13
CAP. VII Administrarea serviciilor de transport public local SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale ART. 21 (1) Serviciile de transport public local se pot administra prin atribuirea acestora în următoarele modalităţi: a) gestiune directă; b) gestiune delegată; c) alte modalităţi stabilite prin prezenta lege. (2) Alegerea modalităţii de atribuire a serviciilor de transport public local se face, în condiţiile prezentei legi, precum şi ale Legii nr. 51/2006 , prin hotărâre adoptată de consiliile locale, de consiliile judeţene sau de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz. (3) Indiferent de modalitatea de atribuire adoptată, activităţile specifice serviciului de transport public local se organizează şi se desfăşoară în conformitate cu prevederile regulamentelor serviciilor de transport public local elaborate de autorităţile locale de transport şi aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale, ale consiliilor judeţene şi ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, pe baza regulamentului-cadru al serviciului de transport public local, elaborat de A.R.R., A.F.E.R. şi A.N.R., după caz. (4) Atribuirea gestiunii serviciilor de transport se va realiza în conformitate cu prevederile procedurii-cadru privind atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de transport public local. (5) Bunurile şi elementele componente ale sistemelor de transport local aflate în domeniul public sau privat al administraţiei publice respective vor putea fi date în exploatare pentru prestarea serviciului de transport public operatorilor de transport sau transportatorilor autorizaţi cărora li s-a atribuit gestiunea serviciului. (6) Atribuirea bunurilor şi a elementelor componente ale sistemelor de transport menţionate la alin. (5) se face prin gestiune delegată, încheindu-se un contract de concesiune, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. SECŢIUNEA a 2-a Gestiunea directă ART. 22 (1) În cazul gestiunii directe, autorităţile administraţiei publice locale îşi asumă nemijlocit prestarea serviciului de transport

New Microsoft Office Word Document

Embed Size (px)

DESCRIPTION

fydytfhgjgf

Citation preview

CAP. VII Administrarea serviciilor de transport public local SECIUNEA 1 Dispoziii generale ART. 21 (1) Serviciile de transport public local se pot administra prin atribuirea acestora n urmtoarele modaliti: a) gestiune direct; b) gestiune delegat; c) alte modaliti stabilite prin prezenta lege. (2) Alegerea modalitii de atribuire a serviciilor de transport public local se face, n condiiile prezentei legi, precum i ale Legii nr. 51/2006, prin hotrre adoptat de consiliile locale, de consiliile judeene sau de Consiliul General al Municipiului Bucureti, dup caz. (3) Indiferent de modalitatea de atribuire adoptat, activitile specifice serviciului de transport public local se organizeaz i se desfoar n conformitate cu prevederile regulamentelor serviciilor de transport public local elaborate de autoritile locale de transport i aprobate prin hotrri ale consiliilor locale, ale consiliilor judeene i ale Consiliului General al Municipiului Bucureti, dup caz, pe baza regulamentului-cadru al serviciului de transport public local, elaborat de A.R.R., A.F.E.R. i A.N.R., dup caz. (4) Atribuirea gestiunii serviciilor de transport se va realiza n conformitate cu prevederile procedurii-cadru privind atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de transport public local. (5) Bunurile i elementele componente ale sistemelor de transport local aflate n domeniul public sau privat al administraiei publice respective vor putea fi date n exploatare pentru prestarea serviciului de transport public operatorilor de transport sau transportatorilor autorizai crora li s-a atribuit gestiunea serviciului. (6) Atribuirea bunurilor i a elementelor componente ale sistemelor de transport menionate la alin. (5) se face prin gestiune delegat, ncheindu-se un contract de concesiune, n conformitate cu prevederile legislaiei n vigoare. SECIUNEA a 2-a Gestiunea direct ART. 22 (1) n cazul gestiunii directe, autoritile