1

Memorialistica detenţiilor postbelice româneşti

Titlul lucrării, Memorialistica detenţiilor postbelice româneşti, exprimă intenţia de

a revela particularităţile, universul tematic, nivelul documentar şi structura narativă a

memoriilor şi jurnalelor carcerale. Explozia editorială de după 1990 a adus în circuitul

valorilor literare o diversitate de scrieri inspirate din experienţele dramatice trăite în spaţiul

concentraţionar românesc, în perioada instaurării regimului comunist, între anii 1944 şi 1964.

Majoritatea confesiunilor aparţin literaturii de sertar, fiind scrise în clandestinitate şi ascunse

de ochii atenţi ai sistemului de control şi represiune. Altele sunt redactate în perioada

postdecembristă şi aduc, în afara textelor propriu-zise, un important corpus documentar

constituit din materiale de arhivă. Acestora li se adaugă volumele apărute în afara graniţelor

ţării, înainte de 1989, aparţinând unor autori români în exil. Indiferent de timpul redactării şi

cel al publicării lor, memoriile de detenţie se disting prin calitatea specială a autorilor, aceea

de martori ai întâmplărilor evocate, şi prin universul tematic configurat. O cercetare asupra

apariţiilor editoriale a permis identificarea a 120 de titluri de memorii şi jurnale carcerale,

enumerate în Cronologia memorialisticii detenţiilor postbelice, anexată la sfârşitul lucrării.

Studiul critic ia în considerare o parte din aceste scrieri, selectate potrivit criteriului axiologic,

nivelului documentar şi relevanţei narative.

Prima secvenţă a lucrării, Memorialistica detenţiilor postbelice: terminologie;

specific; receptare, explorează terminologia specifică genului, particularităţile care o definesc

şi impactul asupra receptării critice. Sunt prezentate contribuţiile teoretice esenţiale pentru

clarificarea unor sintagme sugestive, prin referire la studiile lui Eugen Simion, Dan C.

Mihăilescu, Mihai Rădulescu, Ion Pop, Ruxandra Cesereanu, Ion Simuţ, Liana Cozea, Ion

Manolescu, Alexandru Paleologu. Abordările diferite au creat o bogată terminologie ce

surprinde specificul scrierilor şi dubla lor finalitate: literar-evocatoare şi istorico-

documentară. Enumerarea cuprinde expresii specializate în configurarea universului carceral:

literatură de detenţie (Mihai Rădulescu), literatură memorialistică de detenţie (Mihai

Rădulescu), literatura universului concentraţionar (Dan C. Mihăilescu), literatură

carcerală (Liana Cozea, Ion Pop), memorialistica concentraţionară (Dan C.

Mihăilescu), memorialistica de penitenciar (Dan C. Mihăilescu), memorialistica

penitenciarelor (Alexandru Paleologu), memorialistica închisorilor (Dan C.

Mihăilescu), memorialistica de detenţie (Dan C. Mihăilescu), memorialistica rezistenţei

(Ion Simuţ). Diferitele asocieri în structura sintagmatică nu modifică esenţa

2

problematicii vizate, referitoare la condiţia omului confruntat, în secolul al XX-lea, cu o

istorie tragică.

Specificul textelor studiate reflectă trăsăturile literaturii mărturisirilor, ilustrate

prin subiectivitate şi imperativul dezvăluirii adevărului despre o lume aproape

necunoscută până în 1989. Supravieţuitorii închisorilor şi lagărelor comuniste se

confesează din nevoia de a se vindeca de suferinţele trecutului, de a se elibera de

amintirile traumatice, precum şi din dorinţa de a înţelege mai bine premisele

condamnării şi ale experienţelor carcerale. Privirea retrospectivă are o funcţie

terapeutică şi intenţii morale. Echivalează cu o ieşire din infernul amintirilor despre

universul concentraţionar, devenind o formă de catharsis. Mărturiile individuale nu au

caracterul unor pagini disparate, ci refac istoria colectivă din anii celei mai violente

represiuni comuniste. Efectul lor este compensator, justiţiar, aducând dovezi ale

suferinţelor îndurate în penitenciarele politice. Actul mărturisitor are, de asemenea, o

finalitate educativă, oferind adevărate lecţii de rezistenţă şi demnitate umană în faţa

mecanismelor sistemului de control.

În miezul acestor scrieri autobiografice se află eul narator, a cărui privire se

îndreaptă atât spre sinele profund, cât şi spre lumea exterioară, întunecată, descrisă în

amănunţime, cu toată forţa de radiaţie a interiorităţii. Un excurs teoretic ne permite să

luăm în considerare reflecţiile cercetătorilor Georges Poulet şi Jean Starobinski,

privitoare la cercurile concentrice ale conştiinţei. Lumea exterioară evocată, cu toate

contextele ei specifice, prinde contur în ritmul trăirilor interioare reactivate prin forţa

mărturisirii. Având în vedere aceste forme diverse de explorare a trecutului, se disting

naraţiuni mai dinamice prin fluxul narativ sau, dimpotrivă, întoarse spre sine, spre

interogaţiile, căutările, incertitudinile sau revelaţiile sufleteşti. Scriitorii introspectivi

rememorează transfigurările produse în urma unor experienţe spirituale emblematice.

Alţi autori, deschişi spre lume şi evenimente, reconstituie cu fidelitate contextele

exterioare, cu reperele spaţio- temporale specifice. Textele analizate relevă diversitatea

formelor discursive ale memorialisticii detenţiilor, care permit deschiderea interpretativă

prin abordări diferite: literară, istorico-documentară, sociologică, psihologică.

Receptarea memoriilor carcerale ia în considerare contribuţiile critice ale unor

autori precum Bernadette Morand şi Tzvetan Todorov, ale căror scrieri extind aria

tematică asupra experienţelor similare trăite în alte epoci istorice. Aplicând modelul de

clasificare al cercetătoarei franceze, în cazul scrierilor româneşti se disting două tipuri

de mărturisiri: memoriile care înregistrează numai experienţa detenţiei, din momentul

3

arestării până în ziua eliberării, şi opere complexe, alcătuite din straturi succesive de

amintiri, unde spaţiul temniţei configurează o etapă a existenţei. Aprecierile critice sunt

întregite de analizele întreprinse de Monica Lovinescu, Mihai Rădulescu, Eugen Simion,

Ana Selejan, Dan C. Mihăilescu, Ruxandra Cesereanu, Ion Simuţ. Nu există ,,reţete”

narative comune tuturor memoriilor de detenţie, deşi o anumită schemă epică, o

morfologie structurală a scrierilor a fost schiţată în urma comparării mai multor texte.

Este relevantă lucrarea lui Mihai Rădulescu, Istoria literaturii române de detenţie.

Memorialistica reeducărilor (1998), unde sunt identificate etapele parcurse de fiecare

mărturisitor în periplul experienţei carcerale: şocul arestării, comportamentul violent al

anchetatorilor, procesul, sentinţa, închisoarea de execuţie, viaţa de zi cu zi, pedepsele din

temniţă, foamea, setea, lipsa somnului, frigul, supraaglomerarea celulelor, lipsa igienei, a

hainelor şi a cărţilor, izolarea, dorul după membrii familiei. Situaţiile narate au un impact

deosebit asupra receptorului, provocând importante dezbateri, care mută deseori accentul, de

pe latura estetică a scrierilor, pe cea etică. Preocupările critice şi teoretice demonstrează

importanţa memorialisticii detenţiilor în literatura română actuală, prin problematica tratată şi

valoarea de mărturie şi document a paginilor ce dezvăluie adevărul despre închisorile şi

lagărele comuniste, anchete şi torturi, viaţa din temniţă cu toate momentele sale de mare

intensitate a trăirii.

