

precum si a altor reglementari privind Banca Nationala a Romaniei.

poate delega prim-viceguvernatorului si viceguvernatorilor unele dintre atributiile sale, in

conditiile stabilite de consiliul de administratie.

numeste in functie personalul din aparatul central al Bancii Nationale a Romaniei si pe directorii

sucursalelor

emite ordine si decizii si reprezinta Banca Nationala a Romaniei in relatiile cu tertii, semnand,

direct sau prin persoane imputernicite de el, toate tratatele sau conventiile incheiate.

prezinta Parlamentului (In numele consiliului de administratie), pana la data de 30 iunie a anului

urmator, raportul anual al Bancii Nationale a Romaniei

Planul de conturi

Banca Nationala a Romaniei va emite reglementari proprii de organizare si conducere a

contabilitatii, in conformitate cu legislatia in vigoare, cu avizul consultativ al Ministerului

Finantelor Publice.

Operatiunile economico-financiare ale Bancii Nationale a Romaniei sunt contabilizate, potrivit

planului propriu de conturi, cu avizul consultativ al Ministerului Finantelor Publice.

Determinarea si utilizarea profitului

Banca Nationala a Romaniei vireaza la bugetul statului o cota de 80% din veniturile nete rezultate

dupa deducerea urmatoarelor elemente:

a) cheltuielile aferente exercitiului financiar, inclusiv cheltuielile cu provizioanele

b) pierderea exercitiilor precedente ramasa neacoperita

Plata cotei se efectueaza lunar, pana la data de 25 a lunii urmatoare, inclusiv, in baza unei declaratii

speciale. Aceasta cota reprezinta venit la bugetul de stat. Regularizarile aferente exercitiului financiar vor

fi efectuate pana la termenul de depunere a bilantului anual, conform legii, in baza unei declaratii speciale

rectificative.

Profitul ramas se repartizeaza pe destinatii, in urmatoarea ordine de prioritate:

a) pentru rezervele statutare - repartizari de pana la 60%;

b) pentru constituirea surselor proprii de finantare repartizari de pana la 30%;

c) pentru fondul de participare a salariatilor la profit un procent de pana la 10%;

d) sumele eventual ramase dupa repartizarile efectuate conform punctelor a)-c) sunt alocate pentru

destinatiile care se stabilesc de catre Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei.

Reglementarile Bancii Nationale a Romaniei

Banca Nationala a Romaniei este imputernicita sa emita reglementarile necesare pentru a pune in

aplicare si a impune respectarea prevederilor legale.

Reglementarile Bancii Nationale a Romaniei pot fi sub forma de regulamente, ordine, norme si

circulare, avand caracter obligatoriu pentru persoanele juridice publice si private, precum si

pentru persoanele fizice.

Participatii de capital ale BNR

Banca Nationala a Romaniei nu poate participa cu capital, direct sau indirect, la nici o societate

comerciala sau regie autonoma, cu exceptia propriilor sale intreprinderi de imprimare a biletelor

de banca si de batere a monedei si a altor societati care pot contribui la realizarea atributiilor sale.

Facilităţi permanente ale BNR

A. Facilitatea de creditare

Pentru a obţine lichiditate pe termen foarte scurt participanţii eligibili pot apela la facilitatea de

creditare - credit lombard - acordată de Banca Naţională a României.

Participanţii eligibili 2 pot avea acces la creditul lombard pe baza unei cereri scrise adresate

Băncii Naţionale a României - Direcţia operaţiuni de piaţă, semnată de persoanele autorizate şi purtând

ştampila instituţiei, care va cuprinde următoarele elemente, a căror enumerare nu este limitativă:

- elementele de identificare a participantului eligibil;

- suma solicitată;

- tipul şi valoarea garanţiilor.

Perioada de acordare a creditului lombard este overnight.

Nivelul ratei dobânzii pentru creditul lombard - rata lombard - este stabilit de Consiliul de

administraţie al Băncii Naţionale a României în conformitate cu obiectivele de politică monetară şi

reprezintă, de regulă, nivelul maxim al ratei dobânzii practicate în sistemul bancar.

Banca Naţională a României poate modifica rata dobânzii în orice moment, cu efect asupra creditelor

lombard acordate începând cu următoarea zi bancară lucrătoare.

Dobânda la creditul lombard se plăteşte o dată cu rambursarea creditului.

Acordarea creditului lombard este condiţionată de colateralizarea acestuia cu active eligibile.

Garanţiile trebuie constituite până la momentul acordării creditului, iar valoarea ajustată a acestora

trebuie să acopere în proporţie de 100% creditul şi dobânda aferentă.

În cazul în care scadenţa creditului este o zi bancară nelucrătoare, rambursarea are loc în următoarea

zi bancară lucrătoare.

În cazuri excepţionale Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României poate limita sau

suspenda accesul participanţilor eligibili la creditul lombard.

B. Facilitatea de depozit

În scopul valorificării excesului de lichiditate participanţii eligibili pot constitui depozite la Banca

Naţională a României.

Perioada de acceptare a depozitelor de către Banca Naţională a României în cadrul acestei facilităţi

este overnight.

Depozitele acceptate sunt remunerate la o rată fixă a dobânzii.

Participanţii eligibili pot avea acces la facilitatea de depozit acordată de Banca Naţională a României

pe baza unei cereri scrise adresate Direcţiei operaţiuni de piaţă, semnată de persoanele autorizate şi

purtând ştampila instituţiei, care va cuprinde următoarele elemente, a căror enumerare nu este limitativă:

- elementele de identificare a participantului eligibil;

- suma ce se solicită a fi depusă.

Până la sfârşitul zilei bancare lucrătoare Banca Naţională a României va notifica participanţilor

eligibili solicitanţi decizia asupra cererilor acestora.

Nivelul ratei dobânzii pentru depozitele acceptate de Banca Naţională a României în cadrul acestei

facilităţi este stabilit de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României în conformitate cu

obiectivele sale de politică monetară.

Banca Naţională a României poate modifica rata dobânzii în orice moment, cu efect asupra

depozitelor acceptate începând cu următoarea zi bancară lucrătoare.

Dobânda la depozite se plăteşte la scadenţa depozitului.

CAPITOLUL 2

MANAGEMENTUL ACTIVITATII BANCILOR

COMERCIALE

2.1. Conducerea activităţii in băncile comerciale

Atributele procesului de conducere a activităţii din instituţiile bancare sunt:

1. Prevedere

2. Organizare

3. Comanda – coordonare

4. Control

Obiectivul vizat al procesului de conducere il constituie deciziile care se iau in legatura cu

fenomenele si procesele bancare, ca rezultat al culegerii si evaluarii informatiilor si apoi a prelucrarii lor

in procesul de gandire a conducatorului individual sau colectiv.

Referitor la conducerea activitatii bancare, exista doua subsisteme:

1. Subsistemul conducator

2. Subsistemul condus

1. Subsistemul conducator al institutiei bancare asigura orientarea subsistemului condus spre

atingerea functiei-scop, respectiv spre realizarea obiectivelor strategice ale activitatii bancare, procedand

la reglarea si controlarea tuturor transformarilor ce au loc in cadrul subsistemului condus.

Subsistemul conducator este format din totalitatea organelor de conducere colectiva si individuala

ce functioneaza la diferitele verigi organizatorice ale bancii, incepand cu organele superioare de

conducere colectiva si terminand cu conducatorii individuali ai compartimentelor functionale aflate in

structura organizatorica a institutiei bancare.

Toate aceste organe formeaza centre de decizie care controleaza, regleaza si sesizeaza continuu

starea variabilelor din sistem, folosind in acest scop informatii interne si externe.

2. Subsistemul condus este format din mai multe elemente componente:

a) Subsistemul tehnico-material, alcatuit din mijloacele tehnice si cele materiale aflate in dotarea

institutiei care sunt amplasate intr-un anumit mod in spatiu si asigura un anumit mod de

participare la derularea proceselor bancare.

b) Subsistemul metodologico-normativ, reprezentat de totalitatea actelor normative, a normelor

metodologice, regulamentelor si a instructiunilor de lucru, potrivit carora sunt organizare si

derulate operatiunile bancare,

c) c) Subsistemul de organizare a activitatii operative, care cuprinde totalitatea metodelor,

tehnicilor, regulilor si procedeelor,dupa care se organizeaza activitatea in institutiile bancare.

d) d) Subsistemul de personal , care se refera la organizarea muncii in unitatile operative bancare, la

coinetersarea materiala si morala a personalului

e) e) Subsistemul economic, ce priveste aspectele economico-financiare legate direct de functionarea

institutiei bancare.

Tipologia conducerii in institutia bancara

La nivelurile superioare al bancii, in actul conducerii se manifesta cu preponderenta atributele de

prevedere si organizare.

La nivelele inferioare (respectiv a unitatilor operative ce compun reteaua teritoriala a institutiilor

bancare) conducerea isi exercita in mod deosebit atributele de antrenare a personalului bancar la

executarea sarcinilor de munca, de corectare a activitatilor, de reglare a proceselor, precum si de

control si de evaluare a rezultatelor.

In functie de importanta obiectivelor propuse, in banci exista urmatoarea tipologie a conducerii:

a) Conducerea strategica realizata de organele colective de conducere situate la nivele superioare

ale institutiei bacare si anume: AGA, Consiliul de administratie a bancii

b) Conducerea tactica, exercitata prin intermediul Comitetului de Directie al Consiliului de

Administratie, sau Comitetul Director – pe plan central sau Colectivul de conducere al unitatii operative

bancare (sucursala, filiala) pe plan local.

c) Conducerea operativa, asigurata prin functionarea organelor individuale de conducere, aflate la

toate verigile organizatorice ale institutiei bancare.

Aceste organe sunt:

- la nivelul institutiei bancare: presedintele bancii, vicepresedintii, directorul general si adjunctii sai

- la nivelul centralei bancii: directorii si directorii adjuncti ai directiilor de specialitate, precum si

sefii compartimentelor functionale in cadrul directiilor

- la nivelul unitatilor teritoriale: directorii si directorii adjuncti ai sucursalelor judetene, directorii

filialelor bancare si sefii compartimentelor

Cine poate fii conducător al băncii?

Potrivit legii, conducător al băncii sunt persoane care în mod cumulativ:

Conduc şi coordonează activitatea zilnică a băncii

Sunt investite cu competenţa legală de a angaja răspunderea patrimonială a băncii.

Sub aspectul studiilor de specialitate, conducătorii băncii trebuie:

a) să fie licenţiaţi în domeniile economic sau juridic ori în alt domeniu care să circumscrie activităţii

financiar bancare, sau în caz contrar

b) să aibă studii postuniversare în unul din aceste domenii (juridic sau economic), dar în acest caz să

aibă experienţă profesională ,,relevantă” de cel puţin 7 ani în domeniul financiar-bancar.

Numirea conducătorilor băncii şi stabilirea mandatului acestora se pot face:

Prin actul constitutiv, la momentul constituirii societăţii bancare

Prin act adiţional la actul constitutiv, ulterior constituirii băncii

Prin hotărârea unui organ colectiv care, conform actului constitutiv, are competenţa de a numi

conducătorii.

Conducerea, administrarea şi controlul societăţii bancare sunt asigurate de:

1. Adunarea generală a acţionarilor băncii

2. Consiliul de Adminsitraţiei a băncii;

3. Comisia de cenzori;

4. Comitetul de direcţie al băncii;

5. Preşedinte şi vicepreşedinţi;

6. Comitetul de conducere (la sucursale, filiale, agenţii)

1. Adunarea generală a acţionarilor

Adunarea generală a acţionarilor, este instanţa supremă de conducere a activitaţii unei bănci, ce se

poate întruni în şedinţe ordinare şi extraordinare şi reprezintă totalitatea proprietarilor de acţiuni.

La şedinţele Adunării generale a acţionarilor pot participa, personal sau prin delegat - pe baza de

procură scrisă -, acţionarii care fac dovada acestei calităţi cu propriile acţiuni sau cu certificatul de

atestare a proprietăţii asupra acţiunilor.

Adunarea generală ordinară se întruneşte anual, în locul, ziua şi ora stabilite, care trebuie să fie fixate

înaintea datei de depunere a bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierderi.

Adunarea generală ordinară este îndreptăţită să ia hotărâri cu privire la:

aprobarea bilanţului contabil anual al băncii şi al contului de profit şi pierderi, după ascultarea şi

analizarea raportului Consiliului de administraţie al băncii şi al Comisiei de cenzori;

stabilirea cuantumului dividendelor;

alegerea şi numirea Consiliului de administraţie şi a Comisiei de cenzori şi stabilirea

indemnizaţiei membrilor acestora;

numirea preşedintelui, vicepreşedinţilor băncii, precum şi a preşedintelui Comisiei de cenzori;

autorizarea transferului acţiunilor;

aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a programului de activitate, pentru exerciţiul

următor;

descărcarea gestiunii anului încheiat.