administraiei publice locale i asum nemijlocit prestarea serviciului de transport public local i toate sarcinile i responsabilitile, potrivit legii, privind organizarea, coordonarea, exploatarea, finanarea i controlul funcionrii serviciului de transport public local, precum i administrarea sistemului de utiliti publice aferente. (2) Gestiunea direct se realizeaz prin intermediul unor operatori de transport rutier care sunt structuri proprii ale autoritilor administraiei publice locale, judeene, ale Consiliului General al Municipiului Bucureti sau ale asociaiilor de dezvoltare comunitar nfiinate n conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, i care sunt deintoare de licene sau autorizaii de transport. (3) Gestiunea direct se realizeaz prin hotrri ale consiliilor locale, ale consiliilor judeene sau ale Consiliului General al Municipiului Bucureti, privind atribuirea i darea n administrare a serviciului. SECIUNEA a 3-a Gestiunea delegat ART. 23 (1) Gestiunea delegat este forma de atribuire prin concesionare a serviciului de transport public local prin care autoritile administraiei publice locale transfer unuia sau mai multor operatori de transport rutier sau transportatori autorizai cu capital public, privat sau mixt sarcinile i responsabilitile proprii cu privire la prestarea propriu-zis a serviciului, precum i la exploatarea, ntreinerea, reabilitarea i modernizarea bunurilor proprietate public aferente sistemului de transport public local, n baza unui contract de delegare a gestiunii. (2) n cadrul unei localiti, al unei asociaii de dezvoltare comunitar sau al unui jude, serviciul de transport public local va fi atribuit n gestiune delegat prin hotrre a consiliului local, a consiliului judeean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureti, respectiv, a asociaiei de dezvoltare comunitar, dup caz. ART. 24 (1) Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autovehicule sau nave, se realizeaz prin contract de delegare a gestiunii, pe baza autorizaiei de transport sau a licenei de transport, dup caz, la care autoritatea de autorizare elibereaz, pentru fiecare mijloc de transport stabilit, cte o copie conform a acestora, precum i contractele de atribuire n gestiune a serviciului, n conformitate cu condiiile de concesionare, prin licitaie, a serviciului.

(2) Serviciul de transport public local de persoane efectuat cu autoturisme n regim de taxi se realizeaz prin contract de delegare a gestiunii, pe baza autorizaiei de transport, la care autoritatea de autorizare elibereaz pentru fiecare mijloc de transport stabilit cte o copie conform a acesteia n conformitate cu condiiile de concesionare, prin licitaie, a serviciului, preluate prin contractul de atribuire a gestiunii. Atribuirea serviciului de transport de persoane pe cablu sau altele asemenea se realizeaz prin aceeai procedur de atribuire. (3) Celelalte servicii de transport public local se realizeaz pe baza autorizaiei de transport sau a licenei de transport, dup caz, la care autoritatea de autorizare elibereaz copii conforme ale acestora, conform solicitrii deintorilor, n funcie de numrul de mijloace de transport utilizate conform declaraiei pe propria rspundere. ART. 25 Concesionarea serviciului de transport public local se face prin contract de delegare a gestiunii i cu respectarea procedurii de delegare a gestiunii, potrivit dispoziiilor Legii nr. 51/2006, i cu respectarea prevederilor prezentei legi. ART. 26 Coninutul contractului de delegare a gestiunii va fi stabilit prin documentaia delegrii gestiunii, n conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006. ART. 27 (1) n cazul operatorilor de transport rutier prevzui la art. 30 alin. (2) lit. a) i b) i al transportatorilor autorizai prevzui la art. 30 alin. (3) lit. a) i b), delegarea gestiunii serviciului de transport public local se atribuie n mod direct acestora, fr licitaie, prin contract de delegare a gestiunii. (2) n cazul n care dup ncheierea contractului de delegare a gestiunii serviciul de transport public local sau judeean de persoane prin curse regulate se extinde pe noi trasee sau prin