Prima parte a lucrării prezintă Nivelul documentar în memorialistica închisorilor

postbelice, un important aspect al mărturiilor de detenţie. Scrierile demistifică şi

constituie o valoroasă sursă de informaţii, cu mii de pagini de istorie reală,

necontrafăcută. Primul capitol se intitulează Repere ale realităţii în consemnările

detenţiilor şi vizează configurarea lumii din temniţele politice, izolată de spaţiul

exterior, cu toate experienţele trăite între zidurile ei. Discrepanţele între timpul

mărturisirii şi timpul publicării cărţilor confirmă apartenenţa lor la literatura de sertar şi

caracterul subversiv, prin forţa de a divulga mecanismele de represiune şi crimele

sistemului totalitar, de a aduce la lumină situaţii necunoscute şi mult timp păstrate sub

pecetea tainei. Destinul unor cărţi confiscate de fosta Securitate, Jurnalul fericirii

(1991) de N. Steinhardt şi Reeducarea de la Aiud (2000) de Petre Pandrea, dovedeşte că,

până în 1989, majoritatea memoriilor şi jurnalelor fuseseră redactate în clandestinitate,

teama de represalii aflându-şi resorturile în dezvăluirile şocante despre viaţa şi

suferinţele deţinuţilor politici. Ilustrarea laturii documentare presupune compararea a

două tipuri de texte ce se completează reciproc, oferind o imagine cuprinzătoare:

confesiunile şi documentele de arhivă. Accesul la actele oficiale din perioada detenţiilor

4

politice este un pas esenţial în acoperirea unor zone necunoscute sau în confirmarea

notaţiilor subiective din memorii. Cele două tipuri de texte au limitele lor, generate de

limbajul specific şi de statutul autorilor. Documentele pot reflecta în mod limitat

realitatea ori o pot distorsiona, fiind supuse restricţiilor de ordin ideologic şi imixtiunii

agenţilor sistemului în redactarea lor. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că

literatura subiectivă nu respectă rigorile textului documentar sau istoric, permiţând

eludarea unor evenimente, în funcţie de ritmul rememorării şi de intensitatea trăirii.

Documentele de arhivă şi memorialistica detenţiei alcătuiesc un material vast ce

figurează o lume şi un timp. Se regăsesc într-un cadru de idei şi într-un raport de

metatextualitate, provocând un dialog continuu prin lectură şi confruntare. Textul

subiectiv cu valenţe literare este deschis unei receptări afective, în timp ce textele

oficiale anexate primului au un caracter neutru, impersonal şi invită la o analiză

echilibrată şi lucidă. Primele exemple trimit spre mărturisitorii care au formulat în mod

explicit intenţia testimonială a evocărilor, exprimându-şi intenţia de a proteja intact

rodul memoriei şi de a iniţia actul evocării în numele unui imperativ al conservării

trecutului pentru generaţiile viitoare: Constantin C. Giurescu şi Lena Constante.

Consemnarea adevărului îi interesează, în egală măsură, pe istorici şi scriitori. Cu

prilejul anchetelor, deţinuţii politici descoperă formele denaturării adevărului sub

presiunea limbii oficiale, cu clişee de exprimare şi stereotipii de gândire. Mecanismele

mistificării impun o singură perspectivă asupra realităţii, distorsionată, dizarmonică,

întemeiată pe scenarii fictive care prind în firele lor grupuri numeroase de acuzaţi.

Resorturile acestor tehnici sunt comparate cu concluziile la care a ajuns Leszek

Kolakowski în cel de-al doilea volum al lucrării Principalele curente ale marxismului,

după analiza teoriei lui Lenin privitoare la caracterul relativ al adevărului. Autorii

memoriilor carcerale denunţă strategiile de mistificare şi de creare a unei false realităţi,

cu scopul de a imagina pretinse vinovăţii de mare gravitate. Amintim, în acest sens,

volumele: Tortura pe înţelesul tuturor (2001) de Florin Constantin Pavlovici, Le Cachot

des Marionnettes. Quinze ans de prison. Roumanie 1949-1964 (1990) de Madeleine

Cancicov, Binecuvântată fii, închisoare...(1976) de Nicole Valéry-Grossu, Evadarea

tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România (1990) de Lena Constante.

Procesele-verbale de interogatoriu, declaraţiile date de mărturisitori în timpul anchetelor

poartă însemnele unui stil rigid, lipsit de nuanţe, ridicând numeroase semne de întrebare

cu privire la credibilitatea formulărilor. Lucrarea propune, în această parte un corpus

însemnat de documente oficiale, consultate în Arhiva Consiliului Naţional de Studiere a

5

Arhivelor Securităţii şi comparate pentru prima dată cu textele subiective. Aplicând

metoda studiului de caz, se analizează o situaţie concretă din care se pot deduce toate

particularităţile unui mod de acţiune. E vorba despre cazul Lenei Constante, anchetată

timp de cinci ani în pregătirea procesului înscenat lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Autoarea

narează despre numeroase tehnici de persuasiune exercitate asupra sa, de la agresiunea

fizică şi verbală până la presiunea psihologică şi şantaj. Ultimele două modalităţi sunt

confirmate de documentele aduse la lumină, referitoare la veridicitatea arestării surorii

sale mai mari, ca formă de presiune morală asupra Lenei Constante.

Experienţele precarcerale - arestările, urmăririle, percheziţiile - reprezintă o

etapă premergătoare în periplul spre spaţiul concentraţionar. Sunt primele situaţii ce ies

din tiparele normalităţii, produc o fractură în plan existenţial şi dezvăluie o altă faţă a

realităţii. Data arestării (sau a arestărilor succesive în cazul anumitor memorialişti) este

atent consemnată şi se confirmă, în fiecare caz în parte, prin confruntarea cu

documentele de arhivă. Reflexul analitic din acest capitol respectă rigoarea verificării

prin confruntarea notaţiei subiective cu informaţiile din diferite tipuri de documente:

fişe matricole penale, materialul documentar cuprins în Istoria comunismului din

România: documente Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945- 1965), studiu realizat de

Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, dosarele scriitorilor

din arhiva CNSAS şi din volume publicate, conţinând file din arhive. Sunt comentate

referinţele la scriitorii: Adriana Georgescu, Nicole Valéry-Grossu, Lena Constante, N.

Steinhardt, Ion Ioanid Radu Ciuceanu, Constantin C. Giurescu, Nicolae Balotă, Florin

Constantin Pavlovici, Petre Pandrea, Nicolae Mărgineanu, Iuliu Hossu, Valeriu Anania,

Cicerone Ioniţoiu. Importanţa documentară a acestor date reiese din posibilitatea de a

contextualiza fenomenul general al epurărilor politice, întrucât delimitează valurile de

arestări şi grupurile sociale, politice sau culturale supuse exterminării. Dacă se abstrag

doar momentele arestărilor, se pot configura etapele represiunii comuniste şi

determinările ce conduc la asemenea acţiuni. Se disting anumite tipare de acţiune,

precum arestările nocturne, răpirile în plină stradă, precedate de urmăriri, ori chiar

invitaţii la sediile locale ale Securităţii pentru redactarea unor declaraţii.

