1

MINISTERUL CULTURII ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL

Propunere de politică publică privind asigurarea creşterii nivelului de protejare a patrimoniului cultural naţional

1) Institutia initiatoare

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional

2) Formularea problemei

În România, legislaţia în domeniul protejării patrimoniului cultural (imobil, mobil, imaterial) este relativ recentă (domeniul monumentelor istorice a fost reglementat începând cu anul 2001, arheologia, în anul 2000, patrimoniul mobil are un cadru legislativ din 2000, activitatea muzeelor şi colecţiilor a fost reglementată începând cu anul 2003, iar patrimoniul imaterial începând din 2008 ). Deşi actualul cadru legislativ are valenţe europene (o parte dintre convenţiile ratificate de România în domeniul patrimoniului cultural au fost integrate în legislaţia naţională, împreună cu o serie de prevederi de la nivelul Uniunii Europene), experienţa aplicării actualului cadru legislativ indică, în continuare, o serie de inadvertenţe care trebuie remediate de urgenţă. În contextul integrării în structurile europene, aportul României la păstrarea identităţii culturale se realizează şi prin conservarea, protejarea, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional. În acest context, se impune luarea de măsuri, în plan administrativ şi legislativ, care să asigure creşterea nivelului de protejare a patrimoniului cultural naţional.

Patrimoniul cultural imobil constituie cea mai valoroasă componentă a patrimoniului cultural, atât în ceea ce priveşte valoarea materială directă, cât şi în raport cu posibilităţile de inserţie a unor componente extra-culturale. Acestui nivel de importanţă îi corespunde, în mod corelativ, şi o serie de obligaţii, probleme.

Astfel, în domeniul patrimoniului imobil, au fost semnalate o serie de dificultăţi în aplicarea legislaţiei specifice, generate de lipsa unei clare definiri a unor elemente componente (regimul intervenţiilor în zonele de protecţie a monumentelor istorice, delimitarea ansamblurilor şi siturilor; lipsa definirii noţiunilor de „zonă construită protejată” si ”centru istoric”), precum şi o serie de lacune în ceea ce priveşte corelarea legislaţiei în vigoare cu dispoziţii conexe, ca de exemplu, corelarea prevederilor referitoare la Planul de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate din Legea nr. 5/2000 cu Lista Monumentelor Istorice 2004. Toate aceste aspecte au repercusiuni grave asupra modului în care statul, prin instituţiile abilitate, intervine pentru sancţionarea intervenţiilor ilegale în aceste zone.

O serie de probleme au fost semnalate în aplicarea legislaţiei specifice, ca urmare a confuziilor existente între categorii juridice diferite dar nu suficient de clar delimitate, respectiv ansambluri, situri şi monumente istorice. Astfel, există cazuri în care acelaşi tip de imobil a fost încadrat / clasat diferit, fiind considerat fie monument istoric, fie sit sau ansamblu, cu consecinţele ce decurg din această acţiune, inclusiv în ceea ce priveşte protejarea şi conservarea bunului în cauză, precum şi raportat la stabilirea zonei de protecţie. Reanalizarea definiţiilor monumentelor istorice, în special a categoriilor “ansamblu” şi “sit” este necesară pentru a evita situaţiile care, prin ambiguitate, au dus la interpretări diferite şi nedorite, urmate de clasarea în categorii diferite a unor obiective în Lista Monumentelor Istorice.

Totodată, au fost constatate o serie de confuzii în ceea ce priveşte alte două categorii de bunuri, respectiv siturile, aşa cum sunt acestea definite de Legea nr. 422/2001, şi siturile arheologice reglementate de OG nr. 43/2000.

Pe de altă parte, în procesul de aplicarea a legislaţiei în materie, au fost întâmpinate greutăţi cu privire la stabilirea zonelor protejate, pornind de la inadvertenţele existente în reglementările în speţă. Astfel, monumentele pot fi împărţite în categorii tipologice, aşa cum sunt ele menţionate şi în Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a

2

teritoriului naţional (Secţiunea a III-a – Zone Protejate), tipologie care nu respectă întocmai categoriile stabilite de Legea nr.422/2001. În anexa III la Legea 5/2000 sunt incluse, în principal, monumente, ansambluri şi situri şi foarte puţine zone protejate construite, care la data elaborării Legii şi anexei, nu erau încă stabilite. În realitate, zonele protejate construite, definite ca „centre istorice ale oraşelor”, care cuprind şi construcţii noi, sunt înscrise în Lista Monumentelor Istorice la categoriile „ansambluri” sau ”situri”, fapt ce produce disfuncţii grave în procesul de avizare. Dincolo de disfuncţiile grave în procesul de avizare a lucrărilor / intervenţiilor în aceste zone, inadvertenţele menţionate sunt în măsură să afecteze însăşi existenţa şi integritatea unor imobile cu valoare deosebită pentru istoria şi cultura naţională (deficienţele în delimitarea, clasificarea acestor bunuri fiind însoţite adesea de nereguli la nivelul operaţiunilor de intervenţie, inclusiv până la efectuarea acestor acţiuni fără autorizări legale sau fără contribuţia specialiştilor autorizaţi).

În acelaşi context, trebuie menţionată necesitatea definirii şi delimitării ca si categorie distinctă a „centrelor istorice„ precum şi instituirea unor priorităţi în ce priveşte regimul de protejare a acestor grupuri coerente şi relaţionate de imobile, în ansamblul lor.

Inventarierea şi clasarea patrimoniului cultural imobil constituie temelia cunoaşterii şi asigurării protejării acestuia, asigurând centralizarea la nivel naţional a mărturiilor culturii şi civilizaţiei noastre manifestate în planul bunurilor construite. În procesul de inventariere a acestor bunuri au fost constatate situaţii în care monumente istorice care, între timp, au dispărut din diverse cauze : incendii, autorizaţii de demolare abuzive, nelegale, figurează încă în Lista monumentelor istorice. Potrivit prevederilor legale în vigoare, procedura declasării urmează aceleaşi etape ca si clasarea. Cu toate acestea, în cazurile menţionate această procedură nu poate fi respectată, pentru că nu pot fi elaborate dosare de declasare ca în cazul clădirilor existente, întrucât nu mai pot fi efectuate relevee arhitectonice, realizate documentare foto şi chiar studii istorice etc. Aceste limitări duc la o situaţie absurdă, în care, fără o declasare imediată pe procedură adecvată, simplificată, rămân cuprinse în acest inventar naţional al monumentelor istorice construcţii care, în fapt, nu mai există, cu consecinţele ce decurg referitor la stabilirea zonei de protecţie şi a măsurilor administrative corespunzătoare.

În acest sens, se impune instituirea unei proceduri simplificate pentru declasarea din oficiu a monumentelor istorice dispărute, asigurând, astfel, o evidenţă a patrimoniului construit fidelă realităţii.