prelungirea unor trasee existente, aceste trasee vor fi atribuite dup cum urmeaz: a) traseele prelungite vor fi atribuite operatorilor de transport rutier sau transportatorilor autorizai care deservesc traseele iniiale; b) traseele noi vor fi atribuite prin concesionare i contracte de delegare a gestiunii conform prevederilor prezentei legi. ART. 28 (1) Durata delegrii gestiunii serviciului de transport public local se stabilete prin contracte de delegare a gestiunii de ctre autoritile administraiei publice locale i trebuie s fie corelat cu durata medie de amortizare a tuturor mijloacelor de transport deinute n proprietate sau n baza unui contract de leasing, dar nu mai mult de: a) 6 ani pentru transporturile realizate cu autobuze; b) 10 ani pentru transporturile realizate cu tramvaie, troleibuze i mijloacele de transport pe cablu; c) 5 ani pentru transportul fluvial; d) 5 ani pentru transportul n regim de taxi i n regim de nchiriere. (2) Pe durata contractului de delegare a gestiunii, n conformitate cu atribuiile ce le revin potrivit legii, autoritile administraiei publice locale pstreaz prerogativele privind adoptarea politicilor i strategiile proprii de dezvoltare a serviciului i a sistemului de transport public local, precum i dreptul de a supraveghea i controla modul de desfurare a serviciului cu privire la: a) respectarea i ndeplinirea obligaiilor contractuale asumate de operatorii de transport rutier sau de transportatorii autorizai; b) derularea ritmic a serviciului, respectarea traseelor prevzute i a orarelor zilnice i sptmnale; c) dezvoltarea i modernizarea sistemului de transport public local, precum i modul de administrare, exploatare i meninere n funciune a acestuia; d) respectarea procedurilor de formare, stabilire i ajustare periodic a tarifelor pentru serviciul de transport public local.

CAP. VIII Operatori i utilizatori SECIUNEA 1 Operatorii serviciului de transport public local ART. 29 (1) Serviciul de transport public local poate fi atribuit pentru executare, n gestiune direct sau delegat, operatorilor de transport rutier deintori de licene de transport eliberate sau recunoscute de A.R.R., A.F.E.R. i A.N.R., dup caz, sau transportatorilor autorizai deintori ai unei autorizaii de transport de persoane sau de mrfuri, eliberat, n condiiile legii, de ctre autoritatea administraiei publice locale, numit n acest caz autoritate de autorizare. (2) Se interzice titularilor contractelor de atribuire a gestiunii s ncheie cu teri contracte de subdelegare a activitilor de atribuire a gestiunii serviciilor de transport. (3) Cesionarea contractelor de atribuire a gestiunii de ctre titularul acestora unei alte societi nu este admis dect n cazul n care aceast societate este rezultatul divizrii, fuzionrii sau nfiinrii ca filial a societii titularului, cu aprobarea autoritilor publice locale respective, cu respectarea condiiilor iniiale de atribuire a gestiunii. ART. 30 (1) Pot executa transport public local de persoane i de mrfuri operatorii de transport rutier i transportatorii autorizai. (2) Operatorii de transport rutier sunt deintori ai licenelor de transport eliberate de A.R.R. n condiiile legii. Acetia pot fi: a) societi comerciale nfiinate de autoritile administraiei publice locale sau de asociaiile de dezvoltare comunitar, deintoare de licene de transport valabile; b) societi comerciale rezultate ca urmare a reorganizrii administrative a regiilor autonome de interes local sau judeean ori a serviciilor publice de specialitate subordonate autoritilor administraiei publice locale, al cror capital social este deinut, n totalitate sau n parte, n calitate de proprietar sau coproprietar de ctre unitile administraiei publice respective, deintoare de licene de transport valabile; c) societi comerciale cu capital social privat sau mixt, deintoare de licene de transport valabile; d) compartimente sau servicii specializate de transport local ca structuri proprii ale autoritilor administraiei publice locale sau ale asociaiilor de dezvoltare comunitar cu sau fr personalitate juridic, aa cum sunt definite la art. 22 alin. (2). (3) Transportatorii