Adunarea generală extraordinară poate fi convocată de Consiliul de administraţie al băncii ori de câte

ori se consideră necesar.

Adunarea generală extraordinară adoptă hotărâri privind:

majorarea, reducerea sau reîntregirea capitalului social;

emiterea de obligaţiuni şi titluri de credit;

participarea cu capital la societăţi comerciale, financiare şi bancare, afilierea sau fuzionarea cu

alte instituţii bancare, cu respectarea legii;

modificarea statutului băncii;

alte aspecte majore privind activitatea băncii.

2. Consiliul de administraţie

Conducerea şi administrarea curentă a băncii se încredinţează de către Adunarea generală a

acţionarilor unui Consiliul de administraţie.

Membrii Consiliului de administraţie se desemnează pe o perioadă de 4 ani. După expirarea

mandatului oricare dintre aceştia pot fi realeşi, dar nu mai mult de 3 mandate consecutiv.

Preşedintele Consiliului de administraţie este preşedintele băncii. Din Consiliul de administraţie fac

parte şi vicepreşedinţii băncii.

Consiliul de administraţie al băncii deliberează asupra problemelor de baza ale activităţii, cum sunt:

bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, precum şi propunerile ce urmează să fie prezentate

Adunării generale a acţionarilor privind destinaţia profitului;

politica băncii privind creditele, resursele şi dobânzile;

propunerile ce urmează a fi prezentate Adunării generale a acţionarilor privind rezervele şi

eventuala utilizare a acestora;

propunerile privind emiterea de acţiuni, obligaţiuni şi titluri de credit şi modul de distribuire a

acestora;

stabilirea veniturilor şi cheltuielilor băncii, investiţiilor proprii şi reparaţiilor capitale,

regulamentul de ordine interioară al băncii, structura organizatorică, funcţiile, atribuţiile,

competenţele şi normele de funcţionare;

aprobarea înfiinţării, desfiinţării sau mutării sucursalelor, filialelor, agenţiilor sau

reprezentanţelor;

stabilirea numărului de personal al băncii şi nivelul de salarizare a acestuia atât pentru

administraţia centrală, cât şi pentru unităţile sale;

numirea directorilor, adjuncţilor acestora şi contabililor şefi din centrala băncii şi unităţile

teritoriale,

numirea Comitetului de credit şi stabilirea competenţelor acestuia;

aprobarea împuternicirii membrilor Consiliului de administraţie de a semna pentru bancă în lipsa

preşedintelui;

aprobarea comisioanelor, taxelor şi spezelor bancare;

normele, instrucţiunile şi cadrul de desfăşurare a operaţiunilor băncii;

alte aspecte ale activităţii curente.

3. Comisia de cenzori

Comisia de cenzori va fi compusă din 5 cenzori şi 2 supleanţi, numiţi de Adunarea generală a

acţionarilor. Cel puţin unul dintre cenzori trebuie sa fie expert contabil.

Cenzorii se numesc pe o perioadă de 3 ani, putând fi realeşi.

Preşedintele Comisiei de cenzori participă la şedinţele Consiliului de administraţie al băncii. În cazul

un care are un punct de vedere diferit de hotărârea luată de Consiliul de administraţie al băncii, îl va

prezenta în scris acestuia.

Cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea băncii, să verifice bilanţul, contul de profit şi

pierderi şi evaluarea corectă a patrimoniului, despre care vor face un raport amănunţit Consiliului de

administraţie şi Adunării generale a acţionarilor.

În cazul în care se constată abateri, Comisia de cenzori sau fiecare cenzor în parte va aduce la

cunoştinţa preşedintelui Consiliului de administraţie al băncii cele constatate.

Cenzorii au drept de control asupra operaţiunilor băncii, putând verifica la sediul central, la sucursale

şi filiale, reprezentante sau agenţii orice acte, documente şi registre.

4. Comitetul executiv (de direcţie)

Conducerea operativă a băncii este realizată de către Comitetul de direcţie, numit de consiliul de

administraţie.

Comitetul de direcţie este format din :

- preşedinte,

- vicepreşedinte

- membri.

Preşedintele Consiliului de administraţie conduce şi Comitetul de direcţie. In general, comitetul de

direcţie examinează şi ia hotărâri în limita competenţelor acordate şi răspunde în faţa Consiliului de

administraţie.

5. Preşedinte şi vicepreşedinţi

Fiecare societate bancară îşi stabileşte propriile norme în ceea ce priveşte modalitatea de realizare a

conducerii curente. In principiu, insă, gama atribuţiilor este distribuită astfel :

Preşedintele răspunde de desfăşurarea, în condiţii optime şi cât mai profitabile, a întregii activităţi

a băncii.

Vicepreşedinţii îndeplinesc atribuţiile stabilite de preşedinte, coordonează şi controlează direcţiile

din centrală şi succursale, agenţii sau punctelor de lucru care le-au fost repartizate, iau măsuri şi răspund

de activitatea acestora.

Directorii direcţiilor din centrală organizează şi răspund de întreaga activitate a direcţiei pe care o

conduc, în conformitate cu normele, regulamentele, ordinele, instrucţiunile şi hotărârile organelor de

conducere ale băncii. Răspund de folosirea raţională a forţei de muncă, de calitatea muncii, de disciplina

şi comportamentul salariaţilor direcţiei.

Conducătorii băncii trebuie să fie rezidenţi în România, să exercite exclusiv funcţia în care au fost

numiţi şi cel puţin unul dintre aceştia să fie cetăţean român.

6. Comitetul de conducere (la sucursale, filiale, agenţii)

Conducerea şi administrarea activităţii curente a sucursalelor judeţene, filialelor, agenţiilor şi

punctelor de lucru ale unei societăţi bancare este asigurată, după caz de către director, director adjunct şi

un contabil şef (director economic), numiţi de către Consiliul de administraţie al băncii.

In ceea ce priveşte activitatea de creditare, trebuie precizat că, fiecare bancă, pe baza strategiei ce

o promovează, stabileşte, periodic, niveluri privind plafoanele de creditare pentru succursale şi filiale.

Structura organizatorică a băncii – organigrama

Organigrama este o reprezentare grafică a activităţilor pe care banca le desfăşoară.

Două tipuri de organigramă pot fi utilizate:

a). organigrama ierarhică reprezintă structura de ansamblu a băncii, evidenţiind subdiviziunile

organizatorice ale băncii şi raporturile dintre ele, numărul nivelelor ierarhice, permite izolarea

responsabilităţilor prin identificarea factorilor de decizie şi modul de transmitere a deciziilor.

b). organigrama funcţională permite identificarea activităţilor băncilor şi nivelurile ierarhice de exercitare

a acestor activităţi.

Principalele activităţi pot fi grupate astfel:

activitatea de exploatare

activitatea de producţie

activitatea de asistare:

– asistenţă, resurse materiale

– asistenţă de specialitate: marketing, juridic, relaţii externe, pieţe de capital

asistenţă tehnică: trezorerie, inginerie financiară

În cazul structurii organizatorice a unei bănci, centrala ocupă un loc aparte, ea fiind centrul vital al

băncii.

Din funcţiile exercitate enumerăm:

elaborează strategia de dezvoltare a băncii

stabileşte politica de creditare a băncii

efectuează studii de marketing

acordă servicii de consultanţă

organizează acţiuni de pregătire a cadrelor

asigură lichidităţi

stabileşte nivelul dobânzilor şi comisioanelor

stabileşte plafoanele de credite

contractează împrumuturi

asigură echilibrul între resurse şi plasamente

elaborează norma pentru fiecare activitate şi serviciu

angajează, promovează, concediază personalul de conducere din unităţile subordonate

Organizarea instituţiilor de credit

Fiecare bancă este persoană juridică, fiind organizată ca societate comercială bancară pe acţiuni.

În toate actele ei oficiale, banca trebuie să se identifice in mod clar printr-un minim de date:

1. firma sub care banca este înmatriculată în registrul comerţului,

2. capitalul social,

3. adresa sediului principal,

4. numărul şi data înmatriculării în registrul comerţului,

5. numărul şi data înamtriculării în registrul bancar.

Fiecare instituţie de credit va avea un REGULAMENT PROPRIU DE FUNCŢIONARE, aprobat de

organele statutare, prin care se va stabili cel puţin:

Structura organizatorică a instituţiei de credit;

Atribuţiile fiecărui compartiment al băncii şi relaţiile dintre acestea;

Atribuţiile sucursalelor şi ale altor sedii secundare

Atribuţiile comitetului de risc, comitetului de administrare a activelor şi pasivelor, comitetului de

credite; înfiinţarea acestor comitete este obligatorie în desfăşurarea activităţii băncii;

Competenţele şi răspunderea conducătorilor băncii, directorilor executivi, şefilor sucursalelor şi ai

altor sedii secundare ale instituţiei de credit şi ale altor salariaţi care se angajează în operaţiuni

financiare în numele şi în contul instituţiei;

Sistemul de control intern al instituţiei de credit.

Structura organizatorică a băncilor care şi-au organizat activitatea în teritoriu după principiul

împărţirii administrativ-teritoriale a ţării este:

Centrala băncii;

Sucursalele judeţene

Filiale

Agenţii subordonate organizatoric şi funcţional filialelor sau, în unele cazuri, chiar sucursalelor ;

Puncte de lucru

Decizia bancara

Decizia bancara = proces rational de alegere a unei variante de actiune, din mai multe posibile,

referitoare la organizarea si desfasurarea in bune conditii a activitatilor in institutia bancara, astfel sa se

realizeze o cat mai inalta eficienta.

In raport cu atributiile si competentele stabilite, in practica conducerii activitatii bancare se pot

delimita doua mari categorii de decizii:

1. Decizii bancare cu caracter unitar (sunt obligatorii pentru toate verigile organizatorice ale

unitatilor bancare)

Decizii bancare cu caracter sectorial (descentralizate). Acestea privesc activitatea verigilor

organizatorice inferioare.

In raport cu tipul conducerii exercitate, deciziile bancare pot fi:

1. Decizii strategice se refera la probleme bancare noi si de complexitate deosebita, fiind adoptate de

organele superioare

2. Decizii tactice, sunt luate de organele de conducere ale bancii aflate la nivele de executie.

Ansamblul de decizii tactice poate fi o consecinta a unei decizii strategice.

In functie de probabilitatea obtinerii efectelor scontate deciziile pot fi:

a) Decizii in conditii de certitudine

b) Decizii in conditii de incertitudine

c) Decizii in conditii de risc

In raport cu numarul persoanelor care participa la elaborarea acestora, deciziile pot fi:

1. Decizii individuale

2. Decizii colective

Calitatea deciziei bancare

Factorii care conditioneaza calitatea deciziei bancare:

1. volumul, gradul de urgenta si ordine de prioritate

2. Corecta delimitare a compartimentelor

3. Capacitatea de solutionare a problemelor la nivelul esaloanelor ce corespund verigilor

organizatorice bancare

4. Complexitatea si diversitatea problemelor

5. Posibilitatea unei informari riguroase

Calitatea deciziei bancare este determinata de:

- Cantitatea si calitatea informatiei

- Gradul de modernitate a metodelor, procedeelor si tehnicilor de calcul folosite in culegerea si

prelucrarea datelor

Nivelul de pregatire profesionala a angajatilor si a conducatorului.

Particularitatile structurii organizatorico-functionale a bancilor comerciale romanesti

Bancile comerciale dispun de o structura organizatorica specifica, diferita de cea a agentilor

economici.

Caracteristic structurii organizatorice in banci este si faptul ca ea impune delimitarea activitatilor

prin prisma naturii si continutului acestora pe doua nivele organizatorice de baza:

1. Centrala bancii

2. Reteaua teritoriala a unitatilor operative

Centrala bancii

Este considerata nucleul institutiei, atributiile sale fiind in principal legate de:

1. Orientarea bancii ca sistem activ in structurile pietei

2. Definirea si implementarea strategiilor de piata, a planurilor si programelor de activitate

3. Indrumarea, coordonarea si controlul corporativ al intregii activitati pe ansamblul institutiei

bancare

4. Elaborarea de metodologii, norme si regulamente

Centrala bancii nu efectueaza operatii nemijlocite cu clientii, rolul sau constand in a crea cadrul

metodologic si cel practic in care urmeaza a se derula procesele bancare, in a asigura compatibilitatea cu

legislatia in vigoare.

Activitatea la nivelul Centralei bancii se organizeaza pe directii de specialitate.