În prezent, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional gestionează, prin intermediul Institutului Naţional al Patrimoniului, Programul Naţional de Restaurare (PNR), care cuprinde o serie de obiective aflate în diferite faze de intervenţie. În decursul timpului, s-a impus necesitatea existenţei unor criterii pentru stabilirea listei monumentelor istorice care pot beneficia de fondurile alocate prin Programul Naţional de Restaurare, precum şi a priorităţilor de finanţare. Acest mecanism este necesar pentru a asigura includerea în PNR a unor monumente istorice pe criterii de reprezentativitate pentru cultura şi istoria naţională, cât şi legate de necesitatea, urgenţa intervenţiei şi posibilitatea finalizării lucrărilor.

De asemenea, se impune găsirea unor soluţii pentru susţinerea financiară a restaurării monumentelor istorice, domeniu rămas fără suport considerabil prin efectul prevederilor art. 32 lit e) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc. În acest sens, se analizează posibilitatea completării/modificării surselor de contribuţii pentru timbrul monumentelor istorice.

În acelaşi context al măsurilor de protejare a monumentelor istorice se impune stabilirea de proceduri şi reguli cu privire la interzicerea, în anumite condiţii, a amplasării de echipamente sau a dispunerii de reclame ori suprafeţe-suport pentru publicitatea stradală pe faţadele acestor imobile. În procesul de dezvoltare economică urbană se constată că prin amplasarea acestor dispozitive se afectează grav punerea în valoarea a monumentelor istorice şi, în unele situaţii, însăşi integritatea acestora.

3

Totodată, este necesară completarea sistemului actual de stimulare a proprietarilor de monumente istorice, în sensul identificării unor măsuri care să aibă ca efect cointeresarea acestora în realizarea de lucrări de restaurare şi punere în valoare a patrimoniului construit.

În procesul de realizare a intervenţiilor asupra monumentelor istorice, s-a constatat lipsa unor standarde specifice, acest lucru făcând necesară instituirea unor metode, proceduri speciale de restaurare (cu referiri exprese la tehnici şi materiale utilizate), care să asigure restaurarea şi conservarea bunurilor imobile, cu păstrarea, în cât mai mare proporţie, a autenticităţii acestora. Acest sistem de standarde se impune a fi corelat cu categoriile de specialişti atestaţi în domeniul restaurării monumentelor istorice, respectiv cu modificarea, adaptarea acestor categorii la necesităţi şi la palierele diferite ale intervenţiei asupra monumentelor istorice.

În ceea ce priveşte existenţa unor reglementări disparate specifice patrimoniului construit, menţionam faptul că OG nr. 47 din 30 ianuarie 2000 stabileşte o serie de măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial. Un număr de monumente ale patrimoniului cultural naţional al României sunt incluse în Lista UNESCO a Patrimoniului Mondial (Bisericile cu pictură murală din nordul Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea, Ansamblul bisericilor de lemn din Maramureş, Mănăstirea Hurezi, Sate săseşti cu biserici fortificate din Transilvania, Cetăţile dacice din munţii Orăştiei, Centrul istoric Sighişoara). Reglementarea acestor măsuri într-un act normativ separat nu se justifică, sistemul de protecţie specială a acestora urmând să fie reglementat printr-o abordare integrată a domeniului patrimoniului.

În acelaşi context, al suprapunerilor de reglementări se înscrie şi Legea nr. 6/2008, care reglementează regimul juridic general al patrimoniului tehnic şi industrial, precum şi protejarea acestuia, ca parte a patrimoniului cultural naţional. Acest act normativ nu cuprinde reglementări sau proceduri distincte, făcând trimitere la legislaţia specifică patrimoniului cultural mobil şi imobil. Prin urmare, textul actual este, în mare parte, redundant, şi lipsit de eficienţă juridică. Patrimoniul tehnic şi industrial, ca parte patrimoniului cultural mobil sau imobil, poate fi cuprins într-un act normativ integrat.

Pe de altă parte, România este semnatară a Convenţiei Europene a Peisajului (la 20 octombrie 2000) şi a ratificat aceasta Convenţie prin Legea nr. 451/8 iulie 2002. Potrivit acesteia, peisajele sunt spaţiile folosite de societate şi sunt legătura dintre istoria trecutului cu cea a prezentului, o istorie a identităţii. În contextul actual se constată dezvoltarea de noi concepte care privesc relaţia între peisajul natural şi cel construit, aceste evoluţii făcând necesară instituirea de noi categorii, definiţii, cum este cazul peisajului cultural. Peisajul cultural este suma unor factori diverşi si a unor valori diverse care pot include impactul estetic şi vizual, economic, valorizarea scenică, precum şi procesele istorice, ecologice şi geologice. Referindu-ne la peisaj trebuie să ţinem cont de toate valorile implicite integrate în peisaj. Acest aspect denotă că este nevoie de o abordare multidisciplinară, întrucât peisajul cultural este, probabil, bunul cultural care implică o mare participare a cetăţenilor. O mare provocare, în acest context, o reprezintă conflictul dintre dezvoltarea economică şi asigurarea conservării patrimoniului prin utilizarea resurselor existente neechilibrat. De asemenea, centrele urbane istorice sunt supuse riscului degradării atunci când se impun factori economici pot determina investiţii în infrastructura transportului sau construcţiilor. În multe cazuri problemele de structură afectează durabilitatea în timp a întregului obiectiv arhitectural sau a peisajului în care se integrează.

În ce priveşte relaţia patrimoniului construit cu monumentele de for public, se impune clarificarea şi delimitarea competenţelor referitoare la avizare pentru amplasarea lucrărilor de artă monumentală în zone de protecţie a monumentelor istorice. În prezent, există suprapuneri de competenţe în acest sens între atribuţiile comisiilor de specialitate de pe lângă Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi Comisia Naţională a Monumentelor de For Public).

Un loc important în patrimoniul cultural naţional îl ocupă muzeele etnografice, care reunesc într-un ansamblu coerent

4

bunuri de patrimoniu mobil şi construcţii reprezentative pentru arhitectura vernaculară. Această alăturare de categorii diferite de bunuri de patrimoniu creează, adesea, probleme în ceea ce priveşte măsurile de protejare. Astfel, se impune clarificarea statutului juridic al construcţiilor din muzeele etnografice, pentru a stabili proceduri distincte de protejare a acestor bunuri, în mod diferenţiat pentru bunurile mobile şi imobile.

În altă ordine de idei, bunurile de patrimoniu arheologic sunt parte integrantă a patrimoniului cultural naţional şi pot fi clasate şi protejate drept bunuri de patrimoniu cultural naţional mobil, drept situri arheologice sau ca monumente istorice. Potrivit reglementărilor în vigoare descărcarea de sarcina arheologică este procedura prin care se confirmă că un teren în care a fost evidenţiat patrimoniul arheologic poate fi redat activităţilor umane curente. Cu toate acestea, dispoziţiile în vigoare nu stabilesc, în mod expres, faptul că descărcarea de sarcină arheologică pentru situri arheologice clasate ca monumente istorice este echivalentă cu declasarea acestora. În prezent, dată fiind lipsa unor prevederi exprese, există posibilitatea ca aceste situri arheologice să fie redate activităţilor curente umane, ca efect al descărcării de sarcină arheologică, în timp ce sunt clasate ca monumente istorice, până la încheierea procedurii de declasare, conform legii.