autorizai sunt transportatorii care dein autorizaii de transport eliberate de ctre autoritatea de autorizare, care este compartimentul sau serviciul specializat de transport local din subordinea primriei, a consiliului judeean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureti, dup caz. Acetia pot fi: a) societi comerciale nfiinate de autoritile administraiei publice locale, deintoare de autorizaii de transport valabile; b) societi comerciale rezultate ca urmare a reorganizrii administrative a regiilor autonome de interes local sau judeean ori a serviciilor publice de specialitate subordonate autoritilor administraiei publice locale, al cror capital social este deinut, n totalitate sau n parte, n calitate de proprietar sau coproprietar, de ctre unitile administraiei publice respective, deintoare de autorizaii de transport valabile; c) societi comerciale cu capital social privat sau mixt, deintoare de autorizaii de transport valabile; d) persoane fizice sau asociaii familiale autorizate s presteze transport public local de mrfuri sau de persoane, deintoare de autorizaii de transport valabile. (4) Pot presta serviciu de transport public local n regim de gestiune direct compartimentele sau serviciile specializate prevzute la alin. (2) lit. d). (5) Pot presta serviciu de transport public local n regim de gestiune delegat operatorii de transport rutier prevzui la alin. (2) lit. a)-c) i transportatorii autorizai cu respectarea prevederilor legale privind ncheierea contractului de delegare a gestiunii. (6) Pot presta serviciu de transport public local n gestiune delegat, cu contract de delegare a gestiunii fr licitaie, prin acordarea direct, operatorii de transport rutier prevzui la alin. (2) lit. a) i b) i transportatorii autorizai prevzui la alin. (3) lit. a) i b). (7) Pierderea valabilitii licenei de transport de ctre operatorii de transport rutier sau a valabilitii autorizaiei de transport de ctre transportatorii autorizai are drept consecin pierderea calitii de operator de transport rutier, respectiv de transportator autorizat, i anularea hotrrii de dare n administrare a serviciului ori anularea de drept a contractului de delegare a gestiunii serviciului, dup caz. ART. 31 n cazul n care un operator de transport efectueaz att transport rutier public de persoane prin curse regulate locale i judeene, interjudeene sau internaionale, pentru transportul local sau judeean, dup caz, operatorul de transport rutier va ine o eviden separat a activitilor desfurate, cu contabilitate distinct pentru fiecare serviciu prestat, astfel nct activitile sale, conform licenelor de transport obinute, s poat fi evaluate, monitorizate i controlate. ART. 32 (1) Drepturile i obligaiile operatorilor de transport rutier i ale transportatorilor autorizai care desfoar activiti de transport public local se prevd, potrivit Legii nr. 51/2006, n regulamentele i caietele de sarcini ale serviciilor de transport public local aprobate de autoritile administraiei publice locale, anexate la hotrrile de dare n administrare, respectiv la contractele de delegare a gestiunii aprobate prin hotrri de atribuire. (2) Operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizai care i desfoar activitatea pe baza unui contract de delegare a gestiunii au dreptul s ntrerup prestarea serviciului de transport public local n cazul nerespectrii obligaiilor contractuale de ctre autoritile administraiei publice locale, cu obligaia de a notifica ntreruperea prestrii serviciului n termenul i condiiile prevzute prin contractul de delegare a gestiunii. ART. 33 (1) Operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizai care execut transport public local i care sunt organizai ca societi comerciale cu capital social aparinnd unitilor administrativ-teritoriale pot fi privatizai, n condiiile legii, numai pe baza hotrrii consiliului local, a consiliului judeean, a Consiliului General al Municipiului Bucureti sau a asociaiilor de dezvoltare comunitar, dup caz. (2) Privatizarea operatorilor de transport rutier sau a transportatorilor autorizai, prevzui la alin. (1), precum i vnzarea