Experienţele carcerale, la nivel documentar, sunt reflectate în mod inegal de

către memorialişti. Nu toţi autorii narează despre anchete şi procese. Anchetele sunt

situaţii greu de rememorat, provocând o mare tensiune epică. În toate etapele represiunii

comuniste, au fost însoţite de acte de tortură. Niciun document din dosarele consultate

6

nu confirmă practicile violente de înfrângere a demnităţii şi rezistenţei umane. O parte

dintre autori redau detaliat supliciile (Florin Constantin Pavlovici, Constantin Ticu

Dumitrescu, Lena Constante, Adriana Georgescu, Ion Ioanid, Cicerone Ioniţoiu, Nicolae

Mărgineanu), în timp ce alţi mărturisitori refuză relatarea suferinţelor, reţinând doar

aspecte generale ale interogatoriilor (Nicole Valéry-Grossu, Constantin Noica). În urma

analizei comparative a textelor memorialistice, se desprind mai multe tehnici utilizate în

practica anchetei: modul de concepere a întrebărilor şi succesiunea lor, alternanţa

anchetatorilor, privarea celui interogat de somn şi hrană, desfăşurarea interogatoriilor în regim

nocturn şi în şedinţe succesive, intimidarea, ameninţarea, compasiunea regizată prin prezenţa

unui pretins anchetator ,,bun”, folosirea ochelarilor negri în drumul spre camerele de anchetă

ori spre beciul de tortură, îndreptarea luminii orbitoare spre anchetat, administrarea

drogurilor, etalarea instrumentelor de tortură, agresiunea fizică, de la bătaia aplicată chiar de

anchetator, până la tortura exercitată de torţionari calificaţi ai fostei Securităţi. Reflecţiile

teoretice ce însoţesc analiza secvenţelor narative sunt selectate din lucrările de specialitate

Tortura între constrângere şi pedeapsă de Oana Eugenia Baboiu, Alexandra Enache şi

Magda Petcu şi Opiul intelectualilor de Raymond Aron. În relatarea episoadelor de

anchetă şi tortură, graniţa dintre adevăr şi mistificare rămâne însă fragilă, în măsura în

care documentele oficiale nu divulgă strategiile anchetatorilor bazate pe forme de tortură

fizică şi psihologică. În această situaţie, cu rezervele necesare, singurul izvor

documentar rămâne memorialistica detenţiilor.

La rândul lor, procesele politice sunt rememorate doar de autorii care au trecut

prin asemenea experienţe. Mai ales în prima etapă a represiunii, au existat numeroase

cazuri de încarceraţi fără proces şi condamnare. Lucrarea prezintă cele mai importante

procese ale vremii, adevărate înscenări politice, regizate după modelul sovietic. Noua

legislaţie penală devine un instrument eficace de represiune. Analiza unor studii de caz

permite ilustrarea procedurilor judiciare şi compararea lor cu situaţiile arhetipale,

respectiv procesele de epurare politică din Uniunea Sovietică, de la începutul anilor ’30

ai secolului trecut. Se impune o revenire la procesul Lenei Constante, una dintre cele

mai elaborate înscenări juridice, cu ramificaţii nebănuite în toate sferele marii puteri

comuniste. Se reia acest moment, deoarece, între modelul proceselor staliniste, structurat

în lucrările unor autori precum Radu Preda şi Raymond Aron, şi procesul lui Lucreţiu

Pătrăşcanu, similitudinile sunt evidente. Alte analize de situaţii conduc spre procesele

intentate loturilor de învinuiţi din care fac parte N. Steinhardt, Florin Constantin

7

Pavlovici, Nicolae Mărgineanu, Ion Ioanid şi Richard Wurmbrand. Exemplele selectate

din paginile confesiunilor sunt comparate cu documentele de arhivă consultate în

dosarele penale ale autorilor ori în studiile publicate ce cuprind preţioase colecţii de

documente. Concluziile autorilor sunt foarte asemănătoare, fiecare denunţând farsa

judiciară, denaturarea adevărului prin mărturii despre conspiraţii fanteziste, prezenţa

unor rechizitorii construite după aceeaşi falsă percepţie asupra realităţii. Am remarcat,

cu prilejul fiecărei confruntări între document şi confesiune, că memoria mărturisitorilor

s-a păstrat intactă, oferind nume, date precise, citate foarte asemănătoare cu

consemnările oficiale, demonstrând că interesul pentru revelarea adevărului primează.

Dimensiunea documentară este urmărită şi în planul unor Mărturii despre

experienţe trăite. Relaţiile dintre deţinuţi sau pedepsele aplicate celor ce refuză

supunerea necondiţionată la regulamentul închisorii oferă un alt material comparativ.

Exemplele readuc în atenţie pagini din mărturisirile Lenei Constante şi ale lui Petre

Pandrea, precum şi o perspectivă inedită, neaşteptată de receptare a lor, prin prisma

documentelor. Se disting şi anumite Inadvertenţe între mărturisire şi document, însă

acestea nu trebuie înţelese în sensul unei mistificări deliberate. În actul rememorării

atenţia se concentrează exclusiv asupra întâmplărilor trăite, eludând celelalte aspecte

circumstanţiale, cum ar fi spaţiul sau timpul, generând modificări în dispunerea

temporală a unor evenimente.

Un alt capitol al primei părţi prezintă Forme de eludare a realităţii în

naraţiunea memorialistică a detenţiilor postbelice, identificând trei modalităţi concrete:

utilizarea pseudonimelor, din necesitatea protejării persoanelor implicate în faptele

relatate (la Adriana Georgescu, Richard Wurmbrand şi Radu Ciuceanu), utilizarea

iniţialelor, din aceleaşi motive pentru care se recurge şi la pseudonime (la N. Steinhardt,

Madeleine Cancicov, Ion Ioanid) şi omisiuni deliberate ale unor episoade, cum ar fi

arestările, actele de tortură (ignorate, de exemplu, în memoriile Nicolei Valéry-Grossu).

Recursul la pseudonime aduce câteva exemple interesante, îndeosebi în cazul lui

Richard Wurmbrand. Chiar numele autorului fusese înlocuit, în documentele penale şi în

cele de penitenciar, cu un pseudonim (Georgescu Vasile), în perioada primei arestări de

după 1945, cu intenţia de a se ascunde orice urmă privitoare la persoana lui fizică. În

mărturisirile publicate mai târziu în exil, în 1968, memorialistul explică folosirea unor

pseudonime prin necesitatea protejării persoanelor rămase în ţară. Devoalarea

adevăratelor identităţi este posibilă numai în urma cercetării documentelor oficiale.

8

Partea a doua se intitulează Relevanţa narativă în memorialistica detenţiilor şi

tratează diferitele modalităţi de realizare a discursului narativ în textele analizate.

Abordările iau în considerare valenţele artistice ale scrierilor şi posibilităţile de

configurare a unui stil specific, cu anumite constante, dar şi cu diferenţieri ce probează

originalitatea şi disponibilităţile creatoare în plan literar. Coordonatele generale ale

naraţiunii au constituit punctul de pornire al unor clasificări. După criteriul

temporalităţii, se remarcă naraţiunile cu o cronologie lineară, atent urmărită, fără abateri

de la firul principal şi naraţiunile discontinue, cu întreruperi ale fluxului povestirii, cu

dese întoarceri în trecut sau anticipări ale unor evenimente viitoare. După gradul de

implicare subiectivă şi de explorare a adâncimilor sufleteşti ale fiinţei, se delimitează

naraţiunile ce redau doar datele lumii exterioare (cadrul epocii şi spaţiul carceral),

înregistrează elementele factuale, fără a descinde în universul sufletesc al naratorului,

respectiv naraţiunile care explorează ambele dimensiuni, lumea concretă şi cea

sufletească, prezentate în planuri narative diferite.

Îm primul capitol al acestei părţi, Autorii literaturii carcerale, sunt subliniate

diferenţierile dintre personalităţile creatoare, fenomenul mărturisirilor de detenţie

aducând alături autori cu cele mai diverse preocupări, de la scriitorii propriu-zişi,

consacraţi în lumea literară românească, până la creatori provenind din domenii cu totul

străine literaturii. Elementele unificatoare sunt experienţele carcerale trăite şi calitatea

autorilor de martori ai unei istorii ce a frânt mii de destine. Autorii narează atât o

biografie, cât şi o istorie trăită, între cele două existând o stare de continuă tensiune.

Reconstituirea acelui segment biografic este realizată însă diferit de la un autor la altul.