O directie de specialitate este delimitata cu scopul de a organiza, indruma si controla activitatea in

sfera unei probleme de specialitate cum ar fi:

- Creditarea clientilor

- Operatii de trezorerie

- Operatii de caserie

- Operatii de planificare financiara si de conatbilitate

- Informatica si comunicatii (CIP, CRB)

- Administrativ, protectie si investitii

- Juridic si resurse umane

- Relatii intenationale

Organigrama centralei bancii organizata dupa principiul administrativ

1. AGA

2. Consiliul de Administratie

3. Comitet de Directie

4. Presedinte

5. Vicepresedinte 1: Directii si servicii de specialitate

6. Vicepresedinte 2: Directii si servicii de specialitate

7. Vicepresedinte 3: Directii si servicii de specialitate

Organigrama centralei bancii organizata dupa principiul eficientei produsului

(profitabilitatea centrelor zonale)

1. AGA

2. Consiliul de Administratie

3. Comitet de Directie

4. Presedinte

5. Vicepresedinte 1

- Centre zonale, Directii si compartimente de specialitate, delimitate de produse si/sau clienti

6. Vicepresedinte 2

- Centre zonale, Directii si compartimente de specialitate, delimitate de produse si/sau clienti

7. Vicepresedinte 3

- Centre zonale, Directii si compartimente de specialitate, delimitate de produse si/sau clienti

Organigrama centralei bancii bazata pe gestiunea tipului de risc

1. AGA

2. Consiliul de Administratie

3. Comitet de Directie

4. Presedinte (cu consilierii sai)

5. Directia planificare si control

6. Directia resurse umane

7. Directia informatica

8. Directia contabilitate

9. Directia metodologie si audit intern

10. Directia juridica

Toate aceste directii sunt subordonate Presedintelui.

Tot Presedintelui ii sunt subordonati 3 vicepresedinti:

1. Vicepresedinte 1 (avand in subordine Comitetul de gestiune a acivelor si pasivelor, Directia

Resurse si Plasamente, Directia tezaur si casierii)

2. Vicepresedinte 2 (avand in subordine Comitetul pentru risc de credit, Directia de sredite si scont,

Directia operatiuni pe piata de capital,Directia de marketing)

3. Vicepresedinte 3 (avand in subordine Comitetul pentru risc de decontare, Directia de operatiuni

prin conturi bancare, Directia decontari intra si interbancare, Directia decontari externe, Directia

decontari speciale)

AGA are atributii ce rezulta din L 31/1990 cu modificarile ulterioare.

Consiliul de Administratie este ale s de AGA. Membrii acestuia isi pot ocupa si exercita functia

numai cu un aviz prealabil din partea BNR.

Comitetul de directie este un organ de conducere colectiva a bancii caruia ii sunt delegate

competente di partea Consiliului de Administratie.

La constituirea retelei unei banci se tine cont de doua criterii:

1. Criteriul impartirii administrative a tarii (sucursale judetene de grad 0,1,2,3)

2. Criteriul polarizarii vietii economico-sociale pe zone sau localitati (sucursale, agentii, puncte de

lucru)

Exemplu: Organizarea activităţii de creditare

Organizarea activităţii de creditare diferă în funcţie de mărimea unităţii.

În unităţile mari, ofiţerii de credite se specializează în consultarea, instrumentarea

dosarului.

Serviciul de credite (agenţii, sucursale, filiale)

misiunea principală este de analiza dosarele solicitanţilor de credit, capacitatea de plată

răspunde de revizuirea creditului şi de încasarea împrumuturilor

Comitetul de credit (agenţii, sucursale, filiale) este compus din conducerea unităţii şi şef serviciu

credite cu următoarele sarcini:

analizează şi aprobă credite în limita plafoanelor atribuite de centrală;

revizuieşte şi propune masuri pentru creditele restante;

rescadenţează creditele;

analizează şi trimite spre aprobarea centralei creditele mari

Departament credite este compartimentul de lucru al centralei care are următoarele sarcini:

participă la elaborarea politicii de creditare a băncii;

analizează dosarele de credit;

acordă asistenţă tehnică;

efectuează expertize;

elaborează norme de creditare.

Comitetul de risc (centrală)

Băncile ar avea nevoie de două comitete de risc: un comitet de risc al directorilor şi un comitet de

risc al ofiţerilor de credite.

Comitetul ofiţerilor se întruneşte zilnic, sarcinie comitetului fiind:

- urmărirea respectării politicii de creditare

- asigurarea unui audit periodic.

Comitetul de risc al directorilor se compune din preşedintele băncii şi directorii din Comitetul de

direcţie, având ca atribuţii analizarea şi aprobarea propunerilor comitetului de risc al ofiţerilor.

Sucursalele

Sucursalele se constituie în nuclee ale activităţii desfăşurate de societăţile bancare la nivel

judeţean. Rolul lor constă în coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii operative desfăşurate în

unităţile din subordine (filiale, agenţii).

Sucursalele au autonomie operativă şi de gestiune, în limita unor competenţe delegate de

centrală şi în acest caz, activitatea bancară se desfăşoară pe departamente/compartimente specializate.

Astfel, în general, la nivelul unei sucursale, se regăsesc compartimente de:

Coordonare;

Creditare;

Casierie; Operaţiuni valutare; Trezorerie;

Conturi şi viramente;

Contabilitate;

Juridic

Principalele atribuţii care se regăsesc la nivelul sucursalelor judeţene ale societăţilor bancare sunt:

Coordonare de ansamblu, la nivelul judeţului, a problemelor de creditare, operaţiunilor de încasări

şi plăţi fără numerar, operaţiuni cu numerar şi de casierie;

Întocmirea de situaţii privind evidenţa, prognoza şi administrarea trezoreriei;

Defalcarea plafoanelor de credite, pe fiecare filială şi agenţie din subordine, cu urmărirea şi

administrarea, în bune condiţii a resurselor de creditare;

Realizarea de lucrări de analiză şi informare privind creditele;

Analizarea activităţilor desfăşurate la nivelul judeţului şi luarea măsurilor ce se impun;

Analizarea şi valorificarea materialelor întocmite de organele de control ale serviciului de

coordonare, cu urmărirea îndeplinirii măsurilor stabilite.

Filialele

Filialele sunt unităţi teritoriale, operative ale societăţilor bancare.

Ele îşi desfăşoară activitatea în oraşe mai importante din cadrul judeţelor, fiind subordonate

sucursalelor şi având, la rândul lor, după caz, în subordine, agenţii, şi puncte de lucru.

Filialele au autonomie gestionară şi operativă, în limita competenţelor acordate de centrala băncii.

Principalele atribuţii ale filialelor societăţilor bancare pot fi grupate astfel:

Răspund prin conducera numită de Consiliul de Administraţie, în faţa centralei de activitatea

desfăşurată

Se conformează cerinţelor şi evidenţelor sucursalelor

Raportează sucursalelor informaţiile privind activitatea desfăşurată

Organizează relaţiile cu clienţii privind:

1. activitatea de creditare, în lei şi valută, a persoanelor fizice şi juridice;

2. operaţiunile legate de deschiderea conturilor, şi operarea în conturi, atât pentru persoane

fizice cât şi juridice;

3. operaţiuni de schimb valutar;

4. Indeplinesc atribuţiile stabilite de centrală pe linie de personal, salarizare şi organizare.

Agenţiile

Principalele atribuţii ale agenţiilor pot fi grupate astfel:

Răspund, prin conducerea numită de Consiliul de Administraţie, în faţa centralei, de activitatea

desfăşurată

Se conformează cerinţelor şi evidenţelor sucursalelor;

Raportează sucursalelor informaţiile privind activitatea desfăşurată

Relaţii cu clienţii privind:

1. Activitatea de creditare, în lei şi valută, a persoanelor fizice şi juridice;

2. Operaţiuni legate de deschiderea de conturi, şi operarea în conturi;

3. Operaţiuni de schimb valutar;

4. Îndeplinesc atrbuţiile stabilite de centrală pe linie de personal, salarizare şi organizare.

2.2. Organizarea sistemului informational bancar

Sistemul informaţional bancar

În cadrul sistemului ,,instituţie bancară”, informaţia are o importanţă decisivă ea având rolul de

factor de legatură între elementele sistemului.

Ca urmare, în domeniul activităţii bancare, organizarea şi conducerea activităţii instituţiei implică

în mod necesar existenţa şi funcţionarea unui sistem informaţional.

Prin intermediul lui se asigură fluxul continuu al informaţiilor bancare, se realizează valorificarea

acestora, cu eficienţa cerută de către factorii decidenţi implicaţi în activatea bancară.

Sistemul informaţional este situat între sistemul decizional şi cel operaţional, el având menirea de

a asigura legătura, comunicarea permanentă în ambele sensuri, între sistemul conducător şi cel

condus.

Se poate afirma că existenţa sistemului informaţional bancar reprezintă una din condiţiile de bază

ale organizării raţionale a activităţii bancare a conducerii sale pe principii fundamentate ştiinţific în

acest fel şi o premisă a exercitării cu eficienţă sporită a rolului şi funcţiilor băncilor în economie.

Caracteristici de bază ale sistemului informaţional bancar:

Toate informaţiile pe care le conţine se află într-o interdependenţă deplină şi sunt suspuse unei

necontenite mişcări, ca urmare a transformării unor informaţii în altele sau a schimbului de

informaţii cu mediul înconjurător;

Include, ca element structural fundamental, circuitul informaţional. Acesta presupune un lanţ de

informaţii privind operaţiunile bancare ce se închide, fie prin mediul înconjurător, fie în interiorul

instituţiei bancare,

Circuitele informaţionale, atât în conţinutul lor, cât şi din punct de vedere al ierarhizării, se pot

modifica, de unde şi caracterul dinamic al structurii sistemului informaţional al instituţiei bancare;

Întregul ansamblu are un scop bine determinat, acela de a asigura totalitatea informaţiilor cu

privire la procesele şi fenomenele bancare, prelucrarea acestora, valorificarea lor în actul

conducerii activităţii instituţiei bancare.

Activitatea operativa bancara cuprinde:

1. Mijloacele materiale

2. Resursele umane.

Caracteristicile de baza ale sistemului informational bancar – enumerare:

1. Toate informatiile se afla intr-o interdependenta deplina

2. Include ca element structural fundamental, circuitul informational

3. Caracterul dinamic al circuitul informational

4. Intregul ansamblu are un scop bine determinat – de a asigura totalitatea informatiilor

Principiile sistemului informational bancar

1. Principul conceptiei unitare cu privire la organizarea evidentei bancare, la culegerea si la

prelucrarea mecanizata si automatizata a datelor

2. Pricipiul piramidal privind obtinerea si vehicularea informatiilor de catre organele de decizie

aflete pe verigile organizatorice ale institutiei bancare

3. Principiul ierarhizarii informatiilor bancare in raport de importanta lor, de frecventa si

operativitatea cu care sunt communicate factorilor decidenti

4. Principiul mobilitatii si adaptabilitatii sistemului informational bancar.

5. Principiul eficientei economice in exploatare.

Trăsăturile sistemului informaţional bancar

1. principalul suport material îl constituie documentaţia bancară. Aceasta face ca informaţia bancară

să fie cuprinsă şi vehiculată printr-o diversitate de mijloace tehnice specifice domeniului.

2. prezintă un mod specific de selectare a informaţiilor la diferitele nivele de decizie. În principiu,

informaţiile sunt delimitate în două mari categorii:

a) informaţii necesare organelor bancare de execuţie (controlori de ghişeu, inspectori, referenţi de

specialitate) şi şefilor de compartimente, pentru informare proprie şi pentru luarea de decizii pe durata

zilei operative. Sunt informaţii cu caracter primar, operative, obţinute de regulă direct din

documentele primare pe măsura desfăşurării operaţiilor bancare;

b) informaţii de strictă necesitate pentru fundamentarea deciziilor organelor de conducere ale

unităţilor operative bancare (director, director adjunct) şi pentru informarea organelor ierarhice

superioare.

Sunt informaţii gata prelucrate, cu un caracter complex şi cu un grad ridicat de sintetizare a

fenomenelor şi proceselor bancare. Pot avea caracter postoperativ, când ele se referă la operaţiuni

bancare ce au avut deja loc, sau caracter previzional, când se referă la procese şi fenomene ce vor

avea loc, ele privind planificarea activităţilor bancare;

3. informaţia bancară, pe măsură ce este vehiculată pe treptele ierarhice superioare ale instituţiei, ca

urmare a fenomenului concentrării şi centralizării, deşi scade ca volum, ea câştigă mult în

conţinut, fiind extrem de condensată şi cu un înalt nivel de sintetizare a fenomenelor. În cea mai

mare parte , ea devine o informaţie gata prelucrată pentru esalonul imediat superior.

4. Ii este specific un anumit mod de realizare a fluxurilor informationale (vehiculare in plan

orizontal si pe verticala).

Emitator-mesaj transmis-receptor.

