Managementul relaţiilor interpersonale profesor-elev are ca obiect

aptitudinile manageriale în domeniul relaţiilor interpersonale pe care profesorul/conducătorul

de grup le exercită în raport cu elevii percepuţi ca grup. (Froyen & Iverson, 1999, p. 221,

apud R. Iucu).

Deprinderi manageriale specifice:

1. implicarea profesorului în problemele elevului;

2. capacitatea profesorului de a stăpâni comportamentul elevului la un moment dat;

3. direcţionarea elevului către auotevaluarea comportamentului;

4. ajutorarea elevului pentru planificarea schimbării comportamentului;

5. obţinerea angajamentului de respectare a planului de schimbare a comportamentului;

6. refuzul profesorului de a accepta scuze pentru eşecul planului de remediere a

comportamentului;

7. profesorul nu trebuie să pedepsească elevul pentru întreruperea planului.

1. Pentru a facilita rezolvarea problemelor disciplinare, profesorul se poate implica în situaţia

elevului, poate să-şi exprime preocuparea pentru elev în calitate de persoană, construind

astfel o relaţie cu elevul. În felul acesta, profesorul poate să-şi ajute elevii să reflecteze asupra

 propriilor dorinţe şi planuri, încercând totodată să înţeleagă opţiunile acestora. În cazul în

care elevul a făcut o alegere iresponsabilă, profesorul îl poate întreba: „Ce doreşti de fapt?”

„Ce îţi trebuie?” „Cum ai vrea să fie la şcoală?”

2. Profesorul trebuie să aibă capacitatea de a stăpâni comportamentul elevului la un moment

dat, fără să-i reamintească greşelile trecute. Profesorul trebuie să încurajeze onestitatea şi îi

 poate ajuta pe elevi să facă o alegere şi să fie responsabili în raport cu propria opţiune.

3. Profesorul trebuie să ajute elevul să emită singur o judecată de valoare asupra propriului

comportament: să ofere reguli comportamentale explicite şi repetate consecvent; să-i ajute pe

elevi să înţeleagă implicaţiile sociale pe termen lung ale comportamentului lor, fără să

impună un sistem de valori unic.

Exemple: „Fapta ta încalcă regulile?” „Eşti mulţumit de ceea ce ai făcut?” „I-ai ajutat pe

ceilalţi în vreun fel cu fapta ta?”

 

4. Profesorul trebuie să-i ajute pe elevi să-şi planifice schimbarea comportamentului, adică să

transpună problemele teoretice în practică, dând astfel diverse sarcini elevilor; să-i ajute să

identifice şi să aprecieze pertinenţa propriilor opţiuni comportamentale. Planul trebuie extins

după ce se înregistrează primele succese.

Exemple: „Cum ţi-ai propus să urmezi regulile noastre?” „Pot să te ajut să îţi duci la

îndeplinire planul?” „Cum ai să te comporţi când vei avea simţ de răspundere?” „Iată cum s-

au comportat alţii în situaţii similare. Crezi că vreuna din aceste soluţii e valabilă şi în cazul

tău?”

5. Profesorul trebuie să obţină angajamentul elevului că va urma planul de schimbare a

comportamentului: „Ai vreun plan potrivit?” „Vezi situaţia în perspectivă?” Angajamentul

trebuie „pecetluit” dând mâna cu elevul sau punându-l să semneze un contract scris în acest

sens. O dată ce angajamentul a fost obţinut, elevul trebuie să-l pună în practică imediat.

Profesorul poate verifica periodic eficienţa acestuia.

6. Nu acceptaţi scuze pentru eşecul planului de remediere a comportamentului: „Sunt

dezamăgit, dar nu descurajat. Azi nu ai reuşit să-l respecţi. Ce părere ai, mâine va merge?”

7. Nu pedepsiţi şi nu criticaţi elevul pentru întreruperea programului de reabilitare

comportamentală: pauza poate fi un mijloc eficient de implementare a măsurilor de

management al clasei: „Nu putem accepta aşa ceva; hai să-ţi analizăm comportamentul şi să

facem alt plan de reabilitare în cadrul regulilor noastre”.

Problematizarea de grup prin intermediul discuţiilor:

• Tipuri de discuţii de grup:

a. întâlniri care au ca teme prietenia, cinstea, temerile, succesul, handicapurile,

sentimentul de apartenenţă la grup, conformarea la un sistem de reguli;

 b. discuţii problematizante: relaţia programei de studiu cu situaţiile concrete din

existenţa cotidiană;

c. şedinţe de diagnoză educaţională, legate de programa de studiu şi de

eficientizarea învăţării. Acestea au rolul de a promova parteneriatul dintre

elevi şi profesori.

• Metode:

 

a. Toate problemele care privesc clasa ca grup sau elevul ca individ sunt subiecte

  potrivite pentru discuţii menite să rezolve problemele existente, nu să

învinovăţească sau să pedepsească. Profesorul nu trebuie să se erijeze în

 judecător.

 b. Oricum, el poate evalua metodele aplicate la nivel de grup. Dispunerea în cerc

în spaţiul destinat discuţiei este adecvată pentru aceste întâlniri de grup care nu

trebuie să depăşească 30-40 minute.

c. Elevilor trebuie să li se ofere ocazia de a interveni în discuţie, însă grupul nu

trebuie să întrerupă pe cel care vorbeşte pentru a corecta o idee sau a pune sub

semnul întrebării o anume poziţie.