Experienţa unui de deceniu de arheologie reglementată a adus în atenţia specialiştilor necesitatea efectuării cercetării arheologice în cazul lucrărilor de restaurare a monumentelor istorice, în special a celor ecleziastice. Se are în vedere, în acest sens, instituirea obligativităţii efectuării cercetării arheologice anterior demarării lucrărilor de restaurare a monumentelor istorice, în special în cazul în care se efectuează sondaje pentru rezistenţă sau studii geotehnice.

Totodată, cercetările arheologice preventive necesare în cazul lucrărilor de construire, modificare, extindere sau reparare privind căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare, reţele magistrale etc. necesită un sistem de supraveghere special, etapizat care să asigure realizarea obiectivelor de investiţii de importanţă naţională cu respectarea cercetării şi protejării bunurilor de patrimoniu arheologic.

În acest context menţionăm necesitatea includerii activităţii de supraveghere arheologică în devizul constructorului, precum şi stabilirea obligativităţii ca, la decontarea lucrărilor, acesta să depună, alături de situaţia de lucrări, raportul arheologic de supraveghere. Aceste măsuri au ca scop scurtarea timpului de realizare a lucrărilor de investirii şi creşterea eficientei.

Pentru asigurarea finanţării eficiente a lucrărilor de cercetare arheologică, se impune stabilirea unui sistem de standarde de cost pe baza căruia să se poată întocmi un deviz estimativ al acestor activităţi, pentru a elimina eventualele discrepanţe şi diferenţe nejustificate.

În domeniul patrimoniului mobil, principalele aspecte problematice se referă la definirea restrictivă a elementelor componente, fapt ce nu permite, în practică, decât asigurarea protejării unei părţi din ceea ce ar trebui să constituie patrimoniu mobil (spre exemplu, în actualul cadru legislativ nu sunt supuse unui regim special de protecţie elementele provenite din dezmembrarea monumentelor etnografice, bunurile culturale mobile aflate în colecţiile muzeelor, arhivelor şi bibliotecilor publice, bunurile culturale mobile proprietate publică, bunurile culturale mobile aflate în patrimoniul companiilor naţionale, regiilor autonome, societăţilor naţionale sau al altor societăţi comerciale cu capital de stat, bunurile culturale mobile aparţinând cultelor religioase şi instituţiilor ecleziastice)

De asemenea, au fost semnalate o serie de deficienţe cu privire la exportul bunurilor culturale mobile, respectiv, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România trebuie să respecte regimul de circulaţie al bunurilor culturale mobile în cadrul teritoriului vamal comun, respectiv, să adopte unui regim diferenţiat în ceea ce priveşte scoaterea bunurilor în spaţiul Uniunii Europene (liberă circulaţie) sau în afara acestuia (export).

Totodată, se impune eficientizarea procedurii de clasare, prin lărgirea categoriilor de persoane care pot efectua

5

expertizele în vederea clasării, astfel:

- pentru bunurile culturale mobile, deţinute, cu orice titlu, de instituţiile publice de specialitate, clasarea se va efectua pe baza unui raport de expertiză întocmit de experţi sau specialişti din instituţia respectivă.

- pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietate privată, pentru care se solicită eliberarea certificatului de export sau a certificatului de liberă circulaţie, clasarea se va efectua pe baza unui raport de expertiză întocmit de funcţionarii publici de specialitate din cadrul serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional sau pe baza unui raport de expertiză întocmit de experţi acreditaţi de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

În domeniul patrimoniului imaterial Desi acest domeniu este reglementat relativ recent, în acest scurt interval de timp au fost semnalate unele probleme privind inventarierea, documentarea, cercetarea diverselor elemente ale patrimoniului imaterial, corelate cu deficiente la nivel instituțional în rândul instituțiilro cu atribuții în domeniu. De asemenea, se constată lipsa unor programe specifice corelate la nivel național și local, în măsură să asigure protejarea, promovarea şi punerea în valoare a patrimoniului imaterial. Totodată, din aplicarea în practică a reglemntărilor a reieșit necesitatea corectări, completării și corelării unor definiții și termeni specifici patrimoniului cultural imaterial.

În plan instituţional, s-a constat că „excesele de reglementare“ au provocat numeroase blocaje, atât în dinamica armonizării atribuţiilor şi responsabilităţilor Comisiilor de specialitate de pe lângă Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, cât şi în ceea ce priveşte întărirea capacităţii instituţionale a structurilor ministerului, la nivel central şi local. În acest context, se impune stabilirea atribuţiilor, rolului şi finanţarea activităţii acestor organisme consultative, prin norme flexibile la un nivel de reglementare accesibil (prin ordin al ministrului).

Redefinirea rolului serviciilor deconcentrate ale MCPN apare ca necesară într-o perioadă în care se constată în toate unităţile administrativ-teritoriale o creştere semnificativă a faptelor prin care se aduc atingeri importante valorilor protejate de legislaţia incidenţă domeniului culturii şi patrimoniului cultural naţional, atrăgând răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.

În acest context, se cere reconfigurarea atribuţiilor serviciilor deconcentrate ale MCPN şi concentrării acestora, în principal pe activitatea de control, verificare, prevenire şi monitorizare a activităţilor specifice patrimoniului cultural.

În acest scop, un rol definitoriu al serviciilor deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional va fi atribuit activităţii de prevenire şi combatere a încălcărilor prevederilor legale referitoare la protejarea patrimoniului cultural naţional, respectiv în următoarele arii: monumente istorice, situri arheologice, muzeele, colecţiile publice şi bibliotecile, lăcaşurile de cult, colecţiile particulare, comerţul cu bunuri culturale mobile, efectuat prin: anticariate, galerii de artă, magazine de antichităţi, consignaţii, expoziţii cu vânzare, case de licitaţie, pieţe şi târguri, vânzări efectuate prin Internet.

Principalele pârghii necesare îndeplinirii acestei misiuni de prim rang constau în conferirea de atribuţii corespunzătoare care să ofere legitimitate acţiunilor de control şi verificare ale împuterniciţilor serviciilor deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

În ceea ce priveşte sistemul sancţionatoriu aferent legislaţiei specifice domeniului patrimoniului cultural, trebuie menţionat că acesta trebuie corelat cu noul Cod penal. În 24 iulie 2009 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009 noul Cod Penal (Legea nr. 286/2009). Noul Cod penal urmăreşte îndeplinirea următoarelor obiective:

- crearea unui cadru legislativ coerent în materie penală, cu evitarea suprapunerilor inutile de norme în vigoare existente în

6

actualul Cod penal şi în legile speciale;

- simplificarea reglementărilor de drept substanţial, menită să faciliteze aplicarea lor unitară şi cu celeritate în activitatea organelor judiciare. În acest context este necesară adaptarea pedepselor pentru infracţiunile care rămân în legislaţia specială potrivit logicii sancţionatorii a noului Cod penal. Totodată, ca urmare a modificării dispoziţiei din art. 19 din Codul penal în vigoare referitoare la sancţionarea acţiunii şi omisiunii în raport de forma de vinovăţie cu care au fost comise, se impune prevederea explicită a sancţionării omisiunii din culpă acolo unde s-a apreciat că această modalitate de comitere prezintă o

gravitate suficientă în raport de natura şi importanţa valorii sociale ocrotite.