5. operaţiunile de culegere, prelucrare, transmitere şi înregistrare se bazează exclusiv pe codificare.

Ea constă în transcrierea cu ajutorul caracterelor numerice a tot ceea ce ar necesita o exprimare

letrică: document, titular, cont, destinatar, sediu bancar, categoria operaţiunii etc.

6. Rolul deosebit revine contabilitatii bancare.

Potrivit estimărilor, contabilitatea bancara, asigura 90-95% din informaţiile vehiculate în cadrul

sistemului informaţional bancar.

Documentatia bancara. Circuitul intern al documentelor

Documentaţia bancara este reprezentata de totalitatea documentelor utilizate in organizarea si

derularea operaţiilor bancare. Documentele bancare sunt folosite atât in planificarea bancara cat si in

execuţie. Ele sunt considerate principalul suport tehnic de date ce privesc modul de efectuare a

operaţiilor bancare.

Documentele de evidenta si contabilitate bancara sunt denumite: documente operative. Ele sunt

documente de execuţie bancara si servesc nemijlocit la cunoaşterea modului in care s-au derulat

operaţiunile bancare, precum si a modului in care s-a exercitat controlul asupra acestora.

Prin documente operative se înţelege actul scris prin care se consemnează la locul si in

momentul înfăptuirii lor, date cu privire la operaţiunile bancare ce au loc, cu scopul de a servi la

cunoaşterea urmărirea si reflectarea acestora in evidenta bancara si de a face dovada efectuării lor.

Documentele operative bancare:

1. se întocmesc numai pe formulare tipizate , de un anume format.

2. constituie izvorul primar al informatiilor contabile, statistice si operative,

3. au o importanta deosebita in exercitarea controlului bancar

4. asigura informarea factorilor interesaţi asupra mersului operaţiunilor bancare

5. au fost tipizate si uniformizate

Pentru a-si îndeplini rolul ce li s-a atribuit, documentele operative trebuie sa realizeze in interiorul

unitatii operative bancare un anumit circuit.

Prin circuit intern al documentelor operative bancare se înţelege filiera prin care acestea trec in

mod curent, din momentul primirii de la titularii de cont sau al întocmirii lor de către personalul băncii,

pana in momentul expedierii sau arhivarii, conform destinaţiilor pe care le au.

Fazele circuitului documentelor operative:

1. Primirea la ghişeu a documentelor primare, prin care titularii de cont dispun efectuarea de

operaţiuni

2. Identificarea felului documentului si a operaţiunii bancare ce urmează a se efectua in baza

acestuia

3. Efectuarea controlului asupra formei documentului si a conţinutului operaţiunii, analiza legalităţii,

necesitaţii si oportunităţii ei

4. Sortarea documentelor verificate pe conturile analitice

5. Confruntarea disponibilului de cont cu valoarea documentului de plata

6. Înregistrarea documentului

7. Efectuarea controlului asupra înregistrărilor

8. Sortarea si clasarea documentelor in vederea arhivarii

9. Arhivarea documentelor primare

O importanta deosebita se acorda de unităţile bancare, clasării si arhivarii documentelor operative.

Acestea reprezintă punctul final al circulaţiei documentelor.

Clasarea presupune aşezarea documentelor intr-o ordine prestabilita in scopul păstrării si eventual

a găsirii lor cu uşurinţa, atunci când aceasta este necesara.

Documentele operative sunt clasate zilnic pe conturi, in ordinea crescânda a simbolului codului

acestora, întocmindu-se in acest scop “dosarul zilei operative”. Acest dosar pe langa documentele

primare mai conţine de regula si o banda de control ce reprezintă lista de arhivare..

CAPITOLUL 3

MANAGEMENTUL RISCURILOR BANCARE

Putem afirma că riscul descrie situaţiile prin care factorii externi sau interni băncii

acţionează de o manieră imprevizibilă asupra valorii de piaţă a acesteia.

Cuantificarea riscului presupune raportarea la un punct de reper numit benchmark. Conform

Cambridge Advanced Learner’s Dictionary, benchmark-ul este un nivel de calitate care poate fi

utilizat ca standard în comparaţii.

În relaţie cu benchmark-ul, noţiunea de risc are două accepţiuni:

• pericolul apariţiei pierderii (down-side risk);

• şansa de câştig (up-side potential).

Riscul bancar are două componente:

• incertitudinea privind producerea unui eveniment în viitor;

• expunerea la pierdere.

• Încercand definirea şi explicarea riscului bancar în general, Dennis G.Uyemura şi Donald

R.Deventa1, pornesc de la ideea că “riscul reprezintă volatilitatea (dispersia) a fluxurilor de

numerar nete (net cash flows) ale unei unităţi de afaceri”. Prin unitate de afaceri, în cazul

băncilor, putem considera un departament, o sucursală, un produs, întreaga bancă.

Din punct de vedere matematic, definiţia de mai sus poate fi formalizată astfel:

unde:

• CFi = fluxurile de numerar (cash flow) în perioada i

• CFm = cash flow mediu

• Fluxurile de numerar exprimă intrările şi ieşirile de “cash” şi “cash equivalent”; Cash-ul cuprinde

numerarul şi depozitele la vedere, în timp ce „cash equivalent” cuprinde plasamentele pe termen

scurt, investiţiile cu grad de transformare înaltă în numerar şi care nu sunt supuse devalorizării.

Riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu se obţină profitul aşteptat şi chiar să

apară o pierdere.

Riscurile bancare reprezintă fenomene care pot să apară pe parcursul derulării operaţiunilor

bancare şi care să provoace efecte negative asupra activităţii, prin deteriorarea calităţii activităţii,

diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi.

Asumarea conştientă a unui risc bancar presupune adoptarea unor acţiuni prudente, având la bază

următorii factori:

1. respectarea măsurilor prudenţiale impuse de activitatea de supraveghere;

2. profitul scontat să justifice expunerea la risc;

3. eventualele pierderi să poată fi acoperite din provizioane sau din profit;

4. riscul trebuie să fie astfel dimensionat încât viitoarele pierderi să nu afecteze imaginea băncii;

5. acceptarea numai a acelor riscuri care au un termen scadent şi care pot fi cuantificabile.

3.1. TIPURI DE RISCURI

Riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu se obţină profitul aşteptat şi chiar să

apară o pierdere.Din punct de vedere al supravegherii, riscul reprezintă posibilitatea ca evenimente

potenţiale, previzibile sau neaşteptate, să aibă un impact negativ asupra capitalului sau veniturilor unei

bănci.

Există sapte categorii principale de risc care se au în vedere în procesul de supraveghere a sistemului

bancar:

1. riscul de credit,

2. riscul de piaţă (riscul de schimb valutar, riscul ratei dobânzii ),

3. riscul de lichiditate,

4. riscul operaţional,

5. riscul reputaţional,

6. riscul de ţară (riscul de transfer),

7. riscul legal.

Aceste categorii nu se exclud reciproc, având în vedere faptul că un produs sau un serviciu poate

expune banca la riscuri multiple.

1. Clasificarea riscurilor bancare în funcţie de originea lor:

A) riscuri financiare;

B) riscuri comerciale;

C) riscuri de mediu.

A. Riscurile financiare

Sunt riscuri specifice operaţiunilor de creditare, cele mai multe dintre aceste riscuri făcând obiectul

unor reglementări bancare. Formele sub care se manifestă sunt următoarele:

• riscul de credit;

• riscul ratei dobânzii;

• riscul de lichiditate;

• riscul de schimb valutar;

• riscul insolvabilităţii.

B. Riscurile comerciale

Sunt riscuri generate de inadaptabilitatea băncii la noile servicii şi produse ca urmare a unui slab

serviciu de marketing şi lipsei de talent managerial pentru noile pieţe.

Formele sub care se manifestă riscurile comerciale sunt următoarele:

• Riscul de produs este rezultatul unei evoluţii nefavorabile a valorificării unui produs nou sau

serviciu, ca urmare a lipsei de abilitate a băncii privind distribuţia produselor.

• Riscul de piaţă este efectul dependenţei de piaţă a băncii; dacă acesta nu este împărţit între mai

multe pieţe, rentabilitatea băncii este dependentă direct de evoluţia unei singure pieţe.

• Riscul de imagine comercială constă în percepţia negativă a unei bănci de către clienţii ei, ca

urmare a unei calităţi generale scăzute de servire a clienţilor sau a soluţionării deficitare a

reclamaţiilor clienţilor, culminând cu articole de presă în defavoarea băncii.

C. Riscurile de mediu

Sunt riscuri asupra cărora banca fie nu are control, fie are un control limitat. Formele sub care se

manifestă sunt următoarele:

• riscul de deficit – produs de către hoţi sau frauda comisă de angajaţii băncii;

• riscul economic – determinat de conjunctura economică la nivel naţional şi regional;

• riscul competiţional – determinat de similitudinea produselor şi serviciilor oferite de celelalte

bănci sau instituţii financiare;

• riscul de reglementare – determinat de deciziile luate de autorităţile bancare, de cele mai multe

ori într-o manieră nefavorabilă pentru bancă.

2. Clasificarea riscurilor bancare în funcţie de expunerea la risc

Expunerea la risc a unei instituţii financiare, deşi generată de acelaşi ansamblu de activităţi, poate

fi privită din două puncte de vedere: ca expunere inerentă şi ca expunere suplimentară sau subiectivă.

În acest context, riscurile pure se caracterizează prin aceea că expunerea este generată de

activităţile şi procesele bancare cu potenţial de a produce evenimente care să se soldeze cu pierderi.

Astfel de evenimente pot fi considerate:

1. fraudele în efectuarea unor plăţi,

2. accidentarea unui client într-unul din sediile băncii

3. degradarea mediului ambiant de către activele dobândite de bancă în urma exercitării unor

drepturi de ipotecă prin încălcarea normelor de poluare.

Riscurile pure se pot împarţi în:

• Riscurile fizice se pot manifesta prin distrugeri ale clădirilor, avarierea construcţiilor neterminate,

distrugerea liniilor de telecomunicaţii,

• Riscurile financiare pot apare ca pierderi complete de date şi informaţii confidenţiale, pierderi de

cecuri în curs de încasare, distrugere a arhivelor informatice şi documentare.

• Riscurile criminale şi frauduloase pot consta în pătrunderi neautorizate în fişierele informatice,

utilizarea frauduloasă a mijloacelor de plată, duplicarea şi contrafacerea cărţilor de credit şi a

cecurilor, utilizarea frauduloasă a unei operaţiuni bancare de către un salariat sau de către terţi,

întocmirea dosarului de credit pe bază de falsuri, toate tipurile de deturnări de fonduri, bancnote

false, atac armat, răpiri sau sechestru de persoane, tâlhării (furt din seifuri, furt de valori pe timpul

transportului).

• Riscurile de răspundere sunt date de o varietate de situaţii: nerespectarea normelor privind

deschiderea de conturi, pierderi de efecte în contul clienţilor, acordări abuzive de credite,

suspendări abuzive de credite, erori de gestiune a conturilor şi a serviciilor de fructificare a

economiilor, erori de ordin bursier în operaţiunile cu titluri financiare, pierderi de cecuri returnate

de agenţii, greşeli de consultanţă în ingineria financiară.

Acest tip de risc este adesea referit ca fiind risc operaţional. Riscul operaţional poate fi definit la

modul general ca acel risc al erorilor si accidentelor datorate fiinţei umane dar şi tehnologiei. El este

“riscul producerii unor pierderi generate de proceduri interne inadecvate sau incorect aplicate, de oameni,

de sisteme sau de evenimente externe”.

Pentru cea de-a doua categorie, riscurile lucrative sau speculative, expunerea este generată de

încercarea de a obţine profit mai mare.

Ca orice firma, banca este confruntata cu anumite riscuri, unele specifice iar altele comune tuturor

agenţilor economici. Clasificarea acestora, conduce la stabilirea distincţiei dintre riscurile generale si

riscurile specifice băncii.

In categoria riscurilor generale se includ:

1. riscurile comerciale (riscul clent/produs, riscul de piaţa , riscul de imagine comerciala );

2. riscurile aferente bunurilor si persoanelor (riscul accidentelor, riscul de delict);

3. riscuri operaţionale si tehnice (riscul asupra tratamentului operaţiunilor, riscul asupra sistemului

legat de telecomunicaţii);

4. riscuri de gestiune interna (riscul reglementarilor, riscul deontologic, riscul strategic, riscul de

insuficienta funcţionala , riscul asupra gestiunii personalului, riscul de dependenta tehnologica ,

riscul de comunicatii).