bunurilor din domeniul privat al unitilor administrativ-teritoriale aferente sistemelor de transport public local se fac numai n cadrul procedurii de delegare a gestiunii serviciilor, realizate n condiiile legii. ART. 34 (1) n vederea realizrii obiectivelor i sarcinilor ce le revin, operatorii de transport rutier i transportatorii autorizai trebuie s asigure: a) dotarea i asigurarea operaiilor de ntreinere i reparaii necesare parcului de mijloace de transport, stabilit prin contractul de atribuire a gestiunii; b) respectarea capacitilor de transport i a programelor de transport impuse prin contractul de atribuire a gestiunii; c) meninerea strii tehnice corespunztoare a vehiculelor, a instalaiilor auxiliare i a cureniei. (2) Operatorii de transport rutier i transportatorii autorizai care efectueaz transport public local au urmtoarele obligaii: a) s respecte obligaiile stabilite prin contractele de atribuire a gestiunii, prin caietul de sarcini, prin regulamentul de organizare i funcionare a serviciului, precum i prin prevederile prezentei legi; b) s furnizeze autoritii administraiei publice locale informaiile solicitate i s asigure accesul la toate informaiile necesare, n vederea verificrii i evalurii funcionrii i dezvoltrii serviciului de transport public local. SECIUNEA a 2-a Utilizatorii serviciului de transport public local ART. 35 (1) Au calitatea de utilizatori beneficiarii serviciilor de transport public local persoane fizice sau juridice. (2) Principalele drepturi ale utilizatorilor sunt urmtoarele: a) utilizatorii au dreptul de a beneficia, liber i nediscriminatoriu, de serviciul de transport public local, ceea ce trebuie s se prevad expres n regulamentul serviciului de transport public local care a fost aprobat de consiliul local, consiliul judeean i Consiliul General al Municipiului Bucureti sau de asociaiile de dezvoltare comunitar, dup caz; b) utilizatorii au dreptul de acces la informaiile publice cu privire la serviciul de transport public local. Autoritile administraiei publice locale au obligaia de a comunica informaii cu privire la indicatorii de calitate a serviciului, la structura tarifar i la clauzele contractuale care sunt de interes public; c) hotrrile consiliilor locale, ale consiliilor judeene sau ale Consiliului General al Municipiului Bucureti cu privire la transportul public local vor fi aduse la cunotina utilizatorilor; d) utilizatorii au dreptul s conteste hotrrile consiliilor locale, ale consiliilor judeene sau ale Consiliului General al Municipiului Bucureti, dup caz, n vederea prevenirii sau reparrii unui prejudiciu direct ori indirect, provocat de acestea, n condiiile legii; e) s solicite i s primeasc, n condiiile legii, despgubiri sau compensaii pentru daunele provocate lor de ctre operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizai prin nerespectarea obligaiilor asumate prin contractele de atribuire a gestiunii; f) s sesizeze autoritilor administraiei publice locale orice deficiene constatate n efectuarea serviciilor de transport public local i s fac propuneri viznd nlturarea acestora; g) s renune, n condiiile legii, la serviciile contractate; h) s fie consultai, direct sau prin intermediul unor organizaii neguvernamentale reprezentative, n procesul de elaborare i adoptare a deciziilor, strategiilor i reglementrilor privind serviciul de transport public local; i) pentru plata serviciului de transport public local, anumite categorii de utilizatori, persoane fizice, beneficiaz, n condiiile legii, de faciliti. (3) Principalele obligaii ale utilizatorilor sunt: a) s dein legitimaii de cltorie valabile sau alte documente de transport stabilite prin lege; b) s achite costul legitimaiilor de cltorie valabile pentru cltoriile pe care le efectueaz, conform tarifelor menionate lizibil pe acestea; c) s achite, n termenele stabilite, contravaloarea serviciului furnizat/prestat pe baza contractelor; d) s nu aduc prejudicii bunurilor sistemelor de transport din domeniul public sau privat; e) s aib un comportament civilizat n raport cu personalul prestatorilor de servicii, precum i cu ceilali utilizatori.