Deficienţele menţionate mai sus rezidă în primul rând în modalitatea disparată de a trata problematica patrimoniul cultural, abordare ce rigidizează intervenţiile de protejare şi promovare în domeniu. În plus, în lipsa unei definiri şi abordări cuprinzătoare şi integrate a problematicii patrimoniului cultural, în acord cu convenţiile ratificate de România1 , nu se poate asigura o poziţionare coerentă a patrimoniului cultural şi a culturii, în general, ca factor de dezvoltare durabilă, factor de promovare şi prezervare a identităţii naţionale, şi nu în ultimă instanţă, ca factor ce contribuie semnificativ la îmbunătăţirea calităţii vieţii unei societăţi. Toate aceste argumente converg către necesitatea eficientizării protejării patrimoniului cultural naţional printr-o abordare integrată, coerentă.

3) Denumirea politicii

Asigurarea creșterii nivelului de protejare a patrimoniului cultural naţional

4) Scop Stabilirea unui sistem de protejare a patrimoniului cultural naţional cuprinzător, eficient şi integrat in dezvoltarea generală a societăţii

5) Obiective generale / obiective specifice

Obiective generale 1.Consolidarea şi sistematizarea cadrului legal specific, în vederea creşterii nivelului de protejare a patrimoniului cultural naţional

Obiective specifice 1.1 Asigurarea unei mai bune coerenţe a normelor care guvernează raporturile de drept specifice domeniului patrimoniului cultural

1.2 Eliminarea inadvertenţelor cuprinse in textele reglementărilor specifice domeniului patrimoniului şi domeniilor conexe, inclusiv prin abrogarea dispoziţiilor redundante sau ineficiente din punct de vedere juridic

1.3 Eliminarea unor blocaje apărute ca efect al legislaţiei actuale prin transferarea unor prevederi care se pot reglementa mai uşor prin hotărâre a Guvernului sau ordine ale ministrului

1.4 Actualizarea şi completarea definiţiilor de referinţă în domeniul patrimonial cultural naţional (imobil, mobil, imaterial) şi redefinirea elementelor componente

1.5. Îmbunătăţirea sistemului actual de protecţie, prin prevederi prohibitive şi imperative, corelate cu noul Cod

7

Penal

2. Eficientizarea procedurală şi administrativă a sistemului de protejare a patrimoniului cultural naţional

2.1 Simplificarea / modificarea procedurilor administrative (clasare/ declasare, avizare, inventariere, drept de preemţiune)

2.2. Reconfigurarea atribuţiilor serviciilor deconcentrate ale MCPN care să permită asigurarea cu prioritate a unei mai bune protejări a patrimoniului cultural prin control, verificare, prevenire şi monitorizare

2.3. Clarificarea sistemului de protejare diferenţiată a bunurilor mobile şi imobile din cadrul muzeelor etnografice prin stabilirea unor proceduri distincte de protejare,

2.4 Eficientizarea activităţii organismelor consultative şi simplificarea procedurilor de funcţionare ale acestora prin norme flexibile, la un nivel de reglementare accesibil

3. Îmbunătățirea managementului restaurării şi protejării patrimoniului cultural naţional

3.1 Poziţionarea arheologiei ca domeniu generator de plus valoare în cadrul intervenţiilor asupra patrimoniului construit prin perfectarea sistemului de protejare a monumentelor istorice în corelare cu specificul şi particularităţile acestui domeniu

3.2 Îmbunătăţirea sistemului de susţinere financiară a restaurării monumentelor istorice, inclusiv prin identificarea de noi surse de finanţare

3.3 Instituirea unor măsuri de eficientizare a restaurării şi protejării patrimoniului cultural naţional (criterii de prioritizare a intervenţiilor, formarea şi autorizarea / acreditarea specialiştilor, standarde pentru lucrările de intervenţii asupra bunurilor culturale)

3.4 Îmbunătăţirea estetică a mediului construit prin stabilirea de proceduri şi reguli cu privire la interzicerea, în anumite condiţii, a amplasării de echipamente sau a dispunerii de reclame ori suprafeţe-suport pentru publicitatea stradală pe faţadele imobilelor

3.5 Instituirea unor programe prioritare la nivel național și local specifice domeniilor patrimoniului cultural național, inclusiv prin promovarea unor parteneriate cu instituții cu atribuții de specialitate

8

4. Armonizarea legislativă cu sistemul normativ european şi internaţional

4.1. Corelarea procedurilor de export ale bunurilor culturale mobile cu prevederile existente la nivelul Uniunii Europene

4.2 Corelarea reglementărilor specifice domeniului patrimoniului cultural cu dispoziţiile Directivei „Servicii” (atestarea experţilor, conservatorilor şi restauratorilor, acreditarea laboratoarelor şi atelierelor, acreditarea agenţilor economici care comercializează bunuri culturale mobile)

4.3 Instituirea de măsuri specifice pentru a asigura punerea în aplicare a Directivei „Inspire” - prin centralizarea de date pentru constituirea Infrastructurii naţionale pentru informaţii spaţiale în România, INIS, prin care România contribuie la realizarea Infrastructurii pentru informaţii spaţiale în Comunitatea Europeană - INSPIRE, prevăzută de Directiva 2007/2/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informaţii spaţiale în Comunitatea Europeană (INSPIRE);

4.4 Corelarea actualului cadru normativ în domeniul patrimoniului naţional cu convenţiile internaţionale din domeniul patrimoniului cultural

6) Beneficiari Beneficiari direcţi:

Autorităţi publice centrale şi locale,

Serviciile publice deconcentrate ale MCPN

Proprietari şi deţinători de bunuri şi resurse de patrimoniu imobil, mobil, imaterial (persoane fizice sau juridice)

Agenţi economici autorizaţi

Beneficiari indirecţi Organizaţii neguvernamentale,

Comunităţile locale, urbane sau rurale, deţinătoare (de)/ beneficiare (ale) resurselor de patrimoniu imobil, mobil, imaterial

Societatea, în ansamblul său

7) Variante de soluţionare

Varianta 1 Menţinerea status-quo-ului: menţinerea actualului cadru legislativ

Impact 1

Legislativ Nu este cazul

Economic Nu este cazul

Buget estimat 1 Fără implicaţii bugetare

9

Social - Neclarificarea aspectelor problematice care au reieşit din aplicarea legislaţiei în vigoare (ca de exemplu, dificultatea stabilirii regimului de intervenţie în zonele de protecţie ale monumentelor istorice, lipsa unei definiri a zonelor protejate, cu luarea în considerare a elementelor de patrimoniu imobil) conduc, în ultimă instanţă, la deficienţe grave în protejarea patrimoniului cultural, cu repercusiuni asupra societăţii în ansamblul său (patrimoniul reprezintă o resursă neregenerabilă, care conservă şi perpetuează identitatea naţională şi care contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii)

Ecologic Nu este cazul

Concluzie: Această variantă nu poate fi cea recomandată deoarece perpetuarea deficienţelor sesizate în procesul de implementare a actualului cadru normativ ar conduce, pe termen mediu şi lung, la o adâncire a disfuncţionalităţilor deja sesizate de către beneficiari, la o neajustare a intervenţiilor de protejare la realităţile societăţii actuale şi, în ultimă instanţă, la pierderea iremediabilă a unor elemente de patrimoniu cultural.