Diferenţierile depind de talentul narativ al fiecărui autor, de experienţa în actul scrisului.

Dimensiunea teoretică a relaţiei dintre autorii de memorii carcerale şi operele lor se

sprijină pe observaţiile notate de Ana Selejan, referitoare la caracteristicile literaturii de

sertar, de Mircea Anghelescu, privind relaţia dintre literatură, istorie şi biografie, şi de

Mihai Rădulescu, ce propune aplicarea criteriului valorii estetice în abordarea

sistematică a scrierilor de gen.

Al doilea capitol, Naraţiunea autorilor nespecializaţi, aduce în discuţie cărţile

mărturisitorilor afirmaţi în alte domenii decât în cel al literaturii. Se observă atenţia

acordată expresivităţii, preocuparea privind logica înlănţuirii secvenţelor narative şi

selecţia lexicală. Chiar şi în cele mai simple relatări despre detenţie se manifestă grija

pentru forma enunţării, întrucât de coerenţa acesteia depinde receptarea şi înţelegerea

9

adecvată. Din rândul lor se desprind câteva texte ce întrunesc rigorile literaturităţii,

ridicându-se, în plan artistic, la un nivel superior de realizare. Dintre autorii

nespecializaţi sunt amintiţi: Lena Constante (artist platic), Nicole Valéry-Grossu (studii

la Conservator şi la Facultatea de Drept din Bucureşti), Constantin C. Giurescu (istoric),

Nicolae Mărgineanu (psiholog), Adriana Georgescu (absolventă a Facultăţii de Drept şi

jurnalistă), Iuliu Hossu (cardinal greco-catolic), Radu Ciuceanu (istoric). Acestora li se

adaugă scriitorii care au desfăşurat o importantă activitate politică în momentul arestării:

Ion Diaconescu, Constantin Ticu Dumitrescu şi Cicerone Ioniţoiu. Secţiunile următoare

prezintă relevanţa narativă în volumele: Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în

închisorile din România (1990) şi Evadarea imposibilă. Penitenciarul politic de femei

Miercurea-Ciuc. 1957-1961 (1996) de Lena Constante, La început a fost sfârşitul.

Dictatura roşie la Bucureşti (1951) de Adriana Georgescu, Binecuvântată fii,

închisoare... (1976) de Nicole Valéry-Grossu, Memorii. Din ţara sârmelor ghimpate

(2009) de Cicerone Ioniţoiu, Memorii I. Intrarea în tunel (1991) de Radu Ciuceanu.

Naraţiunile mai elaborate, bine nuanţate şi de o mare densitate epică

aparţin scriitorilor. În capitolul Strategii narative în discursul memorialistic al

scriitorilor, este explorată originalitatea autorilor experimentaţi, deschişi spre analiză,

spre stabilirea unor analogii între experienţele evocate şi fundalul istoric pe care acestea

se proiectează. Mai întâi, se remarcă scriitorii afirmaţi deja în lumea literelor în

momentul arestării, consacraţi prin cărţile publicate: N. Steinhardt, Valeriu Anania,

Nichifor Crainic, Ion D. Sîrbu, Petre Pandrea. Alţi mărturisitori au devenit importanţi

scriitori ai literaturii române abia după eliberare: Marcel Petrişor, Florin Constantin

Pavlovici, Emil Manu. Debutul lor editorial târziu se explică prin faptul că perioada de

detenţie i-a îndepărtat de viaţa literară, întrerupându-le evoluţia firească în plan literar-

artistic. Volumele de memorii analizate la nivel narativ sunt: Pribeag în ţara mea.

Mărturii din închisoare. Memoriu răspuns la actul meu de acuzare (2001) de Nichifor

Crainic, Memorii (2008) de Valeriu Anania, Jurnalul fericirii (1991) de N. Steinhardt,

Tortura pe înţelesul tuturor (2000) de Florin Constantin Pavlovici şi Memorii I. Fortul

13. Convorbiri din detenţie (1991) de Marcel Petrişor. Actul scriitoricesc propune inedite

strategii narative, care unicizează fiecare mărturisire în parte, descurajând orice încercare de

schiţare a unor grile structurale comune. Dincolo de harul evocator, scriitorii construiesc

remarcabile portrete şi descrieri ce dau lumină şi culoare unei lumi vii, cu o dinamică aparte.

Concluziile subliniază apariţia unui stil narativ specific memorialisticii detenţiilor, vocaţia

10

artistică deosebită a unor scriitori, talentul de a reconstrui prin cuvânt spaţiul închisorilor

politice postbelice.

Partea a treia a lucrării, intitulată Literatura carcerală: situaţii epice; timpul

epic, investighează însuşi miezul memoriilor de închisoare, şi anume existenţa cotidiană

în lumea temniţei. Informaţiile despre această dimensiune a vieţii deţinuţilor politici

sunt presărate cu parcimonie în documentele vremii, ceea ce subliniază interesul sporit

acordat mărturisirilor, cu toate ecourile lor subiective. Exerciţiul comparativ este permis

doar la nivelul textelor memorialistice, întrucât filele din dosare nu ne pot confirma

decât aspecte privitoare la locurile şi perioadele de detenţie (fişele matricole penale),

problemele grave de sănătate ale celor încarceraţi (fişele medicale din penitenciare) şi

observaţiile referitoare la atitudinea acestora faţă de gardieni sau de regimul comunist

(referatele întocmite de gardieni şi comandanţi de penitenciare).

În primul capitol, Viaţa în închisoare, sunt analizate situaţiile epice regăsite

frecvent în confesiuni: viaţa în celulele comune şi în cele de izolare; supraaglomerarea

sau, dimpotrivă, singurătatea covârşitoare; lipsa unor minime condiţii de igienă şi

murdăria; condiţia precară a vestimentaţiei; înfometarea deliberată, cu scopul

exterminării deţinuţilor politici; frigul excesiv în anotimpurile reci; bolile detenţiei şi

neacordarea îngrijirilor medicale; formele de comunicare între deţinuţi; pedepsele

aplicate; manifestările afective şi dorul după cei dragi; proiecţiile onirice provocate de

nostalgia libertăţii; reacţia în faţa morţii unor colegi de celulă; exprimarea solidarităţii

celor aflaţi în suferinţă; recursul la resursele spirituale salvatoare (poezie, naraţiune

factuală sau ficţională, organizarea de conferinţe pe diferite teme). Materialul epic

valorificat pentru ilustrarea acestor situaţii, adevărate laitmotive în plan literar, confirmă

existenţa unei anumite morfologii structurale a memoriilor de detenţie. Perspectiva

comparativă permite stabilirea unor asemănări revelatoare pentru studiul nostru, cu atât

mai mult cu cât autorii de confesiuni nu au receptat, în momentul dezvăluirii,

experienţele scriitoriceşti ale celorlalţi mărturisitori. Fiecare situaţie epică este eclerată

din multiple unghiuri de vedere, prin tehnica pluriperspectivismului. Numeroasele

fragmente exemplificative, selectate din cărţile unor autori diferiţi, atestă diversitatea şi

bogăţia substanţei epice. Capitolul fructifică aproape întregul corpus de surse primare

consemnat în bibliografia generală a lucrării, deoarece spaţiul narativ ocupat în

ansamblul textelor este generos şi dens. În sprijinul analizelor propuse este adus un

11

repertoriu teoretic, rezultat în urma explorărilor întreprinse de Hannah Arendt şi Paul-

Ludwig Landsberg în domenii înrudite cu tematica tratată.

