6
Mărturisirea de credință în cadrul hirotoniei arhiereului Există în Biserică trei trepte ale clerului slujitor: diaconii, preoții și episcopii. Din punct de vedere cronologic prima treaptă a fost cea a episcopilor, cu referire la Sfinții Apostoli care au hirotonit, datorită necesității, preoți (Fapte Ap. XIV, 23) și diaconi (Fapte Ap. VI, 6) care continuau activitatea în acea Biserică locală, și în special lucrarea liturgică. Fiecare treaptă clericală are responsabilitățile ei și se urcă progresiv de la treapta de diacon la cea de preot, iar de la cea de preot la cea de episcop. Intrarea pe fiecare treaptă sacramentală se face prin hirotonie, care este irepetabilă. Treapta sau slujirea arhieriei este cea mai înaltă treaptă în slujirea scramentală, dar este și cea mai responsabilă și grea. Candidatul la hirotonia întru arhiereu trebuie să întrunească anumite calități morale, intelectuale, chiar și administrative, așa cum se stipulează în Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române. Aceste calități sunt arătate detaliat, precum și obligațiile sale, în Constituțiile Apostolice, cartea a II-a: „Păstorul așezat episcop pentru Biserici în fiecare parohie trebuie să fie nevinovat, ireproșabil, neatins de orice nedreptate a oamenilor, nu mai mic de cincizeci de ani…să fie educat…Chiar și dacă e tânăr, să fie blând, temător și liniștit…Să fie și făcător de pace…Să aibă și conștiință bună, curată de orice răutate, viclenie și nedreptate…să fie deci treaz, cuminte, cuviincios, statornic, netulburat, nebețiv, nebătăuș, blând, necertăreț, neiubitor de arginți, nebotezat de curând…să fie și darnic, iubitor de văduve, iubitor de străini, săritor, serviabil, nefăcut de rușine…să nu se uite la fața oamenilor, să nu se sfiască de bogat, nici să-l lingușească peste cuviință, nici să treacă cu vederea ori să oprime pe sărac…să fie îngăduitor, îndelung-răbdător în povățuiri, în stare să învețe multe pe alții, meditând în sârguință la cărțile Domnului, citind mult…să nu fie doritor de câștig rușinos, mai ales de la păgâni; să se lase vătămat mai degrabă decât să vatăme pe alții, să nu fie lacom, nici răpitor, nici spoliator i , nici iubitor de bogăție, nici urâtor de săraci, nici bârfitor, nici martor mincinos, nici mânios, nici iubitor de ceartă, nici amestecat în treburile vieții, nici chezaș pentru nimeni, nici avocat care să pledeze în procese pecuniare, nici iubitor de stăpânire, nici duplicitar în gândire și în vorbă, nici gata să plece urechea la calomnie sau bârfă, nici fățarnic, nici doritor de sărbătorile păgânilor, nefolosindu-se de amăgiri goale, nici poftitor, nici iubitor de arginți…să fie înțelept, umil în cugetare, povățuitor în povețele Domnului, cu bune simțăminte…să fie iscusit, ager în a recunoaște pe cei răi și a se păzi de ei, prieten al tuturor, echitabil în judecăți și câte lucruri bune sunt sau există la oameni acestea să le aibă în el însuși și episcopul ii Hirotonia arhiereului și importanța mărturisirii de credință în cadrul acesteia. 1