Varianta 2 Eficientizarea protejării patrimoniului, cu tratarea separată a elementelor specifice – patrimoniu mobil, imobil, imaterial

Impact 2

Legislativ Modificarea, completarea sau abrogarea unor prevederi din următoarele acte normative:

- Legea nr. 422/2001, republicată, privind protejarea monumentelor istorice

- Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000, republicată, privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri

Buget estimat 2 Fără implicaţii bugetare

10

arheologice ca zone de interes naţional

- Legea nr. 182/2000, republicată, privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil

- Legea nr. 311/2003, republicată, a muzeelor şi a colecţiilor publice

- Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial

- Legea 6/2008 privind patrimoniul tehnic si industrial

- Ordonanţa Guvernului nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial

Corelarea modificărilor legislative propuse de prezenta politică publică cu reglementările în vigoare:

- Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a III-a - zone protejate

- Legea nr. 50/ 1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

Economic - Pe termen mediu şi lung, îmbunătăţirea cadrului de protejare a patrimoniului cultural naţional va rezulta într-o mai bună poziţionare a acestuia ca resursă de dezvoltare durabilă, cu potenţial de creştere a atractivităţii unui teritoriu, precum şi generatoare de locuri de muncă şi factor decisiv în dezvoltarea industriilor culturale şi creative, la nivelul comunităţilor beneficiare;

Social - Clarificarea aspectelor problematice care au reieşit din aplicarea legislaţiei în vigoare (ca de exemplu, dificultatea stabilirii regimului de intervenţie în zonele de protecţie ale monumentelor istorice, lipsa unei definiri a

11

zonelor protejate, cu luarea în considerare a elementelor de patrimoniu imobil) vor asigura o mai bună protejare a patrimoniului cultural, care va contribui la păstrarea identităţii valorilor culturale şi naţionale, având un rol important în dezvoltare durabilă, coeziune şi incluziune socială, precum şi în îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Ecologic - Asigurarea unui grad sporit de protejare a patrimoniului cultural şi corelarea cu abordările existente la nivel european, ca de exemplu, Convenţia europeană privind peisajul (Florenţa, 2000), pot contribui la acordarea unei mai mari importanţe materialelor tradiţionale de restaurare, în acord cu specificul zonei şi al perioadei istorice de provenienţă, cu efect benefic asupra mediului.

Concluzie: Deşi preferabilă variantei menţinerii status-quo-lui, reglementarea separată nu va asigura coerenţa și eficiența juridică necesare, prin tratarea secvențială a domeniului patrimoniului cultural naţional.

Varianta 3 Abordarea integrată: elaborarea unui Cod al Patrimoniului Cultural Naţional (sintetizarea/ sistematizarea şi perfectarea legislaţiei în domeniu, cu eliminarea suprapunerilor şi corectarea disfuncţionalităţilor )

Impact 3

Legislativ Elaborarea Codului Patrimoniului Cultural Naţional (sistematizarea, unificarea şi ajustarea legislaţiei în domeniu) va avea ca rezultate:

-utilizarea unei terminologii unitare pentru aceleaşi realităţi juridice, instituţii, principii şi concepte juridice, reducându-se astfel riscul interpretărilor diferenţiate şi în scopul reformării si sistematizarii actelor normative incidente domeniului patrimoniului cultural naţional.

-perfecţionarea normelor de drept cu incidenţa în domeniul patrimoniului cultural naţional, în

Buget estimat 3

12

contextul asimilării valorilor europene contemporane şi al evoluţiei permanente a conceptelor consacrate.

-realizarea unui cadru legislativ modern, care să reprezinte un răspuns coerent şi articulat la nevoia de reformare atât a instituţiilor şi a mecanismelor fundamentale ce ţin de substanţă, cât şi a instrumentelor procedurale menite să asigure protejarea patrimoniului cultural naţional.

-unificarea normelor care guvernează raporturile de drept specifice domeniului, în contextul în care la momentul actual, anumite materii sunt reglementate prin norme separate, ce au suferit modificări numeroase.

-protejarea eficientă a patrimoniului cultural naţional printr- o viziune unitară, de ansamblu, care presupune consecvenţă legislativă şi o strânsă corelare cu reforma de substanţă pe plan instituţional.

-eliminarea, corectarea inadvertenţelor, necorelarilor cuprinse in textele reglementărilor specifice domeniului şi domeniilor conexe

-eliminarea unor blocaje prevăzute în legislaţia actuală prin transferarea unor prevederi care se pot reglementa mai uşor prin hotarare a Guvernului sau ordine ale ministrului;

-armonizarea legislativă cu sistemul normativ european

-flexibilitate în stabilirea atribuţiilor şi în nominalizarea membrilor Comisiilor de specialitate;

-actualizarea definiţiilor

-reorganizarea serviciilor publice deconcentrate şi a activităţilor acestora în domeniu;

13

-îmbunătăţirea sistemului actual de protecţie, prin prevederi prohibitive şi imperative.

-simplificarea şi eficientizarea procedurilor administrative specifice (clasare, clasificare, inventariere, avizare etc);

-măsuri privind managementul lucrărilor de restaurare, protejare a patrimoniului cultural naţional

-modificarea regimului de exercitare a dreptului de preemţiune;

-masuri de organizare instituţionala;

-asigurarea unui regim sancţionatoriu adecvat si a masurilor de aplicare eficientă a acestuia

-structurarea programelor multianuale specifice;

- abrogarea următoarele acte normative:

- Legea nr. 422/2001, republicată, privind protejarea monumentelor istorice

- Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000, republicată, privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional

- Legea nr. 182/2000, republicată, privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil

- Legea nr. 311/2003, republicată, a muzeelor şi a colecţiilor publice

- Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial

- Legea 6/2008 privind patrimoniul tehnic si industrial

- Ordonanţa Guvernului nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial Corelarea modificărilor legislative propuse

14

de prezenta politică publică cu reglementările conexe în vigoare:

- Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a III-a - zone protejate

- Legea nr. 50/ 1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

Economic - Pe termen mediu şi lung, îmbunătăţirea şi eficientizarea cadrului de protejare a patrimoniului cultural naţional va rezulta într-o mai bună poziţionare a acestuia ca resursă de dezvoltare durabilă, cu potenţial de creştere a atractivităţii unui teritoriu, precum şi generatoare de locuri de muncă şi factor decisiv în dezvoltarea industriilor culturale şi creative, la nivelul comunităţilor beneficiare;

-Simplificarea cadrului normativ şi a procedurilor administrative, precum şi eliminarea suprapunerilor existente în actualul cadru legal, vor rezulta într-o eficientizare şi facilitare a activităţii operatorilor economici din domeniu.