Capitolul al doilea al acestei părţi, intitulat Experienţe postcarcerale, mută atenţia

spre secvenţe ce anticipează schimbări mult aşteptate de către deţinuţii politici. Majoritatea

sunt condamnaţi la ani îndelungaţi de temniţă grea. Alţii, mai ales în prima perioadă a

represiunii, rămân încarceraţi pe termen nedeterminat, fără condamnare. Reflectările

subiective sunt inegale, deoarece nu toţi autorii mărturisesc despre ziua ieşirii din perimetrul

spaţiului carceral. În funcţie de situaţie, vestea eliberării este primită cu reacţii diferite, de la

bucurie şi entuziasm până la neîncredere şi teamă faţă de ceea ce le rezervă viitorul. Cele mai

multe evocări redau evenimente din anul 1964, când, prin decretul general de graţiere, s-a

decis eliberarea tuturor deţinuţilor politici. Argumentul exemplului trimite spre experienţele

trăite de N. Steinhardt, Valeriu Anania şi Richard Wurmbrand. Nu sunt ignorate însă cazurile

mai deosebite din perioadele anterioare şi împrejurările care le-au generat. O situaţie aparte,

cum este cea a lui Wurmbrand, autor trecut prin experienţa unor arestări succesive, permite

analiza secvenţei eliberării în etape diferite. Primii paşi în libertate sunt marcaţi de trăiri

contrastante. Pe de o parte, emoţia reîntoarcerii se conjugă cu gestul iniţierii în noua lume

descoperită, alta decât cea pe care deţinutul politic o păstrase în amintire cu mult timp în

urmă. Pe de altă parte, conştientizează dureros că ipostaza sa deplorabilă, ce poartă amprenta

subnutriţiei, bolilor şi tratamentelor violente din anii de temniţă, stârneşte mila celor cu care

intră în contact. Mărturisiri foarte asemănătoare se desprind din volumele scrise de autorii

amintiţi mai sus, la care se adaugă: Lena Constante, Ion Diaconescu, Iuliu Hossu. Pentru

ultimii doi autori semnalaţi, executarea pedepsei nu aduce decât o stare de semilibertate,

deoarece anilor de temniţă le urmează lunga perioadă a domiciliului obligatoriu.

În cel de-al treilea capitol, Timpul narat, pornind de la consideraţiile teoretice

ale Alinei Pamfil, se delimitează conceptele operaţionale desprinse din matca timpului

uman. Timpul individual, povestit, al fiecărui mărturisitor, îşi menţine modul unic şi

personal de desfăşurare. În spaţiul carceral, temporalitatea dobândeşte o altă accepţiune

decât în planul existenţei obişnuite. Trecerea timpului e altfel receptată, pentru că se

desfăşoară cu rigiditate în anumite tipare prestabilite printr-un program unic. În scrierile

analizate se remarcă o disjuncţie a valorilor temporale. Timpul social şi cel creator se

reduc considerabil, iar deţinutul politic rămâne ancorat într-un timp biologic, al fiinţelor

rudimentare, dezumanizant şi deprimant. Timpul istoric nu mai este resimţit de către

deţinutul politic, deoarece îi lipsesc informaţiile necesare pentru ancorarea în

12

succesiunea lui. Prima secţiune a capitolului înregistrează rutina cotidiană din

penitenciare, impusă printr-un program invariabil, acelaşi peste tot. Florin Constantin

Pavlovici şi Marcel Petrişor confirmă că este una dintre primele realităţi cu care se

confruntă deţinutul politic. Evenimentele în clandestinitate sunt trăite cu ardoarea celor

ce înţeleg că reprezintă ultima şansă de a-şi păstra nealterată condiţia de fiinţe sociale.

Conştiinţa timpului istoric se trezeşte cu aviditate la receptarea celor mai mici semne

venite dinspre lumea liberă. Nivelul factual al lumii exterioare este receptat prin ecourile

ce pătrund în spaţiul carceral. Informaţiile strecurate în lumea deţinuţilor politici, în

ciuda vigilenţei gardienilor, dobândesc însă o aură legendară şi conturează o

suprarealitate, necredibilă. În afara evenimentelor istorice, deţinutul politic încearcă să

menţină activ un timp spiritual, al marilor ritualuri religioase. Sărbătorile Crăciunului şi

Paştelui pot deveni motive de armonie şi intensă comuniune spirituală sau, dimpotrivă,

prilej de pedeapsă în penitenciarele unde condiţiile de detenţie se înăspresc tocmai în

zilele respective. Mărturiile selectate din memoriile lui Florin Constantin Pavlovici,

Richard Wurmbrand şi Nichifor Crainic evocă ambele situaţii. Un loc aparte îl ocupă

reflectarea regimului nocturn, ce scapă oarecum din monotonia zilnică. Noaptea poate fi

un timp creator, al regăsirii spirituale, sau poate deveni un timp al suferinţei, al

proceselor de conştiinţă, al regretelor intense. Temniţa este un loc al contrastelor, cu legi

proprii, unde viaţa deţinutului, oricât de oprimată ar fi, îşi are momentele ei, triste sau

fericite.

A patra parte a lucrării sintetizează Tipurile de personaje în memorialistica

detenţiilor postbelice, configurate de cele două ipostaze fundamentale. Pe de o parte se

disting deţinuţii politici, mărturisitorii suferinţelor, iar de cealaltă parte se situează

agenţii puterii, aflaţi în slujba sistemului represiv. Portretele construite în memorialistica

detenţiilor evocă o umanitate eterogenă. Cu toate acestea, se desprind imagini originale,

emblematice, memorabile, realizate după canoanele artei literare. Tipologia propusă are

în vedere cele două lumi ale spaţiului carceral: universul deţinuţilor, respectiv lumea

anchetatorilor şi gardienilor.

În primul capitol, Tipologia deţinuţilor politici, se identifică trei tipuri

fundamentale de personaje: supravieţuitorii sistemului represiv, personajele însufleţite

de o puternică dorinţă de supravieţuire în mod onorabil, fără compromisuri, cedări sau

complicităţi cu agenţii regimului punitiv (categorie în care se regăsesc autorii înşişi);

înfrânţii şi resemnaţii; turnătorii. Grila de clasificare valorifică observaţiile unor autori

13

precum Lena Constante şi N. Steinhardt, care au receptat, în mod direct, aceleaşi

structuri umane în spaţiul temniţei. În interiorul fiecărui tip semnalat se pot regăsi mai

multe subtipuri.

Supravieţuitorii sistemului de represiune dobândesc nuanţe bine conturate în

ipostaze precum: revoltatul, îndârjitul, curajosul, luptătorul, altruistul. Toate aceste

personaje se remarcă printr-o verticalitate ireproşabilă, rezistenţă fizică şi psihică la

tortură şi la condiţiile subumane din închisori, prin cultul adevărului şi al adevăratei

prietenii. Oricât de mari ar fi provocările, îşi păstrează intacte resursele sufleteşti şi

energia interioară, dobândite graţie unui bogat orizont spiritual. Investigaţia urmează

câteva etape precise, începând cu conturarea autoportretelor de către memorialişti,

trecând apoi la reliefarea portretelor exterioare şi interioare ale altor figuri emblematice.

Se observă că tehnicile artistice sunt de o mare diversitate, de la portrete complexe până

la crochiuri redate în tuşe rapide, mai ales în operele cu un număr impresionant de

personaje. Recursul la exemplu readuce în atenţie memoriile scrise de Adriana

Georgescu, Constantin Ticu Dumitrescu, Ion Ioanid, Florin Cosntantin Pavlovici,

Richard Wurmbrand, Nicolae Balotă, Lena Constante. Suportul conceptual şi ideatic este

oferit de lucrările Originile totalitarismului de Hannah Arendt şi Etica neuitării de

Monica Lovinescu.

Din cel de-al doilea tip de personaje se desprind imaginile celor înfrânţi de

sistemul represiv: resemnaţii, umilii, disperaţii, dezamăgiţii, apaticii, obedienţii.

Viziunea autorilor asupra acestora oscilează, de la compătimire până la repulsie.