3. În funcţie de elementele afectate de producerea riscului:

- riscuri financiare şi de lichidităţi (riscul de credit, riscul titlurilor guvernamentale; riscul cursului de

schimb valutar, riscul ratei dobânzii, riscul de preţ, riscul de lichiditate a pieţei);

- riscuri tehnice şi organizatorice (riscul tranzacţional în cazul vânzărilor făcute în valută, riscul

tranzacţional în cazul obligaţiilor de plată în valută, riscul tranzacţional al contractelor în monedă

străină, riscul tranzacţional în cazul primirii de credite sau investiţii în monedă străină).

4. Clasificarea riscurilor determinate de piaţă:

- riscuri determinate de piaţa produsului bancar (riscul de creditare), riscul de strategie, riscul

determinat de reglementările bancare, riscul de operare, riscul resurselor umane, riscul de produs);

- riscuri determinate de piaţa de capital (riscul ratei dobânzii, riscul de lichiditate, riscul valutar, riscul

de decontare, riscul de portofoliu);

A) Riscul creditului

Riscul creditului se manifestă ca urmare a nerespectării clauzelor prevăzute în contractul de

credite, în sensul că sumele împrumutate şi dobânzile aferente nu pot fi plătite ca urmare a

insolvabilităţii clienţilor.

Acest risc necesită separarea elementelor sale componente:

• riscuri aferente unui nivel iniţial, care se referă direct la client (riscul aferent tranzacţiei,

fondurilor, garanţiei);

• riscuri aferente unui nivel imediat superior tranzacţiilor de credit.

• Acest risc se stabileşte ca raport între creditele de calitate medie şi activele băncii.

B) Riscul lichidităţii

Riscul lichidităţii se manifestă atunci când activele lichide disponibile nu sunt suficiente pentru a

face faţă plăţilor cerute de clienţii creditori ai băncii. Eventualele impasuri în lichiditate pot fi:

• impasuri în stocuri, respectiv între pasive şi active la un anumit moment;

• impasuri în fluxuri, respectiv diferenţele dintre variaţiile pasivelor şi activelor.

Riscul lichidităţii se determină pe baza relaţiei:

• N - numerar existent în casierie;

• D - disponibilităţi existente în conturi la B.N.R.

• Au.m.- active uşor mobilizable;

• Av - angajamente la vedere faţă de clienţi (deponenţi)

C) Riscul ratei dobânzii

Riscul ratei dobânzii reprezintă sensibilitatea rezultatelor financiare ale băncii la schimbările ratei

dobânzii. Acest risc este produsul a doi factori: poziţia ratei şi modificarea ratei dobânzii.

Riscul ratei dobânzii are două componente:

- riscul veniturilor, adică a pierderilor de venit din dobânzi;

- riscul investiţiilor, adică a producerii unei pierderi ca urmare a unor schimbări neaşteptate ale ratei

dobânzii.

Eventualele impasuri în rata dobânzii reprezintă măsura expunerilor băncii la riscul de rată şi este

diferenţa algebrică între angajamentele la rata sensibilă şi resursele la rata sensibilă. Acest impas în rată

poate fi: pozitiv sau negativ.

Pentru estimarea riscului ratei dobânzii se poate utiliza "analiza de interval de prag", cunoscută sub

denumirea de "analiză GAP".

D) Riscul capitalului

Riscul capitalului exprimă măsura în care activele riscante sunt acoperite de capital. Se determină ca

raport între capitalul băncii şi activele riscante (împrumuturi cu risc foarte mare).

E) Riscul operaţional

Cunoscut ca cel mai „nou” risc, riscul operaţional ridică astăzi noi provocări managementului bancar.

După ce au dezvoltat o serie de tehnici de gestionare a riscurilor de credit şi de piaţă, băncile şi

instituţiile de supraveghere s-au concentrat la sfârşitul anilor ’90 către alte riscuri decât cele menţionate.

Apariţ ia riscului operaţional este datorată:

1. evoluţiei pieţelor financiare prin dereglementare, globalizare şi dezintermediere;

2. evoluţiei produselor şi a serviciilor;

3. evoluţiei tehnologiilor;

4. cauzelor externe: fenomene naturale sau acţiuni umane (de la fraudă la acţiuni teroriste).

Conform Comitetului de la Basel, riscul operaţional este definit ca riscul de pierderi directe sau

indirecte datorită neadecvării sau falimentului ce pot fi atribuite procedurilor, persoanelor, sistemelor

interne sau evenimentelor externe băncilor.

Definirea riscului operaţional presupune analiza tuturor componentelor sale: calitatea controlului

bancar, riscul resurselor umane, riscul legal, riscul de preluare adversă, riscul de marketing şi de

management, riscul sistemelor informatice şi de învechire a tehnologiei, riscul modificării taxelor şi

impozitelor, riscul modificărilor glementare, riscul legat de mărimea afacerii, riscul sistemelor de

securitate, riscul de catastrofe naturale.

Catastrofele naturale sunt o cauză majoră de pierderi. Performanţa băncii poate fi afectată de de

istrugeri cauzate de: cutremure, inundaţii, erupţii vulcanice, alunecări de pământ etc. Gestionarea

riscului de catastrofă naturală presupune luarea în calcul a istoricului ac estor fenomene naturale şi

asigurarea împotriva producerii lor prin plata de prime unor companii specializate.

F) Riscul suveran

Riscul suveran reprezintă probabilitatea de a înregistra pierderi din activităţi internaţionale, ca

urmare a unor evenimente economice, sociale şi politice specifice fiecărei ţări în parte.

Pierderile se pot concretiza sub mai multe forme:

• pierderi de oportunităţi ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale;

• pierderi reale concretizate în sumele care nu mai pot fi recuperate.

• costuri suplimentare implicate de demersurile efectuate în vederea determinării datornicilor să-şi

respecte obligaţiile asumate;

Factorii care generează riscul suveran sunt:

1. factori demografici, structurali şi educaţionali

2. structura producţiei şi a comerţului

3. dinamica sectorului privat

4. factorii de frânare a creşterii economice pe termen mediu

5. politica macroeconomică

6. politica de investiţii şi cea comercială

7. sistemul financiar-bancar

8. datoria externă

9. politica statului

10. poziţia internaţională

Gestiunea modernă a riscurilor bancare presupune următoarele elemente:

identificarea riscurilor → are în vedere inventarierea poziţiilor riscante care pot afecta

rezultatul băncii;

cuantificarea riscurilor → presupune exprimarea în cifre a posibilelor efecte ale producerii

unei situaţii de risc asupra profitului bancar;

elaborarea unei politici adecvate de gestionare a riscurilor→ prin aplicarea unor

instrumente specifice;

controlul riscurilor → este necesar pentru a verifica dacă reglementările bancare sunt

respectate şi dacă instrumentele de gestiune sunt corect aplicate.

evaluarea performanţelor → presupune măsurarea performanţelor obţinute în urma

acoperirii la expunerile la risc. Necesitatea evaluării performanţelor acoperirii la riscuri

închide procesul de gestiune. Măsurarea performanţelor acoperirii arată calitatea gestiunii

riscurilor, punctele tari şi pe cele slabe ale acesteia.

Managementul riscului operaţional

Riscul operaţional reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor

estimate, care este determinat de factori interni (derularea neadecvată a unor activităţi interne, existenţa

unui personal sau unor sisteme necorespunzatoare etc.) sau de factori externi (condiţii economice,

schimbări în mediul bancar, progrese tehnologice etc.).

Riscul operaţional include riscul juridic, dar exclude riscul reputaţional şi riscul strategic.

Definiţia riscului operaţional identifică două tipuri de factori generatori de evenimente de risc,

aceştia pot fi factori interni, respectiv oameni, procese sau sisteme şi factori externi, structuraţi în două

mari categorii: fenomene externe (catastrofe naturale) şi frauda externă.

Aceşti factori, ce stau la baza definirii riscului operaţional sunt structuraţi în opt mari categorii de

evenimente generatoare de riscuri operaţionale, detaliate în continuare:

1. frauda internă (de exemplu: raportarea cu reacredinţă a poziţiilor, furtul, încheierea de către

salariaţi de tranzacţii în cont propriu);

2. frauda externă (de exemplu: tâlhăria, falsificarea, spargerea unor coduri aferente sistemelor

informatice);

3. condiţiile aferente efectuării angajărilor de personal şi siguranţa locului de muncă (de

exemplu: cererile compensatorii ale personalului, nerespectarea normelor de protecţie a muncii,

promovarea unor practici discriminatorii);

4. practici defectuoase legate de clientelă, produse şi activităţi (de exemplu: utilizarea

necorespunzatoare a informaţiilor confidenţiale deţinute în legătură cu clientela, spălarea banilor,

vânzarea unor produse neautorizate, folosirea greşită de către clienţi a produselor şi serviciilor

aferente sistemului .electronic banking.);

5. punerea în pericol a activelor corporale (de exemplu: acte de terorism sau vandalism,

incendii, cutremure);

6. întreruperea activităţii şi funcţionarea defectuoasă a sistemelor (de exemplu: defecţiuni ale

componentelor hardware şi software, probleme legate de telecomunicaţii, proiectarea, implementarea

şi întreţinerea defectuoasă a sistemului .electronic banking.);

7. tratamentul aplicat clienţilor şi contrapartidelor comerciale, precum şi procesarea

defectuoasă a datelor legate de aceştia (de exemplu: înregistrarea eronată a datelor de intrare,

administrarea defectuoasă a garanţiilor reale, documentaţia legală incompletă, accesul neautorizat la

conturile clienţilor, litigii);

8. securitatea sistemului “electronic banking” (de exemplu: angajamente rezultate în mod

fraudulos prin contrafacerea monedei electronice sau înregistrarea unor pierderi ori a unor angajamente

suplimentare de către clienţi în cazul unui acces defectuos în cadrul sistemului).

Printre riscurile operaţionale ce pot avea un impact semnificativ asupra situaţiei patrimoniale a Băncii

se numară urmatoarele:

a) Riscul juridic

Riscul juridic apare ca urmare a neaplicării sau a aplicarii defectuoase a dispoziţiilor legale ori

contractuale, care afectează negativ operaţiunile sau situaţia Băncii.

Pentru o bună gestionare a acestui risc se va urmări informarea operativă a salariaţilor Băncii cu

privire la modificările legislative intervenite.

Totodată, Banca îşi propune standardizarea contractelor încheiate cu contrapartidele (clienţi,

furnizori) pentru a limita riscurile generate de formularea acestora.

b) Riscul de compliance

Riscul de compliance este riscul de a suferi pierderi sub forma sancţiunilor legale, pierderi

materiale sau pierderi referitoare la reputaţia Băncii din cauza neconformităţii la legislaţia în vigoare sau

la standardele, codurile, regulile şi normele interne.

Pentru a susţine strategiile şi politicile de risk management o importanţă deosebită se va acorda

asigurării conformităţii la legislaţia în vigoare, reguli şi standarde emise de autorităţile legale, convenţii

de piaţă, coduri de practică, precum şi la cadrul normativ intern.

Procesul de asigurare a conformităţii are în vedere şi aspecte precum prevenirea spălării banilor şi

finanţarea acţiunilor teroriste.

c) Riscul de personal

Riscul de personal este parte a riscului operaţional generată de evenimente în legătură cu

angajaţii Băncii.

d) Riscurile asociate e-banking

Angajarea Băncii în activităţi de tipul e-banking se va realiza prin utilizarea unui sistem

performant care să permită oferirea unor produse şi servicii la standarde de calitate adecvate în condiţii

optime de securitate. Riscurile asociate acestei activităţi vor fi gestionate în primul rând la nivelul

direcţiilor direct implicate, prin evaluarea periodică a performanţei sistemului din punctul de vedere al

protejării datelor şi îndeplinirii parametrilor de securitatate.

Totodată, se va avea în vedere apelarea la societăţi specializate independente (audit extern) pentru

evaluarea securitatii sistemelor informatice, inclusiv cele ce asigură desfăşurarea activităţii de E-Banking.

Evenimentele generatoare de risc operaţional se inscriu în două mari categorii:

1. Evenimente cu frecvenţă mare, dar de severitate redusă ce pot determina pierderi importante

datorită numărului mare de apariţii. Gestionarea riscurilor controlabile se realizează prin masuri

de control, de reducere a numărului de apariţii, etc., precum si prin implementarea unei culturi

corporative a onestităţii, profesionalismului.

2. Evenimente cu frecvenţă redusă, dar de mare severitate. Acest tip de risc este mai greu de

urmărit prin perspectiva controlului, dar mai degrabă gestionat prin măsuri preventive

Entităţi de risc. Deţinătorii de risc în cadrul Băncii

Entitatea de risc reprezintă o structura organizatorică la nivelul băncii pentru care gestiunea

riscurilor individuale cu care aceasta se confruntă se realizează unitar:

a) Sucursale

Deţinătorii de risc la nivelul sucursalelor sunt Managerii de Operaţiuni

b) Direcţii

Deţinatorii de risc la nivel de direcţie/serviciu sunt Directorii de direcţii, respectiv Şefii de servicii

ce nu sunt subordonati direct unei direcţii.