CAP. IX Licene i autorizaii ART. 36 (1) Acordarea autorizaiilor de transport pentru executarea transportului public local se face de ctre autoritatea de autorizare, cu respectarea regulamentului-cadru de acordare a autorizaiilor. (2) Autoritatea de autorizare acord autorizaia de transport pe baza examinrii i evalurii experienei transportatorului, a capacitii sale profesionale, a onorabilitii, a capabilitii economico-financiare, a capacitii i dotrii tehnice necesare pentru asigurarea calitii i continuitii serviciului. (3) Pentru obinerea autorizaiilor de transport, transportatorii sunt obligai s depun urmtoarele documente: a) certificatul de nregistrare la registrul comerului, n calitate de transportator; b) declaraie pe propria rspundere privind perioadele n care a mai executat transport public local, menionndu-se cazul n care a avut suspendarea sau interdicia de a efectua serviciul respectiv; c) copia certificatului de competen profesional a persoanei desemnate, astfel cum este definit n Ordonana de urgen a Guvernului nr. 109/2005, aprobat cu modificri i completri prin Legea nr. 102/2006, cu modificrile ulterioare, i dovada c persoana desemnat este angajat al transportatorului. n cazul persoanelor fizice sau al asociaiilor familiale autorizate ca transportator, persoana desemnat trebuie s fie persoana fizic sau unul dintre membrii asociaiei familiale; d) scrisoare de bonitate financiar eliberat de o banc; e) declaraie pe propria rspundere privind faptul c nu este implicat n niciun dosar penal privind infraciuni de natur comercial, privind nerespectarea condiiilor de plat i angajare a personalului, precum i pentru nclcarea prevederilor legale privind efectuarea transporturilor; f) declaraie pe propria rspundere prin care se menioneaz mijloacele de transport deinute n proprietate sau n baza unui contract de leasing, pe care dorete s le utilizeze n executarea serviciului de transport public local; g) declaraie pe propria rspundere privind baza material pe care o deine n proprietate sau n baza unui contract de nchiriere. ART. 37 (1) Atribuirea n gestiune direct sau delegat, conform legii, a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate se finalizeaz prin eliberarea licenelor de traseu operatorilor de transport rutier sau transportatorilor autorizai respectivi. (2) Odat cu aprobarea programului de transport public local sau judeean de persoane prin curse regulate, realizate cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau trenurile de metrou, dup caz, consiliile locale, consiliile judeene i Consiliul General al Municipiului Bucureti, dup caz, vor stabili modalitile de atribuire n gestiune, pentru executarea serviciului de transport public local, pe ntreaga reea de trasee, pe grupe de trasee i pe trasee. (3) n cazul n care traseele serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate nu pot fi deservite de un singur operator de transport rutier i/sau transportator autorizat, autoritatea administraiei publice locale are dreptul s decid atribuirea gestiunii pentru grupe de trasee distincte sau pentru cte un singur traseu i va ncheia, dup caz, contracte de dare n administrare sau contracte de delegare a gestiunii, cu 2 sau mai muli operatori de transport rutier sau transportatori autorizai, desemnai ctigtori. (4) n cazul transportului public local de persoane realizat cu troleibuze, tramvaie, trenuri de metrou sau al transportului pe cablu, nu se vor emite licene de traseu, traseele respective fiind menionate n contractele de atribuire a gestiunii. (5) n situaia prevzut la alin. (3), n contractele de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local se vor stabili clauze privitoare la valabilitatea legitimaiilor de cltorie individuale emise pentru fiecare dintre operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizai, dup caz, pe toate mijloacele de transport n comun. (6) n cazul n care se vor ncheia contractele respective cu 2 sau mai muli operatori de transport rutier sau transportatori autorizai, desemnai ctigtori, ntre acetia i autoritatea administraiei publice locale se va ncheia un contract de distribuire a ncasrilor provenite din vnzarea legitimaiilor de cltorie individuale cu valabilitate pe toate mijloacele de transport, prin care se va stabili modul concret n care se vor repartiza veniturile cuvenite fiecrui operator de transport rutier sau transportator autorizat. (7) Legitimaiile de cltorie individuale au regimul stabilit n conformitate cu prevederile Ordonanei de urgen a Guvernului nr. 109/2005, aprobat cu modificri i completri prin Legea nr. 102/2006, cu modificrile ulterioare. (8) O licen de traseu conine toate cursele care se efectueaz pe traseul respectiv, conform programului de transport adoptat. (9) Licenele de traseu pentru transportul public local de persoane realizat prin curse regulate se elibereaz de ctre autoritatea de autorizare pe baza hotrrii consiliului local, consiliului judeean sau Consiliului General al Municipiului Bucureti, dup caz, de dare n administrare sau a hotrrii de atribuire n gestiune delegat a serviciului de transport public local fr licitaie, precum i a deciziei de acordare a gestiunii delegate realizate n urma licitaiilor. Valabilitatea licenelor de traseu este de maximum 3 ani. (10) n cazul transportului public judeean de persoane realizat prin curse regulate, licenele de traseu se atribuie prin hotrre a consiliului judeean, pe baza propunerilor comisiei paritare formate din cte un reprezentant al consiliului judeean i al ageniei A.R.R. din judeul respectiv, i se emit/se elibereaz de ctre agenia A.R.R. respectiv.