Social - Corectarea şi consolidarea măsurilor de protejare a patrimoniului cultural într-un sistem coerent vor contribui nu numai la creşterea calităţii vieţii populaţiei, ci şi la păstrarea identităţii valorilor culturale şi naţionale, având un rol important în dezvoltare durabilă, coeziune şi incluziune socială.

Ecologic - Asigurarea unui grad sporit de protejare a patrimoniului cultural, alături de eficientizarea activităţilor din domeniu şi corelarea acestora cu abordările existente la nivel european, ca de exemplu, Convenţia europeană privind

15

peisajul (Florenţa, 2000) vor contribui la acordarea unei mai mari importanţe materialelor tradiţionale de restaurare, în acord cu specificul zonei şi al perioadei istorice de provenienţă, cu efect benefic asupra mediului.

Concluzie: Reglarea deficienţelor constatate în aplicarea actelor normative specifice domeniului patrimoniului cultural naţional necesită o abordare integrată, cu gestionarea unitară şi, în acelaşi timp, flexibilă şi logică, a întregului domeniu al patrimoniului. Elaborarea unui cod al patrimoniului cultural va promova o viziune coerentă, de ansamblu asupra problematicii acestui domeniu şi va contribui la o reală înlăturare a deficienţelor din sistem.

Consecvenţa legislativă a acestei abordări va permite o strânsă corelare nu numai cu domeniile conexe (construcţii, amenajarea teritoriului, urbanism) ci şi cu o reformă de substanţă, pe plan instituţional, în domeniul culturii.

8) Procesul de consultare

Organizaţii, instituţii consultate - Direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu naţional / a municipiului Bucureşti;

- Centrul de cultură „George Apostu” (Bacău); Centrul de cultură „Arcuş” (Covasna);

- Centrul cultural „Topliţa” (Harghita);

- Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale;

- Institutul Naţional al Patrimoniului;

- Muzee:

Rezultatul consultării (variante alternative de soluţionare propuse, puncte de vedere, poziţii exprimate)

Printre aspectele specifice enumerate2 de factorii interesaţi consultaţi, s-au numărat:

I. Patrimoniul imobil:

a. regimul intervenţiilor în zonele de protecţie ale monumentelor istorice, precum şi în zonele protejate (nu sunt detaliate intervenţiile în zonele de protecţie ale monumentelor istorice în ceea ce priveşte ansamblurile sau siturile; nu este definită noţiunea de „zonă construită protejată”; nu există o corelare a prevederilor referitoare la Planul de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a III-a - zone protejate cu Lista

2 Observaţiile au fost sintetizate din răspunsurile instituţiilor subordonate MCPN la un scurt chestionar, referitor la dificultăţi întâmpinate în implementarea legislaţiei specifice în domeniul patrimoniului cultural (imobil, mobil, imaterial) – cadru legislativ de referinţă, problematică, soluţii identificate.

16

Muzeul Naţional de Artă al României

Muzeul Naţional de Istorie a României

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Gr. Antipa”

Muzeul Naţional al Satului „D. Gusti”

Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Muzeul Naţional „George Enescu”

Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi Româneşti

Muzeul de Artă „Vasile Grigore”

Complexul Naţional Muzeal „Moldova”

Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei

Muzeul Naţional Brukenthal

Muzeul Naţional Peleş

Muzeul Naţional Bran

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

Monumentelor Istorice 2004);

b. procedura de clasare / declasare a monumentelor istorice (există obiective înscrise eronat în Lista Monumentelor Istorice 1991/1992 sau care au dispărut înainte de actualizarea listei, în 2004, care ar trebui radiate printr-o procedură simplificată);

c. înăsprirea regimului sancţiunilor atât în ceea ce priveşte monumentele istorice, cât şi siturile arheologice.

II. Patrimoniul mobil:

a. exportul bunurilor culturale mobile (amendarea regimului circulaţiei bunurilor culturale, în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului (CEE). 3911/92 al Consiliului privind exportul bunurilor culturale, actualmente înlocuit de Regulamentul (CE) nr. 116/2009, cu aplicabilitate directă şi prioritară faţă de legislaţia naţională anterioară - termenul de „export” din legislaţia naţională actuală se referă la părăsirea frontierei statului român, în timp ce în practica UE termenul se referă la părăsirea teritoriului vamal al Comunităţii);

b. comerţul cu bunuri culturale mobile (în cazul agenţilor economici ce comercializează bunuri culturale mobile, nu există un cod CAEN care să reglementeze acest obiect de activitate )

c. clasarea şi inventarierea (necesitatea definirii „bunurilor culturale” şi completarea actelor normative incidente cu aceste prevederi, cu luarea în calcul a situaţiilor de inventariere a bunurilor culturale ca obiecte de inventar, deoarece, din punct de vedere contabil un număr foarte mare de bunuri culturale au fost înscrise de-a lungul timpului ca fiind obiecte de inventar. În cazul unei reevaluări a bunurilor culturale, acestea nu vor fi cuprinse în aceastã operaţiune deoarece potrivit O.G nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, vor fi reevaluate numai activele fixe corporale nu şi obiectele de inventar.)

d. exercitarea dreptului de preemţiune al statului e. înăsprirea regimului sancţiunilor

III. Patrimoniul imaterial: a. Legea nr. 26/ 2008 nu menţionează atribuţii specifice pentru fiecare tip de aşezământ cultural, inclusiv în ceea ce priveşte cercetarea, protejarea, transmiterea, promovarea şi punerea în

17

caloare a culturii tradiţionale şi a patrimoniului cultural imaterial

b. Actuala legislaţie nu face referire la comunităţile care deţin elemente de patrimoniu cultural imaterial

Documente consultate:

a. Strategia în domeniul Patrimoniului Cultural Naţional (http://www.cultura.ro/Files/GenericFiles/MCC-StrategiaPCN.pdf)

b. Raportul întâlnirii din 21/02/2009 a Ministrului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu sectorul cultural independent, Secţiunea 2-a:Patrimoniul material şi imaterial (Mitingul breslei creative- Soluţii pentru dezvoltarea sectorului cultural independent.)

Cu relevanţă pentru actuala propunere de politică publică au fost considerate următoarele recomandări (sinteza):

Nevoia de revizuirea legislaţiei în următoarele direcţii:

a) Descentralizare coerentă

b) Transparenţa legislativă sporită

c) Instrumente de stimulare a protecţiei monumentelor istorice

d) Monitorizare, control şi sancţiuni mai aspre aplicabile în domeniul patrimoniului cultural.