Marturisirea de Credinta in Cadrul Hirotoniei Arhiereului 05.05.15

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Marturisirea de Credinta

Citation preview

Mrturisirea de credin n cadrul hirotoniei arhiereuluiExist n Biseric trei trepte ale clerului slujitor: diaconii, preoii i episcopii. Din punct de vedere cronologic prima treapt a fost cea a episcopilor, cu referire la Sfinii Apostoli care au hirotonit, datorit necesitii, preoi (Fapte Ap. XIV, 23) i diaconi (Fapte Ap. VI, 6) care continuau activitatea n acea Biseric local, i n special lucrarea liturgic. Fiecare treapt clerical are responsabilitile ei i se urc progresiv de la treapta de diacon la cea de preot, iar de la cea de preot la cea de episcop. Intrarea pe fiecare treapt sacramental se face prin hirotonie, care este irepetabil. Treapta sau slujirea arhieriei este cea mai nalt treapt n slujirea scramental, dar este i cea mai responsabil i grea. Candidatul la hirotonia ntru arhiereu trebuie s ntruneasc anumite caliti morale, intelectuale, chiar i administrative, aa cum se stipuleaz n Statutul pentru organizarea i funcionarea Bisericii Ortodoxe Romne. Aceste caliti sunt artate detaliat, precum i obligaiile sale, n Constituiile Apostolice, cartea a II-a: Pstorul aezat episcop pentru Biserici n fiecare parohie trebuie s fie nevinovat, ireproabil, neatins de orice nedreptate a oamenilor, nu mai mic de cincizeci de anis fie educatChiar i dac e tnr, s fie blnd, temtor i linititS fie i fctor de paceS aib i contiin bun, curat de orice rutate, viclenie i nedreptates fie deci treaz, cuminte, cuviincios, statornic, netulburat, nebeiv, nebtu, blnd, necertre, neiubitor de argini, nebotezat de curnds fie i darnic, iubitor de vduve, iubitor de strini, sritor, serviabil, nefcut de ruines nu se uite la faa oamenilor, s nu se sfiasc de bogat, nici s-l lingueasc peste cuviin, nici s treac cu vederea ori s oprime pe sracs fie ngduitor, ndelung-rbdtor n povuiri, n stare s nvee multe pe alii, meditnd n srguin la crile Domnului, citind mults nu fie doritor de ctig ruinos, mai ales de la pgni; s se lase vtmat mai degrab dect s vatme pe alii, s nu fie lacom, nici rpitor, nici spoliator[endnoteRef:2], nici iubitor de bogie, nici urtor de sraci, nici brfitor, nici martor mincinos, nici mnios, nici iubitor de ceart, nici amestecat n treburile vieii, nici cheza pentru nimeni, nici avocat care s pledeze n procese pecuniare, nici iubitor de stpnire, nici duplicitar n gndire i n vorb, nici gata s plece urechea la calomnie sau brf, nici farnic, nici doritor de srbtorile pgnilor, nefolosindu-se de amgiri goale, nici poftitor, nici iubitor de arginis fie nelept, umil n cugetare, povuitor n poveele Domnului, cu bune simmintes fie iscusit, ager n a recunoate pe cei ri i a se pzi de ei, prieten al tuturor, echitabil n judeci i cte lucruri bune sunt sau exist la oameni acestea s le aib n el nsui i episcopul[endnoteRef:3] [2: jefuitor] [3: n Canonul Ortodoxiei, vol. I, Diac. Ioan I. Ic jr., Editura Deisis/Stavropoleos, 2008, pp.605-607.]

Hirotonia arhiereului i importana mrturisirii de credin n cadrul acesteia. Prima meniune, exceptnd pe cele scripturistice, referitoare la hirotonia episcopului o gsim n secolul III la Ipolit Romanul care, n Tradiia Apostolic, spune: S fie hirotonit episcop cel ales de ntreg poporul i ireproabil[endnoteRef:4]. Cnd va fi numit i plcut de toi, poporul s se adune mpreun cu prezbiteriul i episcopii prezeni ntr-o zi de duminic i cu, consimmntul tuturor acestora, s-i pun minile peste el[endnoteRef:5], iar prezbiteriul s stea n linite. Toi s pstreze tcerea rugndu-se din inim pentru pogorrea Duhului. Dup care unul din episcopii de fa, rugat de toi, s-i pun mna peste cel care se hirotonete episcop i s se roage spunnd[endnoteRef:6]. Urmeaz o rugciune, dup care se continu cu Dumnezeiasca Euharistie. [4: I Timotei III, 2.] [5: Numeri XXVII, 18, 23.] [6: n Canonul Ortodoxiei, p. 573.]

n secolul IV gsim alte mrturii scrise, cum ar fi rugciunea la punerea minilor la aezarea unui episcop din Evhologhionul lui Serapion de Thmuis[endnoteRef:7] sau rnduiala hirotoniei episcopilor din Constituiile Apostolice. n aceasta din urm gsim cteva detalii n plus fa de rnduiala dat de Ipolit Romanul n Tradiia Apostolic, detalii referitoare la ntreita ntrebare despre verdnicia candidatului. Dac rspunsul afirma vrednicia acestuia, diaconii ineau deschis Sfnta Evanghelie pe capul celui adus spre hirotonie iar unul din episcopi, mpreun cu ali doi, stnd n picioare[endnoteRef:8], rostea rugciunea de invocare a Duhului peste viitorul episcop[endnoteRef:9]. [7: n Canonul Ortodoxiei, p. 876.] [8: De aici reiese poziia de ngenunchiere a candidatului. Dionisie Areopagitul ofer n Despre Ierarhia Bisericeasc detalii despre ngenunchierea candidailor la hirotonie.] [9: n Canonul Ortodoxiei, p. 738.]

n Testamentul Domnului, nceputul sec. V, se face precizare c toi episcopii puneau minile pe capul candidatului ca mandatare, dup care numai unul din episcopi spunea rugciunea de hirotonie, avnd mna pe capul lui[endnoteRef:10]. Aici vedem o deosebire, i anume c dup rostirea rugciunii poporul aclama de trei ori: Vrednic!, aa cum se ntmpl astzi la hirotonie. O rnduial mai detaliat i cu explicaii ale elementelor constitutive, gesturi, veminte i obiecte, o gsim la Sf. Simeon al Tesalonicului n Tratat asupra tuturor dogmelor credinei noastre ortodoxe, dup principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos i urmaii Si, vol. I, Cap. 187-240. [10: Ibidem, p. 792.]