Regăsim aici oamenii care şi-au pierdut definitiv speranţa, îngenuncheaţi de boli şi

suferinţe, umbre supuse şi înspăimântate, vieţuind în condiţii deplorabile. Valeriu

Anania, Radu Ciuceanu, Constantin Ticu Dumitrescu, Lena Constante, Adriana

Georgescu aduc numeroase mărturii cu privire la aceste tipuri de personaje.

Despre turnătorii din celulele comune amintesc toţi scriitorii. Sunt personajele

care îi ajută pe agenţii sistemului represiv din diferite motive: lipsa speranţei, dorinţa de

a beneficia de un regim mai blând de detenţie, frica de tortură, setea de răzbunare etc. În

opinia tuturor memorialiştilor, reprezintă ultima treaptă a decăderii umane. Consemnări

amănunţite se relevă în memoriile lui Nicolae Mărgineanu, Ion Ioanid, Florin Constantin

Pavlovici, Valeriu Anania.

Al doilea capitol se intitulează Tipologia sistemului represiv şi porneşte de la

observaţia că aceste personaje conturează deseori imaginea unei supra-individualităţi cu

14

o putere absolută asupra deţinuţilor politici. Formează un grup destul de omogen, iar

unica perspectivă îndreptată asupra lor este cea memorialiştilor. Potrivit criteriul

ierarhic, din operele cercetate se desprind următoarele tipuri: agenţii direcţiilor de

Securitate (anchetatorii, torţionarii şi gardienii din sediile instituţiei de represiune şi

control) şi personalul de pază din spaţiul carceral (gardienii şi comandanţii închisorilor).

Prezentarea anchetatorilor şi torţionarilor este realizată în aceeaşi secţiune, deoarece

tipurile de comportament se suprapun în multe situaţii evocate, anchetatorii recurgând

deseori la violenţe extreme pentru a construi dosarele viitorilor deţinuţi politici.

Evocările sunt extrem de dense la autori precum Valeriu Anania, Ion Ioanid, Radu

Ciuceanu, Nicolae Mărgineanu. Portretele reţin elemente fizionomice, date

comportamentale, atitudini, trăiri, emoţii, porniri instinctive, manifestate sau reprimate

printr-un puternic efort de concentrare. Ancheta devine un test al rezistenţei şi tăriei

morale în faţa încercărilor de intimidare, o înfruntare psihologică din care cel anchetat

iese întotdeauna învins. Tactica anchetei se aplică treptat, printr-o tehnică a suspansului

şi gradarea interogatoriilor până la întrebarea crucială, menită să-l identifice definitiv pe

anchetat drept duşman al poporului, trădător sau reacţionar. Reflecţiile lui Michel

Foucault din lucrarea A supraveghea şi a pedepsi. Naşterea închisorii, puterea punitivă

reliefează că puterea absolută, exercitată în cadrul societăţii totalitare, deschide calea

reîntoarcerii spre practicile barbare şi supliciile fizice la care erau pedepsiţi deţinuţii

până în secolul al XVIII-lea. Enumerarea metodelor de tortură, printr-un corpus de citate

selectate din memorii, demonstrează fără urmă de îndoială agresivitatea extremă a

călăilor. Observaţiile se extind şi asupra gardienilor din închisori, delimitaţi în două

tipuri generale: gardienii ,,răi” şi gardienii ,,buni”. Există şi o categorie de mijloc, a

celor ce respectă regulamentul închisorilor, fără excese şi tratamente violente. Câteva

studii de caz aduc în atenţie imaginea colectivă a gardienilor de la Jilava şi Gherla,

renumiţi pentru barbaria practicilor îndreptate împotriva deţinuţilor. Concluziile îşi

găsesc ecouri în studiile comparative de fiziologie comportamentală, efectuate de

Konrad Lorenz şi în reflecţiile privitoare la violenţă, formulate de Jacques Derrida, pe

baza conceptelor lui Walter Benjamin.

Al treilea capitol, referitor la Alte personaje, creionează diferite tipuri umane cu

care deţinuţii politici interacţionează de-a lungul periplului carceral: medicii,

judecătorii, avocaţii apărării din procese. Un tip aparte îl constituie călăuzele spirituale,

oameni cu vocaţie religioasă, îndrumători sufleteşti în momente de mare tensiune.

15

Partea a cincea, intitulată Figura eului narator, dezvăluie straturile adânci ale

interiorităţii. În momentele de criză sufletul omului iese la iveală sincer, nefalsificat.

Mărturisitorul se abstrage din realitatea cenuşie a închisorii, se repliază spre zonele

intimităţii sale, care nu pot fi degradate cu uşurinţă. Într-o analiză concentrată, sunt

prezentate trei modalităţi de explorare a interiorităţii, la care se ajunge printr-un

îndelungat exerciţiu spiritual: descoperirea sinelui, revelaţia credinţei, evadarea în

imaginar şi creaţie. Memorialistul se întoarce spre sine, spre lumea lui interioară,

explorând diferite strategii de salvare sufletească şi mentală. Prima etapă a acestui

parcurs spre universul spiritual al omului este dramatică şi deţinutul poate trece prin

diferite stări: căderea în deznădejde şi disperare, refuzul de a-şi accepta noua condiţie,

sentimentul dezrădăcinării, convingerea că totul este pierdut, că a atins ultima limită a

fiinţei sale, dezumanizarea. Următorul pas presupune regăsirea echilibrului interior,

construirea unor spaţii de apărare, a unor reflexe ce încurajează autocunoaşterea şi

evaluarea adecvată a tuturor formelor de rezistenţă psihică. Pentru alţi mărturisitori,

închisoarea devine un spaţiu al revelaţiilor şi transfigurărilor definitive, un purgatoriu

necesar pe calea descoperirii credinţei mântuitoare. Autori cu autentică vocaţie

religioasă se dovedesc a fi Richard Wurmbrand, Nicole Valéry-Grossu, N. Steinhardt.

Fantezia este o altă formă de salvare interioară din universul concentraţionar, accesibilă

deţinuţilor capabili de elevaţie spirituală. Evadările în imaginar şi creaţie oferă împliniri

spirituale neaşteptate. O deosebită forţă creatoare dovedesc Lena Constante, Valeriu

Anania, Madeleine Cancicov, autori care şi-au scris şi publicat ulterior operele

concepute mental şi memorate în închisoare.

Partea a şasea, Geografia închisorilor, propune o sistematizare, în ordine

alfabetică, a principalelor locuri de detenţie evocate în mărturisirile de detenţie. În

prezentarea toposului emblematic s-au prelucrat atât confesiunile, cât şi consemnările

din documente oficiale. Am avut în vedere Dicţionarul penitenciarelor din România

comunistă (1945-1967), lucrare colectivă, realizată de Andrei Muraru, Clara Mareş, Dumitru

Lăcătuşu, Cristina Roman, Marius Stan, Constantin Petre şi Sorin Cucerai, Cronologia şi

geografia represiunii comuniste în România. Recensământul populaţiei

concentraţionare. 1945-1989 de Romulus Rusan şi documente din dosarele penale care

atestă dinamica deţinuţilor politici în reţeaua carcerală. Toposurile prezentate sunt

structurate, pe de o parte, după trăsătura dominantă a instituţiei penitenciare, iar pe de

altă parte, după tipul experienţelor evocate: centre de anchetă a deţinuţilor politici, locul

16

experienţelor precarcerale (Ministerul de Interne, Malmaison, Rahova, Uranus);

penitenciare politice, spaţiul experienţelor carcerale (Aiud, Craiova, Dumbrăveni,

Ghencea, Gherla, Jilava, Miercurea-Ciuc, Mislea, Ocnele Mari, Piteşti, Sighet, Târgşor,

Târgu-Ocna), locuri de muncă silnică, colonii şi mine de plumb (Canalul Dunăre-Marea

Neagră, Cavnic, I.A.S.-uri: Roşia şi Bragadiru, Salcia). Fiecărui spaţiu identificat îi sunt

definite coordonatele spaţiile, toposurile predilecte. Descrierile redau imaginile din

numeroase unghiuri, de la reflectarea panoramică până la cele mai mici elemente

particulare, iar selecţia se operează cu ajutorul scrierilor memorialistice. În capitolul

destinat locurilor de muncă silnică se propune o incursiune în sistemul concentraţionar

sovietic evocat în cartea Aniţei Nandriş-Cudla, deoarece acesta reprezintă modelul

universului lagărelor şi coloniilor de muncă silnică din România comunistă. În urma

analizei şi comparaţiei diferitelor texte, putem conchide că efortul de cartografiere a

spaţiului concentraţionar românesc nu poate ignora aportul major al scrierilor confesive.