3.2. CERINŢE PRUDENŢIALE PRIVIND PREVENIREA RISCURILOR

BANCARE. INDICATORI UTILIZAŢI ÎN APRECIEREA GLOBALĂ

A RISCULUI BANCAR. SISTEMUL DE RATING CAAMPL

Una din definiţiile posibile afirmă faptul că „Rating-ul este procesul de evaluare a riscului ataşat

unui titlu de creanţă, sintetizat într-o notă, permiţând un clasament în funcţie de caracteristicile

particulare ale titlului şi ale garanţiilor emitentului”.

Modelul de rating bancar utilizat de către BNR se constituie într-un instrument eficient de lucru pentru

evaluarea instituţiilor bancare, în scopul identificării, într-o faza incipientă, a acelor bănci care sunt

ineficiente sub aspect financiar si operaţional sau manifesta trenduri adverse, cerând, din partea autorităţii

de supraveghere, o atenţie sporita.

Sistemul de rating bancar utilizat de BNR este supus unui proces continuu de perfecţionare impus

de o multitudine de factori, cei mai mulţi fiind legaţi de modul în care evoluează economia naţională,

piaţa bancară în special, precum şi de modificările aduse reglementărilor bancare în vederea armonizării

legislaţiei naţionale cu standardele internaţionale.

Indicatorii utilizaţi pot fi grupaţi în următoarele categorii principale de indicatori sintetizaţi în

sistemul uniform de rating bancar CAAMPL:

1. Adecvarea capitalului

2. Calitatea acţionariatului

3. Calitatea activelor

4. Managementul bancar

5. Profitabilitatea sistemului bancar

6. Lichiditatea sistemului bancar

1. Adecvarea capitalului

Este de aşteptat ca o bancă să-şi menţină un capital corespunzător, în

raport cu natura şi limitele de risc, precum şi cu capacitatea conducerii de a identifica, măsura şi controla

aceste riscuri. Pentru stabilirea gradului de adecvare a capitalului, se are în vedere efectul riscurilor de

credit, piaţă şi a altor riscuri asupra condiţiei financiare a băncii. Adecvarea capitalului unei bănci este

evaluată în funcţie de următorii factori:

• nivelul şi calitatea capitalului şi condiţia financiară generală a băncii;

• capacitatea managementului de a face faţă nevoilor curente de majorare a capitalului social;

• natura, trendul şi volumul activelor problemă şi previzionarea corespunzătoare a acestora;

• structura bilanţului ( incluzând natura şi suma imobilizărilor corporale ), riscul pieţei,

concentrarea riscului;

• expunerea riscului din activităţi extrabilanţiere;

• calitatea şi consistenţa veniturilor, justeţea dividendelor;

• perspective şi planuri de creştere, precum şi experienţa trecută;

• accesul la piaţa de capital şi alte surse de capital.

Ca autoritate de supraveghere, banca centrală, pentru stabilirea capitalului adecvat, impune un

indicator (financiar) de adecvare a capitalului, cu scopul de a limita expunerea totală de credit a unei

banci.

Băncile au nevoie de o marjă de siguranţă pentru ca, în cazul în care anumiţi clienţi nu-şi pot

rambursa creditele, banca să fie, totuşi, capabilă să-şi platească deponenţii. Această marjă de siguranţă

este capitalul bancii.

În acest sens, indicatorul de adecvare a capitalului este format dintr-o anumită parte a fondurilor

investite de acţionari (capital social) şi profiturile nerepartizate, care trebuie păstrate permanent de bancă.

Indicatorul de adecvare a capitalului se exprima sub forma de procent şi se calculează ca raport

între capitalul băncii şi activele băncii (ajustate în functie de risc), plus activele în afara bilanţului.

Reglementările internaţionale privind indicatorul de adecvare a capitalului s-au stabilit în 1988, de

catre Comitetul de la Basel, sub auspiciile Băncii Reglementelor Internaţionale. Convenţia de la Basel se

aplică băncilor cu activitate internaţională şi prevede un indicator de adecvare a capitalului de minim 8%,

începând cu 1 ianuarie 1993.

Autorităţile de supraveghere din foarte multe ţări au preluat prevederile acestei convenţii în

legislaţia naţională.

Dacă indicatorul de adecvare a capitalului, pentru o bancă, scade sub

nivelul cerut, el trebuie corectat, fie crescând capitalul băncii, fie reducândui activele cu grad mare de

risc, prin substituire cu active cu grad de risc redus.

În cadrul sistemului uniform de rating bancar CAAMPL (implementat în cadrul Direcţiei de

Supraveghere din BNR) definirea ratingurilor rezultate din analiza indicatorilor pentru componenta

adecvarea capitalului sunt:

− Rating 1 indică un nivel puternic al capitalului, comparativ cu profilul de risc al băncii;

− Rating 2 indică un nivel satisfăcător al capitalului;

− Rating 3 indică un nivel al capitalului mai puţin satisfăcător, care nu poate susţine complet

profilul de risc al băncii. Rating-ul indică nevoia de perfecţionare, chiar dacă nivelul capitalului depăşeşte

minimul cerut de reglementări.

− Rating 4 indică un nivel deficitar al capitalului, viabilitatea băncii

putând fi ameninţată. În acest caz se poate cere ajutorul acţionarilor sau suport financiar din surse externe

instituţiei.

− Rating 5 indică un nivel deficitar critic al capitalului, ameninţând

viabilitatea băncii. Se impune ajutorul financiar imediar al acţionarilor sau o finanţare externă a

instituţiei.

O bancă poate fi încadrată în funcţie de adecvarea capitalului

într-una din următoarele categorii.

În analiza adecvării capitalului sunt utilizaţi următorii indicatori:

1. Raport de solvabilitate 1

Raport de solvabilitate 1 = Fonduri proprii/(Active la valoarea netă, ponderate în funcţie de gradul

lor de risc de credit + Elemente în afara bilanţului, transformate în echivalent credit, în funcţie de gradul

lor de risc de transformare în credit, ponderate în funcţie de gradul lor de risc de credit)

2. Raport de solvabilitate 2

Raport de solvabilitate 2 = Capital propriu/(Active la valoarea netă, ponderate în funcţie de gradul lor de

risc de credit + Elemente în afara bilanţului, transformate în echivalent credit, în funcţie de gradul lor de

risc de transformare în credit, ponderate în funcţie de gradul lor de risc de credit)

3. Efectul de pârghie (rata capitalului propriu )

Efectul de pârghie = Capitalul propriu / Total activ (valoarea netă )

4. Raportul dintre capitalul propriu şi capitalul social

Raportul dintre capitalul propriu şi capitalul social = Capital propriu/Capital social

5. Patrimoniul net

Patrimoniul net = Total activ (valoarea netă) – surse atrase şi împrumutate

2. Calitatea acţionariatului

Ratingul acţionariatului este unul dintre factorii de evaluare de ansamblu a sănătăţii unei bănci.

Această componentă este un instrument intern eficient de supraveghere în scopul evaluării, pe baze

uniforme, a calităţii acţionariatului unei bănci şi identificării acelor instituţii ale căror acţionari necesită o

atenţie specială. Stabilirea ratingului acţionarilor se bazează pe analiza şi evaluarea unor factori de ordin

financiar, managerial, de conformanţă cu prevederile legale, precum şi a riscului de ţară, comuni tuturor

instituţiilor.

Acţionarii băncii pot fi: persoane fizice, persoane juridice bancare şi

nebancare, holdinguri, agenţii guvernamentale sau combinaţii ale acestora.

În stabilirea ratingului acţionariatului, o atenţie specială trebuie să se acorde acţionarilor

semnificativi. În situaţia în care acţionarii semnificativi au domiciliul în afara României, trebuie de

asemenea, luat în considerare şi riscul de ţară.

În stabilirea ratingului se va avea în vedere şi condiţia financiară a acţionarilor semnificativi.

Situaţiile financiare ale persoanelor fizice şi juridice vor fi analizate pentru a se determina măsura în care

acţionarii sunt o sursă de sprijin pentru bancă sau pot constitui un pericol potenţial pentru întreaga

activitate a băncii. În unele cazuri, o agenţie specializată poate atribui un rating unora dintre cele mai

importante firme acţionare.

Calitatea şi performanţele acţionarilor se bazează pe aprecierea

următorilor factori:

• nivelul şi calitatea sprijinului acordat de acţionari în activitatea băncii;

• disponibilitatea şi abilitatea acţionarilor de a face faţă riscurilor ce pot apărea din schimbarea

condiţiilor de desfăşurare a activităţii băncii sau din iniţierea de noi activităţi sau apariţia de noi produse

bancare;

• nivelul riscurilor apărute în urma implicării firmelor acţionare în afacerile băncii;

• caracterul, capacitatea financiară şi responsabilitatea acţionarilor;

• modul în care acţionarii sunt afectaţi de influenţa dominantă a altor

acţionari sau a managementului băncii;

• volumul creditelor acordate de bancă acţionarilor precum şi a altor

facilităţi în virtutea politicilor, procedurilor, a controlului intern şi în

conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare;

• aportul acţionarilor privind gestionarea fondurilor ar trebui să asigure posibilitatea menţinerii

unui nivel al lichidităţii suficient pentru a acoperi la timp obligaţiile financiare;

• se va ţine cont de riscul de ţară al acţionarilor;16

• efectuarea de operaţiuni în condiţii privilegiate pentru acţionari;

• dorinţa demonstrată de a servi nevoilor bancare legitime ale comunităţii;

• totalitatea performanţelor instituţiei şi profilul său de risc.

Definirea ratingurilor aferente calităţii acţionariatului:

Ratingul 1 relevă sprijinul puternic acordat de acţionari, coroborat cu mărimea, complexitatea şi

profilul de risc al instituţiei. Riscurile semnificative sunt consistent şi eficient identificate, măsurate,

monitorizate şi controlate. Acţionarii şi-au demonstrat capacitatea de a interveni cu promptitudine asupra

problemelor, controlând riscurile existente şi potenţiale. Dacă acţionarii semnificativi au primit un rating

acordat de o agenţie de rating recunoscută, atunci acesta ar trebui să fie dintre cele mai mari.

Ratingul 2 indică un sprijin satisfăcător acordat de acţionari, coroborat cu mărimea,

complexitatea şi profilul de risc al instituţiei. Pot exista slăbiciuni minore, care nu periclitează siguranţa

şi sănătatea băncii, iar acestea sunt în atenţia factorilor de decizie. În general, riscurile şi problemele

semnificative sunt identificate, măsurate, monitorizate şi controlate eficient.

Ratingul 3 relevă necesitatea îmbunătăţirii gradului de implicare a acţionarilor, practicile de

gestionare a riscului fiind mai puţin satisfăcătoare.

Capacitatea acţionarilor de a interveni în rezolvarea problemelor este

insuficientă, dat fiind tipul, mărimea sau condiţia financiară a băncii.

Riscurile semnificative sunt inadecvat identificate, măsurate, monitorizate sau controlate.

Ratingul 4 indică existenţa unor carenţe semnificative în implicarea

acţionarilor, practicile de gestionare a riscului fiind inadecvate comparativ cu natura activităţii băncii.

Nivelul problemelor şi expunerea la riscuri sunt excesiv de mari, fiind în acelaşi timp inadecvat

identificate, măsurate, monitorizate sau controlate. În această situaţie se impune intervenţia imediată a

consiliului de administraţie, a acţionarilor şi a managementului, în vederea menţinerii stării de sănătate a

instituţiei sau înlocuirea conducerii executive şi/sau a membrilor consiliului de administraţie al băncii, în

situaţia în care deficienţele persistă.

Ratingul 5 denotă deficienţe majore ale performanţei acţionariatului,

managementului şi consiliului de administraţie cât şi la nivelul practicilor de gestionare a riscurilor.

Acţionarii, managementul şi consiliul de administraţie nu au demonstrat capacitatea de a corecta

problemele şi de a implementa practici corespunzătoare de gestionare a riscului. Problemele şi riscurile

semnificative sunt identificate, măsurate, monitorizate sau controlate în mod inadecvat, ajungând să

ameninţe viabilitatea instituţiei. Este absolut necesară înlocuirea sau întărirea managementului sau

consiliului de administraţie, în situaţia în care deficienţele persistă.

3. Calitatea activelor

Ratingul calităţii activelor reflectă riscul potenţial al creditelor, al investiţiilor şi al altor active,

precum şi al tranzacţiilor extrabilanţiere.

Evaluarea calităţii activelor trebuie analizată şi în funcţie de gradul de previzionare al acestora. De

asemenea, este necesar să se ia în calcul toate celelalte riscuri, care pot afecta valorificarea activelor

băncii, incluzând riscurile de exploatare, de piaţă, de reputaţie, strategie şi altele. Capacitatea

managerului băncii este reflectată de măsura în care reuşeşte să identifice, să urmărească şi să controleze

aceste riscuri.