ART. 38 (1) Atribuirea n gestiune direct sau delegat a serviciului de transport public local pe raza unei uniti administrativ-teritoriale se face numai pe baza autorizaiei de transport deinute de transportatorii autorizai sau a licenei de transport deinute de operatorii de transport rutier. (2) Dovada atribuirii serviciului de transport public local o reprezint copia conform a autorizaiei de transport sau a licenei de transport, emis de autoritatea de autorizare, pentru fiecare vehicul dovedit ca deinut n proprietate sau n baza unui contract de leasing, utilizat n realizarea transportului conform prevederilor contractului de atribuire. Fac excepie, n ceea ce privete obligaia deinerii copiei conforme, tramvaiele, troleibuzele, trenurile de metrou i transportul pe cablu. (3) n cazul impunerii unui numr limitat de autovehicule n efectuarea unui serviciu de transport public local, prioritatea eliberrii copiilor conforme ale autorizaiei de transport se d pentru vehiculele deinute n urmtoarea ordine: a) vehicule deinute n proprietate; b) vehicule deinute n baza unui contract de leasing. (4) n cazul unui operator de transport rutier care deine vehicule exceptate de la prevederile Ordonanei de urgen a Guvernului nr. 109/2005, aprobat cu modificri i completri prin Legea nr. 102/2006, cu modificrile ulterioare, i care pot fi utilizate la efectuarea serviciului de transport public local, copia conform a autorizaiei de transport se elibereaz n baza licenei de transport deinute. (5) n cazul serviciului de transport public n regim de taxi, copia conform a autorizaiei de transport care conine numrul de atribuire i numrul de circulaie ale autovehiculului reprezint autorizaia taxi a vehiculului respectiv. (6) Autorizaia de transport i copia conform se elibereaz pentru o perioad de cel mult 5 ani, putnd fi prelungite, la cerere, cu verificarea ndeplinirii condiiilor iniiale de emitere. (7) n cazul serviciului de transport public local de persoane prin curse speciale, autoritatea de autorizare va elibera operatorilor de transport rutier, la cerere, licena pentru fiecare traseu local sau judeean pe care acetia execut transportul, n conformitate cu contractele ncheiate cu beneficiarii de transport. Durata licenei de traseu este conform cu durata contractului, dar nu mai mare de 3 ani. ART. 39 (1) Autorizaia de transport se retrage de ctre autoritatea de autorizare n cazul n care transportatorul autorizat nu mai ndeplinete condiiile care au stat la baza acordrii acesteia sau n cazul n care acesta a furnizat documente coninnd informaii eronate cu ocazia solicitrii de acordare a autorizaiei de transport. n caz de retragere a licenei de transport sau a autorizaiei de transport, copiile conforme ale acestora i licenele de traseu au acelai regim. (2) Copiile conforme ale licenei de transport sau ale autorizaiei de transport se suspend de ctre autoritatea de autorizare n cazul svririi unor abateri grave sau repetate de la prevederile contractelor de atribuire a serviciului, precum i de la reglementrile n vigoare privind transportul rutier i/sau protecia mediului. (3) Licena de traseu se retrage cu o notificare prealabil de 60 de zile, n cazul unor abateri grave de la prevederile caietului de sarcini. n intervalul de 60 de zile, autoritile administraiei publice locale vor organiza atribuirea serviciului respectiv n gestiune altui operator de transport rutier. ART. 40 Licena de transport, licena de traseu, autorizaia de transport i copiile conforme ale acestora, eliberate unui operator de transport sau unui transportator autorizat, nu pot fi utilizate de ctre alte persoane pentru a executa cu autovehiculele deinute activiti de transport public.