Anexa lucrării cuprinde Cronologia memorialisticii detenţiilor postbelice

româneşti, din 1951 până în prezent. Investigaţiile bibliografice au scos la iveală 120 de

titluri, ordonate cronologic, după anul de editare a primei ediţii. Având în vedere acest

demers de sistematizare, am înregistrat în bibliografia generală doar sursele valorificate

în mod explicit în cuprinsul lucrării, prin citare şi referinţă bibliografică.

În concluzie, modul de tratare a temei a mizat pe valorificarea unui fond

documentar la toate nivelurile de analiză. De asemenea, relevanţa artistică s-a ilustrat în

toate cărţile comentate. Numărul mare de scrieri publicate începând din 1990, interesul

sporit al receptării sale, precum şi impactul asupra fenomenului literar actual dovedesc

că literatura carcerală este o realitate şi o componentă esenţială a literaturii române

contemporane.

Bibliografie generală

A. Surse primare

Acterian, Arşavir, Jurnal: 1929-1945/ 1958-1990. Bucureşti: Editura Humanitas, 2008

Anania, Valeriu, Memorii. Iaşi: Editura Polirom, 2008

Bacu, Dumitru, Piteşti. Centru de reeducare studenţească. Bucureşti: Editura Atlantida, 1991

Baicu, Petre, Povestiri din închisori şi lagăre. Oradea: Biblioteca Revistei Familia, 1995

Balotă, Nicolae, Caietul albastru. Ediţia a 3-a. Bucureşti: Ideea Europeană, 2007

17

Bordeianu, Dumitru, Mărturisiri din mlaştina disperării. Bucureşti: Editura Scala, 2001

Cancicov, Madeleine, Le cachot des marionnettes. Quinze ans de prison. Roumanie 1949-

1964. Paris: Criterion, 1990

Ciuceanu, Radu, Memorii. I. Intrarea în tunel. Bucureşti: Editura Meridiane, 1991

Ciuceanu, Radu, Memorii II. Potcoava fără noroc. Bucureşti: Editura Meridiane, 1994

Constante, Lena, Evadarea imposibilă. Penitenciarul politic de femei Miercurea Ciuc: 1957-

1961. Bucureşti: Editura Florile dalbe, 1996

Constante, Lena, Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România.

Bucureşti: Editura Florile dalbe, 1995

Crainic, Nichifor, Pribeag în ţara mea. Mărturii din închisoare. Memoriu răspuns la actul

meu de acuzare. Bucureşti: Muzeul Literaturii Române, 2001

Diaconescu, Ion, După temniţă. Bucureşti: Editura Nemira 2003

Dumitrescu, Constantin Ticu, Mărturie şi document, volumul 1, partea 1. Iaşi: Editura

Polirom, 2008

Georgescu, Adriana, La început a fost sfârşitul. Dictatura roşie la Bucureşti. Bucureşti:

Editura Humanitas, 1992

Giurescu, Constantin C., Amintiri (Cinci ani şi două luni în penitenciarul de la Sighet).

Bucureşti: Editura All Educational, 2000

Hossu, Iuliu, Credinţa noastră este viaţa noastră: memoriile Cardinalului dr. Iuliu Hossu.

Cluj-Napoca: Casa de Editură Viaţa Creştină, 2003

Ioanid, Ion, Închisoarea noastră cea de toate zilele. 1949, 1952-1954, volumul 1. Bucureşti:

Editura Albatros, 1991

Ianolide, Ioan, Întoarcerea la Hristos: document pentru o lume nouă. Bucureşti: Editura

Christiana, 2006

Ioniţoiu, Cicerone, Memorii. Din ţara sârmelor ghimpate. Iaşi: Editura Polirom, 2009

Maier, Alexandru, Am fost medic la Gherla. Bucureşti: Editura Vremea, 2009

Mărgineanu, Nicolae, Mărturii asupra unui veac zbuciumat. Bucureşti: Editura Fundaţiei

Culturale Române, 2002

Nadriş-Cudla, Aniţa, Amintiri din viaţă. 20 de ani în Siberia. Ediţia a 2-a. Bucureşti: Editura

Humanitas, 2006

Noica, Constantin, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru. Ediţia a 2-a. Bucureşti: Editura

Humanitas, 2008

Orlea, Oana, Ia-ţi boarfele şi mişcă!. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1991

18

Pandrea, Petre, Memoriile mandarinului valah: jurnal. 1954-1956. Bucureşti: Editura Vremea

2011

Pandrea, Petre, Reeducarea de la Aiud. Bucureşti: Editura Vremea, 2000

Pavlovici, Florin Constantin, Tortura pe înţelesul tuturor. Chişinău: Editura Cartier, 2001

Petrişor, Marcel, Memorii I. Fortul 13. Convorbiri din detenţie. Bucureşti: Editura Meridiane,

1991

Sfântul închisorilor. Mărturii despre Valeriu Gafencu, adunate şi adnotate de monahul

Moise. Alba Iulia: 2007

Sîrbu, Ion D., Jurnalul unui jurnalist fără jurnal. Vol. 1-2. Bucureşti: Editura Institutului

Cultural Român, 2005

State, Aurel, Drumul crucii, volumul 2. Bucureşti: Editura Litera, 1993

Steinhardt, N., Jurnalul fericirii. Cluj: Editura Dacia, 1991

Valéry-Grossu, Nicole, Binecuvântată fii, închisoare.... Bucureşti: Editura Duh şi Adevăr,

1998

Wurmbrand, Richard, Cu Dumnezeu în subterană. Bucureşti: Editura Casa Şcoalelor, 1994

B. Dicţionare. Tratate. Istorii literare. Lucrări teoretice

Eco, Umberto, Şase plimbări prin pădurea narativă. Constanţa: Editura Pontica, 2006

Arendt, Hannah, Condiţia umană. Cluj: Editura Design & Print, 2007

Arendt, Hannah, Originile totalitarismului. Bucureşti: Humanitas, 2006

Aron, Raymond, Opiul intelectualilor. Ediţia a 2-a. Bucureşti: Editura Curtea Veche, 2008

Baboiu, Oana Eugenia, Enache, Alexandra, Petcu, Magda, Tortura între constrângere şi

pedeapsă. Timişoara: Editura Mirton, 2002

Bal, Mieke, Naratologia. Ediţia a 2-a. Iaşi: Institutul European, 2008

Benjamin, Walter, Derrida, Jacques, Despre violenţă. Cluj: Editura Idea Design & Print, 2004

Courtois, Stéphane (coordonator), Dicţionarul comunismului. Iaşi: Editura Polirom, 2008

Foucault, Michel, A supraveghea şi a pedepsi. Naşterea închisorii. Piteşti: Paralela 45, 2005

Genette, Gerard, Ficţiune de dicţiune. Bucureşti: Editura Univers, 1994

Glucksmann, André, Discursul urii. Bucureşti: Humanitas, 2007

Ioniţă, Nicu, Psihotrauma de detenţie şi urmările ei. Bucureşti: Fundaţia Academia Civică,

