Universitatea de Vest din Timisoara, Facultatea de Sociologie si PsihologieSociologia Dezvoltarii is Securitatii Europene

Mass-Media si Securitatea

Referat

Masterand : Vaduva Andreea-Elena

Zvonurile sunt omniprezente, indifferent de sferele vietii sociale.Ele constitue cel mai vechi mijloc de comunicare in masa.

Contextul social este reprezentat ca germene, in aparitia unor zvonuri, de unele situatii tensionate, de propagarea in mass-media a unor insinuari, suspiciuni insuficient verificate, incriminarea unor persoane sau grupuri tinta in vederea obtinerii unor avantaje de catre persoane sau grupuri interesate.

Cu toate acestea, de cele mai multe ori, zvonurile zdruncina convingerile sau pot orienta comportamentele noastre pe niste directii nu totdeauna benefice. Dupa 1989, la noi in tara au existat urmatoarele situatii sociale, capabile sa genereze zvonuri: evenimentele de la Targul Mures; fenomenul “Caritas”; falimentul unor banci sau fonduri de investitii s.a.m.d.

Faptul ca, in conditii de laborator, unele experimente au evidentiat numai afectarea starii de spirit si scaderea capacitatii de discernamant, trebuie avut in vedere modificarile de atitudine si comportament. Transmiterile succesive de zvonuri, azi, nu mai cunosc o reductie, o comprimare, o eliminare a detaliilor daca este sa ne gandim la un fenomen psihosocial legat de comunicare si anume internet. Asadar, vom avea in vedere ca uneori zvonul se poate transmite fara continut diminuat, pentru ca, factorul uman nu mai realizeaza perceptii selective prin retinerea unor cuvinte bizare, frapante in dauna altora mai importante, de fond iar dramatizarea datorita panicii, a expresiilor emotionale sustinute de tonalitate nu mai este posibila.

Diferentierea ce trebuie realizata intre situatia de laborator si cea reala, sociala, este calitativa, cu toate acestea nu sunt diminuate avantajele unui experiment, deoarece, cu ajutorul lui pot fi cunoscute mecanismele psihosociale ale zvonului.Cunoasterea mecanismelor este necesara nu numai in cazul unor zvonuri banale de exemplu: “X” persoana publica si-a palmuit nevasta, dar de fapt nu a palmuit-o ci l-a palmuit pe "Y” care a jignit-o, ci si a celor ce apar in situatii de criza economica, politica, informationala (lipsa de informatii).

Nevoia de a “susoti” de a “sopti” este specifica unui anumit context de secretomanie, context care poate fi normal sau poate imbraca si forme patologice: anxietate dusa dincolo de limite acceptate de normalitate, panica nejustificata, (a se vedea in acest sens emisiuni “inutile” cu persoane “nespecializate” – in cazul producerii unor fenomene geofizice, inundatii, cutremure, alunecari masive de teren, etc.) lipsa luarii de pozitie ferma din partea celor in drept, perceptii alarmiste, s.a.m.d.Analizand situatia “predecembrista” psihologul Septimiu Chelcea considera ca unele zvonuri care au circulat in acea perioada au avut menirea de a raspunde nevoii de “fantasme” a unei parti din populatie care nu era in posesia unor informatii despre cuplul Ceausescu, aceste zvonuri au constituit o “lupta imaginara” dusa de oamenii din toate categoriile sociale impotriva opresiunii, a lipsei libertatii de opinie. Acest fapt il indreptateste pe Septimiu Chelcea sa afirme ca zvonurile sunt sustinute de atitudinea comuna, capabila sa declanseze un front comun impotriva inamicului nedeclarat. “Zvonacii” si “raspandacii” acestei perioade istorice si-au indeplinit cu sarg sarcinile. J.N. Kapferer subliniaza ca in timpul propagarii zvonurilor, acestea sunt “contaminate” de personalitatea fiecaruia.

Apelul la mijloacele de investigare cum sunt: interviul, analiza de documente scrise sau audio-video, ajuta de fapt, dupa opinia unor cercetatori, la studierea amintirilor,

expresia consacrata a celui investigat este: “da, parca imi amintesc ca a fost ceva…”. Cele aratate nu stirbesc cu nimic autoritatea psihosociologului aplecat asupra fenomenului zvonurilor deoarece acestea, de regula, sunt productii spontane, lispite de un scop anume si fara o strategie pusa la punct pentru raspandire. Am spus de regula pentru ca exista si zvonuri bine plasate ce se lanseaza dupa o anume strategie si care au drept tinta o personalitate, cu scopul vadit de discreditare sau atentionare a opiniei publice. Cel ce lanseaza zvonul stie ca zvonul evidentiaza o manifestare colectiva deoarece, este rapid perceput de oameni si acestia devin “un grup” in care membrilor li se atribuie roluri.J.N. Kapferer exemplifica aceste roluri in propagarea zvonului prin:

-instigator, care reprezinta persoana ce genereaza zvonurile;

-interpretul, cel care raspunde eventualelor nedumeriri ale instigatorului si propune o explicatie concreta si convingatoare;

-liderul de opinie, cel care va influenta grupul;

-apostolii, care se identifica in mare parte cu zvonul si “propovaduiesc zvonul”

-recuperatorul, este cel care are functia de a nu lasa zvonul “sa moara”, desi nu este convins ca apostolii de a face propagarea zvonului, el il “pescuieste” si-l “relanseaza”.