Calitatea activelor băncii este evaluată în funcţie de următorii factori:

• practici sănătoase de administrare a creditului şi de identificare a riscurilor;

• nivelul, distribuţia, gravitatea şi trendul activelor neperformante, atât pentru tranzacţiile

bilanţiere cât şi extrabilanţiere;

• adecvarea provizioanelor şi a altor rezerve;

• riscul de credit rezultat din tranzacţii extrabilanţiere, cum ar fi scrisori de garanţie, acreditive,

linii de credit şi altele;

• varietatea şi calitatea portofoliilor de credit şi investiţii;

• gradul de concentrare a riscului;

• adecvarea politicilor şi practicilor de credit şi investiţii;

• capacitatea de administrare corespunzătoare a activelor, inclusiv identificarea şi corectarea

activelor problemă;

• adecvarea controlului intern şi a sistemelor informatice manageriale.

Definirea ratingurilor rezultate din analiza indicatorilor pentru componenta calitatea activelor:

Rating 1 indică o calitate adecvată a activelor şi practicilor de administrare a creditului.

Deficienţele identificate sunt minore şi expunerea la risc referitoare la protecţia capitalului este modestă.

Calitatea activelor în astfel de instituţii presupune o supraveghere minimă.

Rating 2 indică o calitate satisfăcătoare a activelor şi practicilor de admninistrare a creditului.

Nivelul şi seriozitatea sistemului de clasificare şi alte deficienţe justifică un nivel limitat al atenţiei

supravegherii.

Rating 3 este atribuit în situaţia în care calitatea activelor şi a practicilor de administrare a

creditului sunt mai puţin decât satisfăcătoare. Trendul poate fi stabil sau indică deteriorarea calităţii

activelor sau o creştere a expunerii la risc. Nivelul şi seriozitatea clasificării activelor impun o

supraveghere atentă. În general, se manifestă nevoia îmbunătăţirii practicilor de admninistrare a creditului

şi riscului.

Rating 4 este atribuit instituţiilor financiare cu o calitate a activelor şi a practicilor de administrare

a creditului deficitare. Nivelul riscului activelor problemă e controlat necorespunzător în mod

semnificativ, expunând instituţia la potenţiale pierderi care nu sunt controlate şi care pot ameninţa

viabilitatea acesteia

Rating 5 indică o calitate critică a activelor sau a practicilor de administrare a creditului, care pot

constitui o ameninţare iminentă pentru viabilitatea instituţiei.

În analiza calităţii activelor sunt utlizaţi următorii indicatori:

1. Rata generală de risc:

Rata generală de risc = (Active la valoarea netă, ponderate în funcţie de gradul lor de risc de

credit/Total active din bilanţ la valoarea contabilă) + + (Elemente în afara bilanţului, transformate în

echivalent credit, în funcţie de gradul lor de risc de transformare în credit, ponderate în funcţie de gradul

lor de risc de credit/Total elemente în afara bilanţului la valoarea contabilă).

Limite:

• mai mare sau egal cu (media pe sistem sau grup bănci – 30%) rating 1

• mai mic decât (media pe sistem sau grup bănci – 30%)

• mai mare sau egal cu (media pe sistem sau grup bănci – 10%) rating 2

• mai mare decât (media pe sistem sau grup bănci – 10%)

• mai mic decât (media pe sistem sau grup bănci + 10%) rating 3

• mai mare decât (media pe sistem sau grup bănci + 10%)

• mai mic decât (media pe sistem sau grup bănci + 30%) rating 5

2. Credite acordate clientelei / Total activ

Credite acordate clientelei/Total activ = (Operaţiuni cu clientela, exclusiv creanţe şi valori de

recuperat, la valoarea brută + Creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni cu clientela exclusiv valori de

recuperat + + Provizioane pentru creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni cu clientela exclusiv cele

aferente valorilor de recuperat)/Total activ la valoarea brută (sume nete + amortizări şi provizioane).

Limite:

• mai mic sau egal cu 50% rating 1

• 50,1 – 55% rating 2

• 55,1 – 60% rating 3

• 60,1 – 65% rating 4

• mai mare decât 65% rating 5

3. Credite acordate clientelei în total surse atrase şi împrumutate

Credite acordate clientelei în total surse atrase şi împrumutate = (Operaţiuni cu clientela, exclusiv

creanţe şi valori de recuperat, la valoarea brută + Creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni cu

clientela exclusiv valori de recuperat + Provizioane pentru creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni

cu clientela exclusiv cele aferente valorilor de recuperat)/Surse atrase şi împrumutate (Total pasiv –

capitaluri proprii, asimilate şi provizioane).

Limite:

• mai mic sau egal cu 60% rating 1

• 60,1 – 65% rating 2

• 65,1 – 70% rating 3

• 70,1 – 75% rating 4

• mai mare decât 75% rating 5.

4. Creanţe restante şi îndoielnice / Total portofoliu credite

Creanţe restante şi îndoielnice / Total portofoliu credite = ( Creanţe restante şi îndoielnice din

opearţiuni interbancare exclusiv depozite la bănci şi valori de recuperat + Creanţe restante şi îndoielnice

din operaţiuni cu clientela exclusiv valori de recuperat + Creanţe restante şi îndoielnice privind titlurile

primite în pensiune livrată ) / ( Credite acordate băncilor + Credite acordate clientelei + Titluri primite în

pensiune livrată).

Limite:

• mai mic sau egal cu 2% rating 1

• 2,1 – 4% rating 2

• 4,1 – 6% rating 3

• 6,1 – 8% rating 4

• mai mare decât 8% rating 5.

5. Creanţe restante şi îndoielnice / Total activ

Creanţe restante şi îndoielnice/Total activ = (Creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni de

trezorerie şi operaţiuni interbancare + Creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni cu clientela + Creanţe

restante şi îndoielnice din operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse + Creanţe restante şi îndoielnice din

valori imobilizate)/Total activ la valoarea netă.

Limite:

• mai mic sau egal cu 2% rating 1

• 2,1 – 4% rating 2

• 4,1 – 6% rating 3

• 6,1 – 8% rating 4

• mai mare decât 8% rating 5.

6. Creanţe restante şi îndoielnice/Capitaluri proprii

Creanţe restante şi îndoielnice/Capitaluri proprii = (Creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni

de trezorerie şi operaţiuni interbancare + Creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni cu clientela +

Creanţe restante şi îndoielnice din operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse + Creanţe restante şi

îndoielnice din valori imobilizate) Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane.

Limite:

• Crî < 30% Cp şi Cp > 0 rating 1

• 30%Cp < Crî < 50% Cp şi Cp > 0 rating 2

• 50%Cp < Crî < 70% Cp şi Cp > 0 rating 3

• 70%Cp < Crî < 100% Cp şi Cp > 0 rating 4

• Crî < Cp sau Cp > 0 rating 5

7. Rata riscului de credit 2

Rata riscului de credit 2 = Expunere neajustată aferentă creditelor şi dobânzilor clasificate în

îndoielnic şi pierdere, inclusive elementele în afara bilanţului/Total credite şi dobânzi clasificate.

Limite:

• mai mic sau egal cu 5% rating 1

• 5,1 – 10% rating 2

• 10,1 – 20% rating 3

• 20,1 – 30% rating 4

• mai mare decât 30% rating 5.

8. Rata de acoperire a creditelor şi plasamentelor neperformante

Rata de acoperire a creditelor şi plasamentelor neperformante = (Fonduri proprii – Credite

bancare şi nebancare, plasamente interbancare şi dobânzi aferente clasificate în îndoielnic şi pierdere

expunere ajustată)/Total active la valoarea netă.

Limite:

• mai mare sau egal cu 8% rating 1

• 7 – 7,9% rating 2

• 5 – 6,9% rating 3

• 2 – 4,9% rating 4

• mai mic decât 2% şi fonduri proprii negative rating 5.

9. Ponderea creditelor banacare şi nebancare, a plasamentelor interbancare şi a dobânzilor

aferente acestora clasificate în substandard, îndoielnic şi pierdere expunere ajustată în total active.

Limite:

• mai mic sau egal cu 5% rating 1

• 5,1 – 15% rating 2

• 15,1 – 30% rating 3

• 30,1 – 50% rating 4

• mai mare decât 50% rating 5.

10. Gradul de acoperire cu rezerve şi provizioane a expunerii ponderate în funcţie de risc

aferente creditelor bancare şi nebancare, plasamentelor interbancare şi dobânzilor

corespunzătoare acestora clasificate în substandard, îndoielnic şi pierdere.

Indicatorul se determină prin raportul: (Rezerva generală pentru riscul de credit + Provizioane

aferente creditelor şi plasamentelor)/Expunere ajustată a creditelor şi plasamentelor clasificate

substandard, îndoielnic şi pierdere.

Limite:

• mai mare sau egal cu 90% rating 1

• 80 – 89,9% rating 2

• 60 – 79,9% rating 3

• 20 – 59,9% rating 4

• mai mic decât 20% rating 5.

4. Managementul bancar

Ratingul acestei componente reflectă capacitatea consiliului de admninistraţie şi a

managementului băncii de a identifica, cuantifica,

monitoriza şi controla riscurile activităţii şi de a asigura, astfel, stabilitatea, siguranţa şi eficienţa

instituţiei, în concordanţă cu legile şi reglementările în vigoare. Conducerea executivă este răspunzătoare

pentru dezvoltarea şi implementarea politicii, procedurilor şi practicilor care transpun obiectivele

consiliului de admninistraţie şi limitele de risc în standarde prudente de operare.

În funcţie de natura şi scopul activităţilor băncii, practicile manageriale au în vedere întreaga

gamă de riscuri: riscul de credit, de lichiditate, de piaţă, operaţional, de tranzacţie, de reputaţie, de

strategie, de conformitate, legal şi alte riscuri. Soliditatea practicilor manageriale este demonstrată de:

existenţa unui personal competent, a unor politici adecvate, a unui program de audit propriu şi control

intern corespunzător cu mărimea şi complexitatea instituţiei, abilitatea în administrarea riscurilor, precum

şi de existenţa unui sistem informaţional eficient.

5. Profitabilitatea sistemului bancar

Calitatea şi cantitatea veniturilor sunt evaluate în funcţie de:

• capacitatea de a asigura adecvarea capitalului prin reinvestirea profitului;

• nivelul, trendul şi stabilitatea veniturilor;

• sursele veniturilor;

• nivelul cheltuielilor de operare;

• vulnerabilitatea veniturilor la expunerile riscului de piaţă;

• adecvarea provizioanelor pentru pierderile la credite şi alte rezerve;

• tranzacţiile cu titluri de valoare;

• efectele de taxare asupra veniturilor;

• procesele previzionale şi sistemele informaţionale ale managementului.

În consecinţă, acest rating reflectă nu numai volumul şi trendul veniturilor, dar şi factorii care pot

afecta susţinerea sau calitatea veniturilor. Volumul, la fel ca şi calitatea veniturilor, poate fi afectat de

administrarea excesivă şi inadecvată a riscului de credit, care poate conduce la alocări de provizioane

suplimentare pentru pierderi din credite sau de nivelurile ridicate ale riscului pieţei, care pot expune

nejustificat veniturile instituţiei la fluctuaţiile ratei de dobândă. De asemenea, calitatea veniturilor poate fi

diminuată de o încredere nejustificată în câştiguri extraordinare. Veniturile viitoare pot fi afectate de

incapacitatea de a prevedea şi controla fondurile şi

cheltuielile de operare, strategii de afaceri executate defectuos sau prost consiliate, un slab management

sau expunere necontrolată la alte riscuri.

Definirea ratingurilor rezultate din analiza indicatorilor pentru componenta profitabilitate:

Rating 1 indică venituri puternice. Veniturile sunt mai mult decât suficiente pentru a suporta

costul operaţiilor, menţinerea adecvării capitalului şi nivelurile de alocare considerate să asigure calitatea

activelor, creşterea acestora şi alţi factori care afectează calitatea, cantitatea şi trendul veniturilor.

Rating 2 indică venituri satisfăcătoare. Veniturile sunt suficiente pentru a suporta costul

operaţiilor, menţinerea adecvării capitalului şi nivelurile de alocare considerate necesare asigurării

calităţii activelor, creşterea acestora şi alţi factori care afectează calitatea, cantitatea şi trendul veniturilor.

Veniturile care sunt relativ constante sau care au înregistrat un uşor declin, pot primi ratingul 2, dacă

avem asigurarea că nivelul veniturilor băncii este adecvat, în sensul factorilor de evaluare menţionaţi mai

sus.