2008

Ioniţoiu, Cicerone Victimele terorii comuniste: arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi,

Dicţionar F-G. Bucureşti: Editura Maşina de scris, 2002

19

Landsberg, Paul-Ludwig, Eseu despre experienţa morţii. Ediţia a 2-a. Bucureşti: Editura

Humanitas, 2006

Lintvelt, Jaap, Punctul de vedere. Bucureşti: Editura Univers, 1994

Lorenz, Konrad, Aşa-zisul rău. Despre istoria naturală a agresiunii. Bucureşti: Editura

Humanitas, 1998

Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură. Piteşti: Editura

Paralela 45, 2008

Muraru, Andrei (coord.), Mareş, Clara, Lăcătuşu, Dumitru, Roman, Cristina, Stan, Marius,

Petre, Constantin, Cucerai, Sorin, Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă

(1945- 1967). Iaşi: Polirom, 2008

Otto, Rudolf, Sacrul. Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1996

Preda, Radu, Comunismul. O modernitate eşuată. Cluj-Napoca: Editura Eikon, 2009

Rădulescu, Mihai, Istoria literaturii române de detenţie. Memorialistica reeducărilor.

Bucureşti: Editura Ramida, 1998

Starobinski, Jean, Textul şi interpretul. Bucureşti: Editura Univers, 1985

Ştefănescu, Alex, Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000. Bucureşti: Editura

Maşina de scris, 2005

Todorov, Tzvetan, Confruntarea cu extrema. Victime şi torţionari în secolul XX. Bucureşti:

Editura Humanitas, 1996

Tismăneanu, Vladimir, Stalinism pentru eternitate: o istorie politică a comunismului

românesc. Iaşi: Editura Polirom, 2005

Zaciu, Mircea, Papahagi, Marian, Sasu, Aurel (coord.), Dicţionarul scriitorilor români: A-C.

Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995

C. Critică literară

Anghelescu, Mircea, Literatura autobiografică. Puşcăria la români (Note de curs şi

antologie). Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti, 2008

Anghelescu, Mircea, Literatură şi biografie. Bucureşti: Editura Universal Dalsi, 2005

Ardeleanu, George, N. Steinhardt – monografie. Braşov: Editura Aula, 2000

Blandiana, Ana, Închisoarea, ca experienţă mistică. În: Nicole Valéry-Grossu, Binecuvântată

fii, închisoare.... Bucureşti: Editura Duh şi Adevăr, 1998

Cesereanu, Ruxandra, Gulagul în conştiinţa românească. Memorialistica şi literatura

închisorilor şi lagărelor comuniste. Ediţia a 2-a. Iaşi: Editura Polirom, 2005

Cozea, Liana, Confesiuni ale eului feminin. Piteşti: Editura Paralela 45, 2005

20

Literatura memorialistică: Radu Petrescu, Ion D. Sârbu, N. Steinhardt. Antologie, prefaţă,

dosare critice, comentarii, note şi bibliografie de Ion Manolescu. Bucureşti: Editura

Humanitas, 1996

Lovinescu, Monica, Etica neuitării. Bucureşti: Editura Humanitas, 2008

Mihăieş, Mircea, Cărţile crude. Jurnalul intim şi sinuciderea. Iaşi: Editura Polirom, 2005

Mihăilescu, Dan C., Literatura română în postceauşism. Memorialistica sau trecutul ca

reumanizare. Iaşi: Editura Polirom, 2004

Nicolae Mărgineanu: un psiholog în temniţele comuniste. Ediţie îngrijită de Cristina

Anisescu. Iaşi: Polirom, 2006

Paleologu, Alexandru, Tănase, Stelian, Sfidarea memoriei (convorbiri), Aprilie 1988-

octombrie 1989. Ediţia a 2-a. Bucureşti: Editura Du Style, 1996

Paleologu, Alexandru, Simţul practic. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1974

Pamfil, Alina, Spaţialitate şi temporalitate. Eseu despre romanul românesc interbelic. Cluj-

Napoca: Editura Dacopress, 1993

Roske, Octavian, O prefaţă neobişnuită. În: Radu Ciuceanu, Memorii. I. Intrarea în tunel.

Bucureşti: Editura Meridiane, 1991

Sângeorzan, Zaharia, Monahul de la Rohia – N. Steinhardt răspunde la 365 de întrebări.

Bucureşti: Editura Humanitas, 1998

Simion, Eugen, Ficţiunea jurnalului intim, volumul 1, Există o poetică a jurnalului, volumul

3, Diarismul românesc. Bucureşti: Editura Univers enciclopedic, 2001

Simuţ, Ion, Incursiuni în literatura actuală. Oradea: Editura Cogito, 1994

D. Documente

Arhiva Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, Fond documentar, Dosar nr.

13207, Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii I 257089, privind pe

Elisabeta Constante

ACNSAS, Fond documentar, Dosar 1652, CNSAS I 235420, privind pe Lena Constante

ACNSAS, Fond documentar, Dosar 25014, CNSAS P 007397, privind pe Ion Ioanid

ACNSAS, Fond documentar, Dosar nr. 7421, CNSAS, P 013845, privind pe Coleta Bruteanu

(Nicole Valéry-Grossu)

ACNSAS, Fond documentar, Dosar nr. 17487, CNSAS P 001079, vol. 1, privind pe Richard

Wurmbrand

ACNSAS, Fond documentar, Dosar nr. 17487, CNSAS P 001079, vol. 4, privind pe Richard

Wurmbrand

21

ACNSAS, Fond documentar, Dosar nr. 17487, CNSAS P 001079, vol. 6, privind pe Richard

Wurmbrand

Bălan, Ion, Regimul concentraţionar din România. 1945-1964. Bucureşti: Fundaţia Academia

Civică, 2000

Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Istoria

comunismului din România: documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-

1965). Bucureşti: Editura Humanitas, 2009

Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport final.

Bucureşti: Editura Humanitas, 2007

Gheorghe I. Brătianu în dosarele Securităţii: documente: perioada domiciliului obligatoriu:

arestarea, detenţia, moartea (1947-1953). Bucureşti: Editura Enciclopedică, 2006

Mareş, Clara, Zidul de sticlă. Ion D. Sârbu în arhivele Securităţii. Bucureşti: Editura Curtea

veche, 2011

Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii: 1959-1989. Bucureşti: Editura Nemira, 2005

Rusan, Romulus, Cronologia şi geografia represiunii comuniste în România. Recensământul

populaţiei concentraţionare (1945-1949). Bucureşti: Academia Civică, 2007

E. Articole în periodice şi în antologii

Kolakowski, Leszek, Alfabetul lui Leszek Kolakowski, texte selectate de Aleksandra Klich. În:

Observatorul cultural, an X, serie nouă, nr. 231 (489), 27 august-2 septembrie 2009

Pleşu, Andrei, Cîteva note despre demnitate. În: Dilema veche, anul VI, nr. 290, 3-9

septembrie 2009

Pop, Ion, Incursiuni în ,,literatura carcerală”. În: Viaţa românească, anul XCII, noiembrie-

decembrie, 1997, nr. 11-12

Nicolae Prelipceanu, Memorialistica puşcăriilor comuniste şi raporturile ei cu literatura de

ficţiune. În: Anii 1949-1953: Mecanismele terorii: comunicări prezentate la

simpozionul de la Sighetul Marmaţiei. Bucureşti: Fundaţia Academia Civică, 1999

Roske, Octavian, Experienţa represiunii şi valenţele reconstituirii biografice. În Caietele

Echinox, volumul 13, 2007

Selejan, Ana, Mantaua lui Procopius – Reflecţii despre scriitura ascunsă. În: Anii 1973-1989:

Cronica unui sfârşit de sistem. Bucureşti: Fundaţia Academia Civică, 2003