- Corectarea legislaţiei în regim de urgenţă trebuie limitată doar la situaţiile cu adevărat urgente, iar în paralel trebuie realizată o legislaţie coerentă a patrimoniului, în acord cu legislaţia domeniilor conexe (urbanism, dreptul proprietăţii, etc.)

- Deşi există legislaţie, lipseşte conceptul de implementare (law enforcement )

- În perspectiva descentralizării, protecţia patrimoniului trebuie sa rămână o activitate coerentă, sub autoritatea statului.

c. Recomandări referitoare la actualizarea legislaţiei româneşti în domeniul patrimoniului cultural mobil şi a bunurilor culturale (Programul Phare 2006/018-147.03.19: Sistem integrat de gestiune a informaţiilor pentru protecţia patrimoniului cultural mobil şi a bunurilor culturale)

d. Convenţii ratificate de România în domeniul patrimoniului cultural

18

Legea nr. 79/11 noiembrie 1993 pentru aderarea României la Convenţia asupra măsurilor ce urmează a fi luate pentru interzicerea şi împiedicarea operaţiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale, adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă si Cultură la Paris la 14 noiembrie 1970;

Legea nr. 149/24 iulie 1997 pentru ratificarea Convenţiei UNIDROIT privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal, adoptată la Roma la 24 iunie 1995

Convenţia Culturală Europeană (Paris, 1954) – ratificată de România în 1991;

Convenţia pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei (Granada, 1985) – ratificată de România în 1997;

Convenţia europeana pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuita) (Londra, 1969, revizuită în Malta, 1992) – ratificată de România în 1997;

Convenţia europeană privind peisajul (Florenţa, 2000) – ratificată de România în 2002

LEGEA nr. 99 din 16 aprilie 2007 privind acceptarea Convenţiei asupra protecţiei patrimoniului cultural subacvatic, adoptată la Paris la 2 noiembrie 2001

e. Coduri ale patrimoniului din state europene cu tradiţie în protejarea patrimoniului cultural din Italia si Franţaf. Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul construit, siturile istorice şi naturale (septembrie, 2009)

19

9) Varianta de soluţionare recomandata

Prezentarea variantei Elaborarea unui cod al patrimoniului cultural este în acord cu actualul Program legislativ al Guvernului României, precum şi cu angajamentele asumate prin Programul de Guvernare 2009 -2012, cap. 22- Cultura şi patrimoniul naţional. De asemenea, iniţiativa este conectată la prevederile Strategiei în domeniul Patrimoniului Naţional, elaborată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional încă din anul 2008.

Codul Patrimoniului Cultural Naţional va reprezenta sinteza experienţei din ultimii ani în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei privind protejarea monumentelor istorice şi a siturilor arheologice, a patrimoniului cultural naţional mobil şi a patrimoniului imaterial.

Această variantă presupune sistematizarea şi îmbunătăţirea legislaţiei din domeniul patrimoniului cultural naţional, precum şi corelarea acesteia cu alte acte normative specifice domeniilor conexe (urbanism şi amenajarea teritoriului, construcţii)

Termene preconizate de realizare Octombrie 2010 – elaborarea Codului Patrimoniului Cultural Naţional

Decembrie 2011 – finalizarea activităţilor de instruire / informare a personalului din structurile subordonate şi deconcentrate, monitorizare şi evaluare a impactului

Decembrie 2012 - laborarea unui studiu / raport de evaluare referitor la efectele prevederilor Codului Patrimoniului Cultural Naţional, precum şi la modalitatea de punere în practică a acestora

Buget estimat 6500 lei (1500 EUR) –

Elaborarea unui studiu / raport de evaluare referitor la efectele prevederilor Codului Patrimoniului Cultural Naţional, precum şi la modalitatea de punere în practică a acestora, realizat de Institutul Naţional al Patrimoniului

Beneficii/riscuri Beneficii - Iniţiativa reformării si sistematizării actelor normative incidente domeniului patrimoniului cultural naţional, precum şi demersul unificării principiilor generale ale legislaţiei specifice domeniului va avea ca prim beneficiu instituirea unei terminologii unitare pentru aceleaşi realităţi juridice, instituţii, principii şi concepte juridice, reducându-se astfel riscul interpretărilor diferenţiate

Riscuri - Lipsa asumării responsabilităţilor trasate prin cadrul normativ de către factorii interesaţi în domeniul protejării patrimoniului cultural (autorităţi publice de la nivel local şi instituţii responsabile în domenii conexe, precum urbanism, construcţii sau cadastru)

Modalitati si termene de monitorizare/ evaluare: - colectarea datelor din teritoriu cu privire la impactul noilor prevederi, precum şi propuneri de îmbunătăţire a acestora (sursa: serviciile deconcentrate ale MCPN şi instituţiile subordonate; termen: din momentul aprobării Codului Patrimoniului Cultural Naţional, semestrial);

Indicatori de performanţă - Procent / Număr de propuneri privind eficientizarea activităţii de protejare a patrimoniului cultural naţional primite raportat la numărul serviciilor deconcentrate şi

20

Impact detaliat

Economic - Pe termen lung, o protejare coerentă a patrimoniului cultural, cu integrarea acestuia în cadrul comunităţii din care face parte, însoţită de o valorificare durabilă va conduce la generarea de venituri, crearea de locuri de muncă şi sporirea calităţii vieţii populației.

Social - Clarificarea aspectelor problematice care au reieşit din aplicarea legislaţiei în vigoare (ca de exemplu, dificultatea stabilirii regimului de intervenţie în zonele de protecţie ale monumentelor istorice, lipsa unei definiri a zonelor protejate, cu luarea în considerare a elementelor de patrimoniu imobil) vor asigura o mai bună protejare a patrimoniului cultural, care va contribui la păstrarea identităţii valorilor culturale şi naţionale, având un rol important în dezvoltare durabilă, coeziune şi incluziune socială, precum şi în îmbunătăţirea calităţii vieţii.

- Restaurarea monumentelor istorice cu respectarea principiilor tradiţionale va conduce la un mediu construit mai sănătos şi la o îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă ale beneficiarilor;

- Pe termen lung, respectarea nu numai a principiilor tradiţionale de restaurare, ci şi a principiilor estetice în intervenţiile asupra monumentelor istorice (ca de exemplu, interzicerea afişării de materiale publicitare supradimensionate şi/sau care nu evocă dimensiuni culturale, pe faţadele imobilelor) vor contribui la crearea unor spaţii publice armonioase care pot contribui la educarea simţului estetic al unei comunităţi.

Ecologic - Îmbunătăţirea sistemului actual de protecţie (monitorizare, control şi sancţiuni mai aspre) va accentua necesitatea utilizării unor materiale şi reţete tradiţionale în ceea ce priveşte restaurarea şi conservarea patrimoniului cultural, în acord cu specificul zonei şi al perioadei istorice de provenienţă, cu efect

instituţiilor subordonate;

- Număr de acte din legislaţia secundară modificate sau abrogate;

- Procent / Număr de sesizări privind deficienţe constate în aplicarea prevederilor Codului Patrimoniului Cultural Naţional (atât din cadrul aparatului propriu, cât şi de la terţi) raportate la numărul total al sesizărilor, pe categorii de beneficiari.