Aceast rnduial se svrete, cu mici deosebiri, astzi n Biserica Ortodox. Dup ce candidatul la treapta arhieriei a fost ales de ctre Sfntul Sinod i confirmat de autoritile de stat, acesta este hirotonit n cadrul Sfintei Liturghii, dup ce a trecut prin dou etape: anunarea cu chemarea la treapta arhieriei i cercarea i desemnarea candidatului la treapta arhieriei.n ajunul zilei hirotoniei, dup vecernie, doi arhierei l aduc pe candidat, numit ipopsifiu, n mijlocul bisericii, unde cei doi arhierei se aeaz pe scaune iar ipopsifiul merge n Sf. Altar i se mbrac epitrahil i felon dnd binecuvntarea pentru slujba premergtoare anunrii i chemrii sale la arhierie. Dup otpust, acesta se dezbrac de veminte i iese ntre sfintele ui cu faa spre apus. Delegatul chiriarhului, purtnd lumin n mn i privind spre ipopsifiu citete textul chemrii[endnoteRef:11], la care iposifiul rpunde. [11: Nu voi M-ai ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi i v-am rnduit s mergei i road s aducei-Ioan XV, 16.]

A doua zi nainte de nceperea Sfintei Liturghii are loc cercarea i desemnarea candidatului la treapta arhieriei. Cercarea este de fapte cercetarea nvturii de credin a candidatului precum i mrturisirea acesteia. La hirotonia noului arhiereu iau parte cel puin trei arhierei, care sosind ala biseric se mbrac n ua bisericii cu mantiile i, lund crjele, vin in mijlocul bisericii. Dup ce binecuvinteaz cel dinti arhiereu poporul, arhiereii urca n stranele lor, de unde vor cobor la cntarea Toat suflarea... Acum mpreun cu clerul fac nchinarea pregtitoare Sfintei Liturghii i srut icoanele, dup care merg n Sfntul Altar i se mbrac n odjdii. Doi diaconi aduc pe iposifiu prin uile mprteti de unde este preluat de doi preoi i dus ntre sfenicele mprteti unde mai dinainte a fost aezat un covor pe care este reprezentat vulturul bicefal. Venind arhiereii n faa sfintelor ui, clericul din dreapta vestete aducerea iposifiului: Se aduce preaiubitorul de Dumnezeu iposifiul (N), spre a fi hirotonit arhiereu al Episcopiei (Mitropoliei) (N), cu titlul (N) pe care l aduce pe coada vulturului, ipopsifiul purtnd n mn Sfnta Evanghelie. Cel dinti arhiereu l ntreab pe candidat ce cere de la arhierei. Ipopsifiul cernd arhieria, acesta iari l ntreab despre crfedina lui. Acum candidatul deschide Sfnta Evanghelie n care a aezat mai dinainte mrturisirea sa de credin i rostete crezul ortodox. Arhierul l binecuvinteaz n semnul crucii, iar clericii l duc pe ipopsifiu la mijlocul vulturului vestind a doua oar aducerea sa. Cel de al doile arhiereu i cere candidatului s mrturiseasc mai pe larg despre credina n Sfnta Treime, despre nsuirile celor trei fee ale necuprinsei Dumnezeiri. Acum candidatul mrturisete pe larg dogma Sfintei Treimi, deofiinimea Fiului i a Duhului cu Tatl, naterea din veci a Fiului din Tatl i purcederea fr de nceput a Duhului din Tatl, unirea ipostatic, despre ntruparea Fiului, lucrarea sa mntuitoare, moartea, nvierea, nlarea i cea de a doua venire a Sa spre judecata universal. Dup ce este binecuvntat de cel de al doilea arhiereu, clericii l aduc pe capul vulturului vestind a tria oar aducerea sa. Al treilea arhiereu l ntreab pe candidat ce crede despre nomenirea Fiului i despre firile persoanei lui Iisus Hristos, adic nvtura Sinodului IV de la Calcedon. Candidatul citete o mrturisire n care vestete pe Hristos n dou voine i dou firi, precum i nvtura despre sfintele icoane, dnd anatema pe Arie i toi ce cuget ca dnsul , pe Macedonie i toi lupttorii mpotriva Duhului Sfnt, pe Nestorie i pe toi ereticii, n final numindu-o pe Maica Domnului Nsctoare de Dumnezeu. Dup aceast ntreit mrturisire de credin iposifiul face fgduina de a respecta canoanele Bisericii, nvturile Sfinilor Prini, Legile i Regulamentele Sfntului Sinod, de a datora dragoste jertfelnic rii, supunere, ascultare i respect Sfntului Sinod precum i hirotonisitorilor, isclind cele mrturisite[endnoteRef:12]. Doi clerici l duc la arhiereul cel dinti, zicnd: Poruncete..., iar acesta l binecuvinteaz, rostind cuvintele: Harul Sfntului Duh prin smerenia mea te nainteaz pe tine preaiubitorului de Dumnezeu preote ipopsifiu (N), arhiereu vicar de Mitropolit (sau Episcop) (N), cu titlul (N). Astfel se ncheie cercarea i desemnarea candidatului la treapta arhieriei, care va fi hirotonit mai apoi n cadrul Sfintei Liturghii dup cntarea trisaghionului. [12: Arhieraticon, Editura Institutului Biblic i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 1993, pp. 87-94.]