Rating 3 indică venituri care cer să fie îmbunătăţite. Veniturile nu pot suporta în întregime costul

operaţiilor şi asigură creşterea capitalului şi nivelurile de alocare în legătură cu condiţia generală a

instituţiei, creşterea şi alţi factori care afectează calitatea, cantitatea şi trendul veniturilor.

Rating 4 indică venituri insuficiente. Veniturile sunt insuficiente pentru a suporta costul

operaţiilor şi menţinerea unui capital şi a unor niveluri de alocare corespunzătoare. Instituţiile astfel

evaluate pot fi caracterizate prin fluctuaţii în câştigul net, dezvoltare şi trenduri negative semnificative,

pierderi intermitente sau o cădere reală a veniturilor în anii anteriori.

Rating 5 indică un nivel al veniturilor mult deficitar. O instituţie financiară cu rating 5

înregistrează pierderi care reprezintă o serioasă ameninţare la viabilitatea sa, prin eroziunea capitalului.

1. În analiza profitabilităţii sunt utilizaţi următorii indicatori:

= Profit net/Total activ la valoarea netă.

Limite:

• mai mare sau egal cu 5% rating 1

• 4 – 4,9% rating 2

• 3 – 3,9% rating 3

• 0,6 – 2,9% rating 4

• mai mic decât 0,6% rating 5.

2. Rata rentabilităţii financiare ( ROE )

ROE = Profit net/Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane.

Limite:

• mai mare sau egal cu 11% rating 1

• 8 – 10,9% rating 2

• 6 – 7,9% rating 3

• 4 – 5,9% rating 4

• mai mic decât 4% rating 5.

3. Rata rentabilităţii activităţii de bază

Rata rentabilităţii activităţii de bază = (Venituri din exploatare –

Venituri din provizioane)/(Cheltuieli de exploatare – Cheltuieli cu

provizioanele).

Rata rentabilităţii activităţii de bază = (Total venituri curente – Venituri din provizioane şi

recuperări de creanţe amortizate – Venituri din reluarea rezervei generale pentru riscul de credit)/(Total

cheltuieli curente – Cheltuieli cu provizioane şi pierderi din creanţe nerecuperabile.

Limite:

• mai mare decât 150% rating 1

• 125 – 150 % rating 2

• 115 – 124,9 % rating 3

• 100 – 114,9% rating 4

• mai mic decât 100% rating 5

6. Lichiditatea bancară

Lichiditatea este o proprietate generalǎ a activelor şi exprimǎ capacitatea acestora de a fi

transformate rapid şi cu o cheltuialǎ minimǎ în monedǎ lichidǎ (numerar sau disponibil în contul curent).

Lichiditatea bancară este mai degrabă o problemă de gestiune a pasivelor şi activelor bancare care

au grade diferite de lichiditate. Lichiditatea exprimă capacitatea unei bănci de a-şi finanţa operaţiile

curente. Riscul de lichiditate, pentru o bancă, este expresia însăşi a probabilităţii pierderii acestei

capacităţi de finanţare.

Una dintre cele mai importante sarcini ale conducerii unei bănci este

de a estima şi de acoperi în mod corect nevoile de lichiditate bancară. Pe termen lung rentabilitatea unei

bănci poate fi afectată negativ dacă banca deţine în portofolii prea multe active financiare lichide faţă de

nevoile sale.

Dar, pe de altă parte, prea puţine lichidităţi pot crea probleme financiare severe, mai ales pentru

băncile mici, şi pot genera chiar falimentul bancar.

Lichiditatea adecvată a fiecărei bănci din sistem este extrem de importantă şi pentru minimizarea

riscului sistematic datorită riscului de contagiune prin sistemul de plăţi interbancar.

Elementul principal al gestiunii lichidităţii este poziţia monetară.

Poziţia monetară a unei bănci reprezintă valoarea la un moment dat a tuturor activelor sale lichide.

Indicatorii de lichiditate cei mi utilizaţi sunt: poziţia lichidităţii, pasivele nete şi indicele de

lichiditate, transformarea medie a scadenţelor şi rata lichidităţii.

Poziţia lichidităţii – acest indicator a apărut din practica gestiunii de

trezorerie şi este folosit ca indicator de fundamentare al acesteia şi al

acoperirii nevoilor de lichiditate pe termen scurt. Poziţia lichidităţii se calculează pe zile (pentru

săptămâna următoare), pe luni (pentru luna următoare) şi pe luni (pentru anul curent).

Poziţia lichidităţii = Active lichide – Pasive imediate,

unde,

activele lichide = moneda băncii centrale + plasamente scadente de încasat;

pasive imediate = depozite volatile + împrumuturi scadente de rambursat.

Optimizarea poziţiei lichidităţii bancare presupune echilibrarea celor

două elemente principale: activele lichide şi pasivele imediate şi deci

obţinerea unei poziţii nule. Acest fapt este impus de gestiunea riscului şi de maximizarea rentabilităţii

bancare.

Valoarea acestui indicator poate fi:

● negativă – atunci activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea

integrală a obligaţiilor imediate. În această situaţie trebuie să se recurgă la surse de lichiditate pentru

acoperirea acestui deficit.

Deficitul poate fi acoperit fie prin împrumuturi la banca centrală (pentru nevoi sezoniere), pentru

apelarea la împrumuturile interbancare (rezervele împrumutate), prin lichidarea înainte de termen a unor

active din portofoliu (eventual cuplată cu o operaţie de restructurare a acesteia), fie prin titularizarea unor

credite.

● pozitivă – atunci resursele lichide de care dispune banca depăşesc

necesarul său pentru perioada corespunzătoare. Situaţia este de apreciat, dar nu trebuie neglijat aspectul

mărimii acestui excedent de lichiditate. Mărimea excedentului admisibil se poate folosi ca o normă

internă de gestiune. Aceasta deoarece elementele în baza cărora s-au făcut calculele sunt mărimi

anticipate şi nu certe şi deci este bine să avem o rezervă, minimă de lichiditate. Pe de altă parte, activele

lichide sunt cel mai prost plasament bancar în termeni de rentabilitate şi nivelul lor trebuie minimizat.

Aşadar, deşi se doreşte o poziţie a lichidităţii nulă, de cele mai multe se acceptă şi un excedent

minim justificat de un comportament raţional.

Mărimea absolută a acestui excedent se poate stabili fie în funcţie de cheltuielile de gestiune a

portofoliului, fie în funcţie de marja medie de eroare înregistrată anterior la aprecierea în avans a poziţie

lichidităţii. Dacă aprecierea se face în funcţie de cheltuieli, atunci mărimea limitei este egală cu valoarea

minimă a portofoliului de titluri ale datoriei publice pentru care veniturile realizate în urma plasamentului

le egalează pe cele de gestiune a acestuia. Pentru mărimi ale excedentului de lichiditate peste această

limită se justifică plasarea sumelor disponibile pe termen scurt, de preferat cu scadenţe în perioadele cu

poziţia lichidităţii negativă.

Pasivele nete – această grupă de indicatori are trei componente distincte ce pot fi calculate în

baza aceloraşi date:

● pasivele nete simple se calculează pentru fiecare perioadă ca diferenţă între pasivele şi activele cu

aceeaşi scadenţă. Acestea arată pentru fiecare perioadă măsura în care activele scadente acoperă

obligaţiile scadente. Pentru pasivele nete pozitive, banca trebuie să găsească surse suplimentare de

acoperire a obligaţiilor scadente. O observaţie de reţinut este aceea că suma absolută a pasivelor nete este

egală cu zero (pentru că total active + total pasive).

Pasive nete simple = Pasive scadente – Active scadente.

● pasivele nete cumulate se calculează ca diferenţă între pasivele şi

activele cumulate corespunzătoare fiecărei perioade. Pasivele nete cumulate sunt folosite pentru a

semnala perioade de maximă lichiditate.

Pasive nete cumulate = Pasive cumulate – Active cumulate.

● indicele lichidităţii se calculează pe baza aceloraşi date, prin raportarea activelor şi pasivelor din

fiecare perioadă. Activele/ pasivele din fiecare perioadă sunt ponderate fie cu numărul mediu de zile

corespunzător fiecărei perioade, fie cu numărul curent al grupei de scadenţe respective.

Valoarea indicelui depinde doar de mărimea activelor/ pasivelor corespunzătoare fiecărei

perioade, iar sistemul de ponderare folosit nu poate schimba valoarea supra sau subunitară a raportului. O

ponderare proporţională cu număul mediu de zile corespunzător fiecărei scadenţe va da un rezultat mai

precis.

Faţă de 1 valoarea indicatorului exprimă transformarea de scadenţe practicată global de bancă:

● pentru 1 sau valori foarte apropiate de 1 banca nu face practic transformare de scadenţe;

● pentru valori subunitare transformarea se face din pasive pe termen scurt în active pe termen

lung. Este o situaţie tipică ce avantajează banca atunci când curba dobânzilor este crescătoare;

● pentru valori supraunitare transformarea practicată este prin pasive

pe termen lung în active pe termen scurt. În acest caz nu există risc de lichiditate pentru că activele îşi

ating scadenţa înaintea surselor care le-au finanţat. Din punctul de vedere al rentabilităţii plasamentelor o

astfel de structură nu este avantajoasă decât pentru scurtele perioade de timp când rata dobânzii pe termen

scurt este mai mare decât cea pe termen lung.

Lichiditatea şi administrarea resurselor şi plasamentelor sunt evaluate în funcţie de:

- trendul şi stabilitatea depozitelor;

- gradul şi trendul utilizărilor pe termen scurt, sursele volatile de fonduri, finanţarea activelor pe

termen lung;

- accesul la pieţele monetare şi alte surse de finanţare;

- adecvarea surselor de lichiditate şi abilitatea de a face faţă nevoilor de lichiditate;

- eficienţa politicilor şi practicilor de lichiditate, strategiile de administrare a fondurilor;

- sistemele informatice de administrare şi planurile de finanţare;

- capacitatea managementului de a identifica, măsura, monitoriza şi

controla lichiditatea şi nivelul de diversificare al surselor de finanţare.

Definirea ratingurilor rezultate din analiza indicatorilor pentru componenta lichiditate:

− Rating 1 indică niveluri de lichiditate puternice şi prcatici de administrare a fondurilor bine

dezvoltate. Instituţia are acces sigur la suficiente surse pentru constituirea de fonduri în termeni

favorabili, pentru nevoile de lichidităţi prezente şi anticipate.

− Rating 2 indică niveluri de lichiditate şi practici de administrare a fondurilor satisfăcătoare. O

serie de deficienţe minore pot fi constatate în practicile de administrare a fondurilor.

− Rating 3 indică niveluri de lichiditate sau practici de administrare a fondurilor care necesită

îmbunătăţiri. Instituţiile clasificate în acest rating nu au acces rapid la fonduri în termeni rezonabili sau

pot înregistra deficienţe semnificative în perioadele de administrare a fondurilor.

− Rating 4 indică niveluri de lichiditate deficitare sau practici inadecvate de administrare a

fondurilor. Instituţiile clasificate în acest rating nu sunt capabile să obţină un volum suficient de fonduri

în termeni rezonabili pentru asigurarea nevoiii de lichiditate.

− Rating 5 indică niveluri de lichiditate sau practici de administrare a

fondurilor atât de deficitare, încât viabilitatea instituţiei este grav ameninţată. Instituţiile clasificate în

această categorie cer asistenţă financiară externă imediată, pentru a asigura rambursarea obligaţiilor la

scadenţă sau alte nevoi de lichiditate.

În analiza lichidităţii sunt utilizaţi următorii indicatori:

1. Lichiditatea curentă

Lichiditatea curentă = Active curente/Pasive curente

Limite:

• mai mare decât 130% rating 1

• 100 – 130% rating 2

• 80 – 99,9% rating 3

• 70 – 79,9% rating 4

• mai mic decât 70% rating 5

2. Rata lichidităţii

Rata lichidităţii = Active lichide/Total depozite atrase

Limite:

• mai mare decât 50% rating 1

• 35 – 49,9% rating 2

• 25 – 34,9% rating 3

• 15 – 24,9% rating 4

• mai mic decât 14,9% rating 5

3. Credite acordate clientelei/Depozite atrase de la clienţi

Credite acordate clientelei/Depozite atrase de la clienţi = (Credite acordate clientelei + Creanţe

restante şi îndoielnice din operaţiuni cu clientela + + Provizioane pentru creanţe restante şi îndoielnice

din operaţiuni cu clientela)/(Conturi de depozite + Certificate de depozit + Carnete şi librete de

economii).

Limite:

• mai mic decât 85% rating 1

• 85 – 104,9% rating 2

• 105 – 114,9% rating 3

• 115 – 125% rating 4

• mai mare decât 125% rating 5