21

benefic asupra mediului.

Grupuri vizate Personalul angajat în cadrul autorităţilor publice centrale şi locale, cu responsabilitate în domeniul patrimoniului cultural sau domeniilor conexe (Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, autorităţile publice de la nivel local ),

Personalul angajat în cadrul serviciile deconcentrate ale MCPN (Direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu naţional / a municipiului Bucureşti) şi în cadrul instituţiilor subordonate ale MCPN (muzee, centre de cultură, Institutul Naţional al Patrimoniului, Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale)

Proprietari şi deţinători de bunuri şi resurse de patrimoniu imobil, mobil, imaterial – muzee, centre de cultură, aşezăminte culturale, instituţii / organizaţii de drept public sau privat, persoane fizice

Agenţi economici autorizaţi , specialişti şi experţi atestaţi în domeniu.

Plan de acţiune

Varianta 3: Elaborarea Codului Patrimoniului Cultural Naţional (sintetizarea / sistematizarea şi perfectarea legislaţiei în domeniu, cu eliminarea suprapunerilor şi corectarea disfuncţionalităţilor )

Activitate necesara implementarii

Termen de realizare Responsabil Buget Rezultate Raport de

monitorizare Raport de evaluare

Activitatea 1 Elaborarea Codului Patrimoniului Cultural Naţional, cu respectarea elementelor definitorii înscrise în cadrul politicii publice

Subactivitatea 1a Elaborarea variantei intermediare a Codului

Octombrie 2010

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (Comisia pentru elaborarea Codului Patrimoniului Cultural şi Comisia de

Fără implicaţii financiare

- Propuneri ale membrilor comisiei pentru elaborarea Codului Patrimoniului Cultural, care să aibă în vedere:

- creşterea eficienţei juridice a reglementărilor în materie şi pentru asigurarea aplicării

Raport de evaluare a modalităţii de implementare a prevederilor propunerii de politici publice privind asigurarea creşterii nivelului de

22

Activitate necesara implementarii

Termen de realizare Responsabil Buget Rezultate Raport de

monitorizare Raport de evaluare

Patrimoniului Cultural Naţional

Subactivitatea 1b Constituirea unei Comisii de specialişti independenţi, din domeniul patrimoniului cultural, pentru analizarea și formulare de propuneri privind Codul Patrimoniului Cultural Naţional, în paralel cu lansarea consultărilor publice şi interinstituţionale

Subactivitatea 1c Lansarea consultărilor publice şi interinstituţionale în vederea definitivării Codului Patrimoniului Cultural Naţional

Subactivitatea 1d Aprobarea Codului Patrimoniului Cultural Naţional

specialişti independenţi)

coerente a acestora;

- reformarea şi sistematizării actelor normative incidente domeniului protejării patrimoniului cultural;

- utilizarea unei terminologii unitare în domeniu.

- Document sinteză al propunerilor rezultate în urma procesului de consultare publică şi interinstituţională

- Codul Patrimoniului Cultural Naţional

Indicator: Număr propuneri primite raportat la număr propuneri însușite

protejare a patrimoniului cultural naţional

(după activitatea 5)

Activitatea 2 Monitorizarea implementării şi impactului prevederilor Codului Patrimoniului Cultural Naţional

Subactivitatea 2a Constituirea Grupului de

De la data intrării în vigoare a Codului Patrimoniului Cultural Naţional, semestrial,

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional

Fără implicaţii financiare

- Rapoarte semestriale ale serviciilor deconcentrate şi ale instituţiilor subordonate cu privire la implementarea codului (probleme întâmpinate, propuneri de îmbunătăţire a conţinutului acestuia, alte aspecte întâlnite în punerea în

Raport de monitorizare referitor la stadiul raportărilor semestriale (monitorizare anuală şi elaborare raport, la finele activităţii

23

Activitate necesara implementarii

Termen de realizare Responsabil Buget Rezultate Raport de

monitorizare Raport de evaluare

lucru pentru monitorizarea implementării şi impactului prevederilor Codului Patrimoniului Cultural Naţional

Subactivitatea 2b Raportarea semestrială a modalităţii de implementare a codului, de către serviciile deconcentrate şi instituţiile subordonate ministerului

timp de 2 ani aplicare a prevederilor codului)

Indicator: Procent/ Număr de rapoarte semestriale raportat la număr total servicii deconcentrate/ instituţii subordonate

2)

Activitatea 3 Elaborarea legislaţiei secundare (modificarea, completarea, abrogarea legislaţiei secundare în vigoare)

Notă: Legislaţia secundară va fi elaborată şi cu luarea în considerare a recomandărilor şi observaţiilor cuprinse în cadrul rapoartelor semestriale privind monitorizarea implementării şi impactului prevederilor Codului Patrimoniului Cultural Naţional

De la data intrării în vigoare a Codului Patrimoniului Cultural Naţional, timp de 1 an

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional

Fără implicaţii financiare

- Acte normative subsecvente

24

Activitate necesara implementarii

Termen de realizare Responsabil Buget Rezultate Raport de

monitorizare Raport de evaluare

Activitatea 4 Organizarea a cel puţin unui seminar de instruire a conducătorilor / reprezentanţilor serviciilor deconcentrate şi ai instituţiilor subordonare referitor la implementarea prevederilor Codului Patrimoniului Cultural Naţional

Decembrie 2011

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional

Fără implicaţii financiare

- Instruirea conducătorilor / reprezentanţilor serviciilor deconcentrate şi ai instituţiilor subordonare

Indicatori: Nr. conducători / reprezentanţi ai serviciilor deconcentrate şi ai instituţiilor subordonate instruite

Rata participării la seminarul / seminariile de instruire

Raport de monitorizare privind modalitatea de desfăşurare a sesiunii / sesiunilor de instruire, la finele activităţii 4

Activitatea 5 Elaborarea unui studiu / raport de evaluare referitor la efectele prevederilor Codului Patrimoniului Cultural Naţional, precum şi la modalitatea de punere în practică a acestora

2011/ 2012 Institutul Naţional al Patrimoniului

6500 lei (1500 EUR)

- Raport de evaluare a efectelor produse de prevederile Codului Patrimoniului Cultural Naţional

MINISTRUL CULTURII ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL, KELEMEN HUNOR

VICEPRIM – MINISTRU, MARKO BELA

25

Avizează: MINISTRUL ADMINISTRATIEI ȘI INTERNELOR

VASILE BLAGA

MINISTRUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI TURISMULUI ELENA UDREA

MINISTRUL FINANŢELOR PUBLICE, SEBASTIAN VLĂDESCU

MINISTRUL JUSTIŢIEI, CĂTĂLIN MARIAN PREDOIU