Impartirea pe categorii sociale, culturale sau de alta natura, atunci cand este vorba de atitudinea in fata zvonului este de cele mai multe ori infirmata, deoarece fiecare zvon apare intr-un context social, creeaza o situatie specifica si implicatiile sale sunt uneori imprevizibile.

Gradul de instruire al celor care acorda credit zvonurilor ar fi destul de ridicat, anumite sondaje au evidentiat ca intelectualii, intr-un procent considerabil sunt tentati sa fie convinsi de zvonuri comparativ cu taranii care fie le considera “scorneli”, “baliverne”, “povesti de adormit copii”, fie le dau crezare intr-un procent scazut.

Spre deosebire de stirile prezentate in mass-media zvonul circula “din gura in gura” de aceea este greu de controlat si de verificat cu privire la veridicitatea sa. Cu cat zvonul este vehiculat de mai multi oameni cu atat exista tendinta de a-I da crezare. Viteza cu care se propaga zvonul este direct proportionala cu gradul de senzational pe care-l contine, exemplul pe care ni-l ofera J.N. Kapferer, este legat de asasinarea presedintelui S.U.A. in anul 1963, stirea s-a raspandit intr-o ora, pe tot cuprinsul Americii.

Ori de cate ori un zvon capata proportii neasteptate cuprinzand medii foarte diferite se incearca, din partea autiritatilor inabusirea lui. Ignoranta, reaua credinta, interesele duc de cele mai multe ori la “dezgroparea”, “reinvierea” zvonului, instigatorul crezand ca a pus mana pe o “comoara” isi face jocul pana la capat transmitand zvonul. Eterna revenire a zvonurilor se leaga de gasirea vinovatului, a “tapului ispasitor”, fie ca acesta este violatorul, traficantul sau alta persoana incriminata in continutul zvonului. Tapul ispasitor apare in acest context ca o compensare, o satisfactie a efortului depus pentru ca zvonul sa intre in atentia cat mai multor oameni. Desi considerate ca informatii

neoficiale, ce circula pe cale orala, zvonurile coexista alaturi de informatiile oficiale, transmise de autoritati.

Trebuinta de a fi informat este una general valabila pentru multi oameni, de aceea zvonul vine in intampinarea persoanei doritoare de cat mai multe stiri.Satisfactia emotionala generata de zvonuri este suficient de puternica pentru a inabusi responsabilitatea in colportarea zvonurilor. Interogatia cu privire la ce se ascunde in spatele zvonului duce la o analiza mai profunda a continutului zvonului respectiv. Acest lucru i-a condus pe unii autori la categorisirea zvonurilor:

- zvonuri negre- zvonuri albe- zvonuri roz

In functie de starile psihice generate de zvonuri, acestea au mai fost clasificate in:- zvonuri optimiste – atunci cand dorintele persoanelor sunt evaluate ca realitate

certa- zvonuri pesimiste, alarmiste – atunci cand sursa de generare a constituit-o

anxietatea crescuta si neindreptatita, de exemplu: aliniera planetelor ar fi urmata de catastrofe gigantice.

G. Alport si L. Potsman s-au servit in experimentele lor de legile uitarii si teoria gestaltista (a celei mai bune forme, a patternului). Fiind supus fenomenului uitarii, zvonul capata o forma economica, prescurtata, condesata suficient de puternica pentru a fi uitata, perfect adaptata unor atitudini, prejudecati si clisee specifice grupului in cadrul caruia a circulat zvonul. Cu cat distanta intre versiunea finala si cea intiala este mai mare (deci zvonul a avut o viata mai lunga si s-a deplasat pe arii intinse) cu atat trecerea de la o versiune la alta este mai facila si fiecare dintre ele are un anumit grad de veridicitate. Pozitia autorilor citati conform careuia zvonul s-ar plia pe o teorie a formarii zvonului este “atacata” de J.N. Kapferer care sustine ca aparitia zvonului se datoreaza unei constructii spontane, de cele mai multe ori, privitoare la o situatie sociala, eveniment ori persoana.

Aflati in fata unui eveniment ambiguu, spune Kapferer, membrii unui grup incep sa audieze impreuna fatetele evenimentului respectiv pentru a ajunge la o definire cat mai aproape de realitate, astfel apar numeroase interpretari, care treptat pot fi abandonate, dar, ramane un trunchi comun, niste elemente care se leaga si care, de fapt constituie continutul zvonului. Acest trunchi comun ramane in amintirea oamenilor sau chiar ca document scris: de exemplu zvonurile care au circulat in legatura cu Ramaru, un criminal sadic care a ucis in serie mai multe femei si despre care presa vremii a scris, putin ce-I drept dar a ramas scris.

Faza de degradare a zvonului, de stergere a unor detalii este cea care urmeaza fazei constructive. Procesul de sinteza este dependent de cele doua faze dar si de versiunile legate de zvon. Distorsiunile si schimbarile nu sunt premeditate ele sunt inerente procesului comunicarii si trebuie interpretate pozitiv. (in sensul trecerii prin filtrul psihic propriu al fiecarui transmitator dar si al reglajului dintre emitator si receptor in timpul comunicarii). Transformarile, spune Kapferer, nu sunt generate de uitare, ci de dorinta de a comunica a oamenilor, de a-si impartasi convingerile, de a seduce prin persuasiune alte persoane.

Puterea de convingere a zvonului este cu atat mai mare cu cat acesta este “impartasit” de mai multi oameni.