Mrturisirea Crezului ortodox i a ntregii nvturi de credin ortodox nainte de hirotonia n arhiereu este necesar i necesitatea acesteia reiese din faptul c fiecare arhiereu este un primitor, un pstrtor i un continuator al nvturii date de Sfinii Prini ai Bisericii prin Sinoadele Ecumenice. Mrturisirea aceasta cuprinde o retrospectiv a istoriei luptei Bisericii cu toate ereziile cu care s-a confruntat de-a lungul veacurilor i sunt pomenii toi ereticii pe care Biserica i-a condamnat. Astfel, noul candidat a pronunat i el anatema mpotriva celor care au alterat nvtura de credin, dar i mpotriva celor care ar mai rsri din mijlocul oamenilor i ar ataca nvtura de credin. Prin nsi numirea sa de episcop, episcopos=supraveghetor, noul arhiereu trebuie s vegheze pentru a apra tezaurul de credin cretin, aa cum l-am primit de la Sfinii Prini. El este, deci, pstrtorul i depozitarul adevrului de credin.Arhiereul face parte din Sfntul Sinod al Bisericii i de aceea el este garania nvturii corecte de credin a preoiei slujitoare, fiind n eparhia sa un veghetor a pstrrii credinei adevrate a preoiei universale. n Constituiile Apostolice, cartea a VIII a este prevzut condiia mrturisirii unei credine drepte: i dac acetia i exprim acordul, s-i mai ntrebe dac toi dau mrturie despre el c este vrednic de aceast mare i strlucit conducere, dac st drept n cele privitoare la buna-credin n Dumnezeu, dac pzete cele drepte fa de oameni[endnoteRef:13]. La hirotonia arhiereului n secolul V, se meniona la punerea minilor episcopilor c cel ales a fost: ales n Duhul la starea tare i cucernic a Bisericii, a nevzutului i viului Dumnezeu, a Crui stpnire este una singur i nedesprit, spre slobozire de judecata cea adevrat, spre sfinte descoperiri dumnezeieti, spre darurile dumnezeieti ale harului i dogmele credincioase ale Treimii prin cruce, prin nviere i prin nestricciune n Sfnta Biseric a lui Dumnezeu[endnoteRef:14]. [13: n Canonul Ortodoxiei, p. 738.] [14: Tradiia Apostolic, n Canonul Ortodoxiei, p. 792.]

Arhiereul este un veghetor asupra nvturilor de credin, el fiind cel care, la botez cerea din partea catehumenului mrturisirea credinei[endnoteRef:15]. n Constituiile Apostolice se cere episcopilor s se pzeasc de erezii: nainte de toate, pzii-v, episcopi, de cumplitele, relele i netgduitele ereziiC nu e ngduit nici s ne plecm mintea spre necuvioasele erezii[endnoteRef:16]. De aceea episcopul este dator s pstreze nvtura de credin nealterat: Preasfinia Sa este ndatorat s pstreze netirbit credina Bisericii Ortodoxe a lui Hristos chiar cu preul vieii sale[endnoteRef:17]. [15: Testamentul Domnului, n Canonul Ortodoxiei, p. 827.] [16: n Canonul Ortodoxiei, p. 688.] [17: Gramata emis de Mitropolia Moldovei i bucovinei la ntronizarea Preasfinitului Corneliu Brldeanul ca episcop al Huilor.]

Pr. Dr. Pjn Marius

3